Supliment: Ce este adevărul

Astăzi vom continua părtășia despre conținutul de data trecută. Care a fost subiectul despre care am avut părtășie ultima dată? („A suferi răbdăririle lor corespunzătoare și spuntor, dar ferm hotărât să te răzbuni” nu este adevărul.) Așadar, înainte credeai că acesta era adevărul? Înainte, oamenii credeau în mod subconștient că acesta era adevărul sau, cel puțin, că era un lucru pozitiv, care inspiră oamenii și care i-ar putea încuraja să ia inițiativa și să țintească sus. Judecând-o după acest nivel de înțeles, oamenii credeau că această expresie era destul de apropiată de adevăr și de lucrurile pozitive. Prin urmare, mulți oameni credeau, în mod subconștient, că această zicală, „a suferi răbdător, dar ferm hotărât să te răzbuni”, era o expresie pozitivă sau, cel puțin, că avea conotații mai degrabă pozitive decât negative și că avea un rol în îmbunătățirea vieților și comportamentului oamenilor. Însă, după ce am avut părtășie despre ea, am văzut că nu este nimic de genul acesta și că există probleme majore cu ea. Ați mai căutat expresii care sunt similare sau înrudite cu aceasta sau care au un rol similar și despre care oamenii cred, în subconștient, că sunt pozitive sau destul de bune, și le-ați disecat? (Nu.) Spuneți-Mi, expresia „a trage multe concluzii dintr-un singur caz” este potrivită aici? (Da.) Ar trebui să se spună că această expresie are aplicații practice când vine vorba despre căutarea și practicarea adevărului. Data trecută, am avut părtășie despre „a suferi răbdător, dar ferm hotărât să te răzbuni”. Ce alte expresii similare există? Ce alte expresii au aproximativ același înțeles sau pot juca același rol? Nu este nimic rău în a diseca expresii precum „a suferi răbdător, dar ferm hotărât să te răzbuni” conform căii Mele, având părtășie unii cu alții despre ele și dobândind unele înțelegeri noi. Când veți fi capabili să le vedeți falsitatea, veți renunța la astfel de expresii și apoi veți merge pe calea practicării și urmăririi adevărului, doar pe baza cuvintelor lui Dumnezeu.

Să continuăm subiectul despre care am avut părtășie ultimele două dăți. Ce subiect a fost acela? (Ce este adevărul.) Corect, ce este adevărul. Așadar, ce anume este adevărul? (Adevărul este criteriul pentru comportamentul omului, acțiunile lui și închinarea la Dumnezeu.) Se pare că ați memorat această propoziție, în ceea ce privește teoria și definiția. Așadar, în urma celor două părtășii anterioare ale noastre, există acum vreo diferență în definiția, cunoașterea și înțelegerea adevărului din adâncul inimilor voastre, față de cele pe care le-ați avut în trecut? (Da, există.) Care anume este această diferență? Deși, pe termen scurt, s-ar putea să nu aveți cunoașterea experienței adevărate, cel puțin aveți o anumită cunoaștere perceptivă. Spuneți-Mi, pe baza propriei experiențe, cunoașteri și înțelegeri. (Înainte, știam că trebuie să practic în conformitate cu adevărul cuvintelor lui Dumnezeu, oricând mi se întâmplă ceva, dar nu am putut niciodată să pun în practică acest lucru. Este ca și cum de obicei am o tendință să dezvălui impetuozitate și, cu toate că știu din cuvintele lui Dumnezeu că e greșit să dezvălui impetuozitate și știu cerințele lui Dumnezeu de la oameni, continui să o fac și nu am fost niciodată capabil să găsesc cauza principală. Numai după ce am ascultat părtășia lui Dumnezeu data trecută, mi-am dat seama că, adesea, oamenii dezvăluie corupție pentru că sunt controlați de gânduri satanice și că eu dezvălui impetuozitate pentru că, în mine, există logica satanică: „Nu voi ataca decât dacă sunt atacat; dacă sunt atacat, cu siguranță voi contraataca.” Cred că această zicală este corectă și că eu acționez în felul acesta ca un mijloc de autoapărare. Influențat de această gândire și părere satanică, sunt incapabil să practic adevărul, dar, de fapt, deși aceste lucruri satanice par corecte la exterior, în realitate, sensurile pe care le transmit se opun cerințelor cuvintelor lui Dumnezeu și sunt greșite. Numai cuvintele lui Dumnezeu sunt adevărul și numai a acționa în deplină concordanță cu acestea este corect.) Foarte bine. Mai puteți adăuga ceva? (Eu aș vrea să adaug ceva. Înainte, și eu știam că trebuie să caut și să practic adevărul oricând mi se întâmplă ceva, dar eram în continuare puțin confuz cu privire la felul în care să practic. Ascultând părtășia lui Dumnezeu, consider că adevărul este foarte realist și are legătură cu fiecare aspect al vieții. Luați câteva dintre exemplele menționate de Dumnezeu. Chinezii învață și ei să bea cafea, după ce ajung în țările vestice. Aceasta nu este o problemă cu modul în care acționează cineva, ci este o problemă cu gândurile și părerile oamenilor și are legătură cu adevărul. De asemenea, în urma disecării de către Dumnezeu a unor zicale și expresii uzuale pe care oamenii le consideră corecte, am ajuns să cred că ar trebui să reflectez asupra propriilor comportamente și practici care par să fie corecte, asupra intențiilor, gândurilor și părerilor din spatele acestor comportamente și asupra a ceea ce trăiesc eu cu exactitate, bazându-mă pe aceste lucruri. Acum am un sentiment mai concret și nu atât de abstract despre felul în care să caut și să practic adevărul, oricând mi se întâmplă ceva.) Se pare că, prin intermediul acestor două părtășii, majoritatea oamenilor au dobândit o înțelegere de bază a ceea ce este adevărul și a unor subiecte care au legătură cu acesta și că, din adâncul inimilor lor, au început deja să reflecteze pentru a vedea dacă purtarea și acțiunile lor au legătură cu adevărul, precum și care anume dintre lucrurile la care aderă și pe care le aud în credința lor în Dumnezeu sunt adevărul și care nu sunt adevărul și dacă lucrurile despre care cred că sunt corecte sunt de fapt adevărul și care este legătura dintre astfel de lucruri și adevăr. După ce reflectează, oamenii pot să stabilească exact ce este adevărul, precum și care lucruri sunt adevărul și care nu sunt adevărul. După ce au ascultat părtășii atât de mulți ani și după ce au mâncat și au băut cuvintele lui Dumnezeu atât de mulți ani, majoritatea oamenilor au câștigat unele lucruri și pot vedea clar un aspect: cuvintele lui Dumnezeu chiar sunt adevărul, cerințele lui Dumnezeu sunt adevărul și tot ce vine de la Dumnezeu este adevărul. Oamenii care cred cu adevărat în Dumnezeu deja au recunoscut și au acceptat din adâncul inimii acest fapt, dar, în viața reală, s-ar putea să spună adesea lucruri care nu au nicio legătură cu adevărul sau care îi sunt contrare. Unii oameni încă pot trata lucrurile pe care le cred corecte și bune drept adevărul și, mai ales, nu au discernut falsitățile înșelătoare și cuvintele diavolești care provin de la Satana și pe care nu numai că le-au acceptat de mult în inimile lor, ci chiar le tratează ca fiind lucruri pozitive. De exemplu, multe filosofii satanice precum: „ochi pentru ochi și dinte pentru dinte”, „ți-o plătesc cu aceeași monedă”, „oamenii raționali știu să se auto-protejeze, căutând doar să nu facă greșeli” și „nu voi ataca decât dacă sunt atacat” și așa mai departe sunt considerate de oameni ca fiind adevărul și mottouri pentru viață, iar oamenii chiar se simt deosebit de mulțumiți de ei înșiși pentru că respectă aceste filosofii satanice și, abia după ce citesc cuvintele lui Dumnezeu, își dau seama că aceste lucruri de la Satana nu sunt de fapt adevărul, ci, mai curând, erezii și falsități înșelătoare care amăgesc oamenii. De unde provin aceste lucruri? Unele provin din educația școlară și sunt din manuale, unele provin din educația familială, iar unele din condiționarea socială. Pe scurt, toate provin din cultura tradițională și își au originea în educația Satanei. Au aceste lucruri vreo legătură cu adevărul? Nu au nicio legătură cu adevărul, însă oamenii nu pot vedea aceste lucruri așa cum sunt în realitate și le consideră în continuare ca fiind adevărul. A devenit prea gravă această problemă? Care sunt consecințele, dacă aceste lucruri de la Satana sunt considerate ca fiind adevărul? Pot oamenii să se elibereze de firile lor corupte dacă aderă la aceste lucruri? Pot reuși oamenii să trăiască o umanitate normală dacă aderă la ele? Pot oamenii să trăiască în conformitate cu rațiunea și conștiința dacă aderă la ele? Se pot ridica la standardele conștiinței și rațiunii dacă aderă la ele? Pot dobândi aprobarea lui Dumnezeu dacă aderă la ele? Nu pot face nimic din toate astea. Întrucât nu pot face nimic din toate astea, sunt aceste lucruri la care aderă oamenii adevărul? Pot servi drept viața unei persoane? Care sunt consecințele faptului că oamenii consideră aceste lucruri negative – cum ar fi ceea ce cred că sunt filosofii corecte și bune pentru interacțiuni lumești, căi de a exista, legi ale supraviețuirii și chiar cultura tradițională – ca fiind adevărul și aderă la ele? Omenirea aderă la aceste lucruri de mii de ani. A existat fie și cea mai mică schimbare? S-a schimbat în vreun fel situația actuală a omenirii? Nu cumva rasa umană coruptă nu devine din ce în ce mai ticăloasă și mai potrivnică față de Dumnezeu? Dumnezeu exprimă multe adevăruri de fiecare dată când lucrează, iar oamenii pot vedea că aceste adevăruri au autoritate și putere, așadar, cum se face că oamenii sunt în continuare capabili să Îl nege pe Dumnezeu și să I se împotrivească? De ce tot nu pot să-L accepte pe Dumnezeu și să I se supună? Acest lucru este suficient pentru a arăta că omenirea a fost prea profund coruptă de Satana, că omenirea coruptă este plină de firi satanice și că oamenii sunt cu toții scârbiți de adevăr, îl urăsc și nu-l acceptă deloc. Cauza acestei probleme este că ființele umane au acceptat prea multe filosofii satanice și prea multe cunoștințe satanice. În adâncul inimilor lor, oamenii sunt plini de tot felul de gânduri și păreri satanice și, astfel, au început să dezvolte o fire de a fi scârbiți de adevăr și de a-l urî. Putem vedea la foarte mulți oameni care cred în Dumnezeu că, deși recunosc despre cuvintele lui Dumnezeu că au autoritate și putere, ei nu acceptă adevărul. Adică, atunci când oamenii mănâncă și beau cuvintele lui Dumnezeu, deși recunosc din gură că „vorbele lui Dumnezeu sunt adevărul, nimic nu este mai presus decât adevărul, adevărul este în inimile noastre, iar noi considerăm urmărirea adevărului drept scopul existenței noastre”, în viața reală, trăiesc în continuare după zicale și filosofii satanice renumite, lasă deoparte cuvintele lui Dumnezeu și adevărul și acceptă și practică lucruri precum cunoașterea teologică umană și doctrine spirituale, ca și cum ar fi adevărul. Este aceasta adevărata stare a celor mai mulți oameni care cred în Dumnezeu? (Da.) Dacă voi continuați să aderați în felul acesta și nu disecați, nici nu înțelegeți pe baza cuvintelor lui Dumnezeu aceste lucruri adânc înrădăcinate din cultura tradițională satanică și dacă nu le puteți discerne de la rădăcină, nu puteți dobândi o înțelegere cuprinzătoare a lor sau nu le puteți abandona, care va fi rezultatul? Există un rezultat care este sigur, acela că oamenii cred în Dumnezeu mulți ani și totuși nu știu ce este adevărul sau pe ce cale să meargă și, în cele din urmă, au cu toții pe limbă un set de doctrine spirituale și teorii teologice și tot ce spun sună frumos și nu este decât doctrină care este în conformitate cu adevărul, dar, de fapt, acești oameni sunt farisei ipocriți în ceea ce privește ceea ce practică și ce trăiesc. Care sunt consecințele acestui lucru? Indiscutabil, sunt condamnați de Dumnezeu și blestemați de El. Cei care cred în Dumnezeu, dar nu acceptă adevărul sunt farisei și nu pot dobândi niciodată aprobarea lui Dumnezeu.

De exemplu, în privința educației copiilor, unii tați văd cum copiii lor sunt neascultători și nu se ocupă de îndatoririle lor corespunzătoare și spun: „Anticii au avut dreptate când au spus: «A hrăni fără a educa este vina părintelui.»” Astfel de tați nu tratează această chestiune pe baza cuvintelor lui Dumnezeu. În inimile lor, nu au decât cuvintele oamenilor, mai curând decât cuvintele lui Dumnezeu. Așadar, dețin adevărul-realitate? Nu, nu îl dețin. Deși cred în Dumnezeu și înțeleg unele adevăruri și ar trebui să știe cum să-și educe copiii folosind adevărul pentru a-și îndeplini responsabilitățile părintești, nu practică în felul acesta. Când văd cum copiii lor o iau pe calea greșită, oftează și spun: „A hrăni fără a educa este vina părintelui.” Ce fel de expresie este aceasta? Cui aparține celebra zicală? (Este zicala celebră a Satanei.) A spus Dumnezeu vreodată această expresie? (Nu.) Așadar, de unde provine? (De la Satana.) Provine de la Satana, din lumea lui. Oamenii „urmăresc” atât de mult adevărul, „iubesc” atât de mult adevărul și „preamăresc” atât de mult adevărul, atunci de ce spun astfel de expresii satanice atunci când li se întâmplă ceva? Ba chiar consideră că este un lucru drept și demn de spus. Zic: „Uite câtă venerație și stimă am pentru adevăr și pentru Dumnezeu. Deschid gura și spun «A hrăni fără a educa este vina părintelui» – ce adevăr măreț este acesta! Aș putea să spun această expresie dacă nu aș crede în Dumnezeu?” Nu înseamnă asta că o descriu ca fiind adevărul? (Ba da.) Așadar, este această expresie adevărul? (Nu.) Ce fel de expresie este „A hrăni fără a educa este vina părintelui”? În ce fel este greșită? Ce înseamnă această expresie este că, în cazul în care copiii sunt neascultători sau imaturi, este responsabilitatea tatălui, adică părinții nu i-au educat bine. Însă chiar așa stau lucrurile? (Nu.) Unii părinți se comportă cum se cuvine și, totuși, fiii lor sunt huligani, iar fiicele lor sunt prostituate. Omul care joacă rolul tatălui se înfurie teribil și spune: „A hrăni fără a educa este vina părintelui. I-am răsfățat!” Este sau nu corect să spună asta? (Nu, este greșit.) În ce fel este greșit? Dacă poți înțelege ce este în neregulă cu această expresie, asta dovedește că înțelegi adevărul și că înțelegi ce este în neregulă cu problema din această expresie. Dacă nu înțelegi adevărul din această chestiune, atunci nu o poți explica în mod clar. Acum că ați ascultat explicația și definiția adevărului, s-ar putea să aveți anumite sentimente față de această expresie. „Această expresie este greșită,” ați putea spune, „aceasta este o expresie lumească. Noi, care credem în Dumnezeu, nu spunem astfel de lucruri.” Însă asta înseamnă doar să o spui într-un mod diferit. Nu înseamnă că înțelegi adevărul – de fapt, nu știi ce este în neregulă cu această expresie, „A hrăni fără a educa este vina părintelui.” Când te confrunți cu astfel de chestiuni, ce ar trebui să spui, conform adevărului? Cum ar trebui să acționezi conform adevărurilor-principii? Mai întâi, să vorbim despre felul în care să înțelegeți și să explicați corect astfel de chestiuni. Ce spune Dumnezeu despre asta? Au de spus cuvintele lui Dumnezeu ceva specific despre astfel de chestiuni? Dumnezeu a exprimat atât de multe adevăruri, toate pentru ca oamenii să le accepte și să le facă viața lor. Așadar, atunci când îi educă pe copiii lor, oamenii nu ar trebui să utilizeze cuvintele lui Dumnezeu ca să-i învețe? Cuvintele lui Dumnezeu sunt adresate întregii omeniri. Indiferent dacă ești adult sau copil, bărbat sau femeie, bătrân sau tânăr, toată lumea ar trebui să accepte cuvintele lui Dumnezeu. Numai cuvintele lui Dumnezeu sunt adevărul și pot deveni viața oamenilor. Numai cuvintele lui Dumnezeu pot conduce oamenii pe calea cea dreaptă în viață. Oamenii care cred în Dumnezeu ar trebui să fie capabili să dobândească o înțelegere cuprinzătoare a acestei chestiuni. Cum explicați expresia „A hrăni fără a educa este vina părintelui”? (Calea pe care merge o persoană este determinată de natura-esență a ei. În plus, pedeapsa la care va fi supusă sau binecuvântările pe care le va primi în această viață au legătură cu viața ei anterioară. Prin urmare, afirmația „Copiii nu urmează calea cea dreaptă pentru că părinții lor nu i-au educat bine” nu rezistă la scrutare și neagă pe deplin faptul că Dumnezeu este suveran asupra destinului omenirii.) După spusele tale, faptul că aceștia nu urmează calea cea dreaptă are vreo legătură cu suveranitatea lui Dumnezeu? Dumnezeu le permite oamenilor să facă propriile alegeri și să aleagă să meargă pe calea cea dreaptă. Totuși, oamenii au naturi satanice și cu toții fac propriile alegeri și toți aleg calea preferată proprie și nu sunt dispuși să se supună suveranității lui Dumnezeu. Dacă lucrul pe care îl spui este în acord cu adevărul, atunci ar trebui să-l explici clar, astfel încât oamenii să fie convinși de el.

În continuare, vom avea părtășie despre expresia „A hrăni fără a educa este vina părintelui.” Primul lucru care trebuie clarificat este că e greșit să spui: „Eșecul copiilor de a urma calea cea dreaptă are legătură cu părinții lor.” Oricine ar fi, dacă este un anumit tip de persoană, va merge pe o anumită cale. Nu este acest lucru o certitudine? (Ba da.) Calea pe care o urmează o persoană determină cine este aceasta. Depinde de ea ce cale urmează și ce tip de persoană devine. Acestea sunt lucruri care sunt predestinate, înnăscute și au legătură cu natura persoanei. Așadar, care este rostul educației părintești? Poate guverna natura unei persoane? (Nu.) Educația părintească nu poate guverna natura umană și nu poate rezolva problema căii pe care o urmează o persoană. Care este singura educație pe care o pot oferi părinții? Câteva comportamente simple în viața de zi cu zi a copiilor, câteva gânduri și reguli de comportament destul de superficiale – acestea sunt lucrurile care au legătură cu părinții. Înainte să ajungă la maturitate copiii lor, părinții ar trebui să-și îndeplinească responsabilitatea care le revine, aceea de a-i educa să urmeze calea cea dreaptă, să învețe pe brânci și să se străduiască să fie capabili să se ridice mai presus decât restul după ce cresc, să nu facă lucruri rele și să nu devină oameni răi. De asemenea, părinții ar trebui să reglementeze comportamentul copiilor lor, să-i învețe să fie politicoși și să-și salute bătrânii de câte ori îi văd și să-i învețe alte lucruri legate de comportament – aceasta este responsabilitatea pe care se cuvine să o îndeplinească părinții. Să aibă grijă de viața copilului lor și să-l educe cu niște reguli de bază de comportament – asta înseamnă influența părintească. Cât despre personalitatea copilului lor, părinții nu-l pot învăța asta. Unii părinți sunt relaxați și fac totul într-un ritm tihnit, pe când copiii lor sunt foarte nerăbdători și nu pot sta într-un loc nici măcar pentru scurt timp. Pleacă pe cont propriu ca să-și câștige traiul când au 14 sau 15 ani, iau propriile decizii în toate, nu au nevoie de părinții lor și sunt foarte independenți. Au învățat aceste lucruri de la părinții lor? Nu. Prin urmare, personalitatea unui om, firea și chiar esența lui, precum și calea pe care o va alege în viitor, nu au nicio legătură cu părinții lui. Există unii care resping această afirmație, spunând: „Așadar, cum poate să nu aibă nimic de-a face cu ei? Unii oameni provin dintr-o familie de învățați sau dintr-o familie cu generații de experți într-un anumit domeniu. De exemplu, o generație studiază pictura, următoarea studiază și ea pictura și la fel face și următoarea generație. Asta confirmă corectitudinea expresiei «A hrăni fără a educa este vina părintelui.»” Este corect sau greșit să spună asta? (Este greșit.) E greșit și inexact să folosească acest exemplu pentru a ilustra problema, pentru că sunt două lucruri diferite. Familia cu generații de experți influențează aptitudinile sub un singur aspect și este posibil ca acest mediu familial să-i facă pe toți să învețe același lucru. La suprafață, și copilul alege același lucru, dar la bază, este vorba despre predestinarea lui Dumnezeu. Cum s-a reîncarnat persoana în această familie? Nu este și acesta un lucru asupra căruia are suveranitate Dumnezeu? Părinții sunt singurii responsabili de creșterea copiilor lor până la maturitate. Copiii sunt influențați de părinții lor doar în ceea ce privește comportamentul lor extern și obiceiurile de viață. Însă, odată ce cresc, scopurile pe care le urmăresc în viață și destinul lor în viață nu au nicio legătură cu părinții lor. Unii părinți sunt doar fermieri obișnuiți care își trăiesc viața conform statutului lor, dar copiii lor sunt capabili să devină funcționari și să facă lucruri mărețe. Apoi există copiii ai căror părinți sunt unul avocat și celălalt doctor, fiecare dintre ei fiind capabil, totuși copiii lor nu sunt buni de nimic și nu pot obține o slujbă indiferent unde se duc. Asta i-au învățat părinții lor să fie? Când tatăl este avocat, este posibil ca el să-și educe și să-și influențeze mai puțin copiii? Categoric nu. Niciun tată nu spune: „Am fost atât de prosper în viața mea, sper să nu fie la fel de prosperi copiii mei pe mai departe. Ar fi prea obositor. E suficient să fie simpli văcari în viitor.” Sigur trebuie să le ofere o educație copiilor lui, ca ei să învețe de la el și să fie ca el pe viitor. Ce li se va întâmpla copiilor lui după ce le va încheia educația? Copiii vor deveni orice sunt meniți să devină, iar destinele lor vor fi orice sunt menite să fie și nimeni nu poate schimba asta. Ce fapt percepeți aici? Calea pe care o urmează un copil nu are nimic de-a face cu părinții lui. Unii părinți cred în Dumnezeu și le oferă copiilor lor educația de a crede în Dumnezeu, dar orice spun, copiii lor nu cred, iar părinții nu pot face nimic în privința asta. Unii părinți nu cred în Dumnezeu, pe când copiii lor cred. Odată ce aceștia încep să creadă în Dumnezeu, Îl urmează, se sacrifică pentru El, sunt capabili să accepte adevărul și câștigă aprobarea lui Dumnezeu și, astfel, destinul lor se schimbă. Este acesta rezultatul educației părintești? Deloc, are legătură cu predestinarea și selecția de la Dumnezeu. Există o problemă cu această expresie, „A hrăni fără a educa este vina părintelui.” Deși părinții au responsabilitatea de a le oferi o educație copiilor lor, destinul unui copil nu este determinat de părinții lui, ci de natura lui. Poate rezolva educația problema naturii unui copil? Nu o poate rezolva deloc. Calea pe care o urmează o persoană în viață nu este determinată de părinții ei, ci este predestinată de Dumnezeu. Se spune că „soarta omului este determinată de Ceruri”, iar această zicală este rezumată de experiența umană. Înainte ca o persoană să ajungă la maturitate, nu-ți poți da seama ce cale va urma. Odată ce devine adult și are gânduri și poate reflecta asupra problemelor, va alege ce să facă în această comunitate de oameni în care trăiește. Unii oameni spun că vor să fie funcționari superiori, alții spun că vor să fie avocați și alții spun că vor să fie scriitori. Fiecare are alegerile și ideile proprii. Nimeni nu spune: „Pur și simplu voi aștepta ca părinții mei să mă educe. Voi deveni orice mă educă părinții mei să devin.” Nimeni nu este atât de nesăbuit. După ce oamenii devin adulți, ideile lor se stârnesc și se maturizează treptat și, astfel, calea și obiectivele pe care le au înainte devin tot mai clare. În acel moment, puțin câte puțin, devine evident și vizibil ce fel de persoane sunt și din ce grup fac parte. De acolo înainte, caracterul fiecărei persoane devine clar definit, la fel ca și firea ei, precum și calea pe care o urmează, direcția în viață și grupul de care aparține. Pe ce se bazează toate acestea? În cele din urmă, asta a predestinat Dumnezeu – nu are nicio legătură cu părinții. Acum vedeți clar acest lucru? Așadar, ce lucruri au legătură cu părinții? Înfățișarea, înălțimea, genele și câteva boli ereditare au puțină legătură cu părinții. De ce spun „puțină”? Pentru că nu este așa în 100% din cazuri. În unele familii, fiecare generație este afectată de o boală, dar apoi un copil se naște fără ea. Cum se poate așa ceva? Există unii care spun: „Asta pentru că acel copil are un caracter bun.” Aceasta este o părere a omenirii, dar de unde provine această chestiune? (Din predestinarea de la Dumnezeu.) Exact așa este. Așadar, expresia „A hrăni fără a educa este vina părintelui” este de fapt corectă sau greșită? Este greșită. Acum vă este clar, nu-i așa? Nu va merge dacă nu știți cum să discerneți. Fără adevăr, nu puteți vedea clar nicio chestiune.

În viața de zi cu zi, fiecare persoană are, în mintea ei, destul de multe păreri înșelătoare de la Satana. Ele rămân depozitate și stocate în interior și sunt dezvăluite oricând se întâmplă ceva. Unii oameni spun: „Un bărbat bun nu se ceartă cu femeile. Uite ce nobil sunt eu! Sunt masculin, viril, pe când tu ești o viorea micuță, așa că nu mă voi certa cu tine.” Drept ce tratează această expresie? (Drept adevărul.) O tratează ca fiind adevărul și un principiu pentru practicarea adevărului. Există, de asemenea, oameni care văd pe cineva cu trăsături foarte frumoase și care arată ca un gentleman integru, dar care este foarte alunecos și se deghizează mereu, care este deosebit de viclean și insidios când interacționează cu ceilalți și mulți oameni nu-și pot da seama ce e cu el, așa că spun: „Cred în Dumnezeu doar ca să mă comport ca o persoană integră și bună la inimă, prietenoasă cu alții, mai curând decât ostilă. Este la fel ca zicala: «Mai bine să fii un răufăcător adevărat, decât un gentleman fals.» Unele dintre cuvintele lui Dumnezeu au și acest înțeles.” Ce credeți despre această zicală? „Mai bine să fii un răufăcător adevărat, decât un gentleman fals.” Vezi tu, imediat ce li se întâmplă ceva oamenilor, toate aceste zicale, proverbe și expresii uzuale care se află în sinea lor ies și se revarsă toate odată și nu există niciun cuvânt de adevăr în niciunul dintre ele. În cele din urmă, acei oameni spun chiar: „Slavă lui Dumnezeu pentru că m-a luminat!” Este zicala „Mai bine să fii un răufăcător adevărat, decât un gentleman fals” corectă sau greșită? (Este greșită.) Știți cu toții că este greșită, dar ce este în neregulă cu ea? Ce este în neregulă cu gentlemenii falși este că sunt falși. Nimeni nu-și dorește să fie un gentleman fals, toți vor să fie adevărați răufăcători. Ce aprobă oamenii la adevărații răufăcători? Câștigă aprobarea tuturor doar pentru că sunt autentici, deși sunt răufăcători. Deci ce vă doriți să fiți, răufăcători autentici sau gentlemeni falși? (Niciuna.) De ce să nu fiți aceste două tipuri de oameni? (Niciunul dintre ele nu este în acord cu adevărul. Nu se spune nimic despre asta în cuvintele lui Dumnezeu.) Puteți găsi baza relevantă pentru a pretinde că Dumnezeu nu le-a spus oamenilor să fie gentlemeni falși sau răufăcători adevărați? (Dumnezeu vrea ca oamenii să fie onești.) Dumnezeu vrea ca oamenii să fie onești. Atunci, care este diferența dintre oamenii onești și răufăcătorii adevărați? Cuvântul „răufăcători” nu este bun, dar ei sunt destul de autentici. De ce nu sunt buni răufăcătorii autentici? Pe ce bază se pretinde că nici răufăcătorii adevărați, nici gentlemenii falși nu sunt oameni buni? Ce sunt răufăcătorii? Ce cuvânt este asociat de obicei cu răufăcătorii? (Detestabili.) Așa e. Cum este descris și definit termenul „detestabil” în cuvintele lui Dumnezeu? În cuvintele lui Dumnezeu, „detestabil” este definit ca un cuvânt bun sau un cuvânt rău? (Un cuvânt rău.) Un cuvânt rău, unul care este condamnat de Dumnezeu. Oamenii cu o purtare detestabilă și cu păreri detestabile sunt răufăcători. Cum altfel sunt definite firea și esența unui răufăcător? Ca fiind egoiste, nu? (Da.) Acest tip de persoană este egoistă și detestabilă. Chiar dacă lucrurile pe care le dezvăluie sunt autentice și sunt adevăratul lor temperament, ei sunt în continuare răufăcători. Un gentleman fals este viclean și ticălos, se deghizează mereu și le dă altora o impresie falsă, lăsându-i să-i vadă partea impresionantă și prietenoasă. Își ține ascunse firea, opiniile și părerile adevărate, astfel încât nimeni să nu le poată vedea sau înțelege. Ce fire au astfel de oameni? (Înșelătoare și ticăloasă.) Sunt pur și simplu oameni ticăloși. Astfel, indiferent dacă un om este un gentleman fals sau un răufăcător, niciunul dintre aceste tipuri de oameni nu este bun. Unul este rău pe interior, iar celălalt este rău la exterior. De fapt, firile lor sunt la fel – ambele tipuri sunt extrem de ticăloase, egoiste și înșelătoare. Caută aceste două tipuri de oameni extrem de ticăloși și înșelători să fie oameni onești? (Nu.) De aceea, indiferent care dintre aceste două tipuri de oameni devii, nu ești persoana bună sau onestă pe care o cere Dumnezeu. Ești o persoană pe care Dumnezeu o detestă și nu ești persoana care îți cere Dumnezeu să fii. Așadar, spune-Mi, expresia „Mai bine să fii un răufăcător adevărat, decât un gentleman fals” este adevărul? (Nu.) Privind lucrurile din acest punct de vedere, această expresie nu este adevărul. Mulți oameni, cu scopul de a-i ataca și condamna pe gentlemenii falși, astfel încât ei să pară oameni buni, spun: „Mai bine să fii un răufăcător adevărat, decât un gentleman fals”, ca și cum „răutatea” acestor răufăcători îi face deosebit de drepți și autentici, ca un fel de forță a justiției. Cum poți tu, în calitate de răufăcător, să pretinzi că ești drept? Tu ești cel care merită să fie condamnat.

