II. Diferența dintre caracter și firea-esență

Data trecută am sintetizat caracterul antihriștilor. Puteți să ne spuneți în ce constă? (Primul element este obiceiul de a minți, al doilea este faptul de a fi perfid și nemilos, al treilea de a nu avea simțul onoarei și de a nu ține cont de rușine, al patrulea este de a fi egoist și abject, al cincilea este de a se agăța de cei puternici și de a-i asupri pe cei slabi, iar al șaselea este de a fi mai dornic de lucruri materiale decât oamenii obișnuiți.) În total, sunt șase elemente. Analizând aceste șase elemente, caracterul antihriștilor este lipsit de umanitate, conștiință și rațiune. Ei au o integritate scăzută, iar caracterul lor este abominabil. Să spunem că nu știi sau nu poți pătrunde firea unui om sau dacă este bun sau rău, dar învățând despre caracterul ei, descoperi, de exemplu, că are un caracter abominabil, cum ar fi obiceiul de a minți, de a nu avea simțul onoarei sau de a fi perfid și nemilos. Îl poți defini atunci, preliminar, ca fiind o persoană fără conștiință, fără o inimă bună sau un caracter nobil, ca fiind cineva care are, în schimb, o umanitate rea, extrem de slabă și malefică. Dacă astfel de oameni nu au statut, atunci pot fi catalogați provizoriu ca fiind oameni răi; judecând după caracterul lor, pot fi definiți întru totul și în amănunt drept antihriști? Dacă luăm în considerare doar aceste manifestări ale umanității lor, astfel de oameni pot fi definiți cu 80% certitudine drept antihriști. Nu numai că au firea antihriștilor și nu este vorba doar de faptul că umanitatea lor este rea, malițioasă și slabă, astfel că putem să-i definim preliminar ca fiind antihriști. Pentru că nimeni dintre cei definiți drept antihriști nu are o umanitate bună, onestitate, bunătate, simplitate, verticalitate, sinceritate față de ceilalți sau un simț al onoarei; nimeni dintre cei care au aceste trăsături de caracter nu este un antihrist. Umanitatea antihriștilor este, în primul rând, destul de slabă. Le lipsesc conștiința și rațiunea și, cu siguranță, nu au caracterul pe care îl au oamenii cu umanitate și integritate nobilă. Prin urmare, judecând după caracterul antihriștilor, dacă nu au statut și sunt doar adepți obișnuiți sau membri de rând ai unui grup, care își fac datoria, dar dacă au un caracter destul de slab și aceste trăsături ale caracterului unui antihrist, îi putem cataloga preliminar pe acești oameni drept antihriști. Ce ar trebui făcut cu aceia care nu pot fi văzuți așa cum sunt de fapt? Nu ar trebui să fie promovați sau să li se ofere un statut. Unii ar putea spune: „Dacă le dăm un statut, oare acest lucru nu va stabili dacă sunt sau nu antihriști?” Este corectă această afirmație? (Nu, nu este.) Dacă le dăm un statut unor astfel de oameni, ei vor face lucrurile pe care le fac antihriștii și tot ce este capabil să facă un antihrist. În primul rând, își vor întemeia împărății independente și, în plus, îi vor controla pe oameni. Va face acest tip de persoană lucruri care să fie în beneficiul casei lui Dumnezeu? (Nu, nu va face.) Odată ce astfel de persoane dobândesc statut, își pot întemeia împărății independente, pot acționa fără temei, pot provoca tulburări și perturbări, pot forma clici și pot săvârși toate faptele oamenilor răi. Este ca și cum ai lăsa un lup paznic la oi, punându-i pe aleșii lui Dumnezeu în mâinile unor oameni răi și predându-i diavolilor și satanelor. Odată ce acești oameni preiau puterea, concluzia inevitabilă este că ei sunt, fără îndoială, antihriști. Dacă cineva stabilește că o persoană este un antihrist doar pe baza caracterului său, pentru mulți dintre cei care nu sunt conștienți de adevăratele fapte, care nu înțeleg sau nu pot discerne firea-esență a antihriștilor, acest lucru ar putea părea un pic exagerat. Ei s-ar putea gândi: „De ce să eliminăm sau să condamnăm complet pe cineva doar pe baza acestui lucru? Pare nedrept să îl etichetezi drept antihrist înainte să fi făcut ceva.” Cu toate acestea, judecând după firea-esență a antihriștilor, acestora le lipsește, indiscutabil, o umanitate bună. În primul rând, cu siguranță nu sunt urmăritori ai adevărului; în al doilea rând, indiscutabil nu iubesc adevărul; în plus, nu sunt absolut deloc genul de oameni care se supun cuvintelor lui Dumnezeu, se tem de Dumnezeu și se feresc de rău. Pentru cei care nu au astfel de calități, este destul de evident dacă au un caracter nobil sau josnic, bun sau rău.

La ultima adunare, am avut părtășie despre diferite comportamente, moduri de a vorbi și de a gestiona problemele și așa mai departe, care se manifestă prin caracterul antihriștilor. Dacă nu putem stabili în întregime dacă o persoană este un antihrist pe baza caracterului său, atunci este necesar să avem mai multă părtășie despre firea-esență a antihriștilor. Prin cercetarea și discernerea caracterulului antihriștilor pe de-o parte, iar pe de alta, a firii-esență a lor, prin combinarea celor două, putem stabili dacă o persoană are doar firea unui antihrist sau este într-adevăr un antihrist. Astăzi, haideți să sintetizăm ce firi-esență au antihriștii. Aceasta este o caracteristică crucială care ne permite să identificăm, să discernem sau să definim mai bine dacă o persoană este un antihrist.

În ceea ce privește firea, am făcut anterior un rezumat concret al acesteia – care sunt firile corupte ale oamenilor? (Intransigența, aroganța, înșelăciunea, aversiunea față de adevăr, ferocitatea și ticăloșia.) Acestea șase sunt, mai mult sau mai puțin, iar alte interpretări ale firilor, cum ar fi egoismul și abjecția, sunt oarecum legate sau similare cu una dintre aceste șase. Spuneți-Mi, există o diferență între caracterul cuiva și firea-esență a sa? Care este diferența? Caracterul se evaluează în primul rând prin conștiință și rațiune. Are legătură cu măsura în care o persoană are integritate, dacă integritatea sa este nobilă, dacă are demnitate, dacă are moralitate umană, nivelul moralității sale, dacă are o bază și principii în modul în care se comportă, dacă umanitatea sa este bună sau rea și dacă este simplă și onestă – aceste aspecte țin de caracterul uman. În esență, caracterul este alcătuit din alegerile și înclinațiile spre bine și spre rău, spre lucruri pozitive și negative, spre bine și spre rău pe care oamenii le manifestă în viața lor de zi cu zi – acestea sunt aspectele la care se referă. Practic, acest lucru nu are legătură cu adevărul; se evaluează doar folosind criteriul conștiinței, împreună cu umanitatea bună și rea și nu se ridică realmente la nivelul adevărului. Dacă are legătură cu firea, aceasta trebuie evaluată folosind esența unei persoane. Dacă preferă binele sau răul și, când vine vorba de dreptate și răutate, precum și de lucruri pozitive și negative, ceea ce manifestă, care sunt cu adevărat alegerile ei și firea pe care o dezvăluie și care pot fi reacțiile ei – aceste lucruri trebuie evaluate folosind adevărul. În cazul în care caracterul unei persoane este destul de bun, dacă are conștiință și rațiune, se poate spune că nu are o fire coruptă? (Nu, nu se poate spune.) Dacă o persoană este foarte bună, dă dovadă de aroganță? (Da.) Dacă o persoană este foarte cinstită, are ea o fire intransigentă? (Da, are.) Se poate spune că, indiferent cât de bun este caracterul unei persoane, indiferent cât de nobilă poate fi integritatea ei, nimic din toate acestea nu înseamnă că nu are o fire coruptă. Dacă o persoană are conștiință și rațiune, înseamnă aceasta că nu se împotrivește niciodată lui Dumnezeu sau nu se răzvrătește împotriva Lui? (Nu, nu înseamnă asta.) Atunci, cum se produce această răzvrătire? Se produce pentru că oamenii au o fire coruptă, iar în firea-esență a lor există intransigență, aroganță, răutate și așa mai departe. Prin urmare, oricât de bun ar fi caracterul unei persoane, acest lucru nu înseamnă că deține adevărul, că nu are o fire coruptă sau că poate evita să se împotrivească, să trădeze și să se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu și să se supună lui Dumnezeu fără să urmărească adevărul. Dacă are un caracter bun, este relativ simplă, onestă, integră, bună la suflet și are un simț al onoarei, înseamnă că poate accepta adevărul, iubește adevărul și se supune celor făcute de Dumnezeu, pentru că are un caracter care poate accepta adevărul.

Un caracter bun sau rău este evaluat folosind criterii de bază precum conștiința, moralitatea și integritatea. Totuși, firea-esență a cuiva poate fi evaluată pe baza celor șase firi corupte menționate anterior. Dacă o persoană are un standard moral ridicat, integritate, conștiință, rațiune și o inimă bună, se poate spune că are un caracter cât de cât bun. Cu toate acestea, asta nu înseamnă că persoana respectivă înțelege adevărul, deține adevărul sau poate rezolva problemele în conformitate cu adevărurile-principii. Ce confirmă acest lucru? Deși are un caracter bun, o integritate relativ nobilă și un standard moral mai ridicat pentru modul în care se comportă și acționează, acest lucru nu înseamnă că nu are o fire coruptă, că deține adevărul sau că firea ei se aliniază pe deplin la cerințele lui Dumnezeu. Dacă firea coruptă a unei persoane nu prezintă nicio schimbare și aceasta nu înțelege adevărul, atunci, indiferent cât de bun poate fi caracterul său, nu este o persoană cu adevărat bună. Să presupunem că o persoană experimentează o schimbare relativă a firii, cu alte cuvinte, caută adevărul în acțiunile sale, urmând în mod proactiv principiile adevărului în modul în care tratează problemele și supunându-se adevărului și lui Dumnezeu și, deși firea sa coruptă încă iese la suprafață uneori, dezvăluie aroganță și înșelăciune și, în cazuri grave, o fire feroce, totuși, în general, sursa, direcția și scopul acțiunilor sale sunt în conformitate cu adevărurile-principii, iar atunci când acționează, o face prin căutare și supunere. Așadar, se poate spune că are un caracter mai nobil decât al celor care nu prezintă nicio schimbare a firii? (Da.) În cazul în care caracterul unei persoane este doar în mod natural bun, iar în ochii celorlalți umanitatea ei este bună, dar nu înțelege deloc adevărul, este plină de noțiuni și închipuiri despre Dumnezeu, nu știe cum să experimenteze cuvintele lui Dumnezeu și nu știe cum să accepte orchestrările și rânduielile lui Dumnezeu, ca să nu mai vorbim de cum să se supună la tot ceea ce face Dumnezeu, este aceasta o persoană cu adevărat bună? Strict vorbind, nu este o persoană cu adevărat bună, dar se poate spune cu exactitate că are un caracter destul de bun. Ce înseamnă să ai un caracter destul de bun? Înseamnă să ai o integritate relativă, să fii cât de cât corect și drept în acțiunile și interacțiunile cu ceilalți, să nu profiți de alții, să fii relativ cinstit, să nu-i rănești sau să nu le faci rău celorlalți, să acționezi pe baza conștiinței și să ai un anumit standard moral, dincolo de simpla evitare a încălcării legii și a relațiilor etice – este ceva puțin mai înalt decât aceste două standarde. Când oamenii interacționează cu o astfel de persoană, simt că acea persoană este relativ integră și nu trebuie să se ferească de ea atunci când sunt împreună, pentru că acea persoană nu face rău sau nu îi rănește pe alții, iar mintea oamenilor este liniștită ori de câte ori interacționează cu ea – deținerea acestor calități este un indiciu al unei persoane destul de bune. Cu toate acestea, în comparație cu cei care înțeleg adevărul și care pot să-l practice și să se supună lui, o astfel de umanitate nu este deloc nobilă. Cu alte cuvinte, indiferent cât de bună este umanitatea unei persoane, aceasta nu poate înlocui înțelegerea adevărului sau practicarea adevărului și, cu siguranță, nu poate înlocui o schimbare a firii.

Caracterul se referă la conștiința, moralitatea și integritatea oamenilor. Pentru a evalua caracterul unei persoane, trebuie să îi evaluăm conștiința, moralitatea și integritatea. Dar la ce se referă firea și cum se evaluează aceasta? Se evaluează prin adevăr, prin cuvintele lui Dumnezeu. Să presupunem că o persoană are un caracter foarte bun în toate privințele, toată lumea crede că este o persoană bună și se poate spune că este perfectă și completă în ochii omenirii corupte, aparent fără cusur sau defect, dar, atunci când este evaluată în funcție de adevăr, puținul din așa-zisa ei bunătate abia dacă merită menționat. Dacă i se analizează firea, se pot găsi aroganță, intransigență, înșelăciune, răutate, chiar aversiune față de adevăr și, chiar mai mult, manifestarea unei firi feroce. Nu este adevărat? (Ba da, este.) Cum se evaluează firea-esență a unei persoane? Se măsoară prin adevăr, prin evaluarea atitudinii unei persoane față de adevăr și față de Dumnezeu. În acest fel, firea coruptă a acelei persoane este dezvăluită complet și temeinic. Deși oamenii o pot vedea ca având conștiință, integritate și un standard moral ridicat și este considerată sfântă sau o persoană perfectă în rândul celorlalți, totuși, atunci când se prezintă în fața adevărului și a lui Dumnezeu, firea sa coruptă este scoasă la iveală, este lipsită de orice merit și se demonstrează că are aceleași firi corupte ca restul omenirii. Atunci când Dumnezeu exprimă adevărul, li Se arată oamenilor și lucrează, aceștia manifestă fiecare dintre firile corupte de intransigență, aroganță, înșelăciune, aversiune față de adevăr, ticăloșie și ferocitate ca și ceilalți oameni. Nu sunt astfel de oameni perfecți? Nu sunt ei sfinți? Nu sunt ei buni? Sunt buni doar în ochii celorlalți; deoarece oamenilor le lipsește adevărul și ei au aceleași firi corupte, standardul după care se evaluează unii pe alții se bazează doar pe conștiință, integritate și moralitate, nu pe adevăr. Cum pare caracterul unei persoane atunci când nu este evaluat cu adevărul? Este o persoană cu adevărat bună? În mod clar nu, pentru că o persoană care a fost evaluată și judecată ca fiind bună de către alți oameni nu duce lipsă de niciuna dintre firile corupte. Așadar, cum se dezvoltă și cum se expun firile corupte ale oamenilor? Atunci când Dumnezeu nu exprimă adevărul și nu apare în fața omenirii, firile corupte ale oamenilor par inexistente. Cu toate acestea, atunci când Dumnezeu exprimă adevărul și apare în fața oamenilor, firile corupte ale așa-numiților „sfinți” sau ale oamenilor perfecți în ochii celorlalți sunt expuse întru totul. Din această perspectivă, firile corupte ale oamenilor sunt prezente alături de caracterul lor. Nu înseamnă că oamenii au o fire coruptă doar atunci când apare Dumnezeu; mai degrabă, atunci când Dumnezeu exprimă adevărul, apare și lucrează în mijlocul omenirii, firile lor corupte și urâțenia lor sunt scoase la iveală. În acest moment, oamenii ajung să-și dea seama și să descopere că în spatele unui caracter bun se află și o fire coruptă. Oamenii buni, oamenii perfecți sau sfinții în ochii celorlalți au o fire coruptă ca oricine altcineva, și nu mai puțin decât orice altă persoană – firile corupte ale acestor oameni sunt chiar mai ascunse decât ale altora și au o capacitate mai mare de a induce în eroare. Așadar, ce este de fapt o fire coruptă și ce este o fire-esență? Firea coruptă a unei persoane este esența acelei persoane; caracterul unei persoane reprezintă doar niște reguli superficiale de conduită și nu reflectă umanitatea-esență a unei persoane. Când vorbim despre umanitatea-esență a unei persoane, ne referim la firea sa. Când discutăm despre caracterul unei persoane, ne referim la aspecte aparente, cum ar fi dacă are intenții bune, dacă este bună la suflet, cum este integritatea sa și dacă are standarde morale. Înțelegeți acum ce înseamnă caracterul și ce înseamnă firea-esență? Această chestiune poate fi pricepută doar în mod implicit în inima cuiva; nu poate fi definită cu un singur cuvânt sau cu o frază. Este o problemă foarte complexă. Dacă este definită și explicată în mod îngust, poate părea standardizată, dar este, de fapt, neclară. Nu îi voi da o definiție, am explicat-o în acest fel, iar dacă o veți pricepe în mod implicit în inima voastră, o veți înțelege.

Există în total șase firi corupte ale omului: intransigența, aroganța, înșelăciunea, aversiunea față de adevăr, ferocitatea și ticăloșia. Dintre aceste șase, care dintre ele sunt grave și care sunt mai obișnuite sau mai comune, mai blânde în ceea ce privește nivelul și mai puțin intense în ceea ce privește circumstanțele? (Intransigența, aroganța și înșelăciunea sunt ceva mai blânde.) Așa este. Se pare că aveți o oarecare percepție și înțelegere a diferitelor manifestări ale firilor corupte ale omului. Deși acestea trei fac parte, de asemenea, din firile corupte pe care le are omenirea coruptă de Satana și, în ceea ce privește esența, sunt, de asemenea, detestate de Dumnezeu, nu se conformează adevărului și se împotrivesc lui Dumnezeu, ele sunt relativ blânde și superficiale în ceea ce privește nivelul, adică sunt puțin mai comune; fiecare membru al omenirii corupte le are în diferite grade. În afară de acestea trei, aversiunea față de adevăr, ferocitatea și ticăloșia sunt, prin comparație, mult mai severe în ceea ce privește nivelul lor. Dacă se spune că primele trei sunt firi corupte obișnuite, atunci ultimele trei sunt firi foarte corupte, mai severe din punct de vedere al nivelului. Ce înseamnă că sunt mai severe? Înseamnă că aceste trei sunt mai severe în ceea ce privește circumstanțele, esența și măsura în care indivizii se împotrivesc, se răzvrătesc și se opun lui Dumnezeu. Acestea trei sunt firi mai severe pe care oamenii le manifestă prin negarea directă a adevărului, negarea lui Dumnezeu, vociferând împotriva Lui, atacându-L, testându-L, judecându-L și așa mai departe. Prin ce se deosebesc aceste trei firi corupte ale omului de primele trei? Primele trei sunt mai comune, sunt caracteristici ale firilor corupte împărtășite de toți oamenii corupți, adică fiecare individ, indiferent de vârstă, sex, loc de naștere, rasă sau etnie, are aceste trei firi. Ultimele trei sunt prezente în grade diferite și într-o măsură mai mare sau mai mică la fiecare persoană, în funcție de esența sa, dar în rândul omenirii corupte, doar antihriștii au aceste trei firi – ticăloșia, aversiunea față de adevăr și ferocitatea – în cea mai gravă măsură. În afară de antihriști, oamenii corupți obișnuiți dezvăluie doar firile legate de ticăloșie, aversiune față de adevăr și ferocitate într-o anumită măsură ori în anumite medii sau contexte speciale. Chiar dacă au aceste firi, i nu sunt antihriști. Esența lor nu este rea sau feroce și, cu siguranță, nu prezintă o aversiune față de adevăr. Acest lucru are de-a face cu caracterul lor. Acești oameni sunt relativ buni la suflet, au integritate, sunt corecți, au un simț al onoarei și așa mai departe – caracterul lor este relativ bun. Prin urmare, ei dezvăluie aceste ultime trei firi corupte grave doar ocazional sau numai în anumite medii și contexte. Totuși, aceste firi nu le domină esența. De exemplu, atunci când indivizii cu firi corupte obișnuite acționează cu superficialitate în îndeplinirea îndatoririlor lor și se confruntă cu disciplina din partea lui Dumnezeu, ei pot refuza să cedeze în fața acesteia, gândindu-se: „Și alții sunt superficiali, de ce nu sunt disciplinați? De ce sunt eu cel care primește acest tip de disciplină și de pedeapsă?” Ce fel de fire este reprezentată de acest refuz de a ceda? Este în mod evident o fire feroce. Ei se plâng de nedreptatea și de tratamentul părtinitor din partea lui Dumnezeu, ceea ce are ceva din calitatea de a se opune și de a vocifera împotriva lui Dumnezeu – aceasta este o fire feroce. Firea feroce a unor astfel de oameni se dezvăluie în aceste situații, dar diferența este că acești oameni au o inimă bună, își cunosc conștiința, au integritate și verticalitate relativă. Atunci când se plâng de Dumnezeu și dezvăluie o fire feroce, conștiința lor își face efectul. Atunci când conștiința lor dă rezultate, intră într-un conflict cu firea lor feroce și anumite gânduri încep să se dezvolte în mintea lor: „Nu ar trebui să gândesc în acest fel. Dumnezeu m-a binecuvântat mult și mi-a arătat har. Nu este lipsă de conștiință să gândesc așa? Nu cumva mă împotrivesc lui Dumnezeu și nu cumva Îi frâng inima?” Nu înseamnă acest lucru că le funcționează conștiința? În acest moment, caracterul lor bun dă rezultate. De îndată ce conștiința lor începe să funcționeze, mânia, nemulțumirile și refuzul de a ceda se estompează, sunt puse deoparte și eliminate, încetul cu încetul. Nu este acesta efectul conștiinței lor? (Ba da.) Deci, dezvăluie o fire feroce? (Da.) Ei dezvăluie o fire feroce, dar pentru că astfel de indivizi au o conștiință și umanitate, conștiința lor poate să le înfrâneze firea feroce și să îi facă să devină raționali. Când vor deveni raționali și se vor calma, vor reflecta și își vor da seama că și ei sunt capabili să I se împotrivească lui Dumnezeu. În acest moment, un sentiment de îndatorare și remușcare va apărea în ei fără să știe acest lucru: „Am fost prea impulsiv adineauri, m-am împotrivit și m-am răzvrătit împotriva lui Dumnezeu. Nu cumva faptul că Dumnezeu mă disciplinează reprezintă dragostea Sa? Nu este asta o favoare din partea Sa? De ce am acționat atât de irațional? Nu L-am mâniat pe Dumnezeu? Nu pot continua să fac acest lucru; trebuie să mă rog lui Dumnezeu, să mă căiesc, să renunț la răul pe care îl fac și să pun capăt răzvrătirii mele. Din moment ce recunosc că am acționat superficial, trebuie să încetez să mai fiu superficial, să fac lucrurile într-un mod serios și să caut modalități de a-mi oferi loialitatea prin acțiunile mele, precum și care sunt principiile pentru a-mi face datoria.” Nu este acesta efectul caracterului lor bun? Fără îndoială, acești oameni au și ei o fire feroce, dar prin efectul conștiinței lor și al cântăririi lucrurilor folosindu-se de rațiune, caracterul lor bun și iubitor de adevăr prevalează în cele din urmă. Printre firile corupte ale acestor indivizi este ferocitatea, deci se poate spune că, prin urmare, au o esență feroce? Se poate spune că esența lor este feroce? Nu. Obiectiv vorbind, deși firile corupte pe care le dezvăluie includ răutatea, pentru că au conștiință, raționalitate și o dragoste relativă pentru adevăr, răutatea lor este doar un fel de fire coruptă, și nu esența lor. De ce nu este esența lor? Pentru că această fire coruptă a lor se poate schimba. Deși ei dezvăluie acest tip de fire coruptă și se pot împotrivi și răzvrăti împotriva lui Dumnezeu, fie că este vorba de o perioadă lungă sau scurtă de timp, efectul conștiinței, integrității, rațiunii și așa mai departe în caracterul lor le împiedică firea feroce să le domine comportamentul sau atitudinea față de adevăr. Care este rezultatul final? Își pot mărturisi păcatele, se pot căi, pot acționa în conformitate cu adevărurile-principii, se pot supune adevărului și pot accepta orchestrarea din partea lui Dumnezeu, toate acestea fără să se plângă. În ciuda faptului că dezvăluie o fire feroce, rezultatul final este că nu se răzvrătesc împotriva lui Dumnezeu sau nu se opun suveranității lui Dumnezeu – se supun. Aceasta este o manifestare a unei persoane corupte obișnuite. Astfel de oameni au doar firi corupte; nu au firea-esență a unui antihrist. Acest lucru este corect.

Să luăm ca exemplu firile ticăloase: care este cea mai ticăloasă fire pe care oamenii o dezvăluie în fața lui Dumnezeu? Este aceea de a-L testa pe Dumnezeu. Unii oameni se îngrijorează că s-ar putea să nu aibă o destinație bună și că finalul lor ar putea să nu fie garantat pentru că s-au rătăcit, au făcut rău și au comis multe fărădelegi după ce au ajuns să creadă în Dumnezeu. Se îngrijorează că vor merge în iad și se tem în permanență în legătură cu finalul și cu destinația lor. Sunt în permanență neliniștiți și se gândesc mereu: „Oare finalul și destinația mea viitoare vor fi bune sau rele? Voi coborî în iad sau voi urca în rai? Sunt unul dintre oamenii lui dumnezeu sau un prestator de servicii? Voi pieri sau voi fi mântuit? Trebuie să aflu care dintre cuvintele lui dumnezeu vorbesc despre acest lucru.” Văd că toate cuvintele lui Dumnezeu sunt adevărul și că toate expun firile corupte ale oamenilor și nu găsesc răspunsurile pe care le caută, așa că se gândesc continuu unde să se intereseze în altă parte. Mai târziu, când găsesc o ocazie de a fi promovați și puși într-un rol important, vor să-l iscodească pe Cel de mai sus, gândindu-se: „Care este părerea celui de mai sus în ceea ce mă privește? Dacă părerea lui este favorabilă, asta dovedește că dumnezeu nu și-a amintit de răul pe care l-am făcut în trecut și de fărădelegile pe care le-am comis. Dovedește că dumnezeu tot mă va mântui, că încă mai am speranță.” Apoi, continuând cu ideile lor, ei spun direct: „Unde ne aflăm, cei mai mulți dintre frați și surori nu sunt foarte pricepuți în profesiile lor și cred în dumnezeu doar de o perioadă scurtă de timp. Eu cred în dumnezeu de cel mai mult timp. Am căzut și am eșuat, am avut câteva experiențe și am tras câteva învățăminte. Dacă mi se oferă șansa, sunt dispus să port o povară grea și să dau dovadă de considerație față de intențiile lui dumnezeu.” Ei folosesc aceste cuvinte ca pe un test pentru a vedea dacă Cel de mai sus are vreo intenție de a-i promova sau dacă i-a abandonat. În realitate, ei nu-și doresc cu adevărat să își asume această responsabilitate sau povară; rostesc aceste cuvinte doar cu scopul de a vedea în ce ape se scaldă și dacă mai au o speranță de a fi mântuiți. Acest lucru înseamnă că testează. Care este firea din spatele acestei abordări de a testa? Este o fire ticăloasă. Indiferent pentru cât timp este dezvăluită această abordare, cum o fac sau cât de mult este pusă în aplicare, în orice caz, firea pe care o dezvăluie este cu siguranță ticăloasă, deoarece au multe gânduri, îndoieli și îngrijorări pe parcursul realizării ei. Când dezvăluie această fire ticăloasă, ce anume din ceea ce fac ei arată că sunt persoane cu umanitate și persoane care pot practica adevărul și confirmă că au doar această fire coruptă, și nu o esență ticăloasă? După ce fac și spun astfel de lucruri, cei care au conștiință, rațiune, integritate și demnitate simt disconfort și durere în inimile lor. Ei sunt chinuiți, gândindu-se: „Cred în Dumnezeu de atâția ani, cum aș putea să-L testez? Cum aș putea fi încă preocupat de propria mea destinație și să folosesc o astfel de metodă pentru a obține ceva de la Dumnezeu și pentru a-L face să-mi dea un răspuns concret? Acest lucru este abject!” Se simt neliniștiți în inimile lor, dar fapta este consumată și cuvintele au fost rostite – ele nu mai pot fi retractate. Atunci ei înțeleg: „Deși poate am un pic de bunăvoință și un simț al dreptății, sunt totuși capabil de astfel de lucruri abjecte; acestea sunt faptele unei persoane abjecte! Nu este aceasta o încercare de a-L testa pe Dumnezeu? Nu înseamnă asta că Îl șantajez pe Dumnezeu? Acest lucru este cu adevărat abject și nerușinat!” Într-o astfel de situație, care este o cale de acțiune rezonabilă? Să vină înaintea lui Dumnezeu în rugăciune, mărturisindu-și păcatele, sau să se agațe cu încăpățânare de propriile abordări? (Rugăciunea și mărturisirea.) Așadar, pe parcursul întregului proces, din momentul în care au conceput ideea până în momentul acțiunii și mai departe, până la rugăciunea și mărturisirea lor, în ce etapă se dezvăluie în mod normal o fire coruptă, în ce etapă dă rezultate conștiința și în ce etapă se pune în practică adevărul? Etapa de la concepție la acțiune este guvernată de o fire ticăloasă. Așadar, nu cumva etapa de introspecție este guvernată de efectul conștiinței lor? Ei încep să se analizeze, simțind că ceea ce au făcut a fost greșit – acest lucru este guvernat de efectul conștiinței lor. Urmează rugăciunea și mărturisirea, care sunt, de asemenea, guvernate de efectul integrității, conștiinței și caracterului lor; sunt capabili să simtă remușcări, să se căiască și să se simtă îndatorați față de Dumnezeu și, de asemenea, sunt capabili să reflecteze asupra propriei umanități și a firii lor corupte și să le înțeleagă și să ajungă în punctul în care pot practica adevărul. Nu există trei etape pentru aceasta? De la dezvăluirea unei firi corupte la efectul conștiinței lor și apoi la capacitatea de a renunța la răul pe care îl fac, de a se căi, de a renunța la propriile dorințe și gânduri trupești, de a se răzvrăti împotriva firii lor corupte și de a practica adevărul – la aceste trei etape ar trebui să ajungă oamenii obișnuiți cu umanitate și firi corupte. Datorită faptului că își știu conștiința și datorită umanității lor relativ bune, acești oameni pot practica adevărul. Faptul că sunt capabili să practice adevărul implică faptul că astfel de oameni au speranța mântuirii. Cu alte cuvinte, probabilitatea mântuirii este destul de mare pentru cei cu o umanitate bună.

Ce îi deosebește pe antihriști de cei care au firea unui antihrist? În prima etapă, ceea ce dezvăluie antihriștii în afară este, în esență, identic cu dezvăluirile oricărui om corupt, dar cele două etape ulterioare sunt diferite. De exemplu, atunci când o persoană dezvăluie o fire coruptă depravată în timp ce este emondată, în următoarea etapă este nevoie ca propria conștiință să își facă efectul. Cu toate acestea, antihriștii nu au conștiință, așadar, ce vor gândi? Ce manifestări vor avea ei? Se vor plânge că Dumnezeu este nedrept, susținând că Dumnezeu încearcă să le găsească defecte și să le creeze dificultăți și necazuri la fiecare pas. După aceasta, ei vor continua, cu înverșunare, să nu se căiască, refuzând să-și accepte chiar și cele mai evidente greșeli sau firi corupte, nerecunoscându-și niciodată erorile și chiar intensificând lucrurile și încercând prin orice mijloace să-și continue acțiunile în secret. Judecând după firile corupte dezvăluite de antihriști, cum este caracterul lor? Ei nu au conștiință, nu știu să se examineze și dezvăluie depravarea, malițiozitatea, atacurile și represaliile. Inventează minciuni pentru a ascunde faptele, transferând responsabilitatea asupra altora; născocesc intrigi pentru a le întinde altora capcane, ascunzând adevăratele fapte de frați și surori, se apără cu tărie și își aduc justificări, răspândindu-și argumentele peste tot. Aceasta este continuarea firii lor depravate. Nu numai că le lipsește conștiința și nu reușesc să se examineze, să reflecteze și să se înțeleagă pe ei înșiși, ci și intensifică lucrurile și continuă să-și dezvăluie firea depravată, vociferând împotriva casei lui Dumnezeu, împotriva fraților și surorilor și opunându-se lor și, mai grav, opunându-se lui Dumnezeu. După un timp, când situația se va liniști, se vor căi și își vor mărturisi păcatele? Deși incidentul a trecut deja, faptele adevărate au fost dezvăluite, este cunoscut de toți faptul că responsabilitatea este a lor, iar ei ar trebui să poarte această responsabilitate – pot să o recunoască? Pot simți remușcări sau un sentiment de îndatorare? (Nu.) Perseverează în opoziția lor, gândindu-se: „Oricum, eu nu am fost niciodată vinovat, dar chiar dacă am fost, intențiile mele au fost bune; chiar dacă am fost vinovat, nu pot fi învinuit singur de asta. De ce nu-i învinuiți pe ceilalți – de ce mă aveți doar pe mine în vizor? Unde am greșit? Nu am făcut nimic greșit în mod intenționat. Toți ați făcut greșeli, așa că de ce nu vă asumați răspunderea? În plus, cine poate trece prin viață fără să facă unele greșeli?” Oare se căiesc? Se simt îndatorați? Nu se simt îndatorați și nu se căiesc. Unii chiar spun: „Am plătit un preț atât de mare – de ce nu a observat niciunul dintre voi? De ce nu m-a lăudat nimeni? De ce nu mi s-a dat o răsplată? Când se întâmplă ceva, dați întotdeauna vina pe mine și îmi găsiți defecte. Nu căutați cumva doar o pârghie pe care să o folosiți împotriva mea?” Aceasta este mentalitatea și starea lor de spirit. În mod clar, aceasta este o fire depravată – ei, cu înverșunare, nu se căiesc, refuză să recunoască faptele atunci când acestea le sunt prezentate și se opun în mod constant. Deși poate că nu blestemă pe nimeni în gura mare, în sinea lor s-ar putea să o fi făcut de nenumărate ori – blestemându-i pe conducători pentru că sunt orbi și blestemându-i pe frați și surori pentru că nu sunt oameni buni și pentru că îi lingușeau când aveau statut, dar nu le mai acordă atenție, nu mai au părtășie cu ei și nici măcar nu le mai zâmbesc, acum că și-au pierdut statutul. Îl blestemă chiar și pe Dumnezeu în inimile lor și emite judecăți despre Dumnezeu, spunând că nu este drept. De la un capăt la altul, firea pe care o dezvăluie este depravată, fără nici cel mai mic efect al conștiinței și fără niciun semn de remușcare sau de căință. Cu siguranță nu au nicio intenție de a da înapoi, de a căuta adevărurile-principii, de a veni înaintea lui Dumnezeu pentru a-și mărturisi păcatele și a se căi sau de a se supune orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu. În schimb, ei se contrazic, se opun și se plâng în mod insistent. Atât antihriștii, cât și cei capabili de căință dezvăluie aceleași firi corupte, dar nu există oare o diferență în natura acestor dezvăluiri? Care dintre aceste grupuri are firea unui antihrist și care are esența unui anticrist? (Cei care nu se căiesc au esența unui antihrist.) Cine sunt aceia capabili de căință? Sunt oameni corupți cu o fire de antihrist, dar nu sunt antihriști. Cei care au esența unui antihrist sunt antihriști, în timp ce aceia care au firea unui antihrist sunt oameni corupți obișnuiți. Care grup, dintre cele două, este format din oameni răi? (Acela în care oamenii au esența unui antihrist.) Sunteți capabili să discerneți acest lucru, nu-i așa? Depinde de grupul ai căror membri nu afișează niciun indiciu al faptului că-i acuză conștiința, nu insistă în a aduce argumente fără a da înapoi sau să reflecteze și, fără scrupule, emit judecăți și își răspândesc argumentele atunci când înfăptuiesc ceva greșit și se confruntă cu circumstanțe cum ar fi faptul că sunt emondați, înlocuiți sau disciplinați și așa mai departe. Dacă nu ar exista nimeni care să-i înfrâneze pe acești oameni, ar înceta ei să mai acționeze? Nu. Inimile lor ar fi pline de negativitate și opoziție și ar spune: „Din moment ce oamenii mă tratează nedrept, iar dumnezeu nu-mi arată har și nu acționează în favoarea mea, în viitor, îmi voi face datoria de formă. Chiar dacă îmi voi face datoria bine, nu voi primi recompense, nimeni nu mă va lăuda și tot voi fi emondat, așa că o voi face pur și simplu într-un mod superficial. Nici să nu vă gândiți să îmi cereți să mă ocup de probleme în conformitate cu principiile sau să discut și să cooperez cu alții în munca mea ori să caut adevărul! Voi rămâne indiferent, nici arogant, nici umil. Dacă îmi ceri să fac ceva, o voi face; dacă nu-mi ceri să fac ceva, voi pleca pur și simplu. Acționați așa cum vă place; eu voi fi așa cum sunt. Nu-mi cereți prea mult; dacă cerințele voastre sunt mari, le voi ignora.” Nu este aceasta continuarea unei firi depravate? Se pot căi oare astfel de oameni? (Nu, nu se pot căi.) Aceasta este o manifestare a celor care au esența unui antihrist. Este la fel și atunci când un antihrist dezvăluie o fire ticăloasă; nici el nu reflectează niciodată, pentru că îi lipsește conștiința. Indiferent de firea coruptă pe care o dezvăluie sau de intențiile, dorințele și ambițiile pe care le are atunci când i se întâmplă ceva, el nu este niciodată înfrânat de conștiința lui. Prin urmare, atunci când momentul este potrivit și favorabil pentru el, face precum dorește. Indiferent de rezultatul acțiunilor sale, nu dă înapoi și se agață în continuare de punctele lui de vedere și își păstrează ambițiile, dorințele și intențiile, precum și mijloacele și metodele prin care a făcut întotdeauna lucrurile, fără să se învinovățească. De ce nu simte nicio vină? Pentru că astfel de oameni nu au conștiință, nu au simțul onoarei și nu au rușine; în întreaga lor umanitate, nu există nimic care să le poată înfrâna firile corupte și nici ceva care să poată fi folosit pentru a evalua dacă firile corupte pe care le dezvăluie sunt corecte sau greșite. Prin urmare, atunci când acești oameni dezvăluie o fire ticăloasă, indiferent de modul în care ceilalți o privesc sau care ar putea fi procesul și rezultatul, de la un capăt la altul, ei nu simt nicio vină, nicio tristețe, nicio remușcare, niciun sentiment de îndatorare, iar în inimile lor nu dau, cu siguranță, înapoi. Aceștia sunt antihriști. Judecând după aceste două exemple, care este cea mai evidentă trăsătură a antihriștilor? (Lipsa lor de conștiință și de rațiune.) La ce fel de manifestare duce această lipsă de conștiință și de rațiune? Care este rezultatul firilor pe care le dezvăluie? (Ei nu pot să reflecteze sau să se căiască.) E posibil să practice adevărul ceia care nu pot să reflecteze sau să se căiască? Niciodată!

O persoană care are doar firea unui antihrist nu poate fi clasificată ca fiind, în esență, un antihrist. Numai cei care au natura-esență a antihriștilor sunt antihriști veritabili. Desigur, există diferențe în umanitatea a celor doi și, sub conducerea diferitelor tipuri de umanitate, atitudinile pe care le nutresc acești oameni față de adevăr nu sunt nici ele aceleași – iar atunci când atitudinile pe care le adoptă oamenii față de adevăr nu sunt la fel, drumurile pe care le aleg sunt diferite; iar atunci când drumurile pe care le aleg oamenii sunt diferite, principiile și consecințele care rezultă din acțiunile lor au și ele diferențele lor. Întrucât o persoană, cu doar firea unui antihrist are o conștiință eficientă, are rațiune și simț al onoarei și, relativ vorbind, iubește adevărul, atunci când își dezvăluie firea coruptă, există reproșuri cu privire la aceasta în inima sa. În astfel de momente, poate să reflecteze asupra lui și poate să se cunoască și să-și recunoască firea coruptă și dezvăluirea corupției proprii, fiind astfel capabil să se răzvrătească împotriva trupului și firii sale corupte și să ajungă să practice adevărul și să se supună lui Dumnezeu. Cu un antihrist, însă, nu este cazul. Întrucât nu are conștiință eficientă sau o conștiință scrupuloasă și cu atât mai puțin are un simț al onoarei, atunci când își dezvăluie firea coruptă, nu măsoară după cuvintele lui Dumnezeu dacă dezvăluirea lui este corectă sau greșită sau dacă ceea ce are el este o fire coruptă sau o umanitate normală sau dacă este în acord cu adevărul. El nu reflectează niciodată asupra acestor lucruri. Prin urmare, cum se comportă? El susține invariabil că firea coruptă pe care o dezvăluie și drumul pe care îl alege sunt cele corecte. El crede că orice ar face este corect, că orice spune este corect; se axează pe a se ține de propriile opinii. Și astfel se întâmplă că, oricât de mare ar fi greșeala pe care o face, oricât de gravă ar fi firea coruptă pe care ar putea-o dezvălui, nu va recunoaște gravitatea problemei și, cu siguranță, nu va înțelege firea coruptă pe care a revelat-o. Desigur, nici nu-și va lăsa dorințele deoparte, nu se va răzvrăti împotriva ambiției sau a firii sale corupte în favoarea alegerii unei astfel de căi precum cea a supunerii față de Dumnezeu și de adevăr. Se poate vedea, din aceste două rezultate diferite, că, dacă o persoană cu fire de antihrist, în inima sa, iubește adevărul, are șansa de a-l practica și de a obține mântuirea, în timp ce tipul de persoană cu esența unui antihrist nu poate să înțeleagă adevărul sau să-l pună în practică și nici nu poate obține mântuire. Asta este diferența dintre cei doi.

III. Firea-esență a antihriștilor

Accentul părtășiei de astăzi este încă, în principal, acela de a sintetiza care este exact firea-esență a antihriștilor. Dintre cele șase firi corupte ale oamenilor pe care tocmai le-am discutat, care sunt cele trei care folosite cu mai multă acuratețe pentru a-i cataloga pe oamenii cu firea-esență a antihriștilor? (A fi scârbit de adevăr, ferocitatea și ticăloșia.) Din moment ce am redus domeniul de aplicare la acestea trei, primele trei nu vor fi prezente în această părtășie. Prin urmare, persoanele cu firea-esență a antihriștilor nu au firile corupte de intransigență, aroganță și înșelăciune? (Nu.) Atunci, de ce să nu le folosim pe primele trei pentru a clasifica firea-esență a antihriștilor? (Pentru că și oamenii corupți obișnuiți le au pe primele trei, iar acestea nu reprezintă esența unei persoane.) Aceasta este o sinteză precisă. În ceea ce privește subiectul firii-esență, primele trei firi corupte sunt relativ mai ușoare ca nivel, în timp ce acelea care pot sintetiza cu adevărat firea-esență a antihriștilor sunt ultimele trei – a fi scârbit de adevăr, ferocitatea și ticăloșia. Aceste trei firi corupte pot cataloga cu o precizie mai mare firea-esență a antihriștilor. Deși primele trei nu sunt folosite pentru a cataloga esența antihriștilor, fiecare dintre aceste trei firi corupte este prezentă la un antihrist, iar acestea sunt mai grave decât la oamenii obișnuiți. A fi scârbit de adevăr, ferocitatea și ticăloșia pot fi toate folosite pentru a rezuma și caracteriza intransigența acestora și pentru a le descrie gradul de intransigență. De asemenea, ultimele trei firi pot fi folosite în mod similar pentru a rezuma și caracteriza aroganța și înșelăciunea lor. Este evident că principalele caracteristici ale firii-esență a antihriștilor sunt a fi scârbit de adevăr, ferocitatea și ticăloșia.

A. Ticăloșia

Dintre aceste trei firi corupte – a fi scârbit de adevăr, ferocitatea și ticăloșia – ticăloșia este cel mai cuprinzător rezumat al unei firi din firea-esență a unui antihrist și este cea mai comună în firea-esență a unui antihrist. De ce se folosește ticăloșia pentru a descrie firea-esență a unui antihrist? Dacă se spune că antihriștii sunt destul de ticăloși, atunci, judecând după gândurile lor, ceea ce cred, ce spun și ce fac ei în fiecare zi arată că sunt oameni cu o esență ticăloasă? Nu este aceasta o întrebare asupra căreia ar trebui să reflectăm? (Ba da.) Atunci, ar trebui să ne începem analiza și observația de la ceea ce gândesc, de la discursul lor și maniera în care vorbesc, de la felul în care se comportă și interacționează cu lumea, pentru a judeca dacă există cu adevărat o esență ticăloasă în acești oameni. Să aruncăm mai întâi o privire la ceea ce gândesc antihriștii în fiecare zi. Unii oameni gândesc în inimile lor: „Nu sunt considerat cel mai capabil și nici nu am cele mai înalte înzestrări în cadrul acestui grup de oameni, deci cum pot să câștig mai multă popularitate, să câștig stima tuturor, să aduc glorie strămoșilor mei și să am o aureolă deasupra capului? Cum pot să-i conving pe ceilalți și să-i fac să mă asculte și să mă admire? Se pare că a avea un statut este un lucru bun. Unii oameni chiar vorbesc cu prestigiu, iar când alții au probleme, se duc la ei – de ce nu vine nimeni la mine? De ce nu mă observă nimeni? Am minte, idei, o abordare metodică în acțiunile mele și sunt capabil să-mi folosesc judecata în chestiuni – de ce nu mă bagă nimeni în seamă sau nu are nimeni o părere bună despre mine? Când voi fi mai presus de ceilalți? Când va veni toată lumea la mine pentru ajutor și mă va susține?” La ce se gândesc acești oameni? Se gândesc la lucruri pozitive sau negative? (La lucruri negative.) Când unii oameni văd că alții au o relație bună între ei, se gândesc: „Cum se face că relația lor este atât de bună? Trebuie să găsesc o modalitate de a semăna discordie și de a face ca relația lor să se înrăutățească; în felul acesta nu voi fi izolat și voi avea un tovarăș.” Ce fac acești oameni? Indiferent de metoda pe care o folosesc, totul se rezumă la a semăna discordie. Atunci când văd că cineva își face datoria cu entuziasm și însuflețire și că obține lumină indiferent de ceea ce face în timp ce își îndeplinește datoria, devin geloși și se gândesc cum să submineze acea persoană, cum să o descurajeze și să o facă să simtă că e negativă. Aceste gânduri, fie că sunt puse în practică sau nu, sunt gânduri negative. Există, de asemenea, cei care se gândesc: „Cum mă vede conducătorul nou ales? Trebuie să mă apropii de acest conducător. Relația noastră nu este grozavă și nu suntem prea apropiați, deci cum pot să îi intru în grații? Am niște bani la dispoziție, așa că voi afla de ce are nevoie și apoi îi voi cumpăra acel lucru. Dar dacă are nevoie de un calculator, nu sunt dispus să cheltuiesc atâția bani; dacă în viitor ar înceta să mai fie conducător, oare acei bani nu ar fi cumva irosiți? Dacă are nevoie de ceva, cum ar fi o pereche de mănuși sau haine, îmi pot permite și merită cheltuiala. Banii ar trebui cheltuiți pe lucrurile potrivite, nu inutil. De asemenea, trebuie să-l măgulesc și să îi fac pe plac conducătorului, nu doar cu vorbe goale, ci și cu acțiuni reale – trebuie să fiu atent la ceea ce îi place acestui conducător. În plus, voi ajuta la punerea mâncării conducătorului în farfurii atunci când este timpul să mănânce în fiecare zi și îi voi spăla vasele atunci când termină de mâncat. În cazul în care conducătorul va critica pe cineva, îl voi urmări și îi voi face la fel; atunci când conducătorul va lăuda pe cineva, voi recomanda rapid acea persoană și îi voi lăuda virtuțile.” La ce se gândesc acești oameni? (Se gândesc să-i facă pe plac conducătorului și să-l lingușească.) Există, de asemenea, cei care, în timp ce lucrează în casa lui Dumnezeu, se gândesc: „Alții muncesc din greu și cu sârguință; eu trebuie să fiu isteț, nu pot fi prost și nu pot munci prea mult. În cazul în care casa lui dumnezeu nu are nevoie de mine în viitor, nu înseamnă că acest efort va fi în zadar? Nu voi munci din greu pentru nimic? Dar dacă nu muncesc deloc, voi fi alungat de casa lui dumnezeu. Ce ar trebui să fac? Când conducătorul va fi prezent, voi munci din greu, voi asuda și îl voi lăsa pe conducător să vadă; când nu va fi prezent, mă voi duce la toaletă, voi bea apă, voi ieși la plimbare sau voi găsi un colț în care să mă relaxez. Dacă alții vor săpa trei lopeți de pământ, eu voi săpa o jumătate de lopată; dacă alții vor umbla de colo-colo cărând lucruri de trei sau de cinci ori, eu o voi face o singură dată, mă voi odihni și voi trândăvi ori de câte ori voi putea. Nu ar trebui să fiu atât de sârguincios; dacă mă voi îmbolnăvi sau voi fi epuizat din cauza muncii prea grele, cui îi va părea rău de mine? Cine se va ocupa de boala mea? Se va ocupa conducătorul? Se va ocupa dumnezeu de ea? Va fi dumnezeu responsabil pentru aceste lucruri? Prin urmare, în timp ce lucrez, trebuie să îmi dau seama unde pot lucra în modul cel mai vizibil. Când vreau să trândăvesc, trebuie să aflu unde este cel mai puțin probabil să fiu descoperit, unde este cel mai puțin probabil să atrag atenția.” La ce se gândesc acești oameni? (Să trândăvească și să se comporte șiret.)

1. Ce fac antihriștii față de oameni

Care este caracterul oamenilor care au gânduri ticăloase pe tot parcursul zilei? Este unul lipsit de integritate și perfid. Judecând după firea lor, ce este aceasta? (Ticăloșie.) Există ceva integru în natura acestor lucruri la care se gândesc? Există ceva care să pară nobil, deschis și cinstit? Există ceva bun? (Nu, nimic.) Așadar, pe scurt, primul lucru manifestat în firea ticăloasă a oamenilor cu esența unui antihrist este că tot ce gândesc toată ziua este rău. Indiferent dacă se confruntă cu o problemă majoră sau cu una minoră, gândurile lor sunt pline de rău. În mod specific, ei fac anumite lucruri față de oameni și au, de asemenea, manifestări și practici diferite față de Dumnezeu. Așadar, ce lucruri fac ei față de oameni? Ce fel de practici dezvoltă în gândurile lor? În cele câteva exemple menționate adineauri, puteți vedea cum acest tip de persoană complotează în mod constant împotriva altora? Aceste persoane complotează neîncetat, iar orice om cu care au de-a face sau cu care intră în contact devine obiectul uneltirilor lor. În al doilea rând, deși uneori nu vorbesc atunci când fac lucruri, căile, metodele și sursele acțiunilor lor nu sunt autentice și nu practică adevărul – este doar o aparență iluzorie. Care este natura acestui lucru și ce este această practică? Este vorba de șiretlicuri și de prefăcătorie, iar acești oameni, de asemenea, îi ispitesc pe alții. Din moment ce pot să se prefacă și să-i înșele pe oameni, pot, de asemenea, să-i ademenească și să-i inducă în eroare? (Da, pot.) În plus, acest tip de persoană este angajată într-o luptă constantă cu ceilalți pentru statut, reputație, imagine și propriile interese. Aceste persoane se luptă pentru faimă, pentru cine are ultimul cuvânt, pentru cine are mai multe idei, pentru cei ale căror opinii sunt mai înțelepte și mai raționale, pentru cine este aprobat mai mult de toată lumea și pentru cine poate obține mai multe beneficii. Iată pentru ce se luptă! Chiar și fără statut, tot complotează împotriva unor astfel de persoane, deci ce se întâmplă când au statut? Atunci, oamenii aflați sub dominația lor sunt în mod constant chinuiți; aceștia îi atrag și îi câștigă pe cei care nu iubesc adevărul, iar pe cei care pot accepta adevărul îi atacă și îi exclud, cu scopul de a-i face pe toți să-i asculte și să li se supună; ei formează mereu clici și seamănă discordie în grupuri, iar în cele din urmă îi fac pe toți să le aparțină. Toate aceste lucruri intră în sfera chinurilor din partea lor. Antihriștii se gândesc la rău toată ziua, iar fiecare fire pe care o dezvăluie este rea. Așadar, este corect să spunem că firea unor astfel de oameni este ticăloasă? (Da, este corect.) Într-un grup în care fiecare își cunoaște locul, se ține de treaba lui și face ceea ce trebuie să facă, de îndată ce apare un antihrist, acesta seamănă discordie din interior, vorbind de rău de persoana X în fața persoanei Y și viceversa, punându-i pe cei doi în conflict. Nu este acesta rezultatul semănării discordiei? Așadar, care sunt unele manifestări ale uneltirilor unui antihrist? De exemplu, atunci când au loc alegeri în biserică, oamenii obișnuiți, fără ambiție, s-ar putea gândi: „Mă voi supune oricui va fi ales; voi susține pe oricine va permite Dumnezeu să fie conducător și nu voi fi o pacoste sau nu voi cauza probleme.” Dar cei cu intenții răuvoitoare nu gândesc astfel. Dacă văd că nu au nicio speranță de a câștiga aceste alegeri, încep să calculeze în inima lor: „Trebuie să cumpăr tuturor lucruri bune. Ce lipsește în biserică în aceste zile? Voi cumpăra un purificator de aer și îl voi pune în spațiul de adunare, astfel încât, atunci când toată lumea va respira aer curat, se va gândi la mine. În acest fel, când va veni vremea alegerilor, nu voi fi eu primul candidat la care se vor gândi? Prin urmare, nu voi acționa și nu voi cheltui bani în zadar.” Gândindu-se la acest lucru, ei cumpără rapid cel mai ieftin și mai aspectuos purificator de aer. În plus, ei se gândesc: „În această perioadă, trebuie să fiu atent să nu spun lucruri greșite și lucruri negative care nu le oferă învățături oamenilor; trebuie să spun cuvinte măgulitoare ori de câte ori întâlnesc oameni și să-i laud frecvent pe alții cu lucruri de genul: «Arăți foarte bine! Tu urmărești realmente adevărul! Deși nu ai crezut în Dumnezeu de atât timp cât am crezut eu, ai urmărit adevărul mai mult decât mine. Umanitatea ta este bună, iar oamenii cu o umanitate bună ca a ta pot fi mântuiți – spre deosebire de mine.» Ar trebui să par umil și să-i laud pe alții ca fiind mai buni decât mine în toate privințele, făcându-i pe ceilalți să simtă că au primit suficient respect.” Nu înseamnă asta să complotezi? Antihriștii fac astfel de lucruri fără efort; oamenii obișnuiți nu-i pot întrece în complot. Ce se spune printre non-credincioși? (Ai fost vândut de cineva și totuși îl ajuți să numere banii.) Antihriștii săvârșesc astfel de lucruri, iar majoritatea oamenilor sunt obiectele trădării și ale uneltirii lor.

Spuneți-Mi, acceptă antihriștii să fie emondați? Recunosc ei că au o fire coruptă? (Nu, nu recunosc.) Ei nu recunosc faptul că au o fire coruptă, dar după ce sunt emondați, încă pretind că se cunosc pe ei înșiși. Spun că sunt un diavol și o satană, lipsiți de umanitate și cu un calibru slab și că nu sunt capabili să analizeze lucrurile în profunzime, că nu sunt potriviți pentru sarcinile rânduite de biserică și că nu și-au făcut corect îndatoririle. Atunci, în fața unei majorități de oameni, ei își recunosc firea coruptă, recunosc că sunt un diavol și, în cele din urmă, mai spun că acest lucru înseamnă ca Dumnezeu îi rafinează și îi mântuiește, arătând oamenilor cât de capabili sunt să accepte emondarea și cât de supuși sunt adevărului. Nu menționează de ce sunt emondați sau răul și pierderile pe care acțiunile lor le-au cauzat lucrării bisericii. Evită aceste probleme și rostesc vorbe goale, doctrine, sofisme și remarci explicative pentru a-i face pe oameni să interpreteze greșit emondarea pe care o primesc din partea casei lui Dumnezeu ca fiind nemeritată și inechitabilă, ca și cum ar fi suferit o mare nedreptate. După ce au fost emondați, rămân neclintiți în inimile lor, nerecunoscând câtuși de puțin niciuna dintre diferitele lor fapte rele. Așadar, ce sunt toate aceste vorbe pe care le-au rostit în părtășie despre recunoașterea firii lor corupte, despre faptul că sunt dispuși să accepte adevărul și că sunt capabili să se supună emondării? Sunt acestea adevăratele lor sentimente? Categoric nu. Toate acestea sunt minciuni, prefăcătorii și cuvinte diavolești menite să-i inducă pe oameni în eroare și să-i ademenească. Care este scopul inducerii în eroare a oamenilor? (E acela de a-i face pe oameni să îi venereze și să-i urmeze.) Exact, este de a-i induce în eroare și de a-i ademeni pe oameni să îi urmeze și să îi asculte, făcându-i pe toți să creadă că ei sunt corecți și buni. În acest fel, nimeni nu îi vede așa cum sunt sau nu li se opune. Dimpotrivă, oamenii cred că ei sunt persoane care acceptă adevărul, acceptă emondarea și se căiesc. Deci, de ce nu își recunosc faptele rele sau pierderile pe care le-au adus lucrării casei lui Dumnezeu? De ce nu scot aceste chestiuni la iveală pentru a avea părtășie despre ele? (Dacă ar spune aceste lucruri, oamenii i-ar discerne.) Dacă oamenii i-ar discerne, ar vedea cum sunt de fapt și le-ar vedea umanitatea și firea-esență așa cum e, s-ar lepăda de ei. Ar mai cădea în continuare în capcana șiretlicurilor lor și s-ar lăsa induși în eroare de ei? I-ar mai prețui atât de mult? I-ar mai ridica în slăvi? I-ar mai venera? N-ar face nimic din toate acestea. Antihriștii pretind că se cunosc pe ei înșiși, dar în realitate, este vorba numai de sofisme și de explicații despre persoana lor, totul pentru a-i induce în eroare pe oameni și a-i face pe aceștia să le ia apărarea, acesta fiind motivul lor ascuns. Ei evită chestiunile importante și vorbesc cu ușurință despre cunoașterea de sine și acceptarea emondării pentru a-i induce în eroare pe oameni și a-i ademeni, pentru a-i face să-i prețuiască și să-i venereze. Nu-i așa că această metodă este destul de ticăloasă? Unii oameni se lasă cu adevărat păcăliți de asta și, după ce sunt induși în eroare de antihriști, spun: „Acea persoană vorbește atât de bine – m-au inspirat foarte mult. Am plâns de câteva ori!” În acel moment, acești oameni îi venerează și îi apreciază foarte mult, dar în cele din urmă se dovedesc a fi antihriști; aceasta este consecința faptului că antihriștii îi induc în eroare pe alții și îi ademenesc. Antihriștii îi pot induce în eroare pe oameni în acest fel și cu siguranță nu puțini sunt cei care cad în capcană și sunt înșelați. Dacă cineva îi poate discerne pe antihriști în această privință, atunci este o persoană care înțelege adevărul și are discernământ.

Antihriștii îi chinuie adesea pe oameni. Ei au un o zicală celebră, și anume: „Dragii mei, dacă nu cedați în fața mea, vă voi face să cădeți în genunchi și să mă venerați în doar câteva mișcări – dacă nu-mi cedați, vă voi condamna la moarte!” Ce vor să facă antihriștii? Vor să-i chinuie pe oameni. Ce fel de persoane vor să chinuie? Dacă asculți de ei, îi lingușești și îi venerezi, te vor chinui? Dacă ești docil și ascultător față de ei, dacă te văd ca nefiind amenințător, că ești doar o pradă ușoară sau un sclav, nu se vor deranja să te chinuie. Dacă fac ceva rău sau comit fapte rele, dacă găsesc pe cineva care să îi discearnă, care îi va expune și îi va demasca, care îi va trage în jos din poziția lor, care le va distruge reputația și le va submina acțiunile, se vor gândi cum să chinuie acea persoană. Antihriștii nu îi chinuie pe oameni dintr-un capriciu; mai degrabă, îi observă și testează în mod constant pe oameni, văzând cine îi vorbește de rău pe la spate, cine nu le cedează, cine le discerne acțiunile, cine nu le acordă atenție și cine refuză să se dea pe lângă ei. După ce observă pentru o vreme și găsesc două sau trei astfel de persoane, încep să aibă părtășie despre problemele acestor oameni în timpul adunărilor. Deși ceea ce spun pare corect la suprafață, în realitate este țintit, cu un motiv și cu un scop. Care este motivul? Ei au făcut deja o anchetă amănunțită; aceste persoane nu cedează în fața lor și îi discern, încercând mereu să îi expună și să îi demaște, pentru a-i da afară din funcție. Ei spun aceste lucruri pentru a le trage un semnal de alarmă acelor indivizi, pentru a-i atenționa. Dacă acești oameni dau înapoi și nu îndrăznesc să continue, iar totul decurge conform dorințelor antihriștilor, atunci antihriștii îi ignoră. Dar dacă acești indivizi continuă ca și până atunci, refuzând să se dea pe lângă ei și intenționând în continuare să îi demaște, să îi denunțe la Cel de mai sus și să îi scoată din funcție, atunci ei devin următoarele ținte ale antihriștilor pentru a-i chinui. Ei se gândesc la alte abordări și adoptă metode mai energice și mai severe, încercând să se gândească la modalități de a obține o pârghie asupra lor și să găsească ocazii de a-i chinui, fără să se oprească până când nu îi vor exclude din biserică. Antihriștii îi tratează pe dizidenți cu acest tip de chinuri și nu se vor lăsa până când nu-și vor atinge scopul. Metodele pe care le folosesc antihriștii pentru a-i chinui pe oameni sunt nemiloase. Încep prin a găsi un pretext și a-i eticheta pe oameni, iar apoi încep să îi chinuie, oprindu-se doar atunci când oamenii ascultă de ei și cedează complet în fața lor – altfel, nu se termină. În biserică, antihriștii seamănă constant discordie și formează clici, cu scopul de a crea o facțiune și de a prelua controlul asupra bisericii. Nu este un lucru obișnuit? Antihriștii formează clici, seamănă discordie, atrag forțe, conspiră cu cei care le sunt de folos, care pot vorbi în numele lor, le pot mușamaliza faptele rele și îi pot apăra în momente cheie. Îi determină pe acești oameni să facă lucruri pentru ei, chiar să-i raporteze pe alții și să acționeze ca mesageri ai lor. Dacă au statut, acest grup devine împărăția lor independentă. Dacă nu au statut, ei și grupul lor formează o forță în cadrul bisericii, tulburând și interferând cu ordinea normală a bisericii și deranjând viața și activitatea normală a bisericii.

Cea mai obișnuită manifestare a esenței ticăloase a antihriștilor este faptul că se pricep în mod deosebit la prefăcătorie și la ipocrizie. În ciuda firii lor deosebit de vicioase, perfide, nemiloase și arogante, ei se prezintă în afară ca fiind deosebit de umili și inofensivi. Nu este aceasta o prefăcătorie? Acești oameni contemplă zilnic în inimile lor, gândindu-se: „Ce fel de îmbrăcăminte ar trebui să port ca să par mai creștin, mai integru, mai spiritual, mai împovărat și mai mult ca un conducător? Cum ar trebui să mănânc pentru a-i face pe oameni să simtă că sunt suficient de rafinat, grațios, demn și nobil? Ce postură de mers ar trebui să adopt pentru a avea un aer de lider și carismă, pentru a părea o persoană deosebită, și nu una obișnuită? În conversațiile mele cu ceilalți, ce ton, ce vocabular, ce priviri și expresii faciale îi pot face pe oameni să simtă că sunt din înalta societate, ca o elită socială sau un intelectual de rang înalt? Cum pot îmbrăcămintea, stilul, discursul și comportamentul meu să îi facă pe oameni să mă prețuiască, să le las o impresie de neuitat și să se asigure că rămân de-a pururea în inimile lor? Ce ar trebui să spun pentru a cuceri și încălzi inimile oamenilor și pentru a lăsa o impresie de durată? Trebuie să fac mai mult pentru a-i ajuta pe ceilalți și să vorbesc de bine despre ei, să vorbesc frecvent despre cuvintele lui dumnezeu și să folosesc o anumită terminologie spirituală în fața oamenilor, să le citesc celorlalți mai multe cuvinte ale lui dumnezeu, să mă rog mai mult pentru ei, să vorbesc cu voce joasă pentru a-i face pe oameni să ciulească urechile și să mă asculte și să-i fac să simtă că sunt blând, grijuliu, iubitor, mărinimos și iertător.” Nu este aceasta o prefăcătorie? Acestea sunt gândurile care ocupă inimile antihriștilor. Ceea ce le umple gândurile nu reprezintă nimic altceva decât tendințele non-credincioșilor, indicând în întregime că gândurile și punctele lor de vedere aparțin lumii și Satanei. Unii oameni se pot îmbrăca în secret ca o prostituată sau chiar ca o femeie ușoară; îmbrăcămintea lor se adresează în mod special tendințelor rele și este deosebit de modernă. Cu toate acestea, atunci când vin la biserică, printre frați și surori, ei poartă costum și au un comportament complet diferit. Nu sunt ei extrem de pricepuți la prefăcătorie? (Ba da.) Ceea ce contemplă antihriștii în inimile lor, ceea ce fac, diferitele lor manifestări și firile pe care le dezvăluie, toate ilustrează faptul că firea-esență pe care o au este ticăloasă. Antihriștii nu contemplă adevărul, lucrurile pozitive, calea cea dreaptă sau cerințele lui Dumnezeu. Gândurile lor, precum și abordările, metodele și obiectivele pe care le aleg sunt toate ticăloase – toate se abat de la calea cea dreaptă și sunt incompatibile cu adevărul. Sunt chiar împotriva adevărului și, în general, pot fi rezumate ca fiind rele; doar că natura acestui rău este ticăloasă – prin urmare, este denumită colectiv ca ticăloșie. Nu se gândesc să fie o persoană onestă, să fie pură și deschisă sau să fie sinceră și loială; în schimb, se gândesc la metode ticăloase. Luați, de exemplu, o persoană care poate să se deschidă în legătură cu sine într-o manieră pură, ceea ce este un lucru pozitiv și înseamnă că practică adevărul. Oare antihriștii fac acest lucru? (Nu.) Ce fac ei? Se prefac în mod constant, iar odată ce fac ceva rău și încep să se dea de gol, ascund acel lucru cu furie, se justifică și se apără și își tăinuiesc faptele – apoi, în cele din urmă, își prezintă motivele. Se ridică vreuna dintre aceste practici la nivelul practicării adevărului? (Nu.) Este vreuna dintre ele în conformitate cu adevărurile-principii? Cu atât mai puțin.

Chiar acum, am avut părtășie despre primul aspect al firii-esență a antihriștilor – ticăloșia – și l-am disecat. Am început cu o disecare a ceea ce gândesc antihriștii pe parcursul zilei, folosind gândurile, punctele de vedere și modurile și metodele cu care răspund la diferite chestiuni pentru a diseca firea ticăloasă a antihriștilor. Am disecat, de asemenea, natura diferitelor lucruri pe care le fac antihriștii, pe baza a ceea ce există în gândurile lor. Am oferit și câteva exemple pentru a le diseca firea-esență dezvăluită prin aceste cazuri. În ceea ce privește aceste exemple, ați văzut pe cineva cu o umanitate relativ bună printre cei care manifestă aceste comportamente și dezvăluie aceste firi? Când vine vorba de o persoană care se dezvăluie astfel și dă dovadă de asemenea manifestări, are oare caracterul lor onestitate, bunătate, simplitate, sinceritate, verticalitate și așa mai departe? (Nu are.) Aceste calități le lipsesc în mod clar. Dimpotrivă, caracterul lor este perfid, nemilos, predispus în mod obișnuit la minciună, egoist, abject și lipsit de simțul onoarei. Aceste trăsături ale caracterului lor sunt destul de evidente. Se poate afirma cu exactitate că toți cei care au gânduri ticăloase toată ziua și care pot face diverse lucruri ticăloase, au un caracter foarte slab. În ce măsură este slab? Îi lipsesc conștiința, integritatea și, mai ales, raționalitatea normală. Pot oamenii lipsiți de aceste lucruri să fie considerați oameni? Se poate afirma cu certitudine că persoanele cărora le lipsesc aceste lucruri nu sunt oameni; ele au doar învelișul exterior al unui om. Unii ar putea întreba: „Nu este ca un lup în haine de oaie?” Aceasta este doar o metaforă. Ce sunt lupii în haine de oaie? Ei sunt, în esență, lupi. Există cumva o distincție esențială între lupi și diavoli sau antihriști? Lupii vânează și mănâncă vite și oi, nu din lăcomie, ci ca parte a naturii lor rânduite de Dumnezeu. Cu toate acestea, există un lucru pe care lupii îl au și pe care antihriștii nu îl au. Dacă cineva adoptă și crește un lup sau i-a salvat viața, lupul nu va face niciodată rău acelei persoane și își va arăta recunoștința. În schimb, antihriștii se bucură de harul lui Dumnezeu, de călăuzire și de aprovizionarea din cuvintele lui Dumnezeu, dar complotează împotriva lui Dumnezeu în toate, fiind mereu în opoziție și dușmănie cu El. Nu se pot supune la nimic din ceea ce face Dumnezeu; ei nu pot spune „amin” – vor să se opună. Este potrivit să spunem că antihriștii sunt lupi în haine de oaie? Este această metaforă exactă? (Nu, nu este.) În trecut, în religie, oricine era etichetat drept antihrist sau persoană rea era considerat un lup în haine de oaie. Aceasta era doar o metaforă folosită de oameni atunci când nu înțelegeau adevărul și umanitatea-esență și firea diferitelor persoane. Totuși, atunci când se are părtășie despre adevăr la acest nivel, folosirea acestei metafore devine mai puțin potrivită. Diavolii sunt diavoli, iar antihriștii sunt echivalenți cu diavolii și nu sunt demni de a fi comparați cu toate ființele vii create de Dumnezeu. I s-a împotrivit sau s-a răzvrătit vreodată vreunul dintre lucrurile create de Dumnezeu, cum ar fi lupii sau alte animale carnivore, împotriva lui Dumnezeu? Ar vocifera împotriva lui Dumnezeu sau I s-ar opune? Ar judeca, ar condamna sau ar ataca ceva ce spune Dumnezeu? Ele nu fac astfel de lucruri; ele trăiesc doar în conformitate cu instinctele și mediul de viață pe care Dumnezeu le-a desemnat pentru ele. Orice le-a creat Dumnezeu să fie, asta sunt – fără nicio prefăcătorie. Dar antihriștii sunt diferiți: ei au natura Satanei și sunt specializați în a acționa împotriva lucrurilor pozitive și a adevărului. Ei sunt exact ca marele balaur roșu: sunt specializați în a comite acte de împotrivire față lui Dumnezeu.

2. Ce fac antihriștii față de Dumnezeu

După ce am avut părtășie despre diferitele manifestări ticăloase pe care le afișează antihriștii față de oameni, haideți să avem părtășie despre manifestările pe care le au antihriștii față de Dumnezeu, prin faptul că se gândesc toată ziua doar la lucruri ticăloase. Am mai abordat multe pe această temă înainte, așa că haideți să rezumăm. Vom începe cu situațiile mai blânde și apoi vom trece treptat la cele mai grave. Mai întâi este îndoiala, urmată de scrutarea lui Dumnezeu și mai există și suspiciunea, prudența, emiterea de pretenții și negocierea. Mai există și altceva? (Testarea lui Dumnezeu.) Natura acestui comportament este destul de gravă. Pe măsură ce continuăm, natura fiecărui comportament devine din ce în ce mai gravă – negare, condamnare, judecată, blasfemie, abuz verbal, atac, vociferare și opoziție. Deși unii dintre acești termeni pot părea să aibă semnificații oarecum similare la suprafață, la o analiză mai atentă, profunzimea sau accentul lor diferă. Adoptând diverse perspective sau luând în considerare diferitele abordări ale antihriștilor, putem face distincții în ceea ce privește natura acestor termeni.

a. Îndoiala

Îndoiala, scrutarea și suspiciunea sunt manifestări relativ preliminare. Unii oameni doar nutresc îndoieli în inimile lor, gândindu-se: „Este omul întrupat cu adevărat Dumnezeu? Mi se pare că este o persoană. Sunt toate cuvintele Sale adevărul? Care dintre ele pare că e adevărul? Este posibil ca unele dintre lucrurile pe care le spune El să fie mai presus de vorbirea și de cunoașterea umană. Oamenii nu pot explica în mod clar tainele și profețiile, dar nu pot și profeții să zică astfel de lucruri? Se spune că Dumnezeu este drept, dar cum este Dumnezeu drept? Se spune că Dumnezeu este suveran peste toate, dar atunci de ce Satana face mereu lucruri rele? Când Satana ne capturează și ne persecută, când abuzează de noi, de ce nu intervine Dumnezeu? Unde este Dumnezeu? Oare există cu adevărat Dumnezeu?” Când oamenilor le lipsește credința autentică, nu-I recunosc suveranitatea lui Dumnezeu, nu-I cunosc firea sau esența lui Dumnezeu și nu înțeleg adevărul, astfel de îndoieli vor apărea în inimile lor. Cu toate acestea, pe măsură ce oamenii experimentează treptat lucrarea lui Dumnezeu, înțeleg adevărul și recunosc suveranitatea lui Dumnezeu, aceste îndoieli vor fi progresiv rezolvate și se vor transforma în credință autentică. Aceasta este calea inevitabilă pentru toți cei care Îl urmează pe Dumnezeu. Dar în ceea ce-i privește pe antihriști, care au o esență ticăloasă, le pot fi schimbate îndoielile? (Nu, nu pot fi schimbate.) De ce nu pot fi schimbate? (Antihriștii sunt neîncrezători – ei nu Îl recunosc pe Dumnezeu.) În teorie, ei sunt neîncrezători, deci se îndoiesc cu perseverență de Dumnezeu. Motivul obiectiv este că oamenii de acest fel refuză în mod inerent să accepte adevărul și lucrurile pozitive. Cu toate acestea, tot ceea ce face Dumnezeu este pozitiv și este adevărul. Deoarece antihriștii sunt scârbiți de adevăr și ostili acestuia, chiar dacă toată lumea recunoaște că fiecare lucru pe care îl face Dumnezeu este real, că totul se află sub suveranitatea lui Dumnezeu și că suveranitatea Lui – ca și Dumnezeu – există cu siguranță, antihriștii nu recunosc și nu acceptă că acestea sunt realitatea. În inimile lor, îndoielile despre Dumnezeu persistă veșnic. În mod clar, acestea reprezintă realitatea, toată lumea e martoră la ele și până și aceia care de obicei au credința cea mai redusă își elimină îndoielile despre Dumnezeu după ce experimentează lucrarea Lui timp de mulți ani și dezvoltă o credință autentică în Dumnezeu. Antihriștii, de unii singuri, nu-și pot schimba îndoielile în legătură cu Dumnezeu. Obiectiv vorbind, în teorie, acești indivizi sunt neîncrezători care nu acceptă adevărul, dar, în realitate, asta e din cauză că antihriștii sunt scârbiți de adevăr și au o esență ticăloasă – acesta este motivul fundamental. Indiferent de numărul de oameni care confirmă sau dau mărturie despre ceea ce a făcut Dumnezeu sau cât de copleșitoare este o dovadă prezentată în fața ochilor antihriștilor, aceștia tot refuză să creadă în esența lui Dumnezeu sau că Dumnezeu este suveran peste toate lucrurile – acest lucru este excesiv de ticălos. Acest aspect poate fi ilustrat printr-un singur punct: atunci când antihriștii văd realitatea copleșitoare și evidentă a suveranității lui Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor, ei nu cred în ea și nici nu o recunosc, ba chiar se îndoiesc de Dumnezeu. Cu toate acestea, când vine vorba de faptele așa-numiților Buddha sau nemuritori despre care vorbesc non-credincioșii, diavolii și spiritele rele – fapte la care antihriștii nu au fost martori și care nu prezintă vreo dovadă tangibilă – ei cred cu ușurință. Aceasta este o manifestare extremă a ticăloșiei. Indiferent cât de mărețe sau de cutremurătoare pot fi acțiunile lui Dumnezeu, antihriștii încă se îndoiesc și dau dovadă de dispreț, nutrind în mod constant îndoieli în inimile lor. Cu toate acestea, atunci când diavolii sau Satana fac ceva bizar, ei sunt cuceriți și se înclină cu admirație. Nu pot dezvolta o teamă sau credință autentică în Dumnezeu, indiferent cât de mărețe sunt faptele Lui. În schimb, cred cu ușurință în toate născocirile Satanei și le venerează din toată inima. Aceasta este o dovadă de ticăloșie. Faptul că antihriștii se îndoiesc de Dumnezeu există întotdeauna. Ei nu cred niciodată că Dumnezeu este suveran peste toate lucrurile și nu recunosc niciodată că Dumnezeu este adevărul; indiferent de cât de mulți oameni dau mărturie sau de câte dovezi sunt prezentate în favoarea aceste lucruri, ei nu pot nici să le admită, nici să le creadă. Pe de-o parte, acest lucru e din cauza firii-esențe ticăloase a antihriștilor, iar pe de altă parte, indică faptul că astfel de indivizi nu sunt cu adevărat umani, deoarece le lipsesc procesele de gândire ale umanității normale. Ce înseamnă că nu au procesele de gândire ale umanității normale? Înseamnă că le lipsesc judecata și înțelegerea corectă a lucrurilor pozitive, a adevărului și a esenței și originii din spatele tuturor lucrurilor. Chiar și citind cuvintele lui Dumnezeu, ascultând predici, experimentând și apreciind cuvintele lui Dumnezeu, ei nu pot confirma sau crede, ci stăruie în îndoială. În mod clar, acestor indivizi le lipsesc procesele de gândire ale umanității normale. Mai sunt umane persoanele care nu au procese normale de gândire, care nu pot înțelege adevărul, cuvintele lui Dumnezeu și lucrurile și faptele pozitive? (Nu, nu sunt umane.) Nu sunt umane, dar nu se poate spune că sunt animale, deoarece animalele nu au o fire ticăloasă; din moment ce acești indivizi au o fire ticăloasă, afirmația este adevărată: acești inși sunt într-adevăr antihriști autentici, având o natură demonică. Îndoiala este o stare în gândurile pe care antihriștii le manifestă față de Dumnezeu și este, de asemenea, un fel de fire-esență dezvăluită în comportamentul lor, care este cea mai superficială manifestare, una fundamentală, exterioară și comună.

b. Scrutarea

În inimile lor, antihriștii sunt plini de îndoieli cu privire la Dumnezeu, deci acceptă ei cu adevărat cuvintele lui Dumnezeu, firea și lucrarea Sa? Se supun ei realmente tuturor acestor lucruri? Îl urmează cu adevărat pe Dumnezeu? În mod clar, răspunsul este nu. Ce rezultă de aici? Când aceste persoane vin în casa lui Dumnezeu, ele se gândesc: „Unde este dumnezeu? Nu-l pot vedea, îi aud doar vocea. Judecând după voce, pare a fi o persoană de sex feminin; judecând după cuvinte, pare educată, nu analfabetă, dar judecând după felul în care vorbește și după conținutul cuvintelor ei, ce spune? De ce pare confuză? După ce ascultă, mulți oameni spun că este adevărul, dar de ce mie nu-mi pare așa? Totul se referă la chestiuni legate de umanitate, de firea umană, de diferitele stări pe care oamenii le dezvăluie în acțiunile lor – există viață și cale în asta? Nu prea înțeleg. După ce ascultă, toată lumea spune că ar trebui să își îndeplinească îndatoririle cu loialitate, să îl satisfacă pe dumnezeu și să urmărească mântuirea. Mulți oameni chiar scriu articole de mărturie bazată pe experiență și dau mărturie. Este această persoană dumnezeu? Se aseamănă ea cu dumnezeu? Nu i-am văzut fața; dacă aș vedea-o, poate aș reuși să-i citesc trăsăturile și aș avea un răspuns cert. În momentul de față, doar auzindu-i vocea și ascultând ceea ce spune, mă simt încă puțin nesigur.” Ce fac ei? Scrutează, testează, încearcă să priceapă situația reală, să vadă dacă este într-adevăr Dumnezeu și apoi să determine dacă să-L urmeze, cum să-L urmeze și să verifice dacă pot găsi un răspuns în această persoană pentru binecuvântările și destinația pe care vor să le obțină, precum și pentru dorințele lor și dacă pot cunoaște cu exactitate prin această persoană cum este Dumnezeu din ceruri, dacă există cu adevărat, care este firea Sa, care pot fi abordarea și atitudinea Sa față de oameni și ce fel de abilități, competențe și autoritate are. Nu înseamnă acest lucru să-L scrutezi pe Dumnezeu? În mod clar, asta înseamnă.

În timp ce Îl scrutează pe Dumnezeu, pot antihriștii să accepte cuvintele lui Dumnezeu ca fiind viața lor și să le ia ca pe un ghid și ca pe un scop pentru viața și comportamentul lor zilnic? (Nu.) O persoană coruptă obișnuită ar putea să-L scruteze pe Dumnezeu pentru o vreme, iar apoi să se gândească: „Această cale este greșită, inima mea e neliniștită; nu pot găsi răspunsuri prin scrutarea lui Dumnezeu în acest mod. Cum poate un credincios în Dumnezeu să-L scruteze? Ce se poate obține din scrutarea lui Dumnezeu? Când credincioșii Îl scrutează pe Dumnezeu, Dumnezeu Își ascunde fața de ei și nu pot obține adevărul. Se spune că toate cuvintele lui Dumnezeu sunt adevărul și că oamenii pot găsi calea și pot obține viața din cuvintele Sale. Nu este bine pentru mine să acționez în acest fel – nu pot continua să Îl scrutez.” Pe măsură ce ascultă predici și citesc cuvintele lui Dumnezeu, ei descoperă treptat că oamenii au firi corupte și își dau seama în mod constant că, dacă aceste firi corupte nu sunt rezolvate, nu pot fi compatibili cu Dumnezeu, nu-și pot îndeplini corect îndatoririle și nu pot face nimic bine. Descoperă treptat că motivul pentru care oamenii nu-și pot îndeplini bine îndatoririle este acela că firile lor corupte și răzvrătirea îi împiedică și pentru că acționează în conformitate cu firile lor corupte și nu sunt capabili să rezolve conform adevărurilor-principii. În continuare, ei încep să se gândească: „Cum pot acționa în conformitate cu adevărurile-principii? Când se dezvăluie firile mele corupte, cum le pot rezolva?” Cea mai bună soluție pentru firile corupte ale oamenilor o reprezintă adevărul și cuvintele lui Dumnezeu. Cel mai direct mod de a intra în adevăr este ca oamenii să caute adevărurile-principii și să găsească principiile pentru tot ceea ce fac. Astfel se stabilesc obiective, direcții, căi și metode de practică. Odată ce acestea sunt stabilite, oamenii au o cale de urmat, iar atunci când acționează, este puțin probabil ca ei să încalce decretele administrative, să își dezvăluie firile corupte sau să provoace tulburări și perturbări și este chiar mai puțin probabil să I se împotrivească lui Dumnezeu. După ce au trecut printr-o astfel de experiență, ei simt că au găsit o cale potrivită pentru credința lor în Dumnezeu și că este calea de care au nevoie, cea pe care ar trebui să o urmeze, calea corectă pentru credința în Dumnezeu și pentru viață și că este mult mai bună decât să-L scruteze și să adopte mereu o abordare expectativă față de El. Își dau seama că scrutarea lui Dumnezeu este inutilă și că, indiferent cât de mult Îl scrutează, acest lucru nu va rezolva diferitele firi corupte pe care le dezvăluie sau problemele care apar atunci când își îndeplinesc îndatoririle. Prin urmare, ei trec treptat de la scrutarea lui Dumnezeu la calea căutării adevărurilor-principii. Aceasta este calea normală de intrare și procesul experiențial pentru oamenii corupți obișnuiți. Totuși, pentru antihriști, este diferit. Din prima zi în care intră în casa lui Dumnezeu și îi trec pragul, ei se gândesc: „Totul în casa lui dumnezeu este atât de interesant, totul este atât de nou – este diferit de lumea non-credincioșilor. În casa lui dumnezeu, toată lumea trebuie să fie cinstită; este ca o mare familie și e atât de plină de viață!” După ce i-au scrutat, s-au familiarizat și i-au înțeles în profunzime pe frații și pe surorile lor, este timpul ca ei să-L scruteze pe Dumnezeu. Ei se gândesc în sinea lor: „Unde este dumnezeu? Ce face dumnezeu? Cum face acest lucru? Scrutarea lui dumnezeu în ceruri este dificilă; el este greu de înțeles și noi nu reușim să facem acest lucru. Dar acum, există o scurtătură convenabilă – dumnezeu a venit pe pământ, ceea ce face ca scrutarea lui să fie mai ușoară.” Unii dintre ei sunt suficient de norocoși să intre în contact cu Dumnezeu pe pământ, văzând această persoană cu ochii lor, ceea ce face ca scrutarea lui să fie și mai comodă pentru ei. Cum fac acest lucru? Scrutează conversațiile vesele ale lui Dumnezeu pe pământ, în ce chestiuni folosește un fel de a vorbi și în ce chestiuni folosește altul, contextul în care râde și este fericit și despre ce vorbește în acele momente, precum și despre ce vorbește când nu este fericit sau când este furios. Scrutează în ce situații îi ignoră pe oameni sau este destul de prietenos cu ei, când îi emondează și când nu, căror chestiuni le acordă atenție și de ce nu Îi pasă, precum și dacă știe când oamenii Îl scrutează, Îl păcălesc sau Îl rănesc pe la spate. După ce scrutează aspectele generale, antihriștii se adâncesc în detalii, cum ar fi ce mănâncă Dumnezeu pe pământ, ce poartă și rutina Sa zilnică. Ei analizează cu atenție ce Îi place, unde Îi place să meargă și chiar ce culori Îi plac sau nu, dacă preferă vremea însorită sau înnorată și dacă iese pe vreme rea – toate aceste detalii specifice. Antihriștii scrutează mereu, de la un capăt la altul, ignorând ceea ce a venit să facă această persoană care deține identitatea lui Dumnezeu. Ei spun: „Nu-mi pasă ce ai venit să faci; ori de câte ori te voi vedea, vei deveni obiectul scrutării mele.” Care este scopul scrutării lor? Ei se gândesc: „Dacă pot confirma că tu ești cu adevărat dumnezeu, atunci pot lăsa totul în urmă în mod ferm și din toată inima pentru a te urma. Întrucât a crede în dumnezeu este ca și cum ai face un pariu, iar din moment ce tu pretinzi că ești dumnezeu și întruparea lui dumnezeu, a crede în tine este echivalent cu a paria pe tine. Cum aș putea să nu te scrutez? Dacă nu te-aș scruta, ar fi nedrept față de mine. Dacă nu te-aș scruta, nu mi-aș asuma responsabilitatea pentru destinația, perspectivele și destinul meu. Trebuie să te scrutez până la capăt.” Chiar și astăzi, după toată scrutarea lor, ei încă nu sunt siguri: „Este această persoană cu adevărat hristos? Este el cu adevărat dumnezeu întrupat? Nu e foarte clar. Oricum, mulți oameni îl urmează, iar situația răspândirii evangheliei este relativ promițătoare. Se pare că s-ar putea răspândi și mai mult, așa că nu ar trebui să-mi permit să fiu lăsat în urmă. Dar tot trebuie să continui să-l scrutez.” Ei sunt incorigibili.

Antihriștii au o fire-esență ticăloasă, așa că nu încetează niciodată să scruteze. Într-o organizație sau într-o comunitate de non-credincioși, ei scrutează și exploatează tot felul de oameni, aflând ce le place superiorilor lor, identificându-le vulnerabilitățile, apoi adaptându-și acțiunile și satisfăcând gusturile superiorilor lor pentru a le intra în grații. După ce intră în casa lui Dumnezeu, natura lor rămâne neschimbată – ei continuă să scruteze. Nu reușesc să înțeleagă că a-L scruta pe Dumnezeu nu este calea pe care credincioșii ar trebui să o urmeze. Scrutându-L pe Dumnezeu, nu-I vor înțelege niciodată acțiunile și nici nu vor vedea că tot ceea ce exprimă Dumnezeu este adevărul sau nu vor înțelege că toate aceste adevăruri și acțiuni ale Lui sunt pentru mântuirea omenirii. Antihriștii nu vor înțelege niciodată acest aspect. Tot ceea ce văd ei este că aleșii lui Dumnezeu sunt continuu persecutați și urmăriți de Satana. Ei îi observă doar pe oamenii răi care comit acte rele și provoacă tulburări în cadrul bisericii, iar forțele antihriștilor din comunitatea religioasă Îl calomniază și Îl condamnă continuu pe Dumnezeu, în timp ce Dumnezeu nu rezolvă niciodată nimic din toate acestea. Astfel, antihriștii continuă să se agațe de propriile noțiuni și închipuiri, refuzând categoric să accepte orice adevăr exprimat de Dumnezeu. Care este rezultatul? Noțiunile și închipuirile lor devin dovezile pentru a se împotrivi lui Dumnezeu. În ochii antihriștilor, aceste așa-zise dovezi sunt motivele pentru care ei nu cred și nu recunosc identitatea și esența lui Dumnezeu. Tocmai pentru că refuză să accepte adevărul, ei nu vor vedea nicicând adevărurile cuprinse în aceste fapte, adevărurile pe care oamenii ar trebui să le înțeleagă și să le cuprindă și intențiile lui Dumnezeu. Acesta este rezultatul scrutării lor. Confruntați cu aceste fapte, cei care urmăresc adevărul, iubesc adevărul și au o credință autentică în Dumnezeu, pot accepta lucrurile de la Dumnezeu și pot răspunde corect indiferent de ceea ce se întâmplă în casa lui Dumnezeu și Îl pot aștepta pe Dumnezeu, pot să tacă în fața lui Dumnezeu și se pot ruga Lui, pot căuta să-I înțeleagă intențiile, și, de asemenea, să înțeleagă și să cuprindă faptul că intențiile bune ale lui Dumnezeu sunt în spatele apariției tuturor acestor lucruri. Pentru a-i dezvălui și a-i elimina pe oamenii răi, Dumnezeu face multe lucruri la care oamenii nu s-ar gândi. În același timp, pentru a-i desăvârși pe aleșii lui Dumnezeu, permițându-le să dobândească discernământ și să tragă învățăminte, El Se folosește, de asemenea, de oamenii răi și de faptele lor rele pentru a presta un serviciu. Pe de-o parte, Dumnezeu îi dezvăluie și îi elimină; pe de alta, El le permite aleșilor Lui să vadă ce lucruri sunt pozitive și negative, pe cine aprobă Dumnezeu, pe cine detestă Dumnezeu, cine este eliminat de Dumnezeu și pe cine binecuvântează El. Toate acestea sunt lecțiile pe care aleșii lui Dumnezeu trebuie să le învețe, rezultatele pozitive pe care ar trebui să le obțină cei care urmăresc adevărul și adevărurile pe care ar trebui să le înțeleagă oamenii. Cu toate acestea, din cauza firii-esențe ticăloase a lor, antihriștii nu vor obține niciodată aceste lucruri foarte prețioase. Prin urmare, ei au o singură stare – în timp ce se află în prezența lui Dumnezeu, în afară de a se îndoi de El, ei Îl scrutează în mod constant. Chiar dacă nu reușesc să ajungă la capăt, continuă să-L scruteze. În cazul în care îi întrebi dacă sunt obosiți, ei răspund: „Deloc. Scrutarea lui dumnezeu este un lucru amuzant, fascinant, interesant și captivant de făcut!” Nu sunt acestea cuvinte diavolești? Ei au înfățișarea Satanei, au firea-esență a antihriștilor. Nu au nicio intenție de a accepta adevărul sau mântuirea din partea lui Dumnezeu; ei sunt aici doar pentru a-L scruta pe Dumnezeu.

c. Suspiciunea

În continuare, vom avea părtășie despre suspiciunea antihriștilor față de Dumnezeu. Ce înseamnă suspiciune, la propriu? Există unele manifestări, gânduri și comportamente specifice pentru a-L scruta pe Dumnezeu și este absolut corect să spunem că același lucru este valabil și pentru suspiciuni. După ce L-au scrutat pe Dumnezeu, unii oameni încă nu știu care este realmente firea lui Dumnezeu sau ce fel de emoții are Dumnezeu și nu sunt siguri dacă Dumnezeu există cu adevărat. Ei sunt și mai puțin capabili să stabilească dacă această persoană obișnuită este Hristos sau dacă El are esența lui Dumnezeu. Nu înțeleg și sunt nelămuriți cu privire la aceste lucruri. După aceea, când au ocazia să interacționeze cu Dumnezeu, ei se gândesc: „Hristos a avut părtășie cu mine despre oamenii care își fac îndatoririle într-un mod superficial; s-ar putea ca cineva să fi vorbit despre faptul că eu îmi fac îndatoririle cu superficialitate și hristos să fi aflat despre asta? Este acesta motivul pentru care el a adus vorba despre asta când ne-am întâlnit? Cu siguranță, acest lucru e din cauza faptului că cineva m-a pârât și, după ce hristos a aflat, m-a luat în vizor pentru a mă expune. Mă mai place hristos, știind ce fel de persoană sunt? Oare se simte scârbit de mine sau are cumva o părere proastă despre mine? Se pregătește să mă înlocuiască?” După ce așteaptă o vreme și văd că nu au fost înlocuiți, se gândesc: „Uf, am fost atât de speriat! Mă gândeam că hristos ar putea fi meschin, dar nu a făcut-o. Acum mă pot relaxa.” Unii ar putea spune: „În timpul ultimei mele întâlniri cu hristos, am vorbit incoerent, ca o persoană needucată, iar discursul meu a fost puțin deplasat. Mi-am expus sinele real. Va avea hristos o impresie proastă despre mine? Mă va elimina mai târziu? Totul este bine când nu-l văd – problemele mele apar doar când mă întâlnesc cu el. Nu trebuie să mă mai întâlnesc cu el, trebuie să îl evit atunci când îl văd și să stau cât mai departe de el și nu trebuie sub nicio formă să am relații, interacțiuni sau contacte apropiate cu hristos, altfel, el ar putea avea o părere proastă despre mine.” Ce fel de gânduri și abordări sunt acestea? (Suspiciuni.) Acestea sunt suspiciuni. Există, de asemenea, cei care spun: „La ultima adunare, dumnezeu a pus o întrebare simplă, dar nu am răspuns bine, ceea ce mi-a dezvăluit defectele. Oare va crede dumnezeu că nu am un calibru bun și nu mă va cultiva în viitor? Data trecută, cineva a expus ceva ce am făcut eu, spunând că am fost nesăbuit și am acționat într-un mod nechibzuit. Dacă dumnezeu află despre asta, mă va mai desăvârși în viitor? Care este statutul meu în mintea lui dumnezeu – este înalt sau scăzut, superior sau inferior? Din ce categorie fac parte? În viitor, ori de câte ori voi vorbi cu dumnezeu, va trebui să-mi redactez cuvintele. Nu pot să vorbesc la întâmplare sau să spun orice îmi trece prin minte. Trebuie să contemplu mai mult, să meditez mai mult, să mă gândesc mai mult, să-mi organizez bine limbajul și să-i prezint lui hristos cea mai remarcabilă și mai abilă latură a mea. Ar fi minunat și perfect!” Și aceasta e suspiciune.

Suspiciunea este o altă trăsătură a firii ticăloase a antihriștilor. Pe lângă îndoială și scrutare, antihriștii mai nutresc și suspiciuni. Pe scurt, indiferent de aspectul care le domină gândurile, niciunul dintre ele nu are nimic de-a face cu practicarea și căutarea adevărului. Atunci, oare pot confirma aceste abordări, gânduri sau metode că firea-esență a antihriștilor este ticăloasă? (Da.) Indiferent dacă antihriștii se îndoiesc de Dumnezeu, Îl scrutează sau nutresc suspiciuni față de Dumnezeu, în orice caz, ei nu reușesc întotdeauna să se concentreze asupra adevărului, nu dau niciodată înapoi și folosesc în mod insistent aceste metode pentru a contempla chestiuni legate de Dumnezeu și pentru a se apropia de El, fără a căuta deloc adevărul. Indiferent cât de obositoare și de grele pot fi aceste acțiuni, ei continuă neostenit să le facă și să le repete. Indiferent de cât timp L-au scrutat sau au fost suspicioși față de Dumnezeu sau dacă au obținut sau nu rezultate, ei tot urmează această cale ca și până acum, continuând să acționeze în acest fel și repetându-și acțiunile. Nu se analizează niciodată pe ei înșiși, gândindu-se: „Este aceasta metoda și atitudinea cu care o ființă creată ar trebui să-L trateze pe Dumnezeu? Care este natura modului în care mă comport cu Dumnezeu? Ce fel de fire dezvălui? Faptul că Îl tratez astfel este în conformitate cu adevărul? Oare Dumnezeu detestă acest lucru? Dacă voi continua să fac lucruri pe care Dumnezeu le detestă, care va fi rezultatul final? Voi fi abandonat și eliminat de Dumnezeu? Din moment ce vor exista consecințe negative, de ce nu pot acționa și practica potrivit cuvintelor și cerințelor lui Dumnezeu?” Reflectează ei asupra acestor chestiuni? (Nu.) De ce nu reflectează? Deoarece din caracterul lor lipsesc conștiința și rațiunea. Ei nu au conștiință, așa că săvârșesc astfel de acțiuni iraționale și absurde fără să fie conștienți de acest lucru. Lipsa de raționalitate îi face să nu înțeleagă niciodată cine sunt sau poziția, perspectiva și statutul pe care ar trebui să și le asume. Nu simt niciodată că sunt persoane obișnuite, oameni corupți sau că sunt de teapa și odrasle ale Satanei, care este detestat de Dumnezeu. Lucrurile pe care oamenii ar trebui să le accepte sunt cuvintele lui Dumnezeu, cerințele lui Dumnezeu și adevărul pe care Dumnezeu li-l furnizează; ei nu ar trebui să-L scruteze pe Dumnezeu ca și cum ar fi egalii Lui și să râdă și să vorbească cu Dumnezeu ca și cum ar interacționa cu o altă persoană – nu sunt acestea lucruri pe care le-ar face un non-uman? În acest moment, caracterul antihriștilor este dezvăluit, iar firea-esență ticăloasă a antihriștilor îi domină, făcându-i să se angajeze neobosit în aceste acțiuni lipsite de valoare și de sens, care îi rănesc pe alții, iar lor nu le aduc niciun beneficiu. Cu toate acestea, ei nu pot renunța; continuă să nu fie conștienți de eroarea acestei căi și de natura care se află în spatele acestor acțiuni. Indiferent de volumul de efort, de suferință și de eșecuri care sunt implicate în această chestiune, ei nu simt nicio vină, nicio acuzație și nicio îndatorire. Insistă să fie pe picior de egalitate cu Dumnezeu, chiar scrutându-L și disprețuindu-L pe Dumnezeu de sus, îndoindu-se în mod repetat și fiind suspicioși față de El. Indiferent de câți ani cred în Dumnezeu, atitudinea lor față de El și modul în care Îl tratează nu s-au schimbat niciodată. Dacă nu se îndoiesc de El, Îl scrutează, iar dacă nu Îl scrutează, sunt suspicioși față de El. Este ca și cum ar fi posedați de un demon sau vrăjiți – acestea sunt câteva manifestări ale esenței ticăloase a antihriștilor. Antihriștii sunt ticăloși în mod natural; unii oameni care nu pot vedea esența antihriștilor drept ceea ce este, de fapt, ar putea spune: „Nu te poți abține să nu-L scrutezi pe Dumnezeu? Nu poți să nu te mai îndoiești de El? Nu poți înceta să fii suspicios față de El? Dacă vei înceta să mai faci aceste lucruri, vei putea să înțelegi adevărul, să-L tratezi pe Dumnezeu ca pe Dumnezeu, să dezvolți o credință autentică în Dumnezeu și să devii în mod legitim unul dintre oamenii lui Dumnezeu; vei avea ocazia să devii o ființă creată corespunzătoare și nu vei fi oare atunci demn de a te numi unul dintre aleșii lui Dumnezeu? Cât de minunat ar fi asta!” Cu toate acestea, antihriștii replică: „Nu sunt atât de nesăbuit. Care este beneficiul faptului de a fi o ființă creată corespunzătoare? Este plictisitor. Este interesant doar atunci când mă îndoiesc, scrutez și sunt suspicios față de dumnezeu!” Această manifestare a antihriștilor se aseamănă cu ceea ce spune marele dragon roșu: „Lupta cu alți oameni și cu cerul este o sursă de distracție nesfârșită.” Aceasta este o definiție precisă și o oglindire adevărată a naturii-esențe ticăloase a antihriștilor. Pe scurt, antihriștii sunt nespus de ticăloși, sunt ticăloși până la extrem. Cei care cred în Dumnezeu, dar refuză categoric să accepte adevărul, sunt oameni ticăloși. Mulți oameni vor întotdeauna să le dea antihriștilor o șansă de a se căi, crezând că se vor căi într-o zi – este corect acest argument? Așa cum spune proverbul: „Tigrul nu-și poate schimba dungile” și „Lupul își schimbă părul, dar năravul ba.” Prin urmare, nu poți folosi standardele și metodele de abordare a oamenilor când ai de-a face cu antihriștii sau pentru a le impune cerințe. Ei sunt ceea ce sunt. Dacă nu-L scrutează sau nu se îndoiesc de Dumnezeu ori dacă nu sunt suspicioși față de El, se simt inconfortabil, deoarece sunt guvernați de natura lor ticăloasă.

d. Prudența

În continuare, vom avea părtășie despre prudență. Antihriștii au un gând și un punct de vedere predominante și clare. Ei spun: „Oamenii nu trebuie să-l lase pe dumnezeu să le controleze destinele sau să fie suveran asupra lor; dacă dumnezeu controlează destinul unei persoane, atunci s-a terminat pentru ea. Oamenii trebuie să fie cei care se controlează pe ei înșiși pentru a atinge fericirea și pentru a mânca, a bea și a se distra fără griji. Dumnezeu nu-i lasă pe oameni să mănânce, să bea și să se distreze, el nu-i lasă să trăiască bine; el doar îi face pe oameni să îndure greutăți. Prin urmare, trebuie să ne asumăm responsabilitatea propriei noastre fericiri; nu putem să-i încredințăm lui dumnezeu destinele noastre sau să așteptăm totul pasiv ori să-l lăsăm pe dumnezeu să facă pregătiri, să ne lumineze și să ne conducă – nu putem fi acest gen de persoane. Avem drepturile omului, și dreptul la acțiune autonomă, precum și liber arbitru. Nu trebuie să-i raportăm totul lui dumnezeu și să cerem orice de la dumnezeu – asta ne-ar face să părem atât de incompetenți; doar proștii fac asta!” Ce fac ei? (Sunt prudenți în privința lui Dumnezeu.) Unii oameni spun: „Aveți grijă când faceți un jurământ în fața lui dumnezeu; gândiți-vă bine la cuvintele voastre. Când omul acționează, cerul veghează!” Unii se roagă: „O, dumnezeule, îți dedic întreaga mea viață și tinerețe; nu voi căuta un partener și nu mă voi căsători.” Dar după ce spun acest lucru, ei regretă, gândindu-se: „Oare dumnezeu va adeveri cuvintele mele? Ce se va întâmpla în cazul în care chiar voi avea nevoie de un partener sau voi vrea să mă căsătoresc? Mă va pedepsi dumnezeu? Asta este rău!” Din acel moment, devin deprimați și posaci, evitând sexul opus și temându-se de pedeapsă. Ce fac ei? (Sunt prudenți față de Dumnezeu.) Un alt tip de persoană spune: „Să te consumi pentru dumnezeu nu este nici ușor, nici simplu. Trebuie să ai un plan de rezervă; trebuie să-ți pregătești o cale de ieșire pentru tine înainte de a te cheltui pentru dumnezeu. Altfel, când vei rămâne fără resurse, dumnezeu nu va avea grijă de tine! Să te cheltui pentru dumnezeu este treaba ta; faptul că dumnezeu este suveran peste toate lucrurile este o altă chestiune. Dumnezeu este suveran peste toate lucrurile – va avea el grijă de o persoană mică precum ești tu? Dumnezeu se ocupă doar de chestiunile majore; el nu-și bate capul cu aceste lucruri minore. Prin urmare, trebuie să-ți planifici și să-ți pregătești o cale de ieșire; dacă mai târziu dumnezeu nu te va mai vrea și te va alunga, nu-ți va arăta nicio milă.” Ce fel de gândire este aceasta? (Prudență față de Dumnezeu.) Oamenii sunt atât de calculați! Unii, după ce devin conducători, plătesc prețul de câteva ori și se consumă puțin în realitate, dar din cauza umanității lor rele, a firii abominabile și a firii de antihriști pe care o au, aduc pierderi considerabile casei lui Dumnezeu. Ca urmare, sunt alungați. După aceea, ei învață să se poarte frumos și să stea în banca lor, să nu se confeseze nimănui, spunând: „Obișnuiam să mă confesez mereu oamenilor, așa că toată lumea știa ce se întâmplă cu adevărat cu mine, dar apoi cineva m-a raportat casei lui dumnezeu și am fost alungat. Așa că acum trebuie să învăț să mă închid, să mă ascund, să mă apăr și să mă protejez. Trebuie să fiu precaut în a mă confesa oamenilor și nici măcar lui dumnezeu nu ar trebui să mă confesez. Nu mai cred că dumnezeu este adevărul, că el este credincios. Am și mai puțină încredere în frați și surori. Nimeni nu este demn de încrederea mea, nici măcar membrii familiei sau rudele mele, cu atât mai puțin cei care urmăresc adevărul.” Ce fac ei? (Sunt prudenți.) Când antihriștii experimentează emondarea, eșecul, căderile și faptul că sunt dezvăluiți, ei fac un bilanț și vin cu un proverb: „Omul nu ar trebui să intenționeze niciodată să le facă rău altora, dar ar trebui să se păzească mereu de răul pe care alții i l-ar putea face.” În realitate, ei au făcut destul de mult rău altora și, în cele din urmă, se prefac și vin cu această aberație. După mulți ani de credință în Dumnezeu și după ce au experimentat numeroase eșecuri și piedici, precum și după ce Dumnezeu i-a dezvăluit și i-a emondat, în condiții normale, oamenii ar trebui să reflecteze și să se cunoască pe sine prin învățămintele din aceste eșecuri, căutând adevărul pentru a rezolva problemele și găsind motivele eșecurilor și ale derapajelor lor în cuvintele lui Dumnezeu, precum și calea de practică pe care ar trebui să o urmeze. Cu toate acestea, antihriștii nu fac acest lucru. După mai multe derapaje și eșecuri, ei își intensifică comportamentul, îndoielile lor cu privire la Dumnezeu se înmulțesc și devin mai grave, scrutarea lui Dumnezeu devine mai intensă, suspiciunea lor față de Dumnezeu se adâncește și, de asemenea, inimile lor se umplu de prudență față de Dumnezeu. Prudența lor este plină de nemulțumiri, mânie, sfidare și indignare și chiar dezvoltă treptat negarea, judecata și condamnarea lui Dumnezeu. Nu sunt ei într-un pericol tot mai mare? (Ba da.)

Judecând după atitudinea antihriștilor față de Dumnezeu, față de mediile și de oamenii, față de evenimentele și de lucrurile rânduite de Dumnezeu, față de dezvăluirea și disciplinarea lor de către Dumnezeu și așa mai departe, au ei cea mai mică intenție de a căuta adevărul? Au ei cea mai mică intenție de a se supune lui Dumnezeu? Au ei cea mai neînsemnată credință că toate acestea nu sunt întâmplătoare, ci se află mai degrabă sub suveranitatea lui Dumnezeu? Au ei această înțelegere și conștientizare? Evident că nu. Se poate spune că rădăcina prudenței lor provine din îndoielile lor cu privire la Dumnezeu. De asemenea, se poate spune că rădăcina suspiciunii lor față de Dumnezeu provine din îndoielile lor cu privire la Dumnezeu. Rezultatele produse de scrutarea lor asupra lui Dumnezeu îi fac mai suspicioși față de Dumnezeu și, în același timp, mai prudenți față de El. Judecând după diferitele gânduri și puncte de vedere generate de gândirea antihriștilor, precum și după diferitele abordări și comportamente produse sub dominația acestor gânduri și puncte de vedere, acești oameni sunt pur și simplu iraționali; ei nu pot înțelege adevărul, nu pot dezvolta o credință autentică în Dumnezeu, nu pot crede și recunoaște în mod temeinic existența lui Dumnezeu și nu pot crede și recunoaște că Dumnezeu este suveran peste întreaga creație, că este suveran peste tot. Toate acestea sunt din cauza firii-esențe ticăloase pe care o au.

19 decembrie 2020