Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 1)

Fiecare dintre voi ar trebui să-și examineze din nou modul în care a crezut în Dumnezeu de-a lungul vieții, pentru a putea vedea dacă, pe parcursul urmăririi lui Dumnezeu, ai înțeles cu adevărat, ai priceput cu adevărat și ai ajuns să-L cunoști cu adevărat pe Dumnezeu, dacă știi cu adevărat care este atitudinea pe care Dumnezeu o are față de diferitele tipuri de ființe umane și dacă înțelegi cu adevărat lucrarea pe care o săvârșește Dumnezeu asupra ta și cum îți definește Dumnezeu fiecare acțiune. Pe acest Dumnezeu, care este alături de tine, călăuzind direcția progresului tău, stabilindu-ți destinul și satisfăcându-ți nevoile – cât de mult Îl înțelegi pe acest Dumnezeu, la urma urmelor. Cât de mult știi cu adevărat despre acest Dumnezeu? Știi ce lucrează El asupra ta în fiecare zi? Știi principiile și scopurile pe care El Își întemeiază fiecare acțiune? Știi cum te călăuzește? Știi mijloacele prin care El te aprovizionează? Știi metodele prin care El te conduce? Știi ce dorește să obțină de la tine și ce dorește să realizeze în tine? Știi ce atitudine adoptă El față de diversele feluri în care te comporți? Știi dacă ești o persoană iubită de El? Știi originea bucuriei, mâniei, tristeții și încântării Lui, a gândurilor și a ideilor din spatele lor și a esenței Lui? Știi, în cele din urmă, ce fel de Dumnezeu este acest Dumnezeu în care crezi? Sunt acestea și alte întrebări de acest fel ceva ce nu ai înțeles niciodată ori la care nu te-ai gândit? În căutarea credinței tale în Dumnezeu, ai risipit, prin aprecierea și experiența reală a cuvintelor lui Dumnezeu, neînțelegerile tale despre El? Ai dobândit, după ce ai primit disciplina și cearta lui Dumnezeu, ascultare și grijă autentică? Ai cunoscut, în mijlocul mustrării și judecății lui Dumnezeu, rebeliunea și natura satanică a omului și ai câștigat un grăunte de înțelegere despre sfințenia lui Dumnezeu? Ai început, sub îndrumarea și luminarea cuvintelor lui Dumnezeu, să ai o nouă viziune asupra vieții? Ai simțit, în mijlocul încercărilor trimise de Dumnezeu, intoleranța Lui pentru jignirile omului, precum și ceea ce El cere de la tine și cum te mântuiește? Dacă nu știi ce înseamnă să înțelegi greșit pe Dumnezeu, sau cum să risipești această neînțelegere, atunci se poate spune că nu ai intrat niciodată într-o adevărată comuniune cu Dumnezeu și că nu L-ai înțeles niciodată pe Dumnezeu, sau cel puțin se poate spune că nu ai dorit niciodată să-L înțelegi. Dacă nu știi ce este disciplina și cearta lui Dumnezeu, atunci cu siguranță nu știi ce sunt ascultarea și grija, sau cel puțin nu ai fost niciodată cu adevărat ascultător sau nu ți-a păsat de Dumnezeu. Dacă nu ai trăit niciodată mustrarea și judecata lui Dumnezeu, atunci cu siguranță nu vei ști ce este sfințenia Lui și-ți va fi cu atât mai puțin clar ce este răzvrătirea omului. Dacă nu ai avut niciodată o viziune corectă asupra vieții sau un scop corect în viață, dar ești încă într-o stare de perplexitate și indecizie față de viitoarea ta cale în viață, chiar până la punctul în care eziți să înaintezi, atunci este cert că nu ai primit niciodată iluminarea și îndrumarea lui Dumnezeu; se poate spune că niciodată nu ai fost cu adevărat aprovizionat sau umplut de cuvintele lui Dumnezeu. Dacă nu ai fost încă supus încercărilor lui Dumnezeu, atunci este de la sine înțeles că, în mod cert, nu știi ce înseamnă intoleranța lui Dumnezeu pentru jignirile omului și nici nu ai înțelege ceea ce Dumnezeu cere în cele din urmă de la tine și, chiar mai puțin, ceea ce este, în ultimă instanță, lucrarea Lui de gestionare și salvare a omului. Indiferent cât de mulți ani o persoană a crezut în Dumnezeu, dacă nu a trăit sau nu a perceput nimic în cuvintele lui Dumnezeu, atunci cu siguranță nu merge pe calea spre mântuire, credința sa în Dumnezeu este cu siguranță fără conținut real, cunoașterea sa Dumnezeu este cu siguranță zero, și este de la sine înțeles că nu are nicio idee despre ceea ce înseamnă să-L venerezi pe Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Prefață”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 2)

Bunurile și ființa lui Dumnezeu, esența lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu – toate au fost făcute cunoscute în cuvintele Lui către omenire. Când trăiește cuvintele lui Dumnezeu, omul va ajunge, în procesul punerii lor în practică, să înțeleagă scopul din spatele cuvintelor pe care le rostește Dumnezeu și să înțeleagă sursa și fundalul cuvintelor lui Dumnezeu și să înțeleagă și să aprecieze efectul predestinat al cuvintelor lui Dumnezeu. Pentru omenire, toate acestea sunt lucruri pe care omul trebuie să le trăiască, să le înțeleagă și să le obțină pentru a avea dobândi adevărul și viața, pentru a înțelege intențiile lui Dumnezeu, pentru a se transforma în firea lui și a putea să asculte de suveranitatea și aranjamentele lui Dumnezeu. În același timp, acel om care trăiește, înțelege și obține aceste lucruri, va dobândi treptat o înțelegere a lui Dumnezeu și, în acel moment, va dobândi și grade diferite de cunoaștere a Lui. Această înțelegere și cunoaștere nu iese din ceva ce omul a imaginat sau alcătuit, ci mai degrabă din ceea ce apreciază, trăiește, simte și confirmă în sine însuși. Numai după aprecierea, trăirea, simțirea și confirmarea acestor lucruri, cunoașterea lui Dumnezeu de către om dobândește conținut; numai cunoașterea pe care o obține omul în acest moment este adevărată, reală și exactă, și acest proces – de a obține înțelegerea și cunoașterea adevărată a lui Dumnezeu apreciind, trăind, simțind și confirmând cuvintele Lui – nu este altceva decât comuniunea adevărată dintre om și Dumnezeu. În mijlocul acestui tip de comuniune, omul ajunge cu adevărat să înțeleagă și să priceapă intențiile lui Dumnezeu, ajunge cu adevărat să înțeleagă și să cunoască posesiunile și ființa lui Dumnezeu, ajunge cu adevărat să înțeleagă și să cunoască esența lui Dumnezeu, ajunge treptat să înțeleagă și să cunoască firea lui Dumnezeu, ajunge la adevărata certitudine și la o definire corectă a faptului că Dumnezeu stăpânește asupra întregii creații și câștigă o influență esențială și o cunoaștere a identității și poziției lui Dumnezeu. În mijlocul acestui fel de comuniune, omul își schimbă, pas cu pas, ideile despre Dumnezeu, pe care nu și-L mai imaginează din senin, ori dând frâu liber suspiciunilor în privința Lui, ori înțelegându-L greșit, ori condamnându-L, ori judecându-L, ori îndoindu-se de El. Astfel, omul va avea mai puține dispute cu Dumnezeu, el va avea mai puține conflicte cu Dumnezeu și vor exista mai puține ocazii în care omul se revoltă împotriva lui Dumnezeu. Dimpotrivă, grija și ascultarea omului față de Dumnezeu vor crește mai mult și respectul față de Dumnezeu va deveni mult mai real și mai profund. În mijlocul unei astfel de comuniuni, omul nu numai că va obține măsura adevărului și botezul vieții, ci va obține în același timp și cunoașterea adevărată a lui Dumnezeu. În mijlocul unei astfel de comuniuni, omul nu numai că va fi transformat în firea lui și va primi mântuirea, dar în același timp va acumula și adevărata venerație și adorare a unei ființe create față de Dumnezeu. Având o astfel de comuniune, credința omului în Dumnezeu nu va mai fi o foaie goală de hârtie, sau o promisiune oferită din vârful buzelor, sau o formă de căutare oarbă și idolatrizare; numai cu acest tip de comuniune, viața omului va crește zi de zi spre maturitate și doar acum firea lui se va transforma treptat și credința lui în Dumnezeu va trece, pas cu pas, dintr-o convingere vagă și incertă într-o ascultare și îngrijire autentică, în venerație reală și omul va progresa treptat, de asemenea, pe parcursul urmăririi lui Dumnezeu, de la o poziție pasivă la una activă, de la negativ la pozitiv; numai cu acest fel de comuniune va ajunge omul la înțelegerea și priceperea adevărată a lui Dumnezeu, la cunoașterea adevărată a lui Dumnezeu. Deoarece marea majoritate a oamenilor nu au intrat niciodată în comuniune adevărată cu Dumnezeu, cunoștințele lor despre Dumnezeu se opresc la nivelul teoriei, la nivelul slovelor și doctrinelor. Adică, marea majoritate a oamenilor, indiferent de câți ani au crezut în Dumnezeu, sunt încă, în ceea ce privește cunoașterea lui Dumnezeu, în același loc în care au început, blocați la temelia formelor tradiționale de omagiu, cu superstițiile lor feudale asociate și nuanțele romantice. Faptul că cunoașterea omului despre Dumnezeu ar trebui oprită la punctul de pornire, înseamnă că este practic inexistentă. În afară de afirmația omului despre poziția și identitatea lui Dumnezeu, credința omului în Dumnezeu este încă într-o stare de incertitudine vagă. Deci, cât de multă venerație adevărată poate să aibă omul față de Dumnezeu?

Indiferent cât de ferm crezi în existența lui Dumnezeu, aceasta nu poate înlocui cunoașterea ta despre Dumnezeu și nici venerația ta față de Dumnezeu. Indiferent cât de mult te-ai bucurat de binecuvântările Lui și de harul Lui, aceasta nu poate înlocui cunoașterea ta despre Dumnezeu. Indiferent cât de dornic ești să consacri toate bunurile tale și să cheltuiești toate bunurile tale de dragul Lui, aceasta nu poate înlocui cunoașterea ta despre Dumnezeu. Poate ai devenit atât de familiarizat cu cuvintele pe care le-a spus Dumnezeu, sau chiar le cunoști pe dinafară și le poți turui, dar aceasta nu poate înlocui cunoașterea ta despre Dumnezeu. Oricât ar intenționa omul să-L urmeze pe Dumnezeu, dacă nu a avut niciodată o comuniune autentică cu Dumnezeu sau o trăire autentică a cuvintelor lui Dumnezeu, atunci cunoașterea lui Dumnezeu nu va fi decât o pată albă ori o reverie nesfârșită; pentru că oricât ți-ai fi frecat umerii de Dumnezeu în trecere, ori L-ai întâlnit față în față, cunoașterea ta despre Dumnezeu va fi în continuare zero, iar venerația ta pentru Dumnezeu nu mai mult decât o lozincă goală sau un concept idealizat.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Prefață”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 3)

Mulți oameni țin să citească cuvintele lui Dumnezeu zi de zi, chiar până la a încredința memoriei cu grijă toate pasajele clasice, ca și cea mai de preț posesiune și, în plus, predică cuvintele lui Dumnezeu peste tot, aprovizionând și ajutând pe alții prin cuvintele Lui. Ei cred că a face aceasta înseamnă să stea mărturie lui Dumnezeu, să stea mărturie cuvintelor Lui, că a face aceasta înseamnă să urmeze calea lui Dumnezeu; ei cred că a face aceasta înseamnă să trăiască prin cuvintele lui Dumnezeu, că a face aceasta înseamnă să aducă cuvintele Lui în viețile lor cotidiene, că făcând aceasta le va permite să primească lauda lui Dumnezeu și să fie mântuiți și desăvârșiți. Dar, chiar în timp ce propovăduiesc cuvintele lui Dumnezeu, ei niciodată nu se conformează cuvintelor lui Dumnezeu în practică, nici nu încearcă să se compare cu ceea ce este revelat în cuvintele lui Dumnezeu. Ei folosesc mai degrabă cuvintele lui Dumnezeu pentru a câștiga adorația și încrederea altora prin viclenie, pentru a intra în gestionare pe cont propriu și a înșela și a fura slava lui Dumnezeu. Ei speră, în zadar, să exploateze ocazia oferită de răspândirea cuvintelor lui Dumnezeu pentru a le fi atribuită lucrarea lui Dumnezeu și lauda Lui. Câți ani au trecut și nu numai că acești oameni au fost incapabili să câștige lauda lui Dumnezeu în procesul propovăduirii cuvintelor lui Dumnezeu, și nu numai că au fost incapabili să descopere calea pe care să o urmeze în procesul aducerii mărturiei cuvintelor lui Dumnezeu, și nu numai că ei nu s-au ajutat sau aprovizionat pe ei înșiși în procesul aprovizionării și ajutării altora prin cuvintele lui Dumnezeu, și nu numai că au fost incapabili să-L cunoască pe Dumnezeu sau să trezească în ei înșiși venerația autentică pentru Dumnezeu în procesul facerii acestor lucruri; ci, dimpotrivă, neînțelegerile lor în privința lui Dumnezeu devin din ce în ce mai adânci, neîncrederea lor față de El tot mai gravă și imaginația lor despre El tot mai hiperbolică. Aprovizionați și ghidați de teoriile lor despre cuvintele lui Dumnezeu, ei par complet în elementul lor, ca și cum îndeplinesc cu mare ușurință abilitățile lor, ca și cum și-au găsit scopul în viață, misiunea lor, și ca și cum au câștigat o viață nouă și au fost mântuiți, ca și cum, cu cuvintele lui Dumnezeu rostogolindu-se tranșant în recitalul lor, ei au câștigat adevărul, au înțeles intențiile lui Dumnezeu și au descoperit calea spre cunoașterea lui Dumnezeu, ca și când, în procesul de predicare a cuvintelor lui Dumnezeu, au ajuns adesea față în față cu Dumnezeu. De asemenea, ei sunt adesea „mișcați” până la crize de plâns și, adesea, conduși de „Dumnezeu” în cuvintele lui Dumnezeu, ei par să beneficieze neîncetat de atenția Lui sinceră și de intenția Lui afectuoasă și, în același timp, că au înțeles mântuirea omului de către Dumnezeu și gestionarea Lui, că au ajuns să cunoască esența Lui și că au ajuns să cunoască firea Lui dreaptă. Bazându-se pe această temelie, ei par să creadă încă și mai ferm în existența lui Dumnezeu, să fie mai conștienți de starea Lui slăvită și să simtă încă și mai profund măreția și transcendența Lui. Impregnați de cunoașterea superficială a cuvintelor lui Dumnezeu, s-ar părea că a lor credință a crescut, hotărârea lor de a suporta suferința s-a întărit și cunoașterea lor despre Dumnezeu s-a aprofundat. Ei nu știu că, până când vor experimenta cu adevărat cuvintele lui Dumnezeu, toată cunoașterea lor despre Dumnezeu și ideile lor despre El provin din propria lor închipuire și presupunere. Credința lor nu ar rezista la niciun fel de test de la Dumnezeu, așa-numita lor spiritualitate și statut pur și simplu nu ar rezista la încercarea sau inspecția lui Dumnezeu, hotărârea lor este doar un castel construit pe nisip și așa-numita lor cunoaștere despre Dumnezeu nu este decât o plăsmuire a imaginației lor. De fapt, acești oameni, care, așa cum au fost, au depus mult efort în cuvintele lui Dumnezeu, nu au realizat niciodată ce este adevărata credință, ce este ascultarea adevărată, ce este grija reală sau ceea ce este cunoașterea reală a lui Dumnezeu. Ei iau teoria, imaginația, cunoașterea, darul, tradiția, superstiția și chiar valorile morale ale omenirii și le transformă în „capital” și „armament” drept credință în Dumnezeu și urmarea Lui, chiar transformându-le în temeliile credinței lor în Dumnezeu și ale urmării Lui. În același timp, ei iau, de asemenea, acest capital și armament și le transformă în talismane magice prin care Îl cunosc pe Dumnezeu, înfruntă și au de-a face cu cercetările, încercările, mustrarea și judecata lui Dumnezeu. În cele din urmă, ceea ce ei încă adună nu mai constă în nimic altceva decât concluzii despre Dumnezeu, care sunt îmbibate în conotație religioasă, în superstiție feudală și în tot ceea ce este romantic, grotesc și enigmatic. Modul lor de cunoaștere și definire a lui Dumnezeu este imprimat în aceeași matriță ca aceea a oamenilor care cred numai în Raiul de Deasupra, sau Bătrânul din Cer, în timp ce realitatea lui Dumnezeu, esența Lui, firea Lui, posesiunile și ființa Lui, și așa mai departe – tot ce are legătură cu adevăratul Dumnezeu Însuși – sunt lucruri pe care cunoașterea lor nu a reușit să le priceapă, de care înțelegerea lor e complet separată și chiar la fel de departe ca polul nord și polul sud. În acest fel, deși acești oameni trăiesc în virtutea dispozițiilor și hranei cuvintelor lui Dumnezeu, ei nu pot, cu toate acestea, să pășească pe calea temerii de Dumnezeu și a evitării răului. Adevăratul motiv pentru aceasta se datorează faptului că nu au făcut niciodată cunoștință cu Dumnezeu, nici nu au avut vreodată un contact sau o comuniune reală cu El, astfel încât este imposibil ca ei să ajungă la înțelegere reciprocă cu Dumnezeu sau să se trezească în ei înșiși credința adevărată, urmărirea sau adorarea lui Dumnezeu. Pentru că ei ar trebui astfel să acorde atenție cuvintelor lui Dumnezeu, pentru că ei ar trebui astfel să acorde atenție lui Dumnezeu – această perspectivă și atitudine i-a condamnat să se întoarcă cu mâinile goale de la strădaniile lor, i-a condamnat ca ei, pentru toată veșnicia, să nu poată păși pe calea fricii de Dumnezeu și a evitării răului. Scopul pe care ei îl țintesc și direcția în care merg, înseamnă că ei sunt dușmanii lui Dumnezeu pentru veșnicie și că, pentru veșnicie, ei nu vor putea vreodată să primească mântuirea.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Prefață”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 4)

Dacă, în cazul unei persoane care L-a urmat pe Dumnezeu de mulți ani și s-a bucurat de aprovizionarea cuvintelor Lui timp de mulți ani, definiția sa despre Dumnezeu ar fi, în esență, aceeași cu a unui om care se prosternează în omagiu înaintea idolilor, atunci aceasta ar însemna că această persoană nu a ajuns la realitatea cuvintelor lui Dumnezeu. Acest lucru se datorează faptului că pur și simplu nu a intrat în realitatea cuvintelor lui Dumnezeu și, din acest motiv, realitatea, adevărul, intențiile și cererile asupra omenirii, toate acestea inerente cuvintelor lui Dumnezeu, nu au nimic de-a face cu acea persoană. Adică, indiferent cât de greu poate o astfel de persoană să lucreze la suprafața sensului cuvintelor lui Dumnezeu, totul este inutil: pentru că ceea ce urmărește sunt doar cuvinte, ceea ce obține va fi, de asemenea, în mod necesar, doar cuvinte. Indiferent dacă cuvintele rostite de Dumnezeu sunt, în aparență, simple sau profunde, toate sunt adevăruri indispensabile omului în momentul în care intră în viață; ele sunt izvorul apelor vii care îi permit omului să supraviețuiască atât în spirit, cât și în trup. Ele îi asigură omului ceea ce are nevoie pentru a rămâne în viață; principiile și crezul pentru conducerea vieții sale cotidiene; calea pe care trebuie să apuce spre mântuire, cât și scopul și direcția; fiecare adevăr pe care ar trebui să-l posede ca ființă creată înaintea lui Dumnezeu; și orice adevăr despre modul în care omul ascultă și se închină lui Dumnezeu. Ele sunt garanția care asigură supraviețuirea omului, ele sunt pâinea zilnică a omului și ele sunt, de asemenea, suportul robust care permite omului să fie puternic și să se ridice. Ele sunt bogate în realitatea adevărului cu care omenirea creată trăiește umanitatea normală, bogate în adevărul prin care omenirea se desprinde de corupție și ocolește capcanele Satanei, bogate în învățătură, îndemn, încurajare și consolare neobosite, pe care Creatorul le dă umanității create. Ele sunt farul care îndrumă și iluminează pe oameni ca să înțeleagă tot ceea ce este pozitiv, garanția care asigură că oamenii vor trăi și vor intra în posesia a tot ce este drept și bun, criteriul prin care oamenii, evenimentele și obiectele sunt toate măsurate și, de asemenea, indicatorul de navigație care conduce oamenii spre mântuire și calea luminii. Numai în experiența practică a cuvintelor lui Dumnezeu omul poate fi alimentat cu adevărul și cu viața; numai aici poate ajunge omul să înțeleagă ce este umanitatea normală, ce este o viață semnificativă, ce este o ființă creată autentică, ce este o ascultare reală de Dumnezeu; numai aici poate ajunge omul să înțeleagă cum ar trebui să aibă grijă de Dumnezeu, cum să-și îndeplinească datoria unei ființe create și cum să aibă asemănarea unui om adevărat; numai aici poate ajunge omul să afle ce se înțelege prin credință autentică și adorare pură; numai aici poate ajunge omul să înțeleagă cine este Conducătorul cerurilor și al pământului și al tuturor lucrurilor; numai aici poate ajunge omul să înțeleagă mijloacele prin care Cel care este Stăpânul tuturor legilor creației, conduce și aprovizionează creația; și numai aici poate ajunge omul să înțeleagă și să priceapă mijloacele prin care Cel care este Stăpânul întregii creații există, devine manifest și lucrează. Separat de experiența reală a cuvintelor lui Dumnezeu, omul nu are nicio cunoaștere sau înțelegere reală a cuvintelor lui Dumnezeu și a adevărului. Un astfel de om este pur și simplu un cadavru viu, o cochilie goală, și toată cunoașterea referitoare la Creator nu are nimic de-a face cu el. În ochii lui Dumnezeu, un astfel de om nu a crezut niciodată în El, nici nu L-a urmat vreodată, așa că Dumnezeu nu îl recunoaște nici ca credincios, nici ca urmaș al Lui, cu atât mai puțin ca o ființă creată autentică.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Prefață”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 5)

O ființă autentică creată trebuie să știe cine este Creatorul, pentru ce este creația omului, cum să-și îndeplinească responsabilitățile unei ființe create și cum să se închine Domnului întregii creații, trebuie să înțeleagă, să priceapă, să cunoască și să aibă grijă de intențiile, dorințele și cererile Creatorului și trebuie să acționeze în conformitate cu calea Creatorului – să se teamă de Dumnezeu și să evite răul.

Ce înseamnă să te temi de Dumnezeu? Și cum se poate evita răul?

„A avea teamă de Dumnezeu” nu înseamnă spaimă și groază de nedescris, nici să eviți, nici să te distanțezi, nici nu este idolatrizare sau superstiție. Mai degrabă, este admirație, stimă, încredere, înțelegere, grijă, ascultare, consacrare, iubire, precum și adorare necondiționată și răbdătoare, răsplată și supunere. Fără o cunoaștere reală a lui Dumnezeu, omenirea nu va avea admirație autentică, încredere autentică, înțelegere autentică, grijă sau ascultare autentică, ci doar teamă și neliniște, numai îndoială, neînțelegere, evadare și evitare; fără o cunoaștere autentică a lui Dumnezeu, omenirea nu va avea o consacrare și o răsplată autentice; fără o cunoaștere autentică a lui Dumnezeu, omenirea nu va avea o adorare și o supunere autentice, ci doar idolatrizare și superstiție oarbă; fără o cunoaștere reală a lui Dumnezeu, omenirea nu poate să acționeze conform cu calea lui Dumnezeu sau să se teamă de Dumnezeu ori să evite răul. Dimpotrivă, fiecare activitate și comportament în care omul se angajează vor fi umplute de răzvrătire și sfidare, cu imputații calomnioase și judecăți răutăcioase despre El și cu un comportament malefic care contravine adevărului și adevăratului sens al cuvintelor lui Dumnezeu.

Odată ce omenirea are încredere sinceră în Dumnezeu, ea va fi sinceră în a Îl urma pe Dumnezeu și a se baza pe El; numai cu încredere reală și dependență de Dumnezeu, omenirea poate avea înțelegere și pricepere autentică; împreună cu înțelegerea reală a lui Dumnezeu vine cu adevărat grija pentru El; numai cu grija autentică pentru Dumnezeu, omenirea poate avea o ascultare autentică; numai cu o ascultare autentică față de Dumnezeu, omenirea poate avea o consacrare autentică; numai printr-o consacrare veritabilă față de Dumnezeu, omenirea poate avea o răsplată necondiționată și fără plângere; numai cu încredere și dependență autentice, înțelegere și grijă autentice, ascultare autentică, consacrare și răsplată autentice, poate ajunge omenirea să cunoască cu adevărat firea și esența lui Dumnezeu și să cunoască identitatea Creatorului; numai când a ajuns cu adevărat să cunoască pe Creator, poate omenirea să trezească în ea însăși adorare și supunere autentice; numai când are o adorare și o supunere adevărată față de Creator, va fi capabilă omenirea să dea deoparte căile cele rele, adică să evite răul.

Aceasta constituie întregul proces al „temerii de Dumnezeu și evitării răului” și este, de asemenea, conținutul în întregime al temerii de Dumnezeu și evitării răului. Aceasta este calea care trebuie traversată pentru a ajunge la teama de Dumnezeu și evitarea răului.

„Teama de Dumnezeu și evitarea răului” și cunoașterea lui Dumnezeu sunt legate în mod indivizibil de o mulțime de fire, iar legătura dintre ele este evidentă. Dacă cineva dorește să ajungă la evitarea răului, trebuie mai întâi să aibă teamă reală față de Dumnezeu; dacă cineva dorește să ajungă la o teamă reală față de Dumnezeu, trebuie să aibă mai întâi cunoaștere reală a lui Dumnezeu; dacă cineva dorește să ajungă la cunoașterea lui Dumnezeu, trebuie să trăiască mai întâi cuvintele lui Dumnezeu, să intre în realitatea cuvintelor lui Dumnezeu, să trăiască certarea și disciplina lui Dumnezeu, mustrarea și judecata Lui; dacă cineva dorește să experimenteze cuvintele lui Dumnezeu, trebuie să se întâlnească întâi față în față cu cuvintele lui Dumnezeu, să ajungă față în față cu Dumnezeu și să-L roage pe Dumnezeu să-i asigure oportunități de a experimenta cuvintele Sale sub forma a tot felul de medii care implică oameni, evenimente, obiecte; dacă cineva dorește să se întâlnească față în față cu Dumnezeu și cu cuvintele lui Dumnezeu, trebuie mai întâi să aibă o inimă simplă și cinstită, disponibilitatea de a accepta adevărul, voința de a suporta suferința, rezoluția și curajul de a evita răul și aspirația de a deveni o ființă creată autentică… În acest fel, mergând mai departe pas cu pas, te vei apropia tot mai mult de Dumnezeu, inima ta va deveni tot mai curată și viața ta și valoarea de a fi viu vor deveni, după ce ajungi să-L cunoști pe Dumnezeu, tot mai semnificative și ceara tot mai strălucitoare. Până când, într-o bună zi, vei simți că Creatorul nu mai este o enigmă, că Creatorul nu a fost niciodată ascuns de tine, că Creatorul nu Și-a ascuns niciodată fața de tine, că Creatorul nu este deloc departe de tine, că Creatorul nu mai este Cel după care tânjești în mod constant în gândurile tale, ci Cel pe care nu-L poți ajunge cu sentimentele tale, că El este într-adevăr și cu adevărat paza permanentă la dreapta si la stânga ta, asigurându-ți viața si controlându-ți destinul. El nu se află la orizontul îndepărtat, nici nu S-a ascuns sus în nori. El este chiar lângă tine, prezidând peste toate ale tale, El este tot ceea ce ai și El este singurul lucru pe care îl ai. Un astfel de Dumnezeu îți permite să-L iubești din inimă, să te agăți de El, să-L ții aproape, să-L admiri, să te temi că-L pierzi și să nu fi dispus să mai renunți la El, să nu-L mai asculți, ori să-L mai eviți ori să-L ții la distanță. Tot ce vrei tu e să-ți pese de El, să-L asculți, să răsplătești tot ce-ți dă El și să te supui stăpânirii Lui. Să nu mai refuzi să fii ghidat, să fii aprovizionat, supravegheat și ținut de El, să nu mai respingi ceea ce El dictează și stabilește pentru tine. Tot ce vrei este să-L urmezi, să fii în compania Lui; tot ce vrei este să-L accepți ca pe singura și unica ta viață, să-L accepți ca pe singurul și unicul tău Domn, singurul și unicul tău Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Prefață”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 6)

Convingerile oamenilor nu pot lua locul adevărului

Unii oameni pot să suporte greutăți, să plătească prețul, sunt manierați la exterior, sunt destul de respectați și se bucură de admirația celorlalți. Ați spune că acest gen de comportament exterior poate fi considerat ca punerea adevărului în practică? S-ar putea stabili că asemenea oameni satisfac voia lui Dumnezeu? Cum se face că, în repetate rânduri, oamenii văd astfel de indivizi și cred că aceștia Îl mulțumesc pe Dumnezeu, pășind pe calea punerii în practică a adevărului și fără să se abată de la calea lui Dumnezeu? De ce gândesc astfel unii oameni? Există o singură explicație. Care este explicația? Este că, pentru foarte mulți oameni, anumite întrebări – cum ar fi ce înseamnă să pui adevărul în practică, ce înseamnă să-L mulțumești pe Dumnezeu și ce înseamnă să ai realitatea adevărului – nu sunt foarte clare. Așadar, există oameni care sunt deseori înșelați de către cei care, la exterior, par spirituali, nobili, elevați și măreți. Cât despre oamenii care pot să discute elocvent despre slove și doctrine și ale căror vorbe și fapte par a fi demne de admirație, cei care sunt înșelați de aceștia nu au luat niciodată în considerare esența acțiunilor lor, nici la principiile din spatele faptelor lor și nici țelurile pe care aceștia le au. Mai mult, nu s-au întrebat niciodată dacă acești oameni se supun cu adevărat lui Dumnezeu și nici nu au stabilit dacă acești oameni se tem sincer de Dumnezeu și se feresc de rău. Nu au deslușit niciodată esența umanității acestor oameni. În schimb, încă din prima clipă în care i-au cunoscut, puțin câte puțin, au ajuns să-i admire și să-i venereze pe acești oameni, iar în cele din urmă, acești oameni au devenit idolii lor. Chiar mai mult, în mințile anumitor oameni, idolii pe care îi venerează – și despre care cred că pot să-și abandoneze familiile și locurile de muncă și care par superficial capabili să plătească prețul – sunt cei care Îl mulțumesc pe Dumnezeu cu adevărat și care pot într-adevăr să dobândească finaluri și destinații bune. În mințile lor, acești idoli sunt cei pe care îi laudă Dumnezeu. Ce îi face să creadă un asemenea lucru? Care este esența acestei probleme? Care sunt consecințele la care poate duce? Să discutăm mai întâi despre esența acestei probleme.

În esență, aceste probleme referitoare la punctul de vedere al oamenilor, metodele lor de practică, principiile practicii pe care aleg să le adopte și lucrurile asupra cărora au tendința să se concentreze nu au nimic de-a face cu cerințele impuse de Dumnezeu omenirii. Indiferent dacă oamenii se axează asupra unor chestiuni superficiale sau de profunzime sau asupra slovelor și doctrinelor sau asupra realității, ei nu aderă la ceea ce ar trebui mai mult să adere și nici nu știu ceea ce ar trebui mai mult să știe. Motivul pentru asta este că oamenilor nu le place deloc adevărul; în consecință, nu sunt dispuși să investească timp și efort în căutarea și punerea în practică a principiilor practicii găsite în cuvântările lui Dumnezeu. În schimb, ei preferă să folosească scurtături, rezumând ceea ce înțeleg și știu că reprezintă o bună practică și un bun comportament; această socoteală devine apoi un țel propriu pe care îl urmăresc, pe care-l consideră un adevăr de practicat. Consecința directă a acestui fapt este că oamenii folosesc bunul comportament uman drept substituent pentru practicarea adevărului, ceea ce satisface și dorința lor de a încerca să se pună bine cu Dumnezeu. Asta le oferă un capital cu ajutorul căruia ei se confruntă cu adevărul și pe care-l folosesc pentru a cădea la învoială cu Dumnezeu și a concura cu El. În același timp, oamenii Îl dau pe Dumnezeu la o parte, fără niciun scrupul, punându-i în locul Său pe idolii pe care-i admiră. Există o singură cauză principală care îi face pe oameni să comită astfel de fapte ignorante, să aibă puncte de vedere ignorante sau păreri și practici unilaterale – și azi vă voi vorbi despre ea. Motivul este că, deși poate oamenii Îl urmează pe Dumnezeu, se roagă lui Dumnezeu în fiecare zi și-I citesc zilnic cuvântările, ei nu înțeleg cu adevărat voia Lui. Aceasta este cauza principală a problemei. Dacă cineva ar înțelege inima lui Dumnezeu și ar ști ce apreciază, ce disprețuiește, ce vrea și ce respinge El, ce fel de persoană iubește și ce fel de persoană detestă, ce fel de standard folosește El când are cerințe de la oameni și ce fel de abordare are Dumnezeu pentru a-i desăvârși, ar putea atunci acea persoană să mai aibă opinii personale? Ar putea astfel de oameni pur și simplu să plece și să venereze pe altcineva? Ar putea un om obișnuit să devină idolul lor? Oamenii care înțeleg voia lui Dumnezeu au un punct de vedere un pic mai rațional decât atât. Nu au de gând să idolatrizeze în mod arbitrar o persoană coruptă și nici nu vor crede, în timp ce pășesc pe calea punerii în practică a adevărului, că a respecta orbește câteva reguli sau principii simple este echivalent cu punerea în practică a adevărului.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Cum să cunoaștem firea lui Dumnezeu și rezultatele pe care le va obține lucrarea Sa”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 7)

Există multe opinii cu privire la standardul prin care Dumnezeu stabilește finalurile oamenilor

Având în vedere că fiecare persoană este preocupată de propriul final, știți voi cum determină Dumnezeu acel final? În ce manieră stabilește Dumnezeu finalul unei persoane? În plus, ce fel de standard folosește El pentru a-l stabili? Când finalul unui om nu a fost încă stabilit, ce face Dumnezeu pentru a-l dezvălui? Știe cineva? După cum am spus în urmă cu o clipă, sunt unii care și-au petrecut deja foarte multă vreme studiind cuvintele lui Dumnezeu în efortul de a căuta indicii despre finalurile oamenilor, despre categoriile în care sunt împărțite acestea și despre diversele finaluri care îi așteaptă pe oamenii de diferite feluri. De asemenea, speră să afle cum dictează cuvântul lui Dumnezeu finalurile oamenilor, ce fel de standard folosește El și cum anume stabilește finalul unei persoane. Dar, la urmă, acești oameni nu reușesc niciodată să afle vreun răspuns. De fapt, în cuvântările lui Dumnezeu, se spun prea puține despre această chestiune. De ce este așa? Cât timp finalurile oamenilor nu au fost încă dezvăluite, Dumnezeu nu dorește să spună nimănui ce urmează să se întâmple la final, nici nu vrea să informeze pe nimeni despre destinația lor înainte de vreme – pentru că, dacă ar face asta, omenirea nu ar avea nimic de câștigat. Acum, vreau doar să vă vorbesc despre maniera în care Dumnezeu stabilește finalurile oamenilor, despre principiile pe care El le folosește în lucrarea Lui pentru a stabili finalul omului și pentru a manifesta aceste finaluri, cât și despre standardul pe care El îl folosește pentru a determina dacă cineva poate sau nu să supraviețuiască. Nu sunt acestea întrebările care vă interesează cel mai mult? Așadar, cum cred oamenii că stabilește Dumnezeu finalurile oamenilor? Ați menționat o parte chiar adineauri: unii dintre voi au spus că are legătură cu îndeplinirea cu credință a datoriei și sacrificiul pentru Dumnezeu; unii au spus că are legătură cu a te supune lui Dumnezeu și a-L mulțumi; unii au spus că un factor este faptul de te supune orchestrărilor lui Dumnezeu, iar alții au zis că important este să nu ieși în evidență… Când puneți în practică aceste adevăruri și când practicați în conformitate cu principiile pe care le credeți corecte, știți ce gândește Dumnezeu? V-ați gândit vreodată dacă a proceda așa înseamnă a-I mulțumi voia? Îi respectă standardul? Respectă cerințele Lui? Cred că majoritatea oamenilor nu se gândesc mult la aceste întrebări. Ei doar aplică în mod mecanic o parte a cuvântului lui Dumnezeu sau o parte a predicilor sau standardele anumitor figuri pe care le idolatrizează, forțându-se să facă una și alta. Ei cred că aceasta este calea corectă, așadar, o respectă mereu și tot fac asta, indiferent ce se întâmplă la final. Unii oameni gândesc: „Am avut credință atât de mulți ani; mereu am practicat așa. Simt că L-am mulțumit cu adevărat pe Dumnezeu și că am obținut mult din asta. Asta pentru că am ajuns să înțeleg multe adevăruri în această perioadă, cât și multe lucruri pe care nu le înțelegeam înainte. Mai ales, multe dintre ideile și concepțiile mele s-au schimbat, valorile din viața mea s-au schimbat enorm, iar acum înțeleg destul de bine această lume”. Astfel de oameni consideră că asta e recolta și că e rezultatul final al lucrării lui Dumnezeu pentru omenire. În opinia voastră, considerând în ansamblu aceste standarde și toate practicile voastre, satisfaceți voia lui Dumnezeu? Unii dintre voi vor spune plini de certitudine: „Desigur! Practicăm în concordanță cu cuvântul lui Dumnezeu; practicăm în concordanță cu ceea ce a propovăduit și a comunicat cel de mai sus. Ne îndeplinim mereu îndatoririle, Îl urmăm constant pe Dumnezeu și nu L-am părăsit niciodată. Așadar, putem spune cu toată încrederea că Îl mulțumim pe Dumnezeu. Indiferent cât de mult înțelegem intențiile Lui și indiferent cât de mult pricepem cuvântul Său, am fost mereu pe calea de a căuta să fim compatibili cu Dumnezeu. Câtă vreme ne comportăm corect și practicăm corect, atunci sigur vom obține rezultatul corect”. Ce părere aveți despre acest mod de a vedea lucrurile? Este corect? S-ar putea să fie unii care spun: „Nu m-am gândit niciodată la aceste lucruri. Eu mă gândesc doar că, atâta vreme cât continuu să-mi îndeplinesc datoria și mă comport în conformitate cu cerințele cuvântărilor lui Dumnezeu, atunci pot să supraviețuiesc. Nu m-am întrebat niciodată dacă pot să mulțumesc inima lui Dumnezeu, nici nu m-am întrebat vreodată dacă mă ridic la standardul stabilit de El. Întrucât Dumnezeu nu mi-a spus niciodată și nici nu mi-a oferit instrucțiuni clare, eu cred că, atâta vreme cât tot lucrez și nu mă opresc, Dumnezeu va fi mulțumit și nu ar trebui să aibă alte cerințe pentru mine”. Sunt aceste concepții corecte? În ceea ce Mă privește, acest fel de a practica, acest mod de a gândi și aceste puncte de vedere – atrag toate după sine fantezii și puțină orbire. Poate faptul că spun asta vă face pe unii dintre voi să vă simțiți puțin descurajați, gândind: „Orbire? Dacă asta e orbire, atunci speranța noastră la mântuire și supraviețuire este foarte mică și nesigură, nu-i așa? Prezentând astfel lucrurile, nu e ca și cum ai turna apă rece pe noi?” Indiferent ce credeți voi, lucrurile pe care Eu le spun și le fac nu au scopul de a vă face să vă simțiți de parcă cineva ar turna apă rece pe voi. Mai degrabă, sunt menite să vă facă să înțelegeți mai bine intențiile lui Dumnezeu și să vă facă să înțelegeți mai bine ce gândește El, ce vrea El să realizeze, ce tipuri de persoane preferă Dumnezeu, ce detestă și desconsideră El, ce tip de persoană vrea Dumnezeu să câștige și ce tip de persoană disprețuiește El. Sunt menite să confere claritate minților voastre și să vă ajute să înțelegeți limpede cât departe s-au abătut de la standardul cerut de Dumnezeu faptele și gândurile fiecăruia dintre voi. Este foarte necesar să discutăm aceste subiecte? Fiindcă știu că aveți credință de atât de multă vreme și că ați ascultat multe predici, dar exact acestea sunt lucrurile care vă lipsesc cel mai mult. Deși ați notat fiecare adevăr în carnețelele voastre și ați memorat și gravat în inimile voastre unele dintre lucrurile pe care le credeți importante și cu toate că plănuiți să folosiți aceste lucruri pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu în timpul practicii voastre, să le folosiți la nevoie sau pentru a trece prin perioadele dificile care vă așteaptă sau, pur și simplu, să lăsați aceste lucruri să vă însoțească în timp ce vă trăiți viețile, din punctul Meu de vedere, indiferent cum faceți acest lucru, nu este atât de important. Atunci, ce este foarte important? Important e ca în timp ce practici, să știi în sinea ta, cu absolută certitudine, dacă tot ceea ce faci sau nu – fiecare faptă a ta – este în conformitate cu ce vrea Dumnezeu și dacă toate acțiunile tale, toate gândurile și rezultatele și țelul pe care îți dorești să-l atingi satisfac sau nu voia lui Dumnezeu și respectă sau nu cerințele lui Dumnezeu, precum și dacă El le aprobă sau nu. Acestea sunt lucrurile foarte importante.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Cum să cunoaștem firea lui Dumnezeu și rezultatele pe care le va obține lucrarea Sa”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 8)

Pășește pe calea lui Dumnezeu: teme-te de Dumnezeu și ferește-te de rău

Există o zicală pe care ar trebui să o notați. Eu cred că această zicală este foarte importantă, fiindcă Îmi vine în minte de nenumărate ori, zi de zi. De ce? Pentru că, de fiecare dată când dau ochii cu cineva, de fiecare dată când aud povestea cuiva și de fiecare dată când aud despre trăirile sau mărturia de credință în Dumnezeu a unei persoane, Eu folosesc mereu această zicală pentru a stabili în inima Mea dacă acel individ este sau nu tipul de om pe care Dumnezeu îl vrea și tipul de om care Îi place lui Dumnezeu. Așadar, care este această zicală? Acum v-am făcut pe toți să fiți foarte atenți. Când voi dezvălui zicala, poate că vă veți simți dezamăgiți, deoarece există unii care au tot folosit-o cu fățărnicie mulți ani la rând. Totuși, Eu nu am folosit-o cu fățărnicie nici măcar o dată. Această zicală își are locul în inima Mea. Așadar, care este această zicală? Este aceasta: „Pășește pe calea lui Dumnezeu: teme-te de Dumnezeu și ferește-te de rău”. Nu este oare o frază extrem de simplă? Totuși, în ciuda simplității sale, oamenii care înțeleg cu adevărat aceste cuvinte vor simți că ele sunt extrem de însemnte, că această zicală e foarte prețioasă pentru practică și că este o replică din limbajul vieții care conține realitatea adevărului, că reprezintă un țel de o viață pentru cei care caută să-L mulțumească pe Dumnezeu și că reprezintă o cale de o viață pe care ar trebui să o urmeze oricine acordă importanță intențiilor lui Dumnezeu. Așadar, ce părere aveți? Nu este adevărul această zicală? Are sau nu această semnificație? În plus, poate unii dintre voi se gândesc la această zicală și încearcă să o înțeleagă și poate sunt unii care chiar au îndoieli în privința ei: este această zicală foarte importantă? Este foarte importantă? Este necesar să o scoatem atât de mult în evidență? S-ar putea ca unora dintre voi să nu le placă prea mult această zicală, fiindcă sunteți de părere că sintetizarea căii lui Dumnezeu în această singură zicală e o simplificare prea mare. Să iei tot ceea ce a spus Dumnezeu și să sintetizezi totul într-o singură zicală – nu ar însemna să-L faci puțin prea nesemnificativ pe Dumnezeu? Așa stau lucrurile? S-ar putea ca majoritatea dintre voi să nu înțeleagă pe deplin semnificația profundă a acestor cuvinte. Chiar dacă toți v-ați notat această zicală, nu intenționați să îi găsiți un loc în inimile voastre; ați notat-o pur și simplu în carnețelele voastre și o recitiți și vă gândiți la ea în timpul liber. Unii dintre voi nici măcar nu se vor sinchisi să memoreze această zicală, darmite să încerce să o folosească. Totuși, de ce vreau să menționez această zicală? Indiferent de modul vostru de a privi lucrurile și indiferent ce păreri veți avea, Eu am fost nevoit să menționez această zicală fiindcă este extrem de relevantă în ceea ce privește modul în care Dumnezeu stabilește finalurile oamenilor. Indiferent cum înțelegeți voi deocamdată această zicală, indiferent de modul în care o tratați, Eu tot vă voi spune asta: dacă oamenii pot să pună în practică aceste cuvinte, să le experimenteze și să atingă standardul de a se teme de Dumnezeu și a se feri de rău, atunci sunt asigurați că vor fi supraviețuitori și sigur vor avea finaluri bune. Dacă, totuși, nu poți să respecți standardul prezentat de această zicală, atunci se poate spune că finalul tău este necunoscut. Așadar, vă vorbesc despre această zicală pentru pregătirea voastră mintală și pentru ca voi să știți ce fel de standard folosește Dumnezeu ca să vă măsoare.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Cum să cunoaștem firea lui Dumnezeu și rezultatele pe care le va obține lucrarea Sa”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 9)

Dumnezeu folosește diverse încercări pentru a testa dacă oamenii se tem de Dumnezeu și se feresc de rău

În fiecare epocă din lucrarea lui Dumnezeu, El le transmite oamenilor anumite cuvinte și le spune anumite adevăruri. Aceste adevăruri servesc drept calea pe care oamenii ar trebui să o urmeze, calea pe care ar trebui să meargă, calea care le permite să se teamă de Dumnezeu și să se ferească de rău, și calea pe care oamenii ar trebui să o pună în practică și să o respecte în cadrul periplului lor prin viață. Acestea sunt motivele pentru care Dumnezeu rostește omenirii aceste cuvântări. Aceste cuvinte care vin de la Dumnezeu ar trebui să fie respectate de oameni, iar să le respecți înseamnă să primești viață. Dacă o persoană nu le respectă, nu le pune în practică și nu trăiește cuvintele lui Dumnezeu în viața sa, atunci această persoană nu practică adevărul. În plus, dacă oamenii nu pun adevărul în practică, atunci nu se tem de Dumnezeu și nu se feresc de rău și nici nu Îl pot mulțumi pe Dumnezeu. Oamenii care nu sunt capabili să-L mulțumească pe Dumnezeu, nu pot primi slava Lui, iar astfel de oameni nu au niciun final. Așadar, în cadrul lucrării Sale, cum stabilește Dumnezeu finalul unui om? Ce metode folosește Dumnezeu pentru a stabili finalul unei persoane? Poate încă sunteți puțin confuzi acum, dar când vă voi explica procesul, totul va deveni foarte clar, deoarece mulți dintre voi ați trecut deja prin asta.

De-a lungul lucrării Sale, chiar de la începuturi, Dumnezeu a pregătit încercări pentru fiecare persoană – sau, am putea spune, pentru fiecare persoană care Îl urmează – iar aceste încercări au magnitudini diferite. Sunt cei care au trecut prin încercarea de a fi respinși de familie, cei care au trecut prin încercarea unor medii ostile, cei care au trecut prin încercarea de a fi arestați și torturați, cei care au trecut prin încercarea de a fi confruntați cu decizii și cei care au trecut prin încercările care implică averi și statut. În general vorbind, fiecare dintre voi a trecut prin tot felul de încercări. De ce lucrează Dumnezeu în acest fel? De ce îi tratează El pe toți astfel? Ce fel de rezultat caută El? Acesta este aspectul pe care doresc să vi-l comunic: Dumnezeu vrea să vadă dacă persoana respectivă este sau nu genul de om care se teme de El și se ferește de rău. Asta înseamnă că, atunci când Dumnezeu îți scoate în cale o încercare și te face să dai piept cu o anumită situație sau alta, intenția Lui este să testeze dacă ești sau nu o persoană care se teme de El și se ferește de rău. Dacă cineva se confruntă cu datoria de a păstra în siguranță o jertfă și această datorie îl face să intre în contact cu jertfa lui Dumnezeu, crezi că asta e ceva ce a aranjat Dumnezeu? Fără îndoială! Orice întâmpini este ceva ce a aranjat Dumnezeu. Când te confrunți cu această problemă, Dumnezeu te va observa în secret, urmărind ce alegeri faci, cum practici și ce gânduri ai. Rezultatul final este lucrul de care Îi pasă cel mai mult lui Dumnezeu, întrucât acest rezultat este cel care Îl va ajuta să măsoare dacă ai fost sau nu la înălțimea standardului Său în cadrul acestei încercări specifice. Totuși, ori de câte ori întâmpină o problemă, oamenii nu se gândesc adesea la motivul pentru care se confruntă cu asta, ce standard așteaptă Dumnezeu ca ei să atingă, ce vrea El să vadă la ei sau ce Își dorește să obțină de la ei. Când se confruntă cu această problemă, asemenea oameni gândesc doar atât: „Este o încercare cu care mă confrunt; trebuie să am grijă, nu să fiu nesăbuit! Orice ar fi, asta este jertfa lui Dumnezeu și nu mă pot atinge de ea”. Echipați cu gânduri atât de simpliste, oamenii cred că și-au îndeplinit responsabilitățile. L-ar mulțumi sau nu pe Dumnezeu rezultatul acestei încercări? Îndrăzniți și vorbiți despre asta. (Dacă oamenii se tem de Dumnezeu în inimile lor, atunci, când se confruntă cu o datorie care le permite să intre în contact cu jertfa lui Dumnezeu, vor lua în considerare cât de ușor ar fi să jignească firea lui Dumnezeu, iar asta îi va face să se asigure că procedează cu grijă.) Răspunsul tău reprezintă un pas pe drumul cel bun, dar încă nu este complet. Să urmezi calea lui Dumnezeu nu înseamnă să respecți regulile superficiale; mai degrabă, înseamnă ca atunci când te confrunți cu o problemă, să o privești înainte de toate ca pe o situație care a fost aranjată de Dumnezeu, ca pe o responsabilitate pe care El ți-a dat-o sau ca pe o sarcină pe care ți-a încredințat-o ție. Atunci când te confrunți cu această problemă, ar trebui chiar să o consideri o încercare la care te-a pus Dumnezeu. Când te confrunți cu această problemă, trebuie să ai un standard în inima ta și trebuie să te gândești că această chestiune a venit de la Dumnezeu. Trebuie să te gândești cum să o tratezi în așa fel încât să îți poți îndeplini responsabilitatea în timp ce rămâi loial lui Dumnezeu, cât și cum să procedezi fără a-L înfuria pe Dumnezeu și fără a-I ofensa firea. Cu o clipă în urmă, am vorbit despre păstrarea în siguranță a jertfelor. Această chestiune implică jertfe, dar implică și datoria ta și responsabilitatea ta. Această responsabilitate e un legământ al datoriei. Totuși, când te confrunți cu această problemă, ești supus ispitei? Da. Și de unde provine această ispită? Provine de la Satana, dar și din firile corupte și rele ale oamenilor. Întrucât ispita este prezentă, această chestiune implică și mărturisirea fermă pe care s-ar cuveni să o facă oamenii, ceea ce este, de asemenea, datoria și responsabilitatea ta. Unii oameni spun: „Este o chestiune atât de măruntă; chiar este necesar să facem mare caz din asta?” Nu ar putea fi mai necesar! Și este necesar fiindcă, pentru a nu ne abate de la calea lui Dumnezeu, nu putem să renunțăm la nimic ce se întâmplă cu noi sau în jurul nostru, nici măcar la lucrurile mărunte; indiferent că noi considerăm că trebuie să fim sau nu atenți la așa ceva, cât timp ne confruntăm cu orice problemă, nu trebuie să renunțăm la ea. Toate lucrurile care se petrec ar trebui privite ca teste pe care ni le-a dat Dumnezeu. Ce părere ai despre acest mod de a vedea lucrurile? Dacă ai acest gen de atitudine, atunci se confirmă un fapt: în sinea ta, te temi de Dumnezeu și ești dispus să te ferești de rău. Dacă ai această dorință de a-L mulțumi pe Dumnezeu, atunci ceea ce pui tu în practică nu va fi departe de standardul temerii de Dumnezeu și feririi de rău.

Deseori, unii cred că problemele cărora oamenii nu le acordă multă atenție și care nu sunt menționate de obicei sunt doar fleacuri mărunte care nu au nicio legătură cu punerea în practică a adevărului. Când acești oameni se confruntă exact cu o astfel de problemă, nu se gândesc prea mult la ea și o trec cu vederea. Dar, de fapt, această problemă este o lecție pentru care tu ar trebui să studiezi, o lecție despre cum să te temi de Dumnezeu și să te ferești de rău. În plus, ar trebui să fii mai interesat să afli și ceea ce face Dumnezeu atunci când apare această problemă și trebuie să te confrunți cu ea. Dumnezeu este chiar lângă tine, observându-ți fiecare cuvânt și faptă și urmărind tot ce faci și ce schimbări se petrec și gândurile tale – aceasta este lucrarea lui Dumnezeu. Unii întreabă: „Dacă e adevărat, de ce nu am simțit?” Nu ai simțit deoarece nu ai respectat calea de a te teme de Dumnezeu și a te feri de rău drept cale principală; așadar, nu poți să simți subtila lucrare pe care o face Dumnezeu în oameni, care se manifestă în concordanță cu diversele gânduri și fapte ale oamenilor. Ești un aiurit! Ce este o problemă importantă? Ce e o problemă minoră? Problemele care implică urmarea căii lui Dumnezeu nu sunt împărțite în importante și neînsemnate, toate sunt importante – puteți să acceptați asta? (Da, putem.) În ceea ce privește problemele de zi cu zi, există unele probleme pe care oamenii le consideră drept mari și semnificative, iar altele care sunt privite drept fleacuri mărunte. De multe ori, oamenii văd aceste probleme mari ca fiind extrem de importante și le consideră ca fiind trimise de Dumnezeu. Totuși, în timp ce aceste probleme importante se desfășoară, din cauza staturii imature a oamenilor și a calibrului lor slab, adesea, oamenii nu reușesc să împlinească voia lui Dumnezeu, nu pot să obțină nicio revelație și nu pot să dobândească nicio cunoaștere reală de valoare. În ceea ce privește problemele mărunte, acestea sunt pur și simplu trecute cu vederea de oameni și lăsate să le scape printre degete puțin câte puțin. Ca atare, oamenii au pierdut multe oportunități de a fi cercetați înaintea lui Dumnezeu și de a fi testați de El. Ce înseamnă dacă ignori mereu oamenii, evenimentele, obiectele și situațiile pe care Dumnezeu le-a aranjat pentru tine? Înseamnă că în fiecare zi și chiar în fiecare moment renunți constant la desăvârșirea ta de către Dumnezeu, cât și la conducerea Lui. Ori de câte ori Dumnezeu aranjează o situație pentru tine, El te urmărește în secret, privindu-ți inima, observându-ți gândurile și grijile, urmărind modul în care gândești și așteptând să vadă cum te vei comporta. Dacă ești un om neglijent – unul care nu a fost niciodată serios cu privire la calea și cuvintele lui Dumnezeu, nici cu privire la adevăr – atunci nu vei fi conștient și nici atent la ceea ce vrea Dumnezeu să desăvârșească, nici la cerințele pe care S-a așteptat să le împlinești atunci când a pregătit un anumit mediu pentru tine. Nu vei ști nici ce legătură au persoanele, evenimentele și obiectele pe care le întâlnești cu adevărul sau cu voia lui Dumnezeu. După ce ai întâlnit în mod repetat circumstanțe și încercări precum acestea, iar Dumnezeu nu a văzut niciun rezultat în cazul tău, cum va proceda El? După ce ai înfruntat încercările în mod repetat, nu L-ai mărit pe Dumnezeu în inima ta și nici nu ai văzut circumstanțele pe care Dumnezeu le-a aranjat pentru tine așa cum sunt ele: ca încercări și teste de la Dumnezeu. În schimb, ai respins oportunitățile oferite ție de Dumnezeu, una după alta, lăsându-le să-ți scape printre degete iar și iar. Nu este aceasta o extremă nesupunere pe care o afișează oamenii? (Ba da.) Se va simți Dumnezeu rănit din această cauză? (Da.) Greșit, Dumnezeu nu Se va simți rănit! Faptul că M-ați auzit spunând așa ceva v-a șocat încă o dată. S-ar putea să vă gândiți: „Nu s-a spus mai devreme că Dumnezeu Se simte mereu rănit? Așadar, nu Se va simți Dumnezeu rănit? Atunci, când Se simte El rănit?” Pe scurt, Dumnezeu nu Se va simțit rănit în această situație. Așadar, care va fi atitudinea lui Dumnezeu față de acest tip de comportament prezentat mai sus? Când oamenii resping încercările și testele trimise de Dumnezeu și când se sustrag din fața lor, există o singură atitudine pe care Dumnezeu o are față de asemenea oameni. Ce atitudine este? Dumnezeu disprețuiește acest tip de om, din adâncul inimii Lui. Există două grade ale semnificației cuvântului „disprețuiește”. Cum ar trebui să le explic din punctul Meu de vedere? În profunzime, cuvântul „disprețuiește” are conotații de dezgust și ură. Cum rămâne cu al doilea grad al semnificației sale? Este partea care implică renunțarea la ceva. Cu toții știți ce înseamnă „a renunța”, corect? Pe scurt, „disprețuiește” este un cuvânt care reprezintă reacția și atitudinea definitivă a lui Dumnezeu față de cei care se comportă în acest mod; este ura extremă față de ei și dezgustul și, astfel, are drept rezultat decizia de a-i abandona. Aceasta este decizia finală a lui Dumnezeu față de un om care nu a urmat niciodată calea lui Dumnezeu și care nu s-a temut niciodată de Dumnezeu și nu s-a ferit niciodată de rău. Puteți acum să înțelegeți cu toții importanța acelei zicale pe care am menționat-o mai devreme?

Acum înțelegeți metoda pe care o folosește Dumnezeu pentru a stabili finalurile oamenilor? (El rânduiește diferite circumstanțe în fiecare zi.) El rânduiește diferite circumstanțe – acesta e un lucru pe care oamenii pot să-l simtă și să-l atingă. Așadar, din ce motiv face Dumnezeu asta? Intenția Lui este să-i dea fiecărui om diverse încercări în momente și în locuri diferite. Care aspecte ale unei persoane sunt testate într-o încercare? O încercare stabilește dacă ești sau nu tipul de om care se teme de Dumnezeu și se ferește de rău în fiecare chestiune cu care te confrunți, despre care auzi ceva, pe care o vezi și prin care treci personal. Cu toții vor fi supuși unei astfel de încercări, fiindcă Dumnezeu este corect cu toată lumea. Unii dintre voi spuneți: „Am crezut în Dumnezeu mulți ani, deci cum de nu am fost supus unei încercări?” Simți că încă nu ai fost supus niciunei încercări fiindcă atunci când Dumnezeu ți-a aranjat circumstanțele, tu nu le-ai luat în serios și nu ai vrut să pășești pe calea lui Dumnezeu. Așadar, pur și simplu nu ai sesizat deloc încercările trimise de Dumnezeu. Unii spun: „Am înfruntat câteva încercări, dar nu știu care cum să practic în mod adecvat. Chiar și atunci când am practicat, tot nu știu dacă am înfruntat ferm încercările lui Dumnezeu”. Oamenii care se află în acest tip de stare sigur nu sunt o minoritate. Așadar, care e standardul prin care Dumnezeu îi măsoară pe oameni? Este exact același pe care l-am menționat cu câteva clipe în urmă: dacă te temi sau nu de Dumnezeu și dacă te ferești de rău în tot ce faci, gândești și exprimi. Așa se stabilește dacă ești un om care se teme de Dumnezeu și se ferește de rău. Este acesta un concept simplu sau nu? Este simplu de spus, dar este ușor de pus în practică? (Nu este atât de ușor.) De ce nu este atât de ușor? (Fiindcă oamenii nu Îl cunosc pe Dumnezeu și nu știu cum desăvârșește El oamenii, așadar, când se confruntă cu probleme, ei nu știu cum să caute adevărul pentru a-și rezolva problemele. Trebuie să treacă prin diferite încercări, rafinări, mustrări și judecăți până să dobândească realitatea fricii de Dumnezeu.) Ați putea să vedeți lucrurile astfel, dar, în ceea ce vă privește, a te teme de Dumnezeu și a te feri de rău pare ceva foarte ușor de realizat chiar acum. De ce spun asta? Fiindcă voi ați ascultat multe predici și ați primit nu puțină udare cu realitatea adevărului; asta v-a permis să înțelegeți teoretic și intelectual cum să vă temeți de Dumnezeu și să vă feriți de rău. Cât privește modul de a pune efectiv în practică temerea de Dumnezeu și ferirea de rău, aceste cunoștințe v-au fost foarte utile și v-au făcut să simțiți că un astfel de lucru este ușor de realizat. Atunci, de ce oamenii nu pot să-l realizeze efectiv niciodată? Fiindcă esența și natura oamenilor nu se tem de Dumnezeu și preferă răul. Acesta este adevăratul motiv.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Cum să cunoaștem firea lui Dumnezeu și rezultatele pe care le va obține lucrarea Sa”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 10)

Să nu te temi de Dumnezeu și să nu te ferești de rău înseamnă să I te opui lui Dumnezeu

Permiteți-Mi să încep prin a vă întreba despre proveniența acestei zicale, „a se teme de Dumnezeu și a se feri de rău”. (Cartea lui Iov.) Întrucât l-am menționat pe Iov, să discutăm despre el. În vremea lui Iov, lucra Dumnezeu pentru mântuirea și cucerirea omenirii? Nu. Nu-i așa că El nu făcea asta? În plus, în ceea ce-l privea pe Iov, cât de mult Îl cunoștea el pe Dumnezeu pe atunci? (Nu prea mult.) Îl cunoștea Iov pe Dumnezeu mai mult sau mai puțin decât Îl cunoașteți voi în clipa de față? De ce nu îndrăzniți să răspundeți? Este foarte ușor să răspunzi la această întrebare. Mai puțin! Asta e sigur! În prezent, voi sunteți față în față cu Dumnezeu și cu ale Lui cuvinte; cunoașteți mult mai multe despre Dumnezeu decât cunoștea Iov. De ce deschid acest subiect? Ce scop am să spun aceste lucruri? Aș vrea să vă explic un fapt, dar, înainte să o fac, vreau să vă pun o întrebare. Iov cunoștea foarte puține despre Dumnezeu, dar putea să se teamă de El și să se ferească de rău; atunci, de ce oamenii din ziua de azi nu reușesc să facă asta? (Pentru că sunt profund corupți.) Faptul că sunt profund corupți e fenomenul superficial care cauzează problema, însă Eu nu aș vedea niciodată problema în acest fel. Apelați deseori la termeni și doctrine frecvent folosite, cum ar fi „corupția profundă”, „răzvrătirea contra lui Dumnezeu”, „lipsa de loialitate față de Dumnezeu”, „neascultarea”, „detestarea adevărului” și așa mai departe și folosiți aceste sloganuri pentru a explica esența fiecărei chestiuni. Acest mod de a practica este defectuos. Folosirea aceluiași răspuns pentru a explica probleme de diferite naturi trezește inevitabil suspiciuni hulitoare despre adevăr și Dumnezeu; nu-Mi place să aud acest tip de răspuns. Gândiți-vă mult și bine! Niciunul dintre voi nu s-a gândit la această chestiune, dar Eu văd asta și simt asta în fiecare zi. Așadar, în timp ce acționați, Eu privesc. Atunci când faceți ceva, nu-i sesizați esența, dar când Eu privesc, văd esența acestei chestiuni și pot să o și simt. Așadar, care este această esență? De ce nu pot oamenii din zilele noastre să se teamă de Dumnezeu și să se ferească de rău? Răspunsurile voastre sunt departe de a putea explica esența acestei probleme și nici nu pot să o rezolve. Asta fiindcă nu sunteți conștienți de sursa acesteia. Care este această sursă? Știu că vreți să aflați despre ea, așadar, vă voi vorbi despre sursa acestei probleme.

De când a început Dumnezeu să lucreze, cum a privit El ființele umane? Dumnezeu le-a salvat; i-a considerat pe oameni drept membri ai familiei Sale, ținte ale lucrării Lui, drept ceea ce voia El să cucerească, să mântuiască și drept ceea ce voia El să desăvârșească. Aceasta a fost atitudinea lui Dumnezeu față de om la începutul lucrării Sale. Totuși, care a fost atitudinea omenirii față de Dumnezeu la acea vreme? Dumnezeu era necunoscut pentru oameni, iar ei Îl priveau pe Dumnezeu ca pe un străin. S-ar putea spune că atitudinea lor față de Dumnezeu nu a determinat rezultatele corecte și că ei nu înțelegeau clar cum ar trebui să-L trateze pe Dumnezeu. Prin urmare, L-au tratat așa cum le-a plăcut și au făcut tot ce le-a plăcut. Aveau vreo părere despre Dumnezeu? La început, nu au avut; așa-zisele lor opinii includeau doar anumite noțiuni și supoziții despre El. Acceptau ceea ce se conforma propriilor noțiuni și, când ceva nu se conforma noțiunilor lor, ascultau în aparență, dar, în sinea lor, aveau stări profund contradictorii și i se opuneau. Aceasta era relația dintre Dumnezeu și oameni la început: Dumnezeu îi considera membri ai familiei Sale, dar ei Îl tratau ca pe un străin. Totuși, după o perioadă din lucrarea lui Dumnezeu, oamenii au ajuns să înțeleagă ceea ce încerca El să realizeze și au știut că El era adevăratul Dumnezeu; de asemenea, au ajuns să recunoască și ce puteau să obțină de la El. Cum L-au privit oamenii pe Dumnezeu la acea vreme? L-au privit ca pe un colac de salvare și au sperat să li se ofere harul Său, binecuvântări și promisiuni. Și cum i-a privit Dumnezeu pe oameni în acel moment? I-a privit ca pe ținte ale cuceririi Sale. Dumnezeu voia să-i judece folosind cuvinte, să-i testeze și să-i supună încercărilor. Dar, în ceea ce-i privea atunci pe oameni, Dumnezeu era doar un obiect pe care puteau să-l folosească pentru a-și îndeplini propriile țeluri. Oamenii au văzut că adevărul promulgat de Dumnezeu putea să-i cucerească și să-i mântuiască, că ei aveau o oportunitate de a obține ceea ce voiau de la El, precum și să obțină destinațiile pe care și le doreau. Din acest motiv, o fărâmă de sinceritate s-a format în inimile lor și au devenit dispuși să-L urmeze pe acest Dumnezeu. Timpul a trecut și, datorită faptului că au dobândit o anumită cunoaștere superficială și doctrinară despre Dumnezeu, s-ar putea chiar spune că oamenii au devenit tot mai „familiarizați” cu Dumnezeu și cuvintele spuse de El, cu propovăduirea Lui, adevărurile pe care le-a promulgat și lucrarea Lui. Așadar, au înțeles greșit că Dumnezeu nu mai era un necunoscut și că pășiseră deja pe calea de a deveni compatibili cu Dumnezeu. Până acum, oamenii au ascultat multe predici despre adevăr și au experimentat mult din lucrarea lui Dumnezeu. Cu toate acestea, din cauza interferenței și obstrucționării cauzate de numeroși factori diferiți și numeroase circumstanțe, majoritatea oamenilor nu reușesc să pună în practică adevărul, nici nu pot să-L mulțumească pe Dumnezeu. Oamenii au devenit tot mai leneși și sunt tot mai lipsiți de încredere. Ei simt tot mai mult că finalurile lor sunt necunoscute. Nu îndrăznesc să aibă idei extravagante și nu caută să progreseze; ei doar urmează fără tragere de inimă, înaintând pas cu pas. Care este atitudinea lui Dumnezeu față de starea din prezent a omului? El Își dorește doar să ofere omului aceste adevăruri și să-i insufle calea Lui, iar apoi să aranjeze diferite circumstanțe pentru a-l testa pe om în diferite moduri. Țelul Lui este să ia aceste cuvinte, aceste adevăruri și lucrarea Lui și să aducă un rezultat în urma căruia oamenii să poată să se teamă de Dumnezeu și să se ferească de rău. Majoritatea oamenilor pe care i-am văzut iau, pur și simplu, cuvintele lui Dumnezeu și le consideră drept doctrine, simple slove pe hârtie, ca pe niște reglementări care trebuie respectate. Când acționează și vorbesc sau când se confruntă cu încercări, ei nu privesc calea lui Dumnezeu ca pe una pe care ar trebui să o respecte. Asta este mai cu seamă adevărat atunci când oamenii se confruntă cu încercări mari; nu am văzut pe nimeni care să practice în direcția temerii de Dumnezeu și a feririi de rău. Așadar, atitudinea lui Dumnezeu față de oameni este plină de dezgust și aversiune extremă! În ciuda faptului că i-a supus în mod repetat la încercări, chiar și de sute de ori, ei tot nu au o atitudine clară care să le demonstreze hotărârea: „Vreau să mă tem de Dumnezeu și să mă feresc de rău!” Întrucât oamenii nu au această hotărâre și fiindcă nu demonstrează asta, în prezent, atitudinea lui Dumnezeu față de ei nu mai este aceeași ca în trecut, când El a dat dovadă de milă, toleranță, îngăduință și răbdare. În schimb, El este extrem de dezamăgit de omenire. Cine a cauzat această dezamăgire? De cine depinde atitudinea lui Dumnezeu față de oameni? Depinde de fiecare om care Îl urmează. De-a lungul multor ani ai lucrării Lui, Dumnezeu a impus oamenilor multe cerințe și a aranjat multe circumstanțe pentru ei. Totuși, indiferent cum s-au descurcat ei și indiferent care este atitudinea lor față de Dumnezeu, oamenii nu au reușit să practice în concordanță clară cu țelul de a se teme de Dumnezeu și de a se feri de rău. Așadar, voi rezuma totul într-o singură expresie și voi folosi această expresie pentru a explica tot ceea ce tocmai am spus despre motivul pentru care oamenii nu pot să pășească pe calea lui Dumnezeu, pe calea de a se teme Dumnezeu și a se feri de rău. Care este această expresie? E aceasta: Dumnezeu îi privește pe oameni ca pe obiectele mântuirii și lucrării Lui; oamenii Îl privesc pe Dumnezeu ca pe dușmanul lor, ca pe o antiteză a lor. Acum înțelegeți clar această chestiune? E foarte limpede care este atitudinea omenirii, care este atitudinea lui Dumnezeu și care este relația dintre oameni și Dumnezeu. Oricât de multe propovăduiri ați ascultat, acele lucruri în privința cărora ați ajuns la o concluzie pe cont propriu – cum ar fi să fiți credincioși lui Dumnezeu, să vă supuneți lui, să căutați prin care să deveniți compatibili cu Dumnezeu, să vreți să vă sacrificați toată viața pentru Dumnezeu și să trăiți pentru Dumnezeu – pentru Mine, aceste lucruri nu reprezintă exemple prin care pășiți conștient pe calea lui Dumnezeu, adică să vă temeți de Dumnezeu și să vă feriți de rău, ci, în schimb, sunt doar canale prin puteți să atingeți anumite scopuri. Pentru a le atinge, voi respectați fără tragere de inimă anumite reglementări și exact aceste reglementări sunt cele care îi îndepărtează și mai mult pe oameni de pe calea de a se teme de Dumnezeu și a se feri de rău, cele care Îl pun încă o dată pe Dumnezeu în opoziție cu omenirea.

Subiectul de azi este cam apăsător, dar, orice ar fi, Eu încă sper că, atunci când veți trece prin experiențele care vor urma și prin vremurile care vor veni, veți putea să faceți ceea ce tocmai v-am spus. Nu-L considerați pe Dumnezeu ca pe o mână de aer gol – de parcă ar exista atunci când El vă este de folos și nu ar exista atunci când nu vă este de folos. Odată ce ai un astfel de gând în subconștientul tău, L-ai înfuriat deja pe Dumnezeu. Poate că sunt oameni care spun: „Eu nu-L privesc pe Dumnezeu doar ca pe o mână de aer gol. Mereu mă rog Lui și încerc să Îl mulțumesc întotdeauna și tot ceea ce fac se încadrează în sfera, standardul și principiile impuse de Dumnezeu. Cu siguranță nu practic pe baza ideilor proprii”. Da, această manieră în care practici este corectă. Totuși, ce gândești când te confrunți cu o problemă? Cum practici când ești confruntat cu o chestiune? Unii oameni simt că Dumnezeu există când I se roagă și când Îi cer îndurare, dar, apoi, ori de câte ori întâmpină o problemă, ei vin cu propriile idei și vor să se conformeze lor. Asta înseamnă că-L privesc pe Dumnezeu ca pe o mână de aer gol și o astfel de situație Îl face pe Dumnezeu inexistent în mințile lor. Oamenii cred că Dumnezeu ar trebui să existe când au nevoie de El, însă nu și când nu au nevoie de El. Oamenii cred că este suficient să practice bazându-se pe propriile idei. Ei cred că pot să facă orice le este pe plac; pur și simplu nu cred că e nevoie să caute calea lui Dumnezeu. Cât despre oamenii care sunt în prezent în acest tip de situație și blocați în acest tip de stare, nu atrag pericolul asupra lor? Unii spun: „Fie că atrag sau nu pericolul asupra mea, eu am credință de atât de mulți ani și cred că Dumnezeu nu mă va abandona, fiindcă nu va suporta să facă asta”. Alții spun: „Încă de când mă aflam în pântecul mamei mele, eu am crezut în Domnul. Au trecut patruzeci sau cincizeci de ani, așa că, în ceea ce privește durata, eu sunt cel mai învrednicit să fiu mântuit de Dumnezeu și să supraviețuiesc. De-a lungul acestor patru sau cinci decenii, mi-am abandonat familia și locul de muncă și am renunțat la tot ce aveam – de exemplu la bani, la statut, la bucurii și la timpul petrecut cu familia. Nu am mâncat multe mâncăruri delicioase, nu m-am bucurat de multe distracții, nu am vizitat multe locuri interesante și chiar am trecut prin suferințe pe care oamenii obișnuiți nu ar putea să le îndure. Dacă Dumnezeu nu poate să mă mântuiască pe seama acestor lucruri, atunci sunt tratat cu nedreptate și nu pot să cred în acest tip de Dumnezeu”. Sunt mulți oameni care au această opinie? (Da.) Ei bine, așadar, azi vă voi ajuta să înțelegeți un fapt: oamenii cu o astfel de perspectivă își sapă singuri groapa. Asta fiindcă își acoperă ochii cu propriile închipuiri. Exact aceste închipuiri și propriile concluzii sunt cele care înlocuiesc standardul pe care Dumnezeu îi cere omului să-l atingă și îi împiedică să accepte intențiile de drept ale lui Dumnezeu. Acest lucru nu le permite să-I simtă adevărata existență și, în plus, îi face să piardă șansa de a fi desăvârșiți de Dumnezeu, renunțând la orice parte din promisiunea lui Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Cum să cunoaștem firea lui Dumnezeu și rezultatele pe care le va obține lucrarea Sa”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 11)

Modul în care Dumnezeu stabilește finalurile oamenilor și standardele conform cărora face acest lucru

Înainte să ajungi la vreun punct de vedere sau vreo concluzie proprie, ar trebui mai întâi să înțelegi care este atitudinea lui Dumnezeu față de tine și ce gândește El, iar apoi poți să decizi dacă propria ta gândire este sau nu corectă. Dumnezeu nu a folosit niciodată timpul ca unitate de măsură pentru a stabili finalul unui om și nici S-a bazat vreodată pe cât de mult a suferit o persoană pentru a stabili așa ceva. Așadar, ce folosește Dumnezeu drept standard pentru a stabili finalul unui om? Stabilirea acestuia pe baza timpului s-ar conforma cel mai mult noțiunilor oamenilor. În plus, sunt acei oameni pe care îi vedeți deseori și care, la un moment dat, s-au dedicat mult, s-au sacrificat mult, au plătit un preț uriaș și au suferit enorm. Aceștia sunt cei care, din punctul vostru de vedere, pot să fie mântuiți de Dumnezeu. Tot ceea ce demonstrează și trăiesc acești oameni este exact conform noțiunilor oamenilor despre standardele stabilite de Dumnezeu pentru a determina finalul unui om. Indiferent ce credeți, Eu nu voi înșirui aceste exemple unul câte unul. Pe scurt, orice nu e un standard propriu gândirii lui Dumnezeu provine, în schimb, din imaginația umană și toate lucrurile de acest fel sunt noțiuni omenești. Dacă insiști orbește asupra propriilor noțiuni și plăsmuiri, care va fi rezultatul? E destul de evident că urmarea acestui lucru este doar că Dumnezeu te disprețuiește. Asta din cauză că tu te lauzi mereu față de Dumnezeu cu învrednicirile tale, că te iei la întrecere cu El și te cerți cu El și din cauză că nu încerci cu adevărat să-I înțelegi gândirea, nici voia sau atitudinea Lui față de omenire. Să procedezi în această manieră te onorează pe tine mai presus de toate; nu-L preaslăvește pe Dumnezeu. Tu crezi în tine însuți, nu în Dumnezeu. Dumnezeu nu Își dorește asemenea oameni și nici nu le va aduce mântuirea. Dacă poți să renunți la un astfel de punct de vedere și, mai mult, să îți corectezi acele puncte de vedere greșite din trecut, dacă poți să procedezi în concordanță cu cerințele lui Dumnezeu, dacă poți practica de acum înainte calea de a te teme de Dumnezeu și de a te feri de rău, dacă reușești să-L onorezi pe Dumnezeu ca pe Cel măreț în toate lucrurile și să te abții să-ți folosești închipuirile, punctele de vedere și convingerile personale pentru a te defini pe tine și pe Dumnezeu și, dacă, în schimb, poți să cauți intențiile lui Dumnezeu în toate aspectele, să ajungi să-ți dai seama de atitudinea lui Dumnezeu față de omenire și să o înțelegi și să-L mulțumești atingându-I standardele, va fi minunat! Va însemna că tu urmează să pășești pe calea de a te teme de Dumnezeu și de a te feri de rău.

Dacă Dumnezeu nu folosește diversele gânduri, idei și puncte de vedere ale oamenilor drept standarde conform cărora să le stabilească finalurile, atunci ce fel de standard folosește? El folosește încercări pentru a le stabili finalurile. Există două standarde pe care le folosește Dumnezeu ca să stabilească finalurile oamenilor: primul este numărul de încercări la care sunt supuși oamenii, iar al doilea îl reprezintă efectele pe care le au aceste încercări asupra oamenilor. Aceste două indicatoare stabilesc finalul unei persoane. Acum, haideți să discutăm pe larg despre aceste două standarde.

Pentru început, când o persoană se confruntă cu o încercare trimisă de Dumnezeu (pentru tine, această încercare ar putea fi minoră și nedemnă de menționat), El te va face să îți dai clar seama că asta este mâna Lui asupra ta și că El este Cel care a aranjat această situație pentru tine. Deși încă ai o statură imatură, Dumnezeu va pregăti încercări ca să te testeze, iar aceste încercări vor fi pe măsura staturii tale, a ceea ce poți să înțelegi și a ceea ce poți să suporți. Ce parte din tine va fi testată? Atitudinea ta față de Dumnezeu. Este oare această atitudine foarte importantă? Desigur că e importantă! Are o deosebită importanță! Această atitudine a oamenilor este rezultatul pe care Dumnezeu Și-l dorește, așadar, în ceea ce-L privește, este cel mai important lucru dintre toate. Altfel, Dumnezeu nu Și-ar irosi eforturile pe oameni săvârșind o astfel de lucrare. Prin aceste încercări, Dumnezeu vrea să vadă atitudinea ta față de El; vrea să vadă dacă ești sau nu pe calea cea bună. De asemenea, vrea să vadă dacă te temi sau nu de Dumnezeu și te ferești de rău. În consecință, indiferent dacă, în orice moment, înțelegi mult sau puțin din adevăr, tot vei fi supus încercărilor lui Dumnezeu și, dacă măsura în care înțelegi adevărul crește, El va continua să aranjeze încercări relevante pentru tine. Când te vei confrunta din nou cu o încercare, Dumnezeu va vrea să vadă dacă punctul tău de vedere, ideile tale și atitudinea ta față de El au cunoscut vreo creștere între timp. Unii se întreabă: „De ce Dumnezeu vrea mereu să vadă care sunt atitudinile oamenilor? Nu a văzut deja cum pun ei adevărul în practică? De ce mai vrea să le vadă atitudinile?” Sunt prostii fără sens! Având în vedere că Dumnezeu lucrează în această manieră, voia Lui trebuie să se regăsească în aceasta. Dumnezeu îi observă constant pe oameni de pe margine, le urmărește fiecare cuvânt și fiecare acțiune, fiecare faptă și fiecare mișcare; le observă chiar și fiecare gând și fiecare idee. Dumnezeu notează tot ce se întâmplă cu oamenii – faptele lor bune, defectele lor, fărădelegile lor, chiar răzvrătirile și trădările lor – drept dovezi cu ajutorul cărora să le stabilească finalurile. Lucrarea lui Dumnezeu se înalță pas cu pas, vei auzi mai multe adevăruri și vei ajunge să accepți mai multe lucruri și informații pozitive și vei dobândi mai mult din realitatea adevărului. De-a lungul acestui proces, cerințele lui Dumnezeu pentru tine vor crește și ele și, pe măsură ce o fac, El va aranja încercări tot mai serioase pentru tine. Țelul Lui este să examineze dacă atitudinea ta față de El a progresat între timp. Desigur, când se întâmplă asta, punctul de vedere pe care Dumnezeu îl cere de la tine se va conforma înțelegerii pe care o ai despre realitatea adevărului.

Pe măsură ce statura ta crește treptat, tot așa va crește și standardul pe care Dumnezeu ți-l cere. Câtă vreme ești încă imatur, El îți va stabili un standard foarte jos pe care să-l atingi; când statura ta va fi un pic mai mare, El îți va ridica standardul puțin mai mult. Dar ce va face Dumnezeu după ce vei dobândi o înțelegere a întregului adevăr? Te va supune unor încercări și mai mari. În toiul acestor încercări, ceea ce vrea Dumnezeu să obțină de la tine, ceea ce vrea Dumnezeu să vadă de la tine, este o cunoaștere mai profundă despre El, o adevărată venerație față de El. În acest moment, cerințele Lui pentru tine vor fi mai mari și mai „dure” decât atunci când statura ta era mai imatură (oamenii s-ar putea să le considere „dure”, dar Dumnezeu le consideră, de fapt, rezonabile). Când Dumnezeu îi încearcă pe oameni, ce fel de realitate Își dorește El să creeze? El le cere mereu oamenilor să-I dăruiască inimile lor. Unii vor spune: „Cum pot să dăruiesc asta? Eu mi-am făcut datoria; mi-am abandonat căminul și mijloacele de trai și m-am sacrificat pentru Dumnezeu. Nu sunt toate acestea dovezi ale faptului că I-am dăruit lui Dumnezeu inima mea? Cum altfel aș mai putea să-I dăruiesc inima mea? Este oare posibil ca acestea să nu fi fost cu adevărat mijloace prin care I-am dăruit lui Dumnezeu inima mea? Care este cerința precisă a lui Dumnezeu?” Cerința este foarte simplă. De fapt, există oameni care și-au dăruit deja inimile lui Dumnezeu într-o oarecare măsură în timpul diverselor etape ale încercărilor lor, dar oamenii, în vasta lor majoritate, nu își dăruiesc niciodată inimile lui Dumnezeu. Când Dumnezeu te încearcă, vede dacă inima ta este sau nu cu El, dacă este sau nu dăruită dorințelor cărnii sau Satanei. Când Dumnezeu te încearcă, vede dacă I te împotrivești sau ești într-o poziție care este compatibilă cu El și, de asemenea, dacă inima ta este de partea Lui. Când tu ești imatur și supus încercărilor, ai puțină încredere și nu știi exact ce trebuie să faci pentru a împlini intențiile lui Dumnezeu, întrucât ai o înțelegere limitată asupra adevărului. Cu toate acestea, dacă mai poți să te rogi cu sinceritate și cu adevărat lui Dumnezeu și dacă poți să fii dispus să-I dăruiești inima ta, să-L faci suveranul tău și să-I oferi toate acele lucruri pe care le consideri ca fiind cele mai prețioase, atunci Îi vei fi dăruit deja lui Dumnezeu inima ta. Pe măsură ce asculți tot mai multe predici și înțelegi mai mult din adevăr, și statura ta va crește treptat. În acest moment, standardul cerințelor lui Dumnezeu nu va la fel ca atunci când erai imatur; El îți va cere un standard mai ridicat. Pe măsură ce oamenii Îi dăruiesc treptat lui Dumnezeu inimile lor, acestea se apropie încet de El; pe măsură ce oamenii pot să se apropie cu sinceritate de Dumnezeu, inimile lor Îl vor venera și mai mult. O inimă ca aceasta Își dorește Dumnezeu.

Când Dumnezeu vrea să obțină inima cuiva, El va supune acea persoană la numeroase încercări. În timpul acestor încercări, dacă Dumnezeu nu obține inima acelei persoane sau nu vede că are vreo atitudine – adică, dacă Dumnezeu nu vede această persoană practicând sau purtându-se într-un mod care dă dovadă de venerație față de El și, în plus, dacă nu vede în această persoană o atitudine și o hotărâre de a se feri de rău – atunci, după numeroase încercări, Dumnezeu nu va mai avea răbdare cu acea persoană și nu o va mai tolera. Nu va mai încerca această persoană și nu va mai lucra asupra sa. Așadar, ce înseamnă asta pentru finalul acelui om? Înseamnă că nu are niciun final. Probabil acel om nu a făcut niciun rău; poate nu a făcut nimic perturbator și nu a provocat nicio tulburare. Poate că acel om nu I s-a opus fățiș lui Dumnezeu. Cu toate acestea, inima acelui om rămâne ascunsă față de Dumnezeu; acel om nu a avut niciodată o atitudine clară și un punct de vedere clar față de Dumnezeu, iar Dumnezeu nu poate să vadă clar că acel om I-a dăruit inima sau că el caută să se teamă de El și să se ferească de rău. Dumnezeu Își pierde răbdarea cu asemenea oameni și nu va mai plăti niciun preț pentru ei, nu Se va mai milostivi de ei și nu va mai lucra asupra lor. Viața de credință în Dumnezeu a unui asemenea om s-a sfârșit deja. Iar asta deoarece, în ciuda numeroaselor încercări pe care Dumnezeu i le-a trimis acelui om, Dumnezeu nu a obținut rezultatul pe care îl dorește. Astfel, există un număr de oameni în care Eu nu am văzut niciodată luminarea și iluminarea Duhului Sfânt. Cum se poate vedea acest lucru? Poate că acești oameni au crezut în Dumnezeu mulți ani și, la suprafață, au fost eficienți; au citit multe cărți, s-au ocupat de multe chestiuni, au umplut peste zece carnete de notițe și au învățat o mulțime de cuvinte și doctrine. Cu toate acestea, nu există nicio creștere vizibilă în ceea ce-i privește, opiniile lor despre Dumnezeu rămân invizibile, iar atitudinile lor sunt încă neclare. Cu alte cuvinte, inimile lor nu pot fi văzute; sunt mereu acoperite și închise – sunt închise pentru Dumnezeu. Drept urmare, El nu le-a văzut adevăratele inimi, nu a văzut în acești oameni niciun strop de adevărată venerație pentru El și, mai mult, nu a văzut cum pășesc acești oameni pe calea Lui. Dacă Dumnezeu încă nu a câștigat asemenea oameni până acum, poate El să-l câștige în viitor? Nu poate! Va mai încerca El să ceară lucruri care nu pot fi obținute? Nu! Așadar, care este atitudinea de acum a lui Dumnezeu față de asemenea oameni? (El îi disprețuiește și îi ignoră.) Îi ignoră! Dumnezeu nu acordă atenție unor astfel de oameni; îi disprețuiește. Ați memorat aceste cuvinte foarte rapid și cu mare acuratețe. Se pare că ați înțeles ceea ce ați auzit!

Există unii oameni care, atunci când încep să-L urmeze pe Dumnezeu, sunt imaturi și ignoranți; ei nu înțeleg voia lui Dumnezeu și nici nu știu ce înseamnă să crezi în El. Ei adoptă un mod greșit, un mod conceput de om, de a crede în Dumnezeu și de a-L urma. Când asemenea oameni se confruntă cu încercările, nu își dau seama de asta; rămân indiferenți față de călăuzirea și luminarea lui Dumnezeu. Nu știu ce înseamnă să își dăruiască inimile lui Dumnezeu sau ce înseamnă să fie de neclintit în timpul unei încercări. Dumnezeu va acorda unor astfel de oameni un interval limitat de timp, iar în acest interval de timp, El le va permite să înțeleagă natura încercărilor Lui și care sunt intențiile Lui. După aceea, acești oameni trebuie să-și demonstreze punctele de vedere. Dumnezeu încă îi așteaptă pe cei care se află în această etapă. Dar care este atitudinea lui Dumnezeu față de cei care au câteva opinii, dar încă ezită, care vor să-și dăruiască inimile lui Dumnezeu, dar nu sunt împăcați cu gândul de a face asta și care, în ciuda faptului că au pus în practică anumite adevăruri simple, încearcă să se ascundă și renunță atunci când se confruntă cu o mare încercare? Încă Se mai așteaptă la câte ceva de ei, iar rezultatul depinde de atitudinea și performanța lor. Dacă oamenii nu progresează activ, ce face Dumnezeu? El renunță la ei. Asta pentru că, înainte ca Dumnezeu să renunțe la tine, tu ai renunțat deja la tine însuți. Așadar, nu poți să-L învinovățești pe Dumnezeu că a făcut asta. E greșit din partea ta să te plângi de Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Cum să cunoaștem firea lui Dumnezeu și rezultatele pe care le va obține lucrarea Sa”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 12)

Când Îl urmează pe Dumnezeu, oamenii acordă atenție voii Lui când și când și rar Îi iau în seamă gândurile și atitudinea față de oameni. Oamenii nu înțeleg gândurile lui Dumnezeu, așadar, când vi se pun întrebări referitoare la intențiile și firea Lui, parcă deveniți confuzi: cădeți într-o nesiguranță profundă și, apoi, ori ghiciți, ori riscați. Ce fel de mentalitate e aceasta? Dovedește un fapt: că majoritatea oamenilor care cred în Dumnezeu Îl privesc ca pe o mână de aer gol și ca pe ceva care pare să existe un minut și nu și în următorul. De ce spun asta? Fiindcă ori de câte ori întâmpinați o problemă, nu știți care e voia lui Dumnezeu. De ce nu-I știți voia? Nu înseamnă că nu știți doar acum, dar, de la început până la sfârșit, nu știți atitudinea lui Dumnezeu față de această problemă. Nu poți să o pricepi și nu știi care este atitudinea lui Dumnezeu, dar te-ai gândit mult la asta? Ai încercat să o cunoști? Ai avut părtășie despre asta? Nu! Asta confirmă un fapt: Dumnezeul credinței tale nu are nicio legătură cu Dumnezeul realității. În credința ta în Dumnezeu, te gândești doar la intenția ta și la cele ale conducătorilor tăi; te gândești într-o doară la sensul doctrinar și superficial al cuvintelor lui Dumnezeu, fără să încerci cu adevărat să cauți sau să cunoști voia lui Dumnezeu. Nu așa stau lucrurile? Esența acestei chestiuni este destul de îngrozitoare! După atât de mulți ani, am văzut mulți oameni care credeau în Dumnezeu. În mintea lor, în ce s-a transformat această credință? Unii oameni cred în Dumnezeu de parcă El ar fi pur și simplu o mână de aer gol. Acești oameni nu au răspunsuri la întrebările referitoare la existența lui Dumnezeu fiindcă ei nu pot să simtă sau să fie conștienți de prezența sau de absența Lui, darmite să o vadă clar sau să o înțeleagă. În mod subconștient, acești oameni cred că Dumnezeu nu există. Alții cred în Dumnezeu de parcă El ar fi om. Aceștia cred că El nu poate să facă acele lucruri pe care nici ei nu pot să le facă și că ar trebui să gândească așa cum gândesc ei. „O persoană invizibilă și de neatins” e definiția lor pentru Dumnezeu. Există și un grup de oameni care cred în Dumnezeu de parcă El ar fi o marionetă; aceștia cred că Dumnezeu nu are sentimente. Ei cred că Dumnezeu e o statuie din lut și că, atunci când Se confruntă cu o problemă, Dumnezeu nu are nicio atitudine, niciun punct de vedere și nicio idee; ei cred că El este manipulat de omenire. Oamenii pur și simplu cred așa cum vor ei să creadă. Dacă ei Îl fac măreț, atunci El e măreț; dacă ei Îl fac mărunt, atunci El este mărunt. Când oamenii păcătuiesc și au nevoie de mila, toleranța și iubirea lui Dumnezeu, ei presupun că Dumnezeu ar trebui să le dea mila Lui. Acești oameni inventează un „Dumnezeu” în mințile lor și, apoi, Îl fac pe acest „Dumnezeu” să le îndeplinească cererile și să le satisfacă toate dorințele. Indiferent când și unde, indiferent ce fac asemenea oameni, ei vor adopta această închipuire în modul în care Îl tratează pe Dumnezeu și în credința lor. Există chiar și cei care, după ce au ofensat firea lui Dumnezeu, încă mai cred că El îi poate mântui, pentru că presupun că iubirea lui Dumnezeu este nemărginită și că firea Lui este dreaptă și că, indiferent cât de mult Îl jignește o persoană pe Dumnezeu, El nu Își va aminti nimic. Ei cred că, de vreme ce defectele, fărădelegile și nesupunerea umană sunt doar exprimări de moment ale firii unei persoane, Dumnezeu le va acorda oamenilor șanse și va fi tolerant și răbdător cu ei; cred că Dumnezeu îi va iubi la fel ca înainte. Așadar, au mari speranțe că vor fi mântuiți. De fapt, indiferent cum cred oamenii în Dumnezeu, cât timp nu caută adevărul, Dumnezeu va avea o atitudine negativă față de ei. Asta pentru că, în perioada în care ai avut credință în Dumnezeu, deși ai luat cartea cuvintelor lui Dumnezeu și ai considerat-o drept comoară și o studiezi și o citești în fiecare zi, Îl lași la o parte pe adevăratul Dumnezeu. Îl privești doar ca pe aer sau ca pe un simplu om – și unii dintre voi Îl priviți doar ca pe o marionetă. De ce pun astfel problema? Pentru că, din câte văd Eu, indiferent dacă vă confruntați cu o problemă sau dacă întâlniți vreo circumstanță, acele lucruri care există în subconștientul vostru, acele lucruri cărora le dați naștere în voi nu au avut niciodată vreo legătură cu ale lui Dumnezeu cuvinte sau căutarea adevărului. Știi doar ceea ce gândești tu însuți, care e punctul tău de vedere, iar apoi îți forțezi ideile și părerile asupra lui Dumnezeu. În mintea ta, ele devin punctele de vedere ale lui Dumnezeu, iar tu le transformi pe acestea în standarde pe care le respecți fără să eziți. Pe măsură ce timpul trece, acest mod de a proceda te duce tot mai departe de Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Cum să cunoaștem firea lui Dumnezeu și rezultatele pe care le va obține lucrarea Sa”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 13)

Înțelegeți atitudinea lui Dumnezeu și lăsați deoparte toate concepțiile greșite despre Dumnezeu

Ce fel de Dumnezeu e, mai exact, acest Dumnezeu în care credeți acum? V-ați gândit vreodată la asta? Când El vede un om rău care comite fapte rele, oare îl disprețuiește? (Da, îl disprețuiește.) Care este atitudinea Lui când vede oameni ignoranți făcând greșeli? (De mâhnire.) Când vede oameni care Îi fură jertfele, care este atitudinea Lui? (El îi disprețuiește.) Este totul foarte clar. Când Dumnezeu vede un om confuz în credința lui în El, care nu caută în niciun mod adevărul, care este atitudinea lui Dumnezeu? Nu sunteți prea siguri, nu-i așa? „Confuzia”, ca atitudine, nu e un păcat și nici nu Îl ofensează pe Dumnezeu, iar oamenii simt că nu este un tip de greșeală majoră. Atunci, spuneți-Mi: care este atitudinea lui Dumnezeu în acest caz? (Nu este dispus să îi recunoască.) „Lipsa dispoziției de a recunoaște” – ce tip de atitudine e aceasta? Înseamnă că Dumnezeu îi privește de sus pe acești oameni și îi disprețuiește! Dumnezeu tratează cu răceală astfel de oameni. Abordarea lui Dumnezeu este să-i dea la o parte, să nu înfăptuiască nicio lucrare asupra lor, iar asta include lucrarea de luminare, iluminare, mustrare sau disciplinare. Oamenii ca aceștia pur și simplu nu sunt incluși în cadrul lucrării lui Dumnezeu. Care este atitudinea lui Dumnezeu față de cei care Îi ofensează firea și Îi încalcă decretele administrative? Dezgust absolut! Dumnezeu este strașnic de înfuriat de oamenii care nu se pocăiesc atunci când Îi ofensează firea! „Furia” nu este decât un sentiment, o stare de spirit; nu corespunde unei atitudini clare. Totuși, acest sentiment – această stare de spirit – va aduce un sfârșit pentru asemenea oameni: Îl va umple pe Dumnezeu cu un dezgust absolut! Care e consecința acestui dezgust absolut? E aceea că Dumnezeu îi va da la o parte pe acești oameni și nu le va răspunde deocamdată. Apoi, El va aștepta să îi sorteze „după toamnă”. Ce implică asta? Vor mai avea acești oameni finaluri? Dumnezeu nu a intenționat niciodată să ofere vreun final unor asemenea oameni! Prin urmare, nu este perfect normal ca Dumnezeu să nu răspundă acum unor oameni ca aceștia? (Ba da, este normal.) Ce ar trebui să se pregătească să facă astfel de oameni? Ar trebui să se pregătească să îndure consecințele negative ale comportamentului lor și al faptelor rele pe care le-au comis. Acesta este răspunsul lui Dumnezeu față de un astfel de om. Așadar, acum le spun clar oamenilor ca aceștia: nu vă mai agățați de deziluziile voastre și renunțați la dorințele deșarte. Dumnezeu nu va fi tolerant cu oamenii la nesfârșit; El nu va mai îndura veșnic fărădelegile sau nesupunerea lor. Unii vor spune: „Am văzut câțiva astfel de oameni și, când se roagă, se simt atinși în mod deosebit de Dumnezeu și apoi plâng cu lacrimi amare. De obicei, aceștia sunt și foarte fericiți; par să fie însoțiți de prezența și de călăuzirea lui Dumnezeu”. Nu rostiți asemenea absurdități! Lacrimile amare nu înseamnă neapărat că un om este atins de Dumnezeu sau că se bucură de prezența lui Dumnezeu, darmite de călăuzirea Lui. Dacă oamenii Îl înfurie pe Dumnezeu, îi va mai călăuzi El? Pe scurt, când Dumnezeu a decis să alunge și să abandoneze pe cineva, finalul acelui om deja nu mai există. Indiferent cât de favorabile sunt sentimentele lor atunci când se roagă sau câtă credință au în Dumnezeu în inimile lor, acest lucru nu mai contează. Important este că Dumnezeu nu are nevoie de acest gen de credință; El deja i-a refuzat cu dispreț pe acești oameni. Și cum să-i trateze în viitor este lipsit de importanță. Important este că, exact în clipa în care acești oameni Îl înfurie pe Dumnezeu, finalurile lor sunt stabilite. Dacă Dumnezeu a hotărât să nu mântuiască asemenea oameni, atunci vor fi lăsați în urmă pentru a fi pedepsiți. Aceasta este atitudinea lui Dumnezeu.

Chiar dacă esența lui Dumnezeu conține un element al iubirii, iar El este milostiv față de toți, în parte, oamenii au trecut cu vederea și au uitat că esența Lui este și una a demnității. Faptul că El are iubire nu înseamnă că oamenii pot să-L jignească în voie, fără să-I stârnească sentimente sau o reacție și nici faptul că are milă nu înseamnă că El nu are principii potrivit cărora tratează oamenii. Dumnezeu este viu; El există cu adevărat. Nu este nici o marionetă imaginară, nici vreun alt obiect. Întrucât El chiar există, ar trebui să ascultăm mereu cu atenție glasul inimii Sale, să acordăm multă atenție atitudinii Sale și să ajungem să-I înțelegem sentimentele. Nu ar trebui să folosim închipuirile umane pentru a-L defini pe Dumnezeu și nici nu ar trebui să impunem gândurile sau dorințele umane asupra Lui, făcându-L pe Dumnezeu să-i trateze pe oameni într-o manieră umană, bazată pe închipuiri umane. Dacă faci asta, atunci Îl înfurii pe Dumnezeu, atragi mânia Lui și-I contești demnitatea! Așadar, după ce ajungeți să înțelegeți severitatea acestei probleme, îndemn pe fiecare dintre voi să fie precaut și prudent în faptele lui. Fiți precauți și prudenți și cu vorbele voastre – în ceea ce privește modul în care Îl tratați pe Dumnezeu, cu cât sunteți mai precauți și mai prudenți, cu atât mai bine! Când nu înțelegi care este atitudinea lui Dumnezeu, abține-te să vorbești neglijent, nu fi neglijent în faptele tale și nu aplica etichete la întâmplare. Chiar mai important, să nu tragi vreo concluzie arbitrară. În schimb, ar trebui să aștepți și să cauți; și aceste acțiuni sunt o manifestare a temerii de Dumnezeu și a feririi de rău. Mai presus de orice altceva, dacă reușești asta și, mai presus de orice, dacă ai această atitudine, atunci Dumnezeu nu te va învinovăți pentru prostia și ignoranța ta și pentru lipsa înțelegerii motivelor din spatele lucrurilor. Mai curând, datorită atitudinii tale de a te teme să nu-L jignești pe Dumnezeu, de a-I respecta intențiile și datorită bunăvoinței de a-L asculta, Dumnezeu Își va aminti de tine, te va călăuzi și te va lumina sau îți va tolera imaturitatea și ignoranța. În schimb, dacă atitudinea ta față de El e lipsită de respect – judecându-L pe Dumnezeu după bunul plac sau ghicind și definind în mod arbitrar ideile Lui – Dumnezeu te va condamna, te va disciplina și chiar te va pedepsi; ori s-ar putea să facă un comentariu în ceea ce te privește. Poate acest comentariu va implica finalul tău. De aceea, vreau să subliniez încă o dată: fiecare dintre voi ar trebui să fie precaut și prudent față de tot ceea ce vine de la Dumnezeu. Nu vorbiți cu neglijență și nu fiți neglijenți în faptele voastre. Înainte să spui ceva, ar trebui să te oprești și să gândești: oare această faptă a mea Îl va înfuria pe Dumnezeu? Făcând asta, Îl venerez pe Dumnezeu? Chiar și pentru chestiunile simple, ar trebui să încerci să găsești răspuns la aceste întrebări și să-ți petreci mai mult timp gândindu-te la ele. Dacă poți cu adevărat să practici conform acestor principii în toate privințele, în toate lucrurile, în fiecare moment, și adopți o astfel de atitudine mai ales când nu înțelegi ceva, atunci Dumnezeu te va călăuzi mereu și îți va oferi o cale pe care să o urmezi. Indiferent ce spectacol dau oamenii, Dumnezeu îi vede foarte clar și deschis, iar El îți va evalua precis și adecvat aceste manifestări. După ce ai fost supus ultimei încercări, Dumnezeu va lua întregul tău comportament și îl va rezuma complet pentru a-ți stabili finalul. Acest rezultat îi va convinge pe absolut toți, dincolo de orice îndoială. Ceea ce aș vrea să vă spun este asta: fiecare faptă, fiecare acțiune și fiecare gând al vostru vă decid soarta.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Cum să cunoaștem firea lui Dumnezeu și rezultatele pe care le va obține lucrarea Sa”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 14)

Cine stabilește finalurile oamenilor?

Există o altă chestiune deosebit de importantă de discutat, iar aceasta este atitudinea voastră față de Dumnezeu. Această atitudine este extrem de importantă! Ea stabilește dacă, în cele din urmă, veți păși spre distrugere sau destinația frumoasă pe care Dumnezeu a pregătit-o pentru voi. În Epoca Împărăției, Dumnezeu a lucrat deja mai mult de douăzeci de ani, iar, în decursul acestor două decenii, în sinea voastră, ați fost puțin nesiguri cu privire la realizările voastre. Dar, în inima Sa, Dumnezeu a făcut o consemnare reală și onestă pentru fiecare dintre voi. Din momentul în care fiecare persoană a început să-L urmeze și să-I asculte predicile, înțelegând treptat tot mai mult din adevăr, și până în momentul în care fiecare persoană a început să își îndeplinească îndatoririle, Dumnezeu a păstrat o consemnare a tuturor felurilor de realizări ale fiecărei persoane. Când își îndeplinesc îndatoririle și înfruntă tot felul de medii și încercări, care sunt atitudinile oamenilor? Cum se comportă? Cum se simt față de Dumnezeu în inimile lor?… Dumnezeu are un registru cu privire la toate acestea, o consemnare a tuturor acestor lucruri. Poate că, din punctul vostru de vedere, aceste chestiuni sunt derutante. Însă, din perspectiva lui Dumnezeu, toate sunt extrem de clare și nu există nici cea mai mică neglijență. Aceasta este o chestiune care implică finalul fiecărui om, destinul și perspectivele sale și, mai mult decât atât, aici Își consumă Dumnezeu toate eforturile migăloase; așadar, Dumnezeu nu ar îndrăzni niciodată să neglijeze câtuși de puțin acest lucru, și nici nu tolerează vreo neglijență. Dumnezeu consemnează această istorie a omenirii, notând întregul parcurs al oamenilor care-L urmează pe Dumnezeu, de la început și până la sfârșit. Atitudinea ta față de El din această perioadă ți-a stabilit soarta. Nu e adevărat acest lucru? Acum, credeți că Dumnezeu este drept? Sunt potrivite acțiunile Lui? Mai aveți și alte închipuiri despre Dumnezeu în mințile voastre? (Nu.) Atunci, ați spune că Dumnezeu trebuie să stabilească finalurile oamenilor sau că ei ar trebui s-o facă? (Dumnezeu trebuie să le stabilească.) Cine le stabilește? (Dumnezeu.) Nu sunteți siguri, nu-i așa? Frați și surori din Hong Kong, exprimați-vă părerea – cine le stabilește? (Oamenii le stabilesc singuri.) Oamenii singuri le stabilesc? Atunci, nu ar însemna că finalurile oamenilor nu au nimic de-a face cu Dumnezeu? Frați și surori din Coreea de Sud, exprimați-vă părerea. (Dumnezeu stabilește finalurile oamenilor în funcție de acțiunile, faptele lor și potrivit căii pe care se află.) Acesta e un răspuns foarte obiectiv. Există aici un fapt cert despre care trebuie să vă informez: pe parcursul lucrării de mântuire a lui Dumnezeu, El a stabilit un standard pentru oameni. Acest standard este că oamenii trebuie să asculte cuvântul lui Dumnezeu și să meargă pe calea Lui. Tocmai acest standard e folosit pentru a evalua finalurile oamenilor. Dacă practici conform acestui standard al lui Dumnezeu, atunci poți obține un final bun; dacă nu, atunci nu poți obține un final bun. Așadar, cine ai spune că stabilește acest final? Nu doar Dumnezeu e Cel care îl stabilește, ci, mai degrabă, acesta e stabilit de Dumnezeu împreună cu oamenii. Este acest lucru corect? (Da.) De ce? Pentru că Dumnezeu e Cel care vrea să Se implice activ în lucrarea de mântuire a omenirii și să-i pregătească o destinație; oamenii sunt obiectele lucrării lui Dumnezeu, iar acest sfârșit, această destinație este ceea ce Dumnezeu pregătește pentru ei. Dacă nu ar exista obiecte asupra cărora să lucreze, atunci nu ar fi nevoit să facă această lucrare; dacă El nu ar face această lucrare, atunci oamenii nu ar avea o șansă de a dobândi mântuirea. Oamenii sunt cei care trebuie să fie mântuiți și, cu toate că faptul de a fi mântuiți e partea pasivă a acestui proces, atitudinea celor care joacă acest rol stabilește dacă Dumnezeu va avea sau nu succes în lucrarea Lui de a mântui omenirea. Dacă nu ar fi călăuzirea pe care ți-o oferă Dumnezeu, nu I-ai cunoaște standardul și nici nu ai avea un obiectiv. Dacă ai acest standard, acest obiectiv, dar tot nu cooperezi, nu-l pui în practică sau nu plătești prețul, atunci nu vei obține acest final. Din acest motiv, spun că finalul unui om nu poate fi separat de Dumnezeu și că, de asemenea, nu poate fi separat de persoană. Așadar, acum știți cine stabilește finalurile oamenilor.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Cum să cunoaștem firea lui Dumnezeu și rezultatele pe care le va obține lucrarea Sa”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 15)

Oamenii au tendința de a-L defini pe Dumnezeu în funcție de experiență (fragment selectat)

Când subiectul părtășiei noastre a fost cunoașterea lui Dumnezeu, ați observat ceva? Ați observat că, în prezent, atitudinea Lui a suferit o schimbare? Este imuabilă atitudinea Lui față de oameni? Va răbda El mereu așa, acordându-le oamenilor toată dragostea și mila Lui la nesfârșit? Această chestiune implică și esența lui Dumnezeu. […] Odată ce oamenii știu că Dumnezeu iubește omenirea, ei Îl definesc drept simbol al iubirii: cred că indiferent ce fac oamenii, indiferent cum se comportă, indiferent cum Îl tratează pe Dumnezeu și indiferent cât de neascultători ar putea fi, nimic din toate acestea nu contează cu adevărat pentru că Dumnezeu are iubire, iar iubirea Lui este nelimitată și nemăsurată; Dumnezeu are iubire, așa că poate fi tolerant față de oameni; Dumnezeu are iubire, așa că poate fi milos față de oameni, milos față de imaturitatea lor, milos față de ignoranța lor și milos față de neascultarea lor. Chiar așa e oare? Unii oameni, după ce au experimentat o dată sau chiar de câteva ori răbdarea lui Dumnezeu, vor trata aceste experiențe drept capitale în propria înțelegere a lui Dumnezeu, crezând că El va fi veșnic răbdător și milos față de ei, iar apoi, pe parcursul vieții lor, iau această răbdare a lui Dumnezeu și o consideră drept standardul conform căruia îi tratează Dumnezeu. Mai există și aceia care, după ce au experimentat o dată toleranța lui Dumnezeu, Îl vor defini veșnic pe Dumnezeu drept tolerant – și, în mințile lor, această toleranță este nedefinită, necondiționată și chiar total neprincipială. Sunt corecte asemenea credințe? De fiecare dată când se discută chestiuni legate de esența lui Dumnezeu sau de firea Lui, păreți uluiți. Faptul că vă văd așa Mă neliniștește foarte mult. Ați auzit multe adevăruri cu privire la esența lui Dumnezeu; ați ascultat și multe discuții despre firea Lui. Totuși, în mințile voastre, aceste chestiuni și adevărul acestor aspecte sunt doar amintiri bazate pe teorie și cuvinte scrise; în viețile voastre de zi cu zi, niciunul dintre voi nu e capabil să experimenteze sau să vadă firea lui Dumnezeu în așa cum e cu adevărat. Astfel, toți sunteți zăpăciți în credințele voastre; toți credeți orbește, până în punctul în care aveți o atitudine ireverențioasă față de Dumnezeu și chiar Îl dați la o parte. La ce duce faptul că aveți o astfel de atitudine față de Dumnezeu? Face ca voi să trageți mereu concluzii despre Dumnezeu. Odată ce dobândiți un strop de cunoaștere, vă simțiți apoi foarte satisfăcuți, de parcă L-ați fi obținut pe Dumnezeu în totalitatea Lui. După aceea, deduceți că așa e Dumnezeu și nu-L lăsați să se miște liber. Mai mult, ori de câte ori Dumnezeu face un lucru nou, pur și simplu refuzați să recunoașteți că El este Dumnezeu. Într-o zi, când Dumnezeu va spune: „Nu mai iubesc omenirea; nu voi mai fi milos față de oameni; nu-i mai tolerez pe oameni și nu mai am răbdare cu ei; sunt plin de scârbă și de antipatie extremă față de ei”, asemenea afirmații vor provoca un conflict în adâncul inimilor oamenilor. Unii dintre ei vor spune chiar: „Tu nu mai ești Dumnezeul meu; nu mai ești Dumnezeul pe care vreau să-L urmez. Dacă aceasta este ceea ce spui, atunci nu mai ești apt să fii Dumnezeul meu și nu mai sunt nevoit să continui să Te urmez. Dacă nu vrei să-mi mai oferi milă, iubire și toleranță, atunci nu Te voi mai urma. Dacă ești tolerant cu mine la nesfârșit, dacă ești mereu răbdător cu mine și îmi permiți să văd că Tu ești iubire, că Tu ești răbdare și că Tu ești toleranță, doar atunci Te pot urma și doar atunci voi avea încrederea de a Te urma până la capăt. De vreme ce am răbdarea și mila Ta, neascultarea mea și fărădelegile mele pot fi iertate și scuzate la nesfârșit, iar eu pot păcătui oricând și oriunde, mărturisi și fi iertat oricând și oriunde și Te pot mânia oricând și oriunde. Nu ar trebui să ai nicio părere despre mine sau să tragi vreo concluzie în ceea ce mă privește”. Deși s-ar putea ca niciunul dintre voi să nu se gândească la o astfel de chestiune atât de subiectiv și conștient, ori de câte ori Îl consideri pe Dumnezeu a fi o unealtă folosită ca să fii iertat de păcate sau un obiect folosit pentru a obține o destinație frumoasă, pe nesimțite, deja L-ai poziționat pe Dumnezeul Cel viu în opoziție față de tine, ca dușman al tău. Asta văd Eu. S-ar putea să spui în continuare lucruri precum: „Eu cred în Dumnezeu”, „Caut adevărul”, „Vreau să-mi schimb firea”, „Vreau să mă eliberez de influența întunericului”; „Vreau să-L mulțumesc pe Dumnezeu”; „Vreau să mă supun lui Dumnezeu”, „Vreau să fiu credincios față de Dumnezeu și să-mi fac datoria bine”, și așa mai departe. Totuși, oricât de plăcut ar suna vorbele tale, oricât de multă teorie ai ști și oricât de impunătoare sau demnă ar fi acea teorie, esența chestiunii este că, acum, mulți dintre voi ați învățat deja cum să folosiți regulamentele, doctrinele și teoriile pe care vi le-ați însușit pentru a trage concluzii despre Dumnezeu, plasându-L, astfel, în mod firesc, în opoziție față de voi înșivă. Deși poate ți-ai însușit slovele și doctrinele, nu ai intrat cu adevărat în realitatea adevărului, așa că îți e foarte greu să te apropii de Dumnezeu, să-L cunoști și să-L înțelegi. Acest lucru e foarte regretabil!

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Cum să cunoaștem firea lui Dumnezeu și rezultatele pe care le va obține lucrarea Sa”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 16)

Atitudinea lui Dumnezeu față de cei care fug în timpul lucrării Lui

Oameni ca aceștia sunt peste tot: după ce au fost siguri cu privire la calea lui Dumnezeu, din diverse motive pornesc în tăcere, fără a-și lua la revedere, pentru a pleca și a face orice poftesc inimile lor. Deocamdată, nu vom discuta despre motivele pentru care pleacă acești oameni; mai întâi, vom vedea care este atitudinea lui Dumnezeu față de acest fel de om. Este foarte clar. Din clipa în care acești oameni pleacă, în ochii lui Dumnezeu, amploarea credinței lor dispare. Nu omul în sine i-a pus capăt, ci Dumnezeu. Faptul că acest om L-a părăsit pe Dumnezeu înseamnă că L-a respins deja, că nu-L mai vrea și că nu mai acceptă mântuirea lui Dumnezeu. De vreme ce asemenea oameni nu-L vor pe Dumnezeu, Îi mai poate El dori în continuare? Mai mult, când asemenea oameni au acest fel de atitudine, această opinie, și s-au hotărât să-L părăsească pe Dumnezeu, au provocat deja firea lui Dumnezeu. Asta se întâmplă în ciuda faptului că s-ar putea să nu fi izbucnit de furie și să-L fi blestemat pe Dumnezeu, în ciuda faptului că s-ar putea să nu fi adoptat niciun comportament ticălos sau excesiv și a faptului că acești oameni gândesc: „Dacă va veni o zi când mă voi fi săturat de distracție în exterior sau când voi mai avea nevoie de Dumnezeu pentru ceva, mă voi întoarce. Sau, dacă Dumnezeu mă cheamă, mă voi întoarce” sau spun: „Când voi fi rănit în exterior sau când voi vedea că lumea de afară este prea întunecată și prea haină și nu voi mai vrea să mă las dus de val, mă voi întoarce la Dumnezeu”. Deși acești oameni au calculat în mintea lor când exact se vor întoarce și deși au încercat să lase ușa deschisă pentru întoarcerea lor, nu-și dau seama că, indiferent ce cred sau cum plănuiesc, toate acestea nu sunt decât dorințe deșarte. Cea mai mare greșeală a lor este că este că nu înțeleg cum Îl face să se simtă pe Dumnezeu dorința lor de a pleca. Din clipa în care au hotărât să-L părăsească pe Dumnezeu, El îi abandonează întru totul; până atunci, în inima Sa, El deja a stabilit finalul unei asemenea persoane. Ce final e acesta? Că acest om este unul dintre șoareci și, astfel, va pieri odată cu ei. Așadar, oamenii văd adesea acest fel de situație: cineva Îl abandonează pe Dumnezeu, dar apoi nu primește o pedeapsă. Dumnezeu acționează potrivit propriilor principii; unele lucruri pot fi văzute, în timp ce altele sunt încheiate doar în inima lui Dumnezeu, așa că oamenii nu pot vedea rezultatele. Partea vizibilă pentru oameni nu e neapărat partea adevărată a lucrurilor, dar cealaltă parte – partea pe care nu o vezi – include, într-adevăr, adevăratele gânduri și concluziile sincere ale lui Dumnezeu.

Oamenii care fug în timpul lucrării lui Dumnezeu sunt aceia care abandonează adevărata cale

De ce dă Dumnezeu o pedeapsă atât de gravă oamenilor care fug în timpul lucrării Sale? De ce este atât de mânios pe ei? Întâi de toate, știm că firea lui Dumnezeu este măreție și mânie; El nu este o oaie care să fie măcelărită de oricine, cu atât mai puțin o marionetă care să fie controlată de oameni oricum vor ei. De asemenea, nu e nici o mână de aer gol care să primească ordine. Dacă tu crezi într-adevăr că Dumnezeu există, ar trebui să ai o inimă care se teme de Dumnezeu și ar trebui să știi că esența Lui nu trebuie să fie mâniată. Această mânie poate fi pricinuită de un cuvânt, de un gând; de un tip de comportament ticălos sau poate chiar de o formă de comportament moderat sau de unul acceptabil în ochii și etica oamenilor; sau poate că e pricinuită de o doctrină, de o teorie. Totuși, odată ce L-ai mâniat pe Dumnezeu, șansa ta e pierdută, iar ultimele tale zile au sosit. Acesta este un lucru îngrozitor! Dacă nu înțelegi că Dumnezeu nu trebuie să fie ofensat, atunci poate că nu te temi de El și poate că-L ofensezi în mod repetat. Dacă nu știi cum să te temi de Dumnezeu, atunci ești incapabil să te temi de Dumnezeu și nu vei ști cum să calci pe calea ce duce spre Dumnezeu – temându-te de Dumnezeu și ferindu-te de rău. Odată ce ajungi să înțelegi și ești conștient că Dumnezeu nu trebuie ofensat, vei ști ce înseamnă a te teme de Dumnezeu și a te feri de rău.

A merge pe calea temerii de Dumnezeu și a feririi de rău nu se referă neapărat la cât adevăr știi, câte încercări ai experimentat sau cât de mult ai fost disciplinat. Mai degrabă, depinde de tipul de atitudine pe care o ai față de Dumnezeu în inima ta și ce esență exprimi. Esențele oamenilor și atitudinile lor subiective – acestea sunt foarte importante, cruciale. Cât despre aceia care au renunțat la Dumnezeu și L-au părăsit, atitudinile lor disprețuitoare față de Dumnezeu și inimile lor care disprețuiesc adevărul au provocat deja firea lui Dumnezeu, așadar, în ceea ce-L privește, ei nu vor fi iertați niciodată. Ei au știut despre existența lui Dumnezeu, au fost informați că El a sosit deja și chiar au experimentat noua lucrare a lui Dumnezeu. Plecarea lor nu a fost rezultatul amăgirii sau confuziei lor, cu atât mai puțin, nu se poate spune că au fost forțați să plece. Mai degrabă, au ales în mod conștient și cu mintea limpede să-L părăsească pe Dumnezeu. Plecarea lor nu a însemnat că s-au rătăcit, și nici nu au fost izgoniți. Prin urmare, în ochii lui Dumnezeu, ei nu sunt miei care s-au depărtat de turmă, cu atât mai puțin fii rătăcitori care s-au pierdut. Au plecat fără teamă de urmări – iar un astfel de caz, o astfel de situație provoacă firea lui Dumnezeu și această provocare Îl face să le ofere finaluri lipsite de speranță. Nu e înfricoșător un final de acest fel? Așadar, dacă oamenii nu-L cunosc pe Dumnezeu, Îl pot ofensa. Aceasta nu e o chestiune neînsemnată! Dacă oamenii nu iau în serios atitudinea lui Dumnezeu și continuă să creadă că El abia așteaptă întoarcerea lor – pentru că sunt unii dintre mieii Lui rătăciți și El încă așteaptă ca ei să se răzgândească – atunci nu sunt atât de departe de zilele pedepsei lor. Dumnezeu nu doar va refuza să-i accepte – având în vedere că aceasta este a doua oară când Îi provoacă firea lui Dumnezeu, chestiunea e cu atât mai înfiorătoare! Atitudinile ireverențioase ale acestor oameni au încălcat deja decretele administrative ale lui Dumnezeu. Îi va mai accepta El? În inima Lui, principiile lui Dumnezeu cu privire la această chestiune sunt că, dacă un om a dobândit siguranța în legătură cu adevărata cale și totuși poate să-L respingă pe Dumnezeu în mod conștient și cu mintea limpede și să se îndepărteze de El, atunci Dumnezeu va bloca drumul unei astfel de persoane spre mântuire și, pentru acest individ, poarta Împărăției va fi închisă de acum înainte. Când acest om va veni să bată la poartă încă o dată, Dumnezeu nu va deschide; acest om va fi exclus pe vecie. Poate că unii dintre voi au citit povestea lui Moise din Biblie. După ce Moise a fost uns de Dumnezeu, cei 250 de conducători și-au manifestat neascultarea față de Moise din cauza acțiunilor lui și din diverse alte motive. Cui au refuzat să se supună? Nu lui Moise. Au refuzat să se supună rânduielilor lui Dumnezeu; au refuzat să se supună lucrării lui Dumnezeu în această privință. Au spus următoarele: „Luați prea mult asupra voastră, văzând că toată adunarea – fiecare dintre ei – este sfântă, iar Iahve este printre ei”. Sunt aceste cuvinte și rânduri foarte grave din punct de vedere uman? Nu sunt grave. Cel puțin, sensul literal al acestor cuvinte nu e grav. Din punct de vedere juridic, ele nu încalcă nicio lege pentru că, la prima vedere, nu e un limbaj sau un vocabular ostil, și cu atât mai puțin nu are vreo conotație blasfematoare. Acestea sunt doar propoziții banale, nimic mai mult. Totuși, de ce aceste cuvinte pot declanșa o astfel de furie din partea lui Dumnezeu? Pentru că nu au fost adresate oamenilor, ci lui Dumnezeu. Atitudinea și firea exprimată de ele sunt tocmai ceea ce provoacă firea lui Dumnezeu și ofensează firea lui Dumnezeu care nu trebuie ofensată. Cu toții știm care a fost finalul acelor lideri, în cele din urmă. În privința oamenilor care L-au abandonat pe Dumnezeu, care este punctul lor de vedere? Care e atitudinea lor? Și de ce punctul lor de vedere și atitudinea lor Îl fac pe Dumnezeu să-i trateze astfel? Motivul este că, deși ei știu clar că El este Dumnezeu, aleg să-L trădeze și de aceea sunt privați de șansele lor la mântuire. După cum e scris în Biblie: „Dacă noi păcătuim în mod intenționat, după ce ni s-a făcut cunoscut adevărul, nu mai este nici o jertfă pentru păcat” (Evrei 10:26). Acum înțelegeți clar această chestiune?

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Cum să cunoaștem firea lui Dumnezeu și rezultatele pe care le va obține lucrarea Sa”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 17)

Sorțile oamenilor sunt hotărâte de atitudinile lor față de Dumnezeu

Dumnezeu este un Dumnezeu viu și, la fel cum oamenii se comportă diferit în diverse situații, atitudinea Lui față de aceste comportamente este diferită pentru că El nu e nici marionetă, nici o mână de aer gol. A ajunge să cunoști atitudinea lui Dumnezeu este un scop nobil pentru omenire. Oamenii ar trebui să învețe cum, cunoscând atitudinea lui Dumnezeu, pot, puțin câte puțin, să cunoască firea lui Dumnezeu și să ajungă să-I înțeleagă inima. Când ajungi treptat să înțelegi inima lui Dumnezeu, nu vei considera că a te teme de Dumnezeu și a te feri de rău sunt lucruri greu de îndeplinit. Mai mult, când Îl înțelegi pe Dumnezeu, va fi mai puțin probabil să tragi concluzii despre El. Odată ce încetezi să tragi concluzii despre Dumnezeu, va fi mai puțin probabil să-L ofensezi și, fără să-ți dai seama, Dumnezeu te va călăuzi către a-L cunoaște; asta îți va umple inima de venerație pentru El. Vei înceta apoi să-L mai definești pe Dumnezeu cu ajutorul doctrinelor, slovelor și teoriilor pe care ți le-ai însușit. În schimb, căutând mereu intențiile lui Dumnezeu în toate lucrurile, fără să-ți dai seama, vei deveni o persoană pe placul lui Dumnezeu.

Lucrarea lui Dumnezeu este nevăzută și de neatins de oameni, dar, în ceea ce-L privește, acțiunile fiecărui om în parte – laolaltă cu atitudinea lor față de El – nu sunt doar palpabile pentru Dumnezeu, ci și vizibile. Aceasta e ceva ce toată lumea ar trebui să recunoască și să înțeleagă foarte clar. Poate că te întrebi mereu: „Știe Dumnezeu ce fac aici? Știe El la ce mă gândesc acum? Poate că știe și poate că nu”. Dacă adopți acest fel de punct de vedere, urmându-L pe Dumnezeu și crezând în El, dar îndoindu-te de lucrarea și existența Lui, atunci, mai devreme sau mai târziu, va veni o zi când vei trezi mânia Lui, pentru că deja te clatini pe marginea unei prăpăstii periculoase. Am văzut oameni care au crezut în Dumnezeu mulți ani, dar care tot n-au câștigat realitatea adevărului, și care cu atât mai puțin au înțeles voia lui Dumnezeu. În ceea ce privește viețile și staturile acestor oameni nu există niciun progres, ei aderând doar la cele mai superficiale doctrine. Asta pentru că acești oameni nu au luat niciodată cuvântul lui Dumnezeu drept viața însăși și niciodată nu au întâmpinat și acceptat existența Lui. Crezi că Dumnezeu e plin de bucurie după ce vede astfel de oameni? Îl mângâie ei? Astfel, modul în care cred oamenii în Dumnezeu e cel care le hotărăște soarta. În ceea ce privește modul în care oamenii Îl caută sau Îl abordează pe Dumnezeu, atitudinile oamenilor sunt lucrul cel mai important. Nu-L neglija pe Dumnezeu ca și cum ar fi o mână de aer gol care-ți plutește pe la ceafă; gândește-te mereu la Dumnezeul în care crezi ca la un Dumnezeu viu, un Dumnezeu real. El nu Se află acolo, sus, în al treilea Cer, neavând nimic de făcut. Mai degrabă, El Se uită mereu în inima fiecăruia, observând ce pui la cale, urmărindu-ți fiecare cuvințel și fiecare mică faptă, cum te comporți și văzând care este atitudinea ta față de El. Indiferent dacă ești dispus sau nu să te încredințezi lui Dumnezeu, întregul tău comportament, ideile și gândurile tale cele mai intime sunt dezvăluite înaintea lui Dumnezeu și cercetate de El. Datorită comportamentului tău, datorită faptelor tale și a atitudinii tale față de El, părerea și atitudinea lui Dumnezeu despre tine se schimbă în mod constant. Aș vrea să ofer niște sfaturi unora: nu vă lăsați ca niște prunci în mâinile lui Dumnezeu, ca și cum El ar trebui să vă adore, ca și cum El nu ar putea niciodată să vă părăsească și ca și cum atitudinea Lui față de voi ar fi fixă și nu s-ar putea schimba niciodată și vă sfătuiesc să nu mai visați! Dumnezeu e drept în felul în care tratează pe fiecare om în parte și cinstit în abordarea lucrării de cucerire și mântuire a oamenilor. Aceasta este gestionarea Lui. El tratează fiecare om în mod serios, și nu ca pe un animal de companie cu care să Se joace. Iubirea lui Dumnezeu pentru oameni nu este una care răsfață sau răzgâie, și nici mila și toleranța Lui față de omenire nu sunt indulgente sau neatente. Dimpotrivă, iubirea lui Dumnezeu pentru oameni implică prețuirea, compătimirea și respectarea vieții; mila și toleranța Lui transmit așteptările Lui de la ei și sunt ceea ce îi trebuie omenirii pentru a supraviețui. Dumnezeu este viu și există efectiv; atitudinea Lui față de omenire este principială, deloc un set de reguli dogmatice, și se poate schimba. Planurile Lui pentru omenire se schimbă treptat și se transformă cu timpul, în funcție de împrejurările care apar și odată cu atitudinea fiecărui om în parte. Așadar, în inima ta ar trebui să știi cu o claritate deplină că esența lui Dumnezeu este imuabilă și că firea Lui se va manifesta în momente și contexte diferite. S-ar putea să nu crezi că aceasta este o chestiune serioasă și să folosești propriile noțiuni pentru a-ți imagina cum ar trebui să facă Dumnezeu lucrurile. Totuși, există momente în care adevărat e tocmai opusul punctului tău de vedere și, folosind propriile noțiuni pentru a încerca să-L măsori pe Dumnezeu, L-ai mâniat deja. Aceasta pentru că Dumnezeu nu acționează așa cum crezi tu că o face și nici nu va trata această chestiune așa cum spui tu că o va face. Așadar, îți amintesc să fii atent și prudent în abordarea ta față de tot ceea ce te înconjoară și să înveți cum să urmezi principiul de a merge pe calea lui Dumnezeu în toate lucrurile, și anume să te temi de Dumnezeu și să te ferești de rău. Trebuie să dezvolți o înțelegere cu privire la chestiunile ce țin de voia și atitudinea lui Dumnezeu, trebuie să găsești oameni luminați care să-ți comunice aceste chestiuni și să cauți cinstit. Să nu-L vezi pe Dumnezeul credinței tale drept o marionetă – judecându-L după bunul plac, ajungând la concluzii arbitrare în ceea ce-L privește și netratându-L cu respectul pe care El îl merită. În timp ce Dumnezeu îți aduce mântuirea și îți stabilește finalul, s-ar putea să îți acorde milă sau toleranță sau judecată și mustrare, dar, în orice caz, atitudinea Lui față de tine nu e fixă. Aceasta depinde de atitudinea ta față de Dumnezeu, cât și de cum Îl înțelegi. Nu permite ca un aspect trecător al cunoașterii sau al felului în care Îl înțelegi pe Dumnezeu să-L definească pentru totdeauna. Nu crede într-un Dumnezeu mort; crede în Cel viu. Ține minte asta! Deși am discutat despre câteva fapte reale aici – fapte reale pe care trebuia să le auziți – în lumina stării și staturii voastre actuale, deocamdată nu voi avea cerințe mai mari de la voi, ca să nu vă răpesc entuziasmul. Procedând astfel, inimile vi s-ar putea umple cu prea multă tristețe și v-ar face să simțiți prea multă dezamăgire față de Dumnezeu. În schimb, sper să puteți folosi iubirea de Dumnezeu pe care o aveți inimile voastre și să manifestați o atitudine respectuoasă față de Dumnezeu când mergeți pe cărarea care se află înainte. Nu zăpăci această chestiune cu privire la cum să crezi în Dumnezeu; trateaz-o ca pe una dintre cele mai importante probleme care există. Așaz-o în inima ta, pune-o în practică și leag-o de viața reală – nu o susține doar de fațadă – căci aceasta e o chestiune de viață și de moarte și este una care îți va hotărî destinul. Nu o trata ca pe o glumă, ca pe un joacă de copii! După ce am împărtășit aceste cuvinte cu voi azi, Mă întreb cât de multă înțelegere au cules mințile voastre. Aveți întrebări pe care doriți să le adresați cu privire la ceea ce am spus aici azi?

Deși aceste subiecte sunt puțin noi și puțin îndepărtate de vederile voastre, de îndeletnicirile voastre obișnuite și de lucrurile cărora aveți tendința să le acordați atenție, cred că, odată ce ați avut părtășie despre ele o perioadă, veți dezvolta o înțelegere comună a tot ceea ce am spus aici. Toate aceste subiecte sunt noi și unele pe care nu le-ați luat în calcul înainte, deci sper că nu vă vor îngreuna și mai mult povara în vreun fel. Nu spun aceste cuvinte azi pentru a vă înspăimânta și nici nu le utilizez ca pe o modalitate de a vă trata; mai degrabă, scopul Meu este să vă ajut să înțelegeți realitățile ce țin de adevăr. Pentru că între omenire și Dumnezeu există o prăpastie, deși oamenii cred în Dumnezeu, nu L-au înțeles niciodată și nu I-au cunoscut atitudinea. De asemenea, oamenii nu au fost niciodată foarte entuziasmați în preocuparea lor față de atitudinea lui Dumnezeu. Mai degrabă, au crezut și au acționat orbește și au fost nepăsători în a-L cunoaște și înțelege pe Dumnezeu. Așadar, Mă simt obligat să vă lămuresc în privința acestor chestiuni și să vă ajut să înțelegeți ce fel de Dumnezeu e acest Dumnezeu în care credeți voi, cât și ce gândește El, care e atitudinea Lui în tratarea diverselor tipuri de oameni, cât de departe sunteți de îndeplinirea cerințelor Lui și cât de mare este discrepanța între acțiunile voastre și standardul pe care îl pretinde El. Scopul informării voastre despre aceste lucruri este de a vă da un etalon cu care să vă comparați și ca să știți la ce fel de roade v-a dus drumul pe care sunteți, ce nu ați obținut pe acest drum și în ce zone, pur și simplu, nu v-ați implicat. Când comunicați între voi, de obicei discutați despre câteva subiecte uzuale al căror orizont e îngust și al căror conținut este superficial. Există o distanță, o discrepanță între ceea ce discutați voi și intențiile lui Dumnezeu, precum și între discuțiile voastre și amploarea și standardul cerințelor lui Dumnezeu. Procedând astfel de-a lungul timpului, vă veți abate tot mai mult de la calea lui Dumnezeu. Voi doar luați cuvântările actuale ale lui Dumnezeu și le transformați în lucruri la care vă închinați și le vedeți drept ritualuri și reguli. Doar asta faceți! De fapt, Dumnezeu pur și simplu nu are loc în inimile voastre și El nu v-a obținut niciodată inimile cu adevărat. Unii oameni cred că a-L cunoaște pe Dumnezeu este foarte dificil și acesta e adevărul. Este dificil. Dacă oamenii sunt obligați să-și îndeplinească datoria și să facă lucrurile la suprafață și să muncească din greu, atunci vor considera că a crede în Dumnezeu este foarte ușor, pentru că toate acele lucruri se încadrează în sfera abilităților umane. Totuși, în clipa în care subiectul se mută spre intențiile lui Dumnezeu și atitudinea Lui față de omenire, atunci lucrurile devin într-adevăr un pic mai dificile din punctul tuturor de vedere. Se întâmplă astfel deoarece aceasta implică înțelegerea adevărului de către oameni și intrarea lor în realitate, așadar, desigur că va exista un grad de dificultate! Cu toate acestea, după ce treci de prima ușă și dobândești intrarea, lucrurile devin treptat mai ușoare.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Cum să cunoaștem firea lui Dumnezeu și rezultatele pe care le va obține lucrarea Sa”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 18)

Punctul de plecare pentru a te teme de Dumnezeu este să-L tratezi ca pe Dumnezeu

Nu cu mult timp în urmă, cineva a ridicat o întrebare: cum se face că, deși știm mai multe despre Dumnezeu decât știa Iov, tot nu putem să-L venerăm? Am atins această chestiune puțin mai devreme. Chiar am discutat esența acestei întrebări și înainte, și anume că, deși Iov nu-L cunoștea pe Dumnezeu atunci, tot L-a tratat ca pe Dumnezeu și L-a privit ca pe Stăpânul tuturor lucrurilor din ceruri și de pe pământ. Iov nu L-a considerat pe Dumnezeu ca fiind un dușman; mai degrabă, I s-a închinat Lui, în calitate de Creator al tuturor lucrurilor. De ce oamenii din zilele noastre se împotrivesc atât de mult lui Dumnezeu? De ce nu pot să-L venereze pe Dumnezeu? Un motiv este faptul că au fost profund corupți de Satana și, cu o natură satanică atât de profund întipărită, ei au devenit dușmani ai lui Dumnezeu. Astfel, deși ei cred în Dumnezeu și Îl recunosc, sunt în continuare capabili să se împotrivească lui Dumnezeu și să se pună în opoziție față de El. Acest lucru e determinat de natura umană. Celălalt motiv este că, în ciuda credinței lor în Dumnezeu, oamenii pur și simplu nu-L tratează ca pe Dumnezeu. În schimb, Îl consideră ca fiind ostil omului, privindu-L ca pe dușmanul lor, și simt că sunt ireconciliabili cu Dumnezeu. Atât de simplu este. Oare această chestiune nu s-a discutat la întrunirea noastră anterioară? Gândește-te la asta: nu acesta e motivul? S-ar putea să știi câte ceva despre Dumnezeu, dar ce anume implică această cunoaștere? Nu despre asta vorbește toată lumea? Nu e ceea ce ți-a spus Dumnezeu? Doar aspectele teoretice și doctrinare ale acesteia îți sunt cunoscute, însă ai apreciat vreodată adevăratul chip al lui Dumnezeu? Ai cunoaștere subiectivă? Ai cunoștințe practice și experiență? Dacă Dumnezeu nu ți-ar fi spus, ai fi știut? Cunoașterea ta teoretică nu reprezintă cunoașterea reală. Pe scurt, indiferent cât de mult știi sau cum ai ajuns să știi, până să atingi o înțelegere reală a lui Dumnezeu, El va fi dușmanul tău și, înainte ca tu să-L tratezi într-adevăr pe Dumnezeu ca Dumnezeu, El ți Se va opune, căci tu ești o întruchipare a Satanei.

Când ești împreună cu Hristos, poate că reușești să-I servești trei mese pe zi sau să-I servești ceaiul și să-I satisfaci nevoile vieții Lui; va părea că-L vei fi tratat pe Hristos ca pe Dumnezeu. Ori de câte ori se întâmplă ceva, punctele de vedere ale oamenilor sunt întotdeauna contrare celui al lui Dumnezeu; oamenii nu reușesc niciodată să înțeleagă și să accepte punctul de vedere al lui Dumnezeu. Deși oamenii s-ar putea înțelege cu Dumnezeu la suprafață, asta nu înseamnă că sunt compatibili cu El. De îndată ce se întâmplă ceva, adevărul neascultării omenirii iese la iveală, confirmând astfel ostilitatea care există între oameni și Dumnezeu. Această ostilitate nu se referă la faptul că Dumnezeu Se opune oamenilor sau că Dumnezeu vrea să fie ostil față de ei, și nici nu înseamnă că îi pune în opoziție cu El și îi tratează ca atare. Mai degrabă, este vorba despre această esență contrară lui Dumnezeu, care stă la pândă în voia subiectivă a omului și în subconștientul lor. Cum oamenii privesc tot ceea ce vine de la Dumnezeu ca subiecte ale cercetării lor, reacția lor față de ceea ce vine de la Dumnezeu și față de ceea ce Îl implică pe Dumnezeu este, înainte de toate, de a intui și de a se îndoi, iar apoi de a adopta repede o atitudine care intră în conflict cu Dumnezeu și I se împotrivește. Curând după aceea, sunt însoțiți de o stare negativă în disputele sau întrecerile cu Dumnezeu, ajungând atât de departe încât să se îndoiască dacă acest fel de Dumnezeu merită să fie urmat. Cu toate că raționalitatea le spune că nu ar trebui să acționeze în această manieră, tot vor alege să procedeze așa, în ciuda lor, astfel încât vor continua fără să ezite, până la capăt. De exemplu, care este prima reacție pe care o au unii oameni când aud zvonuri sau vorbe defăimătoare despre Dumnezeu? Prima lor reacție este să se întrebe dacă aceste zvonuri sunt adevărate sau nu și dacă există sau nu, după care adoptă atitudinea celor care așteaptă să vadă ce se întâmplă. Apoi încep să gândească: „Nu există nicio modalitate de a verifica asta. S-a întâmplat cu adevărat? E acest zvon adevărat sau nu?” Deși oamenii ca aceștia nu arată asta la suprafață, în inimile lor au început deja să se îndoiască și să-L nege pe Dumnezeu. Care este esența acestui tip de atitudine și a unui astfel de punct de vedere? Nu e aceasta trădare? Înainte ca ei să se confrunte cu această chestiune, nu poți vedea care sunt punctele de vedere ale acestor oameni; se pare că nu sunt în conflict cu Dumnezeu și că nu-L văd ca pe un dușman. Totuși, de îndată ce se confruntă cu o problemă, iau imediat partea Satanei și se opun lui Dumnezeu. Ce sugerează asta? Asta sugerează că oamenii și Dumnezeu sunt potrivnici! Dumnezeu nu consideră că omenirea e dușmanul, ci însăși esența sa este ostilă față de Dumnezeu. Indiferent cât de mult timp L-a urmat cineva sau ce mare preț a plătit și indiferent cum Îl slăvește pe Dumnezeu, cât s-ar abține să nu I se împotrivească și indiferent cât de stăruitor se îndeamnă să-L iubească pe Dumnezeu, nu reușește niciodată să-L trateze pe Dumnezeu ca pe Dumnezeu. Nu este acest lucru determinat de esența oamenilor? Dacă-L tratezi ca pe Dumnezeu și crezi cu sinceritate că El este Dumnezeu, mai poți avea îndoieli față de El? Mai poate inima ta să aibă semne de întrebare cu privire la El? Nu mai poate, nu-i așa? Tendințele acestei lumi sunt atât de rele și această rasă umană este atât de rea, de asemenea; așadar, cum să nu ai noțiuni cu privire la ele? Tu însuți ești atât de hain, așadar, cum să nu ai nicio noțiune despre asta? Și, cu toate acestea, doar câteva zvonuri și niște ponegriri pot genera astfel de noțiuni enorme despre Dumnezeu și pot duce la faptul că-ți imaginezi atât de multe lucruri, ceea ce arată cât de imatură e statura ta! Doar „bâzâitul” câtorva țânțari și al câtorva muște dezgustătoare – doar de atât e nevoie pentru a te înșela? Ce fel de om este acesta? Știi ce crede Dumnezeu despre asemenea oameni? Atitudinea lui Dumnezeu este, de fapt, foarte clară privind modul în care îi tratează. Tratamentul acordat de Dumnezeu acestor oameni este doar de a-i trata cu răceală – atitudinea Lui este aceea de a nu le da atenție și de a nu-i lua în serios pe acești oameni ignoranți. De ce? Pentru că, în inima Lui, Dumnezeu nu a planificat niciodată să-i obțină pe acei oameni care au jurat să fie ostili față de El până la capăt și care nu au plănuit niciodată să caute calea compatibilității cu El. Probabil că aceste cuvinte pe care le-am ar putea răni câțiva oameni. Ei bine, sunteți dispuși să Mă lăsați mereu să vă rănesc așa? Indiferent dacă sunteți dispuși sau nu, tot ceea ce spun este adevărat! Dacă vă rănesc mereu și vă dezvălui cicatricele așa, va afecta acest lucru imaginea impunătoare a lui Dumnezeu pe care o adăpostiți în inimile voastre? (N-o va afecta.) Sunt de acord că n-o va afecta pentru că în inimile voastre pur și simplu nu există Dumnezeu. Dumnezeul impunător care sălășluiește în inimile voastre – cel pe care Îl apărați și protejați cu fermitate – pur și simplu nu este Dumnezeu. Mai degrabă, este o născocire a imaginației umane; pur și simplu, nu există. Așadar, e cu atât mai bine să dezvălui răspunsul acestei ghicitori; nu expune întreaga realitate? Dumnezeul real nu reprezintă ceea ce-și imaginează oamenii. Sper ca voi toți să acceptați această realitate și ca asta să vă ajute în a-L cunoaște pe Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Cum să cunoaștem firea lui Dumnezeu și rezultatele pe care le va obține lucrarea Sa”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 19)

Acei oameni care nu sunt recunoscuți de Dumnezeu

Există niște oameni a căror credință nu a fost niciodată recunoscută în inima lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, Dumnezeu nu recunoaște că ei sunt adepții Lui, pentru că El nu le slăvește credințele. În cazul acestor oameni, indiferent câți ani L-au urmat pe Dumnezeu, ideile și părerile lor nu s-au schimbat niciodată; sunt precum necredincioșii, aderând la principiile și modalitățile de a face lucrurile ale necredincioșilor și la legile supraviețuirii și credinței acestora. Ei nu au acceptat niciodată cuvântul lui Dumnezeu drept viața lor, nu au considerat niciodată cuvântul lui Dumnezeu ca fiind adevărul, nu au intenționat niciodată să accepte mântuirea lui Dumnezeu și nu L-au recunoscut niciodată pe Dumnezeu ca Dumnezeul lor. Ei văd credința în Dumnezeu drept un fel de pasiune pentru amatori, tratându-L doar ca sprijin spiritual; ca atare, ei nu cred că merită să încerce să înțeleagă firea sau esența lui Dumnezeu. Se poate spune că tot ceea ce corespunde Dumnezeului adevărat nu are nimic a face cu acești oameni; ei nu sunt interesați și nici nu se pot deranja să acorde atenție. Aceasta deoarece, adânc în inimile lor, există un glas puternic care le spune mereu: „Dumnezeu este invizibil, intangibil și nu există”. Ei cred că a încerca să-L înțeleagă pe acest tip de Dumnezeu nu ar merita osteneala și că a face asta ar însemna să se păcălească. Cred că dacă doar Îl recunosc pe Dumnezeu prin cuvinte, fără a lua nicio poziție reală și fără a se implica în acțiuni reale, sunt foarte isteți. Cum îi privește Dumnezeu pe asemenea oameni? Îi consideră drept necredincioși. Unii oameni întreabă: „Pot citi necredincioșii cuvintele lui Dumnezeu? Își pot îndeplini îndatoririle? Pot ei spune cuvintele «Voi trăi pentru Dumnezeu»?” Ceea ce adesea văd oamenii sunt manifestările de fațadă ale oamenilor; ei nu văd esența lor. Dar Dumnezeu nu Se uită la aceste manifestări superficiale; El vede doar esențele lor lăuntrice. Astfel, aceasta e atitudinea Lui față de acești oameni și definiția pe care le-o atribuie. Acești oameni spun: „De ce face Dumnezeu asta? De ce face Dumnezeu aia? Nu pot înțelege asta; nu pot înțelege aia; asta nu se conformează noțiunilor umane; trebuie să-mi explici asta…” Drept răspuns, Eu întreb: este într-adevăr necesar să-ți explic aceste chestiuni? Chiar au aceste chestiuni de-a face cu tine? Cine te crezi? De unde ai venit? Ești cu adevărat în măsură să dai aceste indicații lui Dumnezeu? Crezi în El? Îți recunoaște El credința? Întrucât credința ta nu are nimic de-a face cu Dumnezeu, ce te privesc pe tine faptele Lui? Nu știi ce loc ocupi în inima lui Dumnezeu, așadar, cum poți fi calificat să intri în dialog cu El?

Cuvinte de admonestare

Nu vă simțiți stânjeniți după ce ați auzit aceste remarci? Deși s-ar putea să nu fiți dispuși să ascultați aceste cuvinte sau să le acceptați, toate sunt realități. Deoarece această etapă a lucrării trebuie săvârșită de Dumnezeu, dacă nu ești preocupat de intențiile Lui, nu-ți pasă de atitudinea Lui și nu-I înțelegi esența și firea, atunci, în cele din urmă, tu vei fi cel care va avea de pierdut. Nu dați vina pe cuvintele Mele pentru că vă e greu să le auziți și nu dați vina pe ele pentru că vă taie elanul. Eu spun adevărul; nu este intenția Mea să vă descurajez. Indiferent ce vă cer și indiferent cum vi se cere să o faceți, sper să mergeți pe cărarea corectă, să urmați calea lui Dumnezeu și să nu vă abateți niciodată de la calea corectă. Dacă nu acționezi conform cuvântului Său și nu urmezi calea Lui, atunci nu poate fi nicio îndoială că te răzvrătești împotriva lui Dumnezeu și că te-ai îndepărtat de calea corectă. Astfel, consider că sunt câteva chestiuni pe care trebuie să vi le clarific și să vă fac să credeți fără echivoc, clar și fără umbră de tăgadă și să vă ajut să înțelegeți limpede atitudinea lui Dumnezeu, intențiile Lui, cum îi desăvârșește El pe oameni și maniera în care stabilește finalurile oamenilor. Dacă va veni o zi când vei fi incapabil să pornești pe această cale, atunci Eu nu am nicio responsabilitate, pentru că aceste cuvinte ți-au fost deja spuse foarte clar. Cât despre modul în care îți tratezi propriul final, aceasta e o chestiune care depinde în întregime de tine. Dumnezeu are atitudini diferite cu privire la finalurile diferitelor tipuri de oameni; El are propriile modalități de a-i cântări pe oameni, cât și propriul standard privind cerințele pe care le are de la ei. Standardul Lui de cântărire a finalurilor oamenilor este unul corect față de toată lumea – nu e nicio îndoială cu privire la asta! Așadar, temerile unora sunt de prisos. Vă simțiți ușurați acum?

