În timpul petrecut de Petru cu Isus, el a văzut multe caracteristici încântătoare în Isus, multe aspecte demne de emulație și multe aspecte care l-au aprovizionat. Deși Petru a văzut ființa lui Dumnezeu în Isus în multe feluri și a văzut multe calități încântătoare, la început nu L-a cunoscut pe Isus. Petru a început să-L urmeze pe Isus când avea douăzeci de ani și a continuat să-L urmeze șase ani. În acel timp, el nu a ajuns să-L cunoască niciodată pe Isus; Petru a fost dispus să-L urmeze pe Isus numai din admirație pentru El. Când Isus l-a chemat, pentru prima oară, pe țărmurile Mării Galileei, El a întrebat: „Simon Barjona, Mă vei urma?” Petru a spus: „Trebuie să-L urmez pe Cel trimis de Tatăl ceresc. Trebuie să-L recunosc pe Cel ales de Duhul Sfânt”. Pe atunci, Petru deja auzise vorbindu-se despre un om pe nume Isus – cel mai mare dintre profeți și Fiul iubit al lui Dumnezeu – iar Petru spera în mod constant să-L găsească și să aibă șansa să-L vadă (pentru că așa era atunci condus de Duhul Sfânt). Deși Petru nu-L văzuse niciodată și auzise numai zvonuri despre El, treptat, un dor și o adorație față de Isus au crescut în inima sa și, deseori, a tânjit să-L privească, într-o zi, pe Isus. Și cum l-a chemat Isus pe Petru? Și El auzise despre un om numit Petru, însă nu Duhul Sfânt L-a înștiințat: „Du-te la Marea Galileei, unde este unul numit Simon Barjona”. Isus auzise pe cineva spunând că exista unul numit Simon Barjona, și că oamenii îi auziseră predica, că și el predica Evanghelia Împărăției Cerurilor și că toți oamenii care-l auzeau erau mișcați până la lacrimi. După ce a auzit aceasta, Isus a urmat-o pe acea persoană până la Marea Galileei; când Petru a acceptat chemarea lui Isus, L-a urmat.

În timpul când L-a urmat pe Isus, Petru și-a format multe păreri despre El și L-a judecat întotdeauna din propria sa perspectivă. Deși Petru avut un anumit grad de înțelegere a Duhului, înțelegerea lui era oarecum nelămurită, de aceea a spus: „Trebuie să Îl urmez pe Cel trimis de Tatăl ceresc. Trebuie să-L recunosc pe Cel ales de Duhul Sfânt”. El nu a înțeles lucrurile pe care le-a făcut Isus și a rămas nelămurit în privința lor. După ce L-a urmat o vreme, Petru a devenit interesat de ceea ce făcea și spunea El, și de Isus Însuși. A ajuns să simtă că Isus inspira atât afecțiune, cât și respect; îi plăcea să se asocieze cu El și să rămână alături de El, iar ascultarea cuvintelor lui Isus îi dădea provizii și ajutor. În timpul în care L-a urmat pe Isus, Petru a observat și a pus la inimă totul despre viața Lui: acțiunile, cuvintele, mișcările și expresiile Lui. A dobândit o înțelegere adâncă a faptului că Isus nu era ca oamenii obișnuiți. Cu toate că înfățișarea Lui omenească era extrem de normală, El era plin de iubire, compasiune și toleranță față de om. Tot ce făcea sau spunea era de mare ajutor pentru alții și Petru a văzut și a câștigat lucruri pe care nu le mai văzuse, nici avusese înainte de la Isus. El a văzut că, deși Isus nu avea nicio statură impresionată, nicio umanitate neobișnuită, El avea un aer cu adevărat extraordinar și neobișnuit în jurul Lui. Deși Petru nu și-a putut explica pe deplin acest lucru, el a putut vedea că Isus acționa în mod diferit de toți ceilalți, căci lucrurile pe care le făcea erau foarte diferite de cele făcute de oamenii obișnuiți. Din timpul petrecut în contact cu Isus, Petru și-a dat seama și că Dumnezeu avea caracterul diferit de cel al unui om obișnuit. El acționa, mereu, în mod constant și niciodată cu grabă, niciodată nu exagera și nici nu subestima un subiect și Își conducea viața într-un mod ce dezvăluia un caracter care era atât normal, cât și admirabil. În conversație, Isus vorbea simplu și grațios, comunica mereu într-un mod deschis și vesel, dar senin – și niciodată nu Își pierdea demnitatea când Își săvârșea lucrarea. Petru a văzut că Isus era, uneori, taciturn, în vreme ce, alteori, vorbea neîncetat. Era, uneori, atât de fericit, încât părea un porumbel vioi și jucăuș, dar alteori era atât de trist încât nu vorbea deloc, părând apăsat de durere, ca și când ar fi fost o mamă ostenită și fără vlagă. Câteodată, era plin de mânie, ca un brav soldat atacând ca să ucidă un dușman și, câteodată, chiar semăna cu un leu furios. Uneori râdea; alteori Se ruga și plângea. Indiferent de modul în care acționa Isus, Petru a ajuns să aibă o iubire și un respect fără limite pentru El. Râsul lui Isus îl umplea de fericire, tristețea Lui îl afunda în durere, mânia Lui îl înfricoșa, în timp ce mila, iertarea și cererile stricte pe care le făcea de la oameni îl făceau să ajungă să-L iubească, cu adevărat, pe Isus și să dezvolte o adevărată frică și un dor adevărat față de El. Desigur, abia doar după ce Petru a trăit alături de Isus timp de câțiva ani, a ajuns să-și dea seama treptat de toate acestea.

Petru a fost un om deosebit de sensibil, născut cu o inteligență naturală, dar a făcut multe lucruri prostești când Îl urma pe Isus. La început, avea câteva noțiuni despre Isus. A întrebat: „Oamenii spun că Tu ești profet, deci, atunci când aveai opt ani și începeai să înțelegi lucrurile, știai că ești Dumnezeu? Ai știut că ai fost conceput de Duhul Sfânt?” Isus a răspuns: „Nu, nu am știut. Nu-ți par o persoană normală? Sunt la fel ca oricine altcineva. Persoana pe care o trimite Tatăl este o persoană normală, nu una extraordinară. Și, deși lucrarea pe care o fac Îl reprezintă pe Tatăl Meu ceresc, chipul Meu, persoana care sunt și acest trup de carne nu-L pot reprezenta pe deplin pe Tatăl Meu ceresc – doar o parte din El. Cu toate că am venit de la Duh, sunt, totuși, o persoană normală, iar Tatăl Meu M-a trimis pe acest pământ ca pe o persoană normală, nu ca pe una extraordinară”. Numai atunci, când a auzit acest lucru, a dobândit Petru o ușoară înțelegere a lui Isus. Și, numai după ce trecuse prin nenumărate ceasuri din lucrarea lui Isus, din învățătura Lui, din păstoritul Lui și din susținerea Lui, a dobândit el o înțelegere mult mai profundă. În cel de-al treizecilea Lui an, Isus i-a spus lui Petru despre răstignirea Lui iminentă și că venise să facă o etapă a lucrării – lucrarea răstignirii – pentru a răscumpăra întreaga omenire. Isus i-a spus lui Petru și că, la trei zile după răstignire, Fiul Omului va învia și, odată înviat, li Se va arăta oamenilor timp de patruzeci de zile. La auzul acestor cuvinte, Petru a fost trist și a pus la inimă aceste cuvinte; de atunci înainte, a devenit tot mai apropiat de Isus. După ce a experimentat un timp, Petru a ajuns să-și dea seama că tot ce făcea Isus era de la ființa lui Dumnezeu, și a ajuns să creadă că Isus era extrem de vrednic de iubire. Numai atunci când a ajuns să aibă această înțelegere, l-a luminat Duhul Sfânt din interior. Atunci S-a întors Isus spre ucenicii Săi și către alți adepți și i-a întrebat: „Ioane, cine spui tu că sunt Eu?” Ioan a răspuns: „Tu ești Moise”. Apoi, s-a întors spre Luca: „Dar tu, Luca, cine spui că sunt Eu?” Luca a răspuns: „Tu ești cel mai mare dintre profeți”. El, apoi, a întrebat-o pe o soră, iar ea a răspuns: „Tu ești cel mai mare dintre profeți, care spune multe cuvinte din veșnicie în veșnicie. Profețiile nimănui nu sunt la fel de mărețe ca ale Tale, nici cunoștințele nimănui, superioare celor ale Tale; Tu ești un profet”. Apoi, Isus S-a întors spre Petru și a întrebat: „Petre, cine spui tu că sunt Eu?” Petru a răspuns: „Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui viu. Tu vii din cer. Tu nu ești de pe pământ. Tu nu ești deopotrivă cu ființele create. Noi suntem pe pământ și Tu ești aici, cu noi, dar Tu ești din cer și nu ești din lume și nu ești de pe pământ”. Tocmai prin această experiență l-a luminat Duhul Sfânt, fapt care i-a îngăduit să ajungă la această înțelegere. După această luminare, el a admirat și mai mult tot ce făcuse Isus, socotindu-L și mai vrednic de iubire, și a fost mereu reticent, în inima lui, de a fi despărțit de Isus. Deci, prima dată, când Isus i S-a arătat lui Petru, după ce a fost răstignit și înviat, Petru a strigat cu o fericire neobișnuită: „Doamne! Ai înviat!” Apoi, plângând, Petru a prins un pește extrem de mare, l-a gătit și I l-a servit lui Isus. Isus a zâmbit, dar nu a vorbit. Cu toate că știa că Isus înviase, Petru nu a înțeles taina acestui lucru. Când i-a dat lui Isus să mănânce peștele, Isus nu l-a refuzat, dar, nu a vorbit, nici nu S-a așezat să mănânce. În schimb, a dispărut brusc. Acesta a fost un șoc enorm pentru Petru și numai atunci a înțeles el că Isus Cel înviat era diferit de Isus Cel de dinainte. Odată ce a realizat acest lucru, Petru a fost mâhnit, dar a dobândit și mângâiere din faptul că știa că Domnul Își îndeplinise lucrarea. El știa că Isus Își încheiase lucrarea, că timpul Lui, petrecut împreună cu omul, se sfârșise, și că omul trebuia să-și urmeze propria sa cale, de atunci încolo. Isus îi spusese odată: „Și tu trebuie să bei din paharul amar din care am băut Eu (asta e ce a spus El după înviere). Și tu trebuie să umbli pe drumul pe care am umblat Eu. Trebuie să îți dai viața pentru Mine”. Spre deosebire de acum, lucrarea de atunci nu a luat forma unei conversații între patru ochi. În timpul Epocii Harului, lucrarea Duhului Sfânt a fost îndeosebi ascunsă, iar Petru a suferit din pricina multor greutăți. Uneori, Petru ajungea în punctul de a exclama: „Dumnezeule! Nu am decât această viață. Deși nu valorează prea mult pentru Tine, doresc să Ți-o dedic Ție. Cu toate că oamenii nu sunt vrednici să Te iubească, iar iubirea și inimile lor sunt lipsite de valoare, cred că Tu cunoști dorința din inimile oamenilor. Și, chiar dacă trupurile oamenilor nu întâlnesc acceptarea Ta, doresc ca Tu să accepți inima mea”. Rostirea rugăciunilor în acest fel îl încuraja mai ales când se ruga: „Sunt dornic să îmi dedic inima în întregime lui Dumnezeu. Chiar dacă nu sunt în stare să fac nimic pentru Dumnezeu, sunt dornic să Îl mulțumesc, cu loialitate, pe Dumnezeu și să mă dedic Lui din toată inima. Cred că Dumnezeu trebuie să-mi privească inima”. El a spus: „Eu nu cer nimic în viața mea, decât ca gândurile mele de iubire pentru Dumnezeu și dorința inimii mele să fie acceptate de Dumnezeu. Am fost cu Domnul Isus atâta timp și, totuși, nu L-am iubit niciodată; aceasta este cea mai mare datorie a mea. Chiar dacă am stat cu El, nu L-am cunoscut și chiar am spus unele lucruri necuvenite pe la spatele Lui. Faptul că mă gândesc la aceste lucruri mă face să mă simt și mai îndatorat Domnului Isus”. El s-a rugat mereu în acest fel. A spus: „Sunt mai puțin decât praful. Nu pot să fac altceva, decât să-I dedic această inimă loială lui Dumnezeu”.

A existat un punct culminant în experiențele lui Petru, când trupul îi era aproape complet zdrobit, dar Isus tot l-a încurajat lăuntric. Și, o dată, i S-a arătat lui Petru. Când Petru era într-o suferință imensă și simțea că inima îi era frântă, Isus l-a învățat: „Tu ai fost cu Mine pe pământ și Eu am fost aici, cu tine. Și, totuși, înainte, am fost împreună în cer, este, la urma urmei, al tărțmului spiritual. Acum, Eu M-am întors în tărâmul spiritual, iar tu ești pe pământ, deoarece Eu nu sunt de pe pământ, deși nici tu nu ești de pe pământ, tu trebuie să îți îndeplinești funcția pe pământ. De vreme ce ești slujitor, trebuie să-ți îndeplinești datoria cât de bine poți”. Auzind că avea să se poată întoarce lângă Dumnezeu, Petru s-a simțit mângâiat. Pe atunci, Petru agoniza atât de mult, încât era aproape țintuit la pat; a simțit atâtea remușcări, încât a zis: „Sunt atât de stricat, că nu sunt în stare să-L mulțumesc pe Dumnezeu”. Isus i S-a arătat și a spus: „Petre, oare ai uitat de hotărârea pe care ai luat-o, odată, înaintea Mea? Ai uitat, cu adevărat, tot ce am spus? Ai uitat hotărârea pe care ai luat-o față de Mine?” Văzând că era Isus, Petru s-a sculat din pat, iar Isus l-a mângâiat astfel: „Eu nu sunt de pe pământ, ți-am spus deja – acest lucru trebuie să-l înțelegi, dar ai uitat altceva ce ți-am spus? «Nici tu nu ești de pe pământ, nu ești din lume.» Chiar acum există o lucrare pe care trebuie să o faci. Nu poți fi mâhnit așa. Nu poți suferi astfel. Deși oamenii și Dumnezeu nu pot coexista în aceeași lume, Eu am lucrarea Mea și tu o ai pe a ta, iar, într-o zi, când lucrarea ta va fi terminată, vom fi împreună într-un singur tărâm, iar Eu te voi călăuzi să fii cu Mine în veci”. Petru a fost mângâiat și liniștit după ce a auzit aceste cuvinte. El știa că această suferință era ceva ce trebuia să îndure și să experimenteze și, de atunci, a fost inspirat. Isus i-a apărut, în mod special, în fiecare moment-cheie, dându-i luminare și îndrumare specială și a lucrat mult asupra lui. Și ce a regretat Petru cel mai mult? Nu după mult timp după ce Petru spusese: „Tu ești Fiul lui Dumnezeu Cel viu”, Isus i-a pus lui Petru o altă întrebare (deși nu este consemnată în Biblie în acest fel). Isus l-a întrebat: „Petre! M-ai iubit tu vreodată?” Petru a înțeles ce a vrut El să spună și a zis: „Doamne! Odată L-am iubit pe Tatăl din cer, dar recunosc că nu Te-am iubit niciodată pe Tine”. Atunci, Isus a spus: „Dacă oamenii nu-L iubesc pe Tatăl din cer, cum Îl pot iubi pe Fiul pe pământ? Și, dacă oamenii nu-L iubesc pe Fiul trimis de Dumnezeu Tatăl, cum pot ei să-L iubească pe Tatăl din ceruri? Dacă oamenii Îl iubesc cu adevărat pe Fiul, pe pământ, atunci Îl iubesc, cu adevărat, pe Tatăl din cer”. Când Petru a auzit aceste cuvinte, și-a dat seama de ceea ce îi lipsea. El a simțit mereu remușcări, până la lacrimi, cu privire la cuvintele sale: „L-am iubit odată pe Tatăl din cer, dar nu Te-am iubit niciodată pe Tine”. După învierea și înălțarea lui Isus, a simțit și mai multă remușcare și mâhnire din cauza acestor cuvinte. Amintindu-și lucrarea lui trecută și statura sa actuală, el a venit adesea înaintea lui Isus în rugăciune, regretând întotdeauna și simțindu-se îndatorat, din cauză că nu satisfăcuse intențiile lui Dumnezeu și nu se ridicase la înălțimea standardelor lui Dumnezeu. Aceste lucruri au devenit cea mai mare povară a lui. El a spus: „Într-o zi, Îți voi dedica tot ce am și tot ce sunt și Îți voi da tot ce este mai de preț”. El a spus: „Dumnezeule! Am doar o singură credință și o singură iubire. Viața mea nu valorează nimic și trupul meu nu valorează nimic. Am doar o singură credință și o singură iubire. Am credință în Tine, în mintea mea, și iubire pentru Tine, în inima mea; doar aceste două lucruri trebuie să Ți le dau și nimic altceva”. Petru a fost foarte încurajat de cuvintele lui Isus, pentru că, înainte de a fi răstignit Isus, El îi spusese: „Eu nu sunt din lumea aceasta și nici tu nu ești din lumea aceasta”. Mai târziu, când Petru a ajuns într-un punct de mare durere, Isus i-a amintit: „Petre, ai uitat? Eu nu sunt din lume și numai pentru lucrarea Mea am plecat mai devreme. Nici tu nu ești din lume, chiar ai uitat? Ți-am spus de două ori, nu-ți amintești?” Auzind aceasta, Petru a zis: „N-am uitat!” Isus a spus, apoi: „Odată ai petrecut un timp fericit, împreună cu Mine, în cer, și o perioadă de timp lângă Mine. Ție ți-e dor de Mine, iar Mie Mi-e dor de tine. Deși ființele create nu merită să fie pomenite în ochii Mei, cum să nu pot iubi pe cineva care este nevinovat și vrednic de iubire? Ai uitat făgăduința Mea? Trebuie să accepți însărcinarea pe care ți-am dat-o pe pământ; trebuie să îndeplinești sarcina pe care ți-am încredințat-o. Într-o zi, te voi călăuzi, cu siguranță, ca să fii lângă Mine”. După ce a auzit acest lucru, Petru a devenit și mai încurajat și a primit o inspirație și mai mare, astfel încât, atunci când era pe cruce, a putut să spună: „Dumnezeule! Nu Te pot iubi îndeajuns! Chiar dacă Îmi ceri să mor, tot nu Te pot iubi îndeajuns. Oriunde îmi trimiți sufletul, indiferent dacă Îți împlinești sau nu făgăduințele trecute, orice faci după aceea, eu Te iubesc și cred în Tine”. Lucrurile, de care s-a ținut el cu putere, au fost credința lui și iubirea lui adevărată.

Într-o seară, mai mulți ucenici, inclusiv Petru, se aflau pe o barcă de pescuit. Erau, toți, împreună cu Isus, iar Petru i-a pus lui Isus o întrebare foarte naivă: „Doamne! Aș dori să-Ți adresez o întrebare pe care o am de foarte mult timp”. Isus a răspuns: „Atunci, întreabă-Mă, te rog!” Petru, atunci, a întrebat: „A fost lucrarea din timpul Epocii Legii făcută de Tine?” Isus a zâmbit, de parcă ar fi spus: „Copilul ăsta, cât e de naiv!” Apoi, a continuat cu intenție: „Nu a fost făcută de Mine. A fost făcută de Iahve și de Moise”. Petru a auzit acest lucru și a exclamat: „Ah! Deci nu a fost făcută de Tine!” Odată ce Petru a spus aceasta, Isus nu a mai zis nimic. Petru s-a gândit în sinea lui: „Nu Tu ai făcut-o, deci nu e de mirare că ai venit să distrugi legea, de vreme ce nu Tu ai făcut-o”. Inima lui a fost, de asemenea, ușurată. După aceea, Isus și-a dat seama că Petru era destul de naiv dar, pentru că pe atunci nu avea nicio înțelegere, Isus nu a spus nimic altceva și nici nu l-a combătut în mod direct. Odată, Isus a ținut o predică într-o sinagogă unde mulți oameni erau prezenți, inclusiv Petru. În predica Sa, Isus a spus: „Acela care va veni din veșnicie în veșnicie va face lucrarea de răscumpărare în timpul Epocii Harului, pentru a răscumpăra toată omenirea de păcat, dar El nu va fi constrâns de nicio reglementare în călăuzirea omului afară din păcat. El va ieși din lege și va intra în Epoca Harului. El va răscumpăra întreaga omenire. El va păși înainte, din Epoca Legii în Epoca Harului, dar nimeni nu-L cunoaște pe Acela care a venit de la Iahve. Lucrarea pe care a făcut-o Moise a fost dată de Iahve; Moise a redactat legea datorită lucrării pe care o făcuse Iahve”. Odată ce acest lucru a fost spus, El a continuat: „Cei care desființează poruncile Epocii Harului în timpul Epocii Harului se vor întâlni cu dezastrul. Ei trebuie să stea în templu și să primească distrugerea lui Dumnezeu și focul va veni peste ei”. Faptul că a auzit aceste cuvinte a avut un oarecare efect asupra lui Petru și, pe parcursul unei perioade din experiența lui, Isus l-a păstorit și l-a susținut pe Petru, vorbind cu el de la inimă la inimă, ceea ce i-a dat lui Petru o înțelegere ceva mai bună a lui Isus. Gândindu-se, atunci, la ce predicase Isus în acea zi și la întrebarea pe care I-o pusese când se aflau în barca de pescuit, la răspunsul pe care îl dăduse Isus, precum și la modul în care zâmbise El, Petru a ajuns în sfârșit să înțeleagă totul. După aceea, Duhul Sfânt l-a luminat pe Petru și numai atunci a înțeles el că Isus era Fiul lui Dumnezeu Celui viu. Înțelegerea lui Petru a venit din luminarea de către Duhul Sfânt, dar a existat un proces în înțelegerea lui. A fost prin punerea de întrebări, prin auzirea lui Isus predicând, apoi, prin primirea părtășiei speciale a lui Isus și a păstoririi Lui speciale, că a ajuns Petru să-și dea seama că Isus era Fiul lui Dumnezeu Celui viu. Aceasta nu a fost dobândită peste noapte; a fost un proces, iar acest lucru a devenit un ajutor pentru el, în experiențele lui ulterioare. De ce nu a făcut Isus lucrarea de desăvârșire în alți oameni, ci doar în Petru? Pentru că numai Petru a înțeles că Isus era Fiul lui Dumnezeu Celui viu; nimeni altcineva nu știa acest lucru. Deși erau mulți ucenici care au știut multe în timpul lor de urmare a Lui, cunoașterea lor era superficială. Acesta este motivul pentru care Petru a fost ales de Isus ca specimen de a fi desăvârșit. Ce i-a spus Isus lui Petru atunci este ceea ce le spune El, astăzi, oamenilor a căror cunoaștere și intrare în viață trebuie să o atingă pe aceea a lui Petru. Este în concordanță cu această cerință și cu această cale că Dumnezeu îi va desăvârși pe toți. De ce li se cere oamenilor, astăzi, să aibă o credință reală și o iubire adevărată? Și voi trebuie să experimentați ce a experimentat Petru; roadele pe care le-a dobândit Petru, din experiențele sale, trebuie să se manifeste și în voi; iar durerea, pe care a pătimit-o Petru, și voi trebuie să o pătimiți. Calea pe care mergeți este aceeași pe care a mers Petru. Durerea pe care o pătimiți este durerea pe care a pătimit-o Petru. Când primiți slavă și când trăiți o viață reală, atunci trăiți imaginea lui Petru. Calea este aceeași, iar omul este desăvârșit urmând-o. Totuși, calibrul vostru este oarecum deficient în comparație cu acela al lui Petru, pentru că vremurile s-au schimbat și s-a schimbat și măsura stricăciunii oamenilor și pentru că Iudeea a fost un regat cu o cultură seculară și antică. Prin urmare, voi trebuie să faceți tot ce vă stă în puteri ca să vă îmbunătățiți calibrul.

Petru a fost un om foarte sensibil, ager în tot ceea ce a făcut și, de asemenea, extrem de cinstit. A suferit multe eșecuri. Primul său contact cu societatea a avut loc la vârsta de paisprezece ani, când se ducea la școală și la sinagogă. Avea mult entuziasm și era mereu dispus să participe la întâlniri. La vremea aceea, Isus nu Își începuse încă, în mod oficial, lucrarea; acesta era doar începutul Epocii Harului. Petru a început să intre în legătură cu figuri religioase, pe când avea paisprezece ani; până la vârsta de optsprezece ani a fost în contact cu elita religioasă dar, după ce a văzut haosul din culisele religiei, s-a retras. Văzând cât de necinsțiți, de vicleni și de uneltitori erau acești oameni, a devenit extrem de dezgustat (așa lucra Duhul Sfânt la vremea aceea, ca să-l desăvârșească. El, mai ales, l-a mișcat și a făcut o lucrare specială asupra lui) și, astfel, s-a retras de la sinagogă la vârsta de optsprezece ani. Părinții l-au persecutat și nu au vrut să-l lase să creadă (ei erau diavoli și necredincioși). În cele din urmă, Petru a plecat de acasă și a călătorit peste tot, pescuind și predicând vreme de doi ani, timp în care a condus și un număr destul de impresionant de oameni. Acum ar trebui să poți vedea clar calea exactă pe care a luat-o Petru. Dacă poți să vezi clar calea lui Petru, atunci vei fi sigur despre lucrarea făcută astăzi, astfel încât să nu te plângi sau să fii negativ ori să tânjești după ceva. Ar trebui să experimentezi starea de spirit a lui Petru la acea vreme: el era lovit de durere, el nu mai cerea un viitor sau vreo binecuvântare. El nu căuta profitul, fericirea, faima sau averea în lume; căuta doar să trăiască o viață extrem de plină de sens, pentru a răsplăti iubirea lui Dumnezeu și a-I dedica Lui ceea ce avea el cel mai de preț. Atunci era mulțumit în inima lui. Adeseori, se ruga lui Isus cu următoarele cuvinte: „Doamne, Isuse Hristoase, Te-am iubit odată, dar nu Te-am iubit niciodată cu adevărat. Deși am spus că aveam încredere în Tine, nu Te-am iubit niciodată cu o inimă adevărată. Doar Te-am admirat, Te-am adorat și Ți-am dus dorul, dar nu Te-am iubit niciodată și nici nu am avut, cu adevărat, credință în Tine”. El s-a rugat constant pentru a lua decizia și a fost mereu încurajat de cuvintele lui Isus și și-a găsit motivația în ele. Mai târziu, după o perioadă de experiență, Isus l-a pus la încercare, provocându-l să tânjească după El mai departe. El a spus: „Doamne, Isuse Hristoase! Cât de mult îmi lipsești și cât mi-e de dor să Te privesc. Îmi lipsesc prea multe și nu pot să-Ți compensez iubirea. Te implor să mă iei curând. Când vei avea nevoie de mine? Când mă vei lua? Când voi privi, din nou, fața Ta? Nu doresc să mai trăiesc în acest trup, să devin, în continuare, stricat, și nici nu doresc să mă mai răzvrătesc. Sunt gata să-Ți dedic tot ce am, cât de repede pot, și nu doresc să Te mai întristez”. Așa se ruga el, dar nu știa, la vremea aceea, ce avea să desăvârșească Isus în el. În timpul agoniei încercării lui, Isus i-a apărut din nou și a spus: „Petre, doresc să te desăvârșesc, astfel încât să devii rod, unul care să fie cristalizarea desăvârșirii tale de către Mine și de care să Mă bucur. Poți să mărturisești, cu adevărat, pentru Mine? Ai făcut ce ți-am cerut Eu să faci? Ai trăit cuvintele pe care le-am spus? Tu M-ai iubit odată, dar chiar dacă M-ai iubit, M-ai trăit? Ce ai făcut pentru Mine? Recunoști că ești nevrednic de iubirea Mea, dar ce ai făcut pentru Mine?” Petru a văzut că nu făcuse nimic pentru Isus și și-a adus aminte de jurământul său anterior de a-și da viața lui Dumnezeu. Și, astfel, nu s-a mai plâns și, de atunci, rugăciunile lui au devenit mult mai bune. El se ruga, spunând: „Doamne, Isuse Hristoase! O dată Te-am părăsit și Tu, de asemenea, m-ai părăsit o dată. Am petrecut un timp despărțiți și un timp împreună, în tovărășie. Cu toate acestea, Tu mă iubești mai mult decât orice altceva. M-am răzvrătit, în repetate rânduri, împotriva Ta și, în repetate rânduri, Te-am mâhnit. Cum pot să uit așa ceva? Țin mereu minte și nu uit niciodată lucrarea pe care ai făcut-o asupra mea și ceea ce mi-ai încredințat. Am făcut tot ce am putut pentru lucrarea pe care ai făcut-o asupra mea. Tu știi ce pot face și știi și ce rol pot juca. Îmi doresc să mă pun la mila orchestrărilor Tale și Îți voi dedica tot ce am. Numai Tu știi ce pot face pentru Tine. Deși Satana m-a păcălit atât de mult și m-am răzvrătit împotriva Ta, eu cred că Tu nu mă ții minte pentru acele fărădelegi și că nu mă tratezi pe baza lor. Doresc să-Ți dedic Ție întreaga mea viață. Nu cer nimic și nici nu am alte speranțe sau planuri; doresc doar să acționez conform intențiilor Tale și să-Ți urmez voia. Voi bea din paharul Tău amar și sunt al Tău ca să-mi poruncești”.

Voi trebuie să fiți clari cu privire la calea pe care mergeți; trebuie să fiți clari cu privire la calea pe care veți apuca în viitor, cu privire la ce va desăvârși Dumnezeu și la ce vi s-a încredințat. Într-o zi, probabil că veți fi puși la încercare și, când va veni acel moment, dacă veți fi capabili să vă inspirați din experiențele lui Petru, acest lucru va arăta că mergeți, cu adevărat, pe calea lui Petru. Petru a fost lăudat de Dumnezeu pentru adevărata lui credință și iubire, și pentru loialitatea lui față de Dumnezeu. Și a fost pentru cinstea lui și pentru dorul de Dumnezeu din inima lui, că Dumnezeu l-a desăvârșit. Dacă vei avea, cu adevărat, aceeași iubire și aceeași credință ca Petru, atunci Isus, cu siguranță, te va desăvârși.