Cunoscându-L pe Dumnezeu (1)

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Fragment 1

Fiecare dintre voi ar trebui să-și examineze din nou viața de credință în Dumnezeu pentru a vedea dacă, pe parcursul urmăririi lui Dumnezeu, ai înțeles cu adevărat, ai priceput cu adevărat și ai ajuns să cunoști cu adevărat pe Dumnezeu, dacă știi cu adevărat care este atitudinea pe care Dumnezeu o are faţă de diferitele tipuri de ființe umane și dacă înțelegi cu adevărat ce lucrează Dumnezeu asupra ta și cum îți definește Dumnezeu fiecare acțiune. Pe acest Dumnezeu, care este alături de tine, călăuzind direcția progresului tău, stabilindu-ți destinul și satisfăcându-ți nevoile – cât de mult, la analiza finală, Îl înțelegi și cât de mult știi cu adevărat despre El? Știi ce lucrează El asupra ta în fiecare zi? Știi principiile și scopurile pe care El Își întemeiază fiecare acțiune? Știi cum te călăuzește? Știi mijloacele prin care El te aprovizionează? Știi metodele prin care El te conduce? Știi ce dorește să obțină de la tine și ce dorește să realizeze în tine? Știi atitudinea pe care El o ia față de diversele feluri în care te comporți? Știi dacă ești o persoană iubită de El? Știi originea bucuriei, mâniei, tristeții și încântării Lui, a gândurilor și a ideilor din spatele lor și a esenței Lui? Știi, în cele din urmă, ce fel de Dumnezeu este acest Dumnezeu în care crezi? Sunt acestea și alte întrebări de acest fel ceva ce nu ai înțeles niciodată ori la care nu te-ai gândit? În căutarea credinței tale în Dumnezeu, ai lămurit, prin aprecierea și experiența reală a cuvintelor lui Dumnezeu, neînțelegerile tale despre El? Ai ajuns, după ce ai primit disciplina și cearta lui Dumnezeu, la ascultare și grijă autentică? Ai cunoscut, în mijlocul mustrării și judecății lui Dumnezeu, rebeliunea și natura satanică a omului și ai câștigat un grăunte de înțelegere despre sfințenia lui Dumnezeu? Ai început, sub îndrumarea și luminarea cuvintelor lui Dumnezeu, să ai o nouă viziune asupra vieții? Ai simțit, în mijlocul încercării trimise de Dumnezeu, intoleranța Lui pentru jignirile omului, precum și ceea ce El cere de la tine și cum te mântuiește? Dacă nu știi ce înseamnă să înțelegi greșit pe Dumnezeu, sau cum să lămurești această neînțelegere, atunci se poate spune că nu ai intrat niciodată într-o adevărată comuniune cu Dumnezeu și că nu L-ai înțeles niciodată pe Dumnezeu, sau cel puțin se poate spune că nu ai dorit niciodată să-L înțelegi. Dacă nu știi ce este disciplina și cearta lui Dumnezeu, atunci cu siguranță nu știi ce sunt ascultarea și grija, sau cel puțin nu ai fost niciodată cu adevărat ascultător sau nu ți-a păsat de Dumnezeu. Dacă nu ai trăit niciodată mustrarea și judecata lui Dumnezeu, atunci cu siguranță nu vei ști ce este sfințenia Lui și-ți va fi cu atât mai puțin clar ce este răzvrătirea omului. Dacă nu ai avut niciodată o viziune corectă asupra vieții sau un scop corect în viață, dar ești încă într-o stare de perplexitate și indecizie față de viitoarea ta cale în viață, chiar până la punctul în care eziți să mergi înainte, atunci este cert că nu ai primit niciodată iluminarea și îndrumarea lui Dumnezeu, și se poate spune că niciodată nu ai fost cu adevărat aprovizionat sau umplut de cuvintele lui Dumnezeu. Dacă nu ai fost încă supus încercării lui Dumnezeu, atunci este de la sine înțeles că, în mod cert, nu știi ce înseamnă intoleranța lui Dumnezeu pentru jignirile omului și nici nu ai înțelege ceea ce Dumnezeu cere în cele din urmă de la tine și, chiar mai puțin, ceea ce este, în ultimă instanță, lucrarea Lui de gestionare și salvare a omului. Indiferent de cât de mulți ani o persoană a crezut în Dumnezeu, dacă nu a trăit sau nu a perceput nimic în cuvintele lui Dumnezeu, atunci cu siguranță nu merge pe calea spre mântuire, credința lui în Dumnezeu este cu siguranță fără conținut real, cunoașterea lui Dumnezeu este cu siguranță zero, și este de la sine înțeles că nu are nicio idee despre ceea ce înseamnă să-L venerezi pe Dumnezeu.

Fragment din „Cunoașterea lui Dumnezeu este calea de a te teme de Dumnezeu și de a evita răul” în Cuvântul Se arată în trup

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Fragment 2

Bunurile și ființa lui Dumnezeu, esența lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu – toate au fost făcute cunoscute în cuvintele Lui către omenire. Când trăiește cuvintele lui Dumnezeu, omul va ajunge, în procesul îndeplinirii lor să înțeleagă scopul din spatele cuvintelor pe care le rostește Dumnezeu și să înțeleagă izvorul și fundalul cuvintelor lui Dumnezeu și să înțeleagă și să aprecieze efectul predestinat al cuvintelor lui Dumnezeu. Pentru omenire, toate acestea sunt lucruri pe care omul trebuie să le trăiască, să le înțeleagă și să le acceseze pentru a avea acces la adevăr și la viață, pentru a înțelege intențiile lui Dumnezeu, pentru a se transforma în firea lui și a putea să asculte de suveranitatea și aranjamentele lui Dumnezeu. În același timp, acel om care trăiește, înțelege și accesează aceste lucruri, va dobândi treptat o înțelegere a lui Dumnezeu și, în acel moment, va dobândi și grade diferite de cunoaștere a Lui. Această înțelegere și cunoaștere nu iese din ceva ce omul a imaginat sau alcătuit, ci mai degrabă din ceea ce apreciază, trăiește, simte și coroborează în sine însuși. Numai după aprecierea, trăirea, simțirea și coroborarea acestor lucruri, cunoașterea lui Dumnezeu de către om dobândește conținut, numai cunoașterea pe care o obține în acest moment este adevărată, reală și exactă, și acest proces – de a obține înțelegerea și cunoașterea adevărată a lui Dumnezeu apreciind, trăind, simțind și coroborând cuvintele Lui – nu este altceva decât comuniunea adevărată dintre om și Dumnezeu. În mijlocul acestui tip de comuniune, omul ajunge cu adevărat să înțeleagă și să priceapă intențiile lui Dumnezeu, ajunge cu adevărat să înțeleagă și să cunoască posesiunile și ființa lui Dumnezeu, ajunge cu adevărat să înțeleagă și să cunoască esența lui Dumnezeu, ajunge treptat să înțeleagă și să cunoască firea lui Dumnezeu, ajunge la adevărata certitudine și la o definire corectă a faptului că Dumnezeu stăpânește asupra întregii creații și câștigă o influență substanțială și o cunoaștere a identității și poziției lui Dumnezeu. În mijlocul acestui fel de comuniune, omul își schimbă, pas cu pas, ideile despre Dumnezeu, pe care nu și-L mai imaginează din senin, ori dând frâu liber suspiciunilor în privința Lui, ori înțelegându-L greșit, ori condamnându-L, ori judecându-L, ori îndoindu-se de El. În consecință, omul va avea mai puține dezbateri cu Dumnezeu, el va avea mai puține conflicte cu Dumnezeu și vor exista mai puține ocazii în care el se revoltă împotriva lui Dumnezeu. Dimpotrivă, grija și ascultarea omului față de Dumnezeu vor crește mai mult și respectul față de Dumnezeu va deveni mult mai real și mult mai profund. În mijlocul acestui fel de comuniune, omul nu numai că va obține măsura adevărului și botezul vieții, ci va obține în același timp și cunoașterea adevărată a lui Dumnezeu. În mijlocul acestui fel de comuniune, omul nu numai că va fi transformat în firea lui și va primi mântuirea, dar în același timp va acumula și adevărata venerație și adorare a unei ființe create față de Dumnezeu. Având o astfel de comuniune, credința omului în Dumnezeu nu va mai fi o foaie goală de hârtie, sau o promisiune oferită din vârful buzelor, sau o formă de căutare oarbă și idolatrizare; numai cu acest tip de comuniune, viața omului va crește zi de zi spre maturitate și doar acum firea lui se va transforma treptat și credința lui în Dumnezeu va trece, pas cu pas, dintr-o convingere vagă și incertă într-o ascultare și îngrijire autentică, în venerație reală și omul va progresa treptat, de asemenea, pe parcursul urmăririi lui Dumnezeu, de la o poziție pasivă la una activă, de la cel asupra căruia se acționează la cel care ia măsuri pozitive; numai cu acest fel de comuniune va ajunge omul la înțelegerea și priceperea adevărată a lui Dumnezeu, la cunoașterea adevărată a lui Dumnezeu. Deoarece marea majoritate a oamenilor nu au intrat niciodată în comuniune adevărată cu Dumnezeu, cunoștințele lor despre Dumnezeu se opresc la nivelul teoriei, la nivelul slovelor și doctrinelor. Adică, marea majoritate a oamenilor, indiferent de câți ani au crezut în Dumnezeu, sunt încă, în ceea ce privește cunoașterea lui Dumnezeu, în același loc în care au început, blocați la temelia formelor tradiționale de omagiu, cu capcanele lor de culori legendare și superstiții feudale. Faptul că cunoașterea omului despre Dumnezeu ar trebui oprită la punctul de pornire, înseamnă că este practic inexistentă. În afară de afirmația omului despre poziția și identitatea lui Dumnezeu, credința omului în Dumnezeu este încă într-o stare de incertitudine vagă. Deci, cât de mult poate omul să aibă o venerație adevărată pentru Dumnezeu?

Indiferent cât de ferm crezi în existența Lui, aceasta nu poate lua locul cunoașterii tale despre Dumnezeu și nici a venerației tale față de Dumnezeu. Indiferent cât de mult te-ai bucurat de binecuvântările Lui și de harul Lui, aceasta nu poate lua locul cunoașterii tale despre Dumnezeu. Indiferent cât de dornic ești ca să consacri toate bunurile tale și să cheltuiești toate bunurile tale de dragul Lui, aceasta nu poate lua locul cunoașterii lui Dumnezeu. Poate că ai devenit atât de familiarizat cu cuvintele pe care El le-a spus, sau chiar le cunoști pe dinafară și le poți turui de-a-ndoaselea, dar aceasta nu poate lua locul cunoașterii tale despre Dumnezeu. Oricât ar intenționa omul să-L urmeze pe Dumnezeu, dacă nu a avut niciodată o comuniune autentică cu Dumnezeu sau o trăire autentică a cuvintelor lui Dumnezeu, atunci cunoașterea lui Dumnezeu nu va fi mai mult decât o pagină goală ori o reverie nesfârșită; pentru că oricât ți-ai fi „frecat umerii” de Dumnezeu în trecere, ori L-ai întâlnit față în față, cunoașterea ta despre Dumnezeu va fi în continuare zero, iar venerația ta pentru Dumnezeu nu mai mult decât o lozincă goală sau un ideal.

Fragment din „Cunoașterea lui Dumnezeu este calea de a te teme de Dumnezeu și de a evita răul” în Cuvântul Se arată în trup

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Fragment 3

Mulți oameni țin să citească cuvintele lui Dumnezeu zi de zi, chiar până la a încredința memoriei cu grijă toate pasajele clasice, ca și cea mai de preț posesiune și, în plus, predică cuvintele lui Dumnezeu peste tot, oferind și ajutând pe alții prin intermediul cuvintelor Lui. Ei cred că a face aceasta înseamnă să stea mărturie lui Dumnezeu, să stea mărturie cuvintelor Lui, că a face aceasta înseamnă să urmeze calea lui Dumnezeu; ei cred că a face aceasta înseamnă să trăiască prin cuvintele lui Dumnezeu, că a face aceasta înseamnă să aducă cuvintele Lui în viețile lor cotidiene, că făcând aceasta le va permite să primească lauda lui Dumnezeu și să fie salvați și desăvârșiți. Dar, chiar în timp ce propovăduiesc cuvintele lui Dumnezeu, ei niciodată nu se conformează cuvintelor lui Dumnezeu în practică, nici nu încearcă să respecte ceea ce este revelat în cuvintele lui Dumnezeu. Ei folosesc mai degrabă cuvintele lui Dumnezeu pentru a câștigaadorația și încrederea altora prin viclenie, pentru a intra în gestionare pe cont propriu și a înșela și a fura slava lui Dumnezeu. Ei speră, în zadar, să folosească ocazia oferită de răspândirea cuvintelor lui Dumnezeu pentru a le fi atribuită lucrarea lui Dumnezeu și lauda Lui. Câți ani au trecut și nu numai că acești oameni au fost incapabili să câștige lauda lui Dumnezeu în procesul propovăduirii cuvintelor lui Dumnezeu, și nu numai că au fost incapabili să descopere calea pe care să o urmeze în procesul aducerii mărturiei cuvintelor lui Dumnezeu, și nu numai că ei nu s-au ajutat sau aprovizionat pe ei înșiși în procesul aprovizionării și ajutării altora prin intermediul cuvintelor lui Dumnezeu, și nu numai că au fost incapabili să-L cunoască pe Dumnezeu sau să trezească în ei înșiși venerația autentică pentru Dumnezeu în procesul facerii acestor lucruri; ci, dimpotrivă, neînțelegerile lor în privința lui Dumnezeu devin din ce în ce mai adânci, neîncrederea lor față de El tot mai gravă și imaginația lor despre El tot mai hiperbolică. Aprovizionați și ghidați de teoriile lor despre cuvintele lui Dumnezeu, ei par complet în elementul lor, ca și cum îndeplinesc cu mare ușurință abilitățile lor, ca și cum și-au găsit scopul în viață, misiunea lor, și ca și cum au câștigat o viață nouă și au fost mântuiți, ca și cum, cu cuvintele lui Dumnezeu rostogolindu-se tranșant în recital, ei au câștigat accesul la adevăr, au înțeles intențiile lui Dumnezeu și au descoperit calea spre cunoașterea lui Dumnezeu, ca și când, în procesul de predicare a cuvintelor lui Dumnezeu, ei ajung adesea față în față cu Dumnezeu. De asemenea, ei sunt adesea „mișcați” până la crize de plâns și, adesea, conduși de „Dumnezeu” în cuvintele lui Dumnezeu, ei par să beneficieze neîncetat de atenția Lui sinceră și de intenția Lui afectuoasă și, în același timp, că au înțeles mântuirea omului de către Dumnezeu și gestionarea Lui, că au ajuns să cunoască esența Lui și că au ajuns să cunoască firea Lui dreaptă. Bazându-se pe această temelie, ei par să creadă încă și mai ferm în existența lui Dumnezeu, să fie mai conștienți de starea Lui slăvită și să simtă încă și mai profund măreția și transcendența Lui. Impregnați de cunoașterea superficială a cuvintelor lui Dumnezeu, s-ar părea că a lor credință a crescut, hotărârea lor de a suporta suferința s-a întărit și cunoașterea lor despre Dumnezeu s-a aprofundat. Ei nu știu că, până când vor experimenta cu adevărat cuvintele lui Dumnezeu, toată cunoașterea lor despre Dumnezeu și ideile lor despre El provin din propria lor imaginație și presupunere. Credința lor nu ar rezista la niciun fel de test de la Dumnezeu, așa-numita lor spiritualitate și statut pur și simplu nu ar rezista la încercarea sau inspecția lui Dumnezeu, hotărârea lor este doar un castel construit pe nisip și așa-numita lor cunoaștere despre Dumnezeu, de asemenea, nu este decât o plăsmuire a imaginației lor. De fapt, acești oameni, care, așa cum au fost, au depus mult efort în cuvintele lui Dumnezeu, nu au realizat niciodată ce este adevărata credință, ce este ascultarea adevărată, ce este grija reală sau ceea ce este cunoașterea reală a lui Dumnezeu. Ei iau teoria, imaginația, cunoașterea, darul, tradiția, superstiția și chiar valorile morale ale omenirii și le transformă în „capital de investiții” și „arme militare” drept credință în Dumnezeu și urmarea Lui, chiar transformându-le în temeliile credinței lor în Dumnezeu și a căutării Lui. În același timp, ei iau, de asemenea, acest capital și armament și îl transformă într-un talisman magic pentru cunoașterea lui Dumnezeu, pentru întâlnirea și confruntarea cu inspecția, încercarea, mustrarea și judecata lui Dumnezeu. În cele din urmă, ceea ce ei încă adună nu mai constă în nimic altceva decât concluzii despre Dumnezeu, care sunt îmbibate în conotație religioasă, în superstiție feudală și în tot ceea ce este romantic, grotesc și enigmatic, iar modul lor de cunoaștere și definire a lui Dumnezeu este imprimat în aceeași matriță ca aceea a oamenilor care cred numai în Raiul de Deasupra, sau Bătrânul din Cer, în timp ce realitatea lui Dumnezeu, esența Lui, firea Lui, posesiunile și ființa Lui, și așa mai departe – tot ce are legătură cu adevăratul Dumnezeu Însuși – sunt lucruri pe care cunoașterea lor nu a reușit să le priceapă, este complet irelevantă și chiar la mare distanță. În acest fel, deși trăiesc în virtutea dispozițiilor și hranei cuvintelor lui Dumnezeu, ei nu pot, cu toate acestea, să pășească pe calea temerii de Dumnezeu și a evitării răului. Adevăratul motiv pentru aceasta se datorează faptului că nu au făcut niciodată cunoștință cu Dumnezeu, nici nu au avut vreodată un contact sau o comuniune reală cu El, astfel încât este imposibil ca ei să ajungă la înțelegere reciprocă cu Dumnezeu sau să se trezească în ei înșiși credința adevărată, urmărirea sau adorarea lui Dumnezeu. Pentru că ei ar trebui astfel să acorde atenție cuvintelor lui Dumnezeu, pentru că ei ar trebui astfel să acorde atenție lui Dumnezeu – această perspectivă și atitudine i-a condamnat să se întoarcă cu mâinile goale de la strădaniile lor, i-a condamnat ca ei, pentru toată veșnicia, să nu poată păși pe calea fricii de Dumnezeu și a evitării răului. Scopul pe care ei îl țintesc și direcția în care merg, înseamnă că ei sunt dușmanii lui Dumnezeu pentru veșnicie și că, pentru veșnicie, ei nu vor putea vreodată să primească mântuirea.

Fragment din „Cunoașterea lui Dumnezeu este calea de a te teme de Dumnezeu și de a evita răul” în Cuvântul Se arată în trup

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Fragment 4

Dacă, în cazul unui om care L-a urmat pe Dumnezeu de mulți ani și s-a bucurat de asigurarea cuvintelor Lui timp de mulți ani, definiția sa despre Dumnezeu ar fi, în esența ei, aceeași cu aceea a unui om care se prosternează în omagiu înaintea idolilor, atunci aceasta ar însemna că acest om nu a ajuns la realitatea cuvintelor lui Dumnezeu. Acest lucru se datorează faptului că pur și simplu nu a intrat în realitatea cuvintelor lui Dumnezeu și, din acest motiv, realitatea, adevărul, intențiile și cererile asupra omenirii, toate acestea inerente cuvintelor lui Dumnezeu, nu au nimic de-a face cu el. Adică, indiferent cât de greu poate un astfel de om să lucreze la suprafața sensului cuvintelor lui Dumnezeu, totul este inutil: pentru că ceea ce el urmărește sunt doar cuvinte, ceea ce primește va fi, de asemenea, în mod necesar, doar cuvinte. Dacă cuvintele rostite de Dumnezeu sunt, în aparență, simple sau profunde, toate sunt adevăruri indispensabile omului în momentul în care intră în viață; ele sunt izvorul apelor vii care îi permit să supraviețuiască atât în spirit, cât și în trup. Ele oferă omului ceea ce are nevoie pentru a rămâne în viață; dogma și crezul pentru conducerea vieții sale cotidiene; calea, scopul și direcția prin care trebuie să treacă pentru a primi mântuirea; fiecare adevăr pe care ar trebui să-l posede ca ființă creată înaintea lui Dumnezeu; și orice adevăr despre modul în care omul ascultă și se închină lui Dumnezeu. Ele sunt garanția care asigură supraviețuirea omului, ele sunt pâinea zilnică a omului și ele sunt, de asemenea, suportul robust care permite omului să fie puternic și să se ridice. Ele sunt bogate în realitatea adevărului umanității normale, așa cum este trăită de omenirea creată, bogată în adevărul prin care omenirea se desprinde de corupție și eludă capcanele Satanei, bogată în învățătură, îndemn, încurajare și consolare neobosite, pe care Creatorul le dă umanității create. Ele sunt farul care îndrumă și iluminează pe oameni ca să înțeleagă tot ceea ce este pozitiv, garanția care asigură că oamenii vor trăi și vor intra în posesia a tot ce este drept și bun, criteriul prin care oamenii, evenimentele și obiectele sunt toate măsurate și, de asemenea, indicatorul de navigație care conduce oamenii spre mântuire și calea luminii. Numai în experiența reală a cuvintelor lui Dumnezeu este omul alimentat cu adevărul și cu viața; numai aici ajunge el să înțeleagă ce este umanitatea normală, ce este o viață semnificativă, ce este o ființă creată autentică, ce este o ascultare reală de Dumnezeu; numai aici ajunge să înțeleagă cum ar trebui să aibă grijă de Dumnezeu, cum să-și îndeplinească datoria unei ființe create și cum să posede asemănarea unui om adevărat; numai aici ajunge să afle ce se înțelege prin credință autentică și adorare pură; numai aici înțelege cine este Conducătorul cerurilor și al pământului și al tuturor lucrurilor; numai aici ajunge să înțeleagă mijloacele prin care Cel care este Stăpânul tuturor legilor creației, conduce și asigură creația; și numai aici ajunge să înțeleagă și să priceapă mijloacele prin care Cel care este Stăpânul întregii creații există, devine manifest și lucrează.… Separat de experiența reală a cuvintelor lui Dumnezeu, omul nu are nicio cunoaștere sau înțelegere reală a cuvintelor lui Dumnezeu și a adevărului. Un astfel de om este pur și simplu un cadavru viu, o cochilie goală, și toată cunoașterea referitoare la Creator nu are nimic de-a face cu el. În ochii lui Dumnezeu, un astfel de om nu a crezut niciodată în El, nici nu L-a urmat vreodată, așa că Dumnezeu nu îl recunoaște nici ca credincios, nici ca urmaș al Lui, cu atât mai puțin ca o ființă creată autentică.

Fragment din „Cunoașterea lui Dumnezeu este calea de a te teme de Dumnezeu și de a evita răul” în Cuvântul Se arată în trup

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Fragment 5

O ființă autentică creată trebuie să știe cine este Creatorul, pentru ce este creația omului, cum să-și îndeplinească responsabilitățile unei ființe create și cum să se închine Domnului întregii creații, trebuie să înțeleagă, să priceapă, să cunoască și să aibă grijă de intențiile, dorințele și cererile Creatorului și trebuie să acționeze în conformitate cu calea Creatorului – să se teamă de Dumnezeu și să evite răul.

Ce înseamnă să te temi de Dumnezeu? Și cum se poate evita răul?

„A avea teamă de Dumnezeu” nu înseamnă spaimă și groază de nedescris, nici să eviți, nici să te distanțezi, nici nu este idolatrizare sau superstiție. Mai degrabă, este admirație, stimă, încredere, înțelegere, grijă, ascultare, consacrare, iubire, precum și adorare necondiționată și răbdătoare, răsplată și supunere. Fără o cunoaștere reală a lui Dumnezeu, omenirea nu va avea admirație autentică, încredere autentică, înțelegere autentică, grijă sau ascultare autentică, ci doar teamă și neliniște, numai îndoială, neînțelegere, evadare și evitare; fără o cunoaștere autentică a lui Dumnezeu, omenirea nu va avea o consacrare și o răsplată autentice; fără o cunoaștere autentică a lui Dumnezeu, omenirea nu va avea o adorare și o supunere autentice, ci doar idolatrizare și superstiție oarbă; fără o cunoaștere reală a lui Dumnezeu, omenirea nu poate să acționeze conform cu calea lui Dumnezeu sau să se teamă de Dumnezeu ori să evite răul. Dimpotrivă, fiecare activitate și comportament în care omul se angajează vor fi umplute de răzvrătire și sfidare, cu imputații calomnioase și judecăți calomnioase despre El și cu un comportament malefic care contravine adevărului și adevăratului sens al cuvintelor lui Dumnezeu.

Odată ce omenirea are încredere sinceră în Dumnezeu, ea va fi sinceră în a Îl urma pe Dumnezeu și a se baza pe El; numai cu încredere reală și dependență de Dumnezeu, omenirea poate avea înțelegere și pricepere autentică; împreună cu înțelegerea reală a lui Dumnezeu vine cu adevărat grija pentru El; numai cu grija autentică pentru Dumnezeu, omenirea poate avea o ascultare autentică; numai cu o ascultare autentică față de Dumnezeu, omenirea poate avea o consacrare autentică; numai printr-o consacrare veritabilă față de Dumnezeu, omenirea poate avea o răsplată necondiționată și fără plângere; numai cu încredere și dependență autentice, înțelegere și grijă autentice, ascultare autentică, consacrare și răsplată autentice, poate ajunge omenirea să cunoască cu adevărat firea și esența lui Dumnezeu și să cunoască identitatea Creatorului; numai când a ajuns cu adevărat să cunoască pe Creator, poate omenirea să trezească în ea însăși adorare și supunere autentice; numai când are o adorare și o supunere adevărată față de Creator, va fi capabilă omenirea să dea deoparte căile cele rele, adică să evite răul.

Aceasta constituie întregul proces al „temerii de Dumnezeu și evitării răului” și este, de asemenea, conținutul în întregime al temerii de Dumnezeu și evitării răului, precum și calea care trebuie traversată pentru a ajunge la teama de Dumnezeu și evitarea răului.

„Teama de Dumnezeu și evitarea răului” și cunoașterea lui Dumnezeu sunt legate în mod indivizibil de o mulțime de fire, iar legătura dintre ele este evidentă. Dacă cineva dorește să ajungă la evitarea răului, trebuie mai întâi să aibă teamă reală față de Dumnezeu; dacă cineva dorește să ajungă la o teamă reală față de Dumnezeu, trebuie să aibă mai întâi cunoaștere reală a lui Dumnezeu; dacă cineva dorește să ajungă la cunoașterea lui Dumnezeu, trebuie să trăiască mai întâi cuvintele lui Dumnezeu, să intre în realitatea cuvintelor lui Dumnezeu, să trăiască certarea și disciplina lui Dumnezeu, mustrarea și judecata Lui; dacă cineva dorește să experimenteze cuvintele lui Dumnezeu, trebuie să se întâlnească întâi față în față cu cuvintele lui Dumnezeu, să ajungă față în față cu Dumnezeu și să-L roage pe Dumnezeu să-i ofere oportunități de a experimenta cuvintele Sale sub forma a tot felul de medii care implică oameni, evenimente, obiecte; dacă cineva dorește să se întâlnească față în față cu Dumnezeu și cu cuvintele lui Dumnezeu, trebuie mai întâi să aibă o inimă simplă și cinstită, disponibilitatea de a accepta adevărul, voința de a suporta suferința, rezoluția și curajul de a evita răul și aspirația de a deveni o ființă creată autentică.… În acest fel, mergând mai departe pas cu pas, te vei apropia tot mai mult de Dumnezeu, inima ta va deveni tot mai curată și viața ta și valoarea de a fi viu vor deveni, împreună cu cunoașterea ta despre Dumnezeu, tot mai semnificative și ceara tot mai strălucitoare. Până când, într-o bună zi, vei simți că Creatorul nu mai este o enigmă, că Creatorul nu a fost niciodată ascuns de tine, că Creatorul nu Și-a ascuns niciodată fața de tine, că Creatorul nu este deloc departe de tine, că Creatorul nu mai este Cel după care tânjești în mod constant în gândurile tale, ci Cel pe care nu-L poți ajunge cu sentimentele tale, că El este într-adevăr și cu adevărat paza permanentă la dreapta si la stânga ta, asigurându-ți viața si controlându-ți destinul. El nu se află la orizontul îndepărtat, nici nu S-a ascuns sus în nori. El este chiar lângă tine, prezidând peste toate ale tale, El este tot ceea ce ai și El este singurul lucru pe care îl ai. Un astfel de Dumnezeu îți permite să-L iubești din inimă, să te agăți de El, să-L ții aproape, să-L admiri, să te temi că-L pierzi și să nu fi dispus să mai renunți la El, să nu-L mai asculți, ori să-L mai eviți ori să-L ții la distanță. Tot ce vrei tu e să-ți pese de El, să-L asculți, să răsplătești tot ce-ți dă El și să te supui stăpânirii Lui. Să nu mai refuzi să fi ghidat, să fi aprovizionat, supravegheat și ținut de El, să nu mai respingi ceea ce El dictează și stabilește pentru tine. Tot ce vrei este să-L urmezi, să mergi alături de El la stânga sau la dreapta Lui, tot ce vrei este să-L accepți ca pe singura și unica ta viață, să-L accepți ca pe singurul și unicul tău Domn, singurul și unicul tău Dumnezeu.

Fragment din „Cunoașterea lui Dumnezeu este calea de a te teme de Dumnezeu și de a evita răul” în Cuvântul Se arată în trup

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Fragment 6

Convingerile oamenilor nu se pot substitui adevărului

Există unii oameni care pot să suporte greutăți; ei pot să plătească prețul; comportamentul lor aparent este foarte bun; sunt foarte respectați și sunt admirați de către ceilalți. Ce părere aveți: poate fi privit ca punerea adevărului în practică acest gen de comportament adoptat doar de dragul aparențelor? Puteți să spuneți că această persoană satisface intențiile lui Dumnezeu? Cum se face că, în repetate rânduri, oamenii văd un individ de acest gen și cred că acesta Îl mulțumește pe Dumnezeu, că acesta pășește pe calea punerii în practică a adevărului, că acesta pășește pe calea lui Dumnezeu? De ce unii oameni cred asta? Există o singură explicație. Și care este explicația? Este că, pentru foarte mulți oameni, întrebări de genul „ce este punerea în practică a adevărului?”, „ce înseamnă să-L mulțumești pe Dumnezeu?”, „ce înseamnă să ai realitatea adevărului?” – aceste întrebări nu sunt foarte clare. Așadar, există oameni care sunt deseori înșelați de către cei care, în aparență, par spirituali, par nobili, par să aibă o imagine măreață. Cât despre cei care pot să discute despre slove și doctrine, cei ale căror vorbe și fapte par a fi demne de admirație, cei care sunt înșelați de acestea nu au luat niciodată în considerare esența acțiunilor lor, nici principiile din spatele faptelor lor și nici țelurile pe care aceștia le au. Admiratorii lor nu s-au întrebat niciodată dacă acești oameni Îl ascultă cu adevărat pe Dumnezeu, nici dacă sunt sau nu oameni care se tem de Dumnezeu și se feresc de rău. Nu au deslușit niciodată esența umanității acestor oameni. În schimb, încă din prima clipă în care i-au cunoscut, puțin câte puțin, au ajuns să-i admire pe acești oameni, să-i venereze, iar, la final, acești oameni au devenit idolii lor. Chiar mai mult, în mințile anumitor oameni, idolii pe care îi venerează, despre care cred că pot să-și abandoneze familiile și locurile de muncă și să plătească prețul în aparență – acești idoli sunt cei care Îl mulțumesc pe Dumnezeu, cei care pot cu adevărat să primească un rezultat bun și o destinație bună. În mințile lor, acești idoli sunt oamenii pe care îi laudă Dumnezeu. Ce îi face pe oameni să creadă așa ceva? Care este esența acestei probleme? Care sunt consecințele la care poate duce? Să discutăm mai întâi despre esența acestei probleme.

