Astăzi vom continua părtășia despre subiectul responsabilităților conducătorilor și lucrătorilor. Am avut anterior părtășie până la a 14-a responsabilitate și încă există câteva subiecte secundare din cadrul acestei responsabilități despre care nu am avut părtășie. Înainte de părtășie, treceți mai întâi în revistă câte responsabilități ale conducătorilor și lucrătorilor există. (Cincisprezece.) Haideți, citiți-le.

(Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor:

1. Conduceți oamenii să mănânce și să bea din cuvintele lui Dumnezeu, să le înțeleagă și să pătrundă în realitatea cuvintelor lui Dumnezeu.

2. Familiarizați-vă cu stările fiecărui tip de persoană și rezolvați diverse dificultăți legate de intrarea în viață pe care le întâmpină în viața lor reală.

3. Aveți părtășie despre adevărurile-principii care ar trebui înțelese pentru a îndeplini fiecare datorie cum se cuvine.

4. Țineți-vă la curent cu situația supraveghetorilor diferitelor lucrări și ale personalului responsabil pentru diverse sarcini importante și modificați-le îndatoririle sau demiteți-i cu promptitudine dacă este necesar, astfel încât să preveniți sau să atenuați pierderile provocate de folosirea unor persoane nepotrivite și să garantați eficiența și progresul lin al lucrării.

5. Mențineți o pricepere și o înțelegere actualizată a stării și progresului fiecărui element al lucrării și fiți capabili să rezolvați problemele, să corectați abaterile și să remediați imperfecțiunile din lucrare cu promptitudine, astfel încât aceasta să progreseze fără probleme.

6. Promovați și cultivați tot felul de talente calificate, astfel încât toți cei care urmăresc adevărul să poată avea posibilitatea de a se instrui și de a intra în adevărul-realitate cât mai curând posibil.

7. Alocați și folosiți cu înțelepciune diferite tipuri de oameni, în funcție de umanitatea și punctele lor forte, astfel încât fiecare să fie folosit cât mai bine.

8. Raportați și căutați cu promptitudine cum să remediați confuziile și dificultățile întâmpinate în lucrare.

9. Comunicați, emiteți și implementați cu precizie diversele rânduieli de lucru ale casei lui Dumnezeu conform cerințelor acesteia, oferind îndrumare, supraveghere și îndemnuri, inspectați și urmăriți starea implementării lor.

10. Protejați cum se cuvine și alocați în mod rațional diversele bunuri materiale ale casei lui Dumnezeu (cărți, diverse echipamente, grâne și așa mai departe) și efectuați inspecții, întreținere și reparații cu regularitate pentru a minimiza daunele și risipa; de asemenea, împiedicați-i pe oamenii răi să intre în posesia lor.

11. Alegeți oameni de încredere, a căror umanitate e conform standardului, în special pentru sarcina de a înregistra, contabiliza și proteja ofrandele în mod consecvent; revizuiți și controlați cu regularitate intrările și ieșirile, astfel încât cazurile de risipă sau pierderi, precum și cheltuielile iraționale, să poată fi identificate cu promptitudine – opriți aceste lucruri și solicitați o despăgubire rațională; în plus, împiedicați, prin orice mijloace, ca ofrandele să cadă în mâinile oamenilor răi și să intre în posesia lor.

12. Identificați prompt și cu exactitate diverșii oameni, evenimente și lucruri care perturbă și tulbură lucrarea lui Dumnezeu și ordinea normală a bisericii; opriți-le, restricționați-le și transformați lucrurile; în plus, aveți părtășie despre adevăr pentru ca aleșii lui Dumnezeu să dezvolte discernământ prin astfel de lucruri și să învețe din ele.

13. Protejați-i pe aleșii lui Dumnezeu de la a fi tulburați, induși în eroare, controlați și răniți de antihriști și ajutați-i să-i discearnă pe antihriști și să se lepede de ei din inimile lor.

14. Discerneți prompt și apoi îndepărtați sau excludeți toate tipurile de oameni răi și antihriștii.

15. Protejați angajații responsabili pentru lucrări importante de toate felurile, adăpostindu-i de interferențele lumii exterioare și țineți-i în siguranță pentru a vă asigura că diversele elemente importante ale lucrării pot continua într-o manieră ordonată.)

Ați auzit cu toții clar toate aceste cincisprezece responsabilități? (Da.) Cea de-a paisprezecea responsabilitate a conducătorilor și lucrătorilor este „Discerneți prompt și apoi îndepărtați sau excludeți toate tipurile de oameni răi și antihriștii.” Așadar, cum puteți discerne diferitele tipuri de oameni răi? Primul criteriu se bazează pe scopul credinței lor în Dumnezeu. În câte puncte am împărțit scopurile credinței oamenilor în Dumnezeu? Le-am împărțit în nouă puncte: primul punct este satisfacerea dorinței de a fi o oficialitate; al doilea este căutarea sexului opus; al treilea este evitarea dezastrelor; al patrulea este oportunismul; al cincilea este de a profita de pe urma bisericii; al șaselea este căutarea unui refugiu; al șaptelea este de a găsi un sponsor; al optulea este de a urmări scopuri politice; iar al nouălea este de a monitoriza biserica. Aceasta e discernerea esenței diferitelor tipuri de oameni pe baza intențiilor și scopurilor credinței lor în Dumnezeu. Al doilea criteriu pentru discernerea diferitelor tipuri de oameni care trebuie îndepărtați sau excluși se bazează pe manifestările umanității-esență pe care o au în diverse aspecte. Câte manifestări implică acest criteriu? 1. Iubesc să denatureze faptele și falsitățile; 2. Iubesc să profite; 3. Sunt deșănțați și neînfrânați; 4. Sunt înclinați spre răzbunare; 5. Sunt incapabili să-și măsoare cuvintele; 6. Sunt irezonabili și supărători în mod intenționat și nimeni nu îndrăznește să-i provoace; 7. Se implică în mod constant în activități licențioase; 8. Sunt capabili în orice moment de trădare; 9. Sunt capabili în orice moment să plece; 10. Sunt șovăielnici; 11. Sunt lași și suspicioși; 12. Sunt înclinați să atragă necazuri; 13. Au un trecut complicat. Sunt treisprezece manifestări în total. Cea de-a paisprezecea responsabilitate a conducătorilor și lucrătorilor este „Discerneți prompt și apoi îndepărtați sau excludeți toate tipurile de oameni răi și antihriștii.” Am avut deja părtășie despre problemele legate de primul criteriu – scopul credinței cuiva în Dumnezeu. De asemenea, am avut deja părtășie despre primele șapte probleme ale umanității lor, care constituie al doilea criteriu. Astăzi vom începe să avem părtășie de la a opta manifestare a umanității lor: sunt capabili în orice moment de trădare.

Punctul paisprezece: Discerneți prompt și apoi îndepărtați sau excludeți toate tipurile de oameni răi și antihriștii (Partea a șasea)

Standardele și bazele pentru discernerea diverselor tipuri de oameni răi

II. Pe baza umanității cuiva

H. Sunt capabili în orice moment de trădare

Cei care manifestă în mod evident capacitatea de a vinde în orice moment biserica – puteți recunoaște oamenii de acest fel, nu-i așa? Este foarte gravă problema acestor oameni? (Da.) Unii oameni vând biserica pentru că sunt lași, în timp ce alții o vând din cauza umanității lor rele sau a altor probleme. Indiferent de motiv, faptul că oamenii de acest fel sunt capabili să-și vândă frații și surorile și să-L trădeze pe Dumnezeu în orice moment arată că nu sunt de încredere. Dacă pricep niște informații importante despre biserică sau informații personale despre frați și surori, cum ar fi locul unde stau frații și surorile, cine sunt conducătorii bisericii, în ce lucrare este implicată biserica sau cine îndeplinește anumite munci și îndatoriri importante, ar putea divulga aceste informații în caz de pericol sau în anumite circumstanțe speciale, vânzând biserica și pe frați și surori. Unul dintre motivele pentru care pot proceda astfel este de a se proteja pe ei înșiși și de a-și asigura propria siguranță. Pe de altă parte, ei pot acționa în mod intenționat în acest fel, netratând aceste informații cu seriozitate și fiind capabili să le dezvăluie și să recurgă în orice moment la trădare în schimbul unui câștig personal. De exemplu, unii oameni sunt arestați de marele balaur roșu și, în timpul interogatoriului, marele balaur roșu îi amenință, îi ademenește sau chiar folosește tortura pentru a extrage o mărturisire, spunându-le acestor oameni că vor fi eliberați dacă vorbesc, prin urmare ei divulgă toate informațiile pe care le cunosc despre frați și surori și despre biserică în schimbul propriei libertăți. Oamenii de acest fel sunt iude tipice. Spuneți-Mi, cum ar trebui tratați și abordați oamenii care sunt iude tipice? (Oamenii de acest fel ar trebui excluși imediat și, de asemenea, blestemați.) De obicei, aceste iude tipice – fie intenționat, fie neintenționat – se interesează sau dobândesc cunoștințe despre anumite situații privind biserica și le au în vedere. Mai târziu, după ce anumite circumstanțe se abat asupra lor și sunt arestați, ei mărturisesc aceste informații. La suprafață, întrebările și cunoștințele lor despre aceste detalii nu par a fi în scopul de a mărturisi deliberat informațiile marelui balaur roșu, dar atunci când sunt arestați, nu se pot abține. Drept urmare, mărturisirea lor atrage unele consecințe negative asupra bisericii. Astfel, întrebările lor întâmplătoare și cunoștințele lor despre aceste detalii nu au natura conversațiilor obișnuite sau a discuțiilor goale; în schimb, ei procedează astfel în mod intenționat și cu un scop precis. Acest lucru pregătește condițiile pentru a deveni mai târziu iude. Poate fi rezolvată problema oamenilor care trădează cu lejeritate informațiile altora prin metode precum părtășia despre adevăr sau avertizarea lor? (Nu.) De ce nu? (Deoarece oamenilor de acest fel le lipsesc conștiința și rațiunea și nu vor accepta adevărul, iar părtășia despre adevăr cu ei este inutilă.) Cum ar trebui tratate aceste persoane rele, care le pot face rău altora cu lejeritate? Există o singură soluție, și anume de a le îndepărta, deoarece faptele lor nu doar că le fac rău fraților și surorilor, ci tulbură și lucrarea bisericii. Acest tip de comportament poate fi caracterizat drept vânzarea fraților și surorilor și vânzarea bisericii, prin urmare oamenii de acest fel trebuie să fie îndepărtați sau excluși. Deși oamenii de acest fel nu pot fi caracterizați drept antihriști, există suficiente motive pentru a-i caracteriza drept oameni răi care perturbă și tulbură lucrarea bisericii. Prin urmare, îndepărtarea oamenilor de acest fel este în întregime în conformitate cu principiile. Acești oameni nu sunt interesați de adevăr; doar le place să se intereseze peste tot despre detaliile conducătorilor și lucrătorilor, precum și despre detaliile anumitor frați și surori. Ei cred în Dumnezeu de mai mulți ani și nu au înțeles multe adevăruri – totuși au adunat destul de multe informații despre familiile conducătorilor și lucrătorilor și ale fraților și surorilor. Indiferent care frate sau soră este menționată, ei pot împărtăși câteva dintre detaliile lor, pe care alții le consideră destul de șocante. Deși nu sunt conducători sau lucrători, sunt mereu dornici să se intereseze de anumite chestiuni interne ale bisericii, cum ar fi lucrarea administrativă, șefii diverselor structuri și despre unele slujbe legate de chestiuni externe. Ei întreabă frecvent cine a mers în anumite locuri pentru a-și îndeplini îndatoririle și când a plecat, cine a fost promovat, cine a fost demis și cum merg anumite aspecte ale lucrării bisericii. După ce se interesează de aceste lucruri, răspândesc informațiile peste tot. Și mai detestabil este faptul că unii oameni chiar își notează informațiile pe care le-au adunat după ce au pus întrebări. Nu arată aceasta că au motive ascunse? (Ba da.) Când își consemnează propriile probleme în țara marelui balaur roșu, ei știu să utilizeze coduri sau un limbaj criptic, dar când consemnează informațiile altora, nu folosesc o metodă care să demonstreze măcar un strop de înțelepciune, notând în schimb doar numele real, înfățișarea, vârsta, numărul de telefon și alte detalii ale fraților și surorilor. Nu-i așa că intenționează să recurgă la trădare? Au intenții rele și chiar intenționează să recurgă la trădare. Odată ce se întâmplă ceva periculos și poliția confiscă informațiile pe care le-au consemnat, nu trebuie decât să-i amenințe și să-i intimideze, fără să recurgă măcar la tortură, iar ei mărturisesc imediat totul în detaliu, fără să ascundă nimic. Chiar își frământă creierii pentru a-și aminti lucrurile pe care le-au uitat și, de îndată ce-și amintesc ceva, le spun imediat polițiștilor. Ba chiar conduc poliția la casele fraților și surorilor, la casele conducătorilor și lucrătorilor și la locuințele celor care îndeplinesc îndatoriri importante, pentru a fi arestați. Nu credeți că oamenii de acest tip sunt extrem de abjecți? (Ba da.) Înainte de a-i vinde pe alții, comportamentul lor nu părea al unei persoane rele, cu atât mai puțin al unui antihrist – puteau fi doar manifestările unei ființe umane corupte obișnuite – dar, odată ce au fost arestați, au fost în stare să-i vândă cu ușurință pe oricare dintre frați și surori. Doar această manifestare în sine îi face și mai abjecți decât oamenii răi și antihriștii. Problema nu este că nu s-au putut abține să nu divulge puține informații nesemnificative sub constrângere severă, tortură și persecuție, deoarece trupul lor era prea slab și nu mai puteau îndura. În schimb, au dezvăluit în mod proactiv și nepăsător toate informațiile pe care le cunoșteau, fără să țină cont de siguranța fraților și a surorilor, cu atât mai puțin de lucrarea bisericii. Acest lucru este extrem de abject! Aceasta este una dintre manifestările tipului de oameni care sunt iude.

Există un alt tip de oameni, care caută să raporteze biserica și pe frați și surori la cea mai mică provocare. De exemplu, când se confruntă cu dezastre naturale, boli sau furt, se plâng de Dumnezeu și, de asemenea, se plâng că frații și surorile nu dau dovadă de dragoste și nu-i ajută să-și rezolve problemele. De aceea vor să vândă biserica și pe frați și surori. Unii oameni comit în mod nechibzuit fapte rele și sunt emondați, iar frații și surorile se îndepărtează la rândul lor de ei; acest lucru îi face să simtă că în casa lui Dumnezeu nu există dragoste, așa că izbucnesc: „Nu vă mai place de mine, nu-i așa? Mă disprețuiți cu toții, nu-i așa? Oare chiar mai pot să obțin binecuvântări din credința în dumnezeu? Dacă nu obțin binecuvântări, vă voi raporta pe toți!” Aceasta este cea mai „clasică” replică a unor astfel de oameni. De ce spun că această afirmație – „Dacă nu obțin binecuvântări, vă voi raporta pe toți” – este „clasică” din partea lor? Pentru că această afirmație le reprezintă umanitatea. Această propoziție nu este ceva ce spun doar pentru a-și vărsa ura după ce se confruntă cu multe situații nesatisfăcătoare sau din cauza unor resentimente adânc înrădăcinate, nici nu este o izbucnire de moment. În schimb, este ceva ce le-a umplut inimile și poate fi dezvăluit oricând. Este ceva ce există de mult timp în inimile lor și poate izbucni în orice moment. Aceasta le reprezintă umanitatea. Umanitatea lor este atât de degradată – dacă cineva îi provoacă sau îi rănește, sunt capabili să vândă acea persoană în orice moment. Dacă, în timp ce-și îndeplinesc datoria, încalcă rânduielile de lucru sau principiile, iar conducătorii și lucrătorii sau frații și surorile îi emondează puțin, devin plin de resentimente, furioși și nemulțumiți, apoi spun lucruri precum: „Vă voi raporta! Știu unde locuiești, îți știu numele și prenumele!” Dacă nu-i potoliți pe oamenii de acest fel, chiar s-ar putea să vă vândă. Nu încearcă doar să sperie pe cineva și nici nu spun acest lucru într-un moment de enervare; dacă cineva chiar îi jignește sau îi enervează, sunt pe deplin capabili să vândă acea persoană. Unii oameni spun: „De ce să ne temem de ei?” Problema nu este că ne temem de ei. Nu ne-am teme de trădarea lor dacă s-ar întâmpla într-o țară democratică și liberă. Dar în țara marelui balaur roșu, dacă recurg într-adevăr la trădare, aceasta ar putea provoca necazuri fraților și surorilor și ar putea afecta lucrarea bisericii. Dacă frații și surorile chiar sunt arestați, marele balaur roșu va face mare caz din aceasta. Odată ce găsește o breșă, va continua să aresteze oameni la nesfârșit. În această eventualitate, viața bisericească a multor oameni ar fi afectată, la fel și îndeplinirea normală a datoriei multor oameni. Nu sunt aceste consecințe destul de grave? Trebuie să luați în considerare aceste lucruri! Oamenii de acest tip fac mereu crize de furie atunci când interacționează cu alții. Dacă spusele cuiva îi fac nefericiți sau le dau în vileag problemele și îi enervează, se supără pe acea persoană și pot chiar refuza să-i vorbească mai multe zile, iar când mergeți să-i căutați și le cereți să-și facă datoria, ignoră cererea. Este imposibil să vă înțelegeți cu oameni de acest fel. Nu sunt oameni răi? Într-un grup de indivizi, îi auziți deseori pe oamenii răi spunând lucruri precum: „Dacă cineva se pune cu mine, nu voi trece cu vederea! Știu exact unde locuiți, știu chiar și ce culoare au draperiile voastre. Știu foarte bine unde vă întruniți și unde locuiesc conducătorii și lucrătorii!” Ați spune că indivizii de acest tip sunt periculoși? (Da.) Sunt iude tipice. Chiar și când totul este normal, se pot da totuși peste cap pentru a recurge la trădare. Și dacă se produce vreo nenorocire, vor fi primii care părăsesc corabia și devin iude. Prin urmare, dacă oameni de acest tip sunt descoperiți în biserică, ar trebui să fie îndepărtați sau excluși cât mai curând posibil. Ce alte manifestări au oamenii de acest tip? De exemplu, în timpul adunărilor, deoarece frații și surorile se văd cu regularitate, nu este nevoie să facă schimb de amabilități. Când vine timpul, încep adunarea, citind cuvintele lui Dumnezeu și având părtășie despre adevăr. Dar cei care fac crize de furie se enervează când văd că nimeni nu le acordă atenție și nu-i salută. Aceștia izbucnesc: „Mă disprețuiți cu toții? Hm! Niciunul dintre voi nu mă întâmpină – ei bine, nu-i nimic; am o modalitate de a mă ocupa de voi. Știu unde locuiesc conducătorii bisericii, știu care dintre voi vă îndepliniți îndatoririle, știu unde și ce lucrare faceți, știu cine îi găzduiește pe conducători și lucrători, cine protejează ofrandele, cine se ocupă de tipărirea cărților și cine este responsabil pentru transportarea lor. Vă voi raporta pe toți! Voi raporta la poliție totul despre biserică!” Dacă oamenii îi tratează cu cel mai mare respect, totul este în regulă. Dar de îndată ce cineva îi enervează sau îi provoacă, devine o problemă – vor căuta să se răzbune și să trădeze. Ori de câte ori se confruntă cu ceva care îi face nefericiți sau nemulțumiți, aduc amenințări dure împotriva fraților și surorilor și împotriva conducătorilor bisericii. Ați spune că oamenii de acest tip sunt înfricoșători și periculoși? (Sunt periculoși.) Oamenii de acest tip sunt iude, fiind capabili să recurgă în orice moment la trădare; sunt indivizi periculoși.

Există o altă manifestare a oamenilor capabili să recurgă în orice moment la trădare. De exemplu, în țara marelui balaur roșu, numărul de biserici înființate în diferite provincii și orașe, câți oameni fac parte din fiecare biserică, cine sunt conducătorii și în ce lucrare este implicată biserica – aceste lucruri trebuie păstrate strict confidențial. Trebuie protejate chiar și de membrii familiilor și de rudele non-credincioase, iar aceste informații nu trebuie dezvăluite niciodată, pentru a evita problemele viitoare pentru biserică. Însă acești indivizi periculoși care au motive ascunse încearcă mereu să se intereseze despre astfel de lucruri. Dacă frații și surorile refuză să le spună, ei cred următoarele: „De ce știți cu toții aceste lucruri, iar eu sunt singurul care nu are habar? De ce nu-mi spuneți? Mă tratați ca pe un intrus, nu ca pe unul dintre frați și surori? Bine atunci, vă voi raporta!” Vezi, în orice situație, sunt capabili să raporteze biserica și pe frați și surori. Nimeni nu i-a jignit, dar chiar și cea mai mică nemulțumire îi îmboldește să raporteze biserica. De exemplu, când cărțile cuvântului lui Dumnezeu sunt distribuite fraților și surorilor, toată lumea începe cu nerăbdare să se uite la câte capitole din cuvântul lui Dumnezeu cuprinde cartea, câte pagini există și la calitatea tipăriturii. Toți sunt fericiți și încântați să țină cartea în mâini. Dar oamenii de felul iudelor, pe de altă parte, se gândesc: „Unde a fost tipărită această carte? Cât costă tipărirea unui singur exemplar? Cine se ocupă de tipărire? După tipărire, cine se ocupă de transport? Cum au fost livrate aceste cărți la biserica noastră? Unde sunt păstrate cărțile? Cine se ocupă de protejarea lor?” Aceste subiecte sunt în mod inerent sensibile. În general, cei care au raționalitate și cei care au umanitate nu vor întreba despre astfel de chestiuni, dar acești indivizi periculoși care sunt capabili să recurgă la trădare sunt dornici să întrebe despre ele. Așadar, ce părere ai: ar trebui sau nu să le spui când întreabă întruna despre aceste lucruri? (N-ar trebui să le spunem.) Dacă le spui, vor fi în stare să dezvăluie aceste informații și să recurgă la trădare. Dacă nu le spui, vor avea ceva de zis: „Cum de nu reușesc să aflu aceste lucruri? Casa lui dumnezeu nu este corectă! Fac parte din casa lui dumnezeu, am dreptul să fiu informat despre absolut orice problemă! Mă tratați ca pe un intrus. Bine, vă voi raporta!” Iarăși vor să raporteze biserica. Nu sunt oameni răi? Dacă ar raporta într-adevăr biserica la poliție, ce consecințe ar avea acest lucru? Nu s-ar confrunta frații și surorile cu un pericol care le primejduiește viața dacă ar fi arestați? Mai mult, după ce poliția ar face arestări, acest lucru ar cauza foarte multe dificultăți fraților și surorilor și lucrării bisericii. În plus, ar avea un impact asupra intrării în viață a aleșilor lui Dumnezeu în diferite grade – cei care nu știu să caute adevărul ar putea să devină negativi și chiar să nu mai participe deloc la adunări. Ei nu țin cont de nimic din toate acestea. Au așadar conștiință și rațiune? Indiferent ce lucrare face biserica, vor mereu să afle primii. Sunt fericiți doar când știu tot ce se întâmplă în biserică. Dacă există un singur lucru despre care nu li se spune, nu pot să renunțe și vor să meargă să raporteze biserica, fapt ce poate provoca necazuri uriașe. Ce fel de mizerabili sunt aceștia? Sunt diavoli! Dacă un diavol este preocupat mereu de ceva din biserică, sigur va aduce necazuri. De exemplu, dacă unii frați și surori sunt înstăriți și aduc ofrande mari, se gândesc fără încetare la asta și îi întreabă: „Cât ai oferit?” Cealaltă persoană răspunde: „Cum aș putea să-ți spun asta? N-ar trebui să știe mâna dreaptă ce face stânga. Nu-ți pot spune, este confidențial!” Ei răspund: „Chiar și acest lucru este confidențial? Nu ai încredere în mine. Nu mă tratezi ca pe unul dintre frați și surori!” În inima lor, îi poartă pică celuilalt și se gândesc: „Hm, crezi că ești atât de grozav cu ofrandele tale bogate! N-ai de gând să-mi spui cât ai oferit. Știu că familia ta are o afacere. Dacă mă provoci, te voi raporta pentru că ai credință în dumnezeu, iar afacerea ta se va duce de râpă! Atunci nu vei putea să oferi nici măcar un cent!” Vezi, vor din nou să raporteze pe cineva. Ori de câte ori există un lucru mărunt despre care nu li se spune, vor să raporteze biserica și pe frați și surori. Reședințele anumitor indivizi care îndeplinesc îndatoriri importante sunt cunoscute doar de câteva persoane. Scopul nu este de a ascunde în mod deliberat ceva față de ceilalți sau de a face ceva necurat fără știința altora; este din cauză că mediul e prea periculos și, din motive de siguranță, sunt necesare astfel de rânduieli. Când acest trădător, această iudă, aude că o anumită familie găzduiește niște frați și surori care călătoresc, consideră că este ceva ce merită raportat – poate că poliția chiar îi va da o recompensă! Pândește în spatele ușii, trăgând cu urechea și, după ce aude ceva, se înfurie: „Discutați probleme ale bisericii pe la spatele meu, fără să-mi spuneți. Vă e teamă că vă voi vinde, așa că vă feriți de mine și îmi ascundeți lucruri, nu mă tratați ca făcând parte din casa lui dumnezeu. Bine, vă voi raporta!” Vezi, iarăși vor să-i raporteze pe alții. Ai spune că acești indivizi sunt o mare problemă? (Da.) Ei cred că toate situațiile care îi implică pe frați și surori sau biserica ar trebui cunoscute de toți și că fiecare are dreptul de a fi informat – mai ales ei. Dacă există chiar și un singur lucru despre care nu li se spune, amenință că vor raporta oameni. Se folosesc în permanență de acțiunea denunțării pentru a-i amenința pe frați și surori și pe conducătorii bisericii, folosindu-se mereu de acest lucru pentru a-și atinge propriile obiective. Astfel de oameni sunt un mare pericol ascuns în cadrul bisericii, sunt o bombă cu ceas. În orice moment, le-ar putea face rău și ar putea atrage dezastre asupra fraților și surorilor, precum și lucrării bisericii. Când astfel de indivizi sunt descoperiți, ar trebui îndepărtați – nu trebuie tolerați.

Există în biserică și unii oameni care sunt iude și încearcă mereu să se intereseze câți bani are casa lui Dumnezeu și cine face cele mai mari ofrande în biserică. Alții le spun: „Nu ți se poate spune acest lucru. Cunoașterea lui nu-ți va aduce beneficii și, în plus, nu este ceva despre care ar trebui să întrebi.” La auzul acestora, ei devin ostili și spun: „Vă feriți cu toții de mine, mă disprețuiți, nu mă tratați ca pe unul dintre frați și surori; mă tratați ca pe un intrus. Știu în casa cărei persoane sunt păstrați banii bisericii. Vă voi raporta și voi lăsa poliția să-i confiște pe toți – atunci voi afla câți bani sunt!” Ori de câte ori se întâmplă ceva, vor să-i vândă sau să-i raporteze pe ceilalți; doar când vine vorba de tulburările cauzate de conducătorii falși, de antihriști și de oamenii răi din biserică, ei nu raportează niciodată nimic. Sau, chiar și când văd conducători falși și antihriști furând sau acaparând ofrandele, nu dau în vileag și nu raportează niciodată aceste acțiuni, nici nu informează casa lui Dumnezeu. Nu sunt preocupați de astfel de chestiuni. Dar dacă oricare dintre frați sau surori îi provoacă, îi jignește sau îi desconsideră, vor merge să-l raporteze. Sau dacă unele rânduieli de lucru ale casei lui Dumnezeu nu se aliniază la noțiunile lor, făcându-i să se simtă jenați sau punându-i într-o situație dificilă, încep să se gândească: „Te voi raporta! Mă voi asigura că-ți vei pierde funcția de conducător al bisericii, mă voi asigura că lucrarea bisericii eșuează, mă voi asigura că biserica se năruie!” Vezi? Vor să-l raporteze pe conducătorul bisericii chiar și din această cauză. În unele biserici, sunt selectați mai mulți indivizi care sunt apți să îndeplinească o datorie în străinătate – circumstanțele lor familiale și personale permit acest lucru, ei întrunesc cerințele casei lui Dumnezeu, iar frații și surorile sunt cu toții de acord. Când acei oameni care seamănă cu niște iude văd acest lucru, se gândesc: „Asemenea lucruri bune nu mi se întâmplă niciodată mie. Ar trebui să te raportez! Le voi spune polițiștilor că anumiți oameni din biserica noastră vor pleca în străinătate pentru a-și îndeplini datoria. Mă voi asigura că nu poți ieși din țară. Voi face în așa fel încât marele balaur roșu să te aresteze sau guvernul să te pună sub supraveghere, așa încât nici măcar să nu te poți întoarce acasă!” Atât timp cât frații și surorile nu pot pleca în străinătate, se simt mulțumiți. Ce credeți: nu este natura acțiunilor unor astfel de oameni mai gravă decât natura celor care perturbă și tulbură ocazional? (Ba da.) Persoanele de acest tip sunt o mare problemă. Nu au o inimă cu frică de Dumnezeu și nu se tem deloc de Dumnezeu. Indiferent de situație sau de motiv, atât timp cât lucrurile nu merg așa cum vor ei, vor dori să raporteze biserica și să-i vândă pe frați și surori – sunt diavoli! Când biserica descoperă astfel de oameni, ar trebui să fie îndepărtați sau excluși cât mai curând posibil pentru a evita problemele viitoare. Dacă mediul actual nu permite acest lucru sau nu sunt încă întrunite condițiile, atunci trebuie monitorizați și supravegheați cu strictețe și trebuie să vă feriți de ei. Când permit condițiile, indivizii periculoși de acest fel nu trebuie în niciun caz tolerați – îndepărtați-i sau excludeți-i cât mai devreme și cât mai rapid posibil. Nu așteptați până când vând biserica și cauzează consecințe înainte de a lua măsuri. Odată ce procedează astfel, conducând la consecințe reale, pierderile vor fi semnificative. Cine știe câți frați și surori vor rămâne fără o casă la care să se întoarcă sau vor fi chiar arestați și întemnițați? S-ar putea ca mulți frați și surori să nu-și mai poată îndeplini datoria sau să ducă o viață bisericească. Consecințele vor fi de neimaginat. Prin urmare, dacă, în calitate de conducător sau lucrător, descoperi în biserică oameni care sunt iude, trebuie să-i îndepărtezi sau să-i excluzi în timp util. Dacă faci parte dintre frați sau surori și descoperi astfel de oameni, trebuie să-i raportezi conducătorilor și lucrătorilor bisericii cât mai curând posibil. Această problemă se referă la siguranța fraților și surorilor din biserică, precum și a ta. Nu te gândi: „Nu au recurs încă la nicio trădare, așa că nu-i mare lucru; doar vorbesc dintr-o furie de moment.” Toată lumea se înfurie – unii oameni, atunci când se înfurie, ar putea cel mult să spună câteva cuvinte dure, să facă o mică criză de furie sau să fie negativi câteva zile, dar atât timp cât au o inimă cu frică de Dumnezeu, se tem de Dumnezeu în inimile lor și au o anumită conștiință și rațiune, precum și limite elementare când vine vorba de a fi o persoană, n-ar săvârși niciodată lucruri care să le facă rău altora, indiferent de situație. Este însă diferit pentru cei care sunt iude din fire. Ei pot raporta biserica și pe frați și surori cât ai clipi din ochi, dorind mereu să folosească forțele Satanei pentru a amenința biserica și pe frați și surori, astfel încât să-și atingă scopurile. Acești oameni sunt aliniați cu demonii – nu au limite elementare când vine vorba de a fi o persoană. Prin urmare, atât conducătorii bisericii, cât și frații și surorile trebuie să fie deosebit de vigilenți în ceea ce-i privește pe cei care pot raporta într-o clipă biserica. Dacă cineva descoperă asemenea oameni irezonabili, supărători în mod intenționat, care nu ascultă deloc de rațiune, ar trebui să-i raporteze imediat conducătorilor și lucrătorilor, apoi să-i observe și să-i supravegheze. În cazul în care conducătorii bisericii descoperă astfel de oameni, ar trebui să conceapă un plan pentru a gestiona și rezolva situația cât mai curând posibil. Trebuie să-i protejeze pe frați și surori și să protejeze viața bisericească și lucrarea bisericii pentru a nu fi afectate și tulburate de astfel de indivizi. Nu presupuneți că, atunci când astfel de oameni spun că vor raporta biserica sau pe frați și surori, este doar ceva spus într-o clipă de furie și, astfel, să lăsați garda jos. De fapt, faptul că spun frecvent astfel de lucruri demonstrează că această idee este deja în mintea lor. Dacă gândesc în acest fel, sunt capabili să dea curs acestei idei. Uneori, după ce spun „Te voi raporta”, s-ar putea să nu meargă până la capăt, dar cine știe când chiar ar putea să facă acest lucru. Odată ce o fac, consecințele vor fi de neimaginat. Așadar, dacă le tratezi mereu cuvintele „Te voi raporta” doar ca pe ceva spus la furie, atunci ești ignorant și nesăbuit. Nu ai reușit să-ți dai seama de substanța umanității lor prin aceste cuvinte și aceasta este o greșeală. Ei pot spune „Te voi raporta” pentru a-i amenința pe ceilalți cât ai clipi din ochi – aceasta nu este în niciun caz doar o afirmație spusă la furie; le reprezintă natura asemănătoare unei iude și lipsa lor de limite elementare atunci când vine vorba de a fi o persoană. Ce fel de mizerabili sunt aceia care nu au limite elementare când vine vorba de a fi o persoană? Genul de oameni fără conștiință și fără raționalitate. Fără conștiință, sunt capabili să comită orice faptă rea, iar fără raționalitate, sunt capabili să acționeze dincolo de limitele raționalității, făcând tot soiul de prostii. După ce raportează biserica și văd că frații și surorile sunt arestați și lucrarea bisericii este afectată, este posibil să verse lacrimi și să-și exprime regretul. Dar acești oameni irezonabili și supărători în mod intenționat acționează fără raționalitate; când se vor confrunta cu o situație similară în viitor, tot vor raporta biserica. Nu indică aceasta o problemă cu natura lor? Tocmai aceasta este natura-esență pe care o au. Unii conducători ai bisericii încă mai cred că spusele lor sunt doar într-un moment de furie și că natura lor nu este rea. Ei cred că aceasta nu este o dezvăluire naturală a umanității lor și nu le reprezintă umanitatea. Este greșit acest punct de vedere? (Da.) Chiar dacă nu dau dovadă de obicei de un comportament care să indice un caracter abject, faptul că spun adesea că îi vor raporta pe frați și surori și că cel mai mic lucru care îi nemulțumește îi poate determina să se gândească să-i raporteze este suficient pentru a demonstra că au un caracter josnic și abject și că nu sunt demni de încredere. Astfel de oameni nu au conștiință sau rațiune. Ei acționează după bunul plac atunci când vine vorba de a fi o persoană, făcând tot ce doresc pe baza propriilor interese și preferințe, fără limite ale conștiinței. Astfel de oameni ar trebui să fie tratați prin îndepărtarea lor și nu este nevoie să le arătați indulgență, deoarece nu sunt copii; sunt adulți și ar trebui să știe care sunt consecințele raportării fraților, surorilor și bisericii. Sunt pe deplin conștienți că aceasta este cea mai necruțătoare acțiune, cea mai eficientă. O consideră atuul lor, modalitatea supremă de a se răzbuna pe frați și surori și pe biserică. Spune-Mi, nu sunt asemenea oameni niște diavoli? (Ba da.) Așadar, de ce să dai dovadă de îngăduință față de niște diavoli? Trebuie să aștepți până când îi vezi arătându-i deschis marelui balaur roșu pe frați, surori și familiile gazdă înainte să recunoști că sunt iude? Până când vei vedea aceste fapte și le vei caracteriza, va fi deja prea târziu. De fapt, natura-esență pe care o au este deja dată în vileag în momentul în care încep să strige despre raportarea bisericii când întâmpină o problemă. Nu aștepta până când aceștia iau măsuri pentru a-i discerne și a-i îndepărta – ar fi prea târziu. Dacă nimeni – fie că este vorba de conducătorul bisericii, fie de un frate sau o soră – nu i-a auzit vorbind despre raportarea fraților și surorilor și nimeni nu-i cunoaște bine, iar când sunt provocați sau jigniți de cineva, îl raportează, așa încât frații și surorile nu au de ales decât să se ascunde și să evite pericolul, iar unii care își îndeplinesc datoria trebuie să se mute rapid, atunci, într-un astfel de scenariu, nu-i poți învinovăți pe frați și surori fiindcă sunt nesăbuiți și incapabili să le vadă adevărata față. Dar dacă spun frecvent că îi vor raporta pe frați și surori și oamenii tot nu iau acest lucru în serios, ar fi cu adevărat o prostie. După ce aud atât de mult din adevăr, încă nu pot discerne oamenii – nu-i așa că sunt confuzi? (Ba da.) Pentru cei care ar putea deveni în orice moment iude, să nu credeți că trădarea lor este cauzată de faptul că înțeleg puțin din adevăr sau cred de puțin timp în Dumnezeu ori din alt motiv. Niciuna dintre acestea nu este cauza. La bază se află faptul că au un caracter abject; în sinea lor, au esența oamenilor răi. Este întru totul corect să-i discerneți și să-i caracterizați în acest fel, apoi să-i îndepărtați sau să-i excludeți ca pe niște oameni răi. Aceste acțiuni îi protejează pe frați și surori și, totodată, protejează și lucrarea bisericii pentru a nu fi afectată. Aceasta este responsabilitatea conducătorilor și lucrătorilor bisericii. Prin urmare, conducătorii și lucrătorii trebuie să se păzească de astfel de oameni și să-i supravegheze cu promptitudine, iar apoi să aibă părtășie cu frații și surorile, astfel încât toată lumea să-i poată discerne. Trebuie să se străduiască să-i înlăture pe astfel de oameni înainte ca planurile lor să reușească, pentru a evita necazurile aduse fraților și surorilor sau bisericii. Acesta este discernământul și principiile de tratare a problemelor pe care conducătorii și lucrătorii ar trebui să le aibă atunci când se confruntă cu astfel de oameni și așa ar trebui să practice în astfel de situații. Este clar? (Da.) Desigur, cel mai bine este să tratați astfel de oameni în mod înțelept, asigurându-vă că îndepărtarea lor nu-i aduce bisericii probleme în viitor. Dacă tratarea unei amenințări ascunse duce ulterior la și mai multe, atunci conducătorul bisericii care procedează astfel este extrem de incompetent și nu corespunde deloc standardului; nu știe să facă lucrarea și îi lipsește înțelepciunea. Pe de altă parte, dacă un conducător al bisericii poate să gestioneze o amenințare ascunsă într-un mod care să evite consecințele nefavorabile, aduce beneficii lucrării bisericii și, de asemenea, îi ajută pe frați și surori să evolueze în ceea ce privește discernământul, atunci știe cu adevărat cum să facă lucrarea. Doar acest tip de conducător sau lucrător este conform standardului.

Dacă un conducător sau un lucrător întâlnește oameni care sunt în stare să vândă biserica, dar nu poate să-i discearnă sau să simtă ce fel de umanitate au sau ce fel de probleme le-ar putea aduce bisericii și fraților și surorilor, nefiindu-i clare toate aceste lucruri în inima lui, și nu știe cum ar trebui să trateze sau să se ocupe de astfel de oameni, cum să facă această lucrare sau chiar că este o lucrare pe care conducătorii și lucrătorii trebuie să o facă – sau, chiar dacă știe, dar nu este dispus să-i ofenseze pe astfel de oameni și se face pur și simplu că nu vede problema, fără să-i îndepărteze sau să-i excludă – ce fel de conducător sau lucrător este acela? (Unul fals.) Nu este conform standardului ca lucrător sau conducător. În primul rând, încearcă în mod nesăbuit să-i ajute pe toți, dând dovadă de dragoste și răbdare față de fiecare și tratându-i pe toți ca pe niște frați și surori. Acesta este un individ confuz, un conducător fals sau un lucrător fals. În plus, când descoperă oameni care sunt iude în biserică, nu face nimic pentru a se ocupa sau a rezolva problema cu promptitudine. În schimb, închide ochii, prefăcându-se că nu observă nimic. În inima sa, gândește: „Atât timp cât statutul meu nu este amenințat, nu-i nimic. Nu-mi pasă de lucrarea bisericii, de siguranța fraților și surorilor sau de interesele casei lui dumnezeu. Atât timp cât ocup această poziție și am ocazia să experimentez desfătarea în fiecare zi, este tot ce am nevoie.” Nu face o lucrare adevărată și, când vede probleme, nu le rezolvă; doar se bucură de beneficiile statutului său. Este acesta un conducător fals? (Da.) De exemplu, să presupunem că o persoană de tipul celor care sunt capabili în orice moment să recurgă la trădare se comportă tiranic în biserică de mult timp, amenințând constant că va raporta biserica și pe frați și surori. Unii conducători falși văd acest lucru, dar nu fac nimic. Chiar și atunci când cineva îl raportează pe acest individ, iar conducătorii de nivel superior se ocupă de el îndepărtându-l, conducătorii falși tot nu iau în serios acest lucru și nu-i dau importanță. Se gândesc: „Lasă-i să raporteze pe cine vor. Atât timp cât nu mă raportează pe mine sau nu-mi afectează rolul de conducător al bisericii, este în regulă.” Este acest tip de conducător un conducător fals? (Da.) Își ocupă poziția doar pentru a se bucura de beneficiile ei, fără a face o lucrare adevărată, observând pe cineva care este în stare să-i vândă în orice moment pe frați și surori, dar nereușind să-l îndepărteze sau să-l excludă – este un conducător fals și ar trebui să fie demis cu promptitudine din rolul său. Unii conducători falși, după ce sunt demiși, rămân sfidători. Aceștia spun: „Cu ce drept mă demiteți? E doar din cauză că nu am îndepărtat acea persoană? Nu s-ar rezolva problema dacă ați îndepărta-o voi? În plus, doar a zis că-i va raporta pe frați și surori, nu a făcut asta în realitate. Și nu a provocat nicio tulburare bisericii. De ce să mă ocup de ea?” Ba chiar se simt destul de nedreptățiți. Nu fac deloc o lucrare adevărată; doar se bucură de beneficiile statutului lor, iar atunci când o iudă atât de evidentă apare în biserică, nici nu se ocupă de ea, nici nu o îndepărtează. Unii frați și surori se tem în permanență, spunând: „Există o iudă printre noi, care amenință mereu că îi raportează pe frați și surori – este foarte periculos! Când va fi îndepărtată această persoană?” Îi spun de mai multe ori conducătorului bisericii despre această problemă, dar conducătorul nu o abordează, zicând în schimb: „Nu-i nimic. E doar o dispută personală, nu implică lucrarea bisericii sau siguranța fraților și surorilor.” Nu se ocupă de problemă. Care este singura lucrare pe care o fac? Un tip este lucrarea atribuită de conducătorii de nivel superior, pe care nu au de ales decât să o facă. Celălalt este tipul în cazul căruia nerealizarea lucrării le-ar afecta sau le-ar pune în pericol statutul, caz în care realizează fără tragere de inimă unele sarcini care îi pun într-o lumină bună. Dar dacă statutul lor nu este afectat, evită lucrarea oricând pot. Sunt aceștia conducători falși? (Da.) Când se confruntă într-adevăr cu un anumit mediu sau cu arestarea, sunt primii care aleargă la adăpost, având grijă doar de propria siguranță, fără să le pese dacă frații și surorile sunt în siguranță și nu protejează lucrarea bisericii sau interesele casei lui Dumnezeu. În orice fac, scopul este doar să-și păstreze statutul propriu. Atât timp cât Cel de mai sus nu-i demite și atât timp cât la următoarele alegeri frații și surorile încă îi votează și au șansa de a rămâne conducători, vor face puțină lucrare fără tragere de inimă. Dacă ceva din ce fac ar putea afecta modul în care îi consideră Cel de mai sus, determinându-L eventual pe Cel de mai sus să-i demită, sau dacă acțiunile și manifestările lor i-ar putea face pe frați și surori să-și creeze o impresie proastă despre ei și să nu-i aleagă din nou, vor încerca să-și salveze imaginea făcând măcar puțină lucrare aflată imediat în fața lor. În acest fel, pot răspunde celor de la nivelul superior și inferior – numai lui Dumnezeu nu-I pot răspunde. Tot ceea ce fac este doar de dragul aparențelor. Atât timp cât conducătorii de nivel superior nu-i demit, iar frații și surorile continuă să-i sprijine, se simt mulțumiți. Pe durata funcției lor de conducător al bisericii, nu comit un rău major și, la exterior, par mereu să fie ocupați cu lucrarea, dar nu fac o lucrare adevărată. Mai ales când văd că oamenii răi tulbură biserica, nu fac nimic. Le este teamă să nu-i jignească pe acești oameni răi, așa că încearcă să-i împace și să negocieze cu ei oricând este posibil, căutând doar să mențină armonia. Nu sunt dispuși să jignească pe nimeni; chiar dacă acești oameni tulbură lucrarea bisericii sau amenință siguranța fraților și surorilor, ei nu fac nimic. Acesta este un conducător fals în cel mai adevărat sens al cuvântului.

În cazul conducătorilor falși care nu fac o lucrare adevărată, dacă frații și surorile le amintesc în mod repetat, cerându-le să rezolve problemele, dar ei tot nu fac o lucrare reală, nu rezolvă probleme reale și nu corectează greșelile, atunci ar trebui să raportați acest lucru la nivel superior. În cazul în care conducătorii și lucrătorii de nivel superior nu abordează problema, atunci ar trebui să vă gândiți la orice mijloace de a-i îndepărta pe acești conducători falși. De fapt, am spus aceste cuvinte de mulți ani, dar majoritatea celor de nivel inferior sunt sclavi care preferă să sufere o pierdere personală și să îndure unele prejudicii decât să-i jignească pe alții. Indiferent de circumstanțe, ei aleg mereu calea de mijloc și se comportă ca niște persoane care caută să fac pe plac altora, fără să jignească niciodată pe nimeni. Care este costul de a nu-i jigni pe oameni? Este sacrificarea lucrării și intereselor casei lui Dumnezeu, ceea ce aduce daune intereselor casei Sale și îi tulbură pe frați și surori. Dacă oamenii răi nu sunt tratați, mulți dintre cei care își îndeplinesc datoria vor fi afectați. Nu este echivalent cu afectarea lucrării casei lui Dumnezeu? (Ba da.) Când lucrarea casei lui Dumnezeu este afectată, nimeni nu se simte neliniștit sau îngrijorat; de aceea spun că majoritatea oamenilor sacrifică lucrarea și interesele casei lui Dumnezeu pentru a menține armonia și prietenia cu ceilalți. Ei evită să-i jignească pe conducători și pe frați și surori; nu jignesc pe nimeni. Toți se poartă ca niște persoane care caută să facă pe plac altora. Mentalitatea lor este: „Ești bun, eu sunt bun, toți sunt buni – la urma urmei, ne vedem tot timpul.” Și care este rezultatul? Aceasta le permite oamenilor răi să exploateze situația; se comportă în mod repetat tiranic, făcând tot ce doresc. Așadar, în cazul în care conducătorii bisericii nu sunt de încredere și nu-i înlătură pe oamenii răi, atunci frații și surorile trebuie să se gândească la orice mijloace de a se proteja; trebuie să păstreze distanța, să-i evite și să-i izoleze pe oamenii răi atunci când îi văd. Unii spun: „Dacă îi izolăm și se enervează, nu ne vor raporta din nou?” Dacă într-adevăr te-ar raporta, ți-ar fi frică? (Nu. Acest lucru i-ar dezvălui drept oameni răi.) Dacă te raportează din nou, aceasta dovedește și mai mult că sunt niște iude din fire, niște diavoli. Nu trebuie să-ți fie frică de ei. În cazul în care conducătorii și lucrătorii sunt orbi, incapabili să-și dea seama de lucruri, confuzi și inutili sau dacă sunt indeciși, nu jignesc niciodată pe nimeni, doar se complac în beneficiile statutului lor fără a face o lucrare adevărată, atunci frații și surorile n-ar trebui să-și mai pună speranța în ei. Trebuie să-și unească forțele pentru a se ocupa de oamenii răi și a scăpa de iude conform principiilor. Ar putea fi nevoie să schimbe locul de adunare sau să folosească o metodă înțeleaptă de a-i înlătura, pentru a evita să fie perturbați de acești oameni. Asigurarea funcționării normale a vieții bisericești și a progresului normal al întregii lucrări bisericești este cel mai important lucru. Dacă un conducător al bisericii face lucrare adevărată, are un calibru suficient și o umanitate destul de bună, atât timp cât își realizează lucrarea conform rânduielilor de lucru, toată lumea ar trebui să asculte de el. Dacă nu face o lucrare reală, atunci nu ar trebui să interacționați cu el sau să vă bazați pe el. În acea situație, problemele ar trebui rezolvate conform cuvintelor lui Dumnezeu și adevărurilor-principii. Dacă este necesară demiterea conducătorului, atunci acesta ar trebui demis; dacă este necesară o nouă alegere, atunci organizați una. Dacă acest conducător fals nu protejează interesele casei lui Dumnezeu, nu asigură mediul în care frații și surorile își fac datoria și nu se preocupă de siguranța fraților și surorilor, atunci nu este conform standardului; este incompetent, doar un mizerabil care nu îndeplinește o funcție reală – frații și surorile nu ar trebui să-l asculte sau să fie constrânși de el. Toți conducătorii și lucrătorii care nu pot înlătura iude ori de câte ori este nevoie sunt conducători falși și lucrători falși; astfel de conducători falși și de lucrători falși ar trebui tratați în modul descris mai sus. Dacă nu sunt tratați cu promptitudine, frații și surorile vor fi cu toții vânduți de iude, iar biserica va înceta să mai existe. Aici se încheie părtășia noastră despre a opta manifestare: sunt capabili în orice moment de trădare.

I. Sunt capabili în orice moment să plece

A noua manifestare constă în faptul că „sunt capabili în orice moment să plece”. Persoanele de acest tip care sunt capabile în orice moment să plece din casa lui Dumnezeu nu sunt persoane care pleacă doar când întâmpină o situație specială sau când se confruntă cu un mare dezastru, peste ceea ce poate suporta o persoană obișnuită, depășindu-i limitele. În schimb, sunt capabile în orice moment să plece – chiar și o mică problemă le poate determina să plece; chiar și o mică problemă le poate face să nu mai vrea să-și îndeplinească datoria, să nu mai vrea să creadă în Dumnezeu și să-și dorească să plece din casa lui Dumnezeu. Persoanele de acest tip sunt și o mare bătaie de cap. La suprafață, pot părea puțin mai bune decât oamenii care sunt iude, dar sunt în stare să părăsească oricând și oriunde casa lui Dumnezeu. Nu se știe dacă sunt sau nu capabile să-și vândă frații și surorile. Credeți că persoanele de acest tip sunt de încredere? (Nu.) Au așadar principii în modul lor de comportament? Au o bază în credința lor în Dumnezeu? (Nu.) Dau vreun semn al unei credințe adevărate? (Nu.) Atunci ce fel de persoane sunt? (Neîncrezătoare.) Ele cred în Dumnezeu și își îndeplinesc datoria de parcă totul ar fi o glumă. Seamănă cu cineva care nu se ocupă de sarcinile sale adecvate, care iese să cumpere niște sos de soia și, văzând acrobați sau artiști stradali care creează o atmosferă animată, este cuprins de entuziasm și uită să cumpere sosul de soia, ajungând să întârzie treburile corespunzătoare. Oamenii de acest fel nu se atașează de nimic mult timp; nu au tragere de inimă și sunt nestatornici. Credința lor în Dumnezeu se bazează și pe interesul lor – ei simt că este destul de distractiv să creadă în Dumnezeu, dar, la un moment dat, când își pierd interesul, vor pleca imediat, fără nicio ezitare. Unii care pleacă intră imediat în afaceri, alții urmează o carieră oficială, unii intră în relații romantice și se pregătesc de căsătorie, iar alții care doresc să se îmbogățească rapid se duc direct într-un cazinou. Se spune că, dacă nu vezi pe cineva timp de trei zile, ar trebui să-l privești cu alți ochi. În cazul celor care sunt capabili să părăsească în orice moment casa lui Dumnezeu, dacă nu-i vezi o singură zi, când îi întâlnești din nou, sunt complet diferiți. Ieri, încă se îmbrăcau decent și adecvat, părând manierați și prezentabili. Chiar se rugau lui Dumnezeu, cu lacrimi șiroindu-le pe față, spunând că vor să-și dedice tinerețea și să-și verse sângele pentru Dumnezeu, să moară pentru Dumnezeu, să fie loiali până la moarte și să intre în Împărăție. Strigau astfel de sloganuri mărețe, dar, la scurt timp după aceea, au plecat la cazinou. Ieri, erau fericiți să-și îndeplinească datoria și, în timpul adunării, citeau cuvintele lui Dumnezeu cu o față luminoasă și debordând de entuziasm, fiind atât de mișcați, încât se tânguiau cu ochii plini de lacrimi. Cum se face așadar că azi au fugit la cazinou? Au jucat până târziu în noapte, nedorind să meargă acasă, distrându-se din plin și debordând de entuziasm. Ieri, încă participau la adunări, dar azi au fugit la cazinou – așadar, care manifestare îi reprezintă cu adevărat? (Aceasta din urmă îi reprezintă cu adevărat.) Dacă cineva nu înțelege adevărul, chiar nu-și poate da seama cum anume este această persoană. Cele două manifestări, atât înainte, cât și după, sunt de fapt prezentate de aceeași persoană – cum se face atunci că par a fi prezentate de două persoane diferite? Majoritatea oamenilor nu pot vedea adevărata față a unei astfel de persoane. Vezi că, fiind credincioasă în Dumnezeu, aceasta participă adesea la adunări, nu face rău și este destul de capabilă să îndure greutăți și să plătească un preț pentru a-și îndeplini datoria. Când stă în fața computerului, este concentrată și sârguincioasă, muncind din greu și străduindu-se din toată inima. Ai crede că, în calitate de credincioasă în Dumnezeu, n-ar trebui să joace Mahjong, nu-i așa? Dar după o singură zi în care nu o vezi, a fugit la sala de Mahjong sau la cazinou ca să joace jocuri de noroc. Și este o jucătoare excelentă de Mahjong – nu arată deloc ca o persoană care crede în Dumnezeu! Te-a zăpăcit total – este cineva care crede în Dumnezeu sau un non-credincios care joacă Mahjong? Cum poate schimba rolurile atât de repede? Când crede în Dumnezeu, Îl are atunci pe Dumnezeu în inima sa? (Nu.) Crede în Dumnezeu doar ca să se distreze și să-și omoare timpul, pentru a vedea ce înseamnă credința în Dumnezeu și dacă îi poate aduce fericire în viață. Dacă nu este fericită, este capabilă să plece în orice moment. Nu a intenționat niciodată să creadă toată viața și, cu siguranță, nu a intenționat niciodată să-și facă datoria și să-L urmeze pe Dumnezeu toată viața. Ce a intenționat așadar? În mintea ei, dacă este să creadă cu adevărat în Dumnezeu, atunci cel puțin nu trebuie să-i afecteze capacitatea de a se distra, nu trebuie să implice realizarea niciunei lucrări și trebuie să garanteze totuși că poate duce o viață fericită. Dacă trebuie să citească în fiecare zi cuvintele lui Dumnezeu și să aibă părtășie despre adevăr, atunci nu va fi interesată sau fericită. Odată ce se satură, va părăsi biserica și va fugi înapoi în lume. Persoana respectivă gândește următoarele: „Viața nu-i ușoară, așa că oamenii n-ar trebui să se poarte urât cu ei înșiși. Trebuie să fim stăpânii propriului destin și să nu ne maltratăm trupul. Trebuie să ne asigurăm că suntem fericiți în fiecare zi – aceasta e singura modalitate de a trăi liber. N-ar trebui să credem cu încăpățânare în dumnezeu. Privește cât de relaxat sunt! Oriunde există fericire, acolo mă duc. Dacă nu sunt fericit, voi pleca. De ce să-mi creez singur disconfort? Capacitatea de a pleca în orice moment este cel mai înalt crez al meu pentru felul în care mă comport, fiind un «credincios cu un spirit liber» – un astfel de mod de viață este atât de confortabil și lipsit de griji!” Ce fel de „poezii” recită adesea oamenii de acest fel? „Nu mă întreba de unde vin, orașul meu natal este departe.” Ce altceva recită altminteri? „De ce să nu trăiești liber măcar o dată?” Când simt că este plictisitor sau nu mai este distractiv, pleacă repede, gândindu-se: „De ce să rămâi într-un singur loc când sunt atâtea de văzut în lume?” Ce altă zicală faimoasă folosesc? „De ce să renunți la o pădure întreagă de dragul unui singur copac?” Ce credeți: oamenii de acest fel au credință adevărată? (Nu, sunt neîncrezători.) Când vine vorba de neîncrezători, întrucât spunem că toate problemele lor sunt probleme ale umanității, atunci ce anume este în neregulă cu umanitatea unor asemenea oameni? Credeți că oamenii de acest fel s-au gândit vreodată la întrebări precum modul în care ar trebui să se comporte, pe ce cale ar trebui să meargă sau ce fel de perspectivă asupra vieții și ce valori ar trebui să aibă în timp ce trăiesc? (Nu.) Așadar, care este problema cu umanitatea acestui tip de persoană? (Acest tip de persoană nu are conștiința și rațiunea umanității normale; nu se gândește la astfel de întrebări.) Acest lucru este sigur. În plus, pentru a vorbi exact, persoanele de acest fel nu au suflet; sunt doar cadavre umblătoare. Nu au cerințe proprii în ceea ce privește comportamentul sau calea pe care ar trebui să meargă, nici nu se gândesc la aceste lucruri. Motivul pentru care nu se gândesc la aceste lucruri este că, deși au la exterior înfățișarea unui om, esența lor este de fapt cea a unui cadavru umblător, a unui înveliș gol. Indivizii de acest fel au o atitudine de a pluti doar în derivă prin viață când vine vorba de chestiuni legate de viața omenească și de supraviețuire. Pentru a fi mai preciși, „a pluti în derivă prin viață” înseamnă doar a orbecăi și a aștepta moartea, neînvățând și rămânând ignoranți, petrecându-și zilele mâncând, bând și distrându-se. Ei merg oriunde există fericire și orice îi face să se simtă fericiți, voioși și confortabili în trup, asta vor face. Dar vor evita și vor ține distanța față de orice le provoacă suferință trupului sau le aduce durere lăuntrică; pur și simplu nu vor ca trupul lor să îndure greutăți. Cu toate acestea, există unii oameni care experimentează viața prin îndurarea greutăților. Sau, prin faptul că parcurg și experimentează diverse lucruri, fac în așa fel încât viața lor să nu fie goală și să poată câștiga ceva din ea. În cele din urmă, ajung la o concluzie în privința căii pe care ar trebui să meargă și a tipului de persoană care ar trebui să fie. Aceștia dobândesc multe prin intermediul experiențelor de viață. În primul rând, sunt capabili să vadă adevărata față a anumitor oameni; în plus, pot concluziona ce principii și metode ar trebui să folosească cineva pentru a trata diverse persoane, evenimente și lucruri și cum ar trebui să-și trăiască întreaga viață. Indiferent dacă ceea ce concluzionează ei în cele din urmă se aliniază la adevăr sau este contrar adevărului, cel puțin s-au gândit la asta. Pe de altă parte, cei care sunt capabili să părăsească în orice moment casa lui Dumnezeu nu au niciun interes să urmărească adevărul sau să-și facă datoria în credința lor în Dumnezeu. Ei caută mereu oportunități de a-și satisface dorințele desfrânate și preferințele și nu vor niciodată să deprindă cu sârguință o competență profesională în îndeplinirea datoriei lor, să-și facă bine datoria sau să trăiască o viață plină de sens. Vor doar să fie asemenea non-credincioșilor, fericiți și voioși în fiecare zi. Astfel, oriunde merg, caută distracție și amuzament, doar pentru a-și satisface interesele și curiozitatea. Dacă sunt nevoiți să facă neîntrerupt o singură datorie, își pierd interesul și nu mai au motivația să o facă în continuare. La oamenii de acest fel, atitudinea față de viață este doar să orbecăie. La suprafață, pare că trăiesc foarte liber și relaxat, fără să se agite din cauza lucrurilor. Par veseli și lipsiți de griji în fiecare zi, capabili să se adapteze circumstanțelor oriunde merg. Unii par chiar neafectați și neîngrădiți de obiceiurile lumești sau de convențiile relațiilor umane, dând impresia la exterior că sunt extraordinari și mai presus decât mulțimea obișnuită. Dar, de fapt, esența lor este aceea a unui cadavru umblător, a unui obiect fără suflet. Cei care cred în Dumnezeu, dar sunt capabili să părăsească în orice moment biserica, nu se țin niciodată mult timp de ceea ce fac – pot păstra doar un entuziasm temporar. Dar oamenii care au conștiință și rațiune sunt diferiți. Indiferent ce datorie realizează, o învață cu seriozitate și se străduiesc să o facă bine. Sunt în stare să realizeze ceva și să creeze valoare. În primul rând, sunt capabili să câștige recunoașterea celor din jur și, totodată, se pot simți încrezători în sinea lor, văzând că sunt capabili să realizeze ceva și sunt oameni utili, nu lipsiți de valoare. Acesta este minimul pe care îl poate dobândi o persoană care are conștiința și rațiunea umanității normale. Dar cei care plutesc în derivă prin viață nu se gândesc niciodată la aceste lucruri. Oriunde ar merge, se rezumă doar să mănânce, să bea și să se distreze. La exterior, poate părea că trăiesc foarte liber și în largul lor, dar, de fapt, asemenea oameni nu au niciun gând în mintea lor. Nu sunt niciodată serioși în ceea ce fac; sunt mereu grăbiți și motivați de un entuziasm de scurtă durată, fără să realizeze vreodată ceva. Vor să orbecăie toată viața lor și, oriunde ar merge, au aceeași atitudine – nici măcar credința lor în Dumnezeu nu constituie o excepție. Poți vedea că, într-o anumită perioadă, pare că sunt destul de serioși în ceea ce privește realizarea datoriei lor și sunt capabili să îndure greutăți și să plătească un preț, dar indiferent cine le subliniază problemele sau le spune cum să facă lucrurile, nu iau niciodată în serios și nu acceptă deloc adevărul. Pur și simplu fac lucrurile după bunul plac – atât timp cât sunt fericiți, este în regulă pentru ei. Dacă nu sunt fericiți, pleacă să se distreze, fără să asculte sfatul nimănui. În inimile lor, se gândesc: „Oricum nu am intenționat niciodată să cred în dumnezeu pe termen lung.” Dacă cineva îi emondează, sunt în stare să plece imediat. Aceasta este una dintre manifestările oamenilor care sunt capabili în orice moment să părăsească biserica.

Cei care sunt capabili să părăsească în orice moment biserica au alt tip de manifestare. Unii oameni – indiferent de câți ani cred în Dumnezeu, indiferent dacă par să aibă o bază și indiferent ce datorie au îndeplinit anterior – odată ce se confruntă cu o situație specială, care le implică interesele personale, pot să dispară dintr-odată. Ceilalți pot să piardă în orice moment contactul cu ei și să nu-i mai vadă în biserică, fără să aibă habar ce se întâmplă cu ei. Unii oameni, când întâlnesc pe cineva de sex opus care încearcă să-i seducă, nu-și mai fac datoria și pleacă la întâlniri, devenind imposibil de contactat. Există și cei ai căror copii au ajuns la vârsta căsătoriei și devin ocupați cu pregătirile pentru căsătoria copiilor lor, fără să-și mai facă datoria sau să participe la adunări. Nu primesc pe nimeni, indiferent cine îi caută. Unele persoane, când părinții, soțul sau soția lor sunt bolnavi și internați în spital, când se întâmplă ceva important sau intervine un dezastru neașteptat acasă – dacă sunt credincioși adevărați în Dumnezeu – vor da o explicație, spunând: „Au existat recent niște probleme acasă de care trebuie să mă ocup, așa că nu pot participa la adunări. Trebuie să cer un concediu și, dacă puteți găsi pe cineva potrivit, vă rog să-i cereți să-mi preia temporar datoria fără întârziere.” Vor da măcar o înștiințare și o explicație. Dar cei care sunt capabili să părăsească în orice moment biserica întrerup contactul cu aceasta fără să spună un cuvânt și, indiferent cum ar încerca frații și surorile, nu pot lua legătura cu ei. Problema nu este că nu au mijloacele de a fi contactați – s-ar putea lua legătura cu ei prin orice metodă – dar pur și simplu nu vor să intre în contact sau să le răspundă fraților și surorilor. Spun următoarele: „De ce ar trebui să iau legătura cu tine? Îmi fac datoria în mod voluntar; nu sunt plătit pentru asta. Dacă vreau să plec, voi pleca! Dacă se întâmplă ceva acasă, este treaba mea personală. Nu sunt obligat să te informez și n-ai niciun drept să afli!” Unii oameni pleacă timp de o lună sau două și apoi se întorc să dea raportul fără să se simtă măcar jenați, comportându-se ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Alții pleacă doi sau trei ani și sunt imposibil de găsit. Necunoscând situația, oamenii din biserică cred că, întrucât această persoană crede în Dumnezeu de mulți ani, este imposibil să părăsească biserica. Aceștia presupun că s-a întâmplat ceva neașteptat și sunt îngrijorați că persoana respectivă a fost arestată de PCC. În realitate, se întâmplă doar că persoana nu mai vrea să creadă în Dumnezeu și a plecat fără să-i anunțe pe frați și surori. Unii pleacă vreo zece zile și apoi se întorc; aceasta nu înseamnă că au încetat să creadă. Unii oameni pleacă și lipsesc apoi doi sau trei ani – ați spune că au încetat să mai creadă? (Da.) Într-adevăr, au încetat să mai creadă și ar trebui să fie înlăturați. Aceasta nu este o plecare obișnuită; au încetat să creadă. Dintr-o perspectivă umană, se spune că nu mai cred. Cum vede Dumnezeu acest lucru? În ochii Lui, acest lucru se numește a-L tăgădui pe Dumnezeu, a nu-L urma și a-L respinge pe Dumnezeu. Dar, din perspectiva lor, aceștia cred: „Nu l-am respins pe dumnezeu; încă mai cred în dumnezeu în inima mea!” Vezi? Se debarasează cu ușurință. Mai sunt și alții care nu mai participă la adunări și nu-și mai îndeplinesc datoria doar pentru că sunt într-o dispoziție proastă sau sunt supărați în sinea lor, deoarece cred că este prea greu și obositor să-și îndeplinească datoria sau pentru că au fost emondați puțin. Aceștia pleacă fără să dea măcar o explicație despre lucrarea de care se ocupau, spunând: „Nimeni să nu mă contacteze. Nu sunt fericit și nu mai vreau să cred!” Când se supără, poate dura vreun an. Temperamentul lor este cu adevărat ieșit din comun – nu pot să-și vină în fire vreun an! Unii oameni își asumă lucrarea conducătorilor și lucrătorilor din biserică, dar nu doar că nu reușesc să facă lucrarea bine, ci comit și fapte rele în mod nechibzuit, provocând perturbări și tulburări în lucrarea bisericii. Mai târziu, frații și surorile nu-i aleg și, în plus, îi discern și îi dau în vileag în timpul părtășiei. Așa că încep să se gândească: „Este aceasta o sesiune de critică împotriva mea? Pur și simplu n-am făcut lucrarea bine, chiar e așa mare lucru? De ce au părtășie și mă dau în vileag așa? În toți anii mei, n-am suferit niciodată o asemenea nedreptate! Înainte să cred în dumnezeu, eu eram mereu cel care îi mustra pe alții; nimeni nu m-a mustrat vreodată. Când am îndurat vreodată o asemenea greutate înainte? Vă luați cu toții de mine, făcându-mă să mă simt umilit. Nu voi mai crede!” Pur și simplu, încetează să mai creadă. Cei care spun asta nu sunt doar oameni tineri – unii dintre ei cred în Dumnezeu de opt sau zece ani și au patruzeci sau cincizeci de ani, dar pot spune și asemenea lucruri când sunt nemulțumiți. Au asemenea oameni un loc pentru Dumnezeu în inimile lor? Consideră ei credința în Dumnezeu drept cel mai important lucru din viață? Este normal să te simți puțin negativ și slab când ești emondat sau când te confrunți cu dezastre sau eșecuri, dar aceste lucruri nu ar trebui să te facă să nu crezi în Dumnezeu. Astfel de oameni nu cred cu sinceritate în Dumnezeu. Cei care cred cu sinceritate în Dumnezeu pot stărui în credința lor chiar și atunci când sunt arestați și persecutați – doar aceștia sunt oameni care au mărturie. Unii oameni, când se confruntă puțin cu un dezastru natural, dacă frații și surorile fie nu știu acest lucru, fie află cam târziu și nu-i ajută la timp, încep să se gândească: „Mă confrunt cu dificultăți și nimeni nu-mi acordă atenție, deci se uită de sus la mine! Este inutil să cred în dumnezeu. Nu voi mai crede!” Pot înceta să creadă în Dumnezeu doar din cauza unei chestiuni atât de mărunte. Aceasta este una dintre manifestările oamenilor care sunt capabili în orice moment să părăsească biserica.

Există o altă situație pentru cei care sunt capabili în orice moment să părăsească biserica. PCC, pentru a-i câștiga de partea sa, le oferă o slujbă bună, spunându-le: „Nu câștigi nimic crezând în dumnezeu. Ce perspective ai putea să ai? Ți-am găsit un post la o companie străină cu un salariu lunar mare, beneficii bune și asigurare de muncă. Nu ai niciun viitor crezând în dumnezeu; mai bine muncești, câștigi bani și trăiești o viață bună.” În cele din urmă, aceștia părăsesc biserica și merg la muncă. Cineva spune: „Ieri această persoană încă își îndeplinea datoria în biserică. De ce și-a făcut bagajele și a plecat astăzi?” Aceștia se duc să muncească și să câștige bani; nu mai cred în Dumnezeu. Pleacă fără să spună un cuvânt și, de atunci înainte, merg pe o cale separată de frați și surori, devenind oameni care merg pe alt drum. Vor să urmărească faima și câștigul, să se ridice la înălțime și să iasă în evidență și nu mai cred în Dumnezeu. Există și oameni care, în timp ce predică Evanghelia, întâlnesc pe cineva de care le place, încep o relație și pleacă să-și trăiască viața împreună. Nu doar că nu-și mai fac datoria, dar chiar încetează să mai creadă în Dumnezeu. Acasă, părinții lor încă nu știu, crezând că aceștia își fac datoria în casa lui Dumnezeu. De fapt, această persoană a dispărut cu mult timp în urmă – cine știe: poate chiar a avut un copil până acum. Îndeplinirea datoriei este foarte importantă, dar ei pot să abandoneze chiar și o astfel de lucrare esențială cum este predicarea Evangheliei. Când întâlnesc pe cineva de care le place sau pe cineva căruia îi place de ei, câteva cuvinte simple, seducătoare și ispititoare de la acea persoană sunt suficiente pentru a-i atrage. Sunt foarte frivoli și neglijenți, capabili să-L părăsească și să-L trădeze pe Dumnezeu oricând și oriunde. Indiferent de câți ani cred astfel de oameni în Dumnezeu sau câte predici au ascultat, tot nu înțeleg nicio fărâmă de adevăr. Pentru ei, credința în Dumnezeu pur și simplu nu este importantă și nici îndeplinirea datoriei lor nu contează – ei simt că nu au de ales decât să facă aceste lucruri de dragul de a obține binecuvântări. De îndată ce intervine o problemă personală sau de familie, sunt capabili să plece într-o clipă. Când se confruntă puțin cu un dezastru natural, pot înceta pur și simplu să mai creadă. Orice poate interveni în credința lor în Dumnezeu; orice problemă îi poate determina să devină negativi și să renunțe la datoria lor. Ce fel de oameni sunt? Merită cu adevărat să reflectăm profund la această întrebare!

Ce fel de oameni sunt aceia capabili să părăsească în orice moment biserica? Un tip este reprezentat de oamenii fără minte, nechibzuiți, zăpăciți, care nu au habar de ce cred în Dumnezeu, indiferent de câți ani cred. Nu au idee ce înseamnă credința în Dumnezeu. Un alt tip este reprezentat de neîncrezătorii care nu cred deloc în existența lui Dumnezeu și nu înțeleg semnificația sau valoarea credinței în Dumnezeu. Pentru ei, a asculta predici și a citi cuvintele lui Dumnezeu este ca și cum ar studia teologia sau ar deprinde unele cunoștințe profesionale – odată ce înțeleg și pot vorbi despre acestea, ei consideră că au terminat. Nu le pun niciodată în practică. Pentru ei, cuvintele lui Dumnezeu sunt doar un fel de teorie, un slogan și nu pot deveni niciodată viața lor. Așadar, pe acești oameni nu-i interesează nimic în legătură cu credința în Dumnezeu. Lucruri precum îndeplinirea datoriei, urmărirea adevărului, practicarea cuvintelor lui Dumnezeu, adunarea cu frații și surorile, trăirea vieții bisericești împreună și așa mai departe nu sunt deloc atrăgătoare pentru ei și nimic din toate acestea nu le aduce fericirea și încântarea pe care le aduc mâncatul, băutul și distracția. Din contră, credincioșii sinceri în Dumnezeu simt că a fi împreună cu frații și surorile pentru a avea părtășie despre adevăr sau a trăi viața bisericească le poate aduce mereu beneficii și câștiguri. Deși se confruntă uneori cu pericole și persecuții sau își asumă riscuri predicând Evanghelia și îndură unele greutăți în timp ce-și îndeplinesc datoria, indiferent ce s-ar întâmpla, ei dobândesc o înțelegere a adevărului și obțin rezultatul de a-L cunoaște pe Dumnezeu prin faptul că îndură greutăți și plătesc un preț, iar aceste greutăți și acest preț aduc o transformare în viața-fire pe care o au. După ce cântăresc și evaluează toate acestea, simt că este bună credința în Dumnezeu, iar capacitatea de a înțelege adevărul este incredibil de valoroasă. Inimile lor devin deosebit de atașate de biserică, iar ei nu se gândesc niciodată să părăsească viața bisericească. Dacă văd că unii indivizi sunt trimiși în grupurile B sau sunt izolați sau îndepărtați de biserică deoarece au tulburat lucrarea bisericii, cei care cred sincer în Dumnezeu simt puțină neliniște în inimile lor. Ei gândesc: „Trebuie să-mi fac datoria cu sârguință. Nu pot în niciun caz să fiu îndepărtat. A fi îndepărtat este echivalent cu a fi pedepsit, însemnând finalul de a ajunge în iad! Ce rost ar mai avea atunci să trăiesc?” Majoritatea oamenilor se tem să părăsească biserica; ei simt că, odată ce părăsesc biserica și Îl părăsesc pe Dumnezeu, nu-și vor mai putea continua viața și totul se va termina. Dar cei care sunt capabili să părăsească biserica în orice moment consideră că părăsirea ei este un lucru destul de normal, așa cum ți-ai da demisia dintr-un serviciu pentru a găsi altul. Ei nu sunt niciodată mâhniți și nu suferă nicio durere în sinea lor. Ce credeți – au vreo conștiință sau rațiune cei care sunt capabili să părăsească în orice moment biserica? Astfel de oameni sunt cu adevărat de necrezut! Îndeplinirea datoriei de către unii oameni nu este conform standardului, iar ei comit mereu în mod nechibzuit fapte rele, provocând perturbări și tulburări în lucrarea bisericii. Biserica îi oprește apoi să-și îndeplinească datoria și îi trimite la o biserică obișnuită. Ce se întâmplă așadar ca urmare? Chiar a doua zi, se poartă ca o persoană complet diferită, începând cu totul o nouă viață. Unii încep să meargă la întâlniri și se căsătoresc, alții încep să-și caute un loc de muncă, unii merg la facultate și alții se reîntâlnesc cu vechii prieteni, își fac relații și caută oportunități de a se îmbogăți. Acești oameni se amestecă rapid în lumea vastă, dispărând în marea de oameni – se întâmplă chiar așa de repede. Unii frați și surori, după ce sunt trimiși la o biserică obișnuită din cauza rezultatelor slabe în îndeplinirea datoriei lor, trec printr-o perioadă de suferință, dar sunt capabili să reflecteze asupra propriei persoane și să-și recunoască propriile probleme, afișând o oarecare atitudine de schimbare. În schimb, cei care sunt capabili să părăsească în orice moment biserica, de îndată ce întâmpină unele dificultăți, nu mai vor să-și facă datoria și părăsesc biserica a doua zi, revenind la viața de non-credincioși. Ei nu se simt deloc îndurerați și chiar se gândesc: „Ce-i așa bun la credința în dumnezeu? Ești ridiculizat și calomniat constant de ceilalți și chiar riști să fii arestat și întemnițat. Dacă marele balaur roșu mă omoară în bătaie, nu va fi fost viața mea în zadar? Am îndurat atât de multe greutăți crezând în dumnezeu în toți acești ani, dar ce am câștigat? Dacă n-aș fi crezut în dumnezeu, aș fi devenit funcționar, aș fi câștigat bani și aș fi dus o viață de prestigiu până acum! Chiar regret că am crezut în dumnezeu până acum – dacă aș fi știut că va fi așa, aș fi plecat de mult! Ce rost are să înțelegi adevărul? Poate acea înțelegere să-ți dea de mâncare sau să-ți plătească facturile?” Vezi? Nu doar că nu au niciun regret, dar se simt și norocoși că pot părăsi biserica. Nu este dată în vileag adevărata lor față de neîncrezători? (Ba da.)

Unii oameni sunt de obicei superficiali și comit fapte rele nechibzuite în îndeplinirea datoriei lor. După ce sunt îndepărtați de biserică, când îi văd pe frați și surori, se uită la ei de parcă ar fi dușmani. Chiar și atunci când frații și surorile sunt amabili și încearcă să le vorbească, ei îi ignoră și îi privesc cu ură, spunând: „Voi sunteți cei care m-ați îndepărtat din biserică. Uitați-vă la mine acum! Mă descurc mai bine decât voi! Acum port aur și argint, sunt un mare mahăr! Trec prin viață atât de confortabil și priviți cât de ponosiți și obosiți sunteți voi în timp ce credeți în dumnezeu! Căutați cu toții întruna să dobândiți adevărul, dar nu cred că sunteți mai deștepți decât mine! Ce mare scofală să dobândiți adevărul? Puteți să-l mâncați ca pe o mâncare sau să-l cheltuiți ca pe bani? Chiar și fără să urmăresc adevărul, tot trăiesc destul de bine, nu-i așa? Am avut mare noroc că m-ați îndepărtat – ar trebui să vă mulțumesc pentru asta!” Din cuvintele lor, este evident că sunt neîncrezători, iar îndeplinirea datoriei i-a dezvăluit. Poate un non-credincios care crede doar verbal în Dumnezeu să-și facă datoria de bunăvoie? A-ți face datoria înseamnă a-ți îndeplini responsabilitățile și obligațiile fără a fi plătit sau a câștiga bani. Ei consideră acest lucru o pierdere, așa că nu sunt dispuși să-și facă datoria. Adevărata lor față de neîncrezători este astfel expusă; așa îi dezvăluie și îi elimină lucrarea lui Dumnezeu pe neîncrezători. Unii oameni au mereu o atitudine superficială atunci când își fac datoria, plutind pur și simplu în derivă zi după zi. Imediat ce au ocazia de a câștiga bani sau de a primi o promovare în lume, ei părăsesc în orice moment biserica – au avut mereu această intenție în minte. Dacă sunt transferați într-o biserică obișnuită pentru că sunt de obicei superficiali și comit fapte rele nechibzuite în timp ce-și fac datoria, nu doar că nu vor reflecta asupra propriei persoane, dar vor și gândi: „Faptul că mă înlături din biserica cu datorie full-time este o pierdere pentru tine și un câștig pentru mine.” Ba chiar se simt destul de mulțumiți de ei înșiși. Nu sunt astfel de oameni neîncrezători? Spune-Mi, pentru acei neîncrezători care sunt înlăturați pentru că au perturbat și au tulburat grav lucrarea bisericii prin faptele lor rele și nechibzuite, casa lui Dumnezeu i-a înlăturat astfel în concordanță cu principiile? (Da.) Acest lucru este complet în acord cu principiile; nu îi nedreptățește câtuși de puțin. Atitudinea lor față de Dumnezeu și față de îndeplinirea datoriei lor este de așa natură încât sunt capabili să abandoneze și să trădeze în orice moment. Aceasta este de ajuns pentru a dovedi că nu au absolut niciun interes față de lucrurile pozitive în inimile lor. Ei cred în Dumnezeu de atâția ani și au ascultat atât de multe predici, dar niciunul dintre adevărurile credinței în Dumnezeu sau dintre mărturiile bazate pe experiențe ale aleșilor Săi nu poate pune stăpânire pe inimile lor. Niciunul dintre aceste lucruri nu îi interesează, nu îi emoționează și nu îi face să se simtă atașați. Aceasta este esența umanității lor, și anume că nu au niciun interes față de lucrurile pozitive. Așadar, ce îi interesează? Îi interesează să mănânce, să bea și să se distreze, sunt interesați de plăcerile trupului, de tendințele rele și de filosofiile Satanei. Sunt interesați cu precădere de toate lucrurile negative din societate; doar de adevăr și de cuvintele lui Dumnezeu nu sunt interesați. De aceea sunt capabili să părăsească în orice moment casa lui Dumnezeu. Nu au absolut niciun interes în a citi frecvent cuvintele lui Dumnezeu sau în a avea frecvent părtășie despre adevăr în timpul adunărilor din casa lui Dumnezeu. Sunt dezgustați îndeosebi de îndeplinirea datoriei și chiar cred că toți cei care își fac datoria sunt niște proști. Ce fel de mentalitate și ce fel de umanitate sunt acestea? Nu sunt deloc interesați de adevăr sau de mântuirea oamenilor de către Dumnezeu și nu sunt deloc atașați de viața bisericească. Deși nu au judecat sau condamnat în mod deschis cuvintele lui Dumnezeu, ei ascultă predici de mai mulți ani fără să înțeleagă nici măcar o fărâmă de adevăr – acest lucru indică în mod clar o problemă. Nu există nimeni căruia să-i displacă atât lucrurile pozitive, cât și cele negative în același timp. Atât timp cât nu-ți plac lucrurile pozitive, vei fi interesat în mod special de cele negative. Dacă ești interesat îndeosebi de lucrurile negative, atunci cu siguranță nu vei fi interesat de cele pozitive. Persoanele de acest tip nu au niciun interes față de lucrurile pozitive, prin urmare nu există nimic în casa lui Dumnezeu de care să se simtă atașate, nimic care să le placă sau după care să tânjească. Tendințele rele ale lumii, banii, faima și câștigul, deținerea unei funcții oficiale, îmbogățirea și diversele erezii și sofisme populare sunt ceea ce le interesează cel mai mult. Inima lor este îndreptată spre lume, nu spre casa lui Dumnezeu, de aceea sunt capabile să plece în orice moment. Părăsirea casei lui Dumnezeu și a vieții bisericești nu le provoacă niciun regret, nicio suferință sau durere, ci mai degrabă o eliberare deplină. Se gândesc în sinea lor: „În sfârșit nu mai trebuie să ascult zilnic predici sau părtășii despre adevăr, nu mai trebuie să fiu îngrădit de aceste lucruri. Acum pot să urmăresc cu îndrăzneală faima și câștigul, banii, femeile frumoase și perspectivele personale. În sfârșit pot să mint și să-i înșel pe alții cu îndrăzneală, să pun la cale intrigi și comploturi și să recurg la tot soiul de tactici ticăloase fără nicio grijă. Pot să folosesc orice mijloace pentru a interacționa cu oamenii!” Pentru ei este dureros să asculte predici și părtășii despre adevăr în casa lui Dumnezeu, iar părăsirea casei Sale pare o eliberare. Aceasta înseamnă că aceste lucruri pozitive nu sunt ceea ce are nevoie inima lor. Ei au nevoie de toate lucrurile din lume și societate. De aici este clar că motivul pentru care au părăsit biserica este legat direct de lucrurile pe care le urmăresc și de preferințele lor.

Care este natura-esență a acestor oameni care sunt capabili în orice moment să plece din casa lui Dumnezeu? Vedeți acum care este? (Da. Sunt genul de oameni neîncrezători. Cei mai mulți dintre acești oameni sunt fiare reîncarnate, sunt cu toții niște indivizi confuzi, fără minte sau gânduri.) Așa este. Ei nu înțeleg chestiunile referitoare la credință. Nu înțeleg ce înseamnă cu adevărat viața umană, ce cale ar trebui să urmeze oamenii, care sunt cele mai semnificative lucruri de făcut, ce principii de practică ar trebui respectate când vine vorba de conduita proprie și așa mai departe și nici nu vor să caute adevărul pentru a le descoperi. Ce le place să urmărească? Mintea le este plină toată ziua de gânduri despre cum pot să obțină beneficii și să se bucure de o viață superioară celorlalți. Unii oameni încep să creadă în Dumnezeu cât timp sunt angajați în lume. Dar imediat ce sunt promovați drept supraveghetori sau manageri ori devin șefi, ei încetează să mai creadă. Când frații și surorile iau legătura cu ei, spun: „Acum am statut, reputație și poziție socială. E prea umilitor să cred în dumnezeu alături de voi. Ar trebui să păstrați cu toții distanța față de mine și să nu mai veniți să mă căutați! Puteți să renunțați la mine sau să mă excludeți dacă vreți. În orice caz, capitolul credinței mele în dumnezeu s-a încheiat și nu mai am nimic de-a face cu voi!” Vedeți ce spun? Ce fel de persoane sunt? Ați mai lua legătura cu ei? (Nu.) Au vorbit atât de răspicat, dar unii conducători ai bisericii încă simt că este regretabil când îi văd plecând și îi contactează de mai multe ori pentru a-i convinge: „Ai un calibru atât de bun și chiar erai conducător și lucrător pe vremuri. Ai fost demis doar pentru că nu ai urmărit adevărul. Dacă urmărești cu sârguință adevărul, sigur vei fi mântuit și, în viitor, vei fi cu siguranță un stâlp, un sprijin însemnat în casa lui Dumnezeu!” Cu cât conducătorii spun mai mult aceste lucruri, cu atât mai mult îi resping pe ceilalți. Unii conducători ai bisericii sunt confuzi și lipsiți de discernământ; această persoană a fost promovată în lume, totuși acești conducători încă o invidiază și doresc să stabilească o legătură cu ea – nu arată asta o lipsă de respect de sine? Oamenii care înțeleg adevărul pot vedea clar această chestiune: promovarea în societate nu este un semn bun; nu este drumul cel bun pe care să meargă cineva! Unii oameni nu mai cred în Dumnezeu de îndată ce dobândesc puțin statut în societate – aceasta doar îi dezvăluie și dovedește că nu sunt oameni care cred cu sinceritate în Dumnezeu sau care iubesc adevărul. Dacă ar fi credincioși sinceri, chiar dacă ar fi promovați și ar avea un viitor promițător în societate, tot nu L-ar părăsi pe Dumnezeu. Acum că L-au trădat pe Dumnezeu, este nevoie ca biserica să-i contacteze și să lucreze asupra lor? Nu este nevoie, pentru că au fost deja dezvăluiți ca neîncrezători. Prin faptul că nu cred în Dumnezeu, ei sunt cei care pierd – pur și simplu nu au acea binecuvântare. Sunt doar niște ființe mizerabile; dacă tot insiști să-i convingi să creadă în Dumnezeu, nu este o prostie? Cu cât încerci mai mult să-i convingi în acest mod, cu atât te disprețuiesc mai mult. Ei cred că toți cei care cred în Dumnezeu sunt oameni cu statut social mic și calibru insuficient. De aceea sunt deosebit de aroganți și neprihăniți de sine, privindu-i pe toți cu dispreț. Dacă cineva dă dovadă de îngrijorare față de ei sau dacă îi pasă cuiva de ei, consideră că încearcă să le intre în grații. Ce fel de mentalitate este aceasta? Este o incapacitate de a-i privi corect pe frați și surori. Sunt oameni care cred sincer în Dumnezeu? Când întâlniți persoane de acest tip, ar trebui să le respingeți. De îndată ce spun: „Sunt supraveghetor cu vechime acum. Nu mai veniți să mă căutați. Dacă veți continua să mă contactați, mă voi întoarce împotriva voastră! Mai ales să nu veniți la compania mea și să mă faceți de rușine – nu am nimic de-a face cu oamenii care cred în dumnezeu!” – odată ce spun aceste cuvinte, ar trebui să plecați imediat, să renunțați la ei și să nu vă mai asociați niciodată cu o astfel de persoană. Le este teamă că vom profita de succesul lor; de aceea trebuie să avem puțină cunoaștere de sine. Acești oameni prosperă și urcă în eșaloanele superioare; sunt în afara ligii noastre. Suntem doar oameni obișnuiți, din pătura inferioară a societății. Nu ar trebui să încercăm să stabilim legături cu ei – nu vă coborâți în acest fel! Sunt și unii oameni mai în vârstă, ai căror copii cumpără o casă de lux în oraș. După ce se mută, își iau tălpășița dintre frați și surori, spunând: „Nu mai veniți să mă căutați. Sunteți cu toții de la țară. Dacă veniți să mă căutați, oamenii vor crede că sunt și eu de la țară, că am rude în zona rurală. Cât de rușinos ar fi! Știți ce fel de persoană este fiul meu? Este un bogătan, un om înstărit, un om cu renume public! Dacă țineți legătura cu mine, n-ar fi umilitor pentru fiul meu? Așa că nu mai veniți să mă căutați în viitor!” Imediat ce rostesc aceste cuvinte, răspundeți doar: „Dacă asta e atitudinea ta, înțelegem. Îți dorim atunci fericire și bucurie!” În acel moment, dacă mai spuneți chiar și un singur cuvânt, veți părea stupizi și josnici. Ceea ce trebuie să faceți este doar să plecați imediat. Nu încercați vreodată să-i convingeți cu forța pe neîncrezători – este doar un comportament stupid. Înțelegeți? (Da.) Cât de stupizi pot fi unii oameni? Ei spun: „Fiul acelui individ este un om înstărit, un bogătan cu statut în societate. Ba chiar are legături cu funcționari guvernamentali. Dacă îl convingem să creadă în continuare în Dumnezeu, familia lui ar putea chiar să găzduiască frați și surori!” Cum sună această idee? Dacă te gândești la ea din perspectiva de a lua în considerare lucrarea bisericii, de a arăta considerație față de frați și surori și de a ține cont de siguranță, este perfect adecvată. Dar trebuie să vezi dacă acel individ crede sincer în Dumnezeu. Dacă nu este dispus să creadă în Dumnezeu și nu-i place să intre în contact cu frații și surorile, dar tot vrei să-l convingi să creadă în Dumnezeu, nu este oare o prostie? Nu face lucruri care să arate o lipsă de respect de sine. Avem protecția și îndrumarea lui Dumnezeu în timp ce credem în El. Indiferent în ce mediu trăim, totul este sub suveranitatea și rânduielile Sale. Indiferent ce suferință îndurăm, ar trebui să trăim cu demnitate. Unii oameni chiar îl invidiază pe acest individ care a părăsit casa lui Dumnezeu, spunând că este capabil – este corect acest punct de vedere? Cum ar trebui să vedem această chestiune? Odată ce s-a mutat într-o casă mare, a încetat să creadă în Dumnezeu. În societate, are statut și poziție și, în inima lui, îi desconsideră pe frați și surori, considerându-i oameni din pătura inferioară a societății, care nu sunt vrednici să interacționeze cu el. Așadar, ar trebui să avem cunoaștere de sine și să nu încercăm să stabilim legături cu astfel de oameni sau să ne dăm bine pe lângă ei, nu-i așa? (Da.)

Pentru cei care sunt capabili să părăsească în orice moment casa lui Dumnezeu, fie că sunt neîncrezători sau doar pierde-vară, fie că au credință în Dumnezeu pentru a obține binecuvântări sau a evita dezastrele – indiferent de situație – atât timp cât sunt capabili să părăsească în orice moment casa lui Dumnezeu și, după ce pleacă, sunt dezgustați de frații și surorile care îi contactează, fiind și mai dezgustați de ajutorul și de sprijinul fraților și surorilor, dând dovadă de ostilitate față de oricine are părtășie despre adevăr cu ei, nu este nevoie să le acordați atenție unor asemenea oameni. Dacă sunt descoperiți neîncrezători de acest fel, ar trebui să fie dați în vileag și îndepărtați în timp util. Unii oameni poate că nu iubesc adevărul, dar le place să fie oameni buni și să trăiască împreună cu frații și surorile; acest lucru le dă o stare de dispoziție bună și, pe deasupra, ei evită să fie tratați rău. În inimile lor, știu că au credință în adevăratul Dumnezeu și sunt dispuși să muncească în mod sârguincios. Dacă au într-adevăr acest tip de atitudine, credeți că ar trebui lăsați să-și îndeplinească în continuare datoria? (Da.) Dacă sunt dispuși să muncească și nu tulbură sau perturbă, atunci pot continua să muncească. Dar dacă într-o zi nu mai sunt dispuși să muncească și doresc să plece din casa lui Dumnezeu, spunând: „Plec să-mi încerc norocul în lume. Nu mai intenționez să cred în dumnezeu alături de voi. Nu este distractiv aici și, uneori, când îmi fac datoria superficial, sunt emondat. E foarte greu să stau aici; vreau să plec” – ar trebui convinși astfel de indivizi să rămână? (Nu.) Putem să le punem o singură întrebare: „Te-ai gândit bine?” Dacă spun: „M-am gândit mult timp la asta”, poți să zici: „Atunci îți dorim toate cele bune. Ai grijă și la revedere!” Este bună această abordare? (Da.) Ce fel de oameni credeți că sunt aceștia? Sunt de felul celor care se cred mai presus de ceilalți și care detestă lumea și căile ei, recitând adesea versuri ale oamenilor celebri, cum ar fi: „Îmi flutur mâneca, neluând niciun fuior de nor”. Ei cred că se păstrează puri și nu se integrează în această lume, dorind să găsească o oarecare mângâiere prin credința în Dumnezeu. Se consideră mereu extraordinari, dar, în realitate, sunt cei mai comuni dintre oameni, trăind doar pentru a mânca, a bea și a se distra. Nu au gânduri adevărate și nu urmăresc lucruri adevărate. Se consideră elevați, de parcă nimeni nu le-ar putea înțelege gândurile sau nu le-ar putea egala modul de gândire. Consideră că propriul orizont mental este mai înalt decât cel al unei persoane obișnuite, spunând lucruri precum: „Sunteți cu toții oameni obișnuiți, dar uitați-vă la mine: sunt diferit. Dacă mă întrebi de unde sunt, îți voi spune că orașul meu natal este departe.” Ți-au spus de unde sunt? Știi unde este acest așa-zis loc „departe”? Oamenii care sunt capabili să părăsească în orice moment biserica sunt exact de acest tip. Ei simt că niciun loc nu-i poate mulțumi și se gândesc mereu la unele lucruri nerealiste, vagi, iluzorii. Nu se concentrează asupra realității și nu înțeleg ce înseamnă viața omenească sau ce cale ar trebui să aleagă oamenii. Nu înțeleg aceste lucruri – sunt doar niște excentrici. Dacă o persoană de acest tip și-a pus în minte să părăsească biserica și spune că s-a gândit mult timp la asta, nu este nevoie să o convingeți să rămână. Nu mai spuneți nici măcar un cuvânt – pur și simplu renunțați la ea și gata. Așa ar trebui tratați astfel de oameni; este conform cu principiile de tratare a oamenilor. Aici se încheie părtășia despre cei care sunt capabili în orice moment să părăsească biserica.

J. Sunt șovăielnici

Cea de-a zecea manifestare constă în faptul că sunt șovăielnici. Ce manifestări specifice sunt afișate de oamenii șovăielnici? În primul rând, cele mai mari îndoieli ale acestor oameni cu privire la credința în Dumnezeu sunt: „Oare dumnezeu există cu adevărat? Există un tărâm spiritual? Există iadul? Aceste cuvinte rostite de dumnezeu sunt oare adevărul? Oamenii spun că această persoană este dumnezeu întrupat, dar n-am văzut niciun aspect care să-l facă să arate ca dumnezeu întrupat! Așadar, unde se află mai exact duhul lui dumnezeu? Există cu adevărat dumnezeu sau nu?” Ei nu găsesc niciodată răspunsuri clare la aceste întrebări. Văd că mulți oameni cred în Dumnezeu și se gândesc: „Dumnezeu trebuie să existe. Probabil că există. Sper că există. În orice caz, credința în dumnezeu nu mi-a provocat nicio pierdere; nimeni nu m-a tratat rău. Am auzit că îndeplinirea datoriei poate aduce binecuvântări și o destinație bună, făcând în așa fel încât să nu mor în viitor. Cred așadar că mă voi lua pur și simplu după ceilalți și voi crede.” După ce cred o perioadă de timp, văd că unii oameni se confruntă cu încercări și adversități și încep să se întrebe: „Oare credința în dumnezeu n-ar trebui să aducă binecuvântări? Unii s-au îmbolnăvit grav și au murit, unii au fost arestați și persecutați până la moarte de marele balaur roșu, iar alții s-au îmbolnăvit ori s-au confruntat cu dezastre care s-au abătut asupra familiilor lor în timp ce-și făceau datoria. De ce nu i-a protejat dumnezeu? Așadar, există dumnezeu cu adevărat sau nu? Dacă există, aceste lucruri n-ar fi trebuit să se întâmple!” Unii oameni bine intenționați au părtășie despre adevăr cu ei, spunând: „Dumnezeu este suveran asupra tuturor lucrurilor, iar soarta oamenilor este orchestrată de El. Oamenii ar trebui să accepte aceste chestiuni de la Dumnezeu și să se supună orchestrării Sale. Tot ce face Dumnezeu este bun.” La care acești indivizi șovăielnici spun: „Nu văd ce-i așa bun în privința asta! E bine să suferi dezastre? E bine să te îmbolnăvești grav sau să ai o boală incurabilă? E și mai rău să mori. Dumnezeu există sau nu? Nu știu.” Sunt mereu plini de îndoieli în legătură cu Dumnezeu. Când văd că mulți oameni își fac datoria, că lucrarea casei lui Dumnezeu se extinde tot mai mult și biserica înflorește zi de zi, ei simt că Dumnezeu trebuie să existe. Mai ales când îi aud pe frați și surori aducând mărturie pentru semnele și minunile pe care le-a arătat Dumnezeu și harul pe care l-au primit de la Dumnezeu, acești indivizi șovăielnici simt cu și mai multă putere că: „Dumnezeu există cu siguranță! Deși oamenii nu pot vedea duhul său, cuvintele rostite de dumnezeu întrupat au fost auzite de oameni și, de asemenea, am auzit atât de mulți oameni având părtășie despre cuvintele lui dumnezeu și experimentând cuvintele sale. Așadar, Dumnezeu trebuie să existe cu siguranță!” Când biserica înflorește și prosperă, totul îi merge bine, iar lucrarea bisericii se extinde tot mai mult și, mai ales, când frații și surorile experimentează anumite situații și chestiuni speciale și văd protecția, suveranitatea și conducerea lui Dumnezeu prin intermediul acestor lucruri, ei simt că Dumnezeu există și că este cu adevărat bun. După o perioadă de timp, pot experimenta însă frustrări și perioade dificile, unii se pot confrunta cu eșecuri și obstacole sau casa lui Dumnezeu poate elimina o parte din oameni; aceste lucruri, în special ultimul, le contrazic puternic noțiunile și le încalcă așteptările. Ei simt: „Dacă dumnezeu există, cum au putut să se întâmple aceste lucruri? N-ar trebui să se întâmple! E normal ca aceste lucruri să se întâmple printre non-credincioși, dar cum s-au putut întâmpla și în casa lui dumnezeu? Dacă dumnezeu există, ar trebui să rezolve aceste chestiuni și să le împiedice să se întâmple, fiindcă este atotputernic, are autoritate și putere! Există cu adevărat dumnezeu sau nu? Oamenii nu pot vedea duhul său. Cât despre cuvintele rostite de dumnezeu întrupat, toți spun că sunt adevărul, calea și pot fi viața oamenilor. Dar eu de ce nu simt că sunt adevărul? Am ascultat predici atât de mult timp, dar viața mea nu s-a transformat deloc! Am suferit atât de mult – ce am dobândit?” Încep să aibă îndoieli în legătură cu Dumnezeu, iar entuziasmul față de îndeplinirea datoriei lor scade și se domolește. Apoi se gândesc să plece din casa lui Dumnezeu ca să muncească și să câștige bani pentru a duce o viață decentă – încep să apară aceste gânduri active. Se gândesc în sinea lor: „Dacă dumnezeul în care cred nu este dumnezeul adevărat, atunci faptul că nu am muncit și nu am câștigat bani în toți acești ani în care am crezut în el vor fi fost o pierdere atât de mare! Nu, o astfel de gândire este greșită. Tot trebuie să cred în mod adecvat. Am auzit spunându-se că citirea mai multor cuvinte ale lui dumnezeu le va permite oamenilor să înțeleagă adevărul, să rezolve toate problemele și să nu mai fie slabi. Dar eu am citit cuvintele lui dumnezeu și tot n-am înțeles adevărul. De ce mă simt încă negativ? De ce simt mereu că nu am energie pentru a-mi face datoria? Dumnezeu nu lucrează asupra mea! Am atât de multe dificultăți, dar dumnezeu nu mi-a deschis o cale de ieșire. Așadar, oare dumnezeu există cu adevărat sau nu? Dacă aceasta e adevărata cale, dumnezeu ar trebui să-i binecuvânteze pe oamenii care își fac datoria cu pace, ușurință și normalitate. De ce mai există așadar dificultăți atât de mari în predicarea evangheliei și în îndeplinirea datoriei? Deși știu că lumea religioasă a rămas în urmă și că a crede în dumnezeu atotputernic înseamnă să intri în Epoca Împărăției, de ce n-am văzut cum lucrează duhul sfânt?” Ce fel de oameni sunt aceștia? Sunt oameni fără înțelegere spirituală. Ei citesc cuvintele lui Dumnezeu, dar nu înțeleg adevărul. Indiferent cât de mult adevăr este spus în părtășie, nu-i pot pricepe sensul. Privesc mereu lucrurile pe baza noțiunilor și închipuirilor lor și sunt plini în permanență de îndoieli despre Dumnezeu. Cum ar putea o astfel de persoană să înțeleagă adevărul? Unii oameni văd că predicarea Evangheliei este destul de dificilă, prin urmare gândesc: „Dacă aceasta ar fi adevărata cale, duhul sfânt ar lucra foarte mult. Oriunde ar merge frații și surorile să predice evanghelia, ar fi un proces ușor și lipsit de obstacole. Chiar mai mult, funcționarii guvernamentali ar începe și ei să creadă și ar da undă verde tuturor lucrurilor. Aceasta ar fi într-adevăr înfăptuirea adevăratului dumnezeu. Dar acum, privind faptele, nu este deloc cazul. Nu doar că președinții și funcționarii din diferite țări ale lumii nu cred în dumnezeu, dar nici nu susțin credința în dumnezeu. În unele țări, guvernele chiar îi persecută pe credincioși și îi împiedică pe oameni să creadă în dumnezeu. Așadar, chiar este dumnezeul în care credem adevăratul dumnezeu? Nu știu; e greu de spus.” Există mereu un semn de întrebare uriaș în inimile lor. De fiecare dată când aud știri de orice fel, au impresia că este un „cutremur” al cărui impact nu e nici uriaș, nici de neobservat, făcându-i să șovăie. Unii spun: „Oare șovăie mereu deoarece cred în Dumnezeu doar de puțin timp?” Nu este așa – unii oameni cred de trei, cinci sau chiar mai mult de zece ani. Poate fi considerat puțin timp? Dacă cineva ar crede trei sau cinci ani în timpul lucrării din Epoca Harului, n-ar fi considerat mult timp, fiindcă nu a auzit vorbirea și cuvintele lui Dumnezeu din zilele de pe urmă; a înțeles doar puține cunoștințe biblice și teorii spirituale din Biblie și din predicile oamenilor. A dobândit mult prea puțin. Este diferit când cineva acceptă lucrarea acestei etape prezente – atât timp cât își face datoria și Îl urmează pe Dumnezeu trei ani, ceea ce experimentează, înțelege și câștigă depășește ceea ce ar fi putut câștiga cineva crezând în Domnul timp de douăzeci sau treizeci de ani ori chiar o viață întreagă, în Epoca Harului. Dar acești oameni șovăielnici, chiar și după ce cred trei, cinci sau chiar mai mult de zece ani, tot nu pot să-și dea seama dacă această etapă a lucrării este săvârșită sau nu de Dumnezeu și chiar au îndoieli în legătură cu existența Lui. Ai spune că astfel de oameni sunt foarte problematici? Au capacitatea de a înțelege adevărul? (Nu.) Au modul de gândire a umanității normale? (Nu.) Sunt incapabili să înțeleagă adevărul. Indiferent ce situație apare în biserică, îi poate determina mereu să șovăie – semnul de întrebare din inimile le provoacă întruna „cutremure”. Dacă antihriștii provoacă tulburări în biserică și unii oameni sunt induși în eroare sau dacă o persoană pe care o idolatrizează face ceva neașteptat – de exemplu, să fure ofrande sau să recurgă la activități licențioase – și este îndepărtată, ei șovăie în inimile lor și încep să se îndoiască de Dumnezeu: „Nu este acesta izvorul lucrării lui dumnezeu? Atunci cum s-au putut întâmpla asemenea lucruri nelegiuite în biserică? Cum a permis dumnezeu să apară antihriștii și oamenii răi? Chiar este aceasta adevărata cale?” Tot ce se întâmplă în biserică și este contrar noțiunilor lor îi face să capete îndoieli și să înceapă să se întrebe dacă aceasta este adevărata cale, dacă este lucrarea lui Dumnezeu și dacă Dumnezeu există cu adevărat. Pur și simplu nu caută adevărul pentru a privi corect chestiunea. Acest lucru este suficient în sine pentru a demonstra că, de la început și până la sfârșit, nu au crezut niciodată în mod fundamental că această etapă a lucrării este săvârșită de Dumnezeu. De la început și până la sfârșit, nu au știut niciodată care este adevărul și nici de ce exprimă Dumnezeu adevărul. Dumnezeu a rostit atât de multe cuvinte și a făcut atât de multă lucrare – toate acestea sunt faptele Sale. Atât de mulți oameni au verificat și au devenit convinși de aceasta, dar ei refuză să privească situația pe baza acestor lucruri. Se folosesc mereu de perspectivele umane și de gândirea umană pentru a emite judecăți – au prea multă încredere în ei înșiși. Când există unele carențe sau abateri în lucrarea bisericii sau în viața bisericească sau când biserica este oprimată și persecutată de guvern, încep să se întrebe din nou: „Chiar este aceasta adevărata cale?” Când apar în biserică antihriști și conducători falși, încep de asemenea să pună întrebări, spunând: „Uitați-vă la acei pastori și prezbiteri din bisericile religioase – îl iubesc cu adevărat pe domnul și nu există incidente legate de antihriști în bisericile lor. Aceea e adevărata cale! Dacă ceea ce aveți voi aici este adevărata cale, de ce se mai întâmplă aceste lucruri?” Așa fac ei comparații. Și cum fac comparații alți imbecili? Spun: „Uitați-vă la acei oameni care cred în dumnezeu în Biserica patriotică – au aprobarea statului, iar statul chiar le eliberează certificate și le acordă terenuri pentru construcția bisericilor. Totul este legitim și legal. Voi aveți o biserică publică? Bisericile voastre sunt înregistrate? Statul chiar le atribuie pastori bisericilor patriotice, iar acei pastori au licențe. Conducătorii și lucrătorii voștri au licențe? Statul nu vă permite să credeți în dumnezeu; vă arestează și vă persecută. Nici măcar nu aveți un loc constant pentru adunări; vă întruniți mereu în secret. Chiar este aceasta adevărata cale? Dacă ar fi adevărata cale, de ce v-ați întruni și v-ați face mereu datoria într-un mod atât de secretos?” Nu-și pot da seama nici măcar de această chestiune. Orice situație îi poate face să șovăie și să capete îndoieli în legătură cu Dumnezeu. Spune-Mi, poate o astfel de persoană să rămână fermă? (Nu.) Deși nu a părăsit la exterior biserica, este la un pas de pericol în inima sa. Niciodată nu poate fi sigură despre lucrarea lui Dumnezeu și despre adevărurile exprimate de El și crede mereu pe jumătate, iar pe jumătate se îndoiește; astfel îi este imposibil să aibă credință adevărată. Nu poate vedea că toate persecuțiile, suprimarea și arestările din acești ani ai lucrării lui Dumnezeu au avut loc sub suveranitatea lui Dumnezeu, făcând parte din orchestrările și rânduielile Sale. Prin urmare, are noțiuni și este în stare să se întrebe dacă Dumnezeu poate fi suveran peste toate lucrurile. Crede în permanență că toată lucrarea casei lui Dumnezeu este făcută de oameni, fiind incapabilă să vadă chiar și cel mai mic semn al faptelor Sale. Nu este o persoană neîncrezătoare? Dacă o astfel de persoană crede doar de șase luni sau de un an și nu a priceput clar diverse adevăruri, este de înțeles să aibă îndoieli și să șovăie când vede lucruri contrare noțiunilor sale. Dar unii oameni cred în Dumnezeu de mai mulți ani, au ascultat o mulțime de predici și au primit părtășie despre adevăr când au întâmpinat dificultăți. La acea vreme, au înțeles cele auzite ca pe o doctrină. După aceea însă, când se confruntă din nou cu probleme, tot se îndoiesc de Dumnezeu și de lucrarea Lui. Aceasta arată că astfel de oameni nu au capacitatea de a înțelege adevărul, nu au gândirea umanității normale și nu îndeplinesc standardul de a fi umani.

Cum ar trebui să fie tratați oamenii șovăielnici? În ceea ce privește umanitatea, acești oameni nu sunt considerați oameni răi, dar sunt într-adevăr un tip de oameni problematici, deoarece nu au capacitatea de a înțelege adevărul și nici gândirea umanității normale. Cel mai important lucru este că nici măcar nu pot confirma multe adevăruri exprimate de Dumnezeu și nici nu știu dacă aceste cuvinte sunt adevărul sau dacă sunt exprimarea lui Dumnezeu și lucrarea Sa. Judecând după capacitatea lor de înțelegere, ce fel de oameni sunt? Este corect să spunem că sunt neîncrezători și, de asemenea, că sunt oameni confuzi. Deși oamenii de acest fel nu au comis niciun rău evident și nu se califică drept oameni răi, întrucât sunt confuzi în această măsură și pot face multe lucruri care perturbă și tulbură, oare nu sunt buni de nimic? (Ba da.) Indiferent de cât timp cred în Dumnezeu sau câte predici au ascultat, nu pot înțelege niciodată adevărul. Nu pot nici măcar să confirme existența lui Dumnezeu sau suveranitatea Sa. Ce fel de calibru este acesta? Acești oameni nu au absolut nicio capacitate de a înțelege adevărul. Sunt oameni cu un calibru foarte slab; sau ai putea spune că nu au absolut niciun calibru – sunt niște netrebnici fără minte. Spune-Mi, ce datorie pot face netrebnicii? (Nu pot să facă nicio datorie.) Nu pot să facă nicio datorie și sunt mereu plini de îndoieli și șovăielnici. Așadar, cum ar trebui să fie tratați și gestionați astfel de oameni? Cea mai adecvată modalitate de a ne ocupa de asemenea oameni este de a nu-i lăsa să facă nicio datorie. Chiar dacă cer să facă o datorie, nu ar trebui să li se permită. De ce nu? Pentru că, odată ce astfel de oameni încep să facă o datorie, mai ales când au îndurat greutăți și au plătit un oarecare preț, mai devreme sau mai târziu vor dori să-și regleze conturile cu casa lui Dumnezeu. Dacă sunt arestați sau se confruntă cu dezastre naturale sau calamități provocate de om, vor regreta că s-au consumat pentru Dumnezeu; se vor plânge amarnic și se vor apuca să răspândească remarci precum: „Am suferit atât de mult pentru lucrarea bisericii și pentru îndeplinirea datoriei mele. Am mâncat mult mai puțină mâncare, am dormit mult mai puțin și am câștigat mult mai puțini bani. Dacă nu mi-aș fi făcut datoria, aș fi putut să-mi pun banii câștigați în bancă și aș fi câștigat dobândă! Mi-am asumat atâtea riscuri – cât valorează fiecare oră de risc? Cât este plata muncii?” Vor încerca să-și regleze conturile financiare cu casa lui Dumnezeu și chiar vor amenința că, dacă aceasta nu-i despăgubește, o vor raporta. N-ar aduce necazuri fără sfârșit faptul că lăsăm asemenea oameni să facă o datorie? Relațiile cu astfel de indivizi josnici vor duce la încurcături imposibil de rezolvat. Indiferent de câte lucruri se ocupă pentru biserică, ei păstrează un mic registru în inimile lor, înregistrând clar fiecare cont în parte. Orice ar face pentru biserică, nu fac niciodată de bunăvoie. Deoarece o fac din obligație, vor să-și regleze conturile. De ce? Pentru că, în inimile lor, nu recunosc existența lui Dumnezeu și nu cred în existența Lui. Nu recunosc că aceste cuvinte ale lui Dumnezeu sunt adevărul sau că lucrarea lui Dumnezeu poate mântui oameni. Așadar, de ce fel de recompensă ar avea nevoie pentru a fi mulțumiți că au plătit un mic preț, au suferit puțin, au făcut o oarecare datorie și au consumat niște resurse umane și materiale pentru așa-zisul dumnezeu pe care și-l imaginează în mintea lor? Dacă n-ar primi nimic în schimb, ar fi mulțumiți? Dacă își dau seama într-o zi că au fost eliminați pentru că nu urmăresc adevărul, care vor fi consecințele? Se vor simți înșelați de casa lui Dumnezeu, de conducători și lucrători și vor crede că au fost ținuți în întuneric și au fost victimele unei înșelătorii. Apoi, vor avea ceva de împărțit cu casa lui Dumnezeu și vor cere despăgubiri, lungind lucrurile la nesfârșit. Crezi că ar vrea casa lui Dumnezeu să se încurce cu o asemenea persoană? Casa lui Dumnezeu nu va face în niciun caz ceva atât de stupid! Aleșii lui Dumnezeu își fac datoria pentru a-și îndeplini responsabilitatea de ființe create – este întru totul alegerea lor, ceva ce sunt dispuși să facă. Casa lui Dumnezeu nu forțează și nu obligă niciodată pe nimeni. Dar odată ce neîncrezătorii încep să facă o datorie, este doar o chestiune de timp până să apară necazurile. Când sunt într-o dispoziție proastă, vor începe cu siguranță să bombăne și să se plângă, spunându-le altora: „Ați vorbit cu toții atât de frumos și m-ați păcălit, spunând că voi putea dobândi adevărul și viața veșnică prin credința în dumnezeu. Dar niciunul dintre voi n-a menționat că în biserică sunt antihriști care îi induc în eroare pe alții, oameni răi care perturbă și tulbură lucrarea bisericii sau că biserica îndepărtează sau exclude oameni. Nu mi-ați spus niciodată că se vor întâmpla astfel de lucruri în biserică!” Ba chiar pot să se întoarcă și să te acuze, spunând: „Nu mi-ai explicat niciodată în mod clar aceste lucruri. Doar v-am urmat în credința în dumnezeu și îndeplinirea datoriei mele. Ca urmare, acum nu am perspective în lume; m-ați împiedicat să câștig o grămadă de bani. Trebuie să-mi despăgubiți pierderile!” Nu ți se pare dezgustător când încep să-și regleze conturile cu tine? Ai fi dispus să te încurci cu ei? (Nu.) Cine ar putea să le clarifice lucrurile unor astfel de oameni? Nu acceptă adevărul, nu pot vedea existența lui Dumnezeu și nu-I pot simți existența prin experiențele lor. Spune-Mi, cine ar putea să le bage în cap acest lucru? Nimeni n-ar putea. Ei nu au facultățile necesare pentru a accepta adevărul, așa că a le cere să urmărească adevărul le-ar face viața foarte grea, punându-i într-o situație dificilă – este pur și simplu nerealist. Ei cred în Dumnezeu doar pentru a primi binecuvântări. Atât timp cât fac puțină datorie, cer o recompensă. Dacă nu primesc ce vor, încep să arunce vorbe de ocară: „Am fost păcălit și înșelat! Sunteți cu toții niște escroci!” Spuneți-Mi, ați vrea să suportați aceste insulte? (Nu.) Cine i-a păcălit? Nu cumva ei înșiși au ambiții și dorințe și vor să primească binecuvântări? Nu au crezut în Dumnezeu tocmai pentru a primi binecuvântări? Nu au primit binecuvântări acum, dar nu este din cauză că nu urmăresc adevărul? Nu este aceasta problema lor? Nici măcar nu cred în Dumnezeu, dar tot vor să primească binecuvântări de la El – cum ar putea fi atât de ușor să primească binecuvântări? Nu le-au fost explicate clar aceste chestiuni cu mult timp înainte de a începe să-și facă datoria? (Ba da.) Dar poți să te înțelegi cu ei? Nu poți – vor spune doar că i-ai păcălit. Spune-Mi, în casa lui Dumnezeu, indiferent de cât timp cred frații și surorile în Dumnezeu, care dintre ei nu-și face datoria de bunăvoie? Chiar dacă există cazuri rare în care copiii nu cred în Dumnezeu și sunt împinși să creadă și să facă o datorie de către părinții sau rudele lor, acestea sunt încă foarte puține. Chiar dacă te împing părinții, este pentru binele tău – ar trebui să înțelegi acest lucru. Dar familia ta este cea care te împinge – frații și surorile din casa lui Dumnezeu nu te împing și nici nu te obligă. Credința în Dumnezeu și îndeplinirea datoriei sunt în totalitate voluntare. În momentul de față, oricine dorește să plece poate pleca; ușile casei lui Dumnezeu sunt întotdeauna deschise. Însă, odată ce pleci, întoarcerea nu va fi la fel de ușoară. Cei care fac o datorie full-time în casa lui Dumnezeu sunt selectați cu grijă – nu este acceptat chiar oricine. Există standarde obligatorii și principii și numai cei care corespund calificărilor pot rămâne în biserica cu datorie full-time. Oamenii șovăielnici cred următoarele: „Nu mi-ați explicat clar o chestiune atât de importantă. La acea vreme, mi-am făcut datoria doar pentru că eram derutat.” Ce nu a fost explicat clar? Frații și surorile au părtășie împreună despre adevăr în fiecare zi în timp ce-și fac datoria – dacă acești oameni nu au înțeles, este din cauză că sunt confuzi și orbi. Nu pot da vina pe nimeni altcineva pentru asta. Dar nu vor discuta cu tine despre asta; doar simt că au suferit o pierdere uriașă și vor să-și regleze conturile și să se certe cu casa lui Dumnezeu. Nu sunt astfel de oameni irezonabili și extrem de dezgustători? Așadar, odată ce vedeți adevărata față a unor astfel de oameni și vedeți clar că sunt confuzi, complet inutili, nu pot face nicio datorie și se concentrează constant pe primirea binecuvântărilor, având inima mistuită de gânduri de a obține binecuvântări și că tot ce știu este că îndeplinirea datoriei poate aduce binecuvântări, mântuire, intrarea în Împărăție și nemurire, cunoscând doar aceste câteva expresii fără să înțeleagă nimic altceva – neștiind care este adevărul, cum să-l practice sau cum să se supună lui Dumnezeu – atunci, chiar dacă vor să facă o datorie sau dacă cer să facă o datorie, se poate rândui să o facă? (Nu.)

De fapt, oamenii șovăielnici, chiar și atunci când sunt teferi și nevătămați, au îndoieli și observă mereu situația. Odată ce se confruntă cu persecuții și arestări, încep să șovăie. Aceasta arată că, în credința lor obișnuită în Dumnezeu, nu cred cu sinceritate. Când apar unele circumstanțe, ei sunt dezvăluiți. Aceasta arată că nu au fost niciodată siguri în legătură cu lucrarea lui Dumnezeu, punând mereu sub semnul întrebării și observând situația. De ce nu au părăsit biserica? Ei gândesc următoarele: „Cred în dumnezeu de atâția ani și am suferit atât de multe greutăți. Dacă aș pleca acum, fără să fi câștigat niciun beneficiu, n-ar fi o pierdere? N-ar fi fost toată această suferință în zadar?” Asta gândesc ei. Ai putea crede că sunt siguri, că au credință, că înțeleg adevărul, dar, de fapt, nu este așa. Au încă îndoieli, încă observă. În inimile lor, vor doar să vadă dacă lucrarea casei lui Dumnezeu prosperă cu adevărat, dacă fiecare aspect al lucrării dă roade și dacă a avut un impact mare asupra lumii. Vor îndeosebi să știe următoarele lucruri: cum decurge răspândirea Evangheliei de către biserici în diferite țări? Are amploare și influență? Există o recunoaștere internațională a acestui curent? A acceptat vreo persoană celebră sau vreo personalitate influentă această etapă a lucrării? Biserica lui Dumnezeu Atotputernic a fost recunoscută sau aprobată de Națiunile Unite? Beneficiază de sprijin din partea guvernelor diferitelor țări? Li s-au aprobat cererile de azil politic ale fraților și surorilor în diferite țări? Acestea sunt genul de lucruri care îi preocupă mereu pe asemenea oameni și aceasta este o manifestare clară a șovăielilor lor. Odată ce văd casa lui Dumnezeu câștigând putere și lucrarea de evanghelizare răspândindu-se, se simt norocoși că nu au părăsit casa lui Dumnezeu și nu se mai îndoiesc de Dumnezeu. Dar de îndată ce văd că lucrarea casei lui Dumnezeu este tulburată, obstrucționată sau degradată, că îndeplinirea datoriei de către frați și surori este și ea afectată și că biserica este exclusă și respinsă de lume, încep să se gândească să plece din casa lui Dumnezeu. Se întreabă mereu: „Este dumnezeu cu adevărat suveran asupra tuturor acestor lucruri? De ce nu pot să-i văd atotputernicia? Chiar sunt cuvintele lui dumnezeu adevărul? Chiar pot să-i curețe și să-i mântuiască pe oameni?” Nu sunt niciodată capabili să-și dea seama de aceste chestiuni și continuă să le pună la îndoială fiindcă nu au înțelegere spirituală și nu pot pricepe cuvintele lui Dumnezeu. Indiferent câte predici ascultă, nu pot ajunge la o concluzie în legătură cu nimic din toate acestea. Drept urmare, pun mereu întrebări, dorind să aibă urechi care să poată auzi lucruri extrem de îndepărtate și ochi care să vadă la o mie de mile distanță, astfel încât să afle și să primească vești despre cele întâmplate la mare distanță. Atunci ar putea decide din timp dacă ar trebui să rămână sau să plece. Nu sunt stupizi asemenea oameni? (Ba da.) Nu trăiesc oamenii de acest fel vieți epuizante? (Ba da.) Nu au gândirea umanității normale și nici nu înțeleg adevărul. Cu cât se întâmplă mai multe lucruri, cu atât devin mai agitați și mai perplecși. Nu știu cum să discearnă aceste chestiuni sau cum să le caracterizeze; și, cu siguranță, nu știu să discearnă binele de rău în aceste chestiuni sau să învețe lecții din ele și apoi să găsească principiile de practică în cuvântul lui Dumnezeu. Nu știu să facă aceste lucruri. Ce fac așadar? De exemplu, când apar în biserică antihriști și oameni răi care îi induc în eroare pe alții, ei încep să se întrebe: „Cine anume are dreptate și cine greșește? Chiar este adevărată această cale? Voi fi binecuvântat dacă voi continua să cred până la final? Îmi fac datoria de câțiva ani – a meritat această suferință? Ar trebui să continui să-mi fac datoria?” Ei analizează totul din perspectiva propriilor interese și nu pot înțelege niciuna dintre persoanele, evenimentele și lucrurile din fața lor, părând foarte stângaci. Nu au gânduri și puncte de vedere corecte și vor să observe de pe margine, văzând cum decurg lucrurile. Uitându-te la ei, simți că sunt jalnici și ridicoli. Când nu se întâmplă nimic, se comportă destul de normal, dar imediat ce se întâmplă ceva important, nu știu din ce perspectivă ar trebui să privească problema respectivă, iar lucrurile pe care le spun reflectă gândurile și punctele de vedere ale non-credincioșilor. După ce se termină totul, nu se poate vedea ce au câștigat din asta. Nu sunt foarte stupizi asemenea oameni? (Ba da.) Exact așa se comportă oamenii stupizi. Așadar, care sunt principiile pentru tratarea oamenilor de acest fel? Pe baza manifestărilor lor, nu pot fi considerați extrem de perfizi și ticăloși. Cu toate acestea, au un defect fatal, și anume că acești oameni nu au gânduri, nu au suflet și nu-și pot da seama de nimic. Orice se întâmplă în jurul lor îi pune în încurcătură, neștiind în cine să aibă încredere, pe cine să se bazeze, cum să privească problema sau de unde să înceapă să o rezolve – sunt pur și simplu în stare de panică. După ce intră în panică, pot căpăta îndoieli sau se pot calma temporar, dar șovăiala lor obișnuită rămâne neschimbată. Din manifestările lor, întrucât nu pot fi clasificați ca oameni răi, dacă sunt în prezent capabili să facă puțină datorie și să muncească de bunăvoie, li se poate permite să-și facă în continuare datoria. Totuși, aceasta se bazează pe premisa că datoria lor produce cel puțin unele rezultate. Dacă își fac datoria fără să accepte deloc adevărul și sunt mereu superficiali, ar trebui trimiși acasă. Dacă sunt însă dispuși să-și corecteze greșelile, ar trebui să li se permită să rămână în casa lui Dumnezeu și să-și facă în continuare datoria. Ar trebui să li se atribuie orice datorie pentru care sunt potriviți. Dacă nu sunt în stare să facă nicio datorie și sunt de-a dreptul inutili, atunci ar trebui să fie trimiși într-un loc care li se potrivește. În acest caz, nu mai depinde de faptul dacă sunt pregătiți și dispuși să muncească. Nu este simplu acest mod de gestionare a lucrurilor? (Ba da.)

Îi puteți discerne pe oamenii șovăielnici? Există astfel de oameni în jurul vostru? Unii au fost înlăturați de biserică în trecut. Să presupunem că unul dintre ei spune: „M-am schimbat în bine. Nu mai sunt șovăielnic. Obișnuiam să șovăi mereu în legătură cu adevărata cale deoarece, atunci când casa lui dumnezeu abia își începea lucrarea în străinătate, situația era foarte grea. La vremea aceea, fraților și surorilor din biserică le era foarte greu să predice evanghelia și puțini oameni din străinătate acceptau adevărata cale. În plus, nu părea să existe perspective pentru răspândirea lucrării de evanghelizare. De aceea aveam mereu îndoieli în legătură cu lucrarea lui dumnezeu pe atunci. Acum, văzând că lucrarea de evanghelizare a casei lui dumnezeu se răspândește, diverse aspecte ale lucrării se îmbunătățesc și dau rezultate, iar bisericile din diferite țări înfloresc tot mai mult, nu mai am îndoieli și nu mai șovăi. Te rog, lasă-mă să-mi fac datoria. Nu mă include în rândul celor care au fost îndepărtați sau excluși!” Ar fi în regulă să-i dai o șansă unei astfel de persoane? (Nu.) De ce nu? (Cuvintele ei sunt false. Vrea doar să se lipească din nou de biserică deoarece vede că lucrarea casei lui Dumnezeu tinde să se răspândească și a câștigat putere. Dar ori de câte ori se întâmplă ceva contrar noțiunilor sale, va șovăi din nou.) Ți-ai dat seama de această chestiune? (Da.) Unii oameni sunt șovăielnici din naștere. Astăzi vântul bate într-o direcție, iar ei urmează acea direcție; mâine bate în alta, iar ei o urmează pe aceea – chiar și când nu bate vântul, tot șovăie pe cont propriu. Astfel de oameni nu au capacitatea de gândire pe care ar trebui să o aibă un om normal, așa că nu îndeplinesc standardul de a fi umani. Este corect? (Da.) Dacă cineva are capacitatea de gândire a unui om normal și are abilitatea de înțelegere pe care ar trebui să o aibă oamenii, ar vedea că Dumnezeu a exprimat atât de multe adevăruri și ar putea confirma că aceasta e lucrarea lui Dumnezeu. Mai mult, sunt atât de mulți oameni care cred în Dumnezeu – ei văd în fiecare zi lucrarea lui Dumnezeu și lucrarea Duhului Sfânt, precum și faptele minunate ale lui Dumnezeu; credința lor devine mai puternică și energia lor în a-și îndeplini datoria sporește. Sunt acestea lucruri care pot fi realizate de lucrarea omului? Cei care nu au capacitatea de gândire a unui om, indiferent cât de clar le explici aceste lucruri, nu pot confirma că este lucrarea lui Dumnezeu. Le lipsește capacitatea de a emite această judecată. Indiferent cât de măreață este lucrarea pe care o face Dumnezeu acum, cât de mult vorbește El, câți oameni Îl urmează, câți oameni sunt siguri că este lucrarea Lui sau câți oameni sunt siguri că soarta omenirii este supusă suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu și că El este Creatorul, nimic din toate acestea nu este important pentru ei. Așadar, care este cel mai important lucru pentru ei? Au nevoie să-L vadă personal pe Dumnezeu din Ceruri arătându-Se lor și, de asemenea, au nevoie să-L vadă pe Dumnezeu deschizând gura și vorbind, să-L vadă creând personal cerul, pământul și toate lucrurile și săvârșind personal semne și minuni și, când vorbește, cuvintele Sale ar trebui să răsune ca tunetul. Doar atunci ar crede în Dumnezeu. Sunt la fel ca Toma – indiferent câte cuvinte a rostit Domnul Isus, cât de mult adevăr a exprimat sau câte semne și minuni a săvârșit în timpul petrecut pe pământ, nimic din toate acestea nu a contat pentru Toma. A contat dacă învierea Domnului Isus după moarte a fost adevărată sau nu. Cum a confirmat acest lucru? I-a cerut Domnului Isus: „Întinde mâinile tale și lasă-mă să văd semnele cuielor. Dacă ești cu adevărat domnul Isus înviat, vor fi semne de cuie pe mâinile tale și atunci voi recunoaște că ești domnul Isus. Dacă nu pot să simt semnele cuielor pe mâinile tale, atunci nu voi recunoaște că ești domnul Isus, nici nu voi recunoaște că ești dumnezeu.” Nu era un imbecil? (Ba da.) Oamenii de acest fel cred doar în faptele pe care le pot vedea cu proprii ochi și în închipuirile și raționamentul propriu. Chiar dacă aud cuvintele lui Dumnezeu, experimentează lucrarea Sa și văd ascensiunea, extinderea și înflorirea lucrării lui Dumnezeu, tot nu cred că aceasta e lucrarea Lui. Nu pot să vadă marea putere a lui Dumnezeu, nu pot să vadă autoritatea Lui și nu pot să discearnă puterea cuvintelor lui Dumnezeu sau rezultatele pe care le pot obține asupra oamenilor. Nu pot vedea sau discerne niciunul dintre aceste lucruri. Ei speră doar un singur lucru: „Trebuie să vorbești din ceruri cu o voce tunătoare, declarând că ești creatorul. În plus, trebuie să săvârșești semne și minuni și să creezi personal cerul, pământul și toate lucrurile pentru a-ți arăta marea putere. Atunci voi crede că ești dumnezeu, voi recunoaște că ești dumnezeu.” Prețuiește Dumnezeu o astfel de recunoaștere? Prețuiește El o astfel de credință? (Nu.) Are El nevoie de recunoașterea ta pentru a fi Dumnezeu? Are El nevoie de aprobarea ta? Dumnezeu a exprimat atât de multe adevăruri, atât de mulți oameni I-au acceptat lucrarea și există atât de multe mărturii bazate pe experiențe – mărturii care le depășesc pe cele ale oricărei generații anterioare – dar tu încă nu poți confirma dacă este apariția și lucrarea lui Dumnezeu. Nu crezi și nu recunoști faptele pe care le-a săvârșit deja, nici împlinirea promisiunilor Sale. Ce fel de lucru ești atunci? Nu ești nici măcar uman – ești un imbecil! Și totuși vrei să primești binecuvântări de la Dumnezeu – slabe șanse! Visezi cu ochii deschiși! Te îndoiești de Dumnezeu și Îl tăgăduiești la tot pasul, dorind mereu să râzi de necazurile casei Sale. Nu ai recunoscut și nu ai crezut niciodată în existența lui Dumnezeu, nici nu ai recunoscut, crezut sau acceptat vreodată cuvintele și lucrarea Lui. Prin urmare, promisiunile lui Dumnezeu nu au absolut nicio legătură cu tine și nu vei câștiga nimic. Unii spun: „Dar își fac în continuare datoria. Cum ar putea să nu câștige nimic?” Atunci trebuie să ne fie clar care este scopul lor când își îndeplinesc datoria, pentru cine o îndeplinesc și ce principii urmează atunci când o îndeplinesc. Dacă nu accepți cuvintele lui Dumnezeu, chiar dacă îți faci datoria, doar muncești – nu este o supunere adevărată. Dumnezeu nu recunoaște ceea ce faci drept îndeplinirea datoriei tale. În ochii Lui, nu ești nimic mai mult decât o persoană moartă, fără spirit. O persoană moartă încă speră la binecuvântări – nu este doar o speranță deșartă? Reușești să faci măcar puțină datorie pentru că ești motivat de intenția de a obține binecuvântări. Și te îndoiești constant, judecându-L, condamnându-L, tăgăduindu-L mereu în sinea ta pe Dumnezeu și, de asemenea, judecând și tăgăduind cuvintele și lucrarea Lui. Acest lucru face din tine un dușman al lui Dumnezeu. Poate un dușman al lui Dumnezeu să fie conform standardului de ființă creată? (Nu.) Treci la fiecare pas drept un dușman al lui Dumnezeu, observându-L în secret și observând lucrarea Sa din umbră, protestând în secret împotriva Lui în inima ta, judecându-L și condamnându-L și judecând și condamnând cuvintele și lucrarea Sa. Dacă asta nu înseamnă că ești un dușman al lui Dumnezeu, atunci ce înseamnă? Ești pe față un dușman al lui Dumnezeu. Și nu ești un dușman al lui Dumnezeu în lumea non-credincioasă, ci în casa lui Dumnezeu. Acest lucru este și mai impardonabil!

Acești oameni șovăielnici, fie că ne uităm la substanța umanității lor sau la manifestările lor, nu acceptă adevărul și nu acceptă cuvintele și lucrarea lui Dumnezeu. Le pasă doar dacă pot primi binecuvântări. Nu sunt niciodată siguri în legătură cu Dumnezeu sau lucrarea Lui, observând mereu din culise, șovăind și îndoindu-se în permanență. Îl urmează pe Dumnezeu în timp ce observă, mergând și oprindu-se, oprindu-se și mergând. Acești oameni sunt destul de problematici! Mai ales acum, când biserica înlătură frecvent oameni, aceștia stau mereu ca pe ace, gândind: „Sunt mereu șovăielnic. Poate într-o zi va observa cineva și voi fi îndepărtat din biserică. Nu pot lăsa să-mi scape îndoielile lăuntrice în privința lui dumnezeu. Nu pot să le menționez nimănui.” Așadar, observă în secret din culise; și nu se tem că vor fi dezvăluiți de Dumnezeu, deoarece nu cred în existența Lui, cu atât mai puțin în scrutarea Lui. Acești oameni aud adesea părtășia fraților și surorilor despre modul în care i-a îndrumat Dumnezeu, în care i-a disciplinat, în care i-a dezvăluit pe oameni, în care i-a mântuit pe oameni, în care le-a dăruit har și binecuvântări și în care, în timp ce-L urmau pe Dumnezeu, I-au experimentat lucrarea și ceea ce au simțit, au văzut sau au apreciat și așa mai departe. Când aud părtășia fraților și surorilor despre aceste experiențe și înțelegeri, gândesc în sinea lor: „Sunt acele experiențe despre care vorbiți doar în închipuirea voastră? Sunt doar sentimente omenești? De ce n-am simțit acele lucruri? Mai ales cei care scriu articole de mărturie bazată pe experiență – nu-i cunosc și n-am văzut cum au realizat aceste lucruri prin intermediul experiențelor. Încă nu este sigur dacă dețin în mod real adevărul-realitate!” Unii imbecili încă observă și pun la îndoială lucrarea casei lui Dumnezeu, neputând să vadă care adevăruri-realități sunt cuprinse în articolele de mărturie bazată pe experiență scrise de aleșii lui Dumnezeu, încercând să găsească scuze și motive pentru propria șovăială și lipsă de credință. Sunt de părere că, din moment ce ei șovăie, cu siguranță șovăie și alții. Dacă cineva nu șovăie niciodată, nu are îndoieli, iar părtășia sa obișnuită despre adevăr este întotdeauna destul de practică și, indiferent ce probleme întâmpină, poate căuta adevărul pentru a le rezolva, atunci neghiobii aceștia au o senzație de discordanță și disconfort în inimile lor. Când nu se simt în largul lor, cum își găsesc ușurarea? Caută pe cineva exact ca ei, încercând să găsească un suflet-pereche. Când văd că cineva se simte negativ și slab, fac aluzii la propriile gânduri pentru a testa apele, spunând: „Uneori și eu mă simt negativ. Când mă simt negativ, știu că n-ar trebui să fiu așa, dar uneori mă îndoiesc că dumnezeu există cu adevărat.” Dacă cealaltă persoană nu le răspunde și văd că persoana respectivă este doar negativă și slabă, dar nu are îndoieli în privința lui Dumnezeu, vor spune un alt lucru nesincer și vor testa pe altcineva: „Ce se întâmplă cu mine, după părerea ta? Cred în dumnezeu fără probleme, dar de ce am mereu îndoieli în privința lui? Nu este o răzvrătire? N-ar trebui să fie așa!” Ei spun acest lucru doar pentru a intra în grațiile celeilalte persoane și pentru a o testa. Speră din tot sufletul că și alți oameni se îndoiesc de Dumnezeu exact ca ei – asta i-ar face fericiți! Dacă descoperă pe altcineva care are mereu îndoieli în legătură cu Dumnezeu și are în permanență noțiuni despre El, se simt norocoși că au găsit un suflet-pereche. Având aceeași mentalitate detestabilă, cei doi își fac adesea confidențe unul altuia. Cu cât vorbesc mai mult, cu atât se îndepărtează mai mult de Dumnezeu. Cu cât vorbesc mai mult, cu atât vor mai puțin să-și facă datoria și să lectureze cuvintele lui Dumnezeu, dorind chiar să nu mai participe la viața bisericii. Treptat, cei doi ajung să plece în lume să muncească, agățându-se unul de altul ca niște parteneri de nedespărțit, lipiți unul de celălalt în timp ce pleacă împreună. Când pleacă, nu iau cu ei nici măcar o singură carte conținând cuvintele lui Dumnezeu. Cineva îi întreabă: „Nu mai crezi în Dumnezeu?”, iar ei răspund: „Ba nu, cred.” Neagă în continuare cu încăpățânare. Cealaltă persoană întreabă: „Atunci de ce nu ai luat cu tine nicio carte conținând cuvintele lui Dumnezeu?”, iar ei răspund: „Sunt prea grele și n-am unde să le pun.” Tot ceea ce spun este doar pentru a o expedia pe cealaltă persoană. De fapt, doar se pregătesc să se întoarcă în lume, să găsească o slujbă și să-și trăiască viața. Vă spun adevărul: oamenii de acest fel sunt neîncrezători și acesta va fi finalul lor ultim – așa sunt în realitate. Credința lor în Dumnezeu nu va dura mult. De îndată ce găsesc pe cineva pe placul lor, pe cineva cu care să-și poată împărtăși cele mai intime gânduri, își spun: „În sfârșit, am găsit pe cineva care mă sprijină, pe cineva pe care să mă bazez. Să mergem! Credința în dumnezeu e atât de plictisitoare! Oricum nu există niciun dumnezeu pe lumea asta. E prea greu de suportat să tratez ceva care nu există ca fiind real. Acești ultimi ani au fost atât de grei!” Ei pleacă, nu mai cred pe cont propriu și chiar le spun fraților și surorilor să nu-i mai caute, zicând: „Am plecat să muncim. Nu ne mai sunați, altfel anunțăm poliția!” Acești doi neghiobi, un cuplu de catâri netoți, pleacă pur și simplu. Călătorie sprâncenată, din partea Mea – aceasta scutește casa lui Dumnezeu de deranjul de a-i exclude sau îndepărta. Spuneți-Mi, este nevoie să avem părtășie despre adevăr cu oameni de acest fel pentru a-i sprijini și ajuta? Este nevoie să încercăm să ne înțelegem cu ei și să-i convingem? (Nu.) Dacă încercați să-i convingeți, sunteți extrem de nesăbuiți. Oamenii de acest fel sunt neîncrezători până în măduva oaselor – sunt cadavre umblătoare și prostănaci lipsiți de creier. Dacă încerci să-i convingi, atunci și tu ești nesăbuit. Ar trebui să-ți iei repede rămas-bun de la asemenea oameni – și nu este nevoie să-i cauți după aceea. Au spus clar că nu vor mai crede în Dumnezeu și că te vor raporta la poliție dacă îi suni din nou. Dacă tot încerci să-i contactezi, nu o cauți cu lumânarea? Dacă sună într-adevăr la poliție și te acuză de hărțuire, ar crea acest lucru o reputație bună dacă s-ar răspândi vestea? (Nu.) Nu trebuie în niciun caz să faci ceva atât de stupid! Lasă-i să aibă grijă de ei înșiși și să plece în liniște – este o abordare mult mai bună! Fiecare om își urmează propria cale; calea fiecărui om este determinată de identitatea lui. Ei nu sunt binecuvântați, au vieți mizerabile, lipsite de valoare. O binecuvântare atât de mare le depășește capacitatea de a moșteni sau de a se bucura de ceva – pur și simplu nu au șansa de a o primi. A accepta aprovizionarea cuvintelor lui Dumnezeu și a accepta adevărul ca viață este cea mai mare binecuvântare din întregul univers și din întreaga omenire. Oricine poate accepta adevărul este o persoană binecuvântată și oricine nu poate accepta adevărul pur și simplu nu are această binecuvântare. Într-o zi, cei care au acceptat adevărul vor supraviețui marilor catastrofe și vor fi foarte binecuvântați, iar cei care nu au acceptat adevărul vor pieri în catastrofe și vor suferi calamități, moment în care va fi prea târziu pentru regrete. Chiar dacă recunoști acum că ale lui Dumnezeu cuvinte sunt adevărul și că lucrarea lui Dumnezeu este săvârșită de Dumnezeu Însuși, dacă nu urmărești sau nu accepți adevărul și nu pătrunzi în adevăr, tot nu vei dobândi o astfel de binecuvântare! Crezi că această binecuvântare poate fi dobândită atât de ușor? Este o binecuvântare care nu a existat niciodată de la începutul timpurilor și nu va mai exista niciodată – cum ți s-ar putea permite să o dobândești atât de ușor? Dumnezeu a promis o astfel de binecuvântare omenirii, dar nu este ceva ce pot dobândi oamenii obișnuiți. Această binecuvântare este pentru cei aleși de Dumnezeu și este imposibil să fie ales un catâr netot, un cadavru umblător, o lepădătură sau un netrebnic. Dumnezeu săvârșește trei etape ale lucrării pentru a mântui omenirea și, în cele din urmă, va crea un grup de biruitori, permițându-le acestor oameni să devină stăpâni peste toate lucrurile și să devină o nouă omenire. Cât de măreață este această binecuvântare pentru omenire! De câți ani durează această etapă a lucrării de judecată din zilele de pe urmă? (De peste treizeci de ani.) Doar uitându-ne la acești treizeci de ani, se poate vedea ce preț mare a plătit Dumnezeu și cât de multă lucrare a săvârșit, așa încât este clar cât de incredibil de valoroasă și de nobilă va fi omenirea pe care o va câștiga în cele din urmă Dumnezeu și că este prețioasă și extrem de importantă în ochii Lui! Cât de norocoși sunteți atunci; aceasta este o binecuvântare extrem de mare pentru voi! Prin urmare, unii oameni care încă șovăie în acest moment nu sunt cu adevărat binecuvântați! Chiar dacă nu ar șovăi și și-ar lua pe deplin angajamentul să urmeze, dacă nu ar urmări apoi adevărul, tot nu ar dobândi această binecuvântare. Așadar, cei care dobândesc această binecuvântare în final nu sunt oameni obișnuiți – sunt aceia pe care Dumnezeu i-a verificat riguros și în repetate rânduri și pe care i-a selectat cu grijă; sunt aceia care pot fi câștigați în cele din urmă de Dumnezeu.

Principalele manifestări ale celor care șovăie sunt tocmai aceste probleme. Indiferent de finalul lor ultim, în orice caz, odată ce astfel de oameni sunt identificați în biserică, ar trebui să fie tratați conform principiilor. Nu ar trebui tratați ca frați sau surori. Dacă au sentimente pozitive față de credința în Dumnezeu sau pot depune eforturi și sunt dispuși să muncească, sunt cel mult prieteni ai bisericii și nu pot fi considerați frați sau surori. Așadar, chiar dacă își iau un nou nume, cum ar fi „Supunere” sau „Sinceritate”, tot n-ar trebui să-i numești frate sau soră – este suficient să le spui pe noul nume. De ce? Pentru că astfel de oameni nu se ridică la nivelul fraților sau surorilor. Înțelegeți acum? (Da.) Aveți acum principiile pentru a trata astfel de oameni, nu-i așa? (Da.) Aici se încheie părtășia de astăzi. La revedere!

29 iunie 2024