27. Motivul pentru care nu accept supravegherea

de Parfait, Africa

Udam nou-veniții din biserică de mai bine de un an. Făcându-mi datoria, am început să stăpânesc treptat câteva principii, iar udarea pe care le-o ofeream nou-veniților s-a îmbunătățit și ea. Consideram că aveam o anumită experiență în această datorie și că puteam uda bine nou-veniții, chiar și fără ajutor. Când nou-veniții aveau probleme și dificultăți, îi puteam ajuta să le rezolve căutând adevărul, așadar credeam că știam deja cum să-mi fac datoria bine. Consideram că n-aveam nevoie de nimeni să mă îndrume sau ca alții să-mi supravegheze și să-mi verifice lucrarea. Așadar, nu am acceptat supravegherea și sfatul fraților și surorilor mele și nu am evaluat prea mult situațiile specifice ale nou-veniților pe care îi udam. Doar îmi făceam lucrarea după regulile mele.

Într-o zi, supraveghetoarea, Pheolie, m-a întrebat despre câțiva nou-veniți și despre alte lucruri. De exemplu, cum îi înștiințam pe nou-veniți în legătură cu întrunirile? De ce cutare și cutare soră sau frate nu au participat la întruniri? Aveam adesea părtășie cu nou-veniții ca să le înțeleg stările și dificultățile? Am fost foarte refractar față de aceste întrebări. M-am gândit: „Oare ea crede că-mi fac datoria iresponsabil? Oare nu are încredere în mine?” Am fost foarte sfidător. Nu mă puteam abține să nu-mi arăt firea coruptă și voiam s-o ignor. M-a întrebat dacă nou-veniții erau interesați să vină la întruniri. Am spus superficial: „Da.” și nu am explicat niciun detaliu. M-a întrebat cum înștiințam nou-veniții despre întruniri, iar eu i-am spus că le trimiteam mesaje, dar nu am explicat detaliile modului în care îi înștiințam, ce dificultăți înfruntau și așa mai departe. Apoi m-a întrebat despre care aspecte ale adevărului aveam părtășie cu nou-veniții, iar eu am spus nerăbdător că știam cum să am părtășie cu ei, dar nu am oferit detalii despre ce spuneam, cum răspundeau ei sau ce întrebări aveau. N-a fost mulțumită de răspunsul meu și a vrut să afle mai multe despre felul în care sprijineam și ajutam nou-veniții. Credeam că mă subestima, ca și cum nu știam cum să-mi fac datoria, iar asta m-a făcut să mă simt foarte neliniștit. Odată, și-a dat seama că nu țineam cont de sentimentele nou-veniților când vorbeam, așa că a spus: „Trebuie să gândești din perspectiva nou-veniților. Dacă ai fi un nou-venit, ai fi mulțumit cu aceste cuvinte? Ai vrea să răspunzi la ele?” Cuvintele ei m-au durut. Am spus că am înțeles, dar de fapt, nu am acceptat asta. Nu credeam că era o problemă cu felul în care le vorbeam nou-veniților. În inima mea, mi-am spus: „Știu cum să-i fac pe acești nou-veniți să participe la întruniri, așa că voi face lucrurile cum vreau eu.” Altă dată, m-a întrebat cum aveam părtășie de obicei cu nou-veniții, iar eu am spus că printr-un mesaj. Mi-a cerut să-i sun pe nou-veniți, spunând că apelurile erau mai directe, facilitau înțelegerea problemelor reale și formarea relațiilor. Dar atunci eu n-am acceptat asta și am considerat că metoda mea era mai bună. Mă mulțumeam să le trimit mesaje nou-veniților și nu voiam s-o ascult. În discuțiile noastre, nu mai voiam să vorbesc, așa că rămâneam tăcut sau răspundeam succint. Am observat că dacă cineva voia să discute cu mine despre udarea nou-veniților, deveneam foarte negativ și tulburat. Consideram că râdea de mine, mă deprecia și credea că n-am nicio valoare, un om care nu știa să-și facă datoria sau nu era demn de încredere. Credeam că-mi făceam bine datoria, că știam cum să ud nou-veniții, că aveam propriile metode de verificare și că eram mai înzestrat decât supraveghetoarea, așa că nu i-am putut urma sfatul. Deși, verbal, am fost de acord, rareori am practicat ce am promis și m-am axat pe udarea și părtășia cu nou-veniții, așa cum voiam eu.

În timpul unei întruniri, am citit cuvintele lui Dumnezeu și, în sfârșit, am început să mă înțeleg. Dumnezeu spune: „Unii oameni nu acceptă emondarea sau tratarea. În inimile lor, știu clar că spusele celorlalți sunt conforme adevărului, însă nu le acceptă. Acești oameni sunt atât de aroganți și neprihăniți de sine! Și de ce spun că sunt aroganți? Pentru că, dacă nu acceptă emondarea și tratarea, atunci ei nu ascultă – și, dacă nu ascultă, nu sunt aroganți? Ei cred că acțiunile lor sunt bune și nu cred că au făcut ceva greșit – ceea ce înseamnă că nu se cunosc pe ei înșiși; asta este aroganță(„O natură arogantă este rădăcina împotrivirii omului față de Dumnezeu” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). „Nicio persoană nu trebuie să se considere perfectă sau distinsă și nobilă, ori diferită de alții; toate acestea sunt provocate de firea arogantă a omului și de ignoranță. Să te consideri întotdeauna special – acest lucru este cauzat de o fire arogantă; să nu-ți poți accepta niciodată lacunele și să nu-ți poți confrunta niciodată greșelile și eșecurile – acest lucru este cauzat de o fire arogantă; să nu le permiți niciodată altora să fie mai presus decât tine sau mai buni decât tine – acest lucru este cauzat de o fire arogantă; să nu le permiți niciodată altora să îți fie superiori sau să fie mai puternici decât tine – acest lucru este cauzat de o fire arogantă; să nu le permiți niciodată altora să aibă idei, sugestii și puncte de vedere mai bune decât tine și, când au, să devii negativ, să nu vrei să vorbești, să te simți tulburat și abătut și să te superi – toate acestea sunt cauzate de o fire arogantă. O fire arogantă te poate face să-ți protejezi reputația, incapabil să accepți îndrumarea altora, incapabil să-ți confrunți propriile lacune și incapabil să-ți accepți propriile eșecuri și greșeli. Mai mult decât atât, când cineva este mai bun decât tine, poate face să răsară ura și gelozia în inima ta și te poți simți constrâns, astfel încât să nu dorești să-ți faci datoria și să devii neglijent când o realizezi. O fire arogantă poate face să răsară în tine aceste comportamente și practici. Dacă puteți, puțin câte puțin, să săpați mai adânc în toate aceste detalii, să obțineți progrese în privința lor și să obțineți o înțelegere a lor și dacă puteți apoi, treptat, să vă lepădați de aceste gânduri, să vă lepădați de aceste noțiuni, puncte de vedere și chiar comportamente eronate și să nu fiți constrânși de ele și dacă, în realizarea datoriei voastre, puteți găsi postul potrivit pentru voi, acționa conform principiilor și realiza datoria pe care puteți și ar trebui s-o realizați, atunci, în timp, vă veți putea realiza îndatoririle mai bine. Aceasta este intrarea în realitatea adevărului. Dacă poți intra în realitatea adevărului, altora li se va părea că ai o asemănare umană și oamenii vor spune: «Această persoană se comportă conform postului și își face datoria fundamentat. Nu se bazează pe naturalețe, pe impulsivitate sau pe firea sa coruptă, satanică, pentru a-și face datoria. Se comportă cu reținere, are o inimă care Îl venerează pe Dumnezeu, are dragoste pentru adevăr, iar comportamentul și expresiile sale dezvăluie că aceasta s-a lepădat de trupul și de preferințele sale». Cât de minunat este să te comporți astfel! În situațiile în care ceilalți îți menționează lacunele, nu doar că poți să le accepți, ci ești optimist, confruntându-ți lacunele și punctele slabe cu stăpânire de sine. Starea ta de spirit este destul de normală, fără extreme, fără nervi. Nu asta înseamnă să ai o asemănare umană? Doar astfel de oameni au o rațiune bună(„Principiile care ar trebui să îndrume conduita unei persoane” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). Înainte, credeam că nu eram arogant, dar prin revelațiile cuvântului lui Dumnezeu, am văzut că eram foarte arogant. Când supraveghetoarea mi-a spus niște modalități bune de a uda nou-veniți, eu n-am acceptat deloc asta. Când m-a întrebat despre felul în care udam nou-veniții, n-am spus nimic sau am răspus succint, fiindcă n-am vrut să fiu desconsiderat sau ca ceilalți să-mi vadă deficiențele din udarea nou-veniților. Voiam ca ceilalți să vadă că totul era în regulă cu mine, că nu era nimic în neregulă în datoria mea și că-mi puteam îndeplini datoria fără supravegherea sau ajutorul celorlalți. Chiar eram prea arogant! În plus, consideram că eram mai înzestrat decât sora care-mi supraveghea lucrarea, că știam cum să ud nou-veniții, că aveam propriile metode și că funcționau foarte bine, așa că eram reticent la sugestiile ei. În adâncul inimii, credeam că dacă-i urmam sfatul, înseamna că eram mai puțin priceput decât ea. Asta ar fi stânjenitor. Ce ar crede ceilalți despre mine? Așadar, părea că eram de acord cu sugestiile ei, dar rareori le practicam. Firea mea arogantă mă ținea departe de adevăr, mă împiedica să accept sfaturile celorlalți și mă făcea să mă agăț de propriile păreri. Asta era răzvrătire față de Dumnezeu. După aceea, m-am calmat și m-am gândit la sugestiile surorii mele. Am considerat că avea dreptate și că merita să încerc. Așadar, le-am telefonat nou-veniților. Mi s-a părut că a fost mai ușor să comunic cu ei, să le înțeleg problemele la telefon și să-i ajut prompt. Când i-am pus sfatul în practică și am văzut că lucrarea mea de udare a nou-veniților a devenit mai eficientă, m-am simțit foarte rușinat. În chestiunea asta, am văzut că deși îmi făceam datoria de mult timp, tot aveam multe neajunsuri. Fără ajutorul și îndrumarea surorii mele, rezultatele lucrării mele nu s-ar fi îmbunătățit. Am realizat și că nu eram mai bun decât alții și că nu-mi puteam face datoria bine de unul singur.

Într-o zi, supraveghetoarea m-a întrebat despre situația unui nou-venit și de ce nu venise la adunări de mai multe zile. După ce am explicat, mi-a mai pus niște întrebări, vrând să știe mai multe detalii despre felul în care îmi făceam datoria. M-am simțit rușinat și foarte potrivnic. Nu voiam să răspund la niciuna dintre întrebările ei, fiindcă nu voiam să-i accept supravegherea și întrebările despre lucrare. Mi-am dat seama că asta era iar firea mea coruptă, așa că, în inima mea, m-a rugat lui Dumnezeu pentru îndrumare, ca să învăț cum să ascult în astfel de medii, recunoscându-mi corupția și acceptând supravegherea și îndrumarea celorlalți. După aceea, am citit câteva dintre cuvintele lui Dumnezeu. „Antihriștii împiedică implicarea, întrebările sau supravegherea oricărei alte persoane și această interdicție se manifestă în mai multe moduri. Unul este pur și simplu refuzul. «Nu te mai amesteca, nu mai pune întrebări și nu mă mai supraveghea când lucrez. Orice lucrare fac este responsabilitatea mea, știu cum să o fac și nu am nevoie de nimeni să mă gestioneze!» Acesta este un refuz de-a dreptul. O altă manifestare este aparența de a fi receptiv, spunând: «Bine, hai să avem puțină părtășie și să vedem cum ar trebui făcută lucrarea», dar, când ceilalți chiar încep să pună întrebări și încearcă să afle mai mult despre lucrarea lor sau semnalează câteva probleme și fac câteva sugestii, care este atitudinea lor? (Nu sunt receptivi). Așa e – pur și simplu refuză să accepte, găsesc pretexte și scuze să respingă sugestiile altora, transformă răul în bine și binele în rău, însă, de fapt, în inimile lor, știu că forțează logica, că își bat gura de pomană, că totul ține de conjunctură, că în spusele lor nu există realitatea din ceea ce spun alți oameni. Și, totuși, pentru a-și proteja statutul – și pe deplin conștienți că se înșală și ceilalți au dreptate – tot transformă binele celorlalți oameni în rău și răul lor în bine și continuă să facă acest lucru, nepermițând implementarea sau introducerea lucrurilor care sunt corecte și conform adevărului în locul în care se află ei. […] Care este obiectivul lor? Este să-i oprească pe alții să se amestece, să pună întrebări sau să supravegheze și să-i facă pe frați și pe surori să creadă că felul în care acționează este justificat, corect, conform aranjamentelor de lucru ale casei lui Dumnezeu și conform principiilor de acțiune, că, în calitate de conducători, respectă principiile. În realitate, doar câțiva oameni din biserică înțeleg adevărul; majoritatea sunt fără îndoială incapabili să discearnă, nu pot vedea adevărata față a acestor antihriști și, în mod natural, sunt păcăliți de aceștia(„I-au pus pe alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu (Partea a doua)” în Demascarea antihriștilor). „Când Satana acționează, nu permite interferența nimănui altcuiva, vrea să aibă ultimul cuvânt în tot ce face și să controleze totul și nimeni nu poate supraveghea sau pune vreo întrebare. Dacă cineva se amestecă sau intervine, acest lucru este chiar mai puțin admisibil. Așa acționează un antihrist; indiferent ce face, nimeni nu are voie să pună vreo întrebare și, indiferent cum operează în culise, nimeni nu are voie să se amestece. Acesta este comportamentul unui antihrist. Acționează astfel pentru că are o fire extrem de arogantă și îi lipsește rațiunea extrem de mult. Îi lipsește complet ascultarea și nu permite nimănui să-i supravegheze ori să-i inspecteze lucrarea. Acestea sunt cu adevărat acțiunile unui diavol, care sunt complet diferite de cele ale unei persoane normale. Oricine face o lucrare are nevoie de colaborarea celorlalți, are nevoie de sprijinul, sugestiile și colaborarea altor oameni și, chiar dacă este cineva care supraveghează sau urmărește, acesta nu este un lucru rău, este necesar. Dacă într-un loc survin greșeli și sunt identificate de oamenii care urmăresc și corectate prompt, nu este acesta un mare ajutor? Și, astfel, când oamenii deștepți fac ceva, le place ca alți oameni să-i supravegheze, să-i observe și să le pună întrebări. Dacă, din întâmplare, chiar survine o greșeală și acești oameni o pot semnala, iar greșeala poate fi rectificată prompt, nu este acesta un beneficiu neașteptat? Nimănui din această lume nu-i este inutil ajutorul altora. Doar oamenilor cu autism sau depresie le place să fie pe cont propriu. Când oamenii suferă de autism sau depresie, nu mai sunt normali. Nu se mai pot controla pe ei înșiși. Dacă mintea și rațiunea oamenilor este normală, iar ei pur și simplu nu vor să comunice cu alții, dacă nu vor ca alți oameni să știe ce fac, dacă vor să o facă în secret, pe ascuns, în privat, acționând în culise, și nu ascultă de nimic din ce spun toți ceilalți, atunci astfel de oameni sunt antihriștii, nu? Acesta este un antihrist(„I-au pus pe alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu (Partea a doua)” în Demascarea antihriștilor). Am simțit că aceste cuvinte erau judecata lui Dumnezeu pentru mine. Am realizat că mă purtam cum a dezvăluit Dumnezeu. Mi-era foarte greu să accept sfatul și supravegherea celorlalți în datoria mea. Chiar și când aveam dificultăți, nu le-am expus niciodată și nu i-am anunțat pe ceilalți, fiindcă am considerat că, de vreme ce mi se dăduse această datorie, eram responsabil, aveam ultimul cuvânt și o puteam face în felul meu. Consideram că știam cum să-mi fac datoria și că nu aveam nevoie de un supraveghetor și nici de cineva să mă monitorizeze sau să-mi dea sfaturi. Am considerat sfatul celorlalți drept o condamnare a deficiențelor mele sau punerea la îndoială a abilităților mele, așa că n-am vrut să-l ascult. Acum am văzut că asta a fost aroganță și nesăbuință. Aceasta nu este rațiunea pe care omenirea normală ar trebui s-o aibă. Natura mea arogantă m-a făcut să nu ascult de nimeni și să nu accept niciodată supravegherea și sfatul celorlalți. Voiam să am mereu ultimul cuvânt și să-i ud pe nou-veniți cum voiam eu. Înainte, doar verificam în felul meu situația cu nou-veniții, adică trimiteam pur și simplu mesaje și rareori vorbeam cu nou-veniții. Când câțiva nou-veniți nu-mi răspundeau timp de câteva zile, îi lăsam la o parte și continuam să mă întâlnesc cu nou-veniții care voiau să comunice cu mine și, drept urmare, câțiva nou-veniți n-au putut fi udați la timp. Nou-veniții sunt foarte fragili, pot să se retragă și să nu mai creadă oricând, iar unii chiar abandonează grupul de adunare. Acțiunile mele nu era cele ale unui antihrist? Antihriștilor nu le place să fie supravegheați de ceilalți și nu le urmează niciodată sfatul. Ei vor să controleze totul singuri, să facă lucrurile în felul lor sau conform părerilor lor, nu ascultă de nimeni și nu cooperează cu ceilalți ca să-și facă bine lucrarea. Am văzut că mergeam pe calea antihristului și m-am speriat. Dacă aș continua așa, aș fi urât de Dumnezeu. Viețile celor urâți de Dumnezeu nu au nicio valoare, iar ei sunt vrăjmașii în ochii lui Dumnezeu. Din cuvântul lui Dumnezeu, am aflat și că fiecare are propriile neajunsuri și deficiențe, așa că avem nevoie de sfatul și ajutorul celorlalți. Trebuie să cooperăm cu oamenii ca să ne îndeplinim bine îndatoririle. Supraveghetoarea mă ajuta să urmăresc lucrarea și-mi dădea sugestii. Am văzut și că era folositor să le pun în practică, dar nu am vrut să le accept și, astfel, am prejudiciat lucrarea bisericii. Asta era o chestiune foarte gravă.

După aceea, am citit câteva dintre cuvintele lui Dumnezeu. “Când cineva te monitorizează, te observă sau îți pune întrebări amănunțite, încercând să aibă o discuție sinceră cu tine și să afle care a fost starea ta în acest răstimp și chiar, uneori, când atitudinea sa este puțin mai dură și te tratează și te emondează puțin, te disciplinează și îți aduce reproșuri, toate acestea sunt pentru că are o atitudine conștiincioasă și responsabilă față de lucrarea casei lui Dumnezeu. Nu ar trebui să ai gânduri sau sentimente negative față de acest lucru. Faptul că poți accepta supravegherea, observarea și examinarea de către oameni înseamnă că, în inima ta, accepți cercetarea lui Dumnezeu. Dacă nu accepți supravegherea, observarea și examinarea ta de către oameni – dacă respingi toate acestea – ești capabil să accepți cercetarea lui Dumnezeu? Cercetarea lui Dumnezeu este eminamente mai detaliată, aprofundată și severă; ceea ce îți cere Dumnezeu este eminamente mai specific, exigent și amănunțit decât aceasta. Prin urmare, dacă nu poți accepta acest lucru de la oameni, oare nu sunt afirmațiile tale că îl poți accepta de la Dumnezeu niște cuvinte goale? Astfel, pentru ca cineva să poată accepta cercetarea și examinarea lui Dumnezeu, trebuie să poată accepta mai întâi monitorizarea de către casa lui Dumnezeu, conducători și lucrători și de către frați și surori(„Identificarea liderilor falși”). “Dacă ai o inimă care se teme de Dumnezeu, atunci vei fi capabil, în mod natural, să primești cercetarea lui Dumnezeu, dar trebuie să înveți și să accepți supravegherea aleșilor Lui, ceea ce presupune să ai toleranță și acceptare. Dacă vezi pe cineva supraveghindu-te, inspectându-ți lucrarea sau verificându-te fără știința ta și dacă te enervezi, tratezi această persoană ca pe un dușman și o disprețuiești, ba chiar o ataci și o tratezi ca pe un trădător, tânjind ca ea să dispară, atunci asta este o problemă. Nu este extrem de josnic? Care este diferența dintre asta și un diavol? Asta înseamnă să tratezi oamenii just? Dacă mergi pe calea corectă și acționezi corect, de ce să te temi de oamenii care te verifică? Ceva stă la pândă în inima ta. Dacă știi în inima ta că ai o problemă, atunci ar trebui să accepți judecata și mustrarea lui Dumnezeu. Acest lucru este rezonabil. Dacă știi că ai o problemă, dar nu-i permiți nimănui să te supravegheze, să-ți inspecteze munca sau să-ți investigheze problema, atunci ești extrem de nerezonabil, te răzvrătești împotriva lui Dumnezeu și I te opui și, în acest caz, problema ta este chiar mai gravă. Dacă aleșii lui Dumnezeu discern că ești un răufăcător sau un necredincios, atunci consecințele vor fi chiar și mai problematice. Așadar, cei care pot accepta supravegherea, examinarea și inspecția altora sunt cei mai rezonabili, ei au toleranță și o umanitate normală. Când descoperi că faci ceva greșit sau că ai o revărsare a unei firi corupte, dacă poți să te deschizi și să comunici cu oamenii, acest lucru îi va ajuta pe cei din jurul tău să te supravegheze. Cu siguranță este necesar să accepți supravegherea, însă principalul lucru este să te rogi la Dumnezeu și să te bazezi pe El, supunându-te unei reflecții constante. În special când ai mers pe calea greșită sau ai făcut ceva greșit sau când urmează să acționezi dictatorial și unilateral și cineva din apropiere îți menționează acest lucru și te avertizează, trebuie să accepți acest lucru, să te grăbești să reflectezi asupra ta, să-ți recunoști greșeala și să ți-o corectezi. Acest lucru te poate împiedica să pășești pe calea antihriștilor. Dacă există cineva care te ajută și te avertizează astfel, nu ești protejat fără să știi? Ba da – asta este protecția ta(„Îndeplinirea adecvată a datoriei necesită o cooperare armonioasă” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). Cuvântul lui Dumnezeu clarifică importanța și beneficiile de a fi supravegheați de ceilalți. Înainte, chiar nu înțelegeam beneficiile de a fi supravegheat, lucru care m-a făcut să mă împotrivesc celor care mă supravegheau. Credeam că încercau să-mi controleze lucrarea și că mă disprețuiau. În mintea mea, dacă cineva venea la mine să mă întrebe despre lucrare, era ca și cum credea că eram iresponsabilă și incapabilă să lucrez, că nu-mi puteam face bine datoria sau la fel de bine ca ceilalți. Așa că mă împotriveam foarte mult supravegherii celorlalți. Însă, din cuvântul lui Dumnezeu, am văzut că părerea mea era greșită și nu era conform adevărului. Aveam niște neajunsuri în lucrarea mea și aveam nevoie de ajutorul fraților și surorilor mele ca să devin mai bun, dar am refuzat să accept supravegherea. Astfel, oare mi-aș putea îndrepta vreodată greșelile din lucrare și mi-aș putea face lucrarea mai bine? Era foarte important ca frații și surorile mele să întrebe despre lucrarea mea, fiindcă ei duceau povara lucrării și-și făceau datoria. N-ar trebui să am o atitudine de tăcere și respingere. Ar trebui să mă destăinui și să le spun dificultățile mele și situașia reală din lucrarea mea. Asta ar fi mai bine pentru lucrarea bisericii. Acceptând supravegherea, îmi pot vedea deficiențele și pot reflecta să văd dacă-mi fac datoria conform principiilor. Acum am înțeles voia lui Dumnezeu. Faptul că ceilalți îmi supraveghează și-mi verifică adesea lucrarea mă poate împiedica să induc în eroare, să abandonez și să distrug nou-veniții din cauza dorințelor mele. Asta chiar este protecția lui Dumnezeu pentru mine.

Am citit alt pasaj din cuvântul lui Dumnezeu: „Credeți că cineva este perfect? Indiferent cât de puternici sunt oamenii sau cât de capabili și talentați, tot nu sunt perfecți. Oamenii trebuie să recunoască asta, este o realitate. La fel este și atitudinea pe care oamenii ar trebui s-o aibă față de propriile merite și puncte tari sau neajunsuri; aceasta este rațiunea pe care ar trebui să o aibă oamenii. Cu o asemenea rațiune, poți să-ți tratezi așa cum trebuie propriile puncte tari și slăbiciuni, la fel de bine ca pe ale altora, iar acest lucru te va abilita să lucrezi în armonie alături de ei. Dacă ai înțeles acest aspect al adevărului și poți să pătrunzi în acest aspect al realității adevărului, atunci te poți înțelege armonios cu frații și surorile tale, pliindu-vă după punctele tari și slăbiciunile fiecăruia dintre voi. În acest fel, indiferent de datoria pe care o îndeplinești sau ce întreprinzi, vei deveni mereu din ce în ce mai bun și vei avea binecuvântarea lui Dumnezeu(„Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă”). Prin cuvântul lui Dumnezeu, am înțeles că fiecare are calitățile și defectele sale și că nu există oameni perfecți pe lume. Indiferent cât de puternici sunt oamenii, ei tot au neajunsuri și au nevoie de ajutorul celorlalți. Orice datorie facem în biserică, e inseparabilă de ajutorul și cooperarea celorlalți. Am fost atât de profund corupți de Satana încât mereu acționăm după firile noastre corupte, așa că avem nevoie ca frații și surorile noastre să ne amintească și să ne supravegheze, ca să evităm să deviem de la principii și să ne reducem greșelile. Când ceilalți au venit la mine să înțeleagă problemele din lucrarea mea, ar fi trebuit să folosesc ocazia ca să devin mai bun și să învăț din calitățile lor ca să-mi compensez slăbiciunile. Asta m-ar fi ajutat și pe mine și lucrarea bisericii. Am văzut clar că nu eram mai bun decât nimeni, inclusiv decât sora care-mi supraveghea lucrarea. Ar trebui să accept îndrumarea și sfatul celorlalți, să-mi îndrept abaterile și greșelile și să îndrăznesc să-mi dezvălui slăbiciunile și să caut ajutorul celorlalți. Aceasta e o persoană cu rațiune și umanitate normală. Știind asta, am început să renunț la părerile mele greșite. N-am mai considerat că puteam uda nou-veniții fără supravegherea nimănui. În schimb, am simțit că aveam multe neajunsuri și că nu eram perfect. După aceea, am început să accept sfatul surorii mele și, atunci când îmi punea întrebări sau voia să afle despre orice aspect al stărilor nou-veniților, discutam deschis și îi povesteam în detaliu. Astfel, am devenit mai eficient în datoria mea.

Într-o zi, sora mea m-a întrebat despre situația nou-veniților. I-am răspuns la întrebări fără rezerve și i-am dat detalii despre motivele participării neregulate la întruniri a unora dintre nou-veniți. Ea mi-a amintit despre niște idei cheie, iar eu le-am notat și le-am pus în practică. Am văzut că era foarte bine să urmez sfatul celorlalți. Deși uneori, când îmi sublinia neajunsurile, eu nu puteam accepta imediat asta, am înțeles că voia să mă ajute, așa că n-ar trebui să fiu negativ și potrivnic. Trebuia să vin înaintea lui Dumnezeu să mă rog și să caut, lucru benefic atât pentru mine, cât și pentru lucrarea bisericii. Responsabilitatea mea e să ud bine nou-veniții ca ei să pun baze pe adevărata cale și sunt dispus să accept supravegherea celorlalți și să-mi îndeplinesc bine datoria.

Anterior: 26. Reflecții după ce m-am îmbolnăvit în pandemie

Înainte: 28. Vârstnicii încă pot să fie martori pentru Dumnezeu

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Conținut similar

2. Calea spre purificare

de Allie, Statelor UniteAm fost botezată în numele Domnului Isus în 1990 și în 1998 devenisem conlucrătoare în cadrul bisericii Mulțumită...

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte