Calea… (8)

Nu a trecut doar o zi sau două de când Dumnezeu a venit pe pământ să interacționeze cu oamenii și să locuiască cu ei. Poate că, în tot acest timp, oamenii dobândesc o bună cunoaștere de Dumnezeu și poate dobândesc nu doar câteva revelații despre slujirea lui Dumnezeu și capătă o experiență vastă în credința lor în Dumnezeu. Indiferent de caz, oamenii înțeleg mai mult sau mai puțin firea lui Dumnezeu și își și exprimă propriile firi în nenumărate feluri. După cum văd Eu lucrurile, diversele manifestări ale oamenilor sunt suficiente pentru a fi folosite de Dumnezeu ca specimene, iar activitățile lor mentale sunt destule pentru a fi folosite de El ca punct de referință. Acesta ar putea fi un aspect al cooperării dintre om și Dumnezeu, unul de care omul nu este conștient, făcând această reprezentație regizată de Dumnezeu foarte plină de viață și veridică. Spun aceste lucruri fraților și surorilor Mele ca director al acestei drame – fiecare dintre noi putem vorbi gândurilor și sentimentelor noastre după ce ne jucăm rolul și putem discuta despre cum am experimentat viața în cadrul acestei drame. Am putea avea la fel de bine un gen de simpozion cu totul nou în care să ne deschidem inimile și să vorbim despre cum am jucat și să vedem cum călăuzește Dumnezeu fiecare individ așa încât la următoarea reprezentație să dăm dovadă de un talent mai rafinat și fiecare să ne jucăm rolul cât mai bine cu putință și să nu-L dezamăgim pe Dumnezeu. Sper că frații și surorile Mele vor lua acest lucru în serios. Nimeni nu ar trebui să-l trateze cu ușurință pentru că a juca bine un rol nu este ceva ce se poate face într-o zi sau două; e nevoie ca noi să experimentăm viața, să ne adâncim în viețile noastre reale timp îndelungat și să experimentăm diferite tipuri de viață. Doar atunci ne putem urca pe scenă. Sunt plin de speranță pentru frații Mei și surorile Mele. Am încredere că nu veți deveni abătuți sau descurajați și că, indiferent ce face Dumnezeu, veți fi ca un vas de foc: niciodată căldicei și îndârjiți până la sfârșit, până când lucrarea lui Dumnezeu este dezvăluită în întregime și până când drama regizată de Dumnezeu ajunge la concluzia finală. Nu vă cer nimic altceva; sper că veți îndura, că nu veți fi nerăbdători după rezultate, că veți coopera cu Mine pentru ca astfel lucrarea pe care Eu ar trebui să o fac să fie făcută bine și că nimeni nu va cauza tulburări sau perturbări. Când această parte din lucrare este încheiată, Dumnezeu vă va descoperi toate lucrurile. După ce lucrarea Mea se va încheia, voi duce meritele voastre înaintea lui Dumnezeu pentru a-I da socoteală. Nu-i mai bine așa? Să ne ajutăm unii pe alții să ne atingem scopurile personale – nu este aceasta o soluție perfectă pentru fiecare? Acum e un moment dificil, unul care vă cere să plătiți un preț. Deoarece Eu sunt directorul acum, sper că lucrul acesta nu vă scârbește pe niciunul dintre voi. Aceasta este lucrarea pe care o fac. Poate că, într-o zi, voi trece la o „echipă de lucru” mai potrivită și nu vă voi mai îngreuna situația. Vă voi arăta orice doriți să vedeți și vă voi oferi tot ceea ce doriți să auziți. Dar nu acum. Lucrarea de astăzi este aceasta, iar Eu nu pot să vă dau mână liberă și să vă permit să faceți orice doriți. Asta Mi-ar îngreuna lucrarea; sincer să fiu, nu ar aduce nicio roadă și nu v-ar fi de niciun folos. Așadar, astăzi, trebuie să îndurați „nedreptatea”. Când va veni ziua și această etapă din lucrarea Mea se va termina, voi fi liber, nu voi purta o povară atât de grea și voi consimți la orice Îmi cereți; atâta vreme cât vă este de folos în viață, vă voi împlini cerințele. Astăzi, Mi-am asumat o responsabilitate foarte mare. Nu Mă pot împotrivi poruncilor lui Dumnezeu Tatăl și nu pot perturba planurile pentru lucrarea Mea. Nu Îmi pot rezolva chestiunile personale prin intermediul chestiunilor ce țin de lucrare – și sper ca toți să Mă puteți înțelege și să Mă puteți ierta, pentru că tot ceea ce fac este potrivit dorințelor lui Dumnezeu Tatăl; fac tot ceea ce El Îmi cere, indiferent ce vrea, și nu aș vrea să-I provoc mânia sau furia. Nu fac decât ceea ce trebuie să fac. Astfel, în numele lui Dumnezeu Tatăl, vă sfătuiesc să mai îndurați puțin timp. Nimeni nu trebuie să se îngrijoreze. După ce termin ceea ce trebuie să fac, puteți face tot ce doriți și puteți vedea tot ce vă place – dar Eu trebuie să închei lucrarea pe care o am de făcut.

Se cer de la noi credință și dragoste extreme în această etapă a lucrării. S-ar putea să ne împiedicăm din cea mai mică neatenție, căci această etapă a lucrării e diferită de toate cele de dinainte: ceea ce desăvârșește Dumnezeu e credința omului, care este atât invizibilă, cât și intangibilă. Ceea ce face Dumnezeu este să convertească cuvintele la credință, la dragoste și la viață. Oamenii trebuie să ajungă într-un punct în care vor fi îndurat sute de rafinări și în care au o credință mai mare decât cea a lui Iov. Ei trebuie să îndure suferințe incredibile și tot felul de torturi fără a-L părăsi vreodată pe Dumnezeu. Când sunt se supun până la moarte și au credință mare în Dumnezeu, atunci această etapă a lucrării lui Dumnezeu este completă. Aceasta este lucrarea pe care am acceptat-o, așa că sper că frații și surorile Mele pot să-Mi înțeleagă situația și să nu Îmi ceară nimic altceva. Aceasta este cerința lui Dumnezeu Tatăl de la Mine și nu pot scăpa de această realitate; trebuie să fac lucrarea pe care ar trebui să o fac. Sper doar să nu apelați la argumente forțate și logică pervertită, să fiți mai intuitivi și să nu vedeți chestiunile prea simplist. Gândirea voastră este prea copilărească, prea naivă. Lucrarea lui Dumnezeu nu este atât de simplă precum vă puteți imagina, El nu face pur și simplu orice dorește; dacă ar fi așa, planul Lui ar fi distrus. Nu sunteți de acord? Eu fac lucrarea lui Dumnezeu. Nu fac doar niște lucrări întâmplătoare pentru oameni, nu fac orice vreau să fac și nu decid pe cont propriu dacă să fac ceva sau nu. Lucrurile nu sunt atât de simple astăzi. Am fost trimis de Tatăl să fiu director – credeți că Eu am aranjat astfel lucrurile și am ales singur asta? Ideile omului sunt adeseori înclinate să tulbure lucrarea lui Dumnezeu și de aceea, după ce lucrez o perioadă de timp, sunt multe cereri din partea oamenilor pe care nu pot să le îndeplinesc și oamenii își schimbă părerea despre Mine. Toți ar trebui să înțelegeți clar aceste idei ale voastre; nu am de gând să le pomenesc pe fiecare în parte, pot doar să explic lucrarea pe care o fac. Sentimentele Mele nu sunt rănite deloc din această cauză. Odată ce ați înțeles acest fapt, puteți vedea lucrurile după cum doriți. Nu voi obiecta în niciun fel deoarece așa lucrează Dumnezeu; nu sunt obligat să explic totul. Am venit doar să săvârșesc lucrarea cuvintelor, să lucrez și să permit acestei drame să se desfășoare potrivit îndrumării cuvintelor. Nu sunt nevoit să vorbesc despre nimic altceva, și nici nu aș putea să fac altceva. Am explicat tot ce am avut de spus, nu Îmi pasă ce credeți despre Mine și nu contează pentru Mine. Dar încă aș vrea să vă aduc aminte că lucrarea lui Dumnezeu nu este atât de simplă pe cât vă imaginați că este. Cu cât este mai puțin aliniată la noțiunile oamenilor, cu atât mai profundă este semnificația ei; și, cu cât este mai aliniată la noțiunile oamenilor, cu atât este mai lipsită de valoare și de semnificație adevărată. Luați aminte la aceste cuvinte – doar atât voi spune despre această chestiune. Voi înșivă puteți analiza restul. Nu o voi mai explica.

Oamenii își imaginează că Dumnezeu face lucrurile într-un anume fel, dar în ultimul an, a fost ceea ce am văzut și experimentat din lucrarea lui Dumnezeu potrivit noțiunilor omenești? De la crearea lumii încoace, nici măcar o persoană nu a putut să priceapă etapele sau regulile lucrării lui Dumnezeu. Dacă ar fi putut, atunci de ce acești lideri religioși nu înțeleg că acesta e modul în care Dumnezeu lucrează astăzi? De ce atât de puțini oameni înțeleg realitatea zilei de azi? De aici putem vedea că nimeni nu înțelege lucrarea lui Dumnezeu. Oamenii trebuie să acționeze doar călăuziți de Duhul Lui; ei nu trebuie să aplice în mod rigid reguli lucrării Lui. A lua imaginea și lucrarea lui Isus și a o compara cu lucrarea de azi a lui Dumnezeu este asemenea evreilor care încearcă să pună semnul egal între Isus și Iahve. Nu pierzi dacă faci asta? Nici măcar Isus nu a știut care avea să fie lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă; tot ce a știut a fost că trebuie să termine lucrarea de răstignire. Așadar, de unde să fi știut alții? Cum să fi știut ce lucrare avea să facă Dumnezeu în viitor? Cum ar putea Dumnezeu să descopere planul Său ființelor omenești care au fost posedate de Satana? Nu este acest lucru absurd? Dumnezeu îți cere să știi și să-I înțelegi intențiile. El nu îți cere să te gândești la lucrarea Sa viitoare. Trebuie să ne preocupe doar credința în Dumnezeu, să acționăm potrivit călăuzirii Sale, să fim pragmatici în rezolvarea problemelor reale și să nu îngreunăm lucrurile pentru Dumnezeu sau să Îi creăm necazuri. Ar trebui să facem ceea ce se cuvine să facem; atâta vreme cât putem rămâne în lucrarea curentă a lui Dumnezeu, atunci este suficient! Aceasta este calea pe care vă călăuzesc. Dacă ne concentrăm doar să continuăm să mergem înainte, Dumnezeu nu Se va purta nedrept cu niciunul dintre noi. În ultimul an al experiențelor voastre extraordinare, ați primit foarte multe lucruri; am încredere că nu vă va fi atât de greu. Calea pe care vă conduc este lucrarea Mea și misiunea Mea și a fost rânduită de Dumnezeu cu multă vreme în urmă, așa că am fost predestinați să ajungem atât de departe, până în ziua de azi. Faptul că am putut face aceasta este marea noastră binecuvântare și, chiar dacă nu a fost o cale netedă, prietenia noastră este veșnică și va fi transmisă pe mai departe de-a lungul veacurilor. Indiferent dacă a fost bucurie și râset sau tristețe și lacrimi, fie ca toate să devină o amintire frumoasă! S-ar putea să fiți conștienți de faptul că zilele lucrării Mele sunt numărate. Am multe proiecte de lucru și nu vă pot însoți deseori. Sper că Mă puteți înțelege – deoarece prietenia noastră de la început nu s-a schimbat. Poate că într-o zi voi apărea din nou înaintea voastră și sper să nu Îmi îngreunați situația. La urma urmei, sunt diferit de voi. Călătoresc peste tot pentru lucrarea Mea și nu-Mi trăiesc viața trândăvind prin hoteluri. Indiferent cum sunteți voi, Eu fac numai ceea ce ar trebui să fac. Sper ca lucrurile pe care le-am împărtășit în trecut să devină floarea prieteniei noastre.

Se poate spune că această cale a fost deschisă de Mine și, fie ea amară sau dulce, Eu am arătat drumul. Faptul că am ajuns până astăzi se datorează în întregime harului lui Dumnezeu. Poate că unii Îmi mulțumesc și poate că alții se plâng de Mine, dar nu are importanță. Tot ce vreau să văd este că ceea ce ar trebui împlinit în acest grup de oameni s-a împlinit. Este un lucru care ar trebui celebrat. Deci, nu port ranchiună celor care se plâng de Mine; tot ceea ce doresc este să Îmi termin lucrarea cât mai repede cu putință pentru ca inima lui Dumnezeu să se poată odihni curând. La acea vreme, nu voi purta nicio povară grea și nu va exista nicio îngrijorare în inima lui Dumnezeu. Sunteți dispuși să vă îmbunătățiți cooperarea? Nu este mai bine să năzuiți să faceți cum trebuie lucrarea lui Dumnezeu? E corect să spunem că în această perioadă am îndurat nenumărate greutăți și am experimentat toate felurile de bucurii și tristeți. Per ansamblu, performanța fiecăruia dintre voi a primit, practic, notă de trecere. Poate că în viitor vi se va cere o lucrare mai bună, dar nu zăboviți asupra gândurilor referitoare la Mine; faceți ce ar trebui să faceți. Ce am Eu de făcut este aproape; sper că veți rămâne credincioși în fiecare moment și nu veți fi nostalgici în privința lucrării Mele. Ar trebui să știți că am venit doar să închei o etapă a lucrării, și cu niciun chip toată lucrarea lui Dumnezeu. Acest lucru trebuie să vă fie clar și să nu aveți alte idei în privința asta. Lucrarea lui Dumnezeu necesită mult mai multe mijloace pentru a fi completă; nu puteți conta pe Mine întotdeauna. Poate v-ați dat deja seama că am venit doar să săvârșește o porțiune din lucrare, una care nu Îl reprezintă pe Iahve sau pe Isus; lucrarea lui Dumnezeu este împărțită în multe etape, deci nu trebuie să fiți prea rigizi. Cât timp lucrez, voi trebuie să ascultați de Mine. În fiecare epocă, lucrarea lui Dumnezeu se schimbă; nu totul e croit din același material și nu de fiecare dată se aude același vechi cântec. Și, în fiecare etapă, lucrarea Lui este potrivită epocii și se schimbă întrucât epoca nu e aceeași. Așadar, de vreme ce te-ai născut în această epocă, trebuie să mănânci și să bei cuvintele lui Dumnezeu și să citești aceste cuvinte. S-ar putea să vină o zi în care lucrarea Mea se schimbă și, în acest caz, voi trebuie să continuați să înaintați așa cum s-ar cuveni; lucrarea lui Dumnezeu nu se poate înșela. Nu luați în considerare cum se schimbă lumea din afară; Dumnezeu nu poate greși, iar lucrarea Sa nu poate fi greșită. Doar că, uneori, vechea Lui lucrare se încheie și cea nouă începe. Totuși, asta nu înseamnă că, din cauză că noua lucrare a început, cea veche este greșită. Aceasta este o erezie! Despre lucrarea lui Dumnezeu nu se poate spune că este corectă sau greșită, ci numai că este mai timpurie sau mai târzie. Acesta este îndrumarul pentru credința oamenilor în Dumnezeu și nu trebuie tratat superficial.

Anterior: Calea… (7)

Înainte: Ce perspectivă trebuie să aibă credincioșii

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte