III. Firea-esență a antihriștilor

A. Ticăloșia

2. Ce fac antihriștii față de Dumnezeu

În timpul ultimei adunări, am avut părtășie și am sintetizat firea-esență a unui antihrist, selectând trei trăsături din cele șase firi ale umanității corupte pentru a le diseca. Aceste trei trăsături sunt faptul că sunt scârbiți de adevăr, depravarea și ticăloșia. Data trecută am avut părtășie despre ticăloșie și, prin disecarea manifestărilor ticăloase ale antihriștilor, și anume faptul că, pe tot parcursul zilei, gândurile lor sunt pline de răutate, i-am identificat pe antihriști și, prin aceste manifestări, le-am confirmat firea-esență ticăloasă. Disecăm faptul că, pe tot parcursul zilei, gândurile lor sunt pline de răutate prin prisma a două aspecte: în primul rând, ce gândesc atunci când au de-a face cu alții, ce abordări și manifestări dezvăluie esența lor coruptă; în al doilea rând, ce gândesc despre Dumnezeu. Am terminat părtășia despre cum îi tratează ei pe oameni. În ceea ce privește ideile, noțiunile, punctele de vedere și motivațiile pe care le au antihriștii și chiar acțiunile prestabilite din mintea lor față de Dumnezeu, am avut parțial părtășie despre asta data trecută, de exemplu, îndoială, cercetare și ce altceva? (Suspiciune și prudență.) Îndoială, cercetare, suspiciune și prudență. Acum, haideți să avem părtășie despre testarea lui Dumnezeu de către antihriști.

e. Testarea

Care sunt manifestările testării? Ce abordări sau gânduri manifestă o stare sau o esență specifică testării? (Dacă am comis o fărădelege sau am făcut ceva rău, întotdeauna vreau să-L cercetez pe Dumnezeu, să cer un răspuns clar și să văd dacă voi avea un final sau o destinație bună.) Acest lucru are de-a face cu gândurile; deci, în general, atunci când o persoană vorbește sau acționează ori când se confruntă cu ceva, care dintre manifestările ei este testare? Dacă cineva a comis o fărădelege și simte că Dumnezeu Și-ar putea aminti sau condamna fărădelegea, iar ei sunt nesiguri, neștiind dacă Dumnezeu îi va condamna cu adevărat sau nu, găsesc o modalitate de a testa, de a vedea care este cu adevărat atitudinea lui Dumnezeu. Încep prin a se ruga, iar dacă nu există nicio iluminare sau luminare, se gândesc să renunțe complet la metodele lor precedente de urmărire. Anterior, au făcut întotdeauna lucrurile într-o manieră superficială, alocând doar 30% din efortul lor acolo unde puteau folosi 50% sau 10% acolo unde puteau folosi 30%. Acum, dacă pot folosi 50% din efortul lor, își vor asuma lucrarea murdară sau obositoare pe care alții o evită, făcând-o întotdeauna înaintea altora și asigurându-se că majoritatea fraților și surorilor văd asta. Ei vor să vadă, mai ales, cum privește Dumnezeu această problemă și dacă fărădelegea lor poate fi răscumpărată. Când se confruntă cu dificultăți sau cu lucruri pe care majoritatea oamenilor nu le pot depăși, vor să vadă ce va face Dumnezeu, dacă îi va lumina și îi va călăuzi. Dacă pot simți prezența lui Dumnezeu și concesia specială din partea Sa, ei consideră că Dumnezeu nu și-a amintit sau nu le-a condamnat fărădelegea, dovedind că poate fi iertată. Dacă se sacrifică în acest fel și plătesc un așa preț, dacă atitudinea lor se schimbă semnificativ, dar tot nu simt prezența lui Dumnezeu și cu siguranță nu simt nicio diferență perceptibilă față de situația de dinainte, atunci este posibil ca Dumnezeu să fi condamnat fărădelegea lor precedentă și să nu-i mai vrea. Din moment ce Dumnezeu nu-i vrea, ei nu vor depune la fel de mult efort în viitor, atunci când își vor face datoria. Dacă Dumnezeu încă îi vrea, nu îi condamnă și mai există speranța că vor primi binecuvântări, ei vor fi mai sinceri în a-și face datoria. Sunt aceste manifestări și idei o formă de testare? Este aceasta o abordare specifică? (Da.) Chiar acum, ați menționat doar un aspect teoretic, dar nu ați aprofundat în mod explicit manifestarea detaliată a testării lui Dumnezeu și care sunt abordările și planurile concrete pe care le au în inimile lor cu privire la această chestiune sau să expuneți care sunt punctele de vedere și stările antihriștilor atunci când se angajează în această activitate.

În mod constant, unii oameni nu au nicio cunoaștere sau experiență legată de atotputernicia lui Dumnezeu și de felul în care El scrutează adâncurile inimii umane. De asemenea, le lipsește o percepție autentică a scrutării inimii umane de către Dumnezeu, așa că, în mod firesc, sunt plini de îndoieli cu privire la această chestiune. Deși în dorințele lor subiective vor să creadă că Dumnezeu scrutează adâncurile inimii umane, le lipsesc dovezile concludente. În consecință, plănuiesc anumite lucruri în inimile lor și, în același timp, încep să le execute și să le pună în aplicare. Pe măsură ce le pun în aplicare, ei observă continuu dacă Dumnezeu știe cu adevărat despre acestea, dacă lucrurile vor fi expuse și, în caz că rămân ascunse, dacă cineva își poate da seama sau dacă Dumnezeu le poate dezvălui prin vreun mijloc anume. Desigur, oamenii obișnuiți pot avea, mai mult sau mai puțin, unele incertitudini cu privire la atotputernicia lui Dumnezeu și la scrutarea adâncurilor inimii umane din partea Sa, dar antihriștii nu sunt doar nesiguri – în același timp, sunt plini de îndoială și cu totul prudenți față Dumnezeu. De aceea, ei dezvoltă multe abordări pentru a-L testa pe Dumnezeu. Deoarece se îndoiesc de scrutarea inimii umane de către Dumnezeu și, mai mult, chiar neagă faptul că Dumnezeu o scrutează, ei se gândesc adesea la anumite chestiuni. Apoi, cu puțină teamă sau cu un sentiment inexplicabil de groază, ei răspândesc în secret aceste gânduri în privat, inducându-i în eroare pe unii oameni. Între timp, ei își prezintă treptat, neîncetat, argumentele și ideile. Pe măsură ce le prezintă, urmăresc dacă Dumnezeu le va împiedica sau le va expune acest comportament. Dacă îl expune sau îl definește, ei se retrag rapid, trecând la o altă abordare. Dacă pare că nimeni nu știe despre el și nimeni nu-i poate vedea excat așa cum sunt, devin și mai convinși în inimile lor că intuiția și cunoașterea lor despre Dumnezeu sunt corecte. În opinia lor, scrutarea inimii umane de către Dumnezeu este practic inexistentă. Ce fel de abordare este aceasta? Aceasta este abordarea testării.

Din cauza firii lor inerent ticăloase, antihriștii nu vorbesc sau nu acționează niciodată direct. Nu abordează lucrurile cu o atitudine onestă și sinceră, nu vorbesc folosind cuvinte cinstite și nu acționează cu o atitudine din toată inima. Nimic din ceea ce spun sau fac nu este direct, ci mai degrabă ocolit și pe furiș și nu își exprimă niciodată direct gândurile sau motivațiile. Pentru că ei cred că, dacă le-ar exprima, acestea ar fi pe deplin înțelese și văzute drept ceea ce sunt, de fapt, ambițiile și dorințele lor ar ieși la iveală, făcându-i să nu mai fie considerați superiori și nobili de către ceilalți oameni sau să nu mai fie admirați și venerați de alții. Prin urmare, ei încearcă întotdeauna să își mușamalizeze și să își ascundă motivele și dorințele dezonorante. Deci, cum procedează ei când vorbesc și acționează? Folosesc diverse metode. Așa cum există o zicală printre non-credincioși: „sondarea unei situații”, antihriștii adoptă o abordare similară. Atunci când vor să facă ceva și au o anumită opinie sau atitudine, nu o exprimă niciodată în mod direct; mai degrabă folosesc anumite metode, cum ar fi feluri subtile, de cercetare sau de a scoate lucruri de la oameni pentru a aduna informațiile pe care le caută. Din cauza firii lor ticăloase, antichiștii nu caută niciodată adevărul și nici nu vor să îl înțeleagă. Singurele lor preocupări sunt faima, câștigul și statutul proprii. Se angajează în activități care le pot oferi faimă, câștig și statut, evitându-le pe cele care nu le oferă astfel de lucruri. Întreprind cu nerăbdare activități legate de reputație, statut, de cum să iasă în evidență și de glorie, în timp ce evită lucrurile care protejează lucrarea bisericii sau care i-ar putea jigni pe alții. Prin urmare, antihriștii nu abordează nimic cu o atitudine de căutare; în schimb, folosesc metoda testării pentru a explora situațiile și apoi decid dacă să continue – atât de șireți și ticăloși sunt antihriștii! De exemplu, atunci când vor să știe ce fel de părere are Dumnezeu despre ei, nu se evaluează prin cuvintele lui Dumnezeu pentru a ajunge să se cunoască. În schimb, se interesează în jurul lor și sunt atenți la subînțelesul limbajului, observând tonul și atitudinea conducătorilor și a Celui de mai sus și căutând în cuvintele lui Dumnezeu pentru a vedea cum stabilește El finalul oamenilor de genul lor. Folosesc aceste căi și metode pentru a vedea unde se încadrează în casa lui Dumnezeu și pentru a afla care va fi finalul lor. Nu implica asta o anumită formă de testare? După ce unii oameni sunt emondați, de exemplu, în loc să examineze de ce au fost emondați, să-și analizeze firile corupte și greșelile pe care le-au dezvăluit în cursul acțiunilor lor și ce aspecte ale adevărului ar trebui să caute pentru a se cunoaște pe sine și a-și rectifica greșelile anterioare, ei le dau altora o impresie falsă, folosind mijloace indirecte pentru a afla atitudinea reală a Celui de mai sus față de ei. De exemplu, după ce au fost emondați, ei aduc rapid în discuție o problemă nesemnificativă prin care să-l cerceteze pe Cel de mai sus, pentru a vedea ce fel de ton are acesta, dacă este răbdător, dacă întrebările pe care le au vor primi un răspuns serios, dacă va adopta o atitudine mai blândă față de ei, dacă le va încredința sarcini, dacă îi va considera în continuare foarte buni și ce crede Cel de mai sus cu adevărat despre greșelile pe care le-au comis anterior. Toate aceste abordări sunt un fel de testare. Pe scurt, atunci când se confruntă cu astfel de situații și prezintă aceste manifestări, oare oamenii știu în inimile lor? (Da, știu.) Așadar, atunci când știți și vreți să faceți aceste lucruri, cum le gestionați? În primul rând, la cel mai simplu nivel, te poți răzvrăti împotriva ta? Unii oameni consideră că este dificil să se răzvrătească împotriva lor atunci când vine momentul. Ei se gândesc: „Las-o baltă, de data aceasta are legătură cu binecuvântările mele și cu finalul meu. Nu mă pot răzvrăti împotriva mea. Data viitoare”. Când apare „data viitoare” și se întâlnesc din nou cu o problemă care implică binecuvântările și finalul lor, ei se găsesc tot în imposibilitatea de a se răzvrăti împotriva lor. Astfel de persoane au un simț al conștiinței și, deși nu posedă firea-esență a unui antihrist, tot este destul de problematic și periculos pentru ei. Pe de altă parte, antihriștii nutresc adesea aceste gânduri și trăiesc într-o astfel de stare, dar nu se răzvrătesc niciodată împotriva lor, deoarece nu au un simț al conștiinței. Chiar dacă cineva îi expune și îi emondează, arătându-le starea lor, ei persistă și nu se vor răzvrăti împotriva lor în niciun caz, nici nu se vor urî din această cauză, nici nu vor renunța la această stare și nu o vor rezolva. După ce unii antihriști sunt destituiți, ei se gândesc: „Pare un lucru normal să fii destituit, dar se simte ca a fi oarecum rușinos. Deși nu este o chestiune semnificativă, există un lucru crucial la care nu pot renunța. Dacă sunt destituit, înseamnă oare că nu mai voi fi cultivat în casa lui Dumnezeu? Atunci ce fel de persoană voi fi în ochii lui Dumnezeu? Voi mai avea speranță? Voi mai fi util în casa lui Dumnezeu?” Reflectează la asta și vin cu un plan: „Am zece mii de yuani disponibili și acum este momentul să îi folosesc. Voi oferi acești zece mii de yuani ca ofrandă și voi vedea dacă atitudinea Celui de mai sus față de mine se poate schimba puțin și dacă îmi poate face vreo favoare. În cazul în care casa lui Dumnezeu acceptă banii, înseamnă că încă mai am speranță. Dacă îi respinge, asta dovedește că nu mai am speranță și îmi voi face alte planuri.” Ce fel de abordare este aceasta? Aceasta este testare. Pe scurt, testarea este o manifestare relativ aparentă a firii-esențe ticăloase. Oamenii folosesc diverse mijloace pentru a căpăta informațiile pe care le doresc, pentru a obține certitudinea și apoi pentru a atinge liniștea sufletească. Există mai multe moduri de a testa, cum ar fi folosirea cuvintelor pentru a scoate informații de la Dumnezeu, folosirea lucrurilor pentru a-L testa, gândindu-se și întorcând lucrurile pe toate părțile în mintea lor. Care este cel mai comun mod prin care îl testezi pe Dumnezeu? (Uneori, când mă rog lui Dumnezeu, verific atitudinea lui Dumnezeu față de mine și văd dacă am pace în inimă. Folosesc această metodă pentru a-L testa pe Dumnezeu.) Această metodă este folosită destul de frecvent. O altă metodă este aceea de a vedea dacă cineva are ceva de spus în timpul părtășiei de la adunare, dacă Dumnezeu îi oferă luminare sau iluminare și de a folosi acest lucru pentru a testa dacă Dumnezeu este încă alături de el, dacă îl iubește în continuare. De asemenea, pe parcursul îndeplinirii datoriei, dorește să vadă dacă Dumnezeu îl luminează sau îl călăuzește, dacă are gânduri, idei sau intuiții speciale – folosind aceste lucruri pentru a testa ce fel de atitudine are Dumnezeu față de el. Toate aceste metode sunt destul de frecvente. Altceva? (Dacă am luat o hotărâre față de Dumnezeu în rugăciune, dar nu reușesc să o îndeplinesc, observ dacă Dumnezeu mă va trata în concordanță cu jurământul pe care l-am făcut.) Acesta este, de asemenea, un fel de testare. Indiferent de metoda pe care oamenii o folosesc pentru a-L trata pe Dumnezeu, dacă au o conștiință vinovată în legătură cu acest lucru și apoi dobândesc cunoștințe despre aceste acțiuni și firi și le pot remedia prompt, atunci problema nu este atât de semnificativă – aceasta este o fire coruptă normală. Cu toate acestea, dacă cineva poate face acest lucru în mod constant și cu obstinație, chiar dacă știe că este greșit și detestat de Dumnezeu, dar persistă în el, fără să se răzvrătească niciodată împotriva lui sau să renunțe la el, aceasta este esența unui antihrist. Firea-esență a unui antihrist este diferită de cea a oamenilor obișnuiți, deoarece acesta nu reflectează niciodată asupra propriei persone și nu caută adevărul, ci folosește în mod constant și cu obstinație diverse metode pentru a-L testa pe Dumnezeu, a-I testa atitudinea față de oameni, concluzia Sa cu privire la un individ și care sunt gândurile și ideile Sale despre trecutul, prezentul și viitorul unei persoane. El nu caută niciodată intențiile lui Dumnezeu, adevărul și mai ales cum să se supună adevărului pentru a obține o schimbare a firii lui. Scopul din spatele tuturor acțiunilor lui este de a sonda gândurile și ideile lui Dumnezeu – acesta este un antihrist. Această fire a antihriștilor este în mod clar ticăloasă. Atunci când se angajează în aceste acțiuni și prezintă aceste manifestări, nu există nicio urmă de vinovăție sau remușcare. Chiar dacă se leagă de aceste lucruri, ei nu arată nicio pocăință sau intenție de a se opri, ci persistă în calea lor. În felul în care Îl tratează pe Dumnezeu, în atitudinea lor și în abordarea lor, este evident că Îl consideră pe Dumnezeu drept adversarul lor. Nu există nicio idee sau atitudine de cunoaștere a lui Dumnezeu, de iubire față de El, de supunere sau de teamă față de Dumnezeu în gândurile și în punctele lor de vedere; ei doresc pur și simplu să obțină informațiile pe care le doresc de la Dumnezeu și își folosesc propriile metode și mijloace pentru a afla atitudinea precisă a lui Dumnezeu față de ei și cum îi definește El. Ceea ce este mai grav este că, deși își aliniază propriile abordări la cuvintele revelației lui Dumnezeu, chiar dacă există cea mai mică conștientizare a faptului că acest comportament este detestat de Dumnezeu și nu este ceea ce ar trebui să facă o persoană, ei nu vor renunța niciodată la el.

