817 Dumnezeu îi va câștiga doar pe cei care-l înfrâng pe deplin pe Satana

Satana e învins când oamenii sunt eliberați,

când nu-i mai sunt mâncare, nu-s devorați, ci abandonați.

Pentru că astfel de oameni sunt drepți,

au credință și ascultare. Cu frică de Dumnezeu,

se despart complet de Satana.

Pentru că ei îl rușinează, facând un laș din el;

îl înving cu totul.

Credința, ascultarea și frica de Dumnezeu

îl fac pe Satana să le dea drumul.

Doar astfel de oameni au fost cu-adevărat câștigați de Dumnezeu.

E obiectivul Lui de-a-l mântui pe om.

Dacă vor să fie mântuiți, să fie câștigați complet de Dumnezeu,

trebuie să se confrunte cu atacuri și ispite.

Cei ce trec de Satana și îl înfrâng

sunt cei mântuiți de Dumnezeu.

Cei ce au fost mântuiți de Dumnezeu

au trecut prin încercările Lui,

au fost ispitiți, atacați în multe feluri de Satana.

Cei mântuiți înțeleg voia și cerințele lui Dumnezeu,

se supun planului Său;

se pot teme de El și se feresc de rău.

Ei au onestitate, sunt buni

și pot vedea diferența dintre iubire și ură.

Cu simțul dreptății, ei sunt raționali,

le pasă de Dumnezeu și prețuiesc tot ce-i al Lui.

Doar astfel de oameni au fost cu-adevărat câștigați de Dumnezeu.

E obiectivul Lui de-a-l mântui pe om.

Dacă vor să fie mântuiți, să fie câștigați complet de Dumnezeu,

trebuie să se confrunte cu atacuri și ispite.

Cei ce trec de Satana și îl înfrâng

sunt cei mântuiți de Dumnezeu.

Fără să fie legați, urmăriți, acuzați, abuzați de Satana,

ei sunt liberi, eliberați.

Ca Iov, pe care Dumnezeu l-a predat Satanei

ca să trăiască liber.

Doar astfel de oameni au fost cu-adevărat câștigați de Dumnezeu.

E obiectivul Lui de-a-l mântui pe om.

Dacă vor să fie mântuiți, să fie câștigați complet de Dumnezeu,

trebuie să se confrunte cu atacuri și ispite.

Cei ce trec de Satana și îl înfrâng

sunt cei mântuiți de Dumnezeu.

Adaptare după „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (II)” din Cuvântul Se arată în trup

Anterior: 816 Doar cei care îl înving pe Satana sunt mântuiți

Înainte: 819 Tot ceea ce face Dumnezeu presupune mântuirea omenirii

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.
Contactați-ne
Contactează-ne pe whatsapp

Conținut similar

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte