33. Faptul că am făcut Covid m-a dezvăluit

de Jiang Ping, China

În ultimii ani, pe măsură ce pandemia de coronavirus s-a răspândit în toată lumea, tot mai mulți oameni s-au infectat cu virusul, iar mulți au și murit de la el. Mi-am spus: „Sfârșitul lucrării lui Dumnezeu va fi urmat de o mare calamitate, iar toți cei ce fac rău și se împotrivesc lui Dumnezeu se vor adânci în dezastru și vor fi distruși. Doar cei ce acceptă judecata și mustrarea cuvintelor lui Dumnezeu și sunt purificați pot primi protecția Lui și pot intra în Împărăția Lui. Trebuie să fac progrese în răspândirea Evangheliei și în îndeplinirea datoriei și să pregătesc mai multe fapte bune. Abia atunci voi avea un final și o destinație bună.” Am mai gândit: „După ce am acceptat lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu, am renunțat la lucrarea mea de evanghelizare. Am fost arestată de câteva ori, dar n-am trădat niciodată frații, surorile sau biserica. Apoi, am continuat să răspândesc Evanghelia ca înainte și am câștigat câțiva oameni în anii aceștia. Deși am deja 70 de ani, încă mă ocup de lucrarea de evanghelizare pentru mai multe biserici și rezultatele lor nu sunt rele. Sunt convinsă că, dacă-mi îndeplinesc în continuare datoria cum trebuie, Dumnezeu mă va mântui!” Gândindu-mă la asta, m-am bucurat în sufletul meu și am fost foarte activă în datoria mea.

Într-o zi din decembrie 2022, când m-am trezit dimineața, am simțit că am puțină febră, gât iritat și tuse. Intrasem de curând în contact cu cineva care avea Covid, așa că am bănuit că mă infectasem și eu. Însă simptomele nu erau puternice la momentul respectiv și eu încă le puteam tolera, așa că nu le-am luat prea în serios. După ce m-am odihnit acasă câteva zile, m-am simțit puțin mai bine. La momentul acela, eram destul de fericită și gândeam că, întrucât crezusem în Dumnezeu și îmi făcusem mereu datoria în biserică în anii aceștia, Dumnezeu îmi permisese să mă recuperez repede, așa că trebuie mai ales să răspândesc Evanghelia și să pregătesc mai multe fapte bune. Dar, pe neașteptate, boala mea s-a agravat apoi. Într-o zi, mă întorsesem acasă după răspândirea Evangheliei, când, deodată, mi-am simțit întreg corpul slăbit, aveam febră mare și mă simțeam amețită. În ziua următoare, tot aveam febră mare care nu ceda. Atunci, m-am speriat puțin, gândindu-mă: „Când m-am îmbolnăvit, nu m-am plâns și mi-am făcut datoria în continuare, ca de obicei. Ar fi trebuit să primesc protecția lui Dumnezeu. Atunci de ce mă simt brusc mai rău? De la izbucnirea epidemiei de coronavirus, mulți oameni au murit în toată lumea, mulți fiind vârstnici. Dacă o să mă simt mai rău, oare o să mor și eu?” În acele câteva zile, am luat medicamente care să-mi reducă febra, dar a rămas tot mare. Mă simțeam surmenată și tușeam constant. Mai ales când am auzit că vârstnici pe care-i cunoșteam au murit de Covid, m-am cam speriat și m-am îngrijorat la gândul acesta: „Lucrarea lui Dumnezeu se va sfârși în curând. Dacă mor acum, mai pot să fiu mântuită? Oare tot ce-am sacrificat în anii aceștia se va irosi? Unii oameni din biserică nu fac îndatoriri; cum de nu s-au infectat încă? Pe de altă parte, eu am renunțat la familie și la carieră și mi-am făcut mereu datoria, am suferit mult și am plătit un preț mare. De ce nu m-a protejat Dumnezeu?” Gândindu-mă la asta, n-am putut să nu mă simt deznădăjduită. Deși n-am zis nimic și mi-am făcut datoria în continuare, îmi pierdusem entuziasmul și nu voiam să sufăr sau să plătesc un preț în datoria mea. Când conducătorul mi-a zis că vrea să mă ocup de lucrarea de evanghelizare de la alte câteva biserici, nu m-am bucurat prea tare. Am gândit că era mai important să am grijă de sănătatea mea. Dacă aș fi avut prea multe griji, trupul meu nu le-ar fi tolerat. În plus, încă nu-mi revenisem complet din ultimul meu atac de Covid. Dacă m-aș infecta iar, chiar s-ar putea să nu mai scap. Făcându-mi datoria după aceea, de câte ori aveam frisoane și tușeam, mă temeam că se va agrava și eram adesea îngrijorată și speriată. Mi-am dat seama că starea mea era incorectă și m-am rugat la Dumnezeu: „Dumnezeule! Mi-ai permis să am această boală, dar am cerințe de la Tine și nu reușesc niciodată să mă supun. Te rog să mă îndrumi să mă supun orchestrărilor și rânduielilor Tale, să caut adevărul și să învăț lecții din el!”

După rugăciune, am citit câteva dintre cuvintele lui Dumnezeu: „Atunci când oamenii nu reușesc să vadă clar lucrurile, să înțeleagă, să accepte sau să se supună mediilor orchestrate de Dumnezeu și suveranității Sale și când înfruntă diverse dificultăți în viețile lor cotidiene sau când acestea depășesc ceea ce pot suporta oamenii normali, în subconștient, ei simt tot felul de griji și anxietăți și chiar tulburare. Nu știu cum va fi ziua de mâine sau cea de după, sau cum vor sta lucrurile peste câțiva ani, sau cum va fi viitorul lor și, astfel, se simt tulburați, anxioși și îngrijorați în legătură cu tot felul de lucruri. În ce context se simt oamenii tulburați, anxioși și îngrijorați în legătură cu tot felul de lucruri? Acela în care nu cred în suveranitatea lui Dumnezeu – adică sunt incapabili să creadă în ea și s-o înțeleagă. Chiar dacă ar vedea-o cu ochii lor, nu ar înțelege-o sau nu ar crede-o. Nu cred că Dumnezeu deține suveranitatea asupra sorții lor, că viețile lor sunt în mâinile lui Dumnezeu și, astfel, în inimile lor, apare neîncrederea față de suveranitatea și rânduielile lui Dumnezeu, iar atunci apare învinovățirea și ei sunt incapabili să se supună[Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului I, „Cum să urmărești adevărul (3)”]. „Oamenii care suferă de o boală se gândesc adesea: «O, sunt hotărât să-mi îndeplinesc bine datoria, dar am boala aceasta. Îi cer lui Dumnezeu să mă ferească de rău și, cu protecția Lui, nu trebuie să-mi fie teamă. Însă dacă mă epuizez când îmi îndeplinesc îndatoririle, oare boala mea nu se va agrava? Ce o să fac în cazul în care boala se va agrava? Dacă este nevoie să mă internez ca să mă operez, nu am bani să plătesc pentru asta, așa că, dacă nu împrumut bani ca să-mi achit tratamentul, oare starea mea se va agrava și mai mult? Și dacă se agravează foarte tare, oare voi muri? Poate o astfel de moarte să fie considerată o moarte normală? Dacă eu chiar mor, oare Dumnezeu Își va aminti îndatoririle pe care le-am îndeplinit? Oare se va considera că am făcut fapte bune? Oare voi obține mântuirea?» […] Ori de câte ori se gândesc la aceste lucruri, în inimile lor apare un sentiment profund de anxietate. Deși nu se opresc niciodată din a-și îndeplini datoria și fac mereu ceea ce trebuie să facă, se gândesc constant la boala lor, la sănătatea lor, la viitorul lor și la viața și moartea lor. În cele din urmă, ajung la concluzia, care este doar o dorință deșartă, că: «Dumnezeu mă va vindeca, mă va ține în siguranță. Nu mă va abandona și nu va sta cu mâinile în sân, fără să facă nimic, dacă va vedea că mă îmbolnăvesc.» Astfel de gânduri nu au nicio bază și chiar pot fi numite un fel de noțiuni. Oamenii nu vor fi niciodată capabili să-și înlăture dificultățile practice cu astfel de noțiuni și închipuiri și, în adâncul inimii lor, se simt vag tulburați, anxioși și îngrijorați în legătură cu sănătatea și boala lor; nu au idee cine își va asuma răspunderea pentru aceste lucruri sau dacă o va face cineva[Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului I, „Cum să urmărești adevărul (3)”]. Dumnezeu ne-a dezvăluit că oamenii nu înțeleg cu adevărat atotputernicia și suveranitatea Lui și mereu se tem de moarte. Din această cauză, trăiesc în emoții negative de grijă și preocupare. Starea mea era exact ca cea expusă de Dumnezeu. M-am infectat cu Covid, dar mi-am revenit repede la început, așa că m-am bucurat și i-am mulțumit lui Dumnezeu pentru grija și protecția Sa. Mai apoi, când starea mea s-a agravat și aveam febră mare, m-am speriat și m-am temut că sunt bătrână și pot să mor din cauza acestui virus dacă boala mi se înrăutățea. Trăiam în deznădejde și nu aveam putere să-mi îndeplinesc datoria. Îndeosebi, când conducătorul a vrut să mă facă responsabilă cu lucrarea de evanghelizare la alte biserici, m-am temut că, dacă îndatoririle mă oboseau prea tare, starea mea se putea înrăutăți și puteam să mor de Covid, așa că n-am îndrăznit să accept. Am trăit adesea în anxietate și teamă pe parcursul acestei boli, fără să am starea de spirit necesară să-mi fac datoria cuvenită. Dumnezeu este Creatorul care deține suveranitatea peste tot și controlează tot. Când mă îmbolnăvesc, când mă fac bine, când se sfârșește viața mea… Toate aceste lucruri sunt în mâinile lui Dumnezeu, iar eu trebuie să mă supun orchestrărilor și rânduielilor Sale. Cu toate acestea, n-am avut credință în suveranitatea lui Dumnezeu și n-am crezut că El controlează totul, trăind mereu în teamă și îngrijorare. Ce nesăbuită am fost! Dumnezeu îmi permisese să sufăr de această boală, iar eu trebuia să caut adevărul și să învăț lecții din el. Dacă trăiam mereu în acest sentiment de negativitate, când aș fi dat ochii cu moartea într-o zi, tot m-aș fi plâns, neînțelegându-L și învinuindu-L pe Dumnezeu, rostind chiar cuvinte potrivnice Lui, cuvinte pe care El le-ar detesta și le-ar condamna. Gândindu-mă la asta, m-am speriat, dar am simțit și nevoia de acțiune, dorind să caut adevărul și să rezolv această situație.

Câutând, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Pe ce bază, tu – o ființă creată – Îi ceri ceva lui Dumnezeu? Oamenii nu sunt calificați să Îi ceară nimic lui Dumnezeu. Nu există nimic mai irațional decât a cere de la Dumnezeu. El va face ceea ce se cuvine să facă, iar firea Sa este dreaptă. Dreptatea nu înseamnă nicidecum echitate sau justețe; nu înseamnă egalitarism și nici a-ți aloca ceea ce meriți în funcție de cât de multe lucrări ai dus la bun sfârșit, a-ți plăti pentru vreo lucrare pe care ai făcut-o sau a-ți da ce ți se cuvine în funcție de eforturile depuse. Aceasta nu este dreptate, înseamnă doar a fi corect și rațional. Foarte puțini oameni sunt capabili să cunoască firea dreaptă a lui Dumnezeu. Să presupunem că Dumnezeu l-ar fi eliminat pe Iov după ce Iov a fost martor pentru El: ar fi asta drept? De fapt, ar fi. De ce se numește aceasta dreptate? Cum văd oamenii dreptatea? Dacă un lucru este în conformitate cu noțiunile oamenilor, atunci lor le este foarte ușor să spună că Dumnezeu este drept; totuși, dacă nu văd acel lucru ca fiind în concordanță cu noțiunile lor – dacă este ceva ce nu sunt capabili să înțeleagă – atunci le-ar fi greu să spună că Dumnezeu este drept. Dacă Dumnezeu l-ar fi distrus pe Iov pe atunci, oamenii nu ar fi spus că El este drept. De fapt, totuși, indiferent dacă oamenii au fost sau nu corupți și dacă au fost profund corupți sau nu, trebuie Dumnezeu să Se justifice atunci când îi distruge? Ar trebui să fie nevoit să le explice oamenilor pe ce bază face acest lucru? Trebuie oare Dumnezeu să le spună oamenilor regulile pe care El le-a poruncit? Nu este nevoie. În ochii lui Dumnezeu, cineva care este corupt și care este pasibil să se împotrivească lui Dumnezeu nu are nicio valoare; orice mod în care Se va ocupa Dumnezeu de el va fi potrivit și toate sunt rânduielile lui Dumnezeu. Dacă ai fi neplăcut în ochii lui Dumnezeu și dacă El ar spune că nu Îi mai ești de niciun folos după mărturia ta și, prin urmare, te-ar distruge, ar fi și aceasta dreptatea Lui? Ar fi. […] Tot ceea ce face Dumnezeu este drept. Deși s-ar putea ca oamenii să nu poată să perceapă dreptatea lui Dumnezeu, ei nu ar trebui să emită judecăți după bunul plac. În cazul în care ceva din ce face El li se pare nerezonabil oamenilor sau dacă aceștia au vreo noțiune privind acest lucru, iar asta îi determină să spună că El nu este drept, atunci sunt extrem de nerezonabili(Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Gândindu-mă la cuvintele lui Dumnezeu, mi-am dat seama că, în trecut, nu înțelesesem cu adevărat dreapta fire a lui Dumnezeu. Crezusem mereu că, din moment ce m-am sacrificat pentru Dumnezeu îndeplinindu-mi datoria, treabuia să primesc grija și protecția Lui, nu să mă confrunt cu boli sau chiar cu moartea. M-am gândit că aceasta era dreptatea lui Dumnezeu. Sub influența acestei viziuni greșite, credeam tot timpul că, din moment ce crezusem în Dumnezeu atâția ani, suferisem mult și plătisem un preț mare și chiar perseverasem în datoria mea după ce m-am infectat cu Covid, Dumnezeu trebuie să mă ferească sau să mă ajute să mă însănătoșesc cât mai repede. Însă, când lucrurile n-au mers cum m-am așteptat, L-am înțeles greșit și m-am plâns de Dumnezeu, făcându-mi îndatoririle fără tragere de inimă. Mai ales când am văzut că unii frați și unele surori care nu îndepliniseră îndatori nu luaseră Covid, pe când eu m-am sacrificat cu entuziasm și mi-am făcut datoria, dar m-am infectat, am simțit că nu e corect și L-am considerat nedrept pe Dumnezeu, nu m-am mai dedicat datoriei mele și n-am mai fost dispusă să supraveghez lucrarea mai multor biserici. Inițial mi-am zis că, după ce am crezut în Dumnezeu mulți ani și mi-am îndeplinit mereu îndatoririle, mă supusesem lui Dumnezeu, dar, când am dat ochii cu moartea, răzvrătirea și împotrivirea mea s-au dezvăluit și nu mai eram deloc supusă. Mă bucurasem prea mult de udare și de cuvintele lui Dumnezeu; să îmi îndeplinesc îndatoririle și să mă sacrific puțin erau lucruri pe care trebuia să le fac. Cu toate acestea, am ajuns atât de departe încât să le folosesc ca să cad la învoială și să fac tranzacții cu Dumnezeu, plângându-mă de El când dorințele nu-mi erau îndeplinite. Eram cu adevărat absurdă! Dumnezeu este Creatorul; orice ar face Dumnezeu și oricum s-ar purta cu oamenii, totul este drept și totul conține intențiile Lui. Nu trebuie să judec ce face Dumnezeu în funcție de noțiunile și imaginația mea. M-am gândit la un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Nu este o nesăbuință să te simți tulburat, anxios și îngrijorat de lucruri pe care nu le poți decide singur? (Ba da.) Oamenii ar trebui să se apuce să rezolve lucrurile pe care le pot rezolva singuri, iar pentru acele lucruri pe care nu le pot face singuri, ar trebui să-L aștepte pe Dumnezeu; oamenii ar trebui să se supună în tăcere și să-I ceară lui Dumnezeu să-i protejeze – aceasta este mentalitatea pe care ar trebui s-o aibă oamenii. Atunci când boala chiar lovește și moartea e aproape, oamenii ar trebui să se supună, să nu se plângă și să nu se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu sau să spună lucruri care Îl hulesc sau Îl atacă. În schimb, oamenii ar trebui să ia postura de ființe create și să experimenteze și să aprecieze tot ce vine de la Dumnezeu – nu ar trebui să încerce să aleagă lucruri pentru ei înșiși[Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului I, „Cum să urmărești adevărul (4)”]. Gândindu-mă la cuvintele lui Dumnezeu, m-am autoincriminat și mai mult și m-am simțit umilită. Nu întruneam nici pe departe cerințele lui Dumnezeu. Sănătatea mea, moartea mea și tot ce ține de mine era orchestrat de Dumnezeu. Dacă aș muri de Covid, ar fi ceva permis de Dumnezeu și, fie că aș trăi, fie că aș muri, trebuie să mă supun suveranității și rânduielilor Lui. Aceasta era rațiunea minimă pe care ar trebui să o aibă o ființă creată. Așadar, am îngenunchiat și m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, sunt foarte răzvrătită! Fie că mă însănătoșesc, fie ca nu, sunt dispusă să mă supun rânduielilor Tale. N-o să mă mai plâng de Tine și n-o să-Ți mai cer lucruri absurde.”

