Într-adevăr, toate cuvântările care ies din gura lui Dumnezeu sunt necunoscute oamenilor; sunt întregul limbaj pe care oamenii nu l-au auzit. Așadar, se poate spune că înseși cuvintele lui Dumnezeu sunt o taină. Majoritatea oamenilor cred, în mod eronat, că tainele includ doar lucruri la care oamenii nu pot ajunge la nivel conceptual, probleme ale Cerului pe care Dumnezeu le permite acum oamenilor să le știe sau adevărul despre ceea ce face Dumnezeu în tărâmul spiritual. De aici, este evident că oamenii nu abordează în mod egal toate cuvintele lui Dumnezeu și nici nu le prețuiesc; mai degrabă, se concentrează asupra a ceea ce ei înșiși cred că sunt „taine”. Lucrul acesta dovedește că oamenii nu știu ce sunt cuvintele lui Dumnezeu sau ce sunt tainele; ei pur și simplu Îi citesc cuvintele din sfera propriilor noțiuni. Realitatea este că nu există nicio singură persoană care iubește cu adevărat cuvintele lui Dumnezeu și tocmai aceasta este rădăcina motivului pentru care El spune că: „oamenii sunt experți în a Mă păcăli”. Dumnezeu nu spune că oamenii sunt lipsiți de orice merit sau un dezastru total; acest fapt descrie situația actuală a omenirii. Nici oamenilor nu le este foarte clar cât spațiu ocupă Dumnezeu, de fapt, în inimile lor; doar Dumnezeu Însuși cunoaște acest lucru pe deplin. Prin urmare, în momentul de față, oamenii sunt ca niște sugari. Cât privește motivul pentru care beau lapte și pentru care ar trebui să supraviețuiască, aceștia nu-l cunosc. Doar mama înțelege nevoile unui copil; nu-l va lăsa să moară de foame și nu îi va permite copilului să mănânce peste măsură. Dumnezeu cunoaște cel mai bine nevoile oamenilor, deci, uneori, dragostea Lui este întruchipată în cuvintele Sale, alteori judecata Lui este descoperită în ele, uneori acestea îi rănesc pe oameni în adâncul inimilor și, câteodată, sunt foarte sincere și serioase. Acest lucru le permite oamenilor să simtă bunătatea și accesibilitatea lui Dumnezeu și faptul că El nu este vreo figură impunătoare, imaginată, care nu poate fi atinsă. Nici nu este Fiul Cerului din mințile oamenilor, care nu poate fi privit direct în față și, cu atât mai puțin nu este „un călău” ce ucide pe cei nevinovați, așa cum își imaginează oamenii. Întreaga fire a lui Dumnezeu este revelată în lucrarea Sa; firea lui Dumnezeul în trup de astăzi este încă întruchipată prin lucrarea Sa. Astfel, lucrarea Lui de slujire este una a cuvintelor, nu a ceea ce face El sau cum Se arată la exterior. În cele din urmă, toți vor dobândi edificarea din cuvintele lui Dumnezeu și vor fi făcuți compleți datorită lor. În experiența lor, îndrumați de cuvintele lui Dumnezeu, oamenii vor dobândi o cale de a practica și, prin cuvintele din gura lui Dumnezeu, vor ajunge să-I cunoască întreaga fire. Datorită cuvintelor Lui, întreaga lucrare a lui Dumnezeu va fi împlinită, oamenii vor prinde viață și toți dușmanii vor fi învinși. Aceasta este lucrarea primară pe care nimeni nu o poate ignora. Haideți să examinăm cuvintele Sale: „Cuvântările Mele răsună ca un tunet, împrăștiind lumină în toate cele patru direcții și pe întregul pământ, iar în mijlocul tunetelor și al fulgerelor, umanitatea este doborâtă. Niciun om nu a rămas vreodată ferm în mijlocul tunetelor și al fulgerelor; majoritatea oamenilor sunt cumplit de îngroziți la venirea luminii Mele și nu știu ce să facă”. De îndată ce Dumnezeu deschide gura, cuvintele ies. El realizează totul prin cuvinte, toate lucrurile sunt transformate de acestea și toți oamenii sunt reînnoiți prin ele. La ce se referă „tunet și fulger”? Și la ce se referă „lumină”? Niciun singur lucru nu poate scăpa de cuvintele lui Dumnezeu. El le folosește pentru a demasca mințile oamenilor și a le descrie urâțenia; El folosește cuvinte pentru a le emonda vechile naturi și pentru a-i face pe toți oamenii Săi compleți. Nu este tocmai aceasta importanța cuvintelor lui Dumnezeu? În întregul univers, fără sprijinul și întărirea cuvintelor lui Dumnezeu, întreaga omenire ar fi fost distrusă, cu mult timp în urmă, până în punctul inexistenței. Acesta este principiul a ceea ce face Dumnezeu și aceasta e metoda prin care lucrează de-a lungul planului Său de gestionare de 6000 de ani. Asta arată importanța cuvintelor lui Dumnezeu. Ele străpung direct în adâncurile sufletelor oamenilor. De îndată ce oamenii văd cuvintele Lui, se simt șocați și îngroziți și fug în grabă. Ei vor să scape de realitatea cuvintelor Sale și de aceea acești „refugiați” pot fi văzuți peste tot. De îndată ce Dumnezeu rostește cuvintele, oamenii o iau la sănătoasa. Acesta este un aspect al imaginii urâțeniei omenirii pe care îl descrie Dumnezeu. În momentul de față, toți oamenii se trezesc treptat din stupoarea lor; este ca și cum, înainte, toți ar fi dezvoltat cazuri de demență, și acum, că văd cuvintele lui Dumnezeu, par să sufere efectele reziduale ale acelei boli și sunt incapabili să-și recâștige stările anterioare. Așa sunt de fapt toți oamenii și, de asemenea, reprezintă o portretizare adevărată a acestor cuvinte: „Mulți oameni, mișcați de această luminozitate neclară, se trezesc instantaneu din iluziile lor. Cu toate acestea, nimeni nu și-a dat seama vreodată că a venit ziua când lumina Mea coboară pe pământ”. De aceea Dumnezeu a spus: „Majoritatea oamenilor sunt uluiți de apariția bruscă a luminii”. Este total potrivit să punem problema în acest mod. Descrierea omenirii de către Dumnezeu nu are goluri, nici măcar pentru vârful unui ac, iar El a formulat-o cu exactitate și fără greșeală, motiv pentru care toți oamenii sunt pe deplin convinși. În plus, fără să știe, dragostea lor pentru Dumnezeu a început să se dezvolte din adâncul inimilor lor. Doar astfel poziția lui Dumnezeu acolo devine mereu mai autentică, aceasta fiind, de asemenea, o cale prin care lucrează Dumnezeu.

„Majoritatea oamenilor sunt doar nedumeriți; au ochii răniți și sunt aruncați, de lumină, în noroi.” Deoarece astfel de oameni se opun voii lui Dumnezeu (adică, se împotrivesc lui Dumnezeu), atunci când vin cuvintele lui Dumnezeu, îndură mustrarea din cauza răzvrătirii lor; de aceea se spune că lumina rănește ochii acelor persoane. Oamenii ca aceștia au fost deja dați Satanei; așadar, atunci când intră în noua lucrare, nu au nici luminare, nici iluminare. Toți cei care nu au lucrarea Duhului Sfânt au fost ocupați de Satana și, adânc în inimile lor, nu există niciun loc pentru Dumnezeu. Așadar, se spune că acești oameni sunt „aruncați în noroi”. Toți cei în această condiție sunt într-o stare de neorânduială. Ei nu pot intra pe calea cea dreaptă și nici nu pot recupera normalitatea; toate gândurile lor sunt contrare. Toți oamenii de pe pământ au fost corupți de Satana în cel mai înalt grad. Oamenii nu au nicio vitalitate și duhnesc a cadavre. Toți oamenii pământului supraviețuiesc în mijlocul unei epidemii de microbi de care nimeni nu poate scăpa. Ei nu sunt dornici să supraviețuiască pe pământ, dar simt întotdeauna că se va întâmpla ceva mai măreț, ce oamenii vor vedea cu ochii lor; astfel, toți oamenii se forțează să trăiască în continuare. De foarte multă vreme nu au avut nicio putere în inima lor; pur și simplu își folosesc speranțele invizibile ca stâlp spiritual și, astfel, își sprijină capul, pretinzând că sunt oameni și își trăiesc în confuzie zilele pe pământ. Este ca și cum toți oamenii ar fi fii ai diavolului întrupat. De aceea Dumnezeu a spus: „Dezordinea acoperă pământul, o priveliște insuportabil de tristă, care, examinată îndeaproape, îl asaltează pe om cu o melancolie copleșitoare”. Din cauza ivirii acestei situații, Dumnezeu a început „să presare semințele Duhului Meu” în întregul univers și a început să-Și îndeplinească lucrarea de mântuire pe întregul pământ. Din cauza continuării acestei lucrări, Dumnezeu a făcut să înceapă să plouă cu tot felul de dezastre, mântuind astfel oamenii cu inimă împietrită. În fazele lucrării lui Dumnezeu, mântuirea încă ia forma diverselor dezastre și niciunul dintre cei osândiți nu poate scăpa de ele. Doar în cele din urmă se va putea ajunge la o situație care să fie pe pământ „la fel de senin ca al treilea Cer. Aici, lucrurile vii, mari și mici, coexistă în armonie, fără a se angaja nici măcar o dată în «conflicte ale gurii și limbii»”. Un aspect al lucrării lui Dumnezeu este acela de a cuceri întreaga omenire și de a câștiga, prin cuvintele Sale, poporul ales; un alt aspect este acela de a-i cuceri pe toți fiii răzvrătirii, prin diverse dezastre. Aceasta este o parte a lucrării la scară largă a lui Dumnezeu. Doar în acest fel Împărăția pe care Dumnezeu o vrea pe pământ poate fi pe deplin realizată și aceasta este partea lucrării Lui care este ca aurul pur.

Dumnezeu cere mereu ca oamenii să priceapă dinamica Cerului. Pot ei realiza cu adevărat acest lucru? Realitatea este că, bazându-ne pe starea prezentă reală a oamenilor, de a fi fost corupți de Satana de mai mult de cinci mii nouă sute de ani, ei nu se pot compara cu Petru; prin urmare, pur și simplu nu pot realiza acest lucru. Aceasta este una dintre metodele lucrării lui Dumnezeu. El nu i-ar lăsa pe oameni să aștepte în mod pasiv; i-ar pune, în schimb, să caute în mod activ. Doar astfel Dumnezeu va avea ocazia să lucreze în oameni. Ar fi bine să îți ofer mai multe explicații; altfel, oamenii vor avea pur și simplu o înțelegere superficială. După ce Dumnezeu a creat omenirea și le-a dăruit oamenilor duh, le-a zis că, dacă nu Îl vor chema pe El, nu vor fi capabili să se conecteze cu Duhul Său și, astfel, „televiziunea prin satelit” din Cer va fi imposibil de receptat pe pământ. Când Dumnezeu nu mai este în duhul oamenilor, rămâne un loc gol pentru alte lucruri și Satana profită astfel de ocazia de a intra. Când oamenii Îl contactează pe Dumnezeu cu inimile lor, Satana intră imediat în panică și se grăbește să scape. Prin strigătele oamenilor, Dumnezeu le dă ceea ce au nevoie, însă la început El nu „locuiește” în ei. El pur și simplu le oferă ajutor constant din cauza strigătelor lor, iar oamenii câștigă rezistență din acea forță internă, astfel încât Satana nu îndrăznește să vină să „se joace” după voia lui. Așadar, dacă oamenii se conectează mereu cu Duhul lui Dumnezeu, Satana nu îndrăznește să vină și să provoace perturbări. Fără perturbările Satanei, toate viețile oamenilor sunt normale și Dumnezeu are astfel ocazia să lucreze în ele nestingherit. Ca atare, ceea ce vrea să facă Dumnezeu poate fi realizat prin oameni. De aici se poate cunoaște de ce Dumnezeu le-a cerut mereu oamenilor să-și sporească credința, și a mai spus: „Eu am cerințe adecvate în concordanță cu statura omului de pe pământ. Eu niciodată nu am pus pe cineva în dificultate și nici n-am cerut vreodată cuiva să-și «stoarcă sângele» pentru plăcerea Mea.” Cei mai mulți oameni sunt uimiți de cerințele lui Dumnezeu. Se întreabă de ce, din moment ce oamenii nu au această abilitate și au fost iremediabil corupți de Satana, Dumnezeu continuă să aibă cerințe de la ei. Oare nu îi pune Dumnezeu pe oameni într-o poziție dificilă? Văzându-le chipurile solemne și, apoi, văzându-le privirile stinghere, nu poți decât să râzi. Diversele înfățișări urâte ale oamenilor provoacă cel mai mult râsul: uneori ei sunt ca niște copii care iubesc joaca, iar alteori sunt ca o fetiță care se joacă de-a „mama”. Uneori sunt ca un câine care mănâncă un șoarece. Nu se știe dacă aceste stări urâte ale lor sunt de râs sau de plâns și, adesea, cu cât oamenii pot pricepe mai puțin intențiile lui Dumnezeu, cu atât sunt mai susceptibili de a da de necaz. Deci, următoarele cuvinte ale lui Dumnezeu – „Sunt Eu Dumnezeul care impune creației doar tăcerea?” – sunt suficiente pentru a arăta cât de nesăbuiți sunt oamenii și, în plus, arată că niciun om nu poate înțelege intențiile lui Dumnezeu. Chiar dacă El dă glas intențiilor Lui, ei nu sunt în stare să fie atenți la ele. Ei fac lucrarea lui Dumnezeu doar potrivit intențiilor umane. Prin urmare, cum pot să-I priceapă intențiile? „Eu umblu pe pământ, împrăștiindu-Mi parfumul pretutindeni și, în fiecare loc, Îmi las în urmă forma. Fiecare loc răsună la sunetul glasului Meu. Oamenii de peste tot se gândesc la scenele frumoase de ieri, pentru că întreaga umanitate își amintește trecutul…” Aceasta va fi situația când se va constitui Împărăția. De fapt, în câteva locuri, Dumnezeu a profețit deja frumusețea realizării Împărăției și, toate acestea combinate, formează o imagine completă a Împărăției. Totuși oamenii nu-i acordă atenție; o privesc pur și simplu de parcă ar fi un desen animat.

Din cauza mileniilor de corupție a Satanei, oamenii au trăit mereu în întuneric, deci acesta nu îi tulbură, și nici nu tânjesc după lumină. Astfel s-a ajuns la următoarea situație, când lumina sosește astăzi: „toți sunt potrivnici sosirii Mele și toți alungă venirea luminii, ca și cum Eu aș fi dușmanul omului în Cer. Omul Mă întâmpină cu o lumină defensivă în ochi”. Deși majoritatea oamenilor încearcă să Îl iubească pe Dumnezeu cu sinceritate, El încă nu este mulțumit și tot condamnă omenirea. Acest lucru este derutant pentru oameni. Deoarece ei trăiesc în întuneric, ei încă Îl slujesc pe Dumnezeu așa cum o fac în absența luminii. Adică, toți oamenii Îl slujesc pe Dumnezeu folosindu-și propriile noțiuni și, atunci când El vine, aceasta este starea lor, și nu pot să-L slujească prin acceptarea noii lumini; mai degrabă, Îl slujesc cu toată experiența pe care au avut-o ei înșiși. Dumnezeu nu obține bucurie din „devotamentul” omenirii, deci lumina nu poate fi lăudată de oameni în întuneric. Acesta este motivul pentru care Dumnezeu a rostit cuvintele de mai sus; nu este absolut deloc contrar realității și nu este maltratarea omenirii de către Dumnezeu, nici faptul că o neîndreptățește. De la crearea lumii, nicio singură persoană nu a gustat cu adevărat din căldura lui Dumnezeu; toți oamenii au fost defensivi față de Dumnezeu, temându-se profund că El îi va doborî și îi va nimici. Prin urmare, de-a lungul acestor șase mii de ani, Dumnezeu a dat întotdeauna căldura la schimb pentru sinceritatea oamenilor și a continuat să-i îndrume cu răbdare la fiecare pas. Asta pentru că oamenii sunt atât de slabi și nu sunt capabili să afle pe deplin intențiile lui Dumnezeu și sau să-L iubească din toată inima, căci nu pot să nu fie supuși manipulării Satanei. Cu toate acestea, Dumnezeu rămâne îngăduitor și, într-o zi după atât de multă răbdare din partea Lui – adică atunci când va reînnoi lumea – El nu Se va mai îngriji de oameni precum o mamă. În schimb, El va da oamenilor recompensele care li se potrivesc. Din acest motiv, iată ce se va întâmpla atunci: „cadavrele plutesc la suprafața oceanului”, în timp ce „în locurile fără apă, alți oameni se bucură încă, printre râsete și cântece, de făgăduințele acordate lor”. Aceasta este o comparație între destinațiile celor care sunt pedepsiți și ale celor care sunt răsplătiți. „Suprafața oceanului” se referă la Adâncul mustrării omenirii, despre care a vorbit Dumnezeu. Aceasta este destinația Satanei și este „locul de odihnă” pe care Dumnezeu l-a pregătit pentru toți care I se împotrivesc. Dumnezeu Și-a dorit întotdeauna iubirea sinceră a omenirii, totuși oamenii nu știu acest lucru și sunt nepăsători față de el și își fac încă treaba lor. Din cauza acestui lucru, în toate cuvintele Lui, Dumnezeu cere întotdeauna lucruri de la oameni și le indică defectele și le arată calea pentru a practica, astfel încât să poată practica în conformitate cu aceste cuvinte. El și-a arătat atitudinea față de oameni: „Totuși, Eu n-am luat niciodată, la întâmplare, nicio singură viață umană ca să Mă joc cu ea ca și cum ar fi fost o jucărie. Observ durerile pe care le-a îndurat omul și înțeleg prețul pe care el l-a plătit. În timp ce el stă înaintea Mea, nu doresc să îl iau pe om pe nepregătite pentru a-l mustra și nici nu-Mi doresc să revărs asupra lui lucruri nedorite. În schimb, în tot acest timp, Eu doar i-am furnizat și i-am dat omului”. Când oamenii citesc aceste cuvinte de la Dumnezeu, simt imediat căldura Sa și gândesc: „Într-adevăr, în trecut am plătit un preț pentru Dumnezeu, dar L-am și tratat cu superficialitate și, uneori, m-am plâns Lui. Dumnezeu m-a călăuzit întotdeauna cu vorbele Sale și El acordă atât de multă atenție vieții mele, dar, uneori, eu mă joc cu ea ca și cum ar fi o jucărie. Chiar nu ar trebui să fac asta. Dumnezeu mă iubește atât de mult, deci, de ce nu pot să mă străduiesc destul de mult?” Atunci când le vin aceste gânduri, oamenii chiar vor să-și dea palme și unii strâmbă chiar din nas și strigă cu voce tare. Dumnezeu înțelege ce gândesc ei și vorbește în consecință, iar aceste câteva cuvinte – care nu sunt nici dure, nici blânde – inspiră iubirea oamenilor față de El. În cele din urmă, Dumnezeu a profețit schimbarea din lucrarea Sa în momentul în care Împărăția va fi constituită pe pământ: când Dumnezeu va fi pe pământ, oamenii vor putea să fie eliberați de dezastre și calamități și vor putea să se scalde în har; totuși, când El va începe judecata din ziua cea mare, atunci Se va arăta printre toți oamenii și întreaga Sa lucrare pe pământ va fi desăvârșită. În acel moment, deoarece ziua va fi venit, va fi exact așa cum s-a scris în Biblie: „Cine este nedrept să rămână în continuare nedrept, iar cel care este sfânt să rămână în continuare sfânt”. Cei nedrepți vor ajunge la mustrare, iar cei sfinți vor veni înaintea tronului. Nicio singură persoană nu va putea să câștige indulgența lui Dumnezeu; nici măcar fiii și oamenii Împărăției. Totul este dreptatea lui Dumnezeu și o dezvăluire a firii Sale. El nu va arăta, pentru a doua oară, bunăvoință pentru slăbiciunile omenirii.