214 Dumnezeu este Dumnezeu, omul este om

1 Poate ai deschis cartea de cuvinte ale lui Dumnezeu cu scopul de a cerceta sau cu intenția de a accepta; oricare ar fi atitudinea ta, sper că o vei citi până la final și că nu o vei lăsa deoparte cu ușurință. Poate că, după ce vei citi aceste cuvinte, îți vei schimba atitudinea, dar aceasta depinde de motivața ta și de gradul tău de înțelegere. Cu toate acestea, este un lucru pe care ar trebui să îl știi: cuvântul lui Dumnezeu nu poate fi rostit ca acela al omului, cu atât mai puțin poate cuvântul omului fi rostit drept cuvântul lui Dumnezeu. Un om folosit de Dumnezeu nu este Dumnezeul întrupat și Dumnezeul întrupat nu este un om folosit de Dumnezeu; în acest caz, există o diferență substanțială.

2 Poate că după ce vei citi aceste cuvinte, nu vei accepta că sunt cuvintele lui Dumnezeu și le vei accepta doar ca pe ale unui om care a fost luminat. În cazul acela, ești orbit de ignoranță. Cum pot cuvintele lui Dumnezeu să fie aceleași cu ale unui om care a fost luminat? Cuvintele lui Dumnezeu întrupat inițiază o nouă epocă, îndrumă întreaga omenire, dezvăluie mistere și îi arată omului direcția înainte într-o nouă epocă. Luminarea obținută de om este doar practică sau cunoaștere simplă. Aceasta nu poate îndruma întreaga omenire într-o nouă epocă sau dezvălui misterul lui Dumnezeu Însuși.

3 Dumnezeu, la urma urmei, este Dumnezeu, iar omul este om. Dumnezeu are esența lui Dumnezeu iar omul are esența omului. Dacă omul percepe cuvintele spuse de Dumnezeu drept luminare simplă a Duhului Sfânt și ia cuvintele apostolilor și ale profeților drept cuvinte rostite personal de Dumnezeu, atunci omul greșește. Chiar și așa, nu ar trebui să transformi niciodată binele în rău sau să vorbești despre cele înalte ca despre cele inferioare sau să vorbești despre cele profunde ca despre cele superificiale; în orice caz, nu ar trebui niciodată să respingi în mod voit ceea ce știi că este adevărul. Toți cei care cred că există un Dumnezeu ar trebui să se gândească la această problemă din punctul corect de vedere și să Îi accepte noua lucrare și cuvintele în calitate de făptură a lui Dumnezeu – altfel, vor fi eliminați de Dumnezeu.

Adaptare după „Prefață” la Cuvântul Se arată în trup

Anterior: 213 L-ai auzit pe Duhul Sfânt vorbind?

Înainte: 215 Ziua slavei lui Dumnezeu

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.

Conținut similar

307 Aceasta-i credința ta?

De ce nu-L respecți pe Dumnezeu,deși crezi în existența Sa?De ce nu te temi de El,dacă într-adevăr crezi în El?Hristos e Dumnezeu...

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte