Dumnezeu Își manifestă faptele asupra tuturor lucrurilor, stăpânește asupra tuturor lucrurilor și controlează legile tuturor lucrurilor. Tocmai am discutat despre modul în care Dumnezeu stăpânește legile tuturor lucrurilor, cât și despre modul în care El susține și aprovizionează întreaga omenire în cadrul acestor legi. Acesta este un aspect. În continuare, vom discuta despre un alt aspect, despre modul în care Dumnezeu obișnuiește să dețină controlul asupra tuturor lucrurilor. Vorbesc despre felul în care, după ce a creat toate lucrurile, Dumnezeu a echilibrat relațiile dintre ele. Și acesta este mai degrabă un subiect amplu pentru voi. Echilibrarea relațiilor dintre toate lucrurile – este asta ceva ce oamenii pot să înfăptuiască? Nu, oamenii sunt incapabili de o asemenea performanță. Oamenii sunt capabili doar de distrugere. Nu pot să echilibreze relațiile dintre toate lucrurile; nu pot să le gestioneze și o asemenea autoritate și putere sunt dincolo de capacitatea de înțelegere a oamenilor. Doar Dumnezeu Însuși are puterea de a săvârși un astfel de lucru. Dar care este scopul în care Dumnezeu face asta – pentru ce este? Și acest lucru are o legătură strânsă cu supraviețuirea omenirii. Fiecare lucru pe care Dumnezeu vrea să-l facă este necesar – nu există nimic pe care El poate îl va face, poate că nu. Pentru ca El să asigure supraviețuirea omenirii și să le dăruiască oamenilor un mediu de supraviețuire favorabil, există anumite lucruri vitale și indispensabile pe care El trebuie să le facă.

Începând de la înțelesul direct al cuvintelor „Dumnezeu echilibrează toate lucrurile”, acesta pare că este un subiect foarte amplu. Mai întâi, le oferă oamenilor conceptul conform căruia „echilibrarea tuturor lucrurilor” se referă totodată la stăpânirea lui Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor. Ce înseamnă cuvântul „echilibru”? Mai întâi, „echilibru” se referă la a nu permite unui lucru să se dezechilibreze. E ca și cum ai folosi o balanță pentru a cântări lucruri. Pentru ca balanța să fie în echilibru, greutățile de pe fiecare taler trebuie să fie egale. Dumnezeu a creat multe lucruri diferite: lucruri fixe, lucruri care se mișcă, lucruri care trăiesc, lucruri care respiră, cât și lucruri care nu respiră. Este ușor ca toate aceste lucruri să intre într-o relație de interdependență, de interconectare, în care să se întărească și să se țină în frâu reciproc? Cu siguranță există principii în cadrul tuturor acestor lucruri, dar sunt foarte complicate, nu-i așa? Pentru Dumnezeu nu e dificil, dar, pentru oameni, este o chestiune foarte complicată de studiat. E un cuvânt foarte simplu – „echilibru”. Cu toate acestea, dacă oamenii l-ar studia și dacă oamenii ar avea nevoie să creeze de unii singuri echilibru, atunci, chiar dacă tot soiul de academicieni s-ar ocupa de asta – specialiști în biologie, astronomie, fizică, chimie și chiar și istorie – care ar fi rezultatul final al acelor cercetări? Nu ar avea niciun rezultat. Iar asta deoarece creația tuturor lucrurilor, care a fost săvârșită de Dumnezeu, este prea incredibilă, iar omenirea nu îi va afla niciodată secretele. Când Dumnezeu a creat toate lucrurile, El a stabilit principiile relațiilor dintre ele, a stabilit diferite moduri de supraviețuire, pentru o restricție mutuală, pentru o complementaritate mutuală și pentru un sprijin reciproc. Aceste diferite metode sunt foarte complexe și, în mod cert, nu sunt simple sau unidirecționale. Când oamenii își folosesc intelectul, cunoștințele pe care le-au dobândit și fenomenele pe care le-au observat pentru a confirma sau a studia principiile care stau la baza stăpânirii lui Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor, aceste principii sunt extrem de dificil de descoperit și, de asemenea, este foarte dificil de dobândit vreun rezultat. Oamenilor le este foarte greu să obțină rezultate; oamenilor le este foarte dificil să-și mențină echilibrul bazându-se pe gândirea și cunoașterea umană pentru a guverna toate lucrurile creației lui Dumnezeu. Iată de ce: dacă oamenii nu cunosc principiile supraviețuirii tuturor lucrurilor, ei nu știu cum să apere acest tip de echilibru. Așadar, dacă oamenii ar gestiona și ar guverna toate lucrurile, ar fi foarte probabil ca ei să distrugă acest echilibru. Imediat ce acest echilibru ar fi distrus, și mediile de supraviețuire ale omenirii ar fi distruse, iar când s-ar întâmpla asta, ar urma o criză a supraviețuirii omenirii. Ar aduce un dezastru. Dacă omenirea ar fi cuprinsă de acel dezastru, care i-ar fi viitorul? Finalul ar fi unul foarte greu de estimat și imposibil de prevăzut cu certitudine.

Prin urmare, cum echilibrează Dumnezeu relațiile dintre toate lucrurile? În primul rând, există anumite regiuni din lume care sunt acoperite cu zăpadă și cu gheață întregul an, pe când în alte zone, toate cele patru anotimpuri sunt ca primăvara, iar iarna nu vine niciodată și în asemenea locuri nu vei vedea niciodată niciun petic de gheață, niciun fulg de nea. În acest caz, vorbim despre un climat mai amplu, iar acest exemplu reprezintă unul dintre modurile în care Dumnezeu echilibrează relațiile dintre toate lucrurile. Al doilea mod este acesta: un lanț muntos acoperit de o vegetație luxuriantă, cu tot felul de plante care acoperă solul și fâșii de pădure atât de dese încât, atunci când mergi prin ele, nici măcar nu mai vezi soarele de deasupra. Însă uitându-ne la un alt lanț muntos, acolo nu crește nici măcar un fir de iarbă, doar straturi peste straturi de munți, sălbatici și pustii. Privite din afară, ambele tipuri sunt, practic, mormane mari de pământ clădite pentru a forma munți, dar unul este acoperit de păduri dese, în timp ce celălalt este lipsit de vegetație, fără nici măcar un fir de iarbă. Acesta este al doilea mod în care Dumnezeu echilibrează relațiile dintre toate lucrurile. Al treilea mod este acesta: privind într-o parte vezi o câmpie înverzită și nesfârșită, un câmp acoperit de valuri de verdeață. Privind în partea opusă, ai putea vedea un deșert care se întinde cât cuprinzi cu ochii; arid, fără nicio viețuitoare în tot acel nisip șuierător, purtat de vânt, cu atât mai puțin vreo sursă de apă. Al patrulea mod este acesta: privind într-o parte, totul este acoperit de mare, acea masă mare de apă, pe când privind în direcția opusă, nu reușești să găsești nici măcar un strop de apă proaspătă de izvor. Al cincilea mod este acesta: într-o regiune plouă frecvent, e ceață și umiditate, pe când în alte regiuni zilele cu un soare arzător sunt foarte dese și rareori se întâmplă să cadă un strop de ploaie. Al șaselea mod este acesta: într-o regiune e un platou în care aerul e rarefiat și omului îi este greu să respire, iar în altă regiune e plin de mlaștini și de zone depresionare, acestea fiind un habitat pentru diverse specii de păsări migratoare. Acestea sunt diferitele tipuri de climate, sau sunt climatele ori mediile care corespund diferitelor zone geografice. Cu alte cuvinte, Dumnezeu echilibrează mediile primare de supraviețuire a omenirii pe baza aspectelor mediului în ansamblul său, de la climă la mediul geografic și de la diferitele componente ale solului până la numărul surselor de apă, totul pentru a atinge un echilibru în ceea ce privește atmosfera, temperatura și umiditatea mediilor în care supraviețuiesc oamenii. Din cauza acestor medii geografice aflate în contrast, oamenii au o atmosferă stabilă, iar temperatura și umiditatea din diferitele anotimpuri sunt stabile. Asta le permite oamenilor să continue să trăiască în acel tip de mediu de supraviețuire, așa cum au făcut dintotdeauna. Mai întâi, mediul, în ansamblul său, trebuie să fie echilibrat. Aceasta se realizează prin folosirea diferitelor zone geografice și a formațiunilor de teren, cât și prin schimbările de la un climat la altul, ceea ce le permite să se limiteze și să se controleze reciproc, pentru a atinge echilibrul dorit de Dumnezeu și necesar omenirii. Asta este din perspectiva mediului în ansamblul său.

Acum vom vorbi despre detaliile mai fine, precum vegetația. Cum este obținut echilibrul în privința vegetației? Cu alte cuvinte, cum i se poate permite vegetației să continue să supraviețuiască într-un mediu de supraviețuire echilibrat? Răspunsul este prin gestionarea duratei de viață, a ritmului de creștere și a ratei de înmulțire a diferitelor tipuri de plante, pentru protejarea mediului lor de supraviețuire. Să luăm drept exemplu iarba cea măruntă – răsare primăvara, înflorește vara și face sămânță toamna. Sămânța cade pe pământ. Anul următor, sămânța germinează și ciclul continuă conform acelorași legi. Durata de viață a firului de iarbă este foarte scurtă. Fiecare sămânță cade pe pământ, germinează și scoate rădăcini, apoi iarba înflorește și face iar sămânță, iar întregul proces este finalizat după doar trei anotimpuri: primăvara, vara și toamna. Feluritele tipuri de copaci au și ei durata lor de viață și diferitele lor perioade de germinare și de dat în rod. Unii copaci mor după doar 30 sau 50 de ani – aceasta e durata lor de viață. Însă rodul lor cade pe pământ, sămânța germinează și scoate rădăcini, iar noii copaci înfloresc și fac rod, iar astfel, trăiesc încă 30 sau 50 de ani. Aceasta este rata lor de recurență. Un copac bătrân moare și un copac tânăr crește – de asta poți să vezi mereu copaci crescând în pădure. Dar și ei au ciclul și procesele lor normale de viață și de moarte. Anumiți copaci pot să trăiască peste o mie de ani, iar unii pot să trăiască chiar și trei mii de ani. Indiferent ce fel de plantă e sau ce durată de viață are, general vorbind, Dumnezeu îi gestionează echilibrul pe baza duratei ei de viață, a abilității ei de înmulțire, a ritmului și frecvenței ei de înmulțire și pe baza numărului de vlăstari pe care îi produce. Asta le permite tuturor plantelor, de la iarbă la copaci, să continue să prospere și să crească într-un mediu ecologic echilibrat. Așadar, atunci când te uiți la o pădure de pe pământ, tot ceea ce crește în interiorul ei, ierburi și copaci, ambele se înmulțesc neîncetat și cresc pe baza propriilor legii. Nu necesită nicio lucrare suplimentară și niciun ajutor din partea omenirii. Numai fiindcă au acest gen de echilibru pot plantele să-și mențină propriul mediu de supraviețuire. Numai fiindcă au un mediu propice de supraviețuire pot aceste păduri și aceste câmpuri să supraviețuiască în continuare pe pământ. Existența lor îi susține pe oameni generație după generație, susține și generație după generație de alte viețuitoare care trăiesc în păduri și pe câmpuri – păsări și animale, insecte și tot felul de microorganisme.

Dumnezeu controlează și echilibrul dintre animalele de tot felul. Cum controlează El acest echilibru? La fel ca în cazul plantelor – El le gestionează echilibrul și le stabilește numărul pe baza abilității lor de a se înmulți, a gradului și a frecvenței lor de reproducere, dar și pe baza rolului pe care îl au ele în regnul animal. De exemplu, leii mănâncă zebre. Așadar, dacă numărul leilor ar depăși numărul zebrelor, care ar fi soarta acestora din urmă? Ar dispărea ca specie. Iar dacă zebrele ar face mai puțini pui decât leii, care ar fi soarta lor? Ar dispărea ca specie. Așadar, numărul zebrelor trebuie să fie mult mai mare decât numărul leilor. Iar asta deoarece zebrele nu există doar pentru ele însele, ci există și pentru lei. Se poate spune și astfel: fiecare zebră face parte din totalitatea zebrelor, dar e și hrană pentru gura leilor. Ritmul de reproducere al leilor nu poate să-l depășească pe cel al zebrelor. Așadar, numărul leilor nu poate fi niciodată mai mare decât numărul zebrelor. Doar în acest fel leii vor avea o sursă de hrană garantată. Iar astfel, chiar dacă leii sunt dușmanii naturali ai zebrelor, oamenii văd adesea cele două specii odihnindu-se în liniște în aceeași zonă. Numărul zebrelor nu va scădea niciodată și specia lor nu va dispărea din cauza leilor care le vânează și le mănâncă, iar numărul leilor nu va crește datorită statutului lor de „rege”. Acest echilibru a fost stabilit demult de către Dumnezeu. Cu alte cuvinte, Dumnezeu a stabilit legile echilibrului dintre toate animalele, pentru ca ele să atingă acest tip de echilibru, iar asta e ceva ce oamenii remarcă deseori. Sunt leii singurii dușmani naturali ai zebrelor? Nu. Și crocodilii mănâncă zebre. Zebrele chiar par să fie un gen de animal foarte neajutorat. Ele nu au ferocitatea leilor, iar când se confruntă cu un leu, cu acest formidabil dușman, ele pot doar să fugă. Nu pot nici măcar să opună rezistență. Când nu reușesc să fugă mai repede decât leul, pot doar să se lase înfulecate de el. Acest lucru poate fi remarcat deseori în lumea animalelor. Ce sentimente și gânduri aveți când vedeți un astfel de lucru? Vă pare rău pentru zebră? Îl detestați pe leu? Zebrele sunt atât de frumoase! Iar leii le privesc mereu cu lăcomie. Și zebrele, în nesăbuința lor, nu fug prea departe. Ele văd că leul le așteaptă la umbra unui copac. Ar putea veni să le mănânce în orice moment. În inima lor, zebrele știu asta, dar tot nu vor părăsi acea zonă. E un lucru minunat, care manifestă predestinarea lui Dumnezeu și stăpânirea Lui. Îți este milă de zebră, dar nu poți să o salvezi și detești leul, dar nu poți să-l distrugi. Zebra este hrana pe care Dumnezeu a pregătit-o pentru leu, dar indiferent cât de multe sunt mâncate de lei, zebrele nu vor dispărea ca specie. Numărul de pui pe care leul îi are este foarte mic, iar leii se înmulțesc într-un ritm lent. Așadar, indiferent câte zebre mănâncă, numărul leilor nu îl va depăși niciodată pe cel al zebrelor. În acest lucru există echilibru.

Care este țelul lui Dumnezeu în menținerea acestui tip de echilibru? Are legătură cu mediile de supraviețuire ale oamenilor, precum și cu supraviețuirea omenirii. Dacă zebrele sau alte animale similare, care sunt pradă pentru lei – căprioarele sau alte viețuitoare – s-ar înmulți prea lent și numărul leilor ar crește brusc, ce fel de pericole i-ar amenința pe oameni? Faptul că leii își mănâncă prada e un fenomen normal, dar un leu care mănâncă o persoană este o tragedie. Această tragedie nu este ceva rânduit de Dumnezeu, nu este ceva care apare în cadrul stăpânirii Lui, cu atât mai puțin ceva ce a adus El asupra omenirii. Mai degrabă, este un lucru pe care oamenii și l-au făcut cu mâna lor. Așadar, după cum vede Dumnezeu, echilibrul dintre toate lucrurile este crucial pentru supraviețuirea omenirii. Fie că este vorba despre plante sau despre animale, niciuna dintre acestea nu își poate pierde propriul echilibru. Plantele, animalele, munții și lacurile – Dumnezeu a pregătit pentru omenire un mediu ecologic firesc. Numai când oamenii au acest tip de mediu ecologic – unul echilibrat – supraviețuirea lor este asigurată. Dacă iarba sau copacii ar avea o capacitate slabă de înmulțire sau dacă ritmul lor de reproducere ar fi foarte lent, nu și-ar pierde solul umiditatea? Dacă solul și-ar pierde umiditatea, ar mai fi roditor? Dacă solul și-ar pierde umiditatea și vegetația, s-ar eroda extrem de rapid, iar în locul solului s-ar forma nisip. Când solul s-ar deteriora, mediul de supraviețuire al oamenilor ar fi distrus și el. Numeroase dezastre ar însoți această distrugere. Fără acest tip de echilibru ecologic, fără acest tip de mediu ecologic, oamenii ar suferi frecvent în urma dezastrelor, din cauza dezechilibrelor apărute între toate lucrurile. De exemplu, când există un dezechilibru ecologic care duce la distrugerea mediului ecologic al broaștelor, acestea se adună toate, numărul lor crește remarcabil de mult și oamenii văd chiar și un număr mare de broaște traversând străzile în orașe. Dacă un număr mare de broaște ar ocupa mediul de supraviețuire al oamenilor, cum s-ar numi acest lucru? Un dezastru. De ce s-ar numi un dezastru? Aceste animale mici, care sunt benefice pentru omenire, sunt utile pentru oameni atunci când rămân într-un loc care le este potrivit; ele pot să mențină echilibrul mediului de supraviețuire al oamenilor. Însă dacă devin un dezastru, vor afecta ordinea din viețile oamenilor. Toate lucrurile și toate elementele pe care broaștele le aduc cu ele pe corpurile lor pot să afecteze calitatea vieții oamenilor. Acestea pot chiar să afecteze organele trupurilor oamenilor – acesta este unul dintre aceste tipuri de dezastre. Un alt tip de dezastru, unul de care oamenii au avut parte frecvent, este apariția unui număr foarte mare de lăcuste. Nu este acesta un dezastru? Ba da, este cu adevărat un dezastru înfricoșător. Nu contează cât de capabili sunt oamenii – ei pot să construiască avioane, tunuri și bombe atomice – când îi invadează lăcustele, ce soluție au oamenii? Pot să-și folosească tunurile împotriva lor? Pot să le împuște cu mitraliere? Nu, nu pot. Pot să stropească cu pesticide pentru a le alunga? Nici asta nu este o sarcină ușoară. Ce vin să facă acele micuțe lăcuste? Ele mănâncă în special recoltele și grânele. Oriunde se duc lăcustele, recoltele sunt șterse complet de pe suprafața pământului. În vremuri de invazie a lăcustelor, toată mâncarea pe un an de zile pe care se bazează fermierii poate fi consumată în întregime de lăcuste într-o clipă. Pentru oameni, sosirea lăcustelor nu e doar un motiv de iritare – e un dezastru. Așadar, știm că apariția unui număr mare de lăcuste este un tip de dezastru, dar ce putem spune despre șoareci? Dacă nu există păsări de pradă care să mănânce șoarecii, ei se vor înmulți foarte rapid, mai rapid chiar decât vă puteți imagina. Iar dacă șoarecii se răspândesc fără opreliști, pot oare oamenii să ducă o viață bună? Cu ce fel de situație s-ar confrunta oamenii? (Cu o epidemie.) Dar credeți că o epidemie ar fi singura consecință? Șoarecii vor ronțăi totul și vor roade chiar și lemnul. Dacă sunt doar doi șoareci într-o casă, vor fi o pacoste pentru toți cei care locuiesc acolo. Uneori, șoarecii fură ulei și îl mănâncă, iar alteori, mănâncă pâinea sau cerealele. Iar lucrurile pe care nu le mănâncă, ei doar le rod și le transformă în resturi nefolositoare. Șoarecii rod hainele, pantofii, mobila – ei rod absolut totul. Uneori, se cațără pe bufet – pot oare acele vase să mai fie folosite după ce au călcat șoarecii pe ele? Chiar dacă le dezinfectezi, tot nu le vei putea folosi liniștit, așadar le vei arunca. Acestea sunt necazurile pe care șoarecii le aduc oamenilor. Cu toate că șoarecii sunt creaturi micuțe, oamenii nu au niciun mod de a se ocupa de ei și, în schimb, trebuie doar să suporte devastările provocate de șoareci. O singură pereche de șoareci este suficientă pentru a cauza o perturbare gravă, darămite o mulțime. Dacă șoarecii s-ar înmulți, ar deveni un dezastru, iar consecințele ar fi de neimaginat. Chiar și creaturile atât de mici precum furnicile ar putea deveni un dezastru. Dacă acest lucru s-ar întâmpla, stricăciunile pe care ele le-ar aduce omenirii nu ar putea fi ignorate. Furnicile pot cauza atâtea daune caselor, încât acestea se prăbușesc. Forța lor nu trebuie să fie trecută cu vederea. Ar fi înfricoșător dacă diferite tipuri de păsări ar da naștere unui dezastru? (Da.) Cu alte cuvinte, indiferent ce fel de animale sau de viețuitoare sunt, din clipa în care echilibrul lor dispare, ele vor crește, se vor înmulți și vor trăi pe o arie de acoperire anormală, neregulată. Asta ar aduce consecințe inimaginabile asupra omenirii. Ar avea un impact nu doar asupra vieții și a supraviețuirii oamenilor, dar ar aduce dezastre asupra întregii omeniri, chiar până în punctul în care oamenii ar suferi o anihilare completă și ar dispărea ca specie.

Când Dumnezeu a creat toate lucrurile, El a folosit tot felul de metode și de căi pentru a le pune în echilibru, pentru a echilibra condițiile de trai din munți și din lacuri, pentru plante și pentru toate felurile de animale, de păsări și de insecte. Scopul Lui a fost să permită tuturor tipurilor de viețuitoare să trăiască și să se înmulțească în cadrul legilor pe care El le-a rânduit. Niciunul dintre lucrurile creației nu poate ieși în afara acestor legi, ele nu pot să fie încălcate. Doar în cadrul acestui tip de mediu primar pot oamenii să supraviețuiască și să se înmulțească în siguranță, generație după generație. Dacă orice viețuitoare trece dincolo de cantitatea și de aria de acoperire stabilită de Dumnezeu sau dacă își depășește rata de creștere, frecvența înmulțirii sau numărul dictat de El, mediul de supraviețuire al omenirii ar suferi distrugeri de diferite magnitudini. Și, în același timp, supraviețuirea omenirii ar fi amenințată. Dacă o specie de viețuitoare ajunge să atingă un număr prea mare, va consuma hrana oamenilor, va distruge sursele de apă ale oamenilor și le va distruge căminele. În acest fel, înmulțirea omenirii și starea lor de supraviețuire ar fi afectată imediat. De exemplu, apa este foarte importantă pentru toate lucrurile. Dacă sunt prea mulți șoareci, prea multe furnici, lăcuste, broaște sau orice fel de alte animale, acestea vor bea mai multă apă. Pe măsură ce cantitatea de apă pe care o beau crește, apa potabilă și sursele de apă ale oamenilor din sfera fixă a surselor de apă potabilă și a zonelor apoase vor fi reduse, iar aceștia se vor confrunta cu lipsuri în privința apei. Dacă sursele de apă potabilă pentru oameni sunt distruse, contaminate sau întrerupte fiindcă tot felul de animale au devenit tot mai numeroase, în acest mediu dur de supraviețuire, supraviețuirea omenirii va fi grav amenințată. Dacă doar o specie sau mai multe specii de viețuitoare își depășesc numărul adecvat, atunci aerul, temperatura, umiditatea, chiar și compoziția aerului din spațiul de supraviețuire al omenirii, toate acestea vor fi otrăvite și distruse într-un grad mai mare sau mai mic. În aceste condiții, supraviețuirea și soarta oamenilor vor fi și ele supuse amenințărilor acestor factori de mediu. Așadar, dacă aceste echilibre sunt pierdute, aerul pe care oamenii îl respiră va fi distrus, apa pe care o beau va fi contaminată, iar temperaturile de care au nevoie se vor schimba și ele și vor fi afectate într-un grad mai mare sau mai mic. Dacă se întâmplă asta, mediile pentru supraviețuire care aparțin inerent omenirii vor fi ținta unor provocări și impacturi enorme. În acest gen de situație în care mediile primare de supraviețuire ale oamenilor au fost distruse, care ar fi perspectiva și soarta omenirii? Aceasta este o problemă foarte serioasă! Fiindcă Dumnezeu știe din ce motiv există fiecare dintre lucrurile creației de dragul omenirii, știe care este rolul fiecărui tip de lucru pe care El l-a creat, știe ce fel de impact are fiecare lucru asupra omenirii și în ce măsură aduce beneficii omenirii, deoarece, în inima lui Dumnezeu, există un plan pentru toate acestea, iar El gestionează absolut fiecare aspect al tuturor lucrurilor pe care El le-a creat, de aceea absolut fiecare lucru pe care El îl face este foarte important și necesar pentru omenire. Așadar, de acum înainte, oricând observi vreun fenomen ecologic printre lucrurile creației lui Dumnezeu sau vreo lege naturală în cadrul lucrurilor creației lui Dumnezeu, nu te vei mai îndoi de necesitatea fiecărui lucru creat de Dumnezeu. Nu vei mai folosi cuvinte neștiutoare pentru a emite judecăți arbitrare despre aranjamentele lui Dumnezeu cu privire la toate lucrurile și despre diferitele Lui moduri de a susține omenirea. Nu vei mai trage nici concluzii arbitrare cu privire la legile lui Dumnezeu pentru toate lucrurile creației Sale. Nu este așa?

Ce sunt toate acestea despre care am discutat? Gândiți-vă la asta o clipă. Dumnezeu are propriile intenții în absolut fiecare lucru pe care îl face. Chiar dacă intenția Lui este o enigmă pentru omenire, este mereu în legătură indisolubilă și strânsă cu supraviețuirea omenirii. Este absolut indispensabilă. Asta pentru că Dumnezeu nu a făcut niciodată ceva inutil. Principiile din spatele fiecărui lucru în parte pe care El îl face se înscriu în planul Lui și în înțelepciunea Lui. Scopul și intenția din spatele acelui plan sunt de a proteja omenirea, de a ajuta omenirea să evite dezastrul, devastările produse de orice viețuitoare și orice rău pe care lucrurile creației lui Dumnezeu l-ar putea face omenirii. Prin urmare, se poate spune că faptele lui Dumnezeu pe care le-am văzut în cadrul acestui subiect constituie încă un mod prin care Dumnezeu susține omenirea? Putem spune că, prin aceste fapte, Dumnezeu hrănește și păstorește omenirea? (Da.) Există o legătură strânsă între acest subiect și tema părtășiei noastre, „Dumnezeu este sursa vieții tuturor lucrurilor”? (Da.) Există o legătură foarte strânsă, iar acest subiect este unul dintre aspectele ei. Înainte de a discuta despre aceste subiecte, oamenii aveau doar o închipuire vagă despre Dumnezeu, despre Dumnezeu Însuși și despre faptele Lui – le lipsea o înțelegere adevărată. Cu toate acestea, când oamenilor li se spune despre faptele Lui și despre lucrurile înfăptuite de El, ei pot să înțeleagă și să cuprindă principiile faptelor lui Dumnezeu, pot să dobândească o înțelegere a acestora și să le aibă la îndemână. Chiar dacă în inima lui Dumnezeu există tot felul de teorii, principii și reguli foarte complicate, oricând face ceva, cum ar fi crearea și guvernarea tuturor lucrurilor, nu este posibil să dobândiți înțelegere în inimile voastre că acestea sunt faptele lui Dumnezeu și că sunt cât se poate de reale, doar lăsându-vă să aflați despre o singură parte a lor din această părtășie? (Ba da.) Atunci cum diferă cunoașterea voastră actuală despre Dumnezeu de cea de dinainte? Diferă în esența ei. Înainte, înțelegerea voastră era prea lacunară, prea vagă, dar acum ea conține un număr mare de dovezi concrete care se potrivesc cu faptele lui Dumnezeu, care se potrivesc cu ceea ce are Dumnezeu și ceea ce este. Prin urmare, tot ceea ce v-am spus este un material educațional minunat pentru înțelegerea voastră în ceea ce-L privește pe Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul IX”