Astăzi, toți sunt dornici să înțeleagă intențiile lui Dumnezeu și să cunoască firea Lui, totuși nimeni nu cunoaște motivul pentru care ei sunt incapabili să ducă la bun sfârșit ceea ce sunt dispuși să facă, de ce propriile inimi se răzvrătesc întotdeauna împotriva lor și de ce nu pot să realizeze ceea ce vor. Ca urmare, ei sunt încă o dată asaltați de o deznădejde zdrobitoare, dar sunt și înfricoșați. Incapabili de a-și exprima aceste emoții contradictorii, pot doar să-și plece capetele îndurerați și să se întrebe neîncetat: „Oare Dumnezeu nu m-a luminat? Oare Dumnezeu m-a abandonat în secret? Poate toți ceilalți sunt bine și Dumnezeu i-a luminat pe toți, cu excepția mea. De ce mă simt întotdeauna deranjat atunci când citesc cuvintele lui Dumnezeu – de ce nu pot niciodată să înțeleg nimic?” Deși oamenii au astfel de gânduri, nimeni nu îndrăznește să le exprime; ei pur și simplu continuă să se frământe. De fapt, nimeni altul decât Dumnezeu nu este capabil să înțeleagă cuvintele Sale sau să priceapă adevăratele Sale intenții. Totuși, Dumnezeu cere mereu ca oamenii să-I înțeleagă intenția – nu este aceasta ca și cum ai încerca să forțezi pe cineva să facă ceva peste puterile sale? Este Dumnezeu neștiutor cu privire la eșecurile omului? Aceasta este o intersecție în lucrarea lui Dumnezeu, pe care oamenii nu reușesc să o înțeleagă și, astfel, Dumnezeu spune: „Omul trăiește în mijlocul luminii, însă nu este conștient de prețiozitatea luminii. El nu cunoaște esența și sursa luminii și, mai mult, cui îi aparține lumina.” Potrivit cu ceea ce îi spun omului cuvintele lui Dumnezeu și cu ceea ce-i cer ele omului, nimeni nu va supraviețui, căci în trupul omului nu există nimic care să accepte cuvintele lui Dumnezeu. Așadar, a fi capabili să se supună cuvintelor lui Dumnezeu, să prețuiască și să tânjească după cuvintele lui Dumnezeu și să aplice acele cuvinte ale Lui care indică starea omului la propriile condiții și, astfel, ajungând să se cunoască pe ei înșiși – acesta este cel mai înalt standard. Atunci când Împărăția este, în cele din urmă, înfăptuită, omul, care trăiește în trup, va fi în continuare incapabil să înțeleagă intențiile lui Dumnezeu și tot va mai avea nevoie de îndrumarea Lui personală – totuși, oamenii vor exista pur și simplu fără perturbarea Satanei și vor avea viața normală a omului; acesta este obiectivul lui Dumnezeu în înfrângerea Satanei, pe care-l îndeplinește, în principal, pentru a recupera substanța originală a omului, care a fost creat de Dumnezeu. În mintea lui Dumnezeu, „trupul” se referă la următoarele: incapacitatea de a cunoaște substanța lui Dumnezeu, de a vedea problemele tărâmului spiritual și, în plus, capacitatea de a fi corupți de Satana, dar și de a fi dirijați de Duhul lui Dumnezeu. Aceasta este substanța trupului creat de Dumnezeu. Firește, aceasta este menită și pentru a evita haosul pe care l-ar cauza lipsa ordinii din viața omenirii. Cu cât Dumnezeu vorbește mai mult și mai pătrunzător, cu atât mai mulți oameni înțeleg. Fără să știe, oamenii se schimbă și trăiesc în lumină și, astfel, „datorită luminii, ei cresc și au părăsit întunericul”. Aceasta este frumoasa scenă a Împărăției și „traiul în lumină, îndepărtându-se de moarte” despre care s-a vorbit adesea. Când Sinim va fi înfăptuit pe pământ – când va fi creată Împărăția – aici nu vor mai fi războaie, nu va mai fi niciodată foamete, nu vor mai fi epidemii și cutremure; oamenii