Dumnezeu a creat întreaga omenire și a condus-o până astăzi. Astfel, Dumnezeu știe tot ce se întâmplă printre oameni: El cunoaște amărăciunea și înțelege dulceața din lumea omului și, astfel, El descrie în fiecare zi starea vieții întregii omeniri și, chiar mai mult, emondează slăbiciunea și corupția acesteia. Nu este intenția lui Dumnezeu ca întreaga omenire să fie aruncată în Adânc sau ca ea să fie mântuită. Există întotdeauna un principiu al acțiunilor lui Dumnezeu, dar nimeni nu este capabil să înțeleagă legile a tot ceea ce face El. Când oamenii devin conștienți de măreția și mânia lui Dumnezeu, El schimbă imediat tonul în milă și bunătate iubitoare, dar când oamenii ajung să cunoască mila și bunătatea Lui iubitoare, El schimbă imediat tonul, încă o dată, făcându-Și cuvintele la fel de greu de mâncat de parcă acestea ar fi un pui viu. În toate cuvintele lui Dumnezeu, niciodată nu a fost repetat începutul și niciodată nu a fost spus vreun cuvânt de-al Lui potrivit principiului cuvântărilor de ieri; nici măcar tonul nu este același și nu există nicio legătură în conținut – toate acestea îi fac pe oameni să fie și mai uluiți. Aceasta este înțelepciunea lui Dumnezeu și dezvăluirea firii Sale. El folosește tonul și stilul discursului Său pentru a risipi noțiunile oamenilor, pentru a-l deruta pe Satana, răpindu-i Satanei ocazia de a otrăvi faptele lui Dumnezeu. Minunăția acțiunilor lui Dumnezeu face ca mințile oamenilor să fie lăsate zdruncinate de cuvintele lui Dumnezeu. Ei abia reușesc să-și găsească propria ușă din față și nu știu nici măcar când ar trebui să mănânce sau să se odihnească, realizând astfel, cu adevărat, „privarea de somn și de hrană pentru a se consuma pentru Dumnezeu”. Totuși, chiar în acest moment, Dumnezeu rămâne nemulțumit de împrejurările actuale și este întotdeauna furios pe om, forțându-l să scoată la iveală adevărata sa inimă. Dacă nu, de îndată ce Dumnezeu le-ar arăta cea mai mică indulgență, oamenii ar „asculta” imediat și ar deveni permisivi. Aceasta este josnicia omului; el nu poate fi înduplecat cu vorba bună, ci trebuie să fie bătut sau târât ca să fie determinat să se miște. „Dintre toți cei spre care privesc, nimeni nu M-a căutat vreodată în mod intenționat și direct. Toți vin înaintea Mea, la îndemnul celorlalți, urmând majoritatea și nu sunt dispuși să plătească prețul sau să-și petreacă timpul îmbogățindu-și viețile.” Aceasta este condiția tuturor celor de pe pământ. Așadar, fără lucrarea apostolilor sau a conducătorilor, toți oamenii s-ar fi împrăștiat de mult și, astfel, de-a lungul veacurilor, apostolii și profeții n-au lipsit.

În aceste cuvântări, Dumnezeu acordă o atenție deosebită rezumării stării vieții întregii omeniri. Toate cuvintele ca acelea care urmează sunt de acest fel: „Viața omului nu are niciun strop de căldură și este lipsită de orice urmă de umanitate sau de lumină – totuși, el s-a complăcut mereu, tolerând o viață lipsită de valoare, în care aleargă de colo-colo fără a obține nimic. Cât ai clipi din ochi, se apropie ziua morții, iar omul moare de o moarte amară.” De ce Dumnezeu a călăuzit existența omenirii până astăzi și, totuși, expune, de asemenea, goliciunea vieții din lumea oamenilor? Și de ce descrie El întreaga viață a tuturor oamenilor ca „sosind în grabă și plecând în grabă”? Se poate spune că toate acestea sunt planul lui Dumnezeu, că toate sunt poruncite de Dumnezeu și, ca atare, dintr-o altă perspectivă, ele reflectă faptul că Dumnezeu detestă totul, cu excepția vieții în divinitate. Deși Dumnezeu a creat întreaga omenire, Lui nu I-a făcut niciodată cu adevărat plăcere viața întregii omeniri și, astfel, El doar îi permite umanității să existe sub corupția Satanei. După ce omenirea trece prin acest proces, El va nimici sau va mântui omenirea și, astfel, omul va dobândi pe pământ o viață care nu este goală. Toate acestea fac parte din planul lui Dumnezeu. Și, astfel, în conștiința omului există întotdeauna o dorință care a dus la faptul că nimeni nu moare bucuros de o moarte nevinovată – dar singurii care îndeplinesc această dorință sunt oamenii din zilele de pe urmă. Astăzi, oamenii trăiesc încă în mijlocul unui gol ireversibil și încă așteaptă acea dorință invizibilă: „Când Îmi acopăr fața cu mâinile și îi împing pe oameni sub pământ, ei simt imediat că nu mai au aer și cu greu mai pot supraviețui. Toți strigă către Mine, înspăimântați că îi voi distruge, căci toți doresc să vadă ziua în care Eu sunt slăvit.” Aceasta este condiția tuturor oamenilor de astăzi. Toți trăiesc într-un „vid”, fără „oxigen”, ceea ce-i face să respire greu. Dumnezeu folosește dorința din conștiința omului pentru a sprijini supraviețuirea întregii omeniri; dacă nu, toți ar „pleca de acasă pentru a deveni călugări” și, ca urmare, omenirea ar dispărea și ar ajunge la sfârșit. Astfel, datorită făgăduinței pe care Dumnezeu i-a făcut-o omului, acesta a supraviețuit până astăzi. Acesta este adevărul, dar omul nu a descoperit niciodată această lege și, prin urmare, nu știe de ce el este „profund îngrozit că moartea va veni asupra lui a doua oară”. Fiind om, nimeni nu are curajul de a continua să trăiască, totuși, nici nu a avut nimeni vreodată curajul să moară și, astfel, Dumnezeu spune că oamenii „mor de o moarte amară”. Aceasta este situația reală printre oameni. Probabil, în perspectivele lor, unii oameni au întâmpinat piedici și s-au gândit la moarte, dar aceste gânduri nu s-au concretizat niciodată; poate că unii s-au gândit la moarte din cauza conflictelor familiale, dar din grijă pentru obiectul iubirii lor, ei rămân incapabili să își îndeplinească dorința; și poate că unii s-au gândit la moarte din cauza loviturilor în căsnicie, dar nu sunt dispuși să meargă până la capăt. Astfel, oamenii nu se pot „odihni în pace”. Acestea sunt diferitele stări ale tuturor oamenilor. Privind în lumea largă, oamenii vin și se duc într-un curent nesfârșit și, deși simt că ar fi mai multă bucurie în moarte decât în a trăi, ei tot mai spun vorbe goale, iar nimeni nu a condus prin exemplu, murind și revenind și nu le-a spus apoi celor vii cum să savureze bucuria morții. Oamenii sunt ticăloși vrednici de dispreț: nu au nicio rușine și niciodată nu-și respectă cuvântul. În planul Său, Dumnezeu a predestinat un grup de oameni care se vor bucura de făgăduința Lui și, astfel, Dumnezeu spune: „Multe duhuri au fost aruncate în Infern, multe au trăit în trup și multe au murit și au renăscut pe pământ. Cu toate acestea, niciunul dintre ei nu a avut niciodată ocazia să se bucure de binecuvântările Împărăției astăzi.” Toți cei care se bucură astăzi de binecuvântările Împărăției au fost predestinați de Dumnezeu de când a creat lumea. Dumnezeu a aranjat ca aceste duhuri să trăiască în trup în timpul zilelor de pe urmă și, în cele din urmă, El va câștiga acest grup de oameni și va aranja ca ei să fie în Sinim. Deoarece, în esență, duhurile acestor oameni sunt îngeri, Dumnezeu spune: „Nu a fost într-adevăr, niciodată, nicio urmă din Mine în duhul omului?” De fapt, când oamenii trăiesc în trup, ei rămân neștiutori cu privire la problemele tărâmului spiritual. Din aceste simple cuvinte – „Îmi aruncă o privire circumspectă” – se poate vedea dispoziția lui Dumnezeu. În aceste simple cuvinte, sunt exprimate sentimentele lăuntrice complexe ale lui Dumnezeu. De la momentul creației și până astăzi, în inima lui Dumnezeu a fost mereu suferință însoțită de mânie și judecată, căci oamenii de pe pământ sunt incapabili să fie atenți la intențiile lui Dumnezeu, așa cum El spune: „Omul este ca un sălbatic al muntelui.” Totuși, Dumnezeu mai spune: „Va veni ziua când omul va înota de partea Mea din mijlocul oceanului puternic, astfel încât el se va putea bucura de toate bogățiile de pe pământ și va lăsa în urmă riscul de a fi înghițit de mare.” Aceasta este împlinirea voii lui Dumnezeu și poate fi, de asemenea, descrisă ca o tendință inevitabilă și simbolizează realizarea lucrării lui Dumnezeu.

