Omul trăiește în mijlocul luminii, însă nu este conștient de prețiozitatea acesteia. El nu cunoaște esența și sursa luminii și, mai mult, cui îi aparține aceasta. Când acord omului lumina, Eu observ imediat condițiile printre oameni: datorită luminii, toți oamenii se schimbă și cresc și au părăsit întunericul. Eu privesc la fiecare colț al universului și văd că munții sunt înconjurați de ceață, că apele au înghețat în frig și că, datorită venirii luminii, oamenii privesc spre Răsărit pentru a putea descoperi ceva mai prețios – totuși, ei rămân incapabili să distingă, prin pâclă, o direcție clară. Deoarece întreaga lume este acoperită de ceață, când Eu privesc dintre nori, niciun om nu-Mi descoperă existența. Omul caută ceva pe pământ; pare să caute hrană; intenționează, se pare, să aștepte sosirea Mea – totuși, el nu cunoaște ziua Mea și poate doar să privească deseori la licărirea luminii în Răsărit. Dintre nenumărații Mei aleși, Eu îi caut pe aceia care sunt, cu adevărat, în acord cu intențiile Mele. Eu umblu printre nenumărații Mei aleși și trăiesc printre ei, dar omul este teafăr și nevătămat pe pământ și, astfel, nu există niciunul care să fie cu adevărat în acord cu intențiile Mele. Oamenii nu știu cum să arate considerație față de intențiile Mele, ei nu pot vedea acțiunile Mele și nu se pot mișca prin lumină și primi strălucirea luminii asupra lor. Deși omul Mi-a prețuit cândva cuvintele, el este incapabil să deslușească uneltirile Satanei; deoarece statura omului este prea mică, el nu poate face așa cum îi dorește inima. Omul nu M-a iubit niciodată cu sinceritate. Când Eu îl înalț, el se simte nevrednic, dar aceasta nu-l face să încerce să Mă mulțumească. El ține numai, în mâinile sale, „statutul” pe care Eu i l-am dat și îl cercetează; insensibil la frumusețea Mea, el, în schimb, se tot dedă la beneficiile statutului său. Nu este acesta neajunsul omului? Când munții se mișcă, ar putea ei face un ocol pe lângă tine de dragul statutului tău? Când apele curg, ar putea ele să se oprească înaintea statutului omului? Ar putea fi inversate cerurile și pământul de statutul omului? Cândva, i-am arătat milă omului, de nenumărate ori – dar nimeni nu a apreciat valoarea și nici nu a prețuit acest lucru. Oamenii doar au ascultat aceasta ca pe o poveste sau au citit-o ca pe un roman. Oare, cu adevărat, cuvintele Mele nu ating inima omului? Cuvântările Mele chiar nu au niciun efect? S-ar putea oare ca nimeni să nu creadă în existența Mea? Omul nu se iubește pe sine; în schimb, el se unește cu Satana ca să Mă atace și îl folosește pe Satana ca pe un „bun” cu care să Mă slujească. Eu voi pătrunde în toate uneltirile Satanei, astfel încât, de acum înainte, oamenii de pe pământ să nu mai fie induși în eroare de el și astfel încât ei să nu Mi se opună din cauza existenței sale.

În Împărăție, Eu sunt Împărat – dar, în loc să Mă trateze pe Mine ca pe Împăratul acesteia, omul Mă tratează ca pe „Mântuitorul care a coborât din cer”. Ca urmare, el tânjește după Mine să-i dau pomană și nu urmărește cunoașterea Mea. Atât de mulți au implorat înaintea Mea ca niște cerșetori; atât de mulți și-au deschis „sacii” înaintea Mea și M-au implorat să le dau mâncare pentru a supraviețui; atât de mulți M-au fixat cu ochi lacomi, ca lupii flămânzi, dorindu-și să Mă poată înfuleca și să-și umple burțile; atât de mulți și-au plecat capetele, în tăcere, din cauza fărădelegilor lor și s-au simțit rușinați, rugându-se pentru îndurarea Mea sau acceptând, de bunăvoie, mustrarea Mea. Când Îmi emit cuvântările, diferitele stări urâte ale omului apar în toate formele lor ciudate, iar adevărata lui formă este dezvăluită în lumină; iar, în lumina strălucitoare, omul nu este capabil să se ierte pe el însuși. Astfel, el se grăbește înaintea Mea să se închine și să-și mărturisească păcatele. Din pricina „onestității” omului, Eu îl trag, încă o dată, în carul mântuirii și, prin urmare, el Îmi este recunoscător și-Mi aruncă o privire iubitoare. Cu toate acestea, tot nu intenționează să se refugieze cu adevărat în Mine și nu Mi-a dat, pe deplin, inima lui. El numai se laudă cu Mine, dar nu Mă iubește cu adevărat, pentru că nu și-a întors mintea la Mine; trupul său este înaintea Mea, dar inima lui este în spatele Meu. Deoarece omul nu are idee cum să se comporte și nu are niciun interes să vină înaintea Mea, Eu îi furnizez sprijinul adecvat, astfel încât el să se poată întoarce spre Mine din mijlocul insistenței încăpățânate a purtării lui neascultătoare. Aceasta este tocmai mila pe care o dau omului și metoda prin care Mă străduiesc să îl mântuiesc.

Toți oamenii din univers sărbătoresc venirea zilei Mele, iar îngerii umblă printre aleșii Mei. Când Satana provoacă tulburări, îngerii, datorită slujirii lor în cer, îl ajută mereu pe poporul Meu. Îngerii nu sunt induși în eroare de diavol din cauza slăbiciunii umane, dar, din cauza atacului forțelor întunericului, ei se străduiesc cu atât mai mult să experimenteze, prin ceață, viața omului. Toți aleșii Mei cedează în fața numele Meu și, niciodată, nimeni nu se ridică să Mi se opună în mod deschis. Datorită lucrării îngerilor, omul acceptă numele Meu și toți sunt în mijlocul curentului lucrării Mele. Lumea se prăbușește! Babilonul este paralizat! O! Oare cum ar putea lumea religioasă să nu fie distrusă de autoritatea Mea pe pământ? Cine îndrăznește încă să se răzvrătească împotriva Mea și să Mi se opună? Cărturarii? Toți oficialii religioși? Conducătorii și autoritățile de pe pământ? Îngerii? Cine nu celebrează perfecțiunea și plinătatea corpului Meu? Dintre nenumărații Mei aleși, care nu cântă, fără încetare, laude, și nu este, în mod constant, fericit din cauza Mea? Locuiesc în țara unde este bârlogul marelui balaur roșu, dar aceasta nu Mă face să tremur de frică sau să fug, căci toți oamenii lui au început deja să-l urască. Niciodată nimic nu și-a făcut „datoria” înaintea balaurului, de dragul său; în schimb, toate lucrurile acționează după cum cred de cuviință și toate merg pe drumul lor. Cum ar putea să nu piară țările de pe pământ? Cum ar putea ele să nu cadă? Cum ar putea poporul Meu să nu aclame? Cum ar putea ei să nu cânte de bucurie? Este aceasta lucrarea omului? Este ea fapta mâinilor omului? Eu i-am dat omului temelia existenței sale și l-am aprovizionat cu lucruri materiale, totuși, el este nemulțumit de condițiile sale actuale și cere să intre în Împărăția Mea. Dar cum ar putea el să intre în Împărăția Mea atât de ușor, fără să fi plătit un preț, nefiind dispus să-și ofere devotamentul său altruist? În loc să pretind ceva de la om, îi stabilesc cerințe, astfel încât Împărăția Mea pe pământ să poată fi umplută de slavă. Omul a fost călăuzit de către Mine în epoca actuală, el există în această condiție și trăiește în mijlocul îndrumării luminii Mele. Dacă nu ar fi astfel, care dintre oamenii de pe pământ și-ar cunoaște perspectivele? Cine Mi-ar înțelege intențiile? Eu Îmi adaug condițiile la cerințele omului; nu este acest lucru în concordanță cu legile naturii?

Ieri, voi ați trăit în mijlocul vântului și al ploii; astăzi ați intrat în Împărăția Mea și ați devenit poporul ei; iar mâine, vă veți bucura de binecuvântările Mele. Cine și-a imaginat vreodată astfel de lucruri? Știți voi cât de multe necazuri și greutăți veți experimenta în viața voastră? Eu avansez în mijlocul vântului și al ploii și am petrecut an după an în rândul oamenilor și am ajuns, în timp, până în ziua de astăzi. Nu sunt întocmai aceștia pașii planului Meu de gestionare? Cine a sporit vreodată planul Meu? Cine poate să se desprindă de pașii planului Meu? Eu locuiesc în inimile a sute de milioane de oameni, sunt Împărat printre sute de milioane de oameni și am fost respins și ponegrit de sute de milioane de oameni. Chipul Meu nu este, cu adevărat, în inima omului. Omul percepe doar vag, în cuvintele Mele, înfățișarea Mea slăvită, dar, din cauza tulburării gândurilor sale, el nu are încredere în propriile sale sentimente; în inima lui există doar un „Eu” nedeslușit, dar Acesta nu rămâne acolo mult timp. Și deci, dragostea lui față de Mine este, de asemenea, astfel: dragostea lui înaintea Mea se arată în mod sporadic, ca și când fiecare om M-ar iubi conform propriului temperament, ca și cum dragostea lui ar apărea și dispărea din vedere sub lumina neclară a lunii. Astăzi, doar datorită dragostei Mele, omul rămâne și are norocul să supraviețuiască. Dacă nu ar fi astfel, care dintre oameni nu ar fi tăiat de laser ca urmare a corpului său descărnat? Omul încă nu se cunoaște pe sine. El se dă mare în fața Mea și se laudă în spatele Meu, dar nimeni nu îndrăznește, înaintea Mea, să Mi se opună. Cu toate acestea, omul nu cunoaște înțelesul opoziției despre care Eu vorbesc; în schimb, el continuă să încerce să Mă păcălească și continuă să se înalțe pe el însuși – prin aceasta, nu Mi se opune el în mod deschis? Eu tolerez slăbiciunea omului, dar nu sunt câtuși de puțin îngăduitor față de opoziția realizată de el. Deși îi cunoaște înțelesul, el nu este dispus să acționeze potrivit acestui înțeles și doar acționează în conformitate cu propriile lui preferințe, încercând să Mă înșele. Eu, în permanență, Îmi fac clar înțeleasă firea în cuvintele Mele, dar omul nu este împăcat cu înfrângerea – în același timp, el își dezvăluie firea. În mijlocul judecății Mele, omul va fi cu totul convins, iar în mijlocul mustrării Mele, el va trăi, în cele din urmă, chipul Meu și va deveni o manifestare a Mea pe pământ!

22 martie 1992