Aplicația Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

Ascultați glasul lui Dumnezeu și întâmpinați întoarcerea Domnului Isus!

Îi rugăm pe toți cei care caută adevărul să ne contacteze.

Cuvântul Se arată în trup

Culori individuale

Teme

Font

Dimensiunea fontului

Spațiu între linii

Lățimea paginii

0 rezultat(e) de căutare

Nu s-a găsit niciun rezultat

`

Interpretarea celei de-a noua cuvântări

În imaginația oamenilor, Dumnezeu este Dumnezeu și omul este om. Dumnezeu nu vorbește limba omului, nici omul nu poate vorbi limba lui Dumnezeu, iar, pentru Dumnezeu, cerințele omului sunt floare la ureche, pe când cerințele lui Dumnezeu de la om sunt de neatins și de negândit pentru om. Adevărul este, totuși, exact invers: Dumnezeu cere doar „0,1 la sută” de la om. Acesta nu numai că este un lucru uimitor pentru toți oamenii, ci, de asemenea, îi face să se simtă foarte dezorientați, de parcă ar fi, cu toții, buimaci. Doar datorită luminării lui Dumnezeu și harului lui Dumnezeu, obțin oamenii puțină cunoaștere a voii lui Dumnezeu. Dar pe 1 martie, toți oamenii au rămas, din nou, dezorientați, scărpinându-se în cap. Dumnezeu le-a cerut oamenilor săi să fie zăpadă sclipitoare, nu nori în mișcare. Așadar, la ce se referă această „zăpadă sclipitoare”? Și ce indică „nori în mișcare”? În acest moment, Dumnezeu, în mod voit, nu spune nimic despre sensul intrinsec al acestor cuvinte. Aceasta îi aruncă pe oameni în confuzie și, astfel, le mărește credința, când caută – căci este o cerință specifică a oamenilor lui Dumnezeu și nu altceva și, astfel, toată lumea petrece mai mult timp gândindu-se, în mod spontan, la aceste cuvinte de nepătruns. Ca urmare, apar, în mintea lor, diferite idei, fulgi de nea în mișcare apar în fața ochilor lor, iar nori în mișcare apar imediat în mintea lor. De ce le-a cerut Dumnezeu oamenilor Săi să fie zăpadă sclipitoare, nu nori în mișcare? Care este înțelesul adevărat aici? La ce anume se referă aceste cuvinte? „Zăpada sclipitoare” nu numai că face peisajul să arate frumos, dar este și bună pentru pământul arabil – este bună la a omorî bacterii. După o ninsoare bogată, toate bacteriile sunt acoperite de zăpada sclipitoare și întreg spațiul devine imediat plin de viață. La fel, oamenii lui Dumnezeu trebuie nu numai să-L cunoască pe Dumnezeu întrupat, ci și să se supună pe baza faptului întrupării lui Dumnezeu și, astfel, să trăiască o umanitate normală. Acesta este modul în care zăpada face peisajul să arate frumos; în cele din urmă, maturitatea oamenilor lui Dumnezeu îi va pune capăt marelui balaur roșu, întemeind împărăția lui Dumnezeu pe pământ, răspândind și slăvind numele sfânt al lui Dumnezeu astfel, încât întreaga împărăție de pe pământ să se umple de dreptatea lui Dumnezeu, să scoată la iveală strălucirea lui Dumnezeu și să strălucească de slava lui Dumnezeu și, peste tot, să fie scene de pace și mulțumire, fericire și împlinire și frumusețe veșnic reînnoită. Diferitele năpaste care există în momentul prezent – firile corupte satanice, precum nedreptatea, necinstea și falsitatea, dorințele rele și așa mai departe – sunt, toate, eradicate și, astfel, cerul și pământul sunt, ambele, reînnoite. Acesta este adevăratul înțeles al cuvintelor „după o ninsoare bogată.” Cei care sunt nori în mișcare sunt precum tipul de oameni care urmează turma despre care a vorbit Dumnezeu; dacă apare ispita Satanei sau încercările lui Dumnezeu, ei imediat se vor îndepărta, pentru a nu mai exista. Nici măcar esența lor nu va supraviețui, căci a dispărut de mult timp. Dacă oamenii sunt nori în mișcare, ei nu sunt numai incapabili de a trăi imaginea lui Dumnezeu, dar fac și de rușine numele lui Dumnezeu, căci acești oameni sunt în pericol de a fi înhățați în orice moment sau loc, ei sunt hrana pe care o consumă Satana și, când Satana îi va lua prizonieri, ei Îl vor trăda pe Dumnezeu și îl vor sluji pe Satana. Aceasta face clar de rușine numele lui Dumnezeu, este ceea ce Dumnezeu detestă cel mai mult și ei sunt dușmanii lui Dumnezeu. Astfel, ei sunt atât fără esența oamenilor normali, cât și fără nicio valoare reală de utilizare. De aceea, Dumnezeu are asemenea cerințe de la oamenii Săi. Dar, după înțelegerea unora dintre aceste cuvinte, oamenii sunt nedumeriți ce să facă în continuare, căci subiectul cuvintelor lui Dumnezeu s-a întors la Dumnezeu Însuși, ceea ce îi pune într-o poziție dificilă: „Deoarece am venit din pământul sfânt, nu precum lotusul, care are doar un nume și nu are esență, pentru că a venit din nămol și nu din ținutul sfânt.” De ce, după ce vorbește despre cerințele Sale pentru oamenii Săi, Dumnezeu descrie nașterea lui Dumnezeu Însuși? Este posibil să existe o legătură între cele două? Într-adevăr, există o legătură inerentă între cele două – dacă nu ar exista, Dumnezeu nu le-ar vorbi astfel oamenilor. Printre frunzele verzi, lotusul se mișcă înainte și înapoi, în briza ușoară. Este plăcut ochiului și foarte prețuit. Oamenii, pur și simplu, nu se mai pot sătura și sunt dornici să înoate în apă ca să ia o tulpină și să o privească mai de-aproape. Totuși, Dumnezeu spune că lotusul vine din mlaștină și are doar un nume și nu are esență. Se pare că Dumnezeu nu acordă nicio importanță lotușilor și, din cuvintele Sale, se poate vedea clar că El îi detestă, într-o anumită măsură. De-a lungul veacurilor, mulți au lăudat lotușii, deoarece ei se ridică neîntinați din murdărie, până în punctul în care sunt aproape mai presus de orice comparație, incredibil de frumoși. Dar, în ochii lui Dumnezeu, lotușii sunt lipsiți de valoare – ceea ce reprezintă exact diferența dintre Dumnezeu și om. Acest lucru este suficient pentru a arăta distanța dintre Dumnezeu și om, una care este la fel de mare ca aceea dintre culmea cerului și fundul pământului. Deoarece un lotus vine din mlaștină, substanțele nutritive de care are nevoie vin, toate, de acolo. Doar că lotusul se poate deghiza și, astfel, oferă o încântare pentru ochi. Mulți oameni văd doar exteriorul frumos al lotusului, dar niciunul dintre ei nu vede că viața din interiorul lotusului este murdară și impură. Astfel, Dumnezeu spune că acesta are doar un nume și nicio esență – ceea ce este absolut corect și adevărat. Și nu este acesta exact felul în care sunt oamenii lui Dumnezeu astăzi? Ei doar ascultă și cred în Dumnezeu la exterior. Înaintea lui Dumnezeu, ei încearcă să Îi intre în grații și defilează pentru a-L face pe Dumnezeu să fie satisfăcut de ei; înăuntru, totuși, ei sunt plini de o fire coruptă, satanică, pântecele lor sunt pline cu murdării. Astfel, Dumnezeu îi pune întrebări omului, întrebând dacă loialitatea sa față de Dumnezeu este întinată sau nu de impurități, dacă este sau nu pură și din toată inima. Când ei erau făcători de servicii, mulți oameni Îl lăudau pe Dumnezeu cu gurile lor, dar Îl blestemau cu inimile. Cu gurile lor, Îl ascultau pe Dumnezeu, dar, în inimile lor, nu Îl ascultau pe Dumnezeu. Gurile lor rosteau cuvinte negative, iar, în inimile lor, ei ascundeau opunere față de Dumnezeu. Existau și aceia ale căror acțiuni erau coordonate: ei scoteau obscenități pe gurile lor și gesticulau cu mâinile lor, cu totul desfrânați, oferind o expresie însuflețită și plină de viață a feței adevărate a marelui balaur roșu. Ei sunt, cu adevărat, vrednici de a fi numiți odraslele marelui balaur roșu. Dar, astăzi, ei le-au luat locul făcătorilor de servicii loiali și se comportă precum oamenii loiali ai lui Dumnezeu – ce nerușinare! Nu este de mirare; ei au venit din mlaștină, astfel încât nu pot decât să își arate adevărata față. Deoarece Dumnezeu este sfânt și pur și real și concret, trupul Său vine din Duh. Acesta este un lucru sigur și dincolo de orice îndoială. Nu numai să fie în stare de a fi mărturie pentru Dumnezeu Însuși, ci și să fie capabil să împlinească complet voia lui Dumnezeu: aceasta este o parte a esenței lui Dumnezeu. Că trupul vine de la Duh cu un chip înseamnă că trupul cu care Se îmbracă Duhul este diferit, în mod esențial, de trupul omului, iar această diferență constă, în principal, în duhul lor. La ce se referă Duhul cu un chip este modul în care, în urma faptului că este acoperită de umanitate normală, divinitatea este capabilă să lucreze normal, în interior, ceea ce nu este deloc supranatural și nu este limitat de umanitate. „Chipul Duhului” se referă la divinitatea completă și nu este limitat de umanitate. Astfel, firea inerentă și chipul adevărat al lui Dumnezeu pot fi trăite în întrupare, ceea ce este nu numai normal și stabil, ci și cu măreție și mânie. Prima întrupare Îl putea prezenta doar pe Dumnezeu din concepțiile oamenilor, adică, El putea doar să facă minuni și semne și să rostească profeții. Astfel, El nu a trăit complet realitatea lui Dumnezeu și, astfel, nu era întruparea Duhului cu un chip; El era doar arătarea directă a divinității. Și, deoarece El era mai presus de umanitatea normală, El nu era numit Însuși Dumnezeu complet și concret, ci avea puțin din Dumnezeu Cel nedeslușit din ceruri, El era Dumnezeu din concepțiile oamenilor. Aceasta este diferența esențială dintre cele două întrupări.

