Dacă dorești să îți realizezi bine datoria, trebuie mai întâi să înțelegi adevărul. Trebuie să cauți adevărul cu toată inima ta. În căutarea adevărului, cheia este să înveți să contempli cuvintele lui Dumnezeu. Scopul unei astfel de contemplări a cuvintelor lui Dumnezeu este de a înțelege adevăratul lor sens. Prin căutare, vei înțelege semnificația cuvintelor lui Dumnezeu, ceea ce El cere de la oameni și intențiile lui Dumnezeu care pot fi găsite în cuvintele Sale. Când ajungi la o astfel de înțelegere, vei înțelege adevărul. Odată ce ai înțeles adevărul, este ușor să înțelegi principiile care trebuie să îți ghideze practica și apoi poți practica adevărul. Odată ce înveți să practici adevărul, vei începe să intri în adevărul-realitate. Într-un asemenea moment, vei înțelege lucruri pe care nu le puteai înțelege înainte, vei percepe lucruri pe care nu le puteai vedea clar înainte și vei rezolva probleme care înainte îți erau imposibile. În multe lucruri, vei începe să primești inspirație și noi perspective, căi de implementare ți se vor deschide și vei putea practica în mod constant adevărul. Așa vei intra pe deplin în adevărul-realitate. Totuși, dacă nu îți pui inima în datoria ta și nici nu cauți adevărurile-principii, dacă ești încurcat sau confuz, doar făcând lucrurile în cel mai ușor mod posibil, atunci ce fel de mentalitate este aceasta? Este una de a face lucrurile într-o manieră superficială. Dacă nu ești loial datoriei tale, dacă nu ai simțul responsabilității față de ea sau simțul misiunii, îți vei putea realiza datoria în mod corespunzător? Îți vei putea realiza datoria la un standard acceptabil? Și dacă nu ești capabil să îți realizezi datoria la un standard acceptabil, vei putea intra în adevărul-realitate? Categoric nu. Dacă, de fiecare dată când îți realizezi datoria, nu ești sârguincios, nu vrei să depui niciun efort și doar te descurci cât de cât, la fel de nepăsător ca și cum ai juca un joc, nu e asta o problemă? Ce poți câștiga din realizarea datoriei în acest fel? În cele din urmă, oamenii vor vedea că, atunci când îți realizezi datoria, nu ai simțul responsabilității, ești superficial și faci lucrurile doar de formă – caz în care ești în pericol de a fi eliminat. Dumnezeu scrutează de-a lungul întregului proces în timp ce tu îți realizezi datoria și ce va spune Dumnezeu? (Această persoană nu este demnă de însărcinarea dată de El sau de încrederea Lui.) Dumnezeu va spune că nu ești demn de încredere și că ar trebui să fii eliminat. Și astfel, indiferent de datoria pe care o realizezi, fie că este una importantă sau una obișnuită, dacă nu îți pui inima în lucrarea care ți s-a încredințat și nu trăiești la înălțimea responsabilității tale și dacă nu o vezi ca pe însărcinarea dată de Dumnezeu sau nu ți-o asumi ca pe propria datorie și obligație, făcând întotdeauna lucrurile într-o manieră superficială, atunci va fi o problemă. „Nedemn de încredere” – aceste cuvinte vor defini modul în care îți îndeplinești datoria. Ceea ce înseamnă că realizarea datoriei tale nu atinge standardul, iar tu ai fost eliminat și Dumnezeu spune că al tău caracter nu este la nivelul cerut. Dacă ți se încredințează o chestiune și totuși, aceasta e atitudinea pe care o adopți față de ea și felul în care o gestionezi, atunci oare ți se vor mai încredința alte îndatoriri în viitor? Ți se poate încredința ceva important? Categoric nu, doar dacă dai dovadă de pocăință adevărată. Totuși, în adâncul inimii Sale, Dumnezeu va nutri întotdeauna o urmă de neîncredere și nemulțumire față de tine. Aceasta va fi o problemă, nu e așa? S-ar putea să pierzi orice ocazie de a-ți realiza datoria și s-ar putea să nu fii mântuit.

Când oamenii își realizează datoria, aceștia fac, de fapt, ceea ce se cuvine să facă. Dacă o faci înaintea lui Dumnezeu, dacă-ți realizezi datoria și te supui lui Dumnezeu cu o atitudine de onestitate și cu inimă, nu va fi cu mult mai corectă această atitudine? Așadar, cum ar trebui să aplici această atitudine vieții tale de zi cu zi? Trebuie să faci din a te „închina la Dumnezeu cu inima și cu onestitate” realitatea ta. Ori de câte ori vrei să fii delăsător și să execuți mecanic mișcările, ori de câte ori vrei să acționezi folosind tertipuri și să fii leneș și ori de câte ori ești neatent sau ai prefera să te distrezi, ar trebui să iei în considerare următoarele: „Comportându-mă astfel, sunt eu nedemn de încredere? Asta înseamnă să-mi pun inima în îndatorirea mea? Nu cumva sunt neloial procedând astfel? Nu cumva dezamăgesc însărcinarea pe care Dumnezeu mi-a încredințat-o?” Iată cum ar trebui să reflectezi asupra ta. Dacă ajungi să îți dai seama că ești mereu superficial în datoria ta, că ești neloial și că L-ai rănit pe Dumnezeu, ce ar trebui să faci? Ar trebui să spui: „Pe moment, am simțit că era ceva în neregulă aici, dar n-am tratat acest lucru ca pe o problemă; doar am trecut peste el cu nepăsare. Nu mi-am dat seama până acum că am fost cu adevărat superficial, că nu mi-am îndeplinit responsabilitatea. Chiar sunt lipsit de conștiință și rațiune!” Ai găsit problema și ai ajuns să te cunoști puțin – așa că acum trebuie să te întorci! Atitudinea ta față de îndeplinirea datoriei era greșită. Ai fost nepăsător cu ea, de parcă ar fi fost o slujbă în plus și nu ți-ai pus inima în asta. Dacă mai ești superficial în acest fel, trebuie să te rogi lui Dumnezeu și să-L lași să te disciplineze și să te mustre. Trebuie să ai o astfel de voință în realizarea datoriei tale. Numai atunci te poți pocăi cu adevărat. Poți să te schimbi numai atunci când conștiința ta este limpede și atitudinea ta față de realizarea datoriei tale este transformată. Iar pe măsură ce te pocăiești, trebuie, de asemenea, să reflectezi adesea dacă ți-ai pus cu adevărat toată inima, toată mintea și toată puterea în realizarea datoriei tale; apoi, folosind cuvintele lui Dumnezeu ca măsură și aplicându-le ție însuți, vei afla ce probleme se mai găsesc în realizarea datoriei tale. Rezolvând în mod constant problemele în acest fel, conform cuvântului lui Dumnezeu, nu faci o realitate din faptul de a-ți realiza datoria cu toată inima, cu toată mintea și cu toată puterea ta? Să îți realizezi datoria în acest fel: nu ai făcut deja astfel cu toată inima, cu toată mintea și cu toată puterea ta? Dacă nu mai există nicio învinuire din partea conștiinței tale, dacă ești capabil să întrunești calificările și să demonstrezi loialitate în realizarea datoriei tale, numai atunci va fi cu adevărat pace și bucurie în inima ta. Vei resimți realizarea datoriei tale ca pe o responsabilitate absolut firească și justificată, mai degrabă decât ca pe o povară suplimentară și deloc ca pe o muncă făcută pentru altcineva. Realizând o datorie în acest fel, te simți împlinit și simți că trăiești în prezența lui Dumnezeu. A te comporta astfel îți aduce liniște sufletească. Nu te-ar face asta un pic mai uman și mai puțin ca un zombi? Este ușor să te comporți așa? Este, într-adevăr, dar nu pentru cei care nu acceptă adevărul.

De fapt, indiferent dacă o persoană își îndeplinește datoria la un standard acceptabil, în ambele cazuri există o balanță în inima sa. Dacă ascultă constant predici, citește în mod constant cuvântul lui Dumnezeu și are părtășie constant cu alții, chiar dacă are doar o înțelegere superficială a adevărului, va putea măcar să înțeleagă anumite doctrine. Luând aceste doctrine drept măsură, ea poate judeca și cât de bine își îndeplinește datoria și dacă respectă principiile. Această claritate este la îndemâna tuturor celor care posedă conștiință și rațiune. De multe ori, atunci când oamenii își realizează îndatoririle, fac asta în mod superficial. Nu își dedică toată puterea, cu atât mai puțin caută adevărul și acționează în conformitate cu principiile. Oricare ar fi îndatoririle lor, ei închid ochii. Deși este posibil să vadă o problemă, nu caută să găsească o soluție, ci se comportă ca și cum nu ar fi grija lor și fac câteva încercări superficiale de a o rezolva. În inimile lor, li se pare că nu e nevoie să-și îngreuneze situația, că nu e nevoie să fie serioși în această chestiune. Cu toate acestea, faptul că se obișnuiesc astfel face ca starea lor lăuntrică să se agraveze imperceptibil. Dacă îți realizezi datoria fără un sentiment de povară, inima ta va deveni inevitabil superficială. Nu va putea să-și asume responsabilități, cu atât mai puțin să fie loială. Ca urmare, luminarea și călăuzirea Duhului Sfânt vor fi refuzate. Urmezi întotdeauna regulile și regulamentele stabilite fără nicio lumină sau perspectivă nouă, fără a face altceva decât să faci lucrurile mecanic. A-ți îndeplini datoria în acest fel e inutil; chiar și atunci când muncești, este inadecvat. Dacă până și munca ta este inadecvată, poți fi un muncitor loial? Categoric nu. Cei care muncesc inadecvat pot fi doar eliminați. Unii oameni confuzi nu au nici cea mai mică înțelegere a adevărului. Consideră simpla îndeplinire a datoriei lor drept practicarea adevărului. Ei cred că, doar realizându-și datoria, practică adevărul. Dacă întrebi o astfel de persoană: „Poți să practici adevărul?”, atunci ea va răspunde: „Nu practic eu adevărul făcându-mi datoria?” Are dreptate? Acestea sunt cuvintele unei persoane confuze. Pentru a-ți realiza datoria, trebuie cel puțin să-ți pui toată inima, mintea și puterea în ea pentru a practica eficient adevărul. Pentru a practica eficient adevărul, trebuie să acționezi conform principiilor. Dacă îți îndeplinești datoria într-un mod superficial, nu are niciun efect real. Nu poți numi asta practicarea adevărului, nu e altceva decât muncă. În mod clar, doar muncești, e diferit de a practica adevărul. A munci înseamnă pur și simplu a face lucrurile care îți sunt pe plac după propria ta voință, în timp ce ignori tot ceea ce nu-ți place să faci. Indiferent de dificultățile pe care le întâmpini, nu cauți niciodată adevărurile-principii. Din exterior, poate părea că îți îndeplinești datoria, dar totul este doar muncă. Oricine nu își realizează datoria acționând în conformitate cu adevărurile-principii nu face altceva decât să muncească. În familia lui Dumnezeu, mulți oameni încearcă să-și realizeze datoria bazându-se pe noțiuni și închipuiri umane. Ei trudesc ani de zile fără a obține vreun rezultat, nu pot practica adevărul sau acționa conform principiilor în realizarea datoriei lor. Prin urmare, dacă oamenii acționează adesea după propria lor voință și își realizează îndatoririle după propria voință, chiar dacă nu fac rău, nici nu se consideră că practică adevărul. În cele din urmă, anii lor de muncă nu îi determină să înțeleagă nimic din adevăr și ei nu au mărturii bazate pe experiență pe care să le poată împărtăși. De ce este așa? E din cauza faptului că intențiile care îi determină pe acești oameni să-și realizeze datoria nu sunt corecte. Motivul pentru care își îndeplinesc datoria este cu siguranță acela de a primi binecuvântări, ei vor să facă o înțelegere cu Dumnezeu. Ei nu își realizează datoria doar de dragul de a dobândi adevărul. Își realizează datoria pentru că nu au de ales. Din acest motiv, sunt întotdeauna confuzi și fac lucrurile mecanic, într-o manieră superficială. Ei nu caută adevărul și, prin urmare, totul e doar muncă. Indiferent câte îndatoriri realizează, acțiunile lor nu au un efect real. Este diferit pentru cei care au teama de Dumnezeu în inimile lor. Ei contemplă în mod constant cum să acționeze în conformitate cu intențiile lui Dumnezeu și cum să acționeze în beneficiul familiei lui Dumnezeu și al aleșilor Săi. Se gândesc mereu profund la principii și rezultate. Se străduiesc mereu să practice adevărul și să demonstreze supunere față de Dumnezeu. Aceasta este atitudinea corectă a inimii. Aceștia sunt oamenii care caută adevărul și iubesc lucrurile pozitive. Acest tip de persoană, atunci când își realizează îndatoririle, este acceptată de Dumnezeu și primește aprobarea Sa. Deși cei care nu iubesc adevărul pot părea, din exterior, că își realizează datoria, ei nu caută adevărul câtuși de puțin. Acționează în conformitate cu propria lor voință și fac doar lucruri care evită orice dezavantaj și sunt benefice pentru ei înșiși. Ei depun doar un efort minim și evită orice greutăți, totuși doresc în continuare aprobarea aleșilor lui Dumnezeu și o bună reputație. Dacă pe asta se concentrează inimile lor, își vor putea realiza îndatoririle la un standard acceptabil? Cu siguranță nu. Deși, din exterior, pare că vă realizați datoria, de fapt inimile voastre nu trăiesc înaintea lui Dumnezeu. Cu toată atenția îndreptată asupra uneltirilor și calculelor oportuniste, nu veți face deloc progrese, deși v-ați păstrat credința mulți ani. Deși vă adunați adesea laolaltă, mâncați și beți cuvintele lui Dumnezeu împreună, ascultați predici și aveți părtășie, de îndată ce închideți cuvântul lui Dumnezeu și părăsiți locul de întâlnire, nimic din el nu rămâne în inima voastră. Nici măcar unul dintre cuvintele lui Dumnezeu, nici măcar un cuvânt al adevărului nu sălășluiește în inima voastră. Uneori, Îi notați cuvintele într-un caiet, dar nu le țineți în inima voastră și uitați totul într-o clipită. În plus, nu contemplați niciodată adevărul cuvântului lui Dumnezeu în viața voastră de zi cu zi. În îndeplinirea datoriei voastre, nu căutați niciodată adevărurile-principii. Indiferent de dificultățile pe care le întâmpinați, adoptați o atitudine superficială. Chiar și în toiul emondării, nu vă rugați niciodată lui Dumnezeu și nu căutați adevărul. În privința asta, nu arătați altfel decât non-credincioșii. Ați crezut în Dumnezeu mulți ani, dar nu aveți deloc nici intrare în viață, nici adevărul-realitate. Realizarea datoriei voastre este pur și simplu muncă, iar intenția voastră este de a munci astfel în schimbul binecuvântărilor Împărăției Cerurilor. Despre asta, nu există nicio îndoială. Crezând în Dumnezeu în acest fel, vă este greu să intrați în adevărul-realitate, vă este greu să câștigați viața și adevărul. Printre voi, există cei care au un calibru bun, dar, deși credința lor are peste un deceniu, ei pot doar să debiteze câteva cuvinte și doctrine și se opresc la cuvintele superficiale și la doctrine. Se mulțumesc să înțeleagă puțină doctrină și cred că simpla respectare a reglementărilor este suficientă. Le va fi greu să aprofundeze lucrurile. Întrucât inimile acestor oameni nu au încercat să înțeleagă adevărul, măsura în care pot intra în adevărul-realitate este foarte limitată. Tot ce pot face e să respecte anumite reglementări. Dacă ați fi întrebați cum ar trebui să practicați adevărul în îndeplinirea datoriei voastre, poate ați spune: „Să mă rog mai mult, să primesc de bunăvoie suferința, în timp ce îmi realizez datoria să nu fiu leneș sau superficial, să acționez conform principiilor și să mă supun familiei lui Dumnezeu în orice ar cere.” Sunteți capabili să discutați despre aspectele exterioare, doctrinare, ale îndeplinirii datoriei voastre, dar cu privire la probleme specifice care implică adevărurile-principii, aveți doar o înțelegere redusă. Acest lucru demonstrează că majoritatea oamenilor înțeleg doar sensul literal al adevărului, dar nu înțeleg realitatea adevărului. Ca atare, ei chiar nu înțeleg deloc adevărul. Oamenii care nu înțeleg adevărul pot oferi câteva cuvinte și doctrine despre adevăr, dar ar trebui să considerăm că au dobândit adevărul? (Bineînțeles că nu.) Deci, pe ce trebuie să vă concentrați în viitor? Ar trebui să duceți o viață spirituală normală, rugându-vă, adunându-vă, mâncând și bând cuvintele lui Dumnezeu, ascultând predici și cântând imnuri pentru a-L slăvi pe Dumnezeu. Pe lângă această respectare exterioară a acestor practici, nu trebuie să vă amânați datoria, ci, mai degrabă, ar trebui să o realizați bine. Există, de asemenea, cel mai important lucru pe care trebuie să îl înțelegeți: dacă dorești să urmărești adevărul, dacă dorești să înțelegi și să obții adevărul, atunci trebuie să înveți cum să fii liniștit în fața lui Dumnezeu, cum să chibzuiești asupra adevărului și cum să chibzuiești la cuvintele lui Dumnezeu. Există formalități de luat în considerare atunci când chibzuiți asupra adevărului? Există reglementări? Există limitări de timp? Trebuie să o faceți într-un anumit loc? Nu – puteți să chibzuiți asupra cuvintelor lui Dumnezeu în orice moment și în orice loc. Lăsați deoparte acel timp pe care, în mod normal, îl petreceți după voie sau visând cu ochii deschiși și petreceți-l contemplând cuvintele lui Dumnezeu și adevărul, pentru ca ziua să nu fie irosită. Cum își pierd oamenii timpul? Își petrec zilele în discuții de nimic, făcând lucruri care îi interesează sau angajându-se în lucruri frivole care nu au nimic de-a face cu adevărul, iar când nu au altceva de făcut, se gândesc la lucruri inutile și la lucruri care s-au întâmplat deja. Își imaginează ce le poate rezerva viitorul, unde va fi Împărăția viitoare și unde este iadul și așa mai departe. Nu sunt acestea lucruri frivole? Dacă petreceți acest timp pentru lucruri pozitive – dacă sunteți liniștiți înaintea lui Dumnezeu, petreceți mai mult timp chibzuind la cuvintele lui Dumnezeu și având părtășie despre adevăr, vă examinați fiecare acțiune și o aduceți înaintea lui Dumnezeu pentru ca El să o scruteze; dacă reflectați apoi la ce chestiuni rămân nerezolvate în voi, ce dificultăți rămân de abordat în realizarea datoriei voastre și dacă firile voastre corupte care sunt dezvăluite frecvent – în special acelea care sunt cele mai răzvrătite împotriva lui Dumnezeu și cele mai mortale – au fost rezolvate căutând adevărul în cuvintele lui Dumnezeu; dacă toate aceste chestiuni pot fi rezolvate într-o anumită perioadă, atunci veți intra treptat în adevărul-realitate.

Cum ar trebui să fie practicată contemplarea cuvintelor lui Dumnezeu? În primul rând, să te gândești și să ai părtășie frecvent cu privire la termenii și expresiile spirituale pe care le folosești în mod obișnuit. Întreabă-te: „S-ar putea să știu ce înseamnă aceste lucruri în sens literal și teoretic, dar ce înseamnă ele în termeni practici? Ce anume acoperă ele practic? Cum pot să am realitatea implicată în acele expresii spirituale? De unde ar trebui să încep să le practic și să intru în ele?” Acesta este modul în care ar trebui să contempli. Aici începe contemplarea cuvântului lui Dumnezeu. Este greu să înțelegi adevărul și să-l pui în practică în situația în care crezi în Dumnezeu, dar nu ai învățat cum să contempli cuvintele lui Dumnezeu. Dacă cineva este incapabil să înțeleagă adevărul, poate să intre în adevărul-realitate? (Nu.) Fără a intra în adevărul-realitate, poate să dobândească adevărul? (Nu.) Fără să dobândească adevărul, poate să mulțumească intențiile lui Dumnezeu? (Nu.) Nu poate – asta e sigur. Pentru că oamenii nu înțeleg adevărul, ei trăiesc numai după firea lor coruptă și se împotrivesc lui Dumnezeu. Cum ar putea astfel de oameni să mulțumească vreodată intențiile lui Dumnezeu? Categoric nu o pot face. Cum, deci, trebuie să fie contemplate cuvintele lui Dumnezeu? De exemplu, când iei în considerare expresia adesea repetată „a se teme de Dumnezeu și a se feri de rău”, iată la ce ar trebui să te gândești: ce înseamnă a se teme de Dumnezeu? A spune ceva greșit înseamnă a nu se teme de Dumnezeu? E rău să vorbești în acest fel? Îl consideră Dumnezeu un păcat? Care acțiuni sunt rele? Gândurile, intențiile, ideile și opiniile mele, motivațiile și sursa discursurilor și acțiunilor mele și diferitele firi care sunt dezvăluite în mine – sunt toate acestea în concordanță cu adevărul? Pe care dintre acestea le aprobă Dumnezeu și pe care le detestă El? Pe care le condamnă El? În ce chestiuni sunt oamenii predispuși să facă greșeli mari? La toate acestea merită să chibzuim. Este tipic pentru voi să chibzuiți la adevăr? (Nu petrecem mult timp chibzuind la adevăr; de cele mai multe ori, creierul nostru e pe pilot automat.) Gândiți-vă la cât timp ați irosit de-a lungul anilor! Cât de des v-ați gândit la chestiuni legate de adevăr, de credința în Dumnezeu, de pătrunderea în viață și de a se teme de Dumnezeu și a se feri de rău? V-ați gândit serios la aceste chestiuni? Când veți fi contemplat cuvintele lui Dumnezeu până în punctul de a înțelege adevărul și a-l practica în conformitate cu principiile, atunci veți începe să vedeți roadele și atunci veți avea pătrundere în viață. Nu știți încă să contemplați cuvintele lui Dumnezeu, nici nu ați ajuns la o înțelegere a adevărului. Încă nu ați intrat în viață. Trebuie să vă străduiți să faceți asta și să nu vă irosiți timpul. La fel ca atunci când o persoană, indiferent de vârstă, începe să se gândească la cum să învețe o meserie, cum să-și câștige traiul și să-și întrețină familia, cum să trăiască o viață bună, cum să-i trateze pe ceilalți, cum va arăta viitorul său și așa mai departe, asta înseamnă că mintea acestei persoane s-a maturizat și începe să ducă o viață independentă. Cineva care nu se gândește la astfel de lucruri și nu s-a gândit niciodată la astfel de lucruri este cineva fără gânduri sau opinii independente. Ei nu pot înțelege aceste lucruri despre viață, așa că trebuie să se bazeze pe părinții lor pentru tot. Ei depind de aceștia pentru banii de cheltuit, pentru mâncarea de mâncat și hainele de îmbrăcat. Dacă părinții lor nu ar avea grijă de ei, ar fi săraci, înfometați și înfrigurați. Poate o astfel de persoană să trăiască independent? Este aceasta o persoană matură? (Desigur că nu.) În ce stadiu vă aflați în momentul de față? Ați atins stadiul maturității în credința voastră? În momentul de față, dacă nimeni nu v-ar uda, dacă Cel de mai sus nu v-ar predica, dacă nimeni nu v-ar conduce și, în schimb, v-ar lăsa să mâncați și să beți cuvintele lui Dumnezeu și să ascultați imnuri singuri, ați fi capabili să aveți pătrundere în viață? Ați fi capabili să practicați adevărul, să vă realizați bine datoria și să acționați conform principiilor? (Nu.) În asta constă problema. Asta înseamnă că sunteți încă prea mici ca statură. Nici măcar nu vă puteți îndeplini bine datoria și nu ați ajuns încă la maturitate. În împrejurările prezente, dacă cineva vă conduce și vă păstorește, puteți să credeți în Dumnezeu și să vă realizați datoria. Aveți asemănarea unei persoane de credință. Dar dacă, în viitor, nu este nimeni acolo să vă ghideze, nu s-ar dezvălui oare dacă puteți să rămâneți neclintiți și să vă îndepliniți datoria în mod corespunzător și cât de mult adevăr-realitate ați dobândit? Dacă nu vă dați seama că nu aveți nimic din adevărul-realitate până când vine acel moment, nu este oare îngrijorător? E un lucru foarte periculos! Când te confrunți cu încercări, nu vei ști cum să rămâi neclintit în mărturia ta și nu vei ști cum să satisfaci intențiile lui Dumnezeu. Nu vei avea nicio cale, nicio direcție în inima ta și niciun adevăr nu își va planta rădăcinile în tine. Cum, atunci, vei fi capabil să rămâi neclintit? Dacă nu ai adevărul-realitate, probabil că te vei împiedica atunci când vei întâmpina ispite. Când întâlnești conducători falși sau antihriști care fac rău și încearcă să zădărnicească lucrarea bisericii, nu vei putea să-i recunoști așa cum sunt și să te eliberezi din strânsoarea lor. Dacă mai poți urma astfel de conducători falși și antihriști, vei avea necazuri. Aceste două chestiuni te vor fi dezvăluit și vei fi în pericol de a fi eliminat. Prin urmare, credința în Dumnezeu îți cere să contempli în mod constant cuvântul lui Dumnezeu și să chibzuiești la adevăr. Acesta este modul prin care poți să intri în adevărul-realitate și să câștigi adevărul.

În prezent, există multe tentații pentru oamenii care trăiesc în această societate? Ispitele te înconjoară din toate părțile, tot felul de curente malefice, tot felul de discursuri, tot felul de gânduri și puncte de vedere, tot felul de induceri în eroare și ademeniri de la tot felul de oameni, tot felul de fețe diavolești purtate de tot felul de oameni. Acestea sunt toate ispite cu care te confrunți. De exemplu, oamenii pot să îți facă favoruri, să te îmbogățească, să-ți devină prieteni, să iasă cu tine la întâlniri, să-ți ofere bani, să-ți ofere un loc de muncă, să te invite la dans, se gudură pe lângă tine sau să-ți ofere daruri. Toate aceste lucruri sunt posibile ispite. Dacă lucrurile nu merg bine, vei cădea în capcană. Dacă lăuntric nu ești echipat cu ceva adevăr și nu ai o statură reală, nu vei putea vedea aceste lucruri așa cum sunt și toate vor fi capcane și ispite pentru tine. Într-o anumită privință, dacă nu ai adevărul, nu vei fi capabil să deslușești trucurile Satanei și nu vei fi capabil să vezi fețele satanice ale diferitelor tipuri de oameni. Nu vei putea să-l birui pe Satana, să te răzvrătești împotriva trupului și să ajungi la supunerea față de Dumnezeu. În altă privință, lipsindu-ți adevărul-realitate, nu vei putea rezista tuturor diferitelor curente malefice, puncte de vedere rele și gânduri și zicale absurde. Când te vei confrunta cu acestea, va fi ca o răceală care te plesnește brusc. Poate că vei lua doar o răceală ușoară sau poate ceva mai grav – poți chiar suferi o comoție cerebrală la rece potențial fatală^[a]. Poate că îți vei pierde complet credința. Dacă ești lipsit de adevăr, doar câteva cuvinte de la satane și de la diavolii lumii non-credincioșilor te vor lăsa confuz și nedumerit. Te vei întreba dacă ar trebui sau nu să crezi în Dumnezeu și dacă o astfel de credință este corectă. S-ar putea ca, mergând la adunare astăzi, să fii într-o stare bună, dar apoi, mâine, să mergi acasă și să urmărești două episoade dintr-o emisiune de televiziune. Ai fost ademenit. Noaptea, uiți să te rogi înainte de a dormi, iar mintea ta e complet ocupată cu intriga emisiunii de televiziune. Dacă te uiți în continuare la televizor timp de două zile, inima ta este deja departe de Dumnezeu. Nu-ți mai dorești să citești cuvântul lui Dumnezeu sau să ai părtășie despre adevăr. Nici măcar nu vrei să te rogi lui Dumnezeu. În inima ta, spui mereu: „Când voi putea să fac ceva? Când pot să inițiez o cauză importantă? Viața mea nu trebuie să fie în zadar!” E asta o schimbare de atitudine? Inițial, ai vrut să înțelegi mai multe despre adevăr, astfel încât să poți răspândi Evanghelia și să fii martor pentru Dumnezeu. De ce te-ai schimbat acum? Doar urmărind filme și programe de televiziune, îi permiți Satanei să pună stăpânire pe inima ta. Statura ta este într-adevăr mică. Crezi că ai statura pentru a te împotrivi acestor valuri malefice? Acum Dumnezeu îți arată har și te duce în casa Lui ca să-ți realizezi datoria. Nu uita de statura ta. În prezent, ești o floare într-o seră, care nu poate rezista vântului și ploii de afară. Dacă oamenii nu pot recunoaște și nu pot rezista acestor ispite, Satana îi poate lua prizonieri în orice moment, în orice loc. Astfel e statura măruntă și starea jalnică a omului. Întrucât nu ai adevărul-realitate și nu înțelegi adevărul, toate cuvintele Satanei sunt ca o otravă pentru tine. Dacă-ți pleci urechea la ele, vor fi de neînlăturat din inima ta. În inima ta, spui: „Îmi voi astupa urechile și-mi voi pecetlui ochii”, dar nu poți scăpa de ispita Satanei. Nu trăiești într-un vid. Dacă auzi cuvintele Satanei, nu vei putea rezista. Vei cădea în capcană. Rugăciunile tale și blestemele tale asupra ta nu vor fi de niciun folos. Nu poți rezista. Astfel de lucruri îți pot influența gândurile și acțiunile. Ele pot să îți blocheze calea urmăririi adevărului. Pot chiar să te controleze, să te împiedice să te sacrifici pentru Dumnezeu, să te facă negativ și slab și să te țină departe de Dumnezeu. În cele din urmă, vei fi lipsit de valoare și îți vei pierde orice speranță.

Acum crezi că Îi ești loial lui Dumnezeu. Ai ambiția, hotărârea și idealul de a-L mulțumi pe Dumnezeu, dar cum vei face față când vei întâmpina încercările lui Dumnezeu? Spui că vei fi supus, dar când Dumnezeu îți pune în față o dificultate care nu se conformează noțiunilor și fanteziilor tale, ce poți face când ești incapabil să te supui Lui? Când Dumnezeu îi răsplătește pe oameni, asta se potrivește nevoilor lor psihologice și se conformează noțiunilor și gusturilor lor, așa că oamenii pot să se supună Lui. Dar când Dumnezeu ia de la tine lucruri, cum vei reacționa? Poți să rămâi neclintit în mărturia ta în toiul încercărilor lui Dumnezeu și în mediul pe care l-a modelat El pentru tine? Va fi asta o problemă? Când spui: „Cu siguranță voi rămâne ferm în mărturia mea”, cuvintele tale sunt ostentație, nesăbuință, ignoranță și prostie. Știi ce vrea Dumnezeu să facă cu tine? Știi de ce Își dorește Dumnezeu să te testeze? Ce vrea El să dezvăluie în tine? Tu spui: „Am voința de a primi suferință, sunt pregătit, nu mă tem de nicio încercare pe care mi-o poate da Dumnezeu”, dar apoi, brusc, se întâmplă ceva la care nu te-ai așteptat niciodată, ceva pentru care nu te-ai pregătit niciodată. Atunci, la ce folosește pregătirea ta? La nimic. Spui că sănătatea ta a fost întotdeauna bună. Ți-ai făcut datoria mulți ani și Dumnezeu te-a ferit de toate bolile. Calea ta a fost una netedă. Brusc, într-o zi mergi la un control și medicii găsesc o boală ciudată, pe care o diagnostichează ulterior ca fiind o boală terminală. În inima ta, e ca și cum o forță ar fi redirecționat fluxuri puternice și ar fi răsturnat un mare ocean. „Niciunul dintre frații și surorile din biserică nu are această boală”, spui tu. „Am crezut în Dumnezeu cel mai mult timp, am fost cel mai activ în realizarea îndatoririlor mele și am suferit cel mai mult. Cum se poate să am această boală?” După ce te gândești la chestiune, îți dai seama că aceasta trebuie să fie o încercare de la Dumnezeu și că ar trebui să te supui. În acest moment, încă mai ai credința să te rogi lui Dumnezeu, dar după ce te rogi o vreme și încă nu te-ai vindecat, tu stabilești: „Acesta este Dumnezeu care mă lasă să mor. Dumnezeu vrea să-mi ia viața!” Te vei mai supune lui Dumnezeu acum? (Probabil că nu.) Vei striga: „Dumnezeule! Nu vreau să mor. Nu am trăit suficient. Sunt încă tânăr. Mi-am trăit doar jumătate din viață. Mai dă-mi câțiva ani. Mai sunt multe pe care le pot face!” E inutil să te rogi ca Dumnezeu să te vindece. Indiferent câtor controale te supui, acestea vor arăta că boala ta este terminală. Cu tratament, vei muri. Fără tratament, tot vei muri. Ce vei face atunci? De multe ori, când Dumnezeu îi testează pe oameni, ei încep prin a crede că acțiunile lui Dumnezeu sunt drepte și bune, dar când concluzia devine clară, ei se gândesc: „Poate că e cu adevărat dorința lui Dumnezeu ca eu să mor. Dacă Dumnezeu vrea să mor, lasă să mor!” Așa că ei așteaptă pasivi, neputincioși, să moară. Ce fel de atitudine este această așteptare a morții? Conține vreun element de supunere? (Nu, este o simplă acceptare a sorții.) Sunt astfel de oameni cu adevărat dispuși să moară? (Nu sunt.) Deci, de ce așteaptă ei moartea? Când vine moartea, nu au de ales decât să moară. Dacă nu au de ales, pot doar să o accepte. Această „acceptare” este o atitudine de opoziție pasivă, nu un act de a fi martor. Unii oameni spun: „Dumnezeu m-a lăsat să mor, deci ce mărturie mai am de dat?” Deși Dumnezeu te lasă să mori, nu ești tu o ființă creată a lui Dumnezeu? Ți-ai abandona datoria? Ți-ai încheiat datoria? Ți-ai făcut bine datoria? Ce fel de inimă trebuie să ai pentru a rămâne ferm în mărturia pe care o datorează o ființă creată? [Dați-mi voie să vorbesc despre experiența mea. În urmă cu câteva zile, am avut o durere de dinți atât de puternică, încât nu am putut dormi trei zile din cauza ei. Totuși, tot trebuia să-mi fac datoria în fiecare zi. Durerea derutantă din capul meu era într-adevăr aproape mai mult decât puteam suporta. M-am plâns puțin în inima mea. Simțeam că mi-am făcut datoria foarte bine, deci de ce mi se întâmpla asta? La momentul respectiv, simțeam că nu pot pricepe intenția lui Dumnezeu. Unii frați și surori m-au îndemnat să reflectez asupra mea și să mă cunosc, așa că am continuat să mă rog și să Îl caut pe Dumnezeu. Nu am considerat că m-am răzvrătit împotriva lui Dumnezeu în vreo privință. Mai târziu, m-am gândit la cuvintele lui Iov către soția sa în timpul încercărilor sale: „Să primim de la Dumnezeu doar binele și să nu primim și răul?” (Iov 2:10). Iov a putut să mărturisească pentru Dumnezeu în timpul încercărilor sale. M-am gândit la mine și am văzut cum puteam să Îl laud pe Dumnezeu când lucrurile îmi mergeau bine, dar deveneam negativ și mă răzvrăteam împotriva lui Dumnezeu în vremuri de restriște. Am simțit că aceasta nu era calea unei ființe create calificate și, în acel moment, conștiința mea s-a trezit în sfârșit. Am avut voința să mă răzvrătesc împotriva trupului și să-L mulțumesc pe Dumnezeu. M-am gândit că, deși eram bolnav, tot ar trebui să mă supun lui Dumnezeu. Indiferent de durere, trebuie să insist bucuros în a-mi face datoria. Aceasta a fost experiența mea.] Indiferent de încercările cu care te confrunți, trebuie să vii înaintea lui Dumnezeu – asta e corect. Trebuie să reflectezi la tine însuți, fără ca între timp să îți întârzii realizarea datoriei. Nu doar să reflectezi și să nu îți îndeplinești niciodată datoria, neglijând ce e important pentru a te concentra asupra a ceea ce e nesemnificativ – aceasta e calea nesăbuinței. Indiferent ce încercare se abate asupra ta, trebuie să o tratezi ca pe o povară dată de Dumnezeu. Să zicem că unii oameni sunt afectați de boli grave și suferințe insuportabile, unii chiar se confruntă cu moartea. Cum ar trebui să abordeze o astfel de situație? În multe cazuri, încercările de la Dumnezeu sunt poveri pe care El le dă oamenilor. Oricât de grea este povara dată ție de Dumnezeu, aceea este greutatea poverii pe care ar trebui să ți-o asumi, căci Dumnezeu te înțelege și știe că vei fi capabil să o duci. Povara dată ție de Dumnezeu nu-ți va depăși statura sau limitele rezistenței, așa că nu e nicio îndoială că o vei putea duce. Indiferent ce tip de povară, ce fel de încercare îți dă Dumnezeu, adu-ți aminte un singur lucru: indiferent dacă înțelegi intențiile lui Dumnezeu sau nu și indiferent dacă ești luminat și iluminat de Duhul Sfânt sau nu, după ce te rogi, indiferent dacă această încercare reprezintă faptul că Dumnezeu te disciplinează sau îți dă un avertisment, nu contează dacă tu nu înțelegi. Câtă vreme nu ai întârzieri în îndeplinirea datoriei și poți să-i rămâi loial, Dumnezeu va fi satisfăcut și tu vei rămâne neclintit în mărturia ta. Văzând că suferă de o boală gravă și urmează să moară, unii oameni se gândesc în sinea lor: „Tocmai ca să evit moartea am început să cred în Dumnezeu, dar se pare că, și după toți acești ani în care mi-am realizat datoria, El o să mă lase să mor. Ar trebui să-mi văd de treaba mea, să fac lucrurile pe care mi-am dorit dintotdeauna să le fac și să mă bucur de lucrurile de care nu m-am bucurat în această viață. Pot să îmi amân datoria.” Ce atitudine e asta? Ți-ai realizat datoria în toți acești ani, ai ascultat toate aceste predici și tot nu ai înțeles adevărul. O încercare te dă peste cap, te îngenunchează și te lasă dezgolit. Este o astfel de persoană demnă de a fi îngrijită de Dumnezeu? (Este nedemnă.) E total lipsită de loialitate. Deci, sub ce nume este cunoscută datoria pe care și-a petrecut toți acești ani să o realizeze? Este cunoscută sub numele de „muncă” și nu a făcut decât să se străduiască. Dacă, în credința ta în Dumnezeu și în căutarea adevărului, ești în stare să spui: „Orice boală sau eveniment neplăcut permite Dumnezeu să se abată asupra mea – indiferent de ceea ce face Dumnezeu – trebuie să mă supun și să rămân în locul meu ca o ființă creată. Înainte de orice altceva, trebuie să pun în practică acest aspect al adevărului – supunerea – trebuie să îl implementez și să trăiesc realitatea supunerii față de Dumnezeu. Mai mult decât atât, nu trebuie să arunc deoparte ceea ce mi-a încredințat Dumnezeu și datoria pe care ar trebui să o îndeplinesc. Chiar și la ultima mea răsuflare, trebuie să rămân credincios datoriei mele”, nu înseamnă acest lucru a fi mărturie? Când ai acest gen de hotărâre și acest tip de stare, mai ești capabil să te plângi de Dumnezeu? Nu, nu ești. Într-un astfel de moment, te vei gândi: „Dumnezeu îmi dă această suflare, El m-a aprovizionat și protejat în toți acești ani, El a luat multă durere de la mine, mi-a dat mult har și multe adevăruri. Am înțeles adevăruri și taine pe care oamenii nu le-au înțeles de generații. Am câștigat atât de mult de la Dumnezeu, așa că trebuie să-L răsplătesc! Înainte, statura mea era prea mică, nu înțelegeam nimic și tot ceea ce făceam era vătămător pentru Dumnezeu. S-ar putea să nu mai am o altă șansă să-L răsplătesc pe Dumnezeu în viitor. Oricât mi-a mai rămas de trăit, trebuie să ofer puțina putere pe care o am și să fac ce pot pentru Dumnezeu, astfel încât Dumnezeu să vadă că toți acești ani de aprovizionare pentru mine nu au fost în zadar, ci au dat roade. Lasă-mă să aduc mângâiere lui Dumnezeu și să nu-L mai rănesc sau să-L dezamăgesc.” Ce părere ai despre o astfel de gândire? Nu te gândi cum să te salvezi sau să scapi, zicându-ți: „Când se va vindeca această boală? Când se va întâmpla, voi face tot posibilul să-mi îndeplinesc datoria și să fiu loial. Cum pot să fiu loial când sunt bolnav? Cum pot îndeplini datoria unei ființe create?” Atât timp cât ai o singură suflare, nu ești oare capabil să îți îndeplinești datoria? Atât timp cât ai o singură suflare, ești capabil să nu aduci rușine asupra lui Dumnezeu? Atât timp cât ai o singură suflare, atât timp cât mintea ta este lucidă, ești capabil să nu te plângi de Dumnezeu? (Da.) Este ușor să spui „Da” acum, dar nu va fi atât de ușor când acest lucru ți se va întâmpla cu adevărat. Și astfel, trebuie să urmăriți adevărul, să lucrați adesea din greu la adevăr și să petreceți mai mult timp gândindu-vă: „Cum pot satisface intențiile lui Dumnezeu? Cum pot răsplăti dragostea lui Dumnezeu? Cum pot îndeplini datoria unei ființe create?” Ce este o ființă creată? Este responsabilitatea unei ființe create doar de a asculta cuvintele lui Dumnezeu? Nu – este de a trăi după cuvintele lui Dumnezeu. Dumnezeu ți-a dat atât de mult adevăr, atât de mult din cale și atât de multă viață, pentru ca tu să poți să trăiești aceste lucruri și să fii mărturie pentru El. Aceasta este ceea ce s-ar cuveni să facă o ființă creată și este responsabilitatea și obligația ta. Trebuie să meditezi frecvent la aceste lucruri; dacă meditezi mereu la ele, vei pătrunde mai adânc în toate aspectele adevărului.

Dacă oamenii nu pășesc pe calea urmăririi adevărului și nu lucrează din greu pentru a obține adevărul, mai devreme sau mai târziu se vor poticni și vor cădea. Le va fi greu să rămână în picioare, deoarece problemele pe care le întâmpină nu pot fi rezolvate bazându-se pe puținele cunoștințe și doctrine pe care le dețin. Indiferent cât de bine poți vorbi despre doctrine, nu vei putea rezolva dificultățile reale. Trebuie să contempli în mod constant diversele adevăruri pentru a dobândi o claritate pătrunzătoare. Numai atunci poți folosi adevărul pentru a rezolva orice probleme întâmpini. Cei care chiar înțeleg adevărul nu vorbesc despre cuvinte și doctrine. Ei pot discerne toate lucrurile și le pot vedea clar și acționează cu încredere în tot ceea ce fac. Dacă nu știi cum să cauți adevărul în situațiile pe care le întâmpini și acționezi întotdeauna conform propriei tale voințe, nu ai cum să înțelegi adevărul. Pentru a înțelege adevărul, trebuie să te gândești în mod constant cum să-l folosești pentru a rezolva problemele din realizarea îndatoririlor tale. Dacă nu contempli în această manieră, poți obține aceste adevăruri? Dacă nu contempli cuvintele lui Dumnezeu, indiferent câte predici auzi, indiferent câte doctrine înțelegi, vei rămâne întotdeauna la nivelul cuvintelor și al doctrinelor. Dacă știi cum să vorbești despre aceste cuvinte și doctrine, asta te poate păcăli adesea, făcându-te să te gândești că credința ta în Dumnezeu a dat deja roade și statura ta este foarte mare, deoarece ești pasionat și viguros acum. Dar atunci când te confrunți cu faptele, adică atunci când te confrunți cu încercări și necazuri, vei vedea cât de puțină protecție îți acordă aceste cuvinte și doctrine. Ele nu pot să te protejeze de o singură încercare, cu atât mai puțin să te asigure că poți trece cu ușurință fiecare test pe care Dumnezeu i-l dă omului. Mai degrabă, vei simți că aceste cuvinte și doctrine te-au condus la ruină. În astfel de momente, vei vedea cât de puțin înțelegi adevărul și că nu ai intrat încă în adevărul-realitate. Adesea, când se confruntă cu încercări și nu pot vedea o cale de urmat, oamenii își simt în sfârșit neputința fără adevăr și simt cât de inutilă a fost toată vorbăria lor despre doctrine. Abia atunci văd cât de multe le lipsesc și cât de jalnici sunt. Când totul e în siguranță și fără probleme, simți întotdeauna că înțelegi totul. Simți că nu e în zadar credința ta și că ai câștigat multe din ea. Simți că, orice s-ar întâmpla, nu ai de ce să-ți faci griji. De fapt, pur și simplu înțelegi niște cuvinte și doctrine, ceea ce nu e de niciun folos. În fața dezastrului și a calamității, vei fi dezorientat, neștiind cum să faci față situației. Când te rogi lui Dumnezeu, nu vei ști ce să spui sau ce să ceri. Nu poți găsi calea. Asta arată cât de jalnic este omul. Inima ta este goală de cuvintele lui Dumnezeu și îți lipsește lucrarea Duhului Sfânt. Deja ești în întuneric. Credința ta în Dumnezeu nu ți-a câștigat nimic, iar acum ești la fel de sărman ca un cerșetor. Abia atunci simți că, în toți acești ani, credința ta în Dumnezeu a fost complet lipsită de adevărul-realitate. Acum ai fost complet dezvăluit. Dacă mulți ani de credință în Dumnezeu te lasă într-o astfel de stare, ești sortit să fii eliminat.

12 februarie 2017

Note de subsol:

a. Comoție cerebrală la rece, termen folosit în medicina tradițională chineză, care se referă la răceala internă severă și potențial fatală, cauzată de elemente externe.