Punctul cinci: Mențineți o pricepere și o înțelegere actualizate ale stării și progresului fiecărui element al lucrării și fiți capabili să rezolvați problemele, să corectați abaterile și să remediați imperfecțiunile din lucrare cu promptitudine, astfel încât aceasta să progreseze fără probleme

Părtășia de astăzi este despre a cincea responsabilitate a conducătorilor și lucrătorilor: „Mențineți o pricepere și o înțelegere actualizate ale stării și progresului fiecărui element al lucrării și fiți capabili să rezolvați problemele, să corectați abaterile și să remediați imperfecțiunile din lucrare cu promptitudine, astfel încât aceasta să progreseze fără probleme.” Ne vom concentra asupra acestei responsabilități pentru a diseca diversele manifestări ale conducătorilor falși, pentru a observa dacă aceștia își îndeplinesc responsabilitățile în cadrul acestei lucrări, dacă își mențin îndatoririle și își fac treaba bine în ceea ce privește lucrarea.

Conducătorii falși se complac în confort și nu se implică profund la nivelul de bază pentru a înțelege lucrarea

A cincea responsabilitate a conducătorilor și lucrătorilor menționează mai întâi „mențineți o pricepere și o înțelegere actualizate ale stării și progresului fiecărui element al lucrării”. Ce se înțelege prin „starea fiecărui element al lucrării”? Se înțelege starea actuală a unui anumit element al lucrării. Ce ar trebui să înțeleagă conducătorii și lucrătorii în acest sens? De exemplu: ce sarcini specifice îndeplinește personalul, cu ce activități se ocupă, dacă aceste activități sunt necesare, dacă reprezintă sarcini-cheie importante, cât de eficient este acest personal, dacă lucrarea progresează fără probleme, dacă numărul de personal corespunde volumului de lucru, dacă fiecăruia i s-au atribuit sarcini suficiente, dacă există cazuri în care există prea mult personal pentru o anumită sarcină – când există prea mult personal pentru prea puțină lucrare, iar majoritatea sunt inactivi – sau cazuri în care volumul de lucru este prea mare și personal prea puțin, iar supraveghetorul nu reușește să coordoneze eficient, ducând la o eficiență scăzută a lucrării și la un progres lent. Toate acestea sunt situații pe care conducătorii și lucrătorii ar trebui să le înțeleagă. În plus, în timpul îndeplinirii fiecărei sarcini de lucru, dacă cineva provoacă tulburări sau acțiuni de sabotare, dacă cineva împiedică progresul sau subminează activitatea, dacă există orice fel de interferență sau superficialitate – acestea sunt, de asemenea, lucruri pe care conducătorii și lucrătorii ar trebui să le înțeleagă. Așadar, cum vor reuși ei să înțeleagă toate aceste probleme? Unii conducători ar putea da ocazional un telefon pentru a întreba: „Sunteți ocupați acum?” Auzindu-i pe ceilalți spunând că sunt foarte ocupați, ar putea răspunde astfel: „În regulă, atâta timp cât voi sunteți ocupați, eu mă simt ușurat.” Ce părere aveți despre acest mod de lucru? Ce părere aveți despre această întrebare? Este aceasta o întrebare necesară și esențială? Aceasta este o caracteristică a lucrării conducătorilor falși – ei pur și simplu fac lucrurile mecanic. Se mulțumesc cu a face un pic de lucrare superficială pentru a-și liniști oarecum conștiința, dar nu se concentrează să facă o lucrare reală, cu atât mai puțin să meargă până la nivelul de bază, la fiecare echipă, pentru a înțelege stadiul actual al lucrării. De exemplu, dacă rânduielile privind personalul sunt adecvate, cum se desfășoară lucrarea, dacă au apărut probleme – aceste chestiuni reale nu sunt cercetate de falșii conducători, care, în schimb, vor prefera să găsească un loc ferit pentru a mânca, a bea și a se relaxa, fără să îndure asprimea vântului sau a soarelui. Aceștia se limitează la a trimite scrisori sau la a pune din când în când pe cineva să se intereseze în numele lor, crezând că astfel își fac treaba. Ba chiar mai mult, este posibil ca frații și surorile să nu îi vadă vreme de zece zile sau o jumătate de lună. Când frații și surorile sunt întrebați: „Cu ce este ocupat conducătorul vostru? Face lucrări concrete? Vă oferă îndrumare și rezolvă probleme?”, ei răspund: „Nici vorbă de așa ceva, nu l-am văzut pe conducătorul nostru de o lună. De la ultima adunare pe care a organizat-o pentru noi, nu a mai venit niciodată, iar acum avem multe probleme, fără ca cineva să ne ajute să le rezolvăm. Nu există altă cale; supraveghetorul grupului nostru și frații și surorile noastre trebuie să se reunească pentru a se ruga și a căuta împreună principii, pentru a discuta și a coopera în ceea ce privește lucrarea. Conducătorul nu este eficient aici; acum nu avem conducător.” Cât de bine își face lucrarea acest conducător? Cel de mai sus îl întreabă pe acest conducător: „După terminarea ultimului film, ai primit vreun scenariu nou? Ce filmați acum? Cum evoluează lucrarea?” Conducătorul răspunde: „Nu știu. După ultimul film, am avut o întâlnire cu ei, după care toți au fost plini de energie, nu au fost negativi și nu au avut dificultăți. Nu ne-am mai întâlnit de atunci. Dacă vrei să știi situația lor actuală, pot să sun și să întreb pentru tine.” „De ce nu ai sunat mai devreme pentru a înțelege situația?” „Pentru că am fost prea ocupat, participând la adunări peste tot. Încă nu e rândul lor. Voi fi în măsură să înțeleg situația doar când ne vom aduna împreună data viitoare.” Aceasta este atitudinea lor față de lucrarea bisericii. Cel de mai sus spune apoi: „Tu nu ești conștient de situația actuală sau de problemele care există în lucrarea de producție a filmelor, deci cum rămâne cu progresul lucrării de evanghelizare? În ce țară lucrarea de evanghelizare s-a răspândit cel mai bine, în mod ideal? Care este țara în care oamenii au un calibru relativ bun și înțeleg repede? Care țară are o viață bisericească mai bună?” „Ah, m-am concentrat doar asupra adunărilor, am uitat să întreb despre aceste lucruri.” „Atunci, în cadrul echipei de evanghelizare, câți oameni sunt capabili să mărturisească? Câți oameni sunt cultivați pentru a mărturisi? În ce țară și cine este responsabil și supraveghează lucrarea bisericii și viața bisericească? Cine udă și păstorește? Au început noii membri ai bisericii din diverse țări să ducă o viață bisericească? Au fost înlăturate complet noțiunile și închipuirile lor? Câți oameni au prins rădăcini pe adevărata cale, fără a mai fi induși în eroare de către oamenii religioși? După ce au crezut în Dumnezeu timp de un an sau doi, câți își pot îndeplini îndatoririle? Înțelegi și sesizezi aceste aspecte? Când apar probleme în cadrul lucrării, cine le poate rezolva? În echipa de evanghelizare, știi ce grup sau care indivizi sunt responsabili pentru lucrarea lor și au rezultate reale?” „Nu știu. Dacă vrei să știi, pot întreba pentru tine. Dacă nu te grăbești, voi întreba când voi avea timp; sunt încă ocupat!” A făcut acest conducător vreo lucrare concretă? (Nu.) Aceștia răspund cu „nu știu” la orice; ei pun întrebări despre cum merg lucrurile doar în momentul în care sunt întrebați, așadar, cu ce sunt ei de fapt ocupați? Indiferent în ce grup se duc pentru adunări sau pentru verificarea lucrării, ei nu reușesc să identifice problemele lucrării și nu știu cum să le rezolve. Dacă ei nu pot desluși adecvat stările și caracterul diverselor persoane de îndată, nu ar trebui atunci să monitorizeze, să înțeleagă și să priceapă problemele care există în lucrare, ce lucrare se efectuează în prezent și în ce stadiu a progresat aceasta? Cu toate acestea, conducătorii falși nu pot face nici măcar atât; oare nu sunt ei orbi? Chiar dacă aceștia se prezintă în cadrul diferitelor echipe din biserică pentru a urmări și a verifica lucrarea, ei nu înțeleg deloc situația reală, nu pot identifica problemele-cheie și, chiar dacă identifică unele probleme, nu le pot rezolva.

Era o echipă de producție a filmelor care se pregătea să toarne un film foarte solicitant, de tipul celor pe care nu le mai încercaseră până atunci. Dacă erau potriviți să preia acest scenariu de film, dacă regizorul și întreaga echipă aveau capacitatea de a finaliza această lucrare – conducătorul lor nu era conștient de aceste situații. A spus doar: „V-ați apucat de un scenariu nou. Atunci, dați-i drumul și filmați-l. O să vă sprijin și o să vă monitorizez. Faceți tot ce puteți, iar când apar dificultăți, rugați-vă la Dumnezeu și rezolvați-le conform cuvintelor lui Dumnezeu.” Și apoi a plecat. Acest conducător nu putea să vadă sau să identifice niciuna dintre dificultățile existente; se poate lucra bine în acest fel? După ce echipa de producție a filmelor a primit acest scenariu, regizorul și membrii echipei analizau adesea intriga și discutau despre costume și cadre, dar habar nu aveau cum să filmeze; nu au putut începe oficial producția. Nu este oare aceasta starea actuală? Nu sunt oare acestea problemele existente? Nu sunt oare acestea problemele pe care conducătorul ar trebui să le rezolve? Conducătorul petrecea fiecare zi la adunări, nicio problemă reală nu a fost rezolvată după multe zile de adunări, iar filmările tot nu puteau decurge normal. A avut conducătorul vreun efect? (Nu.) El doar a strigat sloganuri pentru a ridica moralul: „Nu putem sta degeaba, nu putem să profităm de pe urma casei lui Dumnezeu!” Ba chiar le făcea morală oamenilor: „Voi nu aveți conștiință, profitați de pe urma casei lui Dumnezeu fără niciun fel de sentiment – nu vă este rușine?” După ce a spus asta, toți au avut oarecare mustrări de conștiință: „Da, lucrarea progresează atât de încet, iar noi tot ne primim cele trei mese pe zi în felul acesta – nu înseamnă asta că profităm? Nu am lucrat cu adevărat. Atunci, cine va rezolva aceste probleme care apar în lucrare? Noi nu le putem rezolva, așa că îl întrebăm pe conducător, dar conducătorul ne spune doar să ne rugăm cu sârguință, să citim cuvintele lui Dumnezeu și să cooperăm armonios, fără să aibă părtășie despre modul în care ar trebui rezolvate aceste probleme.” Conducătorul organiza adunări la fața locului în fiecare zi, dar aceste probleme pur și simplu nu puteau fi rezolvate. Cu timpul, credința unor oameni s-a răcit, iar stările lor au devenit descurajate pentru că nu vedeau o cale de urmat și nu știau cum să înceapă filmarea. Și-au pus ultima speranță în conducător, nădăjduind că vor putea rezolva niște probleme reale, dar, din păcate, acest conducător era ca și orb, nu învăța meseria și nici nu avea părtășie, nu discuta și nu cerceta cu aceia care o înțelegeau. Ținea frecvent în mână o carte cu cuvintele lui Dumnezeu și spunea: „Citesc cuvintele lui Dumnezeu pentru devoțiune spirituală. Mă echipez cu adevărul. Să nu mă deranjeze nimeni, sunt ocupat!” În cele din urmă, s-au acumulat din ce în ce mai multe probleme, ceea ce a dus la o stare de semiparalizie a lucrării, însă conducătorul fals tot mai credea că face o lucrare grozavă. De ce a fost așa? El credea că, din moment ce a organizat adunări, a întrebat despre situația lucrării, a identificat problemele, a împărtășit cuvintele lui Dumnezeu, a evidențiat stările oamenilor, iar toată lumea s-a comparat cu aceste stări și s-a hotărât să își facă bine datoria, atunci responsabilitatea lui de conducător a fost îndeplinită și a făcut tot ce se putea aștepta de la el – dacă sarcinile specifice legate de aspectele profesionale nu puteau fi gestionate bine, aceasta nu era preocuparea conducătorului. Ce fel de conducător este acesta? Lucrarea bisericii căzuse într-o stare de semiparalizie, dar el nu era deloc neliniștit sau tulburat. Dacă Cel de mai sus nu întreba sau nu îl îndemna, el continua să tragă de timp, fără să menționeze ce se întâmplă cu subalternii săi, fără să rezolve nicio problemă. Un astfel de conducător și-a îndeplinit responsabilitățile de conducător? (Nu.) Așadar, despre ce vorbea toată ziua în adunări? Vorbea degeaba, doar predicând doctrine și strigând sloganuri. Conducătorul nu a rezolvat problemele reale din lucrare, nu a rezolvat stările superficiale și negative ale oamenilor și nu a știut cum să rezolve problemele din lucrarea oamenilor în conformitate cu adevărurile-principii. Ca urmare, întregul proiect s-a blocat și nu s-a putut observa niciun progres pe o perioadă îndelungată. Totuși, conducătorul nu era deloc neliniștit. Nu cumva aceasta este o manifestare a conducătorilor falși care nu fac lucrare adevărată? Care este esența acestei manifestări a conducătorilor falși? Nu este aceasta o gravă neglijență în ceea ce privește îndeplinirea datoriei? Neglijarea gravă a îndatoririlor, neîndeplinirea responsabilităților – este exact ceea ce face un conducător fals. El este prezent la fața locului doar ca să facă lucrurile mecanic, fără să rezolve problemele reale. Rămâne la fața locului doar pentru a-i înșela pe oameni; fără să facă nicio lucrare reală – și chiar dacă ar rămâne acolo tot timpul, nu ar realiza nimic. Apar diverse probleme legate de lucrare și printre aspectele profesionale, dintre care pe unele le poate rezolva, dar nu o face – aceasta este deja o gravă neglijare a datoriei. În plus, atât ochii cât și mintea lui sunt orbite: uneori, atunci când descoperă probleme, nu le poate vedea desluși esența. Nu le poate rezolva, dar pretinde că este capabil să le gestioneze, abia rezistând în timp ce refuză categoric să aibă părtășie sau să se consulte cu cei care înțeleg adevărul, și nici nu raportează sau nu caută de la Cel de mai sus. De ce se întâmplă acest lucru? Îi este teamă să nu fie emondat? Îi este teamă că Cel de mai sus va afla adevărul despre el și îl va demite? Nu înseamnă asta că se concentrează asupra statutului fără a susține câtuși de puțin lucrarea casei lui Dumnezeu? Cu o astfel de mentalitate, cum ar putea cineva să își facă bine datoria?

Indiferent ce lucrare importantă săvârșește un lider sau un lucrător și care este natura acestei lucrări, prioritatea sa numărul unu este să înțeleagă și să priceapă modul în care se desfășoară lucrarea. El trebuie să fie personal acolo pentru a urmări lucrurile și pentru a pune întrebări, obținându-și informațiile direct de la sursă. Nu trebuie pur și simplu să se bazeze pe zvonuri sau să asculte rapoartele altor oameni. În schimb, trebuie să observe cu ochii lui situația personalului și cum progresează lucrarea și să înțeleagă ce dificultăți există, dacă vreun domeniu este în contradicție cu cerințele Celui de mai sus, dacă există încălcări ale principiilor, dacă există tulburări sau perturbări, dacă există sau nu o lipsă a echipamentului necesar sau a materialelor de instruire conexe privind lucrarea profesională – trebuie să rămână la curent cu toate acestea. Indiferent câte rapoarte ascultă sau cât de multe informații adună din zvonuri, niciunul dintre aceste lucruri nu e mai bun decât o vizită personală; este mai precis și mai de încredere să vadă lucrurile cu propriii ochi. Odată ce se familiarizează cu toate aspectele situației, își va face o idee clară despre ceea ce se întâmplă. Trebuie, mai ales, să priceapă clar și precis cine este de calibru bun și demn de a fi cultivat, deoarece numai acest lucru îi permite să-i cultive și să-i folosească pe oameni corect, ceea ce este crucial pentru ca liderii și lucrătorii să își facă bine lucrarea. Conducătorii și lucrătorii ar trebui să aibă o cale și principii prin care să-i cultive și să-i formeze pe oamenii de calibru bun. În plus, ei ar trebui să priceapă diferitele tipuri de probleme și dificultăți care există în lucrarea bisericească și să știe cum să le rezolve și, de asemenea, ar trebui să aibă propriile idei și sugestii cu privire la modul în care trebuie să progreseze lucrarea sau la perspectivele sale de viitor. Dacă ei sunt capabili să vorbească cu claritate despre astfel de lucruri, cu ușurință, fără nicio îndoială sau reținere, atunci lucrarea va fi mult mai ușor de realizat. Și lucrând în acest fel, un conducător își va îndeplini responsabilitățile, nu-i așa? Trebuie să fie conștienți de modul de rezolvare a problemelor din cadrul lucrării, menționate mai sus și trebuie să mediteze adesea la aceste lucruri. Atunci când întâmpină dificultăți, trebuie să aibă părtășie și să discute despre aceste lucruri cu toată lumea, căutând adevărul pentru a rezolva problemele. Dacă fac lucrare adevărată cu picioarele bine înfipte în pământ, nu vor exista dificultăți care să nu poată fi rezolvate. Știu conducătorii falși cum să facă acest lucru? (Nu.) Conducătorii falși știu doar să se prefacă și să înșele oamenii, acționând ca și cum ar înțelege lucruri pe care nu le înțeleg, incapabili să rezolve probleme reale și ocupându-se doar cu chestiuni inutile. Când sunt întrebați cu ce au fost ocupați, ei răspund: „Locuinței noastre îi lipseau câteva perne, iar echipei de producție a filmelor îi lipsea o bucată de stofă pentru costume, așa că m-am dus să cumpăr. Altă dată, bucătăria a rămas fără ingrediente, iar bucătarul nu a putut pleca, așa că a trebuit să mă duc să cumpăr, iar pe drum am luat câteva pungi de făină. Toate aceste lucruri a trebuit să le fac singur.” Chiar au fost foarte ocupați. Dar nu cumva de fapt își neglijează sarcinile care le revin? Nu le pasă deloc și nici nu poartă vreo povară când vine vorba de lucrarea care intră în sfera responsabilităților lor de conducători, căutând doar să facă lucrurile de mântuială. Problema faptului că propriul lor calibru este destul de slab și că atât ochii cât și mintea le sunt orbite este destul de gravă, dar ei nu poartă nicio povară; în schimb, se complac în confort, petrecând frecvent mai multe zile într-un loc confortabil. Când cineva are o problemă și îi caută pentru o soluție, ei nu sunt de găsit nicăieri și nimeni nu știe ce pun la cale cu adevărat. Ei își gestionează singuri timpul. Săptămâna aceasta, într-o dimineață, organizează o adunare pentru o echipă, după-amiaza se odihnesc și apoi, seara, îi adună pe responsabilii cu chestiuni generale pentru a discuta problemele. Săptămâna următoare, organizează o adunare pentru cei responsabili cu chestiuni externe, întrebând întâmplător: „Există dificultăți? Ați citit cuvântul lui Dumnezeu în această perioadă? Ați fost constrânși sau tulburați în contactele voastre cu non-credincioșii?” Și, după ce pun aceste câteva întrebări, spun că a încheiat. Într-o clipită, trece o lună. Ce lucrare au făcut? Deși au organizat adunări pentru fiecare echipă în parte, nu au știut nimic despre situația de lucru a niciunei echipe, nici nu au aflat sau nu s-au interesat despre aceasta, cu atât mai puțin nu s-au alăturat lucrării sau nu au dirijat-o în fiecare echipă. Nu au participat la lucrare, nu au urmărit-o și nu au dat indicații cu privire la lucrare, dar au făcut câteva lucruri punctual: au mâncat la timp, au dormit la timp și au ținut adunări la timp. Viața lor este destul de regulată, au grijă de ei înșiși, dar randamentul lor profesional nu este la înălțime.

Unii conducători nu îndeplinesc deloc responsabilitățile de lucrători și conducători, nu fac lucrarea esențială a bisericii; în schimb, se concentrează doar pe unele treburi generale nesemnificative. Se specializează pe gestionarea bucătăriei, întrebând mereu: „Ce mâncăm astăzi? Avem ouă? Câtă carne mai este? Dacă am rămas fără, mă duc să cumpăr.” În opinia lor, munca la bucătărie este extrem de importantă și hoinăresc pe acolo fără niciun motiv, gândindu-se mereu să mănânce mai mult pește, mai multă carne, să se desfete mai mult și consumând mâncarea fără niciun fel de scrupule. În timp ce oamenii din fiecare echipă sunt ocupați cu lucrarea, concentrându-se să își facă îndatoririle bine, acești conducători se concentrează doar să mănânce bine, ducând o viață foarte confortabilă. De când au devenit conducători, pe lângă faptul că nu s-au preocupat de lucrarea bisericii și au evitat orice strădanie, ei au avut grijă să se mențină rotofei și rumeni în obraji. Ce fac ei toată ziua? Sunt ocupați cu vreo lucrare legată de treburile generale, cu niște chestiuni banale, fără să fi făcut bine nicio lucrare reală și fără să fi rezolvat nicio problemă reală. Cu toate acestea, nu simt niciun fel de remușcare în inima lor. Niciun conducător fals nu face lucrarea esențială a bisericii și nici nu rezolvă probleme reale. După ce devin conducători, se gândesc: „Trebuie doar să găsesc câțiva oameni să facă lucrarea specifică, iar apoi nu voi mai fi nevoit să o fac eu personal.” Aceștia cred că, după ce au desemnat supraveghetori pentru fiecare element al lucrării, ei nu mai au nimic de făcut. În opinia lor, asta înseamnă lucrarea de conducere, ei având dreptul să se bucure de beneficiile statutului lor. Nu participă la nicio lucrare reală, nu urmăresc și nu oferă îndrumare, nu investighează și nu cercetează ca să rezolve problemele. Îndeplinesc ei responsabilitățile de conducător? Poate lucrarea bisericii să fie bine făcută în acest fel? Atunci când Cel de mai sus îi întreabă cum se desfășoară lucrarea, ei spun: „Totul este normal în ceea ce privește lucrarea bisericii. Pentru fiecare element al lucrării există un supraveghetor responsabil.” Dacă sunt apoi întrebați dacă există probleme cu lucrarea, ei răspund: „Nu știu. Probabil că nu este nicio problemă!” Aceasta este atitudinea conducătorilor falși față de lucrarea lor. În calitate de conducător, afișezi o lipsă completă de răspundere față de lucrarea primită; totul este delegat altora, fără urmărire, fără întrebări sau ajutor din partea ta privind rezolvarea problemelor – tu doar stai acolo ca un șef neimplicat. Nu ești neglijent față de responsabilitatea ta? Nu te porți ca un funcționar? Nu fac lucrare specifică, nu urmăresc lucrarea, nu rezolvă probleme reale – nu sunt acești conducători doar niște obiecte decorative? Nu sunt ei conducători falși? Aceasta este chintesența unui conducător fals. Lucrarea unui conducător fals este doar să dea din gură și să dea ordine, fără să participe efectiv la lucrare sau să o urmărească, fără să caute sau să identifice problemele din lucrare. Chiar și atunci când sunt identificate probleme, acesta nu le rezolvă. Se poartă doar ca un șef neimplicat, crezând că asta înseamnă să faci lucrare. Totuși, acest mod de a conduce nu îi tulbură liniștea sufletească; își duce viața confortabil în fiecare zi și este mereu vesel. Cum de mai poate să zâmbească? Am descoperit un fapt: acești oameni nu au nicio rușine. Nu fac nicio lucrare reală în calitate de conducători, ci doar rânduiesc câțiva oameni să facă sarcinile și consideră că și-au terminat treaba. Nu îi vezi niciodată la locul lucrării; nu au nicio idee despre progresul sau rezultatele lucrării bisericii, totuși, ei cred în continuare că sunt competenți și că se ridică la nivelul standardului de conducător. Aceasta este chintesența unui conducător fals, faptul că nu face nicio lucrare reală. Conducătorii falși nu poartă nicio povară pentru lucrarea bisericii, nu devin îngrijorați sau neliniștiți, indiferent câte probleme apar; ei sunt satisfăcuți dacă fac doar niște treburi generale și, apoi, cred că au făcut lucrare reală. Indiferent în ce mod îi expune Cel de mai sus pe conducătorii falși, nu îi mustră conștiința, nici nu se recunosc în expunere; nu știu să reflecteze asupra lor sau să se pocăiască. Nu sunt asemenea oameni lipsiți de conștiință sau de rațiune? Poate cineva care are cu adevărat conștiință sau rațiune să trateze biserica în acest mod? Categoric, nu.

În general, oamenii care au măcar un pic de conștiință și rațiune, auzind expunerea diverselor manifestări ale conducătorilor falși și comparându-se pe ei înșiși cu aceste descrieri, vor fi capabili să vadă, într-o măsură mai mare sau mai mică, că există ceva din ei înșiși în aceste descrieri. Fețele lor se vor înroși, vor deveni agitați, inimile lor vor fi neliniștite, simțindu-se îndatorați față de Dumnezeu, și vor hotărî în secret: „Anterior, m-am complăcut în confortul trupului, nu mi-am făcut lucrarea bine, nu mi-am îndeplinit responsabilitățile, nu am lucrat cu adevărat, am fost ignorant atunci când am fost întrebat, am vrut mereu să mă eschivez și m-am prefăcut mereu, temându-mă că, odată ce alții vor vedea ce se întâmplă cu adevărat cu mine, reputația și statutul meu vor fi pierdute, iar poziția de conducător pe care o dețineam nu va putea fi menținută. Abia acum îmi dau seama că un astfel de comportament este rușinos și nu mai poate continua. Trebuie să fiu un pic mai serios în activitatea mea și să depun efort. Dacă aș continua să nu mă descurc bine, ar fi de neiertat – conștiința mea m-ar acuza!” Asemenea conducători falși încă mai au ceva umanitate și conștiință; cel puțin, conștiința lor este trează. După ce au auzit expunerea Mea, ei se recunosc pe ei înșiși în aceste cuvinte și se simt tulburați; ei reflectează: „Chiar nu am făcut nicio lucrare reală și nu am rezolvat nicio problemă reală. Nu merit însărcinarea dată de Dumnezeu sau titlul de conducător. Atunci, ce ar trebui să fac? Trebuie să îndrept lucrurile; de acum înainte, trebuie să mă străduiesc să rezolv probleme reale, să particip la fiecare sarcină specifică, să evit să mă eschivez, să evit să mă prefac și să fac lucrurile în măsura deplină a capacităților mele. Dumnezeu scrutează inimile și gândurile ascunse ale oamenilor, Dumnezeu cunoaște adevărata măsură a fiecăruia; indiferent dacă fac lucrurile bine sau prost, cel mai important este să le fac din toată inima. Dacă nu pot face nici măcar acest lucru, mai pot fi numit om?” Capacitatea de a reflecta asupra propriei persoane în acest mod se numește a avea o conștiință. Oamenii fără conștiință, indiferent de modul în care sunt expuși, nu se înroșesc la față, și nici nu simt că inima lor o ia la galop; ei continuă să facă ce vor. Chiar dacă se văd pe ei înșiși în ceea ce Dumnezeu a expus, se simt indiferenți în legătură cu asta: „Nu e ca și cum mi-ar fi fost menționat numele”, gândesc ei. „De ce mi-ar fi teamă? Calibrul meu este bun, sunt talentat; casa lui Dumnezeu nu se poate descurca fără mine! Și ce dacă nu fac o lucrare adevărată? Nu o fac eu însumi, dar pun pe altcineva să o facă, așa că este realizată totuși, nu-i așa? În orice caz, fiecare sarcină pe care îmi cereți să o fac, o fac pentru voi, indiferent pe cine rânduiesc să o facă. Calibrul meu este bun, așa că lucrez inteligent. În viitor, voi continua să fac lucrurile de mântuială și să mă bucur de viață așa cum îmi doresc.” Indiferent de modul în care îi disec sau îi expun pe falșii conducători pentru că nu fac lucrare adevărată, oamenii în cauză rămân aceiași, complet inconștienți: „Lasă-i pe alții să gândească ce vor și să mă vadă așa cum vor ei să mă vadă – eu pur și simplu nu voi face asta!” Au astfel de conducători falși o conștiință? (Nu.) Aceasta este a patra oară când am avut părtășie pentru a expune diversele manifestări ale conducătorilor falși și, de fiecare dată când expun astfel de indivizi, cei care au măcar un pic de conștiință se simt ca și cum ar sta pe ace, simțindu-se nesiguri pentru că nu își fac lucrarea bine și hotărăsc în secret să se pocăiască repede și să facă o schimbare. Între timp, cei fără conștiință sunt extrem de nerușinați; ei nu simt absolut nimic. Indiferent de modul în care am părtășie, ei continuă să-și trăiască zilele ca de obicei, bucurându-se de viață așa cum doresc. Când îi întrebi: „Unii oameni sunt responsabili cu lucrarea de evanghelizare, alții cu lucrarea de traducere și alții cu lucrarea de producție a filmelor – tu cu care lucrare anume ești responsabil?”, ei răspund: „Deși nu am făcut nicio lucrare specifică, eu supraveghez totul. Organizez adunări pentru ei.” Dacă apoi îi întrebi: „Câte adunări organizezi într-o lună?”, vor răspunde: „Cel puțin o adunare mare pe lună și una mică la fiecare două săptămâni.” Iar când îi întrebi: „În afară de organizarea de adunări, ce lucrare specifică ai făcut?”, ei vor răspunde: „Fiind atât de ocupat cu adunările, ce lucrare specifică pot face? În plus, domeniul pe care îl gestionez este atât de larg, încât nu am timp pentru o lucrare specifică.” Acești conducători falși simt că sunt pe deplin îndreptățiți – sunt conducători foarte fermi și stabili! Indiferent de modul în care sunt expuși și emondați, asta nu-i supără deloc. Dacă aș fi pus să îndeplinesc o sarcină specifică, cum ar fi să gătesc pentru cinci persoane, dar aș pregăti suficientă mâncare doar pentru patru, M-aș simți inconfortabil pentru că nu am pregătit suficient și M-aș simți vinovat pentru că nu am hrănit bine pe toată lumea. Apoi M-aș gândi cum să Mă revanșez, asigurându-Mă că data viitoare voi calcula corect, astfel încât toată lumea să mănânce suficient. Și dacă cineva ar spune că mâncarea a fost prea sărată, și atunci M-aș simți prost. Aș întreba care fel de mâncare a fost prea sărat, apoi i-aș întreba pe ceilalți dacă au fost potrivite condimentele. Deși este greu să mulțumești pe toată lumea, trebuie totuși să încerc prin toate mijloacele să-Mi îndeplinesc bine rolul. Acest lucru se numește îndeplinirea propriilor responsabilități; aceasta este rațiunea pe care oamenii ar trebui să o aibă. Trebuie întotdeauna să-ți îndeplinești responsabilitățile; indiferent de sarcină, trebuie să participi tu însuți la ea. Dacă cineva vine cu o opinie diferită – indiferent cine este – și îți dai seama că ai greșit și te simți prost după ce ai auzit-o, atunci trebuie să faci rectificări și să pui suflet în ceea ce vei face în viitor, descurcându-te bine chiar dacă asta înseamnă să înduri unele greutăți. Conducătorii falși nu au acest sentiment, așa că nu îndură niciun fel de greutăți. După ce au auzit aceste fapte despre expunerea conducătorilor falși, ei nu simt absolut nimic, continuând să se bucure de mâncare, să doarmă liniștiți și să ducă o viață bună, cu aceeași bună dispoziție în fiecare zi și fără sentimentul de a purta o povară grea pe umeri sau o senzație de vinovăție în inima lor. Ce fel de oameni sunt aceștia? Astfel de oameni au o problemă cu caracterul lor: le lipsește conștiința, sunt lipsiți de rațiune și au un caracter josnic. În ciuda faptului că am expus diversele manifestări ale conducătorilor falși atât de mult timp – atât dintr-o perspectivă pozitivă, oferind și având părtășie, cât și dintr-o perspectivă negativă, expunându-i și disecându-i – o parte dintre conducătorii falși încă nu își pot recunoaște propriile probleme și nici nu intenționează vreodată să reflecteze și să se pocăiască. Dacă nu ar exista nicio supraveghere și niciun îndemn de la Cel de mai sus, ei ar continua să-și facă lucrarea de mântuială cât de mult ar putea, fără să-și schimbe deloc cursul. Oricum i-aș expune, ei tot acolo vor rămâne imperturbabili și complet nepăsători. Nu sunt ei mult prea nerușinați? Oamenii de acest tip nu sunt potriviți pentru a fi conducători sau lucrători; au un caracter atât de josnic încât nu cunosc rușinea! Oamenilor normali, chiar și simplul fapt de a auzi pe cineva menționându-le neajunsurile, defectele sau ceva nepotrivit sau împotriva principiilor cu privire la ceea ce au făcut – ca să nu mai vorbim de a fi expuși în mod specific – le-ar fi greu să suporte, s-ar simți supărați și rușinați și s-ar gândi cum să se schimbe și să se corecteze. În schimb, acești conducători falși fac un dezastru complet din lucrarea lor și totuși trăiesc cu o conștiință curată, fără să se simtă îngrijorați sau neliniștiți și rămânând complet nepăsători indiferent de modul în care sunt expuși – ei chiar găsesc locuri în care să se ascundă, caută timp pentru relaxare și niciodată nu sunt de găsit. Ei chiar nu cunosc rușinea!

Un conducător de biserică trebuie să aibă cel puțin conștiință și rațiune, dar și să înțeleagă unele adevăruri – doar atunci poate simți o povară. Care sunt manifestările celor care simt o povară? Dacă văd oameni care sunt negativi, oameni cu înțelegere denaturată, care irosesc bunurile din casa lui Dumnezeu, care își fac lucrarea superficial, care nu se ocupă de sarcinile corecte atunci când își fac îndatoririle, care debitează mereu aceleași cuvinte grandioase dar nu fac lucrare reală…, dacă află că există prea multe probleme în biserică și că acestea trebuie rezolvate, dacă văd foarte multe lucrări neterminate, aceste lucruri îi fac să dezvolte un simț al poverii. Din momentul în care devin conducători, simt un foc care arde permanent înlăuntrul lor; dacă descoperă o problemă și nu o pot rezolva, devin îngrijorați și neliniștiți, nu pot mânca sau dormi. În timpul adunărilor, atunci când unii oameni raportează probleme în lucrarea lor pe care conducătorul nu le poate vedea așa cum sunt de fapt și pe care nu le poate rezolva imediat, conducătorul nu renunță; simte că trebuie să rezolve problema respectivă. După ce se roagă și caută, reflectând asupra problemei timp de două zile, în momentul în care știe cum să o rezolve, o soluționează rapid. După rezolvarea problemei, verifică prompt și alte aspecte ale lucrării și descoperă o altă problemă, și anume prea mulți oameni implicați într-o parte a lucrării ce necesita o reducere de personal. Apoi, convoacă rapid o adunare, își face o imagine clară despre situație, reduce personalul și stabilește rânduieli acceptabile, rezolvând astfel problema. Indiferent de lucrarea pe care o inspectează, conducătorii care poartă o povară vor fi întotdeauna capabili să identifice problemele. Pentru orice problemă legată de cunoștințele profesionale sau care este împotriva principiilor, ei vor fi capabili să o identifice, să se intereseze de ea și să dobândească o înțelegere asupra ei, iar atunci când descoperă o problemă, o rezolvă cu promptitudine. Conducătorii și lucrătorii inteligenți rezolvă doar probleme legate de lucrarea bisericii, cunoștințele profesionale și adevărurile-principii. Ei nu acordă nicio atenție lucrurilor mărunte din viața de zi cu zi. Se ocupă de fiecare aspect al lucrării de răspândire a Evangheliei cu care Dumnezeu i-a însărcinat. Ei se interesează și inspectează orice problemă pe care sunt capabili să o perceapă sau să o descopere. Dacă nu sunt capabili să rezolve singuri problema în acel moment, atunci participă la o adunare cu alți conducători și lucrători, au părtășie cu aceștia, caută adevărurile-principii și se gândesc la modalități de a o rezolva. Dacă întâmpină o problemă mare pe care chiar nu o pot rezolva, atunci caută prompt ajutor de la Cel de mai sus și Îi permit Celui de mai sus să Se ocupe de aceasta și să o rezolve. Asemenea conducători și lucrători sunt oameni principiali în acțiunile lor. Indiferent ce probleme sunt, atât timp cât le-au văzut, nu le vor lăsa baltă; insistă să înțeleagă pe deplin aceste probleme și apoi să le rezolve pe rând. Chiar dacă nu sunt rezolvate complet, se poate garanta că aceste probleme nu vor mai apărea. Asta înseamnă să îți faci datoria din toată inima, cu toată puterea și mintea, să-ți îndeplinești pe deplin responsabilitățile. Conducătorii și lucrătorii falși, care nu fac lucrare reală și care nu se concentrează la rezolvarea problemelor reale, nu pot descoperi problemele din fața lor și nu știu ce lucrare ar trebui făcută. Atât timp cât văd că frații și surorile sunt ocupați făcându-și îndatoririle, ei sunt pe deplin mulțumiți, simțind că acesta este rezultatul lucrării lor reale; ei cred că toate aspectele lucrării sunt destul de bune și că ei personal nu au multe de făcut sau că nu sunt probleme pe care să le rezolve, așa că apoi se concentrează să se bucure de beneficiile statutului lor. Ei vor mereu să se fălească și să se laude în rândul fraților și surorilor. Ori de cât ori îi văd pe frați și pe surori, ei spun: „Fii un bun credincios! Fă-ți datoria bine! Nu face lucrurile de mântuială! Dacă ești necuviincios sau provoci necazuri, te voi demite!” Ei știu doar să-și impună statutul și să le facă oamenilor morală. În timpul adunărilor, întreabă mereu ce probleme există în lucrare și îi întreabă pe subalternii lor dacă au dificultăți, dar când alții își expun problemele și dificultățile, cei dintâi nu le pot rezolva. În ciuda acestui lucru, tot sunt fericiți și își văd de viață cu o conștiință curată. Dacă frații și surorile nu aduc vorba despre dificultăți sau probleme, ei simt că își fac treaba foarte bine, devenind mulțumiți de sine. Falșii conducători cred că sarcina pe care au primit-o este aceea de a întreba despre lucrare, astfel că, atunci când apar probleme și Cel de mai sus găsește că responsabilitatea le aparține, sunt uluiți. Alții le prezintă direct dificultățile și problemele lucrării, însă falșii conducători continuă să se plângă de faptul că aceștia nu caută adevărul pentru a le rezolva. Deoarece nu rezolvă ei înșiși probleme reale, pasează răspunderea către supraveghetorii pe care îi conduc, dojenindu-i cu severitate pe cei care fac sarcinile specifice. Această dojană îi ajută să-și potolească mânia și aceștia chiar cred, cu o conștiință curată, că fac lucrare reală. Ei nu s-au simțit niciodată îngrijorați sau neliniștiți la gândul că nu pot descoperi sau rezolva probleme, nici nu și-au pierdut pofta de mâncare sau nu au putut dormi bine din cauza acestui lucru – nu au suferit niciodată astfel de greutăți.

Ori de câte ori când vizitez o biserică-fermă, rezolv câteva probleme. De fiecare dată când Mă duc, nu este din cauză că am găsit vreo problemă specifică de abordat; înseamnă doar că am puțin timp liber ca să Mă plimb și să văd cum se desfășoară lucrarea diferitelor echipe din biserică și care sunt stările oamenilor din fiecare echipă. Convoc supraveghetorii la o discuție, îi întreb ce lucrare au făcut în această perioadă și ce probleme există, îi las să aducă în discuție unele aspecte, iar apoi am părtășie cu ei despre cum să le rezolve. Atunci când am părtășie cu ei, pot, de asemenea, să descopăr probleme noi. Un tip de problemă este cel legat de modul în care conducătorii și lucrătorii își fac lucrarea; altul este reprezentat de problemele lucrării din sfera responsabilităților lor. În plus, îi ajut și îi îndrum cum să facă o lucrare specifică, cum să implementeze lucrarea, ce lucrare să facă, iar apoi, data următoare, verific întrebându-i cum a decurs lucrarea primită ultima dată. O astfel de supraveghere, îndemnare și verificare sunt necesare. Chiar dacă nu sunt însoțite de surle și trâmbițe, de strigăte sau de folosirea difuzoarelor pentru anunțuri, aceste treburi și sarcini specifice sunt comunicate și implementate prin intermediul unor conducători și lucrători care pot face lucrare reală. Astfel, lucrarea fiecărei echipe devine ordonată și progresează, eficiența lucrării este îmbunătățită, iar rezultatele sunt mai bune. În cele din urmă, toată lumea din fiecare echipă se poate concentra asupra propriei datorii, știind ce trebuie să facă și cum să o facă. Cel puțin, toți își realizează datoria corespunzătoare, toți au sarcini la îndemână și ceea ce fac este realizat conform cerințelor casei lui Dumnezeu și, în plus, poate fi făcut conform principiilor. Nu înseamnă asta să obții rezultate? Știu falșii conducători cum să lucreze în acest mod? Falșii conducători ar cugeta: „Deci, așa Își desfășoară Cel de mai sus lucrarea: cheamă niște oameni pentru a sta de vorbă, toată lumea ia notițe într-un carnețel și după ce notițele sunt scrise, lucrarea Celui de mai sus este terminată. Dacă așa Își desfășoară lucrarea Cel de mai sus, atunci o vom face și noi în același mod.” Prin urmare, falșii conducători imită în acest mod. Ei copiază înfățișarea, dar, în cele din urmă, nu fac deloc lucrare reală, nu implementează niciuna dintre sarcinile pe care le-au primit, ci doar trândăvesc, vorbind despre nimicuri. Uneori, merg și la câmpurile de legume și la sere, ca să văd cum cresc răsadurile sau ca să aflu câte cicluri de recolte pot fi cultivate în seră, în timpul iernii și cât de des trebuie udate. Toate aceste sarcini, indiferent că sunt mari sau mici, implică aspecte tehnice legate de creșterea legumelor și pot fi îndeplinite, atât timp cât sunt făcute cu sârguință. Care este principalul mod în care falșii conducători își arată falsitatea? Cel mai evident este faptul că nu fac lucrare reală; fac doar niște sarcini care îi fac să pară competenți și consideră că au terminat, iar apoi încep să se bucure de beneficiile statutului lor. Indiferent cât de multă lucrare de acest fel fac, înseamnă aceasta că desfășoară o lucrare reală? Majoritatea conducătorilor falși înțeleg adevărul în mod impur, pricepând doar unele cuvinte și doctrine, motiv pentru care le este foarte greu să facă lucrare reală. O parte dintre conducătorii falși nici măcar nu pot să rezolve probleme legate de treburile generale; în mod clar, au un calibru slab și le lipsește înțelegerea spirituală. Nu există absolut nicio valoare în a-i cultiva. Unii conducători falși chiar au puțin calibru, dar ei nu fac lucrare reală și se desfată în confort trupesc. Oamenii care râvnesc la confortul trupesc nu sunt foarte diferiți de porci. Porcii își petrec zilele dormind și mâncând. Ei nu fac nimic. Totuși, după un an de muncă grea să-i țină hrăniți, când toată familia mănâncă din carnea lor la sfârșitul anului, se poate spune că au fost de folos. Dacă un conducător fals este ținut ca un porc, mâncând și bând gratuit de trei ori pe zi, devine gras și puternic, dar nu face nicio lucrare reală și este o risipă, nu a fost oare în zadar să-l țină? A fost de vreun folos? Poate sluji doar ca un contrast și ar trebui eliminat. Într-adevăr, este mai bine să ții un porc, decât un conducător fals. Conducătorii falși pot avea titlul de „conducător”, pot să ocupe această funcție, mâncând bine de trei ori pe zi, bucurându-se de multe dintre harurile lui Dumnezeu, devenind, până la sfârșitul anului, plinuți și rozalii de la atâta mâncare – dar cum rămâne cu lucrarea? Privește la tot ce a fost realizat în lucrarea ta anul acesta: ai avut vreun rezultat în vreun domeniu al lucrării în acest an? Ce lucrare reală ai făcut? Casa lui Dumnezeu nu-ți cere să faci perfect fiecare treabă, însă trebuie să faci bine lucrarea esențială – lucrarea evanghelică, de exemplu, sau cea de producție a filmelor, lucrarea bazată pe texte și așa mai departe. Toate acestea trebuie să dea roade. În circumstanțe normale, majoritatea lucrărilor ar trebui să producă unele rezultate și reușite după trei-cinci luni; dacă nu există reușite după un an, atunci aceasta este o problemă serioasă. În sfera responsabilității tale, care lucrare a fost cea mai rodnică? Pentru care ai plătit cel mai mare preț și ai suferit cel mai mult pe parcursul anului? Prezintă această reușită și reflectează dacă ai obținut reușite valoroase în anul în care te-ai bucurat de harul lui Dumnezeu; ar trebui să ai un simț clar al acestui lucru în inima ta. Ce făceai mai exact în toată această perioadă, în timp ce mâncai mâncarea casei lui Dumnezeu și te bucurai de harul lui Dumnezeu? Ai obținut vreun rezultat? Dacă nu ai obținut nimic, atunci îți faci datoria doar de mântuială; ești un conducător fals veritabil. Ar trebui să fie demiși și eliminați astfel de conducători? (Da.) Puteți să discerneți astfel de conducători falși atunci când îi întâlniți? Puteți vedea că sunt conducători falși, care fac lucrurile doar de mântuială pentru a obține o masă gratuită? Mănâncă până când au gurile unsuroase, dar nu par niciodată îngrijorați sau neliniștiți cu privire la lucrare, nu participă la nicio sarcină specifică și nici nu întreabă despre niciuna. Chiar dacă întreabă, au un motiv; fac acest lucru doar când Cel de mai sus face presiuni asupra lor în privința rezultatelor; altfel, nu s-ar sinchisi. Se răsfață mereu cu distracții și adeseori se uită la filme sau la emisiuni TV. Deleagă lucrarea și, în timp ce toți ceilalți sunt ocupați făcându-și îndatoririle, ei se odihnesc și se distrează. Dacă există o problemă și încerci să îi găsești ca să se ocupe de ea, sunt de negăsit, dar nu întârzie niciodată la mese. Și, după ce mănâncă, când toți ceilalți se întorc la lucrare, ei pleacă să își mai ia timp liber. Dacă îi întrebi: „De ce nu ieși ca să verifici lucrarea? Toată lumea așteaptă îndrumarea ta, rânduielile tale!”, ei spun: „De ce să mă așteptați pe mine? Toți puteți să faceți acest lucru, toți știți cum să faceți acest lucru – nu este la fel și atunci când nu sunt prezent? Nu pot să mă odihnesc puțin?” „Asta este odihnă? Pur și simplu te uiți la filme!” „Învăț abilități profesionale, studiez cum sunt făcute filmele.” Chiar își găsesc scuze. Se uită la film după film și, noaptea, când toată lumea se odihnește, fac și ei la fel. Fac lucrurile de mântuială în acest mod în fiecare zi, dar până unde? Toți îi consideră dezagreabili, îi fac pe toți să se simtă stânjeniți și, în cele din urmă, nimeni nu le mai acordă nicio atenție. Spune-Mi, dacă un astfel de conducător nu este la conducere, mai poate lucrarea să progreseze? Fără asemenea conducători, Pământul nu se mai rotește? (Continuă să se rotească.) În acest caz, ar trebui expuși, pentru ca toată lumea să vadă că nu se ocupă de sarcinile corespunzătoare și pentru ca nimeni să nu fie constrâns de ei. Astfel de conducători falși, care nu se ocupă de sarcinile corespunzătoare, trebuie expuși și disecați astfel încât toată lumea să îi discearnă, iar apoi, ar trebui excluși ca să stea deoparte! Puteți să discerneți asemenea conducători falși atunci când îi întâlniți? Fără conducători falși, v-ați simți cu toții ca și cum ați fi marinari fără un căpitan? Ați finaliza lucrarea și îndeplini sarcinile în mod independent? Dacă nu ați face acest lucru, atunci sunteți în pericol. Dacă v-ați confrunta cu acest tip de conducători falși, care nu își fac datoria corespunzător, care nu conduc prin exemplu și pierd vremea cu discuții online – ați avea discernământ într-o astfel de situație? Ați fi influențați de aceștia pentru a vă deda și voi la pălăvrăgeală inutilă și a vă întârzia îndatoririle? Mai puteți urma astfel de conducători falși? (Nu.)

Unii conducători falși sunt lacomi și leneși, preferând confortul în locul muncii grele. Ei nu vor nici să lucreze, nici să-și facă griji, evitând efortul și responsabilitatea, dorind doar să se complacă în confort. Le place să mănânce și să se distreze și sunt deosebit de leneși. Era un conducător fals care se trezea dimineața doar după ce toată lumea terminase de mâncat, iar seara încă se uită la seriale când toți ceilalți se odihneau. Un frate responsabil cu gătitul nu a mai putut suporta și l-a criticat. Credeți că ar asculta de un bucătar? (Nu.) Să presupunem că un conducător sau un lucrător l-ar mustra, spunându-i: „Trebuie să fii mai sârguincios; trebuie făcută lucrarea necesară. În calitate de conducător, trebuie să-ți îndeplinești responsabilitățile, indiferent care este lucrarea; trebuie să te asiguri că nu există probleme cu ea. Acum, că a fost descoperită o problemă și tu nu ești prezent să o rezolvi, acest lucru afectează lucrarea. Dacă lucrezi în mod constant astfel, nu întârzie asta lucrarea bisericii? Poți purta această responsabilitate?” Ar asculta el acest lucru? Nu neapărat. În cazul unor asemenea conducători falși, grupul decizional ar trebui să îi demită prompt și să facă alte rânduieli de lucru pentru ei, lăsându-i să facă orice sunt capabili să facă. Dacă sunt niște oameni buni de nimic, care vor doar să trăiască pe spinarea altora oriunde se duc, incapabili să facă ceva, atunci alungați-i fără să-i lăsați să facă vreo datorie. Ei nu sunt demni să facă o datorie; nu sunt oameni, le lipsesc conștiința și rațiunea unei umanități normale, sunt nerușinați. Astfel de conducători falși, care sunt niște pierde-vară, odată discernuți, ar trebui demiși direct; nu este nevoie să încercăm să-i îndemnăm și nu ar trebui să li se ofere nicio ocazie de a se supune observației, nici nu este necesar să se aibă părtășie despre adevăr cu ei. Nu au auzit destule adevăruri? Dacă ar fi emondați, s-ar putea schimba? Nu ar putea. Dacă o persoană are un calibru slab, are uneori păreri absurde sau nu reușește să vadă imaginea completă din ignoranță, dar este sârguincioasă, poartă o povară și nu este leneșă, atunci o astfel de persoană, în ciuda abaterilor în a-și face datoria, se poate căi atunci când se confruntă cu emondarea. Cel puțin, cunoaște responsabilitățile unui conducător și știe ce ar trebui să facă, are conștiință și simț al responsabilității și are o inimă. Totuși, cei care sunt leneși, preferă confortul în detrimentul muncii grele și nu sunt împovărați nu se pot schimba. Nu există nicio povară în inima lor; indiferent cine îi emondează, este inutil. Unii oameni spun: „Atunci, dacă judecata, mustrarea, încercările și rafinarea lui Dumnezeu ar veni asupra lor, ar schimba aceasta faptul că ei nu poartă nicio povară?” Acest lucru nu poate fi schimbat; este determinat de natura cuiva, asemeni unui câine care nu-și poate schimba obiceiul de a mânca mizerii. Ori de câte ori vezi pe cineva care este leneș, nu poartă o povară și mai și slujește drept conducător, poți fi sigur că este un conducător fals. Unii oameni ar putea spune: „Cum îi poți numi conducători falși? Au un calibru bun, sunt iscusiți, pot vedea lucrurile așa cum sunt de fapt și pot ticlui planuri. În lume, au condus afaceri, au fost directori executivi; sunt informați, versați și cu experiență de viață!” Pot aceste calități să rezolve problema faptului că sunt leneși și le lipsește o povară? (Nu.)

De ce fel de manifestări și caracteristici dau dovadă cei care sunt excesiv de leneși? În primul rând, indiferent ce fac, se comportă superficial, pierd vremea, nu se grăbesc și se odihnesc și tărăgănează ori de câte ori este posibil. În al doilea rând, nu acordă nicio atenție lucrării bisericii. Pentru ei, oricui îi place să își facă griji pentru astfel de lucruri poate să o facă. Ei nu vor face acest lucru. Când chiar își fac griji pentru ceva, este de dragul faimei, câștigului și statutului propriu – tot ceea ce contează pentru ei este să se poată bucura de beneficiile statutului. În al treilea rând, se feresc de greutățile din lucrarea lor; nu pot accepta ca lucrarea lor să fie chiar și puțin obositoare, devenind plini de resentimente când se întâmplă acest lucru și nu sunt capabili să îndure greutăți sau să plătească un preț. În al patrulea rând, indiferent de lucrarea pe care o fac, nu sunt capabili să persevereze, renunțând mereu la jumătatea drumului și fiind incapabili să ducă lucrurile la bun sfârșit. Dacă, pe moment, sunt bine dispuși, s-ar putea să lucreze ceva ca să se distreze. Însă, dacă un lucru necesită un angajament pe termen lung și îi ține ocupați, necesită multă atenție și le obosește trupul, cu timpul vor începe să bombănească. De exemplu, unii conducători se ocupă de lucrarea bisericii și, la început, li se pare ceva nou și inedit. Sunt foarte motivați în părtășia despre adevăr și, atunci când văd că frații și surorile au probleme, pot să îi ajute și să le rezolve. Însă, după ce persistă o vreme, lucrarea de conducere începe să li se pară prea istovitoare și devin negativi – își doresc să treacă la o sarcină mai ușoară și nu sunt dispuși să îndure greutăți. Acestor oameni le lipsește perseverența. În al cincilea rând, o altă caracteristică distinctivă a oamenilor leneși este lipsa dorinței de a face lucrare reală. De îndată ce trupul lor suferă, găsesc scuze pentru a se sustrage și a se eschiva de la lucrarea lor sau o pasează altcuiva. Iar când persoana respectivă termină lucrarea, ei culeg fără rușine recompensele. Acestea sunt cele cinci caracteristici principale ale oamenilor leneși. Trebuie să verificați dacă nu există astfel de oameni leneși printre conducătorii și lucrătorii din biserici. Dacă găsiți vreunul, acea persoană trebuie demisă imediat. Pot oamenii leneși să facă lucrare bună în calitate de conducători? Indiferent de tipul de calibru pe care îl au sau de calitatea umanității lor, dacă sunt leneși, nu își vor putea face lucrarea bine și vor întârzia lucrarea și chestiunile importante. Lucrarea bisericii prezintă multe aspecte; fiecare aspect implică numeroase sarcini detaliate și, pentru ca acestea să fie bine făcute, trebuie să avem părtășie asupra adevărului, ca să rezolvăm problemele. Prin urmare, conducătorii și lucrătorii trebuie să fie sârguincioși – trebuie să vorbească mult și să lucreze mult în fiecare zi, ca să se asigure de eficiența lucrării. Dacă vorbesc puțin sau fac prea puțin, nu vor fi rezultate. Prin urmare, dacă un conducător sau un lucrător este o persoană leneșă, atunci acesta este cu siguranță un conducător fals și este incapabil să facă lucrare reală. Leneșii nu fac lucrare reală, cu atât mai puțin merg personal acolo unde se lucrează, și nu sunt dispuși să rezolve probleme sau să se implice într-o lucrare specifică. Ei nu înțeleg și nu pricep deloc problemele niciunei lucrări. Au în cap doar o idee superficială, vagă, formată ascultând spusele altora, și își fac datoria de mântuială, doar predicând puțină doctrină. Puteți discerne acest tip de conducători? Puteți să vă dați seama că sunt conducători falși? (Într-o anumită măsură.) Leneșii sunt superficiali, indiferent de datoria pe care o fac. Oricare ar fi datoria, le lipsește perseverența, lucrează când și când și se plâng ori de câte ori îndură câteva greutăți, lamentându-se neîncetat. Aruncă vorbe de ocară asupra oricui îi critică sau îi emondează, ca o scorpie care insultă oamenii pe străzi, dorind mereu să își verse nervii pe ceilalți și nedorind să își facă datoria. Ce arată faptul că nu vor să își facă datoria? Arată că nu poartă o povară, că nu sunt dispuși să își asume responsabilitatea și că sunt leneși. Nu vor să îndure greutăți sau să plătească prețul. Acest lucru se aplică în special conducătorilor și lucrătorilor: dacă nu poartă o povară, pot să-și îndeplinească responsabilitățile de conducători și lucrători? Categoric nu.

Conducătorii falși nu verifică și nu oferă îndrumări referitor la lucrare

Tocmai am discutat despre acest aspect al celei de-a cincea responsabilități a conducătorilor și lucrătorilor: „mențineți o pricepere și o înțelegere ale stării fiecărui element al lucrării.” Discutând acest aspect, am expus unele manifestări specifice ale conducătorilor falși, precum și umanitatea și caracterul lor. Acum, să analizăm ce înseamnă „mențineți o pricepere și o înțelegere ale progresului fiecărui element al lucrării”. Bineînțeles, progresul lucrării este, într-o oarecare măsură, legat de starea lucrării, relația dintre aceste aspecte fiind relativ strânsă. Dacă cineva nu poate să mențină o înțelegere și o pricepere a stării unui element al lucrării, atunci acea persoană nu poate nici să mențină o înțelegere și o pricepere a progresului lucrării. De exemplu, care este progresul lucrării, la ce etapă a avansat, care sunt stările persoanelor implicate, dacă există dificultăți legate de aspectele profesionale, dacă există domenii ale lucrării care nu îndeplinesc cerințele casei lui Dumnezeu, cum sunt rezultatele obținute, dacă persoanele fără prea multe abilități profesionale implicate în lucrare învață, cine organizează învățarea, ce învață acele persoane, cum învață și așa mai departe – toate aceste chestiuni specifice sunt legate de progres. De exemplu, nu este foarte importantă lucrarea de compunere a imnurilor? Pentru un singur imn, de la alegerea inițială a fragmentelor clasice din cuvintele lui Dumnezeu, până la finalizarea compoziției, ce sarcini specifice trebuie desfășurate în cadrul acestui proces? Mai întâi, trebuie alese fragmente clasice din cuvintele lui Dumnezeu, potrivite pentru a deveni imnuri și care să aibă o lungime corespunzătoare. Al doilea pas implică stabilirea stilului muzical cel mai adecvat pentru fragmentul respectiv, astfel încât acesta să fie cântat cu plăcere și bucurie. Apoi, trebuie găsiți oamenii potriviți care să cânte imnul. Nu sunt acestea sarcini specifice? (Da.) După ce un imn este compus, conducătorul fals nu se interesează deloc dacă acea compoziție este calificată sau dacă stilul este coresounzător. Observând lipsa supravegherii, compozitorul este de părere că imnul este adecvat și îl înregistrează. Fragmentul din cuvintele lui Dumnezeu a cărui transformare în imn era așteptată cu nerăbdare de toată lumea este în sfârșit pus pe note și devine imn, dar, când este cântat, cei mai mulți constată că încă mai are imperfecțiuni. Ce problemă apare? Imnul compus nu este la înălțime: a fost înregistrat în ciuda faptului că nu este melodios și nici emoționant. După ce îl aude, conducătorul fals întreabă: „Cine a compus acest imn? De ce a fost înregistrat?” Până când pune el această întrebare, a trecut deja cel puțin o lună. În această lună, nu ar fi trebuit ca acesta să verifice și să priceapă prompt progresul lucrării? De exemplu, cum decurgea compoziția? A fost stabilit tonul de bază? Avea o linie melodică? Se potriveau melodia și stilul acestui imn cu fragmentul din cuvintele lui Dumnezeu? Au ajutat cu îndrumări persoanele cu experiență relevantă? După ce este compus, ar putea acest imn să fie cântat la scară largă? Ce efect ar avea? Melodia a fost considerată bună? Conducătorul fals nu a verificat deloc astfel de chestiuni. Și are un motiv pentru care nu a făcut verificarea: „Nu înțeleg activitatea de compunere a imnurilor. Cum pot să verific ceva ce nu înțeleg? Este imposibil.” Este acesta un motiv îndreptățit? (Nu.) Nu este un motiv îndreptățit; prin urmare, poate totuși cineva care nu este familiarizat cu activitatea de compunere a imnurilor să facă verificări? (Da.) Cum ar trebui să verifice? (Poate să colaboreze cu frații și surorile și să audieze melodia pe baza principiilor, ca să își dea seama dacă este potrivită; poate să verifice practic lucrarea, în loc să se spele pe mâini de ea.) Caracteristica principală a lucrării conducătorilor falși este faptul că trăncănesc despre doctrine și repetă papagalicește sloganuri. După ce își emit ordinele, ei pur și simplu se spală pe mâini de chestiunea respectivă. Nu pun întrebări despre dezvoltarea ulterioară a lucrării; ei nu întreabă dacă a apărut vreo problemă, anomalie sau dificultate. Ei consideră că și-au terminat treaba de îndată ce repartizează lucrarea. De fapt, în calitate de conducător, după ce rânduiești lucrarea, trebuie să urmărești progresul unui proiect. Chiar dacă ești novice în aceste chestiuni – chiar dacă îți lipsește orice cunoștință despre ele – poți găsi o cale de a-ți face lucrarea. Poți găsi pe cineva care are cunoștințe, care o pricepe cu adevărat, care înțelege meseria în cauză pentru a efectua verificări și a oferi sugestii. Din sugestiile lor poți identifica principiile potrivite și, astfel, vei putea urmări lucrarea. Indiferent dacă ești sau nu familiarizat cu meseria în cauză, cel puțin trebuie cel puțin să conduci lucrarea, să o urmărești, să te interesezi continuu și să pui întrebări pentru a fi informat în legătură cu progresul ei. Trebuie să stăpânești astfel de chestiuni; aceasta este responsabilitatea ta, rolul pe care trebuie să-l joci. Să nu urmărești lucrarea, să nu mai faci nimic odată ce a fost repartizată – să te speli pe mâini de ea – acesta este modul în care fac lucrurile conducătorii falși. Să nu urmărești lucrarea și să nu oferi îndrumare în privința ei, să nu te interesezi de problemele care apar sau să nu le rezolvi și să nu pricepi progresul sau eficiența lucrării – și acestea sunt manifestări ale conducătorilor falși.

Conducătorii falși nu fac lucrare reală, ceea ce întârzie progresul lucrării

Întrucât conducătorii falși nu sunt la curent cu progresul lucrării și pentru că sunt incapabili să identifice prompt – cu atât mai puțin să rezolve – problemele care apar în lucrare, asta duce adesea la întârzieri repetate. În anumite lucrări, întrucât oamenii nu înțeleg principiile și nu există nicio persoană potrivită pentru a fi responsabilă cu lucrarea și care să o conducă, aceia care o execută trăiesc adesea într-o stare de negativism, pasivitate și expectativă, lucru care afectează grav progresul lucrării. Dacă liderii și-ar fi îndeplinit responsabilitățile – dacă ar fi preluat conducerea, ar fi accelerat lucrarea, ar fi supravegheat-o și ar fi găsit pe cineva care înțelege acel domeniu pentru a îndruma lucrarea, atunci aceasta ar fi progresat mai repede în loc să sufere întârzieri repetate. Atunci, pentru conducători este vital să înțeleagă și să stăpânească statutul lucrării. Bineînțeles, este imperios ca acești conducători să înțeleagă și să stăpânească felul în care lucrarea progresează, deoarece progresul are legătură cu eficiența lucrării și cu rezultatele pe care această lucrare trebuie să le obțină. Dacă liderii și lucrătorii nu pricep cum progresează lucrarea bisericii și nu urmăresc sau nu supraveghează lucrurile, atunci sigur progresul lucrării bisericii va fi lent. Asta e din cauză că majoritatea oamenilor care fac îndatoriri sunt cu adevărat mizerabili, nu au un simț al poverii și sunt deseori negativi, pasivi și superficiali. Dacă nu există nimeni cu un simț al poverii și cu abilități de lucru care să-și asume în mod concret responsabilitatea pentru lucrare, informându-se despre progresul ei în timp util și îndrumând, supraveghind, disciplinând și emondând personalul care face îndatoriri, atunci, în mod firesc, nivelul de eficiență a lucrării va fi foarte scăzut și rezultatele acesteia vor fi foarte slabe. Dacă nici măcar nu pot să vadă clar acest lucru, conducătorii și lucrătorii sunt nesăbuiți și orbi. Prin urmare, conducătorii și lucrătorii trebuie să investigheze prompt lucrarea, să o urmărească și să-i priceapă progresul, să analizeze ce probleme trebuie să rezolve în cazul oamenilor care fac îndatoriri și să înțeleagă care dintre acestea ar trebui rezolvate pentru a obține rezultate mai bune. Toate aceste lucruri sunt cruciale, o persoană care acționează în calitate de conducător trebuie să fie lămurită în privința lor. Pentru a-ți face bine datoria, nu trebuie să fii ca un conducător fals, care face puțină lucrare superficială și apoi crede că și-a făcut bine datoria. Conducătorii falși sunt neglijenți și nepăsători în lucrarea lor; ei nu au simțul responsabilității, nu rezolvă probleme când acestea apar și, indiferent ce fel de lucrare fac, ei fac lucrurile de mântuială și superficial; nu fac decât să spună cuvinte pompoase, perorează doctrine și vorbe goale și fac lucrurile mecanic în lucrarea lor. În general, aceasta este starea în care conducătorii falși fac lucrare. În comparație cu antihriștii, deși ei nu fac lucruri rele fățișe și nu fac rău în mod intenționat, din perspectiva eficienței lucrării lor, este corect să-i caracterizăm ca fiind superficiali, lipsiți de o povară, iresponsabili și lipsiți de loialitate față de lucrarea lor.

Tocmai am avut părtășie despre conducătorii falși, care nu fac lucrare reală și care nu înțeleg și nu stăpânesc progresul fiecărui aspect al lucrării. În ceea ce privește problemele și dificultățile care apar în lucrarea bisericii, este adevărat și că falșii conducători pur și simplu nu le acordă nicio atenție sau doar debitează doctrine și repetă papagalicește câteva sloganuri ca să scape de ele. În toate aspectele lucrării, nu îi vei vedea niciodată venind ei înșiși la locul de muncă pentru a încerca să înțeleagă și să urmărească lucrarea. Nu îi vei vedea având părtășie despre adevăr pentru a rezolva problemele de acolo și cu atât mai puțin îi vei vedea conducând și supraveghind personal lucrarea, prevenind apariția defectelor și abaterilor în ea. Aceasta este cea mai evidentă manifestare a modului superficial în care lucrează conducătorii falși. Deși, spre deosebire de antihriști, conducătorii falși nu-și propun să perturbe și să tulbure lucrarea bisericii, nu fac o varietate de rele și nici nu-și înființează propriile împărății independente, diferitele lor comportamente superficiale provoacă piedici uriașe lucrării bisericii, astfel încât problemele apar la nesfârșit și rămân nerezolvate. Acest lucru are un impact sever asupra progresului fiecărui aspect al lucrării bisericii și afectează intrarea în viață a aleșilor lui Dumnezeu. Oare nu ar trebui eliminați astfel de conducători falși? Conducătorii falși nu sunt doar incapabili să facă lucrări reale – orice fac începe bine, dar dispare în final. Rolul pe care îl joacă este cel al unui maestru de ceremonii: scandează sloganuri și predică doctrine, iar când le-au încredințat altora lucrarea și au stabilit cine va fi responsabil pentru ea, au terminat cu aceasta. Se aseamănă cu difuzoarele puternice pe care le găsim în zonele rurale din China – la asta se limitează rolul pe care îl joacă. Ei fac doar un pic de lucrare preliminară; pentru restul lucrării, nu sunt de găsit nicăieri. În ceea ce privește întrebările specifice, cum ar fi maniera în care decurge fiecare aspect al lucrării, dacă este sau nu în conformitate cu principiile și dacă este eficient – ei nu știu răspunsurile. Ei nu se implică niciodată profund, până la nivelul de bază, și nu vizitează locul de muncă pentru a înțelege și a pricepe progresul și particularitățile fiecărui aspect al lucrării. Prin urmare, conducătorii falși s-ar putea să nu-și propună să provoace perturbări și tulburări sau să facă diverse rele în timpul mandatului lor de conducători, însă de fapt paralizează lucrarea, întârzie progresul fiecărui aspect al lucrării bisericii și îi împiedică pe aleșii lui Dumnezeu să-și facă bine îndatoririle și să dobândească intrarea în viață. Lucrând în felul acesta, cum ar putea ei vreodată să-i conducă pe aleșii lui Dumnezeu pe calea cea dreaptă a credinței în Dumnezeu? Acest lucru arată că falșii conducători nu fac nicio lucrare reală. Nu reușesc să urmărească lucrarea cu care ar trebui să fie responsabili sau să ofere îndrumări și supraveghere pentru a se asigura că lucrarea bisericii progresează normal; nu reușesc să îndeplinească funcțiile destinate conducătorilor și lucrătorilor și nici să-și demonstreze loialitatea sau să-și îndeplinească responsabilitățile. Acest lucru confirmă faptul că ei nu sunt loiali în modul în care își fac îndatoririle, că sunt, pur și simplu, superficiali, că îi înșală atât pe aleșii lui Dumnezeu cât și pe Dumnezeu Însuși și că afectează și împiedică îndeplinirea voii Sale. Acest fapt este vizibil pentru toți. Este posibil ca un conducător fals chiar să nu fie pregătit pentru lucrare; se poate, totodată, să se sustragă de la lucrarea sa și să fie în mod deliberat superficial. Oricum ar fi, realitatea rămâne că face un dezastru din lucrarea bisericii. Nu se înregistrează nici cel mai mic progres în niciunul dintre aspectele lucrării bisericii și o mulțime de probleme care s-au adunat rămân nerezolvate vreme îndelungată. Acest lucru nu afectează doar lucrarea de răspândire a Evangheliei, ci împiedică, totodată, grav intrarea în viață a aleșilor lui Dumnezeu. Aceste fapte sunt suficiente pentru a arăta că falșii conducători nu numai că sunt incapabili să facă lucrare reală, ci devin, totodată, obstacole în calea lucrării de răspândire a Evangheliei și impedimente în calea îndeplinirii voii lui Dumnezeu în biserică.

Conducătorii falși nu fac lucrare reală și sunt incapabili să rezolve probleme reale. Pe lângă faptul că acest lucru întârzie progresul lucrării și îi afectează rezultatele, provoacă și pierderi serioase pentru lucrarea bisericii, irosind mână de lucru, resurse materiale și resurse financiare semnificative. Prin urmare, conducătorii falși ar trebui să compenseze pierderile economice. Unii oameni spun: „Dacă lucrătorii și conducătorii trebuie să compenseze pierderile cauzate de faptul că nu își fac bine lucrarea, atunci nimeni nu ar mai fi dispus să fie conducător sau lucrător.” Asemenea oameni iresponsabili nu sunt calificați să fie conducători sau lucrători. Cei fără conștiință sau rațiune sunt oameni răi – nu este supărător faptul că oameni răi doresc să fie conducători și lucrători? Având în vedere că mare parte din lucrarea casei lui Dumnezeu implică cheltuieli financiare, nu este necesar să dăm socoteală pentru ele? Pot oamenii să risipească și să irosească după placul inimii jertfele lui Dumnezeu? Cu ce drept irosesc conducătorii și lucrătorii jertfele Dumnezeu? Pierderile economice cauzate de cineva trebuie compensate; acest lucru este perfect natural și justificat, nimeni nu îl poate nega. De exemplu, să spunem că există o sarcină care poate fi finalizată de o persoană într-o lună. Dacă realizarea acestei sarcini durează șase luni, irosirea celorlalte cinci luni nu reprezintă o pierdere? Să vă dau un exemplu despre predicarea Evangheliei. Să spunem că o persoană este dispusă să cerceteze adevărata cale și, probabil, ar putea fi convinsă în doar o lună, după care acea persoană s-ar alătura bisericii și ar continua să primească udare și provizii, iar după șase luni ar putea stabili o bază. Însă, dacă atitudinea persoanei care predică Evanghelia față de această chestiune este una de desconsiderare și de superficialitate, dacă, la rândul lor, conducătorii și lucrătorii își ignoră și ei responsabilitățile și durează o jumătate de an pentru a convinge persoana respectivă, nu va fi această jumătate de an o pierdere pentru viața acesteia? Dacă se confruntă cu marile dezastre și încă nu a stabilit o bază pe adevărata cale, va fi în pericol. Nu înseamnă asta că acei oamenii au dezamăgit persoana respectivă? O astfel de pierdere nu poate fi măsurată cu bani sau cu lucruri materiale. Dacă înțelegerea adevărului de către acea persoană este ținută pe loc jumătate de an, iar ei i s-a întârziat stabilirea unei fundații și începerea îndeplinirii datoriei cu jumătate de an, cine își va asuma responsabilitatea pentru asta? Își pot permite conducătorii și lucrătorii să-și asume responsabilitatea pentru acest lucru? Nimeni nu-și poate permite să-și asume responsabilitatea de a fi ținut pe loc viața cuiva. Din moment ce nimeni nu-și poate permite să poarte această responsabilitate, ce se cuvine să facă lucrătorii și conducătorii? Trei cuvinte: să dea totul. Să dai totul pentru a face ce? Să îți îndeplinești propriile responsabilități, făcând tot ceea ce poți vedea cu ochii tăi, toate lucrurile la care te poți gândi în mintea ta și tot ce poți realiza cu propriul calibru. Asta înseamnă să dai totul, asta înseamnă să fii loial și responsabil, iar aceasta este responsabilitatea pe care ar trebui să o realizeze conducătorii și lucrătorii. Unii conducători și lucrători nu iau în serios predicarea Evangheliei. Ei se gândesc: „Oile lui Dumnezeu vor auzi vocea Lui. Cei care cercetează și acceptă vor fi binecuvântați; cei care nu cercetează și nu acceptă nu vor fi binecuvântați și merită să moară într-un dezastru!” Conducătorii falși nu au niciun respect pentru intențiile lui Dumnezeu și nu poartă nicio povară pentru lucrarea de evanghelizare; de asemenea, nu își asumă nicio responsabilitate pentru nou-veniții care tocmai s-au alăturat bisericii și nu iau în serios intrarea în viață a celor aleși de Dumnezeu – se concentrează mereu să se complacă în beneficiile statutului lor. Indiferent cât de mulți oameni cercetează adevărata cale, conducătorii falși nu sunt deloc îngrijorați, mereu fac lucrurile doar de mântuială, purtându-se ca un împărat sau un funcționar pensionat. Indiferent cât de importantă sau de urgentă este lucrarea, ei nu apar niciodată la fața locului, nu întreabă despre situația lucrării și nu o înțeleg, și nici nu verifică lucrarea ca să rezolve problemele. Ei pur și simplu stabilesc sarcinile și cred că și-au terminat treaba, considerând că asta înseamnă să faci lucrare. Nu înseamnă asta că sunt superficiali? Nu înseamnă că îi înșală atât pe superiori cât și pe subalterni? Sunt asemenea conducători și lucrători potriviți pentru a fi folosiți de Dumnezeu? Nu sunt ei exact ca funcționarii marelui balaur roșu? Aceștia se gândesc: „Să fii conducător sau lucrător este ca și cum ai deține o funcție publică, așa că ar trebui să te bucuri de beneficiile acestui statut. Deținerea unei funcții îmi asigură acest privilegiu, scutindu-mă de obligația de a fi prezent la toate chestiunile. Cât de obositor, cât de înjositor ar fi, să fiu mereu la fața locului, ca să verific lucrarea și să înțeleg situația! Nu pot să accept o asemenea oboseală!” Acesta este exact modul în care lucrează conducătorii și lucrătorii falși, fiind preocupați doar să râvnească la confort și să se bucure de beneficiile statutului, fără să facă nicio lucrare reală și fiind complet lipsiți de conștiință sau de rațiune. Asemenea paraziți efectiv ar trebui eliminați și, chiar dacă sunt pedepsiți, o merită! Unii conducători și lucrători, în ciuda faptului că fac lucrarea bisericii de mulți ani, nu știu cum să predice Evanghelia, cu atât mai puțin să aducă mărturie. Dacă îi rogi să aveți părtășie despre toate adevărurile referitoare la viziunile lucrării lui Dumnezeu pentru potențialii destinatari ai Evangheliei, nu sunt capabili de acest lucru. Dacă sunt întrebați: „Ai făcut vreodată efortul de a te echipa cu adevărul viziunilor?”, conducătorii falși chibzuiesc: „De ce ar trebui să depun un asemenea efort? Având în vedere statutul meu înalt, această sarcină nu este pentru mine; sunt mulți alții care o pot face.” Spune-Mi, ce fel de creaturi sunt aceștia? Fac lucrarea bisericii de mulți ani, însă nu știu cum să predice Evanghelia. Iar când vine vorba să aducă mărturie, trebuie să găsească un predicator al Evangheliei, ca să facă acest lucru în locul lor. Dacă tu, în calitate de conducător sau de lucrător, nu poți predica Evanghelia, nu poți aduce mărturie sau nu poți avea părtășie cu oamenii despre adevărurile referitoare la viziuni, atunci ce poți să faci? Care sunt responsabilitățile tale? Le-ai îndeplinit? Te descurci doar cu ceea ce ai deja? Ce ai mai exact? Cine te-a autorizat să te descurci cu ceea ce ai deja? Unii supraveghetori ai echipei de evanghelizare nici măcar nu au acordat atenție și nu au ascultat vreodată alte persoane predicând Evanghelia. Ei nu se sinchisesc să asculte; nu se deranjează, li se pare prea anevoios și nu au răbdare. Sunt conducători, nu știați? Sunt funcționari, nici mai mult, nici mai puțin, așa că ei nu fac aceste sarcini specifice; îi pun pe frați și pe surori să le facă. Să presupunem că niște lucrători evanghelici găsesc o persoană de calibru înalt, care abordează toate lucrurile cu sinceritate și care dorește să înțeleagă unele adevăruri specifice referitoare la viziuni. Lucrătorii evanghelici nu pot avea părtășie foarte clar, așa că îi roagă pe conducătorii lor să facă acest lucru. Conducătorii nu își găsesc cuvintele și chiar recurg la scuze, spunând: „Eu nu am făcut niciodată această lucrare. Mergeți voi și faceți-o; eu vă voi sprijini. Dacă apar orice probleme, vă voi ajuta să le rezolvați; eu vă susțin. Nu vă faceți griji. De ce să ne temem când Îl avem pe Dumnezeu? Când cineva caută adevărata cale, voi puteți să aduceți mărturie sau să aveți părtășie despre adevărul viziunilor. Eu sunt responsabil doar de părtășia despre adevărurile intrării în viață. Lucrarea de aducere a mărturiei este povara grea pe care voi trebuie să o purtați, nu vă bazați pe mine.” De fiecare dată când vine momentul esențial al aducerii mărturiei în cadrul predicării Evangheliei, aceștia se ascund. Sunt perfect conștienți de faptul că le lipsește adevărul, prin urmare, de ce nu fac un efort pentru a se echipa cu acesta? Știind foarte bine că le lipsește adevărul, de ce se străduiesc mereu din răsputeri să devină conducători? Nu au niciun talent, dar au nerușinarea să accepte orice poziție oficială – ar accepta chiar și rolul de împărat dacă i-ai lăsa – sunt mult prea nerușinați! Indiferent de nivelul de conducere pe care îl dețin, ei nu pot să facă lucrare reală, totuși îndrăznesc să se bucure de beneficiile statutului fără să aibă deloc mustrări de conștiință. Nu sunt ei oameni fără nicio rușine? Ar fi de înțeles dacă ți s-ar cere să vorbești într-o limbă străină și nu ai putea; dar să ai părtășie despre adevărurile viziunilor și despre intențiile lui Dumnezeu în limba ta maternă ar trebuie să fie posibil, nu-i așa? Oamenii care sunt credincioși doar de trei-cinci ani pot fi scuzați pentru faptul că nu pot avea părtășie despre adevăr. Însă unii cred în Dumnezeu de aproape 20 de ani și, cumva, încă nu sunt capabili să aibă părtășie despre adevărurile referitoare la viziuni – nu sunt asemenea oameni inutili? Nu sunt ei oameni de nimic? Mă uimește să aud că o persoană crede în Dumnezeu de mulți ani, însă nu știe cum să aibă părtășie despre adevărurile referitoare la viziuni. Voi ce simțiți auzind acestea? Nu este de neconceput? Cum și-au făcut aceste persoane lucrarea în toți acești ani? Când li se cere să ofere îndrumare pentru compunerea muzicii, ei nu știu cum și spun că acest domeniu specializat este prea dificil, că nu este ceva ce poate fi înțeles de o persoană obișnuită. Când li se cere să ofere îndrumare în lucrarea de realizare a operelor de artă sau a producției de filme, ei susțin că nu se pot ocupa aceste sarcini, deoarece necesită un nivel prea înalt de competențe tehnice. Când li se cere să scrie articole cu mărturii bazate pe experiențe, ei spun că au un nivel de educație prea scăzut, că nu știu cum să le scrie și că nu s-au instruit niciodată în acest sens. Faptul că nu pot face asemenea sarcini este scuzabil, dar, prin natura sa, lucrarea de evanghelizare face parte din datoria lor. Sunt extrem de familiarizați cu această lucrare – nu ar trebui să le fie ușor? Cel mai important aspect al părtășiei despre adevărurile referitoare la viziuni este să ai părtășie clară despre adevărul celor trei stadii ale lucrării. Inițial, oamenii nu au multă experiență în acest sens și este posibil să nu aibă părtășie foarte bine. Însă, instruindu-se, în timp devin tot mai buni la părtășie, pe măsură ce fac acest lucru tot mai mult și devin capabili să vorbească în mod organizat, având un limbaj precis și clar și un mod de exprimare elegant. Nu este acesta un domeniu specific al unei lucrări specializate pe care conducătorii ar trebui să îl stăpânească? Nu este ca și cum ai obliga un pește să trăiască pe uscat, nu-i așa? (Nu, nu este.) Însă, acești conducători falși nu sunt capabili să facă nici măcar această bucățică de lucrare. Cu toate acestea, încă slujesc în calitate de conducători? De ce continuă să ocupe acea poziție? Unii oameni spun: „Sunt o persoană cu gândire confuză și neclară, îmi lipsește logica și nu prea mă pricep să vorbesc despre adevărurile referitoare la viziuni.” În acest caz, poți să identifici și să rezolvi diferitele imperfecțiuni și abateri care apar în lucrarea de evanghelizare? Dacă nu poți să le identifici, cu siguranță nu poți nici să le rezolvi. Când de lucrarea de evanghelizare se ocupă conducători falși, aceștia nu joacă niciun rol în verificare sau supraveghere; îi lasă pur și simplu pe subalterni să facă ce vor, astfel încât oricine poate să facă lucrurile așa cum dorește și poate să predice oricui dorește – nu se aplică niciun principiu sau standard. Unele persoane acționează după bunul plac, le lipsesc rațiunea și mai ales principiile atunci când fac lucruri, comițând în mod nechibzuit fapte rele. Conducătorii falși nu reușesc deloc să depisteze sau să identifice aceste probleme.

Se spune că, în America de Sud și în Africa, niște persoane sărace s-au alăturat bisericii ca urmare a lucrării de evanghelizare. Aceste persoane nu au un venit stabil, au probleme chiar și cu asigurarea unei cantități suficiente de hrană și cu supraviețuirea. Prin urmare, ce ar trebui făcut? Au existat conducători care au spus: „Dumnezeu intenționează să mântuiască omenirea și, pentru ca cineva să fie mântuit, mai întâi trebuie să aibă suficientă mâncare, nu-i așa? În acest caz, nu ar trebui să ofere ajutor casa lui Dumnezeu? Dacă ei cred în Dumnezeu, le putem distribui câteva cărți conținând cuvintele lui Dumnezeu. Nu au calculatoare sau telefoane, deci, ce ar trebui să facem dacă solicită să facă îndatoriri? Faceți niște cercetări, aflați dacă sunt cu adevărat dispuși să facă îndatoriri.” Cercetările au dezvăluit faptul că, la momentul respectiv, acei oameni nu aveau bani, dar, dacă ar fi avut bani și ar fi putut să mănânce pe săturate, ar fi fost dispuși să meargă și să predice Evanghelia și să își facă datoria. După ce au înțeles aceste circumstanțe, conducătorii au început să distribuie fonduri de ajutor în fiecare lună. Mâncarea și cazarea, chiar și taxele pentru internet, achiziția de telefoane, calculatoare și alte echipamente pentru acești oameni, toate au fost plătite cu banii casei lui Dumnezeu. Distribuirea banilor către acești oameni nu avea ca scop răspândirea lucrării de evanghelizare, ci mai degrabă, reprezenta un ajutor pentru supraviețuirea lor. Era acest lucru conform cu principiile? (Nu, nu era.) Are casa lui Dumnezeu o regulă care spune că, atunci când predicăm Evanghelia, dacă întâlnim oameni săraci, fără mijloace de subzistență, atât timp cât ei acceptă această etapă a lucrării, ar trebui să primească ajutor? Există un asemenea principiu? (Nu.) Atunci, pe baza cărui principiu le-au distribuit acești conducători fonduri de ajutor? Au făcut acest lucru deoarece credeau că erau bani în casa lui Dumnezeu dar nu aveau pe ce să fie cheltuiți sau pentru că îi considerau pe acești oameni demni de milă, ori în speranța că acești oameni ar ajuta la răspândirea Evangheliei? Care era mai exact intenția lor? Ce încercau să obțină? Când a fost vorba să distribuie telefoane, computere și să acopere costurile de trai, au dat dovadă de mult entuziasm; le-a plăcut să se implice într-o astfel de lucrare, ce oferea beneficii altora, deoarece le permitea să se dea bine pe lângă acești oameni și să le câștige inimile. Erau deosebit de interesați de acest fel de sarcini, mergând tot mai departe fără să aibă niciun pic de rușine. Asta înseamnă să folosești banii lui Dumnezeu ca să intri în grațiile oamenilor și ca să le cumperi afecțiunea. De fapt, acești oameni săraci nu credeau cu adevărat în Dumnezeu; încercau doar să își umple burțile și să găsească un mod de a-și câștiga traiul. Asemenea oameni nu urmăreau să dobândească adevărul sau mântuirea. I-ar mântui Dumnezeu pe acești oameni? Unii, chiar dacă erau dispuși să facă o datorie, nu erau sinceri ci, mai degrabă, erau motivați de dorința de a avea telefoane și calculatoare, de a se bucura de confort în viață. Dar conducătorilor falși nu le păsa de acest lucru; atât timp cât cineva era dispus să facă o datorie, aveau grijă de acea persoană. Pe lângă faptul că trimiteau bani pentru cazare și mâncare, mai și cumpărau calculatoare, telefoane și diverse echipamente. S-a dovedit însă că acești oameni își făceau îndatoririle fără să obțină nici cel mai mic efect. Nu aruncau pur și simplu conducătorii falși cu banii pe fereastră? Nu foloseau banii casei lui Dumnezeu ca să își arate generozitatea? (Da.) Este aceasta lucrarea pe care ar trebui să o facă conducătorii și lucrătorii? (Nu.) Nu erau aceștia conducători falși? Conducătorilor falși le place să simuleze bunătatea, bunăvoința și mărinimia. Dacă vrei să arăți că ești mărinimos, foarte bine, dar folosește banii proprii! Dacă nu au haine, dezbracă-te și dă-le hainele tale; nu cheltui jertfele lui Dumnezeu! Jertfele lui Dumnezeu sunt menite lucrării de răspândire a Evangheliei, nu pentru cheltuieli de asistență socială și, cu siguranță, nu sunt destinate să fie ajutor pentru cei săraci. Casa lui Dumnezeu nu este o instituție de asistență socială. Conducătorii falși sunt incapabili să facă lucrare reală și sunt chiar mai puțin capabili să ofere adevărul sau viața. Se concentrează doar să folosească jertfele lui Dumnezeu ca să distribuie ajutoare sociale, astfel încât să intre în grațiile oamenilor și să-și mențină reputația și statutul. Sunt risipitori fără rușine, nu-i așa? Dacă sunt descoperiți asemenea conducători falși, poate cineva să îi expună și să îi oprească la timp? Nimeni nu a luat atitudine ca să îi oprească. Dacă Cel de mai sus nu ar fi aflat și nu ar fi oprit această practică, folosirea banilor lui Dumnezeu pentru a oferi beneficii oamenilor nu ar fi încetat niciodată. Acei oameni săraci își tot întind mâinile, mereu vor mai mult. Sunt nesătui; indiferent cât de mult le dai, nu este niciodată suficient. Cei care cred cu adevărat în Dumnezeu pot să-și lase în urmă familiile și carierele ca să își facă datoria și să fie mântuiți și, chiar dacă se confruntă cu dificultăți în viață, pot să găsească modalități de a le rezolva singuri, fără să ceară constant lucruri de la casa lui Dumnezeu. Rezolvă singuri ceea ce pot, iar pentru ceea ce nu pot rezolva, se roagă lui Dumnezeu și se bazează pe credința lor ca să experimenteze. Cei care cerșesc mereu de la Dumnezeu, așteptând de la casa lui Dumnezeu să le acopere cheltuielile de trai și să îi susțină, sunt complet lipsiți de rațiune! Nu vor să facă nicio datorie, dar își doresc să se bucure de viață, știind doar să întindă mâna și să ceară lucruri de la casa lui Dumnezeu și, chiar și atunci, nu este niciodată suficient. Nu sunt ei cerșetori? Iar conducătorii falși – acești idioți – pur și simplu continuau să împartă beneficii și nu s-au oprit, făceau mereu pe plac oamenilor ca să le câștige recunoștința, gândindu-se chiar că asemenea acțiuni Îl proslăveau pe Dumnezeu. Acestea sunt lucrurile care îi încântă cel mai mult pe conducătorii falși. Prin urmare, există cineva care poate să identifice aceste probleme, care poate să vadă esența acestor probleme? Majoritatea conducătorilor închid ochii, gândindu-se: „În orice caz, eu nu mă ocup de lucrarea de evanghelizare, de ce mi-ar păsa de asemenea lucruri? Banii cheltuiți nu sunt ai mei. Atât timp cât banii din buzunarul meu rămân neatinși, totul este bine. Voi puteți dărui oricui doriți, ce are asta de-a face cu mine? Indiferent, nu este ca și cum acei bani vor ajunge în portofelul meu.” Există mulți asemenea oameni iresponsabili în jur, dar câți pot sprijini lucrarea casei lui Dumnezeu?

În prezent, lucrarea de evanghelizare de peste ocean este în desfășurare peste tot. În unele țări există mai mulți oameni care pot accepta adevărul, în timp ce altele au populații de calibru mai scăzut, astfel încât sunt mai puțini cei care pot accepta adevărul. În unele țări lipsește libertatea de credință, acestea fiind foarte potrivnice adevăratei căi și lucrării lui Dumnezeu și nu multe persoane pot să accepte adevărul. Mai mult, populațiile unor țări sunt prea înapoiate și au un calibru atât de scăzut încât nu pot înțelege adevărul, indiferent de modul în care are loc părtășia, și se pare că oamenii de acolo nu se ridică la înălțimea adevărului. Evanghelia nu ar trebui să fie predicată în asemenea locuri. Cu toate acestea, cei care predică Evanghelia nu reușesc să vadă esența problemei; ei nu predică celor care pot accepta adevărul, ci, în schimb, insistă să caute cazurile dificile, ignorându-le pe cele mai ușoare. Ei nu predică în locurile în care lucrarea de evanghelizare este deja în curs de răspândire și unde este ușor să predici. În schimb, ei insistă să predice Evanghelia în acele locuri sărace și înapoiate, predicând grupurilor de oameni cu cel mai rău calibru, care nu pot să înțeleagă adevărul, precum și grupurilor etnice cu cele mai puternice noțiuni religioase și care se împotrivesc cel mai tare lui Dumnezeu. Nu este aceasta o abatere? Să luăm drept exemplu Iudaismul și unele religii rasiale adânc înrădăcinate, care privesc Creștinismul ca pe un dușman și chiar îl persecută. În cazul acestui tip de țări și grupuri etnice, Evanghelia pur și simplu nu ar trebui predicată. De ce nu? Deoarece predicarea este zadarnică. Chiar dacă folosești toate resursele umane, financiare și materiale disponibile, ar putea să treacă trei, cinci sau chiar zece ani fără să se vadă rezultate semnificative. Având în vedere această situație, ce poate fi făcut? La început, în necunoștință de cauză, cineva ar putea încerca; dar, văzând clar circumstanțele – și anume că, în cele din urmă, s-ar putea ca predicarea cu mari sacrificii a Evangheliei să nu producă neapărat rezultate bune – cei în cauză trebuie să aleagă o altă cale, o cale care poate să ofere rezultate. Nu este acesta un lucru pe care conducătorii și lucrătorii ar trebui să îl vadă așa cum este de fapt? (Da.) Dar conducătorii falși nu îl înțeleg. Când se discută de unde să se înceapă răspândirea Evangheliei peste ocean, unii spun: „Începeți cu Israel. Având în vedere că Israel a fost baza pentru primele două etape ale lucrării lui Dumnezeu, trebuie să o predicăm acolo. Indiferent cât de dificil este, trebuie să perseverăm și să le predicăm.” Cu toate aceste, după o perioadă îndelungată de predicare, nu există rezultate semnificative, ceea ce este dezamăgitor. Ce ar trebui conducătorii să facă în acest moment? Un conducător cu calibru și o povară ar spune: „Activitatea noastră de predicare a Evangheliei nu are niciun principiu; nu știm cum să ne adaptăm, ci vedem lucrurile doar pe baza închipuirilor noastre – asta este prea naiv din partea noastră! Nu ne-am așteptat la nesăbuința, încăpățânarea și absurditatea acestor oameni. Ne-am gândit că, deoarece credința lor în Dumnezeu durează de mii de ani, ei ar trebui să fie primii care să audă Evanghelia lui Dumnezeu, dar ne-am gândit greșit; sunt prea absurzi! De fapt, atunci când Dumnezeu făcea lucrarea de izbăvire, El îi abandonase deja. Ar fi un efort inutil să ne întoarcem acum și să le predicăm; ar fi muncă în zadar și fără rost. Am înțeles greșit intențiile lui Dumnezeu. Dumnezeu nu face lucrare referitor la această chestiune, deci cum am putea să o facem noi, oamenii? Am încercat, dar indiferent cum predicăm, ei nu acceptă adevărata cale. Momentan, ar trebui să renunțăm, să îi lăsăm deoparte și să nu le acordăm nicio atenție deocamdată. Dacă există persoane dispuse să caute, atunci îi vom întâmpina cu bucurie și le vom aduce mărturie despre lucrarea lui Dumnezeu. Dacă nu există nimeni care să caute, atunci nu este nevoie ca noi să îi căutăm proactiv.” Nu este acesta un principiu al predicării Evangheliei? (Da.) Prin urmare, poate un conducător fals să respecte principiile? (Nu.) Conducătorii falși au calibru scăzut și nu pot vedea esența problemei; ei vor spune: „Dumnezeu a zis că israeliții sunt aleșii Săi. Nu putem niciodată să renunțăm la ei. Ei trebuie să fie pe primul loc; lor trebuie să le predicăm primii, înainte de a predica oamenilor din alte țări. Cât de mare ar fi slava dacă lucrarea lui Dumnezeu ar fi răspândită în Israel! Dumnezeu a adus slava din Israel în Est și noi ar trebui să ducem acea slavă înapoi, din Est în Israel, ca să îi lăsăm să vadă că Dumnezeu s-a întors!” Nu este acesta doar un slogan? Se aliniază acest lucru cu faptele? Asta ar spune cei cărora le lipsește înțelegerea spirituală. Cum rămâne cu acei conducători falși care nu fac lucrare reală? Ei nu acordă nicio atenție acestor lucruri. Oamenii care predică Evanghelia sunt tulburați de această problemă de multă vreme, sfâșiați între a renunța și a continua să predice, șovăind asupra modului de practicare. Conducătorii falși nu sunt deloc conștienți de faptul că aceasta este o problemă. Văzând acești oameni îngrijorați pentru că nu au o cale, ei spun: „De ce vă faceți griji? Avem adevărul și mărturiile bazate pe experiențe; trebuie doar să le predicați acestor oameni!” Cineva spune: „Nu înțelegi, este foarte greu să le predici acestor oameni.” Când în lucrare apar probleme importante care trebuie rezolvate de conducători, aceștia continuă să strige sloganuri și să spună vorbe goale. Este acesta comportamentul așteptat de la conducători? Când sunt întrebați dacă ar trebui predicat unor asemenea potențiali destinatari ai Evangheliei, ei spun: „Ar trebui să predicăm tuturor, în special israeliților, cu siguranță ar trebui să le predicăm lor.” Vă dați seama de problema cu aceste cuvinte? Știu ei că asta este o abatere, o imperfecțiune a lucrării de evanghelizare de care trebuie să se ocupe? Acești oameni de nimic nu știu, totuși sunt încă acolo, debitând cuvinte grandioase și strigând sloganuri, sunt cu adevărat gunoaie inutile! Ei cred totuși că sunt isteți, că au calibru și că sunt deștepți. Nici măcar nu sunt conștienți de faptul că în lucrare au apărut o imperfecțiune și o abatere atât de mari; pot ei să înceapă măcar să le rezolve? Acest lucru este chiar și mai puțin probabil. Cei care predică Evanghelia sunt cu toții extrem de îngrijorați; lucrarea de evanghelizare a fost afectată, îngreunată și nu poate continua lin, dar, în mod surprinzător, conducătorii falși nu au nici cea mai mică idee despre abaterea care are loc în cadrul lucrării. Adeseori, când întâmpină probleme sau abateri în lucrare, majoritatea oamenilor nu se sinchisesc, nu observă și persistă cu încăpățânare în abordarea greșită, cu entuziasm necugetat. Dacă nici conducătorii și nici lucrătorii nu înțeleg și nu pricep prompt situația, atunci, până în momentul în care problema a devenit gravă și a afectat progresul lucrării, putând fi descoperită de majoritatea oamenilor, conducătorii și lucrătorii sunt stupefiați. Această situație este cauzată de neglijarea responsabilității de către conducători și lucrători. Prin urmare, cum ar putea aceștia să evite asemenea consecințe grave? Conducătorii și lucrătorii trebuie să verifice regulat lucrarea și să înțeleagă prompt starea și progresul lucrării. Dacă se constată că eficiența lucrării nu este ridicată, aceștia trebuie să identifice partea în care există abateri și probleme și să chibzuiască: „În acest moment, acești oameni par a fi ocupați, dar de ce nu există o eficiență evidentă? De exemplu, lucrarea echipei de evanghelizare; foarte mulți oameni predică Evanghelia și aduc mărturie în fiecare zi, plus câțiva oameni care contribuie la această lucrare, atunci de ce nu ni se alătură mulți oameni în fiecare lună? Care parte are o problemă? Cine provoacă problema? Cum a fost creată abaterea? Când a început? Trebuie să mă duc la fiecare grup ca să aflu ce face fiecare persoană în acest moment, cum sunt actualii potențiali destinatari ai Evangheliei și dacă direcția de predicare a Evangheliei este corespunzătoare; trebuie să aflu toate aceste lucruri.” Treptat, prin consultări, părtășie și discuții, abaterile și imperfecțiunile lucrării devin evidente. După ce o problemă este descoperită, ea nu poate fi lăsată în pace; trebuie să fie rezolvată. Prin urmare, ce fel de conducători pot să detecteze probleme, deviații și imperfecțiuni care apar în lucrare? Acești conducători trebuie să poarte o povară, să fie sârguincioși și să fie implicați în fiecare detaliu al lucrării specifice; să verifice, să înțeleagă și să priceapă fiecare parte; să stabilească ce face fiecare, care este numărul adecvat de persoane pentru fiecare sarcină, cine sunt supraveghetorii, care este calibrul acestor oameni și dacă își fac sau nu lucrarea bine, ce eficiență au, cum progresează lucrarea și așa mai departe – toate aceste lucruri trebuie stabilite. În plus, cea mai importantă parte a lucrării de evanghelizare este reprezentată de deținerea adevărului de către predicatorii Evangheliei, dacă aceștia pot să aibă părtășie despre adevărurile viziunilor, ca să rezolve clar noțiunile și problemele oamenilor, dacă le pot oferi potențialilor destinatari ai Evangheliei ceea ce le lipsește, ca să îi convingă pe deplin și dacă pot să adopte un stil conversațional atunci când au părtășie despre adevăr, astfel încât potențialii destinatari ai Evangheliei să poată auzi mai mult vocea lui Dumnezeu. De exemplu, dacă un potențial destinatar al Evangheliei dorește să afle despre adevărurile referitoare la semnificația întrupării lui Dumnezeu, dar un anumit predicator al Evangheliei vorbește mereu despre însemnătatea lucrării lui Dumnezeu și despre ce sunt noțiunile religioase, nu este aceasta o problemă? Dacă o persoană dorește să afle doar despre cum poate să fie mântuită și care este conținutul planului de gestionare al lui Dumnezeu pentru mântuirea omenirii, nu este momentul să aibă părtășie despre adevărurile-viziuni privind cele trei etape ale lucrării lui Dumnezeu? (Da.) Dar acest predicator al Evangheliei vorbește întruna despre mustrarea și judecata lui Dumnezeu, despre expunerea Lui privind faptul că firile corupte ale oamenilor includ aroganța, înșelătoria și ticăloșia, precum și despre alte subiecte asemănătoare. Înainte ca celălalt să fi acceptat lucrarea lui Dumnezeu, predicatorul Evangheliei începe să îi vorbească despre mustrare și judecată, expunând firile sale corupte. Prin urmare, persoana respectivă este îndepărtată, nu primește ceea ce dorește, iar problemele care trebuie rezolvate rămân fără soluție; își pierde interesul și nu este dispusă să continue cercetarea. Nu înseamnă asta că problema este predicatorul Evangheliei? Predicatorul Evangheliei nu înțelege adevărul sau îi lipsește înțelegerea spirituală, prin urmare nu își dă deloc seama de ce are nevoie cealaltă persoană, nu reușește să scoată în evidență ideile principale atunci când vorbește, bate câmpii și nu rezolvă deloc problemele potențialului destinatar al Evangheliei – cum ar putea câștiga oameni predicând Evanghelia în acest mod?

Conducătorii falși ignoră toate problemele cu care se confruntă în lucrarea lor. Indiferent ce probleme apar în lucrarea de evanghelizare și indiferent în ce mod oamenii răi perturbă și afectează această lucrare, conducătorii falși nu le acordă atenție, ca și cum nu ar avea nimic de-a face cu ei. Conducătorii falși fac lucrarea într-un mod confuz; indiferent dacă o anumită persoană are rezultate sau respectă adevărurile-principii în datoria sa, cei dintâi nu oferă verificare sau supraveghere, permițându-le oamenilor să acționeze liber, indiferent de consecințe. Astfel, abaterile și imperfecțiunile care apar în lucrarea de evanghelizare nu sunt niciodată rezolvate și un număr incalculabil de persoane care caută adevărata cale pleacă pe nesimțite, fără să poată fi aduși dinaintea lui Dumnezeu cât mai curând posibil. Unii oameni, după ce acceptă lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă, spun: „De fapt, cineva mi-a predicat Evanghelia acum trei ani. Nu se punea problema că nu doream să o accept sau că aș fi crezut propaganda negativă; doar că persoana care mi-a predicat era foarte iresponsabilă. Nu putea să răspundă la întrebările pe care le puneam, iar când am căutat adevărul și am avut părtășie, a fost neclară, spunându-mi doar niște cuvinte inutile. În consecință, singurul lucru pe care l-am putut face a fost să plec, dezamăgit.” Trei ani mai târziu, după ce au cercetat online, apoi au căutat și au avut părtășie cu frații și surorile, acești oameni înlătură, una câte una, toate noțiunile și confuziile din inima lor, confirmând pe deplin și acceptând faptul că într-adevăr Dumnezeu se arată și face lucrare. Ei acceptă lucrarea lui Dumnezeu în urma propriilor căutări și cercetări. Dacă persoana care propovăduia Evanghelia ar fi putut să aibă părtășie clară despre adevăr și să înlăture toate noțiunile și întrebările lor cu trei ani în urmă, atunci ar fi acceptat-o cu trei ani mai repede. Cât de mult a fost întârziat progresul vieții în acești trei ani! Această situație trebuie considerată o neglijare a responsabilității din partea celor care predică Evanghelia și este direct legată de faptul că aceștia nu înțeleg adevărul. Unii lucrători evanghelici pur și simplu nu se pot concentra să se echipeze cu adevărul, fiind capabili doar să debiteze câteva doctrine, fără să poată înlătura noțiunile sau problemele reale ale oamenilor. Drept urmare, atunci când aud Evanghelia, multe persoane nu o acceptă în timp util, ceea ce le întârzie cu mai mulți ani progresul în viață. Trebuie spus că responsabili de acest lucru sunt conducătorii care se ocupă de lucrarea de evanghelizare, din cauza îndrumării lor necorespunzătoare și supravegherii insuficiente. Dacă lucrătorii și conducătorii au cu adevărat o povară și pot îndura puțin mai multă suferință, pot practica mai mult părtășia despre adevăr și demonstra ceva mai multă loialitate, având părtășie clară despre toate aspectele adevărului, astfel încât acei lucrători evanghelici să poată să aibă părtășie despre adevăr și să înlăture noțiunile și îndoielile oamenilor, atunci rezultatele predicării Evangheliei ar deveni tot mai bune. Acest lucru ar permite ca mai mulți dintre cei care cercetează adevărata cale să accepte mai repede lucrarea lui Dumnezeu și să revină dinaintea lui Dumnezeu, ca să primească mai curând mântuirea Lui. Lucrarea bisericii este întârziată pur și simplu pentru că falșii conducători sunt extrem de neglijenți în responsabilitățile lor, nu fac lucrare reală, nu verifică și nu supraveghează lucrarea și nu sunt capabili să aibă părtășie despre adevăr, ca să rezolve probleme. Bineînțeles, acest lucru se întâmplă și pentru că acești conducători falși se complac în beneficiile statutului, nu urmăresc deloc adevărul și nu sunt dispuși să verifice, să supravegheze sau să direcționeze lucrarea de răspândire a Evangheliei. Rezultatul este că lucrarea progresează încet și că multe deviații, absurdități și greșeli necugetate făcute de om nu sunt îndreptate sau rezolvate prompt, ceea ce afectează grav eficiența răspândirii Evangheliei. Aceste probleme sunt corectate doar atunci când sunt descoperite de Cel de mai sus, iar conducătorilor și lucrătorilor li se spune să le rezolve. Ca orbii, acești conducători falși nu pot descoperi nicio problemă și modul în care fac lucrurile este lipsit de orice principii. Și totuși, nu au capacitatea de a-și da seama de propriile greșeli și își recunosc erorile doar atunci când sunt emondați de Cel de mai sus. Prin urmare, cine își poate permite să își asume responsabilitatea pentru pierderile provocate de acești conducători falși? Chiar dacă sunt îndepărtați din funcțiile lor, cum pot fi compensate pierderile pe care le-au cauzat? De aceea, dacă sunt descoperiți conducători falși care nu sunt capabili să facă nicio lucrare reală, aceștia trebuie demiși cu promptitudine. În unele biserici, lucrarea de evanghelizare progresează foarte încet, iar acest lucru este pur și simplu din cauza faptului că falșii conducători nu fac lucrare reală, precum și numărului prea mare de cazuri de neglijență și de greșeli făcute de aceștia.

Toate aspectele diverse ale lucrării făcute de conducătorii falși prezintă numeroase probleme, deviații și defecte pe care aceștia trebuie să le rezolve, să le corecteze și să le remedieze. Însă, întrucât acestor conducători falși le lipsește un simț al poverii, ei complăcându-se doar în beneficiile statutului, fără a face lucrare reală, până la urmă aceștia dau complet peste cap lucrarea. În unele biserici, oamenii nu au aceeași gândire, toți se suspectează, se feresc unii de alții și se subminează, temându-se în același timp că vor fi eliminați de casa lui Dumnezeu. Atunci când se confruntă cu aceste situații, conducătorii falși nu acționează pentru a le rezolva și nu reușesc să facă lucrare reală, specifică. Lucrarea bisericii se oprește, însă conducătorii falși nu sunt deloc supărați de acest lucru, crezând în continuare că ei au lucrat destul de mult și nu au întârziat lucrarea bisericii. Asemenea conducători falși sunt esențialmente incapabili să îndeplinească lucrarea de a oferi viață și nici nu pot să rezolve probleme reale conform adevărului. Ei fac doar puțină lucrare legată de treburile generale, special stabilită și precizată de Cel de mai sus, ca și cum lucrarea lor trebuie făcută doar pentru Cel de mai sus. Când vine vorba de lucrarea fundamentală a bisericii, o cerință permanentă a Celui de mai sus – cum ar fi lucrarea de aprovizionare cu viață și lucrarea de cultivare a oamenilor – sau de anumite sarcini speciale poruncite de Cel de mai sus, aceștia nu știu cum să le facă și nu pot să le facă. Ei doar delegă aceste sarcini celorlalți și apoi consideră că și-au făcut treaba. Fac exact atât cât le-a spus Cel de mai sus și iau atitudine doar atunci când sunt îmboldiți; altfel, sunt leneși și superficiali – aceștia sunt conducători falși. Ce este un conducător fals? În câteva cuvinte, este cineva care nu face lucrare reală, care nu își îndeplinește munca de conducător, afișând o neglijare gravă a responsabilității în ceea ce privește lucrarea esențială și fundamentală și cineva care nu acționează – acesta este un conducător fals. Conducătorii falși se ocupă doar de treburi generale superficiale, confundându-le cu lucrarea reală. De fapt, când vine vorba de munca lor de conducător și de lucrarea esențială primită de la casa lui Dumnezeu, pe acestea nu le fac deloc bine. În plus, în diferitele elemente ale lucrării bisericii apar frecvent probleme care necesită o hotărâre din partea conducătorului, însă acesta nu poate să le rezolve, adoptând adeseori o atitudine de eschivare, iar frații și surorile nu pot să îl găsească atunci când vor să rezolve o problemă. Dacă reușesc să îl găsească pe conducător, acesta îi evită, cu scuza că este prea ocupat cu lucrarea și le cere fraților și surorilor să citească singuri cuvintele lui Dumnezeu și să caute adevărul ca să își rezolve problemele în mod independent, adoptând o abordare neimplicată. În cele din urmă, se ajunge la o acumulare de prea multe probleme nerezolvate, întrerupând progresul tuturor elementelor lucrării și oprind lucrarea bisericii. Aceasta este consecința faptului că falșii conducători nu fac lucrare reală. Conducătorii falși nu sunt niciodată onești sau sârguincioși în ceea ce privește responsabilitățile lor de bază și nici nu caută adevărul ca să rezolve diferite probleme. Asta înseamnă că falșii conducători vor fi cu siguranță incapabili să facă lucrare reală și să rezolve probleme. Conducătorii falși excelează la predicarea cuvintelor și a doctrinelor, la strigarea de sloganuri și la îmboldirea celorlalți, concentrându-se doar să fie ocupați cu lucrarea legată de treburile generale. În ceea ce privește lucrarea fundamentală a bisericii care le-a fost încredințată de casa lui Dumnezeu, cum ar fi să ofere viață și să aibă părtășie despre adevăr ca să rezolve probleme, ei nu știu să facă aceste lucruri, nu se instruiesc ca să învețe cum să le facă și nu pot să rezolve probleme reale – aceștia sunt conducători falși.

Când li se cere să îndrume lucrare bazată pe text, precum scrierea scenariilor, scrierea articolelor cu mărturii bazate pe experiențe și alte sarcini specifice, unii conducători falși consideră că nu trebuie facă ceva concret, deoarece este vorba doar de îndrumare, așa că, în schimb, pur și simplu umblă de colo colo. „Zhang”, spun ei, „cum merge articolul tău?” „Aproape am terminat” „Li, ai întâmpinat dificultăți la scrierea acelui scenariu?” „Da, poți să mă ajuți să le rezolv?” „Discutați între voi. Continuați să vă rugați.” Pe lângă faptul că acești conducători falși nu îi îndrumă și nu îi ajută pe frați și surori, ei nici nu se concentrează să își facă bine treaba, hoinăresc fără țintă și trăiesc o viață tihnită și confortabilă. La suprafață, pare că inspectează lucrarea, dar, în realitate, nu rezolvă nicio problemă – sunt de fapt niște birocrați! Funcționarii competenți din unele țări ale lumii non-credincioase sunt oameni la fel de corupți, dar chiar și ei sunt superiori acestor conducători falși, cărora le lipsește simțul responsabilității pe care îl au acești funcționari. De exemplu, după izbucnirea pandemiei, țările din întreaga lume au început să implementeze măsuri de prevenție. În cele din urmă, majoritatea acestor țări au fost de acord că eforturile de prevenție ale Taiwanului au fost eficiente, arătând că funcționarii din guvernul taiwanez și-au îndeplinit sarcinile de răspuns la pandemie la cele mai înalte standarde și extrem de detaliat. Este cu adevărat admirabil faptul că o țară din lumea profană și funcționari și politicieni ai omenirii corupte au executat o sarcină la cele mai înalte standarde și atât de detaliat. Mulți funcționari europeni au fost dispuși să viziteze și să învețe de la Taiwan; din această perspectivă, funcționarii guvernamentali ai Taiwanului au fost superiori celor din alte țări. Faptul că majoritatea acelor funcționari au fost capabili să acționeze concret și au putut să își îndeplinească responsabilitățile din toată inima, dovedește că s-au ridicat la nivelul standardului. Unii conducători și lucrători din biserică sunt mereu superficiali când își fac îndatoririle și, indiferent cum sunt emondați, acest lucru este ineficient. Consider că acești conducători și lucrători au un caracter care nu se ridică nici măcar la nivelul celui al funcționarilor din lumea non-credincioasă care pot face lucrare reală. Majoritatea susțin că au credință în Dumnezeu și că urmăresc adevărul, dar, în realitate, nu sunt dispuși să plătească un preț. Deși le este oferit foarte mult adevăr, aceasta este atitudinea lor față de îndeplinirea datoriei. Rezultatul este că toți devin conducători falși, care lasă de dorit atunci când sunt comparați cu funcționari guvernamentali superiori! De fapt, cerințele Mele pentru oameni nu sunt exigente; nu le cer oamenilor să înțeleagă prea multe adevăruri sau să aibă un calibru prea înalt. Standardul minim este să acționeze cu conștiință și să-și îndeplinească responsabilitățile. Cel puțin, ar trebui să te ridici la înălțimea pâinii zilnice și a însărcinării date de Dumnezeu; asta este suficient. Însă lucrarea lui Dumnezeu a fost făcută până acum și pot mulți oameni să acționeze cu conștiință? Văd că unii funcționari din țări democratice vorbesc și acționează cu sinceritate. Nu exagerează și nu avansează teorii disprețuitoare, discursul lor este deosebit de riguros și de autentic și pot să se ocupe de multe chestiuni reale. Într-adevăr, lucrarea lor este foarte bună, reflectând integritatea și umanitatea lor. Observând majoritatea conducătorilor și lucrătorilor din biserică în acest moment, aceștia fac lucrurile de mântuială și sunt superficiali în lucrarea lor, nu au obținut rezultate foarte bune și nu și-au îndeplinit complet responsabilitățile. După devin conducători, se transformă în funcționari religioși, fac pe grozavii și dau ordine, devenind niște birocrați. Pur și simplu se concentrează să se complacă în beneficiile statutului lor și le place ca toată lumea să îi urmeze și să se învârtă în jurul lor. Foarte rar au discuții profunde cu oamenii obișnuiți din biserică, ca să rezolve probleme reale. În inimile lor, se îndepărtează tot mai mult de Dumnezeu. Aceste tipuri de conducători falși și lucrători falși sunt complet lipsiți de speranță! Mi-am dat toată silința să am părtășie despre adevăr, însă acești conducători și lucrători nu îl înțeleg, se agață cu încăpățânare de ideile lor eronate și sunt nepăsători. Atitudinea lor față de îndatoriri este mereu superficială și nu au nici cea mai mică intenție să se pocăiască. Îmi dau seama că acești oameni nu au conștiință, nu au rațiune, nu sunt deloc umani! Atunci, chibzuiesc: mai este necesar să am în mod repetat părtășie despre aceste adevăruri cu acest fel de oameni? Trebuie să am părtășie într-un mod atât de specific? Trebuie să îndur această suferință? Sunt aceste cuvinte de prisos? După un răstimp de gândire, hotărăsc că totuși trebuie să vorbesc, deoarece, chiar dacă aceste cuvinte nu au niciun efect asupra celor complet lipsiți de conștiință sau rațiune, ele sunt utile celor care, în ciuda faptului că au un calibru puțin mai scăzut, pot să accepte adevărul și să își facă în mod sincer îndatoririle. Conducătorii falși nu fac lucrare reală și nu își îndeplinesc responsabilitățile, dar cei care urmăresc adevărul vor învăța lecții, vor fi inspirați și vor găsi o cale să practice din aceste cuvinte și chestiuni. Intrarea în viață nu este ușoară; fără cineva care să îi susțină și să îi aprovizioneze, fără să analizeze în detaliu și să clarifice fiecare aspect al adevărului, oamenii sunt foarte slabi și adeseori se regăsesc într-o stare de neputință și de dezorientare, o stare de negativitate și de nepăsare. De aceea, când îi văd pe acești conducători falși, adeseori Mă simt descurajat să am părtășie cu ei. Însă, atunci când Mă gândesc la suferința îndurată și la prețurile plătite de cei care cred cu sinceritate în Dumnezeu și care își fac îndatoririle cu loialitate, Mă răzgândesc. Fac acest lucru dintr-un singur motiv: Chiar dacă numai 30-50 de persoane – sau cel puțin 8 sau 10 persoane – pot să se consume în mod sincer și să fie loiale când își fac îndatoririle, sunt dispuse să asculte și să se supună, atunci merită să rostesc aceste cuvinte. Nu aș avea nicio motivație să vorbesc și să am părtășie cu cei care nu au conștiință și rațiune; conversațiile cu aceste persoane Mi se par istovitoare și sunt inutile. Cei mai mulți dintre voi nu urmăriți adevărul și nu plătiți un preț în îndatoririle voastre – nu aveți nicio povară sau loialitate, pur și simplu faceți lucrurile de mântuială atunci când acționați și le faceți fără tragere de inimă, în speranța că veți câștiga binecuvântări. Faptul că ascultați aceste cuvinte este efectiv o favoare pe care nu o meritați. Mergeți în cârca celor care își fac îndatoririle cu sinceritate, care plătesc cu adevărat un preț, care posedă loialitate și povară și care sunt dispuși să practice adevărul. Aceste cuvinte sunt menite acelor oameni și voi primiți o favoare nemeritată prin faptul că le auziți. Dacă privim din această perspectivă – și anume, cei mai mulți dintre voi aveți o atitudine prin care faceți lucrurile de mântuială, fără niciun pic de sinceritate în îndatoririle voastre – atunci voi nu sunteți demni să auziți aceste cuvinte. De ce nu sunteți demni? Deoarece, chiar dacă ascultați, este în zadar; indiferent cât de multe sunt spuse sau cât de detaliat, voi ascultați doar de mântuială și nu practicați aceste cuvinte, indiferent cât de mult înțelegeți după ce le ascultați. Pentru cine ar trebui rostite aceste cuvinte? Cine este demn să le audă? Merită să asculte doar cei dispuși să plătească un preț, cei care se pot consuma în mod sincer și care sunt loiali în îndatoririle și însărcinările lor. De ce spun că merită să asculte? Deoarece, după ce ascultă și înțeleg o părticică de adevăr, îl pot pune în practică și practică ceea ce înțeleg; nu sunt vicleni și nu se eschivează; tratează adevărul și cerințele lui Dumnezeu cu o atitudine de sinceritate și năzuință, fiind capabili să iubească și să accepte adevărul. Prin urmare, după ce ascultă, aceste cuvinte au efect asupra lor și obțin un rezultat.

13 februarie 2021