546  Dumnezeu întrupat lucrează în tăcere pentru a mântui omenirea

I

Dumnezeu se întrupează ca o persoană obișnuită, ascunsă în mijlocul oamenilor, care face noua lucrare de a ne mântui. El nu ne oferă nicio explicație, nici nu ne spune de ce a venit, ci doar face lucrarea pe care intenționează să o facă conform planului și procedurii Sale. Cuvintele și vorbirea Sa devin tot mai frecvente. De la consolări, îndemnuri, reamintiri și avertizări, până la reproșuri și disciplinare; de la un ton blând și domol, până la cuvinte care sînt aprige și mărețe – toate acestea îl fac pe om să simtă o mare milă și groază totală. Tot ce El spune atinge miezul secretelor ascunse profund în interiorul nostru; cuvintele Lui ne înțeapă inimile și duhurile și ne lasă copleșiți de o rușine insuportabilă, de-abia știind unde să ne ascundem.

II

De la El ne bucurăm de apă vie infinită și prin El trăim față în față cu Dumnezeu. Dar suntem recunoscători doar pentru harul Domnului Isus din ceruri și nu am acordat niciodată atenție sentimentelor acestei persoane obișnuite, care posedă divinitate. Totuși, ca înainte, El Își face lucrarea ascuns în trup, cu smerenie, exprimând glasul inimii Sale, parcă insensibil la respingerea Lui de către omenire, parcă veșnic iertând infantilitatea și ignoranța omului și veșnic îngăduitor cu atitudinea lipsită de evlavie a omului față de El.

III

Cuvintele lui Dumnezeu au puterea vieții, ne oferă calea pe care noi să mergem și ne permit să înțelegem exact ce este adevărul. El lucrează până la epuizare pentru noi, Își pierde somnul și apetitul pentru noi, plânge pentru noi, oftează pentru noi și geme bolnav pentru noi; El îndură umilință de dragul destinației și mântuirii noastre, iar amorțeala și răzvrătirea noastră varsă lacrimi și sânge din inima Sa. Nicio persoană obișnuită nu are acest fel de a fi și aceste posesiuni și nicio ființă umană coruptă nu le poate avea sau obține. El are îngăduința și răbdarea pe care nicio persoană obișnuită nu le are, iar iubirea Sa nu este ceva ce are orice ființă creată.

din Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Anexă 4: Privind arătarea lui Dumnezeu întru judecata și mustrarea Sa”

Anterior: 545  Acceptați judecata ca să câştigați viața

Înainte: 547  Dumnezeu sosește în tăcere printre noi

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2026!

Conținut similar

Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă Expunerea antihriștilor Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor Despre urmărirea adevărului Despre urmărirea adevărului Judecata începe de la casa lui Dumnezeu Cuvinte esențiale de la Dumnezeu Atotputernic Hristos al zilelor de pe urmă Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Adevărurile-realitate în care trebuie să pătrundă credincioșii în Dumnezeu Urmați Mielul și cântați cântări noi Ghid pentru răspândirea Evangheliei Împărăției Oile lui Dumnezeu aud glasul lui Dumnezeu Auziți glasul lui Dumnezeu Iată arătarea lui Dumnezeu Întrebări esențiale și răspunsuri despre Evanghelia Împărăției Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 1) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 2) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 3) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 4) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 5) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 6) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 7) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 8) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 9) Cum m-am întors la Dumnezeu Atotputernic

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte

Contactează-ne pe Messenger