Aplicația Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

Ascultați glasul lui Dumnezeu și întâmpinați întoarcerea Domnului Isus!

Îi rugăm pe toți cei care caută adevărul să ne contacteze.

Martori pentru Hristos al zilelor de pe urmă

Culori individuale

Teme

Font

Dimensiunea fontului

Spațiu între linii

Lățimea paginii

0 rezultat(e) de căutare

Nu s-a găsit niciun rezultat

I. Trebuie să fim martorii aspectului adevărului în legătură cu întruparea lui Dumnezeu

2. Ce este întruparea? Care e substanța întrupării?

Versete din Biblie pentru referințe:

„Şi Cuvântul a devenit trup şi a locuit printre noi, iar noi am privit slava Lui, o slavă ca a Singurului născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr” (Ioan 1:14). (NTLR®)

Eu sunt calea, adevărul şi viaţa” (Ioan 14:6). (NTLR®)

„Isus i-a răspuns: De atâta timp sunt cu voi şi nu M-ai cunoscut, Filip? Cel ce M-a văzut pe Mine L-a văzut pe Tatăl. Cum de spui: «Arată-ni-L pe Tatăl!»?! Nu crezi că Eu sunt în Tatăl şi Tatăl este în Mine? Cuvintele pe care vi le spun nu le spun de la Mine, ci Tatăl, Care locuieşte în Mine, Îşi face lucrările Lui. Credeţi-Mă că Eu sunt în Tatăl şi Tatăl în Mine! Dacă nu, credeţi măcar datorită lucrărilor înseşi!” (Ioan 14:9-11). (NTLR®)

Eu şi Tatăl una suntem” (Ioan 10:30). (NTLR®)

Cuvinte relevante ale lui Dumnezeu:

Înțelesul întrupării este că Dumnezeu Se arată în trup și că El vine să lucreze printre oamenii creației Sale în chipul unui trup. Deci, pentru ca Dumnezeu să Se fi întrupat, trebuie să fie mai întâi trup, trup cu umanitate normală; asta, cel puțin, trebuie să fie adevărat. De fapt, implicația întrupării lui Dumnezeu este aceea că Dumnezeu trăiește și lucrează în trup, Dumnezeu în esența Sa devine trup, devine om.

din „Esența trupului locuit de Dumnezeu” aflată în Cuvântul Se arată în trup

Hristos cu umanitate normală este un trup în care Duhul este realizat, stăpânind umanitate normală, rațiune normală și gândire umană. „A fi realizat” înseamnă Dumnezeu ce devine om, Duhul ce devine trup; în termeni simpli, este atunci când Dumnezeu Însuși locuiește într-un trup cu umanitate normală și prin acesta Își exprimă lucrarea Sa divină – aceasta este ceea ce înseamnă a fi realizat sau întrupat.

din „Esența trupului locuit de Dumnezeu” aflată în Cuvântul Se arată în trup

Dumnezeu care S-a întrupat se numește Hristos, iar astfel Hristosul care le poate da oamenilor adevărul se numește Dumnezeu. Nu există nimic prea exagerat în această privință, deoarece El deține esența lui Dumnezeu și firea și înțelepciunea lui Dumnezeu în lucrarea Lui, care sunt nerealizabile de către om. Aceia care se numesc Hristoși pe ei înșiși și totuși nu pot săvârși lucrarea lui Dumnezeu, sunt escroci. Hristos nu este numai manifestarea lui Dumnezeu pe pământ, ci, în schimb, trupul special asumat de Dumnezeu în timp ce Își săvârșește și întregește lucrarea printre oameni. Acest trup nu este unul care poate fi înlocuit de orice om, ci unul care poate purta așa cum trebuie lucrarea lui Dumnezeu pe pământ și poate exprima firea lui Dumnezeu și Îl reprezintă bine pe Dumnezeu, oferindu-i omului viață.

din „Doar Hristos din zilele de pe urmă îi poate oferi omului calea vieții veșnice” aflată în Cuvântul Se arată în trup

Pentru că El este un om cu esența lui Dumnezeu, El este mai presus de oricare dintre oamenii creați, mai presus de orice om care poate efectua lucrarea lui Dumnezeu. Și astfel, printre toți cei cu un înveliș uman ca al Lui, printre toți cei care posedă umanitate, doar El Însuși este Dumnezeul întrupat – toți ceilalți sunt oameni creați. Chiar dacă ei toți au umanitate, oamenii creați nu sunt nimic altceva decât oameni, în timp ce Dumnezeu întrupat este diferit: în trupul Lui, El nu are numai umanitate, dar mai important, are divinitate. Umanitatea Lui poate fi văzută în aspectul exterior al trupului Său și în viața Sa de zi cu zi, dar divinitatea Lui este dificil de perceput. Pentru că divinitatea Lui este exprimată numai atunci când El are umanitate și nu este atât de supranaturală pe cât își imaginează oamenii că este, este extrem de dificil de văzut de către oameni. […] Din moment ce Dumnezeu devine trup, esența Lui este o combinație de umanitate și divinitate. Această combinație se numește Dumnezeu Însuși, Dumnezeu Însuși pe pământ.

