Aplicația Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

Ascultați glasul lui Dumnezeu și întâmpinați întoarcerea Domnului Isus!

Îi rugăm pe toți cei care caută adevărul să ne contacteze.

Mediul de trai de bază pe care Dumnezeu îl creează pentru omenire – Temperatura

7

Al doilea lucru este temperatura. Toată lumea știe ce este temperatura. Temperatura este ceva cu care un mediu înconjurător potrivit supraviețuirii umane trebuie să fie echipat. Dacă temperatura este prea ridicată, să spunem că temperatura este mai mare de 40 de grade Celsius, atunci nu ar fi epuizant pentru oameni să trăiască? Nu ar fi foarte istovitor? Dacă temperatura este prea scăzută și ajunge la minus 40 de grade Celsius? Oamenii nu ar fi în stare să o suporte nici în acest caz. Așadar, Dumnezeu a fost, de fapt, foarte atent în stabilirea acestui interval de temperatură. Intervalul de temperatură la care corpul omenesc se poate adapta este, în esență, de la minus 30 de grade Celsius la 40 de grade Celsius. Acesta este intervalul de temperatură de bază de la nord la sud. În regiunile reci, temperaturile pot scădea, probabil, până la minus 50 sau 60 de grade Celsius. O asemenea regiune nu este un loc în care Dumnezeu îi permite omului să trăiască. De ce există asemenea regiuni reci? Aici stau înțelepciunea și intențiile lui Dumnezeu. Nu-ți permite să te apropii de acele locuri. Dumnezeu protejează locurile care sunt prea fierbinți sau prea reci, ceea ce înseamnă că El nu este pregătit să-i permită omului să trăiască acolo. Nu este pentru omenire. De ce ar permite El ca asemenea locuri să existe pe pământ? Dacă Dumnezeu nu i-ar permite omului să trăiască acolo sau să existe acolo, atunci de ce le-ar fi creat Dumnezeu? Aici stă înțelepciunea lui Dumnezeu. Adică, temperatura de bază a mediului înconjurător pentru supraviețuirea omului a fost, de asemenea, ajustată în mod rezonabil de către Dumnezeu. Există și o lege aici. Dumnezeu a creat unele lucruri care să ajute la menținerea unei astfel de temperaturi, să controleze această temperatură. Ce lucruri se folosesc pentru a menține această temperatură? În primul rând, soarele le poate aduce oamenilor căldură, dar vor putea oamenii să suporte dacă este prea cald? Este cineva care îndrăznește să se apropie de soare? Există vreun instrument pe pământ care să se poată apropia de soare? (Nu.) De ce nu? Este prea fierbinte. Se va topi. Așadar, Dumnezeu a efectuat o măsură specifică a distanței soarelui față de omenire. A făcut o lucrare atentă. Dumnezeu are un standard pentru această distanță. Mai sunt și Polul Sud și Polul Nord al pământului. Ce este la Polul Sud și la Polul Nord? Sunt numai ghețari. Poate omenirea să trăiască pe ghețari? Sunt potriviți pentru viața oamenilor? (Nu.) Nu, așa că n-ai să mergi acolo. Din moment ce nu mergi la Polul Sud și la Polul Nord, ghețarii vor fi păstrați și vor putea să-și joace rolul, care este acela de a controla temperatura. Înțelegi? Dacă nu există Polul Sud și Polul Nord și soarele strălucește mereu pe pământ, atunci toți oamenii de pe pământ vor muri de cald. Folosește Dumnezeu numai aceste două lucruri ca să controleze temperatura? Nu, nu folosește doar aceste două lucruri ca să controleze o temperatură potrivită supraviețuirii omenești. Mai sunt și tot felul de lucruri vii, cum ar fi iarba de pe câmp, diferite tipuri de copaci și toate soiurile de plante în păduri. Acestea absorb căldura soarelui și sintetizează energia termică a soarelui pentru a regla temperatura la care trăiesc oamenii. Mai sunt și sursele de apă, cum ar fi râurile și lacurile. Suprafața râurilor și a lacurilor nu este ceva ce poate fi decis de cineva. Nimeni nu poate controla câtă apă există pe pământ, unde curge apa, în ce direcție curge, volumul apei sau viteza curgerii. Numai Dumnezeu știe. Aceste surse diferite de apă, incluzând apele subterane și râurile și lacurile de la suprafață, pe care oamenii le pot vedea, pot, de asemenea, regla temperatura la care trăiesc oamenii. Pe deasupra, sunt tot felul de formațiuni geografice, cum ar fi munții, câmpiile, canioanele și mlaștinile; aceste diferite formațiuni geografice, suprafețele și dimensiunile lor joacă toate un rol în reglarea temperaturii. De exemplu, dacă un munte are raza de 100 de kilometri, acești 100 de kilometri vor avea un efect de 100 de kilometri. În privința numărului de lanțuri muntoase și canioane pe care Dumnezeu le-a creat pe pământ, acesta este un lucru la care Dumnezeu S-a gândit profund. Cu alte cuvinte, dincolo de existența fiecărui lucru creat de Dumnezeu este o poveste, și aceasta conține și înțelepciunea și planurile lui Dumnezeu. Să luăm, de exemplu, pădurile și toate felurile de vegetație – aria și dimensiunea spațiului în care cresc acestea nu pot fi controlate de niciun om, nici nu are vreun om ultimul cuvânt în această privință. Câtă apă absorb, câtă energie termică absorb din soare nu poate fi, de asemenea, controlat de nicio ființă omenească. Toate acestea sunt lucruri aflate în sfera a ceea ce a fost plănuit de către Dumnezeu atunci când a creat toate lucrurile.

Mediul de trai de bază pe care Dumnezeu îl creează pentru omenire – Aerul

Numai datorită planificării atente a lui Dumnezeu, a cumpănirii Sale și a aranjamentelor în toate privințele poate omul să trăiască într-un mediu înconjurător cu o temperatură atât de potrivită. Așadar, fiecare lucru în parte pe care omul îl vede cu ochii lui, cum ar fi soarele, Polul Sud și Polul Nord, despre care oamenii aud adesea, ca și diferitele viețuitoare de pe și de sub pământ și din apă, suprafețele pădurilor și a altor forme de vegetație, sursele de apă, diferitele întinderi de apă, câtă apă a mării și câtă apă dulce există, plus diferite medii înconjurătoare geografice – Dumnezeu folosește aceste lucruri pentru a menține temperaturi normale pentru supraviețuirea omului. Acest lucru este absolut. Numai pentru că Dumnezeu dă dovadă de atâta considerație este omul în stare să trăiască într-un mediu înconjurător cu asemenea temperaturi potrivite. Nu poate fi nici prea frig, nici prea cald: locurile care sunt prea călduroase și în care temperaturile depășesc nivelul la care se poate adapta corpul omenesc, cu siguranță, nu sunt pregătite pentru tine de către Dumnezeu. Locurile care sunt prea reci și în care temperaturile sunt prea scăzute; locuri care, imediat ce sosesc oamenii, îi vor îngheța în doar câteva minute încât nu vor mai fi în stare să vorbească, le va îngheța creierul, nu vor mai fi în stare să gândească și se vor sufoca în scurt timp – nici asemenea locuri nu sunt pregătite de către Dumnezeu pentru omenire. Indiferent de ce fel de cercetări vor oamenii să deruleze, sau dacă vor să inoveze sau să depășească asemenea limitări – indiferent de lucrurile la care se vor gândi oamenii, ei nu vor fi niciodată în stare să depășească limitele până la care se poate adapta corpul omenesc. Nu vor putea niciodată să scape de aceste limitări pe care Dumnezeu le-a creat pentru om. Aceasta se datorează faptului că Dumnezeu a creat ființele omenești și Dumnezeu știe cel mai bine la ce temperaturi se poate adapta corpul omenesc. Oamenii înșiși știu? (Nu.) De ce spuneți că oamenii nu știu? Ce fel de lucruri prostești au făcut oamenii? Nu au fost destui oameni care să vrea mereu să cucerească Polul Nord și Polul Sud? Ei vor mereu să meargă acolo, să ocupe pământul, ca să se stabilească acolo și să-l dezvolte. Nu este acesta un act de autodistrugere? Să spunem că ai cercetat intens Polul Sud și Polul Nord. Dar chiar dacă te poți adapta la asemenea temperaturi, poți trăi acolo și „îmbunătățești” mediul de trai și mediul de supraviețuire al Polului Sud și al Polului Nord, va avantaja acest lucru omenirea în vreun fel? Vei fi fericit dacă se topește toată gheața de la Polul Sud și de la Polul Nord? Este incredibil. Este un act absurd. Omenirea are un mediu înconjurător în care poate supraviețui, dar nu poate sta liniștită și conștiincioasă aici și trebuie să se ducă într-un loc în care nu poate supraviețui. De ce stau astfel lucrurile? Oamenii s-au plictisit să trăiască la temperaturi potrivite. S-au bucurat de prea multe binecuvântări. În plus, mediul normal de viață a fost destul de mult distrus de către omenire, așa că ar putea la fel de bine să meargă la Polul Sud sau la Polul Nord să mai provoace niște daune sau să se implice în vreo „cauză” ca să fie un soi de „pionieri.” Nu este acest lucru o prostie? Adică, sub conducerea strămoșului ei, Satana, această omenire continuă să facă absurdități, una după alta, distrugând în mod nesăbuit și nechibzuit căminul frumos pe care Dumnezeu l-a creat pentru omenire. Asta a făcut Satana. Mai mult, văzând că supraviețuirea omului pe pământ este un pic în pericol, o grămadă de oameni vor să găsească metode să locuiască pe lună, să caute o scăpare văzând dacă pot trăi acolo. Până la urmă, ce lipsește de acolo? (Oxigenul.) Pot ființele omenești să supraviețuiască fără oxigen? Din moment ce oxigenul lipsește de pe lună, nu este un loc în care poate sta omul, și totuși omul continuă să-și dorească să meargă acolo. De ce? Este autodistrugere, nu-i așa? Este un loc fără aer și temperatura nu este potrivită pentru supraviețuirea omului, deci nu este pregătită de Dumnezeu pentru om.

Temperatura despre care tocmai am vorbit este un lucru care oamenii pot lua contact în viețile lor de zi cu zi. „Vremea este destul de bună astăzi, 23 de grade Celsius. Vremea este frumoasă, cerul este senin și aerul este răcoros. Inspiră aer proaspăt. Soarele strălucește. Întinde-te la soare. Sunt binedispus!” Sau „vremea este foarte rece astăzi. Dacă scoți mâinile afară, îți vor îngheța imediat. E ger, așa că nu sta prea mult afară. Grăbește-te și vino înapoi, nu îngheța!” Temperatura este un lucru pe care toate corpurile omenești îl pot simți, dar nimeni nu se gândește cum a apărut această temperatură sau cine este responsabil și controlează această temperatură care este potrivită pentru viața omenească. Aceasta este ceea ce ajungem să cunoaștem acum. Este înțelepciunea lui Dumnezeu în acest lucru? Este acțiunea lui Dumnezeu în acest lucru? (Da.) Având în vedere că Dumnezeu a creat un mediu înconjurător cu o temperatură potrivită pentru viața omenească, este aceasta una dintre metodele prin care Dumnezeu aprovizionează toate lucrurile? (Da.) Este.

din „Cuvântul Se arată în trup”