Diversele subiecte despre care avem părtășie se referă la chestiuni practice din viața de zi cu zi. După ce ascultați acest conținut, nu simțiți că adevărul nu este gol, nu este un slogan, un fel de teorie sau, mai ales, un tip de cunoștințe? Cu ce are legătură adevărul? (Are legătură cu viața noastră reală.) Adevărul este legat de viața reală, de diversele evenimente care se petrec în viața reală. Abordează toate aspectele vieții omenești, diversele probleme pe care le întâmpină oamenii în viața de zi cu zi și, mai ales, țelurile urmărite de ei și căile pe care merg. Niciunul dintre aceste adevăruri nu este gol și, cu siguranță, ele nu sunt dispensabile; toate sunt esențiale pentru oameni. În viața de zi cu zi, când vine vorba de anumite chestiuni practice, dacă poți aborda, rezolva și gestiona aceste lucruri pe baza adevărurilor-principii despre care avem părtășie, atunci pătrunzi în adevărul-realitate. Dacă, în viața ta de zi cu zi, te agăți de gândurile și punctele tale de vedere inițiale în privința acestor chestiuni referitoare la adevăr și nu te schimbi, dacă abordezi aceste chestiuni din perspectiva ta umană, iar principiile și baza pentru modul în care privești aceste lucruri nu au nicio legătură cu adevărul, atunci în mod evident nu ești o persoană care pătrunde în adevărul-realitate, nici care urmărește adevărul. Indiferent despre ce aspect al adevărului avem părtășie, toate subiectele implicate se referă la corectarea și îndreptarea gândurilor, punctelor de vedere, noțiunilor și închipuirilor greșite pe care le au oamenii în diverse chestiuni, astfel încât să poată avea gânduri și puncte de vedere corecte privind diversele chestiuni cu care intră în contact în viața cotidiană și să poată privi aceste lucruri care se întâmplă în viața reală din perspectivele și punctele de vedere corecte, apoi să folosească adevărul drept criteriul lor pentru a le rezolva și gestiona. Ascultarea predicilor nu are legătură cu înzestrarea cu doctrine sau cunoștințe, cu lărgirea orizontului cuiva sau dobândirea de informații – are legătură cu înțelegerea adevărului. Scopul înțelegerii adevărului nu este de a îmbogăți gândurile sau spiritul cuiva sau de a îmbogăți umanitatea cuiva, ci de a le permite oamenilor să nu se desprindă de viața reală în timp ce merg pe calea credinței în Dumnezeu și, oricând întâmpină diverse lucruri în viața de zi cu zi, de a privi oamenii și lucrurile, de a se comporta și acționa având cuvintele lui Dumnezeu drept bază și adevărul drept criteriu. Dacă asculți predici de atât de mulți ani și ai făcut progrese în domeniul doctrinei și al cunoștințelor și te simți îmbogățit spiritual, iar gândurile tale au devenit mai elevate, dar când întâmpini multe lucruri în viața de zi cu zi, tot nu le poți privi din perspectiva corectă, nici nu poți practica în mod perseverent, privind oamenii și lucrurile, comportându-te și acționând potrivit adevărurilor-principii, atunci, în mod clar, nu urmărești adevărul, nici nu pătrunzi în adevărul-realitate. Și mai grav, nu ai ajuns încă în punctul de a te supune adevărului, de a te supune lui Dumnezeu sau de a te teme de El. Desigur, se poate confirma foarte clar că nu ai pornit pe calea mântuirii. Nu este așa? (Ba da.)

Pe baza staturii voastre reale și a circumstanțelor din acest moment, în ce aspecte simțiți că ați pătruns în adevărul-realitate? În ce aspecte aveți speranța mântuirii? În ce domenii trebuie încă să pătrundeți în adevărul-realitate, dar sunteți foarte departe de standardul mântuirii? Puteți evalua asta? (În situațiile în care antihriștii și oamenii răi tulbură lucrarea bisericii, dăunând intereselor casei lui Dumnezeu, îmi lipsește simțul dreptății și loialitatea autentică față de Dumnezeu. Nu sunt capabil să mă ridic și să apăr interesele casei lui Dumnezeu și nu am o mărturie în aceste chestiuni cruciale. În această privință, sunt în mod clar foarte departe de standardul mântuirii.) Aceasta e o problemă reală. Haideți să o discutăm mai detaliat. Pe lângă recunoașterea staturii voastre în ceea ce privește deslușirea și respingerea antihriștilor, în alte privințe, ce lucruri întâlnite în viața ta cotidiană te fac să simți că nu ai pătruns în realitate, că nu poți să practici conform adevărurilor-principii și că, deși înțelegi doctrine, tot îți lipsește claritatea ceea ce privește adevărul, nu ai o cale clară și nu știi cum să te pui în acord cu voia lui Dumnezeu sau cum să respecți principiile? (După ce mi-am îndeplinit datoria atât de mulți ani, credeam că pot să-mi părăsesc familia, să-mi abandonez cariera și să renunț într-o oarecare măsură la emoțiile față de părinții și rudele mele. Totuși, am întâlnit ocazional anumite situații în viața reală care m-au făcut să-mi dau seama că încă am emoții în sufletul meu și că vreau să fiu alături de părinții mei, având grijă de ei și îndeplinindu-mi obligațiile filiale. Dacă nu sunt capabilă să fac asta, simt că le rămân datoare. Ascultând părtășia recentă a lui Dumnezeu despre faptul că părinții nu sunt creditorii noștri, am realizat că nu înțeleg acest aspect al adevărului și că nu m-am supus adevărului sau lui Dumnezeu.) Cine ar dori să continue? Nu vă confruntați cu dificultăți în viața voastră de zi cu zi? Sau trăiți într-un vid și nu întâmpinați niciodată nicio problemă? Vă confruntați cu dificultăți când vă îndepliniți îndatoririle? Sunteți vreodată superficiali? (Da.) Vă complăceți vreodată în comoditate și confort trupesc? Munciți pentru faimă și statut? Sunteți adesea îngrijorați sau neliniștiți în legătură cu perspectivele și alternativele voastre? (Da.) Atunci cum vă ocupați de aceste situații când vă confruntați cu ele? Sunteți capabili să folosiți adevărul pentru a le rezolva? Vă agățați de un plan de rezervă când sunteți promovați și vă faceți griji în legătură cu perspectivele și destinația voastră, Îl înțelegeți greșit și Îl învinovățiți pe Dumnezeu sau vă mândriți cu toate calificările voastre când sunteți eliberați din funcție – aveți aceste probleme? (Da.) Cum gestionați și rezolvați aceste situații când le întâmpinați? Îți urmezi dorințele egoiste sau poți să susții adevărurile-principii, să te lepezi de trup și de firea ta coruptă pentru a practica adevărul? (Dumnezeule, oricând întâmpin aceste situații, înțeleg doctrinar că nu ar trebui să acționez conform preferințelor trupului sau firii mele corupte. Uneori mă apasă conștiința, mă simt copleșit de reproșuri și fac unele schimbări în comportamentul meu. Dar asta nu se întâmplă pentru că punctele mele de vedere privind aceste chestiuni s-au schimbat sau pentru că sunt în stare să practic adevărul. Uneori, dacă dorințele mele egoiste sunt relativ puternice și simt că această dificultate e prea mare, chiar dacă am o explozie de energie, tot nu pot practica. În acel punct, îmi urmez firea coruptă și nu rămâne nici măcar comportamentul exterior bun.) Ce fel de situație este aceasta? Până la urmă, practici adevărul și mărturisești ferm sau dai greș? (Dau greș.) Reflectezi după aceea și ai remușcări? Poți face îmbunătățiri când te confrunți din nou cu situații similare? (După ce dau greș, mă simt puțin neliniștit în conștiința mea și, când mănânc și beau cuvintele lui Dumnezeu, le pot raporta la persoana mea, dar data viitoare când mă confrunt cu aceste situații, aceeași fire coruptă iese în continuare la iveală. Sunt relativ puține progrese în această privință.) Nu se află cei mai mulți oameni în această stare? Cum priviți această chestiune? Oricând întâlnesc situații similare, prin modurile în care le gestionează oamenii, exceptând îmbunătățirea comportamentului datorită efectului conștiinței lor sau faptul că, în funcție de situațiile și stările lor din acel moment și de diferitele lor stări de dispoziție, comportamentul lor este uneori relativ nobil și uneori relativ josnic – exceptând aceste lucruri, practica lor nu are nicio legătură cu adevărul. Care e problema aici? Reprezintă ea statura unei persoane? Ce tip de statură este? Este vorba de o statură mică sau de slăbiciune, o deficiență în umanitatea lor sau o manifestare a nepracticării adevărului? Ce este? (O statură mică.) Când cineva are o statură mică, nu poate practica adevărul și, întrucât nu poate practica adevărul, statura sa este mică. Cât de mică este? Înseamnă că încă nu ai dobândit adevărul în această privință. Ce înseamnă faptul că nu ai dobândit încă adevărul? Înseamnă că nu au devenit încă viața ta cuvintele lui Dumnezeu; acestea încă sunt un fel de text, o doctrină sau un argument pentru tine. Nu ți s-au întipărit încă în minte sau nu au devenit viața ta. În consecință, aceste așa-numite adevăruri pe care le înțelegi sunt doar un tip de doctrină sau slogan. De ce spun asta? Pentru că nu poți transforma această doctrină în realitatea ta. Când întâmpini lucruri în viața de zi cu zi, nu le abordezi conform adevărului; continui să le abordezi conform firii corupte a Satanei și sub influența conștiinței. Așa că, în mod evident, în cel mai bun caz, nu deții adevărul în această chestiune și nu ai obținut viața. Faptul că nu ai obținut viața înseamnă că nu ai viață; faptul că nu ai viață înseamnă, în această chestiune, că nu ai fost deloc mântuit și încă trăiești sub puterea Satanei. Indiferent dacă ceea ce practici sub influența conștiinței este un comportament bun sau un tip de manifestare, asta nu reprezintă viața; este doar o manifestare a umanității normale. Dacă la această manifestare se adaugă influența conștiinței, este cel mult un tip de comportament bun. Dacă factorul principal nu este conștiința, ci firea coruptă a cuiva, atunci acest comportament nu poate fi considerat bun; este firea coruptă dezvăluită. Așadar, în ce chestiuni ați transformat deja adevărul în realitate și ați obținut viața? În ce chestiuni nu ați dobândit încă adevărul, nu l-ați transformat în viața voastră și nu ați făcut încă din el realitatea voastră? Cu alte cuvinte, în ce chestiuni trăiești cuvintele lui Dumnezeu, considerându-le criteriile tale și în ce chestiuni nu ai procedat încă astfel? Calculează câte există. Dacă le-ai calculat pe toate, dar, din păcate, nu există nici măcar o chestiune în care ai acționat sau ai trăit pe baza cuvintelor lui Dumnezeu, ci ai acționat în schimb conform impulsivității, noțiunilor, preferințelor sau dorințelor tale trupești, ori firii tale corupte, atunci care va fi rezultatul final? Rezultatul va fi rău, nu-i așa? (Da.) Până în ziua de azi, ați ascultat predici mulți ani, lepădându-vă de familia voastră, abandonându-vă cariera, suferind greutăți și plătind prețul. Dacă acesta este rezultatul, e un motiv de fericire și sărbătoare sau un motiv de tristețe și îngrijorare? (De tristețe și îngrijorare.) O persoană care nu transformă adevărul în realitate, care nu consideră cuvintele lui Dumnezeu drept viața sa, ce fel de persoană este? Nu este o persoană care trăiește pe deplin sub controlul firii corupte a Satanei, care nu poate vedea speranța mântuirii? (Ba da.) V-ați gândit vreodată la aceste întrebări când citiți în mod obișnuit cuvintele lui Dumnezeu și vă examinați pe voi înșivă? Majoritatea oamenilor nu s-au gândit, nu-i așa? Cei mai mulți doar își spun în sinea lor: „Am început să cred în Dumnezeu la șaptesprezece ani, iar acum am patruzeci și șapte. Cred în Dumnezeu de atât de mulți ani și am fost urmărit de mai multe ori, dar El m-a protejat și m-a ajutat să scap. Am trăit în peșteri și în colibe de paie, am îndurat zile și nopți fără mâncare și am rezistat atât de multe ore fără somn. Am îndurat atât de multă suferință și am fugit foarte mulți kilometri, totul ca să-mi îndeplinesc datoria, să-mi fac treaba și să-mi îndeplinesc misiunea. Speranța mea de mântuire e atât de mare, am început deja să merg pe calea mântuirii. Sunt atât de norocos! Cu adevărat, Slavă Ție, Dumnezeule! Acesta e harul Său! Nu eram bun de nimic în ochii lumii laice, nimeni nu dădea doi bani pe mine și nu m-am considerat niciodată special, dar, deoarece Dumnezeu m-a înălțat, m-a ridicat – pe nevoiașul de mine – din mormanul de gunoi, am fost pus pe calea mântuirii, oferindu-mi onoarea de a-mi îndeplini datoria în casa Lui. El m-a înălțat și mă iubește! Acum înțeleg atât de mult adevăr și lucrez de atât de mulți ani. E un lucru cert că-mi voi primi recompensa în viitor. Cine ar putea să mă priveze de ea?” Dacă acestea ar fi singurele lucruri la care v-ați putea gândi când vă examinați, nu ar fi problematic? (Ba da.) Spuneți-Mi, credeți în Dumnezeu de atâția ani, ați suferit atât de mult, ați călătorit foarte departe și ați făcut atât de multă lucrare. De ce, după o credință atât de îndelungată, unii oameni au fost mutați acum în Grupul B? De ce mulți conducători și lucrători trebuie acum să înapoieze ofrandele și să poarte povara datoriilor? Ce se întâmplă? Nu au fost deja mântuiți? Nu dețin deja adevărul și nu au obținut viața? Unii oameni s-au considerat stâlpii și pietrele de temelie ale casei lui Dumnezeu, s-au crezut talente rare aici. Cum stau lucrurile acum? Dacă atât de mulți ani de suferință și de plătit un preț i-ar fi determinat să primească viața și să dețină adevărul-realitate, să se supună cuvintelor lui Dumnezeu, să aibă frică adevărată față de El și să-și îndeplinească cu loialitate îndatoririle, ar fi fost demiși sau mutați acești oameni în Grupul B? Ar fi fost împovărați cu datorii sau ar fi primit o penalizare însemnată? Ar fi apărut aceste probleme? E de-a dreptul rușinos, nu-i așa? (Da.) V-ați gândit vreodată care este problema? Suferința pe care o poate îndura o persoană sau prețul pe care îl plătește pentru credința sa în Dumnezeu nu este un semn al mântuirii sale sau al intrării în adevărul-realitate, nici nu este un semn că persoana are viață. Atunci, care este semnul deținerii vieții și adevărului-realitate? În termeni generali, dacă o persoană poate practica adevărul și gestiona chestiunile conform principiilor; mai exact, dacă o persoană privește oamenii și lucrurile, se comportă și acționează având adevărurile-principii, dacă poate acționa conform adevărurilor-principii. În îndeplinirea îndatoririlor tale, dacă poți să te birui pe tine însuți, să înduri suferință și să plătești prețul în tot ceea ce faci, dar, din nefericire, nu ești capabil să obții cel mai important aspect, și anume, nu poți să susții adevărurile-principii; dacă, indiferent ce faci, ții mereu cont de interesele proprii, cauți mereu o cale de scăpare pentru tine, vrei mereu să te protejezi; și dacă nu susții niciodată adevărurile-principii, iar cuvintele lui Dumnezeu către tine sunt o simplă doctrină, atunci nici măcar să nu te întrebi dacă valorezi ceva sau dacă viața ta are sau nu valoare; în cel mai important aspect, nu ai viață. O persoană fără viață este cea mai demnă de milă. Să crezi în Dumnezeu și, totuși, să nu intri în adevărul-realitate, să nu obții viața sunt lucruri care țin de cel mai jalnic tip de persoană și sunt cele mai deplorabile. Nu este așa? (Ba da.) Nu vă cer să fiți capabili să practicați potrivit adevărurilor-principii în orice privință, dar cel puțin în îndeplinirea îndatoririlor tale importante și în chestiunile însemnate din viața ta de zi cu zi, care au legătură cu principiile, ar trebui să fii în stare să acționezi conform adevărurilor-principii. Trebuie cel puțin să atingi acest standard ca să vezi speranța mântuirii în tine. Dar, deocamdată, nu v-ați ridicat nici la nivelul celei mai importante cerințe, nu ați îndeplinit nimic din ea. Aceasta este o problemă foarte deplorabilă și profund îngrijorătoare.

În primii trei ani de credință în Dumnezeu, oamenii sunt fericiți și plini de veselie. Se gândesc în fiecare zi la primirea binecuvântărilor și la obținerea unei destinații minunate. Consideră că bunele comportamente exterioare, de exemplu, să sufere pentru Dumnezeu, să alerge de colo până colo și să-i ajute pe alții mai mult, să facă mai multe fapte bune și să ofere mai mulți bani, sunt lucruri pe care credincioșii în Dumnezeu ar trebui să le facă. După ce cred în Dumnezeu timp de trei până la cinci ani, deși înțeleg unele doctrine, oamenii tot cred în El conform propriilor noțiuni și închipuiri. Ei trăiesc pe baza bunelor comportamente, a conștiinței lor și a bunei umanități, în loc să trăiască în conformitate cu adevărurile-principii sau să transforme cuvintele lui Dumnezeu în viața lor și în criteriul după care privesc oamenii și lucrurile și după care se comportă și acționează. Ce cale urmează astfel de oameni? Nu este calea pe care a urmat-o Pavel? (Ba da.) Nu vă aflați în prezent în această stare? Dacă vă aflați mai tot timpul în această stare, este atunci util să ascultați atât de multe predici? Indiferent de tipul de predici pe care îl asculți, nu asculți pentru a înțelege adevărul sau a privi oamenii și lucrurile și a te comporta și acționa pe baza adevărurilor-principii în viața ta de zi cu zi, în schimb asculți de dragul de a-ți îmbogăți lumea spirituală și experiențele umane. În acest caz, nu e nevoie să le asculți, nu-i așa? Unii spun: „Nu merge să nu ascult predici. Dacă nu ascult predici, îmi lipsește entuziasmul în credința mea în Dumnezeu și nu am entuziasm sau motivație când vine vorba să-mi îndeplinesc datoria. Dacă ascult din când în când predici, am puțin entuziasm în credința mea, mă simt puțin mai împlinit și mai bogat, iar apoi, când întâmpin vreo dificultate sau negativitate în datoria mea, am puțină motivație și nu devin negativist în cea mai mare parte a timpului.” Ascultarea predicilor are menirea de a obține acest efect? Majoritatea oamenilor care au ascultat predici de-a lungul anilor nu părăsesc biserica, oricum ar fi tratați, disciplinați sau certați. Obținerea acestui efect are o legătură sigură cu ascultarea predicilor, dar ceea ce vreau să văd nu e doar faptul că flacăra pâlpâitoare din inima voastră se reaprinde după ce ascultați fiecare predică. Nu e vorba doar despre asta. Simplul entuziasm este inutil. Entuziasmul nu ar trebui folosit pentru a face rău sau a încălca adevărurile-principii. Entuziasmul are rolul să te facă să urmărești adevărul având într-o măsură mai mare un țel și o direcție – ar trebui să tinzi către adevărurile-principii și să le practici. Așadar, poate ascultarea predicilor să obțină acest efect? După fiecare predică, e ca și cum ar exista o flacără în inima ta, ca și cum te-ai fi încărcat cu electricitate sau ți s-ar fi insuflat aer. Te simți din nou încărcat cu entuziasm, știi spre ce domeniu ar trebui să te îndrepți în continuare, fără să fii vreodată delăsător sau negativist și fiind arareori slab. Totuși, aceste manifestări nu sunt condiții pentru dobândirea mântuirii. Există mai multe condiții pentru dobândirea ei: mai întâi, trebuie să fii dispus să citești cuvintele lui Dumnezeu și să asculți predici; apoi, iar aceasta e și cea mai importantă condiție, indiferent ce probleme mari sau mici întâmpini în viața ta de zi cu zi, mai ales probleme referitoare la îndeplinirea datoriei tale și la lucrarea majoră a casei lui Dumnezeu, trebuie să fii capabil să cauți adevărurile-principii, în loc să acționezi pe baza ideilor proprii, făcând orice dorești sau fiind arbitrar și nechibzuit. Scopul pentru care am părtășie neobosit cu voi despre adevăr și pentru care explic principiile diverselor chestiuni, precum aceasta, nu este să vă determin să faceți imposibilul, să vă împing dincolo de capacitățile voastre sau să vă determin, pur și simplu, să fiți entuziasmați. În schimb, este să vă fac să înțelegeți mai exact voia lui Dumnezeu, să înțelegeți principiile și baza pentru a face diverse lucruri, precum și modul în care ar trebui să se poarte oamenii pentru a se îngriji de voia lui Dumnezeu, fără să acționeze pe baza firilor, gândurilor și punctelor lor de vedere corupte sau a cunoștințelor lor când se confruntă cu probleme, ci înlocuind aceste lucruri cu adevărurile-principii. Acesta este unul dintre modurile principale în care Dumnezeu îi mântuiește pe oameni. Scopul este să poți lua cuvintele lui Dumnezeu drept baza și principiile tale în tot ceea ce întâmpini, iar cuvintele Sale să stăpânească în orice chestiune. Altfel spus, scopul este să fii capabil să gestionezi și să rezolvi fiecare problemă pe baza cuvintelor lui Dumnezeu, în loc să te bazezi pe intelectul și preferințele umane sau să le abordezi conform gusturilor, ambițiilor și dorințelor omenești. Prin această modalitate de predicare și părtășie despre adevăr, cuvintele lui Dumnezeu și adevărul se întipăresc în mintea oamenilor, îngăduindu-le să trăiască având adevărul drept realitatea lor. Acesta e semnul mântuirii. Indiferent cu ce lucruri vă confruntați, ar trebui să depuneți mai mult efort pentru adevărurile-principii și cuvintele lui Dumnezeu. Acesta e tipul de persoană care urmărește mântuirea și e înțeleaptă. Cei care depun mereu eforturi pentru comportamentele exterioare, formalități, doctrine și sloganuri sunt oameni nesăbuiți și nu sunt cei care urmăresc mântuirea. Nu v-ați gândit niciodată sau v-ați gândit rareori la astfel de lucruri până acum, prin urmare, când vine vorba de aceste aspecte ale practicării adevărurilor-principii, mintea voastră este practic goală. Nu credeți că acest aspect e important, așa încât, de fiecare dată când înfruntați situații care implică adevărurile-principii, mai ales când vine vorba de anumite situații însemnate, când vă confruntați cu antihriști sau oameni răi care tulbură și perturbă lucrarea bisericii, sunteți mereu foarte pasivi. Nu știți cum să gestionați aceste chestiuni și le abordați pe baza motivelor și sentimentelor voastre egoiste. Nu sunteți în stare să vă ridicați pentru a apăra lucrarea bisericii și, în cele din urmă, sfârșiți mereu prin a eșua și prin a încheia chestiunea cu nepăsare și în pripă. Dacă aceste chestiuni nu sunt investigate, vei reuși să o scoți cumva la capăt. Dacă au loc investigații pentru a afla cine e responsabil, s-ar putea să fii înlăturat din funcție sau să ți se încredințeze altă datorie; sau, mai rău, s-ar putea să fii trimis în Grupul B, iar unii oameni ar putea fi chiar îndepărtați. Sunt aceste finaluri cele pe care doriți să le vedeți? (Nu.) Dacă, într-o zi, chiar veți fi înlăturați din funcție sau veți fi opriți din a vă face datoria ori, într-un caz mai grav, dacă veți fi trimiși într-o biserică obișnuită sau în Grupul B, veți reflecta asupra voastră? „Oare am crezut în Dumnezeu doar ca să ajung aici? Am renunțat la slujba, perspectivele și familia mea și am sacrificat atât de multe doar ca să fiu aruncat în Grupul B sau să fiu îndepărtat? Am crezut în Dumnezeu ca să mă opun Lui? Cu siguranță n-ar trebui să fie acesta scopul credinței mele în Dumnezeu, nu-i așa? Atunci pentru ce cred în Dumnezeu? N-ar trebui să cuget la asta? Lăsând deoparte credința în Dumnezeu pentru a mă îngriji de voia Lui, deocamdată, ar trebui cel puțin să obțin viața și să pătrund în adevărul-realitate. Ar trebui cel puțin să fiu capabil să-mi dau seama care aspect al cuvintelor lui Dumnezeu și al adevărului a devenit viața mea. Ar trebui să mă pot baza pe adevăr ca să trăiesc și să triumf asupra Satanei și asupra firilor mele corupte și ar trebui să mă pot lepăda de propriul trup și să renunț la noțiunile mele. Când se abat lucruri asupra mea, ar trebui să susțin necondiționat adevărurile-principii. N-ar trebui să acționez conform firilor mele corupte, ci să acționez fără piedici și în mod natural potrivit cuvintelor lui Dumnezeu, fără vreo dificultate sau vreun obstacol. Ar trebui să simt profund că adevărul și cuvintele lui Dumnezeu s-au întipărit deja în mintea mea, au devenit viața mea și o parte din umanitatea mea. Acesta este un lucru plăcut și e ceva ce merită sărbătorit.” Vă simțiți în mod obișnuit așa? Când cântăriți suferința pe care ați îndurat-o și prețul pe care l-ați plătit în credința voastră în Dumnezeu de-a lungul anilor, vă simțiți minunat în inima voastră, simțiți că există speranță pentru mântuirea voastră și că ați gustat dulceața înțelegerii adevărului și sacrificiului pentru Dumnezeu. Ați simțit sau experimentat astfel de lucruri? Dacă nu, ce ar trebui să faceți? (Să începem să urmărim adevărul în mod serios de acum înainte.) Să începeți să-l urmăriți în mod serios de acum înainte – dar cum ar trebui să-l urmăriți? Trebuie să reflectați la aspectele în care vă răzvrătiți adesea împotriva lui Dumnezeu. El ți-a rânduit fără încetare circumstanțe, ca să-ți dea o lecție, să te schimbe prin aceste chestiuni, să-I asimilezi cuvintele, să te facă să pătrunzi într-un aspect al adevărului-realitate și să te împiedice să trăiești după firea coruptă a Satanei în chestiunile respective, trăind în schimb conform cuvintelor lui Dumnezeu, astfel încât cuvintele Sale să se întipărească în mintea ta și să devină viața ta. Dar tu te răzvrătești deseori împotriva lui Dumnezeu în aceste chestiuni, nu te supui Lui și nici nu accepți adevărul, nu-I consideri cuvintele drept principii pe care ar trebui să le urmezi și nu trăiești cuvintele Sale. Acest lucru e dureros pentru Dumnezeu și, în repetate rânduri, îți pierzi ocazia de a fi mântuit. Așadar, cum ar trebui să te schimbi? Începând de azi, în problemele pe care poți să le recunoști prin reflecție și să le simți clar, ar trebui să te supui orchestrării lui Dumnezeu, să-I accepți cuvintele drept adevăr-realitate și drept viață și să schimbi modul în care trăiești. Când întâmpini astfel de situații, ar trebui să te lepezi de trupul tău și de preferințele tale și să acționezi potrivit adevărurilor-principii. Nu e aceasta calea de practicare? (Ba da.) Dacă doar intenționezi să urmărești cu sinceritate pe viitor, dar nu ai o cale concretă de practicare, nu e deloc bine. Dacă ai această cale concretă de practicare și ești dispus să te lepezi de trupul tău și să o iei de la capăt în acest mod, atunci încă există speranță pentru tine. Dacă nu ești dispus să practici astfel și, în schimb, te agăți de aceleași căi vechi, nerenunțând la vechile idei și trăind după firile tale corupte, atunci nu mai avem nimic altceva de spus. Dacă te mulțumești să fii doar un făcător de servicii, ce altceva mai e de spus? Chestiunea mântuirii n-are nicio legătură cu tine și nu ești interesat de ea, prin urmare, nu mai avem ce discuta. Dacă ești într-adevăr dispus să urmărești adevărul și mântuirea, primul pas este să începi prin a te elibera de firile tale corupte, de gândurile, noțiunile și acțiunile tale greșite. Acceptă mediile pe care ți le-a rânduit Dumnezeu în viața ta de zi cu zi, îmbrățișează examinarea atentă, testarea, mustrarea și judecata Lui, străduiește-te să practici treptat conform adevărurilor-principii când se abat diverse lucruri asupra ta și transformă progresiv cuvintele lui Dumnezeu în principiile și criteriul pe baza cărora te comporți și acționezi în viața ta de zi cu zi și fă-le viața ta. Asta ar trebui să se manifeste în cineva care urmărește adevărul și mântuirea. Pare ușor, etapele sunt simple și explicația nu e îndelungată, dar punerea ei în practică nu este atât de simplă, deoarece există prea multe lucruri corupte în oameni: meschinăria, micile lor uneltiri, egoismul și josnicia, firile lor corupte și tot soiul de șiretlicuri. Pe deasupra, unii oameni au cunoștințe, au învățat câteva filosofii de viață și tactici de manipulare în societate și au unele neajunsuri și defecte în ceea ce privește umanitatea lor. De exemplu, unii sunt lacomi și leneși, alții sunt mieroși, unii au o natură de-a dreptul mârșavă, alții sunt orgolioși sau pripiți și impulsivi în acțiunile lor, pe lângă multe alte defecte. Sunt multe deficiențe și probleme pe care oamenii trebuie să le depășească în ceea ce privește umanitatea lor. Cu toate acestea, dacă dorești să obții mântuirea, dacă dorești să practici și să experimentezi cuvintele lui Dumnezeu și să dobândești adevărul și viața, trebuie să citești mai mult cuvintele Lui, să capeți o înțelegere a adevărului, să fii capabil să practici și să te supui cuvintelor Sale și să începi prin a practica adevărul și a susține adevărurile-principii. Acestea sunt doar câteva propoziții simple, dar oamenii nu știu cum să le practice sau să le experimenteze. Indiferent de calibrul sau educația ta, de vârsta sau de anii tăi de credință, în orice caz, dacă te afli pe calea cea dreaptă a practicării adevărului, având țelurile și direcția corectă, și dacă ceea ce urmărești și pentru ce te străduiești este doar în scopul practicării adevărului, ce vei dobândi în cele din urmă vor fi fără îndoială adevărul-realitate și cuvintele lui Dumnezeu transformate în viața ta. Stabilește-ți mai întâi obiectivul, apoi practică treptat în conformitate cu această cale și, în cele din urmă, vei dobândi cu siguranță ceva. Credeți asta? (Da.)

Subiectul părtășiei noastre din această etapă este renunțarea la preocupările, idealurile și dorințele oamenilor. La ultima noastră întrunire, am avut părtășie despre renunțarea la anumite poveri care provin din familia noastră. Referitor la poverile care provin din familia noastră, am avut părtășie mai întâi despre așteptările pe care le nutresc părinții, apoi despre așteptările părinților de la urmașii lor. Toate acestea sunt lucruri la care oamenii ar trebui să renunțe pe parcursul urmăririi adevărului, nu-i așa? (Da.) Referitor la renunțarea la preocupările, idealurile și dorințele oamenilor, am enumerat patru categorii în total. Prima categorie cuprinde interesele și hobbyurile, a doua este căsătoria, iar a treia este familia – am avut deja părtășie despre acestea trei. Care este ultima categorie rămasă? (Cariera.) A patra categorie este cariera; ar trebui să avem părtășie despre aceasta. V-ați gândit vreunul dintre voi la acest subiect până acum? Dacă da, puteți vorbi primii despre el. (Obișnuiam să cred că succesul sau eșecul cuiva în carieră reflectă succesul sau eșecul său ca persoană. Credeam că, dacă cineva nu este dedicat carierei sale sau dacă și-o ratează, înseamnă că a dat greș ca persoană.) Acum, când vine vorba despre problema renunțării la carieră, la ce ar trebui să renunțăm? (Oamenii ar trebui să renunțe la ambițiile și dorințele privind carierele lor.) Acesta e un mod de a vedea lucrurile. La ce lucruri vă puteți gândi să renunțați când vine vorba de „cariere” în cadrul renunțării la preocupările, idealurile și dorințele voastre? N-ar trebui să rezolvați diversele probleme pe care vi le provoacă o carieră pe parcursul urmăririi adevărului? (În trecut, când trăiam în lumea laică, obișnuiam să cred că trebuia să am succes în cariera mea, că trebuia să obțin recunoaștere. Ca urmare, mi-am urmărit cu disperare cariera, dorind să mă disting. Chiar și după ce am ajuns să cred în Dumnezeu, tot doream să mă fac remarcat în casa Lui, să fiu privit cu admirație de alții. Această problemă a devenit un obstacol însemnat în calea intrării mele în viață.) Ceea ce înțelegeți prin „carieră” este, în esență, o preocupare individuală, dar are și legătură cu calea pe care merge cineva. Prin urmare, în părtășia noastră despre „cariere” din cadrul subiectului despre renunțarea la preocupările, idealurile și dorințele noastre, nu voi menționa deocamdată niciun conținut legat de preocupările oamenilor. Vom discuta în principal despre sensul literal al termenului „carieră”. La ce se referă „cariera”? Este serviciul sau munca pe care o prestează oamenii pentru a-și întreține familiile în timp ce trăiesc în lume. Acest subiect face parte din categoria „cariere” din cadrul subiectului despre renunțarea la preocupări, idealuri și dorințe, despre care dorim să avem părtășie. Se referă la domeniul și principiile de desfășurare a unei slujbe pentru întreținerea familiei și selectarea unei profesii în societate, în timp ce oamenii cred în Dumnezeu și urmăresc adevărul. În mod firesc, acest subiect va atinge mai mult sau mai puțin o parte din conținutul despre preocupările oamenilor și cerințele lui Dumnezeu privind munca pe care o desfășoară un credincios. Se poate spune și că are legătură cu gândurile și punctele de vedere pe care ar trebui să le aibă un credincios față de diversele slujbe și cariere din lume. Subiectele referitoare la cariere sunt destul de vaste; le vom clasifica în categorii și, astfel, îi vom ajuta pe oameni să înțeleagă ce standarde și cerințe are Dumnezeu pentru carierele urmate de credincioși și cei care urmăresc adevărul, precum și gândurile și punctele de vedere cerute de Dumnezeu de la credincioși și de la cei care urmăresc adevărul atunci când își exercită sau abordează profesiile. Aceasta le va permite oamenilor să renunțe la preocupările și dorințele lor despre cariere care există în noțiunile și năzuințele lor. În același timp, va corecta și punctele de vedere greșite pe care le au oamenii despre profesiile pe care le exercită sau carierele pe care le urmăresc în lume. Vom împărți conținutul despre carierele la care ar trebui să renunțe oamenii în patru aspecte principale: primul aspect pe care trebuie să-l înțeleagă oamenii este să nu se implice în acțiuni de caritate; al doilea aspect este să se mulțumească doar să aibă hrană și îmbrăcăminte; al treilea aspect este să se ferească de diversele forțe sociale; al patrulea este să nu se implice în politică. Vom avea părtășie despre chestiunile legate de renunțarea la cariere pe baza conținutului acestor patru aspecte. Gândiți-vă, conținutul acestor patru aspecte are vreo relevanță pentru lucrurile despre care ați avut părtășie? (Nu.) Despre ce ați avut părtășie? (Despre preocupări personale.) Subiectul părtășiei voastre nu are legătură cu adevărurile-principii, ci doar cu o mică parte din preocupările personale. Aceste patru aspecte despre care avem părtășie implică diverse principii din cadrul subiectului despre cariere. Dacă oamenii înțeleg aceste diverse principii, le va fi ușor să renunțe la ce trebuie să renunțe în privința carierelor pe parcursul urmăririi adevărului. Le va fi ușor să renunțe la aceste lucruri deoarece înțeleg aceste aspecte ale adevărului. Dacă nu înțelegi însă aceste adevăruri, îți va fi foarte greu să renunți la aceste lucruri. Haideți să avem părtășie pe rând despre aceste patru principii ale renunțării la cariere.

În primul rând, nu vă implicați în acțiuni de caritate. Ce înseamnă să nu vă implicați în acțiuni de caritate? E ușor de înțeles sensul literal al cuvintelor. Aveți cu toții, mai mult sau mai puțin, o idee despre caritate, nu-i așa? De exemplu, orfelinatele, adăposturile și atâtea alte organizații caritabile din societate – toate acestea sunt organizații și denumiri legate de activitățile caritabile. Așadar, când vine vorba de carierele pe care le urmează oamenii, prima cerință a lui Dumnezeu este să nu se implice în acțiuni de caritate. Ce înseamnă asta? Înseamnă că oamenii nu ar trebui să facă lucruri caritabile sau să se implice într-un domeniu asociat carității. Nu e ușor de înțeles? Fiind o persoană care crede în Dumnezeu, care trăiește într-un corp fizic, are o familie și o viață și care are nevoie de bani ca să se întrețină pe sine și familia sa, trebuie să exerciți o profesie. Indiferent ce tip de profesie exerciți, prima cerință a lui Dumnezeu de la oameni este să nu se implice în acțiuni de caritate. Nu ar trebui să faci acte de caritate deoarece crezi în Dumnezeu sau pentru a-ți câștiga propria existență fizică. Acea lucrare nu este ocupația în care ar trebui să te implici. Nu este o ocupație pe care ți-a încredințat-o Dumnezeu și, cu siguranță, nu este o datorie încredințată de Dumnezeu. Lucruri precum caritatea nu sunt relevante pentru credincioșii în Dumnezeu sau pentru cei care urmăresc adevărul. Dimpotrivă, se poate spune că, dacă te implici în acte de caritate, Dumnezeu nu le va lăuda. Chiar dacă o faci bine, în mod satisfăcător și dobândești recunoașterea societății și chiar a fraților și surorilor, Dumnezeu nu le va recunoaște sau lăuda. El nu te va lăuda și, în cele din urmă, nu te va binecuvânta, nu va face o excepție îngăduindu-ți să obții mântuirea sau oferindu-ți o destinație minunată fiindcă te-ai ocupat pe vremuri de caritate, fiindcă ai fost pe vremuri un mare filantrop, ai ajutat mulți oameni, ai făcut numeroase fapte bune, ai fost de folos multor oameni sau chiar ai salvat multe vieți. Cu alte cuvinte, implicarea în lucrarea de caritate nu este o condiție necesară pentru mântuire. Atunci ce includ activitățile caritabile? De fapt, într-o măsură mai mare sau mai mică, toți se gândesc la unul sau două lucruri care pot fi considerate cu certitudine un tip de lucrare de caritate. De exemplu, adoptarea câinilor fără stăpân. Deoarece unele țări nu au un control strict al animalelor sau din cauza condițiilor economice precare, deseori sunt câini fără stăpân pe străzi sau în anumite zone. Ce înseamnă „câine fără stăpân”? Înseamnă că unii oameni nu-și permit să-și țină câinii sau nu vor, așa că îi abandonează, ori poate câinii s-au pierdut dintr-un anumit motiv și ajung să stea pe străzi. Ai putea să te gândești: „Cred în Dumnezeu, așa că ar trebui să adopt aceste animale, deoarece este voia Lui să facem fapte bune, e ceva ce aduce slavă numelui lui Dumnezeu și este o responsabilitate pe care credincioșii în Dumnezeu ar trebui să și-o asume. Este o obligație de la care nu ne putem sustrage.” Prin urmare, când vezi câini sau pisici fără stăpân, îi iei acasă și îi adopți, trăind modest ca să le cumperi mâncare. Unii oameni chiar își investesc salariile și banii de cheltuială în scopul acesta, ajung într-un final să adopte tot mai mulți câini și pisici și sunt nevoiți să închirieze o casă. Procedând astfel, banii pentru cheltuielile lor de întreținere devin tot mai insuficienți, iar salariul lor nu le mai acoperă, așa că nu au de ales decât să împrumute bani. Dar, indiferent cât de dificile devin lucrurile, ei simt că este o obligație de la care nu se pot sustrage, o responsabilitate pe care nu o pot refuza și că ar trebui să o considere o faptă bună și să o facă în consecință. Ei consideră că practică adevărul și susțin principiile. Cheltuie o sumă mare de bani, energie și timp adoptând aceste pisici și acești câini fără stăpân, pentru a se implica în lucrarea de caritate și se simt foarte împăcați și împliniți în inimile lor, au o părere foarte bună despre ei, iar unii oameni chiar își spun: „Aceasta înseamnă să Îl slăvesc pe Dumnezeu, adopt creaturi pe care le-a creat El – este o faptă nespus de bună și Dumnezeu o va lăuda cu siguranță.” Sunt corecte aceste gânduri? (Nu sunt corecte.) Dumnezeu nu ți-a încredințat această sarcină. Nu este nici obligația, nici responsabilitatea ta. Dacă întâlnești pisici sau câini fără stăpân și îți plac, este în regulă să adopți unul sau doi. Însă dacă tratezi adoptarea animalelor fără stăpân drept o formă de operă caritabilă, considerând caritatea drept ceva ce un credincios în Dumnezeu ar trebui să facă, atunci te înșeli amarnic. Acesta este un mod eronat de a pricepe și înțelege lucrurile.

Mai sunt și oameni care, crezând în capacitatea lor de supraviețuire, folosesc puținii bani în plus pe care îi iau pentru a-i ajuta pe cei sărmani din jurul lor. Le oferă haine, mâncare, lucruri necesare zilnic și chiar bani, considerând că este un tip de obligație pe care ar trebui să și-o asume. Ba chiar pot să aducă oameni săraci în casele lor, să le împărtășească Evanghelia și să le ofere bani de cheltuială. Acești oameni sărmani acceptă să creadă în Dumnezeu. După aceea, le oferă mâncare și adăpost, crezând că-și îndeplinesc datoria și obligația proprie. De asemenea, există oameni care observă că unii orfani din societate nu au fost încă adoptați. Au puțini bani de cheltuială în plus, așa că merg și-i ajută pe acești orfani, înființând case sociale și orfelinate și adoptând orfanii. După ce-i adoptă, le asigură hrană, adăpost și educație și chiar îi cresc până devin adulți. Nu doar continuă să facă acest lucru, dar îl și transmit generației următoare. Consideră că este o faptă incredibil de bună, ceva ce trebuie binecuvântat și o acțiune demnă de a fi lăudată de Dumnezeu. Chiar și în perioadele de răspândire a Evangheliei, unii văd potențiali destinatari ai Evangheliei din medii sărace, care au convingeri religioase, și se simt obligați să-i ajute și să le dea de pomană. Dar răspândirea Evangheliei e răspândirea Evangheliei, nu este muncă de caritate sau acordare de ajutor. Scopul predicării Evangheliei este de a-i aduce pe cei care pot să înțeleagă cuvintele lui Dumnezeu și să accepte adevărul, și anume pe oile lui Dumnezeu, în casa Lui, în prezența Lui, dându-le o șansă la mântuire. Nu are legătură cu ajutorarea oamenilor săraci, ca aceștia să aibă ce mânca și ce îmbrăca, să aibă viața unei persoane normale și să nu moară de foame. Prin urmare, din orice perspectivă și în orice privință, fie că este vorba de ajutorarea animalelor sau de sprijinirea săracilor ori a celor care nu-și pot satisface nevoile de bază, această chestiune a implicării în acțiuni de caritate nu este ceea ce Dumnezeu cere în cadrul datoriei, responsabilității sau obligației pe care ar trebui să o îndeplinească o persoană. Nu are legătură cu credința oamenilor în Dumnezeu și cu practicarea adevărului. Dacă oamenii au o inimă bună și sunt dispuși să facă asta sau dacă întâlnesc ocazional anumiți indivizi care au nevoie de sprijin, pot să ajute dacă sunt capabili. Totuși, nu ar trebui să consideri asta o sarcină încredințată ție de Dumnezeu. Dacă ai posibilitatea și condițiile, poți ajuta ocazional, dar te reprezintă doar pe tine personal, nu casa lui Dumnezeu și, în mod sigur, nu cerințele Sale. Desigur, aceste fapte nu înseamnă că ai îndeplinit voia lui Dumnezeu și, cu siguranță, nu înseamnă că practici adevărul. Reprezintă, pur și simplu, conduita ta personală. Dacă procedezi astfel ocazional, Dumnezeu nu te va condamna pentru asta, dar nici nu va lăuda acest lucru – asta e tot. Dacă faci din asta o carieră, deschizând aziluri, case sociale, orfelinate, adăposturi de animale sau chiar luând atitudine în vremuri de dezastru și strângând fonduri de la frații și surorile din biserică sau din comunitate pentru a le dona zonelor sau persoanelor calamitate, cât de bine crezi că procedezi? Mai mult, când în anumite zone au loc cutremure, inundații sau alte dezastre naturale sau provocate de om, unii indivizi abordează biserica pentru a cere donații de la frați și surori. Mai rău decât atât, unii chiar folosesc ofrandele pentru a ajuta aceste zone și persoane afectate de dezastre. Ei consideră că aceasta este obligația fiecărui credincios și o obligație pe care biserica, drept organizație a comunității sociale, ar trebui să o îndeplinească. O consideră o cauză dreaptă, nu doar cerând contribuții de la frați și surori, ci și îndemnând biserica să aloce ofrandele pentru a ajuta aceste zone calamitate. Ce părere aveți despre asta? (Este rău.) Este doar rău? Discutați despre natura acestei chestiuni. (Ofrandele sunt destinate răspândirii Evangheliei, pentru a extinde lucrarea evanghelică. Nu sunt destinate sprijinirii în caz de dezastre sau ajutorării celor sărmani.) (Sprijinul în caz de dezastre nu are legătură cu adevărul; acordarea lui nu înseamnă că este practicat adevărul și, cu siguranță, nu este mărturia unei schimbări a firii.) Fiindcă toată lumea trăiește pe aceeași planetă, unii oameni cred că locuitorii de pe Pământ formează o mare familie și, când o parte dintre ei au necazuri, ceilalți ar trebui să facă front comun pentru a oferi sprijin. Ei consideră că ar trebui să depună toate eforturile pentru ca oamenii dintr-o zonă calamitată să simtă căldura semenilor lor și să beneficieze de căldură sufletească și sprijin din partea bisericii. Consideră acest lucru o faptă nespus de bună, care Îl onorează pe Dumnezeu și o șansă minunată de a fi martor pentru El. Când le ceri să nu se abată de la principii în timp ce își îndeplinesc îndatoririle și să-și alinieze practicile cu rânduielile de lucru și cuvintele lui Dumnezeu, unii oameni se simt lipsiți de entuziasm și motivație. Ei nu contemplă aceste lucruri în inima lor. Dar când vine vorba de alocarea ofrandelor pentru a-i ajuta pe oamenii din națiunile sărace sau înapoiate, cumpărându-le echipamente pentru îndeplinirea îndatoririlor și ajutându-i să ducă o viață cu hrană și haine suficiente, devin deosebit de entuziasmați și dornici să se apuce de treabă, dorind să facă din ce în ce mai mult. De ce sunt atât de entuziasmați? Pentru că doresc să devină mari filantropi. Imediat ce este menționat un mare filantrop, încep să se simtă deosebit de nobili. Se simt onorați mai ales să-și sacrifice eforturile de dragul vieților acestor oameni săraci și să-și răspândească propria lumină și căldură sufletească. Sunt extrem de încântați de acest lucru și, în consecință, unii oameni sunt dornici în special să se implice în aceste activități. Dar care este scopul din spatele acestei dorințe remarcabile de a face aceste lucruri? Este cu adevărat de a-L cinsti pe Dumnezeu? Oare Dumnezeu are nevoie de acest tip de cinste? Are El nevoie de acest tip de mărturie? Se poate ca numele Său să sufere vreo umilință dacă nu dai bani sau nu oferi sprijin? Își va pierde Dumnezeu slava? Este posibil ca Dumnezeu să fie slăvit când faci acest lucru? Va fi El mulțumit? Așa stau lucrurile? (Nu.) Atunci ce se întâmplă? De ce sunt acești oameni atât de dornici să facă asta? Oare au intenția de a-și satisface propria vanitate? (Da.) Intenția este de a primi o apreciere de la cei pe care i-au ajutat, de a fi lăudați pentru generozitatea, mărinimia și averea lor. Unii oameni au mereu un spirit eroic: doresc să fie salvatori. De ce nu te salvezi pe tine însuți? Știi ce fel de lucru ești? Dacă ești capabil să-i salvezi pe alții, de ce nu poți să te salvezi pe tine? Dacă ești atât de generos, ce-ar fi să te vinzi pe tine și să le dai banii acelor oameni ca să-i ajuți? De ce să folosești ofrandele? Dacă ești în stare, ar trebui să nu mai mănânci și să nu mai bei sau să mănânci o singură masă pe zi și să folosești banii pe care-i economisești pentru a-i ajuta pe acei oameni, așa încât să mănânce bine și să poarte haine călduroase. De ce folosești greșit ofrandele lui Dumnezeu? Nu înseamnă asta că ești generos pe cheltuiala casei lui Dumnezeu? (Ba da.) Ești generos pe cheltuiala casei lui Dumnezeu, primești titlul de „mare filantrop” de la alții, îți satisfaci propria dorință vanitoasă de a fi necesar altora – nu este o nerușinare? (Ba da.) Întrucât este o acțiune nerușinată, ar trebui sau nu să fie întreprinsă? (Nu ar trebui.) Natura răspândirii Evangheliei de către casa lui Dumnezeu nu este de a face acte de caritate; este de a căuta oi care pot înțelege cuvintele lui Dumnezeu, de a-i aduce pe acești oameni înapoi în prezența Lui, de a accepta mustrarea și judecata Sa și de a primi mântuirea Lui. Este o cooperare cu planul de gestionare al lui Dumnezeu pentru mântuirea omenirii, nu o implicare în acțiuni de caritate, nu oferirea de sprijin sau predicarea Evangheliei oriunde există sărăcie. Aceasta echivalează cu a face muncă de caritate sub pretextul de a răspândi Evanghelia, pentru a asigura că acești oameni sunt bine hrăniți și îmbrăcați, că folosesc tehnologie modernă și se bucură de o viață modernă – pot aceste acțiuni să îi mântuiască pe oameni? Astfel de acțiuni nu pot atinge scopul de a răspândi Evanghelia și a de a mântui oamenii. Răspândirea Evangheliei nu înseamnă implicarea în acțiuni de caritate, ci câștigarea inimilor, aducerea oamenilor înaintea lui Dumnezeu, permițându-le să accepte adevărul și mântuirea Sa – nu are legătură cu a oferi ajutor. Din cauza nevoilor lucrării bisericești, unii oameni își abandonează serviciul și familia, pentru a se concentra în permanență asupra îndatoririlor proprii, iar casa lui Dumnezeu le asigură cheltuielile de trai. Dar acesta nu este un ajutor, nici nu reprezintă o muncă de caritate. Când casa lui Dumnezeu răspândește Evanghelia și întemeiază biserica, nu înființează instituții de binefacere sau adăposturi. Scopul nu este de a utiliza aceste beneficii sau fonduri pentru a-i mitui pe oameni sau pentru a-i lăsa în casa lui Dumnezeu ca să primească mâncare și băutură de pomană. Casa lui Dumnezeu nu tolerează paraziții sau cerșetorii, nu găzduiește vagabonzi sau orfani, nici nu oferă ajutor oamenilor care nu au ce mânca. Dacă cineva nu-și permite să mănânce, înseamnă că e leneș sau incapabil. E vina lui și nu are nicio legătură cu răspândirea Evangheliei de către noi. Răspândim Evanghelia ca să câștigăm oameni, ca să-i câștigăm pe cei care pot să înțeleagă cuvintele lui Dumnezeu și să accepte adevărul, nu pentru a vedea cine e sărac, cine e demn de milă, cine e oprimat sau cine nu are la cine apela, astfel încât să-l putem găzdui sau ajuta. Răspândirea Evangheliei are propriile principii și standarde și există cerințe și standarde privind potențialii destinatari ai Evangheliei. Nu înseamnă să căutăm cerșetori. Prin urmare, dacă privești răspândirea Evangheliei ca pe un efort caritabil, te înșeli. Sau dacă ești de părere că te implici în acțiuni de caritate atunci când îndeplinești această datorie de răspândire a Evangheliei și când te implici în această lucrare, te înșeli și mai mult. Atât această direcție, cât și punctul de plecare sunt inerent greșite. Dacă cineva are un astfel de punct de vedere sau aplică o astfel de direcție în acțiunile sale, ar trebui să-și corecteze și să-și schimbe rapid punctul de vedere. Lui Dumnezeu nu Îi este niciodată milă de săraci sau de cei oprimați din păturile de jos ale societății. Față de cine are Dumnezeu compasiune? Trebuie să fie, cel puțin, cineva care crede în Dumnezeu, cineva care poate accepta adevărul. Dacă nu-L urmezi pe Dumnezeu, te împotrivești Lui și-L hulești, va avea El compasiune față de tine? Acest lucru este imposibil. Prin urmare, oamenii nu ar trebui să creadă în mod greșit: „Dumnezeu este plin de compasiune. Îi este milă de cei oprimați, de cei căzuți în dizgrație, de cei umiliți, de cei care sunt marginalizați și nu au la cine să apeleze în societate. Lui Dumnezeu Îi este milă de toți și îi lasă să intre în casa Lui.” Acest lucru este greșit! Sunt noțiunile și închipuirile tale. Dumnezeu n-a spus sau n-a făcut niciodată astfel de lucruri. Sunt doar dorințele tale deșarte, ideile tale despre bunătatea umană, care nu au legătură cu adevărul. Privește oamenii pe care Dumnezeu i-a ales și i-a adus în casa Lui. Indiferent de clasa socială, I-a fost lui Dumnezeu milă sau a compătimit El pe cineva pentru că nu avea nimic de mâncare și l-a adus în casa Lui? Nu a făcut asta cu absolut nimeni. Dimpotrivă, acei oameni care au fost aleși de Dumnezeu, indiferent de clasa lor socială – chiar dacă erau agricultori – nu s-a întâmplat niciodată să nu aibă ce mânca și nu există niciun cerșetor printre ei. Aceasta este o mărturie a binecuvântărilor lui Dumnezeu. Dacă El te-a ales și ești unul dintre aleșii Săi, nu te va lăsa să ajungi atât de nevoiaș încât să nu-ți permiți să mănânci sau să ajungi în punctul în care trebuie să cerșești mâncare. În schimb, Dumnezeu îți va da îmbrăcăminte și mâncare din belșug. Unii oameni care cred în Dumnezeu au mereu unele concepții greșite. Ce cred ei? „Cei mai mulți dintre credincioșii în Dumnezeu provin din cele mai joase pături ale societății, iar unii pot fi chiar cerșetori.” Așa stau lucrurile? (Nu, nu stau așa.) Există chiar oameni care răspândesc zvonuri potrivit cărora Eu aș fi fost pe vremuri cerșetor. Am spus: „Bine atunci, M-am învestmântat vreodată în pânză de sac și am purtat un toiag? Dacă spui că am fost cerșetor, cum de Eu n-am știut asta?” Despre Mine este vorba, dar nici măcar Eu nu știu; n-are absolut nicio noimă! Când Dumnezeu a spus: „Vulpile au vizuini și păsările cerului au cuiburi, dar Fiul Omului nu are unde să-Și rezeme capul”, ce înseamnă asta? Spune Dumnezeu că a devenit un cerșetor? Spune că nu era sprijinit și n-avea ce mânca? (Nu, nu spune asta.) Nu spune. Atunci ce înseamnă această afirmație? Înseamnă că lumea și omenirea Îl abandonaseră pe Dumnezeu; arată că nu exista niciun loc pentru Dumnezeu, iar El a venit să mântuiască omenirea, însă nu L-au acceptat. Nimeni nu era dispus să-L primească pe Dumnezeu. Această afirmație arată latura urâtă a omenirii corupte și reflectă suferința pe care Dumnezeu întrupat a îndurat-o în lumea umană. Când Dumnezeu a spus asta, unii oameni s-au gândit: „Lui Dumnezeu Îi plac cerșetorii, iar noi ne descurcăm mult mai bine decât ei, așa că avem un statut mai înalt în ochii lui Dumnezeu.” Prin urmare, sunt dispuși să-i ajute pe cerșetori. Aceasta este o înțelegere complet greșită din partea oamenilor, ține de gândurile și punctele lor de vedere greșite. Nu are absolut nicio legătură cu esența lui Dumnezeu, cu firea Lui sau cu iubirea și compasiunea Sa.

Unii oameni spun: „Vorbești despre renunțarea la «carieră» în cadrul subiectului despre renunțarea la preocupările, idealurile și dorințele oamenilor și le spui să nu facă acte de caritate. Dar de ce subliniezi mereu să tratăm bine animalele și să nu le facem rău? Ce înseamnă asta? Câinii și pisicile sunt chiar ținute în casa lui Dumnezeu și oamenii nu au voie să le facă rău.” Spuneți-Mi, e vreo deosebire între asta și a face acțiuni de caritate? Este același lucru? (Nu, nu este.) Ce se întâmplă aici? (A nu face rău diverselor tipuri de animale este o exprimare a umanității normale.) Aceasta e o exprimare a umanității normale. Atunci care ar trebui să fie practica și manifestarea umanității normale? (Întrucât cineva alege să le țină, trebuie să-și îndeplinească responsabilitatea.) Să-și îndeplinească responsabilitatea – există ceva mai exact? (Trebuie să aibă grijă de ele.) Aceasta este o acțiune exactă. Ce principii ar trebui urmate? Aceasta implică adevărul. Dați-Mi voie să explic, iar voi ascultați și vedeți dacă implică adevărul. A avea grijă de creaturile pe care le-a creat Dumnezeu este o exprimare a umanității normale. Mai concret, înseamnă să-ți îndeplinești responsabilitatea față de ele și să ai mare grijă de ele. Întrucât ai ales să le ții, trebuie să-ți îndeplinești responsabilitatea. Animalele de companie trebuie ținute și îngrijite de oameni. Ele se deosebesc de animalele sălbatice, care nu au nevoie să ai grijă de ele. Cel mai mare respect și cea mai mare grijă pe care le-o poți arăta animalelor sălbatice este să eviți să le distrugi intenționat habitatul și să nu le vânezi sau ucizi. Cât privește păsările domestice, vitele sau animalele de companie pe care oamenii le țin în casele lor, întrucât ai ales să le ții, ar trebui să-și îndeplinești responsabilitatea. Cu alte cuvinte, în funcție de situația ta, ține-le puțin companie dacă ai timp, iar dacă ești ocupat, asigură-te măcar că sunt hrănite și îngrijite. În esență, ar trebui să le prețuiești. Ce înseamnă să le prețuiești? Să respecți viața pe care a creat-o Dumnezeu și să ai grijă de creaturile pe care le-a creat El. Prețuiește-le, ai grijă de ele: asta nu înseamnă caritate, înseamnă să le tratezi cum se cuvine. Este acesta un principiu? (Da.) Nu sunt acțiuni de caritate. La ce se referă caritatea? Nu se referă la îndeplinirea unei responsabilități sau la prețuirea vieții. Înseamnă să depășești sfera capacității și energiei tale și să faci din asta o carieră. Nu are nicio legătură cu creșterea animalelor de companie. Dacă cineva nu poate da dovadă nici de puțină dragoste sau responsabilitate față de animalele pe care le ține, ce fel de persoană este? Are umanitate? (Nu are umanitate.) Acestei persoane îi lipsește cel puțin umanitatea. În realitate, câinii și pisicile nu cer foarte multe de la oameni. Indiferent cât de mult le iubești sau dacă îți plac sau nu, ar trebui cel puțin să fii responsabil să ai grijă de ele, ar trebui să le hrănești la timp și să nu le maltratezi – e suficient. În funcție de situația ta economică, ar trebui să le oferi mâncarea sau condițiile de trai pe care ți le permiți. Asta-i tot. Condițiile lor de supraviețuire nu sunt foarte solicitante. Ar trebui, pur și simplu, să te abții de la a le maltrata. Dacă oamenii nu pot da dovadă nici măcar de acest strop de dragoste, asta arată cât de precară este umanitatea lor. La ce se referă maltratarea? Să le lovești și să le cerți fără motiv, să nu le hrănești când au nevoie de mâncare, să nu le plimbi când au nevoie de o plimbare și să nu ai grijă de ele când sunt bolnave. Dacă ești nefericit sau prost dispus, îți verși nervii pe ele lovindu-le sau certându-le. Le tratezi într-un mod inuman. Aceasta este maltratarea. Dacă eviți maltratarea și îți poți îndeplini, pur și simplu, responsabilitatea este suficient. Dacă nu ai nici măcar această fărâmă de compasiune încât să-ți îndeplinești responsabilitatea, nu ar trebui să ții un animal de companie. Ar trebui să-i dai drumul, să găsești o persoană căruia îi place de el și să o lași să-l îngrijească, să-i dai o șansă la viață. Unii oameni care au câini nu sunt capabili nici măcar să se abțină de la a-i maltrata. Țin câini cu unicul scop de a-și vărsa frustrările, folosindu-i ca supapă de eliberare când au o dispoziție proastă sau când sunt supărați și trebuie să se descarce. Nu îndrăznesc să lovească sau să certe altă persoană; se tem de consecințele și repercusiunile pe care vor trebui să le suporte. Se întâmplă să aibă un animal de companie acasă, un câine, așa că-și varsă frustrările pe el pentru că, la urma urmei, acesta nu înțelege și nu va îndrăzni să se opună. Astfel de oameni sunt lipsiți de umanitate. Există și indivizi care țin câini și pisici, dar nu-și pot îndeplini responsabilitățile. Dacă nu-ți place, nu ține un animal de companie. Dar dacă alegi să-l ții, trebuie să-ți îndeplinești responsabilitatea. Animalul are viața lui și nevoi emoționale proprii. Are nevoie de apă când îi este sete și de mâncare când îi este foame. În plus, are nevoie să stea aproape de oameni și să fie mângâiat de ei. Dacă ești într-o dispoziție proastă și spui: „N-am timp să-ți acord atenție, pleacă de aici!”, acesta nu e un tratament bun față de un animal de companie. Există conștiință sau rațiune în acest comportament? (Nu.) Unii oameni spun: „De când nu ți-ai mai spălat câinele și pisica? Sunt atât de murdari!” „Ha! Să-i spăl? Nu știu nici măcar cine o să mă spele pe mine. Când trec zile întregi fără să mă spăl, nimănui nu pare să-i pese!” E un comportament uman sau reflectă vreo sensibilitate umană? (Nu.) Indiferent dacă sunt sau nu într-o dispoziție bună, când o pisică sau un câine se lipește de ei și este afectuos cu ei, îl lovesc pur și simplu cu piciorul, spunând: „Pleacă de aici, pacoste! Ești exact ca un cămătar, aduci mereu necazuri când ești prin preajmă. Vrei doar să mănânci și să bei. N-am chef să mă joc cu tine!” Dacă nu ai nici măcar un strop de compasiune, atunci nu ar trebui să ții animale de companie. Ar trebui să le dai drumul imediat. Acea pisică sau acel câine suferă din cauza ta! Ești prea egoist și nu meriți să ai animale de companie. Oricând ții o pisică sau un câine, mâncarea și apa sa depind de grija ta. Ar trebui să înțelegi acest principiu. De ce concurezi cu animalele? Spui: „Nu am pe nimeni care să-mi facă baie, cine o să mă spele?” Cine o să te spele? Ești om. Ar trebui să te speli singur. Poți să ai grijă de tine, dar pisicile și câinii au nevoie de grija ta pentru că tu îi crești și, din acest motiv, ai obligația să ai grijă de ei. Dacă nu poți îndeplini nici măcar această obligație, atunci nu meriți să le ții. Ce nevoie ai să concurezi cu ele? Ba chiar spui: „Eu am grijă de tine, dar cine are grijă de mine? Când ești supărat, vii la mine să te alin, dar când eu sunt supărat, cine mă alină pe mine?” Nu ești om? Oamenii ar trebui să se controleze și să se adapteze singuri. Pisicile și câinii sunt mult mai simpli: nu se pot controla singuri, așa că au nevoie să fie alinați de oameni. Aceasta este deosebirea dintre modul în care tratezi animalele și actele de caritate. Care este principiul pentru modul în care tratezi animalele? Să prețuiești viața, să respecți viața și să nu le maltratezi. Când interacționezi cu toate lucrurile create de Dumnezeu, respectă legile lor naturale, tratează diversele creaturi pe care le-a creat Dumnezeu în mod corect, în conformitate cu legile pe care le-a stabilit El, păstrează relații adecvate cu toate tipurile de creaturi și nu le distruge sau strica habitatul. Acestea sunt principiile pentru respectarea și prețuirea vieții. Cu toate acestea, principiile pentru respectarea și prețuirea vieții nu se referă la acțiunile de caritate. Acesta este un principiu din rândul legilor universale date de Dumnezeu, pe care ar trebui să-l respecte fiecare ființă creată. Dar urmarea acestui principiu nu este echivalentă cu realizarea acțiunilor de caritate.

Dar unii oameni întreabă: „De ce nu ne lasă Dumnezeu să facem acte de caritate când vine vorba de carieră? Dacă nu ne lasă să facem acte de caritate, ce ar trebui făcut în societate în legătură cu acei oameni sau acele ființe vii care au nevoie de sprijin? Cine le va veni în ajutor?” Are vreo legătură cu tine cine le vine în ajutor? (Nu are nicio legătură cu noi.) Nu faci parte din omenire? Are vreo legătură cu tine? (Nu, nu este misiunea oamenilor.) Exact, nu e misiunea ta și nici nu e ceva încredințat ție de Dumnezeu. Care este misiunea ta? Să îndeplinești datoria unei ființe create, să asculți cuvintele lui Dumnezeu, să te supui lor, să accepți adevărul pentru a dobândi mântuirea, să faci ce-ți spune Dumnezeu să faci și să te ferești de lucrurile pe care Dumnezeu îți spune să nu le faci. Cine se va ocupa de chestiunile legate de caritate? Nu e treaba ta cine se va ocupa de ele. În orice caz, nu ți se cere să te ocupi de ele sau să te îngrijorezi în privința lor. Fie că e vorba de guvern sau de diverse organizații comunitare care se ocupă de caritate, acesta nu e un subiect care să ne îngrijoreze. Pe scurt, cei care cred în Dumnezeu și urmăresc adevărul ar trebui să ia urmarea căii lui Dumnezeu și voia Sa drept criteriile, scopul practicării și direcția lor. E ceva ce oamenii ar trebui să înțeleagă și este un adevăr etern ce nu se va schimba niciodată. Desigur, a face ocazional ceva pentru a-i ajuta pe alții nu înseamnă o carieră; e o acțiune ocazională, iar Dumnezeu nu te învinovățește pentru asta. Unii oameni întreabă: „Dumnezeu nu laudă astfel de lucruri?” Dumnezeu nu le laudă. Dacă i-ai dat odată bani unui cerșetor sau cuiva care nu are bani să ajungă acasă, ori ai ajutat o persoană fără adăpost; dacă ai făcut ocazional așa ceva sau chiar de câteva ori în viața ta, în ochii lui Dumnezeu, laudă El astfel de lucruri? Nu, Dumnezeu nu le laudă. Atunci cum evaluează El aceste acțiuni? Dumnezeu nu le laudă, nici nu le condamnă – nu le evaluează. De ce? Nu au nicio legătură cu urmărirea adevărului. Sunt acțiuni personale, care nu au nicio relevanță privind urmarea căii lui Dumnezeu sau îndeplinirea voii Sale. Dacă ești dispus personal să le faci, dacă faci o faptă bună dintr-un impuls trecător de bunăvoință sau dintr-o mustrare temporară a conștiinței tale, ori dacă faci o faptă bună într-un moment de entuziasm sau dintr-un impuls, indiferent dacă regreți sau nu mai târziu, dacă primești sau nu o recompensă, nu are nicio relevanță în ceea ce privește urmarea căii lui Dumnezeu sau îndeplinirea voii Sale. Dumnezeu nu laudă acest lucru, dar nici nu te condamnă pentru el. Ce înseamnă faptul că Dumnezeu nu-l laudă? Înseamnă că El nu te va cruța de mustrarea și judecata Lui pe parcursul mântuirii tale deoarece ai făcut acest lucru o dată, nici nu va face o excepție și nu-ți va îngădui să fii mântuit pentru că ai făcut câteva fapte bune sau caritabile. Ce înseamnă că Dumnezeu nu te condamnă pentru asta? Înseamnă că aceste fapte bune pe care le-ai făcut nu au nicio legătură cu adevărul, reprezintă doar comportamentul tău bun, nu contravin decretelor administrative ale lui Dumnezeu și nici nu încalcă interesele nimănui. Desigur, nici nu fac de râs numele lui Dumnezeu, cu atât mai puțin să-I slăvească numele. Nu nesocotesc cerințele lui Dumnezeu, nici nu se împotrivesc voii Sale și, cu siguranță, nu implică o răzvrătire împotriva lui Dumnezeu. Prin urmare, Dumnezeu nu te va condamna pentru ele; reprezintă doar un tip de faptă bună personală. Deși astfel de fapte bune pot atrage laude din partea lumii și recunoaștere din partea societății, în ochii lui Dumnezeu, ele nu au nicio legătură cu adevărul. El nu le laudă, nici nu condamnă pe cineva pentru ele, ceea ce înseamnă că aceste acțiuni nu reprezintă mare lucru înaintea lui Dumnezeu. Există însă o posibilitate, și anume dacă salvezi pe cineva și îi oferi ajutor financiar, ori vreo formă de ajutor material sau chiar ajutor emoțional și îi permiți unei persoane rele să-și fructifice eforturile, îngăduindu-i să comită mai multe nelegiuiri și să reprezinte o amenințare pentru societate și omenire, conducând la anumite pierderi, atunci ar fi cu totul altă problemă. În cazul unei acțiuni caritabile obișnuite, punctul de vedere al lui Dumnezeu este că El nici nu o laudă, nici nu o condamnă. Dar faptul că nici nu o laudă, nici nu o condamnă nu înseamnă că Dumnezeu te susține sau te încurajează să te implici în activități de caritate. Oricum, tot există speranța că nu-ți vei investi energia, timpul și banii în chestiuni care nu au nicio legătură cu mântuire sau cu practicarea adevărului și îndeplinirea datoriei tale, întrucât ai lucruri mai importante de făcut. Timpul, energia și viața ta nu sunt menite pentru munca de caritate și nu sunt menite să-ți etaleze caracterul personal și carisma printr-o carieră în domeniul filantropiei. Mai ales în cazul celor care deschid fabrici, se ocupă de școli sau conduc o afacere cu scopul de a asigura nevoile de bază ale oamenilor mai săraci sau de a-i ajuta să-și atingă idealurile, ei fac aceste lucruri pentru a-i ajuta pe cei sărmani. Dacă alegi să-i ajuți pe cei sărmani prin aceste metode, cu siguranță îți va consuma mult timp și multă energie. Vei ajunge să aloci și să folosești o parte însemnată a timpului și energiei din viața ta pentru această cauză și, în consecință, vei avea puțin timp la dispoziție pentru a urmări adevărul; ba chiar s-ar putea să nu ai deloc timp pentru a urmări adevărul și în mod sigur nu vei avea ocazia de a-ți îndeplini datoria. În schimb, îți vei irosi energia cu oameni, evenimente și lucruri care nu au legătură cu adevărul sau lucrarea bisericii. Acesta e un comportament nesăbuit. Acest comportament nesăbuit se reduce la faptul că unii oameni vor mereu să schimbe destinul uman și lumea prin bunele lor intenții și câteva abilități limitate. Ei doresc să schimbe destinul omenesc prin eforturile și bunăvoința lor. Aceasta e o strădanie nesăbuită. Întrucât este o strădanie nesăbuită, nu ți-o asuma. Desigur, premisa pentru a nu ți-o asuma este faptul că ești o persoană care urmărește adevărul, faptul că dorești să urmărești adevărul și mântuirea. Dacă spui: „Nu mă interesează mântuirea, iar urmărirea adevărului nu este importantă pentru mine”, atunci poți să faci ce vrei. Referitor la chestiunea carității, dacă este idealul și preocuparea ta, dacă ești de părere că așa se exprimă valoarea ta, că munca de caritate este singurul lucru care poate exprima valoarea vieții tale, atunci ești liber să continui. Poți folosi orice aptitudini și abilități ai, nimeni nu te împiedică. Premisa despre care avem părtășie aici pentru a nu te implica în acțiuni caritabile este faptul că, întrucât dorești să urmărești adevărul și mântuirea, ar trebui să renunți la idealul și dorința de a face acte de caritate. Nu o urmări ca pe idealul și dorința vieții tale. Nu te implica în acest domeniu la nivel personal și nici casa lui Dumnezeu nu se va implica. Desigur, există o situație în casa lui Dumnezeu, și anume grija față de viața de familie a anumitor frați și surori nevoiași. Aceasta presupune o premisă. Cred că sunteți cu toții conștienți de ea: nu este vorba de caritate, este o rânduială de lucru din interiorul casei lui Dumnezeu referitoare la viețile fraților și surorilor. Nu are legătură cu implicarea în acțiuni de caritate. În casa lui Dumnezeu, pe lângă neimplicarea în acțiuni de caritate, mai există și neimplicarea în niciuna dintre activitățile caritabile ale societății; de exemplu, casa lui Dumnezeu nu construiește școli, nu deschide fabrici și nu conduce afaceri. Dacă cineva deschide fabrici, construiește școli, conduce o afacere sau participă la orice activitate comercială cu scopul de a asigura resurse economice pentru funcționarea normală a lucrării bisericești, toate acestea contravin decretelor administrative ale casei lui Dumnezeu și ar trebui oprite. Deci care este sursa financiară pentru funcționarea lucrării casei lui Dumnezeu? Știți cumva? Aceasta provine din donațiile fraților și surorilor, din ofrandele pentru susținerea funcționării normale a lucrării. Ce implică acest lucru? Banii donați de frați și surori, donațiile lor pentru Dumnezeu, sunt ofrande, și care este rostul unei ofrande? De a proteja funcționarea normală a lucrării bisericii. Firește, există diverse cheltuieli asociate acestei funcționări normale, iar aceste cheltuieli ar trebui gestionate conform principiilor și nu ar trebui să le încalce. Prin urmare, când lucrarea bisericii implică aspecte financiare și unii conducători și lucrători risipesc ofrandele și provoacă pierderi însemnate ale acestor ofrande, casa lui Dumnezeu le va aplica pedepse severe. De ce vor exista pedepse severe? De ce nu scapă nepedepsit niciun individ care risipește ofrandele? (Pentru că ofrandele lui Dumnezeu sunt dăruite de frați și surori lui Dumnezeu și doar El Se poate bucura de acestea. În altă ordine de idei, aceste ofrande sunt menite să mențină funcționarea adecvată a lucrării casei lui Dumnezeu. Dacă liderii sau lucrătorii risipesc ofrandele, lucrarea casei lui Dumnezeu va fi afectată direct și va suferi pierderi. Aceasta tulbură și perturbă lucrarea casei lui Dumnezeu, prin urmare, ea trebuie să aplice pedepse aspre.) Spuneți-Mi, ar trebui casa lui Dumnezeu să aplice pedepse aspre? (Da.) De ce ar trebui să procedeze astfel? De ce trebuie să aplice pedepse aspre? (Risipirea ofrandelor este un comportament al antihriștilor. Atitudinea unei persoane față de ofrande reflectă atitudinea sa față de Dumnezeu. Dacă această persoană poate risipi ofrandele, înseamnă că nu are deloc o inimă cu frică de Dumnezeu.) Ce ați spus este într-adevăr un aspect. Haideți să avem azi puțină părtășie despre motivul pentru care sunt necesare pedepse aspre pentru cei care risipesc ofrandele.

De ce ar trebui pedepsiți aspru cei care risipesc ofrandele? Mai întâi, să vorbim despre sursa ofrandelor. Acestea sunt dăruite de frați și surori. Potrivit învățăturilor biblice, oamenii ar trebui să dea o zecime din veniturile lor, deși firește că numeroși oameni donează mai mult decât doar o zecime în zilele noastre, iar unii indivizi bogați dăruiesc mai mult de o zecime. În plus, în cazul fraților și surorilor nevoiași care dăruiesc o zecime, de unde provin banii lor? Există mulți oameni care îi economisesc trăind modest. De exemplu, la țară și în zonele rurale, unii oameni dăruiesc o zecime din veniturile lor provenite din vânzarea de cereale, alții din vânzarea de ouă de găină și alții din vânzarea de capre și găini. Mulți oameni trăiesc modest pentru a dărui o zecime sau mai mult – de aici provin acești bani. Majoritatea știu că acești bani sunt greu de câștigat. Deci de ce donează frații și surorile? Este o cerință a casei lui Dumnezeu? Se poate spune că, fără să doneze, mântuirea e imposibilă? Vor să respecte învățăturile din Biblie? Sau să sprijine casa lui Dumnezeu în lucrarea ei, crezând că lucrarea casei lui Dumnezeu este importantă și nu poate fi realizată fără fonduri și că, prin urmare, ar trebui să dea mai mult? Este acesta singurul lor motiv? (Nu.) Atunci, de ce donează frații și surorile? Este posibil să fie naivi? Sau au bani de dat? Donează banii în plus sau cei pe care nu au reușit să-i cheltuie? Cui îi sunt oferite aceste donații? (Lui Dumnezeu.) De ce donează oamenii? Uitând de toate celelalte, cel mai simplu motiv pentru care donează mulți oameni este faptul că recunosc lucrarea lui Dumnezeu. El vorbește și lucrează pentru a le oferi cu mărinimie viață și adevăr oamenilor și pentru a-i conduce. Astfel, oamenii ar trebui să ofere o zecime din ceea ce câștigă. Aceasta este ofranda. De-a lungul istoriei, Dumnezeu i-a binecuvântat pe oameni cu mâncare, apă și lucrurile necesare vieții și a pregătit totul pentru ei. Când oamenii se pot bucura de toate acestea, ar trebui să ofere înapoi o zecime din ce le-a dat Dumnezeu la altar, reprezentând o parte pe care oamenii o înapoiază lui Dumnezeu, îngăduindu-I să Se bucure de recolta lor. Acesta e semnul afecțiunii pe care oamenii, ca ființe create, ar trebui să-l aibă și să-l ofere. Mai există și un alt aspect. Unii oameni spun: „Lucrarea lui Dumnezeu e atât de măreață! Eu nu pot face multe de unul singur, așa că voi dărui o ofrandă, partea mea.” Ei își arată astfel sprijinul pentru lucrarea casei lui Dumnezeu și se comportă ca niște susținători. Indiferent de sursa sau cuantumul acestor donații, nu sunt puțini oameni printre aceștia care economisesc banii ducând o viață modestă. Pe scurt, dacă nu ar fi Dumnezeu și lucrarea Sa, dacă ar fi doar biserica și aceste organizații și asociații omenești, donațiile oamenilor n-ar avea nicio valoare sau însemnătate, deoarece fără lucrarea lui Dumnezeu și cuvintele Sale, acestea n-ar avea niciun folos. Dar cu Dumnezeu vorbind și lucrând, cu progresul lucrării Sale de mântuire a omenirii, aceste donații și ofrande devin deosebit de importante. Motivul pentru care sunt deosebit de importante este că acești bani donați sunt folosiți pentru lucrarea bisericii și nu ar trebui delapidați, confiscați, deturnați sau chiar irosiți de cei cu intenții greșite. Nu este așa? (Ba da.) Întrucât sunt foarte importanți, fiecare bănuț ar trebui folosit în domenii esențiale; nimic nu ar trebui risipit sau cheltuit iresponsabil. În consecință, cei care irosesc, deturnează, confiscă sau delapidează donațiile și ofrandele trebuie abordați în mod special și pedepsiți aspru. Întrucât aceste donații și ofrande sunt esențiale pentru lucrarea lui Dumnezeu și ținând cont de scopul pentru care frații și surorile dăruiesc acești bani și aceste ofrande, donațiile ar trebui alocate celor mai importante domenii. Fiecare bănuț ar trebui să fie folosit pe baza principiilor și să obțină rezultate; nu ar trebui irosit și, cu siguranță, nu ar trebui confiscat de oameni răi. Acesta e un aspect. Pe lângă asta, indiferent dacă donația este mare sau mică, ea provine de la frați și surori. Sursa acestor bani nu provine din implicarea bisericii în activități comerciale, deschiderea de afaceri sau administrarea unor fabrici pentru a câștiga profit din societate. Nu provine din dividende obținute din producția unor bunuri, din dividendele sau veniturile bisericii, ci din donațiile oamenilor. În termeni simpli, o donație este ceva dăruit lui Dumnezeu de către frați și surori; banii dăruiți lui Dumnezeu ar trebui să-I aparțină lui Dumnezeu. La ce sunt folosiți banii Lui? Unii spun: „Banii și ofrandele lui Dumnezeu se folosesc pentru desfătarea Lui.” Sunt toți banii pentru desfătarea lui Dumnezeu? De cât de mulți Se poate bucura El? Sunt destul de limitați, nu-i așa? În perioada în care Dumnezeu Se întrupează, hrana, îmbrăcămintea, adăpostul și nevoile Lui, precum și cele trei mese ale Sale pe zi sunt modeste, iar El Se bucură de lucruri limitate. Desigur, e foarte normal. Principala utilizare a donațiilor și ofrandelor de la frați și surori este de a menține funcționarea normală a lucrării bisericii, nu de a satisface dorința anumitor oameni de a cheltui. Ofrandele nu sunt menite să fie cheltuite de oameni, nici folosite de ei. Nu e vorba de faptul că oricine ar gestiona finanțele ar avea prioritate la folosirea acestor bani sau că oricine ar fi conducător ar avea autoritatea specială de a aloca fonduri. Indiferent de persoana care utilizează donațiile, acestea ar trebui folosite în conformitate cu principiile stabilite de casa lui Dumnezeu. Acesta este principiul. Așadar, care e natura cuiva care încalcă acest principiu? Nu a încălcat decretele administrative? (Ba da.) De ce se spune că a încălcat decretele administrative? Ofrandele pe care oamenii I le dau lui Dumnezeu sunt destinate desfătării Lui. Deci cum le folosește El? Dumnezeu le folosește pentru lucrarea bisericii, pentru a menține funcționarea normală a lucrării ei. Acesta e principiul potrivit căruia Dumnezeu folosește ofrandele. Însă, antihriștii și oamenii răi nu folosesc ofrandele în acest mod. Ei le risipesc, le irosesc sau le donează în mod nechibzuit, încălcând pe față acest principiu pentru a utiliza ofrandele. Nu este o încălcare a decretelor administrative? Te-a lăsat Dumnezeu să le folosești astfel? Ți-a dat El dreptul să le folosești în acest mod? Ți-a spus El să le folosești astfel? Nu ți-a spus, nu-i așa? Atunci de ce le folosești astfel, atât de nechibzuit și de risipitor? Aceasta e o încălcare a principiului! Acest principiu nu este unul de rând; are legătură cu decretele administrative. Întrucât aceste ofrande nu sunt obținute prin intermediul unor activități economice sau comerciale, ci sunt donații oferite lui Dumnezeu de frați și surori, rezultă că fiecare cheltuială trebuie controlată îndeaproape și gestionată riguros. Nu ar trebui să existe nicio irosire sau risipă. Irosirea sau risipirea oricărei sume de bani nu duce doar la pierderi semnificative în lucrarea casei lui Dumnezeu, ci constituie și o pierdere financiară importantă pentru casa Lui. Risipirea ofrandelor nu se rezumă numai la atât; arată și o lipsă de responsabilitate față de dragostea exprimată atunci când frații și surorile donează. Prin urmare, cei care risipesc ofrandele trebuie pedepsiți aspru. Dojeniți-i pe cei cu greșeli mai mici și cereți în același timp restituirea banilor. Pentru cei cu greșeli mai grave, pe lângă restituire, aceștia trebuie îndepărtați sau excluși. Există și un alt motiv principal pentru care trebuie aplicate pedepse aspre celor care risipesc ofrandele. Biserica este diferită de orice organizație socială. Este izolată în orice țară și în orice mediu social, abandonată de lume și de omenire. Nu doar că nu poate primi sprijinul sau protecția niciunei țări, dar totodată nu poate obține nici asistență sau ajutoare sociale de la stat. În cel mai bun caz, în țările occidentale, după ce se înregistrează și se înființează o biserică, donațiile pentru biserică sunt scutite de impozitele personale sau materialele donate pot fi folosite pentru a primi unele deduceri fiscale. Pe lângă aceasta, biserica nu poate primi ajutoare sociale sau asistență de la nicio țară sau în niciun sistem social. În cazul în care congregația bisericii se micșorează și aceasta nu mai poate funcționa, statul nu va veni în ajutorul ei. În schimb, o va lăsa mai degrabă să dispară de la sine, deoarece biserica nu generează venituri și nu poate plăti taxe statului. Așadar, existența sau inexistența bisericii este lipsită de importanță pentru stat. Biserica se află într-o astfel de situație de supraviețuire în orice sistem social. Spuneți-Mi, este ușor? (Nu e ușor.) Într-adevăr, nu e deloc ușor. Biserica este respinsă de societate și omenire, nu primește nicio recunoaștere sau compasiune, cu atât mai puțin sprijin, de la niciun sistem social. Biserica există în aceste condiții de supraviețuire. Dacă cineva este totuși în stare să irosească ofrandele, să fie nemilos, aruncând banii pe apa sâmbetei, neasumându-și nicio responsabilitate, risipind 100.000 de yuani într-o clipă, cheltuind 1.000.000 de yuani de parcă ar fi doar un număr, fără să clipească măcar, fără să simtă vreo remușcare, crezi că o astfel de persoană are umanitate? Oare astfel de indivizi nu merită blesteme? (Ba da.) Rezumând diversele situații enumerate mai sus, în cazul celor care risipesc ofrandele, care le irosesc sau chiar nutresc intenții rele față de ele, dorind să le delapideze sau, neîndrăznind să le delapideze, le risipesc în schimb: toți ar trebui pedepsiți aspru, nu ar trebui să li se arate nicio clemență. Spuneți-Mi, este aceasta o abordare corectă? (Da.) Atunci, dacă vi se va oferi în viitor ocazia de a avea autoritate asupra folosirii ofrandelor, cum vă veți comporta? Dacă nu vă puteți controla, dacă risipiți ofrandele, când va veni timpul să vă pedepsească aspru biserica, veți avea vreo plângere sau nemulțumire? (Nu.) E bine că nu veți avea nicio nemulțumire. Va fi ceea ce meritați!

Cât despre acei oameni care risipesc ofrandele, nu-i așa că îi urâți? Nu vă înfurie? Ești capabil să-i supraveghezi sau să-i oprești? Lucrurile ajung la un nou nivel – este timpul să fii testat. Dacă cineva din jurul tău risipește ofrandele și insistă să cheltuie 20.000 de yuani pe un aparat ce poate fi cumpărat cu 2.000 de yuani – care vrea să cumpere cel mai bun, de cea mai înaltă calitate, cel mai modern și cel mai la modă aparat, care vrea să cheltuie bani pe cel mai scump aparat, doar pentru că banii aparțin casei lui Dumnezeu și nu provin din propriile sale buzunare – ești capabil să-l oprești? Dacă nu-l poți opri, îl poți avertiza? Îl poți raporta superiorilor? Dacă ești responsabil de gestionarea ofrandelor, poți refuza să-ți dai acordul în această situație? Dacă nu puteți face nimic din toate acestea, atunci ar trebui să fiți și voi aspru pedepsiți. Și voi risipiți ofrandele; sunteți în cârdășie cu acea persoană rea, sunteți complicii ei și ar trebui să fiți amândoi aspru pedepsiți. Ce fel de atitudine are cineva față de Dumnezeu dacă poate să risipească și să fie iresponsabil cu ofrandele? Îl are pe Dumnezeu în inima sa? (Nu.) În opinia Mea, astfel de oameni au aceeași atitudine ca Satana față de Dumnezeu. Unii spun: „Tot ce are legătură cu Dumnezeu, cu numele Său, cu ofrandele Sale sau mărturia Sa – nimic din acestea nu mă privește pe mine. Ce treabă am eu cu acei oameni care risipesc ofrandele?” Ce sunt ei? Există unii conducători și supraveghetori care aprobă totul, orice i-ar solicita bisericii să cumpere. Ei nu pun niciodată întrebări despre cereri, nu le examinează cu atenție și nu verifică dacă există probleme; fiecare cerere de a cumpăra bunuri, indiferent dacă bunurile sunt scumpe sau ieftine, practice sau nepractice, necesare sau inutile – absolut fiecare este aprobată prin semnătura lor. Ce este aprobarea ta? Este doar o semnătură? În opinia Mea, e atitudinea ta față de Dumnezeu. Atitudinea ta față de ofrandele lui Dumnezeu este atitudinea ta față de Dumnezeu. Fiecare iscălitură cu stiloul tău, de fiecare dată când îți scrii numele, este o dovadă a păcatului tău de blasfemie și lipsă de respect față de Dumnezeu. De ce n-ar fi aspru pedepsiți cei care Îl blasfemiază și sunt lipsiți de respect față de Dumnezeu în acest mod? Trebuie să fie aspru pedepsiți! Dumnezeu te aprovizionează cu adevărul, viața, tot ce ai, iar tu Îl tratezi pe El și lucrurile care Îi aparțin cu acest tip de atitudine – ce ești tu? Fiecare semnătură pe o factură este dovada păcatului tău de blasfemie față de Dumnezeu și a atitudinii tale lipsite de respect față de El; aceasta e cea mai concludentă dovadă. Indiferent ce materiale sunt cumpărate, indiferent de sumă, nici măcar nu verifici formularul de aprobare, doar semnezi dintr-o trăsătură de condei. Ești gata să aprobi în mod arbitrar achiziții de 100.000 sau de 200.000 de yuani. Într-o bună zi, va trebui să plătești prețul pentru semnătura ta – cine semnează poartă răspunderea! Întrucât te comporți astfel, întrucât poți semna la întâmplare, fără ca măcar să verifici întâi cererile și risipești în mod arbitrar ofrandele, ar trebui să porți răspunderea și să plătești prețul pentru acțiunile tale. Dacă nu te temi să înfrunți consecințele, atunci n-ai decât să-ți iscălești numele. Semnătura ta reprezintă atitudinea ta față de Dumnezeu. Dacă te poți purta astfel chiar și față de Dumnezeu, tratându-L astfel în mod deschis și nerușinat, atunci cum te aștepți să te trateze Dumnezeu? El a fost deja suficient de răbdător cu tine, ți-a dat suflare și ți-a îngăduit să trăiești până acum. În loc să continui să-L tratezi pe Dumnezeu în același mod și cu aceeași atitudine, ar trebui să mărturisești și să te căiești în fața Lui și să-ți schimbi complet atitudinea. Nu continua să rivalizezi orbește cu Dumnezeu. Dacă Îl tratezi în continuare în același mod și cu aceeași atitudine, știi care vor fi consecințele. Dacă ești incapabil să obții iertarea lui Dumnezeu, credința ta va fi fost în zadar. Ce folos va avea atunci credința ta? Crezi în Dumnezeu, dar irosești încrederea Lui în tine și însărcinarea pe care ți-a dat-o. Spune-Mi, ce ești tu? Unii oameni au rolul de conducători sau supraveghetori în casa lui Dumnezeu. Își îndeplinesc îndatoririle de mulți ani și se poate spune că am interacționat cu ei de mulți ani. În cele din urmă, am ajuns la o concluzie în privința lor: acești oameni sunt mai răi decât niște câini. Acțiunile lor nu sunt doar sfâșietoare, sunt de-a dreptul dezgustătoare. Îmi place să cresc câini și să interacționez cu ei. Câinii pe care i-am crescut de-a lungul anilor au ajuns cu toții destul de bine. În general, câinii care Îmi plac nu sunt ostili oamenilor în mod intenționat. Dacă îi arăți unui câine puțină bunătate, ți-o va înapoia înzecit. Atât timp cât ești într-adevăr bun cu el, chiar dacă lași un ziar sau o pereche de pantofi în curte, se va așeza lângă ele și le va păzi pentru tine. Uneori, dacă arunci ceva ce nu-ți trebuie, câinele va crede că ai pierdut acel lucru și-l va păzi pentru tine, fără să se îndepărteze. După o vreme, am făcut rezumatul celor observate și am spus: „Oamenii sunt mai răi decât câinii!” Câinii păzesc casele – își folosesc abilitățile și aptitudinile pentru a-ți păzi casa cu prețul vieții. Oamenii nu au nici măcar inimă, cu atât mai puțin să păzească lucrurile cu prețul vieții lor. Nu vor să spună nici măcar un cuvânt ca să protejeze lucrarea bisericii. Nu fac nici cât un câine de pază! Aceasta e deosebirea pe care am observat-o între oameni și câini. Acești oameni care risipesc ofrandele sunt inferiori unor câini de pază. Ești de acord că ar trebui aspru pedepsiți? (Da.) Dumnezeu Își pune încrederea în oameni și le încredințează lucrări și îndatoriri. Astfel, Dumnezeu îi preamărește și are o părere bună despre ei. Asta nu înseamnă că merită să facă acea lucrare, că au un calibru bun și o umanitate bună sau că se ridică la înălțimea așteptărilor acelei slujbe. Și, totuși, oamenii nu reușesc să recunoască favoarea care li se face, cred mereu că sunt capabili să facă lucrarea bisericii, că au câștigat acest merit prin muncă grea și sacrificii proprii. Tot ce au le este dăruit de Dumnezeu. Ce au câștigat ei? Se culcă pe lauri? Dumnezeu îi preamărește pe oameni prin faptul că-și îndeplinesc îndatoririle, dar ei nu reușesc să recunoască favoarea care li s-a făcut sau să înțeleagă ce este bine pentru ei. Nu se ridică la înălțimea încrederii sau a preamăririi Sale. Risipesc încrederea și preamărirea lui Dumnezeu. În astfel de cazuri, Îmi pare rău, dar trebuie să fie aspru pedepsiți. Dumnezeu le oferă ocazii oamenilor, dar ei nu știu ce este bine pentru ei, nu știu să prețuiască ocaziile date de Dumnezeu. El le oferă o șansă, dar ei nu o vor. Cred că Dumnezeu este ușor de manevrat, că este iertător și nu va vedea sau ști ce se întâmplă. Prin urmare, îndrăznesc să risipească ofrandele fără scrupule, trădând încrederea lui Dumnezeu, fiind complet lipsiți de un caracter și o conștiință umană de bază. De ce mai au credință? N-ar trebui să-și bată capul cu credința, ar trebui să-l venereze pur și simplu pe Satana. Dumnezeu nu are nevoie de venerația lor. Nu sunt demni!

Oare nu am avut părtășie mai mult sau mai puțin suficient despre primul subiect al renunțării la cariere – neimplicarea în activități de caritate? Ați înțeles adevărurile-principii din acest subiect? Care sunt principiile de aici? (Principiile sunt că munca de caritate nu este misiunea încredințată oamenilor de Dumnezeu. Nu are absolut nicio legătură cu practicarea adevărului sau cu urmărirea mântuirii. Când o persoană face câteva fapte bune, sunt doar o reflectare a comportamentului său individual.) Implicarea în activitățile caritabile nu are legătură cu urmărirea adevărului. Să nu crezi în mod eronat că, făcând acte de caritate, practici adevărul sau ai dobândit mântuirea. Aceasta e o concepție cât se poate de greșită. Practicarea adevărului nu include caritatea, nici implicarea în activități de caritate. Scopul credinței în Dumnezeu este de a dobândi mântuirea. Credința în Dumnezeu nu înseamnă să acumulezi merite sau să faci fapte bune, să te bucuri făcând fapte bune sau acte de filantropie, nici să te implici în activități de caritate. Credința în Dumnezeu nu are nicio legătură cu implicarea în activități de caritate; înseamnă să urmărești adevărul și să accepți mântuirea lui Dumnezeu. Prin urmare, toate ideile oamenilor potrivit cărora credința în Dumnezeu înseamnă să faci acte caritabile sau să te implici în activități de caritate sau că actele caritabile sunt echivalente cu credința în Dumnezeu și mulțumirea Lui sunt îngrozitor de eronate. Activitățile de caritate în care te implici sau orice lucruri faci care au legătură cu caritatea te reprezintă doar pe tine personal. Indiferent dacă sunt acțiuni ocazionale sau activități în care te implici în cariera ta, acestea reflectă doar bunul tău comportament. Acest comportament ar putea avea legătură cu o religie, cu un comportament social sau criterii morale, dar nu are absolut nicio legătură cu credința în Dumnezeu, cu urmărirea adevărului sau urmarea căii Sale și nu are nimic de-a face cu cerințele Lui. Pe de altă parte, de ce n-am face acte de caritate? Dumnezeu este un Dumnezeu milos față de oameni, care dă dovadă de compasiune și dragoste. El compătimește omenirea, deci de ce nu laudă El faptele caritabile ale oamenilor? De ce munca de caritate nu câștigă lauda lui Dumnezeu? Nu este aceasta o problemă? Cerința ca oamenii să nu facă muncă de caritate este cumva un semn că Dumnezeu nu iubește omenirea? Nu contrazice acest lucru mila lui Dumnezeu față de omenire? (Nu.) De ce nu? (Pentru că există principii în compasiunea și iubirea lui Dumnezeu, iar compasiunea și iubirea Sa sunt îndreptate spre anumiți indivizi. El le acordă celor care acceptă și practică adevărul și se căiesc în mod sincer. Cât despre acei non-credincioși care nu pot accepta adevărul, aceștia nu sunt cei pe care Dumnezeu intenționează să-i mântuiască.) Există principii pentru compasiunea și iubirea lui Dumnezeu, iar compasiunea și iubirea Sa sunt îndreptate spre anumiți indivizi. Continuă, ce mai există? Există o legătură între implicarea în acțiuni de caritate și credința în Dumnezeu? (Nu.) Prin urmare, implicarea în acțiuni de caritate intră în conflict cu credința în Dumnezeu? Când participă la orice formă de muncă de caritate, oamenii nu trebuie să-și investească timpul, energia și chiar banii? Când te implici în acțiuni de caritate, nu poți să te rezumi la vorbe goale, fără să te gândești la muncă sau fără să ții seama de ea. Dacă o tratezi cu adevărat ca pe o profesie, va trebui cu siguranță să investești timp, energie și chiar sume considerabile de bani. Odată ce ai investit timp, energie și bani, nu vei fi atunci înrobit și controlat de munca de caritate pe care o faci? Vei mai avea energie să urmărești adevărul? Vei mai avea energie să-ți îndeplinești datoria? (Nu.) Când urmărești orice carieră în viață, indiferent de cariera în care te implici, dacă o practici cu normă întreagă, vei investi și îți vei sacrifica inevitabil energia de-o viață și întreaga ta viață. Te va costa casa, sentimentele, plăcerile trupești și timpul tău. În mod similar, dacă tratezi cu adevărat caritatea drept profesie și o urmezi ca atare, îți va consuma tot timpul și toată energia. Un om are o cantitate finită de energie. Dacă ești controlat de munca de caritate și vrei să o iei în considerare atât pe aceasta, cât și credința ta în Dumnezeu, într-o măsură egală și echilibrată și, mai mult, dorești să faci ambele lucruri bine, nu va fi o sarcină ușoară. Dacă vrei să echilibrezi aceste două lucruri în același timp, dar nu ești în stare, va trebui să faci o alegere. Dacă trebuie să alegi pe care să o păstrezi și la care să renunți, cum vei decide? N-ar trebui să selectezi cel mai însemnat și mai valoros efort pe care să-l depui? Dacă atât credința în Dumnezeu, cât și implicarea în acțiuni de caritate apar în același timp în viața ta, ce alegere ar trebui să faci? (Ar trebui să aleg credința în Dumnezeu.) Oare majoritatea oamenilor nu aleg să creadă în Dumnezeu? Văzând că toți ați făcut această alegere, nu e normal ca Dumnezeu să nu le permită oamenilor să se implice în activități de caritate? (Ba da.) Munca de caritate a ajutat multe ființe vii și a oferit ajutor multor oameni, dar ce vei câștiga în cele din urmă din asta? Îți vei satisface vanitatea. Înseamnă cu adevărat că ai câștigat ceva și este ceea ce ar trebui să câștigi? Idealul tău se va fi realizat, valoarea ta va fi fost demonstrată și asta e tot – dar este aceasta calea pe care ar trebui să mergi în viață? (Nu.) Ce vei câștiga în cele din urmă din asta? (Deșertăciune.) Nu vei câștiga absolut nimic. Vanitatea ta va fi temporar satisfăcută, vei primi câteva laude de la alții sau medalii și onoruri în societate, dar asta e tot și toată energia și timpul tău se vor fi epuizat. Ce vei fi câștigat? Onoare, o reputație bună și elogii – toate acestea sunt lucruri deșarte. Însă adevărurile pe care ar trebui să le înțeleagă oamenii și căile pe care ar trebui să meargă în această viață nu pot fi înțelese sau dobândite prin simpla implicare în activități de caritate. Credința în Dumnezeu e diferită. Dacă te sacrifici cu sinceritate pentru Dumnezeu și urmărești adevărul, atunci timpul și energia investită de tine vor produce rezultate bune și pozitive. Dacă știi și înțelegi lucrurile pe care oamenii ar trebui să le priceapă cel mai mult – cum să trăiască și să-L slăvească pe Dumnezeu, cum să privească diferite chestiuni, ce puncte de vedere și atitudini ar trebui să aibă când acționează, care este cel mai corect mod de a se comporta și cum să se comporte într-un mod ce va fi lăudat de Creator, într-un mod care înseamnă că persoana merge pe calea corectă – atunci aceasta e calea corectă și înseamnă să câștigi într-adevăr ceva. În viața ta, vei fi câștigat multe lucruri pe care necredincioșii nu le pot învăța, lucruri pe care cineva cu umanitate ar trebui să le aibă. Aceste lucruri vin de la Dumnezeu, de la adevăr și vor fi devenit viața ta. Pe baza lor, te vei transforma într-o persoană care consideră adevărul drept viața sa; viața ta nu va mai fi deșartă, iar tu nu vei mai fi nedumerit și nu vei mai șovăi. Oare acestea nu sunt câștiguri superioare și mai valoroase? Nu sunt mai valoroase decât să faci câteva fapte caritabile pentru a-ți satisface vanitatea o clipă? (Ba da.) Aceste câștiguri care implică adevărul și calea pe care ar trebui să meargă oamenii îți vor da o nouă viață. Nimic din lumea omenească nu se poate compara cu această nouă viață și nimic nu o poate înlocui. Desigur, această viață nouă e neprețuită și veșnică. Este ceva ce vei obține după ce ți-ai dedicat timpul, energia și tinerețea, după ce ai plătit un anumit preț și ai făcut anumite sacrificii. Nu merită oare? Merită mai mult ca sigur. Dar ce vei câștiga dacă te implici în activități de caritate? Nu vei câștiga nimic. Acele onoruri și medalii nu sunt câștiguri. Aprobarea și confirmarea celorlalți, faptul că alții spun că ești o persoană bună sau un mare filantrop – pot fi acestea considerate câștiguri? (Nu.) Toate acestea sunt lucruri temporare și vor păli curând, pe măsură ce trece timpul. Când nu vei mai putea ține aceste lucruri, când nu le vei mai putea simți, vei fi plin de regrete, spunând: „Ce am făcut în viața mea? Am avut grijă de câteva pisici și de câțiva câini, am adoptat niște orfani, am ajutat câțiva oameni sărmani să ducă vieți bune, să mănânce mâncare bună și să aibă haine frumoase de purtat, dar cum rămâne cu mine? Pentru ce am trăit eu? E posibil să fi trăit doar pentru ei? Asta e misiunea mea? Asta e responsabilitatea pe care mi-a încredințat-o Cerul? Asta e obligația pe care mi-a dat-o Cerul? Cu siguranță nu. Atunci pentru ce trăiește o persoană în această viață? De unde vin oamenii și unde se vor duce ei în viitor? Nu înțeleg aceste chestiuni fundamentale.” Și, astfel, când vei ajunge în acest stadiu, vei simți că acele onoruri nu sunt câștiguri, că sunt doar lucruri exterioare. Aceasta deoarece vei fi fost aceeași persoană dacă nu te-ai fi implicat în munca de caritate ca după realizarea actelor caritabile până în ziua respectivă, obținând toate acele elogii și onoruri – în ambele cazuri, viața ta interioară nu se va fi schimbat. Lucrurile pe care nu le înțelegi îți vor fi tot necunoscute, vei fi în continuare derutat și nedumerit. Și, în acel moment, vei fi nu doar mai nedumerit și mai confuz, dar te vei simți și mai neliniștit. În acest punct, va fi prea târziu pentru regrete. Viața ta se va fi scurs, cea mai bună perioadă a ta se va fi dus, iar tu vei fi ales calea greșită. Prin urmare, înainte de a lua decizia de a te implica în activități de caritate sau când abia ai început munca de caritate, dacă dorești să urmărești adevărul și să obții mântuirea, ar trebui să renunți la astfel de idei. Bineînțeles, ar trebui să renunți și la toate activitățile legate de această muncă și să te avânți din toată inima pe calea credinței în Dumnezeu și a urmăririi mântuirii. În cele din urmă, chiar dacă ceea ce obții și câștigi nu este la fel de mult sau de tangibil precum ți-ai imaginat inițial, cel puțin nu vei fi plin de regrete. Oricât de puțin vei câștiga, tot va fi mai mult decât ceea ce vor primi cei care și-au petrecut toată viața în sânul religiei, crezând în Domnul. Asta e realitatea. Prin urmare, când alegi o carieră, într-o privință, oamenii trebuie să renunțe la ideile și planurile lor de a se implica în acțiuni de caritate. În altă privință, ar trebui și să-și corecteze noțiunile referitoare la gândurile lor. Nu e cazul să-i invidieze pe acei oameni din societate care se implică în munca de caritate sau să-și spună cât de altruiști, măreți, nobili și dezinteresați sunt, zicând: „Privește cât de nobil și altruist se poartă în timp ce ajută alți oameni. Noi de ce nu putem fi altruiști? De ce nu putem face asta?” În primul rând, nu e nevoie să-i invidiezi. În al doilea, nu e nevoie să-ți faci reproșuri. Dacă Dumnezeu nu i-a ales, au propriile misiuni și preocupări. Orice ar urmări, fie că e vorba de faimă și profit sau de a-și realiza propriile idealuri și dorințe, acest lucru nu trebuie să te preocupe. Ce ar trebui să te preocupe este ce se cuvine să urmărești și ce tip de cale ar trebui să urmezi. Cea mai practică chestiune este că, întrucât Dumnezeu te-a ales, ai intrat în casa Lui, ești un membru al bisericii și, mai mult, te afli în rândul celor care își îndeplinesc îndatoririle, ar trebui să cugeți la felul în care să pornești pe calea mântuirii în timp ce-ți îndeplinești datoria, la modul în care să practici adevărul, să intri în adevărul-realitate și să ajungi în punctul în care cuvintele lui Dumnezeu îți sunt întipărite în minte și devin viața ta prin preocupările tale și diversele prețuri pe care le plătești. În viitorul nu prea îndepărtat, când vei privi înapoi la starea în care erai când ai ajuns pentru prima dată să crezi în Dumnezeu, vei descoperi că viața ta interioară s-a schimbat. Nu vei mai fi o persoană a cărei viață se bazează pe firile sale corupte. Nu vei mai fi o persoană arogantă, ignorantă, agresivă și nesăbuită care se consideră fără egal, așa cum ai fost odată. În schimb, cuvântul lui Dumnezeu va fi devenit noua ta viață. Vei ști cum să urmezi calea lui Dumnezeu și cum să te ocupi de tot ceea ce întâlnești în viață potrivit voii lui Dumnezeu și în conformitate cu adevărurile-principii. Vei petrece fiecare zi într-o astfel de manieră chibzuită și vei avea un obiectiv și o direcție precisă în tot ceea ce faci. Vei ști ce ar trebui și ce nu ar trebui să faci. Toate aceste lucruri vor fi clare ca lumina zilei în mintea ta. Viața ta zilnică nu va fi derutantă, epuizantă sau deprimantă. În schimb, va fi plină de lumină, va avea țeluri și o direcție. În același timp, vei simți motivație în inima ta. Vei simți că te-ai schimbat, că ai câștigat o nouă viață și că ai devenit o persoană care a transformat cuvintele lui Dumnezeu în viața sa. Nu este bine? (Ba da.) Vom încheia aici părtășia noastră despre neimplicarea în activități de caritate, care este primul principiu din subiectul renunțării la cariere.

Care este al doilea principiu din cadrul subiectului despre renunțarea la carieră? Să te mulțumești cu hrană și îmbrăcăminte. Pentru a supraviețui în societate, oamenii se angajează în tot felul de munci sau slujbe ca să-și câștige traiul, asigurându-se că au o sursă și siguranță pentru mesele zilnice și cheltuielile lor de trai. Prin urmare, indiferent dacă fac parte din clasele inferioare sau se află la un nivel puțin mai înalt, oamenii își câștigă existența prin diverse ocupații. Întrucât scopul lor este de a avea din ce trăi, lucrurile sunt destul de simple: să aibă unde să locuiască, să mănânce trei mese pe zi, să-și permită ocazional carne dacă asta își doresc să mănânce, să meargă cu regularitate la muncă, să aibă un venit, să nu umble în zdrențe sau să nu-și permită suficientă hrană – asta e suficient. Acestea sunt nevoile de bază din viața oamenilor. Când cineva își asigură aceste nevoi de bază, nu e relativ ușor să aibă mâncare și căldură? Nu e în sfera abilităților sale? (Ba da.) Așadar, dacă natura carierei cuiva este doar de dragul mâncării și căldurii, de dragul de a-și câștiga existența, indiferent în ce carieră activează, atât timp cât este legală, va corespunde în general standardelor umanității. De ce spun că aceasta corespunde standardelor umanității? Pentru că motivul, intenția și scopul tău de a activa în această profesie nu au nicio legătură cu altă chestiune sau idee decât câștigarea existenței – este doar pentru a avea destulă mâncare, a avea suficiente haine călduroase de purtat și a fi capabil să-ți întreții familia. Nu este așa? (Ba da.) Acestea sunt nevoile de bază. Odată ce aceste nevoi de bază sunt satisfăcute, oamenii se pot bucura de o calitate de bază a vieții. Când pot obține acest lucru, ei pot duce o existență normală. Nu este suficient ca o persoană să fie capabilă să ducă o existență normală? Nu asta ar trebui să realizeze oamenii în cadrul umanității? (Ba da.) Ești responsabil pentru propria viață, porți răspunderea pe umerii tăi – aceasta e o manifestare necesară a umanității normale. E suficient și adecvat să realizezi acest lucru. Totuși, dacă nu ești mulțumit, în timp ce o persoană normală ar putea să mănânce carne o dată sau de două ori pe săptămână, tu insiști să mănânci în fiecare zi și în exces. De exemplu, dacă consumi 115 sau 230 de grame de carne zilnic, deși nu ai nevoie decât de 85 de grame pentru a-ți menține sănătatea fizică, această hrană în exces ar putea să te îmbolnăvească. Care este cauza unor boli precum ficatul gras, hipertensiunea arterială și colesterolul ridicat? (Consumul de carne în exces.) Care este problema cu mâncatul cărnii în exces? Nu este cauzat de lipsa de control asupra alimentației? Nu este cauzat de lăcomie? (Ba da.) De unde vine această lăcomie? Nu e din cauză că apetitul cuiva este excesiv? Oare apetitul excesiv și lăcomia corespund nevoilor umanității normale? (Nu.) Ele depășesc nevoile umanității normale. Dacă dorești în permanență să depășești nevoile umanității normale, înseamnă că va trebui să muncești mai mult, să câștigi mai mulți bani și să lucrezi de multe ori mai mult decât oamenii normali. Făcând ore suplimentare sau având mai multe slujbe, va trebui să generezi un venit mai mare ca să-ți permiți să mănânci carne de trei ori pe zi și oricând dorești. Nu depășește asta sfera umanității normale? Este bine să depășești sfera umanității normale? (Nu.) De ce nu e bine? (Pe de o parte, corpul oamenilor este predispus la boală; pe de alta, pentru a-și satisface dorințele și apetiturile, oamenii trebuie să investească mai mult timp, energie și costuri în munca lor. Aceasta le consumă timpul și energia pe care le-ar putea folosi pentru a urmări adevărul și a-și îndeplini îndatoririle, afectând modul în care merg pe calea credinței în Dumnezeu și a urmăririi adevărului.) Oamenii ar trebui să se mulțumească să aibă necesitățile de bază, să nu le fie foame sau frig și să se bucure de hrana și căldura necesare pentru umanitatea normală. Ar trebui să câștigi suficienți bani cât să te conformezi cerințelor nutriționale normale ale corpului. E suficient, e genul de viață pe care ar trebui să o aibă oamenii cu umanitate normală. Dacă tânjești mereu după plăceri ale trupului, satisfăcându-ți apetitul trupesc fără să te gândești la sănătatea ta fizică și ignorând calea cea dreaptă; dacă vrei mereu să mănânci mâncare bună, să te bucuri de lucruri bune și să ai un mediu de viață bun și o calitate bună a vieții, să mănânci delicatese rare, să porți haine de firmă și bijuterii de aur și argint, să locuiești în conace și să conduci mașini de lux – dacă vrei mereu să urmărești aceste lucruri, ce fel de ocupație trebuie să ai? Dacă îți iei doar o slujbă normală ca să-ți asiguri nevoile de bază și să te ocupi de mâncare și căldură, poate ea să-ți îndeplinească toate aceste dorințe? (Nu poate.) Cu siguranță nu. De pildă, dacă vrei să faci afaceri și o firmă mică cu un singur stand poate asigura mâncarea și căldura întregii tale familii, s-ar putea să ai mai puțin decât cei aflați mai sus decât tine, dar ai mult mai mult decât cei de mai jos. Poți mânca ocazional carne și toată familia ta se poate îmbrăca decent. Poți folosi timpul rămas pentru a crede în Dumnezeu, a participa la întruniri și a-ți îndeplini îndatoririle și încă poți avea energia de a urmări adevărul. E suficient de bine pentru că, ținând cont că viața ta este asigurată, cât desfășori această ocupație, vei putea să dispui de timp și energie pentru a urmări credința în Dumnezeu și adevărul. Aceasta se conformează voii lui Dumnezeu. Totuși, dacă nu ești niciodată mulțumit, vei gândi mereu: „Această afacere are potențial. Pot câștiga atâția bani pe lună cu un singur stand, care poate asigura hrana și căldura familiei mele. Dacă am două standuri, îmi pot dubla câștigurile. Familia mea poate avea nu doar mâncare și căldură, dar putem și economisi ceva bani. Putem să mâncăm orice vrem și chiar să călătorim și să cumpărăm câteva bunuri de lux. Putem să mâncăm și să ne bucurăm de lucruri pe care majoritatea oamenilor nu și le permit. Ar fi minunat. Hai să mai adaug un stand!” După ce mai adaugi un stand, devii mai bogat; guști din beneficii și te gândești: „Se pare că această piață e destul de mare. Pot să adaug încă un stand, să-mi extind afacerea și să aduc diferite bunuri ca să o dezvolt și mai mult. Pot nu doar să economisesc bani, ci și să-mi cumpăr o mașină și să mă mut într-o casă mai mare. Toată familia mea poate călători atât în țară, cât și în afară!” Cu cât te gândești mai mult la asta, cu atât ideea devine mai atrăgătoare. În acest punct, ești hotărât să adaugi un alt stand. Afacerea crește tot mai mult, câștigi din ce în ce mai mulți bani, desfătarea ta crește, dar mergi tot mai rar la întruniri, de la întruniri săptămânale la două sau una pe lună și, în cele din urmă, doar o dată la șase luni. Îți spui în inima ta: „Afacerea mea a crescut, am câștigat mulți bani, susțin lucrarea casei lui Dumnezeu și aduc ofrande mari.” Conduci o mașină decapotabilă, soția și copiii tăi poartă bijuterii din aur și diamante, sunt îmbrăcați din cap până în picioare cu haine de firmă și chiar ați călătorit în străinătate. Îți spui: „E grozav să ai bani! Dacă știam că e atât de ușor să fac bani, de ce n-am început mai devreme? E grozav să ai bani! Bogații își petrec zilele în atâta confort și tihnă! Când mănânc mâncare delicioasă, gustul e fără egal. Când mă îmbrac cu haine de firmă, mă simt în culmea fericirii și, oriunde merg, ceilalți îmi aruncă priviri pline de invidie și gelozie. Am câștigat respectul și admirația oamenilor și mă simt diferit, parcă spatele meu este mai drept acum.” Dorințele trupului tău au fost satisfăcute, la fel și vanitatea ta. Dar praful de pe coperta cuvintelor lui Dumnezeu devine tot mai gros, nu le-ai citit de mult timp, iar rugăciunile tale către Dumnezeu au devenit mai scurte. Întrunirile s-au mutat în alt loc și nici măcar nu ești sigur unde se țin acum. Nu mai raportezi nici măcar ocazional bisericii. Spune-Mi, înseamnă asta că te apropii de mântuire sau că te îndepărtezi? (Mă îndepărtez.) Calitatea vieții tale se îmbunătățește, corpul tău e bine hrănit și ai devenit mai pretențios. În trecut, nu mergeai la un control medical nici măcar o dată la opt sau la zece ani, dar acum că ești bogat, mergi la controale o dată la șase luni să vezi dacă ai tensiune, glicemie sau colesterol mare. Spui: „Trebuie să avem grijă de corpul nostru. Așa cum spune zicala: «Dacă trebuie să fii cumva, nu fi bolnav. Dacă nu trebuie să fii cumva, nu fi sărac.»” Gândurile și punctele tale de vedere s-au schimbat, nu-i așa? Acum că ești bogat și nu mai ești o persoană obișnuită, simți că ești valoros, că identitatea ta este onorabilă și îți prețuiești chiar mai mult corpul. Atitudinea ta față de viață s-a schimbat și ea. Înainte nu-ți băteai capul cu controalele medicale, gândind: „Noi, săracii, nu avem de ce să ne îngrijorăm. De ce să merg la control? Dacă sunt bolnav grav, oricum nu-mi permit tratamentul. Doar o să stau și o să suport și, dacă nu pot, presupun că trupul acesta pur și simplu o să moară. Nu-i mare lucru.” Dar acum e diferit. Îți spui: „Oamenii n-ar trebui să trăiască cu o boală. Dacă sunt bolnavi, cine va cheltui banii pe care i-au câștigat? Nu vor putea să se bucure de viață. Viața e scurtă!” E diferit, nu-i așa? Atitudinile tale față de bani, față de viața trupului și față de desfătare s-au schimbat toate. În mod similar, atitudinile tale față de credința în Dumnezeu, urmărirea adevărului și primirea mântuirii au devenit și ele tot mai indiferente.

Odată ce o persoană pășește pe calea de a nu se mulțumi cu hrană și îmbrăcăminte, va urmări o calitate superioară a vieții și desfătarea cu lucruri mai bune. Acesta e un semn de pericol, e o cădere în ispită, va cauza necazuri și este un semn de rău augur. Odată ce se bucură de bogăție și dă de gustul ei, omul începe să se îngrijoreze că-și va pierde averea într-o zi și va deveni sărac. Drept urmare, prețuiește în mod deosebit zilele în care are bani acum și apreciază poziția și statutul de a fi bogat. Deseori auzi necredincioși spunând: „E ușor să treci de la amar la dulce, dar să treci de la dulce la amar nu este.” Asta înseamnă că, atunci când nu ai nimic, nu te deranjează dacă ți se cere să renunți; poți renunța cât ai zice pește, pentru că nu ai nimic valoros de care să te agăți. Aceste bunuri monetare și materiale nu devin obstacole pentru tine și îți este ușor să renunți la ele. Dar odată ce deții aceste lucruri, devine dificil să renunți la ele, mai dificil decât urcarea la Ceruri. Dacă ești sărac, când vine vremea să-ți părăsești casa și să-ți îndeplinești îndatoririle, poți să-i întorci spatele cu ușurință. Însă dacă ești un mare ștab, mintea ta se umple de gânduri și spui: „Casa mea valorează două milioane de yuani, iar mașina mea valorează cinci sute de mii de yuani. Apoi mai sunt și activele fixe, economiile din bancă, acțiuni, fonduri, investiții și alte lucruri, ajungând mai mult sau mai puțin la un total de zece milioane de yuani. Dacă plec, cum voi lua toate acestea cu mine?” Nu-ți este ușor să renunți la aceste bunuri materiale. Îți spui: „Dacă renunț la aceste lucruri și părăsesc această casă și familia mea actuală, oare locul unde voi trăi în viitor va oferi condiții asemănătoare? Aș fi în stare să tolerez traiul într-o colibă de lut sau de paie? Aș putea suporta duhoarea unui grajd de vite? În prezent, pot să fac un duș fierbinte în fiecare zi. Aș putea suporta un loc în care nu pot face nici măcar un duș fierbinte pe an?” Gândurile tale se înmulțesc și nu poți rezista. Cât timp ai bani, scoți teancuri de bancnote ca să cumperi lucruri, luând orice vrei fără nicio ezitare, ești deosebit de generos și banii nu sunt niciodată o problemă pentru tine. Dar dacă ar fi să renunți la toate acestea, te-ai simți stânjenit de fiecare dată când te-ai uita în portofel, întrebându-te ce s-ar întâmpla dacă ar fi gol. Dacă ți-ai dori să mănânci un bol de tăiței calzi, ar trebui să calculezi care restaurant este cel mai ieftin și câte mese mai poți mânca din banii rămași. Ar trebui să te încadrezi într-un buget strict, ducând viața unei persoane sărace. Ai putea tolera asta? Anterior, dacă spălai o haină de două ori și își pierdea forma, iar tu te simțeai stânjenit purtând-o, o aruncai și îți luai una nouă. Acum, speli și porți același tricou de nenumărate ori și, chiar dacă se rupe gulerul, nu te lasă inima să-l arunci. Îl cârpești și continui să-l porți. Ai putea tolera asta? Oriunde ai merge, oamenii ar vedea că ești sărac și nu ar dori să interacționeze cu tine. Când ai merge la cumpărături și ai întreba prețul, nimeni nu ți-ar acorda vreo atenție. Ai putea suporta asta? Nu e o senzație plăcută, nu-i așa? Dar dacă n-ai avea aceste posesiuni monetare și materiale, n-ar trebui să renunți la ele și să te confrunți cu această provocare. Ți-ar fi mult mai ușor să abandonezi totul și să urmărești adevărul. Prin urmare, Dumnezeu le-a spus de mult timp oamenilor că ar trebui să se mulțumească cu hrană și îmbrăcăminte. Indiferent ce profesie practici, nu o trata ca pe o carieră și nu o considera o rampă de lansare sau un mijloc de a-ți spori importanța sau de a acumula avere și a trăi confortabil. Indiferent în ce slujbă sau profesie te angajezi, e suficient să o consideri doar un mijloc de a-ți câștiga existența. Dacă îți poate asigura existența, ar trebui să știi când să te oprești și să nu mai urmărești avuția. Dacă este suficient să câștigi două mii de yuani pe lună ca să-ți acoperi cele trei mese pe zi și nevoile de bază ale vieții, atunci ar trebui să te oprești acolo și să nu încerci să extinzi sfera slujbei tale. Dacă ai unele nevoi speciale, poți lucra schimburi suplimentare cu jumătate de normă sau o slujbă temporară ca să o scoți la capăt – acest lucru este acceptabil. Cerința lui Dumnezeu de la oameni este aceasta: indiferent ce profesie practici, indiferent dacă presupune cunoștințe sau aptitudini tehnice, ori dacă necesită muncă fizică, atât timp cât este rezonabilă și legală, cât este în limita capacităților tale și îți poate asigura mijloacele de trai, atunci este suficientă. Nu transforma profesia pe care o practici într-o trambulină pentru a-ți atinge idealurile și dorințele proprii, de dragul de a-ți satisface viața în trup, lăsându-te astfel să cazi într-o ispită sau într-o mocirlă sau conducându-te pe o cale fără întoarcere. Dacă e suficient să câștigi două mii de yuani pe lună ca să-ți întreții viața personală sau pe cea a familiei tale, atunci ar trebui să păstrezi acea slujbă și să folosești timpul rămas ca să practici credința în Dumnezeu, să participi la întruniri, să-ți îndeplinești îndatoririle și să urmărești adevărul. Aceasta este misiunea ta, valoarea și semnificația vieții unui credincios. În plus, orice profesie practici este doar pentru a asigura nevoile fizice de bază ale unei vieți omenești normale. Dumnezeu nu-ți va cere să ajungi o persoană importantă, să devii remarcabil sau să ai un renume în profesia ta. Dacă profesia ta are legătură cu cercetarea științifică, va necesita o parte însemnată din energia ta, dar principiul de practicare rămâne neschimbat – mulțumește-te cu hrană și îmbrăcăminte. Dacă profesia ta îți oferă oportunități de promovare și un venit substanțial pe baza capacităților tale, iar acest venit depășește nivelul de a fi mulțumit cu hrană și îmbrăcăminte, ce ar trebui să alegi să faci? (Să refuzi oferta.) Principiul pe care ar trebui să-l respecți este cel indicat de Dumnezeu – să te mulțumești cu hrană și îmbrăcăminte. Indiferent în ce profesie te angajezi, dacă depășește nivelul de a te mulțumi cu hrană și îmbrăcăminte, vei investi în mod inevitabil energie, timp sau costuri ieșind din sfera nevoilor de bază pentru a câștiga acel venit suplimentar. De exemplu, poate ești în prezent un angajat debutant care câștigă suficient pentru a-și acoperi nevoile de bază, dar datorită bunei tale performanțe la muncă, superiorii tăi vor să te promoveze într-o funcție de conducere sau în vreun post de director executiv cu un salariu de câteva ori mai mare. Oare acest venit se câștigă degeaba? Când venitul tău crește, va crește în mod corespunzător și volumul de muncă pe care îl depui. Oare depunerea efortului nu necesită energie și timp? Este echivalent cu a spune că banii pe care îi câștigi se obțin în schimbul unei mari părți din energia și timpul tău. Pentru a câștiga mai mulți bani, trebuie să investești mai mult timp și energie. În timp ce câștigi mai mulți bani, o mare parte din timpul și energia ta este consumată și, totodată, timpul pe care îl aloci pentru credința ta în Dumnezeu, participarea la întruniri, îndeplinirea îndatoririlor și urmărirea adevărului scade proporțional. Aceasta e o simplă constatare. Când energia și timpul tău sunt dedicate pentru acumularea averii, pierzi recompensele credinței tale în Dumnezeu. El nu te va trata favorabil, nici casa Lui nu te va informa despre ce ai ratat doar pentru că ai fost promovat și o mare parte din timpul și energia ta e acum consumată, așa încât nu ai timp să-ți îndeplinești îndatoririle sau să participi la întruniri în casa lui Dumnezeu. Este acesta genul de lucru care se întâmplă? (Nu.) Casa lui Dumnezeu nu te va pune la curent și nu-ți va acorda tratament special, iar Dumnezeu nu te va trata favorabil din această cauză. Pe scurt, dacă dorești să ai recompense pentru credința ta în Dumnezeu, dacă dorești să obții adevărul, depinde de eforturile tale de a-ți asigura timpul și energia. E o chestiune de alegere. Dumnezeu nu-ți interzice să păstrezi o viață normală. Venitul tău e suficient pentru a acoperi mâncarea și căldura, întreținând supraviețuirea trupească și activitățile vieții tale. E suficient pentru a-ți susține continuarea existenței. Dar tu nu ești mulțumit; vrei mereu să câștigi mai mult. Atunci energia și timpul tău vor fi răpite de această sumă de bani. Pentru ce sunt răpite? Pentru a îmbunătăți calitatea vieții tale fizice. În timp ce-ți îmbunătățești calitatea vieții fizice, câștigi mai puțin din credința în Dumnezeu, iar timpul pentru îndeplinirea îndatoririlor dispare, este ocupat. De ce este ocupat? Este ocupat de urmărirea unei vieți fizice bune, de desfătarea fizică. Merită? (Nu.) Dacă te pricepi să pui în balanță avantajele și dezavantajele, știi că nu merită. Obții desfătare în viața ta fizică, mănânci mâncare mai bună și ai stomacul plin; te îmbraci bine, elegant și confortabil. Cumperi câteva obiecte de design și bunuri de lux în plus, dar slujba ta este obositoare, mai solicitantă și îți consumă timpul și energia. În calitate de credincios, nu ai timp să participi la întruniri sau să asculți predici. Îți lipsește și timpul pentru a cugeta la adevăr și cuvintele lui Dumnezeu. Încă există mult adevăr pe care nu-l înțelegi și nu-l poți recunoaște, dar nu ai timp și energie să cugeți la aceste lucruri și să le cauți. Viața ta fizică este îmbunătățită, dar viața ta spirituală nu se dezvoltă și se îndreaptă spre declin. Acesta este un câștig sau o pierdere? (O pierdere.) Această pierdere e prea mare! Trebuie să cântărești avantajele și dezavantajele! Dacă ești o persoană deșteaptă care iubește sincer adevărul, ar trebui să cântărești ambele laturi și să vezi care e cel mai valoros și însemnat lucru pe care-l poți dobândi. Dacă apare o promovare și ai șansa de a câștiga mai mulți bani și a-ți oferi o viață fizică mai bună, ce ar trebui să alegi? Dacă ești dispus să urmărești adevărul și ai determinarea de a urmări adevărul, atunci ar trebui să renunți la astfel de oportunități. De exemplu, să presupunem că un angajat al companiei pentru care lucrezi spune: „Faci munca asta de 10 ani. Cei mai mulți oameni din companie primesc creșteri salariale și promovări în 3 până la 5 ani. Dar leafa ta e la fel ca la început. De ce nu dai mai mult randament? De ce nu-ți îmbunătățești performanța? Privește-o pe cutare, este aici de 3 ani și acum conduce o mașină decapotabilă și locuiește într-o casă mai mare: și-a schimbat garsoniera cu o casă cu trei dormitoare. Când s-a angajat, era doar o biată studentă. Acum e o femeie bogată, îmbrăcată din cap până-n picioare cu haine de firmă, se cazează în hoteluri de lux, locuiește într-o vilă și conduce o mașină de lux.” Văzând cât de bine se descurcă, n-ai începe să tânjești și tu la aceste lucruri? Nu te-ai simți prost? Ai putea rezista la astfel de ispite? Ți-ai mai respecta intenția inițială? Ai respecta principiile? Dacă iubești în mod sincer adevărul, dacă ești dispus să urmărești adevărul și consideri că a câștiga ceva din adevăr e cel mai important lucru, cel mai prețios lucru din viața ta și că ai ales ceea ce este cel mai important și prețios lucru din viața ta, atunci nu vei regreta și nu vei fi influențat de lucruri precum promovările. Vei fi perseverent, spunând: „Mă mulțumesc cu hrană și îmbrăcăminte; orice ocupație aș avea, este pentru mâncare și căldură, pentru a-i permite corpului meu să trăiască în continuare, nu pentru desfătare trupească și, cu siguranță, nu pentru a mă distinge. Nu urmăresc promovări sau salarii mari; îmi voi folosi durata de viață limitată pentru a urmări adevărul.” Dacă ai această determinare, nu vei șovăi și inima ta nu va tânji; când vei vedea că alții sunt promovați, primesc măriri, poartă bijuterii de aur și argint și haine de firmă, se bucură de o calitate a vieții mai bună decât a ta și te surclasează în ceea ce privește stilul, nu vei simți invidie. Nu este așa? (Ba da.) Însă, dacă nu iubești și nu urmărești adevărul, nu vei fi în stare să te abții și nu vei rezista mult timp. Într-o astfel de ocazie și într-un astfel de mediu, dacă oamenii nu dețin adevărul ca pe viața lor, dacă le lipsește puțină determinare, dacă nu au o pricepere adevărată, vor oscila deseori înainte și înapoi și se vor simți slabi. După ce rezistă o perioadă, vor deveni chiar deprimați, gândind: „Când se vor sfârși aceste zile? Dacă zilele lui Dumnezeu nu vin, cât timp voi rămâne un lacheu în companie? Alții câștigă mai mult decât mine. De ce sunt în stare să obțin doar mâncarea și căldura de bază? Dumnezeu nu-mi spune să câștig mai mulți bani.” Cine te oprește să câștigi mai mulți bani? Dacă ești capabil, poți câștiga mai bine. Dacă alegi să câștigi mai mulți bani, să ai un stil de viață bogat și să te bucuri de un trai extravagant, e în regulă; nimeni nu te oprește. Totuși, trebuie să fii responsabil pentru alegerile tale. În cele din urmă, dacă nu obții adevărul și cuvintele lui Dumnezeu n-au devenit viața din tine, vei fi singurul care va regreta. Trebuie să fii responsabil pentru acțiunile și alegerile tale. Nimeni nu poate să achite nota de plată sau să-și asume responsabilitatea în locul tău. Întrucât ai ales să crezi în Dumnezeu, să mergi pe calea mântuirii și să urmărești adevărul, nu regreta. Întrucât asta e ceea ce ai ales, nu ar trebui să o consideri o regulă sau o poruncă de urmat; în schimb, ar trebui să înțelegi că perseverența și alegerile tale au sens și valoare. În final, câștigi adevărul și viața, nu doar o regulă. Dacă perseverența și alegerile tale te fac să te simți deosebit de stânjenit, jenat sau incapabil să dai ochii cu oamenii din jurul tău, atunci nu mai persevera. De ce să-ți îngreunezi situația? Orice ai dori în inima ta, orice ai vrea, urmărește acel lucru – nimeni nu te oprește. În momentul de față, faptul că avem părtășie în acest mod doar îți oferă un principiu. În lume, fiecare profesie pe care o exercită oamenii este asociată cu faimă, profit și desfătare fizică. Motivul pentru care oamenii câștigă mai mulți bani nu este de a ajunge la o anumită cifră, ci de a-și spori desfătarea fizică prin câștigarea acelor bani și, de asemenea, de a deveni oameni bogați, cunoscuți de public. Astfel, vor avea faimă, profit și poziție, toate acestea depășind nivelul nevoilor de bază. Orice preț plătit de oameni este pentru desfătarea fizică, nimic nu are niciun rost; totul este gol, asemenea unui vis. Ce câștigă ei în cele din urmă este pur și simplu deșertăciune. Azi ai putea să mănânci găluști la masă și să ți se pară delicioase, dar după o chibzuire atentă, vezi că nu ai câștigat nimic. Dacă mănânci găluști zilnic, s-ar putea să te saturi de ele, să nu le mai mănânci și să treci la altceva, de exemplu la chiftele de porumb, orez sau clătite. Te adaptezi în felul acesta și corpul tău fizic devine mai sănătos. Dacă mănânci zilnic mâncare bogată în calorii, corpul tău fizic s-ar putea îmbolnăvi, nu-i așa?

Să te mulțumești cu hrană și îmbrăcăminte, este aceasta calea corectă? (Este corectă.) De ce este corectă? Valoarea vieții unei persoane constă în hrană și îmbrăcăminte? (Nu.) Dacă valoarea vieții unei persoane nu constă în hrană și îmbrăcăminte sau în desfătarea trupului, atunci profesia pe care o exercită ar trebui să satisfacă doar nevoia de hrană și îmbrăcăminte; nu ar trebui să depășească acest nivel. Care e scopul faptului de a avea hrană și îmbrăcăminte? Acela de a asigura supraviețuirea normală a trupului. Care e scopul supraviețuirii? Nu este de dragul desfătării trupești, nici de dragul de a te bucura de cursul vieții și, cu siguranță, nu este de dragul de a te bucura de toate lucrurile pe care le experimentează oamenii în viață. Niciunul dintre aceste lucruri nu e important. Așadar, ce e mai important? Care e cel mai prețios lucru pe care ar trebui să-l facă o persoană? (Să meargă pe calea credinței în Dumnezeu și a urmăririi adevărului și apoi să-și îndeplinească îndatoririle proprii.) Indiferent ce tip de persoană ești, ești o ființă creată. Ființele create ar trebui să facă ceea ce sunt menite să facă – asta are valoare. Așadar, ce anume din ce fac ființele create are valoare? Fiecare ființă creată are o misiune încredințată de Creator, o misiune pe care este menită să o îndeplinească. Dumnezeu a stabilit destinul vieții fiecărei persoane. Oricare ar fi destinul vieții sale, asta ar trebui să facă. Dacă o faci bine, când vei sta înaintea lui Dumnezeu ca să-I dai socoteală, El va da un răspuns satisfăcător. Va spune că ți-ai trăit viața într-un mod merituos și roditor, că ai transformat cuvintele lui Dumnezeu în viața ta și că ești o ființă creată competentă. Totuși, dacă viața ta înseamnă numai să trăiești, să te zbați și să investești de dragul hranei, îmbrăcămintei, plăcerii și fericirii, când vei sta în cele din urmă înaintea lui Dumnezeu, El va întreba: „Cât de mult ai îndeplinit din sarcina și misiunea pe care ți le-am dat în această viață?” Vei cântări totul și vei descoperi că energia și timpul acestei vieți au fost irosite pentru hrană, îmbrăcăminte și distracție. Se pare că nu ai făcut multe în privința credinței tale în Dumnezeu, nu ți-ai îndeplinit datoria, nu ai perseverat până la capăt și nu ți-ai manifestat devotamentul. Cât privește urmărirea adevărului, deși ai avut o oarecare dorință de a-l urmări, nu ai plătit un preț prea mare și n-ai câștigat nimic. La testul final, cuvintele lui Dumnezeu nu au devenit viața ta, iar tu ești tot aceeași satană ca înainte. Metodele tale de a privi lucrurile și de a acționa se bazează toate pe noțiunile și închipuirile umane, precum și pe firea coruptă a Satanei. Ești în continuare complet opus lui Dumnezeu și incompatibil cu El. În acel caz, vei fi considerat inutil și Dumnezeu nu te va mai dori. Din acest punct înainte, nu vei mai fi o ființă creată a lui Dumnezeu. Acesta e un lucru demn de milă! Prin urmare, indiferent ce profesie practici, atât timp cât e legală, este rânduită și predestinată de Dumnezeu. Dar asta nu înseamnă că Dumnezeu te susține sau te încurajează să câștigi mai mulți bani sau să urci pe scara ierarhică în cariera pe care ți-ai ales-o. Dumnezeu nu aprobă acest lucru și nu ți l-a cerut niciodată. Mai mult, El nu va folosi niciodată profesia pe care o practici ca să te împingă spre lume, să te predea Satanei sau să-ți îngăduie să urmărești dinadins faima și profitul. În schimb, prin profesia pe care o practici, Dumnezeu îți permite să-ți satisfaci nevoile de hrană și căldură – asta e tot. În plus, în cuvintele Lui, ți-a spus care este datoria ta, care e misiunea ta, ce ar trebui să urmărești și ce ar trebui să trăiești. Acestea sunt valorile pe care ar trebui să le trăiești și calea pe care ar trebui să mergi de-a lungul vieții tale. După ce Dumnezeu a vorbit, iar tu înțelegi ce a spus, ce ar trebui să faci? Dacă e suficient să muncești trei zile pe săptămână ca să-ți satisfaci nevoile de hrană și căldură, dar alegi totuși să lucrezi în celelalte zile, atunci nu-ți poți îndeplini datoria. Când o datorie necesită cooperarea ta, spui: „Sunt la serviciu, sunt la postul meu”, iar când cineva încearcă să ia legătura cu tine, susții mereu că nu ai timp. Când ai timp? Doar după ora 20:00, când ești epuizat, obosit și stors de energie; atunci ai voința, dar nu și puterea. Lucrezi șase zile pe săptămână și, oricând încearcă cineva să ia legătura cu tine prin telefon, susții mereu că nu ai timp. Doar duminica ai timp și chiar și atunci trebuie să petreci timp cu familia și copiii, să faci treburi casnice, să-ți reîncarci bateriile și să te relaxezi puțin. Unii oameni chiar merg în vacanțe, petrec timp făcând activități recreative și merg să cheltuie bani și să cumpere lucruri. Alții își consolidează relațiile cu colegii și socializează cu superiorii și liderii lor. Ce fel de credință e asta? Acesta e un non-credincios până în măduva oaselor. Ce rost are să te ocupi de formalități? Nu spune că ai credință în Dumnezeu; nu ai nicio relație cu credincioșii în Dumnezeu. Nu faci parte din biserică; ești cel mult un prieten al bisericii. Casa lui Dumnezeu are nevoie de cineva care să se ocupe de treburile externe, iar tu poate că accepți să dai o mână de ajutor, dar numai ca să nu refuzi. Nu se știe dacă îți poți prelua atribuțiile sau când le poți prelua. Și după ce ai ajuns să-ți preiei atribuțiile, nu se știe dacă le poți acorda tot timpul, toată inima și puterea ta – toate acestea sunt necunoscute. Cine știe când s-ar putea să devii prea ocupat cu serviciul sau să pleci într-o călătorie de afaceri și să dispari fără urmă timp de două săptămâni sau o lună – nimeni nu poate lua legătura cu tine. Aceasta nu mai e o credință autentică, e doar o formalitate. Când vine vorba de astfel de oameni, ar trebui să li se ia cărțile conținând cuvintele lui Dumnezeu, apoi ei ar trebui îndepărtați și să li se spună: „Dacă nu poți renunța la serviciu, n-ai timp de întruniri și nu-ți poți îndeplini datoria, casa lui Dumnezeu nu te va obliga. Să ne despărțim aici. Când vei putea ajunge să te mulțumești doar cu hrană și îmbrăcăminte, să renunți la cerințele tale de a avea o calitate ridicată a vieții și să aloci mai mult timp pentru îndeplinirea datoriei tale, atunci te vom accepta oficial în rândurile noastre și te vom considera un membru al bisericii. Dacă nu reușești și doar faci act de prezență, dai o mână de ajutor și construiești relații fragile cu frații și surorile în timpul tău liber, nu se consideră că îți îndeplinești datoria de ființă creată și, cu siguranță, nu poate fi considerată o credință oficială în Dumnezeu.” Cum numim astfel de oameni? (Prieteni ai bisericii.) Prieteni ai bisericii, prieteni buni ai bisericii. „Cel care nu este împotriva noastră este de partea noastră” (Marcu 9:40). Prin urmare, oamenii de acest tip sunt numiți prieteni ai bisericii. Faptul că o persoană este numită prieten al bisericii arată că se află încă în perioada de observație, nu este încă un credincios oficial în Dumnezeu, nu se numără printre membrii bisericii și nici nu este considerată o persoană care îndeplinește o datorie; cel mult, trebuie să fie observată în continuare, deoarece încă este neclar dacă își poate îndeplini datoria. Totuși, din cauza restricțiilor impuse de mediul sau de condițiile familiale, unii oameni trebuie să lucreze mai multe zile pe săptămână pentru a-și câștiga existența și a-și întreține copiii. Nu vom avea nicio cerere categorică de la ei. Dacă își pot îndeplini îndatoririle în timpul rămas, sunt considerați membri ai casei lui Dumnezeu, credincioși oficiali în Dumnezeu, deoarece au îndeplinit deja condiția de bază de a se mulțumi cu hrană și îmbrăcăminte. Ei întâmpină dificultăți obiective și, dacă îi împiedici să lucreze, întreaga lor familie nu va avea niciun mijloc de existență și va suferi de frig și foame. Dacă nu-i lași să muncească, cine le va întreține familia? Intenționezi să-i întreții tu? Prin urmare, conducătorii de biserică, supraveghetorii și oricine are legătură cu ei nu sunt îndreptățiți să le ceară să renunțe la slujbele lor și să nu se îngrijoreze pentru familiile lor. Acest lucru nu se cuvine. Ar însemna să ceri imposibilul de la oameni; ar trebui să li se ofere mijloace de a trăi. Oamenii nu trăiesc într-un vid, nu sunt mașini. Au nevoie să supraviețuiască, să-și asigure existența. Așa cum am discutat anterior, dacă ai copii și familie, atunci, ca stâlp al familiei sau membru al ei, ar trebui să-ți asumi responsabilitatea de a-ți întreține familia. Principiul pentru îndeplinirea acestei responsabilități este de a asigura hrana și căldura; acesta este principiul. Pentru unii oameni, aceasta e situația în care se află și nu pot face nimic în privința asta. După ce-și îndeplinesc responsabilitățile față de familia lor, își ajustează programul pentru a-și realiza datoria. Acest lucru este permis și îngăduit de casa lui Dumnezeu; nu poți cere imposibilul de la oameni. Este acesta un principiu? (Da.) Nimeni nu e îndreptățit să le ceară celor care cred de puțin timp în Dumnezeu și nu și-au format încă rădăcini să-și dea demisia, să-și abandoneze familiile, să divorțeze, să-și neglijeze copiii sau să-și respingă părinții. Nimic din toate acestea nu este necesar. Cuvintele lui Dumnezeu le cer oamenilor să urmeze adevărurile-principii, iar aceste principii includ diverse situații și condiții. Pe baza acestor diferite situații și condiții, cerințele și măsurile trebuie concepute în funcție de adevărurile-principii; doar acest lucru este corect. Prin urmare, în privința unei cariere, este esențial să te mulțumești cu hrană și îmbrăcăminte. Dacă nu poți înțelege clar această chestiune, s-ar putea să-ți pierzi datoria și să-ți periclitezi șansele de a fi mântuit.

Zilele de pe urmă sunt, de asemenea, o perioadă specială. Într-o privință, treburile bisericii sunt aglomerate și complicate; în altă privință, în fața acestui moment când Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu se extinde, este nevoie de mai mulți oameni care să-și dedice timpul și energia, să contribuie cu eforturile lor și să-și îndeplinească îndatoririle pentru a satisface nevoile diverselor proiecte din casa lui Dumnezeu. Așadar, indiferent de ocupația ta, dacă pe lângă satisfacerea nevoilor tale elementare de trai, ești în stare să-ți dedici timpul și energia pentru a-ți îndeplini datoria în casa lui Dumnezeu, cooperând la diverse proiecte, atunci, în ochii lui Dumnezeu, nu e doar ceva de dorit, ci și deosebit de prețios. Este demn de lauda lui Dumnezeu și, desigur, merită ca oamenii să investească și să se dedice atât de mult. Aceasta deoarece, deși ți-ai sacrificat bucuriile trupului, ceea ce câștigi este viața neprețuită a cuvintelor lui Dumnezeu, o viață nepieritoare, o comoară neprețuită, ce nu poate fi schimbată cu nimic în lume, cu bani sau cu nimic altceva. Și această comoară neprețuită, lucrul pe care-l câștigi investind timp și energie, prin propriile eforturi și strădanii – aceasta este o favoare specială și ceva ce ai fost norocos să primești, nu-i așa? Cuvintele lui Dumnezeu și adevărul devenind viața cuiva – aceasta e o comoară neprețuită, în schimbul căreia oamenii ar trebui să ofere totul. Așadar, pe baza faptului că ocupația ta îți permite să ai hrană și îmbrăcăminte, dacă ești capabil să plătești prețul și să investești timp și energie în urmărirea adevărului – dacă alegi această cale – acesta este un lucru bun, ce merită sărbătorit. N-ar trebui să te simți descurajat sau derutat în această privință, ci să fii sigur că ai făcut alegerea corectă. Se poate să fi ratat oportunități de promovare, măriri de salarii și venituri superioare, mai multă desfătare a vieții în trup sau o viață bogată, dar ai profitat de ocazia de a fi mântuit. Faptul că ai pierdut sau ai renunțat la acele lucruri înseamnă că alegerea ta ți-a adus speranță și viabilitate pentru mântuire. Nu ai pierdut nimic. Dimpotrivă, după ce ai hrană și îmbrăcăminte, dacă dedici mai mult timp și energie, câștigi mai mulți bani, dobândești mai multe plăceri materiale și îți satisfaci trupul, însă, procedând astfel, ți-ai spulberat speranța de a fi mântuit, acesta nu este fără nicio îndoială un lucru bun pentru tine. Ar trebui să fii supărat și îngrijorat în privința asta; ar trebui să-ți ajustezi munca sau atitudinea față de viață și cerințele privind calitatea vieții fizice; ar trebui să renunți la anumite dorințe, planuri și proiecte pentru viața în trup care nu se conformează realității. Ar trebui să te rogi lui Dumnezeu, să vii în prezența Sa și să te hotărăști să-ți îndeplinești propria datorie, dedicându-ți mintea și trupul diverselor sarcini din casa lui Dumnezeu, străduindu-te ca, în viitor, în ziua în care se va termina lucrarea lui Dumnezeu, când El va examina lucrarea fiecărei persoane și va măsura statura tuturor claselor de oameni, tu să faci parte din ele. Când măreața lucrare a lui Dumnezeu va fi înfăptuită, când Evanghelia Împărăției Lui va fi răspândită în tot universul, când se va desfășura această scenă plină de veselie, acolo vor fi truda, investiția și sacrificiul tău. Când Dumnezeu va primi slavă, când lucrarea Sa va fi răspândită în tot universul, când toată lumea va sărbători realizarea cu succes a măreței lucrări a lui Dumnezeu, în timpul desfășurării acelui moment de veselie, tu vei fi cel conectat cu această veselie. Vei fi unul dintre cei care iau parte la această veselie, nu cel care va plânge și va scrâșni din dinți, care se va bate peste piept și își va lovi spatele în timp ce toți ceilalți strigă și sar în sus de bucurie, nu cel care primește o pedeapsă aspră, care va fi pe deplin disprețuit și alungat de Dumnezeu. Desigur, și mai bine este că, atunci când măreața lucrare a lui Dumnezeu va fi înfăptuită, vei deține cuvintele Sale drept viață. Vei fi o persoană care a fost mântuită, fără să se mai răzvrătească împotriva lui Dumnezeu, fără să mai încalce principiile, ci o persoană compatibilă cu Dumnezeu. În același timp, te vei bucura datorită tuturor lucrurilor la care ai renunțat inițial: salariu mare, plăceri trupești, tratament material bun, mediu de viață superior și aprecierea, promovarea și înălțarea din partea conducătorilor. Nu vei regreta lucruri precum renunțarea la oportunitățile de promovare, neurmărirea ocaziilor de a-ți mări salariul și a acumula avere sau a șansei de a te răsfăța cu un stil de viață luxos. Pe scurt, cerințele și standardele pentru profesia pe care o exercită cineva, acestea fiind și principiile de practicare pe care ar trebui să le respecte, sunt toate rezumate în această zicală: „Mulțumește-te cu hrană și îmbrăcăminte.” Oamenii ar trebui să se rezume la urmărirea adevărului pentru a dobândi viață. Nu ar trebui să se lepede de adevăr și de calea cea dreaptă pentru a-și satisface dorințele trupești și pentru plăcere. Acesta constituie al doilea principiu pe care ar trebui să-l respecte oamenii în ceea ce privește cariera.

Referitor la subiectul renunțării la carieră, am discutat astăzi despre două principii. Ați înțeles aceste două principii? (Da.) Dacă principiile sunt clare, următorul pas este să evaluăm, pe baza lor, cum să le practicăm. În cele din urmă, cei care pot respecta aceste principii sunt cei care urmează calea lui Dumnezeu, în timp ce aceia care nu le pot respecta se abat de la calea lui Dumnezeu. Este foarte simplu. Dacă poți respecta principiile, vei dobândi adevărul; dacă nu respecți principiile, vei pierde adevărul. Dobândirea adevărului oferă speranța mântuirii; nedobândirea adevărului va duce la pierderea speranței de mântuire – pur și simplu așa stau lucrurile. Bine, să încheiem aici părtășia de azi. La revedere!

10 iunie 2023