Dumnezeu folosește curcubeul ca simbol al legământului Său cu omul

februarie 20, 2019

Geneza 9:11-13 Închei un legământ cu voi: niciodată nu vor mai fi distruse toate creaturile de apele vreunui potop și niciodată nu va mai fi vreun potop care să distrugă pământul. Dumnezeu a mai zis: „Acesta este semnul legământului pe care îl fac cu voi și cu toate viețuitoarele care au fost cu voi, pentru toate generațiile viitoare: pun în nori curcubeul Meu; el va fi semnul legământului dintre Mine și pământ”.

Majoritatea oamenilor știu ce este un curcubeu și au auzit despre unele povești legate de curcubeie. Cât despre povestea privind curcubeul din Biblie, unii oameni o cred și unii o tratează ca pe o legendă, în timp ce alții nu o cred deloc. Orice ar fi, toate evenimentele care s-au întâmplat în legătură cu curcubeul reprezentau lucrarea lui Dumnezeu și au avut loc în procesului gestionării omului de către Dumnezeu. Aceste evenimente au fost consemnate exact în Biblie. Aceste consemnări nu ne spun în ce dispoziție era Dumnezeu la acea vreme sau intențiile din spatele acestor cuvinte pe care le-a rostit El. În plus, nimeni nu poate cântări ce simțea El când le-a spus. Totuși, starea de spirit a lui Dumnezeu privind toate aceste evenimente este dezvăluită printre rândurile textului. Este ca și cum gândurile Sale din acel moment prind viață din fiecare cuvânt și frază a cuvântului lui Dumnezeu.

Gândurile lui Dumnezeu reprezintă lucrul de care ar trebui să se preocupe oamenii și ceea ce ar trebui să încerce să ajungă să cunoască cel mai mult. Aceasta deoarece gândurile lui Dumnezeu sunt indisolubil legate de înțelegerea Lui de către om și aceasta este o legătură indispensabilă cu intrarea în viață a omului. Deci, ce Se gândea Dumnezeu în momentul când s-au întâmplat aceste evenimente?

Inițial, Dumnezeu a creat o omenire care, în ochii Săi, era foarte bună și apropiată de El, dar aceasta a fost distrusă de potop după ce s-a răzvrătit împotriva Lui. L-a durut pe Dumnezeu ca o asemenea omenire să dispară așa, într-o clipă? Desigur că L-a durut! Deci care a fost exprimarea durerii Sale? Cum a fost consemnată în Biblie? A fost consemnată în Biblie cu aceste cuvinte: „Închei un legământ cu voi: niciodată nu vor mai fi distruse toate creaturile de apele vreunui potop și niciodată nu va mai fi vreun potop care să distrugă pământul”. Această propoziție simplă dezvăluie gândurile lui Dumnezeu. Această distrugere a lumii L-a îndurerat foarte mult. După cum ar spune omul, El a fost foarte trist. Ne putem imagina: cum arăta pământul, care era odată plin de viață, după ce a fost distrus de potop? Cum arăta atunci pământul care era odată plin de ființe umane? Nicio locuință umană, nicio ființă vie, apă peste tot și un dezastru absolut la suprafața apei. A fost o astfel de scenă intenția inițială a lui Dumnezeu când a creat lumea? Desigur că nu! Intenția Lui inițială a fost să vadă viață pe tot pământul, să vadă ființele umane pe care le-a creat cum Îl venerează, nu ca Noe să fie singurul care Îl venera sau singurul care putea răspunde la chemarea Sa de a finaliza ceea ce îi fusese încredințat. Când omenirea a dispărut, Dumnezeu nu a văzut ceea ce intenționase inițial, ci complet opusul. Cum putea inima Lui să nu fie îndurerată? Deci când Își dezvăluia firea și Își exprima emoțiile, Dumnezeu a luat o hotărâre. Ce tip de hotărâre a luat El? Să facă un arc pe cer (adică curcubeul pe care îl vedem) ca legământ cu omul, o promisiune că Dumnezeu nu va mai distruge din nou omenirea cu un potop. În același timp, a fost și pentru a le transmite oamenilor că Dumnezeu a distrus lumea cu un potop, pentru ca oamenii să-și amintească mereu motivul pentru care El ar face un asemenea lucru.

A fost distrugerea lumii la acel moment ceva ce a vrut Dumnezeu? Nu a fost cu siguranță ceea ce a vrut Dumnezeu. Am putea să ne imaginăm o mică parte a jalnicii imagini a pământului după distrugerea lumii, dar nu ne putem imagina nici pe departe cum era scena din acel moment în ochii lui Dumnezeu. Putem spune că, indiferent dacă sunt oamenii de acum sau de atunci, nimeni nu poate imagina sau cântări ce simțea El când a văzut acea scenă, acea imagine a lumii după distrugerea ei de potop. Dumnezeu a fost forțat să o facă de neascultarea omului, dar durerea suferită de inima Lui din cauza distrugerii lumii prin potop este o realitate pe care nimeni nu o poate pătrunde sau cântări. De aceea, Dumnezeu a făcut un legământ cu omenirea, prin care să le spună oamenilor să țină minte că Dumnezeu a făcut odată așa ceva și pentru a le promite că nu va mai distruge niciodată lumea într-un asemenea mod. În acest legământ vedem inima lui Dumnezeu – vedem că inima Lui era îndurerată când a distrus această omenire. În limbajul omului, când Dumnezeu a distrus omenirea și a văzut-o cum dispare, inima Lui plângea și sângera. Nu este acesta cel mai bun mod de a o descrie? Aceste cuvinte sunt folosite de oameni pentru a ilustra emoții umane, dar având în vedere că limba oamenilor este prea săracă, folosirea acestora pentru a descrie sentimentele și emoțiile lui Dumnezeu nu Mi se pare a fi prea rea și nici prea exagerată. Cel puțin vă oferă o înțelegere foarte vie, foarte aptă privind dispoziția Lui din acel moment. La ce vă veți gândi acum când veți vedea din nou un curcubeu? Cel puțin vă veți reaminti cum a fost Dumnezeu îndurerat odată din cauza distrugerii lumii prin potop. Vă veți aminti cum, chiar dacă ura această lume și disprețuia această omenire, când El a distrus ființele umane pe care le crease cu propriile Sale mâini, inima Sa suferea, se lupta să le dea drumul, simțindu-se reticentă și fiindu-i greu să suporte. Singura Sa consolare a fost familia de opt persoane a lui Noe. Cooperarea lui Noe a făcut ca eforturile Sale laborioase de a crea toate lucrurile să nu fie în zadar. Într-un moment când Dumnezeu suferea, acesta era singurul lucru care putea să compenseze pentru durerea Lui. Din acel moment, Dumnezeu Și-a pus toate așteptările de la omenire în familia lui Noe, sperând că ei vor putea trăi sub binecuvântările Lui și nu sub blestemul Lui, sperând că ei nu-L vor mai vedea niciodată cum distruge lumea cu un potop și sperând, de asemenea, că ei nu vor fi distruși.

Despre ce parte din firea lui Dumnezeu ar trebui să învățăm din asta? Dumnezeu disprețuise omul deoarece acesta era ostil față de El, dar în inima Lui, grija Sa, preocuparea și mila pentru omenire au rămas neschimbate. Chiar și atunci când a distrus omenirea, inima Sa a rămas neschimbată. Când omenirea a fost plină de corupție și neascultătoare față de Dumnezeu într-o măsură dureroasă, Dumnezeu a fost nevoit să distrugă această omenire, din cauza firii și esenței Sale și în conformitate cu principiile Sale. Dar, datorită esenței Lui, tot Îi era milă de omenire și chiar voia să utilizeze diverse moduri pentru a răscumpăra omenirea astfel încât aceasta să continue să trăiască. Totuși, omul I s-a opus, a continuat să fie neascultător și a refuzat să accepte mântuirea Lui; adică a refuzat să-I accepte bunele intenții. Indiferent cum i-a chemat Dumnezeu, cum le-a reamintit, i-a alimentat, i-a ajutat sau cum i-a tolerat, oamenii nu au înțeles, nici nu au apreciat și nici nu au acordat atenție. În durerea Sa, Dumnezeu tot nu a uitat să îi acorde omului toleranța Sa maximă, așteptând ca omul să-și schimbe cursul. După ce Și-a atins limita, El a făcut ceea ce trebuia să facă fără nicio ezitare. Cu alte cuvinte, a existat o perioadă de timp specifică și un proces din momentul în care Dumnezeu a planificat să distrugă omenirea și până la începutul lucrării Sale de a distruge omenirea. Acest proces a existat cu scopul de a permite omului să-și schimbe cursul și aceasta a fost ultima șansă pe care Dumnezeu i-a dat-o. Deci ce a făcut El în această perioadă înainte să distrugă omenirea? Dumnezeu a făcut o lucrare semnificativă de a reaminti și a îndemna. Oricât de îndurerată și suferindă era inima Lui, El a continuat să-i acorde omenirii grija, preocuparea și mila Sa abundentă. Ce vedem din asta? Fără îndoială, vedem că iubirea Lui pentru omenire este reală și nu ceva ce spune doar cu buzele. Este adevărată, tangibilă și apreciabilă, nu simulată, denaturată, înșelătoare sau afectată. Dumnezeu nu utilizează niciodată nicio înșelăciune și nu creează imagini false pentru ca oamenii să vadă că El este minunat. El nu utilizează niciodată mărturii false pentru a permite oamenilor să-I vadă frumusețea sau să Se laude cu frumusețea și sfințenia Sa. Nu sunt aceste aspecte ale firii lui Dumnezeu vrednice de iubirea omului? Nu sunt vrednice de venerat? Nu sunt vrednice de prețuit? În acest stadiu, vreau să vă întreb: după ce ați auzit aceste cuvinte, credeți că măreția lui Dumnezeu reprezintă doar cuvinte goale pe o foaie de hârtie? Frumusețea lui Dumnezeu înseamnă doar vorbe goale? Nu! Cu siguranță, nu! Supremația lui Dumnezeu, măreția, sfințenia, toleranța, iubirea Lui și așa mai departe – toate detaliile tuturor aspectelor firii și esenței Lui își găsesc expresia practică de fiecare dată când Își face lucrarea, sunt întruchipate în voia Sa față de om și, de asemenea, sunt îndeplinite și reflectate în fiecare persoană. Indiferent dacă ai simțit acest lucru înainte, Dumnezeu are grijă de fiecare persoană în toate modurile posibile, folosindu-Și inima sinceră, înțelepciunea și diverse metode pentru a încălzi inima fiecărei persoane și a trezi spiritul fiecărei persoane. Acesta este un fapt indiscutabil. Indiferent cât de mulți oameni stau aici, fiecare persoană a avut experiențe și sentimente diferite față de toleranța, răbdarea și frumusețea lui Dumnezeu. Aceste experiențe în privința lui Dumnezeu și aceste sentimente sau percepții ale Lui – pe scurt, toate aceste lucruri pozitive sunt de la Dumnezeu. Deci prin integrarea experiențelor tuturor și cunoașterii de Dumnezeu și combinarea acestora cu lectura noastră a acestor pasaje din Biblie astăzi, aveți acum o înțelegere mai adevărată și mai potrivită în privința Lui?

După citirea acestei povești și înțelegerea unei părți a firii lui Dumnezeu, dezvăluite prin acest eveniment, ce fel de cunoaștere nouă aveți în privința Lui? V-a oferit o înțelegere mai profundă în privința lui Dumnezeu și a inimii Lui? Vă simțiți diferit acum când revedeți povestea lui Noe? După părerea voastră, a fost fără rost să avem părtășie despre aceste versete din Biblie? Acum că am avut părtășie despre ele, credeți că a fost fără rost? A fost cu siguranță necesar! Chiar dacă ceea ce citim este o poveste, este o consemnare reală a lucrării pe care a făcut-o Dumnezeu. Scopul Meu nu era să vă permit să pricepeți detaliile acestor povești sau ale acestui personaj, nici nu era ca voi să studiați acest personaj și, cu siguranță, nu era ca voi să vă duceți înapoi și să studiați din nou Biblia. Înțelegeți? Deci v-au ajutat aceste povești în privința cunoașterii voastre de Dumnezeu? Ce a adăugat această poveste la înțelegerea voastră în privința lui Dumnezeu? Spuneți-ne, frați și surori din Hong Kong. (Am văzut că iubirea lui Dumnezeu este ceva ce niciunul dintre noi, oameni corupți, nu avem.) Spuneți-ne, frați și surori din Coreea de Sud. (Iubirea lui Dumnezeu pentru om este adevărată. Iubirea lui Dumnezeu pentru om cuprinde firea Lui și măreția, sfințenia, supremația și toleranța Sa. Merită ca noi să încercăm să obținem o înțelegere mai profundă în privința acesteia.) (Prin părtășia recentă, pe de-o parte, pot vedea firea sfântă și dreaptă a lui Dumnezeu și pot vedea, de asemenea, grija pe care Dumnezeu o are pentru omenire, mila Lui față de omenire și faptul că tot ceea ce face Dumnezeu și fiecare gând și idee pe care le are dezvăluie iubirea și grija Sa pentru omenire.) (Înțelegerea mea din trecut a fost că Dumnezeu a utilizat un potop pentru a distruge lumea deoarece omenirea devenise rea într-o măsură dureroasă și era ca și cum Dumnezeu a distrus această omenire pentru că o detesta. Doar după ce Dumnezeu a vorbit despre povestea lui Noe astăzi și a spus că inima Lui sângera, am realizat că Dumnezeu era, de fapt, reticent să renunțe la această omenire. Doar pentru că omenirea a fost prea neascultătoare, Dumnezeu nu a avut de ales și i-a distrus. De fapt, inima Lui în acel moment era foarte tristă. Din acest lucru pot vedea, în firea Lui, grija și preocuparea Sa pentru omenire. Acesta este un lucru pe care nu îl știam înainte.) Foarte bine! Puteți continua voi. (Am fost foarte afectat după ce am ascultat. Am citit Biblia în trecut, dar niciodată nu am avut o experiență precum cea de astăzi unde Dumnezeu analizează direct aceste lucruri pentru ca noi să ajungem să-L cunoaștem. Faptul că Dumnezeu ne-a îndrumat așa pentru a ne arăta Biblia mi-a permis să știu că esența Lui înaintea corupției omului era iubire și grijă pentru omenire. Din momentul în care omul a devenit corupt și până în aceste zile de pe urmă, chiar dacă Dumnezeu are o fire dreaptă, iubirea și grija Sa rămân neschimbate. Asta arată că esența iubirii lui Dumnezeu, de la creație și până acum, indiferent dacă omul este corupt, nu se schimbă niciodată.) (Astăzi am văzut că esența lui Dumnezeu nu se va schimba din cauza unei modificări a momentului sau locului lucrării Sale. Am văzut și că, indiferent dacă Dumnezeu creează lumea sau o distruge după ce omul devine corupt, tot ceea ce face El are sens și conține firea Sa. Astfel am văzut că iubirea Lui este infinită și de nemăsurat și am văzut, de asemenea, așa cum au menționat ceilalți frați și surori, grija și mila Lui față de omenire când a distrus lumea.) (Acestea au fost lucruri despre care, într-adevăr, nu am știut înainte. După ce am ascultat astăzi, simt că Dumnezeu este într-adevăr credibil, într-adevăr de încredere, că merită să credem în El și că există fără îndoială. Pot aprecia cu sinceritate în inima mea că firea și iubirea lui Dumnezeu sunt într-adevăr atât de concrete. Acesta este sentimentul pe care îl am după ce am ascultat astăzi.) Excelent! Se pare că ați fost profund afectați de tot ceea ce ați auzit.

Ați observat ceva din toate versetele din Biblie, inclusiv toate poveștile biblice despre care am avut părtășie astăzi? Și-a folosit vreodată Dumnezeu propria limbă pentru a-Și exprima gândurile sau a-Și explica iubirea și grija pentru omenire? Există o consemnare în care El folosește un limbaj simplu pentru a afirma cât de îngrijorat este pentru omenire sau cât de mult o iubește? Nu. Nu este așa? Există mulți dintre voi care au citit Biblia sau alte cărți în afara acesteia. A văzut vreunul dintre voi astfel de cuvinte? Răspunsul este: sigur că nu! Adică, în consemnările din Biblie, inclusiv cuvintele lui Dumnezeu sau documentarea lucrării Sale, Dumnezeu nu Și-a folosit în nicio epocă sau perioadă propriile metode pentru a-Și descrie sentimentele sau a-Și exprima iubirea și grija pentru omenire, nici nu Și-a utilizat vreodată vorbirea sau vreo acțiune pentru a-Și transmite sentimentele și emoțiile – este adevărat? De ce spun asta? De ce trebuie să o menționez? Deoarece și aceasta implică frumusețea și firea Sa.

Dumnezeu a creat omenirea; indiferent dacă oamenii au fost corupți sau dacă Îl urmează, El îi tratează ca pe cele mai neprețuite ființe dragi ale Sale – sau, cum ar spune ființele umane, oamenii cei mai dragi Lui – și nu ca pe jucăriile Sale. Deși Dumnezeu spune că El este Creatorul și că omul este creația Sa, ceea ce poate suna de parcă există o mică diferență de rang, realitatea este că tot ce a făcut Dumnezeu pentru omenire depășește cu mult o relație de această natură. Dumnezeu iubește omenirea, are grijă, Se preocupă de aceasta și o aprovizionează fără încetare. El nu simte niciodată în inima Sa că aceasta este o lucrare în plus sau ceva ce merită o mare răsplată. Nici nu simte că mântuirea omenirii, alimentarea oamenilor și faptul că le oferă totul reprezintă o contribuție uriașă pentru omenire. El aprovizionează pur și simplu omenire în tăcere și în liniște, în propriul Său mod, prin propria Sa esență și prin ceea ce El are și ce este. Indiferent cât de multe provizii și cât de mult ajutor primește omenirea de la El, Dumnezeu nu Se gândește la asta niciodată și nu încearcă să-Și asume meritul. Acest lucru este determinat de esența lui Dumnezeu și este, de asemenea, o exprimare adevărată a firii Lui. Motiv pentru care, indiferent dacă este vorba de Biblie sau de alte cărți, Dumnezeu nu Își exprimă niciodată gândurile și nu descrie sau declară către oameni, cu scopul de a face omenirea recunoscătoare față de El sau să-L laude, motivele pentru care face aceste lucruri sau de ce Îi pasă atât de mult de omenire. Chiar și când suferă, când inima Sa este extrem de îndurerată, El nu-Și uită niciodată responsabilitatea sau grija față de omenire; în tot acest timp, suportă această rană și durere singur, în tăcere. Din contră, Dumnezeu continuă să aprovizioneze omenirea așa cum a făcut întotdeauna. Deși oamenii Îl laudă deseori sau sunt martori pentru El, niciunul dintre aceste comportamente nu este cerut de Dumnezeu. Asta deoarece El nu intenționează niciodată ca vreunul dintre lucrurile bune pe care le face pentru omenire să fie dat la schimb pentru recunoștință sau să fie răsplătit. Pe de altă parte, cei care pot să se teamă de Dumnezeu și să se ferească de rău, cei care pot să Îl urmeze cu adevărat pe Dumnezeu, Îl ascultă și Îi sunt loiali și cei care pot să I se supună – aceștia sunt oamenii care vor primi deseori binecuvântările Lui și El va acorda astfel de binecuvântări fără rezerve. Mai mult, binecuvântările pe care oamenii le primesc de la El sunt adesea dincolo de imaginația lor și, de asemenea, dincolo de orice pot justifica ființele umane pentru ceea ce au făcut sau pentru prețul pe care l-au plătit. Când omenirea se bucură de binecuvântarea lui Dumnezeu, îi pasă cuiva de ce face El? Se preocupă cineva de modul în care Se simte Dumnezeu? Încearcă cineva să aprecieze durerea Lui? Răspunsul la aceste întrebări este un „nu” categoric! Poate orice ființă umană, inclusiv Noe, să aprecieze durerea pe care o simțea Dumnezeu în acel moment? Poate cineva să aprecieze de ce Dumnezeu ar stabili un astfel de legământ? Nu poate! Oamenii nu apreciază durerea Lui nu pentru că nu o pot înțelege, și nu din cauza distanței dintre Dumnezeu și om sau a diferenței dintre statuturile lor; ci din cauza faptului că oamenilor nu le pasă deloc de sentimentele lui Dumnezeu. Omenirea crede că Dumnezeu este independent – că Dumnezeu nu are nevoie ca oamenilor să le pese de El, să-L înțeleagă sau să-I arate considerație. Dumnezeu este Dumnezeu, deci nu are durere, nici emoții; El nu va fi trist, El nu simte durere, nici măcar nu plânge. Dumnezeu este Dumnezeu, deci nu are nevoie să-Și exprime emoțiile și nu are nevoie de consolare. Dacă, în anumite circumstanțe, El are nevoie de acestea, atunci El Se poate descurca singur și nu va cere sprijin din partea omenirii. În schimb, oamenii imaturi, slabi, sunt cei care au nevoie de consolarea, proviziile și încurajarea lui Dumnezeu și au nevoie chiar ca El să îi consoleze în toate timpurile și în toate locurile. Astfel de lucruri se ascund adânc în inimile oamenilor: omul este cel slab; oamenii au nevoie ca Dumnezeu să îi îngrijească în toate modurile, ei merită toată grija pe care o primesc de la El și ar trebui să ceară de la Dumnezeu tot ceea ce simt că ar trebui să fie al lor. Dumnezeu este Cel puternic; El are totul și El ar trebui să fie paznicul omenirii și Cel care acordă binecuvântări. Dat fiind că El este deja Dumnezeu, este atotputernic și nu are nevoie niciodată de nimic de la omenire.

Deoarece omul nu dă atenție niciuneia dintre revelațiile lui Dumnezeu, el nu a simțit niciodată durerea, tristețea sau bucuria Lui. Dar în schimb, Dumnezeu cunoaște toate expresiile omului precum palma mâinii Sale. Dumnezeu asigură nevoile tuturor, în orice moment și în orice loc, observând gândurile schimbătoare ale fiecărei persoane și, astfel, consolându-i și îndemnându-i, călăuzindu-i și iluminându-i. În ceea ce privește toate lucrurile pe care Dumnezeu le-a făcut asupra omenirii și toate prețurile pe care le-a plătit din cauza lor, pot oamenii să găsească un pasaj din Biblie sau din orice a spus Dumnezeu până acum care să afirme clar că Dumnezeu va cere ceva de la om? Nu! Din contră, indiferent cât ignoră oamenii gândirea Lui, El tot conduce omenirea în mod repetat, o aprovizionează în mod repetat și ajută oamenii, pentru a le permite să urmeze calea lui Dumnezeu, astfel încât ei să poată obține destinația frumoasă pe care le-a pregătit-o. Când vine vorba de Dumnezeu, ceea ce El are și ce este, harul Său, mila și toate recompensele Sale vor fi acordate fără rezerve celor care Îl iubesc și Îl urmează. Dar El nu dezvăluie niciodată vreunei persoane durerea pe care a suferit-o sau starea Sa de spirit și nu Se plânge niciodată de faptul că cineva nu are respect față de El sau că nu Îi cunoaște voia. El suferă pur și simplu toate acestea în tăcere, așteptând ziua în care omenirea va putea înțelege.

De ce spun aceste lucruri aici? Ce vedeți din lucrurile pe care le-am spus? Există ceva în esența și în firea lui Dumnezeu care este mult prea ușor de trecut cu vederea, ceva ce are doar Dumnezeu și nicio altă persoană, inclusiv cei despre care alții cred că sunt persoane grozave, oameni buni sau Dumnezeul din imaginația lor. Ce este acest lucru? Aceasta este atitudinea altruistă a lui Dumnezeu. Când vorbim de altruism, poate crezi că și tu ești foarte altruist, deoarece când vine vorba de copiii tăi, nu te tocmești și nu te cerți niciodată cu ei sau crezi că și tu ești foarte altruist când vine vorba de părinții tăi. Indiferent ce crezi, cel puțin ai un concept al cuvântului „altruist”, îl consideri un cuvânt pozitiv și consideri că a fi o persoană altruistă este foarte nobil. Când ești altruist, ai o stimă de sine foarte ridicată. Dar nu există nimeni care poate vedea altruismul lui Dumnezeu în toate lucrurile, între oameni, evenimente și obiecte și în lucrarea Lui. De ce se întâmplă așa? Deoarece omul este prea egoist! De ce spun asta? Omenirea trăiește într-o lume materială. Poate că Îl urmezi pe Dumnezeu, dar nu vezi sau nu apreciezi niciodată cum te aprovizionează, te iubește și Se preocupă de tine. Deci ce vezi? Vezi rudele tale de sânge care te iubesc și te adoră. Vezi lucruri care sunt benefice pentru trupul tău, îți pasă de oamenii și lucrurile pe care le iubești. Acesta este așa-zisul altruism al omului. Astfel de oameni „altruiști”, totuși, nu se preocupă niciodată în privința lui Dumnezeu care le dă viață. În contrast cu cel al lui Dumnezeu, altruismul omului devine egoist și demn de dispreț. Altruismul în care crede omul este gol și nerealist, pătat, incompatibil cu Dumnezeu și fără legătură cu El. Altruismul omului este pentru el însuși, în timp ce altruismul lui Dumnezeu este o adevărată revelație a esenței Sale. Tocmai datorită altruismului Său primește omul o aprovizionare constantă din partea Lui. Poate că nu sunteți afectați prea profund de acest subiect despre care vorbesc astăzi și doar dați din cap în semn de aprobare, dar când, în inima ta, încerci să apreciezi inima lui Dumnezeu, vei descoperi fără să vrei asta: dintre toți oamenii, chestiunile și lucrurile pe care le poți simți în această lume, doar altruismul lui Dumnezeu este real și concret, deoarece doar iubirea lui Dumnezeu pentru tine este necondiționată și nepătată. În afară de Dumnezeu, așa-zisa lipsă de egoism a oricui altcuiva este simulată, superficială, neautentică; are un scop, anumite intenții, presupune un compromis și nu poate rezista la testare. Puteți chiar spune că este murdară și vrednică de dispreț. Sunteți de acord cu aceste cuvinte?

Știu că vă sunt foarte nefamiliare aceste subiecte și aveți nevoie de puțin timp pentru a le aprofunda înainte să le puteți înțelege cu adevărat. Cu cât sunteți mai puțin familiarizați cu aceste chestiuni și subiecte, cu atât mai mult dovedește acest lucru că ele lipsesc din inima voastră. Dacă nu aș fi menționat niciodată aceste subiecte, ar ști vreunul dintre voi ceva despre ele? Cred că nu ați ajunge să le cunoașteți niciodată. Acesta este un lucru cert. Indiferent cât de mult puteți înțelege sau pricepe, aceste subiecte despre care vorbesc sunt, pe scurt, ceea ce le lipsește cel mai mult oamenilor și ceea ce ar trebui să știe cel mai bine. Aceste subiecte sunt foarte importante pentru toată lumea – sunt prețioase și sunt viață și sunt lucrurile care vă trebuie pentru drumul ce vă stă înainte. Fără aceste cuvinte ca îndrumare, fără ca tu să înțelegi firea și esența lui Dumnezeu, vei purta întotdeauna un semn de întrebare în privința Lui. Cum poți crede în mod corespunzător în Dumnezeu dacă nici măcar nu-L înțelegi? Nu știi nimic despre emoțiile Lui, voia Sa, starea Sa de spirit, la ce Se gândește, ce Îl întristează și ce Îl face fericit, deci cum poți să ai considerație față de inima Lui?

De câte ori e supărat Dumnezeu, El Se confruntă cu o omenire care nu Îi dă nicio atenție, o omenire care Îl urmează și pretinde că-L iubește, dar Îi neglijează complet sentimentele. Cum poate inima Lui să nu sufere? În lucrarea de gestionare a lui Dumnezeu, El vorbește și Își îndeplinește cu sinceritate lucrarea asupra fiecărei persoane și Se confruntă cu fiecare fără rezerve sau ascunziș; dar, invers, fiecare persoană care Îl urmează este închisă față de El și nimeni nu dorește să se apropie în mod activ de El, să-I înțeleagă inima sau să acorde atenție sentimentelor Sale. Chiar și cei care vor să devină apropiații Lui nu vor să se apropie de El, să aibă considerație față de inima Lui sau să încerce să-L înțeleagă. Când Dumnezeu este vesel și fericit, nu există nimeni care să-I împărtășească fericirea. Când Dumnezeu este înțeles greșit de oameni, nu există nimeni care să-I consoleze inima rănită. Când inima Lui este îndurerată, nu există nicio singură persoană dispusă să-L lase să i Se destăinuie. De-a lungul acestor mii de ani ai lucrării de gestionare a lui Dumnezeu, nu a existat nimeni care să înțeleagă emoțiile Lui, nimeni care să le priceapă sau să le aprecieze, cu atât mai puțin vreunul care ar putea sta alături de El pentru a-I împărtăși bucuriile și durerile. Dumnezeu este singur. Este singur! Dumnezeu este singur nu doar pentru că omenirea coruptă I se opune, ci mai mult deoarece cei care caută să fie spirituali, cei care caută să Îl cunoască pe Dumnezeu și să-L înțeleagă, și chiar și cei care sunt dispuși să-și sacrifice întreaga viață pentru El, nu știu nici ei gândurile Sale și nu Îi înțeleg firea și emoțiile.

La finalul poveștii lui Noe, vedem că Dumnezeu a utilizat o metodă neobișnuită pentru a-Și exprima sentimentele din acel moment. Era o metodă foarte specială: de a face un legământ cu omul, ceea ce a declarat sfârșitul utilizării de către Dumnezeu a unui potop pentru a distruge lumea. Din exterior, a face un legământ poate părea un lucru foarte obișnuit. Nu este nimic mai mult decât folosirea unor cuvinte pentru a obliga două părți și a le împiedica să-și încalce acordul, pentru a proteja interesele ambelor părți. Ca formă, este un lucru foarte obișnuit, dar din motivațiile și intenția lui Dumnezeu de la baza acestui lucru, este o adevărată revelație a firii și stării Lui de spirit. Dacă doar pui aceste cuvinte deoparte și le ignori, dacă nu v-aș spune niciodată adevărul lucrurilor, atunci omenirea nu va cunoaște niciodată cu adevărat gândirea lui Dumnezeu. Poate în imaginația ta Dumnezeu zâmbea când a făcut acest legământ sau poate expresia Sa era serioasă, dar indiferent de cea mai comună expresie a Lui în imaginația oamenilor, nimeni nu ar fi putut să vadă inima sau durerea Lui, cu atât mai puțin singurătatea Sa. Nimeni nu-L poate face pe Dumnezeu să aibă încredere în el sau să fie vrednic de încrederea Lui sau să fie cineva față de care Își poate exprima gândurile sau cui să-Și mărturisească durerea. De aceea, Dumnezeu nu a avut de ales decât să facă un asemenea lucru. La suprafață, Dumnezeu a făcut un lucru ușor când a spus adio omenirii anterioare, rezolvând problema trecutului și aducând la un final perfect distrugerea lumii prin potop. Totuși, Dumnezeu a îngropat durerea din acest moment adânc în inima Sa. Într-o perioadă când Dumnezeu nu avea în cine să aibă încredere, El a făcut un legământ cu omenirea, spunându-le oamenilor că nu va mai distruge lumea printr-un potop. Când apărea un curcubeu, era pentru a le reaminti oamenilor că un asemenea lucru se întâmplase și pentru a-i avertiza să se abțină de la rele. Chiar și într-o astfel de stare dureroasă, Dumnezeu nu a uitat de omenire și tot a arătat multă grijă pentru aceasta. Nu reprezintă acestea iubirea și altruismul Lui? Dar la ce se gândesc oamenii când suferă? Nu este acesta momentul când au nevoie cel mai mult de Dumnezeu? În astfel de momente, oamenii întotdeauna trag de El pentru ca El să-i poată consola. Indiferent de moment, Dumnezeu nu va dezamăgi oamenii niciodată și le va permite întotdeauna să iasă din situațiile lor dificile și să trăiască în lumină. Deși Dumnezeu aprovizionează astfel omenirea, în inima omului Dumnezeu nu este decât o pastilă de alinare, un tonic de confort. Când Dumnezeu suferă, când inima Sa este rănită, a avea o ființă creată sau orice persoană care să-I țină companie sau să-L consoleze ar fi fără îndoială doar o dorință extravagantă pentru El. Omul nu dă niciodată atenție sentimentelor Lui, deci Dumnezeu nu cere și nici nu Se așteaptă să existe cineva care să-L poată consola. El doar Își utilizează metodele pentru a-Și exprima dispoziția. Oamenii nu cred că este o greutate grozavă pentru Dumnezeu să treacă prin niște suferință, dar doar când încerci cu adevărat să-L înțelegi pe Dumnezeu, când poți aprecia cu adevărat cele mai sincere intenții ale Lui în tot ceea ce face, poți simți măreția și altruismul Lui. Chiar dacă a făcut un legământ cu omenirea folosind curcubeul, El nu a spus nimănui motivul pentru care a făcut asta, motivul pentru care a încheiat acest legământ, însemnând că nu a spus niciodată nimănui gândurile Sale adevărate. Asta deoarece nu există nimeni care să poată pricepe profunzimea iubirii pe care Dumnezeu o are pentru omenirea pe care a creat-o cu propriile mâini și, de asemenea, nu există nimeni care să poată aprecia cât de multă durere a suferit inima Lui când a distrus omenirea. De aceea, chiar dacă le-ar spune oamenilor cum Se simțea, ei n-ar putea să preia această încredere. Deși este în suferință, El tot Își continuă următoarea etapă a lucrării. Dumnezeu dă întotdeauna omenirii cea mai bună latură a Sa și cele mai bune lucruri în timp ce îndură în tăcere toată suferința El Însuși. Dumnezeu nu dezvăluie niciodată în mod deschis aceste suferințe. În schimb, El le îndură și așteaptă în tăcere. Rezistența lui Dumnezeu nu este rece, amorțită sau neputincioasă, nici nu este un semn al slăbiciunii. Mai degrabă, iubirea și esența Sa au fost întotdeauna altruiste. Aceasta este o revelație naturală a esenței și firii Sale și o întrupare autentică a identității lui Dumnezeu ca adevăratul Creator.

Acestea fiind spuse, unii ar putea interpreta greșit la ce Mă refer și să gândească: „Descrierea atât de detaliată a sentimentelor lui Dumnezeu, cu atât de multe elemente senzaționale, a avut ca scop să-i facă pe oameni să-L compătimească pe Dumnezeu?” Asta se intenționează aici? (Nu.) Singurul Meu scop în a spune aceste lucruri a fost de a vă face să-L cunoașteți mai bine, să-I înțelegeți nenumăratele aspecte, să-I înțelegeți emoțiile, să apreciați faptul că esența și firea Lui sunt, în mod concret și puțin câte puțin, exprimate prin lucrarea Sa, în loc să fie descrise prin cuvintele goale ale omului, cuvintele și doctrinele sau imaginația lui. Adică, Dumnezeu și esența Sa există cu adevărat – nu sunt picturi, nici închipuiri, nici construite de om și, cu siguranță, nu au fost fabricate de om. Recunoașteți asta acum? Dacă o recunoașteți, atunci cuvintele Mele de astăzi și-au atins scopul.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși I”

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Conținut similar

Contactează-ne pe Messenger