Aplicația Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

Ascultați glasul lui Dumnezeu și întâmpinați întoarcerea Domnului Isus!

Îi rugăm pe toți cei care caută adevărul să ne contacteze.

Cuvântul Se arată în trup

Culori individuale

Teme

Font

Dimensiunea fontului

Spațiu între linii

Lățimea paginii

0 rezultat(e) de căutare

Nu s-a găsit niciun rezultat

`

Cea de-a douăzeci și doua cuvântare

Omul trăiește în mijlocul luminii, însă nu este conștient de prețiozitatea luminii. El nu cunoaște substanța și sursa luminii și, mai mult, cui îi aparține ea. Când acord omului lumina, Eu examinez imediat condițiile printre oameni: datorită luminii, toți oamenii se schimbă și cresc și au părăsit întunericul. Eu privesc la fiecare colț al universului și văd că munții sunt înconjurați de ceață, că apele au înghețat în mijlocul frigului și că, datorită venirii luminii, oamenii privesc spre Răsărit pentru a putea descoperi ceva mai prețios – totuși, omul rămâne incapabil să distingă, prin pâclă, o direcție clară. Deoarece întreaga lume este acoperită de ceață, când Eu privesc dintre nori, existența Mea nu este descoperită niciodată de om; omul caută ceva pe pământ, pare să caute hrană, intenționează, se pare, să aștepte sosirea Mea – totuși, el nu cunoaște ziua Mea și poate doar să privească deseori la strălucirea luminii în Răsărit. Între toate popoarele, Eu le caut pe acelea care sunt, cu adevărat, după inima Mea. Eu umblu printre toate popoarele și trăiesc printre ele, dar omul este teafăr și nevătămat pe pământ și, astfel, nu există niciunul care să fie cu adevărat după inima Mea. Oamenii nu știu cum să se îngrijească de voia Mea, ei nu pot vedea acțiunile Mele și nu se pot mișca prin lumină și să primească strălucirea luminii asupra lor. Deși omul Îmi prețuiește întotdeauna cuvintele, el este incapabil să vadă prin tertipurile Satanei; deoarece statura omului este prea mică, el nu poate face așa cum îi dorește inima. Omul nu M-a iubit niciodată cu sinceritate. Când Eu îl înalț, el se simte nevrednic, dar aceasta nu-l face să încerce să Mă mulțumească. El deține numai, în mâinile sale, poziția pe care Eu i-am dat-o și o cercetează; insensibil la frumusețea Mea, el, în schimb, persistă în a se umfla cu binecuvântările poziției sale. Nu este acesta neajunsul omului? Când munții se mișcă, ar putea ei face un ocol de dragul poziției tale? Când apele curg, ar putea ele să se oprească înaintea poziției tale? Ar putea fi inversate cerurile și pământul de poziția ta? Cândva, Eu am fost milostiv față de om, de nenumărate ori – dar nimănui nu-i pasă sau nu prețuiește aceasta. Ei doar ascultă aceasta ca pe o poveste sau o citesc ca pe un roman. Oare, cu adevărat, cuvintele Mele nu ating inima omului? Vorbirile Mele nu au niciun efect? Ar putea fi faptul că nimeni nu crede în existența Mea? Omul nu se iubește pe sine; în schimb, el se unește cu Satana ca să Mă atace și îl folosește pe Satana ca pe un „bun” prin care să Mă slujească. Eu voi pătrunde în toate tertipurile Satanei și voi opri oamenii de pe pământ să accepte înșelătoriile lui, astfel încât ei să nu Mi se opună din cauza existenței lui Satana.

În Împărăție, Eu sunt Împărat – dar, în loc să Mă trateze pe Mine ca Împăratul acesteia, omul Mă tratează ca pe Mântuitorul care a coborât din cer. Ca urmare, el tânjește după Mine să-i dau pomană, și nu urmărește cunoașterea Mea. Atât de mulți au strigat înaintea Mea la fel ca un cerșetor; atât de mulți și-au deschis „sacii” înaintea Mea și M-au implorat să le dau mâncare pentru a supraviețui; atât de mulți M-au fixat cu ochi lacomi, ca lupii flămânzi, dorindu-și să Mă poată înfuleca și să-și umple burțile; atât de mulți și-au plecat capetele, în tăcere, din cauza abaterilor lor și s-au simțit rușinați, rugându-se pentru îndurarea Mea sau acceptând, de bunăvoie, mustrarea Mea. Când Eu vorbesc, diferitele nebunii ale omului par absurde, iar adevărata lui formă este dezvăluită în mijlocul luminii, iar, în lumina strălucitoare, omul nu este capabil să se ierte pe el însuși. Astfel, el se grăbește înaintea Mea să se închine și să-și mărturisească păcatele. Din pricina „onestității” omului, Eu îl trag, încă o dată, în carul mântuirii și, prin urmare, omul Îmi este recunoscător și-Mi aruncă o privire iubitoare. Cu toate acestea, el încă nu este dornic să se refugieze cu adevărat în Mine și nu Mi-a dat, pe deplin, inima lui. El numai se laudă cu Mine, dar nu Mă iubește cu adevărat, pentru că nu și-a întors mintea la Mine; trupul său este înaintea Mea, dar inima lui este în spatele Meu. Deoarece înțelegerea regulilor de către om este prea deficitară, iar el nu are niciun interes să vină înaintea Mea, Eu îi furnizez sprijinul adecvat, astfel încât el să se poată întoarce spre Mine din mijlocul ignoranței sale încăpățânate. Aceasta este tocmai mila pe care o dau omului și este metoda prin care Mă străduiesc să îl mântuiesc pe om.

Oamenii din tot universul sărbătoresc venirea zilei Mele, iar îngerii umblă printre mase. Când Satana provoacă necazuri, îngerii, datorită slujirii lor în cer, îl ajută mereu pe poporul Meu. Ei nu sunt înșelați de diavol din cauza slăbiciunii umane, ci, ca urmare a atacului forțelor întunericului, el se străduiește, cu atât mai mult, să experimenteze, prin ceață, viața omului. Toți oamenii se supun sub numele Meu și, niciodată, nimeni nu se ridică să Mi se opună în mod deschis. Datorită muncii îngerilor, omul acceptă numele Meu și toți sunt în mijlocul curentului lucrării Mele. Lumea se prăbușește! Babilonul este paralizat! Oare cum ar putea lumea religioasă să nu fie distrusă de autoritatea Mea pe pământ? Cine îndrăznește încă să nu Mă asculte și să Mi se opună? Cărturarii? Toți oficialii religioși? Conducătorii și autoritățile de pe pământ? Îngerii? Cine nu celebrează perfecțiunea și plinătatea corpului Meu? Printre toate popoarele, care nu-Mi cântă, fără încetare, laude, care nu este, în mod constant, fericit? Locuiesc în țara unde este bârlogul marelui balaur roșu, dar aceasta nu Mă face să tremur de frică sau să fug, căci toți oamenii lui au început deja să-l deteste. Niciodată nu a fost îndeplinită „datoria” vreunui lucru înaintea balaurului; în schimb, toate lucrurile merg după rostul lor, alegând drumul care li se potrivește cel mai bine. Cum ar putea să nu piară țările de pe pământ? Cum ar putea ele să nu cadă? Cum ar putea poporul Meu să nu se înveselească? Cum ar putea ei să nu cânte de bucurie? Este aceasta lucrarea omului? Este ea fapta mâinilor omului? Eu i-am dat omului rădăcina existenței sale și i-am furnizat lucruri materiale, totuși, omul este nemulțumit de condițiile sale actuale și cere să intre în Împărăția Mea. Dar cum ar putea el să intre în Împărăția Mea atât de ușor, fără să fi plătit un preț și fără să dorească să-și ofere devotamentul său altruist? În loc să pretind ceva de la om, îi stabilesc cerințe, astfel încât Împărăția Mea pe pământ să poată fi umplută de slavă. Omul a fost călăuzit de către Mine în epoca actuală, el există în această stare și trăiește în mijlocul îndrumării luminii Mele. Dacă nu ar fi astfel, care dintre oamenii de pe pământ și-ar cunoaște perspectivele? Cine ar înțelege voia Mea? Eu adaug prevederile Mele la cerințele omului; nu este acest lucru în concordanță cu legile naturii?

Ieri, voi ați trăit în mijlocul vântului și al ploii, astăzi ați intrat în Împărăția Mea și ați devenit poporul ei, iar mâine vă veți bucura de binecuvântările Mele. Cine și-a imaginat vreodată astfel de lucruri? Știți voi cât de multe necazuri și greutăți veți experimenta în viața voastră? Eu avansez în mijlocul vântului și al ploii și am petrecut an după an în rândul oamenilor, iar acest lucru este urmat de ziua de astăzi. Nu sunt aceștia pașii planului Meu de gestionare (planul mântuirii)? Cine a sporit vreodată planul Meu? Cine poate să se desprindă de pașii din planul Meu? Eu locuiesc în inimile a sute de milioane de oameni, sunt Împărat printre sute de milioane de oameni și am fost respins și defăimat de sute de milioane de oameni. Chipul Meu nu este, cu adevărat, în inima omului. Omul percepe doar vag, în cuvintele Mele, înfățișarea Mea slăvită, dar, din cauza amestecului în gândurile sale, el nu are încredere în propriile sale sentimente; în inima lui există doar un Eu nedeslușit, dar Acesta nu rămâne acolo mult timp. Și deci, dragostea lui față de Mine este, de asemenea, astfel: dragostea lui înaintea Mea se arată, în mod sporadic, ca și când el M-ar iubi atunci când îl cuprinde nevoia, ca și cum dragostea lui ar apărea și dispărea din vedere sub lumina neclară a lunii. Astăzi, doar datorită dragostei Mele, omul rămâne și are norocul să supraviețuiască. Dacă nu ar fi astfel, care dintre oameni nu ar fi tăiat de lumina de laser ca urmare a corpului său descărnat? Omul încă nu se cunoaște pe el însuși. El se dă mare în fața Mea și se laudă în spatele Meu, dar nimeni nu îndrăznește, înaintea Mea, să Mi se „opună”. Cu toate acestea, omul nu cunoaște înțelesul opoziției despre care Eu vorbesc; în schimb, el tot încearcă să Mă păcălească și continuă să se înalțe pe el însuși. Și, prin aceasta, nu Mi se opune el în mod deschis? Eu tolerez slăbiciunea omului, dar nu Mă simt, nici măcar puțin, îngăduitor față de opoziția realizată de om. Deși îi cunoaște înțelesul, el nu dorește să acționeze potrivit cu acest înțeles și doar Mă înșală după propriile lui preferințe. Eu, în permanență, Îmi fac clar înțeleasă firea în cuvintele Mele, dar omul nu este împăcat cu înfrângerea – în același timp, el își dezvăluie firea. În mijlocul judecății Mele, omul va fi cu totul convins, iar în mijlocul mustrării Mele, el va trăi, în cele din urmă, chipul Meu și va deveni o manifestare a Mea pe pământ!

22 martie 1992

Anterior:Cea de-a douăzeci și una cuvântare

Următorul:Cea de-a douăzeci şi patra cuvântare

S-ar putea să vă placă și