Aceste probleme referitoare la punctul de vedere al oamenilor, practicile oamenilor, ce principii aleg oamenii pentru a practica și ceea ce toți accentuează de obicei, în esență, toate acestea nu au nimic de-a face cu cerințele impuse de Dumnezeu omenirii. Indiferent dacă oamenii se axează asupra unor chestiuni superficiale sau de profunzime, asupra slovelor și doctrinelor sau asupra realității, oamenii nu aderă la ceea ce ar trebui mai mult să adere și ei nu știu ceea ce ar trebui mai mult să știe. Motivul pentru asta este că oamenilor nu le place deloc adevărul. În consecință, oamenii nu sunt dispuși să investească timp și efort în găsirea și practicarea principiilor din cuvântul lui Dumnezeu. În schimb, ei preferă să folosească scurtături și socotesc că ceea ce înțeleg și cunosc ei este o practică și o comportare bună. Această socoteală devine apoi un țel propriu pe care îl urmăresc, devine adevărul care trebuie practicat. Consecința directă a acestui fapt este folosirea de către oamenii a comportamentului bun și uman drept substituent pentru practicarea adevărului, ceea ce satisface și dorința oamenilor de a încerca să se pună bine cu Dumnezeu. Asta le oferă oamenilor un capital cu ajutorul căruia ei se confruntă cu adevărul, dezbat și concurează cu Dumnezeu. În același timp, oamenii Îl pun pe Dumnezeu la o parte, fără niciun scrupul, și îl pun în locul lui Dumnezeu pe idolul inimii lor. Există o singură cauză principală care îi face pe oameni să comită astfel de fapte ignorante, să aibă puncte de vedere ignorante sau puncte de vedere și practici unilaterale. Iar azi vă voi vorbi despre ea. Motivul este că, deși poate oamenii Îl urmează pe Dumnezeu, chiar dacă se roagă lui Dumnezeu în fiecare zi și citesc cuvântul Lui în fiecare zi, ei nu înțeleg cu adevărat voia lui Dumnezeu. Aceasta este cauza principală a acestei probleme. Dacă cineva înțelege inima lui Dumnezeu, dacă înțelege ce apreciază și ce disprețuiește El, dacă înțelege ce vrea și ce respinge Dumnezeu, dacă înțelege ce fel de persoană iubește Dumnezeu și ce fel de persoană detestă El, dacă înțelege ce standard aplică Dumnezeu cerințelor pe care le are de la omenire, dacă înțelege ce abordare are Dumnezeu pentru desăvârșirea omului, poate acel cineva să mai aibă idei personale? Poate acel cineva să plece și să venereze o altă persoană? Ar putea o persoană obișnuită să devină idolul acelui cineva? Dacă cineva înțelege voia lui Dumnezeu, punctul său de vedere e mai rațional decât atât. Acel cineva nu va idolatriza în mod arbitrar o persoană coruptă, nici nu va crede, în timp ce pășește pe calea punerii în practică a adevărului, că aderarea arbitrară la câteva reguli și principii simple este echivalentă cu punerea în practică a adevărului.

Fragment din „Cum să cunoaștem firea lui Dumnezeu și rezultatele pe care le va obține lucrarea Sa” în Cuvântul Se arată în trup

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Fragment 7

Există multe opinii cu privire la standardul prin care Dumnezeu stabilește rezultatul omului

Întrucât fiecare persoană este preocupată de rezultatul ei, știți voi cum determină Dumnezeu acel rezultat? În ce manieră stabilește Dumnezeu rezultatul unei persoane? Ce fel de standard folosește El pentru a stabili rezultatul unei persoane? Iar când rezultatul unui om nu a fost încă stabilit, ce face Dumnezeu pentru a dezvălui acest rezultat? Știe cineva? După cum tocmai am spus, sunt unii care au cercetat deja vreme îndelungată cuvântul lui Dumnezeu. Acești oameni caută indicii despre rezultatul omenirii, despre categoriile în care este împărțit acest rezultat și despre diferitele rezultate care îi așteaptă pe oamenii de diferite feluri. Ei vor să știe și cum stabilește cuvântul lui Dumnezeu rezultatul omului, ce fel de standard folosește Dumnezeu și care e maniera în care El stabilește rezultatul omului. Dar, la urmă, acești oameni nu reușesc niciodată să afle nimic. De fapt, în cuvântul lui Dumnezeu, există puține spuse despre această chestiune. De ce este așa? Cât timp rezultatul omului încă nu a fost dezvăluit, Dumnezeu nu vrea să spună nimănui ce urmează să se întâmple la final, nici nu vrea să informeze pe nimeni despre destinația lor înainte de vreme. Iar motivul e că, dacă Dumnezeu ar face asta, omul nu ar avea nimic de câștigat. Acum, vreau doar să vă vorbesc despre maniera în care Dumnezeu stabilește rezultatul omului, despre principiile pe care El le folosește în lucrarea Lui pentru a stabili rezultatul omului și pentru a manifesta acest rezultat, cât și despre standardul pe care El îl folosește pentru a stabili dacă cineva poate sau nu să supraviețuiască. Nu sunt aceste chestiuni cele care vă interesează cel mai mult? Așadar, cum concep oamenii modul în care Dumnezeu stabilește rezultatul omului? Ați discutat puțin despre această chestiune adineauri. Unii dintre voi au spus că e o chestiune de îndeplinire cu credință a datoriei pe care o ai, de a cheltui pentru Dumnezeu; unii au spus că e o chestiune de a-L asculta și de a-L mulțumi pe Dumnezeu; unii au spus „a fi la mila lui Dumnezeu”; iar alții au spus „a duce o viață în care nu ieși în evidență”… Când puneți în practică aceste adevăruri, când practicați principiile imaginației voastre, știți ce gândește Dumnezeu? V-ați gândit dacă a proceda așa satisface sau nu intențiile lui Dumnezeu? Dacă respectă standardul lui Dumnezeu? Dacă respectă cerințele lui Dumnezeu? Cred că majoritatea oamenilor nu se gândesc bine la asta. Ei doar aplică în mod mecanic o parte a cuvântului lui Dumnezeu sau o parte a predicilor. Sau standardele anumitor oameni spirituali pe care îi adoră, forțându-se să facă una și alta. Ei cred că aceasta este calea corectă, așadar, o respectă mereu și tot fac asta, indiferent de ce se întâmplă la final. Unii oameni gândesc: „Am crezut timp de mulți ani; mereu am practicat așa; simt că L-am mulțumit cu adevărat pe Dumnezeu; simt și că am obținut mult din asta. Simt așa fiindcă am ajuns să înțeleg multe adevăruri în această perioadă și am ajuns să înțeleg multe lucruri pe care nu le înțelegeam înainte – și, mai ales, multe dintre ideile și concepțiile mele s-au schimbat, valorile din viața mea s-au schimbat mult și înțeleg destul de bine această lume.” Astfel de oameni consideră că asta e recolta și că e rezultatul final al lucrării lui Dumnezeu pentru om. În opinia voastră, considerând în ansamblu aceste standarde și toate practicile voastre – satisfaceți voi intențiile lui Dumnezeu? Unii oameni vor spune plini de certitudine: „Desigur! Practicăm în concordanță cu cuvântul lui Dumnezeu; practicăm în concordanță cu ceea ce a propovăduit și a comunicat cel de mai sus; ne îndeplinim mereu datoria, Îl urmăm mereu pe Dumnezeu și nu L-am părăsit niciodată. Drept urmare, putem spune cu toată încrederea că Îl mulțumim pe Dumnezeu. Nu contează cât de mult înțelegem intențiile lui Dumnezeu, nu contează cât de mult înțelegem cuvântul lui Dumnezeu, am fost mereu pe calea de a căuta să fim compatibili cu Dumnezeu. Dacă ne comportăm corect și dacă practicăm corect, atunci rezultatul va fi corect.” Ce părere aveți despre acest mod de a vedea lucrurile? Este corect? Poate că sunt unii care spun: „Nu m-am gândit niciodată la aceste lucruri. Eu mă gândesc doar că, dacă îmi fac datoria în continuare și mă comport în concordanță cu cerințele lucrării lui Dumnezeu, atunci pot să supraviețuiesc. Nu m-am întrebat niciodată dacă pot să mulțumesc inima lui Dumnezeu, nici nu m-am întrebat dacă respect standardul cerut de El. Întrucât Dumnezeu nu mi-a spus niciodată și nici nu mi-a oferit instrucțiuni clare, eu cred că, atâta vreme cât o țin tot așa, Dumnezeu va fi mulțumit și nu ar trebui ca El să aibă alte cerințe pentru mine.” Sunt aceste concepții corecte? În ceea ce Mă privește, acest fel de a practica, acest mod de a gândi și aceste puncte de vedere – toate aduc închipuiri și puțină orbire. Când spun asta, poate că sunt unii dintre voi care se simt puțin descurajați: „Orbire? Dacă e «orbire», atunci speranța noastră de mântuire, speranța noastră de supraviețuire, este foarte mică și foarte nesigură, nu-i așa? Să formulezi astfel nu e ca și cum ai turna apă rece pe noi?” Indiferent de ce credeți voi, lucrurile pe care Eu le spun și le fac nu au scopul de a vă face să vă simțiți de parcă cineva toarnă apă rece pe voi. Mai degrabă, au scopul de vă face să înțelegeți mai bine intențiile lui Dumnezeu, de a vă face să înțelegeți mai bine ce gândește Dumnezeu, ce vrea El să realizeze, ce fel de persoane preferă Dumnezeu, ce detestă și desconsideră El, ce tip de persoană vrea Dumnezeu să câștige și ce tip de persoană disprețuiește El. Au scopul de a conferi claritate minților voastre, de a vă ajuta să știți cu claritate cât de departe faptele și gândurile fiecăruia dintre voi v-au abătut de la standardul cerut de Dumnezeu. Este necesar să discutăm aceste chestiuni? Fiindcă știu că ați crezut o vreme atât de îndelungată și că ați ascultat multe propovăduiri, dar exact acestea sunt lucrurile care vă lipsesc cel mai mult. Ați notat fiecare adevăr în carnețelele voastre, ați notat și ceea ce credeți că e important în mintea și în inima voastră. Și plănuiți să le folosiți pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu atunci când practicați, să le folosiți la nevoie sau pentru a trece prin perioadele dificile care se aștern înaintea ochilor voștri. Sau, pur și simplu, lăsați aceste adevăruri să vă însoțească în timp ce vă trăiți viețile, însă din punctul Meu de vedere, dacă voi doar practicați, modul exact în care practicați nu este important. Atunci, ce e foarte important? Important e ca atunci când tu practici, inima ta să știe cu toată certitudinea dacă tot ceea ce faci tu, fiecare faptă a ta, este sau nu ceea ce vrea Dumnezeu, să știe dacă tot ceea ce faci, tot ceea ce gândești și rezultatul și țelul din inima ta satisfac sau nu intențiile lui Dumnezeu, respectă sau nu cerințele lui Dumnezeu, dacă Dumnezeu le aprobă sau nu. Acestea sunt lucrurile importante.

Fragment din „Cum să cunoaștem firea lui Dumnezeu și rezultatele pe care le va obține lucrarea Sa” în Cuvântul Se arată în trup

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Fragment 8

Pășește pe calea lui Dumnezeu: Teme-te de Dumnezeu și ferește-te de rău

Există o zicală pe care ar trebui să o notați. Eu cred că această zicală este foarte importantă, fiindcă Îmi vine în minte de nenumărate ori, zi de zi. De ce se întâmplă așa? Fiindcă, de fiecare dată când dau ochii cu cineva, de fiecare dată când aud povestea cuiva, de fiecare dată când aud despre trăirile sau mărturia de credință în Dumnezeu a unei persoane, Eu folosesc mereu această zicală pentru a cântări dacă acel individ este sau nu tipul de om pe care Dumnezeu îl vrea, tipul de om care Îi place lui Dumnezeu. Așadar, care este această zicală? Acum toți așteptați cu nerăbdare. Când voi dezvălui zicala, poate că vă veți simți dezamăgiți, deoarece există oameni care au tot folosit-o cu fățărnicie mulți ani la rând. Dar Eu nu am folosit-o niciodată cu fățărnicie. Această zicală își are locul în inima Mea. Așadar, care este această zicală? Este: „Pășește pe calea lui Dumnezeu: teme-te de Dumnezeu și ferește-te de rău.” Nu este oare o frază extrem de simplă? Chiar dacă zicala asta poate fi simplă, cineva care o înțelege cu adevărat și profund o va considera ca având greutate; va considera că are o mare valoare pentru practicarea credinței; că este limbajul vieții în realitatea adevărului; că reprezintă un țel de o viață la care tânjesc cei care caută să-L mulțumească pe Dumnezeu; că reprezintă o cale de o viață care trebuie urmată de oricine acordă importanță intențiilor lui Dumnezeu. Așadar, ce părere aveți? Această zicală este adevărată? Are oare aceste semnificații? Poate că sunt unii care se gândesc la această zicală, încercând să o înțeleagă, iar alții se gândesc cu suspiciune la ea: este această zicală foarte importantă? Este ea foarte importantă? Este ea atât de necesară și de demnă de subliniat? Poate că unora nu le place prea mult această zicală, fiindcă ei cred că sintetizarea căii lui Dumnezeu în această singură zicală e o simplificare prea mare. Să iei tot ceea ce a spus Dumnezeu și să sintetizezi totul într-o singură zicală – nu Îl faci astfel puțin prea nesemnificativ pe Dumnezeu? Așa stau lucrurile? Este posibil că cei mai mai mulți dintre voi nu înțeleg pe deplin sensul profund din spatele acestor cuvinte. Chiar dacă v-ați notat această zicală, nu intenționați să îi găsiți un loc în inimile voastre; doar o notați în carnețelul vostru și o recitiți și vă gândiți la ea în timpul liber. Sunt unii care nici măcar nu se vor sinchisi să o memoreze, darmite să încerce să o folosească. Dar de ce discut despre această zicală? Indiferent de modul vostru de a privi lucrurile, indiferent de ce păreri veți avea, Eu trebuie să discut despre această zicală fiindcă ea este extrem de relevantă în ceea ce privește modul în care Dumnezeu stabilește rezultatul omului. Indiferent de felul în care înțelegeți voi deocamdată această zicală, indiferent de modul în care o tratați, Eu totuși vă voi spune: dacă cineva poate pune în practică așa cum se cuvine această zicală și poate să atingă standardul de a se teme de Dumnezeu și a se feri de rău, atunci acela va fi cu siguranță un supraviețuitor, va avea cu siguranță un rezultat bun. Dacă tu nu poți să respecți standardul prezentat de această zicală, atunci se poate spune că rezultatul tău este necunoscut. Așadar, vă vorbesc despre această zicală pentru pregătirea voastră mintală și pentru ca voi să știți ce fel de standard folosește Dumnezeu ca să vă măsoare.

Fragment din „Cum să cunoaștem firea lui Dumnezeu și rezultatele pe care le va obține lucrarea Sa” în Cuvântul Se arată în trup

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Fragment 9

Dumnezeu folosește diferite încercări pentru a testa dacă oamenii se tem de Dumnezeu și se feresc de rău

În fiecare epocă, Dumnezeu transmite omului anumite cuvinte, îi spune anumite adevăruri. Aceste adevăruri servesc drept cale pe care omul să o urmeze, cale care trebuie să fie urmată de om, cale care le permite oamenilor să se teamă de Dumnezeu și să se ferească de rău, cale pe care oamenii trebuie să o pună în practică și să o urmeze în cadrul periplului lor prin viață. Acestea sunt motivele pentru care Dumnezeu transmite omului aceste cuvinte. Aceste cuvinte care vin de la Dumnezeu ar trebui să fie respectate de om, iar să le respecți înseamnă să primești viață. Dacă o persoană nu le respectă, nu le pune în practică și nu trăiește cuvintele lui Dumnezeu, atunci această persoană nu practică adevărul. Iar dacă nu practică adevărul, atunci nu se teme de Dumnezeu și nu se ferește de rău și nici nu Îl poate mulțumi pe Dumnezeu. Dacă cineva nu-L poate mulțumi pe Dumnezeu, atunci nu poate primi slava lui Dumnezeu; acest tip de persoană nu are niciun rezultat. Așadar, în cadrul lucrării lui Dumnezeu, cum stabilește El rezultatul unui om? Ce metodă folosește Dumnezeu pentru a stabili rezultatul omului? Poate că nu înțelegeți clar asta acum, dar când vă voi explica procesul, totul va deveni foarte clar. Asta deoarece mulți au trecut deja prin asta.

De-a lungul lucrării lui Dumnezeu, de la începuturi până în prezent, Dumnezeu a pregătit încercări pentru fiecare persoană – sau, am putea spune, pentru fiecare persoană care Îl urmează – iar aceste încercări au magnitudini diferite. Sunt cei care au trecut prin încercarea de a fi respinși de familie; cei care au trecut prin încercarea unui mediu ostil; cei care au trecut prin încercarea de a fi arestați și torturați; cei care au trecut prin încercarea de a fi confruntați cu o decizie și cei care au trecut prin încercările care implică averi și statut. General vorbind, fiecare dintre voi a trecut prin tot felul de încercări. De ce lucrează Dumnezeu în acest fel? De ce îi tratează Dumnezeu pe toți în acest fel? Ce fel de rezultat vrea El să vadă? Acesta este aspectul important a ceea ce vreau să vă spun: Dumnezeu vrea să vadă dacă persoana respectivă este genul de om care se teme de Dumnezeu și se ferește de rău. Asta înseamnă că, atunci când Dumnezeu îți scoate în cale o încercare, când te face să dai piept cu o anumită situație, El vrea să te testeze dacă ești sau nu o persoană care se teme de Dumnezeu, o persoană care se ferește de rău. Dacă cineva se confruntă cu datoria de a păstra în siguranță o jertfă și intră în contact cu jertfa lui Dumnezeu, tu crezi că asta e ceva ce a aranjat Dumnezeu? Fără îndoială! Orice încercare cu care tu te confrunți este ceva ce a aranjat Dumnezeu. Când tu te confrunți cu această problemă, Dumnezeu te va observa în secret, urmărind ce alegi, cum practici și la ce te gândești. Rezultatul final este ceea ce Îl interesează cel mai mult pe Dumnezeu, întrucât rezultatul este cel care Îi va permite să măsoare dacă tu ai respectat sau nu standardul lui Dumnezeu în cadrul acestei încercări. Totuși, când oamenii se confruntă cu o problemă, ei nu se gândesc la motivul pentru care au fost supuși acestei încercări, nici la standardul care este cerut de Dumnezeu. Ei nu se gândesc la ceea ce Dumnezeu vrea să vadă la ei, la ceea ce El vrea să obțină de la ei. Când se confruntă cu această problemă, acest gen de om gândește doar: „Este o încercare cu care mă confrunt; trebuie să am grijă, nu să fiu nesăbuit! Orice ar fi, asta este jertfa lui Dumnezeu și nu mă pot atinge de ea.” Această persoană crede că poate să-și îndeplinească responsabilitatea având un mod de gândire atât de simplist. Ar fi mulțumit Dumnezeu de rezultatul acestei încercări? Sau nu ar fi mulțumit? Puteți să discutați despre asta. (Dacă cineva se teme de Dumnezeu în inima lui, atunci, când se confruntă cu îndatorirea care îi permite să intre în contact cu jertfa lui Dumnezeu, ar lua în considerare cât de ușor ar fi să jignească firea lui Dumnezeu, așadar, ar face totul pentru a proceda cu grijă.) Răspunsul tău reprezintă un pas pe drumul cel bun, dar încă nu este complet. Să urmezi calea lui Dumnezeu nu înseamnă să respecți superficial regulile. Mai degrabă, înseamnă ca atunci când te confrunți cu o problemă, să o privești ca pe o situație care a fost aranjată de Dumnezeu, ca pe o responsabilitate pe care El ți-a dat-o, ca pe ceva încredințat ție de către Dumnezeu, și că, atunci când te confrunți cu această problemă, ar trebui chiar să o consideri o încercare primită de la Dumnezeu. Când te confrunți cu această problemă, trebuie să ai un standard, trebuie să te gândești că ea a venit de la Dumnezeu. Trebuie să te gândești cum să tratezi această problemă în așa fel încât să îți poți îndeplini responsabilitatea și să fii credincios lui Dumnezeu; cum să procedezi fără a-L înfuria pe Dumnezeu, fără a-I ofensa firea. Tocmai am vorbit despre păstrarea în siguranță a jertfelor. Această chestiune implică jertfe, dar implică și datoria ta, responsabilitatea ta. Această responsabilitate e un legământ al datoriei. Dar când te confrunți cu această problemă, ești supus ispitei? Da! Și de unde provine această ispită? Provine de la Satana, dar și din firea coruptă și rea a omului. Întrucât apare ispita, asta implică și a mărturisi ferm, a mărturisi ferm este, de asemenea, datoria și responsabilitatea ta. Unii oameni spun: „Este o chestiune atât de măruntă; chiar este necesar să facem mare caz din asta?” Da, este necesar! Și este necesar fiindcă, pentru a urma calea lui Dumnezeu, nu putem să renunțăm la nimic ce are legătură cu noi înșine sau la nimic ce se întâmplă în jurul nostru, nici măcar la lucrurile mărunte. Fie că noi considerăm că trebuie să fim atenți la așa ceva, fie că nu, cât timp ne confruntăm cu orice problemă, nu ar trebui să renunțăm la ea. Totul ar trebui privit ca pe un test dat nouă de Dumnezeu. Cum este acest gen de atitudine? Dacă tu ai acest gen de atitudine, atunci se confirmă un fapt: inima ta se teme de Dumnezeu și inima ta este dispusă să se ferească de rău. Dacă tu ai această dorință de a-L mulțumi pe Dumnezeu, atunci ceea ce pui tu în practică nu este departe de standardul de a te teme de Dumnezeu și a te feri de rău.

Deseori, unii cred că problemele care nu sunt prea luate în considerare de oameni, problemele care nu sunt menționate de obicei – că acestea sunt doar fleacuri mărunte, și nu au nicio legătură cu punerea în practică a adevărului. Când acești oameni se confruntă exact cu o astfel de problemă, nu se gândesc prea mult la ea și o trec cu vederea. Dar, de fapt, această problemă este o lecție pentru care tu ar trebui să studiezi, o lecție despre cum să te temi de Dumnezeu și cum să te ferești de rău. În plus, ar trebui să fii mai interesat să afli și ceea ce face Dumnezeu atunci când apare această problemă și trebuie să te confrunți cu ea. Dumnezeu este chiar alături de tine, observând fiecare dintre cuvintele și faptele tale, observând acțiunile tale și schimbările din mintea ta – aceasta este lucrarea lui Dumnezeu. Unii spun: „Atunci, de ce nu o simt?” Tu nu ai simțit-o deoarece calea de a te teme de Dumnezeu și a te feri de rău nu a fost cea mai importantă cale de urmat pentru tine. În consecință, nu poți să simți subtila lucrare a lui Dumnezeu în om, care se manifestă în concordanță cu diferitele gânduri și fapte ale oamenilor. Ești un aiurit! Ce e o problemă importantă? Ce e o problemă minoră? Toate problemele care implică urmarea căii lui Dumnezeu nu sunt împărțite în probleme mari sau mici. Puteți să acceptați asta? (Da, putem.) În ceea ce privește problemele de zi cu zi, există unele probleme pe care oamenii le consideră drept mari și semnificative, iar altele care sunt privite drept fleacuri mărunte. De multe ori, oamenii privesc aceste probleme mari ca fiind extrem de importante, le consideră ca fiind trimise de Dumnezeu. Cu toate acestea, în timp ce decurg aceste probleme, din cauza staturii imature a omului și a calibrului slab al acestuia, adesea, omul nu se ridică la înălțimea intențiilor lui Dumnezeu, nu poate să obțină nicio revelație și nu poate să dobândească nicio cunoaștere reală de valoare. În ceea ce privește problemele mărunte, acestea sunt, pur și simplu, trecute cu vederea de către om, lăsate să-i scape printre degete puțin câte puțin. Astfel, acești oameni au pierdut multe oportunități de a fi examinați înaintea lui Dumnezeu, de a fi testați de El. Dacă tu vei ignora mereu oamenii, lucrurile, problemele și circumstanțele pe care Dumnezeu le aranjează pentru tine, ce va însemna acest lucru? Înseamnă că, în fiecare zi, în fiecare moment chiar, tu renunți mereu la desăvârșirea ta de către Dumnezeu și la conducerea Lui. Oricând Dumnezeu aranjează o situație pentru tine, El te urmărește în secret, privindu-ți inima, citindu-ți gândurile și concepțiile, urmărind modul în care gândești, urmărind felul în care te vei comporta. Dacă ești un om neglijent – un om care nu a fost niciodată serios cu privire la calea și cuvântul lui Dumnezeu, nici cu privire la adevăr – atunci nu vei fi atent, nu vei acorda atenție aspectului pe care Dumnezeu vrea să-l desăvârșească, nici cerințelor pe care Dumnezeu ți le impune atunci când pregătește aceste circumstanțe pentru tine. Tu nu vei ști nici ce legătură au persoanele, lucrurile și problemele pe care le întâlnești cu adevărul sau cu intențiile lui Dumnezeu. După ce ai întâlnit în mod repetat circumstanțe și încercări precum acestea, iar Dumnezeu a văzut că nu ai nicio realizare în numele tău, ce va face Dumnezeu? După ce ai înfruntat încercări, tu nu Îl mărești pe Dumnezeu în inima ta și nu tratezi circumstanțele pe care Dumnezeu le-a aranjat pentru tine așa cum sunt ele – ca încercări sau teste trimise de Dumnezeu. Ci respingi oportunitățile pe care Dumnezeu ți le dă, una după alta, și le lași să-ți scape printre degete iar și iar. Nu este aceasta o gravă nesupunere a omului? (Ba da.) Dumnezeu va fi îndurerat din această cauză? (Va fi.) Dumnezeu nu va fi îndurerat! Faptul că am spus asta v-a șocat încă o dată. La urma urmei, nu s-a spus mai devreme că Dumnezeu e mereu îndurerat? Dumnezeu nu va fi îndurerat? Atunci, când va fi Dumnezeu îndurerat? Oricum, Dumnezeu nu va fi îndurerat de această situație. Atunci, care va fi atitudinea lui Dumnezeu față de acest tip de comportament prezentat mai sus? Când oamenii resping încercările și testele trimise de Dumnezeu, când ei se dau înapoi din fața lor, există o singură atitudine pe care Dumnezeu o are față de acești oameni. Ce atitudine este? Dumnezeu disprețuiește acest tip de om, din adâncul inimii Lui. Există două grade ale semnificației cuvântului „disprețuiește”. Cum să le explic? În profunzime, cuvântul are conotații de dezgust, de ură. Iar al doilea grad al semnificației sale? Este partea care implică renunțarea la ceva. Cu toții știți ce înseamnă „a renunța”, corect? Pe scurt, disprețul este reacția și atitudinea definitivă a lui Dumnezeu față de cei care se comportă în acest mod. Este ura extremă față de ei, dezgust, și, în consecință, decizia de a-i abandona. Aceasta este decizia finală a lui Dumnezeu față de un om care nu a urmat niciodată calea lui Dumnezeu, care nu s-a temut niciodată de Dumnezeu și nu s-a ferit niciodată de rău. Acum, puteți cu toții să înțelegeți importanța acestei zicale pe care v-am spus-o?

Acum înțelegeți metoda pe care Dumnezeu o folosește pentru a stabili rezultatul omului? (Aranjarea de diferite circumstanțe în fiecare zi.) Aranjarea de diferite circumstanțe – asta este ceea ce oameni pot să simtă și să atingă. Atunci din ce motiv face Dumnezeu asta? Motivul este că Dumnezeu vrea să-i dea fiecărui om încercări în diferite moduri, în momente și în locuri diferite. Care aspecte ale omului sunt testate într-o încercare? Dacă ești sau nu genul de om care se teme de Dumnezeu și se ferește de rău în fiecare problemă cu care te confrunți, despre care auzi ceva, pe care o vezi și prin care treci personal. Cu toții vor fi supuși unei astfel de încercări, fiindcă Dumnezeu este corect cu toată lumea. Unii spun: „Am crezut în Dumnezeu mulți ani; de ce nu am fost supus unei încercări?” Tu simți că nu ai fost supus unei încercări fiindcă atunci când Dumnezeu a aranjat circumstanțe pentru tine, tu nu le-ai luat în serios și nu ai vrut să pășești pe calea lui Dumnezeu. Așadar, nu ai sesizat încercările trimise de Dumnezeu. Unii spun: „Am înfruntat câteva încercări, dar nu știu care este modul corect de a practica. Chiar dacă am practicat, tot nu știu dacă am înfruntat ferm acele încercări.” Oamenii care se regăsesc în acest gen de situație nu sunt o minoritate, asta e sigur. Așadar, care e standardul prin care Dumnezeu îi măsoară pe oameni? Este exact cum am spus cu câteva clipe în urmă: tot ceea ce faci, tot ceea ce gândești și tot ceea ce exprimi – sunt acestea a te teme de Dumnezeu și a te feri de rău? Acesta este modul de a stabili dacă tu ești un om care se teme de Dumnezeu și se ferește de rău. Este acesta un concept simplu? Este simplu de spus, dar este simplu de pus în practică? (Nu este atât de ușor.) De ce nu este atât de ușor? (Fiindcă oamenii nu Îl cunosc pe Dumnezeu, nu știu cum desăvârșește El omul, iar astfel, atunci când se confruntă cu probleme, ei nu știu cum să caute adevărul pentru a-și rezolva problema; oamenii trebuie să treacă prin diferite încercări, rafinări, mustrări și judecăți până să dobândească realitatea fricii de Dumnezeu.) Spuneți asta, dar, în ceea ce vă privește, a te teme de Dumnezeu și a te feri de rău pare ceva ușor de realizat chiar acum. De ce spun asta? Fiindcă voi ați ascultat multe predici și ați primit nu puțină udare cu realitatea adevărului. Asta v-a permis să înțelegeți cum să vă temeți de Dumnezeu și să vă feriți de rău în termeni teoretici și de gândire. Cu privire la practica de a te teme de Dumnezeu și a te feri de rău, toate acestea v-au fost utile și v-au făcut să simțiți că un astfel de lucru este ușor de realizat. Atunci, de ce, în realitate, oamenii nu pot să-l realizeze niciodată? Fiindcă esența naturii omului nu se teme de Dumnezeu și preferă răul. Acesta este adevăratul motiv.

Fragment din „Cum să cunoaștem firea lui Dumnezeu și rezultatele pe care le va obține lucrarea Sa” în Cuvântul Se arată în trup

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Fragment 10

Să nu te temi de Dumnezeu și să nu te ferești de rău înseamnă să I te opui lui Dumnezeu

Acum voi sunteți față în față cu Dumnezeu și cu al Lui cuvânt. Voi cunoașteți mult mai multe despre Dumnezeu decât cunoștea Iov. De ce discut despre asta? De ce vorbesc în acest fel? Vreau să vă explic un fapt, dar, înainte să o fac, vreau să vă pun o întrebare. Iov cunoștea foarte puține despre Dumnezeu, dar putea să se teamă de El și să se ferească de rău. Atunci, de ce oamenii din ziua de azi nu reușesc să facă asta? (Din cauza corupției înrădăcinate) Din cauza corupției înrădăcinate – aceasta este partea superficială a chestiunii, dar Eu nu privesc niciodată problema în acest fel. Voi vă referiți deseori la slove și doctrine, cum ar fi „corupția înrădăcinată”, „răzvrătirea contra lui Dumnezeu”, „lipsa de loialitate față de Dumnezeu”, „neascultarea”, „detestarea adevărului” – și folosiți aceste expresii pentru a explica esența fiecărei întrebări. Acest mod de a practica este defectuos. Folosind același răspuns pentru a explica întrebări de diferite naturi trezește inevitabil suspiciuni că huliți adevărul și-L huliți pe Dumnezeu. Nu-Mi place să aud acest tip de răspuns. Gândiți-vă bine! Niciunul dintre voi nu s-a gândit la această chestiune, dar văd asta și simt asta în fiecare zi. Așadar, voi faceți, iar Eu privesc. Iar când faceți asta, nu sesizați esența acestei chestiuni. Dar când Eu privesc, sesizez esența acestei chestiuni și pot să o și simt. Așadar, care este această esență? De ce nu pot oamenii din zilele noastre să se teamă de Dumnezeu și să se ferească de rău? Răspunsurile voastre sunt departe de a putea explica esența acestei întrebări și nu pot să îi rezolve esența. Asta fiindcă există o sursă despre care voi nu știți nimic. Care este această sursă? Știu că vreți să aflați despre ea, așadar, vă voi vorbi despre sursa acestei întrebări.

La începutul lucrării lui Dumnezeu, El îl considera pe om drept ce? Dumnezeu l-a salvat pe om; îl considera drept un membru al familiei Sale, o țintă a lucrării Lui, drept ceea ce voia El să cucerească, să mântuiască și drept ceea ce voia El să desăvârșească. Aceasta a fost atitudinea lui Dumnezeu față de om la începutul lucrării Sale. Dar care a fost atitudinea omului față de Dumnezeu la acea vreme? Dumnezeu era străin pentru om, iar omul Îl privea pe Dumnezeu ca pe un străin. Se poate spune că atitudinea omului față de Dumnezeu nu a determinat rezultatele corecte, iar omul nu știa clar cum ar trebui să-L trateze pe Dumnezeu. Așadar, omul Îl trata așa cum îi plăcea și făcea tot ce îi era pe plac. Avea oare omul un punct de vedere despre Dumnezeu? La început, omul nu avea un punct de vedere despre Dumnezeu. Așa-zisul punct de vedere al omului era doar o amestecătură de concepții și închipuiri despre Dumnezeu. Ceea ce se conforma cu concepțiile oamenilor era acceptat; ceea ce nu se conforma era respectat în aparență, dar, în inimile lor, oamenii nu erau de acord și se împotriveau cu îndârjire. Aceasta era relația dintre om și Dumnezeu la început: Dumnezeu îl considera pe om un membru al familiei Sale, dar omul Îl trata pe Dumnezeu ca pe un străin. Dar după o perioadă din lucrarea lui Dumnezeu, omul a ajuns să înțeleagă ceea ce Dumnezeu încerca să realizeze. Oamenii au ajuns să cunoască faptul că Dumnezeu era adevăratul Dumnezeu și au ajuns să înțeleagă ce poate să obțină omul de la El. Cum L-a privit omul pe Dumnezeu la acea vreme? L-a privit ca pe un colac de salvare, sperând să obțină har, binecuvântări și promisiuni. Și cum l-a privit Dumnezeu pe om în acest moment? Dumnezeu l-a privit pe om ca pe o țintă de cucerit. Dumnezeu voia să-l judece pe om folosind cuvinte, să-l testeze pe om și să-l supună unor încercări. Dar, în acest moment, din punctul de vedere al omenirii, Dumnezeu era un obiect pe care omul putea să-l folosească pentru a-și îndeplini propriile-i țeluri. Oamenii au văzut că adevărul promulgat de Dumnezeu ar putea să-i cucerească și să-i mântuiască, au văzut că ei aveau o oportunitate de a obține ceea ce voiau de la Dumnezeu, destinația pe care ei și-o doreau. Din acest motiv, s-a format o fărâmă de sinceritate în inimile lor și au devenit dispuși să-L urmeze pe acest Dumnezeu. A trecut o vreme, iar oamenii au dobândit cunoaștere despre Dumnezeu, o cunoaștere superficială și dogmatică. S-ar putea spune că ei au devenit tot mai „familiarizați” cu Dumnezeu. Cuvântul rostit de Dumnezeu, propovăduirea Lui, adevărul pe care El l-a promulgat și lucrarea Lui – oamenii erau tot mai „familiarizați” cu ele. Așadar, oamenii au crezut greșit că Dumnezeu nu mai era un străin și că deja pășeau pe calea compatibilității cu Dumnezeu. Până în clipa de față, oamenii au ascultat multe predici despre adevăr și au fost supuși în mare măsură lucrării lui Dumnezeu. Dar, sub interferențele și obstrucțiile unor numeroși factori diferiți și a unor numeroase circumstanțe, majoritatea oamenilor nu au reușit să pună în practică adevărul, nici nu au reușit să-L mulțumească pe Dumnezeu. Oamenii sunt tot mai leneși și tot mai lipsiți de încredere. Ei simt tot mai mult că rezultatul lor este necunoscut. Nu îndrăznesc să aibă idei extravagante și nu caută să progreseze; ei doar urmează fără tragere de inimă, înaintând pas cu pas. Față de starea din prezent a omului, care este atitudinea lui Dumnezeu? Singura dorință a lui Dumnezeu este să-i dea omului aceste adevăruri și să-i insufle calea Lui, iar apoi să aranjeze diferite circumstanțe pentru a-l testa pe om în diferite moduri. Țelul Lui este să ia aceste cuvinte, aceste adevăruri și lucrarea Lui și să aducă un rezultat în urma căruia omul va putea să se teamă de Dumnezeu și să se ferească de rău. Majoritatea oamenilor pe care i-am văzut iau, pur și simplu, cuvântul lui Dumnezeu și-l privesc ca pe niște doctrine, ca pe niște slove, ca pe niște reglementări care trebuie respectate. Când își văd de treburile lor și vorbesc sau când se confruntă cu încercări, ei nu privesc calea lui Dumnezeu ca pe o cale pe care ar trebui să o urmeze. Asta este mai cu seamă adevărat atunci când oamenii se confruntă cu încercări mari; nu am văzut pe nimeni care să practice în sensul de a se teme de Dumnezeu și de a se feri de rău. Din această cauză, atitudinea lui Dumnezeu față de om este plină de dezgust și aversiune extremă. După ce Dumnezeu i-a supus în mod repetat pe oameni unor încercări, chiar și de sute de ori, ei tot nu au o atitudine clară pentru a demonstra că sunt hotărâți – că vor să se teamă de Dumnezeu și să se ferească de rău. Întrucât oamenii nu au această hotărâre și fiindcă nu demonstrează asta, în prezent, atitudinea lui Dumnezeu față de ei nu mai este aceeași ca în trecut, când El a dat dovadă de milă, de toleranță, de îngăduință și de răbdare îndelungată. În schimb, El este extrem de dezamăgit de om. Cine a cauzat această dezamăgire? De cine depinde genul de atitudine pe care Dumnezeu o are față de om? Depinde de fiecare om care Îl urmează pe Dumnezeu. De-a lungul multor ani ai lucrării Lui, Dumnezeu a impus omului multe cerințe și a aranjat multe circumstanțe pentru om. Dar, indiferent de modul în care a procedat omul și indiferent care este atitudinea omului față de Dumnezeu, omul nu poate practica în concordanță clară cu țelul de a se teme de Dumnezeu și de a se feri de rău. Așadar, voi rezuma totul într-o singură zicală și voi folosi această zicală pentru a explica tot ceea ce tocmai am discutat despre motivul pentru care oamenii nu pot să pășească pe calea lui Dumnezeu – să se teamă de Dumnezeu și să se ferească de rău. Care este această zicală? Această zicală este: Dumnezeu îl privește pe om ca pe obiectul mântuirii Lui, ca pe obiectul lucrării Lui, omul îl privește pe Dumnezeu ca pe un dușman, ca pe o antiteză a lui. Ai înțeles acum clar această chestiune? Care este atitudinea omului; care este atitudinea lui Dumnezeu; care este relația între om și Dumnezeu – toate acestea sunt foarte clare. Oricât de multe propovăduiri ați ascultat, lucrurile pe care le-ați concluzionat pe cont propriu – cum ar fi să crezi în Dumnezeu, să Îl asculți, să cauți calea compatibilității cu Dumnezeu, să dorești să-ți petreci toată viața pentru Dumnezeu, să trăiești pentru Dumnezeu – pentru Mine, aceste lucruri nu reprezintă să pășești conștient pe calea lui Dumnezeu, adică să te temi de Dumnezeu și să te ferești de rău. În schimb, sunt canale prin poți să atingi anumite scopuri. Pentru a atinge aceste scopuri, voi respectați fără tragere de inimă anumite reglementări. Și exact aceste reglementări sunt cele care îi îndepărtează și mai mult pe oameni de pe calea de a se teme de Dumnezeu și a se feri de rău, cele care Îl pun încă o dată pe Dumnezeu în opoziție cu omul.

Întrebarea pe care o discutăm azi este cam apăsătoare, dar, orice ar fi, Eu încă sper că, atunci când veți trece prin experiențele care au să urmeze și prin vremurile care au să vină, veți putea să faceți ceea ce tocmai v-am spus. Nu-L neglijați pe Dumnezeu și nu-L priviți ca pe ceva nedefinit, simțind că El există atunci când El vă este de folos și simțind că El nu există atunci când nu vă este de folos. Când tu ai în subconștient acest mod de a înțelege lucrurile, L-ai înfuriat deja pe Dumnezeu. Poate că sunt oameni care spun: „Eu nu-L privesc pe Dumnezeu ca pe ceva nedefinit, mereu mă rog lui Dumnezeu, Îl mulțumesc întotdeauna pe Dumnezeu și tot ceea ce fac se încadrează în sfera, în standardul și în principiile cerute de Dumnezeu. Este cert că eu nu procedez pe baza ideilor proprii.” Da, maniera în care procedezi este corectă. Dar cum gândești când te confrunți cu o problemă? Cum practici când ești confruntat cu o problemă? Unii oameni simt că Dumnezeu există când I se roagă și când Îl imploră. Dar când sunt confruntați cu o problemă, ei vin cu propriile lor idei și vor să le respecte. Asta înseamnă să-L privești pe Dumnezeu ca pe ceva nedefinit. Acest gen de situație Îl face pe Dumnezeu inexistent. Oamenii cred că Dumnezeu ar trebui să existe când au nevoie de El, iar când nu au, El n-ar trebui să existe. Oamenii cred că este suficient să-și respecte ideile proprii pentru a practica. Ei cred că pot să procedeze după cum le este voia. Pur și simplu, ei cred că nu e nevoie să caute calea lui Dumnezeu. Oamenii care sunt în prezent într-o condiție, într-o stare, de acest tip – nu sunt ei la un pas de pericol? Unii spun: „Fie că sunt la un pas de pericol, fie că nu, eu am crezut în Dumnezeu atât de mulți ani și cred că Dumnezeu nu mă va abandona, fiindcă El nu ar suporta să mă abandoneze.” Alții spun: „Încă de când mă aflam în pântecul mamei mele, eu am crezut în Domnul, de atunci și până acum, patruzeci sau cincizeci de ani în total. În ceea ce privește durata, eu sunt cel mai învrednicit să fiu mântuit de Dumnezeu; eu sunt cel mai învrednicit să supraviețuiesc. În această perioadă de patru sau cinci decenii, mi-am abandonat familia și locul de muncă. Am renunțat la tot ce aveam, la bani, la statut, la bucurii și la timpul petrecut cu familia; nu am mâncat multe mâncăruri delicioase; nu m-am bucurat de multe lucruri amuzante; nu am vizitat multe locuri interesante; chiar am trecut prin suferințe pe care oamenii obișnuiți nu ar putea să le îndure. Dacă Dumnezeu nu poate să mă mântuiască din aceste cauze, atunci eu sunt tratat cu nedreptate și nu pot să cred în acest tip de Dumnezeu.” Sunt mulți oameni care au acest mod de a privi lucrurile? (Da, sunt mulți.) Atunci, azi vă voi ajuta să înțelegeți un fapt: fiecare dintre cei care privesc lucrurile în acest fel își sapă singuri groapa. Asta fiindcă își folosesc propriile închipuiri pentru a-și acoperi ochii. Exact închipuirile lor și propriile concluzii sunt cele care înlocuiesc standardul a ceea ce cere Dumnezeu de la om, împiedicându-i să accepte adevăratele intenții ale lui Dumnezeu, făcându-i să nu simtă adevărata existență a lui Dumnezeu și să piardă șansa de a fi desăvârșiți de Dumnezeu, făcându-i să nu mai aibă parte de promisiunea lui Dumnezeu.

Fragment din „Cum să cunoaștem firea lui Dumnezeu și rezultatele pe care le va obține lucrarea Sa” în Cuvântul Se arată în trup

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Fragment 11

Modul în care Dumnezeu stabilește rezultatul omului și standardul pe baza căruia El stabilește rezultatul omului

Înainte ca tu să ai vreun punct de vedere sau vreo concluzie proprie, trebuie mai întâi să înțelegi atitudinea lui Dumnezeu față de tine și ce gândește Dumnezeu, și doar apoi să decizi dacă propria ta gândire este sau nu corectă. Dumnezeu nu a folosit niciodată unități de timp pentru a stabili rezultatul unui om și nu a folosit niciodată numărul suferințelor îndurate de către cineva pentru a-i stabili rezultatul. Atunci ce folosește Dumnezeu drept standard pentru a stabili rezultatul omului? Folosirea unităților de timp pentru a stabili rezultatul unui om – asta se conformează cel mai mult cu concepțiile oamenilor. Mai sunt și acei indivizi pe care îi vezi deseori, cei care, la un moment dat, au dat mult, au cheltuit mult, au plătit mult și au suferit mult. Aceștia sunt cei care, din punctul vostru de vedere, pot să fie mântuiți de către Dumnezeu. Tot ceea ce demonstrează acești oameni, tot ceea ce trăiesc ei este exact concepția omenirii despre standardul pe baza căruia Dumnezeu stabilește rezultatul omului. Indiferent de ceea ce credeți, Eu nu voi înșirui aceste exemple unul câte unul. Pe scurt, cât timp nu este standardul gândirii lui Dumnezeu, provine din imaginația omului și este în întregime concepția omului. Care este consecința faptului că tu insiști cu orbire asupra concepției și a imaginației tale? Evident, consecința poate fi doar că Dumnezeu te disprețuiește. Asta din cauză că tu te lauzi mereu față de Dumnezeu cu învrednicirile tale, din cauză că te iei la întrecere cu Dumnezeu și intri în dispute cu Dumnezeu, din cauză că nu încerci să înțelegi cu adevărat gândirea lui Dumnezeu, nici intențiile Lui, nici atitudinea Lui față de omenire. Să procedezi așa este să te preaslăvești pe tine însuți deasupra tuturor, nu să-L preaslăvești pe Dumnezeu. Tu crezi în tine însuți, nu în Dumnezeu. Dumnezeu nu Își dorește un astfel de om și nu o să-l mântuiască. Dacă poți să renunți la acest punct de vedere și să îți corectezi aceste puncte de vedere greșite din trecut, dacă ai putea să procedezi în concordanță cu cerințele lui Dumnezeu; dacă ai practica de acum înainte calea de a te teme de Dumnezeu și de a te feri de rău; dacă ai reuși să-L preaslăvești pe Dumnezeu ca fiind măreț în toate lucrurile; dacă ai putea să nu îți folosești închipuirile, punctele de vedere și concepțiile personale pentru a te defini și pentru a-L defini pe Dumnezeu și, în schimb, ai căuta intențiile lui Dumnezeu în toate aspectele, ai realiza și ai înțelege atitudinea lui Dumnezeu față de omenire și ai folosi standardul lui Dumnezeu pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu – asta ar fi minunat! Asta ar însemna că tu urmează să pășești pe calea de a te teme de Dumnezeu și de a te feri de rău.

Întrucât Dumnezeu nu folosește modul în care gândesc oamenii în vreun fel sau altul, nu folosește ideile și punctele lor de vedere drept standard de a stabili rezultatul omului, atunci ce fel de standard folosește? Dumnezeu folosește încercări pentru a stabili rezultatul omului. Și există două standarde pentru folosirea încercărilor în scopul de a stabili rezultatul omului: primul este numărul de încercări la care sunt supuși oamenii, iar al doilea este rodul obținut de oameni în cadrul acestor încercări. Aceste două indicatoare stabilesc rezultatul omului. Acum vom discuta pe larg despre aceste două standarde.

În primul rând, când te confrunți cu o încercare trimisă de Dumnezeu (notă: este posibil ca tu să consideri că această încercare este mică și nu e demnă de menționat), Dumnezeu te va face să îți dai seama cu claritate că asta este mâna lui Dumnezeu deasupra ta și că Dumnezeu este Cel care a aranjat această situație pentru tine. Când statura ta este imatură, Dumnezeu va pregăti încercări ca să te testeze. Aceste încercări vor fi pe măsura staturii tale, a ceea ce poți să înțelegi și a ceea ce ești capabil să suporți. Și ce parte din tine va testa El? Va testa atitudinea ta față de Dumnezeu. Este oare această atitudine foarte importantă? Desigur că e importantă! În plus, este deosebit de importantă! Fiindcă această atitudine a omului este rezultatul pe care Dumnezeu Și-l dorește, este cel mai important lucru în concepția lui Dumnezeu. Altfel, Dumnezeu nu Și-ar irosi eforturile pe oameni săvârșind acest fel de lucrare. Dumnezeu vrea să afle atitudinea ta față de El prin aceste încercări; vrea să afle dacă tu ești sau nu pe calea cea bună și vrea să afle dacă te temi de Dumnezeu și te ferești de rău. În consecință, indiferent dacă tu înțelegi adevărul într-o măsură mare sau mică în acea clipă, tu tot vei fi supus încercării lui Dumnezeu și, dacă măsura în care tu înțelegi adevărul crește, Dumnezeu va continua să aranjeze încercări corespunzătoare pentru tine. Când ești confruntat din nou cu o încercare, Dumnezeu vrea să vadă dacă punctul tău de vedere, dacă ideile tale și atitudinea ta față de Dumnezeu au dobândit între timp o creștere. Unii spun: „De ce Dumnezeu vrea mereu să vadă care e atitudinea oamenilor? Nu a văzut Dumnezeu modul în care oamenii pun adevărul în practică? De ce mai vrea El să vadă atitudinea oamenilor?” Sunt prostii fără sens! Întrucât Dumnezeu procedează așa, atunci intențiile Lui trebuie să se regăsească aici. Dumnezeu e mereu alături de oameni și îi observă, le urmărește fiecare cuvânt și fiecare faptă, fiecare gest și fiecare mișcare, chiar și fiecare gând și fiecare idee. Tot ce se întâmplă cu oamenii: faptele lor bune, defectele lor, fărădelegile lor, chiar și răzvrătirile și trădările lor, Dumnezeu le va înregistra pe toate drept dovadă pentru stabilirea rezultatului lor. Lucrarea lui Dumnezeu se clădește pas cu pas, auzi tot mai mult adevăr, accepți tot mai multe lucruri și informați pozitive, accepți realitatea adevărului. De-a lungul desfășurării acestui proces, cerințele lui Dumnezeu pentru tine vor crește și ele. În același timp, Dumnezeu va aranja încercări tot mai grele pentru tine. Țelul Lui este să examineze dacă atitudinea ta față de Dumnezeu s-a maturizat între timp. Desigur, în acest timp, punctul de vedere pe care Dumnezeu îl cere de la tine se conformează cu înțelegerea pe care tu o ai despre realitatea adevărului.

Pe măsură ce statura ta crește treptat, standardul pe care Dumnezeu ți-l cere va crește treptat și el. Când ești imatur, Dumnezeu îți va da un standard foarte coborât; când statura ta a crescut puțin, Dumnezeu îți va da un standard ceva mai ridicat. Dar cum va fi Dumnezeu după ce tu înțelegi întregul adevăr? Dumnezeu te va supune unor încercări și mai mari. În cadrul acestor încercări, ceea ce vrea Dumnezeu să obțină, ceea ce vrea Dumnezeu să vadă, este cunoașterea ta mai profundă despre Dumnezeu și adevărata ta teamă. În acest moment, cerințele pe care Dumnezeu ți le impune vor fi mai mari și mai „dure” decât atunci când statura ta era mai imatură (notă: Oamenii le consideră „dure”, dar Dumnezeu le consideră, de fapt, rezonabile.) Când Dumnezeu le trimite oamenilor încercări, ce fel de realitate vrea El să creeze? Dumnezeu le cere mereu oamenilor să-I dăruiască inima lor. Unii vor spune: „Cum dăruiește cineva asta? Eu îmi fac datoria, mi-am abandonat căminul și mijloacele de trai, am cheltuit pentru Dumnezeu. Acestea nu sunt toate exemple ale faptului că I-am dăruit lui Dumnezeu inima? Cum altfel aș mai putea să-I dăruiesc inima mea? Este oare posibil ca acestea să nu fie exemple ale faptului că I-am dăruit lui Dumnezeu inima? Care este cerința precisă a lui Dumnezeu?” Această cerință este foarte simplă. De fapt, există oameni care și-au dăruit deja inima lui Dumnezeu într-o oarecare măsură în diferite etape ale încercărilor lor. Dar oamenii, în vasta lor majoritate, nu își dăruiesc niciodată inima lui Dumnezeu. Când Dumnezeu îți trimite o încercare, El vede dacă inima ta este sau nu cu Dumnezeu, dacă este sau nu dăruită dorințelor cărnii sau Satanei. Când Dumnezeu îți trimite o încercare, El vede dacă tu I te împotrivești lui Dumnezeu sau dacă ești într-o poziție care este compatibilă cu El. Și El vede dacă inima ta este de aceeași parte cu El. Când tu ești imatur și ești supus încercărilor, încrederea ta este foarte scăzută, nu știi exact ce trebuie să faci pentru a satisface intențiile lui Dumnezeu, fiindcă ai o înțelegere limitată asupra adevărului. În ciuda tuturor acestor lucruri, poți totuși să te rogi cu sinceritate și cu adevărat lui Dumnezeu, poți să fii dispus să-I dăruiești inima ta, să-L faci pe Dumnezeu suveranul tău și să-I oferi acele lucruri pe care tu le consideri ca fiind cele mai prețioase. Asta înseamnă că I-ai dăruit deja lui Dumnezeu inima ta. Pe măsură ce asculți tot mai multe propovăduiri și înțelegi tot mai mult din adevăr, statura ta se va maturiza treptat. Standardul pe care Dumnezeu îl cere de la tine în acest moment nu este la fel ca cel cerut când erai imatur; El îți cere un standard mai ridicat decât acela. Când un om Îi dăruiește treptat lui Dumnezeu inima lui, se apropie tot mai mult de Dumnezeu; când omul se poate apropia cu adevărat de Dumnezeu, el are tot mai mult o inimă care se teme de Dumnezeu. Dumnezeu vrea o astfel de inimă.

Când Dumnezeu vrea să obțină inima cuiva, El îi va trimite numeroase încercări. În cadrul acestor încercări, dacă Dumnezeu nu obține inima acelui om și nici nu vede că acel om are vreo atitudine – adică dacă El nu vede că acel om își vede de treburi și se comportă cu frică de Dumnezeu, dacă nu vede o atitudine și o hotărâre de a se feri de rău din partea acestui om, dacă așa stau lucrurile, atunci, după numeroase încercări, Dumnezeu nu va mai avea răbdare față de acest individ, El nu îl va mai tolera pe acest om. Nu îi va mai trimite încercări, nu va mai lucra asupra lui. Atunci, ce înseamnă asta pentru rezultatul acelui om? Acel om nu va avea niciun rezultat. Este posibil ca acel om să nu fi făcut niciun rău. Poate că acel om nu a făcut nimic care să deranjeze sau să tulbure. Poate că acel om nu I s-a opus fățiș lui Dumnezeu. Cu toate acestea, inima acelui om se ascunde de Dumnezeu. Acel om nu a avut niciodată o atitudine clară și un punct de vedere clar față de Dumnezeu, iar Dumnezeu nu poate să vadă clar că acel om I-a dăruit inima. Și Dumnezeu nu poate să vadă clar că acel om caută să se teamă de Dumnezeu și să se ferească de rău. Dumnezeu nu mai are răbdare pentru acești oameni, El nu va mai plăti niciun preț, El nu va mai da dovadă de milă și nu va mai lucra asupra lor. Viața credinței în Dumnezeu a acestui om s-a sfârșit deja. Iar asta fiindcă în cadrul numeroaselor încercări pe care Dumnezeu i le-a trimis acelui om, Dumnezeu nu a obținut rezultatul pe care El îl dorea. Astfel, există un număr de oameni în care Eu nu am văzut niciodată luminarea și iluminarea Duhului Sfânt. Cum e posibil să vezi asta? Poate că acest gen de om a crezut în Dumnezeu ani întregi, iar pe plan superficial a fost foarte activ. A citit multe cărți, s-a ocupat de multe chestiuni, a umplut peste zece carnete de notițe și a învățat multe slove și doctrine. Cu toate acestea, nu există nicio creștere vizibilă, niciun punct de vedere vizibil față de Dumnezeu și nicio atitudine clară din partea acestei persoane. Cu alte cuvinte, nu vezi inima acestui om. Inima lui este mereu acoperită, inima lui este închisă – este închisă pentru Dumnezeu. Așadar, Dumnezeu nu a văzut adevărata inimă a acestui om, nu a văzut adevărata teamă de Dumnezeu a acestui om și, chiar mai mult, nu a văzut cum acest om pășește pe calea lui Dumnezeu. Dacă până în acest moment Dumnezeu nu a câștigat acest tip de om, poate El să-l câștige în viitor? Nu poate! Va mai încerca Dumnezeu să ceară lucruri care nu pot fi obținute? Nu! Care este atitudinea de acum a lui Dumnezeu față de acești oameni? (El îi disprețuiește, nu ține seamă de ei.) Dumnezeu nu ține seamă de ei! Dumnezeu nu ține seamă de oamenii de acest fel, îi disprețuiește. Ați memorat aceste cuvinte foarte rapid, cu mare acuratețe. Se pare că ați înțeles ceea ce ați auzit!

Există oameni care, atunci când ei încep să-L urmeze pe Dumnezeu, sunt imaturi și ignoranți; nu înțeleg intențiile lui Dumnezeu; ei nici nu știu ce înseamnă să crezi în Dumnezeu, adoptând un mod greșit, un mod conceput de om, de a crede în Dumnezeu și de a-L urma. Când un om de acest gen se confruntă cu o încercare, nu își dă seama de asta și e plin de indiferență față de călăuzirea și luminarea lui Dumnezeu. Nu știe ce înseamnă să îți dăruiești inima lui Dumnezeu, nu știe ce înseamnă să fii de neclintit în timpul unei încercări. Dumnezeu va acorda acestui om un interval limitat de timp, iar în acest interval de timp, El îl va lăsa să înțeleagă ce este o încercare trimisă de Dumnezeu și care sunt intențiile Lui. După aceea, această persoană trebuie să-și demonstreze punctul de vedere. Dumnezeu încă îi așteaptă pe cei care se află în această etapă. Dar pe cei care au anumite opinii, dar fluctuează dintr-o parte în alta, care vor să-și dăruiască inima lui Dumnezeu, dar nu sunt împăcați cu gândul de a face asta, cei care, chiar dacă au pus în practică anumite adevăruri simple, atunci când sunt confruntați cu o mare încercare, ei o subestimează și vor să renunțe – care este atitudinea lui Dumnezeu față de acești oameni? Dumnezeu mai are câteva așteptări de la acești oameni. Rezultatul depinde de atitudinile și performanțele lor. Cum răspunde Dumnezeu dacă oamenii nu încearcă activ să progreseze? El renunță. Asta e fiindcă, înainte ca Dumnezeu să renunțe la tine, tu ai renunțat deja la tine însuți. Așadar, nu poți să-L învinovățești pe Dumnezeu că a făcut asta, nu-i așa? Este cinstit? (Este cinstit.)

Fragment din „Cum să cunoaștem firea lui Dumnezeu și rezultatele pe care le va obține lucrarea Sa” în Cuvântul Se arată în trup

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Fragment 12

Când Îl urmează pe Dumnezeu, oamenii rareori acordă atenție intențiilor lui Dumnezeu și rar iau în seamă gândurile și atitudinea Lui față de om. Oamenii nu înțeleg gândurile lui Dumnezeu. Așadar, când vi se pun întrebări referitoare la intențiile lui Dumnezeu, la firea lui Dumnezeu, parcă deveniți învolburați; sunteți foarte nesiguri și ori ghiciți, ori riscați. Ce este această atitudine? Ea dovedește următorul fapt: majoritatea oamenilor care cred în Dumnezeu Îl privesc ca pe ceva nedefinit și ca pe ceva care pare să existe un minut și nu și în următorul. De ce spun asta? Fiindcă de fiecare dată când vă confruntați cu ceva, voi nu știți care sunt intențiile lui Dumnezeu. De ce nu știți? Și nu e doar că nu știți chiar acum. Ci, mai degrabă, de la început până la sfârșit, nu știți care este atitudinea lui Dumnezeu referitoare la această chestiune. În momentele în care nu poți să vezi și nu cunoști atitudinea lui Dumnezeu, ai cugetat îndelung la ea? Ai căutat-o? Ai comunicat-o? Nu! Asta confirmă un fapt: Dumnezeul credinței tale și Dumnezeu Cel adevărat nu sunt conectați. Tu, care crezi în Dumnezeu, te gândești doar la voința ta, la voința conducătorilor tăi și la sensul superficial și dogmatic al cuvântului lui Dumnezeu, dar nu încerci cu adevărat să cauți și să cunoști voia lui Dumnezeu. Nu așa stau lucrurile? Esența acestei chestiuni este oribilă! De-a lungul a multor ani, am văzut mulți oameni care credeau în Dumnezeu. Ce formă ia această credință? Unii oameni cred în Dumnezeu de parcă El ar fi ceva nedefinit. Acești oameni nu au răspunsuri la întrebările referitoare la existența lui Dumnezeu fiindcă ei nu pot să simtă sau să fie conștienți de prezența sau de absența lui Dumnezeu, darmite să o vadă clar sau să o înțeleagă. În subconștient, acești oameni cred că Dumnezeu nu există. Alții cred în Dumnezeu de parcă El ar fi om. Aceștia cred că Dumnezeu nu poate să facă acele lucruri pe care ei nu pot să le facă și că Dumnezeu ar trebui să gândească așa cum gândesc ei. Pentru acești oameni, definiția lui Dumnezeu este „o persoană invizibilă și de neatins”. Există și un grup de oameni care cred în Dumnezeu de parcă El ar fi o marionetă. Aceștia cred că Dumnezeu nu are sentimente, că Dumnezeu e o statuie. Când e confruntat cu o problemă, Dumnezeu nu are nicio atitudine, niciun punct de vedere, nicio idee; El este la mila omului. Oamenii cred așa cum vor ei să creadă. Dacă ei Îl fac măreț, El e măreț; dacă ei Îl fac mărunt, El este mărunt. Când oamenii păcătuiesc și au nevoie de mila lui Dumnezeu, au nevoie de toleranța Lui, de iubirea Lui, atunci Dumnezeu ar trebui să le dea mila Lui. Acești oameni își imaginează un Dumnezeu în mințile lor și Îl fac să le îndeplinească cererile și să le satisfacă toate dorințele. Indiferent când și unde, indiferent ce fac acești oameni, ei vor adopta această închipuire în modul în care Îl tratează pe Dumnezeu și în felul în care ei cred în Dumnezeu. Există chiar și cei care cred că Dumnezeu poate să-i mântuiască și după ce au ofensat firea lui Dumnezeu. Asta fiindcă ei cred că iubirea lui Dumnezeu este nemărginită, că firea lui Dumnezeu este dreaptă și că indiferent de felul în care oamenii Îl jignesc pe Dumnezeu, El nu își va aminti nimic. Întrucât defectele omului, fărădelegile omului și nesupunerea omului sunt doar exprimări de moment ale firii lui, Dumnezeu le va acorda oamenilor șanse și va fi tolerant și răbdător cu ei. Dumnezeu îi va iubi la fel ca înainte. Așadar, speranța lor că vor fi mântuiți este încă mare. De fapt, indiferent de modul în care cineva crede în Dumnezeu, cât timp oamenii nu caută adevărul, Dumnezeu are o atitudine negativă față de ei. Asta fiindcă în timp ce tu crezi în Dumnezeu, poate că prețuiești cartea care conține cuvântul lui Dumnezeu, o studiezi în fiecare zi, o citești în fiecare zi, dar Îl lași la o parte pe adevăratul Dumnezeu, Îl privești ca pe ceva nedefinit, Îl privești ca pe un om, iar un altul ca tine poate că Îl privește ca pe o marionetă. De ce spun asta? Fiindcă din câte văd Eu, indiferent dacă te confrunți cu o problemă sau dacă întâlnești o circumstanță, acele lucruri care există în subconștientul tău, acele lucruri care sunt dezvoltate în interior – nu există vreo legătură între niciunul dintre acele lucruri și cuvântul lui Dumnezeu sau căutarea adevărului. Tu cunoști doar ceea ce gândești tu însuți, doar care sunt punctele tale de vedere, iar apoi ideile tale și punctele tale de vedere sunt forțate asupra lui Dumnezeu. Ele devin punctele de vedere ale lui Dumnezeu, care sunt folosite drept standarde pe care tu le respecți neclintit. Pe măsură ce timpul trece, acest mod de a proceda te duce tot mai departe de Dumnezeu.

Fragment din „Cum să cunoaștem firea lui Dumnezeu și rezultatele pe care le va obține lucrarea Sa” în Cuvântul Se arată în trup

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Fragment 13

Înțelegeți atitudinea lui Dumnezeu și renunțați la toate concepțiile greșite despre Dumnezeu

Acest Dumnezeu în care credeți acum, v-ați gândit vreodată ce fel de Dumnezeu este El? Când El vede un om rău care face fapte rele, îl disprețuiește? (Îl disprețuiește.) Când vede greșelile oamenilor ignoranți, care este atitudinea Lui? (Una de tristețe.) Când vede oameni care Îi fură jertfele, care este atitudinea Lui? (El îi disprețuiește.) Este totul foarte clar, nu-i așa? Când vede că cineva este neglijent în credința sa pentru Dumnezeu și nu caută în niciun mod adevărul, care este atitudinea lui Dumnezeu? Nu vă este foarte clar care e răspunsul, nu-i așa? Neglijența este o atitudine care nu reprezintă un păcat și nu este o jignire adusă la adresa lui Dumnezeu. Oamenii cred că nu ar trebui considerată ca fiind o gafă. Atunci, care crezi că este atitudinea lui Dumnezeu? (Nu este dispus să răspundă.) Nu este dispus să răspundă – ce atitudine e asta? E că Dumnezeu îi privește de sus cu dispreț pe acești oameni! Dumnezeu îi tratează cu răceală. Abordarea Lui este să-i dea la o parte, să nu înfăptuiască nicio lucrare asupra lor, inclusiv luminarea, iluminarea, certarea sau disciplinarea. Acest gen de om nu contează deloc în cadrul lucrării lui Dumnezeu. Care este atitudinea lui Dumnezeu față de cei care Îi ofensează firea și Îi jignesc decretele administrative? Dezgust absolut! Dumnezeu este înfuriat la extrem de oamenii care nu se căiesc atunci când Îi ofensează firea! „Furia” este doar un sentiment, o stare de spirit; nu poate reprezenta o atitudine clară. Dar acest sentiment, această stare de spirit, va aduce un rezultat pentru acest om: Îl va umple pe Dumnezeu cu un dezgust absolut! Care sunt consecințele acestui dezgust absolut? Dumnezeu îl va da la o parte pe acel om, nu va răspunde deocamdată celor ca el. El va aștepta ca ei să fie sortați „după toamnăˮ. Ce implică asta? Acest gen de om mai are un rezultat? Dumnezeu nu a intenționat niciodată să dea acestui gen de om un rezultat! Așadar, nu este firesc ca Dumnezeu să nu îi răspundă deocamdată acestui gen de om? (Ba da.) Cum ar trebui să se pregătească acum acest gen de om? Ar trebui să se pregătească să suporte consecințele negative cauzate de comportamentul lor și de răul pe care l-a făcut. Acesta este răspunsul lui Dumnezeu față de acest gen de om. Așadar, Eu îi spun acum clar acestui gen de om: nu te mai agăța de deziluziile tale, nu mai confunda dorințele tale cu realitatea. Dumnezeu nu va fi tolerant cu oamenii la nesfârșit; El nu va mai îndura la nesfârșit fărădelegile sau nesupunerea lor. Unii vor spune: „Am văzut și eu câțiva astfel de oameni. Când ei se roagă, sunt atinși în mod deosebit de Dumnezeu și plâng cu lacrimi amare. De obicei, aceștia sunt și foarte fericiți; par să se bucure de prezența și de călăuzirea lui Dumnezeu.” Nu spuneți aceste absurdități! Să plângi cu lacrimi amare nu înseamnă neapărat că ești atins de Dumnezeu sau că te bucuri de prezența lui Dumnezeu, darmite de călăuzirea Lui. Dacă oamenii Îl înfurie pe Dumnezeu, El îi va mai călăuzi? Pe scurt, când Dumnezeu a decis să elimine pe cineva, să abandoneze pe cineva, acel om deja nu mai are un rezultat. Nu contează cât de mulțumiți de sine se simt cei ca el atunci când se roagă, nici câtă încredere au în Dumnezeu în inima lor; toate acestea sunt deja neimportante. Important este că Dumnezeu nu are nevoie de acest gen de încredere și că Dumnezeu disprețuiește deja acest om. Cum să trateze cu ei după aceea, și asta este neimportant. Ce este important e că, în momentul în care acel om Îl înfurie pe Dumnezeu, rezultatul lui este deja stabilit. Dacă Dumnezeu a hotărât să nu mântuiască acest gen de om, atunci cei ca el vor fi lăsați în urmă pentru a fi pedepsiți. Aceasta este atitudinea lui Dumnezeu.

Chiar dacă o parte a esenței lui Dumnezeu este iubirea, iar El are milă pentru toată lumea, oamenii trec cu vederea și uită faptul că esența Lui este și demnitatea. Faptul că El are iubire nu înseamnă că oamenii pot să-L jignească în voie, că El nu are sentimente sau că nu reacționează. Faptul că El are milă nu înseamnă că El nu are principii pe baza cărora tratează oamenii. Dumnezeu trăiește; El chiar există. El nu este o marionetă imaginară sau altceva. Întrucât El există, ar trebui să ascultăm cu atenție mereu glasul inimii Sale, să acordăm atenție atitudinii Sale și să înțelegem sentimentele Lui. Nu ar trebui să folosim închipuirile oamenilor pentru a-L defini pe Dumnezeu și nu ar trebui să impunem gândurile și dorințele oamenilor asupra lui Dumnezeu, făcându-L pe Dumnezeu să folosească stilul și gândirea omului în felul în care El tratează omenirea. Dacă faci asta, atunci Îl înfurii pe Dumnezeu, atragi mânia lui Dumnezeu și contești demnitatea Lui! Așadar, după ce ați înțeles severitatea acestei probleme, îl îndemn pe fiecare dintre voi să fie precaut și prudent în faptele lui. Fiți precauți și prudenți în vorbele voastre. Iar în ceea ce privește modul în care Îl tratați pe Dumnezeu, cu cât sunteți mai precauți și mai prudenți, cu atât mai bine! Când nu înțelegi care este atitudinea lui Dumnezeu, nu vorbi neglijent, nu fi neglijent în faptele tale și nu aplica neglijent etichete. Chiar mai mult, să nu tragi concluzii în mod arbitrar. În schimb, ar trebui să aștepți și să cauți, și asta e o manifestare a atitudinii de a te teme de Dumnezeu și a te feri de rău. Dacă poți să atingi acest punct mai presus de orice, dacă poți să dobândești această atitudine mai presus de orice, atunci Dumnezeu nu te va blama pentru prostia ta, pentru ignoranța și pentru lipsa înțelegerii motivelor din spatele acestor lucruri. În schimb, datorită faptului că te temi să nu-L jignești pe Dumnezeu, datorită respectului tău pentru intențiile lui Dumnezeu, datorită atitudinii tale de a fi dispus să-L asculți pe Dumnezeu, Dumnezeu Își va aminti de tine, te va călăuzi și te va lumina sau îți va tolera imaturitatea și ignoranța. În schimb, dacă atitudinea ta față de El e lipsită de respect – judecându-L în mod arbitrar pe Dumnezeu și ghicind și definind în mod arbitrar ideile lui Dumnezeu – Dumnezeu te va condamna, te va disciplina și chiar te va pedepsi; sau îți va face o declarație. Poate că această declarație implică rezultatul tău. De aceea, Eu tot mai vreau să subliniez asta încă o dată: ar trebui să fiți precauți și prudenți față de tot ceea ce vine de la Dumnezeu. Nu vorbiți cu neglijență și nu fiți neglijenți în faptele voastre. Înainte să spui ceva, ar trebui să te gândești: oare dacă fac asta Îl voi înfuria pe Dumnezeu? Este asta a te teme de Dumnezeu? Chiar și pentru chestiunile simple, ar trebui încă să încerci să găsești răspuns la aceste întrebări, să te gândești cu adevărat la ele. Dacă poți cu adevărat să practici conform acestor principii peste tot, în toate lucrurile și în fiecare moment, și adopți o astfel de atitudine mai ales când nu înțelegi ceva, atunci Dumnezeu te va călăuzi mereu și îți va da mereu o cale pe care să o urmezi. Indiferent ce scot oamenii în evidență, Dumnezeu vede totul clar și deschis, iar El îți va face o evaluare precisă și potrivită a acestor evidențieri. După ce ai fost supus ultimei încercări, Dumnezeu va lua întregul tău comportament și îl va rezuma complet pentru a stabili rezultatul tău. Acest rezultat îi va convinge pe toți dincolo de orice îndoială. Ceea ce aș vrea să vă spun este că fiecare faptă, fiecare acțiune și fiecare gând al vostru vă va decide soarta.

Fragment din „Cum să cunoaștem firea lui Dumnezeu și rezultatele pe care le va obține lucrarea Sa” în Cuvântul Se arată în trup

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Fragment 14

Cine stabilește rezultatul omului?

Există o altă chestiune foarte importantă, iar aceasta este atitudinea voastră faţă de Dumnezeu. Această atitudine e crucială! Ea stabileşte dacă, în cele din urmă, veţi merge spre distrugere sau într-o destinaţie frumoasă, pe care Dumnezeu a pregătit-o pentru voi. În Epoca Împărăţiei, Dumnezeu a lucrat deja timp de peste douăzeci de ani, iar, în decursul acestor douăzeci de ani, poate că inimile voastre au fost puţin nesigure cu privire la realizările voastre. Dar, în inima lui Dumnezeu, El a făcut o consemnare propriu-zisă şi onestă pentru fiecare dintre voi. Începând cu momentul în care fiecare persoană începe să-L urmeze şi să-I asculte predicile, înţelegând tot mai mult din adevăr, până în momentul în care îşi realizează datoria – Dumnezeu are o consemnare a fiecăreia dintre aceste manifestări. Când cineva îşi face datoria, când înfruntă tot felul de circumstanţe, tot felul de încercări, care este atitudinea acestuia? Cum se comportă? Cum se simte faţă de Dumnezeu în inima sa?… Dumnezeu are un raport cu privire la toate acestea, o consemnare a tuturor acestor lucruri. Poate că, din punctul vostru de vedere, aceste chestiuni sunt derutante. Însă, din perspectiva lui Dumnezeu, toate sunt extrem de clare şi nu există nici cea mai mică neglijenţă. Aceasta este o chestiune care implică rezultatul fiecărui om, destinul şi perspectivele lui. Ba mai mult, aici Îşi consumă Dumnezeu toate eforturile Lui migăloase. Prin urmare, Dumnezeu nu îndrăzneşte să neglijeze acest lucru câtuşi de puţin și nu va tolera nicio neglijenţă. Dumnezeu înregistrează acest raport al omenirii, consemnând un raport al întregului curs de urmare a lui Dumnezeu de către om, de la început şi până la sfârşit. Atitudinea ta faţă de Dumnezeu din această perioadă îţi va stabili soarta. Nu e adevărat acest lucru? Acum, credeţi că Dumnezeu este drept? Sunt potrivite acţiunile lui Dumnezeu? Mai aveţi şi altă imagine a lui Dumnezeu în minţile voastre? (Nu.) Atunci, spuneţi că Dumnezeu trebuie să stabilească rezultatul omului sau omul însuşi trebui s-o facă? (Dumnezeu trebuie să-l stabilească). Cine-l stabilește? (Dumnezeu.) Nu sunteți siguri, nu-i așa? Frați și surori din Hong Kong, exprimați-vă părerea – cine-l stabilește? (Omul îl stabilește singur.) Omul îl stabilește singur? Atunci, nu înseamnă aceasta că nu are nimic de-a face cu Dumnezeu? Frați și surori din Coreea de Sud, exprimați-vă părerea. (Dumnezeu stabilește rezultatul oamenilor în funcție de acțiunile, faptele lor și de calea pe care merg.) Acesta e un răspuns foarte obiectiv. Există un fapt cert aici despre care trebuie să vă informez: în cursul lucrării de mântuire a lui Dumnezeu, El stabilește un standard pentru om. Acest standard este că omul se poate supune cuvântului lui Dumnezeu și merge pe calea Lui. Tocmai acest standard e folosit pentru a evalua rezultatul omului. Dacă practici conform acestui standard al lui Dumnezeu, atunci poți obține un rezultat bun; dacă nu, atunci nu poţi obţine un rezultat bun. Atunci, cine spui tu că stabileşte acest rezultat? Nu doar Dumnezeu e Cel care îl stabileşte, ci, mai degrabă, Dumnezeu şi omul împreună. Este acest lucru corect? (Da.) De ce? Pentru că Dumnezeu e Cel care vrea să Se implice activ în lucrarea de mântuire a omenirii și să pregătească o destinație frumoasă pentru om; omul este ţinta lucrării lui Dumnezeu, iar acest rezultat, această destinaţie este ceea ce Dumnezeu pregăteşte pentru om. Dacă nu ar fi nicio ţintă pentru lucrarea Lui, atunci Dumnezeu nu ar trebui să facă această lucrare; dacă Dumnezeu nu ar face această lucrare, atunci omul nu ar avea o şansă de mântuire. Omul e ţinta mântuirii şi, deşi omul e partea pasivă în acest proces, această atitudine din această parte este cea care stabileşte dacă Dumnezeu va avea sau nu succes în lucrarea Lui de a mântui omenirea. Dacă nu ar fi călăuzirea pe care Dumnezeu ţi-o dă, atunci nu ai cunoaşte standardul Lui şi nu ai avea niciun obiectiv. Dacă ai acest standard, acest obiectiv, dar nu cooperezi, nu-l pui în practică, nu suporţi consecinţele, atunci tot nu vei obţine acest rezultat. Iată de ce spun că acest rezultat nu poate fi separat de Dumnezeu şi nu poate fi separat de om. Iar acum ştiţi cine stabileşte rezultatul omului.

Fragment din „Cum să cunoaștem firea lui Dumnezeu și rezultatele pe care le va obține lucrarea Sa” în Cuvântul Se arată în trup

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Fragment 15

Oamenii au tendința de a-L defini pe Dumnezeu în funcție de experiență

În comunicarea subiectului despre cunoaşterea lui Dumnezeu, aţi observat ceva? Aţi observat că actuala atitudine a lui Dumnezeu a suferit o schimbare? Atitudinea lui Dumnezeu faţă de omenire este imuabilă? Va răbda Dumnezeu mereu aşa, acordându-i omului toată dragostea şi mila Lui la nesfârşit? Această chestiune implică şi esenţa lui Dumnezeu. Să revenim la întrebarea de dinainte a aşa-zisului fiu risipitor! După ce a fost adresată această întrebare, răspunsurile voastre nu au fost foarte clare. Cu alte cuvinte, tot nu înţelegeţi bine intenţiile lui Dumnezeu. Odată ce oamenii ştiu că Dumnezeu iubeşte omenirea, ei Îl definesc drept simbol al iubirii: indiferent ce fac oamenii, indiferent cum se comportă, indiferent cum Îl tratează pe Dumnezeu şi indiferent cât de neascultători sunt, nimic din toate acestea nu contează pentru că Dumnezeu are iubire, iar iubirea Lui este nelimitată şi nemăsurată. Dumnezeu are iubire, aşa că poate fi tolerant cu oamenii; Dumnezeu are iubire, aşa că poate fi milos faţă de oameni, milos faţă de imaturitatea lor, milos faţă de ignoranţa lor şi milos faţă de neascultarea lor. Chiar aşa e oare? Pentru unii oameni, când au experimentat o dată sau de câteva ori răbdarea lui Dumnezeu, o vor trata drept capitală în propria înţelegere a lui Dumnezeu, crezând că Dumnezeu va fi veşnic răbdător faţă de ei, că va fi milos faţă de ei, iar, pe parcursul vieţii lor, vor lua răbdarea lui Dumnezeu şi o vor considera drept standardul felului în care Dumnezeu îi tratează. Mai există și acei oameni care, după ce au experimentat o dată toleranța lui Dumnezeu, Îl vor defini veșnic pe Dumnezeu drept toleranţă, iar această toleranţă este nedefinită, necondiţionată şi chiar total neprincipială. Sunt corecte aceste credinţe? De fiecare dată când sunt discutate chestiuni legate de esenţa lui Dumnezeu sau de firea Lui, păreţi uluiţi. Faptul că vă văd aşa Mă face foarte furios. Aţi auzit mult adevăr cu privire la esenţa lui Dumnezeu; aţi ascultat şi multe subiecte cu privire la firea lui Dumnezeu. Totuşi, în minţile voastre, aceste chestiuni şi adevărul acestor aspecte sunt doar amintiri bazate pe teorie şi cuvinte scrise. Niciunul dintre voi nu e capabil să experimenteze cum este firea lui Dumnezeu în vieţile voastre reale şi nici nu puteţi vedea ce anume este firea lui Dumnezeu. Prin urmare, cu toţii sunteţi zăpăciţi în credinţele voastre, cu toţii credeţi orbeşte până într-atât încât aveţi o atitudine ireverenţioasă faţă de Dumnezeu, încât Îl daţi la o parte. La ce duce faptul că aveţi o astfel de atitudine faţă de Dumnezeu? Face ca voi să trageţi mereu concluzii despre Dumnezeu. Odată ce dobândiţi puţină cunoaştere, vă simţiţi foarte satisfăcuţi, consideraţi că L-aţi obţinut pe Dumnezeu în totalitatea Lui. După aceea, deduceţi că aşa e Dumnezeu şi nu-L lăsaţi să se mişte liber. Şi, ori de câte ori Dumnezeu face un lucru nou, voi, pur şi simplu, nu recunoaşteţi că El este Dumnezeu. Într-o zi, când Dumnezeu spune: „Nu-l mai iubesc pe om; nu-i mai acord milă omului; nu mai am deloc toleranţă sau răbdare faţă de om; sunt plin de scârbă şi de antipatie extreme faţă de om,” oamenii vor fi în dezacord din străfundul inimilor lor cu acest fel de declaraţie. Unii dintre ei vor spune chiar: „Tu nu mai eşti Dumnezeul meu; nu mai eşti Dumnezeul pe care vreau să-L urmez. Dacă aceasta este ceea ce spui, atunci nu mai eşti apt să fii Dumnezeul meu şi nu mai trebuie să continui să Te urmez. Dacă nu-mi dai milă, nu-mi dai iubire, nu-mi dai toleranţă, atunci nu Te voi mai urma. Doar dacă eşti tolerant cu mine la nesfârşit, dacă eşti mereu răbdător cu mine şi mă laşi să văd că Tu eşti iubire, că Tu eşti răbdare, că Tu eşti toleranţă, doar atunci Te pot urma şi doar atunci pot avea încrederea de a Te urma până la capăt. De vreme ce am răbdarea şi mila Ta, neascultarea mea şi fărădelegile mele pot fi iertate la nesfârşit, pot fi scuzate la nesfârşit, iar eu pot păcătui oricând şi oriunde, mărturisi şi fi iertat oricând şi oriunde şi Te pot mânia oricând şi oriunde. Nu ar trebui să ai deloc idei sau concluzii proprii cu privire la mine.” Deşi poate că nu te gândeşti la astfel de întrebare într-un mod atât de subiectiv şi conştient, ori de câte ori Îl consideri pe Dumnezeu a fi un instrument pentru a-ţi fi iertate păcatele şi un obiect menit a fi folosit pentru a obţine o destinaţie frumoasă, pe nesimţite, L-ai pus deja pe Dumnezeul viu în opoziţie faţă de tine, ca duşmanul tău. Asta văd Eu. Poate că tu continui să spui: „Eu cred în Dumnezeu”; „Caut adevărul”; „Vreau să-mi schimb firea”; „Vreau să mă eliberez de influenţa întunericului”; „Vreau să-L satisfac pe Dumnezeu”; „Vreau să ascult de Dumnezeu”; „Vreau să fiu credincios faţă de Dumnezeu şi să-mi fac datoria bine”; şi aşa mai departe. Totuşi, oricât de frumos sună ceea ce spui tu, oricât de multă teorie ştii, oricât de impunătoare este acea teorie, oricât de demnă, esenţa chestiunii este că, acum, mulţi dintre voi aţi învăţat deja cum să folosiţi regula, doctrina, teoria pe care vi le-aţi însuşit pentru a trage concluzii despre Dumnezeu şi pentru a-L pune în opoziţie faţă de voi înşişi, într-un mod cu totul firesc. Deşi ţi-ai însuşit slove şi doctrine, nu ai intrat cu adevărat în realitatea adevărului, aşa că îţi e foarte greu să te apropii de Dumnezeu, să-L cunoşti pe Dumnezeu, să-L înţelegi pe Dumnezeu. Acest lucru e atât de jalnic!

Fragment din „Cum să cunoaștem firea lui Dumnezeu și rezultatele pe care le va obține lucrarea Sa” în Cuvântul Se arată în trup

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Fragment 16

Atitudinea lui Dumnezeu față de cei care fug în timpul lucrării Lui

Vei găsi acest fel de om peste tot. După ce a fost sigur cu privire la calea lui Dumnezeu, din diverse motive, el porneşte în tăcere şi fără a-şi lua la revedere pentru a pleca şi a face orice îi pofteşte inima. Deocamdată, nu vom discuta despre motivul pentru care acest om pleacă. Mai întâi, vom vedea care este atitudinea lui Dumnezeu faţă de acest fel de om. Este foarte clar! Din clipa în care acest om pleacă, în ochii lui Dumnezeu, amploarea credinţei lui dispare. Nu acest om i-a pus capăt, ci Dumnezeu. Faptul că acest om L-a părăsit pe Dumnezeu înseamnă că L-a respins deja, că deja nu-L mai vrea pe Dumnezeu. Înseamnă că deja nu acceptă mântuirea lui Dumnezeu. De vreme ce acest om nu-L vrea pe Dumnezeu, îl poate Dumnezeu dori în continuare? Mai mult, când acest om are această atitudine, această opinie şi e hotărât să-L părăsească pe Dumnezeu, el a provocat deja firea lui Dumnezeu. Deşi nu s-a înfuriat şi nu L-a blestemat pe Dumnezeu, deşi nu a adoptat niciun comportament ticălos sau excesiv şi deşi acest om se gândeşte: „Dacă va veni o zi când mă voi fi săturat de distracţie în exterior sau când voi avea nevoie de Dumnezeu în continuare pentru ceva mă voi întoarce. Sau, dacă Dumnezeu mă cheamă, mă voi întoarce.” Sau spune: „Când voi fi rănit în exterior, când voi vedea că lumea de afară este prea întunecată, prea haină şi nu voi mai vrea să mă las dus de val, mă voi întoarce la Dumnezeu.” Deşi acest om a calculat în mintea lui când se va întoarce, deşi lasă uşa deschisă pentru întoarcerea sa, nu-şi dă seama că, indiferent cum gândeşte sau cum plănuieşte, toate acestea nu sunt decât dorinţe deşarte. Greşeala lui cea mai mare este că este că nu înţelege cum se simte Dumnezeu când el vrea să plece. Începând din acel moment, când acest om hotărăşte să-L părăsească pe Dumnezeu, Dumnezeu l-a abandonat complet; Dumnezeu a stabilit deja rezultatul lui în inima Sa. Ce rezultat e acesta? Că acest om este unul dintre hamsteri şi va pieri odată cu ei. Astfel, oamenii văd adesea acest fel de situaţie: cineva Îl abandonează pe Dumnezeu, dar nu primeşte o pedeapsă. Dumnezeu operează potrivit propriilor principii. Oamenii sunt capabili să vadă nişte lucruri, iar unele lucruri sunt încheiate doar în inima lui Dumnezeu, aşa că oamenii nu pot vedea rezultatul. Ceea ce văd oamenii nu e neapărat partea adevărată a lucrurilor; dar cealaltă parte, partea pe care nu o vezi – acestea sunt gândurile şi concluziile adevărate ale inimii lui Dumnezeu.

Oamenii care fug în timpul lucrării lui Dumnezeu sunt aceia care abandonează adevărata cale

Aşadar, de ce îi poate da Dumnezeu unui astfel de om o pedeapsă atât de gravă? De ce e Dumnezeu atât de furios pe el? Întâi de toate, ştim că firea lui Dumnezeu este măreţie, este mânie. El nu este o oaie care să fie tăiată de oricine; mai mult, El nu este o marionetă care să fie controlată de oameni oricum vor ei. El nu e nici un vid care să primească ordine de la oameni. Dacă tu crezi cu adevărat că Dumnezeu există, ar trebui să ai o inimă care se teme de Dumnezeu şi ar trebui să ştii că esenţa lui Dumnezeu nu trebuie să fie mâniată. Această mânie poate fi pricinuită de un cuvânt; poate, de un gând; poate, de un tip de comportament ticălos; poate, de un comportament moderat, unul acceptabil în ochii şi etica omului; sau poate că e pricinuit de o doctrină, de o teorie. Totuşi, odată ce-L mânii pe Dumnezeu, şansa ta e pierdută, iar ultimelele tale zile au sosit. Acesta este un lucru îngrozitor! Dacă nu înţelegi că Dumnezeu nu poate fi ofensat, atunci poate că nu te temi de Dumnezeu şi poate că-L ofensezi tot timpul. Dacă nu ştii cum să te temi de Dumnezeu, atunci eşti incapabil să te temi de Dumenezeu şi nu ştii cum să te pui pe cărarea de a merge pe calea lui Dumnezeu – temându-te de Dumnezeu şi ferindu-te de rău. Odată ce ajungi să înţelegi, poţi fi conştient că Dumnezeu nu poate fi ofensat, atunci vei şti ce este a te teme de Dumnezeu şi a te feri de rău.

