Astăzi vom avea părtășie despre punctul unsprezece al diverselor manifestări ale antihriștilor: ei nu acceptă emondarea și nici nu au o atitudine de căință atunci când comit ceva greșit, ci în schimb răspândesc noțiuni și Îl judecă în mod public pe Dumnezeu. Conținutul specific al acestui punct îl reprezintă modul în care antihriștii tratează emondarea, și anume, atitudinea lor atunci când se confruntă cu acest lucru, ce fac ei în continuare și cum se manifestă în timp ce au această atitudine. Am avut deja părtășie despre conținutul privind felul în care tratează antihriștii emondarea? (Da, acesta a fost discutat în timpul părtășiei despre modul în care antihriștii își tratează perspectivele și destinul.) Așadar, care este atitudinea unui antihrist față de emondare? Nu am avut părtășie, la momentul respectiv, despre zicalele celebre pe care le rostesc antihriștii atunci când sunt emondați? (Ba da.) Ei au două zicale celebre pentru acest fel de situație. Una este: „Dumnezeu este drept, iar eu cred în dumnezeu, nu în vreo persoană!”, iar cealaltă este: „Ești prea lipsit de experiență ca să mă emondezi. Dacă n-aș crede în dumnezeu, nu mi-ar păsa de nimeni!” De asemenea, ei urăsc pe oricine îi emondează și, în plus, de îndată ce sunt emondați, suspectează că vor fi eliminați. La sfârșit, am avut părtășie și despre faptul că nu numai că refuză să accepte emondarea, dar și răspândesc noțiuni peste tot. Nu despre asta am discutat? (Ba da.)

I. Motivele pentru care sunt emondați antihriștii

Tocmai am trecut rapid în revistă părtășia noastră anterioară despre modul în care antihriștii tratează emondarea atunci când aceasta le afectează interesele personale. Astăzi vom avea părtășie despre acest subiect și îl vom diseca din alt unghi și vom analiza ce firi specifice dezvăluie antihriștii atunci când sunt emondați și ce fel de atitudine au ei, precum și care sunt părerile lor specifice, și le vom diseca firea pe baza acestor păreri. Întrucât asta implică subiectul emondării, mai întâi, haideți să avem părtășie despre motivele pentru care sunt emondați antihriștii. Emondarea nu este ceva ce se face fără motiv, așadar, în ce context și în ce situații i se va întâmpla așa ceva unui antihrist? S-ar întâmpla pur și simplu fiindcă persoana respectivă este un antihrist? Unii oameni spun: „Oricine are statut, oricine este în centrul atenției, va ajunge să fie emondat.” Este adevărat? (Nu.) Atunci, ce fac antihriștii, de ajung să fie emondați? Vor fi emondați cu asprime dacă fac o greșeală oarecare? Nu ar trebui să avem părtășie despre acest lucru? (Ba da.) De ce sunt emondați antihriștii? Privind lucrurile din punct de vedere teoretic, antihriștii au firi arogante, nu se supun adevărului, nu iubesc cuvintele lui Dumnezeu sau lucrurile pozitive, sunt scârbiți de adevăr, îl urăsc și sunt dușmanii lui Dumnezeu, așa că ar trebui să fie emondați sau chiar expuși fără milă. Este corectă această afirmație? Pe baza manifestărilor și dezvăluirilor lor, pot fi clasificați drept antihriști, așa că merită să fie emondați și chiar expuși fără milă; indiferent cum sunt emondați, nu sunt vrednici de milă, ar trebui respinși și absolut oricine e îndreptățit să-i emondeze. Așa stau lucrurile? (Nu.) Sunteți siguri? De ce sunt emondați antihriștii? Tocmai am menționat mai multe motive pentru asta. Unii dintre voi ar putea considera că acele motive nu sunt corecte, dar nu sunteți siguri în legătură cu asta, fiindcă voi nu înțelegeți decât doctrine și nu puteți vedea adevărata esență a acestui lucru. Faptul că nu ați recunoscut asta arată că nu ați văzut adevărul cu privire la motivul pentru care sunt emondați antihriștii. Majoritatea oamenilor înțeleg doar doctrine în legătură cu această chestiune și știu, în inimile lor, că un antihrist ar trebui să fie emondat și expus fără milă, dar le lipsește discernământul cu privire la comportamentul real al unui antihrist; acest lucru indică faptul că nu pot vedea esența adevărată a acestei probleme sau esența antihriștilor. Cei care nu dețin adevărul-realitate înțeleg doar doctrine, aplică reglementările orbește, așa că dacă ar exista cu adevărat un antihrist care face ceva, nu ar fi în stare să vadă adevărul despre asta.

De ce ar putea fi emondat un antihrist? Motivul este foarte simplu – este din cauza diverselor sale manifestări și a diferitelor practici și comportamente care sunt dezvăluite din esența sa. Și care sunt aceste practici, comportamente și manifestări? Mai întâi, antihriștii își întemeiază propriile împărății independente. Din cauza esenței lor de antihriști, ei concurează cu Dumnezeu pentru aleșii Săi și concurează pentru teritoriu și inimile oamenilor – toate acestea înseamnă că ei își întemeiază propriile împărății independente. Când cineva își întemeiază propria împărăție independentă, își face datoria? (Nu.) Își conduce propriul proiect, gestionându-și propria sferă de influență și propria autoritate, încercând să obțină controlul exclusiv asupra propriului teritoriu, să-și formeze propria facțiune, să-i inducă în eroare pe aleșii lui Dumnezeu, astfel încât aceștia să-L respingă pe Dumnezeu și, în schimb, să-l urmeze pe el. Asta nu înseamnă că-și face datoria, ci că se opune lui Dumnezeu. Când un antihrist are asemenea manifestări, când face aceste lucruri, ar trebui să fie emondat? (Da.) Este acesta unul dintre motivele emondării unui antihrist? Este aceasta una dintre manifestările lui specifice? (Da.) Atunci, de ce nu ați putut spune asta înainte? Nu sunt aceste cuvinte atât pe buzele voastre, cât și în mintea voastră? (Ba da.) Intră această manifestare în conflict cu motivele teoretice pe care tocmai le-am menționat? Care este diferența dintre ele? (Acele motive erau mai degrabă generale, în timp ce manifestarea pe care tocmai a menționat-o Dumnezeu este detaliată – este o manifestare practică a unui antihrist.) Acele motive menționate anterior erau generale, erau doar câteva doctrine; nu erau deloc motivele specifice pentru care sunt emondați antihriștii. Această manifestare este unul dintre motivele reale. Prima manifestare este faptul că ei încearcă să-și întemeieze propriile împărății independente. A doua manifestare este manipularea lor necinstită. Aceasta are aceeași natură precum încercarea de a-și întemeia propria împărăție independentă, dar practicile specifice sunt diferite. Și ce se înțelege prin manipulare necinstită? Este aceasta o expresie pozitivă sau negativă? Are conotații laudative sau derogatorii? (Conotații derogatorii.) Ce se înțelege, în mod normal, prin manipulare necinstită? Ce fel de manifestări include ea? (Faptul că antihriștii fac lucruri pe la spate, pentru a-și consolida statutul. De exemplu, în timpul alegerilor bisericești, ei solicită voturi pe la spate.) Acesta este unul dintre lucrurile pe care le include. Pe scurt, acest fel de manifestare înseamnă că fac anumite lucruri pe ascuns, fără să discute cu ceilalți, fără transparență, manipulând situații pe la spatele tuturor, în special neîngăduindu-i Celui de mai sus sau conducătorilor superiori să afle despre acest lucru. Antihriștii fac unele lucruri în secret, știind foarte bine că acele lucruri contrazic principiile și nu sunt în conformitate cu adevărul, că acele lucruri fac rău casei lui Dumnezeu și că El le urăște. Ei tot insistă să facă aceste lucruri, folosind șiretlicurile Satanei și tactici umane pentru a manipula situația, iar apoi acționează în secret. Care sunt țelurile lor, din spatele faptului că fac lucruri în secret? Un țel este să obțină putere, iar altul este să dobândească orice influență vor. În aceste scopuri, ei fac lucruri care încalcă adevărurile-principii, regulile bisericii, intențiile lui Dumnezeu și, chiar mai mult, propria conștiință. Nu există transparență în acțiunile lor – ei ascund lucruri de toată lumea, sau spun doar unui număr mic de complici din sfera lor de influență, astfel încât să-și poată atinge țelul de a controla situația, de a-i îmbrobodi pe conducătorii superiori și pe aleșii lui Dumnezeu. Manipulare necinstită înseamnă că iau anumite decizii și orchestrează unele lucruri, în timp ce majoritatea oamenilor sunt în totală necunoștință de cauză și, după ce aceste lucruri se întâmplă, majoritatea oamenilor nu le știu sursa sau cine le-a inițiat, sau ce s-a întâmplat cu adevărat. De ce sunt cei mai mulți dintre oameni în necunoștință de cauză? Aceasta este ticăloșia, răutatea unui antihrist. Îi trag pe sfoară în mod intenționat pe frați și surori, pe conducătorii superiori și pe Cel de mai sus, în acțiunile lor. Indiferent cum încerci să cercetezi aceste lucruri sau pe cine întrebi, nimeni nu știe ce le-a provocat și, mai ales cu privire la numeroase lucruri care s-au petrecut cu mult timp în urmă, majoritatea oamenilor încă nu știu ce se întâmpla atunci. Aceasta este manipularea necinstită. Este o tactică obișnuită folosită de antihriști – când vor să facă un lucru, îl uneltesc și îl plănuiesc în secret, fără să discute cu altcineva. Uneltesc în mintea lor, dacă nu au pe cineva de încredere; dacă au complici, vor unelti și vor plănui cu ei în secret și oricine se află în sfera lor de influență ar putea ajunge o țintă a manipulării și uneltirilor lor. Care este caracteristica principală a acestui fel de practică? Este o lipsă de transparență, în care majoritatea oamenilor nu se bucură de dreptul de a ști ce se întâmplă și sunt trași de sfoară, manipulați și induși în eroare de către antihriști în timp ce experimentează o stare de confuzie. De ce recurg antihriștii la manipularea necinstită și nu acționează într-un mod deschis sau transparent sau nu îngăduie tuturor să aibă dreptul de a ști ce se întâmplă? Pentru că știu foarte bine și foarte clar că nu este în conformitate cu principiile sau regulile casei lui Dumnezeu ceea ce fac și că ei comit nelegiuiri cu nepăsare. Știu că dacă majoritatea oamenilor ar fi conștienți de faptele lor, unii dintre ei s-ar revolta și li s-ar opune, iar dacă persoanele din conducerea superioară ar ști, ar fi emondați și demiși, iar atunci, statutul lor ar fi în pericol. Din acest motiv, ei adoptă metoda manipulării necinstite în unele dintre lucrurile pe care le fac și nu le îngăduie altor oameni să afle despre ele. Sunt consecințele manipulării lor necinstite benefice lucrării bisericii și aleșilor lui Dumnezeu? Sunt ele edificatoare pentru toți? Bineînțeles că nu. Majoritatea oamenilor sunt induși în eroare și trași pe sfoară și nu beneficiază deloc de pe urma lor. Este în conformitate cu adevărurile-principii această metodă de manipulare necinstită pe care o folosesc antihriștii? Acționează ei conform cerințelor lui Dumnezeu? (Nu.) Așadar, când sunt descoperite aceste manifestări ale antihriștilor care recurg la manipulare necinstită, ar trebui să fie emondați antihriștii? Ar trebui să fie expuși și respinși? (Da.) Recurgerea la manipulare necinstită este o manifestare concretă a antihriștilor.

Ce alte manifestări sunt obișnuite atunci când lucrează antihriștii? (Antihriștii îi suprimă și-i chinuie pe oameni pentru propriul statut.) Este unul dintre cele mai obișnuite lucruri ca antihriștii să-i chinuie pe alți oameni și aceasta este una dintre manifestările lor concrete. Pentru a-și păstra statutul, antihriștii cer mereu ca toți să-i asculte și să le dea atenție. În cazul în care constată că o persoană nu le dă atenție sau le poartă antipatie și le este potrivnică, vor adopta tacticile de suprimare și chinuire a acelei persoane, pentru a o subjuga. Antihriștii îi suprimă adesea pe cei ale căror opinii sunt diferite de ale lor. Ei suprimă adesea oamenii care urmăresc adevărul și care își fac îndatoririle cu devotament. Îi suprimă adesea pe oamenii cu o oarecare decență și integritate care nu îi măgulesc sau nu slugăresc pentru ei. Îi suprimă pe cei cu care nu se înțeleg sau care nu cedează în fața lor. Antihriștii nu îi tratează pe ceilalți pe baza adevărurilor-principii. Ei nu-i pot trata corect pe oameni. Când le displace cineva, când li se pare că o persoană nu le-a cedat din inimă, găsesc ocazii și scuze, și chiar invocă diverse pretexte, pentru a ataca și a chinui acea persoană, ajungând până într-acolo încât s-o suprime sub pretextul că îndeplinesc lucrarea bisericii. Ei nu se lasă până când oamenii nu devin docili și nu îndrăznesc să le spună nu; nu se lasă până când oamenii nu le recunosc statutul și puterea, nu-i întâmpină cu un zâmbet, nu-și exprimă susținerea și conformarea față de ei și nu se tem să-și formeze vreo idee despre ei. În orice situație, în orice grup, cuvântul „corectitudine” nu există în privința modului în care un antihrist îi tratează pe ceilalți, iar cuvântul „iubitor” nu există în cazul tratamentului său față de frații și surorile care cred cu adevărat în Dumnezeu. El consideră pe oricine reprezintă o amenințare pentru statutul său drept o bătaie de cap și un ghimpe în coastă și va găsi ocazii și pretexte ca să chinuie acea persoană. Dacă acea persoană nu cedează, el o chinuie și nu se oprește până când persoana nu este supusă. Faptul că antihriștii fac acest lucru este profund neconform cu adevărurile-principii și în dușmănie față de adevăr, așadar, ar trebui să fie emondați? Nu doar atât – nimic mai puțin decât expunerea, discernerea și clasificarea sa nu va fi acceptabil. Un antihrist tratează pe fiecare după propriile preferințe, intenții și scopuri. Sub autoritatea sa, oricine are un simț al dreptății, oricine poate vorbi corect, oricine îndrăznește să lupte împotriva nedreptății, oricine respectă adevărurile-principii, oricine este cu adevărat talentat și învățat, oricine poate aduce mărturie pentru Dumnezeu – toți oamenii de acest gen se vor confrunta cu invidia antihristului și vor fi suprimați, excluși și chiar călcați în picioare de acesta, până când nu se vor mai putea ridica. Aceasta este ura cu care un antihrist îi tratează pe oamenii buni și pe cei care urmăresc adevărul. Se poate spune că aproximativ majoritatea celor pentru care un antihrist simte invidie și pe care îi suprimă sunt personaje pozitive și oameni buni. Cei mai mulți dintre ei sunt oameni pe care Dumnezeu îi va mântui, de care Dumnezeu Se poate folosi, pe care Dumnezeu îi va desăvârși. Nu sunt antihriștii adversarii lui Dumnezeu, folosind astfel de tactici de suprimare și excludere împotriva acelora pe care Dumnezeu îi va mântui, de care Se va folosi și pe care îi va desăvârși? Nu sunt ei potrivnici față de Dumnezeu? Întrucât îi invidiază, îi atacă și îi exclud pe cei care urmăresc adevărul în acest fel, ei tulbură în mod direct lucrarea bisericii și intrarea în viață a aleșilor lui Dumnezeu. Acest fel de antihrist nu este ostil numai față de Dumnezeu întrupat, ci și față de cei care Îl urmează pe Dumnezeu și cei care urmăresc adevărul. Acesta este un antihrist autentic. Ar trebui să aibă aleșii lui Dumnezeu discernământ față de acest fel de manifestare a antihriștilor? Ar trebui să-i expună și să-i respingă pe antihriști? Poate felul de fire pe care îl au antihriștii să fie înlăturat prin părtășia despre adevăr? Firea lor este una care urăște adevărul și pe Dumnezeu, iar ei categoric nu vor accepta adevărul și nu i se vor supune. Prin urmare, singurul mod de a trata astfel de antihriști autentici este de a-i expune, discerne și apoi a-i respinge pe astfel de oameni. Acest lucru este în deplină conformitate cu adevărurile-principii și cu intențiile lui Dumnezeu. Faptul că antihriștii îi chinuie în acest fel pe aleșii lui Dumnezeu înseamnă în mod clar că ei consideră că se confruntă cu Dumnezeu și concurează cu El pentru aleșii Săi. Ei îi invidiază și îi urăsc pe cei pe care nu pot să îi inducă în eroare și să-i controleze. Sunt incapabili să-i câștige de partea lor pe acești oameni, dar nu-I permit nici lui Dumnezeu să-i câștige. În acest fel, nu joacă ei rolul Satanei în biserică, acela care concurează cu Dumnezeu pentru aleșii Săi și care le face acestora rău și abate ruinarea asupra lor? Antihriștii își doresc să-i aibă la degetul mic pe aleșii lui Dumnezeu care urmăresc adevărul, împiedicându-L pe Dumnezeu să-i câștige și, de asemenea, își doresc să-i inducă în eroare pe toți cei care-L urmează pe Dumnezeu și să-i facă pe acești oameni să-i urmeze pe ei, năruindu-le șansele la mântuire. Numai atunci își vor fi atins ei țelul. Antihriștii care le fac rău oamenilor până îi omoară nu sunt dușmanii de moarte ai lui Dumnezeu? Ar trebui să-i puteți discerne.

Ce alte manifestări au antihriștii? (Se opun rânduielilor de lucru și doar fac lucrurile în felul lor.) Există unele asemănări între acest lucru și întemeierea propriei împărății independente și manipularea necinstită, dar aceasta este și o altă manifestare specifică. Cum fac antihriștii lucrurile în felul lor? (Cel de mai sus promulgă rânduieli de lucru pentru a le cere aleșilor lui Dumnezeu să-i discearnă pe conducătorii falși și antihriști, dar unii antihriști nu pun în aplicare aceste rânduieli de lucru, invocând în schimb pretextul „poți discerne alți oameni doar după ce te poți discerne pe tine însuți” pentru a-i face pe toți să se cunoască pe ei înșiși, împiedicând frații și surorile să-i discearnă pe conducătorii falși și pe antihriști.) Acest lucru se opune rânduielilor de lucru ale Celui de mai sus, precum și ideii de a face lucrurile în felul tău. Ce altceva? (Antihriștii au propriile idei despre rânduielile de lucru ale Celui de mai sus. Din exterior, par să fie capabili să pună în aplicare aceste rânduieli și par să aibă părtășie cu frații și surorile, dar niciodată nu verifică aceste lucruri și nu se interesează de ele și pur și simplu le trec cu vederea după aceea.) Faptul că antihriștii fac lucrurile în felul lor înseamnă, în principal, că indiferent ce lucrare rânduiește Cel de mai sus sau ce lucrare le cere Cel de mai sus inferiorilor să pună în aplicare, antihriștii o vor da deoparte, o vor ignora, nu o vor transmite și nu o vor pune în aplicare, iar apoi, vor face ce vor, ce sunt dispuși să facă și ce le va aduce beneficii. De exemplu, în publicarea cărților din cuvintele lui Dumnezeu, conform principiilor bisericii privind distribuirea cărților, toți cei care trăiesc o viață bisericească normală trebuie să aibă o carte, însă când un antihrist vede acest lucru, se gândește: „O carte pentru fiecare? Nu ar fi o afacere proastă pentru mine? Nu se poate să fie o carte de persoană – trebuie să derulez și să pun în aplicare această lucrare pe baza părerii specifice a fiecărei persoane despre mine. Nu ar trebui să aibă legătură doar cu trăirea unei vieți normale, ci cu identitatea celor care aduc ofrande mai mari în general. Fără excepție, oamenii care nu aduc ofrande sau care sunt săraci nu ar trebui să primească o carte. Dacă mă imploră să le dau una și-mi oferă ceva bani, atunci, pe baza felului în care se comportă, voi decide dacă să le dau una sau nu.” Este conform principiilor a face lucrurile în acest fel? Ce face el? Face lucrurile în felul său. A face lucrurile în felul său înseamnă că își stabilește propriile politici în afara rânduielilor de lucru existente, acționează conform acelor politici în biserica sa locală, nu pune în aplicare deloc rânduielile de lucru și principiile cerute de casa lui Dumnezeu și, în schimb, acționează conform propriilor scopuri și țeluri. Aparent, a distribuit cărți, iar sarcina pare să fi fost îndeplinită, dar pe ce bază a făcut acest lucru? Nu s-a bazat pe rânduielile de lucru ale casei lui Dumnezeu sau pe regulile bisericii, ci s-a bazat pe politicile și abordările proprii. Asta înseamnă să faci lucrurile în felul tău. El nu arată pic de supunere față de rânduielile de lucru ale casei lui Dumnezeu; e incapabil să le pună în aplicare sau să le execute cu strictețe și, în schimb, își stabilește în secret multe dintre regulile și regulamentele proprii pe care le practică și le pune în aplicare în biserica sa locală. Acest lucru nu înseamnă doar că-și întemeiază propria împărăție independentă, ci chiar mai mult, înseamnă că face lucrurile în felul său. Cu alte cuvinte, atunci când pune în aplicare rânduielile de lucru în biserica sa locală, acestea sunt propriile rânduieli, ceva diferit de rânduielile de lucru promulgate de Cel de mai sus și puse în aplicare în alte biserici. La exterior, a făcut totul mecanic, a primit rânduielile de lucru și le-a citit, însă are propriile metode prin care le pune în aplicare în mod specific. Pur și simplu ignoră rânduielile de lucru ale casei lui Dumnezeu și le încalcă în mod fățiș. Asta se numește să faci lucrurile în felul tău. De ce fac antihriștii lucrurile în felul lor? (Vor să dețină putere în cadrul bisericii și să aibă ultimul cuvânt cu privire la toate lucrurile.) Așa este. Vor doar să dețină putere; caută și profită de orice ocazii și de toate ocaziile de a dobândi putere și de a-i controla pe alții, de a-i face pe alții să le dea atenție, să asculte de ei și să se teamă de ei. Își doresc să folosească practicile lor diferite pentru a-i controla pe alții, pentru a le transmite tuturor că doar ei dețin putere în acest loc, nimeni altcineva, că e absolut imposibil ca alții să nu trebuiască să treacă pe la ei, ca ei să-i nesocotească autoritatea, și că nimeni nu îi poate întrece. În principal, vor să-i controleze pe aleșii lui Dumnezeu și să obțină puterea. În mod foarte clar, faptul că antihriștii se comportă în acest fel înseamnă că nu gestionează lucrurile conform adevărurilor-principii sau cerințelor casei lui Dumnezeu. Nu este ceva ce ar trebui să facă un conducător sau orice om care își face datoria în mod normal. Așadar, când antihriștii au această manifestare, ar trebui ei să fie emondați? Ar trebui să fie expuși și respinși? (Da.)

Care sunt unele dintre celelalte manifestări ale antihriștilor? (Antihriștii fură ofrande, cheltuiesc banii casei lui Dumnezeu pentru propriile plăceri și se delectează cu privilegii speciale.) Delectarea cu privilegii speciale este o manifestare specifică. Din momentul în care un antihrist dobândește statut, atunci nu-l mai ține nimic pe loc – îi consideră pe alți oameni drept lucruri pe care să le calce în picioare și, în tot ceea ce face, vrea să-i eclipseze pe alții, să profite total. Se străduiește să obțină un avantaj în tot ceea ce face, precum și atunci când vorbește. Pe orice loc ar sta, vrea ca acesta să fie special. De orice tratament ar beneficia în casa lui Dumnezeu, vrea să fie mai bun decât primește oricine altcineva. Vrea ca toți să-l respecte mai mult și să aibă o opinie mai bună despre el decât au despre oricine altcineva. Când nu are statut, vrea să-l ia cu forța și, imediat ce are statut, devine incredibil de arogant. Oricine îi vorbește trebuie să privească în sus spre el, nimeni nu are voie să meargă cot la cot cu el, ci, în schimb, trebuie să meargă cu unul sau doi pași în urma sa; nimeni nu are voie să-i vorbească pe un ton prea ridicat sau prea aspru, nu poate folosi cuvintele greșite sau nu-l poate privi cum nu trebuie. El le va căuta nod în papură tuturor și va avea ceva de spus despre ei. Nimeni nu poate să-l ofenseze sau să-l critice; în schimb, toți trebuie să fie respectuoși cu el, să-l măgulească și să-l lingușească. Odată ce un antihrist dobândește statut, acționează în mod arbitrar și încăpățânat pe oriunde merge și se umflă în pene, astfel încât ceilalți să-l respecte. Nu numai că se delectează cu statutul și prețuiește cu adevărat respectul celorlalți, dar și plăcerile materiale sunt deosebit de importante pentru el. Vrea să stea cu gazdele care îl tratează cel mai bine. Indiferent cine este gazda lui, el are pretenții speciale privind ceea ce mănâncă, iar dacă mâncarea nu este suficient de bună, va găsi o ocazie de a-și emonda gazda. Refuză să accepte orice plăceri mediocre – hrana, îmbrăcămintea, cazarea și transportul trebuie să fie toate de calitate superioară, pur și simplu nu acceptă nimic mediocru. Nu poate accepta lucruri care sunt la fel ca acelea primite de frații și surorile obișnuite. Dacă alții se trezesc la 5 sau 6 dimineața, el se va trezi la 7 sau 8 dimineața. Cele mai bune mâncăruri și obiecte trebuie să fie rezervate pentru el. Chiar și ofrandele pe care le aduc oamenii trebuie triate mai întâi de el, iar el va păstra orice e frumos sau de valoare, sau orice îi atrage privirea, și va lăsa bisericii ceea ce rămâne. Și mai este un lucru, foarte dezgustător, pe care îl fac antihriștii. Care este acela? Odată ce au statut, le crește apetitul, orizonturile li se lărgesc și învață să se simtă bine, după care încep să aibă o dorință de a cheltui bani, de a consuma și, în consecință, vor să țină pentru ei toți banii pe care îi folosește biserica pentru lucrarea sa, să-i aloce oricum doresc, să-i controleze conform dorințelor proprii. Antihriștii se delectează în mod special cu acest fel de putere și acest fel de tratament și, odată ce au putere, vor să semneze orice în numele lor, cum ar fi toate cecurile și diverse contracte. Vor să se bucure de sentimentul de a-și scrie întruna numele cu un stilou sau de a risipi banii ca pe apă. Când un antihrist nu are statut, nimeni nu poate vedea aceste manifestări la el, sau că este acest tip de persoană, că are acest fel de fire, că ar face asemenea lucruri, dar imediat ce dobândește statut, toate acestea sunt dezvăluite. Dacă este ales dimineața, până după-amiază, devine incredibil de arogant, stă cu nasul pe sus, își dă importanță și nu are pic de considerație pentru oamenii de rând. Schimbarea are loc foarte rapid. În realitate, însă, el nu s-a schimbat – doar a fost dezvăluit. Își dă aceste aere de aroganță și ce va face? Vrea să trăiască pe spatele bisericii, să se răsfețe cu beneficiile statutului. Oricând organizează cineva un ospăț cu mâncare delicioasă, el începe s-o înfulece, cerând, în același timp, suplimente de sănătate, pentru a-și întreține acel trup puturos. Se întâmplă adesea ca antihriștii să se delecteze cu privilegii speciale; există doar diferențe în ceea ce privește nivelul de gravitate. Când orice persoană care se agață de plăcerile trupești devine conducător, vrea să se delecteze cu privilegii speciale. Aceasta este firea antihriștilor. În momentul în care dobândesc statut, se schimbă complet. Țin în vizor, ferm și sigur, plăcerile și tratamentul special care vin la pachet cu statutul, se agață de ele și nu le dau drumul, nu slăbesc strânsoarea asupra niciunei fărâme din ele și nu vor permite să le scape nici măcar o bucățică. Care dintre aceste manifestări și practici ale antihriștilor înseamnă că acționează conform adevărurilor-principii? Nici măcar una. Fiecare dintre ele și toate acestea sunt dezgustătoare și detestabile de urmărit; nu numai că practicile și manifestările lor nu sunt în conformitate cu adevărurile-principii, dar ei cu siguranță nu au nici cea mai mică urmă de conștiință, rațiune sau un simț al rușinii. Când antihriștii au statut, în afară de a comite cu imprudență nelegiuiri și de a lucra la propria putere și propriul statut, nu numai că nu reușesc să facă nimic benefic pentru lucrarea bisericii sau intrarea în viață a fraților și surorilor, dar se și delectează cu beneficiile statutului, cu plăcerile trupești și cu faptul că oamenii îi admiră și îi venerează. Unii antihriști chiar găsesc oameni care să-i servească, beau ceai servit de alții, poartă haine spălate de alții și chiar au o anumită persoană care le freacă spatele când se spală și una care îi servește când mănâncă. Mai rău, unii au chiar un meniu stabilit pentru fiecare dintre cele trei mese ale zilei și, pe deasupra, vor să ia suplimente de sănătate și să li se fiarbă tot felul de supe diferite. Au antihriștii rușine? Nu, nu au! Ați spune că este oarecum îngăduitor doar să emondați acest tip de persoană? Emondarea o va face să se simtă rușinată? (Nu.) Deci, cum poate fi rezolvată această problemă? E destul de simplu. După ce o emondați, expuneți-o și spuneți-i ce este. Indiferent dacă cedează la acest lucru sau nu, ar trebui să fie demisă și toată lumea ar trebui să o respingă. Odată ce ați descoperit un antihrist, îl puteți respinge? Îndrăzniți să vă asumați răspunderea să-l raportați și să-l expuneți? (Da.) Îndrăzniți cu adevărat sau nu? Când îi ai pe alții care să te sprijine acum, vei îndrăzni să îți asumi răspunderea și să-l expui, însă fără sprijin, vei mai avea acel curaj? Ești în siguranță acolo unde ești acum, fără să domnească marele balaur roșu, așa că te gândești: „De ce să-mi fie teamă? Nu e el un simplu antihrist? Cu Dumnezeu drept sprijinul nostru, eu am curajul să-l expun pe antihrist și nu mă tem.” Cu toate acestea, în țara marelui balaur roșu e diferit. Dacă expui un anticrist și acesta își pierde statutul, atunci el va îndrăzni să te chinuie, să te trădeze, și să te predea în mâinile autorităților. Ai mai îndrăzni să îl expui? (Poate că nu.) Poate că nu. Atitudinea ta se va schimba imediat; în acel mediu, nu ai îndrăzni să-l expui. Deci, a nu îndrăzni să-l expui e atitudinea corectă? Nu este corectă, nu ai mărturie și înseamnă că nu ești un biruitor; nu e ceva ce ar trebui să spună cineva care-l urmează pe Dumnezeu. Să presupunem că nu spui nimic, dar inima ta strigă iar și iar: „Antihristule, diavolule și Satană, eu te voi expune. Voi folosi înțelepciunea pentru a te respinge și pentru a te înlătura din biserică! Nu ești vrednic să locuiești în casa lui Dumnezeu, ești un diavol, ești o satană! Chiar dacă nu te expun public cu vorbele mele, te resping din adâncul sufletului. Voi căuta mai mulți frați și surori care înțeleg adevărul și împreună te vom respinge. Nu îți vom accepta conducerea sau manipularea!” Este acesta modul corect de a acționa? (Da.) Mediul poate fi advers și expunerea în mod public a unui antihrist te poate pune în pericol, însă însărcinarea dată de Dumnezeu, adevărurile-principii și datoria ta nu pot fi renegate sau abandonate. Cât despre acei antihriști care se delectează cu privilegii speciale, care se bucură nestingheriți de beneficiile statutului, ar trebui să îi respingem și să nu le permitem să devină paraziți în casa lui Dumnezeu sau să le facă rău mai multor frați și surori sau să îi inducă în eroare. Ar trebui să-i înlăturăm. Resursele casei lui Dumnezeu nu sunt pentru sprijinirea acestor paraziți. Nu sunt vrednici să mănânce în casa lui Dumnezeu, nici nu sunt vrednici să se bucure de toate lucrurile din casa lui Dumnezeu. De ce? Pentru că sunt diavoli și merită să fie respinși. Aceasta este o altă manifestare a antihriștilor – să se delecteze cu privilegii speciale, să se delecteze nerușinați cu privilegii speciale. Fără a contribui cu nimic, imediat ce ajung la o poziție de conducere, aceștia preiau puterea, se bucură de beneficiile statutului lor și îi obligă pe frați și pe surori să gătească și să cumpere mâncare delicioasă pentru ei, furând roadele trudei acestora și storcându-i de bani și de bunuri. Pentru ei, e o chestiune firească, o oportunitate neprețuită, o șansă care nu va mai reveni. Nu așa gândește un diavol? Ce gândire nerușinată e asta. Acest tip de persoană ar trebui emondată, expusă și respinsă de frați și surori.

Care sunt alte manifestări ale antihriștilor? Este faptul de a-i înșela pe superiorii și pe inferiorii tăi o manifestare specifică? (Da.) Antihriștii sunt ticăloși din fire; nu au o inimă cinstită, plină de dragoste pentru adevăr sau pentru lucrurile pozitive. Adesea trăiesc în locuri întunecate – nu acționează cu o atitudine de sinceritate, nu se exprimă direct și sunt ticăloși și înșelători față de alți oameni și față de Dumnezeu. Vor să-i înșele pe alții și să-L înșele și pe Dumnezeu. Nu vor să accepte supravegherea altora, cu atât mai puțin scrutarea lui Dumnezeu. Când sunt printre alți oameni, nu vor să știe nimeni, niciodată, ce gândesc și plănuiesc în sinea lor, ce fel de persoane sunt și ce atitudine nutresc față de adevăr și așa mai departe; nu vor ca alții să știe niciunul dintre aceste lucruri și vor și să se dea bine pe lângă Dumnezeu, să-I ascundă situația. De aceea, atunci când un antihrist nu are statut, când nu are ocazii de a manipula situația într-un grup de oameni, nimeni nu-și poate da seama ce se ascunde în spatele cuvintelor și acțiunilor sale. Oamenii se vor întreba: „La ce se gândesc ei în fiecare zi? Există intenții în spatele felului în care își îndeplinesc datoria? Dezvăluie ei corupție? Simt invidie sau ură față de alții? Au prejudecăți împotriva altor oameni? Care sunt părerile lor în legătură cu ce spun alții? Ce gândesc atunci când se confruntă cu anumite lucruri?” Antihriștii nu le spun niciodată celorlalți prin ce trec cu adevărat. Chiar dacă spun câteva cuvinte despre opinia lor cu privire la ceva, acestea vor fi neclare și ambigue, iar ei vor vorbi în dodii, astfel încât ceilalți nu-și dau seama ce încearcă să transmită și nu știu ce vor să spună sau ce încearcă să exprime, lăsându-i pe toți într-o stare de confuzie. După ce o asemenea persoană dobândește statut, comportamentul său în preajma oamenilor devine și mai viclean. Vrea să-și protejeze ambițiile, reputația, imaginea și numele, statutul și demnitatea și așa mai departe. De aceea nu vrea să fie sinceră cu privire la felul în care face lucrurile sau cu privire la motivele pentru care le face. Chiar și atunci când comite o greșeală, dezvăluie o fire coruptă, sau când motivele și intențiile din spatele acțiunilor sale sunt greșite, nu vrea să-și deschidă sufletul și să le îngăduie celorlalți să afle despre aceste lucruri și, adesea, afișează o imagine a inocenței și perfecțiunii pentru a-i păcăli pe frați și surori. Iar Celui de mai sus și lui Dumnezeu Le spune doar lucruri plăcute auzului și adesea folosește tactici înșelătoare și minciuni pentru a-și păstra relația cu Cel de mai sus. Când Îi prezintă Celui de mai sus lucrarea sa și vorbește cu Cel de mai sus, nu spune niciodată ceva neplăcut, așa că nimeni nu îi poate descoperi niciuna dintre slăbiciuni. Nu va menționa niciodată ce a făcut acolo jos, niciuna dintre chestiunile care au apărut în biserică, problemele sau defectele din lucrarea sa, ori lucruri pe care nu le înțelege sau pe care nu le vede așa cum sunt. Niciodată nu întreabă sau nu caută cu Cel de mai sus în legătură cu aceste lucruri și, în schimb, doar se prezintă a fi competent în lucrarea sa, a fi capabil să-și asume total răspunderea cu privire la lucrarea sa. Nu raportează Celui de mai sus niciuna dintre problemele care există în biserică și, oricât de haotice ar putea fi lucrurile în biserică, amplitudinea defectelor care au apărut în lucrarea sa, sau ce a făcut, mai exact, acolo jos, mușamalizează în mod repetat toate aceste lucruri, încercând să nu-L lase pe Cel de mai sus să afle vreodată sau să audă vești despre aceste lucruri, mergând chiar atât de departe încât să-i transfere pe oamenii care au legătură cu aceste chestiuni sau care știu adevărul despre el în locuri îndepărtate, într-un efort de a ascunde ce se întâmplă cu adevărat. Ce fel de practici sunt acestea? Ce fel de comportament este acesta? Este genul de manifestare pe care ar trebui să o aibă o persoană care urmărește adevărul? În mod foarte clar, nu este. Acesta este comportamentul unui demon. Antihriștii vor face tot posibilul să ascundă, să mușamalizeze orice le-ar putea afecta statutul sau reputația, ascunzând aceste lucruri de alți oameni și de Dumnezeu. Asta înseamnă că-i înșală pe superiorii și pe inferiorii lor. Le vor spune adesea inferiorilor lor: „Cel de mai sus mă respectă și mă prețuiește foarte mult. Cel de mai sus mi-a trasat cutare și cutare sarcini, încredințându-mi o lucrare foarte importantă. Are foarte mare grijă de mine, oferindu-mi îndrumare pentru lucrarea mea și chiar și-a asumat răspunderea și pentru viața mea. Cel de mai sus m-a emondat din cauza chestiunilor cutare și cutare și am acceptat emondarea în cutare fel, iar înțelegerea mea cu privire la acest lucru este cutare și cutare. Privește cât de mult mă iubește dumnezeu – m-a emondat personal și mi-a dat personal îndrumări în lucrarea mea.” Iar cu Cel de mai sus, abordează maniera celor care-și asumă o mare responsabilitate pentru lucrarea lor, care țin mult la frați și surori și care-și devotează total inima și puterea, dar nu vor rosti niciodată vreun cuvânt despre faptul că un frate sau o soră i-a propus o idee sau o opinie diferită, sau despre orice defecte sau abateri în lucrarea lor. Fac tot posibilul să întrețină o relație bună cu inferiorii lor, străduindu-se din greu, în același timp, să ascundă de Cel de mai sus diverse adevăruri despre ei, îngroziți să nu fie demiși dacă Cel de mai sus află ce se întâmplă cu ei în realitate. Nu înseamnă asta că îi înșală pe superiorii și pe inferiorii lor? Din momentul în care un antihrist preia puterea, face absolut tot posibilul să țină ascunsă realitatea despre el, astfel încât să nu îi vadă nimeni adevărata stare, adevărata situație, adevărata umanitate sau abilitățile profesionale. Va folosi tot felul de tactici și mijloace pentru a ascunde aceste lucruri, astfel încât să dobândească o poziție fermă și să se bucure pentru totdeauna de puterea lui și de beneficiile statutului. A-i înșela pe superiorii și pe inferiorii tăi e ceva ce doar antihriștii fac. Este în conformitate cu adevărurile-principii? Este aceasta o manifestare pe care s-ar cuveni să o aibă cineva care-L slujește pe Dumnezeu? Este o manifestare pe care s-ar cuveni să o aibă cineva care urmărește adevărul? (Nu.) Așadar, când un antihrist are o manifestare de acest gen, o astfel de fire, ar trebui să fie emondat? (Da.)

Tocmai am vorbit despre șase motive pentru care antihriștii sunt emondați. Primul a fost întemeierea propriilor împărății independente; al doilea, recurgerea la manipulare necinstită; al treilea, chinuirea altora; al patrulea, facerea lucrurilor în felul lor; al cincilea, delectarea cu privilegii speciale și al șaselea, înșelarea superiorilor și inferiorilor lor. Există altele? (Răspândesc erezii și sofisme pentru a induce în eroare frații și surorile.) (Niciodată nu Îl preamăresc pe Dumnezeu și nu aduc mărturie pentru El și, în schimb, aduc întotdeauna mărturie pentru ei înșiși și declamă cuvinte și doctrine pentru a-i induce în eroare pe oameni.) (Îl judecă, îl atacă și îl urăsc pe omul folosit de Duhul Sfânt.) Care dintre aceste trei lucruri este relativ apropiat ca esență de cele șase motive despre care deja am discutat? (Mereu se preamăresc și aduc mărturie pentru sine și niciodată nu aduc mărturie pentru Dumnezeu.) Acesta are o natură relativ gravă. Pe al doilea loc după acesta este faptul că îl atacă și îl judecă pe omul folosit de Duhul Sfânt, urmat de răspândirea sofismelor pentru a-i induce în eroare pe oameni. Ar trebui să existe și alte manifestări specifice ale antihriștilor, dar acestea reprezintă totul, mai mult sau mai puțin, deci nu este nevoie să intrăm în detalii inutile despre fiecare dintre ele astăzi. Nu pe asta ne axăm în părtășia de astăzi; în schimb, astăzi ne axăm pe faptul că un antihrist nu va accepta emondarea și faptul că acesta nu are o atitudine de căință atunci când comite ceva greșit, ci în schimb răspândește noțiuni și Îl judecă în mod public pe Dumnezeu. Cu alte cuvinte, atitudinea unui antihrist după ce a fost emondat, sursa acestei atitudini și care este, cu adevărat, firea-esență pe care o are reprezintă punctul central despre care ar trebui să avem părtășie. Celelalte lucruri despre care tocmai am discutat sunt subiecte mai mărunte care au o oarecare legătură cu acesta. Întrucât le-am discutat înainte în suficient detaliu, astăzi am avut părtășie despre ele doar în linii mari și într-un mod general, rezumând părtășia noastră anterioară despre diversele manifestări ale antihriștilor. Antihriștii au aceste manifestări, aceste firi și esențe și au făcut lucruri de acest fel, așa că trebuie să fie emondați și respinși. Totuși, un adevărat antihrist, cineva care are esența unui antihrist, ar recunoaște aceste lucruri pe care le-a făcut sau faptul că aceste manifestări ale lui sunt acelea ale unui antihrist? (Nu, nu ar face asta.) Când i-ai văzut vreodată pe Satana și pe diavoli recunoscând că I se opun lui Dumnezeu? Nu vor recunoaște niciodată că I se opun lui Dumnezeu și, indiferent ce fel de greșeli au făcut, niciodată nu vor admite că au fost de vină. Așadar, haideți să începem să discutăm despre subiectul părtășiei de astăzi din perspectiva acestei esențe a antihriștilor.

II. Cum se comportă antihriștii atunci când nu acceptă să fie emondați

A. Refuză să recunoască faptul că au greșit

Indiferent cât de mare este greșeala pe care a făcut-o un antihrist și indiferent cât de mult rău a făcut, atunci când este emondat, primul comportament la care recurg este unul de a nega complet că a făcut ceva greșit, folosind cu disperare sofisme pentru a se dezvinovăți. Asta înseamnă că îi lipsește o atitudine de căință atunci când comite ceva greșit, fapt care este menționat în cea de-a unsprezecea manifestare a antihriștilor. Antihriștii nu au o atitudine de căință, așadar, ce gândesc, în sinea lor? De ce nu au o atitudine de căință? (Deoarece cred că nu au greșit cu nimic.) Corect. Antihriștii nu recunosc absolut deloc că au greșit cu ceva. Așadar, sunt ei capabili să admită că sunt antihriști? Asta este și mai dificil. Dacă poți să faci o listă cu fapte pentru a expune un antihrist, va putea el să o accepte? Fără niciun dubiu, va putea chiar mai puțin să accepte așa ceva. Prin aceste feluri de manifestări, putem să vedem că esența unui antihrist este una de împotrivire față de Dumnezeu și de trădare a Lui și că firea sa este una de aversiune față de adevăr, care îl urăște și nu simte pic de dragoste față de el. Prin urmare, când antihriștii sunt expuși și emondați, primul lucru pe care îl fac este să caute diverse motive în apărarea lor, să caute tot felul de scuze pentru a încerca să scape din încurcătură, atingându-și astfel țelul de a se eschiva de responsabilități și atingându-și scopul de a fi iertați. Antihriștii se tem cel mai mult că aleșii lui Dumnezeu le vor vedea caracterul, slăbiciunile și defectele, punctele vulnerabile, adevăratul calibru și capacitatea lor de muncă – astfel, încearcă tot ce pot ca să se promoveze astfel încât să-și acopere neajunsurile, problemele și firile corupte. Când răul făcut de ei este demascat și expus, primul lucru pe care îl fac este să nu admită sau să accepte acest lucru, sau fac tot posibilul să-și răscumpere greșelile și să compenseze pentru ele, încercând, în schimb, să găsească diverse metode pe care să le folosească pentru a le acoperi, să-i deruteze și să-i inducă în eroare pe cei care sunt la curent cu acțiunile lor, să nu îi lase pe aleșii lui Dumnezeu să vadă adevărata față a problemei, să nu-i lase să vadă cât de dăunătoare au fost acțiunile lor pentru casa lui Dumnezeu, cât de mult au perturbat și tulburat lucrarea bisericii. Desigur, cel mai mult se tem să nu afle Cel de mai sus, deoarece odată ce acesta știe, vor fi tratați în conformitate cu principiul și totul se va termina pentru ei și, cu siguranță, vor fi demiși și eliminați. Și astfel, când răul antihriștilor este expus, primul lucru pe care îl fac nu este să reflecteze unde au greșit, unde au încălcat principiile, de ce au făcut ceea ce au făcut, de ce fire au fost conduși, care au fost intențiile lor, care a fost starea lor atunci, dacă a fost din cauza îndărătniciei sau din cauza falsificărilor din intențiile lor. În loc să disece aceste lucruri, cu atât mai puțin să reflecteze asupra lor, își frământă creierii să găsească orice cale de a ascunde faptele adevărate. În același timp, fac tot posibilul să explice și să se justifice în fața aleșilor lui Dumnezeu, cu scopul de a-i păcăli, făcând problemele majore să pară minore și pe cele minore să pară necomplicate și ieșind basma curată din situație, astfel încât să rămână în casa lui Dumnezeu, comițând cu nesăbuire nelegiuiri și făcând abuz de putere, și să continue să-i inducă pe oameni în eroare și să-i controleze, să-i forțeze să-i respecte și să facă tot ce spun ei pentru a-și satisface ambițiile și dorințele. De la început la sfârșit, ce fac, de fapt, antihriștii? Tot ce fac antihriștii este să-și frământe creierii încercând să spună lucruri, să facă lucruri și să-și umple timpul de dragul propriului statut și al propriei reputații, în loc să vină înaintea lui Dumnezeu să se roage și să-și recunoască greșelile și fărădelegile și să-și cunoască intențiile și firile corupte. De asemenea, ei nu recunosc răul pe care greșelile făcute îl provoacă lucrării bisericii și fraților și surorilor. În schimb, continuă să caute întruna cu frenezie, în adâncul inimii lor: „Unde exact am făcut eu o greșeală? Unde nu am fost precaut, îngăduindu-i astfel cuiva să obțină un avantaj asupra mea? Unde nu am investit suficient efort sau nu m-am gândit pe deplin la lucruri, îngăduind astfel ca un lucru să meargă prost și să se transforme într-o sursă de critici sau un avantaj care poate fi folosit împotriva mea?” Se gândesc la aceste lucruri și le analizează întruna, neputând să mănânce și să doarmă. Dar un antihrist niciodată nu reflectează asupra sa și nu se cunoaște, cu atât mai puțin se roagă lui Dumnezeu și recunoaște că a făcut ceva greșit, și nu caută răspunsuri pe baza cuvântului lui Dumnezeu, nu caută adevărurile pe care ar trebui să le practice sau adevărurile-principii pe care ar trebui să le respecte și cu atât mai puțin caută frați și surori care înțeleg adevărul, cu care să-și deschidă sufletul în părtășie și să caute adevărul, pentru a rezolva probleme. Când se confruntă cu o chestiune, el nu caută și nu se supune, ci mai degrabă încearcă să folosească orice mijloace are la dispoziție pentru a-și ascunde problemele, considerând că e cu atât mai bine cu cât știu mai puțini oameni despre ele și că a-și menține reputația și statutul e cea mai bună soluție. Inimile antihriștilor sunt foarte întunecate și pline de răzvrătire și ticăloșie, lipsindu-le cea mai mică intenție de a I se supune lui Dumnezeu. Antihriștii caută mereu căi de a-și păstra reputația și statutul neafectate. Indiferent cine are părtășie cu ei despre adevăr și îi ajută, ei nu acceptă, gândindu-se în sinea lor: „Înțeleg totul, nu am nevoie de ajutorul vostru! Chiar și când am probleme, sunt mai bun decât voi. Credeți că mă puteți ajuta cu puținul pe care-l înțelegeți? Chiar vă supraestimați abilitățile!” Chiar atât de aroganți și de neprihăniți de sine sunt antihriștii. Fac atât de multe lucruri rele, însă refuză să recunoască faptul că au făcut ceva greșit sau că au probleme. În inimile lor, sunt prea intransigenți și pur și simplu nu vor să asculte nimic din ce le spune altcineva. Singurul lucru de care nu pot face abstracție în mintea lor este ce fel de impact vor avea acțiunile lor mai târziu asupra reputației și statutului lor. Acesta este lucrul care-i îngrijorează și care-i preocupă cel mai mult.

Oricâte lucruri greșite face un antihrist, indiferent ce fel de lucruri rele face, fie că este vorba de delapidare, risipă sau folosirea greșită a ofrandelor lui Dumnezeu, sau dacă perturbă și tulbură lucrarea bisericii, făcând un dezastru uriaș din aceasta și provocând mânia lui Dumnezeu, el rămâne mereu calm, cu sânge rece și total nepreocupat. Indiferent ce fel de rău face un antihrist sau ce consecințe cauzează acesta, el nu vine niciodată cu promptitudine înaintea lui Dumnezeu să-și recunoască păcatele și să se căiască sau nu vine niciodată înaintea fraților și surorilor cu atitudinea celui care se dezvăluie și se destăinuie pentru a-și admite nelegiuirile, a-și cunoaște fărădelegile și corupția și a-și regreta faptele rele. În schimb, își frământă creierii pentru a găsi diferite scuze astfel încât să scape de responsabilitate și să dea vina pe ceilalți, pentru a-și restabili imaginea și statutul. Lucrul de care îi pasă nu îl reprezintă lucrarea bisericii, ci dacă îi sunt afectate reputația și statutul în vreun fel. Nu ia în considerare deloc și nu se gândește la metode de a se revanșa pentru pierderile provocate casei lui Dumnezeu din cauza fărădelegilor sale și nici nu încearcă să-și compenseze datoria față de Dumnezeu. Asta înseamnă că nu admite niciodată că este capabil să facă ceva greșit sau că a făcut o greșeală. În inimile antihriștilor, a admite proactiv greșelile și a oferi o relatare sinceră a faptelor reprezintă o lipsă de competență și o nesăbuință. Dacă faptele lor rele sunt descoperite și expuse, antihriștii vor recunoaște doar o greșeală de neatenție de moment, niciodată neglijarea datoriei și iresponsabilitatea proprie și vor încerca să paseze altcuiva responsabilitatea pentru a-și salva reputația. În momente ca acestea, antihriștii nu sunt preocupați de modul în care să compenseze pierderile cauzate casei lui Dumnezeu, în care să se destăinuie, să-și recunoască greșelile sau să dea socoteală aleșilor Lui despre ceea ce s-a întâmplat. Ei sunt preocupați să găsească modalități de a face problemele majore să pară mici și problemele mici să pară neproblematice. Ei oferă motive obiective pentru a-i face pe ceilalți să-i înțeleagă și să-i compătimească. Fac tot posibilul să-și restabilească reputația în mintea altor oameni, să minimizeze influența extrem de negativă asupra lor, să nu-L lase pe Cel de mai sus să aibă o impresie proastă despre ei și să se asigure că Cel de mai sus nu-i trage niciodată la răspundere, nu-i demite, nu investighează situația sau nu-i tratează. Pentru a-și restabili reputația și statutul, astfel încât interesele să nu le fie lezate, antihriștii sunt dispuși să îndure nenumărate suferințe și se vor gândi la orice metodă posibilă pentru a rezolva orice dificultate. De la începutul fărădelegii sau greșelii lor, antihriștii nu au nicio intenție de a-și asuma vreo responsabilitate pentru lucrurile greșite pe care le fac, nu au niciodată vreo intenție de a admite motivele, intențiile și firile corupte din spatele lucrurilor greșite pe care le fac, de a avea părtășie despre acestea, de a le expune sau de a le diseca și, cu siguranță, nu au niciodată vreo intenție să compenseze daunele pe care le provoacă lucrării bisericii și pierderea pe care o cauzează intrării în viață a aleșilor lui Dumnezeu. Prin urmare, indiferent din ce perspectivă privești problema, antihriștii sunt oameni care refuză cu încăpățânare să își recunoască greșelile și ar prefera să moară decât să se căiască. Antihriștii sunt nerușinați și insensibili dincolo de orice speranță de mântuire și nu sunt nimic altceva decât satane vii. Oricât cât de mari sunt greșelile pe care le fac în cadrul bisericii, sunt aroganți și mândri de ei, sunt complet indiferenți față de acest lucru, crezând că nu au făcut nimic greșit și neavând nici cea mai mică intenție de a se căi. Niciodată nu varsă lacrimi pentru relele pe care le-au comis, nici nu simt vreo tristețe sau remușcare din cauza acestor lucruri. Pe de altă parte, se simt îndurerați sau triști dacă se expun neintenționat, permițând astfel majorității oamenilor să le vadă adevărata față și să-i respingă. După ce au făcut greșeli și acțiunile lor i-au lezat pe aleșii lui Dumnezeu și au provocat daune lucrării bisericii, toate spusele și faptele lor nu au scopul de a compensa aceste erori sau a recupera pierderile, în schimb, ei nutresc propriile intenții și născocesc orice mijloace posibile pentru a se apăra, a se preface și a se da în spectacol. Scopul lor este de a-i determina pe mai mulți oameni să vadă că a fost neintenționat ceea ce au făcut, că doar au fost neglijenți o clipă, astfel încât să le poată obține iertarea, să-i convingă să vorbească în numele lor și să câștige încrederea și favoarea aleșilor lui Dumnezeu și, astfel, să-și atingă scopul de a reveni în forță.

După ce au fost emondați, unii antihriști nu reflectează asupra lor ca să înțeleagă de ce au fost emondați, ca să descopere unde a fost cu adevărat greșeala lor în chestiunea expusă și cum ar trebui să se revanșeze pentru asta în viitor. În schimb, exploatează faptul că au fost emondați, au părtășie cu alții despre modul în care au acceptat să fie emondați, cum au învățat o lecție din asta, cum au fost capabili să se supună și cum au câștigat aprecierea Celui de mai sus după ce au avut o legătură mai apropiată cu Cel de mai sus. În același timp, acești antihriști creează și o aparență, având părtășie despre cum au acceptat să fie emondați, pentru a-și răspândi nemulțumirea și noțiunile despre Cel de mai sus, lăsând oamenilor impresia că Cel de mai sus nu are principii pentru emondarea oamenilor, că-i emondează pe oameni în mod aleatoriu și este nepăsător, lipsit de considerație față de sentimentele oamenilor și față de slăbiciunile lor și că, în ciuda tuturor acestor lucruri, ei tot s-au supus în totalitate și tot au fost în stare să-și dea toată silința în lucrările care le revin, nu au devenit negativi, slabi sau potrivnici, nici nu s-au dat bătuți. Când un antihrist spune toate aceste lucruri, nu numai că nu reușește să-i facă pe oameni să se supună adevărului și să accepte de bunăvoie emondarea, ci dimpotrivă, îi face pe oameni să înceapă să aibă noțiuni și opinii despre Dumnezeu și să devină precauți față de El, începând, în același timp, să simtă invidie, admirație și respect pentru antihristul însuși. După ce s-au obținut aceste două rezultate, cele mai mari omisiuni pe care le fac oamenii sunt ce fărădelege a comis antihristul, ce a făcut greșit, precum și faptul că acesta a provocat pierderi lucrării bisericii, casei lui Dumnezeu, pentru că nu a fost capabil în lucrarea sa și a comis nelegiuiri, în mod necugetat. Aceasta este una dintre tacticile unui antihrist – să facă o contraacuzație falsă, inducându-i astfel în eroare pe ceilalți. Nu menționează niciodată faptul că a provocat atâtea probleme lucrării casei lui Dumnezeu și asemenea pierderi mari vieților fraților și surorilor, fiindcă a fost neglijent în datoria da, fiindcă a fost nesăbuit și ignorant, fiindcă a încercat să-și întemeieze propria împărăție independentă. Niciodată nu recunoaște și nu disecă aceste lucruri, niciodată nu menționează realitatea despre aceste chestiuni, niciodată nu menționează motivul demiterii sale, sau motivul pentru care a fost emondat. Nu vorbește decât despre cât de brutală a fost emondarea sa de către Cel de mai sus, cât de sever i-a vorbit Cel de mai sus, cât de mult a plâns, cum a fost el țap ispășitor și cât de mult a suferit, cum a avut, totuși, răbdare, ca întotdeauna, continuând să-și facă datoria cu statornicie. De la început până la sfârșit, are un antihrist vreodată cea mai vagă atitudine de a-și recunoaște propria greșeală? Nu are. Când aud despre acest lucru oamenii nesăbuiți și ignoranți, care nu cunosc situația reală, care nu înțeleg adevărul, se gândesc: „Cel de mai sus nu are principii în felul în care-i emondează pe oameni. Indiferent cât de bine se descurcă cineva în lucrarea sa sau indiferent că plătește un preț, va fi oricum emondat și, ulterior, nu va putea da dovadă de nicio slăbiciune, pur și simplu trebuie să se supună.” După o sesiune de părtășie și inducere în eroare de către antihrist și după ce acesta a depus un efort considerabil în a face lucruri, rezultatul pe care îl obține este de a da naștere unor înțelegeri greșite și precauției față de Dumnezeu în inimile oamenilor, astfel încât atunci când oamenii sunt emondați, să simtă mai multă antipatie și împotrivire, în loc să poată să înțeleagă mai bine inima lui Dumnezeu sau să se poată supune bucuroși emondării și să o accepte, după care să-și cunoască propria fire coruptă, nesăbuința și ignoranța și să știe cine sunt cu adevărat. În timpul părtășiei acestui antihrist, menționează el vreodată ce a făcut greșit? Are vreodată atitudinea de a-și recunoaște greșeala? Absolut niciodată. Pe toată durata procesului, nu-și recunoaște niciodată eroarea. Ați auzit vreodată de vreun antihrist care, după ce a fost demis, a recunoscut că greșeala sa a provocat o pierdere casei lui Dumnezeu? (Nu.) Dacă acea persoană ar fi un antihrist, nu ar recunoaște asta. Am vorbit înainte de câțiva antihriști, precum acea „conducătoare” și alți câțiva antihriști cunoscuți, ale căror acțiuni au avut ca rezultat pierderi de zeci de mii din ofrandele lui Dumnezeu, dar în final, niciodată nu au recunoscut că făcuseră ceva greșit. Nu au rostit niciun cuvânt despre ce au făcut greșit; în schimb, nu au făcut nimic altceva decât să dea vina pe ceilalți că sunt dificili ca parteneri de lucru. Au pasat altor oameni toată responsabilitatea, greșeala, vina, iar în același timp și-au atribuit meritele pentru toate lucrurile bune, orice a fost făcut bine și toate deciziile corecte. Pe întreaga durată a incidentelor, deși ei erau persoanele responsabile principale, au pretins că toate greșelile fuseseră făcute de alți oameni. Dacă așa stau lucrurile, atunci ei ce făceau? Antihriștii provoacă pierderi casei lui Dumnezeu și alți oameni trebuie să-și asume răspunderea pentru acest lucru. Și totuși, oricând există cea mai mică realizare, antihriștii își fac imediat apariția, asumându-și meritele pentru aceasta, arzând de nerăbdare să le vorbească despre asta tuturor celor din biserică, chiar și non-credincioșilor. Când fac și cea mai mică greșeală, se grăbesc să găsească un țap ispășitor, să scape de responsabilitate. Fac problemele majore să pară mici și pe cele minore să pară neproblematice, încercând să ucidă din fașă orice probleme. Fac asta pentru ca nimeni să nu afle de ele și ca toată lumea să le uite cât de curând posibil și nimeni să nu știe ce s-a întâmplat în realitate, ca să poată redobândi imediat stima celorlalți și să-și recupereze rapid statutul și puterea inițială. Când un antihrist a făcut ceva greșit, indiferent cât de practic îl emondează oamenii sau cât de bine pun punctul pe i, el va fi potrivnic, se va opune și nu va accepta absolut deloc și, chiar dacă există martori sau dovezi, va refuza cu încăpățânare să-și recunoască greșelile și nu va recunoaște sau accepta emondarea în inima sa. Antihristul va spune: „Chiar dacă am greșit în această situație, au fost și alți oameni implicați. De ce sunt emondat doar eu, nu și ei? De ce sunt eu singurul investigat pentru responsabilitate și altcineva nu?” Indiferent cât de conformă cu adevărul și cu realitatea este emondarea, el va simți că a fost acuzat pe nedrept, că este nedreptățit, că nu ar trebui tratat în acel fel după ce a suferit atât de mult și a plătit atât de multe prețuri și că nu ar trebui atacat în acel fel, pentru o mică greșeală. Crede că nu ar trebui să fie obligat să accepte o asemenea emondare. Dacă îl emondează un frate sau o soră de rând, atunci va riposta imediat și se va împotrivi, făcând o criză de nervi și manifestându-și impulsivitatea sau poate chiar îndrăznind să ridice mâna la ei. Dacă îl emondează Cel de mai sus, păstrează cu mari rezerve tăcerea, dar în sinea lui, se simte îngrozitor de nedreptățit. Este nemulțumit și îndărătnic și adesea va perora argumente părtinitoare, spunând: „Probabil așa mi-e mie norocul, că ați aflat despre acest lucru. De fapt, mulți dintre conducătorii de toate rangurile și dintre frați și surori au făcut astfel de lucruri groaznice despre care voi nu știți și eu sunt cel care a fost prins. Atât de ghinionist sunt!” Indiferent cum îl emondează Cel de mai sus sau frații și surorile, el nu poate accepta acest lucru ca atare, nu poate să recunoască realitatea chestiunii și să-și asume răspunderea. E ca și cum l-ar ucide dacă și-ar recunoaște vina și ce s-a întâmplat cu adevărat. Nu va recunoaște niciodată că a făcut un lucru greșit, că este răspunzător pentru chestiunea respectivă, cu atât mai puțin că a provocat o mare pierdere casei lui Dumnezeu. Nu este aceasta firea unui antihrist? (Ba da.) Aceasta este firea unui antihrist.