În trecut, în casa lui Dumnezeu exista un regulament cu privire la cei care fuseseră expulzați sau îndepărtați. Dacă, ulterior, manifestau căință adevărată și persistau în citirea cuvintelor lui Dumnezeu, în răspândirea Evangheliei și în a fi martori pentru Dumnezeu, căindu-se cu adevărat, puteau fi readmiși în biserică. S-a întâmplat să fie cineva care a îndeplinit aceste criterii după ce a fost îndepărtat, iar biserica a trimis pe cineva să-l găsească, să aibă părtășie cu el și să-i spună că a fost readmis în biserică. După ce a auzit acest lucru, a fost destul de mulțumit, dar s-a întrebat: „Este acceptarea autentică sau există vreo idee ascunsă la mijloc? Mi-a văzut Dumnezeu cu adevărat căința? Mi-a arătat cu adevărat milă și m-a iertat? Acțiunile mele din trecut chiar au fost ignorate?” Nu i-a venit să creadă și s-a gândit: „Chiar dacă mă vor înapoi, ar trebui să fiu reținut și să nu fiu imediat de acord, nu ar trebui să mă comport ca și cum aș fi suferit enorm și aș fi fost atât de jalnic în acești ani după ce am fost expulzat. Trebuie să fiu puțin rezervat și să nu mă interesez imediat după ce sunt admis înapoi unde pot participa la viața bisericii sau ce îndatoriri pot face. Nu pot să par prea entuziasmat. Deși mă simt extrem de fericit în sinea mea, trebuie să-mi păstrez calmul și să văd sunt dorit înapoi cu adevărat de casa lui Dumnezeu sau aceasta este doar nesinceră pentru a mă folosi la anumite sarcini.” Având în vedere acest lucru, el a declarat: „În perioada de după ce am fost expulzat, am reflectat și mi-am dat seama că greșelile pe care le-am făcut au fost prea semnificative. Pierderile pe care le-am cauzat intereselor casei lui Dumnezeu au fost imense, iar eu nu le voi putea repara niciodată. Sunt cu adevărat un diavol și o satană blestemată de Dumnezeu. Cu toate acestea, reflecția asupra mea este incompletă. Deoarece casa lui Dumnezeu vrea să mă aducă înapoi, trebuie să mănânc și să beau și mai mult din cuvintele lui Dumnezeu și să reflectez și să mă cunosc mai bine. În prezent, nu sunt demn să mă întorc în casa lui Dumnezeu, nu sunt vrednic să-mi fac datoria în casa lui Dumnezeu, nu sunt vrednic să mă întâlnesc cu frații și cu surorile mele și, cu siguranță, mi-e prea rușine să dau ochii cu Dumnezeu. Mă voi întoarce în biserică doar atunci când voi simți că mă cunosc și că am reflectat suficient asupra mea, astfel încât toată lumea să mă poată valida.” În timp ce spunea acest lucru, era și la limită, gândindu-se: „Doar mă prefac că spun asta. Ce se întâmplă în cazul în care conducătorii se vor înțelege să nu mă lase să mă întorc în biserică? Nu aș fi terminat?” În realitate, era destul de neliniștit, dar tot trebuia să vorbească în acest fel și să pretindă că nu era prea nerăbdător să se întoarcă în biserică. Ce a vrut să spună cu aceste lucruri? (El testa dacă biserica îl va accepta cu adevărat înapoi.) Este necesar acest lucru? Nu este ceva ce ar face Satana și diavolii? O persoană normală s-ar comporta în acest fel? (Nu, nu s-ar comporta așa.) O persoană normală nu ar face-o. Este ticălos să poată face un astfel de pas după ce i s-a dat o așa oportunitate minunată. Să fie readmis în biserică este o expresie a iubirii și a milei lui Dumnezeu, iar el ar trebui să reflecteze și să-și cunoască propria corupție și carențele, căutând modalități de a se revanșa pentru datoriile din trecut. Dacă cineva încă poate să-L testeze pe Dumnezeu în acest fel și să-I trateze mila așa, atunci nu reușește cu adevărat să-I aprecieze bunătatea! Faptul că oamenii dezvoltă astfel de idei și abordări este cauzat de esența lor ticăloasă. În principal, atunci când oamenii Îl testează pe Dumnezeu, ceea ce manifestă și dezvăluie teoretic se referă întotdeauna la testarea gândurilor lui Dumnezeu, precum și la opiniile și definițiile Sale despre oameni, printre altele. Dacă oamenii caută adevărul, ei se vor răzvrăti împotriva lor și vor renunța la astfel de practici, acționând și comportându-se în concordanță cu adevărurile-principii. Totuși, indivizii cu firea-esență a unui antihrist nu numai că nu pot renunța la astfel de practici și nu le consideră odioase, dar, de multe ori, se apreciază pe sine pentru că posedă astfel de mijloace și metode. Ei pot gândi: „Uite cât de inteligent sunt. Nu sunt ca voi, fraierii, care știți doar să vă supuneți și să ascultați de Dumnezeu și de adevăr – nu sunt ca voi deloc! Încerc să folosesc mijloace și metode pentru a afla aceste lucruri. Chiar dacă trebuie să mă supun și să ascult, tot am de gând să le dau de capăt. Să nu credeți că puteți ascunde ceva de mine sau să mă înșelați și să mă păcăliți.” Acestea sunt gândul și punctul lor de vedere. Antihriștii nu manifestă niciodată supunere, teamă sau sinceritate și cu atât mai puțin loialitate în felul în care-L tratează pe Dumnezeu întrupat. Și cu asta încheiem discuția noastră despre manifestările legate de testare.

f. Emiterea de pretenții

Următorul element este că antihriștii au pretenții de la Dumnezeu și există manifestări mai specifice ale acestui lucru. Antihriștii pot fi descriși prin ceea ce non-credincioșii numesc „nu ridică niciodată un deget fără o recompensă”. Ce altceva? (Acționează doar atunci când există în mod clar ceva de câștigat.) Acționează doar atunci când există în mod clar ceva de câștigat – dacă există profit, ei vor acționa, dar dacă nu există profit, nu o vor face. Indiferent de situație, ei trebuie să cântărească în mintea lor, gândindu-se: „Cât de mare este avantajul pe care îl pot obține dacă fac acest lucru? Cât profit pot face? Merită să plătesc un preț atât de mare pentru asta? Dacă plătesc un preț mare, dar alții ajung să beneficieze de acest avantaj, iar eu nu ajung să mă pun în valoare, atunci cu siguranță nu o voi face!” Nu este aceasta atitudinea antihriștilor față de misiunea și de cerințele lui Dumnezeu? Dacă depun un pic de efort în îndeplinirea îndatoririlor lor, dar nu obțin niciun beneficiu și îndură unele suferințe fără să primească har, ei reacționează imediat în sinea lor, spunând: „Am depus atât de mult efort – de ce nu am obținut niciun beneficiu? Este oare afacerea mea de familie profitabilă sau nu?” Dacă socotesc și constată că venitul lor este mai mare decât cel din luna precedentă, continuă să iasă și să răspândească Evanghelia, fără teamă, în ciuda riscurilor implicate. Dar odată ce există o problemă cu afacerea familiei, iar profiturile lor sunt considerabil mai mici decât în luna precedentă, ei se plâng imediat și se îndoiesc de Dumnezeu în inimile lor, gândindu-se: „Dumnezeule, mi-am făcut datoria fără să fiu leneș sau viclean și nici nu mi-am făcut-o într-un mod superficial. Luna aceasta am călătorit și am muncit mai mult decât luna precedentă. De ce nu-mi binecuvântezi familia? De ce nu ne merge bine afacerea de familie?” Atitudinea lor față de Dumnezeu și față de însărcinarea din partea lui Dumnezeu se schimbă imediat și se gândesc: „Dacă Tu nu-mi binecuvântezi familia, atunci nu mă învinui că îmi fac datoria în mod superficial! Nu voi depune atât de mult effort luna viitoare. Dacă ar trebui să mă trezesc la cinci, mă voi trezi la șase. Dacă ar trebui să plec la opt, voi pleca la zece. În trecut, puteam converti cinci destinatari ai Evangheliei într-o lună; de data aceasta, voi converti doar doi. Ar trebui să fie de ajuns!” Ce anume socotesc ei? Dacă ceea ce investesc și contribuția adusă echivalează cu ceea ce le dă Dumnezeu. Mai mult, ei consideră că este rentabil și că merită să sufere și să plătească un preț doar dacă ceea ce le dă Dumnezeu este de câteva ori mai mult decât ceea ce solicită și ce-și doresc ei. Altfel, indiferent de sarcina sau datoria care le este încredințată de casa lui Dumnezeu, ei le tratează pe toate la fel – acționând într-o manieră superficială, descurcându-se atunci când pot, făcând totul de formă atunci când se poate și fără să ofere absolut niciodată vreun pic de sinceritate. Această manifestare constă atât în emiterea de pretenții, cât și în încheierea unei înțelegeri; oamenii emit pretenții numai atunci când trebuie încheiată o înțelegere, iar în lipsa unei înțelegeri, nu au pretenții.

Antihriștii nu au nutrit niciodată nici cea mai vagă urmă de sinceritate sau loialitate în inimile lor față de însărcinarea din partea lui Dumnezeu, față de lucrarea casei lui Dumnezeu sau față de propriile îndatoriri. Ei își folosesc doar intelectul lor, propria energie, propriul timp, precum și suferința fizică și prețul pe care îl plătesc în schimbul satisfacerii dorințelor lor de a obține binecuvântări, recompensele pe care vor să le primească și, bineînțeles, pentru pace, bucurie, stabilitate lăuntrică, fericire familială în această viață și chiar armonie în jurul lor, împreună cu stima, admirația și aprecierea din partea altor oameni. Pe scurt, antihriștii nu își fac niciodată îndatoririle cu sinceritate în casa lui Dumnezeu și în niciun caz nu vor oferi nici măcar un pic de loialitate. Fie că îndură greutăți și plătesc un preț, fie că se descurcă cu superficialitate, scopul lor final este să ceară de la Dumnezeu ceea ce vor pentru a-și satisface dorințele. Prin urmare, ori de câte ori întâlnesc condiții potrivnice, emondare sau oameni, evenimente și lucruri pe care le consideră dezagreabile, se gândesc imediat: „Apariția acestor lucruri îmi afectează cumva interesele? Vor avea impact asupra reputației mele? Îmi vor influența perspectivele și dezvoltarea viitoare?” Indiferent dacă manifestările lor sunt pozitive sau negative în cursul îndeplinirii sarcinilor lor, nu operează niciodată, în niciun caz, în conformitate cu adevărurile-principii. Mințile lor sunt pline de tranzacții, evaluând valoarea a ceea ce plătesc și oferă precum un om de afaceri, estimând cât de mare este profitul pe care costurile lor îl pot produce. Unii ar putea spune: „Noi credem în Dumnezeu pentru a obține adevărul și viața, pentru a obține mântuirea”. Antihriștii, însă, gândesc: „Cât de mult valorează mântuirea? Dar înțelegerea adevărului? Aceste lucruri nu valorează nimic. Ceea ce este cu adevărat valoros este să câștigi de o sută de ori în această viață și viață veșnică în lumea ce va veni. Este un profit cu adevărat substanțial ca, în această viață, să fii susținut și stimat de alții, să fii onorat ca fiind măreț în casa lui dumnezeu, iar în lumea ce va veni, să ai autoritate peste toate națiunile”. Aceasta este ambiția antihriștilor, un calcul pe care îl fac în adâncul inimilor lor, care se ascunde în spatele îndeplinirii datoriei. Acest calcul este plin de tranzacții și pretenții. „Sinceritatea” lor precară cu privire la datoria lor și la Dumnezeu este doar pentru a se asigura că Dumnezeu le acordă viață veșnică, îi ferește de dezastru, le dă binecuvântări și har și le satisface toate dorințele. Prin urmare, inimile antihriștilor sunt pline de diverse cererri față de Dumnezeu, denumite în mod colectiv „emitere de pretenții”. În afară de faptul că nu doresc adevărul, antihriștii doresc orice altceva – atât lucruri materiale, cât și nemateriale.

Există unii antihriști care au avut cândva o contribuție măruntă pentru frați și surori sau pentru biserică. De exemplu, este posibil să fi preluat anumite sarcini riscante în biserică sau să fi găzduit frați și surori care nu s-au putut întoarce acasă. Având în vedere durata relativ lungă a credinței lor în Dumnezeu, majoritatea oamenilor îi consideră persoane meritorii și calificate. În același timp, ei înșiși au un sentiment de superioritate și avantaj. Se bazează pe poziția lor ierarhică și se laudă cu ea, spunând: „Cred în dumnezeu de atâția ani și am adus unele contribuții casei lui dumnezeu. Nu ar trebui oare ca dumnezeu să îmi acorde un tratament special? De exemplu, plecarea în străinătate este o binecuvântare de care se bucură oamenii. Având în vedere poziția ierarhică a oamenilor, nu ar trebui să am eu prioritate? Pentru că mi-am adus o contribuție la casa lui dumnezeu, ar trebui să am prioritate și o grijă specială și nu ar trebui să fiu evaluat pe baza principiilor.” Unii oameni au fost chiar închiși și, aflându-se fără adăpost după eliberare, consideră casa lui Dumnezeu ca fiind cea care ar trebui să le ofere o îngrijire specială. De exemplu, ar trebui să aloce niște bani pentru a-i ajuta să își cumpere o casă, să își asume responsabilitatea pentru mijloacele lor de subzistență în a doua jumătate a vieții lor sau ar trebui să îndeplinească toate nevoile materiale care îi sunt prezentate. Dacă au nevoie, casa lui Dumnezeu ar trebui să le ofere o mașină. Dacă au unele probleme de sănătate, casa lui Dumnezeu ar trebui să le cumpere suplimente. Nu fac ei uz de poziția lor ierarhică și nu își etalează calificările? Acești indivizi cred că au adus contribuții, așa că emit pretenții către de Dumnezeu cu nerușinare și în mod deschis. Ei cer mașini, case și un stil de viață luxos. Chiar le cer fraților și surorilor să se ocupe de lucruri și să efectueze comisioane pentru ei gratuit, devenind servitorii sau sclavii lor. Nu s-au transformat oare în cineva care trăiește de pe urma bisericii? Credința ta în Dumnezeu este de fapt pentru binele tău și te duci la închisoare pentru binele tău. Orice datorie pe care o faci este responsabilitatea ta. Când îți faci datoria și obții adevărul, este pentru binele tău. Credința ta în Dumnezeu este voluntară, nimeni nu te forțează. Obținerea vieții este pentru binele tău, nu pentru al altora. Chiar dacă ți-ai asumat unele sarcini riscante pentru casa lui Dumnezeu sau pentru biserică, se consideră asta un merit? Nu este un merit; este ceea ce ar trebui să faci. Dumnezeu este Cel care te ridică și îți oferă o astfel de oportunitate; este o binecuvântare de la Dumnezeu. Nu este ceva pe care să folosești drept capital pentru a trăi de pe urma bisericii. Deci, acești oameni sunt cumva antihriști? În special, acești oameni nu pot avea părtășie despre niciun adevăr-realitate, iar atunci când sunt cu frați și surori care cred de mai puțin timp și sunt mai tineri, ei au părtășie doar despre vechile lor experiențe și își etalează calificările; ei sunt lipsiți de orice părtășie sau cunoaștere despre experiențe valoroase de viață. Ei nu îi zidesc pe alții, în schimb își dau aere și se dau mari și tari. Nu sunt în stare să se ocupe de nicio lucrare substanțială din casa lui Dumnezeu și nici nu-și pot îndeplini în mod corespunzător vreo datorie reală. Cu toate acestea, încă trăiesc de pe urma bisericii și își întind mâinile pentru a emite pretenții față de Dumnezeu. Nu este aceasta o nerușinare? Dacă vorbim despre calificări, nu sunt Eu mai calificat decât voi. M-am dat Eu mare în fața voastră? Am cerut ceva de la voi? (Nu.) Atunci de ce pot antihriștii să facă astfel de lucruri? Pentru că sunt nerușinați. Atunci când își acceptă îndatoririle, mințile lor sunt pline de tranzacții. Atunci când își îndeplinesc îndatoririle, le lipsește punctul correct de vedere și nu consideră că este datoria sau obligația lor, ceva ce o ființă creată ar trebui să facă. Deși ar putea să-și îndeplinească unele îndatoriri, să îndure unele suferințe și să plătească un preț, ce gândesc în inimile lor? „Această sarcină este ceva ce nimeni altcineva nu poate face. Dacă o fac, voi deveni faimos în casa lui Dumnezeu, stimat oriunde aș merge și îndreptățit să mă bucur de ce este mai bun peste tot. Voi fi un mare șmecher în casa lui Dumnezeu, capabil să am tot ce vreau și nimeni nu va îndrăzni să spună nimic pentru că am calificări!” Pe baza caracterului lor, antihriștii nu au cum să-L trateze pe Dumnezeu, însărcinarea Sa sau lucrarea casei lui Dumnezeu cu cea mai vagă sinceritate sau bunăvoință. Chiar dacă în exterior par dispuși și capabili să îndure suferința și să plătească un preț, imediat după asta, sunt gata să întindă mâinile ca să emită pretenții și să ceară recompense de la Dumnezeu, încercând să trăiască de pe urma bisericii și să profite peste tot. Prin urmare, judecând după abordările lor, este cel mai potrivit să definim firea-esență a antihriștilor ca fiind ticăloasă. Gândurile și punctele de vedere pe care le nutresc cu privire la îndatoririle lor și la însărcinarea din partea lui Dumnezeu sunt ticăloase, nu sunt în conformitate cu adevărul și, cu siguranță, nu sunt în conformitate cu standardul conștiinței.

În orice sarcină pe care o îndeplinesc, antihriștii își urmează dorințele, căutând faima și statutul personal. Ei nu caută niciodată adevărul și nu reflectează asupra lor. În fața oricăror abateri sau probleme apărute în lucrarea lor, atitudinea lor nu este nici de a căuta și nici de a accepta adevărul. În schimb, ei se străduiesc întotdeauna să ascundă faptele, să-și păstreze imaginea și gloria deșartă și să se pună în valoare sub toate aspectele, câștigând stima oamenilor. Pe scurt, inimile lor sunt pline de ticăloșie, de filosofia Satanei și de noțiuni și închipuiri omenești, fără ca ceva să fie în conformitate cu adevărul. Antihriștii nu caută niciodată adevărul în nicio datorie pe care o fac și nu intenționează niciodată să se supună rânduielilor de lucru ale casei lui Dumnezeu. Se țin întotdeauna de propriul mod de a face lucrurile și acționează conform preferințelor lor. Indiferent de sarcina pe care o au la îndemână, calculează în inimile lor modul în care pot ei înșiși beneficia. Evaluează doar ce îndatoriri să facă astfel încât să obțină faimă, câștig și statut, stima altor oameni și un pic de onoare. Odată ce își îndeplinesc îndatoririle, speră ca realizările lor să fie înregistrate în registrul lui Dumnezeu, ținând o evidență mentală a acestora și asigurându-se că fiecare contribuție este bine înregistrată și nimic nu este trecut cu vederea. Cred că dacă muncesc mai mult și contribuțiile lor sunt mai mari, au mai multe speranțe de a intra în împărăție și de a primi recompense și cununi. Exact așa sunt atitudinile și punctele de vedere pe care antihriștii le au față de îndatoririle lor. Mințile le sunt pline de tranzacții și pretenții – nu expune oare asta în mod clar natura-esență a lor? De ce sunt mințile lor pline de tranzacții și pretenții față de Dumnezeu? Motivul este că firea-esență le este ticăloasă – acest lucru este absolut adevărat. Se poate vedea prin ideile și punctele de vedere pe care antihriștii le nutresc cu privire la îndatoririle lor – asta confirmă pe deplin că firea-esență le este ticăloasă. Indiferent despre cât de mult adevăr se are părtășie sau de modul în care firile corupte ale oamenilor sunt expuse și disecate, antihriștii nu arată nicio cunoaștere a firii-esențe a lor. Nu numai că refuză să accepte adevărul, dar dezvoltă și resentimente în inimile lor. Când simt că speranțele lor de a primi binecuvântări și recompense sunt spulberate, ei cred că Dumnezeu trișează, gândindu-se că expunerea și disecarea din partea lui Dumnezeu reprezintă o încercare deliberată de a reține recompensele, determinându-i pe oameni să se sacrifice în zadar pentru Dumnezeu, fără să câștige nimic în final. Nu numai că inimile lor nu au o înțelegere pozitivă a lucrării lui Dumnezeu și a adevărului, dar dezvoltă chiar noțiuni și neînțelegeri, intensificându-și răzvrătirea împotriva lui Dumnezeu. Prin urmare, cu cât firea satanică și esența omenirii corupte sunt disecate mai mult și cu cât intrigile, motivațiile și scopurile Satanei, sunt expuse mai mult, cu atât sunt antihriștii scârbiți de adevăr și nutresc ură față de acesta. De ce se întâmplă acest lucru? Ei consideră că, pe măsură ce se are mai multă părtășie despre adevăr, pe atât speranța lor de a primi binecuvântări devine mai mica. Cu cât se are mai multă părtășie despre adevăr, cu atât mai mult simt că drumul schimbului dintre suferință și plata unui preț pentru recompense și coroane nu este viabilă, ceea ce îi determină să creadă că nu au nicio speranță de a primi binecuvântări. Cu cât se are mai multă părtășie despre adevăr în acest mod și cu cât acest tip de expunere se petrece mai mult, cu atât antihriștii devin mai puțin interesați de credința lor în Dumnezeu. Văzând că nimic din ceea ce spune Dumnezeu nu pomenește de cât de multă suferință și plată le poate aduce o recompensă echivalentă și că El nu a spus nimic despre intrarea în Împărăția Cerurilor bazată doar pe muncă grea, simt că drumul lor în ceea ce privește tranzacțiile cu Dumnezeu a ajuns la capăt. În adâncul sufletului simt că sunt exact obiectele pe care Dumnezeu este hotărât să le pedepsească, trăind o teamă neliniștitoare și simțind că zilele lor sunt numărate, ca și cum ar veni sfârșitul vremurilor peste ei. Cum vă simțiți după ce ați ascultat predică după predică în care sunt demascați antihriștii? Văd că toți vă plecați capetele; aveți un sentiment oarecum de deznădejde? Ați realizat că mergeți pe calea antihriștilor? Gândurile voastre sunt, de asemenea, pline de aceste idei ticăloase de negociere cu Dumnezeu? Aveți acum vreo percepție? Puteți să schimbați rapid situația? (Și eu mă gândesc că trebuie să schimb repede situația; nu pot continua să trăiesc cu aceste firi de antihrist.) Deși toți aveți firi de antihriști și intenția de a negocia cu Dumnezeu și de a primi binecuvântări, nu sunteți încă antihriști. Prin urmare, ar trebui să căutați cu promptitudine adevărul pentru rezolvare, să vă trageți înapoi de pe marginea prăpastiei și să vă angajați pe calea urmăririi adevărului. Nu este atunci problema rezolvată? Să ai firea antihriștilor și să mergi pe calea lor este o problemă care poate fi rezolvată cu ușurință. Atât timp cât poți accepta adevărul, reflectezi asupra ta, îți cunoști firea coruptă din lăuntrul tău, înțelegi esența problemei urmăririi faimei, câștigului și statutului și apoi abandonezi această metodă eronată de urmărire, renunți la punctul de vedere greșit al credinței în Dumnezeu, la intenția de a primi binecuvântări și credeți în Dumnezeu doar de dragul urmăririi adevărului și cu scopul de a deveni o persoană nouă și urmărești doar să devii o persoană care se supune lui Dumnezeu și doar să te închini lui Dumnezeu, fără să-i idolatrizezi sau să-i urmezi pe oameni, atunci starea ta se va normaliza treptat. Vei păși pe calea urmăririi adevărului – nu există nicio îndoială în această privință. Ceea ce ar trebui să te sperie este dacă nu accepți adevărul, dacă ești scârbit de adevăr și dacă, știind că este greșit să negociezi cu Dumnezeu și că la fel este și urmărirea faimei, a câștigului și a statutului, ești încăpățânat și nu te căiești niciodată. Într-un astfel de caz, ai natura-esență a unui antihrist și trebuie să fii eliminat. Dacă faci multe lucruri rele, vei fi pedepsită.

Diferența dintre antihriști și oamenii corupți obișnuiți constă în faptul că urmărirea faimei, a câștigului, a statutului și a binecuvântărilor și efectuarea de tranzacții cu Dumnezeu nu este doar o manifestare temporară sau ocazională pentru antihriști – ei trăiesc prin aceste lucruri. Aleg o singură cale, cea a antihriștilor, trăind în concordanță cu natura antihriștilor și cu filosofiile satanice. Oamenii corupți obișnuiți pot ajunge la o a doua alegere și să meargă pe calea urmăririi adevărului, dar antihriștilor nu le place adevărul și nu au această nevoie. Natura lor este plină de filosofii satanice și nu vor face alegerea corectă. Antihriștii nu vor accepta niciodată adevărul; vor persista în greșelile lor până la capăt, fără să se întoarcă din drum sau să se căiască. Ei știu că au de făcut multe înțelegeri cu Dumnezeu, testându-L și antagonizându-L la fiecare pas. Cu toate acestea, au motivele lor și se gândesc: „Ce este rău în asta? Să emiți pretenții față de dumnezeu pentru unele binecuvântări materiale și să te bucuri de unele dintre beneficiile statutului nu sunt acte rușinoase. Nu am comis crime și incendii și nici nu m-am împotrivit în mod public lui Dumnezeu. Sigur, am lucrat pentru a stabili o împărăție independentă și am acționat oarecum arbitrar, dar nu am rănit și nu am vătămat pe nimeni, nici nu am afectat sau cauzat pierderi pentru lucrarea casei lui Dumnezeu”. Nu este acest lucru iremediabil? Indiferent de modul în care casa lui Dumnezeu are părtășie despre adevăr sau îi expune și îi emondează, ei refuză să își recunoască greșelile – este iremediabi. Asta este esența antihriștilor. Dacă le spui că sunt răi sau ticăloși, nu le pasă și vor persista în răul și ticăloșia lor. Acest lucru arată că antihriștii sunt indivizi care nu se căiesc deloc. Ai mai avea părtășie despre adevăr cu astfel de oameni? Ei nici măcar nu știu care lucruri sunt pozitive și care sunt negative; ce le puteți spune? Nu este nimic de spus. Antihriștii sunt plini de o fire-esență ticăloasă și trăiesc cu această fire. A-L testa pe Dumnezeu și a face tranzacții cu El este natura lor inerentă și nimeni nu îi poate schimba – în orice situație ei rămân neschimbați. De ce nu se schimbă? Pentru că, indiferent despre câte adevăruri se are părtășie cu ei, indiferent de cât de ușor de înțeles și de profund expuse sunt cuvintele, ei nu sunt conștienți de adevărata problem. Ei nu pot înțelege adevărul și nu știu ce este adevărul și ce sunt lucrurile negative; acesta este motivul.

Antihriștii fac tranzacții cu Dumnezeu și Îi cer diverse lucruri. Desigur, ei cer o multitudine de lucruri – tangibile și intangibile, materiale și nemateriale, prezente și viitoare. Atât timp cât își pot imagina, cât cred că merită și cât este ceva ce își doresc, ei emit pretenții față de Dumnezeu fără rușine, sperând că El le va acorda aceste lucruri. De exemplu, atunci când îndeplinesc o anumită sarcină, pentru a ieși în evidență și a deveni o figură excepțională, pentru a avea șansa de a fi în lumina reflectoarelor și de a obține statutul dorit, precum și stima mai multor oameni, ei speră că Dumnezeu le va da unele abilități speciale. Ei se roagă Lui, spunând: „Dumnezeule, sunt dispus să-mi îndeplinesc cu loialitate datoria. După ce am acceptat această datorie de la Tine, mă gândesc în fiecare zi cum să o îndeplinesc. Sunt dispus să dedic energia pentru o viață întreagă pentru asta, să-ți ofer tinerețea mea și să-ți ofer tot ce am; sunt dispus să îndur greutăți pentru asta. Te rog să-mi dai cuvinte să vorbesc, să-mi dai inteligență și înțelepciune și să-mi permiși să-mi îmbunătățesc competențele profesionale și abilitățile în timpul îndeplinirii acestei îndatoriri.” După ce și-au exprimat loialitatea și și-au expus punctul de vedere, antihriștii se îndreaptă direct către Dumnezeu pentru a cere următoarele lucruri. Deși aceste lucruri sunt intangibile, iar oamenii cred că este rațional să I le ceară lui Dumnezeu, nu constituie aceasta o formă de a face tranzacții și a emite pretenții? (Ba da.) Care este obiectivul acestei tranzacții? Care este esența pe care o disecăm? Antihriștii nu au niciun fel de sinceritate față de îndatoririle care le sunt încredințate de Dumnezeu și nici nu intenționează să fie loiali în această privință. Înainte de a o face, gândurile lor se învârt în jurul modului în care să profite de această ocazie de a-și etala talentele și de a câștiga faimă în rândul oamenilor, în loc să folosească această șansă pentru a-și îndeplini bine datoria și pentru a căuta adevărurile pe care ar trebui să le înțeleagă și principiile pe care ar trebui să le caute în îndeplinirea ei. Astfel, atunci când antihriștii vin înaintea lui Dumnezeu pentru a se ruga, ei întind mai întâi mâna și cer lucruri care le vor avantaja reputația și statutul, cum ar fi inteligența, înțelepciunea, cunoștințele unice, abilitățile remarcabile, deschiderea ochilor spirituali și așa mai departe. Ei doresc aceste lucruri nu pentru a înțelege adevărul sau pentru a-și oferi sinceritatea și a-și îndeplini bine îndatoririle. În mod clar, aceste cereri sunt pline de negocieri și pretenții, și totuși ei încă se simt îndreptățiți. Când vine vorba de acest tip de rugăciune și de acest tip de tranzacții pe care le fac oamenii, chiar dacă oamenii suferă și plătesc un preț în îndeplinirea datoriei lor și chiar dacă își cheltuiesc o anumită cantitate de timp și energie, le va accepta Dumnezeu? Din perspectiva lui Dumnezeu, El nu va accepta absolut deloc o astfel de îndeplinire a datoriei din partea cuiva, deoarece în acești oameni nu există sinceritate, loialitate și, cu siguranță, nici supunere autentică. Pe baza acestui aspect, ceea ce își doresc ei în mod subiectiv să urmărească este statutul și faima, precum și stima și admirația din partea celorlalți; cu toate acestea, pe parcursul îndeplinirii îndatoririlor lor, nu a existat nicio îmbunătățire în ceea ce privește intrarea lor în viața sau schimbarea firii lor.

Când li se întâmplă ceva, antihriștii încep imediat să comploteze, să calculeze și să planifice în inimile lor. Sunt ca niște contabili, făcând tranzacții cu Dumnezeu în toate, dorind multe lucruri și emițând multe pretenții față de Dumnezeu. Pe scurt, în ochii lui Dumnezeu, toate aceste cerințe sunt iraționale; nu sunt ceea ce Dumnezeu intenționează să le dea oamenilor și nici ceea ce oamenii ar trebui să primească, deoarece aceste lucruri nu aduc nici cea mai mică fărâmă de beneficiu pentru urmărirea schimbării firii sau a obținerii mântuirii de către oameni. Chiar dacă, în timpul îndeplinirii îndatoririlor tale, Dumnezeu îți oferă lumină sau idei noi cu privire la profesia ta, nu este pentru a îți satisface dorința de a emite pretenții față de Dumnezeu, cu atât mai puțin pentru a-ți spori popularitatea sau prestigiul pe care îl ai în rândul oamenilor. După ce a primit o astfel de lumină și luminare de la Dumnezeu, o persoană normală le aplică la îndatoririle sale, îndeplinindu-și mai bine îndatoririle, determinându-se să înțeleagă principiile cu mai multă acuratețe și experimentând treptat, pe propria piele, modul în care primește multă luminare, iluminare și har de la Dumnezeu în timpul îndeplinirii îndatoririlor sale – toate acestea sunt făcute de Dumnezeu. Cu cât experimentează mai mult, cu atât simte mai mult că ceea ce face Dumnezeu este măreț și cu atât realizează mai mult că nu are de ce să se laude, că totul este harul și îndrumarea din partea lui Dumnezeu. Acesta este un lucru pe care o persoană normală îl poate simți și de care poate fi conștientă. Cu toate acestea, antihriștii sunt diferiți și, indiferent de cât de multă luminare și iluminare le dă Dumnezeu, ei își atribuie totul lor. Într-o zi, când vor face un bilanț al contribuțiilor lor și se vor apropia de Dumnezeu pentru a cere recompense, când își vor încheia socotelile cu Dumnezeu, El Își va retrage iluminarea și luminarea, iar antihriștii vor fi descoperiți. Înainte, tot ceea ce au fost capabili să facă s-a datorat lucrării Duhului Sfânt și călăuzirii din partea lui Dumnezeu. Ei nu sunt diferiți de ceilalți oameni. Fără luminarea și iluminarea din partea lui Dumnezeu, ei își pierd darurile, inteligența, înțelepciunea, ideile și gândurile bune – devin buni de nimic și nesăbuiți. Când antihriștii întâlnesc astfel de lucruri și ajung până aici, sunt încă inconștienți de faptul că drumul lor este greșit și nu sunt conștienți că au făcut tranzacții cu Dumnezeu și că I-au emis pretenții în mod irrational. Ei încă mai cred că sunt competenți și capabili de orice, că merită să se bucure de mare considerație, admirați, respectați. Dacă nu primesc aceste lucruri, consideră că situația este fără speranță și acționează și mai nechibzuit, devenind plini de resentimente atât față de Dumnezeu, cât și față de frați și de surori. Îl înjură și se plâng de Dumnezeu în inimile lor, spunând că Dumnezeu este nedrept, blestemându-i pe frați și pe surori pentru că nu au conștiință și pentru că lasă loc de-ntors și chiar acuză casa lui Dumnezeu că încearcă să scape de ei după ce și-a terminat treba cu ei. Ce este asta? O persoană fără rușine! Nu sunt toți antihriștii așa? Nu spun ei adesea astfel de lucruri? Ei spun: „Când am fost util și am fost pus într-o poziție importantă, toată lumea orbita în jurul meu. Acum, că nu mai sunt într-o poziție importantă, nimeni nu-mi acordă atenție, toată lumea mă privește de sus și toți faceți figuri când vorbiți cu mine.” De unde vin aceste cuvinte? Nu sunt ele înrădăcinate în firea ticăloasă a antihriștilor? Firea lor ticăloasă este plină de negocieri cu oamenii și cu Dumnezeu, de cerințe față de Dumnezeu și față de oameni, ca și cum ar spune: „Eu am grijă de lucruri pentru voi, eu mă sacrific, plătesc un preț și mă îngrijorez pentru voi, așa că trebuie să mă abordați cu respect și să-mi vorbiți politicos. Indiferent dacă am un statut sau nu, trebuie să vă amintiți întotdeauna tot ceea ce am făcut, să mă păstrați în mintea voastră pentru totdeauna și să nu mă uitați niciodată – a mă uita înseamnă că nu aveți conștiință. De fiecare dată când mâncați sau folosiți lucruri bune, trebuie să vă gândiți la mine și eu trebuie să am întotdeauna prioritate.” Nu au antihriștii adesea astfel de cerințe? (Ba da, au.) Este posibil să fi întâlnit astfel de oameni, care spun: „Cine a tipărit cărțile despre cuvintele lui dumnezeu pe care le-ați citit? Cine vi le-a trimis? Dacă nu mi-aș fi asumat riscuri și nu aș fi înfruntat pericolele de a fi arestat, întemnițat sau condamnat la moarte, ați fi putut să citiți aceste cărți? Dacă nu aș fi îndurat greutăți și nu aș fi plătit un preț pentru a vă uda, ați fi putut să aveți o viață bisericească? Dacă nu aș fi îndurat suferințe și nu aș fi plătit un preț pentru a răspândi Evanghelia, ar fi putut biserica să câștige atât de mulți oameni? Dacă nu aș fi avut toată ziua părtășie cu voi despre cuvintele lui dumnezeu, ați fi avut o credință atât de mare? Dacă nu aș fi alergat de colo-colo pentru a vă oferi sprijin logistic, v-ați putea face datoria în liniște acum? Dacă nu eram eu în frunte, ar fi putut lucrarea bisericii să se dezvolte în măsura în care a făcut-o acum?” Ascultând acest lucru, pare că fără ei, lucrarea casei lui Dumnezeu nu ar putea progresa, iar pământul s-ar opri rotit. Nu este aceasta mentalitatea antihriștilor? Care este scopul lor când strigă aceste cuvinte? Își asumă meritele pentru anumite lucruri sau se plâng și se tânguiesc? Ei cred că acum casa lui Dumnezeu nu mai are nevoie de ei, că frații și surorile i-au neglijat, că e nedreaptă casa lui Dumnezeu cu oamenii, că nu îi aprovizionează, că nu îi respectă și că nu îi lasă să îmbătrânească acolo. Nu există și un element de blestem în strigătele lor? Îi înjură pe alții, spunând că nu au conștiință. Ce serviciu prestează de fapt antihriștii? Tot ceea ce fac este tulburător și perturbator, iar tot ceea ce spun induce în eroare. Le lipsește umanitatea; sunt diavoli. De ce ar trebui cineva să-și exercite conștiința față de ei? Este folositor să faci asta? (Nu.) De ce nu este folositor? Poate cineva să înțeleagă adevărul urmându-i? (Nu.) Ce câștigă toți cei care se închină și îi urmează pe antihriști? Toți Îl trădează pe Dumnezeu împreună cu acești antihriști și sunt conduși de ei în iad. Cum se văd antihriștii? (Se văd ca fiind Dumnezeu.) Acesta este un gând nerușinat. Oamenii ar trebui să aibă o conștiință față de Dumnezeu, dar Dumnezeu nu le cere niciodată oamenilor să facă acest lucru; El le cere oamenilor doar să înțeleagă adevărul, să fie capabili să practice adevărul și să obțină mântuirea și să fie ființe create calificate. Când v-am cerut vreodată să vă gândiți la Mine și să păstrați ceva pentru Mine când mâncați mâncare bună sau să vă gândiți la Mine când stați într-un loc frumos? Când mănâncați bine, trăiți bine și suneți fericiți, când m-am simțit Eu vreodată gelos? Când am spus Eu vreodată că nu aveți conștiință? Cu toate acestea, antihriștii sunt capabili să spună astfel de lucruri și să blesteme oamenii pentru că nu au conștiință – nu este asta nerușinare? Când casa lui Dumnezeu îi concediază, când frații și surorile nu mai sunt la fel de entuziaști față de ei ca înainte, ei sunt capabili să spună astfel de lucruri, să plângă despre nemulțumirile lor și să-i blesteme pe oameni și pe Dumnezeu. Tot felul de lucruri pot ieși din gura lor, iar natura lor demonică este complet expusă. Acestea sunt diferitele manifestări dezvăluite de firea ticăloasă a antihriștilor. Deoarece inimile lor sunt pline de negocieri de făcut cu Dumnezeu, acest lucru duce la a emite diferite cerințe și pretenții față de El. Când antihriștii sunt promovați sau concediați, când casa lui Dumnezeu îi pune sau nu într-o poziție importantă, toate diferitele manifestări care apar de la ei țin de esența lor ticăloasă – acest lucru este complet adevărat.

g. Negarea, condamnarea, judecata și blasfemia

În continuare, haideți să avem părtășie despre termenii: negare, condamnare, judecată și blasfemie. Din cauza faptului că sunt plini de îndoieli cu privire la Dumnezeu, antihriștii nu manifestă niciun interes față de adevărurile exprimate de Dumnezeu. Inimile lor sunt pline de aversiune și ură și nu recunosc niciodată că Hristos este adevărul, darămite să arate vreo supunere. Deoarece se îndoiesc adesea și Îl suspectează pe Dumnezeu în inimile lor, formându-și frecvent noțiuni și diverse idei cu privire la acțiunile lui Dumnezeu, ei fac în mod constant și involuntar evaluări, gândindu-se: „Există oare cu adevărat dumnezeu? Ce vrea să spună prin ceea ce afirmă? Dacă sunt evaluate din punctul de vedere al cunoașterii și doctrinei, cum ar trebui să fie înțelese aceste cuvinte? Ce vrea să spună dumnezeu când rostește aceste lucruri? Ce vrea să spună când folosește acest termen? Cui se adresează el?” Ei cercetează și iar cercetează și, după ani de astfel de cercetări, încă nu pot vedea adevărul crucial din cuvintele pe care Dumnezeu le rostește și din lucrarea pe care o face: că Dumnezeu este adevărul, viața și calea – ei nu pot să înțeleagă sau să vadă acest lucru. Când oamenii spun că toate cuvintele lui Dumnezeu sunt adevărul, antihriștii meditează și se gândesc: „Oare toate cuvintele Lui sunt adevărul? Nu sunt ele doar niște cuvinte obișnuite? Doar niște afirmații convenționale? Nu este nimic profund în ele”. Uitându-se la lucrarea lui Dumnezeu, ei se gândesc: „Nu văd aura lui dumnezeu din ceea ce face în biserică sau printre cei aleși. Ei spun că dumnezeu este suveran peste toate, dar eu nu pot vedea asta. Indiferent dacă mă uit printr-o lupă sau printr-un telescop astronomic, nu pot vedea forma lui dumnezeu și indiferent cum mă uit, nu-i pot descoperi faptele. Așadar, în prezent nu pot confirma 100% dacă dumnezeu există cu adevărat. Dar dacă spun că dumnezeu nu există, am auzit despre existența unor lucruri ciudate și paranormale în lume; deci, în acest caz, se cuvine ca dumnezeu să existe. Dar cum arată dumnezeu de fapt? Cum acționează dumnezeu? Nu știu. Cea mai simplă cale este să văd ce face dumnezeu înlăuntrul celor care-l urmează și ce le spune”. În urma observării, ei văd că, deseori, casa lui Dumnezeu îi emondează pe oameni, îi promovează și îi concediază în mod frecvent și se implică des cu oamenii în părtășie, discuții, schimburi și multe altele despre diverse îndatoriri și despre munca legată de profesii variate. Ei se gândesc: „Nu sunt oare toate acestea lucruri pe care le fac oamenii? Niciunul dintre ele nu este supranatural; toate sunt normale, iar eu nu pot vedea sau simți cum lucrează spiritul lui Dumnezeu. Dacă nu-L pot simți, nu s-ar putea spune că lucrarea Duhului Sfânt nu există? Nu este totul imaginat de conștiința oamenilor și de mintea lor? Dacă lucrarea Duhului Sfânt nu există, atunci spiritul lui Dumnezeu chiar există? Se pare că și acest lucru este discutabil. Dacă spiritul lui Dumnezeu nu există, atunci Dumnezeu există cu adevărat? Este greu de spus”. După cinci ani de experiență, nu pot ajunge să aibă o confirmare, iar după zece sau chiar cincisprezece ani de experiență, tot nu pot. Ce fel de oameni sunt aceștia? Ei au fost dezvăluiți – sunt neîncrezători. Acești neîncrezători își pierd vremea prin casa lui Dumnezeu, lăsându-se purtați de val. Dacă alții răspândesc Evanghelia, o fac și ei; dacă alții își fac datoria, o fac și ei. Dacă întâlnesc o oportunitate de promovare, ei cred că pot „deține o funcție” în casa lui Dumnezeu și, de dragul statutului, sunt capabili să depună ceva efort. În același timp, pot, de asemenea, să comită nechibzuit nelegiuiri, provocând perturbări și tulburări; dacă sunt membri obișnuiți ai bisericii, fără niciun statut, pot găsi modalități de a reduce costurile, făcând unele lucrări de ochii lumii. Asta înseamnă „să pierzi vremea”. De ce spun „pierd vremea”? În inimile lor, nutresc îndoieli și negare față de Dumnezeu, menținând o atitudine de negare față de existența și esența lui Dumnezeu, ceea ce îi determină să își facă îndatoririle în casa lui Dumnezeu cu reticență. Nu înțeleg și se gândesc mereu la ei înșiși: „Ce rost are să-mi fac datoria și să-L urmez pe Dumnezeu în acest fel? Nu câștig bani la un loc de muncă sau nu trăiesc o viață normală. Unii tineri chiar își dedică întreaga viață pentru a se sacrifica pentru Dumnezeu, dar ce vor câștiga? Deci, voi observa mai întâi. Dacă pot ajunge cu adevărat la esența lucrurilor și am speranța de a primi binecuvântări, nu va fi în zadar să depun efort și să mă sacrific. Dacă nu pot primi cuvintele exacte ale lui Dumnezeu sau nu pot ajunge la esența lucrurilor, atunci nu se întâmplă nimic dacă pierd vremea. La urma urmei, nu voi fi epuizat și nu voi fi dat prea mult.” Nu înseamnă asta doar să pierzi vremea? Ei nu sunt sinceri în nimic din ceea ce fac, nu pot susține sau excela în nimic și nu pot plăti cu adevărat prețul. Asta înseamnă să pierzi vremea. Chiar dacă pierd vremea, gândurile lor nu sunt inactive – sunt foarte ocupate. Sunt plini de noțiuni și idei despre multe lucruri pe care le face Dumnezeu, iar ei evaluează multe lucruri care nu se aliniază la propriile noțiuni, folosind cunoștințe, legi, morală socială, cultura tradițională și așa mai departe. În ciuda tuturor evaluărilor lor, nu numai că nu reușesc să vadă adevărul prin evaluare sau să găsească principiile de practicare a adevărului, dar ajung, în schimb, să vină cu tot felul de condamnări, judecăți și chiar blasfemii la adresa lui Dumnezeu și a lucrării Sale. Ce judecă antihriștii mai întâi? Ei spun: „Lucrarea casei lui Dumnezeu este hotărâtă de oameni; totul este făcut de oameni; nu-L văd pe Dumnezeu lucrând sau pe Duhul Sfânt conducând și călăuzind orice”. Nu este aceasta declarația neînrezătorilor? Afirmația că totul este făcut de oameni dezvăluie multe probleme. De exemplu, în cazul în care casa lui Dumnezeu alege și cultivă pe cineva care nu este pe placul lor, inimile le devin neînduplecate. Pot antihriștii să se supună cu adevărat? (Nu, nu pot.) Atunci ce vor face? Vor încerca să o submineze. Dacă subminarea eșuează și niciunul dintre frați și surori nu îi ascultă sau nu îi sprijină, vor începe să o condamne, spunând: „Casa lui Dumnezeu este nedreaptă și îi lipsesc principiile în modul în care îi tratează pe oameni. Există mulți cai iuți în lume, dar nu este nimeni care să-i poată recunoaște”. Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că ei sunt cai iuți, dar, din păcate, casa lui Dumnezeu nu are pe nimeni care să-i poată recunoaște. După ce vor condamna această chestiune care nu se aliniază la noțiunile lor, făcută de casa lui Dumnezeu, vor începe să răspândească zvonuri, noțiuni și negativitate. Desigur, toate cuvintele lor vor fi dure. Unii ar putea spune chiar: «Acești oameni sunt educați, arătoși, îmbrăcați elegant și de la oraș; noi suntem oameni de la țară, avem ceva talent, dar nu suntem capabili să ne exprimăm sau să comunicăm cu Cel de mai sus – nu ne este ușor să fim promovați. Cei care sunt promovați în casa lui Dumnezeu sunt cu toții elocvenți, pricepuți să lingușească și au strategii. Eu, pe de altă parte, nu ma exprim atât de bine și nu sunt elocvent, iar simplul fapt de a avea talente lăuntrice este inutil. Deci, în casa lui Dumnezeu, zicala „Există mulți cai iuți, dar puțini sunt cei care îi pot recunoaște” se aplică la fel ca în lume.» Ce înseamnă această afirmație? Nu este vorba de a judeca? Ei judecă lucrarea casei lui Dumnezeu și își răspândesc judecățile în spatele scenei. În abordarea lor față de Dumnezeu, de lucrarea Sa, de expresiile Sale, de cuvintele Sale, de firea Sa și față de diferitele Sale moduri de lucru, antihriștii folosesc cunoașterea și filosofia pentru a le evalua, cerceta și a cugeta la ele. În cele din urmă, ajung la o concluzie eronată. Prin urmare, nu acceptă, nu înțeleg și, în inimile lor, nu meditează niciodată în mod serios la niciunul dintre cuvintele rostite de Dumnezeu. În schimb, tratează cuvintele lui Dumnezeu doar ca pe un fel de teorie sau ca pe niște cuvinte care sună frumos. Atunci când apar probleme, nu iau cuvintele lui Dumnezeu ca fundament și principiu pentru modul în care privesc, definesc și evaluează fiecare problemă. În schimb, folosesc perspective umane, filosofia și teoriile Satanei pentru a judeca aceste probleme. Concluziile pe care le trag ei sunt că nimic nu este în conformitate cu propriile noțiuni, iar fiecare cuvânt exprimat de Dumnezeu și fiecare acțiune pe care o întreprinde nu sunt pe placul lor. În cele din urmă, din perspectiva antihriștilor, tot ceea ce face Dumnezeu este condamnat.

Unii antihriști își doresc întotdeauna să dețină puterea în casa lui Dumnezeu, dar le lipsesc calibrul și abilitățile speciale, așa că ajung în mod inevitabil să facă unele sarcini banale în casa lui Dumnezeu, cum ar fi curățenie, distribuire de obiecte și alte sarcini simple, de rutină. Pe scurt, oamenii de acest fel cu siguranță nu pot deveni conducători ai bisericii, predicatori sau ceva asemănător. Cu toate acestea, nu se mulțumesc să fie adepți obișnuiți sau să facă ceea ce ei consideră a fi o muncă mediocră, deoarece sunt plini de ambiție. Cum se manifestă acest lucru, de a fi plini de ambiție? Ei vor să cerceteze, să întrebe, să fie la curent și, mai ales, să intervină în orice chestiune mare sau mică din casa lui Dumnezeu. Dacă există vreo lucrare care necesită muncă din partea lor, ei se interesează mereu: „Cum merge tipărirea cărților pentru casa lui dumnezeu? Cum merge selecția regizorului de film al bisericii noastre? Cine este regizorul actual? Cine scrie scenariile? Cine este conducătorul districtual de aici și cum este el?” Ce vor să spună cu întrebările despre aceste lucruri? Ar trebui ei să se informeze sau să se implice în aceste chestiuni? (Nu, nu ar trebui.) Acestea sunt toate chestiuni generale care nu au legătură cu adevărul. De ce acești „oameni bine intenționați” întreabă mereu? Este din preocupare reală sau pur și simplu nu au altceva mai bun de făcut? Nici una, nici alta – este pentru că au ambiții și vor să urce în ierarhie și să preia puterea. Pot să-și dea seama că aceasta este ambiție și dorință de a prelua puterea? Nu, nu pot; le lipsește această rațiune. Din cauza umanității lor abominabile și a calibrului lor slab, ei nu pot realiza nimic și nu pot îndeplini bine nici cea mai simplă datorie. Pe parcursul îndeplinirii îndatoririlor, ei se comportă în mod constant rău, sunt leneși, predispuși la relaxare și chiar întreabă în jur despre diverse chestiuni. În cele din urmă, din cauza acestor manifestări, sunt îndepărtați. Oare casa lui Dumnezeu procedează correct dacă-i îndepărtează? (Da.) Sunt îndepărtați pentru că erau prea preocupați și curioși? (Nu.) Tocmai pentru că nu-și vedeau de treburile proprii și voiau să trăiască în mod constant de pe urma casei lui Dumnezeu, au fost dați afară și nu li s-a permis să piardă vremea pe-acolo. Ei nu puteau face nimic bine, așa că nu merita să fie păstrați – nu sunt ei neîncrezători? Nu ar trebui să fie îndepărtați? Când a venit timpul să fie îndepărtați, au devenit neliniștiți și abia atunci au căutat adevărurile-principii, întrebând: „Trebuie să caut care sunt, de fapt, principiile casei lui dumnezeu în legătură cu îndepărtarea și expulzarea oamenilor. Care este motivul pentru care sunt îndepărtat?” Tu ar trebui să le răspunzi: „Cineva ca tine care iubește relaxarea și urăște munca, care produce tulburări și distrugeri în tot ceea ce face, se potrivește perfect principiilor de privind îndepărtarea.” Nu pare destul de ridicol pentru ei să caute principiile de îndepărtare a oamenilor după ce au făcut atâtea lucruri rele, fără să înțeleagă ce fel de persoană sunt? (Ba da, pare.) Unii oameni ca aceștia au fost îndepărtați, în timp ce alții au fost trimiși în biserici obișnuite. Ei nu sunt potriviți să îndeplinească sarcini în casa lui Dumnezeu și nu au condițiile necesare pentru a-și îndeplini sarcinile. Pot indivizii de acest fel să realizeze că ceea ce a făcut Dumnezeu este în conformitate cu adevărul? Îndrăznesc să spun că antihriștii nu vor realiza niciodată acest lucru, întrucât sunt neîncrezători și condamnă și judecă orice lucru pozitiv care se aliniază la adevăr. Antihristul, care este întotdeauna dornic să întrebe, plin de ambiție și caută în mod constant să urce mai sus, în timp ce îi lipsește orice urmă de sinceritate și loialitate față de îndeplinirea propriilor îndatoriri, stă la pământ și se plânge tare atunci când este dat afară. Ei spun: „Nimeni nu înțelege inima mea bine intenționată, sinceritatea și loialitatea mea. De ce sunt dat afară? Am fost nedreptățit și nu îmi doresc asta! Nimeni nu este atât de preocupat de Dumnezeu și nimeni nu este atât de loial în casa lui Dumnezeu. Marele meu zel și marea mea bunătate sunt luate drept rea intenție. – Dumnezeu este atât de nedrept!” Nu este aceasta o pledoarie pentru nevinovăție? Este vreunul dintre cuvintele lui ceva ce ar trebui să spună oamenii? E vreunul dintre ele în concordanță cu faptele reale? (Nu.) Toate sunt cuvinte iraționale, absurde, ale neîncrezătorilor, pline de plângeri, nemulțumiri și condamnări. Așa sunt ei după ce au fost revelați. Dacă nu ar fi dați afară, și-ar continua pretențiile și ar aspira să devină stăpânii casei lui Dumnezeu. Oare așa ar acționa un stăpân? Ar avea un stăpân astfel de capricii? Ar gestiona un stăpân casa lui Dumnezeu în acest fel? Li s-a cerut să deretice, dar s-au învârtit peste tot și nu au făcut nicio treabă. Li s-a cerut să facă mâncare, dar nu au fost dispuși să facă mâncare nici măcar pentru două persoane. Le era teamă să nu obosească și credeau că este un lucru de joasă clasă, deci ce altceva pot face? Sunt ei capabili de altceva în afară de a fi conducători și de a da ordine? Nu este rațional din partea casei lui Dumnezeu să îi îndepărteze? (Ba da.) Este complet rațional, dar ei continuă să blesteme în spatele scenei, făcând crize de furie și comportându-se ca niște femei indisciplinate. Nu sunt aceștia antihriști? Aceasta este manifestarea firii-esențe a unui antihrist. Când se confruntă cu treburi care nu se aliniază la interesele sau preferințele lor, când se confruntă cu lucruri care nu le satisfac dorințele sau poftele, se supun ei câtuși de puțin? Pot să caute adevărul? Se pot calma, își pot mărturisi păcatele și se pot căi? Nu, nu pot. Reacția lor imediată este să se ridice și să vocidereze împotriva lui Dumnezeu, plini de vorbe de condamnare, judecată, blasfemie și blestem. Ei se gândesc: „Dacă nu mă vrea casa lui Dumnezeu, bine. Tu nu-mi arăți milă, așa că nu mă învinovăți că sunt fără inimă. Să ne scoatem mănușile și să vedem cine este mai nemilos!” Este aceasta o manifestare a căutării adevărului? Este aceasta o manifestare pe care ar trebui să o aibă o ființă creată normală? (Nu, nu este.) Atunci ce fel de manifestare este aceasta? Cum ar trebui să se poarte cu El cei care cred cu adevărat în Dumnezeu și Îl urmează? Trebuie să se supună cu adevărat și necondiționat lui Dumnezeu. Numai dușmanii lui Dumnezeu – Satana și diavolii – L-ar nega, condamna, judeca, blasfemia și blestema pe Dumnezeu, mergând atât de departe încât să vocifereze împotriva Lui și să I se opună. Chiar dacă nu poți accepta acest fapt chiar acum și poți veni cu o sută de motive care susțină că ai fost tratat nedrept de casa lui Dumnezeu, dacă ai rațiune, umanitate și chiar și cea mai neînsemnată frică de Dumnezeu, Îl poți trata pe Dumnezeu în acest fel? Categoric nu! Dacă cineva poate face asta, are măcar o fărâmă de conștiință? Are vreo urmă de umanitate? Are vreo teamă de Dumnezeu? (Nu, nu are.) În mod clar, nu este una din oile lui Dumnezeu. Nu L-au tratat niciodată pe Dumnezeu ca pe Stăpânul lor; nu L-au privit niciodată pe Dumnezeu ca pe Dumnezeul lor. În inimile lor, Dumnezeu este dușmanul lor, nu Dumnezeul lor. Dușmanii lui Dumnezeu sunt antihriștii și Satana; altfel spus, antihriștii sunt dușmanii lui Dumnezeu – sunt Satana și diavolii. Antihriștii nu vor accepta niciodată nimic din ceea ce face Dumnezeu și nu vor spune niciodată „Amin” la niciun cuvânt rostit de Dumnezeu. Aceasta este esența dușmanului lui Dumnezeu – Satana – și aceasta este esența inerentă a antihriștilor. Fără motiv, ei sunt ostili lui Dumnezeu și fără motiv, sunt capabili să-L condamne pe Dumnezeu. Nu este asta ticăloșie? Este ticăloșie în toată regula.

Aceste firi ale unui anticrist sunt prezente în diferite grade în fiecare persoană, dar prin dezvăluirea acestor firi și prin calea aleasă de oameni atunci când cred, puteți judeca cine este un antihrist, cine este un muncitor și cine este unul dintre aleșii lui Dumnezeu care poate fi mântuit? (Deși toți dezvăluie o fire de antihrist, unii oameni, după ce și-au dezvăluit firea coruptă, au un simț al conștiinței, se simt vinovați, se pot căi și pot practica adevărul – aceștia sunt cei care pot fi mântuiți. Cu toate acestea, cei fără simțul conștiinței, care cred că au dreptate chiar și după ce greșesc, refuză cu încăpățânare să se căiască și resping adevărul în întregime – acești oameni sunt antihriști și nu au nicio șansă la mântuire.) Sunt corecte aceste două afirmații? (Da.) Ceea ce tocmai s-a spus este, în esență, corect, dar nu este suficient de clar. Deși au și ei o fire de antihrist, atunci când unii oameni se confruntă cu situații, sunt capabili să caute adevărul, să se răzvrătească împotriva trupului, să simtă regret după ce își recunosc firea coruptă, să se simtă îndatorați, să se întoarcă din drum, să practice în conformitate cu adevărurile-principii, să aleagă drumul cel bun, să aleagă să practice adevărul și, în cele din urmă, să obțină o înțelegere a adevărului și să intre în adevărul-realitate, obținând supunerea față de Dumnezeu. Astfel de oameni pot fi mântuiți și sunt aleșii lui Dumnezeu. Există un alt tip de persoană care știe că are o fire de antihrist, dar care nu se examinează atunci când se confruntă cu situații. Când descoperă că a făcut ceva greșit, nu are nicio înțelegere autentică, nu poate dezvolta un sentiment puternic de îndatorare in sinea sa, este incapabil de orice căință sau întoarcere din drum și e confuz cu privire la adevăr și mântuire. În casa lui Dumnezeu, e gata și dispus să muncească, poate face orice i se cere, însă nu își ia în serios treaba. Uneori, poate provoca perturbări și tulburări, dar nu este un om rău. Poate accepta emondarea, dar niciodată nu caută în mod proactiv adevărul atunci când face lucruri sau nu urmează adevărurile-principii atunci când gestionează chestiuni. Nu arată niciun interes în a mânca și a bea cuvintele lui Dumnezeu și pentru adevăr. Deși poate depune eforturi acceptabile în îndatoririle sale, îi lipsește entuziasmul atunci când vine vorba de urmărirea adevărului și nu are niciun interes să facă acest lucru. Nu arată nicio loialitate în îndeplinirea îndatoririlor sale; prin comparație, dă dovadă de o oarecare bunăvoință și sinceritate. Poate cunoaște diverse firi corupte, dar nu se gândește niciodată la propria persoană atunci când se confruntă cu situații și nu urmărește să devină cineva care poate să înțeleagă adevărul și să-l pună în practică. Acest tip de oameni sunt muncitorii. Ultima categorie este formată din antihriști. Ei sunt dușmani ai lui Dumnezeu, ai adevărului și ai lucrurilor pozitive. Inimile lor sunt pline de ticăloșie, vociferare împotriva lui Dumnezeu, opoziție față de Dumnezeu și condamnare, judecată și blasfemie asupra dreptății, a lucrurilor pozitive și a adevărului. Ei nu cred în existența lui Dumnezeu, în suveranitatea Sa asupra tuturor lucrurilor și sunt și mai puțin dispuși să-L lase pe Dumnezeu să fie suveran asupra detinului omenirii. Nu se înțeleg niciodată pe ei înșiși și, indiferent de câte greșeli sau fărădelegi comit, nu le recunosc niciodată, nu se căiesc și nu se întorc din drum. Nu au nicio remușcare în inimile lor și resping complet adevărul. Aceștia sunt antihriștii. Pentru a determina ce categorie de persoană este cineva este, în general, corect să evaluezi dacă are o atitudine de acceptare față de adevăr. Din care categorie faceți parte? Sunteți printre aleșii lui Dumnezeu care pot fi mântuiți sau sunteți antihriști ori muncitori? Sunteți în tranziție spre prima categorie sau nu vă încadrați în niciuna dintre aceste categorii? Nu există nimeni care să nu se încadreze în vreuna din aceste categorii. Toată lumea aparține uneia din cele trei. Oamenii răi cărora le lipsește umanitatea sunt cei care au esența antihriștilor; cei care au o oarecare umanitate, care au conștiință și rațiune, precum și un caracter relativ bun, care pot urmări adevărul, iubesc lucrurile pozitive și adevărul și care se tem de Dumnezeu și I se pot supune, pot fi mântuiți – ei sunt aleșii lui Dumnezeu. Cei cu un caracter mediu, nici deosebit de bun, nici deosebit de rău, care nu sunt interesați de adevăr și nu sunt deloc dispuși să îl urmărească, dar își îndeplinesc îndatoririle cu o anumită sinceritate, sunt muncitorii. Acesta este standardul de evaluare. Poate un antihrist să devină muncitor? (Nu.) Atunci există o categorie de oameni printre muncitori care pot deveni aleșii lui Dumnezeu? (Da.) Ce schimbare trebuie să se producă aici? (Trebuie să urmărească adevărul.) Poate că, după mai mulți ani de credință, mai multe experiențe și întâlniri și o înțelegere a mai multor adevăruri, ei trec treptat de la stadiul de muncitori la cel de aleși ai lui Dumnezeu. Pentru că acum înțelegerea adevărului este slabă la ei și credința lor în Dumnezeu este deosebit de firavă, nu prea sunt interesați să-și facă îndatoririle și să practice adevărul. Le lipsește statura pentru a urmări adevărul și nu pot renunța la ambițiile și dorințele lor, printre alte diverse nevoi ale trupului. Prin urmare, pentru moment, pot rămâne doar la stadiul de muncitori. Totuși, relativ vorbind, acești oameni au o conștiință și iubesc lucrurile pozitive; pe măsură ce ajung treptat să înțeleagă adevărul, mediul lor se schimbă, cred în Dumnezeu pentru mai mult timp, au experiențe mai profunde și dezvoltă o credință autentică în Dumnezeu; de asemenea, ajung încetul cu încetul să vadă mail impede adevărul și lucrurile pozitive, calea pe care se cuvine să o urmeze devine mai clară, dezvoltă un interes pentru adevăr și îl iubesc din ce în ce mai mult. Astfel de oameni pot porni treptat pe calea mântuirii și pot fi aleșii lui Dumnezeu; există loc pentru îmbunătățire și schimbare la ei. Pe de altă parte, să spui că cei cu esența antihriștilor pot deveni aleșii lui Dumnezeu și pot fi mântuiți nu este valabil, deoarece esența antihriștilor este cea a diavolilor și a dușmanilor lui Dumnezeu – antihriștii nu se pot schimba niciodată.

Tocmai am avut părtășie despre negarea, condamnarea, judecata și blasfemia din firea-esență ticăloasă a lor, pe care o dezvăluie în modul în care Îl abordează pe Dumnezeu și în felul în care Îi tratează lucrarea. Ori de câte ori ceva le contrazice noțiunile sau le lezează interesele, răspunsul imediat al antihrișttilor este să ia poziție, să se opună și să condamne, spunând: „Acest lucru este greșit, este făcut de oameni, iar eu nu voi ceda în fața lui. Voi depune o plângere și voi găsi dovezi care să clarifice această chestiune. Îmi voi declara poziția, mă voi apăra, voi desluși detaliile acestei chestiuni și voi vedea cine este scandalagiul implicat, cel care îmi strică buna reputație și lucrurile bune pe care le am în desfășurare.” Expresia „bunele intenții ale lui Dumnezeu sunt în toate lucrurile” devine o afirmație goală în inimile antihriștilor, incapabilă să le ghideze sau să le schimbe mijloacele, metodele și principiile de acțiune. Dimpotrivă, ei se bazează pe ceea ce le este natural atunci când se confruntă cu vreo situație, gândindu-se la orice metodă și folosindu-și toate abilitățile și strategiile pentru a acționa. Fără îndoială, ceea ce fac ei este condamnare, judecată și blasfemie împotriva lui Dumnezeu. Gândurile oamenilor sunt saturate de logica și ideile Satanei, fără niciun adevăr de spus. Prin urmare, atunci când se confruntă cu astfel de chestiuni, manifestările antihriștilor le reflectă pe cele ale Satanei: după cum Îl tratează Satana pe Dumnezeu, așa Îl tratează și antihriștii, iar aceleași mijloace sau cuvinte pe care le folosește Satana față de Dumnezeu sunt folosite și de antihriști. În acest fel, esența ticăloasă a antihriștilor, ca dușmani ai lui Dumnezeu, este de la sine înțeleasă. Chiar dacă este vorba de cineva care crede în Dumnezeu doar de o zi, două, înțelege diferența dintre oameni și Dumnezeu în gândirea și raționalitatea lor umană normală? (Da, înțelege.) Ca adult cu o umanitate normală, știu ei în inima lor cum să-L trateze pe Dumnezeu? (Da.) Există un standard în raționalitatea umană pentru cel mai adecvat și cel mai bun mod de a trata o persoană pe care o venerează? (Da.) Oamenii tind să se ploconească, să-i gâdile orgoliul și să îi intre în grații; chiar dacă acea persoană îi bate sau îi blesteamă, ei găsesc o modalitate de a se conforma și de a fi ascultători. Deci, atunci când vine vorba de părinții lor, știu oamenii cum să-și arate respectul și dragostea și ce comportament face rău și înseamnă ură? Există un standard pentru a evalua acest lucru? (Da.) Acest lucru dovedește că oamenii, creaturi vii în piele de om, sunt diferiți de animale și mai presus de ele. Știi cum să-ți respecți și să-ți iubești părinții, atunci de ce nu știi cum să-L tratezi pe Dumnezeu cu dragoste și respect? Cum puteți să-L tratați pe Dumnezeu astfel? Să condamni și să judeci la întâmplare, să îndrăznești să blasfemiezi și să blestemi la întâmplare – asta fac oamenii normali? (Nu.) Nici măcar animalele nu se comportă așa. Dacă o persoană crește un animal, chiar și unul sălbatic și petrece ceva timp cu el, atât timp cât acesta recunoaște cine este stăpânul său, va fi întotdeauna respectuos față de acel stăpân, tratându-l ca pe o rudă, ca pe un membru al familiei, diferit de modul în care tratează alte animale sau oameni. Să presupunem că ai fost stăpânul său: după ce a trecut prin două sau trei alte gospodării, când îl vei întâlni din nou, va trebui doar să simtă mirosul tău și va deveni imediat afectuos cu tine. Chiar dacă este un animal feroce, nu te va mușca. Ferocitatea sa este inerentă, provenind din creația și predestinarea de către Dumnezeu. Este un instinct de supraviețuire dat de Dumnezeu, nu o fire depravată sau ticăloasă – este diferită de răul antihriștilor. Au existat doi oameni care au adoptat un pui de leu. Pe măsură ce leul creștea, a devenit dificil să își permită dieta bazată pe carne, așa că, atunci când a împlinit un an, l-au eliberat înapoi în mediul său natural. Trei ani mai târziu, l-au întâlnit din nou pe leu. De la distanță, leul i-a văzut și a alergat nerăbdător spre ei. La început s-au simțit îngrijorați, gândindu-se: „Nu ne va mânca oare? Este un leu”. După cum s-a dovedit, leul s-a apropiat, i-a îmbrățișat ca pe niște prieteni, iar ei, la rândul lor l-au îmbrățișat și l-au mângâiat pe leu. Leul le-a prezentat apoi membrii familiei sale, iar când au trebuit să plece a fost reticent în a se despărți. Poți vizualiza acest tip de scenă atunci când cel mai feroce dintre animalele sălbatice, un carnivor, interacționează cu oamenii. Nu este destul de emoționant? (Ba da, este.) Chiar și la animalele feroce, oamenii pot vedea latura lor prietenoasă, dar acest lucru lipsește la antihriști. Întrucât antihriștii posedă firea Satanei și sunt oameni cu firea-esență satanică, în consecință, ei Îl pot judeca, condamna și blasfemia pe Dumnezeu. Astfel de atitudini duc la manifestări corespunzătoare și, mai ales, la abordări. Nu sunt antihriștii mai răi decât animalele? Oamenii știu cum să arate respect și grijă iubitoare față de cei pe care îi venerează și față de rudele lor cele mai apropiate și de părinții lor și știu care dintre acțiunile lor îi pot răni și le pot face rău. Ei pot evalua aceste lucruri. Cu toate acestea, antihriștii sunt capabili să manifeste astfel de comportamente față de Dumnezeu, ceea ce este cu adevărat enervant. Asta indică faptul că natura inerentă a unor astfel de indivizi este esența antihriștilor Mai exact, acești indivizi sunt întrupări ale Satanei, sunt Satani și diavoli vii – ei nu sunt oile lui Dumnezeu. L-ar blestema oile lui Dumnezeu? L-ar condamna oile lui Dumnezeu? (Nu.) De ce nu? (Pentru că Îl ascultă pe Dumnezeu și I se supun.) Îl ascultă și I se supun – acesta este un aspect. Cheia este credința lor autentică în Dumnezeu Dacă tu crezi cu adevărat în identitatea, statutul și esența lui Dumnezeu, atunci indiferent de ceea ce face Dumnezeu sau de modul în care o face, chiar dacă provoacă rău, nu-L vei condamna. Doar cei care cred cu adevărat în Dumnezeu, care au o credință adevărată în El, se pun în poziția unei ființe create, tratându-L întotdeauna pe Dumnezeu ca pe Dumnezeu. Asta este sigur.

