La ultima noastră adunare am vorbit despre punctul zece din responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor: „Protejați cum se cuvine și alocați în mod rațional diversele bunuri materiale ale casei lui Dumnezeu (cărți, diverse echipamente, grâne și așa mai departe) și efectuați inspecții, întreținere și reparații cu regularitate pentru a minimiza daunele și risipa; de asemenea, împiedicați-i pe oamenii răi să intre în posesia lor.” Părtășia de la punctul zece era despre lucrarea pe care conducătorii și lucrătorii ar trebui să o facă și despre responsabilitățile pe care ar trebui să le îndeplinească privitor la diferitele bunuri materiale ale casei lui Dumnezeu și, în același timp, expunea, prin comparație, diferitele manifestări ale conducătorilor falși. Dacă lucrătorii și conducătorii își îndeplinesc responsabilitățile pe care ar trebui și pe care pot să le îndeplinească în fiecare element al lucrării casei lui Dumnezeu, atunci sunt conform standardului ca lucrători și conducători; dacă nu își îndeplinesc responsabilitățile și nu fac nicio lucrare reală, atunci este destul de clar că sunt conducători falși. În ceea ce privește punctul zece, conducătorii falși, bineînțeles, nu se descurcă prea bine când fac lucrarea de protejare și de alocare rațională a diferitelor bunuri materiale ale casei lui Dumnezeu – acele obiecte nu sunt protejate bine sau poate chiar nu sunt protejate deloc, iar conducătorii falși fac un dezastru în ceea ce privește alocarea lor. Este posibil ca ei să nici nu ia deloc în serios această lucrare. Deși este o lucrare ce privește treburile generale, este totuși o responsabilitate pe care conducătorii și lucrătorii ar trebui să o îndeplinească și o lucrare pe care ar trebui să o facă. Fie că fac ei înșiși lucrarea sau rânduiesc oameni potriviți să o facă și, de asemenea, efectuează supravegherea, inspecțiile, verificările ulterioare și așa mai departe, în orice caz, această lucrare nu poate fi separată de responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor – ele sunt direct legate. Prin urmare, când vine vorba de această lucrare, dacă lucrătorii și conducătorii nu protejează în mod corespunzător și nu alocă în mod rațional diferitele bunuri materiale ale casei lui Dumnezeu, înseamnă că nu își îndeplinesc responsabilitățile și nu își fac bine lucrarea. Aceasta este o manifestare a conducătorilor falși. La ultima noastră adunare am efectuat o simplă expunere și disecare a manifestărilor pe care conducătorii falși le afișează în timp ce se ocupă de acest element al lucrării ce privește treburile generale și am dat câteva exemple. Dacă cineva este un conducător fals, atunci cu siguranță nu și-a îndeplinit responsabilitățile în această lucrare, iar lucrarea pe care o face nu este conform standardului. Acest lucru se întâmplă pentru că liderii falși nu depun niciodată efort în lucrarea concretă – odată ce a fost rânduită, au terminat-o și nu fac niciodată verificări ulterioare sau nu participă la lucrare. Un alt motiv principal este acela că falșii conducători nu înțeleg principiile niciunei lucrări pe care o fac. Chiar dacă nu sunt leneși în lucrarea lor, ceea ce fac este incompatibil cu principiile și regulile cerute de casa lui Dumnezeu, ba chiar nu este deloc în conformitate cu principiile. Ce înseamnă să nu fie în conformitate cu principiile? Este vorba despre faptul că acționează nechibzuit, nebunește, pe baza închipuirilor, voinței și sentimentelor lor și așa mai departe. Așadar, indiferent de situație, există două manifestări principale ale conducătorilor falși atunci când vine vorba de acest element al responsabilităților conducătorilor și lucrătorilor: prima este că nu fac lucrare concretă, iar a doua este că nu pot pricepe principiile, deci nu pot face lucrare concretă. Acestea sunt manifestările de bază. La ultima noastră adunare am expus și am avut părtășie despre felul în care se manifestă umanitatea conducătorilor falși în gestionarea acestui tip de lucrare ce privește treburile generale. Nici măcar în privința acestei lucrări simple, unice, conducătorii falși nu își pot îndeplini responsabilitățile. Ei au capacitatea de a face această lucrare, dar nu o fac. Acest lucru este legat de caracterul și de umanitatea oamenilor de acest fel. Ce este în neregulă cu umanitatea lor? Nu sunt bine intenționați, iar caracterul lor este josnic. Practic, am terminat părtășia noastră despre responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, principiile generale și diferitele manifestări ale conducătorilor falși de la punctul zece. Astăzi vom trece la părtășia despre punctul unsprezece al responsabilităților conducătorilor și lucrătorilor.

Punctul unsprezece: Alegeți oameni de încredere, a căror umanitate e conform standardului, în special pentru sarcina de a înregistra, contabiliza și proteja ofrandele în mod consecvent; revizuiți și controlați cu regularitate intrările și ieșirile, astfel încât cazurile de risipă sau irosire, precum și cheltuielile iraționale, să poată fi identificate cu promptitudine – opriți aceste lucruri și solicitați o despăgubire rațională; în plus, împiedicați, prin orice mijloace, ca ofrandele să cadă în mâinile oamenilor răi și să intre în posesia lor

Ce sunt ofrandele?

Punctul unsprezece din responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor conține următorul îndemn: „Alegeți oameni de încredere, a căror umanitate e conform standardului, în special pentru sarcina de a înregistra, contabiliza și proteja ofrandele în mod consecvent; revizuiți și controlați cu regularitate intrările și ieșirile, astfel încât cazurile de irosire sau risipă, precum și cheltuielile iraționale, să poată fi identificate cu promptitudine – opriți aceste lucruri și solicitați o despăgubire rațională; în plus, împiedicați, prin orice mijloace, ca ofrandele să cadă în mâinile oamenilor răi și să intre în posesia lor.” Care sunt responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor în această lucrare? Care este lucrarea principală pe care trebuie să o facă? (Să păstreze corect ofrandele.) Punctul zece se referea la păstrarea și alocarea rațională a diferitelor bunuri materiale ale casei lui Dumnezeu; acesta se referă la păstrarea corectă a ofrandelor. Diversele bunuri materiale ale casei lui Dumnezeu și ofrandele sale sunt oarecum asemănătoare – dar sunt oare la fel? (Nu.) Care este diferența? (Ofrandele se referă, în principal, la bani.) Banii reprezintă un aspect. Prin natura lor, care este diferența între ofrande și diversele bunuri materiale ale casei lui Dumnezeu? Sunt cărțile cuvintelor lui Dumnezeu ofrande? Sunt diferitele aparate folosite pentru lucrare ofrande? Sunt diversele obiecte de necesitate zilnică pe care le cumpără casa lui Dumnezeu ofrande? (Nu.) Atunci ce sunt acestea? În casa lui Dumnezeu, toate cărțile care conțin cuvintele lui Dumnezeu și toate dispozitivele de tot felul necesare în lucrarea sa, pe care le cumpără cu banii oferiți de aleșii lui Dumnezeu, inclusiv o varietate de articole precum aparate foto, aparate de înregistrare audio, calculatoare și telefoane mobile – toate acestea sunt bunuri materiale ale casei lui Dumnezeu. Pe lângă acestea, mesele, scaunele, băncile, mâncarea și alte astfel de bunuri de necesitate zilnică sunt, de asemenea, bunuri materiale ale casei lui Dumnezeu. Unele dintre aceste articole sunt cumpărate de frați și surori, iar pe altele casa lui Dumnezeu le cumpără cu ofrande; toate sunt catalogate drept bunuri materiale ale casei lui Dumnezeu. Am avut părtășie despre acest subiect la ultima noastră întâlnire. Vom trece acum la ceva important despre care vom avea părtășie la punctul unsprezece: ofrandele. Ce sunt, mai exact, ofrandele? Cum este prevăzută sfera lor de aplicare? Înainte de a avea părtășie cu privire la responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, este necesar să clarificăm întrebarea: „Ce sunt ofrandele?” Deși majoritatea oamenilor au crezut în Isus în trecut și acceptă această etapă din lucrare de mai mulți ani, concepția lor despre ofrande rămâne vagă. Nu le este clar ce sunt cu adevărat ofrandele. Unii vor spune că ofrandele sunt bani și bunuri materiale care sunt oferite lui Dumnezeu, în timp ce alții vor spune că ofrandele se referă, în principal, la bani. Care dintre aceste afirmații este corectă? (Atât timp cât lui Dumnezeu I se oferă ceva, indiferent dacă este vorba de bani sau de orice obiect, mare sau mic, acel lucru este o ofrandă.) Aceasta este o sinteză cât de cât precisă. Acum că sfera și limitele ofrandelor sunt clare, haideți să definim cu precizie ce sunt ofrandele mai exact, astfel încât tuturor să le fie limpede conceptul.

În ceea ce privește subiectul ofrandelor, Biblia menționează că, inițial, Dumnezeu i-a cerut omului să-I ofere zeciuială – aceasta este o ofrandă. Indiferent dacă era oferit mult sau puțin și indiferent de cele oferite – bani sau bunuri materiale – atât timp cât era vorba de o zecime din venitul unei persoane, care trebuia oferită, aceasta era cu siguranță o ofrandă. Acest lucru era ceea ce Dumnezeu îi cerea omului, era ceea ce credincioșii în Dumnezeu trebuiau să Îi ofere lui Dumnezeu. Această zeciuială reprezintă un aspect al ofrandelor. Unii oameni întreabă: „Acea zecime se referă doar la bani?” Nu neapărat. De exemplu, dacă o persoană recoltează zece hectare de grâne, atunci, indiferent de cantitatea de grâne, recolta de grâne de pe un hectar ar trebui să fie oferită, în cele din urmă, lui Dumnezeu – această zecime este ceea ce ar trebui să ofere oamenii. Astfel, conceptul de „o zecime” nu se referă doar la bani – nu înseamnă doar că atunci când o persoană câștigă o mie de dolari, trebuie să îi ofere lui Dumnezeu o sută, ci se referă la tot ceea ce obțin oamenii, ceea ce acoperă mult mai mult, inclusiv lucruri materiale și bani. Despre acest lucru vorbește Biblia. Desigur, în zilele noastre, casa lui Dumnezeu nu se ghidează după Biblie și nu cere atât de strict ca oamenii să dea o zecime din tot ceea ce obțin. Aici doar răspândesc și am părtășie despre conceptul și definiția „unei zecimi”, astfel încât oamenii să știe că zeciuiala este un aspect al ofrandelor. Nu le cer oamenilor să ofere o zecime; cât de mult oferă oamenii depinde de înțelegerea personală și de dorința lor, iar casa lui Dumnezeu nu are nicio cerință suplimentară cu privire la această chestiune.

Un alt aspect al ofrandelor îl reprezintă lucrurile pe care oamenii I le oferă lui Dumnezeu. În sens larg, acestea includ desigur și zeciuiala; în mod specific, în afară de zeciuială, tot ceea ce oamenii Îi oferă lui Dumnezeu intră în categoria ofrandelor. O gamă largă include lucrurile care sunt oferite lui Dumnezeu, de exemplu, alimentele, aparatele, bunurile de necesitate zilnică, suplimentele pentru sănătate, precum și vacile, oile și așa mai departe, care erau oferite pe altar pe timpul Vechiului Testament. Toate acestea sunt ofrande. Depinde de intenția celui care oferă un lucru dacă acesta este o ofrandă sau nu; dacă cel care îl oferă spune că acest lucru este oferit lui Dumnezeu, atunci, indiferent dacă este dat direct lui Dumnezeu sau pus în casa lui Dumnezeu pentru a fi protejat, acesta intră în categoria ofrandelor și nu poate fi atins în mod arbitrar de oameni. Spre exemplu, când cineva cumpără un calculator de înaltă performanță și I-l oferă lui Dumnezeu, acesta devine o ofrandă; când cineva Îi cumpără lui Dumnezeu o mașină, aceasta devine o ofrandă; când cineva cumpără două sticle de suplimente pentru sănătate și I le oferă lui Dumnezeu, atunci acele sticle devin ofrande. Nu există o definiție specifică și precisă a ceea ce sunt bunurile materiale oferite lui Dumnezeu. În concluzie, este o gamă foarte largă – sunt lucrurile care Îi sunt oferite lui Dumnezeu de către cei care Îl urmează. Unii ar putea spune: „Dumnezeu este acum întrupat pe pământ, iar lucrurile oferite Lui Îi aparțin – dar dacă El nu ar fi pe pământ? Când Dumnezeu este în cer, atunci lucrurile oferite Lui nu cumva nu sunt ofrande?” Este corect? (Nu.) Nu se pune problema dacă Dumnezeu se află sau nu într-o perioadă de întrupare. În orice caz, atât timp cât ceva Îi este oferit lui Dumnezeu, acel lucru este o ofrandă. Alții ar putea spune: „Atât de multe lucruri Îi sunt oferite lui Dumnezeu! Poate El să se folosească de ele? Poate să le folosească pe toate?” (Asta nu are nimic de-a face cu omul.) Este un mod corect și pătrunzător de a o spune. Aceste lucruri Îi sunt oferite lui Dumnezeu de către oameni; modul în care le folosește și dacă le poate folosi pe toate, precum și modul în care le alocă și le gestionează, nu au nimic de-a face cu omul. Nu este nevoie să vă agitați sau să vă faceți griji în legătură cu asta. Pe scurt, de îndată ce cineva Îi oferă ceva lui Dumnezeu, acel lucru intră în sfera ofrandelor. Este al lui Dumnezeu și nu are nimic de-a face cu nicio persoană. Unii ar putea spune: „Felul în care o spui face să pară că Dumnezeu, cu forța, Își revendică dreptul de proprietate asupra acelui lucru.” Asta este ceea ce se întâmplă? (Nu.) Acel lucru este al lui Dumnezeu, așa că se numește ofrandă. Oamenii nu se pot atinge de el sau nu îl pot aloca după bunul plac. Unii s-ar putea întreba: „Nu este asta o risipă?” Chiar dacă este, nu este treaba ta. Alții ar putea spune: „Când este în cer și nu este întrupat, Dumnezeu nu se poate bucura sau folosi de lucrurile pe care oamenii I le oferă. Ce este de făcut atunci?” Acest lucru este ușor de rezolvat: casa lui Dumnezeu și biserica există pentru a se ocupa de aceste lucruri în conformitate cu principiile; nu este nevoie să te frămânți sau să te îngrijorezi pentru asta. În concluzie, indiferent de modul în care un lucru este gestionat, de îndată ce intră în categoria ofrandelor, din moment ce este clasificat ca ofrandă, nu are nimic de-a face cu omul. Și pentru că acel lucru Îi aparține lui Dumnezeu, oamenii nu pot face cu el ce vor – există consecințe dacă se întâmplă asta. În epoca Vechiului Testament, la vremea recoltei, toamna, oamenii ofereau tot felul de lucruri pe altare. Unii ofereau grâne, fructe și diverse alte culturi, în timp ce alții ofereau vaci și oi. S-a bucurat Dumnezeu de ele? Mănâncă El din acele lucruri? (Nu.) De unde știi că nu face asta? Ai văzut tu? Aceasta este noțiunea ta. Spui că Dumnezeu nu le mănâncă – ei bine, dacă ar lua o înghițitură, cum te-ai simți? Nu ar fi în conformitate cu noțiunile și închipuirile tale? Nu cumva cred unii oameni că, din moment ce Dumnezeu nu mănâncă sau nu se bucură de acele lucruri, nu este nevoie să le oferim? Cum puteți să fiți atât de siguri? Spuneți că „Dumnezeu nu le mănâncă” deoarece credeți că El este un trup spiritual și nu poate mânca sau pentru că voi credeți că Dumnezeu are identitatea Sa de Dumnezeu, nu este fizic și muritor și nu ar trebui să se bucure de aceste lucruri? Este rușinos din partea lui Dumnezeu să se bucure de ofrandele pe care I le fac oamenii? (Nu.) Atunci nu este în conformitate cu noțiunile oamenilor sau cu identitatea lui Dumnezeu? Cu care dintre ele, mai exact? (Oamenii nu ar trebui să vorbească despre acest lucru.) Așa este – nu este ceva de care oamenii ar trebui să se preocupe. Nu e nevoie să decizi tu că Dumnezeu ar trebui sau nu ar trebui să se bucure de ele. Fă ce ar trebui să faci, îndeplinește-ți datoria și responsabilitățile și îndeplinește-ți obligațiile – va fi de ajuns! Astfel, îți vei fi încheiat sarcina. Este treaba lui Dumnezeu cum va gestiona aceste lucruri. Faptul că Dumnezeu le împarte cu oamenii sau le lasă să se strice, că Se bucură puțin de ele sau le aruncă o privire, așa ceva nu se critică și este legitim. Dumnezeu are libertate când vine vorba de modul în care gestionează aceste chestiuni. Nu este ceva de care oamenii ar trebui să se preocupe și nici un lucru pe care ar trebui să-l judece. Oamenii nu ar trebui să-și închipuie după capul lor lucruri legate de aceste chestiuni, cu atât mai puțin să emită în mod arbitrar judecăți sau verdicte cu privire la ele. Înțelegeți acum? Cum ar trebui să gestioneze Dumnezeu ofrandele pe care I le fac oamenii? (Le va gestiona cum va dori.) Așa este. Oamenii care înțeleg acest lucru în acest fel au o rațiune normală. Dumnezeu va gestiona aceste lucruri cum va dori El. Poate să arunce o privire asupra lor sau pur și simplu să nu le privească sau să nu le ia în seamă deloc. Preocupă-te doar să aduci ofrande atunci când vine timpul pentru asta și să aduci ofrande atunci când dorești, conform cerințelor lui Dumnezeu și îndeplinind responsabilitatea omului! Nu te preocupa de modul în care Dumnezeu gestionează și tratează astfel de chestiuni! Pe scurt, este suficient dacă ceea ce faci se încadrează în sfera cerințelor lui Dumnezeu, este în conformitate cu standardul conștiinței și cu datoria, obligația și responsabilitatea omenirii. În ceea ce privește modul în care Dumnezeu gestionează și tratează aceste bunuri, aceasta este treaba Lui, iar oamenii nu trebuie în niciun caz să emită judecăți sau verdicte în această privință. În doar câteva secunde, ați făcut o mare greșeală. V-am întrebat dacă Dumnezeu se bucură de aceste lucruri sau dacă mănâncă din ele, iar voi ați spus că nu le mănâncă sau că nu se bucură de ele. Care a fost greșeala voastră? (Faptul că L-am judecat pe Dumnezeu.) Ați făcut delimitări pripite și v-ați grăbit să judecați, iar acest lucru dovedește că oamenii încă mai au cerințe către Dumnezeu în sinea lor. Pentru ei, este greșit ca Dumnezeu să se bucure de aceste lucruri și este greșit să nu o facă. Dacă o face, vor spune: „Ești un trup spiritual, nu unul fizic, muritor. De ce Te-ai bucura de aceste lucruri? Este complet de neconceput!” Iar dacă Dumnezeu nu ține cont de aceste lucruri, oamenii vor spune atunci: „Ne-am străduit din răsputeri să-Ți oferim inimile, iar Tu nu arunci nici măcar o privire asupra lucrurilor pe care le-am oferit. Oare ne respecți câtuși de puțin?” Oamenii au și aici ceva de spus. Acest lucru este lipsit de rațiune. Pe scurt, care este atitudinea cu care oamenii ar trebui să privească această chestiune? (Oamenii trebuie să ofere ceea ce trebuie lui Dumnezeu, iar în ceea ce privește modul în care Dumnezeu va trata aceste lucruri, oamenii nu ar trebui să aibă niciun fel de noțiuni sau închipuiri și nici nu ar trebui să-L judece.) Da, acesta este rațiunea pe care ar trebui să o aibă oamenii. Acest lucru are de-a face cu obiectele care Îi sunt oferite lui Dumnezeu, care reprezintă, de asemenea, un aspect al ofrandelor. Bunurile materiale oferite lui Dumnezeu includ o gamă largă de lucruri pentru că oamenii trăiesc într-o lume materială și, pe lângă bani, aur, argint și bijuterii, există multe alte lucruri pe care ei le consideră destul de bune și valoroase, iar atunci când unii oameni se gândesc la Dumnezeu sau se gândesc la iubirea lui Dumnezeu, sunt dispuși să-I ofere ceea ce consideră că e prețios și valoros pentru EL. Atunci când aceste lucruri Îi sunt oferite lui Dumnezeu, intră în sfera ofrandelor; devin ofrande. Și când ele devin ofrande, rămâne la latitudinea lui Dumnezeu să le gestioneze – atunci oamenii nu se pot atinge de ele, nu sunt sub controlul lor și nu le aparțin. Odată ce I-ai oferit ceva lui Dumnezeu, acest lucru Îi aparține Lui, nu ține de tine să-l gestionezi și nu mai poți interveni în această chestiune. Indiferent de modul în care Dumnezeu gestionează sau tratează acel lucru, acesta nu are nimic de-a face cu omul. Și bunurile materiale care Îi sunt oferite lui Dumnezeu reprezintă un aspect al ofrandelor. Unii oameni întreabă: „Oare doar banii și aurul, argintul și bijuteriile prețioase pot fi ofrande? Să spunem că cineva I-ar oferi lui Dumnezeu o pereche de pantofi, o pereche de șosete sau o pereche de branțuri – sunt oare acestea considerate ofrande?” Dacă ne luăm după definiția ofrandelor, nu contează cât de mare sau mic ori cât de prețios sau ieftin este ceva – chiar dacă este un stilou sau o bucată de hârtie – atât timp cât I-a fost oferit lui Dumnezeu, este o ofrandă.

Mai este un aspect al ofrandelor: bunurile materiale care sunt oferite casei lui Dumnezeu și bisericii. Aceste lucruri intră, de asemenea, în categoria ofrandelor. Ce includ astfel de bunuri materiale? Să spunem, de exemplu, că cineva a cumpărat o mașină și, după ce a condus-o o vreme, a simțit că s-a cam învechit, apoi a cumpărat una nouă și a oferit-o pe cea veche casei lui Dumnezeu, să o poată folosi în activitatea sa. Această mașină aparține, deci, casei lui Dumnezeu. Lucrurile care aparțin casei lui Dumnezeu ar trebui să fie clasificate drept ofrande – așa este corect. Desigur, dispozitivele și echipamentele nu sunt singurele lucruri care sunt oferite bisericii și casei lui Dumnezeu, mai sunt și alte lucruri; această sferă de aplicare este destul de largă. Unii oameni spun: „A zecea parte pe care oamenii o oferă din tot ceea ce obțin este o ofrandă, așa cum sunt banii și bunurile materiale oferite lui Dumnezeu; nu avem nicio obiecție ca acestea să fie clasificate drept ofrande, nu este nimic îndoielnic în privința asta. Însă de ce bunurile materiale oferite bisericii și casei lui Dumnezeu intră și ele în categoria ofrandelor? Asta nu prea are sens.” Spuneți-Mi, are sens ca acestea să fie clasificate drept ofrande? (Da.) Și de ce spuneți asta? (Biserica există doar pentru că Dumnezeu există și, prin urmare, tot ceea ce este oferit bisericii este, de asemenea, o ofrandă.) Bine spus. Biserica și casa lui Dumnezeu aparțin lui Dumnezeu și există doar pentru că Dumnezeu există; un loc în care frații și surorile să se adune și să trăiască există pentru că biserica există, iar toate problemele fraților și surorilor au un loc în care pot fi rezolvate și frații și surorile au o casă adevărată doar pentru că există casa lui Dumnezeu. Toate acestea există doar pe baza existenței lui Dumnezeu. Oamenii nu oferă lucruri bisericii și casei lui Dumnezeu pentru că oamenii din biserică cred în Dumnezeu și sunt membri ai casei lui Dumnezeu – nu acesta este motivul corect. Datorită lui Dumnezeu, oamenii oferă lucruri bisericii și casei lui Dumnezeu. Ce implică acest lucru? Cine ar oferi cu ușurință lucruri bisericii dacă nu ar face-o pentru Dumnezeu? Fără Dumnezeu, biserica nu ar exista. Atunci când oamenii au lucruri de care nu au nevoie sau care le prisosesc, ar putea să le arunce sau să le lase nefolosite; unele obiecte ar putea fi vândute chiar. Toate aceste metode ar putea fi folosite în gestionarea acestor lucruri, nu-i așa? Atunci de ce oamenii nu le gestionează în aceste moduri – de ce le oferă bisericii în schimb? Nu datorită lui Dumnezeu? (Ba da.) Tocmai pentru că există Dumnezeu, oamenii oferă lucruri bisericii. Prin urmare, tot ceea ce este oferit bisericii sau casei lui Dumnezeu ar trebui să fie clasificat drept o ofrandă. Unii oameni spun: „Eu ofer acest lucru al meu bisericii.” Faptul că oferă acel lucru bisericii este echivalent cu a-l oferi lui Dumnezeu, iar biserica și casa lui Dumnezeu au autoritate deplină asupra gestionării unor astfel de lucruri. Atunci când oferi ceva bisericii, acel lucru nu mai are nicio legătură cu tine. Casa lui Dumnezeu și biserica vor aloca, folosi și gestiona în mod rațional aceste bunuri materiale în conformitate cu principiile stipulate de casa lui Dumnezeu. Așadar, de unde vin aceste principii? De la Dumnezeu. Practic, principiul pentru utilizarea acestor lucruri este că ele ar trebui să fie folosite pentru planul de gestionare al lui Dumnezeu și pentru răspândirea lucrării Evangheliei lui Dumnezeu. Ele nu sunt pentru uzul exclusiv al vreunui individ, cu atât mai puțin al vreunui grup de oameni, ci trebuie folosite pentru lucrarea de răspândire a Evangheliei și pentru diferitele elemente ale lucrării casei lui Dumnezeu. Prin urmare, nimeni nu are privilegiul de a folosi aceste lucruri; principiul și temeiul pentru folosirea și alocarea lor sunt doar acelea de a face acest lucru în conformitate cu principiile cerute de casa lui Dumnezeu. Acest lucru este rațional și adecvat.

Acestea sunt cele trei părți ale definiției ofrandelor, fiecare dintre acestea fiind definiția unui aspect al ofrandelor și a unui aspect al sferei lor de aplicare. Nu-i așa că acum v-ați lămurit cu toții ce sunt ofrandele? (Da.) Anterior, unii spuneau: „Acest lucru nu este constituit din bani, iar persoana care l-a oferit nu a spus că este pentru Dumnezeu. A spus doar că îl oferă, deci nu poate fi pentru uzul casei lui Dumnezeu și cu atât mai puțin poate fi dat lui Dumnezeu.” Așadar, nu au ținut nicio evidență și au folosit acel lucru în secret, după bunul lor plac. Este rațional acest lucru? (Nu.) Ceea ce au spus ei este în sine irațional; de asemenea, au spus că „Ofrandele pentru biserică și pentru casa lui Dumnezeu sunt proprietate comună – oricine le poate folosi”, ceea ce este în mod clar irațional. Tocmai pentru că majoritatea oamenilor sunt confuzi și nelămuriți cu privire la definiția și conceptul de ofrande, unii nemernici josnici și unii oameni cu inimi lacome și aspirații nepotrivite profită de situație și se gândesc să pună mâna pe acele lucruri. Acum că sunteți lămuriți cu privire la definiția și conceptul exacte ale ofrandelor, veți avea discernământ atunci când veți întâlni astfel de evenimente și oameni în viitor.

Responsabilitățile conducătorilor și ale lucrătorilor în ceea ce privește protejarea ofrandelor

I. Protejarea adecvată a ofrandelor

În continuare, vom trece în revistă care anume sunt responsabilitățile pe care conducătorii și lucrătorii trebuie să le îndeplinească atunci când vine vorba de protejarea ofrandelor. În ceea ce privește ofrandele, conducătorii și lucrătorii trebuie să înțeleagă mai întâi ce sunt acestea. Atunci când oamenii oferă o zecime din ceea ce încasează, acest lucru este o ofrandă; când spun clar că oferă bani sau bunuri lui Dumnezeu, acestea sunt ofrande; când spun clar că oferă un bun bisericii și casei lui Dumnezeu, acel lucru este o ofrandă. După ce au înțeles definiția și conceptul de ofrande, conducătorii și lucrătorii trebuie să aibă o pricepere clară, să gestioneze ofrandele pe care le fac oamenii și să efectueze o verificare adecvată în această privință. În primul rând, trebuie să găsească oameni de încredere, a căror umanitate este conform standardului, care să acționeze drept custozi pentru a ține în mod organizat evidența ofrandelor și pentru a le proteja. Aceasta este prima sarcină din lucrarea pe care trebuie să o efectueze conducătorii și lucrătorii. Acești custozi ai ofrandelor pot fi de calibru mediu și incapabili să fie conducători sau lucrători, dar vor fi de încredere și nu vor sustrage nimic. Cât sunt în posesia lor, ofrandele nu vor dispărea sau nu vor fi amestecate și vor fi protejate în mod corespunzător. În rânduielile de lucru sunt reguli pentru asta. Doar o persoană de încredere, a cărei umanitate este conform standardului, va fi potrivită. Când oamenii cu o umanitate slabă văd ceva frumos, îl râvnesc și caută mereu șanse să și-l însușească. Orice s-ar întâmpla, ei caută mereu să profite. Astfel de oameni nu pot fi folosiți. O persoană a cărei umanitate este conform standardului trebuie să fie cel puțin onestă, cineva în care oamenii au încredere. Dacă este însărcinată cu protejarea ofrandelor sau cu gestionarea bunurilor bisericii, aceasta își va face treaba bine, meticulos, sârguincios și cu mare grijă. Are o inimă temătoare de Dumnezeu și nu își va însuși în mod necuvenit aceste lucruri, pe scurt, atunci când îi pui ofrandele în mâini, poți fi sigur că nici un cent nu va lipsi și nici un singur obiect nu va fi pierdut. O astfel de persoană trebuie găsită. Mai mult, casa lui Dumnezeu are o regulă conform căreia nu trebuie găsită doar o astfel de persoană; două sau trei este cel mai bine – unele dintre ele să țină evidența, iar altele să se ocupe de protejare. Odată ce au fost găsite aceste persoane, ofrandele trebuie împărțite pe categorii și trebuie să se facă o evidență organizată a celor care protejează, ce categorie de lucruri protejează și cât. După ce au fost găsite persoanele potrivite și lucrurile au fost protejate și înregistrate pe categorii, se termină cumva aici povestea? (Nu.) Atunci, ce ar trebui făcut în continuare? Conturile de încasări și cheltuieli trebuie verificate la fiecare trei până la cinci luni pentru a vedea dacă sunt corecte – adică, dacă persoana care ține evidența a făcut înregistrările în mod corect, dacă ceva a fost omis atunci când a fost înregistrat, dacă suma totală este în concordanță cu rapoartele de încasări și cheltuieli și așa mai departe. Astfel de muncă de contabilitate trebuie făcută meticulos. Conducătorii și lucrătorii care nu sunt foarte pricepuți la astfel de activități ar trebui să aranjeze ca o persoană, care este cât de cât pricepută în acest domeniu, să le efectueze, apoi să facă inspecții regulate și să asculte rapoartele acesteia. În concluzie, indiferent dacă ei înșiși înțeleg sau nu munca de contabilitate și de planificare generală, nu pot lăsa nesupravegheată lucrarea de protejare a ofrandelor, nici nu o pot ignora și pur și simplu să nu întrebe de ea. În schimb, trebuie să efectueze inspecții regulate, întrebând cum sunt conturile care au fost verificate și dacă acestea corespund, iar apoi să verifice punctual unele înregistrări ale cheltuielilor pentru a vedea care a fost situația recentă a lor, dacă a existat vreo risipă, în ce situație se află evidența contabilă și dacă încasările se potrivesc cu ceea ce s-a cheltuit. Conducătorii și lucrătorii ar trebui să aibă un control ferm asupra tuturor acestor circumstanțe. Aceasta este una dintre sarcinile implicate în protejarea ofrandelor. Ați spune că această sarcină este ușoară? Există un anumit grad de dificultate în ce o privește? Unii conducători și lucrători spun: „Nu-mi plac cifrele; mă doare capul când le văd.” Ei bine, atunci găsește o persoană potrivită care să te ajute cu inspecțiile și supravegherea; pune-o să te ajute să verificați aceste lucruri. S-ar putea să nu îți placă sau să nu fii bun la această lucrare, dar dacă știi cum să-i folosești pe oameni și faci acest lucru corect, tot vei putea să faci bine această lucrare. Folosește persoane potrivite pentru a face acest lucru, iar tu poți doar să le asculți rapoartele. Și asta funcționează. Respectă acest principiu: verifică și numără în mod regulat toate bunurile protejate împreună cu persoana responsabilă de această activitate și apoi pune câteva întrebări cu privire la cheltuielile importante! Poți realiza acest lucru? (Da.) De ce trebuie să facă această lucrare conducătorii și lucrătorii? Pentru că protejează ofrandele – este responsabilitatea ta.

Ofrandele pe care oamenii le fac lui Dumnezeu sunt pentru ca El să Se bucure de ele, dar oare le folosește? Are Dumnezeu vreo întrebuințare pentru acești bani și aceste obiecte? Nu sunt oare aceste ofrande către Dumnezeu menite să fie folosite pentru răspândirea lucrării Evangheliei? Nu sunt menite pentru toate cheltuielile lucrării casei lui Dumnezeu? Deoarece au legătură cu lucrarea casei lui Dumnezeu, atât gestionarea, cât și cheltuirea ofrandelor implică responsabilitățile conducătorilor și ale lucrătorilor. Nu contează cine oferă acești bani sau de unde provin aceste obiecte, atât timp cât ele aparțin casei lui Dumnezeu, ar trebui să le gestionezi bine și să urmărești ulterior această lucrare, să o inspectezi și să îți pese de ea. Dacă ofrandele aduse lui Dumnezeu nu pot fi cheltuite în mod corespunzător pentru a răspândi lucrarea Evangheliei lui Dumnezeu, ci sunt risipite și irosite fără motiv sau chiar acaparate sau luate în posesie de oameni răi, este oare potrivit acest lucru? Nu este aceasta o neglijare a datoriei din partea conducătorilor și a lucrătorilor? (Ba da.) Este o neglijare a datoriei din partea lor. Așadar, conducătorii și lucrătorii trebuie să facă această lucrare. Este de datoria lor. Gestionarea bună a ofrandelor, permițându-le să fie folosite corect în răspândirea lucrării Evangheliei și în orice lucrare legată de gestionarea lui Dumnezeu, este o responsabilitate a conducătorilor și a lucrătorilor și nu ar trebui să fie trecută cu vederea. Frații și surorile reușesc, cu grijă, să economisească puțini bani pentru a-i oferi lui Dumnezeu. Să presupunem că, din cauza faptului că liderii și lucrătorii sunt neglijenți și nepăsători în îndatoririle lor, acești bani cad în mâinile oamenilor răi – toți sunt risipiți și irosiți nechibzuit de oamenii răi sau chiar acaparați de ei. În consecință, conducătorii și lucrătorii nu au suficienți bani pentru cheltuielile de călătorie sau pentru cele de trai și nu sunt suficienți bani nici măcar atunci când vine timpul să scoată de sub tipar cărți ce conțin cuvintele lui Dumnezeu sau să cumpere dispozitivele și uneltele necesare. Nu înseamnă asta o întârziere a lucrării? Atunci când banii oferiți de frați și surori intră în posesia oamenilor răi în loc să fie folosiți în mod corespunzător și e nevoie de bani de cheltuială pentru lucrarea casei lui Dumnezeu, dar nu sunt suficienți, oare lucrarea bisericii nu este îngreunată? Nu cumva au eșuat conducătorii și lucrătorii în a-și îndeplini responsabilitatea? (Ba da.) Pentru că liderii și lucrătorii nu și-au îndeplinit responsabilitatea și nu au gestionat bine ofrandele și nu au fost buni administratori sau nu au pus suflet în îndeplinirea responsabilității lor cu privire la această lucrare, s-au înregistrat pierderi în ceea ce privește ofrandele și unele lucrări ale bisericii au fost paralizate sau oprite pentru un timp. Nu poartă oare conducătorii și lucrătorii o mare responsabilitate pentru acest lucru? Este o nelegiuire. Poate că tu nu ai acaparat, risipit sau irosit aceste ofrande și poate că nu le-ai băgat în propriul buzunar, dar această situație s-a produs pentru că ai fost neglijent și nu ți-ai respectat datoria. Nu ar trebui să îți asumi responsabilitatea pentru acest lucru? (Ba da.) Aceasta este o responsabilitate foarte mare!

II. Verificarea conturilor

În lucrarea lor, pe lângă implementarea corectă a diferitelor rânduieli de lucru și capacitatea de a avea părtășie despre adevăr pentru a rezolva problemele, conducătorii și lucrătorii trebuie să protejeze bine ofrandele. Ei trebuie să găsească oameni potriviți, în conformitate cu cerințele casei lui Dumnezeu, pentru a efectua gestionarea organizată a ofrandelor și, din când în când, trebuie să verifice conturile. Unii întreabă: „Cum pot să le verific când circumstanțele nu permit acest lucru?” „Circumstanțele nu permit acest lucru” – este acesta un motiv pentru a nu cerceta conturile? Le poți verifica chiar și atunci când circumstanțele nu permit acest lucru; dacă nu poți merge tu însuți, trebuie să trimiți o persoană de încredere și potrivită pentru a efectua supravegherea și pentru a vedea dacă respectivul custode protejează ofrandele într-un mod adecvat, dacă există discrepanțe în conturi, dacă acel custodele este de încredere, ce stări a avut în ultima vreme și dacă a fost negativ, dacă s-a simțit speriat atunci când s-a confruntat cu anumite situații și dacă este posibil să trădeze. Să presupunem că ai auzit că familia lui a stat prost cu banii – este posibil ca el să-și însușească în mod necuvenit ofrandele? Prin părtășie și analizând situația, s-ar putea să vezi că acel custode prezintă destulă încredere, că știe că nu trebuie să se atingă de ofrande și că, indiferent cât de insuficienți au fost banii pentru familia sa, nu a pus mâna pe ofrande, iar după o lungă perioadă de observație, se poate dovedi că se poate avea încredere deplină în custode. În plus, trebuie verificat dacă mediul casei în care sunt păstrate ofrandele este periculos, dacă surorile și frații au fost arestați de marele balaur roșu acolo, dacă cel care păzește ofrandele s-a confruntat cu vreun pericol, dacă ofrandele sunt depozitate într-un loc adecvat și dacă ar trebui sau nu transferate. Mediul și circumstanțele din casele custozilor trebuie să fie inspectate frecvent, astfel încât să se poată avea în orice moment reacții și planuri adecvate. Cât faci asta, trebuie, de asemenea, să te interesezi, din când în când, ce echipe au achiziționat recent dispozitive noi și cum au fost obținute acestea. În cazul în care au fost cumpărate, trebuie să întrebi dacă cineva a revizuit cererile și le-a aprobat înainte de a fi cumpărate, dacă au fost cumpărate la un preț ridicat sau la un preț de piață rezonabil, dacă s-au cheltuit bani care nu trebuiau cheltuiți și așa mai departe. Să spunem că, în urma verificării și revizuirii conturilor, nu se constată probleme cu registrele, dar se descoperă că unii cumpărători au risipit frecvent ofrandele într-un mod extravagant. Indiferent cât de scump este un lucru, ei îl vor cumpăra; mai mult, atunci când știu foarte bine că vor fi reduceri de preț la un produs, că va fi mai ieftin, nu așteaptă, ci îl cumpără imediat și cumpără lucrurile bune, cele de calitate superioară, cele mai noi modele. Acești cumpărători cheltuiesc banii fără principii și în mod extravagant și cheltuiesc ofrandele pentru a cumpăra lucruri pentru casa lui Dumnezeu ca și cum ar face ceva pentru dușmanul lor. Nu cumpără niciodată lucruri practice în conformitate cu principiile, ci intră, pur și simplu, în orice magazin și cumpără lucruri direct, indiferent de costul și calitatea lor. După ce articolele au fost aduse, se strică după câteva zile de folosință, iar acești cumpărători nu le repară atunci când sunt stricate – cumpără altele noi. În cazul în care, atunci când se cercetează conturile și se analizează cheltuielile financiare, se constată că unii oameni au risipit în mod grav și au irosit ofrandele, cum trebuie gestionată această situație? Acei oameni ar trebui să primească un avertisment disciplinar sau ar trebui să fie obligați să plătească despăgubiri? Ambele sunt necesare, desigur. Dacă se constată că nu sunt bine intenționați, că sunt pur și simplu non-credincioși, neîncrezători, că sunt diavoli, atunci problema nu poate fi rezolvată doar dându-le un avertisment disciplinar sau emondându-i. Nu contează cum are cineva părtășie despre adevăr cu ei, nu-l vor accepta; indiferent de modul în care sunt emondați, nu îl vor lua în serios. Dacă li se cere să plătească despăgubiri, o vor face, dar vor continua să acționeze în același mod în viitor și nu se vor schimba. Cu siguranță nu vor acționa în conformitate cu cerințele casei lui Dumnezeu; în schimb, vor acționa într-un mod intenționat, nechibzuit și lipsit de principii. Cum trebuie tratate acest tip de persoane? Pot fi folosite în continuare? Nu ar trebui să fie; dacă sunt, atunci conducătorii și lucrătorii sunt mari nătărăi – sunt pur și simplu prea nesăbuiți! Atunci când astfel de neîncrezători sunt descoperiți, ar trebui să fie destituți, eliminați și înlăturați imediat din biserică. Nici măcar nu sunt calificați să presteze servicii – nu sunt apți să facă acest lucru!

Atunci când conducătorii și lucrătorii cercetează conturile și cheltuielile, s-ar putea să nu găsească doar cazuri de risipă și pierderi sau unele cheltuieli iraționale – s-ar putea să descopere, de asemenea, că unii dintre oamenii care fac această lucrare au un caracter precar, că sunt josnici și egoiști și că au cauzat pierderi lucrării bisericii. Dacă descoperiți acest tip de situație, cum ar trebui să o gestionați? Este ușor: trebuie să o gestionați și să o rezolvați pe loc – destituiți-i pe acei oameni, apoi alegeți oameni potriviți pentru a face lucrarea. Oameni potriviți înseamnă cei a căror umanitate este conform standardului, care au conștiință și rațiune și care sunt capabili să gestioneze lucrurile în conformitate cu principiile casei lui Dumnezeu. Atunci când fac cumpărături pentru casa lui Dumnezeu, vor cumpăra lucruri rentabile care sunt și relativ practice și durabile, lucruri care chiar trebuie cumpărate. Nu sunt neapărat hotărâți să cumpere lucruri ieftine, dar nici nu simt nevoia să cumpere cele mai scumpe lucruri; în cadrul unui grup de produse similare, ei le vor alege pe cele care au recenzii și renume destul de bune, precum și prețuri adecvate și, desigur, dacă au garanția mai lungă, cu atât mai bine. Acesta este genul de persoane pe care trebuie să le găsiți pentru a face cumpărăturile pentru casa lui Dumnezeu. Aceștia trebuie să fie corecți în sufletul lor, să ia în considerare casa lui Dumnezeu în acțiunile lor și să gândească bine lucrurile; de asemenea, trebuie să se ocupe de lucruri în conformitate cu cerințele casei lui Dumnezeu, acționând și comportându-se educat, fără echivoc și transparent. Odată ce ați găsit o astfel de persoană, puneți-o să se ocupe de câteva lucruri pentru casa lui Dumnezeu și observați-o. Dacă pare cât de cât potrivită, poate fi folosită. Dar povestea nu se termină odată ce acest lucru a fost rânduit – mergând mai departe, trebuie să vă întâlniți cu ea, să aveți părtășie cu ea și să-i inspectați lucrarea. Unii se întreabă: „Acest lucru se face pentru că nu este de încredere?” Nu este vorba în întregime de o lipsă de încredere – uneori, chiar dacă sunt de încredere, tot trebuie făcute inspecții. Și ce trebuie inspectat? Să se observe dacă au existat abateri în practica lor în situații în care nu au înțeles principiile sau dacă au avut o înțelegere denaturată. Este necesar să îi ajuți prin efectuarea de verificări. De exemplu, să presupunem că ei spun că există un produs foarte popular pe piață, dar nu știu dacă este nevoie de el în casa lui Dumnezeu și sunt îngrijorați că, dacă nu îl cumpără acum, s-ar putea să nu se mai vândă în viitor. Te întreabă cum să procedeze în această situație. Dacă nu știi, atunci ar trebui să îi pui să întrebe pe cineva care este implicat în această activitate profesională. Acel profesionist va spune apoi că produsul este o noutate care nu va fi de folos în majoritatea timpului și că nu este nevoie să cheltuie bani pe el. Având ca referință opinia profesionistului, se decide că nu este nevoie ca acel produs să fie cumpărat, că dacă ar fi cumpărat ar fi o risipă, iar dacă nu ar fi cumpărat acum, nu ar fi nicio pierdere. Până într-acolo trebuie să își facă treaba conducătorii și lucrătorii. Indiferent cât de important sau de banal este un lucru, dacă îl pot vedea, se pot gândi la el sau pot afla despre el, atunci trebuie să îl urmărească ulterior și să îl inspecteze în mod uniform și să facă acest lucru în modul stabilit, în conformitate cu cerințele casei lui Dumnezeu. Acest lucru înseamnă să îți îndeplinești responsabilitatea.

Unii oameni solicită adesea achiziționarea unor obiecte, cerând Casei lui Dumnezeu să cumpere aceste produse, iar în urma unei analize și a unor verificări atente, de obicei se constată că doar unul din cele cinci lucruri solicitate trebuie cumpărat, iar celelalte patru nu este nevoie să fie cumpărate. Ce trebuie făcut în astfel de cazuri? Obiectele pe care le solicită trebuie examinate și luate în considerare într-un mod strict, ele nu trebuie cumpărate în grabă. Nu trebuie cumpărate doar pentru că acei oameni spun că le sunt necesare pentru lucrare – nu trebuie să li se permită acestor oameni să solicite lucruri în mod arbitrar, după bunul plac, sub pretextul că sunt pentru lucrarea lor. Indiferent de motivul pe care îl folosesc acești oameni și indiferent de urgența lor, conducătorii și lucrătorii sau persoanele care se ocupă de gestionarea ofrandelor trebuie neapărat să aibă o inimă statornică. Trebuie să inspecteze și să verifice conștiincios aceste lucruri; nu poate exista nici cea mai mică eroare. Lucrurile care trebuie neapărat achiziționate se impune să fie cercetate și să primească undă verde din partea conducătorilor, iar dacă achiziționarea lor este opțională, ele trebuie refuzate, nu aprobate. În cazul în care conducătorii și lucrătorii fac această lucrare meticulos, concret și în profunzime, cazurile de risipire și irosire a ofrandelor se vor reduce și, mai mult decât atât, desigur, cheltuielile iraționale vor fi diminuate. Efectuarea acestei activități nu înseamnă doar să te uiți cu atenție la ce încasări și cheltuieli sunt înregistrate în registrele contabile, la cifre. Acestea vin pe plan secundar. Cel mai important aspect este că trebuie să fii bine intenționat și că trebuie să tratezi fiecare cheltuială și fiecare intrare ca și cum ar fi o intrare în propriul cont bancar. Atunci le vei analiza în detaliu, le vei putea ține minte și le veți putea înțelege – iar dacă există o greșeală sau o problemă, vei putea să-ți dai seama. Dacă le vezi ca fiind conturile altcuiva sau cele publice, cu siguranță vei fi orb, incapabil să descoperi vreo problemă. Unii oameni economisesc niște bani la bancă și, în fiecare lună, își citesc extrasul de cont și se uită la dobândă, apoi își controlează conturile – cât cheltuiesc în fiecare lună, câte retrageri fac și cât depun. Fiecare intrare este înregistrată în mintea lor, cunosc fiecare sumă la fel de bine ca pe propria adresă și le au clare în minte. Dacă apare o problemă undeva, o pot depista dintr-o privire și nu trec cu vederea nici cea mai mică eroare. Oamenii pot fi atât de atenți cu banii lor, dar arată ei aceeași grijă față de ofrandele lui Dumnezeu? După părerea mea, 99,9% dintre oameni nu arată, așa că atunci când ofrandele lui Dumnezeu sunt încredințate oamenilor pentru a fi păstrate, există adesea cazuri de risipă și pierderi și diferite tipuri de cheltuieli iraționale și, totuși, nimeni nu simte că este o problemă, și nici oamenii responsabili cu această lucrare nu au niciodată mustrări de conștiință. Ca să nu mai vorbim de pierderea a o sută de dolari – chiar dacă pierd o mie, zece mii, ei nu simt nicio mustrare, îndatorire sau acuzație în suflet. De ce sunt oamenii atât de confuzi când vine vorba de această chestiune? Nu indică asta faptul că cei mai mulți dintre ei nu sunt bine intenționați? Cum se face că tu ești atât de lămurit cu privire la câți bani economisiți ai în bancă? Când banii casei lui Dumnezeu sunt depozitați temporar în contul tău ca să îi protejezi, nu îi iei în serios și nu îți pasă de ei. Ce mentalitate este aceasta? Nici măcar nu ești loial când vine vorba de protejarea ofrandelor lui Dumnezeu, deci mai ești credincios în Dumnezeu? Atitudinea oamenilor față de ofrande este o dovadă a atitudinii lor față de Dumnezeu – atitudinea lor față de ofrande este foarte grăitoare. Oamenii sunt indiferenți față de ofrande și nu se preocupă de ele. Nu se întristează dacă ofrandele se pierd; nu își asumă responsabilitatea și nu le pasă. Așadar, nu au aceeași atitudine față de Dumnezeu? (Ba da.) Spune oare cineva: „Ofrandele lui Dumnezeu sunt ale Lui. Atât timp cât nu le râvnesc sau nu le acaparez, totul este în regulă. Cine le acaparează va fi pedepsit – este treaba lui și o merită. Nu are nimic de-a face cu mine. Nu am nicio obligație să mă preocup de ele”? Este corectă această afirmație? Este clar că nu. Atunci, unde e greșeala? (Inima lor nu este dreaptă; ei nu apără lucrarea casei lui Dumnezeu și nu protejează ofrandele.) Cum este umanitatea acestui tip de persoane? (Este egoistă și josnică. Le pasă foarte mult de propriile lucruri și le protejează foarte bine, dar nu le pasă de ofrandele lui Dumnezeu și nici nu întreabă de ele. Umanitatea unor astfel de oameni este de o calitate atât de scăzută!) În primul rând, este egoistă și josnică. Nu sunt oare insensibili oamenii de acest fel? Sunt egoiști și josnici, insensibili și lipsiți de sentimente umane. Îl pot iubi astfel de oameni pe Dumnezeu? Oare I se pot supune? Pot avea o inimă cu frică de Dumnezeu? (Nu.) Atunci pentru ce Îl urmează astfel de oameni pe Dumnezeu? (Pentru a obține binecuvântări.) Nu este asta o nerușinare? Modul în care o persoană tratează ofrandele lui Dumnezeu este cel mai grăitor pentru natura sa. Oamenii nu sunt de fapt capabili să facă nimic pentru Dumnezeu. Chiar dacă sunt capabili să facă un pic dintr-o datorie, o fac într-o măsură foarte limitată. Dacă nu poți nici măcar să tratezi corect ofrandele – care aparțin lui Dumnezeu – sau să le protejezi bine, dacă ai acest tip de viziune și atitudine, atunci nu ești un individ extrem de lipsit de umanitate? Nu este fals să spui că Îl iubești pe Dumnezeu? Nu este înșelător? Este atât de înșelător! Nu există umanitate deloc în acest tip de persoane – ar mântui Dumnezeu astfel de nemernici?

