Aplicația Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

Ascultați glasul lui Dumnezeu și întâmpinați întoarcerea Domnului Isus!

Îi rugăm pe toți cei care caută adevărul să ne contacteze.

Cuvântul Se arată în trup

Culori individuale

Teme

Font

Dimensiunea fontului

Spațiu între linii

Lățimea paginii

0 rezultat(e) de căutare

Nu s-a găsit niciun rezultat

Capitolul 20

Dumnezeu a creat întreaga omenire și a condus-o până astăzi. Astfel, Dumnezeu știe tot ce se întâmplă printre oameni: El cunoaște amărăciunea și înțelege dulceața din lumea omului și, astfel, El descrie în fiecare zi condițiile de viață ale întregii omeniri și, în plus, tratează slăbiciunea și corupția acesteia. Nu este dorința inimii lui Dumnezeu ca întreaga omenire să fie aruncată în Adânc sau ca ea să fie mântuită. Există întotdeauna un principiu al acțiunilor lui Dumnezeu, dar nimeni nu este capabil să înțeleagă legile a tot ceea ce face El. Când oamenii devin conștienți de măreția și mânia lui Dumnezeu, El schimbă imediat tonul în milă și dragoste, dar, când oamenii ajung să cunoască mila și dragostea Lui, El schimbă imediat tonul, încă o dată, făcându-Și cuvintele la fel de greu de mâncat de parcă acestea ar fi un pui viu. În toate cuvintele lui Dumnezeu, niciodată nu a fost repetat începutul și niciodată nu a fost spus vreun cuvânt de-al Lui potrivit principiului cuvântărilor de ieri; nici măcar tonul nu este același, și nici nu există vreo legătură în conținut – toate acestea îi fac pe oameni să fie și mai uluiți. Aceasta este înțelepciunea lui Dumnezeu și revelația firii Sale. El folosește tonul și stilul discursului Său pentru a risipi concepțiile oamenilor, pentru a-l deruta pe Satana, răpindu-i Satanei ocazia de a otrăvi faptele lui Dumnezeu. Minunăția acțiunilor lui Dumnezeu face ca mințile oamenilor să fie lăsate zdruncinate de cuvintele lui Dumnezeu. Ei abia reușesc să-și găsească propria ușă din față sau nici măcar nu știu când ar trebui să mănânce sau să se odihnească, realizând astfel, cu adevărat, „privarea de somn și de hrană pentru a se sacrifica pentru Dumnezeu”. Totuși, chiar în acest moment, Dumnezeu rămâne nemulțumit de împrejurările actuale și este întotdeauna supărat pe om, forțându-l să scoată la iveală adevărata sa inimă. Dacă nu, la cea mai mică indulgență din partea lui Dumnezeu, oamenii ar „asculta” imediat și ar deveni permisivi. Aceasta este umilința omului; el nu poate fi convins, ci trebuie să fie bătut sau târât ca să fie determinat să se miște. „Dintre toți cei pe care îi consider, nimeni nu M-a căutat vreodată în mod intenționat și direct. Toți vin înaintea Mea, la îndemnul celorlalți, urmând majoritatea și nu sunt dispuși să plătească prețul sau să-și petreacă timpul îmbogățindu-și viețile”. Astfel este soarta tuturor celor de pe pământ. Astfel, fără lucrarea apostolilor sau a conducătorilor, toți oamenii s-ar fi împrăștiat de mult și, astfel, de-a lungul veacurilor, n-ar fi lipsit apostolii și profeții.

În aceste cuvântări, Dumnezeu acordă o atenție deosebită rezumării condițiilor de viață ale întregii omeniri. Cuvinte precum „Viața omului nu are câtuși de puțină căldură și este lipsită de orice aromă sau lumină umană – totuși, el s-a obișnuit cu aceasta, respectând o viață lipsită de valoare, în care se grăbește fără a obține nimic. Cât ai clipi, se apropie ziua morții, iar omul moare de o moarte amară” sunt toate de acest fel. De ce Dumnezeu a călăuzit existența omenirii până astăzi și, totuși, dezvăluie, de asemenea, goliciunea vieții din lumea oamenilor? Și de ce descrie El întreaga viață a tuturor oamenilor ca „sosirea în grabă și plecarea în grabă”? Se poate spune că acesta este întregul plan al lui Dumnezeu, că este în întregime decretat de Dumnezeu și, ca atare, într-un alt sens, el reflectă modul în care Dumnezeu disprețuiește totul, cu excepția vieții în divinitate. Deși Dumnezeu a creat întreaga omenire, Lui nu I-a făcut niciodată cu adevărat plăcere viața întregii omeniri și, astfel, El doar îi permite umanității să existe sub corupția Satanei. După ce omenirea trece prin acest proces, El va nimici sau va mântui omenirea și, astfel, omul va dobândi pe pământ o viață care nu este goală. Toate acestea fac parte din planul lui Dumnezeu. Și, astfel, există întotdeauna o dorință în conștiința omului, care a dus la faptul că nimeni nu moare bucuros de o moarte nevinovată – dar singurii care îndeplinesc această dorință sunt oamenii din zilele de pe urmă. Astăzi, oamenii trăiesc încă în mijlocul unui gol ireversibil și încă așteaptă acea dorință invizibilă: „Când Îmi acopăr fața cu mâinile și împing oamenii sub pământ, ei simt imediat că nu mai au aer și cu greu mai pot supraviețui. Toți strigă către Mine, înspăimântați că îi voi distruge, căci toți doresc să vadă ziua în care Eu voi fi slăvit”. Aceasta este soarta tuturor oamenilor de astăzi. Toți trăiesc într-un „vid”, fără „oxigen”, ceea ce-i face să respire greu. Dumnezeu folosește dorința din conștiința omului pentru a sprijini supraviețuirea întregii omeniri; dacă nu, toți ar „pleca de acasă pentru a deveni călugări” și, ca urmare, omenirea ar dispărea și ar ajunge la sfârșit. Astfel, datorită făgăduinței pe care Dumnezeu i-a făcut-o omului, acesta a supraviețuit până astăzi. Acesta este adevărul, dar omul nu a descoperit niciodată această lege și, prin urmare, nu știe de ce el este „profund îngrozit că moartea va veni asupra lui a doua oară”. Fiind om, nimeni nu are curajul de a continua să trăiască, totuși, nici nu a avut nimeni vreodată curajul să moară și, astfel, Dumnezeu spune că oamenii „mor de o moarte amară”. Aceasta este situația reală printre oameni. Probabil, în perspectivele lor, unii oameni s-au confruntat cu obstacole și s-au gândit la moarte, dar aceste gânduri nu au ajuns niciodată să rodească; poate că unii s-au gândit la moarte din cauza conflictelor familiale, dar sunt îngrijorați pentru cei dragi și rămân incapabili să își îndeplinească dorința; și poate că unii s-au gândit la moarte din cauza loviturilor în căsnicie, dar nu sunt dispuși să meargă până la capăt. Astfel, oamenii mor cu nemulțumiri sau regrete veșnice în inimile lor. Acestea sunt diferitele stări ale tuturor oamenilor. Privind în lumea largă, oamenii vin și se duc într-un curent nesfârșit și, deși simt că ar fi mai fericiți să moară decât să trăiască în timp ce tot mai spun vorbe goale, nimeni nu a dat un exemplu murind și revenind, spunându-le celor vii cum să savureze bucuria morții. Oamenii sunt ticăloși vrednici de dispreț: nu au nicio rușine sau respect de sine și niciodată nu-și respectă cuvântul. În planul Său, Dumnezeu a predestinat un grup de oameni care s-ar bucura de făgăduința Lui și, astfel, Dumnezeu spune „multe au murit și au renăscut pe pământ. Cu toate acestea, niciunul dintre ei nu a avut niciodată ocazia să se bucure de binecuvântările Împărăției astăzi”. Toți cei care se bucură de binecuvântările Împărăției de astăzi au fost predestinați de Dumnezeu de când a creat lumea. Dumnezeu a aranjat ca aceste duhuri să trăiască în trup în timpul zilelor de pe urmă și, în cele din urmă, El va câștiga acest grup de oameni și va aranja ca ei să fie în Sinim. Deoarece, în esență, duhurile acestor oameni sunt îngeri, Dumnezeu spune: „Nu a fost într-adevăr, niciodată, nicio urmă din Mine în duhul omului?”. De fapt, când oamenii trăiesc în trup, ei rămân neștiutori cu privire la problemele tărâmului spiritual. Din aceste cuvinte simple se poate vedea dispoziția lui Dumnezeu: cuvinte simple precum „omul Îmi aruncă o privire precaută” exprimă psihologia complexă a lui Dumnezeu. De la momentul creației și până astăzi, în inima lui Dumnezeu a fost mereu suferință însoțită de mânie și judecată, căci oamenii de pe pământ sunt incapabili să fie conștienți de dorința inimii lui Dumnezeu, așa cum El spune: „Omul este ca un sălbatic din munți”. Totuși, Dumnezeu mai spune „Va veni ziua când omul va înota de partea Mea din mijlocul oceanului puternic, astfel încât se va putea bucura de toate bogățiile de pe pământ și va lăsa în urmă riscul de a fi înghițit de mare”. Aceasta este împlinirea voii lui Dumnezeu și poate fi, de asemenea, descrisă ca o tendință inevitabilă și care simbolizează realizarea lucrării lui Dumnezeu.

