343 Cei care nu-L cunosc pe Dumnezeu I se împotrivesc

1 Aceia care nu înțeleg scopul lucrării lui Dumnezeu sunt aceia care se opun lui Dumnezeu și, chiar mai mult, aceia care sunt conștienți de scopul lucrării lui Dumnezeu, dar nu caută să-L mulțumească pe Dumnezeu. Aceia care eu spun că sunt împotriva lui Dumnezeu sunt aceia care nu Îl cunosc pe Dumnezeu, aceia care Îl recunosc prin cuvinte goale, dar cu toate acestea, nu Îl cunosc, aceia care Îl urmează pe Dumnezeu, dar, cu toate acestea, nu Îl ascultă și aceia care se desfată în harul lui Dumnezeu, dar, cu toate acestea, nu Îi pot fi martori. Cei care citesc Biblia în bisericile mari, recită Biblia în fiecare zi și, totuși, niciunul nu înțelege scopul lucrării lui Dumnezeu. Niciunul nu este capabil să-L cunoască pe Dumnezeu; mai mult, niciunul nu este în concordanță cu inima lui Dumnezeu.

2 Toți sunt oameni netrebnici, ticăloși, fiecare crezându-se la înălțime ca să-L învețe pe Dumnezeu. Deși ei flutură numele lui Dumnezeu, ei I se opun voit. Cu toate că ei se denumesc credincioși ai lui Dumnezeu, ei sunt cei care mănâncă trupul și beau sângele omului. Toți oamenii ca aceștia sunt diavoli care devorează sufletul omului, demoni șefi care intenționat stau în calea celor care încearcă să umble pe calea cea dreaptă, și obstacole ce îi împiedică pe cei care Îl caută pe Dumnezeu. Cu toate că ei au „un trup robust”, cum vor ști adepții lor că ei sunt antihriști care îi conduc pe oameni contra lui Dumnezeu? Cum vor ști ei că aceștia sunt diavoli vii care caută, pentru un scop anume, suflete ca să le devoreze?

3 Aceia care se cinstesc singuri înaintea lui Dumnezeu sunt cei mai josnici dintre oameni, în timp ce aceia care se smeresc sunt cei mai demni de cinste. Și aceia care cred că știu lucrarea lui Dumnezeu și proclamă lucrarea lui Dumnezeu altora în sunet de fanfară în timp ce ochii le sunt ațintiți asupra Lui – aceștia sunt cei mai ignoranți oameni. Astfel de oameni sunt aceia fără mărturia lui Dumnezeu și aceia care sunt aroganți și îngâmfați. Aceia care nu înțeleg voia lui Dumnezeu sunt adversarii lui Dumnezeu; aceia care înțeleg voia lui Dumnezeu, dar nu practică adevărul sunt adversarii lui Dumnezeu; aceia care mănâncă și beau cuvintele lui Dumnezeu, dar merg împotriva substanței cuvintelor lui Dumnezeu, sunt adversarii lui Dumnezeu; aceia care au concepții despre Dumnezeul întrupat și se răzvrătesc intenționat, sunt adversarii lui Dumnezeu; aceia care Îl judecă pe Dumnezeu, sunt adversarii lui Dumnezeu; și oricine nu este capabil să Îl cunoască pe Dumnezeu și să Îi fie martor, este adversarul lui Dumnezeu.

Adaptare după „Toți oamenii care nu-L cunosc pe Dumnezeu sunt oameni care I se împotrivesc lui Dumnezeu” în Cuvântul Se arată în trup

Anterior: 342 Dumnezeu urăște emoțiile dintre oameni

Înainte: 344 Oricine Îl măsoară pe Dumnezeu după noțiuni I se împotrivește

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2023!

Conținut similar

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte

Contactează-ne pe Messenger