Părtășia de astăzi are un subiect cu care toată lumea este familiarizată. Este strâns legat de credința omului în Dumnezeu și de ceea ce urmărește și este un subiect pe care oamenii îl întâlnesc și despre care aud în fiecare zi. Ei bine, atunci, care este? Subiectul este ce înseamnă să urmărești adevărul. Ce părere aveți despre acest subiect? Este destul de nou pentru voi? Este captivant? Indiferent cât de captivant este acest subiect, știu că este relevant pentru fiecare dintre voi; este relevant pentru mântuirea oamenilor, pentru intrarea lor în realitatea cuvintelor lui Dumnezeu, schimbarea firii lor, pentru finalul și destinația lor viitoare. Cei mai mulți dintre voi sunteți acum dispuși să urmăriți adevărul și ați început să vă treziți, dar nu sunteți foarte siguri de ceea ce înseamnă să urmăriți adevărul sau cum ar trebui să fie urmărit. De aceea este necesar ca părtășia de astăzi să aibă acest subiect. Urmărirea adevărului este un subiect pe care oamenii îl întâlnesc adesea în viața de zi cu zi; este o problemă practică cu care oamenii se confruntă atunci când li se întâmplă lucruri în viața de zi cu zi, în timp ce își îndeplinesc îndatoririle și așa mai departe. Când ceva se abate asupra celor mai mulți oameni, ei pur și simplu se motivează singuri să depună eforturi pentru a citi cuvintele lui Dumnezeu și a-și împiedica gândurile să devină negative, sperând ca prin aceasta să se oprească din a se cufunda în negativitate sau neînțelegeri în privința lui Dumnezeu și pentru a-și permite să se supună lucrării Sale. Oamenii cu un calibru mai bun sunt capabili să caute în mod pozitiv și proactiv toate aspectele adevărului în cuvintele lui Dumnezeu; ei caută principiile, cerințele lui Dumnezeu și căile de practică. Sau sunt capabili să se cerceteze, să contemple și, prin lucrurile care li se întâmplă, să dobândească cunoștințe, ajungând astfel să înțeleagă adevărurile-principii și să intre în adevărul-realitate. Totuși, rămâne un mare obstacol pentru majoritatea oamenilor și este incert dacă ei pot realiza sau nu aceste lucruri. Cei mai mulți oameni nu au intrat încă în acest aspect al realității. Așadar, nu vă va fi ușor să ajungeți la o înțelegere practică, obiectivă și adevărată a acestui subiect obișnuit, banal și specific, chiar dacă vi se acordă timp să îl contemplați. Așa că, pentru a reveni la subiectul nostru principal, haideți să avem părtășie despre ce înseamnă să urmărești adevărul. Nu vă pricepeți să contemplați, dar sper că vă pricepeți să ascultați – nu doar cu urechile, ci și cu inima. Sper că îți vei dedica inima înțelegerii și priceperii acestui lucru și că vei pune la inimă, ca pe ceva important, tot ceea ce ești capabil să înțelegi și tot ceea ce corespunde stării, firii și fiecărui aspect al situației tale. După aceea, sper că vei începe să-ți înlături firile corupte și să te străduiești să pui la inimă toate principiile practicii, astfel încât, atunci când se vor ivi probleme conexe, să ai o cale de urmat și să fii capabil să tratezi cuvintele lui Dumnezeu ca pe o cale de practică, să le duci la împlinire și să le asculți ca atare. Așa ar fi cel mai bine.

Ce înseamnă să urmărești adevărul? Aceasta poate fi o întrebare conceptuală, dar este și cea mai practică întrebare despre credința în Dumnezeu. Abilitatea oamenilor de a urmări adevărul este în directă legătură cu preferințele și calibrul lor și cu ceea ce urmăresc. Urmărirea adevărului cuprinde multe elemente practice. Ar trebui să avem părtășie rând pe rând despre acestea, astfel încât să puteți înțelege adevărul cât mai repede posibil și să știți exact ce înseamnă să-l urmăriți și ce probleme sunt legate de acest lucru. Astfel, veți putea în cele din urmă să înțelegeți ce înseamnă să urmăriți adevărul. Mai întâi, haideți să discutăm acest lucru: urmăriți adevărul ascultând această predică? (Nu neapărat.) Ascultarea predicilor este doar o condiție prealabilă și o acțiune pregătitoare în vederea urmăririi adevărului. Ce elemente implică urmărirea adevărului? Există multe subiecte care tratează căutarea adevărului și, desigur, sunt și multe probleme pe care oamenii le au și despre care trebuie să discutăm aici. De exemplu, unii oameni spun: „Dacă o persoană mănâncă și bea din cuvintele lui Dumnezeu și are părtășie despre adevăr în fiecare zi, dacă este capabilă să-și facă datoria în mod normal, dacă face orice rânduiește biserica și nu provoacă niciodată tulburări sau perturbări ‒ și, deși pot exista momente în care încalcă adevărurile-principii, nu o face în mod conștient sau cu intenție ‒ nu demonstrează acest lucru că urmărește adevărul?” Aceasta este o întrebare bună. Mulți oameni au această idee. În primul rând, trebuie să înțelegeți dacă cineva ar putea să obțină o înțelegere a adevărului și să-l dobândească practicând constant în acest mod. Împărtășiți-vă gândurile. (Deși a practica în acest mod este corect, pare mai degrabă în conformitate cu ritualul religios ‒ reprezintă respectarea regulilor. Nu poate duce la înțelegerea sau dobândirea adevărului.) Prin urmare, ce fel de comportamente sunt acestea, de fapt? (Sunt comportamente bune în mod superficial.) Îmi place acest răspuns. Sunt doar comportamente bune care apar după ce o persoană ajunge să creadă în Dumnezeu, pe baza conștiinței și rațiunii acelei persoane, odată ce a fost influențată de diverse învățături bune și pozitive. Însă nu reprezintă mai mult decât comportamente bune și sunt departe de a fi urmărirea adevărului. Atunci, care este rădăcina acestor comportamente bune? Ce le dă naștere? Ele izvorăsc din conștiința și rațiunea unei persoane, din moralitatea sa, din sentimentele favorabile pe care le are față de credința în Dumnezeu și din înfrânarea sa. De vreme ce sunt comportamente bune, nu au nicio legătură cu adevărul și, cu siguranță, nu sunt același lucru. A avea comportamente bune nu este același lucru cu practicarea adevărului, iar dacă o persoană se comportă bine, asta nu înseamnă că are aprobarea lui Dumnezeu. Comportamentele bune și practicarea adevărului sunt două lucruri diferite ‒ nu au nicio legătură unul cu celălalt. Practicarea adevărului reprezintă cerința lui Dumnezeu și este întru totul în acord cu voia Sa; comportamentul bun vine din voința omului și reflectă intențiile și motivele acestuia ‒ reprezintă un lucru pe care omul îl consideră ca fiind bun. Deși comportamentele bune nu sunt fapte rele, ele contravin adevărurilor-principii și nu au nimic de-a face cu adevărul. Oricât de bune sunt aceste comportamente sau oricât de mult sunt în concordanță cu noțiunile și închipuirile omului, nu au nicio legătură cu adevărul. Așadar, niciun număr de comportamente bune nu poate dobândi aprobarea lui Dumnezeu. De vreme ce comportamentul bun este definit astfel, în mod clar, comportamentele bune nu au legătură cu practicarea adevărului. Dacă oamenii ar fi împărțiți în tipuri, în funcție de comportamentul lor, atunci aceste comportamente bune ar fi, cel mult, acțiunile unor făcători de servicii loiali și nimic mai mult. Nu au nicio legătură cu practicarea adevărului sau cu adevărata supunere față de Dumnezeu. Reprezintă doar un fel de comportament și sunt complet irelevante pentru schimbarea firii oamenilor, pentru supunerea lor față de adevăr și acceptarea acestuia, pentru frica de Dumnezeu și ferirea de rău sau pentru orice alte elemente practice care chiar implică adevărul. Așadar, de ce sunt, atunci, numite comportamente bune? Iată o explicație și, desigur, este și o explicație a esenței acestei întrebări. Aceste comportamente izvorăsc doar din noțiunile oamenilor, din preferințele și voința lor și din eforturile pe care le depun motivându-se singuri. Nu sunt manifestări ale pocăinței care vin odată cu dobândirea adevăratei cunoașteri de sine, prin acceptarea adevărului, a judecății și mustrării cuvintelor lui Dumnezeu, nici nu sunt comportamentele sau acțiunile practicării adevărului, care se nasc când oamenii încearcă să se supună lui Dumnezeu. Înțelegeți acest lucru? Înseamnă că aceste comportamente bune nu implică în niciun fel o schimbare în firea unei persoane, sau ceea ce rezultă din îndurarea judecății și mustrării cuvintelor lui Dumnezeu, sau adevărata pocăință care se naște când cineva ajunge să-și cunoască firea coruptă. În mod cert, nu au legătură cu adevărata supunere a omului față de Dumnezeu și față de adevăr; cu atât mai puțin au legătură cu faptul de a avea o inimă care-L venerează și-L iubește pe Dumnezeu. Comportamentele bune nu au absolut nimic de-a face cu aceste lucruri; sunt doar lucruri care vin de la om și pe care omul le consideră ca fiind bune. Cu toate acestea, există mulți oameni care văd aceste comportamente bune ca pe un semn că cineva practică adevărul. Aceasta este o greșeală gravă, o perspectivă și o înțelegere absurdă și eronată. Aceste comportamente bune reprezintă doar o executare a unei ceremonii religioase și a unor lucruri făcute mecanic. Nu au nicio legătură cu practicarea adevărului. Poate că Dumnezeu nu le condamnă în mod direct, dar categoric nu le aprobă; asta e sigur. Se cuvine să știți că aceste acțiuni exterioare care sunt în acord cu noțiunile omului și aceste comportamente bune nu reprezintă practicarea adevărului și nici nu sunt o manifestare a urmăririi lui. După ce ați auzit această părtășie, aveți doar câteva cunoștințe conceptuale despre ceea ce înseamnă să urmăriți adevărul, o înțelegere inițială a unui concept simplu legat de urmărirea adevărului. Dacă vă doriți să înțelegeți cu adevărat ce înseamnă să urmăriți adevărul, sunt mai multe lucruri despre care trebuie să avem părtășie.

Ca să urmăriți adevărul, trebuie să-l înțelegeți; numai înțelegând adevărul puteți să-l practicați. Sunt bunele comportamente ale oamenilor legate de practicarea adevărului? Se nasc acestea din urmărirea adevărului? Ce manifestări și acțiuni aparțin practicării adevărului? Cum se manifestă oamenii care urmăresc adevărul? Trebuie să înțelegeți aceste întrebări. Pentru a avea părtășie despre urmărirea adevărului, trebuie mai întâi să vorbim despre dificultățile și perspectivele greșite pe care le au oamenii față de acesta. Este esențial să le înlăturăm mai întâi pe acestea. Există unii oameni care au o înțelegere pură, o perspectivă relativ clară asupra a ceea ce este adevărul. Ei au o cale cu ajutorul căreia să urmărească adevărul. Sunt alții care nu înțeleg ce este adevărul și, cu toate că sunt interesați de el, nu știu să-l practice. Ei cred că a face lucruri bune și a se comporta bine sunt echivalente cu a practica adevărul – că a practica adevărul înseamnă a face lucruri bune. Abia după ce au citit multe dintre cuvintele lui Dumnezeu, își dau seama că a face lucruri bune și a se comporta bine sunt întru totul diferite de practicarea adevărului. Puteți vedea cât de absurde sunt noțiunile și închipuirile oamenilor – cei care nu înțeleg adevărul nu pot să vadă nimic limpede! Mulți oameni și-au îndeplinit datoria ani de zile, își fac de lucru în fiecare zi și au trecut prin mai mult de câteva greutăți, așa că se consideră oameni care practică adevărul și care au adevărul-realitate. Cu toate acestea, ei nu pot oferi nicio mărturie despre experiențe. Care este problema aici? Dacă înțeleg adevărul, de ce nu pot să vorbească despre experiențele lor reale? Nu este aceasta o contradicție? Unii oameni spun: „Înainte, când îmi îndeplineam datoria, nu urmăream adevărul și nu citeam rugându-mă, temeinic, cuvintele lui Dumnezeu. Am pierdut mult timp. Eram foarte absorbit de lucrarea mea, crezând că a fi ocupat cu datoria mea era totuna cu a practica adevărul și a mă supune lucrării lui Dumnezeu – însă doar îmi risipeam timpul.” Care este implicația aici? Că au amânat să urmărească adevărul pentru că erau atât de ocupați cu îndeplinirea datoriei lor. Chiar așa să fie? Unii oameni absurzi cred că, atâta vreme cât își găsesc ocupație cu datoria lor, firea lor coruptă nu va mai avea timp să se dezvăluie, că nu vor mai da dovadă de o fire coruptă sau că nu vor mai trăi într-o stare coruptă și, prin urmare, nu este nevoie să mănânce și să bea din cuvintele lui Dumnezeu, pentru a-și înlătura firea coruptă. Este corectă această idee? Oare oamenii chiar nu dezvăluie firi corupte atunci când sunt ocupați cu îndatoririle lor? Este o idee absurdă – o minciună sfruntată. Ei spun că nu au timp să urmărească adevărul pentru că sunt ocupați cu datoria lor. Acesta este un sofism pur; folosesc drept scuză faptul că sunt ocupați. Am avut părtășie de multe ori despre adevărurile privind intrarea în viață și îndeplinirea datoriei: oamenii pot să se maturizeze în viață doar căutând adevărul pentru a rezolva problemele în timp ce îndeplinesc o datorie. Prin urmare, dacă tot ceea ce face o persoană în timp ce-și îndeplinește datoria este să se aglomereze cu sarcini, dacă nu reușește să caute adevărul ca să rezolve problemele, atunci nu va înțelege niciodată adevărul. Unii oameni care nu iubesc adevărul se mulțumesc doar să facă servicii și speră să le ofere la schimb pentru binecuvântările Împărăției Cerurilor. Aceștia ajung să se scuze, spunând că sunt atât de ocupați să-și îndeplinească datoria, încât nu au timp să urmărească adevărul; spun chiar că sunt atât de ocupați să-și îndeplinească datoria, încât nu dezvăluie o fire coruptă. Asta implică faptul că, întrucât sunt ocupați cu datoria lor, firea lor coruptă a dispărut, nu mai există. Aceasta este o minciună, nu-i așa? Este afirmația lor în concordanță cu realitatea? Deloc – poate fi numită cea mai mare minciună dintre toate. Cum ar putea o fire coruptă să nu se mai manifeste pentru că o persoană este ocupată cu datoria sa? Există asemenea oameni? Există o astfel de mărturie despre experiențe? Cu siguranță nu. Oamenii au fost profund corupți de Satana; toți au o natură satanică și toți trăiesc cu firi satanice. Există ceva pozitiv în sinea omului, ceva în afară de corupție? Există cineva care s-a născut fără o fire coruptă? Există cineva care s-a născut capabil să îndeplinească o datorie cu loialitate? Există cineva care s-a născut capabil să se supună lui Dumnezeu și să-L iubească? Categoric nu. Deoarece toți oamenii au naturi satanice și sunt plini de firi corupte, dacă nu sunt capabili să înțeleagă și să practice adevărul, nu pot decât să trăiască potrivit firilor lor corupte. Așadar, este o absurditate și un sofism să spui că o persoană nu va dezvălui o fire coruptă dacă e ocupată cu datoria sa. Este o minciună sfruntată menită să-i inducă pe oameni în eroare. Indiferent dacă sunt sau nu ocupați să-și îndeplinească datoria, indiferent dacă au sau nu timp să citească cuvintele lui Dumnezeu, oamenii care nu iubesc adevărul vor găsi motive și scuze ca să nu-l urmărească. Acești oameni sunt, pur și simplu, făcători de servicii. Dacă un făcător de servicii nu mănâncă și nu bea din cuvintele lui Dumnezeu și nu acceptă adevărul, va putea să facă un serviciu bun? Cu siguranță nu. Toți cei care nu acceptă adevărul sunt lipsiți de conștiință și rațiune, sunt oameni care trăiesc potrivit firilor lor corupte și săvârșesc o mulțime de rele. Nu sunt, sub nicio formă, făcători de servicii loiali și, cu toate că oferă servicii, nu au nimic grozav. De asta poți fi sigur.

Unii oameni sunt prea răvășiți de familiile lor și adesea sunt cuprinși de anxietate. Când văd frați și surori mai tinere care au renunțat la familiile și carierele lor pentru a-L urma pe Dumnezeu și a-și îndeplini îndatoririle, îi invidiază și spun: „Dumnezeu a fost bun cu acești tineri. Ei au început să creadă în El de la o vârstă fragedă, înainte să se căsătorească și să aibă copii; nu au legături de familie și nu trebuie să se îngrijoreze cum se vor descurca. Nu au nicio grijă care să-i împiedice să-L urmeze pe Dumnezeu și să-și îndeplinească îndatoririle. Au venit tocmai la timp pentru lucrarea lui Dumnezeu și extinderea Evangheliei Sale în zilele de pe urmă – Dumnezeu le-a oferit condiții foarte favorabile. Pot să se dedice trup și suflet îndeplinirii îndatoririlor lor. Ei pot să urmărească adevărul, dar nu este același lucru pentru mine. Dumnezeu nu mi-a aranjat un mediu potrivit – am prea multe probleme de familie și trebuie să fac bani pentru a o întreține. Aici se află adevăratele mele probleme. De aceea nu am timp să urmăresc adevărul. Urmărirea adevărului este pentru oamenii care își îndeplinesc îndatoririle cu normă întreagă și nu au niciuna dintre aceste legături. Eu sunt împovărat de problemele de familie, iar inima mea este plină de trivialitățile încercării de a mă descurca, așa că nu am timp sau energie în plus ca să mănânc și să beau cuvintele lui Dumnezeu sau să-mi îndeplinesc datoria. Indiferent ce aspect al circumstanțelor mele analizezi, nu am nicio modalitate de a căuta adevărul. Nu mă poți învinovăți pentru asta. Pur și simplu nu este destinul meu să urmăresc adevărul, iar circumstanțele mele nu îmi permit să îndeplinesc o datorie. Tot ce pot face este să aștept ca problemele mele de familie să se diminueze, ca odraslele mele să devină independente, să mă pensionez și să mă eliberez de grijile materiale – atunci voi căuta adevărul.” Asemenea oameni se confruntă cu greutăți în viața lor de zi cu zi și, uneori, își pot simți firea coruptă revărsându-se în chestiunile triviale ale vieții lor zilnice. Ei pot să identifice aceste lucruri, dar pentru că sunt prinși în mrejele lumii seculare, cred că se descurcă bine trăind, crezând în Dumnezeu, ascultând predici și făcând față confortabil în acest fel. Ei cred că urmărirea adevărului poate aștepta și că nu va fi prea târziu să-și înlăture peste câțiva ani orice firi corupte pe care le au. Așa amână importanta chestiune a urmăririi adevărului și o fac de nenumărate ori. Ce spun ei mereu? „Nu este niciodată prea târziu pentru a urmări adevărul. Îi voi acorda câțiva ani. Atât timp cât lucrarea lui Dumnezeu nu s-a terminat, mai am timp – mai am o șansă.” Ce părere aveți despre această perspectivă? (Este greșită.) Și-au asumat povara de a urmări adevărul? (Nu.) Ei bine, ce povară și-au asumat atunci? Nu este povara de a se descurca, de a-și îngriji familiile, de a-și crește copiii? Ei își dedică toată energia copiilor, familiilor și propriilor zile și vieți și numai după ce se îngrijesc de aceste lucruri vor face planuri pentru a începe să urmărească adevărul. Așadar, sunt valide aceste scuze ale lor? Nu sunt ele piedici pentru căutarea adevărului? (Ba da.) Deși acești oameni cred în suveranitatea și aranjamentele lui Dumnezeu, se și plâng de mediul pe care l-a rânduit El pentru ei. Neglijează cerințele lui Dumnezeu și nu cooperează deloc cu ele în mod proactiv. În schimb, le pasă doar să-și mulțumească trupul, familia și rudele. Ce motiv invocă ei pentru a nu urmări adevărul? „Suntem prea ocupați și epuizați doar încercând să existăm. Nu avem timp să urmărim adevărul; nu avem mediul potrivit pentru a urmări adevărul.” Care e modul lor de a privi lucrurile? (Nu este niciodată prea târziu pentru a urmări adevărul.) „Nu este niciodată prea târziu pentru a urmări adevărul. Voi face asta peste câțiva ani.” Nu este o nesăbuință? (Este.) Este o nesăbuință – se păcălesc cu scuzele lor. Te va aștepta lucrarea lui Dumnezeu? (Nu.) „Voi face asta peste câțiva ani” – ce înseamnă acești „câțiva ani”? Înseamnă că ai mai puține speranțe de a fi mântuit și că vei avea mai puțini ani pentru a experimenta lucrarea lui Dumnezeu. Vor trece așa câțiva ani, apoi alți câțiva și, înainte să-ți dai seama, vor fi trecut zece ani și nu vei fi înțeles adevărul, nu vei fi intrat în adevărul-realitate și nici măcar o fărâmă din firea ta coruptă nu va fi fost înlăturată. Doar rostirea unui cuvânt sincer este o luptă pentru tine. Nu este periculos? Nu este păcat? (Ba este.) Când oamenii oferă toate aceste scuze și motive pentru a justifica faptul că nu urmăresc adevărul, cui fac rău, în cele din urmă? (Lor înșiși.) Așa este – în cele din urmă, lor își fac rău. Și când vor fi pe patul de moarte, se vor urî pentru că nu au câștigat adevărul în anii lor de credință în Dumnezeu și își vor regreta întreaga viață!