În mințile tuturor, există destul de multe expresii și lucruri de acest tip și, astfel, numeroși oameni au acest tip de părere. Indiferent dacă este vorba despre cultura tradițională, proverbe din folclor, mottouri de familie sau sistemul legal al unei țări, oamenii folosesc adesea aceste lucruri, care au circulat în societate multă vreme și la scară largă și care au fost chiar proclamate și promovate mult timp drept lucruri pozitive în societate și printre oameni, ca să educe generație după generație. În adâncul inimilor oamenilor, unele expresii sunt privite drept principii de practică și de existență umană. Unele sunt expresii care transmit un punct de vedere cu care oamenii doar sunt de acord, dar pe care nu vor neapărat să le implementeze. Indiferent dacă vrei să le implementezi sau nu, în adâncul inimii tale, de fapt, iei aceste expresii drept principii de practică pentru comportamentul tău. Pe scurt, aceste lucruri sunt o mare piedică în credința oamenilor în Dumnezeu și în urmărirea adevărului. Fac numai rău, mai curând decât să aducă beneficii oamenilor. De exemplu, un subiect discutat adesea de oamenii moderni este „Viața este cea mai prețioasă, dar iubirea este într-adevăr mai valoroasă. Dacă, de dragul libertății, trebuie să plătesc, aș renunța la aceste două lucruri.” Această expresie este o zicală renumită, susținută și venerată de oamenii din Orient și din Occident, care au idealuri mărețe și care urmăresc libertatea și vor să scape de sistemul tradițional feudal. Care este obiectivul pe care îl urmăresc oamenii aici? Este viața? Sau iubirea? (Nu, este libertatea.) Corect, este libertatea. Așadar, această expresie este adevărul? Sensul acestei expresii este că, pentru a urmări libertatea, viața poate fi dată la o parte, iar iubirea poate fi, de asemenea, abandonată – adică, persoana pe care o iubești poate fi și ea abandonată – pentru a alerga spre acea libertate frumoasă. Cum arată această libertate pentru oamenii din lume? Cum se explică acest lucru pe care ei îl consideră a fi libertate? A se elibera de tradiție este un fel de libertate, a se elibera de vechile obiceiuri este un fel de libertate și a se elibera de monarhia feudală este și aceasta un fel de libertate. Ce altceva? (A nu fi controlat de un anumit regim politic.) O alta este a nu fi controlat de putere sau de politică. Ceea ce urmăresc ei este felul acesta de libertate. Așadar, este libertatea despre care vorbesc ei libertate adevărată? (Nu.) Este similară cu libertatea despre care vorbesc oamenii care cred în Dumnezeu? (Nu.) Unii oameni care cred în Dumnezeu ar putea avea și această părere în inimile lor: „A crede în Dumnezeu este minunat, te eliberează și te descătușează. Nu trebuie să urmezi niciun obicei și nici o formalitate tradițională, nu trebuie să-ți faci griji în legătură cu organizarea nunților și înmormântărilor sau cu participarea la acestea, renunți la toate lucrurile lumești. Ești cu adevărat liber!” Așa stau lucrurile? (Nu.) Așadar, ce anume este libertatea? Sunteți liberi acum? (Puțin.) Prin urmare, cum ați obținut această puțină libertate? Ce înseamnă această libertate? (A înțelege adevărul și a se elibera de influența întunecată a Satanei.) După ce te eliberezi de influența întunecată a Satanei, simți puțină ușurare și un anumit grad de libertate. Totuși, dacă n-aș diseca-o, ați crede că sunteți cu adevărat liberi, pe când, de fapt, nu sunteți. Adevărata libertate nu este tipul de libertate și ușurare a trupului în termeni spațiali și materiali, așa cum o consideră oamenii. Mai degrabă este că, odată ce oamenii vor înțelege adevărul, vor avea păreri corecte despre diverși oameni, evenimente, lucruri și despre lume și vor putea urmări obiectivele și direcția corectă în viață și când nu vor fi supuși constrângerilor influenței Satanei și ale ideilor și părerilor satanice, inima și sufletul lor vor fi eliberate – aceasta este libertatea adevărată.

Există un tânăr, un non-credincios, care crede că îi place libertatea, să zboare peste tot ca o pasăre și să trăiască o viață dezinhibată, așa că disprețuiește acele reguli și zicale jalnice din familia lui. Le spune adesea prietenilor lui: „Deși m-am născut într-o familie foarte tradițională și foarte mare, cu o mulțime de reguli și tradiții, care chiar și acum are un altar străvechi cu tăblițe comemorative aranjate pe el pentru fiecare generație succesivă, eu însumi am încălcat aceste tradiții și nu sunt influențat de aceste reguli, convenții și obiceiuri comune de familie. Nu vezi că sunt o persoană foarte netradițională?” Prietenii lui spun: „Am observat că ești foarte netradițional.” Cum au observat asta? Are cercel în limbă, în nas, cinci sau șase cercei în ambele urechi, cercel în buric și un tatuaj cu un șarpe pe braț. Chinezii consideră că șerpii sunt de rău augur, dar el a insistat să-și tatueze unul pe corp, iar oamenii se tem când îl văd. Este un lucru netradițional, nu-i așa? (Da.) Este foarte netradițional și, în plus, vorbește și cu aerul unei persoane avangardiste. Toată lumea care îl vede spune: „Tipul acesta este grozav! E netradițional, cu adevărat netradițional!” Crede că nu poate să exprime faptul că este netradițional doar în aceste moduri, ci trebuie să facă acest lucru puțin mai tangibil și să-i facă pe oameni să observe mai bine semnele a cât de netradițional este. Vede cum ceilalți au, în general, iubite cu pielea galbenă, chineze, și își găsește în mod voit o iubită albă, străină, astfel încât toată lumea să se convingă și mai mult că este cu adevărat netradițional. După aceea, își imită iubita în orice situație, făcând orice spune ea și oricum îi spune ea să facă. Atunci când vine ziua lui, iubita lui îi cumpără un cadou surpriză, împachetat într-o cutie mare, iar el, încântat, începe să despacheteze cadoul. După ce îndepărtează toate straturile de ambalaj, vede o pălărie verde înăuntru. Toți chinezii știu aluzia „pălăriilor verzi”, nu-i așa? Cu siguranță, acesta este un lucru foarte tradițional. Imediat ce o vede, se înfurie și spune: „Ce fel de cadou este acesta? Pentru cine ai cumpărat acest cadou?” Iubita lui a crezut că se va bucura – cum de este atât de supărat din cauza asta? Nu se poate gândi la un motiv și nu-și poate da seama, așa că spune: „Această pălărie verde nu a fost ușor de găsit. Îți garantez că îți va sta bine cu ea.” El spune: „Știi ce reprezintă această pălărie?” Iubita spune: „Nu e doar o pălărie? Pălăriile verzi pur și simplu arată frumos.” Și insistă în continuare să-l facă să o poarte. El spune că nu o va purta, orice-ar fi. Cunosc occidentalii aluzia la „pălăriile verzi”? (Nu, nu o cunosc.) Așadar, această chestiune nu ar trebui să fie explicată clar și expusă? Niciunul dintre voi nu poate răspunde la această întrebare – de ce nu îndrăzniți să o explicați clar? Cu siguranță nu e mare lucru, nu? Sunteți la fel ca tipul acesta – vă mândriți că sunteți netradiționali, că abandonați tradiția și că renunțați la noțiunile culturii tradiționale satanice atunci când urmăriți adevărul și libertatea și, cu toate acestea, sunteți profund acaparați de această pălărie verde. Iubita acelui tânăr îi cere să o poarte, iar el nu o va face, orice-ar fi, spunând în cele din urmă: „Insiști să mă faci să o port. Dacă o port, voi fi umilit de ceilalți!” Acesta este miezul chestiunii și aici este problema – adică, tradiția. Această tradiție nu se referă la ce culoare are un lucru sau la ce fel de lucru este, ci, mai degrabă, este un simbol și o părere pe care acest lucru le evocă în oameni. Ce anume simbolizează acest lucru – o pălărie verde? Ce reprezintă? Oamenii etichetează pălăriile de această culoare drept rele, așa că resping pălăriile care sunt de această culoare. De ce le resping oamenii? De ce nu pot accepta un astfel de lucru? Pentru că, în ei, există un fel de gândire tradițională. Această gândire tradițională în sine nu este adevărul; este ca un lucru material, dar această societate și această rasă de oameni l-au transformat, în mod imperceptibil, într-un lucru negativ. De exemplu, oamenii transformă albul într-un simbol al sfințeniei, negrul într-un simbol al întunericului și al ticăloșiei, iar roșu într-un simbol al veseliei, al sângelui și al pasiunii. În trecut, chinezii purtau haine roșii când se căsătoreau, crezând că era un lucru festiv. Occidentalii, când se căsătoresc, poartă haine albe care sunt frumoase și curate, simbolizând sfințenia. Cele două culturi înțeleg căsătoria în mod diferit. Într-una, este reprezentată de roșu, iar în cealaltă, este reprezentată de alb. Ambele culori reprezintă o atitudine de binecuvântare față de chestiunile ce țin de căsătorie. Diverse grupuri etnice și rase folosesc aceleași lucruri pentru scopuri diferite și așa se formează mediile lor culturale. Odată cu apariția acestor medii culturale, apar și tradițiile culturale. Astfel, diferite societăți și diferite rase dezvoltă diferite obiceiuri și asemenea obiceiuri influențează oamenii din rasele respective. Astfel, chinezii sunt influențați de aluzia la pălăriile verzi. Ce fel de rezultat le va insufla acest lucru? Bărbații nu pot purta pălării verzi, iar femeile nu le poartă nici ele. Vezi vreo femeie care le poartă? De fapt, această tradiție culturală vizează doar bărbații, însemnând că bărbații cu pălării verzi sunt un semn rău, și nu are legătură cu femeile. Cu toate acestea, odată ce apare această tradiție culturală, ea generează un fel de discriminare față de acest lucru din partea fiecărei persoane din această rasă, indiferent de context. După ce apare o astfel de discriminare, acest lucru se transformă, în mod inconștient, dintr-un lucru material, foarte inocent, într-un lucru negativ. De fapt, este inocent și nu are niciun atribut pozitiv sau negativ. Este doar un lucru material, o culoare și un obiect cu o anumită formă. Totuși, după ce este interpretat și influențat astfel de cultura tradițională, cum devine rezultatul final? (Negativ.) Devine negativ. După ce devine negativ, oamenii nu pot să trateze sau să folosească acest lucru cum se cuvine. Gândiți-vă la asta: există pălării de diverse culori pe piața chinezească, precum roșu, roz, galben și așa mai departe, dar nu există niciuna verde. Oamenii sunt constrânși și influențați de această gândire tradițională. Acesta este efectul pe care un anumit aspect din cultura tradițională îl are asupra oamenilor.

Deșii unii oameni vin în străinătate și intră în contact cu unele culturi, tradiții, reguli și lucruri materiale precum necesitățile de bază ale vieții în Europa și alte țări asiatice și se familiarizează cu unele legi și cunoștințe generale ale altor țări, le este greu să scape de acele tradiții din propriile țări. Deși ți-ai părăsit ținutul natal și ai acceptat aspectele vieții de zi cu zi ale altei țări și chiar legile și sistemele ei, nu știi la ce te gândești în fiecare zi sau cum înfrunți probleme când ți se întâmplă ceva sau ce punct de vedere și perspectivă adopți. Unii oameni se gândesc: „Sunt în Occident, așadar sunt un occidental?” sau „Sunt în Japonia, așadar sunt japonez?” Așa stau lucrurile? (Nu.) Japonezii spun: „Cel mai mult ne place să mâncăm sushi și tăiței udon. Oare asta nu ne face nobili?” Sud-coreenii spun: „Ne place să mâncăm orez și kimchi. Națiunea noastră măreață sud-coreeană nu este nobilă? Voi, chinezii, spuneți că aveți o cultură străveche și cu mii de ani mai veche decât a noastră, însă le arătați pietate filială bătrânilor voștri la fel de bine cum facem noi? Sunteți la fel de tradiționali ca noi? Aveți la fel de multe reguli ca noi? În zilele noastre, nu vorbiți despre aceste lucruri, ați rămas în urmă; noi suntem oameni cu adevărat tradiționali, iar cultura noastră este cultură adevărată!” Cred că au o cultură tradițională elevată și apoi vociferează să declare multe lucruri ca făcând parte din Patrimoniul Mondial. De ce vociferează atât de mult? Fiecare țară, fiecare rasă și chiar și fiecare mic grup etnic crede că lucrurile, regulile, tradițiile, obiceiurile și convențiile lăsate în urmă de strămoșii lor sunt bune și pozitive și pot fi răspândite de rasa umană. Oare această idee și părere a lor nu implică faptul că acestea sunt adevăruri și că ar trebui să fie transmise mai departe de această rasă umană? Așadar, oare aceste lucruri care sunt transmise mai departe se află în conflict cu libertatea? Tocmai am dat exemplul unui tânăr care s-a eliberat din cătușele familiei lui, este plin de piercinguri și cercei și are tatuaje pe tot corpul și chiar are o prietenă străină. În ceea ce privește înfățișarea și trupul lui, pare că nu respectă regulile familiale și că a renunțat la tradiție. La exterior și în comportamentul lui și chiar în ceea ce privește voința lui subiectivă, a renunțat la lucruri precum familia, tradiția și obiceiurile, însă, un cadou de ziua lui îl expune, demontându-i și condamnându-i credința că este „foarte netradițional”. Așadar, de fapt, această persoană este sau nu tradițională? (Este tradițională.) Tradiția este bună sau rea? (Rea.) De aceea, indiferent dacă te consideri tradițional sau netradițional și indiferent de rasa ta – fie o așa-zisă rasă nobilă, fie o rasă obișnuită – gândurile tale interioare sunt limitate. Oricât de mult urmărești libertatea și o susții, oricât de mari sunt determinarea, dorința și ambiția ta de a te elibera de forțele tradiției și de convențiile familiei tradiționale sau oricât de inspiraționale și puternice sunt acțiunile tale actuale, dacă nu înțelegi adevărul, poți doar să te zvârcolești printre învățăturile și aberațiile pe care ți se insuflă Satana, incapabil să ieși la suprafață. Unii oameni sunt influențați de cultura tradițională, unii sunt influențați de o educație ideologică, alții de poziție și statut, iar alții de un fel de sistem ideologic. De exemplu, oamenii implicați în politică, ca grupul de oameni care au susținut comunismul. Au început ca un grup de proletari, au acceptat manifestul și teoriile comuniste, s-au rupt de tradiție, s-au rupt de monarhia feudală, s-au rupt de vechile obiceiuri și apoi au acceptat marxism-leninismul și comunismul. După ce au acceptat aceste lucruri, oare au fost liberi sau restricționați tot timpul? (Au fost restricționați tot timpul.) Au crezut că, trecând de la un lucru vechi la unul nou, vor dobândi libertate. Nu este greșită această idee? (Da, este.) Este greșită. Oamenii pot trece de la un lucru vechi la unul nou, dar, atât timp cât nu este adevărul, ei vor fi prinși pentru totdeauna în plasa Satanei – aceasta nu este libertate adevărată. Unii oameni se devotează comunismului sau unei anumite cauze, unii se devotează unui jurământ, în vreme ce alții se devotează unei teorii, iar alții respectă zicale precum: „Aș încasa un glonț pentru un prieten” sau „Un supus loial nu poate sluji la doi regi” sau „Când națiunea se află în dificultate, fiecare are responsabilitatea de a-și face datoria”. Fac acestea parte din cultura tradițională? (Da.) La suprafață, aceste lucruri pot părea foarte pozitive, foarte adecvate și deosebit de înalte și nobile în rândul omenirii, dar, de fapt, din altă perspectivă și folosind mijloace diferite, ele leagă sufletele oamenilor, îi restricționează și îi împiedică să obțină libertate adevărată. Totuși, înainte ca oamenii să înțeleagă adevărul, ei nu pot decât să accepte fără țintă aceste lucruri, care, în rândul oamenilor, sunt considerate a fi relativ pozitive, un mod de trai. Prin urmare, aceste așa-zise culturi tradiționale – aceste lucruri pe care oamenii le consideră destul de bune în lume – sunt acceptate în mod firesc de oameni. După ce le acceptă, ei simt că trăiesc având capital, încredere și motivație. De exemplu, unii oameni au acceptat o orientare a acestei societăți și a acestei rase umane, cu privire la cunoștințe și competențe. Care este orientarea? (Cunoștințele îți pot schimba soarta.) (A urmări altceva e neînsemnat, cărțile le excelează pe toate.) În adâncul inimilor lor, oamenii sunt de acord cu aceste lucruri și, de asemenea, le acceptă și le aprobă. În timp ce le acceptă și le aprobă, cu cât oamenii experimentează dificultăți în această situație, cu atât mai mult prețuiesc aceste lucruri. De ce? Oamenii se bazează cu toții pe aceste cunoștințe în viață. Fără aceste cunoștințe și fără aceste competențe, te simți incapabil să te impui în societate. Alții te vor intimida și discrimina și, astfel, vei alerga disperat după aceste lucruri. Cu cât mai multe competențe ai, cu atât vei avea un statut social mai înalt în societate sau în rândul celor din rasa ta sau din comunitatea ta, iar admirația oamenilor pentru tine, felul în care te tratează și diverse alte lucruri vor fi tot mai mari și mai bune. Într-un fel, competențele unei persoane au ajuns să-i determine statutul social.

În trecut, un grup de șapte sau opt profesori universitari au mers la Beijing să-și continue studiile. Pe vremea aceea, probabil că încă nu erau disponibile servicii de taxi sau mașinile cu șofer, așa că au trebuit să ia autobuzul după ce au ajuns în Beijing. De fapt, profesori ca ei erau peste tot în Beijing. Nu erau considerați speciali, doar oameni obișnuiți, dar ei înșiși nu știau acest lucru și în asta constă gravitatea problemei – această chestiune a apărut pe baza acestei probleme. Ce s-a întâmplat? Acest grup de profesori așteptau autobuzul în stație. Cât așteptau, s-au adunat tot mai mulți oameni și, pe măsură ce mulțimea creștea, toată lumea devenea neliniștită. Apoi, când a venit autobuzul, s-au înghesuit cu toții înăuntru, fără să aștepte să coboare pasagerii din el, împingându-se și dându-și coate unii altora și provocând o mare agitație. A fost o scenă foarte haotică. Acești profesori s-au gândit la asta și au spus: „În mod clar, concetățenilor noștri din Beijing nu le este ușor să ia autobuzul spre și de la serviciu în fiecare zi. În calitate de profesori universitari, ar trebui să ținem cont de circumstanțele oamenilor. Fiind intelectuali de nivel înalt, nu ne putem coborî la nivelul oamenilor obișnuiți. Trebuie să arătăm spiritul altruist al lui Lei Feng, lăsându-i să urce primii în acest autobuz, așa că hai să nu ne înghesuim în el.” Au căzut de acord în tăcere asupra acestui lucru și au decis să aștepte autobuzul următor, dar se pare că, atunci când a venit următorul autobuz, erau la fel de mulți oameni și iarăși s-au înghesuit în el ca o mulțime dezordonată. Profesorii au fost uluiți. S-au uitat cum autobuzul s-a umplut și a plecat și încă o dată nu au reușit să se strecoare înăuntru. Au discutat problema din nou și au spus: „Nu ne grăbim. La urma urmei, suntem intelectuali de nivel înalt, nu ne putem lupta cu oameni obișnuiți ca să urcăm în autobuze. Să nu ne grăbim, s-ar putea să nu fie atât de mulți oameni care așteaptă următorul autobuz.” În timp ce așteptau al treilea autobuz, acești profesori deveneau puțin neliniștiți. Unii dintre ei și-au strâns pumnii și au spus: „Dacă sunt la fel de mulți oameni pentru acest autobuz, oare ar trebui să ne înghesuim înăuntru? Dacă n-o facem, mă gândesc că s-ar putea să nu ne putem urca în al cincilea autobuz sau nici chiar în al șaselea, așa că am putea la fel de bine să ne înghesuim înăuntru!” Alții au spus: „Oare intelectualii de nivel înalt se pot înghesui în autobuze? Asta ne-ar păta imaginea! Ce rușine ar fi dacă, într-o zi, oamenii ar afla că noi, intelectuali de nivel înalt, ne-am înghesuit în autobuze!” Părerile lor erau împărțite. În timp ce discutau, s-a adunat altă mulțime de oameni care așteptau. Profesorii deja deveniseră foarte agitați și încetaseră să mai discute. Când a venit autobuzul, imediat ce s-au deschis ușile și chiar înainte ca toată lumea să coboare, profesorii au imitat ultima mulțime de oameni și și-au făcut loc împingându-se din toate puterile. Unii dintre ei au reușit să se înghesuie înăuntru, pe când câțiva intelectuali rafinați – savanți rafinați – nu au reușit să se înghesuie înăuntru, pentru că le-a lipsit acel impuls și spirit de luptă. Să ne oprim aici. Spuneți-Mi, nu este acesta un fapt? (Ba da.) Această înghesuială în autobuze este mult prea banală, iar acești intelectuali erau mult prea capabili să se prefacă! Spuneți-Mi, care era problema aici? Mai întâi, să vorbim despre acești intelectuali, care au primit un nivel de educație mai înalt și au devenit profesori care le predau oamenilor și îi educă și care au devenit intelectuali de nivel înalt. Cu alte cuvinte, educația pe care au primit-o și cunoștințele pe care le aveau erau mai înalte decât nivelul atins de oameni obișnuiți, iar cunoștințele lor erau suficiente ca ei să devină profesori și îndrumători ai oamenilor, ca să educe oamenii și să le transmită cunoștințe – de aceea se numesc intelectuali de nivel înalt. Exista vreo problemă cu ideile și părerile acestor intelectuali de nivel înalt? Cu siguranță existau probleme. Așadar, care erau problemele lor? Să analizăm această chestiune. După ce au primit atât de multe cunoștințe și un nivel atât de înalt de educație, gândirea lor era rigidă sau liberă? (Rigidă.) De unde știți că era rigidă? Care erau problemele lor? În primul rând, s-au autoproclamat intelectuali de nivel înalt. Era ceva greșit cu această afirmație? (Da.) Exista o problemă cu această afirmație. Apoi au spus: „Când noi, intelectuali de nivel înalt, ne urcăm în autobuz, nu ar trebui să ne luptăm și să ne îmbrâncim cu alții ca să reușim.” Era o problemă cu această frază? (Da.) Aceasta era a doua problemă. A treia problemă a fost când au spus: „Noi, intelectuali de nivel înalt, putem aștepta următorul autobuz” – exista vreo problemă cu acest punct? (Da.) Exista o problemă cu toate aceste puncte. Mergeți mai departe și disecați chestiunea prin prisma acestor trei puncte, pentru a vedea care erau problemele inerente. Dacă dobândiți o înțelegere amănunțită a problemelor inerente, atunci, în primul rând, nu veți mai idolatriza intelectuali de nivel înalt și, în al doilea rând, nu veți mai vrea să fiți intelectuali de nivel înalt.

Care era primul punct? Că s-au autoproclamat intelectuali de nivel înalt. Exista vreo problemă cu această afirmație? (Da.) Nu este nimic în neregulă cu autoproclamarea, adică a-ți conferi un titlu. Așadar, există o problemă cu fraza „ca intelectuali de nivel înalt”? Realitatea este că profesorii universitari sunt intelectuali de nivel înalt în societate. De vreme ce asta este o realitate, de ce exista o problemă cu faptul că ei au spus asta? (Credeau că, dacă au dobândit cunoștințe, erau mai presus decât alții.) Mai presus decât ceilalți – cu siguranță există o fire în spatele acestui lucru. (Credeau că, pentru că dobândiseră mai multe cunoștințe, erau mai presus decât alții. De fapt, aceste lucruri nu pot schimba firea unei persoane.) Acest lucru este parțial corect, dar nu explică problema clar. Cine poate adăuga ceva? (Dumnezeule, nu erau aroganți și plini de sine?) Corect, dar nu ați explicat clar esența. Explicați puțin mai detaliat. (Odată ce dobândiseră câteva cunoștințe, au simțit că erau mai presus și mai nobili decât alții, așa că nu se puteau considera oameni obișnuiți. Pentru oamenii normali care trăiesc în această societate, faptul că trebuie să se înghesuie în autobuze este dictat de mediul lor din viața reală și este un lucru normal. Totuși, odată ce acești intelectuali au ajuns să se considere foarte măreți și nobili, nu s-au mai putut purta ca oamenii normali și au crezut că activitățile oamenilor normali erau dăunătoare pentru identitatea lor, așa că eu cred că erau anormali.) Erau anormali. Înțelesul din faptul că s-au autoproclamat intelectuali de nivel înalt era anormal. Adică era ceva ciudat în umanitatea lor. Se considerau mai măreți și mai valoroși decât alții. Care era baza lor pentru acest lucru? Este aceea că primiseră atât de multă educație și că erau plini de cunoștințe și, pe oricine întâlneau, nu rămâneau niciodată fără lucruri de spus și puteau să-i învețe lucruri pe ceilalți. Ce credeau despre cunoaștere? O considerau un criteriu pentru comportamentele și acțiunile unui om, precum și pentru moravurile lui. Credeau că, acum că aveau cunoaștere, integritatea, caracterul și identitatea lor erau nobile, prețioase și valoroase, implicația fiind că intelectualii de nivel înalt sunt sfinți. Nu așa stau lucrurile? (Ba da.) Asta însemna pentru ei să fie de nivel înalt, așa că, atunci când a trebuit să se înghesuie într-un autobuz, nu au vrut s-o facă. De ce nu au vrut s-o facă? Ce lucru îi guverna? La ce constrângeri și restricții erau supuși? Considerau că a se înghesui într-un autobuz le-ar afecta identitatea și imaginea. Credeau că identitatea și imaginea le fuseseră oferite de cunoaștere, așa că s-au autoproclamat intelectuali de nivel înalt. Pe baza acestei analize, nu este revoltător ce au spus? Este foarte revoltător. Totuși s-au lăudat peste tot spunând „noi, intelectuali de nivel înalt”. De fapt, alții credeau că erau doar intelectuali, cu felul lor sărăcăcios și pedant, pe care oamenii chiar îl desconsiderau, dar ei înșiși se considerau în continuare deosebit de nobili. Oare acest lucru nu era problematic? Credeau că erau foarte nobili și că aveau o identitate măreață, chiar până la punctul de a se declara sfinți. Oare această părere a fost cumva o constrângere asupra lor? Care era poziția lor cu privire la cunoaștere? Era aceea că, odată ce oamenii au cunoaștere, integritatea lor este mai înaltă, devin distinși și nobili și ar trebui să fie respectați. Prin urmare, unele acțiuni relativ normale pe care le fac oamenii obișnuiți erau disprețuite și condamnate de ei. De exemplu, când intelectualii strănută, se uită la oamenii din jurul lor și își cer scuze repede, pe când atunci când strănută oamenii obișnuiți, nu iau în seamă acest lucru. De fapt, râgâitul și strănutatul sunt lucruri normale în viață, dar, în ochii acelor intelectuali, sunt comportamente vulgare și necivilizate, așa că le desconsideră și le privesc cu dispreț, spunând: „Uitați-vă la acești oameni de rând prost educați, felul în care strănută, stau și se ridică este atât de nepotrivit, iar atunci când vin autobuze, se înghesuie în ele și habar nu au cum să-și facă loc în mod politicos!” Când este vorba de cunoaștere, poziția lor este: cunoașterea este un simbol al identității și poate schimba destinul oamenilor, precum și identitatea și valoarea lor.

Care era al doilea punct? (Acela că intelectualii de nivel înalt nu pot să se înghesuie cu alții ca să urce în autobuze.) Nu se pot îmbrânci cu alții ca să se urce în autobuze. A se înghesui într-un autobuz este doar un lucru neînsemnat pe care îl întâlnesc în viețile lor. Ce reprezintă acest lucru? Mai exact, ei cred că discursul și comportamentul oamenilor care au un anumit bagaj de cunoștințe trebuie să fie rafinate și trebuie să se potrivească identității lor. De exemplu, un om trebuie să pășească ușor și, atunci când intră în contact cu oamenii, trebuie să-i facă să simtă că este amabil, abordabil și că merită respect, iar discursul și comportamentul lui trebuie să fie rafinate. Nu poate fi la fel ca oamenii obișnuiți, trebuie să-i facă pe oameni să observe diferența dintre el și oamenii obișnuiți – doar așa poate arăta că identitatea lui este distinsă și diferită de a celorlalți. În adâncul inimii, crede că lucruri precum înghesuirea în autobuze sunt lucruri făcute de oameni din cele mai joase pături ale societății și de cei care nu au primit un nivel de educație ridicat și, de asemenea, sunt lucruri care sunt făcute de cei care nu au cunoștințe avansate sau o identitate ca aceea a unui intelectual de nivel înalt. Așadar, ce lucruri fac acești intelectuali de nivel înalt? Stau la pupitru și predică doctrine, transmit cunoștințe și înlătură îndoielile oamenilor – acestea sunt îndatoririle lor, care sunt reprezentative pentru identitatea, imaginea și profesia lor. Nu pot face decât aceste lucruri. Necesitățile de zi cu zi ale oamenilor obișnuiți ar trebui să nu aibă nimic de-a face cu ei, care sunt o clasă de oameni detașați de aceste „gusturi vulgare și umile”. Cum etichetează necesitățile de zi cu zi ale oamenilor obișnuiți și chiar acțiunile precum înghesuirea în autobuze? (Drept vulgare.) Așa e, vulgare și necivilizate. Aceasta este o definiție din adâncul inimii lor pentru oamenii obișnuiți, comuni, care sunt de un nivel mai scăzut decât ei.

Să vorbim despre al treilea punct – „Noi, intelectualii de nivel înalt, putem aștepta următorul autobuz” – ce fel de spirit este acesta? Nu este acesta spiritul lui Kong Rong, care a renunțat la perele mai mari, așa cum se povestește în cultura tradițională? Influența culturii tradiționale asupra intelectualilor este deosebit de profundă. Nu numai că acceptă cultura tradițională, dar, de asemenea, în inimile lor, acceptă multe idei și păreri din cultura tradițională și le tratează ca pe lucruri pozitive, chiar până în punctul în care consideră anumite zicale celebre drept mottouri și, făcând asta, pășesc pe calea greșită în viață. Cultura tradițională este reprezentată de doctrina confucianistă. Doctrina confucianistă are un set întreg de teorii ideologice, promovează în principal cultura morală tradițională și, de-a lungul istoriei, a fost venerată de clasele conducătoare ale dinastiilor, care îi venerau pe Confucius și pe Mencius drept sfinți. Doctrina confucianistă susține că o persoană ar trebui să sprijine valorile de bunăvoință, dreptate, corectitudine, înțelepciune și încredere, să învețe mai întâi să fie calmă, liniștită și tolerantă oricând se întâmplă ceva, să rămână calmă și să discute lucrurile, să nu se certe sau să se agite pentru ele și să învețe să fie serviabilă cu politețe și să câștige respectul tuturor – asta înseamnă să se comporte decent. Acești intelectuali s-au plasat într-o poziție mai înaltă decât masele și, în ochii lor, toți oamenii erau obiectele răbdării și toleranței lor. „Efectele” cunoașterii sunt grozave! Acești oameni seamănă cu gentlemenii falși, nu-i așa? Oamenii care dobândesc prea multe cunoștințe devin gentlemeni falși. Dacă acest grup de savanți rafinați este descris într-o singură expresie, aceasta este „eleganță savantă rafinată”. Care sunt principiile după care acești savanți rafinați interacționează unii cu ceilalți? Care este abordarea lor față de interacțiunile lumești? De exemplu, populația obișnuită se referă la oamenii al căror nume de familie este Li drept „Lao Li”^[a] sau „Xiao Li”. Oare intelectualii s-ar referi la ei în felul acesta? (Nu.) Cum s-ar referi la ei? (Domnul Li.) Dacă ar vedea o femeie, s-ar referi la ea drept Doamna Cutare și ar fi deosebit de respectuoși și eleganți, exact ca gentlemenii. Se specializează în a învăța și a imita eleganța rafinată afișată de gentlemeni. Pe ce ton și în ce fel vorbesc și discută lucrurile împreună? Expresiile lor faciale sunt deosebit de blânde, iar ei vorbesc politicos și rezervat. Exprimă doar propriile păreri și, chiar dacă știu că părerile celorlalți sunt greșite, nu spun nimic. Nimeni nu rănește sentimentele nimănui, iar cuvintele lor sunt extrem de blânde, ca și cum ar fi învelite în vată de bumbac, ca să nu rănească sau să nu irite pe nimeni, lucru care face oamenii să se simtă îngrețoșați, anxioși sau mânioși doar ascultându-i. Realitatea este că nicio părere nu este clară și nimeni nu cedează în fața nimănui. Astfel de oameni se pricep foarte bine să se deghizeze. Atunci când se confruntă chiar și cu cea mai banală problemă, se vor deghiza și se vor ascunde și niciunul dintre ei nu va da o explicație clară. În fața oamenilor obișnuiți, ce fel de postură vor să adopte și ce fel de imagine vor să afișeze? În special, de a lăsa oamenii obișnuiți să vadă că ei sunt gentlemeni modești. Gentlemenii sunt mai presus decât ceilalți și sunt obiectele venerației oamenilor. Oamenii cred că ei au o pătrundere mai bună decât a oamenilor obișnuiți și că înțeleg mai bine lucrurile comparativ cu oamenii obișnuiți, așa că toți îi consultă când au o problemă. Exact acesta este finalul pe care și-l doresc acești intelectuali, toți speră să fie venerați drept sfinți.

Privind lucrurile din perspectiva celor trei puncte pe care tocmai le-am disecat, odată ce acești profesori au primit titlul de „intelectuali de nivel înalt”, gândirea lor a fost mai liberă sau mai limitată? (Limitată.) Probabil că a fost limitată. Limitată de ce? (De cunoaștere.) Cunoașterea face parte din profesia lor. De fapt, cunoașterea nu i-a limitat cu adevărat. Ce i-a limitat? Atitudinea lor față de cunoaștere și influențele pe care cunoașterea le-a avut asupra gândirii lor, precum și părerile pe care li le-a insuflat – aceasta este problema. Prin urmare, cu cât dobândeau un nivel de cunoaștere mai înalt, cu atât mai mult simțeau că identitatea și statutul lor erau diferite de ale celorlalți, cu atât mai mult simțeau că erau nobili și măreți și, în același timp, cu atât mai limitată devenea gândirea lor. Privind lucrurile din acest punct de vedere, oamenii care au dobândit mai multă cunoaștere au câștigat libertate sau au pierdut libertate? (Au pierdut libertate.) De fapt, au pierdut libertate. Cunoașterea are o influență asupra gândirii oamenilor și asupra statutului lor în societate, iar influența pe care o exercită asupra oamenilor nu este pozitivă. Niciodată nu se întâmplă ca, odată ce dobândești mai multă cunoaștere, să înțelegi mai bine principiile, direcția și obiectivele pe care ar trebui să le ai, în privința comportamentului tău. Din contră, cu cât alergi mai mult după cunoaștere și cu cât cunoașterea pe care o dobândești este mai amănunțită, cu atât mai mult te vei îndepărta de gândurile și părerile pe care ar trebui să le aibă oamenii cu umanitate normală. Este exact ca acel grup de intelectuali care primiseră multe cunoștințe și multă educație și care nu au înțeles nici măcar o chestiune fundamentală de cultură generală. Care este acel lucru care ține de cultura generală? Când sunt mulți oameni, trebuie să te înghesui ca să urci în autobuz. Dacă nu te înghesui, nu vei urca niciodată în autobuz – nu știau nici măcar cea mai simplă regulă. Spuneți-Mi, deveniseră deștepți sau nesăbuiți? (Deveniseră nesăbuiți.) De fapt, erau o adunătură de proști. Oamenii obișnuiți nu au primit astfel de cunoștințe avansate sau o educație de nivel înalt și nu au acest statut, dar înțeleg acest punct și spun: „Când te urci în autobuz și sunt mulți oameni, trebuie să te înghesui și să te străduiești, pentru că, dacă o lași moale câtuși de puțin, iar creierul tău reacționează puțin mai lent, s-ar putea să ajungi în spatele mulțimii și să trebuiască să iei următorul autobuz.” Aceasta este o chestiune fundamentală ce ține de cultura generală în viață, una cu care oamenii obișnuiți sunt familiarizați, dar pe care acești intelectuali nu au înțeles-o, așa că au așteptat autobuz după autobuz. Ce i-a limitat? Au fost ferm constrânși de afirmația că „noi suntem intelectuali de nivel înalt”. Așa au stat lucrurile. Nu au știut nici măcar cum să înfrunte sau cum să gestioneze o problemă de viață reală atât de simplă. Erau o adunătură de proști! Ce le-a adus cunoașterea? Ce le-a adus a fost că i-a făcut să piardă contactul cu restul populației, că nu au știut cum să trăiască și cum să gestioneze lucrurile care se întâmplă în viața reală. Au folosit câteva teorii elevate ca să gestioneze una dintre cele mai obișnuite probleme pe care le oamenii obișnuiți le întâlnesc în viața reală și nu au știut care aveau să fie consecințele după ce au gestionat-o în felul acesta – poate că nici până în ziua de azi nu au înțeles. Poate că vor putea înțelege această chestiune doar la bătrânețe. În acel moment, nu vor mai avea o aură atât de mare și se vor fi cam săturat să se bucure de-a lungul vieții lor de reputația onorabilă a intelectualilor de nivel înalt. Într-o zi, s-ar putea să-și amintească ce impresie proastă au făcut atunci în autobuz și, dintr-odată, își vor da seama că nu mai sunt atât de nobili și de nivel înalt și brusc își vor da seama că: „Oare rafinamentul meu de savant poate pune mâncare pe masă? Oare nu am în continuare nevoie de trei mese pe zi, la fel ca oamenii obișnuiți? Nu sunt cu nimic diferit de alți oameni. La bătrânețe, oare nu merg și eu aplecat? Și nu tremur și eu de frică și mă tem ori de câte ori întâlnesc pericole? Iar în fața morții unei persoane dragi sau a unui eveniment fericit, oare nu sunt și eu trist sau fericit, așa cum se cuvine să fiu? Oare nu trăiesc la fel ca oamenii obișnuiți? Nu sunt cu nimic diferit de restul!” Până atunci, această cunoaștere va veni prea târziu pentru ei. Acestea sunt diversele feluri de urâțenie afișate de oameni care acceptă câteva așa-zise zicale și păreri pozitive atunci când nu înțeleg adevărul. Când oamenii nu știu dacă aceste păreri sunt corecte sau nu, consideră adesea aceste păreri și zicale ca fiind adevăruri la care să adere și pe care să le aplice și, când le aplică, tind să sufere tot felul de consecințe și apar tot felul de situații stânjenitoare. Care sunt consecințele acestui lucru pentru oameni? În timp ce oamenii urmăresc constant libertatea, de asemenea, ei tot sar dintr-un vârtej în altul și de la un fel de constrângere la altul. Nu așa stau lucrurile? Prin urmare, când nu înțelegi adevărul – indiferent dacă te agăți de o părere, de o cultură tradițională sau de un fel de regulă, sistem sau teorie și indiferent dacă aceste lucruri sunt relativ depășite în societate sau destul de avangardiste și la modă – ele nu pot niciodată să înlocuiască adevărul, pentru că nu sunt adevărul. Indiferent cât de bine aderi la ele sau cât de bine le aplici, în cele din urmă, ele nu te vor face decât să te îndepărtezi de adevăr, în loc să te facă să-l dobândești. Cu cât aderi mai mult la aceste lucruri, cu atât mai mult te vei îndepărta de adevăr și cu atât mai mult te vei abate de la calea lui Dumnezeu și de la calea adevărului. Pe de altă parte, dacă poți să iei în mod activ inițiativa de a renunța la aceste așa-zise lucruri pozitive, teorii și adevăruri false, atunci poți pătrunde destul de repede în adevăr. Astfel, oamenii nu vor folosi aceste așa-zise culturi tradiționale și aceste adevăruri false drept principii de practică în viețile lor de zi cu zi, în locul adevărului și al cuvintelor lui Dumnezeu, iar această stânjeneală se va atenua și va dispărea treptat.

Unii oameni cred că au obținut adevărul eliberându-se de cultura tradițională a unei familii sau a unei țări și acceptând o cultură tradițională străină, din afara țării; unii oameni cred că au obținut adevărul eliberându-se de o cultură tradițională veche și de idei și păreri învechite și acceptând idei puțin mai avansate și puțin mai moderne. Privind chestiunea acum, oare acești oameni au dreptate sau greșesc? (Greșesc.) Greșesc cu toții. Oamenii cred că, doar eliberându-se de lucruri vechi, vor dobândi libertate. Ce implică dobândirea libertății? Înseamnă că o persoană a obținut adevărul și adevăratul mod de a trăi pe care ar trebui să-l aibă. Oamenii cred că adevărata cale se obține în felul acesta. Chiar este adevărat? Este corect? Nu. Indiferent ce cultură modernă și avansată acceptă omenirea, în cele din urmă, este tot cultură tradițională, iar esența ei nu se schimbă. Cultura tradițională va rămâne mereu cultură tradițională. Indiferent dacă poate rezista la testul timpului sau la testul faptelor sau dacă este venerată de omenire, în cele din urmă, este tot cultură tradițională. De ce nu sunt aceste culturi tradiționale adevărul? La ce se reduce totul este că aceste lucruri sunt idei care apar după ce omenirea a fost coruptă de Satana. Ele nu provin de la Dumnezeu. Sunt întinate cu câteva dintre închipuirile și noțiunile oamenilor și, mai mult decât atât, sunt consecințele coruperii omenirii de către Satana. Satana exploatează idei, păreri și tot felul de zicale și argumente ale omenirii corupte, pentru a limita și corupe gândirea oamenilor. Dacă, pentru a-i amăgi pe oameni, Satana folosea unele lucruri care erau, în mod evident, absurde, ridicole și greșite, atunci oamenii ar avea discernământ și ar fi capabili să-și folosească abilitatea de a distinge adevărul de minciuni, negrul de alb și lucrurile corecte de cele greșite, pentru a nega și a condamna aceste lucruri. Astfel, aceste învățături nu ar rezista scrutării. Totuși, atunci când Satana, pentru a condiționa și influența oamenii și pentru a le inculca lucruri, folosește unele idei și teorii care sunt în conformitate cu noțiunile și închipuirile oamenilor și despre care ei cred că rezistă la scrutare atunci când sunt rostite cu voce tare, omenirea este înșelată ușor, iar aceste zicale sunt, de asemenea, ușor acceptate și răspândite de oameni și, astfel, ele dăinuie de la generație la generație, chiar până în prezent. Luați, de exemplu, câteva povești despre eroi chinezi, cum ar fi poveștile patriotice despre Yue Fei, generalii din familia Yang și Wen Tianxiang. Cum se face că aceste idei au fost transmise până în ziua de azi? Dacă privim lucrurile din perspectiva oamenilor, în fiecare epocă există un tip de persoană sau un tip de conducător care folosește constant aceste exemple și folosește ideile și spiritul acestor personaje pentru a învăța generație după generație de oameni, astfel încât generație după generație de oameni să îi accepte domnia cu supunere și docilitate și ca el să poată guverna ușor generație după generație de oameni și să-și facă domnia mai stabilă. Vorbind despre devotamentul nesăbuit al lui Yue Fei și despre generalii din familia Yang, precum și despre spiritul patriotic al lui Wen Tianxiang sau Qu Yuan, își educă supușii și le transmite o singură regulă, aceea că trebuie să se comporte cu loialitate – asta ar trebui să aibă o persoană cu un caracter moral nobil. Loialitate în ce măsură? În măsura în care „Când împăratul le poruncește funcționarilor săi să moară, ei nu au de ales decât să moară” și „Un supus loial nu poate sluji la doi regi” – aceasta este altă zicală pe care o venerează. Îi venerează și pe cei care își iubesc țara. Să-ți iubești țara înseamnă să iubești ce anume sau pe cine? Să iubești ținutul? Să iubești oamenii din el? Și ce este o țară? (Conducătorii.) Conducătorii sunt purtătorii de cuvânt ai țării. Dacă spui: „Iubirea pentru țara mea este de fapt iubirea pentru orașul meu natal și pentru părinții mei. Nu vă iubesc pe voi, conducătorii!”, atunci se vor înfuria. Dacă spui: „Iubirea pentru țara mea este iubirea pentru conducători, din adâncul inimii mele”, atunci vor accepta asta și vor aproba o astfel de iubire; dacă îi faci să înțeleagă și le spui clar că nu pe ei îi iubești, atunci nu vor aproba. Pe cine reprezintă conducătorii, de-a lungul epocilor? (Pe Satana.) Îl reprezintă pe Satana, sunt membrii ai bandei Satanei și sunt diavoli. Le este imposibil să-i educe pe oameni să I se închine lui Dumnezeu, să I se închine Creatorului. Le este imposibil să facă asta. În schimb, le spun oamenilor despre conducător că este fiul Cerurilor. Ce înseamnă „fiul Cerurilor”? Înseamnă că Cerurile îi acordă putere cuiva, iar apoi această persoană este numită „fiul Cerurilor” și are puterea de a domni asupra tuturor oamenilor de sub cer. Este aceasta o idee care le este inculcată oamenilor de către conducători? (Da.) Când o persoană devine fiul Cerurilor, acest lucru este hotărât de Ceruri, iar voia Cerurilor este cu ea, așa că oamenii ar trebui să accepte necondiționat domnia acelei persoane, indiferent de tipul de domnie. Ceea ce le inculcă oamenilor este această idee, care te face să recunoști că Cerurile există și, în același timp, te face să accepți acea persoană drept fiul Cerurilor. De ce te face să accepți acea persoană drept fiul Cerurilor? Nu ca să te facă să recunoști că Cerurile există sau că există un Dumnezeu sau că există un Creator, ci ca să te facă să accepți tocmai faptul că această persoană este fiul Cerurilor și că, întrucât este fiul Cerurilor, născut din existența voii Cerurilor, oamenii ar trebui să-i accepte domnia – acestea sunt tipul de idei pe care le inculcă. În spatele tuturor acestor idei care s-au dezvoltat de la începutul omenirii și până în ziua de azi – dacă disecăm fiecare frază sau expresie care conține aluzii sau fiecare proverb popular sau zicală obișnuită care este complet lipsită de aluzii – se află legăturile Satanei și înșelarea omenirii de către Satana, precum și definiția aberantă pe care omenirea coruptă o dă acestor idei în sine. Ce influență are această definiție aberantă asupra omenirii în perioadele ulterioare? Este bună, pozitivă sau negativă? (Negativă.) Este fundamental negativă. Luați, de exemplu, zicalele: „suferă răbdător, dar ferm hotărât să te răzbuni” și „ascunde-ți lumina și adună-ți forțele în întuneric” și „îndură umilirea și poartă o povară grea” și „nu renunța niciodată”, precum și „prefă-te că faci un lucru în timp ce faci altul” – ce influență au aceste zicale asupra omenirii în perioadele ulterioare? Mai exact, aceea că, odată ce oamenii acceptă aceste idei din cultura tradițională, fiecare generație succesivă de oameni se îndepărtează tot mai mult de Dumnezeu și de lucrarea lui Dumnezeu de a crea și a mântui oamenii și de lucrarea planului Său de gestionare. Odată ce oamenii acceptă aceste păreri greșite din cultura tradițională, simt tot mai mult că destinul uman ar trebui să fie în mâinile lor și că fericirea trebuie să fie creată cu mâinile lor și că șansele sunt păstrate pentru cei care sunt pregătiți, ceea ce determină omenirea să-L nege tot mai mult pe Dumnezeu și suveranitatea Lui și să trăiască sub puterea Satanei. Dacă faci o comparație între lucrurile despre care le place să vorbească oamenilor din epoca modernă și lucrurile despre care le plăcea să vorbească oamenilor acum două mii de ani, sensul gândirii din spatele acestor lucruri este, de fapt, același, doar că oamenii din zilele noastre vorbesc despre acele lucruri mai specific și sunt mai deschiși în privința lor. Nu numai că neagă existența și suveranitatea lui Dumnezeu, dar I se și împotrivesc și Îl condamnă tot mai mult.

De exemplu, oamenii din antichitate spuneau: „Când națiunea se află în dificultate, fiecare are responsabilitatea de a-și face datoria”, o zicală care a fost transmisă până în ziua de azi. Oamenii prețuiesc această zicală, mai ales patrioții, care o consideră mottoul lor. Acum că ați venit în străinătate, dacă altă persoană spune că, în China, a avut loc un incident, are asta vreo legătură cu voi? (Nu.) De ce spuneți că nu are nicio legătură cu voi? Există unii care spun: „Urăsc țara aceea. În prezent, comuniștii sunt la putere, acel partid politic malefic. Partidul Comunist este diavolul Satana, este un regim totalitarist și nu are nicio legătură cu mine. Ne persecută și ne împiedică să credem în Dumnezeu. Îl urăsc.” Să spunem că, într-o zi, acea țară este pe cale să piară – s-ar putea să nu simți nimic în inima ta, dar, când auzi că provincia din care provii a fost invadată și ocupată de grupări străine, te vei simți ca și cum ai devenit un refugiat, un pribeag fără o casă la care să te duci și vei fi supărat și vei simți că nu te poți întoarce la rădăcinile tale, ca frunzele care cad. Întoarcerea la rădăcini ca frunzele care cad – aceasta este altă idee tradițională. Și să presupunem că, într-o zi, după aceea, auzi dintr-odată că orașul tău natal – ținutul în care te-ai născut și ai crescut – a fost invadat și ocupat de grupări străine, cărarea pe care mergeai la școală în fiecare zi a fost ocupată de grupări străine și casa și pământul familiei tale au fost ocupate de grupări străine. Ceea ce ți-a aparținut cândva nu mai este – acel petec de pământ care este adânc întipărit în mintea ta, petecul de pământ cu care ai cea mai strânsă legătură a dispărut, iar toate rudele tale nu mai sunt. În acel moment, te vei gândi: „Cum să am o casă dacă nu am țară? Acum chiar am devenit un refugiat, chiar nu mai am casă, chiar am devenit pribeag. Se pare că zicala «Când națiunea se află în dificultate, fiecare are responsabilitatea de a-și face datoria» este corectă!” Când va veni acel moment, te vei schimba. Așadar, de ce acum nu crezi că această zicală este corectă? Există un fundal și o premisă pentru acest lucru, pentru că acea țară te persecută și îți provoacă prea multă suferință și nu te acceptă, iar tu o urăști. Realitatea este că lucrul pe care îl urăști cu adevărat nu este acel ținut. Ceea ce urăști este regimul satanic care te persecută. Nu o recunoști ca pe țara ta, așadar, în acest moment, ori de câte ori ceilalți spun: „Când națiunea se află în dificultate, fiecare are responsabilitatea de a-și face datoria”, tu spui: „Nu are nicio legătură cu mine.” Însă, atunci când, într-o zi, ținutul în care te-ai născut și ai crescut nu-ți va mai aparține și nu vei mai avea un oraș natal, vei simți că ești pribeag, o persoană fără naționalitate și că ți-ai pierdut cu adevărat țara. În acel moment, ți se va strânge inima. De ce ți se va strânge inima? S-ar putea ca acum să nu simți asta profund, dar, într-o zi, te va afecta profund. În ce circumstanțe te va afecta profund? Nu este de speriat dacă țara ta moare și tu devii un membru al unei națiuni cucerite. Ce este de speriat? Atunci când devii membru al unei națiuni cucerite și ești hărțuit, batjocorit, discriminat, călcat în picioare și nu ai unde să locuiești în pace, te vei gândi: „Să ai o țară este un lucru prețios. Fără o țară, oamenii nu au un cămin adevărat. Oamenii au o familie dacă au o țară, așa că zicala este potrivită – «Când națiunea se află în dificultate, fiecare are responsabilitatea de a-și face datoria.»” În expresia: „fiecare are responsabilitatea de a-și face datoria”, pentru ce este această „responsabilitate”? Pentru pacea propriului cămin, pentru a fi capabil să-ți aperi propriul cămin. Când te gândești la asta, când ești discriminat de grupări străine sau când ești într-un ținut străin, când ai nevoie de un loc de care să aparții și când ai nevoie de o țară în spatele tău, care să-ți susțină demnitatea, imaginea, identitatea și statutul, cum te vei simți? Te vei gândi: „Când o persoană este într-o țară străină, în spatele ei este sprijinul puternic al patriei ei mărețe!” Oare starea ta de spirit va fi diferită atunci, comparativ cu acum? (Da.) Acum ești doar într-o criză de indignare, așa că spui că orice se întâmplă în țara ta nu te privește. Dacă, în momentul acela, poți spune în continuare astfel de lucruri, ce fel de statură trebuie să ai? Există un adevăr în lumea aceasta pe care s-ar putea să-l știe toți și anume că, fără sprijinul unei patrii puternice, sigur vei fi discriminat și hărțuit în țări străine. Când va veni vremea să experimentezi cu adevărat acel lucru, ce vei cere în primul rând? Unii vor spune: „Ar fi grozav dacă aș fi evreu sau japonez. Nimeni nu ar îndrăzni să mă hărțuiască. Aș fi foarte apreciat de oamenii din orice țară în care aș merge. Cum de m-am născut în China? Țara este incompetentă, iar chinezii sunt hărțuiți oriunde merg.” La ce vă veți gândi prima dată când se întâmplă un astfel de lucru? (Avem credință în Dumnezeu și ne supunem orchestrărilor și rânduielilor Lui.) Corect, dar câte adevăruri trebuie să înțeleagă o persoană, ce experiență trebuie să fi avut și câtă înțelegere bazată pe experiență ar trebui să aibă pentru a fi capabilă să spună un astfel de lucru și să-l transforme în propria statură? Când se întâmplă un astfel de lucru, ce fel de idei, ce fel de înțelegere și de experiență adevărată trebuie să ai ca să nu fii slab și supărat, chiar dacă ești scuipat și numit membru al unei națiuni cucerite? Ce fel de statură trebuie să ai ca să nu fii supărat și să nu suferi aceste constrângeri? Acum aveți o astfel de statură? (Nu.) Nu o aveți acum, dar s-ar putea să o aveți într-o zi? Cu ce adevăruri trebuie să vă echipați? Ce adevăruri trebuie să înțelegeți? În prezent, imediat ce unii oameni aud că membrii familiei lor din China continentală au fost arestați din cauza credinței lor în Dumnezeu, ce înțeleg în inimile lor – că totul este în mâinile lui Dumnezeu – devine doctrină pentru ei, iar ei sunt constrânși de faptul că membrii familiei lor au fost arestați și nu au inclinația de a-și îndeplini îndatoririle. Dacă aud că le-a murit o rudă, s-ar putea să leșine pe loc. Cum v-ați simți dacă ținutul ar fi distrus și toți oamenii din el ar muri? Cât de mult cântăresc lucrurile tradiționale din adâncul inimilor voastre, lucruri precum țara, familia, orașul natal și patria, precum și câteva idei și culturi tradiționale asociate cu aceste cuvinte? În viața ta, îți domină în continuare toate acțiunile, toate gândurile și comportamentele? Dacă inima ta este în continuare ocupată de toate aceste lucruri tradiționale cu care ai o legătură, precum țara, rasa, națiunea, familia, orașul natal, ținutul și așa mai departe – adică aceste lucruri au în continuare o anumită tentă a culturii tradiționale în inima ta – atunci predicile pe care le asculți și adevărurile pe care le înțelegi sunt toate doctrine pentru tine. Dacă ai ascultat atât de multe predici, dar nu poți renunța nici măcar la lucrurile de bază la care oamenii ar trebui să renunțe și de care ar trebui să se separe și nu le poți trata corect, mai precis ce probleme rezolvă aceste adevăruri pe care le înțelegi?

După ce mulți chinezi vin în Occident, vor să le insufle occidentalilor cultura lor tradițională și lucrurile pe care le consideră corecte și bune. De asemenea, occidentalii nu se lasă mai prejos și cred că și culturile lor tradiționale sunt foarte vechi. De exemplu, Roma Antică, Egiptul Antic și Grecia Antică au toate cuvântul „antic” în denumire, iar culturile lor sunt mai vechi de trei mii de ani. Din perspectiva acestui număr, există într-adevăr un anumit patrimoniu cultural aici, iar lucrurile produse de acest patrimoniu cultural sunt considerate de oameni a fi chintesența întregii vieți umane și suma lucrurilor esențiale care rezultă din viața, existența și comportamentul omenirii. Cum se numesc lucrurile esențiale transmise de omenire? Cultura tradițională. Generație după generație de oameni au transmis această cultură tradițională și toți oamenii cred, în inimile lor, că acesta este cel mai bun lucru. Indiferent dacă oamenii pot să adere la el sau nu, în general vorbind, oameni de toate rasele îl privesc ca fiind mai presus decât orice altceva și îl consideră ca fiind adevărul. Prin urmare, fiecare rasă de oameni are câteva lucruri tradiționale care rezistă la scrutare și care au o influență deosebit de profundă asupra lor și folosesc aceste lucruri ca să concureze și să se compare unul cu celălalt și chiar încearcă să se întreacă unul pe celălalt. De exemplu, chinezii spun: „Lichiorul nostru chinezesc baijiu este bun, are un conținut foarte ridicat de alcool!” Occidentalii spun: „Ce e așa grozav la lichiorul vostru? Conținutul de alcool este atât de ridicat că te intoxici cu el și, în plus, dăunează foarte mult ficatului. Vinul roșu pe care îl bem noi, occidentalii, are un conținut de alcool redus, nu afectează prea mult ficatul și, de asemenea, îmbunătățește circulația sângelui.” Chinezii spun: „Și baijiul nostru îmbunătățește circulația sângelui și face o treabă foarte bună. De îndată ce îl bei, ți se urcă la cap și toată fața ți se înroșește. Acel vin roșu al vostru nu este suficient de puternic, nu te îmbeți indiferent cât de mult bei. Vezi, avem o cultură a alcoolului pentru consumul de alcool și o cultură a ceaiului pentru servirea ceaiului.” Occidentalii spun: „Și noi avem o cultură pentru servirea ceaiului și o cultură a cafelei pentru servirea cafelei, o cultură a alcoolului pentru consumul de alcool și, în prezent, avem chiar și o cultură fast-food.” Comparându-se unii cu ceilalți, niciunul nu cedează și niciunul nu acceptă nimic de la nimeni. Cu toții cred că propriile lucruri sunt adevărul, dar, de fapt, niciunul dintre ele nu este adevărul. Lăsând la o parte non-credincioșii, cel mai deplorabil lucru este că nici măcar cei care cred în Dumnezeu – și, chiar mai rău, cei care au acceptat această etapă a lucrării timp de 20 sau 30 de ani – își dau seama că aceste lucruri nu sunt deloc adevărul. Există unii care spun: „Este în regulă să spunem că au legătură cu adevărul?” Nu este în regulă nici să spună că au legătură. Nu sunt adevărul, nu sunt asociate sau conectate în niciun fel cu adevărul, nu sunt la fel și nu sunt același lucru. La fel cum cuprul este tot cupru, indiferent cât de bine placat cu aur sau lustruit este, pe când aurul care nu este lustruit, strălucitor sau lucios este tot aur – ele nu sunt același lucru.