A merge pe calea fricii de Dumnezeu şi a feririi de rău nu se referă neapărat la cât adevăr ştii, câte încercări ai experimentat sau la cât de mult ai fost disciplinat. Mai degrabă, depinde în ce constă esenţa inimii tale cu privire la Dumnezeu şi care e atitudinea ta faţă de Dumnezeu. Esenţa oamenilor şi atitudinile lor subiective – acestea sunt foarte importante, cruciale. Cu privire la acei oameni care au renunţat la Dumnezeu şi L-au părăsit, atitudinea lor disprețuitoare față de Dumnezeu şi inimile lor care dispreţuiesc adevărul au provocat firea lui Dumnezeu până într-atât încât Dumnezeu este îngrijorat că nu vor fi iertaţi niciodată. Ei au ştiut despre existenţa lui Dumnezeu, au avut informaţia că Dumnezeu a sosit deja, chiar au experimentat noua lucrare a lui Dumnezeu. Plecarea lor nu este din cauză că au fost amăgiţi şi nici că sunt confuzi. Cu atât mai puţin, nu se poate spune că au fost forţaţi să plece. Mai degrabă, în mod conştient şi cu mintea limpede, au ales să-L părăsească pe Dumnezeu. Plecarea lor nu înseamnă că s-au rătăcit; nu au fost izgoniţi. Prin urmare, în ochii lui Dumnezeu, ei nu sunt un miel care s-a depărtat de turmă, cu atât mai puţin, un fiu rătăcitor care s-a pierdut. Au plecat fără teamă de urmări, iar un astfel de caz, o astfel de situaţie provoacă firea lui Dumnezeu şi această provocare Îl face să le dea un rezultat lipsit de speranţă. Nu e înfricoşător acest fel de rezultat? Aşadar, dacă oamenii nu-L cunosc pe Dumnezeu, Îl pot ofensa. Aceasta nu e o chestiune neînsemnată! Dacă un om nu ia în serios atitudinea lui Dumnezeu şi continuă să creadă că Dumnezeu abia aşteaptă întoarcerea lui – pentru că el este unul dintre mieii rătăciţi ai lui Dumnezeu şi Dumnezeu continuă să aştepte ca el să se răzgândească – atunci acest om nu este atât de departe de ziua pedepsei. Dumnezeu nu doar va refuza să-l primească. Aceasta este a doua oară când Îi provoacă firea lui Dumnezeu; e o chestiune şi mai înfiorătoare! Atitudinea ireverenţioasă a acestui om a ofensat deja decretul administrativ al lui Dumnezeu. Dumnezeu îi va primi în continuare? În inima Lui, principiile lui Dumnezeu cu privire la această chestiune sunt: dacă un om a fost sigur în legătură cu adevărata cale şi totuşi Îl poate respinge pe Dumnezeu în mod conştient şi cu mintea limpede, depărtându-se de Dumnezeu, atunci El va bloca drumul spre mântuirea lui, iar poarta Împărăţiei îi va fi închisă de acum înainte. Când acest om vine să bată la poartă încă o dată, Dumnezeu nu îi va mai deschide. Acest om va fi exclus pe vecie. Poate că unii dintre voi au citit povestea lui Moise din Biblie. După ce Moise a fost uns de Dumnezeu, cei 250 de conducători și-au manifestat neascultarea față de Moise din cauza acţiunilor lui şi din alte motive diverse. De cine au refuzat ei să asculte? Nu de Moise. Au refuzat să asculte de rânduielile lui Dumnezeu; au refuzat să asculte de lucrarea lui Dumnezeu în această chestiune. Au spus următoarele: „Luați prea mult asupra voastră, văzând că toată adunarea – fiecare dintre ei – este sfântă, iar Iahve este printre ei…” În ochii omului, sunt aceste cuvinte foarte grave? Nu sunt grave! Cel puţin, sensul literal al cuvintelor nu e grav. Din punct de vedere juridic, ele nu încalcă nicio lege pentru că, la prima vedere, nu e un limbaj sau un vocabular duşmănos, cu atât mai puţin, nu are un sens de hulă. E doar o propoziţie banală, nimic mai mult. Totuşi, de ce aceste cuvinte pot declanşa o astfel de furie din partea lui Dumnezeu? Asta pentru că ele nu sunt spuse oamenilor, ci lui Dumnezeu. Atitudinea şi firea exprimată de ele sunt tocmai ceea ce provoacă firea lui Dumnezeu, mai ales acea parte din firea lui Dumnezeu care nu poate fi ofensată. Cu toţii ştim care a fost sfârşitul lor, în cele din urmă. În privinţa celor care L-au abandonat pe Dumnezeu, care este punctul lor de vedere? Care e atitudinea lor? Şi de ce punctul lor de vedere şi atitudinea lor Îl fac pe Dumnezeu să-i trateze astfel? Motivul este că ei ştiu clar că El este Dumnezeu şi, totuşi, aleg să-L trădeze. Iată de ce sunt privaţi de şansa lor la mântuire. Exact aşa cum scrie în Biblie: „Dacă noi păcătuim în mod intenţionat, după ce ni s-a făcut cunoscut adevărul, nu mai este nici o jertfă pentru păcat.” Aţi înţeles acum această chestiune?

Fragment din „Cum să cunoaștem firea lui Dumnezeu și rezultatele pe care le va obține lucrarea Sa” în Cuvântul Se arată în trup

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Fragment 17

Soarta omului este hotărâtă de atitudinea lui față de Dumnezeu

Dumnezeu este un Dumnezeu viu şi, la fel cum oamenii se comportă diferit în diverse situaţii, atitudinea lui Dumnezeu faţă de aceste comportamente este diferită pentru că El nu e nici marionetă, nici vid. A ajunge să cunoşti atitudinea lui Dumnezeu este un scop nobil pentru omenire. Oamenii ar trebui să înveţe cum, cunoscând atitudinea lui Dumnezeu, pot cunoaşte firea lui Dumnezeu şi înţelege inima Lui, puţin câte puţin. Când ajungi să înţelegi inima lui Dumnezeu puţin câte puţin, nu vei considera că a te teme de Dumnezeu şi a te feri de rău sunt lucruri greu de îndeplinit. Mai mult, când Îl înţelegi pe Dumnezeu, e puţin probabil să tragi concluzii despre El. Când încetezi să tragi concluzii despre Dumnezeu, e puţin probabil să-L ofensezi şi, pe nesimţite, Dumnezeu te va călăuzi către a avea o cunoaştere a Lui şi, drept urmare, te vei teme de Dumnezeu în inima ta. Vei înceta să-L mai defineşti pe Dumnezeu folosind doctrinele, slovele şi teoriile pe care ţi le-ai însuşit. Mai degrabă, căutând mereu intenţiile lui Dumnezeu în toate lucrurile, fără să-ţi dai seama, vei deveni o persoană pe placul lui Dumnezeu.

Lucrarea lui Dumnezeu este nevăzută şi de neatins de omenire, dar, în ceea ce-L priveşte pe Dumnezeu, acţiunile fiecărui om în parte, laolaltă cu atitudinea lor faţă de El – acestea nu sunt doar palpabile pentru Dumnezeu, ci şi vizibile. Aceasta e ceva ce toată lumea ar trebui să recunoască şi să înţeleagă clar. Poate că te întrebi mereu: „Ştie Dumnezeu ce fac aici? Ştie Dumnezeu la ce mă gândesc acum? Poate că ştie, poate că nu.” Dacă adopţi acest fel de punct de vedere, urmându-L pe Dumnezeu şi crezând în El, dar îndoindu-te de lucrarea şi existenţa Lui, atunci, mai devreme sau mai târziu, va veni o zi când Îl vei mânia, pentru că deja te clatini pe marginea unei prăpăstii periculoase. Am văzut oameni care au crezut în Dumnezeu timp de mulţi ani, dar tot n-au câştigat realitatea adevărului şi nici nu înţeleg voia lui Dumnezeu. Viața și statura lor nu fac niciun progres, aderând doar la doctrinele cele mai superficiale. Asta pentru că aceşti oameni nu au luat niciodată cuvântul lui Dumnezeu drept propria viaţă şi niciodată nu au întâmpinat şi acceptat existenţa Lui. Crezi că Dumnezeu vede astfel de oameni şi e plin de bucurie? Îl mângâie ei? În cazul acesta, metoda credinţei oamenilor în Dumnezeu e cea care hotărăşte soarta lor. Indiferent dacă este vorba de modul în care oamenii Îl caută sau Îl tratează pe Dumnezeu, atitudinile oamenilor sunt lucrul cel mai important. Nu-L neglija pe Dumnezeu ca şi cum ar fi un vid în ceafa ta. Gândeşte-te mereu la Dumnezeul credinţei tale ca la un Dumnezeu viu, un Dumnezeu real. El nu se află acolo, sus, în al treilea Cer, neavând nimic de făcut. Mai degrabă, El Se uită mereu în inimile tuturor, văzând ce pui la cale, analizând fiecare cuvinţel şi fiecare faptă mică, cum te comporţi şi care este atitudinea ta faţă de Dumnezeu. Indiferent dacă eşti dispus sau nu să te încredinţezi lui Dumnezeu, întregul tău comportament, ideile şi gândurile tale cele mai intime sunt înaintea lui Dumnezeu, fiind cercetate de El. În funcţie de comportamentul tău, în funcţie de faptele tale şi în funcţie de atitudinea ta faţă de Dumnezeu, părerea Lui despre tine şi atitudinea Lui faţă de tine se schimbă în mod constant. Aş vrea să ofer nişte sfaturi unora: nu te lăsa ca un prunc în mâinile lui Dumnezeu, ca şi cum El ar trebui să te adore, ca şi cum El nu ar putea niciodată să te părăsească și ca şi cum atitudinea Lui faţă de tine ar fi fixă şi nu s-ar putea schimba niciodată și te sfătuiesc să nu mai visezi! Dumnezeu e drept în felul în care tratează pe fiecare om în parte. El abordează cinstit lucrarea de cucerire şi de mântuire a omenirii. Aceasta este gestionarea Lui. El îl tratează pe fiecare om în mod serios, nu ca pe un animal de companie cu care să Se joace. Iubirea lui Dumnezeu pentru om nu este una de genul care răsfaţă sau răzgâie; mila şi toleranţa Lui faţă de omenire nu este indulgentă sau neatentă. Dimpotrivă, iubirea lui Dumnezeu pentru omenire e menită să preţuiască, să compătimească şi să respecte viaţa; mila şi toleranţa Lui transmit aşteptările Lui de la oameni; mila şi toleranţa Lui sunt ceea ce îi trebuie umanităţii pentru a supravieţui. Dumnezeu este viu şi există efectiv; atitudinea Lui faţă de omenire este principială, nu este deloc o regulă dogmatică şi se poate schimba. Voia Lui pentru umanitate se schimbă treptat şi se transformă cu timpul, în funcţie de împrejurări şi de atitudinea fiecărui om în parte. Aşadar, în inima ta ar trebui să știi cu o claritate deplină că esenţa lui Dumnezeu este imuabilă și că firea Lui va apărea în momente şi contexte diferite. Poate că tu nu crezi că aceasta este o chestiune serioasă şi foloseşti propriile concepţii pentru a-ţi imagina cum ar trebui să facă Dumnezeu lucrurile. Dar există momente în care adevărat e tocmai opusul punctului tău de vedere şi, folosind propriile concepţii pentru a încerca să-L măsori pe Dumnezeu, L-ai mâniat deja. Aceasta pentru că Dumnezeu nu operează aşa cum crezi tu că o face şi Dumnezeu nu va trata această chestiune aşa cum spui tu că o va face. Aşa că îţi amintesc să fii atent şi prudent în abordarea ta faţă de tot ceea ce te înconjoară şi să înveţi cum să urmezi principiul de a merge pe calea lui Dumnezeu în toate lucrurile – temându-te de Dumnezeu şi ferindu-te de rău. Trebuie să elaborezi o înţelegere fermă a chestiunilor cu privire la voia şi atitudinea lui Dumnezeu; să găseşti oameni luminaţi care să ţi le comunice şi să cauţi cinstit. Să nu-L vezi pe Dumnezeul credinţei tale drept o marionetă – judecând arbitrar, ajungând la concluzii arbitrare, netratându-L pe Dumnezeu cu respectul pe care El îl merită. În procesul mântuirii lui Dumnezeu, când El îţi defineşte rezultatul, indiferent dacă El îţi acordă milă sau toleranţă sau judecată şi mustrare, atitudinea Lui faţă de tine nu e fixă. Depinde de atitudinea ta faţă de Dumnezeu şi de cum Îl înţelegi. Nu lăsa ca un aspect trecător al cunoaşterii sau al felului în care Îl înțelegi pe Dumnezeu să-L definească pentru totdeauna. Nu crede într-un Dumnezeu mort; crede într-unul viu. Ţine minte asta! Deşi am discutat despre câteva adevăruri aici, adevăruri pe care trebuia să le auziţi, în lumina stării şi staturii voastre actuale, nu voi formula cereri mai mari ca să nu vă răpesc entuziasmul. Procedând astfel, vi s-ar putea umple inimile cu prea multă tristeţe şi v-ar face să simţiti prea multă dezamăgire faţă de Dumnezeu. În schimb, sper să puteţi folosi iubirea de Dumnezeu din inimile voastre şi să folosiţi o atitudine care este respectuoasă faţă de Dumnezeu când mergeţi pe cărare înainte. Nu zăpăci chestiunea cu privire la cum se tratează credinţa în Dumnezeu. Trateaz-o ca pe una dintre cele mai importante chestiuni care există. Aşaz-o în inima ta, pune-o în practică, leag-o de viaţa reală – nu o susţine doar de faţadă! Căci aceasta e o chestiune de viaţă şi de moarte şi este una care va hotărî destinul tău. Nu o trata ca pe o glumă, ca pe un joc de copii! După ce am împărtăşit aceste cuvinte cu voi azi, mă întreb care au fost, în mintea voastră, roadele înţelegerii. Sunt întrebări pe care doriţi să le adresaţi cu privire la ceea ce am spus aici azi?

Deşi aceste subiecte sunt puţin noi şi puţin rupte de vederile voastre, de ceea ce urmăriţi de obicei şi de lucrurile care vă preocupă, cred că, după ce acestea au fost comunicate o perioadă, veţi elabora o înţelegere comună a tot ceea ce am spus aici. Cum acestea sunt subiecte noi, subiecte pe care nu le-aţi luat în calcul înainte, sper că nu vă vor îngreuna povara. Spun aceste cuvinte azi nu pentru a vă înspăimânta şi nici nu încerc să iau măsuri împotriva voastră; mai degrabă, scopul Meu este să vă ajut să înţelegeţi adevărul realităţii. La urma urmei, există o distanţă între omenire şi Dumnezeu: deşi omul crede în Dumnezeu, nu L-a înţeles niciodată pe Dumnezeu; nu a cunoscut niciodată atitudinea lui Dumnezeu. De asemenea, omul nu a fost niciodată entuziasmat în preocuparea lui faţă de atitudinea lui Dumnezeu. Mai degrabă, a crezut orbeşte, a acţionat orbeşte şi a fost nepăsător în a-L cunoaşte şi înţelege pe Dumnezeu. Aşadar, Mă simt obligat să vă lămuresc în privinţa acestor chestiuni şi să vă ajut să înţelegeţi ce fel de Dumnezeu e acest Dumnezeu în care credeţi voi; ce gândeşte El; care e atitudinea Lui în tratarea unor tipuri diferite de oameni; cât de departe sunteţi de îndeplinirea cerinţelor Lui; şi discrepanţa între acţiunile voastre şi standardul pe care îl pretinde El. Scopul cunoaşterii acestui lucru de către voi este de a vă da un etalon în inimile voastre cu care să vă comparaţi şi de a şti la ce fel de roade duce drumul pe care sunteţi, ce nu aţi obţinut pe acest drum şi în ce zone, pur şi simplu, nu v-aţi implicat. Când comunicaţi între voi, de obicei, discutaţi despre câteva subiecte uzuale; aria este îngustă, iar conţinutul este foarte superficial. Există o distanţă, o discrepanţă între ceea ce discutaţi voi şi intenţiile lui Dumnezeu, între discuţiile voastre şi amploarea şi standardul cerinţelor lui Dumnezeu. Cu timpul, o astfel de acţiune vă va face să vă abateţi tot mai mult de la calea lui Dumnezeu. Voi doar luaţi cuvinte care există deja de la Dumnezeu şi le transformaţi în lucruri la care vă închinaţi, în ritual şi în regulă. Despre asta e vorba! De fapt, Dumnezeu, pur şi simplu, nu are loc în inimile voastre şi El nu v-a obţinut niciodată inimile. Unii oameni cred că a-L cunoaşte pe Dumnezeu este foarte dificil – acesta e adevărul. Este dificil! Dacă oamenilor li se cere să-şi facă datoria şi să facă lucrurile la suprafaţă, dacă li se cere să muncească din greu, atunci oamenii se vor gândi că a crede în Dumnezeu este foarte uşor, pentru că toate acestea intră în aria abilităţilor omului. Dar, în clipa în care subiectul se mută spre zonele intenţiilor şi atitudinii lui Dumnezeu faţă de om, atunci lucrurile devin mult mai dificile în privinţa tuturor. Asta deoarece aceasta implică înţelegerea de către oameni a adevărului şi intrarea lor în realitate; desigur că există un grad de dificultate! Dar, după ce treci de prima uşă, după ce începi să intri în ea, devine tot mai uşor.

Fragment din „Cum să cunoaștem firea lui Dumnezeu și rezultatele pe care le va obține lucrarea Sa” în Cuvântul Se arată în trup

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Fragment 18

Punctul de plecare pentru a te teme de Dumnezeu este a-L trata ca pe Dumnezeu

Cineva tocmai a ridicat o întrebare: cum se face că ştim mai multe despre Dumnezeu decât ştia Iov, dar tot nu ne putem teme de El? Am atins această chestiune puţin mai devreme, nu-i aşa? De fapt, esenţa acestei întrebări a fost de asemenea discutată înainte, faptul că, deşi Iov nu-L cunoştea pe Dumnezeu atunci, el L-a tratat ca pe Dumnezeu şi L-a privit ca pe Stăpânul tuturor lucrurilor din Cer şi de pe Pământ. Iov nu L-a considerat pe Dumnezeu ca fiind un duşman. Mai degrabă, I s-a închinat drept Creator al tuturor lucrurilor. De ce oamenii din zilele noastre se împotrivesc atât de mult lui Dumnezeu? De ce nu se pot teme de Dumnezeu? Un motiv este faptul că au fost profund corupţi de Satana. Cu natura lor satanică profund întipărită, oamenii devin duşmani ai lui Dumnezeu. Astfel, deşi ei cred în Dumnezeu şi Îl recunosc, pot în continuare să se împotrivească lui Dumnezeu şi să se pună în opoziţie faţă de El. Acest lucru e determinat de natura umană. Celălalt motiv este faptul că, deşi oamenii cred în Dumnezeu, ei, pur şi simplu, nu-L tratează ca pe Dumnezeu, ci Îl consideră pe Dumnezeu ca fiind ostil omului, privindu-L ca pe un duşman al omului, iar ei sunt ireconciliabili cu Dumnezeu. E foarte simplu. Această chestiune nu a fost pusă în discuţie în timpul sesiunii anterioare? Gândeşte-te la asta: acesta e motivul? Deşi ai puţină cunoaştere a lui Dumnezeu, ce anume e această cunoaştere? Nu despre asta vorbeşte toată lumea? Nu e ceea ce ţi-a spus Dumnezeu? Tu cunoşti doar aspectele teoretice şi doctrinale; ai experimentat vreodată aspectul real al lui Dumnezeu? Ai cunoaştere subiectivă? Ai cunoaştere şi experienţă practice? Dacă Dumnezeu nu ţi-ar spune, ai putea şti asta? Cunoaşterea teoriei de către tine nu reprezintă cunoaşterea reală. Pe scurt, indiferent cât de mult ştii şi cum ai ajuns să ştii, înainte să atingi o înţelegere reală a lui Dumnezeu, Dumnezeu este duşmanul tău şi, înainte ca tu să-L tratezi pe Dumnezeu ca atare, El e pus în opoziţie faţă de tine, căci tu eşti o întrupare a Satanei.

Când eşti împreună cu Hristos, poate că poţi să-I serveşti trei mese pe zi, poate că poţi să-I serveşti ceaiul, să-I satisfaci nevoile vieţii Lui, aparent, tratându-L pe Hristos ca pe Dumnezeu. Ori de câte ori se întâmplă ceva, punctele de vedere ale oamenilor sunt întotdeauna contrare celui al lui Dumnezeu. Ei nu reuşesc niciodată să înţeleagă punctul de vedere al lui Dumnezeu, nu reuşesc să-L accepte. Deşi oamenii s-ar putea înţelege cu Dumnezeu la suprafaţă, asta nu înseamnă că ei sunt compatibili cu El. De îndată ce se întâmplă ceva, adevărul neascultării de Dumnezeu de către oameni iese la iveală, confirmând ostilitatea care există între om şi Dumnezeu. Această ostilitate nu se referă la faptul că Dumnezeu se opune omului; nu Dumnezeu vrea să fie ostil faţă de om şi nu Dumnezeu îl pune pe om în opoziţie şi îl tratează ca atare. Mai degrabă, este vorba despre această esenţă opoziţională faţă de Dumnezeu, stând la pândă în voia subiectivă a omului şi în subconştientul lui. Cum omul priveşte tot ceea ce vine de la Dumnezeu ca obiect al cercetării lui, reacţia lui faţă de ceea ce vine de la Dumnezeu şi faţă de ceea ce Îl implică pe Dumnezeu este, înainte de toate, de a intui şi de a se îndoi, iar apoi de a adopta repede o atitudine care intră în conflict cu Dumnezeu şi de a I se împotrivi. După aceea, omul va lua aceste stări pasive şi-L va disputa sau contesta pe Dumnezeu până într-acolo încât se va îndoi dacă acest fel de Dumnezeu merită să fie urmat de el. În ciuda faptului că raţionalitatea omului îi spune că nu trebuie să acţioneze astfel, el va alege în continuare să facă aşa, chiar dacă nu vrea, astfel încât va continua fără să ezite, până la capăt. De pildă, care este prima reacţie a unor oameni când aud vreun zvon sau o ponegrire la adresa lui Dumnezeu? Prima lor reacţie este: „Nu ştiu dacă acest zvon e adevărat sau nu, dacă există sau nu, aşa că voi aştepta şi voi vedea.” Apoi, încep să cugete: „Nu există nicio modalitate de a verifica asta. Există una? E acest zvon adevărat sau nu?” Deşi acest om nu arată asta la suprafaţă, inima lui a început deja să se îndoiască, a început deja să-L nege pe Dumnezeu. Care este esenţa acestui tip de atitudine, acestui tip de punct de vedere? Nu e aceasta trădare? Înainte ca el să se confrunte cu această chestiune, nu poţi vedea care e punctul de vedere al acestui om – pare că el nu intră în conflict cu Dumnezeu, că nu-L priveşte pe Dumnezeu ca pe un duşman. Totuşi, de îndată ce se confruntă cu asta, stă imediat de partea Satanei şi se opune lui Dumnezeu. Ce sugerează asta? Asta sugerează că omul şi Dumnezeu sunt potrivnici! Dumnezeu nu-l consideră pe om ca pe un duşman, ci însăşi esenţa omului este ostilă faţă de Dumnezeu. Indiferent cât de mult timp urmează cineva pe Dumnezeu, oricât de mult se sacrifică; indiferent cum slăveşte cineva pe Dumnezeu, cât se abţine să nu I se împotrivească, chiar forţându-se să-L iubească pe Dumnezeu, nu reuşeşte niciodată să-L trateze pe Dumnezeu ca pe Dumnezeu. Nu este acest lucru determinat de esenţa omului? Dacă-L tratezi ca pe Dumnezeu, crezi cu adevărat că El este Dumnezeu, mai poţi avea vreo îndoială faţă de El? Mai pot exista semne de întrebare cu privire la El în inima ta? Nu pot exista. Tendinţele acestei lumi sunt atât de rele, această rasă umană este atât de rea – cum de tu nu ai nicio concepţie cu privire la ele? Tu însuţi eşti atât de hain – cum de nu ai nicio concepţie despre asta? Cu toate acestea, doar câteva zvonuri, nişte ponegriri pot produce concepţii atât de mari despre Dumnezeu, pot produce atât de multe idei, ceea ce arată cât de imatură e statura ta! Doar „bâzâitul” câtorva ţânţari, al câtorva muşte dezgustătoare, doar de atât e nevoie pentru a te înşela? Ce fel de om este acesta? Ştii ce crede Dumnezeu despre acest tip de om? Atitudinea lui Dumnezeu este, de fapt, foarte clară în felul în care El îi tratează pe aceşti oameni. Tratamentul acordat de Dumnezeu acestor oameni este doar de a-i trata cu răceală – atitudinea Lui este aceea de a nu le da atenţie şi de a nu fi serios cu aceşti oameni ignoranţi. De ce? Pentru că, în inima Lui, nu a planificat niciodată să-i obţină pe acei oameni care au jurat să fie ostili faţă de El până la capăt şi care nu au plănuit niciodată să caute o cale de compatibilitate cu El. Poate că aceste cuvinte pe care le-am spus rănesc câţiva oameni. Ei bine, sunteţi dispuşi să Mă lăsaţi mereu să vă rănesc aşa? Indiferent dacă sunteţi dispuşi sau nu, tot ceea ce spun este adevărul! Dacă mereu vă rănesc aşa, mereu vă dezvelesc cicatricele, va afecta acest lucru imaginea trufaşă a lui Dumnezeu în inimile voastre? (N-o va afecta.) Sunt de accord că n-o va afecta. Pentru că, pur şi simplu, nu există Dumnezeu în inimile voastre. Dumnezeul trufaş care sălăşluieşte în inimile voastre, cel pe care îl apăraţi şi protejaţi cu fermitate, pur şi simplu, nu este Dumnezeu. Mai degrabă, este o născocire a imaginaţiei omului; pur şi simplu, nu există. Aşadar, e cu atât mai bine să dezvălui răspunsul acestei ghicitori. Nu e acesta întregul adevăr? Dumnezeul real nu reprezintă închipuirile oamenilor. Sper ca voi toţi să acceptaţi această realitate şi vă va ajuta în a-L cunoaşte pe Dumnezeu.

Fragment din „Cum să cunoaștem firea lui Dumnezeu și rezultatele pe care le va obține lucrarea Sa” în Cuvântul Se arată în trup

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Fragment 19

Acei oameni care nu sunt recunoscuți de Dumnezeu

Există nişte oameni a căror credinţă nu a fost niciodată recunoscută în inima lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, Dumnezeu nu recunoaşte că aceşti oameni sunt adepţii Lui pentru că Dumnezeu nu slăveşte credinţa lor. În cazul acestor oameni, indiferent câţi ani L-au urmat pe Dumnezeu, ideile şi părerile lor nu s-au schimbat niciodată. Sunt precum necredincioşii, aderând la principiile şi la modalitatea de a face lucrurile ale necredincioşilor, aderând la legile supravieţuirii şi credinţei. Ei nu au acceptat niciodată cuvântul lui Dumnezeu drept viaţa lor, nu au considerat niciodată cuvântul lui Dumnezeu ca fiind adevărul, nu au intenţionat niciodată să accepte mântuirea lui Dumnezeu şi nu L-au recunoscut niciodată pe Dumnezeu ca Dumnezeul lor. Ei privesc credinţa în Dumnezeu drept un fel de hobby amatoristic, tratându-L pe Dumnezeu doar ca sprijin spiritual, aşa că ei nu cred că merită să încerce să înţeleagă firea lui Dumnezeu sau esenţa Lui. Ai putea spune că tot ceea ce corespunde Dumnezeului adevărat nu are nimic a face cu aceşti oameni. Ei nu sunt interesaţi şi nu pot fi deranjaţi să acorde atenție. Aceasta deoarece, adânc în inimile lor, există un glas puternic care le spune mereu: „Dumnezeu este invizibil, intangibil şi Dumnezeu nu există.” Ei cred că nu ar merita osteneala de a încerca să-L înţeleagă pe acest tip de Dumnezeu; ar însemna să se păcălească. Cred că dacă doar Îl recunosc pe Dumnezeu în cuvinte, fără a lua nicio poziţie reală și fără a se implica în acțiuni reale, sunt foarte isteţi. Cum îi priveşte Dumnezeu pe aceşti oameni? Îi consideră drept necredincioşi. Unii oameni întreabă: „Pot necredincioșii citi cuvântul lui Dumnezeu? Îşi pot ei face datoria? Pot ei spune aceste cuvinte: «Voi trăi pentru Dumnezeu»?” Ceea ce omul vede adesea sunt manifestări de faţadă ale oamenilor, nu esenţa lor. Dar Dumnezeu nu Se uită la aceste manifestări de faţadă; El vede doar esenţa lor lăuntrică. Astfel, Dumnezeu are o astfel de atitudine, o astfel de definiţie faţă de aceşti oameni. Cât priveşte ceea ce spun aceşti oameni: „De ce face Dumnezeu asta? De ce face Dumnezeu aia? Nu pot înţelege asta; nu pot înţelege aia; asta nu e în acord cu noţiunile omului; trebuie să-mi explici asta; …” Răspunsul meu este: este necesar să-ţi explic această chestiune? Are această chestiune de-a face cu tine? Cine te crezi? De unde ai venit? Eşti în măsură să dai aceste indicaţii lui Dumnezeu? Crezi în El? Recunoaşte El credinţa ta? De vreme ce credinţa ta nu are nimic de-a face cu Dumnezeu, ce te privesc pe tine faptele Lui? Nu ştii ce loc ocupi în inima lui Dumnezeu, dar eşti în măsură să dialoghezi cu Dumnezeu?

Cuvinte de admonestare

Nu vă simţiţi stânjeniţi după ce aţi auzit aceste remarci? Deşi poate că nu sunteţi dispuşi să ascultaţi aceste cuvinte sau să le acceptaţi, toate sunt realităţi. Deoarece această etapă a lucrării trebuie realizată de Dumnezeu, dacă nu eşti preocupat de intenţiile Lui, de atitudinea Lui şi nu înţelegi esenţa şi firea lui Dumnezeu, atunci, în cele din urmă, tu eşti cel care va avea de pierdut. Nu daţi vina pe cuvintele Mele pentru că e greu să fie ascultate şi nu daţi vina pe ele pentru că vă taie elanul. Eu spun adevărul; nu vreau să vă descurajez. Indiferent ce vă cer şi indiferent cum vi se cere să o faceţi, sper să mergeţi pe cărarea cea corectă, să urmaţi calea lui Dumnezeu şi să nu vă abateţi de la această cale. Dacă nu acţionezi conform cuvântului Său şi nu urmezi calea Lui, atunci nu poate fi nicio îndoială că te răzvrăteşti împotriva lui Dumnezeu şi că ai deviat de la calea cea corectă. Astfel, consider că sunt câteva chestiuni pe care trebuie să ţi le clarific şi să te fac să crezi fără echivoc, clar, fără umbră de tăgadă şi să te ajut să cunoşti în mod explicit atitudinea lui Dumnezeu, intenţiile lui Dumnezeu, cum îl desăvârşeşte Dumnezeu pe om şi în ce fel stabileşte rezultatele oamenilor. Dacă vine o zi când vei fi incapabil să porneşti pe această cale, atunci Eu nu port nicio responsabilitate, pentru că aceste cuvinte ţi-au fost deja spuse foarte clar. Cât despre cum tratezi tu propriul rezultat – această chestiune depinde în întregime de tine. Dumnezeu are atitudini diferite cu privire la rezultatele diferitelor tipuri de oameni. El are propriile modalităţi de a-l evalua pe om şi propriul standard de cerinţe. Standardul Lui de a evalua oamenii este unul corect faţă de toată lumea – nu e nicio îndoială cu privire la asta! Aşadar, temerile unor oameni sunt de prisos. Te simți ușurat acum?

