Despre ce am avut părtășie la ultima adunare? (La ultima adunare, Dumnezeu a avut părtășie mai ales despre renunțarea la condiționarea din partea familiei, în legătură cu tradiția, superstiția și religia. Dumnezeu a avut părtășie detaliată despre anumite zicale superstițioase precum: „Găluște la plecare, tăiței la întoarcere” și „Dacă ți se zbate ochiul stâng, vei avea noroc, dar dacă ți se zbate dreptul, vei avea parte de un dezastru”, precum și despre efectele pe care le au asupra oamenilor datinile tradiționale legate de Anul Nou Chinezesc și de alte sărbători. În același timp, Dumnezeu a avut părtășie despre modul corect în care trebuie să abordăm aceste zicale și practici tradiționale și superstițioase, acela de a crede că anumite evenimente chiar se vor petrece, crezând, de asemenea, că totul este în mâinile lui Dumnezeu. Indiferent de ce ar putea indica aceste zicale sau ce evenimente ar putea apărea, toți trebuie să adoptăm o atitudine de acceptare și de supunere și să fim capabili să ne supunem orchestrării și rânduielii lui Dumnezeu. Acestea au fost elementele de bază ale părtășiei noastre de la ultima adunare. În ceea ce privește conținutul legat de tradiții, superstiții și religii pe care familiile le condiționează în oameni, am avut părtășie detaliată despre câteva lucruri pe care oamenii le întâlnesc în viețile lor de zi cu zi. Deși conținutul părtășiei noastre a acoperit numai tradițiile, superstițiile și religiile implicate în viața cotidiană a chinezilor, pe care le cunoaștem cu toții, și nu este reprezentativ pentru fiecare națiune și rasă, tradițiile, superstițiile și religiile de care se agață oamenii care trăiesc în diferite regiuni și printre diferite rase sunt, în natură, la fel ca acestea – toți respectă anumite tradiții, obiceiuri de viață și zicale superstițioase, care le-au fost transmise de strămoșii lor. Indiferent dacă aceste lucruri superstițioase sunt un efect psihologic al minților oamenilor sau dacă sunt obiectiv reale, pe scurt, atitudinea voastră față de ele ar trebui să fie de a recunoaște clar gândul sau esența primare din spatele acestor superstiții. În același timp, nu ar trebui să fiți influențați sau perturbați de ele. În schimb, ar trebui să credeți că tot ce ține de oameni este în mâinile lui Dumnezeu, că nu superstițiile manipulează oamenii și că sigur nu superstițiile dictează sorțile oamenilor sau viețile lor de zi cu zi. Indiferent dacă superstițiile sunt reale sau nu, indiferent dacă sunt eficiente sau adevărate, în orice caz, când abordează astfel de chestiuni, oamenii ar trebui să aibă un principiu care este în conformitate cu adevărul. Nu ar trebui să fie fermecați sau controlați de aceste superstiții și, cu siguranță, nu ar trebui să le lase să interfereze cu obiectivele normale ale lucrului pe care-l urmăresc sau cu modul în care practică principiile. Dintre tradiție, superstiție și religie, superstiția creează cea mai mare interferență și exercită cea mai mare influență asupra vieților oamenilor și a gândurilor și punctelor de vedere pe care le au în legătură cu diverse chestiuni. În general, oamenii nu îndrăznesc să renunțe la aceste zicale și definiții superstițioase, iar problemele de viață pe care aceste superstiții le creează nu sunt rezolvate niciodată. Faptul că oamenii nu îndrăznesc să se elibereze de cătușele acestor afirmații superstițioase din viețile lor cotidiene dovedește că încă nu au suficientă credință în Dumnezeu. Încă nu au pătruns cu adevărat sau nu au înțeles corect realitatea suveranității lui Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor și asupra sorții omenirii. Prin urmare, atunci când oamenii întâlnesc o zicală superstițioasă sau anumite sentimente care au legătură cu superstiția, vor fi legați de mâini și de picioare. Mai ales când sunt implicate evenimente importante, legate de viață și de moarte, de norocul lor, sau de viața și moartea celor dragi, oamenii sunt înrobiți și mai mult de aceste așa-zise tabuuri și afirmații superstițioase și, într-o mare măsură, sunt incapabili să se elibereze. Se tem tot timpul că vor încălca tabuul și se va adeveri, că s-ar putea să-i lovească un anumit ghinion și că s-ar putea să li se întâmple ceva rău. Când vine vorba de superstiție, oamenii sunt întotdeauna incapabili să pătrundă esența problemei și sunt cu atât mai puțin capabili să se elibereze de cătușele a tot felul de afirmații. Desigur, sunt de asemenea incapabili să pătrundă influența pe care superstiția o are asupra vieților oamenilor. Din perspectiva comportamentului omenesc și din gândurile și părerile oamenilor despre superstiții, conștiința și perspectivele gândurile lor sunt încă afectate în mare măsură de Satana și controlate de un fel de forță invizibilă, din afara lumii materiale. Prin urmare, în vreme ce oamenii Îl urmează pe Dumnezeu și Îi acceptă cuvintele, ei tot sunt controlați de zicale superstițioase legate de norocul lor, de viață și de moarte și de existența lor. Adică, în adâncul gândurilor lor, tot cred că aceste afirmații superstițioase chiar sunt adevărate. Ce înseamnă faptul că ei cred asta? Înseamnă că oamenii încă sunt controlați de ghearele invizibile din spatele acestor superstiții, în loc să recunoască realmente că sorțile lor sunt conduse și orchestrate de mâna lui Dumnezeu. De asemenea, înseamnă că ei nu sunt fericiți pe deplin sau nu se simt în largul lor să-și pună sorțile în mâinile lui Dumnezeu, ci sunt controlați involuntar de Satana. De exemplu, viețile de zi cu zi, regulile de supraviețuire, noțiunile și așa mai departe ale oamenilor care fac afaceri regulat, ale oamenilor care călătoresc des și ale oamenilor care înainte credeau întrucâtva în activități și zicale superstițioase, cum ar fi cititul pe chip, cele opt trigrame și I Ching, studiile despre yin și yang și altele asemenea, sunt profund influențate, controlate și manipulate de aceste superstiții. Cu alte cuvinte, orice fac trebuie să aibă o bază teoretică derivată din superstiție. De exemplu, când ies în oraș, trebuie să vadă ce scrie în calendar și dacă există vreun tabu. Când fac afaceri, când semnează contracte, când cumpără sau vând case și așa mai departe, trebuie neapărat să consulte calendarul în ziua aceea. Dacă n-o fac, se simt nesiguri și nu știu ce s-ar putea întâmpla. Sunt siguri și liniștiți doar atunci când acționează și iau decizii după ce consultă calendarul. În plus, deoarece se întâmplă câteva lucruri rele ca urmare a faptului că au încălcat câteva tabuuri, înțelegerea și convingerea lor că aceste superstiții sunt reale devin ulterior definitive, iar ei ajung să fie înrobiți de aceste superstiții. Cred cu mai multă tărie că sorțile oamenilor, norocul, viața și moartea lor sunt controlate de zicale superstițioase și că în lumea nevăzută, mistică, există o mână invizibilă mare, care le controlează norocul, viața și moartea. Prin urmare, cred fervent în toate zicalele superstițioase, mai ales în cele strâns legate de viețile și supraviețuirea lor, până la punctul în care, după ce cred în Dumnezeu, deși recunosc verbal și cred că sorțile oamenilor sunt în mâinile lui Dumnezeu, sunt adesea perturbați și controlați involuntar, în adâncul inimii, de diverse afirmații superstițioase. Unii chiar confundă aceste așa-zise tabuuri din viață – ce se ciocnește cu ce, ce este sortit să se întâmple în viața cuiva și alte astfel de afirmații superstițioase – cu adevărurile-principii și le respectă. Aceste atitudini pe care oamenii le au față de superstiții afectează grav atitudinile pe care le au față de adevăr și față de cuvintele lui Dumnezeu, în prezența Lui. De asemenea, afectează grav atitudinile pe care oamenii le au, în calitate de ființe create, față de Creator și, desigur, afectează atitudinea lui Dumnezeu față de acei oameni. Asta pentru că, în timp ce oamenii Îl urmează pe Dumnezeu, tot sunt controlați și perturbați voit și involuntar de diverse gânduri și zicale care implică superstiția și le-au fost insuflate de Satana. În același timp, oamenilor le este dificil să renunțe la aceste diferite gânduri și zicale, care au legătură cu superstiția.

Dintre lucrurile pe care familiile le condiționează în oameni, de fapt, superstițiile interferează în cea mai gravă măsură cu oamenii și formează cele mai profunde și durabile efecte asupra lor. Prin urmare, când vine vorba de superstiții, oamenii ar trebui să cerceteze și să ajungă să le cunoască, una câte una, în viețile lor cotidiene, și să vadă dacă au primit vreun fel de condiționare sau influență cu privire la superstiție, din partea familiei lor apropiate, a celei îndepărtate sau a clanurilor. Dacă da, ar trebui să renunțe pe rând la aceste superstiții, în loc să se agațe de ele, pentru că aceste lucruri nu au nicio legătură cu adevărul. Când, în viața de zi cu zi a unui om, se dezvăluie frecvent practicarea unui mod de trai tradițional, asta îl poate face să vină ascultător și involuntar sub controlul Satanei. În plus, zicalele superstițioase care influențează gândurile oamenilor sunt și mai capabile să țină oamenii ferm controlați sub puterea Satanei. Prin urmare, în afară de tradiții și religii, oamenii ar trebui să renunțe prompt la orice gânduri, păreri, zicale sau reguli legate de superstiție și să nu se agațe de ele. Cu Dumnezeu, nu există tabuuri. Cuvintele lui Dumnezeu, cerințele Lui de la omenire și voia Lui sunt exprimate clar în cuvântul lui Dumnezeu. În plus, tot ceea ce le spune El oamenilor sau tot ce le cere în cuvintele Lui ține de adevăr și nu conține niciun element ciudat. Dumnezeu doar le spune oamenilor clar și răspicat cum să acționeze și ce principii să respecte în anumite chestiuni. Nu există tabuuri și nici detalii sau zicale pretențioase. Ceea ce ar trebui să respecte oamenii este să acționeze pe baza adevărurilor-principii, conform circumstanțelor lor propriu-zise. Ca să practici cuvintele lui Dumnezeu și să respecți adevărurile-principii, nu trebuie să te uiți la dată sau la oră; nu există tabuuri. De asemenea, nu este nevoie nici să consulți un calendar și cu atât mai puțin un horoscop, sau dacă e lună plină sau lună nouă în ziua aceea; nu trebuie să-ți faci griji în privința acestor lucruri. Sub stăpânirea și suveranitatea lui Dumnezeu, oamenii sunt degajați și liberi. Inimile lor sunt calme, vesele și liniștite și nu pline de panică sau frică și cu siguranță nu de sentimentul că sunt ținuți în frâu. Panica, frica și sentimentul că sunt ținuți în frâu sunt doar trăiri provocate de diverse zicale superstițioase. Adevărul, cuvintele lui Dumnezeu, cerințele Lui și lucrarea Duhului Sfânt aduc oamenilor pace și bucurie, degajare și libertate, relaxare și fericire. Pe de altă parte, superstiția le aduce exact opusul. Te leagă de mâini și de picioare, împiedicându-te să faci cutare sau cutare lucru sau să consumi anumite mâncăruri. Orice faci este greșit și implică un tabu și totul trebuie să fie conform zicalelor vechiului almanah. Ce dată este în calendarul lunar, ce se poate face și în ce zi, dacă poți ieși din casă – chiar și tunsorile, îmbăierea, schimbarea hainelor și întâlnirile cu oamenii – toate implică propriile tabuuri. Mai ales nunțile și înmormântările, mutatul, comisioanele și căutarea unui loc de muncă depind și mai mult de almanah. Satana folosește tot felul de zicale superstițioase și bizare ca să lege strâns oamenii de mâini și de picioare. Care este scopul lui când face asta? (De a controla oamenii.) În termeni moderni, este acela de a-și face simțită prezența. Ce înseamnă asta? Înseamnă să-și anunțe prezența, să informeze oamenii că aceste afirmații despre tabuuri, pe care le promovează, sunt reale, că el are ultimul cuvânt, că poate face aceste lucruri și că, dacă nu-l asculți, o să-ți ofere ceva la care să te uiți. Cum este acea alegorie? „O femeie bătrână se dă cu ruj – ca să-ți ofere ceva la care să te uiți.” Înseamnă că dacă nu asculți sau dacă încalci acest tabu, atunci va trebui să aștepți și să vezi și vei suporta consecințele. Dacă oamenii nu cred în Dumnezeu, se tem de aceste tabuuri pentru că, la urma urmei, ei aparțin trupului și nu pot lupta cu toate diversele forme ale diavolilor și ale Satanei din lumea spirituală. Dar acum, că te-ai întors înaintea lui Dumnezeu, tot ce ține de tine, inclusiv gândurile și fiecare zi din viața ta, este sub controlul lui Dumnezeu. El te veghează și te protejează. Trăiești și exiști sub stăpânirea lui Dumnezeu și nu ești în strânsoarea Satanei. Prin urmare, nu trebuie să mai respecți aceste tabuuri. Din contră, dacă încă te temi că Satana îți poate face rău sau că ți se vor întâmpla lucruri rele dacă nu-l asculți pe Satana sau nu crezi în tabuurile despre care se vorbește în superstiții, asta arată că tot crezi că Satana îți poate controla soarta. În același timp, asta dovedește și că ești dispus să te supui manipulării Satanei și nu ești dispus să accepți suveranitatea lui Dumnezeu. Satana face toate acestea ca să anunțe oamenii că există cu adevărat. Vrea să-și folosească puterile magice ca să controleze omenirea și orice ființă vie. Scopul controlării acestor ființe vii este de a le distruge, iar scopul și rezultatul final al distrugerii lor de către el este să le devoreze. Desigur, scopul pentru care le controlează este și să-i facă pe oameni să-l venereze. Dacă diavolul Satana vrea să-și facă simțită prezența, trebuie să demonstreze o oarecare eficiență. De exemplu, poate transforma un ou în fecale. Acest ou este dat altarului unui spirit rău și, dacă ți-e foame și vrei să-l mănânci și încerci să-l înșfaci de la diavol, va transforma oul în fecale, ca să-ți arate puterea lui. Va începe să-ți fie frică de el și nu vei îndrăzni să concurezi cu el pentru mâncare. Dacă un lucru te face să-ți fie frică de el și apoi alt lucru te face să-ți fie frică de el, cu timpul, vei începe să crezi orbește în el. Dacă tu crezi orbește în el suficient de mult timp, vei începe să-l venerezi din adâncul inimii. Nu acestea sunt țelurile acțiunilor Satanei? El acționează tocmai pentru aceste țeluri. Indiferent dacă se află la sud sau la nord și indiferent ce rasă umană este, toți venerează în genunchi duhurile rele și necurate. De ce le venerează în genunchi? De ce ard tămâie continuu, din generație în generație, pentru aceste duhuri rele și necurate pe care le venerează în genunchi? Dacă spui că nu sunt reale, atunci de ce atât de mulți oameni cred în ele și continuă să ardă tămâie pentru ele, să se ploconească în fața lor, să le facă jurăminte și apoi să le îndeplinească, generație după generație? Nu pentru că acele duhuri rele și necurate au făcut ceva? Dacă nu asculți cuvintele duhurilor rele, ele te vor face să te îmbolnăvești, să-ți meargă rău, vor provoca dezastre care să se abată asupra ta și vor face să se îmbolnăvească vacile familiei tale și să nu poată ara câmpurile și chiar vor provoca accidente de mașină celor din familia ta. Vor căuta modalități să te tulbure și, cu cât vor face asta mai mult, cu atât mai multe necazuri vei avea. Nu poți refuza să te supui și, în cele din urmă, nu vei avea de ales și le vei venera în genunchi și îți vei pleca de bunăvoie capul, ca să te supui lor, moment în care ele vor fi mulțumite. Din acel moment, le vei aparține. Uită-te la acei oameni din societate, care sunt controlați de duhurile vulpilor sau de diverse figuri din lumea spirituală, care apar pe altare. Cum spunem acestui lucru? Îi spunem a fi posedat și locuit de duhuri rele. Printre oamenii obișnuiți, asta se numește a fi controlat de un duh sau a avea trupul stăpânit de ceva. Când duhurile rele încep să caute trupuri pe care să le stăpânească, țintele lor nu vor să le lase să facă asta, așa că duhurile rele interferează cu ele și le perturbă, provocând accidente sau necazuri în familiile lor. Celor care fac afaceri le sunt provocate pierderi și nu au niciodată clienți; li se pun piedici până în punctul în care nu se pot descurca și le este foarte greu să facă progrese. În cele din urmă, se supun și sunt de acord. După ce sunt de acord, duhurile rele le folosesc trupurile fizice ca să facă lucruri, ca să înfăptuiască semne și minuni, să atragă alți oameni, să trateze boli, să ghicească și chiar să ajute la invocarea duhurilor morților și așa mai departe. Oare duhurile rele nu folosesc aceste mijloace pentru a înșela, a corupe și a controla oamenii?

Dacă cei care cred în Dumnezeu au aceleași păreri și opinii ca necredincioșii, cu privire la aceste zicale superstițioase, care este natura acestui lucru? (Aceea de a-L sfida și huli pe Dumnezeu.) Așa este, acest răspuns este foarte precis, este o hulire gravă împotriva lui Dumnezeu! Îl urmezi pe Dumnezeu și spui că tu crezi în El, dar, în același timp, ești controlat și perturbat de superstiții. Ba chiar ești capabil să urmezi gândurile insuflate oamenilor de superstiții și, mai grav, unii dintre voi vă temeți de aceste gânduri și fapte care implică superstiții. Aceasta este cea mai gravă blasfemie împotriva lui Dumnezeu. Nu numai că ești incapabil să fii martor pentru Dumnezeu, dar îl și urmezi pe Satana, împotrivindu-te suveranității lui Dumnezeu – aceasta este blasfemie împotriva Lui. Înțelegi? (Da.) Esența faptului că oamenii cred în superstiții sau urmează superstițiile este de a-L huli pe Dumnezeu, așa că oare nu ar trebui să renunți la diversele feluri de condiționare din partea superstițiilor? (Ba da.) Cea mai ușoară cale de a practica renunțarea la ele este să nu le lași să te perturbe, indiferent dacă acele superstiții sunt reale sau nu și indiferent ce vor face să se întâmple. Chiar dacă afirmațiile superstițiilor despre un anumit lucru sunt, în mod obiectiv, reale, nu ar trebui să fii perturbat sau controlat de ele. De ce? Pentru că totul este orchestrat de Dumnezeu. Chiar dacă Satana poate realiza ceva, asta se întâmplă cu permisiunea lui Dumnezeu. Fără aceasta, așa cum a spus Dumnezeu, Satana nu îndrăznește nici măcar să se atingă de un singur fir de păr de pe capul tău. Aceasta este o realitate și este adevărul în care ar trebui să creadă oamenii. Prin urmare, indiferent care pleoapă ți se zbate, sau dacă visezi că-ți cad dinții, că-ți pierzi părul sau că moare cineva, sau orice fel de coșmar, ar trebui să crezi că aceste lucruri sunt în mâinile lui Dumnezeu și nu ar trebui să fii influențat sau perturbat de ele. Nimeni nu poate schimba lucrurile pe care Dumnezeu vrea să le realizeze și nici lucrurile pe care le-a poruncit. Lucrurile care sunt poruncite și plănuite de Dumnezeu sunt realități care au fost deja realizate. Indiferent dacă ai o premoniție sau ce fel de semne rele îți dau acești diavoli și Satana din lumea spirituală, ar trebui să nu fii perturbat de ele. Crede doar că toate acestea sunt în mâinile lui Dumnezeu și că oamenii ar trebui să se supună orchestrării și rânduielii Lui. Lucrurile care urmează să se întâmpla sau cele care nu se pot întâmpla sunt toate sub controlul și porunca lui Dumnezeu. Nimeni nu le poate schimba și, cu atât mai puțin, nimeni nu se poate amesteca în ele. Aceasta este o realitate. Creatorul este Cel pe care oamenii ar trebui să-L venereze în genunchi, nu vreo forță din lumea spirituală, care poate adeveri sau restabili superstiții. Indiferent cât de vaste sunt puterile magice pe care le au diavolii și Satana, indiferent ce minuni pot înfăptui, sau indiferent de lucrurile pe care le pot adeveri, de premonițiile cărei persoane sau de ce zicale superstițioase pot tranforma în realitate, niciunul dintre aceste lucruri nu înseamnă că țin în mâinile lor sorțile oamenilor. Ceea ce oamenii venerează în genunchi și lucrul în care cred nu ar trebui să fie diavolii și Satana, ci Creatorul. Acestea sunt lucrurile pe care oamenii ar trebui să le înțeleagă în legătură cu subiectul condiționării din partea familiei, care implică tradiții, superstiții și religii. Pe scurt, fie că implică tradiția, superstiția sau religia, atât timp cât un lucru nu are nicio legătură cu vorbele lui Dumnezeu, cu adevărul sau cu cerințele lui Dumnezeu de la oameni, atunci aceștia ar trebui să-l abandoneze și să renunțe la el. Indiferent dacă este un stil de viață sau un mod de gândire, sau dacă este o regulă sau o teorie, atât timp cât nu implică adevărul, este un lucru de care oamenii ar trebui să scape. De exemplu, în noțiunile oamenilor, lucrurile legate de religie, cum ar fi creștinismul, catolicismul, iudaismul și așa mai departe, sunt considerate relativ nobile și sacre comparativ cu superstiția, tradiția sau idolatria. În noțiunile lor și în adâncul minții, oamenii le admiră sau le favorizează într-o anumită măsură, dar chiar și așa, ei ar trebui să renunțe la simboluri, sărbători și semne legate de religie și nu ar trebui să le prețuiască prea mult sau să le trateze așa cum tratează adevărul, venerându-le în genunchi sau chiar rezervându-le un loc în inimile lor. Nu ar trebui să facă acest lucru. Simbolurile, activitățile, sărbătorile și anumite lucruri simbolice religioase, precum și anumite zicale relativ nobile din religie și așa mai departe, toate sunt în sfera subiectului religiei, despre care am vorbit. Pe scurt, scopul pentru care spun toate acestea este să te fac să înțelegi o realitate: când vine vorba despre lucruri care implică superstiția, tradiția și religia, indiferent dacă sunt nobile sau relativ ciudate, atât timp cât nu implică adevărul, atât timp cât nu au nicio legătură cu acesta, oamenii ar trebui să renunțe la ele, nu să se agațe de ele. Desigur, mai ales subiectele care încălcă adevărurile-principii ar trebui să fie abandonate și să nu fie păstrate, sub nicio formă. În mod categoric, oamenii ar trebui să renunțe la toate aceste lucruri care provin din condiționarea și influențarea din partea familiei lor, unul câte unul, și să nu se lase afectați de ele. De exemplu, când te întâlnești cu anumiți frați și surori în timpul Crăciunului, imediat ce îi vezi, spui: „Crăciun fericit! Crăciun cu bucurie!” E bine să spui „Crăciun fericit?” (Nu, nu este.) Este potrivit să spui: „Întrucât comemorează ziua în care S-a născut Isus, oare nu ar trebui să ne luăm liber și să nu facem nimic și, indiferent cât de ocupați suntem cu lucrarea și îndatoririle noastre, oare nu ar trebui să ne oprim și să ne axăm pe comemorarea celei mai memorabile zile din acea perioadă din trecut a lucrării lui Dumnezeu?” (Nu, nu este potrivit.) De ce nu este potrivit? (Pentru că este o lucrare pe care Dumnezeu a făcut-o în trecut și un lucru care nu are nicio legătură cu adevărul.) Din punct de vedere doctrinar, așa stau lucrurile. Teoretic, ați priceput rădăcina problemei, dar în realitate? Aceasta este cea mai simplă chestiune și nu-Mi puteți da un răspuns. Lui Dumnezeu nu-I place când oamenii fac astfel de lucruri; detestă să vadă asta. E atât de simplu. În timpul celebrării sărbătorilor, necredincioșii spun: „An Nou fericit! Crăciun fericit!” Dacă Mă salută, pur și simplu dau din cap și spun: „Și ție!”, care înseamnă „Crăciun fericit și ție!” Fac aceste urări cu apatie și gata. Dar nu spun niciodată asta când întâlnesc frați și surori. De ce? Pentru că este o sărbătoare a necredincioșilor, o sărbătoare comercială. În Occident, aproape fiecare sărbătoare, fie tradițională, fie inventată de om, este, de fapt, legată de comerț și de economie. Chiar și pentru anumite națiuni cu o istorie vastă, sărbătorile lor sunt legate doar de tradiție și s-au transformat treptat în diverse activități comerciale, începând cu secolul al XX-lea și sunt oportunități de afaceri excelente pentru comercianți. Indiferent dacă aceste sărbători sunt comerciale sau tradiționale, în orice caz, nu au nimic de-a face cu oamenii care cred în Dumnezeu. Indiferent cât de entuziaști în legătură cu aceste sărbători ar putea fi necredincioșii sau chiar și indivizii religioși, sau cât de mărețe și magnifice sunt aceste sărbători în oricare țară sau națiune, ele nu au nicio legătură cu aceia dintre noi care-L urmează pe Dumnezeu și nu sunt sărbători pe care ar trebui să le ținem, cu atât mai puțin să le celebrăm sau comemorăm. Mai ales sărbătorile tradiționale care provin de la necredincioși, indiferent de la ce rasă, grup etnic sau perioadă, nu au nicio legătură cu noi. Nici măcar aniversările care au legătură cu fiecare perioadă și cu fiecare segment din cele trei etape ale lucrării lui Dumnezeu nu au nicio legătură cu noi. De exemplu, sărbătorile din Epoca Legii nu au de-a face cu noi, iar Paștile, Crăciunul și așa mai departe, din Epoca Harului, cu siguranță nu au nicio legătură cu noi. Având părtășie despre aceste lucruri, ce vreau să-i fac pe oameni să înțeleagă? Că Dumnezeu nu respectă aceste sărbători sau vreun regulament în lucrurile pe care le face. El acționează detașat și liber, fără niciun tabu, și nu comemorează niciodată nicio sărbătoare. Chiar dacă este începutul, sfârșitul sau o zi specială din lucrarea anterioară a lui Dumnezeu, El nu le comemorează niciodată. Dumnezeu nu comemorează și nu îi atenționează pe oameni, subliniind aceste date, zile sau momente. Pe de o parte, asta le spune oamenilor că Dumnezeu nu comemorează aceste zile, că Lui nu-I pasă de ele. Pe de altă parte, asta le spune oamenilor că nu este nevoie ca ei să comemoreze sau să celebreze aceste zile, că nu ar trebui să le țină. Nu este nevoie ca oamenii să-și amintească nicio zi sau niciun moment care are legătură cu lucrarea lui Dumnezeu, cu atât mai puțin să le comemoreze. Ce trebuie să facă oamenii? Să se supună orchestrării lui Dumnezeu și să-I accepte suveranitatea sub îndrumarea Lui. Trebuie să accepte adevărul și să asculte de adevăr în viețile lor de zi cu zi. Atât este de simplu. În felul acesta, oare viața nu va fi mai ușoară și mai plăcută pentru oameni? (Ba da.) Prin urmare, părtășia despre aceste chestiuni aduce de fapt eliberare și libertate fiecărei persoane, și nu încătușare. Pentru că, pe de o parte, aceste subiecte sunt realități obiective și lucruri adevărate pe care oamenii ar trebui să le înțeleagă și, pe de altă parte, ele și eliberează oamenii și le permit să renunțe la aceste lucruri la care nu ar trebui să adere. În același timp, ele anunță, de asemenea, oamenii că aceste lucruri nu reprezintă adevărul și că există o singură cale de la Dumnezeu la care ar trebui să adere oamenii, iar aceea este cea a adevărului. Înțelegi? (Da.)

Când vine vorba de subiectul familiei, pe lângă renunțarea la condiționarea familiei, există alte aspecte la care oamenii ar trebui să renunțe. Înainte, am avut părtășie despre condiționarea pe care familia o are asupra gândirii cuiva și apoi am avut părtășie despre diversele zicale referitoare la viață care sunt condiționate în oameni de către familiile lor. Toate familiile le oferă oamenilor o viață stabilă și loc să se dezvolte. De asemenea, le oferă un sentiment de siguranță, ceva pe care să se bazeze și o sursă pentru necesarul de bază, în procesul dezvoltării lor. În afară de satisfacerea nevoilor lor emoționale, familiile le satisfac oamenilor și nevoile materiale. Desigur, oamenii primesc și necesarul pentru viață și anumite cunoștințe generale de viață de care au nevoie, pe măsură ce cresc. Există multe lucruri pe care oamenii le primesc de la familiile lor, așadar, pentru fiecare individ, familia este o parte a vieții greu de îndepărtat. Beneficiile pe care familia le aduce oamenilor sunt numeroase, dar privind lucrurile din perspectiva conținutului părtășiei noastre, diversele influențe negative și atitudinile și perspectivele negative de viață pe care familia le aduce oamenilor sunt, de asemenea, numeroase. Adică, în vreme ce familia îți oferă multe lucruri esențiale pentru viața ta fizică, furnizându-ți necesarul de bază și oferindu-ți o ancoră emoțională și sprijin, în același timp, îți aduce și niște necazuri inutile. Bineînțeles, este dificil ca oamenii să scape de aceste necazuri și să renunțe la ele înainte să înțeleagă adevărul. Într-o anumită măsură, familia aduce atât mari, cât și mici perturbări în viața ta cotidiană și în existența ta, ceea ce face ca sentimentele tale față de familie să fie adesea complexe și contradictorii. De vreme ce familia îți satisface nevoile emoționale, amestecându-se, în același timp, în viața ta la nivel emoțional, termenul „familie” evocă gânduri complexe și greu de articulat pentru majoritatea oamenilor. Te simți plin de nostalgie, atașare și, bineînțeles, recunoștință față de familia ta. Dar, în același timp, încurcăturile pe care ți le-a adus familia te fac să simți că este o mare sursă de necazuri. Adică, după ce un om devine adult, conceptul de familie, gândurile și perspectivele asupra familiei devin relativ complexe. Dacă renunță la familia lor, o abandonează complet sau nu se mai gândesc deloc la ea, conștiința le va fi foarte încărcată. Dacă se gândesc la familia lor, evocă amintiri și se cufundă în ele din toată inima, ca în copilărie, nu se vor simți dispuși să facă asta. Oamenii experimentează adesea acest fel de stare, acest fel de gândire, părere sau condiție, atunci când relaționează cu familiile lor, iar aceste gânduri și păreri sau condiții provin și ele din condiționarea din partea familiilor lor. Acesta este subiectul despre care vom avea părtășie astăzi: povara pe care familia le-o aduce oamenilor.

Tocmai am avut părtășie despre felul în care familia face adesea un om să se simtă derutat și inconfortabil. Vrea să renunțe complet, dar are un sentiment de vinovăție în conștiință și nu-l lasă inima. Dacă nu renunță, ci investește din toată inima în familia lui și vrea să se integreze în ea, adesea nu știe ce să facă, din moment ce anumite păreri pe care le are sunt în dezacord cu cele ale familiei lui. Așadar, oamenii consideră că este foarte dificil să relaționeze cu familia lor; nu pot ajunge la o compatibilitate deplină cu aceasta, dar nici nu o pot aliena complet. Atunci, astăzi, să avem părtășie despre felul în care un om ar trebui să-și gestioneze relația cu familia. Acest subiect include anumite poveri care provin de la familia lui, ceea ce reprezintă al treilea subiect în conținutul despre renunțarea la familie – renunțarea la poverile care provin de la familie. Acesta este un subiect important. Care sunt unele dintre lucrurile pe care sunteți capabili să le înțelegeți, legate de poverile care provin de la familie? Au ele legătură cu responsabilitățile, obligațiile, pietatea filială și așa mai departe? (Da.) Poverile care provin de la familie implică responsabilitățile, obligațiile și pietatea filială pe care un om ar trebui să le îndeplinească pentru familia lui. Pe de o parte, acestea sunt responsabilitățile și obligațiile pe care o persoană ar trebui să le îndeplinească, dar pe de altă parte – în anumite circumstanțe și cu anumiți indivizi – ele devin perturbări în viața unui om, iar aceste perturbări sunt ceea ce numim poveri. Când vine vorba de poveri din partea familiei, putem discuta asta din două perspective. Una este cea a așteptărilor părintești. Fiecare părinte sau bătrân are așteptări diferite, mari sau mici, de la copiii lui. Ei speră că aceștia vor învăța din greu, se vor comporta frumos, vor excela la școală, vor lua numai note de 10 și nu vor trage chiulul. Vor ca aceștia să fie respectați de profesori și de colegii de clasă și ca notele lor să fie, în mod regulat, peste 8. Dacă un copil ia nota 6, va fi bătut și, dacă ia mai puțin de 6, trebuie să stea cu fața la perete și să se gândească la greșelile lui sau este pus să stea nemișcat, drept pedeapsă. Nu i se va da voie să mănânce, să doarmă, să se uite la TV sau să se joace pe computer, iar hainele frumoase și jucăriile care i-au fost promise anterior nu-i vor mai fi cumpărate. Fiecare cuplu de părinți are diferite așteptări de la copii și-și pune mari speranțe în ei. Speră că aceștia vor avea succes în viață, vor avansa rapid în carieră și le vor aduce onoare și glorie strămoșilor și familiei lor. Niciun părinte nu vrea ca aceștia să devină cerșetori, fermieri sau chiar tâlhari și bandiți. Părinții nu vor nici ca, după ce intră în societate, copiii lor să devină cetățeni de mâna a doua, să caute în gunoi, să strige că au lucruri de vânzare pe trotuar, să devină vânzători ambulanți sau să fie desconsiderați de ceilalți. Indiferent dacă aceste așteptări ale părinților pot fi îndeplinite de copiii lor, în orice caz, părinții au tot felul de așteptări de la copiii lor. Acestea sunt proiecția a ceea ce gândesc ei că sunt lucruri bune și nobile sau care merită urmărite de copiii lor, dându-le speranță și năzuind că pot îndeplini aceste dorințe părintești. Deci ce creează, involuntar, aceste dorințe ale părinților pentru copiii lor? (Presiune.) Ele creează presiune și ce altceva? (Poveri.) Devin presiune și devin și cătușe. Întrucât părinții au așteptări de la copiii lor, ei și-i vor disciplina, îndruma și educa în conformitate cu acele așteptări; ba chiar vor investi în copiii lor ca să le îndeplinească așteptările sau vor plăti orice preț pentru ei. De exemplu, părinții speră ca, la școală, copiii lor să exceleze, să fie în fruntea clasei, să aibă note peste 9 la fiecare test, să fie mereu primii – sau, în cel mai rău caz, să nu fie niciodată mai jos de locul cinci. După ce-și exprimă aceste așteptări, oare, în același timp, părinții nu fac și anumite sacrificii, pentru a-și ajuta copiii să atingă aceste țeluri? (Ba da.) Pentru a realiza acest lucru, copiii se vor trezi devreme dimineața ca să recitească lecțiile și să memoreze textele, iar părinții lor se vor trezi și ei devreme ca să îi însoțească. În zilele călduroase, îi vor ajuta pe copii să se răcorească, le vor face băuturi răcoritoare, sau le vor cumpăra înghețată. Se vor trezi la prima oră a dimineții ca să le pregătească lapte de soia, batoane de aluat prăjite și ouă. Mai ales în perioada examenelor, părinții își vor pune copiii să mănânce un baton de aluat prăjit și două ouă, sperând că asta îi va ajuta să ia un 10. Dacă spui: „Nu pot mânca tot, un sigur ou este de ajuns”, ei vor spune: „Copil naiv, vei lua doar zece puncte dacă mănânci un ou. Mai mănâncă unul pentru mami. Fă tot ce poți; dacă vei reuși să-l mănânci pe acesta, vei lua 10.” Copilul spune: „Abia m-am trezit, încă nu pot mânca.” „Nu, trebuie să mănânci! Fii cuminte și ascultă-ți mama. Mami face asta pentru binele tău, așa că hai, mănâncă-l pentru mama.” Copilul se gândește: „Mamei îi pasă atât de mult! Tot ce face este pentru binele meu, așa că-l voi mânca.” Ceea ce se mănâncă este un ou, dar ce se înghite de fapt? Presiune; reticență și lipsă de voință. Mâncarea este bună, iar așteptările mamei sale sunt mari și, din perspectiva umanității și a conștiinței, ar trebui să le accepte, dar din perspectiva rațiunii, ar trebui să se împotrivească unei astfel de iubiri și să nu accepte acest mod de a face lucrurile. Dar, vai, nu poți face nimic! Dacă nu mănânci, ea se va înfuria, iar tu vei fi bătut, certat și chiar blestemat. Unii părinți spun: „Uită-te la tine, ești atât de inutil că trebuie să faci mari eforturi și ca să mănânci un ou. Un baton de aluat prăjit și două ouă nu înseamnă nota 10? Nu este totul pentru binele tău? Dar tot nu poți mânca – dacă nu poți mânca, în viitor, vei cerși mâncare. Faci cum vrei!” Mai sunt și anumiți copii care chiar nu pot mânca, dar părinții îi forțează s-o facă și, după aceea, copiii varsă totul. Faptul că varsă, în sine, nu este mare lucru, dar părinții lor se înfurie și mai tare, iar copiii nu numai că nu primesc empatie sau înțelegere, dar mai primesc și reproșuri. Pe lângă faptul că primesc reproșuri, simt și mai mult că și-au dezamăgit părinții și se învinovățesc și mai mult. Viața nu este ușoară pentru acești copii, nu-i așa? (Nu este ușoară.) După ce vomiți, plângi pe ascuns în baie, prefăcându-te că încă vomiți. Când ieși din baie, îți ștergi repede lacrimile, asigurându-te că mama ta nu vede. De ce? Dacă vede, vei fi certat și chiar blestemat: „Uită-te la tine, atât de inutil; pentru ce plângi? Nu ești bun de nimic, nu poți nici măcar să mănânci o masă atât de bună. Ce vrei să mănânci? Dacă ar trebui să sari următoarea masă, ai putea să o mănânci pe aceasta, nu-i așa? Te-ai născut ca să suferi! Dacă nu înveți din greu, dacă nu te descurci bine la examene, vei ajunge să cerșești mâncare!” Fiecare cuvânt rostit de mama ta pare că are scopul de a educa, totuși pare și un reproș – dar tu ce simți? Simți așteptările și iubirea părinților tăi. Așadar, în situația aceasta, indiferent cât de aspru vorbește mama ta, trebuie să accepți și să-i înghiți cuvintele, cu lacrimi în ochi. Chiar dacă nu poți mânca, trebuie să înduri și să mănânci și, dacă ți-e greață, tot trebuie să mănânci. Este această viață ușor de îndurat? (Nu, nu este.) De ce nu? Ce fel de educație primești din așteptările părinților tăi? (Că trebuie să treci cu bine examenele și să ai un viitor de succes.) Trebuie să arăți că ai potențial, trebuie să te ridici la nivelul iubirii, trudei și sacrificiilor mamei tale și trebuie să îndeplinești așteptările părinților tăi și să nu-i dezamăgești. Ei te iubesc atât de mult, au dat totul pentru tine și își sacrifică propriile vieți pentru tine. Așadar, ce au devenit toate sacrificiile, educația și chiar iubirea lor? Devin un lucru pe care trebuie să-l răsplătești și, în același timp, devin povara ta. Așa apare povara. Indiferent dacă părinții fac aceste lucruri din instinct, din iubire sau datorită cerințelor sociale, în cele din urmă, faptul că folosesc aceste metode ca să te educe și să te trateze și chiar ca să-ți insufle tot felul de idei nu-i aduce sufletului tău detașare, libertate, confort sau bucurie. Ție ce îți aduc? Presiune, teamă, condamnarea și neliniștea conștiinței tale. Ce altceva? (Cătușe și constrângeri.) Cătușe și constrângeri. În plus, cu asemenea așteptări de la părinții tăi, nu poți să te abții și trăiești pentru speranțele lor. Pentru a le îndeplini așteptările, pentru a nu le înșela așteptările și pentru a nu-i face să-și piardă speranța în tine, studiezi fiecare materie cu sârguință și conștiinciozitate, în fiecare zi, și faci tot ce-ți cer ei să faci. Nu te lasă să te uiți la televizor, așa că te stăpânești, ascultător, și nu te uiți, deși chiar îți dorești asta. De ce ești capabil să te stăpânești? (De teamă să nu-mi dezamăgesc părinții.) Ți-e teamă că, dacă nu-ți asculți părinții, rezultatele tale academice se vor înrăutăți cu adevărat, iar tu nu vei fi capabil să intri la o facultate prestigioasă. Ești nesigur cu privire la viitorul tău. E ca și cum fără controlul, reproșurile și suprimarea din partea părinților tăi, nu știi ce te așteaptă pe calea ta. Nu îndrăznești să te eliberezi de constrângerile și de cătușele lor. Nu poți decât să-i lași să-ți impună tot felul de reguli, să te manipuleze și nu îndrăznești să-i înfrunți. Pe de o parte, nu ești sigur în privința viitorului tău; pe de altă parte, din cauza conștiinței și a umanității, nu ești dispus să-i înfrunți și să-i rănești. Fiind copilul lor, simți că ar trebui să-i asculți, pentru că tot ce fac ei este pentru binele tău, pentru viitorul și perspectivele tale. Așadar, când îți impun tot felul de reguli, pur și simplu asculți de ele în tăcere. Chiar dacă, în inima ta, te împotrivești de o sută de ori, tot nu te poți abține și primești ordine de la ei. Nu-ți dau voie să te uiți la televizor sau să citești cărți distractive, așa că nu te uiți sau nu le citești. Nu te lasă să te împrietenești cu cutare sau cutare coleg, așa că nu te împrietenești cu el. Îți spun la ce oră să te trezești, așa că te trezești la ora aceea. Îți spun la ce oră să te odihnești, așa că te odihnești la ora aceea. Îți spun cât timp să înveți, așa că înveți cât timp îți spun ei. Îți spun câte cărți să citești, câte aptitudini extracurriculare să-ți cultivi și, atât timp cât îți oferă mijloacele financiare ca să înveți, îi lași să-ți dicteze și să te controleze. Unii părinți, mai ales, au anumite așteptări speciale de la copiii lor, sperând că aceștia îi vor putea depăși și sperând și mai mult că le pot îndeplini o dorință pe care ei nu au fost capabili să și-o îndeplinească. De exemplu, unii părinți poate că au vrut să devină dansatori, dar din diverse motive – precum perioada în care au crescut sau condițiile din familie – în cele din urmă, nu au putut să-și îndeplinească acea dorință. Așadar, o proiectează asupra ta. Pe lângă faptul că-ți cer să fii printre cei mai buni la școală și să intri la o facultate de prestigiu, te înscriu și la cursuri de dans. Te pun să înveți diverse stiluri de dans, în afara școlii, să înveți mai mult la ora de dans, să exersezi mai mult acasă și să fii cel mai bun din clasă. În cele din urmă, nu numai că-ți cer să intri la o facultate prestigioasă, dar îți cer și să devii dansator. Poți alege fie să devii dansator, fie să mergi la o facultate prestigioasă, urmând să faci cursuri postuniversitare și să-ți iei doctoratul. Ai de ales doar între aceste două căi. Pe de o parte, în așteptările lor, ei speră că vei învăța pe brânci în școală, vei intra la o facultate de prestigiu, te vei remarca dintre semenii tăi și vei avea un viitor prosper și glorios. Pe de altă parte, își proiectează dorințele neîmplinite asupra ta, sperând că tu le vei putea îndeplini în locul lor. În felul acesta, în ceea ce privește educația sau cariera ta viitoare, duci două poveri în același timp. Pe de o parte, trebuie să te ridici la nivelul așteptărilor lor și să-i răsplătești pentru tot ce au făcut pentru tine, străduindu-te ca, în cele din urmă, să te faci remarcat dintre semenii tăi, ca părinții tăi să se poată bucura de o viață bună. Pe de altă parte, trebuie să împlinești visele pe care nu și le-au putut împlini în tinerețe și să-i ajuți să-și îndeplinească dorințele. Este epuizant, nu-i așa? (Ba da.) Oricare dintre aceste poveri este deja mai mult decât suficientă pentru tine; oricare dintre ele te-ar împovăra și te-ar face să gâfâi. Mai ales în perioada actuală, în care competiția este acerbă, diversitatea cerințelor părinților de la copiii lor este pur și simplu de nesuportat și inumană; acestea sunt de-a dreptul absurde. Cum numesc necredincioșii acest lucru? Șantaj emoțional. Indiferent cum îl numesc necredincioșii, ei nu pot rezolva această problemă și nu-i pot explica limpede esența. Îl numesc șantaj emoțional, dar noi cum îl numim? (Cătușe și poveri.) Îl numim poveri. Când vine vorba de poveri, sunt acestea lucruri pe care un om ar trebui să le ducă? (Nu.) Sunt lucruri adiționale, lucruri în plus pe care trebuie să le accepți. Nu sunt o parte din tine. Nu sunt lucruri pe care le au sau de care au nevoie trupul, inima și sufletul tău, ci sunt adăugate. Vin din exterior, nu din interiorul tău.

Părinții tăi au tot felul de așteptări în legătură cu studiile tale și alegerea carierei. Între timp au făcut diverse sacrificii și au investit foarte mult timp și energie, ca să te lase să le îndeplinești așteptările. Pe de o parte, acest lucru are scopul de a te ajuta să le îndeplinești dorințele; pe de altă parte, are scopul de a-și satisface propriile așteptări. Indiferent dacă așteptările părinților tăi sunt sau nu rezonabile, pe scurt, aceste comportamente de la părinți, împreună cu părerile, atitudinile și metodele lor, servesc drept cătușe invizibile pentru fiecare individ. Indiferent dacă pretextul lor este că o fac din iubire pentru tine, sau pentru perspectivele tale, sau ca să fii capabil să duci o viață bună în viitor, indiferent care sunt pretextele lor, pe scurt, obiectivul acestor cerințe, metodele acestor cerințe și punctul de plecare în gândirea lor sunt un fel de povară pentru orice individ. Nu sunt o necesitate a umanității. Întrucât nu sunt o necesitate a umanității, consecințele acestor poveri pot fi doar de a distorsiona, perverti și fragmenta umanitatea unui om; ele persecută, rănesc și suprimă umanitatea cuiva. Aceste consecințe nu sunt blânde, ci dăunătoare și chiar afectează viața unui om. În rolurile lor de părinți, ei îți cer să faci diverse lucruri care sunt contrare nevoilor umanității, sau unele lucruri care se opun sau transcend instinctele umanității. De exemplu, s-ar putea să le permită copiilor lor să doarmă doar cinci sau șase ore pe noapte, când aceștia sunt în creștere. Copiii nu au voie să se odihnească înainte de 11 seara și trebuie să se trezească la 5 dimineața. Nu pot face nicio activitate recreațională și nici să se odihnească duminica. Trebuie să termine un anumit număr de teme și un anumit număr de lecturi extracurriculare, iar unii părinți chiar insistă că aceștia trebuie să învețe o limbă străină. Pe scurt, pe lângă cursurile predate la școală, trebuie, de asemenea, să-ți dezvolți un număr de abilități și cunoștințe adiționale. Dacă nu înveți, nu ești un copil bun, ascultător, muncitor sau sensibil; în schimb, ești inutil, nu ești bun de nimic și ești un netot. Sub pretextul că speră la ce este mai bun pentru copiii lor, părinții te privează de libertatea de a dormi, de libertatea copilăriei tale și de momentele fericite din copilărie și, în același timp, te privează de tot felul de drepturi pe care ar trebui să le ai în calitate de minor. Cel puțin, când corpul tău are nevoie de odihnă – de exemplu, ai nevoie de șapte până la opt ore de somn ca trupul tău să se recupereze – ei te lasă să te odihnești numai cinci până la șase ore, sau uneori dormi șapte până la opt ore, dar există un lucru pe care nu poți să-l suporți, acela că părinții tăi te vor cicăli neîncetat sau îți vor spune lucruri precum: „De acum înainte, nu trebuie să mergi la școală. Stai acasă și dormi! Întrucât îți place să dormi, poți să-ți dormi toată viața acasă. De vreme ce nu vrei să mergi la școală, în viitor, vei cerși mâncare!” Doar o dată nu te-ai trezit devreme și ești tratat în felul acesta; nu este un tratament inuman? (Ba da.) Așadar, pentru a evita astfel de situații stânjenitoare, poți doar să faci compromisuri și să te stăpânești; te asiguri că te vei trezi la 5 dimineața și mergi la culcare numai după 11 seara. Te stăpânești de bunăvoie în felul acesta? Ești bucuros s-o faci? Nu. Nu ai de ales. Dacă nu faci ce-ți cer părinții, s-ar putea să se uite urât la tine sau să te certe. Nu te vor bate, doar îți vor spune: „Ți-am aruncat ghiozdanul la gunoi. Nu trebuie să mai mergi la școală. Pur și simplu stai așa. Când o să împlinești 18 ani, poți merge să te faci gunoier!” Cu acest potop de critici, nici nu te bat, nici nu te ceartă, ci doar te provoacă în felul acesta, iar tu nu poți suporta. Ce nu poți suporta? Nu poți suporta când părinții îți spun: „Dacă dormi o oră sau două în plus, în viitor, va trebui să cerșești mâncare ca un vagabond.” În adâncul sufletului, te simți foarte neliniștit și trist că ai dormit acele două ore în plus. Simți că le ești dator părinților pentru ele, că i-ai dezamăgit după toată truda pe care au investit-o în tine de-a lungul atât de multor ani, precum și după toate grijile sincere pe care și le-au făcut pentru tine. Te urăști, gândindu-te: „De ce nu sunt bun de nimic? Ce pot face cu acele două ore de somn în plus? Oare îmi vor îmbunătăți notele sau mă vor ajuta să intru la o facultate de prestigiu? Cum pot fi atât de neatent? Când sună alarma, ar trebui pur și simplu să mă trezesc. De ce am mai ațipit puțin?” Te gândești cu atenție la asta: „Chiar sunt obosit. Într-adevăr, am nevoie să mă odihnesc!” Apoi mai chibzuiești: „Nu pot gândi așa. Oare asta nu înseamnă că-mi sfidez părinții? Dacă gândesc așa, oare, în viitor, nu voi deveni realmente un cerșetor? Dacă gândesc așa înseamnă că-mi dezamăgesc părinții. Ar trebui să-i ascult și să nu fiu atât de încăpățânat.” Sub diversele pedepse și reguli impuse de părinții tăi, precum și diversele lor cerințe – atât rezonabile, cât și nerezonabile – devii tot mai supus, dar, în același timp, toate lucrurile pe care le fac părinții tăi pentru tine devin, fără să știi, cătușe și o povară pentru tine. Oricât de mult ai încerca, nu poți scăpa și nu te poți ascunde de ea; poți numai să cari această povară oriunde mergi. Ce povară este aceea? „Tot ce fac părinții mei este de dragul viitorului meu. Sunt tânăr și ignorant, așa că trebuie să-mi ascult părinții. Tot ce fac ei este corect și bun. Au suferit și au investit prea mult pentru mine. Ar trebui să trudesc de dragul lor, să învăț din greu, să găsesc o slujbă bună pe viitor și să câștig bani ca să-i întrețin, să le ofer o viață bună și să-i răsplătesc. Asta ar trebui să fac și să gândesc.” Totuși, când te gândești la felurile în care te-au tratat părinții tăi, când îți amintești de anii dificili pe care i-ai trăit, copilăria fericită pe care ai pierdut-o și mai ales șantajul emoțional din partea părinților tăi, în adâncul sufletului simți că tot ce au făcut ei nu a fost pentru necesitățile umanității tale, nici pentru nevoile sufletului tău. A fost o povară. Deși gândești așa, nu ai îndrăznit niciodată să urăști, să înfrunți cum se cuvine și direct și să examinezi rațional, în modul pe care ți l-a spus Dumnezeu, tot ce au făcut părinții tăi sau atitudinea lor față de tine. Nu ai îndrăznit niciodată să-ți tratezi părinții așa cum se cuvine; nu-i așa? (Ba da.) Până acum, în chestiunile care privesc studiile sau alegerea unei cariere, ați deslușit efortul și prețul pe care părinții l-au plătit pentru voi, și ce vă cer să faceți și ce pretind că ar trebui să urmăriți? (Înainte, nu deslușeam aceste lucruri și credeam că lucrurile pe care le făceau părinții mei erau din iubire pentru mine și pentru progresul meu viitor. Acum, cu părtășia lui Dumnezeu, am puțin discernământ, așa că nu văd lucrurile în felul acela.) Așadar, ce este în spatele acestei iubiri? (Cătușe, robie și o povară.) De fapt, este privarea de libertate omenească și de fericirea copilăriei; este suprimare inumană. Dacă s-ar numi abuz, s-ar putea să nu fiți capabili să acceptați acest termen, din perspectiva conștiinței voastre. Așa că poate fi descrisă doar ca privarea de libertate omenească și de fericirea copilăriei, precum și ca o formă de suprimare a minorilor. Dacă am spune că este hărțuire, nu ar fi tocmai potrivit. Numai că ești tânăr și ignorant, iar ei au ultimul cuvânt în toate. Au control deplin asupra lumii tale, iar tu devii, fără să știi, marioneta lor. Îți spun ce să faci, așa că faci acel lucru. Dacă vor să studiezi dansul, trebuie să-l studiezi. Dacă spui: „Nu-mi place să studiez dansul; nu-mi place, nu pot ține ritmul și nu am echilibru”, ei vor spune: „Ghinion. Trebuie să-l studiezi pentru că îmi place mie. Trebuie s-o faci pentru mine!” Trebuie să studiezi chiar dacă plângi. Uneori, mama ta va spune chiar: „Studiază dansul pentru mami, ascultă ce-ți spune mama. Acum ești tânăr și nu înțelegi, dar când vei crește, vei înțelege. Fac asta pentru binele tău; vezi tu, când eram tânără, eu nu am avut resursele necesare, nimeni nu mi-a plătit lecții de dans. Mami nu a avut o copilărie fericită. Dar ție îți este atât de bine acum. Tatăl tău și cu mine câștigăm și economisim bani ca să poți studia dansul. Ești ca o mică prințesă, un mic prinț. Ai atât de mult noroc! Mami și tati fac asta pentru că te iubesc.” Cum răspunzi când auzi asta? Rămâi fără cuvinte, nu-i așa? (Ba da.) Adesea, părinții cred că nu înțeleg nimic copiii lor și că orice spun adulții este adevărat; cred că ei nu pot discerne binele de rău sau nu pot analiza singuri ce este corect. Așadar, înainte ca aceștia să ajungă la maturitate, părinții spun adesea lucruri în care nici măcar ei înșiși nu au prea multă încredere, ca să-și inducă în eroare copiii și să le amorțească inimile tinere, forțându-i să se conformeze, vrând-nevrând, rânduielilor lor, fără să aibă de ales. Mult mai mulți părinți, când vine vorba de educație, de insuflarea ideilor și de anumite lucruri pe care le cer copiilor lor să le facă, adesea se justifică, spunând orice vor. În plus, practic 99,9 la sută dintre părinți nu folosesc metode corecte și pozitive ca să-și îndrume copiii înspre felul în care să facă și să înțeleagă totul. În schimb, le insuflă cu forța propriile preferințe și lucruri unilaterale, despre care cred că sunt bune și-și forțează copiii să le accepte. Desigur, 99,9 la sută dintre lucrurile pe care copiii le acceptă nu numai că nu sunt în conformitate cu adevărul, dar nu sunt nici gândurile și părerile pe care se cuvine să le aibă oamenii. În același timp, nu sunt în conformitate nici cu necesitățile umanității pentru copiii la această vârstă. De exemplu, unii copii de cinci sau șase ani se joacă cu păpușile, sar coarda sau se uită la desene animate. Nu este normal? Care sunt singurele responsabilități ale părinților în această situație? Să supravegheze, să controleze și să ofere îndrumare pozitivă, să-și ajute copiii să nu accepte lucruri negative în această perioadă și să-i lase să accepte lucruri pozitive, care ar trebui să fie acceptate de această categorie de vârstă. De exemplu, la această vârstă, ar trebui să învețe să se înțeleagă cu alți copii, să-și iubească familia și să-și iubească mama și tatăl. Părinții ar trebui să-i educe mai bine, lăsându-i să înțeleagă că omul vine de la Dumnezeu, că ar trebui să fie copii buni și să învețe să asculte cuvintele lui Dumnezeu și să se roage când sunt tulburați sau reticenți să asculte, și alte astfel de aspecte pozitive ale educației – restul are legătură cu satisfacerea intereselor lor copilărești. De exemplu, copiii nu ar trebui să fie învinovățiți pentru că vor să se uite la desene animate și să se joace cu păpușile. Unii părinți își văd copilul de cinci sau șase ani că se uită la desene animate și se joacă cu păpușile și îl dojenesc: „Nu ești bun de nimic! Nu te concentrezi să înveți sau să lucrezi cum se cuvine la vârsta asta. Cu ce folos te uiți la desene animate? Sunt numai șoareci și pisici, nu poți face ceva mai bun? Acele desene animate sunt numai despre animale, nu te poți uita la ceva cu oameni? Când te vei maturiza? Aruncă păpușa aceea! Ești prea mare ca să te joci cu păpuși. Chiar nu ești bun de nimic!” Crezi că, atunci când aud asta, copiii pot să înțeleagă ce vor să spună adulții? Ce ar face un copil la vârsta aceasta dacă nu să se joace cu păpuși sau cu noroi? Ar trebui să construiască bomba atomică? Să scrie programe informatice? Este capabil de asta? La vârsta asta, ar trebui să se joace cu lucruri precum cuburi, mașini de jucărie și păpuși; este normal. Când obosește de la joacă, ar trebui să se odihnească și să fie sănătos și fericit. Când este încăpățânat sau nu ascultă de rațiune, sau când provoacă necazuri în mod voit, adulții ar trebui să-l educe: „Ești nechibzuit. Nu așa ar trebui să se poarte un copil bun. Lui Dumnezeu nu-I place asta și nici lui mami și tati nu le place.” Este responsabilitatea părinților să le dea sfaturi copiilor, nu să-și folosească propriile metode și cunoștințe de adulți, împreună cu dorințele și ambițiile unui adult, ca să le insufle sau să le impună ceva. Indiferent de vârsta copiilor, responsabilitățile pe care ar trebui să le îndeplinească părinții față de copiii lor sunt pur și simplu să ofere îndrumare pozitivă, educație, supraveghere și apoi consiliere. Când părinții își văd copiii manifestând unele gânduri, practici și comportamente extreme, ar trebui să le ofere sfaturi și îndrumare pozitive ca să-i corecteze, spunându-le ce este bine și ce este rău, ce este pozitiv și ce este negativ. Aceasta este responsabilitatea pe care ar trebui s-o îndeplinească părinții. În felul acesta, cu metodele potrivite de educare și îndrumare ale părinților lor, fără să-și dea seama, copiii vor învăța multe lucruri pe care nu le știau înainte. Astfel, atunci când oamenii acceptă multe lucruri pozitive și învață puțin despre bine și rău de la o vârstă fragedă, sufletul și umanitatea lor vor fi normale și libere – sufletul lor nu va fi supus niciunei vătămări sau suprimări. Indiferent de sănătatea lor fizică, cel puțin mintea este sănătoasă și nu denaturată, pentru că au crescut într-un mediu educativ blând, fără să fie suprimați într-unul dăunător. Pe măsură ce copiii lor cresc, responsabilitățile și obligațiile pe care părinții ar trebui să le îndeplinească sunt să nu pună presiune asupra copiilor lor, să-i înrobească sau să se amestece în alegerile lor, adăugând povară după povară. În schimb, pe măsură ce copiii lor cresc, indiferent de personalitatea și calibrul acestora, responsabilitatea părinților este să-i îndrume într-o direcție pozitivă și blândă. Când copiii lor manifestă un limbaj, un comportament sau gânduri ciudate și nepotrivite, părinții ar trebui să le ofere prompt sfaturi spirituale și îndrumare și corectare comportamentală. Cât despre cât de dispuși sunt copiii lor să studieze, cât de bine învață, cât sunt de interesați să acumuleze cunoștințe și aptitudini și ceea ce pot face când cresc, acestea ar trebui să fie adaptate la înzestrările și preferințele lor firești și la direcția intereselor pe care le au, permițându-le astfel să crească sănătos, liber și viguros, în procesul de educație – aceasta este responsabilitatea pe care părinții ar trebui s-o îndeplinească. În plus, aceasta este atitudinea pe care părinții ar trebui să o aibă față de creșterea, studiile și cariera copiilor lor, în loc să-și forțeze copiii să le realizeze dorințele, aspirațiile, preferințele sau chiar dorințele. În felul acesta, pe de o parte, părinții nu trebuie să facă sacrificii suplimentare; și, pe de altă parte, copiii pot crește liber și pot dobândi ceea ce se cuvine să învețe din educația corectă și potrivită primită de la părinții lor. Crucial este ca părinții să-și trateze corect copiii, conform talentelor, intereselor și umanității lor; dacă-și tratează copiii conform principiului că „destinele oamenilor sunt în mâinile lui Dumnezeu”, atunci rezultatul final va fi, fără îndoială, bun. Să tratezi copiii conform principiului că „destinele oamenilor sunt în mâinile lui Dumnezeu” nu te împiedică să te ocupi de ei; ar trebui să-i disciplinezi când trebuie să fie disciplinați și să fii cât de strict este necesar. Indiferent dacă este strict sau îngăduitor, principiul de tratare a copiilor este, așa cum tocmai am spus, de a le permite să își urmeze cursul natural, de a le oferi îndrumare și ajutor pozitive și apoi, în funcție de circumstanțele reale ale copiilor și cât poți tu de bine, de a le oferi ajutor și sprijin în ceea ce privește aptitudinile, cunoștințele sau resursele. Aceasta este responsabilitatea pe care ar trebui să o îndeplinească părinții, în loc să-și forțeze copiii să facă ceea ce nu sunt dispuși să facă sau să facă orice este contrar umanității. Pe scurt, așteptările de la copii nu ar trebui să se bazeze pe concurența și nevoile sociale actuale, pe tendințele sau pretențiile societății sau pe diverse idei despre modul în care oamenii își tratează copiii în societate. Acestea ar trebui să se bazeze, mai presus de toate, pe cuvintele lui Dumnezeu și pe principiul că „totul este în mâinile Lui”. Asta ar trebui să facă oamenii, mai presus decât orice. Cât despre ce fel de oameni vor deveni copiii cuiva în viitor și cum va fi viața lor materială, în ale cui mâini sunt aceste lucruri? (În ale lui Dumnezeu.) Aceste lucruri sunt în mâinile lui Dumnezeu, nu în mâinile părinților și nici ale altcuiva. Dacă părinții nu-și pot controla propria soartă, o pot controla pe cea a copiilor lor? Dacă oamenii nu-și pot controla propria soartă, o pot controla părinții lor? Așadar, ca părinți, oamenii nu ar trebui să facă lucruri nesăbuite când vine vorba de studiile și cariera copiilor lor. Ei ar trebui să își trateze copiii într-un mod rațional, fără a transforma propriile așteptări în poveri pentru copiii lor; fără a transforma propriile sacrificii, costuri și greutăți în poveri pentru copiii lor; și fără a transforma familia într-un purgatoriu pentru aceștia. Aceasta este o realitate pe care părinții ar trebui să o înțeleagă. Unii dintre voi ar putea întreba: „Atunci ce fel de relație ar trebui să aibă copiii cu părinții lor? Ar trebui să îi trateze ca pe niște prieteni, colegi sau să mențină o relație de tip senior-junior?” Poți să te descurci cum crezi de cuviință. Lasă-i pe copii să aleagă ceea ce le place și fă ceea ce crezi că este cel mai bine. Toate acestea sunt chestiuni neînsemnate.

Cum ar trebui să gestioneze copiii așteptările părinților? Dacă ai întâlni părinți care își șantajează emoțional copiii, dacă ai întâlni astfel de părinți absurzi și demonici, ce ai face? (Nu le-aș mai asculta învățăturile; aș privi lucrurile conform cuvântului lui Dumnezeu.) Pe de o parte, trebuie să înțelegi că metodele lor educaționale, în ceea ce privește principiile, sunt greșite, iar felul în care te tratează este dăunător pentru umanitatea ta și, de asemenea, te privează de drepturile tale umane. Pe de altă parte, tu însuți ar trebui să crezi că destinele oamenilor sunt în mâinile lui Dumnezeu. Ce îți place să studiezi, lucrurile la care excelezi, sau ceea ce este capabil să realizeze calibrul tău omenesc – toate acestea sunt predestinate de Dumnezeu și nimeni nu le poate schimba. Deși părinții te-au adus pe lume, nici ei nu pot schimba niciunul dintre aceste lucruri. Prin urmare, indiferent ce îți cer părinții tăi, dacă este un lucru pe care ești incapabil să îl faci, pe care nu-l poți realiza sau pe care nu vrei să-l faci, poți refuza. De asemenea, poți avea o discuție rațională cu ei și apoi te poți revanșa în alte privințe, alinându-le grijile în privința ta. Spui: „Liniștiți-vă; destinele oamenilor sunt în mâinile lui Dumnezeu. În niciun caz nu voi merge pe calea greșită; voi merge cu siguranță pe calea corectă. Cu îndrumarea lui Dumnezeu, voi fi cu siguranță o persoană sinceră, o persoană bună. Nu vă voi înșela așteptările pe care le aveți de la mine și nici nu voi uita bunătatea cu care m-ați crescut.” Cum ar reacționa părinții după ce ar auzi aceste cuvinte? Dacă sunt necredincioși sau aparțin diavolului, se vor înfuria. Pentru că atunci când spui: „Nu voi uita bunătatea cu care m-ați crescut și nu vă voi dezamăgi”, sunt doar vorbe goale. Ai realizat asta? Ai făcut ce au cerut? Ești capabil să te faci remarcat dintre semenii tăi? Poți deveni un oficial de rang înalt sau poți face avere, astfel încât ei să ducă o viață bună? Îi poți ajuta să câștige beneficii tangibile? (Nu.) Nu se știe; toate acestea sunt incertitudini. Indiferent dacă sunt furioși, fericiți sau îndură în tăcere, ce atitudine ar trebui să ai? Oamenii vin pe această lume ca să îndeplinească misiunea pe care le-a încredințat-o Dumnezeu. Ei nu ar trebui să trăiască pentru a satisface așteptările părinților lor, pentru a-i face fericiți, pentru a le aduce glorie sau pentru a le permite să aibă o viață prestigioasă în fața altora. Asta nu este responsabilitatea ta. Ei te-au crescut; indiferent cât a costat, au făcut asta de bunăvoie. A fost responsabilitatea și obligația lor să te crească. Cât despre cât de multe așteptări au avut de la tine, cât de mult au suferit din cauza acestor așteptări, cât de mulți bani au cheltuit, câți oameni i-au respins și i-au desconsiderat și cât de mult au sacrificat, totul a fost voluntar. Nu ai cerut asta; nu i-ai obligat s-o facă și nici Dumnezeu n-a făcut asta. Au avut propriile motive pentru a face acest lucru. Din punctul lor de vedere, au făcut-o numai pentru ei înșiși. Poate părea că au făcut asta ca tu să ai o viață și perspective bune, dar de fapt a fost ca să le aduci glorie și nu rușine. Prin urmare, nu ești obligat să-i răsplătești și nici să le îndeplinești dorințele și așteptările pe care le au de la tine. De ce nu ai această obligație? Pentru că nu asta te pune Dumnezeu să faci; nu este o obligație pe care ți-a dat-o El. Responsabilitatea ta față de ei este să faci ceea ce copiii ar trebui să facă atunci când au nevoie de tine, străduindu-te din răsputeri să-ți îndeplinești responsabilitățile de copil. Chiar dacă ei sunt cei care te-au adus pe lume și te-au crescut, responsabilitățile tale față de ei sunt numai să speli rufele, să gătești și să faci curat când au nevoie să ai grijă de ei și să le ții de urât, la căpătâi, când sunt bolnavi. Atât. Nu ești obligat să faci orice spun și nu ești obligat să fii sclavul lor. În plus, nu ești obligat să le îndeplinești dorințele neîmplinite, nu-i așa? (Ba da.)

Mai există un aspect al așteptărilor părinților de la copiii lor, acela de a moșteni afacerea de familie sau meșteșugul strămoșesc. De exemplu, unele familii sunt familii de pictori; regula transmisă de strămoșii lor este că, în fiecare generație, trebuie să existe cineva care să moștenească această afacere de familie și să continue tradiția familiei. Să spunem că, în generația ta, acest rol îți revine ție, dar nu-ți place să pictezi și nu te interesează acest lucru; preferi să studiezi materii mai simple. Într-o astfel de situație, ai dreptul să refuzi. Nu ești obligat să moștenești tradițiile familiei tale și nu ai nicio obligație să moștenești afacerea familiei sau meseria strămoșească, precum artele marțiale, un anumit meșteșug sau o abilitate și așa mai departe. Nu ești obligat să duci mai departe ce îți cer ei să moștenești. În alte familii, fiecare generație cântă operă. În generația ta, părinții te obligă să cânți operă de la o vârstă fragedă. Ai învățat s-o faci, dar în adâncul sufletului, nu-ți place. Astfel, dacă ți s-ar cere să alegi o carieră, în niciun caz nu te-ai implica în vreuna care are legătură cu opera. Îți displace această profesie din toată inima; în acest caz, ai dreptul să refuzi. Pentru că soarta ta nu este în mâinile părinților tăi – cariera pe care o alegi, lucrurile spre care sunt îndreptate interesele tale, ce vrei să faci și pe ce fel de cale vrei să mergi, toate sunt în mâinile lui Dumnezeu. Toate acestea sunt orchestrate de Dumnezeu, nu de vreun membru al familiei tale și cu siguranță nu de părinții tăi. Rolul pe care îl joacă părinții în viața oricărui copil este doar de a fi tutori, de a oferi grijă și companie, pe măsură ce copilul crește. În cazuri mai bune, părinții sunt capabili să ofere îndrumare, educație și direcție pozitivă copiilor lor. Acesta este singurul rol pe care îl pot îndeplini. Odată ce crești și devii independent, rolul părinților tăi este doar de a fi un stâlp și un sprijin emoțional. Ziua în care devii independent în gândire și în stilul de viață este ziua în care responsabilitățile și obligațiile părinților tăi față de tine sunt îndeplinite; relația ta cu ei a evoluat astfel de la cea de învățător și elev, tutore și pupil. Nu așa stau de fapt lucrurile? (Ba da.) Părinții, rudele și prietenii unor oameni nu cred în Dumnezeu; numai ei singuri cred în Dumnezeu. Ce se întâmplă în această situație? Acest lucru are sigur legătură cu predestinarea de la Dumnezeu. Dumnezeu te-a ales pe tine, nu pe ei; Dumnezeu Se folosește de mâinile lor ca să te crească până la maturitate și apoi te aduce în familia Lui. În copilărie, atitudinea pe care ar trebui s-o ai față de așteptările părinților tăi este să discerni între ce este corect și ce este greșit. Dacă modul în care te tratează nu este conform cuvintelor lui Dumnezeu sau faptului că „sorțile oamenilor sunt în mâinile lui Dumnezeu”, le poți refuza așteptările și poți avea o discuție rațională cu ei ca să-i faci să înțeleagă. Dacă încă ești minor și ei te suprimă cu forța, obligându-te să faci ce îți cer, poți doar să te rogi în tăcere lui Dumnezeu și să-L lași pe El să-ți deschidă o cale de scăpare. Dar dacă ești adult, cu siguranță le poți spune: „Nu, nu trebuie să trăiesc conform căii pe care mi-ați stabilit-o. Nu trebuie să-mi aleg calea în viață, modul de a trăi și țelul urmăririi mele conform căii pe care mi-ați stabilit-o. Obligația voastră de a mă crește a fost deja îndeplinită. Dacă putem să ne înțelegem și să avem lucruri pe care le urmărim și țeluri comune, atunci relația noastră poate rămâne așa cum era; dar dacă nu mai avem aceleași aspirații și țeluri, atunci putem pur și simplu să ne luăm rămas bun deocamdată.” Cum sună asta? Ai îndrăzni să spui asta? Desigur, nu este nevoie să rupi relațiile cu părinții tăi așa, în mod formal, dar cel puțin, în adâncul inimii, ar trebui să vezi clar acest aspect: deși părinții îți sunt cei mai apropiați oameni, nu ei ți-au dat cu adevărat viață, nu ei ți-au permis să mergi pe calea corectă în viață și nu ei te-au făcut să înțelegi toate principiile după care să te comporți. Dumnezeu a făcut-o. Părinții tăi nu-ți pot furniza adevărul sau nu-ți pot da sfaturi corecte legate de adevăr. Așadar, în ceea ce privește relația ta cu părinții tăi, indiferent cât au investit în tine, sau cât de mulți bani au cheltuit, sau câte eforturi au făcut pentru tine, nu este nevoie să te împovărezi cu sentimente de vinovăție. De ce? (Pentru că aceasta este responsabilitatea și obligația pe care o au părinții. Dacă părinții fac toate acestea astfel încât copiii lor să se poată remarca dintre semenii lor și de dragul îndeplinirii dorințelor părinților, acestea sunt intențiile și motivele lor; nu este ceea ce le-a poruncit Dumnezeu să facă. Prin urmare, nu este nevoie să ne simțim vinovați.) Acesta este doar un aspect. Celălalt aspect este că, în prezent, mergi pe calea corectă, urmărești adevărul și vii înaintea Creatorului ca să îndeplinești îndatoririle unei ființe create; prin urmare, nu ar trebui să ai sentimente de vinovăție față de ei. Responsabilitatea față de tine, pe care se presupune că au îndeplinit-o, a făcut pur și simplu parte din rânduielile lui Dumnezeu. Dacă ai fost fericit în perioada în care te-au crescut, acesta a fost norocul tău. Dacă ai fost nefericit, desigur că și aceasta a fost rânduiala lui Dumnezeu. Ar trebui să fii recunoscător că, astăzi, Dumnezeu ți-a permis să pleci și să vezi clar esența părinților tăi și ce fel de oameni sunt ei. Ar trebui să înțelegi corect toate aceste lucruri, din adâncul inimii și, de asemenea, ar trebui să ai o soluție precisă și un mod de a le gestiona. În felul acesta, nu te simți mai liniștit în adâncul sufletului? (Ba da.) Dacă ești mai liniștit, atunci e minunat. În orice caz, în aceste chestiuni, indiferent de cerințele pe care părinții tăi le-au avut de la tine în trecut sau de cerințele pe care le au acum, întrucât tu înțelegi adevărul și voia lui Dumnezeu și de vreme ce înțelegi ce spune Dumnezeu că ar trebui să facă oamenii – precum și ce consecințe îți aduc așteptările părinților tăi – nu ar trebui să te mai simți deloc împovărat în privința acestei chestiuni. Nu este nevoie să simți că ți-ai dezamăgit părinții sau să simți că, pentru că ai ales să crezi în Dumnezeu și să-ți îndeplinești îndatoririle, nu ai reușit să le oferi o viață mai bună, să le fii alături și să-ți îndeplinești responsabilitatea filială față de ei, lucru care i-a făcut să se simtă pustii emoțional. Nu este nevoie să te simți vinovat de acest lucru. Acestea sunt poverile pe care părinții le aduc copiilor lor și toate sunt lucruri la care ar trebui să renunți. Dacă tu crezi cu adevărat că totul este în mâinile lui Dumnezeu, atunci ar trebui să crezi că problema greutăților pe care le îndură și a fericirii de care se bucură de-a lungul vieții este, de asemenea, în mâinile lui Dumnezeu. Indiferent dacă ești sau nu devotat părinților, asta nu va schimba nimic – părinții tăi nu vor suferi mai puțin pentru că tu le ești devotat și nu vor suferi mai mult pentru că nu le ești. Dumnezeu le-a prestabilit soarta cu mult timp în urmă și nimic din toate astea nu se va schimba din cauza atitudinii tale față de ei sau a profunzimii sentimentelor dintre voi. Ei au propria soartă. Indiferent dacă sunt săraci sau bogați întreaga viață, indiferent dacă lucrurile merg sau nu merg bine pentru ei sau indiferent de calitatea vieții lor, de beneficiile materiale, statutul social și condițiile de trai de care se bucură, niciunul dintre aceste lucruri nu are prea multă legătură cu tine. Dacă te simți vinovat față de ei, dacă simți că le datorezi ceva și că ar trebui să le fii alături, ce s-ar schimba chiar dacă le-ai fi alături? (Nimic nu s-ar schimba.) Conștiința ta s-ar putea să fie curată și lipsită de vinovăție. Dar dacă le-ai fi alături în fiecare zi, văzându-i că nu cred în Dumnezeu, urmăresc lucruri lumești și se angajează în conversații triviale și bârfesc, cum te-ai simți? Ai fi liniștit în inima ta? (Nu.) Îi poți schimba? Îi poți salva? (Nu.) Dacă se îmbolnăvesc, iar tu ai mijloacele să ai grijă de ei, la căpătâiul lor, și să le ușurezi puțin suferința, oferindu-le o oarecare alinare în calitate de copil al lor, atunci, odată ce se vor însănătoși, se vor simți alinați și fizic. Dar dacă menționezi un singur lucru despre credința în Dumnezeu, te pot ataca prin opt sau zece contraargumente, rostind aberații atât de respingătoare încât să te îngrețoșeze timp de două vieți. La exterior, conștiința ta ar putea fi împăcată și ai putea simți că nu te-au crescut în zadar, că nu ești un nerecunoscător nepăsător și că nu le-ai oferit motive de râs vecinilor tăi. Însă doar pentru că ai conștiința împăcată, înseamnă asta că accepți cu adevărat, din adâncul inimii, diversele lor idei, păreri, perspective asupra vieții și moduri de trai? Chiar ești compatibil cu ei? (Nu.) Două feluri de oameni care merg pe căi diferite și au păreri diferite, indiferent ce relație sau conexiune fizică sau emoțională au, nu pot schimba punctul de vedere al niciuneia dintre părți. Este în regulă dacă cele două părți nu discută lucrurile împreună, dar imediat ce o fac, încep să se certe, apar conflicte și se vor urî și li se va face lehamite una de cealaltă. Deși, la exterior, sunt înrudiți prin sânge, la interior, sunt dușmani, două tipuri de oameni la fel de incompatibili ca apa și focul. În cazul acesta, dacă încă le ești alături, oare pentru ce faci asta? Oare pur și simplu cauți un lucru în legătură cu care să te superi sau există un alt motiv? Vei avea regrete de fiecare dată când îi vei întâlni, iar asta se numește suferință auto-provocată. Unii oameni se gândesc: „Au trecut atât de mulți ani de când mi-am văzut părinții. În trecut, au făcut niște lucruri detestabile, hulindu-L pe Dumnezeu și opunându-se credinței mele în El. Acum sunt mult mai bătrâni; probabil că s-au schimbat până acum. Așa că n-ar trebui să pun la suflet lucrurile rele pe care le-au făcut; oricum, toate sunt, în mare parte, uitate. În plus, atât emoțional, cât și din cauza conștiinței, îmi este dor de ei și mă întreb cum o duc. Așadar, cred că mă voi întoarce să văd ce fac.” Dar la o zi după ce te întorci acasă, dezgustul pe care l-ai simțit față de ei în trecut se întoarce, iar tu regreți: „Asta se numește familie? Aceștia sunt părinții mei? Nu sunt ei dușmani? Așa erau și înainte și au același caracter și acum; nu s-au schimbat deloc!” Cum ar fi putut să se schimbe? Ceea ce au fost inițial este ceea ce vor fi mereu. Ai crezut că s-ar fi schimbat pe măsură ce au îmbătrânit și v-ați fi putut înțelege? Nu ai cum să te înțelegi cu ei. După ce te-ai întors, imediat ce vei intra în casă, se vor uita la ce aduci în mâini, ca să vadă dacă este ceva scump, cum ar fi scoici abalone, castraveți de mare, aripioare de rechin sau vezici înotătoare de pește, sau poate o geantă sau haine de firmă, sau bijuterii din aur și argint. De îndată ce te vor vedea cărând două sacoșe de plastic, una cu chifle la abur și cealaltă cu câteva banane, vor vedea că încă ești sărac și vor începe să te cicălească: „Fiica lui cutare a plecat în străinătate și s-a căsătorit cu un străin. Brățările pe care li le cumpără sunt din aur pur, iar ei le etalează oricând au ocazia. Fiul lui cutare a cumpărat o mașină și își duce părinții în călătorii și excursii în străinătate, oricând are timp. Toți se scaldă în gloria copiilor lor! Fiica lui cutare nu vine niciodată cu mâna goală. Le cumpără părinților ei cădițe pentru picioare și scaune cu masaj, iar hainele pe care le cumpără sunt fie din mătase, fie din lână. Au niște copii atât de devotați; grija lor nu a fost în zadar! Noi nu am crescut decât ingrați nepăsători în familia asta!” Nu este aceasta o palmă peste față? (Ba da.) Nici măcar nu dau atenție chiflelor la abur și bananelor tale și tu tot te gândești la îndeplinirea responsabilităților tale de copil și la pietatea filială. Părinții tăi adoră chiflele la abur și bananele, iar tu nu i-ai văzut de mulți ani, așadar cumperi aceste lucruri ca să-i emoționezi și să te revanșezi pentru conștiința ta vinovată. Dar, după ce te întorci, nu numai că nu reușești să te revanșezi pentru această vină, dar înduri și critici; cuprins de deznădejde, fugi din casă. A avut vreun sens să mergi acasă pentru a-ți vizita părinții? (Nu.) Nu te-ai întors acasă de atât de mult timp, dar lor nu le este dor de tine; nu spun: „E suficient doar să te întorci. Nu este nevoie să cumperi nimic. E bine să vedem că ești pe calea corectă, că duci o viață sănătoasă și ești în siguranță în toate privințele. Să putem să ne vedem și să avem o conversație sinceră este suficient de mulțumitor.” Nu le pasă dacă, în acești ani, ai dus-o bine sau nu, sau dacă ai înfruntat vreo dificultate sau chestiuni tulburătoare, pentru care ai nevoie de ajutorul părinților tăi. Nu-ți oferă nicio vorbă de alinare. Dar dacă ei chiar ar spune astfel de lucruri, nu ai fi atunci incapabil să pleci? După ce te dojenesc, te îndrepți și te simți complet justificat, lipsit de orice vină, gândindu-te: „Trebuie să plec de aici, acesta este cu adevărat un purgatoriu! Mă vor jupui, îmi vor mânca trupul și, după aceea, vor vrea să-mi bea sângele.” Relația cu părinții este cel mai dificil de gestionat emoțional, dar, de fapt, nu este în totalitate imposibil de gestionat. Oamenii pot trata corect și rațional această chestiune doar pe baza înțelegerii adevărului. Nu începe din perspectiva sentimentelor și nu începe de la percepțiile și perspectivele oamenilor din lume. În schimb, tratează-ți părinții cum se cuvine, conform cuvintelor lui Dumnezeu. Ce rol joacă de fapt părinții, ce înseamnă de fapt copiii pentru părinții lor, ce atitudine ar trebui să aibă copiii față de părinții lor și cum ar trebui să gestioneze și să rezolve oamenii relația dintre părinți și copii? Oamenii nu ar trebui să privească aceste lucruri pe baza sentimentelor și nici nu ar trebui să fie influențați de idei greșite sau de sentimente dominante; ar trebui să fie abordate corect, pe baza cuvintelor lui Dumnezeu. Dacă nu reușești să-ți îndeplinești nicio responsabilitate față de părinții tăi în mediul predestinat de Dumnezeu sau dacă nu joci absolut niciun rol în viețile lor, înseamnă asta că nu le ești devotat? Te va acuza conștiința ta? Vecinii, colegii tăi de clasă și rudele te vor mustra cu toții și te vor critica pe la spate. Te vor numi un copil lipsit de devotament, spunând: „Pentru tine, părinții tăi au sacrificat atât de multe, au depus atât de multe eforturi și au făcut atât de multe lucruri încă de când erai mic, iar tu, fiind un copil nerecunoscător, pur și simplu dispari fără urmă, fără ca măcar să trimiți vorbă că ești în siguranță. Nu numai că nu te întorci de Anul Nou, dar nici măcar nu suni sau nu le trimiți nicio felicitare părinților tăi.” De fiecare dată când auzi astfel de cuvinte, conștiința ta sângerează și plânge, iar tu te simți condamnat. „O, au dreptate.” Te înroșești la față de căldură, iar inima îți tremură ca și cum ar fi străpunsă de ace. Ai avut aceste tipuri de sentimente? (Da, înainte.) Au dreptate vecinii și rudele tale când spun că nu ești devotat părinților? (Nu. Sunt devotat.) Explică-ți raționamentul. (Deși nu le-am fost alături părinților mei în acești ani sau nu am fost capabil să le îndeplinesc dorințele așa cum fac oamenii din lume, faptul că mergem pe această cale a credinței a fost prestabilit de Dumnezeu. Este calea corectă în viață și este un lucru drept. De aceea spun că am fost devotat.) Raționamentul vostru este bazat tot pe doctrinele pe care oamenii le-au înțeles în trecut; vă lipsește o explicație și o înțelegere adevărată. Cine mai vrea să-și împărtășească gândurile? (Îmi amintesc că, prima dată când am fost în străinătate, de fiecare dată când mă gândeam că rudele mele nu știau ce făceam acolo, că probabil mă criticau și spuneau că nu eram devotată, că eram o fiică lipsită de devotament pentru că nu eram acolo ca să am grijă de părinții mei – mă simțeam înrobită și constrânsă de aceste gânduri. De fiecare dată când mă gândeam la asta, simțeam că le sunt datoare părinților mei. Dar astăzi, prin intermediul părtășiei lui Dumnezeu, simt că părinții mei au avut grijă de mine pentru că își îndeplineau responsabilitățile părintești, că bunătatea lor față de mine a fost prestabilită de Dumnezeu și că ar trebui să-I mulțumesc lui Dumnezeu și să-I răsplătesc iubirea. Acum, că am credință și merg pe calea corectă în viață, lucru care este drept, nu ar trebui să mă simt îndatorată față de părinții mei. În plus, dacă părinții mei se pot bucura sau nu de grija din partea copiilor lor, care le sunt alături, este de asemenea prestabilit de Dumnezeu. După ce am înțeles aceste lucruri, pot să renunț, într-o oarecare măsură, la acest sentiment de îndatorare pe care îl aveam în inima mea.) Foarte bine. În primul rând, cei mai mulți oameni aleg să plece de acasă pentru a-și îndeplini îndatoririle parțial din cauza circumstanțelor obiective cuprinzătoare, care îi obligă să-și părăsească părinții; nu le pot fi alături părinților lor, ca să aibă grijă de ei și să le țină de urât. Nu este vorba că au ales de bunăvoie să-și părăsească părinții; acesta este motivul obiectiv. În al doilea rând, subiectiv vorbind, pleci să-ți îndeplinești îndatoririle nu pentru că ai vrut să-ți părăsești părinții și să scapi de responsabilitățile tale, ci datorită chemării lui Dumnezeu. Pentru a coopera cu lucrarea lui Dumnezeu, a-I accepta chemarea și a îndeplini îndatoririle unei ființe create, nu ai avut încotro și ți-ai părăsit părinții; nu le-ai putut rămâne alături pentru a le ține de urât și a avea grijă de ei. Nu i-ai părăsit ca să eviți responsabilitățile, nu-i așa? Să-i părăsești ca să-ți eviți responsabilitățile și să fii nevoit să-i părăsești pentru a răspunde chemării lui Dumnezeu și a-ți îndeplini îndatoririle – aceste lucruri nu au două naturi diferite? (Ba da.) În inima ta, ai atașamente și gânduri emoționale față de părinții tăi; sentimentele tale nu sunt lipsite de conținut. Dacă circumstanțele obiective o permit și ești capabil să le fii alături îndeplinindu-ți, în același timp, îndatoririle, atunci ai fi dispus să le fii alături, având grijă de ei în mod regulat și îndeplinindu-ți responsabilitățile. Dar din cauza circumstanțelor obiective, trebuie să-i părăsești; nu le poți rămâne alături. Nu este vorba că nu vrei să-ți îndeplinești responsabilitățile de copil al lor, ci că nu poți. Nu este acest lucru diferit în natură? (Ba da.) Dacă ai fi plecat de acasă pentru a evita să fii devotat părinților și să-ți îndeplinești responsabilitățile, ar reprezenta o lipsă de devotament și de umanitate. Părinții tăi te-au crescut, dar abia aștepți să-ți întinzi aripile și să pleci repede pe cont propriu. Nu vrei să-ți vezi părinții și nu dai atenție când auzi că au întâmpinat vreo dificultate. Chiar dacă ai mijloacele să ajuți, n-o faci; pur și simplu te prefaci că nu auzi și îi lași pe ceilalți să spună orice doresc despre tine – pur și simplu nu vrei să-ți îndeplinești responsabilitățile. Asta înseamnă să nu fii devotat părinților. Însă așa stau lucrurile acum? (Nu.) Mulți oamenii și-au părăsit județele, orașele, provinciile sau chiar țările pentru a-și îndeplini îndatoririle; deja sunt departe de orașele lor natale. În plus, nu le convine să păstreze legătura cu familiile lor, din diverse motive. Ocazional, se interesează de situația actuală a părinților lor, de la oamenii care au venit din același oraș natal și se simt ușurați când aud că părinții lor sunt încă sănătoși și se descurcă bine. De fapt, nu ești lipsit de devotament; nu ai ajuns în punctul în care îți lipsește umanitatea, în care nici măcar nu vrei să ai grijă de părinții tău sau să-ți îndeplinești responsabilitățile față de ei. Din diverse motive obiective, trebuie să faci această alegere, așadar nu ești lipsit de devotament. Acestea sunt cele două motive. Și mai există unul: dacă părinții tăi nu sunt tipul de oameni care te persecută în mod deosebit sau care te împiedică să crezi în Dumnezeu, dacă te sprijină în credința ta sau dacă sunt frați și surori care cred în El, ca tine, ei înșiși membri ai casei lui Dumnezeu, atunci care dintre voi nu se roagă în tăcere lui Dumnezeu când se gândește la părinții săi, în sinea lui? Care dintre voi nu-și încredințează părinții – împreună cu sănătatea, siguranța și toate necesitățile lor în viață – în mâinile lui Dumnezeu? Să-ți lași părinții în mâinile lui Dumnezeu este cea mai bună cale de a le arăta respect filial. Nu speri ca ei să înfrunte tot felul de dificultăți în viețile lor și nu speri să ducă o viață rea, să mănânce prost sau să aibă o sănătate precară. În adâncul inimii, cu siguranță speri că Dumnezeu îi va proteja și îi va ține în siguranță. Dacă au credință în Dumnezeu, speri să-și poată îndeplini propriile îndatoriri și, de asemenea, speri că pot rămâne fermi în mărturia lor. Asta înseamnă îndeplinirea responsabilităților umane; atât pot realiza oamenii cu propria umanitate. În plus, cel mai important este că, după ani de credință în Dumnezeu și după ascultarea atâtor adevăruri, cel puțin oamenii au această mică înțelegere și pătrundere: soarta omului este determinată de Ceruri, omul trăiește în mâinile lui Dumnezeu, iar a avea grija și protecția lui Dumnezeu este mult mai important decât preocupările, pietatea filială sau compania propriilor copii. Nu te simți ușurat că părinții tăi sunt în grija și sub protecția lui Dumnezeu? Nu trebuie să te îngrijorezi în privința lor. Dacă îți faci griji, asta înseamnă că nu ai încredere în Dumnezeu; credința ta în El este prea mică. Dacă ești cu adevărat îngrijorat și preocupat în legătură cu părinții tăi, atunci ar trebui să te rogi des lui Dumnezeu, să-i încredințezi în mâinile Sale și să-L lași să orchestreze și să rânduiască totul. Dumnezeu stăpânește peste soarta omenirii și stăpânește fiecare zi a ei și tot ce i se întâmplă, așadar de ce îți mai faci griji? Nu-ți poți controla nici propria viață,^[a] tu însuți ai o mulțime de dificultăți, ce ai putea face pentru ca părinții tăi să trăiască fericiți în fiecare zi? Nu poți decât să lași totul în mâinile lui Dumnezeu. Dacă sunt credincioși, cere-I lui Dumnezeu să-i conducă pe calea corectă, ca, în cele din urmă, să poată fi mântuiți. Dacă nu sunt credincioși, lasă-i să meargă pe orice cale vor. Pentru părinții care sunt mai buni și au puțină umanitate, poți să te rogi lui Dumnezeu să îi binecuvânteze ca să-și poată petrece fericiți anii rămași. Cât despre modul în care lucrează Dumnezeu, El are rânduielile Sale, iar oamenii ar trebui să se supună acestora. Așadar, per total, oamenii cunosc, în conștiința lor, ce responsabilități îndeplinesc față de părinții lor. Indiferent ce atitudine față de părinți aduce această cunoaștere, fie că este grijă, fie că este alegerea de a fi prezent alături de ei, în orice caz, oamenii nu ar trebui să se simtă vinovați sau să aibă conștiința încărcată pentru că nu și-au putut îndeplini îndatoririle față de părinții lor, din cauză că au fost afectați de circumstanțe obiective. Aceste probleme și altele asemenea lor nu ar trebui să devină necazuri în viața de credință în Dumnezeu a oamenilor; ar trebui să se renunțe la ele. Când vine vorba despre aceste subiecte legate de îndeplinirea responsabilităților față de părinți, oamenii ar trebui să aibă aceste înțelegeri precise și nu ar trebui să se mai simtă constrânși. Pe de o parte, din adâncul inimii, știi că nu ești lipsit de devotament față de părinți și nu te eschivezi sau îți eviți responsabilitățile. Pe de altă parte, părinții tăi sunt în mâinile lui Dumnezeu, deci pentru ce să-ți faci griji? Orice grijă ar putea avea cineva este de prisos. Fiecare persoană va trăi lin până la sfârșit, conform suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu, ajungând la capătul drumului ei, fără abateri. Așadar, nu este nevoie ca oamenii să se mai îngrijoreze în privința acestei chestiuni. Dacă ești devotat, dacă ți-ai îndeplinit responsabilitățile față de părinții tăi sau dacă ar trebui să răsplătești bunătatea părinților tăi – acestea nu sunt lucruri la care ar trebui să te gândești; sunt lucruri la care ar trebui să renunți. Nu-i așa? (Ba da.)

În ceea ce privește subiectul așteptărilor părinților de la copiii lor, am avut părtășie despre aspectele studiilor și ale slujbei. Care sunt faptele pe care oamenii ar trebui să le înțeleagă în această privință? Dacă îți asculți părinții și înveți pe brânci conform așteptărilor lor, oare asta înseamnă că sigur vei obține succese mărețe? Oare asta chiar îți poate schimba soarta? (Nu.) Atunci ce te așteaptă în viitor? Ceea ce a rânduit Dumnezeu pentru tine – soarta pe care ar trebui să o ai, poziția pe care ar trebui să o ai între oameni, calea pe care ar trebui să mergi și mediul de viață pe care ar trebui să-l ai. Dumnezeu a rânduit deja aceste lucruri pentru tine, cu mult timp în urmă. Așadar, când vine vorba de așteptările părinților tăi, nu ar trebui să duci nicio povară. Dacă faci așa cum cer părinții tăi, soarta ta rămâne aceeași; dacă nu urmezi așteptările părinților tăi și îi dezamăgești, soarta ta tot rămâne aceeași. Oricum este menită să fie calea dinaintea ta, așa va fi; a fost deja predestinată de Dumnezeu. În mod similar, dacă îndeplinești așteptările părinților tăi, îi mulțumești și nu-i dezamăgești, oare asta înseamnă că vor putea duce o viață mai bună? Le poate schimba soarta de suferință și abuzuri? (Nu.) Unii cred că părinții le-au oferit prea multă bunătate când i-au crescut și că au suferit foarte mult în perioada aceea. Așa că vor să găsească o slujbă bună și apoi îndură greutăți, trudesc, sunt sârguincioși și muncesc din greu ca să câștige mulți bani și să facă avere. Ținta lor este să le ofere părinților o viață privilegiată în viitor, în care să trăiască într-o vilă, să conducă o mașină frumoasă și să mănânce și să bea bine. Însă după ani de muncă susținută, deși condițiile de trai și circumstanțele li s-au îmbunătățit, părinții lor se sting fără să se bucure nici măcar o zi de acea prosperitate. Cine este vinovat pentru asta? Dacă lași lucrurile să-și urmeze cursul, dacă-L lași pe Dumnezeu să orchestreze și nu duci această povară, atunci nu te vei simți vinovat când părinții tăi mor. Dar dacă trudești pe brânci ca să câștigi bani să-ți răsplătești părinții și să-i ajuți să ducă o viață mai bună, dar apoi ei mor, cum te-ai simți? Dacă ai întârzia îndeplinirea datoriei tale și obținerea adevărului, ai mai fi capabil să trăiești confortabil tot restul vieții? (Nu.) Viața ta va fi afectată, iar tu vei purta mereu povara de „a-ți fi dezamăgit părinții”, pentru tot restul vieții. Unii oameni fac mari eforturi ca să muncească, să se străduiască și să câștige bani ca să nu-și dezamăgească părinții și să-i răsplătească pentru bunătatea de a-i fi crescut. După aceea, când devin bogați și au mijloacele de a-și permite mâncare bună, își invită părinții la masă și comandă o masă plină de mâncăruri bune, spunând: „Serviți-vă! Îmi amintesc, când eram mic, acestea erau favoritele voastre; mâncați!” Cu toate acestea, pe măsură ce părinții lor au îmbătrânit, și-au pierdut majoritatea dinților și acum nu prea au poftă de mâncare, așa că aleg mâncăruri moi și ușor de digerat, ca legumele sau tăițeii și sunt sătui după ce iau numai câteva înghițituri. Ești trist când vezi o masă atât de mare, plină de mâncare neconsumată. Dar părinții tăi se simt destul de bine. La o vârstă atât de înaintată, atât ar trebui să mănânce; este normal, ei nu cer mult. În sinea ta, ești nefericit, dar de ce? A fost inutil să faci aceste lucruri. S-a stabilit de mult câtă fericire și câte greutăți vor experimenta părinții tăi în viața lor. Asta nu se poate schimba din cauza dorinței tale și nu se poate schimba ca să fie după sentimentele tale. Dumnezeu a prestabilit asta de mult, așa că orice fac oamenii este inutil. Ce spun aceste fapte oamenilor? Ceea ce se cuvine să facă părinții este să te crească și să te lase să te maturizezi în mod sănătos și fără probleme, să pășești pe calea corectă și să îndeplinești responsabilitățile și obligațiile pe care ar trebui să le îndeplinești în calitate de ființă creată. Toate acestea nu au scopul de a-ți schimba soarta și, într-adevăr, n-o pot face; ei au doar rolul de sprijin suplimentar și de îndrumători, crescându-te până la maturitate și dirijându-te pe calea corectă în viață. Ceea ce nu ar trebui să faci este să-ți folosești propriile mâini ca să creezi fericire pentru părinții tăi, să le schimbi soarta sau să-i lași să se bucure de o mare avere și de mâncare și băutură bună. Acestea sunt gânduri nesăbuite. Aceasta povară nu este una pe care ar trebui să o duci, este una la care ar trebui să renunți. Nu ar trebui să faci niciun sacrificiu inutil sau lucruri fără noimă ca să-ți răsplătești părinții, să le schimbi soarta și să le dai posibilitatea să primească mai multe binecuvântări și să sufere mai puțin, de dragul satisfacerii nevoilor personale ale conștiinței sau ale sentimentelor tale, și ca să eviți să-i dezamăgești. Aceasta nu este responsabilitatea ta și nu este un lucru la care ar trebui să te gândești. Părinții ar trebui să-și îndeplinească responsabilitățile față de copiii lor, conform propriilor condiții și conform condițiilor mediului pregătit de Dumnezeu. Ceea ce ar trebui să facă aceștia pentru părinții lor se bazează, de asemenea, pe condițiile pe care le pot realiza și e conform mediului în care se află; asta-i tot. Tot ce fac părinții sau copiii nu ar trebui să fie cu scopul de a schimba soarta părții celeilalte, prin propria putere sau prin dorințe egoiste, astfel încât cealaltă parte să poată duce o viață mai bună, mai fericită și ideală, datorită propriilor eforturi. Indiferent că este vorba de părinți sau de copii, fiecare ar trebui să lase lucrurile să-și urmeze cursul natural, în mediile rânduite de Dumnezeu, în loc să încerce să schimbe lucrurile prin propriile eforturi sau prin aspirații personale. Soarta părinților tăi nu se va schimba pentru că tu ai astfel de gânduri cu privire la ei – soarta lor a fost predestinată de mult de Dumnezeu. Dumnezeu ți-a predestinat să trăiești în sfera vieților lor, să te naști din ei, să fii crescut de ei și să ai această relație cu ei. Așadar, responsabilitatea ta față de ei este numai să le fii alături conform condițiilor tale și să îndeplinești unele obligații. Cât despre a vrea să schimbi situația actuală a părinților tăi, sau a vrea ca ei să aibă o viață mai bună, totul este inutil. Sau, pentru a-ți face vecinii și rudele să te admire, pentru a le aduce onoare părinților tăi, pentru a asigura prestigiul lor în cadrul familiei – acest lucru nu este deloc necesar. Există și mame sau tați singuri, care au fost părăsiți de partener, și te-au crescut singuri până la maturitate. Simți și mai mult că le-a fost dificil și vrei să-ți folosești toată viața ca să-i răsplătești și să te revanșezi, chiar până în punctul de a face orice spun ei. Ce cer de la tine, ce așteaptă de la tine, plus ce ești tu dispus să faci, toate devin poveri în viața aceasta a ta – nu așa ar trebui să stea lucrurile. În prezența Creatorului, ești o ființă creată. Ce ar trebui să faci în viața asta nu este numai să-ți îndeplinești responsabilitățile față de părinții tăi, ci să îndeplinești responsabilitățile și îndatoririle de ființă creată. Poți să-ți îndeplinești responsabilitățile față de părinții tăi numai pe baza cuvintelor lui Dumnezeu și a adevărurilor-principii, nu făcând orice pentru ei pe baza nevoilor tale emoționale sau a nevoilor conștiinței tale. Desigur, să-ți îndeplinești responsabilitățile și obligațiile față de ei conform cuvintelor lui Dumnezeu și a adevărurilor-principii este de asemenea o parte a îndatoririlor tale de ființă creată; aceasta este responsabilitatea dată omului de Dumnezeu. Îndeplinirea acestei responsabilități se bazează pe cuvintele lui Dumnezeu, nu pe nevoile omenești. Așadar, îți poți trata cu ușurință părinții conform cuvintelor lui Dumnezeu, îndeplinindu-ți responsabilitățile și obligațiile față de ei. Atât este de simplu. Este ușor de făcut? (Da.) De ce este ușor de făcut? Esența aici, precum și adevărurile-principii la care oamenii ar trebui să adere, sunt foarte clare. Esența este că nici părinții, nici copiii nu-și pot schimba soarta unii celorlalți. Fie că încerci din greu, fie că nu, fie că ești dispus să-ți îndeplinești responsabilitățile, fie că nu, nimic din toate acestea nu poate schimba soarta celuilalt. Dacă îi păstrezi sau nu în inima ta este doar o diferență de nevoie emoțională și nu va schimba niciun fapt. Așadar, pentru oameni, cel mai ușor lucru de făcut este să renunțe la diversele poveri provocate de așteptările părinților lor. În primul rând, ar trebui să privești toate aceste lucruri conform cuvintelor lui Dumnezeu și, în al doilea rând, ar trebui să tratezi și să gestionezi relația cu părinții tăi conform cuvintelor lui Dumnezeu. Atât este de simplu. Nu este ușor? (Ba da.) Dacă accepți adevărul, toate aceste lucruri vor fi ușoare și, în timpul experienței tale, vei simți din ce în ce mai mult că așa stau lucrurile. Nimeni nu poate schimba soarta unei persoane; aceasta este numai în mâinile lui Dumnezeu. Indiferent cât de mult încerci, nu va merge. Desigur, unii oameni vor spune: „Lucrurile pe care le-ai spus sunt toate realități, dar simt că o astfel de abordare este prea rece. Am tot timpul mustrări de conștiință și nu pot suporta asta.” Dacă nu poți suporta asta, atunci pur și simplu acționează după sentimentele tale; fii alături de părinții tăi și rămâi aproape de ei, slujește-i, fii devotat și fă orice spun ei, indiferent dacă au dreptate sau nu – devino ca o codiță pentru ei și un însoțitor, totul este în regulă. În felul acesta, nimeni nu te va critica pe la spate și chiar și familia ta extinsă va vorbi despre cât de devotat ești. Cu toate acestea, în cele din urmă, singurul care va suferi o pierdere vei fi tu. Ți-ai păstrat reputația de copil devotat, ți-ai satisfăcut nevoile emoționale, conștiința ta nu a fost niciodată acuzată și ai răsplătit bunătatea părinților tăi, dar există un singur lucru pe care l-ai neglijat și l-ai pierdut: nu ai tratat și nu ai gestionat toate aceste chestiuni conform cuvintelor lui Dumnezeu și ai pierdut șansa de a-ți îndeplini datoria de ființă creată. Ce înseamnă asta? Înseamnă că ai fost devotat față de părinții tăi, dar L-ai trădat pe Dumnezeu. Ai dat dovadă de pietate filială și ai satisfăcut nevoile emoționale ale trupurilor părinților tăi, dar te-ai răzvrătit împotriva lui Dumnezeu. Ai alege mai degrabă să fii un copil devotat decât să-ți îndeplinești îndatoririle de ființă creată. Aceasta este cea mai mare lipsă de respect față de Dumnezeu. Dumnezeu nu va spune că ești un om care ascultă de El sau are umanitate, numai pentru că ești un copil devotat, nu ți-ai dezamăgit părinții, ai o conștiință și îți îndeplinești responsabilitățile de copil. Dacă doar satisfaci nevoile conștiinței tale și nevoile emoționale ale trupului tău, dar nu accepți cuvintele lui Dumnezeu sau adevărul drept baza și principiile de tratare sau gestionare a acestei chestiuni, atunci dai dovadă de cea mai mare neascultare față de Dumnezeu. Dacă vrei să fii o ființă creată calificată, trebuie mai întâi să privești și să faci totul conform cuvintelor lui Dumnezeu. Asta înseamnă să fii calificat, să ai umanitate și o conștiință. Dimpotrivă, dacă nu accepți cuvintele lui Dumnezeu drept principiile și baza pentru a trata sau a gestiona această chestiune și, de asemenea, nu accepți chemarea lui Dumnezeu să mergi și să-ți îndeplinești îndatoririle, sau ai prefera să amâni sau să renunți la oportunitatea de a-ți îndeplini îndatoririle pentru a rămâne alături de părinții tăi, a le ține de urât, a le aduce fericire, a le permite să se bucure de anii bătrâneții și a le răsplăti bunătatea, atunci Dumnezeu va spune că ești un lucru lipsit de umanitate sau conștiință. Nu ești o ființă creată, iar El nu te va recunoaște.

Când vine vorba de gestionarea așteptărilor părinților, este clar ce principii trebuie să fie urmate și la care poveri trebuie să renunțați? (Da.) Așadar, care anume sunt poverile pe care oamenii le duc în cazul acesta? Ei trebuie să-și asculte părinții și să le permită să ducă o viață bună; tot ce fac părinții este pentru binele lor; și trebuie să fac ce spun părinții lor ca să fie devotați. În plus, ca adulți, trebuie să facă lucruri pentru părinții lor, să le răsplătească bunătatea, să le fie devotați, să le țină de urât, să nu-i întristeze sau să nu-i dezamăgească, să nu-i decepționeze și să facă tot ce pot ca să le reducă suferința sau chiar s-o elimine complet. Dacă nu poți realiza asta, ești nerecunoscător, lipsit de devotament, meriți să fii doborât de fulger și respins cu dispreț de ceilalți și ești o persoană rea. Acestea sunt poverile tale? (Da.) Întrucât aceste lucruri sunt poverile oamenilor, aceștia ar trebui să accepte adevărul și să le înfrunte cum se cuvine. Poți renunța la aceste poveri și gânduri și păreri greșite și le poți schimba doar dacă accepți adevărul. Dacă nu accepți adevărul, există o altă cale pentru tine? (Nu.) Astfel, fie că este vorba despre a renunța la poverile familiei, fie la cele ale trupului, totul începe cu acceptarea gândurilor și părerilor corecte și a adevărului. Pe măsură ce începi să accepți adevărul, aceste gânduri și păreri greșite din tine vor fi treptat demontate, deslușite și văzute așa cum sunt, iar apoi vor fi respinse încetul cu încetul. În timpul procesului de demontare, deslușire și apoi renunțare și respingere a acestor gânduri și păreri greșite, îți vei schimba treptat atitudinea și abordarea față de aceste chestiuni. Acele gânduri care provin din conștiința ta umană sau din sentimentele tale se vor reduce treptat; nu te vor mai tulbura sau înrobi în adâncul minții tale, nu-ți vor mai controla sau influența viața, sau nu-ți vor afecta îndeplinirea datoriei. De exemplu, dacă ai acceptat gândurile și părerile corecte și ai acceptat acest aspect al adevărului, când vei auzi vestea morții părinților tăi, doar vei vărsa câteva lacrimi pentru ei, fără să te gândești cum, în acești ani, nu le-ai răsplătit bunătatea cu care te-au crescut, cum i-ai făcut să sufere atât de mult, cum nu i-ai recompensat câtuși de puțin, sau cum nu le-ai permis să ducă o viață bună. Nu te vei mai învinovăți pentru aceste lucruri – în schimb, vei arăta expresii normale, care provin din nevoile sentimentelor umane normale; vei vărsa lacrimi și apoi vei simți puțin dor de ei. Curând, aceste lucruri vor deveni firești și normale, iar tu te vei cufunda rapid într-o viață normală și în îndeplinirea îndatoririlor tale; nu vei fi tulburat de această chestiune. Dar dacă nu accepți aceste adevăruri, atunci, când vei auzi vestea morții părinților tăi, vei plânge la nesfârșit. Îți va fi milă de ei, că nu au dus-o ușor toată viața și că au crescut un copil atât de lipsit de devotament ca tine; când au fost bolnavi, nu ai fost la căpătâiul lor să-i îngrijești, iar când au murit, nu ai jelit la înmormântarea lor sau nu ai intrat în doliu; i-ai decepționat, i-ai dezamăgit și nu le-ai permis să ducă o viață bună. Vei trăi mult timp cu acest sentiment de vinovăție și, ori de câte ori te vei gândi la asta, vei plânge și vei simți o durere surdă în inimă. Ori de câte ori vei întâlni circumstanțe sau oameni, evenimente și lucruri conexe, vei avea o reacție emoțională; acest sentiment de vinovăție s-ar putea să te însoțească tot restul vieții. Care este motivul pentru asta? Este acela că nu ai acceptat niciodată, drept viața ta, adevărul sau gândurile și părerile corecte; în schimb, vechile tale gânduri și păreri au continuat să te stăpânească, influențându-ți viața. Așadar, îți vei petrece restul vieții în durere, din cauza morții părinților tăi. Această suferință continuă va avea consecințe care vor depăși cu mult un mic disconfort trupesc; îți va afecta viața, atitudinea față de îndeplinirea îndatoririlor tale, față de lucrarea bisericii, față de Dumnezeu, precum și atitudinea față de orice persoană sau chestiune care îți atinge sufletul. S-ar putea și să te demoralizezi și să te descurajezi față de mai multe chestiuni, să devii deznădăjduit și pasiv, să-ți pierzi credința în viață, entuziasmul și motivația pentru orice lucru și așa mai departe. Cu timpul, impactul nu se va limita la viața ta simplă de zi cu zi; îți va afecta și atitudinea față de îndeplinirea îndatoririlor și calea pe care mergi în viață. Este foarte periculos. Consecințele acestui pericol ar putea fi că nu vei fi capabil să-ți îndeplinești în mod adecvat îndatoririle de ființă creată și s-ar putea chiar să te oprești la jumătate din îndeplinirea îndatoririlor sau să ai o dispoziție și o atitudine potrivnică față de îndatoririle pe care le îndeplinești. Pe scurt, acest fel de situație se va înrăutăți inevitabil cu timpul și îți va îndrepta dispoziția, emoțiile și mentalitatea într-o direcție periculoasă. Înțelegi? (Da.) Pe de o parte, părtășia de azi despre aceste subiecte îți spune să fixezi gânduri și păreri corecte, a căror sursă se bazează pe esența acestor chestiuni. Pentru că rădăcina și esența sunt așa cum sunt, oamenii ar trebui să le conștientizeze și să nu se lase înșelați de aceste reprezentări sau de gânduri și păreri provenite din sentimente și impetuozitate. Acesta este un aspect. Celălalt este că doar atunci când oamenii fac acest lucru pot evita ocolișurile și devierile și, în schimb, pot trăi viața așa cum e, într-un mediu stăpânit și orchestrat de Dumnezeu. Rezumând, numai acceptând aceste gânduri și păreri corecte și lăsându-se îndrumați de ele, oamenii se pot lepăda de aceste poveri care provin de la părinții lor, pot renunța la aceste poveri și pot fi capabili să se supună orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu. Făcând asta, omul poate trăi mai liber și mai neîngrădit, cu pace și bucurie, în loc să fie condus constant de efectele impetuozității, ale sentimentelor sau ale conștiinței. După ce am discutat atât de mult, înțelegeți acum poverile pe care le creează așteptările părinților? (Da.) Acum că aveți o oarecare înțelegere corectă, duhul vostru nu se simte mult mai relaxat și eliberat? (Ba da.) Când ai o înțelegere, o acceptare și o supunere adevărate, duhul tău va fi eliberat. Dacă tu continui să te împotrivești și să refuzi sau doar tratezi aceste adevăruri ca pe niște teorii, în loc să privești aceste chestiuni pe baza faptelor, atunci îți va fi greu să renunți. Vei fi capabil doar să acționezi conform orchestrărilor gândurilor și sentimentelor trupului, atunci când gestionezi aceste chestiuni; în cele din urmă, vei trăi în capcana acestor sentimente, unde nu există decât durere și suferință, și nimeni nu te va putea salva. Atunci când se confruntă cu aceste chestiuni prinși în această capcană emoțională, oamenii nu au nicio cale de scăpare. Poți fi eliberat din încurcăturile și înrobirea sentimentelor doar prin acceptarea adevărului, nu-i așa? (Așa e.)

Pe lângă diversele așteptări și abordări ale părinților când vine vorba despre studiile și alegerile profesionale ale copiilor lor, ei au și diverse așteptări privind căsnicia, nu-i așa? Care sunt câteva dintre aceste așteptări? Vă rog să împărtășiți. (De obicei, părinții le vor spune fiicelor lor că viitorii soți trebuie să fie cel puțin bogați, să aibă o casă și o mașină și să fie capabili să aibă grijă de ele. Adică, soțul ar trebui să fie capabil să satisfacă nevoile materiale ale fiicei și să aibă și simțul răspunderii. Acestea sunt criteriile alegerii unui soț.) Unele dintre lucrurile pe care le spun părinții provin din experiențele lor și, deși au în vedere interesele tale, tot există niște probleme. Părinții au, de asemenea, propriile opinii și preferințe când vine vorba de așteptările lor de la căsnicia ta. Ei le cer copiilor să găsească un soț care cel puțin are bani, statut și este capabil și care este formidabil, ca să nu fie intimidați de alții în afara căminului. Și dacă alții te hărțuiesc, această persoană trebuie să fie capabilă să-i înfrunte și să te protejeze. S-ar putea să spui: „Nu-mi pasă. Nu sunt o persoană atât de materialistă. Vreau doar să găsesc un om care mă iubește și pe care îl iubesc și eu.” La asta, părinții tăi spun: „De ce ești atât de nătâng? De ce ești atât de naiv? Ești tânăr și lipsit de experiență și nu înțelegi greutățile din viață. Ai auzit vreodată zicala «Unui cuplu sărac, toate îi merg prost»? În viață, ai nevoie de bani pentru asta și bani pentru cealaltă; crezi că vei duce o viață bună dacă nu ai bani? Trebuie să găsești pe cineva care este bogat și capabil.” Răspunzi: „Însă nici măcar oamenii bogați și capabili nu sunt de încredere.” Părinții tăi răspund: „Chiar dacă nu sunt de încredere, mai întâi trebuie să-ți rezolvi nevoile de bază. Ai avea orice îți dorești să mănânci și să porți și ai fi bine-hrănit și bine-îmbrăcat, un lucru de invidiat pentru toată lumea.” Răspunzi: „Dar sufletul meu nu ar fi fericit.” La asta, părinții tăi spun: „Până la urmă, ce este un suflet? Unde este? Și ce dacă sufletul tău nu este fericit? Atât timp cât te simți confortabil fizic, asta e tot ce contează!” Există unii oameni care, pe baza circumstanțelor lor de viață actuale, vor să rămână singuri. Deși sunt destul de în vârstă, nu vor să meargă la întâlniri, cu atât mai puțin să intre într-o căsnicie. Asta îi neliniștește pe părinții lor, așa că îi tot îndeamnă să se căsătorească. Le stabilesc întâlniri pe nevăzute și le prezintă potențiali parteneri. Fac tot ce-i posibil ca să găsească o persoană potrivită și respectabilă cu care copiii lor să se căsătorească; chiar dacă nu este potrivită, cel puțin calificările să fie bune, cum ar fi să fie absolventă de facultate, să aibă un masterat sau un doctorat, sau să fi studiat în străinătate. Unii nu pot suporta cicăleala părinților lor. La început, cred că este grozav că sunt singuri și nu trebuie să aibă grijă decât de ei înșiși. Mai ales după ce cred în Dumnezeu, sunt foarte ocupați cu îndeplinirea îndatoririlor în fiecare zi și nu au timp să se gândească la aceste lucruri, așa că nu merg la întâlniri și nu se vor căsători în viitor. Cu toate acestea, nu pot scăpa de examinarea atentă a părinților lor. Părinții lor nu sunt de acord, îndemnându-i și presându-i mereu. Ori de câte ori își întâlnesc copiii, încep să-i cicălească: „Ieși cu cineva? Există cineva care îți place? Grăbește-te și adu-l acasă, ca să-l putem verifica pentru tine. Dacă este potrivit, mergi odată și căsătorește-te, că nu mai întinerești! Femeile nu se căsătoresc după treizeci de ani, iar bărbații nu caută parteneră după treizeci și cinci de ani. Ce încerci să faci, să întorci lumea cu josul în sus? Dacă nu te căsătorești, cine va avea grijă de tine la bătrânețe?” Părinții își fac griji și se preocupă mereu cu asta, vrând ca tu să cauți cutare și cutare fel de persoană, bătându-te la cap să te căsătorești și să găsești un partener. Și după ce te căsătorești, părinții tăi continuă să te sâcâie: „Grăbește-te și fă un copil cât încă sunt tânăr. Voi avea grijă de el pentru tine.” Spui: „Nu am nevoie să ai grijă de copiii mei. Nu-ți face griji.” Răspund: „Cum adică «nu-ți face griji»? Grăbește-te și fă un copil! După ce se naște, voi avea grijă de el pentru tine. Odată ce mai crește, atunci poți prelua tu frâiele.” Orice așteptări au părinții de la copiii lor – indiferent de atitudinile părinților sau dacă aceste așteptări sunt corecte – ele par întotdeauna o povară pentru copiii lor. Dacă își ascultă părinții, nu se vor simți în largul lor și vor fi nefericiți. Dacă nu-și ascultă părinții, vor avea conștiința încărcată: „Părinții mei nu greșesc. Sunt atât de bătrâni și nu vor apuca să mă vadă căsătorit sau având copii. Sunt triști, așa că mă îndeamnă să mă căsătoresc și să fac copii. Și aceasta este responsabilitatea lor.” Așadar, când vine vorba de gestionarea așteptărilor părinților în această privință, în adâncul sufletului, oamenii au mereu un sentiment vag că este o povară. Indiferent dacă ascultă sau nu, pare greșit și oricum simt că, dacă nu ascultă cerințele sau dorințele părinților lor, este un lucru rușinos și imoral. Este o chestiune care le apasă pe conștiință. Unii părinți chiar intervin în viețile copiilor lor: „Grăbește-te și căsătorește-te și fă copii. Mai întâi, oferă-mi un nepot mare și sănătos.” În felul acesta, ei încearcă să intervină până și cu privire la genul copilului. Unii părinți spun și: „Ai deja o fiică, grăbește-te și oferă-mi un nepot, vreau și un nepot, și o nepoată. Tu și soțul tău sunteți ocupați să credeți în Dumnezeu și să vă îndepliniți îndatoririle toată ziua. Nu vă faceți treaba cum trebuie; să ai copii e mare lucru. Nu știi că «Dintre cele trei impietăți filiale, a nu avea un moștenitor este cea mai gravă»? Crezi că este suficient să ai doar o fiică? Ai face bine să te grăbești și să-mi oferi și un nepot! Ești singurul copil din familia noastră; dacă nu-mi oferi un nepot, oare nu se va sfârși linia familiei noastre?” Te gândești: „Așa e, dacă linia familiei se încheie cu mine, oare nu-mi voi dezamăgi strămoșii?” Așadar, să nu te căsătorești e greșit, iar să te căsătorești, dar să nu faci copii este, de asemenea, greșit; dar nici nu este suficient să ai o fiică, trebuie să ai un fiu. Unii oameni au mai întâi un fiu, dar părinții lor spun: „Unul nu este suficient. Dacă se întâmplă ceva? Mai faceți unul, ca să-și țină companie.” Când vine vorba de copiii lor, cuvântul părinților e lege, iar ei pot fi complet absurzi, capabili să articuleze cea mai strâmbă logică – copiii lor pur și simplu nu știu cum să-i trateze. Părinții intervin și critică viețile, slujba, căsnicia și atitudinile copiilor lor față de diverse lucruri. Copiii nu pot decât să-și înghită mânia. Nu se pot ascunde de părinții lor și nu pot scăpa de ei. Nu-și pot certa sau educa propriii părinți – deci ce pot face? Îndură, încearcă să-i vadă cât de rar posibil și evită să menționeze aceste probleme, dacă trebuie neapărat să se întâlnească. Și dacă aceste probleme sunt menționate, îi vor întrerupe imediat și vor merge să se ascundă undeva. Cu toate acestea, există unii oameni care, pentru a împlini așteptările părinților lor și a nu-i dezamăgi, sunt de acord cu cerințele acestora. Fără tragere de inimă, s-ar putea să te grăbești să mergi la întâlniri, să te căsătorești și să ai copii. Dar nu este îndeajuns să ai un singur copil; trebuie să ai mai mulți. Faci asta ca să satisfaci cerințele părinților tăi, ca să-i faci fericiți și bucuroși. Indiferent dacă poți să satisfaci dorințele părinților tăi, cerințele lor ar fi supărătoare pentru orice copil. Părinții tăi nu încalcă legea și nu poți să îi critici, să vorbești cu altcineva despre asta sau să ai o discuție rațională cu ei. Pe măsură ce te gândești și te răzgândești în felul acesta, chestiunea devine povara ta. Simți mereu că, atât timp cât nu poți satisface cerințele părinților tăi, de a te căsători și a avea copii, nu vei fi capabil să-ți înfrunți părinții și strămoșii cu conștiința împăcată. Dacă nu ai îndeplinit cerințele părinților tăi – adică nu ai mers la întâlniri, nu te-ai căsătorit, nu ai avut copii și nu ai continuat linia genealogică a familiei așa cum ți-au cerut – vei simți o presiune interioară. Te poți relaxa puțin doar dacă părinții tăi spun că nu vor interveni în aceste chestiuni, oferindu-ți libertatea de a lua lucrurile așa cum vin. Cu toate acestea, dacă reacția socială care vine din partea rudelor tale îndepărtate, a prietenilor, a colegilor de clasă, a colegilor de serviciu și a tuturor celorlalți este de a te condamna și de a vorbi despre tine pe la spate, atunci și asta este o povară pentru tine. Când ai 25 de ani și nu ești căsătorit, nu crezi că asta contează prea mult, dar când ajungi la 30, începi să simți că nu este atât de bine, așa că eviți aceste rude și acești membri ai familiei și nu aduci vorba despre asta. Și dacă nu ești căsătorit nici la 35, oamenii vor spune: „De ce nu ești căsătorit? E ceva în neregulă cu tine? Ești un ciudat, nu-i așa?” Dacă ești căsătorit, dar nu vrei copii, vor spune: „De ce nu ai făcut copii după ce te-ai căsătorit? Alții se căsătoresc și au o fiică și apoi un fiu, sau au un fiu și apoi o fiică. De ce nu vrei copii? Ce-i cu tine? Nu ai deloc sentimente omenești? Măcar ești o persoană normală?” Fie că provin de la părinți, fie că provin de la societate, aceste probleme devin o povară pentru tine în diferite medii și condiții. Simți că greșești, mai ales la vârsta ta. De exemplu, dacă ai între treizeci și cincizeci de ani și încă nu ești căsătorit, nu îndrăznești să te întâlnești cu oameni. Ei spun: „Femeia aceea nu a fost căsătorită niciodată în viața ei, este o fată bătrână, nimeni nu o vrea, nimeni nu se va căsători cu ea.” „Bărbatul acela n-a avut o soție niciodată în viața lui.” „De ce nu s-au căsătorit?” „Cine știe, poate este ceva în neregulă cu ei.” Chibzuiești: „Nu este nimic în neregulă cu mine. Atunci de ce nu m-am căsătorit? Nu mi-am ascultat părinții și îi dezamăgesc.” Oamenii spun: „Băiatul acela nu este căsătorit, fata aceea nu este căsătorită. Uite cât de jalnici sunt părinții lor acum. Alți părinți au nepoți și strănepoți, dar ei sunt încă singuri. Probabil că strămoșii lor au făcut ceva groaznic, nu? Nu înseamnă asta că lasă familia fără un moștenitor? Nu vor avea descendenți ca să continue linia genealogică. Ce se întâmplă cu familia aceea?” Indiferent cât de fermă este atitudinea ta actuală, atât timp cât ești muritor, o persoană obișnuită, și nu ai suficient adevăr pentru a înțelege această chestiune, mai devreme sau mai târziu vei fi tulburat și deranjat de ea. În zilele noastre, există mulți oameni de 34 sau de 35 de ani în societate care încă sunt necăsătoriți, ceea ce nu este mare lucru. Cu toate acestea, la 35 sau 36 și mai mult, există mai puțini oameni care sunt necăsătoriți. Pe baza intervalului actual de vârstă al persoanelor necăsătorite, dacă ai sub 35 de ani, ai putea crede: „Este normal să nu fiu căsătorit, nimeni nu spune nimic despre asta. Dacă părinții mei vor să spună ceva, să spună. Nu mi-e teamă.” Dar odată ce treci de vârsta de 35 de ani, oamenii te vor privi cu alți ochi. Vor spune că ești singur, un burlac sau o femeie respinsă, iar tu nu vei fi capabil să suporți asta. Această chestiune va deveni povara ta. Dacă nu ai o înțelegere limpede sau principii clare de practică pentru această chestiune, mai devreme sau mai târziu, va deveni un deranj pentru tine sau îți va perturba viața într-o perioadă specială. Nu implică acest lucru niște adevăruri pe care oamenii ar trebui să le înțeleagă? (Ba da.)

În ce privește căsătoria și copiii, ce adevăruri ar trebui să înțeleagă oamenii pentru a renunța la poverile pe care le aduc aceste chestiuni? În primul rând, este alegerea partenerului de viață determinată de voința umană? (Nu.) Nu este ca și cum poți pur și simplu să mergi și să întâlnești orice tip de persoană dorești și cu siguranță nu este ca și cum Dumnezeu îți va pregăti exact tipul de persoană pe care îl vrei. Mai degrabă, Dumnezeu a prestabilit deja cine va fi partenerul tău de viață; oricine este menit să fie, acela va fi. Nu trebuie să fii afectat de interferențele provocate de nevoile părinților tăi sau de condițiile pe care le propun. În plus, poate partenerul de viață pe care îți cer părinții tăi să-l găsești, care este și bogat și are și un statut înalt, să determine bogăția și statutul tău viitor? (Nu.) Nu poate. Există multe femei care s-au măritat în familii bogate doar ca să fie alungate și să ajungă să caute în gunoi pe străzi. Căutând mereu să urce pe scara socială pentru bogăție și prestigiu, ele sfârșesc în ruină, cu reputația zdrențuită, mult mai rău chiar și decât oamenii obișnuiți. Își petrec zilele cărând un sac de rufe ieftin, ca să strângă sticle de plastic și conserve de aluminiu, ca apoi să le dea la schimb pentru câțiva bani și ajung, în cele din urmă, să cumpere o ceașcă de cafea la o cafenea, ca să poată simți că încă duc viața unei persoane bogate. Ce nefericire! Căsătoria este un eveniment semnificativ în viața omului. La fel ca și tipul de părinți pe care omul este hărăzit să-l aibă, căsătoria nu se bazează pe nevoile părinților sau ale familiei tale și nici pe gusturile și preferințele tale; se află în totalitate în cadrul predestinării de către Dumnezeu. La momentul corect, vei întâlni persoana corectă; la momentul potrivit, vei întâlni persoana care ți se potrivește. Toate aceste rânduieli ale lumii nevăzute și mistice sunt sub controlul și suveranitatea lui Dumnezeu. În această chestiune, nu este nevoie ca oamenii să țină seama de rânduielile celorlalți, să fie dirijați de alții sau manipulați și influențați de ei. Așadar, când este vorba de căsătorie, indiferent ce așteptări au părinții tăi și indiferent ce planuri ai tu, nu trebuie să fii influențat de părinții tăi și nici de propriile planuri. Această chestiune ar trebui să se bazeze în totalitate pe cuvântul lui Dumnezeu. Nu contează dacă tu cauți sau nu un partener – chiar dacă tu cauți unul, ar trebui să fie conform cuvântului lui Dumnezeu, nu conform cerințelor sau nevoilor părinților tăi și nu conform așteptărilor lor. Așadar, când vine vorba de căsătorie, așteptările părinților tăi nu ar trebui să devină povara ta. Să găsești un partener de viață înseamnă să-ți asumi responsabilitatea pentru tot restul vieții și pentru partenerul tău; înseamnă să te supui orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu. Nu înseamnă să îndeplinești cerințele sau așteptările părinților tăi. Dacă tu cauți un partener și ce fel de partener cauți nu ar trebui să se bazeze pe așteptările părinților tăi. Ei nu au dreptul să te controleze în această privință; Dumnezeu nu le-a dat dreptul să-ți aranjeze căsătoria de la început până la sfârșit. Dacă tu cauți un partener de viață, trebuie s-o faci conform cuvintelor lui Dumnezeu; dacă alegi să nu cauți unul, asta este libertatea ta. Spui: „În toată viața mea, fie că-mi îndeplinesc îndatoririle, fie că nu, pur și simplu îmi place să fiu singur. Să fiu pe cont propriu este atât de eliberator – ca o pasăre, cu o singură bătaie din aripi pot pur și simplu să-mi iau zborul. Nu sunt împovărat de o familie și sunt singur oriunde merg. Este grozav! Sunt singur, dar nu mă simt singur. Îl am pe Dumnezeu cu mine, mă însoțește; rareori mă simt singur. Ocazional, simt nevoia să mă deconectez complet, de asta are nevoie corpul. Un moment de deconectare totală nu este un lucru rău. Uneori, când mă voi simți pustiit sau singur, voi veni înaintea lui Dumnezeu ca să am o discuție sinceră cu El și să schimbăm câteva vorbe. Voi citi cuvintele Lui, voi învăța imnuri, voi urmări videoclipuri cu mărturii despre experiențe de viață și filme din casa lui Dumnezeu. E grozav și, după aceea, nu mă mai simt singur. Nu-mi pasă dacă, după aceea, mă voi simți singur sau nu. În orice caz, acum nu mă simt singur; în jurul meu sunt mulți frați și surori, cu care pot avea conversații din inimă. Căutarea unui partener de viață poate fi foarte neplăcută. Nu există mulți oameni normali care pot duce, cu seriozitate, o viață bună, așa că nu vreau să caut unul. Dacă aș găsi pe cineva și nu am reuși să facem lucrurile să meargă și am divorța, care ar fi scopul acestei bătăi de cap? Înțelegând clar acest aspect, mi-e mai bine dacă nu caut un partener. Dacă scopul de a găsi pe cineva cu care să te căsătorești este doar pentru fericire și bucurie de moment, iar tu ajungi să divorțezi oricum, asta e doar o bătaie de cap, iar eu nu sunt dispus să suport o astfel de bătaie de cap. Cât despre problema copiilor, ca ființă umană – și nu doar o unealtă generatoare de urmași – nu este nici responsabilitatea, nici obligația mea de a duce mai departe linia genealogică a vreunei familii. Orice vrea s-o ducă mai departe, e liber s-o facă. Niciun nume de familie nu aparține unei singure persoane.” Ce contează că linia genealogică a familiei se rupe? Nu este doar o chestiune de nume de familie ale trupului? Sufletele nu au nicio legătură unele cu celelalte; nu există nicio moștenire sau o continuare între ele despre care să vorbim. Omenirea are un singur strămoș; fiecare este urmașul acelui strămoș, așa că nu se pune problema că linia genealogică a omenirii se va încheia. Să duci mai departe linia genealogică nu este responsabilitatea ta. Să meargă pe calea corectă în viață, să ducă o viață detașată și liberă și să fie ființe create adevărate sunt lucruri pe care oamenii ar trebui să le urmărească. Să fii o mașinărie pentru propagarea omenirii nu este o povară pe care ar trebui s-o porți. De asemenea, nu este responsabilitatea ta să reproduci sau să continui o linie genealogică de dragul unei familii. Dumnezeu nu ți-a dat această responsabilitate. Oricine vrea să procreeze, poate să procreeze; oricine vrea să-și continue linia genealogică, poate s-o facă; oricine e dispus să-și asume acea responsabilitate, poate să și-o asume; nu are nicio legătură cu tine. Dacă nu ești dispus să-ți asumi acea responsabilitate și să îndeplinești această obligație, este în regulă, este dreptul tău. Nu așa se cuvine? (Ba da.) Dacă părinții tăi continuă să te cicălească, le poți spune: „Dacă te deranjează că nu mă reproduc și nu continui linia genealogică a familiei pentru voi, atunci găsește o cale să faci alt copil și să-l pui pe el s-o continue. În orice caz, această chestiune nu este grija mea; poți să o delegi oricui vrei.” După ce vei spune asta, oare părinții tăi vor mai avea ce să răspundă? Când vine vorba despre căsătoria și copiii copiilor lor, părinții, fie că sunt credincioși în Dumnezeu, fie că nu, ar trebui să știe, la vârsta lor avansată, că bogăția sau sărăcia unei persoane, numărul de copii și starea civilă în viață sunt determinate de Ceruri; toate sunt fixate dinainte și nu sunt lucruri pe care le poate decide cineva. Prin urmare, dacă părinții cer cu forța lucruri de la copiii lor în felul acesta, ei sunt fără îndoială părinți ignoranți, nesăbuiți și neștiutori. Când ai de-a face cu părinți nesăbuiți și neștiutori, pur și simplu tratează ceea ce spun ca pe o adiere de vânt și lasă să-ți intre pe o ureche și să-ți iasă pe cealaltă și cu asta basta. Dacă te cicălesc prea mult, poți să spui: „Bine, îți promit, mă voi căsători mâine, voi avea un copil poimâine și, în ziua de după, te voi lăsa să ții în brațe un strănepot. Cum sună asta?” Pur și simplu împacă-i și apoi întoarce-te și pleacă. Nu este acesta un mod calm de a gestiona situația? În orice caz, trebuie să percepi această chestiune în profunzime. În ceea ce privește căsătoria, mai întâi, să lăsăm deoparte faptul că aceasta este predestinată de Dumnezeu. Atitudinea lui Dumnezeu față de această chestiune este de a acorda oamenilor dreptul de a alege ei înșiși. Poți alege să fii singur sau poți alege să te căsătorești; poți alege să trăiești viața de cuplu sau poți alege să ai o întreagă familie numeroasă. Aceasta este libertatea ta. Indiferent pe ce bază faci aceste alegeri sau ce scop sau rezultat vrei să obții, pe scurt, acest drept îți este dat de Dumnezeu; ai dreptul să alegi. Dacă spui: „Sunt prea ocupat cu lucrarea de a-mi îndeplini îndatoririle, sunt încă tânăr și nu vreau să mă căsătoresc. Vreau să fiu singur, să mă sacrific cu normă întreagă pentru Dumnezeu și să-mi îndeplinesc bine îndatoririle. Mă voi ocupa de chestiunea importantă a căsătoriei mai târziu – când o să am cincizeci de ani și mă voi simți singur, când o să am multe de spus și nu voi avea cu cine să pălăvrăgesc, atunci voi găsi pe cineva”, și așa e bine, iar Dumnezeu nu te va condamna. Dacă spui: „Simt că tinerețea îmi scapă printre degete, trebuie să profit de sfârșitul ei. Cât mai sunt tânăr și arăt bine și am puțin farmec, ar trebui să mă grăbesc și să găsesc o parteneră care să-mi țină de urât și cu care să vorbesc, cineva care mă prețuiește și mă iubește, cu care îmi pot petrece zilele și cu care mă pot căsători”, acesta este, de asemenea, dreptul tău. Desigur, există un lucru: dacă decizi să intri într-o căsnicie, mai întâi trebuie să te gândești bine la îndatoririle pe care le îndeplinești în prezent în cadrul bisericii, dacă ești un conducător sau un lucrător, dacă ai fost ales pentru cultivare în casa lui Dumnezeu, dacă îți asumi lucrări sau îndatoriri importante, ce sarcini ai primit în prezent și care sunt circumstanțele tale actuale. Dacă intri într-o căsnicie, îți va influența îndeplinirea îndatoririlor? Îți va influența apoi și urmărirea adevărului? Îți va afecta lucrarea de conducător sau de lucrător? Îți va afecta obținerea mântuirii? Toate acestea sunt întrebări la care trebuie să te gândești. Deși Dumnezeu ți-a acordat un astfel de drept, când îl exerciți, trebuie să te gândești cu atenție ce alegere urmează să faci și ce consecințe ar putea aduce această alegere. Indiferent de consecințele care ar putea apărea, nu ar trebui să-i învinuiești pe ceilalți și nici pe Dumnezeu. Ar trebui să-ți asumi responsabilitatea pentru consecințele propriilor alegeri. Unii oameni spun: „Nu numai că mă voi căsători, dar vreau și să am mulți copii. După ce voi avea un fiu, o să am o fiică și vom trăi fericiți, ca o familie, toată viața, fiindu-ne alături în bucurie și armonie. Când voi fi bătrân, copiii mei se vor aduna în jurul meu să aibă grijă de mine, iar eu mă voi bucura de fericirea vieții de familie. Ce minunat va fi! Cât despre îndeplinirea îndatoririlor, urmărirea adevărului și obținerea mântuirii, toate acestea sunt secundare. În momentul acesta, nu mă preocupă aceste lucruri. Mai întâi voi rezolva chestiunea copiilor.” Și acesta este dreptul tău. Totuși, indiferent ce consecințe îți aduce până la urmă alegerea ta, fie ele amare, fie dulci, acre sau acide, trebuie să le suporți singur. Nimeni nu va plăti pentru alegerile tale sau nu-și va asuma responsabilitatea pentru ele, inclusiv Dumnezeu. Ai înțeles? (Da.) Aceste chestiuni au fost explicate clar. În privința căsătoriei, ar trebui să renunți la poverile la care se cuvine să renunți. Să alegi să fii singur este libertatea ta, să alegi să intri într-o căsnicie este, de asemenea, libertatea ta și să alegi să ai mulți copii este tot libertatea ta. Oricare ar fi alegerea ta, să alegi să intri într-o căsnicie nu înseamnă că astfel ai răsplătit bunătatea părinților tăi sau ți-ai îndeplinit datoria filială; desigur, să alegi să fii singur nu înseamnă nici că-ți sfidezi părinții. Pe de altă parte, să alegi să intri într-o căsnicie sau să ai mulți copii nu este neascultare față de Dumnezeu și nici nu înseamnă că-L sfidezi. Nu vei fi condamnat pentru asta. Să alegi să fii singur nu va fi motivul pentru care Dumnezeu îți va acorda, în cele din urmă, mântuirea. Pe scurt, indiferent dacă ești singur, căsătorit sau ai mulți copii, Dumnezeu nu va determina dacă poți fi mântuit în final pe baza acestor factori. Dumnezeu nu Se uită la trecutul sau la statutul tău matrimonial; Se uită numai dacă urmărești adevărul, la atitudinea ta față de îndeplinirea îndatoririlor, la cât adevăr ai acceptat și ai ascultat și dacă acționezi conform adevărurilor-principii. În cele din urmă, Dumnezeu va lăsa, de asemenea, deoparte statutul tău matrimonial pentru a examina calea în viață, principiile după care trăiești și regulile după care supraviețuiești, pe care le-ai ales, ca să determini dacă vei fi mântuit. Desigur, există un fapt pe care trebuie să-l menționăm. În ceea ce-i privește pe cei care sunt singuri sau divorțați, adică aceia care nu au intrat într-o căsnicie sau au ieșit dintr-una, ei au un lucru în plus, și anume că nu este nevoie să fie responsabili pentru nimeni și nimic în cadrul căsniciei. Ei nu trebuie să pună umărul la aceste responsabilități și obligații, așa că sunt relativ mai liberi. Au mai multă libertate în ceea ce privește timpul și, într-o anumită măsură, mai multă libertate personală. De exemplu, ca adult, când mergi să-ți îndeplinești îndatoririle, nimeni nu te poate restricționa – nici măcar părinții tăi nu au dreptul acesta. Singur te rogi lui Dumnezeu, El va face rânduieli pentru tine, iar tu poți să-ți faci bagajele și să pleci. Dar dacă ești căsătorit și ai o familie, nu ești la fel de liber. Trebuie să fii responsabil pentru ei. În primul rând, în ceea ce privește condițiile de trai și resursele financiare, trebuie cel puțin să le furnizezi hrană și îmbrăcăminte, iar când copiii tăi sunt mici, trebuie să îi duci la școală. Trebuie să-ți asumi aceste responsabilități. În aceste situații, oamenii căsătoriți nu sunt liberi, pentru că au obligații sociale și familiale pe care trebuie să le îndeplinească. Este mai simplu pentru cei care sunt necăsătoriți și nu au copii. Când își îndeplinesc îndatoririle în casa lui Dumnezeu, nu le va fi foame sau frig; vor avea atât mâncare, cât și un adăpost. Nu trebuie să alerge ca să câștige bani și să lucreze, din cauza nevoilor vieții de familie. Asta este diferența. În final, când vine vorba de căsătorie, ideea rămâne aceeași: nu ar trebui să porți nicio povară. Indiferent dacă e vorba de așteptările părinților tăi, de părerile tradiționale ale societății sau de propriile dorințe extravagante, nu ar trebui să duci nicio povară. Este dreptul tău să alegi să fii singur sau să intri într-o căsnicie și, de asemenea, este dreptul tău să decizi când să părăsești statutul de om singur și să intri într-o căsnicie. Dumnezeu nu face judecăți concludente asupra acestei chestiuni. Cât despre câți copii ai după ce te căsătorești, acest lucru a fost prestabilit de Dumnezeu, dar poți alege și singur, pe baza circumstanțelor tale actuale și a lucrurilor pe care le urmărești. Dumnezeu nu-ți va impune reguli. Să presupunem că ești milionar, multimilionar sau miliardar, și spui: „Să am opt sau zece copii nu este o problemă pentru mine. Să cresc o mulțime de copii nu-mi va compromite energia cu care-mi îndeplinesc îndatoririle.” Dacă nu te temi de bătaia de cap, atunci fă copii; Dumnezeu nu te va condamna. El nu-Și va schimba atitudinea față de mântuirea ta, din cauza atitudinilor tale față de căsătorie. Așa stau lucrurile. Este clar? (Da.) Mai există un aspect, acela că, dacă în prezent alegi să fii singur, nu trebuie să ai un sentiment de superioritate doar pentru că ești singur, spunând: „Sunt un membru al elitei oamenilor singuri și am dreptul să am prioritate la mântuire în prezența lui Dumnezeu.” Dumnezeu nu ți-a dat acest privilegiu, ai înțeles? S-ar putea să spui: „Sunt căsătorit. Oare acest lucru mă face inferior?” Nu ești inferior. Ești în continuare un membru al omenirii corupte; nu ai fost înjosit sau călcat în picioare pentru că ai intrat într-o căsnicie și nici nu ai devenit mai corupt, mai greu de mântuit, sau nici nu rănești inima lui Dumnezeu mai mult decât alții, făcându-L să nu vrea să te mântuiască. Toate acestea sunt gândurile și părerile eronate ale oamenilor. Statutul matrimonial al unui om nu are nicio legătură cu atitudinea lui Dumnezeu față de el și nici cu faptul că poate fi mântuit sau nu în cele din urmă. Deci cu ce are legătură obținerea mântuirii? (Se bazează pe atitudinea omului față de acceptarea adevărului.) Așa e, se bazează pe atitudinea omului față de tratarea și acceptarea adevărului și pe capacitatea lui de a folosi drept bază cuvintele lui Dumnezeu și adevărul drept criteriu pentru a privi oamenii și lucrurile și pentru a se comporta și acționa. Aceasta este baza după care se evaluează finalul unui om. Acum, că am ajuns la acest punct în părtășia noastră, sunteți, practic, capabili să renunțați la poverile provocate de problema căsătoriei? (Da.) Să fii capabil să renunți la ele este benefic pentru urmărirea adevărului. Dacă nu crezi asta, îi poți întreba pe cei care s-au căsătorit cum este speranța lor de a primi mântuirea, iar ei nu ar spune: „Am fost căsătorit atât de mulți ani și am divorțat din cauza credinței mele în Dumnezeu. N-aș îndrăzni să spun că voi fi mântuit.” Îi poți întreba pe tinerii puțin mai maturi, care au în jur de treizeci de ani și nu s-au căsătorit, dar în anii mulți în care au crezut, nu au urmărit adevărul și sunt ca necredincioșii. Îi poți întreba: „Poți fi mântuit dacă tu crezi în Dumnezeu în felul acesta?” Nici ei nu vor îndrăzni să spună că pot fi mântuiți. Nu așa stau lucrurile? (Ba da.)

Acestea sunt adevărurile pe care oamenii ar trebui să le înțeleagă în legătură cu căsătoria. Niciunul dintre subiectele despre care am avut părtășie nu poate fi explicat clar în doar câteva cuvinte. Există multe diverse fapte care ar trebui să fie disecate, precum și circumstanțele diverselor feluri de oameni. Pe baza acestor circumstanțe diverse, adevărurile pe care oamenii ar trebui să le înțeleagă nu pot fi explicate clar în doar câteva cuvinte. Pentru fiecare problemă, există adevăruri pe care oamenii ar trebui să le înțeleagă, precum și realități faptice pe care oamenii ar trebui să le înțeleagă și, cu atât mai mult, gândurile și părerile greșite ale oamenilor, care ar trebui, de asemenea, să fie înțelese. Desigur, aceste gânduri și păreri greșite sunt lucrurile la care oamenii ar trebui să renunțe. Când renunți la aceste lucruri, gândurile și părerile tale asupra unei chestiuni vor fi relativ pozitive și precise. Apoi, când te vei confrunta iar cu o astfel de chestiune, nu vei mai fi constrâns de ea; nu vei fi constrâns și influențat de unele gânduri și păreri greșite și absurde. Nu vei fi înrobit sau perturbat de acest lucru; în schimb, vei fi capabil să înfrunți cum se cuvine această chestiune, iar modul în care îi evaluezi pe ceilalți sau pe tine însuți va fi relativ corect. Acesta este rezultatul pozitiv care poate fi întruchipat în oameni atunci când aceștia îi privesc pe ceilalți și lucrurile, se comportă și acționează în conformitate cu cuvintele lui Dumnezeu și cu adevărurile-principii. În regulă, să încheiem aici părtășia noastră de astăzi. Rămas bun!

1 aprilie 2023

Note de subsol:

a. În textul original scrie „Nu te poți controla nici pe tine însuți.”