III. Urmărirea, examinarea și inspectarea cheltuielilor de toate tipurile, efectuarea unor verificări stricte

Pentru a fi buni administratori ai casei lui Dumnezeu, prima lucrare pe care conducătorii și lucrătorii trebuie să o facă bine este să gestioneze corect ofrandele. Pe lângă protejarea corespunzătoare a ofrandelor, ei trebuie să efectueze o verificare strictă în ceea ce privește cheltuirea ofrandelor. Ce înseamnă să efectueze o verificare strictă? În primul rând, înseamnă să se elimine cu desăvârșire cheltuielile iraționale și să se facă eforturi pentru ca fiecare cheltuială a ofrandelor să fie rațională și eficientă, în loc ca acestea să fie risipite și irosite. Dacă se descoperă cazuri de risipă sau de irosire, conducătorii și lucrătorii nu numai că trebuie să le pună capăt rapid, ci trebuie să îi tragă la răspundere pe făptași și, de asemenea, să identifice persoanele potrivite pentru a face lucrarea. Conducătorii și lucrătorii ar trebui să știe exact unde se duce și pentru ce este făcută fiecare cheltuială din cadrul domeniului lor de gestionare – ar trebui să revizuiască aceste lucruri într-o manieră strictă. De exemplu, dacă o cameră nu are un ventilator, ei ar trebui să ofere anumite elemente celui care îl cumpără, cât de mult trebuie cheltuit pe el și ce funcții ar fi cel mai potrivit să aibă. Unii conducători și lucrători spun: „Suntem ocupați; nu ne putem face timp să mergem să îl cumpărăm.” Nu vi se cere să mergeți voi înșivă să îl cumpărați. Ar trebui să puneți o persoană bună, o persoană cu calibru să se ocupe de această sarcină. Nu puneți o persoană rea, neghioabă și care nu este bine intenționată să-l cumpere. Oamenii cu o umanitate normală știu că trebuie să cumpere lucruri cu funcții și un preț adecvate – funcțiile excesive sunt inutile și costă mult mai mult. În schimb, cei în căutare de plăceri, care nu sunt bine intenționați, cumpără lucruri inutile, care au o amestecătură de diferite tipuri de funcții, ceea ce costă mai mulți bani. Cumpărătorii trebuie să aibă rațiune; trebuie să înțeleagă principiile. Obiectele achiziționate trebuie să fie practice, să nu coste mult și să fie considerate potrivite de către toată lumea. Dacă pui o persoană iresponsabilă căreia îi place să cheltuiască și să risipească bani fără discernământ să facă această achiziție, aceasta va plăti un preț ridicat pentru un aparat de aer condiționat de top, de zece ori mai mult decât ar costa să cumpere un ventilator. Ea cred că, deși costă un pic mai mulți bani, oamenii trebuie să fie prioritatea noastră – acel aparat de aer condiționat nu numai că filtrează aerul, dar poate regla și umiditatea și temperatura și are diverse temporizatoare și setări. Nu este aceasta o risipă? Aceasta este risipă și irosire. Acea persoană e pusă pe distracție și cheltuiește bani pentru amuzament, pentru a se da mare, nu pentru a cumpăra lucruri practice. Astfel de oameni sunt rău intenționați. Atunci când cumpără ceva pentru ei înșiși, găsesc modalități de a economisi bani, caută articole la preț redus și încearcă să negocieze. Economisesc bani dacă pot – cu cât mai ieftin, cu atât mai bine. Cu toate acestea, atunci când cumpără pentru casa lui Dumnezeu, indiferent câți bani cheltuiesc, nu le pasă. Nici măcar nu se obosesc să se uite la lucruri ieftine; vor doar să cumpere lucruri scumpe, de calitate superioară, de ultimă generație. Acest lucru înseamnă că nu sunt bine intenționați. Oare pot fi folosiți oamenii care nu sunt bine intenționați? (Nu.) Atunci când se ocupă de sarcini pentru casa lui Dumnezeu, oamenii care nu sunt bine intenționați fac doar lucruri absurde și fără valoare. Nu cheltuiesc bani pe lucrurile potrivite; ei doar irosesc și risipesc ofrandele, iar fiecare dintre cheltuielile lor este irațională.

Alți oameni au o mentalitate axată pe sărăcie și cred că trebuie să cumpere cele mai ieftine lucruri atunci când fac cumpărături pentru casa lui Dumnezeu, cu cât mai ieftine cu atât mai bine. Ei consideră că astfel economisesc bani pentru casa lui Dumnezeu, așa că achiziționează exclusiv lucruri învechite, la prețuri reduse. Drept urmare, cumpără cele mai ieftine aparate, care sunt de proastă calitate. Aceste aparate se strică imediat ce sunt folosite și sunt ireparabile și inutilizabile. Apoi este necesar să cumpere altele care sunt de o calitate adecvată și care pot fi folosite în mod normal, iar astfel se mai cheltuie o sumă. Nu este aceasta o nesăbuință? Astfel de oameni sunt numiți zgârciți și au o mentalitate axată pe sărăcie. Întotdeauna vor să economisească banii casei lui Dumnezeu, dar ce se întâmplă cu toată agoniseala și cu toate economiile lor? Se transformă în risipă, în irosire a banilor. Chiar își găsesc scuze: „Nu am făcut-o intenționat, am avut intenții bune – am încercat doar să economisesc banii casei lui Dumnezeu – nu am vrut să cheltuiesc bani fără discernământ.” Oare faptul că nu au vrut să facă asta are vreun rost? De fapt, ei cheltuiesc bani fără discernământ, fac risipă, iar acest lucru consumă bani și mână de lucru. Nici astfel de oameni nu pot fi folosiți – sunt niște neghiobi, nu sunt suficient de pricepuți. Pe scurt, oamenii care nu sunt bine intenționați și nici neghiobii nu trebuie folosiți pentru a face cumpărături pentru casa lui Dumnezeu. Cei care ar trebui folosiți sunt oamenii pricepuți care au o anumită experiență în a face cumpărături și un anumit calibru și care privesc totul într-o manieră nedenaturată. Orice se cumpără, trebuie să fie practic, iar prețul să fie rațional și, chiar dacă se strică, trebuie să fie simplu de reparat, iar piesele de schimb să fie ușor de cumpărat. Acest lucru este rațional. După ce cumpără un lucru, unii oameni văd că are o perioadă de retur de o lună și se grăbesc să îl încerce, obținând rezultatele dorite în decurs de o lună. Dacă este puțin defect și nu funcționează bine, îl returnează imediat și aleg altceva, reducând pierderile. Acești oameni au o umanitate relativ bună. Oamenii fără umanitate cumpără un lucru, apoi îl aruncă deoparte. Nu îl încearcă pentru a vedea dacă este ceva în neregulă cu el sau dacă este durabil și nici nu se uită cât de lungă este garanția sau cât timp au la dispoziție pentru a-l returna – nu le pasă de nimic din toate acestea. Când, într-o zi, devin brusc interesați de acel obiect, îl iau și îl încearcă, pentru ca apoi să constate că este stricat. Verifică bonul și văd că perioada de retur a trecut, iar obiectul nu mai poate fi returnat. Apoi spun: „Atunci să cumpărăm altul.” Nu este asta o risipă? „Să cumpărăm altul” – cu această frază, casa lui Dumnezeu trebuie să mai dea o sumă de bani. La prima vedere demersul de a cumpăra altul pare să fie făcut pentru lucrarea bisericii și pare o cheltuială rațională, când, de fapt, în spatele poveștii este faptul că au fost neglijenți în îndatoririle lor deoarece nu au verificat cu promptitudine articolul după ce l-au cumpărat. O sumă de ofrande este irosită, alta este plătită, iar noul obiect tot nu beneficiază de cineva bun care să îl protejeze, astfel încât și acesta este folosit doar pentru o scurtă perioadă înainte de a se strica. Este surprinzător faptul că nu există nimeni care să supravegheze aceste lucruri, care să se ocupe de problemele care apar – ce fac conducătorii și lucrătorii? Și-au neglijat complet îndatoririle cu privire la această lucrare – nu și-au îndeplinit responsabilitatea de a supraveghea, inspecta și a verifica, ofrandele fiind, prin urmare, risipite și irosite în acest fel. În cazul în care cumpărătorii sunt oameni responsabili, ei vor returna prompt un articol pe care l-au cumpărat atunci când văd că nu este practic. Acest lucru reduce pierderile și risipa. Dacă sunt oameni iresponsabili, rău intenționați, ei vor cumpăra lucruri de proastă calitate, irosind astfel ofrandele. Deci, cui anume ar trebui să i se atribuie această pierdere de bani? Nu cumva cumpărătorul, conducătorii și lucrătorii poartă cu toții responsabilitatea pentru acest lucru? În cazul în care conducătorii și lucrătorii ar fi gestionat această chestiune în mod conștiincios, concret și meticulos, oare nu ar fi fost descoperite aceste probleme? Nu ar fi fost reparate aceste defecte? (Ba da.) Dacă merg adesea la bisericile din diferite locuri pentru a inspecta situația cheltuirii ofrandelor, lucrătorii și conducătorii vor fi capabili să găsească problemele și să elimine acest tip de risipă și irosire. Dacă lucrătorii și conducătorii sunt leneși și iresponsabili, aceste cazuri de cheltuieli iraționale și de risipă și irosire vor apărea în mod repetat – vor continua să se înmulțească. Care este cauza acestei înmulțiri? Nu cumva are legătură cu faptul că lucrătorii și conducătorii nu fac lucrare adevărată și, în schimb, se consideră mai presus de ceilalți și acționează ca niște funcționari ineficienți? (Ba da.) Astfel de conducători și lucrători nu au conștiință sau rațiune și nu au umanitate. Întrucât toți banii pe care biserica îi cheltuiește aparțin casei lui Dumnezeu și sunt ofrande pentru Dumnezeu, iar aceștia cred că nu au nimic de-a face cu ei, nu le pasă și nici nu se interesează de ei și îi ignoră. Majoritatea oamenilor cred că se cuvine ca banii casei lui Dumnezeu să fie cheltuiți, că este în regulă să îi cheltuiască în orice fel, că, atât timp cât nu îi bagă în buzunar sau nu îi delapidează, nu contează dacă sunt irosiți, oamenii pur și simplu dobândind experiență și lărgindu-și orizonturile. Conducătorii și lucrătorii doar închid ochii la asta: „Oricine poate cheltui acești bani precum dorește și poate cumpăra orice își dorește. Nu contează cât de mulți bani sunt irosiți – cel care irosește banii este responsabil pentru acest lucru și se va confrunta cu osândă și pedeapsă în viitor – acest lucru nu are nicio legătură cu mine. La urma urmei, nu eu sunt cel care îi cheltuiește și nu sunt cheltuiți banii mei.” Nu cumva non-credincioșii au aceeași opinie și aceeași atitudine față de cheltuirea fondurilor publice? Este ca și cum ar cheltui banii dușmanilor lor. Când non-credincioșii lucrează într-o fabrică, în cazul în care conducerea este permisivă, bunurile comune vor fi întotdeauna furate și duse acasă de către oameni sau distruse cu nonșalanță, iar dacă un lucru se strică, ei vor cere ca fabrica să cumpere unul nou. Când fac cumpărături pentru fabrică, vor procura numai lucruri bune și scumpe. În orice caz, banii vor fi cheltuiți arbitrar și fără nicio limită. Dacă și credincioșii în Dumnezeu au o astfel de mentalitate față de ofrande, oare pot fi mântuiți? Va lucra Dumnezeu asupra unui astfel de grup de oameni? (Nu.) Dacă oamenii au o astfel de atitudine față de ofrandele lui Dumnezeu, atunci ar trebui să știi fără ca să îți spun Eu ce fel de atitudine are Dumnezeu față de acești oameni.

Cel mai direct mod în care se manifestă atitudinea unei persoane față de Dumnezeu este în atitudinea ei față de ofrande. Oricare ar fi atitudinea ta față de ofrande, aceasta este atitudinea ta față de Dumnezeu. Dacă tratezi ofrandele așa cum tratezi intrările din propriul cont bancar – cu meticulozitate, grijă, precauție, rigurozitate, responsabilitate și atenție – atunci atitudinea ta față de Dumnezeu este mai mult sau mai puțin similară. Dacă atitudinea față de ofrande este ca atitudinea ta față de proprietatea publică, față de legumele de la piață – cumperi de obicei câteva din cele de care ai nevoie și nici măcar nu te uiți la legumele care nu-ți plac, le ignori indiferent unde sunt aranjate, nu-ți pasă dacă cineva le ia și le folosește, te prefaci că nu vezi când au căzut pe jos și cineva calcă pe ele, crezând că toate acestea nu au nimic de-a face cu tine, atunci asta înseamnă că vei avea probleme. Dacă acesta este genul de atitudine pe care o ai față de ofrande, oare ești o persoană responsabilă? Poate o persoană ca tine să facă bine o datorie? Este evident ce fel de umanitate ai. Pe scurt, în activitatea de gestionare a ofrandelor, principala responsabilitate a conducătorilor și a lucrătorilor, pe lângă protejarea lor, este că trebuie să urmărească activitatea ulterioară – cel mai important, trebuie să verifice în mod regulat conturile, să urmărească, să analizeze și să inspecteze cheltuielile de tot felul și să efectueze verificări stricte. Trebuie neapărat să elimine cheltuielile iraționale înainte ca acestea să ducă la risipă și irosire; iar dacă achizițiile iraționale au dus deja la aceste lucruri, ei trebuie să tragă la răspundere vinovații, să le dea un avertisment și să le ceară să plătească despăgubiri. Dacă nici măcar nu poți face bine această lucrare, demisionează în grabă! Să nu ocupi funcția de conducător sau lucrător, pentru că nu poți face lucrarea pe care o fac ei! Dacă nici măcar nu-ți poți asuma răspunderea pentru această lucrare și nu o poți face bine, ce lucrare poți face? Spune-Mi metodic: în total câte sarcini trebuie să facă lucrătorii și conducătorii cu privire la ofrande? (Prima este protejarea acestora. A doua este verificarea conturilor. A treia este urmărirea, examinarea și inspectarea cheltuielilor de tot felul și efectuarea unei verificări stricte; cheltuielile iraționale trebuie eliminate și, cine provoacă risipă sau irosire, trebuie să fie tras la răspundere și obligat să plătească despăgubiri.) Este ușor să lucrezi în conformitate cu acești pași? (Da.) Acesta este un mod de a lucra clar delimitat. Dacă nu poți face nici măcar o lucrare atât de simplă, atunci ce poți face în poziția de conducător sau lucrător – ca administrator al casei lui Dumnezeu? Există cazuri în care ofrandele sunt irosite și risipite la tot pasul, iar dacă, în calitate de conducător sau lucrător, nu ești conștient de acest lucru și nu te simți deloc vinovat în legătură cu asta, atunci oare chiar este Dumnezeu în inima ta – există măcar un loc pentru El acolo? Acest lucru este discutabil. Spui că inima ta iubitoare de Dumnezeu este mare și că ai cu adevărat o inimă cu frică de Dumnezeu, dar când ofrandele Lui sunt risipite și irosite în acest fel, cumva nu ești conștient de asta și nu te simți deloc vinovat – nu pune asta la îndoială dragostea și frica ta de Dumnezeu? (Ba da.) Chiar și credința ta este discutabilă, ca să nu mai vorbim de dragostea și de frica ta față de Dumnezeu. Dragostea și frica ta față de Dumnezeu nu dăinuie – nu este trainică! Buna protejare a ofrandelor este o obligație pe care conducătorii și lucrătorii ar trebui să o îndeplinească și este, de asemenea, responsabilitatea lor de la care nu se pot sustrage. Dacă ofrandele nu sunt bine protejate, aceasta este o neglijență a datoriei din partea lor – se poate spune că toți cei care nu protejează bine ofrandele sunt conducători falși și lucrători falși.

IV. Să afle cu promptitudine unde se află ofrandele, precum și diferitele circumstanțe ale custozilor acestora

Pe lângă inspectarea situației cu privire la cheltuirea ofrandelor și rezolvarea problemei cheltuielilor iraționale, conducătorii și lucrătorii mai au o sarcină foarte importantă: trebuie să afle cu promptitudine unde se află ofrandele, precum și diversele circumstanțe ale custozilor acestora. Scopul este de a-i împiedica pe oamenii răi, pe cei care uneltesc planuri dubioase și pe cei cu inimi lacome să exploateze lacunele pentru a pune mâna pe ofrande. Unii oameni văd că în casa lui Dumnezeu sunt atât de multe lucruri și că unele nu sunt supravegheate de nimeni sau nu li se ține evidența, așa că se gândesc mereu la momentul în care acele lucruri vor deveni proprietatea lor privată și le vor avea spre folosul propriu. Astfel de oameni există peste tot. La prima vedere, unii oameni par să nu profite de alții și să nu aibă o mare dorință pentru lucruri materiale sau bani, dar asta pentru că situația și condițiile nu sunt potrivite – dacă ofrandele le-ar fi puse cu adevărat la dispoziție ca să le protejeze, ar putea foarte bine să pună mâna pe ele. Unii se întreabă: „Dar a fost o persoană atât de bună înainte. Nu era lacomă și avea un caracter acceptabil – de ce simplul fapt de a i se pune câteva ofrande la dispoziție a dezvăluit-o?” Acest lucru provine din faptul că nu ai petrecut mult timp cu acești oameni, nu ai ajuns la o înțelegere profundă a lor, nu ai văzut cu adevărat natura-esență pe care o au. Dacă ți-ai fi dat seama din timp că acesta este genul de persoană, ofrandele ar fi fost scutite de ghinionul de a intra în posesia oamenilor răi. Așadar, pentru a preveni ca ofrandele să cadă în mâinile oamenilor răi, conducătorii și lucrătorii au o altă sarcină, mai importantă: să afle cu promptitudine și să fie la curent cu locul unde se află ofrandele și cu diversele circumstanțe ale custozilor lor. Să spunem că cineva are în posesie câteva sute sau câteva mii de dolari pe care trebuie să-i administreze; dacă are puțină conștiință, nu-i va deturna – dar dacă ar fi vorba de zeci sau sute de mii, majoritatea oamenilor nu ar putea fi de încredere, acest lucru ar fi periculos, iar în inimile lor s-ar putea produce atunci o schimbare. Cum s-ar produce schimbarea în inimile lor? Câteva sute sau mii nu sunt de natură să clatine inima unei persoane, dar zeci sau sute de mii pot cu ușurință să o facă. „Nu aș fi putut face atât de mult în mai multe vieți, iar acum acești bani sunt în mâinile mele – cât de bine mi-ar fi dacă ar fi ai mei!” Se gândesc la asta: „Nu mă simt vinovat pentru aceste gânduri – deci există sau nu Dumnezeu? Unde este Dumnezeu? Nu cumva nimeni nu știe că am aceste gânduri? Nimeni nu știe, iar eu nu mă simt vinovat sau rău – asta înseamnă că nu există Dumnezeu? Atunci, dacă iau acești bani pentru mine, nu mă voi confrunta cu nicio pedeapsă sau osândă? Nu vor exista consecințe?” Oare inima acestei persoane nu este în curs de schimbare? Nu cumva ofrandele din mâinile sale sunt în pericol? (Ba da.) În plus, unii oameni care gestionează ofrandele sunt destul de buni, au o bază în credința lor în Dumnezeu și sunt loiali în acțiunile lor și, chiar dacă îi pui să protejeze câteva zeci sau sute de mii de dolari, vor fi capabili să o facă bine și este garantat faptul că nu îi vor deturna. Însă în familiile lor sunt câțiva non-credincioși, iar atunci când acești oameni văd bani, văd roșu în fața ochilor, ca atunci când un lup își spionează prada. Lasă zecile sau sutele de mii – ei ar băga o mie de dolari în buzunar dacă i-ar vedea. Nu le pasă ai cui sunt; ei cred că aparțin celui care reușește să îi bage în buzunar, celui care îi fură primul. Dacă există astfel de lupi răi în jurul unei persoane care protejează ofrandele, nu sunt oare ofrandele în pericol de a fi luate oriunde, oricând? Ar putea exista o astfel de situație? (Da.) Oare nu este periculos dacă lucrătorii și conducătorii sunt neglijenți, nu au simțul responsabilității și nici măcar nu observă sau nu merg să facă cercetări și să se intereseze atunci când ofrandele sunt într-o astfel de situație primejdioasă? Ceva ar putea da greș oriunde, în orice moment. Mai există un tip de situație: unii custozi protejează atât bani, cât și diverse obiecte în casele lor și, de asemenea, găzduiesc acolo frați și surori, conducători și lucrători. Acest lucru poate fi relativ sigur temporar, dar este potrivit să păstreze ofrande acolo pe termen lung? (Nu.) Chiar dacă persoana care le protejează este potrivită, mediul și condițiile nu sunt absolut deloc potrivite. Fie oamenii pe care îi găzduiește trebuie îndepărtați, fie ofrandele trebuie luate de acolo. În cazul în care conducătorii și lucrătorii nu analizează această lucrare și nici nu își îndeplinesc responsabilitatea cu privire la ea, ceva poate da greș oriunde, oricând; ofrandele pot suferi pierderi și pot cădea în mâinile demonilor oriunde, oricând. Mai este un tip de situație: unele biserici se află în medii ostile, în care oamenii sunt adesea arestați și, din această cauză, este foarte ușor ca acele case în care sunt păstrate ofrandele să fie trădate și să fie percheziționate și cercetate de marele balaur roșu – ofrandele pot fi prădate de demoni în orice moment. Sunt astfel de locuri potrivite pentru depozitarea ofrandelor? (Nu.) Deci, dacă au fost deja puse acolo, ce este de făcut? Trebuie mutate imediat. Unii conducători și lucrători nu își îndeplinesc responsabilitățile și nu fac o lucrare adevărată. Nu sunt capabili să anticipeze sau să se gândească la aceste lucruri, nu sunt conștienți de ele și doar atunci când ceva nu merge bine și ofrandele sunt smulse de demoni, se gândesc: „Ar fi trebuit să le mutăm la vremea respectivă” și simt doar un pic de regret în acest fel. Dar dacă nimic nu dă greș, pot trece încă zece ani și tot nu vor muta ofrandele. Nu pot vedea ce consecințe grave pot apărea din cauza acestei probleme și nu sunt capabili să prioritizeze lucrurile în funcție de importanță și urgență. Conducătorii și lucrătorii ar trebui să aibă o înțelegere clară a acestei situații atunci când o întâlnesc: „Unul dintre locurile în care sunt depozitate ofrandele nu este potrivit. Mediul este prea periculos, iar destul de mulți frați și surori au fost arestați, urmăriți sau puși sub supraveghere în apropiere. Trebuie să ne gândim la o modalitate de a scoate ofrandele de acolo. Să le ducem într-un loc relativ sigur ar fi o mișcare mai bună decât să le lăsăm acolo unde sunt și să așteptăm să fie furate.” Atunci când tocmai a apărut o situație și ei prevăd că ofrandele sunt în pericol, ar trebui să le mute rapid, pentru a împiedica să fie acaparate și devorate de demon, de marele balaur roșu. Aceasta este singura modalitate de a garanta siguranța ofrandelor și de a evita apariția oricăror capcane sau derapaje. Aceasta este lucrarea pe care conducătorii și lucrătorii ar trebui să o facă. De îndată ce există cel mai mic semn de pericol, imediat după arestarea cuiva, de îndată ce apare o situație, primul gând al conducătorilor și lucrătorilor ar trebui să fie dacă ofrandele sunt în siguranță, dacă ar putea cădea în mâinile oamenilor răi, dacă ar putea fi acaparate de ei sau dacă ar putea fi smulse de demoni și dacă ofrandele au suferit vreo pierdere. Ar trebui să ia măsuri prompte pentru a proteja ofrandele. Aceasta este responsabilitatea conducătorilor și lucrătorilor. Unii conducători și lucrători ar putea spune: „E nevoie să ne asumăm niște riscuri pentru a face aceste lucruri. Putem să nu le facem? Nu cumva oamenii sunt prioritatea noastră, ceea ce înseamnă că nu este nevoie să punem ofrandele pe primul loc și că oamenii ar trebui puși pe primul loc?” Ce părere aveți de întrebarea lor? Au acești oameni umanitate? (Nu.) A proteja bine ofrandele, a le gestiona bine și a veghea asupra lor bine – acestea sunt responsabilități pe care un bun administrator trebuie să le îndeplinească. În termeni mai serioși, chiar dacă trebuie să îți sacrifici viața, merită și este ceea ce se cuvine să faci. Este responsabilitatea ta. Oamenii vociferează mereu: „Să mori pentru Dumnezeu este o moarte demnă.” Oare sunt oamenii cu adevărat dispuși să moară pentru Dumnezeu? Nu ți se cere acum să mori pentru Dumnezeu; ți se cere doar să îți asumi niște riscuri pentru a proteja în siguranță ofrandele. Ești dispus să faci asta? Ar trebui să spui cu bucurie: „Sunt!” De ce? Pentru că aceasta este însărcinarea dată de Dumnezeu și cerința Lui către om, este responsabilitatea ta de nezdruncinat și nu ar trebui să încerci să scapi de ea. Având în vedere că pretinzi că ai muri pentru Dumnezeu, atunci de ce nu poți să plătești un preț mic și să îți asumi un risc mărunt pentru a proteja ofrandele? Nu este ceea ce se cuvine să faci? Dacă nu faci nimic real, dar vociferezi mereu că ai muri pentru Dumnezeu, nu cumva acestea sunt vorbe goale? Conducătorii și lucrătorii ar trebui să aibă o înțelegere clară a lucrării de protejare a ofrandelor și ar trebui să își asume această responsabilitate. Nu ar trebui să se sustragă sau să o evite și nu ar trebui să dea înapoi de la responsabilitatea lor. Din moment ce ești conducător sau lucrător, această lucrare este o sarcină care îți revine. Este o lucrare importantă – ești dispus să o faci, chiar dacă îți asumi anumite riscuri, chiar dacă viața ta este în joc? Ar trebui să o faci? (Da.) Ar trebui să fii dispus să o faci; nu trebuie să te dezici de această responsabilitate. Aceasta este cerința lui Dumnezeu față de om și însărcinarea pe care El o dă omului. Dumnezeu ți-a comunicat cerința Sa minimă și însărcinarea din partea Lui – dacă nu ești dispus nici măcar să le îndeplinești, atunci ce ești capabil să faci?

Conducătorii și lucrătorii ar trebui să facă lucrarea de protejare și cheltuire a ofrandelor cât mai meticulos și concret posibil. Nu ar trebui să fie neglijenți, cu atât mai puțin să o trateze ca pe afacerea altcuiva și să se dezică de responsabilitate. Conducătorii și lucrătorii ar trebui să efectueze personal verificări, să se implice și să facă investigații cu privire la aceste lucruri și chiar să le gestioneze personal, pentru a-i împiedica pe oamenii răi și pe cei cu o umanitate slabă să exploateze lacunele și să provoace distrugeri. Cu cât vei face mai meticulos această lucrare, cu atât mai puține oportunități vor avea oamenii răi și cei haini de a exploata lacunele; cu cât investigațiile tale sunt mai detaliate și cu cât gestionarea ta este mai strictă, cu atât vor fi mai puține cazuri de cheltuieli iraționale, risipă și irosire. Unii spun: „Facem asta pentru a economisi bani pentru casa lui Dumnezeu? Casa lui Dumnezeu este lipsită de fonduri? Dacă da, voi oferi mai mult.” Oare asta se întâmplă? (Nu.) Aceasta este responsabilitatea conducătorilor și lucrătorilor, este cerința lui Dumnezeu către om și este un principiu pe care conducătorii și lucrătorii trebuie să îl respecte în efectuarea acestei lucrări. În calitate de credincios în Dumnezeu, de persoană care și-a asumat rolul de administrator în casa lui Dumnezeu, atitudinea ta față de ofrande trebuie să fie una de responsabilitate și de efectuare a unei verificări stricte; în caz contrar, nu ești calificat să faci această lucrare. Dacă ai fi un credincios obișnuit căruia îi lipsește simțul responsabilității și care nu urmărește adevărul, nu ți s-ar cere să faci aceste lucruri. Ești conducător sau lucrător. Dacă nu ai acest simț al responsabilității, nu ești potrivit pentru această calitate și, chiar dacă servești în această calitate, ești un conducător fals sau un lucrător fals, iresponsabil, și, mai devreme sau mai târziu, vei fi eliminat. Toți cei cărora le lipsește complet simțul responsabilității sunt oameni care nu apără deloc lucrarea casei lui Dumnezeu – toți sunt lipsiți de cea mai mică fărâmă de conștiință și rațiune. Cum ar putea astfel de oameni să facă îndatoriri? Sunt cu toții niște gunoaie nechibzuite – ar trebui să părăsească imediat casa lui Dumnezeu și să se întoarcă în lumea căreia îi aparțin!

Dacă nu am avea o astfel de părtășie despre lucrurile bine cunoscute legate de ofrande, precum și despre adevărurile implicate în protejarea ofrandelor și despre principiile pe care oamenii ar trebui să le pună în practică, nu ați fi nelămuriți cu privire la aceste lucruri? (Ba da.) Atunci când oamenii nu sunt lămuriți cu privire la principiile precise, își pot ei îndeplini o parte din responsabilitate? Oare și-au îndeplinit responsabilitatea? Nu cumva majoritatea oamenilor au pornit de la cele mai superficiale teorii și principii: „În orice caz, nu râvnesc la ofrandele lui Dumnezeu, nu le deturnez sau nu mi le însușesc în mod necorespunzător, le supraveghez bine și nu las oamenii să le cheltuiască în mod arbitrar – este suficient”? Înseamnă asta că practici adevărul? Înseamnă acest lucru că îți îndeplinești responsabilitatea? (Nu.) În cazul în care cunoștințele majorității oamenilor nu depășesc acest standard, atunci merită cu adevărat să avem părtășie despre acest subiect. Prin această părtășie, pricepeți și înțelegeți acum un pic mai mult despre cum să protejați ofrandele și despre atitudinea și cunoștințele pe care ar trebui să le aveți în protejarea lor? (Da.) Vom încheia aici părtășia noastră despre adevărurile care se referă la ofrande și la principiile legate de modul în care se tratează și gestionează ofrandele.

Atitudinea și manifestările conducătorilor falși cu privire la ofrande

I. Tratarea ofrandelor ca proprietate comună

În continuare vom face o expunere simplă și o disecare a conducătorilor falși cu privire la punctul unsprezece din responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor. Vom examina manifestările pe care le au conducătorii falși în atitudinea lor față de ofrande și în protejarea și gestionarea ofrandelor. Prima manifestare este aceea că falșii conducători nu au cunoștințe exacte despre ofrande. Ei cred că: „Teoretic, ofrandele Îi sunt aduse lui Dumnezeu, dar, de fapt, sunt aduse bisericii. Nu știm unde este Dumnezeu și, oricum, El nu poate folosi atât de multe lucruri. Aceste ofrande Îi sunt aduse lui Dumnezeu doar cu numele; în realitate, ele sunt aduse bisericii și casei lui Dumnezeu și nu sunt oferite în mod explicit unei anumite persoane. Biserica și casa lui Dumnezeu sunt întruchiparea tuturor oamenilor din cadrul acestora, iar acest lucru înseamnă că ofrandele sunt ale tuturor, iar ceea ce este al tuturor este proprietate comună. Așadar, ofrandele sunt proprietate comună, care aparține tuturor fraților și surorilor.” Este această înțelegere corectă? Este destul de clar că nu. Nu există o problemă cu umanitatea celor care au o astfel de înțelegere? Nu cumva sunt oameni care râvnesc la ofrande? Oamenii care au o inimă lacomă și o dorință de a pune mâna pe ofrande pun în aplicare această metodă și această opinie atunci când vine vorba de ofrande. În mod clar, ei sunt cu ochii pe ofrande și și-ar dori să și le însușească pentru propria plăcere. Ce fel de creaturi sunt acestea? Nu sunt ei de aceeași teapă cu Iuda? Așadar, conducătorii sau lucrătorii de acest tip consideră că ofrandele lui Dumnezeu sunt proprietatea comună a bisericii. Ei au acest fel de atitudine în suflet. Nu protejează cu seriozitate ofrandele sau nu le gestionează în mod rațional și responsabil, în schimb, folosesc ofrandele după bunul plac, cu nerușinare și complet fără limite și fără principii. Ei permit oricui să le folosească, iar cel care are un „post oficial” mai important, un statut mai înalt, cel care este renumit printre frați și surori, are prioritate de a le deține și folosi. Este la fel ca în companiile și fabricile din cadrul societății, unde mașinile de serviciu și lucrurile bune, de înaltă calitate, sunt menite să fie folosite de manageri, directori de fabrică și de președinți. Ei cred că așa ar trebui să fie și cu ofrandele lui Dumnezeu, că oricine este conducător sau lucrător are prioritate în a se bucura de lucrurile de înaltă calitate din casa lui Dumnezeu, în a se bucura de ofrandele aduse lui Dumnezeu. Așadar toți cei care își folosesc calitatea de conducător și lucrător ca pretext pentru a cumpăra computere și telefoane mobile de înaltă calitate, precum și toți acei conducători și lucrători care iau ofrande pentru ei înșiși, cred că ofrandele sunt proprietate comună și că acestea ar trebui folosite și risipite după bunul plac. Atunci când unii frați și surori oferă bijuterii de aur și argint, genți, haine și pantofi, ei nu specifică faptul că I le oferă lui Dumnezeu, astfel încât unii conducători falși cred următoarele: „Din moment ce nu au specificat că aceste obiecte Îi sunt oferite lui Dumnezeu, ele ar trebui să fie pentru uzul bisericii. Tot ceea ce este dat bisericii este proprietate comună, iar conducătorii și lucrătorii ar trebui să aibă prioritate în a se bucura de proprietatea comună.” Și astfel, li se pare firesc să ia aceste lucruri pentru ei. Lucrurile rămase după ce și-au ales ei pot fi folosite și luate de oricine își dorește – toată lumea le împarte. Acești conducători și lucrători numesc asta „împărțirea bogăției”. Urmându-i, oamenii pot mânca și bea bine și se pot bucura cu adevărat. Toată lumea este fericită, iar ei spun: „Slavă lui Dumnezeu – oare am putea să ne bucurăm de aceste lucruri dacă nu am crede în El? Acestea sunt ofrande, iar noi nu suntem demni să ne bucurăm de ele!” Ei spun că nu sunt vrednici, totuși se agață de acele lucruri și nu vor să le dea drumul. Astfel de conducători și lucrători nu doar confiscă ofrandele, le împart și se bucură personal de ele fără a obține aprobarea nimănui, ci, făcând asta, nu acordă deopotrivă atenție gestionării, cheltuirii și utilizării ofrandelor, nici nu aleg persoane potrivite pentru a le gestiona și a ține evidența lor, și cu atât mai puțin verifică acele conturi sau examinează riguros situația cheltuielilor. Indiferența conducătorilor falși față de gestionarea ofrandelor duce la haos, iar unele ofrande sunt pierdute și risipite. Ceea ce iese cel mai mult în evidență în activitatea conducătorilor falși este faptul că fiecare acționează după bunul plac. Orice spune supraveghetorul oricărei echipe e bine, iar atunci când oricare dintre echipe trebuie să cumpere ceva, poate decide să facă acest lucru singură, fără a fi nevoie să depună o cerere de aprobare. Atât timp cât ceva este necesar pentru lucrare, pot cumpăra acel lucru fără să-și facă griji cu privire la cât costă, dacă îl pot folosi sau dacă este necesar sau nu – în orice caz, ei cheltuiesc ofrande, nu banii cuiva. Conducătorii falși nu supraveghează acest lucru sau nu efectuează verificări, cu atât mai puțin au părtășie despre principii. Când se cumpără un lucru, conducătorii falși nu acordă deopotrivă atenție dacă există cineva care să îl protejeze, dacă se poate întâmpla ceva în neregulă cu el sau dacă merită banii cheltuiți. De ce nu se interesează de aceste lucruri? Pentru că banii nu sunt ai lor – ei cred că oricine îi poate cheltui, deoarece oricum nu sunt cheltuiți banii lor. Este haos în fiecare aspect al gestionării ofrandelor. Cât de haotic este? Este la fel ca în marile fabrici de stat din țările socialiste, unde toată lumea primește o parte egală, indiferent cât de mult muncește. Toată lumea ia lucruri acasă, consumă din mâncarea fabricii, câștigă banii fabricii și delapidează lucrurile fabricii. Este un haos total. Conducătorii falși nu fac reguli pentru cheltuieli în achiziționarea oricăror dispozitive sau echipamente. Casa lui Dumnezeu face reglementări, dar ei nu examinează, verifică, urmăresc sau inspectează riguros cheltuielile. Nu fac niciuna dintre aceste lucrări. Lucrarea conducătorilor falși este complet haotică, nu există nicio ordine în nimic și sunt defecte peste tot. La fiecare pas, oamenilor răi și celor care nu sunt bine intenționați li se permite să exploateze lacunele și să profite de ele. Ofrandele pentru Dumnezeu sunt risipite și irosite cu dezinvoltură de acești oameni, și totuși nu sunt pedepsiți sau sancționați în niciun fel – nu li se dă nici măcar un avertisment. Ce fel de conducători și lucrători sunt aceștia? Nu mușcă mâna care îi hrănește? Sunt ei administratori ai casei lui Dumnezeu? Sunt hoți trădători ai casei lui Dumnezeu!

Cum ar trebui priviți acești conducători și lucrători care nu își asumă responsabilitatea atunci când vine vorba de protejarea ofrandelor? Nu cumva au un caracter josnic și sunt lipsiți de conștiință și rațiune? Acești conducători falși consideră că lucrurile oferite de frați și de surori lui Dumnezeu și bisericii sunt proprietatea casei lui Dumnezeu și spun că acestea ar trebui gestionate împreună de frați și surori. Și astfel, atunci când problemele sunt descoperite, iar Cel de mai sus îi trage la răspundere pe oameni, aceștia fac tot posibilul să se apere și nu recunosc cât de gravă este natura faptului că au furat și și-au însușit ofrandele lui Dumnezeu după ce au devenit conducători și au câștigat statut. Nu sunt aceștia oameni cu un caracter josnic? Sunt pur și simplu nerușinați! Ei nu știu de ce frații și surorile oferă bani și obiecte, nici cui le oferă. Dacă nu ar exista Dumnezeu, cine ar oferi cu ușurință lucruri care îi plac? Aceasta este o logică atât de simplă, și totuși acești așa-numiți „conducători” nu o știu sau nu o înțeleg. Acești falși conducători au o expresie preferată: „ofrandele casei lui Dumnezeu”. Oare nu este nevoie să corectăm această expresie? Care ar trebui să fie expresia corectă? „Ofrande” sau „ofrandele lui Dumnezeu”. Dacă aveți de gând să adăugați un calificativ, ar trebui să adăugați „Dumnezeu” – ofrandele aparțin doar lui Dumnezeu. Dacă nu adăugați un calificativ, va fi, pur și simplu, „ofrande” – oamenii ar trebui să știe totuși că proprietarul ofrandelor este Creatorul, Dumnezeu, nu omul. Omul nu este demn să dețină ofrande și nici măcar preoții nu pot spune că ofrandele sunt ale lor – ei se pot bucura de ofrande cu permisiunea lui Dumnezeu, dar ele nu le aparțin. Calificativul pentru „ofrande” nu va fi niciodată vreo persoană – poate fi doar Dumnezeu și nimeni altcineva. Este destul de evident, așadar, că expresia „ofrandele casei lui Dumnezeu”, rostită adesea de conducătorii falși, este eronată și ar trebui corectată. Nu ar trebui să existe nicio expresie precum „ofrandele casei lui Dumnezeu” sau „ofrandele bisericii”. Sunt unii oameni care chiar spun „ofrandele noastre” și „ofrandele casei lui Dumnezeu, care e a noastră”. Toate aceste expresii sunt greșite. Ofrandele sunt aduse lui Dumnezeu de către omenirea creată, de către cei care Îl urmează pe Dumnezeu. Numai Dumnezeu are dreptul exclusiv de a fi proprietarul, utilizatorul și Cel care Se bucură de ele. Ofrandele nu sunt proprietate comună; ele nu aparțin omului, cu atât mai puțin bisericii și casei lui Dumnezeu, în schimb, ele aparțin lui Dumnezeu. Dumnezeu îi permite bisericii și casei lui Dumnezeu să le folosească – aceasta este însărcinarea din partea Sa. Prin urmare, toate expresiile precum „ofrandele casei lui Dumnezeu”, „ofrandele bisericii” și „ofrandele noastre” sunt imprecise și, mai mult decât atât, sunt expresii ale unor oameni cu motive ascunse, sunt menite să inducă oamenii în eroare și să-i amorțească și, chiar mai mult, să-i îndrume greșit. Acești oameni cataloghează ofrandele în bunuri comune aparținând bisericii sau casei lui Dumnezeu ori tuturor fraților și surorilor. Toate acestea sunt problematice și eronate și ar trebui corectate. Aceasta este o manifestare a unui tip de conducător fals. Astfel de oameni consideră că ofrandele sunt proprietate comună și le folosesc după bunul lor plac sau cred că, în calitate de conducători, au dreptul să aloce aceste lucruri, așa că le alocă oamenilor care le plac sau tuturor în mod egal. Ce fel de scenariu încearcă ei să creeze? Unul în care toată lumea este egală, în care toată lumea se poate bucura de harul lui Dumnezeu, în care toată lumea împarte. Ar dori să le intre în grații oamenilor fiind generoși cu resursele casei lui Dumnezeu. Nu este dezgustător? Este un comportament abject, lipsit de rușine! Cum trebuie caracterizați astfel de oameni? Astfel de conducători falși râvnesc la ofrande și, pentru a-i împiedica pe oameni să îi supravegheze, să îi expună și să îi discearnă, le alocă fraților și surorilor lucrurile rămase, pe care nu le folosesc, intrându-le în grații și ajungând la un scenariu în care toți sunt egali și dându-le tuturor posibilitatea să beneficieze de pe urma faptului că li s-au alăturat, astfel încât nimeni să nu-i dea în vileag. Dacă ați întâlni acest tip de conducător fals, care v-ar putea da posibilitatea să obțineți unele beneficii și alături de care v-ați putea bucura de unele „bunuri comune” – dacă ați avea acest drept și ați profita de acest tip de avantaj, ați fi mulțumiți cu asta? Ați fi în stare să refuzați? (Da.) Dacă sunteți lacomi, dacă nu aveți o inimă cu frică de Dumnezeu și nu vă temeți de Dumnezeu, nu veți fi în stare. Oricine are un pic de integritate, un pic de rațiune și are întrucâtva o inimă cu frică de Dumnezeu va respinge aceste lucruri și, totodată, se va ridica pentru a-l dojeni pe acel conducător, pentru a-l emonda, pentru a-l opri, spunând: „Primul lucru pe care ar trebui să îl faci în calitate de conducător este să gestionezi bine ofrandele, să nu le delapidezi, cu atât mai puțin să decizi fără autorizație să le aloci tuturor după propria voință. Nu ai acest drept. Dumnezeu nu te-a însărcinat să faci acest lucru. Ofrandele sunt pentru a fi folosite de Dumnezeu și există principii pentru folosirea lor de către biserică – nimeni nu are ultimul cuvânt asupra lor. Poate că ești conducător, dar nu ai acest privilegiu. Dumnezeu nu ți l-a acordat. Nu ai dreptul să folosești lucrurile lui Dumnezeu – Dumnezeu nu te-a însărcinat cu această lucrare. Așa că scoate-ți degrabă bijuteriile din aur și argint pe care frații și surorile I le-au oferit lui Dumnezeu, dă-ți jos hainele pe care I le-au oferit Lui! Grăbește-te și plătește despăgubiri pentru lucrurile pe care le-ai mâncat și pe care nu ar fi trebuit să le mănânci! Dacă mai ești om și ai puțină rușine, fă asta imediat! Mai mult, recuperează numaidecât ofrandele de la cei cărora le-ai trimis pentru a le intra în grații sau de la cei pe care i-ai lăsat să le ia și să se bucure de ele! Dacă nu o faci, îi vom anunța pe toți frații și surorile și te vom trata ca pe o iudă!” Ați îndrăzni să faceți asta? (Da.) Toată lumea are această responsabilitate când vine vorba de ofrande și ar trebui să aibă această conștiință și acest tip de atitudine în gestionarea lor. Desigur, au și această obligație de a supraveghea modul în care alții tratează ofrandele, dacă le protejează bine și dacă le gestionează conform principiilor. Nu vă gândiți că acest lucru nu are nicio legătură cu voi și apoi să nu fiți responsabili, spunând: „În orice caz, nu sunt conducător sau lucrător, aceasta nu este responsabilitatea mea. Chiar dacă o descopăr, nu trebuie să-mi bat capul cu ea sau să spun ceva despre ea – aceasta este o problemă pentru conducători și lucrători. Cine cheltuiește bani în mod arbitrar și delapidează ofrande este o iudă, iar Dumnezeu îl va pedepsi la momentul potrivit. Oricine cauzează o consecință este responsabil pentru aceasta. Nu este nevoie să-mi bat capul cu acest lucru. La ce bun să vorbesc despre asta când nu e cazul?” Ce părere ai despre acest tip de persoană? (Nu are conștiință.) Dacă descoperi că, în unele domenii pe care conducătorii și lucrătorii nu le cercetează, există persoane care risipesc și își însușesc ofrandele, ar trebui să le dai personal un avertisment persoanelor implicate și, de asemenea, să raportezi prompt acest lucru conducătorilor și lucrătorilor. Ar trebui să spui: „Liderul echipei noastre și conducătorul nostru își însușesc des ofrandele. De asemenea, cheltuiesc ofrandele în mod arbitrar și nu se angajează în discuții cu ceilalți și decid pur și simplu singuri să cumpere una-alta. Majoritatea cheltuielilor pe care le fac nu sunt în conformitate cu principiile. Poate casa lui Dumnezeu să se ocupe de asta?” Este responsabilitatea aleșilor lui Dumnezeu să raporteze și să informeze despre problemele pe care le întâlnesc. Părtășia noastră anterioară a fost despre manifestarea unui tip de conducător fals – atitudinea lui față de ofrande este aceea de a le trata ca pe o proprietate comună.

II. Faptul că nu le pasă și nu întreabă despre cheltuirea ofrandelor

O altă manifestare a conducătorilor falși în ceea ce privește protejarea ofrandelor este că nu știu cum să gestioneze ofrandele. Ei știu doar că ofrandele nu trebuie atinse, că nu trebuie însușite în mod arbitrar sau delapidate, că sunt sacre, puse deoparte ca fiind sfinte și că nimeni nu poate avea gânduri nepotrivite despre ele. Dar când vine vorba despre cum, mai exact, să gestioneze bine ofrandele, cum să fie un bun administrator în protejarea lor, nu au nicio cale, niciun principiu, niciun plan sau pas specific pentru această lucrare. Astfel, în chestiuni precum înregistrarea, numărarea și protejarea ofrandelor, precum și verificarea conturilor de intrări și ieșiri și verificarea cheltuielilor, acești falși conducători sunt destul de pasivi. Când cineva trimite ceva spre aprobare, ei sunt de acord. Când cineva solicită o rambursare, ei i-o dau. Când cineva cere bani pentru un anumit scop, ei îi dau. Nu știu unde sunt păstrate diferitele aparate și echipamente. De asemenea, nu știu dacă cel care e custodele lor este potrivit și nici cum să își dea seama dacă este; nu pot vedea inimile și esențele oamenilor așa cum sunt ele, de fapt. Așadar, deși există înregistrări ale tuturor ofertelor care ies din sfera de gestionare a acestor oameni, dacă ne uităm la detaliile cheltuielilor din acele conturi, multe dintre cheltuieli sunt iraționale și inutile – multe dintre ele sunt excesive și o risipă. Ofrandele se pierd sub semnăturile acestor conducători și lucrători. După aparențe, ei fac o lucrare specifică, dar, de fapt, nu există niciun principiu în ceea ce fac. Ei nu efectuează verificări – fac totul mecanic, respectă reguli și reglementări, nimic mai mult. Acest lucru nu îndeplinește deloc standardele de gestionare a ofrandelor, cu atât mai puțin principiile sale. Așadar, în perioada în care conducătorii falși lucrează, există prea multe cheltuieli iraționale. Dacă există cineva acolo care să supravegheze și să gestioneze lucrurile, cum de apar aceste cheltuieli iraționale? Deoarece acești conducători și lucrători nu își asumă responsabilitatea în lucrarea lor. Fac totul mecanic și se ocupă de lucruri într-o manieră superficială și nu acționează în conformitate cu principiile. Nu îi jignesc pe alții, se comportă ca niște persoane care caută să le facă pe plac oamenilor și nu efectuează verificări adecvate. Este posibil să nu existe nici măcar o persoană cu adevărat responsabilă printre cei care gestionează ofrandele, nici una care să poată efectua cu adevărat verificări. Conducătorii falși nu se interesează dacă persoanele care protejează ofrandele sunt potrivite sau dacă există situații periculoase în bisericile unde sunt acele persoane. În ceea ce-i privește, totul este în regulă atât timp cât ei înșiși sunt în siguranță. Când apare pericolul, primul lucru la care se gândesc este unde pot fugi și dacă banii le vor fi prădați, în timp ce nu se interesează și nici nu întreabă unde se află ofrandele sau dacă acestea sunt în pericol. La câteva luni sau chiar la jumătate de an după incident, ei pot întreba din conștiință, iar când află că unele ofrande au intrat în posesia marelui balaur roșu, că unele au fost risipite de oameni răi și că locul unde se află unele este necunoscut, se vor simți prost pentru o vreme – se vor ruga puțin, își vor recunoaște greșeala și atât. Ce fel de creaturi sunt acești oameni? Nu este o problemă să lucrezi astfel? Cum va trata Dumnezeu pe cineva care are o astfel de atitudine față de ofrande? Îl va considera un credincios adevărat? (Nu.) Atunci, cum îl va considera? (Un non-credincios.) Când Dumnezeu consideră pe cineva non-credincios, oare acea persoană are vreun sentiment? Amorțește și devine ternă sufletește, iar atunci când acționează, nu are luminarea sau călăuzirea lui Dumnezeu sau vreo lumină. Nu Îl are pe Dumnezeu care să o protejeze atunci când i se întâmplă ceva, iar ea este adesea negativă și slabă, trăind în întuneric. Deși ascultă adesea predici și poate suferi și plăti un preț în lucrarea sa, pur și simplu nu face niciun progres și face o impresie jalnică. Acestea sunt „rezultatele” lor. Nu este acest lucru chiar mai greu de suportat decât pedeapsa? Spuneți-Mi, dacă acesta este rezultatul credinței cuiva în Dumnezeu, este oare un motiv de bucurie și sărbătoare sau de durere și jale? În opinia Mea, nu este un semn bun.

Conducătorii falși nu iau niciodată în serios lucrarea de gestionare a ofrandelor. Deși spun: „Oamenii nu trebuie să se atingă de ofrandele lui Dumnezeu; ofrandele lui Dumnezeu nu ar trebui să fie delapidate de nimeni și nu ar trebui să cadă în mâinile oamenilor răi” și strigă aceste sloganuri destul de bine, iar cuvintele lor sună foarte moral și decent, nu se comportă ca niște oameni. Deși nu delapidează ofrandele și nu au gânduri nepotrivite în legătură cu ele sau vreo intenție de și le însuși, iar unii dintre ei nici măcar nu folosesc banii casei lui Dumnezeu ori nu se ating de ofrandele lui Dumnezeu pentru nicio cheltuială pe care ar putea să o aibă, cheltuindu-și proprii bani, în calitate de conducători și lucrători, nu fac nicio lucrare reală atunci când vine vorba de gestionarea ofrandelor. Nici măcar nu fac lucruri simple cum ar fi să întrebe despre situația cheltuirii ofrandelor sau să verifice cheltuielile ofrandelor. Aceștia, în mod clar, sunt conducători falși. Atitudinea lor față de ofrande este aceasta: „Eu nu le cheltuiesc și nu le delapidez și nici nu mă interesează cum le cheltuiesc alții sau dacă alții le delapidează.” Le spun acestor conducători falși că această atitudine temperată este foarte supărătoare. Oamenii nu ar trebui să le cheltuie și să le delapideze, dar în calitate de conducător sau lucrător, ceea ce ar trebui să faci chiar mai mult este să gestionezi bine ofrandele și, totuși, nu ai reușit să faci acest lucru. Asta se numește neglijare a datoriei. Aceasta este o manifestare a unui conducător fals. Poate că nu ai cheltuit niciun sfanț sau nu ai delapidat nicio ofrandă, dar pentru că nu faci lucrare reală și nu faci nicio lucrare specifică de gestionare a ofrandelor, ești caracterizat drept un conducător fals, iar acest lucru este justificat și rațional. Unii conducători nu iau sau nu folosesc niciodată ofrande – chiar dacă toți ceilalți conducători și lucrători le folosesc, ei nu o fac, iar atunci când casa lui Dumnezeu rânduiește să le dea ceva, aceștia refuză. Par destul de curați și lipsiți de lăcomie, dar atunci când sunt puși să gestioneze ofrandele, nu vor face deloc nicio lucrare specifică. Nu contează cine cheltuiește ofrandele, ei vor aproba acest lucru – nici măcar nu fac vreo anchetă și nu mai spun niciun cuvânt despre asta. Deși acești oameni nu delapidează niciun sfanț din ofrande, în procesul gestionării lor, ofrandele ajung în posesia unor oameni răi și, din cauza iresponsabilității și neglijenței lor, ofrandele pot fi risipite și irosite de oricine. Nu cumva această risipă și această irosire sunt cauzate de proasta lor gestionare? Nu sunt cauzate de neglijența în efectuarea datoriei? (Ba da.) Oare nu au o contribuție în faptele rele ale acestor oameni? Nu cumva poartă responsabilitatea pentru ele? Aceasta este o mare responsabilitate pe care trebuie să o poarte și ei nu se pot sustrage! Ei doar rămân la replica lor: „În orice caz, eu nu delapidez ofrandele lui Dumnezeu și nici nu doresc și nu plănuiesc să o fac. Nu contează cine cheltuiește ofrandele lui Dumnezeu, eu nu o fac; nu contează cine le ia și le folosește, eu nu o fac; nu contează cine se bucură de ele, eu nu o fac. Aceasta este atitudinea mea față de ofrande – tu poți să faci ce vrei!” Există astfel de oameni? (Da.) Antihriștii cheltuiesc ofrandele pe haine de calitate, bunuri de lux și chiar mașini. Spuneți-Mi, poate acest tip de conducător fals să perceapă această problemă? Nu delapidează ei înșiși ofrandele, au această atitudine, deci nu cred cumva că este rău să le delapideze? (Ba da.) Așadar, atunci când antihriștii fac un rău atât de mare, de ce îl ignoră și nu îl opresc? De ce nu îl iau în serios? (Nu vor să jignească.) Nu este aceasta o faptă rea? (Ba da.) Acesta nu este modul în care un administrator își îndeplinește responsabilitatea pe care se cuvine să o îndeplinească. Dacă, în timpul gestionării pe care o faci, ofrandele ajung în posesia unor oameni răi, dacă sunt risipite, irosite și cheltuite într-un mod irațional, dacă au astfel de scăpări dar, totuși nu faci nicio lucrare și nici măcar nu spui un cuvânt, nu înseamnă că îți neglijezi datoria? Nu este aceasta manifestarea unui conducător fals? Dacă nu spui ceea ce ar trebui, nu faci lucrarea pe care ar trebui să o faci, nu îți îndeplinești responsabilitatea pe care ar trebui să o îndeplinești și, deși înțelegi fiecare doctrină, pur și simplu nu faci lucrare concretă, atunci ești, cu siguranță, un conducător fals. Tu consideri că: „În orice caz, eu nu delapidez ofrandele; dacă alții o fac, e treaba lor.” Atunci nu ești un conducător fals? Faptul că nu delapidezi ofrandele este treaba ta, dar ai protejat bine ofrandele? Ți-ai îndeplinit responsabilitatea cu privire la ofrande? Dacă nu ai făcut-o, ești un conducător fals. Nu-ți găsi scuze, spunând: „În orice caz, eu nu delapidez ofrandele, deci nu sunt un conducător fals!” Faptul că nu delapidezi ofrandele nu se califică drept un criteriu pentru a evalua dacă un conducător sau un lucrător este conform standardului. Adevăratul criteriu pentru a vedea dacă aceste persoane sunt conform standardului este dacă își îndeplinesc responsabilitatea, îndeplinesc ceea ce ar trebui să facă o persoană și își îndeplinesc obligația pe care ar trebui să o îndeplinească o persoană în lucrurile care i-au fost încredințate de Dumnezeu – acesta este cel mai important lucru. Așadar, în gestionarea ofrandelor, care sunt obligația și responsabilitatea ta? Le-ai îndeplinit pe toate? Este destul de clar că nu ai făcut-o. Doar faci totul mecanic; ți-e frică să nu-i jignești pe oameni, dar nu ți-e frică să-L jignești pe Dumnezeu. Nu ții cont de ofrande pentru că ți-e frică să nu-i jignești pe oameni, să nu-ți strici imaginea bună în ochii lor – dacă ai această manifestare, cu siguranță ești un conducător fals. Nu ești etichetat. Faptele sunt expuse pentru ca toată lumea să le vadă: nici măcar nu îți poți îndeplini obligațiile și responsabilitățile – ești atât de egoist! Îți gestionezi propriile lucruri, proprietatea personală, destul de bine, conștiincios și atent. Nu lași ca aceste lucruri să fie expuse intemperiilor, nu lași pe nimeni să le ia și nu lași pe nimeni să profite de tine. Dar în ceea ce privește ofrandele, nu ai deloc simțul responsabilității – nu îți asumi nici măcar o zecime din responsabilitatea pe care o ți-o asumi când vine vorba de gestionarea propriilor lucruri. Cum poți fi considerat un bun administrator? Cum poți fi considerat un conducător sau un lucrător? Ești în mod evident un conducător fals. Aceasta este o manifestare a unui tip de conducător fals.

III. Restricționarea cheltuielilor raționale

Mai există un fel de conducător fals, care este, de asemenea, destul de dezgustător. După ce devin conducători, astfel de oameni văd că persoana care a protejat ofrandele a cheltuit banii în mod extravagant și ineficient, așa că o destituie. Apoi doresc să găsească o persoană care este capabilă să planifice meticulos și să facă un buget atent, care chiar economisește bani și știe cum să conducă o casă în mod cumpătat. Ei cred că acesta este genul de persoană care ar fi un bun administrator, dar se dovedește că nu consideră pe nimeni ca fiind potrivit și ajung să protejeze ei înșiși ofrandele. Când frații și surorile spun că trebuie tipărite câteva exemplare ale cărților ce conțin cuvintele lui Dumnezeu pentru predicarea Evangheliei, acești conducători nu permit să se facă acest lucru, crezând că tipărirea cărților costă destul de mult; nu le pasă dacă este nevoie urgentă pentru lucrare – pentru ei, este în regulă atât timp cât economisesc bani. Pur și simplu nu știu când ar fi cel mai în conformitate cu intențiile lui Dumnezeu să-I folosească ofrandele; tot ce știu să facă este să protejeze ofrandele lui Dumnezeu și să nu lase pe nimeni să se atingă de ele. Nu cheltuiesc ceea ce ar trebui cheltuit – sigur că efectuează foarte „bine” verificări! Cum poate lucrarea să se desfășoare astfel? Oare acești conducători au principii pentru acțiunile lor? (Nu.) Ei nu permit să fie făcută lucrarea care ar trebui făcută, să fie tipărite cărțile care ar trebui tipărite sau să fie cheltuiți banii care este necesar să fie cheltuiți – nu permit nicio cheltuială rațională. Oare este asta gestionare? (Nu.) Ce este? Este lipsă de înțelegere a principiilor. Oamenii care nu înțeleg principiile nu știu cum să gestioneze ofrandele atunci când lucrează. Ei cred că trebuie să vegheze asupra banilor și să nu lase suma să scadă nici măcar cu un cent și că, indiferent de cheltuieli, banii nu trebuie atinși. Este acest lucru în conformitate cu intențiile lui Dumnezeu? (Nu, nu este.) Reglementarea lucrurilor și efectuarea de verificări fără principii nu se numește gestionare. Nici cheltuielile nechibzuite, risipa și irosirea, dar nici nepermiterea cheltuirii vreunui ban și restricționarea cheltuielilor raționale din cauza verificărilor nu reprezintă gestionare. Niciunul din aceste lucruri nu este în conformitate cu principiile. Deoarece unii oameni nu înțeleg principiile de utilizare, alocare și gestionare a ofrandelor, apar situații ridicole și haos de tot felul. Din afară, acești conducători par să fie destul de responsabili și dedicați, dar cum este lucrarea pe care o fac? (Este lipsită de principii.) Și pentru că este lipsită de principii, lucrarea de evanghelizare din zona lor întâmpină piedici și restricții, iar unele lucrări profesionale sunt, de asemenea, restricționate, din cauza verificării prea stricte a utilizării ofrandelor. La prima vedere, ei par foarte conștiincioși și responsabili în protejarea ofrandelor. În realitate, însă, pentru că nu au înțelegere spirituală și acționează doar pe baza noțiunilor și închipuirilor lor și chiar efectuează verificări pentru casa lui Dumnezeu sub pretextul că sunt cumpătați de dragul bisericii, afectează grav progresul diferitelor elemente ale lucrării bisericii fără ca măcar să știe. Pot fi caracterizați astfel de oameni drept conducători falși? (Da.) Acest lucru îi califică drept conducători falși. Într-o anumită măsură, ei au cauzat deja tulburări și perturbări în lucrarea de evanghelizare și în lucrarea bisericii. Aceste tulburări și perturbări sunt cauzate de lipsa lor de înțelegere a principiilor, precum și de faptul că lucrează nesăbuit pe baza propriilor preferințe și noțiuni și nu caută adevărurile-principii, nu discută despre lucruri sau nu cooperează cu alții. Ofrandele nu vor fi irosite sau risipite când sunt în grija lor, dar aceștia nu pot folosi ofrandele în mod rațional, conform principiilor și, doar de dragul de a le proteja, nu permit ca ele să fie folosite. În consecință, lucrarea de răspândire a Evangheliei este întârziată, iar desfășurarea normală a lucrării casei lui Dumnezeu este afectată. Așadar, pe baza acestei manifestări, nu este deloc excesiv să îi caracterizăm drept conducători falși. De ce sunt caracterizați astfel de oameni și drept conducători falși? Pentru că nu știu cum să facă lucrare, iar înțelegerea lor despre cum să trateze ofrandele și modalitățile de a le trata sunt foarte denaturate! Așadar pot oare să facă bine altă lucrare? Cu siguranță că nu. Nu există cumva o problemă cu modul de înțelegere al acestor oameni? (Ba da.) Modul lor de înțelegere este denaturat, ei respectă reglementările, sunt prefăcuți și sunt pseudo-spirituali. Nu iau în considerare lucrarea casei lui Dumnezeu și nu acționează în conformitate cu principiile – nu pot găsi principiile pentru a acționa și se ghidează doar după propria inteligență meschină și propria voință și respectă reglementările. De aceea lucrarea lor duce la tulburări și perturbări. Modul lor de lucru este stupid și stângaci – este dezgustător. Astfel de oameni sunt, în mod evident, conducători falși. Oare există cineva care spune: „Eu protejez ofrandele foarte bine, fac această lucrare foarte atent și totuși, sunt caracterizat ca fiind un conducător fals. Nu le voi mai gestiona atunci! Cine vrea să le cheltuiască, să le folosească, să le ia, o poate face!” Există cineva care are acest gând? Care este, atunci, scopul nostru în expunerea diferitelor stări și manifestări ale diverselor tipuri de conducători falși? (Acela de a-i face pe oameni să priceapă principiile și să evite să meargă pe calea conducătorilor falși.) Exact! Este vorba de a-i face pe oameni să înțeleagă principiile, să fie capabili să își facă lucrarea bine și să își îndeplinească responsabilitățile în conformitate cu principiile, să nu debiteze închipuiri și noțiuni, să nu aibă voință sau impetuozitate umană, să nu lase o teorie pe care și-au imaginat-o să înlocuiască adevărurile-principii, să nu pretindă că sunt spirituali și să nu folosească ceea ce ei cred că este spiritualitate ca o contrafacere sau înlocuire a principiilor. Astfel de oameni există printre conducători și lucrători și merită să îi luăm ca pe un avertisment.

