Mustrarea Mea se abate asupra tuturor persoanelor, totuși rămâne, de asemenea, distantă față de toți oamenii. Întreaga viață a fiecărei persoane este plină de iubire și ură față de Mine și nimeni nu M-a cunoscut vreodată – și astfel atitudinea omului față de Mine trece de la o extremă la cealaltă și este incapabilă de a fi normală. Cu toate acestea, întotdeauna am avut grijă de om și l-am protejat și numai din pricina faptului că este încet la minte nu este în stare să vadă toate faptele Mele și să-Mi înțeleagă intențiile înflăcărate. Eu sunt Conducătorul între națiuni și Cel Preaînalt printre oameni; pur și simplu omul nu Mă cunoaște. Timp de mulți ani, am trăit printre oameni și am experimentat viața în lumea omului, totuși el M-a ignorat dintotdeauna și M-a tratat ca pe o ființă din spațiul cosmic. În consecință, din cauza diferențelor de fire și limbă, oamenii Mă tratează ca pe un străin de pe stradă. Îmbrăcămintea Mea, se pare, este, de asemenea, mult prea neconvențională, drept pentru care omului îi lipsește încrederea să se apropie de Mine. Numai atunci simt dezolarea vieții printre oameni și numai atunci simt nedreptatea lumii omului. Merg printre trecători, scrutându-le chipurile. Este ca și când ei ar trăi cu o boală, o boală care le umple chipurile cu melancolie; este ca și când ar trăi cu mustrarea, care le împiedică eliberarea. Omul se constrânge singur și face un spectacol din modestie. Cei mai mulți oameni creează o falsă impresie despre ei înșiși înaintea Mea, ca să-i pot aplauda și cei mai mulți oameni, în mod deliberat, se fac să pară vrednici de milă înaintea Mea, astfel încât să-Mi poată dobândi ajutorul. Pe la spatele Meu, oamenii Mă lingușesc cu toții și se răzvrătesc împotriva Mea. N-am Eu dreptate? Oare nu este aceasta strategia de supraviețuire a omului? Cine M-a reflectat vreodată în viața sa? Cine M-a preamărit vreodată printre alții? Cine a fost vreodată constrâns înaintea Duhului? Cine a mărturisit ferm pentru Mine în fața Satanei? Cine a adăugat vreodată onestitate „loialității” pe care o au față de Mine? Cine a fost vreodată eliminat de marele balaur roșu din pricina Mea? Oamenii și-au unit soarta cu Satana și acum se bălăcesc cu el în mocirlă; ei sunt experți în a se răzvrăti împotriva Mea, sunt inventatorii împotrivirii față de Mine și sunt „studenți avansați” în modurile lor superficiale de a Mă trata. De dragul propriului destin, omul caută pe ici pe colo pe pământ și, când îi fac semn, rămâne incapabil să-Mi simtă prețiozitatea și continuă să „se încreadă” în forțele proprii, nedorind să fie o „povară” pentru ceilalți. „Aspirațiile” omului sunt valoroase, totuși niciodată aspirațiile cuiva nu au atins cote maxime: ele se prăbușesc toate înaintea Mea, răsturnându-se fără sunet.

Vorbesc în fiecare zi și în fiecare zi fac lucruri noi. Dacă omul nu apelează la toată puterea lui, atunci va avea dificultăți în a-Mi auzi glasul și îi va fi greu să-Mi vadă chipul. Cel iubit poate să fie extrem de bun, iar vorba Lui de cea mai mare blândețe, dar omul este incapabil să-I vadă cu ușurință slăvitul chip și să-I audă glasul. De-a lungul veacurilor, nimeni nu Mi-a privit cu ușurință chipul. Cândva, i-am vorbit lui Petru și M-am „arătat” lui Pavel, dar nimeni altcineva – cu excepția israeliților – nu Mi-a văzut cu adevărat chipul. Astăzi, am venit personal printre oameni ca să trăiesc laolaltă cu ei. Este posibil ca acest lucru să nu vi se pară rar și de preț? Nu aveți dorința de a vă folosi cât mai bine timpul? Vreți să îl lăsați să treacă pe lângă voi în acest fel? Ar putea oare arătătoarele timpului să se oprească brusc în mințile oamenilor? Sau ar putea timpul să se scurgă înapoi? Ori ar putea omul să redevină tânăr? Ar putea viața binecuvântată de astăzi să se întoarcă din nou? Nu-i dau omului o „recompensă” potrivită pentru „risipa” lui. Doar persist în a-Mi face lucrarea, detașat de orice altceva, și nu opresc curgerea timpului fiindcă omul este ocupat sau din pricina zgomotului strigătelor lui. Timp de mai multe mii de ani, nimeni nu a putut să-Mi divizeze puterea și nimeni nu a putut să-Mi dea peste cap planul original. Eu voi transcende spațiul, voi cuprinde epocile și Mă voi lansa în profunzimea întregului Meu plan, atât mai presus, cât și printre toate lucrurile. Nici măcar o persoană nu a fost în stare să primească un tratament special din partea Mea sau „recompense” din mâinile Mele, deși își deschid gura și se roagă pentru aceste lucruri și chiar dacă își întind mâinile și, uitând de orice altceva, Îmi cer aceste lucruri. Nici măcar unul dintre acești oameni nu M-a făcut să Mă emoționez și cu toții au fost respinși de glasul Meu „nemilos”. Cei mai mulți oameni cred în continuare că sunt „prea tineri” și astfel așteaptă ca Eu să dau dovadă de mare milă, să fiu plin de compasiune față de ei pentru a doua oară, iar ei să ceară să le îngădui să intre pe ușa din spate. Și totuși cum aș putea să interferez la întâmplare cu planul Meu? Aș putea să opresc pământul să se rotească de dragul tinereții omului, astfel încât el să poată să trăiască câțiva ani în plus pe pământ? Creierul omului este atât de complex, totuși se pare că există și lucruri care îi lipsesc. În consecință, în mintea omului, adeseori apar „minunate modalități” de a-Mi tulbura lucrarea, în mod intenționat.

Cu toate că multe sunt dățile în care i-am iertat omului păcatele și i-am arătat o îngăduință deosebită din pricina slăbiciunii sale, multe sunt și dățile când l-am tratat corespunzător din pricina ignoranței sale. Pur și simplu, omul nu a știut niciodată cum să-Mi aprecieze bunătatea, astfel încât el s-a cufundat în actuala sa situație: plin de praf, cu hainele zdrențuite, cu părul acoperindu-i capul asemenea unei culturi de buruieni, cu fața acoperită de jeg, picioarele, cu încălțări grosolane, făcute de el, cu mâinile precum ghearele unui vultur mort, atârnându-i neputincioase pe lângă corp. Când deschid ochii și privesc, este ca și când omul tocmai s-ar fi cățărat ieșind din fântâna Adâncului. Nu pot decât să fiu furios: întotdeauna am fost tolerant față de om, totuși cum aș putea să-i îngădui unei diavol să vină și să plece după cum dorește din sfânta Mea Împărăție? Cum aș putea îngădui unui cerșetor să mănânce gratis în gospodăria Mea? Cum aș putea tolera să am un demon necurat drept oaspete în gospodăria Mea? Omul a fost dintotdeauna „riguros cu el însuși” și „binevoitor față de ceilalți”, totuși nu a fost niciodată câtuși de puțin politicos față de Mine, căci Eu sunt Dumnezeu din cer și, astfel, Mă tratează în mod diferit și nu a avut nicicând nici cea mai mică afecțiune pentru Mine. Este ca și cum ochii omului ar fi deosebit de ageri: de îndată ce Mă întâlnește, expresia de pe chipul său se schimbă imediat, iar el adaugă puțin mai multă mină înfățișării sale reci, impasibile. Eu nu impun sancțiuni adecvate asupra omului din cauza atitudinii sale față de Mine, ci doar, de deasupra universurilor, privesc cerurile și, prin urmare, Îmi duc la bun sfârșit lucrarea pe pământ. În amintirile omului, nu am dat niciodată dovadă de bunătate față de nicio persoană, dar nici nu M-am purtat urât cu nimeni. Deoarece omul nu lasă un „loc liber” pentru Mine în inima lui, când azvârl în vânt prudența și locuiesc înăuntrul lui, fără menajamente, el Mă forțează să ies, iar apoi folosește vorbe mieroase și lingușiri pentru a se scuza, spunând că este prea deficient și incapabil să se ofere pentru stăpânirea Mea. În timp ce vorbește, chipul lui devine frecvent înnegurat de „nori negri”, de parcă nenorocirea ar putea veni oricând printre oameni. Și totuși el tot Îmi cere să plec, fără să ia în considerare primejdiile implicate. Cu toate că îi dăruiesc omului prin cuvintele și căldura îmbrățișării Mele, el pare să nu aibă niciun organ al auzului, și astfel, nu acordă nici cea mai mică atenție glasului Meu, apucându-se, în schimb, de cap cu mâinile în timp ce pleacă. Mă depărtez de om simțindu-Mă puțin dezamăgit, dar și un pic mânios. Omul, între timp, dispare imediat în mijlocul atacului violent al furtunilor uriașe și al valurilor puternice. Curând după aceea, el Mă strigă, dar cum ar putea el să afecteze mișcarea vântului și a valurilor? Treptat, toate urmele omului se pierd, până ce el nu e de găsit nicăieri.

Înaintea epocilor, am privit, de deasupra universurilor, la toate țările. Am plănuit o mare acțiune pe pământ: crearea unei omeniri care să fie în concordanță cu intențiile Mele și clădirea unei împărății pe pământ aidoma celei din cer, îngăduindu-i puterii Mele să umple cerurile și înțelepciunii Mele să se răspândească în întregul univers. Și astfel, astăzi, mii de ani mai târziu, continui cu planul Meu. Totuși nimeni nu știe despre planul sau despre gestionarea Mea pe pământ și, cu atât mai puțin văd ei cu adevărat Împărăția Mea pe pământ. Prin urmare, omul vânează umbre și vine înaintea Mea să încerce să Mă înșele, vrând să plătească un „preț tăcut” pentru binecuvântările Mele în cer. În consecință, el Îmi stârnește mânia și îl supun judecății Mele, totuși el nu se trezește. Ca și când ar lucra sub pământ, complet ignorant cu privire la ceea ce este pe pământ, în timp ce nu urmărește nimic altceva decât propriile planuri. Printre toți oamenii, nu am văzut niciodată pe cineva care să trăiască sub lumina Mea strălucitoare. Ei trăiesc într-o lume de întuneric și par să se fi obișnuit să trăiască în beznă. Când lumina sosește, ei se țin deoparte și este ca și când lumina le-ar fi tulburat lucrul; drept rezultat, ei par puțin scârbiți de ea, de parcă lumina le-ar fi spulberat toată tihna și i-ar fi lăsat incapabili să doarmă profund. Prin urmare, omul își adună toată puterea pentru a alunga lumina. Și luminii pare să-i lipsească sensibilitatea, așa că îl deșteaptă pe om din somnul lui, iar când el se trezește, închide ochii, copleșit de furie. El este cumva nemulțumit de Mine, totuși, în inima Mea, Eu știu cum stau lucrurile. Treptat intensific lumina, făcându-i pe toți oamenii să trăiască în mijlocul luminii Mele, în așa fel încât, în scurtă vreme, ei să devină adepții asocierii cu lumina, și, mai mult, toți să prețuiască lumina. În acel moment, Împărăția Mea a venit printre oameni, toți oamenii dansează de bucurie și sărbătoresc, pământul este, deodată, plin de jubilare, iar o tăcere de mai multe mii de ani este ruptă de sosirea luminii…

26 martie 1992