La ultima noastră adunare, am avut părtășie despre un subiect important: cum să urmărești adevărul. Cum să urmărești adevărul – cum am avut părtășie despre această chestiune? (Dumnezeu a oferit părtășie despre două aspecte: primul a fost „renunțarea” și cel de-al doilea „dedicarea”. În ceea ce privește renunțarea, Dumnezeu a vorbit despre emoțiile negative care există în om. În mod particular, Dumnezeu a avut părtășie despre efectele și consecințele specifice pe care sentimentele negative de inferioritate, mânie și ură le au asupra datoriei noastre. Părtășia Lui ne-a oferit o înțelegere diferită a felului în care trebuie să urmărim adevărul. Am văzut cum adesea trecem cu vederea emoțiile negative pe care le dezvăluim în fiecare zi și, de obicei, nu discernem sau nu ne înțelegem emoțiile negative. Emitem o judecată unilaterală că pur și simplu așa suntem noi. Aducem aceste emoții negative în datoria noastră, iar acest lucru are un impact direct asupra rezultatelor acelei datorii. De asemenea, influențează felul în care privim oamenii și lucrurile și felul în care tratăm problemele din viețile noastre. Din cauza asta, ne este extrem de dificil să mergem pe calea urmăririi adevărului.) La ultima noastră adunare, am avut părtășie despre felul în care trebuie urmărit adevărul. Când vine vorba despre practică, există două căi importante: cea a renunțării și cea a dedicării. Ultima dată, am rezumat problemele principale asociate cu primul aspect al acelei prime căi, „renunțarea” – adică, omul trebuie să renunțe la diferite feluri de emoții. Acestea sunt, în principal, emoții negative – cele care sunt anormale, iraționale și care contravin conștiinței și rațiunii. Dintre acestea, părtășia noastră s-a axat pe emoțiile negative de inferioritate, mânie și ură, precum și pe câteva comportamente care rezultă dintr-o viață trăită în cadrul acestor emoții negative, pe diverse emoții negative produse ca rezultat al unor anumite circumstanțe particulare sau al unui istoric de dezvoltare și pe cele reflectate de un caracter anormal. De ce trebuie să se renunțe la aceste emoții negative? Fiindcă ele, obiectiv vorbind, stârnesc în oameni mentalități și păreri negative, influențând poziția pe care aceștia o adoptă când se confruntă cu oameni, evenimente sau lucruri. Așadar, primul aspect al acestei căi de practică – renunțarea – pretinde ca oamenii să renunțe la tot felul de emoții negative. Ultima dată, am avut puțină părtășie despre aceste emoții negative. Însă, în afară de inferioritate, mânie și ură, despre care am avut părtășie, există, bineînțeles, o varietate de emoții care pot avea un impact asupra perspectivei unei umanități normale. Acestea afectează conștiința, rațiunea, gândirea și judecata umanității normale și pot afecta rezultatele urmăririi adevărului de către om. Asta înseamnă că aceste emoții negative sunt primul lucru la care omenirea trebuie să renunțe atunci când urmărește adevărul. Părtășia noastră de astăzi va continua cu subiectul de față – cum să renunți la diverse emoții negative. Mai întâi, vom avea părtășie despre diversele manifestări ale emoțiilor negative și, datorită părtășiei Mele despre aceste manifestări, omul va putea cunoaște emoțiile negative, le va putea compara cu el însuși și apoi va putea începe să le înlăture, una câte una, în viața lui cotidiană. Prin căutarea și înțelegerea adevărului și prin cunoașterea și analizarea gândurilor și părerilor negative, precum și a perspectivelor și atitudinilor anormale, pe care emoțiile negative le scot la iveală în oameni, aceștia pot începe să înlăture acele emoții negative.

Ultima dată, am vorbit despre emoția negativă de „depresie”. În primul rând, oare majoritatea oamenilor au acest sentiment de depresie? Sunteți capabili să vă dați seama ce fel de sentiment și ce fel de stare de spirit este depresia și care sunt manifestările ei? (Da.) Acest lucru este ușor de înțeles. Nu vom vorbi pe larg despre „depresie”, ci doar vom descrie manifestările produse de această emoție, depresia, în cei care cred în Dumnezeu și Îl urmează. Ce înseamnă „depresia”? Înseamnă să te simți abătut, să nu te simți bine, să nu fii interesat de nimic din ceea ce faci, să nu ai niciun impuls, nicio motivație, să ai o atitudine destul de negativă și pasivă față de lucrurile pe care le faci și să nu ai nicio determinare de a face ceva. Așadar, care este cauza acestor manifestări? Aceasta este problema principală care trebuie disecată. Odată ce înțelegeți diversele manifestări ale depresiei, precum și diferitele stări de spirit, gânduri și atitudini față de lucruri, provocate de această emoție negativă, ar trebui să înțelegeți care sunt cauzele acestor sentimente negative, adică principalele cauze de la baza acestor sentimente negative, provocate de ele în oameni. De ce se deprimă oamenii? De ce nu simt nicio motivație de a face ceva? De ce sunt mereu atât de negativi, pasivi și lipsiți de determinare atunci când fac ceva? În mod clar, există un motiv. De exemplu, vezi pe cineva care este mereu deprimat și pasiv când face ceva, incapabil să adune energie, cu emoții și o atitudine nu foarte pozitive sau optimiste și care afișează mereu o atitudine foarte negativă, dezaprobatoare și disperată. Îi dai sfaturi, dar nu le ascultă niciodată, deși recunoaște că drumul pe care i l-ai arătat este cel corect și că raționamentul tău este grozav, totuși, atunci când face ceva, nu poate aduna energie și tot este negativ și pasiv. În cazuri grave, din mișcările corpului, după figură, din felul în care merge, din tonul vocii lui și după cuvintele pe care le spune, poți vedea că emoțiile acestui om sunt deosebit de deprimante, că îi lipsește energia în tot ceea ce face, că este ca un fruct strivit și că oricine petrece mult timp cu acel om va fi afectat de el. Ce înseamnă asta? Diversele comportamente, expresii faciale, tonuri ale vocii și chiar gândurile și părerile exprimate de oameni care trăiesc în depresie au trăsături negative. Așadar, care este motivul din spatele acestor fenomene negative? Care este cauza? Bineînțeles, cauza pentru apariția acestei emoții negative, depresia, diferă de la om la om. Un fel de sentimente de depresie pot apărea din credința perpetuă a oamenilor în propria soartă teribilă. Nu este aceasta o cauză? (Ba da.) Când erau tineri, trăiau la țară sau într-o regiune săracă, familia lor nu era prosperă și, în afară de câteva obiecte simple de mobilier, nu aveau nimic de mare valoare. Probabil că aveau unul sau două rânduri de îmbrăcăminte, pe care trebuia să le poarte deși aveau găuri și nu puteau niciodată să mănânce, în mod obișnuit, mâncare bună și de calitate, ci trebuiau să aștepte Anul Nou sau sărbătorile ca să consume carne. Uneori, le era foame și nu aveau destule haine ca să le fie cald, un bol plin cu carne era o iluzie și le era dificil să găsească chiar și un fruct. Trăind într-un astfel de mediu, se simțeau diferiți de alți oameni care trăiau în marele oraș, ai căror părinți erau înstăriți, care puteau mânca și purta orice voiau, care primeau pe loc tot ce voiau și erau școliți. Se gândeau: „Au o soartă atât de bună! De ce soarta mea este atât de rea?” Ei vor mereu să se distingă din mulțime și să-și schimbe destinul. Cu toate acestea, nu este ușor să-ți schimbi destinul. Când un om se naște într-o astfel de situație, deși poate să încerce, cât își poate schimba soarta și cât poate s-o îmbunătățească? După ce devine adult, întâlnește obstacole peste tot unde merge în societate, este hărțuit oriunde merge și se simte mereu foarte oropsit. Se gândește: „De ce am atât de mult ghinion? De ce întâlnesc mereu oameni răi? Viața era grea când eram copil și pur și simplu așa stăteau lucrurile. Acum că am crescut, este încă foarte rea. Vreau tot timpul să arăt ce pot să fac, dar niciodată nu am ocazia. Dacă n-o să am niciodată ocazia, atunci așa să fie! Vreau doar să lucrez din greu și să câștig suficienți bani ca să duc o viață bună. De ce nu pot face nici măcar asta? Cum poate fi atât de greu să duci o viață bună? Nu trebuie să duc o viață superioară tuturor celorlalți. Vreau măcar să duc o viață de orășean și să nu fiu desconsiderat de oameni, să nu fiu un cetățean de mâna a doua sau a treia. Măcar atunci, când oamenii m-ar chema, nu ar striga: «Hei, tu, vino aici!» Cel puțin m-ar striga pe nume și mi s-ar adresa cu respect. Dar nu mă pot bucura nici de o adresare respectuoasă. De ce este soarta mea atât de crudă? Când se va sfârși?” Când un astfel de om nu credea în Dumnezeu, își considera soarta crudă. După ce a început să creadă în Dumnezeu și să vadă că aceasta este adevărata cale, s-a gândit: „Toată acea suferință de dinainte a meritat. Toate au fost orchestrate și făcute de Dumnezeu, iar El a făcut bine. Dacă n-aș fi suferit în felul acela, n-aș fi ajuns să cred în Dumnezeu. Acum că o fac, dacă pot accepta adevărul, atunci destinul meu ar trebui să se schimbe în bine. Acum pot trăi, în biserică, o viață egală cu a fraților și surorilor mele, oamenii îmi spun «frate» sau «soră» și mi se adresează cu respect. Acum mă bucur de sentimentul de a avea respectul celorlalți.” Pare că destinul lui s-a schimbat, că nu mai suferă și nu mai are o soartă rea. Odată ce a început să creadă în Dumnezeu, s-a hotărât să-și îndeplinească bine datoria în casa Lui, a devenit capabil să îndure greutăți și să trudească, să îndure mai mult decât oricine altcineva în orice chestiune și se străduiește să câștige aprobarea și stima celor mai mulți oameni. Crede că ar putea chiar să fie ales conducător de biserică, persoană responsabilă sau lider de echipă și, oare atunci nu-și va onora strămoșii și familia? Nu-și va fi schimbat atunci destinul? Totuși, realitatea nu se ridică la nivelul dorințelor lui, iar el devine abătut și se gândește: „Cred în Dumnezeu de ani buni și mă înțeleg foarte bine cu frații și surorile, dar cum se face că, de fiecare dată când e timpul să fie ales un conducător, o persoană responsabilă sau un lider de echipă, nu e niciodată rândul meu? Oare pentru că par atât de simplu sau pentru că n-am avut un randament bun și nimeni nu m-a observat? De fiecare dată când au loc alegeri, aș avea o mică speranță și m-aș mulțumi numai să fiu ales lider de echipă. Sunt atât de plin de entuziasm să-L răsplătesc pe Dumnezeu, dar de fiecare dată când au loc alegeri și sunt complet trecut cu vederea, ajung să fiu dezamăgit. Ce se întâmplă? Să fie oare faptul că sunt capabil cu adevărat doar să fiu o persoană mediocră, obișnuită și neremarcabilă toată viața mea? Când îmi amintesc de copilărie, de tinerețea mea, de anii de vârstă mijlocie, această cale pe care am parcurs-o a fost întotdeauna mediocră, iar eu nu am făcut nimic notabil. Nu că n-aș avea ambiție, că aș avea un calibru slab, că nu depun suficient efort sau că nu pot să îndur greutăți. Am aspirații și obiective și chiar se poate spune că am ambiție. Atunci cum se face că nu mă pot remarca niciodată din mulțime? În ultimă instanță, am pur și simplu o soartă rea și sunt destinat suferinței și așa a rânduit Dumnezeu lucrurile pentru mine.” Cu cât stă mai mult pe gânduri, cu atât mai rea crede că îi este soarta. În cursul obișnuit al îndatoririlor lui, dacă are anumite sugestii sau exprimă anumite păreri și este mereu respins și nimeni nu-l ascultă sau nu-l ia în serios, devine și mai deprimat și se gândește: „O, soarta mea este atât de rea! În orice grup m-aș afla, întotdeauna există o persoană rea care-mi blochează calea și mă asuprește. Nimeni nu mă ia niciodată în serios și nu mă pot face remarcat. La urma urmei, la asta se reduce totul: pur și simplu am o soartă rea!” Orice i se întâmplă, mereu atribuie acel lucru sorții rele; investește mereu mult efort în această idee de a avea o soartă rea, se străduiește să o înțeleagă și să o aprecieze mai profund și, pe măsură ce o întoarce pe toate părțile în mintea lui, emoțiile îi devin tot mai deprimante. Când face o greșeală minoră în îndeplinirea datoriei lui, se gândește: „O, cum îmi pot face bine datoria când am o soartă atât de rea?” La întruniri, frații și surorile lui îi oferă părtășie, iar el tot cântărește lucrurile, dar nu înțelege și se gândește: „O, cum pot înțelege lucrurile când am o soartă atât de rea?” Oricând vede pe cineva care vorbește mai bine decât el, care discută despre înțelegerea sa într-o manieră mai clară și mai luminată, se simte și mai deprimat. Când vede pe cineva care poate îndura greutăți și poate plăti prețul, care vede rezultate în îndeplinirea datoriei sale, care primește aprobarea fraților și surorilor sale și este promovat, se simte nefericit în sufletul lui. Când vede pe cineva că devine conducător sau lucrător, se simte și mai deprimat și chiar când vede pe cineva care cântă și dansează mai bine decât el și se simte inferior acelei persoane, se deprimă. Indiferent ce oameni, evenimente sau lucruri întâlnește, el le răspunde mereu cu aceste sentimente deprimante. Chiar și atunci când vede pe cineva care poartă haine puțin mai frumoase decât ale sale sau care are o frizură puțin mai frumoasă, se simte mereu trist, iar gelozia și invidia apar în inima lui până când, în final, se întoarce la acea emoție deprimantă. Care sunt motivele pe care le născocește? Se gândește: „O, oare asta nu se întâmplă fiindcă soarta mea este rea? Dacă aș fi fost puțin mai arătos, dacă aș fi fost demn așa ca el, dacă aș fi fost înalt și cu trăsături frumoase, cu haine bune și cu mulți bani, cu părinți buni, atunci oare lucrurile n-ar sta altfel decât acum? Oare oamenii nu m-ar respecta și nu ar fi invidioși și geloși pe mine? Până la urmă, soarta mea este rea și nu pot da vina pe nimeni pentru asta. Cu o astfel de soartă rea, nimic nu-mi merge bine și nu pot merge nicăieri fără să mă împiedic. E pur și simplu soarta mea rea și nu pot face nimic în privința asta.” În mod similar, când este emondat și tratat sau atunci când frații și surorile îi fac reproșuri, îl critică sau îi oferă sugestii, el le răspunde cu sentimentele sale deprimante. Oricum, fie că e vorba de ceva ce i se întâmplă sau de tot ceea ce îl înconjoară, răspunde mereu cu diverse gânduri, păreri, atitudini și puncte de vedere negative, care sunt provocate de emoțiile lui deprimante.

Asemenea oameni, care consideră mereu că au o soartă rea, simt tot timpul că inimile le sunt strivite de o stâncă enormă. Întrucât cred mereu că tot ce li se întâmplă e din cauza sorții lor rele, simt că nu pot schimba nimic, indiferent ce se întâmplă. Așadar ce fac ei? Pur și simplu se simt negativi, sunt delăsători și se resemnează în fața nenorocirilor. Ce înseamnă că se resemnează în fața nenorocirilor? Înseamnă că se gândesc: „O, pur și simplu va trebui să mă descurc așa în viață!” Când alții sunt emondați și tratați, acei oameni pot fi introspectivi și spun: „De ce am fost emondat și tratat? Ce am făcut de am încălcat principiile adevărului? Ce firi corupte am dezvăluit? Oare înțelegerea mea este suficient de profundă și de concretă? Cum ar trebui să înțeleg și să rezolv aceste probleme?” Spun astfel de lucruri, iar aceștia sunt oameni care urmăresc adevărul. Totuși, când omul cu așa-zisa soartă rea este emondat și tratat, simte că este desconsiderat de ceilalți, că soarta lui este rea, așa că nimeni nu-l place și oricine vrea să-l trateze îl poate trata. Când n-o face nimeni, depresia lui se ameliorează puțin, dar imediat ce este tratat, ea se agravează și mai mult. Când sunt tratați alți oameni, ei s-ar putea să se simtă negativi timp de câteva zile. Citesc cuvintele lui Dumnezeu și, cu ajutorul fraților și surorilor lor, devin capabili să accepte adevărul și, încetul cu încetul, se schimbă și lasă în urmă acea stare negativă. Cu toate acestea, cei care consideră că au o soartă rea, nu numai că nu lasă în urmă acea emoție negativă, ci, dimpotrivă, ajung să aibă certitudinea că au o soartă rea. De ce? Pentru că ei vin în casa lui Dumnezeu și au senzația că abilitățile lor nu sunt folosite niciodată la maximum, că sunt mereu tratați și folosiți drept țapi ispășitori. Se gândesc: „Vezi? Alții oameni fac asta și nu sunt tratați, deci cum de atunci când fac eu acest lucru, sunt tratat? Cu siguranță, asta arată că soarta mea este rea!” Și astfel ajung atât de deprimați și de disperați. Indiferent cum ar încerca alți oameni să aibă părtășie cu ei despre adevăr, lor nu le intră nimic în cap și spun: „Voi sunteți tratați doar o clipă, dar pentru mine e diferit. Nu pot face nimic bine și m-am născut ca să îndur tratarea. Nu pot da vina pe nimeni, pur și simplu soarta mea este rea.” Întrucât cred mereu că au o soartă rea și că vor fi așa cât timp vor trăi, atunci indiferent cum le spune casa lui Dumnezeu oamenilor să urmărească adevărul, să îndeplinească datoria unei ființe create și cum să o facă la înălțimea standardelor, nimic din toate acestea nu le intră în cap. Deoarece au mereu certitudinea că soarta lor este rea, simt că acest lucru minunat – urmărirea adevărului și obținerea mântuirii – n-are nici o legătură cu ei, așa că nu-și fac datoria cu prea multă conștiinciozitate. În sufletul lor, sunt siguri că „Oamenii cu o soartă rea nu-și pot îndeplini bine datoria; numai oamenii cu o soartă bună o pot face. Când un om are o soartă bună, oamenii îl plac oriunde merge și toate îi merg ca pe roate. Am o soartă rea și mereu întâlnesc oameni răi, niciodată nu mă simt bine când îmi fac datoria – aceste nenorociri vin una după alta!” Întrucât cred că au o soartă rea, se simt mereu abătuți și deprimați. Cred întotdeauna că urmărirea adevărului este doar un subiect de discuție și că un om ca ei, cu o soartă rea, nu poate obține niciodată nimic urmărind adevărul. Simt că, deși poate că urmăresc adevărul, în cele din urmă, nu vor câștiga nimic și se gândesc mereu: „Cum pot să intre în Împărăție oamenii cu o soartă rea? Cum pot ei să obțină mântuirea?” Nu îndrăznesc să creadă acest lucru, așa că se delimitează mereu, gândindu-se: „Fiindcă soarta mea este rea și m-am născut să sufăr, nu va fi atât de rău să supraviețuiesc și să devin, în final, un făcător de servicii. Asta ar însemna că faptele bune ale strămoșilor mei ar da roade în mine și m-ar binecuvânta cu noroc. Deoarece soarta mea este rea, sunt potrivit numai să fac anumite îndatoriri banale, cum ar fi să gătesc, să fac curat sau să am grijă de copiii fraților și surorilor sau alte treburi mărunte și așa mai departe. Cât despre acele slujbe care îți permit să te faci remarcat în casa lui Dumnezeu, probabil că nu voi avea nimic de-a face cu ele cât timp voi trăi. Vezi, am venit în casa lui Dumnezeu plin de entuziasm și cum am ajuns? Am ajuns doar să gătesc și să lucrez cu mâinile. Nimeni nu observă cât de epuizat sunt sau cât de greu este, nimeni nu vede și nimănui nu-i pasă. Dacă asta nu este o soartă rea, atunci nu știu ce este! Alții sunt actori principali sau figuranți, toarnă film după film, videoclip după videoclip – ce minunat! Eu nu m-am remarcat niciodată, nici măcar o dată. Ce soartă grea! Cine este de vină pentru soarta mea rea? Oare nu e vina mea? Voi continua așa până în ceasul morții.” Ei se cufundă tot mai adânc în această emoție negativă. Nu numai că nu sunt capabili de introspecție și nu-și pot cunoaște emoțiile negative sau de unde au apărut ele sau dacă toate acestea au vreo legătură cu o soartă bună sau rea și nici nu caută adevărul pentru a înțelege aceste lucruri, dar se și agață orbește de ideea că toate problemele lor sunt cauzate de soarta lor rea. Rezultatul este că se cufundă tot mai adânc în aceste emoții negative și sunt incapabili să se elibereze. În cele din urmă, fiindcă ei cred că au o soartă rea, ajung la disperare, trăiesc fără un scop adevărat și doar mănâncă și dorm, așteptând moartea; astfel, devin din ce în ce mai dezinteresați de urmărirea adevărului, de îndeplinirea corectă a datoriei, de obținerea mântuirii și de alte astfel de cerințe de la Dumnezeu și chiar resping și dezaprobă tot mai mult aceste lucruri. Ei cred că soarta lor rea este motivul și baza în care nu urmăresc adevărul și nu sunt capabili să obțină mântuirea în mod firesc. Nu-și analizează firile corupte sau emoțiile negative în situațiile pe care le întâmpină, ajungând astfel să-și cunoască și să-și înlăture firile corupte, ci își folosesc perspectiva asupra sorții rele în felul în care reacționează la fiecare persoană, eveniment sau lucru pe care-l întâlnesc și experimentează, lucru care îi face să se cufunde și mai adânc în sentimentele lor de depresie. Nu așa stau lucrurile? (Ba da.) Așadar, este corectă sau nu această emoție, depresia, din cauza căreia oamenii cred că au o soartă rea? (Nu este.) În ce fel nu este corectă? (Cred că această emoție este radicală. Ei explică și delimitează tot ce li se întâmplă prin prisma sorții lor rele. Când li se întâmplă ceva, nu reflectează și nu ajung la o concluzie cu privire la motivul pentru care apar aceste probleme și nici nu caută și nu contemplă. Este un mod pe deplin radical și delimitator de a aborda lucrurile.) Cum se ajunge la acest mod radical și absurd de a aborda lucrurile? Care este cauza acestor sentimente de depresie? (Cred că principala cauză a acestei emoții este că ei urmează calea greșită, iar punctul de plecare al urmăririi lor este greșit. Au niște dorințe nebunești, mereu concurează și se compară cu alții, iar atunci când nu-și pot satisface dorințele nebunești, din sinea lor apare această emoție negativă.) Nu ați înțeles clar esența acestei probleme – în principal, este vorba despre faptul că perspectiva lor asupra chestiunii „sorții” este inexactă. Urmăresc mereu o soartă bună sau vor ca ea să fie de așa natură încât totul să le meargă din plin și ușor. Se uită mereu la sorțile altor oameni și ce li se întâmplă când încep să urmărească un asemenea lucru? Se uită la oameni care trăiesc în tot felul de medii, la ce mănâncă ei, la ce poartă, de ce se bucură și apoi compară situația acestora cu a lor și simt că stau mai prost în toate privințele, că toți ceilalți sunt mai buni decât ei și astfel cred că au o soartă rea. De fapt, nu sunt neapărat cel mai rău situați, dar fac mereu comparații și se măsoară cu alții, făcând mereu eforturi ca să mediteze și să analizeze această chestiune a „sorții” și să se adâncească în studiul ei. Folosesc perspectiva și viziunea asupra sorții bune sau rele pentru a lua măsura tuturor lucrurilor, măsurând mereu, până ajung să se înghesuie într-un colț și nu mai au nicio cale de urmat, cufundându-se în final în negativitate. Folosesc mereu perspectiva asupra unei sorți bune sau rele ca să măsoare aspectul exterior al tuturor lucrurilor care se întâmplă, în loc să se uite la esența lucrurilor. În ce fel greșesc când fac asta? Gândurile și perspectivele lor sunt greșite și absurde, iar ideile lor despre soartă sunt inexacte. Soarta omului este o chestiune foarte profundă pe care nimeni n-o poate înțelege clar. Nu numai data sau ora exactă a nașterii unei persoane indică dacă soarta ei va fi bună sau rea – aceasta este o taină.

Rânduiala lui Dumnezeu cu privire la soarta unei persoane, fie că aceasta este bună sau rea, nu trebuie privită sau apreciată cu ochii omului sau cu ochii unui ghicitor și nici nu trebuie măsurată în funcție de bogăția și gloria de care se bucură acea persoană în timpul vieții, de suferința experimentată sau de succesul pe care îl are în urmărirea perspectivelor, faimei și averii. Cu toate acestea, exact asta este greșeala gravă pe care o comit cei care spun că au o soartă rea, precum și un mod de apreciere a propriei sorți folosit de majoritatea oamenilor. Cum își apreciază cei mai mulți oameni propria soartă? Cum apreciază oamenii de pe lumea asta dacă soarta unei persoane este bună sau rea? În primul rând, ei se uită dacă viața acelei persoane decurge fără probleme sau nu, dacă se poate bucura de bogăție și glorie sau nu, dacă poate avea un stil de viață superior celorlalți, cât de mult suferă și de câte lucruri se bucură în timpul vieții, cât de mult trăiește, ce carieră are, dacă viața ei este plină de trudă sau confortabilă și ușoară – ei folosesc aceste lucruri și multe altele pentru a aprecia dacă soarta unei persoane este bună sau rea. Și voi o apreciați la fel, nu-i așa? (Ba da.) Așadar, atunci când majoritatea dintre voi întâlniți ceva care nu vă place, când vremurile sunt grele sau când nu vă puteți bucura de un stil de viață superior, credeți că și voi aveți o soartă rea și vă cufundați în depresie. Cei care spun că au o soartă rea nu au neapărat o soartă cu adevărat rea și nici cei care spun că au o soartă bună nu au neapărat o soartă bună. Cum anume se apreciază dacă soarta este bună sau rea? Soarta voastră este bună dacă voi credeți în Dumnezeu și nu este bună dacă nu credeți în Dumnezeu – este corect să spunem asta? (Nu neapărat.) Spuneți „nu neapărat”, ceea ce înseamnă că există unii care cred în Dumnezeu și au cu adevărat o soartă rea și alții care au o soartă bună. Dacă așa stau lucrurile, atunci unii oameni care nu cred în Dumnezeu au și ei o soartă bună și unii au o soartă rea – este corect să spunem asta? (Nu, este greșit.) Spuneți-Mi motivele pentru care ziceți asta! De ce este greșit acest lucru? (Nu cred că soarta unei persoane are legătură cu credința în Dumnezeu.) Așa este; o soartă bună sau rea nu are nimic de-a face cu credința în Dumnezeu. Așadar, cu ce are legătură? Are vreo legătură cu drumul pe care merg oamenii sau cu ceea ce urmăresc ei? Oare cineva are o soartă bună dacă urmărește adevărul, dar una grea dacă nu o face? Spuneți-Mi, are o văduvă o soartă bună? Pentru laici, văduvele au o soartă rea. Dacă rămân văduve la treizeci sau patruzeci de ani, chiar au o soartă rea; chiar le este foarte greu! Dar dacă o văduvă suferă mult pentru că și-a pierdut soțul și ajunge să creadă în Dumnezeu, oare soarta ei este grea? (Nu.) Întrucât cei care nu au rămas văduvi trăiesc o viață fericită, totul le merge bine, au mult sprijin, hrană și îmbrăcăminte, au o familie numeroasă, duc o viață confortabilă, fără să aibă greutăți sau să simtă vreo nevoie spirituală, ei nu cred în Dumnezeu și nu vor crede în El, oricum ai încerca tu să le împărtășești Evanghelia. Așadar, cine are soarta cea bună? (Văduva are soarta bună, pentru că a ajuns să creadă în Dumnezeu.) Vezi, pentru că laicii consideră că văduva are o soartă rea, iar ea suferă atât de mult, își schimbă apoi direcția și începe să urmeze o cale diferită, crede în Dumnezeu și Îl urmează pe Dumnezeu – nu înseamnă asta că acum are o soartă bună și trăiește fericită? (Ba da.) Soarta ei rea s-a transformat într-o soartă bună. Dacă spui că are o soartă rea, atunci soarta ei în viață ar trebui să fie întotdeauna rea, iar ea nu o poate schimba; așadar, cum poate fi schimbată soarta? Oare soarta ei s-a schimbat când a început să creadă în Dumnezeu? (Nu, s-a schimbat odată cu perspectiva ei asupra lucrurilor.) Când și-a schimbat modul în care privește lucrurile. Oare s-a schimbat adevărul obiectiv al propriei ei sorți? (Nu.) Înainte ca văduva să ajungă să creadă în Dumnezeu, ea invidia femeile care nu rămăseseră văduve, gândindu-se: „Uită-te la ea, are o soartă atât de bună! Are un soț, un cămin, trăiește o viață fericită și mulțumitoare. Ea nu suferă această durere de a fi văduvă.” Însă, după ce ajunge să creadă în Dumnezeu, ea se gândește: „Acum cred în Dumnezeu. El m-a ales să-L urmez, iar eu pot să-mi fac datoria și să câștig adevărul. În viitor, voi putea obține mântuirea și voi intra în Împărăție. Ce soartă bună este aceasta! Ea nu a rămas văduvă, dar care este soarta ei? Întotdeauna caută să se bucure de viață, urmărind faima, averea și statutul, căutând să se descurce bine în carieră și să se bucure de prosperitate și bogăție, dar mai târziu, când va muri, tot va merge în iad. Are o soartă rea. Soarta mea este mai bună decât a ei!” Perspectiva ei s-a schimbat, dar faptele obiective nu s-au schimbat. Cea care nu crede în Dumnezeu continuă să se gândească: „Hm! Soarta mea este mai bună decât a ta! Tu ești văduvă, eu nu sunt. Viața mea este mai bună decât a ta. Eu am o soartă bună!” Cu toate acestea, în ochii femeii care a ajuns să creadă în Dumnezeu, cea dintâi nu are o soartă bună. Cum s-a produs această schimbare? Oare s-a schimbat mediul obiectiv al văduvei? (Nu.) Deci, cum i s-a schimbat perspectiva? (S-au schimbat criteriile după care ea apreciază dacă lucrurile sunt bune sau rele.) Da, și-a schimbat perspectiva asupra felului în care apreciază lucrurile și privește problemele. A trecut de la a crede că femeia care n-a rămas văduvă are o soartă bună, la a crede că aceasta are o soartă rea, și de la a crede că ea însăși are o soartă rea, la a crede că are o soartă bună. Aceste două perspective sunt complet diferite de cele pe care le avea înainte, s-au schimbat complet. Ce se întâmplă aici? Faptele obiective și mediul nu s-au schimbat, deci cum a ajuns să aibă o perspectivă diferită asupra lucrurilor? (După ce a acceptat adevărul și lucrurile pozitive, ea aplică acum criteriile corecte când apreciază lucrurile ca fiind bune sau rele.) Perspectiva ei asupra lucrurilor s-a schimbat, dar oare faptele s-au schimbat? (Nu.) Văduva este în continuare văduvă, iar femeia care trăiește fericită trăiește în continuare fericită – faptele nu s-au schimbat deloc. Așadar, în final, cine are soarta bună și cine are soarta rea? Puteți explica? Înainte, văduva credea că are o soartă rea, un motiv fiind situația sa obiectivă de viață, iar un alt motiv fiind gândurile și opiniile provocate de mediul său obiectiv. După ce ajunge să creadă în Dumnezeu, citindu-I cuvintele și ajungând să înțeleagă unele adevăruri, gândurile ei se conformează și se schimbă, iar perspectiva ei asupra lucrurilor este diferită. Astfel, după ce ajunge să creadă în Dumnezeu, ea nu mai consideră că are o soartă rea, ci mai degrabă că are o soartă bună, deoarece a avut șansa de a accepta lucrarea lui Dumnezeu și poate să înțeleagă adevărul și să obțină mântuirea – acesta este un lucru predestinat de Dumnezeu, iar ea este extrem de binecuvântată. Odată ce ajunge să creadă în Dumnezeu, ea se axează doar pe urmărirea adevărului, lucru diferit de țelurile pe care le urmărea înainte. Deși condițiile de viață, mediul în care trăiește și calitatea vieții ei sunt exact la fel ca înainte și nu s-au schimbat, totuși perspectiva ei asupra lucrurilor s-a schimbat. În realitate, oare chiar a ajuns să aibă o soartă bună pentru că acum crede în Dumnezeu? Nu neapărat. Doar pentru că acum ea crede în Dumnezeu, are speranță, simte o oarecare mulțumire în inima ei, țelurile pe care le urmărește s-au schimbat, opiniile ei sunt diferite și, astfel, mediul ei de viață actual o face să se simtă fericită, mulțumită, bucuroasă și liniștită. Simte că soarta ei este atât de bună acum, mult mai bună decât soarta femeii care nu a rămas văduvă. Abia acum își dă seama că părerea pe care o avea înainte, când credea că are o soartă rea, era greșită. Ce puteți observa din acest lucru? Există „soartă bună” și „soartă rea”? (Nu.) Nu, nu există.

Dumnezeu a hotărât cu mult timp în urmă sorțile oamenilor, iar acestea sunt imuabile. „Soarta bună” și „soarta rea” diferă de la o persoană la alta și depind de mediu, de ceea ce simt oamenii și de ceea ce urmăresc. De aceea, soarta cuiva nu este nici bună, nici rea. Poți trăi o viață foarte grea, dar ai putea să te gândești: „Nu caut să trăiesc o viață de lux. Sunt fericit doar să am destulă mâncare și suficiente haine pe care să le port. Toată lumea suferă în timpul vieții. Laicii spun: «Nu poți vedea un curcubeu decât dacă plouă», așa că suferința are valoare. Nu-i atât de rău, iar soarta mea nu este rea. Cerurile mi-au dat niște durere, câteva încercări și necazuri. Asta pentru că Dumnezeu are o părere bună despre mine. Asta este o soartă bună!” Unii oameni cred că suferința este un lucru rău, că asta înseamnă că au o soartă rea și că doar dacă duc o viață fără suferință, confortabilă și ușoară înseamnă că au o soartă bună. Necredincioșii numesc acest lucru „o chestiune de perspectivă”. Cum privesc credincioșii în Dumnezeu această chestiune a „sorții”? Vorbim despre a avea o „soartă bună” sau o „soartă rea”? (Nu.) Nu spunem lucruri de felul acesta. Să zicem că ai o soartă bună pentru că tu crezi în Dumnezeu. Dacă nu urmezi calea cea bună în credința ta, dacă ești pedepsit, dat în vileag și alungat, atunci înseamnă asta că ai o soartă bună sau o soartă rea? Dacă nu crezi în Dumnezeu, nu ai cum să fii dat în vileag sau alungat. Necredincioșii și oamenii religioși nu vorbesc despre datul în vileag sau discernerea oamenilor și despre oameni care sunt îndepărtați sau alungați. Asta ar trebui să însemne că oamenii au o soartă bună când sunt capabili să creadă în Dumnezeu, dar dacă sunt pedepsiți în cele din urmă, oare înseamnă atunci că au o soartă rea? Într-o clipă soarta lor este bună, în următoarea, soarta lor este rea – deci care-i adevărul? Dacă cineva are sau nu o soartă bună nu este un lucru ce poate fi judecat, oamenii nu pot judeca această chestiune. Totul este făcut de Dumnezeu și tot ceea ce rânduiește Dumnezeu este bun. Doar că traiectoria sorții fiecărui individ sau mediul în care trăiește, precum și oamenii, evenimentele și lucrurile pe care le întâlnește și parcursul vieții pe care îl experimentează cât trăiește sunt toate diferite; aceste lucruri diferă de la o persoană la alta. Mediul de viață al fiecărui individ și mediul în care crește, ambele rânduite pentru el de către Dumnezeu, sunt diferite. Lucrurile pe care fiecare individ le experimentează în timpul vieții sunt toate diferite. Nu există așa-zisa soartă bună sau soartă rea – Dumnezeu rânduiește totul și totul este făcut de Dumnezeu. Dacă privim problema din perspectiva faptului că totul este făcut de Dumnezeu, tot ceea ce face Dumnezeu este bun și corect; doar că, din perspectiva predilecțiilor, sentimentelor și alegerilor oamenilor, unii aleg să trăiască o viață confortabilă, să aibă faimă și avere, o bună reputație, să aibă prosperitate în lume și să se afirme. Ei cred că acest lucru înseamnă că au o soartă bună și că o viață mediocră și plină de eșecuri, la marginea societății, este o soartă rea. Așa arată lucrurile din perspectiva necredincioșilor și a laicilor care urmăresc lucruri lumești și caută să trăiască în lume, și așa apare ideea de soartă bună și soartă rea. Ideea de soartă bună și soartă rea apare doar din înțelegerea îngustă a ființelor umane și din percepția superficială asupra sorții, precum și din judecățile oamenilor cu privire la cât de multă suferință fizică îndură și cât de multă plăcere, faimă și avere obțin și așa mai departe. De fapt, dacă privim lucrurile din perspectiva rânduielii și suveranității lui Dumnezeu asupra sorții omului, nu există astfel de interpretări despre soarta bună sau soarta rea. Nu-i așa? (Ba da.) Dacă privești soarta omului din perspectiva suveranității lui Dumnezeu, atunci tot ceea ce face Dumnezeu este bun și este lucrul de care are nevoie fiecare individ. Asta deoarece cauza și efectul joacă un rol în viețile trecute și prezente, sunt predestinate de Dumnezeu, El deține suveranitatea asupra lor, le planifică și le rânduiește – omenirea nu are de ales. Dacă privim lucrurile din acest punct de vedere, oamenii nu ar trebui să-și judece soarta ca fiind bună sau rea, nu-i așa? Dacă oamenii emit cu ușurință judecăți cu privire la această chestiune, nu fac atunci o greșeală teribilă? Nu fac ei greșeala de a judeca planurile, rânduielile și suveranitatea lui Dumnezeu? (Ba da.) Și nu este această greșeală una gravă? Nu va afecta calea pe care vor merge în viață? (Ba da.) Atunci acea greșeală îi va duce la pierzanie.

Ce ar trebui să facă oamenii drept răspuns la rânduielile lui Dumnezeu și la suveranitatea Sa asupra sorților pe care le au? (Să se supună orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu.) În primul rând, ar trebui să cauți să înțelegi motivul pentru care Creatorul a rânduit acest tip de soartă și mediu de viață pentru tine, de ce te face să întâlnești și să experimentezi anumite lucruri și de ce soarta îți este așa cum este. De aici, ar trebui să înțelegi după ce tânjește inima ta, precum și suveranitatea și rânduielile lui Dumnezeu. După ce înțelegi și cunoști aceste lucruri, nu ar trebui să te împotrivești, să faci propriile alegeri cu privire la soarta ta, să o respingi, să o contrazici sau să o eviți. Desigur, nu ar trebui nici să încerci să te târguiești cu Dumnezeu. În schimb, ar trebui să te supui. De ce ar trebui să te supui? Fiindcă ești o ființă creată, nu îți poți orchestra soarta și nu ai suveranitate asupra acesteia. Soarta îți este determinată de Dumnezeu. Când vine vorba de soarta ta, ești pasiv și nu ai de ales. Singurul lucru pe care ar trebui să-l faci este să te supui. Nu ar trebui să faci propriile alegeri cu privire la soarta ta sau să o eviți, nu ar trebui să te târguiești cu Dumnezeu și să te împotrivești sorții tale sau să te plângi. Desigur, în special, nu ar trebui să spui lucruri precum: „Soarta pe care Dumnezeu mi-a rânduit-o este rea. Este nefericită și este mai rea decât soarta celorlalți” sau „Soarta mea este rea și nu pot să mă bucur deloc de fericire sau prosperitate. Dumnezeu a rânduit lucrurile prost pentru mine.” Aceste cuvinte reprezintă judecăți și, rostindu-le, îți depășești poziția. Nu sunt cuvinte care ar trebui rostite de un obiect al creației și nu reprezintă perspective sau atitudini pe care un obiect al creației ar trebui să le aibă. În schimb, ar trebui să renunți la aceste diferite înțelegeri, definiții, puncte de vedere și priceperi false cu privire la soartă. În același timp, ar trebui să fii capabil să adopți o atitudine și o poziție corectă, astfel încât să te supui tuturor lucrurilor care se vor întâmpla ca parte a sorții pe care Dumnezeu a rânduit-o pentru tine. Nu ar trebui să te împotrivești și, cu siguranță, nu ar trebui să fii deprimat și să te plângi că Cerul nu este corect, că Dumnezeu a rânduit lucrurile prost pentru tine și nu te-a aprovizionat cu tot ce este mai bun. Obiectele creației nu au dreptul să-și aleagă soarta. Dumnezeu nu ți-a dat acest tip de obligație și nu ți-a oferit acest drept. Prin urmare, n-ar trebui să încerci să faci alegeri, să raționezi cu Dumnezeu sau să ai cerințe suplimentare de la El. Ar trebuie să te conformezi și să faci față rânduielilor lui Dumnezeu, indiferent care sunt acestea. Ar trebui să înfrunți, să încerci să experimentezi și să apreciezi orice a rânduit Dumnezeu. Ar trebui să te supui pe deplin tuturor lucrurilor pe care ar trebui să le experimentezi prin rânduielile lui Dumnezeu. Ar trebui să respecți soarta pe care Dumnezeu ți-a rânduit-o. Chiar dacă nu-ți place un lucru sau dacă suferi din această cauză, chiar dacă îți amenință și suprimă mândria și demnitatea, atât timp cât este ceva ce ar trebui să experimentezi, un lucru pe care Dumnezeu l-a orchestrat și l-a rânduit pentru tine, ar trebui să te supui acestuia și nu ai de ales în ceea ce-l privește. Întrucât Dumnezeu rânduiește sorțile oamenilor și are suveranitate asupra acestora, ele nu pot fi negociate cu El. Prin urmare, dacă oamenii sunt raționali și au rațiunea umanității normale, nu ar trebui să se plângă pe motiv că soarta lor este rea sau că ba un lucru, ba altul nu este bun pentru ei. Ei nu ar trebui să-și abordeze datoria, viața, drumul pe care îl urmează în credința lor, situațiile pe care Dumnezeu le-a rânduit sau cerințele Lui față de ei cu o atitudine deprimată doar pentru că simt că soarta lor este rea. Acest fel de depresie nu este o răzvrătire simplă sau de moment, nici revărsarea temporară a unei firi corupte, cu atât mai puțin revărsarea unei stări corupte. Mai degrabă, este o împotrivire tăcută față de Dumnezeu și o împotrivire tăcută și plină de nemulțumiri față de soarta rânduită pentru ei de Dumnezeu. Deși poate fi o simplă emoție negativă, consecințele produse asupra oamenilor sunt mai grave decât cele produse de o fire coruptă. Nu numai că te împiedică să adopți o atitudine pozitivă și corectă față de datoria pe care se cuvine să o îndeplinești și față de viața ta de zi cu zi și de drumul vieții tale, dar, mai grav, te poate face și să pieri din cauza depresiei. Prin urmare, oamenii inteligenți ar trebui să se grăbească să-și schimbe perspectivele eronate, să reflecteze asupra lor, să se cunoască pe ei înșiși în lumina cuvintelor lui Dumnezeu și să vadă ce îi face să creadă că au o soartă rea; ar trebui să vadă în ce feluri le-a fost lezată demnitatea sau rănită inima, ceea ce a dus la gânduri negative, cum ar fi sentimentul că au o soartă rea, fapt ce i-a făcut să cadă în această emoție negativă, depresia, din care nu și-au revenit niciodată, nici măcar până în prezent. Aceasta este o problemă asupra căreia ar trebui să reflectezi și pe care ar trebui s-o analizezi. Este posibil ca o anumită chestiune să fie adânc întipărită în inima ta sau poate că cineva ți-a spus un lucru josnic, care ți-a rănit respectul de sine, iar acest lucru te-a făcut să simți că ai o soartă rea și, astfel, să cazi în depresie; sau poate că în viața ta sau în timp ce creșteai, a apărut un gând sau o viziune despre Satana sau despre lume care te-a determinat să ai această înțelegere incorectă a sorții și să devii incredibil de sensibil la faptul că ai o soartă bună sau rea; sau poate că, după ce ai experimentat ceva supărător la un moment dat, ai devenit deosebit de serios și sensibil față de soarta ta, iar apoi ai devenit extrem de pasionat și dedicat schimbării sorții tale – toate acestea sunt lucruri pe care ar trebui să le analizezi. Totuși, indiferent de modul în care analizezi aceste lucruri, ceea ce ar trebui să ajungi să înțelegi în cele din urmă este următorul lucru: nu ar trebui să folosești gândurile și opiniile despre o soartă bună sau rea pentru a-ți evalua propria soartă. Soarta vieții unei persoane este în mâinile lui Dumnezeu și El a rânduit-o cu mult timp în urmă; acesta este un lucru care nu poate fi schimbat de oameni. Cu toate acestea, calea pe care o persoană o parcurge în timpul vieții și o viață valoroasă sunt alegeri pe care oamenii le pot face pentru ei înșiși. Poți alege să trăiești o viață valoroasă, să-ți trăiești viața pentru lucruri valoroase, să trăiești pentru planurile și gestionarea Creatorului și pentru cauza dreaptă a omenirii. Bineînțeles, poți alege, de asemenea, să nu trăiești pentru lucruri pozitive, ci să trăiești pentru urmărirea faimei și a averii, a unei cariere oficiale, a bogăției și a tendințelor lumești. Poți alege să trăiești o viață lipsită de orice valoare și să fii ca un mort care umblă. Toate acestea sunt alegeri pe care le poți face.

După ce am avut părtășie în felul acesta, ați înțeles dacă gândurile și părerile acelor oameni care spun mereu că au o soartă rea sunt corecte sau greșite? (Sunt greșite.) În mod clar, acești oameni experimentează această emoție, depresia, pentru că se împotmolesc în extremism. Întrucât au această emoție extremă, depresia, deoarece au gânduri și păreri extreme, sunt incapabili să înfrunte corect lucrurile care se întâmplă în viață, nu pot folosi normal funcțiile pe care ar trebui să le aibă oamenii și nici nu-și îndeplinesc îndatoririle, responsabilitățile sau obligațiile de ființe create. Prin urmare, sunt la fel ca acele tipuri diverse de oameni care se cufundă în emoții negative, despre care am discutat în ultima noastră părtășie. Deși acești oameni care consideră că au o soartă rea cred în Dumnezeu și sunt capabili să renunțe la lucruri, să se sacrifice ca să-L urmeze pe Dumnezeu, sunt totuși incapabili să-și îndeplinească datoria în casa lui Dumnezeu într-un mod liber, eliberat și relaxat. De ce nu pot face asta? Pentru că, în sinea lor, au numeroase gânduri și păreri extreme și anormale, care le provoacă emoții extreme. Aceste emoții extreme fac astfel în cât modul în care judecă lucrurile, cel în care gândesc și părerile lor despre lucruri să provină dintr-un punct de vedere extrem, incorect și eronat. Ei privesc aceste probleme și acești oameni din acest punct de vedere extrem și incorect, astfel trăind, privind oamenii și lucrurile și purtându-se și acționând, în mod repetat, sub efectul și influența acestei emoții negative. În cele din urmă, indiferent cum trăiesc, par atât de obosiți încât nu sunt capabili să se entuziasmeze pentru credința lor în Dumnezeu și pentru urmărirea adevărului. Indiferent cum aleg să-și trăiască viața, nu pot să-și îndeplinească datoria în mod pozitiv sau activ și, deși cred în Dumnezeu de mulți ani, totuși nu se axează niciodată pe îndeplinirea datoriei din toată inima și din tot sufletul sau pe îndeplinirea acesteia în mod satifăcător și cu atât mai puțin urmăresc adevărul, desigur, sau practică în conformitate cu adevărurile-principii. De ce? În ultimă instanță, pentru că ei consideră mereu că au o soartă rea, iar asta îi face să aibă un sentiment de depresie profunde. Se descurajează complet, sunt lipsiți de orice putere, ca niște cadavre ambulante, fără pic de vitalitate și fără să manifeste niciun comportament pozitiv sau optimist, cu atât mai puțin vreo hotărâre sau forță de a se devota cu loialitate datoriei, responsabilităților și obligațiilor pe care le au. În schimb, se zbat fără tragere de inimă de pe o zi pe alta, cu o atitudine neglijentă, fără țintă și confuzi și chiar ajungând la finalul zilei fără să-și dea seama. Habar nu au cât timp vor mai face lucrurile de mântuială. În cele din urmă, nu pot decât să se admonesteze spunând: „O, voi continua să fac lucrurile de mântuială cât de mult pot! Dacă într-o zi nu voi putea să continui, iar biserica va vrea să mă excludă și să mă alunge, ar trebui pur și simplu să mă alunge. Asta pentru că am o soartă rea!” Vezi, chiar și lucrurile pe care le spun sunt pe un ton învins. Această emoție, depresia, nu este doar o simplă stare de spirit, ci, mai important, are un impact devastator asupra gândurilor, inimilor și a ceea ce urmăresc oamenii. Dacă nu-ți poți schimba sentimentul de depresie la timp și rapid, acestea nu numai că-ți vor afecta întreaga viață, dar ți-o vor distruge și te vor duce la pieire. Chiar dacă tu crezi în Dumnezeu, nu vei fi capabil să câștigi adevărul și să obții mântuirea și, în final, vei pieri. Acesta este motivul pentru care cei care consideră că soarta lor este rea ar trebui să se trezească acum; să cerceteze mereu dacă soarta lor este bună sau rea, să urmărească mereu un anumit fel de soartă, să-și facă mereu griji în legătură cu soarta lor – acesta nu este un lucru bun. Dacă îți iei mereu foarte în serios soarta, atunci când întâmpini o mică tulburare sau dezamăgire, sau când apar eșecuri, piedici sau situații stânjenitoare, vei ajunge să crezi rapid că asta e din cauza sorții tale rele și a ghinionului tău. Așadar, îți tot reamintești că ești un om cu o soartă rea, că nu ai o soartă bună, precum alți oameni și te cufunzi în mod repetat în depresie, împrejmuit, legat și prins de această emoție negativă, depresia, incapabil să scapi de ea. E un lucru foarte înspăimântător și periculos. Deși această emoție negativă, depresia, s-ar putea să nu te facă mai arogant sau înșelător, să dezvălui ticăloșie sau intrasigență, sau alte astfel de firi corupte; deși s-ar putea să nu ajungă la nivelul la care dezvălui o fire coruptă și-L sfidezi pe Dumnezeu, sau dezvălui o fire coruptă și încalci adevărurile-principii, sau provoci tulburări și întreruperi, sau faci fapte rele, totuși, în esență, această emoție, depresia, este o manifestare foarte serioasă a nemulțumirii oamenilor față de realitate. În esență, această manifestare a nemulțumirii față de realitate este și o nemulțumire față de suveranitatea și rânduielile lui Dumnezeu. Și care sunt consecințele, dacă ești nemulțumit de suveranitatea și rânduielile lui Dumnezeu? Cu siguranță, ele sunt foarte grave și te vor face să te răzvrătești împotriva lui Dumnezeu și să-L sfidezi și să fii incapabil să-I accepți cuvântările și aprovizionarea, te vor face să nu fii capabil să înțelegi și să nu fii dispus să-I auzi învățăturile, îndemnurile, mementourile și avertismentele. Întrucât ești plin de această emoție negativă, depresia, ești incapabil să accepți cuvântările actuale ale lui Dumnezeu și nu ai cum să accepți lucrarea realistă a lui Dumnezeu și nici luminarea, îndrumarea, ajutorul, sprijinul și aprovizionarea Duhului Sfânt pentru tine. Chiar dacă Dumnezeu lucrează, tu ești incapabil să simți asta; chiar dacă Dumnezeu și Duhul Sfânt lucrează, ești incapabil să accepți asta. Nu poți accepta aceste lucruri pozitive, cerințele și aprovizionarea de la Dumnezeu, inima îți este plină și ocupată doar de această emoție, depresia, și nimic din ceea ce face Dumnezeu nu are niciun efect asupra ta. În final, vei rata fiecare pas al lucrării lui Dumnezeu, vei rata fiecare fază a cuvântărilor Lui și chiar și fiecare fază a lucrării Lui și aprovizionarea Lui pentru tine. Când cuvântările și etapele lucrării Lui se vor încheia, tot vei fi incapabil să-ți înlături sentimentul de depresie, să îl lași în urmă, vei rămâne înconjurat și cuprins de această emoție, depresia, și atunci vei fi ratat cu totul lucrarea lui Dumnezeu. Odată ce ai ratat complet lucrarea lui Dumnezeu, în final, vei înfrunta judecata și condamnarea publică a oamenirii, iar acesta este momentul în care Dumnezeu va anunța finalitățile oamenilor. Doar atunci îți vei da seama: „O, ar trebui să reflectez asupra mea, ar trebui să las în urmă acest sentiment de depresie, să citesc mai mult cuvintele lui Dumnezeu, să vin înaintea Lui ca să-I caut ajutorul și sprijinul, să caut aprovizionarea de la El, să caut cum să-I accept mustrarea și judecata și să fiu curățit, astfel încât să fiu capabil să mă supun suveranității și rânduielilor Sale.” Prea târziu! Totul este în urma ta acum. E prea târziu să te trezești acum, și ce te așteaptă? Te vei lovi în piept, vei jeli și vei fi plin de regrete. Deși depresia este doar un fel de emoție, deoarece natura ei și consecințele pe care le provoacă sunt atât de grave, ar trebui să te analizezi cu atenție și să nu lași acest sentiment de depresie să preia controlul asupra gândurilor și țelurilor pe care le urmărești. Trebuie să o înlături și să n-o lași să devină o piedică pe calea urmăririi adevărului sau un zid care te împiedică să vii înaintea lui Dumnezeu. Dacă îți poți da seama clar de ea, sau dacă găsești această emoție gravă, depresia, prin introspecție, atunci ar trebui să schimbi direcția imediat, să renunți la această emoție și să lași în urmă acest sentiment de depresie. Nu te agăța cu obstinație de direcția în care mergi, gândindu-te: „Indiferent ce spune sau face Dumnezeu, știu că soarta mea este rea. Cu o soartă rea, ar trebui să fiu deprimat. Cu o soartă rea, ar trebui să o accept pur și simplu și să renunț la orice speranță.” Să înfrunți tot ce se întâmplă cu o astfel de atitudine negativă înseamnă să fii fixist și încăpățânat. Când îți dai seama că ai acest sentiment de depresie, ar trebui să te schimbi și să-l îndepărtezi cât de curând posibil. Nu aștepta până preia complet controlul asupra ta, pentru că atunci va fi prea târziu să-ți vii în fire.

Spuneți-Mi, să crezi în soartă este o expresie a urmăririi adevărului? (Nu, nu este.) Așadar, care este atitudinea corectă pe care ar trebui s-o aibă oamenii în felul în care abordează problema sorții? (Ar trebui să creadă în orchestrările și rânduielile lui Dumnezeu și să se supună lor.) Așa e. Dacă un om se gândește mereu dacă soarta lui este bună sau rea, ce poate rezolva asta? Să își dea seama că soarta lui este rea, dar să creadă că soarta lui rea este orchestrată și rânduită de Dumnezeu și să fie dispus să se supună suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu – este această perspectivă corectă sau nu? (Nu, e greșită.) În ce fel e greșită? (Fiindcă acea perspectivă tot include interpretarea sorții ca fiind bună sau rea.) Este asta o regulă? Ce adevăr ar trebui să înțeleagă oamenii aici? (Despre soartă nu se poate spune că e bună sau rea. Tot ce hotărăște dinainte Dumnezeu este bun, iar oamenii ar trebui să se supună tuturor orchestrărilor lui Dumnezeu.) Oamenii ar trebui să creadă că soarta este orchestrată și rânduită de Dumnezeu și, de vreme ce totul este orchestrat și rânduit de Dumnezeu, ei nu pot vorbi despre soartă ca fiind bună sau rea. Dacă e bună sau rea se judecă pe baza perspectivelor, părerilor, predilecțiilor și sentimentelor oamenilor, iar această judecată se bazează pe închipuirile și părerile lor și nu este în conformitate cu adevărul. Unii oameni spun: „Am o soartă minunată, m-am născut într-o familie de credincioși. N-am fost niciodată influențat de mediul lumii laice și n-am fost niciodată influențat, ispitit sau înșelat de tendințele necredincioșilor. Deși am și eu firi corupte, am crescut în sânul bisericii și nu m-am rătăcit niciodată. Am o soartă atât de bună!” E corect ceea ce spun ei? (Nu.) De ce nu? (Faptul că s-au născut într-o familie de credincioși a fost prestabilit de Dumnezeu, acestea au fost suveranitatea și rânduielile lui Dumnezeu. N-are nicio legătură cu faptul că soarta lor este bună sau rea.) Corect, ați pus punctul pe i. Acestea au fost suveranitatea și rânduielile lui Dumnezeu. Este unul dintre felurile în care Dumnezeu rânduiește și este suveran peste soarta omului și este una dintre formele pe care o poate lua soarta – oamenii nu trebuie să se folosească de faptul că soarta lor este bună sau rea ca să judece această chestiune. Unii spun că soarta lor este bună fiindcă s-au născut într-o familie creștină, deci cum i-ați contrazice? Ați putea spune: „Te-ai născut într-o familie creștină și spui că ai o soartă bună, deci oricine nu s-a născut într-o familie creștină trebuie să aibă o soartă rea. Spui că soarta pe care Dumnezeu a rânduit-o pentru toți acești oameni este rea?” E corect să-i contrazici în felul acesta? (Da.) E corect să-i contraziceți în felul acesta. Contrazicându-i în acest fel, arătați cum afirmația că oamenii care se nasc în familii creștine au o soartă bună este nefondată și nu este în conformitate cu adevărul. Este acum părerea voastră despre sorți bune și rele puțin mai corectă? (Da.) Ce părere ar trebui să aibă oamenii despre chestiunea credinței în soartă, care să fie corectă, cea mai potrivită și în conformitate cu adevărul? În primul rând, nu puteți judeca dacă o soartă este bună sau rea din perspectiva laicilor. Mai mult, ar trebui să credeți că soarta fiecărui membru al rasei umane este rânduită de mâna lui Dumnezeu. Unii oameni întreabă: „Să fie rânduită de mâna lui Dumnezeu înseamnă că Însuși Dumnezeu o rânduiește?” Nu, nu asta înseamnă. Sunt nenumărate căi, mijloace și maniere prin care Dumnezeu rânduiește sorțile oamenilor și există detalii complicate cu privire la asta pe tărâmul spiritual, despre care nu voi vorbi aici. Este o chestiune foarte complicată, dar vorbind în general, totul este rânduit de Creator. Unele dintre aceste rânduieli sunt făcute de Însuși Dumnezeu pentru diferite feluri de oameni, în vreme ce altele implică o categorisire a diverselor feluri de oameni și grupuri de oameni, conform reglementărilor, decretelor administrative, principiilor și sistemelor stabilite de Dumnezeu; conform categoriei lor și traiectoriei sorții lor stabilite de Dumnezeu, sorțile oamenilor sunt rânduite și formulate pe tărâmul spiritual și apoi oamenii se nasc. Această este o chestiune foarte detaliată, însă, în general vorbind, Dumnezeu rânduiește și este suveran peste toate lucrurile. Suveranitatea și rânduielile lui Dumnezeu implică principiile, legile și regulile suveranității și rânduielilor Sale. Aici nu există bine și rău, toate sunt lucruri naturale și obișnuite pentru Dumnezeu, lucruri care includ cauze și efecte. Cât despre sentimentele oamenilor față de soartă, acestea pot fi bune sau rele, pot exista sorți în care lucrurile merg ca pe roate, sorți pline de obstacole, sorți dificile și sorți nefericite – nu există sorți bune sau rele. Ce atitudine ar trebui să aibă oamenii față de soartă? Ar trebui să te supui rânduielilor Creatorului, să cauți activ și sârguincios țelul și însemnătatea din felul în care Creatorul a rânduit toate aceste lucruri și să obții înțelegerea adevărului, să folosești cele mai grozave aptitudini în viața pe care Dumnezeu a rânduit-o pentru tine, să-ți îndeplinești îndatoririle, responsabilitățile și obligațiile de ființă creată și să-ți faci viața mai însemnată și mai valoroasă, până când, în sfârșit, Creatorul este mulțumit de tine și te comemorează. Desigur, și mai bine ar fi să obții mântuirea prin căutarea și efortul tău sârguincios – acesta ar fi cel mai bun final. În orice caz, cu privire la soartă, atitudinea cea mai potrivită pe care ar trebui s-o aibă omenirea creată nu este una de judecată arbitrară și definitorie sau în care să folosească metode extreme pentru a o aborda. Bineînțeles, cu atât mai puțin ar trebui oamenii să încerce să se împotrivească, să aleagă sau să-și schimbe soarta, ci ar trebui să-și folosească inima ca să o aprecieze, să caute și să exploreze, să i se supună, înainte de a o înfrunta într-un mod pozitiv. În sfârșit, în mediul de viață și în călătoria prin viață stabilită pentru tine de Dumnezeu, ar trebui să cauți să te comporți așa cum te învață Dumnezeu, să cauți calea pe care Dumnezeu îți cere să o urmezi și să experimentezi soarta pe care Dumnezeu a rânduit-o pentru tine în felul acesta și, în cele din urmă, vei fi binecuvântat. Când experimentezi soarta pe care Creatorul a rânduit-o astfel pentru tine, ajungi să cunoști nu doar mâhnirea, tristețea, lacrimile, durerea, frustrarea și eșecul, ci, mai important, vei experimenta bucuria, pacea și confortul, precum și luminarea și iluminarea adevărului pe care ți-l oferă Dumnezeu. În plus, când vei rătăci pe drumul tău prin viață, când vei înfruta frustrarea și eșecul și va trebui să faci o alegere, vei experimenta îndrumarea Creatorului și, în final, vei obține înțelegerea, experiența și aprecierea felului în care să trăiești cea mai însemnată viață. Atunci nu te vei mai rătăci niciodată în viață, nu vei mai fi niciodată într-o stare permanentă de anxietate și, desigur, nu te vei mai plânge niciodată că ai o soartă rea și cu atât mai puțin te vei cufunda în sentimentul de depresie, pentru că tu consideri că soarta ta este rea. Dacă ai această atitudine și folosești această metodă ca să înfrunți soarta pe care Creatorul a rânduit-o pentru tine, atunci nu numai că umanitatea ta va deveni mai normală, ci vei ajunge să ai o umanitate normală și gândirea, părerile și principiile felului de a privi lucrurile unei umanități normale, și, de asemenea, vei ajunge și să ai perspectiva și înțelegerea sensului vieții pe care necredincioșii nu le vor avea niciodată. Necredincioșii spun mereu: „De unde venim? Încotro ne îndreptăm? De ce trăim?” Întotdeauna există cineva care se întreabă aceste lucruri și, în final, la ce răspunsuri ajunge? Încheie cu semne de întrebare, nu cu răspunsuri. De ce nu poate găsi răspunsurile la aceste întrebări? Deși unii oameni inteligenți cred în soartă, ei nu au idee cum să abordeze chestiunea sorții sau cum să se ocupe de diferite dificultăți, frustrări, eșecuri și nefericiri care apar în soarta lor; nu știu nici cum să abordeze lucrurile care se întâmplă în viața lor și îi fac să se simtă bucuroși și fericiți – nu știu cum să le gestioneze. Într-o clipă spun că au o soartă bună, în următoarea spun că au o soartă rea; într-o clipă spun că au o viață fericită, în următoarea spun că au ghinion în viață – spun ambele lucruri cu aceeași gură. Spun ceva când sunt fericiți și altceva când sunt nefericiți; spun ceva când lucrurile merg ca pe roate și altceva când lucrurile nu merg atât de bine; ei sunt cei care spun că sunt ghinioniști și tot ei sunt cei care spun că soarta lor e bună. În mod clar, sunt confuzi și nu înțeleg lucrurile. Mereu bâjbâie în ceață, trăind în confuzie, fără cale de scăpare. Prin urmare, oamenii ar trebui să aibă o înțelegere și o cale clară de urmat în ceea ce privește felul corect de a trata soarta, ce ar trebui să facă și modul în care ar trebui să înfrunte această problemă majoră în viață. Odată ce această problemă e rezolvată, atitudinile și părerile oamenilor față de soartă ar trebui să fie cât de cât corecte și în conformitate cu adevărurile-principii, iar atunci nu vor ajunge niciodată la extreme în această chestiune.

Sunt în acord cu adevărul aceste zicale privind soarta, despre care tocmai am avut părtășie? (Da.) Știți care sunt caracteristicile zicalelor care sunt în acord cu adevărul? (Când oamenii le aud, lucrurile le sunt mai clare și ei se simt mai în largul lor.) (Sunt destul de practice și conțin căi de practică.) Așa e, sunt destul de practice; acesta este un mod mai precis de a spune lucrurile. Există feluri și mai precise de a descrie acest lucru. Cine va vorbi în continuare? (Ele pot rezolva problemele actuale ale oamenilor.) Acesta este efectul caracterului lor practic. Ele pot rezolva probleme fiindcă sunt practice. Oamenii cred în soartă, dar mințile lor sunt mereu încurcate de ideea de sorți bune și sorți rele, așadar, spuneți-Mi, sunt ei eliberați și liberi în străfundul inimii sau sunt constrânși? (Sunt constrânși.) Dacă nu înțelegi adevărul, atunci vei fi mereu constrâns de ideea asta. Odată ce înțelegi adevărul, pe lângă faptul că vei simți că e practic și că ai o cale de a înainta, ce altceva vei simți? (Mă voi simți eliberat.) Așa e, te vei simți liber și eliberat. Când ai o cale de practică și nu mai ești prins în capcană, oare duhul tău nu va fi atunci eliberat și liber? Acele viziuni denaturate și absurde nu vor putea să-ți constrângă gândurile sau să-ți lege mâinile și picioarele; vei avea o cale de urmat și nu vei mai fi controlat de acele păreri. Odată ce L-ai auzit pe Dumnezeu având părtășie despre sorțile oamenilor, te vei simți liber și eliberat și vei spune: „O, deci așa stau lucrurile! Uau, felul în care înțelegeam soarta înainte era atât de denaturat și extrem! Acum înțeleg și nu mă mai supără ideea greșită a sorților bune sau rele. Nu mă mai necăjește. Dacă n-aș fi înțeles asta, aș fi crezut mereu că soarta mea e bună într-o clipă și, dintr-o dată, rea în următoarea și m-aș fi întrebat dacă soarta mea e bună sau rea! Tot timpul mi-aș fi făcut griji pentru asta.” Odată ce înțelegi acest adevăr, vei avea o cale de urmat, vei avea o părere corectă despre această chestiune și vei avea o cale precisă de practică – asta înseamnă că ești liber și eliberat. Așadar, pentru a discerne dacă vorbele cuiva sunt în acord cu adevărurile-principii și dacă sunt adevărul, trebuie să asculți și să vezi dacă aceste cuvinte sunt practice sau nu; în același timp, ar trebui să observi dacă dificultățile și probleme tale se rezolvă odată ce ai auzit aceste cuvinte – dacă da, atunci te vei simți liber și eliberat, ca și cum ai fi scăpat de o mare greutate. Prin urmare, de fiecare dată când ajungi să înțelegi un adevăr-principiu, vei putea să rezolvi câteva probleme asociate și vei putea pune în practică anumite adevăruri, iar asta te va face să te simți eliberat și liber. Nu acesta va fi finalul? (Ba da.) Acum înțelegi exact ce efect are adevărul? (Da.) Ce efect poate avea adevărul? (Poate face duhurile oamenilor să se simtă libere și eliberate.) Acesta este singurul efect al adevărului? Singurul sentiment? (În primul rând, înlătură părerile greșite și radicale pe care le au oamenii despre lucruri. Odată ce oamenii văd lucrurile într-un mod care este pur și conform adevărului, ei se vor simți eliberați și liberi în duhurile lor și nu vor mai fi constrânși sau tulburați de lucruri negative care vin de la Satana.) Pe lângă faptul că te vei simți liber și eliberat în duhul tău, lucrul esențial este că asta îți poate permite să pătrunzi într-un anumit adevăr-realitate, ca să nu mai fii constrâns sau influențat de gânduri și păreri eronate și denaturate. Locul lor este luat de principiile practicării adevărului și atunci tu poți pătrunde în acel adevăr-realitate. Îmi voi încheia aici părtășia despre manifestările oamenilor care se simt deprimați deoarece cred că au o soartă rea.

Un alt motiv pentru care oamenii se deprimă este că, deși ei nu cred că sorțile lor sunt rele, simt că sunt mereu ghinioniști și că niciodată nu li se întâmplă nimic bun, întocmai cum spun necredincioșii: „Zeul Norocului mă ocolește mereu.” Deși ei nu consideră că situația lor e chiar atât de rea și că sunt înalți, arătoși, educați, talentați și lucrători capabili, se întreabă de ce Zeul Norocului nu-i favorizează niciodată. Asta îi face să se simtă mereu nemulțumiți, iar ei se consideră mereu ghinioniști. Începând cu anul în care dau admiterea la facultate, inimile lor se umplu de speranță că vor fi admiși, dar când vine ziua examenelor, fac gripă și febră. Asta le afectează performanța la examene, iar ei ratează admiterea la facultate cu două sau trei puncte. Își spun în sinea lor: „Cum am putut fi atât de ghinionist? Învăț bine și, de obicei, muncesc din greu. Din toate zilele, de ce a trebuit să fac febră în ziua examenelor de admitere la facultate? E pur și simplu ghinion. Vai de mine! A fost primul eveniment major din viața mea și eu am întâmpinat un obstacol. Ce să fac acum? Sper că, în viitor, mi se va schimba norocul.” Însă, mai târziu în viețile lor, întâlnesc tot felul de dificultăți și probleme. De exemplu, o companie oarecare angajează personal nou, iar ei se pregătesc să aplice pentru o slujbă, când află că toate posturile libere s-au ocupat și compania nu mai are nevoie de oameni. Se întreabă: „Cum să am atâta ghinion? Ori de câte ori apare un lucru bun, de ce pur și simplu mă ocolește? Ce ghinion!” Iar în prima zi în care încep să lucreze undeva, alții sunt promovați în funcția de director, director adjunct și șef de departament. Oricât ar trudi, e inutil; trebuie să aștepte următoarea ocazie ca să fie promovați. Întrucât își fac treaba bine, iar superiorii îi privesc cu ochi buni, ei cred că vor fi promovați data viitoare, dar în final, superiorii aduc un director din altă parte, iar ei ratează din nou ocazia. Își spun în sinea lor: „O, vai! Se pare că eu chiar am ghinion! N-am niciodată noroc – Zeul Norocului nu mă favorizează niciodată.” Ulterior, ajung să creadă în Dumnezeu și, întrucât le place să scrie, speră că vor putea îndeplini o datorie ce implică scrierea textelor, dar în final nu se descurcă bine la testare și eșuează. Se gândesc: „De obicei scriu foarte bine, deci de ce nu m-am putut descurca bine la test? Dumnezeu nu m-a luminat și nu m-a îndrumat! Am crezut că, dacă îndeplinesc o datorie ce implică scrierea textelor, voi fi capabil să mănânc și să beau mai mult din cuvintele lui Dumnezeu și să înțeleg mai mult adevărul. Păcat că am avut ghinion. Deși planul a fost bun, pur și simplu n-a mers.” În cele din urmă, aleg din multe alte îndatoriri, spunând: „Voi merge să răspândesc Evanghelia alături de echipa evanghelică.” La început, totul merge bine cu echipa evanghelică, iar ei simt că de data asta și-au găsit locul, că-și pot folosi aptitudinile. Se cred deștepți, capabili în munca lor și sunt dispuși să facă lucrare practică. Cu efort, reușesc să obțină anumite rezultate și devin supraveghetori. Cu toate astea, fac ceva greșit și conducătorul lor află. Li se spune că ceea ce au făcut e împotriva principiilor și că a afectat lucrarea bisericii. După ce echipa lor este tratată și emondată, cineva le spune: „Înainte să vii tu, ne descurcam grozav. Apoi ai venit și noi suntem tratați pentru prima oară.” Ei se întreabă: „Oare nu-i tot ghinionul meu?” După un timp, oamenii trec printr-o restructurare, din cauza schimbărilor din lucrarea evanghelică, iar ei trec de la statutul de supraveghetori la cel de simpli membri ai echipei și sunt trimiși într-o nouă zonă pentru a răspândi Evanghelia. Se gândesc: „O, nu! Regresez în loc să progresez. Înainte să vin eu, n-a existat nicio restructurare, deci cum de are loc această mare restructurare după ce am venit eu? Acum că am fost trimis aici, n-am nicio speranță de a mai fi promovat vreodată.” În zona asta, există puține biserici și puțini membri ai bisericii. Ei întâmpină dificultăți în începerea lucrării și nu au deloc experiență. O vreme, trebuie să-și dea seama cum stau lucrurile și există și bariere lingvistice, deci ce pot face? Vor să renunțe și să plece, dar nu îndrăznesc; vor să-și facă bine îndatoririle, dar e prea greu și epuizant, iar ei se gândesc: „O, asta se întâmplă pentru că sunt atât de ghinionist! Cum îmi pot schimba norocul?” Oriunde se întorc, se lovesc de un zid, simțind mereu că au ghinion, că ceva le blochează fiecare mișcare și că fiecare pas pe care îl fac este foarte dificil. Au depus mari eforturi ca să obțină anumite rezultate și să vadă o rază de speranță, iar apoi situația li s-a schimbat și speranța a dispărut; n-au de ales decât s-o ia de la capăt. Devin din ce în ce mai deprimați, gândindu-se: „De ce îmi este atât de greu să obțin câteva rezultate și să primesc aprobarea oamenilor? De ce îmi e atât de greu să-mi stabilesc o poziție fermă într-un grup de oameni? De ce e atât de greu să fiu un om aprobat și plăcut de ceilalți? De ce e atât de greu ca totul să meargă bine și fără dificultăți? De ce atât de multe lucruri merg prost în viața mea? De ce sunt atât de multe obstacole? De ce, în tot ceea ce fac, mă lovesc de un zid?” Unii oameni, mai ales, nu-și îndeplinesc niciodată îndatoririle bine, indiferent unde merg, și sunt mereu înlocuiți și alungați. Ei devin foarte deprimați și se cred mereu ghinioniști, gândindu-se: „Sunt ca un cal ager care nu e niciodată observat. Ca în zicala: «Sunt mulți cai ageri, dar puțini care pot să-i recunoască.» Sunt ca un cal ager care n-a fost descoperit. La urma urmei, am pur și simplu ghinion și nu pot să realizez nimic sau să mă descurc bine în vreun domeniu, indiferent unde merg. Nu-mi pot folosi niciodată aptitudinile, nu le pot etala și nici nu pot primi ceea ce-mi doresc. O, sunt atât de ghinionist! Ce se întâmplă aici?” Ei simt mereu că au ghinion și trăiesc fiecare zi într-un nor de anxietate, gândindu-se: „O, nu! Dă, Doamne, să nu fiu repartizat la altă datorie!” sau „O, nu! Dă, Doamne, să nu se întâmple nimic rău!” sau „O, nu! Dă, Doamne, să nu se schimbe nimic!” sau „O, nu! Dă, Doamne, să nu mai fie și alte probleme grave!” Nu numai că se deprimă, dar nu se simt deloc în largul lor, sunt extrem de agitați, irascibili și anxioși. Ei se gândesc mereu că au ghinion, așa că se simt incredibil de deprimați, iar această depresie provine din sentimentul lor subiectiv că au ghinion. Se simt mereu ghinioniști, nu sunt niciodată promovați, nu pot fi niciodată lideri de echipă sau supraveghetori și nu au niciodată ocazia să se remarce din mulțime. Aceste lucruri bune nu li se întâmplă niciodată, iar ei habar nu au de ce. Se gândesc: „Nu am niciun neajuns, deci de ce nu mă place nimeni oriunde m-aș duce? N-am ofensat pe nimeni și nici n-am vrut să fac zile fripte nimănui, deci de ce sunt atât de ghinionist?” Întrucât se agață mereu de astfel de sentimente, această emoție, depresia, le reamintește mereu: „Ești ghinionist, așa că nu fi mulțumit de tine, nu merge țanțos și nu-ți dori mereu să te remarci. Ești ghinionist, deci nici nu te gândi să devii conducător. Ești ghinionist, deci trebuie să fii mai atent când îți îndeplinești datoria și să fii puțin mai reținut, doar în caz că într-o zi vei fi dat în vileag și înlocuit sau în caz că cineva te va raporta fără să știi și va profita de ocazie ca să-ți facă rău sau în caz că vei prelua mereu conducerea, vei face o greșeală și vei fi tratat. Chiar dacă devii conducător, tot trebuie să fii atent și precaut tot timpul, ca și cum ai merge pe muchia unui cuțit. Nu fi arogant, trebuie să fii modest.” Această emoție negativă le reamintește tot timpul să fie modești, să se furișeze cu coada între picioare și să nu se mai comporte niciodată cu demnitate. Ideea, gândul, perspectiva sau conștientizarea faptului că au ghinion le amintește tot timpul să nu fie pozitivi sau activi, să nu-și ceară drepturile și să nu riște. În schimb, trebuie să continue să fie deprimați, fără să îndrăznească să trăiască înaintea celorlalți. Chiar dacă toți sunt în aceeași casă, ei trebuie să găsească un loc discret în care să stea, astfel încât să nu fie observați. Nu trebuie să pară prea aroganți, fiindcă în clipa în care dau dovadă de aroganță, ghinionul lor îi va găsi. Întrucât această emoție, depresia, îi cuprinde tot timpul și îi avertizează mereu de lucrurile acelea în străfundul inimii lor, ei sunt timizi și precauți în tot ce fac. În sufletul lor, nu se simt niciodată în largul lor, nu-și găsesc niciodată locul potrivit și nu-și pot devota pe deplin inima, mintea și forța îndeplinirii responsabilităților și obligațiilor lor. E ca și cum se păzesc de ceva și așteaptă să se întâmple ceva. Se păzesc de venirea ghinionului, de lucrurile rele și de rușinea pe care le-o va atrage ghinionul lor. Prin urmare, în afară de luptele din străfundul inimii, această emoție, depresia, este cea care domină mai mult căile și metodele prin care ei văd oamenii și lucrurile, se comportă și acționează. Ei folosesc mereu norocul și ghinionul ca să-și evalueze propriul comportament și să aprecieze dacă felurile în care văd oamenii și lucrurile, se comportă și acționează sunt corecte și de aceea ei se cufundă în mod repetat în această emoție, depresia, și nu se pot elibera de ea și tot depresia e motivul pentru care nu pot folosi gândirea și perspectivele corecte ca să înfrunte aceste așa-zise „ghinioane” sau să facă față și să înlăture acest lucru pe care ei îl numesc ghinion teribil. Într-un cerc atât de vicios ca acesta, ei sunt tot timpul controlați și influențați de această emoție, depresia. Cu mari eforturi reușesc să-și deschidă inimile și să aibă părtășie cu ceilalți despre starea sau ideile lor, dar apoi, la întruniri, cuvintele rostite de frați și surori în părtășie, intenționat sau nu, le menționează starea și miezul problemei lor, lucru care îi face să simtă că mândria și demnitatea le-au fost rănite. Ei continuă să creadă că aceasta este o manifestare a ghinionului lor și se gândesc: „Vezi? Mi-a fost atât de greu să vorbesc despre ce aveam pe suflet și, imediat ce am făcut-o, cineva a profitat de ocazie și a încercat să mă rănească. Sunt atât de ghinionist!” Ei cred că acesta este ghinionul lor la muncă și că, atunci când un om e ghinionist, absolut toate lucrurile sunt împotriva lui.

Care e problema cu oamenii care cred mereu că sunt ghinioniști? Ei folosesc întotdeauna standardul norocului ca să evalueze dacă acțiunile lor sunt corecte sau greșite și să cântărească pe ce cale ar trebui să meargă, lucrurile pe care ar trebui să le experimenteze și orice problemă înfruntă. E corect sau greșit acest lucru? (Este greșit.) Ei descriu lucrurile rele ca fiind cu ghinion și lucrurile bune ca fiind cu noroc sau profitabile. E corectă sau greșită această perspectivă? (E greșită.) E greșit să măsori lucrurile din această perspectivă. Reprezintă un standard și o metodă extremă și incorectă de a aprecia lucrurile. O astfel de metodă îi face adesea pe oameni să se cufunde în depresie și să nu se simtă în largul lor, să simtă că nimic nu le merge așa cum vor și că nu primesc niciodată ceea ce-și doresc, lucru care, în cele din urmă, îi face să se simtă tot timpul anxioși, irascibili și stânjeniți. Când aceste emoții negative nu sunt înlăturate, acești oameni se cufundă tot timpul în depresie și simt că Dumnezeu nu-i favorizează. Ei cred că El îi tratează pe ceilalți cu har, dar nu pe ei, și că Dumnezeu are grijă de ceilalți, dar nu de ei. „De ce nu mă simt niciodată în largul meu și sunt atât de anxios? De ce mi se întâmplă mereu lucruri rele? De ce nu mi se întâmplă niciodată lucruri bune? Doar o dată de ar fi așa!” Când vezi lucrurile cu acest mod de gândire și perspectivă eronată, vei cădea în capcana norocului și ghinionului. Când cazi constant în această capcană, vei fi tot timpul deprimat. În toiul acestei depresii, vei fi foarte sensibil la lucrurile care ți se întâmplă, dacă sunt cu noroc sau cu ghinion. Când se întâmplă asta, dovedește că această perspectivă și idee de noroc și ghinion a preluat controlul asupra ta. Când ești controlat de o astfel de perspectivă, părerile și atitudinile tale față de oameni, evenimente și lucruri nu se mai încadrează în sfera conștiinței și rațiunii umanității normale, ci au căzut într-un fel de extremă. Când cazi în această extremă, nu vei ieși din depresia ta. Te vei deprima iar și iar și, chiar dacă de obicei nu te simți deprimat, de îndată ce un lucru merge prost, de îndată ce simți că s-a întâmplat un ghinion, te vei cufunda imediat în depresie. Această depresie îți va afecta judecata normală și capacitatea de a lua decizii și chiar fericirea, mânia, durerea și bucuria. Când îți afectează fericirea, mânia, durerea și bucuria, îți va tulbura și distruge randamentul în datoria ta, precum și dorința de a-L urma pe Dumnezeu. Când aceste lucruri pozitive sunt distruse, se va alege praful de cele câteva adevăruri pe care ai ajuns să le înțelegi și nu-ți vor mai fi de niciun ajutor. De aceea, când intri în cercul acesta vicios, îți va fi greu să pui în practică cele câteva adevăruri-principii pe care le înțelegi. Doar atunci când te simți norocos, când nu ești suprimat de depresie, poți, fără tragere de inimă, să plătești un mic preț, să înduri câteva greutăți și să arăți o fărâmă de sinceritate în timp ce faci lucrurile pe care ești dispus să le faci. De îndată ce simți că norocul te-a părăsit și că iarăși ai ghinioane, depresia preia din nou controlul asupra ta, iar sinceritatea, loialitatea și dorința de a îndura greutăți te părăsesc imediat. Prin urmare, oamenii care cred că au ghinion sau care iau foarte în serios norocul sunt exact ca aceia care cred că sorțile lor sunt rele. Ei au adesea emoții extreme – alunecă frecvent mai ales în emoții negative precum depresia. Sunt deosebit de negativi și slabi și chiar predispuși la schimbări de dispoziție. Când se simt norocoși, sunt bucuroși, plini de energie și pot să îndure greutăți și să plătească un preț; ei pot să doarmă mai puțin noaptea și să mănânce mai puțin în timpul zile, sunt dispuși să îndure orice greutate și, dacă se entuziasmează pentru o clipă, sunt bucuroși să-și sacrifice viețile. Cu toate acestea, în clipa în care simt că recent au avut ghinion, când nimic nu pare să le meargă bine, această emoție, depresia, pune imediat stăpânire pe inima lor. Jurămintele și deciziile pe care le-au luat înainte sunt toate negate; dintr-o dată se simt ca un balon dezumflat, incapabili să adune energie, sau ca o baltă de noroi, lipsiți de dorința de a face sau de a spune ceva. Se gândesc: „Adevărurile-princicipii, urmărirea adevărului, obținerea mântuirii, ascultarea de Dumnezeu – nimic nu are de-a face cu mine. Am ghinion și, oricâte adevăruri aș practica sau orice preț aș plăti, e inutil, niciodată nu voi obține mântuirea. Gata! Sunt ca un talisman care atrage ghinionul, un individ ghinionist. Ei bine, așa să fie, oricum am ghinion!” Vezi, într-o clipă sunt ca un balon plin cu aer, care stă să explodeze, și în următoarea sunt dezumflați. Nu-i supărător? Cum apare acest necaz? Ei își urmăresc mereu norocul, de parcă ar urmări bursa, ca să vadă dacă e ascendentă sau descendentă, dacă e o piață în care trebuie să cumpere sau să vândă. Sunt mereu nevrotici, incredibil de sensibili la chestiunea norocului lor și incredibil de încăpățânați. Acest fel de persoană extremă se va afunda adesea în această emoție, depresia, fiindcă îi pasă prea mult de norocul ei și trăiește după dispozițiile pe care le are. Dacă este într-o dispoziție proastă când se trezește dimineața, se gândește: „O, nu! Pun pariu că astăzi nu va fi o zi norocoasă! De câteva zile, mi se zbate pleoapa stângă, îmi simt limba înțepenită, iar creierul îmi e letargic. Mi-am mușcat limba când mâncam și noaptea trecută, în somn, n-am avut un vis bun.” Sau se gândesc: „Primele cuvinte pe care le-am auzit azi de la cineva par de rău augur.” Ei sunt tot timpul paranoici, trăncănesc despre prostiile acestea și studiază astfel de lucruri. Sunt incredibil de preocupați de averea, direcția și dispoziția lor în fiecare zi și în fiecare perioadă. De asemenea, observă privirea, atitudinea și chiar și tonul vocii pe care frații și surorile din biserică le folosesc față de ei. Inimile lor sunt ocupate cu aceste lucruri, ceea ce-i face să fie tot timpul deprimați. Știu că nu sunt într-o stare bună și totuși nu se roagă lui Dumnezeu, nu caută adevărul ca s-o înlăture și, oricât de multe firi corupte dezvăluie, ei nu le dau atenție și nu le iau în serios. Nu-i asta o problemă? (Ba da.)

Este corect modul în care văd lucrurile acești oameni care sunt mereu preocupați de norocul sau ghinionul lor? Există noroc sau ghinion? (Nu.) În baza cărui lucru putem spune că nu există? (Oamenii pe care îi întâlnim și lucrurile care ni se întâmplă în fiecare zi sunt determinate de suveranitatea și rânduielile lui Dumnezeu. Nu există noroc sau ghinion; totul se întâmplă din necesitate și are un sens.) Este corectă această afirmație? (Da, este.) Acest punct de vedere este corect și aceasta este baza teoretică pentru a spune că norocul nu există. Orice ți se întâmplă, fie că este bun sau rău, totul este normal, la fel ca vremea de-a lungul celor patru anotimpuri – nu fiecare zi poate fi însorită. Nu poți spune că zilele însorite sunt rânduite de Dumnezeu, în timp ce zilele înnorate, ploaia, vântul și furtunile nu sunt. Totul este stabilit de suveranitatea și rânduielile lui Dumnezeu și este generat de mediul natural. Acest mediu natural apare în conformitate cu legile și regulile pe care Dumnezeu le-a rânduit și stabilit. Toate acestea sunt necesare și imperative, așa că, indiferent de vreme, aceasta este generată și provocată de legile naturale. Nu există nimic bun sau rău în ea – doar sentimentele oamenilor în legătură cu ea sunt bune sau rele. Oamenii nu se simt bine atunci când plouă, bate vântul sau este înnorat sau în timpul furtunilor cu grindină. Oamenilor nu le place mai ales când plouă și este umed; îi dor articulațiile și se simt slăbiți. S-ar putea să te simți rău în zilele ploioase, dar poți spune că zilele ploioase sunt zile cu ghinion? Acesta este doar un sentiment pe care vremea îl trezește în oameni – norocul nu are nimic de-a face cu faptul că plouă. Ai putea spune că zilele însorite sunt bune. Dacă este soare timp de trei luni, fără un strop de ploaie, oamenii se simt bine. Ei pot vedea soarele în fiecare zi, este uscat și cald, cu o briză ocazională, iar ei pot ieși în aer liber oricând doresc. Dar plantele nu pot tolera acest lucru, iar culturile mor din cauza secetei, așa că nu există recoltă în acel an. Așadar, faptul că tu te simți bine înseamnă că este cu adevărat bine? Când vine toamna și nu ai ce mânca, vei spune: „Vai de mine, nici să fie prea multe zile însorite nu e bine. Dacă nu plouă, culturile au de suferit, nu există hrană de recoltat, iar oamenii suferă de foame.” În acest moment, îți dai seama că nici zilele însorite nesfârșite nu sunt bune. Adevărul este că unei persoane îi place sau nu îi place un lucru, în funcție de propriile motive egoiste, de dorințe și interese personale, mai degrabă decât de esența lucrului în sine. Așadar, baza după care oamenii evaluează dacă un lucru este bun sau rău este inexactă. Întrucât baza este inexactă, concluziile finale pe care le trag sunt, de asemenea, inexacte. Revenind la subiectul norocului și al ghinionului, acum toată lumea știe că această zicală despre noroc nu se susține și că aceasta nu este nici bună, nici rea. Oamenii, evenimentele și lucrurile pe care le întâlnești, fie că sunt bune sau rele, sunt toate stabilite de suveranitatea și rânduielile lui Dumnezeu, așa că ar trebui să le înfrunți în mod adecvat. Acceptă ce este bun de la Dumnezeu și acceptă de la El și ce este rău. Nu spune că ești norocos când se întâmplă lucruri bune și că ești ghinionist când se întâmplă lucruri rele. Se poate spune doar că există lecții pe care oamenii trebuie să le învețe în toate aceste lucruri și să nu le respingă sau să le evite. Mulțumește-I lui Dumnezeu pentru lucrurile bune, dar mulțumește-I și pentru cele rele, pentru că toate sunt rânduite de El. Oamenii, evenimentele, lucrurile și mediile bune oferă lecții pe care oamenii ar trebui să le învețe, dar există și mai multe de învățat de la oamenii, evenimentele, lucrurile și mediile rele. Toate acestea sunt experiențe și episoade care ar trebui să facă parte din viața unui om. Oamenii nu ar trebui să folosească ideea de noroc pentru a le evalua. Așadar, care sunt gândurile și perspectivele oamenilor care folosesc norocul pentru a aprecia dacă lucrurile sunt bune sau rele? Care este esența unor astfel de oameni? De ce acordă ei atât de multă atenție norocului și ghinionului? Oamenii care se concentrează foarte mult asupra norocului speră să aibă noroc sau ghinion? (Ei speră să aibă noroc.) Așa este. De fapt, ei urmăresc norocul și să li se întâmple lucruri bune și doar profită de ele și trag foloase. Nu le pasă cât de mult suferă alții sau câte greutăți sau dificultăți trebuie să îndure alții. Ei nu vor să li se întâmple nimic din ceea ce percep ca fiind un ghinion. Cu alte cuvinte, ei nu vor să li se întâmple niciun rău: să nu întâlnească niciun obstacol, să n-aibă niciun eșec sau să sufere o rușine, să nu fie tratați sau emondați, să nu piardă lucruri, să nu sufere nicio pierdere și să nu fie înșelați. Dacă se întâmplă ceva din toate acestea, ei consideră că este vorba de ghinion. Indiferent cine le rânduiește, dacă se întâmplă lucruri rele, este ghinion. Ei speră ca toate lucrurile bune – de la a fi promovat, a se remarca din mulțime și a trage foloase de pe urma altora, până la a profita de ceva, a face mulți bani sau a deveni un oficial de rang înalt – să li se întâmple lor și consideră că acesta este noroc. Ei apreciază întotdeauna oamenii, evenimentele și lucrurile pe care le întâlnesc pe baza norocului. Ei urmăresc norocul, nu ghinionul. De îndată ce lucrul cel mai mărunt merge prost, se înfurie, se enervează și devin nemulțumiți. Pentru a spune lucrurilor pe nume, astfel de oameni sunt egoiști. Ei urmăresc să tragă foloase pe cheltuiala altora, să obțină un profit, să iasă învingători și să se remarce din mulțime. Ar fi mulțumiți dacă toate lucrurile bune li s-ar întâmpla numai lor. Aceasta este natura-esență a oamenilor ca aceștia; este adevărata lor față.

Fiecare trebuie să treacă prin multe dificultăți și eșecuri în viață. Cine are o viață plină doar de satisfacții? Cine nu trece niciodată prin eșecuri și dificultăți? Când lucrurile nu merg bine pentru tine sau întâmpini dificultăți și eșecuri, acesta nu este ghinion, este ceea ce se cuvine să experimentezi. E ca atunci când mănânci – trebuie să mănânci atât acru, cât și dulce, amar și picant. Oamenii nu pot trăi fără sare și trebuie să consume mâncăruri sărate, dar dacă mănânci prea multă, îți va afecta rinichii. În anumite anotimpuri, trebuie să mănânci anumite alimente acre, dar nu este bine să mănânci prea mult acru, pentru că nu este bine pentru dinții sau stomacul tău. Totul trebuie consumat cu moderație. Mănânci alimente acre, sărate și dulci și trebuie să consumi și câteva alimente amare. Acestea sunt benefice pentru anumite organe interne, așa că trebuie să mănânci și puține mâncăruri amare. Viața omului este la fel. Majoritatea oamenilor, evenimentelor și lucrurilor pe care le întâlnești în fiecare etapă a vieții tale nu vor fi pe placul tău. De ce? Fiindcă oamenii urmăresc lucruri diferite. Dacă urmărești faima și averea, statutul, bogăția, să le fii superior celorlalți, să obții mari succese și așa mai departe, atunci 99 la sută din lucruri nu vor fi pe placul tău. E întocmai cum spun oamenii: totul este ghinion și neșansă. Totuși, dacă renunți la ideea de cât de norocos sau ghinionist ești și tratezi aceste lucruri cu calm și corect, vei descoperi că majoritatea lucrurilor nu sunt atât de nefavorabile sau greu de gestionat. Când renunți la ambițiile și dorințele tale, când încetezi să respingi sau să eviți orice nenorocire care ți se întâmplă și nu mai evaluezi astfel de lucruri după cât de norocos sau ghinionist ești, multe lucruri pe care înainte le vedeai drept nefericite și rele, le vei considera acum bune – lucrurile rele se vor transforma în lucruri bune. Mentalitatea ta și felul în care privești lucrurile se vor schimba, ceea ce îți va permite să ai altă părere față de experiențele tale de viață și, în același timp, să culegi recompense diferite. Aceasta este o experiență extraordinară, una care îți va aduce recompense de neînchipuit. Este un lucru bun, nu unul rău. De exemplu, anumiți indivizi obțin mereu aprecieri, promovări, laude și încurajări, câștigă adesea aprobarea fraților și surorilor lor și toată lumea îi privește cu invidie. Este acesta un lucru bun? Cei mai mulți oameni cred că aceste lucruri se întâmplă pentru că acei indivizi au norocul de partea lor. Ei spun: „Uite, tipul acela are un calibru bun, s-a născut norocos și s-a descurcat bine în viață – obține oportunități bune și câștigă promovări. Pur și simplu este foarte norocos!” Sunt incredibil de invidioși. Totuși, în cele din urmă, acel individ este demis în câțiva ani și devine un credincios de rând. Plânge din cauza asta și încearcă să se spânzure și, în decurs de câteva zile, este îndepărtat. Este acesta noroc? Dacă privești lucrurile în felul acesta, este un ghinionist fără speranță. Însă este, în realitate, un caz de ghinion? (Nu.) De fapt, nu este vorba de ghinion, ci de faptul că nu a urmărit calea corectă. Întrucât nu a urmărit calea corectă, atunci când i s-au întâmplat lucruri pe care oamenii le percep drept „norocoase”, ele au devenit o ispită, o capcană și un catalizator care i-a accelerat distrugerea. Este acesta un lucru bun? A aspirat mereu să fie promovat, să fie mai presus decât toți ceilalți, să fie centrul atenției și ca totul să meargă bine și în felul în care și-a dorit, dar, la sfârșit, ce s-a întâmplat? N-a fost el alungat? Acesta este rezultatul care apare când oamenii nu urmăresc calea corectă. Faptul în sine de a urmări norocul nu este calea corectă. Oamenii care urmăresc norocul sigur vor respinge și vor evita toate lucrurile rele, toate lucrurile pe care oamenii înclină să le privească drept indezirabile, cele care nu sunt în acord cu stările de spirit și cu interesele lor trupești. Ei se tem, evită și resping apariția acestor lucruri. Când ele se întâmplă, le descriu ca fiind „cu ghinion”. Pot să caute adevărul când cred că sunt ghinioniști? (Nu.) Crezi că oamenii care nu caută adevărul și care cred tot timpul că sunt ghinioniști pot merge pe calea corectă? (Nu.) Sigur că nu pot. Prin urmare, aceia care urmăresc întotdeauna norocul, care se concentrează mereu doar asupra lui și îl contemplă, sunt oameni care nu urmăresc calea corectă. Asemenea oameni nu se ocupă de îndatoririle care li se cuvin și nu urmează calea corectă, așa că se tot cufundă în depresie. Este vina lor și o merită! Asta pentru că urmează calea greșită! Merită să se cufunde în depresie. E ușor să ieși din această depresie? De fapt, da, este. Pur și simplu renunță la perspectivele tale eronate, nu te aștepta ca totul să meargă bine, exact așa cum îți dorești sau fără probleme. Nu te teme, nu te împotrivi și nu respinge lucrurile care merg rău. În schimb, renunță la împotrivirea ta, calmează-te, vino înaintea lui Dumnezeu cu o atitudine de ascultare și acceptă tot ceea ce El rânduiește. Nu urmări așa-zisul „noroc” și nu respinge așa-zisul „ghinion”. Oferă-ți inima și toată ființa lui Dumnezeu, lasă-L pe El să acționeze și să orchestreze și supune-te orchestrărilor și rânduielilor Sale. Dumnezeu îți va da ce ai nevoie în măsura potrivită, la momentul potrivit. El va orchestra mediile, oamenii, evenimentele și lucrurile de care ai nevoie, conform nevoilor și neajunsurilor tale, astfel încât să poți învăța lecțiile pe care se cuvine să le înveți de la oamenii, evenimentele și lucrurile pe care le întâlnești. Desigur, condiția prealabilă pentru toate acestea este să ai o mentalitate de ascultare față de orchestrările și rânduielile lui Dumnezeu. Așadar, nu urmări perfecțiunea; nu respinge și nu te speria de apariția lucrurilor nedorite, jenante sau nefavorabile; și nu-ți folosi depresia ca, în sinea ta, să te împotrivești apariției lucrurilor rele. De exemplu, dacă un cântăreț are, într-o zi, o durere în gât și nu are o prestație bună, se gândește: „Sunt atât de ghinionist! De ce nu are grijă Dumnezeu de vocea mea? De obicei, când sunt singur, cânt foarte bine, dar astăzi m-am făcut de rușine în fața tuturor. Nu am reușit să intonez bine și nici să prind ritmul. M-am făcut de râs!” Să te faci de râs este un lucru bun. Te ajută să-ți vezi neajunsurile și iubirea de vanitate. Îți arată unde sunt problemele tale și să înțelegi clar că nu ești o persoană perfectă. Nu există oameni perfecți și este foarte normal să te faci de râs. Toți oamenii trec prin momente când se fac de râs sau sunt stânjeniți. Toți au eșecuri, întâlnesc obstacole și au slăbiciuni. Să te faci de râs nu este un lucru rău. Când te faci de râs, dar nu ești stânjenit și nu te simți deprimat în adâncul sufletului, asta nu înseamnă că ai obrazul gros; înseamnă că nu-ți pasă dacă asta îți va afecta reputația și înseamnă că vanitatea nu-ți mai acaparează gândurile. Înseamnă că te-ai maturizat în umanitatea ta. E minunat! Nu este acesta un lucru bun? Ba este. Nu te gândi că nu ai procedat bine sau că ai ghinion și nu căuta cauzele obiective din spatele acestui lucru. Este normal. Te poți face de râs, alții se pot face de râs, toată lumea se poate face de râs – în cele din urmă, vei descoperi că toți sunt la fel, toți sunt oameni obișnuiți, muritori, nimeni nu este mai presus sau mai bun decât ceilalți. Uneori toată lumea se face de râs, deci nimeni n-ar trebui să râdă de ceilalți. Odată ce ai trecut prin numeroase eșecuri, te maturizezi treptat în umanitatea ta; așadar, oricând întâlnești iar aceste lucruri, nu vei mai fi constrâns și ele nu-ți vor afecta modul normal în care îți îndeplinești datoria. Umanitatea ta va fi normală și atunci când umanitatea ta este normală, și rațiunea ta va fi normală.

Acești oameni cărora le place să urmărească norocul sunt oameni care urmăresc șansa în această viață, care duc lucrurile la extrem. Acești oameni urmăresc un lucru greșit și ar trebui să renunțe la el. Tocmai am avut părtășie despre felul în care să gestionați și să abordați corect aceste lucruri indezirabile – înțelegeți asta acum? Cum am avut părtășie despre acest subiect? (Oamenii ar trebui să se supună tuturor orchestrărilor lui Dumnezeu. Ei nu trebuie să caute să devină perfecți, să se teamă de lucruri care îi stânjenesc sau că se va întâmpla ceva nefavorabil și nu trebuie să-și folosească sentimentul de depresie ca să se împotrivească acestor lucruri când ele se întâmplă.) Liniștește-ți mintea și înfruntă totul cu mentalitatea corectă. Când ți se întâmplă ceva rău, trebuie să ai calea corectă de a aborda și rezolva acel lucru și, chiar dacă nu-l gestionezi bine, tot nu ar trebui să te cufunzi în depresie. Dacă eșuezi, poți încerca din nou; în cel mai rău caz, eșecul este o lecție și, chiar dacă dai greș, tot este mai bine decât să fii ostil, potrivnic, să respingi și să fugi. Așadar, indiferent ce ți se întâmplă sau ce trebuie să înfrunți în viitor, niciodată n-ar trebui să respingi sau să încerci să scapi de acele lucruri și cu atât mai puțin să le evaluezi din perspectiva norocului sau a ghinionului. De vreme ce afirmi că totul este orchestrat de mâinile lui Dumnezeu, nu ar trebui să apreciezi toate aceste lucruri cu perspectiva și mentalitatea că ai sau nu noroc și cu atât mai puțin să respingi aceste lucruri rele care se întâmplă. Desigur, nu ar trebui să le abordezi nici prin prisma acestei emoții, depresia. În schimb, ar trebui să adopți o atitudine întreprinzătoare și o stare de spirit pozitivă și să vezi ce lecții poți învăța și ce trebuie să înțelegi din ele – asta se cuvine să faci. Oare gândurile și părerile tale nu vor fi atunci corecte? (Ba da.) Și atunci când înfrunți, din nou, ceva rău sau se întâmplă lucruri regretabile, le vei putea aborda conform cuvintelor lui Dumnezeu, vei avea gândurile și părerile corecte și, astfel, umanitatea și rațiunea ta vor deveni normale. Când privești lucrurile în felul acesta, nu este foarte important să ai perspectiva corectă? Nu este oare de o importanță crucială să înțelegi clar chestiunea sorții, conform cuvintelor lui Dumnezeu? (Ba da.) Acum că ne apropiem de sfârșitul părtășiei noastre despre noroc și ghinion, înțelegeți? (Da.) Dacă puteți înțelege clar esența acestui tip de problemă, atunci aveți perspectiva corectă asupra chestiunii sorții.

Mai există un motiv pentru care oamenii se cufundă în această emoție, depresia, iar acela este că anumite lucruri li se întâmplă oamenilor înainte ca ei să ajungă la maturitate sau după ce au crescut și au devenit adulți, adică, ei comit anumite fărădelegi sau fac niște lucruri stupide, nesăbuite și ignorante. Se cufundă în depresie din cauza acestor fărădelegi, a acestor lucruri stupide și ignorante pe care le-au făcut. Acest fel de depresie este o condamnare a propriei persoane și este și un mod de a stabili ce fel de oameni sunt. Desigur, acest tip de fărădelege nu înseamnă numai o înjurătură sau vorbe de rău, spuse pe la spatele cuiva, ori un alt lucru meschin de felul acesta, ci este, mai degrabă, ceva care implică rușinea, personalitatea și demnitatea unui om și chiar legea. Amintindu-și continuu de eveniment, această emoție, depresia, se acumulează puțin câte puțin adânc în inimile lor, până în ziua de azi. Care sunt aceste fărădelegi? După cum tocmai am spus, sunt lucruri ignorante, stupide și nesăbuite pe care oamenii le-au făcut fie în copilărie, fie ca adulți. Știți cum sunt aceste lucruri? Stupide, nesăbuite și ignorante – aceste lucruri includ rănirea celorlalți pentru beneficiul propriu, lucruri dificil de discutat și lucruri rușinoase. S-ar putea să fie ceva murdar, demn de dispreț, obscen sau indecent, care te face să te cufunzi în această emoție, depresia. Această depresie nu este doar un fel de a-ți face reproșuri, ci este o condamnare a propriei persoane. Vă puteți gândi la lucruri care ar putea fi incluse în sfera pe care am schițat-o? Dați un exemplu! (Promiscuitatea.) Unul este promiscuitatea, da. De exemplu, unii și-au trădat soțul sau soția, cu gândul sau cu fapta; unii au comis adulter și s-au dedat promiscuității, dar tot nu renunță la ea și se gândesc mereu cu cine vor să comită adulter; unii oameni i-au înșelat pe alții cu bani, poate chiar sume mari; unii au furat lucruri care aparțineau altcuiva, iar unii oameni le-au înscenat ceva altora sau s-au răzbunat pe alții. Câteva dintre aceste lucruri se apropie de încălcarea legii, în vreme ce altele chiar o încalcă; unele pot fi la limita moralității, în timp ce altele pot fi cu adevărat împotriva eticii umanității normale. Ele sunt adânc îngropate în amintirile din străfundul inimilor oamenilor și, din când în când, aceștia își amintesc de ele. Când ești singur, când nu poți dormi în toiul nopții, nu te poți abține să nu te gândești la aceste lucruri. Ele se derulează în fața ochilor minții ca un film, scenă după scenă, iar tu nu le poți șterge și nu poți scăpa de ele. De fiecare dată când te gândești la aceste lucruri, te simți deprimat, îți arde fața, îți tremură inima, ți-e rușine, iar duhul tău e plin de neliniște. Deși crezi în Dumnezeu, tot ai senzația că aceste lucruri pe care le-ai făcut s-au întâmplat chiar ieri. Nu poți fugi de ele, nu te poți ascunde de ele și nu ai habar cum să le lași în urmă. Deși doar câțiva alți oameni știu ce ai făcut, sau poate nu știe nimeni, ai un sentiment vag de neliniște în inima ta. Din această neliniște apare depresia, iar aceasta te face să te simți vinovat când Îl urmezi pe Dumnezeu și-ți îndeplinești datoria. Nu poți să-ți dai seama dacă acest sentiment de vină provine din propria conștiință, din lege sau din simțul moralității și al eticii. În orice caz, atunci când se întâmplă anumite lucruri sau în anumite medii și contexte, oamenii care au făcut aceste lucruri se simt adesea neliniștiți fără să vrea. Acest sentiment de neliniște îi face să cadă, fără să știe, într-o depresie profundă, care îi constrânge și-pi limitează. Ori de câte ori ascultă o predică sau o părtășie despre adevăr, această depresie se strecoară încet în mintea și în adâncul inimii lor, iar ei se interoghează, spunând: „Pot face asta? Sunt capabil să urmăresc adevărul? Sunt capabil să obțin mântuirea? Ce fel de om sunt? Am mai făcut acel lucru, așa eram înainte. Mai pot fi mântuit? Oare Dumnezeu mă mai va mântui?” Unii oameni pot uneori să renunțe la sentimentul lor de depresie și să îl lase în urmă. Își direcționează toată sinceritatea și energia îndeplinirii datoriei lor, a obligațiilor și a responsabilităților și chiar își pot dedica pe deplin inima și mintea urmăririi adevărului și contemplării cuvintelor lui Dumnezeu și își concentrează toate eforturile asupra acestora. Cu toate acestea, în momentul în care apar situații sau circumstanțe speciale, această emoție, depresia, îi cuprinde iar și îi face să se simtă din nou vinovați în adâncul inimii. Își spun: „Ai mai făcut asta și ai fost un astfel de om. Poți obține mântuirea? Are rost să practici adevărul? Ce crede Dumnezeu despre ceea ce ai făcut? Oare te va ierta pentru ceea ce ai făcut? Oare dacă plătești prețul în felul acesta, îți vei răscumpăra fărădelegea?” Își fac adesea reproșuri și se simt vinovați în sufletul lor, se îndoiesc mereu și se torturează cu aceste întrebări. Nu pot niciodată să lase în urmă sau să alunge acest sentiment de depresie și simt tot timpul o neliniște față de lucrul rușinos pe care l-au făcut. Așadar, deși cred în Dumnezeu de mulți ani, e ca și cum n-au ascultat și n-au înțeles nimic din ceea ce a spus El. E ca și cum nu știu dacă obținerea mântuirii are sau nu ceva de-a face cu ei, dacă pot fi absolviți și răscumpărați sau dacă se califică să primească judecata, mustrarea și mântuirea de la Dumnezeu. Nu știu nimic despre aceste lucruri. Întrucât nu primesc răspunsuri și un verdict precis, se simt mereu deprimați în sinea lor. În adâncul sufletului, își amintesc la nesfârșit ce au făcut, derulează la nesfârșit filmul întâmplărilor în mintea lor, amintindu-și cum a început și cum s-a terminat totul, amintindu-și totul de la început la sfârșit. Indiferent de felul în care își amintesc de acel lucru, ei se simt mereu păcătoși și, astfel, această chestiune îi deprimă constant de-a lungul anilor. Chiar și atunci când își fac datoria, când sunt responsabili de o anumită sarcină, tot simt că nu au deloc speranțe de a fi mântuiți. Prin urmare, nu înfruntă niciodată direct chestiunea urmăririi adevărului și nu o privesc ca pe cel mai corect și important lucru. Cred că acea greșeală pe care au săvârșit-o sau acel lucru pe care l-au făcut în trecut este privit cu dispreț de cei mai mulți oameni sau că ei ar putea fi condamnați sau disprețuiți de oameni sau chiar condamnați de Dumnezeu. Indiferent de etapa în care se află lucrarea lui Dumnezeu sau de câte cuvântări a ținut El, ei nu înfruntă niciodată corect chestiunea urmăririi adevărului. De ce? Pentru că nu au curajul să-și lase în urmă depresia. Aceasta este concluzia finală la care ajunge acest tip de persoană, după ce a experimentat un astfel de lucru și, întrucât nu trage concluzia corectă, este incapabilă să-și lase în urmă depresia.

Există, cu siguranță, mulți oameni care au comis o fărădelege sau alta, fie ea mare sau mică, dar cel mai probabil sunt foarte puțini cei care au comis fărădelegi grave, de tipul celor care depășesc limitele morale. Nu vom vorbi aici despre cei care au săvârșit diverse alte fărădelegi, ci doar despre ce ar trebui să facă oamenii care au comis fărădelegi grave, de tipul celor care depășesc limitele morale și etica. Cât despre oamenii care au comis fărădelegi grave – și aici vorbesc despre acelea care depășesc limitele morale – asta nu implică ofensarea firii lui Dumnezeu și încălcarea decretelor Sale administrative. Înțelegeți? Nu vorbesc despre fărădelegi care ofensează firea, esența sau identitatea și statutul lui Dumnezeu și nici despre cele care Îl hulesc. Vorbesc despre cele care depășesc limitele morale. De asemenea, există ceva de spus despre modul în care acei oameni care au comis astfel de fărădelegi își pot înlătura această emoție, depresia. Astfel de oameni au două căi pe care pot să le urmeze, iar asta este o chestiune simplă. Mai întâi, dacă simți în inima ta că poți lăsa în urmă acel lucru pe care l-ai făcut sau ai ocazia să-i ceri scuze celeilalte persoane și să te revanșezi față de ea, atunci poți merge să faci aceste lucruri, iar sentimentele de pace și liniște se vor întoarce în duhul tău; dacă nu ai oportunitatea de a face acest lucru, dacă nu este posibil, dacă ajungi să îți cunoști cu adevărat problema în adâncul inimii tale, dacă îți dai seama exact cât de grav este lucrul pe care l-ai făcut și ai cu adevărat remușcări, atunci ar trebui să vii înaintea lui Dumnezeu ca să mărturisești și să te căiești. Ori de câte ori te gândești la lucrul pe care l-ai făcut și te simți vinovat, adică exact momentul în care ar trebui să vii înaintea lui Dumnezeu ca să mărturisești și să te căiești, trebuie să fii sincer și să-ți arăți adevăratele sentimente pentru a primi dezlegarea de păcate și iertarea lui Dumnezeu. Și cum poți fi dezlegat de păcate și iertat de Dumnezeu? Asta ține de inima ta. Dacă mărturisești sincer, îți recunoști cu adevărat greșeala și problema și, fie că ai comis o fărădelege sau un păcat, mărturisești cu adevărat, simți o ură adevărată pentru ceea ce ai făcut și chiar te schimbi, astfel încât să nu mai faci niciodată greșeala aceea, atunci, într-o zi, vei fi dezlegat de păcate și iertat de Dumnezeu, adică El nu-ți va mai hotărî finalitatea pe baza lucrurilor ignorante, nesăbuite și murdare pe care le-ai făcut în trecut. Când vei ajunge la acest nivel, Dumnezeu va uita complet această chestiune; vei fi exact la fel ca alți oameni normali, fără cea mai mică diferență. Totuși, premisa pentru acest lucru este că trebuie să fii sincer și să te căiești cu adevărat, ca David. Câte lacrimi a vărsat David pentru fărădelegea pe care o comisese? Nenumărate. De câte ori a plâns? De nenumărate ori. Lacrimile pe care le-a vărsat pot fi descrise cu aceste cuvinte: „În fiecare noapte îmi fac patul să înot.” Nu știu cât de gravă este fărădelegea ta. Dacă este foarte gravă, s-ar putea să trebuiască să plângi până când patul va pluti pe lacrimile tale – s-ar putea să trebuiască să mărturisești și să te căiești până la acest nivel înainte de a primi iertarea lui Dumnezeu. Dacă nu faci acest lucru, Mă tem că fărădelegea ta va deveni un păcat în ochii lui Dumnezeu și că nu vei fi absolvit de ea. Atunci vei avea necazuri și nu ar mai avea rost să spun nimic despre asta. Prin urmare, primul pas pentru a primi absolvirea și iertarea lui Dumnezeu este să fii sincer și să acționezi practic astfel încât să mărturisești și să te căiești cu adevărat. Unii întreabă: „Trebuie să le spun tuturor despre asta?” Nu este necesar; pur și simplu mergi și roagă-te lui Dumnezeu de unul singur. Ori de câte ori te simți rău și vinovat în inima ta, ar trebui să vii imediat înaintea lui Dumnezeu ca să te rogi și să primești iertarea Sa. Unii întreabă: „Cât de mult trebuie să mă rog înainte de a ști că Dumnezeu m-a iertat?” Când nu te vei mai simți vinovat de această chestiune, când nu vei mai cădea în depresie din cauza ei, atunci vei fi obținut rezultate, iar acest lucru va arăta că Dumnezeu te-a absolvit. Când nimeni, nicio putere și nicio forță din exterior nu te poate tulbura și când nu ești sub influența niciunei persoane, eveniment sau lucru, atunci vei fi obținut rezultate. Acesta este primul pas pe care trebuie să îl faci. Al doilea pas este că, în timp ce Îl implori în mod constant pe Dumnezeu pentru absolvire, ar trebui să cauți în mod activ principiile pe care ar trebui să le urmezi în timp ce-ți îndeplinești datoria – numai făcând acest lucru vei fi capabil să-ți îndeplinești bine datoria. Desigur, și aceasta este o acțiune, o expresie și o atitudine practică, una care compensează fărădelegea ta și care dovedește că te-ai căit și că te-ai schimbat; este ceea ce se cuvine să faci. Cât de bine îți îndeplinești datoria, însărcinarea pe care ți-o dă Dumnezeu? O abordezi cu atitudinea unui om deprimat sau cu principiile pe care Dumnezeu îți cere să le urmezi? Îi oferi loialitate? În ce bază ar trebui să te absolve Dumnezeu? Ți-ai exprimat căința în vreun fel? Ce Îi arăți lui Dumnezeu? Dacă dorești să primești absolvirea lui Dumnezeu, atunci trebuie mai întâi să fii sincer: pe de o parte, trebuie să mărturisești cu seriozitate, iar pe de altă parte, trebuie să fii sincer și să îți îndeplinești bine datoria, altfel nu avem ce discuta. Dacă poți face aceste două lucruri, dacă Îl poți emoționa pe Dumnezeu cu sinceritatea și cu buna ta credință și să-L faci să te absolve de păcatele tale, atunci vei fi la fel ca alți oameni. Dumnezeu te va privi, trata, judeca, mustra, încerca și rafina la fel ca pe ceilalți oameni – nu vei fi tratat diferit. Astfel, nu numai că vei avea determinarea și dorința de a urmări adevărul, dar atunci când o vei face, Dumnezeu te va lumina, te va îndruma și te va aproviziona și pe tine în același mod. Bineînțeles, întrucât acum ai o dorință sinceră și autentică și o atitudine serioasă, Dumnezeu nu te va trata diferit și, la fel ca și ceilalți oameni, vei avea șansa de a obține mântuirea. Înțelegi acest lucru, nu-i așa? (Da.) Comiterea unei fărădelegi grave este un caz special. Nu putem spune că nu este înfricoșător; este o problemă foarte gravă. Nu este același lucru cu o fire coruptă obișnuită sau unele gânduri și păreri greșite. Este ceva care s-a întâmplat cu adevărat, s-a înfăptuit și atrage consecințe grave. De aceea, acest lucru ar trebui să fie tratat într-un mod deosebit. Totuși, indiferent dacă este tratat într-un mod deosebit sau într-unul normal, există întotdeauna o cale de urmat și o modalitate de a-l rezolva, iar asta depinde de tine, dacă poți practica conform căilor și metodelor pe care ți le spun și spre care te îndrum. Dacă practici cu adevărat în felul acesta, atunci speranțele tale de a obține mântuirea la final vor fi aceleași ca ale celorlalți oameni. Desigur, rezolvarea tuturor acestor lucruri nu are doar scopul de a-i face pe oameni să poată lăsa în urmă sentimentul de depresie. Scopul final este ca, prin înlăturarea sentimentului lor de depresie, atunci când întâlnesc oameni, evenimente și lucruri, să poată aborda corect toate aceste lucruri în limitele conștiinței și rațiunii umanității normale. Nu trebuie să ajungă la extreme și să fie încăpățânați; trebuie să meargă mai departe în căutarea voii lui Dumnezeu și a adevărului, să îndeplinească responsabilitățile și îndatoririle pe care o ființă creată ar trebui să le îndeplinească, până când, în cele din urmă, pot privi oamenii și lucrurile, se pot comporta și pot acționa în întregime conform cuvintelor lui Dumnezeu, cu adevărul drept criteriu. Odată ce oamenii au pătruns în această realitate, se vor apropia treptat de calea mântuirii și, în acest fel, vor avea speranța de a o obține. Vă este clară acum calea de înlătura această emoție, depresia, care apare ca urmare a unor fărădelegi grave? (Da, ne este clară.)

Este înlăturarea acestei emoții, depresia, o problemă dificilă? Cred că este foarte dificilă, întrucât implică lucruri importante din viață, calea pe care oamenii merg în credința lor în Dumnezeu, dacă pot obține mântuirea în viitor sau dacă toată credința lor va fi în van – aceasta este o problemă majoră. La suprafață, ceea ce se revelează este o emoție, când, de fapt, există motive pentru apariția acesteia. Astăzi, am avut părtășie în mod clar despre aceste motive, acum am oferit o cale de înaintare pentru a rezolva problema acestor cauze, deci nu se poate îndepărta prompt această emoție, depresia? (Ba da.) Teoretic, a fost îndepărtată. Dacă ai o înțelegere doctrinară, apoi o compari cu ceea ce ai făcut în trecut, folosind-o drept bază pentru a-ți înlătura treptat dificultățile din viață și pe cele din gândirea ta și dacă urmezi constant această cale, poți să pătrunzi treptat pe calea urmăririi adevărului. Ce crezi despre acest mod de a rezolva problema? (Este bun.) Așa trebuie oamenii să rezolve problema. Dacă nu o fac, atunci problemele complicate dinlăuntrul lor – cele din gândirea lor, din inimile lor, problemele lor mentale, precum și firile lor corupte – îi țin strâns legați. În felul acesta, devin legați și prinși în capcană, suferă și se simt epuizați tot timpul, nu știu dacă să râdă sau să plângă și niciodată nu pot găsi o cale de scăpare. Când vei termina de ascultat părtășia de azi, poți să meditezi atent la ea și să ajungi la o înțelegere doctrinară a ei. Apoi, prin experiențele tale practice și prin cele din viața ta cotidiană, vei scăpa treptat de aceste emoții negative și de diversele stări ale firilor tale corupte. Odată ce le-ai lăsat în urmă, nu numai că vei fi cu adevărat eliberat și liber și nu numai că vei fi pătruns în adevărul-realitate, dar, cel mai important, vei fi înțeles adevărul, îl vei fi câștigat și vei fi capabil să trăiești adevărul-realitate. Atunci vei fi de mare folos și vei trăi o viață valoroasă. Doriți să trăiți în felul acesta? (Da.) Majoritatea oamenilor vor să înțeleagă adevărul și să pătrundă în adevărul-realitate și nu vor să-și petreacă viețile cuprinși de emoțiile negative ale trupului, de dorințele sale desfrânate, de tendințele lumești și de firi corupte – o astfel de viață este prea grea și epuizantă. Va avea viața ta un final bun, dacă trăiești cuprins de aceste firi corupte și emoții negative? Să trăiești cuprins de aceste emoții negative înseamnă să trăiești sub puterea Satanei. E ca și cum ai trăi într-un tocător de carne – mai devreme sau mai târziu vei fi mestecat și va fi greu să găsești o cale de scăpare. Totuși, dacă poți accepta adevărul, atunci ai speranța de a lăsa în urmă confuzia și durerea și vei fi capabil să scapi de durerea care provine din a fi prins și derutat de emoții negative.

Inițial plănuisem să am părtășie despre mai multe subiecte astăzi, dar am ajuns să comunic mult timp despre depresie. Sunt multe de spus în legătură cu orice subiect; nimic nu poate fi explicat clar în doar câteva cuvinte. Indiferent despre ce vorbesc, nu pot pur și simplu să explic doctrina unei chestiuni și gata. Orice subiect implică multe aspecte ale adevărului și ale realității; implică gândurile și opiniile oamenilor, felurile și modurile în care se comportă, calea pe care merg și toate aceste lucruri au legătură cu obținerea mântuirii de către voi. Nu pot fi neglijent când am părtășie despre adevăr sau despre un subiect și de aceea încerc pe toate căile posibile, ca o bunică bătrână și cicălitoare, să vă tot repet aceste lucruri. Nu vă plângeți că e supărător și prea plictisitor. S-ar putea să mai fi vorbit despre un subiect, deci ce să o fac din nou? Dacă vorbesc din nou despre el, poți să asculți din nou și să consideri asta o trecere în revistă. E în regulă, nu-i așa? (Da.) Pe scurt, trebuie să abordezi cu conștiinciozitate chestiunile legate de adevăr și de calea pe care merg oamenii și nu trebuie să fii neglijent. Cu cât intru mai mult în detalii și cu cât mai specific devin, cu atât mai detaliată și mai clară devine înțelegerea voastră privind relația dintre diversele adevăruri, precum și diferențele și conexiunile în detaliile dintre ele, printre alte aspecte. Dacă aș vorbi în termeni generali și doar despre unele lucruri, în mare, atunci ele vi s-ar părea greu de înțeles și de pătruns și ar fi epuizant pentru voi să încercați să le contemplați și să vă dați seama singuri de ele, nu-i așa? (Da, așa este.) De exemplu, subiectul de astăzi – soarta, norocul și emoțiile negative care apar din anumite fărădelegi pe care oamenii le-au comis în trecut – nu ați fi capabili să vă gândiți singuri la aceste lucruri și, chiar dacă ați face-o, nu ați avea o cale de scăpare din ele. Întrucât nu înțelegi adevărul din aceste lucruri, nu vei fi niciodată capabil să găsești răspunsul corect la chestiunea comiterii anumitor fărădelegi în trecut și va rămâne mereu un mister pentru tine, sâcâindu-te și încurcându-te pentru totdeauna, răpindu-ți pacea, bucuria, libertatea și eliberarea din adâncul inimii. Sau poate pentru că nu ai abordat corect chestiunea și nu ai urmat calea corectă, asta a avut un impact asupra obținerii mântuirii tale. În cele din urmă, unii oameni au fost abandonați și alungați. De ce se întâmplă asta? Fiindcă, în trecut, au făcut niște lucruri de nedescris, nu le-au gestionat bine și nu au primit absolvirea de ele. Inima lor era permanent prinsă în mrejele acestor lucruri; nu aveau chef să urmărească adevărul, își îndeplineau datoria într-o manieră neglijentă, nu pătrundeau în adevărul-realitate și simțeau că nu aveau nicio speranță să urmărească adevărul. Au avut această părere negativă până la sfârșit, nu au vorbit niciodată despre mărturia bazată pe experiență și nu au câștigat adevărul. Abia atunci au început să regrete, dar era prea târziu. Prin urmare, au legătură toate aceste chestiuni cu adevărul și cu obținerea mântuirii? (Da, au.) Să nu crezi că, doar pentru că toate aceste chestiuni nu ți s-au întâmplat ție, sau nu s-au întâmplat altcuiva, sau nu s-au întâmplat oamenilor din jurul tău, ele nu există. Îți spun Eu, s-ar putea să fi făcut unele lucruri dezonorante în trecut, care încă nu au avut consecințe înspăimântătoare sau s-ar putea ca, anterior, să te fi împotmolit în acest fel de emoție negativă sau ești împotmolit acum în ea, numai că nu ai observat și nu ți-ai dat seama și apoi, într-o zi, se întâmplă cu adevărat ceva și această emoție are un impact grav asupra ta și duce la consecințe serioase. Doar atunci când te analizezi în profunzime, descoperi că ai fost împotmolit în această emoție negativă mulți ani și chiar mai mult, fără să-ți dai seama. De aceea oamenii trebuie să contemple, să reflecteze, să înțeleagă, să aprecieze și să experimenteze continuu aceste lucruri, pentru a le descoperi încetul cu încetul. Desigur, să descoperi în final aceste lucruri înseamnă vești extrem bune pentru tine și este o oportunitate grozavă de a obține mântuirea. Atunci când le vei descoperi, vei avea șansa sau speranța de a le lăsa în urmă și lucrurile despre care am vorbit azi nu vor fi fost în van. Niciun adevăr, niciun subiect și niciun cuvânt nu poate fi înțeles pe deplin și experimentat într-o zi sau două. De vreme ce implică adevărul, implică umanitatea, firile corupte ale oamenilor, calea pe care merg și obținerea mântuirii. Prin urmare, nu poți trece cu vederea niciun adevăr, ci trebuie să le abordezi conștiincios pe toate. Chiar dacă nu înțelegi prea bine aceste adevăruri și nu știi cum să te examinezi pentru a vedea ce probleme ai conform acestor adevăruri, atunci poate că după ce le vei experimenta timp de câțiva ani, aceste adevăruri te vor salva din ghearele firilor tale corupte și vor deveni adevăruri prețioase care te vor mântui. Când se va întâmpla acest lucru, aceste adevăruri te vor îndruma pe calea corectă prin viață și poate că, peste vreo zece ani, aceste cuvinte și aceste adevăruri îți vor fi schimbat complet gândurile și părerile și îți vor fi transformat pe deplin țelurile și direcția în viață.

Acesta este finalul părtășiei noastre de astăzi! Cu bine!

1 octobrie 2022