Fragment din „Cum să cunoaștem firea lui Dumnezeu și rezultatele pe care le va obține lucrarea Sa” în Cuvântul Se arată în trup

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Fragment 20

De fapt, firea lui Dumnezeu este deschisă tuturor și nu este ascunsă, deoarece Dumnezeu nu a evitat niciodată cu bună știință nicio persoană și nu a căutat niciodată cu bună știință să Se ascundă astfel încât oamenii să nu poată să Îl cunoască sau să-L înțeleagă. Firea lui Dumnezeu a fost întotdeauna deschisă și s-a confruntat cu fiecare persoană cu sinceritate. În timpul gestionării lui Dumnezeu, El Își face lucrarea, confruntându-Se cu toată lumea; iar lucrarea Sa este făcută asupra fiecăruia. Pe măsură ce Își face lucrarea, El Își dezvăluie în mod continuu firea, utilizându-Și în mod continuu esența și ceea ce are și ce este pentru a călăuzi și a se îngriji de fiecare persoană. În fiecare epocă și în cadrul fiecărei etape, indiferent dacă circumstanțele sunt bune sau rele, firea lui Dumnezeu este întotdeauna deschisă pentru fiecare om, iar posesiunile și ființa Sa sunt întotdeauna deschise fiecărui individ, în același mod în care viața Sa este reprezentată constant și fără încetare de îngrijirea omenirii și sprijinirea acesteia. În ciuda a toate acestea, firea lui Dumnezeu rămâne ascunsă pentru unii. De ce se întâmplă așa? Deoarece, chiar dacă acești oameni trăiesc în cadrul lucrării lui Dumnezeu și Îl urmează, ei nu au căutat niciodată să-L înțeleagă și nu au vrut să ajungă să-L cunoască, cu atât mai puțin să se apropie de Dumnezeu. Pentru acești oameni, înțelegerea firii lui Dumnezeu înseamnă că li se apropie sfârșitul; înseamnă că urmează să fie judecați și condamnați de firea lui Dumnezeu. De aceea, acești oameni nu au dorit niciodată să-L înțeleagă pe Dumnezeu sau firea Sa și nu râvnesc la o înțelegere sau cunoaștere mai profundă a voii Lui. Ei nu intenționează să priceapă voia lui Dumnezeu printr-o cooperare conștientă – ei doar se bucură întotdeauna de lucrurile pe care și le doresc și nu obosesc niciodată făcându-le; cred în Dumnezeul în care vor ei să creadă; cred în Dumnezeul care există doar în imaginațiile lor, doar în concep‏țiile lor; și cred într-un Dumnezeu care nu poate fi separat de ei în viețile lor cotidiene. Când vine vorba de adevăratul Însuși Dumnezeu, ei sunt complet indiferenți, fără vreo dorință de a-L înțelege, de a ține cont de El și cu atât mai puțin au intenția de a se apropia de El. Ei doar folosesc cuvintele exprimate de Dumnezeu pentru a se împodobi, pentru a se împacheta. Pentru ei, acel lucru îi face deja credincioși de succes și oameni cu credință în Dumnezeu în sufletele lor. În inimile lor, ei sunt călăuziți de imaginațiile, concepțiile lor și chiar de definițiile lor personale în privința lui Dumnezeu. Adevăratul Dumnezeu Însuși, pe de altă parte, nu are absolut nimic de-a face cu ei. Deoarece odată ce Îl înțeleg pe adevăratul Însuși Dumnezeu, adevărata Lui fire și ceea ce Dumnezeu are și ceea ce este, asta înseamnă că acțiunile, credința și căutările lor vor fi condamnate. Acesta este motivul pentru care nu sunt dispuși să înțeleagă esența lui Dumnezeu și motivul pentru care sunt dezinteresați și nedoritori să caute sau să se roage în mod activ pentru a-L înțelege mai bine, a-I cunoaște voia mai bine și a-I înțelege firea mai bine. Ei ar prefera ca Dumnezeu să fie ceva inventat, lipsit de valoare și ambiguu. Ar prefera ca Dumnezeu să fie cineva care este exact cum și L-au imaginat ei, cineva care poate fi la cheremul lor, cu provizii inepuizabile și întotdeauna disponibil. Când vor să se bucure de harul lui Dumnezeu, ei Îi cer Lui să fie acel har. Când au nevoie de binecuvântarea Lui, ei Îi cer Lui să fie acea binecuvântare. Când se confruntă cu necazuri, ei Îi cer să îi încurajeze, să fie plasa lor de siguranță. Cunoașterea acestor oameni cu privire la Dumnezeu se limitează la sfera harului și a binecuvântării. Înțelegerea lor cu privire la Dumnezeu, la firea și la lucrarea Lui este și aceasta limitată la imaginația lor și reprezintă doar slove și doctrine. Dar există unii oameni care sunt dornici de a înțelege firea lui Dumnezeu, care doresc într-adevăr să-L vadă pe Dumnezeu Însuși și să înțeleagă cu adevărat firea Lui și ceea ce El are și ce este. Acești oameni sunt în căutarea realității adevărului și mântuirii lui Dumnezeu și caută să primească cucerirea, mântuirea și desăvârșirea Lui. Acești oameni își folosesc inimile pentru a citi cuvântul lui Dumnezeu, pentru a aprecia fiecare situație și fiecare persoană, eveniment sau lucru pe care Dumnezeu le-a aranjat pentru ei și se roagă și caută cu sinceritate. Ce își doresc cel mai mult este de a cunoaște voia lui Dumnezeu și a înțelege adevărata Lui fire și esență. Și asta pentru a nu-L mai jigni pe Dumnezeu și pentru a putea vedea prin experiențele lor mai mult din frumusețea lui Dumnezeu și latura Sa reală. De asemenea, acest lucru este pentru ca adevăratul Dumnezeu să existe în inimile lor și astfel încât Dumnezeu să aibă un loc în inimile lor, de așa natură încât să nu mai trăiască în imaginații, concepții și ambiguitate. Pentru acești oameni, motivul pentru care au o dorință arzătoare de a înțelege firea și esența Lui este deoarece acestea sunt lucruri de care oamenii ar putea avea nevoie în orice moment în experien‏țele lor, lucruri care furnizează viață de-a lungul perioadei existenței lor. Odată ce vor înțelege firea lui Dumnezeu, ei vor putea să Îl venereze mai bine, să coopereze cu lucrarea Lui mai bine, să aibă mai multă considerație față de voia Lui și să își facă datoria pe cât pot ei de bine. Acestea sunt cele două feluri de oameni în funcție de atitudinea lor față de firea lui Dumnezeu. Primii nu vor să înțeleagă firea Lui. Deși spun că vor să înțeleagă firea lui Dumnezeu, să ajungă să-L cunoască pe Dumnezeu Însuși, să vadă ce are și ce este și să aprecieze cu adevărat voia Lui, în adâncul lor ei ar prefera ca Dumnezeu să nu existe. Asta din cauză că acest fel de oameni nu se supun lui Dumnezeu și I se opun în mod constant; ei luptă cu El în inimile lor pentru poziție și deseori sunt suspicioși sau chiar neagă existența lui Dumnezeu. Ei nu vor să lase firea lui Dumnezeu sau să-L lase pe Dumnezeu Însuși cel real să le ocupe inimile. Ei vor doar să-și satisfacă propriile dorințe, imaginații și ambiții. Așadar, acești oameni pot crede în Dumnezeu, Îl pot urma și pot, de asemenea, renunța la familiile și slujbele lor pentru El, dar ei nu termină cu apucăturile lor rele. Unii chiar fură sau risipesc jertfele sau Îl blestemă în secret pe Dumnezeu, în timp ce alții își pot folosi poziția pentru a mărturisi în mod repetat despre ei înșiși, pentru a-și întări autoritatea și a concura cu Dumnezeu pentru oameni și pentru statut. Ei folosesc diverse metode și măsuri pentru a-i face pe oameni să-i venereze, încercând constant să-i cucerească și să-i controleze. Unii chiar îi induc în eroare pe oameni în mod intenționat convingându-i că sunt Dumnezeu pentru a fi tratați ca Dumnezeu. Ei nu ar spune niciodată oamenilor că au fost corupți, că sunt și corupți și aroganți și să nu îi venereze și că indiferent cât de mult bine fac, totul este datorită exaltării lui Dumnezeu și a ceea ce ar trebui să facă oricum. De ce nu spun aceste lucruri? Deoarece se tem profund că își vor pierde locul în inimile oamenilor. Acesta este motivul pentru care astfel de oameni nu Îl slăvesc niciodată pe Dumnezeu și nu sunt martori pentru Dumnezeu, căci nu au încercat niciodată să-L înțeleagă. Îl pot cunoaște pe Dumnezeu fără să-L înțeleagă? Imposibil! Astfel, în timp ce cuvintele din subiectul „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși” pot fi simple, înțelesul lor este diferit pentru fiecare. Pentru cineva care nu se supune deseori lui Dumnezeu și I se opune și este ostil față de Dumnezeu, înseamnă condamnare; pe când cineva care caută realitatea adevărului și vine deseori înaintea lui Dumnezeu pentru a căuta voia lui Dumnezeu, se va simți, auzind aceste cuvinte, precum un pește în apă. Deci printre voi, când unii aud vorbindu-se despre firea și lucrarea lui Dumnezeu, începe să îi ia durerea de cap, inimile lor devin pline de rezistență și devin foarte stânjeniți. Dar există alții printre voi care se gândesc: acest subiect este exact lucrul de care am nevoie pentru că îmi aduce multe beneficii. Este o parte care nu poate lipsi din experiența mea de viață; este esența esenței, baza credinței în Dumnezeu și un lucru pe care omenirea nu își permite să-l abandoneze. Pentru voi toți, acest subiect poate părea atât aproape, cât și departe, necunoscut și totuși familiar. Dar indiferent de situație, acesta este un subiect pe care toți trebuie să-l asculte, trebuie să-l cunoască și să-l înțeleagă. Indiferent cum îl tratezi, indiferent cum îl privești sau cum îl primești, importanța acestui subiect nu poate fi ignorată.

Fragment din „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (I)” în Cuvântul Se arată în trup

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Fragment 21

Dumnezeu Și-a făcut lucrarea de când a creat omenirea. La început, lucrarea a fost foarte simplă, dar chiar și așa, conținea încă expresii ale esenței și firii lui Dumnezeu. În timp ce lucrarea lui Dumnezeu a fost acum înălțată, El punând foarte multe eforturi concrete în fiecare persoană care Îl urmează și exprimând o cantitate semnificativă din cuvintele Sale, de la început până acum, persoana lui Dumnezeu a fost ascunsă de omenire. Deși El S-a întrupat de două ori, din vremea relatărilor biblice până în zilele moderne, cine a văzut vreodată persoana reală a lui Dumnezeu? Pe baza înțelegerii voastre, a văzut cineva vreodată persoana reală a lui Dumnezeu? Nu. Nimeni nu a văzut persoana reală a lui Dumnezeu, însemnând că nimeni nu a văzut vreodată adevăratul Lui sine. Acesta este un lucru asupra căruia toată lumea este de acord. Adică, persoana reală a lui Dumnezeu sau Duhul lui Dumnezeu este ascuns de întreaga omenire, inclusiv de Adam și Eva pe care El i-a creat și inclusiv de dreptul Iov, pe care El îl acceptase. Nici măcar ei nu văzuseră persoana adevărată a lui Dumnezeu. Dar de ce Dumnezeu Își ascunde cu bună știință adevărata persoană? Unii oameni zic: „Lui Dumnezeu Îi e teamă să nu sperie oamenii.” Alții spun: „Dumnezeu Își ascunde adevărata persoană pentru că omul este prea mic și Dumnezeu este prea mare; oamenii nu au voie să-L vadă sau vor muri.” Există și cei care spun: „Dumnezeu este ocupat să-Și gestioneze lucrarea zi de zi, El poate nu are timp să Se arate pentru a-i lăsa pe oameni să-L vadă.” Indiferent ce credeți, am o concluzie aici. Care este acea concluzie? Că Dumnezeu nici măcar nu vrea ca oamenii să-I vadă adevărata persoană. Să Se ascundă de omenire este ceva ce Dumnezeu face intenționat. Cu alte cuvinte, este intenția Lui ca oamenii să nu-I vadă adevărata Sa persoană. Asta ar trebui să le fie clar tuturor până acum. Dacă Dumnezeu nu Și-a arătat persoana nimănui niciodată, atunci credeți că aceasta există? (El există.) Desigur. Existența persoanei lui Dumnezeu este incontestabilă. Dar cât despre cât de mare este aceasta sau cum arată El, sunt acestea întrebări pe care omenirea ar trebui să le cerceteze? Nu. Răspunsul este negativ. Dacă persoana lui Dumnezeu nu este un subiect pe care ar trebui să-l explorăm, atunci ce anume ar trebui să investigăm? (Firea lui Dumnezeu.) (Lucrarea lui Dumnezeu.) Înainte de a începe să comunicăm privind subiectul oficial, totuși, să ne întoarcem la ceea ce discutam chiar atunci: de ce Dumnezeu nu Și-a arătat niciodată persoana omenirii? De ce Dumnezeu Își ascunde în mod intenționat persoana față de omenire? Există un singur motiv și acela este: deși omul creat a trecut prin mii de ani ai lucrării lui Dumnezeu, nu există nici măcar o persoană care să cunoască lucrarea lui Dumnezeu, firea și esența Lui. Asemenea oameni, în ochii lui Dumnezeu, sunt în opoziție cu El, iar Dumnezeu nu Se arată oamenilor care sunt ostili față de El. Acesta este singurul motiv pentru care Dumnezeu nu Și-a arătat persoana față de omenire și motivul pentru care Își protejează în mod intenționat persoana faț‏ă de oameni. Vă este acum clară importanța cunoașterii firii lui Dumnezeu?

Fragment din „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (I)” în Cuvântul Se arată în trup

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Fragment 22

Încă de la existența gestionării lui Dumnezeu, El a fost întotdeauna dedicat pe deplin îndeplinirii lucrării Sale. În ciuda ascunderii persoanei Sale față de ei, El a fost întotdeauna alături de om, lucrând asupra sa, exprimându-Și firea, călăuzind întreaga omenire cu esența Sa și făcându-Și lucrarea asupra fiecărei persoane prin puterea, înțelepciunea și autoritatea Sa, astfel dând naștere Epocii Legii, Epocii Harului și acum, Epocii Împărăției. Deși Dumnezeu Își ascunde persoana față de om, firea Sa, ființa, posesiunile Sale și voia Sa față de omenire sunt dezvăluite fără rezerve pentru ca omul să le vadă și să le experimenteze. Cu alte cuvinte, deși ființele umane nu Îl pot vedea sau atinge, firea și esența lui Dumnezeu cu care omenirea a fost în contact sunt absolut expresii ale lui Dumnezeu Însuși. Nu este acesta adevărul? Indiferent prin ce metodă sau din ce unghi Își face lucrarea, El întotdeauna tratează oamenii cu adevărata Sa identitate, făcând și spunând ceea ce trebuie. Indiferent din ce postură vorbește Dumnezeu – ar putea să se afle în al treilea Cer sau să fie în trup sau chiar ca o persoană obișnuită – întotdeauna îi vorbește omului cu toată inima și toată mintea, fără înșelăciune sau ascunziș. Când Își îndeplinește lucrarea, Dumnezeu Își exprimă cuvântul și firea și exprimă ceea ce are și ce este, fără absolut nicio rezervă. El călăuzește omenirea cu viața Sa, ființa și posesiunile Sale. Acesta este modul în care omul a supraviețuit Epocii Legii – epoca leagăn a omenirii – sub îndrumarea lui Dumnezeu cel nevăzut și cel de neatins.

Dumnezeu S-a întrupat pentru prima dată după Epoca Legii, o întrupare care a durat treizeci și trei de ani și jumătate. Pentru o ființă umană, treizeci și trei de ani și jumătate reprezintă o perioadă lungă? (Nu este lungă.) Din moment ce durata de viață a unei ființe umane este de obicei mult mai lungă decât treizeci și ceva de ani, asta nu reprezintă o perioadă foarte lungă pentru om. Dar pentru Dumnezeu întrupat, acești treizeci și trei de ani și jumătate reprezintă foarte mult. El a devenit o persoană – o persoană obișnuită care a îndeplinit lucrarea și însărcinarea lui Dumnezeu. Asta a însemnat că El a trebuit să preia lucrarea cu care o persoană obișnuită nu se poate descurca și în același timp să îndure o suferință pe care oamenii obișnuiți nu o pot suporta. Intensitatea suferinței îndurate de Domnul Isus în timpul Epocii Harului, de la începutul lucrării Sale până când a fost pironit pe cruce, este posibil să nu fie ceva la care oamenii de astăzi să fi putut să fie martori în persoană, dar puteți voi măcar să apreciați un pic din ea prin poveștile din Biblie? Indiferent cât de multe detalii sunt în aceste fapte consemnate, până la urmă, lucrarea lui Dumnezeu în timpul acestei perioade a fost plină de greutăți și suferinț‏ă. Pentru un om corupt, treizeci și trei de ani și jumătate nu este o perioadă lungă; puțină suferință nu este mare lucru. Dar pentru Dumnezeu cel sfânt, nepătat, care trebuie să suporte toate păcatele omenirii și să mănânce, să doarmă și să trăiască cu păcătoșii, această durere este prea mare. El este Creatorul, Domnul tuturor lucrurilor și Stăpânul a toate, totuși când a venit în lume a trebuit să îndure cruzimea și prigoana oamenilor corupți. Pentru a-Și finaliza lucrarea și a salva omenirea din suferință, El a trebuit să fie condamnat de om și să poarte păcatele întregii omeniri. Măsura suferinței prin care a trecut nu poate fi pricepută sau apreciată de oamenii obișnuiți. Ce reprezintă această suferință? Reprezintă devotamentul lui Dumnezeu față de omenire. Reprezintă umilința pe care El a suferit-o și prețul pe care l-a plătit pentru mântuirea oamenilor, pentru a le răscumpăra păcatele și pentru a finaliza această etapă a lucrării Sale. Înseamnă, de asemenea, că omul va fi răscumpărat de pe cruce de Dumnezeu. Acesta este un preț plătit în sânge, în viață, un preț pe care ființele create nu și-l permit. Deoarece El are esența lui Dumnezeu și este înzestrat cu ceea ce Dumnezeu are și ce este, El poate suporta acest tip de suferință și acest tip de lucrare. Asta reprezintă ceva pe care nicio ființă creată nu o poate face în locul Său. Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu în timpul Epocii Harului și este o revelație a firii Sale. Dezvăluie asta ceva despre ceea ce Dumnezeu are și ceea ce este? Merită ca omenirea să cunoască acel lucru?

În acea epocă, deși oamenii nu au văzut persoana lui Dumnezeu, au primit jertfa Lui pentru păcat și au fost răscumpărați de pe cruce de Dumnezeu. Omenirea poate să nu fie familiarizată cu lucrarea pe care Dumnezeu a făcut-o în timpul Epocii Harului, dar există cineva care este familiarizat cu firea și voia exprimată de Dumnezeu în timpul acestei perioade? Omul abia știe despre detaliile lucrării lui Dumnezeu în timpul diferitelor epoci prin diverse canale sau știe despre povești legate de Dumnezeu care au avut loc în același timp în care Dumnezeu Își îndeplinea lucrarea. Aceste detalii și povești sunt, în cel mai bun caz, doar niște informații sau legende despre Dumnezeu și nu au nimic de-a face cu firea și esenț‏a lui Dumnezeu. Deci, indiferent cât de multe povești cunosc oamenii despre Dumnezeu, nu înseamnă că au o înțelegere și cunoaștere profundă în privința firii sau esenței Sale. Precum era în Epoca Legii, deși oamenii din Epoca Harului experimentaseră un contact apropiat și intim cu Dumnezeu întrupat, cunoașterea lor privind firea și esența Lui era practic inexistentă.

În Epoca Împărăției, Dumnezeu S-a întrupat din nou, în același mod în care a făcut-o prima oară. În timpul acestei perioade a lucrării, Dumnezeu încă Își exprimă fără rezerve cuvântul, face lucrarea pe care trebuie să o facă și exprimă ceea ce El are și ce este. În același timp, El continuă să îndure și să tolereze neascultarea și ignoran‏ța omului. Nu Își exprimă El voia și nu Își dezvăluie firea în mod continuu și în timpul acestei perioade a lucrării? De aceea, de la crearea omului și până acum, firea lui Dumnezeu, ființa, posesiunile Sale și voia Sa au fost întotdeauna accesibile fiecărei persoane. Dumnezeu nu Și-a ascuns niciodată în mod voit esența, firea sau voia. Doar că omenirii nu îi pasă despre ceea ce face Dumnezeu, care este voia Sa – de aceea înțelegerea omului în privința lui Dumnezeu este atât de jalnică. Cu alte cuvinte, în timp ce Dumnezeu Își ascunde persoana, El stă de asemenea alături de omenire în fiecare moment, proiectându-Și în mod deschis voia, firea și esența tot timpul. Într-un fel, persoana lui Dumnezeu este și aceasta accesibilă omului, dar din cauza orbirii și neascultării omului, acesta este întotdeauna incapabil să vadă înfățișarea lui Dumnezeu. Deci, dacă așa stau lucrurile, atunci nu ar trebui ca înțelegerea lui Dumnezeu Însuși și a firii Sale să fie ușoară pentru toată lumea? Asta este o întrebare la care este foarte greu de răspuns, nu-i așa? Puteți spune că este ușor, dar în timp ce unii oameni caută să-L cunoască pe Dumnezeu, ei nu pot să ajungă să-L cunoască cu adevărat sau să obțină o înțelegere clară în privința Lui – este întotdeauna neclar și nedeslușit. Dar dacă spuneți că nu este ușor, nici așa nu este corect. Ca obiect al lucrării lui Dumnezeu pentru atât de mult timp, fiecare ar trebui, prin experiențele sale, să fi avut relații autentice cu Dumnezeu. Ei ar trebui cel puțin să-L fi simțit într-o anumită măsură în inimile lor sau să se fi ciocnit cu Dumnezeu la nivel spiritual și astfel ar trebui să fi avut cel puțin o anume cunoaștere perceptivă a firii lui Dumnezeu sau să fi câștigat o anume înțelegere în privința Lui. Din vremea în care omul a început să-L urmeze pe Dumnezeu până acum, omenirea a primit mult prea mult, dar din tot felul de motive – calibrul slab al omului, ignoranța, răzvrătirea și diversele intenții – omenirea a pierdut, de asemenea, prea mult. Nu a dat deja Dumnezeu omenirii suficient? Deși Dumnezeu Își ascunde persoana de oameni, El îi alimentează cu ceea ce are și ceea ce este și chiar cu viaț‏a Sa; cunoașterea lui Dumnezeu de către omenire nu ar trebui să fie doar ceea ce este acum. De aceea cred că este necesar să împărtășesc cu voi în continuare despre subiectul lucrării lui Dumnezeu, firii lui Dumnezeu și lui Dumnezeu Însuși. Scopul este ca miile de ani de grijă și atenție pe care Dumnezeu le-a răsfrânt asupra omului să nu ajungă să fie în zadar și astfel ca omenirea să poată înțelege și aprecia cu adevărat voia lui Dumnezeu față de aceasta. Asta pentru ca oamenii să poată înainta într-o nouă etapă a cunoașterii lor față de Dumnezeu. De asemenea, Îl va pune pe Dumnezeu din nou în locul corespunzător din inimile oamenilor, adică, să Îi facă dreptate.

Fragment din „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (I)” în Cuvântul Se arată în trup

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Fragment 23

Porunca lui Dumnezeu pentru Adam

Geneza 2:15-17 Iar Iahve Dumnezeu l-a luat pe om și l-a pus în grădina Edenului ca s-o lucreze și s-o păzească. Și Iahve Dumnezeu i-a poruncit omului, zicând: „Din fiecare pom al grădinii, poți mânca fără restricție, dar să nu mănânci din pomul cunoașterii binelui și răului; deoarece în ziua în care vei mânca din acesta, cu siguranță vei muri.”

Ați obținut ceva din aceste versete? Cum vă face să vă simțiți această parte a scripturilor? De ce a fost extrasă din scripturi „porunca lui Dumnezeu pentru Adam”? Are fiecare din voi acum o imagine a lui Dumnezeu și a lui Adam în minte? Puteți încerca să vă imaginați: dacă ați fi cel din scena aceea, cum ar fi Dumnezeul din inima voastră? Ce emoții vă trezește această imagine? Aceasta este o imagine impresionantă și înduioșătoare. Deși există doar Dumnezeu și omul în ea, apropierea dintre ei este demnă de invidiat: iubirea abundentă a lui Dumnezeu este acordată necondiționat omului, îl înconjoară; omul este naiv și inocent, fără griji sau poveri, trăind fericit sub privirea lui Dumnezeu; El își arată grija față de om, în timp ce omul trăiește sub protecția și binecuvântarea lui Dumnezeu; fiecare lucru pe care omul îl face și îl spune este strâns legat și inseparabil de Dumnezeu.

Puteți spune că aceasta este prima poruncă pe care Dumnezeu i-a dat-o omului de când l-a creat. Ce cuprinde această poruncă? Cuprinde voia Lui, dar și grijile Sale pentru omenire. Aceasta este prima Lui poruncă și este, de asemenea, prima oară când Dumnezeu Se îngrijorează în privința omului. Adică, Dumnezeu a avut o responsabilitate față de om din momentul în care l-a creat. Care este responsabilitatea Sa? El trebuie să-l protejeze pe om, să aibă grijă de el. El speră că omul Îi poate asculta cuvintele și că va avea încredere în ele. Aceasta este și prima așteptare a lui Dumnezeu de la om. Având această așteptare, Dumnezeu spune următoarele: „Din fiecare pom al grădinii, poți mânca fără restricție, dar să nu mănânci din pomul cunoașterii binelui și răului; deoarece în ziua în care vei mânca din acesta, cu siguranță vei muri.” Aceste cuvinte simple reprezintă voia lui Dumnezeu. Ele dezvăluie, de asemenea, că inima lui Dumnezeu a început deja să își arate preocuparea pentru om. Dintre toate lucrurile, doar Adam a fost făcut după chipul lui Dumnezeu; Adam era singura ființă cu suflarea de viață a lui Dumnezeu; el putea merge alături de Dumnezeu, putea să converseze cu El. De aceea, Dumnezeu i-a dat o astfel de poruncă. Dumnezeu a specificat foarte clar în această poruncă ce poate face omul, precum și ce nu poate face.

În aceste câteva cuvinte simple, vedem inima lui Dumnezeu. Dar ce fel de inimă vedem? Există iubire în inima lui Dumnezeu? Există grijă în ea? Iubirea și grija lui Dumnezeu din aceste versete nu numai că pot fi apreciate de oameni, dar pot, de asemenea, să fie cu adevărat simțite. Nu este așa? Acum că am spus aceste lucruri, încă sunteți de părere că acestea sunt doar câteva simple cuvinte? Nu sunt așa de simple, nu-i așa? Puteați să vedeți asta înainte? Dacă Dumnezeu ți-ar spune personal aceste câteva cuvinte, cum te-ai simți în interior? Dacă nu ești o persoană umană, dacă inima ta este rece ca gheața, atunci nu ai sim‏ți nimic, nu ai aprecia iubirea lui Dumnezeu și nu ai încerca să înțelegi inima Lui. Dar dacă ești o persoană cu conștiință, cu umanitate, atunci ai simți diferit. Ai simți căldură, te-ai simți îngrijit și iubit și ai simți fericire. Nu este așa? Când vei simți aceste lucruri, cum vei acționa față de Dumnezeu? Te-ai simți atașat de Dumnezeu? L-ai iubi și respecta pe Dumnezeu din adâncul inimii? S-ar apropia inima ta de Dumnezeu? Poți vedea din asta cât de importantă este iubirea lui Dumnezeu pentru om. Dar chiar mai importante sunt aprecierea și înțelegerea iubirii lui Dumnezeu de către om. De altfel, nu spune Dumnezeu multe lucruri asemănătoare în timpul acestei etape a lucrării Sale? Dar apreciază oamenii de astăzi inima lui Dumnezeu? Poți pricepe voia lui Dumnezeu de care tocmai am vorbit? Nu puteți nici măcar să pricepeți voia lui Dumnezeu când aceasta este atât de concretă, tangibilă și realistă. De aceea spun că nu aveți cunoaștere și înțelegere adevărată în privința lui Dumnezeu. Nu este adevărat?

Fragment din „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (I)” în Cuvântul Se arată în trup

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Fragment 24

Dumnezeu o creează pe Eva

Geneza 2:18-20 Și Iahve Dumnezeu a spus: „Nu este bine ca omul să fie singur; voi face un ajutor potrivit pentru el”. Și, din pământ, Iahve Dumnezeu a creat toate fiarele câmpului și fiecare pasăre a aerului; și le-a adus la Adam pentru a vedea cum le-ar numi el; și cum a denumit Adam fiecare creatură vie, acela i-a fost după aceea numele. Și Adam le-a dat nume tuturor vitelor, păsărilor cerului și tuturor fiarelor câmpului; dar pentru Adam nu a fost găsit un ajutor potrivit pentru el.

Geneza 2:22-23 Și din coastele, pe care Iahve Dumnezeu le luase de la om, a făcut o femeie și i-a adus-o omului. Și Adam a spus: „Aceasta este acum os din osul meu și trup din trupul meu; ea va fi numită Femeie, pentru că a fost luată de la Bărbat”.

Există câteva fraze cheie în această parte a scripturilor. Vă rog să le subliniați: „cum a denumit Adam fiecare creatură vie, acela i-a fost după aceea numele.” Deci, cine le-a dat nume tuturor făpturilor? Adam, nu Dumnezeu. Această frază îi spune omenirii un fapt: Dumnezeu i-a dat omului inteligență când l-a creat. Adică, inteligența omului a venit de la Dumnezeu. Aceasta este o certitudine. Dar de ce? După ce Dumnezeu l-a creat pe Adam, acesta a mers la școală? A știut el cum să citească? După ce Dumnezeu a făcut diverse creaturi, a recunoscut Adam toate aceste animale? I-a spus Dumnezeu care erau numele lor? Desigur, Dumnezeu nu l-a învățat nici cum să găsească numele acestor făpturi. Acesta este adevărul! Atunci, cum a știut el cum să le dea acestor făpturi nume și ce fel de nume să le dea? Aceasta are legătură cu întrebarea privind ce i-a dat Dumnezeu lui Adam când l-a creat. Faptele dovedesc că atunci când Dumnezeu l-a creat pe om, El i-a dat din inteligența Sa. Acesta este un fapt esențial. Ați ascultat cu toții cu atenție? Există un alt fapt esențial care ar trebui să vă fie clar: după ce Adam le-a dat tuturor acestor făpturi vii nume, aceste nume au devenit parte din vocabularul lui Dumnezeu. De ce spun asta? Asta implică și firea lui Dumnezeu și trebuie să explic acest lucru.

Dumnezeu l-a creat pe om, a suflat viață în el și i-a dat și ceva din inteligența Sa, abilitățile Sale și ceea ce El are și ce este. După ce Dumnezeu i-a dat omului toate aceste lucruri, acesta a putut să facă unele lucruri în mod independent și să gândească pe cont propriu. Dacă lucrurile pe care omul le inventează și le face sunt bune în ochii lui Dumnezeu, atunci El le acceptă și nu intervine. Dacă ceea ce omul face este corect, atunci Dumnezeu va lăsa acel lucru să fie așa definitiv. Deci, ce indică fraza: „cum a denumit Adam fiecare creatură vie, acela i-a fost după aceea numele”? Sugerează faptul că Dumnezeu nu a făcut nicio modificare numelor diferitelor ființe vii. Orice nume le-a dat Adam, Dumnezeu a spus „Da” și a înregistrat numele așa cum era. A exprimat Dumnezeu vreo opinie? Nu, asta este sigur. Deci ce vedeți aici? Dumnezeu i-a dat omului inteligență și omul și-a utilizat inteligența dată de Dumnezeu pentru a face lucruri. Dacă ceea ce omul face este pozitiv în ochii lui Dumnezeu, atunci acel lucru este afirmat, recunoscut și acceptat de Dumnezeu fără evaluare sau critică. Asta este ceva ce nu poate face nicio persoană sau vreun spirit rău sau Satana. Vedeți o revelație a firii lui Dumnezeu aici? Ar accepta o ființă umană, o ființă umană coruptă sau Satana ca alții să îi reprezinte făcând lucruri chiar sub nasul lor? Desigur că nu! Ar lupta ei pentru poziție cu cealaltă persoană sau cealaltă forță care este diferită de ei? Desigur că da! În acel moment, dacă o persoană coruptă sau Satana ar fi fost cu Adam, atunci ar fi respins cu siguranță ceea ce făcea el. Pentru a dovedi că au abilitatea de a gândi independent și că au propriile perspective unice, aceștia ar fi negat absolut tot ceea ce făcea Adam: „Vrei să îl numești așa? Ei bine, nu am să-l numesc așa, am să-l numesc altfel; tu l-ai numit Tom, dar eu am să-l numesc Harry. Trebuie să-mi demonstrez genialitatea.” Ce tip de natură este aceasta? Nu este extrem de arogantă? Dar are Dumnezeu o astfel de fire? A avut Dumnezeu obiecții neobișnuite la acest lucru pe care l-a făcut Adam? Răspunsul este, fără echivoc, nu! În privința firii pe care o dezvăluie Dumnezeu, nu există cea mai mică urmă de argumentare, aroganță sau neprihănire de sine. Asta este foarte clar aici. Acesta este doar un lucru foarte mic, dar dacă nu înțelegi esența lui Dumnezeu, dacă inima ta nu încearcă să înțeleagă cum se comportă El și care este atitudinea Lui, atunci nu vei cunoaște firea lui Dumnezeu și nu vei vedea exprimarea și revelația firii Lui. Nu este așa? Ești de acord cu ceea ce tocmai ți-am explicat? Ca răspuns la acțiunile lui Adam, Dumnezeu nu a proclamat tare: „Ai făcut bine. Ai făcut cum trebuie. Sunt de acord.” În inima Sa, totuși, Dumnezeu a aprobat, a apreciat și a aplaudat ce a făcut Adam. Acesta era primul lucru încă de la creație pe care omul îl făcuse pentru Dumnezeu la cererea Sa. Era ceva ce omul făcuse în locul Lui și în numele Lui. În ochii lui Dumnezeu, asta a provenit din inteligența acordată de El omului. Dumnezeu a considerat acesta a fi un lucru bun, pozitiv. Ceea ce Adam a făcut în acel moment a fost prima manifestare a inteligenței lui Dumnezeu asupra omului. A fost o manifestare frumoasă din punctul de vedere al lui Dumnezeu. Ceea ce vreau să vă spun aici este că în dăruirea omului cu inteligență și cu o parte din ceea ce El are și ce este, scopul lui Dumnezeu a fost ca omenirea să poată fi făptura vie care Îl manifestă. Căci, exact ceea ce Dumnezeu tânjea să vadă era ca o astfel de făptură vie să facă lucruri în numele Lui.

Fragment din „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (I)” în Cuvântul Se arată în trup

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Fragment 25

Dumnezeu face haine din piei pentru Adam și Eva

Geneza 3:20-21 Și Adam a numit-o pe soția lui Eva; pentru că ea era mama tuturor celor vii. Atât lui Adam cât și femeii lui, Eva, Iahve Dumnezeu le-a făcut haine de piei și i-a îmbrăcat.

În această imagine a: „Atât lui Adam cât și femeii lui, Eva, Iahve Dumnezeu le-a făcut haine de piei și i-a îmbrăcat,” ce fel de rol joacă Dumnezeu când este cu Adam și Eva? Sub ce rol apare Dumnezeu într-o lume cu doar două ființe umane? În rolul de Dumnezeu? Frați și surori din Hong Kong, vă rog să răspundeți. (În rolul de părinte.) Frați și surori din Coreea de Sud, în ce tip de rol credeți că apare Dumnezeu? (Cap al familiei.) Frați și surori din Taiwan, ce credeți? (Rolul unei persoane din familia lui Adam și a Evei, rolul de membru al familiei.) Unii dintre voi cred că Dumnezeu apare ca membru al familiei lui Adam și a Evei, în timp ce unii spun că Dumnezeu apare drept cap al familiei și alții spun ca un părinte. Toate acestea sunt foarte potrivite. Dar la ce vreau să ajung? Dumnezeu i-a creat pe acești doi oameni și i-a tratat ca tovarăși. Fiind singura lor rudă, Dumnezeu a avut grijă de traiul lor și de necesitățile lor de bază. Aici, Dumnezeu apare ca părinte a lui Adam și al Evei. În timp ce Dumnezeu face aceasta, omul nu vede cât de măreț este Dumnezeu; el nu vede supremația extremă a lui Dumnezeu, caracterul Lui misterios și nu vede în special mânia sau măreția Sa. Tot ceea ce vede el este umilința lui Dumnezeu, afecțiunea Sa, grija Sa pentru om și responsabilitatea și grija Sa față de el. Atitudinea și modul în care Dumnezeu i-a tratat pe Adam și Eva este asemănător cu modul în care părinții omenești își arată grija pentru proprii copii. De asemenea, este asemănător cu modul în care părinții omenești iubesc, au grijă și se preocupă de proprii fii și fiice – în mod real, vizibil și tangibil. În loc de a Se pune într-o poziție înaltă și măreață, Dumnezeu a folosit personal piei pentru a face îmbrăcăminte pentru om. Nu contează dacă această haină de blană a fost utilizată pentru a le acoperi modestia sau pentru a-i proteja de frig. Pe scurt, această haină folosită pentru a acoperi trupul omului a fost făcută personal de Dumnezeu cu propriile Sale mâini. Decât să o creeze doar prin puterea gândului sau prin metode miraculoase cum își imaginează oamenii, Dumnezeu făcuse în mod legitim ceva despre care omul crede că Dumnezeu nu putea și nu trebuia să facă. Acesta poate fi un lucru simplu pe care unii nici nu-l consideră demn de menționat, dar le permite, de asemenea, tuturor celor care Îl urmează pe Dumnezeu, dar care erau mai înainte plini de idei nedeslușite despre El, să înțeleagă mai bine autenticitatea și frumusețea Sa și să vadă natura Sa fidelă și umilă. Îi face pe oamenii insuportabil de aroganți care cred că ei sunt mari și tari să își plece capetele încrezute de rușine la vederea caracterului umil și autentic al lui Dumnezeu. Aici, aceste calități ale lui Dumnezeu le permit oamenilor și mai mult să vadă cât de minunat este El. Prin contrast, Dumnezeul uriaș, Dumnezeul minunat și Dumnezeul atotputernic din inimile oamenilor este atât de mic, de dezagreabil și incapabil să reziste nici măcar la o lovitură. Când vezi acest verset și auzi această poveste, te uiți de sus la Dumnezeu pentru că a făcut un asemenea lucru? Unii oameni s-ar putea să o facă, dar pentru alții va fi exact opusul. Ei se vor gândi că Dumnezeu este autentic și minunat și este exact caracterul autentic și frumusețea Lui care îi impresionează. Cu cât văd mai mult latura adevărată a lui Dumnezeu, cu atât mai mult pot aprecia adevărata existență a iubirii lui Dumnezeu, importanța lui Dumnezeu în inimile lor și modul în care El le stă alături în orice moment.

În acest stadiu, ar trebui să legăm discuția noastră de prezent. Dacă Dumnezeu a putut să facă aceste diferite lucruri minore pentru oamenii pe care i-a creat de la bun început, chiar anumite lucruri la care oamenii nu ar îndrăzni să se gândească sau să se aștepte, atunci ar putea El să facă asemenea lucruri pentru oamenii de astăzi? Unii oameni spun: „Da!” De ce? Deoarece esența lui Dumnezeu nu este falsă, frumusețea Sa nu este falsă. Deoarece esența lui Dumnezeu există cu adevărat și nu este ceva adăugat de alții și cu siguranță nu este ceva ce se modifică odată cu schimbările timpului, locului și epocilor. Caracterul autentic și frumusețea lui Dumnezeu pot fi cu adevărat scoase la iveală făcând un lucru pe care oamenii îl consideră neremarcabil și nesemnificativ, un lucru atât de mic încât oamenii nici nu se gândesc că El l-ar face vreodată. Dumnezeu nu este arogant. Nu există exagerare, deghizare, mândrie sau aroganță în firea și esența Sa. El nu Se laudă niciodată, în schimb le iubește, le îngrijește, le conduce și Se preocupă de ființele umane pe care le-a creat cu fidelitate și sinceritate. Indiferent cât de mult din aceasta pot oamenii aprecia, simți sau vedea, Dumnezeu face negreșit aceste lucruri. Cunoașterea faptului că Dumnezeu are o astfel de esență ar afecta iubirea oamenilor pentru El? Le-ar influența frica de Dumnezeu? Sper ca atunci când vei înțelege adevărata latură a lui Dumnezeu vei deveni mai apropiat de El și vei putea să apreciezi cu adevărat iubirea și grija Sa pentru omenire și, în același timp, să îți și dai inima lui Dumnezeu și să nu mai ai suspiciuni sau dubii față de El. Dumnezeu face în tăcere totul pentru om, totul în liniște prin sinceritatea, fidelitatea și iubirea Lui. Dar El nu are niciodată regrete sau neliniște privind tot ceea ce face, nici nu are nevoie ca cineva să-L răsplătească în vreun fel și nici nu are intenții de a obține ceva vreodată de la omenire. Singurul scop pentru tot ceea ce a făcut El vreodată este ca să poată primi adevărata credință și iubire a omenirii.

Fragment din „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (I)” în Cuvântul Se arată în trup

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Fragment 26

Dumnezeu intenționează să distrugă lumea cu un potop, îl pune pe Noe să construiască o arcă

Geneza 6:9-14 Aceasta este istoria lui Noe. Noe a fost un om drept şi integru între cei din generaţia sa; el a umblat cu Dumnezeu. Noe a avut trei fii: Sem, Ham şi Iafet. Pământul era corupt înaintea lui Dumnezeu şi plin de violenţă. Dumnezeu a văzut că pământul era corupt, pentru că toate creaturile de pe pământ îşi stricaseră căile. Dumnezeu i-a zis lui Noe: „Sfârşitul tuturor creaturilor este hotărât înaintea Mea, pentru că pământul este plin de violenţă din cauza lor; le voi distruge împreună cu pământul. Fă-ţi o arcă din lemn de gofer. Fă-i nişte încăperi şi acoper-o cu smoală pe dinăuntru şi pe dinafară”.

Geneza 6:18-22 „Dar voi face un legământ cu tine, iar tu vei intra în arcă împreună cu fiii tăi, cu soţia ta şi cu soţiile fiilor tăi. Să aduci în arcă câte o pereche din fiecare fel de vieţuitoare, ca să le ţii vii împreună cu tine. Această pereche să fie mascul şi femelă. Să vină la tine înăuntru, ca să le ţii vii, câte o pereche din fiecare fel de păsări, din fiecare fel de animale sălbatice şi din fiecare fel de animale mici care mişună pe pământ. Ia cu tine din fiecare fel de mâncare şi depoziteaz-o; ea va sluji drept hrană pentru tine şi pentru ele.” Noe a făcut toate aceste lucruri aşa cum i-a poruncit Dumnezeu.

Aveți acum o înțelegere generală referitor la cine este Noe după ce ați citit aceste pasaje? Ce fel de persoană este Noe? Textul original este: „Noe a fost un om drept şi integru între cei din generaţia sa.” Conform înțelegerii oamenilor moderni, ce fel de persoană este un om drept în acele vremuri? Un om drept ar trebui să fie un om desăvârșit. Știți dacă acest om desăvârșit este desăvârșit în ochii omului sau desăvârșit în ochii lui Dumnezeu? Fără îndoială, acest om desăvârșit este un om desăvârșit în ochii lui Dumnezeu și nu în ochii omului. Asta este sigur! Acest lucru se întâmplă deoarece omul este orb și nu poate vedea și doar Dumnezeu privește asupra întregului pământ și asupra fiecărei persoane, doar Dumnezeu știe că Noe este un om desăvârșit. De aceea, planul lui Dumnezeu de a distruge lumea cu un potop a început din momentul în care l-a chemat pe Noe.

Faptul că Noe a fost chemat este un fapt simplu, dar ideea principală a subiectului despre care vorbim – firea lui Dumnezeu, voia și esența Sa din această consemnare – nu este simplă. Pentru a înțelege aceste diferite aspecte ale lui Dumnezeu, trebuie mai întâi să înțelegem tipul de persoană la care Dumnezeu dorește să apeleze și prin aceasta să înțelegem firea, voia și esența Sa. Asta este crucial. Deci, în ochii lui Dumnezeu, ce tip de persoană este acest om la care apelează El? Aceasta trebuie să fie o persoană care poate asculta de cuvintele Lui, care Îi poate urma instrucțiunile. În același timp, aceasta trebuie, de asemenea, să fie o persoană cu un simț al responsabilității, cineva care va îndeplini cuvintele lui Dumnezeu tratându-le ca pe responsabilitatea și datoria pe care trebuie să le împlinească. Atunci trebuie această persoană să fie cineva care Îl cunoaște pe Dumnezeu? Nu. În acea vreme, Noe nu auzise prea mult din învățăturile lui Dumnezeu și nici nu experimentase lucrarea lui Dumnezeu. De aceea, cunoașterea de Dumnezeu a lui Noe era foarte puțină. Deși se consemnează aici că Noe a mers cu Dumnezeu, a văzut el vreodată persoana Lui? Răspunsul este: sigur că nu! Deoarece în acele zile, doar mesagerii lui Dumnezeu veneau la oameni. În timp ce ei Îl puteau reprezenta în a spune și a face lucruri, ei doar transmiteau voia și intențiile Sale. Persoana lui Dumnezeu nu îi era dezvăluită omului față în față. În această parte a scripturilor, tot ceea ce vedem este ce avea de făcut această persoană, Noe, și care au fost instrucțiunile lui Dumnezeu pentru el. Deci, care a fost esența exprimată de Dumnezeu aici? Tot ceea ce Dumnezeu face este planificat cu precizie. Când El vede un lucru sau o situație care are loc, va exista un standard de a o măsura în ochii Săi și acest standard va determina dacă El începe un plan pentru a o trata sau va determina modul în care să trateze acest lucru și situație. El nu este indiferent sau fără sentimente față de toate. Este, de fapt, exact opusul. Există un verset aici pe care Dumnezeu i l-a spus lui Noe: „Sfârşitul tuturor creaturilor este hotărât înaintea Mea, pentru că pământul este plin de violenţă din cauza lor; le voi distruge împreună cu pământul.” Conform cuvintelor lui Dumnezeu de data aceasta, a spus El că distrugea doar oameni? Nu! Dumnezeu a spus că El avea să distrugă toate făpturile. De ce voia Dumnezeu distrugere? Există o altă dezvăluire a firii lui Dumnezeu aici: în ochii lui Dumnezeu, există o limită a răbdării Sale față de corupția omului, față de murdăria, violența și neascultarea tuturor ființelor. Care este limita Sa? Este așa cum a spus Dumnezeu: „Dumnezeu a văzut că pământul era corupt, pentru că toate creaturile de pe pământ îşi stricaseră căile.” Ce înseamnă fraza „pentru că toate creaturile de pe pământ îşi stricaseră căile”? Înseamnă că orice făptură, inclusiv cei care Îl urmau pe Dumnezeu, cei care chemau numele lui Dumnezeu, cei care odată aduceau arderi-de-tot lui Dumnezeu, cei care Îl recunoșteau în mod verbal și chiar Îl lăudau – odată ce comportamentul lor a fost plin de corupție și a ajuns la ochii lui Dumnezeu, El a trebuit să îi distrugă. Aceea a fost limita lui Dumnezeu. Deci, în ce măsură a rămas Dumnezeu răbdător față de om și față de coruperea tuturor făpturilor? În măsura în care toți oamenii, fie ei adepți ai lui Dumnezeu sau necredincioși, nu mergeau pe calea cea dreaptă. În măsura în care omul nu era doar corupt din punct de vedere moral și plin de rele, dar unde nu exista nimeni care credea în existența lui Dumnezeu, fără a mai vorbi de cineva care credea că lumea este stăpânită de Dumnezeu și că Dumnezeu le poate aduce oamenilor lumină și calea cea dreaptă. În măsura în care omul disprețuia existența lui Dumnezeu și nu Îi permitea lui Dumnezeu să existe. Odată ce corupția omului a atins acest punct, Dumnezeu nu a mai avut răbdare. Ce avea să o înlocuiască? Venirea mâniei lui Dumnezeu și a pedepsei lui Dumnezeu. Nu a fost aceea o dezvăluire parțială a firii Lui? În epoca de astăzi, există încă un om drept în ochii lui Dumnezeu? Există încă un om desăvârșit în ochii lui Dumnezeu? Este această epocă una în care comportamentul tuturor făpturilor de pe pământ este corupt în ochii lui Dumnezeu? În epoca și zilele noastre, în afară de cei pe care Dumnezeu vrea să-i facă compleți, cei care Îl urmează și Îi acceptă mântuirea, nu Îi încearcă limita răbdării toți oamenii lumești? Nu este plin de violență tot ceea ce se întâmplă lângă voi, ceea ce vedeți cu ochii și auziți cu urechile și trăiți personal, în fiecare zi, în această lume? În ochii lui Dumnezeu, nu ar trebui o astfel de lume, o astfel de epocă să fie încheiată? Deși contextul epocii actuale este complet diferit de contextul vremii lui Noe, sentimentele și mânia pe care Dumnezeu le are față de corupția omului rămân exact la fel precum erau în acea vreme. Dumnezeu poate să fie răbdător datorită lucrării Sale, dar în conformitate cu toate felurile de circumstanțe și condiții, această lume ar fi trebuit să fie distrusă de mult în viziunea lui Dumnezeu. Situația a depășit cu mult ce era atunci demult când lumea a fost distrusă de potop. Dar care este diferența? Acesta este, de asemenea, lucrul care Îi întristează inima cel mai mult și poate ceva ce niciunul dintre voi nu puteți aprecia.

Când El distrugea lumea prin potop, Dumnezeu putea apela la Noe să construiască o arcă și să facă o lucrare de pregătire. Dumnezeu putea apela la un om – Noe – să facă aceste lucruri pentru El. Dar în această epocă actuală, Dumnezeu nu are la cine să apeleze. De ce? Fiecare persoană de aici probabil înțelege și cunoaște foarte bine motivul. Aveți nevoie ca Eu să o spun? Dacă o spun tare, ați putea fi umiliți și s-ar putea să vă supărați. Unii oameni pot spune: „Deși nu suntem oameni drepți și nu suntem oameni desăvârșiți în ochii lui Dumnezeu, dacă Dumnezeu ne poruncește să facem ceva, tot vom fi capabil să realizăm acel lucru. Înainte, când a spus că urma să vină un dezastru catastrofic, am început să pregătim mâncare și obiecte care ar fi necesare în cazul unui dezastru. Nu s-au făcut toate acestea în conformitate cu cerințele lui Dumnezeu? Nu cooperam într-adevăr cu lucrarea lui Dumnezeu? Nu pot fi comparate aceste lucruri cu ce a făcut Noe? Ceea ce am făcut noi nu reprezintă oare o ascultare adevărată? Nu urmam noi instrucțiunile lui Dumnezeu? Nu am făcut noi ce a spus Dumnezeu deoarece avem încredere în cuvintele Lui? Atunci de ce este Dumnezeu încă trist? De ce spune că nu are la cine să apeleze?” Există vreo diferență între acțiunile voastre și cele ale lui Noe? Care este diferența? (Pregătirea mâncării astăzi pentru dezastru a fost propria noastră intenție.) (Acțiunile noastre nu pot atinge statutul de „drept,” în timp ce Noe este un om drept în ochii lui Dumnezeu.) Ce ați spus nu este prea departe de adevăr. Ceea ce a făcut Noe este diferit din punct de vedere material de ceea ce fac oamenii acum. Când Noe a făcut așa cum l-a îndrumat Dumnezeu, el nu a știut care erau intențiile lui Dumnezeu. El nu a știut ce voia să îndeplinească Dumnezeu. Dumnezeu doar îi dăduse o poruncă, îi poruncise să facă ceva, dar fără prea multe explicații și el a mers mai departe și a făcut-o. El nu a încercat să deslușească intențiile lui Dumnezeu în privat, nici nu I s-a opus lui Dumnezeu și nici nu a avut o inimă fățarnică. El doar a mers mai departe și a făcut acel lucru cu o inimă curată și simplă. Ceea ce Dumnezeu l-a lăsat, el a făcut și supunerea și ascultarea cuvintelor lui Dumnezeu reprezentau convingerea pentru care făcea el lucrurile. Atât de direct și simplu a tratat el ceea ce îi încredințase Dumnezeu. Esența sa – esența acțiunilor sale era ascultarea, nu îndoiala, nu rezistenț‏a și, mai mult, faptul că nu se gândea la propriile interese, la pierderile și la câștigurile sale. Mai mult, când Dumnezeu a spus că va distruge lumea cu un potop, el nu a întrebat când, nici nu a întrebat ce se va alege de lucruri și, cu siguranță, nu L-a întrebat pe Dumnezeu cum avea să distrugă lumea. El doar a făcut cum i-a poruncit Dumnezeu. În orice mod a vrut Dumnezeu să fie făcut și cu ce a vrut El, Noe a făcut exact cum i-a cerut Dumnezeu și, de asemenea, și-a început acțiunile imediat după aceea. A acționat conform instrucționilor lui Dumnezeu, cu o atitudine dornică de a-L mulțumi pe Dumnezeu. O făcea ca el însuși să evite dezastrul? Nu. L-a întrebat el pe Dumnezeu cât avea să mai dureze înainte ca lumea să fie distrusă? Nu. L-a întrebat sau a știut cât va dura să construiască arca? Nici asta nu știa. El doar s-a supus, a ascultat și a făcut întocmai. Oamenii de acum nu sunt la fel: de îndată ce scapă o mică informație prin cuvântul lui Dumnezeu, de îndată ce oamenii simt un semn al tulburării sau al necazului, ei vor trece imediat la acțiune pentru a pregăti ce vor mânca, ce vor bea și ce vor folosi ulterior, orice ar fi și oricât ar costa, chiar planificând rute de scăpare pentru momentul când lovește dezastrul. Chiar mai interesant este faptul că, în acest moment cheie, creierele umane sunt foarte „folositoare.” În circumstanțele unde Dumnezeu nu a dat nicio instrucțiune, omul poate planifica totul foarte potrivit. Ați putea folosi cuvântul „perfect” pentru a descrie acest lucru. Cât despre ce spune Dumnezeu, care sunt intențiile Lui sau ce vrea El, nimănui nu-i pasă și nimeni nu încearcă să le aprecieze. Nu este aceasta cea mai mare diferență între oamenii de astăzi și Noe?

În această consemnare a poveștii lui Noe, vedeți o parte din firea lui Dumnezeu? Există o limită a răbdării lui Dumnezeu față de corupția, murdăria și violența omului. Când El va atinge acea limită, El nu va mai fi răbdător și va începe în schimb gestionarea Sa nouă și noul Său plan, va începe să facă ceea ce El trebuie să facă, să-Și dezvăluie faptele și cealaltă parte a firii Sale. Această acțiune a Lui nu este pentru a demonstra că El nu trebuie niciodată să fie ofensat de om sau că El este plin de autoritate și mânie și nu este pentru a arăta că El poate distruge omenirea. Ci pentru că firea și sfânta Sa esență nu mai pot permite, nu mai au răbdarea ca acest tip de omenire să trăiască înaintea Lui și sub stăpânirea Lui. Adică, atunci când toată omenirea este împotriva Lui, când nu există nimeni pe care să-l mântuiască pe întreg pământul, El nu va mai avea răbdare cu o asemenea omenire și fără nicio îndoială, Își va îndeplini planul – de a distruge acest tip de omenire. O astfel de acțiune făcută de Dumnezeu este determinată de firea Lui. Aceasta este o consecință necesară și o consecință pe care fiecare ființă creată sub domeniul lui Dumnezeu trebuie să o îndure. Nu ne arată aceasta că în epoca actuală Dumnezeu abia așteaptă să-Și finalizeze planul și să-i mântuiască pe oamenii pe care vrea să-i mântuiască? În aceste circumstanțe, de ce anume Îi pasă Lui cel mai mult? Nu de cum Îl tratează cei care nu-L urmează deloc sau cei care I se opun oricum sau de modul în care omenirea Îl defăimează. Lui îi pasă doar dacă cei care Îl urmează, obiectele mântuirii Sale din planul Lui de gestionare (planul mântuirii) au fost făcuți compleți de El, dacă au obținut satisfacția Lui. Cât despre oamenii în afară de cei care Îl urmează, El le oferă doar ocazional puțină pedeapsă pentru a-Și exprima mânia. De exemplu: tsunami-uri, cutremure, erupții vulcanice și așa mai departe. În același timp, El îi protejează, de asemenea, cu tărie și are grijă de cei care Îl urmează și care urmează să fie mântuiți de El. Firea lui Dumnezeu este aceasta: pe de o parte, El poate să le acorde oamenilor pe care intenționează să-i facă compleți o răbdare și o toleranță extremă și poate să-i aștepte pe cât de mult posibil; pe de altă parte, Dumnezeu urăște și detestă tipul de oameni ca Satana care nu Îl urmează și I se opun. Deși Lui nu-I pasă dacă acești oameni ca Satana Îl urmează sau Îl venerează, El tot îi detestă în timp ce are răbdare pentru ei în inima Lui și când determină finalul acestor oameni ca Satana, El așteaptă, de asemenea, sosirea etapelor planului Său al mântuirii.

Fragment din „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (I)” în Cuvântul Se arată în trup

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Fragment 27

Binecuvântarea lui Dumnezeu pentru Noe după potop

Geneza 9:1-6 Dumnezeu i-a binecuvântat pe Noe şi pe fiii săi şi le-a zis: „Fiţi roditori, înmulţiţi-vă şi umpleţi pământul. Frica şi groaza de voi să fie peste toate vieţuitoarele pământului, peste păsările cerului, peste toate creaturile care mişună pe pământ şi peste toţi peştii mării. Ele vă sunt date în stăpânire. Tot ce se mişcă şi are viaţă vă va fi hrană. Aşa cum v-am dat plantele verzi, acum vă dau totul. Dar să nu mâncaţi carne cu viaţa ei, adică cu sânge. Pentru sângele vieţilor voastre voi cere socoteală; voi cere socoteală de la orice vietate. Iar din mâna omului, voi cere socoteală pentru viaţa semenului său. Cine varsă sângele omului, de om sângele-i va fi vărsat, căci după chipul lui Dumnezeu l-a făcut Dumnezeu pe om.”

După ce Noe a acceptat instrucțiunile lui Dumnezeu, a construit arca și a supraviețuit zilelor când Dumnezeu a folosit un potop pentru a distruge lumea, întreaga sa familie de opt persoane a supraviețuit. În afară de familia de opt a lui Noe, a fost distrusă toată omenirea și toate făpturile de pe pământ. Lui Noe, Dumnezeu i-a dat binecuvântări și le-a spus niște lucruri lui și fiilor lui. Aceste lucruri au fost cele acordate lui de Dumnezeu și, de asemenea, binecuvântarea Lui pentru el. Aceasta este binecuvântarea și promisiunea pe care Dumnezeu le acordă cuiva care Îl poate asculta și Îi poate accepta instrucțiunile și, de asemenea, modul în care Dumnezeu răsplătește oamenii. Adică, indiferent dacă Noe a fost un om desăvârșit sau un om drept în ochii lui Dumnezeu și indiferent cât de multe știa despre Dumnezeu, pe scurt, Noe și cei trei fii ai săi au ascultat cu toții de cuvintele lui Dumnezeu, s-au coordonat cu lucrarea Lui și au făcut ceea ce trebuia în conformitate cu instrucțiunile Lui. Prin urmare, ei L-au ajutat pe Dumnezeu să-i păstreze pe oameni și diversele tipuri de făpturi după distrugerea lumii prin potop, aducând o mare contribuție la următoarea etapă a planului Său de gestionare. Datorită a tot ce făcuse el, Dumnezeu l-a binecuvântat. Poate pentru oamenii de astăzi, ceea ce a făcut Noe nu era nici măcar demn de menționat. Unii pot chiar să creadă: Noe nu a făcut nimic; Dumnezeu Se hotărâse să-l păstreze, deci el cu siguranță avea să fie păstrat. Supraviețuirea lui nu este meritul lui. Asta a vrut Dumnezeu să facă să se întâmple, deoarece omul este pasiv. Dar nu asta gândea Dumnezeu. Pentru El, indiferent dacă o persoană este importantă sau nesemnificativă, atât timp cât Îl poate asculta, Îi poate asculta instrucțiunile și ceea ce îi încredințează și poate coopera cu lucrarea Sa, voia Sa și planul Său, astfel încât voia și planul Lui să poată fi îndeplinite fără piedici, atunci acel comportament este demn de a fi ținut minte de El și demn de a primi binecuvântarea Lui. Dumnezeu prețuiește astfel de oameni și prețuiește acțiunile lor și iubirea și afecțiunea lor pentru El. Aceasta este atitudinea lui Dumnezeu. Deci de ce Dumnezeu l-a binecuvântat pe Noe? Deoarece acesta este modul în care Dumnezeu tratează astfel de acțiuni și ascultarea din partea omului.

În privința binecuvântării lui Noe de către Dumnezeu, unii oameni vor zice: „Dacă omul Îl ascultă și Îl mulțumește pe Dumnezeu, atunci El ar trebui să binecuvânteze omul. Nu este de la sine înțeles?” Putem spune asta? Unii oameni zic: „Nu.” De ce nu putem spune așa? Unii oameni zic: „Omul nu este demn de a se bucura de binecuvântarea lui Dumnezeu.” Asta nu este corect pe deplin. Deoarece când o persoană acceptă ceea ce Dumnezeu îi încredințează, Dumnezeu are un standard pentru a judeca dacă acțiunile persoanei sunt bune sau rele și dacă persoana a ascultat și dacă persoana a satisfăcut voia lui Dumnezeu și dacă ceea ce face aceasta este calificat. Lui Îi pasă de inima persoanei, nu de acțiunile acesteia la suprafață. Nu este cazul ca Dumnezeu să binecuvânteze pe cineva atât timp cât face acel lucru, indiferent cum îl face. Acesta este lucrul pe care oamenii nu îl înțeleg despre Dumnezeu. Dumnezeu nu Se uită doar la rezultatul final al lucrurilor, ci pune mai mult accent pe modul în care este inima unei persoane și cum este atitudinea unei persoane în timpul desfășurării lucrurilor și Se uită dacă există ascultare, considerație și dorința de a-L mulțumi pe Dumnezeu în inima acesteia. Cât de multe a știut Noe despre Dumnezeu la acea vreme? Atât de multe pe cât doctrinele pe care le știți voi acum? În ceea ce privește aspectele adevărului precum conceptele și cunoașterea lui Dumnezeu, a primit el la fel de multă udare și păstorire cum ați primit voi? Nu, nu a primit! Dar există un fapt care este incontestabil: în conștiințele, mințile și chiar adâncurile inimilor oamenilor de astăzi, atitudinea lor față de Dumnezeu și conceptele lor sunt neclare și ambigue. Puteți chiar spune că o parte din oameni au o atitudine negativă privind existența lui Dumnezeu. Dar în inima și conștiința lui Noe, existența lui Dumnezeu era absolută și fără îndoială și astfel supunerea lui fa‏ță de El era pură și putea rezista la testare. Inima lui era pură și deschisă față de Dumnezeu. El nu avea nevoie de prea multă cunoaștere a doctrinelor pentru a se convinge să urmeze fiecare cuvânt al lui Dumnezeu, nici nu avea nevoie de multe fapte pentru a dovedi existența Lui, astfel încât să poată accepta ceea ce Dumnezeu a încredințat și să fie capabil de a face orice îl lăsa El. Aceasta este diferența esențială între Noe și oamenii de astăzi și este, de asemenea, exact definiția adevărată a ceea ce este un om desăvârșit în ochii lui Dumnezeu. Ceea ce vrea Dumnezeu sunt oamenii ca Noe. El este tipul de persoană pe care îl laudă Dumnezeu și, de asemenea, exact tipul de persoană pe care îl binecuvântează Dumnezeu. Ați primit luminare din aceasta? Oamenii se uită la oameni din exterior, în timp ce Dumnezeu Se uită la inimile oamenilor și la esența lor. Dumnezeu nu permite nimănui să fie cu jumătate de inimă sau să aibă îndoieli față de El, nici nu le permite oamenilor să-L suspecteze sau să-L testeze în vreun mod. De aceea, chiar dacă oamenii de astăzi sunt față în față cu cuvântul lui Dumnezeu sau ați putea chiar spune față în față cu Dumnezeu, din cauza a ceva adânc în inimile lor, a existenței substanței lor corupte și a atitudinii lor ostile față de El, ei au fost împiedicați de la credința adevărată în Dumnezeu și blocați de la supunerea față de El. Din cauza acestui lucru, este foarte dificil pentru ei să obțină aceeași binecuvântare pe care Dumnezeu i-a acordat-o lui Noe.

Fragment din „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (I)” în Cuvântul Se arată în trup

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Fragment 28

Dumnezeu face curcubeul ca un simbol al legământului Său cu omul

Geneza 9:11-13 Închei un legământ cu voi: niciodată nu vor mai fi distruse toate creaturile de apele vreunui potop şi niciodată nu va mai fi vreun potop care să distrugă pământul. Dumnezeu a mai zis: „Acesta este semnul legământului pe care îl fac cu voi şi cu toate vieţuitoarele care au fost cu voi, pentru toate generaţiile viitoare: pun în nori curcubeul Meu; el va fi semnul legământului dintre Mine şi pământ”.

În continuare, să ne uităm la această parte a scripturilor despre modul în care Dumnezeu a făcut curcubeul ca simbol al legământului Său cu omul.

Majoritatea oamenilor știu ce este un curcubeu și au auzit despre unele povești legate de curcubee. Cât despre povestea despre curcubeul din Biblie, unii oameni o cred, unii o tratează ca pe o legendă, în timp ce alții nu o cred deloc. Orice ar fi, tot ce s-a întâmplat în legătură cu curcubeul reprezintă toate lucrurile pe care le-a făcut Dumnezeu odată și lucrurile care au avut loc în timpul procesului gestionării omului de către Dumnezeu. Aceste lucruri au fost consemnate exact în Biblie. Aceste consemnări nu ne spun în ce dispoziție era Dumnezeu la acea vreme sau intențiile din spatele acestor cuvinte pe care le-a rostit Dumnezeu. În plus, nimeni nu poate cântări ce simțea El când le-a spus. Totuși, starea de spirit a lui Dumnezeu privind toate aceste lucruri este dezvăluită printre rândurile textului. Este ca și cum gândurile Sale din acel moment prind viață din fiecare cuvânt și frază a cuvântului lui Dumnezeu.

Gândurile lui Dumnezeu reprezintă lucrul de care ar trebui să se preocupe oamenii și ceea ce ar trebui să încerce să ajungă să cunoască cel mai mult. Aceasta deoarece gândurile lui Dumnezeu sunt strâns legate de înțelegerea Lui de către om și aceasta este o legătură indispensabilă cu intrarea în viață a omului. Deci ce se gândea Dumnezeu în momentul când s-au întâmplat aceste lucruri?

Inițial, Dumnezeu a creat o omenire care în ochii Săi era foarte bună și apropiată de El, dar aceasta a fost distrusă de potop după ce s-a răzvrătit împotriva Lui. L-a durut pe Dumnezeu ca o asemenea omenire să dispară așa, într-o clipă? Desigur că L-a durut. Deci care a fost exprimarea durerii Sale? Cum a fost consemnată în Biblie? A fost consemnată în Biblie astfel: „Închei un legământ cu voi: niciodată nu vor mai fi distruse toate creaturile de apele vreunui potop şi niciodată nu va mai fi vreun potop care să distrugă pământul.” Această propoziție simplă dezvăluie gândurile lui Dumnezeu. Această distrugere a lumii L-a îndurerat foarte mult. După cum ar spune omul, El era foarte trist. Ne putem imagina: cum arăta pământul care era odată plin de viață după ce a fost distrus de potop? Cum arăta acum pământul care era odată plin de ființe umane? Nicio locuință umană, nicio ființă vie, apă peste tot și un dezastru absolut la suprafața apei. A fost o astfel de scenă intenția inițială a lui Dumnezeu când a creat lumea? Desigur că nu! Intenția Lui inițială a fost să vadă viață pe tot pământul, să vadă ființele umane pe care le-a creat cum Îl venerează, nu ca Noe să fie singurul care Îl venera sau singurul care putea răspunde la apelul Său de a finaliza ceea ce îi fusese încredințat. Când omenirea a dispărut, Dumnezeu nu a văzut ceea ce intenționase inițial, ci complet opusul. Cum putea inima Lui să nu fie îndurerată? Deci când Își dezvăluia firea și Își exprima emoțiile, Dumnezeu a luat o hotărâre. Ce tip de hotărâre a luat El? Să facă un arc pe cer (observație: curcubeul pe care îl vedem) ca legământ cu omul, o promisiune că Dumnezeu nu va mai distruge din nou omenirea cu un potop. În același timp, a fost și pentru a le transmite oamenilor că Dumnezeu a distrus odată lumea cu un potop, pentru a le aminti pentru totdeauna oamenilor motivul pentru care El a făcut un asemenea lucru.

A fost distrugerea lumii de data aceasta ceva ce a vrut Dumnezeu? Nu a fost cu siguranță ceea ce a vrut Dumnezeu. Am putea să ne imaginăm o mică parte a jalnicii imagini a pământului după distrugerea lumii, dar nu ne putem imagina nici un pic cum era imaginea din acel moment în ochii lui Dumnezeu. Putem spune că, indiferent dacă sunt oamenii de acum sau de atunci, nimeni nu poate imagina sau cântări ce simțea El când a văzut acea scenă, acea imagine a lumii distrusă de potop. Dumnezeu a fost forțat să facă asta datorită neascultării omului, dar durerea suferită de inima Lui din cauza distrugerii lumii prin potop este o realitate pe care nimeni nu o poate pătrunde sau cântări. De aceea, Dumnezeu a făcut un legământ cu omenirea, care era de a le spune oamenilor să țină minte că Dumnezeu a făcut odată ceva așa și pentru a le promite că Dumnezeu nu va mai distruge niciodată lumea într-un asemenea mod. În acest legământ vedem inima lui Dumnezeu – vedem că inima Lui era îndurerată când a distrus această omenire. În limba omului, când Dumnezeu a distrus omenirea și a văzut-o cum dispare, inima Lui plângea și sângera. Nu este acesta cel mai bun mod de a o descrie? Aceste cuvinte sunt folosite de oameni pentru a ilustra emoții umane, dar având în vedere că limba oamenilor este prea săracă, folosirea acestora pentru a descrie sentimentele și emoțiile lui Dumnezeu nu Mi se pare a fi prea rea și nici prea exagerată. Cel puțin vă oferă o înțelegere foarte vie, foarte aptă privind dispoziț‏ia Lui din acel moment. La ce vă veți gândi acum când veți vedea din nou un curcubeu? Cel puțin vă veț‏i reaminti cum a fost Dumnezeu îndurerat odată din cauza distrugerii lumii prin potop. Vă veți aminti cum, chiar dacă ura această lume și disprețuia această omenire, când El a distrus ființele umane pe care le crease cu propriile Sale mâini, inima Sa suferea, se lupta să le dea drumul, simțindu-se reticentă și fiindu-i greu să suporte. Singura Sa consolare era familia de opt persoane a lui Noe. Cooperarea lui Noe a făcut ca eforturile Sale sârguincioase de a crea toate lucrurile să merite osteneala. Într-un moment când Dumnezeu suferea, acesta era singurul lucru care putea să compenseze pentru durerea Lui. Din acel moment, Dumnezeu Și-a pus toate așteptările de la omenire în familia lui Noe sperând că ei vor putea trăi sub binecuvântările Lui și nu sub blestemul Lui, sperând că ei nu-L vor mai vedea niciodată cum distruge lumea cu un potop și sperând, de asemenea, că ei nu vor fi distruși.

Ce parte din firea lui Dumnezeu ar trebui să înțelegem de aici? Dumnezeu disprețuise omul deoarece acesta avea dușmănie față de El, dar în inima Lui, grija Sa, preocuparea și mila pentru omenire au rămas neschimbate. Chiar atunci când a distrus omenirea, inima Sa a rămas neschimbată. Când omenirea a fost plină de corupție și neascultătoare față de Dumnezeu într-o anumită măsură, Dumnezeu a fost nevoit, din cauza firii și esenței Sale și în conformitate cu principiile Sale, să distrugă această omenire. Dar, datorită esenței Lui, tot Îi era milă de omenire și chiar voia să utilizeze diverse moduri pentru a răscumpăra omenirea astfel încât aceasta să continue să trăiască. În schimb, omul I s-a opus, a continuat să fie neascultător și a refuzat să accepte mântuirea Lui, adică a refuzat să-I accepte bunele intenții. Indiferent cum i-a chemat Dumnezeu, cum le-a reamintit, i-a alimentat, i-a ajutat sau cum i-a tolerat, oamenii nu au înțeles, nici nu au apreciat și nici nu au acordat atenție. În durerea Sa, Dumnezeu tot nu a uitat să îi acorde omului toleranța Sa maximă, așteptând ca omul să se schimbe. După ce Și-a atins limita, El a făcut ceea ce trebuia să facă fără nicio ezitare. Cu alte cuvinte, a existat o perioadă de timp specifică și un proces din momentul în care Dumnezeu a planificat să distrugă omenirea până la începutul oficial al lucrării Sale de a distruge omenirea. Acest proces a existat în scopul de a permite omului să se schimbe și a fost ultima șansă pe care Dumnezeu i-a dat-o. Deci ce a făcut El în această perioadă înainte să distrugă omenirea? Dumnezeu a făcut o lucrare semnificativă de a reaminti și a îndemna. Indiferent cât de îndurerată și suferindă era inima Lui, El a continuat să practice grija Sa, preocuparea și mila abundentă asupra omenirii. Ce înțelegem din asta? Fără îndoială, vedem că iubirea Lui pentru omenire este reală și nu doar ceva ce spune cu buzele. Este actuală, tangibilă și apreciabilă, nu falsă, pătată, înșelătoare sau afectată. Dumnezeu nu utilizează niciodată nicio înșelăciune și nu creează imagini false pentru ca oamenii să vadă că El este minunat. El nu utilizează niciodată mărturii false pentru a permite oamenilor să-I vadă frumusețea sau să Se laude cu frumusețea și sfințenia Sa. Nu sunt acestea aspecte ale firii lui Dumnezeu vrednice de iubirea omului? Nu sunt vrednice de venerat? Nu sunt vrednice de prețuit? În acest stadiu, vreau să vă întreb: după ce ați auzit aceste cuvinte, credeți că măreția lui Dumnezeu reprezintă doar cuvinte pe o foaie de hârtie? Este frumusețea lui Dumnezeu doar vorbe goale? Nu! Cu siguranță că nu! Supremația lui Dumnezeu, măreția, sfințenia, toleranța, iubirea Lui și așa mai departe – toate aceste diferite aspecte ale firii și esenței Lui sunt puse în practică de fiecare dată când Își face lucrarea, sunt încorporate în voia Sa față de om și, de asemenea, sunt reflectate și îndeplinite asupra fiecărei persoane. Indiferent dacă ai simțit acest lucru înainte, Dumnezeu are grijă de fiecare persoană în toate modurile posibile, folosindu-Și inima sinceră, înțelepciunea și diverse metode pentru a încălzi inima fiecărei persoane și de a trezi spiritul fiecărei persoane. Acesta este un fapt indiscutabil.

Fragment din „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (I)” în Cuvântul Se arată în trup

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Fragment 29

Dumnezeu a creat omenirea; indiferent dacă oamenii au fost corupți sau dacă Îl urmează, El tratează ființele umane ca pe cei mai neprețuiți ai Săi – sau, cum ar spune ființele umane, oamenii cei mai dragi Lui – și nu ca pe jucăriile Sale. Deși Dumnezeu spune că El este Creatorul și că omul este creația Sa, ceea ce poate suna de parcă există o oarecare diferență de rang, realitatea este că tot ce a făcut Dumnezeu pentru omenire depășește cu mult o relație de această natură. Dumnezeu iubește omenirea, are grijă și Se preocupă de aceasta, și Se îngrijește de ea fără încetare. El nu simte niciodată în inima Sa că aceasta este o lucrare în plus sau ceva ce merită o mare răsplată. Nici nu simte că mântuirea omenirii, alimentarea oamenilor și faptul că le oferă totul reprezintă o contribuție uriașă pentru omenire. El Se îngrijește pur și simplu de omenire în tăcere și în liniște, în propriul Său mod și prin propria Sa esență și ceea ce El are și ce este. Indiferent cât de multă grijă și cât de mult ajutor primește omenirea de la El, Dumnezeu nu Se gândește la asta niciodată, nici nu încearcă să-Și asume meritul. Acest lucru este determinat de esența lui Dumnezeu și este, de asemenea, o exprimare adevărată a firii Lui. Motiv pentru care, indiferent dacă este în Biblie sau în alte cărți, Dumnezeu nu Își exprimă gândurile și nu descrie sau declară către oameni motivele pentru care face aceste lucruri sau de ce Îi pasă atât de mult de omenire, pentru a face omenirea să fie recunoscătoare față de El sau să-L laude. Chiar și când este rănit, când inima Sa este extrem de îndurerată, El nu uită niciodată responsabilitatea sau grija Sa față de omenire, și, în tot acest timp, suportă această rană și durere singur în tăcere. Din contră, Dumnezeu continuă să Se îngrijească de omenire așa cum o face întotdeauna. Deși oamenii Îl laudă deseori sau sunt martori pentru El, niciunul dintre aceste comportamente nu este cerut de Dumnezeu. Asta deoarece El nu intenționează niciodată ca lucrurile bune pe care le face pentru omenire să fie date la schimb pentru recunoștință sau pentru ca acestea să fie răsplătite. Pe de altă parte, cei care se tem de Dumnezeu și resping răul, cei care Îl urmează cu adevărat pe Dumnezeu, Îl ascultă și Îi sunt loiali și cei care I se supun – aceștia sunt oameni care vor primi deseori binecuvântările Lui și El va acorda astfel de binecuvântări fără rezerve. Mai mult, binecuvântările pe care oamenii le primesc de la El sunt deseori dincolo de imaginația lor și, de asemenea, dincolo de orice pot da la schimb ființele umane pentru ceea ce au făcut sau pentru prețul pe care l-au plătit. Când omenirea se bucură de binecuvântarea lui Dumnezeu, îi pasă cuiva de ce face El? Se preocupă cineva de modul în care Se simte Dumnezeu? Încearcă cineva să aprecieze durerea Lui? Răspunsul precis la aceste întrebări este nu! Poate orice ființă umană, inclusiv Noe, să aprecieze durerea pe care o simțea Dumnezeu în acel moment? Poate cineva să înțeleagă de ce Dumnezeu ar stabili un astfel de legământ? Nu poate! Oamenii nu apreciază durerea Lui nu pentru că nu o pot înțelege, și nu din cauza distanței dintre Dumnezeu și om sau diferenței dintre statuturile lor; mai degrabă, este din cauza faptului că oamenilor nici măcar nu le pasă de sentimentele lui Dumnezeu. Omenirea crede că Dumnezeu este independent – Dumnezeu nu are nevoie ca oamenilor să le pese de El, să-L înțeleagă sau să-I arate considerație. Dumnezeu este Dumnezeu, deci nu are durere, nici emoții; El nu va fi trist, nu simte durere, nici măcar nu plânge. Dumnezeu este Dumnezeu, deci nu are nevoie să-Și exprime emoțiile și nu are nevoie de consolare. Dacă El are nevoie de acestea în anumite circumstanțe, atunci El le va rezolva El Însuși și nu va necesita asistență din partea omenirii. În schimb, oamenii imaturi, slabi sunt cei care au nevoie de consolarea, îngrijirea și încurajarea lui Dumnezeu și care au nevoie chiar ca El să îi consoleze oricând, oriunde. Un astfel de gând se ascunde adânc în inimile oamenilor: omul este cel slab; oamenii au nevoie ca Dumnezeu să îi îngrijească în toate modurile, ei merită toată grija pe care o primesc și ar trebui să ceară de la Dumnezeu tot ceea ce simt că ar trebui să fie al lor. Dumnezeu este Cel puternic; El are totul și El ar trebui să fie paznicul omenirii și Cel care acordă binecuvântări. Dat fiind că El este deja Dumnezeu, este atotputernic și nu are nevoie niciodată de nimic de la omenire.

Deoarece omul nu dă atenție niciuneia dintre revelațiile lui Dumnezeu, el nu a simțit niciodată durerea, tristețea sau bucuria Lui. Dar în schimb, Dumnezeu cunoaște toate expresiile omului precum palma mâinii Sale. Dumnezeu are grijă de nevoile tuturor, în orice moment și în orice loc, observând gândurile schimbătoare ale fiecărei persoane și astfel, consolându-i și îndemnându-i, călăuzindu-i și iluminându-i. În ceea ce privește toate lucrurile pe care Dumnezeu le-a făcut asupra omenirii și toate prețurile pe care le-a plătit din cauza lor, pot oamenii să găsească un pasaj din Biblie sau din altceva ce a spus Dumnezeu până acum care afirmă clar că Dumnezeu va cere ceva de la om? Nu! Din contră, indiferent cât ignoră oamenii gândirea Lui, El tot conduce omenirea în mod repetat, Se îngrijește de aceasta în mod repetat și ajută oamenii, pentru a le permite să urmeze calea lui Dumnezeu pentru ca ei să poată primi destinația frumoasă pe care El a pregătit-o pentru ei. Când vine vorba de Dumnezeu, ceea ce El are și ce este, harul Său, mila și toate recompensele Sale, vor fi acordate fără rezerve celor care Îl iubesc și Îl urmează. Dar El nu dezvăluie niciodată niciunei persoane durerea pe care a suferit-o sau starea Sa de spirit și nu Se plânge niciodată despre faptul că cineva nu are respect față de El sau că nu Îi cunoaște voia. El suferă pur și simplu toate acestea în tăcere, așteptând ziua în care omenirea va putea înțelege.

De ce spun aceste lucruri aici? Ce vedeți din lucrurile pe care le-am spus? Există ceva în esența și în firea lui Dumnezeu care este cel mai ușor de trecut cu vederea, ceva ce are doar Dumnezeu și nicio altă persoană, inclusiv cei despre care alții cred că sunt persoane grozave, oameni buni sau Dumnezeul din imaginația lor. Ce este acest lucru? Aceasta este atitudinea altruistă a lui Dumnezeu. Când vorbim de altruism, poate crezi că și tu ești foarte altruist, deoarece când vine vorba de copiii tăi, nu te tocmești niciodată cu ei și ești generos față de ei sau crezi că și tu ești foarte altruist când vine vorba de părinții tăi. Indiferent ce crezi, cel puțin ai un concept al cuvântului „altruist” și îl consideri un cuvânt pozitiv și consideri că a fi o persoană altruistă este foarte nobil. Când ești altruist, crezi că ești grozav. Dar nu există nimeni care poate vedea altruismul lui Dumnezeu în toate lucrurile, între oameni, evenimente și obiecte și prin lucrarea Lui. De ce se întâmplă așa? Deoarece omul este prea egoist! De ce spun asta? Omenirea trăiește într-o lume materială. Poate că Îl urmezi pe Dumnezeu, dar nu vezi sau nu apreciezi niciodată cum Dumnezeu te îngrijește, te iubește și Se preocupă de tine. Deci ce vezi? Vezi rudele tale de sânge care te iubesc și te adoră. Vezi lucruri care sunt benefice pentru trupul tău, îți pasă despre oamenii și lucrurile pe care le iubești. Acesta este așa-zisul altruism al omului. Astfel de oameni „altruiști”, totuși, nu se preocupă niciodată în privința lui Dumnezeu care le dă viață. În contrast cu Dumnezeu, altruismul omului devine egoist și demn de dispreț. Altruismul în care crede omul este gol și nerealist, pătat, incompatibil și fără legătură cu El. Altruismul omului este pentru el însuși, în timp ce altruismul lui Dumnezeu este o adevărată revelație a esenței Sale. Tocmai datorită altruismului Său primește omul o îngrijire constantă din partea Lui. Poate că nu sunteți afectați prea profund de acest subiect despre care vorbesc astăzi și doar dați din cap în semn de aprobare, dar când, în inima ta, încerci să apreciezi inima lui Dumnezeu, vei descoperi fără să vrei: dintre toți oamenii, chestiunile și lucrurile pe care le poți simți în această lume, doar altruismul Lui este real și concret, deoarece doar iubirea Lui pentru tine este necondiționată și nepătată. În afară de Dumnezeu, lipsa de egoism a oricui altcuiva este pe deplin falsă, superficială, neautentică; are un scop, anumite intenții, presupune un compromis și nu poate rezista la testare. Puteți chiar spune că este murdară, vrednică de dispreț. Sunteți de acord?

Fragment din „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (I)” în Cuvântul Se arată în trup

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Fragment 30

Geneza 9:11-13 Închei un legământ cu voi: niciodată nu vor mai fi distruse toate creaturile de apele vreunui potop şi niciodată nu va mai fi vreun potop care să distrugă pământul. Dumnezeu a mai zis: „Acesta este semnul legământului pe care îl fac cu voi şi cu toate vieţuitoarele care au fost cu voi, pentru toate generaţiile viitoare: pun în nori curcubeul Meu; el va fi semnul legământului dintre Mine şi pământ”.

La finalul poveștii lui Noe, vedem că Dumnezeu a utilizat o metodă neobișnuită pentru a-Și exprima sentimentele din acel moment. Metoda este foarte specială și anume, de a face un legământ cu omul. Este o metodă care declară sfârșitul utilizării de către Dumnezeu a unui potop pentru a distruge lumea. Din exterior, a face un legământ pare un lucru foarte obișnuit. Nu este nimic mai mult decât folosirea unor cuvinte pentru a obliga părțile să nu facă acțiuni care încalcă termenii, pentru a ajuta la realizarea scopului de a proteja interesele ambelor părți. Ca formă, este un lucru foarte obișnuit, dar din motivațiile lui Dumnezeu și sensul de la baza acestui lucru, este o adevărată revelație a firii și stării Lui de spirit. Dacă doar puneți aceste cuvinte deoparte și le ignora‏ți, dacă nu v-aș spune niciodată adevărul lucrurilor, atunci omenirea nu va ști niciodată cu adevărat gândirea lui Dumnezeu. Poate în imaginația ta Dumnezeu zâmbește când face acest legământ sau poate expresia Sa este serioasă, dar indiferent care este cea mai comună expresie a Lui în imaginația oamenilor, nimeni nu poate vedea inima sau durerea Lui, cu atât mai puțin singurătatea Sa. Nimeni nu-L poate face pe Dumnezeu să aibă încredere în el sau să fie vrednic de încrederea Lui sau să fie cineva față de care Își poate exprima gândurile sau cui să-Și mărturisească durerea. De aceea, Dumnezeu nu a avut de ales decât să facă un asemenea lucru. La suprafață, Dumnezeu a făcut un lucru ușor când a spus adio omenirii anterioare, rezolvând trecutul și ajungând la o concluzie perfectă a distrugerii Sale a lumii prin potop. Totuși, Dumnezeu îngropase durerea din acest moment adânc în inima Sa. Într-o perioadă când Dumnezeu nu avea în cine să aibă încredere, El a făcut un legământ cu omenirea, spunându-le oamenilor că nu va mai distruge lumea prin potop. Când curcubeul reapare este pentru a le reaminti oamenilor că un asemenea lucru s-a întâmplat odată, pentru a-i avertiza să nu facă lucruri rele. Chiar și într-o astfel de stare dureroasă, Dumnezeu nu a uitat de omenire și tot a arătat multă grijă pentru aceasta. Nu reprezintă acestea iubirea și altruismul Lui? Dar la ce se gândesc oamenii când suferă? Nu este acesta momentul când au nevoie cel mai mult de Dumnezeu? În astfel de momente, oamenii întotdeauna trag de El pentru ca El să-i poată consola. Indiferent când, Dumnezeu nu va dezamăgi oamenii niciodată și îi va lăsa întotdeauna să iasă din situațiile lor dificile și să trăiască în lumină. Deși Dumnezeu alimentează astfel omenirea, în inima omului Dumnezeu nu este decât o pastilă de siguranță, un tonic de confort. Când Dumnezeu suferă, când inima Sa este rănită, a avea o ființă creată sau orice persoană care să-I țină companie sau să-L consoleze este fără îndoială doar o dorință extravagantă pentru El. Omul nu dă niciodată atenție sentimentelor Lui, deci Dumnezeu nu cere și nici nu Se așteaptă să existe cineva care să-L poată consola. El doar Își utilizează metodele pentru a-Și exprima dispoziția. Oamenii nu cred că este mare lucru pentru Dumnezeu să treacă prin niște suferință, dar doar când încerci cu adevărat să-L înțelegi pe Dumnezeu, când poți aprecia cu adevărat cele mai sincere intenții ale Lui în tot ceea ce face, poți simți măreția și altruismul Lui. Chiar dacă a făcut un legământ cu omenirea folosind un curcubeu, El nu a spus nimănui motivul pentru care a făcut asta, motivul pentru care a stabilit acest legământ, însemnând că nu a spus niciodată nimănui gândurile Sale adevărate. Asta deoarece nu există nimeni care să poată pricepe profunzimea iubirii pe care Dumnezeu o are pentru omenirea pe care a creat-o cu propriile mâini și, de asemenea, nu există nimeni care să poată aprecia cât de multă durere a suferit inima Lui când a distrus omenirea. De aceea, chiar dacă le spune oamenilor cum Se simte, ei nu pot să preia această încredere. Deși este în suferință, El tot Își continuă următoarea etapă a lucrării. Dumnezeu dă întotdeauna omenirii cea mai bună latură a Sa și cele mai bune lucruri în timp ce îndură în tăcere toată suferința El Însuși. Dumnezeu nu dezvăluie niciodată în mod deschis aceste suferințe. În schimb, El le îndură și așteaptă în tăcere. Rezistența lui Dumnezeu nu este rece, amorțită sau neputincioasă, nici nu este un semn al slăbiciunii. Este un semn al faptului că iubirea și esența Sa au fost întotdeauna altruiste. Aceasta este o revelație naturală a esenței și firii Sale și o întrupare autentică a identității lui Dumnezeu ca adevăratul Creator.

Fragment din „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (I)” în Cuvântul Se arată în trup

Anterior: Intrarea în viață (4)

Înainte: Cunoscându-L pe Dumnezeu (2)

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.
Contactați-ne
Contactează-ne pe whatsapp

Conținut similar

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte