218  Supune-te Lucrării Duhului Sfânt pentru a o urma până la sfârșit

Lucrarea Duhului Sfânt se schimbă zilnic,

din ce în ce mai înaltă,

cu revelații mai mari.

Așa lucrează Dumnezeu să desăvârșească omenirea.

De-omul nu ține pasul, poate fi lăsat în urmă.

Fără o inimă ascultătoare,

omul nu poate continua până la sfârșit.

Cei ce nu se supun prin natura lor și se opun voit

vor fi lăsați în urmă, căci lucrarea lui Dumnezeu e urgentă.

Doar cei ce se supun

și se smeresc de bunăvoie

pot progresa până la sfârșit,

până la sfârșitul drumului.


Epoca veche a trecut, iar aceasta-i una nouă.

Când vine-o altă epocă, trebuie făcută o nouă lucrare.

Și-n epoca ultimă, când Dumnezeu desăvârșește omul,

va lucra așa repede, făcând lucrarea nouă.

Deci, fără o inimă ascultătoare,

e greu să-L urmezi pe Dumnezeu!

Cei ce nu se supun prin natura lor și se opun voit

vor fi lăsați în urmă, căci lucrarea lui Dumnezeu e urgentă.

Doar cei ce se supun

și se smeresc de bunăvoie

pot progresa până la sfârșit,

până la sfârșitul drumului.


Lucrarea lui Dumnezeu nu-i imuabilă

sau supusă regulilor,

ci e mereu mai nouă și mai înaltă.

Lucrarea Lui e mai practică la fiecare pas,

tot mai potrivită nevoilor omenirii.

Doar când omul a trecut prin astfel de lucrare,

firea lui se poate schimba în sfârșit.

Cei ce nu se supun prin natura lor și se opun voit

vor fi lăsați în urmă, căci lucrarea lui Dumnezeu e urgentă.

Doar cei ce se supun

și se smeresc de bunăvoie

pot progresa până la sfârșit,

până la sfârșitul drumului.


Cunoașterea vieții de către om crește

și Dumnezeu Își înalță lucrarea.

Așa-l desăvârșește Dumnezeu pe om și-l face util pentru El.

Lucrarea Lui corectează noțiunile omului,

le îndrumă spre-o stare mai înaltă, reală,

spre cel mai înalt tărâm de credință în Dumnezeu,

ca voia Lui să se facă.

Cei ce nu se supun prin natura lor și se opun voit

vor fi lăsați în urmă, căci lucrarea lui Dumnezeu e urgentă.

Doar cei ce se supun

și se smeresc de bunăvoie

pot progresa până la sfârșit,

până la sfârșitul drumului.


Adaptare după Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cei care se supun lui Dumnezeu cu o inimă sinceră vor fi negreșit câștigați de Dumnezeu”

Anterior: 217  Urmează noua lucrare a Duhului Sfânt și câștigă lauda lui Dumnezeu

Înainte: 219  Trezește-te în curând, tu, cel deștept!

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2025!

Conținut similar

Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă Expunerea antihriștilor Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor Despre urmărirea adevărului Despre urmărirea adevărului Judecata începe de la casa lui Dumnezeu Cuvinte esențiale de la Dumnezeu Atotputernic Hristos al zilelor de pe urmă Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Adevărurile-realitate în care trebuie să pătrundă credincioșii în Dumnezeu Urmați Mielul și cântați cântări noi Ghid pentru răspândirea Evangheliei Împărăției Oile lui Dumnezeu aud glasul lui Dumnezeu Auziți glasul lui Dumnezeu Iată arătarea lui Dumnezeu Întrebări esențiale și răspunsuri despre Evanghelia Împărăției Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 1) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 2) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 3) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 4) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 5) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 6) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 7) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 8) Cum m-am întors la Dumnezeu Atotputernic

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte