Cum să urmărești adevărul (25)
Conținutul ultimei noastre părtășii a vizat subiectul „renunțării la barierele dintre cineva și Dumnezeu și la ostilitatea sa față de Dumnezeu”, abordând în mod specific aspecte legate de trupul întrupat al lui Dumnezeu. Am avut părtășie despre modul în care oamenii ar trebui să cunoască și să trateze trupul întrupat al lui Dumnezeu. Primul principiu este de a nu-L compara pe Dumnezeu întrupat cu Dumnezeu din ceruri. Care este al doilea? (Al doilea este de a nu-L pune pe Dumnezeu întrupat pe același plan cu omenirea coruptă.) Dacă voi cunoașteți aceste două principii, atunci nu-L comparați pe Dumnezeu întrupat cu Dumnezeu din ceruri și nu-L puneți pe Dumnezeu întrupat pe același plan cu omenirea coruptă – în acest fel, problema va fi rezolvată. Acum aveți vreo înțelegere nouă în ceea ce privește cunoașterea lui Dumnezeu întrupat sau în ceea ce privește modul de a-L trata? Ați renunțat la unele dintre noțiunile și închipuirile voastre anterioare despre Dumnezeu întrupat și ați reușit să-L cunoașteți pe Dumnezeu de pe pământ într-un mod mai practic? V-ați dat seama că unele dintre gândurile, înțelegerile sau atitudinile voastre anterioare despre Dumnezeu erau rezultatul unor noțiuni și închipuiri omenești? Având părtășie acum în acest fel, în primul rând, din perspectiva cunoașterii, v-ați corectat multe dintre noțiunile și închipuirile voastre privind întruparea și, pe viitor, atitudinea și modul în care Îl tratați pe Dumnezeu pot deveni, la rândul lor, puțin mai practice și mai exacte. Aveți cu toții o oarecare cunoaștere bazată pe experiență în această privință? (Da. Înainte, aveam unele noțiuni și închipuiri fanteziste despre trupul întrupat al lui Dumnezeu, considerând că Dumnezeu înțelege totul și este omniscient. Prin ultimele două părtășii ale lui Dumnezeu, am ajuns să înțeleg că Dumnezeu întrupat este deosebit de normal și de practic. De exemplu, când merge într-o țară, El consultă, de asemenea, legile locale și consideră că a Se purta într-un mod care respectă regulile și a face lucrurile într-un mod conștiincios sunt un principiu de bază. Acest lucru m-a impresionat puțin, deoarece eu nu mă port într-un mod care respectă regulile și nu fac lucrurile într-un mod conștiincios; uneori sunt indisciplinat și chiar vreau să profit de lacune. După ce am ascultat părtășia lui Dumnezeu, am simțit că, în inima mea, chipul lui Dumnezeu a devenit dintr-odată practic și concret.) Având părtășie despre acest conținut, oamenii au dobândit acum o cunoaștere și sentimente oarecum mai obiective și mai practice despre Dumnezeu. Oare aceste sentimente te fac să simți și mai mult existența practică a lui Dumnezeu sau faptul că Îl vezi pe Dumnezeu întrupat vorbind și comportându-Se atât de normal și de practic te face să simți că Dumnezeu este atât de obișnuit — ba chiar de neconceput — încât ajungi în schimb să ai îndoieli și să te îndepărtezi și mai mult de Dumnezeu? Aceste manifestări ale normalității și caracterului practic ale lui Dumnezeu sunt complet incompatibile cu noțiunile și închipuirile despre Dumnezeu pe care le au majoritatea oamenilor în sinea lor; sunt extrem de diferite și, de asemenea, sunt ceva la care oamenii nu s-au gândit niciodată. Așadar, după ce ai auzit acest conținut, te simți foarte dezamăgit de trupul întrupat al lui Dumnezeu? (Nu. După ce am ascultat, simt că, în inima mea, chipul lui Hristos a devenit mai concret, iar El pare foarte abordabil. Inițial, credeam că Hristos este Dumnezeu din ceruri venit pe pământ și că ar trebui să fie foarte impunător și măreț. Dar acum văd că Hristos este foarte obișnuit și practic; și El respectă legile lumii umane și, în același timp, exprimă adevărul în mod practic pentru a ne purta de grijă. Acest lucru Îl face să pară extrem de practic și de concret în ochii mei. Simt că relația mea cu Dumnezeu nu mai este atât de distantă și că m-am apropiat în schimb de El.) Simțiți cu toții la fel? Ați obținut cu toții rezultate similare? (Da.) În acest caz, este în continuare necesar să avem părtășie despre acest conținut. Acesta este un aspect al adevărului de care oamenii au nevoie și pe care ar trebui să și-l însușească; este indispensabil. Pe parcursul urmăririi adevărului, acest aspect al adevărului este ceva ce oamenii trebuie să înțeleagă. Odată ce oamenii înțeleg acest aspect al adevărului, relația dintre ei și Dumnezeu va deveni mai normală. Așa este? (Da.) Acest conținut implică în principal părtășia despre unele manifestări ale normalității și caracterului practic ale trupului întrupat al lui Dumnezeu, îngăduindu-le oamenilor să cunoască esența trupului întrupat al lui Dumnezeu, precum și unele dintre punctele de plecare și principiile Sale privind conduita personală și realizarea lucrurilor. Cunoscând aceste puncte de plecare, principii și perspective specifice privind realizarea lucrurilor, oamenii pot să-L înțeleagă pe Dumnezeu într-un mod mai obiectiv și mai practic și să-I înțeleagă normalitatea și caracterul practic.
Înțelegând normalitatea și caracterul practic ale lui Dumnezeu întrupat, nu ar trebui să fii capabil să recunoști unele dintre noțiunile și închipuirile tale despre Dumnezeu din ceruri? Când Dumnezeu întrupat vine printre oameni, în felul în care Se poartă și face lucrurile, El respectă principiul de a Se purta într-un mod care respectă regulile și de a face lucrurile într-un mod conștiincios. Cum rămâne atunci cu Dumnezeu din ceruri? Deși El nu are comportamente concrete ale conduitei personale și nu este implicat în diversele aspecte ale conduitei personale, uitându-ne la felul în care Dumnezeu face lucrurile – fie pe baza relatărilor biblice, fie pe baza a ceea ce oamenii înțeleg, percep și experimentează din acțiunile Sale – există vreo contradicție cu esența și cu principiile modului în care Se poartă și face lucrurile Dumnezeu întrupat? (Nu.) Teoretic, ar trebui să fim siguri că nu există nicio contradicție. Deși Dumnezeu din ceruri nu poate fi văzut sau atins de oameni, și El face lucrurile într-un mod conștiincios și practic. Trupul întrupat al lui Dumnezeu are o latură normală și practică pe care oamenii o pot vedea și cunoaște; în mod similar, și Dumnezeu din ceruri are o latură normală și practică. Nu vom intra în detalii despre puterea, autoritatea, înțelepciunea, atotputernicia lui Dumnezeu și așa mai departe – acesta este un aspect al cunoașterii lui Dumnezeu, al cunoașterii esenței lui Dumnezeu și al cunoașterii identității lui Dumnezeu care v-ar putea depăși capacitatea de înțelegere. Dar în ceea ce privește unele dintre lucrurile pe care le face Dumnezeu și pe care oamenii le pot vedea și experimenta, Dumnezeu din ceruri manifestă totuși această latură normală și practică. De exemplu, Biblia consemnează că Dumnezeu i-a creat pe Adam și pe Eva, a suflat în ei suflarea Lui de viață, așa încât au devenit oameni vii, înzestrați cu duh, și apoi i-a așezat în Grădina Edenului. Înainte de a-i crea pe strămoșii omenirii, Adam și Eva, Dumnezeu a făcut o serie de lucruri, toate fiind pregătite pentru acești doi oameni creați de El. Pentru om, Dumnezeu a creat cerul și pământul, râurile și lacurile, diversele viețuitoare de pe pământ, cele patru anotimpuri și toate celelalte lucruri necesare omului. Înainte de a-i crea pe acești doi oameni, Dumnezeu finalizase deja această lucrare pas cu pas. Cu fiecare pas pe care l-a făcut, toate aceste lucruri create de Dumnezeu au luat practic naștere, puțin câte puțin, în această lume materială, și toate acestea sunt lucruri ce pot fi văzute de ochii oamenilor. Când au luat ființă acești doi oameni, toate acestea erau pregătite. Cât despre ceea ce a făcut Dumnezeu pentru acești doi oameni după ce i-a creat, și acest lucru este consemnat în Biblie. Mai întâi, Dumnezeu i-a așezat în Grădina Edenului, iar apoi le-a spus ceva într-un mod foarte practic. Ce a spus? („Din fiecare pom al grădinii, poți mânca fără restricție, dar să nu mănânci din pomul cunoașterii binelui și răului; deoarece în ziua în care vei mânca din acesta, cu siguranță vei muri” (Geneza 2:16-17).) Dumnezeu i-a dat omenirii această instrucțiune, iar apoi a avut loc o serie de evenimente. Ce a făcut Dumnezeu după aceea pentru Adam și Eva? (Le-a făcut haine din piele de animal.) Dumnezeu le-a făcut haine din piele de animal pentru a-i îmbrăca; ar trebui să fiți foarte familiarizați cu această istorisire. Oare această serie de lucruri pe care Dumnezeu le-a spus, le-a făcut și le-a poruncit nu zugrăvesc o imagine evocatoare? (Ba da.) Prin intermediul acestor scene, oamenii pot să înțeleagă profund sau cu adevărat că dezvăluirile sau conținutul fiecărei acțiuni în parte a lui Dumnezeu nu sunt lipsite de substanță și, mai mult, că nici scenele prezentate oamenilor prin fiecare lucru în parte pe care îl face El nu sunt lipsite de substanță. Așa este? (Da.) Niciun singur lucru făcut de Dumnezeu nu este lipsit de substanță și niciun singur lucru nu este o simplă teorie sau un slogan; El face totul într-un mod practic. Unii oameni spun: „Dumnezeu înfăptuiește uneori lucruri printr-un gând, iar alteori înfăptuiește lucruri printr-un simplu cuvânt.” Indiferent cum înfăptuiește Dumnezeu această chestiune, în orice caz, o realizează într-un mod practic; El face lucrurile într-un mod pragmatic și conștiincios. Nu scandează sloganuri, nu debitează doctrine și nici nu-i înșală pe oameni. Ce presupune realizarea lucrurilor într-un mod practic? Dumnezeu planifică și cugetă, iar când face ceva, Se poate folosi de gândurile sau de cuvintele Sale ori poate face personal acel lucru cu mâinile Sale. Cum exprimăm în limbaj omenesc „a face personal ceva”? Înseamnă a merge personal pentru a rezolva chestiunea, a Se ocupa personal de ea și a o face personal, cu mâinile Sale. Uitându-ne la toate aceste utilizări ale termenului „personal”, nu este Dumnezeu deosebit de pragmatic și de conștiincios în modul în care face lucrurile? (Ba da.) Desigur, nu este foarte adecvat să folosim aceste cuvinte care descriu cum fac oamenii lucrurile pentru a descrie cum face Dumnezeu din ceruri lucrurile, însă limbajul uman este limitat. Atât timp cât oamenii pot înțelege că Dumnezeu face lucrurile într-un astfel de mod pragmatic și practic, că este metodic, că nu face niciodată lucrurile doar de formă și că nu scandează niciodată sloganuri, este suficient. Dintre toate lucrurile făcute de Dumnezeu și consemnate de mâna omului, care nu a fost planificat personal de Dumnezeu Însuși, nu a fost implementat pas cu pas și nu a fost urmărit atent, inspectat și verificat personal de El? Deși sunt consemnate de mâna omului și prezentate în formă scrisă, aceste lucruri i-au lăsat omenirii cele mai bune dovezi concrete pentru cunoașterea și înțelegerea lui Dumnezeu.
După ce i-a creat pe Adam și pe Eva, Dumnezeu a făcut un alt lucru: le-a spus cum să-și trăiască viața, ce responsabilități ar trebui să-și asume bărbatul și ce lucruri ar trebui să facă femeia. Priviți cât de detaliate și de specifice sunt cuvintele lui Dumnezeu! Ființele umane nu și-ar realiza lucrarea în acest fel, nu-i așa? (Așa este.) Fiecare etapă a lucrării pe care o face Dumnezeu este așa de specifică, de pragmatică și de practică; El dorește să obțină rezultate. Și ce arată acest lucru? Să lăsăm deoparte o chestiune atât de amplă precum crearea cerului, a pământului și a tuturor lucrurilor; vorbind doar despre ceea ce i-a spus Dumnezeu omenirii și despre îndemnurile Sale către omenire, precum și despre preocupările Sale, inclusiv îndemnurile, instrucțiunile și povețele Sale specifice fiecărui lucru în parte, ce arată acestea? Pe de o parte, vedeți că Dumnezeu este foarte riguros și serios în felul în care face lucrurile. Pe de altă parte – și acesta este, de asemenea, un lucru pe care omenirea ar trebui să-l cunoască – Dumnezeu a creat omenirea și, pe lângă grija pe care i-o poartă, Și-a îndeplinit întotdeauna responsabilitatea față de ea. Această îndeplinire a responsabilității nu este vorbărie goală; Dumnezeu a urmărit-o mereu până la capăt. Din momentul în care a creat omenirea și până în prezent, Dumnezeu a purtat mereu de grijă omenirii și a condus-o, axându-Se pe viața oamenilor. Acțiunile lui Dumnezeu față de omenire nu au fost nimic altceva decât îndeplinirea responsabilității Sale. Sintagma „îndeplinirea responsabilității Sale” este ușor de scris și de rostit, însă lucrurile pe care le-a făcut Dumnezeu depășesc ca număr imaginația umană. În linii mari, aceasta se referă la lucruri precum rânduirea de către Dumnezeu a reîncarnării fiecărui suflet – în ce fel de familie va trăi, cum va arăta, când va ajunge să creadă în Dumnezeu, ce fel de soartă va avea în această viață și o serie de alte asemenea lucruri. Acestea sunt rânduielile pe care le face Dumnezeu pentru oameni la scară largă. Cât despre detaliile mai mici, Dumnezeu îți poartă de grijă acoperindu-ți necesitățile zilnice, asigurându-Se că nu ai grija hranei și a îmbrăcăminții și că viața ta materială este în siguranță. Cât despre detaliile și mai mici, Dumnezeu rânduiește în fiecare zi diferite persoane, evenimente și lucruri care să te însoțească pe măsură ce crești și să-ți fie alături când treci prin fiecare zi, prin fiecare etapă diferită și chiar prin fiecare perioadă specială, dându-ți posibilitatea să capeți în permanență o nouă înțelegere și noi sentimente față de Creator, de omenire, de tine însuți și de viață. Dumnezeu a exprimat atât de multe adevăruri și a făcut atât de multe lucruri – care dintre cuvintele Sale este un simplu slogan sau o doctrină? Care dintre lucrurile pe care le face este lipsit de substanță și nepractic? Nici măcar un singur lucru pe care îl face nu este lipsit de substanță și nici măcar un singur cuvânt pe care îl rostește nu este un simplu slogan sau o doctrină. Dimpotrivă, Dumnezeu a făcut dintotdeauna aceste lucruri, chiar înainte de a le aduce la cunoștința omenirii. Deși omenirea nu cunoaște, nu înțelege, nu crede și nu recunoaște aceste fapte, Dumnezeu a continuat cu hotărâre să le săvârșească. Să nu discutăm despre câte lucruri a făcut Dumnezeu pentru omenire, cât efort a consumat pentru omenire și cât har a revărsat asupra omenirii. Vorbind doar despre faptele lui Dumnezeu în sine, care dintre ele nu este realizată într-un mod pragmatic și pas cu pas? (Dumnezeu face absolut fiecare lucru într-un mod pragmatic.) Priviți cum își cresc oamenii copiii: sunt superficiali și încearcă să o scoată cumva la capăt; uneori sunt emoționali, uneori recurg la extreme și alteori chiar își implică preferințele personale, neprețuindu-și aproape deloc fiicele, dar adorându-și, răsfățându-și și cocoloșindu-și fiii, acționând iresponsabil și fără să țină cont de consecințe. Este responsabilitatea oamenilor să-și crească și să-și educe copiii, dar și-au îndeplinit ei această responsabilitate? (Nu.) Priviți cum absolut fiecare lucru pe care îl face Dumnezeu este executat perfect, permițându-i omenirii să meargă pe calea cea dreaptă sub suveranitatea și rânduielile lui Dumnezeu și să trăiască sub îndrumarea Lui. Nici măcar o singură etapă a lucrării lui Dumnezeu sau un singur lucru pe care îl face El nu este lipsit de substanță; toate sunt practice. De la facerea lumii și până în prezent, indiferent cât de multă lucrare a făcut Dumnezeu și indiferent dacă omenirea este conștientă de toate acestea sau dacă le recunoaște, acțiunile lui Dumnezeu față de oameni și responsabilitatea pe care o îndeplinește față de ei sunt, în orice caz, cuprinzătoare și complete, neavând câtuși de puțin lipsuri. El nu este niciodată superficial și nu este absolut niciodată neglijent. Ce înseamnă că nu este „niciodată neglijent”? Înseamnă că îi tratează pe toți într-o manieră serioasă, cu o sârguință și o rigoare deosebite, întotdeauna într-un mod care respectă regulile și niciodată după preferințele personale, neavând absolut nimic din îndărătnicia sau superficialitatea omului. Să lăsăm toate celelalte deoparte; analizând doar problema protejării siguranței oamenilor – cât de bine face Dumnezeu acest lucru? Viața, moartea și siguranța personală ale fiecăruia se află în mâinile lui Dumnezeu. Pentru Dumnezeu, acesta este cel mai important aspect. Chiar dacă te confrunți uneori cu un pericol și ajungi față în față cu moartea, dacă nu a sosit ziua în care ți-e sortit să mori, Dumnezeu nu te va lăsa să mori. Dacă nu a poruncit să mori, Dumnezeu îți va garanta siguranța. Acest lucru este cert, iar Dumnezeu Se ocupă de el într-o manieră deosebit de minuțioasă și de precisă. Pe scurt, tot ce am spus este adevărat și poate fi văzut de oameni. Oamenii nu pot vedea cum face Dumnezeu din ceruri lucruri, dar, mai devreme sau mai târziu, vor putea să vadă faptele celor făcute de Dumnezeu și rezultatele pe care le obține El. De-a lungul miilor de ani în care omenirea a trăit pe pământ, cine a reușit să se descurce fără suveranitatea și rânduielile lui Dumnezeu? Cine a reușit să se descurce fără provizia și îndrumarea lui Dumnezeu? (Nimeni nu se poate descurca fără ele.) Suveranitatea și rânduielile lui Dumnezeu, precum și provizia și îndrumarea Lui, sunt toate înfăptuite personal de Dumnezeu Însuși, într-un mod practic. Fără ca Dumnezeu să facă lucrurile într-un mod atât de pragmatic și de conștiincios, omenirea s-ar fi aflat de mult timp în haos; cel puțin, nimeni n-ar fi putut să mențină ordinea pentru omenire. Așadar, fie pentru chestiuni minore, fie pentru chestiuni majore, oamenii care L-au urmat pe Dumnezeu până acum ar trebui să poată aprecia faptul că Dumnezeu nu doar vorbește, face lucruri și lucrează în trupul Său întrupat, oferind omenirii adevărul, calea și viața, dar și Duhul lui Dumnezeu deține neîncetat suveranitate asupra omenirii, o conduce și îi poartă de grijă, iar toate acestea sunt făcute într-un mod practic. Doar că oamenii pot vedea, auzi și aprecia în mod practic vorbirea și lucrarea trupului întrupat al lui Dumnezeu, în timp ce sfera celor săvârșite de Dumnezeu din ceruri este mult mai vastă și puțin mai îndepărtată de oameni, așa încât aceștia nu o pot simți și aprecia de aproape, ca atunci când vorbește și lucrează Dumnezeu întrupat. Prin urmare, când vine vorba de a-L cunoaște fie pe Dumnezeu din ceruri, fie pe Dumnezeu de pe pământ, oamenii ar trebui să se descotorosească de noțiunile și închipuirile omenești, să se elibereze de teoriile și sloganurile lipsite de substanță și să aprecieze în mod practic normalitatea și caracterul practic ale lui Dumnezeu, precum și înțelepciunea și atotputernicia Sa, prin intermediul lucrării pe care o face și al cuvintelor pe care le rostește El. În acest fel, pe de o parte, poți trata corect trupul întrupat al lui Dumnezeu; pe de altă parte, te poți descotorosi mai bine de noțiunile și închipuirile tale despre Dumnezeu din ceruri; și, într-o altă privință, poți înțelege mai bine că Dumnezeu de pe pământ și Dumnezeu din ceruri sunt unul, în loc să-ți aplici în mod forțat noțiunile și închipuirile fanteziste despre Dumnezeu din ceruri asupra trupului întrupat al lui Dumnezeu – ar fi o greșeală uriașă să faci asta. Cu alte cuvinte, într-o privință, L-ai evalua pe Dumnezeu din ceruri folosind noțiuni și închipuiri fanteziste și, totodată, nu ai fi capabil să-L accepți și să-L primești mai bine pe Dumnezeu de pe pământ. Dacă faci aceste două lucruri, nu doar că nu ai reuși să te apropii mai mult de Dumnezeu, ci te-ai îndepărta în schimb și mai mult de El, ajungând să trăiești în propriile noțiuni și închipuiri lipsite de substanță, incapabil să înțelegi toate lucrurile pe care le face Dumnezeu.
Prin intermediul părtășiei despre „a nu-L compara pe Dumnezeu întrupat cu Dumnezeu din ceruri”, sunt oamenii capabili să practice cu exactitate în această privință? (Da.) Pe scurt, în felul în care Îl tratezi pe Dumnezeu întrupat, dacă reușești să-L accepți și apoi ajungi să-I cunoști normalitatea și caracterul practic și accepți cuvintele, lucrarea și cerințele Sale față de oameni și te supui acestora, este suficient. Cât despre instinctele și condițiile intrinseci ale trupului din cadrul normalității și caracterului practic ale lui Dumnezeu întrupat, oamenii trebuie doar să le priceapă corect și să fie capabili să le trateze corect. Dumnezeu întrupat este un Fiu al Omului obișnuit; El deține, cu siguranță, condițiile intrinseci, precum și instinctele și funcțiile normale ale trupului pe care ar trebui să le aibă o persoană. De exemplu, o persoană obișnuită simte căldura atunci când mâna ei atinge focul, iar Dumnezeu întrupat nu face excepție. O persoană normală strănută după ce i se face frig și, dacă este grav, răcește. Oare și Dumnezeu întrupat este la fel? (Da.) Ființelor umane li se face sete dacă mâncarea lor este prea sărată și fac indigestie dacă mănâncă alimente greu de digerat – ființele umane au aceste senzații. Are trupul întrupat al lui Dumnezeu aceste senzații? (Da.) Pe caniculă, ființelor umane le este cald și vor să găsească un loc răcoros; la fel și Dumnezeu întrupat. Ce gândeați înainte? Vă spuneați în sinea voastră: „Acest trup muritor al nostru, al oamenilor, nu suportă căldura când temperatura ajunge la 30 sau 40 de grade Celsius, dar trupul întrupat al lui Dumnezeu nu Se teme de căldură; El transcende trupul și nu are aceste senzații”? Care este implicația aici? Cred oamenii că Dumnezeu întrupat este asemenea unui robot sau unei figurine de lemn, care nu mănâncă, nu doarme și nu se îmbolnăvește? Este greșit. Dumnezeu întrupat are o viață a trupului, care este la fel ca a unei persoane normale. El nu este extraordinar sau neconvențional. Acest trup are o latură normală și practică, în sensul că funcțiile și instinctele trupului Său sunt aceleași precum cele ale omenirii. Am avut anterior părtășie despre faptul că toate funcțiile și instinctele trupului sunt lucruri pe care Dumnezeu le-a acordat omenirii atunci când a creat-o; sunt lucruri pe care omenirea le are din naștere, nu sunt lucruri negative. Așadar, de ce evitați mereu faptul că Dumnezeu întrupat are funcțiile și instinctele normale ale trupului? Oare motivul pentru care oamenii îl evită este că, în opinia lor, aceste lucruri sunt anormale, că nutresc prejudecăți în inimile lor față de aceste manifestări ale funcțiilor normale ale trupului și se opun faptului că Dumnezeu întrupat are aceste manifestări? (Într-adevăr, desconsider aceste lucruri practice în inima mea.) Deși pot desconsidera aceste lucruri sau, la nivel conștient, pot rămâne nesiguri dacă sunt corecte sau greșite, oamenii le vor condamna în mod subconștient. Aceasta dovedește că oamenilor le lipsește o înțelegere temeinică a instinctelor, funcțiilor și unora dintre condițiile intrinseci ale trupului uman, toate acestea fiind create de Dumnezeu, și, de aceea, pot avea multe gânduri denaturate sau multe noțiuni și închipuiri nepractice. Spuneți-Mi, are nevoie Dumnezeu întrupat să doarmă? (Da.) Când doarme, Se gândește în continuare la lucrare? (Nu, doarme.) Acesta este un răspuns onest; El chiar doarme. Altfel, cum S-ar putea odihni? Și creierul Său are nevoie de odihnă; aceasta este o funcție normală a trupului, precum și un instinct al trupului. Când este frig, El poartă haine mai groase, iar când este cald, poartă haine mai subțiri. Poate simți frigul, căldura, ploaia și zăpada. Aceasta este umanitatea normală; nu este deloc lipsită de substanță. Dacă tu nu poți să simți nimic, nu ești cam prostuț? Nu ești încet la minte? (Ba da.) Toate simțurile și funcțiile corporale ale trupului întrupat al lui Dumnezeu sunt reale, există cu adevărat și funcționează normal; nu sunt deloc lipsite de substanță. Însă voi vă imaginați că sunt lipsite de substanță și supranaturale. Am întâlnit odată un chinez a cărui credință era puțin bizară. După părerea lui, credința ar trebui să implice niște lucruri bizare și stranii și doar aceasta este credință. De exemplu, când ploua, el intona un fel de incantație, iar ploaia nu cădea pe el, și când intona o altă incantație, ploaia se oprea. Chiar se lăuda cu asta, crezând că are abilități reale. Credea că aceasta este credința, considerând-o superioară credinței obișnuite. Ați spune că această persoană este de-a dreptul absurdă? (Da.) Acesta este un spirit rău. Dar gândurile și opiniile unei astfel de persoane le reprezintă pe cele ale unei categorii de oameni. Mulți oameni sunt mereu plini de noțiuni și închipuiri despre Dumnezeu întrupat, spunând în sinea lor: „Trupul întrupat al lui Dumnezeu trebuie să fie o persoană extraordinară sau cineva care a atins «calea». El poate face lucruri pe care oamenii obișnuiți nu le pot face, poate rosti cuvinte pe care oamenii obișnuiți nu le pot rosti, poate vedea lucruri pe care oamenii obișnuiți nu le pot vedea și poate auzi sunete pe care oamenii obișnuiți nu le pot auzi. El știe ce spun și ce fac oamenii pe la spatele Său. Poate să simtă și să știe dacă există fenomene paranormale sau entități necunoscute în jurul Lui, ba chiar știe ce face Dumnezeu din ceruri. Doar acesta este Dumnezeu întrupat!” Acest tip de gândire este la fel ca noțiunile și închipuirile despre Dumnezeu pe care le au non-credincioșii. Oamenii speră cu toții să întâlnească un astfel de Dumnezeu și, dacă într-o zi ar putea să-L vadă pe acest Dumnezeu și să intre în contact cu El, ar fi binecuvântarea întregii lor vieți. Totuși, venirea lui Dumnezeu întrupat printre oameni și faptul că trăiește alături de ei i-au dezamăgit profund pe oameni. Nimeni nu poate vedea vreo manifestare supranaturală la Dumnezeu întrupat, nici nu poate simți aceste lucruri supranaturale la El. Totuși, imaginația oamenilor rămâne foarte bogată; ei continuă să aibă numeroase noțiuni și închipuiri despre Dumnezeu întrupat și trăiesc în continuare în propriile închipuiri. Întrucât oamenii au atât de multe noțiuni și închipuiri despre Dumnezeu întrupat, nu cumva vor avea și mai multe noțiuni și închipuiri despre Dumnezeu din ceruri? (Ba da.) Acele noțiuni și închipuiri sunt chiar mai bizare, chiar mai incompatibile cu faptele și chiar mai puțin obiective, iar oamenii au chiar și o mulțime de gânduri stranii și de neconceput. În orice caz, prin intermediul conținutului despre care am avut părtășie, oamenii vor fi capabili, în esență, să înțeleagă, să cunoască și să trateze corect umanitatea normală a lui Dumnezeu întrupat sau normalitatea, obiectivitatea și caracterul practic ale trupului. În plus, prin faptul că trupul – pe care oamenii îl pot vedea și cu care pot intra în contact – a avut părtășie și a vorbit într-un mod practic cu oamenii, a interacționat cu ei și a făcut diverse aspecte ale lucrării asupra lor, oamenii pot ajunge să cunoască într-un mod mai bun, mai practic și mai obiectiv felul în care Dumnezeu face lucrurile și în care lucrează. Cunoscându-L pe Dumnezeu întrupat, oamenii Îl pot înțelege mai bine și pe Dumnezeu din ceruri.
În ceea ce privește acest conținut referitor la normalitatea și la caracterul practic ale trupului întrupat al lui Dumnezeu, am avut părtășie mai întâi despre modul în care Dumnezeu întrupat Se poartă și face lucrurile, despre lucrurile pe care le face și despre principiile Sale pentru realizarea lucrurilor. Am avut părtășie despre aceste aspecte destul de amănunțit. Există ceva ce încă nu înțelegeți? Trebuie să mai adaug ceva? Înțelegeți puțin mai mult despre normalitatea și caracterul practic ale lui Dumnezeu întrupat? (Da.) Ce puteți vedea din aceste manifestări practice? (Văd că Dumnezeu întrupat este normal și practic.) Dumnezeu întrupat este normal și practic; și El trebuie să Se gândească înainte de a vorbi, iar vorbirea și comportamentul Său sunt normale, fără nici cea mai mică manifestare supranaturală. Este ceva la care nu vă așteptați, nu-i așa? (Așa e.) Dumnezeu întrupat nu are un al treilea ochi, nici nu are un auz supraomenesc, cu atât mai puțin vreo abilitate supranaturală extraordinară care să depășească instinctele trupului. Dacă există undeva fire electrice neizolate, nici Eu nu le-aș atinge. De ce nu le-aș atinge? (Te-ai electrocuta și Te-ai răni.) Conform imaginației voastre, chiar dacă le-aș atinge direct, nu M-aș electrocuta și nu M-aș răni. Dar nu mi-aș asuma acest risc – nu le-aș atinge. Pe de o parte, știu că electrocutarea provoacă răni; am o judecată sănătoasă în această privință și am o raționalitate normală. Pe de altă parte, nu aș spune absolut niciodată: „E în regulă. Sunt o personalitate specială, cu o identitate specială și un statut special. Electricitatea nu-Mi va face rău. Le voi atinge pur și simplu și voi vedea dacă mor.” Nu aș face un lucru atât de irațional. Potrivit noțiunilor voastre, aș îndrăzni să ating orice lucru periculos pe care oamenii nu îndrăznesc să-l atingă; v-ați teme de asemenea lucruri, dar Eu nu, pentru că identitatea Mea este specială și sunt diferit de voi, deoarece Eu am venit din ceruri și sunt Dumnezeu întrupat, așa că nu Mă tem și Mă pot comporta în acest fel. Spuneți-Mi, M-aș comporta așa? (Nu.) Nu M-aș comporta așa. Pe ce se bazează acest lucru? Pe raționalitatea umanității normale. Conștiința și raționalitatea care țin de umanitatea lui Dumnezeu întrupat sunt și ele normale. Dacă Dumnezeu întrupat nu ar avea percepția conștiinței și dacă raționalitatea Sa nu ar fi normală, cum ar putea El să facă lucrarea în cadrul umanității normale? Dacă nu ar avea percepția conștiinței și raționalitatea Sa nu ar fi normală, ce fel de om ar fi acesta? Nu ar fi o ființă neomenească? (Ba da.) Prin urmare, toate noțiunile și închipuirile pe care le au oamenii despre gândirea și stilul de viață ale umanității normale a lui Dumnezeu întrupat sunt nepractice; toate sunt extraordinare, anormale, stranii și bizare și toate sunt deconectate de conștiința și raționalitatea care țin de umanitatea lui Dumnezeu întrupat. Spuneți-Mi, dacă stăm împreună și sunt țânțari în jur, voi fi înțepat? (Da.) V-ați gândit anterior: „Indiferent pe cine altcineva îl înțeapă țânțarii, pe Hristos nu-L vor înțepa. Țânțarii au fost creați de Dumnezeu; nu-L pot înțepa pe Creator”? Este greșit să gândiți astfel? Este desprins de realitate? (Da.) Țânțarii nu dau dovadă de politețe nici față de Mine. Ei nu au sentimente; atât timp cât cineva are un trup muritor și are sânge în corp, vor înțepa, iar după ce înțeapă, apare o umflătură. Ce ar trebui să faci când apare o umflătură? Eu tai repede o felie de usturoi și o aplic. Usturoiul poate să reducă inflamația, să distrugă bacteriile și să oprească mâncărimea. După ce este aplicat un timp, înțepătura nu mai provoacă mâncărime, iar umflătura dispare treptat. Este un lucru de bun-simț. Poate crezi că este nesemnificativ, dar e foarte practic. Vezi, când întâmpinați probleme în viață, căutați niște remedii casnice și mici trucuri ingenioase, iar Eu fac la fel. Ce vreau să spun prin asta? Vreau să vă spun că rațiunea și conștiința de care dispune umanitatea lui Dumnezeu întrupat, modul de gândire și gândurile Sale, precum și gândurile, opiniile și atitudinile pe care Și le formează și soluțiile pe care le găsește atunci când privește oamenii și lucrurile și când Se confruntă cu diverse probleme în viața reală, toate acestea sunt normale și practice; nu sunt bizare, ciudate, supranaturale, denaturate sau extreme. Ați înțeles? (Da.) Dau aceste exemple ca să puteți avea o înțelegere mai practică a vieții și a manifestărilor umanității normale a lui Dumnezeu întrupat. Aceste manifestări nu sunt deloc lipsite de substanță, nici anormale și, cu atât mai puțin, extraordinare; în schimb, sunt foarte normale și practice. Această normalitate și acest caracter practic sunt o normalitate adevărată și un caracter practic adevărat. Pe lângă punctele de vedere și principiile pe care le are în ceea ce privește conduita și acțiunile Sale, instinctele și funcțiile trupului Său sunt și ele normale. De exemplu, când răciți, strănutați și tușiți și durează o săptămână sau două până vă însănătoșiți. Dacă răcesc, voi avea și Eu aceste simptome și va dura tot o săptămână sau două până Mă însănătoșesc. Așa sunteți voi, iar Dumnezeu întrupat este exact la fel. Aceste aspecte nu sunt deloc desprinse de realitate și nici nu afectează realizarea de către El a unei anumite lucrări sau desfășurarea de către El a lucrării pe care intenționează să o facă printre oameni. Cu alte cuvinte, această latură normală și practică a lui Dumnezeu întrupat nu va afecta în niciun mod lucrarea de slujire realizată de Dumnezeu întrupat, nici nu va împiedica lucrurile și nu va influența rezultatele lucrării lui Dumnezeu, cu atât mai puțin va afecta progresul lucrării Sale. Lucrarea de slujire realizată de Dumnezeu întrupat este tocmai de a exprima cuvinte, de a face o lucrare și de a merge printre oameni într-un trup normal și practic.
Părtășia noastră de mai devreme se referă în totalitate la normalitatea și la caracterul practic ale trupului întrupat al lui Dumnezeu. Scopul părtășiei despre acest conținut este de a rezolva problema oamenilor de a-L compara mereu pe Dumnezeu întrupat cu Dumnezeu din ceruri. Conținutul despre care am avut părtășie acoperă, în linii mari, un aspect al manifestărilor normalității și caracterului practic ale instinctelor umanității normale a Dumnezeului întrupat; un alt aspect acoperă, în principal, modul în care Se poartă și acționează trupul întrupat al lui Dumnezeu. Desigur, aceasta nu înseamnă că, doar pentru că oamenii știu cât de normal și de practic este Dumnezeu întrupat în vorbirea și în acțiunile Sale, ei sunt capabili să-L trateze pe Dumnezeu întrupat într-un mod pe deplin corect; acest lucru este încă departe de a fi suficient. Acum că știm cum vorbește și lucrează Dumnezeu întrupat, cum Se poartă și acționează El, haideți să avem părtășie despre lucrurile pe care Dumnezeu întrupat nu le face sau despre aspectele prin care Se diferențiază de omenire.
Unele manifestări ale normalității și caracterului practic ale trupului întrupat al lui Dumnezeu sunt, în multe privințe, identice cu instinctele omenirii – și anume, instinctele, funcțiile și condițiile înnăscute ale trupului uman. Se poate spune că Dumnezeu întrupat și omenirea obișnuită sunt la fel în ceea ce privește instinctele. Totuși, în afară de această asemănare, viața-esență, identitatea, firea Sa și așa mai departe sunt complet diferite de cele ale omenirii corupte. Aceasta implică modurile în care manifestările trăirii Sale, firea Sa și esența Sa diferă de cele ale omenirii corupte. Această discuție ne conduce la următorul subiect despre care vom avea părtășie, și anume al doilea subiect legat de renunțarea la noțiunile și închipuirile despre Dumnezeu întrupat: a nu-L pune pe Dumnezeu întrupat pe același plan cu omenirea coruptă. Pentru a rezolva această problemă, trebuie să ne bazăm în continuare părtășia pe diversele dezvăluiri și pe diversele aspecte ale trăirii manifestate de Dumnezeu întrupat. Teoretic, sunteți de acord cu afirmația: „Nu-L puneți pe Dumnezeu întrupat pe același plan cu omenirea coruptă”? (Da.) Vreți și să practicați conform acestei afirmații și sunteți dispuși să rezolvați această problemă, dar aveți o cale de practică pentru a evita să-L puneți pe Dumnezeu întrupat pe același plan cu omenirea coruptă? Nu este deloc ușor să găsiți o cale de practică, nu-i așa? A nu-L pune pe Dumnezeu întrupat pe același plan cu omenirea coruptă este o cerință care vi se impune, dar de ce se impune o astfel de cerință? Merită să cugetăm la acest lucru. Atunci când oamenii intră în contact cu Dumnezeu întrupat, din cauza formei în care trăiește și a înfățișării Sale exterioare, aceștia Îl tratează adesea, în mod firesc, ca pe un membru al omenirii corupte. Aceasta echivalează cu a-L trata pe Dumnezeu întrupat ca pe o persoană care nu are absolut nicio legătură cu esența, identitatea și firea lui Dumnezeu, apoi cu a adopta modul de gândire al omenirii corupte când interacționează cu El, folosind modurile în care interacționează cu alții pentru a-L trata pe Dumnezeu întrupat. Astfel, modul în care oamenii Îl tratează pe Dumnezeu dezvăluie, pe de o parte, atitudinea lor greșită față de El și, pe de altă parte, o problemă uriașă care există înlăuntrul lor: aceștia nu-L cunosc pe Dumnezeu întrupat. Deși Îl recunosc verbal pe Dumnezeu întrupat și Îl urmează formal, oamenii nu au ajuns să cunoască sau să accepte în mod substanțial această persoană obișnuită. A nu accepta această persoană obișnuită înseamnă a nu o trata ca pe Dumnezeu întrupat; implicația este că oamenii tratează această persoană obișnuită ca pe un membru al omenirii corupte. Pentru a evita și, de asemenea, pentru a rezolva această problemă, astăzi vom avea din nou părtășie despre manifestările umanității normale a Dumnezeului întrupat în viața Sa de zi cu zi, precum și despre modul în care oamenii ar trebui să cunoască și să înțeleagă diversele manifestări pe care le dezvăluie El în interacțiunile și relațiile Sale cu oamenii. Să ne uităm mai întâi la câteva aspecte legate de Dumnezeu întrupat pe care oamenii nu le pot înțelege sau la câteva chestiuni pe care oamenii le privesc cu ușurință prin prisma omenirii corupte. Mai întâi, să stabilim ce lucruri nu face acest Fiu al Omului obișnuit, Dumnezeu întrupat, sau unele lucruri dezvăluite în El pe care oamenii nu reușesc să le recunoască. La ce se referă mai exact aceste lucruri? În primul rând, El nu înșală, nici nu face lucruri precum a Se lupta, a Se certa, a unelti, a ataca, a riposta, a ademeni și așa mai departe. De ce ar trebui oamenii să înțeleagă aceste lucruri? Odată ce le înțelegi, vei avea o înțelegere adevărată a firii și a esenței lui Dumnezeu întrupat. Doar având o înțelegere adevărată poți reuși să nu-L pui pe Dumnezeu întrupat pe același plan cu omenirea coruptă. Doar când reușești să nu-L pui pe Dumnezeu întrupat pe același plan cu omenirea coruptă poți să ai o relație normală cu Dumnezeu întrupat, să ocupi poziția corectă a unei ființe create și să Îl tratezi pe Dumnezeu întrupat cu atitudinea pe care ar trebui să o aibă o ființă creată.
În ceea ce privește lucrurile pe care Dumnezeu întrupat nu le face, haideți să avem mai întâi părtășie despre aspectul de a nu înșela. Care sunt manifestările specifice ale înșelăciunii? A spune minciuni, a recurge la scornirea de lucruri neadevărate, a te preface, a te da drept altcineva decât ești, a-ți da importanță, a vorbi verzi și uscate și așa mai departe. Sunt manifestările pe care tocmai le-am menționat întâlnite frecvent în rândul omenirii corupte? (Da.) Înșelăciunea și minciuna sunt o caracteristică majoră și evidentă a omenirii corupte; sunt o trăsătură comună a întregii omeniri corupte și nimeni nu poate scăpa de acest lucru, fără nicio excepție. Toți oamenii mint, toți se prefac și se dau drept altcineva decât sunt, joacă teatru și recurg la prefăcătorie. Mai mult, este ceva firesc pentru ei; nu au nevoie să fie învățați de părinți, nici nu au nevoie să fie influențați, instigați sau provocați de cineva. Sunt mincinoși din naștere. Mergem prea departe spunând asta? (Nu.) Dar cum stau lucrurile cu trupul întrupat al lui Dumnezeu? Să nu discutăm despre lucruri îndepărtate; cât despre modul în care vorbesc, în termeni umani, spun lucrurilor pe nume. De exemplu, când vă îndrum în vreo lucrare profesională, dacă există ceva ce nu știu să fac, voi spune: „Nu-Mi este foarte clară această chestiune. Nu știu cum să o fac. Ar trebui să consultați niște materiale de referință.” Dacă știu câte ceva despre acea chestiune, voi spune cât de mult știu. După ce termin de zis ceea ce știu și înțeleg, voi spune: „Dacă am omis ceva și voi cunoașteți acel lucru, îl puteți adăuga.” Vezi, sunt obiective și oneste aceste cuvinte pe care le rostesc? (Da.) M-ați ascultat vorbind în toți acești ani, așadar ați observat vreo înșelăciune în cuvintele Mele? Vreo prefăcătorie? Vreo scornire de lucruri neadevărate? (Nu.) Când am părtășie la adunări sau când îndrum în mod obișnuit o lucrare profesională, dau adesea exemple, citând unele lucruri minore, nesemnificative, din viața de zi cu zi. Deși unele detalii ale procesului ar putea fi omise în anumite situații, chestiunea în sine este un fapt. În plus, există martori ai modului în care am gestionat și am abordat acele chestiuni. Am mințit vreodată? (Nu.) Nu mint, nu joc teatru și nici nu Mă prefac. Vezi, port aceleași haine și când ies, și când sunt acasă. Uneori, dacă hainele Mele sunt murdare, Mă schimb cu altele curate când ies. Doar Mă îmbrac puțin mai îngrijit; nu Mă voi schimba cu haine luxoase, de firmă, doar ca să ies din casă. Port haine obișnuite acasă și Mă îmbrac puțin mai îngrijit când ies – asta nu înseamnă că joc teatru; este umanitate normală.
A înșela, a juca teatru și a recurge la prefăcătorie – acestea sunt lucruri pe care omenirea coruptă le face adesea. Vezi, cea mai mare parte din ceea ce spun ființele umane conține falsificări; oamenii mint mai ales când vine vorba de interesele, intimitatea, mândria, statutul sau reputația lor. De exemplu, unii oameni sunt deosebit de frivoli, râzând și glumind adesea, foarte delăsători în realizarea îndatoririlor lor și neserioși în tot ceea ce fac. Când conducătorul nu este prin preajmă, stau la taclale, beau ceai, merg la toaletă un moment, apoi se plimbă prin curte în următorul, ducând o viață deosebit de relaxată. Când vine conducătorul, se grăbesc să pară ocupați cu lucrarea, prefăcându-se că sunt deosebit de responsabili. Nu înseamnă asta că recurg la scornirea de lucruri neadevărate? Nu este o prefăcătorie? (Ba da.) Omenirea coruptă are un alt neajuns: oamenilor le place să se descrie ca fiind deosebit de nobili și de elevați, excepțional de perspicace și de înstăriți și având un statut și o origine speciale. Nu menționează niciodată lucrurile sordide sau nesăbuite pe care le-au făcut în secret, greșelile pe care le-au comis sau neajunsurile și defectele pe care le au – nu suflă niciodată o vorbă și nu dezvăluie o fărâmă din toate acestea, temându-se din tot sufletul că alții vor desluși adevărul și îi vor desconsidera. Nu înseamnă asta că recurg la scornirea de lucruri neadevărate? Nu înseamnă că mint și înșală? (Ba da.) Ba chiar pretind că pot face lucruri pe care nu le pot face. Dacă au slujit anterior drept conducători la un anumit nivel, au făcut o lucrare importantă sau au adus vreo contribuție, simt nevoia să anunțe acest lucru peste tot, temându-se din tot sufletul să nu fie desconsiderați de alții. Când vine vorba să spună verzi și uscate și să-și dea importanță, sunt „în stare de orice”, dar nu menționează niciodată propriile neajunsuri sau defectele umanității lor. Toți oamenii se poartă și acționează așa. Ei consideră că aceste manifestări sunt o trăsătură comună a omenirii și cred că este foarte normal și banal să se poarte așa, fiind specific umanității normale, prin urmare, mulți atribuie în mod firesc această opinie lui Dumnezeu întrupat, gândindu-se: „Oare și Dumnezeu întrupat minte și înșală?” De exemplu, când spun că știu să fac găluște, unii oameni nu Mă cred, spunând: „Hm, pe lângă faptul că exprimi adevărul, știi și să gătești? E imposibil.” Aceștia gândesc: „Cine n-a spus niciodată o minciună? Cine nu și-a dat niciodată importanță?” Acest „cine” Îl include pe Dumnezeu întrupat. Au dreptate să spună așa ceva? (Nu.) Unde au greșit? (L-au pus pe Dumnezeu întrupat pe același plan cu omenirea coruptă.) Deoarece întreaga omenire este capabilă să mintă, crezi că și Dumnezeu întrupat poate să mintă, închipuindu-ți că El este la fel ca omenirea coruptă și chiar spunând în sinea ta: „Atât timp cât Dumnezeu întrupat poate exprima adevărul, este suficient. Chiar dacă Tu minți ocazional, nu ne deranjează; nu-Ți afectează identitatea de Dumnezeu întrupat.” Nu se pune problema dacă îți pasă sau nu; trebuie să cugeți dacă aceste gânduri pe care le ai despre Dumnezeu întrupat sunt corecte. Deși, teoretic, știi că este ceva greșit și că nu ar trebui să gândești așa, trebuie să cugeți la motivul pentru care poți gândi în acest fel. Motivul este că ești prea înșelător și lipsit de onestitate, de aceea crezi că oricine poate să spună minciuni și să joace teatru și că Dumnezeu întrupat nu face excepție. Nu comiți o greșeală gândind așa? Deși nu este mare lucru dacă faci această greșeală și nu-ți afectează dobândirea adevărului, trebuie într-adevăr să fim meticuloși în această privință și să o explicăm clar. Dacă tratezi cu o asemenea atitudine de îndoială și de neîncredere cuvintele obișnuite rostite de Dumnezeu întrupat, atunci cum vei trata situația atunci când El are părtășie despre adevăr, exprimă adevărul și intențiile lui Dumnezeu și când te judecă, te expune, te condamnă și te emondează? Îți vei schimba atitudinea? Nu ți-o vei schimba; vei trata situația cu aceeași atitudine, gândind că nu toate cuvintele rostite de Dumnezeu întrupat sunt neapărat corecte. Teoretic, recunoști că spusele Sale sunt corecte și că toate acestea sunt adevărul, dar când faci lucruri care încalcă principiile, iar El te emondează și te expune, gândești în sinea ta: „În această privință, cuvintele lui Dumnezeu nu sunt adevărul, deoarece eu nu gândesc așa. Am o scuză și un motiv foarte întemeiate în acest sens, așa că pot alege să nu accept acest lucru. Pot să-L resping și să mă opun Lui cu o atitudine de ignorare, de evitare a subiectului și de neacceptare a acestuia și să-L tratez pe Dumnezeu întrupat cu aceeași atitudine pe care o am atunci când mă contrazic cu o persoană.” Dacă Îl tratezi pe Dumnezeu întrupat cu o astfel de atitudine, care este esența problemei? Este răzvrătită sau adecvată atitudinea ta față de Dumnezeu întrupat? (Este răzvrătită, nu adecvată.) Dacă ești de părere că Dumnezeu întrupat poate să înșele, să mintă, să-Și dea importanță, să debiteze idei pompoase și să scandeze sloganuri, atunci, când te emondează și te expune, vei gândi că ai un motiv să nu accepți acest lucru și să-l respingi: „Pur și simplu nu voi accepta și mă voi opune Lui. Nu este El doar o persoană obișnuită? De ce ar trebui să accept ce spune El? Voi accepta ce spune dacă este corect și nu voi accepta ceea ce consider că este greșit; voi accepta dacă sunt fericit și nu voi accepta dacă nu sunt fericit; voi accepta dacă ceea ce spune El se aliniază la interesele, gusturile și starea mea de spirit și nu voi accepta dacă nu se aliniază la interesele mele și la starea mea de spirit. Nu este absolut firesc și justificat? Este foarte potrivit, este dreptul meu și nu simt nici cel mai mic reproș în inima mea.” Dacă aceasta este atitudinea ta față de Dumnezeu, atunci este relația dintre tine și Dumnezeu cu adevărat relația dintre o ființă creată și Creator? Este aceasta relația dintre om și Dumnezeu? (Nu.) Judecând după atitudinea sau manifestările tale, relația dintre Dumnezeu întrupat și tine este doar relația dintre o persoană obișnuită și un om corupt obișnuit; rămâne doar la nivelul unei relații dintre oameni. Nu există o problemă aici? (Ba da.) Prin urmare, trebuie să fii mai întâi sigur că, din moment ce Dumnezeu întrupat îi cere omenirii să fie oameni onești, El Însuși este mai întâi onest. Umanitatea Sa deține esența onestității; acest lucru este fără îndoială. Ar trebui să recunoști acest aspect și, de asemenea, să-l accepți din inimă. Nu doar că trebuie să-l recunoști în inima ta, dar trebuie să ai o astfel de atitudine de acceptare și în viața reală. Omenirea coruptă poate să mintă și să recurgă la scornirea de lucruri neadevărate în orice circumstanțe și oricine poate să se prefacă, să vorbească verzi și uscate și să-și dea importanță. Motivul pentru care omenirea coruptă poate face asta este că firea coruptă a Satanei a devenit viața și natura oamenilor, de aceea au ei aceste dezvăluiri naturale. Totuși, Dumnezeu întrupat are aspectul onestității în umanitatea Sa. Tocmai pentru că viața Sa este divină, elementul onestității este cu atât mai mult un aspect al esenței Sale. Acest lucru este fără îndoială, iar oamenii nu ar trebui să fie sceptici.
Odată stăteam de vorbă cu o persoană, care Mi-a spus că are probleme cu stomacul, că primise o grămadă de medicamente de la spital și că le lua de câțiva ani. Ulterior, problema ei cu stomacul s-a ameliorat puțin. Am întrebat-o: „Ce fel de problemă ai cu stomacul? Este o răceală la stomac, un ulcer gastric sau aciditate gastrică excesivă?” Când M-a auzit cerând detalii, nu a vrut să-Mi dea un răspuns direct, ci a continuat să spună: „Am probleme cu stomacul și am luat o grămadă de medicamente.” De ce am întrebat-o asta? Era doar o conversație normală, ca să aflu ce fel de problemă are cu stomacul. Uneori am și Eu asemenea probleme, așa că, dacă a avut o problemă de acest fel, poate că ar putea să ofere un oarecare ajutor. Conversațiile nu sunt ca părtășiile despre adevăr sau ca realizarea formală a lucrării, unde există obiective clare, proceduri riguroase și o atitudine serioasă. Conversațiile sunt mai lejere, fără un scop precis sau intenții ascunse. Însă când am întrebat-o ce fel de problemă anume are cu stomacul, nu a vrut să-Mi dea un răspuns direct. Mințea? Spunea adevărul? (Nu-l spunea.) Atunci, de ce nu a spus adevărul? Pentru că voia să ascundă problema, iar motivul pentru care o ascundea era că-și făcea griji cum aș trata-o după ce aș afla despre boala ei. Fie că-și făcea griji că o voi desconsidera, fie că o voi demite sau voi ajusta atribuirea datoriei ei, ceea ce i-ar afecta mântuirea, pe scurt, era îngrijorată, așa că a vrut să o ascundă. Spuneți-Mi, era nevoie să facă asta? Nu a fost o mare nesăbuință din partea ei să procedeze așa? (Ba da.) Atunci, ce fel de fire scot la iveală astfel de oameni? (O fire ticăloasă.) În ce constă ticăloșia? (Speculează în legătură cu Dumnezeu, închipuindu-și întruna lucruri în sinea lor, tratând aceste închipuiri ca pe niște fapte, speculând asupra intențiilor din spatele cuvintelor lui Dumnezeu și fiind precauți față de Dumnezeu în fiecare privință, întocmai așa cum sunt precauți față de oameni.) Dacă obiectul speculațiilor și al precauției tale ar fi un membru al omenirii corupte, ar fi întrucâtva necesar, deoarece societatea din zilele noastre este prea complicată, oamenii sunt complicați, iar inimile lor sunt sinistre. Nu știi cine ar putea acționa cu rea-voință pe la spatele tău după ce ți-ar afla situația concretă, așa că nu vrei ca străinii să știe prea multe despre aceasta; este de înțeles. Trebuie să fii precaut și prudent în fiecare privință atunci când interacționezi cu oamenii și nu le poți spune străinilor nimic despre situația ta concretă. Aceasta este o tactică, o filosofie sau un principiu pentru interacțiuni lumești, care este folosit atunci când ai de-a face cu oamenii. Dar unde a aplicat persoana respectivă acest principiu și această tactică? Le-a aplicat în interacțiunea cu Mine. Nu mai interacționasem cu ea înainte, dar numai din acea singură conversație, am deslușit complet această persoană: zice prea multe minciuni. Spune-Mi, sunt o persoană care ți-ar înscena ceva sau ți-ar face rău? Sunt o persoană față de care trebuie să fii precaut? (Nu.) Dacă până și Eu sunt cineva față de care ești precaut, atunci ce semnificație sau valoare are credința ta în Dumnezeu? Nu îndrăznește să spună adevărul nici măcar despre o chestiune atât de minoră, nu are nici măcar curajul de a spune adevărul – cum ai numi o astfel de persoană? Nu este o astfel de persoană foarte înșelătoare? (Ba da.) Nu este complet de prisos să aplice față de Mine metodele pentru interacțiuni lumești și principiile pentru tratarea non-credincioșilor? Chiar vreau să aflu lucruri despre tine? Nu este doar o conversație? Chiar dacă aș vrea să aflu lucruri despre tine, nu ți-aș înscena ceva și nu ți-aș face rău, nici nu aș face o problemă din asta pe la spatele tău. Așadar, stau uneori de vorbă cu fiecare dintre voi, întrebându-vă cum este viața acolo unde vă aflați, cum este clima, dacă mediul pentru realizarea datoriei voastre este propice în prezent, dacă ați întâmpinat recent vreo dificultate în realizarea datoriei voastre. Sau, pe cei care tocmai au sosit din China continentală, îi întreb cum este mediul de acolo și cum se descurcă majoritatea oamenilor în realizarea îndatoririlor lor. Este doar o conversație normală. Pe de o parte, aceasta izvorăște din nevoile umanității normale; pe de altă parte, întrucât credeți în Dumnezeu, toate lucrurile despre care discutăm se referă la credința în Dumnezeu, și nu abordăm subiecte ale lumii non-credincioase, cum ar fi starurile, celebritățile, tendințele sociale sau politica. Dacă trebuie să fiți precauți chiar și în timpul unor conversații normale, nu voi mai sta de vorbă cu voi. Unii oameni se gândesc mereu: „Oare ai un scop anume când discuți cu noi? Mereu ne pui câteva întrebări când interacționezi cu noi; vrei să afli ceva? Nu pot să-Ți spun sub nicio formă care este situația reală.” Dacă gândești astfel, ar trebui să spui dinainte: „Nu sta de vorbă cu noi. Mă tem că vei afla unele informații. Nu vreau să-Ți spun, așa că nu mai întreba!” Imediat ce aud că nu ești dispus să stai de vorbă, voi renunța. Crezi că sunt obligat să stau de vorbă cu tine? Majoritatea oamenilor nu au o umanitate normală și nu sunt dispus să stau de vorbă cu astfel de oameni.
Tocmai am avut părtășie despre faptul că Dumnezeu întrupat nu înșală. Această afirmație nu rămâne la nivelul unei teorii, nici nu este o zicală mecanică. În primul rând, faptul de a nu înșela este un aspect al trăirii și al dezvăluirii esenței lui Dumnezeu întrupat, care are identitatea lui Dumnezeu. Nu este o teorie, cu atât mai puțin un slogan, ci o trăire adevărată, o trăire practică. Fie că este vorba de viața de zi cu zi, fie de părtășia despre adevăr și de discuțiile despre lucrare, cuvintele pe care le rostesc nu conțin absolut nicio înșelăciune, absolut nicio minciună; cu atât mai puțin voi inventa lucruri. De exemplu, când am părtășie despre un subiect și nu-Mi pot aminti un cuvânt, vă întreb dacă vi-l amintiți voi. Uneori vi-l puteți aminti, alteori nu puteți, așa că folosesc un alt cuvânt pentru a exprima ideea sau spun că nici Eu nu Mi-l pot aminti. Pe de o parte, am o atitudine onestă și nu inventez lucruri; dacă am uitat, spun că am uitat, iar dacă nu-Mi pot aminti, spun că nu-Mi pot aminti. Pe de altă parte, uneori nu pot găsi cuvântul potrivit sau Îmi pierd șirul gândurilor, caz în care nu Mă prefac că tușesc și nu spun: „Sună la ușă; merg să deschid” sau „Sună telefonul; răspund Eu.” Nu recurg la scornirea de lucruri neadevărate. Felul în care sunt atunci când interacționez cu voi și avem părtășie față în față despre lucrare este identic cu felul în care sunt în viața Mea de zi cu zi, când nu Mă vedeți. Sunt pur și simplu acest gen de persoană; sunt la fel și în fața voastră, și în spatele vostru. Dacă Îmi place să mănânc ceva, spun că Îmi place; nu mint. De exemplu, spun: „Îmi place să mănânc tofu amestecat cu ceapă verde și cartofi răzuiți cu oțet.” Unii oameni spun: „Nu cred. Ce-ar putea să-Ți lipsească acum? Probabil mănânci în fiecare zi carne de porc înăbușită și găluște!” Eu spun: „Deși carnea de porc înăbușită este delicioasă, chiar nu-Mi plac mâncărurile prea grase. La micul-dejun, mănânc doar un bol de terci și câteva garnituri; e atât de simplu.” Toate acestea sunt fapte concrete; nici măcar o singură propoziție nu este o minciună. Cuvintele pe care vi le spun, exemplele pe care le dau sau aceste lucruri din viața reală pe care le menționez – indiferent dacă le considerați relativ umane, obișnuite și normale sau puțin lipsite de rafinament – în orice caz, tot ceea ce spun este adevărul gol-goluț, bazat în întregime pe fapte. Nu este ca să vă arăt: „Priviți cât de obișnuit sunt, cât de bine Mă integrez în viața umană, cât de simplu și de lipsit de podoabe sunt.” Chiar nu am astfel de gânduri. Uneori, pentru a avea părtășie despre un aspect al adevărului, menționez unele lucruri mărunte din viață, iar unii oameni cred că aceasta constituie smerenia și ascunderea lui Dumnezeu. De fapt, acesta chiar nu este sensul spuselor Mele. Când menționez acele lucruri, pur și simplu vorbesc pe șleau; nu spun nimic elevat și grandios. Scopul este de a le permite oamenilor să înțeleagă mai bine adevărul și nu am alte intenții. În vorbirea și acțiunile Mele, nu voi face absolut niciodată lucruri precum să spun că noaptea e zi, să folosesc pe cineva drept exemplu pentru a-i speria pe alții sau să pedepsesc aspru pe cineva ca avertisment pentru alții. În trecut, când mergeam la locuințele fraților și surorilor, aceștia se ocupau să pregătească găluște, friptură și alte feluri de mâncare. De fapt, nu este nevoie să ne găzduiască așa. Eu spun că nu sunt de obicei atât de pretențios în privința meselor; mesele Mele sunt deosebit de simple și nu-Mi place ostentația. Unii oameni nu cred niciodată ce spun; cred mereu că mint. Indiferent ce spun, ei nu cred. Astfel de oameni sunt o mare bătaie de cap; sunt complet irezonabili. Nu este vorba că nu sunt demn de încredere sau că spusele Mele conțin neadevăruri, ci că tu ești foarte ticălos. Indiferent ce spun, ești incapabil să interpretezi corect; ai o atitudine plină de îndoială față de tot ce spun și chiar te gândești la asta într-un mod denaturat, considerând totul o înșelăciune, și chiar intri în defensivă. Nu crezi niciodată că toate cuvintele Mele sunt adevărul onest. Ce fel de problemă este aceasta? Poți să crezi cuvintele diavolilor și ale satanelor, așadar de ce nu poți să crezi cuvintele Mele? Mai poți dobândi atunci adevărul crezând în Dumnezeu în acest fel? Adevărul nu este, cu siguranță, vorbe lipsite de substanță, ci viața-realitate trăită de oameni. Toate cuvintele pe care vi le spun sunt practice. Dacă nu le credeți, cum puteți crede atunci în Dumnezeu? Toate cuvintele lui Dumnezeu sunt oneste și adevărate; El niciodată nu minte, nu recurge la scornirea de lucruri neadevărate, nu Se preface și nu pretinde că este altceva decât este. Dacă puteți aprecia aceste forme de conduită, veți avea o înțelegere a lui Dumnezeu și doar astfel, prin intermediul lui Dumnezeu întrupat, veți aprecia și veți ajunge treptat să știți că Dumnezeu este practic în acțiunile și în vorbirea Sa și veți înțelege cu adevărat cuvintele pe care le rostește și adevărurile despre care are părtășie. Am încheiat părtășia despre aspectul de a nu înșela.
Să continuăm părtășia despre aspectul de a nu se lupta. Ce înseamnă a nu se lupta? Înseamnă a nu se certa, a nu se lupta pentru statut, a nu fi competitiv și a nu se contrazice cu tine din cauza vreunei afirmații sau a alteia. Dacă recunoști ceea ce îți spun, accepți acel lucru; dacă nu-l recunoști, nu te voi obliga. Dacă înțelegerea ta este denaturată, te voi da în vileag și te voi corecta. Dacă poți să înțelegi acel lucru în mod pur, este cel mai bine; dacă nu poți să-l înțelegi în mod pur, nu te voi obliga să-l accepți cu forța. Poți să lași pur și simplu lucrurile să-și urmeze cursul firesc și să ajungi să-l cunoști treptat. În plus, fie când interacționează, fie când discută între ei, în vorbirea lor, oamenii se luptă mereu pentru reputație, se luptă pentru superioritate, se luptă pentru a se da mari și se luptă pentru stima altora. Deseori se comportă în acest fel și atunci când intră în contact cu Dumnezeul întrupat. Nu ar trebui să-L tratați pe Dumnezeul întrupat având aceleași puncte de vedere ca atunci când tratați omenirea, privindu-L pe Dumnezeul întrupat la fel ca pe omenirea coruptă. Vezi tu, când vorbesc cu voi, încerc să păstrez un ton conversațional, pentru a vă permite tuturor să vorbiți liber despre ceea ce se află în inimile voastre și să discutați despre ceea ce știți și înțelegeți. S-ar putea ca afirmațiile tale să nu corespundă faptelor sau să nu fie foarte obiective, dar îți ofer totuși ocazia de a vorbi. Conversațiile noastre obișnuite nu sunt adunări formale; toată lumea are dreptul să vorbească. Nu vă voi obliga pe toți să Mă ascultați doar pe Mine, ci voi încerca în schimb să las pe toată lumea să vorbească. Uneori, prin conversații degajate, se descoperă unele probleme legate de lucrare, așa că trecem la rezolvarea lor. Dacă nu există probleme, toți pot să-și deschidă sufletul și să poarte o discuție, simțindu-se în largul lor și tratând-o pur și simplu ca pe o formă de divertisment. Indiferent de împrejurarea în care mă aflu sau de grupul de oameni cu care sunt, nu voi spune: „Nimeni nu are voie să vorbească mai tare decât Mine. Trebuie să vă fiu superior tuturor. Mai ales când discutăm despre o problemă, Eu trebuie să vorbesc cel mai mult, iar percepțiile Mele trebuie să fie cele mai profunde. Nimeni nu Mă poate întrece. Dacă Mă întreci, atunci Mă voi lupta cu tine pentru superioritate.” Nu voi face asta. Deși trebuie să vorbesc indiferent de ocazie, nu țin totuși să vorbesc mult; Îmi place să-i las pe toți să vorbească. Uneori îi întreb pe toți: „Ați învățat vreun dans în ultima vreme? Ce dansuri ați învățat?” Dacă cineva spune ceva greșit sau dacă vorbele sale nu sunt obiective sau exacte, nu este nevoie de ceartă. Unii oameni întreabă: „Și dacă Îți aduce cineva un afront?” Ce înseamnă să-Mi aducă un afront? Chiar nu am întâlnit pe nimeni care să Mă judece, să Mă blesteme sau să Mă contrazică în mod public. Dacă ar exista într-adevăr o astfel de persoană, ar trebui să o întreb: „De ce faci asta? Afirmațiile tale se aliniază la fapte?” Dacă afirmațiile sale ar fi corecte, i-aș cere scuze. Dacă ar fi greșite, ar trebui să am părtășie despre adevăr cu acea persoană, astfel încât să-și poată recunoaște problema, iar asta ar fi suficient. Nu M-aș lupta cu ea pentru superioritate, insistând să cedeze în fața Mea și să admită că Eu sunt șeful. Așadar, când toată lumea stă de vorbă împreună, vocile unora devin uneori tot mai puternice, iar discuția devine destul de aprinsă; Eu doar îi ascult cu răbdare vorbind. Omenirea coruptă este diferită. Vezi tu, când unii oameni discută între ei, ajung să se certe. În sinea lor, se desconsideră unii pe alții și se ceartă la nesfârșit, insistând să se lupte pentru a stabili cine are dreptate și cine greșește, cerându-le tuturor să judece și nepermițând nimănui să le aducă un afront. Uneori, când unii oameni discută cu Mine, Mă întrerup, se grăbesc să intervină sau fac unele comentarii neavizate și chiar Îmi aduc afronturi. După părerea Mea, nu este mare lucru; nu o fac intenționat. Toți oamenii au firi corupte, așa că este foarte firesc să aibă o astfel de conduită. Ba chiar există oameni care, atunci când se ocupă de lucruri împreună cu Mine, iau decizii direct, fără să aștepte să vorbesc. Mă gândesc în sinea Mea: „Ai luat decizia direct, fără să discuți cu toată lumea despre acest lucru, dar modul în care te-ai ocupat de el este rezonabil, așa că e în regulă.” Nu spun nimic atunci. Nu Mă cert cu tine; sunt capabil să fac asta și chiar o fac. În cazul în care conducătorii și lucrătorii Mă întreabă despre diversele elemente ale lucrării profesionale din biserică, am părtășie și le dau sfaturi pe baza ideilor Mele de la acel moment, iar apoi, conducătorii și lucrătorii se duc la biserică pentru a le transmite și a le implementa. Ulterior, când merg la biserică și întâlnesc unii oameni, doar ascult de pe margine când au părtășie despre lucrare. De fapt, Eu cunosc toate aceste lucruri, dar unii oameni cred că nu le cunosc. Ei se gândesc: „Aceasta este treaba noastră, a oamenilor; nu are nicio legătură cu Tine. Ești un observator, așa că ar trebui doar să ne asculți vorbind.” În acea situație, nu spun prea multe; nu Mă cert cu oamenii. Însă omenirea coruptă nu este capabilă să facă asta. Oricine are puțin statut sau este responsabil de ceva vrea să aibă ultimul cuvânt printre oameni, să-și protejeze statutul și funcția oficială. Dacă cineva nu-l ia în serios, se simte deosebit de supărat, considerând că demnitatea, mândria și caracterul i-au fost grav puse la îndoială. Astfel de lucruri Mă lasă rece; în inima și în mintea Mea, nu Mă interesează lucruri precum statutul, reputația și prestigiul în rândul oamenilor. Dacă, oriunde merg, sunt mereu urmat de oameni care Mă înconjoară și se îmbulzesc mereu în jurul Meu ca și cum aș fi centrul atenției sau dacă oamenii Mi se adresează mereu cu titluri onorifice, fiind foarte politicoși cu Mine, lingușindu-Mă și tratându-Mă ca pe o persoană extraordinară sau ca pe un vârstnic cu statut, chiar Mă simt inconfortabil. Dacă Mă tratezi de la egal la egal și vorbești calm, Mă simt destul de în largul Meu; dacă te comporți slugarnic și deosebit de artificial în preajma Mea, chiar Mă simt de-a dreptul inconfortabil. Totuși, aproape întreaga omenire coruptă nu reușește să depășească obstacolul statutului, al reputației și al mândriei; cu toții urmăresc aceste lucruri și se bucură de ele.
În timp ce stăteam de vorbă cu cineva, persoana respectivă a menționat ceva și, continuându-i subiectul, am menționat și Eu ceva. Acea persoană a crezut că vreau să Mă lupt cu ea pentru superioritate, așa că a menționat imediat alte două lucruri, vrând să vadă dacă pot menționa și Eu altele două. Am spus că a sta de vorbă nu este la fel de serios și de riguros ca a face o lucrare; e doar ceva degajat. Este în regulă atât timp cât toată lumea e fericită; nu sunt implicate atât de multe detalii complicate. Sunt o persoană simplă. Indiferent despre ce vorbește cineva, eu doar intervin în conversație și schimb câteva cuvinte pe marginea subiectului, dar acest lucru a ajuns să provoace necazuri. Ce voia să spună acea persoană? Indiferent despre ce subiect discuta, Eu nu mai puteam vorbi despre el. Dacă Eu continuam să vorbesc, ea nu mai părea superioară și se plângea în sinea ei: „De ce ești atât de neștiutor? De ce nu înțelegi ce vreau să spun? Cine Te crezi? Chiar vrei să interacționezi cu mine de la egal la egal!” Văzând că nu i-a plăcut să discute în acest fel, am înțeles ideea. Interacționez cu oamenii folosind metodele umanității normale. Dacă nu funcționează, cedez în mod rațional; nu Mă cert cu oamenii. Este imposibil să te înțelegi cu non-credincioșii, iar unii oameni din biserică sunt și ei irezonabili. Când ai părtășie cu ei, simțul mândriei îi împiedică să spună ceva direct, dar au firi corupte înlăuntrul lor și tot se vor lupta cu tine. Sunt incapabili să se abțină de la a se lupta. De ce? Aceasta este viața lor. Nu este nevoie să începi o ceartă pentru chestiuni care nu implică adevărurile-principii. De exemplu, orientalii spun că a bea ceai este un lucru sănătos, în timp ce occidentalii spun că a bea cafea este un lucru sănătos. Care este, de fapt, sănătos? Nu e nevoie să te cerți în legătură cu astfel de lucruri. Această chestiune nu implică adevărurile-principii; alege pur și simplu în funcție de propriile preferințe, condiții de viață și obiceiuri de viață. Dacă ai posibilitatea să bei ceai, atunci bea ceai; dacă nu ai, atunci bea apă fiartă simplă. Indiferent ce bei, asta nu afectează deloc felul în care te porți. Uneori, gândurile și perspectivele noastre sunt diferite, însă Eu nu despic firul în patru cu tine; Îmi respect în continuare principiile. Nu Mă voi certa cu tine din cauza unor lucruri care nu țin de principii. Nu mă voi certa absolut niciodată cu tine până la epuizare din cauza unei afirmații care nu ține câtuși de puțin de principii sau din cauza unei doctrine ori teorii, doar ca să par cineva care respectă cu strictețe principiile. Categoric nu voi face niciodată așa ceva! Uneori, când unii oameni Îmi pun întrebări, voi avea părtășie cu ei despre principii, iar în situații speciale, le voi spune direct ce să facă. După aceea, ei propun o altă metodă de a face acel lucru și Mă întreabă dacă funcționează. Auzind că metoda propusă de ei are aproximativ același efect ca metoda Mea, spun: „Dacă îți este convenabil să procedezi așa și condițiile locale sunt potrivite, poți să te bazezi pe ideea ta; nu ești obligat să procedezi cum am spus Eu.” Categoric nu voi spune niciodată: „Cuvântul Meu este lege; faceți cum spun și trebuie să Mă ascultați.” Este în regulă și dacă nu asculți. Dacă este rezonabil ce spui tu, nu diferă mult de abordarea pe care am sugerat-o Eu, urmărește același scop și are aproape același efect, atunci poți alege să nu-Mi asculți sugestia. Nu te voi obliga absolut niciodată.
Acum câțiva ani, câțiva oameni au interpretat un dans ca parte dintr-un program. Văzând că erau câteva probleme la unele dintre mișcările lor, le-am atras atenția asupra acestora. Unii dintre ei au fost nemulțumiți să audă acest lucru și nu au fost dispuși să-l accepte. Nu M-am certat cu ei; le-am cerut doar să se uite cu atenție de câteva ori, pentru a vedea dacă există probleme la acele mișcări. Am spus: „Dacă tot nu vă dați seama de problemele pe care le-am menționat, atunci vă voi oferi o altă variantă. Încercați această variantă și comparați-o cu cea anterioară, pentru a vedea care este mai bună.” S-a dovedit că au încercat varianta sugerată de Mine, au simțit că era într-adevăr mai bună și doar atunci au recunoscut că existau unele probleme la mișcările de dans anterioare. Nu și-au putut da seama la momentul respectiv. Se poate întâmpla ca observatorii să vadă lucrurile mai clar decât cei implicați. Deveniseră pricepuți la acele mișcări, deoarece le repetau constant, așadar, auzindu-Mă spunând dintr-odată că unele mișcări nu sunt bune, poate au simțit că mândria le-a fost rănită și au fost incapabili pentru o clipă să accepte. Spun că este normal ca tinerii să fie așa. Care este scopul de a vă spune asta? Vreau doar să vă spun că, în condiții normale, nu Mă voi certa absolut niciodată cu voi din cauza unor chestiuni care nu implică principiile. Dacă implică o chestiune de principiu, doar vă voi indica o soluție. Nu Mă voi folosi de statutul Meu pentru a vă suprima și a vă obliga să Mă ascultați cu forța. În majoritatea cazurilor, lămuresc treptat lucrurile, discut despre ele și le rezolv. Dacă toate aceste metode dau greș, poate că unii oameni vor trebui să fie emondați. Desigur, unii oameni sunt emondați nu pentru că Mi-au adus un afront, ci pentru că au încălcat decretele administrative și principiile și au cauzat tulburări în lucrarea bisericii. Prin urmare, când orice persoană greșește sau se răzvrătește și este disciplinată ori pedepsită, motivul nu este că a adus un afront identității sau statutului lui Dumnezeu, nu este că I-a adus un afront lui Dumnezeu, ci este că a încălcat principiile și decretele administrative. Uitați-vă la întreaga lume: a fost vreodată cineva pedepsit sau a suferit represalii fiindcă I-a adus un afront lui Dumnezeu? Nimeni. Sunt prea mulți oameni în această lume care nu cred în Dumnezeu, care Îl blestemă pe Dumnezeu, care rostesc cuvinte absurde și care rostesc cuvinte impertinente. Când sunt pedepsiți în cele din urmă, care dintre ei este pedepsit fiindcă I-a adus un afront lui Dumnezeu? Niciunul; totul este din cauză că au comis multe fapte rele și ar trebui să fie pedepsiți pe baza acestor fapte rele. Când Mă confrunt cu situații care pot duce la certuri, încerc să lămuresc lucrurile discutând cu tine, astfel încât să înțelegi care sunt principiile pentru gestionarea chestiunii. Dacă ai un plan mai bun, desigur că îl poți respecta. Nu Mă voi lupta cu tine pentru superioritate, nici nu voi spune: „Din moment ce am vorbit, totul trebuie implementat conform planului Meu. Chiar dacă planul tău este bun, nu poate fi implementat. Eu trebuie să am ultimul cuvânt în această chestiune!” Nu voi face asta. Voi încerca să aflu opiniile voastre și să valorific punctele forte ale tuturor. Dacă niciunul dintre voi nu are opinii sau idei, atunci voi avea ultimul cuvânt – acest lucru este de la sine înțeles. Însă nu Mă voi lupta absolut niciodată cu vreunul dintre voi pentru mândrie, pentru statut sau pentru a avea ultimul cuvânt. După ce am interacționat și am avut de-a face cu voi în acești ani, poate ați remarcat și voi acest lucru: de multe ori v-am spus lucruri și, după ce am terminat de vorbit, ați avut propriile idei și nu ați practicat sau implementat ce am spus Eu. Apoi am încercat să găsesc o cale de a explica lucrurile mai limpede. Dacă puteți accepta, cu atât mai bine. Dacă nu accepți, iar acest lucru afectează lucrarea bisericii, atunci biserica are decrete administrative: dacă ar trebui să fii demis, vei fi demis; dacă ar trebui să fii emondat, vei fi emondat; biserica se va ocupa de tine așa cum se cuvine. În ceea ce privește acea chestiune în sine, nu Mă voi certa absolut niciodată cu tine din vreun motiv ca să-Mi recâștig mândria sau să-Mi protejez statutul și prestigiul. Mă axez doar pe explicarea clară a tuturor detaliilor chestiunii și a principiilor pe care ar trebui să le înțeleagă oamenii. Explic lucrurile cu răbdare, în repetate rânduri, așa încât să poți să înțelegi mai bine adevărul și să intri în adevărul-realitate. Scopul părtășiei despre acest subiect este de a vă permite să-L înțelegeți mai bine pe Dumnezeul întrupat. Pe lângă înțelegerea din exterior a trăirii normale și practice a lui Dumnezeu întrupat, puteți dobândi o înțelegere mai profundă și asupra esenței, firii, gândurilor și punctelor de vedere ale Dumnezeului întrupat. Tocmai am avut părtășie despre subiectul de a nu se lupta. Când sunt în joc statutul și mândria, principiul pe care îl urmează Dumnezeul întrupat este acela de a nu Se certa cu oamenii și de a nu Se lupta cu ei pentru statut, mândrie sau reputație. Înclinația de a se lupta cu alții pentru aceste lucruri este întocmai o manifestare evidentă a omenirii corupte care dezvăluie firi corupte. Prin urmare, faptul că nu Se luptă este și un aspect prin care esența umanității Dumnezeului întrupat diferă de cea a omenirii, fiind și un aspect al subiectului ce ar trebui înțeles de oameni.
Acum că am terminat părtășia despre aspectul de a nu se lupta, haideți să avem părtășie despre aspectul de a nu se certa. A nu se certa este întrucâtva similar cu a nu se lupta, dar există și unele diferențe. Pe lângă acele manifestări de a nu Se lupta, Dumnezeul întrupat are și o trăire practică și unele dezvăluiri practice în cea ce privește aspectul de a nu Se certa. Prin această trăire și aceste dezvăluiri, oamenii pot înțelege mai bine și un aspect al umanității-esență pe care o are Dumnezeul întrupat. Ce implică în general acest aspect de a nu Se certa? Implică tot interacțiunea și relațiile cu oamenii. Principiul Dumnezeului întrupat pentru interacțiunea și relațiile cu oamenii este de a-i trata corect, de a face lucrurile conform principiilor și de a nu recurge, în inima Lui ori în secret, la jocuri psihologice sau la șiretlicuri în relația cu oamenii. Când interacționează cu oamenii și discută despre anumite subiecte, El nu va cugeta absolut niciodată în inima Lui: „Ce vrei să spui prin asta? Te referi intenționat la Mine? Există un sens ascuns în cuvintele tale? Se întâmplă altceva în secret? Trebuie să Mă gândesc cum să-ți vorbesc, cum să-ți arăt de ce sunt în stare sau cum să Mă cert cu tine.” Când interacționez și discut cu voi, nu am astfel de gânduri. Chiar dacă interlocutorul Meu vrea în mod intenționat să se certe, eu nu Mă voi certa absolut niciodată cu el. Chiar dacă interlocutorul Meu este un non-credincios care vrea să afle situația reală sau să găsească ceva ce poate folosi împotriva Mea, Eu fac lucrurile tot conform principiilor. Nu Mă cert cu el; fac ce ar trebui să fac și spun ce ar trebui să spun. Acționez și vorbesc în conformitate cu principiile Mele și cu limitele Mele privind conduita Mea personală. Pe scurt, nu Mă cert cu nimeni, indiferent despre cine este vorba. De exemplu, întreb pe cineva: „Cum sunt rezultatele predicării evangheliei luna aceasta?” Persoana respectivă se gândește în sinea ei: „De ce întreabă brusc despre situația predicării evangheliei de luna aceasta? Ce înseamnă oare? A raportat cineva vreo problemă în legătură cu mine, fără știrea mea? Încearcă El să afle adevărul despre situația mea și să mă demită?” De ce ar gândi așa? Am vreun motiv ascuns când întreb acest lucru? Există vreun înțeles ascuns? (Nu.) Vrea să se certe, așadar simte că există un înțeles ascuns în cuvintele Mele; sau, pentru că a făcut unele lucruri rele pe ascuns și are conștiința încărcată, acea persoană este convinsă că am un motiv ascuns când vorbesc. De fapt, când întreb cum merge predicarea evangheliei în această lună, întrebarea înseamnă exact ceea ce exprimă la prima vedere; nu există un alt înțeles. Nu am nicio intenție de a Mă certa, nici nu încerc să te fac să te dai de gol sau să recunoști că rezultatele de luna aceasta nu sunt bune, ori să mărturisești cum a decurs recent predicarea evangheliei, astfel încât să Mă folosesc de acest lucru drept pretext pentru a te emonda și demite. Dimpotrivă, încerc într-un mod practic să aflu cum stau lucrurile cu lucrarea bisericii și să te ajut să rezolvi problemele care există în realizarea datoriei tale. Dar dacă vrei mereu să cauți înțelesuri ascunse în cuvintele Mele și vrei mereu să te cerți cu Mine, atunci nu te voi întreba. Pot să-i întreb pe alții. Mă voi adresa oricui Îmi poate spune care este situația concretă, oricui poate purta o conversație normală, poate vorbi ca o ființă umană normală și poate spune adevărul. Tu faci o problemă din orice și ești o bătaie prea mare de cap. Ești prea suspicios, iar mintea ta este prea complicată, așa că nu voi sta de vorbă cu tine. Acesta este principiul Meu pentru interacțiunea și discuțiile cu oamenii. Ați spune că este simplu? (Da, este simplu.) De exemplu, cineva s-a lăudat în fața Mea că a fost pe un vas de croazieră de lux. Am spus: „Chiar nu am fost niciodată pe un vas de croazieră de lux. Sunteți oameni bogați; ați văzut lumea.” Acestea nu sunt cuvinte rostite din furie, nici din impetuozitate. Nu am fost pe un astfel de vas, așa că spun adevărul gol-goluț; nu Mă prefac. Când întâlnesc o astfel de persoană, Mă retrag și nu Mă cert în niciun caz cu ea. Unii chinezi Îmi vorbesc mereu în engleză, folosind niște cuvinte pe care nu le-am mai auzit până atunci. Observând că nu le-am mai auzit, se dau și mai mult în spectacol: „Voi spune intenționat lucruri pe care nu le cunoști. Mă voi asigura că nu poți să mă înțelegi, Îți voi stârni invidia și gelozia și Te voi enerva!” Nu este aceasta o ceartă? (Ba da.) Spun: „Nu am mai auzit cuvintele pe care le-ai folosit. Engleza ta este destul de bună.” Unii oameni adoră să se dea în spectacol și să-i privească de sus pe alții, comportându-se mereu cu superioritate, crezându-se speciali și simțind că sunt capabili și mai presus decât alții. Când întâlnesc astfel de oameni, pot să-i tratez corect și pe ei. Dacă îți place să te dai în spectacol, atunci te voi lăsa să faci asta cât de mult poți. Nu te voi întrerupe, cu atât mai puțin să Mă cert cu tine.
Poți vedea peste tot oameni cărora le place să se certe; oriunde există grupuri de oameni, vor exista și unii cărora le place să se certe. Ei se luptă și se ceartă adesea cu ceilalți și se vor certa din cauza unui singur cuvânt, a unui singur obiect sau a unei singure chestiuni. Am văzut prea mulți oameni de acest fel. Cu toate acestea, Eu nu Mă cert cu oamenii. De ce nu? Pentru că, pur și simplu, nu Mi-a venit niciodată în mod natural să Mă cert. În biserică, există și mulți oameni care recurg mereu la jocuri psihologice când interacționează și vorbesc cu Mine. Aceștia speculează mereu: „Ce vrei să spui? Ai aflat fără știrea mea de vreun comportament rău de-al meu? Ai de gând să mă demiți?” „De ce spui asta? Insinuezi ceva? Există vreun înțeles ascuns în ceea ce spui? Încerci să mă determini să fac ceva?” De exemplu, cineva purta un tricou, iar Eu am spus: „Tricoul tău are o culoare foarte drăguță. Este răcoros? E din bumbac?” Nu este aceasta o întrebare absolut normală și obișnuită? (Ba da.) Persoana respectivă s-a gândit atunci în sinea ei: „Oare întrebi asta pentru că vrei și Tu unul? Nu așa cer de obicei oficialii lucruri de la oamenii de rând? Nu cer pe față, ci vorbesc pe ocolite, lăsându-i pe oameni să priceapă aluzia și să le aducă de bunăvoie obiectele la ușă. Astfel, dacă se ajunge mai târziu la discuții, pot spune că nu au cerut acel lucru și că nu a fost o extorcare. Oare asta insinua Dumnezeu? Dacă Se referea la asta, atunci trebuie să cumpăr rapid câteva tricouri și să I le trimit.” După ce s-a gândit așa, a cumpărat câteva tricouri și Mi le-a trimis. A crezut că voiam un tricou, deoarece am spus că este drăguț. De fapt, chiar nu voiam unul; doar stăteam de vorbă. Dacă Mi-aș dori într-adevăr unul, aș spune-o pur și simplu direct; categoric nu i-aș pune vreodată pe oameni să citească printre rânduri. Așadar, nu am putut să accept tricourile și am cerut repede să fie înapoiate. Nu duc lipsă de haine de purtat. Am propriile preferințe în materie de haine și nimeni altcineva nu le poate desluși. E clar? (Da.) Când vorbesc cu oamenii, chiar și în conversații obișnuite, Mă exprim foarte concret și serios. Adesea, unii oameni care au o minte complicată Îmi interpretează spusele într-un mod denaturat și speculează dacă există vreun înțeles ascuns în cuvintele Mele, devenind certăreți. Dați-Mi voie să vă lămuresc asupra unui lucru: nu am absolut nicio intenție să Mă cert cu nimeni. Ceea ce transmit când vorbesc este întocmai sensul literal al cuvintelor Mele; nu există absolut niciun înțeles ascuns în spusele Mele. Așadar, când stai de vorbă cu Mine, ceea ce Mă auzi spunând este exact ceea ce înseamnă. Nu interpreta excesiv, nu despica firul în patru, nu recurge la jocuri psihologice și, cu atât mai mult, nu folosi șiretlicuri pentru a Mă testa sau a specula despre Mine. Cuvintele pe care le rostesc sunt cele mai simple și mai clare; oricine are puțină gândire normală poate înțelege ce spun. Dacă nu te cerți, ne va fi ușor să ne înțelegem și să ne ocupăm de lucruri. Când te instruiesc să faci ceva, nu complic lucrurile; trebuie doar să faci exact cum spun. Dacă te cerți, lucrurile vor fi în schimb întârziate, iar Eu voi simți aversiune față de tine. Voi spune: „Îți place să te cerți, ai o minte excesiv de complicată și nu ești direct. Nu-Mi place să interacționez sau să discut cu oameni ca tine. Prefer să Mă joc cu câinele Meu de companie decât să stau de vorbă sau să interacționez cu tine. Te cerți toată ziua ba cu o persoană, ba cu alta; Mie nu-Mi place să fac asta. Din fire, spun lucrurilor pe nume atunci când vorbesc și acționez; nu Mă cert cu oamenii.” Nu trebuie în niciun caz să te cerți. Dacă te cerți mereu, îți vei pierde integritatea și nu vei avea nicio valoare în inima Mea. Când ești întrebat ceva, spune pur și simplu adevărul. Spune orice îți trece prin minte în acel moment și cât îți amintești. Nu te întreba mereu de ce vreau să aflu ceva, care ar fi dezavantajele dacă ai spune adevărul despre acel lucru sau dacă asta ți-ar afecta statutul sau felul în care te privește Cel de mai sus. Dacă te gândești mereu la aceste lucruri, vei avea probleme. Îți spun: vorbește cu onestitate, nu recurge la jocuri psihologice și nu folosi șiretlicuri. Chiar dacă ai făcut ceva greșit, ar trebui să spui adevărul și să nu-l ascunzi. Chiar dacă nu ești potrivit pentru îndatoririle tale, casa lui Dumnezeu te va demite doar în conformitate cu principiile și nu va nutri ură față de tine. Însă, dacă ascunzi mereu situația reală și recurgi mereu la jocuri psihologice atunci când vorbești cu Mine, atunci, chiar dacă nu ești demis, voi simți repulsie față de tine în sinea Mea. Ori de câte ori Mă voi gândi la tine, voi simți dezgust și nu-Mi va face nicio plăcere să te folosesc. Așadar, ce cale alegeți? (Vom vorbi sincer.) Așa este. Nu recurge niciodată la jocuri psihologice. Indiferent de situație, a rosti cuvinte oneste, a face lucruri oneste și a spune adevărul ar trebui să fie limita pentru conduita ta personală, precum și principiul fundamental pe care ar trebui să-l respecți în conduita ta personală. Nu recurge mereu la jocuri psihologice. Mai ales când vorbești sau te ocupi de lucruri cu Mine, nu trebuie în niciun caz să recurgi la jocuri psihologice. Nu evita subiectul, nu-i ține pe oameni în suspans când vorbești și nu recurge la jocuri psihologice când te ocupi de lucruri. Dacă încerci să fii isteț, gândindu-te: „Mă voi ocupa de această chestiune în fața Ta ca să vezi cât de ocupat sunt și cât de riguros și bine rânduită este lucrarea mea, dar pe la spatele Tău nu voi face nimic” – dacă gândești așa, vei avea probleme. Mă ocup de tine conform regulilor și gestionez lucrurile pe baza principiilor. Nu Mă voi certa cu tine; nu Mă voi certa cu tine folosindu-Mă de metodele tale sau de șiretlicurile pe care le folosești ca să te cerți. Biserica are decrete administrative, iar casa lui Dumnezeu are principii pentru tratarea oamenilor. Mai devreme sau mai târziu, vei da socoteală și vei plăti prețul pentru aceste comportamente neadecvate și chiar pentru faptele tale rele. Este clar? (Da.)
Uneori mergem să vizităm unele biserici chinezești din SUA. Imediat ce sosim și îi vedem pe frați și surori, unii oameni îi avertizează pe ceilalți, strigând: „Dumnezeu este aici! Fratele este aici!” Ceilalți leneveau, dar la auzul acestora, atmosfera se schimbă brusc. Unii pornesc mașinile de tuns iarba, alții fac curățenie și se apucă de treabă. Eu spun: „De ce te-ai apucat de curățenie când M-ai văzut venind? Faci asta doar ca să te dai în spectacol înaintea Mea? Acționezi cu rațiune făcând asta?” Oamenii pot recurge la jocuri psihologice cu alții pentru a încerca să-i înșele și fac același lucru cu Dumnezeu; aceasta este natura umană. Ce aspect al naturii umane scoate la iveală acest lucru? Nu au astfel de oameni un caracter josnic? (Ba da.) Oamenii sunt prea înșelători și extrem de mârșavi. S-au obișnuit să se certe cu alții și vor să se certe chiar și cu Dumnezeu. Ești mereu precaut față de Mine și ești mereu potrivnic în inima ta; ce fel de persoană Mă crezi? De fapt, nu am nicio dorință să văd ce faci când nu sunt prin preajmă. Eu doar am părtășie despre adevăr pentru a te conduce pe calea cea dreaptă în viață și pentru a te determina să acționezi conform principiilor în toate lucrurile. Dacă poți să mergi în mod conștient pe calea cea dreaptă, atunci ești om. Dacă nu mergi pe calea cea dreaptă, ci recurgi la șiretlicuri meschine pe la spatele Meu și te cerți cu Mine, atunci nu ești om; ești un diavol, un animal. În acest caz, oricât de multe aș spune, este inutil; Dumnezeu nu mântuiește oameni ca tine. Tu vrei să te cerți, dar Eu chiar nu Mă voi certa cu tine; voi sta departe de tine. Nu doar că voi încerca să nu merg acolo unde locuiești și lucrezi, dar și tu ar trebui să încerci să nu intri în locurile unde locuiesc și lucrez Eu personal. De ce? Pentru că nu-Mi place să Mă cert cu tine. Ție îți place atât de mult să te cerți; dacă te-ai afla mereu în preajma Mea, nu M-aș simți epuizat? Unii oameni spun: „Dacă nu Te cerți, de ce Te simți epuizat?” Dacă te cerți mereu cu Mine, va trebui să am constant părtășie despre adevăr cu tine. Chiar și pentru o chestiune minoră, va trebui să am îndelung părtășie cu tine. Nu crezi că M-aș simți epuizat? Dacă nu aș lămuri lucrurile cu tine și nu te-aș face să înțelegi, ai avea mereu resentimente în inimă, ai fi mereu negativ, ai avea înțelegeri greșite și te-ai plânge, iar mintea ți-ar fi plină de lucruri negative. Natura-esență a omului este a Satanei, iar firea Satanei a devenit viața lui. Omenirea coruptă are tendința să se certe, iar omului îi este foarte greu să se abțină de la certuri. Așadar, când nu veți mai recurge la jocuri psihologice în interacțiunile și discuțiile cu Mine, când veți putea să tratați cu seriozitate tot ce spun și să înțelegeți în mod pur și când vom putea să fim deschiși și onești unii cu alții și să vorbim despre orice, atunci se va crea o legătură între noi. Chiar și fără să vorbim, vom fi compatibili spiritual, nu vor exista bariere sau înțelegeri greșite între noi și vom putea să comunicăm pe deplin în inimile noastre. Atunci vom putea să trăim împreună și să ne înțelegem bine. În momentul de față, Eu, personal, nu Mă cert cu voi, dar voi nu vă puteți opri din ceartă. Prin urmare, chiar dacă nu vă ridicați în mod deschis pentru a vă opune, a respinge, a judeca și a condamna cuvintele Mele, tot veți fi potrivnici în inimile voastre și tot vă veți certa pe ascuns cu Mine. Asta dovedește că omul nu poate ajunge la o supunere adevărată fără să-și rezolve firile corupte. În majoritatea chestiunilor, nu doar că nu puteți ajunge la unitate cu Mine, dar nici măcar nu aveți cea mai elementară legătură cu Mine sau înțelegere față de Mine; nu puteți realiza acest lucru deloc. Astfel, ar fi foarte dificil să trăim împreună într-un mod care să ne aducă tuturor fericire și bucurie. Dacă aș fi cu voi, aș vrea mereu să vă conduc pe calea cea dreaptă, astfel încât să puteți avea o înțelegere pură și să faceți alegeri corecte în toate chestiunile, să puteți merge pe calea cea dreaptă, fie în viață, în conduita voastră, fie pe calea credinței în Dumnezeu și, indiferent dacă vorbesc sau nu, să aveți în inimile voastre o încredere elementară în Mine, precum și ascultare și supunere față de Mine. Însă, în momentul de față, oamenii nu reușesc să aibă nici măcar acest nivel elementar de încredere, de ascultare și de supunere; mințile oamenilor sunt prea complicate. Dacă sunt întrucâtva amabil cu tine, vei crede că nimeni nu se poate compara cu tine și că ești mult deasupra tuturor celorlalți, și vei deveni autoritar din cauza asocierii tale cu Mine și te vei folosi de numele Meu pentru a face pe grozavul. Dacă te tratez în mod normal sau cu o oarecare răceală, vei simți că nu am nicio iubire. Dacă sunt oarecum strict cu tine sau dacă te emondez și îți fac mereu morală, te vei simți nedreptățit și tratat injust, gândind că nu am nicio iubire sau toleranță față de tine. Indiferent ce fac, veți avea propriile voastre opinii în privința asta, deoarece problemele voastre sunt prea grave, iar mințile voastre sunt prea complicate. Prin urmare, chiar dacă ar fi să locuiesc împreună cu voi, s-ar ivi în permanență probleme când comunicăm și interacționăm. În cele din urmă, aceste probleme ar duce constant la conflict, iar odată ce conflictul s-ar intensifica, ar fi greu de spus dacă ați mai putea continua să mergeți pe această cale a credinței în Dumnezeu. Credeați că aveți o credință puternică? Statura voastră este prea mică! Chiar și acum, când M-am întrupat ca persoană foarte obișnuită și am vorbit cu voi și am lucrat asupra voastră atât de mult timp, interacțiunea cu voi prezintă mari dificultăți. Care este rădăcina acestor dificultăți? (Suntem prea înșelători și predispuși să ne certăm.) Mintea oamenilor nu este pură, iar oamenii nu sunt onești; sunt plini de firi corupte. Când descopăr că dezvălui firi corupte sau ai anumite defecte în umanitatea ta, dacă nu-ți atrag atenția asupra lor, ar părea o iresponsabilitate din partea Mea. Dacă ți-aș atrage atenția asupra unor astfel de lucruri și le-ai putea accepta, ar fi, desigur, mai bine. Dar dacă nu accepți acest lucru, ar trebui să-ți fac pe plac sau să te emondez și să te disciplinez cu strictețe? Dacă ți-aș face pe plac, nu aș fi împăcat cu propria conștiință. Dacă te-aș emonda, nu ai putea accepta acest lucru și te-ai simți nedreptățit. Dacă aș avea mereu părtășie despre adevăr cu tine, iar tu tot nu l-ai accepta în inima ta, atunci, spune-Mi, ar merita să fac asta? Nu M-aș simți epuizat? (Ba da.) Dacă v-aș predica fiecăruia dintre voi în fiecare zi, nu aș deveni un robot? Nu aș deveni o unealtă? Nu aceasta este lucrarea pe care sunt menit să o fac. Vorbesc întregii omeniri; aceasta este lucrarea Mea de slujire. Cuvintele Mele nu vizează un individ anume. Vorbesc întregii omeniri, iar tu ești un membru al omenirii, așa că aceste cuvinte ți se aplică și ție. Mănâncă-le și bea-le încet, compară-te cu ele încet și experimentează și schimbă-te încet. Dar cât timp va dura această schimbare înceată? Între 3 și 5 ani sau între 10 și 20 de ani? Și în ce măsură te vei schimba? Depinde de hotărârea ta personală și de capacitatea ta de înțelegere. În această perioadă, când interacționăm între noi, mințiți și înșelați, vă luptați și vă certați, și recurgeți la șiretlicuri. Așadar, nu ne este deloc ușor să ajungem la armonie, la o legătură și la unitate, ori să simțim fericire și bucurie în interacțiunile noastre. În orice caz, fie că este vorba despre oamenii cu care am contact direct sau de la distanță, până acum nu am simțit sinceritate, nicio o schimbare din partea nimănui, nici nu am simțit fericire sau alinare din partea cuiva. Mai mult, după ce am trăit atât de mult, care este cea mai profundă conștientizare a Mea acum? Se poate spune cu precizie că lucrul pe care sunt cel mai puțin dispus să-l fac este să intru în contact strâns cu oamenii și să interacționez îndeaproape cu ei. Eu nu înșel, nu Mă lupt și nu Mă cert cu nimeni, însă oamenii vor mereu să se lupte, să se certe și să înșele. Ce ar trebui să fac? Să Mă adaptez la înșelăciunea, luptele și certurile oamenilor sau să schimb înșelăciunea, luptele și certurile lor? Nu Mă pot adapta la oameni. Am într-adevăr o oarecare capacitate și unele căi de a-i schimba pe oameni, dar acest proces de schimbare este prea lung și prea dificil. În cele din urmă, Mă mulțumesc cu cea mai bună variantă de pe locul doi: când intru în contact cu oamenii, fac tot posibilul să-i ajut pe cei care pot fi ajutați. Cât despre cei care nu acceptă ajutorul orice ar fi, încerc să evit contactul și interacțiunea cu ei și să-Mi petrec timpul așteptând!
A accepta adevărul și a te supune acestuia pentru a te elibera de firile corupte și a atinge purificarea este un întreg proces; nu este un lucru ușor. De-a lungul anilor de interacțiune cu oamenii, indiferent în ce grup de oameni Mă aflu și indiferent ce diferențe există în ceea ce privește vârsta, înfățișarea, culoarea pielii, personalitatea și mediul lor de viață, simt mereu că natura-esență pe care o au aceștia este atât de familiară, de parcă aș mai fi văzut totul înainte. Simt că firea-esență a tuturor tipurilor de oameni este la fel și, după ce interacționez cu ei, toți se dovedesc a fi exact cum Mă așteptam. În aceste circumstanțe, ce stare de spirit am? Este o stare bună? (Nu.) Nimeni nu știe de ce am o stare de spirit proastă. Sunt oamenii conștienți de acest lucru când interacționează cu Mine? (Nu.) Trăind în corupție, omenirea se bazează pe mijloace de supraviețuire precum înșelăciunea, luptele și certurile pentru a trăi. În felul acesta, este complet în elementul ei, trăind fără griji și în tihnă. Trăiește în păcat, bucurându-se de plăcerile păcatului fără nicio grijă, și nu simte că este ceva dureros. Tocmai pentru că toți oamenii au o natură păcătoasă, păcatul fiind viața lor, iar esența vieții lor fiind păcatul, ei nu simt că este dureros să trăiască în păcat. Este asemenea unui porc; porcul este o creatură murdară, o creatură mizerabilă. Mănâncă și doarme în gropi cu noroi și în grămezi de gunoi, fără să se simtă murdar sau mizerabil. Există și viermii; ei trăiesc în grămezi de bălegar și în șanțuri împuțite, fără să simtă vreodată câtuși de puțin mizeria – ba chiar se simt destul de în largul lor și confortabil. Oamenii trăiesc în cadrul firilor lor corupte, printre lupte și certuri, și nici ei nu consideră că este dureros sau dificil. Unii oameni chiar simt că viața lor ar fi prea plictisitoare și neinteresantă dacă ar trece o singură zi fără să se lupte, să se certe sau să recurgă la șiretlicuri, așa că trebuie să găsească un motiv de ceartă sau pe cineva căruia să-i joace feste. În opinia lor, trăind în trup și purtând piele de om, oamenii trebuie să se lupte și să se certe; în caz contrar, existența lor își pierde valoarea. Pentru Mine, sentimentul este complet diferit. Eu simt că luptele și certurile cu oamenii sunt extrem de epuizante și, de asemenea, supărătoare; sunt principalul lucru important de care Îmi doresc cel mai mult să scap în această viață. Nu știu cum să Mă lupt sau să Mă cert și nici nu sunt dispus să Mă lupt sau să Mă cert. Când Mă confrunt într-adevăr cu situații care implică lupte și certuri, vreau doar să Mă retrag, să le ocolesc și să le evit, așa că aceste lucruri mi se par deosebit de supărătoare. După mulți ani de supărare, aceste emoții s-au acumulat și și-au atins limita și, în cele din urmă, am ajuns să simt că interacțiunea cu ființele umane este cel mai dureros lucru din lume. De fiecare dată când întâlnesc pe cineva care se luptă și se ceartă cu Mine, am senzația că sunt trecut printr-o mașină de tocat carne, că se joacă cu Mine; aceasta este senzația. După ce simt aceste lucruri, Mă întreb: „Cum este scos la iveală acest aspect al firii lor corupte? Care este esența acestui tip de persoană? Dacă se ivește ocazia, voi avea părtășie cu ea despre acest lucru. Dacă poate accepta adevărul, ar fi cel mai bine, iar o astfel de persoană merită cu adevărat să fie ajutată. Dacă nu acceptă adevărul, atunci doar voi lăsa lucrurile să-și urmeze cursul firesc și voi lăsa acea persoană în voia sorții.” Cei care nu acceptă adevărul sunt oameni fără umanitate și, de asemenea, sunt oameni fără binecuvântări; sunt cei mai nesăbuiți oameni și cei mai lipsiți de valoare. După ce am interacționat cu mulți oameni, Mi-am format acest gând și punct de vedere despre ei și despre chestiunile lumești: interacțiunea cu oamenii a devenit un lucru epuizant. Nu este vorba despre o epuizare fizică, ci despre una spirituală. În cadrul acestei epuizări, există și o senzație de amorțeală, de reprimare și de durere. Dacă nu interacționez cu oamenii, Mă confrunt mai rar cu situații în care aceștia se luptă și se ceartă cu Mine, iar spiritul Meu se simte destul de eliberat și relaxat.
În ultimii ani, interacționând cu unii frați și cu unele surori, i-am auzit adesea pe unii oameni spunând: „M-am exprimat greșit adineaori; dă-mi voie să mă corectez” sau „Situația prezintă o ușoară discrepanță, despre care am aflat mai devreme; dă-mi voie să o rectific.” De asemenea, unii au o atitudine mai adecvată în gestionarea lucrurilor decât înainte și sunt puțin mai serioși și mai responsabili. Mai mult, pot să îndure greutăți și să plătească un preț, iar plângerile lor sunt mai puține. Cei mai mulți oameni pot să discute despre lucruri între ei și să coopereze armonios când își realizează îndatoririle împreună. Comparativ cu acum câțiva ani, sunt mult mai bine și s-au schimbat puțin. De fiecare dată când observ că se întâmplă asta, Mă simt destul de bine. Simt că toți acești ani în care am discutat la nesfârșit despre aceste lucruri nu au fost în zadar – în cele din urmă, o parte dintre oameni au luat în serios aceste cuvinte. După ce ei aud aceste cuvinte, pot să înțeleagă adevărul și știu să practice potrivit cuvintelor lui Dumnezeu. Indiferent cât de mult reușesc să pună în practică, cel puțin au pătrundere în viață și s-au schimbat întrucâtva. Pe scurt, atitudinile și punctele lor de vedere față de adevăr au devenit relativ adecvate și corecte. Deși unii oameni s-au schimbat puțin, ei nu s-au schimbat suficient. Uneori, când întâmpină diferite situații, încă există cazuri în care oamenii se luptă și se ceartă; problema nu a fost rezolvată de la rădăcină. V-ați schimbat doar puțin și nu ați ajuns încă în punctul de a fi capabili să vă supuneți pe deplin. Încă trebuie să continuați să urmăriți adevărul și să continuați să experimentați emondarea, încercările și rafinarea. Schimbarea nu este una exterioară – așadar, ce anume se schimbă? Am vorbit atâția ani și ați ajuns să recunoașteți că aveți destul de multe firi corupte și că, de fapt, aveți și destul de multe defecte în umanitatea voastră. Ar trebui să vă fie clar cum să vă eliberați de firile voastre corupte și să vă realizați îndatoririle în mod corespunzător, și cum să practicați adevărul pentru a vă realiza îndatoririle conform standardului, nu-i așa? Cel puțin, ar trebui să vă fie clar tuturor cum să fiți oameni onești și, de asemenea, să știți cum să practicați acest lucru. Dacă, în privința problemelor pe care le înțelegeți și care vă stau în putere, puteți să depuneți efortul de a căuta adevărul pentru a le rezolva una câte una, să îndurați puțină suferință pentru a vă depăși diversele dificultăți și să fiți în stare să practicați adevărul, atunci aș putea ajunge să consider că aveți, în esență, o mică asemănare umană. Chiar dacă mai dai dovadă ocazional de o ușoară tendință de a te certa atunci când interacționez cu tine, dacă simt că nu este evidentă, opinia Mea despre tine va fi foarte diferită față de cum era înainte și ne va fi mult mai ușor să ne înțelegem. Trebuie să aveți părtășie și să faceți planuri în această privință, despre cum să urmăriți pentru a realiza schimbarea. Nu vă puteți mulțumi doar cu realizarea datoriei voastre depunând puțin efort, muncind puțin, făcând lucrurile mecanic, nefăcând lucruri greșite, neprovocând perturbări și tulburări sau, pur și simplu, nefiind demiși ori îndepărtați. Mai degrabă, trebuie să depuneți efort în ceea ce privește adevărul, practicarea adevărului și acceptarea lui și supunerea față de adevăr. În această privință, trebuie să le laud pe majoritatea surorilor; majoritatea surorilor se descurcă bine, în timp ce majoritatea fraților se descurcă slab. Din videoclipurile cu mărturii bazate pe experiențe, văd că majoritatea celor care joacă roluri importante și slujesc drept supraveghetori în diversele elemente ale lucrării bisericești sunt surori; există foarte puțini frați. Majoritatea fraților nu tratează cu seriozitate diversele elemente ale lucrării profesionale și nu tratează cu seriozitate nici adevărurile-principii și intrarea în viață sau diversele adevăruri referitoare la supunerea față de Dumnezeu și atingerea mântuirii. Chiar mai mult, numeroși frați pur și simplu nu au deloc viață spirituală; nu citesc cuvintele lui Dumnezeu, nu ascultă predici și părtășii, nu vizionează filmele și videoclipurile casei lui Dumnezeu și, când întâmpină anumite probleme, nu caută adevărul și nu au părtășie cu frații și surorile. Surorile se descurcă mai bine decât frații în această privință. În special, unele surori care slujesc în prezent ca supraveghetori pentru lucrări importante din casa lui Dumnezeu sunt mai ascultătoare și mai supuse decât înainte. Ele pot îndura greutăți, sunt dispuse să plătească un preț, fac lucrurile cu meticulozitate și sunt foarte serioase, riguroase și conștiincioase. Când sunt emondate, nu-și abandonează îndatoririle și nu se plâng; sunt în continuare capabile să se roage și să se supună și pot căuta adevărul pentru a-și cunoaște și a-și rezolva firile corupte. Fraților, puteți observa cum procedează surorile din jurul vostru. Ele sunt mai meticuloase decât voi și mai serioase, responsabile și conștiincioase în acțiunile lor decât voi; mai mult, sunt ascultătoare și supuse și se concentrează asupra căutării adevărurilor-principii atunci când fac lucruri. Desigur, există și o parte dintre frați care sunt relativ ascultători și care pot fi meticuloși și conștiincioși în ceea ce fac, însă majoritatea fraților sunt mereu puțin neglijenți. Non-credincioșii numesc acest lucru a fi „din topor” și fără inhibiții. Casa lui Dumnezeu nu agreează lucrurile „din topor”; casa lui Dumnezeu pune accent pe părtășia despre adevăr, pe gestionarea chestiunilor conform principiilor și pe realizarea lucrurilor cu conștiinciozitate și rigoare. Lipsa de atenție și neglijența sunt absolut inacceptabile. Majoritatea fraților sunt nepăsători în gestionarea lucrurilor și nu sunt niciodată conștiincioși, gândindu-se mereu: „«Aproximativ» sau «pe aproape» e de ajuns; este destul de bine.” Când văd că unele surori depun eforturi în ceea ce privește adevărul și îl abordează cu conștiinciozitate și fiind serioase și riguroase cu îndatoririle lor, chiar le privesc cu dispreț, spunând: „Noi suntem bărbați adevărați. Acele lucruri trebuie făcute în cele mai mici și banale detalii? Toată această părtășie despre adevăr, toate aceste rugăciuni și căutări – atât timp cât ne îndreptăm, în linii mari, în direcția corectă, este în regulă. La ce bun să fim atât de migăloși? Ne-am mai putea numi bărbați dacă am fi atât de pretențioși în toate? Ar râde lumea de noi!” Această atitudine a ta este greșită. Cine ar râde de tine fiindcă faci lucrurile în mod serios? Lasă-i să râdă, dacă vor. Un bărbat adevărat trebuie să facă lucrurile în mod serios; nu este nicio rușine în asta. A face lucrurile în mod serios este atitudinea față de adevăr, față de responsabilități și față de îndatoriri pe care toți oamenii – ființe create – ar trebui să o aibă, indiferent de gen. Când vine vorba de o muncă fizică extenuantă sau de manevrarea lucrurilor precum utilajele, există o distincție între bărbați și femei, dar în urmărirea adevărului nu există o astfel de distincție. Adevărul nu se adresează exclusiv fie bărbaților, fie femeilor, ci întregii omeniri, care îi include atât pe bărbați, cât și pe femei. Dintre toate adevărurile despre care am avut părtășie, doar în chestiunile referitoare la căsătorie există o distincție între bărbați și femei, cerând ca bărbații să îndeplinească responsabilități de bărbați, iar femeile să îndeplinească responsabilități de femei. Nu există distincții între bărbați și femei în alte aspecte ale adevărului; toate sunt lucruri pe care oamenii ar trebui să le practice. Mai ales în chestiunile care implică adevărurile-principii, nu trebuie să greșiți, iar direcția și scopul vostru nu trebuie nici ele să fie greșite. În urmărirea adevărului, când sunt implicate firile tale corupte, stările pe care le dezvălui și gândurile și ideile tale, trebuie să le examinezi și să le discerni în detaliu. Dacă nu le examinezi, nu vei găsi niciodată rădăcina problemei. Dacă nu o poți găsi, nu o poți rezolva și vei trăi mereu în firile tale corupte, fiind tulburat și manipulat de ele – vei fi incapabil să te schimbi și să te eliberezi de firile tale corupte.
Astăzi am avut părtășie despre mai multe aspecte legate de subiectul de „a nu-L pune pe Dumnezeul întrupat pe același plan cu omenirea coruptă”. Scopul a fost în principal să vă spun despre principiile pe baza cărora Mă port și interacționez cu oamenii, precum și despre firea și esența Mea lăuntrică atunci când interacționez cu ei. Nu puteți vedea, înțelege sau pătrunde aceste lucruri din exterior, așa că Mi-am împărtășit cu voi sentimentele și principiile de a face lucrurile. Nu aduc mărturie pentru Mine Însumi; doar împărtășesc aceste lucruri cu voi, așa încât să puteți cunoaște și înțelege principiile pe baza cărora Mă port și fac lucrurile, precum și viața, firea și esența pe care le trăiesc. Acestea nu sunt secrete, și nici taine. Odată ce le veți înțelege și vă vor fi clare, veți fi capabili să-L cunoașteți pe Dumnezeu și să cunoașteți mai precis trupul întrupat al lui Dumnezeu. Altfel, afirmația „trupul întrupat al lui Dumnezeu Îl poate reprezenta pe Dumnezeul din ceruri și El are identitatea și esența lui Dumnezeu” ar putea rămâne pentru totdeauna o expresie goală pentru voi, ar putea rămâne pentru totdeauna în noțiunile și închipuirile voastre sau ar putea rămâne pentru totdeauna o taină pentru voi. De fapt, aceasta este o problemă ce poate fi rezolvată; nu este o teorie, nici o zicală stereotipică. Deși forma în care există viața Dumnezeului întrupat diferă într-o oarecare măsură de forma în care există Dumnezeul din ceruri – fiind Duhul lui Dumnezeu care există în trup – nu este nicio diferență în ceea ce privește viața Lor sau în ceea ce privește viața-esență pe care o au. Așadar, de unde provin aceste lucruri despre care am discutat – faptul că trupul întrupat al lui Dumnezeu nu înșală, nu Se luptă și nu Se ceartă cu oamenii? Provin din însăși viața lui Dumnezeu; mai exact, provin din exprimarea propriei firi a lui Dumnezeu. Prin urmare, când vă spun: „Nu înșel, nu Mă lupt și nu Mă cert cu nimeni” nu este o formulare birocratică, nici nu este o taină. El este pur și simplu o astfel de persoană, trăiește pur și simplu într-o astfel de viață, iar principiile Sale de conduită, precum și viața, firea și esența pe care le trăiește, toate acestea includ elementele de a nu înșela, a nu Se lupta și a nu Se certa cu oamenii. Este clar? (Da.) Ne vom încheia aici părtășia de astăzi. La revedere!
17 august 2024