Socotind harul lui Dumnezeu, îmi curg lacrimi.

În spatele buzelor, în gât îmi stau suspine.

Când eram înfometat și slăbit, Tu mi-ai dat cea mai bună hrană.

Când eram rănit și abătut, batjocorit și abandonat,

mâna Ta mi-a șters lacrimile de pe obraz și Tu m-ai împăcat.

O, Dumnezeule, când tremuram afară de frig,

o, Dumnezeule, Tu ai fost cel care m-a încălzit.

Când greutățile erau prea mari pentru mine, Tu mi-ai arătat mila Ta.

Când eram singur și pierdut, cuvintele Tale m-au alinat.

Când eram grav bolnav, Tu mi-ai arătat și mi-ai dat remediul.

Când eram mândru și orgolios, nu Te-ai abținut de la pedeapsă.

Când eram umilit și nedreptățit, exemplul Tău m-a încurajat.

O, Dumnezeule, eram în întuneric și pierdusem speranța,

o, Dumnezeule, iar cuvintele-Ți m-au luminat.

Nu aveam unde să merg, dar mi-ai arătat lumina de la capătul drumului.

Când eram înghițit de mare, tu Mi-ai întins mâna din corabie.

Când eram asediat de Satana, sabia Ta m-a eliberat din strânsoarea lui.

Am triumfat alături de Tine, iar Tu ai zâmbit asupra mea.

Sunt multe cuvinte-n inima mea, ea nu te poate părăsi.

O, Dumnezeule! Harul Tău e imens precum munții.

O, Dumnezeule! Nici cu viața mea nu Te pot răsplăti.

Harul Tău e atât de adânc. Ca să-l descriu… n-am destule cuvinte.

din „Urmați Mielul și cântați cântări noi”