din „Esența trupului locuit de Dumnezeu” aflată în Cuvântul Se arată în trup

Viața și lucrarea Sa întrupate pot fi împărțite în două etape. Prima este viața pe care El o trăiește înainte de a efectua lucrarea Sa de slujire. El trăiește într-o familie de oameni obișnuiți, într-o umanitate absolut normală, supunându-Se moralității normale și legilor vieții umane, cu nevoi umane normale (hrană, îmbrăcăminte, adăpost, somn), slăbiciuni umane normale și emoții umane normale. Cu alte cuvinte, în această primă etapă, El trăiește în umanitate ne-divină, umanitate complet normală, angajându-Se în toate activitățile umane normale. A doua etapă este viața pe care El o trăiește după ce începe să efectueze lucrarea Sa de slujire. El încă trăiește în umanitatea obișnuită cu un înveliș uman normal, nearătând niciun semn exterior al supranaturalului. Cu toate acestea, El trăiește numai de dragul lucrării Sale de slujire și, în acest timp, umanitatea Sa normală există în întregime în slujba lucrării normale a divinității Sale; pentru că până atunci umanitatea Sa normală s-a maturizat până la punctul de a putea să efectueze lucrarea Sa de slujire. Deci, a doua etapă a vieții Sale este de a efectua lucrarea Sa de slujire în umanitatea Sa normală, este o viață atât a umanității normale, cât și a divinității complete. Motivul pentru care, în timpul primei etape a vieții Sale, El trăiește în umanitate complet obișnuită este faptul că umanitatea Lui nu este încă egală cu întreaga lucrare divină, nu este încă matură; numai după ce umanitatea Lui se maturizează, devine capabilă să poarte pe umeri lucrarea Sa de slujire, poate să se apuce de efectuarea lucrării Sale de slujire. Deoarece El, ca trup, are nevoie să crească și să Se maturizeze, prima etapă a vieții Sale este aceea a umanității normale, în timp ce, în a doua etapă, pentru că umanitatea Lui este capabilă să întreprindă lucrarea Sa și să efectueze lucrarea Sa de slujire, viața pe care o trăiește Dumnezeul întrupat în timpul lucrării Sale de slujire, este una atât de umanitate, cât și de divinitate completă. Dacă, din momentul nașterii Sale, Dumnezeul întrupat Și-ar fi început lucrarea Sa de slujire în mod serios, efectuând semne și minuni supranaturale, atunci El nu ar avea o esență trupească. Prin urmare, umanitatea Lui există de dragul esenței Sale trupești; nu poate exista niciun trup fără umanitate, iar o persoană fără umanitate nu este o ființă umană. În felul acesta, umanitatea trupului lui Dumnezeu este o proprietate intrinsecă a corpului întrupat al lui Dumnezeu. Să spui că „atunci când Dumnezeu devine trup, El este în întregime divin, nu este deloc uman,” este o blasfemie, deoarece aceasta este o postură imposibil de luat, una care încalcă principiul întrupării. Chiar și după ce El începe să realizeze lucrarea Sa de slujire, divinitatea Lui încă sălășluiește în învelișul exterior uman atunci când El Își face lucrarea; este doar faptul că, în acel moment, umanitatea Lui servește unicul scop de a permite divinității Lui să efectueze lucrarea în trupul normal. Așadar, agentul lucrării este divinitatea care locuiește în umanitatea Sa. Este divinitatea Sa, nu umanitatea Sa, cea care lucrează, cu toate acestea, este o divinitate ascunsă în umanitatea Sa; lucrarea Lui este, în esență, făcută prin divinitatea Sa completă, nu prin umanitatea Sa. Dar cel care efectuează lucrarea este trupul Său. S-ar putea spune că El este un om și, de asemenea, este Dumnezeu, pentru că Dumnezeu devine un Dumnezeu care trăiește în trup, cu un înveliș uman și o esență umană, dar, de asemenea esența lui Dumnezeu.

din „Esența trupului locuit de Dumnezeu” aflată în Cuvântul Se arată în trup

Viața pe care Isus a trăit-o pe pământ a fost o viață normală a trupului. El a trăit în umanitatea normală a trupului Său. Autoritatea Lui – de a face lucrarea lui Dumnezeu și de a rosti cuvântul lui Dumnezeu sau de a-i vindeca pe cei bolnavi și de a scoate demoni, de a face aceste lucruri extraordinare – nu s-a manifestat pe sine, în cea mai mare parte, până când El nu Și-a început lucrarea Sa de slujire. Viața Lui înainte de vârsta de douăzeci și nouă de ani, înainte de a-Și efectua lucrarea de slujire, a fost o dovadă suficientă că El a fost doar un trup normal. Din acest motiv și pentru că El nu începuse încă efectuarea lucrării Sale de slujire, oamenii n-au văzut nimic divin în El, nu au văzut nimic mai mult decât o ființă umană normală, un om obișnuit – ca atunci când la început unii oameni L-au crezut a fi fiul lui Iosif. Oamenii au crezut că El era fiul unui om obișnuit, nu aveau cum să spună că El era trupul întrupat al lui Dumnezeu; chiar și atunci când, pe parcursul efectuării lucrării Sale de slujire, El a făcut multe minuni, cei mai mulți oameni încă spuneau că El era fiul lui Iosif, pentru că El era Hristosul cu învelișul exterior al umanității normale. Umanitatea Lui normală și lucrarea Lui, ambele au existat pentru a îndeplini semnificația primei întrupări, dovedind că Dumnezeu venise în întregime în trup, devenise un om absolut obișnuit. Faptul că El a avut umanitate normală înainte de a-Și începe lucrarea a fost dovada că El a fost un trup obișnuit; și faptul că El a lucrat după aceea a dovedit, de asemenea, că El a fost un trup obișnuit, pentru că El a realizat semne și minuni, a vindecat pe cei bolnavi și a scos demoni, în trupul cu umanitate normală. Motivul pentru care El putea face minuni era că trupul Lui purta autoritatea lui Dumnezeu, era trupul în care Duhul lui Dumnezeu S-a îmbrăcat. El stăpânea această autoritate datorită Duhului lui Dumnezeu și aceasta nu a însemnat că El nu era un trup. Vindecarea bolnavilor și scoaterea demonilor era lucrarea pe care El avea nevoie să o efectueze în lucrarea Sa de slujire, o expresie a divinității Sale ascunse în umanitatea Sa și indiferent ce semne a arătat El sau cum Și-a demonstrat autoritatea, El a trăit totuși în umanitate normală și era încă un trup normal. Până la punctul în care El a fost înviat după ce a murit pe cruce, El a locuit într-un trup normal. Dăruind har, vindecând bolnavii și scoțând demoni au fost toate parte a lucrării Sale de slujire, au fost toate lucrarea pe care El a efectuat-o în trupul Său normal. Înainte de a merge către cruce, El nu S-a îndepărtat niciodată de trupul Său uman normal, indiferent de ceea ce făcea. El era Însuși Dumnezeu, făcând lucrarea proprie lui Dumnezeu, totuși, deoarece El a fost trupul întrupat al lui Dumnezeu, El a mâncat și a purtat haine, a avut trebuințe umane normale, a avut rațiune umană normală și o minte umană normală. Toate acestea au fost dovada că El a fost un om normal, care a demonstrat că trupul întrupat al lui Dumnezeu era un trup cu umanitate normală, nu una supranaturală.

din „Esența trupului locuit de Dumnezeu” aflată în Cuvântul Se arată în trup

Umanitatea lui Dumnezeu întrupat există pentru a menține lucrarea divină normală în trup; gândirea Sa umană normală susține umanitatea Sa normală și toate activitățile Sale trupești normale. S-ar putea spune că gândirea Sa umană normală există pentru a susține întreaga lucrare a lui Dumnezeu în trup. Dacă acest trup nu ar poseda o minte umană normală, atunci Dumnezeu nu ar putea lucra în trup și ceea ce El este nevoie să facă în trup nu ar putea fi niciodată realizat. Deși Dumnezeul întrupat posedă o minte umană normală, lucrarea Sa nu este alterată de gândul uman; El întreprinde lucrarea umanității cu o minte normală, cu condiția preliminară că El posedă umanitatea cu o minte, nu prin exercițiul gândirii umane normale. Indiferent de cât de mărețe sunt gândurile trupului Său, lucrarea Sa nu poartă ștampila logicii sau a gândirii. Cu alte cuvinte, lucrarea Sa nu este concepută de mintea trupului Său, ci este o expresie directă a lucrării divine în umanitatea Sa. Toată lucrarea Sa este lucrarea de slujire pe care este nevoie ca El s-o îndeplinească și nimic din aceasta nu este conceput de creierul Său. De exemplu, vindecarea bolnavilor, scoaterea demonilor și răstignirea n-au fost produse ale minții Sale umane, n-ar fi putut fi efectuate de niciun om cu o minte umană. De asemenea, lucrarea de cucerire de astăzi este o lucrare de slujire care trebuie să fie efectuată de către Dumnezeul întrupat, dar nu este lucrarea unei voințe umane, este lucrarea pe care divinitatea Sa ar trebui s-o facă, lucrare de care niciun om în trup nu este capabil. Astfel că Dumnezeul întrupat trebuie să posede o minte umană normală, trebuie să posede umanitate normală, pentru că El trebuie să efectueze lucrarea Sa în cadrul umanității cu o minte normală. Aceasta este esența lucrării Dumnezeului întrupat, însăși esența Dumnezeului întrupat.

din „Esența trupului locuit de Dumnezeu” aflată în Cuvântul Se arată în trup

Fiul Omului întrupat exprima divinitatea lui Dumnezeu prin umanitatea Sa și transmitea omenirii voia lui Dumnezeu. Iar prin exprimarea voii și firii lui Dumnezeu, El le dezvăluia oamenilor și pe Dumnezeu Cel care nu poate fi văzut sau atins în tărâmul spiritual. Ceea ce oamenii vedeau era Dumnezeu Însuși, tangibil, și din carne și oase. Așadar, Fiul Omului întrupat făcea să fie concrete și umanizate lucrurile precum propria Lui identitate, statutul, imaginea, firea și ceea ce El are și este. Deși înfățișarea externă a Fiului Omului avea anumite limitări în privința imaginii lui Dumnezeu, esența Sa și ceea ce El are și este erau cu totul capabile să reprezinte propria identitate și statutul lui Dumnezeu – existau doar câteva diferențe în forma de exprimare. Indiferent dacă este umanitatea sau divinitatea Fiului Omului, nu putem nega că El reprezenta propria identitate și statutul lui Dumnezeu. În acest timp, totuși, Dumnezeu lucra prin trup, vorbea din perspectiva trupului și stătea în fața omenirii cu identitatea și statutul Fiului Omului, iar acest lucru le dădea oamenilor oportunitatea de a întâlni și a experimenta cuvintele adevărate și lucrarea lui Dumnezeu în mijlocul omenirii. Le permitea, de asemenea, să înțeleagă divinitatea și măreția Lui în mijlocul smereniei, precum și să dobândească o înțelegere preliminară și o definiție preliminară a autenticității și realității lui Dumnezeu.

din „Lucrarea lui Dumnezeu, firea Sa și Dumnezeu Însuși (III)” aflată în Cuvântul Se arată în trup

Deși înfățișarea Dumnezeului întrupat este exact la fel ca cea a unui om, El învață cunoașterea umană și vorbește limba umană și uneori chiar Își exprimă ideile prin intermediul expresiilor sau mijloacelor omenirii, iar modul în care El vede oamenii, esența lucrurilor și modul în care oamenii corupți văd omenirea și esența lucrurilor nu sunt absolut deloc la fel. Perspectiva Sa și înălțimea la care Se află El reprezintă ceva de neatins pentru o persoană coruptă. Asta pentru că Dumnezeu este adevărul, trupul pe care El îl îmbracă deține, de asemenea, esența lui Dumnezeu, iar gândurile Sale și ceea ce este exprimat prin umanitatea Sa sunt, de asemenea, adevărul. […] Indiferent cât de obișnuit, cât de normal, cât de modest este trupul Dumnezeului întrupat, sau chiar cât de mult Îl socotesc inferior oamenii, gândurile Sale și atitudinea Sa față de omenire sunt lucruri pe care niciun om nu le-ar putea avea și niciun om nu le-ar putea imita. El va observa întotdeauna omenirea din perspectiva divinității, de la înălțimea poziției Sale de Creator. El va vedea întotdeauna omenirea prin esența și mentalitatea lui Dumnezeu. El nu poate vedea absolut deloc omenirea de la înălțimea unei persoane obișnuite și din perspectiva unei persoane corupte. Când oamenii se uită la omenire, ei privesc cu vederea umană și folosesc lucruri precum cunoașterea și regulile și teoriile umane ca măsură. Asta este în sfera a ceea ce oamenii pot vedea cu ochii lor; este în sfera la care pot ajunge oamenii corupți. Când Dumnezeu se uită la omenire, El se uită cu vedere divină și Își folosește esența și ceea ce El are și este ca măsură. Această sferă include lucruri pe care oamenii nu le pot vedea și este lucrul în care Dumnezeu întrupat și oamenii corupți sunt total diferiți. Această diferență este determinată de esențele diferite ale oamenilor și a lui Dumnezeu și aceste esențe diferite determină identitățile și pozițiile lor, precum și perspectiva și înălțimea de la care văd lucrurile.

din „Lucrarea lui Dumnezeu, firea Sa și Dumnezeu Însuși (III)” aflată în Cuvântul Se arată în trup

Lucrarea Lui și rostirile Lui reprezintă în mod direct Duhul, lucrarea pe care El o face este realizată de Duh, iar cuvintele pe care le rostește sunt spuse de Duh. Aceste lucruri sunt exprimate doar prin trupul întrupat al lui Dumnezeu; în realitate, ele sunt expresia Duhului. Lucrarea pe care o face și cuvintele pe care le rostește reprezintă substanța Lui.

din „Practică (7)” aflată în Cuvântul Se arată în trup

Trupul purtat de Duhul lui Dumnezeu este însuși trupul lui Dumnezeu. Duhul lui Dumnezeu este suprem; El este atotputernic, sfânt și drept. În mod similar, trupul Lui este de asemenea suprem, atotputernic, sfânt și drept. Un trup ca acesta este capabil doar să facă ceea ce este drept și benefic pentru omenire, ceea ce este sfânt, glorios și puternic și este incapabil să facă ceva ce încalcă adevărul sau moralitatea și justiția, cu atât mai puțin ceva ce trădează Duhul lui Dumnezeu.

din „O problemă foarte serioasă: trădarea (2)” aflată în Cuvântul Se arată în trup

Dumnezeul întrupat este numit Hristos, iar Hristos este trupul îmbrăcat de Duhul lui Dumnezeu. Acest trup este diferit de orice om care este din carne. Această diferență se datorează faptului că Hristos nu este din carne și oase, ci este întruparea Duhului. El are atât o umanitate normală, cât și o divinitate completă. Divinitatea Lui nu este stăpânită de niciun om. Umanitatea Sa normală susține toate activitățile Sale normale în trup, în timp ce divinitatea Sa desfășoară lucrarea lui Dumnezeu Însuși. Fie umanitatea sau divinitatea Sa, ambele se supun voinței Tatălui ceresc. Esența lui Hristos este Duhul, adică divinitatea. Prin urmare, esența Lui este cea a lui Dumnezeu Însuși; această esență nu va întrerupe propria Sa lucrare și nu ar fi posibil ca El să facă ceva care să distrugă lucrarea Sa, nici n-ar rosti vreodată cuvinte care să fie împotriva voinței Lui proprii. Prin urmare, Dumnezeu întrupat nu ar face absolut niciodată vreo lucrare care să-I întrerupă propria Sa gestionare. Asta este ceea ce ar trebui să înțeleagă toți oamenii. Esența lucrării Duhului Sfânt este de a mântui omul și este întreprinsă de dragul propriei gestionări a lui Dumnezeu. În mod asemănător, lucrarea lui Hristos este de a mântui omul și este întreprinsă de dragul voinței lui Dumnezeu. Având în vedere faptul că Dumnezeu devine trup, El Își împlinește esența în trupul Său, astfel încât trupul Său este suficient pentru a-I întreprinde lucrarea. De aceea, toată lucrarea Duhului lui Dumnezeu este înlocuită de lucrarea lui Hristos în timpul întrupării, iar în centrul întregii lucrări de-a lungul perioadei întrupării este lucrarea lui Hristos. Nu poate fi amestecată cu lucrarea din nicio altă epocă. Și, din moment ce Dumnezeu Se întrupează, El lucrează în identitatea trupului Său; deoarece El vine în trup, El termină, așadar, în trup lucrarea pe care ar trebui să o facă. Fie Duhul lui Dumnezeu sau Hristos, ambii sunt Dumnezeu Însuși, și El face lucrarea pe care ar trebui să o facă și Își îndeplinește slujirea pe care ar trebui să o îndeplinească.

Esența lui Dumnezeu Însuși exercită autoritate, dar El este capabil să Se supună pe deplin autorității care vine de la El. Fie lucrarea Duhului sau lucrarea trupului, niciuna nu intră în conflict cu cealaltă. Spiritul lui Dumnezeu este autoritatea asupra întregii creații. Trupul ce conține esența lui Dumnezeu este, de asemenea, pătruns de autoritate, dar Dumnezeu în trup poate face toată lucrarea care se supune voinței Tatălui ceresc. Acest lucru nu poate fi atins sau conceput de niciun om. Dumnezeu Însuși este autoritate, dar trupul Său se poate supune autorității Sale. Acesta este sensul lăuntric al cuvintelor: „Hristos ascultă de voia lui Dumnezeu Tatăl.” Dumnezeu este un Duh și poate să facă lucrarea mântuirii, așa cum Dumnezeu poate deveni om. Oricum, Dumnezeu Însuși Își face propria Sa lucrare; El nici nu întrerupe, nici nu intervine, cu atât mai puțin desfășoară o lucrare care se contrazice reciproc, deoarece esența lucrării Duhului și a trupului sunt similare. Fie Duhul sau trupul, ambele lucrează pentru a împlini o voință și pentru a gestiona aceeași lucrare. Deși Duhul și trupul au două calități disparate, esențele lor sunt aceleași; ambele au esența lui Dumnezeu Însuși și identitatea Sa. Dumnezeu Însuși nu are elemente de neascultare; esența Sa este bună. El este expresia tuturor frumuseților și a bunătății, precum și a întregii iubiri. Chiar și în trup, Dumnezeu nu face nicio faptă de nesupunere față de Dumnezeu Tatăl. Chiar și cu prețul sacrificării vieții Sale, El ar fi dispus din toată inima și nu ar face nicio altă alegere. Dumnezeu nu are elemente de ipocrizie și de importanță de Sine sau de îngâmfare și aroganță; El nu are elemente de necinste. Toată nesupunerea față de Dumnezeu vine de la Satana; Satana este izvorul întregii urâțenii și răutăți. Motivul pentru care omul are calități asemănătoare celor ale lui Satana este că omul a fost corupt și prelucrat de Satana. Hristos nu a fost corupt de Satana, de aceea El are numai caracteristicile lui Dumnezeu și niciuna din cele ale Satanei. Indiferent de cât de grea este lucrarea sau de cât de slab este trupul, Dumnezeu, cât timp trăiește în trup, nu va face niciodată nimic care să întrerupă lucrarea lui Dumnezeu Însuși, cu atât mai puțin va lepăda voința lui Dumnezeu Tatăl în neascultare. El ar prefera mai degrabă să sufere dureri trupești decât să acționeze împotriva voinței lui Dumnezeu Tatăl; este exact așa cum a spus Isus în rugăciune: „Tată, dacă este cu putință, depărtează de la Mine paharul acesta! Totuși nu cum voiesc Eu, ci cum voiești Tu”. Omul ar alege, dar Hristos nu ar face așa. Deși El are identitatea lui Dumnezeu Însuși, El continuă să caute voia lui Dumnezeu Tatăl și îndeplinește ceea ce Îi este încredințat de Dumnezeu Tatăl, din perspectiva trupului. Aceasta este ceva care nu poate fi atins de om. Ceea ce vine de la Satana nu poate avea esența lui Dumnezeu, ci doar una care nu se supune și se opune lui Dumnezeu. Nu poate să se supună pe deplin lui Dumnezeu, cu atât mai puțin să se supună de bunăvoie voinței lui Dumnezeu. Toți oamenii, în afară de Hristos, pot face ceea ce I se opune lui Dumnezeu și nimeni nu poate să întreprindă direct lucrarea încredințată de Dumnezeu; niciunul nu este capabil să considere gestionarea lui Dumnezeu drept datoria lor de a face. Supunerea față de voia lui Dumnezeu Tatăl este esența lui Hristos; neascultarea față de Dumnezeu este caracteristica Satanei. Aceste două calități sunt incompatibile și oricine are calitățile Satanei nu poate fi numit Hristos. Motivul pentru care omul nu poate să întreprindă lucrarea lui Dumnezeu în locul Său este pentru că omul nu are nicio substanță a lui Dumnezeu. Omul lucrează pentru Dumnezeu din pricina intereselor personale ale omului și a perspectivelor sale viitoare, dar Hristos lucrează pentru a îndeplini voia lui Dumnezeu Tatăl.

Umanitatea lui Hristos este guvernată de divinitatea Sa. Deși El este în trup, umanitatea Sa nu este în întregime ca cea a unui om format din trup. El are propriul Său caracter unic, iar acest lucru este, de asemenea, guvernat de divinitatea Sa. Divinitatea Sa nu are nicio slăbiciune; slăbiciunea lui Hristos se referă la cea a umanității Sale. Într-o anumită măsură, această slăbiciune Îi constrânge divinitatea, dar astfel de limite se regăsesc într-un anumit scop și timp și nu sunt nelimitate. Când vine timpul să-Și îndeplinească lucrarea divinității Sale, aceasta se face indiferent de umanitatea Sa. Umanitatea lui Hristos este în întregime dirijată de divinitatea Sa. În afară de viața normală a umanității Sale, toate celelalte acțiuni ale umanității Sale sunt influențate, afectate și regizate de divinitatea Sa. Deși Hristos are o umanitate, ea nu întrerupe lucrarea divinității Sale. Aceasta este tocmai pentru că umanitatea lui Hristos este dirijată de divinitatea Sa; deși umanitatea Lui nu este matură în comportamentul Său în fața altora, nu afectează lucrarea normală a divinității Sale. Când spun că umanitatea Sa nu a fost coruptă, vreau să spun că umanitatea lui Hristos poate fi direct dirijată de către divinitatea Sa și că El are un simț mai înalt decât cel al omului obișnuit. Umanitatea Sa este cea mai potrivită pentru a fi condusă de divinitate în lucrarea Sa; umanitatea Sa este cea mai competentă să exprime lucrarea divinității, precum și cea mai capabilă să se supună unei astfel de lucrări. Întrucât Dumnezeu lucrează în trup, El nu pierde niciodată din vedere datoria pe care un om în trup ar trebui să o îndeplinească; El este capabil să Se închine lui Dumnezeu din cer cu o inimă sinceră. El are esența lui Dumnezeu, iar identitatea Sa este cea a lui Dumnezeu Însuși. Doar că El a venit pe pământ și a devenit o ființă creată, cu învelișul exterior al unei ființe create și acum înzestrate cu o umanitate pe care El nu a avut-o înainte; El este capabil să Se închine lui Dumnezeu din cer. Aceasta este ființa lui Dumnezeu Însuși și este inimitabilă pentru om. Identitatea Sa este Însuși Dumnezeu. El I se închină lui Dumnezeu din perspectiva trupului; prin urmare, cuvintele „Hristos I se închină lui Dumnezeu din cer” nu sunt greșite. Ceea ce îi cere omului este tocmai ființa Sa; El a realizat deja tot ceea ce îi cere omului înainte de a-i cere așa ceva. El niciodată nu le-ar cere altora ceva în timp ce El Însuși Se sustrage, căci toate acestea constituie ființa Sa. Indiferent de modul în care El Își îndeplinește lucrarea, El nu ar acționa într-o manieră de nesupunere față de Dumnezeu. Indiferent de ceea ce îi cere omului, nicio cerere nu depășește ceea ce poate fi atins de om. Tot ceea ce face El este îndeplinirea voinței lui Dumnezeu și este de dragul gestionării Sale. Divinitatea lui Hristos este mai presus de toți oamenii, prin urmare, El este autoritatea cea mai înaltă dintre toate ființele create. Această autoritate este divinitatea Sa, adică firea și ființa lui Dumnezeu Însuși, care Îi determină identitatea. Prin urmare, indiferent de cât de normală este umanitatea Sa, este incontestabil faptul că El are identitatea lui Dumnezeu Însuși; indiferent de punctul de vedere din care vorbește și de modul în care I se supune voii lui Dumnezeu, nu se poate spune că El nu este Însuși Dumnezeu. Oamenii neînțelepți și ignoranți privesc adesea umanitatea normală a lui Hristos ca pe un defect. Indiferent de modul în care El Își exprimă și dezvăluie ființa divinității Sale, omul nu poate să recunoască faptul că El este Hristos. Și, cu cât Hristos Își demonstrează mai mult ascultarea și umilința Sa, cu atât mai mult oamenii nesăbuiți Îl privesc pe Hristos cu nesocotință. Există chiar și aceia care adoptă față de El o atitudine de excludere și dispreț, totuși, îi situează pe acei „oameni mari” cu chipuri trufașe pe masă pentru a fi venerați. Împotrivirea omului și neascultarea lui față de Dumnezeu provin din faptul că esența Dumnezeului întrupat se supune voinței lui Dumnezeu, precum și din umanitatea normală a lui Hristos; în aceasta constă izvorul împotrivirii și neascultării omului față de Dumnezeu. Dacă Hristos nu ar fi avut nici învelișul umanității Sale, și nici nu ar fi căutat voința lui Dumnezeu Tatăl din perspectiva unei ființe create, ci ar fi fost, în schimb, înzestrat cu o super umanitate, atunci probabil niciun om nu ar fi fost neascultător. Motivul pentru care omul este întotdeauna dispus să creadă într-un Dumnezeu invizibil din cer este acela că Dumnezeu din cer nu are umanitate și nu are nicio singură calitate a unei ființe create. Deci, omul Îl privește întotdeauna cu cea mai mare considerație, dar are o atitudine de dispreț față de Hristos.

Deși Hristos poate să lucreze pe pământ în numele lui Dumnezeu Însuși, El nu vine cu intenția de a le arăta tuturor oamenilor chipul Său în trup. El nu vine pentru ca toți oamenii să-L vadă; El vine să permită omului să fie condus de mâna Sa și, astfel, să intre în noua epocă. Funcția trupului lui Hristos este pentru lucrarea lui Dumnezeu Însuși, adică pentru lucrarea lui Dumnezeu în trup, și nu pentru a permite omului să înțeleagă pe deplin esența trupului Său. Indiferent de modul în care lucrează, acesta nu depășește ceea ce este realizabil trupește. Indiferent de modul în care lucrează, El o face în trup cu o umanitate normală, și nu dezvăluie pe deplin omului adevărata față a lui Dumnezeu. În plus, lucrarea Sa în trup nu este niciodată așa de supranaturală sau de inestimabilă precum o concepe omul. Chiar dacă Hristos Îl reprezintă pe Dumnezeu Însuși în trup și îndeplinește în mod personal lucrarea pe care Dumnezeu Însuși ar trebui să o facă, El nu neagă existența lui Dumnezeu din cer și nici nu-Și proclamă febril propriile fapte. Mai degrabă, rămâne umil ascuns în trupul Său. În afară de Hristos, cei care pretind în mod fals că sunt Hristos nu au calitățile Sale. Când se juxtapune împotriva firii arogante și înălțătoare a falșilor Hristoși, devine evident ce fel de trup are Hristos cu adevărat. Cu cât sunt mai falși, cu atât mai mult astfel de Hristoși falși se dau în spectacol și cu atât mai capabili sunt de a face semne și minuni pentru a înșela omul. Hristoșii falși nu au calitățile lui Dumnezeu; Hristos nu este întinat de vreun element care aparține Hristoșilor falși. Dumnezeu Se întrupează doar pentru a finaliza lucrarea trupului, nu doar pentru a permite pur și simplu tuturor oamenilor să-L vadă. Mai degrabă, lasă lucrarea Sa să-I afirme identitatea și permite ca ceea ce El descoperă să-I ateste esența. Esența Sa nu este neîntemeiată; identitatea Sa nu a fost acaparată de mâna Sa; este determinată de lucrarea Sa și de esența Sa. Deși El are esența lui Dumnezeu Însuși și este capabil să facă lucrarea lui Dumnezeu Însuși, El este, în cele din urmă, trup, spre deosebire de Duh. El nu este Dumnezeu cu calitățile Duhului; El este Dumnezeu cu înveliș trupesc. Prin urmare, indiferent de cât de normal și de cât de slab este El și indiferent de cum caută voia lui Dumnezeu Tatăl, divinitatea Sa este incontestabilă. În Dumnezeul întrupat nu există numai o umanitate normală și slăbiciunile sale; există, chiar mai mult, nepătrunsa și minunata Sa divinitate, precum și toate faptele Sale în trup. Prin urmare, atât umanitatea, cât și divinitatea coexistă de fapt și practic în Hristos. Nu este în niciun caz ceva gol sau supranatural. El vine pe pământ cu scopul principal de a-Și desfășura lucrarea; este imperativ să fie înzestrat cu o umanitate normală pentru a lucra pe pământ; altfel, oricât de mare ar fi puterea divinității Sale, funcția sa inițială nu poate fi folosită. Deși umanitatea Sa este de mare importanță, nu este esența Sa. Esența Sa este divinitatea; prin urmare, momentul în care El începe să-Și îndeplinească lucrarea de slujire pe pământ este momentul în care El începe să-Și exprime ființa divinității Sale. Umanitatea Sa doar susține viața normală a trupului Său, astfel încât divinitatea Sa să poată lucra în mod normal în trup; divinitatea este cea care îndrumă în întregime lucrarea Sa. Când Își va termina lucrarea, Își va fi împlinit lucrarea de slujire. Ceea ce se cuvine să știe omul este ansamblul lucrării Sale și, prin lucrarea Sa, El îi permite omului să-L cunoască. Pe parcursul lucrării Sale, Își exprimă pe deplin ființa divinității Sale, care nu este o fire întinată de umanitate sau o ființă întinată de gândire și comportament uman. Când va veni timpul ca toată lucrarea Sa de slujire să se sfârșească, El va fi exprimat deja perfect și deplin firea pe care ar trebui să o exprime. Lucrarea Sa nu este condusă de niciun om; expresia firii Sale este, de asemenea, destul de liberă, nu este controlată de minte sau procesată de gândire, ci este descoperită în mod natural. Acest lucru nu poate fi atins de niciun om. Chiar dacă împrejurările sunt dure sau condițiile nu permit acest lucru, El este în stare să-Și exprime firea la momentul potrivit. Cel care este Hristos exprimă ființa lui Hristos, în timp ce cei care nu sunt, nu au firea lui Hristos. Prin urmare, chiar dacă toți I se împotrivesc Lui sau au noțiuni despre El, niciunul nu poate nega pe baza noțiunilor omenești că firea exprimată de Hristos nu este cea a lui Dumnezeu. Toți cei care Îl caută pe Hristos cu o inimă adevărată sau Îl caută pe Dumnezeu cu intenție vor recunoaște că El este Hristos, pe baza expresiei divinității Sale. Ei nu L-ar nega niciodată pe Hristos pe baza vreunui aspect al Său care nu se conformează noțiunilor omului. Deși omul este foarte nesăbuit, toți știu exact care este voința omului și ceea ce provine de la Dumnezeu. Numai că mulți oameni se opun în mod intenționat lui Hristos, din proprie inițiativă. Dacă nu ar fi aceasta, niciun om nu ar avea motive să nege existența lui Hristos, pentru că divinitatea exprimată de Hristos există într-adevăr, iar lucrarea Sa poate fi văzută de toți cu ochiul liber.

Lucrarea și manifestarea lui Hristos determină esența Sa. El este capabil să îndeplinească cu o inimă adevărată ceea ce I-a fost încredințat. El este capabil să I Se închine lui Dumnezeu din cer cu o inimă adevărată și să caute cu o inimă adevărată voia lui Dumnezeu Tatăl. Toate acestea sunt determinate de esența Sa. Și tot astfel este și revelația Sa firească determinată de esența Sa; motivul pentru care revelația Sa firească este numită astfel se datorează faptului că manifestarea Sa nu este o imitație sau rezultatul educației omului, ori rezultatul multor ani de cultivare de către om. Nu a învățat-o, nici nu S-a împodobit cu ea; mai degrabă, Îi este inerentă. Omul poate nega lucrarea Sa, manifestarea Sa, umanitatea Sa și întreaga viață a umanității Sale normale, dar nimeni nu poate nega faptul că I Se închină lui Dumnezeu din ceruri cu o inimă adevărată; niciunul nu poate nega faptul că a venit să îndeplinească voința Tatălui ceresc, și nimeni nu poate nega sinceritatea cu care Îl caută pe Dumnezeu Tatăl. Deși imaginea Sa nu este plăcută simțurilor, discursul Său nu este înzestrat cu un aer extraordinar, iar lucrarea Sa nu este atât de înfricoșătoare și de zguduitoare, precum își închipuie omul, El este într-adevăr Hristos, care împlinește voia Tatălui ceresc cu o inimă adevărată, Se supune în întregime Tatălui ceresc și este ascultător până la moarte. Aceasta deoarece esența Sa este esența lui Hristos. Omului îi este greu să creadă acest adevăr, dar el există cu adevărat. Când lucrarea de slujire a lui Hristos s-a împlinit pe deplin, omul va putea vedea din lucrarea Sa că firea și ființa Sa reprezintă firea și ființa lui Dumnezeu din cer. În momentul acela, însumarea întregii Sale lucrări poate afirma că El este într-adevăr trupul în care Cuvântul se întrupează, și nu la fel ca acela al unui om din carne și oase.

din „Esența lui Hristos este ascultare față de voința Tatălui ceresc” aflată în Cuvântul Se arată în trup

El face eforturi minuțioase pentru noi, Își pierde somnul și apetitul de dragul nostru, plânge pentru noi, oftează pentru noi, ne poartă bolile în locul nostru, suferă umilință de dragul destinației și mântuirii noastre, iar inima Sa sângerează și varsă lacrimi pentru împietrirea și răzvrătirea noastră. O astfel de ființă și posesiunile Sale sunt mai presus de o persoană obișnuită și nu pot fi avute sau obținute de niciunul dintre cei corupți. El are îngăduința și răbdarea pe care nicio persoană obișnuită nu le are, iar iubirea Sa nu este pomenită la nicio ființă creată. Nimeni în afară de El nu poate ști toate gândurile noastre sau nu poate avea o astfel de înțelegere a naturii și esenței noastre sau nu poate judeca răzvrătirea și corupția omenirii sau vorbi și lucra printre noi astfel în numele Dumnezeului din ceruri. Nimeni în afară de El nu poate avea autoritatea, înțelepciunea și demnitatea lui Dumnezeu; firea lui Dumnezeu și ce are El și ce este El sunt transmise, în întregime, de la El. Nimeni în afară de El nu ne poate arăta calea și nu ne poate aduce lumină. Nimeni în afară de El nu poate dezvălui tainele pe care Dumnezeu nu le-a divulgat de la creație până astăzi. Nimeni în afară de El nu ne poate salva de legăturile Satanei și de firea noastră coruptă. El Îl reprezintă pe Dumnezeu și exprimă vocea inimii lui Dumnezeu, îndemnurile lui Dumnezeu și cuvintele de judecată ale lui Dumnezeu către toată omenirea. El a început o epocă nouă, o eră nouă și a adus un pământ nou și cer nou, o lucrare nouă și El ne-a adus speranță și a încheiat viața neclară pe care o duceam și ne-a permis să privim complet calea mântuirii. El a cucerit întreaga noastră ființă și ne-a câștigat inimile. Din acel moment înainte, mințile noastre au devenit conștiente, iar duhurile noastre par să fie reînviate: Această persoană obișnuită, nesemnificativă, care trăiește printre noi și care a fost demult respinsă de noi - nu este El Domnul Isus, care este mereu în gândurile noastre și după care tânjim zi și noapte? Este El! Este chiar El! El este Dumnezeul nostru! El este adevărul, calea și viața!

din „Privind arătarea lui Dumnezeu întru judecata și mustrarea Sa” aflată în Cuvântul Se arată în trup

Acest trup este om și, de asemenea, Dumnezeu, este un om posedat de umanitate normală și, de asemenea, Dumnezeu posedat de divinitate deplină. Și astfel, chiar dacă acest trup nu este Duhul lui Dumnezeu și se deosebește foarte mult de Duh, El încă este Însuși Dumnezeul întrupat care îl mântuiește pe om, care este Duhul și, de asemenea, trupul. Indiferent de cum este El denumit, în cele din urmă, este tot Dumnezeu Însuși Cel care mântuiește omenirea. Pentru că Duhul lui Dumnezeu este indivizibil de trup și lucrarea trupului este, de asemenea, lucrarea Duhului lui Dumnezeu; doar că această lucrare nu este făcută folosind identitatea Duhului, ci este făcută folosind identitatea trupului.

din „Omenirea coruptă are mai multă nevoie de mântuirea lui Dumnezeu devenit trup” aflată în Cuvântul Se arată în trup

Ce este acoperit în exprimările Duhului? Uneori, Dumnezeul practic lucrează în umanitate și, uneori, în divinitate, dar în general, în ambele cazuri, Duhul este la comandă. […] Însuși Dumnezeul practic, despre care se vorbește astăzi, lucrează atât în ​​umanitate, cât și în divinitate. Prin arătarea Dumnezeului practic, se realizează lucrarea și viața Sa umană normală și lucrarea Sa în întregime divină. Umanitatea și divinitatea Lui sunt combinate într-una, iar lucrarea ambelor este[a] realizată prin cuvinte; fie în umanitate, fie în divinitate, El rostește cuvinte. Când Dumnezeu lucrează în umanitate, El vorbește limba umanității, astfel încât oamenii să se poată implica și înțelege. Cuvintele Sale sunt rostite simplu și sunt ușor de înțeles, astfel încât acestea să poată fi oferite tuturor oamenilor; indiferent dacă acești oameni au cunoștințe sau o educație slabă, toți pot primi cuvintele lui Dumnezeu. Lucrarea lui Dumnezeu în divinitate este realizată și prin cuvinte, dar este plină de asigurări, este plină de viață, este nealterată de idei umane, nu implică preferințe umane și este lipsită de limite umane, este în afara limitelor oricărei umanități normale; și ea este realizată în trup, dar este manifestarea directă a Duhului. […] Arătarea lui Dumnezeu în trup înseamnă că toată lucrarea și toate cuvintele Duhului lui Dumnezeu se fac prin umanitatea Sa normală și prin trupul Lui întrupat. Cu alte cuvinte, Duhul lui Dumnezeu îndrumă atât lucrarea Lui umană, cât și lucrarea divină în trup, iar în Dumnezeul întrupat poți vedea atât lucrarea lui Dumnezeu în umanitate, cât și lucrarea în întregime divină; aceasta este semnificația reală a arătării a Dumnezeului practic în trup. Dacă poți vedea acest lucru în mod clar, vei putea să îmbini toate părțile diferite ale lui Dumnezeu și vei înceta să acorzi prea multă importanță lucrării Sale în divinitate și să desconsideri lucrarea Lui în umanitate, și nu vei merge la extreme, nici nu vei da ocoluri. În ansamblu, înțelesul Dumnezeului practic este că lucrarea umanității Sale și a divinității Sale, așa cum este îndrumată de Duh, se exprimă prin trupul Lui, astfel încât oamenii să poată vedea că El este viu și natural, real și actual.

din „Ar trebui să știi că Dumnezeul practic este Dumnezeu Însuși” aflată în Cuvântul Se arată în trup

Note de subsol:

a. Textul original citează „și ambele sunt.”

Anterior:Însuși Domnul Isus a prorocit că Dumnezeu Se va întrupa în zilele de pe urmă și Se va arăta drept Fiul

Următorul:Care e diferența dintre lucrarea lui Dumnezeu întrupat și lucrarea Duhului?

S-ar putea să vă placă și