de Zhao Yang, China

Am fost ales să slujesc drept conducător de biserică în 2016. Când mi-am asumat prima dată această datorie, am simțit o presiune mare pentru că nu înțelegeam adevărul și nu aveam o bună cunoaștere asupra lucrurilor, așa că atunci când frații și surorile întâmpinau probleme, nu eram sigur cum să am părtășie despre adevăr ca să le rezolv. Nu știam nici cum să țin cont de adevărurile-principii atunci când desemnam sau selectam oameni pentru anumite îndatoriri, așa că m-am rugat la Dumnezeu în timp ce căutam acele principii. De asemenea, îi căutam pe colegi atunci când nu înțelegeam bine ceva. Cu timpul, am făcut unele progrese în capacitatea mea de a evalua oamenii și situațiile și am reușit să le desemnez fraților și surorilor îndatoriri adecvate în funcție de propriile lor puncte forte. Odată, un frate care lucra cu mine a încercat să-mi vorbească despre sora Xia Jing, conducătoarea unei echipe, care-și făcea datoria de mântuială și era foarte pasivă. A spus că ea ținea în loc lucrarea echipei și a sugerat să o înlocuiască. M-am gândit, în sinea mea: „Xia Jing are un calibru grozav și este realmente capabilă în lucrarea ei, astfel, chiar dacă are o fire coruptă, dacă ar primi un pic mai mult ajutor și ar putea să-și revină și să facă unele schimbări, atunci n-ar avea nicio problemă în datoria ei.” Prin urmare, am expus și am analizat starea lui Xia Jing și am emondat-o. După câteva sesiuni de părtășie, am văzut că atitudinea sa față de datoria ei se schimbase puțin. Prelua mai des inițiativa și era mai conștiincioasă. După puțin timp, a fost promovată să îndeplinească o datorie mai importantă. Chiar m-am felicitat singur după asta, gândindu-mă: „Eu am fost cel care a avut ideea corectă. E un lucru bun că nu am demis-o și am reușit să plasăm o persoană talentată în biserică. Se pare că am un oarecare simț al discernământului.” De atunci încolo, am încetat să mai vorbesc despre numiri și demiteri cu acel frate, crezând că am mai multă experiență, așa că aș putea să mă ocup singur de probleme. Abia au trecut doi ani și am devenit din ce în ce mai priceput în a face aranjamente pentru lucrarea bisericii. Gândindu-mă că am discernământ și o oarecare perspectivă asupra oamenilor și lucrurilor, deveneam din ce în ce mai arogant.

Într-o zi, a venit o scrisoare de la un conducător în care spunea că sora Zhang Jiayi de la biserica noastră s-a întors după ce a fost demisă din datoria ei la o altă biserică. Trebuia să aranjez ca ea să participe la adunări. M-am gândit: „În interacțiunile mele cu Jiayi din trecut, am văzut că era arogantă, avea tendința de a-i certa pe oameni cu un aer de superioritate și era dificil să te înțelegi cu ea. Se pare că nu prea s-a schimbat.” Apoi, puțin mai târziu, atât de mulți nou-veniți s-au alăturat bisericii noastre, încât aveam nevoie urgentă de oameni care să-și asume lucrarea de udare. Fratele Liu Zheng, care lucra alături de mine, a spus că a fost într-o adunare cu Jiayi și a descoperit că ea dobândise o adevărată cunoaștere de sine și, de asemenea, ceva pocăință de când a fost demisă, plus că udase noi membri înainte și fusese destul de eficientă. El a propus să o punem să se ocupe și de udare în timp ce-și continuă reflectarea asupra propriei persoane, pentru ca lucrarea noastră să nu fie întârziată. În clipa în care l-am auzit sugerând-o pe Jiayi, m-am gândit: „Cum ar putea să meargă asta? N-o cunoști cu adevărat, nu este o persoană care urmărește adevărul. Tu doar ai auzit-o vorbind despre ceva înțelegere și crezi că s-a căit. Capacitatea ta de a evalua oamenii și situațiile este slabă și n-ai nici cea mai mică urmă de discernământ.” I-am spus ferm: „Eu o cunosc pe Jiayi. Are o fire arogantă și tinde să critice oamenii cu un aer de superioritate. De asemenea, e dificil de lucrat cu ea. A fost așa dintotdeauna și în niciun caz nu s-a schimbat, altminteri n-ar fi fost demisă. Nu cred că este persoana potrivită. N-o putem lăsa să preia acea datorie.” Liu Zheng a continuat să spună: „Nu putem fi prea pretențioși. Este puțin arogantă, dar a învățat cu adevărat despre ea însăși prin această experiență de a fi demisă și a reușit să se căiască pentru lucrurile pe care le-a făcut. Acum este discretă în felul în care vorbește și se înțelege bine cu ceilalți. S-a produs o oarecare schimbare în firea ei arogantă. Trebuie să tratăm oamenii în mod corespunzător.” M-am cam enervat când l-am auzit spunând asta. M-am gândit că e nou în datoria asta, așa că, ce știa el? Ar trebui doar să fie de acord cu mine. Așa că i-am răspuns, mai apăsat: „Nu iau hotărâri referitoare la oameni în mod întâmplător, dar văd că nu este potrivită pentru această îndatorire și nu ar trebui să o punem să se ocupe de udare.” Văzând că sunt complet fixat pe ideea mea, Lui Zheng nu a mai spus nimic.

A trecut puțin timp și, din cauza lipsei de oameni care să se ocupe de udare, unii dintre nou-veniți erau slabi și pesimiști, pentru că nu primiseră la timp udare și nu veneau la adunări. Când o conducătoare a aflat ce se întâmpla, ea și Liu Zheng au mers să vorbească cu Jiayi. Când s-au întors, Liu Zheng mi-a spus: „Deși Jiayi a fost demisă, este doar arogantă și nu a făcut niciun rău mare. Acum are ceva cunoaștere de sine și e dispusă să se căiască și să se schimbe. Încă mai poate fi educată. Nu trebuie să catalogăm pe cineva pentru totdeauna prin ceea ce face pentru un timp, ci să îi dăm o șansă la pocăință. Am discutat despre asta și sora Jiayi ar trebui să-și asume lucrarea de udare.” Auzindu-i recomandând-o din nou pe Jiayi pentru această promovare, m-am gândit: „Am fost cât se poate de clar data trecută și cum s-ar fi putut schimba ea în atât de puțin timp? Slujesc drept conducător de multă vreme și știu cum să evaluez oamenii, așa că de ce nu mă credeți pe cuvânt? În felul acesta nu puteți da greș!” Așadar, mi-am explicat din nou poziția, foarte apăsat. Văzând cu câtă încăpățânare mă agățam de propria mea idee, conducătoarea mi-a spus aspru: „Am înțeles-o pe Jiayi. I-am ascultat părtășia, am stabilit o legătură reală cu ea și am văzut că are ceva reflectare și cunoaștere de sine. Ar trebui să le dăm oamenilor o șansă la pocăință. Nu trebuie să definim oamenii în funcție de comportamentele lor din trecut. Tu spui că este arogantă, dar de când n-au voie oamenii aroganți să fie educați în casa lui Dumnezeu? Jiayi este potrivită pentru lucrarea de udare și este o nevoie urgentă de acest lucru chiar acum. Tu o ții pe a ta și insiști să nu o folosim. Nu este ceea ce faci tu dictatorial și plin de încăpățânare? Desemnarea oamenilor în cadrul bisericii trebuie să treacă pe la tine. Nu pot îndeplini o datorie fără aprobarea ta. Ești prea arogant și neprihănit de sine. Nu vezi că, acționând după bunul plac, întârzii direct lucrarea bisericii și cultivarea oamenilor talentați de către aceasta?” Să o aud pe conducătoare că mă emondează în acel mod era supărător pentru mine, dar tot mă împotriveam oarecum acestui lucru. M-am gândit: „Simt destul de bine oamenii, așa că e imposibil să mă înșel în privința lui Jiayi.” La acea vreme, n-am putut continua să mă opun. Așa că am spus fără tragere de inimă: „Din moment ce ați văzut amândoi o schimbare în ea, să-i dăm o șansă în lucrarea de udare. O vom schimba dacă nu funcționează.”

Întors acasă, m-am gândit la cum m-a emondat conducătoarea și m-am simțit foarte supărat. Pe baza spuselor ei, nu făceam eu rău și mă împotriveam lui Dumnezeu? Acesta era un lucru foarte grav în esență! Dar apoi m-am gândit că îmi cântărisem bine decizia mea de a nu o numi pe Jiayi pe acel post, așa că de ce au spus asta despre mine? Oare unde am greșit? Așa că m-am rugat la Dumnezeu căutând: „Dumnezeule, îmi este greu să accept să fiu emondat. Nu știu cum să mă înțeleg pe mine în asta sau în care aspect al adevărului să intru. Te rog, arată-mi calea.” Am citit aceste cuvinte de la Dumnezeu după rugăciunea mea: „Ce înseamnă a fi «arbitrar și repezit»? Înseamnă să acționezi oricum consideri de cuviință când întâmpini vreo problemă, fără vreun proces de gândire sau de căutare. Nimic din ceea ce spune altcineva nu îți poate atinge inima sau nu te poate face să te răzgândești. Când ți se oferă părtășie despre adevăr, nici măcar nu îl poți accepta, rămâi la propriile opinii, nu asculți când ceilalți spun ceva corect, crezând că ai dreptate și agățându-te de propriile idei. Chiar dacă gândirea ta este corectă, ar trebui să iei în considerare și opiniile altora. Și dacă nu o faci deloc, nu înseamnă că ești extrem de neprihănit de sine? Nu este ușor pentru oamenii care sunt extrem de neprihăniți de sine și de încăpățânați să accepte adevărul. Dacă faci ceva greșit și ceilalți te critică, spunând: «Tu nu faci acest lucru conform adevărului!», tu răspunzi: «Chiar dacă este așa, tot la fel voi proceda» și apoi găsești un motiv să îi faci să creadă că așa este corect. Dacă îți aduc reproșuri, spunând: «Acționând în acest fel înseamnă să perturbi, și asta va prejudicia lucrării bisericii», nu numai că nu asculți, dar continui să vii cu scuze: «Cred că aceasta este calea corectă, deci așa voi face». Ce fire este aceasta? (Aroganță.) Este aroganță. O natură arogantă te face îndărătnic. Dacă ai o fire arogantă, te vei purta în mod arbitrar și pripit, nepăsător față de ce spune oricine altcineva” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). „Modul în care trebuie să-i tratezi pe alții este arătat clar sau sugerat în cuvintele lui Dumnezeu; atitudinea cu care Dumnezeu tratează umanitatea este atitudinea pe care oamenii ar trebui să o adopte în modul în care se tratează unii pe ceilalți. Cum tratează Dumnezeu fiecare persoană în parte? Unii oameni au o statură imatură; sau sunt tineri; ori cred în Dumnezeu doar de puțin timp; sau nu sunt răi prin natură-esență, nu sunt răuvoitori, ci sunt doar puțin ignoranți sau lipsiți de calibru. Sau sunt supuși prea multor constrângeri și încă mai au de înțeles adevărul, nu au ajuns să aibă intrare în viață, așadar le este greu să nu facă lucruri nesăbuite sau să nu comită fapte ignorante. Însă Dumnezeu nu Se concentrează pe nesăbuința efemeră a oamenilor; El Se uită doar la inimile lor. Dacă sunt deciși să urmeze adevărul, atunci sunt corectați, iar când acesta este obiectivul lor, atunci Dumnezeu îi observă, îi așteaptă și le acordă timp și șanse care le permit să pătrundă. Nu e adevărat că Dumnezeu îi va condamna din cauza unei singure fărădelegi. Asta fac oamenii deseori; Dumnezeu nu îi tratează niciodată pe oameni așa. Dacă Dumnezeu nu îi tratează pe oameni în acest mod, atunci, de ce oamenii îi tratează pe ceilalți în acest mod? Nu arată asta firea lor coruptă? Aceasta este întocmai firea lor coruptă. Trebuie să urmărești cum îi tratează Dumnezeu pe oamenii ignoranți și nesăbuiți, cum îi tratează pe cei cu statură imatură, cum tratează manifestările normale ale firii corupte a umanității și cum îi tratează pe cei care sunt răuvoitori. Dumnezeu tratează oameni diferiți în feluri diferite și are, de asemenea, diverse moduri de a gestiona nenumăratele condiții ale diferiților oameni. Trebuie să înțelegi aceste adevăruri. Odată ce ai înțeles aceste adevăruri, vei ști apoi cum să experimentezi lucrurile și să tratezi oamenii conform principiilor” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Pentru a dobândi adevărul, trebuie să înveți de la oamenii, din chestiunile și lucrurile din apropiere”). Pe baza a ceea ce au dezvăluit cuvintele lui Dumnezeu, am început să reflectez asupra mea. Am crezut că am o anumită experiență generală în selectarea și desemnarea oamenilor și că am înțeles câteva principii. Mai ales când cineva pe care eu îl alesesem avea succes în datoria lui, chiar simțeam că am discernământ și că pot evalua oamenii și situațiile. Consideram că acesta era capitalul meu, mă felicitam singur și nu ascultam sugestiile nimănui altcuiva. Când Liu Zheng m-a îndemnat să o tratez corect pe Jiayi, pur și simplu am refuzat să-l ascult. Am catalogat-o pe baza felului în care o văzusem înainte, crezând că era arogantă și că nu era cu putință să se schimbe, așa că nu ar putea prelua lucrarea de udare. De fapt, cerințele casei lui Dumnezeu sunt clare: atâta vreme cât cineva poate înțelege adevărurile viziunii și e responsabil în datoria sa, poate fi cultivat și educat. Chiar și pe acei oameni care comit fărădelegi cu adevărat grave, dacă ei pot accepta adevărul, dacă se pot căi și se pot schimba, tot li se va oferi oportunitatea de a continua să îndeplinească o datorie. Casa lui Dumnezeu i-a tratat mereu pe oameni just și corect. Indiferent ce fel de fire coruptă arată cineva sau ce a făcut pentru a perturba lucrarea bisericii, atâta timp cât nu este o persoană rea sau un antihrist, Dumnezeu o va mântui în măsura în care poate, iar biserica îi va oferi oportunități de a îndeplini o datorie și o va lăsa să practice. Acestea sunt iubirea și mântuirea lui Dumnezeu. Nu I-am înțeles firea sau intenția lui Dumnezeu în ceea ce privește mântuirea omului și nici n-am înțeles principiile privind modul în care sunt tratați oamenii în casa lui Dumnezeu. Nu mă uitam la punctele tari ale lui Jiayi, ci doar refuzam să renunț la corupția pe care o dezvăluise în trecut, definind-o în mod arbitrar și refuzând să îi încredințez udarea nou-veniților. Acest lucru a făcut ca noii credincioși să nu fie udați la timp și a perturbat lucrarea bisericii. Nu însemna asta a face rău? Plin de regret, am venit înaintea lui Dumnezeu și m-am rugat: „Dumnezeule, sunt atât de arogant și neprihănit de sine. Nu vreau să mai fiu încăpățânat în datoria mea. Sunt pregătit să mă căiesc și să mă schimb.”

Apoi, data viitoare, am fost la o adunare cu Jiayi și am auzit părtășia ei. Avea, cu adevărat, o oarecare cunoaștere de sine și un oarecare regret, iar eu m-am simțit și mai rușinat și vinovat. După ce Jiayi a preluat lucrarea de udare, a fost serioasă și și-a asumat responsabilitatea pentru aceasta, iar frații și surorile pe care i-a udat au făcut ceva progrese. Ulterior, ea a fost promovată să gestioneze lucrarea de udare pentru mai multe biserici. Văzând cât de bine se descurca în datoria ei, m-am simțit și mai rușinat. Uram cât de arogant fusesem, cum o definisem în mod arbitrar, refuzând să-i încredințez o datorie și ținând pe loc lucrarea bisericii. Mi-am dat seama că nu dețineam adevărul și nu puteam evalua oamenii și situațiile. Înțelesesem câteva doctrine și reguli din toată experiența mea, însă lucrarea bisericii nu poate fi îndeplinită cum se cuvine doar pe baza acestora. După acel incident, am abordat selectarea oamenilor cu mai multă prudență, iar când încăpățânarea mea se arăta și voiam să am ultimul cuvânt, mă asiguram că mă rog, că mă lepăd de mine și că ascult mai mult ceea ce toți ceilalți aveau de spus. Am crezut că făcusem câteva schimbări dar, spre surprinderea mea, mai târziu s-a întâmplat ceva care m-a expus din nou.

