Această parte din cuvintele lui Dumnezeu conține un total de patru secțiuni care au fost exprimate de Hristos între iunie 1992 și 23 martie 2010. Majoritatea se bazează pe consemnări ale predicilor și părtășiilor lui Hristos de când a mers în biserici. Acestea nu au fost modificate în niciun fel și nici nu au fost ulterior schimbate de Hristos. Secțiunile rămase au fost scrise personal de Hristos (când Hristos scrie, El face acest lucru dintr-o dată, fără a Se opri ca să gândească sau să editeze textele, iar cuvintele Lui sunt întru totul expresia Duhului Sfânt – lucrul acesta este dincolo de orice îndoială). În loc să separăm aceste două tipuri de cuvântări, le-am prezentat împreună, folosind ordinea inițială în care au fost exprimate; totalitatea cuvântărilor Sale ne permite să vedem etapele lucrării lui Dumnezeu și să înțelegem cum lucrează El în fiecare etapă, ceea ce este benefic pentru cunoștințele oamenilor despre pașii lucrării lui Dumnezeu și înțelepciunea Sa.

Primele opt capitole din „Cuvintele lui Hristos când a mers în Biserici (I)” – intitulate, în mod colectiv, „Calea” – sunt o mică parte din cuvintele rostite de Hristos în timp ce El era pe picior de egalitate cu omul. În ciuda insipidității lor aparente, acestea sunt pline de dragostea și grija lui Dumnezeu pentru omenire. Înainte de asta, Dumnezeu a vorbit din perspectiva celui de-al treilea Cer, fapt care a creat o mare distanță între El și om și i-a făcut pe oameni temători să se apropie de Dumnezeu, cu atât mai puțin sa-L roage să le aprovizioneze viețile. Prin urmare, în „Calea”, Dumnezeu i-a vorbit omului ca egal și i-a arătat direcția drumului, restabilind astfel starea inițială a relației omului cu Dumnezeu; oamenii nu s-au mai îndoit că Dumnezeu mai folosea metoda vorbirii și nu au mai fost bântuiți de teroarea încercării morții. Dumnezeu S-a pogorât din al treilea Cer pe pământ, oamenii au venit înaintea tronului lui Dumnezeu de la iazul de foc și pucioasă, s-au lepădat de spectrul titlului de prestatori de servicii și, ca vițeii nou-născuți, au acceptat oficial botezul cuvintelor lui Dumnezeu. Doar atunci a putut Dumnezeu să le vorbească intim și să facă mai mult din lucrarea care le oferă viață. Dumnezeu S-a smerit ca persoană cu scopul de a Se apropia de oameni, micșorând distanța dintre ei și El, permițându-Și să obțină recunoașterea și încrederea oamenilor și insuflându-le oamenilor convingerea de a urmări viața și de a-L urma pe Dumnezeu. Cele opt capitole ale „Calea” pot fi considerate cheile cu care Dumnezeu deschide ușile inimilor oamenilor și, împreună, formează o pastilă învelită în zahăr pe care El o dă omului. Doar pentru că Dumnezeu face acest lucru sunt oamenii capabili să acorde o deosebită atenție învățăturilor și dojenilor repetate ale lui Dumnezeu. S-ar putea spune că abia după aceea a început oficial Dumnezeu lucrarea de a oferi viață și de a exprima adevărul în etapa actuală a lucrării, întrucât El a vorbit în continuare: „Ce perspectivă trebuie să aibă credincioșii” și „Despre etapele lucrării lui Dumnezeu”… Oare o astfel de metodă nu arată înțelepciunea lui Dumnezeu și sincerele Lui intenții? Acesta este chiar începutul aprovizionării cu viață de către Hristos, așadar adevărurile sunt un pic mai superficiale decât în secțiunile ulterioare. Principiul din spatele acestui lucru este foarte simplu: Dumnezeu lucrează în funcție de nevoile omenirii. El nu acționează și nu vorbește orbește; numai Dumnezeu înțelege pe deplin nevoile omenirii și niciun altul nu are mai multă dragoste și înțelegere pentru om.

În primele zece cuvântări din „Lucrarea și intrarea”, cuvintele lui Dumnezeu intră într-o nouă fază. Drept urmare, aceste cuvântări sunt plasate la început. Ulterior, au luat ființă „Cuvintele lui Hristos când a mers în Biserici (II)”. În această fază, cerințele lui Dumnezeu de la adepții Săi au fost mai detaliate, acestea incluzând cunoștințe despre stilul de viață al oamenilor, ceea ce se cere de la calibrul lor și așa mai departe. Întrucât acești oameni erau hotărâți să-L urmeze pe Dumnezeu și nu mai aveau nicio îndoială cu privire la identitatea și esența Lui, Dumnezeu a început, de asemenea, în mod formal, să-i trateze ca pe membrii propriei Sale familii, comunicând adevărul lăuntric al lucrării lui Dumnezeu din momentul facerii până astăzi, dezvăluind adevărul din spatele Bibliei și învățându-i adevărata semnificație a întrupării lui Dumnezeu. Cuvântările lui Dumnezeu din această secțiune le-au oferit oamenilor o mai bună înțelegere a esenței lui Dumnezeu și a esenței lucrării Sale și le-au permis să vadă cum cele obținute din mântuirea lui Dumnezeu le depășeau pe cele câștigate de profeți și apostoli în veacurile trecute. Din fiecare rând al cuvintelor lui Dumnezeu, poți să pricepi fiecare iotă din înțelepciunea Sa, precum și dragostea și grija Sa meticuloasă pentru om. Pe lângă faptul că a exprimat acele cuvinte, Dumnezeu a dezvăluit public, rând pe rând, noțiunile și sofismele anterioare ale omului și lucrurile pe care oamenii nu și le-au imaginat niciodată, precum și calea pe care oamenii aveau să meargă în viitor. Probabil că aceasta este tocmai „iubirea” îngustă pe care omul este în stare să o experimenteze! La urma urmei, Dumnezeu le dăruise oamenilor cele trebuincioase lor și le oferise cele cerute, fără să rețină ceva și fără să le ceară nimic în schimb.

Mai multe capitole speciale din această secțiune abordează Biblia. De câteva mii de ani, Biblia este o parte din istoria omenirii. În plus, oamenii o tratează ca pe Dumnezeu până în punctul în care, în zilele de pe urmă, I-a luat locul lui Dumnezeu, fapt care pe El Îl dezgustă. Astfel, când timpul a permis, Dumnezeu S-a simțit obligat să clarifice povestea lăuntrică și originile Bibliei; dacă El nu ar fi făcut acest lucru, Biblia ar ocupa în continuare locul lui Dumnezeu în inimile oamenilor și ei ar folosi cuvintele din Biblie ca să măsoare și să condamne faptele lui Dumnezeu. Explicând esența, structura și neajunsurile Bibliei, Dumnezeu nu nega în niciun caz existența Bibliei și nici nu o condamna; mai degrabă, El oferea o descriere adecvată, potrivită, care restabilea imaginea originală a Bibliei, aborda înțelegerile false ale oamenilor privind Biblia și le oferea perspectiva corectă asupra Bibliei, astfel încât ei să nu mai se închine Bibliei și să nu se mai piardă; adică, astfel încât să nu mai confunde credința lor oarbă în Biblie cu credința în Dumnezeu și închinarea la Dumnezeu, temători chiar să se confrunte cu adevăratul său context și eșecurile acesteia. Odată ce oamenii au o înțelegere pură a Bibliei, ei sunt capabili să renunțe la aceasta fără mustrări de conștiință și să accepte cu curaj noile cuvinte ale lui Dumnezeu. Acesta este țelul lui Dumnezeu în aceste câteva capitole. Adevărul pe care Dumnezeu dorește să îl spună aici oamenilor este că nicio teorie sau niciun fapt nu poate înlocui lucrarea și cuvintele lui Dumnezeu de astăzi și că nimic nu poate sta în locul lui Dumnezeu. Dacă oamenii nu pot scăpa de capcana Bibliei, nu vor putea niciodată să vină înaintea lui Dumnezeu. Dacă își doresc să vină înaintea lui Dumnezeu, trebuie mai întâi să-și curețe inimile de orice ar putea să-L înlocuiască; atunci, ei vor fi plăcuți lui Dumnezeu. Deși Dumnezeu doar explică Biblia aici, nu uitați că, în afară de Biblie, există multe alte lucruri false cărora oamenii li se închină cu sinceritate; singurele lucruri la care nu se închină sunt cele care vin într-adevăr de la Dumnezeu. Dumnezeu pur și simplu folosește Biblia ca exemplu pentru a le aminti oamenilor să nu o apuce pe calea greșită și să nu ajungă din nou la extreme și să cadă pradă confuziei în timp ce cred în Dumnezeu și-I acceptă cuvintele.

Cuvintele pe care Dumnezeu le oferă omului trec de la superficial la profund. Subiectele cuvântărilor Sale evoluează continuu de la comportamentul și acțiunile exterioare ale oamenilor până la firile lor corupte, de unde Dumnezeu îndreaptă vârful lăncii Sale lingvistice către cea mai profundă parte a sufletelor oamenilor: substanța lor. În perioada în care au fost exprimate „Cuvintele lui Hristos când a mers în Biserici (III)”, cuvântările lui Dumnezeu subliniază esența și identitatea omului și ce înseamnă să fii o persoană adevărată – cele mai profunde adevăruri și întrebări esențiale privind intrarea oamenilor în viață. Desigur, gândindu-ne la adevărurile pe care Dumnezeu le oferă omului în „Cuvintele lui Hristos când a mers în Biserici (I)”, conținutul „Cuvintele lui Hristos când a mers în Biserici (III)” este, prin comparație, incredibil de profund. Cuvintele din această secțiune vizează viitoarea cale a oamenilor și modul în care aceștia pot fi desăvârșiți; de asemenea, se referă și la viitoarea destinație a omenirii și cum Dumnezeu și omul vor intra împreună în odihnă. (S-ar putea spune că, până în prezent, acestea sunt cele mai ușor de înțeles cuvinte pe care Dumnezeu le-a adresat oamenilor în ceea ce privește substanța, misiunea și destinația lor.) Speranța lui Dumnezeu este ca oamenii care citesc aceste cuvinte sunt aceia care s-au separat de noțiunile și închipuirile omenești, care sunt capabili de o înțelegere pură a fiecărui cuvânt al lui Dumnezeu în adâncul inimii lor. Mai mult decât atât, El speră ca toți cei care citesc aceste cuvinte să poată lua cuvintele Sale ca fiind adevărul, calea și viața, și să nu Îl trateze pe Dumnezeu cu ușurință sau să-L lingușească. Dacă oamenii ar citi aceste cuvinte cu o atitudine menită să-L verifice sau să-L cerceteze pe Dumnezeu, atunci aceste cuvântări ar fi ca o carte închisă pentru ei. Doar cei care urmăresc adevărul, care sunt hotărâți să-L urmeze pe Dumnezeu și care nu se îndoiesc de El câtuși de puțin sunt calificați să accepte aceste cuvinte.

„Cuvintele lui Hristos când a mers în Biserici (IV)” sunt o altă categorie de cuvântări divine care continuă „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers”. Această secțiune include îndemnurile, învățăturile și revelațiile lui Dumnezeu pentru oamenii din confesiunile creștine, cum ar fi: „Când vei vedea trupul spiritual al lui Isus, Dumnezeu va fi făcut din nou cerul și pământul” și „Cei care sunt incompatibili cu Hristos sunt cu siguranță potrivnici lui Dumnezeu”. Aceasta include, de asemenea, cele mai exacte cerințe ale lui Dumnezeu pentru omenire, cum ar fi: „Pregătește suficiente fapte bune pentru destinația ta”, „Trei avertismente”, „Fărădelegile îl vor conduce pe om în iad”. Sunt abordate multe aspecte, cum ar fi revelații și judecăți pentru tot felul de oameni și cuvinte despre cum să-L cunoaștem pe Dumnezeu. S-ar putea spune că această secțiune este esența judecății omenirii de către Dumnezeu. Cea mai de neuitat parte a acestei secțiuni din cuvântările lui Dumnezeu este că, atunci când Dumnezeu era pe punctul de a-Și încheia lucrarea, a expus ceea ce se află în însăși măduva oamenilor: trădarea. Scopul Său este ca oamenii să cunoască următorul fapt până la capăt și să-l ardă în cele mai adânci părți ale inimii lor: nu contează de cât timp ești adeptul lui Dumnezeu – natura ta încă este aceea de a-L trăda pe Dumnezeu. Cu alte cuvinte, este în natura omului să-L trădeze pe Dumnezeu, deoarece oamenii sunt incapabili să atingă maturitatea absolută în viața lor, iar în firile lor nu pot exista decât schimbări relative. Deși aceste două capitole, „Trădarea (1)” și „Trădarea (2)” dau o lovitură oamenilor, sunt cu adevărat cele mai fidele și binevoitoare avertismente ale lui Dumnezeu pentru oameni. Cel puțin, atunci când oamenii sunt mulțumiți de sine și îngâmfați, după citirea acestor două capitole, faptele lor rele vor fi puse sub control, iar ei se vor potoli. Prin aceste două capitole, Dumnezeu le reamintește tuturor oamenilor că, indiferent cât de matură este viața lor, cât de profunde sunt experiențele lor, cât de mare este încrederea lor și indiferent de locul în care s-au născut și încotro se duc, natura lor de a-L trăda pe Dumnezeu este susceptibilă să se dezvăluie în orice moment și în orice loc. Ceea ce vrea Dumnezeu să spună fiecărei persoane în parte este acest lucru: să-L trădeze pe Dumnezeu este natura înnăscută a fiecăruia. Bineînțeles, prin exprimarea acestor două cuvântări, țelul lui Dumnezeu nu este să găsească scuze pentru a elimina sau condamna omenirea, ci să-i facă pe oameni mai conștienți de natura omului, astfel încât ei să poată trăi cu atenție înaintea lui Dumnezeu tot timpul ca să primească îndrumarea Lui, ceea ce îi va împiedica să piardă prezența lui Dumnezeu și să pășească pe calea fără întoarcere. Aceste două capitole sunt un semnal de alarmă pentru toți cei care Îl urmează pe Dumnezeu. Să sperăm că oamenii vor înțelege intențiile serioase ale lui Dumnezeu; la urma urmei, toate aceste cuvinte sunt fapte incontestabile – așadar, de ce trebuie ca omul să se certe în privința momentului și a modului în care au fost exprimate de Dumnezeu? Dacă Dumnezeu ar păstra toate aceste lucruri pentru Sine și ar aștepta până când oamenii ar crede că este potrivit ca El să le rostească, nu ar fi prea târziu? Când ar fi momentul cel mai potrivit?

Dumnezeu folosește mai multe metode și perspective în aceste patru secțiuni. De exemplu, uneori folosește satira, iar alteori folosește metoda aprovizionării directe și a învățăturilor; uneori folosește exemple, iar alteori folosește reproșuri dure. În general, există tot felul de metode diferite, al căror obiectiv este să răspundă diferitelor stări și gusturi ale oamenilor. Perspectiva din care vorbește El se schimbă odată cu diversele metode și conținutul cuvântărilor Sale. De exemplu, uneori spune „Eu” sau „pe Mine”; adică, El le vorbește oamenilor din perspectiva lui Dumnezeu Însuși. Uneori vorbește la persoana a treia, spunând că „Dumnezeu” este așa sau altfel, și, în alte momente, vorbește din perspectiva unei ființe umane. Indiferent din ce perspectivă vorbește, esența Lui nu se schimbă pentru că, indiferent cum vorbește, tot ceea ce exprimă El este esența lui Dumnezeu Însuși – este tot adevărul și este ceea ce îi trebuie omenirii.