Toți sunteți în toiul încercărilor și al rafinării. Cum ar trebui să-L iubiți pe Dumnezeu în timpul rafinării? După ce au experimentat rafinarea, oamenii sunt capabili să-I ofere laude sincere lui Dumnezeu și, în toiul rafinării, pot să vadă că le lipsesc foarte multe. Cu cât ești mai rafinat, cu atât mai mult te poți răzvrăti împotriva trupului; cu cât oamenii sunt mai rafinați, cu atât mai mult Îi oferă dragoste lui Dumnezeu. Asta e ceea ce ar trebui să înțelegeți. De ce trebuie să fie rafinați oamenii? Ce efect urmărește să obțină acest lucru? Care este semnificația lucrării de rafinare a lui Dumnezeu asupra omului? Dacă Îl cauți cu adevărat pe Dumnezeu, atunci, experimentând rafinarea Sa până la un anumit punct, vei simți că este extrem de bună și că este de maximă necesitate. Cum ar trebui să-L iubească omul pe Dumnezeu în timpul rafinării? Prin folosirea hotărârii de a-L iubi pe Dumnezeu pentru a accepta rafinarea Lui: în timpul rafinării, ești chinuit pe dinăuntru, ca și cum un cuțit ar fi răsucit în inima ta, totuși, ești dispus să-L mulțumești folosindu-ți inima iubitoare de Dumnezeu, și nu ești dispus să te îngrijești de trup. Aceasta este ceea ce se înțelege prin practicarea iubirii față de Dumnezeu. Durerea din interiorul tău și suferința ta au atins un anumit punct, totuși încă ești dispus să vii în fața lui Dumnezeu și să te rogi, spunând: „Dumnezeule! Nu Te pot părăsi. Deși este întuneric în mine, sunt dispus să Te mulțumesc; îmi cunoști inima și fie ca Tu să lucrezi mai mult din iubirea Ta în mine.” Aceasta este practica din timpul rafinării. Dacă folosești o inimă iubitoare de Dumnezeu ca temelie, rafinarea te poate aduce mai aproape de Dumnezeu și te poate face un apropiat al lui Dumnezeu. De vreme ce crezi în Dumnezeu, trebuie să-ți predai inima înaintea lui Dumnezeu. Dacă îți oferi și îți pui inima înaintea lui Dumnezeu, atunci, în timpul rafinării, cu siguranță nu Îl vei tăgădui pe Dumnezeu sau nu Îl vei părăsi. În felul acesta, relația ta cu Dumnezeu va deveni tot mai apropiată și mai normală, iar părtășia ta cu Dumnezeu va deveni tot mai frecventă. Dacă practici întotdeauna în acest fel, atunci vei petrece mai mult timp în lumina lui Dumnezeu și mai mult timp sub îndrumarea cuvintelor Sale. Vor exista, de asemenea, tot mai multe schimbări în firea ta, iar cunoașterea ta va spori zi după zi. Când va sosi ziua în care încercările lui Dumnezeu vin peste tine brusc, nu numai că vei putea să stai de partea lui Dumnezeu, ci vei putea și să aduci mărturie pentru Dumnezeu. În acel moment, vei fi ca Iov și Petru. Când vei fi adus mărturie pentru Dumnezeu, va însemna că ești cineva care Îl iubește cu adevărat, cineva care își va da bucuros viața pentru El, și că ești martor al lui Dumnezeu și unul care este iubit de Dumnezeu. Dragostea care a experimentat rafinarea este puternică, iar nu fragilă. Indiferent de momentul sau de modul în care Dumnezeu te supune încercărilor Sale, tu ești capabil să ignori propria ta viață, să dai cu bucurie totul laoparte pentru Dumnezeu și să înduri fericit orice pentru Dumnezeu – astfel dragostea ta va fi curată și credința ta va avea realitate. Numai atunci vei fi cineva care este într-adevăr iubit de către Dumnezeu și care a fost cu adevărat desăvârșit de către Dumnezeu.

Dacă oamenii cad sub influența Satanei, ei nu au înăuntrul lor nicio iubire față de Dumnezeu, iar viziunile, dragostea și fermitatea lor anterioare au dispărut. Oamenii obișnuiau să simtă că ar fi trebuit să sufere pentru Dumnezeu, dar astăzi cred că este rușinos să faci asta și nu duc lipsă de plângeri. Aceasta este lucrarea Satanei, un semn că ei au căzut sub controlul Satanei. Dacă te confrunți cu această stare, trebuie să te rogi imediat și să o schimbi cât de repede poți – asta îți va oferi protecție atunci când atacă Satana. În timpul rafinării chinuitoare, omul poate să cadă foarte ușor sub influența Satanei, așadar, cum ar trebui să-L iubești pe Dumnezeu în timpul unei astfel de rafinări? Ar trebui să-ți aduni hotărârea, să-ți așezi inima înaintea lui Dumnezeu și să Îi dedici până la ultima clipă din timpul tău. Indiferent de modul în care Dumnezeu te rafinează, ar trebui să poți pune în practică adevărul pentru a-I satisface intențiile și ar trebui să-ți asumi răspunderea de a-L căuta pe Dumnezeu și de a căuta părtășia. În momente ca acestea, cu cât ești mai pasiv, cu atât îți va fi mai ușor să devii negativ și cu atât îți va fi mai ușor să regresezi. Când este necesar să îți îndeplinești funcția, deși nu o îndeplinești cum trebuie, faci tot ceea ce poți și faci acest lucru folosind nimic mai mult decât inima ta iubitoare de Dumnezeu; indiferent de ceea ce spun alții – fie că spun că ai făcut bine sau că ai făcut rău – în ansamblu, intențiile tale sunt corecte și nu ești neprihănit de sine, deoarece acționezi de dragul lui Dumnezeu. Când alții te interpretează greșit, ești capabil să te rogi lui Dumnezeu și să spui: „Dumnezeule! Nu cer ca alții să îmi arate îngăduință sau să mă trateze bine și nici să mă înțeleagă sau să mă aprobe. Cer doar să Te pot iubi în inima mea, să fiu liniștit în inima mea, iar conștiința mea să fie curată. Nu cer ca alții să mă laude sau să mă stimeze foarte mult; eu caut doar să Te mulțumesc din inimă. Îmi îndeplinesc funcția făcând tot ce pot. Deși sunt nesăbuit, de calibru slab și orb, știu că Tu ești încântător și sunt dispus să-Ți dedic Ție tot ce am.” De îndată ce te rogi în acest fel, inima ta iubitoare de Dumnezeu iese la lumină și tu te simți mult mai liniștit în inima ta. Aceasta este ceea ce se înțelege prin practicarea iubirii față de Dumnezeu. Pe măsură ce experimentezi, vei eșua de două ori și vei reuși o dată, dacă nu cumva vei eșua de cinci ori și vei reuși de două ori, și, pe măsură ce experimentezi în acest fel, numai prin eșec vei putea vedea frumusețea lui Dumnezeu și vei descoperi ce lipsește în tine. Când vei întâlni data viitoare o situație similară, ar trebui să fii precaut, să-ți verifici ritmul și să-ți intensifici rugăciunile și vei fi treptat capabil să triumfi în acest tip de situație. Asta înseamnă ca rugăciunile tale să dea rezultate. Doar când vei vedea că ai avut succes de data aceasta, că ai fost mulțumit în interior și că de îndată ce te rogi Îl poți simți pe Dumnezeu și că prezența Duhului Sfânt nu te-a părăsit, vei ști cum lucrează Dumnezeu asupra ta. Dacă practici în acest fel, vei avea o cale în experiența ta. Dacă nu pui adevărul în practică, atunci vei fi lipsit de prezența Duhului Sfânt în tine. Dar dacă pui adevărul în practică atunci când întâmpini lucruri, deși suferi în interior, Duhul Sfânt va fi cu tine după aceea, vei putea să simți prezența lui Dumnezeu atunci când te rogi, vei avea puterea de a practica ale lui Dumnezeu cuvinte și, în timpul părtășiei cu frații și surorile tale, nu va exista nimic care să-ți apese conștiința și te vei simți împăcat și, astfel, vei putea aduce la lumină ceea ce ai făcut. Indiferent de ceea ce spun alții, dacă relația ta cu Dumnezeu rămâne normală, nu ești constrâns de alții și ești capabil să te înalți mai presus de orice, aceasta arată că practicarea cuvintelor lui Dumnezeu a fost eficientă.

Cu cât Dumnezeu îi rafinează mai mult pe oameni, cu atât inimile oamenilor sunt mai capabile să-L iubească pe Dumnezeu. Suferința din inimile lor este benefică pentru viața lor; îi face mai capabili să fie liniștiți înaintea lui Dumnezeu, să aibă o relație mai strânsă cu Dumnezeu și să fie mai capabili să vadă dragostea nemăsurată a lui Dumnezeu și mântuirea Sa extraordinară. Petru a experimentat rafinarea de sute de ori, iar Iov a trecut prin mai multe încercări. Dacă doriți să fiți desăvârșiți de către Dumnezeu, și voi trebuie să suferiți rafinarea de sute de ori – trebuie să treceți prin acest proces și să vă bazați pe acest pas – numai atunci veți putea să satisfaceți intențiile lui Dumnezeu și să fiți desăvârșiți de către Dumnezeu. Rafinarea este cel mai bun mijloc prin care Dumnezeu îi desăvârșește pe oameni; doar prin rafinare și încercări amare, inimile oamenilor pot căpăta o dragoste adevărată pentru Dumnezeu. Fără suferință, oamenii nu au o dragoste adevărată pentru Dumnezeu; dacă nu sunt încercați în interior, dacă nu sunt supuși unei rafinări adevărate, atunci inimile lor vor rătăci mereu în afară. După ce ai fost rafinat până la un anumit punct, îți vei vedea propriile slăbiciuni și dificultăți, vei vedea că îți lipsesc atât de multe și că nu ești în stare să depășești multe dificultăți pe care le întâmpini și vei vedea că te-ai răzvrătit atât de mult. Numai în timpul încercărilor oamenii sunt capabili să-și cunoască într-adevăr stările reale; încercările sunt mai în măsură să-i desăvârșească pe oameni.

În timpul vieții sale, Petru a experimentat rafinarea de sute de ori și a fost supus multor căliri dureroase. Această rafinare a devenit temelia iubirii sale supreme pentru Dumnezeu și cea mai importantă experiență a întregii sale vieți. Faptul că el a putut să aibă o iubire supremă pentru Dumnezeu s-a datorat, într-un anumit sens, hotărârii sale de a-L iubi pe Dumnezeu; mai important, totuși, s-a datorat rafinării și suferinței pe care le-a îndurat. Această suferință a devenit călăuza sa pe calea iubirii de Dumnezeu și lucrul cel mai memorabil pentru el. Dacă oamenii nu trec prin durerea rafinării când Îl iubesc pe Dumnezeu, atunci dragostea lor este plină de impurități și de preferințe personale; o astfel de iubire este plină de ideile Satanei și pur și simplu incapabilă de a satisface intențiile lui Dumnezeu. Să ai hotărârea de a-L iubi pe Dumnezeu nu este același lucru cu a-L iubi cu adevărat pe Dumnezeu. Chiar dacă tot ceea ce gândesc în inimile lor este de dragul de a-L iubi și a-L mulțumi pe Dumnezeu – părând să fie lipsit de orice idei umane și întru totul de dragul lui Dumnezeu – atunci când o astfel de practică de a-L iubi pe Dumnezeu este adusă înaintea Lui, El nu o aprobă, nici nu o binecuvântează. Chiar dacă oamenii ar înțelege pe deplin și ar ajunge să cunoască toate adevărurile, despre acest lucru nu s-ar putea spune că este un semn al iubirii de Dumnezeu, nu s-ar putea spune că acești oameni au realitatea de a-L iubi pe Dumnezeu. În ciuda faptului că au înțeles multe adevăruri fără a trece prin rafinare, oamenii sunt incapabili să pună aceste adevăruri în practică; numai în timpul rafinării, oamenii pot înțelege adevăratul sens al acestor adevăruri, numai atunci oamenii pot aprecia cu adevărat înțelesul lor profund. În momentul acela, când ei practică aceste adevăruri, pot să facă asta cu acuratețe și în concordanță cu intențiile lui Dumnezeu; în practica lor din acel moment, propriile lor idei sunt împuținate, corupția lor este redusă, iar sentimentele lor omenești sunt diminuate. Numai în momentul acela practica lor este o adevărată manifestare a dragostei de Dumnezeu. Efectul adevărului iubirii față de Dumnezeu nu este atins prin cunoștințe rostite sau prin consimțirea mentală și nici nu poate fi atins doar prin înțelegerea acelui adevăr. Este nevoie ca oamenii să plătească un preț, să îndure multă durere în timpul rafinării, și numai atunci dragostea lor va deveni pură și în concordanță cu intențiile lui Dumnezeu. În cerința Sa ca omul să-L iubească, Dumnezeu nu cere ca omul să-L iubească folosind pasiunea sau propria voință, ci ca omul să-L slujească cu loialitate și cu adevărul. Numai acest tip de iubire este iubire adevărată. Dar omul trăiește în mijlocul corupției, și astfel, este incapabil să folosească adevărul și loialitatea pentru a-L sluji pe Dumnezeu. El este fie prea pasionat de Dumnezeu, fie prea rece și nepăsător; fie Îl „iubește” pe Dumnezeu până la extrem, fie Îl urăște până la extrem. Cei care trăiesc în mijlocul corupției, trăiesc întotdeauna între aceste două extreme, viețuind întotdeauna după propria voință, și totuși crezând că au dreptate. Deși am atras atenția asupra acestui fapt în repetate rânduri, oamenii sunt incapabili să-l ia în serios, să-i înțeleagă pe deplin importanța, și astfel trăiesc în mijlocul unei credințe autoamăgitoare, în iluzia iubirii față de Dumnezeu care se bazează pe propria lor voință. De-a lungul istoriei, pe măsură ce omenirea s-a dezvoltat și epocile au trecut, cerințele lui Dumnezeu de la om au devenit tot mai ridicate și El a cerut din ce în ce mai mult ca omul să fie absolut față de El. Cu toate acestea, cunoașterea omului despre Dumnezeu a devenit din ce în ce mai nedeslușită și mai abstractă, iar dragostea lui față de Dumnezeu a devenit concomitent din ce în ce mai impură. Starea omului și tot ce face el sunt tot mai mult în neconcordanță cu intențiile lui Dumnezeu, pentru că omul a devenit din ce în ce mai profund corupt de Satana. Acest lucru cere ca Dumnezeu să facă o lucrare de mântuire mai multă și mai mare. Omul este din ce în ce mai exigent în cerințele sale față de Dumnezeu, iar dragostea lui față de Dumnezeu se micșorează neîncetat. Oamenii trăiesc în răzvrătire, fără adevăr, ei trăiesc vieți lipsite de umanitate; nu numai că nu au nici cea mai mică iubire față de Dumnezeu, dar sunt plini de răzvrătire și împotrivire. Deși ei cred că au deja iubirea supremă pentru Dumnezeu și că nu ar putea fi și mai toleranți față de El, Dumnezeu nu crede astfel. Îi este foarte clar cât de întinată este dragostea omului față de El și nu Și-a schimbat niciodată părerea despre om ca urmare a pretinsului zel al omului, nici nu a „răsplătit” vreodată bunătatea omului ca rezultat al devotamentului său. Spre deosebire de om, Dumnezeu are discernământ: El știe cine Îl iubește cu adevărat și cine nu, și în loc să fie copleșit de fervoare și să Se piardă din pricina impulsurilor de moment ale omului, El îl tratează pe om în funcție de substanța și comportamentul acestuia. La urma urmei, Dumnezeu este Dumnezeu, și El are demnitatea și deciziile Sale; omul este, în definitiv, om, iar capul lui Dumnezeu nu va fi întors de iubirea omului când aceasta nu este în concordanță cu adevărul. Dimpotrivă, El tratează tot ce face omul în mod corespunzător.

Confruntat cu starea omului și cu atitudinea sa față de Dumnezeu, Dumnezeu a făcut o nouă lucrare, permițându-i omului să aibă deopotrivă cunoaștere despre El și supunere față de El, cât și dragoste și mărturie. Astfel, omul trebuie să experimenteze rafinarea sa de către Dumnezeu, precum și judecata și emondarea sa, fără de care omul nu L-ar cunoaște niciodată pe Dumnezeu și nu ar fi niciodată capabil să-L iubească și să aducă mărturie pentru El cu adevărat. Rafinarea omului de către Dumnezeu nu este doar de dragul unui efect unilateral, ci de dragul unui efect cu multiple fațete. Astfel înfăptuiește Dumnezeu lucrarea de rafinare asupra acelora care sunt dispuși să caute adevărul, pentru ca hotărârea și dragostea lor să fie desăvârșite de către Dumnezeu. Pentru cei care sunt dispuși să caute adevărul și care tânjesc după Dumnezeu, nimic nu este mai semnificativ sau de mai mare ajutor decât o asemenea rafinare. Firea lui Dumnezeu nu este atât de ușor înțeleasă sau pricepută de către om. De vreme ce, în cele din urmă, Dumnezeu este Dumnezeu și, până la urmă, este imposibil ca Dumnezeu să aibă aceeași fire ca omul, nu este ușor pentru om să Îi înțeleagă firea. Adevărul nu este deținut în mod inerent de către om și nu este ușor de înțeles de cei care au fost corupți de către Satana; omul este lipsit de adevăr și lipsit de hotărârea de a pune adevărul în practică, și dacă nu suferă și nu este rafinat sau judecat, atunci hotărârea lui nu va da niciodată roade. Pentru toți oamenii, rafinarea este extrem de dureroasă și foarte greu de acceptat – totuși, în timpul rafinării, Dumnezeu îi dezvăluie omului firea Sa cea dreaptă și Își face cunoscute cerințele pentru om și oferă mai multă luminare, precum și emondare mai practică. Prin compararea faptelor cu adevărul, omul dobândește o mai mare cunoaștere de sine și a adevărului și o mai bună înțelegere a intențiilor lui Dumnezeu, permițându-i astfel omului să aibă o iubire mai adevărată și mai pură pentru Dumnezeu. Acestea sunt obiectivele lui Dumnezeu în realizarea lucrării de rafinare. Toată lucrarea pe care o face Dumnezeu asupra omului are propriile scopuri și semnificații; Dumnezeu nu face o lucrare fără sens, nici nu face o lucrare care este lipsită de beneficii pentru om. Rafinarea nu înseamnă îndepărtarea oamenilor din fața lui Dumnezeu, nici nu înseamnă distrugerea lor în iad. Mai degrabă, înseamnă schimbarea firii omului în timpul rafinării, schimbarea intențiilor sale, a vechilor sale perspective, schimbarea dragostei lui pentru Dumnezeu și schimbarea întregului său mod de a trăi. Rafinarea este o testare practică a omului și o formă de instruire practică, și numai în timpul rafinării iubirea lui poate servi funcției sale inerente.