Am avut deja părtășie despre antihriștii care Îl blesteamă, I se opun și vociferează împotriva lui Dumnezeu. Unii I se opun în mod deschis, stabilesc facțiuni, formează alianțe și creează regate independente. Alții Îl blesteamă în secret, în spatele ușilor închise, unii Îl blesteamă în inimile lor și se opun și vociferează împotriva Lui. Fie că Îl blestemă în mod deschis sau în secret, toți sunt antihriști; nu sunt oile lui Dumnezeu, sunt de teapa Satanei și, fără îndoială, nu sunt oameni normali sau ființe create calificate. Atunci când majoritatea oamenilor se confruntă cu situații care nu se aliniază la propriile lor concepții sau se confruntă cu judecata și mustrarea din partea lui Dumnezeu, ei se simt pur și simplu supărați, confuzi și incapabili să le accepte. Își exprimă suferințele sau dau dovadă de intransigență; ar putea chiar să devină negativi sau să se fie delăsători, dar nu escaladează până la punctul de a se opune și de a vocifera. În timp, prin rugăciune, citirea cuvintelor lui Dumnezeu, ajutorul din partea fraților și surorilor și luminarea, îndrumarea și disciplina Duhului Sfânt, se pot schimba treptat. Aceasta este manifestarea oamenilor corupți obișnuiți atunci când li se întâmplă ceva. Antihriștii, pe de altă parte, nu au aceste manifestări pozitive și nu își vor schimba cursul. Dacă o situație nu se aliniază la dorințele lor, ei blesteamă. Dacă următoarea situație tot nu se aliniază la dorințele lor, iar blesteamă. Blestemul merge mână în mână cu opoziția și vociferearea. Unii antihriști chiar spun: „Dacă oameni ca mine nu pot fi mântuiți, atunci cine poate fi?” Nu este aceasta vociferare? Nu este aceasta opoziție? (Ba da, este.) Aceasta este opoziție. Ei nu au nicio urmă de supunere și îndrăznesc să vocifereze împotriva lui Dumnezeu și să I se opună – aceștia sunt Satane. Să încheiem aici părtășia noastră despre diferitele manifestări ale unei firi ticăloase.

B. Faptul că sunt scârbiți de adevăr

În continuare, ne vom referi la al doilea element al firii-esențe a antihriștilor – faptul că sunt scârbiți de adevăr. Înainte, am mai avut înainte părtășie despre destul de multe detalii legate de elementul de a fi scârbiți de adevăr, dar aici îi vom clasifica în primul rând pe antihriști prin disecarea firii-esențe a lor care este scârbită de adevăr. Principala caracteristică a firii prin care care antihriștii abordează adevărul este mai degrabă aversiunea decât simplul dezinteres. Dezinteresul este doar o atitudine relativ blândă față de adevăr, care nu a escaladat la nivelul de ostilitate, condamnare sau opoziție. Este doar lipsa de interes față de adevăr, faptul de a nu dori să îi acorde atenție și de a spune: „Ce lucruri pozitive, ce adevăr? Chiar dacă obțin aceste lucruri, ce-i cu ele? Îmi vor îmbunătăți viața sau îmi vor spori abilitățile?” Nu sunt interesați de aceste lucruri și, prin urmare, nu se deranjează în legătură cu ele, dar acest lucru nu ajunge la aversiune. Aversiunea indică o anumită atitudine. Ce fel de atitudine? De îndată ce aud despre orice lucru pozitiv și despre orice lucru legat de adevăr, simt ură, repulsie, împotrivire și o lipsă de dorință de a asculta. Pot chiar să încerce să găsească dovezi pentru a condamna și denigra adevărul. Aceasta este firea-esență de a le fi scârbă de adevăr.

La fel ca alți oameni, antihriștii pot citi cuvintele lui Dumnezeu, pot auzi ce spune Dumnezeu și pot experimenta lucrarea lui Dumnezeu. La suprafață, se pare că ei pot, de asemenea, să înțeleagă sensul literal al cuvintelor lui Dumnezeu, să știe ce a spus Dumnezeu și să știe că aceste cuvinte le permit oamenilor să urmeze calea cea bună și să fie oameni buni. Cu toate acestea, pentru ei, aceste lucruri rămân doar teoretice. Ce înseamnă că ele rămân teoretice? Este similar cu modul în care unii oameni ar putea crede că o anumită teorie dintr-o carte este bună, dar când o compară cu viața reală și se gândesc la tendințele rele, la corupția umană și la diferitele nevoi ale întregii omeniri, ei consideră că teoria este nepractică și deconectată de viața reală și își dau seama că nu îi poate ajuta pe oameni să se adapteze sau să urmeze aceste tendințe rele și această societate rea. Prin urmare, simt că această teorie este bună, însă că este doar ceva despre care se vorbește, pentru a satisface dorințele și fanteziile omenirii pentru lucruri frumoase. De exemplu, în cazul în care cuiva îi place statutul și dorește să fie un oficial, să fie preamărit și venerat printre oameni, trebuie să se bazeze pe metode anormale, cum ar fi să mintă, să se evidențieze, să-i calce pe alții în picioare pe alții și așa mai departe, pentru a-și atinge acest scop. Totuși, aceste lucruri sunt exact ceea ce adevărul condamnă. El condamnă și neagă aceste dorințe și ambiții ale oamenilor. În viața reală, oamenii cred că a se distinge este un lucru legitim, dar astfel de cerințe sunt condamnate de Dumnezeu și de adevăr. Prin urmare, aceste cerințe nu sunt acceptate în casa lui Dumnezeu, nu se poate recurge la ele și nu pot fi realizate. Dar antihriștii vor renunța la ele? (Nu vor renunța la ele.) Corect, nu vor renunța la ele. De îndată ce antihriștii văd acest lucru, se gândesc: „Acum înțeleg. Deci, adevărul le cere oamenilor să fie altruiști, să se sacrifice, să fie toleranți și generoși, să-și piardă ego-ul și să trăiască pentru alții. Acesta este adevărul”. Odată ce definesc adevărul în acest fel, devin interesați sau simt repulsie față de adevăr? Încep să simtă repulsie față de acesta și față de Dumnezeu, spunând: „Dumnezeu spune întotdeauna adevărul, expune tot timpul lucrurile impure, precum dorințele și ambițiile umane și expune mereu ceea ce se află în adâncul sufletelor umane. Se pare că dumnezeu are părtășie despre adevăr cu scopul de a-i priva pe oameni de goana lor după statut, dorințe și ambiții. Inițial, am crezut că dumnezeu poate satisface dorințele oamenilor, le poate îndeplini năzuințele și visele și le poate da oamenilor ceea ce își doresc. Nu m-am așteptat ca dumnezeu să fie un astfel de dumnezeu. Nu pare atât de măreț. Eu sunt plin de ambiții și dorințe, îi poate plăcea lui dumnezeu o persoană ca mine? Judecând după ceea ce a spus întotdeauna dumnezeu și citind printre rânduri din cuvintele sale, se pare că lui dumnezeu nu-i plac oamenii ca mine și nici nu se poate înțelege cu cineva ca mine. Se pare că nu mă pot înțelege cu acest tip de dumnezeu practic. Cuvintele pe care le spune, lucrarea pe care o face, principiile pentru acțiunile sale și firea sa – de ce mi se par atât de dezagreabile? Dumnezeu le cere oamenilor să fie cinstiți, să aibă o conștiință, să îl caute, să se supună și să se teamă de el atunci când li se întâmplă ceva și să renunțe la ambițiile și la dorințele lor – acestea sunt lucruri pe care eu nu le pot face! Ceea ce solicită dumnezeu nu este doar incompatibil cu noțiunile umane, ci este și insensibil la sentimentele umane. Cum pot să cred în el?” După ce își frământă mintea, dezvoltă ei un sentiment bun față de Dumnezeu sau se îndepărtează de El? (Se îndepărtează.) După o perioadă de experiență, antihriștii simt din ce în ce mai mult că oamenii ca ei, care au ambiții și dorințe și sunt plini de aspirații, nu vor fi bineveniți în casa lui Dumnezeu, că aici nu este loc pentru ca ei să-și folosească abilitățile și că aici nu-și pot da frâu liber aspirațiilor. Ei se gândesc, „În casa lui dumnezeu, nu-mi pot revela talentul excepțional, nu voi avea niciodată șansa de a excela. Ei spun că nu am înțelegere spirituală, că nu înțeleg adevărul și că am o fire de antihrist. Nu numai că nu am fost promovat sau pus într-o poziție importantă, dar am fost și condamnat. Ce este în neregulă cu întemeierea propriului meu regat independent? Ce e în neregulă cu pedepsirea altora? Din moment ce am putere, așa ar trebui să acționez! Cine nu ar acționa așa dacă ar avea putere? Așadar, ce este în neregulă cu mine dacă mă angajez în unele jocuri murdare și trișez în timpul alegerilor? Nu fac toți non-credincioșii la fel? De ce nu este permis în casa lui dumnezeu? Ei chiar spun că acest lucru este nerușinat. Cum poate fi considerat nerușinat? Omul se luptă în sus; apa curge în jos. Asta e potrivit! Casa lui dumnezeu nu este distractivă. Dar oamenii din această lume sunt destul de brutali și nu este ușor să te înțelegi cu ei. Prin comparație, oamenii din casa lui dumnezeu sunt ceva mai cuminți. Dacă nu ar exista dumnezeu, ar fi minunat să-ți petreci timpul aici; dacă nu ar exista dumnezeu și nici adevărul care îi guvernează pe oameni, eu aș fi șeful în casa lui dumnezeu, stăpânul și regele.” Pe măsură ce își fac îndatoririle în casa lui Dumnezeu, ei experimentează în mod constant diverse lucruri, sunt continuu emondați și trec prin îndatoriri variate, iar în cele din urmă realizează ceva, spunând: „În casa lui dumnezeu, orice se întâmplă este evaluat și rezolvat folosind adevărul. Se pune întotdeauna accent pe adevăr, iar dumnezeu vorbește mereu despre el. Nu pot să dau frâu liber aspirațiilor mele aici!” Ajunși în acest punct al experiențelor lor, devin din ce în ce mai reticenți față de adevăr, față de faptul că adevărul domnește, față de adevăr ca fiind tot ceea ce face Dumnezeu și față de căutarea adevărului. În ce măsură sunt scârbiți de aceste lucruri? Nici măcar nu vor să recunoască sau să accepte doctrinele adevărurilor pe care le-au recunoscut la început și simt o repulsie extremă în inimile lor. Prin urmare, de îndată ce este timpul pentru o adunare, devin somnoroși și neliniștiți. De ce sunt neliniștiți? Ei se gândesc: „Aceste adunări durează trei sau patru ore la rând – când se va termina asta? Nu mai vreau să ascult!” Există o expresie care poate descrie starea lor de spirit, și anume „stau ca pe ace”. Își dau seama că, atât timp cât adevărul domnește în casa lui Dumnezeu, nu vor avea niciodată șansa de a excela, ci vor fi întotdeauna limitați, condamnați și respinși de toată lumea și că, indiferent cât de capabili sunt, nu li se vor da poziții importante. În consecință, dezgustul lor față de adevăr și față de Dumnezeu se intensifică. Cineva ar putea întreba: „De ce nu au simțit dezgust de la început?” Într-adevăr, au simțit dezgust de la început, dar în acel moment, tot ceea ce se afla în casa lui Dumnezeu nu le era familiar. Ei nu aveau nicio idee despre asta, dar nu înseamnă că nu au simțit dezgust sau aversiune. În realitate, s-au simțit scârbiți față de adevăr în natura-esență a lor, doar că nu și-au dat seama. Natura-esență a acestor oameni este, fără îndoială, scârbită de adevăr. De ce spun asta? Ei iubesc în mod inerent nedreptatea, ticăloșia, puterea, tendințele rele, să conducă, să controleze oamenii și toate lucrurile negative de acest gen. Judecând după aceste lucruri pe care le iubesc, antihriștii, fără nicio îndoială, se simt scârbiți de adevăr. În plus, cu privire la lucrurile pentru care depun eforturi, ei se străduiesc să aibă statut, să se distingă, să își pună o aureolă pe cap, să fie conducători în rândul oamenilor, să fie impunători și puternici, să aibă prestigiu și putere oriunde vorbesc și acționează, împreună cu abilitatea de a controla oamenii – ei depun eforturi pentru aceste lucruri. Aceasta este, de asemenea, o manifestare a sentimentului de aversiune față de adevăr. Mai departe, judecând după atitudinea lor față de adevăr, indiferent cât de mult vor auzi acești indivizi din el, nu va fi de niciun folos. Unii s-ar putea întreba: „Este din cauză că au o memorie proastă?” Nu, nu este. Unii antihiști au o memorie excelentă, sunt deosebit de elocvenți și pot aplica și arăta imediat ceea ce învață. Cei lipsiți de discernământ cred, în consecință, că acești indivizi posedă un calibru bun și că Duhul Sfânt lucrează în ei. Cu toate acestea, oamenii cu discernământ pot recunoaște imediat că ceea ce spun ei sunt numai doctrine și cuvinte deșarte, că sunt lipsite de orice adevăruri-realități și că sunt menite să inducă oamenii în eroare. Antihriștii sunt oameni de acest fel: le place în mod deosebit să țină predici mărețe, să discute teorii spirituale într-o manieră fără fond și să debiteze un fluviu de cuvinte care, odată pornit, este în afara subiectului și incoerent. Mulți oameni nu le pot înțelege, iar antihriștii spun: „Aceasta este limbajul celui de-al treilea cer; cum ați putea să îl înțelegeți?” Principala manifestare a faptului că antihriștii sunt scârbiți de adevăr se vede în atitudinea lor față de acesta și, desigur, se manifestă și în viața și activitățile lor zilnice obișnuite, în special în modul în care își îndeplinesc îndatoririle. Ei prezintă mai multe manifestări. În primul rând, nu caută niciodată adevărul, nici chiar atunci când știu clar că ar trebui să o facă. În al doilea rând, nu practică niciodată adevărul. Din moment ce nu caută adevărul, cum îl pot practica? Numai prin căutare poate exista înțelegere și numai înțelegerea poate duce la practică; ei nu caută și nici nu iau deloc în serios adevărurile-principii. Ba chiar le disprețuiesc, sunt scârbiți de ele și le privesc cu ostilitate. În consecință, nici măcar nu se ating de practicarea adevărului și, chiar dacă uneori înțeleg adevărul, nu îl practică. De exemplu, când li se întâmplă ceva și alții le sugerează o cale bună de acțiune, ei ar putea replica: „Ce este bine în asta? Dacă fac asta, nu mi se vor irosi propriile idei?” Unii ar putea spune: „Casa lui Dumnezeu va suferi pierderi dacă facem lucrurile în felul tău; trebuie să acționăm conform principiilor.” Ei răspund: „Ce principii! Felul mea este principiul; orice gândesc eu este principiul!” Nu cumva asta înseamnă să nu practici adevărul (Ba da.) O altă manifestare de bază a lor este că nu citesc niciodată cuvintele lui Dumnezeu și nu se angajează în devoțiuni spirituale. Când unii oameni sunt ocupați cu munca și nu găsesc timp să citească cuvintele lui Dumnezeu, meditează în tăcere sau cântă unele imnuri, iar dacă trec multe zile fără să citească cuvintele lui Dumnezeu, au un sentiment de gol. În toiul agitației lor, fură un moment pentru a citi un pasaj și pentru a se reface, meditând până când pot simți prezența lui Dumnezeu, iar inimile le se liniștesc. Astfel de oameni nu sunt departe de Dumnezeu. Pe de altă parte, antihriștii nu se simt mâhniți dacă trece o zi fără să citească cuvintele lui Dumnezeu. Chiar dacă nu citesc cuvintele lui Dumnezeu timp de 10 zile, nu simt nimic. Pot totuși să trăiască destul de bine fără să citească cuvintele lui Dumnezeu timp de un an și pot să stea chiar trei ani fără să citească cuvintele lui Dumnezeu și să nu simtă nimic – nu simt frică sau gol în inimile lor și continuă să trăiască confortabil. Trebuie să simtă o aversiune intensă față de cuvintele lui Dumnezeu! O persoană poate sta o zi fără să citească cuvintele lui Dumnezeu din cauză că e ocupată sau poate să stea 10 zile, din același motiv. Totuși, dacă cineva poate să stea o lună întreagă fără să citească cuvintele lui Dumnezeu și tot nu simte nimic, atunci există o problemă. Dacă trece un an fără ca o persoană să citească cuvintele lui Dumnezeu, nu doar că nu tânjește după cuvintele lui Dumnezeu, dar are o aversiune față de adevăr.

O altă manifestare a faptului că antihriștii simt aversiune față de adevăr este disprețul lor față de Hristos. Am mai avut părtășie despre disprețul lor față de Hristos înainte. Deci, ce a făcut Hristos pentru ca ei să-L disprețuiască? I-a rănit sau le-a făcut rău sau a făcut ceva contrar dorințelor lor? Le-a lezat vreunul dintre interese? Nu, Hristos nu le poartă pică personal, iar ei nici măcar nu L-au întâlnit. Cum L-ar putea disprețui atunci? Cauza principală se află în esența antihriștilor de a simți aversiune față de adevăr. O altă manifestare a sentimentului de aversiune al antihriștilor față de adevăr este disprețul față de realitatea tuturor lucrurilor positive. Realitatea tuturor lucrurilor pozitive cuprinde o gamă largă de lucruri, cum ar fi toate lucrurile pe care Dumnezeu le-a creat și legile lor, diferite ființe și legile care le guvernează viața și, în primul rând, diferitele legi care guvernează viața acestor ființe numite oameni. De exemplu problemele legate de naștere, vârstă, boală și moarte, care sunt cele mai apropiate de viața umană – picioarele oamenilor normali devin firave pe măsură ce îmbătrânesc, sănătatea lor scade, ochii li se întunecă, au probleme cu auzul, dinții li se slăbesc și cred că trebuie să se împace cu bătrânețea. Dumnezeu este suveran peste toate acestea și nimeni nu se poate împotrivi acestei legi naturale – oamenii normali pot recunoaște și accepta toate aceste lucruri. Cu toate acestea, indifferent de cât de mult trăiește o persoană sau de starea sănătății sale fizice, anumite lucruri nu se schimbă, cum ar fi modul în care ar trebui să își facă datoria, poziția pe care ar trebui să o ia și atitudinea cu care ar trebui să își facă datoria. Antihriștii, pe de altă parte, refuză să cedeze. Ei spun: „Cine sunt eu? Nu pot îmbătrâni. În permanență trebuie să fiu diferit de oamenii obișnuiți. Ți se pare că sunt bătrân? Există anumite lucruri pe care voi nu le puteți face la această vârstă, dar eu pot. Poate că picioarele voastre pot deveni firave la cincizeci de ani, dar ale mele rămân agile. Mă antrenez chiar să sar de pe un acoperiș pe altul!” Ei vor mereu să sfideze aceste legi normale pe care Dumnezeu le-a rânduit, încearcă permanent să le încalce și să le arate celorlalți că sunt diferiți, extraordinari și superiori oamenilor obișnuiți. De ce fac asta? Vor să conteste cuvintele lui Dumnezeu și să nege că ele sunt adevărul. Nu este aceasta o manifestare a esenței antichriștilor de a simți aversiune față de adevăr? (Ba da.) Există și un alt aspect, și anume faptul că antihriștii venerează tendințele rele și influențele întunecate; acest lucru confirmă și mai mult faptul că sunt dușmani ai adevărului. Antihriștii admiră și venerează profund regimul Satanei și diferitele abilități, priceperi și fapte ale spiritelor rele despre care se vorbește în legende, precum și tendințele rele și influențele întunecate. Credința lor în aceste lucruri este de neclintit și nu se îndoiesc niciodată de ele. Inimile lor nu numai că nu simt aversiune, dar sunt pline de respect, venerație și invidie față de ele. Urmăresc îndeaproape aceste lucruri, chiar și în adâncul inimii lor. Antihriștii au acest tip de atitudine în adâncul inimii lor cu privire la aceste lucruri rele și întunecate – nu înseamnă acest lucru că sunt scârbiți de adevăr? Categoric! Cum ar putea cineva care iubește aceste lucruri rele și întunecate să iubească adevărul? Aceștia sunt oameni care aparțin forțelor rele și găștii Satanei. Desigur, ei cred neclintit în lucrurile Satanei, în timp ce inimile lor sunt pline de repulsie și dispreț față de adevăr și de lucrurile positive. Vom încheia mai mult sau mai puțin rezumatul nostru cu privire la elementul aversiunii față de adevăr aici.

C. Brutalitatea

O altă parte a firii-esențe a antihriștilor este brutalitatea. Antihriștii pot fi rezumați într-o singură frază: antihriștii sunt oameni răi. Când au statut, este evident faptul că sunt antihriști. Când nu au statut, cum poți judeca dacă sunt antihriști? Trebuie să te uiți la umanitatea lor. Dacă umanitatea lor este răuvoitoare, perfidă și veninoasă, atunci sunt sută la sută antihriști. Dacă cineva nu a avut niciodată statut și nu a fost niciodată un conducător, iar umanitatea sa nu este bună, cum poți stabili dacă este un antihrist? Trebuie să vezi dacă umanitatea sa este veninoasă și dacă este o persoană rea. Dacă este o persoană rea, atunci chiar dacă nu are statut, este sută la sută un antihrist. Prin urmare, un alt aspect tipic al firii-esențe a antihriștilor este brutalitatea. Este oare firea brutală a antihriștilor aceeași cu brutalitatea leilor sau a tigrilor care-și vânează prada? (Nu.) Carnivorele vânează din cauza foamei; este o nevoie corporală și un instinct. Dar când nu le este foame, nu vânează. Cu ce se deosebește acest lucru de brutalitatea antihriștilor? Este oare adevărat că antihriștii nu devin feroce dacă nu îi provoci, ci devin feroce doar atunci când sunt provocați? Sau este adevărat că nu te controlează dacă nu îi asculți, dar te controlează dacă o faci? Sau nu te vor pedepsi atât timp cât îi asculți, dar te vor pedepsi dacă nu o faci? (Nu.) Brutalitatea antihriștilor este o fire, o esență – este o esență satanică autentică. Nu este un instinct, nici o nevoie a trupului, ci mai degrabă o manifestare și o caracteristică a firii antihriștilor. Deci, care sunt manifestările, revelațiile și abordările firii brutale a antihriștilor? Care dintre acțiunile lor reprezintă faptul că firea lor este brutală, că au esența oamenilor răi? Împărtășiți-vă gândurile. (Îi pedepsesc pe alții.) (Îi suprimă și îi exclud pe cei care sunt diferiți de ei.) (Dau vina pe alții și le întind capcane.) (Controlează și manipulează oamenii.) (Formează clici și seamănă discordie.) Formarea de clici și semănarea de discordie sunt puțin perfide; acestea sunt manifestări ale unei firi ticăloase, dar nu ajung la brutalitate. Răspândirea de noțiuni, întemeierea de regate independente – sunt acestea brutale? (Da.) Opoziția față de rânduielile de lucru, perturbarea lucrării casei lui Dumnezeu, însușirea ofrandelor lui Dumnezeu și opoziția directă față de Dumnezeu – sunt acestea brutale? (Da.) Însușirea ofrandelor nu este doar dovadă de lăcomie; este, de asemenea, o manifestare a unei firi brutale. Faptul că antihriștii pot pune mâna pe ofrande indică o fire extrem de brutală, egală cu cea a bandiților Refaceți elementele pe care tocmai le-am rezumat. (Îi pedepsesc pe alții, îi suprimă și îi exclud pe cei care sunt diferiți de ei, dau vina pe alții și le întind capcane, îi controlează și îi manipulează pe oamenii, răspândesc noțiuni, întemeiază regate independente, se opun rânduielilor de lucru, îl atacă pe Dumnezeu și pun mâna pe ofrande.) Nouă elemente în total. Acestea sunt mai mult sau mai puțin manifestările firii brutale a anticreștinilor De fapt, există încă unele manifestări specifice, dar ele sunt aproape identice cu acestea, așa că nu le voi enumera în detaliu. Pe scurt, cei care folosesc aceste abordări și strategii sunt oameni răi. Pe de-o parte, abordările lor sunt perfide, de exemplu, faptul că dau vina pe alții, că întind capcane și că răspândesc noțiuni, sunt toate relativ perfide. Pe de altă parte, strategiile lor sunt destul de veninoase și feroce, ceea ce îi califică ca având o fire brutală.

Judecând după aceste trei aspecte ale firii-esențe a antihriștilor, pot ei fi mântuiți? (Nu, nu pot.) Sunt ei dispuși să muncească în casa lui Dumnezeu? (Nu, nu sunt.) Ei nu urmăresc adevărul, nu iubesc adevărul, iar inimile lor sunt pline de ostilitate față de Dumnezeu și față de lucrurile pozitive. Nu sunt dispuși să facă nici măcar lucrurile de bază – să muncească și să-și îndeplinească datoria în casa lui Dumnezeu – adică nu pot nici măcar să facă ceea ce o persoană ar trebui să facă în mod normal. Nu numai că nu pot face, ci, dimpotrivă, tulbură, perturbă, și distrug ordinea normală a fraților și surorilor care își fac datoria, precum și viața normală din biserică. În același timp, tulbură lucrarea casei lui Dumnezeu, intrarea normal în viață a oamenilor și lucrarea normală a lui Dumnezeu în oameni. Și asta nu e tot, ei vor, de asemenea, să conducă și să-și exercite puterea în casa lui Dumnezeu; doresc să inducă în eroare, să-i atragă și să-i controleze pe oameni, să își întemeieze propriile regate și facțiuni independente în casa lui Dumnezeu și să îi converti complet pe cei care îl urmează pe Dumnezeu în proprii adepți, astfel încât să își poată atinge ambiția și dorința de a exercita putere și influență, de a-i controla pe aleșii lui Dumnezeu și de face pe rivalul în fața lui Dumnezeu. Așadar, are vreun rost folosirea antihriștilor în casa lui Dumnezeu? Pot ei să aibă vreun rol bun în casa lui Dumnezeu? (Nu.) Judecând de la umanitatea lor până la căutările lor, de la ambițiile și dorințele lor până la căile pe care le urmează și la atitudinea lor față de adevăr și față de Dumnezeu, în casa lui Dumnezeu, astfel de oameni nu pot decât să aibă rolul de a tulbura, perturba și distruge lucrarea lui Dumnezeu. Ei nu pot avea nici cel mai neînsemnat rol pozitiv, deoarece nu urmăresc niciodată adevărul, iar în natura-esență a lor sunt scârbiți de adevărul și plini de ostilitate față de adevăr și Dumnezeu. Aceasta este esența antihriștilor.

Până în acest moment, am terminat părtășia despre diferitele manifestări ale antihriștilor. Prin prisma a ceea ce am avut ca părtășie astăzi, sunteți acum capabili să-i discerneți pe antihriști? Pentru a rezuma cu cea mai simplă frază: oamenii răi sunt antihriști, iar antihriștii sunt toți oamenii răi. Punând problema astfel, nu-i așa că lucrurile v-au devenit mult mai clare? Nu sunt ele mai ușor de înțeles acum? În ultimii doi ani, am disecat continuu natura-esență a antihriștilor, iar voi ați trecut printr-o mulțime de rafinări, îngrijorându-vă dacă ați putea fi un antihrist. Acum, rezultatul a apărut în sfârșit. Procesul a fost destul de dificil, dar rezultatul final este bun: aveți firea unui antihrist, dar nu sunteți un antihrist. Cum ați ajuns să înțelegeți asta? Ce bucată din părtășiile Mele v-a făcut să realizați acest lucru? (Data trecută, prin părtășia lui Dumnezeu cu privire la diferența dintre caracterul și firea-esență a antihriștilor și cea a altor oameni, am început să înțelegem un pic. Oamenii cu conștiință și rațiune se pot căi și schimba după ce au făcut rău, pe când cei care posedă firea-esență a antihriștilor sunt neclintiți în a nu se căi și nu simt nimic indiferent de cât de mult rău comit.) Oamenii au unele dezvăluiri ale firii antihriștilor, dar acestea sunt involuntare și nu provin din voința lor proactivă; când aceste dezvăluiri sunt aduse la lumină, oamenii simt disconfort, durere, remușcări și un sentiment de îndatorare, iar apoi își pot schimba treptat cursul. Când oamenii înțeleg acest punct, se simt mult mai liniștiți și descoperă că încă mai au o șansă să fie mântuiți și că nu sunt antihriști. Deși au o oarecare legătură cu firea antihriștilor, din fericire, nu au nicio legătură cu firea-esență a antihriștilor. Atât timp cât nu ești o persoană rea, nu ești un antihrist. Dar asta înseamnă că nu ai firea antihriștilor? (Nu, nu înseamnă asta.) Când spun acum că toată lumea are firea antihriștilor, simțiți împotrivire în inimile voastre? (Eu nu.) Nu simțiți împotrivire; puteți accepta acest fapt acum. Rezumați manifestările firii-esențe a antihriștilor (Antihriștii sunt scârbiți de adevăr, urăsc adevărul și nu vor accepta niciodată adevărul.) Acest lucru duce la esență; antihriștii nu vor accepta niciodată adevărul; ei se simt scârbiți și ostili față de adevăr. Unii oameni nu urmăresc adevărul, dar nu sunt ostili față de el și, de asemenea, cred că tot ceea ce spune Dumnezeu este drept și bun, îl admiră și doresc să îl urmărească, dar au un calibru slab și nu au o cale. Alții nu sunt interesați de adevăr, dar nici nu sunt ostili față de el; ei sunt cei indiferenți. Totuși, antihriștii sunt diferiți; ei se simt scârbiți și ostili față de adevăr. În momentul în care vine vorba de adevăr sau de Dumnezeu, ei simt ură, iar încercarea de a-i face să accepte adevărul îi face să devină anormali, simt repulsie în inimile lor și nu-l acceptă niciodată – aceasta este esența antihriștilor. Ce altceva? (Antihriștii sunt neclintiți în a nu se căi, cu orice ar greși și nu vor practica niciodată adevărul.) Nu își vor recunoaște greșelile, nu se vor căi niciodată și nu se vor schimba pe parcursul multor ani. Nu recunosc că Dumnezeu este adevărul, că vorbele lui Dumnezeu sunt adevărul, deci cum ar putea practica adevărul? Le lipsește umanitatea, nu sunt oameni, sunt diavoli, satane și dușmani ai lui Dumnezeu, așa că nu vor practica adevărul sub nicio formă.

26 decembrie 2020