Unii oameni sunt cât de cât bine educați, dar calibrul lor este slab și nu înțeleg chestiunile spirituale. Indiferent câte predici ascultă, sunt incapabili să înțeleagă adevărul. Au întotdeauna propriile ambiții și dorințe și se luptă mereu pentru statut. Dacă nu au statut, nu vor urmări adevărul. Ei spun: „Casa lui Dumnezeu nu rânduiește niciodată să îndeplinesc o datorie care să-mi reflecte valoarea, cum ar fi o lucrare bazată pe texte, o lucrare audio-video, să fiu conducător de biserică sau supraveghetorului unui grup. Nu îmi dă să fac nicio astfel de lucrare importantă. Casa lui Dumnezeu nu mă promovează și nu mă cultivă și, de fiecare dată când biserica organizează alegeri, nimeni nu mă votează și nimeni nu mă place. Chiar nu am calități de dorit? Sunt un intelectual, sunt bine educat, dar casa lui Dumnezeu nu mă promovează și nu mă cultivă niciodată, așa că nu am nicio motivație să urmăresc adevărul. Toți frații și surorile care au început să creadă în Dumnezeu cam în aceeași perioadă cu mine îndeplinesc îndatoriri importante și slujesc drept conducători și lucrători – de ce sunt lăsat să lenevesc? Apuc doar să am un rol de sprijin, răspândind Evanghelia din când în când, iar ei nu mă lasă nici să mărturisesc. Ori de câte ori casa lui Dumnezeu promovează oamenii pentru îndatoriri importante, pentru mine nu există niciuna; nici măcar nu am voie să prezidez întruniri și nu îmi dau nicio responsabilitate. Mă simt foarte nedreptățit. Acesta este mediul pe care Dumnezeu l-a rânduit pentru mine. De ce nu pot să simt valoarea existenței mele? De ce îi iubește Dumnezeu pe alții, dar nu pe mine? De ce îi cultivă pe alții, dar nu pe mine? Casa lui Dumnezeu ar trebui să-mi dea o povară mai mare și să mă numească supraveghetor sau așa ceva. În acest fel, aș avea un strop de motivație să urmăresc adevărul. Cum pot urmări adevărul fără motivație? Oamenii au întotdeauna nevoie de puțină motivație pentru a urmări adevărul; trebuie să putem vedea beneficiile urmăririi acestuia. Știu că oamenii au firi corupte care trebuie schimbate și știu că a urmări adevărul este un lucru bun, că ne permite să fim mântuiți și desăvârșiți, dar nu sunt niciodată folosit la ceva important și nu simt niciun impuls să urmăresc adevărul! Voi începe să urmăresc adevărul atunci când frații și surorile mă vor stima și mă vor sprijini – nu va fi prea târziu atunci.” Nu există astfel de oameni? (Ba da.) Care este problema lor? Problema este că vor statut și poziție. E limpede că nu iubesc adevărul, însă și-ar dori o poziție și un loc la masă, în casa lui Dumnezeu. Nu este o nerușinare? Este un lucru destul de bun să fii un făcător de servicii; rămâne de văzut dacă te poți ridica la nivelul unui făcător de servicii loial. De ce nu-ți este clar? Crezi că dacă ai statut și poziție, vei fi mântuit? Că vei fi cineva care urmărește adevărul? Sunt justificate aceste sentimente ale tale? (Nu.) Acești oameni vor să iasă în evidență, să-și facă simțită prezența, iar când dorințele nu li se îndeplinesc, se plâng că Dumnezeu este nedrept, că este părtinitor în modul în care tratează oamenii, că nu îi promovează casa Lui, că frații și surorile nu-i aleg – cu siguranță aceste lucruri nu sunt temelia de care are un om nevoie pentru a urmări adevărul. Se spune undeva în cuvintele lui Dumnezeu că un om care urmărește adevărul trebuie să fie acceptat de toți și stimat de frații și surorile lui? Sau că trebuie să fie capabil să-și asume o datorie importantă și să facă o lucrare importantă și, de asemenea, să aibă o mare contribuție la casa lui Dumnezeu? Spun cuvintele lui Dumnezeu că numai asemenea oameni pot să urmărească adevărul, că numai ei sunt potriviți să facă asta? Spun cuvintele Lui că numai acei oameni îndeplinesc criteriile pentru a urmări adevărul, că numai ei pot pătrunde în adevărul-realitate, sau că, până la urmă, doar ei pot fi mântuiți? Scrie asta undeva în cuvintele lui Dumnezeu? (Nu.) Este evident că afirmațiile făcute de acest tip de persoană nu sunt valide. Așadar, de ce spun ei aceste lucruri? Oare nu inventează scuze pentru a nu urmări adevărul? (Ba da.) Ei iubesc statutul și prestigiul. Le pasă doar să vâneze reputația și câștigul personal și să urmărească statutul în credința lor în Dumnezeu. Ei simt că ar fi rușinos să spună asta cu voce tare, așa că vin cu o mulțime de justificări, apărându-se pentru că nu urmăresc adevărul și aruncă vina pe biserică, pe frați și surori și pe Dumnezeu. Nu este sinistru? Nu sunt ei oameni răi care arată cu degetul partea nevinovată? (Ba sunt.) Creează probleme absurde și îi hărțuiesc pe alții cu cerințe ilogice; sunt întru totul lipsiți de conștiință și rațiune! A nu urmări adevărul este o problemă destul de serioasă în sine și, totuși, ei încearcă și să polemizeze și să fie dificili – acest lucru e într-adevăr absurd, nu-i așa? Urmărirea adevărului este voluntară. Dacă iubești adevărul, atunci Duhul Sfânt va lucra în tine. Când iubești adevărul; când te rogi lui Dumnezeu și te bazezi pe El, când reflectezi asupra ta și încerci să te cunoști, indiferent ce persecuție sau necaz se abate asupra ta; când cauți adevărul în mod activ, pentru a rezolva problemele pe care le descoperi la tine, vei fi capabil să-ți faci datoria în mod adecvat. În acest fel, vei putea să rămâi ferm în mărturia ta. Când oamenii iubesc adevărul, toate aceste manifestări apar în mod firesc la ei. Au loc în mod voluntar, cu bucurie și fără constrângere, fără alte condiții în plus. Dacă oamenii Îl pot urma pe Dumnezeu în acest fel, ei vor câștiga în cele din urmă adevărul și viața, vor pătrunde în adevărul-realitate și vor trăi chipul omului. Trebuie să îndeplinești vreo condiție suplimentară pentru a urmări adevărul? Nu. Credința în Dumnezeu este voluntară, este ceva ce omul alege singur, iar urmărirea adevărului este absolut firească și justificată; este aprobată de Dumnezeu. Cei care nu urmăresc adevărul nu sunt dispuși să renunțe la plăcerile trupului și-și doresc, totuși, să obțină binecuvântările lui Dumnezeu, dar când se confruntă cu unele necazuri și persecuții, sau cu un strop de zeflemea și defăimare, devin negativi și slabi și nu-și mai doresc să creadă în Dumnezeu sau să-L urmeze. S-ar putea chiar să-L învinuiască și să-L tăgăduiască. Nu este absurd acest lucru? Își doresc să fie binecuvântați și, totuși, încă urmăresc plăcerile trupului și, atunci când se confruntă cu vreun necaz sau vreo persecuție, dau vina pe Dumnezeu. Așa sunt de absurzi acești oameni care nu iubesc adevărul. Le va fi greu să-L urmeze pe Dumnezeu până la capăt; de îndată ce vor întâmpina unele necazuri sau persecuții, vor fi dați în vileag și alungați. Există prea mulți oameni ca aceștia. Orice motiv ai avea să crezi în Dumnezeu, în cele din urmă, Dumnezeu îți va determina finalul pe baza măsurii în care ai dobândit adevărul. Dacă nu ai obținut adevărul, atunci niciuna dintre justificările sau scuzele pe care le aduci nu va fi plauzibilă. Încearcă să raționezi după cum dorești, frământă-te cât vrei — Îi va păsa lui Dumnezeu? Va discuta Dumnezeu cu tine? Va dezbate și Se va sfătui cu tine? Se va consulta cu tine? Care este răspunsul? Nu. Categoric nu o va face. Oricât de puternic este raționamentul tău, nu va fi valabil. Nu trebuie să înțelegi greșit intențiile lui Dumnezeu și să crezi că nu ai nevoie să urmărești adevărul dacă poți oferi tot felul de motive și scuze. Dumnezeu vrea ca tu să fii capabil să cauți adevărul în toate mediile și în fiecare problemă care se abate asupra ta și să obții, în final, intrarea în adevărul-realitate și să câștigi adevărul. Indiferent de împrejurările pe care Dumnezeu le-a rânduit pentru tine, de oamenii și evenimentele pe care le întâlnești și de mediul în care te afli, ar trebui să te rogi lui Dumnezeu și să cauți adevărul pentru a le înfrunta. Acestea sunt tocmai lecțiile pe care ar trebui să le înveți în urmărirea adevărului. Dacă tu cauți mereu scuze, să scapi, să evadezi, să refuzi sau să te împotrivești acestor circumstanțe, atunci Dumnezeu va renunța la tine. Nu are rost să raționezi ori să fii refractar sau dificil ‒ dacă Dumnezeu nu Se preocupă de tine, îți vei pierde șansa la mântuire. Pentru Dumnezeu, nu există nicio problemă care să nu poată fi rezolvată; El a făcut aranjamente pentru fiecare persoană în parte și are un mod de a le gestiona. Dumnezeu nu va discuta cu tine dacă motivele și scuzele tale sunt justificate. Dumnezeu nu va asculta dacă sunt raționale argumentele pe care le aduci în apărarea ta. Te va întreba doar atât: „Sunt cuvintele lui Dumnezeu adevărul? Ai o fire coruptă? Se cuvine să urmărești adevărul?” Trebuie să fii lămurit cu privire la un fapt: Dumnezeu este adevărul, tu ești un om corupt și, prin urmare, ar trebui să îți asumi căutarea adevărului. Nicio problemă sau dificultate, niciun motiv sau scuză nu va sta în picioare; dacă nu accepți adevărul, vei pieri. Orice preț pe care-l plătește o persoană pentru a urmări adevărul și a intra în adevărul-realitate merită. Oamenii ar trebui să renunțe la toate scuzele, justificările și necazurile lor pentru a accepta adevărul și a câștiga viața, întrucât cuvintele lui Dumnezeu și adevărul sunt viața pe care ar trebui să o obțină și este o viață pentru care nimic nu poate fi dat la schimb. Dacă ratezi această oportunitate, nu doar că vei regreta pentru tot restul vieții – nu este o simplă chestiune de regret – te vei fi ruinat cu totul. Nu va mai exista vreun final sau vreo destinație pentru tine, iar tu, ființă creată care ești, vei fi ajuns la capătul firului. Nu vei mai avea niciodată șansa de a fi mântuit. Înțelegeți? (Da.) Nu căuta scuze sau motive pentru a nu urmări adevărul. Nu sunt de niciun folos; nu faci decât să te păcălești singur.

Unii conducători nu lucrează niciodată conform principiilor, ei fac legea singuri, în mod arbitrar și pripit. E posibil ca frații și surorile să semnaleze acest lucru și să spună: „Rareori te consulți cu cineva înainte de a lua măsuri. Nu știm care sunt judecățile și deciziile tale, decât după ce le-ai luat. De ce nu le discuți cu nimeni? De ce nu ne anunți dinainte când iei o decizie? Chiar dacă ceea ce faci este corect și calibrul tău este mai bun decât al nostru, tot trebuie să ne informezi mai întâi despre asta. Cel puțin, avem dreptul să știm ce se întâmplă. Acționând întotdeauna după propriile legi, mergi pe calea unui antihrist!” Și ce ar spune conducătorul ca răspuns la asta? „În casa mea, eu sunt șeful. Toate chestiunile, mari și mici, sunt decise de mine. Așa sunt obișnuit eu. Când cineva din familia mea extinsă are o problemă, vine la mine și îmi cere să decid ce să facă. Ei știu că mă pricep să rezolv probleme. De aceea, eu mă ocup de treburile familiei mele. Când m-am alăturat bisericii, m-am gândit că nu va mai trebui să-mi bat capul cu nimic, dar apoi am fost ales conducător. N-am ce să fac – m-am născut cu această soartă. Dumnezeu mi-a dat această abilitate. M-am născut ca să iau decizii și să hotărăsc pentru alți oameni.” Aluzia aici este că a fost destinat să aibă o funcție, iar ceilalți oameni s-au născut pentru a fi pedeștri și sclavi. El crede că ar trebui să aibă ultimul cuvânt și că alți oameni ar trebui să-l asculte. Chiar și atunci când frații și surorile văd problema acestui conducător și i-o semnalează, el nu o va accepta și nu va accepta nici să fie tratat și emondat. Se va război și se va împotrivi până când frații și surorile fac scandal pentru îndepărtarea sa. În tot acest timp, conducătorul se va gândi: „Cu un calibru ca al meu, sunt sortit să fiu la conducere oriunde mă duc. Date fiind calibrele voastre, întotdeauna veți fi sclavi și servitori. Este soarta voastră să primiți ordine de la alți oameni.” Ce fel de fire dezvăluie spunând deseori astfel de lucruri? În mod clar, este o fire coruptă, este aroganță, îngâmfare și egoism extrem, dar cu toate acestea, o expune și se grozăvește cu ea fără rușine, de parcă ar fi un atu și o calitate. Când o persoană dezvăluie o fire coruptă, ar trebui să reflecteze asupra sa, să-și cunoască firea coruptă, să se căiască și să se lepede de ea și ar trebui să urmărească adevărul până când poate să acționeze conform principiilor. Dar nu acesta este modul în care practică acest conducător. În schimb, rămâne incorigibil, limitându-se la propriile păreri și metode. Din aceste comportamente, puteți observa că nu acceptă deloc adevărul și nu este, în niciun caz, cineva care îl urmărește. Nu ascultă pe nimeni care îl dă în vileag și îl tratează, ci, în schimb, rămâne plin de autojustificări: „Hmm – pur și simplu, așa sunt eu! Se numește competență și talent – are vreunul dintre voi așa ceva? Sunt sortit să fiu la conducere. Oriunde mă duc, sunt conducător. Sunt obișnuit să am ultimul cuvânt și să iau decizii legate de orice, fără să mă consult cu alți oameni. Pur și simplu, aceasta sunt eu, este farmecul meu personal.” Nu reprezintă aceasta o nerușinare desfrânată? Nu admite că are o fire coruptă și, în mod clar, nu recunoaște cuvintele lui Dumnezeu care îl judecă și îl dezvăluie pe om. Dimpotrivă, el consideră ereziile și aberațiile proprii drept adevăr și încearcă să-i facă pe toți ceilalți să le accepte și să le venereze. În adâncul său, crede că el ar trebui să conducă în casa lui Dumnezeu, nu adevărul, că el ar trebui să hotărască. Nu reprezintă aceasta o nerușinare peste măsură? Spune că vrea să urmărească adevărul, dar comportamentul lui este diametral opus. Spune că ascultă de Dumnezeu și de adevăr, dar vrea întotdeauna să dețină puterea, să aibă ultimul cuvânt și ca toți frații și surorile să i se supună și să-l asculte. Nu va permite altora să-l supravegheze sau să-l sfătuiască, indiferent dacă ceea ce face este adecvat sau în conformitate cu principiile. În schimb, crede că toți ceilalți trebuie să acorde atenție cuvintelor și deciziilor lui și să asculte de acestea. El nu reflectează deloc asupra acțiunilor sale. Indiferent cum îl sfătuiesc și-l ajută frații și surorile, și indiferent cum îl emondează și-l tratează casa lui Dumnezeu, sau chiar dacă este suspendat de mai multe ori, el nu reflectează asupra problemelor lui. În fiecare caz, nu renunță la replica lui: „În casa mea, eu sunt șeful. Eu iau toate deciziile. Doar eu am ultimul cuvânt în toate privințele. Cu asta m-am obișnuit și nu am cum să o evit.” Este cu adevărat irațional și lipsit de orice speranță! Propagă aceste practici negative ca și cum ar fi lucruri pozitive, având, în același timp, o părere foarte bună despre sine. Este atât de nerușinat! Acești oameni nu acceptă deloc adevărul și sunt incorigibili, așa că poți fi sigur că nu-l iubesc și nu-l urmăresc. În inima lor, le este lehamite de adevăr și sunt ostili față de el. Prețul pe care îl plătesc și greutățile prin care trec pentru a-și îndeplini dorințele și a câștiga statut sunt, toate, în zadar. Dumnezeu nu aprobă nimic din toate aceste lucruri, El le urăște. Reprezintă o manifestare a opoziției lor față de adevăr și a împotrivirii față de Dumnezeu. Poți fi absolut sigur de acest lucru și toți cei care înțeleg adevărul îl pot discerne.

Există și unii oameni care cred în Dumnezeu de mulți ani, dar nu au niciun adevăr-realitate; ascultă predici de ani de zile, însă nu înțeleg adevărul. Deși au un calibru slab, au „talente” de neegalat: să spună minciuni și să le acopere și să-i păcălească pe alții cu vorbe înflorite. Dacă rostesc zeci de propoziții, acestea vor include zeci de denaturări – fiecare va conține impurități într-o oarecare măsură. Mai exact, nimic din ceea ce spun ei nu este adevărat. Dar pentru că au un calibru slab și par să se comporte destul de bine, ei se gândesc: „Sunt o persoană timidă, simplă prin natura mea, iar calibrul meu este slab. Sunt hărțuit oriunde merg și, atunci când oamenii mă hărțuiesc, trebuie pur și simplu să îndur și să sufăr. Nu îndrăznesc să le răspund sau să mă lupt cu ei – nu pot decât să mă ascund, să cedez și să accept. Sunt «omul cinstit, dar ignorant» despre care vorbesc cuvintele lui Dumnezeu, sunt unul dintre aleșii Lui.” În cazul în care cineva îi întreabă: „Cum de minți, atunci?”, ei vor spune: „Când am mințit? Pe cine am păcălit? Nu am mințit! Cum aș putea să spun o minciună, fiind o persoană simplă? Mintea mea reacționează lent la lucruri și nu sunt foarte bine educat – nu știu să mint! Oamenii înșelători pe care-i întâlnim pot să vină cu câteva idei și comploturi rele într-o clipită. Nu sunt așa șiret și mereu sunt hărțuit. Așadar, sunt persoana cinstită despre care vorbește Dumnezeu, iar voi nu aveți niciun temei să mă faceți mincinos sau șarlatan. Nu e adevărat, pur și simplu – încercați doar să mă defăimați. Știu că voi toți mă priviți cu dispreț: credeți că sunt prost și că am un calibru slab, așa că vreți să mă hărțuiți. Dumnezeu este Singurul care nu mă hărțuiește, El mă tratează cu îndurare.” Acest tip de persoană nici măcar nu va recunoaște că minte și are îndrăzneala să spună că este omul cinstit despre care vorbește Dumnezeu și, cu această afirmație, se înalță direct pe un tron. Crede că e un om cinstit, dar ignorant prin natura lui, și iubit de Dumnezeu, că nu are nevoie să urmărească adevărul sau să reflecteze asupra sa. Crede că, din momentul în care s-a născut, din gura sa nu ar putea ieși minciuni. Nu recunoaște că minte, indiferent ce spune cineva, și, în schimb, apelează la aceleași vechi scuze pentru a-și susține părerea și a se apăra. A reflectat asupra sa? Da, într-un fel. Ce i-a venit în minte, prin acea „reflecție asupra sa”? „Sunt omul cinstit, dar ignorant, despre care vorbește Dumnezeu. S-ar putea să fiu un pic ignorant, dar sunt o persoană cinstită.” Nu cumva se mândrește? Nu îi e clar dacă este o persoană ignorantă sau una cinstită, dar se consideră a fi o persoană cinstită. Are conștiință de sine? Dacă un om este un nesăbuit care este hărțuit și duce o viață lașă, înseamnă asta că este neapărat o persoană bună? Și în cazul în care cineva este văzut ca o persoană bună de către alții, înseamnă asta că nu e nevoită să urmărească adevărul? Sunt astfel de oameni pur și simplu înzestrați, în mod natural, cu adevărul? Unii oameni spun: „Sunt o persoană destul de simplă, încerc mereu să spun adevărul, sunt doar puțin ignorant. Nu sunt nevoit să urmăresc adevărul, sunt deja o persoană bună și cinstită.” Spunând aceste lucruri, nu sugerează că deține adevărul și nu are o fire coruptă? Întreaga omenire a fost profund coruptă de Satana. Toți oamenii au firi corupte și, atunci când o persoană are o fire coruptă, poate să mintă, să înșele și să amăgească oricând dorește. Poate chiar să fie mândră de vreo realizare neînsemnată sau contribuție a sa, afișând o fire arogantă. În tot acest timp, e plină de noțiuni despre Dumnezeu și de cereri extravagante de la El și încearcă să negocieze cu El. Acestea nu sunt probleme? Nu este aceasta o fire coruptă? Nu necesită examinare? Ba da. Totuși, acești oameni s-au uns deja ca oameni cinstiți care niciodată nu-i mint sau nu-i păcălesc pe alții; proclamă că nu au firi înșelătoare, așa că nu sunt nevoiți să urmărească adevărul. Prin urmare, nimeni care se comportă în acest fel nu urmărește adevărul și niciunul dintre ei nu a intrat în adevărul-realitate. Când se roagă lui Dumnezeu, deseori se plânge cu amărăciune de prostia sa, de modul în care e mereu hărțuit, de calibrul lui deosebit de slab: „Dumnezeule, numai Tu mă iubești; numai Tu ai milă de mine și mă tratezi cu îndurare. Toți oamenii mă hărțuiesc și spun că sunt un mincinos, dar nu sunt!” Apoi, își șterge lacrimile și se ridică, iar când vede alți oameni, se gândește: „Niciunul dintre voi nu este iubit de Dumnezeu. Numai eu sunt.” Acești oameni au o părere foarte bună despre ei înșiși și nu acceptă că dau dovadă de vreunul dintre diversele comportamente și manifestări ale firii corupte despre care vorbește Dumnezeu. Chiar și atunci când o anumită problemă se abate asupra lor și dă naștere unei stări sau manifestări corupte în ei, aceștia doar o recunosc verbal după o clipă de gândire și apoi nu se mai gândesc la asta. Ei nu caută deloc adevărul și nu acceptă faptul că dau dovadă de corupție și sunt oameni corupți. Desigur, și mai puțin ar admite că și-au manifestat firea coruptă într-o anumită situație. Indiferent câtor probleme dau naștere și indiferent câte firi corupte afișează, ei ajung mereu să spună același lucru: „Sunt omul cinstit, dar ignorant despre care vorbește Dumnezeu. Sunt obiectul milei Sale și El mă va binecuvânta foarte mult.” Și astfel, cu aceste cuvinte, ei simt că nu sunt nevoiți să urmărească adevărul; aceste cuvinte sunt scuza pe care o invocă astfel de oameni pentru a nu urmări adevărul. Nu sunt absurzi asemenea oameni? (Ba da.) Sunt absurzi și ignoranți. Cât sunt de absurzi? În așa măsură încât ei profită de o singură expresie care le este de folos din cuvintele lui Dumnezeu și o folosesc drept pecete cu care să-L constrângă pe Dumnezeu și să se disculpe pentru că nu urmăresc adevărul, în timp ce tratează cuvintele lui Dumnezeu care-l dezvăluie și judecă pe om ca neavând nicio legătură cu ei. Ei simt că nu au nevoie să le asculte pentru că sunt deja persoane cinstite. Mai exact, oamenii ca aceștia sunt niște nenorociți jalnici. Au un calibru slab, sunt lipsiți de rațiune și au foarte puțină rușine, dar tot își doresc să obțină binecuvântări. Și, cu toate că au un calibru slab și sunt lipsiți de rațiune și rușine, sunt foarte mândri și îi disprețuiesc pe oamenii de rând. Nu au respect față de oamenii de calibru bun care sunt capabili să urmărească adevărul și care pot să aibă părtășie despre adevărul-realitate. Ei se gândesc: „Oricum, la ce sunt bune aceste puncte forte ale voastre? Voi și adevărul pe care-l urmăriți și cunoașterea voastră de sine ‒ eu nu am nevoie să fac aceste lucruri. Sunt o persoană sinceră; s-ar putea să fiu puțin ignorant, dar asta nu este cu adevărat o problemă. Și firile corupte pe care le manifest nu sunt nici ele îngrijorătoare. Atât timp cât mă dotez cu niște comportamente bune, voi fi bine.” Ce anume cer acești oameni de la ei înșiși? „În orice caz, Dumnezeu îmi cunoaște inima și credința mea în El este autentică. Este de ajuns. Ce rost are să vorbești toată ziua despre mărturiile legate de experiență și cunoașterea cuvintelor lui Dumnezeu? În definitiv, este suficient să crezi sincer în Dumnezeu.” Nu este acest lucru cât se poate de nesăbuit? În primul rând, adevărul nu-i interesează deloc pe astfel de oameni; în al doilea rând, este corect să spunem că ei nu au capacitatea de a pricepe adevărul sau cuvintele lui Dumnezeu. Și totuși, încă au o părere bună despre ei înșiși și fac pe grozavii. Caută o justificare a motivului pentru care nu urmăresc adevărul sau o metodă de urmărire sau ceva perceput de ei ca un punct forte cu care să înlocuiască urmărirea adevărului. Nu este o nesăbuință? (Ba da.)

Unii oameni care nu urmăresc adevărul nu au probleme majore în ceea ce privește umanitatea lor. Ei respectă regulile și se comportă cuviincios. Astfel de femei sunt blânde și virtuoase, demne și decente și nu se prostesc. Sunt fete bune în fața părinților, sunt soții și mame bune în viața lor de familie și își petrec ascultătoare zilele, îngrijindu-și căminul. Astfel de bărbați sunt inocenți și ascultători și se comportă cuviincios; sunt fii atașați, nu beau, nu fumează, nu fură, nu jefuiesc, nu pariază și nu sunt desfrânați – sunt soți model și, în afara casei, rareori se ceartă sau dezbat cu ceilalți cine are dreptate sau nu. Unii oameni cred că este suficient să realizezi aceste lucruri în calitate de credincios în Dumnezeu și că aceia care fac acest lucru sunt oameni normali, acceptabil de buni. Ei cred că dacă sunt milostivi și de ajutor, smeriți, răbdători și toleranți după ce au ajuns să creadă în Dumnezeu și dacă fac bine și cu sârguință orice lucrare le rânduiește biserica, fără a fi neglijenți sau superficiali, atunci au dobândit adevărul-realitate și sunt aproape de a îndeplini cerințele lui Dumnezeu. Cred că, dacă se străduiesc și depun un pic mai mult efort, dacă citesc mai mult din cuvântul lui Dumnezeu, dacă își amintesc mai multe expresii din el și le predică mai mult altora, atunci vor urmări adevărul. Însă ei nu-și recunosc manifestările de corupție, nu știu ce firi corupte au și cu atât mai puțin știu cum se naște o fire coruptă sau cum ar trebui să fie cunoscută și înlăturată. Nu știu nimic din aceste lucruri. Există astfel de oameni? (Da.) Ei își consideră „bunătatea” naturală drept standard care trebuie atins de cei care urmăresc adevărul. În cazul în care cineva i-ar numi aroganți, înșelători și răi, nu ar contesta fățiș acest lucru și ar afișa o atitudine de smerenie, răbdare și acceptare. Dar, în adâncul sufletului, în loc să o ia în serios, i s-ar împotrivi: „Sunt arogant? Dacă eu sunt arogant, nu există nicio singură persoană bună pe pământ! Dacă sunt înșelător, atunci nimeni din lume nu este sincer! Dacă sunt rău, atunci nimeni din lume nu este decent! Este ușor să găsești pe cineva la fel de bun ca mine în zilele noastre? Nu, este imposibil!” Nu va fi de folos să-l numiți înșelător sau arogant sau să spuneți că nu iubește adevărul și cu siguranță nu va fi de folos să-l numiți non-credincios. Pur și simplu va lovi masa cu palmele și va argumenta: „Așadar, spui că sunt un non-credincios? Dacă eu nu pot fi mântuit, nici unul dintre voi nu poate fi mântuit!” Cineva ar putea să-l dea în vileag, spunând: „Tu nu accepți adevărul. Când oamenii scot în evidență problemele pe care le ai, pari destul de smerit și răbdător, dar, în sinea ta, chiar te împotrivești. E corect ceea ce predici atunci când ai părtășie despre adevăr, dar realitatea este că nu acceptați nici măcar unul dintre cuvintele lui Dumnezeu care dezvăluie și judecă esența firii corupte a omului. Te împotrivești acestora și nu ești de acord cu ele. Ai o fire răutăcioasă.” Dacă-l numești „răutăcios”, pur și simplu nu poate să accepte asta. „Eu, răutăcios? Dacă aș fi fost răutăcios, de multă vreme v-aș fi călcat în picioare! Dacă aș fi fost răutăcios, v-aș fi distrus deja pe toți!” Nu poate să înțeleagă corect nimic din ceea ce zici despre el sau din părtășia pe care o ai cu el. Ce înseamnă să înțelegi corect lucrurile? Înseamnă că, indiferent ce probleme îți spune cineva că ai, tu le alături cuvintelor lui Dumnezeu pentru a le compara și a analiza dacă au existat cu adevărat greșeli în intențiile și gândurile tale și că, indiferent câte probleme sunt dezvăluite în tine, tu le abordezi pe toate, cu o atitudine de acceptare și supunere. Acesta este modul în care o persoană poate cu adevărat să-și cunoască problemele. Omul nu poate obține cunoștințe despre firea lui coruptă conform noțiunilor și închipuirilor lui; acest lucru trebuie făcut pe baza cuvintelor lui Dumnezeu. Așadar, care este condiția prealabilă cunoașterii de sine? Trebuie să recunoști faptul că Satana a înșelat și a corupt omenirea și că toți oamenii au firi corupte. Doar acceptând acest fapt poți să reflectezi asupra ta în conformitate cu revelația cuvintelor lui Dumnezeu și, în timpul acestei reflecții asupra propriei persoane, să-ți descoperi treptat problemele. Fără să-ți dai seama, problemele tale vor ieși la suprafață, puțin câte puțin, și atunci vei înțelege limpede care este firea ta coruptă. Și, pe această bază, poți obține cunoștințe despre ce fel de persoană ești și care este esența ta. Vei obține astfel acceptarea a tot ceea ce spune și dezvăluie Dumnezeu, apoi vei continua să găsești în cuvintele Lui calea de practică pe care a pregătit-o El pentru om și vei practica și trăi potrivit cuvintelor Sale. Asta înseamnă să urmărești adevărul. Dar așa primește cuvintele lui Dumnezeu acest tip de persoană? Nu ‒ poate să declare că recunoaște cuvintele lui Dumnezeu ca fiind adevărul și că toate cuvintele Sale care dezvăluie omenirea coruptă sunt realități, dar dacă îi ceri să-și cunoască firea coruptă, nu o va accepta și nici nu o va recunoaște. Crede că nu are nicio legătură cu ea. Acest lucru e cauzat de faptul că se consideră un om demn și decent – un om integru, de onoare. A fi o persoană integră înseamnă că deține adevărul? A fi o persoană integră este doar o manifestare pozitivă a umanității cuiva; nu reprezintă adevărul. Așadar, doar pentru că ai o caracteristică a umanității normale, nu înseamnă că nu ești nevoit să urmărești adevărul și nici nu înseamnă că l-ai câștigat deja – și mai puțin încă înseamnă că ești o persoană pe care o iubește Dumnezeu. Nu așa stau lucrurile? (Ba da.) Acești așa-ziși „oameni de onoare” cred că nu au firi arogante, înșelătoare sau firea de a-i fi lehamite de adevăr și că în mod sigur nu au firi rele și răutăcioase. Cred că niciuna dintre aceste firi corupte nu există în ei, pentru că sunt oameni de onoare, sunt prin natura lor integri și amabili, mereu hărțuiți de alții și, cu toate că au un calibru slab și sunt ignoranți, sunt onești. Această „onestitate” nu este una adevărată; este inocență, timiditate și ignoranță. Nu sunt astfel de oameni niște mari nesăbuiți? Toată lumea îi vede ca fiind buni. Este corect acest punct de vedere? Au firi corupte cei pe care oamenii îi percep a fi buni? Răspunsul este „da” – aceasta este o certitudine. Oare oamenii inocenți nu spun minciuni? Nu-i înșală pe alții sau nu se deghizează? Nu sunt egoiști? Nu sunt lacomi? Nu își doresc funcții înalte? Sunt ei lipsiți de orice dorințe extravagante? Cu siguranță nu. Singurul motiv pentru care nu au făcut niciun rău este că n-au avut oportunitatea potrivită. Și se mândresc cu asta – se ung ca oameni de onoare și cred că nu au o fire coruptă. Așadar, dacă cineva ar semnala un fel de fire, manifestare sau stare coruptă în ei, ar respinge-o spunând: „Nu! Nu așa sunt eu și nu așa acționez și gândesc. M-ați înțeles greșit. Vedeți cu toții că sunt simplu, că sunt prost, că sunt timid, așa că mă hărțuiți.” Ce e de făcut cu astfel de oameni, care ar da asemenea replici mușcătoare? Dacă un om ar îndrăzni să enerveze o astfel de persoană, ar fi hăituit pentru totdeauna de aceasta. Nu ar mai avea pace niciodată; nu ar reuși să scape de acea persoană, oricât ar încerca. Acești oameni absurzi, necruțător de sâcâitori cred, totuși, că urmăresc adevărul, că sunt simpli, ignoranți și fără firi corupte. Adesea, ei chiar spun: „S-ar putea să fiu ignorant, dar sunt simplu – sunt o persoană cinstită și Dumnezeu mă iubește!” Pentru ei, acestea sunt lucruri de valorificat. Nu este un strop de nerușinare? Spui că Dumnezeu te iubește. Este corect? Pe ce te bazezi când zici asta? Ai lucrarea Duhului Sfânt? A spus Dumnezeu că te va desăvârși? Intenționează Dumnezeu să te folosească? Dacă Dumnezeu nu ți-a zis aceste lucruri, atunci nu poți să spui că te iubește – poți să spui doar că Îi este milă de tine, ceea ce este deja un lucru grozav. Dacă spui că Dumnezeu te iubește, aceasta este doar înțelegerea ta personală; nu dovedește că Dumnezeu te iubește cu adevărat. Ar iubi Dumnezeu o persoană care nu urmărește adevărul? Ar iubi Dumnezeu o persoană ignorantă, timidă? Lui Dumnezeu Îi este milă de cei ignoranți și de cei timizi – asta este adevărat. Dumnezeu îi iubește pe cei cu adevărat cinstiți, care urmăresc adevărul, care pot să practice adevărul și să se supună Lui, care pot să-L preamărească și să mărturisească pentru El, care pot să fie atenți la voia Lui și să-L iubească sincer. Numai cei care se pot sacrifica într-adevăr pentru Dumnezeu și-și pot îndeplini cu loialitate datoria au dragostea lui Dumnezeu; numai cei care pot accepta adevărul, cât și faptul de a fi emondați și tratați, au dragostea lui Dumnezeu. Cei care nu acceptă adevărul, care nu acceptă să fie emondați și tratați, sunt cei pe care Dumnezeu îi detestă și îi respinge. Dacă îți este lehamite de adevăr și te împotrivești tuturor cuvintelor rostite de Dumnezeu, atunci Îi va fi lehamite de tine și te va disprețui. Dacă te consideri mereu o persoană bună, o persoană jalnică, modestă și simplă, dar nu urmărești adevărul, te va iubi Dumnezeu? Este imposibil; nu există nicio bază pentru asta în cuvintele Lui. Dumnezeu nu Se uită dacă ești simplu și nici nu-I pasă cu ce fel de umanitate sau calibru te-ai născut – El Se uită dacă, atunci când auzi cuvintele Sale, le accepți sau le ignori, dacă te supui sau te împotrivești lor. Se uită dacă spusele Sale au efect asupra ta și dau roade în tine, dacă poți fi martor cu adevărat pentru multele cuvinte pe care le-a rostit. Dacă, la final, experiența ta este: „Sunt simplu, timid, hărțuit de fiecare persoană pe care o întâlnesc. Toți mă desconsideră”, atunci Dumnezeu va spune că aceasta nu este mărturie. Dacă adaugi: „Sunt omul cinstit, dar ignorant despre care vorbește Dumnezeu”, El va spune că ești plin de minciuni și că nu poți să rostești un singur cuvânt adevărat. Dacă, atunci când Dumnezeu are cerințe de la tine, tu nu numai că nu reușești să le dai deloc ascultare, ci și încerci să-I aduci argumente lui Dumnezeu și să te scuzi, spunând: „Am suferit și am plătit un preț și-L iubesc pe Dumnezeu”, asta nu va fi de ajuns. Urmărești adevărul? Unde este adevărata ta mărturie despre experiențe? Cum se manifestă dragostea pe care o ai pentru Dumnezeu? Nimeni nu va fi convins, dacă nu poți să vii cu dovezi. Tu spui: „Sunt o persoană de onoare și mă port decent. Nu mă dedau desfrâului și respect toate regulile în acțiunile mele. Sunt o persoană care se comportă cuviincios. Nu ies la băut, nu sunt desfrânat și nu joc jocuri de noroc. Nu provoc perturbări sau tulburări în casa lui Dumnezeu și nu semăn discordie, îndur suferință și muncesc din greu. Nu sunt acestea semne că urmăresc adevărul? Deja îl urmăresc.” Și Dumnezeu va zice: Ți-ai înlăturat firea coruptă? Unde este mărturia faptului că urmărești adevărul? Poți obține aprobarea și admirația aleșilor lui Dumnezeu? Dacă nu poți să oferi nicio mărturie despre experiențe și, totuși, spui că ești o persoană cinstită care Îl iubește pe Dumnezeu, atunci ești cineva care îi amăgește pe alții cu vorbe false – ești un diavol, o satană absurdă, și meriți să fii blestemat. Tot ce-ți rămâne este să fii condamnat și alungat de Dumnezeu.

În cursul îndeplinirii îndatoririlor personale, unii oameni se comportă adesea arbitrar și imprudent. Sunt extrem de capricioși: când sunt fericiți, își îndeplinesc o parte din datorie, iar când nu sunt, stau îmbufnați și spun: „Azi sunt într-o pasă proastă. N-o să mănânc nimic și n-o să-mi îndeplinesc datoria.” Apoi, alții trebuie să negocieze cu ei și spun: „E inadmisibil. Nu poți fi atât de capricios.” Și ce vor spune acei oameni, auzind asta? „Știu că e inadmisibil, dar eu am crescut într-o familie bogată, privilegiată. Bunicii și mătușile mele m-au răsfățat cu toții, iar părinții mei au fost și mai și. Eram odorul lor, lumina ochilor lor, iar ei mi-au acceptat orice și m-au răsfățat. Fiind educat astfel, am rămas cu acest comportament capricios; prin urmare, când îndeplinesc o datorie în casa lui Dumnezeu, nu discut lucrurile cu alții, nu caut adevărul și nici nu mă supun lui Dumnezeu. Sunt eu de vină pentru asta?” Oare ei înțeleg corect? E oare atitudinea lor una a celui care urmărește adevărul? (Nu.) Ori de câte ori aduce cineva în discuție un mic defect de-al lor, precum că iau cele mai bune bucăți de mâncare la mese, cum le pasă doar de ei înșiși și nu se gândesc la alții, ei spun: „Sunt așa încă din copilărie. Așa sunt obișnuit. Niciodată nu m-am gândit la alți oameni. Mereu am dus o viață privilegiată, cu părinți care mă adoră și bunici care mă răsfață. Sunt lumina ochilor întregii mele familii.” Acestea sunt niște aiureli și niște falsități. Nu cumva e un lucru cam nerușinat și neobrăzat? Părinții te răsfață – înseamnă că trebuie să o facă tot restul lumii? Rudele te adoră și te răsfață – îți dă asta un motiv să te te comporți imprudent și arbitrar în casa lui Dumnezeu? Este acesta un motiv valabil? Este aceasta atitudinea corectă pe care să o ai față de firea ta coruptă? Este aceasta o atitudine a celui care urmărește adevărul? (Nu.) Când acestor oameni li se întâmplă orice, când au orice problemă legată de firea lor coruptă sau de viața lor, ei caută justificări obiective ca să dea socoteală pentru acel lucru, a-l explica, a-l justifica. Nu caută niciodată adevărul, nu se roagă lui Dumnezeu și nici nu vin înaintea lui Dumnezeu, ca să reflecteze asupra lor. Fără să reflecteze asupra sa, își poate cunoaște cineva problemele și corupția? (Nu.) Și se poate pocăi fără a-și cunoaște corupția? (Nu.) Dacă cineva nu se poate pocăi, în ce condiție va trăi, în mod invariabil, acea persoană? Nu va fi una de iertare de sine? De a simți că, deși a dat dovadă de corupție, nu a făcut rău și nu a încălcat decretele administrative – că, deși a face asta nu era în conformitate cu adevărurile-principii, acest lucru nu a fost intenționat și este scuzabil? (Ba da.) Oare este acesta genul de condiție pe care s-ar cuveni s-o aibă o persoană care urmărește adevărul? (Nu.) Dacă un om nu se pocăiește niciodată cu adevărat și trăiește mereu într-o astfel de condiție, va fi oare capabil să se schimbe? Nu, nu va fi niciodată capabil. Iar dacă o persoană nu se schimbă, va fi incapabilă să renunțe cu adevărat la răutatea sa. Ce înseamnă să fii incapabil să renunți cu adevărat la răutatea ta? Înseamnă că nu poți practica sincer adevărul și nu poți pătrunde în adevărul-realitate. Aceasta este consecința evidentă. Dacă nu poți să renunți la răutatea ta sau să practici adevărul și să pătrunzi în realitate, atunci, dacă vrei să-L faci pe Dumnezeu să-Și schimbe părerea despre tine, să obții lucrarea Duhului Sfânt, să dobândești luminarea și iluminarea lui Dumnezeu și să-L faci pe Dumnezeu să-ți ierte fărădelegile și să-ți înlăture corupția, oare va fi posibil? (Nu.) Dacă nu este posibil, atunci, poate credința ta în Dumnezeu să aibă ca urmare mântuirea ta? (Nu.) Dacă o persoană trăiește într-o condiție de iertare și admirație de sine, nu reușește nici pe departe să urmărească adevărul. Lucrurile care-l țin ocupat, la care se uită, pe care le ascultă și pe care le face pot fi oarecum legate de credința în Dumnezeu, dar nu vor avea nimic de-a face cu urmărirea sau practicarea adevărului. Această consecință este evidentă. Și cum nu sunt legate de urmărirea sau practicarea adevărului, persoana respectivă nu va fi reflectat asupra ei și nici nu se va cunoaște. Nu va ști în ce măsură a fost coruptă și nu va ști cum să practice pocăința, astfel că este chiar mai puțin probabil să dobândească adevărata pocăință sau să-L facă pe Dumnezeu să-Și schimbe părerea despre ea. Dacă trăiești într-o asemenea condiție și vrei ca Dumnezeu să-Și schimbe părerea despre tine, să te ierte sau să te accepte, acest lucru va fi foarte dificil. Ce înseamnă „să aprobe” aici? Înseamnă că Dumnezeu recunoaște ce faci, acceptă acest lucru și îl ține aminte. Dacă nu poți obține niciunul dintre aceste lucruri, asta dovedește că nu urmărești adevărul în ceea ce faci, în strădaniile tale, în efuziunile și în comportamentul tău. Nu contează ce gândești, chiar dacă ești capabil să manifești câteva comportamente bune, acestea înseamnă doar că există o oarecare conștiință și rațiune în umanitatea ta. Dar aceste comportamente bune nu sunt o manifestare a urmăririi adevărului, fiindcă punctul tău de plecare, intențiile și motivele tale nu sunt acelea de urmărire a adevărului. Ce temei există pentru a spune acest lucru? Temeiul este că gândurile, acțiunile sau faptele tale nu sunt deloc îndreptate spre urmărirea adevărului și nu au nicio legătură cu adevărul. Dacă tot ce face o persoană nu este pentru a dobândi aprobarea și recunoașterea din partea lui Dumnezeu, atunci nimic din ce va face acea persoană nu va putea obține aprobarea sau recunoașterea din partea lui Dumnezeu și este evident că aceste comportamente și practici pot fi numite doar bune comportamente umane. Ele nu sunt semne că acea persoană practică adevărul și categoric nu sunt semne că aceasta îl urmărește. Oamenii care sunt deosebit de capricioși și care adesea se comportă imprudent și arbitrar nu acceptă judecata și mustrarea cuvintelor lui Dumnezeu și nici nu acceptă să fie emondați și tratați. De asemenea, ei găsesc adesea scuze pentru nereușita lor de a urmări adevărul și pentru inabilitatea lor de a accepta să fie emondați și tratați. Ce fire este aceasta? Evident, este o fire căreia îi este lehamite de adevăr – firea Satanei. Omul are natura Satanei și firea lui, deci, fără nicio îndoială, oamenii sunt ai Satanei. Sunt diavoli, progeniturile Satanei și odraslele marelui balaur roșu. Unii sunt în stare să admită că sunt diavoli, satane și urmașii marelui balaur roșu, și ei vorbesc foarte frumos despre cunoașterea lor de sine. Dar când dezvăluie o fire coruptă și cineva îi dă în vileag, îi tratează, și-i emondează, ei încearcă din răsputeri să se justifice și nu acceptă deloc adevărul. Care este problema aici? În acest caz, acești oameni sunt expuși întru totul. Ei vorbesc atât de frumos când discută despre cunoașterea de sine, așadar, de ce atunci când se confruntă cu emondarea și tratarea, nu pot accepta adevărul? Există o problemă aici. Nu este acest gen de lucru destul de comun? Este ușor de deslușit? De fapt, este. Sunt destul de mulți oameni care admit că sunt diavoli și satane atunci când vorbesc despre cunoașterea lor de sine, dar nu se pocăiesc și nu se schimbă după aceea. Așadar, este adevărată sau falsă cunoașterea de sine despre care vorbesc? Au cunoștințe sincere despre ei înșiși sau este doar un șiretlic menit să-i păcălească pe alții? Răspunsul este evident. Prin urmare, pentru a-ți da seama dacă o persoană se cunoaște cu adevărat, nu ar trebui doar să o asculți cum vorbește despre asta – ar trebui să te uiți la atitudinea pe care o are față de emondare și tratare și dacă poate accepta adevărul. Acesta e cel mai important lucru. Cine nu acceptă să fie emondat și tratat are o esență a neacceptării adevărului, a refuzării de a-l accepta, iar firea sa e a unuia sătul de adevăr. Acest lucru este incontestabil. Unii oameni nu le permit altora să-i trateze – nimeni nu poate să-i trateze sau să-i emondeze. Le este permis să vorbească despre propria cunoaștere de sine, în orice mod doresc, dar dacă altcineva îi dă în vileag, îi critică, sau îi tratează, indiferent cât de obiectiv sau în conformitate cu realitatea fac acest lucru, ei nu îl acceptă. Indiferent ce tip de manifestare a unei firi corupte dezvăluie o altă persoană în ei, aceștia vor fi extrem de potrivnici și vor insista să se justifice fățarnic, fără nici măcar un pic de supunere adevărată. Dacă astfel de oameni nu urmăresc adevărul, vor avea necazuri. În biserică, ei sunt intangibili și ireproșabili. Când oamenii spun ceva bun despre ei, asta îi va face fericiți; când oamenii atrag atenția asupra unui lucru rău despre ei, se vor înfuria. În cazul în care cineva îi expune și spune: „Ești un om bun, dar ești foarte capricios. Întotdeauna te comporți într-un mod arbitrar și imprudent. Trebuie să accepți să fii emondat și tratat. Nu ar fi mai bine pentru tine să scapi de aceste defecte și firi corupte?”, ei vor răspunde: „Nu am făcut nimic rău. Nu am păcătuit. De ce mă tratezi? Încă din copilărie am fost răsfățat și de părinți, și de bunicii mei. Sunt odorul lor, lumina ochilor lor. Acum, aici, în casa lui Dumnezeu, nimeni nu mă răsfață – nu-mi place să trăiesc aici! Mereu vă luați de câte o greșeală de-a mea și încercați să mă tratați. Cum aș putea să trăiesc așa?” Care este problema aici? Cei isteți își pot da seama imediat că acești oameni au fost răsfățați de părinți și de familie și că nici măcar acum nu știu cum să se comporte sau cum să trăiască independent. Familia ta te-a adorat ca pe un idol și tu nu-ți cunoști locul în univers. Ai căpătat viciile aroganței, neprihănirii de sine și instabilității extreme, de care nu ești conștient și asupra cărora nu știi să reflectezi. Crezi în Dumnezeu, dar nu-I asculți cuvintele și nici nu practici adevărul. Poți să dobândești adevărul cu o asemenea credință în Dumnezeu? Poți să pătrunzi în adevărul-realitate? Poți să trăiești adevărata asemănare umană? Cu siguranță că nu. Ca om care crede în Dumnezeu, trebuie cel puțin să accepți adevărul și să te cunoști. Doar în acest fel vei fi capabil să te schimbi. Dacă, în credința ta, te bazezi întotdeauna pe noțiunile și pe închipuirile tale, dacă nu cauți decât liniște și fericire, în loc să urmărești adevărul, dacă ești incapabil de pocăință adevărată și nu faci nicio schimbare în firea vieții tale, atunci, credința ta în Dumnezeu este lipsită de sens. Ca om care crede în Dumnezeu, trebuie să înțelegi adevărul. Trebuie să faci un efort să te cunoști. Trebuie să cauți adevărul, indiferent ce ți s-ar întâmpla și trebuie să înlături orice fire coruptă ai manifesta, având părtășie despre adevăr, potrivit cuvintelor lui Dumnezeu. Dacă cineva te atenționează cu privire la firea ta coruptă sau dacă iei singur inițiativa de a ți-o examina, dacă poți s-o compari în mod conștient cu cuvintele lui Dumnezeu și să te autoanalizezi, să te examinezi și să te cunoști pe tine însuți, iar apoi îți rezolvi problema și practici pocăința, vei fi capabil să trăiești ca o ființă umană. Cei care cred în Dumnezeu trebuie să accepte adevărul. Dacă te bucuri mereu de sentimentul de a fi răsfățat de familia ta, dacă ești mereu încântat să fii lumina ochilor lor, odorul lor, ce vei putea să câștigi? Indiferent cât ai fi lumina ochilor și odorul familiei tale, dacă nu deții adevărul-realitate, ești un ratat. Credința în Dumnezeu are valoare doar dacă urmărești adevărul. Când vei înțelege adevărul, vei ști cum să te comporți și cum să trăiești astfel încât să experimentezi fericire adevărată și să fii o persoană care Îl mulțumește pe Dumnezeu. Niciun mediu familial și niciun atu, merit sau dar personal nu poate înlocui adevărul-realitate și niciun astfel de lucru nu ar trebui să-ți servească drept scuză pentru a nu urmări adevărul. Dobândirea adevărului este singurul lucru care poate să le aducă oamenilor fericire adevărată, să le permită să trăiască o viață cu sens și să le ofere o destinație frumoasă. Acestea sunt datele problemei.

După ce devin conducători și lucrători în biserică, unii oameni se cred aleși și consideră că au, în sfârșit, ocazia să strălucească. Au o părere bună despre ei și încep să-și folosească atuurile; dau frâu liber ambițiilor lor și-și demonstrează capacitățile complete. Acești oameni au clasă și educație, talente organizatorice și purtarea și ținuta unui conducător. Au fost în fruntea clasei lor și șefii ligii studenților la școală, directorii sau președinții companiei la care au lucrat, iar când au început să creadă în Dumnezeu și au venit în casa Lui, au fost aleși drept conducători, deci se gândesc: „Cerul nu mă dezamăgește niciodată. Ar fi dificil ca un om atât de capabil ca mine să rămână discret. Imediat ce am renunțat la funcția de președinte al companiei, am venit în casa lui Dumnezeu și am preluat rolul de conducător. Nici dacă aș încerca nu aș putea fi un om obișnuit. Aceasta este preamărirea lui Dumnezeu pentru mine, este ceea ce a rânduit El să fac, așa că mă voi supune.” După ce devin conducători, se folosesc de experiența, cunoștințele, talentele organizatorice și stilul lor de conducere. Cred că sunt capabili și îndrăzneți și persoane cu adevărat experte și talentate. Atunci, este păcat că există o problemă aici. Ce se pricep cel mai bine să facă în biserică acești conducători experți, talentați, care s-au născut cu abilitatea de a conduce? Să întemeieze o împărăție independentă, să-și aroge toată puterea și să domine discuțiile. După ce devin conducători, nu fac nimic altceva decât să lucreze, să se agite, să îndure greutăți și să plătească un preț de dragul propriului prestigiu și statut. Nu le pasă de nimic altceva. Cred că faptul că sunt ocupați cu lucrarea lor este în acord cu voia lui Dumnezeu, că nu au nicio fire coruptă, că biserica are mereu nevoie de ei și că și frații și surorile au nevoie de ei. Ei cred că nicio lucrare nu ar putea fi făcută fără ei, că pot lua totul asupra lor și pot monopoliza puterea. Și au un mod deosebit de a-și întemeia împărăția independentă. Sunt capabili de tot soiul de lucruri inventive, noi, se pricep în mod deosebit să se comporte ca niște persoane oficiale și să-și dea aere și sunt experți în a le ține altora predici, cu superioritate. Există însă un lucru important pe care nu-l pot face: după ce devin conducători, nu mai sunt capabili să le vorbească altora din suflet, să se cunoască pe ei înșiși, să-și observe corupția sau să asculte sugestii din partea fraților și surorilor. În cazul în care cineva vine cu idei diferite în timpul discuțiilor de lucru, acești conducători nu numai că le vor respinge, dar vor justifica acest lucru spunând: „Nu v-ați gândit bine la acea propunere. Eu sunt conducătorul bisericii – dacă fac cum spuneți voi și nu se întâmplă nimic rău, e bine, dar dacă se întâmplă ceva rău, răspunderea va fi exclusiv a mea. Așa că, în majoritatea timpului, vă puteți exprima opiniile – putem respecta această formalitate – dar, în final, doar eu trebuie să aleg și să decid cum se fac lucrurile.” În timp, majoritatea fraților și surorilor încetează să mai participe la discuții sau să aibă părtășie despre lucrare, iar acești conducători nu se vor sinchisi să aibă părtășie cu ei despre vreo problemă din lucrare. Ei vor continua să ia decizii și să emită judecăți fără să spună o vorbă nimănui și vor fi în continuare plini de justificări. Ei cred: „Biserica este a conducătorilor, conducătorul stabilește strategia. Conducătorul este cel care are ultimul cuvânt în legătură cu direcția în care merg frații și surorile și cu calea pe care pășesc aceștia.” Firește, acești conducători apoi preiau controlul asupra intrării în viață a fraților și surorilor, a căii pe care aceștia pășesc și a direcției urmăririi acestora. Odată ce au fost făcuți „căpitani”, ei monopolizează puterea și întemeiază o împărăție independentă. Acțiunile lor nu au pic de transparență și, fără să-și dea seama, ei suprimă câțiva oameni și exclud unii frați și surori care urmăresc adevărul și sunt capabili să înțeleagă. În tot acest timp, ei tot cred că, făcând asta, protejează lucrarea bisericii și interesele aleșilor lui Dumnezeu. Fac totul cu un raționament atât de precis, cu un asemenea exces de justificări și scuze – și în final, ce contează? Tot ce fac este pentru a-și proteja statutul și monopolul asupra puterii. Aduc principiile, obiceiurile și modurile de comportament din societatea seculară și din viața de familie în casa lui Dumnezeu și cred că, făcând asta, protejează interesele acesteia. Cu toate acestea, ei nu se cunosc pe sine niciodată și nu reflectează asupra lor. Chiar dacă i-ar atenționa cineva că încalcă adevărurile-principii, chiar dacă s-ar confrunta cu luminarea, disciplina și mustrarea lui Dumnezeu, ei nu ar fi conștienți de acest lucru. Unde este problema? Din ziua în care au preluat funcția de conducător, ei și-au tratat datoria ca pe o carieră, iar acest lucru îi condamnă să pășească pe calea antihriștilor și garantează că sunt incapabili să urmărească adevărul. Și totuși, în decursul acestei „cariere”, cred că prin tot ceea ce fac, ei urmăresc adevărul. Cum privesc ei urmărirea adevărului? Își apără statutul și autoritatea sub pretextul că protejează interesele fraților și surorilor și ale casei lui Dumnezeu și cred că aceasta este o manifestare a faptului că urmăresc adevărul. Nu știu absolut nimic despre firea coruptă pe care o manifestă și o exprimă în timp ce dețin această funcție. Chiar dacă uneori simt oarecum că este o fire coruptă, că este detestată de către Dumnezeu, că este o fire vicioasă și intransigentă, se răzgândesc rapid, spunându-și: „Asta este inadmisibil. Eu sunt conducătorul și trebuie să am demnitatea corespunzătoare. Nu pot să-mi las frații și surorile să mă vadă afișând o fire coruptă.” Și astfel, deși își dau seama că au dat dovadă de multă corupție și că au făcut multe lucruri ce contravin principiilor pentru a-și proteja statutul și autoritatea, când cineva îi expune, recurg la sofisme sau încearcă să împiedice acest fapt, ca să nu mai afle nimeni despre el. Imediat ce au obținut autoritate și statut, s-au plasat într-o funcție sacrosanctă și intangibilă, crezându-se măreți, corecți, ireproșabili și incontestabili. Și ocupând o asemenea funcție, se împotrivesc și resping în mod constant toate vocile care-i contrazic, toate sugestiile sau sfaturile care ar putea fi în beneficiul intrării în viață a fraților și surorilor și al lucrării bisericii. Ce scuză oferă ei pentru faptul că nu urmăresc adevărul? Ei spun: „Am statut, sunt o persoană cu reputație – asta înseamnă că am demnitate și că sunt sacrosanct și intangibil.” Pot ei să urmărească adevărul, după ce au găsit asemenea rațiuni și scuze? (Nu.) Nu pot. Mereu vorbesc și acționează de pe poziția lor de superioritate, în timp ce se bucură de însemnele statutului lor. Făcând asta, ei se joacă cu focul și devine necesar să fie dați în vileag. Nu sunt demni de milă oamenii de acest fel? Sunt demni de milă, detestabili și odioși, sunt revoltători! În rolul de conducător, un astfel de om pozează în sfânt. Un sfânt, o persoană măreață, preamărită și corectă – ce reprezintă aceste titluri? Reprezintă cătușe, iar cine și le pune nu mai poate urmări adevărul. Dacă cineva poartă aceste cătușe, înseamnă că nu mai are nicio legătură cu urmărirea adevărului. Care este motivul principal pentru care acești oameni nu urmăresc adevărul? De fapt, motivul este că au fost constrânși de statut. Se gândesc mereu la ei înșiși: „Eu sunt conducătorul. Eu sunt responsabil aici. Sunt o persoană cu reputație și statut. Sunt o persoană demnă. Nu pot să am o fire arogantă sau rea. Nu pot să-mi deschid sufletul și să am părtășie despre firea mea coruptă, trebuie să-mi protejez demnitatea și prestigiul. Trebuie să-i fac pe oameni să mă admire și să mă venereze.” Ei sunt mereu constrânși de aceste lucruri, deci sunt incapabili să-și deschidă sufletul sau să reflecteze și să se cunoască pe ei înșiși. Sunt distruși de aceste lucruri. Oare opiniile și mentalitatea lor sunt conforme cu adevărul? Este destul de evident că nu. Sunt comportamentele pe care le manifestă de obicei în îndatoririle lor – aroganță și neprihănire de sine, ignorarea regulilor, prefăcătorie, șiretlicuri și așa mai departe – practici de urmărire a adevărului? (Nu.) În mod destul de clar, niciuna dintre ele nu reprezintă urmărirea adevărului. Și care este justificarea sau rațiunea pe care o oferă pentru neurmărirea adevărului? (Potrivit lor, conducătorii sunt oameni cu statut și demnitate și, chiar dacă aceștia au o fire coruptă, ea nu poate fi expusă.) Nu este acesta un punct de vedere absurd? Dacă o persoană recunoaște că are o fire coruptă, dar nu permite ca aceasta să fie expusă, e oare un om care acceptă adevărul? Dacă, în rolul de conducător, nu poți accepta adevărul, cum vei experimenta lucrarea lui Dumnezeu? Cum îți va fi curățită corupția? Și dacă nu-ți poate fi curățită corupția și continui să trăiești potrivit firii tale corupte, atunci ești un conducător care nu poate face lucrare practică – ești un conducător fals. În rolul de conducător, ai statut, dar aceasta este doar o chestiune legată de a avea o slujbă diferită, o datorie diferită – nu înseamnă că ai devenit o persoană cu reputație. Nu devii mai demn decât alții sau o persoană cu o reputație distinsă fiindcă ai dobândit acest statut și ai îndeplinit o datorie diferită. Dacă într-adevăr există oameni care gândesc astfel, nu sunt ei nerușinați? (Da, sunt.) În ce mod mai colocvial putem spune asta? Sunt absolut nerușinați, nu-i așa? Când nu sunt conducători, tratează oamenii cu sinceritate; sunt capabili să-și deschidă sufletul în legătură cu efuziunile lor de corupție și să-și analizeze firile corupte. Odată ce preiau o funcție de conducător, devin cu totul altă persoană. De ce spun că devin altă persoană? Fiindcă își pun o mască, iar adevărata persoană se ascunde în spatele ei. Masca nu dezvăluie absolut nicio expresie, nici plâns, nici râs, nici plăcere sau furie, tristețe sau bucurie, nicio emoție și nicio dorință – și categoric nicio fire coruptă. Expresia și condiția sa rămân în permanență aceleași, în timp ce toate stările adevărate, gândurile și ideile personale ale conducătorului stau ascunse în spatele măștii, unde nu le poate vedea nimeni. Există anumiți conducători și lucrători care mereu consideră că ei au reputație și statut. Sunt îngroziți că și-ar pierde demnitatea dacă cineva i-ar emonda și trata, deci nu acceptă adevărul. Se folosesc de statutul și de autoritatea lor pentru a rosti cuvinte mieroase, false, ca să-și mascheze firea coruptă. În același timp, ei cred în mod eronat că sunt mai distinși și mai sfinți decât alții datorită statutului lor și că, prin urmare, ei nu au nevoie să urmărească adevărul, că urmărirea adevărului este treaba altora. Un astfel de mod de gândire este greșit și este oarecum nerușinat și lipsit de sens. Așa se comportă acest gen de persoană. Din esența comportamentului unor astfel de oameni, este clar că aceștia nu urmăresc adevărul. În schimb, ei urmăresc statutul și prestigiul. Când lucrează, își protejează statutul și autoritatea și se păcălesc singuri că ar urmări adevărul. Sunt exact ca Pavel, fac rezumate frecvente ale lucrării pe care au săvârșit-o și ale îndatoririlor pe care le-au îndeplinit, ale sarcinilor de care s-au ocupat în cadrul lucrării bisericii și ale realizărilor pe care le-au avut în timp ce îndeplineau lucrarea casei lui Dumnezeu. Ei țin în mod frecvent evidența acestor lucruri, ca atunci când Pavel a spus: „M-am luptat lupta cea bună, mi-am sfârșit alergarea, am păzit credința. De acum mă așteaptă cununa dreptății” (2 Timotei 4:7-8). Prin asta, a vrut să spună că după ce și-a sfârșit alergarea și s-a luptat lupta cea bună, a venit momentul să calculeze cât de mare era șansa pe care o avea la mântuire, cât de mare fusese contribuția lui, cât de mare ar fi recompensa lui, și să Îi ceară lui Dumnezeu răsplata pentru contribuțiile sale. A vrut să spună că nu L-ar considera pe Dumnezeu drept dacă nu l-ar răsplăti cu o cunună, că ar refuza să se supună și chiar s-ar plânge de nedreptatea lui Dumnezeu. Oare o asemenea persoană, cu o astfel de mentalitate și fire, chiar urmărește sincer adevărul? E cineva care ascultă cu adevărat de Dumnezeu? Se poate supune orchestrărilor lui Dumnezeu? Nu e clar din prima acest lucru? Ea crede că dacă-și sfârșește alergările și-și duce luptele înseamnă că urmărește adevărul, nu caută deloc adevărul și nu se manifestă ca și cum chiar l-ar urmări – deci nu este cineva care urmărește adevărul.

Care dintre problemele omului a fost expusă acum în principal prin părtășia noastră? Mai precis, care dintre firile corupte ale omului a fost expusă în principal? Una primară este aceea că omului îi este lehamite de adevăr și refuză să-l accepte; acesta este un tip foarte specific de comportament. O altă problemă principală este ceva ce există în esența firii fiecărei persoane: intransigența. Și aceasta se manifestă destul de concret și evident, nu-i așa? (Așa este.) Acestea sunt două dintre modurile principale în care firea coruptă a omului se manifestă și este exprimată. Aceste comportamente specifice, aceste păreri, atitudini specifice și așa mai departe ilustrează în mod real și corect că firea coruptă a omului are un element de lehamite de adevăr. Firește, mai vizibile în firea omului sunt manifestările intransigenței: orice ar spune Dumnezeu și orice firi corupte ale omului ar fi expuse în cursul lucrării lui Dumnezeu, oamenii refuză cu încăpățânare să le recunoască și li se împotrivesc. Dincolo de împotrivirea evidentă sau respingerea disprețuitoare mai există, desigur, și alt tip de comportament, și anume, când oamenii nu-și fac griji în legătură cu lucrarea lui Dumnezeu, ca și cum aceasta nu i-ar privi deloc. Ce înseamnă să nu-ți faci griji în legătură cu Dumnezeu? Este atunci când o persoană zice: „Spune ce vrei, nu are nicio legătură cu mine. Nicio judecată sau expunere a ta nu are legătură cu mine. Nu o accept și nu o recunosc.” Putem să numim o astfel de atitudine „intransigentă”? (Da.) Este o manifestare a intransigenței. Acești oameni spun: „Trăiesc așa cum îmi place, în orice fel mă face să mă simt în largul meu și în orice fel mă face fericit. Chiar dacă am comportamentele despre care vorbești Tu, precum aroganța, înșelăciunea, lehamitea de adevăr, răutatea, cruzimea și așa mai departe, ce contează? Eu n-o să le examinez și nici n-o să le cunosc sau accept. Așa cred eu în Dumnezeu, ce-ai de gând să faci în acest sens?” Aceasta este o atitudine intransigentă. Când oamenii nu-și fac griji privind cuvintele lui Dumnezeu sau nu sunt atenți la acestea, ceea ce înseamnă că Îl ignoră constant pe Dumnezeu, indiferent ce spune El, dacă El glăsuiește sub forma unor atenționări, avertismente sau îndemnuri – indiferent ce mod de a glăsui alege El, sau care sunt sursa și obiectivele discursului Său – atunci, atitudinea lor este una intransigentă. Înseamnă că nu sunt deloc atenți la voia urgentă a lui Dumnezeu și cu atât mai puțin la dorința Sa sinceră, bine intenționată, de a mântui omenirea. Indiferent ce face Dumnezeu, oamenii nu au suflete cooperante și nu sunt dornici să năzuiască la adevăr. Chiar dacă ei recunosc că judecata și revelația lui Dumnezeu sunt în întregime faptice, nu există nicio remușcare în sufletele lor și continuă să creadă ca și înainte. În cele din urmă, după ce au ascultat multe predici, spun același lucru: „Sunt un credincios adevărat, în orice caz, umanitatea mea nu e slabă, nu aș face rău în mod intenționat, sunt capabil să mă lepăd de lucruri, pot să îndur greutăți și sunt dornic să plătesc un preț pentru credința mea. Dumnezeu nu Se va lepăda de mine.” Nu este acest lucru exact cum a zis Pavel: „M-am luptat lupta cea bună, mi-am sfârșit alergarea, am păzit credința. De acum mă așteaptă cununa dreptății”? Acesta este genul de atitudine pe care o au oamenii. Care este firea din spatele unei astfel de atitudini? Intransigența. Este greu de schimbat o fire intransigentă? Există o cale pentru a face asta? Cea mai simplă și cea mai directă metodă este de a-ți transforma atitudinea față de cuvintele lui Dumnezeu și față de Dumnezeu Însuși. Cum poți transforma aceste lucruri? Analizând și ajungând să cunoști stările și mentalitățile ce rezultă din atitudinea ta intransigentă și verificând care dintre acțiunile și cuvintele tale, care dintre punctele de vedere și intențiile de care te agăți și chiar, în mod concret, care dintre gândurile și ideile pe care le exprimi sunt controlate de firea ta intransigentă. Examinează și înlătură aceste comportamente, efuziuni și stări, una câte una, iar apoi, schimbă-le – imediat ce ai examinat și ai detectat ceva, grăbește-te și schimbă acel lucru. De exemplu, tocmai vorbeam despre a acționa pe baza preferințelor și paselor tale, ceea ce te face capricios. Cei cu o fire capricioasă au defectul de a le fi lehamite de adevăr. Dacă îți dai seama că ești acest gen de persoană, cu acest gen de fire coruptă, dar nu reflectezi asupra ta și nu cauți adevărul pentru a o înlătura, crezând cu încăpățânare că nu ai nicio problemă, aceasta este intransigență. După această predică, îți poți da seama brusc: „Am spus și eu astfel de lucruri și am astfel de păreri. Această fire a mea este una căreia îi este lehamite de adevăr. Cum așa stau lucrurile, mă voi apuca să înlătur această fire.” Și cum te apuci să o înlături? Începe prin a renunța la impresia de superioritate, la a fi capricios și arbitrar; indiferent dacă ești într-o pasă bună sau proastă, gândește-te care sunt cerințele lui Dumnezeu. Dacă poți să te lepezi de trup și să practici în acord cu cerințele lui Dumnezeu, cum te va vedea El? Dacă poți începe cu adevărat să-ți înlături aceste firi corupte, acesta este un semn că în mod sincer și ambițios cooperezi cu lucrarea lui Dumnezeu. Te vei lepăda și vei înlătura în mod conștient acea fire căreia îi este lehamite de adevăr și, în același timp, îți vei înlătura firea intransigentă. După ce ți-ai înlăturat ambele firi corupte, vei fi capabil să asculți de Dumnezeu și să Îl mulțumești, iar asta Îi va plăcea. Dacă ați înțeles conținutul acestei părtășii și practicați lepădarea de trup în acest mod, voi fi foarte încântat. Atunci, nu voi fi rostit în van aceste cuvinte.

Intransigența este o problemă a unei firi corupte; este ceva în natura cuiva și nu este ușor de înlăturat. Atunci când o persoană are o fire intransigentă, aceasta se manifestă, în principal, ca o înclinație spre a oferi justificări și argumente amăgitoare, a nu renunța la propriile idei și a nu accepta cu ușurință lucruri noi. Sunt momente în care oamenii știu că ideile lor sunt greșite și, totuși, nu renunță la ele, de dragul vanității și mândriei lor, încăpățânați până la capăt. O astfel de fire intransigentă este greu de schimbat, chiar dacă persoana este conștientă de aceasta. Pentru a rezolva problema intransigenței, omul trebuie să-și cunoască aroganța, înșelăciunea, răutatea, lehamitea de adevăr și alte asemenea firi. Când un om își cunoaște aroganța, înșelăciunea, răutatea, când știe că îi este lehamite de adevăr, că nu este dispus să se lepede de trup, deși își dorește să practice adevărul, că vine mereu cu scuze și-și explică dificultățile, cu toate că vrea să se supună lui Dumnezeu, îi va fi ușor să recunoască faptul că are o problemă cu intransigența. Pentru a rezolva această problemă, trebuie mai întâi să fie înzestrat cu rațiunea umană normală și să înceapă prin a învăța să asculte de cuvintele lui Dumnezeu. Dacă îți dorești să fii oaia lui Dumnezeu, trebuie să înveți să asculți cuvintele Lui. Și cum ar trebui să le asculți? Ascultând problemele pe care Dumnezeu le expune în cuvintele Sale și care sunt relevante pentru tine. Dacă găsești una, ar trebui să o accepți; nu trebuie să crezi că este o problemă pe care o au alți oameni, că este problema tuturor sau a umanității și că nu are nimic de-a face cu tine. Ar fi greșit să ai o astfel de convingere. Cu ajutorul revelației din cuvintele lui Dumnezeu, ar trebui să reflectezi dacă ai firile corupte sau opiniile eronate pe care le dezvăluie Dumnezeu. De exemplu, când auzi cuvintele lui Dumnezeu dezvăluind manifestările unei firi arogante de care dă dovadă cineva, ar trebui să te gândești: „Dau dovadă de aroganță? Sunt un om corupt, așa că sigur am unele dintre acele manifestări; ar trebui să reflectez unde fac asta. Oamenii spun că sunt arogant, că mă port cu nasul pe sus, că îi constrâng pe oameni când vorbesc. Asta-i firea mea cu adevărat?” Cu ajutorul reflecției, îți vei da în sfârșit seama că revelația cuvintelor lui Dumnezeu este întru totul corectă – că ești o persoană arogantă. Și, deoarece revelația cuvintelor lui Dumnezeu este pe deplin corectă, deoarece se potrivește perfect situației tale, fără nici cea mai mică discrepanță și pare și mai exactă la o reflecție ulterioară, ar trebui să accepți judecata și mustrarea cuvintelor Sale și să deslușești și să ajungi să cunoști esența firii tale corupte potrivit acestora. Atunci vei putea să ai, cu adevărat, remușcări. În credința în Dumnezeu, doar mâncând și bând din cuvintele Lui în acest fel, poți ajunge să te cunoști. Pentru a-ți înlătura firile corupte, trebuie să accepți judecata și dezvăluirea cuvintelor lui Dumnezeu. Dacă nu poți face asta, nu vei avea cum să te lepezi de firile tale corupte. Dacă ești o persoană inteligentă care își dă seama că revelația cuvintelor lui Dumnezeu este în general corectă sau dacă poți admite că jumătate din aceasta este corectă, atunci ar trebui să o accepți imediat și să te supui înaintea lui Dumnezeu. De asemenea, trebuie să te rogi Lui și să reflectezi asupra ta. Numai atunci vei înțelege că toate cuvintele revelației lui Dumnezeu sunt corecte, că toate sunt fapte și nimic mai puțin decât atât. Numai supunându-se înaintea lui Dumnezeu cu o inimă plină de venerație pentru El, pot oamenii să reflecteze cu adevărat asupra lor. Numai atunci vor putea să vadă varietatea de firi corupte care există în ei și că sunt într-adevăr aroganți și neprihăniți de sine, fără pic de rațiune. Dacă un om este un iubitor al adevărului, va putea să se prosterneze înaintea lui Dumnezeu, să-I recunoască faptul că a fost profund corupt și să aibă voința de a accepta judecata și mustrarea Lui. În acest fel, el poate dobândi un suflet care să aibă remușcări, să înceapă să se nege și să se urască și să regrete că nu a urmărit adevărul înainte, gândindu-se: „De ce nu am fost în stare să accept judecata și mustrarea cuvintelor lui Dumnezeu când am început să le citesc? Această atitudine pe care am avut-o față de cuvintele Lui a fost una de aroganță, nu-i așa? Cum am putut să fiu atât de arogant?” După o vreme în care reflectează frecvent asupra lui în acest fel, va recunoaște că este într-adevăr arogant, că nu este pe deplin capabil să admită că spusele lui Dumnezeu sunt adevărul și fapte și că într-adevăr nu are nicio fărâmă de rațiune. Dar este un lucru dificil să te cunoști pe tine însuți. De fiecare dată când o persoană meditează, poate doar să dobândească un pic mai multe cunoștințe profunde despre sine. A dobândi cunoștințe clare despre o fire coruptă nu este ceva ce poate fi realizat într-un interval scurt de timp; omul trebuie să citească mai mult din cuvintele lui Dumnezeu, să se roage și să reflecteze mai mult asupra sa. Numai așa poate ajunge, treptat, să se cunoască. Toți cei care se cunosc cu adevărat au eșuat și s-au poticnit de câteva ori în trecut, după care, au citit cuvintele lui Dumnezeu, s-au rugat Lui și au reflectat asupra lor, ajungând prin asta să vadă clar adevărul propriei corupții și să simtă că erau într-adevăr profund corupți și absolut lipsiți de adevărul-realitate. Dacă experimentezi astfel lucrarea lui Dumnezeu și te rogi Lui și cauți adevărul atunci când se abate ceva asupra ta, vei ajunge treptat să te cunoști. Apoi, într-o zi, inima ta va fi lămurită: „Poate că am un calibru puțin mai bun decât alții, dar acesta mi-a fost dat de Dumnezeu. Sunt mereu lăudăros, încercând să-i întrec pe alții când vorbesc și să-i determin pe oameni să facă lucrurile ca mine. Într-adevăr sunt lipsit de rațiune ‒ este aroganță și neprihănire de sine! Prin reflecție, am aflat de propria mea fire arogantă. Sunt luminarea și harul lui Dumnezeu și Îi mulțumesc pentru asta!” Este un lucru bun sau unul rău să afli despre propria fire coruptă? (E un lucru bun.) Pornind de acolo, ar trebui să cauți cum să vorbești și să acționezi cu rațiune și supunere, cum să fii pe picior de egalitate cu ceilalți, cum să-i tratezi pe ceilalți corect, fără a-i constrânge, cum să-ți privești corect calibrul, darurile, punctele forte și așa mai departe. În acest fel, ca un munte bătut cu ciocanul până când ajunge praf, lovitură cu lovitură, firea ta arogantă va fi înlăturată. După aceea, atunci când vei interacționa cu ceilalți sau vei lucra cu ei pentru a îndeplini o datorie, vei putea să le tratezi corect opiniile și să le acorzi o atenție deosebită în timp ce îi asculți. Și când îi vei auzi dând glas unei opinii corecte, vei descoperi: „Aparent, calibrul meu nu este cel mai bun. Adevărul e că fiecare are propriile puncte forte; nu-mi sunt deloc inferiori. Înainte, am crezut mereu că aveam un calibru mai bun decât alții. Asta a fost admirație de sine și ignoranță cu mintea îngustă. Aveam o perspectivă foarte limitată, ca a unei broaște pe fundul unei fântâni. A gândi așa chiar era lipsit de rațiune ‒ a fost nerușinat! Am fost orbit și asurzit de firea mea arogantă. Cuvintele altora nu au ajuns până la mine și am crezut că eram mai bun decât ei, că aveam dreptate, când, de fapt, nu sunt mai bun decât niciunul dintre ei!” Începând din acel moment, îți vei înțelege și cunoaște cu adevărat neajunsurile și statura mică. Și, după aceea, când vei avea părtășie cu alții, le vei asculta cu atenție părerile și îți vei da seama: „Sunt atât de mulți oameni mai buni decât mine. Calibrul și capacitatea mea de înțelegere sunt medii, în cel mai bun caz.” Dându-ți seama de acest lucru, nu vei fi dobândit un strop de conștiință de sine? Experimentând asta și cugetând frecvent asupra ta conform cuvintelor lui Dumnezeu, vei fi capabil să dobândești o adevărată cunoaștere de sine care devine din ce în ce mai profundă. Vei putea vedea adevărul corupției tale, sărăcia și infamia ta, urâțenia ta deplorabilă și, în acel moment, îți va fi scârbă de tine și îți vei urî firea coruptă. Apoi, îți va fi ușor să te lepezi de tine. În acest mod experimentezi lucrarea lui Dumnezeu. Trebuie să reflectezi la efuziunile tale de corupție, conform cuvintelor lui Dumnezeu. Mai ales după ce ai dezvăluit o fire coruptă în orice fel de situație, trebuie să reflectezi frecvent asupra ta și să te cunoști. Apoi îți va fi ușor să-ți vezi clar esența coruptă și vei putea să-ți urăști din inimă corupția, trupul și pe Satana. Și, din inimă, vei putea să iubești adevărul și să lupți pentru el. În acest fel, firea ta arogantă se va diminua și, treptat, o vei alunga. Vei dobândi tot mai multă rațiune și îți va fi mai ușor să te supui lui Dumnezeu. În ochii celorlalți, vei părea mai statornic și mai hotărât și vei părea că vorbești mai obiectiv. Vei fi capabil să-i asculți pe alții și le vei da timp să vorbească. Atunci când ceilalți vor avea dreptate, îți va fi ușor să le accepți cuvintele, iar interacțiunile tale cu oamenii nu vor fi atât de solicitante. Vei fi capabil să cooperezi armonios cu oricine. Dacă așa îți îndeplinești datoria, nu vei avea atunci rațiune și umanitate? Aceasta este calea de a înlătura acest tip de fire coruptă.

Haideți acum să avem un pic de părtășie despre metoda înlăturării firilor corupte prin prisma firii intransigente pe care tocmai am menționat-o. Pentru a înlătura o fire coruptă, trebuie mai întâi ca omul să fie capabil să accepte adevărul. A accepta adevărul înseamnă a accepta judecata și mustrarea lui Dumnezeu; înseamnă a accepta cuvintele Sale care dezvăluie esența corupției omului. Dacă ajungi să-ți cunoști și să-ți analizezi efuziunile de corupție, stările, intențiile și comportamentele tale corupte pe baza cuvintelor lui Dumnezeu și ești capabil să descoperi esența problemelor tale, atunci vei fi dobândit cunoștințe despre firea ta coruptă și vei fi demarat procesul de înlăturare a acesteia. Pe de altă parte, dacă nu practici în acest fel, nu numai că nu vei putea să-ți înlături firea intransigentă, dar nici nu vei avea cum să-ți eradichezi firile corupte. Fiecare persoană are mai multe firi corupte. De unde ar trebui să înceapă să le înlăture? În primul rând, trebuie să-și înlăture intransigența, deoarece firea intransigentă îi împiedică pe oameni să se apropie de Dumnezeu, să caute adevărul și să se supună lui Dumnezeu. Intransigența este cel mai mare obstacol pentru rugăciunea și părtășia omului cu Dumnezeu; este ceea ce interferează cel mai mult cu relația normală a omului cu Dumnezeu. După ce ți-ai înlăturat firea intransigentă, celelalte vor fi ușor de înlăturat. Înlăturarea unei firi corupte începe cu reflecție asupra propriei persoane și autocunoaștere. Înlătură toate firile corupte de care ești conștient – cu cât dobândești cunoștințe despre mai multe dintre ele, cu atât mai multe poți să înlături; cu cât mai profunde sunt aceste cunoștințe privind firile tale corupte, cu atât le poți înlătura mai temeinic. Acesta este procesul de înlăturare a firilor corupte; se realizează rugându-te lui Dumnezeu, reflectând asupra ta și cunoscându-te și analizând esența firii tale corupte prin cuvintele lui Dumnezeu, până când ești capabil să te lepezi de trup și să practici adevărul. A cunoaște esența firii tale corupte nu este o sarcină simplă. A te cunoaște pe tine însuți nu înseamnă a spune, în linii mari: „Sunt o persoană coruptă; sunt un diavol; sunt odrasla Satanei, descendentul marelui balaur roșu; sunt potrivnic și ostil față de Dumnezeu; sunt dușmanul Lui.” O astfel de vorbărie nu înseamnă neapărat că îți cunoști într-adevăr corupția. Este posibil să fi învățat acele cuvinte de la altcineva și să nu știi prea multe despre tine. Adevărata cunoaștere de sine nu se bazează pe învățătura sau judecățile omului, ci se bazează pe cuvintele lui Dumnezeu ‒ înseamnă să vezi consecințele firilor corupte și suferința pe care ai experimentat-o din cauza lor, să simți cum o fire coruptă nu îți face rău numai ție, ci și altor oameni. Înseamnă să-ți dai seama că firile corupte își au originea în Satana, că sunt otrăvurile și filosofiile sale și că sunt întru totul ostile adevărului și lui Dumnezeu. Când vei fi înțeles această problemă, vei fi ajuns să-ți cunoști firea coruptă. După ce unii oameni recunosc faptul că sunt diavolul Satana, ei tot nu acceptă să fie emondați și tratați. Nu admit că au făcut ceva rău sau că au încălcat adevărul. Ce se întâmplă cu ei? Încă nu se cunosc pe ei înșiși. Unii oameni spun că sunt diavolul Satana, dar dacă i-ai întreba: „De ce spui că ești diavolul Satana?”, nu ar putea să răspundă. Acest lucru arată că ei nu își cunosc firea coruptă, nici natura-esență. Dacă ar putea să vadă că natura lor este natura diavolului, că firea lor coruptă este firea Satanei și să admită că, prin urmare, ei sunt diavolul Satana, atunci ar ajunge să-și cunoască natura-esență. Adevărata cunoaștere de sine se dobândește prin expunerea, judecata, practica și experiența cuvintelor lui Dumnezeu. Se dobândește prin înțelegerea adevărului. Dacă o persoană nu înțelege adevărul, atunci, orice ar spune despre cunoașterea de sine este gol și impracticabil, deoarece nu poate găsi sau pricepe acele lucruri care stau la baza acestui fapt și care sunt esențiale. Pentru a se cunoaște pe ei înșiși, oamenii trebuie să recunoască firile corupte pe care le-au dezvăluit în anumite situații, care a fost intenția lor, cum s-au comportat, cu ce anume au fost întinați și de ce nu au putut accepta adevărul. Trebuie să poată afirma clar aceste lucruri, și abia atunci se pot cunoaște pe ei înșiși. Când unii oameni se confruntă cu emondarea și tratarea, recunosc faptul că le e lehamite de adevăr, că au suspiciuni și neînțelegeri în privința lui Dumnezeu și că se păzesc de El. În plus, ei admit că toate cuvintele lui Dumnezeu care îl judecă și îl dezvăluie pe om sunt reale. Acest lucru arată că au un strop de autocunoaștere. Însă pentru că ei nu-L cunosc pe Dumnezeu sau lucrarea Lui, pentru că nu-I înțeleg voia, autocunoașterea lor este destul de superficială. Dacă o persoană își recunoaște doar propria corupție, dar nu a găsit rădăcina problemei, poate să-și înlăture suspiciunile și neînțelegerile în privința lui Dumnezeu și faptul că se păzește de El? Nu, nu poate. Acesta este motivul pentru care cunoașterea de sine este mai mult decât o simplă recunoaștere a corupției și a problemelor omului – trebuie, de asemenea, să înțeleagă adevărul și să înlăture de la rădăcină problema firii sale corupte. Acesta este singurul mod de a vedea adevărul corupției sale și de a dobândi adevărata pocăință. Când aceia care iubesc adevărul ajung să se cunoască, ei sunt, de asemenea, capabili să caute și să înțeleagă adevărul, pentru a-și rezolva problemele. Doar acest tip de autocunoaștere dă rezultate. Ori de câte ori o persoană care iubește adevărul citește o frază din cuvintele lui Dumnezeu care îl dezvăluie și îl judecă pe om, înainte de orice, ea are credință că acele cuvinte ale lui Dumnezeu care îl dezvăluie pe om sunt reale și faptice și că acele cuvinte ale Sale care îl judecă pe om sunt adevărul și că reprezintă dreptatea lui Dumnezeu. Iubitorii adevărului trebuie să fie capabili să recunoască măcar acest lucru. Dacă un om nici nu crede cuvintele lui Dumnezeu și nici nu consideră că acele cuvinte ale lui Dumnezeu care îl dezvăluie și îl judecă pe om sunt fapte și adevăr, poate să se cunoască prin cuvintele Sale? Cu siguranță nu – chiar dacă și-ar dori să o facă, nu ar putea. Dacă poți să fii ferm în credința ta că toate cuvintele lui Dumnezeu sunt adevărul și să le crezi pe toate, indiferent ce spune Dumnezeu sau de felul Lui de a vorbi, dacă poți să crezi și să accepți cuvintele lui Dumnezeu chiar dacă nu le înțelegi, îți va fi ușor să reflectezi asupra ta și să te cunoști prin ele. Autoreflecția trebuie să se bazeze pe adevăr. Acest lucru este dincolo de orice îndoială. Numai cuvintele lui Dumnezeu sunt adevărul – niciunul dintre cuvintele omului și niciunul dintre cuvintele Satanei nu reprezintă adevărul. De mii de ani, Satana a corupt omenirea cu tot felul de cunoștințe, învățături și teorii, iar oamenii au devenit atât de insensibili și de tonți, încât nu numai că sunt lipsiți de cel mai mic strop de autocunoaștere, ba chiar susțin erezii și sofisme și refuză să accepte adevărul. Oamenii ca aceștia sunt fără speranțe. Cei care au credință adevărată în Dumnezeu cred că numai cuvintele Lui sunt adevărul, sunt capabili să se cunoască pe baza cuvintelor lui Dumnezeu și a adevărului, dobândind prin asta adevărata pocăință. Unii oameni nu urmăresc adevărul; își bazează autoreflecția doar pe învățăturile omului și nu admit nimic altceva decât un comportament păcătos, fiind în tot acest timp incapabili să-și dea seama de propria esență coruptă. O astfel de autocunoaștere este un efort zadarnic și nu dă niciun rezultat. Un om trebuie să-și pună baza autoreflecției pe cuvintele lui Dumnezeu și, după ce reflectează, să ajungă treptat să cunoască firile corupte pe care le dezvăluie. Trebuie să fie capabil să-și măsoare și să-și cunoască neajunsurile, umanitatea-esență, opiniile asupra lucrurilor, perspectiva și valorile de viață pe baza adevărului și apoi să ajungă la o evaluare și la un verdict precis asupra acestor lucruri. În acest fel, poate ajunge treptat la cunoașterea de sine. Însă, cunoașterea de sine devine din ce în ce mai profundă pe măsură ce un om are mai multe experiențe în viață. Și, înainte să câștige adevărul, îi va fi imposibil să-și vadă în întregime natura-esență. Dacă o persoană se cunoaște cu adevărat, poate vedea că ființele umane corupte sunt într-adevăr odraslele și întruchipările Satanei. Va simți că nu merită să trăiască înaintea lui Dumnezeu, că este nevrednic de iubirea și de mântuirea Lui și se va putea prosterna cu totul în fața Lui. Doar cei care sunt capabili de un asemenea grad de cunoaștere se cunosc cu adevărat. Cunoașterea de sine este o condiție prealabilă pentru a pătrunde în adevărul-realitate. Dacă o persoană vrea să practice adevărul și să intre în realitate, trebuie să se cunoască. Toți oamenii au firi corupte și, în ciuda lor, sunt mereu încătușați și controlați de aceste firi corupte. Sunt incapabili să practice adevărul sau să asculte de Dumnezeu. Așadar, dacă își doresc să facă aceste lucruri, trebuie mai întâi să se cunoască pe ei înșiși și să-și înlăture firile corupte. Numai prin procesul de înlăturare a unei firi corupte poate o persoană să înțeleagă adevărul și să obțină cunoaștere despre Dumnezeu; numai atunci poate să se supună lui Dumnezeu și să fie martoră pentru El. Așa se câștigă adevărul. Procesul de intrare în adevărul-realitate este acela de înlăturare a firii corupte. Așadar, ce trebuie să facă o persoană pentru a-și înlătura firea coruptă? În primul rând, trebuie să-și cunoască esența coruptă. Mai exact, asta înseamnă să știe cum a apărut firea coruptă și care dintre minciunile și sofismele Satanei pe care le-a acceptat au dat naștere acesteia. Odată ce ajunge să înțeleagă pe deplin aceste cauze fundamentale pe baza cuvintelor lui Dumnezeu și să le discearnă, nu va mai fi dispusă să trăiască după firea sa coruptă, va vrea doar să se supună lui Dumnezeu și să trăiască după cuvintele Sale. Oricând va dezvălui o fire coruptă, va fi capabilă să o recunoască, să o respingă și să se lepede de trup. Practicând și experimentând în acest fel, se va lepăda, încet, de toate firile sale corupte.

Unii oameni spun: „Când am citit cuvintele de revelație și judecată ale lui Dumnezeu, am reflectat asupra mea și mi-am dat seama că sunt arogant, înșelător, egoist, rău, intransigent și lipsit de umanitate.” Există unii care spun chiar că sunt extrem de aroganți, că sunt fiare, că sunt diavolul Satana. Este aceasta adevărata cunoaștere de sine? Dacă vorbesc din inimă, și nu doar copiază ceva, atunci arată că au, cel puțin, o oarecare cunoaștere de sine, singura întrebare fiind dacă aceasta este superficială sau profundă. Dacă ei copiază ceva, repetă cuvintele altcuiva, atunci aceasta nu este cunoaștere adevărată de sine. Cunoașterea propriei firi corupte trebuie să fie concretă pentru fiecare chestiune și stare – asta înseamnă detalii precum stări, efuziuni, comportamente, gânduri și idei care sunt legate de firea coruptă. Numai atunci poate cineva să ajungă cu adevărat să se cunoască. Și când un om se cunoaște cu adevărat, inima sa va fi copleșită de remușcare și va deveni capabil de pocăință adevărată. Care este primul lucru pe care trebuie să-l practice o persoană pentru a se pocăi? (Trebuie să-și recunoască greșelile.) „Recunoașterea greșelilor sale” nu este modalitatea corectă de a exprima acest lucru; mai degrabă, este o chestiune care ține de a recunoaște și de a ști că o persoană are o anumită fire coruptă. Dacă un om spune că firea lui coruptă este un fel de greșeală, se înșală. O fire coruptă este ceva care aparține naturii cuiva, ceva care controlează o persoană. Nu este același lucru cu o greșeală unică. Unii oameni, după ce dau dovadă de corupție, se roagă lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule, am făcut o greșeală. Îmi pare rău.” Acest lucru este inexact. „Recunoașterea unui păcat” ar fi o expresie mai adecvată. Modalitatea specifică prin care se pocăiesc oamenii este cunoașterea de sine și rezolvarea problemelor pe care le au. Când o persoană dezvăluie o fire coruptă sau comite o fărădelege și își dă seama că se împotrivește lui Dumnezeu și că-I stârnește ura, ar trebui să reflecteze asupra sa și să se cunoască în cuvintele relevante ale lui Dumnezeu. În consecință, va dobândi o oarecare cunoaștere despre firea sa coruptă și va recunoaște că aceasta provine din otrăvurile și corupția Satanei. Apoi, după ce va fi găsit principiile pentru practicarea adevărului și va fi fost capabilă să-l pună în practică, aceasta este adevărata pocăință. Indiferent de corupția pe care o dezvăluie o persoană, dacă este capabilă să-și cunoască mai întâi firea coruptă, să caute adevărul ca să o înlăture și să ajungă să practice adevărul, aceasta este adevărata pocăință. Unii oameni știu câte ceva despre ei înșiși, dar în ei nu există niciun semn al pocăinței, nici vreo mărturie a faptului că practică adevărul. Dacă rămân neschimbați după ce au dobândit cunoașterea de sine, acest lucru este departe de adevărata pocăință. Pentru a dobândi adevărata pocăință, o persoană trebuie să-și înlăture firile corupte. Așadar, cum ar trebui, în mod specific, să practice și să intre pentru a-și înlătura firile corupte? Iată un exemplu. Oamenii au firi înșelătoare, mint și înșală mereu. Dacă îți dai seama de acest lucru, atunci cel mai simplu și mai direct principiu de practică pentru a-ți înlătura necinstea este să fii o persoană cinstită, să spui adevărul și să faci lucruri cinstite. Domnul Isus a spus: „Vorbirea voastră să fie astfel: «Da» să fie «Da» și «Nu» să fie «Nu».” Pentru a fi o persoană cinstită, trebuie să urmezi principiile cuvintelor lui Dumnezeu. Această practică simplă este cea mai eficientă; este ușor de înțeles și de pus în practică. Cu toate acestea, deoarece oamenii sunt atât de profund corupți, pentru că toți au naturi satanice și trăiesc după firi satanice, le este destul de dificil să practice adevărul. Ar vrea să fie sinceri, dar nu pot. Nu se pot abține să nu spună minciuni și se dedau tertipurilor și, deși s-ar putea să aibă remușcări după ce recunosc acest lucru, tot nu vor fi capabili să se lepede de constrângerile firii lor corupte și vor continua să mintă și să înșele așa cum au făcut înainte. Cum ar trebui rezolvată această problemă? O parte din rezolvare este să știi că esența firii corupte a unei persoane este urâtă și infamă și să fii capabil să o urăști din inimă; o altă parte este să te instruiești să practici în conformitate cu adevărul-principiu: „Vorbirea voastră să fie astfel: «Da» să fie «Da» și «Nu» să fie «Nu»”. Când practici acest principiu, ești în procesul de înlăturare a firii tale înșelătoare. Firește, dacă ești capabil să practici în conformitate cu adevărurile-principii în timp ce îți înlături firea înșelătoare, aceasta este o manifestare a faptului că te schimbi și începutul adevăratei tale pocăințe, iar Dumnezeu aprobă asta. Înseamnă că, atunci când te transformi, Dumnezeu își va schimba părerea despre tine. De fapt, că Dumnezeu face acest lucru este un fel de iertare pentru firile corupte și răzvrătirea omului. El îi iartă pe oameni și nu-Și aduce aminte de păcatele sau de fărădelegile lor. Este suficient de exact? Ați înțeles? Iată un alt exemplu. Să spunem că ai o fire arogantă și, indiferent ce ți se întâmplă, ești foarte îndărătnic, vrei ca tu să iei mereu hotărârile, să-i faci pe alții să asculte de tine și să facă ce vrei tu să facă. Apoi vine ziua în care îți dai seama că acest lucru este cauzat de o fire arogantă. Faptul că recunoști că este o fire arogantă este primul pas către cunoașterea de sine. În continuare, ar trebui să cauți câteva pasaje din cuvintele lui Dumnezeu care expun o fire arogantă cu care să te compari, să reflectezi asupra ta și să te cunoști. Dacă ți se pare că acea comparație este complet potrivită și admiți că firea arogantă pe care o dezvăluie Dumnezeu există în tine, iar apoi discerni și descoperi de unde vine firea ta arogantă, de ce apare și care dintre otrăvurile, ereziile și sofismele Satanei o guvernează, atunci, după ce ai văzut esența tuturor acestor întrebări, vei fi săpat până la rădăcina aroganței tale. Aceasta este adevărata cunoaștere de sine. Când ai o definiție mai exactă a felului în care îți dezvălui firea coruptă, acest lucru va facilita o cunoaștere mai profundă și mai practică despre tine. Ce ar trebui să faci în continuare? Ar trebui să cauți adevărurile-principii în cuvintele lui Dumnezeu și să înțelegi ce fel de comportament și discurs uman sunt manifestări ale umanității normale. După ce găsești calea de practicare, trebuie să practici potrivit cuvintelor lui Dumnezeu și, când inima ta se va schimba, te vei fi pocăit cu adevărat. Nu numai că discursul și acțiunile tale vor fi principiale, ci vei trăi și asemănarea umană și vei renunța treptat la firea ta coruptă. Alții te vor vedea ca pe o persoană nouă: nu vei mai fi vechea persoană coruptă de odinioară, ci una renăscută în cuvintele lui Dumnezeu. O astfel de persoană este una care și-a schimbat firea vieții.

A te cunoaște pe tine însuți nu este o sarcină simplă. Se realizează prin acceptarea adevărului, precum și prin practicarea și experimentarea cuvintelor lui Dumnezeu, iar adevărata cunoaștere de sine poate fi atinsă doar acceptând judecata și mustrarea lui Dumnezeu. Cei care nu au experimentat judecata și mustrarea pot, cel mult, să recunoască greșelile pe care le-au făcut și lucrurile pe care le-au greșit. Le va fi foarte greu să-și vadă limpede natura-esență. De ce credincioșii din Epoca Harului nu au reușit niciodată să-și schimbe firile vieții, deși au încetat să mai comită anumite păcate și s-au comportat mai bine? De ce, deși credeau în Dumnezeu, I s-au împotrivit și chiar L-au trădat? Omenirii corupte îi este dificil să recunoască sursa acestei probleme. De ce toți oamenii au firi satanice? Pentru că Satana a corupt omenirea, iar oamenii i-au acceptat minciunile și filosofiile. Asta este ceea ce a dat naștere firilor corupte și astfel firea Satanei a devenit sursa împotrivirii omului față de Dumnezeu. Acesta este cel mai greu lucru de recunoscut pentru oameni. Dumnezeu Își face lucrarea de judecată în zilele de pe urmă pentru a mântui omenirea de influența Satanei și pentru a înlătura sursa păcatului și a împotrivirii omenirii față de Dumnezeu. Satana a corupt omenirea de mii de ani, iar natura lui a prins rădăcini în inima oamenilor. Prin urmare, niciun fel de fire coruptă nu poate fi îndepărtată și alungată cu doar una sau două încercări de reflecție asupra propriei persoane și autocunoaștere. Firile corupte se manifestă în mod constant și repetat, așa că oamenii trebuie să accepte adevărul și să poarte o luptă lungă cu firile lor satanice până când îl vor birui pe Satana. Numai atunci se pot lepăda întru totul de firile lor corupte. Așadar, oamenii trebuie să se roage neîncetat lui Dumnezeu, să caute adevărul, să reflecteze asupra lor, să se cunoască pe ei înșiși și să practice adevărul, până când corupția nu se mai revarsă din ei, firile vieții lor se schimbă și ajung să se supună lui Dumnezeu. Numai atunci vor obține aprobarea lui Dumnezeu. S-ar putea ca rezultatele fiecărei bătălii să nu fie evidente imediat, iar tu să mai dezvălui ulterior firi corupte. S-ar putea să te simți puțin negativ și descurajat, dar să nu vrei să renunți, și mai poți continua să încerci din greu, căutându-L pe Dumnezeu și bizuindu-te pe El. Dacă perseverezi în acest fel doi sau trei ani, chiar vei putea să pui adevărul în practică, iar în inima ta va fi pace și bucurie. Atunci vei vedea limpede că toate eșecurile, toate eforturile și tot ce ai câștigat au fost un semn bun că te îndreptai către o transformare a firii tale și Îl determinai pe Dumnezeu să Se răzgândească în privința ta. Deși fiecare schimbare este imperceptibilă pentru conștiința umană, transformarea firii care însoțește fiecare punct de cotitură nu poate fi atinsă cu ajutorul niciunei alte acțiuni sau al vreunui alt lucru. Aceasta este calea pe care trebuie să o parcurgi pentru a-ți schimba firea și a intra în viață. Așa trebuie să practici atunci când urmărești să-ți schimbi firea. Desigur, oamenii ar trebui să înțeleagă precis modul în care se petrece schimbarea firii: nu este o schimbare subită, cutremurătoare, care surprinde și încântă, așa cum își imaginează ei. Nu așa se întâmplă. Este o chestiune ce ține de schimbarea în mod inconștient, lent, puțin câte puțin. Când un om este capabil să pună adevărul în practică, va vedea roadele muncii lui. Când vei privi în urmă după ce ai mers pe această cale trei, cinci, zece ani, vei fi surprins să descoperi că firea ta s-a schimbat foarte mult în acei zece ani, că ești complet diferit. S-ar putea ca personalitatea și temperamentul tău, sau stilul tău de viață și altele să nu se fi schimbat, dar firile, stările și comportamentele pe care le manifești să fie extrem de diferite, ca și cum ai devenit, cu adevărat, o altă persoană. De ce va avea loc o astfel de schimbare? Pentru că, în acei zece ani, vei fi fost judecat și mustrat, emondat și tratat, încercat și rafinat de cuvintele lui Dumnezeu de multe ori și vei fi înțeles multe adevăruri. Va începe cu o schimbare a părerilor tale asupra lucrurilor, cu o schimbare a viziunii tale asupra vieții și a valorilor tale, care va fi urmată de o schimbare a firii vieții tale, a temeliei pe care te bazezi pentru a supraviețui – și, pe măsură ce apar aceste schimbări, vei deveni treptat o altă persoană, una nouă. Deși personalitatea, temperamentul, stilul de viață și chiar și limbajul și comportamentul tău pot fi neschimbate, îți vei fi transformat firea vieții și doar aceasta în sine este o schimbare fundamentală, esențială. Care sunt semnele schimbării firii? Cum anume se manifestă? Începe cu o schimbare a punctelor de vedere ale unei persoane asupra lucrurilor – se petrece atunci când numeroasele puncte de vedere ale necredincioșilor pe care le nutrește o persoană se schimbă pe măsură ce aceasta dobândește o înțelegere a adevărului, iar acele puncte de vedere se apropie mai mult de adevărul cuvintelor lui Dumnezeu. Aceasta este prima etapă a schimbării firii. Dincolo de asta, prin reflecție asupra propriei persoane și autocunoaștere, oamenii se pot concentra pe practicarea adevărului. Reflectând asupra diferitelor intenții, motive, gânduri și idei, noțiuni, puncte de vedere și atitudini care se nasc înlăuntrul lor, ei își pot localiza problemele și pot începe să simtă remușcări din cauza lor. Apoi, ei pot să se lepede de trup și să pună adevărul în practică. Și, pe măsură ce o vor face, ei vor ajunge să prețuiască și mai mult cuvintele lui Dumnezeu și adevărul și vor recunoaște că Hristos este adevărul, calea și viața. Vor fi mai dispuși să-L urmeze pe Hristos și să I se supună și vor simți că Dumnezeu exprimă adevăruri pentru a demasca, a judeca și a mustra omul și pentru a schimba firile corupte ale oamenilor și că, făcând acest lucru, Dumnezeu mântuiește și desăvârșește oamenii într-un mod cu adevărat practic. Ei vor simți că fără judecata și mustrarea lui Dumnezeu sau fără aprovizionarea și îndrumarea cuvintelor Sale, oamenii nu ar avea nicio modalitate de a atinge mântuirea și nici nu ar putea culege astfel de recompense. Vor începe să iubească cuvintele lui Dumnezeu și vor simți că depind de ele în viața lor reală, că au nevoie ca acestea să îi aprovizioneze, să-i călăuzească și să le deschidă calea. Inima lor va fi plină de pace și, când li se va întâmpla ceva, vor căuta în mod inconștient cuvintele lui Dumnezeu pentru a le servi drept bază și vor căuta în acestea principiile și calea practicii. Acesta este un rezultat obținut prin cunoașterea de sine. Mai este unul: oamenii nu-și vor mai trata efuziunile de firi corupte așa cum o făceau cândva, cu o atitudine intransigentă. În schimb, ei vor putea să-și liniștească inima și să asculte cuvintele lui Dumnezeu cu atitudinea unui om onest și vor putea să accepte adevărul și lucrurile pozitive. Aceasta înseamnă că, atunci când vor avea o efuziune de fire coruptă, nu vor mai fi așa cum erau înainte – intransigenți, greu de domolit, extrem de agresivi, aroganți, insolenți și răutăcioși – în schimb, vor reflecta în mod proactiv asupra lor înșiși și vor dobândi cunoștințe despre problemele lor reale. E posibil să nu știe care este esența firii lor corupte, dar vor putea să se liniștească, să se roage lui Dumnezeu și să caute adevărul, după care își vor recunoaște problemele și firea lor coruptă și se vor căi înaintea lui Dumnezeu și vor hotărî să se comporte diferit în viitor. Aceasta este în întregime o atitudine de supunere. În acest fel, ei vor câștiga inimi pline de supunere față de Dumnezeu. Orice spune Dumnezeu, orice le cere El, orice lucrare face El sau indiferent ce medii le rânduiește El, oamenilor le va fi ușor să se supună acelor lucruri. Firile lor corupte nu vor reprezenta un obstacol atât de mare pentru ei, vor fi ușor de înlăturat și de depășit. În acel moment, punerea adevărului în practică va fi lipsită de efort pentru ei și vor fi capabili să se supună lui Dumnezeu. Acestea sunt semnele schimbării firii. Când un om poate să pună adevărul în practică și să se supună cu adevărat lui Dumnezeu, este corect să spunem că firea vieții lui a suferit deja o schimbare – o schimbare adevărată, una în întregime dobândită prin urmărirea adevărului. Și toate comportamentele care se nasc în oameni în timpul acestui proces, fie că sunt comportamente pozitive sau negativitate și slăbiciune normală, sunt indispensabile adevărului. Și toate comportamentele care se nasc în oameni în timpul acestui proces, fie că sunt comportamente pozitive ‒ dar negativitatea și slăbiciunea sunt temporare. Odată ce o persoană are o anumită statură, va avea din ce în ce mai puține stări negative, slabe, și tot mai multe comportamente și intrări pozitive, iar acțiunile sale vor deveni din ce în ce mai principiale. O astfel de persoană este una care ascultă de Dumnezeu și una a cărei fire a vieții s-a schimbat după ce firile sale corupte au fost curățite. Se poate spune că acestea sunt rezultatele pe care le obțin cei care urmăresc adevărul, prin experimentarea judecății și mustrării cuvintelor lui Dumnezeu și prin a fi emondați și tratați în mod repetat, încercați și rafinați.

Întrucât oamenii au auzit și au înțeles cu toții procesele specifice și normale ale urmăririi adevărului, nu ar trebui să mai născocească diferite justificări sau scuze privind motivul pentru care le este lehamite de adevăr, i se împotrivesc sau nu-l urmăresc. După ce ați înțeles aceste adevăruri și ați văzut limpede această problemă, aveți acum discernământ cu privire la justificările și scuzele pe care le oferă oamenii pentru a nu urmări adevărul? Dacă o persoană în vârstă spune: „Sunt bătrân. Nu sunt motivat sau entuziast ca un tânăr. Odată cu vârsta, pierd agresivitatea și ambiția tinereții și nu mai devin arogant. Deci, faptul că tu spui că sunt arogant este o prostie – nu sunt!” Are dreptate? (Nu.) Evident că nu. Toți aveți acum discernământ asupra unor astfel de cuvinte. Ați putea să dați în vileag acea persoană și să spuneți: „Chiar dacă ești bătrân, tot ai o fire arogantă. Ai fost arogant toată viața, fără să îndrepți asta vreodată. Vrei să fii în continuare arogant?” Unii mai tineri spun: „Sunt atât de tânăr, încât nu am experimentat părțile haotice ale societății și nici nu m-am luptat sau alăturat diferitor grupuri. Nu am experiențele pe care le au oamenii care au umblat prin lume – și, mai important, bineînțeles, nu sunt la fel de alunecos sau perfid ca acei vulpoi bătrâni. Ca tânăr, este normal să am o fire puțin arogantă; cel puțin nu sunt la fel de calculat, înșelător și rău ca un bătrân.” Este potrivit să spui asta? (Nu.) Fiecare persoană are o fire coruptă. Nu are nimic de-a face cu vârsta sau sexul. Ai ceea ce au alții, iar ei au ceea ce ai tu. Nu este nevoie să arate nimeni cu degetul. Desigur, nu este suficient doar să recunoaștem că toată lumea are o fire coruptă. Din moment ce ai recunoscut că ai o fire coruptă, trebuie să cauți adevărul ca să o înlături – nu îți vei fi atins obiectivul înainte să fi dobândit adevărul și să ți se fi schimbat firea. Înlăturarea unei dispoziții corupte depinde, în cele din urmă, de faptul că accepți adevărul, renunți la justificări și scuze și poți să-ți înfrunți în mod corespunzător firea coruptă. Nu trebuie să o eviți sau să o ocolești cu scuze și, cu siguranță, nu trebuie să o respingi. Acestea sunt lucruri ușor de realizat. Care este cel mai greu lucru de făcut? Mă pot gândi la ceva. Sunt oameni care zic: „Spune că urmăresc sau nu adevărul, spune că nu iubesc adevărul sau că îmi este lehamite de el, dă-mă în vileag că am vreo fire coruptă – am să te ignor pur și simplu. Fac orice îmi cere casa lui Dumnezeu sau orice lucrare trebuie isprăvită. Ascult în timpul predicilor și adunărilor, citesc și eu atunci când toată lumea mănâncă și bea din cuvintele lui Dumnezeu, stau și mă uit la videoclipuri cu mărturii despre experiențe alături de voi și mănânc odată cu voi. Vă urmez îndeaproape. Cine dintre voi ar putea spune că nu urmăresc adevărul? Eu așa cred, deci puteți să faceți sau să spuneți ce vreți, că nu-mi pasă!” Acest tip de persoană pretinde că nu inventează scuze sau justificări, dar nici nu are vreo intenție să urmărească adevărul. Este ca și cum lucrarea lui Dumnezeu de mântuire nu ar avea nimic de-a face cu ea, ca și cum nu ar avea nevoie de aceasta. Oamenii ca aceștia nu spun explicit: „Umanitatea mea este bună, cred cu adevărat în Dumnezeu, sunt dispus să mă lepăd de lucruri, pot să sufăr și să plătesc un preț. Pe deasupra trebuie să mai accept judecata și pedeapsa lui Dumnezeu?” Ei nu spun acest lucru în mod explicit, nu au o atitudine clară față de adevăr și nu condamnă public lucrarea lui Dumnezeu. Totuși, cum tratează Dumnezeu astfel de oameni? Dacă nu urmăresc adevărul, dacă sunt foarte indiferenți față de cuvintele lui Dumnezeu și le ignoră, atunci atitudinea Lui față de ei este foarte clară. Este exact ca în acel verset din Biblie, care spune: „Dar fiindcă ești căldicel – nici în clocot, nici rece – o să te vărs din gura Mea!” (Apocalipsa 3:16). Dumnezeu nu îi vrea, iar asta înseamnă probleme. Există astfel de oameni în biserică? (Da.) Așadar, cum trebuie clasificați? În ce categorie ar trebui incluși? Nu este nevoie să îi clasificați. Pe scurt, asemenea oameni nu urmăresc adevărul. Nu acceptă adevărul, nu reflectează asupra lor, nu se cunosc pe ei înșiși și nu au o inimă plină de pocăință – în schimb, au o credință tulbure și confuză în Dumnezeu. Ei fac orice le cere casa lui Dumnezeu, fără a provoca tulburări sau întreruperi. Întrebați-i: „Ai noțiuni?” „Nu.” „Ai vreo fire coruptă?” „Nu.” „Îți dorești să dobândești mântuirea?” „Nu știu.” „Recunoști că sunt adevărul cuvintele lui Dumnezeu?” „Nu știu.” Întrebați-i orice, iar ei răspund că nu știu. Există vreo problemă cu astfel de oameni? (Da.) Există, dar ei nu simt că este o problemă și că are nevoie de rezolvare. Biblia spune: „Dar fiindcă ești căldicel – nici în clocot, nici rece – o să te vărs din gura Mea!” Acea expresie – „o să te vărs din gura Mea!” – este principiul tratării unor astfel de oameni; este rezultatul care îi așteaptă. A nu fi nici rece, nici în clocot înseamnă că acești oameni nu au nicio părere; înseamnă că, indiferent cum ai părtășie cu ei despre probleme ce țin de schimbarea firii sau de mântuire, ei rămân indiferenți. Ce înseamnă „indiferent” aici? Înseamnă că nu sunt interesați de astfel de chestiuni și nu sunt dispuși să audă despre ele. Unii ar putea spune: „Ce este atât de rău în a nu avea opinii sau efuziuni de corupție?” Ce prostie absolută! Aceștia sunt oameni fără suflet, morți, nici reci, nici în clocot, iar lui Dumnezeu îi este imposibil să lucreze asupra lor. Când vine vorba despre oameni care nu pot fi mântuiți, Dumnezeu doar îi varsă și a terminat cu ei. El nu lucrează asupra lor, iar noi nu vom aprecia în niciun fel astfel de oameni, ci pur și simplu îi vom ignora. Dacă în biserică există astfel de oameni, ei pot rămâne atât timp cât nu provoacă nicio tulburare – dacă o fac, trebuie înlăturați. Acesta este un lucru ușor de rezolvat. Cuvintele Mele sunt îndreptate către cei care pot să accepte adevărul, care doresc să-l urmărească și au o atitudine clară în ceea ce-l privește, care admit că au firi corupte și pot fi mântuiți; sunt îndreptate către cei care pot înțelege cuvintele lui Dumnezeu și-I aud glasul, sunt îndreptate către oile lui Dumnezeu – aceștia sunt oamenii cărora le sunt adresate cuvintele lui Dumnezeu. Cuvintele lui Dumnezeu nu sunt îndreptate către cei care nu sunt nici reci, nici în clocot față de El. Astfel de oameni nu sunt interesați de adevăr și nu sunt nici reci, nici în clocot în ceea ce privește cuvintele și lucrarea lui Dumnezeu. Modul de a trata astfel de oameni este să spuneți: „Pleacă! Felul tău de a fi nu are nimic de-a face cu Mine” – să-i ignorați și să nu irosiți niciun efort cu ei.

Tocmai am avut părtășie despre câteva exemple negative legate de subiectul urmăririi adevărului. Oamenii se gândesc adesea, inconștient, la diverse justificări, scuze și pretexte cu care să-și nege efuziunile de firi corupte – desigur, ei și ascund adesea existența firilor corupte, amăgindu-se pe ei înșiși și pe alții. Acestea sunt căile nesăbuite și stupide ale omului. Pe de o parte, oamenii admit că toate cuvintele lui Dumnezeu care judecă omul sunt adevărul; pe de altă parte, ei neagă existența propriilor firi corupte, precum și comportamentele lor eronate care încalcă adevărul. Acesta este un semn clar că ei nu acceptă adevărul. Indiferent dacă negi sau recunoști că ai o fire coruptă sau dacă vii cu scuze, justificări sau argumente îndoielnice pentru efuziunile tale de comportament corupt – pe scurt, dacă nu accepți adevărul, nu poți câștiga mântuirea lui Dumnezeu. Acest lucru este incontestabil. Cine nu urmărește deloc adevărul va fi, în cele din urmă, dat în vileag și alungat, indiferent de cât de mulți ani este credincios. Acest final este unul terifiant. Nu va trece mult până când dezastrele se vor pogorî și vei fi dat în vileag, iar când vor veni dezastrele, te vei teme. S-ar putea să ai multe justificări și scuze elaborate sau este posibil să te deghizezi bine și să te ascunzi, dar există un fapt care nu poate fi negat: firea ta coruptă este intactă, nu s-a schimbat deloc. Ești incapabil să te cunoști cu adevărat, ești incapabil de pocăință adevărată și, în cele din urmă, nu vei putea să te schimbi cu adevărat sau să te supui lui Dumnezeu, iar Dumnezeu nu-Și va schimba părerea despre tine. Nu vei avea atunci mari necazuri? Va exista pericolul să fii alungat. De aceea, o persoană deșteaptă ar renunța la aceste scuze neînțelepte și justificări nesăbuite și s-ar lepăda de deghizările și prefăcătoriile sale. S-ar confrunta cum se cuvine cu firile corupte pe care le afișează și ar folosi metodele corecte pentru a le gestiona și a le înlătura, străduindu-se ca toate faptele și acțiunile sale să fie fapte bune, astfel încât Dumnezeu să-Și schimbe părerea despre ea. Dacă Dumnezeu Se răzgândește în privința ta, asta dovedește că El ți-a iertat cu adevărat răzvrătirea și împotrivirea din trecut. Vei fi împăcat și bucuros și nu te vei mai simți reprimat, ca și cum o greutate ar fi fost ridicată. Acest sentiment este confirmarea spiritului tău; acum ai o speranță la mântuire. Această speranță este cea pentru care ai dat la schimb prețul pe care l-ai plătit în urmărirea adevărului și a faptelor bune. Este rezultatul pe care l-ai obținut urmărind adevărul și pregătind fapte bune. Dimpotrivă, s-ar putea să te crezi deja suficient de deștept și s-ar putea să fii capabil să găsești justificări elaborate cu care să te aperi și să te disculpi de fiecare dată când manifești corupție. Poți să-ți maschezi și să-ți ascunzi firea coruptă și, astfel, eviți în mod inteligent să fii nevoit să reflectezi asupra ei și să o cunoști, ca și cum nu ai manifestat nicio corupție. Evitând de nenumărate ori să fii dat în vileag de diferitele medii pe care le-a rânduit Dumnezeu, s-ar putea să te consideri destul de deștept. Nu vei fi reflectat asupra ta și nu te vei fi cunoscut, nu vei fi câștigat adevărul și vei fi ratat multe șanse de a fi desăvârșit de Dumnezeu. Care vor fi consecințele acestui lucru? Haideți, deocamdată, să lăsăm deoparte dacă ești capabil sau nu să te pocăiești sau să obții mântuirea și să spunem doar că, dacă Dumnezeu îți tot dă șanse să te pocăiești și niciuna dintre acestea nu te obligă să te răzgândești, atunci vei avea mari probleme. Ce va conta cât de bine te aperi, cât de bine te prezinți, cât de bine te deghizezi, cât de bine te scuzi și te justifici? Dacă Dumnezeu ți-a oferit oportunități în repetate rânduri, iar acest lucru nici măcar nu te-a constrâns să te răzgândești, atunci ești în pericol. Știi care este pericolul? Continui cu încăpățânare să inventezi scuze pentru firea ta coruptă, să aduci scuze și justificări pentru a nu urmări adevărul și pentru a te împotrivi judecății și lucrării lui Dumnezeu și a le respinge și, totuși, te consideri destul de bun și crezi că ai conștiința curată. Refuzi să fii supravegheat, emondat și tratat de casa lui Dumnezeu, evitând încă o dată judecata, mustrarea și mântuirea lui Dumnezeu, cu o inimă plină de răzvrătire împotriva Lui – Dumnezeu deja te detestă și deja te-a abandonat și, totuși, crezi că ai mai putea fi mântuit. Nu știi că ai mers deja din ce în ce mai mult pe calea greșită și că nu mai poți fi răscumpărat? Dumnezeu domnește în casa lui Dumnezeu. Crezi că ești dincolo de puterea sau autoritatea lui Dumnezeu atunci când I te împotrivești și faci tot felul de rele? Nu accepți judecata și mustrarea lui Dumnezeu, nu ai dobândit adevărul și viața și nu ai nicio mărturie despre experiențe. Pentru asta, Dumnezeu te condamnă. Aduci catastrofa asupra ta. Nu-i nimic inteligent în asta – este o nesăbuință, o nesăbuință extremă! Este catastrofal! Am expus asta aici – dacă nu credeți, așteptați și veți vedea. Ai face bine să nu crezi că, dacă ai lista de justificări pentru a nu urmări adevărul și elocvența și uneltirile tale, dacă nimeni nu te poate contrazice și frații și surorile nu pot să te dea în vileag și că, dacă biserica nu are nicio justificare pentru a te îndepărta, atunci casa lui Dumnezeu nu îți poate face nimic. Te înșeli în privința asta. Te tot confrunți cu Dumnezeu; voi vedea cât timp poți să concurezi cu El! Vei putea concura cu El până în ziua în care Dumnezeu îi răsplătește pe cei buni și-i pedepsește pe cei răi, după ce lucrarea Lui se va termina? Poți să te asiguri că nu vei muri în dezastre – că le vei supraviețui? Ai cu adevărat suveranitate asupra propriei sorți? Justificările și scuzele tale ți-ar putea permite să scapi o vreme de cercetarea casei lui Dumnezeu; ți-ar putea permite să-ți târâi existența josnică pentru o vreme. S-ar putea să reușești temporar să orbești oamenii și să continui să te deghizezi și să-i înșeli pe alții în biserică și să ocupi un loc acolo ‒ dar nu poți să scapi de inspecția sau atenta cercetare a lui Dumnezeu. Dumnezeu decide finalul unei persoane pe baza deținerii sau nu a adevărului de către aceasta; El Își face singur lucrarea și treieratul. Indiferent ce fel de persoană sau ce diavol ești, nu poți să scapi de judecata și condamnarea lui Dumnezeu. De îndată ce aleșii lui Dumnezeu înțeleg adevărul și dobândesc discernământ, nimeni nu va putea scăpa, și atunci vei fi îndepărtat din biserică. Unii oameni pot să fie plini de îndoieli și să mormăie: „Am alergat atât de mult pentru Dumnezeu, am făcut atât de multe lucrări pentru El și am plătit un mare preț. Mi-am abandonat familia și căsnicia; mi-am dedicat tinerețea pentru Dumnezeu și lucrarea Lui. Mi-am abandonat cariera și mi-am cheltuit jumătate din energia vieții, crezând că voi obține cu siguranță binecuvântările pe care le oferă El. Nu mi-am imaginat niciodată că voi fi alungat pentru că nu urmăresc adevărul și nu l-am practicat niciodată!” Nu știi că adevărul domnește în casa lui Dumnezeu? Nu îți este limpede pe cine răsplătește și pe cine binecuvântează Dumnezeu? Dacă renunțarea și sacrificiile tale au dus la o adevărată mărturie despre experiențe și, de asemenea, mărturisesc pentru lucrarea lui Dumnezeu, atunci Dumnezeu te va răsplăti și te va binecuvânta. Dacă renunțarea și sacrificiile tale nu sunt adevărate mărturii despre experiențe și cu atât mai puțin mărturii despre lucrarea lui Dumnezeu, dacă sunt, în schimb, mărturii pentru tine, o cerere către Dumnezeu ca să-ți recunoască realizările, atunci mergi pe aceeași cale ca Pavel. Ceea ce faci este rău și se împotrivește lui Dumnezeu, iar Dumnezeu îți va spune: „Îndepărtează-te de Mine, răufăcătorule!” Și ce va însemna asta? Va fi dovada faptului că ești năpăstuit, condamnat să te prăbușești în dezastre și să fii pedepsit. Vei întâlni catastrofe. Pavel era superior oamenilor de rând din vremea lui în ceea ce privește statutul, lucrarea pe care o făcea, competențele și darurile sale ‒ dar ce a rezultat din asta? De la început până la sfârșit, în credința sa în Dumnezeu, Pavel a încercat să încheie o înțelegere cu El, să pună condiții; a căutat o răsplată și o cunună de la Dumnezeu. În cele din urmă, el nu s-a pocăit cu adevărat și nici nu a pregătit multe fapte bune – și, firește, era departe de a avea multe mărturii adevărate despre experiențe. Ar fi putut dobândi iertarea lui Dumnezeu fără ca nici măcar să se fi pocăit cu adevărat? L-ar fi putut determina pe Dumnezeu să-Și schimbe părerea despre el? Ar fi fost imposibil. Pavel și-a dedicat toată viața Domnului, dar pentru că a mers pe calea unui antihrist și a refuzat categoric să se pocăiască, nu numai că nu a fost răsplătit, ci a fost pedepsit de Dumnezeu. Este de la sine înțeles că urmările pe care le-a suferit au fost catastrofale. Așadar, acum îți spun clar că, dacă nu ești o persoană care urmărește adevărul, atunci ar trebui, cel puțin, să ai un pic de rațiune și să nu te cerți cu Dumnezeu sau să mizezi pe finalul și destinația ta, ca și cum ai paria. Asta înseamnă că încerci să ajungi la o înțelegere cu Dumnezeu, care este o modalitate de a I te împotrivi. Ce sfârșit bun pot avea cei care cred în Dumnezeu și, totuși, I se împotrivesc? Oamenii încep să se comporte bine în fața morții; cei insensibili la rațiune nu vor renunța la căile lor până nu vor ajunge în pragul morții. Pentru a fi mântuit, cea mai bună, mai simplă și mai înțeleaptă metodă este să lași toate scuzele, justificările și condițiile tale și să accepți și să urmărești adevărul cu picioarele ferm pe pământ, determinându-L pe Dumnezeu prin aceasta să-Și schimbe părerea despre tine. Când Dumnezeu Se răzgândește în privința ta, ai speranța de a fi mântuit. Speranța de mântuire a omului este dată de Dumnezeu, iar condiția prealabilă ca Dumnezeu să-ți dea această speranță este ca tu să renunți la tot ceea ce prețuiești și să te lepezi de toate, pentru a-L urma și a urmări adevărul, fără a încerca să ajungi la o înțelegere cu El. Nu contează dacă ești bătrân sau tânăr, bărbat sau femeie, educat sau needucat și nu contează nici unde te-ai născut. Dumnezeu nu Se uită la niciunul dintre aceste lucruri. Ai putea spune: „Am un temperament bun. Sunt răbdător, tolerant și plin de compasiune. Dacă voi continua să fiu răbdător până la capăt, asta Îl va face pe Dumnezeu să-Și schimbe părerea despre mine.” Aceste lucruri sunt inutile. Dumnezeu nu Se uită la temperamentul, personalitatea, educația sau vârsta ta și nu contează nici cât de mult ai suferit sau cât de multe lucrări ai făcut. Dumnezeu doar te va întreba: „În toți anii tăi de credință, s-a schimbat firea ta? După ce-ți conduci viața? Ai urmărit adevărul? Ai acceptat cuvintele lui Dumnezeu?” Ai putea spune: „Le-am ascultat și le-am acceptat.” Atunci, Dumnezeu te va întreba: „Din moment ce le-ai ascultat și le-ai acceptat, ți-ai înlăturat firea coruptă? Te-ai pocăit cu adevărat? Te-ai supus cu adevărat cuvintelor lui Dumnezeu și le-ai acceptat?” Tu spui: „Am suferit și am plătit un preț; m-am sacrificat, m-am lepădat de lucruri și am adus jertfe ‒ mi-am oferit și copiii lui Dumnezeu.” Toate jertfele tale sunt inutile. Asemenea lucruri nu pot fi date la schimb pentru binecuvântările Împărăției Cerurilor sau folosite pentru a-L face pe Dumnezeu să-Și schimbe părerea despre tine. Singura modalitate de a-L determina pe Dumnezeu să Se răzgândească în privința ta este să pornești pe calea urmăririi adevărului. Nu există altă opțiune. Omul nu trebuie să fie oportunist sau viclean când vine vorba de mântuire, și nu există nicio ușă din spate. Înțelegi? Acest lucru trebuie să-ți fie clar. Nu fi confuz în privința asta – chiar dacă vei fi, Dumnezeu nu va fi. Așadar, ce ar trebui să faci de acum înainte? Să-ți schimbi atitudinea și punctul de vedere și să lași cuvintele lui Dumnezeu să-ți fie temelie, indiferent ce faci. Nicio „bunătate” făcută de om, nicio scuză umană, nicio filosofie, cunoaștere, morală, etică sau chiar conștiință umană, nici așa-zisa integritate și demnitate a omului nu poate ține locul adevărului. Lasă aceste lucruri deoparte, liniștește-ți inima și găsește fundamentul pentru tot comportamentul și fapta ta în cuvintele lui Dumnezeu. Și, pe măsură ce o faci, găsește în cuvintele Sale revelația diferitelor aspecte ale firii corupte a omului. Compară-te cu ele și înlătură-ți firile corupte. Străduiește-te să te cunoști cât mai curând posibil, alungă corupția și grăbește-te să te pocăiești și să te schimbi. Renunță la răul tău și caută adevărurile-principii în comportamentul și acțiunile tale, având ca bază pentru toate acestea cuvintele lui Dumnezeu – categoric nu trebuie să ai noțiunile și închipuirile umane ca bază pentru aceste lucruri. Categoric nu trebuie să încerci să închei o înțelegere cu Dumnezeu; nu trebuie să încerci să dai la schimb suferința și sacrificiile tale insignifiante pentru recompensele și binecuvântările lui Dumnezeu. Nu mai face asemenea lucruri nesăbuite, ca nu cumva Dumnezeu să Se mânie pe tine, să te blesteme și să te anihileze. Este clar? Ați înțeles asta? (Da.) Ei bine, atunci, cugetați cu grijă la acest lucru de acum înainte.

Toate lucrurile despre care tocmai am avut părtășie aveau legătură cu urmărirea adevărului și, chiar dacă nu am oferit un răspuns specific la întrebarea conceptuală privind semnificația urmăririi adevărului, ne-am implicat într-o părtășie care a vizat diferitele înțelegeri greșite și cunoștințe eronate ale omului despre urmărirea adevărului, precum și diversele dificultăți și probleme care există atunci când cineva urmărește adevărul. Pentru a încheia, aș dori să rezum ce înseamnă a urmări adevărul, modurile în care se manifestă urmărirea adevărului și care este, exact, calea de practică pentru urmărirea acestuia. Așadar, ce înseamnă a urmări adevărul? A urmări adevărul înseamnă să începi să practici și să experimentezi cuvintele lui Dumnezeu și apoi să dobândești o înțelegere a adevărului și să intri în adevărul-realitate prin procesul experimentării cuvintelor lui Dumnezeu și să devii o persoană care Îl cunoaște cu adevărat pe Dumnezeu și I se supune. Acesta este rezultatul final care se obține prin urmărirea adevărului. Desigur, urmărirea adevărului este un proces cu mai mulți pași, împărțit în mai multe etape. După ce ai citit cuvintele lui Dumnezeu și ai descoperit că ele sunt adevărul și realitatea, vei începe să reflectezi asupra ta prin cuvintele lui Dumnezeu și vei dobândi cunoștințe despre tine însuți. Vei vedea că ești foarte răzvrătit și că dai dovadă de foarte multă corupție. Vei tânji să fii capabil să pui adevărul în practică și să ajungi la supunerea față de Dumnezeu și vei începe să tinzi spre adevăr. Acesta este tocmai rezultatul care se obține în urma reflecției asupra propriei persoane și a cunoașterii de sine. Din acel moment, începe experiența ta de viață. Când începi să explorezi și să cercetezi stările și problemele care se ivesc din firea ta coruptă, asta dovedește că ai început să urmărești adevărul. Vei putea să reflectezi în mod proactiv la problemele care apar sau la corupția de care dai dovadă și să cercetezi aceste lucruri. Și, când îți dai seama că sunt, într-adevăr, efuziuni de corupție și o fire coruptă, vei căuta în mod natural adevărul și vei începe să rezolvi acele probleme. Intrarea în viață începe cu reflecția asupra propriei persoane; este primul pas în urmărirea adevărului. Imediat după aceea, prin autoreflecție și autocunoaștere, vei vedea că toate cuvintele de dezvăluire ale lui Dumnezeu sunt în concordanță cu realitatea. Atunci vei putea să te supui lor din inimă și să accepți judecata și mustrarea cuvintelor lui Dumnezeu. Acesta este cel de-al doilea pas în urmărirea adevărului. Majoritatea oamenilor sunt capabili să accepte cuvintele lui Dumnezeu care dezvăluie comportamentele corupte ale omului, dar nu pot să le accepte cu ușurință pe acelea care dezvăluie esența coruptă a omului. După ce citesc cuvintele lui Dumnezeu, ei nu recunosc marea profunzime a propriei corupții; nu recunosc decât cuvintele lui Dumnezeu care dezvăluie comportamentele corupte ale omului. Din această cauză, nu pot accepta din inimă judecata și mustrarea lui Dumnezeu. În schimb, le dau deoparte. Unii spun: „Am doar câteva comportamente corupte, dar pot face unele lucruri bune. Sunt o persoană bună, nu sunt de-ai Satanei. Cred în Dumnezeu, așa că ar trebui să fiu de-ai Lui.” Nu este o aiureală? Te-ai născut în lumea oamenilor, ai trăit sub influența Satanei și ai primit educația culturii tradiționale. Moștenirea înnăscută și cunoștințele pe care le-ai acumulat vin de la Satana. Toți oamenii mari și celebri pe care îi venerezi sunt ai Satanei. Oare a spune că nu ești al Satanei îți va permite să scapi de coruperea lui? Este ca atunci când copilașii sunt capabili să mintă și să-i insulte pe alții din momentul în care deschid gura. Cine îi învață să facă asta? Nimeni. Ce ar putea fi asta, în afară de o consecință a coruperii de către Satana? Acestea sunt realitatea. Oamenii nu pot să-l vadă pe Satana și pe duhurile rele ale lumii spirituale, dar demonii vii și regii diavolilor sunt peste tot în lumea oamenilor. Toți sunt întrupări ale Satanei. Aceasta este o realitate pe care toți oamenii trebuie să o recunoască. Aceia care înțeleg adevărul pot să-și dea seama de aceste lucruri și să recunoască faptul că toate cuvintele dezvăluitoare ale lui Dumnezeu sunt realitatea. Unii oameni s-ar putea să spună că se cunosc, dar nu recunosc niciodată că stricăciunile dezvăluite de cuvintele lui Dumnezeu sunt faptice sau că spusele Lui sunt adevărul. Acest lucru este echivalent cu incapacitatea de a accepta adevărul. Dacă o persoană nu recunoaște faptul că are o fire coruptă, nu se va putea pocăi cu adevărat. Desigur, trebuie să experimenteze o perioadă lucrarea lui Dumnezeu, pentru a recunoaște și a accepta că toți oamenii au firi corupte. După ce și-a manifestat multe firi corupte, își va pleca în mod natural capul, în semn de supunere înaintea acestei realități. Nu va avea de ales decât să admită că toate cuvintele lui Dumnezeu care dezvăluie, judecă și condamnă omul sunt realități și adevărul și să le accepte întru totul. Asta înseamnă să fii cucerit de cuvintele lui Dumnezeu. Când oamenii sunt capabili să-și cunoască firile corupte și esența coruptă pe baza cuvintelor lui Dumnezeu și să admită că au o fire satanică și corupția lor este profundă, pot apoi să accepte pe deplin judecata și mustrarea lui Dumnezeu și să se supună acestora. Vor fi dispuși să se supună cuvintelor lui Dumnezeu care dezvăluie și judecă omenirea, indiferent cât de dure sau pătrunzătoare ar fi acestea. Când ai înțeles și știi câte ceva despre modul în care cuvintele lui Dumnezeu definesc, clasifică și condamnă omenirea coruptă, precum și despre felul în care judecă și dezvăluie omenirea coruptă, când ai acceptat cu adevărat judecata și mustrarea cuvintelor lui Dumnezeu și ai început să-ți cunoști firea și esența coruptă, când ai început să-ți urăști firea coruptă, pe Satana și propriul trup – și când năzuiești să câștigi adevărul, să trăiești așa cum îi este menit unui om și să devii o persoană care se supune cu adevărat lui Dumnezeu – atunci vei începe să te concentrezi pe urmărirea unei schimbări în firea ta. Acesta este cel de-al treilea pas în urmărirea adevărului.

A te cunoaște cu adevărat înseamnă să reflectezi la firea ta coruptă și să o cunoști pe baza cuvintelor lui Dumnezeu, obținând astfel cunoștințe despre esența ta coruptă și realitatea corupției tale. Când o persoană face acest lucru, va vedea cu deplină claritate marea profunzime a corupției omenirii – va vedea că omenirea nu trăiește așa cum sunt meniți să trăiască oamenii, că omenirea trăiește numai firi corupte și că este lipsită chiar și de cea mai mică fărâmă de conștiință sau rațiune. Va vedea că toate părerile oamenilor asupra lucrurilor sunt ale Satanei și că niciuna dintre ele nu este corectă sau în concordanță cu adevărul și că preferințele oamenilor, ceea ce urmăresc și căile pe care le aleg sunt toate întinate cu otrăvurile Satanei și că toate conțin dorințele extravagante ale omului și intenția de a obține binecuvântări. Va vedea că firile pe care le manifestă omul sunt tocmai firea și natura-esență a Satanei. A te cunoaște într-o asemenea măsură nu este o chestiune simplă; acest lucru poate fi realizat numai pe baza cuvintelor lui Dumnezeu. Dacă se realizează în baza teoriilor morale, a afirmațiilor și a gândurilor culturii tradiționale, va fi cineva capabil să ajungă la o adevărată cunoaștere de sine? Categoric nu. Firea ta coruptă a izvorât din aceste filosofii și teorii satanice. Nu ar fi absurd să-ți bazezi cunoașterea de sine pe aceste lucruri care aparțin Satanei? Nu ar fi o prostie oarbă? Prin urmare, cunoașterea de sine trebuie să se bazeze pe cuvintele lui Dumnezeu. Doar cuvintele lui Dumnezeu sunt adevărul și doar ele sunt criteriul după care sunt evaluate toate persoanele, chestiunile și lucrurile. Dacă tu chiar vezi că spusele lui Dumnezeu sunt adevărul și că ele sunt singura bază corectă pentru a măsura toate persoanele, chestiunile și lucrurile, atunci ai o cale pe care să înaintezi. Poți atunci să trăiești în lumină, ceea ce înseamnă să trăiești înaintea lui Dumnezeu. Când oamenii dobândesc adevărata cunoaștere despre propria esență coruptă prin cuvintele lui Dumnezeu, cum se vor comporta și practica ulterior? (Se vor pocăi.) Așa este. Când o persoană a dobândit cunoștințe despre natura-esență personală, remușcările vor apărea în mod firesc în inima ei și va începe să se pocăiască. Asta înseamnă că va căuta să scape de firile ei corupte și nu va mai trăi după firi satanice. În schimb, va trăi și se va comporta conform cuvintelor lui Dumnezeu și va fi capabilă să se supună orchestrărilor și aranjamentelor lui Dumnezeu. Asta este adevărata pocăință. Acesta este cel de-al patrulea pas al urmăririi adevărului. Acum, tuturor vă este limpede ce e adevărata pocăință, așadar, cum ar trebui să o practicați? Practicați schimbarea. Asta înseamnă să renunțați la lucrurile de care vă agățați și pe care le credeți a fi corecte, să nu trăiți după o fire satanică și să fiți dispuși să practicați adevărul conform cuvintelor lui Dumnezeu. Asta înseamnă să vă schimbați. Mai exact, trebuie mai întâi să vă negați pe voi înșivă și să definiți, pe baza cuvintelor lui Dumnezeu, dacă gândurile, ideile, acțiunile și faptele voastre sunt aliniate cu adevărul și cum au apărut. Dacă determinați că aceste lucruri sunt ale unei firi corupte și născute din filosofii satanice, atunci ar trebui să adoptați o atitudine de condamnare și blestem față de ele. A face acest lucru conduce la lepădarea de trup și de Satana. Ce fel de comportament este acesta? Nu reprezintă, oare, negarea, abandonarea, renunțarea și lepădarea de firea voastră coruptă? A nega lucrurile pe care le credeți corecte, a renunța la interesele voastre, a vă lepăda de intențiile voastre incorecte și a obține astfel o schimbare a cursului vostru nu este atât de simplu, iar acest lucru are multe detalii specifice. Dacă ești dispus să te pocăiești, însă doar o spui, și nu negi, nu abandonezi, nu renunți la firea ta coruptă sau nu te lepezi de ea, atunci aceasta nu este o manifestare a pocăinței și nu ai intrat încă practic în pocăință. Cum se manifestă adevărata pocăință? În primul rând, negi acele lucruri pe care le crezi corecte, cum ar fi: noțiunile și cerințele tale de la Dumnezeu, precum și părerile tale despre lucruri, metodele și modurile tale de a gestiona problemele, experiența ta umană și așa mai departe. Negarea tuturor acestor lucruri este o practică reală a celui care se pocăiește din inimă și se întoarce către Dumnezeu. Poți să renunți la lucrurile eronate doar atunci când le-ai văzut așa cum sunt și le-ai negat. Dacă nu negi aceste lucruri și mai crezi că sunt bune și corecte, atunci nu vei putea să renunți la ele, chiar dacă alții îți spun să o faci. Vei spune: „Sunt foarte bine educat și am o experiență vastă. Eu cred că aceste lucruri sunt corecte, de ce ar trebui să renunț la ele?” Dacă te agăți de căile tale și insiști să faci asta, vei fi capabil să accepți adevărul? Nu ar fi deloc ușor. Dacă vrei să dobândești adevărul, trebuie să negi mai întâi acele lucruri pe care le consideri corecte și pozitive, apoi să vezi clar că sunt negative în esență, că își au originea în Satana, că toate sunt sofisme amăgitoare și că a te ține de lucruri satanice te va conduce doar să faci rău, să te împotrivești lui Dumnezeu și, în cele din urmă, să fii pedepsit și distrus. Dacă poți să vezi limpede că gândurile și otrăvurile cu care Satana corupe omul sunt capabile să ducă la distrugerea omului, vei putea să le abandonezi cu totul. Desigur, negarea, abandonarea, renunțarea, lepădarea și așa mai departe sunt toate atitudini și metode pe care le adoptăm împotriva forțelor și naturii Satanei, precum și împotriva filosofiilor, logicii, gândurilor și punctelor de vedere pe care Satana le folosește pentru a-i induce pe oameni în eroare. De exemplu, renunțarea la interesele trupului; abandonarea preferințelor trupului și a lucrurilor pe care le urmărește; renunțarea la filosofiile, gândurile, ereziile și sofismele Satanei; lepădarea de influența Satanei și de forțele lui malefice. Această întreagă serie de practici reprezintă metode și căi prin care oamenii pot practica pocăința. Pentru a intra în adevărata pocăință, omul trebuie să înțeleagă o mulțime de adevăruri, și abia după aceea poate să se nege întru totul și să se lepede de trup. De exemplu, să spunem că te consideri cunoscător și cu o experiență vastă și că ar trebui să fii un atu pentru casa lui Dumnezeu și de mare folos. Și, totuși, după ce ai auzit câțiva ani predici despre adevăr și ai înțeles unele adevăruri, crezi că informațiile și cunoștințele tale sunt lipsite de valoare și nu ești câtuși de puțin folositor casei lui Dumnezeu. Îți dai seama că adevărul și cuvintele lui Dumnezeu pot mântui oamenii și că adevărul poate fi viața unei persoane. Ajungi să simți că, oricât de multă cunoaștere sau experiență are o persoană, asta nu înseamnă că are adevărul și că, oricât de mult se conformează lucrurile umane noțiunilor umane, ele nu sunt adevărul. Îți dai seama că toate vin de la Satan și că toate sunt lucruri negative, fără nicio legătură cu adevărul. Indiferent cât de educat, cunoscător sau experimentat ești, nu-ți prea este de folos dacă nu înțelegi chestiunile spirituale și nu poți să înțelegi adevărul. Dacă ar fi să slujești drept conducător, nu ai avea adevărul-realitate și ai fi incapabil să rezolvi probleme. Dacă ar fi să scrii un eseu despre mărturiile experiențelor, nu ai fi capabil să să-ți găsești cuvintele. Dacă ar fi să mărturisești pentru Dumnezeu, nu ai avea cunoștințe despre El. Dacă ar fi să răspândești Evanghelia, nu ai fi în stare să ai părtășie despre adevăr, pentru a înlătura noțiunile oamenilor. Dacă ar fi să-i uzi pe nou-veniți, adevărul viziunilor nu ți-ar fi clar și ai putea să predici doar cuvinte și expresii doctrinare. Dacă nu poți să-ți înlături propriile noțiuni, cum poți să le înlături pe ale nou-veniților? Nu poți să faci nimic din această lucrare – așadar, ce poți face? Dacă ți s-ar cere să muncești, ai crede că-ți risipești talentul. Spui că ești talentat, dar nu poți să te ocupi de nicio sarcină și nici să îndeplinești bine vreo datorie – deci, mai exact, ce poți face? Nu este vorba că nu dorește casa lui Dumnezeu să te folosească, ci de faptul că nu ai îndeplinit datoria pe care trebuia să o îndeplinești. Nu poți da vina pe biserică pentru asta. Totuși, s-ar putea să te gândești: „Oare nu așteaptă Dumnezeu prea mult de la om? Aceste cerințe mă depășesc. De ce mi se cere atât de mult?” Dacă o persoană nutrește o astfel de mare neînțelegere în privința lui Dumnezeu, asta dovedește că nu-L cunoaște și că nu înțelege nici cea mai mică parte din adevăr. Dacă ești de părere că punctele tale de vedere sunt corecte și nu trebuie schimbate și dacă recunoști că spusele lui Dumnezeu sunt adevărul, în teorie, dar nu poți să renunți la prostiile de care te agăți, asta demonstrează că încă nu înțelegi adevărul. Ar trebui să vii înaintea lui Dumnezeu, să cauți mai multe despre adevăr, să citești mai mult din cuvintele Lui și să asculți mai multe predici și părtășii, iar apoi vei ajunge treptat să înțelegi că toate cuvintele lui Dumnezeu sunt adevărul. Ca persoană, primul mod în care ar trebui să tratezi adevărul și pe Dumnezeu este cu ascultare. Aceasta este datoria omului. Dacă ești capabil să înțelegi aceste lucruri, înseamnă că-ți schimbi cursul. Schimbarea cursului este calea practicii pentru pocăință; înseamnă să abandonezi cu totul acele lucruri pe care le-ai crezut cândva corecte, care vin de la Satana, și să alegi din nou drumul pe care îl vei urma. Înseamnă să pui cuvintele lui Dumnezeu în practică, potrivit cerințelor Sale și adevărurilor-principii și să mergi pe drumul urmăririi adevărului. Acesta este sensul schimbării cursului unei persoane. Înseamnă să fi venit cu adevărat înaintea lui Dumnezeu și să fi intrat în realitatea pocăinței. Când un om poate pune adevărul în practică, este de la sine înțeles că a început să intre în adevărul-realitate și s-a pocăit cu adevărat. Numai atunci când omul s-a pocăit cu adevărat, se poate spune că a pornit pe drumul spre mântuire. A face acest lucru înseamnă a se fi angajat în cel de-al patrulea pas al urmăririi adevărului.

Când o persoană s-a pocăit cu adevărat, va fi pornit pe drumul urmăririi adevărului, nu va nutri, practic, noțiuni sau neînțelegeri despre lucrarea lui Dumnezeu, va fi dispusă să se supună judecății și mustrării lui Dumnezeu și va începe în mod oficial să experimenteze lucrarea Lui. Există o perioadă lungă de tranziție între momentul în care o persoană ajunge pentru prima dată să creadă în Dumnezeu și cel în care experimentează în mod oficial judecata și mustrarea Lui. Această perioadă de tranziție este faza care se desfășoară de când o persoană începe să creadă în Dumnezeu și până când se pocăiește cu adevărat. Dacă un om nu iubește adevărul, nu va accepta nici cea mai mică parte din judecata și mustrarea lui Dumnezeu și nici cea mai mică fărâmă din adevăr și nu va fi niciodată capabil să se cunoască pe sine. Astfel de oameni vor fi alungați. Dacă o persoană iubește adevărul, atunci, citind cuvintele lui Dumnezeu și ascultând predici deopotrivă, va putea câștiga cu adevărat ceva și va ști că lucrarea lui Dumnezeu este aceea de a-l mântui pe om și va reflecta asupra sa și se va cunoaște prin adevărurile pe care le înțelege; va ajunge să-și urască din ce în ce mai mult firile corupte și să fie tot mai interesată de adevăr, va dobândi, pe neștiute, adevărata cunoaștere de sine și va regreta și se va pocăi cu adevărat. Când oamenii care iubesc adevărul citesc cuvintele lui Dumnezeu sau ascultă predici, obțin în mod natural astfel de rezultate. Treptat, ajung să se cunoască pe ei înșiși și să dobândească adevărată pocăință. Odată ce un om se pocăiește cu adevărat, cum ar trebui să practice? Ar trebui să caute adevărul în toate lucrurile; indiferent ce i se întâmplă, ar trebui să poată găsi principiile și căile de practică bazate pe cuvintele lui Dumnezeu și apoi să înceapă să practice adevărul. Acesta este cel de-al cincilea pas în urmărirea adevărului. Care este scopul căutării adevărului? Să practici adevărul și să dobândești supunerea față de Dumnezeu. Dar pentru a practica adevărul, omul trebuie să facă asta conform adevărurilor-principii. Doar asta este practica exactă a adevărului; doar asta permite omului să obțină aprobarea lui Dumnezeu. Așadar, a fi capabil să acționezi conform adevărurilor-principii este ceea ce urmărirea adevărului e menită să realizeze. Dacă un om a ajuns la acest pas, înseamnă că a intrat în realitatea practicării adevărului. Căutarea adevărului se face pentru a înlătura firile corupte ale omului. Când o persoană este capabilă să pună adevărul în practică, firile ei corupte vor dispărea în mod natural, iar practicarea adevărului de către ea va obține rezultatul pe care îl cere Dumnezeu. Acesta este procesul care duce de la adevărata pocăință la practicarea adevărului. Să fi trăit cândva în mijlocul unor firi corupte însemna să fi trăit sub puterea Satanei și toate acțiunile și comportamentele cuiva să fie condamnate și detestate de Dumnezeu; acum, să fii capabil să accepți adevărul, să te fi pocăit cu adevărat, să fii în stare să practici adevărul, să te supui lui Dumnezeu și să trăiești după cuvintele Sale – acest lucru, desigur, primește aprobarea Lui. Aceia care urmăresc adevărul ar trebui să reflecteze des asupra lor înșiși. Ar trebui să-și recunoască firile corupte și să accepte judecata și mustrarea lui Dumnezeu, să dobândească adevărata cunoaștere a esenței lor corupte și să înceapă să aibă o inimă plină de remușcări; ar trebui să înceapă să caute adevărul în toate lucrurile după ce se pocăiesc, să practice în conformitate cu adevărurile-principii și să ajungă la supunerea față de Dumnezeu. Aceasta este ceea ce pot realiza urmărirea adevărului și aprofundarea treptată a intrării în viață. Dacă un om nu se cunoaște cu adevărat, îi este imposibil să se supună judecății și mustrării lui Dumnezeu sau să se pocăiască sincer. Și dacă un om nu se pocăiește cu adevărat, el va continua să trăiască după o fire satanică. Adevărata schimbare nu se va petrece în el, indiferent de câți ani crede în Dumnezeu. Comportamentul lui se va schimba puțin; asta e tot. Celor care nu urmăresc adevărul le este imposibil să-l accepte ca fiind viața lor, așa că este sigur că acțiunile și comportamentele lor vor fi tot efuziuni ale unei firi corupte, că aceste lucruri vor fi incompatibile cu adevărul și potrivnice lui Dumnezeu. Cei care urmăresc adevărul pot să-l accepte ca fiind viața lor, pot să se lepede de firile lor corupte, să pună adevărul în practică și să ajungă la o supunere adevărată față de Dumnezeu. Cei care urmăresc adevărul îl vor căuta atunci când se întâmplă lucruri care le sunt neclare. Nu vor mai complota de dragul lor înșiși și se vor feri de tot răul, cu o inimă care este compatibilă cu Dumnezeu. Cei care urmăresc adevărul se supun din ce în ce mai mult lui Dumnezeu și pot să se teamă de Dumnezeu și să se ferească de rău, trăind tot mai mult așa cum omul e menit să o facă. Asemenea schimbări sunt imposibile pentru cei care nu urmăresc adevărul. Ce urmăresc aceia care nu urmăresc adevărul? Ei urmăresc prestigiu, câștig și statut; urmăresc binecuvântări și recompense. Ambițiile și dorințele lor sunt din ce în ce mai mari și nu au scopul corect în viață. Indiferent ce le place să urmărească, nu vor renunța dacă nu își pot atinge scopul și cu atât mai puțin se vor răzgândi. De îndată ce împrejurările vor permite și cadrul va fi potrivit, ei vor fi capabili să facă rău și să se împotrivească lui Dumnezeu și pot încerca să întemeieze o împărăție independentă. Acest lucru se întâmplă din cauză că nu au inimi care să-L venereze pe Dumnezeu sau să se supună Lui și, în cele din urmă, pot doar să fie nimiciți de Dumnezeu pentru că au săvârșit felurite rele și L-au trădat. Toți cei care nu urmăresc adevărul sunt oameni cărora le este lehamite de el și toți cei cărora le este lehamite de adevăr sunt iubitori ai răului. În spiritul, sângele și oasele lor, tot ceea ce venerează este prestigiul, câștigul, statutul și influența; sunt bucuroși să trăiască după firile satanice și să lupte împotriva Cerului, a pământului și a omului pentru a-și atinge scopurile. Ei cred că o astfel de viață este fericită; își doresc să trăiască asemenea unor indivizi extraordinari și să moară ca eroi. Evident, ei merg pe drumul satanic al distrugerii. Cu cât aceia care urmăresc adevărul îl înțeleg mai mult, cu atât mai mult Îl iubesc pe Dumnezeu și simt cât de prețios este adevărul. Ei sunt dispuși să accepte judecata și mustrarea lui Dumnezeu și, indiferent câte greutăți îndură, sunt hotărâți să urmărească adevărul și să-l câștige. Asta înseamnă că au pornit pe calea mântuirii și a desăvârșirii și că sunt capabili să ajungă la compatibilitatea cu Dumnezeu. Cel mai important, sunt capabili să se supună lui Dumnezeu, s-au întors la condițiile lor originare de ființe create și au inimi pline de venerație față de Dumnezeu. Ei pot câștiga pe bună dreptate conducerea, îndrumarea și binecuvântările lui Dumnezeu, iar Dumnezeu nu îi mai detestă, nici nu-i mai respinge. Ce lucru minunat! Cei care nu urmăresc adevărul nu se pot lepăda de firile lor corupte, așa că inimile lor se îndepărtează din ce în ce mai mult de Dumnezeu, iar lor le este lehamite de adevăr și îl resping. Drept urmare, ei devin din ce în ce mai potrivnici față de Dumnezeu și pornesc pe un drum opus Lui. Ei sunt exact ca Pavel, cerându-I fățiș lui Dumnezeu răsplata lor. Dacă nu o vor primi, vor încerca să se certe cu Dumnezeu și să I se împotrivească și, în cele din urmă, vor deveni antihriști, expunând pe deplin chipul hidos al Satanei, după care Dumnezeu îi va blestema și îi va nimici. Pe de altă parte, cei care merg pe drumul urmăririi adevărului pot accepta adevărul și i se pot supune. Pot să se lepede de firea coruptă a Satanei, sunt dispuși să renunțe la tot pentru a-și îndeplini bine îndatoririle și a răsplăti dragostea lui Dumnezeu și sunt capabili să devină oameni care Îl ascultă pe Dumnezeu și se închină Lui. O persoană care este dispusă să se supună lui Dumnezeu și care o face în mod absolut s-a întors întru totul la condiția originară de ființă creată și este capabilă să se supună orchestrărilor și aranjamentelor lui Dumnezeu în toate lucrurile. Asta înseamnă că are o asemănare umană fundamentală. La ce se referă asemănarea umană adevărată? Este atunci când o persoană se supune Creatorului și Îl venerează, așa cum au făcut Iov și Petru. Așa sunt cei pe care Dumnezeu îi binecuvântează cu adevărat.

Pașii majori în urmărirea adevărului despre care am avut părtășie astăzi sunt pe cât se poate de simpli. Repetați pașii înapoi spre Mine. (În primul rând, reflectează asupra ta potrivit cuvintelor lui Dumnezeu; în al doilea rând, recunoaște și acceptă faptele pe care le dezvăluie cuvintele lui Dumnezeu; în al treilea rând, cunoaște-ți propria ființă și esență coruptă și începe să-ți urăști firea coruptă și pe Satana; în al patrulea rând, practică pocăința și lasă deoparte toate faptele tale rele; în al cincilea rând, caută adevărurile-principii și practică adevărul.) Aceștia sunt cei cinci pași. Practicarea fiecăruia dintre acești pași este foarte dificilă pentru oamenii care trăiesc în mijlocul firilor corupte; fiecare implică multe impedimente și dificultăți și toți necesită depunerea unui efort minuțios pentru a-i practica și a-i realiza și, desigur, omul nu poate evita experimentarea unor eșecuri și obstacole pe parcurs ‒ dar ceea ce v-aș spune este următorul lucru: nu vă pierdeți curajul. Deși alții s-ar putea să te condamne, spunând: „Ești terminat”, „Nu ești bun”, „Așa ești tu, pur și simplu – nu poți schimba asta”, oricât de neplăcute ar fi cuvintele lor, discernământul tău trebuie să fie limpede. Nu îți pierde curajul și nu renunța, pentru că numai calea urmăririi adevărului, numai intrarea și practicarea acestor pași îți va permite cu adevărat să ocolești catastrofa ta. Oamenii inteligenți vor alege să-și lase deoparte toate dificultățile; nu vor evita eșecurile și obstacolele și vor continua, oricât de greu ar fi. Chiar dacă rămâi la pasul cercetării și cunoașterii de sine trei sau cinci ani, sau dacă după opt sau zece ani știi doar ce firi corupte ai, dar rămâi incapabil să înțelegi adevărul sau să te lepezi de firea ta coruptă, tot ți-aș spune același lucru: nu-ți pierde curajul. Deși încă nu ești capabil de o schimbare adevărată, ai parcurs deja primii trei pași, așa că de ce să-ți faci griji că nu-i poți parcurge pe ceilalți doi rămași? Nu te îngrijora; muncește mai mult, insistă mai mult și vei reuși. S-ar putea să fie și unii care ajung la cel de-al patrulea pas al pocăinței, dar nu reușesc să caute adevărurile-principii și nu pot parcurge acest pas. Ce este de făcut atunci? Nici tu nu trebuie să-ți pierzi curajul. Atât timp cât ai voința de a face acest lucru, ar trebui să persiști în a căuta adevărul în toate lucrurile și să te rogi mai mult lui Dumnezeu – a face acest lucru este adesea rodnic. Urmărește cât de bine poți, în funcție de calibrul și împrejurările tale, și muncește din greu pentru a obține ceea ce poți. Câtă vreme îți dai toată silința, conștiința ta este curată și, cu siguranță, vei putea obține câștiguri mai mari. Chiar și să înțelegi încă un adevăr este un lucru bun – viața ta va deveni puțin mai fericită și puțin mai veselă datorită acestui lucru. Pe scurt, urmărirea adevărului nu este un lucru deșert; există o cale specifică de practică pentru fiecare dintre pașii săi și necesită ca oamenii să sufere o anumită durere și să plătească un anumit preț. Adevărul nu este un domeniu de studiu academic, o teorie, un slogan, sau un argument; nu este gol. Fiecare adevăr necesită ca oamenii să-l experimenteze și să-l practice vreme de câțiva ani, înainte de a-l putea înțelege și cunoaște. Dar, indiferent ce preț plătești sau ce eforturi depui, atât timp cât abordarea, metoda, calea și direcția ta sunt corecte, atunci, mai devreme sau mai târziu, va veni ziua când vei culege o mare recompensă, vei câștiga adevărul și vei fi capabil să-L cunoști pe Dumnezeu și să I te supui – și, astfel, vei fi perfect mulțumit.

8 ianuarie 2022