IV. Acapararea ofrandelor și faptul că se bucură de ele

Mai există un tip de conducător fals, iar lucrarea pe care acesta o face când vine vorba de gestionarea ofrandelor este și mai dezastroasă. El crede că, în calitate de conducător sau lucrător, nu poate să stea mereu cu ochii pe ofrande sau să fie atât de atent atunci când vine vorba de acestea. Crede că trebuie doar să efectueze bine lucrarea administrativă a bisericii și să îndeplinească bine lucrarea din cadrul vieții bisericești și cea de intrare în viață a aleșilor lui Dumnezeu și, în plus, să se asigure că diferitele tipuri de lucrări profesionale sunt făcute bine. Ei cred că ofrandele sunt bani și obiecte cu care Dumnezeu înzestrează biserica și că acești bani și aceste obiecte au rolul de a satisface nevoile conducătorilor și lucrătorilor în viața și în lucrarea lor. Ideea care decurge de aici este că ofrandele sunt pregătite pentru conducători și lucrători și că, odată ce o persoană a fost aleasă în calitate de conducător sau lucrător, Dumnezeu îi permite să se bucure de aceste ofrande și că lucrătorii și conducătorii au prioritate când vine vorba de a le aloca, a se bucura de ele și a le cheltui – și astfel, din momentul în care ajunge conducător sau lucrător, o astfel de persoană devine stăpânul ofrandelor, gestionarul și proprietarul ofrandelor. Atunci când intră în contact cu ofrandele, în activitatea lor, oamenii de acest fel nu le înregistrează, nu le numără, nu le protejează, nici nu controlează conturile ofrandelor intrate și ieșite, cu atât mai puțin inspectează situația cheltuirii și alocării lor. În schimb, ei verifică și își fac idee despre ce ofrande există și dacă sunt unele de care conducătorii și lucrătorii se pot bucura. Acesta este tipul de atitudine pe care acești conducători și lucrători îl au față de ofrande. În opinia lor, ofrandele nu trebuie să fie înregistrate, numărate, protejate sau să li se inspecteze intrările și ieșirile ori situația cheltuielilor – astfel de lucruri nu au nimic de-a face cu ei – trebuie doar să aloce ofrandele conducătorilor și lucrătorilor, acordându-le prioritate atunci când vine vorba de a se bucura de acestea. În opinia lor, ceea ce spun conducătorii și lucrătorii reprezintă principiul – este decizia lor cum să cheltuiască și să aloce ofrandele. Cred că atunci când cineva este ales conducător sau lucrător înseamnă că a fost deja desăvârșit și că, asemenea unui preot, are privilegiul de a se bucura de ofrande și că are ultimul cuvânt, drept de utilizare și drept de alocare atunci când vine vorba de ofrande. În unele biserici, înainte ca lucrurile pe care frații și surorile le oferă să poată fi înregistrate, numărate și depozitate de personalul adecvat, conducătorii și lucrătorii le-au verificat, sortat și filtrat deja, păstrând ceea ce pot folosi, mâncând ceea ce pot mânca, îmbrăcându-se cu ceea ce pot purta și alocând direct lucrurile care nu le sunt necesare celor care au nevoie de ele, luând astfel deciziile în locul lui Dumnezeu. Acesta este principiul lor. Ce se întâmplă aici? Oare chiar se cred preoți? Nu este acest lucru extrem de lipsit de rațiune? (Ba da.) Alți conducători și lucrători văd că unei familii îi lipsesc două scaune, că alteia îi lipsește o sobă și că cineva are o sănătate precară și trebuie să ia suplimente, iar apoi folosesc banii din casa lui Dumnezeu pentru a cumpăra toate aceste lucruri. Alocarea, consumul, cheltuirea și dreptul de utilizare a tuturor ofrandelor aparțin acestor conducători și lucrători – are sens acest lucru? Oare această abordare nu este cauzată de o problemă cognitivă? Pe ce bază iau ei deciziile? Au conducătorii și lucrătorii dreptul de a controla ofrandele? (Nu.) Ofrandele trebuie să fie gestionate de ei, nu controlate și folosite. Nu au privilegiul de a se bucura de ele. Sunt conducătorii și lucrătorii comparabili cu preoții? Cu oamenii care au fost desăvârșiți? Sunt ei proprietarii ofrandelor? (Nu.) Atunci de ce hotărăsc ei să folosească ofrandele pentru a cumpăra lucruri pentru o familie sau alta, fără autorizație – de ce au acest drept? Cine le-a dat acest drept? Se stipulează oare în rânduielile de lucru că: „Primul lucru pe care conducătorii și lucrătorii ar trebui să-l facă după ce și-au preluat poziția este să-și asume controlul total asupra finanțelor casei lui Dumnezeu”? (Nu.) Atunci, de ce o parte dintre conducători și lucrători crede acest lucru? Care este problema acolo? Când un frate sau o soră oferă un veșmânt scump și a doua zi e purtat de un conducător sau un lucrător, ce se întâmplă? De ce ofrandele făcute de frați și surori cad în mâinile unui individ? „Individ” înseamnă aici nimeni altul decât conducătorul sau lucrătorul. Acesta nu doar că nu reușește să gestioneze bine ofrandele, dar deschide calea în a le acapara și a se bucura personal de ele. Care este problema aici? Dacă privim acest conducător sau lucrător prin prisma faptului că nu face lucrare concretă în ceea ce privește gestionarea ofrandelor, acesta poate fi caracterizat ca fiind un conducător fals – dar dacă îl privim prin prisma faptului că își însușesc și se bucură personal de ofrande, acesta poate fi caracterizat sută la sută ca fiind un antihrist. Așadar, care este, mai exact, modul rațional de a caracteriza persoana în cauză? (Ca fiind un antihrist.) Este atât un conducător fals, cât și un antihrist. În ceea ce privește gestionarea ofertelor, conducătorii falși le examinează toate și însărcinează oameni să le gestioneze. Dar înainte de a face acest lucru, își însușesc o parte dintre ele și decid, fără autorizație, să aloce o altă parte. Cât despre lucrurile ce rămân – pe care nu le vor sau pe care nu le pot identifica, dar nu doresc să le distribuie – le pun deoparte, pentru moment. Când vine vorba de locul unde se află aceste ofrande, dacă există o persoană potrivită pentru a le proteja, dacă ar trebui să fie inspectate în mod regulat, dacă cineva le fură sau dacă cineva și le însușește, conducătorii falși, în mod egal, nu se preocupă de aceste lucruri. Principiul lor este acesta: „Am pus deja mâna pe lucrurile de care ar trebui să mă bucur și pe lucrurile de care am nevoie. Cine vrea să ia lucrurile rămase, de care nu am nevoie, poate să le ia; cine vrea să le gestioneze, poate să le gestioneze. Aparțin celui care pune primul mâna pe ele – profită acela în mâinile căruia pică.” Ce fel de principiu și logică sunt acestea? Astfel de oameni sunt pur și simplu diavoli și fiare!

Odată, un conducător fals a spus că există o mulțime de lucruri în magazie, iar eu am întrebat dacă le-a înregistrat. El a spus: „Nici măcar nu știu ce sunt unele dintre acele lucruri, așa că nu am cum să le înregistrez.” I-am spus: „E o prostie. Cum să nu ai cum să le înregistrezi? Ar trebui să existe înregistrări ale lor de când au fost aduse aici pentru prima dată!” „A fost cu mult timp în urmă, nu am cum să știu.” Ce fel de discuție este asta? Își asumă el responsabilitatea? (Nu.) Am spus: „Sunt niște haine – vedeți care dintre frați și surori are nevoie de ele și dați-le.” „Unele dintre ele sunt demodate. Nimeni nu este interesat.” Am spus: „Dă lucrurile de care frații și surorile au nevoie și ocupă-te corespunzător de ceea ce nu au nevoie.” Nu a urmat acest îndemn. A fost el conștiincios și sârguincios? Când i se cere să facă o lucrare, se tot plânge, spunând lucruri negative și evidențiind dificultățile. Ceea ce nu spune este că va gestiona aceste lucruri bine, conform principiilor. Nu are deloc intenția de a se supune. Indiferent ce i-ar cere cineva, el continuă să vorbească despre dificultăți, ca și cum, dacă ar lăsa acea persoană fără cuvinte continuând astfel, ar câștiga și ar avea avantaj, iar apoi și-ar termina lucrarea. Ce fel de creatură este această persoană? Nu ai fost făcut conducător sau lucrător ca să poți crea probleme sau evidenția dificultăți și probleme, ci ca să poți rezolva problemele și să gestionezi dificultățile. Dacă ești cu adevărat capabil în lucrarea ta, atunci, după ce ai prezentat problemele și dificultățile, ai trece la discutarea modului în care le-ai gestiona și rezolva în conformitate cu principiile. Conducătorii falși pot doar să scandeze sloganuri, să predice doctrine, să rostească vorbe mari și să discute despre justificări și scuze obiective – nu au nicidecum capacitate reală de muncă, iar în ceea ce privește ofrandele, sunt, de asemenea, incapabili să acționeze în conformitate cu principiile sau să-și îndeplinească responsabilitatea. Atât de înguști la minte și de incapabili sunt și, cu toate acestea, tot mai simt că, acum că sunt în poziția de conducător sau de lucrător, au privilegii și statut, au o identitate distinsăși sunt proprietarii și utilizatorii ofrandelor. Acest tip de conducător fals știe doar cum să se bucure de privilegiul de a cheltui ofrandele. El nu poate vedea sau descoperi niciun caz de cheltuire irațională și fără discernământ a ofrandelor și e posibil chiar să vadă, însă nu face nimic pentru a-l rezolva. De ce se întâmplă acest lucru? Deoarece aceste persoane știu doar să se bucure de sentimentul de superioritate care vine odată cu statutul de conducător sau de lucrător – nu înțeleg deloc cerințele lui Dumnezeu către conducători și lucrători sau principiile pentru a face lucrarea casei lui Dumnezeu. Sunt doar niște neisprăviți, niște gunoaie și niște înguști la minte. Nu este dezgustător faptul că astfel de oameni confuzi încă își doresc să se bucure de beneficiile statutului? Ce ați înțeles din faptul că am expus acest tip de conducător fals? De îndată ce o asemenea persoană devine conducător sau lucrător, vrea să pună la cale comploturi cu privire la ofrande, iar ochii îi sunt ațintiți asupra ofrandelor. Dintr-o privire, se poate vedea că de mult timp tânjește să cheltuiască bani în mod extravagant și să risipească ofrandele. Acum, în sfârșit, are ocazia; poate cheltui banii în mod arbitrar în acest fel și poate folosi ofranda lui Dumnezeu după bunul plac, bucurându-se de lucruri pentru care nu a muncit. Adevărata sa față lacomă este astfel complet expusă. Ați văzut în trecut și vedeți în prezent astfel de oameni în rândul conducătorilor și al lucrătorilor? Ei interpretează întotdeauna greșit responsabilitățile și definiția conducătorilor și lucrătorilor și, de îndată ce devin conducători sau lucrători, se consideră stăpânii casei lui Dumnezeu, se cataloghează ca făcând parte din rândul preoților și se cred persoane distinse. Nu este acest lucru un pic lipsit de minte? Se întâmplă cumva ca, odată ce o persoană devine conducător sau lucrător, să nu mai fie coruptă? Oare se transformă imediat într-o persoană sfântă? Odată ce devine conducător, nu mai știe cine este și crede că se cuvine să se bucure de ofrande – nu sunt astfel de oameni înguști la minte? Astfel de oameni sunt cu siguranță înguști la minte, nu au rațiunea umanității normale. Chiar și după ce am avut părtășie în acest fel, ei încă nu știu care sunt îndatoririle și responsabilitățile conducătorilor și ale lucrătorilor. Există cu siguranță astfel de conducători și de lucrători, iar manifestările unor asemenea oameni sunt destul de evidente și proeminente.

Acestea sunt, practic, manifestările diferitelor tipuri de conducători falși cu privire la protejarea ofrandelor. Cei care au probleme mai grave nu intră în categoria conducătorilor falși – ei sunt antihriști. Așadar, trebuie să pricepeți bine această sferă de aplicare. Dacă cineva este un conducător fals, înseamnă că așa este – nu poate fi caracterizat ca fiind un antihrist. Antihriștii sunt mult mai răi decât conducătorii falși în ceea ce privește umanitatea, acțiunile, manifestările și esența. Majoritatea conducătorilor falși au un calibru slab, sunt înguști la minte, nu au capacitate de lucru, au o percepție denaturată și nu au înțelegere spirituală, caracterul lor este josnic, sunt egoiști și abjecți și nu sunt bine intenționați. Acest lucru îi face să nu fie capabili și să nu facă lucrare reală în legătură cu protejarea ofrandelor și afectează gestionarea rațională și protejarea adecvată a ofrandelor. O parte din ofrande chiar cad în mâinile oamenilor răi din cauza conducătorilor falși care sunt neglijenți în îndatoririle lor, nu fac lucrare reală și nu acționează în conformitate cu principiile și cerințele casei lui Dumnezeu – și acest tip de problemă apare destul de des. Diferitele manifestări ale conducătorilor falși cu privire la protejarea ofrandelor sunt în esență expuse astfel: caracterul lor este josnic, sunt egoiști și abjecți, percepția lor este distorsionată, le lipsește capacitatea de lucru, calibrul lor este slab, nu caută deloc adevărurile-principiile și sunt ca niște oameni tonți și înguști la minte. Unii ar putea spune: „Recunoaștem toate celelalte manifestări pe care le-ai expus, dar dacă sunt tonți și înguști la minte, cum ar putea deveni conducători?” Recunoașteți că unii conducători și lucrători sunt tonți și înguști la minte? Există astfel de oameni? Unii ar putea spune: „Aveți o părere prea proastă despre noi. Suntem cu toții oameni moderni, absolvenți de facultate sau de liceu – avem putere excelentă de discernământ cu privire la această societate și la omenire. Cum am putea alege o persoană îngustă la minte să fie conducătorul nostru? Acest lucru nu se poate întâmpla!” Ce este imposibil în asta? Cei mai mulți dintre voi sunteți înguști la minte și de o inteligență inadecvată, așa că vă este foarte ușor să alegeți o persoană îngustă la minte pentru a fi conducător. De ce spun că cei mai mulți dintre voi sunteți înguști la minte? Pentru că majoritatea dintre voi, indiferent cât de mult ați experimentat, nu puteți vedea esența lucrurilor așa cum e de fapt și nu puteți pricepe principiile. Puteți persevera în respectarea reglementărilor ani la rând, adoptând în mod repetat aceeași abordare, fără schimbare, rămânând incapabili să pricepeți adevărurile-principii oricum vi s-ar face părtășie despre adevăr. Care este problema aici? Calibrul vostru este prea slab. Nu puteți vedea esența sau rădăcina problemelor și sunteți incapabili să găsiți tiparele de dezvoltare a lucrurilor, cu atât mai puțin să urmați principiile pe care ar trebui le aveți când faceți lucrurile – asta se numește să fii îngust la minte. Cât timp vă ia tuturor să pricepeți principiile pentru lucrurile care au legătură cu îndatoririle voastre? Există unii oameni care fac lucrare bazată pe text de mai mulți ani, dar chiar și acum, articolele și scenariile pe care le scriu sunt tot vorbe goale. Ei încă nu pot înțelege principiile și nu știu ce este realitatea sau cum să spună ceva real. Asta înseamnă să ai un calibru prea slab și o inteligență prea scăzută. Cu inteligența pe care o aveți, oare nu v-ar fi foarte ușor să alegeți o persoană îngustă la minte drept conducător? Și nu numai că l-ați selecta, ci vi l-ați și dori foarte mult drept conducător. Când ar trebui să fie destituit, nu ai vrea să se întâmple asta. Doi ani mai târziu, când îl vei fi văzut exact așa cum e de fapt și ai fi dobândit înțelegere, atunci ai fi putut să discerni faptul că este un conducător fals, dar la vremea respectivă, indiferent ce ți s-ar fi spus, nu ai fi permis să fie destituit. Nu cumva ești chiar mai îngust la minte decât el? Oare de ce spun Eu că unii conducători și lucrători au o inteligență redusă? Pentru că nu știu să facă decât cea mai simplă lucrare. Când vine vorba de o lucrare puțin mai complicată, nu știu cum să o facă, când întâmpină o mică dificultate, nu știu cum să o gestioneze, iar când li s-a dat o lucrare suplimentară, nu știu ce să facă. Nu arată asta că există o problemă cu inteligența lor? Conducători ca aceștia nu sunt selectați oare de voi? Și voi vă prosternați în semn de admirație față de ei: „Ei cred în Dumnezeu fără să caute un partener de cuplu și se consumă pentru Dumnezeu de mai bine de douăzeci de ani. Au, în mod sigur, voință să îndure și sunt cu adevărat serioși în ceea ce privește lucrarea lor.” „Totuși, înțeleg ei principiile în lucrarea lor?” „Dacă ei nu înțeleg, atunci cine?” Și când este inspectată, lucrarea lor se dovedește a fi un dezastru total – ei nu sunt capabili să pună în aplicare nicio lucrare. Li se spun principiile pentru lucrarea lor, dar nu știu niciodată cum să o efectueze. Tot pun întrebări și nu știu ce să facă decât dacă li se spune direct. Dacă li se spun principiile este același lucru cu a nu li se spune nimic; chiar dacă principiile sunt enumerate, unul câte unul, ei tot nu vor ști cum să pună în aplicare lucrarea. Există conducători ca aceștia? Indiferent cum li se spun principiile, ei nu le înțeleg și nu sunt capabili să pună în aplicare lucrarea. Dacă aveți părtășie cu ei sau îi instruiți cu privire la aceleași cuvinte sau lucruri de mai multe ori și tot nu vor înțelege, iar problema va rămâne complet nerezolvată după aceea – ei tot vor întreba ce să facă, și nu va fi de ajuns dacă un singur rând este omis. Nu sunt ei înguști la minte? Nu cumva acești conducători înguști la minte sunt aleși de voi? (Ba da.) Nu puteți nega asta, nu-i așa? Cu siguranță există astfel de conducători.

Diferitele manifestări ale conducătorilor falși despre care am avut părtășie astăzi se referă, în principal, la lucrarea de gestionare a ofrandelor. Prin expunerea făcută de noi a diferitelor manifestări ale conducătorilor falși, oamenii ar trebui să știe că gestionarea ofrandelor este o lucrare importantă pentru conducători și lucrători și că nu ar trebui să o ignore. Deși această parte a lucrării conținând treburi generale este diferită de alte lucrări, este legată de operațiunile normale ale celorlalte lucrări din casa lui Dumnezeu. Așadar, gestionarea ofrandelor este o lucrare foarte importantă, crucială. În ce fel este importantă? Lucrurile protejate în activitatea de gestionare a ofrandelor aparțin lui Dumnezeu – ca s-o spun într-un mod oarecum nepotrivit, aceste lucruri sunt proprietatea personală a lui Dumnezeu, astfel încât conducătorii și lucrătorii ar trebui să fie cu atât mai mult sinceri, conștiincioși și sârguincioși în ceea ce privește această lucrare. Dacă ne uităm la această lucrare din punct de vedere al naturii sale, nu cred că este exagerat să o includem în categoria lucrărilor administrative. Motivul pentru care o includem în categoria activităților administrative este că efectuarea acestei activități are legătură cu atitudinea oamenilor față de Dumnezeu și față de bunurile Sale. Așadar, este necesar ca oamenii să aibă atitudinea corectă și să înțeleagă principiile exacte atunci când fac această lucrare. Motivul pentru care o punem în categoria lucrărilor administrative este acela de a-i face pe conducători și pe lucrători să înțeleagă că este foarte important să facă această lucrare și că această lucrare este o sarcină foarte dificilă și o povară foarte grea. Este acela de a-i face să înțeleagă că nu ar trebui să abordeze acest lucru ca și cum ar fi o lucrare obișnuită de treburi generale – că trebuie să aibă o cunoaștere exactă și profundă a importanței acestei lucrări iar apoi să ajungă să fie sinceri, conștiincioși și sârguincioși în ceea ce o privește. Oamenii pot fi neatenți față de ceilalți oameni – chiar dacă apar greșeli, nu este o mare problemă. Dar îi îndemn pe oameni să nu fie confuzi, să nu fie superficiali și să nu fie numai gura de ei, fără fapte, în modul în care Îl abordează pe Dumnezeu. Să facă bine lucrarea de gestionare a ofrandelor este o însărcinare importantă pentru conducători și lucrători, dată de Dumnezeu.

8 mai 2021