Versete din Biblie pentru referințe:

„Noe a fost un om drept și integru între cei din generația sa; el a umblat cu Dumnezeu. Noe a avut trei fii: Sem, Ham și Iafet. Pământul era corupt înaintea lui Dumnezeu și plin de violență. Dumnezeu a văzut că pământul era corupt, pentru că toate creaturile de pe pământ își stricaseră căile. Dumnezeu i-a zis lui Noe: «Sfârșitul tuturor creaturilor este hotărât înaintea Mea, pentru că pământul este plin de violență din cauza lor; le voi distruge împreună cu pământul. Fă-ți o arcă din lemn de gofer. Fă-i niște încăperi și acoper-o cu smoală pe dinăuntru și pe dinafară. […] Să aduci în arcă câte o pereche din fiecare fel de viețuitoare, ca să le ții vii împreună cu tine. Această pereche să fie mascul și femelă. Să vină la tine înăuntru, ca să le ții vii, câte o pereche din fiecare fel de păsări, din fiecare fel de animale sălbatice și din fiecare fel de animale mici care mișună pe pământ. Ia cu tine din fiecare fel de mâncare și depoziteaz-o; ea va sluji drept hrană pentru tine și pentru ele.» Noe a făcut toate aceste lucruri așa cum i-a poruncit Dumnezeu” (Geneza 6:9-22).

„Dumnezeu l-a pus la încercare pe Avraam și i-a zis: Avraame! Iată-mă, a răspuns el. Dumnezeu i-a spus: Ia-l pe fiul tău Isaac, pe singurul tău fiu, fiul pe care-l iubești, du-te în ținutul Moria și jertfește-l acolo ca ardere de tot pe unul dintre munții despre care îți voi spune. Avraam s-a sculat dis-de-dimineață, a înșeuat măgarul, i-a luat pe doi dintre slujitorii săi și pe fiul său Isaac, a tăiat lemne pentru arderea de tot și a plecat spre locul despre care i-a spus Dumnezeu. […] până au ajuns la locul pe care Dumnezeu i-l indicase lui Avraam. Acolo Avraam a zidit un altar și a aranjat lemnele pe el, după care l-a legat pe fiul său Isaac și l-a pus pe altar, deasupra lemnelor. Apoi și-a întins mâna și a luat cuțitul ca să-l înjunghie pe fiul său” (Geneza 22:1-10).

„În țara Uț, trăia odată un om al cărui nume era Iov. Omul acesta era integru și drept; el se temea de Dumnezeu și se ferea de rău” (Iov 1:1).

„Într-o zi, în timp ce fiii și fiicele sale mâncau și beau vin în casa fiului cel mare, întâiul născut, a venit la Iov un mesager care i-a zis: «În timp ce boii tăi erau la plug, iar măgărițele pășteau lângă ei, niște sabeeni s-au năpustit asupra lor, i-au luat, iar pe slujitori i-au trecut prin ascuțișul sabiei. Doar eu am scăpat ca să te înștiințez.» În timp ce acesta încă vorbea, un altul a venit și i-a zis: «Focul lui Dumnezeu a căzut din cer și a ars oile și slujitorii, i-a ars de tot. Doar eu am scăpat ca să te înștiințez.» În timp ce acesta încă vorbea, a venit un altul și i-a zis: «Niște caldeeni, împărțiți în trei cete, au năvălit, ți-au luat cămilele, iar pe slujitori i-au trecut prin ascuțișul sabiei. Doar eu am scăpat ca să te înștiințez.» În timp ce acesta încă vorbea, a venit un altul și i-a zis: «Fiii și fiicele tale mâncau și beau vin în casa fratelui lor mai mare, întâiul născut. Dintr-odată un vânt puternic a suflat dinspre pustie, a izbit în cele patru colțuri ale casei și astfel casa s-a prăbușit peste tineri și au murit. Doar eu am scăpat ca să te înștiințez.» Atunci Iov s-a ridicat, și-a dat haina și și-a ras capul și a căzut pe pământ și a venerat și a spus: «Gol am ieșit din pântecele mamei mele și gol mă voi întoarce: Iahve a dat și Iahve a luat; binecuvântat să fie numele lui Iahve Dumnezeu»” (Iov 1:13-21).

Cuvinte relevante ale lui Dumnezeu:

Astăzi, Dumnezeu a început oficial desăvârșirea omului. Pentru a fi desăvârșiți, oamenii trebuie să fie supuși revelației, judecății și mustrării cuvintelor Sale, trebuie să experimenteze încercările și rafinarea cuvintelor Sale (cum ar fi încercarea făcătorilor de servicii) și trebuie să poată ține piept încercării morții. Acest lucru înseamnă că, în toiul judecății, mustrării și încercărilor lui Dumnezeu, cei care respectă cu adevărat voia lui Dumnezeu sunt capabili să-L laude din adâncul inimii lor și să I se supună pe deplin și să se lepede de ei înșiși, iubindu-L astfel pe Dumnezeu cu o inimă care este sinceră, neîmpărțită și pură; astfel este o persoană desăvârșită și este întocmai lucrarea pe care Dumnezeu intenționează să o facă și cea pe care El o va săvârși.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Despre etapele lucrării lui Dumnezeu”

Isus a fost în măsură să ducă la bun sfârșit misiunea lui Dumnezeu – răscumpărarea întregii omeniri – pentru că El a fost foarte atent la voia lui Dumnezeu, fără a ține seama de planurile Sale personale și de judecăți. Prin urmare, El a fost un apropiat al lui Dumnezeu – Dumnezeu Însuși, ceva ce voi toți înțelegeți foarte bine. (De fapt, El a fost Dumnezeu Însuși, care a fost mărturisit de Dumnezeu; menționez exemplul lui Isus aici pentru a ilustra problema.) El a putut plasa planul de gestionare (planul mântuirii) al lui Dumnezeu chiar în centru și s-a rugat mereu Tatălui Ceresc și a căutat voia Tatălui Ceresc. S-a rugat și a zis: „Dumnezeu Tată! Facă-se toate după voia Ta și nu după planurile Mele; astfel, comportă-Te după cum Îți este planul. Omul poate că este slab, dar de ce Ți-ar păsa de el? Cum să fie vrednic de preocuparea Ta, omul, care este precum o furnică în mâinile Tale? În inima Mea, vreau doar să fac voia Ta și ca Tu să îți continui lucrarea cu Mine după cum dorești.” Pe drumul spre Ierusalim, Isus a fost în chinuri, ca și cum cineva I-ar fi răsucit un cuțit în inimă, dar, cu toate acestea, nu a avut nici cea mai mică intenție de a nu se ține de cuvânt; a existat întotdeauna o forță puternică ce L-a mânat înainte spre locul unde avea să fie crucificat. În cele din urmă, a fost răstignit și a devenit asemenea trupului păcătos, ducând la bun sfârșit lucrarea de răscumpărare a omenirii, ridicându-se deasupra cătușelor morții și ale Iadului. Înaintea Lui, moartea, Iadul și Gheena și-au pierdut puterea și au fost înfrânte de El. A trăit vreme de treizeci și trei de ani, timp în care a făcut mereu tot posibilul pentru a împlini voia lui Dumnezeu în conformitate cu lucrarea lui Dumnezeu din acele vremuri, fără a se gândi la câștigul sau pierderea personală și întotdeauna cu gândul la voința lui Dumnezeu Tatăl. Astfel, după ce a fost botezat, Dumnezeu a zis „Acesta este Fiul Meu preaiubit în Care-Mi găsesc plăcerea!” Datorită slujirii Sale înaintea lui Dumnezeu, care era în armonie cu voința lui Dumnezeu, Dumnezeu a pus povara cea grea de a răscumpăra întreaga omenire pe umerii Lui și L-a împins să ducă aceasta la bun sfârșit, iar El a fost calificat și a avut dreptul de a finaliza această sarcină importantă. De-a lungul vieții Sale, El a îndurat suferințe fără margini pentru Dumnezeu și a fost ispitit de Satana de nenumărate ori, dar niciodată nu a deznădăjduit. Dumnezeu I-a dat o asemenea însărcinare pentru că a avut încredere în El și pentru că L-a iubit și, astfel, Dumnezeu însuși a spus: „Acesta este Fiul Meu preaiubit în Care-Mi găsesc plăcerea!”

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cum să slujim Lui Dumnezeu în armonie cu voia Lui”

Aceia care Îi slujesc lui Dumnezeu ar trebui să fie apropiații lui Dumnezeu, să fie plăcuți Lui și să fie capabili de o loialitate fără de margini față de Dumnezeu. Indiferent dacă acționezi în spatele oamenilor sau în fața lor, ești capabil să dobândești bucuria de la Dumnezeu înaintea lui Dumnezeu, ești capabil să stai drept în fața lui Dumnezeu și, indiferent de cum te tratează ceilalți, vei merge întotdeauna pe propriul tău drum și te vei îngriji cu atenție de povara Lui. Numai acesta este un apropiat al lui Dumnezeu. Dacă apropiații lui Dumnezeu sunt în măsură să-L slujească în mod direct, este pentru că lor le-a fost dată marea însărcinare și povară a lui Dumnezeu, pot să ia inima și povara lui Dumnezeu ca și cum ar fi ale lor și nu le pasă dacă pierd sau dacă dobândesc perspective: chiar și atunci când nu vor avea perspective și nu vor câștiga nimic, ei vor crede întotdeauna în Dumnezeu cu o inimă iubitoare. Și astfel, acest tip de persoană este un apropiat al lui Dumnezeu. Apropiații lui Dumnezeu sunt, de asemenea, și confidenții Lui; numai confidenții lui Dumnezeu ar putea împărtăși neliniștea și gândurile Lui, și, deși trupul lor este dureros și slab, ei sunt capabili să îndure durerea și să renunțe la ceea ce le place pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu. Dumnezeu dă mai multe poveri unor asemenea oameni și ceea ce Își dorește să facă Dumnezeu se naște din mărturia unor astfel de persoane. Astfel, acești oameni sunt plăcuți lui Dumnezeu, sunt slujitorii lui Dumnezeu, care sunt după inima Lui, și numai astfel de oameni pot domni împreună cu Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cum să slujim Lui Dumnezeu în armonie cu voia Lui”

Pentru Dumnezeu, indiferent dacă o persoană este importantă sau nesemnificativă, atât timp cât Îl poate asculta, Îi poate asculta instrucțiunile și ceea ce îi încredințează și poate coopera cu lucrarea Sa, voia Sa și planul Său, astfel încât voia și planul Lui să poată fi îndeplinite fără piedici, atunci acel comportament este demn de a fi ținut minte de El și demn de a primi binecuvântarea Lui. Dumnezeu prețuiește astfel de oameni și prețuiește acțiunile lor și iubirea și afecțiunea lor pentru El. Aceasta este atitudinea lui Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși I”

Când Iov a trecut prin încercările sale prima dată, el a rămas fără toate bunurile și toți copiii săi, dar nu a căzut ca urmare a acestor lucruri și nu a zis nimic care să fie un păcat împotriva lui Dumnezeu. El biruise ispitele Satanei și biruise bunurile materiale și urmașii și încercarea de a pierde toate posesiunile sale lumești, ceea ce înseamnă că el a putut să se supună faptului că Dumnezeu lua de la el și a putut să ofere mulțumiri și laude lui Dumnezeu datorită acestui lucru. Așa a fost comportamentul lui Iov în timpul primei ispitiri a Satanei și așa a fost și mărturia lui Iov în timpul primei încercări a lui Dumnezeu. În a doua încercare, Satana și-a întins mâna să-l rănească pe Iov și, deși Iov a experimentat o durere mai mare ca niciodată, mărturia sa tot a fost suficientă pentru a-i ului pe oameni. El și-a folosit tăria de caracter, convingerea și ascultarea față de Dumnezeu, precum și frica sa de Dumnezeu, pentru a-l mai învinge încă o dată pe Satana, iar comportamentul și mărturia lui au fost încă o dată aprobate și susținute de Dumnezeu. În timpul acestei ispite, Iov a folosit comportamentul său efectiv pentru a-i declara Satanei că durerea trupului nu îi putea schimba credința și ascultarea față de Dumnezeu sau să-l lase fără devotamentul său pentru Dumnezeu și frica sa de Dumnezeu; el nu va renunța la Dumnezeu sau la propria desăvârșire și neprihănire deoarece se confrunta cu moartea. Determinarea lui Iov l-a făcut laș pe Satana, credința sa l-a lăsat pe Satana înfricoșat și tremurând, forța luptei sale pe viață și pe moarte cu Satana l-a umplut pe Satana de resentimente și de o ură profundă, desăvârșirea și neprihănirea sa l-au lăsat pe Satana fără a mai avea ce să-i facă, astfel că Satana și-a abandonat atacurile asupra lui și a renunțat la acuzațiile sale împotriva lui Iov înaintea lui Iahve Dumnezeu. Aceasta înseamnă că Iov biruise lumea, biruise trupul, îl biruise pe Satana și biruise moartea; el era complet și pe deplin un om care-I aparținea lui Dumnezeu. În timpul acestor două încercări, Iov a rămas de neclintit în mărturia sa și și-a trăit efectiv desăvârșirea și neprihănirea sa și a mărit sfera principiilor de viață de a se teme de Dumnezeu și a respinge răul. După ce a trecut prin aceste două încercări, s-a născut în Iov o experiență mai bogată, iar această experiență l-a făcut mai matur și experimentat, l-a făcut mai puternic, cu o convingere mai profundă și l-a făcut mai încrezător în dreptatea și valoarea integrității pe care și-a păstrat-o cu fermitate. Încercările lui Iahve Dumnezeu i-au dat o înțelegere mai profundă și o măsură a preocupării lui Dumnezeu pentru om și i-au permis să simtă valoarea iubirii lui Dumnezeu, iar din acest punct s-au adăugat fricii sale de Dumnezeu respectul și iubirea față de Dumnezeu. Încercările lui Iahve Dumnezeu nu numai că nu l-au îndepărtat pe Iov de El, dar i-au adus inima mai aproape de Dumnezeu. Când durerea trupească îndurată de Iov a atins punctul culminant, grija pe care o simț‏ea din partea lui Iahve Dumnezeu nu i-a dat de ales decât să-și blesteme ziua nașterii. Un astfel de comportament nu a fost planificat cu mult timp înainte, ci o revelație naturală a respectului și iubirii pentru Dumnezeu din inima sa, a fost o revelație naturală care a venit din respectul și iubirea sa pentru Dumnezeu. Adică, deoarece era dezgustat de el însuși și nu era dispus și nu putea rezista să-L chinuiască pe Dumnezeu, astfel, respectul și iubirea sa au atins punctul de altruism. În acest moment, Iov și-a crescut adorația și tânjirea sa de mult timp pentru Dumnezeu și devotamentul pentru Dumnezeu la nivelul de respect și iubire. În același timp, el și-a ridicat și credința și ascultarea sa față de Dumnezeu și frica de Dumnezeu la nivelul de respect și iubire. El nu și-a permis să facă nimic care I-ar face rău lui Dumnezeu, el nu și-a permis un comportament care L-ar răni pe Dumnezeu și nu și-a permis să aducă tristețe, durere sau chiar nefericire asupra lui Dumnezeu pentru propriile motive. În ochii lui Dumnezeu, deși Iov era tot Iov de mai înainte, credința, ascultarea și frica de Dumnezeu a lui Iov Îi aduseseră lui Dumnezeu bucurie și mulțumire deplină. În acest stadiu, Iov atinsese desăvârșirea pe care Dumnezeu Se aștepta să o atingă, el devenise cineva cu adevărat vrednic de a fi numit „desăvârșit și neprihănit” în ochii lui Dumnezeu. Faptele lui drepte i-au permis să îl biruie pe Satana și să rămână de neclintit în mărturia sa pentru Dumnezeu. De asemenea, faptele sale drepte l-au desăvârșit și au permis valorii vieții sale să crească și să transceadă mai mult ca niciodată și să îl facă prima persoană care nu a mai fost atacată și ispitită de Satana. Deoarece Iov era drept, el a fost acuzat și ispitit de Satana; deoarece Iov era drept, el a fost predat Satanei; și deoarece Iov era drept, el l-a biruit și l-a înfrânt pe Satana și a rămas de neclintit în mărturia sa. De aici înainte, Iov a devenit primul om care nu va mai fi niciodată predat Satanei, el a venit cu adevărat în fața tronului lui Dumnezeu și a trăit în lumină, sub binecuvântările lui Dumnezeu, fără spionarea sau ruinarea Satanei… El devenise un adevărat om în ochii lui Dumnezeu, el fusese eliberat…

Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși II”

Orice din viața lui Petru care nu satisfăcea dorința lui Dumnezeu, îl făcea să se simtă neliniștit. Dacă nu satisfăcea dorința lui Dumnezeu, atunci avea remușcări și căuta o modalitate potrivită prin care se putea strădui să mulțumească inima lui Dumnezeu. Chiar și în cele mai mici și mai neimportante aspecte ale vieții lui, el își impunea să satisfacă dorința lui Dumnezeu. Nu era mai puțin exigent când venea vorba de firea lui veche, ci era mai riguros în cerințele pe care le avea de la sine de a progresa mai adânc în adevăr. […] Petru, în credința lui în Dumnezeu, a căutat să-L mulțumească pe Dumnezeu în tot și a căutat să asculte de tot ceea ce venea de la Dumnezeu. Fără nici cea mai mică obiecție, el a putut să accepte atât mustrarea și judecata, cât și rafinarea, necazul și lipsa în viața lui, niciuna din acestea neputând să-i altereze dragostea pentru Dumnezeu. Nu este aceasta dragostea supremă pentru Dumnezeu? Nu este aceasta împlinirea datoriei unei creaturi a lui Dumnezeu? Fie că ești mustrat, judecat sau în necaz, ești mereu capabil să obții ascultare până la moarte, aceasta fiind ceea ce o făptură a lui Dumnezeu ar trebui să realizeze și aceasta fiind puritatea dragostei pentru Dumnezeu. Dacă omul poate obține atât de mult, atunci este o creatură calificată a lui Dumnezeu și nimic nu satisface mai bine dorința Creatorului.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Succesul sau eșecul depinde de cărarea pe care umblă omul”

De îndată ce este menționat Petru, toată lumea este plină de laude, amintindu-și imediat de toate aceste povești despre Petru – cum el a negat de trei ori că Îl cunoaște pe Dumnezeu și, în plus, i-a slujit Satanei, prin aceasta testându-L pe Dumnezeu, dar în final el a fost răstignit pe cruce cu capul în jos pentru El, și așa mai departe. Acum acord o mare importanță în a vă povesti cum a ajuns să Mă cunoască Petru, precum și finalul lui. Acest om, Petru, avea un calibru excelent, dar circumstanțele sale au fost diferite de cele ale lui Pavel. Părin‏ții lui M-au persecutat, ei au aparținut unor demoni posedați de Satana și din acest motiv nu se poate spune că i-au transmis această cale și lui Petru. Petru era ascuțit la minte, dotat cu inteligență nativă, adorat nebunește din copilărie de părinții săi; după ce a crescut, însă, el a devenit dușmanul lor, căci întotdeauna a căutat să Mă cunoască, aceasta făcându-l să întoarcă spatele părinților săi. Aceasta a fost deoarece, în primul rând, el credea că cerurile și pământul și toate lucrurile sunt în mâinile Celui Atotputernic și că toate lucrurile bune provin de la Dumnezeu și vin direct de la El, fără a mai trece prin prelucrarea Satanei. Având contraexemplul părinților săi ca termen de comparație, aceasta i-a permis cu atât mai rapid să Îmi recunoască iubirea și mila, prin aceasta aprinzându-se în el o pasiune și mai mare de a Mă căuta. El a fost foarte atent nu numai să mănânce și să bea cuvintele Mele, ci și mai mult să priceapă intențiile Mele, și a fost, în mod constant, prudent și precaut în gândurile sale, astfel încât a fost foarte abil în spiritul său și astfel a putut să Mă mulțumească în tot ce a făcut. În viața obișnuită, el a acordat o mare atenție integrării lecțiilor acelora care eșuaseră în trecut pentru a se autoimpulsiona la o și mai mare strădanie, profund temător că ar putea cădea în plasa eșecului. El a fost, de asemenea, foarte atent la asimilarea credinței și dragostei tuturor acelora care de-a lungul secolelor Îl iubiseră pe Dumnezeu. În acest mod, el și-a grăbit procesul creșterii sale, nu numai în aspecte negative, ci, mult mai important, în aspecte pozitive, până când a devenit în prezența Mea singura ființă umană care M-a cunoscut cel mai bine. Din acest motiv, nu este greu de imaginat cum a putut el să pună tot ceea ce avea în mâinile Mele, să nu mai fie propriul stăpân, nici măcar în privința mâncatului, îmbrăcatului, dormitului sau locuinței, ci a făcut din a Mă satisface în toate lucrurile temelia pe care s-a bucurat de mărinimia Mea. De atâtea ori l-am pus la încercare, ceea ce desigur l-a lăsat pe jumătate mort, dar chiar și în mijlocul acestor sute de încercări, el nu și-a pierdut niciodată credința în Mine, nici nu a devenit dezamăgit de Mine. Chiar și când am zis că îl dădusem deja deoparte, el nu a devenit slab de înger și nici nu a căzut pradă disperării, ci a continuat la fel ca înainte, punându-și în aplicare principiile pentru a Mă iubi în mod practic. I-am spus că, deși Mă iubește, nu îl laud, ci îl voi da pe mâna Satanei în final. În mijlocul acestor încercări, care nu i-au ajuns la trup, ci au fost încercări prin cuvinte, el încă s-a rugat Mie: „O, Dumnezeule! În ceruri și pe pământ și printre nenumăratele lucruri, există vreun om, vreo făptură sau vreun lucru care nu este în mâinile Tale, Cel Atotputernic? Când dorești să îmi arăți milă, inima mea se înveselește foarte tare datorită milei Tale; când dorești să-Ți împlinești judecata asupra mea, așa nevrednic cum sunt, simt cu atât mai mult taina profundă a faptelor Tale, deoarece ești plin de autoritate și înțelepciune. Deși este posibil ca trupul meu să sufere, sunt consolat în spiritul meu. Cum aș putea să nu preamăresc înțelepciunea și faptele Tale? Chiar dacă voi muri, după ce ajung să Te cunosc, aș fi veșnic pregătit și dornic. O, Atotputernicule! Cu siguranță nu poate fi vorba că nu dorești cu adevărat să mă lași să Te văd? Cu siguranță nu poate fi vorba că nu sunt vrednic cu adevărat să Îți primesc judecata? E posibil să existe ceva în mine ce nu vrei să vezi?” În mijlocul acestor feluri de încercări, deși Petru nu a putut să priceapă cu exactitate intențiile Mele, este evident că el o considera o chestiune de mândrie și glorie personală să fie folosit de Mine (fie doar pentru a primi judecata Mea, astfel ca omenirea să Îmi vadă măreția și mânia) și era oricum numai descurajat nu, de faptul că era pus la încercare. Datorită loialității sale în prezența Mea și datorită binecuvântărilor Mele asupra lui, el a devenit un exemplu și model pentru omenire timp de mii de ani.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers”, Capitolul 6

Când era mustrat de Dumnezeu, Petru s-a rugat: „O, Dumnezeule! Trupul meu este neascultător, iar Tu mă mustri și mă judeci. Mă bucur de mustrarea și judecata Ta și chiar dacă Tu nu mă vrei, în judecata Ta, eu contemplu firea Ta sfântă și dreaptă. Când mă judeci, astfel ca alții să poată contempla firea Ta dreaptă prin judecata Ta, mă simt mulțumit. Dacă poate să exprime firea Ta și să îngăduie firii Tale drepte să fie văzută de toate făpturile și dacă poate face dragostea mea pentru Tine mai pură, încât să dobândesc asemănarea unuia care este drept, atunci judecata Ta este bună, căci astfel este și voia Ta milostivă. Știu că încă există o mare parte din mine care este răzvrătită și că încă nu sunt demn pentru a veni înaintea Ta. Îmi doresc ca Tu să mă judeci încă și mai mult, fie printr-un mediu ostil sau prin mari necazuri; indiferent de ceea ce faci Tu, pentru mine este prețios. Iubirea Ta este atât de profundă și sunt gata să mă pun la dispoziția milei Tale fără cea mai mică plângere.” Acestea sunt cunoștințele lui Petru după ce a experimentat lucrarea lui Dumnezeu și reprezintă, de asemenea, o mărturie a iubirii sale de Dumnezeu. […] În apropierea sfârșitului vieții sale, după ce fusese desăvârșit, Petru a spus: „O, Dumnezeule! Dacă aș mai trăi câțiva ani, mi-aș dori să obțin o iubire mai adâncă și mai pură față de Tine.” Când urma să fie răstignit pe cruce, în inima sa el se ruga: „O, Dumnezeule! Momentul Tău a sosit acum, momentul pe care l-ai pregătit pentru mine a sosit. Trebuie să fiu răstignit pentru Tine, trebuie să dau această mărturie pentru Tine și sper că iubirea mea poate satisface cerințele Tale și că poate deveni mai pură. Astăzi, faptul că pot să mor pentru Tine și să fiu răstignit pe cruce pentru Tine, este mângâietor și liniștitor pentru mine, căci nimic nu este mai satisfăcător pentru mine decât să pot fi răstignit pentru Tine și să Îți satisfac dorințele și să mă pot da Ție, să îmi pot oferi viața Ție. O, Dumnezeule! Ești așa de minunat! Dacă mi-ai permite să trăiesc, aș fi și mai dispus să Te iubesc. Atât timp cât trăiesc, Te voi iubi. Doresc să Te iubesc mai profund. Mă judeci, și mă mustri și mă încerci pentru că nu sunt drept, căci am păcătuit. Iar firea Ta dreaptă devine mai evidentă pentru mine. Aceasta este o binecuvântare pentru mine, căci pot să Te iubesc mai profund și sunt dispus să Te iubesc în acest mod chiar dacă Tu nu mă iubești. Sunt dispus să contemplu firea Ta dreaptă, căci aceasta mă face mai capabil să trăiesc o viață plină de semnificație. Simt că viața mea acum este mai semnificativă, căci sunt răstignit de dragul Tău și este semnificativ să mor pentru Tine. Totuși, nu mă simt satisfăcut, căci cunosc prea puține despre Tine, știu că nu Îți pot îndeplini complet dorințele și Te-am răsplătit prea puțin. În viața mea, am fost incapabil să mă întorc la Tine în întregime; sunt departe de aceea. Când mă uit în urmă la acest moment, mă simt atât de îndatorat față de Tine și nu am decât acest moment să îmi răscumpăr toate greșelile și toată iubirea pentru care nu Te-am răsplătit.”

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Experiențele lui Petru: cunoștințele sale despre mustrare și judecată”

Astăzi, ar trebui să fii conștient de cum să fii cucerit și de modul în care oamenii se comportă după ce au fost cuceriți. Ai putea să spui că ai fost cucerit, dar poți să te supui până la moarte? Trebuie să fii capabil de a urma până la capăt, indiferent dacă există perspective și nu trebuie să pierzi credința în Dumnezeu, indiferent de mediul înconjurător. În cele din urmă, trebuie să realizezi două aspecte ale mărturiei: mărturia lui Iov – ascultare până la moarte – și mărturia lui Petru – dragostea supremă pentru Dumnezeu. Într-o anumită privință, trebuie să fii ca Iov: el nu avea niciun bun material și a fost împresurat de durerea cărnii, dar, cu toate acestea, el nu s-a lepădat de numele lui Iahve. Aceasta a fost mărturia lui Iov. Petru a putut să-L iubească pe Dumnezeu până la moarte. Când a murit – când a fost pus pe cruce – Îl iubea încă pe Dumnezeu; el nu se gândea la propriile sale perspective sau nu urmărea speranțe glorioase sau gânduri extravagante și căuta doar să-L iubească pe Dumnezeu și să se supună tuturor aranjamentelor lui Dumnezeu. Acesta este standardul pe care trebuie să-l atingi înainte de a se putea considera că ai mărturisit, înainte de a deveni cineva care a fost desăvârșit, după ce a fost cucerit.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Adevărul lăuntric al lucrării de cucerire (2)”

Ce anume este adevărata mărturie? Mărturia despre care se vorbește aici are două părți: una este mărturie că ai fost cucerit, iar cealaltă este mărturie că ai fost desăvârșit (ceea ce, firește, va fi mărturia de după încercările mai mari și necazurile viitorului). Cu alte cuvinte, dacă ești în stare să rămâi ferm în timpul necazurilor și încercărilor, atunci vei fi suportat al doilea pas al mărturiei. Ceea ce este crucial astăzi este primul pas al mărturiei: a fi capabil să rămâi ferm în fiecare situație a încercărilor de mustrare și judecată. Aceasta este mărturie că ai fost cucerit. Aceasta pentru că acum este timpul de cucerire. (Ar trebui să știi că acum este timpul lucrării lui Dumnezeu pe pământ; lucrarea principală a lui Dumnezeu întrupat pe pământ este cucerirea prin judecată și mustrare a acestui grup de oameni de pe pământ care Îl urmează). Faptul că ești sau nu capabil de a fi mărturie că ești cucerit nu depinde doar de capacitatea ta de a urma până la capăt, ci, mai important, de faptul dacă, pe măsură ce experimentezi fiecare pas al lucrării lui Dumnezeu, ești capabil de adevărata înțelegere a mustrării și judecății lui Dumnezeu și de faptul dacă percepi cu adevărat toată această lucrare. Nu vei putea să te strecori doar urmând până la capăt. Trebuie să fii capabil să te predai de bunăvoie în fiecare caz de mustrare și judecată, să fii capabil să înțelegi cu adevărat fiecare pas al lucrării pe care o experimentezi și să fii în stare să atingi cunoașterea și ascultarea față de firea lui Dumnezeu. Aceasta este mărturia supremă a faptului de a fi cucerit, care se cere de la tine. Mărturia de a fi cucerit se referă în primul rând la cunoașterea despre întruparea lui Dumnezeu. În mod crucial, această etapă a mărturiei este despre întruparea lui Dumnezeu. Nu contează ce faci sau spui în fața oamenilor din lume sau a celor care dețin puterea; ce contează mai presus de toate este dacă ești în stare să te supui tuturor cuvintelor din gura lui Dumnezeu și întregii Sale lucrări. Prin urmare, această etapă a mărturiei este îndreptată spre Satana și spre toți dușmanii lui Dumnezeu – demonii și ostilii care nu cred că Dumnezeu Se va întrupa a doua oară și va veni să facă o lucrare și mai măreață și, în plus, nu cred în faptul revenirii lui Dumnezeu la trup. Cu alte cuvinte, este îndreptată către toți antihriștii – toți dușmanii care nu cred în întruparea lui Dumnezeu.

[…]

Ultima etapă a mărturiei este o mărturie a faptului dacă ești sau nu capabil să fii desăvârșit – adică, după ce ai înțeles toate cuvintele rostite din gura lui Dumnezeu întrupat, ajungi să ai cunoaștere despre Dumnezeu și devii sigur de El, trăiești toate cuvintele din gura lui Dumnezeu și îndeplinești condițiile pe care Dumnezeu ți le cere – stilul lui Petru și credința lui Iov – astfel încât să poți asculta până la moarte, să te dăruiești în întregime Lui și, în cele din urmă, să obții o imagine a unei persoane care este la înălțimea standardelor, ceea ce înseamnă imaginea cuiva care a fost cucerit și desăvârșit după ce a experimentat judecata și mustrarea lui Dumnezeu. Aceasta este mărturia supremă – este mărturia care ar trebui să fie adusă de cineva care este în cele din urmă desăvârșit. Acestea sunt cele două etape ale mărturiei pe care ar trebui să o aveți și ele sunt interconectate, fiecare fiind indispensabilă. Dar trebuie să știi un lucru: mărturia pe care o cer Eu astăzi de la tine nu este adresată popoarelor lumii, nici unui singur individ, ci a ceea ce cer de la tine. Ea se măsoară prin faptul dacă ești în stare să Mă mulțumești și dacă ești în stare să îndeplinești în totalitate standardele cerințelor Mele de la fiecare dintre voi. Aceasta este ceea ce ar trebui să înțelegeți.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Practica (4)”

Credința în Dumnezeu necesită ascultarea față de El și experiența lucrării Sale. Dumnezeu a făcut atât de multă lucrare – s-ar putea spune că pentru oameni este toată desăvârșire, rafinare și chiar mai mult, mustrare. Nu a existat niciun singur pas din lucrarea lui Dumnezeu care să se potrivească cu noțiunile umane; lucrul de care s-au bucurat oamenii sunt cuvintele dure ale lui Dumnezeu. Când Dumnezeu vine, oamenii ar trebui să se bucure de măreția Sa și de mânia Sa. Totuși, oricât de dure pot fi cuvintele Lui, El vine să mântuiască și desăvârșească omenirea. În calitate de creaturi, oamenii ar trebui să îndeplinească datoriile pe care se cuvine să le îndeplinească și să mărturisească ferm pentru Dumnezeu în toiul rafinării. În fiecare încercare, ar trebui să susțină mărturia pe care ar trebui să o aducă și să facă asta în mod răsunător de dragul lui Dumnezeu. O persoană care face acest lucru este un biruitor. Indiferent cum te rafinează Dumnezeu, tu rămâi plin de încredere și nu îți pierzi niciodată încrederea în El. Faci ceea ce ar trebui să facă omul. Asta îi cere Dumnezeu omului, iar inima omului ar trebui să poată reveni la El pe deplin și să se întoarcă spre El în fiecare clipă care trece. Acesta este un biruitor. Cei la care Dumnezeu Se referă ca biruitori sunt cei care încă pot să mărturisească ferm, să-și mențină încrederea și devotamentul față de Dumnezeu când sunt sub influența Satanei sau sunt asediați de Satana, adică atunci când se găsesc printre forțele întunericului. Dacă încă poți să-ți menții o inimă pură și să păstrezi iubirea autentică pentru Dumnezeu indiferent de situație, atunci tu mărturisești ferm în fața lui Dumnezeu, și asta vrea să spună Dumnezeu prin „a fi biruitor”. Dacă urmărirea ta este excelentă când Dumnezeu te binecuvântează, dar te retragi fără binecuvântările Sale, este aceasta puritate? Din moment ce ești sigur că această cale este adevărată, trebuie să o urmezi până la capăt; trebuie să-ți menții devotamentul față de Dumnezeu. Din moment ce ai văzut că Dumnezeu Însuși a venit pe pământ pentru a te desăvârși, ar trebui să-I dai inima ta în întregime. Dacă încă Îl poți urma orice face El, chiar dacă îți acordă un rezultat nefavorabil la final, asta înseamnă să-ți menții puritatea în fața lui Dumnezeu. Să-I oferi lui Dumnezeu un corp spiritual sfânt și o fecioară pură înseamnă să-ți menții o inimă sinceră în fața lui Dumnezeu. Pentru omenire, sinceritatea este puritate, iar capacitatea de a fi sincer față de Dumnezeu înseamnă a-ți menține puritatea. Asta e ceea ce ar trebui să pui în practică. Când se cuvine să te rogi, te rogi; când se cuvine să te aduni la părtășie, faci asta; când se cuvine să cânți imnuri, cânți imnuri; iar când se cuvine să te lepezi de trup, te lepezi de trup. Când îți îndeplinești datoria, nu o faci cât de cât; când te confrunți cu încercări, rămâi neclintit. Acesta este devotamentul față de Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Ar trebui să îți menții devotamentul față de Dumnezeu”

Să fii mărturie răsunătoare pentru Dumnezeu are, în principal, legătură cu a avea sau nu o înțelegere a Dumnezeului practic și cu a fi sau nu capabil să te supui în fața acestei persoane, care nu este numai obișnuită, ci și normală, și chiar să te supui până la moarte. Dacă, prin această supunere, ești cu adevărat martor pentru Dumnezeu, înseamnă că ai fost câștigat de către Dumnezeu. Dacă poți să te supui până la moarte și, înaintea Lui, să te eliberezi de plângeri, să nu emiți judecăți, să nu defăimezi, să nu ai nicio noțiune și să nu ai motive ascunse, atunci, în acest fel, Dumnezeu va câștiga glorie. A te supune în fața unei persoane obișnuite care este privită de sus de către om și a fi capabil să te supui până la moarte fără niciun fel de noțiuni – aceasta este adevărata mărturie. Realitatea în care Dumnezeu le cere oamenilor să pătrundă este aceea de a fi capabili să asculte de cuvintele Lui, să le pună în practică, să se închine în fața Dumnezeului practic și să-și cunoască propria corupție, să-și deschidă inimile în fața Lui și, în final, să fie câștigați de El prin aceste cuvinte ale Lui. Dumnezeu dobândește glorie atunci când aceste cuvântări te cuceresc și te fac complet ascultător față de El; prin aceasta, El îl rușinează pe Satana și Își completează lucrarea. Când nu ai niciun fel de noțiuni despre practicitatea lui Dumnezeu întrupat – adică, atunci când ai rămas ferm în această încercare – atunci ai fost o bună mărturie. Dacă vine o zi în care ai înțelegere deplină a Dumnezeului practic și te poți supune până la moarte, cum a făcut Petru, vei fi câștigat și desăvârșit de către Dumnezeu. Orice face Dumnezeu și nu este în conformitate cu noțiunile tale reprezintă o încercare pentru tine. Dacă lucrarea lui Dumnezeu ar fi în conformitate cu noțiunile tale, nu ar fi necesar ca tu să suferi sau să fii rafinat. Din cauza faptului că lucrarea Lui este atât de practică și nu este în conformitate cu noțiunile tale, este nevoie să renunți la asemenea noțiuni. De aceea este o încercare pentru tine. Din cauza practicității lui Dumnezeu, toți oamenii se află în mijlocul încercărilor; lucrarea lui este practică, nu supranaturală. Înțelegându-I pe deplin cuvintele practice și cuvântările practice, fără niciun fel de noțiuni și fiind capabil să Îl iubești sincer pe măsură ce lucrarea Lui devine tot mai practică, vei fi câștigat de către El. Grupul de oameni pe care îl va câștiga Dumnezeu este format din cei care Îl cunosc pe Dumnezeu; adică, cei care Îi cunosc practicitatea. Mai mult, ei sunt aceia care sunt capabili să se supună lucrării practice a lui Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Aceia care Îl iubesc cu adevărat pe Dumnezeu sunt cei care se pot supune în mod absolut practicității Lui”