Aplicația Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

Ascultați glasul lui Dumnezeu și întâmpinați întoarcerea Domnului Isus!

Îi rugăm pe toți cei care caută adevărul să ne contacteze.

Cuvinte clasice de la Hristos al zilelor de pe urmă

Culori individuale

Teme

Font

Dimensiunea fontului

Spațiu între linii

Lățimea paginii

0 rezultat(e) de căutare

Nu s-a găsit niciun rezultat

IX Cuvinte clasice privind dezvăluirea firii satanice a umanității corupte și a esenței sale

1. Sursa răzvrătirii și împotrivirii omului față de Dumnezeu este faptul că omul a fost corupt de Satana. Pentru că a fost corupt de Satana, conștiința omului a devenit amorțită, el este imoral, gândurile lui sunt decăzute și are un mod de gândire înapoiat. Înainte să fi fost corupt de Satana, omul Îl urma în mod natural pe Dumnezeu și Îi asculta cuvintele după ce le auzea. El avea, în mod natural, o conștiință și o rațiune sănătoasă și, în același timp, o umanitate normală. După ce au fost corupte de Satana, rațiunea, conștiința și umanitatea omului au devenit inerte și afectate de Satana. Așadar, el și-a pierdut ascultarea și dragostea pentru Dumnezeu. Rațiunea omului a devenit aberantă, firea lui a devenit asemenea firii unui animal și răzvrătirea lui față de Dumnezeu este mai frecventă și mai dureroasă. Și, totuși, omul nu este conștient de acest lucru și nu îl recunoaște, ci doar se împotrivește și se răzvrătește orbește. Revelația firii omului este expresia rațiunii, înțelegerii și conștiinței lui și, pentru că rațiunea și înțelegerea lui nu sunt sănătoase, iar conștiința lui a devenit extrem de inertă, atunci firea lui este una de răzvrătire împotriva lui Dumnezeu. Dacă rațiunea și înțelegerea omului nu se pot schimba, atunci schimbările în firea lui sunt în afara oricărei discuții, așa cum este și a fi după inima lui Dumnezeu. Dacă rațiunea omului nu este una sănătoasă, el nu-L poate sluji pe Dumnezeu și nu este potrivit să fie folosit de Dumnezeu. „O rațiune normală” se referă la ascultarea și credința față de Dumnezeu, la dorința de Dumnezeu, de a fi fără echivoc față de Dumnezeu și a avea o conștiință față de Dumnezeu. Se referă la a avea inima și gândul la Dumnezeu și a nu se împotrivi în mod deliberat lui Dumnezeu. Cei cu o rațiune aberantă nu sunt astfel. De când a fost corupt de Satana, omul a produs anumite concepții despre Dumnezeu, nu a fost loial și nu a tânjit după Dumnezeu, ca să nu mai spunem de conștiința lui față de Dumnezeu. Omul se împotrivește voit și emite judecăți despre Dumnezeu și, mai mult chiar, aruncă invective asupra Lui, prin spate. Omul știe cu siguranță că El este Dumnezeu și, totuși, emite judecăți la adresa Lui, prin spate, nu are nicio intenție de a asculta de El și nu face altceva decât să pretindă și să ceară lucruri absurde de la Dumnezeu. Astfel de oameni – oameni cu o rațiune aberantă – nu sunt capabili să își cunoască propriul comportament josnic sau să își regrete răzvrătirea. Dacă oamenii sunt capabili să se cunoască pe ei înșiși, atunci și-au recâștigat un pic din rațiunea lor; cu cât oamenii sunt mai răzvrătiți împotriva lui Dumnezeu, dar nu se cunosc pe ei înșiși, cu atât mai mult rațiunea lor este una nesănătoasă.

Fragment din „A avea o fire neschimbată înseamnă a fi în vrăjmășie cu Dumnezeu” în Cuvântul Se arată în trup

2. Sursa revelației firii corupte a omului nu este altceva decât conștiința lui inertă, natura lui rea și rațiunea lui nesănătoasă; dacă rațiunea și conștiința omului sunt capabile să revină la normal, atunci el va fi potrivit să fie folosit de Dumnezeu. Pentru că întotdeauna conștiința omului a fost amorțită, rațiunea omului nu a fost niciodată una sănătoasă și este din ce în ce mai inertă, omul este din ce în ce mai răzvrătit față de Dumnezeu, în așa măsură încât L-a pironit pe Isus pe cruce și nu L-a primit pe Dumnezeu cel întrupat în zilele de pe urmă să intre în casa lui, condamnă trupul lui Dumnezeu și Îl privește ca fiind josnic și umil. Dacă omul ar avea măcar un pic de omenie, nu ar trata cu atâta cruzime trupul întrupat al lui Dumnezeu; dacă ar avea un pic de rațiune, nu ar trata atât de rău trupul întrupat al lui Dumnezeu; dacă ar avea un pic de conștiință, nu ar fi atât de „recunoscător” în felul acesta față de Dumnezeu întrupat. Omul trăiește în epoca în care Dumnezeu S-a întrupat și totuși nu este capabil să Îi mulțumească lui Dumnezeu pentru că i-a oferit o oportunitate atât de bună, ci dimpotrivă, blestemă venirea lui Dumnezeu sau ignoră complet faptul întrupării lui Dumnezeu și pare chiar să se împotrivească acestui fapt și se arată obosit de el. Indiferent de cum tratează omul venirea lui Dumnezeu, Acesta Și-a continuat mereu lucrarea – chiar dacă omul n-a avut nici măcar un pic de ospitalitate față de El, ci doar Îi face, orbește, cereri. Firea omului a devenit extrem de vicioasă, rațiunea lui a devenit extrem de inertă și conștiința lui extrem de bătătorită de către cel rău și a încetat de mult să mai fie conștiința inițială a omului. Omul nu este doar nerecunoscător față de Dumnezeu întrupat care a dăruit atât de multă viață și har omenirii, ci a devenit plin de resentimente față de Dumnezeu pentru faptul că Acesta i-a dat adevărul; pentru că omul nu are nici cel mai mic interes față de adevăr și este plin de resentimente față de Dumnezeu. Nu doar că omul nu este capabil să își sacrifice viața pentru Dumnezeu întrupat, ci el încearcă să obțină beneficii de la El, pretinzând o dobândă care este de zeci de ori mai mare decât ceea ce omul I-a dat lui Dumnezeu. Oamenii cu o astfel de conștiință și rațiune iau toate acestea ca pe un dat și încă mai cred că au dat atât de mult pentru Dumnezeu și că Dumnezeu le-a dat prea puțin. Unii oameni Mi-au dat un pahar cu apă și întind mâna cerând echivalentul a[a] două pahare cu lapte sau Mi-au dat o cameră pentru o noapte și au încercat să Îmi ceară, de multe ori, un preț mai mare pentru cazare. Cu o astfel de umanitate și o astfel de conștiință, cum ați mai putea dori să câștigați viață? Ce nefericiți demni de dispreț sunteți!

Fragment din „A avea o fire neschimbată înseamnă a fi în vrăjmășie cu Dumnezeu” în Cuvântul Se arată în trup

3. După câteva mii de ani de corupție, omul a devenit insensibil și stupid, un demon care I se împotrivește lui Dumnezeu, în măsura în care răzvrătirea omului împotriva lui Dumnezeu a fost documentată în cărțile de istorie și nici măcar omul însuși nu este capabil să dea socoteală despre comportamentul lui răzvrătit – căci omul a fost profund corupt de Satana și a fost dus pe cărări greșite de Satana, încât nu știe unde să se întoarcă. Chiar și astăzi omul Îl trădează pe Dumnezeu: când omul Îl vede pe Dumnezeu, Îl trădează și, când nu Îl poate vedea, chiar și atunci Îl trădează. Sunt chiar unii care, după ce au fost martori la blestemele și mânia lui Dumnezeu, tot Îl trădează. Deci, spun că rațiunea omului și-a pierdut funcția originală, iar conștiința omului, de asemenea, și-a pierdut funcția originală. Omul la care Mă uit este o fiară în haine umane, este un șarpe veninos și, indiferent de cât de vrednic de milă încearcă el să apară înaintea ochilor Mei, nu voi avea niciodată milă de el, pentru că omul nu înțelege deloc diferența dintre alb și negru, diferența dintre adevăr și neadevăr. Rațiunea omului este atât de amorțită și, totuși, își dorește să obțină binecuvântări; umanitatea lui este atât de plină de rușine și, totuși, își dorește să aibă suveranitatea unui rege. Al cui rege ar putea fi oare, cu o astfel de rațiune? Cum ar putea el, cu o astfel de umanitate, să șadă pe un tron? Omul este cu adevărat lipsit de rușine! Este un nefericit îngâmfat! Acelora dintre voi care doriți să obțineți binecuvântări, vă sugerez să găsiți mai întâi o oglindă și să vă priviți reflexia urâtă – ai tu ce îți trebuie ca să fie rege? Ai tu fața cuiva care ar putea obține binecuvântări? Nu a avut loc nici cea mai mică schimbare în firea ta și nu ai pus niciun adevăr în practică și, totuși, încă îți dorești o minunată zi de mâine. Te amăgești singur!

Fragment din „A avea o fire neschimbată înseamnă a fi în vrăjmășie cu Dumnezeu” în Cuvântul Se arată în trup

4. Influențe dăunătoare, pe care mii de ani de „spirit înalt al naționalismului” le-au lăsat adânc în inima omului, precum și gândirea feudală, prin care oamenii sunt legați și înlănțuiți, fără un dram de libertate, fără nicio voință de a aspira sau a persevera, nicio dorință de a face progrese, rămânând, în schimb, pasiv și regresiv, înrădăcinat într-o mentalitate de sclav, și așa mai departe – acești factori obiectivi au conferit o distribuție urâtă și o mizerie permanentă a concepției ideologice, idealurilor, moralității și firii umanității. Oamenii, s-ar părea, trăiesc într-o lume teroristă a întunericului, pe care, niciunul dintre ei nu caută să o depășească și, niciunul dintre ei nu se gândește să avanseze spre o lume ideală; mai degrabă, ei sunt mulțumiți cu soarta lor în viață, să-și petreacă zilele purtând și crescând copiii, străduindu-se, transpirând, mergând la treburile lor, visând la o familie confortabilă și fericită, la afecțiune conjugală, la copii ascultători, la bucurie în anii lor de amurg, în timp ce-și trăiesc, în pace, viețile… Timp de zeci, mii, zeci de mii de ani până acum, oamenii și-au risipit timpul, în acest fel, fără ca nimeni să-și creeze o viață desăvârșită. Toți intenționează doar să se ucidă reciproc în această lume întunecată, în cursa pentru faimă și avere, și să se provoace unul pe celălalt. Cine a căutat vreodată voia lui Dumnezeu? A fost cineva vreodată atent la lucrarea lui Dumnezeu? Toate părțile umanității, ocupate de influența întunericului, au devenit, de mult timp, natură umană și, astfel, este destul de dificil de îndeplinit lucrarea lui Dumnezeu, iar oamenii au chiar mai puțină inimă pentru a acorda atenție la ceea ce Dumnezeu le-a încredințat astăzi.

Fragment din „Lucrarea și intrarea (3)” în Cuvântul Se arată în trup

5. Natura omului este complet diferită de esența Mea; aceasta este din cauză că natura coruptă a omului provine în întregime de la Satana și natura omului a fost prelucrată și coruptă de către Satana. Adică, omul supraviețuiește sub influența răutății și a urâțeniei acestuia. Omul nu crește într-o lume a adevărului sau într-un mediu sfânt și, mai mult, nu trăiește în lumină. De aceea, adevărul este imposibil să fie înnăscut în natura fiecărei persoane și, în plus, ele nu se pot naște cu o esență temătoare de Dumnezeu și ascultătoare față de Dumnezeu. Din contră, ele posedă o natură care îi rezistă lui Dumnezeu, nu-I dă ascultare lui Dumnezeu și nu are nicio dragoste de adevăr. Această natură este problema despre care vreau să vorbesc – trădarea.

Fragment din „O problemă foarte serioasă: trădarea (2)” în Cuvântul Se arată în trup

6. Existența omenirii se bazează pe întruparea sufletului în mod succesiv. Cu alte cuvinte, fiecare persoană dobândește o viață omenească a trupului la întruparea sufletului său. După ce se naște trupul unei persoane, acea viață continuă până la cea mai extinsă limită a trupului, adică momentul final, când sufletul își părăsește învelișul. Acest proces se repetă iar și iar, cu sufletul unei persoane venind și plecând, venind și plecând, menținându-se, astfel, existența întregii omeniri. Viața trupului este și viața sufletului omului, iar sufletul omului susține existența trupului omului. Adică, viața fiecărei persoane provine din sufletul ei; nu este trupul ei cel care avea, inițial, viață. De aceea, natura omului provine din sufletul lui, nu din trupul lui. Numai sufletul fiecărei persoane știe cum a îndurat ispitele Satanei, chinul și stricăciunea. Trupul omului nu poate ști aceasta. În consecință, omenirea devine, fără să știe, din ce în ce mai murdară, mai rea și mai întunecată, în timp ce distanța dintre Mine și om crește din ce în ce mai mult, iar zilele omenirii devin din ce în ce mai întunecate. Sufletele omenirii sunt toate la îndemâna Satanei. Ca atare, este de la sine înțeles că și trupul omului a fost ocupat de Satana. Cum ar putea un trup ca acesta și oameni ca aceștia să nu-I reziste lui Dumnezeu și să fie în mod înnăscut compatibili cu El? Motivul pentru care Satana a fost aruncat jos, de către Mine, în văzduh, este că M-a trădat, așadar cum ar putea oamenii să scape de repercusiunile acestui lucru? Acesta este motivul pentru care natura umană este trădare.

Fragment din „O problemă foarte serioasă: trădarea (2)” în Cuvântul Se arată în trup

7. Comportamentul care nu poate să Mă asculte în mod absolut este trădare. Comportamentul care nu Îmi poate fi loial Mie este trădare. Să mă înşeli şi să apelezi la minciuni pentru a Mă înșela este trădare. Să fii plin de noțiuni și să le răspândeşti peste tot este trădare. Neprotejarea mărturiilor și a intereselor Mele este trădare. Zâmbetul fals când cineva M-a lăsat în inima lui este trădare. Aceste comportamente sunt toate lucruri de care sunteți întotdeauna capabili și, de asemenea, sunt obișnuite printre voi. S-ar putea ca niciunul dintre voi să nu creadă că este o problemă, dar asta nu e ceea ce cred Eu. Nu pot să tratez trădarea Mea ca pe un fleac și, în plus, nu pot să o ignor. Eu lucrez acum printre voi, dar voi sunteți la fel. Dacă într-o zi nu va fi nimeni căruia să îi pese și care să vegheze asupra voastră, nu veți deveni toți regi ai dealului[b]? Până atunci, cine va curăța mizeria după voi când veţi cauza o catastrofă uriașă?

Fragment din „O problemă foarte serioasă: trădarea (1)” în Cuvântul Se arată în trup

8. Nu lăsaţi în baza norocului faptul că nu aveți o natură trădătoare doar pentru că nu ați nedreptățit pe nimeni. Dacă asta crezi, atunci ești prea revoltător. Cuvintele pe care le-am spus de fiecare dată sunt adresate tuturor oamenilor, nu doar unei singure persoane sau unui tip de persoană. Doar pentru că nu M-ai trădat într-o anumită privință, nu dovedește că nu Mă poți trăda. Unii oameni își pierd încrederea în căutarea adevărului când întâmpină greutăţi în căsătorie. Unii oameni își abandonează obligația de a fi loiali față de Mine în timpul unei dezbinări în familie. Unii oameni Mă abandonează de dragul unui moment de bucurie și stimulare. Unii oameni ar prefera să cadă într-o râpă întunecată decât să trăiască în lumină și să câștige încântarea lucrării Duhului Sfânt. Unii oameni ignoră sfatul prietenilor de dragul de a-şi satisface dorinţa bogăție și nici măcar acum nu își pot recunoaște greșelile și nu pot să se îndrepte. Unii oameni trăiesc doar temporar sub numele Meu pentru a primi protecția Mea, în timp ce alții sunt devotaţi numai un pic pentru că se agață de viață și se tem de moarte. Nu sunt acestea și alte fapte imorale și, mai mult, nedemne, doar comportamente prin care oamenii M-au trădat de multă vreme în adâncul inimii lor? Desigur, știu că trădarea oamenilor nu a fost planificată în avans, dar este o revelare firească a naturii lor. Nimeni nu vrea să Mă trădeze și, în plus, nimeni nu este fericit pentru că a făcut ceva ca să Mă trădeze. Dimpotrivă, ei tremură de teamă, nu-i aşa? Așadar, vă gândiți voi la cum puteți răscumpăra aceste trădări și la cum puteți schimba situația actuală?

Fragment din „O problemă foarte serioasă: trădarea (1)” în Cuvântul Se arată în trup

9. Toate sufletele corupte de Satana se află sub controlul domeniului Satanei. Numai cei care cred în Hristos au fost separați, salvați din tabăra Satanei și aduși în Împărăția de astăzi. Acești oameni nu mai trăiesc sub influența Satanei. Chiar și așa, natura omului este încă înrădăcinată în trupul omului. Adică, chiar dacă sufletele voastre au fost mântuite, natura voastră are încă vechea ei aparență, iar șansa că Mă veți trăda rămâne de sută la sută. Iată de ce lucrarea Mea este atât de îndelungată, fiindcă natura voastră este prea de nezdruncinat. Acum suferiți cu toții cât de mult puteți în îndeplinirea datoriilor voastre, dar un fapt de netăgăduit este acesta: fiecare dintre voi este capabil să Mă trădeze și să se întoarcă în domeniul Satanei, în tabăra lui, și să se întoarcă la vechea sa viată. În acel moment nu vă va fi cu putință să aveți o urmă de umanitate sau de înfățișare de ființă omenească, așa cum aveți acum. În cazuri grave, veți fi distruși și, în plus, veți fi damnați pe vecie, fără să vă mai întrupați din nou, ci aspru pedepsiți. Aceasta este problema pusă în fața voastră.

Fragment din „O problemă foarte serioasă: trădarea (2)” în Cuvântul Se arată în trup

10. Ați fost scoși din noroi și oricum ați fost aleși dintre scursuri, dintre cei mizerabili și urâți de Dumnezeu. Ați aparținut Satanei[c] și ați fost odinioară călcați în picioare și întinați de el. De aceea se spune că ați fost scoși din noroi și nu sunteți sfinți ci, în schimb, sunteți obiecte neomenești pe care Satana le-a prostit de multă vreme. Acesta este cel mai potrivit mod de a vă descrie. Trebuie să vă dați seama că sunteți impurități din apă stătută și din noroi, în loc de pradă de pescuit dorită, cum ar fi peștii sau creveții, deoarece nu aduceți nicio bucurie. Pe șleau spus, sunteți membri ai celei mai de jos clase sociale, animale mai rele decât porcii și câinii. Sincer vorbind, a Mă adresa vouă în astfel de termeni nu este o exagerare, ci este un mod de a simplifica chestiunea. A Mă adresa vouă în acești termeni este, de fapt, un mod de a vă respecta. Discernământul vostru, vorbirea, comportamentul ca oameni și toate lucrurile din viața voastră – inclusiv statutul vostru din noroi – sunt suficiente pentru a demonstra că identitatea voastră este „extraordinară”.

Fragment din „ Identitatea inerentă a omului şi valoarea lui: ce sunt ele?” în Cuvântul Se arată în trup

11. Omul nu este dornic să Îl urmeze pe Dumnezeu, nu este dornic să își cheltuiască ceea ce are pentru Dumnezeu și nu este dornic să își dedice tot efortul lui Dumnezeu și spune, în schimb, că Dumnezeu S-a îndepărtat și că prea mult din Dumnezeu este în contradicție cu concepțiile omului. Cu o astfel de umanitate, chiar dacă ați fi foarte generoși în eforturile voastre, tot nu ați putea să obțineți aprobarea lui Dumnezeu ca să nu mai vorbim despre faptul că nu Îl căutați pe Dumnezeu. Nu știți că voi sunteți rebuturile omenirii? Nu știți că umanitatea nimănui nu este mai prejos decât a voastră? Nu știți care este „titlul vostru onorific”? Cei care Îl iubesc cu adevărat pe Dumnezeu vă numesc pe voi tată al lupului, mamă a lupului, fiu al lupului, nepot al lupului; sunteți urmașii lupului, oameni care se trag din lup și ar trebui să vă cunoașteți propria identitate și să nu o uitați niciodată. Să nu vă gândiți că sunteți în vreun fel superiori. Sunteți cel mai rău grup de ființe neumane din omenire. Nu știți aceasta? Știți ce risc Mi-am asumat ca să lucrez printre voi? Dacă rațiunea voastră nu poate reveni la normal și conștiința voatră nu poate funcționa normal, atunci nu veți scăpa niciodată de numele de „lup”, nu veți scăpa niciodată de ziua blestemului, nu veți scăpa de ziua pedepsei voastre. V-ați născut inferiori, un lucru fără valoare. Sunteți în mod inerent o haită de lupi flămânzi, o grămadă de resturi și de gunoaie și, spre deosebire de voi, Eu nu lucrez asupra voastră ca să obțin beneficii, ci pentru că este nevoie să lucrez. Dacă veți continua să fiți răzvrătiți în felul acesta, atunci voi opri lucrarea Mea și nu voi mai lucra asupra voastră vreodată; dimpotrivă, Îmi voi muta lucrarea într-un alt grup care Îmi face pe plac și, astfel, vă voi părăsi pentru totdeauna, pentru că nu mai vreau să Mă uit către cei care sunt în vrăjmășie cu Mine. Așadar, vreți să fiți compatibili cu Mine sau în vrăjmășie cu Mine?

Fragment din „A avea o fire neschimbată înseamnă a fi în vrăjmășie cu Dumnezeu” în Cuvântul Se arată în trup

12. Omenirea nu este altceva decât vrășmașul Meu. Omenirea este răul care Mi se opune și nu Mă ascultă. Omenirea nu este nimic altceva decât descendența celui rău care a fost blestemat de Mine. Omenirea nu este nimic altceva decât descendentul arhanghelului care M-a trădat. Omenirea nu este altceva decât moștenirea diavolului, care, disprețuit de Mine cu mult timp în urmă, este inamicul Meu ireconciliabil de atunci. Deasupra rasei umane, cerul coboară, întunecat și sumbru, fără nicio rază de claritate, iar umanitatea este aruncată în întunericul beznă, astfel încât cineva care trăiește în el să nu-și poată vedea nici măcar mâna întinsă înaintea feței sau soarele când își înalță capul. Drumul de sub picioarele lui, noroios și plin de gropi, face meandre şerpuitoare; întreaga țară este plină de cadavre. Colțurile întunecate sunt umplute cu rămășițele morților, iar în colțurile răcoroase și umbrite mulțimi de demoni şi-au construit locaşuri. Și peste tot în lumea oamenilor demonii vin și pleacă în hoarde. Urmaşii tuturor bestiilor, plini de murdărie, sunt aruncaţi în bătălii dure, iar sunetul lor loveşte cu teroare în inimă. În astfel de momente, într-o astfel de lume, într-un astfel de „paradis pământesc”, unde merge cineva să-şi caute împlinirile vieții? Unde s-ar duce cineva pentru a-şi găsi destinația vieții? Omenirea, călcată sub picioarele lui Satana cu mult timp în urmă, a fost de la început un actor care a preluat imaginea lui Satana – și, mai mult decât atât, întruparea lui Satana, servind ca dovadă care mărturisește pentru Satana, tare și clar. Cum poate o astfel de rasă umană, o grămadă de deșeuri degenerate și un astfel de descendent al acestei familii corupte omenești, să dea mărturie pentru Dumnezeu? De unde vine slava Mea? De unde poate începe să vorbească cineva despre mărturia Mea? Căci vrăjmașul care, corupând omenirea, stă împotriva Mea, a luat deja omenirea – omenirea pe care am creat-o cu mult timp în urmă și care a fost plină de slava Mea și trăirea Mea – și a spurcat-o. Mi-a smuls gloria și a impregnat omul numai cu o otravă strâns legată de urâciunea lui Satana și zeamă din fructul pomului cunoașterii binelui și răului.

Fragment din „Ce înseamnă să fii un om adevărat” în Cuvântul Se arată în trup

13. „În cer, Satana este dușmanul Meu, pe pământ, omul este vrășmașul Meu. Din cauza unirii dintre cer și pământ, nouă generații ale lor ar trebui să fie considerate vinovate prin asociere”. Satana este un dușman al lui Dumnezeu; motivul pentru care spun acest lucru este că nu Îl răsplătește pe Dumnezeu pentru marea Sa favoare și bunătate, ci mai degrabă „luptă cu morile de vânt” și, în acest fel, nu-și îndeplinește „respectul filial” faţă de Dumnezeu. Nu sunt și oamenii în acest fel? Ei nu au niciun respect filial față de „părinții lor” și nu vor mai întoarce niciodată hrănirea și sprijinul „părinților” lor. Acest lucru este potrivit pentru a arăta că oamenii de pe pământ sunt rude ale Satanei în ceruri. Omul și Satana au o singură inimă și minte împotriva lui Dumnezeu, deci nu este de mirare că Dumnezeu implică nouă generații ca fiind vinovate prin asociere și nimeni nu poate fi iertat.

Fragment din „Capitolul 38” din „Interpretări ale tainelor cuvintelor lui Dumnezeu către întregul univers” în Cuvântul Se arată în trup

14. Nu trece o zi în care Dumnezeu nu strigă la poporul Său care doarme, ca să-l mântuiască, dar toți se află într-o stare de letargie ca și cum ar fi luat somnifere. Dacă El nu-i trezește, chiar și pentru o clipă, ei se întorc la starea lor de somn, fără nicio conștiință. Se pare că toți oamenii Lui sunt paralizați pe două treimi. Ei nu-și cunosc propriile nevoi sau propriile neajunsuri sau chiar ceea ce ar trebui să poarte sau să mănânce. Asta arată că marele balaur roșu a depus un mare efort pentru a corupe oamenii. Urâțenia lui se extinde peste toate regiunile Chinei. El chiar i-a jignit pe oameni și i-a făcut să nu mai dorească să stea în această țară decadentă, vulgară. Ceea ce Dumnezeu urăște cel mai mult este esența marelui balaur roșu, de aceea El, în mânia Sa, le reamintește oamenilor, în fiecare zi, iar oamenii trăiesc sub ochiul mâniei Lui, în fiecare zi. Chiar și așa, majoritatea oamenilor încă nu știu să-L caute pe Dumnezeu, ci doar stau acolo privind și așteptând să fie hrăniți din palmă. Chiar dacă ar muri de foame, ei nu ar fi dornici să meargă să-și găsească propria mâncare. Conștiințele oamenilor au fost corupte de mult timp de Satana și s-au schimbat, în esență, pentru a deveni crude. Nu este de mirare că Dumnezeu a spus: „Dacă nu v-aș fi îndemnat, încă nu v-ați fi trezit, ci ați fi rămas ca într-o stare înghețată și, din nou, ca într-o stare de hibernare”. Este ca și cum oamenii ar fi fost ca niște animale în hibernare care au trecut iarna și nu au cerut să mănânce sau să bea; aceasta este tocmai starea actuală a oamenilor lui Dumnezeu, de aceea Dumnezeu le cere doar să-L cunoască pe Însuși Dumnezeu întrupat în lumină. El nu are nicio cerință ca oamenii să schimbe prea mult sau ca ei să aibă o mare creștere în viața lor. Asta ar fi de ajuns pentru a-l înfrânge pe murdarul și întinatul mare balaur roșu, arătând astfel mai bine puterea cea mare a lui Dumnezeu.

Fragment din „Capitolul 13” din „Interpretări ale tainelor cuvintelor lui Dumnezeu către întregul univers” în Cuvântul Se arată în trup

15. Când lucrarea Mea se termină, nu voi mai căuta această „rezervă financiară” de la om; în schimb, voi îndeplini funcția Mea inerentă și voi aduce jos oamenilor toate „lucrurile din casa Mea” pentru bucuria lor. Astăzi, toată lumea este testată în mijlocul încercărilor Mele. Când mâna Mea ajunge în mod oficial în mijlocul oamenilor, ei nu se vor mai uita la Mine cu ochi plini de admirație, ci Mă vor trata cu ură și, în acel moment, inimile lor vor fi imediat scoase de Mine pentru a servi ca exemplu. Eu cercetez inima omului sub un „microscop” – nu există dragoste adevărată pentru Mine acolo. Ani de zile, oamenii M-au înșelat și M-au păcălit – se pare că atât atriul lor stâng, cât și ventriculul lor drept conțin veninul urii față de Mine și nu e de mirare, așadar, că am o astfel de atitudine față de ei. Și, totuși, ei rămân total ignoranți în această privință, și nici nu o recunosc. Când le arăt rezultatele cercetării Mele, ei tot nu se trezesc; este ca și cum, în mințile lor, toate acestea sunt chestiuni ale trecutului și nu ar trebui să fie aduse din nou astăzi. Astfel, oamenii privesc doar „rezultatele de laborator” cu indiferență. Ei dau foaia de calcul înapoi și se îndepărtează. Mai mult, ei spun lucruri de genul: „Acestea nu sunt importante, ele nu au niciun efect asupra sănătății mele”. Ei schițează un zâmbet mic de dispreț și apoi există un aspect ușor amenințător în ochii lor, ca și cum ar lăsa să se înțeleagă că nu ar trebui să fiu atât de ingenuu, că trebuie să fiu mai indiferent. Este ca și cum dezvăluirea Mea cu privire la secretele lor interioare a încălcat „legile” omului și, astfel, ei devin mai plini de ură față de Mine. Numai atunci văd sursa urii oamenilor. Aceasta pentru că atunci când mă uit, sângele lor curge, iar după ce trece prin arterele din corpul lor, intră în inimă și numai în acest moment am o nouă „descoperire”. Totuși, oamenii nu dau doi bani pe asta. Ei sunt complet neglijenți, nu se gândesc la ceea ce câștigă sau pierd, ceea ce este suficient pentru a arăta spiritul lor de devotament „altruist”. Ei nu acordă atenție propriei lor stări de sănătate și „se grăbesc” spre Mine. Aceasta este și „credincioșia” lor și ceea ce este „lăudabil” despre ei, așa că le trimit încă o dată o scrisoare de „laudă”, pentru ca ei să poată fi fericiți de acest lucru. Dar când ei citesc această „scrisoare”, se simt imediat puțin iritați, pentru că tot ce fac ei a fost respins de scrisoarea Mea tăcută. Întotdeauna i-am îndrumat pe oameni în timp ce acționează, totuși, se pare că ei detestă cuvintele Mele; astfel încât, de îndată ce Îmi deschid gura, își închid ochii și își pun mâinile peste urechi. Ei nu Mă privesc cu respect datorită iubirii Mele, ci întotdeauna M-au urât, căci am scos în evidență defectele lor, demascând toate bunurile aflate în posesia lor, și, astfel, au avut o pierdere în afacerea lor, cu mijloacele lor de trai pierdute. Ca atare, ura lor pentru Mine crește de atunci.

Fragment din „Capitolul 32” din „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers” în Cuvântul Se arată în trup

16. Natura omenirii este că, dacă rămâne chiar și o fărâmă de speranță, ei nu vor merge la Dumnezeu pentru ajutor, ci vor adopta metode autosuficiente de supraviețuire naturală. Asta pentru că natura omenirii este neprihănită de sine, iar ei privesc cu dispreț pe toată lumea. De aceea, Dumnezeu a spus: „nicio singură ființă umană nu a fost în stare să Mă iubească, de asemenea, când i-a fost bine. Nicio singură persoană nu M-a căutat, în vremea sa de pace și fericire, pentru a putea lua parte la bucuria ei.” Acest lucru este într-adevăr dezamăgitor: Dumnezeu a creat omenirea, dar când vine în lumea umană, ei caută să I se împotrivească, să-L îndepărteze de pe teritoriul lor, ca și cum El ar fi un orfan rătăcitor sau o persoană apatridă în lume. Nimeni nu se simte atașat de Dumnezeu, nimeni nu Îl iubește cu adevărat, nimeni nu a întâmpinat venirea Lui. În schimb, când văd venirea lui Dumnezeu, fețele lor pline de bucurie se întunecă într-o clipă, ca și cum o furtună neașteptată ar fi pe drum, ca și cum Dumnezeu ar lua fericirea familiei lor, ca și cum El nu ar fi binecuvântat niciodată omenirea, ci, în schimb, i-ar fi dat doar nenorociri. Prin urmare, în mintea oamenilor, Dumnezeu nu este o binefacere pentru ei, ci Cel care-i blestemă mereu. De aceea, omenirea nu-I acordă atenție, nu-L întâmpină, este întotdeauna rece față de El, iar acest lucru nu s-a schimbat niciodată. Întrucât omenirea are aceste lucruri în inima sa, Dumnezeu spune că omenirea este nechibzuită și imorală și că nici măcar sentimentele, cu care se presupune că sunt echipați oamenii, nu pot fi percepute în ei. Omenirea nu arată nicio considerație față de sentimentele lui Dumnezeu, dar folosește așa-numita „dreptate” când tratează cu El. Omenirea a fost astfel timp de mulți ani și, din acest motiv, Dumnezeu a spus că firea oamenilor nu s-a schimbat. Acest lucru arată că ei nu au mai multă substanță decât au câteva pene.

Fragment din „Capitolul 14” din „Interpretări ale tainelor cuvintelor lui Dumnezeu către întregul univers” în Cuvântul Se arată în trup

17. Dumnezeul Cerului a venit în acest atât de murdar ținut al viciului și niciodată nu a dat frâu liber nemulțumirilor Sale sau nu S-a plâns de om, ci, în schimb, acceptă, în tăcere, ravagiile[1] și asuprirea acestuia. Niciodată nu Și-a luat revanșa la cererile nerezonabile ale omului și nu i-a făcut vreodată cerințe excesive sau nerezonabile; El face doar, fără să se plângă, întreaga lucrare cerută de om: învățarea, luminarea, reproșarea, rafinarea cuvintelor, amintirea, îndemnul, consolarea, judecarea și revelarea. Care dintre pașii Lui nu au fost pentru viața omului? Deși El a înlăturat perspectivele și soarta omului, care dintre pașii realizați de Dumnezeu nu a fost pentru soarta lui? Care dintre ei nu au fost de dragul supraviețuirii omului? Care dintre ei nu au fost pentru a elibera omul de suferința și opresiunea forțelor întunecate care sunt negre ca noaptea? Care din ei nu sunt de dragul omului? Cine poate să înțeleagă inima lui Dumnezeu, care este ca o mamă iubitoare? Cine poate înțelege inima Lui nerăbdătoare? Inima pasională și așteptările Sale înflăcărate au fost răsplătite cu inimi reci, cu ochi duri, indiferenți, cu mustrările repetate și insultele omului, cu remarci tăioase, sarcasm și depreciere, au fost răsplătite cu luarea în derâdere de către om, cu călcarea în picioare și respingerea, cu înțelegerea greșită și cu tânguiala sa, cu înstrăinarea și evitarea, cu nimic altceva decât înșelăciune, atacuri și amărăciune. Cuvintele calde au fost întâmpinate cu expresii sălbatice ale fețelor și cu sfidarea rece a miilor de degete acuzatoare. Dumnezeu nu poate decât să îndure, cu capul plecat, slujind oamenii ca un bou docil.[2] Câți sori și câte luni, de câte ori a stat cu fața la stele, a plecat în zori și S-a întors la apus, a aruncat și S-a întors, îndurând agonia de o mie de ori mai mare decât durerea plecării Sale de la Tatăl, suferind atacurile și ruperea omului, precum și tratarea și emondarea lui. Umilința și ascunderea lui Dumnezeu a fost răsplătită cu prejudecățile[3] omului, cu părerile și tratamentele lui nedrepte, iar anonimatul, îngăduința și toleranța I-au fost răsplătite cu privirea lacomă a omului. Acesta încearcă să-L calce în picioare pe Dumnezeu, fără scrupule, până la moarte, și să-L zdrobească la pământ. Atitudinea omului în abordarea lui față de Dumnezeu este una de „inteligență rară”, iar Dumnezeu, care este agresat și disprețuit de om, este zdrobit sub picioarele a zeci de mii de oameni, în timp ce omul se ridică la înălțime, ca și cum ar fi regele castelului, ca și cum ar vrea să preia puterea absolută,[4] să fie în centrul atenției din spatele unui ecran, să-L facă pe Dumnezeu directorul conștiincios și supus regulilor din culise, care nu are voie să riposteze sau să provoace probleme. Dumnezeu trebuie să joace rolul Ultimului Împărat, trebuie să fie o păpușă,[5] lipsit de orice libertate. Faptele omului sunt indescriptibile, deci, cum este apt să ceară una sau alta de la Dumnezeu? Cum este el apt să-I facă Lui sugestii? Cum este apt să ceară ca Dumnezeu să-i compătimească slăbiciunile? Cum este potrivit să primească mila lui Dumnezeu? Cum este potrivit să primească, de nenumărate ori, mărinimia lui Dumnezeu? Cum este el potrivit să primească, în repetate rânduri, iertarea Lui? Unde este conștiința lui? El I-a rupt inima lui Dumnezeu cu mult timp în urmă și, de mult, L-a lăsat cu inima sfărâmată. Dumnezeu a venit printre oameni, atent și vioi, sperând că omul va fi darnic față de El, chiar dacă doar cu puțină căldură. Totuși, inima Lui este puțin mângâiată de om, iar tot ceea ce El a primit sunt atacuri cu bulgări de zăpadă[6] și chinuri; inima omului este prea lacomă, dorința lui este prea mare, omul nu poate fi niciodată săturat, este întotdeauna răutăcios și imprudent, nu-I lasă niciodată lui Dumnezeu vreo libertate sau drept de a vorbi și nu-I lasă nicio opțiune, ci doar să Se supună umilinței și să-i permită omului să-L manipuleze, oricum dorește.

Fragment din „Lucrarea și intrarea (9)” în Cuvântul Se arată în trup

18. De la creație până acum, Dumnezeu a suferit atât de multă durere și atât de multe atacuri. Totuși, chiar și astăzi, omul încă nu-și îmblânzește cererile către Dumnezeu, încă Îl examinează, tot nu are nicio toleranță față de El și nu face decât să-L sfătuiască, să-L critice și să-L disciplineze, ca și cum ar fi profund temător că El va apuca pe calea greșită, că Dumnezeu pe pământ este grosolan și nerațional sau desfrânat, ori că nu poate deveni nimic. Omul are întotdeauna acest tip de atitudine față de Dumnezeu. Cum ar putea acest lucru să nu-L întristeze pe Dumnezeu? Devenind trup, Dumnezeu a suferit dureri și umilințe imense; cât este de greu, atunci, să-L facă pe El să accepte învățăturile omului? Sosirea Lui printre oameni L-a despuiat de toată libertatea, ca și cum ar fi fost întemnițat în Infern și a acceptat analiza omului fără cea mai mică împotrivire. Nu este rușinos acest lucru? Venind în familia unui om obișnuit, Isus a suferit cea mai mare nedreptate. Chiar mai umilitor este faptul că El a venit în această lume prăfuită și S-a smerit până în adâncurile cele mai de jos și Și-a asumat un trup al normalității absolute. Dumnezeul Cel mai Înalt nu îndură greutăți pentru a deveni o ființă umană slabă? Și nu sunt toate acestea pentru omenire? Au existat momente când Se gândea la El însuși? După ce a fost respins și ucis de iudei, luat în râs și batjocorit de popor, El nu S-a plâns niciodată Cerului, nici nu a protestat pe pământ. Astăzi, această tragedie veche de milenii s-a arătat din nou în mijlocul acestui popor asemeni evreilor. Oare ei nu săvârșesc aceleași păcate? Ce îl face pe om apt să primească făgăduințele lui Dumnezeu? Nu I se împotrivește lui Dumnezeu și, apoi, Îi acceptă binecuvântările? De ce omul nu se confruntă cu dreptatea sau nu caută adevărul? De ce nu este niciodată interesat de ceea ce face Dumnezeu? Unde este dreptatea lui? Unde este corectitudinea lui? Are tupeul să-L reprezinte pe Dumnezeu? Unde îi este simțul dreptății? Cât de mult din ceea ce este iubit de om este preaiubit de Dumnezeu? Omul nu este capabil să diferențieze creta de brânză,[7] confundă întotdeauna negrul cu albul,[8] suprimă dreptatea și adevărul și ține la rang înalt incorectitudinea și nedreptatea. El îndepărtează lumina și hoinărește prin întuneric. Cei care caută adevărul și justiția înlătură, în schimb, lumina, iar aceia care Îl caută pe Dumnezeu, Îl calcă în picioare și se ridică în cer. Omul nu se deosebește de un bandit.[9] Unde este rațiunea lui? Cine poate deosebi binele de rău? Cine poate susține justiția? Cine este dispus să sufere pentru adevăr? Oamenii sunt vicioși și diabolici! După ce Îl pironesc pe Dumnezeu pe cruce, ei aplaudă și se veselesc, iar strigătele lor sălbatice nu se opresc. Ei sunt ca niște găini și câini, conspiră și complotează, și-au stabilit propria împărăție, amestecul lor nu a lăsat niciun loc neperturbat, își închid ochii și urlă nebunește la nesfârșit, îngrămădiți toți împreună, și se răspândește o atmosferă tulbure, agitată și plină de viață, iar cei care se atașează orbește de ceilalți continuă să apară, susținând toți numele „ilustre” ale strămoșilor lor. Acești câini și aceste găini L-au pus, cu mult timp în urmă, pe Dumnezeu în subconștient și nu au acordat niciodată vreo atenție stării inimii Lui. Nu este de mirare că Dumnezeu spune că omul este ca un câine sau ca o găină, un câine care latră și îi îndeamnă pe alții o sută să urle. Astfel, cu multă zarvă, el a transmis astăzi lucrarea lui Dumnezeu, nesocotind felul în care este lucrarea Sa, dacă există dreptate, dacă Dumnezeu are un loc pe care să-Și pună picioarele, despre cum este ziua de mâine, despre propria lui smerenie și întinăciune. Omul nu s-a gândit niciodată atât de mult la lucruri, nu și-a făcut vreodată griji pentru ziua de mâine și a adunat tot ce este folositor și prețios în brațele sale, fără să-I lase lui Dumnezeu nimic altceva decât resturi și rămășițe.[10] Cât de crudă este omenirea! El nu-și irosește niciun sentiment pentru Dumnezeu și, după ce devorează în secret toate ale lui Dumnezeu, Îl aruncă mult în urma lui, fără să mai dea vreo atenție existenței Lui. El se bucură de Dumnezeu, totuși I se împotrivește și Îl calcă în picioare, în timp ce, cu buzele, Îi mulțumește și Îl laudă; se roagă la Dumnezeu și depinde de El, în timp ce-L și înșelă. Omul „ridică în slăvi” numele lui Dumnezeu și Îi privește fața, totuși, se așază, de asemenea, cu tupeu și nerușinare pe tronul Său și judecă „nedreptatea” lui Dumnezeu. Gura lui spune că el Îi este îndatorat lui Dumnezeu și se uită la cuvintele Sale, dar în inima lui Îi aruncă invective; este „îngăduitor” față de Dumnezeu, totuși Îl asuprește, iar gura lui spune că aceasta este de dragul lui Dumnezeu. În mâinile sale, păstrează lucrurile lui Dumnezeu, iar, în gura sa, mestecă mâncarea pe care Dumnezeu i-a dat-o, totuși, ochii lui se fixează, cu o privire rece și fără emoție, asupra lui Dumnezeu, ca și cum ar dori să-L înghită pe tot. Omul privește adevărul, dar insistă să spună că este șmecheria Satanei; apreciază dreptatea, dar o forțează să devină negare de sine; se uită la faptele omului, dar insistă că sunt ceea ce este Dumnezeu; apreciază darurile naturale ale omului, dar insistă că sunt adevărul; privește la faptele lui Dumnezeu, dar insistă asupra faptului că sunt aroganță și îndrăzneală, lăudăroșenie și neprihănire de sine. Când omul privește la Dumnezeu, insistă să-L eticheteze ca fiind uman și încearcă din greu să-L pună pe scaunul unei ființe create care se află în complicitate cu Satana; el știe foarte bine că acestea sunt cuvântările lui Dumnezeu, dar nu le va numi altceva decât scrierile unui om. Omul știe foarte bine că Duhul este realizat în trup, că Dumnezeu devine trup, dar spune doar că acest trup este urmașul lui Satana; știe foarte bine că Dumnezeu este smerit și ascuns, totuși, spune doar că Satana a fost rușinat și că Dumnezeu a câștigat. Ce neisprăviți! Omul nu este demn să slujească nici măcar ca și câine de pază! El nu face deosebire între negru și alb și, chiar în mod intenționat, face din negru alb. Oare puterile și asaltul omului pot îngădui ziua emancipării lui Dumnezeu? După ce I s-a împotrivit, în mod intenționat, lui Dumnezeu, omului nu putea să-i pese mai puțin sau chiar să meargă atât de departe încât să-L omoare, nelăsându-L pe Dumnezeu să Se arate. Unde este neprihănirea? Unde este dragostea? El stă lângă Dumnezeu și Îl împinge în genunchi, ca să ceară iertare, să asculte toate aranjamentelor sale, să consimtă la toate manevrele lui și Îl face pe Dumnezeu să ia exemplu de la el în tot ceea ce El face sau, în caz contrar, omul se mânie[11] și își pierde cumpătul. Cum ar putea Dumnezeu să nu fie îndurerat sub o asemenea influență a întunericului, care face din negru alb? Cum ar putea să nu-Și facă griji? De ce se spune că, atunci când Dumnezeu Și-a început cea mai recentă lucrare, a fost ca zorii unei noi epoci? Faptele omului sunt atât de „bogate”, „izvorul cu apă vie veșnic curgător” „umple” neîncetat câmpul inimii omului, în timp ce „izvorul cu apă vie” al omului rivalizează, fără scrupule, cu Dumnezeu.[12] Cele două sunt ireconciliabile, iar acesta din urmă îi alimentează pe oameni în locul lui Dumnezeu, nepedepsit, în timp ce omul cooperează cu el fără să ia deloc în considerare pericolele implicate. Și cu ce efect? El Îl aruncă cu răceală pe Dumnezeu într-o parte și Îl pune departe, unde oamenii nu Îi vor da nicio atenție, profund înfricoșați că El le va atrage atenția și foarte temători că izvoarele cu apă vie ale lui Dumnezeu îl vor ademeni și îl vor câștiga pe om. Astfel, după ce a trăit mulți ani de preocupări lumești, el complotează și urzește împotriva lui Dumnezeu și chiar Îl face ținta pedepsei sale. Este ca și cum El ar deveni un buștean în ochiul lui, iar el este disperat să-L apuce pe Dumnezeu și să-L pună în foc pentru a fi rafinat și curățit. Văzând disconfortul lui Dumnezeu, omul se bate în piept și râde, dansează de bucurie și spune că El a fost, de asemenea, cufundat în rafinament și spune că va curăța prin ardere necurăția lui Dumnezeu, ca și cum doar acest lucru ar fi rațional și rezonabil, ca și cum doar acestea ar fi metodele echitabile și acceptabile ale Cerului. Acest comportament violent al omului pare atât intenționat cât și inconștient. Omul își dezvăluie atât chipul urât, cât și sufletul hidos și întinat, precum și aspectul jalnic al unui cerșetor. După ce se dezlănțuie în lung și-n lat, el adoptă un aspect patetic și cere iertare Cerului, semănând cu un mops extrem de vrednic de milă. Omul acționează întotdeauna în moduri neașteptate, mereu „călătorește pe spatele unui tigru pentru a-i speria pe ceilalți”,[d] joacă întotdeauna un rol, nu dă nici cea mai mică atenție inimii lui Dumnezeu, nici nu face vreo comparație cu propriul său statut. El doar I se împotrivește, în tăcere, lui Dumnezeu, ca și cum El i-ar fi greșit și nu ar trebui să-l trateze astfel și ca și cum Cerul nu ar avea ochi și face lucrurile, în mod intenționat, dificile pentru el. Astfel, omul realizează dintotdeauna, în secret, comploturi răutăcioase și nu-și îmblânzește, câtuși de puțin, cererile către Dumnezeu, jinduind cu ochi prădători, uitându-se furios la fiecare mișcare a Sa, fără să se gândească vreodată că este dușmanul lui Dumnezeu, și sperând că va veni ziua când El va despărți ceața și va face lucrurile clare, îl va mântui din „gura tigrului” și se va răzbuna în numele său. Chiar și astăzi, oamenii încă nu cred că joacă rolul de a I se împotrivi lui Dumnezeu, rol care a fost jucat de atât de mulți de-a lungul veacurilor; cum ar putea ei să știe că, în tot ceea ce fac, s-au rătăcit de mult, că tot ceea ce au înțeles a fost de mult timp cuprins de mări.

Fragment din „Lucrarea și intrarea (9)” în Cuvântul Se arată în trup

19. Este o situație fără precedent faptul că omenirea a progresat atât de mult. Lucrarea lui Dumnezeu și intrarea omului înaintează umăr la umăr și, astfel, lucrarea lui Dumnezeu este, de asemenea, o ocazie măreață fără egal. Intrarea omului, până în prezent, este o minune pe care omul nu și-a imaginat-o niciodată. Lucrarea lui Dumnezeu a atins apogeul – și, ulterior, „intrarea” omului[13] a atins, de asemenea, vârful. Dumnezeu S-a coborât pe Sine cât de mult a putut și nu a protestat niciodată față de omenire sau față de toate lucrurile din univers. Între timp, omul stă pe capul lui Dumnezeu, apăsându-L în creștet; toate au ajuns la vârf, este vremea pentru ziua în care se arată dreptatea. De ce să continuăm să lăsăm întunecimea să învelească pământul, iar întunericul să acopere toate popoarele? Dumnezeu a vegheat timp de câteva mii de ani – chiar timp de zeci de mii de ani – iar îngăduința Sa a atins de mult limita. El a urmărit fiecare mișcare a omenirii, a observat cât timp nedreptatea omului nu ar cunoște frâu și, totuși, omul, care de mult timp a devenit amorțit, nu simte nimic. Și cine a observat vreodată faptele lui Dumnezeu? Cine și-a ridicat vreodată ochii și s-a uitat în depărtare? Cine a ascultat vreodată cu atenție? Cine a fost vreodată în mâinile Atotputernicului? Toți oamenii sunt năpăstuiți de temeri imaginare.[14] Ce utilizare are o grămadă de fân și paie? Singurul lucru pe care îl pot face este să-L tortureze până la moarte pe Dumnezeul viu, întrupat. Deși ei nu sunt decât grămezi de fân și paie, există, totuși, un lucru pe care îl fac „cel mai bine dintre toate”: torturarea lui Dumnezeu Cel viu până la moarte și apoi strigând că „aceasta înveselește inimile oamenilor”. Ce grămadă de soldați creveți și generali homari! În mod remarcabil, în mijlocul unui flux neîncetat de oameni, ei își concentrează atenția asupra lui Dumnezeu, înconjurându-L cu o blocadă de netrecut. Cu însuflețirea arzând tot mai fierbinte,[15] ei L-au înconjurat pe Dumnezeu în hoarde, astfel încât să nu Se poată mișca un centimetru. În mâinile lor, ei țin tot felul de arme și privesc la Dumnezeu ca și când s-ar uita la un dușman, cu ochii plini de mânie. Ei așteaptă cu nerăbdare să-L „sfâșie pe Dumnezeu bucată cu bucată”. Cât de năucitor: de ce au devenit omul și Dumnezeu dușmani atât de neîmpăcat? S-ar putea să existe ranchiună între cel mai încântător Dumnezeu și om? Ar putea fi faptul că acțiunile lui Dumnezeu nu sunt de niciun folos pentru om? Îl rănesc acestea pe om? Omul fixează o privire neclintită asupra lui Dumnezeu, profund înfricoșat de faptul că El va rupe blocada omului, Se va întoarce la cel de-al treilea Cer și îl va arunca încă o dată pe om în temniță. Omul este neîncrezător față de Dumnezeu, stă ca pe ghimpi și se zvârcolește la distanță, pe pământ, ținând printre oameni o „mitralieră” îndreptată spre Dumnezeu. Este ca și cum, la cea mai mică frământare a lui Dumnezeu, omul va șterge tot ce este El – întregul Său corp și tot ceea ce El poartă – fără să lase nimic în urmă. Relația dintre Dumnezeu și om este iremediabilă. Dumnezeu este de neînțeles pentru om; omul, între timp, își închide în mod intenționat ochii și-și face de cap, fără să vrea deloc să-Mi vadă existența și să-Mi ierte judecata. Astfel, atunci când omul nu se așteaptă, Eu zbor în tăcere și nu voi mai compara cu omul cine este măreț și cine este mărunt. Omenirea este cel mai josnic „animal” dintre toate și nu vreau să-i mai dau atenție. De mult timp Mi-am luat tot harul înapoi în locul în care locuiesc în pace; din moment ce omul este atât de neascultător, ce motiv are să se mai bucure de harul Meu prețios?

Fragment din „Lucrarea și intrarea (10)” în Cuvântul Se arată în trup

20. Deși lucrarea lui Dumnezeu este bogată și îmbelșugată, intrarea omului este foarte absentă. Din „inițiativa” comună între om și Dumnezeu, aproape toată este lucrarea Lui; cu privire la cât de mult a intrat omul, el nu are aproape nimic de dovedit. Omul, care este atât de sărăcit și orb, își măsoară chiar puterea împotriva lui Dumnezeu de astăzi cu „arme străvechi” în mâini. Aceste „maimuțe primitive” abia reușesc să meargă în poziție verticală și nu le este deloc rușine cu corpurile lor „goale”. Ce le face pe ele apte să evalueze lucrarea lui Dumnezeu? Ochii multora dintre aceste maimuțe cu patru membre devin plini de furie și se asmuță împotriva lui Dumnezeu cu arme antice din piatră în mâini, încercând să inițieze o întrecere a oamenilor maimuță așa cum nu s-a mai văzut vreodată pe lume, pentru a ține o competiție a zilelor de pe urmă între oamenii maimuță și Dumnezeu, care va deveni renumit în întregul ținut. Mulți dintre acești bărbați maimuță antici, care se ridică doar pe jumătate în picioare, sunt, în plus, plini de mulțumire de sine. Cu părul încâlcit, care le acoperă fețele, ei sunt plini de intenții ucigașe și își ridică picioarele din față. Ei încă nu au evoluat pe deplin la omul modern, astfel că, uneori, stau drepți în picioare, iar uneori se târăsc cu mărgele de transpirație care le acoperă fruntea ca niște picături de rouă strâns împachetate, iar dorința lor este evidentă. Privind la omul maimuță străvechi și complet, tovarășul lui, care stă în toate cele patru picioare, membrele lui mătăhăloase și lente, abia reușind să se ferească de lovituri și fără puterea de a se riposta, abia se poate abține. Cât ai clipi din ochi – înainte de a avea timp să vadă ce s-a întâmplat – „eroul” din ring se prăbușește la pământ, cu membrele în aer. Acele membre, care au fost înfipte în pământ în mod greșit în toți acei ani, au fost brusc răsturnate cu susul în jos, iar omul maimuță nu mai are nicio dorință de a se împotrivi. Din acest moment înainte, cei mai vechi dintre oamenii maimuță sunt șterși de pe fața pământului – este cu adevărat „cumplit”. Acest vechi om maimuță a ajuns la un astfel de sfârșit brusc. De ce a trebuit să se grăbească atât de curând din lumea minunată a omului? De ce nu a discutat cu tovarășii săi următorul pas al strategiei? Ce păcat că și-a luat rămas bun de la lume, fără să lase secretul măsurării puterii unora împotriva lui Dumnezeu! Cât de nechibzuit a fost ca un astfel de om maimuță străvechi să fi murit fără o șoaptă și să plece fără să transmită urmașilor săi „cultura și arta antică”. Nu era timp să îi cheme pe cei apropiați lângă el pentru a le spune despre dragostea lui, nu a lăsat niciun mesaj pe o tablă de piatră, nu a distins cerul-soare și nu a spus nimic despre greutățile sale negrăite. Când și-a dat ultima sa suflare, nu și-a chemat urmașii lângă corpul său muribund ca să le spună, cu cele patru membre rigide rămase ridicate pentru totdeauna ca ramurile unor arbori care arată spre cer, înainte de a închide ochii: „Nu urca în ring pentru a-L provoca pe Dumnezeu”. Se pare că a murit de o moarte amară… Dintr-o dată, un râs zgomotos izbucnește de sub ring; unul dintre oamenii maimuță, care este pe jumătate vertical, este alături de el; ținând o „măciucă de piatră” pentru a vâna antilope sau o altă pradă sălbatică, care este mai avansată decât cea a vechiului om maimuță, sare în ring, plin de furie, cu un plan bine gândit în minte.[16] Este ca și cum ar fi făcut ceva meritoriu. Folosind „puterea” măciucii sale de piatră, el reușește să se ridice drept timp de „trei minute”. Cât de mare este „puterea” acestui al treilea „picior”! L-a ținut, pe omul maimuță care este pe jumătate vertical, mare, stângaci și ridicol timp de trei minute ridicat în picioare – nu este de mirare că acest bătrân venerabil[17] om maimuță este atât de autoritar. Desigur că unealta veche, din piatră, „este la înălțimea reputației sale”: are un mâner, o margine și un vârf de cuțit, singurul defect fiind lipsa de luciu a marginii – cât de lamentabil este. Uitați-vă din nou la „micul erou” din timpuri străvechi, care stă în ring uitându-se la cei de jos, cu o privire disprețuitoare, ca și cum ar fi neputincioși inferiori, iar el ar fi eroul galant. În inima sa, îi dezaprobă în secret pe cei din fața scenei. „Țara are probleme și fiecare dintre noi este responsabil. De ce păstrați distanța? Ar fi oare posibil ca voi să vedeți că țara se confruntă cu o catastrofă, dar să nu vă angajați într-o luptă sângeroasă? Țara este în pragul catastrofei – de ce nu sunteți primii care arată îngrijorare și ultimii care se bucură?[18] Cum puteți sta să priviți că țara eșuează, iar poporul ei decade? Sunteți dispuși să suportați rușinea subjugării naționale? Ce grămadă de neisprăviți!” În timp ce gândesc astfel, în fața scenei izbucnesc scandaluri, iar ochii le devin tot mai aprinși de mânie, ca și cum ar fi gata să arunce[19] flăcări. Așteaptă cu nerăbdare ca Dumnezeu să eșueze înainte de luptă, disperați să-L ucidă pe Dumnezeu pentru a-i face pe oameni fericiți. Puțini știu că, deși unealta sa de piatră ar putea avea un renume meritat, niciodată nu ar putea să atragă ostilitatea lui Dumnezeu. Înainte să fi avut timp să se apere sau să se întindă și să se ridice în picioare, acesta se balansează înainte și înapoi, cu privirea din ochi pierdută. Se prăbușește spre vechiul său strămoș și nu se mai ridică; ținându-l strâns pe vechiul om maimuță, nu mai plânge și își recunoaște inferioritatea, fără a mai fi posedat de vreo dorință de împotrivire. Cei doi bieți oameni maimuță mor în fața ringului. Cât de nefericit este faptul că strămoșii omenirii, care au supraviețuit până în prezent, au murit în ignoranță în ziua în care S-a arătat Soarele dreptății! Cât de nesăbuit este să fi lăsat să treacă neobservată o astfel de mare binecuvântare – că, în ziua binecuvântării lor, oamenii maimuță, care au așteptat timp de mii de ani, au dus binecuvântarea în Infern pentru a se „delecta” împreună cu împăratul diavolilor! De ce să nu păstreze aceste binecuvântări în lumea celor vii ca să se bucure împreună cu fiii și fiicele lor? Ei doar o caută cu lumânarea! Ce risipă este faptul că, de dragul unui statut neînsemnat, a reputației și vanității, ei suferă de nenorocirea de a fi omorâți, năpustindu-se să fie primii care deschid porțile iadului și să devină fiii acestuia. Un astfel de preț este atât de inutil. Ce păcat că asemenea strămoși vechi, care au fost atât de „plini de spirit național”, puteau fi atât de „severi cu ei înșiși, dar atât de toleranți față de ceilalți”, închizându-se în iad și închizându-i pe acei inferiori neputincioși pe dinafară. Unde pot fi găsiți „reprezentanți ai poporului” cum este acesta? De dragul „bunăstării urmașilor lor” și a „vieții pașnice a generațiilor viitoare”, ei nu-I permit lui Dumnezeu să intervină și, astfel, nu acordă nicio atenție propriei vieți. Fără reținere, ei se dedică „cauzei naționale”, intrând în Infern fără o vorbă. Unde poate fi găsit un astfel de naționalism? Luptându-se cu Dumnezeu, ei nu se tem de moarte, nici de vărsarea de sânge și, cu atât mai puțin, nu se îngrijorează de ziua de mâine. Pur și simplu se apucă de treabă pe câmpul de luptă. Ce păcat că singurul lucru pe care-l primesc pentru „spiritul de devotament” este regretul veșnic și mistuirea de flăcările iadului care ard veșnic!

Fragment din „Lucrarea și intrarea (10)” în Cuvântul Se arată în trup

21. Am petrecut multe zile și nopți cu omul, am locuit în lume împreună cu el și nu i-am mai făcut niciodată alte cerințe; Eu doar conduc omul mereu înainte, nu fac altceva decât să-l călăuzesc și, pentru binele destinului omenirii, Eu îndeplinesc fără încetare lucrarea de aranjare. Cine a înțeles vreodată voia Tatălui Ceresc? Cine a traversat între cer și pământ? Nu mai doresc să petrec „epoca veche” a omului cu el, căci acesta este prea demodat, nu înțelege nimic, singurul lucru pe care-l știe este să se îndoape la ospățul pe care l-am pregătit, departe de orice altceva – fără să se gândească vreodată la nicio altă problemă. Omenirea este prea avară, urletul, întunericul și pericolul sunt prea mari printre oameni și, prin urmare, nu doresc să împart prețioasele fructe ale biruinței câștigate în zilele de pe urmă. Lăsați omul să se bucure de binecuvântările bogate pe care el însuși le-a creat, pentru că omul nu Mă întâmpină cu bucurie – de ce ar trebui să forțez omenirea să simuleze un zâmbet? Fiecare colț al lumii este lipsit de căldură, nu există nicio urmă de primăvară în toate peisajele lumii, căci, ca o creatură care locuiește în apă, el nu are câtuși de puțină căldură, este ca un cadavru și, chiar sângele care-i curge prin vene este ca gheața rece care răcește inima. Unde este căldura? Omul L-a pironit pe Dumnezeu fără motiv pe cruce, iar, după aceea, nu a avut nici cea mai mică reținere. Nimeni nu a simțit vreodată regret, iar acești tirani cruzi plănuiesc încă o dată să-L „captureze de viu”[20] pe Fiul Omului și să-L aducă înaintea unui pluton de execuție pentru a pune capăt urii din inimile lor. Eu ce foloase am ca să rămân în acest ținut periculos? Dacă rămân, singurul lucru pe care îl voi aduce omului este conflictul și violența și necazuri nesfârșite, pentru că nu i-am adus omului niciodată pacea, ci doar războiul. Zilele de pe urmă ale omenirii trebuie să fie pline de război, iar destinația omului trebuie să se răstoarne în mijlocul violenței și al conflictului. Nu vreau să „beneficiez” de „desfătarea” războiului, nu aș însoți vărsarea de sânge și sacrificiul omului, pentru că respingerea lui M-a condus la „descurajare” și nu am inima să Mă uit la războaiele sale – permiteți-i omului să se lupte după satisfacția inimii lui, Eu vreau să Mă odihnesc și să dorm, lăsați-i pe demoni să fie însoțitorii omenirii în timpul zilelor sale de pe urmă!

Fragment din „Lucrarea și intrarea (10)” în Cuvântul Se arată în trup

22. În căutarea voastră, aveți prea multe noțiuni individuale, speranțe și viitor. Lucrarea actuală este pentru a face față dorinței voastre pentru statut și dorințelor voastre extravagante. Speranțele, dorința pentru[e] statut și noțiunile sunt toate reprezentări clasice ale firii satanice. Motivul pentru care aceste lucruri există în inimile oamenilor este numai pentru că otrava lui Satana întotdeauna atacă gândurile oamenilor și oamenii sunt întotdeauna incapabili să scape de aceste ispite de la Satana. Ei trăiesc în mijlocul păcatului, dar nu cred că este păcat și, totuşi, cred încă: „Noi credem în Dumnezeu, așa că El trebuie să reverse binecuvântări asupra noastră și să aranjeze totul pentru noi într-un mod adecvat. Noi credem în Dumnezeu, așa că sigur suntem superiori față de ceilalți, și trebuie să avem mai mult statut și mai mult viitor decât oricine altcineva. Din moment ce credem în Dumnezeu, El trebuie să ne dea binecuvântări nelimitate. Altfel, nu s-ar numi credință în Dumnezeu.” De mulți ani, gândurile pe care oamenii s-au bazat pentru supraviețuirea lor le-au atacat inimile până în punctul în care acestea au devenit înșelătoare, josnice și lașe. Nu numai că le lipsește voința și hotărârea, dar au devenit și lacomi, aroganți și încăpățânați. Le lipsește cu desăvârșire orice hotărâre care să depășească sinele și, cu atât mai mult, nici măcar nu au curaj să scape de restricţiile acestor influențe întunecate. Gândurile și viețile oamenilor sunt putrede, perspectivele lor despre credința în Dumnezeu sunt încă insuportabil de urâte și, chiar și atunci când oamenii vorbesc despre perspectivele asupra credinței în Dumnezeu, este pur și simplu ceva insuportabil de auzit. Oamenii sunt toți lași, incompetenți, josnici, cât și fragili. Ei nu simt dezgust față de forțele întunericului și nu simt dragoste pentru lumină și adevăr; în schimb, ei fac tot posibilul pentru a le elimina. Nu sunt gândurile și perspectivele voastre actuale așa? „De vreme ce eu cred în Dumnezeu, ar trebui doar să fiu copleşit de binecuvântări și ar trebui să fie sigur că statutul meu nu va decădea niciodată și că este mai înalt decât cel al necredincioșilor”. Nu ați nutrit în voi acea perspectivă pentru doar unul sau doi ani; este acolo de mulți ani. Modul vostru tranzacţional de gândire este supra-dezvoltat. Deși ați ajuns la acest pas astăzi, încă nu ați renunțat la statut, dar întotdeauna vă străduiți să întrebați despre acesta și să îl observați zilnic, cu teama profundă că, într-o zi, statutul vostru va fi pierdut și numele vostru va fi ruinat. Oamenii nu și-au abandonat niciodată dorința pentru tihnă.

Fragment din „De ce nu sunteţi dispuşi să fiți un contrast?” în Cuvântul Se arată în trup

23. Credința oamenilor în Dumnezeu caută să-L facă pe Dumnezeu să le dea o destinație potrivită și să le dea tot harul de sub soare, să-L facă pe Dumnezeu slujitorul lor, să-L facă pe Dumnezeu să mențină o relație pașnică și prietenoasă cu ei și pentru ca niciodată să nu existe niciun conflict între ei. Adică, credința lor în Dumnezeu Îi cere lui Dumnezeu să promită să împlinească toate cerințele lor, să reverse asupra lor orice lucru pentru care ei se roagă, exact cum se spune în Biblie: „Voi asculta toate rugăciunile voastre”. Ei Îi cer lui Dumnezeu să nu judece pe nimeni sau să nu confrunte pe nimeni, din moment ce Dumnezeu este întotdeauna bunul Mântuitor Isus, care păstrează o relație bună cu oamenii în orice moment și în toate locurile. Modul în care ei cred este acesta: ei întotdeauna Îi cer fără rușine lui Dumnezeu lucruri, iar Dumnezeu revarsă toate orbește asupra lor, indiferent dacă sunt răzvrătiți sau ascultători. Ei cer mereu plata unei „datorii” de la Dumnezeu, iar Dumnezeu trebuie „să-Și plătească datoria” fără nicio împotrivire și să o „plătească” dublu, indiferent dacă Dumnezeu a obținut ceva de la ei sau nu. El nu poate fi decât la mila lor; El nu poate orchestra în mod arbitrar oamenii, cu atât mai puțin nu poate să-Și dezvăluie înțelepciunea Sa și firea dreaptă, care au fost ascunse timp de mulți ani, așa cum dorește oamenilor, fără permisiunea lor. Ei doar mărturisesc păcatele lor lui Dumnezeu și Dumnezeu le iartă pur și simplu și nu se poate sătura de aceasta, iar acest lucru merge la nesfârșit. Ei pur și simplu Îi poruncesc lui Dumnezeu și El pur și simplu Se supune, așa cum este consemnat în Biblie că Dumnezeu nu a venit să fie slujit de om, ci să slujească și că El a ajuns să fie robul omului. Nu ați crezut voi întotdeauna în acest fel? Când nu puteți câștiga nimic de la Dumnezeu atunci vreți să fugiți. Și când nu înțelegeți ceva, vă simțiți atât de plini de resentimente și chiar mergeți atât de departe încât să aruncați tot felul de vorbe de ocară. Pur și simplu nu-L lăsați pe Dumnezeu Însuși să-Și exprime pe deplin înțelepciunea și minunăția, dar în schimb doriți doar să vă bucurați de ușurare temporară și de confort. Până acum, atitudinea voastră în credința în Dumnezeu au fost aceleași perspective vechi. Dacă Dumnezeu vă arată doar un pic de măreție, deveniți nefericiți; vedeți acum exact cum este statura voastră? Să nu credeți că sunteți toți credincioși lui Dumnezeu când, de fapt, vechile voastre perspective nu s-au schimbat. Când nu ți se întâmplă nimic, tu crezi că totul este ușor și Îl iubești pe Dumnezeu cel mai mult. Dar când ceva neînsemnat ți se întâmplă, cazi în Hades. Asta înseamnă să Îi fii credincios lui Dumnezeu?

Fragment din „Ar trebui să lăsați deoparte binecuvântările statutului și să înțelegeți voia lui Dumnezeu pentru mântuirea omului” în Cuvântul Se arată în trup

24. Faptele Mele sunt mai numeroase decât firele de nisip de pe plajă, și înțelepciunea Mea mai mare decât cea a tuturor fiilor lui Solomon, totuși oamenii Mă cred un simplu medic fără importanță și un învățător necunoscut al oamenilor! Câți dintre ei cred în Mine doar pentru a-i vindeca? Câți dintre ei cred în Mine doar ca să Îmi folosesc puterile pentru a alunga spiritele necurate din trupul lor? Și câți cred în Mine doar pentru a primi pace și bucurie de la Mine? Câți cred în Mine doar pentru a pretinde de la Mine mai multă bogăție materială, și câți cred în Mine doar pentru a-și petrece această viață în siguranță și pentru a fi teferi și nevătămați în lumea care vine? Câți cred în Mine doar pentru a evita suferința iadului și pentru a primi binecuvântările cerești? Câți cred în Mine doar pentru confort temporar, însă nu caută să câștige nimic în lumea care vine? Când Mi-am revărsat mânia asupra omului și i-am luat toată bucuria și pacea pe care o avea la început, omul a devenit plin de îndoieli. Când am dat omului suferința iadului și am revendicat binecuvântările cerești, rușinea omului s-a transformat în mânie. Când Mi-a cerut să îl vindec, iar Eu nu i-am acordat atenție și, mai mult decât atât, am simțit dezgust față de el, omul s-a îndepărtat de Mine și a căutat calea leacurilor rele și a vrăjitoriei. Când am retras tot ceea ce omul ceruse de la Mine, el a dispărut fără nicio urmă. De aceea, zic că omul are credință în Mine pentru că îi dau prea mult har și are mult mai mult de câștigat.

Fragment din „Ce știi despre credință?” în Cuvântul Se arată în trup

25. Astăzi, înțelegerea la care ați ajuns este superioară înțelegerii oricărei alte persoane din istorie care nu a fost făcută desăvârșită. Indiferent că este vorba de cunoștința ta despre încercări sau de credința în Dumnezeu, toate sunt superioare înțelegerii oricărui alt credincios în Dumnezeu. Lucrurile pe care le înțelegeți e ceea ce ajungeți să cunoașteți înainte de a trece prin aceste încercări felurite, dar adevărata voastră statură este complet incompatibilă cu ele. Lucrurile pe care le cunoașteți sunt superioare celor pe care le practicați. Chiar dacă spuneți că oamenii care cred în Dumnezeu ar trebui să Îl iubească și ar trebui să se străduiască nu pentru a obține binecuvântări ci doar pentru a face voia lui Dumnezeu, modul în care vă manifestați în viață este cât se poate de departe de aceasta și a fost profund întinat. Cei mai mulți oameni cred în Dumnezeu din pricina păcii și a altor beneficii. Dacă nu este în avantajul tău, nu crezi în Dumnezeu, și dacă nu poți primi favoarea lui Dumnezeu, te bosumfli. Cum poate aceasta să fie adevărata ta statură? Când vine vorba de incidente inevitabile din familie (îmbolnăvirea copiilor, internarea soților, recolte sărace, persecuțiile care vin din partea membrilor familiei și așa mai departe), nici nu poți răzbate prin aceste lucruri care deseori au loc în viața de zi cu zi. Când se întâmplă astfel de lucruri, intri în panică și nu știi ce să faci – și de cele mai multe ori, te plângi de Dumnezeu. Te plângi că acele cuvintele ale lui Dumnezeu te-au înșelat, că lucrarea lui Dumnezeu te-a încurcat. Nu aveți astfel de gânduri? Credeți că aceste lucruri nu se întâmplă decât rareori în mijlocul vostru? Vă petreceți fiecare zi în mijlocul unor astfel de evenimente. Nu vă gândiți defel la succesul credinței voastre în Dumnezeu și la cum să satisfaceți voia lui Dumnezeu. Adevărata voastră statură este prea mică, mai mică decât a unui pui de găină. Când afacerea soțului pierde bani, vă plângeți de Dumnezeu, când vă găsiți într-un mediu lipsit de protecția lui Dumnezeu, continuați să vă plângeți de Dumnezeu, vă plângeți chiar și atunci când vă moare un pui de găină sau vi se îmbolnăvește o vacă bătrână din staul, vă plângeți când vine vremea ca fiul vostru să-și întemeieze o familie dar familia voastră nu are bani suficienți; și când lucrătorii bisericii mănâncă de câteva ori în casa ta iar biserica nu te rambursează sau nimeni nu îți trimite nicio legumă, iarăși te plângi. Ți-e plin pântecul de nemulțumire și uneori nu te duci la adunare sau nu mănânci și bei cuvintele lui Dumnezeu din cauza asta; mai mult ca sigur că vei avea o atitudine negativă timp îndelungat. Nimic din ceea ce ți se întâmplă astăzi nu are nicio legătură cu planurile tale sau cu destinul tău; aceste lucruri ți s-ar întâmpla și dacă nu ai crede în Dumnezeu; cu toate acestea, Îl faci responsabil astăzi pe Dumnezeu de ele și insiști, spunând că Dumnezeu te-a lepădat. Ce s-a ales de credința ta în Dumnezeu, ți-ai jertfit cu adevărat viața? Dacă ați trece prin aceleași suferințe prin care a trecut Iov, niciunul din voi, care Îl urmați astăzi pe Dumnezeu, nu ar putea răzbi, toți ați fi învinși. Simplu spus, este o mare diferență între voi și Petru. Astăzi, dacă jumătate din averile voastre ar fi confiscate, ați nega existența lui Dumnezeu; dacă vi s-ar lua fiul sau fiica, ați alerga pe străzi plângându-vă de nedreptate; dacă viața ta ar ajunge într-o fundătură, ai încerca și te-ai lua de Dumnezeu, întrebând de ce am spus atât de multe cuvinte la început ca să te sperii. Nu este niciun lucru pe care nu ați îndrăzni să-l faceți în astfel de situații. Aceasta dovedește că nu ați înțeles cu adevărat și că nu aveți nicio statură adevărată. Astfel, încercările prin care treceți sunt prea mari, pentru că voi înțelegeți prea multe, dar ceea ce știți cu adevărat nu este nici a mia parte din ceea ce conștientizați. Nu vă opriți la simpla înțelegere și cunoaștere; cel mai bine ar fi să vedeți cât de mult puteți pune cu adevărat în practică, cât de mult din sudoarea muncii din greu pe care ați depus-o s-a transformat în cunoaștere rațională și iluminare din partea Duhului Sfânt și în ce măsură ați reușit să practicați lucrurile pe care vi le-ați propus. Ar trebui să iei seama la statura ta și să practici în mod serios. În credința ta în Dumnezeu, nu ar trebui să faci lucrurile de ochii lumii – căutarea ta personală determină dacă izbutești sau nu.

Fragment din „Practica (3)” în Cuvântul Se arată în trup

26. Speri că credința ta în Dumnezeu nu va presupune nicio încercare și niciun necaz și nici cea mai mică greutate. Întotdeauna urmărești acele lucruri care sunt lipsite de valoare și nu acorzi valoare vieții, în schimb, pui propriile tale gânduri extravagante deasupra adevărului. Ești așa de lipsit de valoare! Trăiești ca un porc – ce diferență este între tine și între porci și câini? Nu sunt toți fiare aceia care nu urmăresc adevărul și care în schimb iubesc trupul? Nu sunt toți morții aceia fără suflete, cadavre umblătoare? Câte cuvinte au fost rostite în mijlocul vostru? A fost făcută doar puțină lucrare în mijlocul vostru? Cât de multe am oferit în mijlocul vostru? Și astfel, de ce nu ai câștigat-o? Ce motiv ai să te plângi? Nu este adevărat că nu ai câștigat nimic pentru că ești prea îndrăgostit de trup? Și nu este deoarece gândurile tale sunt prea extravagante? Nu este deoarece ești prea prost? Dacă ești incapabil să câștigi aceste binecuvântări, poți să-L condamni pe Dumnezeu că nu te-a mântuit? Ceea ce urmărești tu este să fii capabil să câștigi pacea după ce ai crezut în Dumnezeu – pentru ca ai tăi copii să fie sănătoși, pentru ca soțul tău să aibă o slujbă bună, pentru ca fiul tău să-și găsească o soție bună, pentru ca fiica ta să-și găsească un soț cât se poate de bun, pentru ca boii și caii tăi să are pământul bine, pentru un an de vreme bună pentru recoltele tale. Aceasta este ceea ce urmărești tu. Ceea ce urmărești tu este să trăiești în confort, pentru ca niciun accident să nu se întâmple familiei tale, pentru ca vânturile să te ocolească, pentru ca fața ta să nu fie atinsă de praf, pentru ca recoltele familiei tale să nu fie inundate, pentru ca tu să nu fii afectat de vreun dezastru, pentru a trăi în îmbrățișarea lui Dumnezeu, pentru a trăi într-un cuibușor confortabil. Un laș ca tine, care întotdeauna a urmărit trupul – ai o inimă, ai un suflet? Nu ești tu o fiară? Îți ofer calea adevărată fără a cere nimic la schimb, și tu tot nu cauți. Ești tu unul dintre aceia care cred în Dumnezeu? Îți acord viața umană reală, și tu tot nu cauți. Nu ești tu la fel cu un porc sau un câine? Porcii nu caută să realizeze viața omului, ei nu urmăresc să fie curățați și ei nu înțeleg ce este viața. În fiecare zi, după ce mănâncă pe săturate, ei doar dorm. Ți-am dat calea adevărată și tu tot nu ai câștigat-o: ești cu mâinile goale. Ești dispus să continui în această viață, viața unui porc? Care este însemnătatea existenței unor astfel de oameni? Viața ta este demnă de dispreț și josnică, trăiești în mijlocul murdăriei și desfrâului și nu urmărești niciun scop; nu este viața ta cea mai josnică dintre toate? Ai tupeul de a te uita la Dumnezeu? Dacă continui să experimentezi în acest mod, nu-i așa că nu vei obține nimic? Adevărata cale ți-a fost oferită, dar dacă poți sau nu să o câștigi depinde de propria ta căutare personală.

Fragment din „Experiențele lui Petru: cunoștințele sale despre mustrare și judecată” în Cuvântul Se arată în trup

27. Oricând este menționată destinația, o tratați cu o seriozitate aparte; aveți cu toții o sensibilitate deosebită în ce privește acest subiect. Unii oameni de-abia așteaptă să se ploconească înaintea lui Dumnezeu, pentru a obține în final o destinație bună. Mă pot identifica cu râvna voastră, care nu are nevoie să fie exprimată în cuvinte. Nu vreți cu niciun chip ca trupul vostru să ajungă în nenorocire și chiar mai mult, nu vreți să cădeți în pedeapsa eternă ce va să vină. Voi doar sperați să trăiți mai liber și mai ușor. Așadar, vă simțiți deosebit de neliniștiți oricând este menționată destinația, temându-vă puternic că dacă nu sunteți suficient de atenți, Îl puteți ofensa pe Dumnezeu și puteți fi pasibili de răsplata binemeritată. Nu ați ezitat să faceți compromisuri de dragul destinației voastre, iar mulți dintre voi care erați cândva prefăcuți și neserioși ați devenit deodată în special blânzi și sinceri; sinceritatea voastră este chiar înfiorătoare. În orice caz, aveți cu toții inimi „sincere”, și de la început până la sfârșit v-ați deschis înaintea Mea fără să ascundeți niciun secret din inima voastră, fie că e vorba de învinovățire, înșelăciune sau devotament. Una peste alta, Mi-ați „mărturisit” foarte franc acele lucruri vitale din cotloanele voastre cele mai adânci. Bineînțeles, Eu nu am evitat niciodată asemenea lucruri, căci ele au devenit banale pentru Mine. Ați trece mai degrabă prin marea de foc pentru a ajunge la destinația voastră finală, decât să pierdeți un singur fir de păr pentru a câștiga aprobarea lui Dumnezeu. Nu e vorba că sunt prea dogmatic cu voi; e vorba că inima voastră devotată este îndeosebi neadecvată pentru a înfrunta tot ce fac Eu. Poate nu înțelegeți ce spun, așa că permiteți-Mi să vă ofer o simplă explicație: ceea ce aveți voi nevoie nu sunt adevărul și viața; nu sunt principiile despre cum să vă purtați și, mai ales, nu este lucrarea Mea migăloasă. Ceea ce aveți voi nevoie este tot ce posedați în trup – bogății, statut, familie, căsnicie etc. Sunteți complet neinteresați de cuvintele Mele și de lucrarea Mea, așadar vă pot rezuma credința într-un singur cuvânt: șovăielnic (n.tr. în engleză: „fără tragere de inimă”). Veți merge oricât de departe pentru a obține lucrurile față de care sunteți total devotați, dar am descoperit însă că nu desconsiderați toate lucrurile de dragul chestiunilor ce țin de credința voastră în Dumnezeu. Mai degrabă, sunteți relativ loiali și relativ serioși. De aceea spun că cei care nu au o inimă cât se poate de sinceră au eșuat în ce privește credința lor în Dumnezeu. Gândiți-vă bine – sunt mulți care au eșuat printre voi?

Ar trebui să știți că succesul în credința în Dumnezeu se obține în urma acțiunilor unei persoane; când oamenii nu au succes, ci eșuează, acest lucru se datorează tot acțiunilor lor, nu impactului altor factori. Cred că voi ați face orice este nevoie pentru a îndeplini un lucru mai dificil și care presupune mai multă suferință decât a crede în Dumnezeu și ați trata acel lucru foarte serios. Ați fi dispuși chiar și să nu faceți nicio greșeală; acesta este genul de eforturi constante pe care fiecare dintre voi le-ați depus în viețile voastre. Ba chiar sunteți capabili să Mă înșelați în trup în situații în care nu v-ați înșela nici propria familie. Acestea sunt comportarea voastră constantă și principiul pe care îl aplicați în viețile voastre. Nu căutați oare să cultivați o imagine falsă cu scopul de a Mă înșela, de dragul destinației voastre și pentru a avea o destinație frumoasă și fericită? Sunt conștient că devotamentul și sinceritatea voastră sunt doar temporare; nu sunt aspirațiile voastre și prețul pe care îl plătiți doar pentru prezent și nu pentru viitor? Vreți doar să depuneți un ultim efort pentru a vă asigura o destinație frumoasă. Scopul vostru este doar să faceți un schimb; nu faceți aceasta pentru a nu fi îndatorați adevărului și cu siguranță nu o faceți pentru a Mă răsplăti pentru prețul ce l-am plătit. Pe scurt, sunteți dispuși doar să vă utilizați istețimea, însă nu sunteți dispuși să luptați pentru ea. Nu este aceasta dorința voastră arzătoare? Trebuie să nu vă prefaceți, și chiar mai mult, să nu vă stoarceți creierii cu privire la destinația voastră, până într-acolo încât nu mai puteți mânca sau dormi. Nu este adevărat că destinația voastră va fi fost determinată în final?

Fragment din „Despre destinație” în Cuvântul Se arată în trup

28. În fiecare zi, faptele și gândurile tuturor sunt privite de către El și, în același timp, se pregătesc pentru propria lor zi de mâine. Aceasta este o cale care trebuie străbătută de către toți cei vii și pe care am predestinat-o pentru toți. Nimeni nu se poate sustrage și nu se fac niciun fel de excepții. Am adresat nenumărate cuvinte și, mai mult decât atât, am făcut numeroase lucrări. În fiecare zi, privesc cum fiecare om își desfășoară în mod firesc tot ce are de făcut în conformitate cu natura sa inerentă și cu modul în care aceasta se dezvoltă. Fără să-și dea seama, mulți au împresurat deja „calea cea dreaptă” pe care am hotărât-o pentru revelarea fiecărui tip de om. Am pus deja fiecare tip de om în diferite medii, și fiecare, în locul său, și-a exprimat atributele sale inerente. Nu este nimeni care să-i constrângă, nimeni care să-i ispitească. Ei sunt în întregime liberi și ceea ce exprimă vine în mod natural. Există un singur lucru care îi ține în frâu, și acestea sunt cuvintele Mele. De aceea, un număr de oameni au interpretat în silă cuvintele Mele numai pentru ca sfârșitul lor să nu fie unul de condamnare la moarte, dar niciodată nu au pus cuvintele Mele în practică. Pe de altă parte, unii oameni găsesc dificil să îndure zilele fără cuvintele Mele care să-i ghideze și să îi alimenteze, așa că ei păstrează, în mod firesc, cuvintele Mele tot timpul. Pe măsură ce trece timpul, ei descoperă apoi secretul vieții omenești, destinația omenirii și valoarea de a fi uman. Omenirea nu este nimic mai mult decât atât în prezența cuvântului Meu și, pur și simplu, le permit lucrurilor să-și urmeze cursul. Nu fac nimic care să-l forțeze pe om să trăiască după cuvintele Mele ca fundament al existenței lui. Și astfel, cei care nu au niciodată o conștiință sau o valoare în existența lor observă liniștiți cum merg lucrurile și apoi renunță cu îndrăzneală la cuvintele Mele și fac după cum doresc. Ei încep să devină epuizați de adevăr și de tot ce vine de la Mine. Mai mult decât atât, se obosesc să rămână în casa Mea. Acești oameni se adăpostesc temporar în casa Mea de dragul destinațiilor lor și pentru a scăpa de pedeapsă, chiar dacă slujesc. Dar intențiile lor nu se schimbă niciodată, nici acțiunile lor. Aceasta încurajează în continuare dorința lor pentru binecuvântări, pentru un singur drum spre împărăția în care să poată rămâne pentru veșnicie și chiar pentru trecerea spre cerul veșnic. Cu cât ei tânjesc mai mult ca ziua Mea să vină cât mai curând, cu atât ei simt mai mult că adevărul a devenit un obstacol, o piatră de încercare în calea lor. Ei abia așteaptă să pășească în Împărăție pentru a se bucura întotdeauna de binecuvântările Împărăției cerurilor, fără a fi nevoie să urmărească adevărul sau să accepte judecata și mustrarea și, mai presus de toate, fără să fie nevoiți să se adăpostească în mod servil în casa Mea și să facă precum poruncesc Eu. Acești oameni intră în casa Mea nu pentru a împlini o inimă care caută adevărul, nici ca să lucrăm împreună la planul Meu de gestionare (planul mântuirii). Ei își doresc doar să fie printre aceia care nu vor fi distruși în următoarea epocă. De aceea, inimile lor nu au știut niciodată ce este adevărul sau cum să accepte adevărul. Acesta este motivul pentru care astfel de oameni nu au practicat niciodată adevărul sau nu au realizat adâncimea profundă a stricăciunii lor și, totuși, au locuit în casa Mea ca „slujitori” până la sfârșit. Ei așteaptă „răbdători” venirea zilei Mele și sunt neobosiți pe măsură ce sunt aruncați încoace și încolo de felul lucrării Mele. Indiferent cât de mare este efortul lor și ce preț au plătit, nimeni nu va vedea că au suferit pentru adevăr sau că s-au jertfit pentru Mine. În inimile lor, ei de-abia așteaptă să vadă ziua în care Eu pun capăt vechii epoci și, în plus, ei își doresc cu nerăbdare să știe cât de mare este puterea și autoritatea Mea. Ceea ce ei nu s-au grăbit niciodată să facă este să se schimbe și să urmărească adevărul. Ei iubesc ceea ce pe Mine Mă dezgustă și sunt sătui de ceea ce Eu iubesc. Ei tânjesc după ceea ce urăsc Eu, dar, în același timp, se tem să nu piardă ceea ce Eu detest. Ei trăiesc în această lume rea, dar niciodată nu le este silă de ea și se tem profund că va fi distrusă de Mine. Intențiile pe care le au sunt contradictorii: sunt mulțumiți de această lume pe care Eu o detest dar, în același timp, își doresc cu înfocare să distrug curând această lume. În acest fel, ei vor fi cruțați de suferința distrugerii și vor fi transformați în stăpânii veacului următor înainte ca ei să se îndepărteze de calea adevărată. Acest lucru se datorează faptului că ei nu iubesc adevărul și sunt sătui de tot ceea ce vine de la Mine. Poate că vor deveni „oameni supuși” pentru o scurtă perioadă, pentru a nu-și pierde binecuvântările, dar mentalitatea lor dornică de binecuvântare și teama lor de a pieri și de a intra în iazul de foc care arde nu ar putea fi ascunse niciodată. Pe măsură ce ziua Mea se apropie, dorința lor crește mai puternică în mod constant. Și cu cât este mai mare dezastrul, cu atât devin mai neajutorați, fără să știe de unde să înceapă, pentru a Mă face să Mă bucur și pentru a evita pierderea binecuvântărilor pe care le-au dorit cu înfocare. Odată ce mâna Mea își începe lucrarea, acești oameni sunt dornici să ia măsuri pentru a servi drept avangardă. Ei se gândesc doar să se avânte până în prima linie a trupelor, profund temători de faptul că nu îi voi vedea. Ei fac și spun ceea ce cred ei că este drept, fără să știe câtuși de puțin că faptele și acțiunile lor nu au fost nicicând relevante pentru adevăr, și doar perturbă și interferează cu planurile Mele. Deși poate au depus un efort considerabil și poate sunt sinceri în voința și intenția lor de a îndura greutăți, tot ceea ce fac nu are nicio legătură cu Mine, căci n-am văzut niciodată ca faptele lor să provină din intenții bune, cu atât mai puțin i-am văzut să pună ceva pe altarul Meu. Astfel sunt faptele lor înaintea Mea în acești mulți ani.

Fragment din „Ar trebui să vă gândiți la faptele voastre” în Cuvântul Se arată în trup

29. Mulți dintre cei care Îl urmează pe Dumnezeu sunt doar preocupați de modul de a obține binecuvântări sau de a evita dezastrul. La menționarea lucrării și a gestionării lui Dumnezeu, ei tac și își pierd orice interes. Ei cred că cunoașterea unor astfel de întrebări plictisitoare nu le va spori viața nici nu vor avea vreun beneficiu, așa că, deși au auzit mesaje despre gestionarea lui Dumnezeu, le tratează cu neglijență. Și ei nu le văd ca fiind ceva prețios de acceptat, cu atât mai puțin le primesc ca parte a vieții lor. Acești oameni au un scop foarte simplu în a-L urma pe Dumnezeu: să câștige binecuvântarea și sunt prea leneși să participe la orice lucru care nu implică acest scop. Pentru ei, credința în Dumnezeu pentru a obține binecuvântări este cel mai legitim dintre obiective și însăși valoarea credinței lor. Aceștia nu sunt afectați de nimic care nu poate atinge acest obiectiv. Acesta este cazul majorității celor care cred astăzi în Dumnezeu. Scopul și motivația lor par legitime, pentru că, în același timp în care ei cred în Dumnezeu, ei cheltuiesc și pentru Dumnezeu, se dedică lui Dumnezeu și își îndeplinesc datoria. Ei renunță la tinerețe, își părăsesc familia și cariera și chiar își petrec ani, ocupați, departe de casă. De dragul scopului lor final, își schimbă interesele, își schimbă viziunea asupra vieții și chiar își schimbă direcția pe care o caută, totuși ei nu pot schimba scopul credinței lor în Dumnezeu. Ei aleargă pentru a-și gestiona propriile idealuri; indiferent de cât de departe este drumul și indiferent de cât de multe greutăți și obstacole întâmpină pe drum, rămân aproape de armele lor și fără teamă de moarte. Ce putere îi face să continue să se dedice în acest fel? Este conștiința lor? Este caracterul lor minunat și nobil? Este hotărârea lor de a duce până la sfârșit lupta cu forțele răului? Este credința lor în care stau mărturie lui Dumnezeu fără să caute recompense? Este loialitatea lor pentru care sunt dispuși să renunțe la toate pentru a îndeplini voia lui Dumnezeu? Sau este spiritul lor de devotament în cadrul căruia au renunțat întotdeauna la cererile extravagante personale? Ca niște oameni care nu au cunoscut niciodată lucrarea de gestionare a lui Dumnezeu să dea atât de mult este, pur și simplu, un miracol nemaipomenit! Pentru moment, să nu discutăm despre cât de mult au oferit acești oameni. Comportamentul lor, totuși, este foarte demn de analiza noastră. În afară de beneficiile care sunt atât de strâns asociate cu ei, ar putea exista vreun alt motiv pentru care acești oameni care nu Îl înțeleg niciodată pe Dumnezeu să-I dea atât de mult? În aceasta, descoperim o problemă neidentificată anterior: relația omului cu Dumnezeu este doar una de interes personal. Este relația dintre receptor și Cel care dă binecuvântarea. Pentru a spune lucrurilor pe nume, este ca și relația dintre angajat și angajator. Angajatul lucrează numai pentru a primi recompensele acordate de angajator. Într-o relație ca aceasta, nu există nicio afecțiune, ci doar o afacere; nu există a iubi și a fi iubit, numai caritate și milă; nu există înțelegere, doar resemnare și înșelătorie; nu există intimitate, ci doar o prăpastie care nu poate fi trecută. Când lucrurile ajung până în acest punct, cine poate inversa o astfel de tendință? Și câți oameni sunt capabili să înțeleagă cu adevărat cât de disperată a devenit această relație? Cred că atunci când oamenii se scufundă în bucuria de a fi binecuvântați, niciunul nu-și poate imagina cât de jenantă și de dizgrațioasă este o astfel de relație cu Dumnezeu.

Fragment din „Omul poate fi salvat numai în mijlocul gestionării lui Dumnezeu” în Cuvântul Se arată în trup

30. Cei mai mulți oameni cred în Dumnezeu de dragul destinației lor finale sau pentru desfătare temporară. Pentru aceia care nu au îndurat nicio tratare, credința în Dumnezeu este de dragul de a intra în ceruri, pentru a câștiga răsplăți. Nu este pentru a fi făcut desăvârșit sau pentru a îndeplini datoria de creatură a lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, majoritatea oamenilor nu cred în Dumnezeu pentru a-și îndeplini responsabilitățile sau pentru a-și încheia datoria. Rareori cred oamenii în Dumnezeu cu scopul de trăi vieți pline de semnificație, nici nu există aceia care cred că din moment ce omul este în viață, ar trebui să-L iubească pe Dumnezeu pentru că așa cere legea Cerului și principiul pământului și este vocația naturală a omului. În acest mod, chiar dacă diferiți oameni își urmăresc fiecare propriile scopuri, ținta căutării lor și motivația din spatele ei sunt similare și, mai mult, pentru majoritatea dintre ei, obiectele închinării lor sunt aproape aceleași. Pe parcursul ultimelor câteva mii de ani, mulți credincioși au murit, și mulți au murit și au fost născuți din nou. Nu e vorba doar de un om sau doi care Îl caută pe Dumnezeu, nici măcar de o mie sau două, totuși, majoritatea acestor oameni își urmăresc propriile perspective sau speranțele lor glorioase pentru viitor. Aceia care Îi sunt devotați lui Hristos sunt puțini și rari. Totuși, mulți credincioși devotați au murit prinși în propriile mreje și, pe lângă aceasta, numărul oamenilor care au obținut succesul este imperceptibil de mic. Până în această zi, motivele pentru care oamenii eșuează, sau secretele succesului lor, sunt încă necunoscute. Aceia care sunt obsedați de a-L urmări pe Hristos nu și-au avut încă momentul de percepție bruscă, nu au dat de capăt acestor mistere pentru că pur și simplu nu știu. Chiar dacă fac eforturi minuțioase în căutarea lor, cărarea pe care umblă este cărarea eșecului pe care au umblat odată înaintașii lor, și nu cea a succesului. În acest fel, indiferent de cum caută, nu umblă ei pe cărarea care conduce spre întuneric? Ceea ce câștigă ei nu sunt fructe amare? Este destul de greu de prezis dacă oamenii care rivalizează cu cei care au avut succes în vremuri trecute vor ajunge în final la șansă sau nenorocire. La urma urmelor, cât de slabe sunt probabilitățile pentru oamenii care caută, urmând pașii celor care au eșuat? Nu au ei și mai mari șanse de eșec? Ce valoare are cărarea pe care ei umblă? Nu își irosesc ei timpul? Indiferent dacă oamenii au succes sau eșuează în căutarea lor, există, pe scurt, un motiv pentru care ei procedează astfel, și nu este vorba de faptul că succesul sau eșecul lor este determinat de faptul că ei caută după cum vor.

Fragment din „Succesul sau eșecul depind de cărarea pe care umblă omul” în Cuvântul Se arată în trup

31. Esența credinței majorității oamenilor în Dumnezeu este convingere religioasă: ei sunt incapabili de a-L iubi pe Dumnezeu și pot doar să-L urmeze pe Dumnezeu precum un robot, incapabili de a tânji cu adevărat după Dumnezeu sau a-L adora. Ei doar Îl urmează în tăcere. Mulți oameni cred în Dumnezeu, dar există foarte puțini care Îl iubesc pe Dumnezeu; ei doar Îl „venerează” pe Dumnezeu pentru că le este teamă de o catastrofă, sau Îl „admiră” pe Dumnezeu pentru că El este mare și puternic – dar în venerația și admirația lor nu există iubire sau tânjire adevărată. În experiențele lor, ei caută detaliile puțin importante ale adevărului sau niște mistere nesemnificative. Majoritatea oamenilor doar urmează, ei pescuiesc în ape tulburi doar pentru a primi binecuvântări; ei nu caută adevărul, nici nu I se supun cu adevărat lui Dumnezeu pentru a primi binecuvântările Lui. Viața credinței tuturor oamenilor în Dumnezeu este lipsită de semnificație, este fără valoare și în ea sunt considerațiile și țelurile lor; ei nu cred în Dumnezeu pentru a-L iubi pe Dumnezeu, ci pentru a fi binecuvântați. Mulți oameni acționează după cum vor, fac orice vor și nu se gândesc niciodată la interesele lui Dumnezeu sau dacă ceea ce fac ei este în conformitate cu voia lui Dumnezeu. Astfel de oameni nu pot obține credință adevărată, cu atât mai puțin iubirea de Dumnezeu.

Fragment din „Cei care Îl iubesc pe Dumnezeu vor trăi veșnic în lumina Lui” în Cuvântul Se arată în trup

32. Cel mai trist lucru referitor la credința omenirii în Dumnezeu este că omul își conduce propria gestionare în mijlocul lucrării lui Dumnezeu și este nepăsător la gestionarea lui Dumnezeu. Cel mai mare eșec al omului constă în modul în care, în același timp cu încercarea de a se supune lui Dumnezeu și de a I se închina, omul își construiește propria destinație ideală și calculează cum să primească cea mai mare binecuvântare și cea mai bună destinație. Chiar dacă oamenii înțeleg cât de jalnici, antipatici și vrednici de milă sunt ei, câți sunt gata să renunțe cu ușurință la idealurile și la speranțele lor? Și cine poate să-și oprească proprii pași și să nu se mai gândească doar la el însuși? Dumnezeu are nevoie de cei care vor coopera strâns cu El pentru a-Și completa gestionarea. El cere acelora care își vor dedica mintea și trupul lucrării Sale de gestionare să se supună Lui; El nu are nevoie de oameni care să-și întindă mâna și să cerșească de la El în fiecare zi, cu atât mai puțin are nevoie de cei care dau puțin și apoi așteaptă să le fie răsplătită favoarea. Dumnezeu îi disprețuiește pe cei care fac o mică contribuție și apoi se culcă pe lauri. El îi urăște pe acei oameni cu sânge rece care resping lucrarea de gestionare a Sa și care doresc să vorbească numai despre a merge în rai și a câștiga binecuvântări. El îi urăște și mai mult pe cei care profită de ocazia ivită din lucrarea pe care El o face pentru a mântui omenirea. Asta pentru că acestor oameni nu le-a păsat niciodată de ceea ce dorește Dumnezeu să realizeze și să dobândească prin munca gestionării Sale. Lor le pasă doar de modul în care pot folosi ocazia oferită de lucrarea lui Dumnezeu pentru a câștiga binecuvântări. Lor nu le pasă de inima lui Dumnezeu, fiind preocupați în totalitate de propriul lor viitor și de propria lor soartă. Cei care resping lucrarea de gestionare a lui Dumnezeu și nu au nici cel mai mic interes pentru modul în care Dumnezeu mântuiește omenirea și pentru voința Lui, fac tot ceea ce le place, indiferent de lucrarea de gestionare a lui Dumnezeu. Comportamentul lor nu este amintit de Dumnezeu, nu este aprobat de Dumnezeu, cu atât mai puțin este privit cu bunăvoință de Dumnezeu.

Fragment din „Omul poate fi salvat numai în mijlocul gestionării lui Dumnezeu” în Cuvântul Se arată în trup

33. În experiențele de viață ale oamenilor, ei își spun deseori: am renunțat la familie și carieră pentru Dumnezeu și El ce mi-a dat? Trebuie să socotesc și să confirm – am primit recent vreo binecuvântare? Am dat foarte mult în acest timp, am alergat și am alergat și am suferit mult – mi-a dat Dumnezeu vreo promisiune, în schimb? Și-a adus aminte de faptele mele bune? Care va fi sfârșitul meu? Pot primi binecuvântările lui Dumnezeu?… Fiecare persoană face constant și deseori astfel de calcule în inima sa și îi cere lui Dumnezeu lucruri care au motivații și ambiții și târguri proprii. Ceea ce înseamnă că, în inima sa, omul Îl testează în mod constant pe Dumnezeu, face constant planuri despre Dumnezeu și își susține argumentele pentru sfârșitul său cu Dumnezeu și încearcă să obțină o declarație de la Dumnezeu, să vadă dacă Dumnezeu îi poate da ceea ce își dorește. În timp ce Îl caută pe Dumnezeu, omul nu Îl tratează ca pe Dumnezeu. El a încercat întotdeauna să facă târguri cu Dumnezeu, cerându-I lucruri neîncetat și chiar presându-L la fiecare pas, încercând să Îi ia toată mâna, după ce i s-a dat un deget. În același timp în care încearcă să se târguiască cu Dumnezeu, omul se și ceartă cu El, și există chiar unii oameni care, când se abat încercări asupra lor sau când se află în anumite situații, deseori devin slabi, pasivi și neglijenți în lucrarea lor și plini de plângeri în privința lui Dumnezeu. De când a început prima oară să creadă în Dumnezeu, omul L-a considerat un corn al abundenței, un instrument bun la toate, și s-a considerat a fi cel mai mare creditor al lui Dumnezeu, ca și cum obligaț‏ia și dreptul lui inerent erau să încerce să obțină binecuvântări și promisiuni de la Dumnezeu, în timp ce responsabilitatea lui Dumnezeu era de a proteja și a avea grijă de om și de a-l aproviziona. Așa este înțelegerea de bază a „credinței în Dumnezeu” a tuturor celor care cred în Dumnezeu și înțelegerea cea mai profundă a conceptului de credință în Dumnezeu. De la esența naturii omului până la urmărirea sa subiectivă, nu există nimic care să aibă legătură cu frica de Dumnezeu. Scopul omului în a crede în Dumnezeu nu ar putea avea nimic de a face cu a-L venera pe Dumnezeu. Adică, omul nu a luat în considerare și nu a înțeles niciodată că a crede în Dumnezeu necesită frica de Dumnezeu și venerarea Lui. În lumina acestor condiții, esența omului este evidentă. Și care este această esenţă? Este faptul că inima omului este malițioasă, nutrește trădare și înșelăciune, nu iubește dreptatea și cinstea sau ceea ce este pozitiv și este demnă de dispreț și lacomă. Inima omului nu ar putea fi mai închisă pentru Dumnezeu; el nu I-a dat-o deloc. Dumnezeu nu a văzut niciodată adevărata inimă a omului, nici nu a fost venerat de om. Indiferent de cât de mare este prețul pe care îl plătește Dumnezeu sau de cât de multe lucrări face sau de cât de multe îi oferă omului, omul rămâne orb față de ele și extrem de indiferent. Omul nu I-a dat inima lui Dumnezeu niciodată, doar vrea să aibă el însuşi grijă de inima lui, să ia propriile decizii – înțelesul ascuns fiind că omul nu vrea să urmeze calea de a se teme de Dumnezeu și a respinge răul sau să se supună suveranităţii și aranjamentelor lui Dumnezeu, nici nu vrea să-L venereze pe Dumnezeu ca Dumnezeu. Astfel este starea omului astăzi.

Fragment din „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (II)” în Cuvântul Se arată în trup

34. Oamenii spun că Dumnezeu este un Dumnezeu drept și că atât timp cât omul Îl urmează până la final, El va fi cu siguranță imparțial față de om, căci El este cel mai drept. Dacă omul Îl urmează până la final, ar putea El oare să îl dea la o parte pe om? Sunt imparțial față de toți oamenii și îi judec cu firea Mea dreaptă, totuși există condiții potrivite pentru cerințele pe care le am pentru om și care cer să fie realizate de toți oamenii, indiferent cine sunt ei. Nu îmi pasă cât de vaste sau cât de respectabile sunt calificările tale; Mie îmi pasă doar dacă mergi pe calea Mea și dacă iubești sau nu și tânjești sau nu după adevăr. Dacă îți lipsește adevărul și în schimb Îmi faci de rușine numele și nu te comporți conform căii Mele, doar urmând fără grijă sau preocupare, atunci, în acel moment, te voi doborî și te voi pedepsi pentru răutatea ta, și ce vei avea de spus atunci? Vei putea să spui că Dumnezeu nu e drept? Astăzi, dacă ai respectat cuvintele pe care le-am rostit, atunci ești tipul de persoană pe care o aprob. Spui că ai suferit mereu în timp ce Îl urmai pe Dumnezeu, că L-ai urmat la bine și la rău și ai împărtășit cu El vremurile bune și cele rele, însă nu ai trăit cuvintele rostite de Dumnezeu; îți dorești doar să alergi pentru Dumnezeu și să te sacrifici pentru Dumnezeu în fiecare zi și nu te-ai gândit niciodată să trăiești o viață plină de semnificații. Spui, de asemenea: „În orice caz, cred că Dumnezeu este drept, am suferit pentru El, am umblat pentru El, m-am dedicat Lui și am lucrat din greu, deși nu am primit recunoaștere; cu siguranță El Își va aminti de mine.” Este adevărat că Dumnezeu este drept, totuși această dreptate nu este alterată de nicio impuritate: nu conține voință umană și nu este alterată de trup sau de negocieri umane. Toți cei care se revoltă și se opun și nu sunt în conformitate cu calea Lui vor fi pedepsiți; nimeni nu este iertat și nimeni nu este cruțat!

Fragment din „Experiențele lui Petru: cunoștințele sale despre mustrare și judecată” în Cuvântul Se arată în trup

35. Deoarece există întotdeauna noi evoluții în lucrarea lui Dumnezeu, există astfel o lucrare nouă și există, de asemenea, și o lucrare care este depășită și veche. Această lucrare, veche și nouă, nu este contradictorie, ci complementară; fiecare pas continuă de la ultimul. Întrucât există o nouă lucrare, lucrurile vechi trebuie, desigur, eliminate. De exemplu, unele dintre practicile de lungă durată și zicerile obișnuite ale omului, însoțite de mulți ani de experiență și învățături ale acestuia, au format tot felul de concepții în mintea omului. Cu toate acestea, mai propice pentru formarea de astfel de concepții ale omului este faptul că Dumnezeu încă nu Și-a dezvăluit pe deplin fața Sa adevărată și firea sa inerentă față de om, combinată cu răspândirea de-a lungul multor ani a teoriilor tradiționale din cele mai vechi timpuri. Este corect să spunem că, în cursul credinței omului în Dumnezeu, influența diferitelor concepții a dus la formarea și evoluția continuă a unei cunoașteri în om prin care el are tot felul de concepții despre Dumnezeu – cu rezultatul că mulți oameni religioși care slujesc lui Dumnezeu au devenit dușmanii Lui. Și astfel, cu cât sunt mai puternice concepțiile religioase ale oamenilor, cu atât se opun mai mult lui Dumnezeu și cu atât mai mult sunt ei dușmanii lui Dumnezeu. Lucrarea lui Dumnezeu este întotdeauna nouă și nu este niciodată veche și niciodată nu formează doctrine ci, în schimb, se schimbă și se reînnoiește continuu într-o măsură mai mare sau mai mică. Această lucrare este expresia firii inerente a lui Dumnezeu Însuși. Este, de asemenea, principiul inerent al lucrării lui Dumnezeu și unul dintre mijloacele prin care Dumnezeu Își realizează lucrarea Sa de gestionare. Dacă Dumnezeu nu ar lucra în acest fel, omul nu s-ar schimba sau nu ar putea să-L cunoască pe Dumnezeu, iar Satana nu ar fi înfrânt. Astfel, în lucrarea Sa există continuu schimbări care par neobișnuite, dar care sunt de fapt periodice. Cu toate acestea, modul în care omul crede în Dumnezeu este destul de diferit. El se agață de doctrinele și sistemele vechi, familiare și, cu cât sunt mai vechi, cu atât sunt mai plăcute pentru el. Cum ar putea mintea nesăbuită a omului, o minte care este la fel de intransigentă ca piatra, să accepte atât de multă muncă nouă și cuvinte ale lui Dumnezeu de nepătruns? Omul detestă Dumnezeul care este mereu nou și niciodată vechi; lui îi place doar anticul Dumnezeu învechit, care are părul alb și este imobil. Așadar, pentru că Dumnezeu și omul au fiecare propriile lor preferințe, omul a devenit dușmanul lui Dumnezeu. Multe dintre aceste contradicții există încă și astăzi, într-un moment în care Dumnezeu a făcut o nouă lucrare timp de aproape șase mii de ani. Acestea sunt, prin urmare, dincolo de remediere. Poate că este din cauza încăpățânării omului sau a inviolabilității decretelor administrative ale lui Dumnezeu de către orice om – dar acei clerici și femei încă se agață de cărți vechi și de hârtii mucegăite, în timp ce Dumnezeu își continuă lucrarea Sa neterminată de gestionare (planul mântuirii) ca și cum nu ar avea pe nimeni de partea Lui. Deși aceste contradicții fac omul și pe Dumnezeu dușmani și sunt chiar ireconciliabile, Dumnezeu nu le acordă nicio atenție, ca și cum ar fi acolo și totuși nu sunt acolo. Omul, totuși, se leagă de convingerile și concepțiile sale și nu renunță niciodată la ele. Totuși, un lucru este evident: chiar dacă omul nu se abate de la poziția sa, picioarele lui Dumnezeu se mișcă mereu și El își schimbă întotdeauna poziția în funcție de mediul înconjurător și, în final, omul va fi învins fără luptă. Între timp, Dumnezeu este cel mai mare dușman al tuturor dușmanilor Lui care au fost învinși și este, de asemenea, campionul celor din rândul oamenilor care au fost învinși și a celor care încă nu au fost învinși. Cine poate concura cu Dumnezeu și să fie victorios? Concepțiile omului par a veni de la Dumnezeu, deoarece multe dintre ele s-au născut la începutul lucrării lui Dumnezeu. Totuși, Dumnezeu nu-l iartă pe om din cauza aceasta și, de altfel, El nu laudă omul pentru crearea de serii după serii de produse „pentru Dumnezeu” care sunt în afara lucrării lui Dumnezeu. În schimb, El este extrem de dezgustat de concepțiile omului și de credințele vechi, pioase, și chiar ignoră data la care aceste concepții au apărut pentru prima dată. El nu acceptă deloc că aceste concepții sunt cauzate de lucrarea Lui, deoarece concepțiile omului sunt răspândite de om; sursa lor este în gândurile și în mintea omului și nu este Dumnezeu, ci Satana. Intenția lui Dumnezeu a fost întotdeauna ca lucrarea Sa să fie nouă și vie, nu veche și moartă, iar ceea ce El îl face pe om să respecte cu fermitate variază în funcție de epocă și perioadă, nu este veșnic și imuabil. Aceasta este pentru că El este un Dumnezeu care determină omul să trăiască și să fie nou, mai degrabă decât un diavol care face ca omul să moară și să fie bătrân. Nu înțelegeți încă asta? Ai concepții despre Dumnezeu și ești incapabil să renunți la ele pentru că ești închis la minte. Nu este pentru că lucrarea lui Dumnezeu are prea puțin sens sau pentru că lucrarea lui Dumnezeu nu este conformă dorințelor omenești – și, în plus, nu este pentru că Dumnezeu este întotdeauna neglijent în îndatoririle Lui. Că nu poți renunța la concepțiile tale este pentru că ești prea lipsit de ascultare și pentru că nu ai nici cea mai mică asemănare cu o creatură a lui Dumnezeu și nu pentru că Dumnezeu face lucrurile dificile pentru tine. Toate acestea au fost cauzate de tine și nu au legătură cu Dumnezeu; toate suferințele și nenorocirile sunt cauzate de om. Intențiile lui Dumnezeu sunt întotdeauna bune: El nu Își dorește să te facă să îți creezi concepții, ci Își dorește să te schimbi și să te reînnoiești cu trecerea veacurilor. Cu toate acestea, nu poți deosebi creta de brânză și întotdeauna scrutezi sau analizezi. Nu este faptul că Dumnezeu face lucrurile dificile pentru tine, ci că nu ai nicio venerație față de Dumnezeu, iar neascultarea ta este prea mare. O creatură mică îndrăznește să ia o parte neînsemnată din ceea ce a fost dat anterior de Dumnezeu și să o întoarcă pentru a-L ataca pe Dumnezeu – nu este aceasta neascultarea omului? Putem spune că omul este absolut necalificat să-și exprime punctele de vedere în fața lui Dumnezeu, și este cu atât mai puțin calificat să vină cu orice maxime fără valoare, pline de iz și putreziciune după cum are chef – ca să nu spunem mai mult despre aceste concepții mucegăite. Nu sunt ele cu atât mai mult fără nicio valoare?

Fragment din „Numai cei ce cunosc lucrarea lui Dumnezeu de astăzi pot sluji lui Dumnezeu” în Cuvântul Se arată în trup

36. Lucrarea lui Dumnezeu continuă să avanseze și, deși scopul lucrării Lui rămâne neschimbat, mijloacele prin care El lucrează se schimbă în mod constant, ceea ce înseamnă că și aceia care Îl urmează pe Dumnezeu se schimbă constant. Cu cât Dumnezeu înfăptuiește mai multă lucrare, cu atât sunt mai temeinice cunoștințele omului despre El. Schimbări corespunzătoare au loc și în firea omului ca urmare a lucrării lui Dumnezeu. Totuși, doar datorită faptului că lucrarea lui Dumnezeu se schimbă mereu, cei care nu cunosc lucrarea Duhului Sfânt și acei oameni absurzi care nu cunosc adevărul încep să I se împotrivească lui Dumnezeu. Niciodată lucrarea lui Dumnezeu nu se conformează concepțiilor omului, pentru că lucrarea Lui este întotdeauna nouă și niciodată veche, iar El nu repetă niciodată lucrarea veche ci, mai degrabă, merge înainte cu o lucrare care nu a mai fost făcută niciodată. Dat fiind că Dumnezeu nu Își repetă lucrarea, iar omul judecă invariabil lucrarea lui Dumnezeu de astăzi pe baza lucrării Sale din trecut, a devenit extrem de dificil pentru Dumnezeu să îndeplinească fiecare etapă a lucrării noii epoci. Omul are mult prea multe greutăți! Gândirea omului este prea conservatoare! Niciun om nu cunoaște lucrarea lui Dumnezeu, totuși, ei toți o delimitează. Când Îl părăsește pe Dumnezeu, omul pierde viața, adevărul și binecuvântările Lui, totuși, nici nu acceptă viața sau adevărul, cu atât mai puțin binecuvântările mai mari pe care Dumnezeu le oferă omenirii. Toți oamenii doresc să-L câștige pe Dumnezeu, dar nu sunt în stare să tolereze nicio schimbare în lucrarea lui Dumnezeu. Cei care nu acceptă noua lucrare a lui Dumnezeu cred că lucrarea lui Dumnezeu este imutabilă, că rămâne pentru totdeauna pe loc. În credința lor, tot ceea ce este necesar pentru a obține mântuirea veșnică de la Dumnezeu este respectarea legii și, atât timp cât se căiesc și își mărturisesc păcatele, voia lui Dumnezeu va fi mulțumită pentru totdeauna. Ei sunt de părere că Dumnezeu nu poate fi decât Dumnezeul legii și Dumnezeul care a fost pironit pe cruce pentru om; în plus, părerea lor este că Dumnezeu nu trebuie și nu poate să depășească Biblia. Tocmai aceste păreri i-au înlănțuit strâns de legea de odinioară și i-au încătușat prin reguli fără viață. Sunt alții, mai mulți, care cred că, indiferent de noua lucrare a lui Dumnezeu, ea trebuie să fie verificată prin profeții și că, în fiecare etapă a unei astfel de lucrări, toți cei care Îl urmează cu o inimă „sinceră” trebuie, de asemenea, să primească revelații; altfel, lucrarea nu I-ar putea aparține lui Dumnezeu. Nu este tocmai o sarcină ușoară pentru om să ajungă să-L cunoască pe Dumnezeu. Aceasta, adăugată inimii absurde a omului și naturii sale rebele de importanță de sine și îngâmfare, face să fie cu atât mai dificil pentru om să accepte noua lucrare a lui Dumnezeu. Omul nici nu acordă o atenție deosebită noii lucrări a lui Dumnezeu, nici nu o acceptă cu smerenie; mai degrabă, el adoptă o atitudine de dispreț, așteptând revelațiile și îndrumarea lui Dumnezeu. Nu este acesta comportamentul unui om care se răzvrătește și se împotrivește lui Dumnezeu? Cum pot astfel de oameni să obțină aprobarea lui Dumnezeu?

Fragment din „Cum poate omul, care L-a delimitat pe Dumnezeu în concepțiile sale, să primească revelațiile lui Dumnezeu?” în Cuvântul Se arată în trup

37. Dacă folosiți concepții pentru a-L măsura și contura pe Dumnezeu, ca și cum El ar fi o statuie din argilă care nu se modifică și dacă voi Îl delimitați pe Dumnezeu în cadrul Bibliei și Îl reduceți la o sferă limitată a lucrării, acest lucru dovedește că L-ați condamnat pe Dumnezeu. Deoarece, în inimile lor, evreii din epoca Vechiului Testament L-au modelat pe Dumnezeu sub forma unui idol, ca și cum Dumnezeu ar fi putut fi numit doar Mesia și doar acela care era numit Mesia era Dumnezeu, și pentru că L-au servit și L-au slăvit pe Dumnezeu, ca și cum ar fi fost o statuie din argilă (lipsită de viață), L-au răstignit pe Isus în acea vreme pe cruce, osândindu-L la moarte – condamnându-L pe Isus cel nevinovat la moarte. Dumnezeu nu a comis nicio crimă, cu toate acestea, omul nu L-a cruțat pe Dumnezeu și L-a condamnat fără ezitare la moarte. Astfel, Isus a fost crucificat. Omul crede întotdeauna că Dumnezeu este neschimbător și Îl definește conform Bibliei, ca și cum omul ar fi văzut prin gestionarea lui Dumnezeu, ca și cum tot ce face Dumnezeu s-ar afla în mâinile omului. Oamenii sunt ridicoli până la extrem, sunt posedați de o aroganță supremă și toți au un talent înnăscut spre o retorică pompoasă. Indiferent cât de multe sunt cunoștințele tale despre Dumnezeu, tot spun că nu Îl cunoști pe Dumnezeu, că nu există nimeni mai potrivnic lui Dumnezeu și că Îl condamni pe Dumnezeu, pentru că ești total incapabil să săvârșești lucrarea lui Dumnezeu și să pășești pe calea desăvârșită de către Dumnezeu. De ce nu este Dumnezeu niciodată mulțumit de acțiunile omului? Deoarece omul nu Îl cunoaște pe Dumnezeu, pentru că are atâtea concepții și pentru că, în loc să se conformeze realității, toate cunoștințele sale despre Dumnezeu sunt făcute din același aluat și folosește aceeași abordare pentru toate situațiile. Astfel, venind pe pământ astăzi, Dumnezeu a fost răstignit încă o dată pe cruce de către om.

Fragment din „Păcătoșii cu siguranță vor fi pedepsiți” în Cuvântul Se arată în trup

38. În fiecare perioadă de timp, Dumnezeu va începe o lucrare nouă și, în fiecare perioadă, va fi un nou început pentru om. Dacă omul se supune numai adevărurilor conform cărora „Iahve este Dumnezeu” și „Isus este Hristos”, care sunt adevăruri ce se aplică numai unei singure epoci, atunci omul nu va ține niciodată pasul cu lucrarea Duhului Sfânt și va fi pentru totdeauna nevrednic de a câștiga lucrarea Duhului Sfânt. Indiferent de modalitatea în care lucrează Dumnezeu, omul o urmează fără cea mai mică umbră de îndoială, și o urmează îndeaproape. În acest fel, cum poate omul să fie eliminat de Duhul Sfânt? Indiferent de ceea ce face Dumnezeu, atâta vreme cât omul este sigur că este lucrarea Duhului Sfânt și colaborează la lucrarea Duhului Sfânt fără vreo îndoială și încearcă să îndeplinească cerințele lui Dumnezeu, atunci cum ar putea să fie el pedepsit? Lucrarea lui Dumnezeu nu a încetat niciodată, pașii Săi nu s-au oprit niciodată și, înainte de încheierea lucrării Sale de gestionare, El a fost întotdeauna ocupat și nu Se oprește niciodată. Dar omul este diferit: câștigând doar o fărâmă din lucrarea Duhului Sfânt, el o tratează ca și cum aceasta nu se va schimba niciodată; după ce a câștigat puțină cunoaștere, nu continuă să urmeze pașii celei mai noi lucrări a lui Dumnezeu; după ce a văzut doar o părticică din lucrarea lui Dumnezeu, el Îl decretează imediat pe Dumnezeu ca un chip cioplit anume și crede că Dumnezeu va rămâne mereu în această formă pe care o vede în fața lui, că este la fel ca în trecut și că așa va fi mereu și în viitor; după ce a câștigat doar o cunoaștere superficială, omul este atât de mândru încât uită de sine și începe să proclame din senin firea și ființa lui Dumnezeu care pur și simplu nu există; și, după ce a devenit sigur de o singură etapă a lucrării Duhului Sfânt, indiferent de ce fel de persoană vestește lucrarea nouă a lui Dumnezeu, omul nu o acceptă. Aceștia sunt oameni care nu pot accepta lucrarea nouă a Duhului Sfânt; sunt prea conservatori și incapabili de a accepta lucruri noi. Astfel de oameni sunt aceia care cred în Dumnezeu, dar care Îl și resping pe Dumnezeu. Omul crede că israeliții au greșit „să creadă numai în Iahve și să nu creadă în Isus”, totuși, majoritatea oamenilor joacă un rol în care ei „cred doar în Iahve și Îl resping pe Isus” și „tânjesc după întoarcerea lui Mesia, dar se opun lui Mesia care se numește Isus”. Nu este de mirare, atunci, că oamenii încă trăiesc pe teritoriul Satanei după ce au acceptat o etapă din lucrarea Duhului Sfânt și încă nu primesc binecuvântările lui Dumnezeu. Nu este acesta rezultatul răzvrătirii omului?

Fragment din „Lucrarea lui Dumnezeu și practica omului” în Cuvântul Se arată în trup

39. Cea mai mare problemă a omului este că el iubește doar lucrurile pe care nu le poate vedea sau atinge, lucruri care sunt misterioase și nemaipomenite în mod suprem și care nu pot fi imaginate de către om sau atinse de către muritorii de rând. Cu cât sunt mai nerealiste aceste lucruri, cu atât sunt analizate mai mult de către om, care le urmărește chiar nepăsător față de orice altceva și se amăgește că le poate obține. Cu cât sunt mai nerealiste, cu atât le examinează și le analizează mai îndeaproape omul, mergând chiar până acolo încât își concepe propriile idei complete despre ele. Din contră, cu cât sunt mai realiste lucrurile, cu atât este mai indiferent omul față de ele; pur și simplu le privește de sus și este chiar disprețuitor la adresa lor. Nu este aceasta exact atitudinea voastră față de lucrarea realistă pe care o săvârșesc Eu astăzi? Cu cât sunt mai realiste astfel de lucruri, cu atât aveți mai multe prejudecăți față de ele. Nu petreceți deloc timp examinându-le, pur și simplu le ignorați; vă uitați de sus la aceste cerințe realiste, directe și chiar păstrați numeroase concepții despre acest Dumnezeu, care este Cel mai real și sunteți pur și simplu incapabili să acceptați realitatea și normalitatea Lui. Astfel, nu credeți în lucruri nedeslușite? Aveți o credință nezdruncinată în Dumnezeul nedeslușit al timpurilor trecute și niciun interes față de Dumnezeul real din prezent. Nu este acest lucru din cauză că Dumnezeu de ieri și Dumnezeu de astăzi fac parte din două epoci diferite? Nu este acest lucru și din cauză că Dumnezeul de ieri este Dumnezeul preamărit din Ceruri, în timp ce Dumnezeul de azi este un om mic pe pământ? Nu este mai ales din cauză că Dumnezeul venerat de om este Cel produs de concepțiile lui, în timp ce Dumnezeul de azi este un trup real produs pe pământ? Când totul e spus și săvârșit, oare nu datorită faptului că Dumnezeul de astăzi este prea real, omul nu Îl urmează? Căci ceea ce Dumnezeul de astăzi cere de la om, este exact ceea ce omul este cel mai puțin dispus să facă, ceea ce-l rușinează. Nu îngreunează aceste lucruri situația omului? Nu îi dezgolesc rănile? Astfel, mulți dintre cei care nu urmăresc realitatea, devin dușmanii lui Dumnezeu întrupat, devin antihriști. Nu este acesta un adevăr evident?

Fragment din „Doar cei care Îl cunosc pe Dumnezeu și lucrarea Sa Îl pot mulțumi” în Cuvântul Se arată în trup

40. De-a lungul a multor ani, am văzut mulți oameni care credeau în Dumnezeu. Ce formă ia această credință? Unii oameni cred în Dumnezeu de parcă El ar fi ceva nedefinit. Acești oameni nu au răspunsuri la întrebările referitoare la existența lui Dumnezeu fiindcă ei nu pot să simtă sau să fie conștienți de prezența sau de absența lui Dumnezeu, darmite să o vadă clar sau să o înțeleagă. În subconștient, acești oameni cred că Dumnezeu nu există. Alții cred în Dumnezeu de parcă El ar fi om. Aceștia cred că Dumnezeu nu poate să facă acele lucruri pe care ei nu pot să le facă și că Dumnezeu ar trebui să gândească așa cum gândesc ei. Pentru acești oameni, definiția lui Dumnezeu este „o persoană invizibilă și de neatins”. Există și un grup de oameni care cred în Dumnezeu de parcă El ar fi o marionetă. Aceștia cred că Dumnezeu nu are sentimente, că Dumnezeu e o statuie. Când e confruntat cu o problemă, Dumnezeu nu are nicio atitudine, niciun punct de vedere, nicio idee; El este la mila omului. Oamenii cred așa cum vor ei să creadă. Dacă ei Îl fac măreț, El e măreț; dacă ei Îl fac mărunt, El este mărunt. Când oamenii păcătuiesc și au nevoie de mila lui Dumnezeu, au nevoie de toleranța Lui, de iubirea Lui, atunci Dumnezeu ar trebui să le dea mila Lui. Acești oameni își imaginează un Dumnezeu în mințile lor și Îl fac să le îndeplinească cererile și să le satisfacă toate dorințele. Indiferent când și unde, indiferent ce fac acești oameni, ei vor adopta această închipuire în modul în care Îl tratează pe Dumnezeu și în felul în care ei cred în Dumnezeu. Există chiar și cei care cred că Dumnezeu poate să-i mântuiască și după ce au ofensat firea lui Dumnezeu. Asta fiindcă ei cred că iubirea lui Dumnezeu este nemărginită, că firea lui Dumnezeu este dreaptă și că indiferent de felul în care oamenii Îl jignesc pe Dumnezeu, El nu își va aminti nimic. Întrucât defectele omului, fărădelegile omului și nesupunerea omului sunt doar exprimări de moment ale firii lui, Dumnezeu le va acorda oamenilor șanse și va fi tolerant și răbdător cu ei. Dumnezeu îi va iubi la fel ca înainte. Așadar, speranța lor că vor fi mântuiți este încă mare. De fapt, indiferent de modul în care cineva crede în Dumnezeu, cât timp oamenii nu caută adevărul, Dumnezeu are o atitudine negativă față de ei. Asta fiindcă în timp ce tu crezi în Dumnezeu, poate că prețuiești cartea care conține cuvântul lui Dumnezeu, o studiezi în fiecare zi, o citești în fiecare zi, dar Îl lași la o parte pe adevăratul Dumnezeu, Îl privești ca pe ceva nedefinit, Îl privești ca pe un om, iar un altul ca tine poate că Îl privește ca pe o marionetă. De ce spun asta? Fiindcă din câte văd Eu, indiferent dacă te confrunți cu o problemă sau dacă întâlnești o circumstanță, acele lucruri care există în subconștientul tău, acele lucruri care sunt dezvoltate în interior – nu există vreo legătură între niciunul dintre acele lucruri și cuvântul lui Dumnezeu sau căutarea adevărului. Tu cunoști doar ceea ce gândești tu însuți, doar care sunt punctele tale de vedere, iar apoi ideile tale și punctele tale de vedere sunt forțate asupra lui Dumnezeu. Ele devin punctele de vedere ale lui Dumnezeu, care sunt folosite drept standarde pe care tu le respecți neclintit. Pe măsură ce timpul trece, acest mod de a proceda te duce tot mai departe de Dumnezeu.

Fragment din „Cum să cunoaștem firea lui Dumnezeu și rezultatul lucrării Sale” în Cuvântul Se arată în trup

41. Când oamenii se adună împreună cu Mine, inima Mea este plină de bucurie. Imediat, revărs binecuvântările din mâna Mea printre oameni, pentru ca oamenii să se poată reuni cu Mine și să nu fie dușmani care nu Mi se supun, ci prieteni care sunt compatibili cu Mine. De aceea, și Eu sunt sincer față de om. În lucrarea Mea, omul este văzut ca membru al unei organizații de nivel înalt, așa că îi acord mai multă atenție, pentru că el a fost întotdeauna obiectul muncii Mele. Eu Mi-am așezat locul în inimile oamenilor, pentru ca inima lor să poată privi spre Mine – dar ei rămân total ignoranți cu privire la motivul pentru care fac aceasta, și nu fac altceva decât să aștepte. Deși există un loc pe care l-am așezat în inimile oamenilor, ei nu cer ca Eu să locuiesc acolo. În schimb, ei așteaptă ca „Sfântul” să sosească brusc în inimile lor. Pentru că identitatea Mea este prea «umilă», nu Mă potrivesc cu cererile oamenilor și, astfel, sunt eliminat de ei. Pentru că ceea ce ei vor este „Eul” care este înalt și puternic – cu toate că atunci când am venit, nu M-am arătat în acest fel omului, așa că au privit în depărtare, așteptându-l pe acela în inimile lor. Când am venit în fața oamenilor, M-au respins în fața maselor. Nu puteam decât să stau deoparte, așteptând „verdictul” omului, uitându-mă să văd ce urmau să facă oamenii cu Mine, acest „produs” deficient. Eu nu mă uit la cicatricile oamenilor, ci la acea parte din ei care nu este cicatrizată, și de aceasta mă bucur. În ochii oamenilor, Eu sunt doar o „mică stea” care a coborât din cer, sunt pur și simplu cel mai mic în cer, iar sosirea Mea pe pământ astăzi a fost comandată de Dumnezeu. Prin urmare, oamenii au născocit mai multe interpretări ale cuvintelor „Eu” și „Dumnezeu”, profund îngrijorați de amestecarea lui Dumnezeu cu Mine. Pentru că chipul Meu nu aduce deloc cu înfățișarea lui Dumnezeu, toți oamenii cred că sunt un servitor care nu este din familia lui Dumnezeu și spun că acesta nu este chipul lui Dumnezeu. Poate că există oameni care L-au văzut pe Dumnezeu – dar din cauza lipsei Mele de percepție pe pământ, Dumnezeu nu Mi s-a „arătat” niciodată. Poate că am prea puțină „credință” și, astfel, oamenii Mă văd ca smerit. Oamenii își imaginează că dacă cineva este cu adevărat Dumnezeu, atunci cu siguranță va fi expert în limbajul omului, pentru că Dumnezeu este Creatorul. Însă faptele sunt tocmai opusul: nu numai că nu sunt expert în limbajul omului, dar sunt momente când nu pot nici măcar „să-i asigur” „deficiențele”. Drept rezultat, Mă simt puțin „vinovat”, pentru că nu acționez așa cum „cer” oamenii, ci doar pregătesc materialele și lucrez în conformitate cu ceea ce le „lipsește”. Nu cer mult de la om, dar oamenii cred contrariul. Astfel, „umilința” lor se arată în fiecare mișcare a lor. Ei sunt întotdeauna predispuși să umble înaintea Mea, arătându-Mi calea, profund temători că Mă voi rătăci, îngroziți că voi rătăci în pădurile bătrâne din munți. Drept urmare, oamenii M-au condus întotdeauna înainte, profund temători că voi intra în închisoarea subterană. Am o oarecare „impresie favorabilă” despre credința oamenilor, pentru că s-au ostenit pentru Mine fără să se gândească la mâncare sau la somn, până în punctul în care lucrările lor pentru Mine i-au lăsat fără somn zi și noapte și chiar cu părul alb – ceea ce este suficient să arate că credința lor „a străbătut” universurile și i-a „depășit” pe apostoli și pe profeți de-a lungul veacurilor.

Fragment din „Capitolul 32” din „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers” în Cuvântul Se arată în trup

42. Oricine nu crede în Dumnezeu întrupat – adică, oricine care nu crede lucrarea și vorbirea Dumnezeului vizibil și nu cred în Dumnezeu cel vizibil, ci, în schimb, I se închină Dumnezeului invizibil din ceruri – nu Îl are pe Dumnezeu în inima lui sau a ei. Ei sunt oamenii care nu ascultă și I se împotrivesc lui Dumnezeu. Acestor oameni le lipsesc umanitatea și rațiunea, ca să nu mai vorbim de adevăr. Pentru acești oameni, Dumnezeul vizibil și tangibil nu poate cu atât mai mult să fie crezut, totuși Dumnezeul invizibil și intangibil este cel mai credibil și cel mai îmbucurător pentru inimile lor. Ceea ce caută ei nu este adevărul realității, nici nu este adevărata esență a vieții, cu atât mai puțin intențiile lui Dumnezeu; mai degrabă, ei caută exaltarea. Acele lucruri care sunt cele mai capabile să le permită să își îndeplinească dorințele sunt, fără îndoială, credințele și îndeletnicirile lor. Ei cred în Dumnezeu doar pentru a-și satisface propriile dorințe, nu pentru a căuta adevărul. Nu sunt acești oameni răufăcători? Ei sunt extrem de încrezători în sine și nu cred că Dumnezeu din ceruri îi va distruge pe acești „oameni buni”. În schimb, cred că Dumnezeu le va permite să rămână și, mai mult, că îi va răsplăti generos, pentru că ei au făcut multe lucruri pentru Dumnezeu și au afișat foarte multă „loialitate” față de El. Dacă ar fi să îl urmeze pe Dumnezeul vizibil, ei ar răspunde violent imediat împotriva lui Dumnezeu sau ar da curs furiei odată ce dorințele lor nu s-ar îndeplini. Aceștia sunt oameni josnici care caută să își satisfacă propriile dorințe; ei nu sunt oameni cu integritate în căutarea adevărului. Astfel de oameni sunt așa-numiții oameni răi care Îl urmează pe Hristos. Acei oameni care nu caută adevărul, nu pot crede adevărul. Ei sunt cu atât mai incapabili să înțeleagă rezultatul viitor al omenirii, căci nu cred nicio lucrare sau niciun cuvânt al Dumnezeului vizibil și nu pot crede în destinația viitoare a omenirii. De aceea, chiar dacă ei Îl urmează pe Dumnezeul vizibil, tot fac rău și nu caută adevărul, nici nu practică adevărul pe care îl cer Eu. Acei oameni care nu cred că vor fi distruși sunt, dimpotrivă, chiar indivizii care vor fi distruși. Ei se consideră cu toții așa deștepți și cred că ei înșiși sunt aceia care practică adevărul. Ei consideră că purtarea lor rea este adevărul și de aceea o prețuiesc. Acești oameni răi sunt foarte încrezători în sine; ei iau adevărul drept doctrină și faptele lor rele drept adevăr, iar în final pot culege doar ceea ce au semănat. Cu cât oamenii sunt mai încrezători în sine și cu cât sunt mai teribil de aroganți, cu atât sunt mai incapabili să obțină adevărul; cu cât oamenii cred mai mult în Dumnezeul din ceruri, cu atât mai mult se împotrivesc lui Dumnezeu. Aceștia sunt oamenii care vor fi pedepsiți.

Fragment din „Dumnezeu și omul vor intra în odihnă împreună” în Cuvântul Se arată în trup

43. În ochii oamenilor, cuvintele lui Dumnezeu sunt ca un instrument de zi cu zi, ei nu le tratează deloc ca fiind importante. Astfel, oamenii nu pot pune în practică cuvintele lui Dumnezeu – au devenit niște nenorociți mizerabili care sunt conștienți de adevăr, dar nu îl pun în practică. Fie și numai acest neajuns al omului este, de aceea, suficient pentru a provoca dezgust în Dumnezeu, pentru o perioadă de timp și, astfel, El spune, în repetate rânduri, că oamenii nu dau nicio atenție cuvintelor Lui. Și totuși, în concepțiile lor, oamenii gândesc următoarele: „În fiecare zi studiem și analizăm cuvintele lui Dumnezeu, cum s-ar putea spune că nu le dăm nicio atenție? Nu ni se face o nedreptate?” Dar îngăduiți-Mi să disec puțin toate acestea – oamenilor li se vor înroși chipurile. Când citesc cuvintele lui Dumnezeu, ei încuviințează din cap, se închină și râcâie, ca un mops gudurându-se la cuvintele stăpânului său. Astfel, în acest moment, oamenii se simt nelalocul lor, lacrimi le curg șiroaie pe obraji, ca și cum ar vrea să se căiască și să o ia, din nou, de la capăt – dar, odată ce acest timp a trecut, sfiala de mioare le dispare imediat, fiind înlocuită de sălbăticia lupească, ei lasă cuvintele lui Dumnezeu la o parte și cred mereu că propriile lor treburi au întâietate, că treburile lui Dumnezeu sunt pe ultimul loc și, din cauza acestor acțiuni ale lor, nu sunt niciodată în stare să pună în faptă cuvintele lui Dumnezeu. Când faptele sosesc, ei își întind coatele în afară[f] – acest lucru înseamnă înșelarea rudelor lor – nu-i de mirare că Dumnezeu spune: „fuge «în partea opusă» în timp ce se bizuie pe Mine ca să-l întrețin”. Numai din aceasta se poate vedea că nu există nici cea mai mică falsitate în cuvintele lui Dumnezeu, că ele sunt complet adevărate și că nu conțin nici cea mai mică exagerare, cu toate acestea ele par să fi fost, oarecum, spuse doar pe jumătate, căci statura omului este prea mică, el este incapabil de acceptare.

Fragment din „Capitolul 36” din „Interpretări ale tainelor cuvintelor lui Dumnezeu către întregul univers” în Cuvântul Se arată în trup

44. Mulți oameni țin să citească cuvintele lui Dumnezeu zi de zi, chiar până la a încredința memoriei cu grijă toate pasajele clasice, ca și cea mai de preț posesiune și, în plus, predică cuvintele lui Dumnezeu peste tot, oferind și ajutând pe alții prin intermediul cuvintelor Lui. Ei cred că a face aceasta înseamnă să stea mărturie lui Dumnezeu, să stea mărturie cuvintelor Lui, că a face aceasta înseamnă să urmeze calea lui Dumnezeu; ei cred că a face aceasta înseamnă să trăiască prin cuvintele lui Dumnezeu, că a face aceasta înseamnă să aducă cuvintele Lui în viețile lor cotidiene, că făcând aceasta le va permite să primească lauda lui Dumnezeu și să fie salvați și desăvârșiți. Dar, chiar în timp ce propovăduiesc cuvintele lui Dumnezeu, ei niciodată nu se conformează cuvintelor lui Dumnezeu în practică, nici nu încearcă să respecte ceea ce este revelat în cuvintele lui Dumnezeu. Ei folosesc mai degrabă cuvintele lui Dumnezeu pentru a câștigaadorația și încrederea altora prin viclenie, pentru a intra în gestionare pe cont propriu și a înșela și a fura slava lui Dumnezeu. Ei speră, în zadar, să folosească ocazia oferită de răspândirea cuvintelor lui Dumnezeu pentru a le fi atribuită lucrarea lui Dumnezeu și lauda Lui. Câți ani au trecut și nu numai că acești oameni au fost incapabili să câștige lauda lui Dumnezeu în procesul propovăduirii cuvintelor lui Dumnezeu, și nu numai că au fost incapabili să descopere calea pe care să o urmeze în procesul aducerii mărturiei cuvintelor lui Dumnezeu, și nu numai că ei nu s-au ajutat sau aprovizionat pe ei înșiși în procesul aprovizionării și ajutării altora prin intermediul cuvintelor lui Dumnezeu, și nu numai că au fost incapabili să-L cunoască pe Dumnezeu sau să trezească în ei înșiși venerația autentică pentru Dumnezeu în procesul facerii acestor lucruri; ci, dimpotrivă, neînțelegerile lor în privința lui Dumnezeu devin din ce în ce mai adânci, neîncrederea lor față de El tot mai gravă și imaginația lor despre El tot mai hiperbolică. Aprovizionați și ghidați de teoriile lor despre cuvintele lui Dumnezeu, ei par complet în elementul lor, ca și cum îndeplinesc cu mare ușurință abilitățile lor, ca și cum și-au găsit scopul în viață, misiunea lor, și ca și cum au câștigat o viață nouă și au fost mântuiți, ca și cum, cu cuvintele lui Dumnezeu rostogolindu-se tranșant în recital, ei au câștigat accesul la adevăr, au înțeles intențiile lui Dumnezeu și au descoperit calea spre cunoașterea lui Dumnezeu, ca și când, în procesul de predicare a cuvintelor lui Dumnezeu, ei ajung adesea față în față cu Dumnezeu. De asemenea, ei sunt adesea „mișcați” până la crize de plâns și, adesea, conduși de „Dumnezeu” în cuvintele lui Dumnezeu, ei par să beneficieze neîncetat de atenția Lui sinceră și de intenția Lui afectuoasă și, în același timp, că au înțeles mântuirea omului de către Dumnezeu și gestionarea Lui, că au ajuns să cunoască esența Lui și că au ajuns să cunoască firea Lui dreaptă. Bazându-se pe această temelie, ei par să creadă încă și mai ferm în existența lui Dumnezeu, să fie mai conștienți de starea Lui slăvită și să simtă încă și mai profund măreția și transcendența Lui. Impregnați de cunoașterea superficială a cuvintelor lui Dumnezeu, s-ar părea că a lor credință a crescut, hotărârea lor de a suporta suferința s-a întărit și cunoașterea lor despre Dumnezeu s-a aprofundat. Ei nu știu că, până când vor experimenta cu adevărat cuvintele lui Dumnezeu, toată cunoașterea lor despre Dumnezeu și ideile lor despre El provin din propria lor imaginație și presupunere. Credința lor nu ar rezista la niciun fel de test de la Dumnezeu, așa-numita lor spiritualitate și statut pur și simplu nu ar rezista la încercarea sau inspecția lui Dumnezeu, hotărârea lor este doar un castel construit pe nisip și așa-numita lor cunoaștere despre Dumnezeu, de asemenea, nu este decât o plăsmuire a imaginației lor. De fapt, acești oameni, care, așa cum au fost, au depus mult efort în cuvintele lui Dumnezeu, nu au realizat niciodată ce este adevărata credință, ce este ascultarea adevărată, ce este grija reală sau ceea ce este cunoașterea reală a lui Dumnezeu. Ei iau teoria, imaginația, cunoașterea, darul, tradiția, superstiția și chiar valorile morale ale omenirii și le transformă în „capital de investiții” și „arme militare” drept credință în Dumnezeu și urmarea Lui, chiar transformându-le în temeliile credinței lor în Dumnezeu și a căutării Lui. În același timp, ei iau, de asemenea, acest capital și armament și îl transformă într-un talisman magic pentru cunoașterea lui Dumnezeu, pentru întâlnirea și confruntarea cu inspecția, încercarea, mustrarea și judecata lui Dumnezeu. În cele din urmă, ceea ce ei încă adună nu mai constă în nimic altceva decât concluzii despre Dumnezeu, care sunt îmbibate în conotație religioasă, în superstiție feudală și în tot ceea ce este romantic, grotesc și enigmatic, iar modul lor de cunoaștere și definire a lui Dumnezeu este imprimat în aceeași matriță ca aceea a oamenilor care cred numai în Raiul de Deasupra, sau Bătrânul din Cer, în timp ce realitatea lui Dumnezeu, esența Lui, firea Lui, posesiunile și ființa Lui, și așa mai departe – tot ce are legătură cu adevăratul Dumnezeu Însuși – sunt lucruri pe care cunoașterea lor nu a reușit să le priceapă, este complet irelevantă și chiar la mare distanță. În acest fel, deși trăiesc în virtutea dispozițiilor și hranei cuvintelor lui Dumnezeu, ei nu pot, cu toate acestea, să pășească pe calea temerii de Dumnezeu și a evitării răului. Adevăratul motiv pentru aceasta se datorează faptului că nu au făcut niciodată cunoștință cu Dumnezeu, nici nu au avut vreodată un contact sau o comuniune reală cu El, astfel încât este imposibil ca ei să ajungă la înțelegere reciprocă cu Dumnezeu sau să se trezească în ei înșiși credința adevărată, căutarea sau adorarea lui Dumnezeu. Pentru că ei ar trebui astfel să acorde atenție cuvintelor lui Dumnezeu, pentru că ei ar trebui astfel să acorde atenție lui Dumnezeu – această perspectivă și atitudine i-a condamnat să se întoarcă cu mâinile goale de la strădaniile lor, i-a condamnat ca ei, pentru toată veșnicia, să nu poată păși pe calea fricii de Dumnezeu și a evitării răului. Scopul pe care ei îl țintesc și direcția în care merg, înseamnă că ei sunt dușmanii lui Dumnezeu pentru veșnicie și că, pentru veșnicie, ei nu vor putea vreodată să primească mântuirea.

Fragment din „Cunoașterea lui Dumnezeu este calea de a te teme de Dumnezeu și de a evita răul” în Cuvântul Se arată în trup

45. Apar în viețile voastre, dar voi nu sunteți niciodată conștienți și nici măcar nu Mă recunoașteți. Aproape jumătate dintre cuvintele pe care le spun sunt o judecată a voastră, iar jumătate din ele sunt eficiente pentru ca voi să fiți distrași. Cealaltă jumătate sunt cuvinte care vă învață despre viață și cum să vă comportați, dar parcă ele nu ar exista pentru voi și parcă ați asculta cuvintele unor copii care se joacă, cărora mereu le dați un zâmbet voalat și nimic nu se întâmplă. Nu ați fost niciodată preocupați de aceste lucruri; ați observat întotdeauna acțiunile Mele din curiozitate, iar acum ați căzut în întuneric și nu puteți vedea lumina – plângeți jalnic în întuneric. Ceea ce vreau este supunerea voastră, supunerea voastră necondiționată și chiar mai mult, Eu cer ca voi să fiți complet siguri de tot ce spun. Nu ar trebui să adoptați o atitudine de neglijență și, în mod special, nu ar trebui să îi faceți față în mod selectiv, inutil să menționez că sunteți mereu indiferenți față de cuvintele și lucrarea Mea. Lucrarea Mea este săvârșită în mijlocul vostru și am revărsat o mare parte din cuvintele Mele asupra voastră, dar dacă vă târguiți cu Mine astfel, pot da doar ceea ce nu ați dobândit și nu ați pus în aplicare pentru familiile neamurilor. Care dintre creații nu este în mâinile Mele? Majoritatea dintre voi sunteți la o „vârstă înaintată” și nu aveți energia pentru a accepta acest tip de lucrare de-a Mea. Sunteți precum o pasăre Hanhao,[g] abia vă descurcați și nu ați tratat niciodată cuvintele mele cu seriozitate. Oamenii tineri sunt extrem de vanitoși și indulgenți și acordă și mai puțină atenție lucrării Mele. Ei nu vor să se ospăteze din delicatesele de la banchetul Meu; ei sunt precum o pasăre mică care a scăpat din colivie pentru a zbura departe. Cum pot acest tip de tineri și vârstnici să îmi fie folositori?

Fragment din „Cuvinte pentru cei tineri și cei vârstnici” în Cuvântul Se arată în trup

46. Există nişte oameni a căror credinţă nu a fost niciodată recunoscută în inima lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, Dumnezeu nu recunoaşte că aceşti oameni sunt adepţii Lui pentru că Dumnezeu nu slăveşte credinţa lor. În cazul acestor oameni, indiferent câţi ani L-au urmat pe Dumnezeu, ideile şi părerile lor nu s-au schimbat niciodată. Sunt precum necredincioşii, aderând la principiile şi la modalitatea de a face lucrurile ale necredincioşilor, aderând la legile supravieţuirii şi credinţei. Ei nu au acceptat niciodată cuvântul lui Dumnezeu drept viaţa lor, nu considerat niciodată cuvântul lui Dumnezeu ca fiind adevărul, nu au intenţionat niciodată să accepte mântuirea lui Dumnezeu şi nu L-au recunoscut niciodată pe Dumnezeu ca Dumnezeul lor. Ei privesc credinţa în Dumnezeu drept un fel de hobby amatoristic, tratându-L pe Dumnezeu doar ca sprijin spiritual, aşa că ei nu cred că merită să încerce să înţeleagă firea lui Dumnezeu sau esenţa Lui. Ai putea spune că tot ceea ce corespunde Dumnezeului adevărat nu are nimic a face cu aceşti oameni. Ei nu sunt interesaţi şi nu pot fi deranjaţi să acorde atenție. Aceasta deoarece, adânc în inimile lor, există un glas puternic care le spune mereu: „Dumnezeu este invizibil, intangibil şi Dumnezeu nu există.” Ei cred că nu ar merita osteneala de a încerca să-L înţeleagă pe acest tip de Dumnezeu; ar însemna să se păcălească. Îl recunosc pe Dumnezeu doar cu vorba şi nu iau nicio poziţie reală. Nici nu fac nimic în termeni practici, crezându-se foarte isteţi.

Fragment din „Cum să cunoaștem firea lui Dumnezeu și rezultatul lucrării Sale” în Cuvântul Se arată în trup

47. Numeroșii voștri ani de acțiuni înaintea Mea Mi-au dat răspunsul pe care nu l-am primit niciodată înainte. Și întrebarea la acest răspuns este: „Care este atitudinea omului înaintea adevărului și a adevăratului Dumnezeu?” Efortul pe care l-am revărsat în om dovedește natura Mea iubitoare față de om, iar acțiunile și faptele lui înaintea prezenței Mele au dovedit, de asemenea, natura omului de a detesta adevărul și de a Mi se opune. Tot timpul sunt îngrijorat pentru toți cei care M-au urmat, cu toate acestea, cei care Mă urmează nu pot să primească niciodată cuvântul Meu; ei sunt complet incapabili să accepte chiar și orice sugestii care vin de la Mine. Aceasta este ceea ce Mă întristează cel mai mult. Nimeni nu Mă poate înțelege vreodată și, în plus, niciunul nu Mă poate accepta, chiar dacă atitudinea Mea este sinceră și cuvintele Mele sunt blânde. Toți fac lucrarea încredințată de Mine conform scopurilor lor inițiale; ei nu caută intențiile Mele, cu atât mai puțin se interesează de cererile Mele. Ei încă pretind că Mă slujesc cu credință, totul în timp ce se răzvrătesc împotriva Mea. Mulți cred că adevărurile care sunt de neacceptat pentru ei sau pe care nu le pot practica nu sunt adevăruri. Pentru astfel de oameni, adevărurile Mele devin ceva ce trebuie negat și respins. În același timp, Eu devin apoi cineva pe care omul Îl recunoaște ca Dumnezeu doar cu vorba dar, de asemenea, considerat un străin care nu este adevărul, calea sau viața. Nimeni nu știe acest adevăr: cuvintele Mele sunt adevărul invariabil etern. Eu sunt alimentarea cu viață pentru om și singurul ghid pentru omenire. Valoarea și semnificația cuvintelor Mele nu sunt determinate de faptul dacă sunt recunoscute sau acceptate de către omenire, ci de natura cuvintelor înseși. Chiar dacă nicio singură persoană de pe acest pământ nu poate primi cuvintele Mele, valoarea cuvintelor Mele și ajutorul lor pentru omenire sunt incalculabile de către orice om. Prin urmare, atunci când se confruntă cu mulți oameni care se răzvrătesc, resping sau sunt complet disprețuitori față de cuvintele Mele, poziția Mea este numai aceasta: lăsați timpul și faptele să fie mărturia Mea și să arate că cuvintele Mele sunt adevărul, calea și viața. Lăsați-le să arate că tot ceea ce am spus este drept și este ceea ce ar trebui furnizat omului și, de asemenea, ceea ce omul ar trebui să accepte. Îi voi lăsa pe toți cei care Mă urmează să știe acest lucru: cei care nu pot accepta pe deplin cuvintele Mele, aceia care nu pot să-Mi practice cuvintele, cei care nu pot găsi un scop în cuvintele Mele și aceia care nu pot primi mântuirea din cauza cuvintelor Mele, sunt cei care au fost condamnați prin cuvintele Mele și, mai mult decât atât, au pierdut mântuirea Mea, iar toiagul Meu nu se va depărta de la ei.

Fragment din „Ar trebui să vă gândiți la faptele voastre” în Cuvântul Se arată în trup

48. M-ați urmat în toți acești mulți ani, dar nu mi-ați dat niciodată o iotă de loialitate. Mai degrabă, ați gravitat în jurul celor pe care îi iubiți și lucrurilor care vă plac, atât de mult încât să le țineți aproape de inimile voastre și să nu le lepădați niciodată, indiferent de timp și loc. Atunci când sunteți dornici sau pasionați de un anume lucru pe care-l iubiți, aceasta se petrece întotdeauna chiar în timpul când Mă urmați sau chiar când ascultați cuvintele Mele. Deci Eu spun că folosiți loialitatea pe care o cer de la voi, ca, de fapt, să fiți loiali și să prețuiți obiectele afecțiunii voastre. Cu toate că puteți sacrifica un lucru sau două pentru Mine, aceasta nu vă reprezintă pe toți și nu reiese că Eu sunt Acela căruia Îi sunteți cu adevărat loiali. Vă implicați în acțiunile de care sunteți pasionați: unii sunt loiali fiilor și fiicelor, alții sunt bărbaților, soțiilor, bogăției, muncii, superiorilor, statutului social sau femeilor. Pentru toate acestea nu v-ați simțit niciodată obosiți sau supărați; mai degrabă doriți, din ce în ce mai mult, să aveți mai mult din cantitățile și calitățile lucrurilor cărora le sunteți loiali și nu ați deznădăjduit niciodată. Eu Însumi și cuvintele Mele suntem lăsați întotdeauna pe ultimul loc, în ceea ce privește lucrurile de care sunteți pasionați. Și nu aveți de ales decât să le plasați la urmă; ba chiar unii încă păstrează și acest ultim loc pentru orice alt lucru, pe care încă nici nu l-au descoperit. Ei nu au păstrat niciodată nicio fărâmă din Mine în inimile lor. Poate că veți crede că cer prea mult de la voi sau că vă acuz pe nedrept, dar v-ați gândit vreodată că atunci când vă petreceți timpul cu familia într-un mod fericit, nu Mi-ați fost credincioși nici măcar o dată? În momente de felul acesta, nu vă doare? Atunci când inimile voastre sunt pline de bucurie ca răsplată pentru munca voastră, nu vă simțiți descurajați că nu v-ați alimentat cu suficient adevăr? Când ați plâns pentru că nu ați primit aprobarea Mea? Vă frământați creierii și suferiți mult pentru fiii și fiicele voastre, dar totuși nu sunteți mulțumiți, mai credeți că nu ați făcut destul pentru ei, că nu v-ați dedicat toate eforturile. Dar față de Mine, voi ați fost mereu nepăsători și neglijenți, păstrându-Mă doar în amintirile voastre și nu răbdând în inimile voastre. Devotamentul și eforturile Mele trec întotdeauna pe lângă voi, insesizabile, fără a vă strădui măcar să le înțelegeți. Voi doar vă angajați într-o scurtă reflecție și aveți impresia că vă este suficient. Această manieră de “loialitate” nu este aceea mult râvnită, ci mai degrabă o urâciune pentru Mine.

Fragment din „Cui îi ești credincios?” în Cuvântul Se arată în trup

49. Dacă aș pune acum niște bogății în fața voastră și v-aș cere să alegeți în mod liber, știind că[h] nu v-aș condamna, atunci majoritatea ar alege bogățiile și s-ar lepăda de adevăr. Cei mai buni dintre voi ar renunța la bogății și ar alege cu reticență adevărul, în timp ce alții, nehotărâți, ar lua bogățiile într-o mână și adevărul în cealaltă. În felul acesta, adevărata voastră fire nu ar ieși la iveală? Atunci când alegeți între adevăr și orice altă valoare căreia îi sunteți loiali, toți veți lua o astfel de decizie și atitudinea voastră va rămâne aceeași. Nu-i așa? Nu sunt mulți printre voi care au pendulat între bine și rău? În competiția dintre pozitiv și negativ, dintre alb și negru, sunteți cu siguranță conștienți de alegerile pe care le-ați făcut între familie și Dumnezeu, copii și Dumnezeu, pace și tulburare, bogăție și sărăcie, statut social și normalitate, a fi susținut și a fi marginalizat și așa mai departe. Între o familie liniștită și una destrămată, ați ales-o pe cea dintâi și fără nici o ezitare; între bogăție și datorie, din nou ați ales-o pe cea dintâi, chiar lipsiți de voința de a vă întoarce la țărm[i]; între lux și sărăcie, ați ales prima opțiune; între fii, fiice, soții, soți și Mine, i-ați ales pe cei dintâi; și între noțiune și adevăr, ați ales-o, încă o dată, pe cea dintâi. Fiind confruntat cu toate faptele voastre rele, Mi-am pierdut de-a dreptul încrederea în voi. Sunt pur și simplu uimit că inimile voastre sunt atât de rezistente să fie înmuiate. Mulți ani de dăruire și de efort Mi-au adus aparent numai resemnare și deznădejdea voastră față de Mine. Totuși, speranțele Mele pentru voi cresc cu fiecare zi care trece, căci ziua Mea a fost deja pusă integral înaintea fiecăruia. Cu toate acestea, continuați să căutați ceea ce aparține întunericului și răului si refuzati sa slăbiţi stransoarea. Ca atare, care va fi consecința? V-ați gândit atent la acest lucru înainte? Dacă vi s-ar cere să alegeți din nou, care ar fi poziția voastră? Ar mai fi tot prima? Ceea ce Îmi oferiți ar mai fi tot o dezamăgire și o întristare jalnică? Ar mai rămâne inimile voastre unicul loc cald din ființa voastră? Încă tot nu știți ce ar trebui să faceți pentru a-Mi mângâia inima?

Fragment din „Cui îi ești credincios?” în Cuvântul Se arată în trup

50. Mă ascund în vremea când oamenii sunt ocupați și Mă dezvălui în vremea lor de odihnă. Oamenii Mă cred atotștiutor și Însuși Dumnezeul care îndeplinește toate rugămințile. De aceea, majoritatea vin înaintea Mea doar pentru a căuta ajutorul lui Dumnezeu, nu datorită unei dorințe de a Mă cunoaște. Când se află în chinurile bolii, oamenii invocă urgent ajutorul Meu. Când se află în necazuri, Îmi mărturisesc greutățile lor, cu toată puterea lor, pentru a se elibera, cel mai bine, de suferință. Cu toate acestea, nicio singură ființă umană nu a fost în stare să Mă iubească, de asemenea, când i-a fost bine. Nicio singură persoană nu M-a căutat, în vremea sa de pace și fericire, pentru a putea lua parte la bucuria ei. Când mica lor familie este fericită și bine, oamenii Mă aruncă deja deoparte sau Îmi închid ușa în față, interzicându-Mi să intru și, astfel, bucurându-se de fericirea binecuvântată a familiei. Mintea umană este prea îngustă, chiar și pentru a cuprinde un Dumnezeu atât de iubitor, milostiv și abordabil ca Mine. De câte ori am fost respins de oameni în timpul râsului lor de bucurie; de câte ori am fost cârja pe care s-au sprijinit oamenii când s-au poticnit; de câte ori am fost forțat în rolul de doctor de către oamenii care sufereau de o boală. Cât de crudă este omenirea! Complet irațională și imorală. Nici măcar sentimentele, cu care se presupune că oamenii sunt înzestrați, nu pot fi percepute în ei. Ei sunt aproape complet lipsiți de orice urmă de umanitate.

Fragment din „Capitolul 14” din „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers” în Cuvântul Se arată în trup

51. În Împărăție, Eu sunt Împărat – dar, în loc să Mă trateze pe Mine ca Împăratul acesteia, omul Mă tratează ca pe Mântuitorul care a coborât din cer. Ca urmare, el tânjește după Mine să-i dau pomană, și nu urmărește cunoașterea Mea. Atât de mulți au strigat înaintea Mea la fel ca un cerșetor; atât de mulți și-au deschis „sacii” înaintea Mea și M-au implorat să le dau mâncare pentru a supraviețui; atât de mulți M-au fixat cu ochi lacomi, ca lupii flămânzi, dorindu-și să Mă poată înfuleca și să-și umple burțile; atât de mulți și-au plecat capetele, în tăcere, din cauza fărădelegilor lor și s-au simțit rușinați, rugându-se pentru îndurarea Mea sau acceptând, de bunăvoie, mustrarea Mea. Când Eu vorbesc, diferitele nebunii ale omului par absurde, iar adevărata lui formă este dezvăluită în mijlocul luminii, iar, în lumina strălucitoare, omul nu este capabil să se ierte pe el însuși. Astfel, el se grăbește înaintea Mea să se închine și să-și mărturisească păcatele. Din pricina „onestității” omului, Eu îl trag, încă o dată, în carul mântuirii și, prin urmare, omul Îmi este recunoscător și-Mi aruncă o privire iubitoare. Cu toate acestea, el încă nu este dornic să se refugieze cu adevărat în Mine și nu Mi-a dat, pe deplin, inima lui. El numai se laudă cu Mine, dar nu Mă iubește cu adevărat, pentru că nu și-a întors mintea la Mine; trupul său este înaintea Mea, dar inima lui este în spatele Meu. Deoarece înțelegerea regulilor de către om este prea deficitară, iar el nu are niciun interes să vină înaintea Mea, Eu îi furnizez sprijinul adecvat, astfel încât el să se poată întoarce spre Mine din mijlocul ignoranței sale încăpățânate. Aceasta este tocmai mila pe care o dau omului și este metoda prin care Mă străduiesc să îl mântuiesc pe om.

Fragment din „Capitolul 22” din „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers” în Cuvântul Se arată în trup

52. Dintre oamenii din lumea de astăzi – inclusiv toți cei care sunt prezenți în casa Mea – cine se refugiază cu adevărat în Mine? Cine își dă inima în schimbul prețului pe care l-am plătit? Cine a locuit vreodată în casa Mea? Cine s-a oferit vreodată cu adevărat înaintea Mea? Când fac cerințe omului, el își închide imediat „mica magazie”. Când îi dau omului, el își deschide repede gura pentru a lua bogățiile Mele pe ascuns și în inima lui tremură adesea, profund temător că îi voi răspunde cu o lovitură. Astfel, gura omului este pe jumătate deschisă și pe jumătate închisă și este incapabil să se bucure cu adevărat de bogățiile pe care i le dau. Nu condamn cu ușurință omul, totuși acesta Mă ia mereu de mână și Îmi cere să am milă de el; numai când omul Mă imploră din nou, las „milă” asupra lui și îi dau cele mai dure cuvinte ale gurii Mele, astfel încât el se simte imediat rușinat și, fiind incapabil să primească direct „mila” Mea, îi face pe alții în schimb să i-o transfere lui. Când a înțeles cu desăvârșire toate cuvintele Mele, statura omului este proporțională cu dorințele Mele, iar pledoariile sale sunt rodnice și nu zadarnice sau inutile; Eu binecuvântez rugămințile omenirii care sunt sincere și nu o prefăcătorie.

Fragment din „Capitolul 28” din „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers” în Cuvântul Se arată în trup

53. Fiindcă oamenii nu Mă cunosc și natura lor Mă sfidează, chiar și cei care Îmi sunt loiali sunt pentru propria lor plăcere. Dar dacă se întâmplă ceva care-i duce la necaz, inimile lor se schimbă imediat și vor să se retragă de lângă Mine. Aceasta este natura Satanei. Nu trebuie să fiți înfumurați, crezându-vă loiali! Dacă nu au nimic de câștigat, această turmă de fiare este pur și simplu incapabilă să-Mi fie loială. Dacă nu aș fi proclamat decretele Mele administrative, v-ați fi retras de mult timp. Acum sunteți cu toții prinși între ciocan și nicovală, nedispuși să faceți serviciu pentru Mine, dar nedispuși să fiți loviți de mâna Mea. Dacă nu aș proclama că mari nenorociri se vor abate în orice moment asupra oricui Mă sfidează, v-ați fi retras demult. Nu știu Eu oare cât de înguști la minte pot fi oamenii? Majoritatea oamenilor nutresc acum o speranță slabă, dar când acea speranță se transformă în dezamăgire, ei devin nedoritori să meargă mai departe și cer să se întoarcă. Am spus deja că nu țin pe nimeni aici împotriva voinței lor, dar ai grijă să te gândești la ce consecințe vor fi pentru tine și acest lucru este un fapt, nu te ameninț. Nimeni nu poate înțelege natura omului în afară de Mine, iar ei toți cred că Îmi sunt loiali, neștiind că loialitatea lor este impură. Aceste impurități îi vor ruina pe oameni, pentru că ele sunt o uneltire a marelui balaur roșu. Acest lucru a fost expus de Mine cu mult timp în urmă; Eu sunt Dumnezeul atotputernic, și crezi că nu înțeleg ceva atât de simplu? Eu sunt capabil să pătrund în sângele și trupul tău pentru a-ți vedea intențiile. Nu este dificil pentru Mine să înțeleg natura omului, însă oamenii încearcă să facă pe atotștiutorii, gândindu-se că nimeni în afară de ei nu cunoaște intențiile lor. Nu știu ei că Dumnezeul atotputernic există în ceruri, pe pământ și în toate lucrurile?

Fragment din „Capitolul 118” din „Cuvântări ale lui Hristos la început” în Cuvântul Se arată în trup

54. Indiferent de modul în care sunt încercați, loialitatea celor care Îl au pe Dumnezeu în inima lor rămâne neschimbată; dar cei care nu Îl au pe Dumnezeu în inima lor, când lucrarea lui Dumnezeu nu le aduce avantaj trupului, își schimbă părerea despre Dumnezeu și chiar se îndepărtează de Dumnezeu. Astfel sunt aceia care nu vor rămâne pe loc la sfârșit, cei care caută numai binecuvântările lui Dumnezeu și nu sunt dornici să se sacrifice pentru Dumnezeu și să se dedice Lui. Acest fel de oameni infami va fi eliminat cu totul atunci când lucrarea lui Dumnezeu se va încheia și ei nu vor fi demni de nicio înțelegere. Cei fără umanitate sunt nevrednici să Îl iubească pe Dumnezeu cu adevărat. Atunci când mediul este sigur și protejat sau ei pot obține profituri, ei ascultă întru totul de Dumnezeu dar, atunci când ceea ce doresc este compromis sau este respins, ei se revoltă imediat. Chiar și pe parcursul unei singure nopți, ei se pot transforma dintr-o persoană zâmbitoare, „bună la suflet”, într-un ucigaș urât și feroce, care își tratează binefăcătorul de ieri ca pe inamicul lor de moarte, fără niciun motiv. Dacă acești demoni nu sunt alungați, demoni care ar ucide într-o clipită, nu vor deveni ei sursa unei suferințe ulterioare?

Fragment din „Lucrarea lui Dumnezeu și practica omului” în Cuvântul Se arată în trup

55. Omul Mă caută în mijlocul durerii și ridică privirea la Mine printre încercări. În timp de pace se bucură de Mine, pe când în primejdie Mă neagă, când este ocupat, el Mă uită, iar când este leneș, face lucrurile de mântuială pentru Mine – totuși niciodată nu M-a iubit nimeni de-a lungul întregii sale vieți. Îmi doresc ca omul să fie sincer înaintea Mea: nu cer să-Mi dea nimic, ci doar ca toți oamenii să Mă ia în serios, ca, în loc să Mă înșele, să-Mi permită să aduc înapoi sinceritatea omului. Luminarea Mea, iluminarea Mea și costul eforturilor Mele se răspândesc printre toți oamenii, totuși astfel și adevăratul fapt al fiecărei acțiuni a omului se răspândește printre toți oamenii, precum și înșelăciunea lor față de Mine. Este ca și cum ingredientele înșelăciunii omului l-ar fi însoțit încă din pântece, de parcă ar fi avut aceste abilități speciale de înșelătorie de la naștere. Mai mult, el nu s-a dat niciodată de gol; nimeni nu a perceput vreodată sursa acestor abilități înșelătoare. Ca urmare, omul trăiește în mijlocul înșelăciunii fără a-și da seama și este ca și când s-ar ierta pe sine, ca și cum ar fi aranjamentele lui Dumnezeu mai degrabă decât înșelăciunea lui intenționată față de Mine. Nu este aceasta tocmai sursa înșelăciunii omului față de Mine? Nu este acesta planul lui viclean? Niciodată n-am fost dezorientat de lingușirile și tertipurile omului, pentru că Mi-am dat seama de esența lui cu mult timp în urmă. Cine știe cât de multă necurățenie este în sângele lui și cât de mult din veninul Satanei este în măduva lui? Omul devine mai obișnuit cu acesta în fiecare zi care trece, astfel încât este insensibil la suferința dată de Satana și, astfel, nu are niciun interes să afle „arta unei existențe sănătoase”.

Fragment din „Capitolul 21” din „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers” în Cuvântul Se arată în trup

56. Multe sunt vremurile în care l-am strigat pe om cu Duhul Meu, dar omul acționează ca și cum ar fi fost înjunghiat de Mine, privindu-Mă de la depărtare, cu mare spaimă că îl voi conduce într-o altă lume. Multe sunt vremurile în care am cercetat în duhul omului, totuși el rămâne complet nepăsător, profund temător că voi intra în casa lui și voi profita de ocazie pentru a-l priva de toate bunurile sale. Astfel, el Mă închide afară, lăsându-Mă în față cu nimic altceva decât o ușă rece și închisă ermetic. Multe sunt vremurile în care omul a căzut, iar Eu l-am mântuit, totuși, după trezire, M-a părăsit imediat și, neatins de dragostea Mea, Îmi aruncă o privire grijulie; Eu niciodată nu am încălzit inima omului. Omul este un animal fără sentimente și cu sânge rece. Chiar dacă el este încălzit de îmbrățișarea Mea, niciodată nu a fost profund mișcat de ea. Omul este ca un sălbatic al muntelui. El niciodată nu a apreciat toată prețuirea Mea față de omenire. El nu dorește să se apropie de Mine, preferând să locuiască printre munți, unde îndură amenințarea fiarelor sălbatice – dar, totuși, el nu este dornic să se refugieze în Mine. Eu nu oblig niciun om: Eu doar Îmi fac lucrarea. Va veni ziua când omul va înota de partea Mea din mijlocul oceanului puternic, astfel încât el se va putea bucura de toate bogățiile de pe pământ și va lăsa în urmă riscul de a fi înghițit de mare.

Fragment din „Capitolul 20” din „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers” în Cuvântul Se arată în trup

57. Înțeleg pe deplin înșelăciunea care există în inimile voastre; majoritatea dintre voi Mă urmați din curiozitate și ați ajuns să Mă căutați din sentimentul de goliciune. Când cea de-a treia dorință a voastră este spulberată – pentru o viață pașnică și fericită – curiozitatea voastră, de asemenea, se risipește. Înșelăciunea care există în inima fiecăruia dintre voi este expusă prin cuvintele și faptele voastre. Să vorbesc pe șleau, voi sunteți doar curioși în ce Mă privește, nu temători; nu aveți grijă de cuvintele voastre cu atât mai puțin de comportamentul vostru. Atunci cum este credința voastră cu adevărat? Este autentică? Tu folosești cuvintele Mele pentru a-ți risipi grijile și pentru a-ți atenua plictiseala, pentru a umple spațiile rămase goale din viața ta. Care dintre voi le-a pus în practică? Cine are credință adevărată? Continuați să strigați că Dumnezeu este Dumnezeul care vede adânc în inimile oamenilor, dar cum este Dumnezeul despre care strigați în inimile voastre compatibil cu Mine? Dacă tot țipați așa, atunci de ce vă purtați în acest fel? Se poate ca aceasta să fie dragostea cu care vreți să Mă răsplătiți? Nu există niciun pic de devotament pe buzele voastre și unde sunt sacrificiile și faptele voastre bune? Dacă nu ar fi ajuns cuvintele voastre la urechile Mele, cum aș fi putut să vă urăsc atât de mult? Dacă chiar ați crede în Mine cu adevărat, cum ați putut să cădeți într-o astfel de stare de nefericire? Aveți niște chipuri atât de deprimate de parcă ați fi la judecata din Hades. Nu aveți nicio vitalitate și vorbiți timid despre vocile voastre interioare; sunteți chiar plini de nemulțumiri și blesteme. V-ați pierdut încrederea în ceea ce fac cu mult timp în urmă și chiar și încrederea voastră inițială a dispărut, deci cum M-ați putea urma până la final? Cum ați putea fi mântuiți în felul acesta?

Fragment din „Cuvinte pentru cei tineri și cei vârstnici” în Cuvântul Se arată în trup

58. Deși omul crede în Dumnezeu, inima omului este fără Dumnezeu și el nu știe cum să-L iubească, nici nu vrea să-L iubească pe Dumnezeu, căci inima sa nu se apropie niciodată de Dumnezeu și întotdeauna Îl evită. Drept rezultat, inima omului este departe de Dumnezeu. Deci, unde este inima sa? De fapt, inima omului nu s-a dus nicăieri: în loc de a o da lui Dumnezeu sau de a o dezvălui lui Dumnezeu pentru a o vedea, el a păstrat-o pentru sine. Aceasta în ciuda faptului că unii se roagă deseori lui Dumnezeu și spun „O, Dumnezeule, uită-Te la inima mea – Tu știi tot ceea ce gândesc”, și unii chiar jură că Îl lasă pe Dumnezeu să Se uite la ei, că ei pot fi pedepsiți dacă își încalcă jurământul. Deși omul Îi permite lui Dumnezeu să Se uite în inima lui, aceasta nu înseamnă că este capabil de a se supune orchestrărilor și aranjamentelor lui Dumnezeu, nici că și-a lăsat soarta și perspectivele sale și tot ceea ce are sub controlul lui Dumnezeu. Prin urmare, indiferent de jurămintele pe care le faci în fața lui Dumnezeu sau de ce Îi declari, în ochii lui Dumnezeu, inima ta este încă închisă pentru El, căci tu Îi permiți doar să Se uite la inima ta, dar nu să o controleze. Cu alte cuvinte, nu ți-ai dat deloc inima lui Dumnezeu și doar rostești cuvinte care sună frumos pentru ca Dumnezeu să audă; diversele tale intenții înșelătoare, între timp, le ascunzi de Dumnezeu, împreună cu intrigile, uneltirile și planurile tale și îţi ții strâns în mâini soarta și perspectivele, profund speriat că acestea îți vor fi luate de Dumnezeu. Prin urmare, Dumnezeu nu vede niciodată sinceritatea omului față de El. Deși Dumnezeu observă adâncimile inimii omului și poate vedea ce gândește omul și ce dorește să facă în inima sa, și poate vedea lucrurile păstrate în inima sa, inima omului nu Îi aparține lui Dumnezeu, el nu a predat-o pentru a fi controlată de Dumnezeu. Adică, Dumnezeu are dreptul de a observa, dar nu are dreptul de a controla. În conștiința subiectivă a omului, omul nu vrea sau nu intenționează să se lase la mila lui Dumnezeu. Nu numai că omul s-a separat de Dumnezeu, dar există chiar oameni care se gândesc la moduri în care să își acopere inimile, folosind vorbe frumoase și lingușitoare, pentru a crea o impresie falsă și a câștiga încrederea lui Dumnezeu și a-și ascunde adevărata față de privirea lui Dumnezeu. Scopul lor în a nu-I permite lui Dumnezeu să vadă este de a nu-I permite lui Dumnezeu să perceapă cum sunt ei de fapt. Ei nu vor să-și dea inimile lui Dumnezeu, ci să le țină pentru ei. Subînțelesul acestui lucru este că ceea ce face omul și ceea ce vrea el sunt toate planificate, calculate și decise de către om însuși; el nu solicită participarea sau intervenția lui Dumnezeu, cu atât mai puțin are el nevoie de orchestrările și aranjamentele lui Dumnezeu. Prin urmare, indiferent dacă este vorba de poruncile lui Dumnezeu, însărcinarea Sa ori cerințele pe care Dumnezeu le are pentru om, deciziile omului se bazează pe propriile sale intenții și interese, pe propria stare și pe propriile circumstanțe din acel moment. Omul întotdeauna utilizează cunoașterea și percepțiile cu care este familiarizat și propriul său intelect pentru a judeca și a selecta calea pe care ar trebui să meargă, și nu permite intervenția sau controlul lui Dumnezeu. Aceasta este inima omului pe care o vede Dumnezeu.

Fragment din „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (II)” în Cuvântul Se arată în trup

59. Oamenii își fac griji deseori și se tem de încercările lui Dumnezeu, totuși ei trăiesc tot timpul în capcana Satanei și într-un teritoriu periculos în care sunt atacați și abuzați de Satana – și, cu toate acestea, ei nu cunosc teama și sunt netulburați. Ce se întâmplă? Credința omului în Dumnezeu se limitează doar la lucrurile pe care le poate vedea. El nu apreciază deloc iubirea și grija lui Dumnezeu pentru om sau blândețea și respectul Său faț‏ă de om. Dar, cu excepția a puțină neliniște și frică în privința încercărilor lui Dumnezeu, a judecății și mustrării și a măreției și mâniei, omul nu înțelege deloc bunele intenții ale lui Dumnezeu. La auzul menționării încercărilor, oamenii simt că Dumnezeu are motive ascunse și unii chiar cred că Dumnezeu nutrește planuri malefice, fără a ști ceea ce le va face, de fapt; prin urmare, în același timp în care strigă că se supun suveranităţii și aranjamentelor lui Dumnezeu, ei fac tot ce pot pentru a rezista și a se opune suveranităţii lui Dumnezeu asupra omului și aranjamentelor pentru om, căci ei cred că, dacă nu au grijă, vor fi înșelați de Dumnezeu, că dacă nu păstrează controlul asupra propriei sorți, atunci tot ceea ce au ar putea fi luat de El și viața lor ar putea chiar să fie încheiată. Omul este în tabăra Satanei, dar nu se îngrijorează niciodată că ar putea fi abuzat de Satana și el este abuzat de acesta, dar nu se teme niciodată de a fi luat prizonier de Satana. El tot spune că acceptă mântuirea lui Dumnezeu, dar, totuși, nu a avut niciodată încredere în Dumnezeu și nici nu a crezut că Dumnezeu îl va salva cu adevărat pe om din ghearele Satanei. Dacă, precum Iov, omul poate să se supună orchestrațiilor și aranjamentelor lui Dumnezeu și își poate preda întreaga ființă în mâinile lui Dumnezeu, atunci sfârșitul omului nu va fi acelaşi ca al lui Iov – primirea binecuvântărilor lui Dumnezeu? Dacă omul poate să accepte și să se supună conducerii lui Dumnezeu, ce este de pierdut? Și, astfel, vă sugerez să aveți grijă în acțiunile voastre și să fiți prudenți față de tot ceea ce urmează să vină asupra voastră. Nu fi imprudent sau impulsiv și nu Îl trata pe Dumnezeu și oamenii, chestiunile și obiectele pe care El le-a aranjat pentru tine în funcție de sângele înfierbântat sau felul tău de a fi sau conform închipuirilor și concepțiilor tale; trebuie să fiți prudenți în acțiunile voastre și trebuie să vă rugați și să căutați mai mult, pentru a evita stârnirea mâniei lui Dumnezeu.

Fragment din „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (II)” în Cuvântul Se arată în trup

60. Credința voastră este foarte frumoasă; spuneți că sunteți dispuși să vă dedicați viața lucrării Mele, să faceți orice și totul pentru aceasta, dar firea voastră nu s-a schimbat prea mult. Au fost doar cuvinte arogante și acțiunile voastre reale sunt foarte nenorocite. Se pare că limba și buzele cuiva sunt în ceruri, dar picioarele îi sunt departe pe pământ, astfel încât cuvintele, faptele și reputația lui sunt încă într-o stare deplorabilă. Reputația voastră a fost distrusă, conduita voastră este degradantă, modul vostru de a vorbi este josnic, viața voastră este abjectă și chiar toată umanitatea voastră este de condiție joasă. Sunteți înguști la minte față de oameni și vă tocmiți pentru orice lucru mic. Vă sfădiți legat de propria voastră reputație și statut, chiar până în punctul în care sunteți dispuși să coborâți în iad, în iazul de foc. Cuvintele și faptele voastre actuale sunt suficiente pentru a stabili că sunteți păcătoși. Atitudinea voastră față de lucrarea Mea este suficientă pentru Mine pentru a hotărî că sunteți nelegiuiți și toate firile voastre sunt suficiente pentru a spune că sunteți suflete murdare care sunt pline de urâciuni. Manifestările voastre și ceea ce dezvăluiți sunt adecvate pentru a spune că sunteți oameni care au băut destul din sângele spiritelor necurate. Când vorbiți despre intrarea în împărăție, nu vă trădați sentimentele. Credeți că felul în care sunteți acum este potrivit pentru voi să pătrundeți prin poarta împărăției cerului Meu? Credeți că puteți obține intrarea în țara sfântă a lucrării și a cuvintelor Mele fără ca faptele și cuvintele voastre să fie supuse testării Mele? Cine este capabil să-Mi păcălească cu succes cei doi ochi? Cum ar putea comportamentele și conversațiile voastre josnice să scape vederii Mele? Viețile voastre au fost hotărâte de Mine drept vieți în care beți sângele și mâncați carnea acelor duhuri necurate, pentru că le preluați înfățișarea înaintea Mea în fiecare zi. Înaintea Mea, comportamentul vostru a fost deosebit de rău, astfel cum aș putea să nu Mă simt dezgustat? În ceea ce spuneți, sunt impuritățile spiritelor necurate: înșelați, ascundeți și flatați, la fel ca cei care fac vrăjitorie, ca aceia care înșală și beau sângele celor nelegiuiți. Toate manifestările omenirii sunt foarte nedrepte, deci cum pot fi plasați toți oamenii în țara sfântă unde se află drepții? Crezi că acel comportament abject al tău poate să te distingă drept sfânt față de cei nelegiuiți? Acea limbă a ta asemănătoare cu cea a șarpelui îți va nimici în cele din urmă carnea care duce la distruge și produce urâciuni, și mâinile tale care sunt acoperite de sângele spiritelor necurate de asemenea vor trage în cele din urmă sufletul tău în iad, deci de ce nu fructifici această oportunitate de a îți curăța mâinile care îți sunt acoperite de murdărie? Și de ce nu profiți de această ocazie pentru a-ți tăia limba care vorbește cuvinte nelegiuite? Oare din cauză că ești dispus să suferi sub flăcările iadului pentru cele două mâini ale tale și pentru limba și buzele tale? Țin sub observație inimile tuturor oamenilor cu cei doi ochi ai Mei, deoarece cu mult înainte de a fi creat omenirea, le cuprinsesem inimile în mâinile Mele. Cu mult timp în urmă am văzut prin inima omului, deci cum ar putea gândurile din inima omului să scape ochilor Mei? Și cum s-ar putea ca acestea în timp să scape de arderea Duhului Meu?

Fragment din „Caracterul vostru este atât de josnic!” în Cuvântul Se arată în trup

61. Buzele tale sunt mai blânde decât porumbeii, dar inima ta este mai vicleană decât șarpele primordial, chiar și buzele tale sunt la fel de frumoase ca o femeie libaneză, dar inima ta nu este la fel de bună ca cea a femeilor libaneze și cu siguranță nu se poate compara cu frumusețea cananeenelor. Inima ta este prea înșelătoare! Ceea ce urăsc sunt doar buzele celor nelegiuiți și inimile celor nedrepți. Așteptările Mele de la oameni nu sunt mai mari decât de la sfinți, doar că Mă simt scârbit de faptele malefice ale celor nelegiuiți și sper că cei nedrepți să fie în stare să-și îndepărteze murdăria și să scape din situația lor actuală, astfel încât să poată fi diferențiați de cei nelegiuiți și să trăiască și să fie sfinți alături de cei drepți. Vă aflați în aceleași împrejurări ca și Mine, dar sunteți acoperiți de murdărie, nu este nici măcar un pic de asemănare în voi cu oamenii creați la început și pentru că în fiecare zi imitați asemănarea acelor spirite necurate și faceți ceea ce fac ei și spuneți ceea ce spun ei, fiecare mădular al vostru și chiar și limbile și buzele voastre sunt înmuiate în apa lor murdară. Ați ajuns în stadiul în care sunteți acoperiți în întregime de aceste pete și nu există o singură parte care să poată fi folosită pentru lucrarea Mea. E atât de sfâșietor! Locuiți într-o astfel de lume a cailor și vitelor, dar de fapt nu vă simțiți tulburați; și sunteți plini de bucurie și trăiți liberi și ușor. Voi înotați în această apă murdară, dar de fapt nu știți că ați căzut în astfel de circumstanțe. În fiecare zi te înhăitezi cu spirite necurate și ai de-a face cu „excremente”. Viața ta este foarte abjectă, cu toate acestea, nu știi că nu supraviețuiești deloc în lumea omenească și că nu ești în propria voință. Nu știi că viața ta a fost călcată în picioare de mult timp de spirite necurate, iar caracterul tău a fost cu mult în urmă pătat de apă murdară? Crezi că trăiești în paradisul pământesc, că ești în mijlocul fericirii? Nu știi că ai trăit o viață cu spirite necurate și că ai trăit o viață cu tot ce ți-au pregătit ele? Cum ar putea să aibă vreo semnificație viața ta? Cum ar putea avea viața ta vreo valoare? Ai fost foarte ocupat până acum cu părinții tăi spirituali pătați, dar nu știi că cei care te prind în cursă sunt acele duhuri necurate, părinții tăi care te-au născut și te-au crescut. Mai mult, nu știi că toată murdăria ta ți-a fost de fapt dată în întregime de ei; tot ce știi este că îți pot furniza „bucurie”, nu te mustră, nici nu te judecă și nu te blestemă în mod special. Ei nu și-au vărsat furia niciodată asupra ta și te tratează într-un mod blând și amabil. Cuvintele lor îți hrănesc inima și te captivează astfel încât să devii dezorientat și, fără să-ți dai seama, ești atras de ei și dornic să le fii de folos, să fii supapa lor la fel ca și slujitorul lor. Nu ai niciun fel de obiecție, dar ești dispus să le fii la dispoziție – ești înșelat de ei. Din acest motiv, nu ai absolut nicio reacție la lucrarea pe care o fac Eu – nu e de mirare că întotdeauna dorești să te sustragi în mod secret din mâinile Mele, și nu e de mirare că mereu dorești să folosești cuvinte dulci pentru a forța favoarea Mea. Se pare că ai deja un alt plan, un alt aranjament. Poți vedea o parte din acțiunile Mele, ale Atotputernicului, dar nu știi o iotă din judecata și mustrarea Mea. Nu știi când a început mustrarea Mea; știi doar cum să mă înșeli, dar nu știi că nu tolerez violarea din partea omului.

Fragment din „Caracterul vostru este atât de josnic!” în Cuvântul Se arată în trup

62. Am fost printre voi, făcându-Mă asemenea vouă, vreme de mai multe primăveri și toamne, am trăit printre voi o perioadă îndelungată, am trăit cu voi – cât de mult din comportamentul vostru josnic a trecut chiar prin fața ochilor Mei? Ecoul acestor cuvinte din inimă ale voastre se face auzit încontinuu în urechile Mele; milioane și milioane din aspirațiile voastre au fost așezate pe altarul Meu – nici măcar nu pot fi numărate. Cu toate acestea, în ceea ce privește dedicarea voastră și ceea ce investiți, nu există nici măcar o iotă. Nu este nici măcar o picătură de sinceritate pe altarul Meu. Unde sunt roadele credinței voastre în Mine? Ați primit har nesfârșit de la Mine și ați văzut nenumărate mistere din cer și v-am arătat chiar și flăcările cerului, dar nu am avut inima să vă ard și cât Mi-ați dat în schimb? Cât de mult sunteți dispuși să-Mi dați? Ținând mâncarea pe care ți-am dat-o, te întorci și Mi-o oferi, chiar spunând că era ceva ce ai obținut în schimbul sudorii muncii tale depline, că Îmi dai tot ce-ți aparține. Cum de nu știi că toate „contribuțiile” tale pentru Mine sunt toate lucruri care au fost furate de pe altarul Meu? Și acum Îmi oferi Mie asta – nu Mă înșeli? Cum de nu știi că tot ceea de ce Mă bucur astăzi sunt toate ofrande de pe altarul Meu, și nu ceea ce ai câștigat în schimbul muncii tale dure și apoi Mi le-ai oferit. De fapt, îndrăzniți să Mă înșelați astfel, deci cum pot să vă iert? Cum mai pot îndura asta? V-am dat totul. V-am înlesnit totul, pentru nevoile voastre și v-am deschis ochii, dar mă înșelați astfel, ignorându-vă conștiințele. V-am oferit în mod altruist totul, pentru că, deși suferiți, ați câștigat de la Mine tot ce am adus din cer. Dar nu sunteți dedicați deloc și chiar dacă aveți o contribuție mică, vă veți regla cu Mine după aceea. Contribuția ta nu va fi egală cu zero? Ceea ce Mi-ai oferit nu este altceva decât un singur fir de nisip, dar ceea ce ai cerut de la Mine reprezintă o tonă de aur. Nu ești teribil de nerezonabil? Eu lucrez între voi. Nu există absolut nici o urmă a celor zece procente pe care ar trebui să le câștig, să nu mai vorbim de sacrificii suplimentare. Mai mult, cele zece procente oferite de cei care sunt evlavioși sunt acaparate de către cei răi. Nu sunteți toți împrăștiați de la Mine? Nu sunteți toți antagoniști cu Mine? Nu-Mi distrugeți cu toții altarul? Cum ar putea acest tip de persoană să fie privită ca o comoară în ochii Mei? Nu sunt ei porci sau câini pe care Îi detest? Cum M-aș putea referi la răutățile voastre ca la o comoară?

Fragment din „Caracterul vostru este atât de josnic!” în Cuvântul Se arată în trup

63. Îi apreciez foarte mult pe aceia care nu nutresc suspiciuni cu privire la alții și, de asemenea, Îmi plac foarte mult aceia care acceptă adevărul cu dragă inimă; de aceste două tipuri de oameni Eu mă îngrijesc foarte mult, căci în ochii Mei ei sunt oameni sinceri. Dacă ești foarte înșelător, atunci vei avea o inimă precaută și gânduri de suspiciune cu privire la toate lucrurile și toți oamenii. Din această cauză, credința ta în Mine este clădită pe o temelie de suspiciune. Acest tip de credință este unul pe care nu îl voi recunoaște niciodată. Din cauza lipsei credinței autentice, vei ajunge și mai departe de dragostea adevărată. Iar dacă ești capabil să te îndoiești de Dumnezeu și să faci speculații cu privire la El după bunul tău plac, atunci nu încape îndoială că ești cel mai înșelător dintre oameni. Tu faci speculații despre faptul dacă Dumnezeu poate fi asemenea omului: păcătos de neiertat, cu un caracter meschin, lipsit de corectitudine și rațiune, fără simțul dreptății, predispus la tactici răutăcioase, trădătoare și viclene, precum și încântat de rău și de întuneric și așa mai departe. Nu este motivul pentru care omul are astfel de gânduri acela că omul nu-L cunoaște câtuși de puțin pe Dumnezeu? Acest fel de credință este pur și simplu păcat! Mai mult, unii chiar cred că cei care sunt pe placul Meu nu sunt nimeni alții decât lingușitorii și slugarnicii, iar cei cărora le lipsesc aceste abilități nu vor fi bineveniți și își vor pierde locul în casa lui Dumnezeu. Aceasta este întreaga cunoștință pe care ați acumulat-o de-a lungul atâtor ani? Aceasta este ceea ce ați câștigat? Iar cunoștința voastră despre Mine nu se oprește la aceste înțelegeri greșite; chiar mai rea este blasfemia voastră împotriva Duhului lui Dumnezeu și denigrarea Cerului. De aceea spun că acest fel de credință ca a voastră vă va face doar să vă îndepărtați și mai tare de Mine și să vă împotriviți Mie și mai mult.

Fragment din „Cum să Îl cunoașteți pe Dumnezeul de pe pământ” în Cuvântul Se arată în trup

64. Despre Dumnezeu şi despre om nu se poate spune că sunt egali. Esenţa şi lucrarea Lui sunt lucrurile cel mai de nepătruns şi de neînţeles pentru om. Dacă Dumnezeu nu Îşi face personal lucrarea şi nu Îşi rosteşte cuvintele în lumea omului, atunci omul nu va putea niciodată să înţeleagă voia lui Dumnezeu şi, astfel, nici măcar cei care şi-au devotat toată viaţa lui Dumnezeu nu vor reuşi să Îi câştige aprobarea. Fără lucrarea lui Dumnezeu, indiferent de cât de mult bine ar face omul, nu va conta la nimic, deoarece gândurile lui Dumnezeu vor fi întotdeauna mai înalte decât gândurile omului, iar înţelepciunea lui Dumnezeu este de nepătruns pentru om. Şi, astfel, celor care Îl „văd clar” pe Dumnezeu şi lucrarea Lui, le spun că sunt ineficienţi, că sunt toţi aroganţi şi ignoranţi. Omul nu ar trebui să definească lucrarea lui Dumnezeu; mai mult, omul nu poate să definească lucrarea lui Dumnezeu. În ochii lui Dumnezeu, omul este mai neînsemnat decât o furnică, deci cum poate omul să înţeleagă lucrarea lui Dumnezeu? Cei care spun tot timpul: „Dumnezeu nu lucrează în felul acesta sau în celălalt” sau „Dumnezeu este aşa sau aşa” – nu sunt toţi aroganţi? Toţi ar trebui să ştim că oamenii, care sunt din carne şi oase, au fost stricaţi de Satana. Este în natura lor să se opună lui Dumnezeu şi ei nu sunt la egalitate cu Dumnezeu, şi cu atât mai puţin pot să dea sfaturi pentru lucrarea lui Dumnezeu. Modul în care Dumnezeu călăuzește omul este lucrarea lui Dumnezeu Însuși. Omul ar trebui să se supună şi să nu aibă tot felul de perspective, pentru că omul este doar ţărână. De vreme ce încercăm să-L căutăm pe Dumnezeu, nu ar trebui să ne suprapunem concepţiile noastre peste lucrarea lui Dumnezeu din consideraţie faţă de Dumnezeu, şi cu atât mai puţin nu ar trebui să ne folosim firea stricată pentru a încerca în mod voit să ne opunem lucrării lui Dumnezeu. Nu ne-ar face aceasta antihrişti? Cum ar putea astfel de oameni să spună că ei cred în Dumnezeu? De vreme ce noi credem că există un Dumnezeu şi deoarece ne dorim să-L mulţumim şi să-L vedem, ar trebui să căutăm calea adevărului şi o cale de a fi compatibili cu Dumnezeu. Nu ar trebui să ne opunem cu trufie lui Dumnezeu; ce bine ar putea să rezulte din astfel de acţiuni?

Fragment din „Prefață” la Cuvântul Se arată în trup

65. Nu se opun mulți oameni lui Dumnezeu și nu împiedică lucrarea Duhului Sfânt pentru că nu cunosc lucrarea variată și diversă a lui Dumnezeu și, mai mult, pentru că nu posedă decât o fărâmă de cunoaștere și doctrină cu care să măsoare lucrarea Duhului Sfânt? Cu toate că experiențele unor asemenea oameni sunt superficiale, ei sunt aroganți și indulgenți din fire și privesc lucrarea Duhului Sfânt cu dispreț, ignoră disciplinele Duhului Sfânt și, mai mult, își folosesc vechile argumente banale ca să confirme lucrarea Duhului Sfânt. Ei joacă și un rol și sunt convinși pe deplin de propria lor știință și erudiție și de faptul că sunt în stare să călătorească în toată lumea. Nu sunt asemenea oameni cei care sunt disprețuiți și respinși de către Duhul Sfânt și nu vor fi ei eliminați de noua epocă? Nu sunt aceia care vin înaintea lui Dumnezeu și I se opun în mod deschis oameni mărunți și miopi, care încearcă pur și simplu să arate cât sunt de deștepți? Având doar o cunoaștere insuficientă a Bibliei, ei încearcă să încalece „sistemul academic” al lumii, având doar o doctrină superficială de a-i învăța pe oameni, ei încearcă să răstoarne lucrarea Duhului Sfânt și încearcă să o facă să se învârtească în jurul propriului lor proces de gândire și, miopi cum sunt, încearcă să cuprindă dintr-o privire 6000 de ani de lucrare a lui Dumnezeu. Acești oameni nu au vreo rațiune despre care să vorbească! De fapt, cu cât mai mare este cunoașterea de Dumnezeu a oamenilor, cu atât sunt mai lenți în a-I judeca lucrarea. Mai mult, ei vorbesc doar puțin despre știința lor cu privire la lucrarea lui Dumnezeu astăzi, dar nu sunt pripiți în judecățile lor. Cu cât oamenii cunosc mai puțin despre Dumnezeu, cu atât mai aroganți și mai îngâmfați sunt și cu atât mai nesăbuit proclamă ființa lui Dumnezeu – și totuși ei nu vorbesc decât de teorie și nu oferă nicio dovadă reală. Asemenea oameni nu au nicio valoare. Cei care văd lucrarea Duhului Sfânt ca pe un joc sunt frivoli! Aceia care nu sunt precauți când întâlnesc noua lucrare a Duhului Sfânt, care vorbesc prea mult, se grăbesc să judece, dau frâu liber instinctului de a nega dreptatea lucrării Duhului Sfânt și care, de asemenea, o insultă și blasfemiază – astfel de oameni nerespectuoși nu sunt oare ignoranți față de lucrarea Duhului Sfânt? Nu sunt ei, mai mult, cei aroganți, inerent mândri și neguvernabili? Chiar dacă sosește ziua în care asemenea oameni acceptă noua lucrare a Duhului Sfânt, Dumnezeu tot nu îi va tolera. Nu doar că ei se uită de sus la cei care lucrează pentru Dumnezeu, dar și blasfemiază împotriva lui Dumnezeu Însuși. Asemenea oameni nesăbuiți nu vor fi iertați, nici în epoca aceasta nici în cea ce va să vie și vor pieri pe vecie în iad! Astfel de oameni nerespectuoși, indulgenți pretind a crede în Dumnezeu și cu cât fac aceasta mai mult, cu atât mai probabil este că ofensează decretele administrative ale lui Dumnezeu. Nu merg oare toți cei aroganți care sunt nestăpâniți în mod natural și care niciodată nu au ascultat de nimeni, pe această cale? Nu se opun ei lui Dumnezeu zi după zi, El care este întotdeauna nou și niciodată vechi?

Fragment din „Cunoașterea celor trei etape ale lucrării lui Dumnezeu este calea spre a-L cunoaște pe Dumnezeu” în Cuvântul Se arată în trup

66. Să știți că vă opuneți lucrării lui Dumnezeu sau vă folosiți propriile concepții pentru a măsura lucrarea de astăzi, pentru că nu cunoașteți principiile lucrării lui Dumnezeu și pentru că nu luați în serios suficient de mult lucrarea Duhului Sfânt. Opoziția voastră față de Dumnezeu și obstrucționarea lucrării Duhului Sfânt sunt cauzate de concepțiile și inerenta voastră aroganță. Nu pentru că lucrarea lui Dumnezeu este greșită, ci pentru că voi sunteți în mod natural prea nesupuși. După ce își găsesc credința în Dumnezeu, unii oameni nu pot nici măcar să spună cu siguranță de unde a venit omul, și totuși ei îndrăznesc să țină discursuri publice, evaluând bunele și relele lucrării Duhului Sfânt. Și chiar le țin predici apostolilor care au lucrarea cea nouă a Duhului Sfânt, făcând comentarii și vorbind când nu trebuie; umanitatea lor este prea josnică și nu au nici cea mai mică urmă de rațiune. Nu va veni ziua când asemenea oameni vor fi respinși de lucrarea Duhului Sfânt și vor fi arși de focurile iadului? Ei nu cunosc lucrarea lui Dumnezeu, dar în schimb Îi critică lucrarea și încearcă și să-L învețe pe Dumnezeu cum să lucreze. Cum pot asemenea oameni lipsiți de rațiune să-L cunoască pe Dumnezeu? Omul ajunge să-L cunoască pe Dumnezeu în timpul procesului de căutare și experimentare a Lui; nu prin criticarea Lui după bunul plac ajunge să-L cunoască pe Dumnezeu prin luminarea Duhului Sfânt. Cu cât este mai precisă cunoașterea lui Dumnezeu de către oameni, cu atât mai puțin I se opun. Dimpotrivă, cu cât mai puțin Îl cunosc oamenii pe Dumnezeu, cu atât este mai probabil ca ei să I se opună. Concepțiile tale, vechea ta natură și umanitatea, caracterul și perspectiva ta morală sunt „capitalul” cu care Îi reziști lui Dumnezeu și, cu cât ești mai corupt, mai degradat și mai josnic, cu atât mai mult ești dușmanul lui Dumnezeu. Cei care dețin concepții deplorabile și au o fire ipocrită sunt încă și mai mult în vrăjmășie cu Dumnezeul întrupat și asemenea oameni sunt anticriști. Dacă nu se corectează concepțiile tale, atunci ele vor fi mereu împotriva lui Dumnezeu; nu vei fi niciodată compatibil cu Dumnezeu și vei fi pentru totdeauna separat de El.

Fragment din „Cunoașterea celor trei etape ale lucrării lui Dumnezeu este calea spre a-L cunoaște pe Dumnezeu” în Cuvântul Se arată în trup

67. Să nu crezi că înțelegi totul. Îți spun că tot ceea ce ai văzut și experimentat este insuficient pentru ca tu să înțelegi chiar și a mia parte a planului Meu de gestionare (planul mântuirii). Deci, de ce acționezi așa de arogant? Puținul talent și cunoștințele minime pe care le ai sunt insuficiente pentru ca Isus să le folosească măcar într-o secundă în lucrarea Sa! Câtă experiență ai de fapt? Ceea ce ai văzut și tot ceea ce ai auzit în viața ta și ceea ce ți-ai imaginat sunt mai puțin decât lucrarea pe care Eu o fac într-o clipă! Ai face bine să nu cauți nod în papură. Indiferent de cât de arogant ai fi, ești doar o viețuitoare care e mai mică decât o furnică! Tot ceea ce duci în burtă e mai puțin decât ceea ce duce o furnică în burta sa! Să nu crezi că, doar fiindcă ai obținut niște experiență și ai o vârstă, asta îți dă dreptul să gesticulezi cu frenezie și să te fălești. Oare experiența și vârsta ta nu sunt rezultatul cuvintelor pe care Eu le-am rostit? Crezi că le-ai dobândit prin propria ta muncă și sudoare? Astăzi, vezi că M-am întrupat, și doar din acest motiv ești plin de asemenea concepte fructuoase și ai adunat noțiuni nenumărate din ele. Dacă nu ar fi fost întruparea Mea, chiar dacă ai fi avut talente deosebite, nu ai fi avut atâtea concepte; și nu de la acestea vin noțiunile tale? Dacă Isus nu S-ar fi întrupat prima oară, ai fi aflat oare de întrupare? Oare nu datorită primei întrupări care ți-a dat cunoștințele, ai imprudența să încerci să judeci a doua întrupare? De ce, în loc să urmezi ascultător, supui treaba asta studiului? Dacă ai intrat în curentul acesta și ai venit înaintea lui Dumnezeu întrupat, ți-ar permite El oare să studiezi asta? Este în regulă să studiezi istoria propriei tale familii, dar dacă încerci să studiezi „istoria familială” a lui Dumnezeu, ți-ar permite Dumnezeul de astăzi să faci un asemenea studiu? Nu ești orb? Nu arunci dispreț asupra ta?

Fragment din „Cele două întrupări încheie semnificația întrupării” în Cuvântul Se arată în trup

68. Care este cea mai potrivită metodă de căutare pe calea din ziua de azi? Ca ce fel de făptură ar trebui să te vezi în căutarea ta? Ar trebui să știi cum să te descurci cu tot ce ți se întâmplă acum, fie că sunt încercări sau suferințe, mustrări sau blesteme nemiloase – ar trebui să le acorzi o atenție deosebită tuturor acestora. De ce spun asta? Pentru că, la urma urmei, ceea ce ți se întâmplă acum este o încercare de scurtă durată urmată de alta. Poate că acum nu te stresezi prea mult, astfel încât lași lucrurile să treacă de la sine, fără a o trata ca pe o bogăție prețioasă în urmărirea progresului tău. Ești prea neglijent! Consideri, de fapt, această bogăție prețioasă, ca nori ce-ți trec prin fața ochilor, și nu prețuiești aceste lovituri aspre de scurtă durată, care nu par a fi atât de dure cu tine. Doar observi rece și nu le pui la inimă, ci doar le percepi ca pe o lovitură ocazională într-un zid. Ești atât de trufaș! Pur și simplu adopți o atitudine disprețuitoare față de un violent, furtunos atac urmat de altul și, uneori, chiar zâmbești cu răceală, dezvăluind o mină indiferentă. Acest lucru se datorează faptului că nu te-ai gândit niciodată de ce suferi în mod repetat astfel de „nenorociri”. S-ar putea să fie din cauză că sunt atât de nedrept cu oamenii? Caut Eu oare doar nod în papură? Deși gândirea ta nu este la fel de gravă pe cât am descris-o, acea conduită calmă a reprezentat foarte viu lumea interioară a inimii tale. Inutil să spun că ceea ce este ascuns adânc în inima ta nu sunt altceva decât invective nechibzuite și nesfârșite nuanțe de întristare pe care alții cu greu le pot vedea. Datorită faptului că ai suferit astfel de încercări, simți că este atât de nedrept, astfel că arunci invective în acest fel. Din cauza acestor încercări, simți că lumea este atât de pustie, așa că ești plin de melancolie. Nu vezi lovitura după lovitură și disciplinarea după disciplinare ca fiind cea mai bună protecție, ci le vezi ca provocări nerezonabile ale cerului sau răsplată potrivită pentru tine. Ești atât de ignorant! Ai circumscris în întuneric, fără milă, cele mai bune momente și percepi de fiecare dată încercările frumoase și disciplinarea ca atacuri ale unui dușman. Nu ești capabil să te adaptezi mediului, și chiar mai mult, nu ești dispus să te adaptezi. Acest lucru se datorează faptului că nu ești dispus să obții nimic din mustrarea după mustrare pe care le vezi ca nemiloase. Nu cauți și nu cercetezi, și te lași în voia sorții – oriunde ajungi este locul unde te afli. Certarea pe care o vezi ca nemiloasă nu ți-a schimbat deloc inima și nici nu ți-a ocupat-o. În schimb, doar ți-a rănit-o. Ai perceput această „mustrare nemiloasă” doar ca pe dușmanul tău în această viață, dar nu ai câștigat nimic. Ești atât de neprihănit de sine! Rar crezi că ești supus unor astfel de încercări, pentru că ești atât de vrednic de dispreț, mai degrabă crezi că ești prea ghinionist și, mai mult, spui că Eu îți caut mereu nod în papură. Până acum, cât de mult înțelegi de fapt din ceea ce spun și din ce fac? Nu gândi că ești un geniu înnăscut, doar la un pas de cer și care stă falnic peste pământ. Nu ești mai deștept decât alți oameni și se poate spune chiar că ești mai prostuț decât oricare altă persoană rațională de pe pământ pentru că te vezi prea sus; nu ai avut niciodată niciun sentiment de inferioritate. Se pare că percepi tot ceea ce fac, la fel de limpede ca și cristalul. Adevărul este că nu ești nici pe departe o persoană rațională. Acest lucru se datorează faptului că nu ai nicio idee despre ceea ce voi face și știi și mai puțin despre ceea ce fac în prezent. De aceea spun că, pur și simplu, nu te poți compara cu un fermier veteran care nu are cunoștință de viața umană, dar se bazează pe binecuvântările de sus pentru agricultură. Ești atât de disprețuitor în privința propriei tale vieți și nu-ți cunoști propria reputație, și ai și mai puțină cunoaștere de sine. Ești prea „înalt și puternic”! Sunt cu adevărat preocupat de modul în care playboy-i sau femeile delicate, așa ca și tine, vor putea să reziste atacurilor mai mari ale vânturilor și valurilor puternice, furtunoase? Acelor playboy nu le pasă deloc de tipul de ambianță care a venit acum peste ei. Pare a fi o chestiune nesemnificativă – ei nu țin cont de aceste lucruri. Ei nu sunt negativi și nu se văd pe ei înșiși ca fiind josnici. În schimb, ei încă hoinăresc și se plimbă pe „bulevarde” făcându-și vânt cu evantaiul. Aceste „făpturi” care nu învață și nu știu nimic, nu au nici o idee de ce le spun aceste lucruri. Ei doar se cunosc puțin pe sine cu o înfățișare truculentă și, după aceea, căile lor rele nu se schimbă. După ce se depărtează de Mine, ei continuă să alerge necontrolat prin lume și să se fălească și să escrocheze. Expresia de pe fața ta se schimbă prea repede – în felul acesta continui să Mă înșeli. Mare îndrăzneală ai! Iar acele tinere femei delicate sunt cu adevărat ridicole. Aud cuvântările Mele urgente, ele văd ambianța în care se află și nu pot face nimic decât să verse lacrimi; își tot învârt corpul, ca și cum ar încerca să fie fermecătoare. E atât de dezgustător! Ea își vede propria statură și se află întinsă în pat și stă acolo, plângând neîncetat, ca și cum ar fi pe punctul de-a se sufoca. Din aceste cuvinte, ea își vede propria imaturitate și josnicie, după care este supraîncărcată cu negativitate. Se uită în gol și nu are lumină în ochii ei; ea nu se plânge și nu Mă urăște – este atât de negativă încât nici măcar nu se mișcă. De asemenea, ea nu învață și nu știe nimic. După ce pleacă de la Mine, glumește din nou și este jucăușă, iar acel râs ca de clopote de argint este la fel ca și o „prințesă de clopot de argint”. Ambele sunt atât de fragile și prea lipsite de autocompătimire! Voi toți, bunurile deteriorate în rândul omenirii – sunteți atât de lipsiți de umanitate! Nu cunoașteți iubirea de sine sau protecția de sine, nu înțelegeți rațiunea, nu căutați calea adevărată sau nu iubiți adevărata lumină și, în special, nu știți cum să vă prețuiți. Ați împins de-a lungul timpului cuvintele Mele de învățătură în cotloanele minții voastre și le-ați folosit chiar și pentru divertisment în timpul vostru liber. Le-ați folosit mereu ca amuleta voastră. Când Satana te acuză, doar te rogi puțin. Când ești negativ, dormi, și când ești fericit, alergi ca nebunul. Când te mustru, dai din cap și te pleci, dar când pleci de la Mine, râzi în mod turbat. Între oameni ești întotdeauna cel mai important și niciodată nu te-ai gândit la tine ca fiind cel mai încrezut. Ești mereu important și puternic, foarte mulțumit de sine și arogant. Cum poate acel fel de „tânăr”, „tânără”, „domn” sau „doamnă”, care nu învață și nu știe nimic, să trateze cuvintele Mele ca pe o comoară prețioasă? Te întreb mai departe – ce ai învățat cu adevărat din cuvintele Mele și din lucrarea Mea în tot acest interval de timp? Trucurile tale sunt mai inteligente? Carnea ta este mai sofisticată? Atitudinea ta față de Mine este mai disprețuitoare? Îți spun sincer, această mare lucrare a Mea a mărit de fapt acum curajul tău, care obișnuia să fie cel al unui șoarece. Frica ta de Mine se diminuează pe zi ce trece, pentru că sunt prea milostiv. Nu am folosit niciodată metode violente pentru a-ți pedepsi carnea. Poate că, așa cum înțelegi tu, doar vorbesc aspru, dar, de cele mai multe ori, te confrunt cu un zâmbet și foarte rar te critic vreodată pe față. Și, aceasta se datorează mai ales faptului că țin întotdeauna cont de slăbiciunile tale care te-au făcut să Mă tratezi precum șarpele îl tratează pe fermierul cu inima bună. Chiar admir abilitatea omenirii de a-i cântări cu atenție pe alții – este cu adevărat remarcabilă, superbă! Îți spun adevărul. Indiferent dacă ai sau nu o inimă de reverență astăzi, este nesemnificativ. Nu sunt nervos sau anxios, dar îți voi spune și că tu, „geniul”, care nu învață și nu știe nimic, vei fi în cele din urmă ruinat de mica inteligență a autoadmirației tale. Tu vei fi cel care suferă și vei fi cel care va fi mustrat. Nu aș fi atât de prost să continui să te însoțesc în iad și să continui să sufăr, deoarece tu și cu Mine nu suntem din același aluat. Nu uita că ești o creație care a fost blestemată de Mine și care este învățată și mântuită de Mine. Nu este nimic în tine după care să tânjesc. Indiferent când lucrez, nu sunt supus manipulării niciunor oameni, evenimente sau lucruri. Se poate spune că atitudinea Mea față de omenire și viziunea asupra ei a rămas întotdeauna la fel. Nu am nicio favoare față de tine pentru că ești un adjunct în gestionarea Mea; cu siguranță nu ai puncte forte mai mari decât orice altceva. Te sfătuiesc să îți aduci aminte întotdeauna că nu ești nimic mai mult decât o creație! Deși trăiești cu Mine, trebuie să-ți cunoști statutul și să nu te vezi prea important. Chiar dacă nu te critic sau nu Mă ocup de tine și te întâmpin cu un zâmbet, asta nu dovedește că tu și cu Mine suntem din același aluat. Ar trebui să știi că tu cauți adevărul, dar tu însuți nu ești adevărul! Trebuie să te schimbi conform cuvintelor Mele în orice moment – nu poți scăpa de acest lucru. Te sfătuiesc să înveți ceva în timp ce te afli în mijlocul acestor vremuri minunate, cât timp această ocazie rară este aici și nu încerca să Mă păcălești. Nu trebuie să recurgi la lingușire pentru a Mă înșela. Căutându-Mă pe Mine nu este doar în favoarea Mea – este în a ta!

Fragment din „Cei care nu învață și nu cunosc nimic: nu sunt ei bestii?” în Cuvântul Se arată în trup

69. De fapt, omul care îşi face datoria, săvârşeşte tot ceea ce este inerent omului, adică ceea ce este posibil pentru om. Doar atunci este îndeplinită datoria sa. Defectele omului în timpul slujirii sale sunt reduse treptat prin experiență progresivă și prin procesul experienței judecării sale; acestea nu împiedică sau afectează datoria omului. Cei care încetează a mai sluji sau cedează și dau înapoi de frica defectelor care pot exista în slujire sunt cei mai lași dintre toți oamenii. Dacă omul nu poate exprima ceea ce ar trebui să exprime în timpul slujirii sau să împlinească ceea ce este posibil în mod inerent pentru el și, în schimb, se prostește și face totul mecanic, atunci el a pierdut rolul pe care ar trebui să-l aibă o ființă creată. Un astfel de om este considerat o entitate mediocră și o risipă inutilă de spațiu; cum poate unul ca acesta să fie demn de a purta titlul de ființă creată? Nu sunt ei entități ale depravării care strălucesc în exterior, dar sunt putrede în interior? Dacă un om îşi spune Dumnezeu, dar nu este în stare să exprime ființa divinității, să facă lucrarea lui Dumnezeu Însuşi sau să-L reprezinte pe Dumnezeu, fără îndoială el nu este Dumnezeu, deoarece nu are esenţa lui Dumnezeu și ceea ce Dumnezeu poate înfăptui în mod inerent nu există în el. Dacă omul pierde ceea ce este realizabil în mod inerent, nu mai poate fi considerat om și nu mai este vrednic de statutul de ființă creată sau să vină înaintea lui Dumnezeu și să-I slujească. În plus, nu este vrednic să primească harul lui Dumnezeu sau să fie vegheat, protejat și desăvârșit de Dumnezeu. Mulți care au pierdut încrederea lui Dumnezeu ajung să piardă harul lui Dumnezeu. Nu doar că nu-și detestă fărădelegile, ci răspândesc cu obrăznicie ideea că modul lui Dumnezeu este incorect. Și acei răzvrătiţi chiar neagă existența lui Dumnezeu; cum poate un astfel de om, cu o astfel de răzvrătire să aibă privilegiul de a se bucura de harul lui Dumnezeu? Oameni care nu și-au îndeplinit îndatorirea s-au răzvrătit foarte tare împotriva lui Dumnezeu și, deși Îi sunt foarte îndatorați își pierd mințile și-L critică pe Dumnezeu că nu are dreptate. Cum ar putea astfel de oameni să fie vrednici de a fi desăvârșiți? Nu este oare acesta preludiul eliminării și pedepsirii? Un om care nu-și face datoria față de Dumnezeu este deja vinovat de cele mai atroce nelegiuiri, pentru care nici măcar moartea nu este o pedeapsă suficientă, cu toate acestea omul are obrăznicia de a se certa cu Dumnezeu și de a se compara cu El. Ce folos este în a desăvârși un astfel de om? Dacă omul nu reuşeşte să îşi facă datoria, ar trebui să simtă vinovăția și îndatorarea; ar trebui să-și disprețuiască slăbiciunile și inutilitatea, răzvrătirea și statutul corupt și, mai mult decât atât, ar trebui să-și sacrifice viața și sângele pentru Dumnezeu. Doar atunci este o ființă creată care-L iubește cu adevărat pe Dumnezeu și doar un astfel de om este vrednic de a se bucura de binecuvântările și promisiunile lui Dumnezeu și de a fi desăvârșit de către El. Cât despre cei mai mulți dintre voi? Cum Îl tratați pe Dumnezeul care trăiește printre voi? Cum v-ați făcut datoria înaintea Lui? Ați îndeplinit tot ceea ce ați fost chemați să îndepliniți, chiar și cu prețul vieții voastre? Ce ați sacrificat? Nu ați primit multe din partea Mea? Puteți face diferența? Cât de loiali Îmi sunteți? Cum Mi-ați slujit? Și cum rămâne cu tot ce v-am acordat și am făcut pentru voi? Ați luat în calcul toate acestea? Ați judecat și comparat cu toţii acest aspect cu puțina conștiință care v-a mai rămas? Cum ar putea cuvintele și acțiunile voastre să aibă valoare? S-ar putea oare ca astfel de sacrificii minuscule din partea voastră să fie vrednice de tot ceea ce v-am dăruit? Nu am altă alternativă și cu toate că v-am fost devotat din toată inima, nutriți îndoieli păcătoase în legătură cu Mine și sunteți fără tragere de inimă. Aceasta este dimensiunea datoriei voastre, singurul vostru rol. Nu e așa? Nu știți că nu ați îndeplinit deloc datoria unei ființe create? Cum puteți fi considerați o ființă creată? Nu știți cu exactitate ce este ceea ce exprimați și trăiți? Ați eșuat în îndeplinirea datoriei voastre, dar căutați să obțineți mila și harul bogat al Lui Dumnezeu. Un astfel de har nu a fost pregătit pentru unii atât de lipsiți de valoare și de simpli ca voi, ci pentru aceia care nu cer nimic și se sacrifică cu bucurie. Astfel de oameni ca voi, astfel de nulități mediocre, nu sunt deloc vrednice să se bucure de harul cerului. Doar dificultățile și suferințele interminabile vă vor acompania zilele! Dacă nu-Mi puteți fi credincioși, soarta voastră va fi una a suferinței. Dacă nu puteți fi răspunzători față de cuvintele Mele și de lucrarea Mea, grupul vostru va fi unul al pedepsirii. Orice har, binecuvântare și viață minunată în Împărăție nu va avea nimic de-a face cu voi. Acesta este finalul de care meritați să aveți parte și e o consecință a propriilor voastre fapte!

Fragment din „Diferența dintre lucrarea de slujire a Dumnezeului întrupat și datoria omului” în Cuvântul Se arată în trup

70. Acum să ne uităm la următorul pasaj: „Dar Eu vă spun că aici este Cineva mai mare decât Templul! Dacă aţi fi ştiut ce înseamnă: «Milă doresc, nu jertfă!», n-aţi fi condamnat nişte nevinovaţi! Căci Fiul Omului este Domn şi al Sabatului!” (Matei 12:6-8). La ce se referă „templu” aici? Simplu spus, „templu” se referă la o clădire magnifică, înaltă, iar în Epoca Legii, templul era un loc unde preoții să Îl venereze pe Dumnezeu. Când Domnul Isus a spus „aici este Cineva mai mare decât Templul!” la cine se referea? Clar, este vorba de Domnul Isus întrupat pentru că doar El era mai mare decât templul. Ce le spuneau acele cuvinte oamenilor? Le spuneau să iasă din templu – Dumnezeu ieșise deja și nu mai lucra în el, deci oamenii ar trebui să urmeze pașii lui Dumnezeu în afara templului și să calce pe urmele Lui în noua Sa lucrare. Contextul în care Domnul Isus a spus asta era faptul că în temeiul legii, oamenii ajunseseră să vadă templul ca ceva mai mare decât Însuși Dumnezeu. Adică, oamenii venerau templul în loc să-L venereze pe Dumnezeu, așadar Domnul Isus i-a avertizat să nu venereze idoli, ci să-L venereze pe Dumnezeu, deoarece El este suprem. Prin urmare, El a spus: „Milă doresc, nu jertfă!” Este evident că în ochii Domnului Isus, majoritatea oamenilor din cadrul legii nu Îl mai venerau pe Iahve Dumnezeu, ci doar treceau prin procesul de sacrificare, iar Domnul Isus a hotărât că acest proces era o venerare de idoli. Acești adoratori de idoli vedeau templul ca pe ceva mai mare și mai înalt decât Dumnezeu. În inimile lor exista doar templul, nu Dumnezeu, iar dacă ei pierdeau templul, ei își pierdeau sălașul. Fără templu, nu aveau unde să se închine și nu își puteau îndeplini sacrificiile. Așa-zisul lor sălaș era locul unde acționau sub egida venerării lui Iahve Dumnezeu, permițându-le să stea în templu și să își îndeplinească propriile treburi. Așa-zisa lor îndeplinire de sacrificii era doar pentru a-și desfășura propriile afaceri rușinoase sub pretextul desfășurării serviciului lor în templu. Acesta era motivul pentru care oamenii din acea vreme considerau templul mai măreț decât Dumnezeu. Deoarece ei foloseau templul ca acoperire și sacrificiile ca pretext pentru înșelarea oamenilor și înșelarea lui Dumnezeu, Domnul Isus a spus asta pentru a avertiza oamenii. Dacă aplicați aceste cuvinte în prezent, acestea sunt la fel de pertinente și de valide. Deși oamenii de astăzi au experimentat o lucrare a lui Dumnezeu diferită față de cea experimentată de oamenii din Epoca Legii, esența naturii lor este aceeași. În contextul lucrării de astăzi, oamenii vor face tot același fel de lucruri precum „templul este mai măreț decât Dumnezeu”. De exemplu, oamenii consideră împlinirea datoriei lor ca fiind slujba lor; ei consideră a fi martor pentru Dumnezeu și a se lupta cu marele balaur roșu ca fiind mișcări politice în apărarea drepturilor omului, pentru democrație și libertate; ei își transformă datoria pentru a-și folosi abilitățile și a le transforma în cariere, dar ei tratează teama de Dumnezeu și ferirea de rău ca nimic mai mult decât o doctrină religioasă de respectat; și așa mai departe. Nu sunt aceste exprimări din partea oamenilor în mod esențial la fel precum „templul este mai măreț decât Dumnezeu”? Doar că acum două mii de ani, oamenii își desfășurau treburile personale în templul fizic, dar astăzi, oamenii își desfășoară treburile personale în temple intangibile. Acei oameni care prețuiesc regulile consideră regulile ca fiind mai mărețe decât Dumnezeu, acei oameni care iubesc statutul consideră statutul mai măreț decât Dumnezeu, aceia care își iubesc cariera consideră cariera mai presus de Dumnezeu și așa mai departe – toate exprimările lor Mă determină să spun: „Oamenii Îl laudă pe Dumnezeu ca fiind cel mai măreț prin cuvintele lor, dar în ochii lor toate sunt mai mărețe decât Dumnezeu.” Asta pentru că de îndată ce oamenii găsesc o oportunitate de a-și afișa propriile talente pe calea lor de a-L urma pe Dumnezeu sau de a-și desfășura propriile afaceri sau propria carieră, ei se distanțează de Dumnezeu și se dedică slujbei pe care o iubesc. Cât despre ce le-a încredințat Dumnezeu și voia Lui, acele lucruri au fost abandonate demult. În acest scenariu, ce este diferit la acești oameni față de cei care și-au desfășurat propriile activități în templu acum două mii de ani?

Fragment din „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (III)” în Cuvântul Se arată în trup

71. Mulți oameni în urma Mea râvnesc binecuvântările pe care le aduce statutul, se îndoapă cu mâncare, le place somnul și acordă toată atenția trupului, mereu temători că nu au cum să iasă din trup. Nu-și îndeplinesc sarcinile obișnuite în biserică și mănâncă pe gratis, ci își mustră frații și surorile cu cuvintele Mele și se ridică și îi iau de sus pe ceilalți. Acești oameni continuă să spună că fac voia lui Dumnezeu, spun mereu că sunt apropiații lui Dumnezeu – nu este absurd? Dacă motivațiile tale sunt corecte, dar nu poți să slujești în conformitate cu voia lui Dumnezeu, atunci te comporți prostește; dar dacă motivațiile tale nu sunt cele corecte și tot spui că-L slujești pe Dumnezeu, atunci te opui lui Dumnezeu și ar trebui să fii pedepsit de El! Nu am niciun fel de milă pentru astfel de oameni! În casa lui Dumnezeu mănâncă gratuit, dar râvnesc la confortul trupesc și nu se gândesc la interesele lui Dumnezeu; caută întotdeauna ce e bine pentru ei, nu dau nicio atenție voii lui Dumnezeu, tot ceea ce fac ei nu este plăcut de Duhul lui Dumnezeu, fac întotdeauna manevre și complotează împotriva fraților și surorilor lor, și, având două fețe, ca vulpea într-o vie, care mereu fură struguri și calcă via în picioare. Ar putea asemenea oameni să fie apropiații lui Dumnezeu? Ești potrivit să primești binecuvântările lui Dumnezeu? Nu îți asumi nicio responsabilitate față de viața ta și față de Biserică, ești potrivit să primești misiunea lui Dumnezeu? Cine ar îndrăzni să aibă încredere în unul asemenea ție? Când slujești în felul acesta, ar putea Dumnezeu să îndrăznească să îți încredințeze o sarcină mai importantă? Nu cumva întârzii lucrurile?

Fragment din „Cum să slujim Lui Dumnezeu în armonie cu voia Lui” în Cuvântul Se arată în trup

72. Omenire crudă, brutală! Conspirația și intriga, îmbrâncirea unii cu alții, fuga disperată după reputație și avere, măcelul reciproc – când se vor încheia toate acestea? Dumnezeu a rostit sute de mii de cuvinte și totuși nimănui nu i-a venit mintea la cap. Ei acționează de dragul familiei, al fiilor și al fiicelor lor, pentru carieră, perspective, pentru statut, vanitate și bani, de dragul hainelor, pentru mâncare și trup – acțiunile cui sunt cu adevărat de dragul lui Dumnezeu? Chiar și printre cei ale căror acțiuni sunt de dragul lui Dumnezeu, există foarte puțini care Îl cunosc. Câți nu acționează de dragul propriilor interese? Câți oameni nu-i persecută și discriminează pe alții de dragul menținerii propriului statut? Astfel, Dumnezeu a fost condamnat de nenumărate ori prin forță la moarte, nenumărați judecători barbari L-au condamnat pe Dumnezeu și L-au răstignit încă o dată pe cruce. Câți pot fi numiți neprihăniți deoarece acționează cu adevărat de dragul lui Dumnezeu?

Fragment din „Păcătoșii cu siguranță vor fi pedepsiți” în Cuvântul Se arată în trup

73. Vă dați măcar seama ce faceți voi astăzi – și anume, dezlănțuindu-vă nebunește prin lume, complotând unul împotriva celuilalt, înșelându-vă unii pe alții, comportându-vă perfid, pe ascuns și fără rușine, necunoscând adevărul, fiind necinstiți și fățarnici, practicând lingușirea, considerând că aveți întotdeauna dreptate și că sunteți mai buni ca ceilalți, fiind aroganți și acționând feroce, ca animalele sălbatice din munți, și barbar ca regele bestiilor – este aceasta înfățișarea unei ființe umane? Sunteți grosolani și nerezonabili. Nu ați privit niciodată cuvântul Meu ca pe o comoară ci, în schimb, ați adoptat o atitudine disprețuitoare. În acest fel, de unde să vină împlinirea, o viață umană adevărată și speranțe frumoase? Te va salva cu adevărat imaginația ta extravagantă din gura tigrului? Te va salva ea cu adevărat de focul arzător? Ai fi decăzut în asemenea măsură dacă ai fi privit cu adevărat lucrarea Mea ca pe o comoară neprețuită? S-ar putea că soarta ta să fie cu adevărat de neschimbat? Ești dispus să mori cu un astfel de regret?

Fragment din „Esența și identitatea omului” în Cuvântul Se arată în trup

74. Fiecare dintre voi s-a ridicat la cele mai înalte înălțimi ale mulțimilor; voi v-ați ridicat pentru a fi strămoșii mulțimilor. Sunteți extrem de arbitrari și alergați înnebuniți printre toți viermii care caută un loc liniștit, încercând să devorați viermii mai mici decât voi. Sunteți răutăcioși și siniștri în inimile voastre, depășind acele fantome care s-au scufundat pe fundul mării. Locuiți în partea de jos a bălegarului, tulburând viermii de sus în jos, astfel încât să nu aibă pace, luptându-vă unii cu alții pentru o vreme și apoi calmându-vă. Nu vă cunoașteți propriul statut, dar încă vă mai luptați unul cu celălalt în bălegar. Ce puteți obține din această luptă? Dacă ați avea cu adevărat o inimă plină de venerație pentru Mine, cum ați putea să vă luptați unul cu altul în spatele Meu? Nu contează cât de înalt este statutul tău, nu ești tot un mic vierme împuțit din balegă? Vor putea să-ți crească aripi și să devii un porumbel în cer?

Fragment din „Când frunzele care cad se vor reîntoarce la rădăcinile lor, veți regreta tot răul pe care l-ați făcut” în Cuvântul Se arată în trup

75. Ar fi mai bine pentru voi să dedicați mai mult efort adevărului cunoașterii sinelui. De ce nu ați fost lăudați de Dumnezeu? De ce este firea voastră abominabilă pentru El? De ce provoacă discursul vostru dezgustul Lui? De îndată ce ați demonstrat un pic de loialitate, vă cântați propriile laude și cereți recompensă pentru o contribuție mică; vă uitați de sus la alții când ați arătat un minimum de ascultare și deveniți disprețuitori față de Dumnezeu la îndeplinirea unei sarcini minore. Pentru primirea lui Dumnezeu, ceri bani, daruri și complimente. Te doare inima să dai un ban sau doi; când dai zece, dorești binecuvântări și să fii tratat cu deosebire. Despre o umanitate ca a voastră este, în mod indiscutabil, jignitor să se vorbească sau să se audă. Există ceva demn de laudă în vorbele și acțiunile voastre? Cei care își fac datoria și cei care nu și-o fac, cei care conduc și cei care îi urmează, cei care Îl primesc pe Dumnezeu și cei care nu Îl primesc, cei care dăruiesc și cei care nu dăruiesc, cei care predică și cei care primesc cuvântul și așa mai departe, toți acești oameni se laudă pe ei înșiși. Nu găsiți acest lucru ridicol? Să știi foarte bine că crezi în Dumnezeu, totuși să nu poți fi compatibil cu Dumnezeu. Știind foarte bine că ești pe deplin nevrednic, persiști, totuși, în a te lăuda. Nu simțiți că rațiunea vi s-a deteriorat până într-acolo, încât nu mai aveți autocontrol? Cu o rațiune ca aceasta, cum sunteți vrednici de a vă asocia cu Dumnezeu? Nu vă temeți pentru voi, în acest moment? Firea voastră s-a deteriorat deja până într-acolo, încât nu puteți fi compatibili cu Dumnezeu. Astfel, nu este credința voastră ridicolă? Nu este credința voastră fără noimă? Cum te vei ocupa de viitorul tău? Cum vei alege calea pe care trebuie să mergi?

Fragment din „Cei care sunt incompatibili cu Hristos sunt cu siguranță potrivnici lui Dumnezeu” în Cuvântul Se arată în trup

76. Acum, Eu trăiesc pe pământ și trăiesc printre oameni. Toți oamenii experimentează lucrarea Mea și Îmi urmăresc cuvântările, iar odată cu aceasta Eu așez toate adevărurile peste fiecare dintre cei ce Mă urmează, pentru ca astfel să poată primi viață de la Mine și astfel să dobândească o cale pe care să poată merge. Căci Eu sunt Dumnezeu, de viață Dătătorul. În timpul mulților ani ai lucrării Mele, omul a primit mult și a renunțat la mult, totuși vă spun că omul nu crede cu adevărat în Mine. Aceasta pentru că omul nu face decât să recunoască din buze că Eu sunt Dumnezeu, fără a îmbrățișa însă adevărul pe care-l rostesc și practicând încă și mai puțin adevărul pe care-l cer de la ei. Cu alte cuvinte, omul recunoaște numai existența lui Dumnezeu, însă nu și pe cea a adevărului; omul recunoaște numai existența lui Dumnezeu, însă nu și pe cea a vieții; omul recunoaște numai numele lui Dumnezeu, însă nu și esența Lui. Din pricina zelului său, omul Mi-a provocat scârbă. Căci omul nu face decât să folosească cuvinte plăcute urechii pentru a Mă amăgi și niciunul nu se închină Mie cu o inimă sinceră. Vorbirea voastră cuprinde ispita șarpelui; mai mult, ea este cât se poate de semeață, o adevărată proclamație a arhanghelului. Mai mult, faptele voastre sunt atât de roase și sfâșiate încât sunt rușinoase; dorințele voastre deșănțate și intențiile hrăpărețe aduc ofensă auzului. Voi toți ați devenit niște molii în casa Mea, niște obiecte demne de a fi aruncate cu dezgust. Căci niciunul dintre voi nu este iubitor al adevărului, ci sunteți oameni care râvniți să primiți binecuvântări, să vă înălțați la cer și să vedeți arătarea măreață a lui Hristos folosindu-Și puterea pe pământ. Dar v-ați gândit vreodată cum ar putea cineva ca voi, atât de adânc corupți și necunoscând câtuși de puțin ce este Dumnezeu, să se fie vrednici de a-L urma pe Dumnezeu? Cum ați putea voi să vă înălțați la cer? Cum v-ați putea dovedi demni să vedeți măreția, care este fără precedent în splendoarea sa? Gurile voastre sunt pline de cuvinte mincinoase și obscene, trădătoare și arogante. Nu ați rostit niciodată cuvinte sincere către Mine, nici cuvinte sfinte, nici cuvinte prin care să vă arătați supunerea față de Mine, după ce ați experimentat cuvântul Meu. Cum este credința voastră, la urma urmelor? Inimile voastre sunt pline de dorințe și bogății, mințile voastre sunt pline de lucruri materiale. Zilnic, calculați cum să obțineți ceva de la Mine, cât de multă bogăție și cât de multe lucruri materiale ați primit de la Mine. Zilnic, așteptați ca și mai multe binecuvântări să se pogoare asupra voastră, ca să vă puteți bucura, și mai mult și mai bine, de acele lucruri care pot aduce bucurie. Ceea ce este în cugetul vostru în fiecare moment nu sunt Eu, nici adevărul care de la Mine purcede, ci soții (soțiile) voastre, fii, fiicele, ceea ce mâncați și îmbrăcați, și cum s-ar putea ca plăcerile voastre să fie chiar și mai numeroase, chiar și mai bune. Chiar și atunci când vă umpleți stomacurile până la refuz, oare nu sunteți doar cu puțin mai mult decât niște cadavre? Chiar și când vă împodobiți splendid înfățișarea exterioară, nu sunteți oare tot niște cadavre ambulante, fără viață? Vă spetiți de dragul stomacurilor voastre, până când părul vostru ajunge să fie presărat cu fire cărunte, dar niciunul dintre voi nu sacrifică un singur fir de păr pentru lucrarea Mea. Sunteți mereu pe fugă, solicitându-vă trupurile și storcându-vă creierii, de dragul trupurilor voastre și pentru fii și fiicele voastre, însă niciunul dintre voi nu arată vreo preocupare sau vreo grijă față de voia Mea. Oare ce mai sperați să obțineți de la Mine?

Fragment din „Mulți sunt chemați, puțini sunt aleși” în Cuvântul Se arată în trup

77. Inimile voastre sunt pline de răutate, trădare și înșelăciune; așa stând lucrurile, câte impurități există în iubirea voastră? Credeți că ați renunțat deja la multe pentru Mine; credeți că iubirea voastră pentru Mine este deja suficientă. Dar atunci, de ce oare cuvintele și faptele voastre poartă întotdeauna în ele revoltă și înșelăciune? Voi Mă urmați, dar nu Îmi recunoașteți cuvântul. Oare se poate considera asta iubire? Mă urmați, dar apoi Mă dați la o parte. Oare se poate considera asta iubire? Mă urmați, dar nu aveți încredere în Mine. Oare se poate considera asta iubire? Mă urmați, dar nu puteți accepta existența Mea. Oare se poate considera asta iubire? Mă urmați, dar nu vă purtați cu Mine pe potriva a cine sunt și Îmi îngreunați sarcina la fiecare pas. Oare se poate considera asta iubire? Mă urmați, dar încercați să Mă păcăliți și să Mă amăgiți în orice pricină. Oare se poate considera asta iubire? Mă slujiți, dar nu vă este frică de Mine. Oare se poate considera asta iubire? Vă opuneți Mie în toate privințele și în toate lucrurile. Oare toate acestea pot fi considerate iubire? Ați sacrificat multe, este adevărat, dar nu ați practicat niciodată ceea ce Eu cer de la voi. Oare se poate considera asta iubire? O socoteală atentă arată că nu există nici urmă de iubire pentru Mine în voi. După atâția ani de lucrare și după atât de multe cuvinte oferite de Mine, cât de mult ați câștigat efectiv? Oare aceasta nu merită o privire atentă în urmă?

Fragment din „Mulți sunt chemați, puțini sunt aleși” în Cuvântul Se arată în trup

78. Aceia care nu înțeleg voia lui Dumnezeu sunt adversarii lui Dumnezeu; aceia care înțeleg voia lui Dumnezeu, dar nu practică adevărul sunt adversarii lui Dumnezeu; aceia care mănâncă și beau cuvintele lui Dumnezeu, dar merg împotriva substanței cuvintelor lui Dumnezeu, sunt adversarii lui Dumnezeu; aceia care au concepții despre Dumnezeul întrupat și se răzvrătesc intenționat, sunt adversarii lui Dumnezeu; aceia care Îl judecă pe Dumnezeu, sunt adversarii lui Dumnezeu; și oricine nu este capabil să Îl cunoască pe Dumnezeu și să Îi fie martor, este adversarul lui Dumnezeu. Așa că, ascultați îndemnul meu: Dacă aveți cu adevărat credința să umblați pe această cărare, atunci continuați să o urmați. Dacă nu puteți să vă abțineți de la a vă împotrivi lui Dumnezeu, atunci mai bine vă întoarceți până nu e prea târziu. Altfel, se prevestesc lucruri mai degrabă rele decât bune, pentru că natura voastră e prea stricată. Nu aveți nici un pic de loialitate sau ascultare sau o inimă care însetează după dreptate și adevăr. Și nu aveți nici un strop de dragoste pentru Dumnezeu. S-ar putea spune că starea voastră înaintea lui Dumnezeu este în totală dezordine. Nu reușiți să vă păziți ceea ce ar trebui sau să vorbiți ceea ce ar trebui. Nu sunteți capabili să puneți în practică ceea ce ar trebui și nu sunteți capabili să îndepliniți rolul pe care ar trebui. Nu aveți loialitatea, conștiința, ascultarea sau fermitatea care ar trebui. Nu ați îndurat suferința pe care ar trebui să o îndurați și nu aveți credința care ar trebui. Sunteți lipsiți total de orice merit; aveți respectul de sine necesar pentru a continua să trăiți? Vă spun că e mai bine pentru voi să închideți ochii pentru odihna veșnică, scutindu-L astfel pe Dumnezeu de grija pentru voi și să sufere de dragul vostru. Credeți în Dumnezeu, dar nu Îi cunoașteți voia; mâncați și beți cuvintele lui Dumnezeu, dar nu sunteți capabili să țineți poruncile lui Dumnezeu. Credeți în Dumnezeu, dar nu Îl cunoașteți și trăiți ca și cum nu ați avea un scop la care să năzuiți. Nu aveți nicio valoare și nu aveți niciun scop. Trăiți ca oameni, dar nu aveți nicio conștiință, integritate sau cea mai mică credibilitate. Cum puteți fi considerați oameni? Credeți în Dumnezeu, dar Îl înșelați. Mai mult, luați banii lui Dumnezeu și mâncați din jertfele Lui, dar, la sfârșit, nu arătați nicio apreciere pentru sentimentele lui Dumnezeu sau conștiință față de Dumnezeu. Nu puteți îndeplini nici cea mai neînsemnată dintre poruncile lui Dumnezeu. Prin urmare, cum puteți fi considerați oameni? Mâncarea pe care o mâncați și aerul pe care îl respirați vin de la Dumnezeu, vă bucurați de harul Său, dar, la final, nu aveți nici cea mai mică cunoștință despre Dumnezeu. Dimpotrivă, ați devenit nefolositori care I se împotrivesc lui Dumnezeu. Nu sunteți atunci niște dobitoace cu nimic mai bune decât un câine? Care dintre animale este mai rău decât voi?

Fragment din „Toți cei care nu-L cunosc pe Dumnezeu sunt aceia care I se împotrivesc lui Dumnezeu” în Cuvântul Se arată în trup

79. Loialitatea voastră este doar în cuvinte, cunoștințele voastre sunt doar intelectuale și conceptuale, munca voastră este de dragul câștigării binecuvântărilor cerului, deci cum trebuie să fie credința voastră? Chiar și astăzi, vă faceți că nu auziți niciun cuvânt al adevărului. Voi nu știți ce este Dumnezeu, nu știți ce este Hristos, nu știți cum să Îl venerați pe Iahve, nu știți cum să intrați în lucrarea Duhului Sfânt și nu știți cum să deosebiți între lucrarea lui Dumnezeu Însuși și înșelăciunile omului. Știi numai să condamni orice cuvânt al adevărului exprimat de Dumnezeu, care nu se conformează cu gândul tău. Unde este smerenia ta? Unde este ascultarea ta? Unde este loialitatea ta? Unde este dorința ta de a căuta adevărul? Unde este venerația ta față de Dumnezeu? Vă spun Eu, cei ce cred în Dumnezeu datorită semnelor sunt, în mod sigur, categoria care va suferi distrugerea. Cei care nu sunt în stare să accepte cuvintele lui Isus care S-a reîntors la trup sunt, cu siguranță, progeniturile iadului, descendenții arhanghelului, categoria care va fi supusă distrugerii eterne.

Fragment din „Atunci când vei vedea trupul spiritual al lui Isus, Dumnezeu va fi făcut din nou cerul și pământul” în Cuvântul Se arată în trup

80. Către ce acordă atenție fiecare dintre voi toată ziua, indiferent dacă sunteți bărbați sau femei? Știți de cine depindeți pentru a mânca? Uită-te la hainele tale, uită-te la ceea ce ai cules în mâinile tale, mângâie-ți burta – care este fructul prețului sângelui și al sudorii pe care l-ai plătit? Încă te mai gândești să vizitezi obiective turistice, încă te mai gândești să îți împodobești trupul împuțit – unde este valoarea! Ți se cere să fii normal, dar astăzi nu numai că nu ești normal, ci ești opusul. Cum poate o astfel de persoană să îndrăznească să vină înaintea Mea? Cu o umanitate ca asta, defilând peste tot și descoperindu-ți trupul, trăind mereu înconjurat de dorința trupului, nu ești un descendent al demonilor murdari și al duhurilor rele? Nu voi permite ca un astfel de demon murdar să rămână mult timp! Și să nu ai impresia că nu știu ce crezi în inima ta. S-ar putea să-ți ții ferm în frâu desfrâul și trupul, dar cum aș putea să nu știu gândurile din inima ta și tot ceea ce doresc ochii tăi? Tinere doamne, oare nu vă faceți frumoase ca o floare pentru a vă etala trupul? Ce beneficii reprezintă bărbații pentru voi? Vă pot salva ei cu adevărat de marea suferinței? Și voi, playboy, îmbrăcați pentru a vă face să păreți manierați si distinși – nu este pentru a vă făli cu înfățișarea voastră? Și pentru cine faceți asta? Ce beneficii reprezintă femeile pentru voi? Nu sunt acestea sursa păcatului vostru? Voi, bărbați și femei, v-am spus multe cuvinte, totuși, ați respectat doar câteva dintre ele. Urechile voastre sunt grele, ochii voștri s-au întunecat, iar inimile voastre sunt întărite, astfel încât în corpurile voastre nu există decât desfrâu; sunteți prinși în el, incapabili să scăpați. Cine vrea să meargă oriunde lângă voi, viermilor, zvârcolindu-vă în murdărie și jeg? Nu uitați că nu sunteți mai mult decât aceia pe care i-am ridicat din gropi de gunoi, că inițial nu ați fost stăpâniți de umanitate normală. Ceea ce cer de la voi este umanitatea normală pe care nu ați avut-o inițial; nu vă cer să etalați desfrâul vostru sau să dați frâu liber trupului vostru rânced, care a fost antrenat de diavol atâția ani. Când vă îmbrăcați așa, nu vă temeți că veți fi ademeniți tot mai mult? Nu știți că ați fost, inițial, din păcat? Nu știți că trupurile voastre sunt pline de pofte? În așa măsură, încât desfrâul vostru se infiltrează prin hainele voastre, dezvăluindu-vă starea ca un demon de nesuportat urât și murdar. Nu este aceasta ceea ce este cel mai clar pentru voi? Inimile, ochii, buzele voastre – nu au fost spurcate toate de demoni murdari? Nu sunt murdare? Credeți că atâta timp cât nu faceți nimic imoral[j], sunteți cei mai sfinți; credeți că îmbrăcându-vă frumos puteți acoperi sufletele voastre sordide – nicio șansă! Vă sfătuiesc să deveniți mai realiști: nu fiți necinstiți și falși, și nu vă etalați. Vă arătați desfrâul unii altora, dar tot ce veți obține este suferința veșnică și mustrarea cu o inimă de piatră! Ce nevoie aveți să flirtați unii cu alții și să fiți îndrăgostiți? Aceasta este corectitudinea voastră? Acest lucru vă face să fiți integrii? Îi detest pe aceia dintre voi care practică remediile vrăjitoriei și se angajează în vrăjitorie, îi detest pe tinerii și tinerele dintre voi care își iubesc propriile trupuri. Ați face bine să vă înfrânați singuri, pentru că astăzi, vă cer să aveți umanitate normală, nu să faceți paradă de desfrâul vostru. Întotdeauna profitați de orice ocazie, pentru că trupurile voastre sunt prea abundente și desfrâul vostru prea mare!

Fragment din „Practica (7)” în Cuvântul Se arată în trup

81. În timpul lucrării Mele, întotdeauna acționați împotriva Mea, niciodată nu respectați cuvintele Mele. Eu Îmi fac lucrarea Mea, iar tu îți faci lucrarea ta, îți faci propria ta mică împărăție – voi, haită de vulpi și câini, tot ce faceți este împotriva Mea! Întotdeauna încercați să-i aduceți pe cei care vă iubesc doar pe voi în îmbrățișarea voastră – unde e respectul vostru? Tot ceea ce faceți este înșelător! Nu aveți nicio ascultare sau respect, tot ceea ce faceți este înșelător și blasfemator! Pot fi astfel de oameni mântuiți? Bărbații imorali sexual, lascivi, întotdeauna vor să le atragă pe acele prostituate vanitoase la ei pentru plăcerea lor. Nu voi salva astfel de demoni imorali sexual, vă urăsc demoni murdari, imoralitatea și vanitatea v-au aruncat în iad – ce aveți de spus în apărarea voastră? Voi, demoni murdari și spirite rele, sunteți atât de odioși! Sunteți dezgustători! Cum ar putea fi salvat un asemenea gunoi? Ar putea fi salvați cei prinși în mrejele păcatului? În felul acesta, aceste adevăruri și această viață nu au nicio atracție pentru voi; sunteți atrași de păcătoșenie, de bani, de statut, de faimă și de câștig, de plăcerile trupului, de frumusețea bărbaților și de vanitatea femeilor. Ce vă califică să intrați în Împărăția Mea? Imaginea voastră este chiar mai mare decât Dumnezeu, statutul vostru este mai înalt decât Dumnezeu, ca să nu mai spun nimic despre prestigiul vostru printre oameni – ați devenit idoli pe care oamenii îi venerează. Nu ai devenit arhanghelul? Când se dezvăluie sfârșitul oamenilor, care este atunci când și lucrarea mântuirii se apropie de sfârșit, mulți dintre voi veți fi cadavre care sunt dincolo de mântuire și trebuie eliminate.

Fragment din „Practica (7)” în Cuvântul Se arată în trup

82. Oamenii sunt ticăloși fără valoare, deoarece nu se prețuiesc pe ei înșiși. Dacă ei nici măcar nu se iubesc, ci se calcă în picioare pe ei înșiși, nu arată acest lucru că sunt fără valoare? Omenirea este ca o femeie ușoară care joacă jocuri cu ea însăși și care se dăruiește, de bunăvoie, altora pentru a fi violată. Dar, chiar și așa, oamenii încă nu știu cât de umili sunt. Ei găsesc plăcere în a lucra pentru alții sau în a vorbi cu ceilalți, punându-se pe ei înșiși sub controlul altora; nu este aceasta, cu adevărat, necurăția omenirii? Deși Eu nu am trăit o viață printre oameni și nu am experimentat cu adevărat viața umană, am o înțelegere foarte clară a fiecărei mișcări, a fiecărei acțiuni, a fiecărui cuvânt și a fiecărei fapte a omului. Pot chiar să expun omenirea la cea mai profundă rușine a sa, până la punctul în care ea nu mai îndrăznește să-și arate propriile trucuri și să cedeze poftelor sale. Ca un melc care se retrage în cochilia sa, oamenii nu mai îndrăznesc să-și expună propria stare urâtă. Întrucât omenirea nu se cunoaște pe sine, cel mai mare defect al ei este să-și etaleze înaintea altora, de bunăvoie, farmecul, expunându-și chipul urât; acesta este lucrul pe care Dumnezeu îl detestă cel mai mult. Întrucât relațiile dintre oameni sunt anormale și nu există relații interpersonale normale între aceștia, cu atât mai puțin au ei o relație normală[k] cu Dumnezeu. Dumnezeu a spus atât de multe și, făcând astfel, obiectivul Său principal este acela de a ocupa un loc în inimile oamenilor, de a-i face pe aceștia să scape de toți idolii din inimile lor, astfel încât Dumnezeu să-Și poată exercita puterea asupra întregii omeniri și să-Și atingă scopul de a fi pe pământ.

Fragment din „Capitolul 14” din „Interpretări ale tainelor cuvintelor lui Dumnezeu către întregul univers” în Cuvântul Se arată în trup

83. Am lucrat și vorbit în acest fel printre voi, am consumat atât de multă energie și efort, totuși, când ați ascultat vreodată ceea ce vă spun Eu limpede? Unde Mi v-ați închinat Mie, Celui Atotputernic? De ce Mă tratați astfel? De ce tot ceea ce spuneți și faceți provoacă mânia Mea? De ce vă sunt inimile atât de împietrite? V-am făcut vreodată rău? De ce nu faceți nimic altceva decât să Mă întristați și să Mă neliniștiți? Așteptați ziua mâniei Mele, a lui Iahve, să vină peste voi? Așteptați ca Eu să trimit mânia pricinuită de neascultarea voastră? Nu tot ceea ce fac este pentru voi? Cu toate acestea, M-ați tratat mereu pe Mine, Iahve, astfel: furând sacrificiile Mele, luând ofrandele de la altarul Meu acasă pentru a hrăni puii și puișorii puilor din vizuina lupului; oamenii se luptă unul împotriva celuilalt, înfruntându-se unul cu altul cu priviri furioase și cu săbii și sulițe, aruncând cuvintele Mele, ale Celui Atotputernic, în latrină, pentru a deveni la fel de murdare precum excrementele. Unde vă este integritatea? Umanitatea voastră a devenit o nebunie! Inimile voastre s-au împietrit de mult. Nu știți că ziua mâniei Mele va veni atunci când voi judeca răul pe care-l comiteți astăzi împotriva Mea, Cel Atotputernic? Credeți că păcălindu-Mă în felul acesta, prin aruncarea cuvintelor Mele în noroi și neurmându-le – credeți că acționând astfel, pe la spatele Meu, puteți scăpa de privirea Mea mânioasă? Nu știți că ați fost văzuți deja de ochii Mei, ai lui Iahve, când Mi-ați furat jertfele și Mi-ați râvnit posesiunile? Nu știți că atunci când Mi-ați furat jertfele, aceasta a avut loc înaintea altarului unde sunt oferite jertfele? Cum ați putut să vă credeți atât de deștepți încât să Mă înșelați în felul acesta? Cum s-ar putea îndepărta mânia Mea de păcatele voastre îngrozitoare? Cum ar putea furia Mea să treacă peste faptele voastre rele? Răul pe care-l comiteți astăzi nu deschide o cale de ieșire pentru voi, ci păstrează o mustrare pentru mâine; provoacă mustrarea Mea, a Celui Atotputernic, față de voi. Cum ar putea faptele voastre rele și cuvintele voastre rele să scape de mustrarea mea? Cum ar putea rugăciunile voastre să ajungă la urechile Mele? Cum aș putea deschide o cale de ieșire pentru nelegiuirea voastră? Cum aș putea să lepăd faptele voastre rele care Mă sfidează? Cum aș putea să nu vă tai limbile care sunt la fel de veninoase ca ale șarpelui? Nu apelați la Mine de dragul dreptății voastre, dar stocați în schimb mânia Mea ca urmare a nedreptății voastre. Cum v-aș putea ierta? În ochii Mei, ai Celui Atotputernic, cuvintele și acțiunile voastre sunt murdare. Ochii Mei, ai Celui Atotputernic, văd nelegiuirea voastră ca pe o mustrare neîncetată. Cum ar putea să se îndepărteze de la voi mustrarea și judecata Mea dreaptă? Pentru că voi Îmi faceți asta, făcându-Mă trist și mânios, cum v-aș putea lăsa să-Mi scăpați din mâini și să vă îndepărtați de ziua în care Eu, Iahve, vă voi mustra și blestema? Nu știți că toate cuvintele și vorbele voastre rele au ajuns deja la urechile Mele? Nu știți că nelegiuirea voastră a spurcat deja haina Mea sfântă a neprihănirii? Nu știți că neascultarea voastră a provocat deja mânia Mea vehementă? Nu știți că M-ați lăsat de mult să fierb și Mi-ați încercat mult timp răbdarea? Nu știți că deja Mi-ați transformat trupul în cârpe? Am îndurat până acum, astfel încât Îmi eliberez mânia fără a mai fi tolerant față de voi. Nu știți că faptele voastre rele au ajuns deja la ochii Mei și că strigătele Mele au ajuns deja la urechile Tatălui Meu? Cum ar putea El să vă lase să Mă tratați astfel pe Mine? Oare există vreo parte din lucrarea pe care o fac care să nu fie de dragul vostru? Cu toate acestea, care dintre voi a devenit mai iubitor față de lucrarea Mea, a lui Iahve? Pot fi necredincios voinței Tatălui Meu pentru că sunt slab, și din cauza durerii pe care am suferit-o? Nu înțelegeți inima Mea? Eu vă vorbesc așa cum a făcut-o Iahve; oare n-am renunțat la atât de multe pentru voi? Chiar dacă sunt dispus să suport toate aceste suferințe de dragul lucrării Tatălui Meu, cum ați putea fi eliberați de mustrarea pe care o aduc asupra voastră ca urmare a suferinței Mele? Nu v-ați bucurat destul de mult de Mine? Astăzi, v-am fost dăruit de către Tatăl Meu; nu știți că vă bucurați de mult mai multe decât de cuvintele Mele pline de farmec? Nu știți că viața Mea a fost schimbată pentru viața voastră și pentru lucrurile de care vă bucurați? Nu știți că Tatăl Meu a folosit viața Mea ca să se lupte cu Satana, și că, de asemenea, v-a acordat-o, făcându-vă să primiți însutit, și permițându-vă să evitați atât de multe ispite? Nu știți că numai prin lucrarea Mea ați fost scutiți de multe ispite și de multe mustrări înspăimântătoare? Nu știți că numai datorită Mie, Tatăl Meu vă permite să vă bucurați deocamdată? Cum ar putea inimile voastre să rămână dure astăzi, ca și când ar fi devenit împietrite? Cum ar putea răul pe care îl comiteți astăzi să scape de ziua mâniei care va urma plecării Mele de pe pământ? Cum aș putea permite celor care au inimile atât de împietrite să scape de mânia lui Iahve?

Fragment din „Nimeni care este din carne nu poate scăpa de ziua mâniei” în Cuvântul Se arată în trup

84. Voi, micuți viermi împuțiți, care fură ofrandele de la altarul Meu, al lui Iahve, îți poți salva numele ruinat, deteriorat pentru a deveni poporul ales al Israelului? Ești un nenorocit fără rușine! Acele jertfe de pe altar Mi-au fost oferite de către oameni, exprimând sentimentele binevoitoare ale celor care se tem de Mine. Ele sunt pentru controlul Meu și pentru folosul Meu, așa că cum de poți să Mă jefuiești de puținele turturele oferite de oameni? Nu îți este frică să fii un Iuda? Nu te temeți că pământul tău va deveni un câmp de sânge? Nerușinatule! Crezi că turturelele oferite de oameni sunt toate pentru a îți hrăni burta ta, vierme? Ceea ce ți-am dat este ceea ce am fost fericit și dispus să îți dau; ceea ce nu ți-am dat este la dispoziția Mea și tu nu poți să-Mi furi pur și simplu jertfele oferite Mie. Cel care lucrează sunt Eu, Iahve – Domnul creației, iar faptul că oamenii oferă jertfe Mi se datorează Mie. Crezi că aceasta este o recompensă pentru toată agitația ta? Chiar ești nerușinat! Pentru cine alergi? Nu pentru tine însuți? De ce furi jertfele aduse Mie? De ce furi bani din punga Mea de bani? Nu ești fiul lui Iuda Iscarioteanul? De jertfele aduse Mie, lui Iahve, trebuie să se bucure preoții. Ești preot? Îndrăznești să mănânci plin de îngâmfare jertfele aduse Mie și chiar să le pui pe masă; nu valorezi nimic! Nenorocit bun de nimic! Focul Meu, al lui Iahve, te va face scrum!

Fragment din „Când frunzele care cad se vor reîntoarce la rădăcinile lor, veți regreta tot răul pe care l-ați făcut” în Cuvântul Se arată în trup

85. Poate că, în toți anii tăi de credință în Dumnezeu, nu ai blestemat niciodată pe nimeni sau nu ai săvârșit o faptă rea, totuși, în asocierea ta cu Hristos, nu poți spune adevărul, nu poți acționa sincer sau nu poți da ascultare cuvântului lui Hristos; în acest caz, Eu spun că ești cea mai sinistră și mai rea persoană din lume. Poți fi extrem de cordial și devotat rudelor tale, prietenilor tăi, soției tale (sau soțului tău), fiilor tăi și fiicelor tale și părinților tăi și poți să nu profiți niciodată de alții, dar, dacă nu poți fi compatibil și în armonie cu Hristos, atunci, chiar dacă cheltuiești tot ce ai pentru ajutorarea vecinilor tăi sau ai grijă cu meticulozitate de tatăl tău, de mama ta și de membrii familiei tale, aș spune că tot ești rău și, în plus, plin de trucuri viclene. Nu te gândi că, doar pentru că te înțelegi cu alții sau faci câteva fapte bune, ești compatibil cu Hristos. Crezi că intenția ta caritabilă poate să îți obțină pe necinstite o binecuvântare din Cer? Crezi că săvârșirea unor fapte bune se poate substitui ascultării tale? Niciunul dintre voi nu este în stare să accepte să fie tratat și curățat și toți găsiți dificilă îmbrățișarea umanității normale a lui Hristos, în ciuda faptului că vă trâmbițați, în mod constant, ascultarea față de Dumnezeu. O astfel de credință ca a voastră va aduce o răsplată pe potrivă. Opriți-vă din a vă lăsa în voia iluziilor fantastice și a dorinței de a-L vedea pe Hristos, căci sunteți prea mici de statură, atât de mult, încât nu sunteți nici măcar demni să-L vedeți. Când vei fi purificat complet de răzvrătirea ta și vei putea fi în armonie cu Hristos, în acel moment Dumnezeu ți Se va arăta în mod firesc. Dacă vei merge să-L vezi pe Dumnezeu fără să fi trecut prin curățare sau judecată, atunci vei deveni, cu siguranță, un adversar al lui Dumnezeu și vei fi destinat distrugerii. Natura omului Îi este în mod inerent ostilă lui Dumnezeu, căci toți oamenii au fost supuși corupției cele mai profunde a Satanei. Dacă omul încearcă să se asocieze cu Dumnezeu din mijlocul corupției sale, este sigur că nimic bun nu poate ieși din asta; acțiunile și cuvintele lui îi vor expune cu siguranță corupția la fiecare cotitură și, asociindu-se cu Dumnezeu, răzvrătirea lui va fi dezvăluită în fiecare aspect. Fără să știe, omul ajunge să I se opună lui Hristos, să-L înșele pe Hristos și să-L părăsească pe Hristos; când se va întâmpla acest lucru, omul se va afla într-o stare și mai precară și, dacă acest lucru va continua, va fi supus pedepsei.

Fragment din „Cei care sunt incompatibili cu Hristos sunt cu siguranță potrivnici lui Dumnezeu” în Cuvântul Se arată în trup

86. Am exprimat atât de multe cuvinte și, de asemenea, Mi-am exprimat voința și firea, însă chiar și așa oamenii sunt în continuare incapabili să Mă cunoască și să creadă în Mine. Sau, se poate spune că sunt în continuare nepregătiți să se supună Mie. Cei care trăiesc în Biblie, cei care trăiesc în mijlocul legii, cei care trăiesc pe cruce, cei care trăiesc după doctrină, sau cei care trăiesc în lucrarea pe care o fac Eu astăzi – care dintre aceștia este compatibil cu Mine? Nu vă gândiți decât să primiți binecuvântări și răsplăți și nu ați stat niciodată să vă gândiți cum să fiți compatibili cu Mine, sau cum să preveniți să ajungeți în dușmănie cu Mine. Sunt atât de dezamăgit de voi, fiindcă v-am dat atât de multe, dar am primit atât de puțin de la voi. Viclenia, aroganța, lăcomia voastră, dorințele voastre extravagante, trădarea voastră, neascultarea voastră – care dintre acestea ar putea scăpa atenției Mele? Vă târguiți cu Mine, Mă înșelați, Mă insultați, Mă amăgiți, Îmi pretindeți lucruri, smulgeți sacrificii de la Mine – cum ar putea această pornire spre rele să ocolească pedeapsa Mea? Nemernicia voastră este mărturia dușmăniei voastre față de Mine și este mărturia incompatibilității voastre cu Mine. Fiecare dintre voi crede că este atât de compatibil cu Mine, dar dacă așa stau lucrurile, atunci cui i se aplică aceste dovezi de netăgăduit? Credeți despre voi că dețineți cea mai mare sinceritate și loialitate față de Mine. Credeți că sunteți atât de buni la inimă, atât de milostivi și că Mi-ați dedicat atât de multe. Credeți că ați făcut destule pentru Mine. Dar v-ați comparat vreodată aceste convingeri cu felul în care vă comportați de fapt? Eu vă spun că sunteți cât se poate de aroganți, cât se poate de lacomi, cât se poate de superficiali; vicleșugurile cu care voiți să Mă păcăliți sunt cât se poate de iscusite și aveți din belșug intenții și metode demne de dispreț. Loialitatea voastră este prea puțină, seriozitatea voastră este prea neînsemnată, iar conștiința voastră are lipsuri încă și mai mari. În inimile voastre este prea multă răutate și nimeni nu este ferit de ea, nici chiar Eu. Mă ignorați de dragul copiilor voștri, ori al soțului, ori din propriul instinct de conservare. În loc să Mă iubiți pe Mine, vă iubiți familia, copiii, statutul, viitorul și propria satisfacție. Oare v-ați gândit vreodată la Mine atunci când vorbeați sau acționați? Când este frig afară, gândurile voastre se îndreaptă spre copiii voștri, spre soțul sau soția voastră, ori spre părinți. Nici când este cald afară nu am loc în gândurile voastre. Când îți îndeplinești sarcinile, te gândești la propriile interese, la siguranța personală, la membrii familiei tale. Ce ai făcut tu vreodată pentru Mine? Când te-ai gândit tu vreodată la Mine? Când te-ai devotat tu vreodată Mie și lucrării Mele, cu orice preț? Unde este dovada compatibilității tale cu Mine? Unde este realitatea loialității tale față de Mine? Unde este realitatea ascultării tale față de Mine? Când au avut intențiile tale față de Mine alt scop decât obținerea binecuvântării Mele? Mă înșelați și Mă amăgiți, vă jucați cu adevărul, ascundeți existența adevărului și trădați esența adevărului. Vă puneți într-o asemenea dușmănie față de Mine, încât ce vă așteaptă în viitor? Nu faceți decât să căutați compatibilitate cu un Dumnezeu neclar și să căutați o credință vagă, însă nu sunteți compatibili cu Hristos. Oare răutatea voastră nu va primi aceeași răsplată ca și cea meritată de cei neleguiți? În acel moment, vă veți da seama că niciun om care este incompatibil cu Hristos nu poate scăpa de ziua mâniei și veți descoperi ce fel de răsplată le va fi dată celor care sunt în dușmănie cu Hristos.

Fragment din „Trebuie să cauți calea compatibilității cu Hristos” în Cuvântul Se arată în trup

87. Cu toții sunteți bucuroși să primiți răsplăți de la Dumnezeu și să deveniți obiectul favorii lui Dumnezeu în ochii Lui. Aceasta este dorința fiecăruia după ce începe să aibă credință în Dumnezeu, căci omul se străduie din toată inima să ajungă la lucruri mai înalte și nimeni nu este dispus să rămână în urma celorlalți. Aceasta este calea omului. Tocmai din acest motiv, mulți dintre voi încercați constant să intrați în grațiile Dumnezeului din cer, când de fapt, loialitatea și candoarea voastră față de Dumnezeu sunt cu mult mai prejos decât loialitatea și candoarea voastră față de voi înșivă. De ce spun aceasta? Deoarece eu nu recunosc deloc loialitatea voastră față de Dumnezeu și, mai mult, neg existența Dumnezeului care există în inimile voastre. Cu alte cuvinte, Dumnezeul căruia vă închinați, Dumnezeul nedeslușit pe care Îl admirați, nu există deloc. Motivul pentru care pot spune acest lucru atât de categoric este că sunteți prea departe de Dumnezeul adevărat. Motivul pentru care aveți loialitate se datorează prezenței unui idol în inimile voastre, cât despre Mine, Dumnezeul care pare nici mare nici mic în ochii voștri, tot ce faceți voi este că Mă recunoașteți cu cuvintele voastre. Când vorbesc despre distanța voastră mare față de Dumnezeu, mă refer la cât de departe sunteți de Dumnezeul adevărat, în timp ce Dumnezeul nedeslușit pare a vă fi la îndemână. Când spun „nici mare”, are legătură cu faptul că Dumnezeul în care credeți în ziua de azi pare a fi doar un om fără abilități mărețe; un om nu foarte elevat. Iar când spun „nici mic”, aceasta înseamnă că, deși acest om nu poate invoca vântul sau porunci ploii, El poate totuși chema Duhul lui Dumnezeu să facă o lucrare ce zguduie cerurile și pământul, lăsând omul de-a dreptul buimac. Din afară, păreți cu toții foarte ascultători de Hristosul de pe pământ, dar în esență, nici nu aveți credință în El, nici nu-L iubiți. Ce vreau să spun este că cel în care aveți credință cu adevărat este acel Dumnezeu nedeslușit din sentimentele voastre, iar cel pe care Îl iubiți cu adevărat este Dumnezeul după care tânjiți zi și noapte, dar pe care nu L-ați văzut niciodată în persoană. Cât despre acest Hristos, credința voastră este doar parțială, iar dragostea voastră pentru El este zero. Credința înseamnă convingere și încredere; dragostea înseamnă adorare și admirație în inimă, iar ele nu se separă niciodată. Cu toate acestea, credința voastră în Hristosul de azi și dragostea față de El nu se ridică la acest nivel. Când este vorba de credință, cum aveți credință în El? Când este vorba de dragoste, în ce mod Îl iubiți? Pur și simplu nu-I cunoașteți firea, cu atât mai puțin esența Lui, așadar cum aveți credință în El? Unde este realitatea credinței voastre în El? Cum Îl iubiți? Unde este realitatea dragostei voastre pentru El?

Fragment din „Cum să Îl cunoașteți pe Dumnezeul de pe pământ” în Cuvântul Se arată în trup

88. Înainte de a-L fi văzut pe Isus, adică înainte de a-L fi văzut pe Dumnezeu întrupat, veți păstra, probabil, în minte tot felul de idei; de exemplu, cu privire la înfățișarea lui Isus, la felul Său de a vorbi, la modul Său de viață și așa mai departe. Cu toate acestea, odată ce L-ați văzut cu adevărat, ideile voastre se vor schimba rapid. De ce? Doriți să știți? Cu toate că este adevărat că gândirea omului nu poate fi trecută cu vederea, este și mai intolerabil ca omul să modifice substanța lui Hristos. Voi Îl priviți pe Hristos ca pe un nemuritor sau ca pe un înțelept, dar nimeni nu Îl privește pe Hristos ca pe un om obișnuit cu substanță divină. De aceea, mulți dintre cei care tânjesc zi și noapte să-L vadă pe Dumnezeu sunt, de fapt, dușmani ai lui Dumnezeu și sunt incompatibili cu El. Nu este aceasta o greșeală din partea omului? Chiar și acum încă socotiți că loialitatea și credința voastră sunt suficiente pentru a vă face vrednici de a vedea chipul lui Hristos, dar vă sfătuiesc să vă echipați cu mai multe lucruri care sunt practice! Aceasta deoarece, în trecut, prezent și viitor, mulți dintre cei care vin în contact cu Hristos au eșuat sau vor eșua; toți joacă rolul fariseilor. Care este motivul eșecului vostru? Acesta este tocmai faptul că există în noțiunile voastre un Dumnezeu care este foarte înalt și care merită admirație. Dar adevărul nu este așa cum dorește omul. Nu numai că Hristos nu este foarte înalt, ci este deosebit de mic; nu numai că este un om, ci este un om obișnuit; nu numai că nu Se poate înălța la cer, dar nici măcar nu Se poate mișca liber pe pământ. Și astfel, oamenii se poartă cu El așa cum s-ar purta cu un om obișnuit; ei Îl tratează după bunul plac atunci când sunt cu El și vorbesc cu El cu nepăsare, așteptând încă venirea „adevăratului Hristos”. Îl luați pe Hristos, care a venit deja, drept un om obișnuit și Îi luați cuvântul ca fiind cel al unui om obișnuit. Din acest motiv, nu ați primit nimic de la Hristos și, în schimb, v-ați expus la lumină propria urâțenie.

Fragment din „Cei care sunt incompatibili cu Hristos sunt cu siguranță potrivnici lui Dumnezeu” în Cuvântul Se arată în trup

89. Înainte de a lua legătura cu Hristos, poți crede că firea ți s-a transformat în întregime, că ești un discipol loial al lui Hristos și că ești persoana cea mai demnă de a primi binecuvântările lui Hristos. Precum și că, fiindcă ai străbătut multe drumuri, ai făcut multă lucrare și ai adus mult rod, vei fi cu siguranță cineva care va primi, la sfârșit, cununa. Totuși, există un adevăr pe care ai putea să nu-l știi: firea coruptă a omului și răzvrătirea și rezistența lui sunt expuse când Îl vede pe Hristos, iar răzvrătirea și rezistența expuse în acest moment sunt în mod absolut și complet expuse mai mult decât în oricare altul. Tocmai pentru că Hristos este Fiul Omului – un Fiu al Omului care posedă umanitate normală – omul nici nu Îl cinstește, nici nu Îl respectă. Tocmai pentru că Dumnezeu trăiește în trup răzvrătirea omului este adusă la lumină atât de amănunțit și cu detalii atât de vii. Așa că Eu spun că venirea lui Hristos a dezgropat toată răzvrătirea omenirii și a scos puternic în evidență natura omenirii. Acest lucru se numește „ademenirea unui tigru de pe munte” și „ademenirea unui lup afară din peștera lui”. Îndrăznești să-ți permiți să spui că Îi ești loial lui Dumnezeu? Îndrăznești să-ți permiți să spui că arăți ascultare absolută față de Dumnezeu? Îndrăznești să-ți permiți să spui că nu ești răzvrătit? Unii vor spune: ori de câte ori Dumnezeu mă instalează într-un mediu nou, eu mă supun în mod invariabil, fără să cârtesc, și, în plus, nu am în minte nicio noțiune despre Dumnezeu. Unii vor spune: îndeplinesc cât de bine pot orice sarcină îmi dă Dumnezeu și nu dau niciodată dovadă de neglijență. În acest caz, vă întreb: puteți fi compatibili cu Hristos atunci când trăiți alături de El? Și cât timp veți fi compatibili cu El? O zi? Două zile? O oră? Două ore? Credința voastră poate fi lăudabilă, dar nu aveți prea multă statornicie. Odată ce trăiești cu adevărat cu Hristos, neprihănirea de sine și autoimportanța îți vor fi, puțin câte puțin, expuse prin intermediul cuvintelor și al acțiunilor tale și tot astfel vor fi dezvăluite în mod firesc dorințele tale închipuite, mentalitatea ta neascultătoare și nemulțumirea ta. În cele din urmă, aroganța ta va deveni tot mai mare, până când vei fi în dezacord cu Hristos la fel de mult cum este apa cu focul și atunci natura ta va fi complet expusă. În acel moment, noțiunile tale nu vor mai putea fi acoperite, plângerile tale, și ele, vor dobândi o expresie spontană, iar umanitatea ta pervertită va fi complet expusă. Cu toate acestea, chiar și atunci, continui să-ți tăgăduiești propria răzvrătire, crezând în schimb că un Hristos ca acesta nu este ușor de acceptat pentru om, că este prea exigent cu omul și că te-ai supune pe deplin doar dacă ar fi un Hristos mai binevoitor. Voi credeți că există întotdeauna o cauză dreaptă pentru răzvrătirea voastră și că vă răzvrătiți împotriva Lui numai după ce Hristos v-a dus dincolo de un anumit punct. Nici măcar o singură dată nu v-ați gândit că nu ați reușit să-L vedeți pe Hristos ca Dumnezeu și ați eșuat în intenția voastră de a asculta de El. Mai degrabă, insistați cu încăpățânare ca Hristos să lucreze în conformitate cu dorința voastră și, de îndată ce există un singur lucru în care El nu face astfel, credeți că El nu este Dumnezeu, ci un om. Nu sunt mulți dintre voi cei care s-au certat cu El în acest fel? În cine credeți, la urma urmei? Și în ce fel căutați?

Fragment din „Cei care sunt incompatibili cu Hristos sunt cu siguranță potrivnici lui Dumnezeu” în Cuvântul Se arată în trup

90. Mereu doriți să-L vedeți pe Hristos, dar vă îndemn să nu vă stimați atât de mult; oricine Îl poate vedea pe Hristos, dar spun că nimeni nu este vrednic să-L vadă pe Hristos. Fiindcă natura omului este plină de răutate, aroganță și răzvrătire, în momentul în care Îl vei vedea pe Hristos, natura ta te va distruge și te va condamna la moarte. Asocierea ta cu un frate (sau cu o soră) poate să nu arate prea mult despre tine, dar nu este atât de simplu atunci când te asociezi cu Hristos. În orice moment, noțiunile tale pot prinde rădăcini, aroganța ta începe să încolțească, iar răzvrătirea ta face smochine. Cum poți tu, cu o asemenea umanitate, să fii vrednic de a te asocia cu Hristos? Ești cu adevărat capabil să-L tratezi ca pe Dumnezeu în fiecare moment al fiecărei zile? Vei avea cu adevărat realitatea supunerii față de Dumnezeu? Vă închinați la Dumnezeul Cel preaînalt din inimile voastre ca fiind Iahve, în timp ce-L priviți pe Hristos Cel vizibil ca pe un om. Rațiunea voastră este inferioară, iar umanitatea voastră, prea pervertită! Voi nu puteți să-L priviți, pentru totdeauna, pe Hristos ca fiind Dumnezeu; doar ocazional, când aveți chef, Îl apucați cu putere și vă închinați Lui ca fiind Dumnezeu. De aceea, vă spun că nu sunteți credincioși ai lui Dumnezeu, ci o poteră de complici care luptă împotriva lui Hristos. Chiar și oamenii care arată bunăvoință față de alții sunt răsplătiți și, totuși, Hristos, care a făcut o asemenea lucrare între voi, nu a primit nici dragostea omului, nici răsplata și supunerea lui. Nu este acest lucru ceva sfâșietor?

Fragment din „Cei care sunt incompatibili cu Hristos sunt cu siguranță potrivnici lui Dumnezeu” în Cuvântul Se arată în trup

91. Divinitatea lui Hristos este mai presus de toți oamenii, prin urmare, El este autoritatea cea mai înaltă dintre toate ființele create. Această autoritate este divinitatea Sa, adică firea și ființa lui Dumnezeu Însuși, care Îi determină identitatea. Prin urmare, indiferent de cât de normală este umanitatea Sa, este incontestabil faptul că El are identitatea lui Dumnezeu Însuși; indiferent de punctul de vedere din care vorbește și de modul în care I se supune voii lui Dumnezeu, nu se poate spune că El nu este Însuși Dumnezeu. Oamenii neînțelepți și ignoranți privesc adesea umanitatea normală a lui Hristos ca pe un defect. Indiferent de modul în care El Își exprimă și dezvăluie ființa divinității Sale, omul nu poate să recunoască faptul că El este Hristos. Și, cu cât Hristos Își demonstrează mai mult ascultarea și umilința Sa, cu atât mai mult oamenii nesăbuiți Îl privesc pe Hristos cu nesocotință. Există chiar și aceia care adoptă față de El o atitudine de excludere și dispreț, totuși, îi situează pe acei „oameni mari” cu chipuri trufașe pe masă pentru a fi venerați. Împotrivirea omului și neascultarea lui față de Dumnezeu provin din faptul că esența Dumnezeului întrupat se supune voinței lui Dumnezeu, precum și din umanitatea normală a lui Hristos; în aceasta constă izvorul împotrivirii și neascultării omului față de Dumnezeu. Dacă Hristos nu ar fi avut nici învelișul umanității Sale, și nici nu ar fi căutat voința lui Dumnezeu Tatăl din perspectiva unei ființe create, ci ar fi fost, în schimb, înzestrat cu o super umanitate, atunci probabil niciun om nu ar fi fost neascultător. Motivul pentru care omul este întotdeauna dispus să creadă într-un Dumnezeu invizibil din cer este acela că Dumnezeu din cer nu are umanitate și nu are nicio singură calitate a unei ființe create. Deci, omul Îl privește întotdeauna cu cea mai mare considerație, dar are o atitudine de dispreț față de Hristos.

Fragment din „Esența lui Hristos este ascultare față de voința Tatălui ceresc” în Cuvântul Se arată în trup

92. Când vine vorba de credință, mulți pot crede că Îl urmează pe Dumnezeu pentru că au credință, altfel nu ar suporta atâta suferință. Atunci te întreb aceasta: de ce nu Îl slăvești pe Dumnezeu niciodată, deși crezi în existența Lui? De ce, atunci, nu ai nicio frică de Dumnezeu în inima ta, dacă tu crezi în existența Lui? Accepți faptul că Hristos este întruparea lui Dumnezeu, deci de ce ești așa de disprețuitor și te porți atât de ireverențios față de El? De ce Îl judeci în mod fățiș? De ce întotdeauna Îi urmărești mișcările? De ce nu te supui aranjamentelor Lui? De ce nu acționezi conform cuvântului Lui? De ce Îl șantajezi și Îl furi de jertfele Lui? De ce vorbești în locul lui Hristos? De ce judeci dacă sunt corecte cuvântul Lui și lucrarea Lui? De ce îndrăznești să rostești blasfemie pe la spatele Lui? Acestea și altele reprezintă credința voastră?

Fiecare parte din vorbirea și comportamentele voastre dezvăluie elementele necredinței în Hristos pe care o purtați înăuntru. Motivele și scopurile voastre pentru ceea ce faceți sunt pătrunse de necredință; chiar și privirea din ochii voștri și respirația pe care o expirați sunt întinate cu astfel de elemente. Cu alte cuvinte, fiecare dintre voi, în fiecare moment al zilei, poartă cu el elemente ale necredinței. Acesta înseamnă că, în fiecare moment, riscați să Îl trădați pe Hristos, pentru că sângele care curge prin corpul vostru este îmbibat cu necredința în Dumnezeu întrupat. De aceea, Eu spun că amprentele pe care le lăsați pe cărarea credinței în Dumnezeu nu sunt substanțiale. Călătoria voastră pe calea credinței în Dumnezeu nu este bine fundamentată și în schimb faceți ceva doar ca să ziceți că a fost făcut. Sunteți întotdeauna sceptici față de cuvântul lui Hristos și nu puteți să îl puneți imediat în practică. Acesta este motivul pentru care nu aveți credință în Hristos, iar faptul că întotdeauna aveți noțiuni legate de El este un alt motiv pentru care nu credeți în Hristos. Menținerea permanentă a scepticismului legat de lucrarea lui Hristos, lipsa înțelegerii cuvântului lui Hristos, părerile pe care le aveți legate de lucrarea făcută de Hristos și faptul că nu sunteți în stare să o înțelegeți în mod corespunzător, dificultățile legate de reținerea noțiunilor indiferent de explicațiile primite și așa mai departe; toate acestea sunt elemente ale necredinței amestecate în inimile voastre. Deși urmați lucrarea lui Hristos și nu rămâneți niciodată în urmă, există prea multă răzvrătire amestecată în inimile voastre. Această rebeliune reprezintă o impuritate în credința voastră în Dumnezeu. Poate nu sunteți de acord, dar dacă nu poți recunoaște propriile intenții din aceasta, atunci vei fi cu siguranță unul care va pieri. Căci Dumnezeu îi desăvârșește doar pe aceia care cred cu adevărat în El, nu pe cei care sunt sceptici față de El, și cu atât mai puțin pe toți aceia care Îl urmează în ciuda faptului că nu au crezut niciodată că El este Dumnezeu.

Fragment din „Ești tu oare un adevărat credincios al lui Dumnezeu?” în Cuvântul Se arată în trup

93. Unii oameni nu se bucură de adevăr, cu atât mai puțin de judecată. În schimb, se bucură de putere și bogății; astfel de oameni sunt considerați snobi. Ei caută în lume numai acele confesiuni cu influență și pe acei pastori și învățători care vin din seminarii. În ciuda faptului că au acceptat calea adevărului, ei rămân sceptici și nu sunt capabili să se dedice cu totul. Ei vorbesc despre sacrificarea pentru Dumnezeu, dar ochii lor sunt concentrați pe marii învățători și pastori, iar Hristos este dat la o parte. Inimile lor sunt pline de faimă, bogăție și glorie. Ei nu cred deloc că un astfel de om modest este capabil să cucerească atât de mulți, că unul atât de neînsemnat este capabil să desăvârșească oameni. Ei nu cred deloc că acești nimeni aflați printre praf și grămezi de bălegar sunt oamenii aleși de Dumnezeu. Ei cred că dacă astfel de oameni ar face obiectul mântuirii lui Dumnezeu, atunci cerul și pământul s-ar întoarce cu susul în jos și toți oamenii s-ar prăpădi de râs. Ei cred că dacă Dumnezeu ar alege astfel de nimeni pentru a fi desăvârșiți, atunci acei mari oameni ar deveni Însuși Dumnezeu. Perspectivele lor sunt întinate cu necredință; într-adevăr, departe de necredință, ei sunt bestii absurde. Căci ei acordă valoare doar poziției, prestigiului și puterii; ceea ce pun ei la loc de cinste sunt grupurile mari și confesiunile. Ei nu au nici un respect față de toți cei conduși de Hristos; ei sunt simpli trădători care I-au întors spatele lui Hristos, adevărului și vieții.

Fragment din „Ești tu oare un adevărat credincios al lui Dumnezeu?” în Cuvântul Se arată în trup

94. Ceea ce admiri tu nu este umilința lui Hristos, ci acei falși păstori cu o reputație proeminentă. Nu iubești frumusețea sau înțelepciunea lui Hristos, ci pe acei ușuratici care se asociază cu lumea ticăloasă. Râzi de durerea lui Hristos care nu are loc unde să-Și plece capul, dar admiri acele cadavre care pun stăpânire pe jertfe și trăiesc în depravare. Nu ești dispus să suferi alături de Hristos, dar te duci cu bucurie în brațele acelor antihriști nesăbuiți, deși ei îți furnizează doar trup, doar litere și doar control. Chiar și acum inima ta încă se întoarce către ei, către reputația lor, către poziția lor în inima tuturor Satanelor, și către influența și autoritatea lor. Și, totuși, continui să păstrezi o atitudine de a te împotrivi și a refuza să accepți lucrarea lui Hristos. Acesta este motivul pentru care spun că nu ai credința recunoașterii lui Hristos. Motivul pentru care L-ai urmat până în ziua de astăzi este în totalitate pentru că ai fost forțat. În inima ta domnesc mereu multe imagini grandioase; nu poți uita fiecare cuvânt și fiecare faptă a lor, nici cuvintele și mâinile lor influente. Ei sunt, în inima voastră, întotdeauna superiori și întotdeauna eroi. Dar aceasta nu este astfel pentru Hristos Cel de astăzi. El este întotdeauna nesemnificativ în inima ta și întotdeauna nedemn de slavă. Căci este prea obișnuit, are prea puțină influență și este departe de a fi grandios.

Fragment din „Ești tu oare un adevărat credincios al lui Dumnezeu?” în Cuvântul Se arată în trup

95. În prezent, există încă multă necredință în voi. Încercați să vă uitați cu sârg înăuntrul vostru și veți găsi cu siguranță răspunsul vostru. Atunci când găsești răspunsul adevărat, atunci vei admite că nu ești un credincios al lui Dumnezeu, ci mai degrabă unul care înșală, blasfemiază și Îl trădează și unul care nu este loial Lui. Atunci vei realiza că Hristos nu este om, ci Dumnezeu. Când vine acea zi, atunci Îl vei slăvi, te vei teme și Îl vei iubi cu adevărat pe Hristos. În prezent, credința voastră este doar treizeci la sută din inima voastră, în timp ce șaptezeci la sută este posedată de îndoială. Orice faptă făcută și orice propoziție rostită de Hristos vă poate face să vă formați noțiuni și opinii despre El. Aceste noțiuni și aceste opinii își au originea în necredința voastră totală în El. Voi Îl admirați și vă temeți doar de Dumnezeu Cel nevăzut din cer și nu aveți niciun respect față de Hristos care trăiește pe pământ. Nu reprezintă și aceasta necredința voastră? Tânjiți doar după Dumnezeu care a făcut lucrarea în trecut, dar nu dați ochii cu Hristos Cel de astăzi. Acestea reprezintă întotdeauna „credința” amestecată în inimile voastre care nu crede în Hristos Cel de astăzi. Nu vă subestimez, căci este prea multă necredință în voi, prea multe din voi care sunt impure și trebuie analizate. Aceste impurități sunt un semn că nu aveți deloc credință; sunt un semn al renunțării voastre la Hristos și vă marchează ca trădători ai lui Hristos. Ele sunt un văl care vă acoperă cunoașterea lui Hristos, o barieră către ființa voastră câștigată de Hristos, un obstacol care vă împiedică să fiți compatibil cu Hristos și o dovadă că Hristos nu vă aprobă.

Fragment din „Ești tu oare un adevărat credincios al lui Dumnezeu?” în Cuvântul Se arată în trup

96. De-a lungul multor ani de lucrare, voi ați văzut multe adevăruri, dar știți ce au auzit urechile Mele? Câți dintre voi sunteți dispuși să acceptați adevărul? Voi credeți cu toții că sunteți dispuși să plătiți prețul pentru adevăr, dar câți ați suferit cu adevărat pentru adevăr? În inimile voastre nu există decât nedreptate, drept urmare, credeți că orice om, indiferent cine ar fi el, este un om înșelător și necinstit. Ba chiar credeți că Dumnezeu întrupat, asemenea unui om obișnuit, n-ar avea o inimă bună sau o dragoste binevoitoare. Mai mult, credeți că un caracter nobil și o natură miloasă și binevoitoare se găsesc numai la Dumnezeul din cer. Și credeți că un asemenea sfânt nu există și că pe pământ domnesc doar întunericul și răul, în timp ce Dumnezeu este ceva în care omul își pune tânjirea după bine și frumos, o imagine de legendă născocită de om. În mințile voastre, Dumnezeul din cer este foarte corect, drept și măreț, vrednic de închinare și admirație, dar acest Dumnezeu de pe pământ este un simplu înlocuitor și un instrument al Dumnezeului din cer. Voi credeți că acest Dumnezeu nu poate fi echivalentul Dumnezeului din cer, nici măcar menționat alături de El. Când vine vorba de măreția și onoarea lui Dumnezeu, ele aparțin slavei Dumnezeului din cer, dar când vine vorba de natura și stricăciunea omului, ele sunt atributele în care Dumnezeul de pe pământ are o parte. Dumnezeul din cer este veșnic elevat, în timp ce Dumnezeul de pe pământ este veșnic neînsemnat, slab și incompetent. Dumnezeul din cer nu este predispus la emoții, doar la dreptate, pe când Dumnezeul de pe pământ are motive egoiste și este lipsit de corectitudine și rațiune. Dumnezeul din cer n-are nici cea mai mică înșelăciune și este mereu credincios, pe când Dumnezeul de pe pământ are mereu o latură necinstită. Dumnezeul din cer iubește omul nespus de mult, pe când Dumnezeul de pe pământ nu se îngrijește suficient de om, ba chiar îl neglijează complet. Această cunoștință eronată și-a făcut loc demult în inimile voastre și se poate perpetua și în viitor. Voi priviți toate faptele lui Hristos din punct de vedere al celor nedrepți și Îi evaluați toată lucrarea, precum și identitatea și esența Sa, din perspectiva celor răi. Ați făcut o greșeală gravă și ați făcut ceva ce nimeni din cei care au venit înaintea voastră nu a mai făcut vreodată. Și anume, voi Îl slujiți doar pe Dumnezeul elevat din cer, cu coroană pe capul Său și nu țineți cont niciodată de Dumnezeul pe care Îl considerați atât de neînsemnat încât pentru voi este invizibil. Nu este acesta păcatul vostru? Nu este acesta un exemplu clasic al ofensei voastre la adresa firii lui Dumnezeu? Voi vă închinați Dumnezeului din cer. Adorați imaginile elevate și îi stimați pe cei renumiți pentru elocvența lor. Primești cu bucurie poruncile Dumnezeului care îți umple mâinile de bogății și tânjești enorm după Dumnezeul care îți poate împlini orice dorință. Singurul Căruia nu I te închini este acest Dumnezeu care nu e elevat; singurul lucru pe care-l urăști este asocierea cu acest Dumnezeu pentru care nimeni nu are o stimă deosebită. Singurul lucru pe care nu ești dispus să-l faci este să-L slujești pe acest Dumnezeu care nu ți-a dat niciun ban vreodată, iar Singurul care nu te poate face să tânjești după El este acest Dumnezeu neatrăgător. Acest fel de Dumnezeu nu te poate ajuta să-ți lărgești orizontul, să simți de parcă ai găsit o comoară, cu atât mai puțin să îndeplinească ce-ți dorești. De ce Îl urmezi atunci? Ai reflectat la asemenea întrebări? Ceea ce faci nu-L ofensează doar pe Hristos; mai important, Îl ofensează pe Dumnezeul din cer. Eu cred că nu acesta este scopul credinței voastre în Dumnezeu!

Fragment din „Cum să Îl cunoașteți pe Dumnezeul de pe pământ” în Cuvântul Se arată în trup

97. Voi vă doriți puternic ca Dumnezeu să-Și găsească plăcerea în voi, cu toate acestea sunteți foarte departe de Dumnezeu. Care este problema aici? Voi acceptați doar cuvintele Lui, însă nu și tratarea și curățirea Lui; nu sunteți capabili nici atât să-I acceptați toate orânduirile, să aveți credință totală în El. Care este atunci problema? La o analiză finală, credința voastră este o coajă goală de ou din care nu va ieși niciodată un pui. Căci credința voastră nu v-a adus adevărul, nici nu v-a obținut viață, ci v-a adus în schimb, un sentiment iluzoriu de susținere și speranță. Scopul vostru pentru care credeți în Dumnezeu este mai degrabă de dragul acestei speranțe și a sentimentului de susținere decât de dragul adevărului și al vieții. Așadar, Eu vă spun că demersul credinței voastre în Dumnezeu nu este altul decât încercarea de a intra în grațiile lui Dumnezeu prin servilism și nerușinare, iar aceasta nu poate fi considerată sub nicio formă credință adevărată. Cum poate ieși un pui dintr-o astfel de credință? Cu alte cuvinte, ce rod poate da acest fel de credință? Scopul credinței voastre în Dumnezeu este de a vă folosi de Dumnezeu pentru a vă împlini obiectivele. Nu este aceasta încă o certitudine a ofensei voastre la adresa firii lui Dumnezeu? Voi credeți în existența Dumnezeului din cer însă o negați pe cea a Dumnezeului de pe pământ. Oricum, Eu nu sunt de acord cu perspectiva voastră. Îi laud doar pe aceia care-și mențin picioarele pe pământ și Îl slujesc pe Dumnezeul de pe pământ, dar niciodată pe aceia care nu Îl recunosc vreodată pe Hristosul de pe pământ. Indiferent cât de loiali sunt acești oameni Dumnezeului din cer, până la urmă nu vor scăpa de mâna Mea care pedepsește pe cei răi. Acești oameni sunt cei răi; ei sunt cei răi care se opun lui Dumnezeu și nu au ascultat niciodată de Hristos cu dragă inimă. Bineînțeles, numărul lor îi cuprinde pe toți aceia care nu Îl cunosc și, mai mult, nu Îl recunosc pe Hristos.

Fragment din „Cum să Îl cunoașteți pe Dumnezeul de pe pământ” în Cuvântul Se arată în trup

98. Fiecare biserică are oameni care deranjează biserica, oameni care întrerup lucrarea lui Dumnezeu. Aceşti oameni sunt toţi Satana mascaţi în familia lui Dumnezeu. Acest tip de persoană este foarte bună la a se preface, venind respectuos în faţa Mea, dând din cap şi făcând plecăciuni, comportându-se precum mulţi câini, dedicând „tot” al lor pentru a-şi atinge propriile obiective, dar arătându-şi înfăţişarea urâtă în fața fraților şi surorilor. Când văd pe cineva care practică adevărul, îl atacă şi îl exclud, şi când văd pe cineva mai formidabil decât sunt ei înşişi, îl flatează şi se gudură pe lângă el, comportându-se precum tirani în sânul bisericii. Se poate spune că majoritatea bisericilor au acest tip de „șarpe local infam”, acest tip de „căţel de salon” în cadrul lor. Aceştia se furişează împreună, făcând cu ochiul și având semnale secrete unii pentru alţii şi niciunul dintre ei nu practică adevărul. Cel care are cel mai mult venin este „demonul şef” şi cel care are cel mai mare prestigiu îi conduce, ținând sus steagul lor. Aceşti oameni îşi fac de cap în biserică, răspândind negativitatea lor, eliberând moarte, făcând tot ce îşi doresc, spunând tot ceea ce doresc, nimeni neîndrăznind să îi oprească, fiind plini de înclinații satanice. De îndată ce încep să cauzeze probleme, un aer al morţii intră în biserică. Aceia care practică adevărul în cadrul bisericii sunt abandonaţi şi nu pot să îşi atingă potenţialul, în timp ce aceia care deranjează biserica şi răspândesc moartea îşi fac de cap în sânul bisericii. Mai mult decât atât, majoritatea oamenilor îi urmează. Acest tip de biserică este pur şi simplu sub controlul Satanei, iar diavolul este regele lor. Dacă oamenii din biserică nu se ridică şi nu îi alungă pe acei demoni şefi, atunci şi ei se vor ruina mai devreme sau mai târziu. De acum înainte, trebuie luate măsuri împotriva acestui tip de biserică. Dacă cei care sunt capabili de a practica un pic adevărul nu sunt implicaţi în căutare, atunci acea biserică va fi interzisă. Dacă nu există nimeni în biserică dispus să practice adevărul, nimeni care să poată sta mărturie lui Dumnezeu, atunci acea biserică ar trebui să fie izolată complet, legătura acesteia cu alte biserici ar trebui tăiată. Aceasta se numeşte îngroparea morții, şi alungarea Satanei. Dacă există mai mulți șerpi locali infami într-o biserică, precum şi nişte „muşte” mărunte care îi urmează pe cei care nu au niciun fel de discernământ, dacă cei din biserică nu pot încă să se lepede de legăturile şi manipularea acestor şerpi după ce au văzut adevărul, atunci aceşti nesăbuiți vor fi eliminaţi în final. Deși aceste muște mărunte nu au făcut poate nimic teribil, ele sunt şi mai îndrăzneţe, şi mai şmechere şi evazive şi toţi cei asemenea vor fi eliminaţi. Nu va rămâne niciunul! Aceia care îi aparţin Satanei se vor întoarce la Satana, în timp ce aceia care aparţin lui Dumnezeu vor merge cu siguranţă în căutarea adevărului; acest lucru este determinat de natura lor. Fie ca toți cei care îl urmează pe Satana să piară! Niciun pic de milă nu va fi arătată acestor oameni. Fie ca toți cei care caută adevărul să obţină înzestrare și să le fie permis să se bucure de cuvântul lui Dumnezeu după placul inimii lor. Dumnezeu este drept; El nu îi tratează cu nedreptate pe oameni. Dacă eşti un demon, atunci vei fi incapabil să practici adevărul. Dacă eşti unul care caută adevărul, atunci este sigur că nu vei fi luat captiv de Satana – aceasta este dincolo de orice îndoială.

Fragment din „Un avertisment pentru cei care nu practică adevărul” în Cuvântul Se arată în trup

99. Aceia care nu caută progresul doresc întotdeauna ca ceilalți să fie la fel de negativi și indolenți ca și ei, aceia care nu practică adevărul sunt geloși pe cei care practică adevărul. Aceia care nu practică adevărul doresc întotdeauna să îi înşele pe cei care sunt zăpăciți și cărora le lipseşte discernământul. Lucrurile cărora le dau frâu liber aceşti oameni te pot face să degenerezi, să aluneci pe o pantă descendentă, să dezvolți condiţii anormale şi să te umpli de întuneric în interior; acestea te fac să te distanţezi de Dumnezeu, te fac să prețuiești trupul şi să fii permisiv cu tine însuţi. Aceia care nu iubesc adevărul, care mereu tratează cu Dumnezeu în mod superficial, sunt fără cunoaştere de sine, iar firile lor îi conving pe oamenii să facă păcate şi să Îl sfideze pe Dumnezeu. Ei nu practică adevărul şi nu le permit altora să îl practice nici ei. Ei preţuiesc păcatul şi nu au niciun dezgust față de ei înşişi. Ei nu se cunosc pe ei înșiși şi îi opresc pe alţii din a se cunoaşte pe ei înşişi, şi îi opresc pe alţii din a tânji după adevăr. Aceia pe care ei îi înşeală nu pot vedea lumina şi cad în întuneric; ei nu se cunosc pe ei înşişi, sunt lipsiți de claritate în ce privește adevărul şi se îndepărtează tot mai mult de Dumnezeu. Ei nu practică adevărul şi îi opresc pe alţii din practicarea adevărului, aducându-i pe acei oameni nesăbuiţi înaintea lor. Mai degrabă decât să spună că au credinţă în Dumnezeu, ar fi mai bine să spună că au credinţă în strămoşii lor, că au credinţă în idolii din inimile lor. Ar fi cel mai bine pentru acei oameni care spun că Îl urmează pe Dumnezeu să deschidă ochii şi să privească bine de jur împrejur pentru a vedea în cine cred mai exact: chiar crezi în Dumnezeu, sau în Satana? Dacă ştii că lucrul în care crezi nu e Dumnezeu, ci proprii tăi idoli, atunci mai bine să nu spui că eşti credincios. Dacă într-adevăr nu ştii în cine crezi, din nou, e bine să nu spui că eşti un credincios. Să spui aşa ceva ar fi o blasfemie! Nimeni nu te forţează să crezi în Dumnezeu. Nu spuneţi că voi credeţi în Mine, căci am auzit destul aceste cuvinte demult şi nu vreau să le aud din nou, pentru că lucrul în care credeți voi sunt idolii din inimile voastre şi șerpii locali infami dintre voi. Aceia care dau din cap atunci când aud adevărul, care zâmbesc larg când aud vorbindu-se despre moarte sunt odraslele Satanei şi cu toţii reprezintă obiecte care trebuie eliminate. Există în biserică mulţi oameni care nu au discernământ, iar când are loc ceva înşelător, ei doar stau de partea Satanei. Când sunt numiţi lacheii Satanei, ei se simt foarte nedreptăţiţi. Iar unii ar putea spune că ei nu au discernământ, dar ei mereu stau de partea fără adevăr. Nu a existat niciun moment critic când ei au stat de partea adevărului, nicio singură dată când s-au ridicat şi au susținut adevărul, deci chiar sunt fără discernământ? De ce sunt tot timpul de partea Satanei? De ce nu spun niciodată vreun cuvânt care să fie drept sau rezonabil pentru adevăr? Este oare această situaţie creată de confuzia lor momentană? Cu cât o persoană are mai puţin discernământ, cu atât este mai greu să stea de partea adevărului. Ce arată asta? Nu arată oare că aceia fără discernământ iubesc răul? Nu arată că aceia fără discernământ sunt odraslele loiale ale Satanei? Cum se face că întotdeauna pot sta de partea Satanei şi să vorbească aceeași limbă ca şi acesta? Fiecare cuvânt şi faptă a lor şi expresiile lor dovedesc cu vârf şi îndesat că ei nu iubesc adevărul, ci sunt de fapt oameni care urăsc adevărul. Faptul că pot sta de partea Satanei dovedeşte cu vârf şi îndesat că Satana îi iubeşte cu adevărat pe aceşti diavoli josnici care luptă de dragul Satanei toată viaţa lor. Nu sunt oare aceste fapte foarte clare? Dacă ești cu adevărat unul care iubește adevărul, atunci de ce nu ai niciun respect faţă de cei care practică adevărul, şi de ce îi urmezi imediat pe aceia care nu practică adevărul în secunda în care îşi schimbă puţin înfăţişarea? Ce tip de problemă este aceasta? Nu îmi pasă dacă ai discernământ sau nu, nu îmi pasă cât de mare este preţul pe care l-ai plătit, nu îmi pasă cât de mari sunt forţele tale şi nu îmi pasă dacă eşti un șarpe local infam sau un lider care poartă steagul. Dacă forţele tale sunt mari, atunci este doar cu ajutorul puterii Satanei; dacă prestigiul tău este mare, atunci aceasta este pentru că sunt prea mulţi în jurul tău care nu practică adevărul; dacă nu ai fost expulzat, atunci aceasta se întâmplă deoarece acum nu este momentul pentru lucrarea de expulzare, ci este timpul pentru lucrarea de eliminare. Nu este nicio grabă să te expulzez acum. Trebuie doar să aştept să vină acea zi după ce ai fost eliminat pentru a te pedepsi. Oricine nu practică adevărul va fi eliminat!

Fragment din „Un avertisment pentru cei care nu practică adevărul” în Cuvântul Se arată în trup

100. Aceia care cred cu adevărat în Dumnezeu sunt cei care sunt dispuşi să pună cuvântul lui Dumnezeu în aplicare şi ei sunt aceia care sunt dispuşi să practice adevărul. Aceia care pot sta mărturie adevărată lui Dumnezeu sunt, de asemenea, aceia care sunt dispuşi să pună în aplicare cuvântul Lui şi ei sunt aceia care pot sta cu adevărat de partea adevărului. Aceia care se folosesc de păcăleli şi care fac nedreptăţi sunt cu toţii oameni care nu au adevăr şi cu toţii aduc ruşine lui Dumnezeu. Aceia din cadrul bisericii care se implică în dispute sunt lacheii Satanei şi sunt întruparea Satanei. Acest tip de persoană este prea infamă. Aceia care nu au discernământ şi sunt incapabili să stea de partea adevărului, cu toţii au intenţii rele şi murdăresc adevărul. Aceşti oameni sunt şi mai mult reprezentanţi ai Satanei; ei sunt dincolo de orice răscumpărare şi este de la sine înţeles că sunt obiecte care trebuie eliminate. Acelora care nu practică adevărul nu ar trebui să li se permită să rămână în familia lui Dumnezeu, nici acelora care dărâmă în mod intenţionat biserica. Dar acum nu este momentul pentru a face lucrarea de expulzare. Ei doar vor fi descoperiţi şi eliminaţi în final. Nu va mai fi făcută nicio lucrare inutilă pentru aceşti oameni; cei care aparțin Satanei sunt incapabili de a sta de partea adevărului, în timp ce aceia care caută adevărul pot sta de partea adevărului. Aceia care nu practică adevărul nu sunt demni de a auzi calea adevărului şi nu sunt demni de a aduce mărturie adevărului. Practic, adevărul nu este pentru urechile lor, ci este vorbit în schimb pentru urechile celor care îl practică. Înainte ca sfârşitul fiecărei persoane să fie dezvăluit, aceia care deranjează biserica şi întrerup lucrarea vor fi primii care să fie lăsaţi de-o parte. Odată ce lucrarea este finalizată, aceşti oameni vor fi expuşi unul după celălalt înainte de a fi eliminaţi. În timpul oferirii adevărului, nu le este acordată nicio atenţie momentan. Când va fi dezvăluit întreg adevărul oamenilor, aceşti oameni ar trebui să fie eliminaţi, acesta fiind şi momentul când toţi oamenii sunt împărţiţi după felul lor. Datorită vicleniei lor josnice, aceia fără discernământ vor fi ruinați de oameni răi şi vor fi conduşi pe căi greşite de oameni răi şi nu se vor putea întoarce. Aceşti oameni ar trebui să fie trataţi astfel, căci nu iubesc adevărul, pentru că sunt incapabili să stea de partea adevărului, pentru că urmează oameni răi, ei stau de partea oamenilor răi şi pentru că complotează cu oameni răi şi Îl sfidează pe Dumnezeu. Ei ştiu foarte bine că acei oameni răi radiază răutate, dar ei îşi împietresc inimile şi îi urmează, mişcându-se împotriva adevărului. Acei oameni care nu practică adevărul, ci care fac lucruri distructive şi abominabile, oare nu fac toți rău? Deşi printre ei sunt cei care se prezintă precum regi şi sunt cei care merg în urma lor, nu sunt oare naturile lor sfidătoare de Dumnezeu toate la fel? Ce scuză pot avea pentru a spune că Dumnezeu nu îi salvează? Ce scuză pot avea pentru a spune că Dumnezeu nu este drept? Nu este oare propriul lor rău cel care îi va distruge? Nu este oare propria lor răzvrătire cea care îi va trage în jos în iad? Aceia care practică adevărul vor fi salvaţi în final şi desăvârşiţi prin adevăr. Aceia care nu practică adevărul, în final, vor invita ruinarea prin adevăr. Acestea sunt sfârşiturile care îi aşteaptă pe cei care practică adevărul şi pe cei care nu o fac.

Fragment din „Un avertisment pentru cei care nu practică adevărul” în Cuvântul Se arată în trup

101. De vreme ce crezi în Dumnezeu, atunci trebuie să-ți pui credința în toate cuvintele lui Dumnezeu și în toată lucrarea Lui. Adică, din moment ce crezi în Dumnezeu, trebuie să asculți de El. Dacă nu ești în stare să faci acest lucru, atunci nu contează dacă crezi sau nu în Dumnezeu. Dacă ai crezut în Dumnezeu timp de mulți ani și totuși nu ai ascultat de El niciodată sau nu ai acceptat toate cuvintele Lui, ci în schimb I-ai cerut lui Dumnezeu să ți se supună ție și să acționeze conform concepțiilor tale, atunci tu ești cea mai neascultătoare ființă și ești un necredincios. Cum poate o astfel de persoană să se supună lucrării și cuvintelor lui Dumnezeu care nu se conformează concepțiilor omului? Cea mai neascultătoare persoană este cea care Îl sfidează intenționat și se opune lui Dumnezeu. El este dușmanul lui Dumnezeu și antihristul. O astfel de persoană are în mod constant o atitudine ostilă față de noua lucrare a lui Dumnezeu, nu a arătat niciodată cea mai mică intenție de a se supune și nu s-a arătat niciodată, de bunăvoie, supus sau umil. El se înalță pe sine înaintea altora și nu se supune niciodată față de nimeni. Înaintea lui Dumnezeu, el se consideră cel mai competent în predicarea cuvântului și cel mai priceput în a modela pe alții. El nu renunță niciodată la averile pe care le are deja, ci le consideră ca pe niște moșteniri de familie pentru închinare, pentru a predica altora despre ele și le folosește pentru a ține prelegeri și acelor nesăbuiți care îl idolatrizează pe el. Există într-adevăr câțiva oameni ca aceștia în biserici. Se poate spune că ei sunt „eroi neîmblânziți”, care, generație după generație, fac popasuri în casa lui Dumnezeu. Ei pretind că predicarea cuvântului (doctrinei) este datoria lor supremă. An de an și generație după generație, aceștia își practică, impunând cu tărie, datoria lor „sacră și inviolabilă”. Nimeni nu îndrăznește să-i atingă și nici o singură persoană nu îndrăznește să le reproșeze deschis. Ei devin „împărați” în casa lui Dumnezeu, alergând frenetic de-a lungul timpului pe măsură ce îi tiranizează pe ceilalți. Această ceată de diavoli caută să se unească și să-Mi distrugă lucrarea; cum pot permite acestor diavoli vii să existe în fața ochilor Mei? Chiar și cei care se supun doar pe jumătate nu pot să meargă până la capăt, cu atât mai puțin acești tirani fără cea mai neînsemnată urmă de ascultare în inimile lor! Lucrarea lui Dumnezeu nu este ușor câștigată de om. Chiar dacă omul își folosește toată puterea lui, el va putea să câștige doar o părticică și să ajungă la desăvârșire în cele din urmă. Ce se întâmplă atunci cu copiii arhanghelului care caută să distrugă lucrarea lui Dumnezeu? Nu au ei oare o speranță și mai mică de a fi câștigați de Dumnezeu?

Fragment din „Cei care se supun lui Dumnezeu cu o inimă sinceră vor fi negreșit câștigați de Dumnezeu” în Cuvântul Se arată în trup

102. Doriți să cunoașteți motivul pentru care fariseii I se împotriveau lui Isus? Vreți să cunoașteți natura fariseilor? Ei erau plini de fantezii cu privire la Mesia. Mai mult decât atât, ei credeau numai că Mesia va veni și, cu toate acestea, nu au căutat adevărul vieții. Și astfel, chiar și astăzi ei încă Îl mai așteaptă pe Mesia, pentru că nu au nicio cunoaștere despre calea vieții, și nu știu care este calea adevărului. Cum, spuneți voi, ar putea asemenea oameni nesăbuiți, încăpățânați și ignoranți să câștige binecuvântarea lui Dumnezeu? Cum ar putea ei să-L vadă pe Mesia? Ei I s-au împotrivit lui Isus pentru că nu cunoșteau direcția lucrării Duhului Sfânt, pentru că nu cunoșteau calea adevărului rostită de Isus și, mai mult decât atât, pentru că nu L-au înțeles pe Mesia. Și, din moment ce ei nu-L văzuseră niciodată pe Mesia și nu fuseseră niciodată în compania lui Mesia, ei au făcut greșeala de a plăti tribut gol numelui lui Mesia, în timp ce se opuneau naturii lui Mesia, prin orice mijloace. Acești farisei erau încăpățânați și aroganți din fire și nu se supuneau adevărului. Principiul credinței lor în Dumnezeu este: indiferent cât de profundă e predicarea Ta, indiferent cât de înaltă e autoritatea Ta, Tu nu ești Hristos decât dacă ești numit Mesia. Nu sunt aceste păreri absurde și ridicole? Vă întreb din nou: nu este extrem de ușor pentru voi să săvârșiți greșelile celor dintâi farisei, dat fiind faptul că voi nu aveți cea mai mică înțelegere a lui Isus? Ești capabil să discerni calea adevărului? Poți să garantezi, cu adevărat, că nu I te vei împotrivi lui Hristos? Ești capabil să urmezi lucrarea Duhului Sfânt? Dacă nu știi dacă I te vei împotrivi lui Hristos, atunci, Eu zic că deja ești cu un picior în groapă.

Fragment din „Atunci când vei vedea trupul spiritual al lui Isus, Dumnezeu va fi făcut din nou cerul și pământul” în Cuvântul Se arată în trup

103. Aceia care nu înțeleg scopul lucrării lui Dumnezeu sunt aceia care se opun lui Dumnezeu și, chiar mai mult, aceia care sunt conștienți de scopul lucrării lui Dumnezeu, dar nu caută să-L mulțumească pe Dumnezeu. Cei care citesc Biblia în bisericile mari, recită Biblia în fiecare zi și, totuși, niciunul nu înțelege scopul lucrării lui Dumnezeu. Niciunul nu este capabil să-L cunoască pe Dumnezeu; mai mult, niciunul nu este în concordanță cu inima lui Dumnezeu. Toți sunt oameni netrebnici, ticăloși, fiecare crezându-se la înălțime ca să-L învețe pe Dumnezeu. Deși ei flutură numele lui Dumnezeu, ei I se opun voit. Cu toate că ei se denumesc credincioși ai lui Dumnezeu, ei sunt cei care mănâncă trupul și beau sângele omului. Toți astfel de oameni sunt diavoli care devorează sufletul omului, demoni șefi care îi tulbură intenționat pe cei care încearcă să umble pe calea cea dreaptă, și obstacole în calea celor care Îl caută pe Dumnezeu. Cu toate că ei au „un trup robust”, cum vor ști adepții lor că ei sunt antihriști care îi conduc pe oameni contra lui Dumnezeu? Cum vor ști ei că aceștia sunt diavoli vii care caută, pentru un scop anume, suflete ca să le devoreze?

Fragment din „Toți cei care nu-L cunosc pe Dumnezeu sunt aceia care I se împotrivesc lui Dumnezeu” în Cuvântul Se arată în trup

104. Demonii și duhurile rele au alergat înnebuniţi de furie pe pământ și au oprit voința și efortul conștiincios ale lui Dumnezeu, făcându-le de nepătruns. Ce păcat mortal! Cum ar putea Dumnezeu să nu fie nerăbdător? Cum ar putea Dumnezeu să nu se simtă înfuriat? Ei cauzează obstacole dureroase și se opun lucrării lui Dumnezeu. Prea rebeli! Chiar și acei demoni mari și mici devin aroganți în privinţa puterii celui mai puternic diavol și încep să facă valuri. Ei se opun adevărului, în mod intenționat, în ciuda conștientizării clare a acestuia. Fii ai răzvrătirii! Este ca și cum, acum că împăratul lor din iad a urcat pe tronul împărătesc, ei devin îngâmfați și îi tratează pe toți ceilalți cu dispreț. Câți caută adevărul și urmează dreptatea? Toți sunt animale, la fel ca porcii și câinii, conducând un nor de muște urât mirositoare într-o grămadă de bălegar, ca să dea din capete și să stârnească dezordine.[21] Ei cred că regele lor, care este regele iadului, este cel mai înalt dintre regi, fără să-și dea seama că nu sunt decât muște peste un putregai. Nu numai că ei fac remarci calomnioase împotriva existenței lui Dumnezeu, bazându-se pe porcii și pe câinii lor de părinți. Minusculele muște cred că părinții lor sunt la fel de mari ca o balenă cu dinți.[22] Ei nu-și dau seama că sunt mici, deși părinții lor sunt porci și câini necurați de un miliard de ori mai mari decât ei înșiși? Inconștienți de propria lor umilință, ei aleargă haotic pe baza mirosului împuțit al acelor porci și câini și au ideea înșelătoare de a procrea generații viitoare. Acest fapt este absolut lipsit de rușine! Cu aripi verzi pe spate (asta se referă la faptul că pretind a avea încredere în Dumnezeu), ei încep să fie încrezuți și să se laude pretutindeni cu frumusețea și farmecul lor, aruncându-și în secret necurățenia asupra omului. Și sunt şi mulțumiți de sine, ca și cum o pereche de aripi de culoarea curcubeului ar putea să le ascundă necurățenia și, astfel, ei persecută existența adevăratului Dumnezeu (aceasta se referă la povestea interioară a lumii religioase). Puțin bănuieşte omul că, deși aripile muştei sunt frumoase și încântătoare, la urma urmelor nu este decât o muscă minusculă, plină de murdărie și acoperită de germeni. Prin forța părinților lor, nişte porci și câini, ei aleargă înnebuniţi de furie de-a curmezişul țării (acest lucru se referă la oficialii religioși care-L persecută pe Dumnezeu pe baza unui sprijin puternic din partea țării, trădând adevărul şi pe adevăratul Dumnezeu) cu o ferocitate copleşitoare. E ca și cum fantomele fariseilor evrei s-au întors, împreună cu Dumnezeu, la națiunea marelui balaur roșu, în vechiul lor cuib. Ei și-au reînceput persecuția, continuându-şi lucrarea care se întinde peste câteva mii de ani. În cele din urmă, acest grup de degenerați cu siguranță va pieri de pe pământ! Se pare că, după câteva milenii, duhurile necurate au devenit chiar mai viclene și șirete. Ele se gândesc în mod constant la modalități de a submina în mod secret lucrarea lui Dumnezeu. Sunt îndemânatici și dibaci și doresc să reia în patria lor tragedia de acum câteva mii de ani. Acest lucru aproape Îl îndeamnă pe Dumnezeu să scoată un strigăt puternic și cu greu poate El să Se rețină de la a Se reîntoarce la al treilea cer pentru a-i nimici.

Fragment din „Lucrarea și intrarea (7)” în Cuvântul Se arată în trup

105. În Biblie, evaluarea de către farisei a Domnului Isus Însuși și a lucrurilor pe care El le făcea a fost: „Ziceau că a înnebunit. […] că îl are în El pe Beelzebul şi că scoate demonii cu ajutorul conducătorului demonilor” (Marcu 3:21-22). Judecata cărturarilor și a fariseilor cu privire la Domnul Isus nu repeta mecanic lucruri și nici nu le imagina din senin – era concluzia lor privitoare la Domnul Isus din ceea ce au văzut și au auzit despre acțiunile Sale. Deși concluzia lor era făcută în mod aparent în numele justiției și le părea oamenilor ca și cum ar fi fost întemeiată, aroganța cu care L-au judecat pe Domnul Isus a fost greu de ascuns chiar și pentru ei. Energia frenetică a urii lor pentru Domnul Isus a expus propriile ambiții sălbatice și înfățișarea lor rea și satanică, precum și natura lor răuvoitoare de a I se împotrivi lui Dumnezeu. Aceste lucruri pe care ei le-au spus în judecata lor cu privire la Domnul Isus au fost motivate de ambițiile lor sălbatice, de gelozie și de natura urâtă și răuvoitoare a ostilității lor față de Dumnezeu și de adevăr. Ei nu au investigat sursa acțiunilor Domnului Isus, nici nu au cercetat esența a ceea ce El a spus sau a făcut. Ci ei au atacat și discreditat în mod orbește, cu nerăbdare, nebunește și cu răutate intenționată ceea ce făcuse El. Acest lucru a mers până în punctul în care I-au discreditat Duhul, adică Duhul Sfânt, Duhul lui Dumnezeu. La asta se refereau când au spus: „El este altă persoană”, „Belzebut” și „prințul diavolilor”. Adică, ei au zis că Duhul lui Dumnezeu era Belzebut și prințul diavolilor. Ei au caracterizat drept nebunie lucrarea trupului Duhului lui Dumnezeu. Ei nu numai că au blasfemiat Duhul lui Dumnezeu numindu-L Belzebut și prințul diavolilor, ci au condamnat și lucrarea lui Dumnezeu. Ei L-au condamnat și L-au hulit pe Domnul Isus Hristos. Esența împotrivirii și blasfemiei lor era exact aceeași ca esența Satanei și împotrivirea și blasfemia față de Dumnezeu. Ei nu numai că reprezentau oameni corupți, dar, chiar mai mult, ei erau întruparea Satanei. Ei erau un canal pentru Satana în mijlocul omenirii și erau complicii și mesagerii Satanei. Esența blasfemiei și denigrării Domnului Isus Hristos era lupta lor cu Dumnezeu pentru statut, disputa lor cu Dumnezeu, testarea fără sfârșit a lui Dumnezeu de către ei. Esența împotrivirii lor față de Dumnezeu și atitudinea lor de ostilitate față de El, precum și cuvintele și gândurile lor au blasfemiat direct și L-au mâniat pe Duhul lui Dumnezeu. Prin urmare, Dumnezeu a hotărât o judecată rezonabilă a ceea ce au spus și au făcut și a hotărât că faptele lor reprezentau păcatul blasfemiei împotriva Duhului Sfânt. Acest păcat este de neiertat atât în lumea aceasta cât și în lumea care vine, exact cum spune următorul pasaj din Scriptură: „blasfemia împotriva Duhului Sfânt nu le va fi iertată” și „oricine va vorbi împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertat nici în veacul aceasta, nici în cel care vine.”

Fragment din „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (III)” în Cuvântul Se arată în trup

106. Există un secret enorm în inima ta de care nu ai fost niciodată conștient, fiindcă trăiești într-o lume fără lumină. Inima și duhul ți-au fost acaparate de cel rău. Vederea ți-a fost întunecată de tenebre și nu poți vedea nici soarele de pe cer, nici acea stea scânteietoare a nopții. Urechile îți sunt înfundate de cuvinte înșelătoare și nu auzi nici glasul tunător al lui Iahve, nici sunetul apelor care curg de la tron. Ai pierdut tot ce este pe bună dreptate al tău, tot ceea ce ți-a dăruit Cel Atotputernic. Ai intrat într-o nesfârșită mare a suferinței, fără putere de scăpare, fără speranță de supraviețuire și tot ce faci este să te zbați și să alergi încoace și încolo… Din acel moment, ai fost condamnat să fii chinuit de cel rău, departe de binecuvântările Celui Atotputernic, acolo unde proviziile Celui Atotputernic îți sunt inaccesibile, coborând pe un drum fără întoarcere. Un milion de chemări abia pot să-ți trezească inima și duhul. Dormi adânc în mâinile celui rău, care te-a ademenit într-un nemărginit tărâm, unde nu există direcție sau indicatoare de drum. Din acel moment, ți-ai pierdut inocența și puritatea de la început și ai început să eviți îngrijirea Celui Atotputernic. În inima ta, cel rău te conduce în toate lucrurile și a devenit viața ta. Nu te mai temi de el, nu-l mai eviți și nu te mai îndoiești de el; în schimb, îl tratezi ca pe Dumnezeu în inima ta. Ai început să-l venerezi, să i te închini și voi doi ați devenit la fel de inseparabili precum trupul și umbra sa, dedicați unul altuia în viață și în moarte. Nu ai nicio idee de unde ai venit, de ce te-ai născut sau de ce vei muri. Îl consideri pe Cel Atotputernic un străin; nu-I cunoști originile și cu atât mai puțin tot ceea ce a făcut El pentru tine. Toate lucrurile care vin de la El au devenit odioase pentru tine; nici nu le prețuiești, nici nu le cunoști valoarea. Umbli alături de cel rău, începând din ziua în care ai primit proviziile Celui Atotputernic. Ai suferit mii de ani de vijelii și furtuni alături de cel rău și te-ai unit cu el împotriva Dumnezeului care a fost sursa vieții tale. Nu știi nimic despre pocăință, ca să nu mai vorbim că ai ajuns la un pas de pieire. Ai uitat că cel rău te-a sedus și te-a chinuit; ți-ai uitat originile. Așadar, cel rău te-a chinuit în fiecare clipă până în ziua de azi. Inima și duhul îți sunt amorțite și decăzute. Ai încetat să te plângi de necazurile lumii omului; nu mai crezi că lumea este nedreaptă și cu atât mai puțin îți pasă dacă Cel Atotputernic există. Acest lucru este din cauză că, în urmă cu mult timp, l-ai considerat pe cel rău adevăratul tău tată și nu te poți despărți de el. Acesta este secretul din inima ta.

Fragment din „Suspinul Celui Atotputernic” în Cuvântul Se arată în trup

107. Pe măsură ce se ivesc zorile, o stea a dimineții începe să strălucească în est. E o stea care nu a mai fost niciodată acolo și luminează cerul senin, scânteietor, aprinzând din nou în inima oamenilor lumina stinsă. Datorită acestei lumini, care strălucește deopotrivă asupra ta și a altora, omenirea nu mai este singură. Cu toate acestea, doar tu continui să dormi adânc în noaptea întunecată. Nu auzi niciun sunet și nu vezi nicio lumină; nu ești conștient de apariția unui nou cer și pământ, a unei noi ere, pentru că tatăl tău îți spune: „Copilul meu, nu te ridica, e încă devreme. Vremea este rece, așa că nu merge afară, ca nu cumva să fii străpuns în ochi de sabie și de suliță”. Tu ai încredere doar în avertismentele tatălui tău, deoarece crezi că doar tatăl tău are dreptate, fiindcă tatăl tău este mai în vârstă decât tine și te iubește foarte mult. Astfel de avertismente și o astfel de dragoste te determină să nu mai crezi în legenda că există lumină în lume; ele nu te lasă să-ți pese dacă mai există adevăr în această lume. Tu nu mai îndrăznești să speri la salvarea oferită de Cel Atotputernic. Ești mulțumit cu situația actuală, nu te mai aștepți la apariția luminii, nu mai ești atent la venirea Celui Atotputernic așa cum este spusă în legendă. În ceea ce te privește, nimic din ceea ce este frumos nu poate fi readus la viață, nu poate exista. În ochii tăi, ziua de mâine a omenirii, viitorul omenirii, dispare pur și simplu, spulberat. Te ții strâns de hainele tatălui tău cu toată puterea, împărtășindu-i voios greutățile, fiindu-ți frică să nu-ți pierzi tovarășul de drum și direcția călătoriei tale îndepărtate. Lumea vastă și tulbure a oamenilor i-a format pe mulți dintre voi, neclintiți și neînfricați în a îndeplini diferitele roluri ale acestei lumi. Ea a creat mulți „războinici” fără vreo teamă de moarte. Mai mult decât atât, ea a produs grămadă peste grămadă de ființe umane amorțite și paralizate care nu cunosc scopul creației lor. Ochii Celui Atotputernic cercetează fiecare membru al rasei umane profund afectate. Ceea ce aude El este plânsetul celor care suferă, ce vede El este nerușinarea celor care sunt chinuiți și ce simte El este neajutorarea și groaza unei rase umane care a pierdut harul mântuirii. Omenirea respinge îngrijirea Lui, alegând să meargă pe propria ei cale și încearcă să evite cercetarea ochilor Lui, preferând să savureze până la ultima picătură amărăciunea mării adânci în compania dușmanului. Suspinul Celui Atotputernic nu mai este auzit de omenire; mâinile Celui Atotputernic nu mai sunt dispuse să mângâie această funestă umanitate. De nenumărate ori El câștigă din nou și de nenumărate ori pierde din nou și astfel se repetă lucrarea pe care o face El. Din acel moment, El începe să obosească, să se simtă epuizat și, astfel, oprește lucrarea pe care o are în mână și încetează să umble în mijlocul omenirii […]. Omenirea este complet inconștientă de oricare dintre aceste schimbări, de venirea și plecarea, de tristețea și melancolia Celui Atotputernic.

Fragment din „Suspinul Celui Atotputernic” în Cuvântul Se arată în trup

108. Pe măsură ce noaptea se strecoară, omul nu este conștient, deoarece inima sa nu poate percepe cum se apropie întunericul sau de unde vine. Pe măsură ce noaptea dispare fără grabă, omul întâmpină lumina zilei dar, cu toate acestea, inima sa este și mai puțin lipsită de echivoc sau conștientă de unde a venit lumina și cum a alungat ea întunericul nopții. Astfel de alternări repetate între noapte și zi poartă omul dintr-o perioadă în alta, deplasându-l în timp, și asigurând totodată că lucrarea lui Dumnezeu și planul Lui sunt săvârșite pe parcursul fiecărei perioade și prin toate timpurile. Omul a parcurs epocile alături de Dumnezeu dar, cu toate acestea, omul nu știe că Dumnezeu stăpânește destinul tuturor lucrurilor și ființelor sau cum orchestrează și dirijează Dumnezeu toate lucrurile. Acest lucru este ceva ce i-a scăpat omului încă din cele mai vechi timpuri până în prezent. În ceea ce privește motivul, nu este din cauza faptului că faptele lui Dumnezeu sunt prea evazive sau pentru că planul lui Dumnezeu încă nu a fost împlinit, ci din cauza faptului că inima și duhul omului sunt prea departe de Dumnezeu. Prin urmare, chiar dacă omul Îl urmează pe Dumnezeu, el, fără să își dea seama, rămâne în serviciul Satanei. Nimeni nu caută în mod activ urmele pașilor sau arătarea lui Dumnezeu și nimeni nu își dorește să existe în grija și protecția lui Dumnezeu. Mai degrabă, oamenii sunt dispuși să se bazeze pe influența Satanei și a celui rău pentru a se adapta acestei lumi și regulilor vieții pe care omenirea cea netrebnică le urmează. În acest punct, inima și duhul omului sunt sacrificate pentru Satana și devin hrana lui. Mai mult decât atât, inima și duhul omului devin un loc în care Satana poate locui, precum și un loc de joacă potrivit pentru el. În acest fel, omul, fără să își dea seama, își pierde înțelegerea principiilor de a fi om, a valorii și a scopului existenței umane. Legile lui Dumnezeu și legământul dintre Dumnezeu și om dispar treptat din inima omului, iar omul acesta încetează să-L mai caute sau să-L mai asculte pe Dumnezeu. Pe măsură ce timpul trece, omul nu mai înțelege de ce l-a creat Dumnezeu, nici nu mai înțelege cuvintele care vin din gura lui Dumnezeu și nici nu realizează tot ceea ce vine de la Dumnezeu. Omul începe să opună rezistență legilor și hotărârilor lui Dumnezeu; inima și duhul omului devin insensibile… Dumnezeu îl pierde pe omul din creația Lui originală, iar omul pierde rădăcinile începutului lui. Aceasta este durerea omenirii.

Fragment din „Dumnezeu este sursa vieții omului” în Cuvântul Se arată în trup

Note de subsol:

1. „Ravagii” este folosit pentru a expune neascultarea omenirii.

2. „Au fost întâmpinate cu expresii sălbatice ale fețelor și cu sfidarea rece a miilor de degete acuzatoare, cu capul plecat, slujind oamenii ca un bou docil” a fost inițial o singură propoziție, dar aici este împărțită în două pentru a face lucrurile mai clare. Prima propoziție se referă la acțiunile omului, în timp ce a doua indică suferințele îndurate de Dumnezeu și faptul că Dumnezeu este umil și ascuns.

3. „Prejudecata” se referă la comportamentul neascultător al oamenilor.

4. „Să preia puterea absolută” se referă la comportamentul neascultător al oamenilor. Ei înșiși se ridică în slăvi, îi înlănțuie pe alții, îi fac să-i urmeze și să sufere pentru ei. Ei sunt forțele care Îi sunt ostile lui Dumnezeu.

5. „Păpușă” este folosit pentru a-i ridiculiza pe cei care nu-L cunosc pe Dumnezeu.

6. „Bulgări de zăpadă” este folosit pentru a evidenția comportamentul umil al oamenilor.

7. „Nu este capabil să diferențieze creta de brânză” indică faptul că oamenii prefac voia lui Dumnezeu în ceva satanic, referindu-se, în general, la comportamentul în care oamenii Îl resping pe Dumnezeu.

8. „Confundă negrul cu albul” se referă la a amesteca adevărul cu iluziile și dreptatea cu răul.

9. „Bandit” este folosit pentru a indica faptul că oamenii sunt lipsiți de rațiune și de înțelegere.

10. „Resturi și rămășițe” este folosit pentru a indica comportamentul prin care oamenii Îl asupresc pe Dumnezeu.

11. „Se mânie” se referă la fața urâtă a omului care este înfuriat și exasperat.

12. „Fără scrupule” se referă la momentul când oamenii sunt necugetați și nu au câtuși de puțină venerație față de Dumnezeu.

13. „«Intrarea» omului” indică aici comportamentul neascultător al omului. Mai degrabă decât să se refere la intrarea oamenilor în viață – ceea ce este pozitiv – se referă la comportamentul și acțiunile lor negative. Se referă în general la toate faptele omului care sunt în opoziție cu Dumnezeu.

14. „Năpăstuiți de temeri imaginare” este folosit pentru a parodia viața omenească nechibzuită a umanității. Se referă la starea urâtă a vieții omenirii, în care oamenii trăiesc împreună cu demonii.

15. „Însuflețirea arzând tot mai fierbinte” este spus sarcastic și se referă la starea urâtă a omului.

16. „Cu un plan bine gândit în minte” este spus sarcastic, iar acest lucru se referă la modul în care oamenii nu se cunosc pe ei înșiși și sunt neștiutori despre statura lor reală.

17. „Venerabil” este spus sarcastic.

18. „Primii care arată îngrijorare și ultimii care se bucură” este folosit cu semnificația de a fi patriot și a lucra din greu pentru propria țară.

19. „Arunce” indică starea urâtă a oamenilor care spumegă de furie când sunt învinși de către Dumnezeu. Aceasta indică amploarea împotrivirii lor față de Dumnezeu.

20. „Captureze de viu” se referă la comportamentul violent și josnic al omului. Omul este brutal și câtuși de puțin iertător față de Dumnezeu și face cereri absurde de la El.

21. „A provoca tulburare” se referă la modul în care oamenii care sunt demonici provoacă dezordine, împiedicând și opunându-se lucrării lui Dumnezeu.

22. „O balenă cu dinți” este folosit cu sens batjocoritor. Este o metaforă a felului în care muștele sunt atât de mici, încât porcii și câinii par la fel de mari ca balenele pentru acestea.

a. Textul original spune „monedele de aur pentru”.

b. O zicală chinezească a cărei semnificație literală este „bandiți care ocupă munții și se declară împărați”.

c. Textul original spune „el”.

d. Acesta este un idiom chinezesc.

e. Textul original nu conține expresia „dorința pentru”.

f. „A-și întinde cotul în afară” – expresie chinezească al cărei sens este că o persoană îi ajută pe alții în defavoarea apropiaților săi, cum ar fi părinții, copiii, rudele sau frații.

g. Povestea păsării Hanhao este foarte asemănătoarea fabulei lui Esop cu greierele și furnica. Pasărea Hanhao preferă să doarmă în loc să își construiască un cuib cât timp vremea este caldă – în ciuda avertismentelor repetate ale vecinei ei, o coțofană. Când vine iarna, pasărea moare din cauza frigului.

h. Textul original omite „știind aceasta.”

i. A se întoarce la țărm: un proverb chinezesc, care are sensul de „a se întoarce de la căile sale rele.”

j. Textul original omite „imoral”.

k. Textul original nu conține cuvântul „normal”.

Anterior:VIII Cuvinte clasice despre dezvăluirea modului în care Satana corupe omenirea

Următorul:X Cuvinte clasice privind constituția, decretele administrative și poruncile Epocii Împărăției

Conținuturi Similare