Șase luni mai târziu, biserica a avut nevoie urgent de doi oameni pentru lucrarea care se ocupă de treburi generale. Am verificat și am găsit două surori care erau responsabile și care puteau face față unor situații diverse, însă existau câteva riscuri de siguranță în ceea ce le privea. Dar apoi m-am gândit că, de vreme ce n-aveau să-și îndeplinească datoria în regiunea lor, n-ar trebui să fie nicio problemă dacă le puneam să se ocupe de asta. Era nevoie urgent de cineva pentru lucrarea aceea, iar în acel moment nu existau candidați mai buni, așa că am decis să le folosesc deocamdată pe ele și să le schimb când avea să vină cineva mai bun. Așa că i-am spus lui Liu Zheng că voiam ca sora Zhao Aizhen să se ocupe de treburile generale în biserică. Răspunsul său a fost: „Trebuie neapărat să respectăm principiile atunci când selectăm oamenii. Ei nu pot lucra pentru biserică dacă există o problemă de siguranță. Aizhen este un risc la adresa siguranței și nu este potrivită pentru această lucrare. Trebuie să urmăm principiile.” Văzând că el nu era de acord, m-am opus lui, spunând: „Nu trebuie să ne stresăm prea mult pentru asta. Nu crezi că ești prea fricos? Este adevărat că este cunoscută ca fiind credincioasă în orașul ei natal, dar au trecut ani întregi de când poliția a verificat-o. În plus, are curaj și înțelepciune. Știu asta despre ea. Nu cred că avem un candidat mai bun în acest moment. Avem nevoie de personal care să se ocupe de treburile noastre generale. Nu putem urma regulile orbește.” M-a ascultat, apoi a insistat: „Desemnarea cuiva care prezintă un risc pentru această lucrare încalcă principiile. Trebuie să punem siguranța pe primul loc.” Am ignorat complet ceea ce spunea și am insistat să o folosesc pe Aizhen. După aceea, am aranjat ca o altă soră, care prezenta, de asemenea, un risc pentru siguranță, să lucreze la treburile generale. În scurt timp, Aizhen, pentru că era bine cunoscută pentru credința ei în Dumnezeu, a devenit suspectată și supravegheată de poliția PCC. Întrucât ea vizita frecvent casele unor frați și surori, acești frați și surori au fost, de asemenea, puși sub supraveghere și nu și-au putut îndeplini îndatoririle în mod normal. Lucrarea bisericii a fost puternic îngreunată.

Când conducătoarea a auzit despre asta și a aflat că fusese din cauza insistenței mele de a numi pe cineva cu riscuri de siguranță, m-a emondat foarte sever: „Ești prea arogant și încăpățânat. Acționezi mereu arbitrar în datoria ta și te împotrivești principiilor. De data aceasta, acest lucru a provocat daune serioase lucrării bisericii. Nu înseamnă asta să slujești ca servitor al Satanei și să perturbi lucrarea bisericii? Având în vedere comportamentul tău constant, am hotărât să te demitem.” Să aud asta a fost, realmente, o lovitură peste față, lăsându-mă complet uluit. M-am gândit: „S-a terminat. Am făcut un mare rău. Dacă frații și surorile care au fost implicați sunt arestați? Dacă sunt, chiar am făcut un lucru teribil.” Mi s-a făcut tot mai frică pe măsură ce m-am gândit la asta. Eram torturat de vinovăție. O simțeam ca pe un cuțit în inimă și nu aveam motivația de a face absolut nimic. Trăiam în această nefericire zi după zi, rugându-mă la Dumnezeu și conștientizându-mi greșeala iar și iar: „Dumnezeule, sunt prea arogant, prea vanitos. Încăpățânarea mea a dăunat teribil lucrării bisericii. Sunt pregătit să accept orice pedeapsă vrei să-mi dai, doar, Te rog, apără-i pe acei frați și surori de arest.” Am aflat ulterior că acei membri ai bisericii fuseseră transferați la timp și au scăpat necapturați. Am putut, în sfârșit, să răsuflu ușurat.

După întâmplarea aceea, am reflectat asupra mea. De ce eram mereu atât de încăpățânat în datoria mea? De unde venea asta, de fapt? Am citit, în cuvântul lui Dumnezeu: „Dacă în inima ta chiar înțelegi adevărul, atunci vei ști cum să practici adevărul și să asculți de Dumnezeu și vei porni în mod firesc pe calea urmăririi adevărului. Dacă este corectă calea pe care mergi și în conformitate cu voia lui Dumnezeu, atunci lucrarea Duhului Sfânt nu te va părăsi – caz în care vor fi din ce în ce mai puține șanse să-L trădezi pe Dumnezeu. Fără adevăr, e ușor să faci rău și o vei face în ciuda ta. De exemplu, dacă ai o fire arogantă și îngâmfată, atunci a ți se spune să nu te împotrivești lui Dumnezeu nu schimbă deloc situația, nu te poți abține, este dincolo de controlul tău. Nu ai face-o intenționat; ai face-o sub stăpânirea naturii tale arogante și vanitoase. Aroganța și vanitatea ta te-ar face să-L disprețuiești pe Dumnezeu și să-L vezi ca neavând nicio importanță; te-ar determina să te înalți pe tine însuți, să te expui în mod constant; te-ar face să-i disprețuiești pe alții, n-ar lăsa pe nimeni în inima ta decât pe tine însuți; ar fura locul lui Dumnezeu din inima ta și, în cele din urmă, te-ar face să stai în locul lui Dumnezeu și să ceri ca oamenii să ți se supună și te-ar face să-ți venerezi propriile gânduri, idei și noțiuni drept adevăr. Atât de mult rău este făcut de oameni sub dominația naturii lor arogante și îngâmfate!” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar urmărind adevărul poate cineva să obțină o schimbare a firii”). Am văzut, din cuvintele lui Dumnezeu, că a mă comporta arbitrar în datoria mea din nou și din nou era din cauză că eram controlat de o natură arogantă și vanitoasă. Având această natură arogantă și vanitoasă, mă gândeam întotdeauna prea mult la mine și credeam că sunt mai bun decât toți ceilalți, că am dreptate mai mult decât oricine, așa că ar trebui să am ultimul cuvânt în treburile bisericii. Odată ce mă hotăram asupra unui lucru, refuzam să-l văd în alt mod și nu voiam să ascult de nimeni. Totodată, voiam ca oamenii să-mi urmeze ideile de parcă ar fi fost adevărurile-principii. Știam că acele două surori reprezentau riscuri pentru siguranță și nu erau potrivite pentru lucrarea care se ocupă de treburile generale și eu însumi aveam rețineri în privința asta, dar, pur și simplu, nu puteam să mă las pe mine deoparte și să caut voia lui Dumnezeu. Am ignorat reproșurile și îndrumările Duhului Sfânt și nu am ascultat încercările de descurajare ale lui Liu Zheng. Trebuia să fie după cum voiam eu și, în cele din urmă, am făcut un mare rău lucrării bisericii. Dacă aș fi avut măcar cea mai mică dorință de a căuta adevărul și de a mă supune, dacă aș fi ascultat sugestiile lui Liu Zheng, nu ar fi existat consecințe atât de groaznice. Am simțit atât de mult regret și învinovățire de sine când mi-am dat seama de toate acestea și mi-am urât aroganța și încăpățânarea. Partidul Comunist nu încetează niciodată să încerce să submineze lucrarea lui Dumnezeu, folosind tot felul de tactici pentru a-i asupri și aresta pe aleșii Săi. Și eu încălcasem în mod arbitrar principiile, hotărând să desemnez oameni nesiguri care să preia îndatoriri, ceea ce a dus la supravegherea altor frați și surori. Oare nu însemna asta că eram un complice al Satanei? Dacă acei frați și surori ar fi fost arestați sau închiși, urmările ar fi fost teribile! Acest gând mă speria din ce în ce mai mult. Am văzut că urmările acționării pe baza unei firi arogante erau foarte mari. Lucrasem ceva și mă credeam grozav, așa că nu m-am gândit prea mult la alți oameni și nu-L aveam pe Dumnezeu în inima mea. Nu luam nici măcar adevărurile-principii în serios și foloseam orice lucrare făcusem drept propriul meu capital. Am făcut doar ce am vrut. Eram arogant până în punctul în care-mi pierdusem complet rațiunea. M-am gândit la toți acei antihriști care fuseseră excluși din biserică. Erau incredibil de aroganți, dictatoriali și arbitrari în îndatoririle lor și au perturbat grav lucrarea bisericii. În cele din urmă, au făcut atât de mult rău încât au fost înlăturați din biserică. Dacă firea mea coruptă nu era înlăturată, nu m-aș putea abține să nu fac rău și să nu mă împotrivesc lui Dumnezeu și, în cele din urmă, aveam să fiu izgonit de Dumnezeu. Am simțit, în inima mea, cât de groaznic era să trăiești pe baza unei firi arogante. Chiar dacă făcusem un rău atât de mare, biserica tot nu mă alungase, ci doar mă demisese. Dumnezeu chiar mă luminase și mă îndrumase prin cuvintele Sale, dându-mi șansa de a reflecta și de a mă cunoaște, de a mă căi și de a mă schimba. Puteam simți cu adevărat iubirea lui Dumnezeu și aveam atât de multe regrete. M-am simțit pregătit să mă căiesc și să mă schimb.

După aceea, am început să caut conștiincios o cale de rezolvare a problemei de a avea o fire arogantă, arbitrară și încăpățânată în datoria mea. Am citit acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Așadar, cum îți rezolvi arbitrarietatea și pripeala? Să spunem, de exemplu, că ți se întâmplă ceva și ai propriile idei și planuri. Înainte de a stabili ce să faci, trebuie să cauți adevărul și ar trebui cel puțin să ai părtășie cu toată lumea despre ceea ce gândești și crezi în privința asta, cerând tuturor să-ți spună dacă gândurile tale sunt corecte și în conformitate cu adevărul și să facă verificări pentru tine. Aceasta este cea mai bună metodă pentru a rezolva arbitrarietatea și pripeala. În primul rând, poți să-ți clarifici părerile și să cauți adevărul – acesta este primul pas al practicii pentru a înlătura caracterul arbitrar și pripit. Al doilea pas are loc atunci când alte persoane dau voce unor păreri contrare – cum poți practica astfel încât să te abții de la a fi arbitrar și pripit? Mai întâi, trebuie să ai o atitudine smerită, să lași deoparte ceea ce ți se pare că este corect și să le permiți tuturor să aibă părtășie. Chiar dacă tu crezi în corectitudinea căii tale, nu ar trebui să tot insiști în acest sens. Acesta este un tip de pas înainte; arată atitudinea celui care caută adevărul, care se neagă pe sine și care mulțumește voia lui Dumnezeu. Odată ce ai această atitudine, în același timp în care nu-ți respecți părerile, ar trebui să te rogi, să cauți adevărul de la Dumnezeu și apoi o bază în cuvintele lui Dumnezeu – să stabilești cum să acționezi bazându-te pe cuvintele Lui. Aceasta este cea mai potrivită și precisă practică. Când cauți adevărul și ridici o problemă pentru ca toți să aibă părtășie și să caute un răspuns împreună, atunci e momentul în care Duhul Sfânt oferă iluminare. Dumnezeu îi luminează pe oameni conform principiilor, El le cântărește atitudinea. Dacă tu îți păstrezi cu încăpățânare atitudinea, indiferent dacă perspectiva ta este corectă sau greșită, Dumnezeu Își va ascunde chipul de tine și te va ignora; te va face să te lovești de un perete, te va expune și îți va dezvălui starea urâtă. Dacă, pe de altă parte, atitudinea ta este corectă, iar tu nici nu insiști pe propriile căi și nici nu ești neprihănit de sine, nici capricios și pripit, ci ai atitudinea să cauți și accepți adevărul, dacă ai părtășie cu toată lumea, iar Duhul Sfânt va începe să lucreze printre voi și poate El te va conduce spre înțelegere prin intermediul cuvintelor cuiva. Uneori, când Duhul Sfânt te luminează, El te conduce să înțelegi cel mai important aspect al unei chestiuni cu doar câteva cuvinte sau fraze sau oferindu-ți o idee. Îți dai seama, în acea clipă, că orice lucru de care te-ai agățat este eronat și, în aceeași clipă, înțelegi cel mai potrivit mod de a acționa. Ajuns la un astfel de nivel, nu ai evitat cu succes să faci răul și, totodată, să suporți consecințele unei greșeli? Nu este înseamnă asta să-L respecți pe Dumnezeu? (Ba da.) Cum se realizează un astfel de lucru? Acest lucru se realizează doar atunci când ai o inimă cu frică de Dumnezeu și când cauți adevărul cu o inimă ascultătoare. Odată ce ai primit luminarea Duhului Sfânt și ai stabilit principiile de practică, practica ta va fi în linie cu adevărul și vei fi capabil să satisfaci voia lui Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). După ce am citit asta, am înțeles că cel mai important lucru în înlăturarea aroganței și încăpățânării mele este să ai o inimă cu frică de Dumnezeu și o atitudine orientată spre căutarea adevărului. Nu trebuie să insist pe propria mea perspectivă atunci când intervin lucruri, ci trebuie să discut lucrurile cu frații și surorile mele. Dacă lucrăm armonios împreună, îndrumarea lui Dumnezeu avea să fie dobândită. Dacă cineva are o părere diferită, ar trebuie să o accept în primă fază, apoi să mă rog la Dumnezeu, să caut adevărul și să pun în practică principiile. Dacă mă agăț cu încăpățânare de propria mea gândire, nu am nicio modalitate de a dobândi lucrarea Duhului Sfânt. Nu voi înțelege nimic și voi fi perturbator în datoria mea. M-am gândit cum am făcut un rău atât de mare pentru că eram atât de arogant și pentru că nu aveam un loc pentru Dumnezeu în inima mea. A venit din dorința de a fi domn și stăpân peste toate, din faptul că nu lucram bine cu ceilalți. Dându-mi seama de asta, m-am hotărât în tăcere să nu mai fiu atât de încăpățânat când interveneau lucruri, ci să caut adevărurile-principii și să comunic mai mult cu ceilalți. Aveam să ascult ideea oricui care era în conformitate cu adevărurile-principii.

După aceea, am fost ales drept conducător de echipă, responsabil de lucrarea de udare. Eram foarte recunoscător și prețuiam acea datorie. Mă avertizam în mod constant că trebuie neapărat să învăț lecția din eșecul meu și că nu mai puteam lăsa natura mea arogantă să mă facă să fiu încăpățânat. Când se iveau probleme, preluam inițiativa de a căuta frații și surorile pentru a discuta lucrurile cu ei. Odată, am primit o scrisoare de la un conducător spunând că era nevoie să găsim niște oameni potriviți pentru lucrarea de udare. Cercetând, am simțit că sora Su Xing era potrivită însă, conform evaluărilor din trecut ale celorlalți, avea o natură arogantă și nu voia să accepte propunerile și ajutorul fraților și surorilor. Văzând acestea, m-am gândit că ea nu voia să accepte adevărul, așa că nu era o persoană care ar trebui cultivată. În timp ce mă gândeam la asta, mi-am dat seama că, din nou, defineam arbitrar pe cineva și mi-am amintit ceva ce a spus Dumnezeu: „Dacă o persoană nu ajunge la propriile verdicte, este un semn că nu este neprihănită de sine; dacă nu insistă asupra propriilor idei, este semn că are rațiune. Dacă se poate supune, totodată, atunci a dobândit practicarea adevărului” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Supunerea față de Dumnezeu este o lecție de bază în dobândirea adevărului”). Știam că nu trebuia să insist iar să am ultimul cuvânt, ci trebuia să vorbesc despre asta cu fratele care lucra cu mine și să-i ascult sugestiile. Când i-am explicat poziția mea, el a răspuns: „Pe baza acestor evaluări, se pare că Su Xing este cu adevărat arogantă, dar toate acestea se bazează pe corupția pe care a dezvăluit-o în trecut. Nu știm dacă a dobândit ceva cunoaștere de sine. Nu ar trebui să punem piedici unei persoane talentate, așa că hai să-i cerem să scrie o reflecție despre sine și apoi să cerem părerile fraților și surorilor care sunt în strânsă legătură cu ea. Putem arunca o privire la toate acestea și putem vedea dacă este o candidată bună pentru această datorie. Această abordare reprezintă o variantă mai bună.” Îmi suna ca și cum sugestia lui se potrivea cu adevărurile-principii. Dacă o defineam ca pe o persoană nepotrivită pentru a fi încurajată doar pe baza opiniilor anterioare ale câtorva frați și surori, acest lucru ar fi prea arbitrar. Ar trebui să aruncăm o privire asupra tipului de aroganță manifestat. Dacă era o aroganță irațională, oarbă și un refuz total de a accepta adevărul, atunci chiar nu ar trebui promovată. Dacă era arogantă, dar avea o umanitate bună și putea accepta adevărul și a putut să învețe despre ea și să se schimbe după ce a fost emondată, aceea ar fi o dezvăluire normală a corupției. Nu putem trata lucrurile diferite ca fiind la fel. Când am primit reflecția despre sine a lui Su Xing și evaluările celorlalți frați și surori, am văzut că făcuse niște schimbări și avea ceva intrare și era o persoană care putea accepta adevărul. Am recomandat-o pentru lucrarea de udare. De atunci, nu-mi mai îndeplinesc îndatoririle atât de arogant și încăpățânat ca înainte, nu iau, pur și simplu, hotărâri pe cont propriu, ci ascult în mod conștient sugestiile altora și caut adevărurile-principii. Cu acest tip de practică, mă simt împăcat și eliberat de remușcări. Am reușit să am această schimbare în întregime datorită citirii cuvintelor lui Dumnezeu.