Cui îi ești credincios?

Acum, fiecare zi pe care o trăiți este decisivă și de maximă importanță pentru soarta și destinația voastră, astfel că trebuie să apreciați tot ceea ce aveți astăzi și să prețuiți fiecare minut care trece. Trebuie să vă acordați cât mai mult timp posibil ca să vă oferiți cele mai mari câștiguri, astfel încât să nu fi trăit în zadar această viață. Motivul pentru care vă spun asemenea cuvinte s-ar putea să vă bulverseze. Sincer să fiu, nu sunt deloc mulțumit de comportamentul niciunuia dintre voi, căci nu sunteți cum speram să fiți astăzi. Prin urmare, pot să spun următoarele: fiecare dintre voi este la un pas de pericol, iar strigătele voastre de ajutor de altădată și aspirațiile anterioare de a urmări adevărul și de a căuta lumina se apropie de final. Aceasta este afișarea finală a răsplății și e ceva la care nu M-am așteptat niciodată. Nu doresc să vorbesc contrar faptelor, pentru că M-ați dezamăgit peste măsură. Poate că nu doriți să acceptați situația fără să vă împotriviți și nici să confruntați realitatea – totuși, trebuie să vă adresez cu seriozitate această întrebare: în toți acești ani, ce anume v-a umplut inimile? Cui le sunt ele fidele? Să nu spuneți că aceste întrebări au apărut din senin și nu-Mi cereți să vă spun de ce am întrebat astfel de lucruri. Să știți acest lucru: deoarece vă cunosc prea bine, țin la voi prea mult și am pus prea mult suflet în comportamentul și faptele voastre v-am chemat în mod repetat să dați socoteală și am îndurat greutăți amare. Totuși, nu Mă răsplătiți decât cu indiferență și resemnare insuportabilă. Ați fost atât de nepăsători față de Mine; e posibil să nu știu nimic despre acest fapt? Dacă asta credeți voi, aceasta dovedește și mai mult că într-adevăr nu Mă tratați cu bunătate. Și, așadar, spun că vă ascundeți capul în nisip. Cu toții sunteți atât de isteți, încât nici măcar nu știți ce faceți – deci, pentru a-Mi da socoteală, cum veți proceda?

Întrebarea care Mă preocupă cel mai mult este cui, mai exact, le sunt inimile voastre credincioase? Sper, de asemenea, că fiecare dintre voi va încerca să-și pună ordine în gânduri și să se întrebe cui îi este devotat și pentru cine trăiește. Poate că nu ați acordat niciodată o atenție deosebită acestor întrebări, așadar, ce-ar fi să vă dezvălui răspunsurile?

Oricine are ținere de minte va recunoaște acest fapt: omul trăiește pentru sine și își este loial sieși. Nu cred că răspunsurile voastre sunt întru totul corecte, pentru că fiecare dintre voi există în propria viață și fiecare se căznește cu suferința sa. Prin urmare, sunteți credincioși oamenilor pe care îi iubiți și lucrurilor care vă plac; nu sunteți întru totul loiali față de voi înșivă. Pentru că toți sunteți influențați de oameni, de evenimente și de obiectele din jurul vostru, nu sunteți cu adevărat loiali față de voi înșivă. Eu rostesc aceste cuvinte nu pentru a susține loialitatea pe care o aveți față de voi înșivă, ci pentru a scoate la iveală loialitatea voastră față de orice lucru căci, de-a lungul atâtor ani, nu am primit niciodată loialitate de la niciunul dintre voi. Toți M-ați urmat în acești ani, dar nu Mi-ați dat niciodată o iotă de loialitate. În schimb, ați gravitat în jurul celor pe care îi iubiți și al lucrurilor care vă plac – atât de mult încât tot timpul și oriunde vă duceți, le țineți mereu aproape de inimile voastre și nu le-ați abandonat niciodată. Ori de câte ori deveniți dornici sau pasionați de un anume lucru pe care-l iubiți, aceasta se petrece chiar în timp ce Mă urmați sau chiar când Îmi ascultați cuvintele. Așadar, Eu spun că folosiți loialitatea pe care o cer de la voi, ca, de fapt, să prețuiți „animalele de companie” și să le fiți loiali. Cu toate că puteți sacrifica un lucru sau două pentru Mine, aceasta nu vă reprezintă pe toți și nu dovedește că Eu sunt Acela căruia Îi sunteți cu adevărat loiali. Vă implicați în acțiunile de care sunteți pasionați: unii oameni sunt loiali fiilor și fiicelor, alții sunt bărbaților, soțiilor, bogăției, muncii, superiorilor, statutului social sau femeilor. Niciodată nu vă simțiți obosiți sau supărați în privința lucrurilor cărora le sunteți credincioși; în schimb, deveniți și mai dornici să aveți aceste lucruri în cantități mai mari și de o mai bună calitate și niciodată nu renunțați. Eu și cuvintele Mele suntem întotdeauna împinși în spatele lucrurilor de care sunteți pasionați. Și nu aveți de ales decât să le plasați la urmă. Sunt chiar unii care păstrează acest ultim loc pentru lucruri cărora le sunt credincioși, dar pe care încă nici nu le-au descoperit. În inimile lor, n-a existat niciodată nicio fărâmă din Mine. S-ar putea să credeți că vă cer prea mult sau că vă acuz pe nedrept, dar v-ați gândit vreodată că, deși vă petreceți fericiți timpul cu familia, nu Mi-ați fost credincioși nici măcar o dată? În astfel de momente, nu vă doare? Atunci când inimile voastre sunt pline de bucurie și sunteți răsplătiți pentru munca voastră, nu vă simțiți descurajați că nu v-ați aprovizionat cu suficient adevăr? Când ați plâns pentru că nu ați primit aprobarea Mea? Vă frământați creierii și suferiți mult pentru fiii și fiicele voastre, dar totuși nu sunteți mulțumiți; mai credeți că nu ați făcut destul pentru ei, că nu ați făcut tot ce v-a stat în puteri pentru ei. Totuși, față de Mine, ați fost mereu nepăsători și neglijenți; sunt doar în amintirile voastre, dar nu rezist în inimile voastre. Pentru voi, devotamentul și eforturile Mele rămân întotdeauna insesizabile, iar voi nu le-ați apreciat niciodată. Voi doar vă angajați într-o scurtă reflecție și aveți impresia că este suficient. O astfel de „loialitate” nu este aceea după care mult am râvnit, ci mai degrabă ceea ce de multă vreme disprețuiesc. Totuși, indiferent ce spun, veți continua să recunoașteți doar un lucru sau două; nu puteți să-l acceptați pe deplin, deoarece toți sunteți foarte „încrezători” și întotdeauna alegeți cu multă grijă ceea ce acceptați din cuvintele pe care vi le-am spus. Dacă astăzi mai sunteți astfel, am niște metode prin care să Mă ocup de siguranța voastră de sine – și, mai mult, vă voi face să admiteți că toate cuvintele Mele sunt adevărate și că niciunul dintre ele nu denaturează realitatea.

Dacă aș pune chiar acum niște bani în fața voastră și v-aș da libertatea să alegeți și dacă nu v-aș condamna pentru alegerea voastră, atunci majoritatea dintre voi ați alege banii și v-ați lepăda de adevăr. Cei mai buni dintre voi ar renunța la bani și ar alege cu reticență adevărul, în timp ce alții, nehotărâți, ar lua banii într-o mână și adevărul în cealaltă. Oare adevărata voastră fire nu ar ieși, astfel, la iveală? Atunci când alegeți între adevăr și orice altă valoare căreia îi sunteți loiali, ați face această alegere și atitudinea voastră ar rămâne aceeași. Nu-i așa? Nu sunt mulți printre voi care au ezitat între bine și rău? În competiția dintre pozitiv și negativ, dintre alb și negru, sunteți cu siguranță conștienți de alegerile pe care le-ați făcut între familie și Dumnezeu, copii și Dumnezeu, pace și tulburare, bogăție și sărăcie, statut social și normalitate, a fi susținuți și a fi marginalizați și așa mai departe. Între o familie liniștită și una destrămată, ați ales-o pe cea dintâi și ați făcut-o fără nicio ezitare; între bogăție și datorie, din nou ați ales-o pe cea dintâi, chiar lipsiți de voința de a vă întoarce la țărm;[a] între lux și sărăcie, ați ales prima opțiune; când alegeți între fiii, fiicele, soțiile, soții voștri și Mine, i-ați ales pe cei dintâi; și între noțiune și adevăr, ați ales-o, încă o dată, pe cea dintâi. Fiind confruntat cu toate faptele voastre rele, pur și simplu Mi-am pierdut încrederea în voi. Sunt pur și simplu uimit că inimile voastre se împotrivesc atât de mult să fie înmuiate. Mulți ani de dăruire și de efort nu Mi-au adus aparent decât resemnarea și deznădejdea voastră, dar speranțele Mele pentru voi cresc cu fiecare zi care trece, căci ziua Mea a fost deja dezvăluită tuturor. Cu toate acestea, insistați să căutați lucruri întunecate și rele și refuzați să vă slăbiți strânsoarea asupra lor. Așadar, care va fi, atunci, finalul vostru? V-ați gândit vreodată cu atenție la acest lucru? Dacă vi s-ar cere să alegeți din nou, care ar fi poziția voastră? Ar mai fi tot prima? Mi-ați mai aduce dezamăgire și întristare jalnică? Ar mai avea inimile voastre un minimum de căldură? Tot n-ați ști ce ar trebui să faceți pentru a-Mi mângâia inima? În acest moment, ce alegeți? Vă veți supune cuvintelor Mele sau veți fi scârbiți de ele? Ziua Mea a fost dezvăluită chiar în fața ochilor voștri, iar ceea ce vă așteaptă este o viață nouă și un nou punct de plecare. Cu toate acestea, trebuie să vă spun că acest punct de plecare nu este începutul unei lucrări noi din trecut, ci încheierea celei vechi. Adică, acesta este actul final. Cred că toți puteți să înțelegeți ce este neobișnuit cu privire la acest punct de plecare. Totuși, într-o zi apropiată, veți înțelege adevăratul sens al acestui punct de plecare, așa că haideți să trecem de el împreună și să întâmpinăm finalul ce va să vină! Cu toate acestea, ceea ce continuă să Mă neliniștească în privința voastră este faptul că, atunci când vă confruntați cu injustiția și justiția, o alegeți întotdeauna pe cea dintâi. Dar toate acestea sunt de domeniul trecutului. Și Eu sper să uit evenimentele din trecutul vostru, cu toate că acest lucru este foarte greu de înfăptuit. Totuși, am o metodă foarte bună de a face asta: lăsați viitorul să înlocuiască trecutul și permiteți umbrelor din trecutul vostru să fie înlocuite cu sinele vostru adevărat de astăzi. Așadar, trebuie să vă deranjez să faceți din nou alegerea: cui, mai exact, îi sunteți loiali?

Note de subsol:

a. A se întoarce la țărm: un proverb chinezesc, care are sensul de „a se întoarce de la căile sale rele”.

Anterior: Pregătește suficiente fapte bune pentru destinația ta

Înainte: Despre destinație

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte

Contactează-ne pe Messenger