Când Împărăția va coborî în întregime pe pământ, toți oamenii își vor recupera asemănarea inițială. Astfel, Dumnezeu spune: „Mă bucur din înălțimea tronului Meu și trăiesc printre stele. Îngerii Îmi oferă noi cântece și dansuri. Fragilitatea lor nu mai face ca lacrimile să le curgă pe obraji. Nu mai aud, înaintea Mea, sunetul plânsului îngerilor și nimeni nu-Mi mai destăinuie supărările sale”. Aceasta arată că ziua în care Dumnezeu câștigă slava deplină este ziua în care omul se bucură de odihna sa; oamenii nu se mai agită ca urmare a tulburării Satanei, lumea nu mai progresează și oamenii trăiesc în odihnă – pentru că stelele din cer sunt reînnoite, iar soarele, luna, stelele și așa mai departe și toți munții și râurile din cer și de pe pământ, toate sunt schimbate. Și, deoarece omul s-a schimbat și Dumnezeu S-a schimbat, toate lucrurile se vor schimba. Acesta este scopul final al planului de gestionare al lui Dumnezeu și ceea ce se va realiza în cele din urmă. Obiectivul lui Dumnezeu în a spune toate aceste cuvinte este, în primul rând, ca omul să-L cunoască. Oamenii nu înțeleg decretele administrative ale lui Dumnezeu. Tot ceea ce face Dumnezeu este orchestrat și aranjat de Dumnezeu Însuși, iar El nu este dispus să lase pe cineva să se amestece; în schimb, El le permite oamenilor să vadă că totul este aranjat de El și că nu poate fi realizat de către om. Chiar și ceea ce omul poate vedea sau ceea ce este greu de imaginat este controlat numai de Dumnezeu, iar El nu dorește ca acesta să fie întinat de cel mai mic gând omenesc. Dumnezeu sigur nu va ierta pe nimeni care participă, chiar și puțin; El este Cel care este gelos pe om și se pare că Duhul lui Dumnezeu este deosebit de sensibil în această privință. Astfel, oricine are cea mai mică intenție de a se amesteca, va fi imediat împresurat de flăcările mistuitoare ale lui Dumnezeu, ceea ce îl va transforma în cenușă în foc. Dumnezeu nu le permite oamenilor să-și arate darurile oricum le place, căci toți cei care sunt înzestrați nu au viață; aceste daruri presupuse Îl slujesc doar pe Dumnezeu și provin de la Satana și, astfel, sunt urâte în mod deosebit de Dumnezeu, care nu face nicio concesie în acest sens. Cu toate acestea, adesea sunt oameni fără viață care sunt susceptibili să participe la lucrarea lui Dumnezeu și, în plus, condiția lor rămâne nedescoperită pentru că este mascată de darurile lor. De-a lungul veacurilor, cei care sunt înzestrați nu au rămas niciodată fermi, pentru că ei nu au viață și, prin urmare, nu au nicio putere de împotrivire. Astfel, Dumnezeu spune: „Dacă nu vorbesc pe înțelesul tuturor, omul nu-și va veni niciodată în simțiri și va cădea fără voie în mustrarea Mea – căci omul nu Mă cunoaște în trupul Meu”. Toți cei cu trup și sânge sunt conduși de Dumnezeu, dar, de asemenea, trăiesc în robia Satanei și, astfel, oamenii nu au avut niciodată o relație normală unul cu altul, fie din cauza poftei, fie a adorării, fie a aranjamentelor mediului lor. Asemenea relații anormale sunt ceea ce Dumnezeu urăște cel mai mult și, astfel, din cauza unor astfel de relații vin din gura lui Dumnezeu astfel de cuvinte: „Ceea ce Eu vreau sunt creaturi vii, care sunt pline de viață, nu cadavre care au fost cufundate în moarte. De vreme ce mă ospătez la masa Împărăției, voi porunci tuturor oamenilor de pe pământ să primească cercetarea Mea.” Când Dumnezeu este deasupra întregului univers, El observă zilnic fiecare acțiune a celor din carne și sânge și niciodată nu l-a trecut cu vederea pe niciunul dintre ei. Acestea sunt faptele lui Dumnezeu. Și, astfel, Eu îi îndemn pe toți oamenii să-și examineze propriile gânduri, idei și acțiuni. Nu-ți cer să fii un semn al rușinii pentru Dumnezeu, ci o manifestare a slavei lui Dumnezeu, ca, în toate acțiunile, cuvintele și viața ta, să nu devii ținta glumelor Satanei. Aceasta este cerința lui Dumnezeu de la toți oamenii.