Cuvinte relevante ale lui Dumnezeu:

Oamenii trebuie să înțeleagă de unde vin durerea nașterii, a bătrâneții, a bolii și a morții de-a lungul vieții lor și de ce omul suferă aceste lucruri. Existau acestea când a fost creat omul? De unde provin aceste dureri? Ele au apărut după ce omul a fost ispitit și corupt de Satana, și apoi a decăzut. Durerea, necazurile și deșertăciunea trupului omului și toate nenorocirile din lumea omului – toate au apărut după ce Satana l-a corupt pe om. După ce omul a fost corupt de Satana, Satana a început să chinuie omul, astfel încât acesta a căzut tot mai mult, bolile lui au devenit tot mai profunde, durerea tot mai mare și a avut tot mai mult sentimentul că lumea e goală și nefericită, că e imposibil să supraviețuiești în această lume și că viața în această lume e tot mai lipsită de speranță. Deci această durere a fost adusă asupra omului de către Satana și a venit după ce omul a fost corupt de Satana și a decăzut.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Însemnătatea experimentării suferinței lumești de către Dumnezeu”

Din momentul în care omenirea a născocit științele sociale, mintea omului a ajuns ocupată de știință și cunoaștere. Știința și cunoașterea au devenit apoi instrumente pentru guvernarea omenirii și nu mai este suficient loc pentru ca omul să-L venereze pe Dumnezeu și nu au mai rămas condiții favorabile pentru venerarea Lui. Locul lui Dumnezeu s-a scufundat și mai adânc în inima omului. Fără un loc pentru Dumnezeu în inima sa, lumea lăuntrică a omului este întunecată, fără speranță și goală. Ulterior, mulți specialiști în științe sociale, istorici și politicieni au ieșit în evidență pentru a-și exprima teoriile asupra științei sociale, teoria evoluției omenirii și alte teorii care contrazic adevărul că Dumnezeu a creat omul, pentru a umple inimile și mințile oamenilor. Și astfel, cei care cred că Dumnezeu a creat totul au devenit tot mai puțini, iar cei care cred în teoria evoluției au devenit tot mai mulți la număr. Tot mai multe persoane tratează consemnările lucrării lui Dumnezeu și cuvintele Lui din epoca Vechiului Testament drept mituri și legende. În inimile lor, oamenii devin indiferenți față de demnitatea și măreția lui Dumnezeu, de existența lui Dumnezeu și față de dogma potrivit căreia Dumnezeu deține suveranitatea peste toate lucrurile. Supraviețuirea omenirii și destinul țărilor și națiunilor nu mai sunt importante pentru ei, iar omul trăiește într-o lume goală, preocupat doar de a mânca, a bea și a-și satisface plăcerile… Puțini sunt oamenii care iau inițiativa de a căuta locul unde Dumnezeu Își săvârșește azi lucrarea sau de a căuta modul în care El deține suveranitatea asupra omului și rânduiește destinația acestuia. Și astfel, fără știrea omului, civilizația umană devine din ce în ce mai puțin capabilă să se alinieze dorințelor omului și există chiar și mulți oameni care simt că, trăind într-o astfel de lume, sunt mai puțin fericiți decât cei care s-au stins deja. Chiar și oamenii din țările care obișnuiau să fie foarte civilizate prezintă astfel de nemulțumiri. Deoarece, fără îndrumarea lui Dumnezeu, chiar în cazul în care conducători și sociologi își storc creierii pentru a conserva civilizația umană, totul este în zadar. Nicio persoană nu poate umple golul din inima omului, deoarece nicio persoană nu poate fi viața omului și nicio teorie socială nu poate elibera omul de necazurile vidului. Știința, cunoașterea, libertatea, democrația, desfătarea și confortul îi aduc omului doar consolare temporară. Chiar și cu aceste lucruri, inevitabil, omul tot păcătuiește și se plânge de inechitatea societății. Deținerea acestor lucruri nu poate împiedica năzuința și dorința omului de a explora. Asta deoarece omul a fost creat de Dumnezeu, iar sacrificiile fără sens și explorările omului îi pot aduce doar din ce în ce mai multă suferință acestuia și îl fac să fie într-o stare permanentă de anxietate, neștiind cum să facă față viitorului omenirii și nici cum să facă față căii care se află înaintea lui, în măsura în care omul chiar devine înfricoșat de știință și cunoaștere și chiar și mai înfricoșat de sentimentul de goliciune. În această lume, indiferent dacă trăiești într-o țară liberă sau într-una fără drepturi ale omului, ești complet incapabil să scapi de soarta omenirii. Fie că ești conducător sau condus, ești complet incapabil să scapi de dorința de a explora soarta, tainele și destinația omenirii și, cu atât mai mult, ești incapabil să scapi de sentimentul derutant de goliciune. Astfel de fenomene, care sunt comune întregii omeniri, sunt numite de către sociologi fenomene sociale și, totuși, niciun om măreț nu poate să iasă în față pentru a rezolva astfel de probleme. Omul, până la urmă, este tot om, iar statutul și viața lui Dumnezeu nu pot fi înlocuite de niciun om. Omenirea nu are nevoie doar de o societate corectă în care fiecare este bine hrănit, egal și liber; omenirea are nevoie de mântuirea lui Dumnezeu și provizia Lui de viață acordată omului. Doar atunci când omul primește provizia de viață a lui Dumnezeu și mântuirea Lui, nevoile sale, dorința sa de explorare și golul din inima sa pot fi rezolvate. Dacă oamenii unei țări sau ai unei națiuni sunt incapabili să primească mântuirea și grija lui Dumnezeu, atunci o astfel de țară sau națiune se va îndrepta spre declin, spre întuneric și, drept urmare, va fi anihilată de Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Anexă 2: Dumnezeu deține suveranitate asupra destinului întregii omeniri”

Oamenii trec prin viață săraci sau bogați și trăiesc o viață mai lungă sau mai scurtă. Unii sunt oameni simpli, alții, demnitari și oficiali de rang înalt. Sunt oameni din toate păturile societății, dar cu toții trăiesc, în esență, la fel: se luptă pentru faimă și câștig, conform propriilor dorințe, ambiții și firi satanice și nu-și vor găsi liniștea până când nu-și vor atinge scopurile. Văzând cum stau lucrurile, unii s-ar putea întreba: „De ce trăiesc oamenii așa? Nu există altă cale de urmat? Oamenii trăiesc oare doar ca să mănânce și să bea bine tot timpul, până când mor? Apoi, unde se duc? De ce sunt atâtea generații care au trăit, de-a rândul, în același fel? Care este cauza acestui lucru?” Oamenii nu știu de unde vin, care este misiunea lor în viață sau cine deține puterea și suveranitatea asupra tuturor lucrurilor. Generațiile vin și pleacă, una după alta, și fiecare trăiește și moare în același mod. Toate vin și pleacă la fel și nimeni nu găsește mijloacele adevărate sau adevărata cale de a trăi. Nimeni nu caută adevărul în asta. Din timpuri vechi și până acum, toți oamenii au trăit la fel. Cu toții caută și așteaptă, dorindu-și să vadă cum va arăta umanitatea, fără ca niciunul să ajungă să o cunoască sau să o vadă. Când totul a fost zis și făcut, oamenii pur și simplu nu știu cine este Acela care guvernează și deține suveranitate peste toate acestea sau dacă El chiar există. Ei nu cunosc răspunsul la aceste întrebări și tot ce le rămâne de făcut e să continue să trăiască neajutorați, tânjind an după an și îndurând zi după zi, până acum. Dacă oamenii ar ști de ce se întâmplă toate acestea, li s-ar arăta astfel o cale de urmat în privința modului în care ar trebui să trăiască? Ar fi atunci capabili să se elibereze de această suferință și să nu mai trăiască în conformitate cu dorințele și speranțele omenești? Când oamenii vor înțelege de ce trăiesc și de ce mor și cine conduce această lume, când vor înțelege răspunsul, că Acela care deține suveranitatea asupra tuturor lucrurilor este Creatorul, atunci vor avea o cale de urmat. Vor ști că ar trebui să caute adevărul în cuvintele lui Dumnezeu pentru a găsi o cale de a merge mai departe și că nu trebuie să trăiască într-o astfel de suferință, bazându-se pe dorințe și speranțe. Dacă oamenii descoperă de ce trăiesc și mor, nu ar fi aceasta o soluție pentru toate suferințele și greutățile umane? Nu le-ar oferi asta izbăvire? Oamenii vor fi găsit cu adevărat izbăvirea și vor fi complet eliberați.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a

La ce ar trebui să cugetați în adâncul sufletului, după ce ascultați imnul: „Acela care deține suveranitatea peste toate lucrurile”? Dacă oamenii ar ști de ce trăiesc și de ce mor și cine este, de fapt, Suveranul acestei lumi și al tuturor lucrurilor și Acela care domnește peste toate lucrurile, unde anume se află și ce îi cere El omului – dacă ar putea înțelege aceste lucruri, ar ști cum să se poarte față de Creator și cum să-L venereze și să I se supună, în inima lor s-ar simți sprijiniți, ar fi împăcați și fericiți și nu ar mai trăi în astfel de chin și suferință. Atunci când vine momentul analizei finale, oamenii trebuie să înțeleagă adevărul. Calea pe care o aleg pentru a-și trăi viața este crucială și felul în care trăiesc este, de asemenea, important. Felul în care trăiește cineva și calea pe care merge stabilesc dacă viața sa este plină de fericire sau durere. Acesta este un lucru pe care oamenii ar trebui să-l înțeleagă. Când oamenii aud acest imn, pot avea acest sentiment profund în inimi: „Viețile tuturor oamenilor urmează acest tip de model; oamenii din vechime nu au făcut excepție, iar oamenii moderni sunt la fel ca dintotdeauna. Oamenii moderni nu au schimbat acest fel de a fi. Așadar, există un Suveran printre oameni, un Dumnezeu legendar care conduce toate lucrurile? Dacă omenirea Îl poate găsi pe Dumnezeu, Acela care conduce toate lucrurile, va putea omenirea să simtă fericire? Esențialul acum este să găsim sursa omenirii. Unde se află aceasta? După ce va găsi sursa, omenirea poate trăi într-un alt fel de tărâm. Dacă omenirea nu o va putea găsi și va continua să trăiască același fel de viață ca și până acum, va putea oare să atingă fericirea?” Dacă oamenii nu cred în Dumnezeu, chiar dacă știu că omenirea este profund coruptă, ce le rămâne de făcut? Pot rezolva problema actuală a corupției? Au o cale către mântuire? Chiar dacă îți dorești să te schimbi în bine și să trăiești o asemănare umană, poți face asta? Nu ai o cale pe care să mergi pentru a face acest lucru! Unii oameni, de exemplu, trăiesc pentru copiii lor; poți spune că nu dorești să faci asta, dar poți reuși? Unii oameni se agită și se împovărează cu muncă pentru bogăție, faimă și câștig. Poți spune că nu dorești să te agiți pentru așa ceva, dar chiar reușești? Fără să-ți dai seama, ai luat deja această cale și, chiar dacă îți dorești să-ți schimbi felul de a trăi, nu poți. Cum trăiești în lumea aceasta nu stă în mâinile tale! Care este sursa acestui lucru? Toate se trag din faptul că oamenii nu cred în Dumnezeul adevărat și nu au dobândit adevărul. Ce sprijină spiritul omului? Unde caută acesta sprijin sufletesc? Oamenii caută sprijin sufletesc în reuniunea familiei, în fericirea căsniciei, în bucuria dată de lucrurile materiale, în bogăție, faimă și câștig, în statutul, sentimentele și cariera lor și în fericirea generației viitoare. Este cineva care să nu caute sprijin sufletesc în aceste lucruri? Cei cu copii îl găsesc în copii; cei fără copii, îl găsesc în carierele lor, în căsnicie, statut social și în faimă și câștig. Felurile de a trăi create în acest fel sunt toate la fel; pradă controlului și puterii Satanei și, în pofida lor, toți oamenii se agită și se împovărează cu muncă de dragul faimei, câștigului, planurilor, carierelor, căsniciilor, familiilor, sau de dragul generației viitoare, sau a plăcerilor trupești. Este aceasta calea cea dreaptă? Oricât de ocupați ar fi oamenii în forfota acestei lumi, oricât de împliniți ar fi pe plan profesional, oricât de fericite le-ar fi familiile sau oricât de mari, oricât de prestigios le-ar fi statutul, sunt ei capabili să apuce pe calea cea dreaptă în viață? Gonind după faimă și câștig, după cucerirea lumii sau urmărindu-și carierele, sunt ei capabili să înțeleagă că Dumnezeu a creat toate lucrurile și este suveran peste destinul omenirii? Nu este cu putință. Indiferent ce urmăresc oamenii sau pe ce cale se află, dacă nu recunosc faptul că Dumnezeu e suveran peste destinul omenirii, atunci, calea pe care merg este greșită. Nu este calea dreaptă, ci cea necinstită, calea răului. Nu contează dacă sprijinul sufletesc ți-a dat sau nu satisfacție și nu contează unde ai găsit acel sprijin: nu este credință autentică și nu este calea cea dreaptă pentru viața umană. Ce înseamnă să ai credință autentică? Să accepți apariția și lucrarea lui Dumnezeu și să accepți tot adevărul pe care l-a exprimat Dumnezeu. Acest adevăr este calea cea dreaptă pentru viața oamenilor și adevărul și viața pe care oamenii ar trebui să le urmărească. Să mergi pe calea cea dreaptă în viață înseamnă să-L urmezi pe Dumnezeu și să fii capabil, sub conducerea cuvintelor Lui, să înțelegi adevărul, să deosebești binele de rău, să știi ce e pozitiv și ce e negativ și să înțelegi suveranitatea și atotputernicia Lui. Când oamenii înțeleg cu adevărat, în inimile lor, că Dumnezeu nu a creat doar cerul, pământul și toate lucrurile, ci este și Suveran asupra universului și tuturor lucrurilor, ei pot să se supună tuturor orchestrărilor și rânduielilor Lui, să trăiască după cuvintele Lui și să se teamă de Dumnezeu și să se ferească de rău. Asta înseamnă să mergi pe calea cea dreaptă pentru viața oamenilor. Când oamenii o iau pe calea cea dreaptă în viață, ei pot înțelege de ce trăiesc oamenii și cum ar trebui să-și ducă viața pentru a trăi în lumină și a primi binecuvântarea și aprobarea lui Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a

Unii oameni au o înțelegere profundă, interiorizată a expresiei „asta-i soarta”, totuși, ei nu cred câtuși de puțin în suveranitatea lui Dumnezeu; nu cred că soarta omenească este rânduită și orchestrată de Dumnezeu și nu sunt dispuși să se supună suveranității lui Dumnezeu. Asemenea oameni sunt ca niște naufragiați în ocean, aruncați încoace și încolo de valuri, lăsându-se purtați de curenți, fără altă opțiune decât aceea de a aștepta pasiv și a se resemna în fața sorții. Totuși, ei nu recunosc faptul că soarta omenească este supusă suveranității lui Dumnezeu; ei nu pot ajunge să cunoască suveranitatea lui Dumnezeu din proprie inițiativă și, astfel, să obțină cunoașterea autorității lui Dumnezeu, să se supună orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu, să înceteze să mai opună rezistență sorții și să trăiască în grija, sub protecția și călăuzirea lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, acceptarea sorții nu este același lucru cu supunerea față de suveranitatea Creatorului; credința în soartă nu înseamnă că o persoană acceptă, recunoaște și cunoaște suveranitatea Creatorului; credința în soartă este simpla recunoaștere a realității acestui fapt și a manifestărilor sale superficiale. Acest lucru este diferit de a ști cum conduce Creatorul soarta omenirii, de a recunoaște Creatorul ca sursă a stăpânirii asupra sorții tuturor lucrurilor și, cu siguranță, este departe de supunerea față de orchestrările și rânduielile Creatorului pentru soarta omenirii. Să presupunem că o persoană crede doar în soartă și chiar are sentimente puternice în această privință, dar nu este prin aceasta capabilă să cunoască și să admită suveranitatea Creatorului asupra sorților oamenilor, să i se supună și să o accepte. În cazul acela, viața sa va fi o tragedie; cu toate acestea, va fi fost o viață trăită în zadar, va fi fost un vid. Acea persoană va fi în continuare incapabilă să se predea stăpânirii Creatorului, să devină o ființă umană creată în adevăratul sens al cuvântului și să câștige recunoaștere din partea Creatorului. O persoană care cunoaște și experimentează cu adevărat suveranitatea Creatorului ar trebui să fie într-o stare pozitivă, nu într-una negativă sau resemnată. În vreme ce recunoaște că toate lucrurile sunt sortite, are în inimă o definiție corectă a vieții și a sorții, care este aceea că întreaga viață a omului se află sub suveranitatea Creatorului. Când privește în urmă la drumul pe care l-a străbătut, când își reamintește fiecare fază a călătoriei sale prin viață, vede că la fiecare pas, indiferent dacă i-a fost anevoioasă călătoria sau lină, Dumnezeu i-a călăuzit calea, rânduindu-i-o. Înțelege că planurile meticuloase ale lui Dumnezeu, precum și rânduielile Lui atente, au fost cele care au condus-o până în ziua de astăzi, pe neștiute. Își dă seama că cea mai mare binecuvântare din viața cuiva este să fii capabil să accepți suveranitatea Creatorului, să-I accepți mântuirea! Dacă o persoană are o atitudine negativă față de soartă, asta dovedește că ea se împotrivește la tot ceea ce a rânduit Dumnezeu pentru ea, că nu are o atitudine supusă. Dacă cineva are o atitudine pozitivă față de suveranitatea lui Dumnezeu asupra sorții omenești, atunci când privește în urmă la călătoria sa, când experimentează cu adevărat suveranitatea lui Dumnezeu, va dori într-un mod mult mai autentic să se supună tuturor lucrurilor pe care le-a rânduit Dumnezeu, va avea mai multă hotărâre și credință să-L lase pe Dumnezeu să-i orchestreze soarta și să nu se mai răzvrătească împotriva Lui. Aceasta este pentru că ea vede că, atunci când nu știu la ce se referă soarta sau nu înțeleg suveranitatea lui Dumnezeu, oamenii doar se chinuie și se poticnesc prin ceață urmându-și propria voință, iar acea călătorie este prea anevoioasă și provoacă prea multă suferință. Așadar, când oamenii își dau seama că Dumnezeu este suveran asupra sorții umane, cei deștepți aleg să cunoască și să accepte suveranitatea lui Dumnezeu și să spună adio zilelor dureroase de „a încerca să-și construiască o viață bună cu propriile mâini”, mai degrabă decât să continue să se lupte cu soarta și să-și urmărească în felul lor așa-zisele scopuri în viață. Când o persoană este fără Dumnezeu, când nu-L poate vedea, când nu poate cunoaște cu adevărat și limpede suveranitatea lui Dumnezeu, fiecare zi este lipsită de sens, lipsită de valoare și nespus de dureroasă. Oriunde ar fi o persoană și orice slujbă ar avea, mijloacele sale de supraviețuire și țelurile pe care le urmărește nu-i aduc decât suferință nesfârșită și durere peste care îi este greu să treacă, care sunt experiențe la care nu poate suporta să privească în urmă. Numai acceptând suveranitatea Creatorului, supunându-se orchestrărilor și rânduielilor Lui și urmărind obținerea adevăratei vieți omenești, poate o persoană să se elibereze treptat de toată suferința și durerea și să scape treptat de toată deșertăciunea vieții omenești.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul III”

Pentru că oamenii nu cunosc orchestrările lui Dumnezeu și suveranitatea lui Dumnezeu, ei înfruntă întotdeauna sfidător destinul și cu o atitudine răzvrătită, și vor mereu să scape de autoritatea și suveranitatea lui Dumnezeu și lucrurile pe care le-a pregătit soarta, sperând în zadar să-și schimbe circumstanțele actuale și să-și modifice destinul. Dar ei nu pot reuși niciodată, sunt împiedicați la fiecare pas. Această luptă, care are loc adânc în sufletele lor, le provoacă durere, iar această durere se cioplește în oasele lor și, simultan, îi face să-și irosească viețile. Care este cauza acestei dureri? Este din cauza suveranității lui Dumnezeu sau pentru că o persoană s-a născut fără noroc? Evident, niciuna din acestea nu este adevărată. La bază, este cauzată de cărările pe care apucă oamenii, de felurile în care ei aleg să-și trăiască viața. Unii oameni s-ar putea să nu fi trăit aceste lucruri. Dar când cunoști cu adevărat, când ai ajuns cu adevărat să recunoști că Dumnezeu deține suveranitatea asupra destinului omenesc, când ai înțeles cu adevărat că tot ce se află sub suveranitatea lui Dumnezeu și este rânduit de El îți oferă un mare avantaj și o mare protecție, atunci simți că durerea ta se domolească treptat, iar întreaga ta ființă devine treptat relaxată, liberă, eliberată. Judecând după starea majorității oamenilor, în mod obiectiv, ei nu pot să accepte valoarea practică și sensul suveranității Creatorului asupra destinului omenesc, cu toate că la nivel subiectiv nu-și doresc să continue să trăiască așa cum o făceau înainte și vor ca durerea să le fie alinată; în mod obiectiv, nu pot recunoaște și nu se pot supune cu adevărat suveranității Creatorului, și cu atât mai puțin știu ei cum să caute și să accepte orchestrările și aranjamentele Creatorului. Așadar, dacă oamenii nu pot recunoaște cu adevărat faptul că Creatorul deține suveranitatea asupra destinului omenesc și asupra tuturor chestiunilor omenești, dacă nu se pot supune cu adevărat dominației Creatorului, atunci le va fi dificil să nu fie conduși și împiedicați de noțiunea că „soarta omului este în propriile sale mâini”. Le va fi dificil să se scuture de durerea luptei lor intense împotriva destinului și a autorității Creatorului și, inutil de menționat, le va fi de asemenea greu să devină cu adevărat eliberați și liberi, să devină oameni care Îl venerează pe Dumnezeu. Cea mai simplă cale de a te elibera din această stare este să-ți iei adio de la modul de viață anterior; să spui adio scopurilor tale anterioare în viață; să-ți rezumi și să-ți diseci modul de viață, viziunea asupra vieții, ceea ce urmăreai, dorințele și aspirațiile anterioare; și apoi să le compari cu intențiile lui Dumnezeu și cerințele Lui față de om și să vezi dacă vreuna dintre acestea este compatibilă cu intențiile lui Dumnezeu, dacă vreuna dintre ele este în conformitate cu cerințele lui Dumnezeu, dacă vreuna dintre ele transmite valorile corecte ale vieții, dacă te conduce să înțelegi tot mai mult adevăr și îți permite să trăiești cu umanitate și cu asemănarea unei ființe omenești. Când investighezi în mod repetat și diseci cu atenție diferitele scopuri pe care le urmăresc oamenii în viață și diversele lor moduri de a trăi, vei descoperi că niciunul dintre ele nu se conformează intenției originare a Creatorului cu care El a creat omenirea. Toate acestea îi îndepărtează pe oameni de suveranitatea și grija Creatorului; toate sunt capcane care îi fac pe oameni să devină depravați și care îi duc spre iad. După ce recunoști acest lucru, ceea ce ar trebui să faci este să renunți la vechea perspectivă asupra vieții, să stai departe de diferitele capcane, să-L lași pe Dumnezeu să preia controlul asupra vieții tale și să ți-o rânduiască, să cauți doar să te supui orchestrărilor și călăuzirii lui Dumnezeu, fără nicio alegere personală, și să devii o persoană care Îl venerează pe Dumnezeu. Sună ușor, dar este un lucru greu de făcut. Unii oameni pot îndura durerea acestui lucru, alții nu pot. Unii sunt dispuși să se supună, alții nu sunt dispuși. Cei care nu sunt dispuși sunt lipsiți de dorința și hotărârea de a face acest lucru; sunt în mod evident conștienți de suveranitatea lui Dumnezeu, știu foarte clar că Dumnezeu este cel care planifică și rânduiește soarta omenească, și totuși ei încă se zbat și se luptă și rămân neîmpăcați cu faptul de a-și lăsa destinele în palma lui Dumnezeu și de a se supune suveranității lui Dumnezeu; mai mult chiar, sunt deranjați de orchestrările și aranjamentele lui Dumnezeu. Așa că vor exista mereu oameni care vor să vadă cu ochii lor de ce sunt capabili; ei vor să-și modifice destinul cu propriile lor mâini sau să obțină fericirea prin propria lor putere, să vadă dacă pot trece peste limitele autorității lui Dumnezeu și dacă se pot ridica deasupra suveranității lui Dumnezeu. Tragedia omului nu este faptul că el urmărește o viață fericită, că urmărește faima și câștigul sau că se luptă împotriva propriului destin prin ceață, ci faptul că, după ce a văzut existența Creatorului, după ce a aflat că Acesta deține suveranitatea asupra destinului omenesc, tot nu se poate întoarce de pe calea cea greșită, nu-și poate trage picioarele afară din mâl, ci își împietrește inima și persistă în greșelile lui. Ar prefera să se zvârcolească în noroi în continuare, concurând cu încăpățânare cu suveranitatea Creatorului, opunându-i rezistență până la capăt, totul fără cea mai mică fărâmă de pocăință. Doar când zace zdrobit și însângerat se hotărăște în sfârșit să renunțe și să se întoarcă. Aceasta este adevărata tragedie a omului. Așa că spun: aceia care aleg să se supună sunt înțelepți, în vreme ce aceia care aleg să se lupte și să fugă sunt nesăbuiți și încăpățânați.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul III”