Aplicația Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

Ascultați glasul lui Dumnezeu și întâmpinați întoarcerea Domnului Isus!

Îi rugăm pe toți cei care caută adevărul să ne contacteze.

Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă

Culori individuale

Teme

Font

Dimensiunea fontului

Spațiu între linii

Lățimea paginii

0 rezultat(e) de căutare

Nu s-a găsit niciun rezultat

`

Succesul sau eșecul depind de cărarea pe care umblă omul

Cei mai mulți oameni cred în Dumnezeu de dragul destinației lor finale sau pentru desfătare temporară. Pentru aceia care nu au îndurat nicio tratare, credința în Dumnezeu este de dragul de a intra în ceruri, pentru a câștiga răsplăți. Nu este pentru a fi făcut desăvârșit sau pentru a îndeplini datoria de creatură a lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, majoritatea oamenilor nu cred în Dumnezeu pentru a-și îndeplini responsabilitățile sau pentru a-și încheia datoria. Rareori cred oamenii în Dumnezeu cu scopul de trăi vieți pline de semnificație, nici nu există aceia care cred că din moment ce omul este în viață, ar trebui să-L iubească pe Dumnezeu pentru că așa cere legea Cerului și principiul pământului și este vocația naturală a omului. În acest mod, chiar dacă diferiți oameni își urmăresc fiecare propriile scopuri, ținta căutării lor și motivația din spatele ei sunt similare și, mai mult, pentru majoritatea dintre ei, obiectele închinării lor sunt aproape aceleași. Pe parcursul ultimelor câteva mii de ani, mulți credincioși au murit, și mulți au murit și au fost născuți din nou. Nu e vorba doar de un om sau doi care Îl caută pe Dumnezeu, nici măcar de o mie sau două, totuși, majoritatea acestor oameni își urmăresc propriile perspective sau speranțele lor glorioase pentru viitor. Aceia care Îi sunt devotați lui Hristos sunt puțini și rari. Totuși, mulți credincioși devotați au murit prinși în propriile mreje și, pe lângă aceasta, numărul oamenilor care au obținut succesul este imperceptibil de mic. Până în această zi, motivele pentru care oamenii eșuează, sau secretele succesului lor, sunt încă necunoscute. Aceia care sunt obsedați de a-L urmări pe Hristos nu și-au avut încă momentul de percepție bruscă, nu au dat de capăt acestor mistere pentru că pur și simplu nu știu. Chiar dacă fac eforturi minuțioase în căutarea lor, cărarea pe care umblă este cărarea eșecului pe care au umblat odată înaintașii lor, și nu cea a succesului. În acest fel, indiferent de cum caută, nu umblă ei pe cărarea care conduce spre întuneric? Ceea ce câștigă ei nu sunt fructe amare? Este destul de greu de prezis dacă oamenii care rivalizează cu cei care au avut succes în vremuri trecute vor ajunge în final la șansă sau nenorocire. La urma urmelor, cât de slabe sunt probabilitățile pentru oamenii care caută, urmând pașii celor care au eșuat? Nu au ei și mai mari șanse de eșec? Ce valoare are cărarea pe care ei umblă? Nu își irosesc ei timpul? Indiferent dacă oamenii au succes sau eșuează în căutarea lor, există, pe scurt, un motiv pentru care ei procedează astfel, și nu este vorba de faptul că succesul sau eșecul lor este determinat de faptul că ei caută după cum vor.

Cea mai fundamentală cerință pentru credința omului în Dumnezeu este ca acesta să aibă o inimă sinceră și să se dedice în întregime pe sine și să se supună cu adevărat. Ceea ce este cel mai greu pentru om este să-și pună la dispoziție întreaga viață în schimbul credinței adevărate prin care poate obține adevărul deplin și să-și îndeplinească datoria ca și creatură a lui Dumnezeu. Acest lucru este inaccesibil celor care eșuează și chiar și mai inaccesibil celor care nu pot să-L găsească pe Hristos. Pentru că omul nu este bun la a se dedica în întregime lui Dumnezeu, pentru că omul nu este dispus să își facă datoria față de Creator, pentru că omul a văzut adevărul, dar îl evită și merge pe propria cărare, pentru că omul caută întotdeauna să urmeze cărarea celor care au eșuat, pentru că omul sfidează întotdeauna Cerul, prin urmare, omul eșuează mereu, întotdeauna este înșelat de tertipurile Satanei și prins în propriile mreje. Pentru că omul nu Îl cunoaște pe Hristos, pentru că omul nu este adeptul înțelegerii și experimentării adevărului, pentru că omul se închină prea mult lui Pavel și râvnește prea mult cerul, pentru că omul solicită întotdeauna ca Hristos să-l asculte și poruncește în privința lui Dumnezeu, prin urmare, acele figuri importante și aceia care au experimentat vicisitudinile lumii sunt încă muritori și încă mor în mijlocul mustrării lui Dumnezeu. Tot ceea ce pot spune despre astfel de oameni este că mor de o moarte tragică și că consecința pentru ei – moartea lor – nu este fără justificare. Nu este eșecul lor chiar mai intolerabil pentru legea Cerului? Adevărul vine din lumea omului, totuși, adevărul dintre oameni este dat mai departe de Hristos. Își are originea de la Hristos, adică de la Dumnezeu Însuși, și este de neatins de către om. Cu toate acestea, Hristos oferă doar adevărul; El nu vine să decidă dacă omul va avea succes în căutarea lui după adevăr. Din aceasta decurge faptul că succesul sau eșecul în adevăr se reduce la căutarea omului. Niciodată succesul sau eșecul omului în adevăr nu a avut de-a face nimic cu Hristos, ci este în schimb determinat de căutarea lui. Destinația omului și succesul sau eșecul lui nu pot fi puse în seama lui Dumnezeu, așa încât Dumnezeu Însuși să trebuiască să le poarte, pentru că nu este o problemă a lui Dumnezeu Însuși, ci este direct legată de datoria pe care ar trebui să o îndeplinească creaturile lui Dumnezeu. Majoritatea oamenilor au puține cunoștințe despre căutarea și destinația lui Pavel și a lui Petru, totuși, oamenii nu cunosc nimic mai mult decât finalul lui Petru și al lui Pavel și sunt ignoranți în privința secretului din spatele succesului lui Petru sau a deficiențelor care au condus la eșecul lui Pavel. Și astfel, dacă sunteți complet incapabili să vedeți în profunzime substanța căutării lor, atunci căutarea majorității dintre voi tot va eșua și chiar dacă un număr mic dintre voi vor avea succes, totuși, nu vor fi egali cu Petru. Dacă, însă, cărarea căutării tale este cea corectă, atunci ai o speranță de succes; dacă, însă, cărarea pe care pășești în căutarea adevărului este cea greșită, atunci vei fi veșnic incapabil de succes și vei întâmpina același final ca și Pavel.