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Cum să cunoaștem firea lui Dumnezeu și rezultatele pe care le va obține lucrarea Sa”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 20)

De fapt, firea lui Dumnezeu este deschisă tuturor și nu este ascunsă, deoarece Dumnezeu nu a evitat niciodată cu bună știință vreo persoană și nu a căutat niciodată cu bună știință să Se ascundă pentru a-i împiedica pe oameni să-L cunoască sau să-L înțeleagă. Firea lui Dumnezeu a fost întotdeauna aceea de a fi deschis și de a înfrunta fiecare persoană cu sinceritate. În gestionarea lui Dumnezeu, El Își face lucrarea, confruntându-Se cu toată lumea, iar lucrarea Sa este făcută asupra fiecăruia. Pe măsură ce Își face lucrarea, El Își dezvăluie în mod continuu firea și Își utilizează în mod continuu esența, ceea ce are și ce este, pentru a călăuzi și a aproviziona fiecare persoană în parte. În fiecare epocă și în fiecare etapă, indiferent dacă circumstanțele sunt bune sau rele, firea lui Dumnezeu este întotdeauna deschisă pentru fiecare om, iar posesiunile și ființa Sa sunt întotdeauna deschise fiecărui individ, la fel cum viața Sa este reprezentată constant și fără încetare de aprovizionarea și sprijinirea omenirii. În ciuda tuturor acestora, firea lui Dumnezeu rămâne ascunsă pentru unii. De ce? Deoarece, chiar dacă acești oameni trăiesc în cadrul lucrării lui Dumnezeu și Îl urmează, ei nu au căutat niciodată să-L înțeleagă și nici nu au vrut să ajungă să-L cunoască, cu atât mai puțin să se apropie de Dumnezeu. Pentru acești oameni, înțelegerea firii lui Dumnezeu prevestește că sfârșitul lor este aproape; înseamnă că urmează să fie judecați și condamnați de firea lui Dumnezeu. De aceea, ei nu au dorit niciodată să-L înțeleagă pe Dumnezeu sau firea Sa și nici n-au râvnit vreodată o înțelegere sau o cunoaștere mai profundă a voii Sale. Ei nu caută să priceapă voia lui Dumnezeu printr-o cooperare conștientă – ei doar se bucură întotdeauna de lucrurile pe care și le doresc și nu obosesc niciodată făcându-le; cred în Dumnezeul în care vor ei să creadă; cred în Dumnezeul care există doar în imaginațiile lor, în Dumnezeul care există doar în noțiunile lor; și cred într-un Dumnezeu care nu poate fi separat de ei în viețile lor cotidiene. Când vine vorba de adevăratul Dumnezeu Însuși, ei sunt complet indiferenți și n-au nicio dorință de a-L înțelege sau de a ține cont de El și chiar mai puțin dorința de a se apropia de El. Ei doar folosesc cuvintele exprimate de Dumnezeu pentru a se împodobi, pentru a se împacheta. Pentru ei, acest lucru îi face deja credincioși de succes și oameni cu credință în Dumnezeu în sufletele lor. În inimile lor, ei sunt călăuziți de imaginațiile, noțiunile și chiar de definițiile lor personale în privința lui Dumnezeu. Adevăratul Dumnezeu Însuși, pe de altă parte, nu are absolut nimic de-a face cu ei. Pentru că, dacă L-ar înțelege pe adevăratul Dumnezeu Însuși, adevărata Lui fire și ceea ce Dumnezeu are și ceea ce este, asta ar însemna că acțiunile, credința și căutările lor ar fi condamnate. Acesta este motivul pentru care nu sunt dispuși să înțeleagă esența lui Dumnezeu și sunt potrivnici și nedoritori să caute sau să se roage în mod activ pentru a-L înțelege mai bine, a-I cunoaște voia mai bine și a-I înțelege firea mai bine. Ei ar prefera ca Dumnezeu să fie ceva inventat, ceva lipsit de valoare și nedeslușit. Ar prefera ca Dumnezeu să fie cineva exact cum și L-au imaginat ei, cineva care poate fi la cheremul lor, cu provizii inepuizabile și întotdeauna disponibil. Când vor să se bucure de harul lui Dumnezeu, ei Îi cer Lui să fie acel har. Când au nevoie de binecuvântarea Lui, Îi cer Lui să fie acea binecuvântare. Când se confruntă cu necazuri, Îi cer să îi încurajeze, să fie scutul din spatele lor. Cunoașterea acestor oameni cu privire la Dumnezeu se limitează la sfera harului și a binecuvântării. Înțelegerea lor cu privire la lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși este și ea limitată la închipuirile lor și reprezintă doar slove și doctrine. Dar există unii oameni care sunt dornici de a înțelege firea lui Dumnezeu, care doresc cu sinceritate să-L vadă pe Dumnezeu Însuși și să înțeleagă cu adevărat firea Lui și ceea ce El are și ce este. Acești oameni sunt în căutarea realității adevărului și a mântuirii de către Dumnezeu și caută să primească cucerirea, mântuirea și desăvârșirea Lui. Ei își folosesc inimile pentru a citi cuvântul lui Dumnezeu, pentru a aprecia fiecare situație și fiecare persoană, eveniment și lucru pe care Dumnezeu le-a aranjat pentru ei și se roagă și caută cu sinceritate. Ce își doresc să cunoască cel mai mult este voia lui Dumnezeu și să înțeleagă în mod deosebit adevărata Lui fire și esență pentru a nu-L mai jigni pe Dumnezeu și pentru a putea vedea prin experiențele lor mai mult din frumusețea lui Dumnezeu și din latura Sa reală. De asemenea, acest lucru este pentru ca adevăratul Dumnezeu să existe în inimile lor și astfel încât Dumnezeu să aibă un loc în inimile lor, așa încât să nu mai trăiască prin închipuiri, noțiuni și ambiguitate. Pentru acești oameni, motivul pentru care au o dorință arzătoare de a înțelege firea și esența Lui este deoarece acestea sunt necesare omenirii dintr-un moment în altul pe parcursul experienței lor; firea și esența Lui sunt cele care furnizează viață de-a lungul existenței unei persoane. Odată ce vor înțelege firea lui Dumnezeu, ei vor putea să Îl venereze mai bine, să coopereze cu lucrarea Lui mai bine, să aibă mai multă considerație față de voia Lui și să își facă datoria pe cât pot ei de bine. Acestea sunt atitudinile față de firea lui Dumnezeu deținute de două tipuri de oameni. Primul tip sunt cei care nu vor să înțeleagă firea Lui. Deși spun că vor să înțeleagă firea lui Dumnezeu, să ajungă să-L cunoască pe Dumnezeu Însuși, să vadă ce are El și ce este și să aprecieze cu adevărat voia Lui, în adâncul lor, ei ar prefera ca Dumnezeu să nu existe. Asta din cauză că acest tip de oameni nu se supun lui Dumnezeu și I se opun în mod constant; ei luptă cu El în inimile lor pentru statut și deseori se îndoiesc sau chiar neagă existența lui Dumnezeu. Ei nu vor să lase firea lui Dumnezeu sau pe adevăratul Dumnezeu Însuși să le ocupe inimile. Ei vor doar să-și satisfacă propriile dorințe, închipuiri și ambiții. Așadar, acești oameni pot crede în Dumnezeu, Îl pot urma și pot, de asemenea, să renunțe la familiile și slujbele lor pentru El, dar ei nu se abțin de la apucăturile lor rele. Unii chiar fură sau risipesc jertfele sau Îl blestemă în secret pe Dumnezeu, în timp ce alții își pot folosi poziția pentru a mărturisi în mod repetat despre ei înșiși, pentru a-și întări autoritatea și a concura cu Dumnezeu pentru oameni și pentru statut. Ei folosesc diverse metode și măsuri pentru a-i face pe oameni să-i venereze, încercând constant să-i cucerească și să-i controleze. Unii chiar îi induc în eroare pe oameni în mod intenționat, convingându-i că sunt Dumnezeu ca să poată fi tratați ca Dumnezeu. Ei nu ar spune niciodată cuiva că au fost corupți, că sunt și ei corupți și aroganți, să nu îi venereze și că, indiferent cât de mult bine fac, totul este datorită înălțării lui Dumnezeu și că fac ceea ce ar trebui să facă oricum. De ce nu spun aceste lucruri? Deoarece se tem profund că își vor pierde locul în inimile oamenilor. Acesta este motivul pentru care astfel de oameni nu Îl slăvesc niciodată pe Dumnezeu și nu sunt martori pentru Dumnezeu, căci nu au încercat niciodată să-L înțeleagă. Îl pot cunoaște pe Dumnezeu fără să-L înțeleagă? Imposibil! Astfel, în timp ce cuvintele din subiectul „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși” pot fi simple, înțelesul lor este diferit pentru fiecare persoană. Pentru cineva care nu se supune deseori lui Dumnezeu, care I se opune și este ostil față de Dumnezeu, cuvintele prevestesc condamnare; pe când cineva care caută realitatea adevărului și vine deseori înaintea lui Dumnezeu pentru a căuta voia Sa, se va simți, auzind aceste cuvinte, precum peștele în apă. Deci sunt aceia dintre voi care, atunci când aud vorbindu-se despre firea și lucrarea lui Dumnezeu, începe să îi ia durerea de cap, inimile lor devin pline de împotrivire și devin foarte stânjeniți. Dar există alții printre voi care cred că acest subiect este exact lucrul de care au nevoie pentru că le aduce multe beneficii. Este ceva care nu poate lipsi din experiența lor de viață; este esența esenței, baza credinței în Dumnezeu și un lucru pe care omenirea nu poate să-l abandoneze. Pentru voi toți, acest subiect poate părea atât apropiat, cât și îndepărtat, necunoscut și totuși familiar. Dar indiferent de situație, acesta este un subiect pe care toți trebuie să-l asculte, trebuie să-l cunoască și să-l înțeleagă. Indiferent cum îl tratezi, indiferent cum îl privești sau cum îl înțelegi, importanța acestui subiect nu poate fi ignorată.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși I”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 21)

Dumnezeu Și-a făcut lucrarea de când a creat omenirea. La început, a fost o lucrare foarte simplă, dar, în ciuda simplității sale, conținea expresii ale esenței și firii lui Dumnezeu. Deși lucrarea lui Dumnezeu a fost acum înălțată, iar această lucrare asupra fiecărei persoane care-L urmează a devenit uriașă și concretă, cu expresii mărețe ale cuvântului Său, persoana lui Dumnezeu a fost ascunsă în tot acest timp de omenire. Deși El S-a întrupat de două ori, din vremea relatărilor biblice până în zilele moderne, cine a văzut vreodată persoana reală a lui Dumnezeu? Pe baza înțelegerii voastre, a văzut cineva vreodată persoana reală a lui Dumnezeu? Nu. Nimeni nu a văzut persoana reală a lui Dumnezeu, însemnând că nimeni nu a văzut vreodată adevăratul Lui sine. Acesta este un lucru asupra căruia toată lumea este de acord. Adică, persoana reală a lui Dumnezeu sau Duhul lui Dumnezeu este ascuns de întreaga omenire, inclusiv de Adam și Eva, pe care El i-a creat și inclusiv de dreptul Iov, pe care El l-a acceptat. Niciunul dintre ei nu a văzut persoana adevărată a lui Dumnezeu. Dar de ce Dumnezeu Își ascunde cu bună știință adevărata persoană? Unii oameni zic: „Lui Dumnezeu Îi e teamă să nu sperie oamenii”. Alții spun: „Dumnezeu Își ascunde adevărata persoană pentru că omul este prea mic și Dumnezeu este prea măreț; oamenilor nu le este îngăduit să-L vadă, altminteri vor muri”. Există și cei care spun: „Dumnezeu este ocupat să-Și gestioneze lucrarea zi de zi și poate nu are timp să Se arate pentru ca oamenii să-L poată vedea”. Indiferent ce credeți, am o concluzie aici. Care este acea concluzie? Că Dumnezeu, pur și simplu, nu vrea ca oamenii să-I vadă adevărata persoană. Să rămână ascuns de omenire este ceva ce Dumnezeu face intenționat. Cu alte cuvinte, este intenția Lui ca oamenii să nu-I vadă adevărata persoană. Asta ar trebui să le fie clar tuturor până acum. Dacă Dumnezeu nu Și-a dezvăluit persoana nimănui niciodată, atunci credeți că aceasta există? (El există.) Desigur că există. Existența persoanei lui Dumnezeu este incontestabilă. Dar referitor la cât de măreață este persoana lui Dumnezeu sau cum arată El, sunt acestea întrebări pe care omenirea ar trebui să le cerceteze? Nu. Răspunsul este negativ. Dacă persoana lui Dumnezeu nu este un subiect pe care ar trebui să-l explorăm, atunci ce este? (Firea lui Dumnezeu.) (Lucrarea lui Dumnezeu.) Înainte de a începe să avem părtășie despre subiectul oficial, totuși, haideți să ne întoarcem la ceea ce discutam acum o clipă: de ce Dumnezeu nu Și-a dezvăluit niciodată persoana omenirii? De ce Dumnezeu Își ascunde în mod intenționat persoana față de omenire? Există un singur motiv și acela este: deși omul pe care Dumnezeu l-a creat a experimentat mii de ani din lucrarea lui Dumnezeu, nu există nici măcar o persoană care să cunoască lucrarea lui Dumnezeu, firea și esența Lui. Asemenea oameni, în ochii lui Dumnezeu, sunt în opoziție cu El, iar Dumnezeu nu Se arată oamenilor care sunt ostili față de El. Acesta este singurul motiv pentru care Dumnezeu nu Și-a dezvăluit niciodată persoana față de omenire și motivul pentru care Își ascunde în mod intenționat persoana față de oameni. Importanța cunoașterii firii lui Dumnezeu vă este clară acum?

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși I”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 22)

Încă de la existența gestionării lui Dumnezeu, El a fost întotdeauna dedicat pe deplin îndeplinirii lucrării Sale. În ciuda ascunderii persoanei Sale față de om, El a fost întotdeauna alături de el, lucrând asupra sa, exprimându-Și firea, călăuzind întreaga omenire cu esența Sa și făcându-Și lucrarea asupra fiecărei persoane prin puterea, înțelepciunea și autoritatea Sa, dând astfel naștere Epocii Legii, Epocii Harului și, astăzi, Epocii Împărăției. Deși Dumnezeu Își ascunde persoana față de om, firea Sa, ființa, posesiunile Sale și voia Sa față de omenire sunt dezvăluite fără rezerve pentru ca omul să le vadă și să le experimenteze. Cu alte cuvinte, deși ființele umane nu Îl pot vedea sau atinge, firea și esența lui Dumnezeu cu care omenirea s-a confruntat sunt absolut expresii ale lui Dumnezeu Însuși. Nu este acesta adevărul? Indiferent de modul sau unghiul de abordare pe care le alege pentru lucrarea Sa, El tratează întotdeauna oamenii prin adevărata Sa identitate, face lucrarea care Îi revine și spune cuvintele pe care este obligat să le spună. Indiferent din ce postură vorbește Dumnezeu – ar putea să Se afle în al treilea Cer sau să fie în trup sau chiar o persoană obișnuită – întotdeauna îi vorbește omului cu toată inima și toată mintea, fără înșelăciune sau ascunziș. Când Își îndeplinește lucrarea, Dumnezeu Își exprimă cuvântul și firea și exprimă ceea ce are și ce este, fără absolut nicio rezervă. El călăuzește omenirea cu viața Sa, cu ființa și posesiunile Sale. Acesta este modul în care omul a trăit în Epoca Legii – epoca leagăn a omenirii – sub îndrumarea lui Dumnezeu „Cel nevăzut și Cel de neatins”.

Dumnezeu S-a întrupat pentru prima dată după Epoca Legii – o întrupare care a durat treizeci și trei de ani și jumătate. Pentru o ființă umană, treizeci și trei de ani și jumătate reprezintă o perioadă lungă? (Nu este lungă.) Din moment ce durata de viață a unei ființe umane este de obicei mult mai lungă decât treizeci și ceva de ani, asta nu reprezintă o perioadă foarte lungă pentru un om. Dar pentru Dumnezeu întrupat, acești treizeci și trei de ani și jumătate au reprezentat într-adevăr mult. El a devenit o persoană – o persoană obișnuită care a preluat lucrarea și însărcinarea lui Dumnezeu. Asta a însemnat că El a trebuit să-Și asume lucrarea cu care o persoană obișnuită nu se poate descurca, îndurând în același timp o suferință pe care oamenii obișnuiți nu o pot suporta. Poate că intensitatea suferinței îndurate de Domnul Isus în timpul Epocii Harului, de la începutul lucrării Sale și până când a fost pironit pe cruce, nu este ceva la care oamenii de astăzi să fi putut să fie martori în persoană, dar nu puteți măcar să vă faceți o idee despre ea prin poveștile din Biblie? Indiferent cât de multe detalii sunt în aceste fapte consemnate, până la urmă, lucrarea lui Dumnezeu în timpul acestei perioade a fost plină de greutăți și suferință. Pentru un om corupt, treizeci și trei de ani și jumătate nu este o perioadă lungă; puțină suferință reprezintă un lucru mărunt. Dar pentru Dumnezeu Cel sfânt, nepătat, care a trebuit să suporte toate păcatele omenirii și să mănânce, să doarmă și să trăiască cu păcătoșii, această durere a fost incredibil de mare. El este Creatorul, Suveranul tuturor lucrurilor și Stăpân peste toate, totuși, când a venit pe lume, a trebuit să îndure prigoana și cruzimea oamenilor corupți. Pentru a-Și finaliza lucrarea și a salva omenirea din marea de suferință, El a trebuit să fie condamnat de om și să poarte păcatele întregii omeniri. Amploarea suferinței prin care a trecut nu poate fi pricepută, nici apreciată de oamenii obișnuiți. Ce reprezintă această suferință? Reprezintă devotamentul lui Dumnezeu față de omenire. Reprezintă umilința pe care El a suferit-o și prețul pe care l-a plătit pentru mântuirea oamenilor, pentru a le răscumpăra păcatele și pentru a finaliza această etapă a lucrării Sale. Înseamnă, de asemenea, că omul va fi răscumpărat de pe cruce de Dumnezeu. Acesta este un preț plătit cu sânge, cu viața și un preț pe care nicio ființă creată nu și-l poate permite. Deoarece El are esența lui Dumnezeu și deține ceea ce Dumnezeu are și ce este, El a putut să suporte acest tip de suferință și să facă acest tip de lucrare. Asta reprezintă ceva ce nicio ființă creată de El nu ar fi putut să facă în locul Său. Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu în timpul Epocii Harului și este o revelație a firii Sale. Dezvăluie asta ceva despre ceea ce Dumnezeu are și ceea ce este? Merită ca omenirea să cunoască acel lucru? În acea epocă, deși oamenii nu au văzut persoana lui Dumnezeu, au primit jertfa Lui de păcat și au fost răscumpărați de pe cruce de Dumnezeu. Omenirea poate să nu fie familiarizată cu lucrarea pe care Dumnezeu a făcut-o în timpul Epocii Harului, dar există cineva care este familiarizat cu firea și voia exprimată de Dumnezeu în timpul acestei perioade? Omul abia știe despre detaliile lucrării lui Dumnezeu în timpul diferitelor epoci și prin diverse canale sau știe despre povești legate de Dumnezeu care au avut loc în același timp în care Dumnezeu Își îndeplinea lucrarea. Aceste detalii și povești sunt, în cel mai bun caz, doar niște informații sau legende despre Dumnezeu și nu au nimic de-a face cu firea și esența lui Dumnezeu. Deci, indiferent cât de multe povești cunosc oamenii despre Dumnezeu, nu înseamnă că au o înțelegere și o cunoaștere profundă în privința firii sau esenței Sale. Ca în Epoca Legii, deși oamenii din Epoca Harului experimentaseră o întâlnire imediată și intimă cu Dumnezeu întrupat, cunoașterea lor privind firea și esența Lui era practic inexistentă.

În Epoca Împărăției, Dumnezeu S-a întrupat încă o dată, în același mod în care a făcut-o prima oară. În timpul acestei perioade a lucrării, Dumnezeu încă Își exprimă fără rezerve cuvântul, face lucrarea pe care e obligat să o facă și exprimă ceea ce El are și ce este. În același timp, El continuă să îndure și să tolereze neascultarea și ignoranța omului. Nu Își exprimă El voia și nu Își dezvăluie firea în mod continuu și în timpul acestei perioade a lucrării? De aceea, de la crearea omului și până acum, firea lui Dumnezeu, ființa, posesiunile Sale și voia Sa au fost întotdeauna accesibile fiecărei persoane. Dumnezeu nu Și-a ascuns niciodată în mod voit esența, firea sau voia. Doar că omenirii nu îi pasă de ceea ce face Dumnezeu, care este voia Sa – de aceea omul are o înțelegere atât de jalnică în privința lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, în timp ce Dumnezeu Își ascunde persoana, El stă de asemenea alături de omenire în fiecare moment, proiectându-Și în mod deschis voia, firea și esența tot timpul. Într-un fel, persoana lui Dumnezeu este și ea accesibilă oamenilor, dar din cauza orbirii și neascultării omului, acesta nu este niciodată capabil să vadă înfățișarea lui Dumnezeu. Deci, dacă așa stau lucrurile, atunci nu ar trebui ca înțelegerea lui Dumnezeu Însuși și a firii Sale să fie ușoară pentru toată lumea? Asta este o întrebare la care este foarte greu de răspuns, nu-i așa? Puteți spune că este ușor, dar în timp ce unii oameni caută să-L cunoască pe Dumnezeu, ei nu pot ajunge să-L cunoască cu adevărat sau să obțină o înțelegere clară în privința Lui – este întotdeauna neclar și nedeslușit. Dar dacă spuneți că nu este ușor, nici asta nu este corect. Ca obiect al lucrării lui Dumnezeu de atât de mult timp, fiecare ar trebui, prin experiențele sale, să fi avut relații autentice cu Dumnezeu. Ei ar trebui cel puțin să-L fi simțit într-o anumită măsură în inimile lor sau să fi avut o ciocnire spirituală cu Dumnezeu și ar trebui să fi avut cel puțin o anume cunoaștere perceptivă a firii lui Dumnezeu sau să fi câștigat o anume înțelegere în privința Lui. Din vremea în care omul a început să-L urmeze pe Dumnezeu și până acum, omenirea a primit mult prea mult, dar din tot felul de motive – calibrul slab al omului, ignoranța, răzvrătirea și diversele intenții – omenirea a pierdut, de asemenea, prea mult. Nu a dat deja Dumnezeu omenirii suficient? Deși Dumnezeu Își ascunde persoana de omenire, El îi alimentează pe oameni cu ceea ce are și ceea ce este și cu viața Sa; cunoașterea lui Dumnezeu de către omenire nu ar trebui să fie doar ceea ce este acum. De aceea cred că este necesar să am părtășie cu voi în continuare despre subiectul lucrării lui Dumnezeu, firii lui Dumnezeu și lui Dumnezeu Însuși. Scopul este ca miile de ani de grijă și considerație pe care Dumnezeu le-a investit în oameni să nu ajungă să fie în zadar și astfel ca omenirea să poată înțelege și aprecia cu adevărat voia lui Dumnezeu față de ea. Asta pentru ca oamenii să poată avansa spre un nou stadiu al cunoașterii lor față de Dumnezeu. De asemenea, Îl va readuce pe Dumnezeu în locul Său adevărat din inimile oamenilor; adică, Îi va face dreptate.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși I”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 23)

Porunca lui Dumnezeu pentru Adam

Geneza 2:15-17 Iar Iahve Dumnezeu l-a luat pe om și l-a pus în grădina Edenului ca s-o lucreze și s-o păzească. Și Iahve Dumnezeu i-a poruncit omului, zicând: „Din fiecare pom al grădinii, poți mânca fără restricție, dar să nu mănânci din pomul cunoașterii binelui și răului; deoarece în ziua în care vei mânca din acesta, cu siguranță vei muri”.

Ce înțelegeți din aceste versete? Cum vă face să vă simțiți această parte a Scripturii? De ce am decis să vorbesc despre porunca lui Dumnezeu pentru Adam? Are fiecare dintre voi acum o imagine a lui Dumnezeu și a lui Adam în minte? Puteți încerca să vă imaginați: dacă ați fi cel din scena aceea, în adâncul inimii, cum credeți că ar fi Dumnezeu? Cum vă face gândul la această imagine să vă simțiți? Aceasta este o imagine impresionantă și înduioșătoare. Deși există doar Dumnezeu și omul în ea, apropierea dintre ei te umple de un sentiment de admirație: iubirea profundă a lui Dumnezeu se revarsă asupra omului și îl înconjoară; omul este inocent și pur, fără griji sau poveri, trăind fericit sub privirea lui Dumnezeu; El Își arată grija față de om, în timp ce omul trăiește sub protecția și binecuvântarea lui Dumnezeu; fiecare lucru pe care omul îl face și îl spune este indisolubil legat și inseparabil de Dumnezeu.

Aceasta poate fi numită prima poruncă de la Dumnezeu pentru om după crearea acestuia. Ce implică această poruncă? Implică voia lui Dumnezeu, dar și grijile Sale pentru omenire. Aceasta este prima Lui poruncă și este, de asemenea, prima oară când Dumnezeu exprimă îngrijorare față de om. Adică, Dumnezeu a simțit o responsabilitate față de om din momentul în care l-a creat. Care este responsabilitatea Sa? El trebuie să-l protejeze pe om, să aibă grijă de el. El speră că omul poate avea încredere în cuvintele Sale și se poate supune lor. Aceasta este și prima așteptare a lui Dumnezeu de la om. Având această așteptare, Dumnezeu spune următoarele: „Din fiecare pom al grădinii, poți mânca fără restricție, dar să nu mănânci din pomul cunoașterii binelui și răului; deoarece în ziua în care vei mânca din acesta, cu siguranță vei muri”. Aceste cuvinte simple reprezintă voia lui Dumnezeu. Ele dezvăluie, de asemenea, că în inima Lui, Dumnezeu a început deja să Își arate preocuparea pentru om. Dintre toate lucrurile, doar Adam a fost făcut după chipul lui Dumnezeu; Adam era singura ființă cu suflarea de viață a lui Dumnezeu; el putea merge alături de Dumnezeu, putea să converseze cu El. De aceea, Dumnezeu i-a dat această poruncă. Dumnezeu a specificat foarte clar în porunca Sa ce poate și ce nu poate face omul.

În aceste câteva cuvinte simple, vedem inima lui Dumnezeu. Dar ce fel de inimă se arată? Există iubire în inima lui Dumnezeu? Există grijă în ea? În aceste versete, iubirea și grija lui Dumnezeu nu numai că pot fi apreciate, ci pot fi și simțite îndeaproape. Nu ați fi de acord? După ce M-ați auzit spunând acestea, încă sunteți de părere că acestea sunt doar câteva simple cuvinte? Nu sunt așa de simple, nu-i așa? Erați conștienți de asta înainte? Dacă Dumnezeu ți-ar spune personal aceste câteva cuvinte, cum te-ai simți în sinea ta? Dacă n-ai o persoană umană, dacă inima ta ar fi rece ca gheața, atunci nu ai simți nimic, nu ai aprecia iubirea lui Dumnezeu și nu ai încerca să înțelegi inima Lui. Dar ca persoană cu conștiință și simțul umanității, ai simți diferit. Ai simți căldură, te-ai simți îngrijit și iubit și ai simți fericire. Nu este așa? Când vei simți aceste lucruri, cum te vei purta față de Dumnezeu? Te-ai simți atașat de Dumnezeu? L-ai iubi și respecta pe Dumnezeu din adâncul inimii tale? S-ar apropia inima ta de Dumnezeu? Poți vedea din asta cât de importantă este iubirea lui Dumnezeu pentru om. Dar chiar mai importante sunt aprecierea și înțelegerea iubirii lui Dumnezeu de către om. De altfel, nu spune Dumnezeu multe lucruri asemănătoare în timpul acestei etape a lucrării Sale? Există astăzi oameni care apreciază inima lui Dumnezeu? Puteți pricepe voia lui Dumnezeu de care tocmai am vorbit? Nu puteți aprecia cu adevărat voia lui Dumnezeu când aceasta este atât de concretă, tangibilă și reală. De aceea spun că nu aveți cunoaștere și înțelegere adevărată în privința lui Dumnezeu. Nu este adevărat?

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși I”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 24)

Dumnezeu o creează pe Eva

Geneza 2:18-20 Și Iahve Dumnezeu a spus: „Nu este bine ca omul să fie singur; voi face un ajutor potrivit pentru el”. Și, din pământ, Iahve Dumnezeu a creat toate fiarele câmpului și fiecare pasăre a aerului; și le-a adus la Adam pentru a vedea cum le-ar numi el; și cum a denumit Adam fiecare creatură vie, acela i-a fost după aceea numele. Și Adam le-a dat nume tuturor vitelor, păsărilor cerului și tuturor fiarelor câmpului; dar pentru Adam nu a fost găsit un ajutor potrivit pentru el.

Geneza 2:22-23 Și din coastele, pe care Iahve Dumnezeu le luase de la om, a făcut o femeie și i-a adus-o omului. Și Adam a spus: „Aceasta este acum os din osul meu și trup din trupul meu; ea va fi numită Femeie, pentru că a fost luată de la Bărbat”.

Există o frază cheie în această parte a Scripturii: „cum a denumit Adam fiecare creatură vie, acela i-a fost după aceea numele”. Deci, cine le-a dat nume tuturor făpturilor? Adam, nu Dumnezeu. Această frază îi spune omenirii un fapt: Dumnezeu i-a dat omului inteligență când l-a creat. Cu alte cuvinte, inteligența omului a venit de la Dumnezeu. Aceasta este o certitudine. Dar de ce? După ce Dumnezeu l-a creat pe Adam, acesta a mers la școală? Știa el să citească? După ce Dumnezeu a creat diverse făpturi, a recunoscut Adam toate aceste făpturi? I-a spus Dumnezeu care este numele lor? Desigur, Dumnezeu nu l-a învățat nici cum să găsească numele acestor făpturi. Acesta este adevărul! Atunci, cum a știut Adam cum să le dea acestor făpturi nume și ce fel de nume să le dea? Aceasta are legătură cu întrebarea privind ce i-a dat Dumnezeu lui Adam când l-a creat. Faptele dovedesc că, atunci când Dumnezeu l-a creat pe om, El i-a dat din inteligența Sa. Acesta este un aspect esențial, așa că ascultați cu atenție. Există încă un aspect esențial pe care ar trebui să-l înțelegeți: după ce Adam le-a dat tuturor acestor făpturi vii nume, aceste nume au devenit parte din vocabularul lui Dumnezeu. De ce menționez asta? Deoarece și acest lucru implică firea lui Dumnezeu și este un aspect pe care trebuie să-l explic în continuare.

Dumnezeu l-a creat pe om, a suflat viață în el și i-a dat și ceva din inteligența Sa, abilitățile Sale și ceea ce El are și ce este. După ce Dumnezeu i-a dat omului toate aceste lucruri, omul a putut să facă unele lucruri în mod independent și să gândească pe cont propriu. Dacă lucrurile pe care omul le inventează și le face sunt bune în ochii lui Dumnezeu, atunci El le acceptă și nu intervine. Dacă ceea ce omul face este corect, Dumnezeu va lăsa acel lucru să rămână. Deci, ce indică fraza: „cum a denumit Adam fiecare creatură vie, acela i-a fost după aceea numele”? Indică faptul că Dumnezeu nu a considerat potrivit să modifice numele date diferitelor ființe vii. Orice nume a dat Adam unei făpturi, Dumnezeu a spus „Așa să fie”, confirmând numele făpturii. A exprimat Dumnezeu vreo opinie cu privire la această chestiune? Nu, cu siguranță nu a făcut-o. Așadar, ce înțelegeți din asta? Dumnezeu i-a dat omului inteligență și omul și-a utilizat inteligența dată de Dumnezeu pentru a face lucruri. Dacă ceea ce omul face este pozitiv în ochii lui Dumnezeu, atunci acel lucru este afirmat, recunoscut și acceptat de Dumnezeu fără judecată sau critică. Asta este ceva ce nu poate face nicio persoană, niciun spirit rău sau Satana. Vedeți o revelație a firii lui Dumnezeu aici? Ar permite o ființă umană, o persoană coruptă sau Satana ca oricine altcineva să facă ceva în numele său, chiar sub nasul ei? Desigur că nu! Ar lupta pentru această poziție cu cealaltă persoană sau cealaltă forță care este diferită de el? Desigur că da! Dacă o persoană coruptă sau Satana ar fi fost cu Adam la acea vreme, atunci ar fi respins cu siguranță ceea ce făcea el. Pentru a dovedi că are abilitatea de a gândi independent și că are propriile perspective unice, acesta ar fi negat absolut tot ce făcea Adam: „Vrei să îl numești așa? Ei bine, nu am să-l numesc așa, am să-l numesc altfel; tu l-ai numit Tom, dar eu am să-l numesc Harry. Trebuie să arăt cât sunt de deștept”. Ce tip de natură este aceasta? Nu este extrem de arogantă? Și cum rămâne cu Dumnezeu? Are El o astfel de fire? A avut Dumnezeu obiecții neobișnuite la ceea ce făcea Adam? Răspunsul este, fără echivoc, nu! În privința firii pe care o dezvăluie Dumnezeu, nu există nici cea mai mică urmă de pornire spre ceartă, aroganță sau neprihănire de sine. Măcar atât este clar aici. Acest lucru poate părea a fi un aspect minor, dar dacă nu înțelegi esența lui Dumnezeu, dacă inima ta nu încearcă să înțeleagă cum Se comportă El și care este atitudinea Lui, atunci nu vei cunoaște firea lui Dumnezeu și nu vei vedea exprimarea și revelația firii Lui. Nu este așa? Sunteți de acord cu ceea ce tocmai v-am explicat? Ca răspuns la acțiunile lui Adam, Dumnezeu nu a proclamat grandios: „Te-ai descurcat bine, ai făcut ce trebuie și sunt de acord”. În inima Sa, totuși, Dumnezeu a aprobat, a apreciat și a aplaudat ce a făcut Adam. Acesta era primul lucru de la creație pe care omul îl făcuse pentru Dumnezeu la cererea Sa. Era ceva ce omul făcuse în locul Lui și în numele Lui. În ochii lui Dumnezeu, asta a provenit din inteligența acordată de El omului. Dumnezeu a considerat acesta a fi un lucru bun, pozitiv. Ceea ce Adam a făcut în acel moment a fost prima manifestare a inteligenței lui Dumnezeu asupra omului. A fost o manifestare frumoasă din punctul de vedere al lui Dumnezeu. Ceea ce vreau să vă spun aici este că, dăruind omului o parte din inteligența Sa și din ceea ce El are și ce este, scopul lui Dumnezeu a fost ca omenirea să poată fi făptura vie care Îl manifestă. Căci, exact ceea ce Dumnezeu tânjea să vadă era ca o astfel de făptură vie să acționeze în numele Lui.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși I”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 25)

Dumnezeu face haine din piei pentru Adam și Eva

Geneza 3:20-21 Și Adam a numit-o pe soția lui Eva; pentru că ea era mama tuturor celor vii. Atât lui Adam cât și femeii lui, Eva, Iahve Dumnezeu le-a făcut haine de piei și i-a îmbrăcat.

„Atât lui Adam cât și femeii lui, Eva, Iahve Dumnezeu le-a făcut haine de piei și i-a îmbrăcat.” În această scenă, ce fel de rol Își asumă Dumnezeu când este cu Adam și Eva? În ce fel Se manifestă El în această lume cu doar două ființe umane? Se manifestă El în rolul de Dumnezeu? Frați și surori din Hong Kong, vă rog să răspundeți. (În rolul de părinte.) Frați și surori din Coreea de Sud, în ce tip de rol credeți că apare Dumnezeu? (De cap al familiei.) Frați și surori din Taiwan, ce credeți? (Rolul unei persoane din familia lui Adam și a Evei, rolul de membru al familiei.) Unii dintre voi cred că Dumnezeu apare ca membru al familiei lui Adam și a Evei, în timp ce unii spun că Dumnezeu apare drept cap al familiei și alții spun ca părinte. Toate acestea sunt foarte potrivite. Dar vedeți la ce vreau să ajung? Dumnezeu i-a creat pe acești doi oameni și i-a tratat ca tovarăși. Fiind singura lor rudă, Dumnezeu a avut grijă de viețile lor și de nevoile lor de hrană, îmbrăcăminte și adăpost. Aici, Dumnezeu apare ca părinte al lui Adam și al Evei. În timp ce Dumnezeu face aceasta, omul nu vede cât de măreț este Dumnezeu; el nu vede supremația lui Dumnezeu, caracterul Lui misterios și, în special, nu vede mânia sau măreția Sa. Tot ceea ce vede el este smerenia lui Dumnezeu, afecțiunea Sa, preocuparea Sa pentru om și responsabilitatea și grija Sa față de el. Atitudinea și modul în care Dumnezeu i-a tratat pe Adam și Eva este asemănător cu modul în care părinții își arată grija pentru copiii lor. De asemenea, este asemănător cu modul în care părinții iubesc, au grijă și se preocupă de proprii fii și fiice – în mod real, vizibil și tangibil. În loc să Se ridice pe o poziție înaltă și măreață, Dumnezeu a folosit personal piei pentru a face îmbrăcăminte pentru om. Nu contează dacă această haină de blană a fost utilizată pentru a le acoperi modestia sau pentru a-i proteja de frig. Ceea ce contează este că această haină pentru a acoperi trupul omului a fost făcută personal de Dumnezeu cu propriile Sale mâini. În loc să o creeze doar prin puterea gândului sau prin metode miraculoase cum și-ar putea imagina oamenii, Dumnezeu a făcut în mod legitim ceva ce omul ar fi crezut că Dumnezeu n-ar face și n-ar trebui să facă. Acesta poate părea un lucru banal, pe care unii nici nu-l consideră demn de a fi menționat, dar le permite tuturor celor care Îl urmează pe Dumnezeu, dar care erau plini de concepții nedeslușite despre El, să înțeleagă mai bine autenticitatea și frumusețea Sa și să-I vadă loialitatea și smerenia. Îi face pe oamenii insuportabil de aroganți, care se cred mari și tari, să își plece capetele încrezute de rușine la vederea sincerității și smereniei lui Dumnezeu. Aici, sinceritatea și smerenia lui Dumnezeu le permit oamenilor și mai mult să vadă cât de minunat este El. Prin contrast, Dumnezeul „uriaș”, Dumnezeul „minunat” și Dumnezeul „atotputernic” ținut în inimile oamenilor a devenit lipsit de importanță și urât și Se prăbușește la cea mai mică atingere. Când vezi acest verset și auzi această poveste, te uiți de sus la Dumnezeu pentru că a făcut un asemenea lucru? Unii oameni s-ar putea să o facă, dar alții vor reacționa exact invers. Ei se vor gândi că Dumnezeu este sincer și minunat și tocmai sinceritatea și frumusețea Lui sunt cele care îi impresionează. Cu cât văd mai mult latura adevărată a lui Dumnezeu, cu atât mai mult pot aprecia adevărata existență a iubirii lui Dumnezeu, importanța lui Dumnezeu în inimile lor și modul în care El le stă alături în orice moment.

Acum, haideți să legăm discuția noastră de prezent. Dacă Dumnezeu a putut să facă aceste diferite lucruri mici pentru oamenii pe care i-a creat de la bun început, chiar lucruri la care oamenii nu ar îndrăzni să se gândească sau să se aștepte, atunci ar putea El să facă asemenea lucruri pentru oameni astăzi? Unii spun: „Da!” De ce? Deoarece esența lui Dumnezeu nu este simulată, iar frumusețea Sa nu este simulată. Esența lui Dumnezeu există cu adevărat și nu este ceva adăugat de alții și cu siguranță nu este ceva ce se schimbă odată cu diferitele timpuri, locuri și epoci. Caracterul autentic și frumusețea lui Dumnezeu pot fi cu adevărat scoase la iveală doar făcând un lucru pe care oamenii îl consideră neremarcabil și nesemnificativ, un lucru atât de neînsemnat încât oamenii nici nu s-ar gândi că El l-ar face vreodată. Dumnezeu nu este arogant. Nu există exagerare, deghizare, mândrie sau aroganță în firea și esența Sa. El nu Se laudă niciodată, în schimb le iubește, Se preocupă, le îngrijește și le conduce cu loialitate și sinceritate pe ființele umane pe care le-a creat. Indiferent cât de puțin ar aprecia, simți sau vedea oamenii ceea ce face Dumnezeu, El face acest lucru negreșit. Cunoașterea faptului că Dumnezeu are o astfel de esență ar afecta iubirea oamenilor pentru El? Le-ar influența frica de Dumnezeu? Sper ca atunci când vei înțelege adevărata latură a lui Dumnezeu, vei deveni chiar mai apropiat de El și vei putea să apreciezi mai sincer iubirea și grija Sa pentru omenire, precum și să fii capabil să-ți dăruiești inima lui Dumnezeu și să fii eliberat de suspiciuni sau dubii cu privire la El. Dumnezeu face în tăcere totul pentru om, totul în liniște prin sinceritatea, fidelitatea și iubirea Lui. Dar El nu are niciodată temeri sau regrete privind tot ceea ce face, nici nu are nevoie ca cineva să-L răsplătească în vreun fel și nici nu are intenții de a obține ceva vreodată de la omenire. Singurul scop pentru tot ceea ce a făcut El vreodată este să poată primi adevărata credință și iubire a omenirii.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși I”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 26)

Dumnezeu intenționează să distrugă lumea cu un potop și îl pune pe Noe să construiască o arcă

Geneza 6:9-14 Aceasta este istoria lui Noe. Noe a fost un om drept și integru între cei din generația sa; el a umblat cu Dumnezeu. Noe a avut trei fii: Sem, Ham și Iafet. Pământul era corupt înaintea lui Dumnezeu și plin de violență. Dumnezeu a văzut că pământul era corupt, pentru că toate creaturile de pe pământ își stricaseră căile. Dumnezeu i-a zis lui Noe: „Sfârșitul tuturor creaturilor este hotărât înaintea Mea, pentru că pământul este plin de violență din cauza lor; le voi distruge împreună cu pământul. Fă-ți o arcă din lemn de gofer. Fă-i niște încăperi și acoper-o cu smoală pe dinăuntru și pe dinafară”.

Geneza 6:18-22 „Dar voi face un legământ cu tine, iar tu vei intra în arcă împreună cu fiii tăi, cu soția ta și cu soțiile fiilor tăi. Să aduci în arcă câte o pereche din fiecare fel de viețuitoare, ca să le ții vii împreună cu tine. Această pereche să fie mascul și femelă. Să vină la tine înăuntru, ca să le ții vii, câte o pereche din fiecare fel de păsări, din fiecare fel de animale sălbatice și din fiecare fel de animale mici care mișună pe pământ. Ia cu tine din fiecare fel de mâncare și depoziteaz-o; ea va sluji drept hrană pentru tine și pentru ele”. Noe a făcut toate aceste lucruri așa cum i-a poruncit Dumnezeu.

Aveți acum o înțelegere generală despre cine era Noe după ce ați citit aceste două pasaje? Ce fel de persoană era Noe? Textul original este: „Noe a fost un om drept și integru între cei din generația sa”. Conform înțelegerii oamenilor moderni, ce fel de persoană era un „om drept” în acele zile? Un om drept ar trebui să fie un om desăvârșit. Știți dacă acest om desăvârșit era desăvârșit în ochii omului sau în ochii lui Dumnezeu? Fără îndoială, acest om desăvârșit era un om desăvârșit în ochii lui Dumnezeu, dar nu în ochii omului. Asta este sigur! Acest lucru se întâmplă deoarece omul este orb și nu poate vedea și doar Dumnezeu privește asupra întregului pământ și asupra fiecărei persoane și doar Dumnezeu știa că Noe era un om desăvârșit. De aceea, planul lui Dumnezeu de a distruge lumea cu un potop a început din momentul în care l-a chemat pe Noe.

[…]

Faptul că Noe a fost chemat este un fapt simplu, dar ideea principală a subiectului despre care vorbim – firea lui Dumnezeu, voia și esența Sa din această consemnare – nu este atât de simplă. Pentru a înțelege aceste diferite aspecte ale lui Dumnezeu, trebuie mai întâi să înțelegem tipul de persoană la care Dumnezeu dorește să apeleze și, prin aceasta, să înțelegem firea, voia și esența Sa. Asta este crucial. Deci, în ochii lui Dumnezeu, ce tip de persoană este acest om la care apelează El? Aceasta trebuie să fie o persoană care poate asculta cuvintele Lui și care Îi poate urma instrucțiunile. În același timp, trebuie să fie o persoană cu un simț al responsabilității, cineva care va îndeplini cuvântul lui Dumnezeu tratându-l ca pe responsabilitatea și datoria pe care trebuie să le împlinească. Atunci trebuie această persoană să fie cineva care Îl cunoaște pe Dumnezeu? Nu. În acea vreme, Noe nu auzise mult din învățăturile lui Dumnezeu și nici nu experimentase lucrarea lui Dumnezeu. De aceea, Noe avea o cunoaștere foarte limitată despre Dumnezeu. Deși se consemnează aici că Noe a mers cu Dumnezeu, a văzut el vreodată persoana Lui? Răspunsul este, în mod clar, nu! Deoarece, în acele zile, doar mesagerii lui Dumnezeu veneau printre oameni. Deși Îl puteau reprezenta în a spune și a face lucruri, ei doar transmiteau voia și intențiile Sale. Persoana lui Dumnezeu nu îi era dezvăluită omului față în față. În această parte a scripturilor, tot ceea ce vedem este ce avea de făcut Noe și care au fost instrucțiunile lui Dumnezeu pentru el. Deci, care a fost esența exprimată de Dumnezeu aici? Tot ceea ce face Dumnezeu este planificat cu precizie. Când El vede un lucru sau o situație petrecându-se, în ochii Lui există un standard de a le măsura și acest standard determină dacă El lansează un plan pentru a le trata sau ce abordare să aplice în tratarea acestui lucru sau situații. El nu este indiferent sau fără sentimente față de toate. Este, de fapt, exact opusul. Există un verset aici conform căruia Dumnezeu i-a spus lui Noe: „Sfârșitul tuturor creaturilor este hotărât înaintea Mea, pentru că pământul este plin de violență din cauza lor; le voi distruge împreună cu pământul”. Când Dumnezeu a spus asta, Se referea că avea să distrugă doar oameni? Nu! Dumnezeu a spus că avea să distrugă toate făpturile vii. De ce voia Dumnezeu distrugere? Există o altă dezvăluire a firii lui Dumnezeu aici; în ochii lui Dumnezeu, există o limită a răbdării Sale față de corupția omului, față de murdăria, violența și neascultarea tuturor ființelor. Care este limita Sa? Este așa cum a spus Dumnezeu: „Dumnezeu a văzut că pământul era corupt, pentru că toate creaturile de pe pământ își stricaseră căile”. Ce înseamnă fraza „pentru că toate creaturile de pe pământ își stricaseră căile”? Înseamnă că oricare dintre făpturi, inclusiv cele care Îl urmau pe Dumnezeu, cele care chemau numele lui Dumnezeu, cele care odată aduceau arderi-de-tot lui Dumnezeu, cele care Îl recunoșteau în mod verbal și chiar Îl lăudau – odată ce comportamentul lor a fost plin de corupție și a ajuns la ochii lui Dumnezeu, El a trebuit să le distrugă. Aceea a fost limita lui Dumnezeu. Deci, în ce măsură a rămas Dumnezeu răbdător față de om și față de corupția tuturor făpturilor? În măsura în care toți oamenii, fie ei adepți ai lui Dumnezeu sau necredincioși, nu mergeau pe calea cea dreaptă. În măsura în care omul nu era doar corupt din punct de vedere moral și plin de rele, dar nu exista nimeni care să creadă în existența lui Dumnezeu, fără a mai vorbi de cineva care să creadă că lumea este stăpânită de Dumnezeu și că Dumnezeu le poate aduce oamenilor lumină și calea cea dreaptă. În măsura în care omul disprețuia existența lui Dumnezeu și nu Îi permitea lui Dumnezeu să existe. Odată ce corupția omului a atins acest punct, Dumnezeu nu a mai putut s-o suporte. Ce avea să o înlocuiască? Venirea mâniei lui Dumnezeu și a pedepsei lui Dumnezeu. Nu a fost aceea o dezvăluire parțială a firii Lui? În epoca de astăzi, nu mai există oameni care sunt drepți în ochii lui Dumnezeu? Nu mai există oameni desăvârșiți în ochii lui Dumnezeu? Este această epocă una în care comportamentul tuturor făpturilor de pe pământ este corupt în ochii lui Dumnezeu? În epoca și zilele noastre, oare nu toți oamenii – în afară de cei pe care Dumnezeu vrea să-i facă compleți și cei care Îl pot urma și Îi pot accepta mântuirea – Îi încearcă limita răbdării? Nu este plin de violență tot ceea ce se întâmplă lângă voi, ceea ce vedeți cu ochii voștri, auziți cu urechile voastre și trăiți personal, în fiecare zi, în această lume? În ochii lui Dumnezeu, nu ar trebui să se încheie o astfel de lume, o astfel de epocă? Deși contextul epocii actuale este complet diferit de contextul vremii lui Noe, sentimentele și mânia pe care Dumnezeu le are față de corupția omului rămân exact la fel. Dumnezeu poate să fie răbdător datorită lucrării Sale, dar în lumina circumstanțelor și condițiilor, în ochii lui Dumnezeu, această lume ar fi trebuit să fie distrusă de mult. Circumstanțele au depășit cu mult ce erau atunci când lumea a fost distrusă de potop. Dar care este diferența? Acesta este, de asemenea, lucrul care Îi întristează inima cel mai mult și poate ceva ce niciunul dintre voi nu poate aprecia.

Când a distrus lumea prin potop, Dumnezeu a putut apela la Noe să construiască o arcă și să facă o parte din lucrarea de pregătire. Dumnezeu a putut apela la un om – Noe – să facă aceste lucruri pentru El. Dar în această epocă actuală, Dumnezeu nu are la cine să apeleze. De ce? Fiecare persoană de aici probabil înțelege și cunoaște foarte bine motivul. Aveți nevoie ca Eu să o spun? Dacă o spun cu voce tare, ați putea fi umiliți și s-ar putea să vă supărați. Unii oameni ar putea spune: „Deși nu suntem oameni drepți și nu suntem oameni desăvârșiți în ochii lui Dumnezeu, dacă Dumnezeu ne-ar porunci să facem ceva, tot am fi capabili să realizăm acel lucru. Înainte, când a spus că urma să vină un dezastru catastrofic, am început să pregătim mâncare și obiecte care ar fi necesare în cazul unui dezastru. Nu s-au făcut toate acestea în conformitate cu cerințele lui Dumnezeu? Nu cooperam într-adevăr cu lucrarea lui Dumnezeu? Nu pot fi comparate aceste lucruri cu ce a făcut Noe? Ceea ce am făcut noi nu reprezintă oare o ascultare adevărată? Nu urmam noi instrucțiunile lui Dumnezeu? Nu am făcut noi ce a spus Dumnezeu deoarece avem încredere în cuvintele Lui? Atunci de ce este Dumnezeu încă trist? De ce spune că nu are la cine să apeleze?” Există vreo diferență între acțiunile voastre și cele ale lui Noe? Care este diferența? (Pregătirea mâncării astăzi pentru dezastru a fost intenția noastră.) (Acțiunile noastre nu pot fi considerate „drepte”, în timp ce Noe era un om drept în ochii lui Dumnezeu.) Ce ați spus nu este prea departe de adevăr. Ceea ce a făcut Noe era în mod esențial diferit de ceea ce fac oamenii acum. Când Noe a făcut așa cum l-a îndrumat Dumnezeu, el nu a știut care erau intențiile lui Dumnezeu. El nu a știut ce voia să îndeplinească Dumnezeu. Dumnezeu doar îi dăduse o poruncă și îl îndrumase să facă ceva și, fără prea multe explicații, Noe s-a conformat și a făcut acel lucru. El nu a încercat să deslușească în secret intențiile lui Dumnezeu, nici nu I s-a opus lui Dumnezeu și nici nu a arătat lipsă de sinceritate. El doar a mers mai departe și a făcut acel lucru cu o inimă curată și simplă. Ceea ce Dumnezeu l-a pus, el a făcut și supunerea și ascultarea cuvântului lui Dumnezeu au stat la baza credinței sale în ceea ce a făcut. Atât de direct și simplu a tratat el ceea ce îi încredințase Dumnezeu. Esența sa – esența acțiunilor sale era ascultarea, nu îndoiala, nu rezistența și, mai mult, faptul că nu se gândea la propriile interese sau la pierderile și la câștigurile sale. Mai mult, când Dumnezeu a spus că va distruge lumea cu un potop, Noe nu a întrebat când, nu a întrebat ce se va alege de lucruri și, cu siguranță, nu L-a întrebat pe Dumnezeu cum avea să distrugă lumea. El doar a făcut cum i-a poruncit Dumnezeu. Oricum a vrut Dumnezeu să fie făcut și cu ce a vrut El, Noe a făcut exact cum i-a cerut Dumnezeu și, de asemenea, a început imediat. A acționat conform instrucțiunilor lui Dumnezeu, cu o atitudine dornică de a-L mulțumi pe Dumnezeu. O făcea ca el însuși să evite dezastrul? Nu. L-a întrebat el pe Dumnezeu cât avea să mai dureze înainte ca lumea să fie distrusă? Nu. L-a întrebat sau a știut cât va dura să construiască arca? Nici asta nu știa. Pur și simplu s-a supus, a ascultat și a acționat întocmai. Oamenii de acum nu sunt la fel: de îndată ce scapă o mică informație prin cuvântul lui Dumnezeu, de îndată ce oamenii simt un simplu foșnet de frunze în vânt, ei trec imediat la acțiune pentru a pregăti ce vor mânca, ce vor bea și ce vor folosi ulterior, orice ar fi și oricât ar costa, chiar planificând rute de scăpare pentru momentul când lovește dezastrul. Chiar mai interesant este faptul că, în acest moment cheie, creierele umane sunt foarte bune la „a duce la bun sfârșit o treabă”. În circumstanțele unde Dumnezeu nu a dat nicio instrucțiune, omul poate planifica totul foarte potrivit. Ați putea folosi cuvântul „perfect” pentru a descrie astfel de planuri. Cât despre ce spune Dumnezeu, care sunt intențiile Lui sau ce vrea El, nimănui nu-i pasă și nimeni nu încearcă să le aprecieze. Nu este aceasta cea mai mare diferență între oamenii de astăzi și Noe?

În această consemnare a poveștii lui Noe, vedeți o parte din firea lui Dumnezeu? Există o limită a răbdării lui Dumnezeu față de corupția, murdăria și violența omului. Când va atinge acea limită, El nu va mai fi răbdător și va începe în schimb gestionarea Sa nouă și noul Său plan, va începe să facă ceea ce El trebuie să facă, să-Și dezvăluie faptele și cealaltă parte a firii Sale. Această acțiune a Lui nu este pentru a demonstra că El nu trebuie niciodată să fie ofensat de om sau că este plin de autoritate și mânie și nu este pentru a arăta că El poate distruge omenirea. Ci pentru că firea și esență Lui sfântă nu mai pot să permită sau să aibă răbdare ca acest tip de omenire să trăiască înaintea Lui și sub stăpânirea Lui. Adică, atunci când toată omenirea este împotriva Lui, când nu există nimeni pe care să-l mântuiască pe întreg pământul, El nu va mai avea răbdare cu o asemenea omenire și, fără nicio îndoială, Își va îndeplini planul – de a distruge acest tip de omenire. O astfel de acțiune făcută de Dumnezeu este determinată de firea Lui. Aceasta este o consecință necesară și o consecință pe care fiecare ființă creată sub stăpânirea lui Dumnezeu trebuie să o îndure. Nu ne arată aceasta că în epoca actuală Dumnezeu abia așteaptă să-Și finalizeze planul și să-i mântuiască pe oamenii pe care vrea să-i mântuiască? În aceste circumstanțe, de ce anume Îi pasă Lui cel mai mult? Nu de modul în care Îl tratează sau I se împotrivesc cei care nu-L urmează deloc sau cei care I se opun oricum sau de modul în care omenirea Îl defăimează. Lui Îi pasă doar dacă cei care Îl urmează, obiectele mântuirii Sale din planul Lui de gestionare (planul mântuirii) au fost făcuți compleți de El, dacă au devenit vrednici de mulțumirea Lui. Cât despre oamenii care nu Îl urmează, El le oferă doar ocazional puțină pedeapsă pentru a-Și exprima mânia. De exemplu, tsunamiuri, cutremure și erupții vulcanice. În același timp, El îi protejează cu tărie și are grijă de cei care Îl urmează și care sunt pe cale să fie mântuiți de El. Firea lui Dumnezeu este aceasta: pe de o parte, El poate să aibă o răbdare și o toleranță extremă față de oamenii pe care intenționează să-i facă compleți și poate să-i aștepte pe cât de mult posibil; pe de altă parte, Dumnezeu urăște și detestă cu vehemență tipul de oameni ca Satana care nu Îl urmează și I se opun. Deși nu-I pasă dacă acești oameni ca Satana Îl urmează sau Îl venerează, El tot îi detestă în timp ce are răbdare cu ei în inima Lui și, când determină finalul acestor oameni ca Satana, El așteaptă, de asemenea, sosirea etapelor din planul Său de gestionare.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși I”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 27)

Binecuvântarea lui Dumnezeu pentru Noe după potop

Geneza 9:1-6 Dumnezeu i-a binecuvântat pe Noe și pe fiii săi și le-a zis: „Fiți roditori, înmulțiți-vă și umpleți pământul. Frica și groaza de voi să fie peste toate viețuitoarele pământului, peste păsările cerului, peste toate creaturile care mișună pe pământ și peste toți peștii mării. Ele vă sunt date în stăpânire. Tot ce se mișcă și are viață vă va fi hrană. Așa cum v-am dat plantele verzi, acum vă dau totul. Dar să nu mâncați carne cu viața ei, adică cu sânge. Pentru sângele vieților voastre voi cere socoteală; voi cere socoteală de la orice vietate. Iar din mâna omului, voi cere socoteală pentru viața semenului său. Cine varsă sângele omului, de om sângele-i va fi vărsat, căci după chipul lui Dumnezeu l-a făcut Dumnezeu pe om”.

După ce Noe a acceptat instrucțiunile lui Dumnezeu, a construit arca și a supraviețuit zilelor în care Dumnezeu a folosit un potop pentru a distruge lumea, întreaga sa familie de opt persoane a supraviețuit. Cu excepția familiei de opt persoane a lui Noe, a fost distrusă toată omenirea și toate făpturile vii de pe pământ. Lui Noe, Dumnezeu i-a dat binecuvântări și le-a spus niște lucruri lui și fiilor lui. Aceste lucruri au fost ceea ce i-a acordat Dumnezeu și, de asemenea, binecuvântarea Lui pentru el. Aceasta este binecuvântarea și promisiunea pe care Dumnezeu le acordă cuiva care Îl poate asculta și Îi poate accepta instrucțiunile și este, de asemenea, modul în care Dumnezeu răsplătește oamenii. Cu alte cuvinte, indiferent dacă Noe a fost un om desăvârșit sau un om drept în ochii lui Dumnezeu și indiferent cât de multe știa despre Dumnezeu, pe scurt, Noe și cei trei fii ai săi au ascultat cu toții de cuvintele lui Dumnezeu, au cooperat cu lucrarea Lui și au făcut ceea ce trebuia în conformitate cu instrucțiunile Lui. Prin urmare, ei i-au păstrat pe oameni și diversele tipuri de făpturi pentru Dumnezeu, după distrugerea lumii prin potop, aducând o mare contribuție la următoarea etapă a planului Său de gestionare. Ca urmare a tuturor lucrurilor făcute de el, Dumnezeu l-a binecuvântat. Poate pentru oamenii de astăzi, ceea ce a făcut Noe nu era nici măcar demn de menționat. Unii pot chiar să creadă: „Noe nu a făcut nimic; Dumnezeu Se hotărâse să-l cruțe, deci el cu siguranță avea să fie cruțat. Supraviețuirea lui nu se datora realizărilor sale. Asta a vrut Dumnezeu să facă să se întâmple, deoarece omul este pasiv.” Dar nu asta gândea Dumnezeu. Pentru El, indiferent dacă o persoană este importantă sau nesemnificativă, atât timp cât Îl poate asculta, Îi poate urma instrucțiunile și ceea ce îi încredințează și poate coopera cu lucrarea Sa, voia Sa și planul Său, astfel încât voia și planul Lui să poată fi îndeplinite fără piedici, atunci acel comportament este demn de a fi ținut minte de El și de a primi binecuvântarea Lui. Dumnezeu prețuiește astfel de oameni și prețuiește acțiunile, iubirea și afecțiunea lor pentru El. Aceasta este atitudinea lui Dumnezeu. Deci de ce l-a binecuvântat Dumnezeu pe Noe? Deoarece acesta este modul în care Dumnezeu tratează astfel de acțiuni și ascultarea din partea omului.

În privința binecuvântării lui Noe de către Dumnezeu, unii oameni vor zice: „Dacă omul Îl ascultă și Îl mulțumește pe Dumnezeu, atunci El ar trebui să binecuvânteze omul. Nu este de la sine înțeles?” Putem spune asta? Unii oameni zic: „Nu”. De ce nu putem spune asta? Unii oameni zic: „Omul nu este demn de a se bucura de binecuvântarea lui Dumnezeu”. Asta nu este în întregime corect. Deoarece când o persoană acceptă ceea ce Dumnezeu îi încredințează, Dumnezeu are un standard pentru a judeca dacă acțiunile ei sunt bune sau rele și dacă persoana a ascultat și a satisfăcut voia lui Dumnezeu și dacă ceea ce face aceasta întrunește standardul. Lui Îi pasă de inima persoanei, nu de acțiunile acesteia la suprafață. Nu este cazul ca Dumnezeu să binecuvânteze pe cineva atât timp cât face ceva, indiferent cum îl face. Acesta este o înțelegere greșită pe care o au oamenii despre Dumnezeu. Dumnezeu nu Se uită doar la rezultatul final al lucrurilor, ci pune mai mult accent pe modul în care este inima unei persoane și cum este atitudinea unei persoane în timpul desfășurării lucrurilor și El Se uită dacă există ascultare, considerație și dorința de a-L mulțumi pe Dumnezeu în inima acesteia. Cât de multe a știut Noe despre Dumnezeu la acea vreme? Atât de multe pe cât doctrinele pe care le știți voi acum? În ceea ce privește aspectele adevărului precum conceptele și cunoașterea lui Dumnezeu, a primit el la fel de multă udare și păstorire cum ați primit voi? Nu, nu a primit! Dar există un fapt care este incontestabil: în conștiințele, mințile și chiar adâncurile inimilor oamenilor de astăzi, atitudinile lor față de Dumnezeu și conceptele lor sunt vagi și ambigue. Puteți chiar spune că o parte dintre oameni au o atitudine negativă privind existența lui Dumnezeu. Dar în inima și conștiința lui Noe, existența lui Dumnezeu era absolută și dincolo de cea mai mică îndoială și astfel supunerea lui față de El era pură și putea rezista la testare. Inima lui era pură și deschisă față de Dumnezeu. El nu avea nevoie de prea multă cunoaștere a doctrinelor pentru a se convinge să urmeze fiecare cuvânt al lui Dumnezeu, nici nu avea nevoie de multe fapte pentru a dovedi existența Lui, astfel încât să poată accepta ceea ce Dumnezeu i-a încredințat și să fie capabil de a face orice îl pune El. Aceasta este diferența esențială între Noe și oamenii de astăzi. Este, de asemenea, definiția adevărată și precisă a ceea ce este un om desăvârșit în ochii lui Dumnezeu. Ceea ce vrea Dumnezeu sunt oamenii ca Noe. El este tipul de persoană pe care îl laudă Dumnezeu și, de asemenea, exact tipul de persoană pe care îl binecuvântează Dumnezeu. Ați primit luminare din aceasta? Oamenii se uită la oameni din exterior, în timp ce Dumnezeu Se uită la inimile oamenilor și la esența lor. Dumnezeu nu permite nimănui să fie cu jumătate de inimă sau să aibă îndoieli față de El, nici nu le permite oamenilor să-L suspecteze sau să-L testeze în vreun mod. De aceea, chiar dacă oamenii de astăzi sunt față în față cu cuvântul lui Dumnezeu, ați putea chiar spune față în față cu Dumnezeu, din cauza a ceva adânc în inimile lor, a existenței esenței lor corupte și a atitudinii lor ostile față de El, oamenii au fost împiedicați să aibă credință adevărată în Dumnezeu și au fost blocați de la a fi ascultători față de El. Din această cauză, este foarte dificil pentru ei să obțină aceeași binecuvântare pe care Dumnezeu i-a acordat-o lui Noe.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși I”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 28)

Dumnezeu folosește curcubeul ca simbol al legământului Său cu omul (fragmente selectate)

Geneza 9:11-13 Închei un legământ cu voi: niciodată nu vor mai fi distruse toate creaturile de apele vreunui potop și niciodată nu va mai fi vreun potop care să distrugă pământul. Dumnezeu a mai zis: „Acesta este semnul legământului pe care îl fac cu voi și cu toate viețuitoarele care au fost cu voi, pentru toate generațiile viitoare: pun în nori curcubeul Meu; el va fi semnul legământului dintre Mine și pământ”.

Majoritatea oamenilor știu ce este un curcubeu și au auzit despre unele povești legate de curcubeie. Cât despre povestea privind curcubeul din Biblie, unii oameni o cred și unii o tratează ca pe o legendă, în timp ce alții nu o cred deloc. Orice ar fi, toate evenimentele care s-au întâmplat în legătură cu curcubeul reprezentau lucrarea lui Dumnezeu și au avut loc în procesului gestionării omului de către Dumnezeu. Aceste evenimente au fost consemnate exact în Biblie. Aceste consemnări nu ne spun în ce dispoziție era Dumnezeu la acea vreme sau intențiile din spatele acestor cuvinte pe care le-a rostit El. În plus, nimeni nu poate cântări ce simțea El când le-a spus. Totuși, starea de spirit a lui Dumnezeu privind toate aceste evenimente este dezvăluită printre rândurile textului. Este ca și cum gândurile Sale din acel moment prind viață din fiecare cuvânt și frază a cuvântului lui Dumnezeu.

Gândurile lui Dumnezeu reprezintă lucrul de care ar trebui să se preocupe oamenii și ceea ce ar trebui să încerce să ajungă să cunoască cel mai mult. Aceasta deoarece gândurile lui Dumnezeu sunt indisolubil legate de înțelegerea Lui de către om și aceasta este o legătură indispensabilă cu intrarea în viață a omului. Deci, ce Se gândea Dumnezeu în momentul când s-au întâmplat aceste evenimente?

Inițial, Dumnezeu a creat o omenire care, în ochii Săi, era foarte bună și apropiată de El, dar aceasta a fost distrusă de potop după ce s-a răzvrătit împotriva Lui. L-a durut pe Dumnezeu ca o asemenea omenire să dispară așa, într-o clipă? Desigur că L-a durut! Deci care a fost exprimarea durerii Sale? Cum a fost consemnată în Biblie? A fost consemnată în Biblie cu aceste cuvinte: „Închei un legământ cu voi: niciodată nu vor mai fi distruse toate creaturile de apele vreunui potop și niciodată nu va mai fi vreun potop care să distrugă pământul”. Această propoziție simplă dezvăluie gândurile lui Dumnezeu. Această distrugere a lumii L-a îndurerat foarte mult. După cum ar spune omul, El a fost foarte trist. Ne putem imagina: cum arăta pământul, care era odată plin de viață, după ce a fost distrus de potop? Cum arăta atunci pământul care era odată plin de ființe umane? Nicio locuință umană, nicio ființă vie, apă peste tot și un dezastru absolut la suprafața apei. A fost o astfel de scenă intenția inițială a lui Dumnezeu când a creat lumea? Desigur că nu! Intenția Lui inițială a fost să vadă viață pe tot pământul, să vadă ființele umane pe care le-a creat cum Îl venerează, nu ca Noe să fie singurul care Îl venera sau singurul care putea răspunde la chemarea Sa de a finaliza ceea ce îi fusese încredințat. Când omenirea a dispărut, Dumnezeu nu a văzut ceea ce intenționase inițial, ci complet opusul. Cum putea inima Lui să nu fie îndurerată? Deci când Își dezvăluia firea și Își exprima emoțiile, Dumnezeu a luat o hotărâre. Ce tip de hotărâre a luat El? Să facă un arc pe cer (adică curcubeul pe care îl vedem) ca legământ cu omul, o promisiune că Dumnezeu nu va mai distruge din nou omenirea cu un potop. În același timp, a fost și pentru a le transmite oamenilor că Dumnezeu a distrus lumea cu un potop, pentru ca oamenii să-și amintească mereu motivul pentru care El ar face un asemenea lucru.

A fost distrugerea lumii la acel moment ceva ce a vrut Dumnezeu? Nu a fost cu siguranță ceea ce a vrut Dumnezeu. Am putea să ne imaginăm o mică parte a jalnicii imagini a pământului după distrugerea lumii, dar nu ne putem imagina nici pe departe cum era scena din acel moment în ochii lui Dumnezeu. Putem spune că, indiferent dacă sunt oamenii de acum sau de atunci, nimeni nu poate imagina sau cântări ce simțea El când a văzut acea scenă, acea imagine a lumii după distrugerea ei de potop. Dumnezeu a fost forțat să o facă de neascultarea omului, dar durerea suferită de inima Lui din cauza distrugerii lumii prin potop este o realitate pe care nimeni nu o poate pătrunde sau cântări. De aceea, Dumnezeu a făcut un legământ cu omenirea, prin care să le spună oamenilor să țină minte că Dumnezeu a făcut odată așa ceva și pentru a le promite că nu va mai distruge niciodată lumea într-un asemenea mod. În acest legământ vedem inima lui Dumnezeu – vedem că inima Lui era îndurerată când a distrus această omenire. În limbajul omului, când Dumnezeu a distrus omenirea și a văzut-o cum dispare, inima Lui plângea și sângera. Nu este acesta cel mai bun mod de a o descrie? Aceste cuvinte sunt folosite de oameni pentru a ilustra emoții umane, dar având în vedere că limba oamenilor este prea săracă, folosirea acestora pentru a descrie sentimentele și emoțiile lui Dumnezeu nu Mi se pare a fi prea rea și nici prea exagerată. Cel puțin vă oferă o înțelegere foarte vie, foarte aptă privind dispoziția Lui din acel moment. La ce vă veți gândi acum când veți vedea din nou un curcubeu? Cel puțin vă veți reaminti cum a fost Dumnezeu îndurerat odată din cauza distrugerii lumii prin potop. Vă veți aminti cum, chiar dacă ura această lume și disprețuia această omenire, când El a distrus ființele umane pe care le crease cu propriile Sale mâini, inima Sa suferea, se lupta să le dea drumul, simțindu-se reticentă și fiindu-i greu să suporte. Singura Sa consolare a fost familia de opt persoane a lui Noe. Cooperarea lui Noe a făcut ca eforturile Sale laborioase de a crea toate lucrurile să nu fie în zadar. Într-un moment când Dumnezeu suferea, acesta era singurul lucru care putea să compenseze pentru durerea Lui. Din acel moment, Dumnezeu Și-a pus toate așteptările de la omenire în familia lui Noe, sperând că ei vor putea trăi sub binecuvântările Lui și nu sub blestemul Lui, sperând că ei nu-L vor mai vedea niciodată cum distruge lumea cu un potop și sperând, de asemenea, că ei nu vor fi distruși.

Despre ce parte din firea lui Dumnezeu ar trebui să învățăm din asta? Dumnezeu disprețuise omul deoarece acesta era ostil față de El, dar în inima Lui, grija Sa, preocuparea și mila pentru omenire au rămas neschimbate. Chiar și atunci când a distrus omenirea, inima Sa a rămas neschimbată. Când omenirea a fost plină de corupție și neascultătoare față de Dumnezeu într-o măsură dureroasă, Dumnezeu a fost nevoit să distrugă această omenire, din cauza firii și esenței Sale și în conformitate cu principiile Sale. Dar, datorită esenței Lui, tot Îi era milă de omenire și chiar voia să utilizeze diverse moduri pentru a răscumpăra omenirea astfel încât aceasta să continue să trăiască. Totuși, omul I s-a opus, a continuat să fie neascultător și a refuzat să accepte mântuirea Lui; adică a refuzat să-I accepte bunele intenții. Indiferent cum i-a chemat Dumnezeu, cum le-a reamintit, i-a alimentat, i-a ajutat sau cum i-a tolerat, oamenii nu au înțeles, nici nu au apreciat și nici nu au acordat atenție. În durerea Sa, Dumnezeu tot nu a uitat să îi acorde omului toleranța Sa maximă, așteptând ca omul să-și schimbe cursul. După ce Și-a atins limita, El a făcut ceea ce trebuia să facă fără nicio ezitare. Cu alte cuvinte, a existat o perioadă de timp specifică și un proces din momentul în care Dumnezeu a planificat să distrugă omenirea și până la începutul lucrării Sale de a distruge omenirea. Acest proces a existat cu scopul de a permite omului să-și schimbe cursul și aceasta a fost ultima șansă pe care Dumnezeu i-a dat-o. Deci ce a făcut El în această perioadă înainte să distrugă omenirea? Dumnezeu a făcut o lucrare semnificativă de a reaminti și a îndemna. Oricât de îndurerată și suferindă era inima Lui, El a continuat să-i acorde omenirii grija, preocuparea și mila Sa abundentă. Ce vedem din asta? Fără îndoială, vedem că iubirea Lui pentru omenire este reală și nu ceva ce spune doar cu buzele. Este adevărată, tangibilă și apreciabilă, nu simulată, denaturată, înșelătoare sau afectată. Dumnezeu nu utilizează niciodată nicio înșelăciune și nu creează imagini false pentru ca oamenii să vadă că El este minunat. El nu utilizează niciodată mărturii false pentru a permite oamenilor să-I vadă frumusețea sau să Se laude cu frumusețea și sfințenia Sa. Nu sunt aceste aspecte ale firii lui Dumnezeu vrednice de iubirea omului? Nu sunt vrednice de venerat? Nu sunt vrednice de prețuit? În acest stadiu, vreau să vă întreb: după ce ați auzit aceste cuvinte, credeți că măreția lui Dumnezeu reprezintă doar cuvinte goale pe o foaie de hârtie? Frumusețea lui Dumnezeu înseamnă doar vorbe goale? Nu! Cu siguranță, nu! Supremația lui Dumnezeu, măreția, sfințenia, toleranța, iubirea Lui și așa mai departe – toate detaliile tuturor aspectelor firii și esenței Lui își găsesc expresia practică de fiecare dată când Își face lucrarea, sunt întruchipate în voia Sa față de om și, de asemenea, sunt îndeplinite și reflectate în fiecare persoană. Indiferent dacă ai simțit acest lucru înainte, Dumnezeu are grijă de fiecare persoană în toate modurile posibile, folosindu-Și inima sinceră, înțelepciunea și diverse metode pentru a încălzi inima fiecărei persoane și a trezi spiritul fiecărei persoane. Acesta este un fapt indiscutabil.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși I”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 29)

Dumnezeu folosește curcubeul ca simbol al legământului Său cu omul (fragmente selectate)

Geneza 9:11-13 Închei un legământ cu voi: niciodată nu vor mai fi distruse toate creaturile de apele vreunui potop și niciodată nu va mai fi vreun potop care să distrugă pământul. Dumnezeu a mai zis: „Acesta este semnul legământului pe care îl fac cu voi și cu toate viețuitoarele care au fost cu voi, pentru toate generațiile viitoare: pun în nori curcubeul Meu; el va fi semnul legământului dintre Mine și pământ”.

Dumnezeu a creat omenirea; indiferent dacă oamenii au fost corupți sau dacă Îl urmează, El îi tratează ca pe cele mai neprețuite ființe dragi ale Sale – sau, cum ar spune ființele umane, oamenii cei mai dragi Lui – și nu ca pe jucăriile Sale. Deși Dumnezeu spune că El este Creatorul și că omul este creația Sa, ceea ce poate suna de parcă există o mică diferență de rang, realitatea este că tot ce a făcut Dumnezeu pentru omenire depășește cu mult o relație de această natură. Dumnezeu iubește omenirea, are grijă, Se preocupă de aceasta și o aprovizionează fără încetare. El nu simte niciodată în inima Sa că aceasta este o lucrare în plus sau ceva ce merită o mare răsplată. Nici nu simte că mântuirea omenirii, alimentarea oamenilor și faptul că le oferă totul reprezintă o contribuție uriașă pentru omenire. El aprovizionează pur și simplu omenire în tăcere și în liniște, în propriul Său mod, prin propria Sa esență și prin ceea ce El are și ce este. Indiferent cât de multe provizii și cât de mult ajutor primește omenirea de la El, Dumnezeu nu Se gândește la asta niciodată și nu încearcă să-Și asume meritul. Acest lucru este determinat de esența lui Dumnezeu și este, de asemenea, o exprimare adevărată a firii Lui. Motiv pentru care, indiferent dacă este vorba de Biblie sau de alte cărți, Dumnezeu nu Își exprimă niciodată gândurile și nu descrie sau declară către oameni, cu scopul de a face omenirea recunoscătoare față de El sau să-L laude, motivele pentru care face aceste lucruri sau de ce Îi pasă atât de mult de omenire. Chiar și când suferă, când inima Sa este extrem de îndurerată, El nu-Și uită niciodată responsabilitatea sau grija față de omenire; în tot acest timp, suportă această rană și durere singur, în tăcere. Din contră, Dumnezeu continuă să aprovizioneze omenirea așa cum a făcut întotdeauna. Deși oamenii Îl laudă deseori sau sunt martori pentru El, niciunul dintre aceste comportamente nu este cerut de Dumnezeu. Asta deoarece El nu intenționează niciodată ca vreunul dintre lucrurile bune pe care le face pentru omenire să fie dat la schimb pentru recunoștință sau să fie răsplătit. Pe de altă parte, cei care pot să se teamă de Dumnezeu și să se ferească de rău, cei care pot să Îl urmeze cu adevărat pe Dumnezeu, Îl ascultă și Îi sunt loiali și cei care pot să I se supună – aceștia sunt oamenii care vor primi deseori binecuvântările Lui și El va acorda astfel de binecuvântări fără rezerve. Mai mult, binecuvântările pe care oamenii le primesc de la El sunt adesea dincolo de imaginația lor și, de asemenea, dincolo de orice pot justifica ființele umane pentru ceea ce au făcut sau pentru prețul pe care l-au plătit. Când omenirea se bucură de binecuvântarea lui Dumnezeu, îi pasă cuiva de ce face El? Se preocupă cineva de modul în care Se simte Dumnezeu? Încearcă cineva să aprecieze durerea Lui? Răspunsul la aceste întrebări este un „nu” categoric! Poate orice ființă umană, inclusiv Noe, să aprecieze durerea pe care o simțea Dumnezeu în acel moment? Poate cineva să aprecieze de ce Dumnezeu ar stabili un astfel de legământ? Nu poate! Oamenii nu apreciază durerea Lui nu pentru că nu o pot înțelege, și nu din cauza distanței dintre Dumnezeu și om sau a diferenței dintre statuturile lor; ci din cauza faptului că oamenilor nu le pasă deloc de sentimentele lui Dumnezeu. Omenirea crede că Dumnezeu este independent – că Dumnezeu nu are nevoie ca oamenilor să le pese de El, să-L înțeleagă sau să-I arate considerație. Dumnezeu este Dumnezeu, deci nu are durere, nici emoții; El nu va fi trist, El nu simte durere, nici măcar nu plânge. Dumnezeu este Dumnezeu, deci nu are nevoie să-Și exprime emoțiile și nu are nevoie de consolare. Dacă, în anumite circumstanțe, El are nevoie de acestea, atunci El Se poate descurca singur și nu va cere sprijin din partea omenirii. În schimb, oamenii imaturi, slabi, sunt cei care au nevoie de consolarea, proviziile și încurajarea lui Dumnezeu și au nevoie chiar ca El să îi consoleze în toate timpurile și în toate locurile. Astfel de lucruri se ascund adânc în inimile oamenilor: omul este cel slab; oamenii au nevoie ca Dumnezeu să îi îngrijească în toate modurile, ei merită toată grija pe care o primesc de la El și ar trebui să ceară de la Dumnezeu tot ceea ce simt că ar trebui să fie al lor. Dumnezeu este Cel puternic; El are totul și El ar trebui să fie paznicul omenirii și Cel care acordă binecuvântări. Dat fiind că El este deja Dumnezeu, este atotputernic și nu are nevoie niciodată de nimic de la omenire.

Deoarece omul nu dă atenție niciuneia dintre revelațiile lui Dumnezeu, el nu a simțit niciodată durerea, tristețea sau bucuria Lui. Dar în schimb, Dumnezeu cunoaște toate expresiile omului precum palma mâinii Sale. Dumnezeu asigură nevoile tuturor, în orice moment și în orice loc, observând gândurile schimbătoare ale fiecărei persoane și, astfel, consolându-i și îndemnându-i, călăuzindu-i și iluminându-i. În ceea ce privește toate lucrurile pe care Dumnezeu le-a făcut asupra omenirii și toate prețurile pe care le-a plătit din cauza lor, pot oamenii să găsească un pasaj din Biblie sau din orice a spus Dumnezeu până acum care să afirme clar că Dumnezeu va cere ceva de la om? Nu! Din contră, indiferent cât ignoră oamenii gândirea Lui, El tot conduce omenirea în mod repetat, o aprovizionează în mod repetat și ajută oamenii, pentru a le permite să urmeze calea lui Dumnezeu, astfel încât ei să poată obține destinația frumoasă pe care le-a pregătit-o. Când vine vorba de Dumnezeu, ceea ce El are și ce este, harul Său, mila și toate recompensele Sale vor fi acordate fără rezerve celor care Îl iubesc și Îl urmează. Dar El nu dezvăluie niciodată vreunei persoane durerea pe care a suferit-o sau starea Sa de spirit și nu Se plânge niciodată de faptul că cineva nu are respect față de El sau că nu Îi cunoaște voia. El suferă pur și simplu toate acestea în tăcere, așteptând ziua în care omenirea va putea înțelege.

De ce spun aceste lucruri aici? Ce vedeți din lucrurile pe care le-am spus? Există ceva în esența și în firea lui Dumnezeu care este mult prea ușor de trecut cu vederea, ceva ce are doar Dumnezeu și nicio altă persoană, inclusiv cei despre care alții cred că sunt persoane grozave, oameni buni sau Dumnezeul din imaginația lor. Ce este acest lucru? Aceasta este atitudinea altruistă a lui Dumnezeu. Când vorbim de altruism, poate crezi că și tu ești foarte altruist, deoarece când vine vorba de copiii tăi, nu te tocmești și nu te cerți niciodată cu ei sau crezi că și tu ești foarte altruist când vine vorba de părinții tăi. Indiferent ce crezi, cel puțin ai un concept al cuvântului „altruist”, îl consideri un cuvânt pozitiv și consideri că a fi o persoană altruistă este foarte nobil. Când ești altruist, ai o stimă de sine foarte ridicată. Dar nu există nimeni care poate vedea altruismul lui Dumnezeu în toate lucrurile, între oameni, evenimente și obiecte și în lucrarea Lui. De ce se întâmplă așa? Deoarece omul este prea egoist! De ce spun asta? Omenirea trăiește într-o lume materială. Poate că Îl urmezi pe Dumnezeu, dar nu vezi sau nu apreciezi niciodată cum te aprovizionează, te iubește și Se preocupă de tine. Deci ce vezi? Vezi rudele tale de sânge care te iubesc și te adoră. Vezi lucruri care sunt benefice pentru trupul tău, îți pasă de oamenii și lucrurile pe care le iubești. Acesta este așa-zisul altruism al omului. Astfel de oameni „altruiști”, totuși, nu se preocupă niciodată în privința lui Dumnezeu care le dă viață. În contrast cu cel al lui Dumnezeu, altruismul omului devine egoist și demn de dispreț. Altruismul în care crede omul este gol și nerealist, pătat, incompatibil cu Dumnezeu și fără legătură cu El. Altruismul omului este pentru el însuși, în timp ce altruismul lui Dumnezeu este o adevărată revelație a esenței Sale. Tocmai datorită altruismului Său primește omul o aprovizionare constantă din partea Lui. Poate că nu sunteți afectați prea profund de acest subiect despre care vorbesc astăzi și doar dați din cap în semn de aprobare, dar când, în inima ta, încerci să apreciezi inima lui Dumnezeu, vei descoperi fără să vrei asta: dintre toți oamenii, chestiunile și lucrurile pe care le poți simți în această lume, doar altruismul Lui este real și concret, deoarece doar iubirea Lui pentru tine este necondiționată și nepătată. În afară de Dumnezeu, așa-zisa lipsă de egoism a oricui altcuiva este simulată, superficială, neautentică; are un scop, anumite intenții, presupune un compromis și nu poate rezista la testare. Puteți chiar spune că este murdară și vrednică de dispreț. Sunteți de acord cu aceste cuvinte?

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși I”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 30)

Dumnezeu folosește curcubeul ca simbol al legământului Său cu omul (fragmente selectate)

Geneza 9:11-13 Închei un legământ cu voi: niciodată nu vor mai fi distruse toate creaturile de apele vreunui potop și niciodată nu va mai fi vreun potop care să distrugă pământul. Dumnezeu a mai zis: „Acesta este semnul legământului pe care îl fac cu voi și cu toate viețuitoarele care au fost cu voi, pentru toate generațiile viitoare: pun în nori curcubeul Meu; el va fi semnul legământului dintre Mine și pământ”.

La finalul poveștii lui Noe, vedem că Dumnezeu a utilizat o metodă neobișnuită pentru a-Și exprima sentimentele din acel moment. Era o metodă foarte specială: de a face un legământ cu omul, ceea ce a declarat sfârșitul utilizării de către Dumnezeu a unui potop pentru a distruge lumea. Din exterior, a face un legământ poate părea un lucru foarte obișnuit. Nu este nimic mai mult decât folosirea unor cuvinte pentru a obliga două părți și a le împiedica să-și încalce acordul, pentru a proteja interesele ambelor părți. Ca formă, este un lucru foarte obișnuit, dar din motivațiile și intenția lui Dumnezeu de la baza acestui lucru, este o adevărată revelație a firii și stării Lui de spirit. Dacă doar pui aceste cuvinte deoparte și le ignori, dacă nu v-aș spune niciodată adevărul lucrurilor, atunci omenirea nu va cunoaște niciodată cu adevărat gândirea lui Dumnezeu. Poate în imaginația ta Dumnezeu zâmbea când a făcut acest legământ sau poate expresia Sa era serioasă, dar indiferent de cea mai comună expresie a Lui în imaginația oamenilor, nimeni nu ar fi putut să vadă inima sau durerea Lui, cu atât mai puțin singurătatea Sa. Nimeni nu-L poate face pe Dumnezeu să aibă încredere în el sau să fie vrednic de încrederea Lui sau să fie cineva față de care Își poate exprima gândurile sau cui să-Și mărturisească durerea. De aceea, Dumnezeu nu a avut de ales decât să facă un asemenea lucru. La suprafață, Dumnezeu a făcut un lucru ușor când a spus adio omenirii anterioare, rezolvând problema trecutului și aducând la un final perfect distrugerea lumii prin potop. Totuși, Dumnezeu a îngropat durerea din acest moment adânc în inima Sa. Într-o perioadă când Dumnezeu nu avea în cine să aibă încredere, El a făcut un legământ cu omenirea, spunându-le oamenilor că nu va mai distruge lumea printr-un potop. Când apărea un curcubeu, era pentru a le reaminti oamenilor că un asemenea lucru se întâmplase și pentru a-i avertiza să se abțină de la rele. Chiar și într-o astfel de stare dureroasă, Dumnezeu nu a uitat de omenire și tot a arătat multă grijă pentru aceasta. Nu reprezintă acestea iubirea și altruismul Lui? Dar la ce se gândesc oamenii când suferă? Nu este acesta momentul când au nevoie cel mai mult de Dumnezeu? În astfel de momente, oamenii întotdeauna trag de El pentru ca El să-i poată consola. Indiferent de moment, Dumnezeu nu va dezamăgi oamenii niciodată și le va permite întotdeauna să iasă din situațiile lor dificile și să trăiască în lumină. Deși Dumnezeu aprovizionează astfel omenirea, în inima omului Dumnezeu nu este decât o pastilă de alinare, un tonic de confort. Când Dumnezeu suferă, când inima Sa este rănită, a avea o ființă creată sau orice persoană care să-I țină companie sau să-L consoleze ar fi fără îndoială doar o dorință extravagantă pentru El. Omul nu dă niciodată atenție sentimentelor Lui, deci Dumnezeu nu cere și nici nu Se așteaptă să existe cineva care să-L poată consola. El doar Își utilizează metodele pentru a-Și exprima dispoziția. Oamenii nu cred că este o greutate grozavă pentru Dumnezeu să treacă prin niște suferință, dar doar când încerci cu adevărat să-L înțelegi pe Dumnezeu, când poți aprecia cu adevărat cele mai sincere intenții ale Lui în tot ceea ce face, poți simți măreția și altruismul Lui. Chiar dacă a făcut un legământ cu omenirea folosind curcubeul, El nu a spus nimănui motivul pentru care a făcut asta, motivul pentru care a încheiat acest legământ, însemnând că nu a spus niciodată nimănui gândurile Sale adevărate. Asta deoarece nu există nimeni care să poată pricepe profunzimea iubirii pe care Dumnezeu o are pentru omenirea pe care a creat-o cu propriile mâini și, de asemenea, nu există nimeni care să poată aprecia cât de multă durere a suferit inima Lui când a distrus omenirea. De aceea, chiar dacă le-ar spune oamenilor cum Se simțea, ei n-ar putea să preia această încredere. Deși este în suferință, El tot Își continuă următoarea etapă a lucrării. Dumnezeu dă întotdeauna omenirii cea mai bună latură a Sa și cele mai bune lucruri în timp ce îndură în tăcere toată suferința El Însuși. Dumnezeu nu dezvăluie niciodată în mod deschis aceste suferințe. În schimb, El le îndură și așteaptă în tăcere. Rezistența lui Dumnezeu nu este rece, amorțită sau neputincioasă, nici nu este un semn al slăbiciunii. Mai degrabă, iubirea și esența Sa au fost întotdeauna altruiste. Aceasta este o revelație naturală a esenței și firii Sale și o întrupare autentică a identității lui Dumnezeu ca adevăratul Creator.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși I”