Pentru a-ți îndeplini datoria în mod satisfăcător, cel mai important lucru este să depui un mare efort pentru adevăr. Numai dacă înțeleg adevărurile-principii, oamenii pot acționa în conformitate cu acestea. În plus, ei trebuie să învețe despre diferitele domenii de expertiză și aptitudini specializate legate de îndatoririle lor și este esențial să învețe câteva tehnici simple și practice. Unii oameni au câteva cunoștințe tehnice, dar nu știu cum să le aplice în îndatoririle lor. Când fac ceva, inimile lor nu sunt niciodată lămurite asupra chestiunii. Nu știu care modalitate de a face lucrurile este corectă, se conformează adevărurilor-principii și poate fi în beneficiul celorlalți sau care cale este incorectă și încalcă principiile. Mințile lor se află într-o stare confuză. Li se pare că această cale este corectă, dar alte căi par, de asemenea, convenabile. Nu sunt niciodată siguri cum să acționeze potrivit și nu știu cum să practice, astfel încât să urmeze calea corectă. Ce dovedește asta? (Că nu înțeleg adevărul.) Acești oameni nu înțeleg adevărul și se află într-o stare de ambiguitate în privința stării lor interioare și a înțelegerii și aprecierii standardelor pentru multe lucruri. Când nu se ocupă cu ceva, simt că înțeleg totul și că totul este ușor pentru ei. Cu toate acestea, când chiar întâlnesc o situație din viața reală, nu știu cum s-o înțeleagă, cum s-o gestioneze sau calea corectă de a proceda. Abia atunci simt că nu au nimic și nu înțeleg nimic din adevăr. Doctrinele despre care au discutat anterior sunt inutile. Nu au de ales decât să caute să afle de la alții și să discute situația cu ei. Asta se întâmplă când oameni care nu înțeleg adevărul întâlnesc o situație – sunt confuzi, foarte anxioși, simt că-i greșit să facă așa și incorect să facă altfel și nu pot găsi calea corectă. Abia atunci văd că, fără adevăr, chiar este dificil să facă și un singur pas! De ce au cea mai mare nevoie astfel de oameni, în acest moment? De filosofii și cunoștințe satanice sau de o înțelegere a adevărului? Cel mai important lucru este să înțeleagă adevărul. Dacă nu înțelegi adevărul, chiar dacă termini o treabă, vei fi nesigur de ea. Nu vei ști dacă ai făcut-o cum se cuvine sau care va fi rezultatul, după ce treaba este terminată. Nu poți evalua aceste lucruri. De ce nu le poți evalua? De ce-ți este inima mereu plină de nesiguranță? Pentru că, atunci când faci lucruri, nu ești sigur dacă le faci într-un mod care este efectiv și cu adevărat conform principiilor, dacă lucrurile pe care le practici sunt principiile și dacă practica ta este sau nu conform adevărului. Nu poți verifica asta. Dacă obții vreun rezultat nesemnificativ în îndeplinirea datoriei tale, vei simți că ești foarte capabil și că ai câștigat un anumit capital, devenind mulțumit de sine. Totuși, dacă nu există niciun rezultat evident sau nu este la nivelul standardelor principiilor, vei deveni imediat negativ și te vei gândi: „Când mă va lumina Dumnezeu? De ce Îi luminează mereu pe ceilalți, în vreme ce eu nu primesc nicio inspirație, nicio luminare și nicio iluminare?” Uneori s-ar putea să simți că ai făcut lucrurile cu intențiile corecte și că ai depus mari eforturi, așa că speri că Dumnezeu îți va accepta, aproba și susține bucuros efortul. Totuși, în același timp, te și temi că El va spune că ai acționat incorect și nu va aproba ce ai făcut. Asta nu arată o preocupare pentru câștig și pierdere? Când vezi că ai o statură mică, că ești prea răzvrătit și arogant și că devii mulțumit de sine oricând realizezi cel mai mic lucru, vei simți că ești prea corupt, că ești un diavol și Satana, și că nu ești vrednic de mântuirea de la Dumnezeu. Apoi, după ce mai ai câteva mici realizări, te vei gândi că, până la urmă, nu te descurci atât de prost, că ai o anumită abilitate și că poți obține câteva rezultate, așa că ar trebui să fii răsplătit. Arată asta o preocupare pentru câștig și pierdere? Ce provoacă această stare de îngrijorare față de câștig și pierdere? Este legată direct de o lipsă a înțelegerii adevărului. Când oamenii nu înțeleg adevărul, acest lucru provoacă multe stări și multe manifestări. Principala chestiune este că oamenii trăiesc adesea într-o stare de îngrijorare în privința câștigului și a pierderii. Aceasta este starea lor normală. Pentru că nu înțelegi adevărul, nu-ți poți evalua aptitudinile; nu știi ce poți și ce nu poți face. Pentru că nu înțelegi adevărul, nu știi ce principii și standarde să urmezi când îți îndeplinești datoria sau rezultatul la care să țintești. Nu știi nici care sunt scopul și direcția vieții. Nu știi de ce Dumnezeu este mânios pe tine, de ce te aprobă sau de ce este indulgent cu tine – nu știi niciunul dintre aceste lucruri. Nu știi ce atitudine ar trebui să ai și nu poți aprecia dacă lucrurile pe care le-ai făcut au îndeplinit datoria ta de ființă creată și dacă ai îndeplinit-o în mod satisfăcător. Uneori faci lucrurile cu frică și alteori ești îndrăzneț și frenetic. Starea ta este mereu instabilă. Cum devine starea unei persoane instabilă? În final, acest lucru este legat de o lipsă a înțelegerii adevărului. Când oamenii nu înțeleg adevărul, gestionează lucrurile neprincipial. Sunt foarte dezordonați când fac ceva și deviază, de fiecare dată, într-un fel sau altul. Când nu fac nimic, par să înțeleagă totul și vorbesc bine despre doctrine, dar când se întâmplă ceva și li se cere să rezolve problema, să aplice toate adevărurile pe care le înțeleg în viața reală, ei nu au o cale, nu știu ce principii să folosească și-și spun în sinea lor: „Înțeleg că trebuie să-mi îndeplinesc datoria cu loialitate, să fiu onest, că nu trebuie să am noțiuni sau înțelegeri greșite despre Dumnezeu, că trebuie să fiu supus Lui, dar, de fapt, cum ar trebui să gestionez această situație?” Întorc acest lucru pe toate părțile și încearcă să aplice reglementările și ajung să nu aibă habar ce reglementări trebuie să aplice. Credeți că un om care trebuie să caute într-o carte care conține cuvintele lui Dumnezeu, atunci când i se întâmplă ceva, este cineva care înțelege adevărul? Aceasta nu este o înțelegere reală a adevărului. Astfel de oameni înțeleg doar câteva doctrine, dar încă nu au priceput realitatea acestor adevăruri. Asta arată că lucrurile pe care le spun de obicei și cele pe care cred ei că le înțeleg nu sunt decât doctrine. Dacă înțelegi adevărul, dacă ai adevărul-realitate, atunci când ți se va întâmpla ceva, vei ști cum să acționezi conform intențiilor lui Dumnezeu și cum să acționezi în cadrul principiului. Dacă nu înțelegi decât doctrine – și nu adevărul – atunci când chiar ți se va întâmpla ceva, dacă te bazezi pe doctrine și urmezi reglementările, nu vei avea o cale de rezolvare. Nu vei fi capabil să găsești principiul și nu vei fi capabil să găsești o cale de practicare. Cu alte cuvinte, ar putea părea că înțelegi un aspect al adevărului, că înțelegi sensul acelor cuvinte ale adevărului și că înțelegi puțin din intențiile lui Dumnezeu și din ce cere El – că înțelegi toate acestea – dar când ți se întâmplă ceva, ești incapabil să pui în practică adevărul, aplici orbește reglementările și faci o harababură. Nu este un lucru rușinos? Când oamenilor care înțeleg realmente adevărul li se întâmplă ceva, ei sunt capabili să găsească principiile pentru a practica, au o cale de practicare și pot pune în practică adevărurile-principii. Cât despre acei oameni care pot doar să peroreze cuvinte și doctrine, pare că ei înțeleg adevărul, dar când vine vremea să acționeze, devin complet confuzi. Asta dovedește că oamenii care perorează cuvinte și doctrine nu înțeleg deloc adevărul. Oamenii care perorează cuvinte și doctrine încearcă să-i inducă în eroare pe ceilalți; ei sunt înșelători. Se înșală atât pe ei înșiși, cât și pe ceilalți – ceea ce înseamnă că-și fac rău și lor înșiși, și celorlalți!

Acum înțelegeți mai multe adevăruri sau mai multe doctrine? (Mai multe doctrine.) Din ce cauză? (Este rezultatul faptului că nu urmărim adevărul.) (O lipsă de efort pentru a merge și a medita la adevăr.) Are legătură cu toate aceste lucruri, dar toate motivele pe care le-ați oferit sunt subiective. Există și un motiv obiectiv, care are legătură cu calibrul oamenilor. Unii oameni au ascultat predici mai mult de un deceniu, dar nu pot distinge adevărul de doctrină și nici nu pot discerne diferența dintre a respecta reglementările și a practica adevărul. Ascultă predicile cu seriozitate și lucrează atent ca să aibă discernământ, dar pur și simplu nu-și dau seama de diferență. Simt că părtășiile pe care le au toți sunt cam la fel, că sunt toate destul de bune și de practice. După ce le ascultă, nu-și pot da seama ce este doctrină și ce este adevăr. Este aceasta o problemă de calibru? (Da.) Calibrul vostru se poate ridica la nivelul adevărului-realitate? De fiecare dată când conducătorii și lucrătorii au părtășie la adunări sau relaționează și interacționează cu voi în alte ocazii, vă puteți da seama cât din ceea ce spun este adevărul-realitate și cât este doctrină? (Da.) Dacă vă puteți da seama, asta dovedește că aveți puțin discernământ și că nu sunteți complet incapabili să discerneți. Dacă vă puteți da seama de diferență, asta dovedește că nu aveți un calibru rău. Calibrele oamenilor se împart în mai multe categorii: slabe, medii, bune și excepționale. În esență, acestea sunt cele patru categorii. Cei cu un calibru chiar mai rău decât slab nu pot înțelege adevărul; ei nu au deloc calibru. Nu pot înțelege nimic din ce aud și nu pot acționa cu gândire, logică sau principii în nimic din ceea ce fac. În mințile lor, totul este o harababură. Sunt oameni confuzi, ceea ce am putea numi colocvial brute. Dacă au un calibru extrem de slab, sunt oameni cu dizabilități intelectuale. Le lipsește rațiunea oamenilor normali. Aceștia sunt oameni pe care i-am putea numi proști, pe jumătate nebuni sau nesăbuiți.

Oamenii cu un calibru extrem de slab au dizabilități intelectuale – nu mai trebuie să mai discutăm despre ei. Să vorbim despre felul în care se dezvăluie calibrul slab. Unii oameni cred în Dumnezeu de mulți ani, dar tot nu înțeleg adevărul. Nu pot îndeplini nici datoria de bază de a răspândi Evanghelia, nu pot avea părtășie despre adevăr și nu pot oferi mărturie. Acestea sunt manifestări ale calibrului slab. Care sunt alte manifestări ale unui calibru slab? După ce ascultă predici mulți ani, oamenii cu calibrul slab simt că toate sunt la fel – toate sunt despre aceleași lucruri. Nu pot diferenția clar între detaliile diverselor adevăruri, cu atât mai puțin să-și dea seama de diferența dintre adevăr și doctrină. Nu pot să spună nici cele mai simple cuvinte și doctrine, cu atât mai puțin să înțeleagă adevărul. Au acești oameni cel mai rău calibru dintre toate? În cazul unor astfel de oameni, indiferent cum ascultă predicile sau indiferent câți ani le-au ascultat, nu pot găsi sensul din ele și nu înțeleg ce este adevărul sau ce înseamnă să se cunoască pe ei înșiși. Indiferent de când cred în Dumnezeu sau câte predici au ascultat, în final, tot nu pot să practice adevărul. Pot doar să respecte câteva reglementări și să țină minte câteva lucruri pe care le consideră importante – mai mult de atât nu-și pot aminti. De ce? Pentru că au un calibru slab, nu se pot ridica la nivelul adevărului și nu pot înțelege prea multe lucruri. Cel mult pot înțelege câteva doctrine superficiale. Mai departe de atât nu pot ajunge. Astfel de oameni sunt adesea destul de aroganți și se laudă. Unii vor spune: „Credeam în Domnul când încă eram în pântecul mamei. Am devenit sfânt acum mult timp și am fost botezat și curățit demult.” Unii dintre ei au acceptat noua lucrare a lui Dumnezeu timp de trei, cinci sau zece ani și, totuși, repetă același lucru. Nu este acesta un semn al calibrului slab? Unii zic: „Spuneți că nu mă cunosc pe mine însumi – voi sunteți cei care nu vă cunoașteți pe voi înșivă. Eu am devenit sfânt demult.” Oamenii care spun asta sunt cei mai lipsiți de înțelegere spirituală, cei cu cel mai rău calibru. Mai poți avea părtășie despre adevăr cu astfel de oameni? Nu. Indiferent cât de mult vorbești, ei nu vor înțelege ce este adevărul, ce înseamnă să practice adevărul, ce înseamnă să se supună lui Dumnezeu, ce este intrarea în viață și ce înseamnă să-și schimbe firea. Nu pot să înțeleagă aceste lucruri sau să atingă acest nivel. În credința lor în Dumnezeu, sunt atenți să respecte câteva reglementări, precum să se retragă din afacerile lumești, să renunțe la lume, să nu aibă legături cu diavoli, să nu facă rău, să comită mai puține păcate, să țină post în numele lui Dumnezeu, să nu-L trădeze și să se roage și să se bazeze pe Dumnezeu în toate – doar aceste chestiuni. Practic, se limitează la formalitățile credinței religioase. După ce aud atât de multe dintre cuvintele lui Dumnezeu și atât de multe predici despre adevăr, ei nu înțeleg ce ascultă. Cu cât ascultă mai mult, cu atât mai confuzi se simt, așa că nu înțeleg nimic din ele. Dacă îi întrebi ce le cere Dumnezeu oamenilor în această etapă a lucrării, nu pot să-ți spună. Pot spune doar câteva lucruri simple despre doctrine. Asta înseamnă că au un calibru extrem de slab și că nu pot înțelege cuvintele lui Dumnezeu.

Care sunt manifestările oamenilor cu un calibru mediu? Manifestarea principală este că nu au abilitatea de a înțelege cuvintele lui Dumnezeu. După ce ascultă predici, înțeleg numai câteva cuvinte și doctrine, dar nu pot descoperi nicio lumină nouă. Când li se întâmplă ceva, ei tot nu pot să gestioneze acel lucru și nici să practice adevărul. Pot doar să peroreze câteva doctrine seci și să urmeze reglementări. Când ascultă predici, par să înțeleagă, dar când li se va întâmpla ceva, ei tot vor urma reglementări și se vor comporta cum vor dori. Și întotdeauna îi dojenesc pe alții, perorând cuvinte și doctrine. După ce cred în Dumnezeu mulți ani, înțeleg multe doctrine și, când au părtășie cu ceilalți, pot vorbi puțin despre cunoașterea lor. Pot exprima ceea ce vor să spună într-un mod complet și concret și pot avea conversații normale cu oamenii. Cu toate acestea, tot nu înțeleg ce este adevărul sau ce este realitatea. Cred că doctrinele despre care vorbesc sunt adevărul-realitate și nu își pot da seama ce spun alți oameni despre experiențele lor care implică adevărul-realitate, propria înțelegere sau căi de practicare. Acești oameni de calibru mediu consideră că nu există nicio diferență între adevăr și doctrină. Indiferent câte predici ascultă, nu pot identifica adevărurile pe care ar trebui să le practice și adevărurile pe care trebuie să le aibă pentru a fi mântuiți. De asemenea, nu știu să se înțeleagă pe ei înșiși și nu știu ce adevăruri ar trebui să practice pentru a se elibera de firile lor corupte. În viețile lor reale, pot doar să urmeze reglementările, să urmeze ritualuri religioase, să participe cu perseverență la adunări, să predice cu perseverență doctrinele altora și să depună cu perseverență anumite eforturi pentru a-și îndeplini îndatoririle. Cu toate acestea, în ceea ce privește adevărurile care implică schimbări ale firii, cunoașterea propriilor firi corupte sau intrarea în viață, nu pătrund în ele și nu le aprofundează. Asta înseamnă să ai un calibru mediu. Oamenii de calibru mediu nu pot ajunge decât la acest nivel. Există oameni care cred în Dumnezeu de 20 sau 30 de ani și tot vorbesc numai despre doctrine. Ați intrat vreodată în contact cu oameni care cred în Dumnezeu de mai mult de 10 ani, dar tot ce fac este să peroreze doctrine? (Da.) Astfel de oameni au un calibru mediu.

Care sunt manifestările oamenilor cu un calibru bun? Indiferent de când cred în Dumnezeu, după ce ascultă o predică, vor fi capabili să-și dea seama că este diferită de ceea ce spune Biblia și că este complet diferită de ceea ce se predă în religie. Își pot da seama că este mai profundă, mai detaliată și absolut practică. Prin urmare, după ce acceptă noua lucrare a lui Dumnezeu, încep să se axeze pe practicarea adevărului și pe pătrunderea în realitate. În viețile lor reale, se instruiesc cum să practice și să experimenteze cuvintele lui Dumnezeu. De exemplu, Dumnezeu spune: „Trebuie să fiți oameni onești.” La început, acești oameni doar respectă acest lucru ca pe o reglementare și spun orice gândesc. Treptat, în procesul ascultării predicilor și în experiența lor reală, rezumă continuu ceea ce au învățat și, în final, experimentează și înțeleg ce este realmente adevărul de a fi o persoană onestă și ce este cu adevărat viața. Au capacitatea să aplice cuvintele rostite de Dumnezeu și adevărurile pe care le înțeleg ascultând predicile în viața lor reală și să le transforme în propria lor realitate. Cu experiență reală, experiența lor de viață devine treptat mai profundă. Când acești oameni ascultă predici sau citesc cuvintele lui Dumnezeu, pot înțelege adevărul pe care îl conțin. Ce înseamnă adevărul aici? Nu este o doctrină seacă, nici o întorsătură din condei și nici o teorie despre un anumit lucru. Mai degrabă, implică dificultățile întâlnite în viața reală și diversele stări corupte pe care le dezvăluie un om. Oamenii cu un calibru bun pot identifica aceste stări și pot face comparație între ele și cuvintele și ceea ce spune și expune Dumnezeu. Apoi vor ști cum să practice după cuvintele lui Dumnezeu. Asta înseamnă calibru bun. Unde se reflectă cel mai bine un calibru bun? În abilitatea de a înțelege ce se spune în predici, de a înțelege relația dintre aceste cuvinte și starea reală a fiecăruia, de a înțelege ce efect vor avea aceste cuvinte asupra propriei persoane și de a face legătura între aceste cuvinte și propria persoană – acesta este un calibru bun. Pe lângă faptul că sunt capabili să înțeleagă aceste cuvinte și să le coreleze cu ei înșiși, oamenii cu un calibru bun pot, de asemenea, să înțeleagă principiile de practicare în viața reală și să aplice aceste principii fiecărei dificultăți sau situații pe care o întâlnesc în viața lor reală. Asta înseamnă să fii perspicace. Numai aceia cu o astfel de perspicacitate au cu adevărat un calibru bun.

Când oamenii de calibru mediu își dezvăluie o parte din firea coruptă, nu își pot discerne clar propria stare sau esența problemei. Le judecă numai asociindu-le cu doctrine pe care le înțeleg. Nu pot să vadă adevărata esență a problemei sau să recunoască rădăcina acestei esențe și aspectul care implică adevărul. Când înfruntă o situație, după ce sunt emondați, după ce o disecă și o analizează, câștigă o impresie profundă și o anumită înțelegere a situației în sine. Cu toate acestea, când înfruntă o stare sau circumstanțe diferite, iar nu le vor înțelege, nu vor ști ce să facă și nu vor găsi principiile de urmat. Asta înseamnă să ai un calibru mediu. Cât despre cei cu un calibru bun, de ce spunem că au unul bun? Când înfruntă o situație, oamenii cu un calibru bun s-ar putea să nu aibă imediat o cale de practicare, dar pot găsi o cale ascultând predici și căutând cuvintele lui Dumnezeu. Apoi vor ști cum să abordeze situația. Vor ști ce să facă următoarea dată când se vor confrunta cu o situație similară? (Da.) De ce? (Pentru că nu urmează pur și simplu reglementările. Pot cântări o situație pentru a găsi o cale și apoi pot aplica ceea ce au învățat în situații similare.) Corect, au găsit principiul și înțeleg acest aspect al adevărului. Odată ce înțeleg adevărul, ei cunosc stările, dezvăluirile și firile corupte ale oamenilor la care se referă acest aspect al adevărului, precum și chestiunile, circumstanțele pe care le întâlnesc în viețile lor și așa mai departe, pe care le implică. Le sunt clare principiile pentru a face astfel de lucruri și, când vor întâlni lucruri similare în viitor, vor ști cum să practice în conformitate cu adevărurile-principii. Asta înseamnă să înțelegi realmente adevărul. Prin urmare, pentru că unii oameni pot înțelege adevărul, deoarece au calibrul pentru a înțelege adevărul, sunt capabili să devină lideri de echipă sau conducători de biserică. Totuși, alții pot înțelege doar la nivel doctrinar, așa că nu pot fi lideri de echipă pentru că sunt incapabili să înțeleagă principiile sau să se ocupe de supraveghere. Să ți se ceară să slujești ca lider de echipă înseamnă a-ți cere să-ți asumi conducerea și să te ocupi de supraveghere. Ce trebuie să folosești ca să te ocupi de supraveghere? Nu doctrine, sloganuri, cunoaștere sau noțiuni. Ți se cere să folosești adevărurile-principii ca să te ocupi de supraveghere. Acesta este principiul de bază și cel mai înalt după care se face orice în casa lui Dumnezeu. Dacă ai un calibru mediu sau slab și nu poți înțelege adevărul, cum poți să te ocupi de supraveghere? Cum îți poți asuma această responsabilitate? Nu ești în stare să faci treaba aceasta, datoria aceasta. Unii oameni sunt aleși drept lideri de echipă, dar nu înțeleg adevărul și nu pot realiza absolut nimic. Nu sunt vrednici să se numească lideri de echipă și ar trebui să fie înlocuiți. Unii sunt aleși drept lideri de echipă și, pentru că pot înțelege puțin adevărurile-principii, pot prelua frâiele lucrării și pot rezolva anumite probleme practice. Asta face ca o persoană să fie calificată pentru lucrare și potrivită să fie lider de echipă. Unii nu-și pot asuma lucrarea sau nu-și pot îndeplini bine îndatoririle. Care este motivul principal pentru acest lucru? Pentru o mică parte dintre astfel oameni, motivul este că au o umanitate slabă. Cu toate acestea, pentru majoritatea, motivul este calibrul lor slab. Acesta este motivul pentru care nu sunt capabili să-și facă treaba sau să-și îndeplinească bine îndatoririle. Fie că e vorba despre înțelegerea adevărului sau despre a învăța o meserie sau o aptitudine specializată, oamenii cu un calibru bun sunt capabili să înțeleagă principiile pe care le conțin acestea, să ajungă la sursa lucrurilor și să le identifice realitatea și esența. În felul acesta, în tot ceea ce fac, în orice slujbă se implică, ei fac judecăți corecte și determină standardele și principiile corecte. Asta înseamnă un calibru bun. Oamenii cu un calibru bun sunt capabili să se ocupe de supravegherea diverselor lucrări ale casei lui Dumnezeu. Cei cu un calibru mediu sau slab sunt incapabili de o astfel de lucrare. Asta nu înseamnă în niciun caz că unii oameni sunt favorizați sau priviți cu dispreț, sau tratați diferit de casa lui Dumnezeu – înseamnă doar că mulți oameni nu se pot ocupa de supraveghere din cauza calibrului lor. De ce nu se pot ocupa de supraveghere? Care este motivul? Motivul este că nu înțeleg adevărul. Și de ce nu înțeleg adevărul? Pentru că au un calibru mediu sau chiar foarte slab. Acesta este motivul pentru care adevărul îi depășește și sunt incapabili să-l înțeleagă când îl aud. Unii s-ar putea să nu înțeleagă adevărul fiindcă nu ascultă cu atenție sau pentru că sunt tineri și încă nu au o concepție despre credința în Dumnezeu și nu îi interesează prea mult. Totuși, acestea nu sunt motivele principale. Motivul principal este calibrul lor care este insuficient. Pentru oamenii de un calibru inferior, oricare ar fi datoria lor sau oricât de mult timp ar fi făcut lucrarea, oricât de multe predici ar auzi sau oricum ai avea părtășie despre adevăr cu ei, tot nu se pot lămuri. Își tărăgănează îndeplinirea datoriei, fac lucrurile de mântuială și nu realizează nimic. În cazul anumitor oameni care slujesc drept lideri de echipă și se ocupă cu supravegherea unei părți ale lucrării, la început, când își asumă responsabilitatea pentru lucrare, nu pricep principiile. După mai multe eșecuri, ajung să înțeleagă adevărul și principiile, căutând și punând întrebări. Apoi, pe baza acestor principii, se pot ocupa de supraveghere și pot sprijini singuri lucrarea. Asta înseamnă să ai calibru. În cazul altor oameni, le poți spune toate principiile și chiar le poți descrie în detaliu cum să le implementeze, iar ei vor părea să înțeleagă ce le spui, dar tot nu pot pricepe principiile când fac ceva. În schimb, se bazează pe propriile idei și închipuiri, chiar crezând că e corect să facă asta. Totuși, nu pot spune clar și nu știu de fapt dacă fac lucrurile conform principiilor. În cazul în care Cel de mai sus le pune întrebări, se agită și nu știu ce să spună. Se simt liniștiți numai când Cel mai de sus se ocupă de supraveghere și oferă îndrumare. Asta arată că au un calibru foarte slab. Cu un astfel de calibru slab, nu pot să îndeplinească cerințele lui Dumnezeu sau să se ridice la nivelul adevărurilor-principii, cu atât mai puțin să-și îndeplinească îndatoririle într-o manieră satisfăcătoare.

Tocmai am menționat că există un alt nivel, mai presus decât calibrul bun, și anume calibrul foarte bun. După ce oamenii cu un calibru foarte bun ajung să creadă în Dumnezeu, Îi citesc cuvintele și, în experiența lor, treptat, trăiesc, simt și înțeleg la ce se referă diversele stări menționate în cuvintele lui Dumnezeu. Chiar și atunci când primesc provizii foarte puține sau ajutor, ei pot găsi calea de practicare în cuvintele lui Dumnezeu, își pot stabili cerințe pentru ei înșiși conform principiilor, îndrumărilor și standardelor, așa cum le spun cuvintele lui Dumnezeu, și pot evita abaterile și denaturările. Pot să înțeleagă adevărul și să ajungă să se cunoască pe ei înșiși și pe Dumnezeu, mâncând și bând singuri cuvintele lui Dumnezeu. Acesta este cel mai înalt calibru și astfel de oameni au cea mai mare perspicacitate. Spuneți-Mi, există astfel de oameni printre ființele umane? Poate nu găsiți astfel de oameni printre ființele umane din ziua de azi, dar vă puteți gândi la un astfel de om din Biblie? (Da, Iov și Petru.) Atât Iov, cât și Petru sunt astfel de oameni. Ei se numără printre ființele umane cu cel mai înalt calibru. Lăsând la o parte umanitatea, caracterul și credința lor în Dumnezeu, în ceea ce privește calibrul, ei sunt doi oameni cu cel mai înalt calibru. Pe ce Mă bazez când spun asta? (Iov nu a citit niciodată cuvintele lui Dumnezeu și totuși a ajuns să-L cunoască, să se teamă de El și să se ferească de rău.) Dumnezeu nu i-a vorbit niciodată lui Iov, deci de unde proveneau experiența și cunoașterea lui? Iov a făcut observații și descoperiri în viața lui, apoi le-a savurat cu atenție, ceea ce a creat anumite impresii în inima lui și i-a adus o oarecare luminare și iluminare. A priceput, puțin câte puțin, adevărurile și, după ce le-a înțeles, a practicat conform priceperii și înțelegerii adevărului, ajungând treptat să se teamă de Dumnezeu și să se ferească de rău. „Să se teamă de Dumnezeu și să se ferească de rău” este ceea ce ar trebui să respecte și să practice oamenii. Este cea mai înaltă cale pe care ar trebui s-o urmeze oamenii. În ochii generațiilor ulterioare, se pare că Iov a pus în practică destul de ușor acest dicton. Crezi că a fost simplu și ușor pentru că nu știi sau nu ai experimentat partea practică a acestor cuvinte. Cum a găsit Iov acest dicton? L-a obținut prin propria experiență practică. În ochii oamenilor, cuvintele „teme-te de Dumnezeu și ferește-te de rău” ar trebui să servească drept motto; ar trebui să-l urmeze și să-l practice ca pe un adevăr-principiu – asta-i corect. Însă Iov nu s-a axat pe felul în care să-l rostească; s-a axat numai pe felul în care să acționeze. Deci cum a ajuns la principiul pe care l-a pus în practică? (Prin experiența vieții lui de zi cu zi.) Cum a fost capabil să urmeze acest principiu în acțiunile lui? (Prin experiențele lui de viață, a ajuns să-L cunoască pe Dumnezeu.) În viața lui normală, a văzut faptele lui Dumnezeu și lucrarea pe care El a făcut-o asupra oamenilor. Prin aceste experiențe, a ajuns să aibă frică de Dumnezeu, credință adevărată în El, admirație, supunere și încredere adevărată. Așa s-a format frica lui de Dumnezeu. Nu s-a născut știind să se teamă de Dumnezeu. Frica de Dumnezeu este rezumatul practicilor și comportamentului său, după ce a crezut în Dumnezeu și L-a urmat atâția ani. Am putea spune că a fost esența comportamentului, cunoașterii și principiilor lui de a acționa. Purtarea lui, ceea ce a dezvăluit și cum s-a comportat înaintea lui Dumnezeu, precum și cele mai profunde intenții și principii de acțiune ale lui – esența tuturor acestor manifestări a fost că se temea de Dumnezeu. Așa l-a definit Dumnezeu. Iov a fost capabil să facă aceste lucruri, dar nu din cauză că Dumnezeu i-a spus multe cuvinte sau l-a aprovizionat cu mult adevăr, după care a obținut treptat frica de Dumnezeu prin propria înțelegere. În acea epocă, Dumnezeu nu i-a spus niciun cuvânt clar. Iov a putut să vadă cel mult mesagerii lui Dumnezeu și a putut să audă cel mult legendele și poveștile despre Dumnezeu transmise de strămoșii lui. Doar atât putea să știe. Totuși, bazându-se pe aceste informații, Iov a învățat treptat mai multe lucruri și mai multe lucruri practice, trăindu-și viața. Treptat, credința lui în Dumnezeu a devenit tot mai puternică și, de asemenea, în el a apărut frica adevărată de Dumnezeu. După ce aceste două lucruri au apărut în el, adevărata statură a lui Iov și adevăratul lui calibru au devenit evidente. Ce putem vedea la Iov? Putem vedea că sunt multe adevăruri – adevăruri legate de intențiile lui Dumnezeu, de cunoașterea lui Dumnezeu, de cerințele Lui pentru omenire și de mântuirea omenirii – pe care oamenii chiar pot ajunge să le înțeleagă, puțin câte puțin, în viețile lor cotidiene, atât timp cât au gândire și calibru umane normale. Iov este un exemplu al acestui lucru. A fost capabil să înțeleagă câteva lucruri practice. Ce a înțeles? Cel mai înalt motto al lui, care a fost confirmat când a experimentat încercările; aceasta a fost și înțelegerea lui supremă. Care este acest motto, această înțelegere supremă? [„Iahve a dat și Iahve a luat; binecuvântat să fie numele lui Iahve” (Iov 1:21).] În rasa umană actuală, în ceea ce privește această problemă, există cineva cu aceeași înțelegere adevărată ca a lui Iov? Există cineva care poate obține înțelegerea lui Iov? (Nu.) Ceea ce înțeleg oamenii acum este doar o doctrină. Aceste cuvinte au provenit din experiența lui Iov. Generațiile ulterioare pot spune aceste cuvinte, dar nu le înțeleg în inimile lor. Nici Iov nu a avut această înțelegere la început, dar aceste cuvinte au venit de la el și au apărut din experiența lui directă. Iov a avut această realitate. Oricât de mult i-au repetat cuvintele și l-au imitat generațiile ulterioare pe Iov, ele înțeleg numai o doctrină. De ce spun că este doar o doctrină? În primul rând, pentru că oamenii nu pot s-o pună în practică. În al doilea rând, ei pur și simplu nu au experiențele pe care le-a avut Iov și nu au cunoașterea dobândită din aceste experiențe, așadar cunoașterea lor este lipsită de conținut. Oricât de mult o spui sau oricât de tare strigi: „Iahve a dat și Iahve a luat; binecuvântat să fie numele lui Iahve. Mă supun de bunăvoie tuturor orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu”, când ți se întâmplă ceva în viață, poți recunoaște în inima ta că este lucrarea lui Dumnezeu? Dacă El privează și distruge, mai poți binecuvânta numele lui Dumnezeu în inima ta? Îți este dificil să faci asta. De ce îți este atât de greu să faci asta? Pentru că nu cunoști intenția inițială a lui Dumnezeu când face asta și, de asemenea, nu-I recunoști suveranitatea. Nu poți înțelege aceste două lucruri. Nu poți înțelege intențiile lui Dumnezeu și nici atitudinea pe care ar trebui s-o adopte o ființă creată, supunerea pe care ar trebui s-o aibă sau acțiunile pe care ar trebui să le întreprindă. Nu poți face nimic din toate astea. Astfel, atunci când reciți cuvintele lui Iov, ele devin pe nesimțite lipsite de conținut, nimic mai mult decât cuvinte ornamentale și elegante. Prin urmare, deși atât tu, cât și Iov ați spus aceleași cuvinte, înțelegerea și pătrunderea lui Iov a acestor cuvinte în inima lui a fost diferită de a ta, iar el le-a rostit într-un context emoțional diferit de al tău. Acestea sunt două stări de spirit complet diferite. Iov nu spunea în mod obișnuit aceste cuvinte. În schimb, când Dumnezeu i-a luat tot, el s-a prosternat și a lăudat faptele lui Dumnezeu. Totuși, tu predici adesea aceste cuvinte, dar cum te-ai purta dacă ai înfrunta privarea din partea lui Dumnezeu? Ai fi capabil să îngenunchezi și să te rogi? Nu ai fi capabil să te supui. Dacă, la exterior, spui: „Ar trebui să mă supun. Acest lucru a fost făcut de Dumnezeu, iar noi, oamenii, nu avem nicio abilitate și nu ne putem împotrivi, așa că voi lăsa lucrurile să se desfășoare”, este aceasta supunere adevărată? Lăsând la o parte natura emoțiilor tale negative, rebele și potrivnice, există vreo diferență între atitudinea ta și cea a lui Iov? (Da.) Există o diferență imensă. Aceasta este diferența dintre a avea și a nu avea adevărul-realitate. Aceasta este diferența evidentă dintre lucrurile pe care cineva le-a experimentat și le-a înțeles, devenind revelația naturală a vieții sale, și simpla înțelegere a doctrinelor fără a avea realitatea. Când nu se confruntă cu nimic, oamenii predică vorbele lui Iov, dar când li se întâmplă ceva, mulți oameni nu pot spune cuvintele lui Iov. Asta arată că ei înțeleg numai doctrine. Aceste cuvinte nu au devenit viața lor și nu le ghidează gândurile și atitudinea când li se întâmplă ceva. Totuși, când li se întâmplă lucruri oamenilor care au aceste cuvinte drept viața lor, se vede clar că acestea nu sunt doar un motto pe care îl predică în viața cotidiană, ci și adevărata lor atitudine față de oameni, evenimente și lucruri. Mai mult, sunt adevărata lor atitudine față de Dumnezeu. Aceste cuvinte sunt întruchiparea vieților lor, nu doar niște sloganuri pe care le strigă. Acest lucru subliniază diferența dintre a înțelege adevărul și a nu-l înțelege.

Acum să ne gândim la Petru. De ce spunem că Petru are un calibru bun? Pentru că el a putut să înțeleagă adevărul exprimat de Domnul Isus și cuvintele Sale. Epoca în care a trăit el era Epoca Harului. Calea răscumpărării pe care o propovăduia Domnul Isus în Epoca Harului a fost mai înaltă decât calea din Epoca Legii. Implica anumite adevăruri de bază despre intrarea în viață a omului și, de asemenea, câteva adevăruri inițiale despre schimbarea firii umane. De exemplu, implica supunerea față de Dumnezeu, supunerea față de suveranitatea și orchestrările lui Dumnezeu, precum și felul în care oamenii ar trebui să reacționeze când dezvăluie câteva dintre firile lor corupte. Deși aceste chestiuni nu au fost discutate într-o manieră amplă și sistematică, ele au fost menționate. Desigur, au fost discutate mult mai mult decât în vremea lui Iov, dar mult mai puțin decât în ziua de azi. Deși în Biblie nu există cuvinte consemnate despre astfel de aspecte ale adevărului, precum schimbarea firii umane, atitudinea oamenilor față de Dumnezeu, esența corupției din adâncul inimii oamenilor sau dezvăluirea firii corupte a omului, Domnul Isus sigur a vorbit despre aceste lucruri, într-o oarecare măsură. Doar că oamenii nu s-au putut ridica la acest nivel, așa că aceste cuvinte nu au fost consemnate. De exemplu, Domnul Isus i-a spus următoarele lui Petru: „Adevărat îți spun că în noaptea aceasta, înainte de cântatul cocoșului, te vei lepăda de Mine de trei ori!” (Matei 26:34). Auzind asta, Petru a răspuns: „Chiar dacă ar trebui să mor împreună cu Tine, eu tot nu mă voi lepăda de Tine!” (Matei 26:35). Ce fel de cuvinte sunt acestea? (Sunt cuvinte arogante care indică o lipsă a cunoașterii de sine.) Sunt cuvinte arogante rostite de un om care nu se cunoaște pe sine. Deci acest lucru este legat de cunoașterea de sine. Ce a realizat Petru după ce a cântat cocoșul? (Că a vorbit cu lăudăroșenie despre el însuși.) Când și-a dat seama asta, a simțit ceva în inima lui? (Da.) După ce s-a întâmplat acest lucru, care a fost prima lui reacție? (Remușcare, inima lui era plină de vinovăție.) Prima lui reacție a fost vinovăție și remușcare. A zis: „Ceea ce a spus Domnul a fost adevărat. Ceea ce am spus eu despre iubirea față de El a fost doar o dorință, un ideal, un fel de slogan. Nu am o astfel de statură.” Confruntându-se cu circumstanțele arestării Domnului Isus, Petru a fost laș și s-a temut. Cineva l-a întrebat: „Acela este Domnul vostru? Nu-L cunoști?” Și ce gândea Petru în sinea lui în momentul acela? „Da, Îl cunosc, dar dacă recunosc asta, mă vor aresta și pe mine.” Din cauza lașității lui și a fricii de suferință și pentru că se temea să nu fie arestat împreună cu Domnul Isus, nu a recunoscut că Îl cunoștea. Lașitatea i-a învins credința. Atunci credința lui a fost sinceră sau falsă? (A fost falsă.) În acel moment, și-a dat seama că, atunci când a spus: „Doamne, sunt gata să merg cu Tine chiar și la închisoare și la moarte!”, aceste cuvinte erau iluzii deșarte. Nu erau credința lui sinceră, ci doar vorbe goale, un slogan și doctrine. Nu avea deloc statură adevărată. Când și-a dat seama că nu avea deloc statură? (Când faptele au fost dezvăluite.) Doar când s-a confruntat cu faptele și când s-a simțit vinovat și a avut remușcări, și-a dat seama: „Se pare că statura și credința mea sunt foarte mici, întocmai cum a spus Domnul. Ceea ce a spus El a fost corect. Ce i-am zis eu Domnului a fost numai lăudăroșenie. Aceea nu a fost credință adevărată, ci un impuls de moment. Când m-am confruntat cu ceva, am fost laș, n-am fost dispus să sufăr, am avut propriile idei egoiste, am făcut propriile alegeri, nu m-am supus și nu am avut o inimă care Îl iubea cu adevărat pe Domnul. Atât de mică a fost credința mea, atât de mică a fost statura mea.” Remușcările l-au făcut să aibă aceste gânduri, nu-i așa? Remușcările lui arată că deja se cunoștea pe el însuși și avea o măsură corectă a staturii, a stării și a credinței lui. Noul Testament consemnează doar că Petru s-a lepădat de Domnul de trei ori, dar nu consemnează mărturia bazată pe experiență a lui Petru despre cum a avut remușcări, s-a întors și schimbat. De fapt, Petru a scris scrisori despre asta, dar cei care au întocmit Biblia nu au ales să le includă. Aceasta este o problemă evidentă, ceea ce arată că toți conducătorii bisericii din vremea aceea erau atenți cum să predice și să mărturisească, dar niciunul dintre ei nu înțelegea experiența de viață. Toți s-au axat pe felul în care acei apostoli au predicat și au lucrat și pe felul în care au suferit, fără să știe că lucrul cel mai important este intrarea în viață a oamenilor, precum și înțelegerea și cunoașterea lor despre Dumnezeu. Cei care au întocmit Biblia au consemnat ce i s-a întâmplat lui Pavel în termeni prea simpli și generali, dar au consemnat evenimentele din viața lui Pavel în mod deosebit de detaliat și amplu. Asta arată că oamenii aveau prejudecăți. Nu înțelegeau ce era adevărul și nici ce însemna să fie martori pentru Dumnezeu. Îl venerau pe Pavel, așa că au ales mai multe dintre scrisorile lui și mai puține dintre cele ale lui Petru. Întocmind Biblia în felul acesta, au comis o eroare de principiu, care i-a făcut pe cei care credeau în Domnul să-l venereze și să-l imite pe Pavel timp de două mii de ani. Asta a condus întreaga lume religioasă pe calea de împotrivire față de Dumnezeu, devenind o împărăție religioasă sub controlul antihriștilor. Au ignorat mărturia excelentă a lui Petru, consemnând doar două dintre scrisorile lui – prima și a doua epistolă a lui Petru. Cât despre felul în care Petru a experimentat realmente ce i s-a întâmplat, cum Dumnezeu l-a luminat, ce a spus Isus când i S-a arătat, cum Petru a acceptat judecata, mustrarea de la Dumnezeu, emondarea, încercările și rafinările, cum, în final, a fost răstignit de bunăvoie cu capul în jos, cum a ajuns în acest punct, cum a obținut o astfel de schimbare în firea vieții lui și cum a ajuns la o asemenea credință și supunere – nu există nicio consemnare a acestui proces al experienței. Lucrurile nu ar trebui să stea deloc așa. Păcat că aceste lucruri atât de valoroase nu au fost consemnate!

De la cele trei lepădări de Domnul ale lui Petru, consemnate în cele patru Evanghelii, până la răstignirea lui finală, cu capul în jos, pentru Dumnezeu, ce văd oamenii când alătură aceste două evenimente? Petru a trecut de la a se lepăda de Domnul de trei ori la a fi, în final, răstignit cu capul în jos pentru Dumnezeu. Nu a existat un proces dificil aici, unul demn de a fi explorat? Care a fost acest proces? (Procesul de intrare în viață a omului și de schimbare a firii.) Așa e, schimbarea din firea omului este o călătorie de viață în care trebuie să fii capabil să te lepezi de tine și să te sacrifici pentru Dumnezeu și să te supui de bunăvoie tuturor orchestrărilor Lui. Experiența de viață este exact acest proces. Nu este deloc o dramatizare. Încă de la bun început, când Petru nu a îndrăznit să recunoască faptul că era un discipol al Domnului Isus, până la sfârșit, când a avut curaj și credință, fiind dispus să fie răstignit cu capul în jos pentru Dumnezeu și când s-a ridicat la acest nivel. Prin ce proces de transformare a trecut în credința, firea și supunerea lui! Cu siguranță a fost un proces evolutiv. Oamenii moderni nu au nevoie să știe exact ce fel de proces evolutiv a fost acesta, deoarece cuvintele rostite azi sunt adevărurile pe care trebuie să le înțeleagă cei care experimentează lucrarea lui Dumnezeu. Astăzi, Dumnezeu a clarificat deja aceste lucruri pentru oameni și le-a furnizat aceste adevăruri. Așadar, cum a fost experiența lui Petru? După ce a plecat Domnul Isus, nimeni nu i-a spus în termeni clari ce ar trebui să experimenteze, ca să ajungă la supunerea față de Dumnezeu. În epoca aceea în care nu avea la dispoziție cuvinte clare de la Dumnezeu, a obținut, în cele din urmă, o statură și credință de supunere voită, fără să se plângă sau să facă alegeri personale. Spuneți-Mi, în final, ce adevăruri a câștigat? Și cum le-a câștigat? Rugându-se, căutând și apoi, treptat, experimentând și tatonând. Desigur, în perioada aceasta, Petru a primit luminarea și iluminarea lui Dumnezeu și harul special și îndrumarea Lui. În afară de astfel de lucruri, putea obține pătrundere numai prin propriile eforturi. În timpul acestui proces, cunoașterea lui Petru despre el însuși, despre intențiile lui Dumnezeu și despre toate aspectele adevărului, în care oamenii ar trebui să pătrundă treptat, a trecut de la întunecime la claritate, apoi la precizie și apoi la o cale de practicare concretă și precisă. Acest proces s-a întins până la sfârșit, când a fost capabil să se supună în mod absolut, fără nicio abatere. A îndrăznit să practice în felul acesta numai după ce a obținut confirmare în inima lui. De unde a venit această confirmare? Din tatonare, rugăciune și căutare. I-a permis Duhului Sfânt să acționeze și I-a permis lui Dumnezeu să acționeze. Nu a existat nicio piedică sau disciplinare. A avut luminarea Duhului Sfânt, pace și bucurie și, în același timp, a avut sprijinul, binecuvântarea și îndrumarea lui Dumnezeu. Așa a primit confirmarea. După ce a primit confirmarea, a continuat să meargă înainte cu îndrăzneală, să caute, să tatoneze și să practice. După ce a trecut printr-un proces atât de complicat, Petru a ajuns treptat la o înțelegere precisă a aspectelor naturii umane, a cunoașterii de sine și a firii, precum și a diverselor stări pe care firea coruptă a omului le produce în diverse medii. După ce a priceput asta, a început să lucreze la aceste lucruri, pentru a căuta căile de practicare corespunzătoare. În final, a înlăturat fiecare dintre aceste stări, care rezultau din diverse firi corupte în diferite medii. Cum le-a înlăturat? Le-a îndreptat puțin câte puțin, folosind adevărurile și principiile luminate de Dumnezeu. Bineînțeles, a trecut prin multe încercări și rafinări în această perioadă. În ce măsură a fost încercat și rafinat de Dumnezeu? În final, a priceput intenția lui Dumnezeu și a înțeles că El vrea ca oamenii să învețe lecția supunerii. Așadar, în ce măsură a lucrat Dumnezeu asupra lui Petru, ca să-l facă să-și dea seama că oamenii ar trebui să practice supunerea? Am menționat anterior un lucru pe care l-a spus Petru. Vă amintiți care era acela? („Dacă Dumnezeu m-ar trata ca pe o jucărie, cum aș putea să nu fiu dispus și dornic?”) Aveți dreptate, asta a zis. Când a experimentat și a trecut prin lucrarea sau îndrumarea lui Dumnezeu, Petru a avut acest sentiment, fără să-și dea seama: „Nu cumva Dumnezeu îi tratează pe oameni ca pe niște jucării?” Însă cu siguranță nu asta motivează acțiunile lui Dumnezeu. Oamenii se bazează pe perspectiva, gândirea și cunoașterea lor umană pentru a evalua această chestiune și simt că Dumnezeu Se joacă lejer cu oamenii, ca și cum ar fi jucării. Într-o zi le spune să facă ceva, a doua zi să facă altceva. Fără să-ți dai seama, începi să simți: „O, Dumnezeu a spus atât de multe lucruri. Până la urmă, ce încearcă să facă?” Oamenii se simt confuzi și puțin copleșiți. Nu știu ce alegeri să facă. Dumnezeu a folosit această metodă pentru a-l încerca pe Petru. Care a fost rezultatul final al acestei încercări? (Petru a obținut supunerea până la moarte.) A obținut supunerea. Acesta a fost rezultatul pe care l-a dorit Dumnezeu și El l-a văzut. Ce cuvinte rostite de Petru ne arată că devenise supus și crescuse în statură? Ce a spus Petru? Cum a acceptat și a văzut Petru tot ce făcuse Dumnezeu și atitudinea Lui de a-l trata pe om ca pe o jucărie? Care a fost atitudinea lui Petru? (El a spus: „Cum aș putea să nu fiu dispus și dornic?”) Da, aceea a fost atitudinea lui Petru. Exact acelea au fost cuvintele lui. Oamenii care nu au trecut prin încercările și rafinările lui Dumnezeu nu ar spune niciodată aceste cuvinte, pentru că ei nu înțeleg narațiunea acestei povești și nu au experimentat-o niciodată. Dat fiind că nu au experimentat-o, cu siguranță această chestiune nu le este clară. Dacă nu le este clară, cum pot spune asta atât de lejer? Aceste cuvinte sunt ceva ce un om nu ar putea gândi niciodată. Petru a fost capabil să spună asta pentru că experimentase foarte multe încercări și rafinări. Dumnezeu l-a privat de multe lucruri, dar, în același timp, i-a și dat multe. După ce i-a dat, i-a luat din nou. După ce a luat lucruri de la el, Dumnezeu l-a făcut pe Petru să învețe să se supună și apoi i-a dat iarăși. Din punctul de vedere al omului, multe dintre lucrurile pe care le face Dumnezeu par un capriciu, ceea ce le dă oamenilor impresia că Dumnezeu îi tratează pe oameni ca pe niște jucării, nu-i respectă și nu-i tratează ca pe niște ființe umane. Oamenii cred că trăiesc fără demnitate, ca jucăriile; cred că Dumnezeu nu le dă dreptul să aleagă liber și că El poate spune orice dorește. Când îți dă ceva, El spune: „Meriți această recompensă pentru ce ai făcut. Aceasta este binecuvântarea lui Dumnezeu.” Când ia lucruri, pur și simplu are altceva de spus. Ce ar trebui să facă oamenii în acest proces? Nu este treaba ta să judeci dacă Dumnezeu are dreptate sau nu, nu este treaba ta să identifici natura acțiunilor lui Dumnezeu și cu siguranță nu este treaba ta să îi oferi vieții tale o mai mare demnitate în acest proces. Nu aceasta este alegerea pe care ar trebui s-o faci. Acest rol nu este al tău. Deci care este rolul tău? Prin experiență, ar trebui să înveți să înțelegi intențiile lui Dumnezeu. Dacă nu poți înțelege intențiile lui Dumnezeu și nu-I poți îndeplini cerințele, singura ta opțiune este să te supui. În astfel de circumstanțe, ți-ar fi ușor să te supui? (Nu.) Nu este ușor să te supui. Aceasta este o lecție pe care ar trebui s-o înveți. Dacă ți-ar fi ușor să te supui, nu ar trebui să înveți lecții, nu ar trebui să fii emondat și să treci prin încercări și rafinări. Pentru că-ți este dificil să te supui lui Dumnezeu, te încearcă El tot timpul, jucându-Se intenționat cu tine ca și cum ai fi o jucărie. În ziua în care îți va fi ușor să te supui lui Dumnezeu, când supunerea față de El va veni fără dificultate sau piedici, când vei putea să te supui de bunăvoie și bucuros, fără propriile alegeri sau preferințe, atunci Dumnezeu nu te va trata ca pe o jucărie și vei face exact cum ar trebui să faci. Dacă, într-o zi, spui: „Dumnezeu mă tratează ca pe o jucărie și eu trăiesc fără demnitate. Nu sunt de acord cu asta și nu mă voi supune”, aceea s-ar putea să fie ziua în care Dumnezeu te va abandona. Însă dacă statura ta a atins nivelul la care spui: „Deși intențiile lui Dumnezeu nu sunt ușor de înțeles și Dumnezeu Se ascunde mereu de mine, tot ce face El este corect. Indiferent ce face, mă voi supune de bunăvoie. Chiar dacă nu pot să mă supun, tot trebuie să adopt această atitudine și să nu mă plâng sau să aleg singur. Asta pentru că sunt o ființă creată. Datoria mea este să mă supun, iar aceasta este o obligație clară de care nu pot scăpa. Dumnezeu este Creatorul și orice face El este corect. Nu ar trebui să am nicio noțiune sau închipuire despre ceea ce face Dumnezeu. Nu se cuvine ca o ființă creată să facă asta. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru ce mi-a dat. Îi mulțumesc și pentru ce nu mi-a dat sau pentru ce mi-a dat și apoi mi-a luat. Toate acțiunile lui Dumnezeu sunt benefice pentru mine; chiar dacă nu pot vedea beneficiul, tot ar trebui să mă supun”? Aceste cuvinte nu au același efect ca acelea ale lui Petru, când a spus: „Cum aș putea să nu fiu dispus și dornic”? Numai cei care au o astfel de statură pot înțelege realmente adevărul.

În continuare, vom avea părtășie despre calibrul oamenilor. Când evaluați dacă o persoană are sau nu calibru, uitați-vă dacă este capabilă să priceapă intențiile și atitudinile lui Dumnezeu când i se întâmplă ceva în viața cotidiană, precum și poziția pe care ar trebui să o adopte, principiile pe care ar trebui să le urmeze și atitudinea pe care ar trebui să o aibă. Dacă ești capabil să înțelegi toate aceste lucruri, atunci ai calibru. Dacă ceea ce înțelegi nu are nicio legătură cu tot ce orchestrează Dumnezeu pentru tine, în viața ta reală, atunci fie nu ai deloc calibru, fie ai un calibru slab. Cum a apărut adevărata statură a lui Petru și Iov și cum au câștigat ei, în final, ceea ce au câștigat și cum au cules ceea ce au cules din credința lor în Dumnezeu? În niciun caz nu s-au bucurat de ce vă bucurați voi azi. Aveți mereu pe cineva cu care să aveți părtășie despre adevăr, care să vă aprovizioneze, să vă sprijine și să vă ajute. Există mereu cineva care să vă ajute să verificați lucrurile. Ei n-au avut nimic din toate acestea. Majoritatea adevărurilor pe care le-au înțeles au fost câștigate din ceea ce realizaseră, din ce experimentaseră, din ce deslușiseră treptat și din lucrurile prin care trecuseră în viețile lor cotidiene. Asta înseamnă să ai un calibru înalt. Când oamenii nu au un astfel de calibru și nu au acest fel de atitudine față de adevăr și de mântuire, ei nu vor căuta adevărul și nici nu vor fi atenți să practice adevărul în toate. Drept urmare, ei sunt incapabili să obțină adevărul. După ce aud poveștile lui Iov și ale lui Petru, majoritatea oamenilor îi invidiază. Totuși, după ce îi invidiază o vreme, ei nu iau în serios chestiunea. Simt că, atunci când li se întâmplă ceva, și ei pot spune cuvintele clasice ale lui Iov și Petru, deci cred că aceste lucruri sunt simple. Gândindu-ne la ele acum, aceste lucruri nu sunt simple.

În Noul Testament, în afară de cele patru Evanghelii, epistolele lui Pavel ocupă cel mai mult spațiu. În aceeași perioadă, Pavel și Petru probabil că au făcut cam aceeași lucrare, dar reputația lui Pavel era mult mai mare decât a lui Petru. Ce putem vedea din aceste două situații? Putem vedea calea pe care au mers acești doi bărbați. Multe rânduri din epistolele lui Pavel au fost adoptate drept mottouri de generațiile ulterioare și toată lumea a folosit celebrele zicale ale lui Pavel ca să se motiveze. Drept urmare, toți au ajuns pe calea greșită și mulți chiar au mers pe calea antihriștilor. În schimb, Petru s-a dat în spectacol rareori. Practic, el nu a scris nicio carte, nu a propovăduit deloc doctrine profunde și enigmatice, nu a oferit sloganuri sau teorii pompoase ca să-i învețe și să-i ajute pe frații și surorile din vremea aceea și nici nu a oferit teorii mărețe ca să influențeze generațiile viitoare. El pur și simplu a căutat să-L iubească și să-L mulțumească pe Dumnezeu într-o manieră practică și realistă. Aceasta este diferența dintre căile pe care au mers cei doi. În cele din urmă, Pavel a mers pe calea antihriștilor și a pierit, în vreme ce Petru a mers pe calea urmăririi adevărului și a iubirii de Dumnezeu și a fost desăvârșit. Gândindu-te la căile pe care au mers, poți vedea ce fel de oameni dorește Dumnezeu, ce fel de oameni nu agreează, dezvăluirile și manifestările oamenilor pe care Dumnezeu nu-i place, pe ce fel de căi merg acești oameni, ce fel de relație au cu Dumnezeu și la ce lucruri sunt atenți. Ați spune că Pavel avea calibru? Din ce clasă făcea parte calibrul lui Pavel? (Era foarte bun.) Ați auzit atât de multe predici, dar tot nu înțelegeți. Ar putea fi considerat foarte bun calibrul lui Pavel? (Nu, era slab.) De ce era slab calibrul lui Pavel? (Pentru că nu se cunoștea pe el însuși și nu putea înțelege cuvintele lui Dumnezeu.) Pentru că nu înțelegea adevărul. Și el auzise predicile ținute de Domnul Isus și, în perioada în care a lucrat, a existat, desigur, lucrarea Duhului Sfânt. Deci cum se face că, atunci când a făcut toată acea lucrare, a scris toate acele epistole și a călătorit la toate acele biserici, tot nu a înțeles nimic din adevăr și nu a predicat decât doctrine? Ce fel de calibru era acela? Un calibru slab. În plus, Pavel L-a persecutat pe Domnul Isus și i-a arestat pe discipolii Lui, după care Domnul Isus l-a doborât la pământ cu o lumină mare din cer. Cum a abordat și cum a înțeles Pavel acest eveniment important care i s-a întâmplat? Modul său de a înțelege era diferit de al lui Petru. El s-a gândit: „Domnul Isus m-a doborât, am păcătuit, așa că trebuie să mă străduiesc să compensez pentru asta și odată ce meritele îmi contrabalansează defectele, voi fi recompensat.” Se cunoștea el pe sine? Nu. El nu a spus: „M-am împotrivit Domnului Isus din cauza naturii mele malițioase, a naturii mele de antihrist. M-am împotrivit Domnului Isus – nu există nimic bun la mine!” Avea el o asemenea cunoaștere de sine? (Nu.) Și cum a consemnat acest eveniment în epistolele lui? Care era perspectiva lui asupra acestuia? (A simțit că a fost chemat de Dumnezeu să lucreze.) El a crezut că Dumnezeu îl chemase, îndreptând o lumină puternică asupra lui, și că Dumnezeu va începe să-l folosească foarte mult. Fără să aibă nicio fărâmă de cunoaștere de sine, el a crezut că asta este cea mai puternică dovadă că va fi răsplătit și încoronat, precum și cel mai mare capital pe care l-ar fi putut folosi ca să câștige recompense și o coroană. În plus, în adâncul inimii, simțea înțepătura unui spin. Ce era acest spin? Era boala pe care Dumnezeu i-a dat-o drept pedeapsă pentru împotrivirea lui încrâncenată față de Domnul Isus. Cum a tratat această chestiune? A avut mereu o boală în inima lui și s-a gândit: „Aceasta a fost cea mai mare greșeală din viața mea. Nu știu dacă Dumnezeu o poate ierta. Din fericire, Domnul Isus mi-a salvat viața și mi-a încredințat sarcina de a răspândi Evanghelia. Aceasta este o bună oportunitate să mă revanșez. Ar trebui să răspândesc Evanghelia cu toată puterea și poate că nu numai că-mi vor fi iertate păcatele, dar pot și să primesc o cunună și recompense. Ar fi minunat!” Cu toate acestea, nu a putut niciodată să scape de spinul lui, ceea ce i-a provocat consternare în inimă. S-a simțit mereu neliniștit în privința asta. „Cum mă pot revanșa pentru această greșeală îngrozitoare? Cum o pot anula, astfel încât să nu-mi afecteze perspectivele sau cununa pe care sper să o primesc? Trebuie să lucrez mai mult pentru Domnul, să plătesc un preț mai mare, să scriu mai multe epistole și să petrec mai mult timp alergând încoace și încolo, luptându-mă cu Satana și depunând mărturie frumoasă.” Așa a abordat problema. A avut vreun regret? (Nu.) Nu a avut nici cel mai mic regret, cu atât mai puțin cunoaștere de sine. Nu a avut niciunul din aceste lucruri. Asta arăta că exista o problemă legată de calibrul lui Pavel și că el nu avea abilitatea de a înțelege adevărul. În parte din cauza umanității lui și a lucrurilor pe care le urmărea și în parte din cauza calibrului personal, el nu a putut înțelege aceste lucruri și nici nu și-a dat seama: „Omul a fost prea profund corupt de Satana. Natura omului este prea putredă, prea ticăloasă. Natura omului este natura Satanei și a antihriștilor. Asta stă la baza răscumpărării omenirii de către Dumnezeu. Omul are nevoie de răscumpărarea lui Dumnezeu. Deci cum ar trebui să vină omul înaintea lui Dumnezeu, pentru a-I accepta răscumpărarea?” Nu a spus niciodată astfel de lucruri. Nu a înțeles deloc de ce se împotrivise și Îl condamnase pe Isus. Deși a recunoscut că era principalul vinovat, nu a reflectat deloc asupra chestiunii. Se gândea doar cum ar putea să compenseze asemenea păcate grave, cum ar putea să-și ispășească păcatele, să-și compenseze păcatele prin fapte meritorii și, în cele din urmă, să obțină totuși cununa și recompensele pe care le aștepta. Orice i s-a întâmplat, nu a putut înțelege adevărul sau intențiile lui Dumnezeu din lucrurile care i s-au întâmplat. Nu a înțeles deloc intențiile lui Dumnezeu. Cât despre înțelegerea adevărului, Pavel a fost cea mai rea persoană, așa că putem spune că avea cel mai rău calibru.

Pot înțelege adevărul oamenii cu un calibru foarte slab? (Nu.) Pot fi mântuiți oamenii care nu înțeleg adevărul? (Nu.) Oamenii care vor să fie mântuiți trebuie să aibă un calibru satisfăcător. Trebuie să aibă cel puțin un calibru mediu și nu pot avea unul prea slab. Trebuie să ajungă la înțelegerea adevărului. Indiferent de măsura în care pot înțelege adevărul, ei trebuie cel puțin să ajungă să se cunoască pe ei înșiși pe baza felului în care înțeleg adevărul și în care știu să-l practice. Astfel, pot fi mântuiți. De ce spun că pot fi mântuiți în felul acesta? Când poți face legătura dintre lucrurile care ți se întâmplă în viața de zi cu zi și adevăr și poți vedea și trata lucrurile pe baza cuvintelor lui Dumnezeu, vei fi capabil să aduci cuvintele lui Dumnezeu în viața ta reală și, pe această bază, vei fi capabil să accepți judecățile cuvintelor lui Dumnezeu, emondarea cuvintelor Lui și încercările și rafinările acestora. Altfel, dacă nu înțelegi adevărul, nu vei fi calificat nici măcar să accepți judecățile, încercările și rafinările cuvintelor Lui. Înainte să accepți judecata și mustrarea lui Dumnezeu, trebuie cel puțin să înțelegi câteva adevăruri, să ai o atitudine de supunere față de Dumnezeu și să te fi schimbat în câteva privințe. De asemenea, trebuie să știi cu ce atitudine, mentalitate și perspectivă ar trebui să tratezi acțiunile lui Dumnezeu. Toate aceste lucruri implică adevărul. Nu se pune problema că folosirea de sloganuri religioase simple, ceremonii religioase și reglementări ca să gestioneze lejer aceste lucruri are vreo legătură cu adevărul, nici nu se pune problema că doar a face câteva fapte bune implică practicarea adevărului. Nu este atât de simplu. Cât despre ceea ce știi, ce experimentezi și ce se întâmplă în jurul tău, în inima ta, trebuie să știi principiile pe care ar trebui să le respecți. Doar în felul acesta ai legătură cu adevărul. În plus, modul în care tratezi lucrurile pe care Dumnezeu te pune să le faci, în care tratezi maniera și atitudinea cu care te tratează Dumnezeu, precum și atitudinea și perspectiva pe care le adopți trebuie să implice adevărul. Doar în felul acesta poți avea pătrundere în viață. Altfel, Dumnezeu nu va fi capabil să lucreze asupra ta. Înțelegeți? (Înțelegem.) Uitați-vă la acei oameni din religie care respectă reglementările, vorbesc despre doctrine și pretind că sunt buni. Din exterior, acțiunile lor par bune, dar de ce Dumnezeu nu lucrează niciodată asupra lor? Pentru că lucrurile pe care le fac și toate faptele lor bune nu implică adevărul. Ei și-au schimbat doar comportamentul, dar asta nu implică o schimbare a firii lor. Asta e din cauză că nu se ridică la nivelul cerințelor și standardelor lui Dumnezeu. E ca și cum un copil care tocmai a terminat școala primară ar vrea să meargă direct la facultate. Este posibil? Este imposibil, pentru că nu este calificat. Prin urmare, fie că vorbim despre calea pe care merg oamenii, fie că vorbim despre umanitatea și calibrul lor, oamenii ar trebui să întrunească cel puțin condițiile necesare pentru mântuire. Mai exact, trebuie să înțeleagă adevărul, să se elibereze de firile lor corupte și să fie capabili să se supună cu adevărat lui Dumnezeu.

Cum evaluăm calibrul oamenilor? Modul potrivit de a face asta este să ne uităm la atitudinea lor față de adevăr și dacă pot sau nu să înțeleagă adevărul. Unii pot deprinde o specializare foarte repede, dar când aud adevărul, se zăpăcesc și ațipesc. În inimile lor, devin confuzi, nu asimilează nimic din ce aud și nici nu înțeleg ce aud – asta înseamnă un calibru slab. Unii oameni nu sunt de acord când le spui că au un calibru slab. Ei cred că dacă au studii superioare și cunoștințe, au un calibru bun. Oare o educație bună indică un calibru înalt? Nu. Cum ar trebui să fie evaluat calibrul oamenilor? Ar trebui să fie evaluat pe baza gradului în care ei înțeleg cuvintele lui Dumnezeu și adevărul. Acesta este cel mai precis mod de a o face. Unii oameni sunt buni oratori, isteți și mai ales pricepuți la a se ocupa de alții, dar când ascultă predici, nu sunt niciodată capabili să înțeleagă nimic și, când citesc cuvintele lui Dumnezeu, nu le pricep. Când vorbesc despre mărturia lor bazată pe experiență, rostesc mereu cuvinte și doctrine, arătând că sunt doar niște amatori și dându-le celorlalți senzația că nu au nicio înțelegere spirituală. Aceștia sunt oameni cu un calibru slab. Așadar, sunt acești oameni competenți ca să lucreze pentru casa lui Dumnezeu? (Nu.) De ce? (Le lipsesc adevărurile-principii.) Corect, acesta este un lucru pe care ar trebui să-l înțelegeți deja. Un alt fel de a spune că un om lucrează pentru casa lui Dumnezeu este că își îndeplinește datoria. Când vine vorba despre îndeplinirea datoriei, asta implică adevărul, lucrarea lui Dumnezeu, principiile de comportament și căile și metodele de a trata tot felul de oameni. Toate aceste probleme au o influență asupra faptului că oamenii pot sau nu să-și îndeplinească îndatoririle într-o manieră eficientă și satisfăcătoare. Implică adevărul aceste probleme legate de îndeplinirea datoriei? Dacă implică adevărul și totuși tu nu-l înțelegi și te bazezi numai pe istețimea ta meschină, oare vei fi capabil să rezolvi probleme și să-ți îndeplinești datoria cum se cuvine? (Nu.) Nu. Chiar dacă nimic nu merge prost în anumite chestiuni, s-ar putea ca acele lucruri să nu aibă nicio legătură cu adevărul și să fie doar lucruri externe. Totuși, tot trebuie să ai principii când faci lucruri externe și să le gestionezi într-un mod pe care toată lumea îl vede ca fiind potrivit. Să presupunem că ți se cere să te ocupi singur de un lucru conform principiilor și, în timp ce faci asta, apare o situație neașteptată și nu știi cum să o gestionezi. Crezi că ar trebui să acționezi conform experienței tale, dar să acționezi exact așa cum te-a învățat experiența doar perturbă și tulbură lucrul pe care îl faci, dând totul peste cap. Nu este aceasta o eroare? Care este cauza acestui lucru? Este aceea că nu ai o înțelegere pură, nu înțelegi adevărul și nu stăpânești principiile. Ori de câte ori întâlnești chestiuni care implică adevărul și principiile, nu ești capabil să le gestionezi, iar voința ta este cea care iese în față. Drept urmare, prejudiciezi lucrarea bisericii și interesele casei lui Dumnezeu și te faci de râs. Este eficient să gestionezi problemele pe baza experienței și a metodelor umane? (Nu.) De ce nu este eficient? Pentru că experiența și metodele umane nu sunt adevărul, iar aleșii lui Dumnezeu nu le vor accepta. Dacă gestionezi mereu problemele folosind experiența și metodele umane, oare asta nu înseamnă doar că te crezi mai deștept decât ești cu adevărat? Nu ești arogant și neprihănit de sine? Unii chiar susțin: „Nu e vorba că nu înțeleg adevărul în această chestiune – îl înțeleg în inima mea, doar că nu am meditat suficient la el. Dacă depun mai mult efort și mă gândesc cu mai multă atenție la această chestiune, o pot gestiona bine. În trecut, când am interacționat și am gestionat lucrurile cu non-credincioșii, a trebuit să folosesc anumite metode și mijloace. Totuși, casa lui Dumnezeu nu permite aceste abordări, așa că nu am știut ce să fac. Pur și simplu am gestionat chestiunea în felul meu, așa că nu e de mirare că am făcut o mică greșeală.” Se cunosc acești oameni pe ei înșiși? (Nu.) De ce nu se cunosc pe ei înșiși? Oare asta nu are legătură cu adevărul? Nu caută adevărul în această chestiune, dar născocesc moduri de a-și acoperi greșeala. Cred că doar au făcut o greșeală și că au avut un comportament neglijent. Nu consideră că această eroare implică adevărul sau că a apărut din cauza lipsei lor de înțelegere a adevărului și a faptului că acționează pe baza firilor corupte pe care le au. Asta înseamnă să ai un calibru slab. Când se întâmplă ceva, acești oameni caută mereu motive și scuze. Cred că pur și simplu au făcut o greșeală. Prima lor reacție este că nu știu că trebuie să caute adevărul, a doua reacție este că tot nu știu că trebuie să caute adevărul, iar a treia reacție este că în continuare nu știu că trebuie să caute adevărul și să se cunoască pe sine. Asta înseamnă să ai un calibru foarte slab. Indiferent cum îi îndrumi, cum îi dai în vileag sau ai părtășie cu ei, tot nu-și dau seama ce adevăruri-principii au încălcat și ce adevăruri ar trebui să pună în practică. Indiferent cum îi îndrumi, nu vor fi niciodată conștienți de aceste lucruri. Le lipsește complet abilitatea de a înțelege adevărul. Asta înseamnă să ai un calibru slab. Indiferent cât de clar ai părtășie despre adevăr, ei nu-și vor da seama că este adevărul. Își vor folosi propriile motive și scuze sau vor spune că a fost doar o greșeală sau o eroare, ca să acopere faptele. Nu vor recunoaște deloc că au încălcat adevărul sau că și-au dezvăluit firile corupte. Indiferent ce greșeli au făcut, ce firi corupte au dezvăluit, nu-și vor da seama niciodată ce sunt cu adevărat firile corupte de care au dat dovadă, cu atât mai puțin ce este esența lor coruptă. Nici nu știu cum să caute adevărul sau cum să se cunoască pe sine în această chestiune. Nu știu nimic despre aceste lucruri. Pe plan spiritual, sunt amorțiți și nu simt nimic față de aceste lucruri. Aceasta este o manifestare a calibrului slab.

Să dăm niște exemple pentru a avea părtășie puțin despre felul în care se evaluează calibrul unei persoane. De exemplu, am spus că unii oameni amână lucrurile și sunt superficiali când le fac. După ce aud asta, oamenii cu un calibru bun își vor da seama imediat că această stare este un lucru pe care îl experimentează și ei și că adesea au o astfel de stare și atitudine când nu se simt bine fizic sau când sunt negativi sau leneși. În plus, în mintea lor, vor pluti niște imagini cu momente în care au amânat lucrurile sau au acționat într-un mod superficial în anumite sarcini. Se vor analiza prin prisma cuvintelor lui Dumnezeu și vor recunoaște că lucrul pe care El îl dezvăluie este realitatea corupției omului și că are legătură cu firile lui corupte. În același fel, vor recunoaște cum cuvintele lui Dumnezeu sunt adevărul și le vor înțelege într-o manieră pură, fără neînțelegeri sau noțiuni proprii. Asta înseamnă să ai un calibru bun. La auzul acestor cuvinte, prima lor reacție va fi să se evalueze prin prisma lor. Își vor da seama că aceasta este o stare pe care și ei o experimentează și vor corela aceste cuvinte ale lui Dumnezeu cu propriile stări și vieți cotidiene. Apoi, se vor dedica introspecției, vor privi cu mai multă luciditate această stare a lor și vor accepta cuvintele lui Dumnezeu ca fiind adevărul. Așa reacționează oamenii cu un calibru bun când aud cuvintele lui Dumnezeu. În cazul unei persoane cu un calibru mediu, nu poți spune doar „amână” sau „superficial”. Trebuie să îi indici direct problemele pe care le are, expunându-i manifestările și combinând asta cu lucrurile pe care le face, spunând: „Adesea ești confuz și nu iei lucrurile în serios. Pur și simplu ești superficial când îți faci datoria în felul acesta. Cum poți să nu simți asta? De câte ori ți-am spus acest lucru? Asta înseamnă să fii superficial și să tergiversezi lucrurile.” Arată-i problemele în felul acesta. După ce aude asta, va reflecta asupra felului în care a amânat lucrurile și a acționat într-un mod superficial. După ce meditează cu adevărat la acest lucru și ajunge să-l cunoască, își va recunoaște greșelile și va putea să le corecteze. Totuși, ceea ce recunoaște este un lucru fix, o stare fixă. Poate recunoaște și admite ceea ce spui doar dacă este conform închipuirilor ei. Asta numim un calibru mediu. Să lucrezi asupra oamenilor de calibru mediu necesită efort și îi poți convinge pe deplin doar dacă vorbești pe baza faptelor. Care este starea oamenilor care au un calibru slab? Cum ar trebui să fie abordați? Oamenii cu un calibru slab sunt simpli și nu au toate țiglele pe casă. Nu pot pricepe nicio situație pe care o întâlnesc și nu caută adevărul. Dacă oamenii nu le spun lucrurile clar și direct, ei nu le pot desluși singuri. Așadar, când vorbești cu oameni de calibru slab, trebuie să vorbești mai clar și mai direct și, de asemenea, trebuie să dai exemple. Trebuie să vorbești pe baza faptelor și să te repeți la nesfârșit. Acesta este singurul mod în care cuvintele tale pot avea vreun efect. Trebuie să vorbești așa: „Tergiversezi și ești superficial când îți îndeplinești datoria în felul acesta!” Care va fi prima lor reacție? „Așa am făcut? Am tergiversat? De îndată ce mă trezesc dimineața, încep să mă gândesc la lucruri legate de datoria mea și, mai întâi, le fac pe acestea. Când ies în oraș, mă gândesc tot cum să fac bine aceste lucruri. Nu tergiversez sau nu acționez într-un mod superficial. Depun mult efort pentru aceste lucruri!” Prima lor reacție va fi să nege ce ai spus tu. Nu sunt deloc conștienți și, în esență, nu-și dau seama că își îndeplinesc îndatoririle într-un mod superficial și că tergiversează. Atunci va trebui să le explici care sunt manifestările tergiversării și ale superficialității și să vorbești într-un mod care chiar îi convinge, înainte ca ei să-ți accepte cuvintele. Nu le este ușor să recunoască faptul că nu s-au descurcat bine sau că au făcut greșeli în chestiuni externe. Dacă un lucru implică adevărul, principiile de practică sau firea lui Dumnezeu, este și mai dificil pentru oamenii de calibru slab. Nu vor înțelege nimic din ce spui și, cu cât vorbești mai mult, cu atât mai confuzi și mai neștiutori se vor simți și nu vor vrea să mai asculte. Aceștia sunt oameni cu un calibru extrem de slab; aceasta este o manifestare a incapacității lor de a ajunge la adevăr. În cazul oamenilor cu un calibru slab, indiferent cum ai părtășie despre adevăr, nu are niciun folos. Indiferent cum încerci să vorbești cu ei, nu pot înțelege. Cel mult pot înțelege câteva doctrine și reglementări. Prin urmare, nu este necesar să ai părtășie în detaliu cu oamenii de un calibru extrem de slab. Spune-le pur și simplu ce să facă, într-o manieră simplă, și, dacă se pot ține de acel lucru, este destul de bine. Oamenii cu un calibru extrem de slab sunt lipsiți complet de abilitatea de a înțelege, în măsura în care nu vor fi niciodată capabili să înțeleagă adevărul și, cu siguranță, nu li se poate cere să ajungă la nivelul de a acționa conform principiilor. Dacă un lucru se întâmplă chiar în fața lor, iar tu li-l explici în amănunt, tot nu vor fi capabil să îl coreleze cu ei înșiși. Asta numim calibru slab. De exemplu, când vine vorba de mințit, uită-te cum reacționează oamenii cu un calibru bun. Când oamenii de calibru bun îi aud pe ceilalți povestind despre modul în care au gestionat și înlăturat stările în care au mințit și au înșelat, vorbind despre stările în care au mințit și dând exemple, ei se vor autoanaliza și vor compara ceea ce au auzit cu propriile stări. După aceea, vor fi capabili să recunoască situațiile în care au spus minciuni și ce intenții au avut în timp ce au acționat în felul acela. Pe baza revelațiilor din viețile lor cotidiene, examinându-și intențiile, motivele și gândurile, oamenii cu un calibru bun vor fi capabili să descopere care dintre cuvintele lor au fost minciuni și care au conținut înșelătorie. Când ascultă mărturiile bazate pe experiență ale celorlalți, pot trage foloase și pot câștiga ceva. Chiar dacă vorbești doar despre câteva principii, vor înțelege și vor învăța cum să le aplice. Apoi, vor considera aceste cuvinte drept adevărurile-principii, transformându-le în propria realitate, și, treptat, se vor schimba. După ce un om de calibru mediu aude mărturiile bazate pe experiență ale celorlalți, va fi capabil să vadă cum cazuri evidente au legătură cu el însuși, dar nu va putea face legătura dintre el însuși și lucrurile mai puțin evidente sau acelea din adâncul inimilor acelor oameni, care încă nu au fost exprimate în cuvintele lor. În plus, felul în care înțelege adevărurile-principii este și el puțin mai superficial, ca doctrinele. Nivelul lor de înțelegere este mult mai rău decât al oamenilor cu un calibru bun. Cât despre oamenii de calibru slab, când ascultă mărturiile celorlalți, indiferent cât de atent disecă acei oameni care lucruri sunt minciuni și vorbe goale și care sunt stări înșelătoare, nu vor putea face legătura cu ei înșiși, nu se vor putea autoanaliza și nu vor putea ajunge să se cunoască pe ei înșiși. Nu numai că acești oameni nu reușesc să-și recunoască stările în care mint și înșală, dar se cred chiar indivizi foarte cinstiți, care nu pot spune minciuni. Chiar dacă alții mint și îi înșală, ei nu pot discerne acest lucru și sunt păcăliți ușor. Sunt chiar mai puțin capabili să înțeleagă adevărurile-principii despre care au părtășie ceilalți. Le lipsește complet abilitatea de a înțelege. Aceasta este o manifestare a calibrului slab.

Dintre oamenii cu cele trei tipuri de calibru pe care tocmai le-am menționat, care poate dobândi o schimbare a firii? Ce fel de persoană poate pătrunde în adevărul-realitate? (Oamenii cu un calibru bun.) Oamenii cu un calibru bun pot pătrunde în adevărul-realitate, puțin mai repede și mai profund. Oamenii cu un calibru mediu pătrund mai încet și mai superficial. Oamenii cu un calibru slab nu pot pătrunde deloc. Aceasta este diferența. Poți vedea cum oamenii sunt diferiți unul de celălalt? (Da.) Care sunt diferențele lor? Diferențele lor rezidă în calibru și în atitudinea pe care o au față de adevăr. Oamenii care iubesc adevărul și au un calibru bun pătrund repede în adevărul-realitate și sunt capabili să câștige viața. Oamenii cu un calibru mediu sunt încăpățânați și lipsiți de sentimente. Pătrunderea lor în adevăr este lentă, iar progresul vieții lor este, de asemenea, lent. Oamenii cu un calibru slab nu sunt doar nesăbuiți și aroganți, ci sunt și proști, cu chipuri inexpresive și plictisitoare; duhurile lor sunt amorțite, reacționează lent și înțeleg cu greu adevărul. Astfel de oameni sunt lipsiți de viață, pentru că nu înțeleg adevărul, și nu fac altceva decât să vorbească despre doctrine, să strige sloganuri și să respecte reglementările. Întrucât nu înțeleg adevărul, nu pot pătrunde în adevărul-realitate. Există viață în cei care nu pot pătrunde în adevărul-realitate? Ei sunt lipsiți de viață. Când oamenilor lipsiți de viață li se întâmplă ceva, ei își urmează voința și acționează orbește, mergând uneori pe ocolite într-o direcție și alteori în altă direcție, fiind lipsiți de o cale precisă de practică și simțindu-se mereu ezitanți și neajutorați. Sunt o priveliște jalnică. De-a lungul anilor, i-am auzit în mod constant pe unii oameni spunând că nu știu ce să facă atunci când li se întâmplă ceva. Cum se mai poate întâmpla așa ceva, după ce au ascultat atât de multe predici? Expresiile lor arată că sunt cu adevărat dezorientați. Chipurile lor sunt inexpresive și plictisitoare. Unii spun: „Cum să fiu lipsit de sentimente? Sunt foarte sensibil la ce este popular în lume. Știu cum să folosesc tot felul de computere, telefoane și console de jocuri. Voi sunteți proști și nu știți cum să le folosiți. Cum poate fi calibrul vostru atât de slab?” Dar puțina lor istețime este doar o aptitudine, un pic de deșteptăciune – nu poate fi considerată calibru. Dacă le ceri să asculte o predică sau să aibă părtășie despre adevăr, acești oameni sunt dezvăluiți: în duhurile lor, sunt îngrozitor de amorțiți. Cât de amorțiți sunt? Cred în Dumnezeu de mulți ani, dar tot nu sunt siguri că vor fi mântuiți și nu pot aprecia acest lucru, și nici nu le este clar ce fel de persoană sunt. Dacă îi întrebi ce cred despre calibrul lor, vor spune: „Calibrul meu este puțin mai rău decât calibrul bun, dar mult mai bun decât cel mediu.” Asta arată cât de slab este calibrul lor. Nu este cam stupid? Oamenii care au un calibru cu adevărat slab, dezvăluie acest fel de stupiditate. Orice ar fi, dacă un lucru implică adevărul sau principiile, ei nu vor înțelege nimic din el și nu vor fi capabili să se ridice la nivelul lui. Asta înseamnă să ai un calibru slab.

Acum că am avut părtășie despre aceste lucruri, veți fi capabili să apreciați ce este calibrul bun și ce este calibrul slab? Dacă puteți înțelege ce este calibrul bun și ce este calibrul slab și vă puteți vedea clar propriul calibru și natura-esența personală, asta vă va ajuta să vă cunoașteți pe voi înșivă. Odată ce știți clar care vă este locul, veți avea un strop de rațiune și vă veți ști măsura. Nu veți fi predispuși să deveniți aroganți și veți fi mai statornici și relaxați când vă veți face datoria. Nu veți ținti prea sus și veți fi capabili să vă ocupați de propria lucrare. Când oamenii nu se cunosc pe ei înșiși, asta provoacă multe necazuri. Ce fel de necazuri? Deși calibrul lor este în mod clar mediu, ei cred mereu că au un calibru bun, mai bun decât al altora. Au mereu impulsuri în inimile lor și vor mereu să slujească drept lideri și să-i conducă pe ceilalți. Au mereu astfel de lucruri în inimile lor, așadar, le va afecta asta îndeplinirea îndatoririlor? Sunt constant tulburați de aceste lucruri, inimile lor nu sunt liniștite, iar ei nu se pot calma. Nu numai că nu-și pot îndeplini bine îndatoririle, dar fac și unele lucruri nesăbuite, stânjenitoare și unele lucruri lipsite de rațiune pe care Dumnezeu le detestă. Au probleme atât de grave – este în regulă dacă rămân nerezolvate? Categoric nu. Acești oameni trebuie să caute adevărul și să le rezolve. În primul rând, trebuie să se roage lui Dumnezeu și să reflecteze asupra motivului pentru care au astfel de gânduri, pentru care sunt atât de ambițioși și de unde provin aceste lucruri. Dacă doar se gândesc la aceste lucruri într-o manieră simplă, oare vor fi capabili să pătrundă până la esența problemelor? Categoric nu. Trebuie să se roage lui Dumnezeu și să citească din cuvintele Lui pentru a găsi rădăcina problemelor – doar atunci le va fi ușor să le rezolve. Ambițiile și dorințele lor pot fi eradicate doar atunci când ei își înlătură firile corupte. În felul acesta, vor fi capabili să-și îndeplinească îndatoririle într-o manieră realistă și să fie mult mai conștiincioși; nu se vor mai lăuda atât de mult, nu vor mai crede că sunt mai buni decât oricine altcineva sau nu vor mai acționa cu atâta superioritate și nu se vor mai considera diferiți de ceilalți. Aceste firi corupte nu-i vor mai deranja, iar ei vor deveni mult mai maturi. Cel puțin vor avea o decență sfântă, demnă și dreaptă. Doar în felul acesta se pot asigura că trăiesc înaintea lui Dumnezeu. Când oamenii cred în Dumnezeu și vin în casa Lui, ar trebui cel puțin să aibă conștiință și rațiune, pentru a putea accepta adevărul. Dacă sunt asemenea non-credincioșilor, a animalelor sălbatice neîmblânzite, nu vor fi capabili să vină înaintea lui Dumnezeu. Unii spun: „Ce este atât de dificil în a veni înaintea lui Dumnezeu? Eu vin adesea înaintea Lui.” Nu este un lucru simplu să vii înaintea lui Dumnezeu. Trebuie să ai o atitudine corectă și o inimă supusă lui Dumnezeu, pentru a fi acceptat de El. Dacă oamenii care sunt asemenea fiarelor vin înaintea lui Dumnezeu, El cu siguranță îi va urî și-i va detesta. Prin urmare, a veni înaintea lui Dumnezeu nu este un lucru care poate fi realizat prin iluziile deșarte ale oamenilor; nu este ca și cum Dumnezeu va recunoaște că ai venit înaintea Lui doar pentru că îți dorești să faci asta. Dreptul de a lua o decizie în această chestiune este în mâinile lui Dumnezeu. Vei fi venit înaintea lui Dumnezeu doar atunci când El te recunoaște. Doar atunci când ai intențiile corecte, cauți adevărul și te rogi frecvent lui Dumnezeu poți să primești luminarea Duhului Sfânt. Doar atunci ai venit cu adevărat înaintea lui Dumnezeu. Dacă El spune că ești un om de rând ignorant, un animal sălbatic neîmblânzit, oare îți va da atenție? (Nu.) Dumnezeu nu-ți va acorda nicio atenție, îți va da doar lucruri de suprafață, cum ar fi puțin har și câteva binecuvântări. În adevăratul sens al cuvântului, nu vei putea să te apropii cu adevărat de Dumnezeu sau să vii înaintea Lui. Așadar, înainte ca Dumnezeu să te recunoască drept adeptul Lui, trebuie să faci câteva schimbări ca să ajungi în punctul în care El te recunoaște drept membru al casei Lui. Doar atunci Dumnezeu va începe să-ți testeze datoria și fiecare cuvânt și faptă a ta, fiecare gând și idee, doar atunci va începe El să lucreze asupra ta. Înainte să intre pe ușa casei lui Dumnezeu, unele comportamente și manifestări ale oamenilor, dezvăluirile umanității lor, practicile lor, gândurile și ideile lor și atitudinile lor față de Dumnezeu sunt detestabile și respingătoare pentru Dumnezeu. Oare Dumnezeu va lua mâinile oamenilor pe care îi consideră detestabili și respingători și îi va conduce pe ușa casei Lui? (Nu va face asta.) Atunci de ce unii oamenii ca aceștia se simt atât de mulțumiți și fericiți? De unde provine acest sentiment? Din prefăcătorie. Nu este un lucru puțin lipsit de rațiune? (Ba da.) Dumnezeu – Creatorul – are în mod categoric standarde pentru a-și alege discipolii. Nu este suficient ca oamenii doar să creadă. Lui Dumnezeu Îi plac oamenii onești și îi binecuvântează pe cei care se sacrifică sincer pentru El. Dumnezeu îi folosește pe cei care pot să Îl slăvească și să mărturisească pentru El. Standardele lui Dumnezeu pentru oameni sunt diferite de standardele oamenilor. Când îți faci un prieten, trebuie să iei în considerare caracterul lui, dacă este pe gustul tău, ce fel de personalitate are, dacă aveți hobbyuri comune și felul în care arată. Până și tu ai standarde când alegi oameni, cu atât mai mult Dumnezeu. Unii spun: „Ce standard folosește Dumnezeu pentru a selecta oameni? Este atât de dificil să-L abordezi pe Dumnezeu? Este atât de dificil ca oamenii să vină înaintea lui Dumnezeu și să intre pe ușa casei lui Dumnezeu?” De fapt, nu este dificil, standardele nu sunt atât de ridicate, dar ele există. Mai întâi, oamenii trebuie cel puțin să aibă o atitudine pioasă și să-și știe locul. În plus, trebuie să-L abordeze pe Dumnezeu cu o inimă onestă și pură. De asemenea, trebuie să se comporte cu decență sfântă în tot ce fac și în tot ce spun și, cel puțin, trebuie să aibă câteva cuvinte și fapte bune, bune maniere și să fie bine-crescuți. Dacă nu întrunești nici măcar aceste condiții de bază, să fiu sincer cu tine, Dumnezeu nu-ți va da nicio atenție. Știi ce se întâmplă aici? Când vine vorba de anumiți oameni care cred în Dumnezeu, uită-te la ce fac, ce manifestă și ce dezvăluie. De ce sunt atât de dezgustători și detestabili pentru Dumnezeu? Pentru că acești oameni nu au deloc umanitate, conștiință și rațiune și nu au nici cea mai simplă și fundamentală decență sfântă. Astfel de oameni vor ca Dumnezeu să-i ducă de mână pe ușa casei Lui, dar asta este imposibil. Doar nesăbuiții ar împărtăși Evanghelia unor astfel de oameni lipsiți de umanitate. Unii oameni se machiază puternic și poartă haine care dezvăluie trupul în viața lor de zi cu zi. Se îmbracă într-un mod chiar mai atrăgător decât fetele care dansează printre non-credincioși. În viețile lor private și în conduita lor, nu poți să-ți dai seama în ce mod sunt diferiți de non-credincioși. Când se află printre frați și surori, arată în mod clar ca non-credincioșii și neîncrezătorii. La exterior, astfel de oameni ar putea părea credincioși adevărați; poate că au renunțat la lucruri, poate că sunt capabili să-și îndeplinească îndatoririle, iar unii dintre ei s-ar putea să nu se retragă atunci când se confruntă cu persecuții și necazuri, dar pot accepta astfel de oameni adevărul? Pot accepta judecata și mustrarea de la Dumnezeu? Pe baza lucrurilor pe care le trăiesc, sunt ei demni și integri? Sunt onești? Sunt oameni care iubesc adevărul? Sunt oameni care se sacrifică sincer pentru Dumnezeu? Vrea Dumnezeu astfel de oameni? Categoric nu. Aceștia sunt non-credincioși care s-au furișat în casa lui Dumnezeu. Sunt în fața ușii casei Lui și încă nu au intrat. Lucrurile pe care le fac pentru casa lui Dumnezeu sunt ajutor și trudă – aceștia sunt prieteni ai bisericii, dar nu fac parte din casa lui Dumnezeu. Dumnezeu nu vrea non-credincioși sau animale sălbatice. Există, de asemenea, unii oameni care, pe baza a multor ani de credință în Dumnezeu, a puținului capital pe care îl au și a îndatoririlor importante pe care le-au îndeplinit în trecut, dau ordine în casa lui Dumnezeu, dorindu-și să controleze biserica și să aibă toată autoritatea. Atitudinile acestor oameni față de Dumnezeu și față de adevăr sunt detestabile pentru Dumnezeu. Pe baza esenței lor și a lucrurile care se află în adâncul inimilor lor, Dumnezeu nu recunoaște astfel de oameni drept membri ai casei Lui. Întrucât Dumnezeu nu recunoaște astfel de oameni drept membri ai casei Lui, de ce le permite să lucreze în biserică? Le permite să ajute sau să facă lucrări temporare. În timp ce ajută și fac lucrări temporare, dacă au cu adevărat conștiință și rațiune, dacă pot să audă, să se supună și să accepte adevărul și dacă au decență sfântă și o inimă cu puțină frică de Dumnezeu și fac lucrurile cu o inimă sinceră, dacă trec aceste încercări, Dumnezeu îi va conduce în casa Lui, iar ei vor deveni membri ai bisericii. În momentul acesta, lucrarea pe care o fac și ceea ce le încredințează Dumnezeu vor deveni îndatoririle lor. Ceea ce fac oamenii dincolo de ușa casei lui Dumnezeu nu reprezintă îndeplinirea unei datorii, ci a lucra și a ajuta biserica, iar acei oameni sunt muncitori.

Acum puteți aprecia dacă sunteți membri ai casei lui Dumnezeu? Dacă judeci după perioada de timp în care ai crezut în Dumnezeu, atunci ar trebui să fii membru, însă este aceasta o metodă precisă de evaluare? (Nu.) Care este baza pe care ar trebui să o folosești pentru evaluare? Depinde dacă ai vreo reacție internă atunci când auzi adevărul, dacă te simți vinovat, dojenit și disciplinat în adâncul inimii tale atunci când încalci adevărul sau te împotrivești și te răzvrătești împotriva lui Dumnezeu. Unii oameni sunt disciplinați prin faptul că fac afte după ce rostesc cuvinte de judecată; alții acționează într-o manieră superficială, fără să ia lucrurile în serios, așa că Dumnezeu îi supune bolii. Când aceste lucruri sunt menționate, dacă acești oameni au remușcări în adâncul sufletului și se pot căi – dacă prezintă aceste manifestări – atunci sunt membrii casei lui Dumnezeu. Dumnezeu îi tratează pe acești oameni drept membri ai casei Lui, ai familiei Lui. Îi ceartă, îi disciplinează, îi dojenește și-i emondează – asta înseamnă să fii membru al casei lui Dumnezeu. Când atitudinea ta față de Dumnezeu se schimbă și te poți căi, și Dumnezeu Își va schimba atitudinea față de tine. Când ai pătruns în viață, iar părerile tale despre lucruri și direcția vieții tale au trecut prin anumite schimbări și credința și frica de Dumnezeu pe care le ai în adâncul inimii au sporit și s-au transformat treptat, vei fi devenit parte din casa lui Dumnezeu. Unii oameni cred în Dumnezeu de mulți ani, dar nu au făcut multe lucruri în beneficiul casei lui Dumnezeu. De fapt, au făcut destul de multe lucruri rele. Au mințit și au înșelat, au făcut lucrurile într-o manieră superficială, au acționat arbitrar și unilateral, au furat jertfele, au semănat discordie, au provocat perturbări și tulburări și au distrus lucrarea bisericii. Au comis multe nelegiuiri, dar nu au avut niciodată mustrări de conștiință. Inimile lor nu simt remușcări, iar ei nu se simt deloc vinovați. Aceștia sunt oameni care stau în afara ușii casei lui Dumnezeu. Oamenii de felul acesta trăiesc mereu în afara ușii casei lui Dumnezeu. Nu urmează niciun principiu în ceea ce fac și nu-i interesează cuvintele lui Dumnezeu sau adevărul. Se concentrează doar să-și îndeplinească sarcinile, să alerge de ici-colo, să se sacrifice, să se dea în spectacol și să acumuleze capital personal. Acționează superficial când vine vorba de lucrarea bisericii și îndatoririle lor; Îl mint și-L înșală pe Dumnezeu și chiar își induc în eroare și-și controlează frații și surorile. Nu simt nici cea mai mică mustrare sau remușcare și nu simt nici disciplinarea de la Dumnezeu. Acești oameni nu sunt membrii casei lui Dumnezeu. La exterior, acest tip de persoană aleargă de ici-colo și se sacrifică arătând mult entuziasm; are multă credință și este dispusă să se sacrifice. Pare că iubește realmente adevărul și pe Dumnezeu și că este dispusă să practice adevărul. Cu toate acestea, imediat ce ascultă predici, ațipește, nu poate sta într-un loc și simte repulsie. În inimile lor, astfel de oameni se gândesc: „Oare părtășia despre aceste lucruri nu înseamnă numai să evidențiem stările oamenilor, să le spunem să se cunoască pe ei înșiși și apoi să-i facem să înțeleagă puțin adevărul și, în final, să ajungă la supunere? Înțeleg toate acestea, deci de ce trebuie să avem iarăși părtășie?” Acești oameni nu iubesc deloc adevărul și, chiar și așa, nu-și fac reproșuri și nu primesc nicio disciplinare, ca și cum nu ar avea deloc inimă. Toți acești oameni sunt în afara casei lui Dumnezeu. Ei sunt non-credincioși. De când au acceptat lucrarea lui Dumnezeu și până azi, nu au recunoscut niciodată cu adevărat că sunt ființe create și că Dumnezeu este Creatorul lor. Nu acceptă deloc adevărul și nu-și îndeplinesc de bunăvoie îndatoririle. Totuși, pentru că au puțină inteligență vicleană și puțin entuziasm, corelate cu ambiția lor, se concentrează să alerge peste tot și să lucreze pentru a câștiga admirația oamenilor, totul ca să-și poată stabili o poziție în casa lui Dumnezeu. Se gândesc: „Făcând aceste sarcini și alergând de ici-colo în felul acesta, mi-am făcut un prestigiu și am dobândit credibilitate în diverse locuri. Mi-am asigurat poziția în biserică și, oriunde merg, frații și surorile mă admiră. E de ajuns să am o asemenea reputație printre frați și surori; asta înseamnă că am viață. Cât despre felul în care Dumnezeu definește acest lucru, nu este nevoie să avem scrupule în această privință.” Ce fel de oameni sunt aceștia? Strict vorbind, ei sunt neîncrezători. Pe ce bază spun acest lucru? Baza este atitudinea lor față de adevăr și de Dumnezeu. Nu s-au căit niciodată, nu au ajuns niciodată să se cunoască pe ei înșiși și nu au știut niciodată ce înseamnă să se supună lui Dumnezeu. În schimb, fac orice vor, își gestionează propriile afaceri în numele îndeplinirii datoriei și-și satisfac propriile dorințe și preferințe. Cred în Dumnezeu de foarte mulți ani și au ascultat foarte multe predici, dar nu înțeleg adevărul și nu înțeleg cum credința în Dumnezeu necesită practicarea adevărului. După ce au ascultat atât de multe predici, tot nu au înțeles la ce se referă cu adevărat calea. Din adâncul inimilor lor, ei nu simt că omul este extrem de corupt și are nevoie de mântuirea lui Dumnezeu. În plus, nu-și doresc realmente adevărul și pe Dumnezeu, nu tânjesc după adevăr și după Dumnezeu din adâncul inimii lor. Nu este un lucru problematic? (Ba da.) Este foarte problematic. Pentru ei, Dumnezeu, adevărul și mântuirea sunt doar retorică, doar un fel de raționament sau slogan. Acest lucru este foarte problematic.

Care vi se pare cea mai evidentă diferență dintre Pavel și Petru? Pavel a lucrat mulți ani, călătorind, sacrificându-se, aducând contribuții și îndurând multe suferințe, dar calea pe care a mers nu a implicat adevărul, supunerea față de Dumnezeu, schimbarea firii, și cu siguranță nu a implicat mântuirea. Prin urmare, oricât de mare este reputația lui Pavel, oricât de mult au influențat scrierile lui generațiile viitoare, el nu a fost un om care L-a iubit cu adevărat pe Domnul Isus. Nu L-a înțeles cu adevărat pe Domnul Isus, nu L-a recunoscut drept singurul Dumnezeu adevărat, ci L-a recunoscut numai drept Fiul lui Dumnezeu, o persoană obișnuită. Prin urmare, nu s-a supus cu adevărat Domnului Isus; el doar a făcut tot ce a putut ca să răspândească Evanghelia și să câștige oameni de partea lui, să înființeze biserici, și i-a păstorit personal în speranța că va câștiga aprobarea lui Dumnezeu, dar Dumnezeu a scrutat adâncul inimii lui Pavel și nu l-a aprobat. Petru, pe de altă parte, a făcut lucrurile în liniște, iar inima lui a fost mereu plină de lucrurile pe care i le spusese Domnul Isus. A urmărit să-L iubească și să-L înțeleagă pe Dumnezeu, conform cerințelor Domnului Isus. În acea perioadă, acceptase să fie admonestat, emondat și chiar dojenit de Dumnezeu. Care au fost cuvintele folosite de Dumnezeu ca să-l dojenească pe Petru? [„Înapoia Mea, Satan!” (Matei 16:23).] Corect, „Înapoia Mea, Satan!” Dumnezeu a rostit astfel de cuvinte, dar aceste cuvinte nu au determinat finalul lui Petru, ele au fost doar o dojană. L-a dojenit Dumnezeu pe Pavel în timpul lucrării lui? (Nu.) Pe de o parte, privind factorii subiectivi, Dumnezeu nu l-a dojenit. Pe de altă parte, din perspectiva factorilor obiectivi, Pavel nu a acceptat adevărul, nu l-a căutat și nu a căutat deloc calea de a primi mântuirea, așa că nu putea să primească sau să experimenteze aceste lucruri. Lucrarea pe care Dumnezeu a făcut-o asupra lui a fost de a-i folosi serviciile – dacă putea să muncească până la sfârșit, fără să comită vreun rău grozav, putea rămâne drept muncitor; totuși, dacă ar fi comis vreun rău grozav, finalul lui ar fi fost diferit. Aceasta este diferența. Petru, pe de altă parte, a fost disciplinat, certat și dojenit mult de Dumnezeu. Din exterior, ar părea că Petru nu a fost în acord cu intențiile lui Dumnezeu, nemulțumindu-L, dar din perspectiva intențiilor Lui, o astfel de persoană a fost exact una pe care a vrut-o Dumnezeu și care L-a mulțumit. De aceea Dumnezeu l-a certat și l-a emondat continuu, astfel încât, puțin câte puțin, el a crescut, a pătruns în adevăr și a ajuns să înțeleagă intențiile lui Dumnezeu, obținând, în cele din urmă, o adevărată supunere și o adevărată schimbare. Acestea au fost iubirea și mântuirea lui Dumnezeu.

Acum vă este clar dacă sunteți membri ai casei lui Dumnezeu? Ați intrat cu adevărat în casa lui Dumnezeu? Pe baza părtășiei pe care tocmai am avut-o, puteți aprecia acest lucru? Puteți fi siguri că ați intrat pe ușa casei lui Dumnezeu și că sunteți membri ai casei Lui? (Suntem siguri.) Este un lucru bun că puteți fi siguri. Aceasta este dovadă că aveți deja o temelie pentru credința voastră în Dumnezeu și că ați prins rădăcini în casa Lui. Cei cărora le lipsește temelia sunt în afara casei lui Dumnezeu, iar El nu-i recunoaște. Ce se întâmplă dacă mărturisești pentru Dumnezeu și le spui celorlalți că ești un discipol al lui Dumnezeu și un membru al Bisericii lui Dumnezeu Atotputernic, dar Dumnezeu spune că El nu te cunoaște? Asta ar fi o problemă, nu-i așa? Oare acest lucru ar fi o binecuvântare sau un blestem pentru oameni? Nu este un semn bun. Prin urmare, dacă vrei să câștigi aprobarea lui Dumnezeu și să spui că ești un adevărat credincios în Dumnezeu, trebuie să faci câteva lucruri în beneficiul lucrării casei lui Dumnezeu, să pregătești câteva fapte bune, să-ți îndrepți inima către Dumnezeu și să ai o inimă care Îl cinstește pe Dumnezeu ca fiind măreț. Abia atunci Dumnezeu te va recunoaște. Mai întâi, trebuie să schimbi erorile din părerile, atitudinile și practicile tale cu privire la Dumnezeu și la adevăr, precum și calea greșită pe care mergi. Aceste lucruri trebuie să fie schimbate. Aceasta este temelia. Apoi trebuie să accepți toate adevărurile exprimate de Dumnezeu și să-ți îndeplinești îndatoririle așa cum cere Dumnezeu. Când realizezi aceste lucruri, Dumnezeu va fi mulțumit și te va recunoaște drept discipolul Său. În al doilea rând, trebuie să-L lași treptat pe Dumnezeu să te recunoască drept o adevărată ființă creată, una care este conform standardelor. Dacă ești în continuare în afara casei lui Dumnezeu, iar El încă nu te-a recunoscut drept membru al casei Lui, dar spui că vrei să fii mântuit, nu este acesta doar un vis nesăbuit? Acum ați experimentat puțină certare și disciplinare, aveți harul și binecuvântările lui Dumnezeu, iar credința voastră are o temelie. Acesta este un lucru bun. Următorul pas este să fiți capabili să obțineți intrarea în viață pe baza unei înțelegeri a adevărului, să transformați aceste adevăruri în propria voastră viață și să le trăiți, să le aplicați în îndeplinirea datoriei voastre și în toate lucrurile pe care vi le-a încredințat Dumnezeu. Apoi, veți avea speranță la mântuire. Majoritatea dintre voi nu aveți un calibru slab, se poate considera că toți aveți un calibru mediu. Există speranță la mântuire, dar toți aveți câteva neajunsuri și defecte în umanitatea voastră. Unii dintre voi sunt leneși, unii se laudă, unii sunt aroganți, iar unii sunt puțin plictisitori, amorțiți și intransigenți. Acestea sunt chestiuni care țin de fire. Pentru unele probleme de umanitate și fire, trebuie să căutați adevărul prin experiență, să reflectați asupra voastră și să acceptați emondarea, pentru a realiza o schimbare progresivă și a obține experiență și profunzime în privința felului în care pricepeți și înțelegeți adevărul. În felul acesta, veți crește puțin câte puțin în viață. Având viață, un om are speranță. Fără viață, nu există speranță. Aveți viață acum? Aveți o înțelegere și o experiență a adevărului în inimile voastre? Cât de mult și în ce măsură vă supuneți lui Dumnezeu? Aceste lucruri trebuie să fie clare în inimile voastre. Dacă nu vă sunt clare, ci sunteți confuzi, va fi dificil să aveți o evoluție în viață.

În biserică, există cei care cred că a depune un mare efort sau face câteva lucruri riscante înseamnă că au acumulat merite. De fapt, conform acțiunilor lor, sunt într-adevăr vrednici de laudă, însă firea și atitudinea lor față de adevăr sunt detestabile și ostile acestuia. Nu au nicio iubire pentru adevăr, dar sunt scârbiți de el. Acest lucru singur îi face respingători. Astfel de oameni nu au nicio valoare. Când Dumnezeu vede că oamenii au un calibru slab, că au anumite defecte și firi corupte sau o esență care I se opune, El nu îi consideră respingători și nu Se îndepărtează de ei. Aceasta nu este intenția lui Dumnezeu și nici atitudinea Lui față de om. Dumnezeu nu detestă calibrul slab al oamenilor, El nu detestă nesăbuința lor și nu detestă faptul că au firi corupte. Ce anume detestă Dumnezeu cel mai mult la oameni? Când aceștia sunt scârbiți de adevăr. Dacă ești scârbit de adevăr, atunci numai din cauza asta, Dumnezeu nu va găsi niciodată încântare în tine. Asta este scris în piatră. Dacă ești scârbit de adevăr, dacă nu iubești adevărul, dacă atitudinea ta față de adevăr este nepăsătoare, disprețuitoare și arogantă sau chiar scârbită, potrivnică și respingătoare – dacă așa te comporți – atunci Dumnezeu este cu totul dezgustat de tine și ești ca înecat, departe de mântuire. Dacă, în inima ta, chiar iubești adevărul, însă ai un calibru oarecum slab și ești lipsit de perspicacitate și puțin nesăbuit; dacă deseori faci greșeli, dar nu intenționezi să faci rău și ai făcut pur și simplu câteva lucruri nesăbuite; dacă în inima ta ești dispus să auzi părtășia lui Dumnezeu despre adevăr și tânjești după adevăr; dacă atitudinea pe care o ai în tratarea adevărului și a cuvintelor lui Dumnezeu este una de sinceritate și dor, iar tu poți să venerezi și să prețuiești cuvintele lui Dumnezeu, asta este suficient. Lui Dumnezeu Îi plac astfel de oameni. Chiar dacă s-ar putea să fii un pic nesăbuit uneori, Dumnezeu tot te place. Dumnezeu îți iubește inima, care tânjește după adevăr și El iubește atitudinea ta sinceră față de adevăr. Deci, Dumnezeu are milă de tine și îți oferă întotdeauna har. El nu ia în considerare calibrul tău slab sau nesăbuința ta, și nici fărădelegile tale. Deoarece atitudinea ta față de adevăr este sinceră și pasionată, iar inima ta este cinstită, atunci – luând în considerare sinceritatea inimii tale și această atitudine a ta – El va fi mereu milos față de tine, iar Duhul Sfânt va lucra asupra ta și vei avea speranța mântuirii. Pe de altă parte, dacă ești intransigent în inima ta sau ești indulgent cu tine însuți, dacă ești scârbit de adevăr, nu iei în seamă niciodată cuvintele lui Dumnezeu și tot ceea ce implică adevărul și ești potrivnic și disprețuitor din adâncul inimii tale, atunci care este atitudinea lui Dumnezeu față de tine? Detestare, repulsie și mânie veșnică. Care două caracteristici sunt evidente în firea dreaptă a lui Dumnezeu? Milostenie din belșug și mânie profundă. „Din belșug” din „milostenie din belșug” înseamnă că milostenia lui Dumnezeu este tolerantă, răbdătoare, îngăduitoare și că este cea mai mare iubire – asta înseamnă „din belșug”. Întrucât oamenii sunt nesăbuiți și au un calibru slab, așa trebuie să acționeze Dumnezeu. Dacă iubești adevărul, dar ești nesăbuit și ai un calibru slab, atitudinea lui Dumnezeu este de milostenie din belșug pentru tine. Ce include milostenia? Răbdare și toleranță: Dumnezeu este tolerant și răbdător față de ignoranța ta, îți oferă suficientă credință ca să te sprijine, să te aprovizioneze și să te ajute, astfel încât să poți înțelege puțin câte puțin adevărul și să te maturizezi treptat. Pe ce temelie este construit acest lucru? Pe temelia iubirii omului față de adevăr, a modului în care tânjește după el și a atitudinii lui sincere față de Dumnezeu, de cuvintele Lui și de adevăr. Acestea sunt comportamentele fundamentale care ar trebui să se manifeste în oameni. Dacă însă, în inima lui, un om e scârbit de adevăr, dezgustat de adevăr, sau chiar îl urăște, dacă nu-l ia niciodată în serios și vorbește tot timpul despre realizările lui, despre felul în care a lucrat, despre câtă experiență are, despre lucrurile prin care a trecut, despre felul în care Dumnezeu îl stimează și i-a încredințat sarcini mărețe – dacă vorbește numai despre aceste lucruri, despre calificările, realizările și talentele lui, dacă se împăunează mereu și nu are niciodată părtășie despre adevăr, nu este martor pentru Dumnezeu sau nu are părtășie despre înțelegerea dobândită din experimentarea lucrării lui Dumnezeu sau despre cunoașterea pe care o are despre Dumnezeu, oare nu este scârbit de adevăr? Așa se manifestă faptul că e scârbit de adevăr și lipsa de iubire față de el. Unii spun: „Cum poate asculta predici dacă nu iubește adevărul?” Oare toți cei care ascultă predici iubesc adevărul? Unii pur și simplu fac lucrurile mecanic. Sunt forțați să joace teatru în fața celorlalți, temându-se că, dacă nu participă la viața bisericii, casa lui Dumnezeu nu le va recunoaște credința. Cum definește Dumnezeu această atitudine față de adevăr? Dumnezeu spune că ei nu iubesc adevărul, că sunt scârbiți de adevăr. În firea lor, există cel mai dezastruos lucru, chiar mai dezastruos decât aroganța și înșelătoria, iar acela este faptul de a fi scârbit de adevăr. Dumnezeu vede asta. Dată fiind firea dreaptă a lui Dumnezeu, cum tratează El astfel de oameni? Este plin de mânie față de ei. Dacă Dumnezeu este plin de mânie față de cineva, uneori îl admonestează sau îl disciplinează și pedepsește. Dacă nu I se opune lui Dumnezeu în mod voit, El va fi tolerant, va aștepta și va supraveghea. Din cauza situației sau a altor motive obiective, Dumnezeu s-ar putea să folosească acest neîncrezător ca să-I facă servicii, dar de îndată ce mediul o permite și momentul este potrivit, astfel de oameni vor fi dați afară din casa lui Dumnezeu, pentru că nu sunt potriviți nici măcar să facă servicii. Așa este mânia lui Dumnezeu. De ce este Dumnezeu atât de profund mânios? Acest lucru exprimă ura adâncă a lui Dumnezeu pentru cei care sunt scârbiți de adevăr. Mânia profundă a lui Dumnezeu indică faptul că El a definit finalul și destinația unor astfel de oameni care sunt scârbiți de adevăr. Unde îi clasează Dumnezeu pe acești oameni? Dumnezeu îi clasează în tabăra Satanei. Întrucât este plin de mânie față de ei și sătul de aceștia, Dumnezeu le închide ușa, nu le permite să pună piciorul în casa lui Dumnezeu și nu le dă șansa de a fi mântuiți. Aceasta este una dintre manifestările mâniei lui Dumnezeu. De asemenea, Dumnezeu îi pune la același nivel cu Satana, cu demonii necurați și cu duhurile rele, cu neîncrezătorii și, la momentul potrivit, El îi va elimina. Nu este acesta un mod de a Se ocupa de ei? (Ba da.) Așa este mânia lui Dumnezeu. Și ce îi așteaptă odată ce sunt eliminați? Se vor mai putea bucura vreodată de harul, binecuvântările și mântuirea de la Dumnezeu? (Nu.) Oamenii din Epoca Harului spuneau adesea un lucru de felul acesta: „Dumnezeu vrea ca fiecare om să fie mântuit și ca nimeni să nu îndure pierzania.” Majoritatea oamenilor pot înțelege sensul acestor cuvinte. Este emoția și atitudinea lui Dumnezeu când mântuiește omenirea coruptă. Dar cum mântuiește El omenirea? Mântuiește întreaga omenire sau doar o parte? Pe care parte o mântuiește și pe care oameni îi abandonează? Majoritatea oamenilor nu pot pătrunde până la esența acestei chestiuni. Pot vorbi cu semenii lor doar despre doctrine. „Dumnezeu vrea ca fiecare om să fie mântuit și ca nimeni să nu îndure pierzania.” Există prea mulți oameni care spun asta, dar ei nu înțeleg deloc intenția lui Dumnezeu. De fapt, intenția lui Dumnezeu este să-i mântuiască doar pe cei care iubesc adevărul și pot accepta mântuirea Lui. Cei care sunt scârbiți de adevăr și refuză să accepte mântuirea lui Dumnezeu sunt cei care se leapădă de El și I se împotrivesc. Dumnezeu nu numai că nu îi va mântui, dar în cele din urmă îi va distruge pe acești oameni. Deși cei care cred în Dumnezeu știu că iubirea Lui este infinită, nemărginită și măreață, Dumnezeu nu este dispus să le ofere acest har și această iubire celor care sunt scârbiți de adevăr. Dumnezeu nu le va da pe degeaba acestor oameni iubirea și mântuirea Lui. Aceasta este atitudinea lui Dumnezeu. Cei care sunt scârbiți de adevăr și nu acceptă mântuirea lui Dumnezeu sunt ca niște cerșetori care caută mâncare – indiferent pe cine imploră să le dea mâncare, în inimile lor, nu numai că le lipsește respectul pentru binefăcătorii lor, dar îi și batjocoresc și îi urăsc. Ba chiar ar prefera să fure pentru ei înșiși bunurile binefăcătorilor lor. Ar fi dispuși binefăcătorii să dea de mâncare unor astfel de cerșetori? Cu siguranță că nu, pentru că nu sunt cu adevărat jalnici, ci mai degrabă prea detestabili. Care este atitudinea binefăcătorului față de o astfel de persoană? Ar prefera să dea mâncare unui câine decât să o dea unui cerșetor ca acesta. Aceasta este adevărata lui părere. Ce fel de oameni credeți că sunt cei scârbiți de adevăr? Sunt ei cei care se împotrivesc și se opun lui Dumnezeu? Ei s-ar putea să nu se împotrivească fățiș lui Dumnezeu, dar natura-esență a acestora este să-L renege pe Dumnezeu și să se împotrivească Lui, ceea ce echivalează cu a-I spune deschis lui Dumnezeu: „Nu-mi place să aud ceea ce spui Tu, nu accept acest lucru și, pentru că nu accept că sunt adevărul cuvintele Tale, nu cred în Tine. Cred în oricine este folositor și benefic pentru mine.” Este aceasta atitudinea non-credincioșilor? Dacă aceasta este atitudinea ta față de adevăr, nu ești în mod deschis ostil față de Dumnezeu? Și dacă ești în mod deschis ostil față de Dumnezeu, te va mântui Dumnezeu? N-o va face. Acesta este motivul mâniei lui Dumnezeu față de toți cei care Îl neagă și I se împotrivesc. Esența oamenilor de acest fel, a celor care sunt scârbiți de adevăr, este esența ostilității față de Dumnezeu. Dumnezeu nu tratează oamenii care au o asemenea esență drept oameni. În ochii Lui, ei sunt dușmani și diavoli. Nu i-ar mântui niciodată. În cele din urmă, ei vor fi cufundați în dezastru și distruși. Ce spuneți – dacă un cerșetor mănâncă ce îi dă binefăcătorul și își ceartă, ridiculizează, batjocorește și chiar atacă binefăcătorul, oare acesta îl va urî? Cu siguranță. Care este motivul acestei uri? (Nu numai că acest cerșetor nu-i este recunoscător binefăcătorului său pentru că i-a dat de mâncare, ci, în schimb, îl batjocorește, ridiculizează și atacă pe binefăcător. O astfel de persoană nu are deloc conștiință sau rațiune și nici umanitate.) Ce atitudine ar trebui să aibă binefăcătorul față de acest cerșetor? Binefăcătorul ar trebui să ia înapoi lucrurile pe care i le-a dat inițial cerșetorului și să-l alunge. Se cuvine mai degrabă să dea aceste lucruri câinilor sau animalelor sălbatice decât acestui cerșetor. Aceasta este consecința pe care cerșetorul și-a atras-o. Acesta este motivul pentru care Dumnezeu este plin de mânie profundă față de o persoană sau un fel de persoană. Acest motiv nu este determinat de preferința lui Dumnezeu, ci de atitudinea acelei persoane față de adevăr. Când un om este scârbit de adevăr, acest lucru este, fără îndoială, fatal pentru obținerea mântuirii. Acesta nu este un lucru care poate sau nu să fie iertat, nu este o formă de comportament sau ceva care se dezvăluie în el în mod trecător. Este natura-esență a unei persoane, iar lui Dumnezeu Îi este silă de astfel de oameni. Dacă, ocazional, dezvălui corupția faptului că ești scârbit de adevăr, trebuie să examinezi, pe baza cuvintelor lui Dumnezeu, dacă aceste dezvăluiri sunt cauzate de antipatia ta față de adevăr sau de o lipsă de înțelegere a adevărului. Acest lucru necesită căutare și necesită luminarea și ajutorul lui Dumnezeu. Dacă natura-esența ta este aceea că ești scârbit de adevăr și nu-l accepți niciodată, fiind deosebit de dezgustat și ostil față de el, atunci există necazuri. Ești cu siguranță o persoană rea, iar Dumnezeu nu te va mântui.

Care este diferența dintre non-credincioși și cei care cred în Dumnezeu? Este doar o diferență de convingere religioasă? Nu. Non-credincioșii nu-L recunosc pe Dumnezeu și mai ales nu pot accepta adevărul exprimat de Dumnezeu. Asta dovedește că toți non-credincioșii sunt scârbiți de adevăr și îl urăsc. De exemplu, este o realitate că omul a fost creat de Dumnezeu? Este adevărul? (Da.) Atunci care este atitudinea oamenilor care cred în Dumnezeu, când aud asta? Recunosc și cred pe deplin acest lucru. Acceptă această realitate, acest adevăr, drept temelia credinței lor în Dumnezeu – asta înseamnă să acceptăm adevărul. Înseamnă să acceptăm, din adâncul inimii, realitatea că omul a fost creat de Dumnezeu, să fim cu bucurie ființe create, să fim dispuși să acceptăm îndrumarea și suveranitatea lui Dumnezeu și să recunoaștem că El este Dumnezeul nostru. Și care este atitudinea celor care nu cred în Dumnezeu, atunci când aud: „Omul a fost creat de Dumnezeu”? (Nu acceptă sau nu recunosc acest lucru.) În afară de faptul că nu recunosc asta, care este reacția lor? Vor râde de tine, făcând tot ce pot ca să încerce să folosească asta împotriva ta, să te ridiculizeze și să-și bată joc de tine, să te privească disprețuitor și să împroaște cu dispreț aceste cuvinte și această realitate. S-ar putea chiar să adopte o atitudine de batjocură, sarcasm, dispreț și ostilitate față de toți cei care recunosc aceste cuvinte. Nu înseamnă asta că sunt scârbiți de adevăr? (Ba da.) Când vezi astfel de oameni, îi urăști? Ce crezi? Te gândești: „Omul a fost creat de Dumnezeu. Aceasta este o realitate. Este indiscutabil adevărat. Nu accepți asta, nu-ți recunoști originile, ești cu adevărat nerecunoscător, ești inconștient și trădător. Chiar ești de teapa Satanei!” Asta gândești? (Da.) Și de ce gândești în felul acesta? Doar pentru că lor nu le place această afirmație? (Nu.) Și din ce cauză apare în tine o mentalitate atât de scârbită? (Din cauza atitudinii lor față de adevăr.) Mânia ta nu ar fi atât de mare, dacă ei ar respecta aceste cuvinte drept cuvinte obișnuite, ca pe o teorie sau o convingere religioasă. Însă când vezi că în ei apar repulsie, opoziție și dispreț, când îi vezi ieșind cu vorbe, atitudini și firi care denigrează această afirmație a adevărului, te înfurii. Așa stau lucrurile? Deși unii oameni nu cred în Dumnezeu, ei respectă credința altora și nu încearcă să desființeze chestiunile care țin de credință, rostite de alții. Nu ai nicio aversiune sau silă față de ei, poți în continuare să te împrietenești cu ei și să trăiești în pace alături de ei. Nu veți deveni dușmani. De fapt, există un număr mic de non-credincioși cu care te poți înțelege. Deși nu pot să accepte adevărata cale și să devină membri ai casei lui Dumnezeu, poți în continuare să te înțelegi și să relaționezi cu ei. Cel puțin au conștiință și rațiune. Nu complotează împotriva ta și nu te vor înjunghia pe la spate, așa că poți relaționa cu ei. Față de cei care încearcă să distrugă adevărul – cei care sunt scârbiți de adevăr – simți mânie în inima ta. Ai putea fi prieten cu ei? (Nu.) În afară de faptul că nu poți fi prieten cu ei, ce altceva crezi despre ei? Dacă ți s-ar cere să alegi cum să-i tratezi, cum i-ai trata? Ai spune: „Omul a fost creat de Dumnezeu. Aceasta este o realitate, acesta este adevărul și ce lucru grozav și sfințit este acesta! Nu numai că nu accepți acest lucru, dar încerci și să-l desființezi – chiar nu ai conștiință! Dacă Dumnezeu mi-ar da putere, te-aș blestema, te-aș lovi, te-aș transforma în cenușă!” Asta simți? (Da.) Acesta este simțul dreptății. Însă când vezi că sunt diavoli, lucrul rațional de făcut ar fi să-i ignori, să stai departe de ei. Când îți vorbesc, este în regulă să le faci jocul. Acesta este lucrul înțelept de făcut. Totuși, în adâncul sufletului, știi că te afli pe o cale diferită de cea a unor astfel de oameni. Ei nu ar putea niciodată să aibă credință în Dumnezeu, categoric nu vor accepta niciodată adevărul. Chiar dacă ar crede în Dumnezeu, El nu i-ar vrea. Ei se leapădă de Dumnezeu și I se împotrivesc, sunt fiare, sunt diavoli și nu urmează aceeași cale ca noi. Cei care au credință adevărată în Dumnezeu nu sunt dispuși să intre în contact cu diavoli. Sunt bine când nu văd niciun diavol, dar când o fac, li se împotrivesc imediat. Inimile lor se vor simți împăcate doar dacă nu văd niciodată niciun diavol. Unii oameni discută mereu treburile casei lui Dumnezeu cu diavoli non-credincioși. Aceștia sunt cei mai proști oameni. Ei nu fac distincția dintre cei din interior și cei din exterior, sunt niște proști confuzi care nu înțeleg absolut nimic. Poate Dumnezeu să mântuiască oameni care sunt capabili de asemenea absurdități? Categoric nu. Oamenii care au mereu legături cu diavolii sunt neîncrezători. Cu siguranță nu aparțin casei lui Dumnezeu și, mai devreme sau mai târziu, vor trebui să se întoarcă la Satana. Unii oameni nu pot să discearnă cine este un frate sau o soră și cine este un non-credincios. Sunt cei mai confuzi oameni. Le povestesc neîncrezătorilor și diavolilor despre treburile casei lui Dumnezeu. Este ca și cum ar arunca perle la porci și le-ar da câinilor ceea ce este sacru. Acei neîncrezători și diavoli sunt precum porcii și câinii, sunt clasificați printre brute. Dacă discuți treburile casei lui Dumnezeu cu ei, vei părea nesăbuit. După ce le aud, vor calomnia cu dezinvoltură casa lui Dumnezeu și adevărul. Dacă faci asta, Îl vei dezamăgi pe Dumnezeu și Îi vei fi îndatorat. Treburile casei lui Dumnezeu nu trebuie să fie discutate niciodată cu neîncrezătorii și cu diavolii. Oamenii se enervează, se împotrivesc și nu sunt dispuși să intre în contact cu aceia cărora nu le place adevărul, cărora le este scârbă de adevăr sau îl hulesc, deci cum crezi că Se simte Dumnezeu? Firea lui Dumnezeu, esența lui Dumnezeu, ceea ce are Dumnezeu și ceea ce este, viața lui Dumnezeu și esența lui Dumnezeu așa cum sunt dezvăluite de El sunt toate adevăruri. Un om scârbit de adevăr este, fără îndoială, o persoană care se împotrivește lui Dumnezeu și un dușman al lui Dumnezeu. Aceasta este mai mult decât o chestiune de incompatibilitate cu Dumnezeu. Pentru astfel de oameni, mânia lui Dumnezeu este imensă.

Toți aveți un fel de temelie acum și puteți fi considerați membri ai casei lui Dumnezeu. Trebuie să urmăriți cu sârguință adevărul și, în timp ce vă îndepliniți îndatoririle, să vă examinați constant propriile cuvinte și fapte, diversele stări și să vă străduiți să dobândiți anumite schimbări în firea voastră. Acesta este un lucru valoros. Atunci veți fi cu adevărat capabili să veniți înaintea lui Dumnezeu. Cel puțin trebuie să-L faci pe Dumnezeu să te accepte. Dacă nu poți ajunge la nivelul lui Iov și-ți lipsește calificarea care L-ar determina pe Dumnezeu să parieze personal cu Satana pentru a te încerca, cel puțin poți trăi în lumina lui Dumnezeu prin acțiunile și comportamentul tău, iar El va avea grijă de tine, te va proteja și te va recunoaște drept unul dintre adepții Săi și un membru al casei Sale. De ce? Pentru că de când L-ai recunoscut și crezi în Dumnezeu, ai căutat constant să urmezi calea Lui. Întrucât Dumnezeu este mulțumit de comportamentul și sinceritatea ta, te-a condus în casa Lui ca să primești instruire, să fii emondat și să-I accepți mântuirea. Ce binecuvântare grozavă! Începând ca o persoană din afara casei lui Dumnezeu, care nu știa nimic despre El sau despre adevăr, ai acceptat prima încercare a lui Dumnezeu și, după ce ai trecut-o, El te-a condus personal în casa Lui, ți-a încredințat o însărcinare, a rânduit îndatoriri pe care să le îndeplinești și ți-a permis să îndeplinești câteva îndatoriri umane în cadrul planului de gestionare al lui Dumnezeu. Deși este o lucrare neremarcabilă, până la urmă, ai grija și protecția lui Dumnezeu și ai primit promisiunea Lui. Această binecuvântare este suficient de măreață. Vom lăsa la o parte și cununa și recompensa din lumea care va veni și vom vorbi doar despre lucrurile de care oamenii se pot bucura în viața aceasta – de adevărurile pe care le auzi, harul, mila, grija și protecția de care te bucuri din partea lui Dumnezeu, chiar și diversele feluri de disciplinare și de certare pe care ți le oferă Dumnezeu și aprovizionarea tuturor acestor adevăruri pe care El le oferă omului – spune-Mi, cât de multe primești? În cele din urmă, pe lângă înțelegerea acestor adevăruri, Dumnezeu te va și salva pe deplin din tabăra Satanei, astfel încât să te poți transforma într-o persoană care Îl cunoaște pe Dumnezeu, are adevărul drept viața sa și este folositoare în casa lui Dumnezeu. Nu este această binecuvântare una mare? (Este mare.) Aceasta este promisiunea lui Dumnezeu. După ce te aduce în casa Lui, El îți spune: „Ești binecuvântat. Intrând în biserică, ai speranța de a fi mântuit.” Poate că nu știi ce se întâmplă, dar, de fapt, promisiunea lui Dumnezeu ți-a fost dată deja. În același timp, El face toate aceste lucruri pentru a îndeplini această promisiune – aprovizionarea cu adevăr, emondarea, îndatoririle pe care ți le dă și însărcinările pe care ți le încredințează – astfel încât viața ta să evolueze puțin câte puțin și tu să devii un om care se supune lui Dumnezeu și I se închină. Au primit oamenii această promisiune acum? Mai este cale de mers până la ziua realizării și îndeplinirii sale. De fapt, unii dintre voi ați primit-o deja, iar unii dintre voi aveți determinarea, dar încă nu ați primit-o. Depinde dacă aveți determinarea de a înțelege această promisiune și dacă sunteți capabili să o îndepliniți. Tot ceea ce face Dumnezeu le este oferit oamenilor pas cu pas, la timpul potrivit și în măsura potrivită. Niciodată nu există nicio greșeală, așa că nu trebuie să-ți faci griji că ești nesăbuit, de calibru slab, tânăr sau crezi în Dumnezeu de puțin timp. Nu lăsa aceste motive obiective să-ți afecteze intrarea în viață. Indiferent ce spune Dumnezeu, în primul rând, le permite oamenilor să-și cunoască și să-și evalueze precis starea și calibrul real și să ajungă să-și cunoască propria măsură. În al doilea rând, partea pozitivă este că le oferă oamenilor o înțelegere mai profundă a adevărului și le permite să pătrundă în adevărul-realitate și să-și îndeplinească bine îndatoririle, ca să satisfacă intențiile lui Dumnezeu. Acestea sunt țelurile cuvintelor lui Dumnezeu. De fapt, este foarte simplu să realizezi aceste lucruri. Atât timp cât ai o inimă care iubește adevărul, nu există nicio dificultate. Care este cea mai mare dificultate a oamenilor? Este aceea că ți-e scârbă de adevăr și nu-l iubești deloc. Aceasta este cea mai mare dificultate. Implică o problemă legată de natură. Dacă nu te căiești cu adevărat, s-ar putea să ai necazuri. Dacă ți-e scârbă de adevăr, îl hulești și îl disprețuiești mereu, dacă ai acest fel de natură, nu te vei schimba ușor. Chiar dacă te schimbi, rămâne de văzut dacă atitudinea lui Dumnezeu s-a schimbat. Dacă ceea ce faci poate schimba atitudinea lui Dumnezeu, atunci încă ai speranță să fii mântuit. Dacă nu poți să schimbi atitudinea lui Dumnezeu și, în adâncul inimii Sale, S-a scârbit de mult de esența ta, atunci nu ai nicio speranță să fii mântuit. Prin urmare, trebuie să vă examinați. Dacă ești într-o stare în care îți este scârbă de adevăr și i te împotrivești, este foarte periculos. Dacă provoci adesea o astfel de stare, dacă te prăbușești adesea într-o astfel de stare sau dacă, în mod fundamental, ești o astfel de persoană, atunci este cu atât mai mult o problemă. Dacă te afli ocazional în starea de a-ți fi scârbă de adevăr, în primul rând, s-ar putea să fie din cauza staturii tale mici; în al doilea rând, însăși firea coruptă a omului conține acest fel de esență, care, în mod inevitabil, provoacă această stare. Totuși, această stare nu reprezintă esența ta. Uneori, o emoție trecătoare poate produce o stare care te face să-ți fie scârbă de adevăr. Este doar un lucru temporar. Nu este provocat de firea-esență a ta, de a-ți fi scârbă de adevăr. Dacă este o stare temporară, poate fi inversată, dar cum o inversezi? Trebuie să vii imediat înaintea lui Dumnezeu, pentru a căuta adevărul în această privință și a deveni capabil să recunoști adevărul, și să te supui acestuia și lui Dumnezeu. Atunci această stare este înlăturată. Dacă nu o înlături și o lași să continue la nesfârșit, ești în pericol. De exemplu, unii spun: „În orice caz, am un calibru slab și nu pot înțelege adevărul, așa că nu-l voi mai urmări și nici nu trebuie să mă supun lui Dumnezeu. Cum a putut Dumnezeu să-mi dea acest calibru? Dumnezeu nu este drept!” Negi dreptatea lui Dumnezeu. Nu înseamnă asta să-ți fie scârbă de adevăr? Este atitudinea de a-ți fi scârbă de adevăr și o manifestare a scârbei de adevăr. Există un context al apariției acestei manifestări, așa că este necesar să înlăturăm acest context și cauza acestei stări. Odată ce cauza este înlăturată, starea ta va dispărea odată cu ea. Unele stări sunt ca un simptom, precum tusea, care ar putea fi provocat de o răceală sau de pneumonie. Dacă vindeci răceala sau pneumonia, și tusea se va ameliora. Când cauza este înlăturată, simptomele dispar. Însă unele stări de scârbă de adevăr nu sunt un simptom, ci o tumoră. Cauza bolii este în interior. S-ar putea să nu fii capabil să găsești niciun simptom dacă te uiți la exterior, dar odată ce apare boala, este fatală. Aceasta este o problemă foarte gravă. Astfel de oameni nu acceptă sau nu recunosc niciodată adevărul sau chiar îl hulesc constant, ca non-credincioșii. Chiar dacă nu rostesc niciodată cuvintele, ei continuă să calomnieze, să respingă și să infirme adevărul în inimile lor. Nu contează care adevăr – fie că este vorba de cunoașterea de sine, de recunoașterea propriei firi corupte, de acceptarea adevărului, de supunerea față de Dumnezeu, de a nu face lucrurile într-un mod superficial, sau de a fi o persoană onestă – ei nu acceptă, nu admit sau nu dau atenție niciunui aspect al adevărului sau chiar infirmă și hulesc toate aspectele adevărului. Aceasta este firea de a-ți fi scârbă de adevăr, este un fel de esență. La ce soi de final duce această esență? La a fi disprețuit, respins și eliminat de Dumnezeu, iar apoi la pierzanie. Consecințele sunt foarte grave.

V-a ajutat părtășia de azi despre aceste lucruri? (Da. Știu ce este calibrul bun și ce este calibrul rău, am puțină înțelegere adevărată a propriului calibru și mă pot evalua cu acuratețe când mi se întâmplă ceva. Nu voi fi arogant și nu mă voi crede neprihănit de sine, ci îmi voi îndeplini datoria într-o manieră realistă.) Indiferent despre care aspect al adevărului avem părtășie, va fi de ajutor pentru intrarea voastră în viață. Dacă puteți să luați aceste cuvinte și să le integrați în viețile voastre de zi cu zi, atunci ceea ce am spus nu a fost în zadar. De fiecare dată când ajungeți să înțelegeți o mică parte din adevăr, veți face lucrurile cu mai multă precizie, iar calea voastră se va deschide puțin mai mult. Dacă știți câteva adevăruri și nu aveți o înțelegere clară a staturii și a calibrului vostru real, veți face mereu lucrurile fără precizie, vă veți supraestima mereu și vă veți supraevalua și veți face lucrurile pe baza noțiunilor și închipuirilor, dar fără să știți, crezând în schimb că acționați pe baza adevărului. Veți considera aceste noțiuni și închipuiri drept adevăruri-principii. Abaterea în lucrurile pe care le faci va fi extrem de mare. Dacă aceste noțiuni, închipuiri, cunoștințe și învățături umane sunt dominante în inimile oamenilor, aceștia nu vor căuta adevărul. Dacă adevărul devine al doilea, al treilea sau chiar ultimul în inima ta, atunci ce are putere asupra ta? Firea ta satanică și noțiunile, filosofiile, cunoștințele și învățăturile umane. Aceste lucruri sunt suverane asupra ta, așa că lucrarea pe care Dumnezeu o face asupra ta nu va fi eficientă. În cazul în care cuvintele lui Dumnezeu și adevărul nu au devenit viața din tine, atunci încă ești departe de a fi mântuit. Nu ai pășit pe calea mântuirii. Crezi că inima lui Dumnezeu nu este neliniștită? Câtă milă trebuie să-ți arate Dumnezeu ca să te facă să mergi pe calea mântuirii? Dacă puteți să scăpați din cultura și cunoașterea tradițională și din filosofia satanică, să învățați să evaluați toate aceste lucruri cu adevărul bazat pe cuvintele lui Dumnezeu, să folosiți adevărurile-principii drept standarde pentru a supraveghea lucrurile și să vă îndepliniți bine îndatoririle, atunci veți deveni realmente oameni care au adevărul-realitate și capacitatea de a trăi independent. În prezent, nu vă aflați la acest nivel, încă mai aveți cale lungă de mers. Aveți doar puțină viață și trebuie să trăiți în continuare după mila, iubirea și toleranța lui Dumnezeu. Asta înseamnă că statura voastră este prea mică. Dacă ți s-ar da o sarcină, ai fi capabil să o îndeplinești independent? Ai putea face bine treaba? Dacă strici lucrurile, asta înseamnă că te împotrivești lui Dumnezeu și-L dezonorezi. Dacă faci treaba pe jumătate și apoi pleci să te distrezi, nu arată asta că ești puțin nestatornic? Arată că nu ești un lucrător de încredere și că nu-ți faci treaba cum se cuvine. Ai mereu nevoie de oameni care să te urmărească și să te supravegheze, dacă vrei să-ți faci datoria. Unii oameni de 30 sau 40 de ani încă au acest caracter. Pentru ei, totul s-a terminat. Nu vor realiza nimic în viețile lor. Dacă ai 20 de ani și crezi în Dumnezeu doar de doi sau trei ani, poți fi iertat că ești o persoană cu o statură mică. Nestatornicia, faptul că nu ești de încredere, că mereu trebuie să aibă cineva grijă de tine, să fii protejat, să ți se amintească, să fii îndemnat și îndrumat de Dumnezeu, având mereu nevoie să te bucuri de aceste haruri ale lui Dumnezeu, trăind bazându-te pe aceste haruri și nefiind capabil să te lipsești de niciunul dintre aceste lucruri înseamnă că ai o statură prea mică. Acum vă aflați în această stare. Dacă lucrurile nu vă sunt explicate pe deplin, uneori veți face o greșeală și munca voastră va fi o harababură. Dacă nu vi se explică orice lucru neînsemnat, vă veți rătăci, ceea ce este o grijă constantă pentru ceilalți. La exterior, toți sunteți adulți, dar de fapt nu aveți multă viață în duhurile voastre. Deși aveți voința și sinceritatea de a vă îndeplini îndatoririle și aveți și puțină credință adevărată, înțelegeți prea puține despre adevăr. În datoria voastră, vă bazați complet pe harul, binecuvântările, îndrumarea și mementourile lui Dumnezeu ca să mergeți înainte. Mai puțin de atât și nu va merge bine. Așadar, care aspect al firii drepte a lui Dumnezeu se manifestă în voi? Mila Lui din belșug și, desigur, acesta este principiul lucrării lui Dumnezeu. De ce nu v-ați bucurat încă de încercările și rafinările lui Dumnezeu? Pentru că nu aveți o asemenea statură. Aveți o statură prea mică, înțelegeți prea puțin din adevăr, nu puteți pătrunde până în miezul niciunui lucru, deveniți confuzi când întâmpinați dificultăți, nu știți de unde să începeți, îi faceți mereu pe oameni să se îngrijoreze și, orice datorie îndepliniți, alți oameni trebuie să vă învețe să o faceți pas cu pas, ceea ce necesită prea mult efort din partea celorlalți. Totul trebuie să vă fie explicat și repetat de mai multe ori, altfel nu va merge bine. Lucrurile obișnuite trebuie spuse de două sau trei ori, dar, după un timp, veți uita și vor trebui repetate de mai multe ori. Ce fel de oameni sunt aceștia? Aceștia sunt oameni confuzi, care nu-și dedică inima sau mintea lucrurilor pe care le fac și care nu sunt calificați să muncească. Pot astfel de oameni să înțeleagă adevărul? Cu siguranță nu le este ușor să înțeleagă adevărul, pentru că au un calibru atât de slab și nu se pot ridica la nivelul adevărului. Unii oameni au o statură mică, dar pot să învețe un lucru după ce îl experimentează o dată, de două sau de trei ori. Dacă pot pricepe, înțelege și pătrunde adevărul după ce au auzit părtășia despre adevăr, sunt oameni de calibru. Nu este o mare problemă să ai calibru, dar să fii de statură mică. Acest lucru este legat doar de profunzimea experienței unor astfel de oameni și este direct legat de profunzimea înțelegerii adevărului. După mai multă experiență și o înțelegere mai profundă a adevărului, statura lor va crește în mod firesc.

2 martie 2019