Din cel mai înalt punct al universului, Dumnezeu urmărește fiecare mișcare a omului, tot ce spun și fac oamenii. Până și cele mai ascunse gânduri ale lor sunt observate de El, cu claritate absolută, fără a fi trecute cu vederea – și, astfel, cuvintele lui Dumnezeu ajung direct la inimile oamenilor, fiind îndreptate către fiecare gând al lor, iar cuvintele Sale sunt abile și fără greșeală. „Deși omul Îmi cunoaște Duhul, el Îmi și ofensează Duhul. Cuvintele Mele demască chipul hidos al tuturor oamenilor și demască cele mai ascunse gânduri ale tuturor oamenilor și îi fac pe toți de pe pământ să se prăbușească, în plină cercetare din partea Mea.” De aici se poate vedea că, deși cerințele lui Dumnezeu pentru om nu sunt înalte, oamenii tot nu sunt capabili să îndure cercetarea Duhului lui Dumnezeu. „Dar, deși omul cade la pământ, inima sa nu îndrăznește să se îndepărteze prea mult de Mine. Printre făpturi, cine nu ajunge să Mă iubească datorită faptelor Mele?” Aceasta indică, și mai mult, înțelepciunea și atotputernicia totală a lui Dumnezeu și, astfel, dezvăluie tot ceea ce gândeau oamenii lui Dumnezeu, când erau în postura de făcători de servicii: chiar dacă, în urma unui „târg” care a sfârșit în eșec, „sutele de mii” sau „milioanele” din capetele lor au devenit zero, din cauza decretelor administrative ale lui Dumnezeu și din cauza măreției și mâniei lui Dumnezeu, chiar dacă ei își țineau capetele plecate de tristețe, ei tot L-au slujit pe Dumnezeu în plină negativitate, toate practicile lor din trecut au devenit doar vorbe goale și au fost complet uitate; în schimb, ei au făcut lucruri după voia lor, care i-au făcut, pe ei și pe toți ceilalți, fericiți să se distreze singuri, pentru a petrece sau a-și irosi timpul... Aceasta era ceea ce se întâmpla, de fapt, printre oameni. Astfel, Dumnezeu se deschide față de om și spune: „Cine nu tânjește după Mine, ca rezultat al cuvintelor Mele? În cine anume nu se nasc sentimente de devotament, datorită iubirii Mele?” Ca să fiu sincer, oamenii sunt, cu toții, dispuși să accepte cuvintele lui Dumnezeu și nu există niciunul dintre ei căruia să nu-i placă să citească cuvintele lui Dumnezeu, doar că ei nu sunt capabili să pună cuvintele lui Dumnezeu în practică, pentru că sunt împiedicați de natura lor. După citirea cuvintelor lui Dumnezeu, mulți oameni nu pot suporta să stea departe de cuvintele lui Dumnezeu, iar iubirea de Dumnezeu crește în interiorul lor. Astfel, Dumnezeu îl blestemă pe Satana și îi scoate la iveală, încă o dată, fața urâtă. „Epoca în care Satana își face de cap și este îngrozitor de tiranic” este, de asemenea, chiar epoca în care Dumnezeu Își începe marea lucrarea oficială pe pământ. În continuare, El începe lucrarea de a anihila lumea. Adică, cu cât Satana își face mai mult de cap, cu atât se apropie mai mult ziua lui Dumnezeu și, cu cât mai mult vorbește Dumnezeu despre imoralitatea Satanei, cu atât se arată mai mult că se apropie ziua în care Dumnezeu anihilează lumea. Așa este proclamația lui Dumnezeu pentru Satana.

De ce a spus Dumnezeu, în repetate rânduri: „... și, pe la spatele Meu, se angajează în acele aranjamente murdare „de laudă”. Crezi că trupul, cu care Mă îmbrac, nu cunoaște acțiunile tale, comportamentul și cuvintele tale?” El nu a spus astfel de cuvinte doar o dată sau de două ori – de ce oare? Odată ce oamenii au fost consolați de Dumnezeu și sunt conștienți de suferința lui Dumnezeu pentru om, este ușor pentru ei să uite trecutul, în timp ce se străduiesc să înainteze. Dar Dumnezeu nu este deloc tolerant față de om: El continuă să urmărească gândurile oamenilor. Astfel, El le cere oamenilor, de multe ori, să se cunoască pe ei înșiși, să-și înceteze desfrânarea, să nu se mai angajeze în acele aranjamente necinstite „de laudă” și să nu Îl mai înșele, niciodată, pe Dumnezeu, în trup. Deși natura oamenilor nu se schimbă, există un beneficiu în a le aduce aminte de câteva ori. După aceasta, Dumnezeu vorbește din perspectiva omului, pentru a dezvălui tainele din el: „Timp de mulți ani, am îndurat vântul și ploaia și, de asemenea, am experimentat amărăciunea lumii omenești, și totuși, la o cercetare mai atentă, nicio cantitate de suferință nu poate face omul în trup să își piardă speranța în Mine și, cu atât mai puțin, nu poate nicio dulceață să îl facă pe omul în trup să devină rece, dezamăgit sau nepăsător față de Mine. Este, oare, iubirea omului pentru Mine într-adevăr limitată fie la nicio durere, fie la nicio dulceață?” „Totul sub soare este gol,” aceste cuvinte, într-adevăr, au un înțeles intrinsec. Astfel, Dumnezeu spune că nimic nu îl poate face pe om să-și piardă speranța în El sau să devină rece față de El. Dacă oamenii nu Îl iubesc pe Dumnezeu, ei ar putea, la fel de bine, să fie morți; dacă nu Îl iubesc pe Dumnezeu, atunci suferința lor este în van, iar binecuvântările lor sunt goale și adăugate la păcatele lor. Deoarece nicio singură persoană nu Îl iubește cu adevărat pe Dumnezeu, prin urmare, El spune: „Este, oare, iubirea omului pentru Mine cu adevărat limitată fie la nicio durere, fie la nicio dulceață?” În lumea omului, cum ar putea cineva să existe fără durere sau dulceață? Iar și iar, Dumnezeu spune: „Niciun singur om nu a văzut vreodată, cu adevărat, fața Mea și nu a auzit, cu adevărat, glasul Meu, căci omul nu Mă cunoaște cu adevărat.” Dumnezeu spune că omul nu Îl cunoaște cu adevărat, totuși, de ce îi cere omului să Îl cunoască? Nu este aceasta o contradicție? Fiecare dintre cuvintele lui Dumnezeu are un anumit scop. Deoarece omul a devenit împietrit, Dumnezeu aplică principiul de a face 100% din lucrarea Sa în om, pentru a obține, în final, 0,1 la sută din inima omului. Aceasta este metoda prin care lucrează Dumnezeu și Dumnezeu trebuie să acționeze astfel, pentru a-Și atinge scopurile. Aceasta este exact înțelepciunea cuvintelor lui Dumnezeu. Ați priceput aceasta?

Dumnezeu spune: „Când vă dezvălui direct tainele Mele și fac clară voia Mea în trup, voi nu observați; ascultați sunetul, dar nu înțelegeți semnificația. Sunt copleșit de tristețe. Deși sunt în trup, nu sunt capabil să fac lucrarea de slujire a trupului.” Într-o privință, aceste cuvinte îi fac pe oameni, din cauza împietririi lor, să ia inițiativa de a coopera cu Dumnezeu; în altă privință, Dumnezeu dezvăluie adevărata față a divinității Sale în trup. Deoarece statura oamenilor este prea mică, revelarea divinității în timpul perioadei în care Dumnezeu este în trup este doar conform abilităților de acceptare ale omului. În timpul acestei etape a lucrării, majoritatea oamenilor rămân incapabili de o acceptare totală, ceea ce arată, în mod suficient, cât de slabe sunt abilitățile lor de acceptare. Prin urmare, divinitatea nu își îndeplinește pe deplin funcția sa originară, când lucrează; aceasta este doar o mică parte. Aceasta arată că, în lucrarea din viitor, divinitatea va fi dezvăluită gradual, conform stării recuperării omului. Divinitatea, totuși, nu crește gradual, ci este ceea ce are în mod esențial Dumnezeu întrupat și nu este precum statura omului.

A existat un scop și o semnificație a creării omului de către Dumnezeu și, astfel, Dumnezeu a spus: „Dacă oamenii ar fi distruși de mânia Mea, care ar fi însemnătatea creării de către Mine a cerurilor și a pământului?” După ce omul a fost corupt, Dumnezeu a plănuit câștigarea unei părți a oamenilor pentru desfătarea Sa; nu înseamnă că toți oamenii vor fi distruși sau că vor fi șterși de pe fața pământului la cea mai mică încălcarea a decretelor administrative ale lui Dumnezeu. Aceasta nu este voia lui Dumnezeu. Așa cum a spus Dumnezeu, așa ceva nu ar avea niciun sens. Este exact din cauza acestei „lipse de semnificație” faptul că înțelepciunea lui Dumnezeu este arătată în mod clar. Nu există o semnificație mai mare în vorbirea și lucrarea lui Dumnezeu prin multe mijloace, pentru a mustra, judeca și a-i atinge pe toți oamenii, în cele din urmă alegându-i pe cei care Îl iubesc cu adevărat? Și exact în acest mod sunt revelate faptele lui Dumnezeu și, astfel, crearea omului devine mai semnificativă. În acest fel, majoritatea cuvintelor lui Dumnezeu trec pe lângă; aceasta este pentru a atinge un scop și doar aceasta este realitatea unora dintre cuvintele Sale.

Anterior:Interpretarea cuvântării a șasea

Următorul:Anexa 1: Prima cuvântare

S-ar putea să vă placă și