vor înceta să fabrice arme; toți vor trăi în pace și stabilitate; și vor exista relații normale între oameni, cât și între țări. Cu toate acestea, prezentul nu suportă nicio comparație cu acest lucru. Totul sub ceruri este în haos și, treptat, încep să aibă loc lovituri de stat în fiecare țară. În urma cuvântărilor lui Dumnezeu, oamenii se schimbă în mod treptat și, pe plan intern, fiecare țară este sfâșiată cu încetul. Bazele stabile ale Babilonului încep să se clatine, ca un castel pe nisip și, pe măsură ce intențiile lui Dumnezeu se schimbă, au loc schimbări nemaipomenite, neobservate în lume și, în orice moment, apar tot felul de semne, arătând oamenilor că a sosit ziua cea de pe urmă a lumii! Acesta este planul lui Dumnezeu; aceștia sunt pașii prin care El lucrează și fiecare țară va fi, cu siguranță, sfâșiată în bucăți. Vechea Sodoma va fi nimicită a doua oară și, astfel, Dumnezeu spune: „Lumea se prăbușește! Babilonul este paralizat!” Nimeni, în afară de Dumnezeu Însuși, nu este capabil să înțeleagă acest lucru pe deplin; la urma urmei, conștiința oamenilor are o limită. De exemplu, miniștrii afacerilor interne ar putea ști că împrejurările actuale sunt instabile și haotice, însă ei nu sunt capabili să le abordeze. Pot doar să se lase purtați de curent, sperând, în inimile lor, la ziua în care își vor putea ține capetele sus, la ziua în care soarele va răsări din nou la Răsărit, strălucind peste pământ și schimbând această stare nefericită a lucrurilor. Totuși, habar n-au că, atunci când soarele răsare a doua oară, răsăritul său nu e menit să restabilească vechea ordine – este o revenire la viață, o schimbare completă. Acesta este planul lui Dumnezeu pentru întregul univers. El va înfăptui o lume nouă, dar, mai presus de toate, va reînnoi mai întâi omul. Astăzi, de cea mai mare importanță este să aducă omenirea în cuvintele lui Dumnezeu și nu doar să îi permită să se bucure de binecuvântările statutului. În plus, așa cum spune Dumnezeu: „În Împărăție, Eu sunt Împărat – dar, în loc să Mă trateze pe Mine ca Împăratul acesteia, omul Mă tratează ca pe Mântuitorul care a coborât din cer. Ca urmare, el tânjește după Mine să-i dau pomană și nu urmărește cunoașterea Mea.” Acestea sunt adevăratele condiții ale tuturor oamenilor. Ceea ce este vital astăzi este înlăturarea completă a lăcomiei insațiabile a omului, permițând astfel oamenilor să-L cunoască pe Dumnezeu fără a cere nimic. Nu este de mirare, așadar, că Dumnezeu spune: „Atât de mulți au implorat înaintea Mea ca niște cerșetori; atât de mulți și-au deschis «sacii» înaintea Mea și M-au implorat să le dau mâncare pentru a supraviețui.” Astfel de stări indică lăcomia oamenilor și arată că oamenii nu-L iubesc pe Dumnezeu, ci Îi fac cereri sau, încearcă să câștige lucrurile la care tânjesc. Oamenii au natura unui lup flămând; toți sunt vicleni și lacomi și, astfel, Dumnezeu are mereu cerințe de la ei, forțându-i să renunțe la inimile lacome și să-L iubească pe Dumnezeu cu inimi sincere. În realitate, până acum, oamenii încă nu și-au oferit toată inima lui Dumnezeu; ei stau cu picioarele în două bărci, bazându-se uneori pe ei înșiși, alteori pe Dumnezeu, fără să se bizuie întru totul pe El. Când lucrarea lui Dumnezeu va ajunge într-un anumit punct, toți oamenii vor trăi în sânul iubirii și credinței adevărate, iar intențiile lui Dumnezeu vor fi satisfăcute; astfel, cerințele lui Dumnezeu nu sunt mari.