Petru a fost un om care a fost făcut desăvârșit. Doar după ce a experimentat mustrare și judecată și a obținut astfel o dragoste pură pentru Dumnezeu, a fost făcut pe deplin desăvârșit; cărarea pe care a umblat a fost cărarea care l-a dus la desăvârșire. Cu alte cuvinte, încă de la început, Petru a mers pe cărarea corectă, și motivația lui pentru a crede în Dumnezeu a fost cea corectă și, astfel, a devenit cineva care a fost făcut desăvârșit. El a călcat pe o cărare nouă pe care omul nu mai umblase înainte, pe când cărarea pe care umblase Pavel încă de la început a fost cărarea împotrivirii la adresa lui Hristos, și faptul că el a lucrat pentru Hristos câteva decenii a fost doar pentru că Duhul Sfânt dorea să-l folosească și să profite de darurile lui și de toate meritele pentru a face lucrarea Lui. El a fost pur și simplu cineva folosit de Duhul Sfânt și nu a fost folosit pentru că Isus s-a uitat binevoitor la umanitatea lui, ci datorită darurilor lui. El a putut să lucreze pentru Isus pentru că a fost doborât, nu pentru că a fost fericit să o facă. El a fost capabil să facă o astfel de lucrare datorită luminării și călăuzirii Duhului Sfânt, și lucrarea pe care a făcut-o nu reprezintă în niciun caz căutarea lui sau umanitatea lui. Lucrarea lui Pavel reprezintă lucrarea unui slujitor, ceea ce înseamnă că el a făcut lucrarea unui apostol. Petru, însă, a fost diferit: și el a făcut o lucrare, dar nu a fost atât de măreață ca și lucrarea lui Pavel; el a lucrat în mijlocul căutării propriei intrări, iar lucrarea lui a fost diferită de lucrarea lui Pavel. Lucrarea lui Petru a fost îndeplinirea datoriei unei creaturi a lui Dumnezeu. El nu a lucrat în rolul unui apostol, ci în cursul căutării lui după o dragoste de Dumnezeu. Cursul lucrării lui Pavel a conținut și căutarea lui personală: căutarea lui a fost de dragul a nimic mai mult decât speranțele lui pentru viitor și dorința lui după o destinație bună. El nu a acceptat rafinare în timpul lucrării lui, nici emondare sau tratare. El credea că atâta timp cât lucrarea pe care o făcea satisfăcea dorințele lui Dumnezeu și tot ce făcea era plăcut lui Dumnezeu, atunci îl aștepta o răsplată la final. Nu au existat experiențe personale în lucrarea lui – totul a fost de dragul lucrării, și nu a fost dus la îndeplinire pe fondul căutării schimbării. Totul din lucrarea lui a fost o tranzacție, nu a conținut nimic din datoria sau supunerea unei creaturi a lui Dumnezeu. Pe parcursul lucrării lui, nu a intervenit nicio schimbare în firea veche a lui Pavel. Lucrarea lui a deservit pur și simplu altora și era incapabilă să aducă schimbări în firea lui. Pavel și-a dus la îndeplinire lucrarea în mod direct, fără să fi fost făcut desăvârșit sau să fi fost tratat, motivat fiind de răsplată. Cu Petru a fost diferit: el a fost unul care a trecut prin emondare, tratare și rafinare. Scopul și motivația lucrării lui Petru au fost fundamental diferite de cele ale lui Pavel. Chiar dacă Petru nu a avut o lucrare foarte mare, firea lui a trecut prin multe schimbări, și ceea ce a căutat el a fost adevărul și schimbarea reală. Lucrarea lui nu a fost îndeplinită doar de dragul lucrării în sine. Chiar dacă Pavel a avut o lucrare mare, a fost toată lucrarea Duhului Sfânt și chiar dacă Pavel a cooperat în această lucrare, el nu a experimentat-o. Faptul că Petru a lucrat mult mai puțin a fost doar datorită faptului că Duhul Sfânt nu a făcut atât de multă lucrare prin el.

Nu cantitatea lucrării lor a determinat dacă au fost făcuți desăvârșiți sau nu; căutarea unuia a fost pentru a primi răsplăți, iar a celuilalt pentru a dobândi o dragoste supremă pentru Dumnezeu și de a-și îndeplini datoria de creatură a lui Dumnezeu până într-acolo încât putea să trăiască o imagine plăcută pentru a satisface dorința lui Dumnezeu. La exterior erau diferiți, și la fel de diferite erau și esențele lor. Nu se poate stabili care dintre ei a fost făcut desăvârșit pe baza a cât de mult a slujit. Petru a căutat să trăiască conform unui om care Îl iubește pe Dumnezeu, să fie cineva care să Îl asculte pe Dumnezeu, să fie cineva care acceptă tratarea și emondarea și să fie cineva care și-a îndeplinit datoria de creatură a lui Dumnezeu. El a fost capabil să se dedice pe sine lui Dumnezeu, să se pună în întregime în mâinile lui Dumnezeu și să Îl asculte până la moarte. Aceasta a fost ceea ce a vrut să facă și, mai mult decât atât, a fost ceea ce a realizat. Acesta este motivul fundamental pentru care, în cele din urmă, sfârșitul său a fost diferit de cel al lui Pavel. Lucrarea pe care Duhul Sfânt a făcut-o în Petru a fost să îl desăvârșească, și lucrarea pe care Duhul Sfânt a făcut-o în Pavel a fost să îl folosească. Aceasta a fost pentru că naturile lor și viziunile lor asupra căutării nu erau la fel. Ambii au avut lucrarea Duhului Sfânt. Petru a aplicat această lucrare pentru sine și a oferit-o și altora; Pavel, în schimb, a oferit toată lucrarea Duhului Sfânt altora și nu și-a însușit nimic din ea pentru sine. Astfel, după ce a experimentat lucrarea Duhului Sfânt atât de mulți ani, schimbările din Pavel erau aproape inexistente. El a rămas aproape în starea lui naturală și încă era Pavel de dinainte. Numai după ce a îndurat greutățile multor ani de muncă a învățat cum să lucreze și a învățat rezistența, însă natura lui veche – natura lui competitivă și mercantilă – a rămas încă. Chiar și după ce a lucrat atât de mulți ani, nu și-a cunoscut firea coruptă, nici nu s-a debarasat de vechea fire care încă era vizibilă în mod clar în lucrarea sa. În el era pur și simplu mai multă experiență de lucru, însă această experiență puțină nu a fost capabilă de una singură să îl schimbe și nu i-a putut schimba viziunea asupra existenței sau semnificației căutării lui. Deși a lucrat mulți ani pentru Hristos și nu L-a mai persecutat niciodată pe Domnul Isus, în inima lui nu a fost nicio schimbare în privința cunoașterii lui Dumnezeu. Ceea ce înseamnă că nu a lucrat pentru a se dedica pe sine lui Dumnezeu, ci a fost mai degrabă obligat să lucreze de dragul destinației lui viitoare. Pentru că la început L-a persecutat pe Hristos și nu s-a supus lui Hristos; a fost un rebel înnăscut care s-a împotrivit lui Hristos în mod deliberat și cineva care nu avea nicio cunoștință despre lucrarea Duhului Sfânt. La finalizarea lucrării lui, el nu cunoștea încă lucrarea Duhului Sfânt și pur și simplu acționa de bună voie după îndemnul naturii lui proprii, fără să acorde nici cea mai mică atenție la voința Duhului Sfânt. Și, astfel, natura sa a fost vrăjmașă lui Hristos și nu s-a supus adevărului. O astfel de persoană care a fost părăsită de lucrarea Duhului Sfânt, care nu a cunoscut lucrarea Duhului Sfânt și care, de asemenea, s-a împotrivit lui Hristos – cum ar putea o astfel de persoană să fie mântuită? Dacă un om poate sau nu să fie mântuit, nu depinde de cât de multă lucrare face, sau cât de mult se dedică, ci dacă acel om cunoaște sau nu lucrarea Duhului Sfânt, dacă poate sau nu să pună adevărul în practică și dacă viziunea lui asupra căutării este sau nu în conformitate cu adevărul. Chiar dacă au avut loc revelații reale după ce Petru a început să-L urmeze pe Isus, el a fost în natura sa, încă de la început, cineva dispus să se supună Duhului Sfânt și să-L caute pe Hristos. Ascultarea lui față de Duhul Sfânt a fost pură: el nu a căutat faimă și avere, ci a fost în schimb motivat de ascultarea de adevăr. Chiar dacă au fost trei situații în care Petru s-a lepădat de Hristos și chiar dacă L-a ispitit pe Domnul Isus, asemenea slăbiciune umană nu a avut nicio legătură cu natura sa și nu a afectat căutarea lui ulterioară, și nu se poate dovedi suficient că ispitirea aceasta a fost un act antihristic. Slăbiciunea umană obișnuită e ceva ce toți oamenii din lume împărtășesc – vă așteptați ca Petru să fie diferit? Nu au oamenii anumite opinii despre Petru pentru că acesta a făcut câteva greșeli prostești? Și nu e așa că oamenii îl adoră mult pe Pavel pentru toată lucrarea pe care a făcut-o și toate epistolele pe care le-a scris? Cum ar putea fi omul capabil să vadă esența omului dincolo de toate acestea? Pot fără îndoială aceia care au simțământ cu adevărat să vadă ceva atât de nesemnificativ?

Chiar dacă anii mulți de experiențe dureroase ai lui Petru nu sunt documentați în Biblie, aceasta nu înseamnă că Petru nu a avut experiențe reale sau că Petru nu a fost făcut desăvârșit. Cum poate fi pătrunsă pe deplin de către om lucrarea lui Dumnezeu? Informațiile înregistrate in Biblie nu au fost selectate personal de Isus, ci puse împreună de generațiile de mai târziu. Astfel, tot ceea ce a fost înregistrat în Biblie nu a fost ales potrivit ideilor oamenilor? Mai mult, sfârșiturile lui Petru și Pavel intenționat nu sunt expuse în epistole, așa că omul îi judecă pe Petru și Pavel potrivit propriilor percepții și potrivit propriilor preferințe. Și pentru că Pavel a făcut atât de multă lucrare, pentru că „contribuțiile” lui au fost atât de mari, el a câștigat încrederea maselor. Nu se concentrează omul doar pe ceea ce este superficial? Cum ar putea fi omul capabil să vadă în profunzime esența omului? Ca să nu mai spunem, dat fiind faptul că Pavel a fost un obiect al închinării pentru mii de ani, cine ar îndrăzni să-i nege lucrarea în pripă? Petru a fost doar un pescar, prin urmare, cum ar putea fi contribuția lui la fel de mare ca cea a lui Pavel? Pe baza contribuției, Pavel ar fi trebuit să fie răsplătit înaintea lui Petru și ar fi trebuit să fie cel care a fost mai bine calificat să câștige aprobarea lui Dumnezeu. Cine și-ar fi putut imagina că atunci când s-a ocupat de Pavel, Dumnezeu pur și simplu l-a făcut să lucreze prin darurile lui, în timp ce pe Petru Dumnezeu l-a făcut desăvârșit. Nu este cazul, sub nicio formă, ca Domnul Isus să Își fi făcut planuri pentru Petru și Pavel chiar de la început: ei au fost, mai degrabă, făcuți desăvârșiți sau puși la lucru conform naturilor lor inerente. Așa că, ceea ce văd oamenii sunt, pur și simplu, contribuțiile exterioare ale omului, în timp ce Dumnezeu vede esența omului, cât și cărarea pe care omul o urmează de la început, și motivația din spatele căutării omului. Lumea evaluează un om după concepțiile sale și după percepțiile proprii, însă finalul unui om nu este determinat de lucrurile exterioare care îl caracterizează. Așa că eu spun că dacă această cărare pe care o iei de la început este cărarea succesului, iar punctul tău de vedere asupra căutării este cel corect de la început, atunci tu ești ca și Petru; dacă această cărare pe care pășești este cea a eșecului, atunci oricare ar fi prețul pe care îl plătești, sfârșitul tău va fi tot ca cel al lui Pavel. Oricare ar fi cazul, destinația ta, și dacă vei avea succes sau vei eșua, sunt ambele determinate de cărarea pe care o cauți, dacă e cea corectă sau nu, mai degrabă decât de devotamentul tău sau de prețul pe care îl plătești. Esențele lui Petru și Pavel și țelurile pe care le-au urmat ei au fost diferite; omul este incapabil să descopere aceste lucruri și doar Dumnezeu le poate cunoaște pe deplin. Pentru că ceea ce vede Dumnezeu este esența omului, în timp ce omul nu își cunoaște propria esență. Omul este incapabil să vadă esența din om sau statura lui adevărată și prin urmare este incapabil să identifice motivele pentru eșecul și succesul lui Pavel și Petru. Motivul pentru care majoritatea oamenilor se închină lui Pavel și nu lui Petru, este pentru că Pavel a fost folosit pentru lucrare publică, și omul este capabil să perceapă această lucrare, și, prin urmare, oamenii recunosc „realizările” lui Pavel. În schimb, experiențele lui Petru sunt invizibile omului și ceea ce a căutat el este de neatins de către om, așa că omul nu e interesat de Petru.

Petru a fost făcut desăvârșit prin experimentarea tratării și a rafinării. El a spus: „Trebuie să satisfac mereu dorința lui Dumnezeu. În tot ceea ce fac, caut doar să satisfac dorința lui Dumnezeu și, chiar dacă sunt mustrat sau judecat, tot sunt fericit să o fac.” Petru a dat totul pentru Dumnezeu și lucrarea lui, cuvintele și toată viața lui au fost de dragul iubirii pentru Dumnezeu. A fost o persoană care a căutat sfințenia și, cu cât experimenta mai mult, cu atât era mai mare și mai profundă dragostea lui pentru Dumnezeu în inima sa. Între timp, Pavel a făcut doar o lucrare exterioară și, chiar dacă a lucrat din greu, strădaniile lui au fost de dragul de a-și face lucrarea în mod corespunzător și de a câștiga, ca urmare, o răsplată. Dacă ar fi știut că nu ar primi nicio răsplată, ar fi renunțat la lucrarea lui. Ceea ce îl interesa pe Petru era dragostea adevărată din inima lui și ceea ce era practic și putea fi realizat. Lui nu îi păsa dacă urma să primească o răsplată, ci dacă firea lui putea fi schimbată. Pe Pavel îl interesa să lucreze și mai din greu, îi păsa de lucrarea și dedicarea exterioară și de doctrinele neexperimentate de oamenii obișnuiți. Lui nu îi păsa deloc să existe schimbări adânci în interiorul lui sau să aibă o dragoste adevărată de Dumnezeu. Experiențele lui Petru erau pentru a obține o dragoste adevărată și o cunoaștere adevărată. Experiențele lui erau menite să îi aducă o relație mai apropiată cu Dumnezeu și să aibă o trăire practică. Lucrarea lui Pavel a fost datorită a ceea ce i-a încredințat Isus și a avut scopul de a obține lucrurile după care tânjea, însă acestea nu aveau legătură cu cunoașterea lui de sine și cu Dumnezeu. Lucrarea lui a fost doar de dragul de a scăpa de mustrare și de judecată. Ceea ce a căutat Petru a fost dragoste pură și ceea ce a căutat Pavel a fost cununa dreptății. Petru a experimentat mulți ani din lucrarea Duhului Sfânt și L-a cunoscut pe Hristos în mod practic, și a avut o cunoaștere profundă de sine. Așa că dragostea lui pentru Dumnezeu a fost pură. De-a lungul a mulți ani de rafinare cunoștințele despre Isus și despre viață i-au fost înnobilate, și dragostea lui a fost una necondiționată, a fost o dragoste spontană, iar el nu a cerut nimic în schimb, nici nu a sperat să obțină beneficii. Pavel a lucrat mulți ani, cu toate acestea nu L-a cunoscut foarte bine pe Hristos, și cunoașterea lui de sine a fost, de asemenea, jalnic de mică. El, pur și simplu, nu a avut nicio dragoste pentru Hristos, și lucrarea lui și cursa pe care a alergat-o au avut scopul de a obține cununa de lauri finală. Ceea ce e căutat el a fost cea mai bună cunună, nu cea mai pură dragoste. El nu a căutat activ, ci pasiv; el nu și-a îndeplinit datoria, ci a fost constrâns în căutarea lui după ce lucrarea Duhului Sfânt a pus stăpânire pe el. Prin urmare, căutarea lui nu dovedește că a fost o creatură calificată a lui Dumnezeu; Petru, în schimb, a fost o creatură calificată a lui Dumnezeu, care și-a îndeplinit datoria. Omul crede că toți aceia care Îi aduc un aport lui Dumnezeu ar trebui să primească o răsplată și, cu cât este mai mare aportul, cu atât mai mult este luat de bun faptul că ar trebui să primească favoarea lui Dumnezeu. Esența punctului de vedere al omului este tranzacțională și el nu caută activ să își îndeplinească datoria de creatură a lui Dumnezeu. În ochii lui Dumnezeu, cu cât oamenii caută mai mult o dragoste adevărată de Dumnezeu și ascultare totală de Dumnezeu - ceea ce implică și a căuta să-și îndeplinească datoria de creatură a lui Dumnezeu - cu atât mai mult sunt capabili să câștige aprobarea lui Dumnezeu. Punctul de vedere al lui Dumnezeu este să ceară ca omul să-și recupereze statutul și datoria inițiale. Omul este o creatură a lui Dumnezeu și, prin urmare, omul nu ar trebui să-și depășească limitele prin a-I face cereri lui Dumnezeu, și nu ar trebui să facă mai mult decât să-și îndeplinească datoria de creatură a lui Dumnezeu. Destinațiile lui Pavel și Petru au fost măsurate în funcție de capacitatea lor de a-și îndeplini datoria de creaturi ale lui Dumnezeu, și nu după amploarea aportului lor; destinațiile lor au fost determinate în funcție de ceea ce au căutat ei de la început, nu în funcție de cât de multă muncă au făcut sau de estimările altor oameni în privința lor. Așa că, a căuta să-ți îndeplinești în mod activ datoria de creatură a lui Dumnezeu este calea către succes; a căuta cărarea dragostei adevărate de Dumnezeu este cea mai corectă cărare; a căuta să-ți schimbi vechea fire și a căuta o dragoste pură de Dumnezeu este cărarea către succes. O astfel de cărare către succes este cărarea recuperării datoriei originare, cât și a înfățișării inițiale a unei creaturi a lui Dumnezeu. Este cărarea recuperării și este, de asemenea, scopul întregii lucrări a lui Dumnezeu de la început până la sfârșit. Dacă însă căutarea omului este pătată de cerințe personale extravagante și tânjiri iraționale, atunci efectul obținut nu va fi cel al schimbărilor în firea omului. Aceasta este în dezacord cu lucrarea de recuperare. Nu este în niciun caz lucrare făcută de Duhul Sfânt, dovedindu-se, prin urmare, că o astfel de căutare nu este acceptată de Dumnezeu. Ce semnificație are căutarea care nu este acceptată de Dumnezeu?

Lucrarea făcută de Pavel a fost expusă oamenilor, dar cât de pură a fost dragostea lui pentru Dumnezeu, câtă dragostea avea pentru Dumnezeu adânc în inima lui – acestea nu se pot vedea de către om. Omul poate vedea doar lucrarea pe care a făcut-o. De acolo omul știe cu siguranță că a fost folosit de Duhul Sfânt și, prin urmare, omul crede că Pavel a fost mai bun decât Petru, că lucrarea lui a fost mai mare pentru că el a putut să se îngrijească de biserici. Petru s-a ocupat doar de experiențele lui personale și a câștigat doar câțiva oameni în timpul lucrării lui ocazionale. De la el avem doar câteva epistole puțin cunoscute, dar cine știe cât de mare și profundă a fost dragostea lui pentru Dumnezeu în inima sa? Cât era ziua de lungă, Pavel a lucrat pentru Dumnezeu: atâta timp cât era o lucrare de făcut, el o făcea. El simțea că în acest fel putea să obțină cununa și Îl putea mulțumi pe Dumnezeu, însă nu a căutat modalități să se schimbe pe sine prin lucrarea lui. Orice din viața lui Petru care nu satisfăcea dorința lui Dumnezeu, îl făcea să se simtă neliniștit. Dacă nu satisfăcea dorința lui Dumnezeu, atunci avea remușcări și căuta o modalitate potrivită prin care se putea strădui să mulțumească inima lui Dumnezeu. Chiar și în cele mai mici și mai neimportante aspecte ale vieții lui, el își impunea să satisfacă dorința lui Dumnezeu. Nu era mai puțin exigent când venea vorba de firea lui veche, ci era mai riguros în cerințele pe care le avea de la sine de a progresa mai adânc în adevăr. Pavel a căutat doar o reputație și un statut superficiale. El a căutat să se laude înaintea oamenilor și nu a căutat să facă un progres mai adânc în intrarea în viață. Ceea ce îl interesa era doctrina, nu realitatea. Unii oameni se întreabă de ce nu a fost Pavel comemorat de Dumnezeu din moment ce a lucrat atât de mult pentru El? Petru a lucrat doar puțin pentru Dumnezeu și nu a adus un aport important bisericilor, așa că de ce a fost făcut desăvârșit? Petru L-a iubit pe Dumnezeu până la un punct care era cerut de Acesta; doar astfel de oameni au o mărturie. Dar ce putem spune despre Pavel? Știi tu cât de mult L-a iubit Pavel pe Dumnezeu? Care a fost scopul lucrării lui Pavel? Și care a fost scopul lucrării lui Petru? Petru nu a lucrat foarte mult, însă știi tu ce era adânc în inima lui? Lucrarea lui Pavel are de-a face cu purtarea de grijă față de biserici și sprijinirea bisericilor. Ceea ce a experimentat Petru au fost schimbări în firea vieții lui; el a experimentat o dragoste de Dumnezeu. Acum, că știi diferențele dintre esențele lor, poți vedea cine a crezut cu adevărat în Dumnezeu în cele din urmă, și cine nu a crezut cu adevărat în Dumnezeu. Unul din ei L-a iubit cu adevărat pe Dumnezeu, iar celălalt nu L-a iubit cu adevărat pe Dumnezeu; unul a suferit schimbări în firea sa, iar celălalt nu; unul a fost venerat de oameni și a avut o imagine de seamă, iar celălalt a slujit umil și nu a fost observat cu ușurință de oameni; unul a căutat sfințenia, iar celălalt nu, și chiar dacă nu era lipsit de puritate, totuși, nu era stăpânit de o dragoste pură; unul era stăpânit de umanitate adevărată, iar celălalt nu; unul avea simțământul unei creaturi a lui Dumnezeu, iar celălalt nu. Astfel sunt diferențele dintre esențele lui Pavel și ale lui Petru. Cărarea pe care a umblat Petru este cea a succesului, care este, de asemenea, cărarea obținerii recuperării umanității normale și a datoriei de creatură a lui Dumnezeu. Petru îi reprezintă pe toți cei care au succes. Cărarea pe care a umblat Pavel este cea a eșecului și el îi reprezintă pe toți aceia care se supun, care se lasă folosiți doar superficial și care nu Îl iubesc cu adevărat pe Dumnezeu. Pavel îi reprezintă pe toți aceia care nu dețin adevărul. Petru, în credința lui în Dumnezeu, a căutat să-L mulțumească pe Dumnezeu în tot și a căutat să asculte de tot ceea ce venea de la Dumnezeu. Fără nici cea mai mică obiecție, el a putut să accepte atât mustrarea și judecata, cât și rafinarea, necazul și lipsa în viața lui, niciuna din acestea neputând să-i altereze dragostea de Dumnezeu. Nu este aceasta dragostea supremă de Dumnezeu? Nu este aceasta împlinirea datoriei unei creaturi a lui Dumnezeu? Fie că ești în mustrare, judecată sau necaz – ești mereu capabil să obții ascultare până la moarte, aceasta fiind ceea ce o creatură a lui Dumnezeu ar trebui să realizeze și aceasta fiind puritatea dragostei de Dumnezeu. Dacă omul poate obține atât de mult, atunci este o creatură calificată a lui Dumnezeu și nimic nu satisface mai bine dorința Creatorului. Imaginează-ți că poți lucra pentru Dumnezeu, dar nu Îl asculți și ești incapabil să-L iubești cu adevărat pe El. În acest fel, nu numai că nu îți vei fi îndeplinit datoria de creatură a lui Dumnezeu, ci vei fi și condamnat de El pentru că ești o persoană care nu deține adevărul, care este incapabilă să asculte de Dumnezeu și care este nesupusă Lui. Îți pasă doar să lucrezi pentru Dumnezeu și nu îți pasă să pui adevărul în practică sau să te cunoști pe tine însuți. Nu Îl înțelegi și nu Îl cunoști pe Creator; nu Îl asculți și nu Îl iubești. Ești o persoană care, din naștere, e neascultătoare față de Dumnezeu și, prin urmare, astfel de oameni nu sunt iubiți de Creator.

Unii oameni spun: „Pavel a lucrat extrem de mult, a dus pe umerii lui poveri mari pentru biserici și a contribuit mult în cadrul lor. Cele treisprezece epistole ale lui Pavel au confirmat 2 000 de ani ai Epocii Harului și sunt inferioare doar celor Patru Evanghelii. Cine se poate compara cu el? Nimeni nu poate descifra Apocalipsa lui Ioan în timp ce epistolele lui Pavel aduc viață și lucrarea pe care a făcut-o el a folosit bisericilor. Cine altcineva ar mai fi putut obține astfel de lucruri? Și ce lucrare a făcut Petru?” Când oamenii îi evaluează pe alții, o fac în funcție de aportul acestora. Când Dumnezeu evaluează omul, o face în funcție de natura lui. Dintre cei care caută viața, Pavel era cineva care nu își cunoștea propria esență. El nu a fost în niciun caz umil sau ascultător, nici nu și-a cunoscut esența care era împotrivitoare lui Dumnezeu. Și prin urmare, era cineva care nu trecuse prin experiențe detaliate și cineva care nu pusese adevărul în practică. Petru a fost diferit. El și-a cunoscut imperfecțiunile, slăbiciunile și firea coruptă ca și creatură a lui Dumnezeu, așa că avea o cale de practică prin care să-și schimbe firea; nu a fost unul din aceia care avea doar doctrină, dar nu trăia în realitate. Aceia care se schimbă sunt oameni noi care au fost mântuiți, ei sunt aceia calificați să caute adevărul. Oamenii care nu se schimbă aparțin acelora care sunt învechiți prin natură; ei sunt aceia care nu au fost mântuiți, adică, aceia care au fost detestați și respinși de Dumnezeu. Ei nu vor fi comemorați de Dumnezeu indiferent cât de măreață este lucrarea lor. Când compari toate acestea cu propria ta căutare, ar trebui să fie de la sine evident dacă ești în final același tip de persoană ca și Petru sau Pavel. Dacă încă nu este niciun adevăr în ceea ce cauți, și dacă chiar și azi ești la fel de arogant și impertinent ca și Pavel și ești la fel de abil în a te înălța pe tine cum a făcut-o el, atunci ești fără îndoială un degenerat care eșuează. Dacă însă cauți la fel ca și Petru, dacă tu cauți practici și schimbări adevărate și nu ești arogant sau îndărătnic, ci cauți să îți îndeplinești datoria, atunci vei fi o creatură a lui Dumnezeu care poate obține victoria. Pavel nu și-a cunoscut propria esență sau stricăciune, cu atât mai puțin nu și-a cunoscut propria neascultare. El nu a menționat niciodată sfidarea lui detestabilă la adresa lui Hristos, nici nu a avut mari regrete. El a oferit doar o explicație sumară și, adânc în inima lui, nu s-a supus pe deplin lui Dumnezeu. Chiar dacă a căzut pe drumul Damascului, el nu s-a uitat adânc în interiorul lui. El era mulțumit pur și simplu să continue să lucreze și nu s-a gândit să se cunoască pe sine și să-și schimbe firea veche care era cea mai critică dintre probleme. El era mulțumit pur și simplu să rostească adevărul, să se îngrijească de alții ca și un remediu pentru propria conștiință și folosea faptul că nu mai persecuta ucenicii lui Isus pentru a se consola și a se ierta de păcatele lui trecute. Țelul pe care l-a urmărit nu a fost nimic mai mult decât o cunună viitoare și o lucrare tranzitorie; țelul pe care l-a urmărit a fost harul din abundență. El nu a căutat suficient adevărul, nici nu a căutat să înainteze mai adânc în adevărul pe care mai înainte nu-l înțelesese. Așa că se poate spune despre cunoașterea lui de sine că a fost falsă și că el nu a acceptat mustrarea sau judecata. Faptul că a fost capabil să lucreze nu înseamnă că el a deținut o cunoaștere a propriei naturi sau esențe; concentrarea lui era doar pe practici exterioare. Mai mult, el nu a năzuit spre schimbare, ci spre cunoștință. Lucrarea lui a fost rezultatul exclusiv al arătării lui Isus pe drumul către Damasc. Nu a fost ceva ce hotărâse să facă inițial, nici nu a fost o lucrare care să aibă loc după ce a acceptat emondarea firii sale vechi. Indiferent de cum a lucrat, firea lui veche nu s-a schimbat și, prin urmare, lucrarea lui nu a ispășit păcatele lui din trecut, ci a jucat pur și simplu un rol anume printre bisericile din acea vreme. Pentru o astfel de persoană, a cărei fire veche nu s-a schimbat – cu alte cuvinte, care nu a obținut mântuirea și a fost chiar mai mult fără adevăr – el a fost absolut incapabil să devină unul dintre aceia acceptați de Domnul Isus. El nu a fost o persoană care să fie umplută de dragoste și adorație pentru Isus Hristos, nici nu a fost adeptul căutării adevărului, cu atât mai puțin nu a fost cineva care să pătrundă misterul întrupării. El a fost pur și simplu o persoană pricepută în sofism și care nu ar fi cedat cuiva care era mai sus decât el sau care era stăpânit de adevăr. El invidia oamenii sau adevărurile aflate în contradicție sau în vrăjmășie cu el, preferând oamenii aceia talentați care prezentau o imagine bună și dețineau cunoștințe profunde. Lui nu îi plăcea să interacționeze cu oamenii săraci care căutau adevărata cale și cărora nu le păsa de nimic decât de adevăr și, în schimb, se preocupa de persoanele mai în vârstă din organizațiile religioase care vorbeau doar de doctrine și stăpâneau cunoștințe abundente. El nu a avut nicio dragoste pentru lucrarea nouă a Duhului Sfânt și nu i-a păsat de mișcarea lucrării noi a Duhului Sfânt. În schimb, el a favorizat acele reglementări și doctrine care erau mai presus de adevărurile generale. În esența sa înnăscută și în totalitatea a ceea ce a căutat el, nu merită să fie numit un creștin care a căutat adevărul, cu atât mai puțin un slujitor credincios în casa lui Dumnezeu, pentru că ipocrizia lui a fost prea multă și neascultarea lui prea mare. Chiar dacă este cunoscut drept un slujitor al Domnului Isus, el nu a fost deloc potrivit să intre pe poarta împărăției cerurilor, pentru că acțiunile lui de la început la sfârșit nu pot fi numite drepte. El poate fi văzut pur și simplu ca unul care a fost ipocrit și care a făcut nedreptate, dar care, cu toate acestea, a și lucrat pentru Hristos. Chiar dacă nu poate fi numit rău, este potrivit să îl numim un om care a făcut nedreptate. El a făcut multă lucrare, însă nu trebuie judecat după cantitatea lucrării pe care a făcut-o, ci doar după calitatea și esența ei. Doar în acest fel se poate da de cap acestei chestiuni. El a crezut întotdeauna despre sine: sunt capabil să lucrez, sunt mai bun decât majoritatea oamenilor; sunt atent la povara Domnului ca nimeni altcineva și nimeni nu se căiește la fel de profund ca și mine, pentru că marea lumină a strălucit peste mine și eu am văzut marea lumină, așa că pocăința mea este mai profundă decât oricare alta. La acea vreme, aceasta a crezut în inima sa. La finalul lucrării sale, Pavel a spus: „Am purtat lupta, am terminat alergarea și mă așteaptă cununa dreptății.” Lupta lui, lucrarea și cursa au fost exclusiv de dragul cununii dreptății și el nu a mers înainte în mod activ cu un efort sporit; chiar dacă lucrarea sa nu a fost făcută de mântuială, se poate spune că lucrarea sa a fost pur și simplu cu scopul de a se revanșa pentru greșelile lui, pentru a aplana acuzațiile conștiinței lui. El a sperat doar să își încheie lucrarea, să termine cursa și să poarte lupta cât mai curând posibil, pentru a câștiga mai devreme mult dorita cunună a dreptății. El nu a tânjit să-L întâlnească pe Domnul Isus prin experiențele lui și adevărata cunoștință, ci să-și termine lucrarea cât mai repede posibil, cu scopul de a-și primi răsplățile câștigate prin munca sa, atunci când avea să Îl întâlnească pe Domnul Isus. El și-a folosit lucrarea pentru a se alina și pentru a face o înțelegere în schimbul cununii viitoare. Ceea ce a căutat el nu a fost adevărul sau pe Dumnezeu, ci doar cununa. Cum poate fi o astfel de căutare la nivelul standardului? Motivația lui, lucrarea lui, prețul pe care l-a plătit și toate eforturile lui – fanteziile lui minunate le-a impregnat pe toate și a lucrat în totalitate conform propriilor dorințe. În toată lucrarea sa nu a existat nici cea mai mică bunăvoință în prețul pe care l-a plătit; el a fost pur și simplu antrenat într-o înțelegere. Eforturile lui nu au fost făcute de bunăvoie cu scopul de a-și face datoria, ci au fost făcute de bunăvoie cu scopul de a atinge obiectivul înțelegerii. Există vreo valoare în asemenea eforturi? Cine ar lăuda eforturile lui lipsite de puritate? Cine are vreun interes în astfel de eforturi? Lucrarea lui a fost plină de vise pentru viitor, plină de planuri minunate și nu a conținut nicio cărare prin care să schimbe firea umană. Așa că multă din binefacerea lui a fost amăgire; lucrarea lui nu a adus viață, ci a fost o înșelăciune a civilizației; a fost îndeplinirea unei înțelegeri. Cum poate o astfel de lucrare să conducă omul pe cărarea recuperării îndatoririi sale inițiale?

Tot ceea ce a căutat Petru era după inima lui Dumnezeu. El a căutat să împlinească dorința lui Dumnezeu și, în ciuda suferinței și adversității, el a fost în continuare dispus să împlinească dorința lui Dumnezeu. Nu este o căutare mai mare pe care poate să o facă un credincios în Dumnezeu. Ceea ce a căutat Pavel a fost pătat de propriul trup, de propriile concepții și de propriile planuri și aranjamente. El nu a fost sub nicio formă o creatură calificată a lui Dumnezeu, nu a fost cineva care a căutat să împlinească dorința lui Dumnezeu. Petru a căutat să se supună orchestrărilor lui Dumnezeu și, chiar dacă lucrarea pe care a făcut-o nu a fost mare, motivarea din spatele căutării sale și cărarea pe care a umblat au fost corecte; chiar dacă nu a reușit să câștige mulți oameni, el a reușit să caute calea adevărului. Datorită acestui fapt se poate spune că a fost o creatură calificată a lui Dumnezeu. Astăzi, chiar dacă nu ești un lucrător, ar trebui să îți poți îndeplini datoria de ființă creată a lui Dumnezeu și să urmărești să te supui tuturor orchestrărilor lui Dumnezeu. Ar trebui să poți să te supui la orice spune Dumnezeu și să experimentezi tot felul de nenorociri și rafinări și, chiar dacă ești slab, ar trebui să Îl poți iubi în continuare pe Dumnezeu în inima ta. Aceia care își asumă responsabilitatea pentru propria viață sunt dispuși să îndeplinească datoria unei creaturi a lui Dumnezeu, perspectiva unor astfel de oameni asupra căutării fiind cea corectă. Aceștia sunt oamenii de care are nevoie Dumnezeu. Dacă ai făcut multă lucrare și alții au beneficiat de învățăturile tale, dar tu însuți nu te-ai schimbat și nu ai depus nicio mărturie, sau nu ai avut nicio experiență reală, iar la finalul vieții tale, nimic din ce ai făcut nu stă mărturie, se poate spune oare că ești o persoană schimbată? Ești o persoană care urmărește adevărul? La acea vreme, Duhul Sfânt te-a folosit, dar atunci când te-a folosit, El a folosit partea din tine care putea sluji, și nu a folosit partea din tine care nu putea sluji. Dacă ai căuta să te schimbi, atunci ai fi făcut desăvârșit în mod treptat în timpul procesului de a fi folosit. Însă, Duhul Sfânt nu acceptă nicio responsabilitate în ceea ce privește câștigarea ta în cele din urmă, ea depinzând de maniera urmăririi tale. Dacă nu există schimbări în firea ta personală, este pentru că perspectiva ta asupra căutării este greșită. Dacă nu primești nicio răsplată, este problema ta personală, și este datorită faptului că tu însuți nu ai pus adevărul în practică și nu ești în stare să împlinești dorința lui Dumnezeu. Prin urmare, nimic nu este mai important decât experiențele tale personale și nimic nu este mai decisiv decât intrarea ta personală! Unii oameni vor ajunge să spună: „Am făcut atât de multă lucrare pentru Tine și chiar dacă poate nu au fost realizări comemorate, totuși, am fost sârguincios în eforturile mele. Nu mă poți lăsa pur și simplu în rai să mănânc fructul vieții?” Trebuie să știi ce tip de oameni doresc Eu; cei care sunt impuri nu au permisiunea de a intra în împărăție, cei care sunt impuri nu au permisiunea de a spurca pământul sfânt. Deși probabil că ai săvârșit o lucrare mare și ai lucrat mulți ani, în cele din urmă, ești jalnic de murdar - legea Raiului nu tolerează dorința ta de a intra în împărăția Mea! De la crearea lumii și până în prezent, nu le-am oferit niciodată acces facil în împărăția Mea celor care încearcă să se pună bine cu Mine. Aceasta este o lege cerească și nimeni nu o poate încălca! Trebuie să cauți viața. În prezent, cei care vor fi făcuți desăvârșiți sunt de aceeași speță cu Petru: ei sunt cei care caută schimbările în propria lor fire și sunt dispuși să-i fie martori lui Dumnezeu și să-și îndeplinească datoria în calitate de creatură a lui Dumnezeu. Doar astfel de oameni vor fi desăvârșiți. Dacă tot ceea ce cauți sunt recompensele și nu încerci să-ți schimbi propria fire a vieții, atunci toate eforturile tale vor fi în zadar - iar acesta este un adevăr care nu poate fi schimbat!

Din diferențele esențelor lui Petru și Pavel ar trebui să înțelegem că toți aceia care nu urmăresc viața, lucrează în zadar! Crezi în Dumnezeu și Îl urmezi pe Dumnezeu și, prin urmare, trebuie să Îl iubești pe Dumnezeu în inima ta. Trebuie să îți alungi firea coruptă, trebuie să cauți să îndeplinești dorința lui Dumnezeu și trebuie să îndeplinești datoria de creatură a lui Dumnezeu. Din moment ce crezi în Dumnezeu și Îl urmezi, ar trebui să Îi oferi totul, nu ar trebui să faci alegeri sau cereri personale, și ar trebui să obții îndeplinirea dorinței lui Dumnezeu. Din moment ce ești o ființă creată, ar trebui să te supui Domnului care te-a creat, deoarece ești prin natură fără stăpânire de sine și nu ai nicio capacitate să-ți controlezi destinul. Din moment ce ești o persoană care crede în Dumnezeu, ar trebui să cauți sfințenia și schimbarea. Din moment ce ești o creatură a lui Dumnezeu, ar trebui să rămâi fidel datoriei tale și să-ți păstrezi locul și nu ar trebui să-ți depășești îndatorirea. Acest lucru nu are menirea să te constrângă sau să te suprime prin doctrină, ci este calea prin care îți poți îndeplini datoria și care poate fi obținută – și ar trebui să fie obținută – de către toți aceia care fac ce este drept. Dacă compari esențele lui Petru și Pavel vei ști cum să cauți. Dintre cărările pe care au umblat Petru și Pavel, una este cărarea care te duce la desăvârșire și una este cărarea care te elimină; Petru și Pavel reprezintă două cărări diferite. Chiar dacă fiecare au primit lucrarea Duhului Sfânt și fiecare au obținut iluminarea și luminarea Duhului Sfânt și fiecare a acceptat ceea ce i-a fost încredințat de către Domnul Isus, rodul pe care l-a dat fiecare a fost diferit: unul a dat rod cu adevărat pe când celălalt nu. Din esențele lor, din lucrarea pe care au făcut-o, din ceea ce a fost exprimat în exterior de către ei, și din finalurile lor, ar trebui să înțelegi pe care cărare să o iei, pe care cărare ar trebui să alegi să umbli. Ei au umblat pe două cărări clar diferite. Pavel și Petru au fost chintesența fiecărei cărări, așa că de la bun început ei au reprezentat prototipul acestor două cărări. Care sunt punctele cheie ale experiențelor lui Pavel și de ce nu a reușit el? Care sunt punctele cheie ale experiențelor lui Petru și cum a experimentat el desăvârșirea? Dacă compari ceea ce i-a interesat pe fiecare, atunci vei ști exact ce tip de persoană cere Dumnezeu, care este voia lui Dumnezeu, care este firea lui Dumnezeu, ce fel de persoană va fi făcută desăvârșită în final și ce fel de persoană nu va fi făcută desăvârșită, care este firea celor care vor fi făcuți desăvârșiți și care este firea celor care nu vor fi făcuți desăvârșiți – aceste chestiuni de substanță se pot vedea în experiențele lui Petru și Pavel. Dumnezeu a creat toate lucrurile, așa că El face toată creația să vină sub stăpânirea Lui și să se supună stăpânirii Lui; El va porunci tuturor lucrurilor, astfel încât toate lucrurile să fie în mâinile Lui. Toată creația lui Dumnezeu, inclusiv animalele, plantele, omenirea, munții, râurile și lacurile – toate trebuie să vină sub stăpânirea Lui. Tot ce este pe cer și pe pământ trebuie să vină sub stăpânirea Lui. Ele nu pot alege, ci trebuie să se supună tuturor orchestrărilor Lui. Acest lucru a fost decretat de Dumnezeu și reprezintă autoritatea lui Dumnezeu. Dumnezeu poruncește tuturor și comandă și este peste toate lucrurile, fiecare clasificat după felul lui și după poziția repartizată după voia lui Dumnezeu. Indiferent cât de mare e un lucru sau persoană, nimeni sau nimic nu este mai mare decât Dumnezeu, toate lucrurile slujesc omenirii create de Dumnezeu și niciun lucru nu îndrăznește să nu Îl asculte pe Dumnezeu sau să-I aducă vreo cerere. Prin urmare, omul, ca ființă creată de Dumnezeu, trebuie, de asemenea, să-și îndeplinească datoria de om. Indiferent dacă omul este domnul sau stăpânitorul tuturor lucrurilor, indiferent cât de înalt este statutul omului printre toate lucrurile, el este, totuși, doar o ființă umană mică sub stăpânirea lui Dumnezeu, și nu este nimic mai mult decât o ființă umană neînsemnată, o creatură a lui Dumnezeu care nu va fi niciodată deasupra lui Dumnezeu. Ca și creatură a lui Dumnezeu, omul ar trebui să caute să îndeplinească datoria unei creaturi a lui Dumnezeu și să caute să-L iubească pe Dumnezeu fără să facă alte alegeri, pentru că Dumnezeu este vrednic de dragostea omului. Aceia care caută să-L iubească pe Dumnezeu, nu ar trebui să caute vreun beneficiu personal sau să urmărească ceva după care tânjesc în mod personal; aceasta este cea mai corectă metodă de a căuta. Dacă ceea ce cauți este adevărul, dacă ceea ce pui în practică este adevărul, și dacă ceea ce obții este o schimbare în firea ta, atunci cărarea pe care calci este cea corectă. Dacă ceea ce cauți este binecuvântarea trupului și ceea ce pui în practică este adevărul propriilor concepții, și dacă nu există nicio schimbare în firea ta, nu ești deloc ascultător lui Dumnezeu în trup și încă trăiești în neclaritate, atunci ceea ce cauți te va duce cu siguranță în iad, deoarece cărarea pe care mergi este cărarea eșecului. Dacă vei fi făcut desăvârșit sau dacă vei fi eliminat, depinde de propria ta căutare. Cu alte cuvinte, succesul sau eșecul depind de cărarea pe care merge omul.

Anterior:Dumnezeu este Domnul întregii creații

Următorul:Lucrarea lui Dumnezeu și lucrarea omului

S-ar putea să vă placă și