Când Împărăția va coborî în întregime pe pământ, toți oamenii își vor recupera asemănarea inițială. Astfel, Dumnezeu spune „Mă bucur din înălțimea tronului Meu, trăiesc printre stele. Iar îngerii Îmi oferă noi cântece și dansuri. Fragilitatea lor nu mai face ca lacrimile să le curgă pe obraji. Nu mai aud, înaintea Mea, sunetul plânsului îngerilor și nu Mi se mai plânge nimeni de greutăți.” Aceasta arată că ziua în care Dumnezeu câștigă slava deplină este ziua în care omul se bucură de odihna sa; oamenii nu se mai agită ca urmare a tulburării Satanei, lumea nu mai progresează și oamenii trăiesc în odihnă – pentru că nenumăratele stele de pe bolta cerească sunt reînnoite, iar soarele, luna, stelele și așa mai departe și toți munții și râurile din Cer și de pe pământ, toate sunt schimbate. Și, deoarece omul s-a schimbat și Dumnezeu S-a schimbat, tot astfel se vor schimba și toate lucrurile. Acesta este scopul final al planului de gestionare (planului de mântuire) al lui Dumnezeu și ceea ce va fi, în cele din urmă, realizat. Obiectivul lui Dumnezeu în a spune toate aceste cuvinte este, în primul rând, ca omul să-L cunoască. Oamenii nu înțeleg decretele administrative ale lui Dumnezeu. Tot ceea ce face Dumnezeu este orchestrat și aranjat de Dumnezeu Însuși, iar El nu este dispus să lase pe cineva să se amestece; în schimb, El le permite oamenilor să vadă că totul este aranjat de El și că nu poate fi realizat de către om. Chiar dacă omul poate vedea acest lucru sau crede că este greu de imaginat, totul este controlat numai de Dumnezeu, iar El nu dorește ca acesta să fie întinat de cel mai mic gând omenesc. Dumnezeu sigur nu va ierta pe oricine participă, chiar și puțin; El este Cel care este gelos pe om și se pare că Duhul lui Dumnezeu este deosebit de sensibil în această privință. Astfel, oricine are cea mai mică intenție de a se amesteca, va fi imediat împresurat de flăcările mistuitoare ale lui Dumnezeu, transformându-l, în acest foc, în cenușă. Dumnezeu nu le permite oamenilor să-și arate darurile oricum le place, căci toți cei care sunt înzestrați nu au viață; aceste daruri presupuse Îl slujesc doar pe Dumnezeu și provin de la Satana și, astfel, sunt disprețuite în mod deosebit de Dumnezeu, care nu face nicio concesie în acest sens. Cu toate acestea, adesea sunt oameni fără viață care sunt susceptibili să profite de lucrarea lui Dumnezeu și, mai mult, participarea lor rămâne nedescoperită pentru că este deghizată de darurile lor. De-a lungul veacurilor, cei care sunt înzestrați nu au rămas niciodată fermi, pentru că ei nu au viață și, prin urmare, nu au nicio putere de împotrivire. Astfel, Dumnezeu spune „Dacă nu vorbesc sincer, omul nu-și va veni niciodată în simțiri și va cădea fără voie în mustrarea Mea – căci omul nu Mă cunoaște în trupul Meu”. Toți cei cu trup și sânge sunt conduși de Dumnezeu, dar, de asemenea, trăiesc în robia Satanei și, astfel, oamenii nu au avut niciodată o relație normală unul cu altul, fie din cauza poftei, fie a adorării, fie a aranjamentelor mediului lor. Asemenea relații anormale sunt ceea ce Dumnezeu detestă cel mai mult și, astfel, din cauza unor astfel de relații, cuvinte precum „Ceea ce Eu vreau sunt creaturi vii, care sunt pline de viață, nu cadavre care au fost cufundate în moarte. De vreme ce Mă odihnesc la masa Împărăției, voi porunci tuturor oamenilor de pe pământ să primească cercetarea Mea” vin din gura lui Dumnezeu. Când Dumnezeu este deasupra întregului univers, El observă zilnic fiecare acțiune a celor făcuți din trup și sânge și niciodată nu l-a trecut cu vederea pe niciunul dintre ei. Acestea sunt faptele lui Dumnezeu. Și, astfel, Eu îi îndemn pe toți oamenii să-și examineze propriile gânduri, idei și acțiuni. Nu-ți cer să fii un semn al rușinii față de Dumnezeu, ci o manifestare a slavei lui Dumnezeu, ca, în toate acțiunile, cuvintele și viața ta, să nu devii calul de bătaie al glumelor Satanei. Aceasta este cerința lui Dumnezeu de la toți oamenii.

Anterior:Capitolul 18

Următorul:Capitolul 21

S-ar putea să vă placă și