Îngerii se mișcă în mod constant printre fiii și poporul lui Dumnezeu, grăbindu-se între cer și pământ și coborând în lumea oamenilor după ce, în fiecare zi, se întorc în tărâmul spiritual. Aceasta este datoria lor și, astfel, în fiecare zi, fiii și oamenii lui Dumnezeu sunt păstoriți, iar viața lor se schimbă treptat. În ziua în care Dumnezeu Își schimbă forma, lucrarea îngerilor pe pământ se va încheia în mod oficial, iar ei se vor întoarce în tărâmul cerului. Astăzi, toți fiii și oamenii lui Dumnezeu sunt în aceeași stare. Odată cu trecerea clipelor, toți oamenii se schimbă, iar fiii și oamenii lui Dumnezeu se maturizează treptat. Prin comparație, toți răzvrătiții se schimbă, de asemenea, înaintea marelui balaur roșu: oamenii nu mai sunt loiali față de acesta, iar demonii nu îi mai respectă aranjamentele. În schimb, ei „se poartă după cum cred de cuviință și fiecare merge pe calea sa”. Astfel, când Dumnezeu spune „Cum ar putea să nu piară țările de pe pământ? Cum ar putea ele să nu cadă?”, cerurile se coboară, într-o clipită, apăsând pământul… Este ca și când un sentiment amenințător ar prevesti sfârșitul omenirii. Diferitele semne prevestitoare profețite aici sunt exact ceea ce se întâmplă în țara marelui balaur roșu și nimic de pe pământ nu poate să scape. Aceasta este profeția din cuvintele lui Dumnezeu. Astăzi, toți oamenii au o premoniție, ei simt că timpul este scurt și par să simtă că urmează să se abată un dezastru asupra lor – totuși, nu au niciun mod de scăpare și, astfel, sunt toți fără speranță. Dumnezeu spune: „Pe măsură ce decorez, zi de zi, «camera interioară» a Împărăției Mele, nimeni nu a dat vreodată, pe neașteptate, buzna în «sala Mea de lucru» pentru a-Mi întrerupe lucrarea”. De fapt, înțelesul cuvintelor lui Dumnezeu nu este doar de a spune că oamenii pot să-L cunoască pe Dumnezeu în cuvintele Lui. Mai presus de toate, ele indică faptul că, în fiecare zi, Dumnezeu planifică tot felul de schimbări în întregul univers pentru a sluji următoarea parte a lucrării Sale. Motivul pentru care El spune „Nimeni nu a dat vreodată, pe neașteptate, buzna în «sala Mea de lucru» pentru a-Mi întrerupe lucrarea” e acela că Dumnezeu lucrează în divinitate, iar oamenii sunt incapabili să ia parte la lucrarea Lui, deși poate și-ar dori să o facă. Permite-Mi să te întreb: Chiar ai putea rândui fiecare schimbare din întregul univers? I-ai putea face pe oamenii de pe pământ să-și sfideze strămoșii? I-ai putea manevra pe oamenii din întregul univers să facă servicii pentru Dumnezeu? Ai putea să-l provoci pe Satana să conducă o revoltă? Ai putea să-i faci pe oameni să simtă că lumea este pustie și goală? Oamenii sunt incapabili de astfel de lucruri. În trecut, când „abilitățile” Satanei încă nu fuseseră exercitate pe deplin, acesta perturba mereu fiecare etapă a lucrării lui Dumnezeu; în această etapă, Satana a rămas fără șiretlicuri și Dumnezeu îi permite astfel să-și arate adevăratul caracter, ca toți oamenii să-l poată cunoaște. Acesta este adevărul cuvintelor „Nimeni nu Mi-a întrerupt vreodată lucrarea”.

În fiecare zi, oamenii din biserici citesc cuvintele lui Dumnezeu și, în fiecare zi ei sunt analizați pe „masa de operație”. De exemplu, „a-și pierde poziția”, „a fi concediat”, „cu temerile potolite și calmul restaurat”, „abandon” și „lipsit de «sentimente»” – astfel de cuvinte batjocoritoare îi „chinuie” pe oameni și îi lasă muți de rușine. Este ca și cum nicio parte din tot corpul lor – din cap până la picioare, din interior la exterior – nu ar fi primit aprobarea lui Dumnezeu. De ce despoaie Dumnezeu atât de mult viețile oamenilor prin cuvintele Lui? Oare Dumnezeu îngreunează, în mod deliberat, lucrurile pentru oameni? Este ca și cum fețele tuturor oamenilor ar fi mânjite cu un noroi care nu poate fi spălat. În fiecare zi, cu capetele plecate, ei dau socoteală pentru păcatele lor, ca escrocii. Oamenii au fost atât de corupți de Satana încât nu sunt pe deplin conștienți de adevăratele lor stări. Dar, pentru Dumnezeu, veninul Satanei este în fiecare parte a corpului lor, chiar și în măduvă; ca urmare, cu cât sunt mai profunde revelațiile lui Dumnezeu, cu atât devin oamenii mai înfricoșați și astfel sunt toți făcuți să îl cunoască pe Satana și să îl vadă pe acesta în om, deoarece ei au fost incapabili de a-l vedea cu ochiul liber. Și, din moment ce toate au intrat în realitate, Dumnezeu expune natura omului – adică, El expune imaginea Satanei – și, astfel, îi permite omului să-l privească pe realul, tangibilul Satana, ca ei să-L cunoască mai bine pe Dumnezeul practic. Dumnezeu îi permite omului să-L cunoască în trup și îi dă formă Satanei, permițând omului să-l cunoască pe realul, tangibilul Satana în trupul tuturor oamenilor. Diferitele stări despre care se vorbește sunt toate expresii ale faptelor Satanei. Și, astfel, se poate spune că toți care sunt din trup sunt întrupări ale chipului Satanei. Dumnezeu este incompatibil cu dușmanii Săi – ei sunt ostili unul față de celălalt și sunt două forțe diferite; prin urmare, demonii sunt veșnic demoni, iar Dumnezeu este veșnic Dumnezeu; sunt la fel de incompatibili ca focul cu apa și întotdeauna la fel de despărțiți precum cerul și pământul. Când Dumnezeu a creat omul, oamenii de un anumit fel au avut duhurile îngerilor, în timp ce alții nu au avut duh și, astfel, cei din urmă au fost posedați de duhurile demonilor, așa că sunt numiți demoni. În cele din urmă, îngerii sunt îngeri, demonii sunt demoni – și Dumnezeu este Dumnezeu. Aceasta este ceea ce se înțelege prin clasificarea fiecăruia în funcție de natură și astfel, atunci când îngerii domnesc pe pământ și se bucură de binecuvântări, Dumnezeu Se întoarce la locuința Sa, iar restul – dușmanii lui Dumnezeu – sunt prefăcuți în cenușă. De fapt, toți oamenii par din afară să Îl iubească pe Dumnezeu, dar rădăcina este în substanța lor – cum pot cei care au natura îngerilor să-I scape lui Dumnezeu din mână și să cadă în Adânc? Și cum Îl pot iubi, cu adevărat, pe Dumnezeu cei cu natura demonilor? Esența acestor oameni nu este una de iubire adevărată pentru Dumnezeu, deci cum ar putea să aibă ei vreodată șansa de a intra în Împărăție? Totul a fost aranjat de Dumnezeu când El a creat lumea, exact așa cum spune Dumnezeu: „Eu avansez în mijlocul vântului și al ploii și am petrecut an după an în rândul oamenilor și am ajuns, în timp, până în ziua de astăzi. Nu sunt întocmai aceștia pașii planului Meu de gestionare? Cine a sporit vreodată planul Meu? Cine poate să se desprindă de pașii planului Meu?” După ce devine trup, Dumnezeu trebuie să experimenteze viața omului – oare nu aceasta este partea practică a Dumnezeului practic? Dumnezeu nu ascunde nimic omului din cauza slăbiciunii lui; în schimb, El îi dezvăluie omului adevărul, exact așa cum spune Dumnezeu: „Am petrecut an după an în rândul oamenilor”. El a petrecut an după an pe pământ tocmai pentru că El este Dumnezeu devenit trup; în consecință, se poate considera că El devine Dumnezeu întrupat doar după ce trece prin tot felul de procese și numai după aceea poate să lucreze în divinitatea din trup. Apoi, după ce va fi dezvăluit toate tainele, El va fi liber să Își schimbe forma. Acesta este un alt aspect al explicației supranaturalității, pe care Dumnezeu a indicat-o în mod direct.

Este necesar să ne ridicăm la standardul fiecăruia dintre cuvintele lui Dumnezeu, fără a fi superficiali – aceasta este însărcinarea dată de Dumnezeu!