După ce un antihrist este emondat fiindcă a făcut ceva greșit, nu acceptă acest lucru și nu se supune din adâncul inimii, nici nu înțelege din asta adevărul și adevărurile-principii la care ar trebui să adere, nici nu recunoaște că și el este capabil să facă ceva greșit. Caracteristica sa principală este să nu fie convins, să nu accepte și să nu recunoască. Antihriștii se comportă în aceste feluri în primul rând pentru că se cred oameni perfecți, consideră că sunt incapabili să facă ceva greșit. Pentru ei, oricine îi acuză că au făcut o greșeală este însuși cel care se înșală – acea persoană este cea care are punctul de vedere greșit, care are o perspectivă și o poziție diferită asupra chestiunii. Antihriștii cred că oricine îi emondează face acest lucru fiindcă încă nu le-a văzut punctele forte, că le îngreunează situația, că le caută nod în papură și îi ia în vizor în mod intenționat. Nu este acesta tipul de fire pe care îl are un antihrist? (Ba da.) Un antihrist nu va accepta să fie emondat pentru asta, nici nu va avea vreo fărâmă de căință, în primul rând fiindcă nu s-a considerat niciodată o persoană care poate face greșeli – crede că este perfect și că numai el este incapabil să facă greșeli. Asta implică faptul că el categoric crede că este drept, că este un sfânt. Dacă ar fi să recunoască realmente că este o persoană coruptă, atunci ar trebui să recunoască faptul că are corupție, că este în stare să facă lucrurile greșit și că, întrucât este om, mai mult ca sigur va face greșeli. Unii oameni par să fie destul de candizi, dar în umanitatea lor există ceva ce oamenii consideră, în noțiunile lor, că este un punct forte, iar acel lucru este competitivitatea și o ardoare extremă de a-i întrece pe ceilalți. Acești oameni au un autocontrol excepțional și pretenții foarte mari de la ei înșiși. Sunt foarte stricți cu ei înșiși; în tot ceea ce fac, cer perfecțiune și tot ce este mai bun, fără a îngădui nici cea mai mică greșeală sau omisiune. În același timp, ei cred, în subconștient, că nu pot da greș, fiindcă sunt incredibil de atenți în tot ceea ce fac, se pricep grozav să reflecteze la lucruri și fac asta într-un mod foarte aprofundat; fac totul fără niciun defect, în același timp luând în considerare fiecare chestiune în mod aprofundat și perfect. În consecință, cred că nu vor greși niciodată. Când sunt emondați, cel mai greu le este să accepte faptul că sunt în stare să facă o greșeală. Acesta este motivul pentru care oamenii de acest fel nu știu cum să reflecteze asupra lor și nici nu vor face niciodată acest lucru. Ei consideră competitivitatea și dorința de a-i întrece pe alții în umanitatea lor ca fiind lucruri pozitive și le respectă ca și când ar fi adevăruri-principii; cred că dacă fac lucruri și-și îndeplinesc datoria pe baza acestor principii, nu vor greși niciodată și, chiar dacă apar erori, văd acest lucru ca pe o chestiune de perspectivă, ca pe faptul că oamenii au păreri diferite și cred că asta cu siguranță nu înseamnă că ceea ce au făcut e greșit. Prin urmare, nu contează cine îi emondează, dacă emondarea sau lucrul expus sunt în acord cu realitatea – ei nu vor accepta așa ceva. Dacă află că au făcut cu adevărat ceva greșit, vor recunoaște asta? (Nu o vor face.) Nu vor recunoaște, vor amuți imediat și vor fi ultimii care vor menționa vreodată acest lucru. Nu vor aduce chestiunea în discuție absolut niciodată. Dacă un antihrist întâlnește o persoană care expune unele erori sau greșeli din lucrarea lui și vede că nu se poate ascunde de acest lucru, va pretinde că investighează în continuare cine a făcut greșeala și, în mod neașteptat, după ce a căutat și a tot căutat, se descoperă că el a fost vinovatul. Dacă spune cineva: „Tu ai fost cel care a făcut asta, nu altcineva; pur și simplu ai uitat”, cum ar răspunde un antihrist la acest lucru? Ce ar trebui să facă o persoană normală în aceste situații? O persoană normală, care simte rușine, s-ar înroși la față, s-ar simți rușinată și stânjenită și ar recunoaște imediat, spunând: „Am uitat. Eu am făcut-o, a fost greșeala mea. Să găsim rapid o soluție ca să ne revanșăm și să îndreptăm lucrurile, astfel încât să nu continue eroarea.” Cineva care simte rușine, are conștiință și rațiune și-ar recunoaște imediat greșeala, apoi ar rezolva-o și ar corecta-o. Un antihrist, pe de altă parte, este lipsit de rușine; în clipa în care cineva descoperă că el a fost cel care a comis eroarea, în clipa în care el este expus de către cineva și cineva află despre acest lucru, el va schimba imediat placa și se va gândi la diverse moduri de a evita să-și recunoască greșeala, de a evita să accepte că el a fost cel care a făcut acea greșeală – va spune minciuni sfruntate și se va justifica. Toată lumea din jurul lui va găsi acest lucru penibil și stânjenitor, însă antihristul nu va simți absolut nimic. El va face problemele majore să pară mici și pe cele minore să pară neproblematice, iar apoi nu va mai aduce niciodată chestiunea în discuție. În această chestiune, i-a fost dezvăluită prostia, așa că își va nega în mod public greșeala și va minți în fața foarte multor oameni, încercând să se eschiveze de responsabilitate, fără să se înroșească la față de rușine și fără să îi stea inima în loc. Au antihriștii vreun pic de rușine? (Nu.)

Când unii antihriști tocmai au fost demiși, sunt plini de nemulțumiri; au un sentiment de pierdere, simt că nu mai au statut, că nimeni nu îi mai respectă sau nu îi mai servește și că nu se mai pot bucura de beneficiile statutului. Simt că toate prețurile pe care le-au plătit și toate suferințele lor din trecut nu au meritat, iar inimile lor sunt pline de un sentiment de nedreptate. Totuși, ei nu simt niciun pic de vinovăție pentru manifestările pe care le-au avut atunci când au fost emondați sau pentru orice au greșit. Simt că este nedrept, inimile lor sunt pline de nemulțumiri și plângeri, precum și de înțelegeri greșite față de Dumnezeu. Nu numai că refuză să-și recunoască greșeala și nu plănuiesc în niciun fel să se revanșeze pentru greșeala lor, sau să accepte să fie emondați, să-și accepte demiterea, dimpotrivă, ei gândesc: „Dumnezeu nu este drept. Indiferent cât de mult a suferit cineva sau cât de mare este nedreptatea la care a fost supus, el nu are dreptul să povestească asta. Este foarte dureros! Nici măcar pe dumnezeu nu se poate pune bază, nu am niciun sprijin. Chiar dacă în viitor voi continua să fac o datorie în casa lui dumnezeu, va trebui să acționez cu mare prudență și nu pot avea încredere în nimeni.” Au o atitudine defensivă și sunt plini de înțelegeri greșite față de Dumnezeu. Ce fel de fire este aceasta? Indiferent câte lucruri au făcut greșit, cât de mari au fost pierderile pe care le-au provocat lucrării bisericii, sau cât de mult au periclitat lucrarea bisericii, ei cred că aceste lucruri pot fi pur și simplu ignorate și nu-și vor asuma nicio răspundere și nu-și vor recunoaște nicio greșeală. În schimb, vor lua orice mică nemulțumire pe care o au, orice preț derizoriu, insignifiant pe care l-au plătit, și-l vor exagera enorm, convinși că i-a lăsat baltă casa lui Dumnezeu și că El i-a acuzat pe nedrept. În mintea lor, pierderea provocată casei lui Dumnezeu de greșeala lor este total neimportantă. Se gândesc: „Nu este nevoie să calculez asta sau să-mi bat capul cu ea. Cine ar considera asta o pierdere? Oricum, ce conducător nu risipește unele ofrande? Cum se face că sunt eu singurul? Ce conducător nu provoacă niciodată pierderi casei lui dumnezeu? Care sunt ofrandele lui dumnezeu? Banii aceia aparțin tuturor, prin urmare, dacă altor oameni li se îngăduie să-i cheltuiască, mie de ce nu mi se îngăduie? Altor oameni li se îngăduie să-i risipească, dar mie nu? Dacă vorbim despre pierderi provocate casei lui dumnezeu, alți oameni provoacă mult mai multe decât mine. De ce sunt eu singurul care este aspru emondat și demis? Cât despre faptul că nu am acționat în conformitate cu principiile, ci am comis cu nesăbuință nelegiuiri, unii oameni sunt mult mai răi decât mine în această privință; prin urmare, ei de ce nu sunt demiși, atunci când sunt emondați? Cât despre plata unui preț, eu am plătit unul mai mare decât majoritatea oamenilor. În ceea ce privește sinceritatea, a cui se poate compara cu a mea? Și cum rămâne cu predicile? Eu am ținut mai multe decât oricare dintre ceilalți. Cât despre înțelegerea adevărului, cine înțelege la fel de mult din el ca mine? Când vine vorba de a accepta emondarea de către cel de mai sus, cine o acceptă mai mult decât mine? Cât privește lepădarea, cine s-a lepădat de mai multe lucruri decât mine? În ceea ce privește ajutarea fraților și a surorilor și rezolvarea problemelor acestora, cine face asta mai mult decât mine? Când vine vorba de alergat de colo colo și de lucrat în biserică, nimeni nu mă poate egala. Când vine vorba de persoana pe care o votează frații și surorile, pe care o sprijină și o susțin, cine obține mai multe voturi decât mine?” Vezi tu, acestea sunt comparațiile pe care le fac antihriștii. Când se confruntă doar cu emondarea, antihriștii vorbesc numai despre chestiunile implicate. Dacă un antihrist ar recunoaște toate greșelile pe care le-a făcut și toate adevărurile-principii pe care le-a încălcat, dacă ar putea să accepte și să se supună emondării, dacă ar acționa pe baza principiilor începând din acel moment și ar face tot posibilul să se revanșeze pentru pierderile pe care le-a provocat lucrării bisericii, ar continua casa lui Dumnezeu să-i investigheze problemele? L-ar condamna? L-ar azvârli în iad? Este nevoie ca el să depună atât de mult efort pentru a se explica și a-și găsi scuze? Este nevoie să continue să se plângă cu privire la nemulțumirile sale în această manieră ocolită? Este oare posibil să nu aibă o fire coruptă și să fie incapabil să facă greșeli? După ce a auzit atât de multe predici, încă nu are idee ce fel de individ este cu adevărat? După ce este emondat puțin, se simte nedreptățit – dacă nu a făcut niciun lucru rău, cine ar fi dispus să-l emondeze, sau ar vrea să o facă? În plus, dacă nu ar fi conducător, purtând responsabilitatea, cine ar fi dispus să-l emondeze? Dumnezeu le acordă oamenilor dreptul de a alege în mod liber, îngăduindu-le să trăiască viața bisericească și, în ceea ce privește calea pe care pornesc oamenii și ceea ce urmăresc ei, aceea este treaba lor. Nimeni nu va interveni în această privință. Dar în acest moment, în calitate de conducător în casa lui Dumnezeu, de supraveghetor, dacă face o greșeală, pierderile provocate de aceasta casei lui Dumnezeu nu vor fi o problemă minoră, iar dacă spune ceva greșit, nici impactul pe care îl are acest lucru asupra aleșilor lui Dumnezeu nu va fi o chestiune minoră, fiindcă responsabilitatea pe care o poartă este diferită de cea a unei persoane obișnuite. De aceea este absolut normal să-l emondeze Cel de mai sus. Cel de mai sus ar face asta dacă el nu ar avea acest statut sau nu și-ar asuma această responsabilitate? Câți credincioși obișnuiți a emondat Cel de mai sus? Fiindcă poartă o mare responsabilitate și amploarea lucrării sale este, de asemenea, substanțială, oricând face o greșeală, impactul este de proporții, iar el va fi cu siguranță emondat. Acest lucru este foarte normal. Dacă nu poate să accepte nici măcar să fie emondat, atunci este el calificat să fie conducător? Este necalificat pentru asta, nu este calificat să fie ales de către frați și surori – nu merită asta! Când face o greșeală, nici măcar nu are curajul să-și asume răspunderea pentru ea, s-o recunoască. Nici măcar atâta rațiune nu are, deci cum poate fi el conducător? Este necalificat și nevrednic!

Tocmai fiindcă au esența antihriștilor, antihriștii nu pot recunoaște că au comis o eroare și, prin urmare, când sunt emondați, nu sunt dispuși să-și asume răspunderea sau să caute adevărurile-principii. Întrucât nu sunt dispuși să facă aceste lucruri și refuză să-și recunoască greșeala, sunt ei capabili să pună în practică adevărul? Sunt ei capabili să desfășoare rânduielile de lucru ale casei lui Dumnezeu? Categoric nu. Prin urmare, când un antihrist este conducător, pe lângă faptul că își conduce propriul proiect, cu siguranță nu poate să facă niciun lucru care ar putea aduce beneficii lucrării casei lui Dumnezeu, nu va face niciodată lucrurile conform adevărurilor-principii și nici nu va desfășura vreodată lucrări în conformitate cu rânduielile de lucru ale casei lui Dumnezeu. Indiferent dacă un antihrist este emondat pentru o greșeală mică sau pentru o gafă de proporții care provoacă mari pierderi lucrării bisericii, el este incapabil să-și recunoască eroarea și nu poate recunoaște că a comis o fărădelege și că Îi este dator lui Dumnezeu în această privință. Dimpotrivă, indiferent de moment, ar prefera să moară decât să admită că a avut vreun rol în pierderile provocate de acest lucru și nu va recunoaște că este principalul vinovat, că acțiunile sale au fost greșite, că acțiunile sale au fost greșite, că a ales calea greșită sau să-și admită greșeala de a comite rău în mod intenționat, deși era perfect conștient care este adevărul, și cu atât mai puțin va admite că are o responsabilitate de la care nu se poate sustrage în această chestiune. Nu va admite că a avut intenții incorecte când a acționat, că nu a putut coopera cu nimeni, că a acționat în mod arbitrar și încăpățânat, că s-a delectat cu beneficiile statutului, că a fost neglijent în datoria sa și a provocat pierderi lucrării casei lui Dumnezeu. În schimb, după ce a făcut o eroare, va explica la fiecare pas cât de mult a suferit, că a ajuns la închisoare, dar nu a devenit niciodată o iudă, ce preț mare a plătit și ce contribuții substanțiale a adus lucrării casei lui Dumnezeu. Va răspândi și va declama aceste lucruri peste tot. În afară de a-și face publice contribuțiile și prețul pe care l-a plătit, va răspândi și ideea că, atunci când l-a emondat și în felul în care l-a tratat, casa lui Dumnezeu a greșit și a fost nedreaptă. Pe lângă faptul că îi lipsește o atitudine de căință, va și emite peste tot judecăți la adresa lui Dumnezeu și cu privire la felul în care l-a tratat casa Lui. Dacă mai mulți oameni cred ce spune el, dacă mai mulți oameni încearcă să-l apere, să recunoască și să accepte prețul pe care el l-a plătit pentru casa lui Dumnezeu și cred că aceasta a fost nedreaptă cu antihristul și l-a nedreptățit prin felul în care l-a tratat, atunci antihristul își va fi atins scopul. Niciodată nu va ezita să facă aceste lucruri, cu atât mai puțin se va abține. Nu are o inimă cu frică de Dumnezeu, cu atât mai puțin vreo intenție de a se căi. După ce face un lucru greșit, nu numai că refuză să-l recunoască, dimpotrivă, încearcă să se sustragă de la responsabilitate și, în același timp, e mai preocupat de destinația sa viitoare. Când un antihrist vede că destinația sa este în pericol, sau aude casa lui Dumnezeu spunând că nu va mai cultiva oameni ca el, va simți chiar mai multă ură în adâncul inimii față de oamenii care l-au emondat și l-au expus și față de oamenii care l-au făcut să-și piardă reputația. Pe durata întregului proces de emondare, un antihrist nu se va căi deloc. Dacă află, într-adevăr, că statutul și destinația sa nu vor fi sigure, că dorințele și ambițiile sale nu vor fi niciodată realizate, atunci nu se va mai purta cu mănuși și va începe să răspândească în secret noțiunile și negativitatea sa. Va emite judecăți cu privire la frații și surorile sau la conducătorii de nivel superior care l-au emondat și va emite judecăți și-l va ataca și pe omul folosit de către Duhul Sfânt, spunând că nu avea niciun motiv să-l emondeze, că nu i-a îngăduit deloc să evite să-și piardă reputația. E pur și simplu irezonabil. Acest fel de persoană nu poate să înțeleagă adevărul sau să aibă în cea mai mică măsură o inimă cu frică de Dumnezeu, indiferent cât de multe predici aude; ea nu poate să aibă nici măcar conștiința și rațiunea pe care s-ar cuveni să le aibă, indiferent de câți ani crede în Dumnezeu. Este cu adevărat jalnic și dezgustător! Din momentul în care un antihrist este emondat aspru pentru că a comis cu nesăbuință nelegiuiri, el nu recunoaște niciodată că a făcut ceva greșit și este și cuprins de un sentiment de nedreptate în timp ce se plânge și emite judecăți la adresa casei lui Dumnezeu fiindcă a fost nedreaptă față de el și, în final, începe să-și răspândească în mod public noțiunile, nu se mai poartă cu mănuși și vociferează împotriva casei lui Dumnezeu, iar în final, ajunge să fie exclus. Există cea mai mică fărâmă de umanitate normală în comportamentul antihristului, în oricare dintre aceste etape? Dar conștiință și rațiune? Există vreo manifestare de iubire a adevărului și a lucrurilor pozitive? Există, în cea mai mică măsură, o inimă cu frică de Dumnezeu? Nu, nu este prezent niciunul dintre aceste lucruri. Un antihrist este extrem de dezgustător, lipsit de rușine și complet irezonabil! Când nu se mai poate bucura de beneficiile statutului, se consideră incompetent și începe să acționeze cu nesăbuință. Indiferent cât de incompetent este în lucrarea sa și cât de deficientă îi este abilitatea de muncă, el tot vrea să se bucure de beneficiile statutului și de respectul celorlalți. Consideră statutul și reputația mai importante decât propria viață și, indiferent cât de mare este eroarea pe care o face, nu se simte deloc vinovat. Este măcar o făptură umană? E un lup pus paznic la oi. La exterior, poartă pielea unui om și arată ca o persoană, dar, în interior, nu este o făptură umană. Este cu adevărat detestabil – este grețos și dezgustător!

B. Refuză să recunoască faptul că au o fire coruptă

Când un antihrist este emondat, nu numai că nu se căiește, dar mai și răspândește noțiuni și emite judecăți în mod public. Primul motiv principal pentru acest lucru este că refuză să recunoască faptul că a greșit. Care este al doilea motiv? Este că un antihrist nu recunoaște că are o fire coruptă. Nu este acest lucru mai grav și mai concret decât a refuza să recunoască faptul că a făcut ceva greșit? Nivelul minim de cunoaștere pe care ar trebui să-l aibă oricine acceptă lucrarea lui Dumnezeu, oricine acceptă judecata și mustrarea Lui, este să recunoască, mai întâi, că oamenii sunt corupți, că au fost corupți de Satana, că sunt lipsiți de rațiune și de umanitate, că nu dețin adevărul și nu Îl cunosc pe Dumnezeu și că sunt cei care I se împotrivesc. Numai antihriștii nu ar recunoaște niciodată că sunt prea profund corupți și că oamenii corupți îi aparțin cu toții Satanei, cu atât mai puțin ar recunoaște vreodată că ei înșiși sunt diavoli și satane. În mod special, în momentele când majoritatea oamenilor sunt capabili să reflecteze, să se cunoască și să accepte să fie emondați, antihriștii nu pot recunoaște nici măcar că au o fire coruptă – aceasta este o problemă gravă. De ce spun că este gravă? Întrucât antihriștii sunt incapabili să recunoască adevărul și nu cred că sunt adevărul cuvintele lui Dumnezeu, ei refuză să accepte din adâncul inimii lor orice se spune în cuvintele lui Dumnezeu. Unii oameni spun: „Cum poți Tu să spui că refuză să accepte asta? Au recunoscut că sunt diavoli și satane, că sunt dușmanii lui Dumnezeu.” Cum este aceasta considerată o recunoaștere? Chiar și un non-credincios ar putea spune că nu este o persoană bună, dar se consideră asta ca fiind o recunoaștere a faptului că are o fire coruptă? Nu. Recunoașterea adevărată a faptului că ai o fire coruptă înseamnă să știi mai întâi ce fel de persoană ești. De asemenea, înseamnă să fii capabil să faci legătura între tine și diversele firi corupte descrise de Dumnezeu în grade diferite și, în continuare, să recunoști firile corupte diferite pe care le dezvălui în timp ce ești în stări diferite. Nu sunt acestea câteva manifestări concrete? (Ba da.) Dar un antihrist nu are aceste lucruri, fiindcă nu recunoaște cuvintele lui Dumnezeu – în schimb, le disprețuiește. Acesta e motivul pentru care el doar ascultă acele cuvinte ale lui Dumnezeu care expun firile corupte ale omenirii și atâta tot; nu reflectează niciodată asupra lui, nu se disecă și nu se compară cu aceste cuvinte în adâncul inimii sale. Cu alte cuvinte, nu-și disecă și nu-și compară diversele manifestări, intenții, gânduri și perspective conform acestor cuvinte ale lui Dumnezeu; nu face deloc aceste lucruri. Ce semnifică faptul că nu face deloc aceste lucruri? Semnifică faptul că, pentru el, aceste cuvinte pe care le-a rostit Dumnezeu sunt doar un mod de a exprima lucrurile, o perspectivă diferită – sunt pur și simplu un alt mod de a descrie firile, personalitatea, practicile și esența omului, nu sunt în niciun caz criteriul pentru definirea firilor omului. Acesta este un mod precis de a descrie faptul că antihriștii nu consideră cuvintele lui Dumnezeu ca fiind adevărul. Antihriștii au în minte doar o înțelegere aproximativă a expunerii de către Dumnezeu a diverselor firi corupte ale omenirii, dar niciodată nu acceptă acest lucru în adâncul inimii lor. Întrucât nu-l acceptă, atunci când se abate ceva asupra lor, pot ei să apeleze la cuvintele lui Dumnezeu pentru a-și înfrâna firea, a-și schimba practicile și a-și înlătura perspectivele incorecte? Categoric nu. Antihriștii nu acceptă adevărul, ceea ce înseamnă că nu admit că au o fire coruptă. Să luăm aroganța, de exemplu – cuvintele lui Dumnezeu care expun această fire vorbesc despre unele dintre modurile în care aceasta se manifestă și este dezvăluită în om. O persoană care urmărește adevărul și recunoaște cuvintele lui Dumnezeu drept adevăr își va compara propriul comportament și propria fire cu aceste cuvinte ale lui Dumnezeu. Va compara în mod repetat aceste lucruri, după care va recunoaște: „Am o fire arogantă. Este firea pe care am dezvăluit-o când am făcut asta. Aceste gânduri, acțiuni și atitudini ale mele sunt arogante. Aceste moduri ale mele de a-i trata pe ceilalți, de a-mi face lucrarea și de a-mi aborda datoria sunt arogante.” Nu înseamnă asta să recunoști că sunt adevărul cuvintele lui Dumnezeu? (Ba da.) Consideră cuvintele lui Dumnezeu drept standard și le folosesc pentru a face comparații cu propriul comportament, iar când găsesc o legătură, recunosc în mod inconștient că au o fire coruptă, că tot ce spune Dumnezeu este adevărat și lipsit de orice falsitate. Deocamdată, să nu discutăm dacă oamenii pot folosi cuvintele lui Dumnezeu pentru a-și înlătura firea coruptă după ce au recunoscut că au una. Mai întâi, să analizăm doar dacă oamenii recunosc că au o fire coruptă. Când vine vorba să recunoască, majoritatea oamenilor care au raționalitate, conștiință și o gândire normală pot să dobândească luminare și iluminare din cuvântul lui Dumnezeu și apoi să accepte în mod inconștient cuvintele lui Dumnezeu și să spună „amin” după ce le aud, să recunoască faptul că sunt adevărul cuvintele lui Dumnezeu și, astfel, să admită că sunt ființe umane corupte cu o fire coruptă și să se plece înaintea lui Dumnezeu. Odată ce au recunoscut că au o fire coruptă, vor avea o atitudine corectă, cuviincioasă, față de Dumnezeu, față de adevăr și îndeosebi față de emondare. Asta înseamnă că, în timp ce recunosc că au o fire coruptă, când vor fi emondați, vor putea să se supună acestei emondări din inimă, fără să-și dea seama și în subconștient, și vor fi dispuși să o accepte. Există chiar și unii oameni care tânjesc ca alții să-i înfrâneze și să-i disciplineze prin emondare și încep să aibă în mod foarte firesc sentimente pozitive față de ideea emondării; au o atitudine pozitivă, proactivă, față de ea. Aceștia sunt oameni normali. Singurii oameni anormali sunt antihriștii; astfel de oameni nu acceptă cuvintele lui Dumnezeu, adesea râd disprețuitor de ele și li se împotrivesc, le judecă și le condamnă în inima lor. Prin urmare, au aceeași atitudine față de expunerea și caracterizarea de către Dumnezeu a firilor corupte ale omului. Ce atitudine este aceasta? Să luăm, de exemplu, faptul că Dumnezeu spune că oamenii au o fire arogantă și vorbește despre manifestările specifice ale acesteia. Când aude un antihrist de aceste manifestări specifice, nu numai că refuză să accepte acest lucru, ci, în schimb, ajunge să disprețuiască aceste manifestări specifice despre care vorbește Dumnezeu. De ce ar face asta? Fiindcă urmează logica Satanei, adică atitudinea Satanei față de adevăr și de lucrurile pozitive. El spune: „Tu numești asta aroganță, dar dintre cei care sunt capabili, cine nu este ostentativ? Dintre oamenii cu talent de conducători, cine nu vorbește într-un mod impunător? Dintre oamenii cu statut, cine nu este puțin ostentativ? Niciunul dintre aceste lucruri nu e mare scofală. Toate aceste lucruri sunt absolut normale în lumea non-credincioșilor, dar uite, voi toți faceți din țânțar armăsar. De asemenea, chiar se consideră aroganță să iei măsuri fără să discuți lucrurile cu ceilalți? Chiar înseamnă asta că faci tu legea? Oamenii care sunt capabili ar trebui să ia deciziile, iar a fi capabil să monopolizezi puterea se numește a fi competent. Ce sens are să discut lucrurile cu voi, oamenii de rând? Ce știți voi? Așadar, nu sunt arogant, sunt doar competent și capabil. Se numește a avea abilitate de conducere și este un talent înnăscut. Am o aptitudine extraordinară, pot să fac orice. Indiferent de circumstanțe sau de grupul în care sunt, pot să preiau conducerea – asta înseamnă să fii un individ talentat! Indivizii talentați nu ar trebui să fie călcați în picioare, și nici expuși. În schimb, indiferent în ce grup sunt, ar trebui să fie recomandați, preamăriți, și ar trebui să li se ofere roluri importante! Întrucât sunt indivizi capabili, talentați, cu abilități de conducere, ar trebui să aibă conduita unui conducător, a unui șef. Dacă ei ascund aceste lucruri, nu înseamnă că afișează o fațadă?” Folosesc acest raționament sucit și aceste erezii pentru a judeca și a condamna expunerea de către Dumnezeu a firii arogante, așadar, orice ai spune, ei nu vor recunoaște niciodată diversele manifestări ale firilor corupte descrise și definite de Dumnezeu. Ei se gândesc: „Ce a spus dumnezeu e doar un mod de a exprima lucrurile. Este îndeajuns de pozitiv, convențional și tradițional, dar nu poate fi definit drept adevărul. Se potrivește doar unor oameni. De exemplu, unii oameni sunt destul de inocenți și nu au niciun talent, nici nu sunt foarte capabili sau inteligenți și, în plus, nu au nici abilități de conducere. Dacă nu au un partener corespunzător, trebuie să se consulte cu alții atunci când acționează și, dacă nu o fac, nu-și pot asuma lucrarea – acesta este genul de persoană căreia i se potrivesc cuvintele lui dumnezeu.” Toate argumentele de acest fel sunt erezii satanice și sofisme.

Antihriștii nu cred niciodată că sunt adevărul cuvintele lui Dumnezeu, așadar, oricând le aud, pur și simplu acționează mecanic; sunt exact ca fariseii, folosind cuvintele lui Dumnezeu pentru a păstra aparențele. Nu le acceptă în adâncul inimii lor și nu transformă cuvintele lui Dumnezeu în viața lor și în scopul practicii lor. Din acest motiv, atunci când un antihrist comite o eroare, nu va recunoaște că a făcut ceva greșit atunci când îl emondezi și îl expui pentru acest lucru, cu atât mai puțin îl va accepta când îl vei emonda în legătură cu firea și esența pe care le-a dezvăluit în chestiunea respectivă. Exact ca atunci când refuză să recunoască faptul că a făcut ceva greșit, când un antihrist dezvăluie o fire coruptă, va avea mereu un motiv, o scuză, o explicație pentru a nega că are o fire coruptă. De exemplu, atunci când dezvăluie o fire coruptă într-o anumită chestiune, spune că s-a grăbit, că și-a ales prost cuvintele și că a ridicat puțin vocea. Când cineva spune că el a fost înșelător și nesincer într-o altă chestiune, el afirmă că majoritatea oamenilor au calibru slab, așa că dacă ar fi spus ce se întâmplă, alții nu l-ar fi înțeles și ar fi înțeles greșit ce a spus, și de aceea nu a fost sincer. Indiferent ce fire coruptă dezvăluie, întotdeauna poate găsi scuze și explicații. Până la urmă, indiferent ce fire coruptă dezvăluie, indiferent cât de evidentă sau gravă este, el nu va recunoaște niciodată că este o fire coruptă. Antihriștii mint adesea, spunând oamenilor în față un lucru și pe la spate altul și nimeni nu-și dă seama și nu știe când ei spun adevărul și când mint. Cu toate acestea, nu vor recunoaște niciodată că sunt persoane înșelătoare, mai degrabă decât unele cinstite. Dimpotrivă, adesea se justifică și explică exact cât de profund inocenți sunt, cât de sinceri sunt cu ceilalți, iar când o altă persoană are dificultăți, cât de mult vor să o ajute, din bunătatea inimii lor. Antihriștii nu numai că nu recunosc că au o fire coruptă, dar și încearcă mereu să se reabiliteze, lăudându-se că sunt persoane bune și amabile. Nu numai că nu recunosc că au o fire coruptă, dar în același timp, se mai și laudă cât de bine se pricep să manipuleze oamenii, cât de buni sunt la a-i atrage pe oameni de partea lor și a le câștiga inimile. Se laudă cât de calculați și de capabili sunt când vine vorba de a acționa și a vorbi printre oameni, că nimeni nu le poate fi superior și nu-i poate întrece și că nimeni nu este mai competent pentru slujba lor. Când un antihrist plătește un mic preț, este în stare să predice câteva doctrine și teorii mărețe și face o scurtă perioadă ceva ce-i induce pe oameni în eroare și îi determină pe majoritatea să-l respecte, atunci va crede că a reușit să-și ascundă firea coruptă și să-i facă pe oameni să-i ignore firea coruptă. Așadar, pe baza acestor manifestări ale antihriștilor și a acestui fel de înțelegere și atitudine pe care o au față de firea lor coruptă, atunci când sunt emondați, prima lor reacție va fi să se opună și să se împotrivească acestui lucru, să facă tot posibilul pentru a se reabilita. Pe lângă faptul că refuză să recunoască pierderile pe care le-au provocat lucrării bisericii, vor refuza să recunoască și firea coruptă pe care au dezvăluit-o în acea chestiune și eroarea pe care au comis-o sub constrângerea firii lor corupte. Având în vedere această manifestare și esență a antihriștilor, este posibil ca aceștia să-și schimbe firea? (Nu este.)

Am întâlnit unii antihriști care fac greșeli în lucrarea lor, care sunt leneși, nu-și îndeplinesc lucrarea și neglijează atribuții specifice și, în același timp, continuă să facă pe șefii cu oamenii, comițând cu imprudență nelegiuiri și făcând lucrurile în felul lor. Când astfel de antihriști sunt emondați pentru asta, la suprafață, ei par foarte docili, dar în culise, nu sunt deloc plini de căință. Judecând după atitudinea lor lipsită de căință, nu au acceptat nici pe departe emondarea. Judecând după faptul că nu au acceptat să fie emondați, ei nu au examinat niciodată ce dezvăluiri ale unor firi corupte manifestă. În schimb, după ce sunt emondați, continuă să facă orice vor, procedând în felul lor, recurgând la manipulare necinstită, înșelându-și superiorii și inferiorii, întemeindu-și propriile împărății independente și delectându-se cu privilegii speciale, fără să se schimbe absolut deloc. De ce nu se schimbă absolut deloc? Tocmai fiindcă antihriștii nu recunosc nici pe departe că au o fire coruptă, nici nu acceptă adevărul; așadar, prind ocazia de a deține o mare putere și profită din plin de faptul că o au, iar apoi profită de acel moment pentru a face orice vor, pentru a-și da silința să săvârșească lucruri rele și pentru a tulbura lucrarea casei lui Dumnezeu și a submina ordinea normală a casei Lui. În timp ce se bucură de tot felul de tratamente materiale din partea casei lui Dumnezeu, nu fac absolut niciun lucru bun. În afară de a face unele lucrări superficiale, ce fac ei, pe ascuns? Convoacă adunări, predică doctrine și cuvinte și chiar se amestecă în chestiuni fără legătură – în afară de asta, doar fac pe șefii cu oamenii. Nu desfășoară niciuna dintre lucrările specifice alocate lor de către Cel de mai sus și nu vin personal să ofere instrucțiuni detaliate, supraveghere sau îndrumare. Pur și simplu le dau oamenilor ordine de sus și, ocazional, când chiar nu au de ales, vin la locul de muncă, pentru a face unele lucrări și a da unele directive. Aceasta este doar o manifestare temporară de entuziasm și, la scurt timp după aceea, dispar fără urmă. Când promovează pe cineva sau numesc pe cineva într-un post, nimeni nu poate să spună că acea persoană nu este bună sau să se opună acestui fapt, iar antihriștii nu vor verifica și nu vor supraveghea niciodată lucrarea persoanei respective. Indiferent cât de rele sunt lucrurile pe care le face persoana pe care au promovat-o sau numit-o, ei nu permit nimănui altcuiva s-o expună, nimeni nu o poate demite și nimeni nu are voie să o reclame. Oricine reclamă, totuși, persoana respectivă va deveni adversarul lor. Indiferent ce pierderi mari provoacă lucrării bisericii persoana pe care o utilizează, cât de mari sunt tulburările pe care o provoacă acesteia, antihriștii își vor da toată silința să o protejeze, iar dacă nu reușesc să facă asta, atunci se vor grăbi să se disocieze de persoana respectivă și să scape degrabă de responsabilitate. Orice fac antihriștii, fie că o fac în fața oamenilor, fie pe la spatele acestora, le lipsește cu desăvârșire o inimă cu frică de Dumnezeu. Sunt neîncrezători, demoni și satane vii și își doresc în continuare, cu nerușinare, să ocupe un post și să se bucure de beneficiile statutului; sunt paraziți care trăiesc pe spinarea casei lui Dumnezeu. Ba chiar există unii care, când sunt emondați și văd că nu vor putea să-și păstreze statutul, se simt descurajați, dezamăgiți și abătuți. De ce se simt abătuți? De ce se simt descurajați? Fiindcă nu pot să-și păstreze statutul, șansa de a se bucura de privilegii speciale și tratamentul lor special au dispărut, nu îi mai respectă nimeni, iar zilele în care se jucau cu puterea s-au încheiat. Vor trebui să înceapă să facă totul de unii singuri – nu vor mai avea șansa de a sta acolo și a da ordine. Nu se simt plini de remușcări sau supărați cu privire la consecințele rele provocate de firea lor coruptă. În schimb, sunt supărați, varsă lacrimi și simt o pierdere fiindcă nu mai pot să se bucure de beneficiile statutului. Există chiar și unii oameni care, după ce au fost demiși, cer cu neobrăzare, în mod repetat, încă o șansă. Spuneți-Mi, pot oamenii de acest fel să mai primească o șansă? Ce intenționează să facă cu acea șansă? Să trăiască pe spinarea bisericii, să fie paraziți și să acționeze cu imprudență. Dacă li s-ar mai da o șansă, ar ajunge ei să-și cunoască firea coruptă? Ar fi capabili să se cunoască pe ei înșiși? (Nu.) Dacă ar fi să mai primească o șansă, ar dobândi ei puțin simț al rușinii? Li s-ar schimba caracterul? Cu o nouă șansă, ar începe ei să facă lucrurile conform adevărurilor-principii și nu ar mai încerca să-și întemeieze propriile împărății independente? (Nu ar face asta.) Nu ar face niciunul dintre aceste lucruri – nu sunt ei sortiți pieirii? Dacă ați fi emondați și ar fi o chestiune atât de gravă încât Cel de mai sus nu ar avea altă opțiune decât să vă demită, ce ați gândi? (Că într-adevăr ar trebui să fiu demis, fiindcă natura mea este foarte ticăloasă, am făcut foarte multe lucruri care încalcă principiile și I se împotrivesc lui Dumnezeu, am comis foarte multe rele și am provocat foarte multe pierderi lucrării bisericii. Ar trebui să fiu demis.) O persoană care are rațiune mai întâi ar reflecta asupra ei: „Ce am făcut eu, cu adevărat, în această perioadă? De ce am fost emondat? Chiar au fost corecte faptul că am fost emondat pentru că am făcut acele lucruri și lucrurile pe care le-a spus persoana respectivă atunci când m-a emondat? Cum ar trebui să le accept? Cum ar trebui să abordez această emondare?” Apoi, ar analiza ce făcuse cu adevărat, dacă existau falsificări specifice voinței umane în acțiunile sale, dacă existau conștiință și rațiune în ele, dacă ceea ce făcea era în conformitate cu adevărurile-principii, cât de mult din ceea ce făcea era în conformitate cu cerințele lui Dumnezeu și cât de multe lucruri făcea conform voinței proprii. O persoană cu rațiune ar trebui să analizeze aceste aspecte, nu să se agite întrebându-se dacă și-a pierdut statutul, dacă a tratat-o corect casa lui Dumnezeu, ce vor crede oamenii despre ea dacă nu are statut, sau ce fel de perspective și destinație va avea. O persoană cu rațiune nu s-ar agita din cauza unor astfel de lucruri.

Exact cât de nerușinați sunt unii antihriști? Dacă, după ce acești antihriști sunt demiși, frații și surorile nu-i mai stimează la fel de mult, dacă nu mai sunt la fel de afectuoși și amabili și, în schimb, sunt reci și îi ignoră, acești antihriști nu vor putea suporta asta. De ce sunt ei atât de sensibili în legătură cu aceste lucruri, dar, în același timp, nu sunt atât de sensibili în legătură cu firea lor coruptă? Face asta parte din natura lor? Au ei demnitate? Au rușine? (Nu.) Cele mai prețioase două lucruri din umanitate sunt rușinea și integritatea. Nu se găsește nici urmă de vreunul din aceste lucruri într-un antihrist. Antihriștii sunt nerușinați și, indiferent cât de mult dezvăluie firi corupte sau cât de mult rău comit, nu simt absolut nimic, niciun pic de vinovăție și, totuși, vor în continuare să-și lungească șederea și să trăiască pe spinarea casei lui Dumnezeu. După ce au fost emondați și expuși, după ce au fost emiși și nu mai au niciun statut, ei vor în continuare ca frații și surorile să-i venereze cu stimă și într-un mod curtenitor. Nu este irezonabil acest lucru? Vă pare revoltătoare această manifestare a antihriștilor? (Da.) Fiecare persoană simte o pierdere atunci când este emondată, mai ales dacă este demisă și își pierde statutul. Simte că a fost pusă într-o situație jenantă și făcută puțin de rușine în fața celorlalți și este prea stânjenită ca să dea ochii cu cineva. Totuși, o persoană care cunoaște rușinea nu va perora argumente părtinitoare. Ce înseamnă să nu perorezi argumente părtinitoare? Înseamnă să fii capabil să înfrunți totul în maniera corectă, fără să te gândești și să vorbești despre lucruri într-un mod părtinitor și, în schimb, să recunoști cinstit lucrurile pe care le-ai făcut greșit și să te confrunți cu chestiunea corect și rațional. Ce înseamnă corect și rațional? Înseamnă că, întrucât ai fost emondat pentru ceva, trebuie să existe o problemă cu ceea ce ai făcut – lăsând la o parte ce fire coruptă ai, să spunem doar că dacă ai greșit în această chestiune, atunci cu siguranță ai o vină pentru ea; și întrucât ai o vină, ar trebui să ți-o asumi și să recunoști că tu ai făcut greșeala. Odată ce ai recunoscut asta, ar trebui să te analizezi și să te întrebi: „Ce fire coruptă am dezvăluit aici? Dacă nu am fost împins de o fire coruptă, atunci au fost acțiunile mele întinate de voința umană? Nesăbuința a fost cauza acestui lucru? A avut ceva de-a face cu ceea ce urmăresc, cu calea pe care o urmez?” Să poți să te analizezi în acest fel se numește să ai raționalitate, să cunoști rușinea, să privești lucrurile într-un mod corect, obiectiv, într-un mod care este conform cu realitatea. Exact asta le lipsește antihriștilor. Când sunt emondați, mai întâi se gândesc: „Cum ai putut să emondezi atât de nemilos un conducător demn ca mine în fața atât de multor oameni, expunându-mi chiar și secretul rușinos? Unde îmi este prestigiul de conducător? Emondându-mă, nu mi l-ai distrus? Cine mă va asculta de acum încolo? Dacă nu mă ascultă nimeni, cum pot eu să am vreun status în calitate de conducător? Nu m-ar face asta doar o marionetă? Cum mă voi bucura eu atunci de beneficiile statutului? Nu-i așa că nu voi mai putea să mă bucur de obiectele oferite de frați și surori?” Este corectă această idee? Este în conformitate cu adevărul? Este justificabilă? (Nu.) Asta înseamnă să fii lipsit de rațiune și să perorezi argumente părtinitoare. La ce te referi când vorbești de prestigiu? Ce este un conducător? Nu-mi spune că tu ești lipsit de corupție? La ce te referi când vorbești despre „expunerea secretului tău rușinos”? Care este secretul tău rușinos? Este firea ta coruptă. Firea ta coruptă este la fel ca a oricui altcuiva – acesta este secretul tău rușinos. Nu ești cu nimic diferit, nu le ești superior altora. Casa lui Dumnezeu doar a văzut că ai puțin calibru și poți face unele lucrări, așa că te-a promovat și te-a cultivat și ți-a dat o povară specială, puțin mai mult de asumat. Dar asta nu înseamnă deloc că odată ce ai statut, nu mai ai o fire coruptă. Și totuși, antihriștii se agață de asta, spunând: „Acum, că am statut, nu ar trebui să mă emondezi, mai ales nu în fața atât de multor oameni, lucru care ar îngădui majorității oamenilor să afle de situația mea reală.” Nu este acesta un argument părtinitor? Unde poate fi aplicată o asemenea abordare? Afară, în societate, când lauzi un om, trebuie să-l adulezi ca fiind perfect și să-i consacri o imagine a perfecțiunii, fără cel mai mic defect. Nu este înșelător? Ar face asta casa lui Dumnezeu? (Nu.) Asta face Satana și asta cer și antihriștii. Satana este lipsit de rațiune și, în această privință, și antihriștii sunt lipsiți de rațiune. Nu numai asta, dar aduc argumente părtinitoare și formulează cereri excesive. Pentru a-și proteja statutul, roagă pe Cel de mai sus să fie atent la felul în care sunt emondați, cu ce ocazii sunt emondați și ce fel de ton este folosit. Este necesar acest lucru? Sunt ființe umane corupte și sunt emondate pentru ceva ce este real și adevărat – de ce este nevoie ca acest lucru să fie făcut într-un fel anume? A-i lăuda nu le-ar face rău fraților și surorilor? Ar trebui ca ei, niște oameni răi, să fie lăudați și să aibă statutul protejat, astfel încât să poată să comită cu imprudență nelegiuiri printre cei inferiori și să-și întemeieze împărății independente? Ar fi corect față de frați și surori? Înseamnă că dau dovadă de responsabilitate față de ei? Acesta nu este un mod de a da dovadă de responsabilitate față de ei. Așa că faptul că un antihrist se comportă în acest fel, gândește în acest fel și face acel gen de cereri înseamnă pur și simplu că perorează argumente părtinitoare și provoacă în mod intenționat probleme, total lipsit de rușine. Când este emondat pentru ceva ce a făcut greșit, un antihrist nu recunoaște că are o fire coruptă, nici nu analizează ce fire coruptă l-a împins să facă un asemenea lucru. După ce perorează o grămadă de argumente părtinitoare, nu numai că refuză să se analizeze, dar se gândește și la contramăsuri. „Cine a reclamat asta? Cine i-a divulgat asta celui de mai sus? Cine le-a raportat conducătorilor că am făcut asta? Trebuie să aflu cine a fost și să-i dau o lecție. Trebuie să-i fac morală în timpul adunărilor și să-i arăt cât de impresionant sunt.” Când este emondat, un antihrist va face tot ce poate pentru a se apăra, pentru a găsi o cale de scăpare, gândindu-se: „De data aceasta am fost neglijent și am dezvăluit secretul, așa că trebuie să-mi dau silința să nu se mai întâmple asta data viitoare și să încerc o abordare diferită pentru a-i păcăli pe cel de mai sus și pe frații și surorile de rang inferior, astfel încât niciunul dintre ei să nu-și dea seama. Când fac bine ceva, ar trebui să mă prezint rapid și să-mi asum meritele pentru acel lucru, dar când fac o greșeală, trebuie să pasez rapid altcuiva responsabilitatea.” Nu e un gest nerușinat? Este extrem de nerușinat! Când o persoană normală este emondată, în adâncul sufletului își recunoaște în secret: „Nu-s bun de nimic – am o fire coruptă. Nu mai este nimic de zis. Trebuie să reflectez asupra mea.” Se hotărăște în tăcere să acționeze conform cerințelor lui Dumnezeu în cazul în care se mai confruntă vreodată cu acest gen de situație. Indiferent dacă poate sau nu să realizeze acest lucru, în orice caz, când este emondată, acceptă asta în inimă într-un mod rațional, iar raționalitatea sa îi spune că a făcut, într-adevăr, ceva greșit și că, deoarece are o fire coruptă, trebuie să recunoască acest lucru. Se supune în inima sa, fără nicio împotrivire, și chiar dacă se simte puțin nedreptățită, principala sa atitudine este una de pozitivitate. Este în stare să reflecteze asupra sa, să simtă remușcări, și decide să se străduiască să nu mai facă aceeași greșeală în această chestiune, în viitor. Pe de altă parte, nu numai că un antihrist nu simte remușcări, ci este potrivnic în inima lui și nu numai că nu poate să renunțe la răul pe care îl face, ba chiar încearcă să găsească un alt mod de a merge înainte, ca să poată comite în continuare în mod imprudent, nelegiuiri, menținându-și comportamentul rău. Când este emondat, nu-și analizează propria fire coruptă, sursa fărădelegii sale, intențiile sau diferitele stări și perspective care au luat naștere în el atunci când i-a fost dezvăluită firea coruptă. Nu analizează și nu se gândește niciodată la aceste lucruri, nici nu acceptă atunci când oricine altcineva îi dă sugestii, sfaturi, sau îl expune. În schimb, își intensifică eforturile de a căuta diverse modalități, mijloace și tactici de a-și înșela superiorii și inferiorii, ca să-și poată proteja statutul. Își sporește eforturile de a provoca tulburări în casa lui Dumnezeu și-și folosește statutul pentru a face rele. Chiar este lipsit de orice speranță!

Când antihriștii își asumă orice parte a lucrării, sunt superficiali și se prefac că nu îi văd pe oamenii răi și pe cei care tulbură lucrarea casei lui Dumnezeu, sau poate chiar le ascund faptele, îi tolerează și-i protejează. După ce este demis, se va schimba un antihrist, atunci când va face o datorie diferită? (Nu.) De ce? (Din cauza unei probleme a naturii-esențe pe care o are.) După ce a comis o eroare atât de gravă, el tot nu se căiește și tot are noțiuni și nemulțumiri în inimă, așadar, poate să fie puțin sincer în orice datorie face? El comite cu imprudență nelegiuiri în datoria sa chiar dinainte să aibă noțiuni sau nemulțumiri, așadar, atunci când nutrește aceste lucruri, poate să fie sincer în datoria sa? (Nu.) Și fără sinceritate, va fi superficial? Va comite cu imprudență nelegiuiri? (Da.) Poate că unii dintre voi nu sunt convinși, așa că uitați-vă bine singuri și, într-o bună zi, veți fi convinși. Un antihrist nu se poate schimba niciodată și, indiferent unde este trimis, nu va fi niciodată bun de nimic. După ce o persoană care urmărește adevărul a fost emondată fiindcă a dezvăluit o fire coruptă, ea suferă unele schimbări. Starea ei devine din ce în ce mai bună, atitudinea îi devine tot mai proactivă, perspectiva îi devine tot mai pozitivă, scopurile și direcția a ceea ce urmărește devin tot mai corecte, începe să aibă tot mai mult o inimă cu frică de Dumnezeu și umanitatea ei pare tot mai vrednică de respect. Prin contrast, cu cât este emondat mai mult un antihrist, cu atât îi crește mai mult resentimentul lăuntric, cu atât se simte mai nedreptățit în inima sa și cu atât cresc mai mult noțiunile, ura și plângerile lui în legătură cu Dumnezeu. Când nu a fost emondat, trupul său poate plăti un mic preț, dar când este emondat des, nu are nici măcar o fărâmă de sinceritate. Chiar este o cauză pierdută! Observați singuri acest lucru – oricine este așa ține mereu predici pentru a-i sprijini pe alții, dar el însuși nu practică deloc și nu are deloc intrare – aceasta este o caracteristică. O altă caracteristică este că, indiferent ce lucrare face, odată ce are statut, poate să ia puțină inițiativă și să manifeste puțin entuziasm, dar este mereu superficial și comite cu imprudență nelegiuiri în lucrarea sa. Când își pierde statutul, nu se mai poartă cu mănuși, se declară lipsit de speranță și chiar acționează într-un mod îndrăzneț și imprudent și se poartă ca un sălbatic nelegiuit, total lipsit de o inimă cu frică de Dumnezeu. Din toată omenirea, acest tip de persoană este un antihrist clasic. Este în stare să disece foarte clar și foarte logic stările altor oameni, într-un mod care este ușor de înțeles și îți lasă senzația că și el are o astfel de înțelegere despre sine. Dar atunci când face vreun fel de greșeală, când a dezvăluit o fire coruptă și tu încerci să-l expui și să-l diseci, urmărește ce fel de atitudine are. Nu va fi deloc dispus să accepte și se va gândi la orice mod posibil de a dezminți aceste lucruri și de a se apăra, fără să le recunoască. Nimeni nu va putea să-i facă nimic și oricine îi atinge o coardă sensibilă sau îi expune o problemă se va trezi că are probleme și va fi tratat ca un dușman al său.

Când un antihrist are statut, poate să îndure unele greutăți și să plătească un mic preț pentru a și-l proteja. Este, de asemenea, în stare să se prefacă amabil și plin de compasiune pentru toți, să pretindă că vrea să-i salveze pe toți – e un ipocrit. Totuși, în momentul în care își pierde statutul, toată bunătatea lui se evaporă și cu toate acestea, vrea în continuare să se agațe și să se bucure de sprijinul, respectul și atenția specială de care s-a bucurat în trecut. Pur și simplu este nerușinat peste măsură! Indiferent în ce grup este un antihrist, el nu oferă nimănui nici măcar cea mai mică asistență sau edificare și, cu toate acestea, vrea în continuare să se bucure de sprijinul și respectul tuturor celorlalți. Indiferent cine altcineva recunoaște că are o fire coruptă, un antihrist nu va interveni niciodată ca să spună că și el are o astfel de fire și nu va vorbi despre ce fel de fire coruptă a dezvăluit în trecut. Nu se disecă niciodată, iar atunci când e pus la colț, spune doar ceva precum: „Da, sunt un demon, sunt o satană” și atâta tot. Spune doar câteva dintre aceste vorbe pompoase, goale. Dacă-l întrebi: „Ce manifestări și dezvăluiri specifice ale faptului că ești un demon și o satană ai? Ce fel de motive și intenții ai când acționezi?”, atunci nu va spune absolut nimic. Nu este el o satană? De când a ajuns la putere, marele balaur roșu a comis nenumărate rele și, pe parcursul stăpânirii sale, și-a recunoscut și îndreptat constant nelegiuirile, în tot acest timp intensificând constant abuzul pe care îl exercită asupra poporului său. Când îl vezi recunoscându-și nelegiuirile, ai putea crede că se va căi și se va îndrepta, că are o atitudine de mărturisire și că probabil nu va mai comite astfel de erori. Dar judecând după lucrurile care se întâmplă după aceea și după cum evoluează lucrurile, marele balaur roșu își recunoaște nelegiuirile doar pentru a-și proteja imaginea și statutul, pregătind terenul pentru a continua să dețină puterea și să facă mai multe lucruri groaznice prin care își abuzează poporul. Antihriștii sunt la fel – au aceeași natură-esență precum diavolii, Satana și marele balaur roșu. Se pricep să se prefacă și sunt mincinoși înrăiți; nu cunosc nicio rușine, sunt scârbiți de adevăr și față de lucrurile pozitive și nu acceptă nici pe departe adevărul. În plus, nu spun nimic altceva decât lucruri plăcute auzului și doar fac tot felul de rele. În preajma fraților și surorilor, antihriștii spun adesea cuvintele potrivite și fac lucruri care par corecte la suprafață, dar atunci când li se cere să practice strict în conformitate cu cuvintele lui Dumnezeu și cu adevărurile-principii, să pună în aplicare rânduielile de lucru ale casei lui Dumnezeu, atunci nu vor face nimic în acest sens și, în schimb, vor dispărea fără urmă. Dacă îi lași fără supraveghere, control sau încurajări, atunci vor comite cu imprudență nelegiuiri și-și vor întemeia împărății independente. Pentru a-și atinge scopul de a deține puterea, vor îndura orice greutate și vor plăti orice preț. Din acest lucru, putem vedea că antihriștii au alt gen de natură-esență, și anume că sunt egoiști și detestabili. În afară de faptul că plătesc un mic preț atunci când fac ceva pentru ei înșiși, dacă li se cere să facă sau să spună ceva pentru frați și surori, pentru casa lui Dumnezeu, fără să primească nimic în schimb, vor fi ei atât de buni la suflet? Își vor asuma acea povară? (Nu.) Așadar, când vine vorba de lucruri pe care Cel de sus i-a rugat să le pună în aplicare, când e momentul să verifice lucrările respective, ei nu vor fi pus în aplicare niciuna dintre ele. De ce? Fiindcă a face asta ar presupune să se obosească și să sufere; ar trebui să plătească un preț și probabil că nu ar avea multe beneficii de pe urma acestui lucru. Așadar, pur și simplu nu îl vor face. Dacă majoritatea oamenilor ar profita de pe urma acestui lucru, dacă majoritatea oamenilor ar obține beneficii de pe urma lui, ar fi dispus un antihrist să plătească un preț pentru el? Nu ar fi. Dacă ar fi ceva pentru care majoritatea oamenilor l-ar respecta și l-ar comemora, i s-ar închina și l-ar lăuda și dacă vreme de generații întregi ar fi comemorat pentru acest lucru bun pe care l-a făcut, cum s-ar comporta? Ar trece imediat la acțiune și ar face-o mai bucuros decât oricine altcineva. E o nerușinare, nu-i așa? Satana, diavolul, este cu adevărat nerușinat. A comis nenumărate rele și totuși, vrea în continuare ca toți să-i fie profund recunoscători, vrea ca oamenii să-l urmeze de aproape și să-l aduleze. Îi supune pe oameni foarte multor abuzuri și totuși, vrea să fie lăudat în continuare de către aceștia. Și antihriștii sunt la fel. Nu contează cât de multe predici a auzit un antihrist, sau câte doctrine înțelege, dacă-i ceri să facă o lucrare sau o datorie fără să fie superficial, nu reușește să o facă. Dacă-i ceri să se abțină de la a-și întemeia propria împărăție independentă sau de la a comite nelegiuiri cu imprudență, nu o poate face. Dacă-i ceri să se abțină de la a se bucura de beneficiile statutului, a râvni la confort, a se delecta cu statutul și privilegiile speciale, nu o poate face. Dacă-i ceri să nu-i chinuie pe alții, sau să nu mintă, nu reușește. Dacă-i ceri să nu risipească ofrandele și să protejeze interesele casei lui Dumnezeu, nu o poate face. Dacă-i ceri să nu aducă mărturie pentru sine, nu va reuși niciodată; dacă-i ceri să plătească un mic preț pentru aleșii lui Dumnezeu fără să primească nimic în schimb, sau să facă mici lucrări în anonimat, nu va fi în stare să o facă. Ce este el în stare să facă? Este în stare să comită cu imprudență nelegiuiri, să-și întemeieze propria împărăție independentă, să aducă mărturie pentru sine, să risipească ofrandele, să trăiască pe spatele bisericii, să-i chinuie pe alții, să declame sloganuri, să peroreze doctrine, să răspândească erezii și falsități pentru a-i induce pe oameni în eroare și așa mai departe – pentru el nu este niciun efort să facă aceste lucruri. Aveți în preajmă pe cineva de acest fel? Din momentul în care își exercită puterea, de îndată ce are o fărâmă de putere, vrea să preia controlul asupra banilor casei lui Dumnezeu; indiferent ce cumpără, vrea să ia lucruri de înaltă calitate, costisitoare și de firmă, nu discută cu nimeni altcineva despre acest lucru și nici nu ascultă ce are altcineva de zis. Odată ce i se dă puțină putere, se delectează cu aceasta. Când i se dă puțină putere, vrea să formeze clici și să facă lucrurile în felul său și refuză să asculte pe Cel de mai sus sau pe oricine altcineva. Când i se dă puțină putere, se simte ca și cum ar fi devenit dumnezeu și vrea să aducă mărturie pentru sine, astfel încât ceilalți să-l sprijine, și vrea să formeze o facțiune, să-și formeze propriul grup. Când i se dă puțină putere, vrea ca frații și surorile să fie ținuți strâns sub control, la îndemână. Dacă lucrarea casei lui Dumnezeu necesită ca o persoană să fie transferată departe de el, va fi destul de dificil. El trebuie să aprobe acest lucru, cineva va trebui să-l discute cu el, iar el nu va accepta o atitudine care nu îi place din partea persoanei respective. Vrea ca lumea întreagă să știe că el are putere și influență și toți trebuie să-i arate respect și stimă. Acesta este un fapt îndeobște recunoscut. Un antihrist nu va recunoaște niciodată că are o fire coruptă. Observați singuri acest lucru – vedeți dacă aceia care nu recunosc că au o fire coruptă se pot căi după ce fac ceva greșit și după ce dezvăluie o fire coruptă și în ce direcție se dezvoltă și ce fel de cale aleg în final, cum se comportă în timp ce-și fac datoria și în timp ce interacționează cu ceilalți, cum se comportă cu privire la statut și care sunt modalitățile și metodele lor de a face lucrurile. Veți fi capabili să discerneți aceste lucruri? Dacă puteți trage concluzii cu privire la aceste lucruri, atunci aveți un oarecare discernământ.

C. Refuză să recunoască faptul că sunt adevărul cuvintele lui Dumnezeu și că acestea sunt criteriul pentru evaluarea tuturor lucrurilor

Există un al treilea motiv pentru care antihriștii refuză să accepte emondarea și sunt lipsiți de o atitudine de căință atunci când comit orice lucru greșit, și anume că refuză să recunoască faptul că sunt adevărul cuvintele lui Dumnezeu și că acestea sunt criteriul pentru evaluarea tuturor lucrurilor. Am avut o părtășie destul de detaliată despre cele două motive anterioare; acesta este puțin diferit de primele două în ceea ce privește înțelesul său literal, dar în esență, ele au legătură cu acesta care spune că antihriștii refuză să recunoască faptul că sunt adevărul cuvintele lui Dumnezeu, așa că putem avea o părtășie scurtă și la obiect. Când un antihrist este emondat, iar tu ai părtășie cu el despre adevăr, îi vorbești despre adevărurile-principii și despre principiile pentru a face lucruri, va fi el capabil să accepte aceste lucruri, după ce le va auzi? (Nu.) Indiferent de momentul în care aude un antihrist adevărul, va avea întotdeauna aceeași atitudine față de el – condamnare și împotrivire. Ce sunt adevărurile-principii? Sunt standardul pentru evaluarea modului în care să faci ceva. Atât timp cât procedează în întregime în conformitate cu adevărul din cuvintele lui Dumnezeu, atunci ce face o persoană va fi principial. Asta înseamnă să faci lucruri conform principiilor. Dacă părtășia ta este în conformitate cu adevărurile-principii, un antihrist categoric nu o va accepta; cu cât este mai pozitivă, mai practică, mai corectă și mai bazată pe realitate părtășia ta, cu atât va fi mai inacceptabilă pentru un antihrist. Va răspunde cu argumente părtinitoare, refuzând să accepte adevărul sau realitatea. Dacă îi vorbești despre cum să acționeze astfel încât să-și îndeplinească responsabilitățile în chestiunea respectivă, îți va povesti despre cum a suferit și cum a plătit un preț; dacă îi vorbești despre cum să acționeze în conformitate cu adevărurile-principii, atunci îți va spune câte drumuri a străbătut, cât de mult a suferit și cât de mult a vorbit. Dacă îi vorbești despre cum să fie o persoană cinstită, cum să acționeze și cum să facă o datorie cu o inimă cinstită și sinceră, nu va fi interesat și te va ignora. Când acționează, se va concentra doar pe tactici, pe strategii și pe șiretlicuri. Per ansamblu, un antihrist are propriul set de principii unice pentru acțiunile sale și, indiferent cât de greșite, de abjecte, de ridicole și de absurde sunt acestea în ochii celorlalți sau în ochii lui Dumnezeu, el niciodată nu se va sătura să respecte aceste metode și principii. Nu va accepta cuvintele lui Dumnezeu drept adevărurile-principii, nici nu va renunța la propriile principii; prin urmare, indiferent dacă îl emondezi, îl expui sau îl demiți, criteriile, perspectivele și concepțiile sale pentru evaluarea lucrurilor nu se vor schimba niciodată. Unele dintre aceste criterii țin de știința umană, unele de cunoaștere, unele de cultura tradițională și unele de tendințele rele ale acestei lumi, dar indiferent cât de greșite ar putea fi aceste lucruri, un antihrist nu poate renunța la ele. Va accepta orice tendințe rele și orice zicale și perspective care sunt populare în societate, dar cuvintele lui Dumnezeu sau adevărul nu sunt niciodată criteriul său pentru evaluarea tuturor lucrurilor și evenimentelor, pentru a evalua totul. În timp ce Îl urmează pe Dumnezeu și trăiește pe spinarea casei lui Dumnezeu, el neagă și condamnă adevărul. În timp ce neagă și condamnă adevărul, venerează și admiră tot felul de erezii și de falsități din lume. Singurele lucruri pe care nu le poate accepta sunt cuvintele lui Dumnezeu, adevărul. Judecând după această esență a antihriștilor, deși participă la adunări, citesc cuvintele lui Dumnezeu și fac o datorie pe durata credinței lor, un lucru este clar – firea lor nu se va schimba niciodată și nici perspectivele lor, care țin de lume și de tendințele rele. Dacă îi ceri unui antihrist să vorbească despre intrarea în viață sau schimbarea firii, te vei întreba de ce cuvintele sale sună atât de bizar, grețos și incomod. Vor suna precum cuvintele unui străin, iar el e pur și simplu o persoană confuză, căreia îi lipsește înțelegerea spirituală, dar care se preface că este spirituală și că are viață. Chiar este peste măsură de dezgustător! Poate să aibă viață cineva care nu a recunoscut niciodată cuvintele lui Dumnezeu drept adevărul sau nu a acceptat cuvintele lui Dumnezeu drept viața sa? E o glumă, nu-i așa? Priviți în jur și verificați dacă este cineva care spune încontinuu: „Cutare persoană celebră a spus asta; cutare carte a spus asta; cutare serial TV a spus asta; cutare operă de artă a spus asta” sau „Cultura noastră tradițională este aceasta; în locul de unde vin eu, noi spunem asta; în familia noastră, avem regula asta” și așa mai departe. Vedeți și cine are mereu un întreg set de astfel de lucruri de spus, cine nu este impresionat de cuvintele lui Dumnezeu după ce le aude și rostește numai cuvinte încâlcite, absurde și lipsite de înțelegere spirituală, atunci când reușește să aibă părtășie despre înțelegerea sa cu privire la cuvintele lui Dumnezeu și cine, deși nu are pricepere sau înțelegere a cuvintelor lui Dumnezeu, încearcă să alcătuiască una cu forța și se preface a fi spiritual. Este de-a dreptul scabros! Acești oameni cred de mult în Dumnezeu și au auzit predici și au participat la adunări vreme de mulți ani și, cu toate acestea, în mod incredibil, încă nu știu că au o fire coruptă și nu au descoperit că au perspective incorecte, sau că perspectivele lor false sunt total contrarii și contradictorii cuvintelor lui Dumnezeu. Din ce motiv? Este al treilea motiv din spatele refuzului antihriștilor de a accepta emondarea și al faptului că lor le lipsește o atitudine de căință atunci când comit orice lucru greșit: refuză să recunoască faptul că sunt adevărul cuvintele lui Dumnezeu și că acestea sunt criteriul pentru evaluarea tuturor lucrurilor. Aceasta este sursa problemei.

De ce refuză antihriștii să accepte emondarea? De ce, atunci când se confruntă cu ceva, ei nu se căiesc și, în schimb, răspândesc diverse noțiuni, ba chiar emit judecăți cu privire la Dumnezeu? Motivele sunt foarte clare: în primul rând, antihriștii nu recunosc niciodată că pot face greșeli; în al doilea rând, nu recunosc niciodată că au o fire coruptă; în al treilea rând, refuză să recunoască faptul că sunt adevărul cuvintele lui Dumnezeu și că acestea sunt criteriul pentru evaluarea tuturor lucrurilor. În ceea ce-i privește pe toți cei care nu acceptă să fie emondați, toți cei care dezvăluie în mod clar o fire coruptă atunci când fac greșeli, toți cei care adesea le fac rău aleșilor lui Dumnezeu, care întârzie intrarea în viață a unui număr uriaș de aleși ai lui Dumnezeu și provoacă pierderi lucrării casei lui Dumnezeu, dacă acești oameni nu au nicio remușcare sau nicio atitudine de căință atunci când sunt emondați, atunci un lucru este sigur, și anume că ei au toate aceste trei manifestări ale antihriștilor. Așa este? (Da.) În total, există trei motive pentru care antihriștii refuză să accepte emondarea. Mai citiți-le o dată. (În primul rând, antihriștii nu recunosc niciodată că pot face greșeli; în al doilea rând, nu recunosc niciodată că au o fire coruptă; în al treilea rând, refuză să recunoască faptul că sunt adevărul cuvintele lui Dumnezeu și că acestea sunt criteriul pentru evaluarea tuturor lucrurilor.) Sunt trei în total. Am avut părtășie în mod destul de detaliat despre primele două motive. Ultimul este ușor diferit de primele două în ceea ce privește înțelesul său literal, dar în ceea ce privește esența, primele două sunt legate de cel care spune că antihriștii refuză să recunoască faptul că sunt adevărul cuvintele lui Dumnezeu, așa că nu vom avea părtășie cu privire la motivul respectiv în mod mai detaliat. Bun, să încheiem aici părtășia noastră pe ziua de azi. Rămas bun! (Rămas bun, Dumnezeule!)

19 septembrie 2020