Ați avut părtășie o perioadă destul de lungă de timp despre secțiunea din cuvintele lui Dumnezeu intitulată „Succesul sau eșecul depinde de cărarea pe care umblă omul”. Ce problemă discută și ce adevăruri privește? (Privește cărarea pe care umblă omul, în calitate de credincios.) În principal, subiectul se concentrează asupra căilor pe care le-au urmat Petru și Pavel, nu-i așa? După ce ați avut părtășie atât de mult timp, sunt sigur că ați câștigat ceva din ea – probabil multe lucruri. Trebuie să rezumați esența predicilor pe care le-ați ascultat în această perioadă de timp, apoi să găsiți firul principal și să mergeți să experimentați conform acestui mod de gândire și lucrurilor importante și firelor principale pe care le-ați rezumat. Asta vă va ajuta cu modul în care să experimentați lucrarea lui Dumnezeu, să vă îndepliniți datoria cum se cuvine și să mărturisiți bine în viața reală. Sper că, după ce veți termina rezumatul, intrarea voastră în viață și statura voastră spirituală vor evolua mult. Așadar, când veți rezuma adevărurile-realități pe care trebuia să le înțelegeți din acel capitol, veți începe cu experiența lui Pavel sau cu a lui Petru? (Cu a lui Pavel.) De ce? (Dacă reflectăm asupra noastră pe baza motivelor pentru care Pavel a eșuat, vom ști dacă ne aflăm pe calea lui Pavel. Apoi, ne vom uita la calea pe care se afla Petru, astfel încât să avem un țel și o direcție în care să urmărim.) De fapt, așa ar trebui să fie. Trageți învățăminte și rezumați experiențele din tot ce a îndurat Pavel și din calea pe care a urmat-o. Înțelegeți pe ce cale era, de ce Dumnezeu le cere credincioșilor să urmeze calea cea dreaptă și care este aceasta. Dacă poți să mergi pe calea urmăririi adevărului, vei fi capabil să eviți rătăcirea în situații din viața reală, precum și în timp ce experimentezi lucrarea lui Dumnezeu când îți îndeplinești datoria. De asemenea, vei fi capabil să eviți perturbarea lucrării lui Dumnezeu, să ajungi din greșeală pe o cale greșită sau, în cele din urmă, să ajungi să-ți atragi singur pedeapsa, așa cum a făcut Pavel.

Acum, în lumina experiențelor lui Pavel, haideți să rezumăm caracteristicile drumului pe care a mers, ale felului în care a crezut în Dumnezeu și ale țelurilor și direcției pe care a urmat-o. Mai întâi, ne vom uita la caracterul și firea lui Pavel, din aceste perspective. Judecând prin prisma vieții lui Pavel și a poveștilor despre ceea ce i s-a întâmplat, există câteva aspecte ale firii lui: aroganța, neprihănirea de sine, înșelătoria, ura față de adevăr, ticăloșia și ferocitatea. Indiferent câte aspecte principale ale firii lui Pavel sunt capabili oamenii să vadă sau să rezume, dacă vorbești numai despre aceste aspecte ale firii lui, probabil vei considera că este destul de găunoasă, nu-i așa? Când menționezi aceste aspecte ale firii lui, sunt ele legate de lucrurile pe care le urmărea, de direcția lui în viață și de calea pe care o urma, în calitate de credincios? Când vorbești despre aroganța lui, ai vreo dovadă care s-o confirme? Ce te face să îl vezi drept arogant? Ce te face să îl vezi drept înșelător? Ce te face să îl vezi ca având ură față de adevăr? Dacă rezumi doar esența acestor aspecte ale firii lui și nu vorbești despre lucrurile pe care le-a urmărit, despre direcția lui în viață și despre calea pe care a urmat-o în calitate de credincios, atunci sunt vorbe goale și nu vor avea niciun folos pozitiv sau benefic pentru oameni, în prezent. Este mai bine să vorbești din perspectivele din spatele lucrurilor pe care le-a urmărit Pavel și a căii. Nu este o chestiune simplă să înțelegi esența unei persoane. Natura-esență a unei persoane nu poate fi dedusă atunci când nu face nimic sau face doar câteva lucruri nesemnificative. Trebuie să vezi cum se dezvăluie în mod regulat și intenția și motivația din spatele acțiunilor sale, adică să te uiți la lucrurile pe care le urmărește, la dorințele sale și la calea pe care o urmează. Un aspect și mai important este să te uiți la modul în care o persoană gestionează lucrurile atunci când se confruntă cu o situație pe care Dumnezeu a pregătit-o pentru ea sau când Dumnezeu îi face ceva personal, cum ar fi să o încerce, să o rafineze și să o emondeze, sau când Dumnezeu o iluminează și o îndrumă personal. Dumnezeu Se uită mai ales la aceste aspecte. La ce se referă aceste aspecte? La principiile după care o persoană acționează, trăiește, se poartă și interacționează cu lumea, precum și la țelurile și direcția pe care o urmărește, calea pe care o urmează, felul în care trăiește, lucrurile după care trăiește și temelia existenței sale. La aceste lucruri se referă. De aceea spun că, dacă evităm toate aceste lucruri și vorbim doar despre natura-esență a lui Pavel, indiferent cât de multe spunem sau cât de cuprinzători suntem, sunt doar vorbe goale. Dacă vrem să privim esența lui Pavel sub toate aspectele omului care este el și să-i ajutăm pe oamenii din prezent sau să le oferim o oglindă în care să se privească, atunci trebuie mai întâi să rezumăm calea pe care a urmat-o Pavel, țelurile pe care le-a urmărit, baza existenței sale și atitudinea lui față de Dumnezeu. Dacă disecăm fiecare aspect al firii lui, abordând-o din aceste unghiuri, atunci oare nu avem o bază? O astfel de părtășie și un astfel de rezumat au parțial scopul de a vă face să-l vedeți mai clar pe Pavel, dar mai ales ca, atunci când oamenii din zilele noastre se confruntă cu mântuirea și cu suveranitatea lui Dumnezeu, ei să știe cum să le abordeze și cum ar trebui să urmărească adevărul, astfel încât să evite să calce pe urmele lui Pavel și să nu ajungă să fie pedepsiți cum a fost el. Aceasta este cea mai eficientă metodă.

Când vă uitați la toate manifestările lui Pavel, ar trebui să puteți să-i vedeți natura-esență și să fiți pe deplin capabili să concluzionați că direcția, țelurile, sursa și motivația lucrurilor pe care le urmărea erau greșite și că aceste lucruri reprezentau răzvrătire și împotrivire față de Dumnezeu, Îi erau neplăcute și erau detestate de El. Care este prima dintre manifestările majore ale lui Pavel? (A trudit și a lucrat în schimbul unei cununi.) Prin ce v-au fost transmise această manifestare și această stare a sa? (Prin cuvintele sale.) Prin „zicalele sale înțelepte”. De obicei, zicalele înțelepte sunt pozitive și sunt de ajutor și benefice pentru cei cu hotărâre, dorință și aspirație; ele îi pot încuraja și motiva pe astfel de oameni, dar care a fost funcția zicalelor înțelepte ale lui Pavel? El a avut multe. Care este una dintre cele mai faimoase? [„M-am luptat lupta cea bună, mi-am sfârșit alergarea, am păzit credința. De acum mă așteaptă cununa dreptății” (2 Timotei 4:7-8).] Ce aspect al naturii-esență pe care o are este reprezentat de aceste cuvinte? Cum ar trebui să-l caracterizăm conform adevărului? (Era arogant, neprihănit de sine și căuta să facă o înțelegere cu Dumnezeu.) Natura lui arogantă a fost cea care l-a călăuzit să spună aceste cuvinte – nu ar fi alergat de colo-colo, nu ar fi lucrat și nici măcar nu ar fi crezut în Dumnezeu dacă, la sfârșit, nu l-ar fi așteptat o cunună. După ce au ascultat atât de multe predici, oamenii ar trebui să fie capabili acum să înțeleagă această manifestare și această stare pe care le-a dezvăluit Pavel, dar le puteți caracteriza? Când spunem „a rezuma”, ne referim la a caracteriza un lucru; cuvintele pe care le folosești ca să caracterizezi ceva sunt înțelegere adevărată. Când poți caracteriza precis un lucru, asta dovedește că vezi clar chestiunea; când nu poți să caracterizezi ceva și doar copiezi caracterizările făcute de alți oameni, asta dovedește că nu înțelegi cu adevărat acel lucru. Ce mod de gândire sau ce stare l-a făcut pe Pavel să rostească acele cuvinte în acel moment? Ce intenție l-a determinat s-o facă? Care era esența lucrurilor pe care le urmărea, pe care o puteți vedea în aceste cuvinte? (Să câștige binecuvântări.) A alergat de colo-colo, s-a consumat și a plătit un asemenea preț pentru că era controlat de intenția lui de a câștiga binecuvântări. Asta era natura-esența lui și ceea ce se afla în adâncul inimii lui. Chiar acum, în timp ce voi disecați problema, ați spus că Pavel făcea o înțelegere cu Dumnezeu. Ce atitudine a lui Pavel este reprezentată de acest lucru? În clipa aceasta, încercăm să rezumăm adevărata atitudine a lui Pavel față de o cunună, de faptul de a obține binecuvântări și de a crede în Dumnezeu; nu încercăm să rezumăm dacă Pavel făcea o înțelegere cu Dumnezeu și dacă era un credincios adevărat. Mai spuneți-Mi o dată. (Nu iubea adevărul și era disprețuitor.) Aceasta nu este o atitudine; este o parte a firii lui. Acum vorbim despre atitudinea lui. (Era lacom.) Acesta este un aspect al naturii-esenței lui, la fel ca intenția lui de a câștiga binecuvântări și dorința lui. Ce este o atitudine? De exemplu, spun că a consuma alimente picante tot timpul este rău pentru stomac și cineva răspunde: „Știu că e rău să mănânci iute, dar eu ador mâncarea picantă! Ce pot mânca dacă nu pot consuma mâncare picantă?” Eu îi răspund: „De dragul sănătății tale, atât timp cât nu mănânci nimic picant, îți voi da cinci dolari la fiecare masă, ca să-ți cumperi altceva de mâncare.” Atunci este foarte fericit și spune: „Bine, nu voi mânca picant!” S-a ajuns la o înțelegere și el o respectă. Dar de ce este capabil să se abțină de la mâncarea picantă? De fapt, din cauza banilor. Dacă nu i-aș fi dat bani, nu ar fi fost capabil să se controleze; ar fi continuat să mănânce picant, la fel ca înainte. Nu a mai mâncat picant doar pentru că a avut ceva de câștigat din asta – bani. Aceasta este atitudinea lui. Asta se ascunde în adâncul inimii lui. N-a mai mâncat picant pentru că practică adevărul, face cum i se spune sau ca să-L mulțumească pe Dumnezeu? (Nu.) Nu, n-a fost niciunul dintre aceste motive. Nu s-a abținut de la mâncarea picantă pentru că practică adevărul sau este cu gândul la sănătatea lui; atitudinea lui este indiferentă și superficială; privește acest lucru ca pe o tranzacție și îl face ca să intre în grațiile cuiva. Dacă nu-și atinge obiectivul și nu primește bani, se va întoarce la a mânca ce vrea și chiar s-ar putea să mănânce mai mult decât înainte. Acesta s-ar putea să nu fie cel mai potrivit exemplu, dar ce similarități există atunci când comparăm situația cu aceea a lui Pavel? (Este similar cu modul în care Pavel a fost motivat de obținerea de binecuvântări și a făcut o înțelegere cu Dumnezeu.) Pavel a considerat că fiecare dintre aceste lucruri – faptul de a duce lupta cea bună, de a alerga de colo-colo, de a lucra, de a se consuma și chiar de a uda biserica – era o monedă pe care o putea folosi în schimbul cununii dreptății și că era calea spre ea. Așadar, indiferent dacă suferea, se consuma sau alerga, indiferent cât de mult suferea sau cât de mare era prețul plătit, singurul scop din mintea lui era să obțină cununa dreptății. A tratat urmărirea cununii dreptății și a binecuvântărilor drept un obiectiv legitim al credinței în Dumnezeu și suferința, consumarea, lucrarea și alergarea de colo-colo drept calea către acesta. Tot comportamentul său bun în exterior a fost doar de fațadă; a încercat să facă o înțelegere cu Dumnezeu, ca să îl dea în schimbul binecuvântărilor finale. Acesta este primul dintre păcatele majore ale lui Pavel.

Privind la lucrurile pe care Pavel le-a spus, le-a făcut și le-a dezvăluit, precum și la intenția, scopul și atitudinea sa atunci când alerga de colo-colo și lucra, există ceva în toate acestea care să fie în concordanță cu adevărul? (Nu, nu există.) Nu există nimic în el care să fie în concordanță cu adevărul, iar el nu a acționat niciodată conform învățăturilor Domnului Isus. A reflectat el asupra sa, atunci? (Nu, nu a făcut-o.) Niciodată nu a reflectat deloc asupra sa, nici nu a căutat adevărul, deci ce bază a avut pentru a presupune că gândirea sa era corectă? (În baza noțiunilor și închipuirilor lui.) Există o problemă aici; cum a putut face dintr-un lucru pe care și l-a închipuit țelul pe care avea să-l urmărească toată viața? Oare nu a cugetat și nu s-a întrebat niciodată: „Este corect ce gândesc? Alți oameni nu gândesc așa, doar eu: este aceasta o problemă?” Nu numai că nu a avut aceste îndoieli, dar și-a scris gândurile în epistole și le-a trimis tuturor bisericilor, astfel încât toată lumea să le poată citi. Care este natura acestui comportament? Există o problemă aici; de ce nu s-a întrebat niciodată dacă ceea ce considera el că este corect era în concordanță cu adevărul, de ce nu a căutat adevărul și de ce nu a verificat totul în lumina a ceea ce a spus Domnul Isus, tratând, în schimb, ceea ce își închipuia și ceea ce credea că era corect în noțiunile lui drept țelurile pe care ar trebui să le urmărească? Care este problema aici? A tratat ceea ce își închipuia și ceea ce credea că este corect drept adevărul și un scop de urmărit. Nu arată asta că era extrem de arogant și neprihănit de sine? Mai avea Dumnezeu un loc în inima lui? A mai fost capabil să trateze cuvintele lui Dumnezeu drept adevărul? Dacă el a fost incapabil să trateze cuvintele lui Dumnezeu ca fiind adevărul, atunci care a fost atitudinea sa față de Dumnezeu? Nu a vrut el să fie dumnezeu? Dacă nu, nu ar fi tratat ceea ce și-a imaginat în propriile noțiuni ca pe niște obiective pe care ar trebui să le urmărească, nici nu și-ar fi urmărit noțiunile și închipuirile ca și cum ar fi fost adevărul. El a crezut că ceea ce gândea era adevărul și că era în concordanță cu intențiile lui Dumnezeu. De asemenea, a predicat ceea ce credea că este corect fraților și surorilor din biserici și a încercat să le insufle acest lucru, făcându-i pe toți să respecte lucrurile absurde pe care le spunea; a înlocuit cuvintele Domnului Isus cu aceste cuvinte absurde ale sale și le-a folosit pentru a mărturisi că pentru el a trăi este hristos. Nu este acesta al doilea dintre păcatele majore ale lui Pavel? Această problemă este extrem de gravă!

De-a lungul veacurilor, au existat mulți oameni care au semănat cu Pavel, deci de ce îl folosim pe Pavel drept un exemplu clasic? Pentru că este consemnat în Biblie, iar ereziile și aberațiile pe care le-a spus, precum și el însuși, au un impact imens asupra tuturor creștinilor. Ați putea spune că răul pe care l-a provocat este prea mare. Există atât de mulți oameni care au fost induși în eroare și otrăviți de el. Nu numai că a otrăvit multe generații de oameni, dar otrava este profundă. Cât de profundă? (Toți creștinii îl văd ca pe un model și îl imită; îi practică vorbele ca și cum ar fi ale lui Dumnezeu.) Dacă ai părtășie despre cuvintele lui Hristos și despre cuvintele lui Dumnezeu, nimeni nu face mare caz, dar când ai părtășie despre cuvintele lui Pavel, toți se ridică imediat și ascultă. Ce înseamnă asta? (Că îl tratează pe Pavel ca pe hristos.) Când oamenii îl tratează pe Pavel ca pe hristos, el a luat locul Domnului Isus Hristos în inimile lor. Nu este acesta un păcat de proporții extreme? (Ba da.) Pavel este cel mai mare antihrist din istorie! Intenția cuvintelor sale este extrem de evidentă; țelurile și prefăcătoria lui sunt clar afișate; esența lui este extrem de perfidă și răuvoitoare. Natura acestui lucru este foarte problematică! De aceea a trebuit s-o menționez și s-o disec. Dacă nu aș fi făcut-o, oamenii ar continua să fie induși în eroare de el. Totuși, dacă voiam să disec problemele lui Pavel, trebuia să-l fac să servească unui scop mai bun pentru oamenii din prezent, ca un exemplu de ceea ce nu trebuie să facă. Tocmai am rezumat două dintre păcatele lui Pavel. Care a fost primul? (Pavel a tratat lucrarea și alergarea drept jetoane pe care le putea da la schimb pentru o cunună. A considerat obținerea binecuvântărilor și a unei cununi drept un țel potrivit pe care ar trebui să-l urmărească.) Așa este. Cea mai mare problemă a lui Pavel a fost că trata aceste lucruri drept țeluri de urmărit. De la început, a fost o tranzacție care a implicat răzvrătire și o natură ticăloasă, dar Pavel a tratat-o ca pe un țel adecvat de urmărit. Aceasta este cea mai gravă problemă. Care a fost al doilea păcat? (Pavel a tratat lucrurile pe care și le-a închipuit și pe care le credea corecte în noțiunile sale drept adevărul. Nu a reflectat niciodată asupra acestui lucru și nici nu a căutat în privința lui; în schimb, i-a indus în eroare pe oameni și i-a făcut pe frați și pe surori să adere la cuvintele și teoriile sale absurde, făcându-i pe oameni să-l trateze ca pe hristos.) Aceasta este o problemă deosebit de gravă. Notați cu exactitate aceste aspecte; după ce vom termina de rezumat, ar trebui să vă comparați cu ele. Atunci când discutăm un subiect, trebuie să vorbim mai întâi despre acel aspect aparte al adevărului, apoi să facem comparații. Disecarea modului în care s-a afișat Pavel servește drept avertisment pentru toată lumea și, de asemenea, le spune oamenilor că ar trebui să aleagă calea corectă, apoi să găsească o cale precisă de practică și să evite să calce pe urmele lui Pavel. În felul acesta, este pe deplin eficientă.

Pavel a mai avut un păcat grav, și anume că a lucrat exclusiv pe baza intelectului său, a calibrului său, a cunoștințelor academice, a cunoștințelor și a teoriilor teologice. Acesta este un lucru care se referă la natura-esența lui. Ar trebui să rezumați asta și apoi să analizați care este atitudinea lui față de aceste lucruri. Acest lucru este, de asemenea, crucial și foarte important și este ceva ce oamenii trebuie să înțeleagă. Cugetați o clipă la ce manifestări ale lui Pavel implică acest lucru; vedeți care este natura-esență pe care el o are prin prisma acestor manifestări și obțineți o imagine clară asupra lucrurilor cărora le acordă importanță în adâncul sufletului, asupra țelurilor lui. Intenția și țelurile lui stau la baza motivului pentru care a mers pe calea greșită. Acestea sunt cele mai importante lucruri pe care trebuie să le înțelegeți clar. Ce daruri a avut Pavel? (Pavel a avut o bună înțelegere a multor cunoștințe biblice din Epoca Legii.) Pe atunci, exista doar Vechiul Testament. Pavel cunoștea aceste scripturi și era bine informat în privința lor, la fel ca învățătorii teologici, pastorii, predicatorii și părinții de astăzi. Cunoștințele lui teologice s-ar putea să fi fost chiar mai vaste decât ale lor. Erau ceva ce el a dobândit după ce a venit pe lume. Ce a avut Pavel din naștere? (Abilitățile lui înnăscute.) Pavel a fost deștept din fire, un bun orator, s-a exprimat bine și nu a avut trac. Să ne concentrăm acum pe a vorbi despre abilitățile sale înnăscute, darurile, istețimea, inteligența, precum și cunoștințele pe care le-a acumulat. Ce înseamnă faptul că era bun orator? Ce dezvăluiri și manifestări a avut? Îi plăcea să debiteze idei mărețe; se dădea mare în mod constant folosind doctrine spirituale profunde, teorii și cunoștințe și textele și zicalele faimoase pe care oamenii le menționează adesea. Ce singur cuvânt poate fi folosit pentru a rezuma natura acestor lucruri despre care a vorbit Pavel? (Deșarte.) Cuvintele deșarte îi edifică pe oameni? Imediat după ce oamenii le aud, se simt destul de bine și plini de energie, dar după un timp, își pierd din nou energia. Vezi tu, aceste lucruri despre care a vorbit Pavel sunt vagi și iluzorii – sunt prea lipsite de substanță pentru a fi pricepute. În aceste teorii despre care a vorbit, nu poți vedea o direcție sau un scop corect de urmărit, nu poți găsi o cale precisă de practică și, de asemenea, nu poți găsi nimic pentru a rezolva dificultățile cu care se confruntă oamenii în experiența lor de a crede în Dumnezeu – fie că este vorba de o teorie sau de o bază, niciunul dintre aceste lucruri nu este prezent. De aceea spun că teoriile religioase și doctrina spirituală despre care a vorbit erau cuvinte deșarte, nepractice. Care a fost scopul lui Pavel când a vorbit despre aceste lucruri? Unii spun: „Vorbea mereu despre aceste lucruri pentru că voia să câștige mai mulți oameni de partea lui, să-i facă să-l admire și să-l idolatrizeze. Voia să ia locul Domnului Isus și să câștige mai mulți oameni. Dacă ar fi câștigat mulți oameni, n-ar fi fost binecuvântat?” Acesta este subiectul despre care vrem să vorbim astăzi? (Nu.) Pavel a fost o persoană care nu fusese emondată, judecată sau mustrată, sau trecută prin încercări sau rafinare și avea aceste daruri și natura-esență a unui antihrist, așa că, în mod firesc, s-a dat mare în acest fel. Faptul că a avut un comportament și manifestări de acest fel era extrem de normal și nu vom aprofunda această chestiune. Ce vom aprofunda? Esența problemei faptului că Pavel a predicat teorii deșarte, cauza principală și motivația din spatele acestui lucru și ceea ce l-a determinat să acționeze în acest fel. În ceea ce privește toate lucrurile despre care a vorbit – fie că este vorba de doctrine, argumente, cunoștințe teologice, lucruri care au provenit din darurile sale înnăscute sau din propria sa interpretare a lucrurilor – în general vorbind, cea mai mare problemă a lui Pavel a fost că a tratat toate aceste lucruri care proveneau din voința umană ca fiind adevărul. De aceea a îndrăznit să folosească în mod deschis și cu o încredere nerușinată aceste teorii teologice pentru a-i câștiga pe oameni și a-i învăța. Aceasta este esența problemei. Este aceasta o problemă gravă? (Da, este.) Ce lucruri a tratat el ca fiind adevărul? Darurile cu care s-a născut, precum și cunoștințele și teoriile teologice pe care le-a învățat. Teoriile sale teologice au fost învățate de la profesori, citite din scripturi și au provenit, de asemenea, din propria sa înțelegere și din închipuirile sale. El a considerat noțiunile și închipuirile umane despre Dumnezeu drept lucruri corecte și i-a făcut pe oameni să se agațe de ele; el a considerat chiar și propriile cuvinte și cunoașterea și înțelegerea sa despre Dumnezeu drept adevărul și i-a făcut pe oameni să citească și să accepte aceste lucruri – aceasta este cea mai gravă problemă. Nu a considerat el epistolele pe care le-a scris, perspectivele sale și gândurile sale, inclusiv noțiunile și închipuirile sale, ca fiind toate adevărul? Altfel, nu ar fi spus: „Căci pentru mine a trăi este hristos, iar a muri este un câștig” (Filipeni 1:21). Dacă el credea la acea vreme că toate cuvintele pe care le-a scris erau adevărul, avea el vreo cunoaștere a adevărului? (Nu.) Acest lucru dovedește că nu avea nicio cunoaștere a cuvintelor lui Dumnezeu; nu știa ce este adevărul. Dacă el a considerat toate aceste lucruri pe care le-a spus ca fiind adevărul, atunci a fost mult prea arogant și mult prea lipsit de rațiune! El i-a pus pe credincioșii în Domnul să citească epistolele pe care le-a scris, iar oamenii le citesc de două mii de ani ca urmare a acestui fapt. Care este consecința acestui lucru? Toți oamenii s-au îndepărtat de Dumnezeu și au venit înaintea lui Pavel în schimb. În mintea lui, cu cât o persoană putea predica mai multe predici și cu cât acele predici erau mai mărețe, cu atât mai mare avea să fie viața sa. A tratat acele lucruri ca fiind viață. Este aceasta o chestiune gravă? (Da, este gravă.) Ce impact a avut acest lucru? (A avut un impact asupra căii pe care a urmat-o.) Asta pe de o parte. Ce altceva? (A crezut că obținerea acestor lucruri i-ar fi adus mântuirea și i-ar fi permis să intre în Împărăția Cerurilor.) Are în continuare legătură cu obținerea binecuvântărilor; a crezut că, dacă viața lui devenea mai măreață, șansele lui de a intra în Împărăția Cerurilor și de a merge la Ceruri aveau să sporească. Care este un alt fel de a spune „să meargă la Ceruri”? (Să domnească și să exercite puterea alături de Dumnezeu.) Scopul său de a intra în Împărăția Cerurilor era să domnească și să exercite puterea alături de Dumnezeu, dar nu acesta era scopul său final, ci mai avea unul. Cum suna acea frază din epistolele sale? („Căci pentru mine a trăi este hristos, iar a muri este un câștig.”) Ce înseamnă acest lucru? S-ar fi putut transforma în dumnezeu după ce murea? Ambiția lui nu avea limite! Problema lui era atât de gravă! Așadar, greșim dacă disecăm cazul lui Pavel? Deloc. Nu ar fi trebuit să trateze niciodată darurile pe care le avea și cunoștințele pe care le-a dobândit drept viață. Acesta este cel de-al treilea păcat major. Puteți vedea natura-esență a lui Pavel în oricare dintre aceste trei păcate. Caracteristicile naturii-esenței lui sunt expuse în fiecare dintre păcate; nimic nu este ascuns sau omis. Natura-esența lui este reprezentată în toate.

În continuare, ne vom uita la problemele cruciale și cele mai grave ale lui Pavel, care îl reprezintă cel mai mult. În epistolele pe care le-a scris Pavel, ce cuvinte a folosit adesea? Mergeți și uitați-vă ce spune textul original din Biblie și îl vom analiza și diseca, vom vedea ce era de fapt în mintea lui și de ce Dumnezeu îl detesta și-l ura. De ce un om ca Pavel, atât de celebru și folositor pentru lucrarea bisericilor timpurii, a ajuns să fie pedepsit? Cum l-a evaluat Dumnezeu în mintea Sa? Cum l-a văzut El? De ce l-a evaluat în felul acesta și a dat acel verdict? În final, pe ce bază l-a caracterizat Dumnezeu pe Pavel și i-a hotărât finalul? Enumerați toate aceste lucruri, astfel încât oamenii să poată vedea realitatea faptului că s-a împotrivit lui Dumnezeu, ca să nu creadă că a fost condamnat pe nedrept. Când oamenii nu înțeleg adevărul, ei sunt cei mai înclinați să-i definească pe oameni pe baza înfățișării lor. Care este baza în care oamenii îi definesc pe ceilalți conform înfățișării lor? O parte o reprezintă cultura tradițională și învățăturile societății. Alta este educația de acasă, ideile și conceptele în alb și negru și ideile și conceptele despre ce e corect și ce e greșit. Altă parte este educația din școli. Împreună, aceste lucruri constituie un sistem de educație complet satanic. Consecința faptului că Satana le insuflă aceste lucruri oamenilor este că oamenii caracterizează cutare lucru ca fiind bun, cutare ca fiind rău, cutare ca fiind corect și cutare ca fiind greșit, conform propriilor noțiuni și preferințe. Care este baza pentru toate aceste caracterizări pe care le au oamenii? De fapt, ele se bazează pe teorii și filosofii satanice; aceste baze pe care le au oamenii nu provin în niciun caz de la Dumnezeu sau din adevăr. De aceea oamenii corupți greșesc, indiferent cum caracterizează o persoană sau un eveniment – nu are nicio legătură cu adevărul și nu este conform intențiilor lui Dumnezeu; nu are nicio legătură cu Dumnezeu sau cu ale Lui cuvinte. Dumnezeu dă verdicte oamenilor și evenimentelor conform firii și esenței Lui. Care este firea și esența lui Dumnezeu? Adevărul. Adevărul este expresia tuturor lucrurilor pozitive și realitatea tuturor lucrurilor pozitive. Dumnezeu dă verdicte tuturor lucrurilor care există și tuturor oamenilor, evenimentelor și lucrurilor cu care oamenii intră în contact, conform adevărului. Dumnezeu Își bazează verdictele despre oameni pe natura-esența lor, pe ceea ce le motivează acțiunile, pe calea pe care merg și pe atitudinea lor față de lucrurile pozitive și de adevăr. Aceasta este baza pentru concluziile lui Dumnezeu. Verdictele Lui asupra tuturor evenimentelor și lucrurilor se bazează pe adevăr. Care este baza conform căreia Satana caracterizează toate evenimentele și toate lucrurile? (Propria logică.) Filosofia și logica Satanei, adică exact opusul adevărului. Întreaga umanitate este coruptă de Satana. Oamenii nu au adevărul; ei îl reprezintă pe Satana și-l întruchipează. Caracterizează toate lucrurile conform filosofiilor și logicii satanice. Prin urmare, la ce concluzii ajung când caracterizează lucrurile? La concluzii care sunt exact în conflict și în opoziție cu adevărul. Ați găsit cuvintele pe care Pavel le folosea adesea în epistolele lui? Citiți-le cu voce tare. [„Pavel, chemat să fie apostol al lui Isus Hristos, prin voia lui Dumnezeu” (1 Corintieni 1:1).] Vedeți? Așa Îi clasifică Pavel pe Dumnezeu și pe Hristos: „Pavel, chemat să fie apostol al lui Isus Hristos, prin voia lui Dumnezeu.” Al câtelea este Pavel în clasament? (Al treilea.) În mintea lui Pavel, cine este numărul unu? (Dumnezeu.) Și numărul doi? (Domnul Isus.) Isus Hristos. Cine este al treilea? (Pavel însuși.) El însuși. „Pavel, chemat să fie apostol al lui Isus Hristos, prin voia lui Dumnezeu.” Pavel folosea adesea această expresie și este una încărcată de înțelesuri. Mai întâi, știm că Pavel este un apostol al Domnului Isus Hristos. Deci, din perspectiva lui Pavel, cine este Domnul Isus Hristos? Este fiul Omului și secundul lui Dumnezeu în ceruri. Indiferent dacă Îl numea pe Domnul Isus Hristos Învățător sau Domnul, din perspectiva lui Pavel, Hristos pe pământ nu era Dumnezeu, ci mai degrabă o persoană care-i putea învăța pe oameni și-i putea determina să-L urmeze. Care era funcția lui Pavel ca apostol al unei astfel de persoane? Să predice Evanghelia, să viziteze bisericile, să țină predici și să scrie epistole. Credea că face aceste lucruri în numele Domnului Isus Hristos. În inima lui, credea: „Te voi ajuta mergând acolo unde tu nu poți să mergi și voi verifica, în numele tău, locurile în care tu nu vrei să mergi.” Acesta era conceptul de apostol al lui Pavel. Clasamentul din mintea lui era că atât el, cât și Domnul Isus erau oameni obișnuiți. Considera că el și Domnul Isus Hristos erau egali, ființe umane. În mintea lui, în esență, nu exista nicio diferență între statutele lor și nici între identitățile lor, cu atât mai puțin între lucrările lor de slujire. Doar numele, vârstele, mediile familiale și trecutul lor erau diferite și aveau daruri și cunoștințe externe diferite. În mintea lui Pavel, în afara acelor lucruri, el era la fel ca Domnul Isus Hristos și putea să fie numit și el fiul Omului. Singurul motiv pentru care era secundul Domnului Isus Hristos a fost că era apostolul Domnului Isus; a exercitat puterea Domnului Isus Hristos și a fost trimis de El să viziteze bisericile și să facă lucrare bisericească. Acestea erau statutul și identitatea pe care Pavel credea că le are în calitate de apostol – aceasta era interpretarea lui. În plus, al doilea cuvânt de la începutul expresiei: „Pavel, chemat să fie apostol al lui Isus Hristos” este „chemat”. Din acest cuvânt putem vedea mentalitatea lui Pavel. De ce a folosit cele cinci cuvinte „chemat […] prin voia lui Dumnezeu”? El nu credea că a fost chemat de Domnul Isus Hristos să fie apostolul Său; el credea: „Domnul Isus hristos nu are puterea să-mi dea ordine să fac ceva. Nu fac așa cum a poruncit el; nu fac nimic pentru el. Mai degrabă, fac aceste lucruri prin voia lui dumnezeu din ceruri. Identitatea și statutul meu sunt la fel ca acelea ale domnului Isus hristos.” Asta transmite alt mesaj – Pavel credea că el era fiul omului, cum era și Domnul Isus Hristos. Cele cinci cuvinte „chemat […] prin voia lui Dumnezeu” dezvăluie cum Pavel, în adâncul inimii, a tăgăduit și s-a îndoit de identitatea Domnului Isus Hristos. Pavel a spus că era un apostol al Domnului Isus Hristos prin voia lui Dumnezeu, că Dumnezeu îi spusese să devină apostol, că a fost predeterminat și stabilit de Dumnezeu și că a devenit un apostol al Domnului Isus Hristos pentru că Dumnezeu l-a chemat și Și-a dorit acest lucru. În mintea lui Pavel, aceasta era relația dintre el și Domnul Isus Hristos. Totuși, aceasta nu este cea mai rea parte. Care este partea cea mai rea? Aceea că Pavel credea că era apostolul Domnului Isus Hristos prin voia lui Dumnezeu, nu prin cea a Domnului Isus Hristos, că nu Domnul Isus l-a chemat, ci Dumnezeu din ceruri, care l-a pus să facă asta. Credea că nimeni nu avea puterea sau calificările de a-l face un apostol al Domnului Isus Hristos, că numai Dumnezeu din ceruri avea această putere și că era îndrumat direct de Dumnezeu din ceruri. Așadar, ce arată asta? Că în adâncul inimii lui, Pavel credea că Dumnezeu din ceruri era numărul unu și că el însuși era numărul doi. Deci unde Îl clasa pe Domnul Isus? (Pe aceeași poziție ca și el.) Aceasta este problema. Din vorbe, L-a numit pe Domnul Isus „Hristos”, dar nu a recunoscut că esența lui Hristos era Dumnezeu; nu a înțeles relația dintre Hristos și Dumnezeu. Această lipsă de înțelegere a fost o problemă foarte gravă. În ce fel era gravă? (El nu a recunoscut că Domnul Isus era Dumnezeu întrupat.L-a tăgăduit pe Domnul Isus.) Da, chiar este un lucru grav. A negat că Domnul Isus Hristos era trupul întrupat al lui Dumnezeu, că Domnul Isus Hristos era trupul lui Dumnezeu, când coborâse din cer pe pământ și că Domnul Isus era Dumnezeu devenit trup. Nu înseamnă asta că Pavel a negat existența lui Dumnezeu pe pământ? (Ba da.) Dacă a negat existența lui Dumnezeu pe pământ, atunci ar fi putut recunoaște cuvintele Domnului Isus? (Nu ar fi putut.) Dacă nu I-ar fi recunoscut cuvintele, atunci le-ar fi putut accepta? (Nu ar fi putut.) Nu a acceptat cuvintele, învățăturile sau identitatea Domnului Isus Hristos, așa că ar fi putut accepta lucrarea Domnului Isus Hristos? (Nu.) Nu a acceptat lucrarea pe care a făcut-o Domnul Isus Hristos sau faptul că El era Dumnezeu și totuși nu aceasta era partea cea mai rea. Care era partea cea mai rea? Acum două mii de ani, Domnul Isus a venit pe pământ pentru a înfăptui cea mai măreață lucrare dintre toate – lucrarea de răscumpărare din Epoca Harului, în care S-a întrupat și a devenit asemănarea firii păcătoase și a fost răstignit, drept jertfă pentru păcat pentru întreaga omenire. A fost aceasta o lucrare măreață? (Da, a fost.) A fost lucrarea de răscumpărare a întregii omeniri și a fost făcută de Însuși Dumnezeu și, totuși, Pavel a negat-o cu încăpățânare. A negat că lucrarea de răscumpărare făcută de Domnul Isus a fost săvârșită de Însuși Dumnezeu, adică nega faptul că Dumnezeu realizase deja lucrarea de răscumpărare. Este aceasta o problemă gravă? Este extrem de gravă! Nu numai că Pavel nu a căutat să înțeleagă faptul răstignirii Domnului Isus Hristos, dar nici nu l-a recunoscut, iar faptul că nu l-a recunoscut înseamnă că l-a tăgăduit. Nu a recunoscut că Dumnezeu a fost Cel răstignit și care a răscumpărat întreaga omenire și nici nu a recunoscut că Dumnezeu a slujit drept jertfă pentru păcat pentru întreaga omenire. Asta arată că el nu a recunoscut că întreaga omenire a fost răscumpărată după ce Dumnezeu Și-a făcut lucrarea sau că păcatele acesteia au fost iertate. În același timp, a crezut că păcatele lui nu au fost iertate. Nu a recunoscut faptul că Domnul Isus a răscumpărat omenirea. Din perspectiva lui, toate aceste lucruri fuseseră șterse. Aceasta este cea mai gravă problemă. Tocmai am menționat că Pavel a fost cel mai mare antihrist din ultimii două mii de ani; acest fapt a fost dezvăluit deja. Dacă aceste fapte nu ar fi fost consemnate în Biblie, iar Dumnezeu ar fi spus că Pavel I s-a împotrivit și a fost un antihrist, ar crede oamenii acest lucru? Categoric nu. Din fericire, Biblia a păstrat o consemnare a epistolelor lui Pavel și există dovezi faptice aici, în acele epistole; altfel, nu ar exista nimic care să susțină ceea ce spun, iar voi ați putea fi neconvinși. Privind acum la cuvintele lui Pavel, cum a considerat el multele cuvinte pe care le-a rostit Domnul Isus? El a crezut că lucrurile pe care le-a spus Domnul Isus nu erau egale nici măcar cu una dintre doctrinele sale religioase. Așadar, după ce Domnul Isus a părăsit această lume, deși Pavel a evanghelizat, a lucrat, a predicat și a păstorit bisericile, el nu a predicat niciodată cuvintele Domnului Isus, cu atât mai puțin le-a practicat sau experimentat. În schimb, a predicat propria înțelegere a Vechiului Testament, care era depășită și vorbe goale. În ultimii două mii de ani, cei care cred în Domnul o fac conform Bibliei și ceea ce acceptă sunt, în primul rând, teoriile sterile ale lui Pavel. Drept urmare, oamenii au fost induși în eroare și orbiți de el timp de două mii de ani. Dacă, în prezent, spui unui grup de oameni religioși că Pavel a greșit, ei vor protesta și vor fi sfidători, pentru că toți îl venerează pe Pavel. Pavel este idolul lor și părintele lor fondator, iar ei sunt urmașii lui devotați. În ce măsură au fost ei induși în eroare? Deja stau de partea lui Pavel, în opoziție cu Dumnezeu; au aceeași perspectivă ca Pavel, aceeași natură-esență și aceeași metodă de urmărire. Ei au fost complet asimilați de Pavel. Acesta este cel de-al patrulea păcat grav al lui Pavel. Pavel a negat identitatea Domnului Isus Hristos și a negat lucrarea pe care Dumnezeu a făcut-o în Epoca Harului, după Epoca Legii. Aceasta este cea mai gravă problemă. O altă problemă gravă este că el credea că posedă aceeași identitate și același statut ca Domnul Isus Hristos. Pavel a trăit în acea epocă și L-a întâlnit pe Domnul Isus Hristos, dar nu L-a văzut ca Dumnezeu. În schimb, L-a tratat pe Domnul Isus Hristos ca pe o persoană obișnuită, adică L-a tratat ca pe un simplu membru al rasei umane – ca pe o persoană care avea aceeași natură-esență ca oamenii corupți. În niciun caz Pavel nu L-a tratat pe Domnul Isus ca fiind Hristos, cu atât mai puțin Dumnezeu. Aceasta este o chestiune foarte gravă. Așadar, de ce a acționat Pavel așa? (El nu a recunoscut că Dumnezeu întrupat avea esența lui Dumnezeu, așa că nu L-a tratat pe Domnul Isus Hristos ca pe Dumnezeu.) (El nu a considerat cuvintele Domnului Isus ca fiind adevărul și nici nu a văzut că Domnul Isus Hristos era întruchiparea adevărului.) (În aparență, Pavel credea în Domnul Isus, dar, de fapt, credea în dumnezeul nedeslușit din ceruri.) (Nu a căutat adevărul, așa că nu a putut să-și dea seama că Hristos era adevărul și viața.) Continuați. (Pavel a spus că pentru el a trăi era hristos. Voia să devină dumnezeu și să-L înlocuiască pe Domnul Isus.) Tot ce ați spus este conform faptelor. Fiecare dintre modurile în care s-a manifestat Pavel și fiecare dintre păcatele lui au fost mai grave decât cele de dinainte.

Să analizăm propoziția pe care a spus-o Pavel: „Mă așteaptă cununa dreptății.” În aceste cuvinte se ascund multe lucruri. Uitați-vă la cuvintele pe care le-a ales: „cununa dreptății”. De obicei, este oarecum suficient să folosești cuvântul „cunună” în sine, dar cine ar îndrăzni să folosească „dreptății” ca atribut pentru a defini o cunună? Doar Pavel ar îndrăzni să folosească acest cuvânt. De ce l-a folosit? Acest cuvânt are o origine și a fost ales cu atenție; există conotații profunde în spatele acestui cuvânt! Ce conotații? (El încerca să folosească acest cuvânt ca să-L forțeze pe Dumnezeu să-i dăruiască o cunună.) Că a vrut să forțeze mâna lui Dumnezeu este un aspect al acestui lucru. A existat, cu siguranță, intenția de a face o tranzacție în acest sens și există și o calitate de a încerca să-I pună lui Dumnezeu condiții. În plus, exista un scop în faptul că predica mereu despre această cunună a dreptății? (Voia să-i îndrume greșit pe oameni, astfel încât să-i facă să creadă că, dacă el nu primea o cunună, Dumnezeu nu era drept.) Există un element de instigare și de inducere în eroare în predicile lui despre asta, iar acest lucru este legat de dorințele și de ambițiile lui Pavel. Pentru ca, în cele din urmă, să-și realizeze și să-și satisfacă dorința de a obține o cunună a dreptății, a apelat la o tactică – tactica de a predica despre ea peste tot. În parte, țelul lui când a predicat aceste cuvinte a fost să-i instige și să-i inducă în eroare pe oameni, să le insufle un anumit gând celor care ascultau și anume: „Un om ca mine, care se sacrifică atât de mult, care călătorește atât de mult și urmărește calea pe care o urmăresc eu, va fi capabil să obțină o cunună a dreptății.” După ce ascultau asta, oamenii simțeau că era perfect justificat ca o persoană ca Pavel să primească o cunună și că doar aceasta era dreptatea lui Dumnezeu. Simțeau că trebuie să se străduiască să călătorească și să se consume ca Pavel, că nu puteau să-L asculte pe Domnul Isus și că Pavel era reperul, domnul și direcția și scopul spre care ar trebui să meargă oamenii. De asemenea, considerau că, dacă făceau lucrurile ca Pavel, aveau să primească aceeași cunună, același final și aceeași destinație ca el. Pe de o parte, Pavel îi instiga și-i inducea în eroare pe oameni. Pe de altă parte, avea cel mai răuvoitor obiectiv. În adâncul inimii, se gândea: „În cazul improbabil în care nu voi primi o cunună, și se va dovedi că a fost doar o închipuire a mea și o autoamăgire, asta va însemna că toți cei care cred în hristos, inclusiv eu, am fost îndrumați greșit în credința noastră. Va însemna că dumnezeul de pe pământ pur și simplu nu există și voi tăgădui, de asemenea, și existența ta, dumnezeule din cer, iar tu nu vei putea face nimic în privința asta!” Ceea ce insinua el era: „Dacă eu nu primesc această cunună, niciunul dintre frați și surori nu o va primi. În consecință, toți cei care cred în domnul îl vor tăgădui pe domnul, iar domnul nu îi va câștiga pe acești oameni. În același timp, acest lucru va dovedi că dumnezeul din cer nu este drept. Dacă eu, Pavel, nu primesc o cunună, nimeni altcineva nu ar trebui să primească una!” Aceasta era partea răuvoitoare a lui Pavel. Nu este acesta comportamentul unui antihrist? Acesta este comportamentul unui antihrist, al unui demon rău: să-i instige, să-i inducă în eroare și să-i ademenească pe oameni, precum și să clameze public împotriva lui Dumnezeu și să I se opună. În adâncul inimii lui, Pavel s-a gândit: „Dacă nu primesc o cunună, dumnezeu nu este drept. Dacă primesc o cunună, doar aceea este o cunună a dreptății și abia atunci dreptatea lui dumnezeu este dreptate adevărată.” Aceasta este originea expresiei lui, „cununa dreptății”. Ce făcea prin asta? Îi instiga și îi inducea în eroare fățiș pe cei care Îl urmau pe Dumnezeu. În același timp, folosea aceste metode ca să clameze public împotriva lui Dumnezeu și să I se opună. Pe șleau, comportamentul lui a fost unul de a se revolta împotriva lui Dumnezeu. Care era natura acestuia? La suprafață, cuvintele pe care le-a folosit Pavel păreau blânde și potrivite și nu părea a fi nimic în neregulă cu ele – cine nu crede în Dumnezeu pentru a obține o cunună a dreptății și pentru a fi binecuvântat? Chiar și oamenii lipsiți de calibru cel puțin cred în Dumnezeu pentru a intra în Ceruri. Ar fi fericiți chiar dacă li s-ar cere să măture străzile sau să păzească o poartă acolo. Să ai această intenție și acest obiectiv în credința în Dumnezeu poate fi considerat un lucru potrivit și de înțeles. Totuși, obținerea binecuvântărilor și a unei cununi nu a fost singurul obiectiv al lui Pavel. El a depus mult efort, a plătit un preț mare și a folosit o mulțime de strategii când a venit vorba de acest lucru. Lucrurile pe care le-a spus Pavel i-au expus natura răuvoitoare, precum și lucrurile ascunse, întunecate din adâncul său. La vremea aceea, Pavel se bucura de foarte multă faimă și existau mulți oameni care îl idolatrizau. El mergea peste tot predicând propriile teorii teologice, noțiuni și închipuiri, precum și cunoștințele pe care le dobândise din Biblie și lucrurile pe care le dedusese folosindu-și mintea. Când Pavel a predicat aceste lucruri peste tot, cât de mare trebuie să fi fost impactul pe care l-a avut asupra oamenilor de atunci și cât de grav trebuie să-i fi rănit și otrăvit în adâncul inimilor lor! Și cât de mare trebuie să fi fost impactul pe care l-a avut asupra oamenilor din generațiile ulterioare, care au aflat aceste idei și argumente false din epistolele sale! Oamenii care au citit aceste cuvinte ale sale nu pot să scape de aceste lucruri din inimile lor, indiferent cât de mult încearcă – au fost otrăviți prea profund! Cât de profund? Un fenomen a apărut în religie, numit „Efectul Pavel”. Ce este efectul Pavel? Este modul în care toți oamenii sunt influențați de gândurile, perspectivele, argumentele lui Pavel și de firile corupte pe care le-a dezvăluit acesta. Îi afectează mai ales pe oamenii ale căror familii cred în Dumnezeu de mai multe generații – familii care Îl urmează pe Hristos de multe decenii. Ei spun: „Familia noastră crede în domnul de multe generații și nu urmează tendințele lumești. Ne-am îndepărtat de lumea laică și am renunțat la familiile și la carierele noastre, ca să ne consumăm pentru dumnezeu. Facem tot ce a făcut și Pavel. Dacă nu vom primi cununi sau nu vom intra în Ceruri, îl vom da pe dumnezeu în judecată atunci când va sosi.” Nu au oamenii acest raționament? (Ba da.) Iar această tendință este destul de mare. De unde provine? (Din ceea ce a predicat Pavel.) Este rezultatul malign al tumorii plantate de Pavel. Dacă Pavel nu i-ar fi provocat pe oameni în felul acesta și nu ar fi spus mereu: „Mă așteaptă cununa dreptății” și „Pentru mine, a trăi este hristos”, atunci, fără fundalul acelei epoci istorice, oamenii de acum nu ar cunoaște aceste lucruri. Chiar dacă ar fi avut acest gând, nu ar fi avut acel tupeu. Motivul pentru care acești oameni religioși cer binecuvântări și cununi de la Dumnezeu cu o asemenea siguranță de sine nerușinată este în întregime o consecință a instigării și provocării lui Pavel. Dacă va veni o zi în care să nu fie binecuvântați, acești oameni vor avea îndrăzneala de a-L provoca public pe Domnul Isus și chiar vor vrea să urce cu îndrăzneală în al treilea Cer și să-L dea pe Domnul în judecată. Nu înseamnă asta că lumea religioasă se revoltă împotriva Domnului Isus? E clar că lumea religioasă a fost grav afectată de Pavel! După ce am vorbit până în acest punct, putem concluziona care a fost al cincilea păcat al lui Pavel, nu-i așa? Când vine vorba de rezumarea originii expresiei lui Pavel, „cununa dreptății”, strategiile lui stăteau în cuvântul „dreptății”. De ce a menționat cuvântul „dreptății”? Pe pământ, pentru că a vrut să îi instige și să-i inducă în eroare pe aleșii lui Dumnezeu, ca să gândească la fel ca el. În Cer – când a venit vorba de Dumnezeu – a vrut să-I forțeze mâna lui Dumnezeu cu acest cuvânt și să protesteze împotriva Lui. Acesta a fost obiectivul lui Pavel. Deși nu a rostit niciodată asta, cuvântul „dreptății” trăda deja complet scopul lui de a protesta împotriva lui Dumnezeu și vigoarea cu care a făcut acest lucru – era deja cunoscut. Toate acestea sunt fapte. Pe baza acestor fapte, poate natura-esență a lui Pavel să fie rezumată doar ca arogantă, neprihănită de sine, înșelătoare și lipsită de iubire de adevăr? (Nu.) Acești termeni nu o pot rezuma. Acum, că am adus în discuție aceste fapte și le-am disecat, le-am analizat și le-am caracterizat, puteți să vedeți natura-esență a lui Pavel mai clar și mai detaliat. Acesta este efectul care se obține prin analiza unei esențe pe baza faptelor. Când Pavel a protestat împotriva lui Dumnezeu, el nu a avut o criză emoțională minoră, o fire puțin răzvrătită sau incapacitatea de a se supune, în privat. Nu a fost o problemă obișnuită de dezvăluire a unei firi corupte; mai degrabă, ajunsese să folosească public tot felul de metode pentru a-i instiga și induce în eroare pe oameni prin epistole și în contexte publice, ca toți oamenii să se ridice împreună cu mânie pentru a I se opune lui Dumnezeu și a protesta împotriva Lui. Nu numai că Pavel a protestat împotriva lui Dumnezeu, dar i-a provocat pe toți ceilalți să vină să protesteze și ei împotriva Lui – nu a fost doar arogant, a fost un diavol rău! Acest păcat este mai grav decât precedentul. Este un lucru bun sau rău că vorbim despre păcate tot mai grave? (Este un lucru bun.) În ce fel este bun? (Este bun pentru că obținem mai mult discernământ în privința lui Pavel.) Când vei avea mai mult discernământ, vei fi capabil să dezgropi complet și să vezi clar diversele manifestări ale lui Pavel, dezvăluirile corupției și adevărata sa față. Făcând asta, vă veți fi atins scopul? (Nu.) Ar trebui să iei toate manifestările lui Pavel pe care le-am rezumat, precum și conținutul lor principal, temele și esența lor și să le corelezi cu tine însuți. Când vei vedea clar exact cât de mare este diferența dintre calea pe care mergi și esența ta în comparație cu cea a lui Pavel, vei fi obținut pe deplin rezultate și vei fi atins obiectivul nostru de a-l diseca pe Pavel. Există unii care spun: „În mine nu există nicio manifestare a urmăririi unei cununi a dreptății, ca în cazul lui Pavel.” Manifestările și esența ta s-ar putea să nu fie la fel de grave ca ale lui Pavel, dar există o anumită suprapunere între esența ta și a lui. El a avut astfel de manifestări și tu ai astfel de stări. Se poate spune că manifestările lui Pavel erau un 10 sau un 12 pe scară, dar ale tale? (Ale mele sunt un șapte sau un opt.) Pavel a dezvăluit aceste lucruri și a fost plin de ele tot timpul. Deși poate că nu dezvălui aceste lucruri tot timpul, totuși tu le dezvălui des. Probabil că îți petreci jumătate din viață făcând aceste lucruri și trăind în aceste stări. Mai ales atunci când Dumnezeu te pune la încercări, când lucrarea Lui nu corespunde noțiunilor tale, când te emondează și când mediile pe care le pregătește pentru tine nu corespund așteptărilor tale, aceste lucruri ți-ar putea provoca astfel de stări; este posibil să clamezi împotriva lui Dumnezeu și să I te opui. În astfel de momente, s-ar putea să-ți folosească faptul că am analizat felul în care Pavel i-a instigat și i-a indus în eroare pe oameni. De ce? Pentru că acum mintea ta este conștientă de cât de grave au fost manifestările lui Pavel în natură; ele nu erau simple dezvăluiri ale firilor corupte, ci mai degrabă o natură-esență diavolească, potrivnică lui Dumnezeu. Când în tine apar astfel de stări, vei ști exact cât de gravă este această problemă. Atunci ar trebui să te întorci, să te căiești și să abandonezi această stare incorectă. Ar trebui să te îndepărtezi de ea, să cauți adevărul și o cale de supunere față de Dumnezeu. Aceasta este adevărata cale pe care ar trebui s-o urmeze oamenii și legea pe care ființele create ar trebui s-o respecte. Această părtășie este folositoare pentru oameni.

Pavel mai are o „zicală înțeleaptă” – care este aceea? [„Deoarece pentru mine, a trăi este hristos și a muri, un câștig” (Filipeni 1:21).] El nu a recunoscut că Domnul Isus Hristos este Dumnezeu Însuși, nu a recunoscut că toate cuvintele exprimate de Domnul Isus Hristos sunt adevărul, nu a recunoscut faptul că Se arată Cuvântul în trup și nu a recunoscut că Domnul Isus Hristos este întruchiparea și arătarea lui Dumnezeu. Dimpotrivă, a fost arogant și îngâmfat și s-a erijat în hristos. Nu este această persoană dezgustătoare? (Este dezgustătoare.) Esența acestei probleme este foarte gravă. În mintea lui Pavel, cine anume era hristos? Care era identitatea lui? De ce îi plăcea lui Pavel să fie hristos? Dacă, în mintea lui Pavel, hristos era o ființă umană coruptă obișnuită sau o persoană nesemnificativă care juca un rol neremarcabil, care nu avea o identitate nobilă și nicio abilitate sau aptitudine care să le depășească pe cele ale oamenilor obișnuiți, ar mai fi vrut Pavel să fie hristos? (Nu, nu ar fi vrut.) Cu siguranță nu ar fi vrut. Se considera bine educat și nu era resemnat să fie o persoană obișnuită, voia să fie un supraom și un om măreț și să fie cu o treaptă deasupra celorlalți – cum ar fi putut dori să fie hristos pe care alți oameni îl considerau nesemnificativ? Având în vedere acest lucru, care era mai exact statutul și rolul hristosului care se afla în inima lui Pavel? Ce identitate și ce statut trebuie să aibă cineva și ce autoritate, putere și prezență trebuie să afișeze pentru a fi hristos? Acest lucru expune pe deplin ceea ce își imagina Pavel că este hristos și ceea ce știa despre hristos, adică modul în care îl definea el pe hristos. Acesta este motivul pentru care Pavel a avut ambiția și dorința de a fi hristos. Unele lucruri sunt dezvăluite în scrisorile sale – haideți să analizăm câteva chestiuni. Când Domnul Isus Își înfăptuia lucrarea, a făcut unele lucruri care Îi reprezentau identitatea de Hristos. Aceste lucruri sunt simboluri și concepte pe care Pavel le atribuia identității lui hristos. Ce lucruri erau acestea? (Să înfăptuiască semne și minuni.) Exact. Acele lucruri erau: vindecarea oamenilor de bolile lor, alungarea demonilor și înfăptuirea de semne, minuni și miracole. Deși Pavel a recunoscut că Domnul Isus era hristos, a făcut-o doar datorită semnelor și minunilor pe care El le înfăptuia. Prin urmare, când Pavel a predicat Evanghelia Domnului Isus, nu a vorbit niciodată despre cuvintele pe care le rostea Domnul Isus sau despre ceea ce predica El. În ochii lui Pavel, un neîncrezător, faptul că Hristos putea să spună atât de multe lucruri, să predice atât de mult, să înfăptuiască atât de multă lucrare și să determine atât de mulți oameni să-L urmeze, a conferit o anumită onoare identității și statutului Domnului Isus – înzestrându-le cu o glorie și o noblețe nesfârșite – și a făcut ca statutul Lui printre oameni să fie deosebit de măreț și de distins. Asta a văzut Pavel. Din ceea ce a manifestat și a dezvăluit Domnul Isus Hristos în timp ce înfăptuia lucrarea, precum și din identitatea și esența Lui, ceea ce a văzut Pavel nu a fost esența lui Dumnezeu, adevărul, calea sau viața Lui și nici frumusețea sau înțelepciunea lui Dumnezeu. Ce a văzut Pavel? Ca să folosim o expresie modernă, el a văzut prezența strălucitoare a unui om faimos, a unui om măreț, sau a unui supraom și a tânjit să fie un admirator al Domnului Isus. Când Domnul Isus vorbea și realiza lucrări, atât de mulți oameni ascultau – ce glorios trebuie să fi fost acest lucru! Era un lucru pe care Pavel îl invidia de mult în inima lui. Jinduia după ziua în care ar fi putut predica la nesfârșit ca Domnul Isus, pe care atât de mulți oameni Îl priveau cu atenția concentrată, cu admirație și jinduire în ochi, vrând să-L urmeze. Pavel a fost copleșit de această prezență pe care o avea Domnul Isus. De fapt, nu a fost cu adevărat copleșit de ea; mai degrabă era invidios că avea o identitate și o ținută pe care oamenii le respectau, cărora le dădeau atenție, pe care le idolatrizau și le admirau. Asta invidia el. Așadar, cum credea el că se dobândesc aceste lucruri? El nu credea că Domnul Isus Hristos a dobândit aceste lucruri prin esența și identitatea Lui, ci credea că se datorau titlului Său. Prin urmare, Pavel râvnea profund să fie o personalitate – să-și asume un rol – care purta titlul de hristos. Pavel a depus mult efort ca să ajungă într-un astfel de rol, nu-i așa? (Ba da.) Ce eforturi a făcut? A predicat peste tot și chiar a înfăptuit miracole. În cele din urmă, a folosit o frază ca să se caracterizeze, una care i-a satisfăcut dorințele și ambițiile interioare. Ce frază a folosit ca să se caracterizeze? („Deoarece pentru mine, a trăi este hristos și a muri, un câștig.”) A trăi este hristos. Acesta este principalul lucru pe care voia să-l realizeze; cea mai mare dorință a lui era să fie hristos. Ce legătură are această dorință cu lucrurile pe care le urmărea și cu drumul pe care mergea? (Venera puterea și căuta ca oamenii să-l admire.) Aceasta este o teorie; ar trebui să vorbiți despre câteva fapte. Pavel și-a manifestat dorința de a fi hristos în moduri practice; caracterizarea pe care i-o fac Eu nu se bazează doar pe o singură frază pe care a spus-o. Din stilul, metodele și principiile acțiunilor lui, putem vedea că tot ce a făcut s-a învârtit în jurul obiectivului său de a deveni hristos. Aceasta este rădăcina și esența motivului pentru care Pavel a spus și a făcut atât de multe lucruri. Pavel voia să fie hristos, iar asta a influențat lucrurile pe care le urmărea, calea lui în viață și credința pe care o avea. În ce moduri s-a manifestat această influență? (Pavel s-a dat în spectacol și a adus mărturie pentru el însuși la fiecare pas în lucrarea și predicarea lui.) Acesta este un mod; Pavel s-a dat în spectacol la orice pas. Le-a explicat clar oamenilor cum suferise, cum a făcut lucruri și care au fost intențiile lui, astfel încât, atunci când oamenii auzeau asta, să creadă că Îi semăna întru totul lui hristos și să vrea cu adevărat să-l numească hristos. Acesta era țelul lui. Dacă oamenii chiar îl numeau hristos, oare el ar fi negat asta? Ar fi respins acest lucru? (Nu, nu ar fi făcut-o.) Cu siguranță nu ar fi făcut-o – sigur ar fi fost entuziasmat. Acesta este unul dintre modurile în care s-a manifestat influența pe care a avut-o acest fapt asupra lucrurilor pe care le urmărea. Ce alte moduri au mai existat? (A scris epistole.) Da, a scris câteva epistole, ca să fie transmise de-a lungul veacurilor. În epistolele sale și pe parcursul procesului de predicare a Evangheliei, el nu a înălțat niciodată numele Domnului Isus Hristos, nu a adus niciodată mărturie că Domnul Isus este adevărul, calea și viața și cu atât mai puțin a propovăduit cuvintele Domnului Isus Hristos. În schimb, el s-a înălțat și a adus mărturie mereu pentru sine însuși și s-a dat mare. Care a fost consecința faptului că a acționat în acest fel? Cum i-a influențat pe cei care Îl urmau pe Domnul Isus? I-a făcut pe oameni să-L tăgăduiască pe Domnul Isus Hristos, iar Pavel I-a luat locul. Tânjea ca oamenii să spună: „Cine este domnul Isus hristos? N-am auzit niciodată de el. Noi credem în Pavel hristosul.” Astfel, ar fi fost fericit. Acesta a fost țelul lui și unul dintre obiectivele pe care le urmărea. Unul dintre modurile în care s-a manifestat acea influență a fost felul în care a lucrat; debita idei mărețe și teorii pompoase, ca să-i facă pe oameni să vadă cât de capabil și convingător era în lucrarea lui, cât de mult îi ajuta pe oameni și că avea o anumită prezență, ca și cum Domnul Isus Hristos reapăruse. Un alt mod în care s-a manifestat acea influență a fost că el nu L-a preamărit niciodată pe Domnul Isus Hristos, cu atât mai puțin I-a preamărit numele și nici nu a adus mărturie pentru cuvintele și lucrarea Domnului Isus Hristos sau pentru felul în care oamenii au beneficiat de pe urma acestora. A ținut Pavel predici despre calea căinței? Asta a făcut chiar mai puțin. Pavel nu a predicat niciodată despre lucrarea pe care a îndeplinit-o Domnul Isus Hristos, despre cuvintele pe care le-a rostit sau despre toate adevărurile pe care le-a propovăduit oamenilor – Pavel a negat aceste lucruri în inima lui. Nu numai că a negat cuvintele pe care le-a rostit Domnul Isus Hristos și adevărurile pe care le-a propovăduit oamenilor, dar și-a tratat propriile cuvinte, lucrarea și învățăturile ca fiind adevărul. A folosit aceste lucruri ca să înlocuiască ale Domnului Isus cuvinte și i-a făcut pe oameni să practice și să adere la cuvintele lui, ca și cum ar fi fost adevărul. Care a fost instigarea din spatele acestor manifestări și dezvăluiri? (Dorința lui de a fi hristos.) Instigarea a fost intenția, dorința și ambiția lui de a fi hristos. Acest lucru a fost acum corelat cu practica lui și cu lucrurile pe care le urmărea. Acesta este al șaselea păcat al lui Pavel. Este unul grav? (Da, este.) De fapt, toate păcatele lui sunt grave. Toate înseamnă moarte.

Acum voi avea părtășie despre cel de-al șaptelea păcat al lui Pavel. Acesta este și mai grav. Înainte ca Pavel să fie chemat de Domnul, el credea în iudaism. Iudaismul este credința în Iahve Dumnezeu. Ce concept despre Dumnezeu au cei care cred în Iahve Dumnezeu? Acela al lucrurilor pe care strămoșii lor le-au experimentat când Iahve Dumnezeu i-a scos din Egipt spre ținutul bun al Canaanului: cum Iahve Dumnezeu i S-a arătat lui Moise, cum a trimis zece urgii asupra Egiptului, cum a folosit stâlpi de nori și foc pentru a-i conduce pe israeliți și le-a dat legile Lui și așa mai departe. Oare cei care credeau în iudaism pe vremea aceea considerau că toate aceste lucruri erau doar fantezii, noțiuni și legende sau considerau că erau realități? Pe atunci, aleșii lui Dumnezeu și cei care erau adevărați adepți credeau și recunoșteau că Dumnezeu din cer exista și era real. Se gândeau: „Faptul că Dumnezeu a creat omenirea este adevărat. Indiferent cu cât timp în urmă s-a întâmplat, acest fapt rămâne adevărat. Nu numai că trebuie să-l credem, dar trebuie să fim siguri și să-l propovăduim. Aceasta este responsabilitatea și obligația noastră.” Totuși, alt grup de oameni care erau neîncrezători considerau că aceste lucruri erau probabil doar legende. Nimeni nu a încercat să verifice poveștile sau să cerceteze dacă erau reale sau ficționale, ei pur și simplu le credeau pe jumătate. Când aveau nevoie de Dumnezeu, sperau că era real și le putea oferi lucrurile pe care le urmăreau, pentru care se rugau sau după care tânjeau; când se rugau lui Dumnezeu sperând să primească ceva, sperau că acest Dumnezeu exista. Făcând asta, Îl tratau pe Dumnezeu doar ca pe un sprijin psihologic. Nu au văzut faptul că Dumnezeu îl mântuiește pe om și nici nu au acceptat adevărurile pe care le-a exprimat El. Aceasta nu era credință adevărată în Dumnezeu; ei erau deja neîncrezători. Cum se manifesta o persoană inferioară? Nu făcea decât să-L slujească pe Dumnezeu la biserică, aducându-I jertfe, urmând ritualurile și chiar crezând tot felul de legende. Totuși, Dumnezeu nu era în inima sa, iar dumnezeul noțiunilor și al închipuirilor sale era nedeslușit și găunos. În ce credea o astfel de persoană? În materialism. Credea doar în lucrurile pe care le putea vedea. În ochii săi, tot ce ținea de legende, lucrurile vagi și orice lucru din tărâmul spiritual pe care nu-l putea atinge cu mâinile sale, vedea cu ochii săi sau auzi cu urechile sale nu exista. Unii spun: „Atunci crede în existența lucrurilor pe care nu le poate vedea, cum ar fi microorganismele?” Categoric crede în acele lucruri. Crede categoric în știință, electroni, microbiologie și chimie. Neîncrezătorii cred că aceste lucruri sunt adevărate mai mult decât orice altceva. Sunt adevărați materialiști. Vorbim despre acest lucru ca să analizăm aceste trei tipuri de oameni: adevărații credincioși, cei care cred pe jumătate și materialiștii, care nu cred deloc în existența lui Dumnezeu. Unii spun: „Chiar există un dumnezeu? Unde este el? Cum arată? Am auzit că dumnezeu este în al treilea cer. Așadar, cât de sus este acest al treilea cer? Cât de departe este și cât de mare este? Oamenii spun și că există un cer și că este pavat cu cărămizi de aur și cu plăci de jad și că pereții sunt și ei din aur. Cum ar putea să existe un loc atât de minunat? E o aberație! Am auzit că, în Epoca Legii, dumnezeu și-a dat legile aleșilor lui și că tablele cu legile încă există. Toate acestea probabil că sunt legende, lucruri pe care clasa conducătoare le folosește pentru a controla masele.” Acest grup de oameni au credință adevărată în Dumnezeu? (Nu, nu au.) Ei nu cred că Dumnezeu există cu adevărat sau faptul că El a creat oamenii și că a condus omenirea până în ziua de azi. Așadar, de ce slujesc în continuare în biserică? (Pentru că ei consideră slujirea lui Dumnezeu ca fiind o slujbă sau un tichet de masă.) Așa e. O văd ca pe o slujbă și un tichet de masă. Așadar, ce tip de persoană era Pavel? (Al treilea tip.) Asta are legătură cu natura-esența lui. Lui Pavel îi plăcea să bată câmpii despre teorii fără sens. Îi plăceau lucrurile lipsite de conținut, vagi și cele care sunt fantezie. Îi plăceau lucrurile care sunt profunde și greu de înțeles și care nu pot fi explicate în termeni concreți. Îi plăcea să se gândească prea mult la lucruri, avea prejudecăți, era încăpățânat și avea o înțelegere deformată. Astfel de oameni nu sunt umani. O astfel de persoană a fost el. Privind firea și natura-esență a lui Pavel, precum și preferințele, speranțele, lucrurile pe care le urmărea și aspirațiile lui, deși slujea în biserică și era ucenicul unui învățător celebru, cunoștințele pe care le-a dobândit erau doar un instrument cu care să-și satisfacă propriile dorințe, ambiții și vanitatea și să obțină un tichet de masă, statut și o poziție în societate. Analizând natura-esență a lui Pavel și lucrurile pe care le urmărea, cât de multă credință avea în Iahve? Credința lui nu era o promisiune, ci doar vorbe goale. Era un neîncrezător, un ateu și un materialist. Unii întreabă: „Dacă Pavel era un neîncrezător, de ce a devenit apostolul Domnului Isus Hristos și a propovăduit Evanghelia Epocii Harului?” Spuneți-Mi, cum a putut să meargă pe această cale? Ce l-a determinat să facă asta? Care a fost punctul de cotitură pentru el, care l-a făcut să își asume acest rol și a făcut ca un neîncrezător ca el să fie capabil să meargă pe o astfel de cale și să ajungă la un punct de cotitură? La ce Mă refer când vorbesc despre un „punct de cotitură”? S-a întâmplat când Pavel a fost lovit pe drumul spre Damasc – acela a fost punctul de cotitură al vieții lui. A experimentat două feluri de puncte de cotitură: unul este că a trecut de la a nu crede în Dumnezeu la a crede că Dumnezeu sigur există, pentru că Domnul Isus, pe care inițial L-a persecutat, i S-a arătat pe drumul spre Damasc. Pavel a exclamat: „Cine ești, Doamne?” De fapt, în adâncul sufletului, Pavel nu credea că acest Domn și Dumnezeu exista, dar nu s-a putut abține să nu strige: „Cine ești, Doamne?” Ce a spus Domnul Isus? [„Eu sunt Isus, Cel pe care tu Îl persecuți!” (Faptele Apostolilor 9:5).] În clipa în care Domnul Isus a spus asta, Pavel s-a convins de un lucru: Se arătase un Domn pe care nu-L mai văzuse niciodată, pe care era incapabil să și-L închipuie și care era mai puternic decât și-ar fi putut închipui. Cum s-a convins că Domnul era mai puternic decât își putea închipui? Atunci când Pavel se aștepta mai puțin, Isus, despre care nu credea sub nicio formă că era Dumnezeu, a apărut chiar în fața lui. Cât de puternic este Domnul Isus? Pavel s-a convins de magnitudinea puterii Lui când a fost orbit de lumina Lui. Atunci, a putut fi convins că Domnul Isus este Dumnezeu? (Nu.) De ce nu? (Pentru că, în primul rând, Pavel nu credea că Dumnezeu exista.) Așa este, pentru că el nu credea deloc în existența lui Dumnezeu. În prezent, toți aveți credință și un fundament în inimile voastre, așa că, dacă Dumnezeu ți S-ar arăta, chiar dacă ar fi doar glasul sau spatele Lui și dacă ți-ar vorbi sau te-ar striga pe nume, ai fi convins de un lucru: „Acesta este Dumnezeul în care cred. L-am văzut și L-am auzit. Dumnezeu a venit la mine.” Ai fi convins pentru că ai credință în inima ta, ai visat la această clipă și nu îți este frică. Însă așa gândea Pavel? (Nu.) N-a avut niciodată credință în inima lui. Care a fost primul lui gând? (Frică.) Îi era frică pentru că această entitate era capabilă să-l lovească și să-l ucidă! Asta l-a speriat și l-a îngrozit mai mult decât iadul, pe care nu-l putea vedea. S-a speriat de moarte. Inima lui nu avea deloc credință în Dumnezeu – se poate spune că nu avea conceptul de Dumnezeu. Prin urmare, când Domnul Isus Își făcea lucrarea, fie că era vorba de înfăptuirea unor semne și minuni, fie de a ține predici, indiferent cât de mulți oameni Îl urmau, oricât de impresionant era El sau oricât de măreață era scena, în mintea lui Pavel, Domnul Isus nu era decât o persoană obișnuită. Îl disprețuia și nu avea deloc considerație față de El. Însă acum, Fiul obișnuit al Omului, pe care Îl disprețuia, stătea chiar în fața lui, nu mai era în trupul unui om obișnuit și nu avea doar un glas, ci și un stâlp de lumină! Pentru el, a fost o clipă pe care nu avea s-o uite în vecii vecilor. Lumina era orbitoare! Cum l-a lovit Dumnezeu pe Pavel? Când Dumnezeu S-a apropiat de Pavel, acesta a fost orbit într-o clipită și a căzut la pământ. Ce s-a întâmplat? A căzut de bunăvoie și din proprie voință sau era deja pregătit pentru asta? (Nu, pur și simplu nu a putut suporta.) Trupul omului este doar carne; nu poate suporta. Când Dumnezeu Se va apropia cu adevărat de tine, El nu va fi în trupul fizic obișnuit în care L-ai văzut pe Domnul Isus – atât de plăcut și abordabil, atât de umil și obișnuit, făcut din carne și oase, cineva care ți se pare neremarcabil și la care nu te gândești de două ori. Când Dumnezeu Se va apropia cu adevărat de tine, chiar dacă nu te va lovi, tot nu vei putea suporta! În adâncul inimii lui Pavel, primul lucru pe care l-a simțit a fost: „Domnul Isus, pe care l-am persecutat și disprețuit, s-a apropiat de mine. Această lumină este atât de puternică!” I-a spus Dumnezeu să se plece la pământ? A spus El: „Ar trebui să te pleci la pământ”? (Nu.) Atunci de ce era Pavel cu fața la pământ? (Îi era frică.) Nu. Oamenii au fost creați de Dumnezeu și sunt atât de mărunți și de slabi încât, atunci când lumina lui Dumnezeu le atinge trupul, nu pot decât să cadă la pământ. Dumnezeu este prea mare și puternic; este prea mult pentru capacitățile și nervii lor. Pavel nu L-a recunoscut pe Domnul Isus drept Dumnezeu sau drept Domnul, deci de ce s-ar fi plecat de bunăvoie? Căzuse cu fața la pământ; nu putea să facă absolut nimic și era paralizat. Mândria, aroganța, îngâmfarea, neprihănirea de sine și importanța pe care și-o dădea la început au dispărut în clipa aceea. Dumnezeu nici măcar nu i S-a arătat lui Pavel în persoana Sa reală; doar lumina Sa a strălucit asupra lui, iar când Pavel a văzut-o, acesta a fost rezultatul; acesta a fost impactul pe care l-a avut asupra lui. Acesta a fost punctul de cotitură al lui Pavel. Dacă nu ar fi existat un context unic în spatele acestui punct de cotitură sau dacă nu ar fi fost un caz special, atunci pentru o persoană obișnuită, cu umanitate și conștiință, care urmărește lucruri pozitive și care urmărește adevărul, ar fi un lucru bun, deoarece atunci când o persoană Îl vede pe Dumnezeu, asta influențează lucrurile pe care le urmărește întreaga viață. Judecând după ce este consemnat în Biblie, de-a lungul veacurilor, rareori o persoană L-a auzit pe Dumnezeu vorbind. Iov L-a auzit pe Dumnezeu vorbindu-i într-o furtună, după ce l-a încercat. Iov și-a petrecut întreaga viață căutând să se supună rânduielilor lui Dumnezeu și să-I înțeleagă suveranitatea, dar nu L-a văzut până la șaptezeci de ani; doar I-a experimentat suveranitatea. Totuși, Iov a avut credința pe care a avut-o. Când L-a auzit cu urechile lui pe Dumnezeu vorbindu-i, oare acesta nu a fost un mare punct de cotitură în credința lui? (Ba da, a fost.) Acest punct de cotitură a fost o înălțare, un punct în care credința lui a sporit și mai mult. I-a confirmat și mai mult că toată lucrarea pe care a făcut-o în oameni Dumnezeul în care credea și căruia I se supunea a fost corectă și bună și că oamenii ar trebui să I se supună. Nu a fost un punct de cotitură neînsemnat, așa cum experimentează omul obișnuit, unde trece treptat de la o credință plină de îndoială la credința adevărată, lipsită de îndoială. A fost mai degrabă o înălțare prin care credința lui a atins un plan superior. În ceea ce-l privește pe Pavel, ce punct de cotitură ar fi trebuit să provoace apariția lui Dumnezeu sub forma lovirii lui? Cu siguranță nu înălțare, pentru că el nu a crezut în Dumnezeu înainte de asta, așa că nu se putea numi înălțare. Așadar, ce impact a avut asupra lui? Și acest lucru este legat de lucrurile pe care le urmărea. Spuneți-Mi. (Pentru a-și păstra viața, Pavel a vrut să muncească predicând Evanghelia pentru a-și ispăși păcatele.) Exact așa este. În plus, îi era frică de moarte și era foarte șiret. Când a aflat că Isus pe care L-a persecutat era de fapt Dumnezeu, s-a speriat de moarte și s-a gândit: „Ce ar trebui să fac? Nu pot decât să ascult ordinele domnului, altfel voi muri!” Din acel moment, a acceptat însărcinarea dată de Dumnezeu și a început să muncească predicând Evanghelia pentru a-și ispăși păcatele. S-a gândit: „Dacă am cu adevărat succes în predicarea evangheliei și domnul Isus e mulțumit, s-ar putea chiar să primesc o cunună și o recompensă!” Acestea erau calculele din adâncul inimii lui. Credea că în sfârșit găsise o șansă mai bună de a obține binecuvântări. Pavel a acceptat însărcinarea dată de Domnul pentru a-și ispăși păcatele și a-și salva viața; acestea erau intenția și obiectivul din spatele faptului că a crezut în Domnul și L-a acceptat. De când L-a întâlnit pe Domnul Isus pe drumul spre Damasc și a fost lovit, a avut un punct de cotitură care a marcat un nou început pentru lucrurile pe care le urmărea și pentru viața lui de credință în Dumnezeu. Acest nou început a fost pozitiv sau negativ? (A fost negativ.) El nu a recunoscut dreptatea lui Dumnezeu și a acceptat însărcinarea dată de Domnul Isus folosind o metodă de tranzacționare care a fost și mai șireată, incalificabilă și ascunsă, doar pentru că se temea de măreția lui Dumnezeu și îi era frică să nu fie lovit. Acest lucru este și mai dezgustător. Totuși, nu acesta este scopul părtășiei Mele de astăzi. Din punctul de cotitură al lui Pavel după ce a întâlnit marea lumină a lui Dumnezeu și din diferitele moduri în care s-a manifestat, putem vedea clar pe ce cale se afla Pavel și ce fel de persoană arăta esența naturii sale. Aceste lucruri sunt complet clare.

De când Pavel a fost lovit, el a crezut că Domnul Isus Hristos era real, că El era adevăratul Dumnezeu care posedă o mare putere. Din acea zi, a trecut de la a crede în Iahve Dumnezeu în Cer la a crede în Domnul Isus Hristos pe pământ. La vremea aceea, nu a avut de ales decât să accepte însărcinarea Domnului Isus și să presteze în mod neclintit un serviciu pentru Dumnezeul întrupat – Domnul Isus. Desigur, scopul prestării sale de servicii a fost parțial de a-și asigura iertarea păcatelor, dar a fost, de asemenea, parțial de a-și satisface dorința de a fi binecuvântat și de a obține destinația pe care o dorea. Când Pavel a spus: „prin voia lui Dumnezeu”, cuvântul „Dumnezeu” se referea la Iahve sau la Isus? A început să devină confuz și s-a gândit: „Cred în Iahve, deci de ce am fost lovit de Isus? De ce Iahve nu l-a împiedicat pe Isus, când m-a lovit? Mai exact, care dintre ei este dumnezeu?” Nu-și putea da seama. În orice caz, nu avea să-L considere niciodată pe Domnul Isus ca fiind Dumnezeul lui. Chiar dacă a recunoscut verbal că El era Dumnezeu, în inima lui exista în continuare îndoială. Cu trecerea timpului, s-a întors treptat la credința că „doar Iahve este Dumnezeu”, deci în toate epistolele lui ulterioare, când a scris „prin voia lui Dumnezeu”, cuvântul „Dumnezeu” probabil se referea în principal la Iahve Dumnezeu. Pavel nu a afirmat niciodată clar că Domnul Isus este Iahve, L-a văzut mereu pe Domnul Isus drept Fiul lui Dumnezeu, s-a referit mereu la El drept Fiul și nu a spus niciodată precum „Fiul și Tatăl sunt unul”, ceea ce dovedește că Pavel nu L-a recunoscut niciodată pe Domnul Isus ca fiind singurul Dumnezeu adevărat; avea îndoieli și credea doar pe jumătate. Judecând după această perspectivă pe care o nutrea Pavel cu privire la Domnul Isus Hristos și după intenția și scopul său de a urmări binecuvântări, Pavel nu a fost o persoană care a urmărit adevărul. El nu a înțeles niciodată taina întrupării și nu a știut niciodată că Domnul Isus este singurul Dumnezeu adevărat. Doar ca urmare a faptului că a fost lovit de Domnul Isus a prestat el un serviciu pentru El, pentru a scăpa de vinovăția pentru păcatele sale și pentru a-și satisface dorința de a câștiga binecuvântări. Din aceasta, este ușor de văzut că Pavel era o persoană alunecoasă și vicleană care venera puterea. Ce ne arată despre credința lui faptul că Pavel venera ticăloșia, puterea și statutul? Avea credință adevărată? (Nu.) Nu avea credință adevărată, deci dumnezeul pe care Îl definea în inima lui exista cu adevărat? (Nu.) Atunci de ce a continuat să călătorească, să se consume și să lucreze pentru Domnul Isus Hristos? (Era controlat de intenția lui de a fi binecuvântat.) (Îi era teamă să nu fie pedepsit.) Din nou, la asta se rezumă totul. Pentru că îi era teamă să nu fie pedepsit și pentru că avea un ghimpe în trupul său pe care nu-l putea îndepărta, trebuia mereu să călătorească și să facă lucrări; dacă nu o făcea, atunci ghimpele din trupul său l-ar fi durut foarte tare și nu ar fi putut să îndure. Din aceste manifestări ale lui, din cuvintele lui, din reacția față de ceea ce s-a întâmplat pe drumul spre Damasc și din efectul pe care l-a avut asupra lui, ulterior, lovirea pe drumul spre Damasc, putem vedea că nu avea deloc credință în inima lui; putem fi mai mult sau mai puțin siguri că era un neîncrezător și un ateu. Perspectiva lui era: „Oricine are putere, în acela voi crede. Oricine are putere și poate să mă subjuge, pentru acela voi face comisioane și voi munci pe brânci. Oricine îmi poate da o destinație, o cunună și îmi poate satisface dorința de a fi binecuvântat, pe acela îl voi urma. Îl voi urma până la sfârșit.” Cine era dumnezeu în inima lui? Oricine putea fi dumnezeul lui, atât timp cât era mai puternic decât el și îl putea subjuga. Nu aceasta era natura-esență a lui Pavel? (Ba da.) Așadar, cine a fost entitatea în care a crezut în cele din urmă și care a fost capabilă să-l lovească pe drumul spre Damasc? (Domnul Isus Hristos.) „Domnul Isus Hristos” a fost numele pe care l-a folosit, dar entitatea în care credea cu adevărat era dumnezeul din inima lui. Unde era dumnezeul lui? Dacă l-ai întreba: „Unde este Dumnezeul tău? Este El în ceruri? Este El în mijlocul tuturor lucrurilor? Este Cel care este suveran asupra întregii omeniri?”, el ar spune: „Nu, dumnezeul meu este pe drumul spre Damasc.” Acesta era cu adevărat dumnezeul lui. Oare motivul pentru care Pavel a fost capabil să treacă de la a-L persecuta pe Domnul Isus Hristos la a lucra, a se consuma și chiar a-și sacrifica viața pentru Domnul Isus Hristos – motivul pentru care a reușit să facă o schimbare atât de mare – a fost o schimbare în credința lui? A fost acela că i-a fost trezită conștiința? (Nu.) Atunci care a fost motivul? Ce s-a schimbat, mai exact? Sursa lui de sprijin spiritual s-a schimbat. Înainte, sursa lui de sprijin spiritual era în ceruri; era doar un lucru lipsit de substanță și nedeslușit. Dacă ar fi fost înlocuit cu Isus Hristos, Pavel L-ar fi considerat prea neînsemnat – Isus era doar un om obișnuit, nu putea fi o sursă de sprijin spiritual – iar Pavel avea și mai puțină considerație pentru figurile religioase. Pavel voia numai să găsească pe cineva pe care se putea baza, care era capabil să-l subjuge și să-l binecuvânteze. Credea că entitatea pe care a întâlnit-o pe drumul spre Damasc era cea mai puternică și că era cea în care trebuia să creadă. Sursa lui de sprijin spiritual s-a schimbat în același timp cu credința lui. Pe baza acestui lucru, Pavel a crezut cu adevărat în Dumnezeu sau nu? (Nu.) Să rezumăm, acum, într-o propoziție, ce a influențat lucrurile pe care Pavel le-a urmărit și calea pe care era. (Sursa lui de sprijin spiritual.) Atunci, cum ar trebui să caracterizăm al șaptelea păcat al lui Pavel? Credința lui Pavel era întru totul o sursă de sprijin spiritual; era lipsită de substanță și nedeslușită. A fost un neîncrezător și un ateu până la capăt. De ce un ateu și un neîncrezător ca el nu a lăsat în urmă lumea religioasă? În primul rând, în închipuirea lui nedeslușită exista problema destinației. În al doilea rând, exista aspectul de a avea un mijloc de trai în această viață. Faima, câștigul, statutul și un mijloc de trai erau lucrurile pe care le urmărea în viața aceasta, iar ideea de a avea o destinație în lumea care va veni era hrana lui spirituală. Aceste lucruri constituie fiecare rădăcină și fiecare sursă de sprijin din spatele lucrurilor pe care astfel de oameni le urmăresc, al lucrurilor pe care le dezvăluie și al căii pe care merg. Din această perspectivă, ce era Pavel? (Un neîncrezător. Credea într-un dumnezeu nedeslușit.) Este corect să spunem că era un ateu și că era un neîncrezător și un oportunist, care stătea ascuns în creștinism. Dacă îl numești doar un fariseu, nu este prea puțin? Dacă te uiți la epistolele pe care le-a scris Pavel și vezi că, la suprafață, ele spun „prin voia lui Dumnezeu”, ai putea să presupui că Pavel Îl considera pe Dumnezeu din ceruri drept Cel mai înalt și că, doar din cauza noțiunilor lui sau pentru că era ignorant și nu-L înțelegea pe Dumnezeu, L-a împărțit pe Dumnezeu în trei niveluri: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt și că aceasta este doar nesăbuința sa și nu este o problemă foarte gravă, pentru că întreaga lume religioasă gândește în felul acesta. Totuși, acum, după ce am analizat asta, așa stau lucrurile? (Nu.) Pavel nici măcar nu a recunoscut existența lui Dumnezeu. Acesta este un ateu și un neîncrezător și ar trebui să fie pus în aceeași categorie cu non-credincioșii.

Am terminat de rezumat cele șapte păcate ale lui Pavel. Oferiți-Mi un rezumat rapid al acestora. (Primul păcat este că Pavel a tratat urmărirea unei cunune a dreptății și urmărirea binecuvântărilor drept obiective potrivite; al doilea este că Pavel și-a tratat închipuirile și lucrurile pe care le considera corecte în propriile noțiuni drept adevărul și le-a predicat peste tot, inducându-i în eroare pe oameni; al treilea este că Pavel și-a tratat darurile și cunoștințele drept viață; al patrulea este că Pavel a negat identitatea și esența Domnului Isus Hristos și a negat lucrarea de răscumpărare a Domnului Isus; al cincilea este că Pavel a predicat „Mă așteaptă cununa dreptății” și i-a instigat fățiș pe oameni și i-a indus în eroare, determinându-i să încerce să forțeze mâna lui Dumnezeu, să clameze împotriva Lui și să I se opună; al șaselea este că Pavel credea că, pentru el, a trăi era hristos. A negat adevărurile pe care le-a exprimat Domnul Isus, I-a înlocuit cuvintele cu ale sale și i-a făcut pe oameni să le practice și să adere la ele. Al șaptelea păcat al lui Pavel este că a tratat credința în Dumnezeu drept un sprijin psihologic și a fost un ateu și un neîncrezător convins.) Analiza noastră a acestor probleme ale lui Pavel este atât de detaliată, încât poate face pe oricine îl venerează pe Pavel să-și vină-n fire. Acesta este un lucru însemnat. Dintre aceste firi și esențe pe care le-a afișat și manifestat Pavel și dintre metodele lui de urmărire, care are o legătură evidentă cu voi? (Toate.) Primul păcat este a trata urmărirea unei cununi a dreptății și a binecuvântărilor drept obiective potrivite. De ce spun că acest lucru este greșit și că oamenii ar trebui să reflecteze asupra lui și să-l schimbe? Când Pavel a urmărit o cunună a dreptății, când a urmărit binecuvântările și când a căutat să intre în Împărăția Cerurilor, el a considerat urmărirea acestor beneficii ca fiind potrivită. Așadar, ce lucruri dezvăluiți și ce manifestări aveți în viața reală, care se potrivesc acestei stări? (Uneori caut să fac lucrări importante și să contribui la casa lui Dumnezeu. Cred că, dacă urmăresc aceste lucruri, Dumnezeu mă va desăvârși în cele din urmă. Tratez lucrarea pe care o fac și îndatoririle pe care le îndeplinesc ca pe o listă de realizări.) Asta pe de o parte. Să tratezi îndatoririle pe care le îndeplinești ca pe o listă de realizări este același lucru cu a urmări o cunună a dreptății; este același fel de lucru; este aceeași stare. Pentru asta lucrezi și suferi. Asta dirijează sursa și motivația suferinței tale. Dacă aceste lucruri nu te-ar dirija, nu ai avea deloc energie; ai fi complet istovit. Mai vrea să spună cineva ceva? (Să tratez momente din trecut, când am renunțat la lucruri, m-am istovit, am suferit, am fost arestat și am petrecut timp în închisoare și astfel de lucruri drept capital personal și o bază și motiv pentru a fi binecuvântat.) Aceasta este doar o descriere. Care este starea de bază aici? Ce fel de situație te face să te prăbușești în starea aceasta? Nu ai gândi așa fără motiv. E imposibil să gândești mereu în felul acesta când mănânci, dormi sau faci lucruri în viața cotidiană. Trebuie să știi ce contexte și situații te-au adus în această stare. Spune-Mi. (Când sunt puțin eficient în îndatoririle mele, cred că am călătorit pentru Dumnezeu, că m-am sacrificat pentru El, că am trudit și am făcut multe pentru El. Exact ca Pavel, cred că m-am luptat lupta cea bună pentru Dumnezeu și am avut o contribuție. Atunci se ivesc ambițiile și dorințele mele.) De fapt, inițial nu erai lipsit de ambiții și dorințe; ele erau ascunse în inima ta încă de la început, iar acum ies la suprafață și se dezvăluie. Când se întâmplă asta, nu mai ești umil, cuvintele tale nu sunt indirecte și devii încrezut. Părerile incorecte ale lui Pavel se aflau la rădăcina tuturor lucrurilor pe care le făcea. Întrucât părerile de la baza credinței lui în Dumnezeu erau greșite, asta a făcut ca sursa acțiunilor sale să fie greșită. Totuși, el nu și-a dat seama de acest lucru și chiar a crezut că era adecvat, așa că a urmărit lucruri într-o direcție incorectă. Asta a făcut ca rezultatul lucrurilor pe care le urmărea să fie opusul a ceea ce a intenționat; ele nu au avut un rezultat bun și el nu a câștigat adevărul. Oamenii din ziua de azi sunt la fel. Dacă perspectiva din spatele lucrurilor pe care le urmărești și direcția urmăririi tale sunt mereu greșite, dar le tratezi în continuare ca pe o metodă corectă de urmărire, atunci ce vei câștiga, în cele din urmă? Probabil că acest lucru te va dezamăgi sau îți va exagera natura. De exemplu, dacă Dumnezeu te binecuvântează într-un mod deosebit sau îți oferă ceva numai ție, te vei gândi: „Uite, Dumnezeu a fost milostiv cu mine. Asta dovedește că El recunoaște tot ce am făcut. Dumnezeu a acceptat toate aceste lucruri. Prețul pe care l-am plătit și sângele inimii pe care l-am consumat nu au fost în zadar. Dumnezeu nu-i tratează nedrept pe oameni.” Așa înțelegi faptul că Dumnezeu nu-i tratează nedrept pe oameni, binecuvântările Lui și acceptarea, dar această înțelegere este greșită și deformată. Acum, cheia este cum să transformi aceste intenții, păreri și lucruri pe care le urmărești, care sunt greșite și deformate, în păreri și gânduri corecte și pure. Numai dacă faci lucrurile conform gândurilor și părerilor corecte înseamnă că practici adevărul și este singura cale prin care poți obține adevărul. Aceasta este cheia.

Ascultând frecvent predici, oamenii încep acum să se autoanalizeze și să se evalueze după cuvintele lui Dumnezeu. Încep să recunoască problemele pe care le au în îndeplinirea îndatoririlor și sunt capabili să detecteze stări anormale, dorințe extravagante și dezvăluiri ale corupției din ei. Nu sunt complet lipsiți de percepție. Singura problemă este că, atunci când își dau seama că sunt în starea greșită sau că dezvăluie corupție, nu se pot stăpâni și nu caută adevărul ca să înlăture aceste lucruri. Uneori trăiesc conform filosofiilor satanice, fără să ofenseze pe nimeni și cred că sunt destul de buni. Totuși, ei nu s-au schimbat cu adevărat în niciun fel; își irosesc zilele într-o stare de confuzie și, drept urmare, nu au nicio mărturie reală bazată pe experiență despre care să vorbească, deși ei cred în Dumnezeu de zece ani, și se simt rușinați. Problema esențială care trebuie să fie rezolvată acum este felul în care să-ți schimbi direcția incorectă a lucrurilor pe care le urmărești. Îți este clar că este corectă calea urmăririi adevărului, totuși insiști să urmărești faima, câștigul și statutul. Cum poate fi schimbată această problemă, astfel încât să poți să pășești pe calea urmăririi adevărului? Aceasta este o problemă reală pe care credincioșii trebuie s-o rezolve. Ar trebui să aveți părtășie adesea despre felul în care experimentați lucrarea lui Dumnezeu și să vedeți cine are mărturie bazată pe experiența urmăririi adevărului și a cui mărturie bazată pe experiență este bună, apoi s-o acceptați și să urmați exemplul, astfel încât să puteți beneficia de pe urma ei și să vă eliberați de constrângerile firii voastre corupte. Nu este ușor să mergi pe calea urmăririi adevărului – trebuie să te înțelegi pe tine însuți, nu doar fărădelegile tale; cel mai important lucru este să-ți înțelegi firea coruptă, ce este în neregulă cu preferințele tale și cu lucrurile pe care le urmărești și ce consecințe ar putea rezulta. Acesta este cel mai important lucru. Majoritatea oamenilor urmăresc faima, câștigul și statutul. În fiecare zi, ei se gândesc cum să devină conducători, cum să-i facă pe alți oameni să-i admire, cum pot să se dea în spectacol și cum să trăiască o viață demnă. Dacă oamenii sunt incapabili să reflecteze asupra acestor lucruri, nu pot vedea clar esența unei astfel de vieți și continuă să înainteze confuzi până cine știe câți ani mai târziu, când ajung la un zid, se împiedică și, în sfârșit, își vin în fire, oare asta nu va întârzia chestiunea importantă a evoluției lor în viață? Doar dacă își privesc clar propria fire coruptă și calea pe care au ales-o, oamenii pot să pășească pe calea urmăririi adevărului. Dacă acesta este efectul pe care vor să-l obțină, nu este crucial să se înțeleagă pe ei înșiși? Unii nu se înțeleg pe ei înșiși câtuși de puțin, totuși înțeleg clar cele mai mici detalii ale problemelor celorlalți și au un discernământ deosebit. Așadar, când îi discern pe ceilalți, de ce nu folosesc acest lucru ca pe o oglindă ca să se analizeze pe ei înșiși? Dacă spui mereu că alți oameni sunt aroganți, se cred neprihăniți, sunt înșelători și nu se supun adevărului, dar nu poți vedea că tu ești la fel, atunci ai necazuri. Dacă nu-ți percepi niciodată problemele și, indiferent cât de multe predici despre adevăr auzi, deși înțelegi ce auzi, nu te evaluezi prin prisma lor, nu ești dispus să-ți examinezi starea și ești incapabil să te ocupi cu seriozitate de problemele tale și să le rezolvi, atunci nu vei avea pătrundere în viață. Dacă oamenii sunt mereu incapabili să pătrundă în adevărurile-realități, oare nu vor avea un gol în inimile lor? Nu vor simți ce lucrare a făcut Dumnezeu în ei, ca și cum nu ar avea deloc percepție. Vor fi mereu într-o stare încețoșată, iar lucrurile pe care le urmăresc nu vor fi îndreptate spre un obiectiv sau într-o direcție corectă. Vor urmări lucruri doar conform propriilor preferințe și vor merge pe propria cale. Exact ca Pavel, dând importanță doar urmăririi recompenselor și a unei cununi și fără să accepte sau să practice deloc adevărul. Dacă mintea ta este mereu într-o stare nedeslușită și tu nu ai o cale corectă de urmărit, atunci nu ai obținut niciun efect după ce ai ascultat predici mai mulți ani, iar adevărata cale nu a prins niciodată rădăcini în inima ta. Deși s-ar putea să știi cum să vorbești despre multe doctrine, asta nu poate deloc să-ți înlăture starea negativă sau firea coruptă. Când întâlnești orice fel de dificultate, doctrinele pe care le înțelegi nu te vor ajuta să o depășești sau să treci cu ușurință prin ea; nu te vor ajuta să-ți schimbi sau să-ți corectezi starea, nu-ți vor permite să trăiești cu un simț al conștiinței, nu-ți vor da libertate și descătușare sau nu te vor împiedica să fii constrâns de ceva. Nu ai mai fost niciodată într-o astfel de stare, așadar asta dovedește că, în mod fundamental, nu ai pătruns în adevărurile-realități. Dacă vrei să pătrunzi în adevărurile-realități, să înțelegi cuvintele lui Dumnezeu, să obții credință adevărată în Dumnezeu, să-L cunoști și să fii sigur că există cu adevărat, atunci trebuie să-ți evaluezi starea prin prisma cuvintelor lui Dumnezeu și apoi să găsești o cale de practicare și de pătrundere în cuvintele lui Dumnezeu. Unii Îi citesc cuvintele și vor să se evalueze prin prisma lor, dar, oricât încearcă, nu sunt capabili s-o facă. De exemplu, când Dumnezeu dezvăluie că firea omului este prea arogantă, ei se gândesc: „Sunt foarte umil și nu ies în evidență. Nu sunt arogant.” Ce este această aroganță despre care vorbește Dumnezeu? Este un fel de fire, nu manifestarea unei personalități trufașe sau a vorbi pe un ton ridicat sau într-un mod deosebit de încrezut. Mai degrabă, se referă la ceva din firea ta – este o fire în care nu cedezi la nimic și ești disprețuitor, te uiți de sus și nu-ți pasă deloc de nimic. Ești arogant, îngâmfat, neprihănit de sine, consideri mereu că ești capabil și nu asculți de nimeni. Chiar dacă auzi cuvintele adevărului, nu-ți pasă de ele și consideri adevărul ca fiind lipsit de importanță. Nu crezi că este o problemă când dezvălui o fire coruptă și chiar crezi că nimeni nu este ca tine, consideri mereu că ești mai bun decât toți ceilalți și cerându-le să asculte de tine. Aceasta este o persoană arogantă, neprihănită de sine. Astfel de oameni nu au deloc intrare în viață și nici adevăruri-realități.

Cum ar trebui să se evalueze dacă o persoană are adevărurile-realități? Desigur, o evaluare precisă trebuie să fie făcută conform cuvintelor lui Dumnezeu. Mai întâi, uită-te dacă te poți înțelege cu adevărat și dacă-ți poți înțelege cu adevărat firea coruptă. De exemplu, este firea ta arogantă? Dezvălui o fire arogantă când faci ceva? Dacă nu știi, atunci ești o persoană care nu se înțelege pe sine. Dacă un om nu-și poate vedea clar starea, nu-și înțelege deloc corupția pe care o dezvăluie, nu-și bazează cuvintele și acțiunile pe adevăr, nu are discernământ în situațiile pe care le întâlnește și aplică orbește regulile când privește orice chestiune, dar nu știe dacă este corect sau greșit, atunci este un om care nu înțelege deloc adevărul. Dacă înțelegi adevărul, vei fi capabil să te înțelegi pe tine însuți, să știi că ai o fire arogantă, să-ți discerni adevărata stare, să te căiești și să te schimbi cu adevărat și să știi cum să practici adevărul. Totuși, dacă nu urmărești adevărul, dacă nu înțelegi deloc partea practică a adevărului cuvintelor lui Dumnezeu, nu reflectezi asupra esențelor corupte ale oamenilor pe care le dezvăluie Dumnezeu sau nu te compari cu ei, atunci vei fi pentru totdeauna o persoană confuză. Doar adevărul poate să-ți ofere discernământ și să te facă să fii capabil să diferențiezi între corect și greșit și negru și alb; doar adevărul te poate face să fii deștept și rațional, îți poate oferi înțelepciune și abilitatea de a distinge clar între lucrurile pozitive și cele negative. Dacă nu poți distinge clar între aceste lucruri, vei fi mereu o persoană confuză; vei fi mereu într-o stare de confuzie, neștiință și neclaritate. Astfel de oameni nu au cum să înțeleagă adevărul și, indiferent de cât de mulți ani cred în Dumnezeu, sunt în continuare incapabili să pătrundă în adevărurile-realități. Dacă munca lor nu este conform standardelor, atunci nu rămâne decât să fie eliminați. De exemplu, o persoană foarte celebră face ceva și majoritatea oamenilor îl văd ca pe un lucru bun, dar dacă îl privește cineva care înțelege adevărul, va avea discernământ și va stabili că, în acțiunile sale, sunt ascunse intenții rele – că aceasta este bunătate falsă, sunt trucuri și înșelăciune și că numai o persoană rea sau un rege al diavolilor ar putea să facă așa ceva. Ce stă la baza acestei afirmații? Esența acestui „lucru bun” a fost caracterizată conform adevărului. Orice ar spune alți oameni, doar dacă folosești adevărul pentru a-l evalua, poți să îi vezi clar esența: dacă este bun, atunci este bun; dacă este rău, atunci este rău. Evaluarea conform cuvintelor lui Dumnezeu va fi absolut precisă. Totuși, dacă nu înțelegi adevărul, vei începe să ai noțiuni și vei spune: „De ce este expusă și condamnată pentru că a făcut un lucru bun? Nu este tratată corect!” Așa vei evalua situația. Nu ai evaluat această chestiune pe baza adevărului, ci, mai degrabă, pe baza lucrurilor închipuite de mintea ta. Dacă privești mereu lucrurile conform noțiunilor și închipuirilor omenești, nu vei fi niciodată capabil să vezi clar esența problemelor; doar vei fi indus în eroare de aparențe. Când nu ai adevărul, indiferent la ce te uiți, perspectiva ta va fi întotdeauna confuză, tulbure, încețoșată și neclară, totuși tu crezi că înțelegi și ești profund în gândire. Aceasta este o lipsă completă a conștiinței de sine. De exemplu, dacă Dumnezeu spune că un om este rău și ar trebui să fie pedepsit, dar tu spui că este o persoană bună și a făcut lucruri bune, nu cumva cuvintele tale sunt complet opuse și contrare cuvintelor lui Dumnezeu? Asta se întâmplă când oamenii nu înțeleg adevărul și nu au discernământ. Unii cred în Dumnezeu de mulți ani, dar nu înțeleg adevărul. Nu sunt meticuloși în nicio chestiune și există multe lucruri pe care nu le pot vedea clar. Sunt ușor induși în eroare de conducători falși și antihriști; orice situație apare, atât timp cât există un om rău care provoacă o tulburare, ei se zăpăcesc și, fără să-și dea seama, vorbesc așa cum ar face-o omul rău. Doar atunci când omul rău este expus și dezvăluit, ei își vin în fire. Astfel de oameni trăiesc adesea într-o stare mentală de inconștiență, iar esența lor este aceea a unei persoane confuze. Astfel de oameni nu au deloc calibru; nu numai că nu înțeleg adevărul, dar pot fi induși în eroare în orice moment, așa că nu au cum să pătrundă în adevărurile-realități. Fiecare biserică are câțiva astfel de oameni – când un conducător fals lucrează, ei îl urmează; când un antihrist îi induce în eroare pe oameni, ei îl urmează. Pe scurt, ei vor urma conducătorul oricine ar fi el; sunt ca o femeie care-și urmează soțul în tot ceea ce face. În cazul în care conducătorul este o persoană bună, atunci vor urma o persoană bună; în cazul în care conducătorul este o persoană rea, atunci vor urma o persoană rea. Nu au opinii sau puncte de vedere proprii. Prin urmare, să nu te aștepți ca o astfel de persoană să fie capabilă să înțeleagă adevărul sau să pătrundă în realitate. Deja este bine că poate să muncească puțin. Duhul Sfânt lucrează în oamenii care iubesc adevărul. Oamenii care iubesc adevărul sunt cu toții oameni de calibru, care sunt cel puțin capabili să înțeleagă cuvintele lui Dumnezeu, predicile și părtășiile casei lui Dumnezeu. Oricât de multe erezii și falsități diseminează și răspândește lumea religioasă și indiferent în ce fel forțele rele ale antihriștilor hulesc, condamnă și persecută biserica, oamenii care iubesc adevărul au în continuare convingerea despre cuvintele lui Dumnezeu că sunt adevărul și cred că predicile, părtășia și mărturia bazată pe experiență, din casa lui Dumnezeu, sunt în conformitate cu adevărul și sunt mărturii reale. Asta înseamnă să ai capacitate de înțelegere. Dacă realizezi că toate cuvintele pe care le rostește Dumnezeu sunt adevărul și viețile-realități pe care oamenii ar trebui să le aibă, această realizare dovedește că deja înțelegi o parte a adevărului. Dacă înțelegi că toate adevărurile pe care le exprimă Dumnezeu sunt lucruri pozitive și sunt adevăruri-realități și ești sigur că așa stau lucrurile și recunoști sută la sută că așa stau lucrurile, atunci înțelegi lucrarea lui Dumnezeu. Nu este ușor să înțelegi adevărul; este un lucru pe care doar oamenii luminați de Duhul Sfânt îl pot realiza. Cei care înțeleg realmente adevărul deja recunosc în adâncul inimilor lor că tot ce a făcut Dumnezeu este pozitiv, că totul e adevăr și că totul este atât de valoros pentru omenire. Oamenii care înțeleg realmente adevărul pot vedea clar că tot ce face parte din lumea non-credincioasă este negativ și se opune adevărului. Oricât de bine ar suna teoriile lor, acestea îi induc în eroare și-i rănesc pe oameni. Tot ce face Dumnezeu este pozitiv, este adevăr și este mântuire pentru oameni. Tot ce fac Satana și diavolii este negativ, eronat și absurd și-i induce în eroare și-i rănește pe oameni; este exact opusul a ceea ce face Dumnezeu. Dacă acest lucru îți este complet clar, atunci ai discernământ. Dacă, de asemenea, ești capabil să urmărești adevărul, să accepți judecata și mustrarea cuvintelor lui Dumnezeu, să te înțelegi pe tine însuți prin cuvintele lui Dumnezeu și să te evaluezi pe baza lor, să-ți vezi corupția așa cum este ea cu adevărat, să înlături firile corupte pe care le dezvălui în toate circumstanțele pe care Dumnezeu le creează pentru tine și, în cele din urmă, ești capabil nu doar să te înțelegi pe tine însuți, ci și să ai discernământ față de ceilalți și poți discerne între cine crede cu adevărat în Dumnezeu, cine este neîncrezător, cine este conducător fals, cine este antihrist și cine-i induce în eroare pe oameni – dacă ești capabil să evaluezi și să discerni clar aceste lucruri – înseamnă că înțelegi adevărul și ai o parte din realitate. Să spunem, de exemplu, că rudele sau părinții tăi sunt credincioși în Dumnezeu și, din cauza faptelor rele, a tulburărilor create sau a neacceptării adevărului, ei sunt îndepărtați. Totuși, tu nu ai discernământ în ceea ce-i privește, nu știi de ce au fost îndepărtați, ești deosebit de supărat și te plângi mereu că nu are iubire casa lui Dumnezeu și că nu este corectă față de oameni. Ar trebui să te rogi lui Dumnezeu și să cauți adevărul, apoi să evaluezi exact, pe baza cuvintelor lui Dumnezeu, ce fel de oameni sunt aceste rude. Dacă realmente înțelegi adevărul, vei fi capabil să-i definești cu precizie și, vei vedea că tot ce face Dumnezeu este corect și că este un Dumnezeu drept. Atunci, nu vei avea nicio nemulțumire, vei fi capabil să te supui rânduielilor lui Dumnezeu și nu vei încerca să-ți aperi rudele sau părinții. Aici, ideea nu este să rupi legăturile de rudenie, ci doar să determini ce fel de oameni sunt și să procedezi astfel încât să ai discernământ în ceea ce-i privește și să afli motivul pentru care au fost eliminați. Dacă aceste lucruri sunt cu adevărat clare în inima ta și punctele tale de vedere sunt corecte și în conformitate cu adevărul, atunci vei putea sta de aceeași parte cu Dumnezeu, iar punctele tale de vedere asupra chestiunii vor fi pe deplin compatibile cu cuvintele lui Dumnezeu. Dacă nu ești capabil să accepți adevărul și să privești oamenii conform cuvintelor lui Dumnezeu și ești încă de partea relațiilor și perspectivelor trupești când îi privești pe oameni, atunci nu vei fi niciodată capabil să te eliberezi de această relație trupească și îi vei trata în continuare pe acești oameni ca pe rudele tale, mai apropiați chiar decât frații și surorile tale din biserică, situație în care va exista o contradicție între cuvintele lui Dumnezeu și punctele tale de vedere în ceea ce privește familia ta în această chestiune – chiar un conflict și, în astfel de circumstanțe, ți-ar fi imposibil să stai de partea lui Dumnezeu și ai avea noțiuni și neînțelegeri cu privire la Dumnezeu. Prin urmare, dacă oamenii vor să ajungă să fie compatibili cu Dumnezeu, în primul rând, viziunile lor asupra lucrurilor trebuie să fie conforme cuvintelor lui Dumnezeu; ei trebuie să fie capabili să privească oamenii și lucrurile pe baza cuvintelor lui Dumnezeu, să accepte că aceste cuvinte ale lui Dumnezeu sunt adevărul și să poată lăsa deoparte noțiunile tradiționale ale omului. Indiferent de persoana sau problema cu care te confrunți, trebuie să poți menține aceleași perspective și viziuni ca Dumnezeu, iar acestea trebuie să fie în armonie cu adevărul. Astfel, perspectivele tale și felul în care îi abordezi pe oameni nu vor fi ostile față de Dumnezeu, iar tu vei putea să I te supui și să fii compatibil cu El. Astfel de oameni nu s-ar mai putea împotrivi vreodată lui Dumnezeu; ei sunt exact oamenii pe care Dumnezeu Își dorește să-i câștige.

Primul pas în pătrunderea în adevărurile-realități este să reflectezi asupra ta conform cuvintelor lui Dumnezeu și să-ți evaluezi toate stările diverse pe baza cuvintelor Lui. Dacă vrei să pătrunzi mai profund, trebuie să-ți diseci și să-ți înțelegi mai profund firea coruptă. Ce ar trebui să faci după ce o înțelegi? Ar trebui să găsești o cale de a practica și a pătrunde și să te gândești bine la felul în care să practici adevărul și să te eliberezi de firea ta coruptă; aceasta este calea corectă. Unii oameni devin negativi după ce dobândesc o înțelegere de sine; plâng și suspină că au fost eliminați și că sunt prestatori de servicii și contraste și nu vor nici măcar să-și îndeplinească îndatoririle. Ce fel de oameni sunt aceștia? Aceștia sunt oameni absurzi și nerușinat de iraționali. Deci, care este cea mai bună cale de a îndrepta lucrurile? Ei ar trebui cel puțin să nu plângă și să nu facă tărăboi și, mai mult decât atât, nu ar trebui să renunțe sau să-L învinuiască pe Dumnezeu. Cele mai importante lucruri pe care ar trebui să le facă sunt să caute adevărul și să ajungă să înțeleagă care este, de fapt, intenția lui Dumnezeu, care este cel mai rațional mod de a acționa și ce cale ar trebui să aleagă; acestea sunt cele mai importante lucruri. Oamenii își pierd cel mai ușor rațiunea atunci când sunt tot timpul controlați de intenția de a fi binecuvântați. Oamenii cărora le lipsește rațiunea sunt cei mai jalnici, dar aceia care, în toate lucrurile, aleg să se supună lui Dumnezeu și caută doar să-L mulțumească, sunt cei care au cea mai multă rațiune și cea mai mare conștiință. Când un om este expus de Dumnezeu, cum ar trebui să trateze acest lucru și ce alegere ar trebui să facă? Trebuie să caute adevărul și nu ar trebui, sub nicio formă, să devină confuz. Este bine să experimentezi judecata și mustrarea lui Dumnezeu și să-ți vezi corupția așa cum este cu adevărat, deci de ce ești negativ? Dumnezeu te expune ca să poți câștiga înțelegere de sine și ca să te mântuiască. De fapt, firea coruptă pe care o dezvălui provine din natura ta. Nu este vorba că Dumnezeu vrea să te expună, dar dacă nu te expune, oare nu tot o vei dezvălui? Înainte să crezi în Dumnezeu, El încă nu te expusese, așadar tot ce trăiai nu era oare o fire coruptă satanică? Ești un om care trăiește după o fire satanică. Aceste lucruri nu ar trebui să te șocheze. Când dezvălui puțină corupție, asta te sperie de moarte și crezi că totul s-a terminat pentru tine, că Dumnezeu nu te vrea și că tot ce ai făcut este în zadar. Nu reacționa exagerat. Dumnezeu mântuiește oameni corupți, nu roboți. La cine Mă refer când spun „oameni corupți”? La oamenii care dezvăluie o fire coruptă satanică, sunt aroganți și neprihăniți de sine, nu acceptă adevărul, sunt capabili să se împotrivească și să se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu și să-I devină potrivnici și care sunt capabili să meargă pe urmele lui Pavel. Astfel de oameni mântuiește Dumnezeu. Dacă vrei să accepți mântuirea lui Dumnezeu și să obții mântuirea, trebuie să înfrunți firea coruptă care există în inima ta, să înfrunți firea coruptă pe care o dezvălui în fiecare zi și, zilnic, trebuie să cauți adevărul și să te autoanalizezi, să te evaluezi pe baza cuvintelor lui Dumnezeu, să practici discernământul și disecarea firii corupte pe care o dezvălui și să te lupți cu ea. Unii oameni se luptă cu ea de mai multe ori, dar sunt învinși și spun: „De ce dezvălui tot timpul aroganță? De ce alți oameni nu fac asta?” De fapt, fiecare dezvăluie aroganță. Când o dezvăluie alți oameni, tu nu știi, dar ei știu. Sau s-ar putea ca ei înșiși să nu știe că fac asta, dar Dumnezeu știe. De asemenea, există o altă problemă de care oamenii trebuie să-și amintească: Dumnezeu îndreaptă firile corupte ale oamenilor; El nu îndreaptă modul în care ei fac lucrurile. Dumnezeu nu urăște intenția de moment pe care o ai în timp ce faci ceva sau un anumit mod de a face lucrurile sau dacă, ocazional, ești leneș sau nu plătești un preț; nu acestea sunt lucrurile pe care Dumnezeu le urăște. Ceea ce urăște El este firea ta coruptă. Oricând simți că dezvălui o fire coruptă, ar trebui să devii singur conștient de ea, înainte să te disciplineze Dumnezeu. Nu ar trebui să ghicești dacă Dumnezeu te urăște sau dacă te-a eliminat; ar trebui să fii conștient de problema ta, apoi să cauți cum ar trebui să te căiești și ce mod de a practica adevărul va aduce schimbări. Aceasta este o manifestare a rațiunii normale. Primul lucru de care trebuie să devii conștient este: „Aceste cuvinte ale mele nu sunt raționale și dezvăluie aroganță. Nu sunt capabil să fac această sarcină, totuși mă laud și spun că pot, deci nu sunt doar vorbe mari? Vorbele mari și lauda arată că am o fire arogantă.” Dumnezeu nu te condamnă pentru vorbele mari, dar înseamnă asta că poți pur și simplu să o lași baltă? Nu, nu o poți lăsa baltă. Trebuie să le diseci și să spui: „De ce mă pricep atât de bine la a mă lăuda și a spune vorbe mari? De ce mă laud cu lucruri pe care nu le pot face sau lucruri despre care nici măcar nu știu dacă le pot face? De ce am acest cusur?” Acesta nu este un cusur. Un cusur este un prost obicei de suprafață. Vorbele mari sunt unul dintre modurile în care se dezvăluie o fire arogantă; firea ta satanică este cea care te îndrumă să trăiești într-o astfel de stare – ești îndrumat pe deplin de firea ta. Dacă o poți suprima și poți să nu dezvălui o fire arogantă, oare asta înseamnă că nu mai ai o fire arogantă? Înseamnă că a fost îndreptată? Categoric nu este atât de simplu. Doar dacă schimbi felul în care faci ceva, respecți regulile și ești bine-crescut la exterior, nu ești încrezut și ai maniere cultivate, asta nu înseamnă că nu ești arogant. Acestea sunt doar măști și adaugă noi probleme pe lângă aroganță, iar rezultatul este și mai supărător. Dacă vrei să-ți îndrepți aroganța și fiecare fel de fire coruptă, trebuie să cauți adevărul pentru a le îndrepta, când îți îndeplinești îndatoririle. Acesta este modul corect. De exemplu, să presupunem că liderul stabilește să îndeplinești o anumită datorie și, după ce asculți, spui cu trufie: „Am mai făcut astfel de datorii. Va fi floare la ureche!” Însă imediat după aceea, îți dai seama că ai dezvăluit aroganță și că acest mod de gândire a fost greșit și te rogi repede și-ți adaptezi gândirea, spunând: „O, Dumnezeule! Iarăși am dezvăluit aroganță. Te rog să mă emondezi; sunt dispus să-mi îndeplinesc bine datoria.” Acesta este primul lucru pe care ar trebui să-l faci. Atunci, cum ar trebui să-ți tratezi datoria? Te gândești: „Fac asta pentru Dumnezeu și o fac în prezența Lui, așa că trebuie să-mi gestionez datoria cu atenție. Nu pot s-o dau în bară. Dacă o fac, va fi o mare rușine!” Apoi cugeți cu atenție la asta și te gândești: „Nu, nu-i corect. De ce ar trebui să-mi fie frică să nu mă fac de rușine?” Nici starea aceasta nu este corectă; ai început să te îndepărtezi de la cale. Cum ar trebui să îndrepți acest lucru? Care direcție este corectă? Iarăși, asta are legătură cu practicarea adevărului pentru a rezolva probleme. Ar trebui să te gândești: „Nu mi-e teamă să mă fac de râs. Cheia este că nu ar trebui să fiu dăunător pentru lucrarea bisericii”, iar starea ta se va fi schimbat. Dacă însă apoi te gândești: „Dacă sunt dăunător pentru lucrarea bisericii și sunt emondat? Îmi voi pierde toată mândria”, starea ta va fi iar incorectă. Cum se poate rezolva acest lucru? În inima ta, trebuie să te gândești: „Nu dau niciodată importanță datoriei mele, sunt leneș când e vorba s-o fac și sunt foarte arogant. Merit să fiu emondat. Trebuie să mă rog lui Dumnezeu și să-L las să lucreze. Sunt o persoană greu de înțeles, dar Dumnezeu este atotputernic și nimic nu este imposibil pentru El, așa că mă voi baza pe Dumnezeu.” Așa este corect; aceasta este calea corectă de practică. Dumnezeu ți-a oferit anumite talente și ți-a permis să dobândești unele cunoștințe, dar dobândirea acestor cunoștințe nu înseamnă neapărat că îți poți îndeplini bine datoria. Nu așa stau lucrurile? (Ba da.) Cum ajunge un om la această concluzie? (Prin experiență.) Această experiență te-a învățat o lecție și ți-a oferit înțelegere, și anume că lucrurile pe care Dumnezeu le dă oamenilor nu sunt ceva ce ei au în mod inerent și nici nu sunt capitalul lor; Dumnezeu le poate lua în orice moment ceea ce le-a dat. Când Dumnezeu vrea să te dezvăluie, oricât de talentat ai fi la ceva, vei uita lucrul acela și nu vei fi capabil să-l folosești – nu vei fi nimic. Dacă, în acel moment, te rogi: „Dumnezeu, nu sunt nimic. Am această abilitate numai pentru că Tu mi-ai dat-o. Te implor să-mi dai putere! Te rog să mă binecuvântezi și să mă îndrumi, ca să nu fiu dăunător pentru lucrarea Ta.” Este acesta modul corect de a te ruga? (Nu, nu este.) Ce schimbări ar trebui să faci în acest punct? Spui: „O, Dumnezeule! Sunt dispus să mă supun rânduielilor Tale. Nu pot crede mereu că am dreptate. Deși știu anumite lucruri despre acest domeniu al lucrării și am anumite competențe în acest domeniu, asta nu înseamnă neapărat că pot face bine sarcina. Întrucât firea mea coruptă este o tulburare, îmi este dat să fac lucrurile într-un mod superficial și neglijent și nu-mi iau datoria în serios. Sunt incapabil să mă controlez și nu pot să mă stăpânesc. Te implor să mă protejezi și să mă îndrumi. Sunt dispus să mă supun Ție, să fac tot ce-mi stă în putință și să-Ți ofer gloria.” Dacă îți faci bine datoria și acorzi optzeci la sută din merit lui Dumnezeu și douăzeci la sută ție, este un lucru potrivit? (Nu, nu este.) Nu este rațional să împarți lucrurile în felul acesta. Dacă Dumnezeu nu ar lucra, ți-ai putea face bine datoria? Sigur că nu, pentru că nu numai că-ți lipsește adevărul, dar ai și o fire coruptă. Indiferent ce fel de stare coruptă există în inimile oamenilor, ei trebuie să se autoanalizeze mereu și să caute adevărul ca s-o îndrepte. Odată ce firea lor coruptă a fost curățită, starea lor va fi normală.

Uneori, în inima unui om, va apărea un gând sau o idee greșită, iar asta îi tulbură inima. Se împotmolește în starea aceea și, o zi sau două, este incapabil să iasă din ea. Ce ar trebui să facă un om într-un astfel de moment? Ar trebui să cauți adevărul ca să remediezi situația. Mai întâi, ar trebui să înțelegi clar cum a apărut gândul sau ideea greșită, cum a pus stăpânire pe tine, te-a făcut negativ și deprimat și te-a determinat să dezvălui tot felul de răzvrătiri și obiceiuri hidoase. Apoi, când îți dai seama că aceste lucruri au fost dictate de firea ta coruptă și că Dumnezeu o detestă, ar trebui să te liniștești înaintea Lui și să te rogi: „Dumnezeule, disciplinează-mă și permite-mi să învăț lecțiile de care am nevoie. Nu mi-e frică să fiu expus și nici să mă fac de rușine sau să-mi pierd demnitatea. Mă tem doar ca acțiunile mele să nu-Ți încalce decretele administrative și să Te nemulțumească.” Aceasta este calea corectă, dar ai statura potrivită pentru a o parcurge? (Nu.) Dacă nu ai statura potrivită, înseamnă că nu te poți ruga în direcția aceasta? De vreme ce este calea corectă, ar trebui să te rogi în direcția asta. În prezent, statura oamenilor este mică, ei trebuie să vină frecvent înaintea lui Dumnezeu, să se bazeze pe El și să-L lase să-i protejeze și să-i disciplineze mai mult. Când statura lor crește și pot să ducă o povară și să facă mai multe sarcini, Dumnezeu nu va mai trebui să-Și facă atât de multe griji și nu va trebui să-i protejeze, să-i disciplineze, să-i pună la încercare sau să-i supravegheze constant. Aceasta este o chestiune a inimii, iar Dumnezeu Se uită la inimile oamenilor. Lui Dumnezeu nu Îi pasă cât de bine-crescut sau ascultător ești în aparență; El Se uită la atitudinea ta. Poate că nu spui nimic toată ziua, dar ce atitudine ai în inima ta? „Mi s-a dat această datorie, deci am responsabilitatea de a o face bine, dar am obiceiul de a fi neînfrânat și fac mereu cum îmi place. Știu că am această problemă, dar nu mă pot controla. Fie ca Dumnezeu să-mi pregătească mediul și să înlăture oamenii, evenimentele și lucrurile care mă înconjoară și ar putea să mă tulbure, să afecteze modul în care îmi îndeplinesc datoria sau cel în care practic adevărul, astfel încât să nu cad în ispită, să pot accepta încercările lui Dumnezeu și disciplinarea de la El.” Trebuie să ai o inimă dispusă să se supună. Când aceste gânduri se află în inima ta, cum să nu le vadă Dumnezeu? Cum să nu le dea nicio atenție? Așadar, Dumnezeu acționează. Uneori, când te rogi în felul acesta o dată sau de două ori, Dumnezeu nu-ți dă atenție. Când testează lucrarea și sinceritatea unui om, El nu va spune nimic, dar asta nu înseamnă că lucrurile pe care le-ai făcut sunt greșite. Sub nicio formă nu ar trebui să-L testezi pe Dumnezeu. Dacă Îl testezi mereu și spui: „Este corect să fac asta? Ai văzut, Dumnezeule?”, atunci vei avea necazuri. Aceasta este o stare incorectă. Concentrează-te numai să acționezi. Indiferent dacă Dumnezeu te disciplinează, te îndrumă, te pune la încercare sau te ghidează, nu da atenție acestor lucruri. Concentrează-te numai să faci eforturi pentru adevărul pe care îl înțelegi și ca să acționezi conform intențiilor lui Dumnezeu. E suficient. În ceea ce privește rezultatul, de multe ori nu este responsabilitatea ta. Pentru ce ar trebui să-ți asumi responsabilitatea? Pentru datoria pe care ar trebui s-o îndeplinești, pentru a petrece timpul necesar și a plăti prețul cuvenit. Este suficient. Orice privește adevărul trebuie să fie examinat și trebuie să depui eforturi ca să-l înțelegi. Cel mai important lucru este ca oamenii să meargă pe calea potrivită. Asta este suficient. Asta ar trebui să facă oamenii. Cât despre nivelul pe care îl are statura ta, prin ce încercări ar trebui să treci, ce disciplinare ar trebui să experimentezi, ce situații ar trebui să experimentezi și cum Dumnezeu deține suveranitatea, nu este nevoie să dai atenție acestor lucruri. Dumnezeu va face asta. Spui: „Am o statură mică. Nu mă face să trec prin încercări, Dumnezeule, mi-e frică!” Ar face Dumnezeu asta? (Nu.) Nu este nevoie să-ți faci griji. Spui: „Am o statură foarte mare și o credință amplă. Dumnezeule, de ce nu mă pui să trec prin câteva încercări? Pune-mă la încercare așa cum ai făcut cu Iov și ia tot ce am!” Dumnezeu nu ar face asta. Nu-ți cunoști propria statură, dar Dumnezeu știe bine și foarte clar; El poate vedea inima fiecărei persoane. Pot oamenii să vadă inima lui Dumnezeu? (Nu, nu pot.) Oamenii nu pot să vadă inima lui Dumnezeu, deci cum Îl înțeleg și cum cooperează cu El? (Prin cuvintele Lui.) Înțelegându-I cuvintele, îndeplinindu-și bine datoria și rămânând fermi în locul lor ca oameni. Care este datoria oamenilor? Este lucrarea pe care ar trebui s-o facă oamenii și pe care sunt capabili să o facă. Acestea sunt sarcinile pe care ți le-a dat Dumnezeu. Ce includ sarcinile care ți-au fost date? Domeniul lucrării pe care îl cunoști, acele sarcini pe care ți le dă biserica, acele sarcini pe care ar trebui să le faci și acele sarcini pe care ești capabil să le faci. Asta pe de o parte. Pe de altă parte, are legătură cu chestiunea pătrunderii în viață. Trebuie să fii capabil să practici adevărul și să te supui lui Dumnezeu. Concentrează-te doar asupra practicării adevărului și a pătrunderii în el. Nu da atenție felului în care te evaluează alții sau felului în care te vede Dumnezeu. Nu trebuie să dai atenție acestor lucruri și nici nu este necesar să le dai atenție – acestea nu sunt lucrurile cu care ar trebui să te deranjezi. Oamenii nu au niciun cuvânt de spus în ceea ce privește norocul lor, ghinionul, longevitatea, toate lucrurile pe care le experimentează în timpul vieții lor, șansa sau viața lor; nimeni nu poate schimba aceste lucruri. Asta trebuie să-ți fie clar. Dumnezeu este suveran asupra acestor lucruri. În mod categoric, oamenii trebuie să recunoască și să înțeleagă clar aceste lucruri în inimile lor. Să nu te preocupe nimic în numele lui Dumnezeu; nu încerca să decizi ce vrea Dumnezeu să facă. Concentrează-te doar să te ocupi eficient de ceea ce ar trebui să faci, de lucrurile în care ar trebui să pătrunzi și de calea pe care ar trebui să fii. Este suficient. Cât despre destinația ta viitoare, ai vreun cuvânt de spus în legătură cu ea? (Nu.) Atunci cum poți rezolva această problemă? Pe de o parte, făcând bine tot ce ar trebui să faci în fiecare zi și îndeplinindu-ți datoria ca persoană. Aceasta este însărcinarea pe care Dumnezeu o dă fiecăruia. Ai venit în această lume, iar Dumnezeu te-a condus tot timpul – indiferent dacă ți-a dat diverse feluri de daruri sau te-a cultivat și ți-a dat un talent sau o abilitate, asta arată că Dumnezeu ți-a dat însărcinări. Este evident ce însărcinare ți-a dat Dumnezeu și nu este nevoie ca El să-ți spună direct. De exemplu, dacă știi engleză, atunci cu siguranță Dumnezeu are cerințe pentru tine în acest domeniu. Aceasta este datoria ta. Nu este nevoie ca Dumnezeu să strige din ceruri și să-ți spună direct: „Datoria ta este traducerea și, dacă n-o faci, te voi pedepsi.” Nu este nevoie să spună asta. Ție îți este deja foarte clar, pentru că Dumnezeu ți-a dat raționalitate normală, procese de gândire normale și minte normală, precum și capacitatea de a înțelege această limbă. Este suficient. Ceea ce ți-a dat Dumnezeu este ce îți spune să faci, iar asta îți este foarte clar în inima ta. De-a lungul procesului de îndeplinire a îndatoririlor tale și de-a lungul procesului de acceptare a însărcinării date de Dumnezeu, trebuie să accepți tot ce ți-a făcut Dumnezeu, inclusiv îndrumarea pozitivă, udarea și aprovizionarea pe care ți-a oferit-o. De exemplu, mâncând și bând frecvent cuvintele lui Dumnezeu, ascultând predici, trăind viața bisericească, având părtășie despre adevăr și cooperând armonios cu ceilalți în timp ce-ți îndeplinești datoria. Pe de altă parte, prin pătrunderea individuală în viață – asta e cel mai important. Unii vor să știe mereu dacă au viață și dacă au obținut vreun rezultat. Este în regulă să reflectezi asupra acestor lucruri pentru moment, dar nu te concentra asupra lor. E ca și cum ai planta culturi în fiecare an – niciunul dintre fermieri nu spune cât de mare trebuie să fie recolta în acel an și că, dacă nu obține acest rezultat, va renunța la viață. Nu sunt atât de nesăbuiți. Toți plantează semințe când este sezonul pentru asta, apoi le udă, le pun îngrășământ și au grijă de ele în mod firesc. Apoi, la timpul potrivit, vor avea o recoltă garantată. Trebuie să ai o astfel de credință; aceasta este credință adevărată în Dumnezeu. Nu mai fi atât de calculat cu Dumnezeu, spunând: „În ultimul timp, am depus puțin efort, oare Dumnezeu mă va recompensa?” Este inacceptabil să ceri mereu recompense, ca un funcționar care-și cere salariul la sfârșitul lunii. Nu este acceptabil să ceri mereu salarii. Credința oamenilor este prea slabă și ei nu au credință adevărată în Dumnezeu. Odată ce vezi clar cum calea de a-L urma pe Dumnezeu este calea către mântuire și că este viața reală, că este calea corectă pe care oamenii ar trebui s-o urmeze și viața pe care ar trebui s-o aibă ființele create, concentrează-te doar să urmărești adevărul și să cauți să pătrunzi în realitate, să asculți cuvintele lui Dumnezeu și să mergi și să acționezi în direcția pe care ți-o arată Dumnezeu. Asta este corect. Nu-L întreba mereu pe Dumnezeu: „Dumnezeule, cât mai durează până Te voi fi urmat până la capătul drumului? Când voi fi mântuit? Când voi fi recompensat și când voi primi o cunună? Când va sosi ziua lui Dumnezeu?” Toate acestea sunt stări pe care le au oamenii, dar oare asta le face corecte? (Nu.) Unii spun: „Legea nu poate fi aplicată când toți sunt infractori”, dar aceasta zicală este o aberație, nu se susține și nu este în conformitate cu adevărul. Faptul că toată lumea are aceste stări dovedește că toată lumea are o fire coruptă, așa că toți trebuie să remedieze această problemă și să depășească acest obstacol. Trebuie să te examinezi mereu în inima ta, să nu te concentrezi niciodată să vezi cum se descurcă alții și, în timp ce te examinezi, trebuie să îndrepți orice stare coruptă ai. Mințile oamenilor sunt dinamice și gândesc mereu activ – la un moment dat înclină spre stânga, iar în altul spre dreapta; modul lor de gândire este întotdeauna un pic deplasat. Nu merg pe calea corectă. Insistă să-i urmeze pe alții și să urmeze tendințele ticăloase din lume și să meargă pe calea greșită. Aceasta este natura-esența oamenilor și nu ar putea s-o controleze nici dacă ar vrea. Dacă nu poți s-o controlezi, atunci nu o controla. Când apare o intenție sau o părere greșită, îndreapt-o. În felul acesta, corupția pe care o dezvălui se va diminua treptat. Așadar, cum poți îndrepta acest lucru? Rugându-te și câștigând constant înțelegerea acelor lucruri și schimbându-le. Uneori, indiferent cum încerci să schimbi acele lucruri, ele tot vor ieși la suprafață, așa că nu le da atenție și pur și simplu fă ce ar trebui să faci. Aceasta este cea mai ușoară metodă. Așadar, ce trebuie să facă oamenii? Să-și îndeplinească bine datoria și să-și vadă de ea. Nu poți respinge însărcinarea pe care ți-a dat-o Dumnezeu; trebuie să o îndeplinești bine. În afară de asta, în ceea ce privește intrarea individuală în viață, trebuie să faci tot ce-ți stă în putință ca să cauți adevărul în timp ce-ți faci datoria și să muncești din greu ca să ajungi la orice nivel al pătrunderii poți. Dacă, în cele din urmă, vei corespunde standardului, asta va decide Dumnezeu. Sentimentele și verdictele oamenilor nu sunt de niciun folos. Oamenii nu-și pot decide propria soartă și nu sunt capabili să-și evalueze comportamentul sau să-și stabilească finalul. Numai Dumnezeu poate evalua și stabili aceste lucruri. Trebuie să ai încredere că Dumnezeu este drept. Ca să împrumut cuvintele non-credincioșilor, trebuie să îndrăznești să acționezi, să fii răspunzător pentru acțiunile tale, să înfrunți faptele și să fii capabil să-ți asumi responsabilitatea. Oamenii care au conștiință și rațiune ar trebui să-și îndeplinească bine datoria și să-și asume responsabilitatea.

Este esențial ca oamenii să se autoexamineze frecvent și este esențial ca ei să accepte scrutarea lui Dumnezeu. De asemenea, este crucial ca ei să caute adevărul, să-și schimbe stările și părerile și să scape de ele atunci când se autoexaminează și descoperă că au stări sau păreri incorecte. În felul acesta, fără să-ți dai seama, vei experimenta din ce în ce mai puține stări incorecte și vei avea din ce în ce mai mult discernământ în ceea ce le privește. După ce-ți schimbi stările incorecte, lucrurile pozitive din tine vor fi mai numeroase, iar tu îți vei îndeplini datoria cu o puritate din ce în ce mai mare. Deși, în aparență, felul în care vorbești și personalitatea ta vor fi la fel ca înainte, viața-fire a ta se va fi schimbat. În ce feluri va fi vizibil acest lucru? Vei fi capabil să urmezi adevărurile-principii când faci ceva și îți îndeplinești datoria și vei fi capabil să-ți asumi responsabilitatea în aceste lucruri; când îi vei vedea pe ceilalți făcând lucruri într-o manieră superficială, te vei mânia și când vei vedea fenomene rele, precum și practici negative, nepotrivite și ticăloase, care dezvăluie firi corupte, le vei detesta. Cu cât te vei uita mai mult la aceste lucruri, cu atât mai mult dezgust vei simți și vei avea tot mai mult discernământ față de ele. Când vei vedea anumiți oameni care cred în Dumnezeu de foarte mult timp și care vorbesc foarte clar despre cuvinte și doctrine, dar nu fac nicio lucrare reală și sunt lipsiți de principii, te vei mânia foarte tare și vei detesta acest lucru. Mai ales când vei vedea conducători și lucrători care nu fac lucrare reală, care vorbesc mereu despre cuvinte și doctrine și care cred în Dumnezeu de ani buni, dar nu s-au schimbat, vei avea discernământ față de ei, vei fi capabil să-i expui și să-i raportezi și vei avea un simț al dreptății. Nu numai că te vei urî pe tine însuți, dar vei urî și aceste lucruri ticăloase și nedrepte, când apar. Asta va dovedi că a existat o schimbare înlăuntrul tău. Vei fi capabil să privești problemele și să tratezi oamenii, evenimentele și lucrurile din jurul tău din perspectiva adevărului, din perspectiva lui Dumnezeu și a lucrurilor pozitive – asta va arăta că s-a petrecut o schimbare în tine. Așadar, vei mai avea nevoie ca Dumnezeu să te evalueze? Nu – vei fi capabil să simți singur acest lucru. De exemplu, înainte, dacă vedeai pe cineva făcând lucrurile într-o manieră superficială, te gândeai: „Este normal. Și eu sunt la fel. Dacă el nu ar fi făcut lucrurile în felul acela, atunci ar fi părut că eu le-am făcut într-o manieră superficială.” Toată lumea făcea lucrurile într-o manieră superficială, așa că ai considerat că tu te descurcai destul de bine. Acum, nu mai gândești în felul acela. În schimb, te gândești: „Este inacceptabil să faci lucrurile într-o manieră superficială. Lucrarea casei lui Dumnezeu este importantă. A fost o răzvrătire destul de mare că am făcut lucrurile într-o manieră superficială – de ce sunteți așa cum am fost eu și faceți și voi lucrurile în felul acela?” Te gândești că, înainte, ai fost atât de ignorant și imatur, că modul în care priveai lucrurile era atât de demn de dispreț și rușinos și că nu aveai cum să Îi dai socoteală lui Dumnezeu, iar conștiința ta nu poate trece peste asta. Faptul că ai asemenea gânduri și sentimente dovedește că adevărul și cuvintele lui Dumnezeu au prins deja rădăcini și au încolțit înlăuntrul tău. Perspectiva din care privești lucrurile și standardele după care le evaluezi s-au schimbat. Deja ești o persoană complet diferită de cea dinainte, când trăiai în cadrul firilor tale corupte. Deja te-ai schimbat într-un mod real. V-ați schimbat puțin acum? (Puțin.) Acum v-ați schimbat puțin și, ocazional, când vedeți oameni care fac lucrurile într-o manieră superficială, fără să vrea să practice adevărul și răsfățându-se mereu în confortul fizic, nu credeți că este un lucru bun. Totuși, dacă ți s-ar cere să mergi să-i ajuți și să-i sprijini, filosofiile satanice te-ar constrânge în continuare. Deși descoperi această problemă în oameni, nu îndrăznești să spui nimic de teamă să nu-i jignești și chiar te gândești: „Nimeni nu m-a ales drept lider de echipă, așa că nu este nevoie să-mi bag nasul unde nu-mi fierbe oala.” Când întâlnești aceste lucruri nedrepte și negative, ești incapabil să stai de partea adevărului în discursul și acțiunile tale sau să-ți asumi responsabilitatea; pur și simplu te faci că nu vezi și crezi că este un mod grozav de a te purta, distanțându-te de controverse. Te vei gândi: „Dacă ceva nu merge bine, asta nu va avea nicio legătură cu mine. Scap ca prin urechile acului.” Dacă mai ai astfel de păreri, vei fi capabil să practici adevărul? Vei avea pătrundere în viață? Cu astfel de păreri în inima ta, ești un neîncrezător și nu poți accepta adevărul. De aceea, astfel de păreri nu pot rămâne necorectate. Dacă vrei să ai pătrundere în viață, pe de o parte, trebuie să fii capabil să te supraveghezi. Pe de altă parte, trebuie, în primul rând, să accepți scrutarea lui Dumnezeu. Dacă observi că există reproșuri în inima ta, ar trebui să te autoanalizezi și să-ți dai seama de unde provin acestea. Dacă poți simți că Dumnezeu te scrutează și crezi că Dumnezeu te scrutează, atunci ar trebui să Îi accepți scrutarea. Doar dacă te vei simți adesea plin de remușcări, neliniștit în inima ta și dator față de Dumnezeu pentru că ai fost în acele stări, vei avea motivația de a practica adevărul și a pătrunde în el. Există niște standarde și manifestări practice ale pătrunderii în adevărurile-realități. În ce măsură ați pătruns în ele acum? (Când se întâmplă ceva, pot vedea că am multe neajunsuri, dar îmi petrec mult timp blocat în acea stare. Nu știu cum să adopt perspectiva adevărului, pentru a diseca sau a înțelege ce probleme am; nu am discernământ clar față de mine însumi; nu mă văd clar și adesea nu pot să văd clar nici stările altor oameni.) Dacă nu te poți vedea clar, atunci nu îi poți vedea clar pe ceilalți. Această afirmație este corectă. Când alți oameni au o problemă, crezi că nu are nicio legătură cu tine, dar, de fapt, stările sunt consecvente și aceleași. Dacă nu-ți poți vedea clar propria stare, nu vei fi capabil să-ți rezolvi problemele, cu atât mai puțin să le rezolvi pe ale altora. Odată ce ți-ai rezolvat problemele, vei fi capabil să le vezi foarte clar pe ale celorlalți și să le rezolvi imediat. Dacă vrei să ai pătrundere în viață, trebuie să respecți următoarele două lucruri: unul este că trebuie să-ți îndeplinești bine datoria, iar celălalt este că, în timp ce-ți îndeplinești datoria, trebuie să te examinezi frecvent, să cauți adevărul pentru a-ți schimba diversele păreri, gânduri, atitudini, intenții și stări incorecte și să ieși din orice fel de stare incorectă. Dacă ai tăria de a ieși din ele, îl vei birui pe Satana și te vei elibera de firile tale corupte. Atunci, te vei fi schimbat. Vei fi ieșit din stările tale negative și nu vei mai fi constrâns sau controlat de aceste stări. Acesta este în sine un pas înainte. Mai întâi, trebuie să rezolvați această problemă. Ce stări negative aveți? Unii se gândesc: „Pur și simplu așa sunt eu. Nu pot să fac nimic pentru a-mi îndrepta firea arogantă. În orice caz, Dumnezeu știe despre ea și cred că m-a caracterizat deja. Am încercat să mă schimb de foarte multe ori, dar sunt în continuare același. Pur și simplu acesta sunt eu.” Ai o părere proastă despre tine, dar aceasta este o stare negativă; este oarecum o mentalitate de a te abandona disperării. Nu ai căutat adevărul ca să rezolvi această problemă, deci de ce crezi că ești lipsit de speranță? Oamenii trăiesc frecvent în astfel de stări; o dezvăluire de moment a corupției și cred că au fost caracterizați și că acesta este felul de persoană care sunt. Aceasta este o stare negativă; ar trebui să fie schimbată și ar trebui să ieși din ea. Ce alte stări negative aveți? (Trăiesc adesea într-o stare în care fac lucrurile bazându-mă pe darurile și calibrul meu și îmi lipsește intrarea în viață. Această stare este foarte gravă.) Când oamenii fac lucruri bazându-se pe darurile și calibrul lor, le place mereu să concureze cu alții, gândindu-se: „Cum se face că tu poți îndeplini această sarcină, dar eu nu pot? Trebuie să muncesc din greu și să depun eforturi pentru această sarcină, să încerc să o fac mai bine decât tine!” În asta a apărut natura ta diavolească. Ce ar trebui făcut în privința asta? Dacă, atunci când faci ceva, ai această motivație sau acest punct de plecare, nu-i da nicio atenție. Este o dezvăluire de moment sau un gând ignorant trecător. Nu acționa în conformitate cu el și vei fi bine. Trebuie să faci lucrurile într-o manieră realistă și în modul în care ar trebui făcute. Dacă întâlnești o dificultate, ia inițiativa de a te uita la modul în care au gestionat-o alți oameni. Dacă au gestionat-o bine, vorbește cu ei și învață de la ei. În felul acesta, îți vei schimba stările incorecte. Dacă ai acele gânduri și dezvălui corupție în sinea ta, dar nu acționezi în felul acela, atunci firile tale corupte vor fi contracarate. Totuși, dacă ai acele gânduri și acționezi în felul acela, iar acțiunile tale sunt și mai grave decât gândurile tale, atunci vei avea necazuri și o vei da în bară. Firile corupte ale oamenilor sunt lucrul pe care Dumnezeu îl urăște cel mai mult.

Abordarea lui Dumnezeu față de firile tale corupte nu este să te facă să le ascunzi, să le acoperi sau să le deghizezi. El îți permite mai degrabă să le dezvălui, expunându-te și făcându-te să le cunoști. Odată ce le cunoști, asta-i tot? Nu. După ce le cunoști și știi că este greșit să faci lucrurile după firile tale corupte și că este un drum fără ieșire, trebuie să vii înaintea lui Dumnezeu și să te rogi Lui și să cauți adevărul, pentru a-ți înlătura firile corupte. Dumnezeu te va lumina și-ți va oferi o cale corectă de practică. Cuvintele lui Dumnezeu vorbesc despre ce ar trebui să facă oamenii, dar ei au firi corupte și uneori nu vor să facă așa cum spune Dumnezeu; vor să facă lucrurile în felul lor. Așadar, ce face Dumnezeu? Îți dă libertate și-ți permite să acționezi în felul acesta, pentru moment. Pe măsură ce continui să acționezi în felul acesta, te vei lovi de un zid și vei simți că ai dat-o în bară. Atunci te vei întoarce la Dumnezeu și vei căuta ce trebuie să faci. Dumnezeu va spune: „În inima ta, Îmi înțelegi cerințele. De ce nu asculți?” Iar tu vei spune: „Atunci disciplinează-mă, Dumnezeule!” Dumnezeu te va disciplina și asta te va durea, așa că te vei gândi: „Dumnezeu nu mă iubește. Cum poate fi atât de crud cu mine? Este lipsit de inimă!” Dumnezeu va spune: „Bine, atunci nu voi mai face asta. Continuă să faci lucrurile așa cum ți-ai propus”, iar tu te vei întoarce pe calea pe care erai înainte. Vei face lucruri, te vei lovi iar de un zid și te vei gândi: „Ceva nu este corect în ceea ce fac. Trebuie să mă întorc și să-mi mărturisesc păcatele. Îi sunt îndatorat lui Dumnezeu.” Te vei întoarce iarăși la Dumnezeu, te vei ruga și vei căuta, vei înțelege că ceea ce spune Dumnezeu este corect și apoi vei face cum spune El, dar când vei face asta, te vei gândi: „Dacă fac asta, îmi va răni mândria. Poate că mai întâi voi avea grijă de mândria mea.” Apoi vei avea din nou necazuri și nu te vei ridica la nivelul potrivit. De-a lungul timpului, vei merge înainte și înapoi, iar și iar, în felul acesta. Dacă oamenii pot să se autoanalizeze, să recunoască mereu abaterile din sinea lor, să reflecteze la firile lor corupte și să le înțeleagă, iar apoi să caute adevărul ca să le înlăture, atunci, de-a lungul experienței lor, și statura le va crește constant. Oamenii care au inimi, care sunt dispuși să practice adevărul și iubesc lucrurile pozitive vor experimenta treptat mai puține piedici și eșecuri, iar acele părți din ei care sunt supuse lui Dumnezeu și care iubesc adevărul se vor înmulți. De aceea Dumnezeu îți permite să dai greș și să te răzvrătești în timp ce experimentezi și practici adevărul; El nu Se uită la aceste lucruri. Nu e ca și cum Dumnezeu nu te va mai vrea sau te va trimite în iad sau te va condamna la moarte pentru că nu L-ai ascultat o dată. Dumnezeu nu face asta. De ce se spune că iubirea lui Dumnezeu este extrem de vastă când îi mântuiește pe oameni? Aici se manifestă iubirea lui Dumnezeu. Se manifestă în toleranța și răbdarea Lui față de oameni. El te tolerează tot timpul, dar nu îți permite să faci ce vrei. Toleranța Lui înseamnă că El cunoaște statura oamenilor, capacitatea lor înnăscută, ce dezvăluie oamenii în anumite circumstanțe și ce pot obține pe baza staturii lor și că îți permite să dezvălui aceste lucruri, oferindu-ți puțină libertate și acceptându-te când te întorci la El și te căiești sincer, recunoscând, în același timp, sinceritatea căinței tale. Prin urmare, când te întorci și Îl întrebi pe Dumnezeu dacă este corect să acționezi în felul acela, El va continua să îți spună și îți va da un răspuns. Dumnezeu îți va spune, răbdător, că este corect să acționezi în felul acela și îți va da validarea. Dar când te răzgândești din nou și spui: „Dumnezeule, nu vreau să fac asta. Nu este în beneficiul meu și mă face să mă simt nefericit și inconfortabil – cred în continuare că ar trebui să fac lucrurile în felul meu. Astfel, nu-mi voi pierde demnitatea, voi fi abil și voi fi capabil să-mi satisfac toate dorințele, nevoile și așteptările. Mai întâi, îmi voi satisface dorințele individuale”, Dumnezeu va spune: „Poți să nu te ridici la nivelul cerut, dar făcând asta, tu ești cel care, în final, va avea de pierdut, nu Eu.” Când Dumnezeu te mântuiește, uneori îți permite să fii încăpățânat în felul acesta; aceasta este toleranța Lui și aceasta este mila pe care le-o arată oamenilor. Totuși, oamenii nu pot fi hedoniști când văd mila Lui și nu pot să-I trateze răbdarea și toleranța ca pe un fel de inabilitate sau să le vadă ca pe o scuză ca să se răzvrătească împotriva Lui și să nu asculte de cuvintele Lui. Aceasta este răzvrătire și ticăloșie din partea oamenilor. Oamenii trebuie să vadă clar acest lucru. Toleranța și răbdarea pe care ți le arată Dumnezeu se întind la nesfârșit. Dacă poți simți intențiile minuțioase ale lui Dumnezeu, acesta este un lucru bun. Nu este vorba că Dumnezeu este incapabil să folosească măsuri extreme ca să te mântuiască – trebuie să înțelegi că există principii în spatele acțiunilor lui Dumnezeu. El face lucrurile în multe feluri, dar nu folosește măsuri extreme. De ce? Dumnezeu îți permite să experimentezi tot felul de împrejurări potrivnice, frustrări și necazuri, precum și multe eșecuri și piedici. În cele din urmă, Dumnezeu te face să-ți dai seama – pe măsură ce experimentezi aceste lucruri – că tot ceea ce a spus El este corect și este adevărul. În același timp, El te face să realizezi că ceea ce gândești și-ți închipui, precum și noțiunile, cunoștințele, teoriile filosofice, filosofiile și lucrurile pe care le-ai învățat în lume și pe care le-ai învățat de la părinții tăi sunt toate greșite și că aceste lucruri nu te pot îndruma pe calea cea dreaptă în viață și nu te pot conduce să înțelegi adevărul și să vii înaintea lui Dumnezeu. Dacă încă trăiești după aceste lucruri, atunci mergi pe calea eșecului, precum și pe calea împotrivirii și a trădării față de Dumnezeu. În cele din urmă, Dumnezeu te va face să vezi clar acest lucru. Acest proces este ceva ce trebuie să experimentezi și numai în acest fel se pot obține rezultate, dar este, totodată, un lucru dureros de văzut pentru Dumnezeu. Oamenii sunt răzvrătiți și au firi corupte, așa că trebuie să sufere puțin și să experimenteze aceste eșecuri. Fără această suferință, nu ar avea nicio modalitate de a fi purificați. Dacă o persoană are realmente o inimă care iubește adevărul și chiar este dispusă să accepte diferitele metode de mântuire din partea lui Dumnezeu și să plătească prețul, atunci nu este nevoie să sufere atât de mult. Dumnezeu nu vrea, de fapt, să-i facă pe oameni să sufere atât de mult și nu vrea să îi facă să experimenteze atâtea piedici și eșecuri. Cu toate acestea, oamenii sunt prea răzvrătiți; ei nu sunt dispuși să facă ce li se spune, nu sunt dispuși să se supună și nu sunt capabili să meargă pe calea cea dreaptă sau să o ia pe scurtături; merg doar pe propria cale, se răzvrătesc împotriva lui Dumnezeu și I se împotrivesc. Oamenii sunt lucruri corupte. Dumnezeu nu poate decât să-i predea Satanei și să îi pună în diverse situații pentru a-i tempera în mod constant, permițându-le astfel să dobândească tot felul de experiențe, să învețe tot felul de lecții și să ajungă să înțeleagă esența a tot felul de lucruri ticăloase. După aceea, când oamenii vor privi în trecut, vor realiza că ale lui Dumnezeu cuvinte sunt adevărul, vor admite că acestea sunt adevărul și vor admite că Dumnezeu este realitatea tuturor lucrurilor pozitive și Cel care-i iubește cu adevărat pe oameni, Își face griji pentru ei și îi poate mântui. Dumnezeu nu vrea ca oamenii să sufere atât de mult, dar ei sunt prea răzvrătiți, vor să meargă pe calea greșită și vor să treacă prin această suferință. Dumnezeu nu are de ales decât să-i pună în diverse situații pentru a-i tempera în mod constant. În ce măsură sunt oamenii, în cele din urmă, temperați? În măsura în care tu spui: „Am experimentat orice fel de situație și acum înțeleg în sfârșit că, în afară de Dumnezeu, nu există nicio persoană, niciun eveniment sau lucru care să mă poată face să înțeleg adevărul, care să mă poată face să mă bucur de adevăr sau care să mă poată face să intru în adevărurile-realități. Dacă practic ascultător conform cuvintelor lui Dumnezeu, rămân ascultător în locul omului, îmi mențin statutul și datoria ca o ființă creată, accept ascultător suveranitatea și rânduielile lui Dumnezeu, nu mai am nemulțumiri, nici nu-mi doresc lucruri extravagante de la Dumnezeu și pot să mă supun cu adevărat înaintea Creatorului, numai atunci voi fi o persoană care se supune cu adevărat lui Dumnezeu.” Când oamenii ajung la acest nivel, se pleacă la pământ într-adevăr înaintea lui Dumnezeu, iar Dumnezeu nu mai trebuie să pregătească alte situații pe care ei să le experimenteze. Așadar, ce cale doriți să urmați? Nimeni, în dorințele sale subiective, nu vrea să sufere și nimeni nu vrea să experimenteze impedimente, eșecuri, dificultăți, frustrări sau nenorociri, dar nu există o altă cale. Oamenii au naturi satanice; sunt prea răzvrătiți, iar gândurile și părerile lor sunt prea complicate. În fiecare zi, inima ta este în contradicție permanentă, în vrajbă și în tumult. Înțelegi puține adevăruri, intrarea ta în viață este superficială și îți lipsește puterea de a depăși noțiunile, închipuirile și firile corupte ale trupului. Nu poți decât să ai abordarea obișnuită a omului: să experimentezi în mod constant eșecul și frustrarea, să cazi constant, aruncat de greutăți și să te tăvălești în noroi, până când vine o zi în care spui: „Sunt obosit. M-am săturat. Nu vreau să trăiesc așa. Nu vreau să experimentez aceste eșecuri. Sunt dispus să vin înaintea Creatorului, cu ascultare; voi asculta ce spune Dumnezeu și voi face ceea ce spune El. Numai aceasta este calea cea bună în viață.” Numai în ziua în care vei fi pe deplin convins și vei recunoaște înfrângerea, vei fi capabil să vii înaintea lui Dumnezeu. Ai ajuns să înțelegi ceva despre firea lui Dumnezeu din asta? Care este atitudinea lui Dumnezeu față de oameni? Indiferent ce face Dumnezeu, El vrea ce este mai bun pentru oameni. Indiferent ce situații pregătește sau ce îți cere să faci, El Își dorește întotdeauna să vadă cel mai bun rezultat. Să spunem că treci prin ceva și întâmpini obstacole și eșecuri. Dumnezeu nu-Și dorește să te vadă descurajat când eșuezi, crezi că ești terminat și că ai fost înșfăcat de Satana, apoi să renunți la tine, să nu mai știi încotro să o apuci și să te scufunzi în demoralizare – Dumnezeu nu-Și dorește să vadă acest rezultat. Ce-Și dorește Dumnezeu să vadă? Că, deși este posibil să fi eșuat în această chestiune, ești capabil să cauți adevărul și să reflectezi asupra ta, să găsești motivul eșecului tău, să accepți lecția pe care ai învățat-o din acest eșec, să ți-o amintești în viitor, să știi că este greșit să acționezi în felul acesta și că doar să practici conform cuvintelor lui Dumnezeu este corect și să îți dai seama de următoarele: „Sunt o persoană rea. Am o fire coruptă satanică. Există răzvrătire în mine. Sunt departe de oamenii drepți despre care vorbește Dumnezeu și nu am o inimă cu frică de Dumnezeu.” Tu ai văzut clar acest fapt; ai ajuns să recunoști adevărul chestiunii și, prin această piedică, acest eșec, ai dobândit puțină rațiune și te-ai maturizat. Asta este ceea ce vrea să vadă Dumnezeu. Ce înseamnă maturizarea? Înseamnă că Dumnezeu te poate câștiga, că poți fi mântuit, că poți intra în adevărurile-realități și că ai pornit pe calea de a te teme de Dumnezeu și de a te feri de rău. Dumnezeu speră să-i vadă pe oameni luând calea cea dreaptă. Dumnezeu face lucrurile cu intenții minuțioase și toate acestea reprezintă iubirea Sa ascunsă, dar oamenii, de multe ori, nu pot să simtă acest lucru. Ei sunt înguști la minte și foarte meschini. În momentul în care nu se pot bucura de harul și binecuvântările lui Dumnezeu, Îl învinuiesc pe Dumnezeu, devin negativi și acționează cu țâfnă, însă Dumnezeu nu le poartă pică. Pur și simplu îi tratează ca pe niște copii ignoranți și nu le caută nod în papură. El pregătește împrejurări pentru oameni, care le permit să afle cum se obțin harul și binecuvântările, le permit să înțeleagă ce înseamnă harul pentru om și ce poate extrage omul din el. Să spunem că îți place să mănânci ceva despre care Dumnezeu spune că este rău pentru sănătatea ta atunci când este consumat în exces. Tu nu asculți și insiști să-l mănânci, iar Dumnezeu îți permite să faci acea alegere în mod liber. Drept urmare, te îmbolnăvești. După ce experimentezi acest lucru de mai multe ori, îți dai seama că, de fapt, cuvintele pe care le rostește Dumnezeu sunt corecte, că lucrurile pe care le spune El sunt adevărate, că trebuie să practici potrivit cuvintelor Sale și că aceasta este calea corectă. Așadar, ce rezultă din aceste obstacole, eșecuri și suferința pe care o experimentezi? În primul rând, ajungi să apreciezi intențiile minuțioase ale lui Dumnezeu. În al doilea rând, te face să crezi și să te simți sigur că sunt corecte cuvintele lui Dumnezeu și că sunt toate practice, iar credința ta în Dumnezeu crește. Pe deasupra, experimentând această perioadă a eșecului, ajungi să recunoști veridicitatea și exactitatea cuvintelor lui Dumnezeu, vezi că sunt adevărul cuvintele lui Dumnezeu și înțelegi principiul practicării adevărului. Așadar, experimentarea eșecului este bună pentru oameni, dar, totodată, îi face să sufere – este un fel de temperare. Dar dacă a fi temperat astfel te face, în cele din urmă, să te întorci înaintea lui Dumnezeu, te face să înțelegi cuvintele Sale și să le accepți în inima ta drept adevărul și te face să ajungi să-L cunoști pe Dumnezeu, atunci temperarea, obstacolele și eșecurile pe care le-ai experimentat nu vor fi fost în zadar. Acesta este rezultatul pe care Își dorește Dumnezeu să-l vadă. Totuși, unii spun: „De vreme ce Dumnezeu este atât de tolerant cu oamenii, pur și simplu o să-mi dau frâu liber, o să fac lucrurile cum îmi place și o să trăiesc așa cum vreau.” Este bine? (Nu, nu este.) Ceea ce ar trebui să facă ființele create este să practice în conformitate cu calea corectă, înspre care le-a îndrumat Dumnezeu și să nu se abată de la ea. Dacă nu sunt capabile să fie întru totul în acord cu intențiile lui Dumnezeu, atât timp cât nu contravin adevărului și pot accepta scrutarea lui Dumnezeu, este în regulă. Acesta este standardul minim. Dacă te îndepărtezi de adevăr, nu te rogi și nu cauți, atunci te-ai îndepărtat prea mult de Dumnezeu și ai intrat deja pe un teritoriu periculos. Când ești prea departe de Dumnezeu, nu-ți îndeplinești datoria în biserică și ai părăsit deja spațiul în care Dumnezeu lucrează pentru a-i mântui pe oameni, Duhul Sfânt nu va mai lucra asupra ta, iar tu nu vei avea nicio șansă și nicio mântuire despre care să vorbim. Pentru tine, iubirea lui Dumnezeu reprezintă doar vorbe goale.

Când crezi în Dumnezeu, mai întâi trebuie să-L înțelegi pe Dumnezeu, să-I înțelegi intențiile și atitudinea față de om. Făcând asta, vei ști ce adevăr vrea Dumnezeu să înțelegi și în ce adevăr vrea să pătrunzi, în cele din urmă, și vei înțelege ce cale trebuie să urmezi. După ce afli aceste lucruri, trebuie să faci tot ce-ți stă în putință ca să cooperezi cu ceea ce vrea Dumnezeu să faci și ceea ce vrea să realizeze în tine. Dacă tu chiar nu poți să cooperezi și nu mai ai deloc energie și forță, atunci pur și simplu așa stau lucrurile; Dumnezeu nu-i va forța pe oameni. Totuși, în prezent, oamenii nu-și dedică toată forța acestor lucruri. Dacă nu-ți dedici toată forța practicării adevărului, ci o dedici obținerii binecuvântărilor și a unei cununi a dreptății, atunci te-ai îndepărtat de calea corectă. Trebuie să depui toate eforturile ca să practici adevărul și să-ți faci partea în misiunile și îndatoririle pe care ți le dă Dumnezeu; trebuie să te sacrifici și să te istovești din toată inima pentru aceste lucruri. Atunci vei fii în acord cu intențiile lui Dumnezeu. El nu le dă atenție oamenilor care nu-și îndeplinesc cum se cuvine îndatoririle, dar asta nu înseamnă că nu există principii în spatele acțiunilor Lui. Când Dumnezeu nu le dă nicio atenție, asta arată că este tolerant, îngăduitor și răbdător. El știe ce lucruri trebuie să experimenteze oamenii în viețile lor, ce sunt capabile să realizeze aceste ființe create și ce nu, ce pot realiza anumite tipuri de oameni la anumite vârste și ce nu pot. Dumnezeu știe foarte clar aceste lucruri, mult mai mult decât înșiși oamenii. Totuși, doar pentru că lui Dumnezeu Îi sunt clare aceste lucruri, nu înseamnă că poți spune: „Bine, atunci pur și simplu fă cum vrei, Dumnezeule. Nu este nevoie să mă gândesc la nimic. Pot pur și simplu să stau degeaba toată ziua și să aștept să pice mana din ceruri. E în regulă ca Dumnezeu să Se ocupe de toate lucrurile.” Oamenii trebuie să facă tot ce le stă în putință ca să coopereze atunci când își îndeplinesc responsabilitățile, când fac lucrurile pe care ar trebui să le facă, lucrurile în care ar trebui să pătrundă, lucrurile pe care ar trebui să le practice și lucrurile care țin de capacitatea înnăscută a oamenilor de a le realiza. Ce înseamnă să faci tot ce-ți stă în putință ca să cooperezi? Înseamnă că trebuie să investești timp și energie în datoria ta, să suferi și să plătești un preț pentru ea. Uneori, mândria, vanitatea și interesele tale trebuie să iasă în pierdere, iar tu trebuie să renunți complet la a tânji după o destinație și la dorința ta de a fi binecuvântat. Aceste lucruri trebuie să fie lăsate în urmă, așa că trebuie să renunți la ele. De exemplu, Dumnezeu spune: „Să nu tânjești după confortul trupului, pentru că nu este în beneficiul evoluției tale în viață.” Ești incapabil să I te supui și, după ce experimentezi mai multe eșecuri, te gândești: „Dumnezeu are dreptate. De ce nu pot să practic acest lucru și să mă răzvrătesc împotriva trupului? Oare sunt incapabil să mă schimb? Așa mă vede și Dumnezeu? Oare nu mă va mântui? Pur și simplu voi renunța și voi lăsa totul să se năruie. Voi fi doar un muncitor și voi munci până la sfârșit.” Este un lucru acceptabil? (Nu, nu este.) Oamenii se află adesea în starea aceasta. Ori urmăresc numai binecuvântările și o cunună, ori – după ce experimentează câteva situații în care eșuează – cred că nu sunt în stare să îndeplinească sarcina și, de asemenea, că Dumnezeu a dat un verdict în privința lor. Este greșit. Dacă poți să schimbi lucrurile la timp, să te răzgândești, să renunți la răul comis de mâinile tale, să te întorci înaintea lui Dumnezeu, să te mărturisești și să te căiești față de Dumnezeu, să recunoști că acțiunile tale și calea pe care mergi sunt greșite și să-ți recunoști propriile eșecuri, apoi practici potrivit căii pe care ți-a arătat-o Dumnezeu, fără să renunți la urmărirea adevărului, indiferent cât de întinat ești, atunci faci lucrul corect. În timp ce experimentează schimbări în firea lor și sunt mântuiți, oamenii vor întâlni neapărat multe dificultăți. De exemplu, faptul că sunt incapabili să se supună situațiilor pregătite de Dumnezeu, diversele gânduri, păreri, închipuiri, firi corupte, cunoștințe și daruri pe care le au sau diversele lor probleme și defecte. Trebuie să te lupți cu tot felul de dificultăți. Odată ce ai depășit aceste nenumărate dificultăți și stări, iar bătălia din inima ta s-a încheiat, vei avea adevărurile-realități, nu vei mai fi legat de aceste lucruri și vei fi descătușat și eliberat. O problemă pe care oamenii o întâlnesc adesea în acest proces este aceea că, înainte să descopere problemele din ei înșiși, cred că sunt mai buni decât toți ceilalți și că vor fi binecuvântați, chiar dacă nimeni altcineva nu este, exact ca Pavel. Când își descoperă dificultățile, cred că nu sunt buni de nimic și că, pentru ei, totul s-a sfârșit. Există întotdeauna două extreme. Trebuie să le depășești pe amândouă, ca să nu virezi într-o direcție sau în alta. Când întâlnești o dificultate, chiar dacă ești conștient deja că problema este complet insolubilă și că va fi greu de rezolvat, ar trebui să înfrunți cum se cuvine acest lucru, să vii înaintea lui Dumnezeu și să Îi ceri ajutorul ca s-o rezolvi și, prin căutarea adevărului, să rozi la ea puțin câte puțin, ca furnicile care rod un os, și să schimbi această stare. Trebuie să te căiești față de Dumnezeu. Căința este dovada că ai o inimă care acceptă adevărul și o atitudine de supunere, ceea ce înseamnă că există speranță să câștigi adevărul. Și dacă, în toiul acestor lucruri, apar mai multe dificultăți, să nu-ți fie teamă. Roagă-te repede lui Dumnezeu și bazează-te pe El; Dumnezeu te privește și te așteaptă în taină și, atât timp cât nu te îndepărtezi de locul, curentul și sfera lucrării Lui de gestionare, există speranță pentru tine – nu trebuie să renunți sub nicio formă. Dacă nu dezvălui decât o fire coruptă normală, atunci atât timp cât ești capabil să o înțelegi și accepți adevărul și să-l practici, va veni o zi în care aceste probleme vor fi rezolvate. Trebuie să ai credință în acest lucru. Dumnezeu este adevărul – de ce trebuie să te temi că această mică problemă a ta nu poate fi rezolvată? Toate acestea se pot rezolva, deci de ce să fii negativ? Dumnezeu nu a renunțat la tine, deci de ce să renunți la tine însuți? Nu ar trebui să renunți și nu ar trebui să fii negativ. Ar trebui să înfrunți problema cum se cuvine. Trebuie să știi legile firești pentru pătrunderea în viață și să fii capabil să privești dezvăluirea și manifestarea unei firi corupte, precum și negativismul, slăbiciunea și confuzia ocazională ca pe niște lucruri normale. Procesul de schimbare a firii cuiva este unul lung și repetitiv. Când acest lucru îți va fi clar, vei fi capabil să înfrunți problemele cum se cuvine. Uneori, îți dezvălui grav firea coruptă și aceasta dezgustă pe oricine o vede, iar tu te urăști. Sau, uneori, ești prea libertin și ești disciplinat de Dumnezeu. Nu este un motiv să te temi. Atât timp cât Dumnezeu te disciplinează, atât timp cât încă mai are grijă de tine și te protejează, încă lucrează în tine și este mereu cu tine, asta dovedește că Dumnezeu nu a renunțat la tine. Chiar și atunci când sunt momente în care simți că Dumnezeu te-a părăsit și că ai fost cufundat în întuneric, nu-ți fie teamă: atât timp cât ești încă în viață și nu în iad, mai ai o șansă. Totuși, dacă ești ca Pavel, care a mers cu încăpățânare pe calea unui antihrist și care, în cele din urmă, a mărturisit că pentru el a trăi este hristos, s-a terminat totul pentru tine. Dacă poți să-ți revii în simțiri, mai ai o șansă. Care este șansa pe care o ai? Faptul că poți să vii înaintea lui Dumnezeu și încă să te rogi Lui și să cauți, spunând: „O, Dumnezeule! Te rog, luminează-mă astfel încât să înțeleg acest aspect al adevărului și acest aspect al căii de practică.” Atât timp cât ești unul dintre adepții lui Dumnezeu, ai speranță la mântuire și poți ajunge până la capăt. Sunt aceste cuvinte suficient de clare? Mai sunteți pasibili să fiți negativi? (Nu.) Când oamenii înțeleg intențiile lui Dumnezeu, calea lor este una largă. Dacă nu înțeleg intențiile Lui, este îngustă, în inimile lor există întuneric și nu au nicio cale pe care s-o apuce. Cei care nu înțeleg adevărul sunt după cum urmează: au mintea îngustă, despică mereu firul în patru și se plâng mereu de Dumnezeu și Îl înțeleg greșit. Drept urmare, cu cât înaintează mai mult, cu atât calea lor dispare. De fapt, oamenii nu-L înțeleg pe Dumnezeu. Dacă Dumnezeu i-ar trata pe oameni așa cum și-au imaginat aceștia, rasa umană ar fi fost distrusă de multă vreme.

Cele șapte păcate ale lui Pavel reprezintă dezvăluiri tipice umanității corupte, dar Pavel a fost doar cel mai grav caz. Natura-esența lui era deja stabilită – pur și simplu așa era el. Totuși, aceste firi corupte sunt comune tuturor oamenilor corupți; fiecare persoană le are într-o măsură diferită. Toate aceste stări provin dintr-o fire coruptă. Deși nu ești același tip de persoană ca Pavel, și tu ai aceste firi corupte; pur și simplu ele nu se manifestă atât de grav ca la el. În prezent, stările de felul acesta, pe care le aveți majoritatea dintre voi, sunt privite de Dumnezeu drept dezvăluiri ale firilor corupte. Totuși, Pavel nu a dezvăluit, pur și simplu, o fire coruptă; el a fost pe calea împotrivirii față de Dumnezeu și a refuzat cu încăpățânare să se căiască. A fost condamnat și a primit o sentință. Avea o natură demonică, iar această natură demonică a lui, care ura adevărul, nu putea fi îndreptată. După asta, ar trebui să aveți părtășie despre acest discurs și să vă evaluați prin prisma lui. Scopul acestui lucru este să recunoașteți gravitatea greșelilor pe care le-a făcut Pavel și apoi să descoperiți toate stările corupte pe care le aveți, care sunt ca ale lui Pavel, și să le îndreptați pas cu pas. Scopul îndreptării acestor firi corupte este de a-i face pe oameni capabili să trăiască având tot mai multă asemănare umană și compatibilitate cu Dumnezeu. Numai dacă îndreaptă aceste firi corupte, oamenii pot să vină cu adevărat înaintea lui Dumnezeu, să fie compatibili cu El, să fie ființe create adevărate și să-L facă pe Dumnezeu să-i privească mulțumit. Faceți comparații cu voi înșivă? (Suntem foarte deficitari în această privință.) Lucrul care vă lipsește cel mai mult este adevărul. Adevărul este lucrul în care ar trebui să pătrundeți. Acum, înlăuntrul vostru aveți destul de multe lucruri, dar majoritatea acestora sunt corupte și negative. Aveți câteva cunoștințe absurde, sunteți prea meschini, vă gândiți mereu să faceți tranzacții și schimburi, aveți prea multe lucruri negative și deveniți negativi când nu faceți bine o sarcină sau când percepeți o dificultate. Când vezi că lucrarea lui Dumnezeu nu este conform dorințelor tale, în tine apar emoții negative și te opui și te împotrivești lucrării Lui. Când obții un mic rezultat în lucrarea ta, ți se urcă la cap și uiți de tine. Devii arogant și nu-ți cunoști locul în univers, crezi că ești mai presus decât oricine altcineva și vrei ca Dumnezeu să-ți dea o cunună și o recompensă în schimb; de asemenea, îndrăznești să fii neînfrânat în public. Pe scurt, aceste stări sunt în concordanță cu stările lui Pavel – sunt la fel și Dumnezeu le disprețuiește.

Am rezumat și am caracterizat cele șapte păcate majore ale lui Pavel. În cele din urmă, Pavel a devenit obiectul pedepsei. Când Dumnezeu a decis finalul lui Pavel, a făcut-o pe baza unui singur păcat de ale lui? (Nu.) Luate împreună, acesta este finalul pe care ar fi trebuit să-l aibă; era felul în care ar fi trebuit să sfârșească. Faptele sunt chiar în fața ta, nu poți să le negi. Dacă printre voi există unii care merg pe o cale ca a lui Pavel, de la început la sfârșit, manifestă toate cele șapte păcate ale lui Pavel și nu pot căuta adevărul ca să le rezolve, care va fi finalul vostru? (Același ca al lui Pavel.) Veți deveni antihriști, demoni răi, ca Pavel și ar trebui să fiți pedepsiți. Când ești pedepsit, să nu-L acuzi pe Dumnezeu că este nedrept. În schimb, ar trebui să lauzi dreptatea lui Dumnezeu și să spui: „Dumnezeu este drept! Dumnezeu a dezvăluit cele șapte păcate ale lui Pavel, iar cuvintele Lui le-au explicat. Eu am fost cel care nu a pătruns în cuvintele Lui!” Acum lucrurile sunt diferite de acum două mii de ani; Dumnezeu le spune clar și transparent oamenilor despre fiecare adevăr și este scris pentru tine, ca să-l auzi și să-l înțelegi și să vezi că așa lucrează Dumnezeu și așa realizează lucruri și în viața reală. Dacă tot ești incapabil să pătrunzi în adevăr și nu-ți poți îndrepta firea coruptă conform cuvintelor lui Dumnezeu, să nu-L învinuiești că te-a pedepsit conform firii Sale drepte. În Apocalipsa, Dumnezeu a spus: „Răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui” (Apocalipsa 22:12). Dumnezeu îi răsplătește pe oameni conform lucrurilor pe care le fac. Aceasta este firea dreaptă a lui Dumnezeu. Cei care cred în Dumnezeu ar trebui să se autoanalizeze și să se înțeleagă în lumina cuvintelor lui Dumnezeu și în lumina celor șapte păcate ale lui Pavel, pe care le-a dezvăluit Dumnezeu, și să ajungă la căință adevărată. Asta aprobă Dumnezeu.

14 iunie 2018