582 Numai cei cinstiți își pot îndeplini datoria în mod satisfăcător

1 Când îți îndeplinești datoria, ar trebui să te examinezi mereu pentru a vedea dacă faci lucrurile conform principiului, dacă îți îndeplinești datoria la nivelul standardelor, dacă o faci sau nu doar în manieră superficială, dacă ai încercat să te sustragi de la responsabilitățile tale și dacă există probleme cu atitudinea ta și modul în care gândești. Odată ce ai reflectat asupra ta și aceste lucruri ți-au devenit clare, îți va fi mai ușor să-ți îndeplinești datoria. Indiferent ce întâmpini în timp ce-ți îndeplinești datoria – negativitate și slăbiciune, sau faptul că ești într-o dispoziție proastă după ce ai fost tratat – ar trebui să abordezi acest lucru în mod corespunzător și, de asemenea, trebuie să cauți adevărul și să înțelegi voia lui Dumnezeu. Făcând aceste lucruri, vei avea o cale de a practica.

2 Dacă dorești să faci o treabă bună în îndeplinirea datoriei tale, atunci nu trebuie să fii afectat de starea ta de spirit. Indiferent cât de negativ sau de slab te simți, ar trebui să practici adevărul în tot ceea ce faci, cu strictețe absolută și respectând principiile. Dacă faci acest lucru, atunci nu numai că ceilalți oameni te vor aproba, ci vei fi și pe placul lui Dumnezeu. Ca atare, vei fi o persoană responsabilă și care suportă o povară; care într-adevăr își îndeplinește îndatoririle la nivelul standardelor și care trăiește pe deplin asemănarea unei persoane autentice. Astfel de oameni sunt purificați și dobândesc o transformare reală atunci când își îndeplinesc îndatoririle și se poate spune că sunt cinstiți în ochii lui Dumnezeu. Numai oamenii cinstiți pot să persevereze în practicarea adevărului, reușesc să acționeze principial și pot să își îndeplinească îndatoririle la nivelul standardelor.

Adaptare după „Pătrunderea în viață trebuie să înceapă cu experiența împlinirii datoriei ” în Consemnări ale cuvântărilor lui Hristos

Anterior: 581 Doar acționând cu principii ne putem îndeplini bine datoria

Înainte: 583 Fiți cineva care-L mulțumește pe Dumnezeu și care-L face să aibă mintea împăcată

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.

Conținut similar

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte