1 Dumnezeu disprețuise omul deoarece acesta avea dușmănie față de El, dar în inima Lui, grija Sa, preocuparea și mila pentru omenire au rămas neschimbate. Chiar atunci când a distrus omenirea, inima Sa a rămas neschimbată. Când omenirea a fost plină de corupție și neascultătoare față de Dumnezeu într-o anumită măsură, Dumnezeu a fost nevoit, din cauza firii și esenței Sale și în conformitate cu principiile Sale, să distrugă această omenire. Dar, datorită esenței Lui, tot Îi era milă de omenire și chiar voia să utilizeze diverse moduri pentru a răscumpăra omenirea astfel încât aceasta să continue să trăiască.

2 În schimb, omul I s-a opus, a continuat să fie neascultător și a refuzat să accepte mântuirea Lui, adică a refuzat să-I accepte bunele intenții. Indiferent cum i-a chemat Dumnezeu, cum le-a reamintit, i-a alimentat, i-a ajutat sau cum i-a tolerat, oamenii nu au înțeles, nici nu au apreciat și nici nu au acordat atenție. În durerea Sa, Dumnezeu tot nu a uitat să îi acorde omului toleranța Sa maximă, așteptând ca omul să se schimbe. După ce Și-a atins limita, El a făcut ceea ce trebuia să facă fără nicio ezitare. Cu alte cuvinte, a existat o perioadă de timp specifică și un proces din momentul în care Dumnezeu a planificat să distrugă omenirea până la începutul oficial al lucrării Sale de a distruge omenirea. Acest proces a existat în scopul de a permite omului să se schimbe și a fost ultima șansă pe care Dumnezeu i-a dat-o.

Adaptare după Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși I”