Îi rugăm pe toți cei care caută adevărul să ne contacteze.

Urmați Mielul și cântați cântări noi

Culori individuale

Teme

Font

Dimensiunea fontului

Spațiu între linii

Lățimea paginii

0 rezultat(e) de căutare

Nu s-a găsit niciun rezultat

396 Lucrarea de cucerire are cea mai profundă semnificație

1 Lucrarea de cucerire făcută asupra voastră, a oamenilor, este de cea mai profundă însemnătate. Pe de o parte, scopul acestei lucrări este de a desăvârşi un grup de oameni, şi anume, de a-i desăvârşi făcându-i un grup de biruitori, ca primul grup de oameni făcuţi compleți, ceea ce înseamnă primele roade. Pe de altă parte, este de a permite fiinţelor create să se bucure de iubirea lui Dumnezeu, să primească cea mai mare mântuire şi să primească mântuirea deplină a lui Dumnezeu. Dumnezeu îi permite omului să se bucure nu doar de milă şi bunătate iubitoare ci, mai important, de mustrare şi de judecată. De la facerea lumii şi până acum, tot ce a făcut Dumnezeu este iubire, fără ură faţă de om. Chiar şi mustrarea şi judecata pe care le-aţi văzut sunt iubire, o iubire mai adevărată şi mai reală; această iubire îi conduce pe oameni pe calea dreaptă a vieţii omeneşti.

2 În al treilea rând, este de a depune mărturie înaintea Satanei. Şi în al patrulea rând, de a pune o bază în vederea răspândirii viitoarei lucrări a Evangheliei. Toată lucrarea pe care a făcut-o El are ca scop îndrumarea oamenilor pe calea dreaptă a vieţii omeneşti, astfel încât ei să poată avea viaţa normală a omenirii, pentru că omul nu ştie cum să ducă o viaţă. Fără o astfel de îndrumare, ai putea doar să trăieşti o viaţă goală, ai putea doar să duci o viaţă lipsită de valoare şi de sens, şi nu ai şti deloc cum să fii o persoană normală. Aceasta este cea mai profundă semnificaţie a cuceririi omului.

Adaptare după „Adevărul lăuntric al lucrării de cucerire (4)” din Cuvântul Se arată în trup

Anterior:Principalul scop al lucrării lui Dumnezeu de cucerire

Următorul:Planul lui Dumnezeu continuă mereu

Conținuturi Similare

  • Dumnezeu îl tratează pe om ca pe cel mai drag Lui

    Dumnezeu a creat omenirea; chiar dacă omul a fost corupt sau dacă-L urmează, Dumnezeu îl tratează ca drag Lui sau, cum ar spune omul, rudele-I cele ma…

  • Cum domnește Dumnezeu peste toate lucrurile

    De când plângând vii în această lume, începi să îți faci datoria. În planul și hotărârea lui Dumnezeu, îți asumi rolul, călătoria vieții o începi. In…

  • Simbolul firii lui Dumnezeu

    Firea lui Dumnezeu include iubirea și-alinarea pentru omenire, include ura Lui și-nțelegerea Lui deplină a omenirii. Firea lui Dumnezeu, firea lui Dum…

  • Timp

    Din depărtare, un suflet singur a călătorit, testând viitorul, căutând trecutul, trudind asiduu și urmărind un vis. Nu știe de unde vine sau unde merg…