Mai apoi, am reflectat asupra mea, gândind: „Când nu mă confrunt cu boala sau nenorocirea, pot să fiu activă în datoria mea și să am părtășie cu frații și surorile că orice ni s-ar întâmpla, trebuie să ne supunem mereu orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu. Atunci de ce am înțeles greșit și m-am plâns de Dumnezeu când boala s-a agravat, pierzându-mi chiar și energia de a-mi face datoria? De ce am dezvăluit această răzvrătire și împotrivire?” Căutând, am citit unele dintre cuvintele lui Dumnezeu: „Înainte să decidă să-și facă datoria, în adâncul inimilor lor, antihriștii debordează de așteptări față de perspectivele lor, de câștigarea binecuvântărilor, a unei destinații bune și chiar a unei cununi și au încredere deplină că vor obține aceste lucruri. Vin în casa lui Dumnezeu ca să-și facă datoria cu astfel de intenții și aspirații. Așadar, îndeplinirea datoriei lor conține sinceritatea, credința adevărată și loialitatea pe care le cere Dumnezeu? În acest moment, încă nu se pot vedea loialitatea, credința sau sinceritatea lor adevărată, pentru că toți au o mentalitate întru totul tranzacțională înainte să-și facă datoria; toți iau decizia de a-și face datoria în funcție de interese și, de asemenea, pe baza ambițiilor și dorințelor debordante pe care le aveau deja. Care este intenția antihriștilor când își fac datoria? De a face o înțelegere, de a face un schimb. Se poate spune că acestea sunt condițiile pe care le stabilesc pentru a-și face datoria: «Dacă îmi fac datoria, atunci trebuie să obțin binecuvântări și să am o destinație bună. Trebuie să obțin toate binecuvântările și beneficiile despre care dumnezeu a spus că sunt pregătite pentru omenire. Dacă nu le pot obține, atunci nu voi face această datorie.» Vin în casa lui Dumnezeu ca să-și facă datoria cu astfel de intenții, ambiții și dorințe. Se pare că au o oarecare sinceritate și, desigur, pentru cei care sunt credincioși noi și care abia încep să-și facă datoria, se poate numi și entuziasm, dar nu există deloc credință sau loialitate reală în asta; există doar acel grad de entuziasm. Nu se poate numi sinceritate. Judecând după această atitudine pe care antihriștii o au față de datoria lor, aceasta este una complet tranzacțională și plină de dorințele lor de beneficii, precum a câștiga binecuvântări, a intra în Împărăția Cerurilor, a câștiga o cunună și a primi recompense. Așadar, din exterior, pare că mulți antihriști, înainte să fie excluși, își fac datoria și chiar s-au lepădat de mai multe lucruri și au suferit mai mult decât o persoană obișnuită. Lucrurile pe care le sacrifică și prețul pe care îl plătesc sunt egale cu cele sacrificate și plătite de Pavel și nici nu aleargă de colo colo mai puțin decât Pavel. Acesta este un lucru pe care îl poate vedea toată lumea. În ceea ce privește comportamentul lor și dorința lor de a suferi și de a plăti prețul, nu se cuvine să primească nimic. Cu toate acestea, Dumnezeu nu apreciază o persoană pe baza comportamentului ei exterior, ci pe baza esenței și a firii ei, a lucrurilor pe care le dezvăluie și a naturii și esenței fiecărui lucru pe care îl face. Când oamenii îi judecă și îi tratează pe alții, determină cine sunt doar pe baza comportamentului lor exterior, a cât de mult suferă și a prețului pe care îl plătesc, iar aceasta este o greșeală gravă[Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a șaptea)”]. Prin ce a expus Dumnezeu, am înțeles în sfârșit că, atunci când îmi făceam datoria și mă consumam cu entuziasm în acești ani, n-am fost cu adevărat atentă la intențiile lui Dumnezeu, nu mi-am făcut datoria de ființă creată și nici n-am îndeplinit-o din sinceritate sau loialitate față de Dumnezeu. Mai degrabă, am transformat-o într-un instrument și monedă de schimb pentru a-mi satisface dorința de a primi binecuvântări, am făcut asta ca să supraviețuiesc în viitor și să mă bucur de binecuvântări eterne. Văzând că au loc dezastre unul după altul și că lucrarea lui Dumnezeu se apropia de sfârșit, m-am felicitat, gândindu-mă că, fiindcă m-am lepădat și m-am consumat pentru Dumnezeu și mi-am îndeplinit datoria, o să primesc cu siguranță protecția Lui și o să supraviețuiesc. Însă, când am făcut Covid și starea mi s-a agravat, m-am temut că sunt bătrână și pot să mor de la virus, așa că m-am simțit demoralizată și dezamăgită și mi-am pierdut credința. Chiar am început să-mi folosesc așa-zisul capital ca să cad la învoială cu Dumnezeu, gândind că, fiindcă am suferit atât în datoria mea și am avut rezultate în răspândirea Evangheliei, Dumnezeu ar trebui să mă protejeze. Când dorințele mele extravagante n-au fost îndeplinite, am gândit că Dumnezeu nu mă proteja și mă trata incorect și nu-mi mai făceam datoria cu energie. Când faptele au fost dezvăluite, în sfârșit am realizat că, de când am început să cred în Dumnezeu, o făcusem ca să primesc binecuvântări. Am tot spus că eu cred în Dumnezeu, că îndeplinirea datoriei mele e absolut firească și justificată, dar, în realitate, mă foloseam de Dumnezeu și-L înșelam. Eram foarte egoistă și înșelătoare! M-am gândit la Pavel, care a mers în toată Europa ca să răspândească Evanghelia în Epoca Harului, îndurând multă suferință și convertind mulți oameni. Însă s-a consumat și a suferit ca să intre în Împărăția Cerurilor și să primească recompense. A fost o tranzacție și o înșelăciune, iar Dumnezeu nu doar că n-a fost de acord cu consumarea lui, ci chiar a detestat-o profund. Până la urmă, în loc să fie binecuvântat de Dumnezeu, Pavel a fost pedepsit. Firea lui Dumnezeu este dreaptă și sfântă și când El hotărăște finalul și destinația noastră, nu judecă după cât de mult suferim și lucrăm în aparență sau cât de mult comportament pozitiv arătăm, ci dacă am câștigat adevărul și dacă firea noastră s-a schimbat. Dacă, alergând și consumându-mă, aș vrea mereu să primesc un final și o destinație bună, fără să caut adevărul sau să mă curățesc de corupție, atunci finalul meu ar fi același ca al lui Pavel; aș fi eliminată și pedepsită de Dumnezeu. Eșecul lui Pavel îmi servește drept memento și avertisment! Atunci, m-am gândit că Dumnezeu încearcă din tot sufletul să mântuiască omenirea, depunând toate eforturile și plătind toate prețurile, fără să aștepte și să ceară nimic de la noi. Dumnezeu este foarte altruist! Pe de altă parte, eu mă bucurasem de tot ce mi-a oferit Dumnezeu fără să țin cont de intențiile Lui. Chiar făcusem tranzacții cu Dumnezeu când mi-am făcut datoria, pentru a primi o destinație bună. Am fost foarte egoistă și detestabilă! Am considerat că Dumnezeu poate fi folosit și înșelat. Având în vedere cum mă consumasem, cum să nu urască și să deteste asta Dumnezeu? Înțelegând asta m-a mustrat conștiința și m-am simțit îndatorată față de Dumnezeu și m-am rugat Lui în inima mea, spunând că nu mai vreau să fac tranzacții cu El ca să câștig binecuvântări și că vreau să urmăresc adevărul cum se cuvine, să-mi fac datoria de ființă creată și să-L mulțumesc.

Apoi, am mai citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu, care mi s-a părut foarte emoționant. Dumnezeu Atotputernic spune: „Indiferent de datoria pe care o îndeplinește cineva, este cel mai potrivit lucru pe care l-ar putea face, cel mai frumos și mai just lucru în mijlocul omenirii. În calitate de ființe create, se cuvine ca oamenii să-și îndeplinească datoria și abia atunci pot primi aprobarea Creatorului. Ființele create trăiesc sub stăpânirea Creatorului și acceptă tot ceea ce este oferit de Dumnezeu și tot ceea ce vine de la Dumnezeu, așa că ar trebui să-și îndeplinească responsabilitățile și obligațiile. Acest lucru este absolut firesc și justificat și a fost predestinat de Dumnezeu. Din asta se poate vedea că, pentru oameni, îndeplinirea datoriei unei ființe create este mai justă, mai frumoasă și mai nobilă decât orice altceva făcut în timpul vieții pe pământ; nimic din omenire nu este mai semnificativ sau mai vrednic și nimic nu aduce un sens și o valoare mai mare vieții unei persoane create decât îndeplinirea datoriei de ființă creată. Pe pământ, doar grupul de oameni care îndeplinesc cu adevărat și sincer datoria unei ființe create sunt cei care I se supun Creatorului. Acest grup nu urmează tendințele lumești; ei se supun conducerii și îndrumării lui Dumnezeu, ascultă doar de cuvintele Creatorului, acceptă adevărurile exprimate de Creator și trăiesc după cuvintele Creatorului. Aceasta este cea mai adevărată, cea mai răsunătoare mărturie și este cea mai bună mărturie a credinței în Dumnezeu. Ca o ființă creată să poată îndeplini datoria unei creaturi a lui Dumnezeu, să-L poată mulțumi pe Creator, este cel mai frumos lucru din omenire și e ceva ce ar trebui să fie răspândit ca o poveste care să fie lăudată de toți oamenii. Orice lucru încredințează Creatorul ființelor create ar trebui să fie acceptat necondiționat de acestea; pentru omenire, aceasta este o chestiune care ține atât de fericire, cât și de privilegiu, iar pentru toți aceia care îndeplinesc datoria unei ființe create, nimic nu e mai frumos sau demn de comemorare – este ceva pozitiv. […] Ca ființă creată, când cineva vine înaintea Creatorului, se cuvine să își îndeplinească datoria. Acesta este un lucrul foarte potrivit de făcut și acea persoană ar trebui să îndeplinească această responsabilitate. Datorită faptului că ființele create își îndeplinesc îndatoririle, Creatorul a făcut o lucrare și mai importantă în rândul omenirii și El a săvârșit o etapă suplimentară a lucrării asupra oamenilor. Și ce lucrare este aceasta? Ea oferă omenirii adevărul, permițându-i să câștige adevărul de la El în timp ce își îndeplinește îndatoririle și, astfel, să se lepede de firile sale corupte și să fie purificată. Astfel, oamenii ajung să împlinească intenția lui Dumnezeu și să pășească pe calea cea bună în viață și, în cele din urmă, sunt capabili să se teamă de Dumnezeu și să se ferească de rău, să obțină mântuirea deplină și să nu mai fie supuși chinurilor Satanei. Acesta este efectul pe care Dumnezeu vrea să determine omenirea să-l obțină în cele din urmă prin îndeplinirea îndatoririlor ei[Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a șaptea)”]. După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că ființele create care își îndeplinesc îndatoririle înaintea Creatorului sunt cel mai însemnat și mai frumos lucru care există. E ca atunci când copiii își respectă părinții: e o responsabilitate și o obligație care trebuie îndeplinite de oameni fără tranzacții sau cereri. Și mai important, în timp ce ne facem îndatoririle, Dumnezeu așterne anumite circumstanțe care ne dezvăluie corupțiile și neajunsurile, permițându-ne să căutăm adevărul, să ne înțelegem, să ne rezolvăm firile corupte, să judecăm oamenii și lucrurile pe baza cuvintelor Lui, să nu mai suferim de corupția și vătămarea din partea Satanei și, în cele din urmă, să obținem mântuire; aceasta e intenția lui Dumnezeu. De-a lungul anilor, fusesem arestată de multe ori și, în suferința mea, cuvintele lui Dumnezeu m-au luminat și m-au călăuzit, oferindu-mi credință și putere și permițându-mi să depășesc cruzimea acelor demoni. În plus, când m-am ridicat în slăvi și m-am dat mare în datoria mea, dezvăluind o fire arogantă, Dumnezeu a creat circumstanțele pentru a mă certa și disciplina. Prin cuvintele dezvăluite de El, am reușit să mă înțeleg și să mă căiesc Lui imediat. Totul a fost mântuirea lui Dumnezeu! Dumnezeu depusese mult efort cu mine, iar eu n-am urmărit adevărul și nu I-am răsplătit iubirea, ci m-am gândit doar la binecuvântări când îmi făceam datoria. N-am avut niciun pic de conștiință. Când m-am îmbolnăvit de data aceasta, după ce am căutat adevărul și am reflectat asupra mea, am văzut clar motivul meu detestabil de a-mi face datoria ca să câștig binecuvântări în toți acești ani și, de asemenea, mi-am înțeles firea coruptă. Totul a fost mântuirea lui Dumnezeu. Acum, Dumnezeu îmi dăduse suflare și mă lăsase să trăiesc, iar acestea au fost mila și harul Lui. A trebuit să renunț la intenția mea de a obține binecuvântări și să-mi fac datoria bine.

Mai apoi, am citit mai multe dintre cuvintele lui Dumnezeu: „Pentru orice persoană născută pe această lume, nașterea este necesară și moartea inevitabilă; nimeni nu se poate înălța peste acest curs al lucrurilor. Dacă cineva își dorește să se despartă de această lume fără durere, dacă își dorește să fie în stare să înfrunte momentul critic final al vieții fără reticență sau îngrijorare, singura modalitate este să plece fără regrete. Și singura modalitate de a pleca fără regrete este să cunoască suveranitatea Creatorului, să Îi cunoască autoritatea și să li se supună. Numai așa se poate ține cineva la distanță de vrajba omenească, de rău, de robia Satanei și numai așa poate cineva să trăiască o viață ca a lui Iov, călăuzită și binecuvântată de către Creator, o viață liberă și eliberată, o viață cu valoare și sens, o viață care este sinceră și deschisă. Numai așa se poate cineva supune, ca Iov, încercărilor și lipsei de către Creator, orchestrărilor și aranjamentelor Creatorului. Numai așa poate cineva să-L venereze pe Creator toată viața sa și să câștige lauda Lui, așa cum a făcut Iov, și să-I audă vocea, să-L vadă apărând. Numai așa poate cineva să trăiască și să moară fericit, ca Iov, fără durere, fără griji, fără regrete. Numai așa poate cineva să trăiască în lumină, ca Iov, și să treacă de fiecare dintre momentele critice ale vieții în lumină, să-și termine lin călătoria în lumină, să-și încheie cu succes misiunea – să experimenteze, să învețe și ajungă să cunoască suveranitatea Creatorului în calitate de ființă creată – și să se stingă în lumină și să stea pe vecie alături de Creator, ca ființă umană creată, lăudată de El(Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul III”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, inima mi s-a limpezit. Înainte, gândeam mereu că, fiind bătrână și boala agravându-se tot mai mult, eram în pericol să-mi pierd viața în orice clipă și că, dacă aș fi murit de Covid, n-aș avea un final și o destinație bună. Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că, de fapt, toți oamenii mor, însă morțile lor sunt de naturi diferite. Morțile unor oameni arată că au fost dezvăluiți și eliminați de Dumnezeu, în timp ce alte trupuri poate că par moarte, însă sufletele lor au fost mântuite. Să ne gândim la Iov, de exemplu, care a crezut cu adevărat în Dumnezeu și a putut să-I laude numele și să aibă mărturie adevărată înaintea Lui, chiar și în toiul încercărilor, înfăptuindu-și misiunea de ființă creată. Când a murit, Iov n-a avut neliniști sau frici, în schimb, a fost mulțumit și recunoscător când a părăsit lumea. Trupul său a murit, însă sufletul i-a fost mântuit. A mai fost și Petru, care toată viața a căutat să-L iubească și să-L satisfacă pe Dumnezeu și a putut să se supună până la moarte în fața încercărilor și necazurilor. În final, a fost răstignit cu capul în jos pentru Dumnezeu, fiind martor bun și câștigând aprobarea lui Dumnezeu. Acum, înțeleg că moartea trupească a cuiva nu presupune un final sau o destinație rea. Mai important e dacă reușește, în timpul vieții, să urmărească adevărul și să-și facă datoria de ființă creată. Aceasta e adevărata cheie care determină dacă cineva are un final și o destinație bună. Ce trebuia eu să fac era să rămân fermă în poziția mea de ființă creată și să mă supun suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu. Cât timp eram în viață, trebuia să mă bazez pe Dumnezeu și să-mi fac datoria bine, urmărind adevărul și făcând lucruri după principii pe parcursul datoriei mele, îndeplinindu-mi-o astfel adecvat și alinând inima lui Dumnezeu. Înțelegând asta, m-am simțit mult mai calmă și nu m-am mai simțit constrânsă de boala mea. Însă nu m-am așteptat ca, după câteva zile, să mă simt mai bine.

Această experiență de infectare cu Covid m-a ajutat să văd că aveam păreri incorecte în credința mea, că făceam totul ca să câștig binecuvântări și ca să fac tranzacții cu Dumnezeu. Faptul că am reușit să renunț la o parte din dorința mea de a câștiga binecuvântări și să-mi îndrept motivele pentru care-mi fac datoria a fost doar modul lui Dumnezeu de a mă mântui.

Anterior: 32. Rămâi fidel adevărului, nu emoțiilor

Înainte: 35. De ce am fost atât de arogantă?

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Conținut similar

11. M-am reunit cu Domnul

de Lilan, Coreea de SudDumnezeu Atotputernic spune: „Hristos din zilele de pe urmă aduce viață și aduce calea trainică și veșnică a...

10. Eliberarea inimii

de Zheng Xin, Statele UniteÎn octombrie 2016, soțul meu și cu mine am acceptat lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă pe când eram în...

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte