Aplicația Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

Ascultați glasul lui Dumnezeu și întâmpinați întoarcerea Domnului Isus!

Îi rugăm pe toți cei care caută adevărul să ne contacteze.

Care sunt diferențele dintre viața bisericească în Epoca Harului și viața bisericească din Epoca Împărăției?

8

Versete din Biblie pentru referințe:

„În timp ce mâncau, Isus a luat o pâine şi, după ce a rostit binecuvântarea, a frânt-o şi le-a dat-o ucenicilor, zicând: «Luaţi, mâncaţi! Acesta este trupul Meu». Apoi a luat un pahar şi, după ce a adus mulţumiri, l-a dat ucenicilor, zicând: «Beţi toţi din el,căci acesta este sângele Meu, sângele legământului, care este vărsat pentru mulţi spre iertarea păcatelor»” (Matei 26:26-28).

„M-am dus la înger şi i-am zis să-mi dea acel sul mic. El mi-a zis: «Ia-l şi mănâncă-l! Îţi va amărî stomacul, dar în gură îţi va fi dulce ca mierea»” (Apocalipsa 10:9).

Cuvinte relevante ale lui Dumnezeu:

Când, în Epoca Harului, Dumnezeu S-a întors la al treilea Cer, lucrarea lui Dumnezeu de răscumpărare a întregii omeniri se mutase deja, de fapt, în actul său final. Tot ceea ce a rămas pe pământ a fost crucea pe care a purtat-o Isus, pânza subțire în care a fost înfășurat Isus, coroana de spini și haina stacojie pe care Isus le-a purtat (acestea au fost obiecte pe care evreii le-au folosit pentru a-L ridiculiza). Adică, lucrarea răstignirii lui Isus a provocat zarvă un timp și apoi s-a liniștit. De atunci, ucenicii lui Isus au început să ducă mai departe lucrarea Lui, păstorind și udând în bisericile de pretutindeni. Conținutul lucrării lor a fost acesta: să se pocăiască toți oamenii, să-și recunoască păcatele și să fie botezați; toți apostolii răspândind povestea neștiută a răstignirii lui Isus și ceea ce s-a întâmplat de fapt; întreaga lume neputând să se abțină să cadă înaintea lui Isus pentru a-și recunoaște păcatele și, în plus, apostolii răspândind pretutindeni cuvintele pe care le-a spus Isus și legile și poruncile pe care El le-a stabilit. Din acel punct, a început zidirea bisericilor în Epoca Harului.

Fragment din „Lucrarea și intrarea (6)” în Cuvântul Se arată în trup

În trecut, în timpul adunărilor speciale sau în timpul marilor adunări care aveau loc în diferite locuri, se vorbea numai de un singur aspect referitor la calea către practică. O astfel de practică era aceea care urma să fie pusă în practică în timpul Epocii Harului și nu avea aproape nicio legătură cu cunoașterea lui Dumnezeu, deoarece viziunea Epocii Harului era numai viziunea crucificării lui Isus, și nu erau viziuni mai mari. Omul nu trebuia să cunoască mai multe decât lucrarea Sa de răscumpărare a omenirii prin crucificare și, astfel, în timpul Epocii Harului, nu mai erau alte viziuni pe care omul să le cunoască. În acest fel, omul avea doar o cunoaștere foarte limitată a lui Dumnezeu și, în afară de cunoașterea dragostei și compasiunii lui Isus, avea la dispoziție doar câteva lucruri simple și demne de milă de pus în practică, lucruri care erau foarte diferite față de cele de astăzi. În trecut, indiferent de adunarea din care făcea parte, omul era nevrednic să vorbească de o cunoaștere practică a lucrării lui Dumnezeu, și era cu atât mai puțin capabil să spună în mod clar care este cea mai potrivită cale de practică pe care omul trebuie să apuce. El a adăugat doar câteva detalii simple la o piatră de temelie a îndurării și răbdării; nu a existat, pur și simplu, nicio schimbare în substanța practicii sale, pentru că în timpul aceleiași epoci, Dumnezeu nu a făcut nicio lucrare mai nouă și singurele cerințe pe care El le-a avut de la om au fost îndurarea și răbdarea, sau purtarea crucii. În afară de astfel de practici, nu existau viziuni mai complexe decât crucificarea lui Isus.

Fragment din „Lucrarea lui Dumnezeu și practica omului” în Cuvântul Se arată în trup

Care sunt diferențele dintre viața bisericească în Epoca Harului și viața bisericească din Epoca Împărăției?

Ori de câte ori astfel de oameni religioși se adună, ei întreabă: „Soră, cum ți-a mers zilele acestea?” Ea răspunde: „Mă simt datoare față de Dumnezeu și simt că nu pot să-I îndeplinesc dorința inimii.” Un altul spune: „Și eu, la rândul meu, Îi sunt dator lui Dumnezeu și nu pot să-I fac pe plac.” Aceste câteva cuvinte și propoziții exprimă singure lucrurile abjecte din adâncul inimilor lor. Asemenea cuvinte sunt dintre cele mai detestabile și extrem de respingătoare. Natura acestor oameni se opune lui Dumnezeu. Aceia care se concentrează pe realitate comunică orice este în inimile lor și își deschid inimile în comunicare. Nu există niciun fel de exercițiu fals, nicio politețe sau veselie goală. Ei sunt întotdeauna neprefăcuți și nu se conduc după reguli pământești. Există și cei care au o înclinație spre etalare, chiar fără niciun rost. Când cineva cântă, el începe să danseze, fără să realizeze că orezul din oala sa a ars deja. Astfel de oameni nu sunt evlavioși, nici onorabili, și sunt mult prea ușuratici. Acestea toate sunt manifestări ale lipsei simțului realității! Când unii oameni comunică despre problemele vieții în spirit deși nu vorbesc despre îndatorirea față de Dumnezeu, ei păstrează o dragoste adevărată pentru El în inimile lor. Îndatorirea ta față de Dumnezeu nu are nimic de a face cu ceilalți; tu ești îndatorat față de Dumnezeu, nu față de om. Deci, ce rost are să vorbești în mod constant despre aceasta celorlalți? Trebuie să pui accentul pe intrarea în realitate, nu pe zelul exterior sau pe expunere.

Fragment din „Credința în Dumnezeu ar trebui să se concentreze pe realitate, nu pe ritualuri religioase” în Cuvântul Se arată în trup

„A împărtăși și a comunica experiențele” înseamnă a vorbi de fiecare gând din inima ta, de starea ta, de experiențele tale și de cunoașterea cuvintelor lui Dumnezeu, precum și de firea coruptă din interiorul tău. Și, după aceea, alții deosebesc și aceste lucruri și recunosc ceea ce este negativ. Doar asta înseamnă împărtășire și doar asta este o comuniune adevărată. Nu înseamnă pur și simplu să ai cunoștințe profunde despre cuvintele lui Dumnezeu sau despre o parte dintr-un imn și să comunici după bunul plac, fără să duci apoi lucrurile mai departe și fără să spui nimic legat de propria viață reală. Toată lumea vorbește despre cunoștințe doctrinare și teoretice și nu spune nimic despre cunoștințele culese din experiențe reale. Cu toții evitați să vorbiți despre astfel de lucruri, despre viața voastră personală, despre viața voastră în biserică împreună cu frații și surorile voastre și despre propria lume lăuntrică. Procedând astfel, cum poate exista comunicare adevărată între oameni? Cum poate exista încredere reală? Nu poate exista! Dacă frații și surorile trebuie să aibă încredere unii în alții, să se ajute reciproc și să-și poarte de grijă unii altora când sunt împreună, atunci fiecare trebuie să vorbească despre propriile experiențe reale. Dacă nu vorbești despre propriile experiențe reale și rostești doar cuvinte răsunătoare, cuvinte doctrinare și superficiale, atunci nu ești o persoană cinstită și ești incapabil să fii cinstit.

Fragment din „Practica fundamentală pentru a fi o persoană cinstită” în Consemnări ale cuvântărilor lui Hristos

Când aduceți mărturie pentru Dumnezeu, ar trebui în special să vorbiți mai mult despre modul în care Dumnezeu judecă și mustră oamenii, ce încercări folosește El pentru a rafina oamenii și a le schimba firea. Ar trebui să vorbiți și despre cât de multă corupție a fost dezvăluită în experiența voastră, cât de mult ați îndurat și cum ați fost cuceriți în cele din urmă de Dumnezeu; cât de multă cunoaștere adevărată aveți cu privire la lucrarea lui Dumnezeu și cum ar trebui să aduceți mărturie pentru Dumnezeu și să Îi răsplătiți dragostea. Ar trebui să dați substanță unui astfel de limbaj și, în același timp, să spuneți lucrurile în manieră simplă. Nu vă echipați cu teorii aparent profunde, dar goale în efortul de a ieși în evidență; făcând astfel, ajungeți să păreți aroganți și lipsiți de sens. Vorbiți mai mult despre lucruri concrete din experiențe practice și vorbiți din inimă; asta este cel mai benefic pentru ceilalți și lucrul pe care se cuvine cel mai mult să-l vadă. Voi erați oameni care se împotriveau cel mai mult lui Dumnezeu și erați cel mai puțin înclinați să vă supuneți Lui, dar acum ați fost cuceriți de cuvintele Lui – nu uitați niciodată acest lucru. Ar trebui să dedicați, plini de zel, multă meditație și chibzuință asupra acestor chestiuni. Odată ce ați realizat asta, veți ști cum să aduceți mărturie; altfel, veți fi predispuși să săvârșiți fapte rușinoase și nesăbuite.

Fragment din „Simțământul fundamental pe care se cuvine să-l aibă omul” în Consemnări ale cuvântărilor lui Hristos

Conținuturi Similare