Omul poate fi salvat numai în mijlocul gestionării lui Dumnezeu

În ochii fiecărei persoane, gestionarea lui Dumnezeu este un lucru foarte straniu deoarece oamenii cred că gestionarea Sa nu are absolut nicio legătură cu ei. Oamenii cred că gestionarea lui Dumnezeu este numai lucrarea Sa și că Îl privește doar pe El – și, așadar, omenirea este indiferentă față de gestionarea Sa. În acest fel, mântuirea omenirii a devenit vagă și neclară și acum nu este decât retorică goală. Chiar dacă omul Îl urmează pe Dumnezeu pentru a primi mântuirea și a intra în minunata destinație, pe el nu îl preocupă deloc modul în care Dumnezeu Își desfășoară lucrarea. Omului nu-i pasă de ceea ce a plănuit Dumnezeu ă să facă și nici de rolul pe care trebuie să îl joace pentru a fi mântuit. Acest lucru e cu adevărat tragic! Mântuirea omului nu poate fi separată de gestionarea lui Dumnezeu, și nici despărțită de planul Său. Cu toate acestea, omul nu gândește nimic despre gestionarea lui Dumnezeu și, astfel, se îndepărtează din ce în ce mai mult de El. Acest lucru a făcut ca un număr din ce în ce mai mare de oameni care nu sunt deloc conștienți de chestiunile strâns legate de problema mântuirii – cum ar fi ce este creația, ce este credința în Dumnezeu, cum să se închine lui Dumnezeu și așa mai departe – să se alăture celor care-L urmează. Prin urmare, trebuie să discutăm acum despre gestionarea lui Dumnezeu, astfel încât fiecare dintre adepții Lui să înțeleagă în mod clar ce înseamnă să-L urmeze și să creadă în El. De asemenea, vor fi capabili să aleagă calea pe care ar trebui să o urmeze cu mai multă precizie, în loc să-L urmeze pe Dumnezeu numai pentru a câștiga binecuvântări sau pentru a evita dezastrul ori pentru a ieși în evidență printre ceilalți.

Deși gestionarea lui Dumnezeu este profundă, nu depășește înțelegerea omului. Asta pentru că toată lucrarea lui Dumnezeu este legată de gestionarea Lui și de lucrarea Lui pentru a mântui omenirea și pentru că se referă la viața, traiul și destinația omenirii. Se poate spune că lucrarea pe care Dumnezeu o face printre oameni și în oameni este foarte practică și semnificativă. Ea poate fi văzută și trăită de om și este departe de a fi ceva abstract. Dacă omul este incapabil să accepte toată lucrarea pe care o face Dumnezeu, atunci care este semnificația lucrării Sale? Și cum poate o astfel de gestionare să ducă la mântuirea omului? Pe mulți care Îl urmează pe Dumnezeu îi preocupă doar cum să obțină binecuvântări sau să prevină dezastrul. De îndată ce se menționează lucrarea și gestionarea lui Dumnezeu, ei tac și își pierd orice interes. Ei cred că înțelegerea unor chestiuni atât de plictisitoare nu le va ajuta viața să crească și nici nu le va oferi vreun beneficiu. De aceea, deși au auzit despre gestionarea lui Dumnezeu, îi acordă puțină atenție. Ei nu văd acest lucru ca fiind ceva prețios de acceptat, cu atât mai puțin îl primesc ca parte a vieții lor. Acești oameni au doar un scop foarte simplu în a-L urma pe Dumnezeu, iar acel scop este de a primi binecuvântări. Astfel de oameni nu se pot deranja să țină cont de orice altceva care nu implică direct acest scop. Pentru ei, nu există un scop mai legitim decât credința în Dumnezeu pentru a primi binecuvântări – este însăși valoarea credinței lor. În caz că ceva nu contribuie la acest scop, lucrul acela nu îi mișcă deloc. Acesta este cazul majorității oamenilor care cred astăzi în Dumnezeu. Scopul și intenția lor par legitime, pentru că, în timp ce ei cred în Dumnezeu, se și sacrifică pentru Dumnezeu, se dedică lui Dumnezeu și își îndeplinesc datoria. Ei renunță la tinerețe, își părăsesc familia și cariera și chiar își petrec ani de zile departe de casă, găsindu-și ceva de făcut. De dragul scopului lor final, își schimbă interesele, viziunea asupra vieții și chiar direcția pe care o caută; totuși, ei nu pot schimba scopul credinței lor în Dumnezeu. Ei aleargă pentru a-și gestiona propriile idealuri; indiferent cât de departe este drumul și indiferent cât de multe greutăți și obstacole întâmpină pe drum, continuă să fie insistenți și netemători de moarte. Ce putere îi constrânge să continue să se dedice în acest fel? Este conștiința lor? Este caracterul lor minunat și nobil? Este hotărârea lor să se lupte cu forțele răului până la sfârșit? Este credința lor de a fi mărturie lui Dumnezeu fără să caute recompense? Este loialitatea lor în a fi dispuși să renunțe la toate pentru a împlini voia lui Dumnezeu? Sau este spiritul lor de devotament, de a renunța întotdeauna la cererile extravagante personale? Ca o persoană care nu a înțeles niciodată lucrarea de gestionare a lui Dumnezeu să dea încă atât de mult este, pur și simplu, un miracol! Pentru moment, să nu discutăm despre cât de mult au oferit acești oameni. Comportamentul lor, totuși, este foarte demn de analiza noastră. În afară de beneficiile care sunt atât de strâns asociate cu ei, ar putea exista alte motive pentru care acești oameni, care nu Îl înțeleg niciodată pe Dumnezeu, I-ar da atât de mult? În aceasta, descoperim o problemă neidentificată anterior: relația omului cu Dumnezeu este doar una de interes personal. Este o relație dintre o persoană care primește și una care dă binecuvântarea. Pentru a spune lucrurilor pe nume, seamănă cu relația dintre angajat și angajator. Angajatul lucrează numai pentru a primi recompensele acordate de angajator. Într-o astfel de relație nu există nicio afecțiune, ci doar o tranzacție. Nu există a iubi sau a fi iubit, numai caritate și milă. Nu există înțelegere, doar indignare reprimată și înșelătorie. Nu există intimitate, numai o prăpastie de netraversat. Acum că lucrurile au ajuns până în acest punct, cine poate inversa o astfel de tendință? Și câți oameni sunt capabili să înțeleagă cu adevărat cât de cumplită a devenit această relație? Cred că atunci când oamenii se scufundă în bucuria de a fi binecuvântați, niciunul nu-și poate imagina cât de jenantă și de dizgrațioasă este o astfel de relație cu Dumnezeu.

Cel mai trist lucru referitor la credința omenirii în Dumnezeu este că omul își conduce propria gestionare în mijlocul lucrării lui Dumnezeu și, totuși, nu acordă atenție gestionării lui Dumnezeu. Cel mai mare eșec al omului constă în modul în care, în același timp cu încercarea de a se supune lui Dumnezeu și de a I se închina, omul își construiește propria destinație ideală și urzește cum să primească cea mai mare binecuvântare și cea mai bună destinație. Chiar dacă oamenii înțeleg cât de jalnici, detestabili și vrednici de milă sunt ei, câți pot să renunțe cu ușurință la idealurile și la speranțele lor? Și cine poate să-și oprească proprii pași și să nu se mai gândească doar la el însuși? Dumnezeu are nevoie de cei care vor coopera strâns cu El pentru a-Și completa gestionarea. El are nevoie de cei care I se vor supune dedicându-și toată mintea și tot trupul lucrării Sale de gestionare. Nu are nevoie de oameni care întind mâinile ca să cerșească de la El în fiecare zi, cu atât mai puțin de cei care dau puțin și apoi așteaptă să fie răsplătiți. Dumnezeu îi disprețuiește pe cei care fac o contribuție măruntă și apoi se culcă pe lauri. El îi urăște pe acei oameni cu sânge rece care-I resping lucrarea de gestionare și care vor să vorbească numai despre a merge în rai și a câștiga binecuvântări. Îi urăște și mai mult pe cei care profită de ocazia ivită din lucrarea pe care El o face pentru a mântui omenirea. Asta pentru că acestor oameni nu le-a păsat niciodată de ceea ce dorește Dumnezeu să realizeze și să dobândească prin lucrarea gestionării Sale. Lor le pasă doar de modul în care pot folosi ocazia oferită de lucrarea lui Dumnezeu pentru a câștiga binecuvântări. Nu le pasă de inima lui Dumnezeu, fiind preocupați în totalitate de propriile perspective și propria soartă. Cei care resping lucrarea de gestionare a lui Dumnezeu și nu au nici cel mai mic interes pentru modul în care Dumnezeu mântuiește omenirea și pentru voința Lui fac doar ceea ce le place, într-un mod detașat de lucrarea de gestionare a lui Dumnezeu. Comportamentul lor nu este nici amintit de Dumnezeu, nici aprobat de Dumnezeu – cu atât mai puțin este privit favorabil de Dumnezeu.

În vastitatea cosmosului și a cerului, nenumărate creaturi trăiesc și se reproduc, urmează legea vieții și respectă o lege constantă. Cei care mor iau cu ei poveștile celor vii, iar cei care trăiesc repetă aceeași istorie tragică a celor care au pierit. Și astfel, oamenii nu pot să nu se întrebe: de ce trăim? Și de ce trebuie să murim? Cine conduce această lume? Și cine a creat această omenire? Oare omenirea chiar a fost creată de Mama Natură? Își controlează într-adevăr omenirea propria soartă?… Acestea sunt întrebările pe care omenirea și le-a pus neîncetat de mii de ani. Din păcate, cu cât omul a devenit mai obsedat de aceste întrebări, cu atât mai mult a dezvoltat o sete pentru știință. Știința oferă o scurtă satisfacție și o bucurie temporară a trupului, dar este departe de a fi suficientă pentru a elibera omul de solitudinea, singurătatea, teroarea și neajutorarea ascunse adânc în sufletul său. Omul folosește numai cunoștințe științifice pe care poate să le vadă cu ochiul liber și pe care le înțelege cu creierul pentru a-și ameți inima. Totuși, o astfel de cunoaștere științifică nu este îndeajuns pentru a opri omenirea din a explora misterele. Omenirea nu știe cine este suveranul tuturor lucrurilor din univers, și cu atât mai puțin începutul și viitorul omenirii. Omenirea trăiește pur și simplu, vrând-nevrând, în mijlocul acestei legi. Nimeni nu poate scăpa de ea și nimeni nu o poate schimba, căci printre toate lucrurile și în ceruri nu este decât Cel de la veșnicie în veșnicie care deține suveranitatea peste tot. El este Cel care nu a fost niciodată văzut de om, Cel pe care omenirea nu L-a cunoscut niciodată, în a cărui existență omenirea n-a crezut niciodată – totuși, El este Cel care a dat suflare strămoșilor omenirii și a dat viață omenirii. El este Cel care aprovizionează și hrănește omenirea, permițându-i să existe; El este Cel care a călăuzit omenirea până în prezent. Mai mult decât atât, El și numai El este Cel de care depinde omenirea pentru a supraviețui. El deține suveranitatea asupra tuturor lucrurilor și domnește peste toate ființele vii din univers. El stăpânește cele patru anotimpuri și El este Cel care cheamă vântul, înghețul, zăpada și ploaia. El aduce omenirii soare și vestește noaptea. El a fost Cel care a creat cerurile și pământul, oferind omului munții, lacurile și râurile și toate creaturile vii din ele. Faptele Lui sunt omniprezente, puterea Lui este omniprezentă, înțelepciunea Lui este omniprezentă, iar autoritatea Lui este omniprezentă. Fiecare dintre aceste legi și reguli este întruchiparea faptelor Sale, și fiecare dintre ele dezvăluie înțelepciunea și autoritatea Lui. Cine se poate eschiva de la suveranitatea Sa? Și cine se poate elibera de proiectele Sale? Toate lucrurile există sub privirea Lui și, în plus, toate creaturile trăiesc sub suveranitatea Lui. Faptele și puterea Lui nu dau omenirii altă posibilitate decât să admită că El există cu adevărat și că deține suveranitatea asupra tuturor lucrurilor. Nimic în afară de El nu poate avea control asupra universului, cu atât mai puțin să aibă grijă la nesfârșit de această omenire. Indiferent dacă ești în stare să recunoști faptele lui Dumnezeu și indiferent dacă tu crezi în existența lui Dumnezeu, nu există nicio îndoială că soarta ta este stabilită de Dumnezeu și nu există nicio îndoială că Dumnezeu va păstra întotdeauna suveranitatea peste toate lucrurile. Existența și autoritatea Lui nu se bazează pe faptul că ele sunt sau nu recunoscute și înțelese de om. Numai El știe trecutul, prezentul și viitorul omului, și numai El poate hotărî soarta omenirii. Indiferent dacă ești capabil sau nu să accepți acest lucru, nu va mai dura mult înainte ca omenirea să fie martoră la toate acestea, iar aceasta este realitatea pe care Dumnezeu o va îndeplini. Omenirea trăiește și moare sub ochii lui Dumnezeu. Omul trăiește pentru gestionarea lui Dumnezeu și, când acesta închide ochii pentru ultima oară, îi închide și pentru această gestionare. Omul vine și pleacă, iarăși și iarăși, înainte și înapoi. Fără excepție, toate fac parte din suveranitatea și planul lui Dumnezeu. Gestionarea lui Dumnezeu nu a încetat niciodată; avansează veșnic. El va face omenirea conștientă de existența Sa, o va face să aibă încredere în suveranitatea Lui, să-I vadă faptele și să revină la împărăția Lui. Acesta este planul Lui și aceasta e lucrarea pe care o gestionează de mii de ani.

Lucrarea de gestionare a lui Dumnezeu a început la crearea lumii, iar omul este în centrul acestei lucrări. Crearea de către Dumnezeu a tuturor lucrurilor, se poate spune că este de dragul omului. Deoarece lucrarea gestionării Sale se întinde pe parcursul a mii de ani și e săvârșită în doar câteva minute sau secunde, ori într-o clipire, sau într-un an sau doi, El a trebuit să creeze mai multe lucruri necesare supraviețuirii omenirii, cum ar fi soarele, luna, tot felul de creaturi vii, hrană și un mediu de viață primitor. Acesta a fost începutul gestionării lui Dumnezeu.

După aceea, Dumnezeu a predat omenirea Satanei, iar omul a trăit sub domeniul Satanei, lucru care a dus treptat la lucrarea lui Dumnezeu din prima epocă: povestea Epocii Legii… În multele mii de ani din Epoca Legii, omenirea s-a obișnuit cu îndrumarea Epocii Legii și a considerat că e de la sine înțeleasă. Treptat, oamenii au renunțat la grija lui Dumnezeu. Și astfel, în timp ce respectau legea, se închinau și la idoli și făceau fapte rele. Erau lipsiți de protecția lui Iahve și doar își trăiau viața înaintea altarului din templu. De fapt, lucrarea lui Dumnezeu i-a părăsit cu mult timp în urmă și chiar dacă israeliții au rămas încă atașați de lege și au rostit numele lui Iahve și chiar au crezut cu mândrie că numai ei erau poporul lui Iahve și aleșii Acestuia, gloria lui Dumnezeu i-a părăsit în liniște…

Când Dumnezeu Își face lucrarea, El pleacă întotdeauna în liniște dintr-un loc și Își duce ușor la bun sfârșit noua lucrare pe care o începe într-un alt loc. Acest lucru pare incredibil pentru oamenii care sunt amorțiți. Oamenii au prețuit întotdeauna lucrurile vechi și au privit lucrurile noi, nefamiliare, cu vrăjmășie sau le-au văzut ca pe o provocare. Și astfel, indiferent ce lucrare nouă face Dumnezeu, de la început până la sfârșit, omul este ultimul dintre toți care află despre ea.

Așa cum s-a întâmplat întotdeauna, după lucrarea lui Iahve din Epoca Legii, Dumnezeu Și-a început noua lucrare a celei de-a doua etape: asumarea trupului – întruparea ca om timp de zece, douăzeci de ani – vorbirea și lucrarea Sa printre credincioși. Cu toate acestea, nimeni nu a știut asta, și numai un număr mic de oameni au recunoscut că El a fost Dumnezeu devenit trup după ce Domnul Isus a fost răstignit și înviat. În mod problematic, a apărut cineva numit Pavel, care s-a pus în vrăjmășie de moarte cu Dumnezeu. Chiar și după ce a fost doborât la pământ și a devenit apostol, Pavel nu și-a schimbat vechea natură, ci a mers în continuare pe calea împotrivirii față de Dumnezeu. În timpul în care a lucrat, Pavel a scris multe epistole; din nefericire, generațiile următoare i-au savurat epistolele ca fiind cuvintele lui Dumnezeu, iar acestea chiar au fost incluse în Noul Testament și confundate cu cuvintele rostite de Dumnezeu. Aceasta a fost cu adevărat o groaznică rușine de la apariția Scripturii! Și nu a fost această greșeală comisă din cauza nebuniei extreme a omului? Habar nu avea că, în consemnările lucrării lui Dumnezeu în Epoca Harului, epistolele sau scrierile spirituale ale omului pur și simplu nu ar fi trebuit să fie acolo pentru a simula lucrarea și cuvintele lui Dumnezeu. Dar asta nu are relevanță, așa că să ne întoarcem la subiectul nostru principal. De îndată ce a fost terminată a doua etapă a lucrării lui Dumnezeu – după răstignire – lucrarea lui Dumnezeu de recuperare a omului din păcat (adică, recuperarea omului din mâinile Satanei) a fost realizată. Și astfel, din acel moment, omenirea a trebuit doar să-L accepte pe Domnul Isus ca Mântuitor pentru ca păcatele ei să fie iertate. Oficial vorbind, păcatele omului nu mai erau o barieră pentru a-și atinge mântuirea și a veni înaintea lui Dumnezeu, și nu mai erau pârghiile prin care Satana acuza omul. Asta pentru că Dumnezeu Însuși a făcut o lucrare reală, a devenit înfățișarea și anticiparea unui trup păcătos, iar Dumnezeu Însuși a fost jertfa de păcat. În felul acesta, omul a coborât de pe cruce și a fost răscumpărat și mântuit prin trupul lui Dumnezeu – asemănarea cu acest trup păcătos. Astfel, după ce a fost luat captiv de Satana, omul s-a apropriat cu un pas de a accepta mântuirea Lui înaintea lui Dumnezeu. Bineînțeles, această etapă de lucru a fost mai profundă și mai dezvoltată decât gestionarea lui Dumnezeu din Epoca Legii.

Aceasta este gestionarea lui Dumnezeu: să dea omenirea Satanei – o omenire care nu știe ce este Dumnezeu, ce este Creatorul, cum să se închine lui Dumnezeu sau de ce este necesar să se supună lui Dumnezeu – și să permită Satanei să o corupă. Pas cu pas, Dumnezeu recuperează apoi omul din mâinile Satanei, până când omul se închină pe deplin lui Dumnezeu și îl respinge pe Satana. Aceasta este gestionarea lui Dumnezeu. Poate sună ca o poveste mitică și poate pare uimitor. Oamenilor li se pare că este o poveste mitică, pentru că nu au nicio bănuială despre cât de multe s-au petrecut cu omul în ultimele câteva mii de ani, cu atât mai puțin știu câte povestiri au existat în întinderea acestui univers. Mai mult decât atât, e din cauză că ei nu pot aprecia lumea mai surprinzătoare și mai înfricoșătoare care există dincolo de lumea materială, dar pe care ochii lor muritori îi împiedică să o vadă. Pare de neînțeles pentru om, pentru că omul nu înțelege semnificația mântuirii omenirii de către Dumnezeu ori semnificația lucrării Sale de gestionare, și nu înțelege cum vrea Dumnezeu, în cele din urmă, să fie omenirea. Vrea să fie pe deplin necoruptă de Satana, cum au fost Adam și Eva? Nu! Scopul gestionării lui Dumnezeu este să câștige un grup de oameni care se închină lui Dumnezeu și se supun Lui. Deși acești oameni au fost corupți de Satana, ei nu-l mai văd pe Satana ca fiind tatăl lor; ei recunosc chipul urât al Satanei și îl resping și vin înaintea lui Dumnezeu pentru a accepta judecata și mustrarea Sa. Ajung să știe ce este urât și cum contrastează cu ceea ce este sfânt și să recunoască măreția lui Dumnezeu și răul Satanei. O astfel de omenire nu va mai lucra pentru Satana, nici nu se va închina Satanei, nici nu va proslăvi pe Satana. Asta pentru că sunt un grup de oameni care au fost cu adevărat câștigați de Dumnezeu. Aceasta este semnificația lucrării de gestionare a omenirii de către Dumnezeu. În timpul lucrării de gestionare a lui Dumnezeu din prezent, omenirea este atât obiectul corupției Satanei, cât și al mântuirii lui Dumnezeu, iar omul este produsul pentru care se luptă Dumnezeu și Satana. În timp ce Dumnezeu Își săvârșește lucrarea, recuperează treptat omul din mâinile Satanei și, astfel, omul se apropie tot mai mult de Dumnezeu…

Apoi a venit Epoca Împărăției, care este o etapă mai practică de lucru și care, totuși, este și cea mai dificilă de acceptat pentru om. Asta se datorează faptului că, cu cât omul se apropie mai mult de Dumnezeu, cu atât mai mult toiagul lui Dumnezeu se apropie de om, și cu atât mai clar fața lui Dumnezeu se dezvăluie omului. După răscumpărarea omenirii, omul se întoarce oficial în sânul lui Dumnezeu. Omul a crezut că acum era timpul să se bucure, totuși el este supus unui asalt total frontal din partea lui Dumnezeu, pe care nimeni nu ar fi putut vreodată să-l prevadă: așa cum se pare, este vorba despre un botez de care poporul lui Dumnezeu trebuie să „se bucure”. Sub o astfel de îngrijire, oamenii nu au de ales decât să se oprească și să se gândească la ei înșiși: „Eu sunt mielul, pierdut de mulți ani, pentru care Dumnezeu a cheltuit atât de mult ca să-l răscumpere, atunci de ce mă tratează Dumnezeu așa? Este felul lui Dumnezeu de a râde de mine și de a mă demasca?”… După ce ani la rând au trecut, omul a devenit bătut de vreme, îndurând greutățile rafinării și mustrării. Deși omul a pierdut „gloria” și „romantismul” vremurilor trecute, fără să știe a ajuns să înțeleagă principiile comportamentului uman și a ajuns să aprecieze anii de devotament ai lui Dumnezeu pentru mântuirea omenirii. Omul începe încet să-și deteste propria barbarie. El începe să urască cât de sălbatic este, toate neînțelegerile lui față de Dumnezeu și cererile lipsite de logică pe care le-a făcut către El. Ceasul nu poate fi dat înapoi. Evenimentele trecute devin amintirile regretabile ale omului, iar cuvintele și dragostea lui Dumnezeu devin forța motrică a noii vieți a omului. Rănile omului se vindecă pe zi ce trece, puterea îi revine, iar el se ridică și se uită la fața Celui Atotputernic… doar pentru a descoperi că El a fost mereu lângă mine și că zâmbetul și înfățișarea Lui sunt încă atât de tulburătoare. Inima Lui încă se mai preocupă de omenirea pe care El a creat-o și mâinile Sale sunt încă la fel de calde și de puternice așa cum erau la început. Este ca și cum omul s-ar fi întors în Grădina Edenului, dar de data aceasta omul nu se mai lasă ademenit de șarpe și nu se mai îndepărtează de fața lui Iahve. Omul îngenunchează înaintea lui Dumnezeu, privește fața zâmbitoare a lui Dumnezeu și oferă sacrificiul său cel mai prețios – O! Doamne, Dumnezeul meu!

Dragostea și compasiunea lui Dumnezeu pătrund în fiecare detaliu al lucrării Sale de gestionare și, indiferent dacă oamenii sunt capabili sau nu să înțeleagă intențiile bune ale lui Dumnezeu, El continuă să facă neobosit lucrarea pe care a hotărât să o ducă la bun sfârșit. Indiferent cât de mult înțeleg oamenii din gestionarea lui Dumnezeu, ajutorul și beneficiile aduse omului de lucrarea lui Dumnezeu pot fi apreciate de toți. Poate că, astăzi, nu ai simțit nici dragostea, nici viața oferite de Dumnezeu, dar atât timp cât nu-L părăsești pe Dumnezeu și nu renunți la hotărârea ta de a căuta adevărul, va veni o zi când Dumnezeu îți va zâmbi. Căci scopul lucrării de gestionare a lui Dumnezeu este de a recupera oamenii care se află sub domeniul Satanei, nu de a-i abandona pe cei care au fost corupți de Satana și care se opun lui Dumnezeu.

23 septembrie 2005

Anterior: Dumnezeu conduce destinul întregii omeniri

Înainte: Cunoașterea lui Dumnezeu este calea de a te teme de Dumnezeu și de a evita răul

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.

Conținut similar

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte

Contactează-ne pe Messenger