Toți sunteți în toiul încercărilor și al rafinării. Cum ar trebui să-L iubiți pe Dumnezeu în timpul rafinării? După ce au experimentat rafinarea, oamenii pot să-I ofere laude sincere lui Dumnezeu și, în toiul rafinării, pot să vadă că le lipsesc foarte multe. Cu cât rafinarea ta este mai mare, cu atât mai mult te poți răzvrăti împotriva trupului; cu cât rafinarea oamenilor este mai mare, cu atât mai mare este dragostea lor pentru Dumnezeu. Asta e ceea ce ar trebui să înțelegeți. De ce trebuie să fie purificați oamenii? Ce efect urmărește să atingă acest lucru? Care este semnificația lucrării de rafinare a lui Dumnezeu în om? Dacă Îl cauți cu adevărat pe Dumnezeu, atunci, experimentând purificarea Sa până la un anumit punct, vei simți că este extrem de bine și este de maximă necesitate. Cum ar trebui să-L iubească omul pe Dumnezeu în timpul rafinării? Prin folosirea hotărârii de a-L iubi pe Dumnezeu pentru a accepta rafinarea Lui: în timpul rafinării, ești chinuit pe dinăuntru, ca și cum un cuțit ar fi răsucit în inima ta, totuși, ești dispus să-L mulțumești folosindu-ți inima iubitoare de Dumnezeu, și nu ești dispus să te îngrijești de trup. Aceasta este ceea ce se înțelege prin practicarea iubirii față de Dumnezeu. Durerea din interiorul tău și suferința ta au atins un anumit punct, totuși încă ești dispus să vii în fața lui Dumnezeu și să te rogi, spunând: „O, Dumnezeule! Nu Te pot părăsi. Deși este întuneric în mine, doresc să Te mulțumesc; îmi cunoști inima și aș vrea să investești mai mult din dragostea Ta în mine”. Aceasta este practica din timpul rafinării. Dacă folosești inima ta iubitoare de Dumnezeu ca temelie, rafinarea te poate aduce mai aproape de Dumnezeu și te poate face mai familiar cu Dumnezeu. De vreme ce crezi în Dumnezeu, trebuie să-ți predai inima înaintea lui Dumnezeu. Dacă îți oferi și îți pui inima înaintea lui Dumnezeu, atunci în timpul rafinării îți va fi imposibil să Îl tăgăduiești pe Dumnezeu sau să Îl abandonezi. În felul acesta, relația ta cu Dumnezeu va deveni tot mai apropiată și mai normală, iar comuniunea ta cu Dumnezeu va deveni tot mai frecventă. Dacă practici întotdeauna în acest fel, atunci vei petrece mai mult timp în lumina lui Dumnezeu și mai mult timp sub îndrumarea cuvintelor Sale. Vor exista, de asemenea, tot mai multe schimbări în firea ta, iar cunoștințele tale se vor înmulți zi după zi. Când va veni ziua în care încercările lui Dumnezeu se vor abate brusc asupra ta, nu numai că vei putea să stai de partea lui Dumnezeu, ci vei putea și să fii mărturie pentru Dumnezeu. În acel moment, vei fi ca Iov și Petru. După ce ai fost mărturie pentru Dumnezeu, Îl vei iubi cu adevărat și îți vei da viața bucuros pentru El; vei fi martorul lui Dumnezeu și o persoană care este iubită de Dumnezeu. Dragostea care a experimentat rafinarea este puternică, iar nu slabă. Indiferent de momentul sau modul în care Dumnezeu te supune încercărilor Sale, tu ești capabil să nu-ți pese dacă trăiești sau mori, să dai cu bucurie totul la o parte pentru Dumnezeu și să înduri fericit orice pentru Dumnezeu – astfel dragostea ta va fi curată și credința ta va avea realitate. Numai atunci vei fi cineva care este într-adevăr iubit de către Dumnezeu și care a fost cu adevărat desăvârșit de către Dumnezeu.

Dacă oamenii cad sub influența Satanei, ei nu au înăuntrul lor nicio iubire față de Dumnezeu, iar viziunile, dragostea și fermitatea lor anterioare au dispărut. Oamenii obișnuiau să simtă că ar fi trebuit să sufere pentru Dumnezeu, dar astăzi cred că este rușinos să faci asta și nu duc lipsă de plângeri. Aceasta este lucrarea Satanei, un semn că omul a căzut sub puterea Satanei. Dacă te confrunți cu această stare, trebuie să te rogi și să o răstorni cât de repede poți – asta te va proteja împotriva atacurilor Satanei. În timpul purificării chinuitoare, omul poate să cadă foarte ușor sub influența Satanei, așadar, cum ar trebui să-L iubești pe Dumnezeu în timpul unei astfel de rafinări? Ar trebui să-ți aduni voința, să-ți așezi inima înaintea lui Dumnezeu și să Îi dedici până la ultima clipă din timpul tău. Indiferent de modul în care Dumnezeu te rafinează, ar trebui să poți pune în practică adevărul pentru a-I satisface intențiile și ar trebui să-ți asumi răspunderea de a-L căuta pe Dumnezeu și de a căuta comuniunea. În momente ca acestea, cu cât ești mai pasiv, cu atât va crește latura ta negativă și cu atât mai ușor îți va fi să regresezi. Când este necesar să îți îndeplinești funcția, deși nu o îndeplinești cum trebuie, faci tot ceea ce poți, și faci acest lucru folosind nimic mai mult decât inima ta iubitoare de Dumnezeu; indiferent de ceea ce spun ceilalți – fie că spun că ai făcut bine, sau că ai făcut rău – intențiile tale sunt corecte și nu ești neprihănit de sine, deoarece acționezi de dragul lui Dumnezeu. Când alții te interpretează greșit, ești capabil să te rogi lui Dumnezeu și să spui: „O, Dumnezeule! Nu cer ca alții să mă tolereze sau să mă trateze bine, și nici să mă înțeleagă sau să mă aprobe. Cer doar să Te pot iubi în inima mea, să fiu nestingherit în inima mea, iar conștiința mea să fie clară. Nu cer ca alții să mă laude sau să mă stimeze foarte mult; eu caut doar să Te mulțumesc din inima mea; îmi îndeplinesc rolul făcând tot ce pot, și deși sunt nesăbuit și stupid, de calibru slab și orb, știu că Tu ești minunat și sunt dispus să-Ți dedic Ție tot ce am”. De îndată ce te rogi în acest fel, inima ta iubitoare de Dumnezeu iese la lumină și tu te simți mult mai ușurat în inima ta. Aceasta este ceea ce se înțelege prin practicarea iubirii față de Dumnezeu. Pe măsură ce experimentezi, vei eșua de două ori și vei reuși o dată, dacă nu cumva vei eșua de cinci ori și vei reuși de două ori, și, pe măsură ce experimentezi în acest fel, numai prin eșec vei putea vedea frumusețea lui Dumnezeu și vei descoperi ce lipsește în tine. Când întâmpini din nou astfel de situații, ar trebui să fii precaut, să-ți temperezi pașii și să te rogi mai des. Vei dezvolta treptat capacitatea de a triumfa în astfel de situații. Când se întâmplă acest lucru, rugăciunile tale au fost eficiente. Când vezi că de data aceasta ai avut succes, vei fi foarte mulțumit în interiorul tău, și când te rogi, vei putea să-L simți pe Dumnezeu și că prezența Duhului Sfânt nu te-a părăsit – și numai atunci vei ști cum lucrează Dumnezeu înăuntrul tău. Practicarea în acest fel îți va oferi o cale de a experimenta. Dacă nu pui adevărul în practică, atunci vei fi lipsit de prezența Duhului Sfânt în tine. Dar dacă pui adevărul în practică atunci când întâmpini lucrurile așa cum sunt, deși suferi în interior, Duhul Sfânt va fi cu tine după aceea, vei putea să simți prezența lui Dumnezeu atunci când te rogi, vei avea puterea de a practica cuvintele lui Dumnezeu și, în timpul comuniunii cu frații și surorile tale, nu va exista nimic care să-ți apese conștiința și te vei simți în pace și, astfel, vei putea aduce la lumină ceea ce ai făcut. Indiferent de ceea ce spun alții, vei fi în stare să ai o relație normală cu Dumnezeu, nu vei fi constrâns de ceilalți, te vei ridica mai presus de orice – și, prin asta, vei demonstra că practicarea cuvintelor lui Dumnezeu a fost eficientă.

Cu cât rafinarea lui Dumnezeu este mai mare, cu atât inimile oamenilor sunt mai capabile să-L iubească pe Dumnezeu. Chinul din inimile lor este benefic pentru viețile lor, ei sunt mai capabili să fie în pace înaintea lui Dumnezeu, relația lor cu Dumnezeu este mai apropiată și sunt mai în măsură să vadă dragostea supremă a lui Dumnezeu și mântuirea Lui supremă. Petru a experimentat rafinarea de sute de ori, iar Iov a trecut prin multe încercări. Dacă doriți să fiți desăvârșiți de către Dumnezeu, și voi trebuie să suferiți rafinarea de sute de ori; numai dacă treceți prin acest proces și vă bazați pe acest pas, veți putea să satisfaceți intențiile lui Dumnezeu și să fiți desăvârșiți de către Dumnezeu. Rafinarea este cel mai bun mijloc prin care Dumnezeu îi desăvârșește pe oameni; numai rafinarea și încercările amare pot scoate la iveală adevărata dragoste pentru Dumnezeu din inimile oamenilor. Fără greutăți, oamenii sunt lipsiți de adevărata dragoste pentru Dumnezeu; dacă nu sunt testați în interior și nu sunt cu adevărat supuși rafinării, atunci inimile lor vor fi mereu în derivă în exterior. După ce ai fost rafinat până la un anumit punct, îți vei vedea propriile slăbiciuni și dificultăți, vei vedea cât de multe îți lipsesc și că nu ești în stare să depășești numeroasele probleme cu care te confrunți și vei vedea cât de mare este răzvrătirea ta. Numai în timpul încercărilor oamenii sunt capabili să-și cunoască într-adevăr stările reale; încercările îi fac pe oameni mai capabili să fie desăvârșiți.

În timpul vieții sale, Petru a experimentat rafinarea de sute de ori și a suferit multe suplicii chinuitoare. Această rafinare a devenit temelia iubirii sale supreme pentru Dumnezeu și cea mai importantă experiență a întregii sale vieți. Faptul că el a putut să aibă o iubire supremă pentru Dumnezeu s-a datorat, într-un anumit sens, hotărârii sale de a-L iubi pe Dumnezeu; mai important, totuși, s-a datorat rafinării și suferinței pe care le-a îndurat. Această suferință a devenit călăuza sa pe calea iubirii de Dumnezeu și lucrul cel mai memorabil pentru el. Dacă oamenii nu trec prin durerea rafinării când Îl iubesc pe Dumnezeu, atunci dragostea lor este plină de impurități și de preferințele lor; o astfel de iubire este plină de ideile Satanei și pur și simplu incapabilă de a satisface intențiile lui Dumnezeu. Să ai hotărârea de a-L iubi pe Dumnezeu nu este același lucru cu a-L iubi cu adevărat pe Dumnezeu. Chiar dacă tot ceea ce gândesc în inimile lor este de dragul de a-L iubi și a-L mulțumi pe Dumnezeu, și chiar dacă gândurile lor par să fie în întregime dedicate lui Dumnezeu și golite de orice idei umane, totuși, când gândurile lor sunt aduse înaintea lui Dumnezeu, El nu laudă și nu binecuvântează astfel de gânduri. Chiar și atunci când oamenii au înțeles pe deplin toate adevărurile – când au ajuns să le cunoască pe toate – acest lucru nu se poate considera un semn al iubirii de Dumnezeu, nu se poate spune că acești oameni au realitatea de a-L iubi pe Dumnezeu. În ciuda faptului că au înțeles multe adevăruri fără a trece prin rafinare, oamenii sunt incapabili să pună aceste adevăruri în practică; numai în timpul rafinării, oamenii pot înțelege adevăratul sens al acestor adevăruri, numai atunci oamenii pot aprecia cu adevărat înțelesul lor lăuntric. În momentul acela, când ei încearcă din nou, pot să pună adevărurile în practică în mod corespunzător și în conformitate cu intențiile lui Dumnezeu; în acel moment, ideile lor lumești sunt diminuate, corupția lor omenească este redusă, iar sentimentele lor omenești sunt diminuate; numai în momentul acela practica lor este o adevărată manifestare a dragostei de Dumnezeu. Efectul adevărului iubirii față de Dumnezeu nu este atins prin cunoștințe rostite sau prin deschiderea mentală, și nici nu poate fi atins doar prin înțelegerea acestui adevăr. Este nevoie ca oamenii să plătească un preț, să înfrunte multă amărăciune în timpul rafinării, și numai atunci dragostea lor va deveni pură și în conformitate cu intențiile lui Dumnezeu. În cerința Sa ca omul să-L iubească, Dumnezeu nu pretinde ca omul să-L iubească punând pasiune sau propria voință; numai prin loialitate și folosirea adevărului pentru a-L sluji, omul Îl poate iubi cu adevărat. Dar omul trăiește în mijlocul corupției, și astfel, este incapabil să folosească adevărul și loialitatea pentru a-L sluji pe Dumnezeu. El este fie prea pasionat de Dumnezeu, fie prea rece și nepăsător; fie Îl iubește pe Dumnezeu până la extrem, fie Îl urăște până la extrem. Cei care trăiesc în mijlocul corupției, trăiesc întotdeauna între aceste două extreme, viețuind întotdeauna după propria voință, și totuși crezând că au dreptate. Deși am atras atenția asupra acestui fapt în repetate rânduri, oamenii sunt incapabili să-l ia în serios, să-i înțeleagă pe deplin importanța, și astfel trăiesc în mijlocul credinței de autoamăgire, în iluzia iubirii față de Dumnezeu care se bazează pe propria lor voință. De-a lungul istoriei, pe măsură ce omenirea s-a dezvoltat și epocile au trecut, cerințele lui Dumnezeu de la om au devenit tot mai ridicate și El a cerut din ce în ce mai mult ca omul să fie categoric în privința Lui. Cu toate acestea, cunoștințele omului despre Dumnezeu au devenit din ce în ce mai nedeslușite și mai abstracte, iar dragostea lui față de Dumnezeu a devenit concomitent din ce în ce mai impură. Starea omului și tot ce face el sunt tot mai mult în contradicție cu intențiile lui Dumnezeu, pentru că omul a devenit din ce în ce mai profund corupt de Satana. Acest lucru cere ca Dumnezeu să facă o lucrare de mântuire mai multă și mai mare. Omul este din ce în ce mai exigent în cerințele sale față de Dumnezeu, iar dragostea lui față de Dumnezeu se micșorează neîncetat. Oamenii trăiesc în răzvrătire, fără adevăr, ei trăiesc vieți lipsite de umanitate; nu numai că nu au nici cea mai mică iubire față de Dumnezeu, dar sunt plini de răzvrătire și împotrivire. Deși ei cred că au deja iubirea supremă pentru Dumnezeu și că nu ar putea fi mai binevoitori față de El, Dumnezeu nu crede astfel. Îi este foarte clar cât de întinată este dragostea omului față de El și nu Și-a schimbat niciodată părerea despre om ca urmare a măgulirii acestuia, nici nu a răsplătit vreodată bunăvoința omului ca rezultat al devotamentului său. Spre deosebire de om, Dumnezeu este capabil să diferențieze: El știe cine Îl iubește cu adevărat și cine nu, și în loc să fie copleșit cu fervoare și să Se piardă din pricina impulsului de moment al omului, El îl tratează pe om în funcție de substanța și comportamentul acestuia. La urma urmei, Dumnezeu este Dumnezeu, și El are demnitatea și înțelegerea Sa; omul este, în definitiv, om, iar capul lui Dumnezeu nu va fi întors de iubirea omului, care este în contradicție cu adevărul. Dimpotrivă, El tratează tot ce face omul în mod corespunzător.

Confruntat cu starea omului și cu atitudinea sa față de Dumnezeu, Dumnezeu a făcut o nouă lucrare, permițându-i omului să aibă deopotrivă atât cunoștințe despre El și supunere față de El, cât și dragoste și mărturie. Astfel, omul trebuie să experimenteze rafinarea sa de către Dumnezeu, precum și judecata și emondarea sa, fără de care omul nu L-ar cunoaște niciodată pe Dumnezeu și nu ar fi niciodată capabil să-L iubească și să fie mărturie pentru El cu adevărat. Rafinarea omului de către Dumnezeu nu este doar de dragul unui efect unilateral, ci de dragul unui efect cu multiple fațete. Astfel înfăptuiește Dumnezeu lucrarea de rafinare în cei care doresc să caute adevărul, pentru ca hotărârea și dragostea lor să fie desăvârșite de către Dumnezeu. Pentru cei care doresc să caute adevărul și care tânjesc după Dumnezeu, nimic nu este mai semnificativ sau de mai mare ajutor decât o asemenea rafinare. Firea lui Dumnezeu nu este atât de ușor înțeleasă sau cuprinsă de către om, căci Dumnezeu, în cele din urmă, este Dumnezeu. Până la urmă, este imposibil ca Dumnezeu să aibă aceeași fire ca omul și, astfel, nu este ușor pentru om să Îi înțeleagă firea. Adevărul nu este deținut în mod inerent de către om și nu este ușor de înțeles de cei care au fost corupți de către Satana; omul este lipsit de adevăr și lipsit de hotărârea de a pune adevărul în practică, și dacă nu suferă și nu este rafinat sau judecat, atunci hotărârea lui nu va fi niciodată desăvârșită. Pentru toți oamenii, rafinarea este chinuitoare și foarte greu de acceptat – totuși, în timpul rafinării, Dumnezeu îi clarifică omului firea Sa cea dreaptă și face publice cerințele Lui pentru om și oferă mai multă luminare, precum și emondare mai reale; prin compararea faptelor cu adevărul, El dă omului o mai mare cunoaștere a sa și a adevărului și o mai bună înțelegere a intențiilor Sale, permițându-i astfel omului să aibă o iubire adevărată și mai pură față de Dumnezeu. Acestea sunt obiectivele lui Dumnezeu în realizarea rafinării. Toată lucrarea pe care o face Dumnezeu în om are propriile scopuri și semnificații; Dumnezeu nu face o lucrare fără sens, și nici nu face o lucrare care este lipsită de beneficii pentru om. Rafinarea nu înseamnă îndepărtarea oamenilor din fața lui Dumnezeu, nici nu înseamnă distrugerea lor în iad. Mai degrabă, înseamnă schimbarea firii omului în timpul rafinării, schimbarea intențiilor sale, a vechilor sale păreri, schimbarea dragostei lui pentru Dumnezeu și schimbarea întregii sale vieți. Rafinarea este o adevărată testare a omului și o formă de pregătire reală, și numai în timpul rafinării iubirea lui poate servi funcției sale inerente.