Dumnezeu Însuși, Unicul (X)

Dumnezeu este sursa vieții tuturor lucrurilor (IV)

Astăzi comunicăm pe o temă specială. Pentru fiecare credincios, există doar două lucruri pe care trebuie să le știe, să le experimenteze și să le înțeleagă. Care sunt acestea? Primul este intrarea individuală a omului în viață, iar al doilea este legat de cunoașterea lui Dumnezeu. În ceea ce privește subiectul despre care am comunicat recent, cunoașterea lui Dumnezeu, credeți că este realizabil? E corect să spunem că într-adevăr nu e la îndemâna celor mai mulți oameni. S-ar putea să nu fiți convinși de cuvintele Mele, dar de ce spun asta? O spun pentru că atunci când ați ascultat ce spuneam înainte, indiferent cum am spus-o sau cu ce cuvinte, ați știut, literalmente și teoretic, ce însemnau aceste cuvinte. Totuși, pentru voi toți, o problemă gravă a fost că nu ați înțeles de ce am spus asemenea lucruri sau de ce am vorbit despre astfel de subiecte. Acesta este fondul problemei. Așadar, deși faptul că ați auzit aceste lucruri v-a sporit un pic și v-a îmbogățit înțelegerea despre Dumnezeu și faptele Sale, tot simțiți că a-L cunoaște pe Dumnezeu presupune un efort intens. Adică, după ce auziți ce spun, majoritatea dintre voi nu înțelegeți de ce am spus asta sau ce legătură are cu a-L cunoaște pe Dumnezeu. Motivul pentru care nu sunteți în stare să înțelegeți legătura cu a-L cunoaște pe Dumnezeu este că experiența voastră de viață este prea superficială. Dacă experiența și cunoștințele oamenilor despre cuvintele lui Dumnezeu rămân la un nivel foarte limitat, atunci cea mai mare parte din cunoașterea lor despre El va fi vagă și abstractă; va fi toată generală, doctrinară și teoretică. În teorie, s-ar putea să pară logică și rațională, dar cunoașterea lui Dumnezeu care iese din gura celor mai mulți oameni este, de fapt, fără conținut. Și de ce spun că este fără conținut? Deoarece, nu înțelegi într-adevăr veridicitatea și acuratețea a ceea ce spui privind cunoașterea de Dumnezeu. Prin urmare, chiar dacă majoritatea oamenilor au auzit multe informații și argumente despre cunoașterea de Dumnezeu, cunoașterea lor despre Dumnezeu încă mai trebuie să depășească teoria și doctrina vagă și abstractă. Așadar, cum se poate rezolva problema asta? V-ați gândit vreodată la asta? Dacă oamenii nu urmăresc adevărul, pot ei să dispună de realitate? Dacă oamenii nu urmăresc adevărul, atunci ei sunt neîndoielnic lipsiți de realitate, și, așadar, cu siguranță nu cunosc și nu experimentează deloc cuvintele lui Dumnezeu. Pot cei care nu înțeleg cuvintele lui Dumnezeu să-L cunoască pe El? Categoric nu; există o legătură între cele două chestiuni. Astfel, majoritatea oamenilor spun: „De ce este atât de dificil să-L cunoaștem pe Dumnezeu? Când vorbesc despre autocunoaștere, pot să vorbesc ore în șir, dar când e vorba despre cunoașterea de Dumnezeu, nu-mi găsesc cuvintele. Chiar și când pot spune câte ceva despre subiect, cuvintele mele sunt forțate și sună stupid. Ba chiar sună ciudat când mă aud zicându-le”. Aceasta este sursa. Dacă tu crezi că e prea dificil a-L cunoaște pe Dumnezeu, că a-L cunoaște necesită multă efort sau că nu ai niciun subiect de adus în discuție și nu poți să te gândești la nimic real de comunicat, de oferit celorlalți și ție însuți, atunci acest lucru dovedește că nu ești o persoană care a experimentat cuvintele lui Dumnezeu. Ce sunt cuvintele lui Dumnezeu? Nu sunt oare cuvintele Lui expresiile a ce are Dumnezeu și ce este? Dacă nu ai experimentat cuvintele lui Dumnezeu, ai putea avea cunoaștere despre ce are El și ce este? Cu siguranță nu. Există o legătură între toate aceste lucruri. Dacă nu ai deloc experiența cuvintelor lui Dumnezeu, atunci nu poți să pricepi voia lui Dumnezeu, și nici nu știi care e firea Lui, ce Îi place, ce disprețuiește, care sunt cerințele Lui pentru oameni, ce tip de atitudine are față de cei care sunt buni și față de cei care sunt răi; toate acestea sunt, cu certitudine, ambigue și obscure pentru tine. Dacă tu crezi în Dumnezeu în mijlocul unei astfel de obscurități, când pretinzi că ești unul dintre aceia care urmăresc adevărul și Îl urmează pe Dumnezeu, sunt aceste afirmații realiste? Nu sunt! Așadar, haideți să continuăm să avem părtășie despre cunoașterea de Dumnezeu.

Cu toții sunteți dornici să auziți subiectul părtășiei de astăzi, nu-i așa? Acest subiect are legătură și cu subiectul „Dumnezeu este sursa vieții tuturor lucrurilor”, despre care am discutat recent. Am vorbit mult despre faptul că „Dumnezeu este sursa vieții tuturor lucrurilor”, folosind diferite mijloace și perspective ca să-i informăm pe oameni cum domnește Dumnezeu peste toate lucrurile, prin ce mijloace face asta și potrivit căror principii gestionează El toate lucrurile, astfel încât ele să poată exista pe această planetă pe care a creat-o Dumnezeu. De asemenea, am vorbit mult despre modul în care Dumnezeu Se îngrijește de omenire: prin ce mijloace oferă o asemenea aprovizionare, ce feluri de medii de viață le oferă El oamenilor și prin ce mijloace și de la ce puncte de pornire le oferă acestora un mediu stabil de viață. Deși nu am vorbit direct despre relația dintre stăpânirea lui Dumnezeu, administrarea tuturor lucrurilor și gestionarea Lui, indirect, am vorbit despre motivele pentru care El administrează astfel toate lucrurile, cât și despre motivele pentru care aprovizionează și hrănește omenirea în acest mod. Totul are legătură cu gestionarea Lui. Lucrurile despre care am vorbit au fost foarte cuprinzătoare: de la mediul macro, până la lucruri mult mai mici, cum ar fi necesarul de bază și dieta oamenilor; de la modul în care stăpânește Dumnezeu peste toate lucrurile și le face să funcționeze într-un mod sistematic, până la mediul de viață corect și adecvat pe care l-a creat pentru oamenii din fiecare rasă și așa mai departe. Tot acest conținut vast are legătură cu modul în care oamenii trăiesc în trup – adică, totul are legătură cu lucrurile din lumea materială care sunt vizibile cu ochiul liber și pe care oamenii le pot simți, cum ar fi munții, râurile, oceanele, câmpiile, și așa mai departe. Toate acestea sunt lucruri care pot fi văzute și atinse. Când vorbesc despre aer și temperatură, puteți să vă folosiți respirația ca să simțiți direct existența aerului, iar trupul ca să simțiți dacă temperatura este joasă sau ridicată. Copacii, iarba, păsările și animalele din pădure, tot ce zboară în aer și umblă pe pământ și feluritele animăluțe care ies din vizuini pot fi văzute și auzite de către oameni. Cu toate că aria tuturor acestor lucruri este destul de vastă, dintre toate lucrurile create de Dumnezeu, ele reprezintă doar lumea materială. Lucrurile materiale sunt ceea ce oamenii pot să vadă și să simtă, cu alte cuvinte, atunci când le atingi, le simți, iar când ochii tăi le văd, creierul tău îți prezintă o imagine, un portret. Ele sunt lucruri reale și actuale; pentru tine nu sunt abstracte, ci au o formă. Pot fi pătrate, rotunde, înalte sau scunde, iar fiecare obiect îți dă o impresie diferită. Toate aceste lucruri reprezintă acel aspect material al creației. Și astfel, ce conțin pentru Dumnezeu „toate lucrurile” din expresia „stăpânirea lui Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor”? Nu conțin pur și simplu ceea ce oamenii pot să vadă și să atingă; în plus, includ tot ceea ce este invizibil și intangibil. Acesta este una dintre adevăratele semnificații ale stăpânirii lui Dumnezeu peste toate lucrurile. Chiar dacă pentru oameni asemenea lucruri sunt invizibile și intangibile, pentru Dumnezeu – cât timp ele pot fi văzute cu ochii Lui și se află în cadrul sferei suveranității Lui – ele chiar există. În ciuda faptului că sunt abstracte și de neimaginat și, mai mult decât atât, invizibile și intangibile pentru oameni, pentru Dumnezeu există cu adevărat. Aceasta este o altă lume printre toate lucrurile peste care domnește Dumnezeu și este o altă parte din sfera tuturor lucrurilor pe care El le domină. Acesta este subiectul părtășiei de astăzi – modul în care conduce și administrează Dumnezeu lumea spirituală. Deoarece acest subiect tratează modul în care Dumnezeu conduce și gestionează toate lucrurile, el se referă la lumea din afara lumii materiale – lumea spirituală – și, astfel, este absolut vital să-l înțelegem. Abia după ce au părtășie și înțeleg acest conținut pot oamenii să priceapă într-adevăr adevărata semnificație a cuvintelor „Dumnezeu este sursa vieții tuturor lucrurilor”. Acesta este motivul pentru care vom discuta despre acest subiect; scopul său este de a completa subiectul „Dumnezeu domnește peste toate lucrurile și Dumnezeu gestionează toate lucrurile”. Probabil că, atunci când auziți acest subiect, vi se pare ciudat sau de nepătruns, dar indiferent cum vi se pare, de vreme ce lumea spirituală este o parte din toate lucrurile stăpânite de Dumnezeu, trebuie să înțelegeți întrucâtva acest subiect. După ce o faceți, veți avea o apreciere, înțelegere și cunoaștere mai profundă a expresiei „Dumnezeu este sursa vieții tuturor lucrurilor”.

Cum stăpânește și administrează Dumnezeu lumea spirituală

În ceea ce privește lumea materială, ori de câte ori oamenii nu înțeleg anumite lucruri sau fenomene, pot căuta informații relevante sau folosi diverse canale pentru a le afla originile și contextul. Dar, în ceea ce privește cealaltă lume, despre care vorbim azi – lumea spirituală care există în afara lumii materiale – oamenii n-au nici mijloace, nici canale prin care să afle ceva despre aceasta. De ce spun asta? O spun pentru că, în lumea omenirii, tot ceea ce aparține lumii materiale este inseparabil de existența fizică a omului și, pentru că oamenii consideră că tot ceea ce aparține lumii materiale este inseparabil de modul lor de viață fizic și de viețile lor fizice, cei mai mulți dintre ei conștientizează sau văd doar lucrurile materiale din fața ochilor lor, care le sunt vizibile. Totuși, în ceea ce privește lumea spirituală – cu alte cuvinte, tot ceea ce aparține celeilalte lumi – ar fi corect să spunem că majoritatea oamenilor nu cred. Deoarece oamenii nu o pot vedea și cred că nu e nevoie să o înțeleagă sau să știe ceva despre ea, ca să nu mai spunem despre cum lumea spirituală este una complet diferită de lumea materială și, din punctul de vedere al lui Dumnezeu, ea este deschisă – cu toate că, pentru oameni, este secretă și închisă – oamenii au așadar mari dificultăți în a găsi o cale de a înțelege diversele aspecte ale acestei lumi. Diferitele aspecte ale lumii spirituale despre care voi vorbi privesc doar administrația și suveranitatea lui Dumnezeu; nu revelez nicio taină, și nici nu vă spun niciun secret pe care doriți să-l aflați. Căci aceasta privește suveranitatea lui Dumnezeu, administrația Lui și prevederile Lui și, prin urmare, voi vorbi doar despre partea pe care e necesar s-o cunoașteți.

Mai întâi, să vă adresez o întrebare: după părerea voastră, ce este lumea spirituală? În sens larg, este o lume în afara lumii materiale, una atât invizibilă, cât și intangibilă pentru oameni. Totuși, în imaginația voastră, ce fel de lume ar trebui să fie lumea spirituală? Ca urmare a faptului că nu o puteți vedea, probabil sunteți incapabili să vă gândiți la asta. Cu toate acestea, când auziți niște legende, tot vă gândiți la asta și nu vă puteți abține să nu o faceți. Și de ce spun asta? Există ceva care li se întâmplă multor oameni când sunt tineri: când cineva le spune o poveste înspăimântătoare – despre fantome sau suflete – sunt îngrozitor de speriați. Și de ce anume sunt ei speriați? Pentru că își imaginează acele lucruri; chiar dacă nu le pot vedea, simt că sunt prin camerele lor, într-un colț ascuns sau întunecos și sunt atât de înspăimântați încât nu îndrăznesc să se ducă la culcare. Mai ales noaptea, le este prea frică să fie singuri în camerele lor sau să se aventureze în propriile curți. Aceasta este lumea spirituală a imaginației voastre și e o lume pe care oamenii o consideră înspăimântătoare. Adevărul e că toată lumea și-o imaginează într-o oarecare măsură și toată lumea o poate simți un pic.

Să începem cu o discuție despre lumea spirituală. Ce este aceasta? Să vă dau o explicație scurtă și simplă: lumea spirituală este un loc important, unul diferit de lumea materială. De ce spun că e important? Vom discuta despre asta în detaliu. Existența lumii spirituale este legată inextricabil de lumea materială a omenirii. Ea joacă un rol important în ciclul vieții și al morții omenești în stăpânirea lui Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor; acesta este rolul său și unul dintre motivele pentru care existența sa e importantă. Deoarece este un loc de nedeslușit pentru cele cinci simțuri, nimeni nu poate judeca cu acuratețe dacă lumea spirituală există sau nu. Diversele ei dinamici sunt legate îndeaproape de existența umană și, prin urmare, ordinea vieții omenirii este de asemenea influențată în mod colosal de lumea spirituală. Implică sau nu acest lucru suveranitatea lui Dumnezeu? Da. Când spun asta, înțelegeți de ce discut despre acest subiect: pentru că privește suveranitatea lui Dumnezeu, cât și administrația Lui. Într-o lume ca aceasta – una care e invizibilă oamenilor – fiecare ordin, decret și sistem administrativ ceresc al ei este mult deasupra legilor și sistemelor oricărei națiuni a lumii materiale și nicio ființă care trăiește în această lume nu ar îndrăzni să le contravină sau să le încalce. Are acest lucru legătură cu suveranitatea și administrația lui Dumnezeu? În lumea spirituală, sunt decrete administrative clare, ordine administrative clare și statute clare. La niveluri diferite și în diverse zone, însoțitorii se supun cu strictețe îndatoririlor lor și respectă regulile și reglementările, căci știu care e consecința încălcării unui ordin ceresc; sunt clar conștienți de modul în care Dumnezeu pedepsește răul și răsplătește binele și administrează El și stăpânește toate lucrurile. Mai mult, văd clar cum Își duce la bun sfârșit ordinele și statutele cerești. Sunt acestea diferite de lumea materială locuită de omenire? Sunt, într-adevăr, enorm de diferite. Lumea spirituală este o lume complet diferită de lumea materială. De vreme ce există ordine și statute cerești, acest fapt are legătură cu suveranitatea și administrația lui Dumnezeu și, mai mult, cu firea Lui, cât și cu ceea ce are și este El. După ce ați auzit aceasta, nu considerați că este foarte necesar ca Eu să vorbesc despre acest subiect? Nu doriți să-i aflați tainele intrinseci? (Ba da.) Așa e conceptul lumii spirituale. Deși coexistă cu lumea materială și e supusă simultan administrării și suveranității lui Dumnezeu, administrarea acestei lumi de către Dumnezeu și suveranitatea Sa asupra ei sunt mult mai stricte decât cele ale lumii materiale. Când vine vorba despre detalii, ar trebui să începem cu felul în care lumea spirituală este responsabilă pentru lucrarea ciclului vieții și al morții pentru omenire, căci aceasta este o parte importantă din lucrarea ființelor din lumea spirituală.

În cadrul omenirii, clasific toți oamenii în trei tipuri. Primii sunt necredincioșii, aceia fără credințe religioase. Sunt numiți necredincioși. Majoritatea covârșitoare a necredincioșilor cred doar în bani; își sprijină doar propriile interese, sunt materialiști și cred doar în lumea materială – nu cred în ciclul vieții și al morții sau în ce se zice despre zeități și fantome. Pe acești oameni îi clasific drept necredincioși și ei sunt primul tip. Cel de-al doilea tip include diverșii oameni de credință, pe lângă necredincioși. În cadrul omenirii, îi împart pe acești oameni de credință în mai multe grupuri importante: primul grup e reprezentat de evrei, al doilea de catolici, al treilea de creștini, al patrulea de musulmani și al cincilea de budiști; sunt cinci tipuri. Acestea sunt diversele tipuri de oameni de credință. Cel de-al treilea tip îi include pe cei care cred în Dumnezeu și asta vă include pe voi. Astfel de credincioși sunt aceia care-L urmează pe Dumnezeu azi. Acești oameni sunt împărțiți în două tipuri: aleșii lui Dumnezeu și făcătorii de servicii. Aceste tipuri principale au fost clar diferențiate. Așadar, în mințile voastre, sunteți acum capabili să distingeți tipurile și clasificările oamenilor, nu-i așa? Primul tip îi cuprinde pe necredincioși, iar Eu am spus ce sunt ei. Oare cei care cred în Bătrânul din Cer sunt socotiți necredincioși? Mulți necredincioși cred doar în Bătrânul din Cer; ei cred că vântul, ploaia, tunetul și așa mai departe sunt toate controlate de această entitate pe care se bizuie pentru plantatul culturilor și pentru recoltă – dar, când se pomenește credința în Dumnezeu, nu sunt dispuși să creadă în El. Se poate spune că asta înseamnă să ai credință? Astfel de oameni sunt incluși printre necredincioși. Înțelegi asta, nu-i așa? Nu confunda aceste categorii! Cel de-al doilea tip include oamenii de credință, iar al treilea tip sunt aceia care-L urmează pe Dumnezeu în prezent. Așadar, de ce am împărțit toți oamenii în aceste tipuri? (Pentru că diversele tipuri de oameni au sfârșituri și destinații diferite.) Acesta este un aspect al chestiunii. Atunci când aceste rase și tipuri diferite de oameni se vor întoarce în lumea spirituală, toți vor avea un loc diferit în care vor merge, vor fi supuși unor diverse legi ale ciclului vieții și al morții, așa că acesta e motivul pentru care am clasificat oamenii în aceste tipuri importante.

1. Ciclul vieții și al morții în cazul necredincioșilor

Să începem cu ciclul vieții și al morții în cazul necredincioșilor. După moarte, omul e luat de un însoțitor din lumea spirituală. Și ce anume din om e luat? Nu trupul, ci sufletul său. Când sufletul său e luat, omul ajunge într-un loc care e o agenție a lumii spirituale, una care primește în special sufletele oamenilor care tocmai au murit. (Notă: primul loc în care se duce omul după moarte este necunoscut sufletului.) Când e dus în acest loc, o oficialitate efectuează primele controale, confirmând numele, adresa, vârsta sa și toate experiențele sale. Tot ceea ce a făcut cât timp a fost în viață e consemnat într-o carte și verificat cu acuratețe. După ce a fost controlat totul, comportamentul și acțiunile persoanei respective de-a lungul vieții sale sunt folosite pentru a stabili dacă va fi pedepsită sau continuă să fie reîntrupată ca om, aceasta fiind prima etapă. Este această primă etapă înfricoșătoare? Nu este foarte înfricoșătoare deoarece singurul lucru care s-a întâmplat este că persoana respectivă a ajuns într-un loc întunecat și necunoscut.

În cea de-a doua etapă, dacă omul acesta a făcut multe lucruri rele de-a lungul vieții sale și a comis multe fapte haine, atunci va fi dus într-un loc de pedeapsă pentru a-și primi sancțiunea. Acela va fi locul expres folosit pentru pedepsirea oamenilor. Detaliile modului în care este pedepsit depind de păcatele comise, cât și de câte lucruri haine a făcut înainte să moară – aceasta este prima situație care are loc în această a doua etapă. Din cauza lucrurilor rele pe care le-au făcut și a răului pe care l-au comis înainte să moară, când vor fi reîntrupați, după pedeapsa lor – când se vor naște încă o data în lumea materială – unii vor fi în continuare oameni, în timp ce alții vor deveni animale. Cu alte cuvinte, după ce un om se întoarce în lumea spirituală, e pedepsit din cauza răului pe care l-a comis; mai mult decât atât, din cauza lucrurilor haine pe care le-a făcut, în următoarea lui reîntrupare, probabil nu se va întoarce drept om, ci drept animal. Sfera animalelor în care s-ar putea transforma include: vaci, cai, porci și câini. Unii oameni s-ar putea renaște ca păsări, ori rațe, ori gâște… După ce s-au reîntrupat ca animale, când vor muri din nou, se vor întoarce în lumea spirituală. Aici, ca înainte, în funcție de comportamentul de dinaintea morții, lumea spirituală va decide dacă se vor întrupa ca oameni. Majoritatea oamenilor comit prea mult rău și păcatele lor sunt prea cumplite, așadar, trebuie să se reîntrupeze ca animale de șapte până la douăsprezece ori. De șapte până la douăsprezece ori – nu este acest lucru înfricoșător? (Este înfricoșător.) Ce vă înfricoșează? Faptul că un om devine un animal – asta e înspăimântător. Și, pentru un om, care sunt cele mai dureroase lucruri în a deveni un animal? Ideea de a nu avea limbaj, de a avea doar gânduri simple, de a putea face doar lucrurile pe care le fac animalele și de a mânca mâncarea pe care o mănâncă animalele, de a avea mentalitatea simplă și limbajul corpului unui animal, de a nu putea merge în două picioare, de a nu putea comunica cu oamenii și faptul că nimic din comportamentul sau activitățile oamenilor nu are nicio legătură cu animalele. Adică, dintre toate lucrurile, a fi animal înseamnă că ești cea mai josnică dintre toate vietățile și implică mult mai multă suferință decât a fi om. Acesta e un aspect al pedepsei aplicate de lumea spirituală celor care au făcut mult rău și au comis păcate mari. Cât despre severitatea pedepsei, aceasta e decisă în funcție de tipul de animal în care se transformă. De pildă, a fi porc este mai bine decât a fi câine? Un porc trăiește mai bine sau mai rău decât un câine? Mai rău, nu-i așa? Dacă oamenii devin cai sau vaci, vor trăi ei mai bine sau mai rău decât ar face-o dacă ar fi porci? (Mai bine.) I-ar fi mai comod unei persoane dacă s-ar renaște ca pisică? Ar fi tot un animal și i-ar fi mai ușor să fie pisică, decât vacă sau cal, pentru că pisicile pot să lenevească aproape tot timpul, dormind. A deveni o vacă sau un cal este mai laborios. Prin urmare, dacă un om se reîntrupează ca vacă sau cal, trebuie să muncească din greu – ceea ce pare a fi o pedeapsă aspră. A deveni câine ar fi puțin mai bine decât a deveni vacă sau cal, pentru că un câine are o relație mai apropiată cu stăpânul lui. Unii câini, după câțiva ani în care au fost animale de companie, sunt în stare să înțeleagă mult din ce spun stăpânii lor. Uneori, un câine se poate adapta stării și exigențelor stăpânului său, iar stăpânul îl tratează pe câine mai bine și animalul mănâncă și bea mai bine și când are dureri, e mai îngrijit. Așadar, nu se bucură câinele de o viață fericită? Astfel, a fi câine este mai bine decât a fi vacă sau cal. În acest caz, severitatea pedepsei unei persoane stabilește de câte ori se reîntrupează ca animal, precum și tipul de animal.

Deoarece au comis atât de multe păcate cât timp au fost în viață, unii oameni sunt pedepsiți prin reîntruparea ca animale de șapte până la douăsprezece vieți După ce au fost pedepsiți de suficiente ori, la întoarcerea în lumea spirituală, sunt duși în altă parte – într-un loc în care diferitele suflete au fost deja pedepsite și sunt din tipul celor care se pregătesc să se reîntrupeze ca oameni. În această locație, fiecare suflet este categorisit în funcție de felul familiei în care se va naște, de rolul pe care îl va juca odată ce s-a reîntrupat și așa mai departe. De pildă, unii oameni vor deveni cântăreți când vor veni pe lumea aceasta, așa că sunt puși printre cântăreți; unii vor deveni oameni de afaceri când vor veni pe lumea aceasta, așa că sunt puși printre oamenii de afaceri; iar dacă o persoană urmează să devină cercetător științific după ce va deveni om, atunci e pus printre cercetătorii științifici. După ce sunt clasificați, fiecare e trimis de acolo, potrivit unui moment diferit și unei date stabilite, așa cum trimit oamenii e-mailuri azi. Astfel, se va încheia un ciclu al vieții și al morții. Din ziua în care un om ajunge în lumea spirituală și până la sfârșitul pedepsei lui sau până când s-a reîncarnat ca animal de multe ori și se pregătește să fie reîncarnat ca om, acest proces este complet.

Cei care nu mai sunt pedepsiți și nu sunt reîntrupați ca animale vor fi trimiși repede în lumea materială pentru a se întrupa ca oameni? Sau cât va dura până când vor putea sosi printre oameni? Care e frecvența cu care se poate întâmpla acest lucru? Acest lucru e restricționat temporal. Tot ceea ce are loc în lumea spirituală este supus restricțiilor și regulilor temporale precise – ceea ce veți înțelege dacă vă explic cu numere. În cazul celor care se reîntrupează într-o perioadă scurtă, la moartea lor, pregătirile ca ei să se reîntrupeze ca oameni vor fi fost deja făcute. Cea mai scurtă perioadă în care se poate întâmpla asta este de trei zile. Pentru unii oameni, durează trei luni, pentru alții, trei ani, pentru unii, treizeci de ani, pentru alții, trei sute de ani și așa mai departe. Așadar, ce se poate spune despre aceste reguli temporale și care sunt particularitățile lor? Acestea se bazează pe ce are nevoie lumea materială – lumea omului – de la un suflet și pe rolul pe care acest suflet e menit să-l joace în această lume. Când oamenii se reîntrupează ca persoane obișnuite, în cazul celor mai mulți dintre ei, acest lucru are loc rapid, pentru că lumea omului are o nevoie presantă de astfel de oameni obișnuiți – așa că, trei zile mai târziu, sunt trimiși din nou unei familii care e complet diferită de aceea în care au fost înainte să moară. Totuși, sunt unii care joacă un rol special în această lume. „Special” înseamnă că nu există o cerere mare pentru aceste persoane în lumea omului; nu mulți oameni sunt necesari pentru a juca un astfel de rol, așa că poate dura trei sute de ani. Cu alte cuvinte, acest suflet va veni doar o dată la trei sute de ani sau chiar doar o dată la trei mii de ani. De ce? Din cauza faptului că, timp de trei sute sau de trei mii de ani, un astfel de rol nu este cerut în lumea omului, așa că acesta este păstrat undeva în lumea spirituală. Să luăm, de pildă, cazul lui Confucius. El a avut un impact profund asupra culturii tradiționale chineze, iar sosirea lui a afectat profund cultura, cunoașterea, tradiția și gândirea oamenilor din acele vremuri. Totuși, un om precum acesta nu e necesar în fiecare eră, așa că el a trebuit să rămână în lumea spirituală, așteptând acolo timp de trei sute sau trei mii de ani înainte de a se reîntrupa. Deoarece lumea omului nu avea nevoie de o asemenea persoană, el a trebuit să aștepte inactiv, căci existau foarte puține roluri ca al lui și foarte puține de făcut pentru el. Așadar, a trebuit să fie ținut undeva, în lumea spirituală, în cea mai mare parte a acelui timp, inactiv, pentru a trimis de acolo când lumea omului a avut nevoie de el. Astfel sunt regulile temporale ale tărâmului spiritual pentru frecvența cu care se reîntrupează majoritatea oamenilor. Indiferent dacă oamenii sunt obișnuiți sau speciali, lumea spirituală are reguli adecvate și practici corecte pentru procesarea reîntrupărilor lor, iar aceste reguli și practici sunt trimise de Dumnezeu, și nu decise sau controlate de niciun însoțitor sau nicio ființă din lumea spirituală. Acum înțelegi asta, nu-i așa?

Pentru orice suflet, reîntruparea lui, care este rolul lui în această viață, în ce familie se naște și cum e viața lui sunt strâns legate de viața precedentă a sufletului. Tot felul de oameni vin în lumea omului, iar rolurile pe care le joacă ei variază, așa cum variază și sarcinile pe care le îndeplinesc. Și ce sarcini sunt acestea? Unii oameni au venit să-și achite datorii: dacă au datorat altora prea mulți bani în viețile lor trecute, vin să achite acele datorii în această viață. Unii oameni, între timp, au venit să recupereze datorii: au fost escrocați de prea multe lucruri și prea mulți bani în viețile lor anterioare; drept urmare, după ce ajung în lumea spirituală, aceasta le dă dreptate și le permite să-și recupereze datoriile în această viață. Unii oameni au venit să plătească datorii de recunoștință: în timpul vieții lor anterioare – adică în reîntruparea lor precedentă – cineva a fost bun cu ei și, datorită faptului că li s-a dat marea ocazie de a se reîntrupa în această viață, se renasc pentru a achita aceste datorii de recunoștință. Alții, între timp, s-au renăscut în această viață pentru a pretinde vieți. Și ale cui vieți le pretind? Ei o pretind pe aceea a oamenilor care i-au omorât în viețile lor anterioare. Pe scurt, viața actuală a fiecărei persoane are o strânsă legătură cu viețile sale anterioare; această legătură este de neseparat. Cu alte cuvinte, viața actuală a fiecărei persoane este afectată enorm de cea anterioară. De pildă, să spunem că, înainte de a muri, Zhang i-a luat lui Li prin înșelăciune o sumă mare de bani. Are deci Zhang o datorie față de Li? Are, deci este natural atunci ca Li să-și recupereze datoria de la Zhang? Drept urmare, după ce ei mor, există între ei o datorie care trebuie achitată. Când se reîntrupează și Zhang devine om, cum își recuperează Li datoria de la el? O metodă este să se renască drept fiul lui Zhang; Zhang câștigă o mare sumă de bani, care este irosită apoi de Li. Oricât de mulți bani câștigă Zhang, fiul lui, Li, îi risipește. Oricât de mult câștigă Zhang, nu e niciodată destul; iar între timp, fiul lui, dintr-un motiv oarecare, ajunge mereu să cheltuiască banii tatălui lui prin variate mijloace. Zhang e nedumerit: „De ce fiul acesta al meu aduce mereu atâta ghinion? De ce fiii altor oameni sunt atât de cuminți? De ce propriul meu fiu nu are nicio ambiție, de ce e atât de nefolositor și incapabil de a câștiga vreun ban și de ce trebuie mereu să-l întrețin? De vreme ce trebuie să-l întrețin, o voi face – dar oare de ce, oricât de mulți bani îi dau, mereu are nevoie de mai mulți? De ce nu e în stare să aibă o slujbă cinstită, și face în schimb tot felul de lucruri cum ar fi să lenevească, să mănânce, să bea, să preacurvească și să parieze? Ce se întâmplă?” Apoi, Zhang se gândește o vreme: „S-ar putea să am o datorie la el dintr-o viață trecută. Ei bine, atunci am s-o achit! Asta nu se va sfârși până când nu o voi plăti în întregime!” Ar putea să vină ziua când Li și-a recuperat cu adevărat datoria și, până când va avea patruzeci sau cincizeci de ani, ar putea să-și vină brusc în simțiri, realizând: „N-am făcut nici măcar un lucru bun în întreaga primă jumătate a vieții mele! Am risipit toți banii pe care i-a câștigat tatăl meu, deci ar trebui să încep să fiu o persoană bună! Mă voi căli; voi fi cineva care e onest, care trăiește cum se cuvine și nu-i voi mai aduce niciodată mâhnire tatălui meu!” De ce gândește așa? De ce, brusc, se schimbă în bine? Există un motiv pentru asta? Care e motivul? (Este că Li și-a recuperat datoria; Zhang și-a plătit datoria.) În aceasta, există cauză și efect. Povestea a început cu mult, mult timp în urmă, înainte de viețile lor actuale; această poveste a vieților lor trecute a fost adusă în prezent, și niciunul nu poate da vina pe celălalt. Indiferent de ce l-a învățat Zhang pe fiul lui, acesta nu l-a ascultat niciodată, nici nu a avut o slujbă cinstită. Însă în ziua în care datoria a fost achitată, nu a fost nevoie să-l învețe pe fiul lui – el a înțeles în mod firesc. Acesta e un exemplu simplu. Există multe astfel de exemple? (Da, există.) Ce le spun ele oamenilor? (Că ar trebui să fie buni și să nu comită răul.) Că ar trebui să nu facă rău și că va exista o răsplată pentru fărădelegile lor! Majoritatea necredincioșilor comit mult rău, iar fărădelegile lor își primesc răsplata, corect? Totuși, e arbitrară o astfel de răsplată? Pentru fiecare acțiune, există un context și un motiv în spatele acestei răsplăți. Crezi că nu vei păți nimic după ce i-ai luat cuiva bani prin înșelăciune? Crezi că, după ce ai luat banii aceia printr-un șiretlic, nu vei înfrunta nicio consecință? Așa ceva ar fi imposibil; chiar vor exista consecințe! Indiferent de cine sunt sau dacă ei cred sau nu că există un Dumnezeu, toți indivizii trebuie să-și asume responsabilitatea pentru comportamentul lor și să suporte consecințele acțiunilor lor. Cât despre acest exemplu simplu – pedepsirea lui Zhang și recuperarea banilor de către Li – nu este corect? Când oamenii fac astfel de lucruri, acesta este genul de rezultat care apare. E inseparabil de administrarea lumii spirituale. În ciuda faptului că sunt necredincioși, existența celor care nu cred în Dumnezeu e supusă acestor feluri de ordine și decrete cerești. Nimeni nu poate scăpa de ele și nimeni nu poate evita această realitate.

Cei care nu au credință cred adesea că tot ceea ce e vizibil pentru oameni există, în timp ce tot ceea ce nu poate fi văzut sau care e foarte departe de oameni nu există. Ei preferă să creadă că nu există „un ciclu al vieții și al morții” și că nu există nicio „pedeapsă”; așadar, păcătuiesc și fac rău fără remușcare. Apoi, sunt pedepsiți sau se reîntrupează ca animale. Majoritatea diverselor tipuri de oameni dintre necredincioși cad în acest cerc vicios. Asta deoarece ei nu știu că lumea spirituală e strictă în administrarea tuturor ființelor vii. Indiferent dacă tu crezi sau nu, această realitate există, căci niciun om sau obiect nu se poate sustrage din zona pe care o supraveghează Dumnezeu cu ochii lui și niciun om sau obiect nu poate scăpa de regulile și restricțiile ordinelor și decretelor Sale cerești. Așadar, acest exemplu simplu spune tuturor că, indiferent dacă tu crezi în Dumnezeu, este inacceptabil să păcătuiești, să faci rău, și că toate acțiunile au consecințe. Când cineva care a înșelat pe altcineva, luându-i bani, este pedepsit, o asemenea pedeapsă este corectă. Un comportament des întâlnit ca acesta este sancționat în lumea spirituală, și o asemenea pedeapsă este dată de decretele și ordinele cerești ale lui Dumnezeu. Prin urmare, un comportament infracțional și hain atât de cumplit – violul și jaful, înșelătoria și escrocheria, furtul și tâlhăria, crima și incendierea și așa mai departe – este și mai mult supus unei diversități de pedepse cu grade diferite de severitate. Ce includ aceste pedepse cu diferite grade de severitate? Unele dintre ele stabilesc nivelul severității, folosind timp, în vreme ce unele fac asta prin diferite metodologii; altele fac asta stabilind locurilor în care merg oamenii când se reîntrupează. De pildă, unii oameni sunt spurcați la gură. La ce se referă faptul de a fi „spurcat la gură”? Înseamnă a-i înjura frecvent pe alții și a folosi un limbaj răutăcios, care-i blestemă pe ceilalți. Ce înseamnă „limbaj răutăcios”? Înseamnă că o persoană are o inimă răutăcioasă. Limbajul spurcat care blestemă pe ceilalți vine adesea din gurile unor astfel de oameni și un asemenea limbaj răutăcios aduce consecințe grave. După ce acești oameni mor și primesc pedeapsa potrivită, pot să se renască muți. Unii oameni sunt foarte vicleni cât sunt în viață; profită adesea de alții, micile lor uneltiri sunt deosebit de bine planificate și fac mult rău oamenilor. Când se nasc din nou, e posibil să fie reduși la minte sau cu deficiențe mintale. Unii oameni trag deseori cu ochiul la chestiunile private ale celorlalți; ochii lor văd multe lucruri pe care nu ar fi trebuit să le vadă și află multe pe care nu se cuvine să le știe. Așadar, când se nasc din nou, pot fi orbi. Unii oameni sunt foarte sprinteni când sunt în viață; se bat adesea și fac multe lucruri rele. Din cauza acestui lucru, s-ar putea să se nască din nou fiind invalizi, ologi sau ciungi; alteori, se pot reîntrupa drept cocoșați sau pot avea torticolis, pot șchiopăta sau avea un picior mai scurt decât celălalt și așa mai departe. În aceste situații, ei au fost supuși unor diferite pedepse, în funcție de nivelurile de răutate pe care au comis-o în timp ce erau în viață. De ce credeți că oamenii au ochi leneși? Există mulți astfel de oameni? În zilele de astăzi, nu sunt doar câțiva. Unii oameni au ochi leneși pentru că în viețile lor trecute și-au folosit prea mult ochii și au făcut prea multe lucruri rele, așa că s-au născut în această viață cu ochi leneși, iar în cazuri grave, s-au născut chiar orbi. Aceasta e răsplata! Unii oameni se înțeleg bine cu alții înainte să moară; fac multe lucruri bune pentru rudele lor, prieteni, colegi sau pentru cei care au legătură cu ei. Fac acte de caritate și le pasă de ceilalți sau îi ajută financiar și oamenii au păreri foarte bune despre ei. Când astfel de oameni se întorc în lumea spirituală, nu sunt pedepsiți. Dacă un necredincios nu e pedepsit în niciun fel înseamnă că a fost un om foarte bun. În loc să creadă în existența lui Dumnezeu, el crede doar în Bătrânul din Cer. O astfel de persoană crede doar că există un duh deasupra lui care supraveghează tot ceea ce face – doar în asta crede această persoană. Rezultatul este că se comportă mult mai bine. Asemenea oameni sunt buni la suflet și generoși, iar când în cele din urmă se întorc în lumea spirituală, aceasta îi va trata foarte bine și curând se vor reîntrupa. În ce fel de familie vor ajunge când se vor reîntrupa? Deși familiile acestea nu vor fi bogate, niciun rău nu se va atinge de ele și între membrii ei va fi armonie; acolo, acești oameni reîntrupați vor petrece zile sigure și fericite și toată lumea va fi veselă și va duce vieți bune. Când oamenii aceștia ajung la maturitate, vor avea familii mari, extinse, copiii lor vor fi talentați și se vor bucura de succes, iar familiile lor se vor bucura de noroc – iar un astfel de rezultat este legat în mod colosal de viețile trecute ale acestor oameni. Adică, locul unde merg oamenii după ce mor și se reîntrupează, indiferent dacă sunt bărbați sau femei, care sunt misiunile lor, prin ce va trece în viață, ce dificultăți va îndura, de ce binecuvântări se vor bucura, pe cine vor cunoaște și ce li se va întâmpla – nimeni nu poate să prezică aceste lucruri, să le evite sau să se ascundă de ele. Cu alte cuvinte, după ce viața ta a fost stabilită, orice ți se întâmplă – oricum ai încerca să eviți asta și indiferent de mijloace – nu ai nicio modalitate de a încălca cursul vieții pe care ți l-a stabilit Dumnezeu în lumea spirituală. Căci, atunci când ești reîntrupat, soarta vieții tale a fost deja stabilită. Indiferent dacă e bună sau rea, toată lumea ar trebui să accepte situația și să meargă mai departe. Aceasta e o chestiune pe care nu o poate evita nimeni care trăiește în această lume, și nicio chestiune nu e mai reală. Toți ați înțeles tot ce am spus, nu-i așa?

După ce ați înțeles aceste lucruri, ați văzut acum că Dumnezeu controlează și administrează foarte exigent și riguros ciclul vieții și al morții în cazul necredincioșilor? În primul rând, El a instituit diverse ordine, decrete și sisteme cerești în tărâmul spiritual și, odată ce au fost proclamate, sunt executate cu mare strictețe, așa cum a stabilit Dumnezeu, prin ființe cu diferite posturi oficiale din lumea spirituală și nimeni nu ar îndrăzni să le încalce. Așadar, în ciclul de viață și de moarte al omenirii în lumea omului, indiferent dacă un om se reîntrupează ca animal sau ca om, există legi pentru ambele. Deoarece aceste legi vin de la Dumnezeu, nimeni nu îndrăznește să le încalce și nici nu e capabil să o facă. Doar datorită acestei suveranități a lui Dumnezeu și a existenței unor astfel de legi lumea materială pe care o văd oamenii e atât de exactă și de ordonată; doar datorită acestei suveranități a lui Dumnezeu sunt oamenii capabili să coexiste pașnic cu cealaltă lume, care le e complet invizibilă, și să trăiască în armonie cu ea – totul fiind inextricabil suveranității lui Dumnezeu. După ce viața trupească a unui om se stinge, sufletul încă are viață, așadar, ce s-ar întâmpla dacă nu s-ar afla sub administrarea lui Dumnezeu? Sufletul ar hoinări peste tot, intrând nepoftit peste tot și chiar ar face rău ființelor vii din lumea umană. Un astfel de rău ar fi îndreptat nu doar spre omenire, ci ar putea fi și spre plante și animale – totuși, primii care ar fi răniți ar fi oamenii. Dacă s-ar întâmpla aceasta – dacă un astfel de suflet nu ar fi administrat, ar face cu adevărat rău oamenilor și ar face într-adevăr lucruri haine – atunci acest suflet ar fi, de asemenea, tratat în mod adecvat în lumea spirituală: dacă situația ar fi gravă, sufletul ar înceta curând să existe și ar fi distrus. Dacă ar fi posibil, ar fi pus undeva și, apoi, reîntrupat. Cu alte cuvinte, administrarea de către lumea spirituală a diferitelor suflete este ordonată și realizată conform unor pași și reguli. Doar datorită unei astfel de administrări lumea materială a omului nu a căzut în haos și oamenii lumii materiale au o mentalitate normală, o raționalitate normală și o viață trupească ordonată. Doar după ce omenirea va avea o astfel de viață normală, aceia care trăiesc în trup vor putea continua să prospere și să se înmulțească de-a lungul generațiilor.

Ce părere aveți despre cuvintele pe care tocmai le-ați auzit? Sunt noi pentru voi? Ce fel de impresii v-au lăsat subiectele părtășiei de astăzi? În afară de faptul că sunt inedite, mai simțiți ceva? (Oamenii ar trebui să se comporte bine și vedem că Dumnezeu e mare și ar trebui venerat.) (După ce am auzit comuniunea lui Dumnezeu despre cum aranjează El sfârșiturile diferitelor tipuri de oameni, dintr-un punct de vedere, cred că firea Lui nu permite nicio jignire și că ar trebui să-L venerez; din alt punct de vedere, sunt conștient de ce fel de oameni Îi plac lui Dumnezeu și de ce fel de oameni nu-I plac, așa că vreau să fiu unul dintre aceia pe care Îi place.) Vedeți că Dumnezeu se bazează pe principii în acțiunile Lui în această zonă? Care sunt principiile potrivit cărora acționează? (El stabilește sfârșiturile oamenilor în funcție de tot ceea ce fac.) Aici este vorba despre diferitele sfârșituri ale necredincioșilor despre care tocmai am vorbit. În privința necredincioșilor, principiul din spatele acțiunilor lui Dumnezeu e acela de răsplătire a celor buni și de pedepsire a celor răi? Există excepții? (Nu.) Vedeți că există un principiu în spatele acțiunilor lui Dumnezeu? Necredincioșii nu cred efectiv în Dumnezeu și nici nu se supun orchestrărilor lui Dumnezeu. În plus, nu sunt conștienți de suveranitatea lui Dumnezeu, și cu atât mai puțin Îl recunosc. Ceea ce e mai grav este că săvârșesc un sacrilegiu împotriva lui Dumnezeu, Îl blestemă și sunt ostili față de cei care cred în Dumnezeu. În ciuda acestei atitudini a lor față de Dumnezeu, administrarea lor de către El tot nu se abate de la principiile Lui; El îi administrează într-un mod ordonat, potrivit principiilor și firii Lui. Cum privește El ostilitatea lor? Ca necunoaștere! Drept urmare, a făcut ca acești oameni – adică marea majoritate a necredincioșilor – să se reîntrupeze, în trecut, ca animale. Așadar, ce sunt, mai exact, necredincioșii în ochii lui Dumnezeu? Toți sunt fiare. Dumnezeu administrează atât fiarele, cât și omenirea și, pentru asemenea oameni are aceleași principii. Chiar și în administrarea acestor oameni, firea Lui, cât și legile din spatele stăpânirii Lui peste toate lucrurile tot pot fi văzute. Așadar, vedeți suveranitatea lui Dumnezeu în principiile după care El îi administrează pe necredincioșii pe care tocmai i-am menționat? Vedeți firea dreaptă a lui Dumnezeu? (Da.) Cu alte cuvinte, indiferent de care lucru dintre toate Se ocupă El, Dumnezeu acționează conform propriilor principii și firi. Aceasta e esența lui Dumnezeu; nu ar renunța cu nonșalanță la decretele sau ordinele cerești pe care le-a instituit pentru că El socotește asemenea oameni drept fiare. Dumnezeu acționează principial, deloc nesăbuit, și acțiunile Lui nu sunt deloc afectate de niciun factor. Tot ceea ce face Îi respectă principiile. Asta pentru că Dumnezeu are esența lui Dumnezeu Însuși; acesta e un aspect al esenței Lui, pe care nu o are nicio ființă creată. Dumnezeu e conștiincios și responsabil în tratarea, abordarea, gestionarea și stăpânirea de către El a fiecărui obiect, individ și lucru viu dintre toate lucrurile pe care El le-a creat și niciodată nu a fost nepăsător în privința asta. Față de cei care sunt buni, El e binevoitor și blând; celor haini le aplică pedepse fără remușcări; iar diferitelor vietăți El le face rânduieli potrivite, într-un mod prompt și regulat, conform diferitelor condiții impuse de lumea umană în momente diferite, astfel încât aceste diverse ființe vii se reîntrupează conform rolurilor pe care le joacă într-un mod ordonat și trec metodic din lumea materială în cea spirituală.

Moartea unei ființe vii – încheierea unei vieți fizice – semnifică faptul că ființa vie a trecut din lumea materială în lumea spirituală, în timp ce nașterea unei noi vieți fizice înseamnă că o ființă vie a venit din lumea spirituală în lumea materială și a început să-și preia și să-și joace rolul. Indiferent dacă este vorba despre plecarea sau sosirea unei ființe, ambele sunt inseparabile de lucrarea lumii spirituale. Înainte ca cineva să vină în lumea materială, rânduieli și precizări adecvate au fost făcute deja de către Dumnezeu în lumea spirituală în ceea ce privește familia în care va merge acea persoană, era în care va ajunge, ora la care va ajunge și rolul pe care îl va juca. Ca atare, întreaga viață a acestei persoane – lucrurile pe care le face și căile pe care merge – va continua conform rânduielilor făcute în lumea spirituală, fără nici cea mai mică abatere. Mai mult, momentul în care se încheie o viață fizică și modul și locul în care se încheie sunt clare și perceptibile lumii spirituale. Dumnezeu stăpânește lumea materială, cât și lumea spirituală, și nu va amâna ciclul normal de viață și de moarte al unui suflet, nici nu ar putea vreodată comite vreo greșeală în rânduielile acelui ciclu. Fiecare dintre însoțitorii din posturile oficiale ale lumii spirituale își îndeplinește sarcinile individuale și face ceea ce se cuvine să facă, în concordanță cu indicațiile și regulile lui Dumnezeu. Așadar, în lumea omenirii, fiecare fenomen material văzut de om este ordonat și nu conține haos. Toate acestea se datorează stăpânirii ordonate asupra lucrurilor de către Dumnezeu, dar și faptului că autoritatea Lui stăpânește peste tot. Stăpânirea lui include lumea materială în care trăiește omul și, mai mult, lumea spirituală invizibilă din spatele omenirii. Prin urmare, dacă oamenii își doresc să aibă o viață bună și speră să trăiască într-un mediu frumos, pe lângă a primi întreaga lume materială vizibilă, ei trebuie să primească și lumea spirituală, pe care nimeni nu o poate vedea, care guvernează fiecare ființă vie în numele omenirii și care e ordonată. Astfel, spunând că Dumnezeu este sursa vieții tuturor lucrurilor, nu ne-am sporit noi conștientizarea și înțelegerea „tuturor lucrurilor”? (Ba da.)

2. Ciclul de viață și de moarte al credincioșilor de diferite feluri de credință

Tocmai am discutat despre ciclul de viață și de moarte al oamenilor din prima categorie, cea a necredincioșilor. Acum, să discutăm despre cea de-a doua categorie, cea a credincioșilor de diferite feluri. „Ciclul de viață și de moarte al credincioșilor de diferite feluri” este încă un subiect foarte important și este extrem de necesar ca voi să îl înțelegeți. Mai întâi, să discutăm despre credințele la care se referă cuvântul „credință” din „oameni de credință”: iudaism, creștinism, catolicism, islamism și budism, cele cinci religii principale. În plus față de necredincioși, adepții acestor cinci religii reprezintă o mare parte a populației lumii. În cadrul acestor cinci religii, cei care și-au făcut o carieră din credința lor sunt puțini, dar aceste religii au mulți adepți. Aceștia vor ajunge într-un loc diferit atunci când vor muri. „Diferit” față de cine? De necredincioși – de cei fără de credință – despre care tocmai am discutat. După ce mor, adepții acestor cinci religii ajung în altă parte, într-un loc diferit de cel în care ajung necredincioșii. Totuși, procesul este același; lumea spirituală îi va judeca și pe ei pe baza tuturor faptelor pe care le-au făcut înainte să moară, după care ei vor fi procesați în mod corespunzător. Totuși, de ce acești oameni sunt trimiși într-o altă locație pentru a fi procesați? Există un motiv important pentru asta. Care este? Vi-l voi explica printr-un exemplu. Înainte să fac asta, totuși, s-ar putea să spuneți: „Poate se întâmplă deoarece ei au puțină credință în Dumnezeu! Nu sunt total necredincioși”. Cu toate acestea, nu acesta este motivul. Există un motiv foarte important pentru care ei sunt ținuți departe de ceilalți.

Să luăm drept exemplu budismul. Vă voi spune un fapt. Un budist este, în primul rând, cineva care s-a convertit la budism, și e o persoană care știe care este credința sa. Când budiștii își taie părul și devin călugări sau călugărițe, asta înseamnă că s-au separat de lumea seculară, lăsând în urmă agitația lumii umane. În fiecare zi, budiștii recită incantațiile „sutra” și cântă numele lui Buddha, mănâncă doar hrană vegetariană, duc vieți ascetice și își petrec zilele însoțiți doar de lumina rece și slabă a unei lămpi cu grăsime. Așa își petrec întreaga viață. Când viața fizică a unui budist se încheie, acesta își va face un rezumat al vieții, dar, în inima sa, nu va ști unde va ajunge după ce moare, pe cine va întâlni sau care va fi finalul său: în sinea sa, nu va avea o idee clară privind asemenea lucruri. Nu va fi făcut nimic altceva decât să aibă orbește un tip de credință întreaga viață, după care să părăsească lumea umană împreună cu dorințele și idealurile sale orbești. Astfel se încheie viața fizică a unui budist, atunci când părăsește lumea celor vii; după aceea, se întoarce la locul lui inițial din lumea spirituală. Decizia potrivit căreia această persoană se va reîntrupa sau nu pentru a se întoarce pe pământ și a-și continua autocultivarea depinde de comportamentul și practica sa de dinainte de moarte. Dacă nu a făcut nimic greșit în timpul vieții, această persoană se va reîntrupa rapid și va fi trimisă din nou înapoi pe pământ, acolo unde va deveni din nou călugăr sau călugăriță. Cu alte cuvinte, practică autocultivarea în timpul vieții fizice potrivit modului în care a practicat autocultivarea prima dată și apoi se întoarce în tărâmul spiritual după încheierea vieții fizice, unde este examinată. După aceea, dacă nu se găsește nicio problemă, poate să se întoarcă încă o dată în lumea oamenilor și să convertească din nou la budism, astfel continuându-și practica. După ce se reîntrupează între trei și șapte ori, se va întoarce încă o dată în lumea spirituală, acolo unde se duce după încheierea fiecărei vieți fizice. Dacă diferitele competențe și comportamentul său din lumea oamenilor au respectat legile cerești ale lumii spirituale, atunci, din acel moment, va rămâne acolo; nu se va mai reîncarna ca om, și nici nu va mai exista niciun risc de a fi pedepsit pentru faptele rele făcute pe pământ. Nu va mai fi niciodată nevoit să treacă prin acest proces. Mai degrabă, în funcție de circumstanțele sale, va ocupa o poziție în tărâmul spiritual. Budiștii numesc acest lucru „dobândirea Budeității”. Dobândirea Budeității înseamnă, în principal, să te împlinești ca funcționar al lumii spirituale și, apoi, să nu te mai întrupezi sau să riști să fii pedepsit. Mai mult, înseamnă să nu mai suferi chinurile de a fi om după reîntrupare. Așadar, mai există vreo șansă ca ei să se reîncarneze ca animal? (Nu.) Asta înseamnă că ei vor rămâne pentru a avea un rol în lumea spirituală și că nu se vor mai reîntrupa. Acesta este un exemplu al dobândirii rodniciei Budeității în concepția budistă. Iar cei care nu dobândesc rodnicia, la întoarcerea în lumea spirituală, sunt supuși examinării și verificării de către oficialul relevant, care descoperă că, în timpul vieții, aceștia nu au practicat cu sârguință autocultivarea sau că nu au fost conștiincioși în recitarea incantațiilor „sutra” și în cântarea numelor lui Buddha, așa cum impune budismul și că, în schimb, au comis multe fapte rele și s-au dedat multor comportamente haine. În lumea spirituală, are loc apoi o judecată a răutăților comise de aceștia și, apoi, ei cu siguranță sunt pedepsiți. În asta nu există excepții. Ca atare, când poate dobândi rodnicia acest gen de persoană? Într-o viață în care nu săvârșește niciun rău – atunci când, după întoarcerea în lumea spirituală, se va vedea că nu a făcut niciun rău înainte să moară. Apoi, ei continuă să se reîntrupeze, continuă să recite incantațiile „sutra” și să cânte numele lui Buddha, petrecându-și zilele însoțiți doar de lumina rece și slabă a unei lămpi cu grăsime, abținându-se să nu omoare nicio ființă vie sau să mănânce vreun soi de carne. Nu se implică în lumea oamenilor, lăsând mult în urmă problemele acestei lumi și neavând nicio dispută cu alții. Pe parcurs, dacă nu au făcut niciun rău, se întorc în lumea spirituală și, după ce toate faptele și întregul lor comportament sunt examinate, sunt trimiși încă o dată în tărâmul oamenilor, într-un ciclu care continuă între trei și șapte ori. Dacă în acest timp nu se poartă urât, atunci dobândirea Budeității va rămâne neafectată și nu va fi amânată. Aceasta este o caracteristică a ciclului de viață și de moarte al credincioșilor: ei au capacitatea de a „dobândi rodnicia” și de a ocupa o poziție în lumea spirituală; asta îi diferențiază de necredincioși. În primul rând, cât trăiesc pe pământ, cum se poartă cei sunt capabili să ocupe o poziție în lumea spirituală? Ei trebuie să se asigure că nu comit absolut niciun rău: nu trebuie să ucidă, să provoace incendii, să violeze sau să tâlhărească; dacă se dedau fraudelor, înșelăciunii, furturilor sau jafurilor, nu vor putea să dobândească rodnicia. Cu alte cuvinte, dacă au vreo legătură sau vreo afiliere cu vreo faptă rea, nu vor putea să scape de pedeapsa pregătită lor de lumea spirituală. Lumea spirituală face aranjamente potrivite pentru budiștii care dobândesc Budeitatea: ei pot fi repartizați să îi administreze pe cei care par să creadă în budism și în Bătrânul din Cer – li se poate aloca o jurisdicție. De asemenea, s-ar putea să fie responsabili doar de necredincioși sau să aibă poziții cu îndatoriri mărunte. O astfel de alocare are loc în funcție de diversele naturi ale acestor suflete. Acesta este un exemplu al budismului.

Dintre cele cinci religii principale despre care am vorbit, creștinismul este relativ special. Ce-i face pe creștini atât de speciali? Aceștia sunt oameni care cred în adevăratul Dumnezeu. Cum pot cei care cred în adevăratul Dumnezeu să fie enumerați aici? Creștinismul este un tip de credință și, zicând asta, fără îndoială, ar avea legătură doar cu credința; ar fi doar un fel de ceremonial, un fel de religie și un lucru cu totul diferit de credința celor care Îl urmează cu adevărat pe Dumnezeu. Motivul pentru care am inclus creștinismul printre cele cinci religii principale este că a fost redus la același nivel cu iudaismul, cu budismul și cu islamismul. Majoritatea oamenilor de aici nu cred că există un Dumnezeu sau că El stăpânește peste toate lucrurile; cu atât mai puțin cred în existența Lui. În schimb, ei doar se folosesc de Scripturi pentru a discuta despre teologie și folosesc teologia pentru a-i învăța pe oameni să fie buni, să îndure suferințe și să facă fapte bune. O astfel de religie a devenit creștinismul: se concentrează doar asupra teoriilor teologice, fără absolut nicio legătură cu lucrarea lui Dumnezeu de a-l gestiona și de a-l mântui pe om. A devenit o religie a oamenilor care Îl urmează pe Dumnezeu, dar care nu sunt cu adevărat recunoscuți de Dumnezeu. Totuși, Dumnezeu are și un principiu conform căruia El abordează astfel de oameni. Nu Se ocupă de ei și nici nu Se poartă cu ei la întâmplare, așa cum face cu necredincioșii. Îi tratează la fel ca pe budiști: dacă, în timpul vieții, un creștin poate să exercite autodisciplina, să respecte cu strictețe Decalogul și să impună cerințe propriului comportament în conformitate cu legile și poruncile, și le respectă întreaga sa viață – atunci și el trebuie să petreacă un interval egal de timp trecând prin ciclurile de viață și de moarte înainte de a putea să dobândească așa-numita „răpire” cu adevărat. După ce creștinii dobândesc această răpire, ei rămân în lumea spirituală, acolo unde ocupă o poziție și devin oficialii acesteia. Pe de altă parte, în cazul în care creștinii comit rele pe pământ – dacă sunt prea păcătoși și comit prea multe păcate – atunci inevitabil vor fi pedepsiți și disciplinați mai mult sau mai puțin sever. În budism, dobândirea rodniciei înseamnă intrarea în tărâmul pur al fericirii supreme, dar cum se numește asta în creștinism? Se numește „intrare în ceruri” și „răpire”. Cei care sunt răpiți cu adevărat trec și ei prin ciclul de viață și de moarte între trei și șapte ori și, după moarte, vin în lumea spirituală, de parcă ar fi adormit. Dacă ei corespund standardului, pot să rămână acolo și să aibă o funcție și, spre deosebire de oamenii de pe pământ, nu se vor reîntrupa într-un mod simplu sau potrivit unei convenții.

În cadrul tuturor acestor religii, sfârșitul despre care vorbesc și după care jinduiesc adepții lor este același cu dobândirea rodniciei din budism; doar că această „rodnicie” este dobândită prin mijloace diferite. Toate sunt la fel. Pentru această parte a adepților acestor religii, care sunt capabili să respecte cu strictețe preceptele religioase în comportamentul lor, Dumnezeu oferă o destinație potrivită, un loc potrivit pentru ei, și îi tratează așa cum se cuvine. Toate acestea sunt logice, dar nu sunt așa cum își imaginează oamenii, nu? Acum, după ce ați aflat ce se întâmplă cu oamenii din creștinism, cum vă simțiți? Credeți că necazul lor e nedrept? Simțiți simpatie pentru ei? (Puțin.) Nu e nimic de făcut; este numai vina lor. De ce spun asta? Lucrarea lui Dumnezeu este adevărată; El trăiește și este real, iar lucrarea Lui este ațintită asupra întregii omeniri și asupra fiecărui individ. Așadar, de ce nu acceptă ei asta? De ce I se opun atât de nebunește lui Dumnezeu și Îl persecută? Ar trebui să se considere norocoși să aibă măcar un final ca acesta, deci de ce vă este milă de ei? Faptul că ei sunt tratați în acest fel dă dovadă de multă toleranță. Având în vedere cu câtă îndârjire I se opun lui Dumnezeu, ei ar trebui să fie distruși, totuși, Dumnezeu nu face asta; pur și simplu îi tratează pe creștini la fel ca pe oricare alții din alte religii. Așadar, mai este nevoie să intrăm în și mai multe detalii cu privire la celelalte religii? Etosul tuturor acestor religii este ca oamenii să sufere tot mai multe greutăți, să nu comită rele, să facă fapte bune, să nu îi înjure pe ceilalți, să nu îi judece pe ceilalți, să se distanțeze de dispute și să fie oameni buni – majoritatea învățăturilor religioase sunt așa. Așadar, dacă acești credincioși – acești adepți ai diferitelor religii și confesiuni religioase – sunt capabili să respecte cu strictețe preceptele lor religioase, atunci ei nu vor comite greșeli sau păcate grave în timpul petrecut de ei pe pământ; iar după ce se vor reîntrupa de trei și până la șapte ori, acești oameni – cei care sunt capabili să respecte cu strictețe preceptele religioase – vor rămâne și vor avea o funcție în lumea spirituală. Sunt mulți astfel de oameni? (Nu, nu sunt.) Pe ce vă bazați răspunsul? Nu este ușor să faci fapte bune și să respecți legile religioase, Budismul nu le permite oamenilor să mănânce carne – ai putea tu să faci asta? Dacă ar trebui să porți robe gri, să reciți incantații „sutra” și să cânți numele lui Buddha într-un templu budist întreaga zi, ai fi în stare? Nu ar fi ușor. Creștinismul are Decalogul, are porunci și legi; sunt ele ușor de respectat? Nu sunt! Luați ca exemplu faptul de a nu-i înjura pe ceilalți: oamenii sunt pur și simplu incapabili să respecte această regulă. Nereușind să se abțină, înjură – iar după ce înjură, nu mai pot să-și retragă cuvintele. Așadar, ce fac? Noaptea, își mărturisesc păcatele. Uneori, după ce îi înjură pe alții, încă nutresc ură în inimile lor, iar ei chiar merg atât de departe încât plănuiesc un moment în care să le facă și mai mult rău acelor oameni. Pe scurt, pentru cei care trăiesc în cadrul acestei dogme moarte, nu este ușor să se abțină de la a păcătui și a comite rele. Prin urmare, în cadrul fiecărei religii, doar câțiva oameni sunt într-adevăr capabili să dobândească rodnicia. Presupui că, fiindcă atât de mulți oameni sunt adepții acestor religii, mulți vor putea să rămână și să aibă un rol în tărâmul spiritual. Totuși, nu sunt atât de mulți; doar puțini sunt cu adevărat capabili să reușească acest lucru. Asta este totul, în general, despre ciclul de viață și de moarte al credincioșilor. Ceea ce îi diferențiază este faptul că ei pot să dobândească rodnicia, și asta e ceea ce îi separă de necredincioși.

3. Ciclul de viață și de moarte al adepților lui Dumnezeu

Acum, să discutăm despre ciclul de viață și de moarte al celor care Îl urmează pe Dumnezeu. Asta vă privește, așa că fiți atenți: în primul rând, gândiți-vă la cum pot fi clasificați oamenii care Îl urmează pe Dumnezeu. (Ca aleși ai lui Dumnezeu și făcători de servicii.) Sunt, într-adevăr, două categorii: aleșii lui Dumnezeu și făcătorii de servicii. Mai întâi, să discutăm despre aleșii lui Dumnezeu, care sunt puțini. La cine se referă cuvintele „aleșii lui Dumnezeu”? După ce Dumnezeu a creat toate lucrurile și a apărut omenirea, Dumnezeu a selectat un grup de oameni care să-L urmeze; la aceștia ne referim simplu ca la „aleșii lui Dumnezeu”. Modul în care Dumnezeu i-a selectat pe acești oameni a avut o sferă și o însemnătate specială. Sfera este specială în sensul că era limitată la câțiva aleși, care trebuie să vină atunci când El săvârșește o lucrare importantă. Și care este însemnătatea? Întrucât au fost un grup ales de Dumnezeu, însemnătate este măreață. Adică, Dumnezeu vrea să-i facă pe acești oameni compleți și să-i desăvârșească, iar odată ce lucrarea Lui de gestionare se termină, El îi va câștiga pe acești oameni. Nu este măreață această însemnătate? Așadar, acești aleși sunt foarte importanți pentru Dumnezeu, pentru că sunt cei pe care El vrea să-i câștige. Cât despre făcătorii de servicii, ei bine, haideți momentan să luăm o pauză de la subiectul predestinării săvârșite de Dumnezeu și să vorbim mai întâi despre originile lor. Un „făcător de servicii” este, literalmente, cineva care slujește. Cei care slujesc sunt vremelnici; ei nu fac asta pe termen lung sau pentru totdeauna, ci sunt angajați sau recrutați doar temporar. Cei mai mulți dintre ei au fost aleși din rândurile necredincioșilor – aceasta e originea lor. Au venit pe pământ este atunci când s-a decretat că își vor asuma rolul de făcători de servicii în cadrul lucrării lui Dumnezeu. Poate că au fost animale în viața anterioară, dar e posibil și să se fi numărat printre necredincioși. Acestea sunt originile făcătorilor de servicii.

Să vorbim mai mult despre aleșii lui Dumnezeu. Când mor, ei se duc într-un loc complet diferit față de cel în care ajung necredincioșii și diferitele tipuri de credincioși. Este un loc în care ei sunt însoțiți de îngeri și de mesagerii lui Dumnezeu; e un loc administrat personal de Dumnezeu. Chiar dacă aleșii lui Dumnezeu nu pot să-L vadă pe Dumnezeu cu ochii lor în acest loc, este unul complet diferit de toate celelalte din tărâmul spiritual; este o locație diferită, unde această categorie de oameni ajung după ce mor. Când mor, și ei sunt obiectul unei minuțioase investigații înfăptuite de mesagerii lui Dumnezeu. Și ce anume se investighează? Mesagerii lui Dumnezeu investighează căile pe care le-au luat acești oameni în credința lor în Dumnezeu, dacă în acest timp I s-au opus sau nu lui Dumnezeu sau dacă L-au blestemat și dacă au comis sau nu fapte rele sau păcate extrem de cumplite. Această investigație va stabili dacă o anumită persoană poate să rămână sau trebuie să plece. Ce înseamnă că „pleacă”? Și ce înseamnă că „rămâne”? „Pleacă” înseamnă că, pe baza comportamentului său, se mai numără sau nu printre aleșii lui Dumnezeu; a-i fi permis să „rămână” înseamnă că poate să rămână printre cei care vor fi făcuți compleți de Dumnezeu în zilele de pe urmă. Pentru cei care rămân, Dumnezeu are aranjamente speciale. În fiecare perioadă a lucrării Lui, El va trimite oameni care să aibă rolul de apostoli sau care să înfăptuiască lucrarea de revitalizare sau îngrijire a bisericilor. Totuși, oamenii care sunt capabili să înfăptuiască asemenea lucrări nu se reîntrupează atât de frecvent ca necredincioșii, care renasc generație după generație; mai degrabă, sunt trimiși pe pământ în potrivit cerințelor și pașilor lucrării lui Dumnezeu și nu se reîntrupează frecvent. Așadar, există reguli care stabilesc când se vor reîntrupa? Vin ei o dată la câțiva ani? Vin atât de frecvent? Acest lucru se bazează pe lucrarea lui Dumnezeu, pe pașii lucrării și pe nevoile Lui, și nu există reguli stabilite. Singura regulă este că, atunci când Dumnezeu va săvârși ultima etapă a lucrării Lui în zilele de pe urmă, acești aleși ai lui Dumnezeu vor veni cu toții, iar această venire va fi ultima lor reîntrupare. Și de ce este așa? Acest lucru se bazează pe rezultatul care urmează să fie obținut în timpul ultimei etape a lucrării lui Dumnezeu – fiindcă în timpul acestei ultime etape a lucrării, Dumnezeu îi va face compleți pe acești aleși. Ce înseamnă asta? Dacă, în timpul acestei faze finale, acești oameni sunt făcuți compleți și desăvârșiți, atunci ei nu se vor mai reîntrupa ca înainte; procesul lor de a fi umani se va fi încheiat complet, precum și procesul reîntrupării lor. Asta are legătură cu cei care vor rămâne. Așadar, unde se duc cei care nu pot să rămână? Cei cărora nu le este permis să rămână au propria destinație potrivită. În primul rând, în urma faptelor rele făcute de ei, a greșelilor și a păcatelor comise, și ei vor fi pedepsiți. După ce au fost pedepsiți, Dumnezeu fie va face aranjamente ca să-i trimită printre necredincioși, după cum dictează circumstanțele, fie va aranja să fie trimiși printre diferitele tipuri de credincioși. Cu alte cuvinte, pentru ei există două posibile finaluri: unul este să fie pedepsiți și probabil să trăiască printre oamenii de o anumită religie după ce se reîntrupează, iar celălalt este să devină necredincioși. Dacă devin necredincioși, ei vor pierde absolut orice șansă; totuși, dacă devin credincioși – dacă, de exemplu, devin creștini – tot vor mai avea șansa de a se întoarce în rândurile aleșilor lui Dumnezeu; există relații extrem de complexe în acest sens. Pe scurt, dacă unul dintre aleșii lui Dumnezeu face ceva care-L ofensează pe Dumnezeu, va fi pedepsit la fel ca toți ceilalți. Să-l luăm drept exemplu pe Pavel, despre care am discutat și înainte. Pavel este un exemplu de persoană care e pedepsită. Începeți să vă formați o idee despre ceea ce spun? Este sfera aleșilor lui Dumnezeu una fixă? (În mare parte, da.) În mare parte, este fixă, dar o mică parte a acestei sfere nu este așa. De ce? Aici, Eu m-am referit la cel mai evident motiv: comiterea de fapte rele. Când oamenii comit fapte rele, Dumnezeu nu îi vrea, iar când Dumnezeu nu îi vrea, El îi aruncă înapoi printre diferitele rase și tipuri de oameni. Asta îi lasă fără speranță și le îngreunează întoarcerea. Toate acestea au legătură cu ciclul de viață și de moarte al aleșilor lui Dumnezeu.

Următorul subiect are legătură cu ciclul de viață și de moarte al făcătorilor de servicii. Tocmai am vorbit despre originile făcătorilor de servicii, adică despre faptul că ei s-au reîntrupat după ce, în viețile anterioare, au fost necredincioși și animale. Odată cu sosirea ultimei etape a lucrării, Dumnezeu a selectat dintre necredincioși un grup de astfel de oameni, iar acest grup este special. Țelul lui Dumnezeu în alegerea acestor oameni este ca ei să-I slujească lucrarea. „A sluji” nu este un cuvânt care sună prea elegant, și nici nu este în conformitate cu dorințele tuturor, dar ar trebui să ne gândim la cine face referire. Existența făcătorilor de servicii ai lui Dumnezeu are o semnificație specială. Nimeni altcineva nu ar putea să le îndeplinească rolul, fiindcă ei au fost aleși de Dumnezeu. Și care este rolul acestor făcători de servicii? E acela de a-i sluji pe aleșii lui Dumnezeu. În mare parte, rolul lor este să slujească lucrarea lui Dumnezeu, să coopereze cu aceasta și să-L ajute pe Dumnezeu cu întregirea aleșilor Săi. Indiferent dacă muncesc, se ocupă de un anumit aspect al lucrării sau îndeplinesc anumite sarcini, care este cerința lui Dumnezeu de la acești făcători de servicii? Este El foarte solicitant în cerințele Lui? (Nu, El le cere doar să fie loiali.) Făcătorii de servicii trebuie și ei să fie loiali. Indiferent de originile tale și de motivul pentru care Dumnezeu te-a selectat, tu trebuie să fii loial lui Dumnezeu, însărcinărilor date de Dumnezeu, lucrării de care ești responsabil și îndatoririlor pe care le îndeplinești. Care vor fi finalurile făcătorilor de servicii care sunt capabili să fie loiali și să-L mulțumească pe Dumnezeu? Vor putea să rămână. Este o binecuvântare să fii un făcător de servicii care rămâne? Ce înseamnă „să rămână”? Care e semnificația acestei binecuvântări? În ceea ce privește statutul, ei par diferiți de aleșii lui Dumnezeu, par a fi altfel. Dar, de fapt, în această viață nu se bucură ei de același lucru ca aleșii lui Dumnezeu? Cel puțin în această viață, se bucură de același lucru. Nu negați asta, nu-i așa? Cuvântările lui Dumnezeu, harul lui Dumnezeu, proviziile lui Dumnezeu, binecuvântările lui Dumnezeu – cine nu se bucură de aceste lucruri? Toată lumea se bucură de o asemenea abundență. Identitatea unui făcător de servicii este cea a unuia care face servicii, dar, pentru Dumnezeu, se numără printre toate lucrurile pe care El le-a creat; pur și simplu, rolul său este acela de făcător de servicii. Având în vedere că ambii sunt făpturile lui Dumnezeu, e vreo diferență între un făcător de servicii și unul dintre aleșii lui Dumnezeu? În fapt, nu e nicio diferență. Convențional vorbind, există o diferență; în ceea ce privește esența și rolul pe care îl joacă, există o diferență, dar Dumnezeu nu tratează nedrept acest grup de oameni. Atunci, de ce sunt acești oameni definiți ca făcători de servicii? Trebuie să înțelegeți asta întrucâtva. Făcătorii de servicii provin din rândurile necredincioșilor. De îndată ce menționăm că provin dintre necredincioși, este clar că au în comun un mediu rău: ei sunt toți atei și așa au fost și în trecut; nu au crezut în Dumnezeu și au fost ostili față de El, față de adevăr și de toate lucrurile pozitive. Nu au crezut nici în Dumnezeu, și nici în existența Sa. Prin urmare, pot ei să fie capabili să înțeleagă cuvintele lui Dumnezeu? E drept să spunem că, într-o mare măsură, nu sunt. Așa cum animalele sunt incapabile să înțeleagă cuvintele oamenilor, făcătorii de servicii nu pot să înțeleagă ce spune Dumnezeu, ce cere El sau de ce are El asemenea cerințe. Nu înțeleg; aceste lucruri sunt de neînțeles pentru ei, iar ei rămân neluminați. Din acest motiv, acești oameni nu au viața despre care am vorbit. Fără viață, pot oamenii să înțeleagă adevărul? Sunt ei înzestrați cu adevărul? Au experimentat și au cunoscut cuvintele lui Dumnezeu? (Nu.) Acestea sunt originile făcătorilor de servicii. Totuși, fiindcă Dumnezeu îi face pe acești oameni făcători de servicii, există totuși standarde ale cerințelor Lui pentru ei; El nu îi desconsideră și nici nu îi tratează cu indiferență. Chiar dacă ei nu pricep cuvintele Lui și nu se află în posesia vieții, Dumnezeu tot îi tratează cu bunătate și există totuși standarde când vine vorba despre cerințele Lui pentru ei. Tocmai ați discutat despre aceste standarde: să fii loial lui Dumnezeu și să faci ceea ce spune El. Când slujești, trebuie să o faci acolo unde este nevoie și trebuie să o faci până la capăt. Dacă poți să fii un făcător de servicii loial, dacă poți să slujești întru totul până la capăt și dacă ești capabil să îndeplinești însărcinarea care ți-a fost încredințată de Dumnezeu, atunci vei trăi o viață plină de valoare. Dacă poți să faci asta, vei putea să rămâi. Dacă depui puțin mai mult efort, dacă te străduiești mai din greu și poți să-ți dublezi strădaniile de a-L cunoaște pe Dumnezeu, dacă poți să vorbești puțin despre cunoașterea de Dumnezeu, dacă poți să fii mărturie pentru El și, în plus, dacă poți să înțelegi o parte din intențiile Lui, poți să cooperezi în lucrarea lui Dumnezeu și să respecți întrucâtva voia lui Dumnezeu, atunci norocul tău, ca făcător de servicii, se va schimba. Și care va fi această schimbare a norocului? Nu vei mai fi capabil doar să rămâi. În funcție de comportamentul tău, de aspirațiile și preocupările tale personale, Dumnezeu te va face unul dintre aleșii Lui. Asta va fi schimbarea. Pentru făcătorii de servicii, care este cel mai mare avantaj al acestui fapt? Este că ei pot să devină aleșii lui Dumnezeu. Dacă fac asta, înseamnă că nu se vor mai reîntrupa în animale, cum o fac necredincioșii. Este ceva benefic? Da, este, și e și o veste bună: înseamnă că făcătorii de servicii pot să fie modelați. Nu este cazul ca un făcător de servicii, odată ce Dumnezeu l-a predestinat să slujească, să facă asta pentru totdeauna; nu este neapărat așa. Dumnezeu Se va purta diferit cu el și îi va răspunde într-un mod care corespunde comportamentului acelui om.

Cu toate acestea, există făcători de servicii care nu pot să slujească până la capăt; sunt cei care, în timpul în care slujesc, care renunță la jumătatea drumului și Îl abandonează pe Dumnezeu, cât și oameni care comit multe nelegiuiri. Sunt chiar și cei care cauzează foarte mult rău și provoacă mari pierderi lucrării lui Dumnezeu, și sunt chiar și făcători de servicii care Îl blestemă pe Dumnezeu, și așa mai departe. Ce indică aceste consecințe iremediabile? Oricare dintre aceste fapte rele înseamnă renunțarea la serviciile lor. Deoarece comportamentul tău din perioada în care ai făcut servicii a fost prea neadecvat și deoarece ai mers prea departe, când Dumnezeu vede că serviciile tale nu corespund standardului, El te va lipsi de eligibilitatea de a face servicii. Nu te va mai lăsa să faci servicii; te va alunga din fața ochilor Lui și din casa lui Dumnezeu. Nu-i așa că nu vrei să faci servicii? Nu-ți dorești mereu să faci fapte rele? Nu ești mereu neloial? Ei bine, atunci există o soluție simplă: vei fi lipsit de eligibilitatea de a face servicii. Pentru Dumnezeu, desființarea eligibilității cuiva de a face servicii înseamnă că sfârșitul acelui făcător de servicii a fost proclamat și că el nu va mai fi eligibil să-L slujească pe Dumnezeu. El nu mai are nevoie de serviciile acestei persoane și, indiferent ce cuvinte frumoase ar putea spune, acele cuvinte vor fi în zadar. Când lucrurile au ajuns în acest punct, situația va fi iremediabilă; astfel de făcători de servicii nu vor mai avea o cale de întoarcere. Și cum Se ocupă Dumnezeu de astfel de făcători de servicii? Îi împiedică pur și simplu din a mai face servicii? Nu. Îi împiedică doar să rămână? Sau îi lasă la o parte și așteaptă ca ei să se schimbe? Nu face asta. Dumnezeu nu e chiar atât de iubitor când vine vorba de acești făcători de servicii. Dacă o persoană are acest gen de atitudine atunci când face servicii pentru Dumnezeu, El, ca urmare a acestei atitudini, îi va răpi eligibilitatea de a mai face servicii, iar aceasta va fi aruncată din nou înapoi în rândurile necredincioșilor. Și care este soarta unui făcător de servicii care a fost aruncat înapoi în rândurile necredincioșilor? Este întocmai ca soarta necredincioșilor: să se reîntrupeze ca animal și, în lumea spirituală, să primească aceeași pedeapsă ca un necredincios. În plus, Dumnezeu nu va fi personal interesat de pedeapsa acestei persoane, căci o asemenea persoană nu mai are nicio relevanță pentru lucrarea lui Dumnezeu. Asta nu e doar finalizarea vieții lor de credință în Dumnezeu, ci și finalizarea sorții lor, cât și proclamarea sorții lor. Așadar, dacă făcătorii de servicii nu slujesc bine, vor trebui să suporte consecințele. Dacă un făcător de servicii este incapabil să slujească până la capăt sau dacă i se ia eligibilitatea de a face servicii la jumătatea drumului, atunci va fi aruncat printre necredincioși – iar dacă se întâmplă așa ceva, o asemenea persoană va fi tratată la fel ca vitele, la fel ca oamenii fără intelect sau fără raționalitate. Când expun astfel situația, puteți să înțelegeți, nu-i așa?

Cele menționate mai sus reprezintă modul în care Se ocupă Dumnezeu de ciclul de viață și de moarte al aleșilor Lui și al făcătorilor de servicii. Cum vă simțiți după ce ați auzit asta? V-am mai vorbit despre acest subiect? Am mai vorbit vreodată despre subiectul aleșilor lui Dumnezeu și al făcătorilor de servicii? De fapt, v-am mai vorbit, dar voi nu vă amintiți. Dumnezeu este drept față de aleșii Lui și făcătorii de servicii. În toate privințele, El este drept. Nu-i așa că am dreptate? Îi puteți găsi în asta vreo greșeală? Oare nu sunt oameni care vor spune „De ce este Dumnezeu atât de tolerant cu cei aleși? Și de ce este El doar puțin iertător cu făcătorii de servicii?” Vrea cineva să le țină partea făcătorilor de servicii? „Poate Dumnezeu să le acorde făcătorilor de servicii mai mult timp și să fie mai iertător și mai tolerant cu ei?” E corect să dați glas unei asemenea întrebări? (Nu, nu este.) Și de ce nu? (Fiindcă deja am fost favorizați doar prin faptul de a fi făcuți făcători de servicii.) Făcătorii de servicii au fost pur și simplu favorizați prin faptul că li s-a permis să slujească! Fără titlul de „făcători de servicii” și fără lucrarea pe care o fac, unde ar fi acești oameni? S-ar afla printre necredincioși, trăind și murind cu vitele. De ce minunate haruri se bucură ei astăzi, fiindu-le permis să vină înaintea lui Dumnezeu și să intre în casa lui Dumnezeu! Ce milostenie extraordinară! Dacă Dumnezeu nu ți-ar fi oferit oportunitatea de a sluji, nu ai fi avut niciodată șansa de a veni înaintea Lui. Ca să spunem așa, chiar dacă ești o persoană de religie budistă și ai dobândit rodnicia, în cel mai bun caz, ești doar un portărel în lumea spirituală; nu-L vei întâlni niciodată pe Dumnezeu, nu Îi vei auzi glasul sau cuvintele, nu vei simți iubirea și binecuvântările Lui pentru tine, și nici nu vei putea niciodată să ajungi față în față cu El. Singurele sarcini care îi așteaptă pe budiști sunt cele simple. Ei nu pot să-L cunoască pe Dumnezeu și doar se supun și ascultă orbește, în timp ce făcătorii de servicii câștigă atât de multe în cadrul acestei etape a lucrării! În primul rând, ei pot să ajungă față în față cu Dumnezeu, să-I audă glasul, să-I audă cuvintele și să aibă parte de harurile și de binecuvântările pe care El le oferă oamenilor. Mai mult, ei pot să se bucure de cuvintele și de adevărurile dăruite de Dumnezeu. Făcătorii de servicii câștigă într-adevăr atât de multe! Așadar, dacă, făcător de servicii fiind, nu poți nici măcar să depui efortul cuvenit, mai poate Dumnezeu să te păstreze? Nu te poate păstra. El nu îți cere mult, dar tu nu faci nimic cum se cuvine din ceea ce El îți cere; nu ți-ai respectat datoria. – Ca atare, fără nicio îndoială, Dumnezeu nu te poate păstra. Așa este firea dreaptă a lui Dumnezeu. Dumnezeu nu te răsfață, dar nici nu are o atitudine discriminatorie față de tine. Acestea sunt principiile faptelor lui Dumnezeu. Dumnezeu Se poartă în acest fel cu toți oamenii și cu toate făpturile.

Când este vorba despre lumea spirituală, dacă diferite ființe de acolo fac ceva rău sau nu își fac treburile corect, Dumnezeu are edictele și decretele cerești corespunzătoare prin care să Se ocupe de ele; asta e ceva absolut. Așadar, în timpul lucrării de gestionare de câteva mii de ani a lui Dumnezeu, câțiva dintre cei care-și îndeplinesc îndatoririle și care au comis nelegiuiri au fost exterminați, în timp ce unii – chiar și astăzi – sunt reținuți și pedepsiți. Fiecare ființă din lumea spirituală trebuie să se confrunte cu asta. Dacă aceste ființe fac ceva greșit sau comit vreun rău, ele sunt pedepsite – și asta reprezintă aceeași abordare pe care Dumnezeu o are pentru aleșii Lui și pentru făcătorii de servicii. Prin urmare, atât în lumea spirituală, cât și în lumea materială, principiile după care Dumnezeu acționează nu se schimbă. Indiferent dacă poți sau nu să vezi faptele lui Dumnezeu, principiile acestora nu se schimbă. Pretutindeni, Dumnezeu are aceleași principii în abordarea tuturor lucrurilor și în modul în care tratează toate lucrurile. Este ceva imuabil. Dumnezeu va fi bun față de acei necredincioși care trăiesc într-un mod relativ cuviincios și va păstra oportunități pentru acei oameni din fiecare religie care se comportă bine și nu fac rele, permițându-le acestora să-și joace rolurile în toate lucrurile gestionate de Dumnezeu și să facă ceea ce s-ar cuveni să facă. În mod similar, în concordanță cu aceste principii ale Lui, Dumnezeu nu are o atitudine discriminatorie față de nicio persoană din rândurile celor care Îl urmează pe Dumnezeu și din rândurile aleșilor Lui. El este bun cu toți cei care pot să-L urmeze cu sinceritate și îi iubește pe toți cei care Îl urmează cu sinceritate. Doar că pentru aceste diferite tipuri de oameni – necredincioșii, credincioșii de diferite feluri și aleșii lui Dumnezeu – ceea ce El le dă este diferit. De exemplu, necredincioșii: chiar dacă ei nu cred în Dumnezeu, iar Dumnezeu îi consideră niște fiare, printre toate lucrurile, fiecare dintre ei are mâncare, are un loc al lui și un ciclu normal de viață și de moarte. Cei care fac rele sunt pedepsiți, iar cei care fac fapte bune sunt binecuvântați și primesc bunătatea lui Dumnezeu. Nu așa stau lucrurile? Pentru credincioși, dacă pot să respecte cu strictețe preceptele religioase după fiecare renaștere, atunci, după toate aceste reîntrupări, Dumnezeu va face, în cele din urmă, proclamația referitoare la ei. În mod similar, astăzi, pentru voi, fie că sunteți aleșii lui Dumnezeu sau făcători de servicii, Dumnezeu vă va face, de asemenea, să vă conformați și vă va determina finalul în concordanță cu reglementările și decretele administrative pe care El le-a stabilit. Printre aceste tipuri de oameni, printre diversele tipuri de credincioși – adică, cei care aparțin diferitelor religii – le-a oferit lor Dumnezeu un spațiu în care să trăiască? Unde sunt iudeii? S-a amestecat Dumnezeu în credința lor? Nu S-a amestecat, nu-i așa? Iar creștinii? Nu S-a amestecat nici în cazul lor. El le permite să își respecte propriile proceduri și nu le vorbește, nu le oferă nicio luminare și, mai mult, nu le dezvăluie nimic. Dacă tu gândești că așa este bine, atunci crede în acest mod. Catolicii cred în Maria și că prin ea a ajuns vestea la Isus; așa este forma credinței lor. Le-a corectat vreodată Dumnezeu credința? El le dă frâu liber; nu le acordă nicio atenție și le dă un anumit spațiu în care să trăiască. Și față de musulmani și de budiști, nu este El tot la fel? El a stabilit granițe și pentru ei și le permite să aibă propriul spațiu în care să trăiască, fără a Se amesteca în credințele lor. Totul este bine ordonat. Și ce înțelegeți voi din toate acestea? Că Dumnezeu are autoritate, dar nu abuzează de aceasta. Dumnezeu aranjează toate lucrurile într-o ordine perfectă și o face sistematic, iar în asta se regăsesc înțelepciunea și atotputernicia Lui.