Există unii care întreabă: „Este ușor pentru oamenii care au primit o educație și o condiționare culturală tradițională să accepte adevărul?” Nu, acestea sunt două chestiuni separate. Doar stilurile lor de viață sunt oarecum diferite, dar atitudinile oamenilor față de acceptarea adevărului, diversele lor gânduri și păreri și măsura corupției întregii rase umane sunt la fel. Când Dumnezeu a început să vorbească în această etapă a lucrării Sale, aceea a zilelor de pe urmă, El a vorbit în contextul chinezilor și lor le-a adresat cuvintele Lui. Au trecut 30 de ani, iar când aceste cuvinte s-au răspândit la toate diversele rase din alte părți ale Asiei și în locuri precum Europa și America și așa mai departe, după ce oamenii le-au citit, indiferent dacă ei sunt negri, albi, mulatri sau galbeni, toți spun: „Aceste cuvinte vorbesc despre noi.” Cuvintele lui Dumnezeu expun firea coruptă a tuturor ființelor umane. Câțiva oameni spun: „Toate aceste cuvinte vă sunt adresate vouă, chinezilor. Vorbesc despre firile corupte ale voastre, ale chinezilor, pe care noi nu le avem.” Doar foarte puțini oameni, cei lipsiți de înțelegere spirituală, ar spune astfel de lucruri. În trecut, sud-coreenii aveau felul acesta de înțelegere greșită. Credeau că sud-coreenii trăiau sub un regim social democratic și liber și că erau influențați de cultura creștină, precum și de mii de ani de cultură coreeană, așa că rasa lor era mai distinsă și mai nobilă decât a chinezilor. De ce credeau asta? Pentru că, după ce mulți chinezi au ajuns în Coreea de Sud, au făcut locurile în care s-au dus mai neigienice și mai zgomotoase, furturile și criminalitatea au sporit, iar asta a avut unele efecte adverse asupra climatului social. Prin urmare, frați și surori din Coreea de Sud credeau despre chinezi că „sunt urmașii marelui balaur roșu și descendenți ai lui Moab. Noi, sud-coreenii, nu am fost corupți de marele balaur roșu.” Ce insinuau spunând asta? Că „noi nu am fost corupți de marele balaur roșu, așa că nu suntem la fel de corupți precum chinezii. Chinezii sunt mai corupți decât noi. Suntem mai buni decât chinezii.” Ce vor să spună prin „mai buni”? (Că se comportă mai bine.) Pe de o parte, este despre comportament. Pe de altă parte, cred din adâncul inimii despre cultura tradițională, pe care națiunea sud-coreeană a produs-o și a acceptat-o de la începutul istoriei, că este nobilă, mai nobilă decât cultura și tradițiile națiunii chineze și că oamenii și rasele condiționate de acest fel de cultură tradițională sunt mai nobile decât cele condiționate de cultura tradițională chineză. Prin urmare, când citesc cuvintele lui Dumnezeu și văd că Dumnezeu spune: „Voi, gunoaie ieftine”, cred că El vorbește despre chinezi. Frații și surorile chineze spun: „când Dumnezeu spune «voi», Se referă la omenire.” Sud-coreenii spun: „Nu este corect, Dumnezeu vorbește despre «voi», nu despre noi. Ceea ce insinuează Dumnezeu nu include sud-coreenii.” Asta gândesc ei. Adică, indiferent din ce unghi privesc lucrurile, punctele lor de vedere și perspectivele lor nu sunt din perspectiva adevărului, cu atât mai puțin dintr-o perspectivă obiectivă și corectă. În schimb, ei privesc lucrurile din contextul unei rase și al unei culturi tradiționale. Prin urmare, indiferent cum privesc lucrurile, rezultatele ulterioare sunt în contradicție cu adevărul, pentru că, indiferent cum privesc lucrurile, punctul lor de plecare este mereu: „Tot ce are legătură cu națiunea noastră măreață sud-coreeană este drept, este standardul și este corect.” Privesc și evaluează totul dintr-o perspectivă și un punct de plecare greșite, așadar, rezultatele pe care le văd sunt corecte sau greșite? (Greșite.) Cu siguranță sunt greșite. Așadar, care ar trebui să fie standardul după care se evaluează totul? (Adevărul.) Ar trebui să fie adevărul – acesta este standardul. Standardul lor în sine este greșit. Evaluează toate lucrurile și toate evenimentele din perspectiva și punctul de vedere greșite, așa că rezultatele evaluării sunt cu siguranță greșite, nedrepte, incorecte și cu atât mai puțin obiective. Prin urmare, le este dificil să accepte câteva lucruri străine și, în plus, gândirea lor este extremă, închisă, îngustă și predispusă la impetuozitate. De unde provine impetuozitatea lor? Problema e că, indiferent ce spun, trebuie să menționeze „măreața noastră națiune sud-coreeană” și insistă să adauge cuvântul „măreața”. Ce înseamnă „măreață”? Nu cumva acest cuvânt, „măreață”, reprezintă aroganță? Dacă tu călătorești în jurul lumii, cât de mare este Coreea de Sud? Dacă ea chiar ar fi mai mare decât alte țări și chiar ar putea să fie numită măreață, atunci, în regulă, spune-i „măreață”, dar, comparativ cu alte țări de pe Pământ, Coreea de Sud nu este un loc mare, deci de ce insiști să o numești „măreață”? În plus, indiferent dacă o țară este mare sau mică, regulile și cultura tradițională pe care le generează nu vin de la Dumnezeu și categoric nu provin din adevăr. Asta pentru că, înainte ca o persoană să accepte adevărul și mântuirea lui Dumnezeu, toate ideile pe care le acceptă provin de la Satana. Ce le aduc oamenilor toate ideile, părerile și cultura tradițională generată de Satana? Le aduc înșelătorie, corupție, robie și constrângeri, cu rezultatul că omenirea coruptă are gânduri înguste și extreme și păreri despre lucruri care sunt unilaterale și părtinitoare, chiar până la punctul în care sunt ridicole și absurde – acestea reprezintă consecința coruperii omenirii de către Satana. Așadar, când oamenii din multe țări și chiar unele rase aud cuvintele „Dumnezeu S-a întrupat în China”, care este prima lor reacție? Un singur cuvânt – imposibil! Care cred că ar fi putut fi acel loc? (Israelul.) Așa e, Israelul. Oamenilor le place cel mai mult să respecte reglementări și să adere la noțiuni. Cred că Israelul este locul în care Dumnezeu a lucrat și că Dumnezeu ar trebui să Se arate în Israel sau în vreun imperiu puternic pe care ei îl venerează sau, în noțiunile și închipuirile lor, cred că Dumnezeu ar trebui să Se arate într-o țară care a fost cândva o civilizație străveche. China tocmai o astfel de țară nu este, așa că le este dificil să accepte mărturie că Dumnezeu S-a întrupat în China și doar acest lucru este suficient pentru a-i face să piardă această șansă de a fi mânuiți. Cine a provocat asta? (Ei înșiși.) Întrucât au o astfel de noțiune și au devenit răzvrătiți și nu caută deloc adevărul pentru a rezolva problema, și-au făcut singuri un rău teribil și au distrus această unică șansă de a obține mântuirea.

Multe dintre închipuirile și noțiunile pe care le au oamenii atunci când nu înțeleg adevărul și chiar unele dintre lucrurile pe care oamenii le venerează sunt ridicole și absurde. O doamnă sud-coreeană, care este în Statele Unite și căreia îi place această țară, intră în contact cu americanii și unul dintre ei o întreabă: „Se apropie Festivalul Primăverii. Chinezii ce mănâncă în timpul Festivalului Primăverii?” Ea spune: „Nu sunt chineză, sunt sud-coreeană.” Americanul răspunde: „Așadar, sud-coreenii nu sărbătoresc și ei Festivalul Primăverii?” La care ea spune: „Noi, sud-coreenii, nu sărbătorim Festivalul Primăverii.” Americanul spune: „Credeam că sud-coreenii sărbătoresc Festivalul Primăverii la fel cum fac chinezii.” Ea răspunde pe un ton foarte abrupt: „Noi și chinezii nu suntem la fel! E corect să crezi că sărbătorim Festivalul Primăverii? Asta ne insultă grav demnitatea nouă, sud-coreenilor!” Sud-coreenii chiar nu sărbătoresc Festivalul Primăverii? (Îl sărbătoresc.) De fapt, sud-coreenii sărbătoresc și ei Festivalul Primăverii. Așadar, de ce a spus că sud-coreenii nu-l sărbătoresc? Să discutăm această chestiune. E corect sau nu să sărbătorească Festivalul Primăverii? Puteți explica clar această chestiune? Pentru străini, sărbătorirea Festivalului Primăverii în sine nu este un lucru rușinos. Este un ritual special care comemorează o zi importantă în viețile oamenilor. Pentru oamenii care trăiesc în această lume a culturii tradiționale, sărbătorirea Festivalului Primăverii nu este un lucru greșit sau rușinos, deci de ce nu îndrăznește să recunoască femeia că sărbătorește Festivalul Primăverii? Pentru că, imediat ce recunoaște acest lucru, nu mai este occidentalizată, va fi etichetată drept o persoană foarte tradițională din estul Asiei, iar ea nu vrea ca oamenii să creadă că este o femeie tradițională din estul Asiei. Vrea ca oamenii să creadă că nu are tradiții din estul Asiei și că nu le înțelege sau chiar că nu știe nimic despre ele. De asemenea, vrea că ei să știe că vorbește engleza fluent, își vopsește părul blond, poartă lentile de contact albastre, se îmbracă precum o occidentală și este la fel de îndrăzneață și lipsită de constrângeri, eliberată, independentă și perspicace precum femeile occidentale – așa vrea să fie privită de oameni. Prin urmare, sub influența acestei gândiri, ori de câte ori i se întâmplă ceva, felul în care se comportă va fi în conformitate cu această gândire. Ori de câte ori este întrebată dacă sud-coreenii sărbătoresc Festivalul Primăverii, răspunde: „Noi, sud-coreenii, nu sărbătorim Festivalul Primăverii.” Dacă apropiații i-ar spune: „Evident că sărbătorim Festivalul Primăverii, de ce spui că nu-l sărbătorim?”, ce ar răspunde? „Ești prost. Dacă spun că sărbătorim Festivalul Primăverii, nu ar ști că sunt o sud-coreeană tradițională?” Vrea ca oamenii să creadă că s-a născut și a crescut în Statele Unite. Dacă ai întreba-o: „Te-ai născut aici, dar de câte generații este familia ta aici?”, ar spune: „Strămoșii noștri au crescut aici.” Crede că acesta este un simbol al identității și al statutului, așa că merge atât de departe încât să spună această minciună și nu îi este teamă că va fi descoperită ceilalți. Ce fel de gândire este aceasta? Merită să mintă în privința asta? Merită riscul? Nu, nu merită. Chiar și o chestiune atât de neînsemnată poate expune gândurile și părerile unei persoane. Ce fel de gânduri și păreri sunt expuse? Unele fete din China sunt foarte drăguțe, dar își vopsesc părul blond, îl fac permanent, poartă diverse nuanțe de lentile de contact care le schimbă culoarea ochilor și se dau drept străine – este un lucru foarte bizar de văzut. De ce trebuie să se comporte în felul acela? Oare descendența lor s-a schimbat după ce au început să se îmbrace în felul acela? Chiar dacă s-a schimbat, iar în viața viitoare se vor reîncarna în persoane albe sau persoane de o rasă pe care o apreciază – ce se va întâmpla atunci? Puteți vedea clar această chestiune? Dacă cineva insistă să se comporte cu un anumit stil și cu un anumit temperament și să se dea drept membru al unei națiuni sau al unei rase pe care o venerează, de ce face asta? Există vreo gândire de bază care guvernează acest lucru? Care este gândirea care îl guvernează? E ca în cazul acelei femei sud-coreene; când o întreabă americanii dacă știe să joace tenis de masă, ea spune: „Ce este tenisul de masă? Doar chinezii știu să-l joace. Noi jucăm tenis și golf.” Ce fel de persoană este aceea care se comportă și vorbește astfel? Nu este oarecum falsă? Când totul este fals, viața devine atât de obositoare! V-ați comporta în felul acesta? Unii chinezi care au trăit zeci de ani în Occident nu mai știu să vorbească limba chineză atunci când se întorc în orașele lor natale. Este acesta un lucru rău? (Da.) Unii spun: „Nu trebuie să ne uităm rădăcinile. Dumnezeu spune și că oamenii nu ar trebui să-și uite rădăcinile. Dumnezeu este rădăcina oamenilor. Oamenii au fost creați de Dumnezeu și tot ce ține de oameni provine de la Dumnezeu, așadar, în calitate de ființe create, oamenii trebuie să-L venereze pe Dumnezeu – asta înseamnă să nu-ți uiți rădăcinile.” Nu așa stau lucrurile? Adevărul trebuie căutat în fiecare situație, dar oamenii nu caută adevărul și aderă doar la cultura tradițională. De ce? Unii oameni spun: „Nu ne uităm niciodată rădăcinile. Oriunde mergem, recunoaștem că suntem chinezi și că țara noastră este săracă și înapoiată. Nu ne vom uita niciodată rădăcinile.” Este corect? Pe de o parte, toate aceste probleme se datorează influenței excesiv de profunde a acestor așa-zise culturi tradiționale ale omenirii. Un alt aspect este că, până și după ce au ascultat predici atât de mulți ani, oamenii nu contemplă și nu caută cu atenție ce este adevărul. În schimb, folosesc adesea cultura tradițională și lucruri decadente pe care le au deja, pe care le-au învățat deja și, prin urmare, sunt ferm întipărite, și le prezintă drept adevăruri. Acesta este cel de-al doilea aspect. În al treilea rând, după ce ascultă predici, oamenii nu caută adevărul în cuvintele lui Dumnezeu. În schimb, folosesc perspective tradiționale și cunoașterea și învățăturile din noțiunile umane pe care le cunosc deja ca să evalueze cuvintele lui Dumnezeu. Așadar, până în acest moment, deși oamenii au ascultat multe predici, așa-zisele principii de conduită și așa-zisele principii de îndeplinire a datoriei și de slujire a lui Dumnezeu pe care oamenii le transmit pe cale orală se bazează adesea și ele pe anumite cunoștințe, proverbe și zicale comune pe care le consideră corecte. De exemplu, dacă unii oameni fac ceva greșit și conducătorii bisericii sau frații și surorile îi emondează, ei se vor gândi: „Hm! «Execuția duce doar la rostogolirea capetelor» și «Să nu ridici mâna asupra unei fețe zâmbitoare». Când vine vorba despre acest neajuns al meu de a fi emondat, am acceptat asta cu răbdare și zâmbind – de ce mă tot expui?” La exterior, au ascultat și s-au supus ascultători, dar, de fapt, în adâncul inimilor lor, folosesc noțiuni tradiționale ca să îi contrazică și să îi sfideze pe conducătorii bisericii sau pe frați și pe surori. Care este motivul sfidării lor? Este că ei cred că zicalele: „Execuția duce doar la rostogolirea capetelor” și „Să nu ridici mâna asupra unei fețe zâmbitoare” sunt adevăruri veritabile și sunt corecte și că este greșit ca oricine să-i emondeze și să-i expună necontenit, fără niciun fel de sentimente, și cred că acest lucru nu este adevărul.

Ați dobândit o înțelegere mai profundă a adevărului din conținutul despre care tocmai am avut părtășie? (Da.) Unii ar putea spune: „Acum că ne-ai spus asta, nu știm ce principii ar trebui să respectăm când practicăm. Fără aceste culturi tradiționale și fără aceste noțiuni și cunoștințe, cum ar trebui să trăim? Cum ar trebui să acționăm? Fără aceste lucruri să ne guverneze, cum putem să deschidem gura și să predicăm cuvintele lui Dumnezeu? Fără aceste lucruri, oare nu a dispărut baza în care predicam cuvintele lui Dumnezeu? Așadar, atunci, cu ce am mai rămas?” Ei bine, ce le spun Eu lor este că dacă într-adevăr nu ai aceste lucruri, îți va fi mai ușor să cauți adevărul și îți va fi mai ușor să accepți adevărul și să te întorci la Dumnezeu. Înainte, când deschideai gura, nu spuneai decât filosofii satanice și cunoștințe culturale precum: „Un om înțelept se supune circumstanțelor”, „Nu ridica mâna asupra unei fețe zâmbitoare”, „Execuția duce doar la rostogolirea capetelor” și așa mai departe. Acum chibzuiești și te gândești: „Nu pot spune asta, toate aceste zicale sunt greșite, au fost repudiate și condamnate, așadar, ce ar trebui să spun? Continuă să citești cuvintele lui Dumnezeu cu blândețe și cum se cuvine și găsește baza din cuvintele lui Dumnezeu.” Oamenii își îndeplinesc datoria și Îl urmează pe Dumnezeu, dar ori de câte ori deschid gura, nu spun decât aceste proverbe, zicale și unele lucruri și păreri pe care le capătă din cultura tradițională. Oricând i se întâmplă ceva, nimeni nu-L poate slăvi pe deplin pe Dumnezeu sau nu poate mărturisi pentru El și nu poate zice: „Dumnezeu spune asta” sau „Dumnezeu spune cealaltă”. Nimeni nu vorbește așa, nimeni nu deschide gura și nu rostește cuvintele lui Dumnezeu. Nu poți rosti cuvintele lui Dumnezeu, dar pe cele din zicalele obișnuite da, așadar, de ce anume este plină inima ta? De toate acele lucruri care provin de la Satana. Unii oameni, când liderul de echipă le verifică lucrarea, spun: „Ce verifici? Dacă te folosești de un om, nu-l bănui; dacă n-ai încredere în el, nu-l folosi. Dacă te îndoiești mereu de mine, atunci de ce mă folosești? Pur și simplu găsește pe altcineva care s-o facă.” Cred că acesta este modul corect de a acționa, iar atunci când fac lucruri greșit, nu le permit celorlalți să susțină adevărul. Mai există și oameni care au suferit foarte mult îndeplinindu-și îndatoririle, dar, întrucât nu au căutat principiile și au provocat perturbări și tulburări în lucrarea bisericii, în cele din urmă, sunt înlocuiți și, pe deasupra, emondați. După ce ascultă câteva remarci acuzatoare, sunt sfidători și se gândesc: „Există o zicală: «Poate că nu mi-au fost recunoscute meritele; cu toate acestea, am încercat și am trudit». Am făcut doar această mică greșeală, ce contează?” Pentru că mai întâi au învățat această zicală obișnuită și, prin urmare, ea le este adânc întipărită, guvernându-le și influențându-le gândurile, îi îndeamnă să o folosească – în acest mediu și după ce a avut loc această situație – drept bază pentru a sfida și nu a nu se supune tratamentului din partea casei lui Dumnezeu. Așa stând lucrurile, se mai pot ei supune? Le mai este ușor să accepte adevărul? Chiar dacă, la exterior, se supun, este din cauză că nu au de ales și este ultima soluție. Deși, la exterior, nu se împotrivesc, în inima lor, există în continuare împotrivire. Este aceasta supunere adevărată? (Nu.) Asta înseamnă că fac lucrurile de mântuială, nu este supunere adevărată. Aici nu există supunere, ci doar raționalizare, negativism și împotrivire. Cum au apărut această raționalizare, acest negativism și această împotrivire? Provin din această zicală: „Poate că nu mi-au fost recunoscute meritele; cu toate acestea, am încercat și am trudit”. Ce fel de fire a generat această zicală în acești oameni? Neascultare, intransigență, împotrivire și raționalizare. Ați dobândit o înțelegere mai profundă a adevărului din această părtășie? Odată ce vei diseca și desluși aceste lucruri negative și le vei dezgropa din inima ta, vei fi capabil să cauți adevărul și să-l practici oricând ți se întâmplă ceva, pentru că ai renunțat la lucrurile vechi și ele nu te mai pot face să te bazezi pe ele când îți îndeplinești îndatoririle și Îl slujești și-L urmezi pe Dumnezeu. Acele lucruri nu mai sunt principiile tale de comportament, nu mai sunt principiile pe care ar trebui să le respecți când îți îndeplinești îndatoririle și au fost deja criticate și condamnate. Dacă le iei și le folosești din nou, ce se va întâmpla în adâncul inimii tale? Vei mai fi la fel de fericit? Vei mai fi sigur că ai dreptate? În mod clar, este puțin probabil. Dacă aceste lucruri din interiorul tău chiar sunt îndepărtate, atunci ar trebui să cauți în cuvintele lui Dumnezeu care anume sunt principiile și care anume sunt cerințele lui Dumnezeu. Unii oameni spun adesea: „Fă cum poruncește stăpânul tău, altfel nu vei câștiga nimic, nici măcar din cele mai minuțioase eforturi ale tale.” Această zicală este corectă sau greșită? Sigur că este greșită. În ce fel este greșită? La cine se referă cuvântul „stăpân” din fraza „Fă cum poruncește stăpânul tău”? La angajatorul tău, la șeful tău, la superiorul tău. Acest cuvânt, „stăpân”, este în sine greșit. Dumnezeu nu este angajatorul tău, nici șeful tău, nici administratorul tău. Dumnezeu e Dumnezeu. Administratorii, șefii și superiorii sunt toți la fel și la același nivel ca oamenii. În esență, sunt la fel; cu toții sunt ființe umane corupte. Îi asculți, primești o leafă de la ei și faci orice îți cer să faci. Te plătesc pentru cât muncești și nimic în plus. Ce înseamnă „câștig” în fraza „altfel nu vei câștiga nimic, nici măcar din cele mai minuțioase eforturi ale tale”? (Merit.) Merit și remunerație. Imboldul pentru acțiunile tale este să fii plătit. Acest lucru nu necesită loialitate sau ascultare și nu cere căutare a adevărului și venerare – nu există nimic din toate astea, este doar o tranzacție. Tocmai acest lucru este criticat și condamnat atunci când crezi în Dumnezeu, îți îndeplinești datoria și urmărești adevărul. Dacă tu consideri zicala „Fă cum poruncește stăpânul tău, altfel nu vei câștiga nimic, nici măcar din cele mai minuțioase eforturi ale tale” ca fiind un adevăr, atunci asta e o greșeală gravă. Când încerci să faci unii oameni să înțeleagă adevărul, reacțiile lor vor fi lente și greoaie și, oricât de mult mănâncă și beau cuvintele lui Dumnezeu, nu vor fi capabili să înțeleagă nici măcar unul sau două adevăruri și nici nu vor fi capabili să-și amintească nici măcar una sau două fraze din cuvintele lui Dumnezeu, dar când vine vorba de sloganuri, proverbe și zicale obișnuite care sunt răspândite adesea printre oameni și despre aceste lucruri pe care oamenii obișnuiți le spun adesea, ei le acceptă extrem de repede. Oricât de prost ar fi un om, până și el acceptă aceste lucruri extrem de repede. Cum se poate așa ceva? Indiferent de rasa sau culoarea ta, în ultimă instanță, sunteți cu toții ființe umane și sunteți cu toții de același fel. Numai Dumnezeu și ființele umane sunt două feluri diferite. Ființele umane vor fi pentru totdeauna de același fel ca alte ființe umane. Prin urmare, ori de câte ori Dumnezeu face ceva, întregii omeniri nu îi este ușor să accepte acel lucru, pe când, ori de câte ori cineva din rândul omenirii face ceva, indiferent cine sau cât de umilă este persoana care face acel lucru, dacă este în conformitate cu noțiunile tuturor, toată lumea va accepta repede acel lucru, pentru că ideile, părerile, modurile de gândire, nivelurile de înțelegere și căile oamenilor sunt, în fond, toate la fel, fiind diferite doar în mică măsură. Prin urmare, imediat ce o persoană spune ceva care ține de noțiuni sau nu este în acord cu adevărul, unii oameni vor accepta repede acel lucru și pur și simplu așa stau lucrurile.

Ați înțeles mai mult sau mai puțin ce este adevărul și ce lucruri nu sunt adevărul, ci se prezintă a fi adevărul? Ce alte lucruri de acest fel există în mințile voastre? Încă nu le puteți spune chiar acum, din memorie, pentru că nu sunt considerate cunoștințe, nu sunt ca un lucru dintr-o carte la care puteți ajunge pur și simplu răsfoind paginile. Mai degrabă, sunt lucruri pe care nu vă puteți abține să le spuneți cu voce tare ori de câte ori se întâmplă ceva, într-un mod extrem de firesc pe care nu-l puteți controla. Asta dovedește că acele lucruri au devenit viața voastră și au prins rădăcini adânci până în măduva oaselor voastre. Nu vi le puteți aminti atunci când vi se cere să o faceți, dar nici nu vă puteți abține să nu le spuneți atunci când vi se cere să nu le spuneți. Ori de câte ori se întâmplă ceva, aceste păreri denaturate vor ieși la suprafață – acesta este un fapt. Nu vă grăbiți și experimentați. De acum înainte, ar trebui să dați atenție acelor lucruri pe care oamenii le spun adesea și pe care le consideră corecte. Am menționat anterior câteva dintre otrăvurile marelui balaur roșu și câteva dintre filosofiile Satanei pentru interacțiuni lumești. Acele lucruri pot fi ușor de deslușit din perspectiva sensului lor literal, adică oamenii își pot da seama imediat că ele sigur nu sunt adevărul, că sunt, în mod clar, otrăvurile marelui balaur roșu și că, în spatele lor, există intrigi viclene. Acele lucruri sunt ușor de deslușit și cred că le puteți critica, mai mult sau mai puțin, când vi se cere să le disecați. V-ați eliberat de acele lucruri care sunt în mod evident satanice, dar există în continuare multe lucruri în inimile voastre, precum: „îndură umilirea și poartă o povară grea”, „suferă răbdător, dar ferm hotărât să te răzbuni”, „nu ridica mâna asupra unei fețe zâmbitoare” și „o cauză dreaptă atrage mult sprijin, în timp ce una nedreaptă atrage puțin sprijin” și „un gentleman nu mănâncă pomană jignitoare”. În adâncul inimilor voastre, s-ar putea să aprobați în continuare aceste zicale și să vă gândiți: „Acestea sunt prețioase. Tot ce este decent cu privire la modul în care ar trebui să mă comport în această viață se află în aceste zicale”, iar aceste lucruri încă nu au fost dezgropate. O dată ce au fost dezgropate în totalitate, iar tu ai discernământ în privința lor, pe viitor, când vor apărea aceste lucruri cultural-tradiționale, indiferent dacă va fi o reacție firească sau o reflectare a condițiilor obiective, îți vei da seama imediat că aceste lucruri sunt greșite și cu siguranță nu sunt adevărul. În acel moment, nivelul tău de cunoștințe și de recunoaștere a adevărului va fi mai înalt decât acum. Ce vreau să spun prin „mai înalt decât acum”? Vreau să spun că vei fi ajuns la o anumită statură, abilitatea ta de a discerne se va fi îmbunătățit, experiența și înțelegerea adevărului vor fi mai profunde decât acum, iar tu vei simți ce este realmente adevărul. Acum s-ar putea să crezi: „Toate culturile tradiționale care provin de la Satana și care s-au dezvoltat pe fondul cultural al tuturor grupurilor etnice din această lume sunt greșite.” Acesta este un mod general de a o spune, dar s-ar putea ca încă să nu știi care sunt greșite și în ce fel sunt greșite. Așadar, trebuie să o diseci și să o înțelegi pe fiecare în parte și apoi să ajungi la punctul în care poți renunța la ele, le poți condamna, te poți separa complet de ele și trăiești nu după ele, ci după cuvintele lui Dumnezeu. Acum s-ar putea să știi doar din perspectiva voinței tale subiective că aceste proverbe, zicale obișnuite, maxime celebre și acele cuvinte care sunt adesea vehiculate nu au absolut nimic de-a face cu vorbele lui Dumnezeu și nu sunt adevărul, dar ori de câte ori se întâmplă ceva, vei folosi în continuare, în mod inconștient, aceste cuvinte drept bază pentru a-i condamna pe alții, a te stăpâni și a-ți ghida comportamentul. Îți restricționează și îți manipulează gândurile și părerile, lucru care poate aduce necazuri și care îți va afecta intrarea în adevăr. Deși aceste lucruri de la Satana s-ar putea să apară în continuare în inima ta, dacă, într-o zi, ești capabili să le deslușești, să trăiești fără să te bazezi pe ele și să practici conform adevărurilor-principii, vei avea cu adevărat statură. Ai această statură acum? Nu încă. Dacă există o zicală pe care toți o recunoașteți ca fiind corectă și dacă afirmații similare pot fi găsite în cuvintele lui Dumnezeu – deși nu sunt exprimate în întregime în același fel – s-ar putea să crezi, în mod greșit, că această zicală este și ea adevărul și că este la fel ca vorbele lui Dumnezeu. Dacă tot nu poți vedea clar aceste chestiuni și încă te agăți de cuvintele omului și nu ești dispus să renunți la ele, atunci această zicală îți va influența pătrunderea în adevăr, pentru că nu este cuvintele lui Dumnezeu. Nu poate înlocui adevărul.

În prezent, am părtășie constant despre ce este adevărul. Asta înseamnă că sunt serios cu voi. Ca voi să înțelegeți adevărul, trebuie să luăm diversele idei și păreri ale oamenilor, faptele și intențiile lor bune și câteva zicale corecte și practici de bun simț pe care oamenii se bazează ca să trăiască, precum și câteva idei și păreri din cultura tradițională, și să le disecăm și să le discernem pe toate pentru a vedea dacă sunt realmente în conformitate cu adevărul și dacă realmente au vreo legătură cu adevărul. Dacă le consideri adevărate, pe ce te bazezi pentru această afirmație? Dacă stabilești că sunt adevărul pe baza teoriilor și învățăturilor satanice, atunci îi aparții Satanei. Dacă aceste lucruri nu sunt în conformitate cu adevărul, atunci provin de la Satana, așa că trebuie să diseci care anume este esența lor. Ar trebui mai ales să ai o înțelegere și o atitudine corectă față de numeroasele zicale și păreri din cultura tradițională, care au fost transmise pe cale orală de la o generație la alta. Numai în felul acesta, oamenii pot să înțeleagă și să recunoască într-adevăr ce este realmente adevărul și să înțeleagă exact ce le cere Dumnezeu oamenilor și ce înseamnă cu adevărat fraza „Tot ce spune Dumnezeu este adevărul”. În același timp, asta le și permite oamenilor să știe de ce – dat fiind că oamenii au aceste păreri și zicale care se presupune că sunt în conformitate cu etica morală, umanitatea și înțelepciunea lumească și dat fiind că au aceste idei, păreri și opinii pe care se bazează ca să trăiască – Dumnezeu exprimă în continuare adevărul pentru a mântui oamenii și, mai mult decât atât, să știe de ce Dumnezeu spune că doar adevărul îi poate mântui pe oameni și că doar adevărul îi poate schimba pe oameni. În mod clar, există adevăruri de găsit aici. Cel puțin, un punct este că ideile, părerile și zicalele pe care se bazează oamenii în viață provin de la omenirea coruptă, sunt rezumate de omenirea coruptă și nu au absolut nicio legătură cu adevărul. Mai mult, în esență, aceste lucruri sunt în conflict cu adevărul și îi sunt ostile. Nu pot înlocui adevărul, sigur nu sunt adevărul și nici nu vor fi niciodată adevărul. Din perspectiva lui Dumnezeu, aceste lucruri sunt definite drept greșite și condamnate. Ele nu sunt deloc adevărul, iar acțiunile lui Dumnezeu și adevărul pe care îl exprimă Dumnezeu nu au absolut nicio legătură cu aceste lucruri. Cu alte cuvinte, adevărul pe care îl exprimă Dumnezeu nu are absolut nicio legătură cu înțelepciunea lumească a omenirii corupte sau culturile tradiționale ale oamenilor, cu ideile, părerile sau faptele lor bune sau cu definițiile pe care le dau moralității, demnității și lucrurilor pozitive. Prin exprimarea adevărului, Dumnezeu Își exprimă firea și esența; exprimarea adevărului de către El nu se bazează pe însumarea de către omenire a diferitelor lucruri și afirmații pozitive pe care le recunoaște. Cuvintele lui Dumnezeu sunt cuvintele lui Dumnezeu; cuvintele lui Dumnezeu sunt adevăr. Ele sunt singura temelie și lege după care omenirea există, iar toate acele așa-zise teze care își au originea în om sunt greșite, absurde și condamnate de Dumnezeu. Ele nu primesc aprobarea Lui și cu atât mai puțin sunt originea sau baza cuvântărilor Sale. Dumnezeu Își exprimă firea și esența prin cuvintele Sale. Toate cuvintele provenite din exprimarea lui Dumnezeu sunt adevărul, fiindcă El are esența lui Dumnezeu și El este realitatea tuturor lucrurilor pozitive. Indiferent de felul în care această omenire coruptă poziționează sau definește cuvintele lui Dumnezeu și de cum le vede sau le înțelege, cuvintele lui Dumnezeu sunt veșnic adevărul, iar acesta este un fapt care nu se modifică niciodată. Indiferent cât de multe cuvinte ale lui Dumnezeu au fost rostite și indiferent cât de mult le condamnă și le respinge această omenire coruptă și rea, rămâne un fapt care este veșnic neschimbător: cuvintele lui Dumnezeu vor fi întotdeauna adevărul, iar omul nu poate schimba acest lucru niciodată. În final, omul trebuie să admită că ale lui Dumnezeu cuvinte sunt adevărul și că stimata cultură tradițională și cunoașterea științifică a omenirii nu pot deveni niciodată lucruri pozitive și nu pot deveni niciodată adevărul. Acest lucru este absolut. Cultura tradițională și modul de trai al omenirii nu vor deveni adevăr din cauza schimbărilor sau trecerii timpului și nici cuvintele lui Dumnezeu nu vor deveni cuvintele omului din cauză că omenirea le condamnă sau le uită. Adevărul este întotdeauna adevăr; această esență nu se va schimba niciodată. Ce fapt există aici? Aceste zicalele obișnuite rezumate de omenire provin de la Satana, sunt închipuiri și noțiuni umane, ori iau naștere din irascibilitatea omenească și din firile corupte ale oamenilor și nu au nimic de-a face cu lucrurile pozitive. Cuvintele lui Dumnezeu, pe de altă parte, sunt expresii ale esenței și identității lui Dumnezeu. Din ce motiv exprimă El aceste cuvinte? De ce spun Eu că acestea sunt adevărul? Motivul este că Dumnezeu domnește peste toate legile, regulile, rădăcinile, esențele, realitățile și tainele tuturor lucrurilor. Acestea sunt prinse în mâna Lui. Prin urmare, numai Dumnezeu cunoaște regulile, realitățile, faptele și tainele tuturor lucrurilor. Dumnezeu cunoaște originea tuturor lucrurilor și Dumnezeu știe exact care este rădăcina tuturor lucrurilor. Numai cuvintele lui Dumnezeu reprezintă definiția cea mai exactă a tuturor lucrurilor și numai cuvintele lui Dumnezeu reprezintă standardele și principiile pentru viața ființelor umane și sunt adevărurile și criteriile pe care ființele umane se pot baza pentru a trăi. Cu toate acestea, legile prin care există omenirea derivă, într-o privință, dintr-o încălcare a faptului că Dumnezeu domnește asupra tuturor lucrurilor și, într-o altă privință, dintr-o încălcare a adevărului suveranității lui Dumnezeu asupra legilor tuturor lucrurilor. Ele provin din închipuirile și noțiunile omului și provin și de la Satana. Ce fel de rol joacă Satana? În primul rând, Satana personifică adevărul; în al doilea rând, distruge, perturbă și calcă în picioare toate principiile și legile creării tuturor lucrurilor de către Dumnezeu. Astfel, lucrurile care provin de la Satana se potrivesc exact cu esența sa și sunt pline de intențiile, ispitele și deghizările rele ale Satanei, precum și de ambiția veșnic neschimbătoare a Satanei. Acestea nu vor deveni niciodată adevăr, indiferent dacă omenirea coruptă le poate discerne, indiferent de măsura în care omenirea coruptă le acceptă și indiferent de longevitatea epocii în care omenirea coruptă le admiră, le venerează și le predică și, de asemenea, indiferent câte persoane le admiră, li se închină și le predică. Nu vor deveni niciodată adevăr și vor rămâne întotdeauna lucruri negative, deoarece esența, originea și rădăcina lor este Satana, Satana care este dușmanul lui Dumnezeu și în dușmănie cu adevărul. Atunci când nu există niciun adevăr cu care să fie puse în contrast, pot pretinde că sunt bune și că sunt pozitive, dar atunci când adevărul este folosit pentru a le diseca și expune, nu sunt lipsite de vulnerabilități. Nu pot rămâne neclintite și sunt lucruri condamnate rapid, date în vileag și aruncate deoparte. Adevărul pe care îl exprimă Dumnezeu este exact în conformitate cu nevoile umanității normale ale omenirii, pe care Dumnezeu a creat-o, pe când ceea ce Satana dă omului încalcă precis aceste nevoi. Acesta face o persoană normală să fie anormală, necumpătată, îngustă la minte, arogantă, nesăbuită, rea, dură, vicioasă și, mai presus de toate, insuportabil de arogantă. La un moment dat, acea persoană devine tulburată mental, fără să mai știe nici cine este. Refuză să fie un om normal, ci trebuie să acționeze ca ființă umană anormală; refuză să fie un om obișnuit, dar insistă, în schimb, să devină ființe umane superioare – și astfel este deformată umanitatea oamenilor și astfel instinctele lor sunt deformate. Adevărul îi face pe oameni mai capabili să trăiască instinctiv în conformitate cu principiile și legile umanității normale și cu toate principiile pe care le-a dictat Dumnezeu, în timp ce aceste așa-zise zicale și legi ale Satanei sunt tocmai ceea ce îi determină pe oameni să își încalce instinctele și să încerce să scape de legile pe care Dumnezeu le-a decretat și dictat, și chiar să abandoneze calea umanității normale, făcând lucruri necumpătate pe care oamenii cu umanitate normală nu ar trebui să le facă și la care nu ar trebui să gândească. Aceste legi satanice nu numai că deformează umanitatea oamenilor, dar îi și face să-și piardă umanitatea normală și instinctul umanității umane. De exemplu, legile satanice spun: „Destinul unui om se află în mâinile lui” și „Fericirea o creezi cu mâinile tale”. Acest lucru este contrar suveranității lui Dumnezeu și instinctului uman. Când trupul și instinctul oamenilor ajung la inimă sau când destinul lor este într-o situație critică, oamenii care depind de aceste legi de la Satana sunt incapabili să reziste. Majoritatea simt că presiunea le-a depășit limita și a trecut dincolo de ceea ce poate îndura mintea lor și, în cele din urmă, suferă o cădere nervoasă. Oamenii care susțin acum examenele de admitere la facultate suferă din cauza presiunii imense pe care o aduc acele examene. Condiția fizică și calitățile mentale ale oamenilor sunt diferite; unii se pot adapta la un astfel de sistem, în vreme ce alții nu pot. În cele din urmă, unii oameni se deprimă, în timp ce alții au o cădere nervoasă și chiar sar de pe clădiri și se sinucid – se întâmplă tot felul de lucruri. Cum sunt provocate aceste consecințe? Motivul este că Satana înșală oamenii făcându-i să urmărească faima și câștigul, lucru care le face rău. Dacă oamenii pot trăi firesc conform regulilor stabilite de Dumnezeu, conform modului pe care Dumnezeu l-a rânduit pentru oameni, citesc cuvintele lui Dumnezeu și trăiesc înaintea Lui, oare vor înnebuni? Vor rezista la atât de multă presiune? Categoric nu. Dumnezeu Își face lucrarea ca oamenii să înțeleagă adevărul, să se elibereze de firile lor corupte și să se supună suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu. În felul acesta, oamenii pot trăi înaintea lui Dumnezeu, fără presiune și pot dobândi numai libertate și degajare. Omenirea a fost creată de Dumnezeu și numai El cunoaște instinctul uman și știe totul despre oameni. Dumnezeu folosește regulile pe care le-a formulat ca să îndrume oamenii și să le satisfacă nevoile, pe când Satana tocmai asta nu face. Îi întoarce pe oameni împotriva tuturor acestor lucruri și îi obligă să fie supraumani și capabili. Oare asta nu înseamnă că le joacă feste oamenilor? Aceștia sunt de fapt oameni normali și obișnuiți – cum pot fi supraoameni sau oameni cu puteri speciale? Oare nu îi distruge? Oricât de mult te zbați, oricât de mărețe sunt ambițiile și dorințele tale, nu poți deveni suprauman sau o persoană cu puteri speciale. Chiar dacă te distrugi până în punctul în care pierzi orice asemănare a umanității, nu poți deveni suprauman sau o persoană cu puteri speciale. Orice carieră ar trebui să aibă o persoană în viață este predestinat de Dumnezeu. Dacă nu trăiești conform legilor și regulilor formulate de Dumnezeu, ci, în schimb, alegi cuvintele înșelătoare și diavolești ale Satanei și urmărești să fii un supraom sau o persoană cu puteri speciale, vei avea de suferit chinuri și vei muri. Cu alte cuvinte, dacă alegi să accepți să fii distrus, călcat în picioare și corupt de Satana, atunci tot ce înduri este consecința propriilor acțiuni, este ceea ce meriți și este din voința proprie. Unii oameni dau examenul de admitere la facultate, îl pică de două sau de trei ori și ajung să înnebunească, fără să reușească să-l treacă. Este acesta un lucru care și l-au făcut cu mâna lor? De ce vrei să dai examenul de admitere la facultate? Oare nu ca să te ridici mai presus decât restul și să aduci onoare familiei tale? Dacă abandonezi aceste două țeluri de a te ridica mai presus decât restul și de a aduce onoare familiei tale și nu alergi după aceste lucruri, ci, în schimb, treci la un obiectiv corect, nu cumva atunci va dispărea presiunea? Dacă accepți corupția de la Satana și dacă accepți toate aceste idei și păreri de la el, atunci trupul tău va trebui să îndure tot felul de dureri și va fi exact ceea ce meriți! Această consecință este propria alegere și ți-ai făcut-o cu mâna ta. Nu este predestinată de Dumnezeu. Dumnezeu nu te face să trăiești așa. Cuvintele lui Dumnezeu au făcut deja lucrurile foarte clare și tu ești acela care nu practică după cuvintele lui Dumnezeu. Există o limită a ceea ce pot îndura trupul, voința și calitățile mentale ale unei persoane, dar oamenii înșiși nu-și dau seama de acest lucru și gândesc altfel și chiar spun că destinul lor este în mâinile lor, totuși, în cele din urmă, nu reușesc să-și controleze destinul și, în schimb, au o moarte mizerabilă și tragică. Asta înseamnă că-și controlează destinul? Acesta este modul în care Satana folosește tot felul de idei false și tot felul de erezii și aberații ca să corupă oamenii. Oamenii înșiși nu știu asta și chiar se simt bine în legătură cu ele, gândindu-se: „Societatea progresează constant, ar trebui să ținem pasul cu timpurile și să acceptăm toată acea energie pozitivă.” Acestea sunt cuvinte complet diavolești. Cum poate să existe vreo energie pozitivă într-o lume demonică a non-credincioșilor? Toată este energie negativă, toată este cancer și o bombă cu ceas. Dacă accepți aceste lucruri, va trebui să suferi consecințele lor și va trebui să fii torturat și devastat de Satana. Asta este consecința lipsei de urmărire a adevărului. Ce final bun poate exista din urmarea Satanei? Satana va face tot ce poate ca să te otrăvească și să-ți insufle otrăvuri. Dumnezeu te mântuiește; Satana te rănește. Dumnezeu îți vindecă bolile; Satana îți insuflă otrăvuri ca să te îmbolnăvească. Cu cât accepți mai multă otravă de la Satana, cu atât mai greu îți va fi să accepți adevărul. Pur și simpli așa stau lucrurile. Aici se încheie părtășia noastră despre subiectul adevărului. În continuare, vom avea părtășie despre alt subiect.

O disecție a faptului că antihriștii își fac datoria doar ca să se facă remarcați și să-și întrețină interesele și ambițiile proprii, fără să țină cont niciodată de interesele casei lui Dumnezeu, și chiar vând acele interese, dându-le la schimb pentru gloria personală

I. Care sunt interesele lui Dumnezeu și care sunt interesele oamenilor

De data aceasta, vom avea părtășie despre punctul nouă din diversele manifestări ale antihriștilor – își fac datoria doar ca să se facă remarcați și să-și întrețină interesele și ambițiile; nu țin cont niciodată de interesele casei lui Dumnezeu și chiar vând acele interese, dându-le la schimb pentru gloria personală. În viața noastră de zi cu zi, punem adesea accent pe interesele lui Dumnezeu și ale casei lui Dumnezeu. Cu toate acestea, unii oameni tind deseori să nu ia în considerare interesele casei lui Dumnezeu, punându-și, în schimb, propriile interese în prim-plan și în centrul tuturor lucrurilor. Acești oameni sunt deosebit de egoiști. În plus, în gestionarea treburilor, ei își protejează adesea interesele proprii în detrimentul celor ale casei lui Dumnezeu, până în punctul în care chiar vor emite cerințe indirecte la adresa casei lui Dumnezeu pentru a-și satisface propriile dorințe. Care este cuvântul-cheie aici? Despre ce se vorbește în principal? (Despre interese.) Ce se înțelege prin „interese”? Ce implică acest termen? Care sunt considerate a fi interesele oamenilor? Ce conțin interesele oamenilor? Statutul, reputația și lucrurile care se referă la interese materiale. De exemplu, atunci când o persoană îi induce în eroare pe alții pentru ca aceștia s-o admire și să o idolatrizeze, își urmărește interesele psihologice; există, totodată, interese materiale, pe care oamenii le urmăresc profitând de ceilalți, trăgând foloase pentru ei sau furând lucrurile casei lui Dumnezeu, pentru a da câteva exemple. Antihriștii nu caută niciodată decât profitul. Indiferent dacă urmăresc interese psihologice sau materiale, antihriștii sunt avari și lacomi și vor încerca să ia toate aceste lucruri pentru ei. Chestiunile care privesc interesele unei persoane o dezvăluie cel mai mult. Interesele sunt strâns legate de viața fiecărei persoane și toate lucrurile cu care intră în contact o persoană în fiecare zi implică interesele sale. De exemplu, când spui ceva sau vorbești despre o problemă, ce interese sunt implicate? Când doi oameni discută o anumită problemă, ceea ce contează este cine este elocvent și cine nu este, cine este apreciat de alți oameni și cine este desconsiderat de alți oameni și, de asemenea, contează diferitele consecințe ale modurilor lor deosebite de a vorbi. Nu cumva este o chestiune care ține de interese? Așadar, ce fac oamenii când li se întâmplă astfel de lucruri? Ei se străduiesc să se dea în spectacol, frământându-și mintea cum să-și organizeze cuvintele astfel încât să explice chestiunea clar și astfel încât cuvintele să fie exprimate mai elegant și să sune mai plăcut și, de asemenea, să aibă o structură și să lase o impresie durabilă asupra oamenilor. Să folosească această abordare, să-și folosească elocvența, creierul și cunoștințele pentru a le intra în grații oamenilor și pentru a le face o impresie profundă – acesta este un tip de interes. Ce alte aspecte implică interesele pe care le urmăresc oamenii? Când își văd de treburile lor, oamenii cântăresc constant lucrurile, calculează și chibzuiesc în mințile lor, frământându-și mintea să se gândească ce acțiuni sunt în interesul lor, ce acțiuni nu sunt în interesul lor, ce acțiuni le pot promova interesele, ce acțiuni cel puțin nu le prejudiciază interesele și ce acțiuni le pot aduce cea mai mare glorie și cele mai mari câștiguri materiale și-i pot transforma în cei mai mari beneficiari. Acestea sunt cele două interese pentru care se luptă oamenii când li se întâmplă ceva. Interesele pe care le urmăresc oamenii se axează pe aceste două aspecte și nimic mai mult: pe de o parte, acela de a obține beneficii materiale sau, cel puțin, să nu iasă în pierdere, și de a profita de ceilalți; în plus, la nivel psihologic, să-i facă pe oameni să-i aprecieze și să-i admire și să câștige inimile oamenilor. Uneori, pentru a câștiga putere și statut, oamenii pot renunța chiar și la interesele materiale – adică ar suferi o mică pierdere pentru a obține ulterior un avantaj mai mare față de alții. Pe scurt, toate aceste lucruri legate de reputația, statutul, gloria și lucrurile materiale ale oamenilor fac parte din categoria intereselor oamenilor și toate sunt interese pe care oamenii le urmăresc.

Care este natura faptului că oamenii urmăresc aceste interese? De ce urmăresc oamenii aceste lucruri? E legitim să le urmărească? Este rezonabil? Este în acord cu cerințele lui Dumnezeu de la oameni? Este acesta standardul pe care Dumnezeu îl cere de la ființele create? În cuvintele lui Dumnezeu, menționează El: „Ar trebui să vă urmăriți propriile interese și să le valorificați la maximum. Nu vă sacrificați propriile interese doar pentru că aveți credință în Dumnezeu și faceți o datorie. Ar trebui să vă prețuiți statutul, reputația și puterea și să apărați aceste lucruri cu orice preț. Dacă Dumnezeu îți dă statut, ar trebui să-l prețuiești și să-l transformi în gloria ta, mai degrabă decât în rușinea ta. Aceasta este însărcinarea pe care ți-o dă Dumnezeu” – a spus Dumnezeu vreodată asta? (Nu.) Întrucât nu există nimic de felul acesta în cuvintele lui Dumnezeu, atunci ce le cere El ființelor create în inima Lui? Cum le cere Dumnezeu oamenilor să-și privească interesele? Pe de o parte, Dumnezeu vrea ca oamenii să renunțe la interesele lor – asta în termeni generali; în plus, Dumnezeu le oferă oamenilor căi de practică potrivite în și mai multe privințe, spunându-le cum să se comporte, astfel încât să urmeze calea pe care se cuvine să meargă, cum să practice așa cum ar trebui să o facă ființele create, ce păreri și atitudini ar trebui să aibă față de lucrurile materiale, față de faimă și câștig și cum ar trebui să aleagă. E de la sine înțeles că, deși cuvintele lui Dumnezeu nu le spun direct oamenilor cum să-și privească interesele, printre rânduri, cuvintele Lui exprimă și care anume sunt părerile lui Dumnezeu despre interesele omenirii corupte și spun foarte clar că oamenii ar trebui să-și lase la o parte propriile păreri, să se comporte în concordanță cu adevărurile-principii, să se poarte conform statutului lor de ființe create și să rămână la locul lor. În inima lui Dumnezeu, oare El îi privează intenționat pe oameni de interesele lor, cerându-le să acționeze în felul acesta? Categoric nu. Unii oameni spun: „În biserică, se vorbește mereu despre interesele casei lui Dumnezeu și despre interesele bisericii, dar cum se face că nimeni nu vorbește despre interesele noastre, ale oamenilor? Cine are grijă de interesele noastre? Nu ar trebui să avem și noi niște drepturi ale omului? Trebuie să ni se ofere și nouă câteva mici câștiguri. De ce nu ni se dă și nouă ceva? Cum se face că toate interesele Îi aparțin lui Dumnezeu? Nu cumva și Dumnezeu e egoist?” Să spună acest lucru este o răzvrătire și o trădare extremă. Este evident un lucru greșit de spus. O persoană cu umanitate sigur nu poate spune asta, doar diavolii îndrăznesc să spună tot felul de lucruri care le arată răzvrătirea. Alții spun: „Dumnezeu le spune mereu oamenilor să nu țină cont de interesele lor personale. Spune mereu să nu comploteze pentru ei înșiși. Oamenii vor să se facă remarcați făcând ceva sau realizând ceva care îi face pe toți să-i venereze. Dumnezeu spune că asta este o ambiție. Oamenii vor să lupte pentru interesele lor, să servească mâncare bună, să se bucure de viață, să tânjească după confortul trupului și să trăiască respectabil în mijlocul omenirii. Dumnezeu spune că oamenii doar își alimentează propriile interese în felul acesta și că trebuie să le lase deoparte. Dacă lăsăm deoparte toate aceste interese, cum putem trăi mai bine?” Dacă oamenii nu înțeleg intențiile lui Dumnezeu, vor fi mereu în conflict cu cerințele lui Dumnezeu și se vor certa mereu cu Dumnezeu din cauza acestor chestiuni. E exact ca în cazul unor părinți care au muncit din greu jumătate de viață pentru a-și crește copiii și sunt atât de obosiți încât au tot felul de boli. Părinții își fac griji că trupurile le vor ceda și că nu va exista nimeni să le sprijine copiii, așa că își cumpără câteva produse pentru îngrijirea sănătății. Copiii nu au discernământ și, când văd aceste produse, spun: „Eu nici măcar nu am cumpărat nicio haină nouă de ani buni, cum se face că poți continua să cumperi produse pentru îngrijirea sănătății? Ar trebui să strângi acei bani ca să merg la facultate.” Nu cumva această remarcă le rănește sentimentele părinților lor? Părinții nu fac toate acestea pentru interesele proprii, nici pentru că vor să se bucure de confortul trupului și nici pentru că vor să trăiască puțin mai mult și în puțin mai mult confort și să ia parte la norocul viitor al copiilor lor. Nu acestea sunt motivele. Pentru ce o fac? O fac de dragul copiilor lor. Copiii nu înțeleg asta și chiar își învinuiesc părinții – nu cumva aceasta este o trădare? (Ba da.) În cazul în care copiii nu înțeleg intențiile părinților lor, s-ar putea să se certe cu aceștia și chiar să provoace dispute și să le rănească sentimentele părinților lor. Așadar, înțelegeți voia lui Dumnezeu? Această chestiune ține de înțelegerea adevărului. De ce sunt condamnate de Dumnezeu practicile oamenilor de a-și alimenta propriile interese și ambiții? Oare Dumnezeu este egoist? Oare Dumnezeu le spune oamenilor să nu urmărească interesele personale doar ca să-i facă săraci și jalnici? (Nu.) Categoric nu e asta. Dumnezeu vrea ca oamenii să fie buni și vine să-Și facă lucrarea de a-i mântui pentru a oferi binecuvântări omenirii și a aduce oamenii la o destinație frumoasă. Tot ce face Dumnezeu este pentru ca oamenii să dobândească adevărul și viața, astfel încât să se califice pentru a primi promisiunea și binecuvântările lui Dumnezeu. Cu toate acestea, oamenii au fost profund corupți de Satana, au firi corupte și trebuie să sufere enorm ca să dobândească adevărul și viața. Dacă toți urmăresc interesele personale și vor să ducă o viață bună pentru a satisface dorințele extravagante ale trupului, dar nu depun eforturi pentru urmărirea adevărului, care vor fi consecințele? Vor fi incapabili să obțină adevărul și să fie purificați și mântuiți. Care sunt consecințele dacă nu vor fi mântuiți? Trebuie să moară cu toții în dezastre. Este acesta momentul să se desfete în plăcerile trupului? Nu. Oricine nu dobândește adevărul trebuie să moară. Prin urmare, Dumnezeu le cere oamenilor să renunțe la interesele lor trupești și să urmărească adevărul. Acest lucru este de dragul oamenilor, de dragul vieților lor și al mântuirii lor. Odată ce oamenii dobândesc adevărul și sunt mântuiți, promisiunea și binecuvântările lui Dumnezeu vor veni în orice moment. Binecuvântările pe care Dumnezeu le oferă oamenilor sunt cine știe de câte sute sau mii de ori mai mari decât plăcerile trupului pe care și le închipuie oamenii. Cum se face că oamenii nu le pot vedea? Oare sunt cu toții orbi la ele? Atunci, de ce le cere Dumnezeu oamenilor să-și lase deoparte interesele proprii și să apere interesele lui Dumnezeu și pe cele ale casei lui Dumnezeu? Cine poate explica această chestiune? (Dumnezeu le cere oamenilor să renunțe la interesele personale pentru că oamenii au fost corupți de Satana, iar interesele lor nu sunt în acord cu adevărul. Cerându-le oamenilor să apere interesele casei lui Dumnezeu, El îi învață cum să se comporte. De asemenea, este și pentru că întreaga lucrare pe care o face Dumnezeu are scopul de a mântui oamenii și, dacă cineva nu știe să apere interesele casei lui Dumnezeu, nu merită să fie numit om.) Există niște aspecte practice în ceea ce spui. (Aș vrea să adaug ceva. Eram obsedat de faimă, câștig și statut. Simțeam că am niște daruri și că ar trebui să fiu promovat în funcția de supraveghetor. Totuși, de fiecare dată când se țineau alegeri, pierdeam și, în inima mea, Îl învinovățeam pe Dumnezeu – de ce nu mi-a îndeplinit această mică dorință? Ulterior, după ce am experimentat câteva eșecuri, am citit cuvintele lui Dumnezeu și am reflectat asupra mea și am recunoscut că eram adesea invidios și cream dispute pentru că urmăream faima, câștigul și statutul și nu cooperam armonios cu frații și surorile mele. Nu numai că nu făcusem progrese în viața mea, dar provocasem și câteva pierderi lucrării casei lui Dumnezeu. Am ajuns să-mi dau seama că urmărirea faimei, a câștigului și a intereselor personale nu este o perspectivă corectă asupra vieții, nici un obiectiv corect de urmărit, ci este o părere greșită pe care Satana le-o insuflă oamenilor pentru a-i induce în eroare, iar a urmări astfel de lucruri este foarte periculos. Dumnezeu nu le spune oamenilor să nu urmărească faima, câștigul și statutul ca să le provoace necazuri, nici pentru că vrea să fie aspru cu ei, ci pentru aceasta este o cale foarte periculoasă, iar urmărirea unor astfel de lucruri nu poate duce decât la un final în care vor rămâne cu mâna goală.) Care credeți că este pericolul despre care vorbește atunci când spune „cu mâna goală” și „foarte periculoasă”? Oare este vorba de a rămâne cu mâinile goale și nimic mai mult? Ce fel de cale este aceasta? (Calea către distrugere.) Urmărirea acestor lucruri este o cale de împotrivire față de Dumnezeu. Nu reprezintă urmărirea adevărului, ci, mai degrabă, urmărirea statutului și a prestigiului. Înseamnă a merge pe calea antihriștilor. Indiferent cât de legitime crezi că sunt dorințele și aspirațiile tale, ceea ce vrea Dumnezeu nu este asta, nu este acest tip de urmărire, Dumnezeu nu vrea să urmărești în felul acesta. Dacă insiști să-ți urmezi propriul curs, atunci rezultatul tău final nu va fi doar că vei rămâne cu mâna goală, ci și că vei păși pe o cale de împotrivire față de Dumnezeu. Care este pericolul din acest lucru? I te vei împotrivi lui Dumnezeu, Îl vei ataca și I te vei opune, te vei poziționa în opoziție cu El, iar rezultatul va fi distrugerea. Mai este ceva de adăugat? (Dumnezeule, aș vrea să adaug eu ceva. Dumnezeu tocmai a întrebat de ce nu vrea ca oamenii să-și apere propriile interese, ci, mai degrabă, să apere interesele casei lui Dumnezeu. După cum înțeleg eu lucrurile, Dumnezeu a creat totul și totul vine de la Dumnezeu. Fiecare lucru creat de Dumnezeu este pentru oameni. Orice face Dumnezeu – inclusiv faptul că S-a întrupat de două ori pentru a face toată această lucrare și inclusiv toată lucrarea de acum de a înființa biserica – totul este, de fapt, de dragul mântuirii oamenilor. Odată ce oamenii cred în Dumnezeu, încep să trăiască viața bisericească și își pot face îndatoririle, au o cale de mântuire. Prin urmare, faptul că Dumnezeu ne cere să ne lăsăm la o parte interesele personale nu este privare, pentru că noi înșine suntem cei care vor beneficia, în cele din urmă, de pe urma apărării intereselor lui Dumnezeu și a intereselor casei Lui.) Foarte bine. Sensul general al celor spuse de voi în părtășie este, în esență, corect. Unii oameni vorbesc despre experiențele personale, iar alții vorbesc despre asta dintr-o perspectivă teoretică. Practic, ceea ce înțelegeți este că interesele lui Dumnezeu sunt legitime, iar interesele oamenilor nu sunt legitime. Numai interesele lui Dumnezeu se pot numi interese, pe când interesele oamenilor nu ar trebui să existe. Mai ales „interesele oamenilor” – această sintagmă, această expresie, acest fapt – nu sunt ceva de care oamenii ar trebui să se bucure. Interesele oamenilor sunt pe primul loc și ar trebui să fie apărate. Practic, asta înțelegeți voi. Cu alte cuvinte, oamenii ar trebui să aibă responsabilitatea de a apăra interesele lui Dumnezeu și ar trebui să privească interesele lui Dumnezeu corect, pe când interesele oamenilor ar trebui să fie privite cu dispreț și înlăturate, pentru că interesele oamenilor nu sunt atât de glorioase. Dintr-un punct de vedere omenesc – pentru că, în esență, oamenii au firi corupte și, în sinea lor, sunt cu toții întinați de firi corupte – toate interesele oamenilor, indiferent de modul în care le privești sau indiferent dacă sunt perceptibile sau imperceptibile, se încadrează în categoria celor nelegitime. Prin urmare, indiferent dacă oamenii le pot lăsa la o parte sau nu, și-au dat seama deja, în mod subiectiv, că interesele oamenilor ar trebui să fie lăsate deoparte și că interesele lui Dumnezeu sunt cele pentru care ar trebui să lupte și pe care ar trebui să le apere. Există un consens în privința asta. Acum că am ajuns la un consens, să avem părtășie despre care anume sunt interesele lui Dumnezeu.

Care sunt, mai exact, interesele lui Dumnezeu? Pot fi echivalate interesele lui Dumnezeu, interesele casei lui Dumnezeu și interesele bisericii? Se poate spune că „Dumnezeu” e un titlu și, de asemenea, un sinonim pentru esența lui Dumnezeu. Dar „casa lui Dumnezeu” și „biserica”? Casa lui Dumnezeu are o sferă destul de vastă, pe când biserica este mai specifică. Pot fi echivalate interesele lui Dumnezeu, interesele casei lui Dumnezeu și interesele bisericii? (Nu, nu pot.) Unii oameni spun că nu, dar, de fapt, pot fi echivalate? Decretele administrative ale casei lui Dumnezeu, decretele administrative ale bisericii și decretele administrative promulgate de Dumnezeu sunt același lucru? (Da.) Sunt același lucru. Vorbind din această perspectivă, interesele tuturor celor trei pot fi echivalate. Casa lui Dumnezeu ia ființă doar cu Dumnezeu și aleșii Lui, iar biserica ia ființă numai cu acești aleși ai casei lui Dumnezeu. Biserica este o „unitate subordonată” mai specifică a casei lui Dumnezeu. Casa lui Dumnezeu este un termen mai vast, pe când biserica este mai specifică. Pot fi echivalate interesele lui Dumnezeu, interesele casei lui Dumnezeu și interesele bisericii? Credeți că ar trebui să fie echivalate? Nu știți? Atunci, să încercăm mai întâi să le echivalăm pentru a le analiza. De exemplu, gloria lui Dumnezeu este interesul lui Dumnezeu. Ar fi în regulă să spunem că este gloria casei lui Dumnezeu? (Nu.) Nu ar fi în regulă. Casa lui Dumnezeu este un nume, nu reprezintă esența lui Dumnezeu. Ar fi în regulă să spunem că gloria lui Dumnezeu este gloria bisericii? (Nu.) În mod evident, nici asta nu ar fi în regulă. Gloria bisericii este gloria tuturor fraților și surorilor. Să o echivalăm cu gloria lui Dumnezeu ar fi scandalos. Oamenii nu pot împărtăși această glorie și nici casa lui Dumnezeu, nici biserica nu pot. Vorbind din această perspectivă, pot fi echivalate interesele lui Dumnezeu, interesele casei lui Dumnezeu și interesele bisericii? (Nu, nu pot.) Nu, nu pot. Din altă perspectivă, pot fi echivalate o parte din lucrarea pe care o face Dumnezeu, o parte din lucrarea casei lui Dumnezeu și o parte din lucrarea bisericii? De exemplu, Dumnezeu le spune oamenilor să predice Evanghelia și să răspândească vorbele lui Dumnezeu. Aceasta este intenția lui Dumnezeu și, de asemenea, este însărcinarea dată de El oamenilor. Când această însărcinare îi este dată casei lui Dumnezeu, poate această lucrare să fie echivalată cu lucrarea pe care Dumnezeu intenționează să o facă? Însărcinările de la Dumnezeu sunt și ele o parte a lucrării Lui, iar această parte specifică poate fi echivalată cu lucrarea pe care Dumnezeu intenționează să o facă. Când această însărcinare îi este apoi dată bisericii, poate fi echivalată cu lucrarea lui Dumnezeu? (Da.) Da, poate. Unul dintre aceste două exemple implică ceva din esența lui Dumnezeu, caz în care Dumnezeu, casa lui Dumnezeu și biserica nu pot fi echivalate. Celălalt exemplu implică lucrarea pe care o face Dumnezeu, însărcinarea de la Dumnezeu și, mai specific, cerințele lui Dumnezeu pentru toată lumea – aceste lucruri pot fi echivalate. Când vine vorba despre lucrurile care implică gloria, identitatea, esența și mărturia lui Dumnezeu, El, casa Lui și biserica pot fi echivalate? (Nu.) Casa lui Dumnezeu și biserica nu pot avea această mărturie și această glorie și nu pot fi echivalate cu Dumnezeu, dar când e vorba despre o anumită slujbă sau despre o anumită însărcinare, pot fi echivalate. Anterior, am avut părtășie despre interesele casei lui Dumnezeu și ale bisericii, despre care am vorbit foarte mult. Astăzi, ne vom axa asupra părtășiei despre care anume sunt interesele lui Dumnezeu și care anume sunt lucrurile cunoscute oamenilor, la care oamenii nu s-au gândit niciodată și care au o legătură strânsă cu Dumnezeu și sunt considerate interesele lui Dumnezeu. Indiferent dacă este vorba despre un substantiv, o zicală sau un lucru asociat cu esența și identitatea lui Dumnezeu, ce lucruri sunt interesele lui Dumnezeu? (Gloria lui Dumnezeu.) Gloria lui Dumnezeu este, cu siguranță, mărturia pe care Dumnezeu o obține de la oameni. Ce altceva? Lucrarea lui Dumnezeu, planul de gestionare al lui Dumnezeu, numele lui Dumnezeu, mărturia lui Dumnezeu, identitatea lui Dumnezeu și statutul lui Dumnezeu – toate acestea sunt interesele Sale. În ceea ce-L privește pe Dumnezeu, care este cel mai prețios lucru pe care vrea să-l protejeze? Numele lui Dumnezeu, gloria lui Dumnezeu, mărturia lui Dumnezeu sau identitatea și statutul lui Dumnezeu? Care este mai exact? Planul de gestionare al lui Dumnezeu pentru a mântui omenirea este cel mai prețios lucru pe care Dumnezeu vrea să-l protejeze. Planul de gestionare de 6000 de ani al lui Dumnezeu este toată lucrarea pe care Dumnezeu intenționează să o facă în această perioadă de 6000 de ani. Pentru Dumnezeu, acesta este cel mai important lucru. Se poate spune că acesta ar trebui să fie interesul lui Dumnezeu, care poate fi văzut în ochii ființelor umane create. Ceea ce oamenii pot să înțeleagă mai mult sau mai puțin în legătură cu interesele lui Dumnezeu și ceea ce oamenii ar trebui să înțeleagă poate, practic, să se oprească aici. Mai departe, să vorbim despre interesele casei lui Dumnezeu. Când vine vorba despre interesele casei lui Dumnezeu, în afară de a apăra numele, gloria și mărturia lui Dumnezeu, ce altă însărcinare le-a dat El oamenilor pentru a o apăra? (Planul de gestionare al lui Dumnezeu.) Așa e, cea mai importantă însărcinare pe care Dumnezeu a dat-o omenirii este cel mai important interes al casei lui Dumnezeu. Așadar, care este acest interes? Este acela ca planul de gestionare de 6000 de ani al lui Dumnezeu să fie pus în aplicare în rândul omenirii, iar asta sigur că include tot felul de aspecte. Deci ce include? Include înființarea și formarea bisericii, crearea conducătorilor și a lucrătorilor la toate nivelurile bisericii, astfel încât diversele sarcini ale bisericii și lucrarea de răspândire a Evangheliei să poată continua nestingherite – toate acestea implică interesele bisericii. Acestea sunt cele mai importante lucruri din interesele lui Dumnezeu, ale casei lui Dumnezeu și ale bisericii, despre care vorbim adesea. Pentru ca lucrarea lui Dumnezeu să se răspândească, pentru ca planul de gestionare al lui Dumnezeu să continue fără obstacole, pentru ca intenția și voia lui Dumnezeu să fie îndeplinite fără obstacole în mijlocul omenirii și pentru ca vorbele lui Dumnezeu să fie răspândite, diseminate și proclamate la scară mai mare printre oameni, astfel încât mai mulți oameni să vină înaintea lui Dumnezeu – acestea sunt obiectivele și miezul întregii lucrări a lui Dumnezeu. Ca atare, orice implică interesele casei lui Dumnezeu și interesele bisericii trebuie, desigur, să implice voia și planul de gestionare al lui Dumnezeu. Mai specific, depinde dacă, în fiecare epocă și în fiecare etapă, lucrarea lui Dumnezeu poate să continue fără obstacole și poate să se răspândească și dacă se desfășoară și progresează lin în mijlocul omenirii. Dacă toate acestea se desfășoară normal, atunci interesele casei lui Dumnezeu și ale bisericii vor fi protejate, iar gloria lui Dumnezeu și mărturia lui Dumnezeu vor fi protejate. Dacă lucrarea lui Dumnezeu din casa lui Dumnezeu și din biserică întâmpină obstacole și nu poate continua nestingherită, iar intenția lui Dumnezeu și lucrarea pe care plănuiește să o facă sunt obstrucționate, atunci interesele casei lui Dumnezeu și ale bisericii sigur vor fi grav afectate – aceste lucruri sunt interconectate. Cu alte cuvinte, atunci când interesele casei lui Dumnezeu și ale bisericii sunt grav afectate sau obstrucționate, planul de gestionare al lui Dumnezeu va fi cu siguranță grav zădărnicit, iar interesele lui Dumnezeu vor fi și ele grav afectate.

Acum că am încheiat părtășia despre care sunt interesele lui Dumnezeu, să vorbim mai departe despre care sunt interesele oamenilor. Tocmai am vorbit puțin despre interesele oamenilor, acum să vorbim despre natura intereselor oamenilor, în ceea ce privește definiția lor și să le stabilim natura. De ce le cere Dumnezeu oamenilor să-și lase deoparte interesele? Oare oamenii nu au acest drept? Oare Dumnezeu nu le acordă oamenilor acest drept? Oare oamenii nu merită astfel de drepturi? Nu așa stau lucrurile? Privind lucrurile din perspectiva celor câteva aspecte ale intereselor oamenilor despre care tocmai am vorbit, pentru ce urmăresc oamenii interesele? (Pentru ei înșiși.) „Pentru ei înșiși” este o generalizare. Cine sunt ei înșiși? (Satana.) Dacă oamenii înțeleg adevărul, pot trăi după el, obțin o schimbare în fire, sunt mântuiți și urmăresc ceea ce vor, oare lucrurile pe care le urmăresc nu vor fi compatibile cu Dumnezeu? Însă, înainte să se schimbe și să fie mântuiți, singurele lucruri pe care le urmăresc sunt faima și câștigul, multitudinea de aspecte legate de trup; acestea sunt complet ostile adevărului și în contradicție cu acesta, o reală încălcare a adevărului și complet opuse lui. Dacă cineva spune că iubește adevărul și că îl urmărește, dar în esență, țelul urmărit este să iasă în evidență, să se dea mare, să-i facă pe oameni să aibă o părere bună despre el, să-și atingă propriile interese, iar îndeplinirea datoriei sale nu este pentru a se supune lui Dumnezeu sau pentru a-L mulțumi, ci, în schimb, vrea să dobândească faimă, câștig și statut, atunci căutarea lui este nedreaptă. În aceste condiții, când vine vorba de lucrarea bisericii, sunt faptele lui un obstacol sau ajută la progresul acestor lucruri? În mod clar, sunt un obstacol; nu o ajută să progreseze. Unii oameni se laudă că fac lucrarea bisericii, dar totuși urmăresc faima, câștigul și statutul propriu, își desfășoară propria activitate, își creează micul lor grup, micul lor regat – își face datoria acest fel de om? Toată lucrarea pe care o face perturbă, tulbură și împiedică în principal biserica. Care este consecința faptului că urmărește faima, câștigul și statutul? Mai întâi, asta afectează modul în care aleșii lui Dumnezeu mănâncă și beau cuvântul lui Dumnezeu în mod normal și cum înțeleg adevărul, le îngreunează intrarea în viață, îi împiedică să intre pe calea cea dreaptă a credinței în Dumnezeu și îi conduce pe drumul greșit – ceea ce le face rău celor aleși și îi duce la ruină. Și, în cele din urmă, ce efecte are asupra lucrării bisericii? Tulbură, păgubește și scindează. Aceasta este consecința faptului că oamenii caută faima, câștigul și statutul. Când își fac datoria în acest mod, nu putem spune că merg pe calea unui antihrist? Când Dumnezeu cere ca oamenii să-și lase la o parte faima, câștigul și statutul nu înseamnă că îi privează de dreptul de a alege; mai degrabă, o face pentru că, în timp ce urmăresc faima, câștigul și statutul, oamenii întrerup și perturbă lucrarea bisericii și intrarea în viață a aleșilor lui Dumnezeu, ba chiar pot influența și modul în care și mai mulți oameni mănâncă și beau cuvintele lui Dumnezeu și înțeleg adevărul, aceștia dobândind prin asta mântuirea lui Dumnezeu. Acesta este un fapt incontestabil. Când oamenii își urmăresc propria faimă, propriul câștig și statut, în mod sigur nu vor urmări adevărul și nu își vor realiza cu fidelitate datoria. Vor vorbi și vor acționa doar de dragul faimei, câștigului și al statutului, și toată lucrarea pe care o fac, fără cea mai mică excepție, va fi de dragul acestor lucruri. A te purta și a acționa în acest fel înseamnă, fără îndoială, a merge pe calea antihriștilor; este o întrerupere și o perturbare a lucrării lui Dumnezeu și toate consecințele ei diferite împiedică răspândirea Evangheliei Împărăției și punerea în aplicare a voii lui Dumnezeu în cadrul bisericii. Prin urmare, se poate spune cu certitudine despre calea parcursă de cei care urmăresc faima, câștigul și statutul că este calea împotrivirii față de Dumnezeu. Este o împotrivire intenționată față de El, contrazicându-L – înseamnă a coopera cu Satana pentru a te împotrivi lui Dumnezeu și a fi în opoziție cu El. Aceasta este natura căutării faimei, câștigului și a statutului de către oameni. Problema cu oamenii care își urmăresc propriile interese este că țelurile urmate sunt cele ale Satanei – sunt țeluri malefice și nedrepte. Când oamenii urmăresc interese personale, cum ar fi faima, câștigul și statutul, devin fără să știe o unealtă a Satanei, devin un debușeu pentru Satana, ba mai mult, devin întruchiparea Satanei. Ei joacă un rol negativ în biserică; efectul pe care îl au asupra lucrării bisericii și asupra vieții bisericești normale și a căutării normale a aleșilor lui Dumnezeu este să tulbure și să împiedice; au un efect advers și negativ. Când cineva caută adevărul, e capabil să țină seama de intențiile lui Dumnezeu și de povara lui Dumnezeu. Când își face datoria, susține lucrarea bisericii în toate privințele. Este capabil să Îl preamărească pe Dumnezeu și să mărturisească pentru El, le este de folos fraților și surorilor, îi sprijină și aprovizionează, iar Dumnezeu dobândește slavă și mărturie, ceea ce îl rușinează pe Satana. Drept rezultat al căutării lui, Dumnezeu dobândește o ființă creată care este cu adevărat capabilă să se teamă de Dumnezeu și să se ferească de rău, care este capabilă să-L venereze pe Dumnezeu. De asemenea, drept rezultat al căutării lui, voia lui Dumnezeu e îndeplinită, iar lucrarea lui Dumnezeu poate să progreseze. În ochii lui Dumnezeu, o astfel de căutare este pozitivă, cinstită. O astfel de căutare este de un imens folos aleșilor lui Dumnezeu, cât și pe deplin benefică lucrării bisericii, ajută la progresul lucrării și este aprobată de Dumnezeu.

În continuare, vom avea părtășie despre interesele lui Dumnezeu, interesele casei lui Dumnezeu și interesele bisericii. Să nu vorbim chiar acum despre faptul că poate să existe ceva în comun între aceste trei interese, adică, dacă atunci când vorbim despre un interes, dacă poate fi echivalat cu celelalte. Să vorbim mai întâi despre interesele lui Dumnezeu. Tocmai am menționat că interesele lui Dumnezeu includ gloria lui Dumnezeu, mărturia Lui, numele Lui și, cel mai important, planul de gestionare al lui Dumnezeu și răspândirea lucrării lui Dumnezeu, care sunt cele mai mari și mai importante lucruri în ceea ce-L privește pe Dumnezeu. Pentru moment, să nu menționăm gloria lui Dumnezeu, numele Lui, mărturia Lui, care sunt destul de îndepărtate de oameni. Să vorbim mai întâi despre lucrarea lui Dumnezeu. Ce lucrare face de fapt Dumnezeu? Care este conținutul acesteia? Care este natura ei? Ce aduce lucrarea lui Dumnezeu omenirii? Care anume este impactul ei asupra omenirii? Să vorbim mai întâi despre aceste lucruri. Așadar, ce anume este lucrarea lui Dumnezeu? (Mântuirea omenirii.) Acest subiect nu se poate schimba, scopul lucrării nu se poate schimba, adică, acela de a mântui omenirea, care este sub puterea Satanei și care a fost profund coruptă de Satana. Această lucrare are scopul de a mântui un grup de oameni care au fost corupți de Satana, până la punctul în care le lipsește orice asemănare umană, un grup de oameni care sunt plini de firile corupte ale Satanei și de firi care se împotrivesc lui Dumnezeu, pentru a-i determina să se schimbe, ca să aibă asemănare umană și ca să-i determine să înțeleagă adevărul și să înțeleagă și să pătrundă ce este just și ce nu este, care sunt lucrurile pozitive și care sunt lucrurile negative, felul în care oamenii ar trebui să viețuiască pentru a trăi asemănarea oamenilor adevărați și în ce poziție ar trebui să se afle, astfel încât să fie în poziția pe care Dumnezeu a predestinat-o oamenilor. Acestea sunt conținuturile de bază ale lucrării lui Dumnezeu și voi toți le cunoașteți la nivel teoretic. Dacă înțelegeți cu adevărat intenția lui Dumnezeu, ar trebui să știți dacă Dumnezeu judecă oamenii pentru a-i condamna și a-i distruge sau pentru a-i purifica și a-i desăvârși și dacă Dumnezeu judecă și mustră oamenii ca să-i împingă în Adâncul cu foc sau ca să-i mântuiască și să-i aducă în lumină. Putem vedea cu toții că Dumnezeu exprimă atât de multe adevăruri, expune diversele stări corupte ale oamenilor, corectează devierile din credința lor și din noțiunile lor despre credință, conduce oamenii spre a înțelege adevărul, a trăi după cuvintele lui Dumnezeu și a trăi asemănarea ființelor umane adevărate și că unele rezultate au fost deja obținute printre aleșii lui Dumnezeu. Dumnezeu expune firile corupte ale oamenilor și îi împiedică să devină supraoameni sau oameni măreți, permițându-le să devină ființe create adevărate și oameni cu conștiință și rațiune; Dumnezeu expune esența ipocrită a fariseilor, permițându-le oamenilor să vadă chipurile ipocrite ale fariseilor și aducând oamenii în adevărul-realitate al cuvintelor lui Dumnezeu; Dumnezeu expune absurditatea culturii tradiționale și cătușele pe care aceasta le pune oamenilor și răul pe care li-l face, astfel încât oamenii să se poată elibera de cătușele culturii tradiționale și să fie capabili să accepte adevărul și să trăiască după cuvintele lui Dumnezeu… Toate acestea pot fi sintetizate după cum urmează: lucrarea lui Dumnezeu de mântuire a oamenilor este de a-i aduce înapoi de la tendințele lumii ticăloase la casa lui Dumnezeu și apoi de a-i învăța asiduu și de a-i aproviziona cu adevăr și cu viață, astfel încât ei să poată înțelege și să poată ști care sunt adevăratele principii de comportament și cum ar trebui să se poarte oamenii, ca să scape de răul pe care-l fac oamenilor tendințele ticăloase ale Satanei și diversele filosofii și otrăvuri satanice. De la început și până în prezent, Dumnezeu a făcut tot felul de lucrări, de la lucrarea Lui din Epoca Legii, până la lucrare Lui din Epoca Harului, până la lucrarea de judecată pe care El o face acum, în zilele de pe urmă. Acum că aceste trei etape ale lucrării lui Dumnezeu vă sunt clare, care anume este natura lucrării lui Dumnezeu în planul Său de gestionare de 6000 de ani? Cum ar trebui să fie definită? (Aceasta este cea mai justă cauză din mijlocul omenirii.) Așa e. Lucrarea lui Dumnezeu de a gestiona și a mântui omenirea se desfășoară de 6000 de ani și, în acești 6000 de ani, Dumnezeu, neobosit, a îndurat, a așteptat și a vorbit, conducând omenirea până acum. Dumnezeu nu a renunțat, iar această lucrare pe care o face Dumnezeu este cea mai justă cauză în rândul omenirii. Privind lucrurile din perspectiva naturii lucrării lui Dumnezeu, sunt interesele lui Dumnezeu cele mai juste și mai legitime? (Da.) Dacă interesele lui Dumnezeu sunt apărate, ce se va întâmpla omenirii? Omenirea poate continua să supraviețuiască bine, să trăiască asemănarea oamenilor, să trăiască în cadrul legilor pe care le-a formulat Dumnezeu pentru toate lucrurile și să se bucure de tot ce i-a oferit Dumnezeu omenirii, iar ființele umane vor deveni astfel adevărați stăpâni ai tuturor lucrurilor. Trebuie să vedeți că lucrarea de gestionare a lui Dumnezeu este, în cele din urmă, în interesul suprem al oamenilor. Așadar, atunci, lucrarea lui Dumnezeu de a mântui omenirea nu este cea mai justă cauză în rândul omenirii? Acest lucru este de netăgăduit și dincolo de orice îndoială – este cea mai justă cauză. Prin urmare, dacă cineva, pentru propriile interese, ar merge atât de departe încât să prejudicieze interesele casei lui Dumnezeu și să împiedice răspândirea lucrării lui Dumnezeu, ce persoană este aceasta? În mod evident, este un nemernic ticălos și un diavol. Dumnezeu doar aprovizionează omenirea, fără să ceară nimic în schimb. În timp ce Dumnezeu face lucrarea care este în beneficiul suprem al omenirii și Își asumă cea mai justă cauză, oamenii nu numai că nu Îl apreciază pe Dumnezeu sau nu Îi mulțumesc și nu se gândesc să-L răsplătească, ci, din contră, perturbă, tulbură și afectează lucrarea lui Dumnezeu și își urmăresc interesele personale. Astfel de oameni nu au deloc conștiință sau rațiune. Mai merită să fie numiți oameni? Sunt adevărați diavoli și satane! Chiar dacă, deși Dumnezeu face toate acestea, El nu poate emoționa oamenii, oare ei mai au inimi? Nu, nu au. Să nu aibă inimi înseamnă să nu aibă conștiință. Astfel de oameni nu au niciun simț al conștiinței. Când umanității cuiva îi lipsește conștiința, acea persoană nu mai este om, ci un animal, un diavol și o satană. Este un lucru evident. Ca oamenii să fie mântuiți, Dumnezeu este hotărât să plătească orice preț și lucrează neobosit. Indiferent cum înțeleg greșit sau se îndoiesc oamenii, Dumnezeu a fost mereu răbdător și continuă să aprovizioneze oamenii, spunându-le neîncetat diverse aspecte ale adevărului, făcându-i să înțeleagă puțin câte puțin, făcându-i să reflecteze și să examineze și permițându-le să înțeleagă inima lui Dumnezeu și să o pătrundă. Iar când oamenii aud aceste cuvinte ale lui Dumnezeu, se emoționează și varsă câteva lacrimi, dar când se întorc, nu numai că nu țin cont de intențiile lui Dumnezeu, dar își urmăresc în continuare propriile interese și binecuvântările. Spuneți-Mi, oare astfel de oameni nu au conștiință și rațiune? Ce le lipsește cel mai mult unor asemenea oameni? Cel mai mult le lipsesc conștiința și rațiunea, cel mai mult le lipsește umanitatea. Dumnezeu îndură tot felul de dureri, cu cea mai mare răbdare, pentru a lucra și a mântui oamenii, dar aceștia tot Îl înțeleg greșit, I se împotrivesc constant, își apără constant propriile interese, fără să țină cont deloc de interesele casei lui Dumnezeu și vor mereu să ducă o viață măreață, dar nu vor să contribuie la gloria lui Dumnezeu – există vreo umanitate despre care să vorbim în toate aceste lucruri? Deși oamenii își proclamă în gura mare mărturia pentru Dumnezeu, în inimile lor, spun: „Aceasta este lucrarea pe care am făcut-o, care a dat rezultate. Și eu am depus efort, și eu am plătit un preț. De ce să nu mărturisesc pentru mine?” Vor mereu să fie părtași la gloria și la mărturia lui Dumnezeu. Sunt vrednici oamenii de astfel de lucruri? Cuvântul „glorie” nu le aparține oamenilor. Nu Îi poate aparține decât lui Dumnezeu, Creatorului, și nu are nimic de-a face cu ființele umane create. Chiar dacă oamenii depun efort și cooperează, ei sunt în continuare sub conducerea lucrării Duhului Sfânt. Dacă nu există nicio lucrare a Duhului Sfânt, ce pot face oamenii? Cuvântul „mărturie” nu le aparține nici el oamenilor. Indiferent dacă este vorba despre substantivul „mărturie” sau despre verbul „a mărturisi”, ambele cuvinte în sine nu au nicio legătură cu ființele umane create. Numai Creatorul este vrednic de a fi mărturisit și vrednic de mărturia oamenilor. Acest lucru este determinat de identitatea, statutul și esența lui Dumnezeu și, de asemenea, de faptul că tot ce face Dumnezeu provine din eforturile Lui, iar Dumnezeu merită să aibă totul. Ceea ce pot face oamenii este cu siguranță limitat și totul este rezultatul luminării, conducerii și îndrumării Duhului Sfânt. Cât despre natura umană, oamenii devin aroganți odată ce înțeleg câteva adevăruri și pot face puțină lucrare. Dacă nu sunt însoțiți deloc de judecata și mustrarea din partea lui Dumnezeu, nimeni nu poate ajunge la supunere față de Dumnezeu și nu poate mărturisi pentru El. Ca urmare a predestinării de la Dumnezeu, oamenii s-ar putea să aibă câteva daruri sau talente speciale, să fi învățat o profesie, să fi dobândit aptitudini sau să aibă puțină istețime și, astfel, devin nesuferit de aroganți și vor constant ca Dumnezeu să-Și împartă gloria și mărturia cu ei. Nu este un lucru nerezonabil? Este extrem de nerezonabil. Asta arată că ei stau în poziția greșită. Nu se consideră ființe umane, ci o rasă aparte, supraoameni. Oamenii care nu-și cunosc identitatea, esența și poziția în care ar trebui să se afle nu au deloc conștiință de sine. Umilința acestor oameni nu este un lucru care provine din înjosire – oamenii sunt umili și smeriți de la început. Umilința lui Dumnezeu este un lucru care provine din înjosire. A spune că oamenii sunt umili înseamnă a-i înălța – de fapt, sunt smeriți. Oamenii vor mereu să concureze pentru faimă, câștig și statut și să concureze cu Dumnezeu pentru aleșii Lui. În felul acesta, joacă rolul Satanei, iar aceasta este natura Satanei. Chiar sunt urmași ai Satanei, fără nici cea mai mică diferență. Să presupunem că Dumnezeu le dă oamenilor puțină autoritate și putere, să presupunem că ei pot arăta semne și minuni și pot face câteva lucruri extraordinare și să presupunem că fac totul conform cerințelor lui Dumnezeu și le respectă întocmai. Însă pot ei să-L depășească pe Dumnezeu? Nu, niciodată. Oare abilitățile Satanei, arhanghelul, nu sunt mai mari decât ale oamenilor? Vrea mereu să-L depășească pe Dumnezeu, dar care este rezultatul final? În final, trebuie să coboare în Adânc. Dumnezeu va fi pentru totdeauna întruchiparea dreptății, pe când Satana, diavolul și arhanghelul, va fi pentru totdeauna întruchiparea ticăloșiei și reprezentantul forțelor ticăloșiei. Dumnezeu va fi just pentru totdeauna, iar acest fapt nu poate fi schimbat. Aceasta este partea excepțională și extraordinară a lui Dumnezeu. Chiar dacă ființele umane obțin de la Dumnezeu toate adevărurile Lui, ele sunt doar ființe umane neînsemnate și nu Îl pot depăși pe Dumnezeu. Aceasta este diferența dintre omenire și Dumnezeu. Oamenii nu pot exista decât într-o manieră ordonată, în cadrul tuturor regulilor și legilor formulate de Dumnezeu și pot gestiona tot ce a creat Dumnezeu doar în cadrul acestor reguli și legi. Oamenii nu pot crea nicio ființă și nici nu pot schimba soarta omenirii – acesta este un fapt. Ce indică acest fapt? Că oricât de multă autoritate și oricât de multe abilități îi oferă Dumnezeu omenirii, în final, nimeni nu poate depăși autoritatea lui Dumnezeu. Oricât de mulți ani sau oricât de multe generații sau oricât de mulți oameni există, ei nu pot exista vreodată decât sub autoritatea și suveranitatea lui Dumnezeu. Aceasta este un fapt imuabil pentru totdeauna, unul care nu se va schimba în vecii vecilor!

Ce simțiți după ce auziți aceste lucruri? Unii oameni spun: „Înainte, mă gândeam la aceste lucruri în conștiința mea, dar, fără să vreau, am ajuns să simt că abilitățile mele sporeau. Pe măsură ce înaintam în vârstă, gândurile mele se maturizau și ele, iar eu mă puteam gândi la multe probleme mai comprehensiv și, pe măsură ce ascultam mai multe din cuvintele lui Dumnezeu, puteam înțelege câteva dintre intențiile Lui, așa că simțeam că eram puternic și că nu aveam nevoie ca Dumnezeu să aibă suveranitate asupra mea. În mod inconștient, am ajuns să simt că eram capabil și că Îl câștigasem pe Dumnezeu.” Este acesta un sentiment bun? (Nu.) În ce fel nu este bun? Acesta nu este un semn bun. Așadar, ce este un semn bun? Cu cât oamenii trăiesc mai mult, cu atât mai mult simt: „Ființele umane sunt ca praful și inferioare furnicilor. Oricât de puternici sau de demni sunt oamenii, oricât de multă doctrină înțeleg sau oricât de mature le sunt gândurile, ei nu pot depăși suveranitatea lui Dumnezeu.” Cu cât oamenii trăiesc mai mult, cu atât mai mult simt măreția și atotputernicia autorității lui Dumnezeu. Cu cât oamenii trăiesc mai mult, cu atât mai mult simt cât de nesemnificativi sunt. Cu cât trăiesc mai mult, cu atât mai mult simt caracterul de nepătruns al lui Dumnezeu. O astfel de stare de spirit este normală. Aveți o asemenea stare acum? Nu încă, așa-i? Încă sunteți adesea în mijlocul unei lupte, oscilând pe muchia intereselor și uneori chiar trimițând mici semnale, spunând: „Cum se face că Dumnezeu nu împarte cu mine puțin din interesele Lui? De ce nu-mi face complimente? De ce nu îi face pe oamenii din jurul meu să mă aprecieze? De ce nu îi face pe oameni să fie martori pentru mine? Am plătit un preț și am adus contribuții. Cum mă va răsplăti Dumnezeu?” Încă vă complăceți adesea într-o mentalitate de îngâmfare, de mulțumire de sine. Deseori nu știți cine sunteți și adesea simțiți că sunteți capabili. Această situație este anormală. Acesta nu este progres în viață. Cum se numește acest lucru? Firi corupte care izbucnesc din nou. Unii oameni sunt puțin mai modești și mai discreți atunci când nu au adus nicio contribuție. Odată ce fac ceva important, aduc câteva contribuții și simt că au capital, când văd oamenii din jurul lor, se întreabă: „De ce nu-mi raportezi contribuțiile? Toți sunteți martori pentru numele și esența lui Dumnezeu, așa că de ce nu faceți o prezentare despre mine? Chiar dacă nu sunteți martori pentru mine, puteți pur și simplu să faceți o prezentare despre mine. Eu, sora cutare, cred în Dumnezeu de 25 de ani. Acum am 45 de ani, încă nu sunt căsătorită, sunt singură și am urmărit cu devotament și entuziasm până acum. Întrucât sunt un stâlp al bisericii, de multe ori am fost trecută pe lista persoanelor căutate de guvernul comunist chinez, am fost hăituită și m-am ascuns în tot felul de locuri, mergând dintr-un loc în altul în mai mult de zece provincii, înainte să mă mut în străinătate. După toate acestea, am continuat să slujesc drept persoana responsabilă de lucrări importante ale casei lui Dumnezeu, timp în care am avut multe sugestii, idei și concepte constructive pentru anumite treburi din casa lui Dumnezeu, aducând o contribuție de neuitat la progresul lucrării bisericii și la răspândirea Evangheliei Împărăției lui Dumnezeu. De ce nu mă prezentați în felul acesta? De ce nu-mi dă Dumnezeu niște circumstanțe și ocazii pentru a-mi etala talentele, astfel încât să afle toată lumea despre mine și să mă cunoască? De ce ne reprimă Dumnezeu mereu? În casa lui Dumnezeu, nu suntem liberi, nici nu suntem atât de relaxați, descătușați sau fericiți!” Ea chiar vrea să fie relaxată, descătușată și fericită. Cum te putem face relaxată, descătușată și fericită? Punându-te în fruntea clasamentului? Apoi, după ce te-am pus în vârf, să-ți facem o prezentare: în lume, această persoană a fost un doctor celebru, care a câștigat premiul întâi pentru doctori celebri ai națiunii, iar numele ei a fost inclus ulterior în Enciclopedia medicilor celebri din lume. A scris multe articole și, după ce a venit în casa lui Dumnezeu, a continuat să fie o persoană de bază și talentată, iar acum a devenit conducător superior. Oare atunci va fi fericită? Se va gândi: „Sunt o persoană talentată. În trecut, am fost o celebritate și, după ce am venit în casa lui Dumnezeu, sunt în continuare o celebritate. Sunt ca aurul care strălucește oriunde îl pui și nimeni nu-i poate opri strălucirea. Aceste abilități ale mele sunt evidente! Deși Dumnezeu nu este martor, aceste fapte sunt mărturie răsunătoare pentru mine.” Ce crezi despre această opinie? Dacă nu poți renunța la urmărirea faimei și a câștigului o singură zi, atunci ești în continuare legat de faimă, câștig și statut și nu poți fi cu adevărat relaxat și fericit. Atât timp cât ești legat, restricționat și încătușat de faimă și câștig, nu vei progresa în urmărirea adevărului, ci doar vei rămâne blocat acolo unde ești. Unii oameni ar putea întreba: „Oare voi da înapoi?” Realitatea este că, atât timp cât nu înaintezi, ești blocat pe loc sau dai înapoi. Asta arată că natura-esență a ta este acest lucru și că, indiferent de câți ani crezi în Dumnezeu, nu vei face niciodată progrese și, chiar până la sfârșit, s-ar putea să faci în continuare foarte mult rău. Se poate spune cu certitudine că vei fi dezvăluit. Odată ce o astfel de persoană are mediul potrivit, odată ce a câștigat statut, ambiția ei va fi expusă. De fapt, fără acest mediu și fără statut, nu ar avea nicio ambiție? Ar avea-o în continuare. Ea este doar acest lucru și această esență, iar ambiția ei nu poate fi stăpânită. Odată ce are mediul potrivit, va „exploda” dintr-odată, nicio constrângere nu va funcționa asupra ei și va începe să facă rău, iar chipul ei urât, al unui diavol, va fi complet expus. Acesta este un caz de dezvăluire. Ar trebui să înțelegi cuvântul „dezvăluire” în felul următor: Dumnezeu nu a intenționat să te dezvăluie, Dumnezeu a vrut să-ți dea o șansă să practici, dar nu ai recunoscut un lucru bun atunci când l-ai văzut și chiar te-ai dat în spectacol. Nu meritai să fii dezvăluit? Este alegerea ta. Dumnezeu nu intenționează să te dezvăluie și să te elimine. Motivele și ambițiile tale au fost cele care te-au dezvăluit. Pe cine altcineva poți să dai vina?

În ceea ce privește interesele oamenilor și interesele lui Dumnezeu, am avut părtășie mai mult sau mai puțin suficientă despre adevăr în această privință? Ce sunt interesele personale ale oamenilor? Ele sunt lucrurile pe care oamenii le urmăresc, inclusiv faima, câștigul și statutul, ambiția și dorința de a primi binecuvântări, precum și vanitatea și mândria oamenilor, familia, rudele, interesele materiale și așa mai departe. Esența intereselor oamenilor este egoistă și detestabilă, ticăloasă și satanică, contrată adevărului și perturbă, tulbură și distruge lucrarea casei lui Dumnezeu, pe când interesele lui Dumnezeu sunt cea mai justă cauză de a mântui omenirea și reprezintă iubirea, lucrarea, sfințenia și dreptatea lui Dumnezeu. Prin urmare, Dumnezeu Își apără interesele în mod justificat. Apără o cauză dreaptă. Asta nu se întâmplă pentru că Dumnezeu este egoist și vrea să-Și apere propria demnitate. Este un lucru just și legitim și este în beneficiul suprem al rasei umane pe care Dumnezeu o mântuiește. Numai atunci când Dumnezeu Își apără interesele, omenirea poate fi mântuită ca rezultat și poate câștiga beneficii mai mari ca rezultat, poate obține adevărul, calea și viața și doar atunci pot oameni să devină, în cele din urmă, adevărate ființe create și să trăiască în cadrul legilor și regulilor stabilite de Dumnezeu și să trăiască în mijlocul tuturor lucrurilor pe care Dumnezeu le-a creat pentru ei și doar atunci poate omenirea să obțină bucurie și o viață cu adevărat frumoasă. Oare toate aceste lucruri pe care le face Dumnezeu sunt o cauză justă? Este justă până la extrem! Această lucrare și această gestionare de către Dumnezeu, precum și toate treburile din cadrul bisericii, care implică mântuirea omenirii de către Dumnezeu – precum răspândirea Evangheliei, turnarea filmelor, scrierea articolelor de mărturie, crearea videoclipurilor, traducerea cuvintelor lui Dumnezeu și menținerea ordinii normale a vieții bisericești – aceste treburi sunt importante și trebuie să fie garantate. Mai există și aspectul garantării vieții tuturor aleșilor lui Dumnezeu care își fac îndatoririle. Deși este o slujbă de jos, similară serviciilor de sprijin și nu pare să aibă prea multă legătură cu lucrarea principală a casei lui Dumnezeu, este, de asemenea, foarte importantă și este necesar să o menționăm aici. Lucruri normale precum mâncarea, îmbrăcămintea, cazarea și transportul – acestea sunt lucrurile pe care Dumnezeu le furnizează pentru oameni și sunt, de asemenea, cele mai legitime nevoi fizice pe care ar trebui să le aibă oamenii cu umanitate normală. Dumnezeu nu îi va priva pe oameni de aceste nevoi, ci, mai degrabă, El trebuie să le apere. Dacă tulburi, perturbi și subminezi mereu lucrurile pe care Dumnezeu vrea să le apere, dacă ești mereu disprețuitor față de astfel de lucruri și ai mereu noțiuni și opinii despre ele, atunci Îl contrazici pe Dumnezeu și I te împotrivești. Dacă nu consideri lucrarea lui Dumnezeu și interesele casei lui Dumnezeu ca fiind importante și vrei mereu să le subminezi, vrei mereu să provoci distrugere sau vrei mereu să profiți de pe urma lor, să înșeli sau să delapidezi, nu cumva Dumnezeu Se va mânia atunci pe tine? (Ba da.) Care sunt consecințele mâniei lui Dumnezeu? (Vom fi pedepsiți.) Cu siguranță. Dumnezeu nu te va ierta, categoric nu! Pentru că lucrurile pe care le faci dărâmă și distrug lucrarea bisericii, iar acest lucru este contrar lucrării și intereselor casei lui Dumnezeu. Acesta este un rău teribil, înseamnă să intri în rivalitate cu Dumnezeu și este un lucru care ofensează direct firea lui Dumnezeu. Cum să nu Se mânie Dumnezeu pe tine? Dacă unii oameni, pentru că au un calibru slab, nu sunt competenți în lucrarea lor și, fără să vrea, fac lucruri care provoacă perturbări și tulburări, acesta este un lucru scuzabil. Totuși, dacă, din cauza intereselor tale personale, devii invidios, intri în conflicte și, intenționat, perturbi, tulburi și distrugi lucrarea casei lui Dumnezeu, aceasta se consideră o încălcare voită și ține de ofensarea firii lui Dumnezeu. Oare te va ierta Dumnezeu? Dumnezeu face lucrarea planului Său de gestionare de 6000 de ani și toate eforturile Lui minuțioase sunt concentrare în aceasta. Dacă cineva I se opune lui Dumnezeu, prejudiciază voit interesele casei lui Dumnezeu și își urmărește voit interesele personale, prestigiul personal și statutul prejudiciind interesele casei lui Dumnezeu și nu ezită să dărâme lucrarea bisericii, obstrucționând-o și distrugând-o, și chiar provocând daune materiale și financiare enorme casei lui Dumnezeu, credeți că asemenea oameni ar trebui să fie iertați? (Nu, nu ar trebui.) Spuneți cu toții că nu ar trebui să fie iertați, așadar, este Dumnezeu mânios pe astfel de oameni? Sigur că este. Dumnezeu a făcut o treabă grozavă exprimând adevărul și mântuindu-i pe oameni și a depus întregul Său efort minuțios pentru acest lucru. Dumnezeu ia foarte în serios această cauză justă; tot efortul Său minuțios a fost depus pentru acești oameni pe care vrea să-i mântuiască. De asemenea, toate așteptările Lui sunt direcționate către acești oameni și rezultatul final și gloria pe care vrea să le obțină din planul Lui de gestionare de 6000 de ani vor fi toate realizate asupra acestor oameni. Dacă cineva devine rivalul lui Dumnezeu, se opune rezultatului acestei cauze, îl tulbură și îl distruge, oare Dumnezeu îl va ierta? (Nu.) Ofensează acest lucru firea lui Dumnezeu? Dacă tu continui să spui că Îl urmezi pe Dumnezeu, că urmărești mântuirea, accepți scrutarea și îndrumarea de la Dumnezeu și accepți judecata și mustrarea din partea lui Dumnezeu și li te supui, dar în timp ce spui aceste cuvinte, totuși perturbi, tulburi și distrugi diversele lucrări ale bisericii și, din cauza perturbării, tulburării și distrugerii tale, din cauză că îți neglijezi sau îți abandonezi datoria sau din cauza dorințelor tale egoiste și de dragul de a-ți urmări propriile interese, interesele casei lui Dumnezeu, interesele bisericii și o mulțime de alte aspecte au fost prejudiciate, chiar până la punctul în care lucrarea casei lui Dumnezeu a fost grav perturbată și distrusă, atunci cum ar trebui să-ți evalueze Dumnezeu finalul în cartea vieții tale? Cum ar trebui să fii etichetat? Ar fi corect să fii pedepsit. Asta înseamnă să primești ce ți se cuvine. Ce înțelegeți acum? Cum sunt interesele oamenilor? (Ticăloase.) Interesele oamenilor sunt, de fapt, toate dorințele lor extravagante. Pe scurt, toate sunt ispite, toate sunt minciuni și toate sunt momeli folosite de Satana pentru a ispiti oamenii. Urmărirea faimei, a câștigului și a statutului și urmărirea intereselor personale – asta înseamnă să cooperezi cu Satana făcând rău și să te împotrivești lui Dumnezeu. Pentru a obstrucționa lucrarea lui Dumnezeu, Satana creează diverse medii pentru a-i ispiti, tulbura și induce în eroare pe oameni și pentru a-i împiedica să-L urmeze pe Dumnezeu și să fie capabili să I se supună. În schimb, ei cooperează cu Satana și îl urmează, ridicându-se voit ca să tulbure și să distrugă lucrarea lui Dumnezeu. Indiferent cât de multă părtășie are Dumnezeu despre adevăr, ei tot nu-și vin în fire. Indiferent cât de mult îi emondează casa lui Dumnezeu, ei tot nu acceptă adevărul. Nu I se supun deloc lui Dumnezeu, în schimb, insistă ca lucrurile să fie cum vor ei și cum le place. Drept urmare, tulbură și distrug lucrarea bisericii, afectând grav progresul diverselor lucrări ale bisericii și provocând prejudicii enorme pătrunderii în viață a aleșilor lui Dumnezeu. Acest păcat este prea mare, iar astfel de oameni sigur vor fi pedepsiți de Dumnezeu.

În momentul acesta, în mințile voastre, care treburi din biserică sunt cele mai importante și implică extinderea planului de gestionare al lui Dumnezeu? (Răspândirea Evangheliei.) Lucrarea evanghelică este o treabă importantă. Lucrarea lui Dumnezeu este lucrare, așa cum o vede Dumnezeu, dar, pentru oameni, este datoria lor. Pe lângă lucrarea evanghelică, există și lucrarea producerii de videoclipuri, lucrarea de traducere, imnuri și diverse lucrări bazate pe texte. În prezent, majoritatea oamenilor care își fac datoria cu normă întreagă sunt implicați în activități care au legătură cu aceste treburi. Spuneți-Mi, care dintre aceste treburi pot fi eliminate? Unii spun: „Muzica ține doar de câteva note, care nu cred că sunt importante. Cuvintele lui Dumnezeu pot fi în continuare proclamate și răspândite, fără toate acele melodii, și tot pot aduce oamenii înaintea lui Dumnezeu.” E corect să spună asta? (Nu, e greșit.) De ce e greșit? Oare diversele tipuri de producție video ar fi bune fără muzică? (Nu.) În afară că este necesară pentru cântarea imnurilor în cadrul bisericii, pentru toate filmele, videoclipurile muzicale, corurile și piesele de teatru, precum și recitalurile video ale cuvintelor lui Dumnezeu și așa mai departe, au nevoie, de asemenea, de muzică. Deși, în aparență, muzica ține într-adevăr numai de note, odată ce oamenii au ocazia să audă această muzică, ea este mai eficientă în proclamarea cuvintelor lui Dumnezeu și poate juca un rol în avansarea răspândirii Evangheliei, așa că este indispensabilă. Chiar dacă vorbești liniștit aici și există muzică de fundal, efectul va fi diferit, nu-i așa? Așadar, această datorie este foarte importantă. Unii oameni spun: „Atunci, este importantă lucrarea noastră de a produce videoclipuri?” Spuneți-mi voi, este importantă lucrarea de a produce videoclipuri? (Da.) De exemplu, mare parte din imaginile produse folosind tehnologia efectelor speciale nu ar putea fi înlocuită cu niciun material video brut și nici nu ar putea fi filmate – aceasta este arta modernă. Există cei care spun: „Până și casa lui Dumnezeu vorbește despre arta modernă. Oare asta înseamnă că ține pasul cu timpurile?” Cum să însemne că ține pasul cu timpurile? Asta se numește a profita de Satana pentru a presta servicii. Desigur, nu înseamnă a profita de frați și surori pentru a presta servicii. Prin asta, vreau să spun că, dacă poți să înveți o meserie tehnică sau artistică și folosești aceste cunoștințe profesionale în lucrarea de răspândire a Evangheliei și de proclamare a cuvintelor lui Dumnezeu, atunci ceea ce ai învățat este folositor. Dacă poți să o înveți, este harul de la Dumnezeu și apoi poți să faci datoria aferentă și vei fi binecuvântat. Aceasta nu este o binecuvântare pentru tine? (Ba da.) Așadar, nu ceea ce înveți contează, contează dacă folosești acel lucru pentru datoria ta. Există alții care spun: „Facem lucrări bazate pe texte, dar nimeni nu află niciodată despre noi, nimeni nu ne menționează și mulți oameni nici măcar nu au ocazia să ne vadă. Am devenit dispensabili.” Nu privesc clar chestiunea. Oamenii nu te pot vedea, dar Dumnezeu te poate vedea, El te scrutează, te îndrumă, te binecuvântează. De ce nu poți simți asta? Contează dacă oamenii te văd sau vă menționează? Care adevăr nu v-a fost furnizat? De la ce predici și părtășii ați fost omiși? În realitate, conținutul tehnic al lucrării bazate pe texte nu este foarte ridicat, iar aspectele profesionale nu trebuie să fie întărite atât de mult. Cu toate acestea, un lucru este indispensabil: trebuie să înțelegi adevărul. Dacă nu înțelegi adevărul, nu vei fi capabil să scrii nimic. Știi să scrii texte, poți standardiza și organiza limbajul și poți stabili o structură și idei într-o lucrare scrisă. Totuși, structura în sine nu este articolul. Trebuie să fie umplută de conținut. Ce anume ar trebui să fie scris drept conținut și cum anume ar trebui să fie scris pentru a obține rezultatul de a mărturisi pentru Dumnezeu – în asta ar trebui să pătrunzi. Dacă rămâneți doar la această bază, de a mărturisi pentru cuvintele lui Dumnezeu și de a proclama această etapă a lucrării lui Dumnezeu, atunci statura voastră nu va crește niciodată. Dacă, pe lângă mărturia pentru noua lucrare a lui Dumnezeu, combaterea noțiunilor oamenilor și părtășia despre câteva adevăruri din viziuni, puteți și să aveți părtășie despre câteva adevăruri pe tema intrării în viață și să folosiți câteva fapte, povești și câteva detalii descrise cu finețe pentru a exprima toate stările diferite din adâncul inimilor oamenilor, astfel încât aceștia să-și poată recunoaște corupție și astfel încât să înțeleagă care sunt cerințele lui Dumnezeu de la omenire și care sunt intențiile lui Dumnezeu și, mai mult decât atât, să poată recunoaște cele mai critice probleme – ce anume este adevărul, care este calea pe care ar trebui să meargă oamenii, unde este eroare din căile greșite pe care merg oamenii acum, ce fel de oameni le cere Dumnezeu ființelor umane să fie și care este calea pe care Dumnezeu le cere oamenilor să meargă – dacă puteți avansa, pas cu pas, către aceste lucruri, atunci datoria pe care o faceți va fi extrem de valoroasă. Aceasta, însă, este partea grea, cel mai dificil lucru. Pătrunderea oamenilor în viață nu se întâmplă într-o zi sau două. Multe lucruri durează unul sau doi ani de la început și până când o persoană are conștiință. Durează doi până la trei ani sau chiar trei până la cinci ani, de la a avea o conștiință nedeslușită până la a avea o conștiință clară, durează doi sau trei ani de la limpezirea conștiinței cuiva, până la a realiza natura acestei chestiuni și apoi durează alți doi sau trei ani ca să cunoască gravitatea acestei probleme. Oamenii care sunt amorțiți și au un calibru slab pot ajunge doar până la acest punct. Oamenii care au un calibru mai bun și un spirit mai pătrunzător știu să caute activ ce este adevărul, lucru care durează alți doi sau trei ani… Fără să-și dea seama, întreaga lor viață a trecut pe lângă ei. Atât de lentă este pătrunderea în viață! Oamenii înțeleg și își amintesc adevărul cu o viteză mult mai mare decât cea cu care îl experimentează și îl pătrund. Ce vreau să spun prin asta? Vreau să spun că experimentarea și pătrunderea sunt mereu lente, pentru că aceasta este viața, pe când înțelegerea și amintirea necesită doar mintea. Oamenii cu o memorie bună, cu o abilitate de înțelegere puternică, puțin calibru și cu o anumită bază educațională pot obține repede aceste lucruri. Însă, după înțelegere, urmează cunoașterea? Nu. După înțelegere, omul se oprește doar la a ști despre ce e vorba și nimic mai mult, dar asta tot nu va fi suficient pentru a acționa. De ce nu va fi suficient? Deseori, doctrina pe care o înțelegi nu poate fi aplicată sau conectată cu lucrurile care ți se întâmplă. Drept urmare, doar după ce eșuezi de mai multe ori, suferi destul de multe pierderi, faci destul de multe ocolișuri și primești multe judecăți, mustrări și emondări, înțelegi în cele din urmă adevărul și ești capabil să practici și să experimentezi cuvintele lui Dumnezeu în toate lucrurile diferite care ți se întâmplă. Până atunci, vor trece atât de mulți ani, încât chipul tău s-ar putea să fie acoperit de riduri – nu este un proces foarte lent? Viețile oamenilor progresează foarte încet, pentru că adevărul înțeles de ei implică natura-esența lor, existența lor și lucrurile după care se ghidează, iar asta presupune transformarea firii omului, precum și schimbări în viața lui. Cum poate fi atât de ușor ca viața ta să se transforme într-o altă viață? Pe de o parte, este nevoie de lucrarea lui Dumnezeu și, în același timp, de cooperarea activă a oamenilor; în afară de asta, există încercările mediului exterior, precum și lucrurile pe care le urmărești personal; în plus, trebuie să ai calibru și perspicacitate suficientă, iar apoi Dumnezeu îți va oferi luminare și îndrumare suplimentară; mai mult, Dumnezeu te va supune la anumite mustrări, judecări și emondări, frații și surorile tale te vor critica, iar tu tot va trebui să urmărești în continuare în sus, astfel încât acele lucruri care aparțin Satanei să poată fi eliminate – doar atunci pot lucrurile pozitive care aparțin adevărului să intre în tine, încetul cu încetul. Unii spun: „Când oamenii înțeleg adevărul, viețile lor se schimbă.” Este corect sau greșit să spunem asta? (Este greșit.) În ce fel? Înțelegerea adevărului nu este echivalentă cu deținerea lui și, odată ce îl înțelegi, acesta nu este nici viața ta. Odată ce auzi adevărul, îl pătrunzi și înțelegi ce auzi, cât timp poate exista el în inima ta? Este posibil ca, după o lună, acele cuvinte pe care le-ai crezut atunci a fi cele mai importante să fi dispărut complet, iar atunci când le auzi din nou, să te simți ca și cum nu le-ai mai auzit niciodată. Totuși, dacă tu chiar ai o astfel de statură a vieții, nu trebuie să le asculți la nesfârșit. Dacă nu o faci, trebuie să asculți în continuare și, dacă nu asculți, atunci ceea ce înțelegi își va pierde treptat importanța și va dispărea până vei deveni la fel ca necredincioșii. Prin urmare, cuvintele lui Dumnezeu și adevărul trebuie să fie ascultate și citite constant. Dacă le citești sau le asculți prea puțin, nu va fi suficient. Cu toții conștientizați profund acest lucru, nu-i așa? (Da, așa este.) Uneori, după ce nu cânți imnuri sau nu te rogi lui Dumnezeu două sau trei zile, te simți pustiu în sufletul tău și nu poți să-L înțelegi pe Dumnezeu, așa că te întrebi unde să mergi la plimbare ca să te relaxezi. Drept urmare, cu cât te relaxezi mai mult, cu atât mai indisciplinat devii, iar când mergi la biserică pentru a avea părtășie despre adevăr cu frații și surorile, simți că nu ești obișnuit cu acest lucru și, de îndată ce este menționată lucrarea bisericii, te simți oarecum stingherit. În decurs de două sau trei zile, te-ai schimbat și ai devenit o altă persoană, așa că simți că nici măcar nu te mai recunoști. Cum e posibil? Să nu crezi că, dacă ai ascultat multe predici, adevărul a devenit viața ta și că ai obținut adevărul. Încă ești departe de acest lucru! Să nu crezi că, doar pentru că ai scris un articol bazat pe mărturie sau ai avut felul acela de experiență, ești deja mântuit. Încă nu ai ajuns acolo! Acela este doar un mic fragment în lunga ta experiență de viață. Acest fragment poate fi doar o stare de spirit de moment, un sentiment de moment, o dorință sau o ambiție de moment și nimic mai mult. Când într-o zi vei fi slab și-ți vei aminti și vei asculta mărturiile pe care le-ai oferit în trecut, jurămintele pe care le-ai făcut în trecut și înțelegerile la care ai ajuns în trecut, îți vor părea străine și vei spune: „Acela am fost eu? Am avut o statură atât de grozavă? Cum de nu știu? Sigur nu eu am fost acela.” În acel moment, îți vei da seama că viața ta încă nu s-a schimbat. Dacă viața ta nu s-a schimbat, ce indică acest lucru? Că firea ta încă nu s-a transformat. Deși ai oferit mărturii și ai considerat la vremea respectivă că ai deja o statură grozavă, cum te vei simți când vei descoperi că poți deveni în continuare la fel de negativ cum ești acum? Nu ai crede că transformarea firii este prea grea? Adevărul nu este un lucru care poate fi lucrat în oameni peste noapte. Dacă oamenii chiar câștigă adevărul drept viața lor, vor fi binecuvântați, iar viețile lor vor fi diferite. Nu vor mai fi așa cum sunt acum, dezvăluind adesea firi corupte, ci vor fi capabili să se supună în mod absolut lui Dumnezeu și să-și facă datoria cu loialitate și vor fi complet transformați.

Întrucât omenirea este atât de coruptă, acceptarea adevărului nu este o chestiune ușoară și, pentru că adevărul este atât de prețios, este și mai greu ca Dumnezeu să lucreze adevărul în oameni. Valoarea și sensul adevărului și toate aspectele multiple ale adevărului sunt atât de valoroase și însemnate pentru oameni, dar întrucât aceștia au fost corupți atât de profund de Satana și au atât de multe lucruri care îi aparțin înăuntrul lor, nu este ușor să se lucreze adevărul în oameni, astfel încât să devină viața lor. Atunci, înseamnă asta că adevărul nu poate le poate fi insuflat oamenilor? Nu, nu asta înseamnă. Le poate fi insuflat, dar oamenii trebuie să aibă o atitudine și o părere corectă și trebuie să urmeze calea corectă. Dificil de făcut nu înseamnă că nu se poate face, exact ca primele două etape ale lucrării lui Dumnezeu, când El nu a făcut lucrarea de desăvârșire și nici nu a exprimat aceste adevăruri sau nu a spus aceste cuvinte, dar unii oameni au fost desăvârșiți, iar unii tot au ajuns să-L cunoască. Privind lucrurile prin prisma acestui fapt, să li se insufle adevărul oamenilor este un lucru realizabil și nu imposibil, depinde doar dacă aceștia urmăresc adevărul. Așadar, ce demersuri trebuie făcute? Cea mai simplă cale este de a citi cuvintele lui Dumnezeu în fiecare zi, de a memora cuvinte esențiale ale lui Dumnezeu, de a contempla un fragment din cuvintele lui Dumnezeu în fiecare zi și de a citi aceste cuvinte prin rugăciune și a avea părtășie despre ele iar și iar. Odată ce ai citit rugându-te aceste păreri și zicale – precum și atitudinile față de diverși oameni, evenimente și lucruri – pe care cuvintele lui Dumnezeu sunt menite să te învețe, astfel încât să le înțelegi și ele să-ți pătrundă în inimă, atunci, fără să-ți dai seama, vei trăi gânduri și păreri pozitive și principii de practică atunci când ți se întâmplă ceva. Încă nu ați ajuns la acest nivel. Ați citit ce a făcut Iov? Ce a făcut Iov în timp ce copiii lui se distrau? A venit înaintea lui Dumnezeu ca să se roage și să ofere sacrificii pentru copiii lui. Nu s-a îndepărtat niciodată de Dumnezeu. Cu alte cuvinte, ferește-te de orice ți-ar putea face inima să se îndepărteze de Dumnezeu; nu spune nimic ce ar putea să-ți facă inima să se îndepărteze de Dumnezeu; evită să te uiți la lucruri care te-ar putea face să te îndepărtezi de Dumnezeu sau să începi să ai noțiuni sau îndoieli despre El; nu intra în contact cu oameni care te-ar putea face negativ, degenerat sau îngăduitor cu sine sau care te-ar putea face să-L suspectezi, să-L sfidezi pe Dumnezeu sau să te îndepărtezi de El și, în schimb, evită asemenea oameni; rămâi aproape de orice om de la care poți dobândi edificare, ajutor și aprovizionare; și nu face lucruri care te-ar putea determina să disprețuiești și să respingi adevărul, să-ți displacă sau să fii dezgustat de el. Trebuie să ai o idee despre aceste lucruri în mintea ta. Nu trece nepregătit prin viață, gândindu-te: „Nu-mi pasă cât trăiesc sau cum se va desfășura viața mea, voi lăsa totul în seama naturii și a orchestrărilor lui Dumnezeu.” Dumnezeu a rânduit medii pentru tine și ți-a dat liberul arbitru, dar dacă nu cooperezi și își asumi constant responsabilitatea de a intra în contact cu acei oameni care sunt pasionați de lucrurile lumești, care se răsfață mereu în trup, care nu sunt devotați îndatoririlor lor și care sunt iresponsabili și dacă te amesteci constant printre acești oameni, care este rezultatul final și sfârșitul? Când acei oameni nu au nimic de făcut, vorbesc despre mâncare, băutură și distracție și adesea povestesc și bârfesc. Dacă întâlnești asemenea ispite, nu te ferești de ele, chiar devii obsedat de aceste lucruri și petreci timpul în mod voit cu asemenea oameni, atunci ești în pericol, pentru că ispitele te înconjoară! Când înțelepții văd asemenea ispite, se feresc. În inimile lor, le e clar: „Nu am acea statură, nu voi asculta și nici nu vreau să le dau nicio atenție. Acești oameni nu urmăresc adevărul și nici nu-l iubesc. Mă voi feri și voi găsi un loc liniștit în care să citesc singur cuvintele lui Dumnezeu, să-mi liniștesc inima, să contemplu o vreme și să vin înaintea lui Dumnezeu.” Toate aceste principii și obiective sunt: în primul rând, nu te îndepărta de cuvintele lui Dumnezeu și, în al doilea rând, nu te îndepărta de Dumnezeu în inima ta. Astfel, poți trăi constant înaintea lui Dumnezeu, pe baza înțelegerii a ceea ce este adevărul. Pe de o parte, Dumnezeu te va apăra de ispite. Pe de altă parte, Dumnezeu te va trata cu foarte multă bunăvoință, permițându-ți să înțelegi ce ar trebui să faci ca să practici adevărul și să fii iluminat și luminat în privința tuturor diferitelor adevăruri. Când e vorba de datoria ta, Dumnezeu te va îndruma să încerci să nu faci greșeli, să faci mereu lucrurile bine și să cunoști principiile. Oare astfel nu vei fi protejat? Desigur, acesta nu este obiectivul final și cel mai important. Așadar, care este obiectivul final? Acela ca tu să înveți lecții de la diverși oameni, evenimente și lucruri, să înțelegi intențiile lui Dumnezeu, să cunoști lucrarea lui Dumnezeu și să practici în conformitate cu principiile cerute de Dumnezeu. În felul acesta, viața și statura ta pot continua să progreseze în loc să stagneze. Dacă ești mereu ocupat cu treburi și nu te concentrezi asupra practicării adevărului în îndeplinirea îndatoririlor tale și în rezolvarea dificultăților ce țin de pătrunderea în viață, atunci nu vei face progrese în viața ta. Pătrunderea în viață se obține prin îndeplinirea datoriei. Dacă o persoană se îndepărtează de îndeplinirea datoriei sale și de cuvintele lui Dumnezeu, nu vor exista progrese în viață. Unii oameni îi văd pe alții flecărind, așa că se implică și își bagă nasul, fiind constant băgăreți și pasionați de bârfe – lui Dumnezeu nu-I plac asemenea oameni. Ce fel de oameni Îi plac lui Dumnezeu? Cei care își pot liniști inimile. De ce să se liniștească? Pentru a fi marionete care nu se gândesc la nimic? Nu, pentru a se ruga în liniște înaintea lui Dumnezeu, a-I căuta intențiile, a-I cere să-i protejeze și să-i lumineze. În plus, pentru a căuta luminarea și iluminarea în privința unui anumit aspect al adevărului pe care nu-l înțelegi, astfel încât să obții înțelegere și claritate asupra acestui aspect al adevărului sau să cauți să rezolvi orice aspect al lucrării tale care este afectat de probleme și să obții îndrumarea lui Dumnezeu. Există atât de multe sarcini care trebuie să fie îndeplinite și lucruri care trebuie să fie făcute atunci când o persoană este liniștită înaintea lui Dumnezeu. Nu este vorba de a veni înaintea lui Dumnezeu ca să vezi ce face, oricând ai un moment liber și să spui: „Dumnezeule, sunt aici, Te am în inima mea, fii cu mine, nu mă lăsa să cad în ispită!” Dacă faci lucrurile de mântuială în felul acesta și ești nepăsător față de Dumnezeu, atunci nu ești un credincios adevărat, iar Dumnezeu nu le va acorda adevărul unor astfel de oameni. Ce trebuie să aibă oamenii în primul rând pentru ca Dumnezeu să le acorde adevărul? Trebuie să aibă o inimă înfometată și însetată de dreptate, o inimă sinceră. Ce înseamnă dacă inima ta e sinceră? Înseamnă că iubești realmente adevărul. Dacă ești mereu distant față de Dumnezeu, nu ești deloc sincer, vrei mereu să decizii în toate și să vii înaintea lui Dumnezeu ca să vezi ce face, să-L saluți și apoi să iei deciziile și să mergi să faci lucruri de unul singur, atunci, deși Dumnezeu ți-a încredințat această lucrare, ajungi să nu ai nicio legătură cu Dumnezeu sau cu adevărul. Cum se numește asta? Să te împotrivești față de Dumnezeu și să-ți vezi de treburile tale. Te poate lumina Dumnezeu în felul acesta? Nu. Ați înțeles cu toții cum să urmăriți adevărul și cum să-l înțelegeți? Trebuie să vii adesea înaintea lui Dumnezeu, să-ți liniștești inima pentru a căuta adevărul, să te rogi lui Dumnezeu și trebuie să înveți să te liniștești. Să te liniștești nu înseamnă să ai mintea goală, ci să ai cerințe, gânduri și poveri în inima ta, să vii înaintea lui Dumnezeu cu o inimă sinceră și plină de dor, să tânjești după adevăr și după intențiile lui Dumnezeu și să porți o povară pentru datoria pe care o îndeplinești și pentru lucrarea pe care o faci – asta ar trebui să ai când vii înaintea lui Dumnezeu și te liniștești.

Tocmai am spus, în părtășie, că întreaga lucrare a bisericii este direct legată de lucrarea de răspândire a Evangheliei Împărăției lui Dumnezeu. Mai ales lucrarea de răspândire a Evangheliei și toate treburile legate de profesii au o legătură importantă și inseparabilă cu lucrarea de răspândire a Evangheliei. Prin urmare, orice implică lucrarea de răspândire a Evangheliei implică interesele lui Dumnezeu și interesele casei lui Dumnezeu. Dacă oamenii pot înțelege corect lucrarea de răspândire a Evangheliei, ar trebui să abordeze corect îndatoririle pe care le fac și îndatoririle făcute de ceilalți. Cum să le abordezi corect? Dă-ți toată silința și fă-le conform cerințelor lui Dumnezeu. Cel puțin, nu te angaja în comportamente și practici prin care să provoci voit prejudicii sau tulburare și nu face intenționat lucruri care știi că sunt greșite. Dacă o persoană insistă să facă ceva, deși știe că perturbă și tulbură lucrarea bisericii, și nimeni nu o poate descuraja să o facă, atunci face rău, caută moartea și își arată adevărata față de diavol. Grăbește-te și fă-i pe frați și pe surori să o vadă așa cum este, apoi îndepărtează acea persoană rea din biserică. Dacă răufăcătorul este într-un moment de nebunie și nu face rău voit, cum ar trebui să fie tratată o asemenea chestiune? Oare persoana ar trebui să fie educată și ajutată? Dacă este educată și tot nu ascultă? Frații și surorile se întrunesc ca să o critice. Dacă persoana este competentă în slujba ei, totuși nu-și dă silința s-o facă, dar, pentru moment, nu există nimeni care s-o înlocuiască și toți vor în continuare ca persoana respectivă să o facă? Toată lumea se adună ca să o emondeze și să o avertizeze: „Dumnezeu te-a înălțat și ți-a cerut să faci această datorie. Dacă nu-ți dai silința să o faci și continui să provoci o tulburare și să arunci prosopul, atunci este evident că nu ai conștiință și nu ești potrivit să-ți faci datoria.” Acest mod este bun sau nu? Dacă o poate înlocui cineva, lăsați-o să plece. Ați îndrăzni să faceți asta? Majoritatea oamenilor nu ar îndrăzni. Când vine vorba de apărarea lucrării bisericii, mulți oameni nu îndrăznesc să se ridice și să susțină dreptatea. Nu înseamnă asta că nu aderă la adevăr? Există unii care nu vor să vadă realitatea și sunt indiferenți când văd că lucrarea bisericii este perturbată și tulburată, ca și cum nu are nicio legătură cu ei, iar atitudinea lor este de a se face că nu văd, dar dacă îi critică cineva, spunând că nu ar trebui să fie așa, îi disprețuiește sau îi desconsideră, devin iritați și își spun în sinea lor: „Cine te crezi? Cine ești tu să mă critici? Cine ești tu să mă desconsideri? Trebuie să discutăm această chestiune.” Pun la suflet chestiunea aceasta și o tratează serios și nu se pot abține să nu spună ceva și să-și declare poziția. Nu au simțit nimic când lucrarea bisericii a fost obstrucționată, tulburată și prejudiciată, ci s-au făcut că nu văd. Ce fel de oameni sunt aceștia? (Egoiști și josnici.) Sunt acestea doar egoism și josnicie? Această problemă este atât de gravă încât nu poate fi sintetizată într-o singură propoziție. Se poate spune doar că asemenea oameni nu au umanitate și categoric nu sunt oameni buni. De fapt, asta fac antihriștii și, desigur, conducătorii falși nu fac excepție. Antihriștii nu au idee care sunt interesele casei lui Dumnezeu. Când lucrarea bisericii este obstrucționată, ei nu pot vedea asta. Unii oameni provoacă un dezastru total tulburând lucrarea bisericii, dar când antihriștii văd acest lucru, nu îl iau în serios. Îl minimalizează și îl mustră fără vlagă pe făptaș cu câteva remarci simple, admonestându-l scurt și nimic mai mult, fără nicio urmă de indignare. Au astfel de oameni un simț al dreptății? Ce fel de oameni sunt aceștia? Astfel de oameni mușcă mâna care îi hrănește, sunt trădători! Sunt gunoaie!

Tocmai am oferit o imagine de ansamblu a intereselor oamenilor, a esenței intereselor oamenilor, a motivului pentru care oamenii urmăresc interesele personale, a naturii faptului că oamenii urmăresc interesele personale și, de asemenea, a naturii intereselor lui Dumnezeu și a definiției lor. Interesele lui Dumnezeu sunt cea mai justă cauză și ar trebui să fie privite ca atare. Categoric nu este un gest egoist ca Dumnezeu să-Și apere interesele și nici nu este doar de dragul de a-Și apăra demnitatea și gloria. Mai degrabă, El vrea să apere progresul și rezultatele lucrării Sale și să apere o cauză justă. Acesta este cel mai just și mai legitim comportament și curs de acțiune și aceasta este o faptă a lui Dumnezeu. Ființele umane create nu ar trebui să aibă nicio noțiune despre această faptă a lui Dumnezeu, cu atât mai puțin acuzații sau judecăți. Putem spune că interesele lui Dumnezeu sunt mai presus decât orice? (Da.) Este un gest egoist să spunem asta? (Nu.) Oamenii înțeleg acest aspect al adevărului și, pe această bază, această afirmație este valabilă. Nu este un lucru părtinitor în mod intenționat, este imparțial și legitim. „Nu iau niciodată în considerare interesele casei lui Dumnezeu și chiar vând acele interese în schimbul gloriei personale” – aceasta este esența antihriștilor. Atitudinea și abordarea lor față de interese este de această natură, iar ei nu iau în considerare niciodată interesele casei lui Dumnezeu. Ce înseamnă „niciodată”? Înseamnă că nu se gândesc deloc, niciodată, la interesele lui Dumnezeu și nici nu au vreun asemenea concept, ci se gândesc doar la propriile interese – asta înseamnă. Cât de grav este? Vând interesele casei lui Dumnezeu, dându-le la schimb pentru gloria și interesele personale. Interesele lor sunt cele mai importante și pot înlocui interesele lui Dumnezeu. Vor lupta pentru interesele lor, indiferent cât de ticăloase, ilegitime sau negative sunt și, pentru a-și apăra interesele și pentru a lupta pentru ele, vor merge până într-acolo încât să sacrifice pe oricine, cu orice preț. Ce fel de comportament este acesta? (Acela al antihriștilor.) Comportamentul antihriștilor – asta face Satana. Satana domină această rasă umană, domină o țară, domină o rasă și ar merge până într-acolo încât să sacrifice orice număr de vieți în schimbul stabilității stăpânirii sale. Care sunt interesele sale? Puterea și o poziție dominantă. Așadar, cum câștigă o poziție dominantă și cum își stabilizează dominarea? (Cu orice preț.) Cu orice preț. Cu alte cuvinte, nu îi pasă dacă practicile și metodele sale îi par publicului legitime sau ilegitime și folosește totul, de la măcel și suprimare, la tactici blânde și dure, constrângere și persuasiune și ar merge până într-acolo încât să sacrifice viața oricui sau orice număr de vieți în schimbul stabilității poziției sale și a puterii din mâinile lui – acesta este comportamentul Satanei. Și antihriștii fac lucrurile în felul acesta.

Sunt pe gustul vostru aceste cuvinte din părtășia de astăzi? (Am câștigat mult după ce am ascultat azi și m-a emoționat mai ales disecarea cunoașterii și a intelectualilor. În trecut, nu prea am fost de acord cu ideea că intelectualilor le lipsește înțelegerea spirituală, dar în această perioadă, datorită disecării pe care Dumnezeu a făcut-o cunoașterii, treptat, am devenit capabil să fac comparații și să văd că, de multe ori, eu însumi nu pot să înțeleg cuvintele lui Dumnezeu, nu le înțeleg când le aud, iar când privesc oameni și evenimente, le privesc și le analizez dintr-un punct de vedere intelectual, lucru care duce la o înțelegere denaturată – aceasta este o lipsă a înțelegerii spirituale. Acum pot vedea mai clar esența intelectualilor.) Vorbind azi despre intelectuali, categoric nu vizez nicio persoană, dar dacă vă puteți compara cu vorbele Mele, este un lucru bun și există speranța că veți putea schimba lucrurile și pătrunde. Ar trebui să urmăriți cu sârguință, de la punctul în care nu înțelegeți sau nu pătrundeți adevărul, până la a atinge treptat punctul în care puteți înțelege, unul după altul, câteva adevăruri simple, de sine stătătoare și mai puțin profunde, astfel încât ceea ce înțelegeți este adevărul și nu cuvinte și doctrine. În felul acesta, puțin câte puțin, vei avea înțelegere spirituală. Dacă înțelegi lucrurile concentrându-te asupra adevărului și a realității, vei înțelege treptat adevărul; dacă analizezi constant lucrurile concentrându-te asupra doctrinei, folosind logica și folosindu-ți mintea, atunci nu vei înțelege decât doctrină sau teorie, lucruri care nu vor deveni niciodată adevărul, iar tu nu vei merge niciodată mai departe de baza doctrinei. Nu așa stau lucrurile? (Ba da.) Unii oameni spun: „De ce nu pot înțelege unele cuvinte ale lui Dumnezeu pe care le citesc? Cum de nu sunt atât de simplu de înțeles și de acceptat de oameni atunci când sunt evaluate folosind gramatica și pe baza structurii eseului?” Cum explicați această problemă? O puteți înțelege acum? O să v-o explic. Dumnezeu le vorbește oamenilor încă de la apariția omenirii și fiecare cuvânt și paragraf din ceea ce spune este doar limbaj, nu eseuri. Așa cum vorbesc astăzi aici, prezint un eseu, dau un raport sau doar conversez? (Conversezi.) Discut cu voi, spunând adevărul și vorbind despre subiectele de care aveți nevoie. Vorbesc, nu prezint un eseu. Prin urmare, trebuie să înțelegeți ce este un eseu și ce este vorbirea – există diferențe între cele două. Cele câteva elemente pe care le necesită eseurile sunt aspecte ale cunoașterii care provin de la omenire, iar Dumnezeu nu trebuie să respecte această cunoaștere când vorbește. Trebuie doar să spună clar și răspicat adevărurile pe care vrea să le spună și, atât timp cât oamenii pot înțelege adevărurile pe care le aud, e suficient, și nici măcar nu este nevoie de semne de punctuație. Omenirea a inventat semnele de punctuație și eseurile și, de asemenea, a inventat gramatica și elementele pe care le necesită eseurile. Toate aceste lucruri intră în categoria cunoașterii, iar Dumnezeu nu trebuie să le respecte. În plus, limbajul vine de la Dumnezeu și acesta este un lucru pozitiv. Prin urmare, orice spune Dumnezeu este corect. Nu este nevoie ca tu să inspectezi acel lucru, căutând probleme gramaticale, să-l compari sau să diseci problemele gramaticale. Trebuie doar să înțelegi într-un anumit loc, într-un anumit paragraf și într-o anumită propoziție, care este intenția lui Dumnezeu, ce este adevărul, care sunt adevărurile-principii pe care Dumnezeu le cere de la oameni și care este calea de practică pe care Dumnezeu le-o spune oamenilor și este suficient. Aceasta este rațiunea pe care ființele create – oamenii – ar trebui să o aibă. Cuvintele și acțiunile lui Dumnezeu nu trebuie să respecte aceste convenții și norme formulate de oameni și nici aceste reglementări și lucruri pur intelectuale inerente cunoașterii, la care nu este nevoie să se adere. Dumnezeu a spus multe lucruri și orice spune El este adevărul. Cu cât oamenii cu înțelegere spirituală și oamenii cu experiență citesc mai mult cuvintele lui Dumnezeu, cu atât mai mult simt că acestea sunt adevărul. Adevărul pe care îl conțin aceste cuvinte este un lucru pe care oamenii trebuie să-l înțeleagă, să-l caute și să-l experimenteze. Dumnezeu îi vorbește omenirii – amintiți-vă, ceea ce face Dumnezeu este să vorbească, iar „vorbirea” este cunoscută în termeni de argou drept vorbărie sau discuții despre lucruri. Care este esența din ceea ce vrea Dumnezeu să spună aici? Intențiile lui Dumnezeu, adevărul și cerințele lui Dumnezeu de la oameni – acesta este conținutul. Natura vorbirii este de a vorbi clar și răspicat, în mod colocvial, de la inimă la inimă și față în față, folosind uneori un limbaj și un dialect colocvial și folosind uneori unele cuvinte literare. Pentru a scrie un eseu, trebuie să ai o introducere în primul paragraf, să dezvolți și să expui problema la mijloc și apoi să ajungi la punctul culminant și la o încheiere. Trebuie să fie scris exact după acest tipar pentru a fi considerat eseu și numai atunci când îl predai, profesorul îl poate citi și nota drept mediocru, bun sau excelent. Poți nota cuvintele lui Dumnezeu în felul acesta? Să presupunem că ai spus: „Lucrarea aceasta este bună, are gramatică bună, e rostită în limbaj divin și se conformează pe deplin structurii unui eseu; acea lucrare nu este atât de bună, e puțin dezorganizată, iar structura nu este atât de bună. Câteva cuvinte nu sunt atât de gramaticale și există chiar și unele cuvinte care nu par a fi folosite în locurile potrivite.” Este în regulă să citești cuvintele lui Dumnezeu în felul acesta? (Nu.) Ar fi un mod denaturat, iar tu nu vei dobândi niciodată adevărul. Trebuie să înveți să citești printre rânduri în cuvintele lui Dumnezeu, pentru a vedea ce cere Dumnezeu de la tine și care este adevărul conținut în aceste cuvinte – acesta este lucrul inteligent de făcut. Nu știi nici măcar cum să privești aceste lucruri și continui să spui toată ziua: „Cum se face că vorbele lui Dumnezeu nu sunt nici măcar eseuri? Cuvintele lui Dumnezeu ar trebui să fie ca discursurile, iar Dumnezeu ar trebui să vorbească într-un limbaj rafinat.” Nu fac asta. Ar fi foarte obositor, voi ați obosi ascultând, iar persoana care vorbește ar obosi și ea. Gândește-te la Dumnezeu vorbind în Ceruri, vorbindu-i lui Iov, vorbindu-i lui Petru, vorbindu-le lui Moise și lui Iona – nu au fost simple și clare cuvintele lui Dumnezeu? Nu poți vedea deloc cât de extraordinare, abstracte sau mărețe sunt sau cât de riguroasă este formularea. Uită-te la momentul în care Satana l-a ispitit pe Iov. Dumnezeu i-a spus Satanei: „Te-ai gândit la slujitorul Meu Iov, că nu există nimeni altcineva ca el pe pământ, un om desăvârșit și neprihănit, unul care se teme de Dumnezeu și se ferește de rău?” (Iov 1:8) și „Iată, este în mâna ta; dar cruță-i viața” (Iov 2:6). Cuvintele lui Dumnezeu au fost deopotrivă simple și concise și au explicat foarte clar chestiunea. Acestea sunt firea lui Dumnezeu și esența lui Dumnezeu. Dumnezeu nu folosește în mod deliberat un limbaj mistificator cu dublu înțeles, iar măreția, caracterul extraordinar și onorabil, autoritatea și puterea Sa nu sunt prefăcute. De ce spun că nu sunt prefăcute? Când vorbește cu o persoană, El nu Se preface, nu Se ascunde după o imagine măreață și nici nu spune lucruri pe care oamenii nu le pot înțelege – Satana este cel care face asta, Dumnezeu nu o face – și, de vreme ce Dumnezeu spune acest lucru, te va face să-l înțelegi. Dacă ești copil, îți va vorbi în cuvinte pe care le pot înțelege copiii. Dacă ești o persoană în vârstă, îți va vorbi în limbajul oamenilor în vârstă. Dacă ești bărbat, îți va vorbi în limbajul cu care sunt obișnuiți bărbații. Dacă ești o ființă umană coruptă, îți va vorbi într-un mod și cu o structură a limbajului pe care le pot înțelege oamenii corupți. Dumnezeu vorbește într-o mulțime de moduri. Uneori face glume, uneori face remarci ironice, uneori e sarcastic, uneori disecă, uneori este mai aspru, uneori mai este mai blând, uneori te emoționează și uneori te alină după ce te emondează… Toată această lucrare pe care o face Dumnezeu și aceste adevăruri pe care le exprimă nu sunt rigide, sunt fluide. Dumnezeu este izvorul de apă vie și sursa adevărului este Dumnezeu. Orice spune Dumnezeu este bine, există adevăr în acel lucru și nu contează în ce fel îl spune. Dacă o persoană are mereu noțiuni despre modurile în care vorbește Dumnezeu, despre structura limbajului Său și așa mai departe, le scrutează, se îndoiește de ele constant, este mereu supărată din cauza acestor lucruri și se gândește: „Dumnezeul în care cred nu prea pare să fie Dumnezeu, de ce este așa? Așadar, nu vreau să-L accept, ar fi prea rușinos dacă L-aș accepta. La fel de bine aș putea să cred în Cutare”, ce fel de persoană este aceasta? (Un neîncrezător.) Acesta este un neîncrezător. Ce fel de oameni sunt majoritatea neîncrezătorilor? Oameni cărora le lipsește înțelegerea spirituală. Când oamenii cărora le lipsește înțelegerea spirituală citesc cuvintele lui Dumnezeu, ei le scrutează atent, cu rezultatul că tot nu le pot înțelege pe deplin, așa că se întreabă: „Întrucât aceasta este adevărata cale, chiar este posibil să câștig binecuvântări crezând în felul acesta? Foarte mulți oameni cred. Dacă eu n-o fac, oare nu voi merge în iad?” Nu se întreabă: „Se spune că există adevăr în cuvintele lui Dumnezeu, așadar, care este adevărul? Cum de nu l-am văzut? Trebui să citesc și să ascult!” Într-o zi, în cele din urmă „înțeleg ce aud” și se gândesc: „Ceea ce dezvăluie este adevărata situație, este adevărul, însă limbajul este prea obișnuit și banal, este foarte comun și s-ar putea să fie disprețuit și discriminat de intelectualitate și considerat cea mai obișnuită vorbire și chiar prozaic în cazul unor cuvinte, iar unele cuvinte pe care intelectualii de nivel înalt din domeniile cunoașterii nu s-ar îndura să le folosească sunt de fapt rostite din gura lui Dumnezeu – este de neconceput și nu ar trebui să fie așa, nu?” Care sunt consecințele acestei scrutări constante? Vei simți că ești mai bun decât Dumnezeu și că Dumnezeu ar trebui să creadă în tine și să te slăvească. Nu este problematic? Aceștia sunt oameni cărora le lipsește înțelegerea spirituală. Atitudinea lor față de Dumnezeu este să I se opună mereu și să-L scruteze. În timp ce Îl scrutează pe Dumnezeu, Îl sfidează și, în timp ce-L sfidează, se gândesc: „E mai bine că nu ești Dumnezeu, pentru că ești nesemnificativ, nu ești ca Dumnezeu. Dacă ai fi Dumnezeu, nu m-aș simți în largul meu. Dacă Te disprețuiesc și Te scrutez, analizându-Te până nu mai ești Dumnezeu și nimeni nu crede în Tine, atunci voi fi fericit și, dacă voi căuta un Dumnezeu măreț în care să cred, mă voi simți împăcat.” Asemenea oameni sunt neîncrezători. Celor mai mulți neîncrezători le lipsește înțelegerea spirituală. Niciodată nu vor înțelege și nici nu vor obține adevărul din aceste cuvântări obișnuite ale lui Dumnezeu. Ei nu fac decât să le scruteze de nenumărate ori și nu numai că nu obțin adevărul, dar distrug și chestiunea importantă a propriei mântuiri și, de asemenea, se dezvăluie și se elimină singuri. Să încheiem aici părtășia de azi. (Slavă Ție, Dumnezeu!) Rămas bun!

17 ianuarie 2020

Note de subsol:

a. „Lao” și „xiao” sunt prefixe adăugate înaintea numelor de familie în limba chineză, ca o formulă de adresare care exprimă un sentiment de familiaritate sau dezinvoltură împărtășit de vorbitor și ascultător.