Azi, am abordat un subiect nou și special, unul care se referă la problemele lumii spirituale, care reprezintă un aspect al administrării și al stăpânirii lui Dumnezeu asupra acelui tărâm. Înainte să înțelegeți aceste lucruri, poate că spuneați: „Tot ce are legătură cu asta este un o taină și nu are nimic de a face cu intrarea noastră în viață; aceste lucruri sunt separate de felul în care trăiesc, de fapt, oamenii, și nu trebuie să le înțelegem, nici nu vrem să auzim despre ele. Nu există nicio legătură între toate acestea și a-L cunoaște pe Dumnezeu”. Acum, credeți că există o problemă cu acest mod de gândire? Este corect? (Nu.) Acest mod de a gândi nu este corect și are probleme serioase. Motivul e acela că, dacă tu vrei să pricepi cum Dumnezeu stăpânește asupra tuturor lucrurilor, nu poți pur și simplu să înțelegi doar ceea ce vezi și ceea ce sesizezi cu ajutorul gândirii tale; trebuie să înțelegi și o parte a celeilalte lumi care poate fi invizibilă pentru tine, dar care este intrinsec legată de această lume pe care tu poți să o vezi. Se referă la suveranitatea lui Dumnezeu și la subiectul „Dumnezeu este sursa vieții tuturor lucrurilor”. Sunt informații despre asta. Fără aceste informații, ar exista carențe și deficiențe în cunoașterea oamenilor despre felul în care Dumnezeu este sursa vieții tuturor lucrurilor. Astfel, cele discutate astăzi de noi pot fi considerate o întregire a temelor discutate înainte, cât și o încheiere a conținutului articolului „Dumnezeu este sursa vieții tuturor lucrurilor”. Înțelegând asta, puteți acum să-L cunoașteți pe Dumnezeu prin acest conținut? Mai important este că, astăzi, v-am transmis o informație crucială cu privire la făcătorii de servicii. Știu că vă face într-adevăr plăcere să ascultați subiecte ca acesta și că vă pasă cu adevărat despre astfel de lucruri. Așadar, sunteți mulțumiți de ceea ce am discutat astăzi? (Da, suntem.) Poate că unele dintre celelalte lucruri nu v-au lăsat o impresie foarte puternică, dar ceea ce am spus despre făcătorii de servicii v-a lăsat o impresie deosebit de puternică, deoarece acest subiect atinge sufletul fiecăruia dintre voi.

Cerințele lui Dumnezeu pentru omenire

1. Identitatea și statutul lui Dumnezeu Însuși

Am ajuns la sfârșitul subiectului „Dumnezeu este sursa vieții tuturor lucrurilor”, dar și la sfârșitul subiectului „Dumnezeu este unicul Dumnezeu Însuși”. De aceea, trebuie să rezumăm lucrurile. Ce fel de rezumat trebuie să facem? Trebuie să ajungem la o concluzie despre Dumnezeu Însuși. Așa stând lucrurile, trebuie să aibă o legătură inevitabilă cu fiecare aspect al lui Dumnezeu, cât și cu modul în care oamenii cred în Dumnezeu. Iar astfel, mai întâi trebuie să vă întreb: ascultând aceste predici, cine este Dumnezeul din ochii minții voastre? (Creatorul.) Dumnezeul din ochii minții voastre este Creatorul. Mai există ceva? Dumnezeu este Domnul tuturor lucrurilor. Sunt acestea niște cuvinte potrivite? (Da.) Dumnezeu este Cel care stăpânește peste toate lucrurile și administrează toate lucrurile. El a creat tot ceea ce există, El administrează tot ceea ce există, El stăpânește peste tot ceea ce există și Se îngrijește de tot ceea ce există. Acesta este statutul lui Dumnezeu și este identitatea Sa. Pentru toate lucrurile și pentru tot ceea ce există, adevărata identitate a lui Dumnezeu este cea de Creator, cea de Stăpânitor al întregii creații. Aceasta este identitatea pe care o are Dumnezeu și El este unic printre toate lucrurile. Niciuna dintre creaturile lui Dumnezeu – fie din rândul omenirii, fie din lumea spirituală – nu poate folosi niciun mijloc sau nicio scuză pentru a-și aloca sau a înlocui identitatea și statutul lui Dumnezeu, fiindcă există doar Unul între toate lucrurile care are această identitate, această putere, această autoritate și capacitatea de a stăpâni asupra creației: al nostru unic Dumnezeu Însuși. El trăiește și Se mișcă printre toate lucrurile; El Se poate ridica în locul cel mai înalt, deasupra tuturor lucrurilor. El Se poate smeri devenind uman, devenind unul dintre cei din carne și oase, venind față în față cu oamenii și împărțind cu ei și binele, și răul; pe de altă parte, în același timp, El comandă tot ceea ce există, hotărând soarta a tot ceea ce există și direcția în care o iau toate. Chiar mai mult, El călăuzește soarta întregii omeniri și dirijează direcția pe care o ia omenirea. Un Dumnezeu ca aceasta ar trebui venerat, ascultat și cunoscut de toate ființele vii. Astfel, indiferent cărui grup sau tip de oameni aparții, să crezi în Dumnezeu, să-L urmezi pe Dumnezeu, să-L venerezi pe Dumnezeu, să accepți stăpânirea Lui și aranjamentele pe care El le-a făcut pentru soarta ta este singura alegere – alegerea necesară – pentru orice persoană și pentru orice ființă vie. În unicitatea lui Dumnezeu, oamenii văd că autoritatea Lui, firea Lui cea dreaptă, esența Lui și mijloacele prin care El Se îngrijește de toate lucrurile sunt toate complet unice; această unicitate determină adevărata identitate a lui Dumnezeu Însuși, cât și statutul Lui. Prin urmare, printre toate creaturile, dacă orice ființă vie din lumea spirituală sau din rândurile omenirii ar vrea să stea în locul lui Dumnezeu, succesul nu ar fi posibil, cum nu ar fi nicio încercare de a juca rolul lui Dumnezeu. Asta e realitatea. Care sunt cerințele pentru omenire ale unui Creator și ale unui Stăpânitor ca acesta, care are identitatea, puterea și statutul lui Dumnezeu Însuși? Ar trebui să fie clar pentru toată lumea și ar trebui ca toți să țină minte; acest lucru e foarte important atât pentru Dumnezeu, cât și pentru om!

2. Diferitele atitudini ale oamenilor față de Dumnezeu

Modul în care oamenii se comportă față de Dumnezeu le decide soarta și felul în care Dumnezeu Se va purta cu ei și îi va aborda. Ajuns aici, vă voi da niște exemple despre modurile în care oamenii se comportă față de Dumnezeu. Să ascultăm și să vedem dacă manierele și atitudinile cu care ei se comportă înaintea lui Dumnezeu sunt corecte sau nu. Să luăm în considerare comportamentul următoarelor șapte tipuri de oameni:

1) Există un tip de oameni a căror atitudine față de Dumnezeu este deosebit de absurdă. Acești oameni cred că Dumnezeu este ca Bodhisattva sau ca o ființă sfântă din folclorul omenirii și că impune ca oamenii să se închine de trei ori de fiecare dată când se întâlnesc și să ardă tămâie după fiecare masă. Drept urmare, ori de câte ori se simt extrem de recunoscători și plini de gratitudine pentru harul Lui, au deseori un astfel de impuls. Ei doresc astfel ca Dumnezeul în care cred în prezent să poată, ca ființa sfântă după care tânjesc în inimile lor, să accepte felul în care se închină de trei ori când se întâlnesc și ard tămâie după fiecare masă.

2) Anumiți oameni Îl văd pe Dumnezeu ca pe un Buddha în viață, capabil să scape toate ființele de suferință și să le mântuiască; ei Îl văd ca pe un Buddha în viață, capabil să îi ducă departe de marea durerilor. Credința acestor oameni în Dumnezeu atrage după sine venerarea Lui drept Buddha. Chiar dacă ei nu ard tămâie, nu se ploconesc și nu dau ofrande, în sinea lor, simt că Dumnezeu este un astfel de Buddha, care le cere doar ca ei să fie buni și milostivi, să nu ucidă nicio ființă vie, să se abțină de la a-i înjura pe ceilalți, să ducă o viață aparent onestă și să nu comită nelegiuiri. Cred că doar aceste cerințe le are El de la ei; acesta este Dumnezeul din inimile lor.

3) Unii oameni Îl venerează pe Dumnezeu de parcă ar fi cineva măreț sau faimos. De exemplu, în orice fel preferă să vorbească această măreață persoană, cu orice intonație vorbește, ce cuvinte și ce vocabular folosește, tonul și gesturile acesteia, opiniile și faptele acesteia, ținuta acesteia – ei le copiază pe toate și acestea sunt lucrurile pe care ei trebuie să le genereze pe deplin în cadrul credinței lor în Dumnezeu.

4) Unii oameni Îl văd pe Dumnezeu ca pe un monarh, considerând că El este deasupra tuturor lucrurilor și că nimeni nu îndrăznește să-L jignească – iar dacă o face cineva, acea persoană va fi penalizată. Ei venerează un asemenea monarh fiindcă monarhii dețin un anumit loc în inimile lor. Gândurile, manierele, autoritatea și natura lor – chiar și interesele și viața lor personală – toate acestea devin ceva ce acești oameni simt că trebuie să înțeleagă; devin subiecte și aspecte care îi interesează. Drept urmare, Îl venerează pe Dumnezeu ca pe un monarh. O astfel de formă de credință este ridicolă.

5) Anumiți oameni au o credință deosebită în existența lui Dumnezeu, iar această credință este profundă și de neclintit. Totuși, întrucât cunoașterea lor de Dumnezeu este atât de superficială și ei nu au multă experiență cu privire la cuvintele lui Dumnezeu, Îl venerează ca pe un idol. Acest idol este Dumnezeul din inimile lor; este ceva față de care ei simt că trebuie să se teamă și înaintea căruia trebuie să se încline, ceva ce trebuie urmat și imitat. Ei Îl văd pe Dumnezeu ca pe un idol pe care trebuie să-L urmeze întreaga lor viață. Ei copiază tonul pe care vorbește Dumnezeu și, în aparență, îi imită pe cei pe care Dumnezeu îi simpatizează. Ei fac deseori lucruri care par naive, pure și cinstite, chiar îl urmează pe acest idol de parcă ar fi un tovarăș sau însoțitor de care nu se pot despărți niciodată. Astfel este forma lor de credință.

6) Există un tip de oameni care, în ciuda faptului că au citit multe dintre cuvintele lui Dumnezeu și au auzit multe propovăduiri, simt în sinea lor că singurul principiu din spatele comportamentului lor față de Dumnezeu este că trebuie să fie mereu slugarnici și lingușitori sau că ar trebui să-L slăvească și să-L laude pe Dumnezeu într-un mod nerealist. Ei cred că Dumnezeu este un Dumnezeu care le cere să se comporte într-un asemenea mod. În plus, cred că, dacă nu fac așa, atunci, în orice moment, pot să-I provoace mânia sau să păcătuiască împotriva Lui, iar ca rezultat al faptului că au păcătuit, Dumnezeu îi va pedepsi. Așa este Dumnezeul pe care Îl păstrează în inimile lor.

7) Și mai este cea mai mare parte a oamenilor, cei care găsesc sprijin spiritual în Dumnezeu. Asta se întâmplă deoarece ei trăiesc în această lume, sunt lipsiți de pace și de fericire și nu găsesc nicăieri alinare; după ce Îl găsesc pe Dumnezeu, după ce Îi aud și Îi văd cuvintele, în inimile lor, încep să nutrească o bucurie și o exaltare secretă. Acest lucru se întâmplă deoarece ei cred că au găsit în sfârșit un loc care le va ferici duhurile și că au găsit în sfârșit un Dumnezeu care le va da hrană spirituală. După ce ei L-au acceptat pe Dumnezeu și au început să-L urmeze, ei devin fericiți și viețile lor sunt împlinite. Nu se mai poartă ca necredincioșii, care trec prin viață ca niște somnambuli, ca niște animale, și simt că pot să aștepte ceva de la viață. Așadar, ei cred că acest Dumnezeu le poate satisface colosal nevoile spirituale și le poate aduce multă fericire atât în minte, cât și în suflet. Fără să-și dea seama, devin incapabili să-L părăsească pe acest Dumnezeu care le dă o asemenea hrană spirituală și care aduce fericire duhurilor lor și tuturor membrilor familiilor lor. Ei consideră că o credință în Dumnezeu nu trebuie să aducă nimic altceva decât hrană spirituală.

Are vreunul dintre voi atitudinile față de Dumnezeu pe care tocmai le-am menționat? (Da.) Dacă, în credința sa în Dumnezeu, inima unei persoane nutrește vreuna dintre aceste atitudini, poate ea să vină cu adevărat în fața lui Dumnezeu? Dacă cineva are vreuna dintre aceste atitudini în inima sa, oare crede în Dumnezeu? Crede în unicul Dumnezeu Însuși o asemenea persoană? (Nu.) Din moment ce nu crezi în unicul Dumnezeu Însuși, în cine crezi? Dacă Dumnezeul în care crezi nu este unicul Dumnezeu Însuși, atunci e posibil ca tu să crezi într-un idol, într-un om de seamă sau într-un Bodhisattva, sau că îl venerezi pe Buddha din inima ta. În plus, este posibil ca tu să crezi într-un om obișnuit. Pe scurt, din cauza diferitelor forme de credință și a diferitelor atitudini ale oamenilor față de Dumnezeu, ei Îl pun pe Dumnezeul propriei lor cunoașteri în inima lor, își impun imaginația asupra lui Dumnezeu, își pun atitudinile și închipuirile la același nivel cu unicul Dumnezeu Însuși, iar apoi le înalță pentru a fi consacrate. Ce înseamnă atunci când oamenii au astfel de atitudini nepotrivite față de Dumnezeu? Înseamnă că ei L-au respins pe adevăratul Dumnezeu Însuși și venerează un dumnezeu fals; indică faptul că, deși cred în Dumnezeu, Îl resping și I se opun și neagă existența adevăratului Dumnezeu. Dacă oamenii mențin astfel de forme de credință, ce consecințe vor înfrunta? Cu astfel de forme de credință, vor putea ei să se apropie tot mai mult de îndeplinirea cerințelor lui Dumnezeu? (Nu, nu vor putea.) Din contră, din cauza noțiunilor și a închipuirilor lor, ei se vor îndepărta tot mai mult de calea lui Dumnezeu, fiindcă direcția pe care ei o caută este opusă celei pe care Dumnezeu le-o cere. Ați auzit povestea „mersului spre sud conducând caleașca spre nord”? Acesta poate fi un caz în care te îndrepți spre sud mergând cu caleașca spre nord. Dacă oamenii cred în Dumnezeu într-un mod atât de ridicol, atunci, cu cât încerci mai mult, cu atât te vei îndepărta de Dumnezeu. Prin urmare, Eu vă povățuiesc astfel: înainte să pornești, trebuie mai întâi să stabilești dacă mergi într-adevăr în direcția corectă. Fii precis în eforturile tale și ai grijă să te întrebi: „Este Dumnezeul în care cred Stăpânitorul tuturor lucrurilor? Este Dumnezeul în care cred doar cineva care îmi oferă hrană spirituală? Este El doar idolul meu? Ce îmi cere acest Dumnezeu în care cred? Oare Dumnezeu aprobă tot ceea ce fac? Sunt toate acțiunile și preocupările mele conform căutării pentru a-L cunoaște pe Dumnezeu? Respectă oare cerințele Lui pentru mine? Este calea pe care merg recunoscută și aprobată de Dumnezeu? Este El mulțumit de credința mea?” Ar trebui să îți pui deseori și în mod repetat aceste întrebări. Dacă vrei să cauți cunoașterea lui Dumnezeu, atunci trebuie să ai o conștiință limpede și niște obiective clare înainte de reuși să-L mulțumești pe Dumnezeu.

Este posibil ca, datorită toleranței Lui, Dumnezeu să accepte fără tragere de inimă aceste atitudini improprii pe care tocmai vi le-am menționat? Ar putea Dumnezeu să laude atitudinile acestor oameni? (Nu.) Care sunt cerințele lui Dumnezeu pentru oameni și pentru cei care Îl urmează? Ați înțeles limpede ce fel de atitudine cere El să aibă oamenii? În acest moment, v-am spus atât de multe; am vorbit mult despre Dumnezeu Însuși, cât și despre faptele Sale și despre ceea ce are El și ceea ce este. Știți acum ce dorește Dumnezeu să dobândească de la oameni? Știi ce vrea El de la tine? Vorbește! În cazul în care cunoștințele voastre din experiențe și practică mai au carențe sau sunt foarte superficiale, puteți să spuneți ceva despre cunoștințele voastre referitoare la aceste cuvinte. Aveți cunoștințe sumare? Ce îi cere Dumnezeu omului? (În cadrul acestor câteva comuniuni, Dumnezeu a scos în evidență faptul că ne cere să-L cunoaștem, să-I cunoaștem faptele, să știm că El este sursa vieții pentru toate lucrurile și să ne familiarizăm cu statutul și identitatea Sa.) Și care este rezultatul final atunci când Dumnezeu cere ca oamenii să-L cunoască? (Ei înțeleg că Dumnezeu este Creatorul și că oamenii sunt ființe create.) Când oamenii dobândesc astfel de cunoștințe, ce schimbări apar în atitudinea lor față de Dumnezeu, în îndeplinirea datoriei lor sau în firile vieții lor? V-ați gândit vreodată la asta? Se poate spune că, după ce Îl cunosc pe Dumnezeu și Îl înțeleg, ei devin oameni buni? (Credința în Dumnezeu nu implică a căuta să fii om bun. Mai degrabă, înseamnă a căuta să devii o făptură a lui Dumnezeu, care e la înălțimea standardelor, și a fi o persoană cinstită.) Mai e ceva? (După ce Îl cunoaștem corect și cu adevărat pe Dumnezeu, putem să Îl tratăm ca pe Dumnezeu; știm că Dumnezeu este mereu Dumnezeu, că noi suntem ființe create, că ar trebui să-L venerăm pe Dumnezeu și să rămânem în locurile care ni se cuvin.) Foarte bine! Să mai auzim și pe altcineva. (Îl cunoaștem pe Dumnezeu și suntem în cele din urmă capabili să fim oameni care I se supun cu adevărat lui Dumnezeu, care Îl venerează și care se feresc de rău.) Așa este!

3. Atitudinea pe care Dumnezeu cere ca omenirea să o aibă față de El

De fapt, Dumnezeu nu are cerințe prea mari de la omenire – sau, cel puțin, nu are cerințe atât de mari precum își imaginează oamenii. Dacă Dumnezeu nu ar fi rostit niciun cuvânt și dacă nu Și-ar fi exprimat firea sau faptele, atunci v-ar fi foarte dificil să-L cunoașteți pe Dumnezeu, fiindcă oamenii ar trebui să-I deducă intențiile și voia, iar asta ar fi foarte dificil de făcut. Totuși, în ultima etapă a lucrării Lui, Dumnezeu a rostit multe cuvinte, a făcut multe lucrări și a cerut multe oamenilor. Prin cuvintele Lui și prin numeroasele Lui lucrări, El i-a informat pe oameni despre ceea ce Îi place, despre ceea ce detestă și despre ce fel de oameni ar trebui ei să fie. După ce au înțeles aceste lucruri, în inimile lor, oamenii ar trebui să aibă o definire precisă a cerințelor lui Dumnezeu, fiindcă ei nu mai cred în Dumnezeu în lipsa clarității și într-un Dumnezeu nedeslușit, nici nu au credință în Dumnezeu în toiul neclarității sau nimicniciei. În schimb, oamenii pot să audă cuvântările Lui, să înțeleagă standardele cerințelor Lui și să se ridice la înălțimea lor, iar Dumnezeu folosește limba oamenilor pentru a le spune tot ceea ce ar trebui ei să știe și să înțeleagă. Azi, dacă oamenii încă nu știu ce este Dumnezeu și ceea ce le cere, dacă nu știu de ce ar trebui să creadă în Dumnezeu și nici cum să creadă în Dumnezeu – sau să-L trateze – atunci e o problemă în asta. Chiar acum, fiecare dintre voi a vorbit despre un aspect anume; sunteți conștienți de anumite lucruri, fie că sunt lucruri specifice sau generale. Totuși, Eu vreau să vă spun care sunt cerințele corecte, complete și specifice ale lui Dumnezeu pentru omenire. Ele constă doar în câteva cuvinte și sunt foarte simple; s-ar putea să le știți deja. Iată care sunt cerințele corecte ale lui Dumnezeu pentru omenire și pentru cei care Îl urmează. El cere cinci lucruri de la cei care Îl urmează: credință adevărată, să-L urmeze cu loialitate, supunere absolută, cunoaștere adevărată și venerare cordială.

Cu aceste cinci lucruri, Dumnezeu le cere oamenilor să nu-L mai pună sub semnul îndoielii și să nu-L urmeze folosindu-și închipuirile sau punctele de vedere abstracte și nedeslușite; nu trebuie să se bazeze pe închipuiri sau noțiuni atunci când Îl urmează. El cere ca fiecare dintre cei care Îl urmează să facă asta cu loialitate, nu cu jumătate de inimă sau cu tăgadă. Când Dumnezeu îți cere ceva, te testează, te judecă, te tratează și te emondează sau te disciplinează și te lovește, tu ar trebui să I te supui în mod absolut. Nu ar trebui să întrebi care e cauza sau să pui condiții, cu atât mai puțin să întrebi care sunt motivele. Supunerea ta trebuie să fie absolută. Cunoașterea de Dumnezeu este aria în care cei mai mulți oameni au carențe. Deseori, ei Îi impun lui Dumnezeu ziceri, cuvântări și cuvinte care nu au nicio legătură cu El, crezând că asemenea cuvinte sunt cea mai precisă definire a cunoașterii lui Dumnezeu. Nici nu își dau seama că aceste ziceri, care provin din imaginația oamenilor, din rațiunea acestora și din cunoașterea lor, nu au nici cea mai mică legătură cu esența lui Dumnezeu. Așadar, vreau să vă spun că, atunci când vine vorba despre cunoașterea pe care Dumnezeu vrea ca oamenii să o aibă, El nu îți cere doar să-L recunoști pe El și cuvintele Lui, ci îți cere și să-L cunoști corect pe Dumnezeu. Chiar dacă tu poți să spui doar o propoziție sau dacă ești conștient doar de un crâmpei, acest crâmpei de conștiință este corect și adevărat și compatibil cu esența lui Dumnezeu Însuși. Asta pentru că Dumnezeu detestă laudele sau elogiile care sunt nerealiste ori nepotrivite. Mai mult decât atât, El detestă oamenii care Îl tratează ca pe aer. Detestă momentele când, în timpul discuțiilor despre subiecte referitoare la Dumnezeu, oamenii vorbesc fără să ia în considerare faptele, vorbesc după bunul lor plac și fără ezitare sau după cum consideră ei că e potrivit; chiar mai mult, El îi detestă pe cei care cred că Îl cunosc pe Dumnezeu și care se laudă cu cunoștințele lor despre El, discutând fără nicio reținere sau rezervă subiecte care au legătură cu El. Ultima dintre cele cinci cerințe anterior menționate a fost venerarea cordială: aceasta e cea mai importantă cerință a lui Dumnezeu pentru toți cei care Îl urmează. Când cineva Îl cunoaște cu adevărat și corect pe Dumnezeu, poate să-L venereze cu adevărat și să se ferească de rău. Această venerare provine din adâncurile inimii sale; aceasta e oferită de bunăvoie, și nu ca rezultat al presiunii exercitate de Dumnezeu. Dumnezeu nu îți cere să dai în dar nicio atitudine frumoasă, nicio conduită și niciun comportament aparent față de El; mai degrabă, îți cere să-L venerezi și să te temi de El în adâncurile inimii tale. O astfel de venerare este dobândită ca rezultat al schimbărilor firii vieții tale, al dobândirii cunoașterii de Dumnezeu, al înțelegerii faptelor și esenței Sale și al recunoașterii faptului că ești una dintre creaturile lui Dumnezeu. Prin urmare, scopul în care am folosit cuvântul „cordială” pentru a defini aici venerarea este ca oamenii să înțeleagă faptul că venerația lor pentru Dumnezeu ar trebui să vină din adâncurile inimilor lor.

Acum, luați în considerare acele cinci cerințe: există printre voi vreunul capabil să le respecte pe primele trei? Prin asta, Mă refer la credință adevărată, la a-L urma pe Dumnezeu cu loialitate și la supunere absolută. Există vreunul dintre voi capabil de aceste lucruri? Știu că dacă aș fi spus „toate cinci”, atunci, fără nicio îndoială, nu ar fi fost niciunul dintre voi, dar am redus numărul la trei. Gândiți-vă dacă ați reușit să le respectați sau nu. Este „credința adevărată” ușor de dobândit? (Nu, nu este.) Nu este ușor, fiindcă oamenii au mereu îndoieli referitoare la Dumnezeu. Cât despre „a-L urma cu loialitate”? La ce se referă „loialitatea”? (La faptul de a nu-L urma pe Dumnezeu cu jumătate de inimă, ci din toată inima.) Să nu-L urmezi pe Dumnezeu cu jumătate de inimă, ci din toată inima. Ai pus punctul pe „i”. Așadar, sunteți voi capabili să respectați această cerință? Trebuie să vă străduiți mai mult, nu-i așa? Deocamdată, încă nu ați reușit să respectați această cerință. Cât despre „supunerea absolută” – reușiți să o respectați? (Nu.) Nu ați reușit încă nici asta. Sunteți adesea neascultători și răzvrătiți; de multe ori nu ascultați sau nu vreți să vă supuneți sau nu vreți să auziți. Acestea sunt cele trei cerințe fundamentale respectate de oameni după ce dobândesc intrarea în viață, dar voi încă nu ați reușit să le respectați. Așadar, în acest moment, aveți voi un mare potențial? Azi, după ce M-ați auzit rostind aceste cuvinte, sunteți îngrijorați? (Da.) Este bine că simțiți asta. Nu încercați să evitați să fiți îngrijorați. Sunt Eu îngrijorat în numele vostru. Nu voi mai discuta despre celelalte două cerințe; fără îndoială, nimeni de aici nu este capabil să le respecte. Sunteți îngrijorați. Așadar, v-ați stabilit obiectivele? Cu ce obiective și în ce direcție ar trebui să căutați și să vă dedicați eforturile? Aveți un obiectiv? Să vă spun direct: odată ce veți respecta aceste cinci cerințe, atunci Îl veți mulțumi pe Dumnezeu. Fiecare dintre ele este un indicator, cât și un obiectiv final al maturizării intrării în viață a unei persoane. Chiar dacă aș fi ales doar una dintre aceste cerințe pentru a discuta în detaliu despre ea și pentru a vă impune să o respectați, nu v-ar fi fost ușor să o faceți; trebuie să îndurați anumite greutăți și să depuneți un anumit efort. Ce fel de mentalitate ar trebui să aveți? Ar trebui să fie ca a unui bolnav de cancer care așteaptă să ajungă pe masa de operație. De ce spun asta? Dacă vreți să credeți în Dumnezeu și dacă vreți să-L câștigați pe Dumnezeu și să dobândiți mulțumirea Lui, atunci, dacă nu îndurați un anumit grad de durere și nu depuneți un anumit efort, nu veți reuși toate aceste lucruri. Ați auzit multe propovăduiri, dar simplul fapt că le-ați auzit nu înseamnă că această predică vă aparține; trebuie să o absorbiți și să o transformați în ceva care vă aparține. Trebuie să o asimilezi în viața ta și să o aduci în existența ta, permițând acestor cuvinte și acestor propovăduiri să te călăuzească pe calea ta în viață și să îți aducă o valoare existențială și un înțeles în viață. Când se va întâmpla acest lucru, se va dovedi că a meritat să auzi aceste cuvinte. Dacă aceste cuvinte pe care Eu le rostesc nu aduc nicio propășire în viețile tale sau nicio valoare în existențele tale, atunci nu are niciun rost să le asculți. Voi înțelegeți asta, da? Înțelegând asta, tot ceea ce se întâmplă în continuare depinde numai de voi. Trebuie să treceți la treabă! Trebuie să fiți serioși în tot ceea ce faceți! Nu fiți confuzi; timpul trece! Mulți dintre voi cred în Dumnezeu de mai bine de un deceniu. Priviți în urmă la acești peste zece ani: cât de mult ați câștigat? Și câte decenii v-au mai rămas de trăit în această viață? Nu mai aveți mult timp. Nu te mai gândi dacă lucrarea lui Dumnezeu te așteaptă, dacă El ți-a lăsat o șansă, ori dacă El va înfăptui din nou aceeași lucrare – nu vorbi despre aceste lucruri. Poți să dai înapoi cursul ultimilor zece ani din viața ta? Cu fiecare zi care trece și cu fiecare pas pe care îl faci, ai cu o zi mai puțin. Timpul nu așteaptă pe nimeni! Vei câștiga de pe urma credinței în Dumnezeu doar dacă o abordezi ca pe cel mai măreț lucru din viața ta, mai important chiar decât mâncarea, hainele sau orice altceva! Dacă tu crezi doar când ai timp și dacă ești incapabil să-ți dedici întreaga atenție credinței tale și dacă ești mereu împotmolit în confuzie, atunci nu vei câștiga nimic. Înțelegeți asta, nu-i așa? Ne vom opri aici pentru azi! Ne vedem data viitoare!

15 februarie 2014

Anterior: Dumnezeu Însuși, Unicul (IX)

Înainte: Epilog

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.

Conținut similar

Despre destinație

Ori de câte ori este menționată destinația, o tratați cu o seriozitate aparte; mai mult, este un lucru în privința căruia toți sunteți...

Despre Biblie (4)

Multă lume crede că a înțelege și a putea interpreta Biblia sunt același lucru cu a găsi adevărata cale – dar, de fapt, sunt lucrurile cu...

Taina întrupării (1)

În Epoca Harului, Ioan a pregătit calea pentru Isus. Ioan nu a putut să facă lucrarea lui Dumnezeu Însuși, ci pur și simplu a îndeplinit...

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte

Contactează-ne pe Messenger